Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA "LUCIAN BLAGA" DIN SIBIU

MASTER MANAGEMENT SANITAR

AN UNIVERSITAR 2022-2023

REFERAT LA DISCIPLINA
SISTEME DE SĂNĂTATE. ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

COORDONATOR

CONF. UNIV. DR. ADELA COJAN

MASTERND

MATEI GIORGIANA - LIVIA

Sibiu, 2023
AVANTAJELE ȘI DEZAVANTAJELE
INTRODUCERII ASIGURĂRILOR PRIVATE DE SĂNĂTATE ÎN ROMÂNIA

Conform EUROINS, în prezent piața asigurărilor de sănătate din Romania este în


creștere, astfel încât observăm că în ultima perioadă tot mai mulți angajatori renunță la
abonamentele medicale și achiziționează asigurări de sănătate. Se așteaptă ca trendul ascendent
al pieței să se mențină și în perioada următoare deoarece prin intermediul asigurării voluntare
de sănătate, asigurații beneficiază de acoperiri extinse, de specialități medicale multiple, de
personal medical variat, dar și de accesul la o rețea de furnizori medicali la nivel național.
În contextul existenței nemulțumirilor, cu privire la serviciile de calitate deseori scăzute
și lipsa de respect față de pacienți din sistemul medical finanțat de către Stat, a favorizat în
ultimii ani dezvoltarea puternică a unor rețele de clinici private, care, reușesc să atragă tot mai
mulți clienți. În ceea ce priveşte rezolvarea problemelor de sănătate, multe persoane apreciază
că este mai bine să ai opţiunea de a alege sistemul privat din cauza sistemului sanitar deficitar.
Pentru a beneficia de servicii medicale de calitate, de cele mai multe ori pacienţii rămân
cu o pagubă financiară fie după diverse plăţi informale sau după plata unei facturi consistente
către o instituţie medicală privată.
Asigurarea privată de sănătate îţi poate asigura accesul la servicii medicale de calitate,
atât în spitalele de stat, cât şi în cele private. Beneficiile cuprind atât servicii de prevenţie
precum analize şi alte investigaţii, dar şi acoperirea costurilor cu spitalizarea, posibile
intervenţii chirurgicale şi tratament. Mai mult, posesorii unei astfel de poliţe pot beneficia de
servicii medicale într-un spital în orice colţ de lume. Toate acestea fără eforturi financiare în
momentul în care te îmbolnăveşti sau suferi un accident.
Reprezentanţii companiilor care oferă asigurări private de sănătate afirmă că în
România, numărul persoanelor care au o astfel de poliţă este unul destul de scăzut, comparativ
cu restul Europei.
Potrivit acestora, principalele motive din cauza cărora numărul românilor care au o
asigurare privată de sănătate este unul scăzut le reprezintă lipsa de informare şi de tradiţie a
asigurărilor în România.
Avantajele introducerii asigurărilor private de sănătate în România

• Asigurările private de sănătate au acoperire teritorială mai mare. O poliță oferă acces la
mai multe clinici private și spitale de stat din orice zonă a țării, nu doar din orașul de
reședință;
• Asigurarea privată de sănătate garantează inclusiv accesul la clinici și spitale din
străinătate;
• O asigurare privată de sănătate acoperă mai multe riscuri. În general, o poliță privată
acoperă, în cazul unui pachet de bază, intervenții chirurgicale, investigații medicale,
spitalizare și consultații. Pachetului de bază i se pot adăuga diverse servicii
suplimentare, oferind o acoperire mai mare;
• Asigurările private de sănătate au adresabilitate ridicată. Polițele private oferă
posibilitatea de a trece de la un furnizor de servicii medicale, la altul, dar și posibilitatea
de a fi consultat de un medic la alegerea ta. În plus, polița privată garantează accesul la
a doua opinie medicală;
• Asigurarea privată oferă garanția serviciilor prestate, iar în cazul ieșirii din piață,
Fondul de Garantare a Asigurărilor își asumă despăgubirea asiguratorului;
• O asigurare privată de sănătate permite economisirea banilor și gestionarea mai ușoară
a problemelor medicale însoțite de costuri ridicate, analizele medicale, spitalizarea
și/sau tratamentele medicale presupunând costuri care pot destabiliza orice buget;
• O asigurare privată de sănătate oferă transparență totală. Astfel, epuizarea rapidă a
fondurilor pentru analize nu mai reprezintă o problemă, cum este în sistemul de stat. În
plus, o poliță privată garantează vizibilitate completă asupra sumelor alocate și
decontate pentru fiecare serviciu medical;
• Asigurările private de sănătate încurajează un comportament sănătos. Persoanele care
dețin o astfel de poliță nu așteaptă apariția unei probleme, ci își verifică, în mod
constant, starea de sănătate. O astfel de atitudine activă înseamnă grijă și atenție pentru
propria persoană;
• Asigurările private de sănătate garantează liniștea. Polițele private oferă sentimentul de
siguranță că, în cazul unui eveniment neprevăzut, soluția este la îndemână.
Dezavantajele introducerii asigurărilor private de sănătate în România

• Prețul unei asigurări de sănătate poate ajunge până la mii de euro pe lună;
• Pot exista clauze contractuale care pot limita decontarea în anumite situații sau în
limita unor sume;
• Un sistem de asigurări private de sănătate ar putea genera creşterea costurilor de
administrare deoarece, în loc de CNAS, ar există cel puţin trei sau patru case private
la nivel naţional, obligatoriu cu un număr echivalent de angajaţi, dacă nu mai mare (în
condiţiile în care numărul de angajaţi de la CNAS este clar insuficient), şi cu salarii în
mod normal mai mari decât salariile bugetare actuale.
În concluzie, în condiţiile în care suntem parte a Uniunii Europene şi libera circulaţie a
personalului medical este garantată, este nevoie de un management eficient al resurselor
umane, dar şi de redarea demnităţii profesionale a personalului medical. Creşterea finanţării
din surse bugetare, o mai eficientă colectare a contribuţiilor la asigurările de sănătate, utilizarea
la maxim a fondurilor europene sunt măsuri absolut necesare, dar cu siguranţă nu vor acoperi
toate nevoile de finanţare ale sistemului. Construirea unui sistem de asigurări private
complementare, care să acopere atât acele servicii care nu sunt în pachetul de bază, cât şi o
parte din contravaloarea costurilor unor servicii de sănătate, de la spitalizare până la reţetele
compensate, de la consultaţiile în ambulator până la investigaţiile de laborator şi imagistice,
după modelul francez, este o decizie strategică ce nu va putea fi evitată și care îşi va arată
beneficiile într-un timp foarte scurt.

Bibliografie
1. www.umfiasi.ro/.../MASTER%20MANAGEMENT%20PENTRU%20SANATATE.../.
2. http://www.1asig.ro/Asigurarile-private-de-sanatate-aduc-beneficii-atat-
persoanelor-fizice-cat-si-sistemului-public-de-sanatate-articol-3,100-55736.htm
3. http://www.infoo.ro/Stiri__Sanatate/Avantaje-si-dezavantaje-asigurari-de-
sanatate-si-abonamente-medicale-OU675170HB.html

S-ar putea să vă placă și