31 0 de ani

de existentă
‚

REVISTĂ CULTURALĂ
Biblioteca
Județeană „V.A. URECHIA”
TRIMESTRIALĂ
editată de Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia“ Galaţi
I
AX S
NĂSTASE MARIN

L IBRI
ISSN: 2734-4924
ISSN-L: 1844-9603
NICOLAE MANTU

Anul XIV, Nr. 51,

iunie 2021

Nicolae Mantu
- 150 de ani de la naștere -
pictor, grafician
24 aprilie 1871, Galaţi – d. 8 septembrie 1957, Galaţi
Studii:
Nicolae Mantu s-a născut într-o familie notabilă din Galaţi, tatăl său, Stavru Mantu,
fiind un comerciant cunoscut, consilier local – pentru o perioadă de timp, ajutor de primar şi, nu
în ultimul rând, primar al Galaţiului, iar fraţii lui, Gheorghe – medic, cu studii și doctorat la Paris
şi Menelas - magistrat, președinte al Curții de Apel, și el cu studii și doctorat în drept comercial
la Paris.
A absolvit Şcoala Comercială Superioară „Alexandru Ioan I” din Galaţi (din 1882), apoi
a studiat la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti (1890-1894); aici i-a avut ca profesori pe Gheorghe
Tattarescu şi pe G. Dem. Mirea, absolvind cu medalia „Honoris Causa” pentru lucrările
„Compoziţie”, „Natură” şi „Cap de expresie”. Frecventează cu mai multe întreruperi cursurile
Academiei de Arte Frumoase din München (1899-1912,), iar, în 1905, obţine „Diploma
atelierului de compoziţie”.
Activitate profesională:
Debutul său a avut loc în 1910, cu lucrări de pictură în expoziţia Societăţii „Tinerimea
artistică” din Bucureşti.
La începutul activităţii sale profesionale, timp de 11 ani, a fost grafician şi caricaturist,
publicându-şi creaţiile în publicaţii ca: Adevărul, Adevărul politic, Belgia Orientului, Furnica,
Patriotul, Dimineaţa, Moftul român. Creaţia sa grafică este o adevărată ilustrare a perioadei de la
finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
În anul 1913, se stabilește definitiv în Galați; începând din acest moment, se dedică
picturii și altei pasiuni a lui, vânătoarea. În timpul Primului Război Mondial, a fost concentrat
la Arsenalul Armatei din Iași; în prima parte a anului 1917, a fost reporter de război, pentru
ziarul de front România, ca apoi să facă parte din echipa artiştilor mobilizaţi în Marele Cartier
General, ca mai târziu, în 1918, să participe la Expoziţia de pictură şi sculptură a acestora, de la
Iaşi.
După Primul Război Mondial, participă periodic cu tablouri la expoziţiile organizate în
Bucureşti de Societatea „Tinerimea artistică” (1926-1945), dar şi la alte expoziţii: Expoziţia
retrospectivă a artiştilor români, pictori şi sculptori din ultimii 50 de ani (Grota Ateneului,
Bucureşti, 1927), la Salonul Ateneului Român (Bucureşti, 1935), Expoziţia Anuală de Stat a
Artelor Plastice de la Bucureşti (1954), Expoziţia Personală Retrospectivă (Muzeul de Artă din
Galaţi, 1956).
Nicolae Mantu s-a implicat activ în viaţa culturală a Galaţilor, fiind vicepreşedinte al
Societăţii „V.A. Urechia” şi membru în Consiliul Municipal; a iniţiat prima expoziţie colectivă
din oraş, în anul 1948. Împreună cu alţi artişti plastici gălăţeni: Nicolae Spirescu, Dorothea
(Lola) Schmierer-Roth, Gheorghe Levcovici, Elena Hanagic și alţii au pus bazele Cenaclului
Galaţi al Uniunii Artiştilor Plastici (1951), care va deveni mai târziu Filiala Galați a Uniunii
Artiştilor Plastici.
Pictura sa cuprinde compoziţii, portrete, scene de vânătoare, naturi statice, interioare,
flori; a prezentat aspecte din Primul Război Mondial, la care a şi participat, a redat participarea
gălăţenilor la reconstrucţia oraşului, după cel de al Doilea Război Mondial ori a reprezentat scene
dramatice ale Răscoalei din 1907.
Opera sa a fost apreciată prin acordarea Medaliei de argint din partea Academiei de Arte
Frumoase din München (1909), a Medaliei Mare de Argint (München, 1912), a Ordinului
Muncii, clasa a III-a (1956) şi a titlului de Maestru Emerit al Artei (1957).
Ioana Chicu, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi
(
Nastase Marin
- 85 de ani de la naștere -
economist, scriitor, pictor și fotograf amator
19 mai 1936, comuna Traian, județul Teleorman
Studii:
Năstase Marin a absolvit Academia de Studii Economice București, Facultatea de
Comerţ (1957-1962), fiind diplomat economist în Comerț și Merceologie.
Activitate profesională:
A fost economist și șef birou comercial la I.C.R.M. Galaţi (1962-1989), care s-a
transformat în S.C. Comrimet S.A. în 1990; în perioada februarie 1990-iunie 1998, a fost
director al S.C. Comrimet S.A., apoi s-a pensionat.
Economistul Năstase Marin este un pasionat al artei fotografice, picturii și literaturii.
În perioada 1969-1977, a participat la mai multe expoziţii fotografice personale şi
colective, având și publicaţii foto în presa locală și națională. A avut expoziții foto personale în
1973, 1974 la Casa Sindicatelor din Galați, iar în 2002, a expus 70 de fotografii în holul
Universității „Dunărea de Jos” Galați, pe care apoi le-a donat Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”
Galaţi. Pentru fotografiile sale a primit mai multe premii, printre care Premiul I, acordat de Viaţa
liberă (1970), iar la un concurs organizat de acelaşi cotidian, a fost distins cu Premiul al III-lea
(2000).
Între 1980-1983, a participat la cursurile de pictură de la Școala Populară de Artă -
Galaţi, clasa prof. Gh. Andreescu, activând apoi ca membru al cenaclului de pictori amatori
„Camil Ressu” (1982-1988), tot în acest interval, participând la mai multe expoziţii de grup şi
personale.
Literar, Năstase Marin s-a dezvoltat pe următoarele direcţii:
• autor al volumelor de povestiri: Fermecate obiceiuri (Galaţi, 2005, 2018), Magia
colindei (Galaţi, 2008, 2015), Domnişoara Iulia (Galaţi, 2009), al volumului de nuvele şi
miniromane S.R.L. AMARU (Galați, 2012), al romanului fantastic Mărţişor (Galaţi, 2004 şi
Adjud, 2014), al eseului Limba românilor (2013) şi al volumului de proză scurtă Noaptea
sufletelor stinghere (Galaţi, 2019), dar şi apariţii în volume colective, cum sunt: Armonii celeste
(Galaţi, 2009); Comori de vise (Adjud, 2012), Viitorul trecutului prezent ori În vârful picioarelor
pe tărâmul copilăriei;
• critică de întâmpinare, respectiv prefaţator al volumelor: Regăsite (uni)versuri, Pax
Aura Mundi, 2007 şi Curcubeie de vânzare, Olimpias, 2009, ambele volume de Olimpia Sava, al
volumelor de poezii Inima-stea în devenire de Ionel Marin, 2009 şi a Înţeleptului din fruct de Geta
Murariu-Şuteu, 2011, al romanului De-ar şti omul ce-ar păţi de Tudosia Lazăr, 2011 sau postfaţa
volumului Glezna Timpului de Speranţa Miron, 2011 etc;
• eseist şi publicist, în paginile mai multor ziare locale şi naţionale, dar şi în presa on-line,
printre care: Viaţa liberă, Week-end Magazin, Şcoala gălăţeană, Viaţa de pretutindeni, Bogdania,
Constelaţii diamantine, Axis Libri, Basarabia literară, Neamul românesc, Confluențe literare,
Armonii culturale etc, acestea fiind doar o parte a preocupărilor literare ale lui Năstase Marin.
Năstase Marin este un participant activ la viaţa culturală a Galaţiului şi unul dintre
participanţii cei mai fideli la Salonul Literar „Axis Libri”, organizat de Biblioteca Judeţeană „V.A.
Urechia” Galaţi.
Pentru activitatea sa literară, a fost distins cu premiul special al juriului pentru volumul
de povestiri Domnişoara Iulia, la concursul de lucrări literare organizat de Inspectoratul Şcolar
Bacău - 2009; Premiul I pentru eseul Limba românilor acordat de Liga Scriitorilor Vrânceni şi
revista „Salonul literar” (Focșani, 2013).
Ioana Chicu, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi
 Cuprins
3 Biblioteca și Bibliotecarul – medicament și medic pentru suflet
Dorina Bălan
Profesional

5 Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Galați, actualul sediu

central al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, a fost desemnat
din partea României pentru obținerea Mărcii Patrimoniului
European
Camelia Bejenaru

7 Laureați ai Premiului Nobel în colecțiile Bibliotecii (I)

Letiția Buruiană

10 RDA în Europa
Catrina Căluian

14 Capitala Mondială a Cărții

Dorina Bălan

16 Galați – istorie și cultură locală

Nicoleta Mazilu

18 Lumea prin ochi de călător

Denisa Albescu

20 Întâlnirile on-line, plusvaloare în activitatea

Filialei nr. 2 „Paul Păltănea”
Cătălina Șoltuz

22 De la inimă la inimă - Lumină din lumină

Mitrofan Daniela
Condeiul fermecat

24 O lume minunată
Diana Oancă-Leonte
26 Poezia poveştilor
Amana-Mihaela Cristea

27 Victoria lui Făt-Frumuşel-Isteţel

Alexandra Cîrcei
Cronică

28 Printre genuri, cu grație

30
Ion Manea Imposibila viață posibilă
Livia Ciupercă

33 (Izvoare de) Istorie și Literatură

36
A. Y. Secară
Peste vârfuri – o viziune
Mihaela-Evelina Cernățeanu

40 Arta subtilă a supraviețuirii fără exces de eroism

Romeo Aurelian Ilie

42 În dialog cu al treilea de Leonard Matei (II)

Octavia Floricică

Literatură

46 Poeme
Ana-Maria Murariu
48 Poeme
Mariana Eftimie-Kabbout

50 Poeme
Alexandru Cazacu
52 Poeme
Ioan Fărcășanu
 54 Poeme
Simion Felix Marțian
56 Poeme
Ioan Toderiță

58 Terrorist blues 4 - violență și identitate / șarpele casei

Horia Marchean

59 Baticul uitat în scara blocului

Antonio Doda

56 Perfecțiune
Tudor Voicu
61 Poem
Ana-Maria Anania

62 Rubrica nr. 4 - Plantația de cuie

Leonard Matei
65 Hălăişa! (I)
Năstase Marin

68 Eminescu în literatura turcă

Gülten Abdula-Nazare
71
Jour fixe (VI)
Violeta Ionescu
Vlad Vasiliu

74 A traduce sau nu Shakespeare

Nona Ropotan

76 Dorurile mele, după versurile

lui Octavian Goga

78 Epigrame
Vasile Manole
A.Y. Secară

80 Scriitorul Năstase Marin

Ghiță Nazare
79 Epigrame
Ionel Jecu

Restituiri

84Synopticul lui Mathiesen

Theodor Parapiru
85 Ion Croitoru – romancier
Ionel Necula

88 Galațiul acum 100 de ani

Sorin Langu
91 140 de ani de la înființarea
Băncii Naționale a României
Radu Moțoc
Artă

94 Nicolae Mantu, ctitorul mișcării plastice gălățene

Corneliu Stoica

97 Salonul de Primăvară 2021 al

Filialei Uapr Galați
Mariana Tomozei Cocoș
Eveniment

99 Întrunirea profesională a Asociației Bibliotecarilor din România,

Filiala Galați

100 Filiala ANBPR Galați – bilanț și alegeri

101 Aurelia-Coca Voinescu - Bilanțul celor peste 30 ani de

activitate la Secția Copii
Șerban Florica
In memoriam

101 Ziaristul Radu Macovei (1943-2020), ultima întâlnire (III)

Maria Stanciu

106 Plecat „puțin” să scrie din Poezia Cerului...

A.G. Secară

107 Corneliu Antoniu

Ioana Chicu
ditorial

Biblioteca și
Bibliotecarul
medicament și medic
pentru suflet
A vorbi despre bibliotecă este ca o sărbătoare a sufletului și, bineînțeles,
este indisolubil legată de cei care slujesc acesteia, bibliotecarii, cei care se văd
- constituind interfața cu publicul a instituției - și cei care nu se văd – dar care
structurează informația pentru căutarea și regăsirea ei. Și, ca orice manifestare
de prețuire, a fost aleasă pentru a fi sărbătorită o dată, 23 aprilie, această zi fiind
consfințită de UNESCO pe tot mapamondul, fiind ratificată și de România.
Sigur că, fiecare om își dorește o profesie urmându-și visul din copilărie
sau sfaturile celor apropiați sau idolatrizați. De ce să alegi profesia de bibliotecar?
Răspunsul este simplu – este meseria cea mai valoroasă pentru că este singura care
oferă gratuit cardul cel mai prețios din portofel, cel care nu se golește niciodată -
pașaportul spre cunoaștere. Nu ai cum să devii bibliotecar fără cunoștințe solide
în diverse domenii ale cunoașterii și fără să ți le înnoiești în fiecare zi, fie prin
comunicarea cu utilizatorii (da, am zis bine, nu mai există numai cititori, ba chiar
sunt numiți clienți), fie prin documentare pentru a deveni mai bun în sectorul în
care activezi, pentru a răspunde nevoilor de informare ale acestora.
De fapt, întreaga istorie a omenirii se învârte în jurul documentelor scrise
pe diferite suporturi, de la tăblițele de lut, la actualele formate electronice, accesibile
la un clic distanță.
Primele biblioteci au apărut, se pare, în Egiptul Antic, găzduite fiind în palate
sau în temple, şi erau cunoscute sub denumirea de „case de papirus” sau „case pentru
viaţă”. Faraonii egipteni acordau o mare atenție educației ceea ce explică și faptul că,
la Palatul lui Ramses al II-lea, care adunase peste 20.000 de papirusuri, arheologii
au descoperit, la intrarea într-una dintre camere unde erau acestea depozitate, o
inscripție pe care se găsea menționat: „Farmacie pentru suflet”, lucrările scrise,
existente aici, simbolizând pentru ei tratamentul pentru spirit. Această sintagmă
poate fi considerată universal valabilă în timp și spațiu. Și, dacă bibliotecile erau
considerate locul de tratare a sufletului, se poate deduce că „medicii” care prescriau
rețetele puteau fi considerați bibliotecarii? Se pare că avem răspunsul deoarece

iunie 2021 3
funcția de bibliotecar era deținută de savanți, poeți, scriitori, filosofi, oameni de
știință, medici etc. În aceste importante case ale înțelepciunii, a fi bibliotecar era
una dintre cele mai deosebite meserii pe care o putea primi cineva, pentru că
acesta era investit în funcție de însuși regele teritoriului. Iată, deci, că importanța
acestei profesii era una recunoscută la cel mai înalt nivel, deși la începuturi era
considerată aparținând exclusiv bărbaților.
În anul 1300 î.Hr., bibliotecile din apropiere de Teba era patronate de doi
zei Hu şi Sia. Dacă zeul Hu este puţin cunoscut astăzi, în vechime el personifica
autoritatea glasului, puterea cuvântului rostit și este menționat chiar în textele
Piramidelor (cca 2400 – 2300 î.e.n.) ca însoțitor al faraonului decedat, împreună
cu Sia, care era zeița cunoaşterii divine, înţelepciunea zeului creator.
Primii bibliotecari din istorie se pare că au fost scribii care au compilat o
colecție de tăblițe de lut în jurul anului 2500 î.Hr. Secolul al VII-lea î.Hr semnalează
apariția unei colecții de cărți a regelui asirian Ashurbanipal și biblioteca templului
Edfu din Egipt. Bibliotecile personale, apărute în Grecia clasică a secolului al V-lea
î.Hr. au dus și la apariția cuvântului derivat din bibliotecă, care definește meseria,
și anume, bibliotecar. Etimologic, cuvântul bibliotecă apare pentru prima dată în
limba greacă și provine din cuvintele βιβλίον (carte) și θήκη (cutie sau loc de
depozitare). În limba română el a fost preluat din franțuzescul bibliothèque și din
latinescul bibliotheca.
Inițial, în atribuțiile bibliotecarului erau incluse numai căutarea rapidă a
cărții pe care o dorea cititorul. Pe măsură ce stocul de carte, dar și de alte resurse
ale bibliotecilor au crescut, sfera activității bibliotecarilor s-a extins. Introducerea
noilor tehnologii în biblioteci a avut un impact covârșitor în schimbarea atribuțiilor
bibliotecarului.
Astăzi, bibliotecarul este responsabil de gestionarea și dezvoltarea
achizițiilor de documente, catalogarea colecțiilor, gestionarea fondului, circulația
și furnizarea unei largi game de servicii: de referință, informații, instruire și
gestionarea instruirii utilizatorului etc. Bibliotecarul secolului al XXI-lea trebuie
să fie un profesionist în domeniul gestionării informațiilor pentru a pune la
dispoziția comunității deservite cele mai pertinente date, existente atât în noianul
de documente în format tipărit sau digital, cât și în mediul on-line. Biblioteca
s-a transformat astfel într-un real centru metodic, cultural, educativ, inovativ, de
recreare, învățare, inspirație, informare și cercetare în care bibliotecarul trebuie să
înțeleagă ceea ce este valoros și fundamental în această profesie, să aibă curajul de
a fi original și să nu uite că rolul său este la fel de prețios ca al unui medic, pentru
că el are meritul de a-i ajuta pe alții să-și trateze sufletul.

Dorina Bălan,
redactor-șef al revistei „Axis Libri”

4 Axis Libri
rof esional

Palatul Comisiei Europene a Dunării

de la Galați, actualul sediu
central al Bibliotecii Județene „V.A.
Urechia”, a fost desemnat din partea
României pentru obținerea Mărcii
Patrimoniului European
Palatul Comisiei Europene a Dunării (C.E.D.) este unul dintre
cele două situri ce candidează din partea României pentru obținerea
distincției Marca Patrimoniului European, după ce Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia” s-a înscris în competiție și a trecut de preselecția națională,
grație sprijinului acordat de Consiliul Județean Galați și de domnul
profesor univ. dr. Constantin Ardeleanu, cărora le suntem recunoscători.
În etapa de preselecție națională s-au înscris patru situri, însă
numai două dintre ele au fost alese să participe la etapa de selecție la
nivel european, Palatul C.E.D. de la Galați și Muzeul Civilizației Populare
Tradiționale Astra din Sibiu, după o jurizare care s-a desfășurat în zilele
de 18 și 22 februarie, în format de videoconferință.
Acordarea Mărcii la nivel european are loc o dată la doi ani.
Fiecare stat membru al Uniunii Europene poate transmite Comisiei
Europene, într-o sesiune, maxim două propuneri de situri, dintre care
poate fi selectat doar unul. Instituită prin Decizia nr. 1194/2011/UE a
Parlamentului European și a Consiliului European, această distincție este
o inițiativă menită să aducă în atenția publicului valorile fundamentale
europene, elementele comune de istorie și cultură ale patrimoniului
cultural care contribuie la consolidarea sentimentului de apartenență la
Uniune și a dialogului intercultural. Pot candida pentru obținerea Mărcii:

Camelia Bejenaru
bibliotecar, Biblioteca
Județeană
„V.A. Urechia”

Palatul Comisiei Europene a Dunării - 1931

iunie 2021 5
 situri arhitectonice, situri naturale, subacvatice,
arheologice, industriale sau urbane, peisaje culturale,
locuri comemorative, bunuri şi obiecte culturale din
patrimoniul imaterial asociat unui loc, inclusiv din
patrimoniul contemporan, situri care au capacitatea
de a plasa istoria şi cultura naţională a fiecărei ţări
într-un context de relevanţă europeană.
Decizia Juriului preselecției naționale de a
promova Palatul C.E.D. pentru etapa de selecție
europeană a fost luată în urma analizei formularului
de cerere înaintat de instituția noastră. Juriul a apreciat
faptul că acesta a fost întocmit corespunzător și că
sunt întrunite criteriile specifice Mărcii Patrimoniului
European. „Propunerea valorifică semnificația euro­
peană a sitului, Comisia Europeană a Dunării fiind
prima structură instituțională transfrontalieră de
politică europeană, cu un rol major în reglementarea
schimbului economic între statele europene, o
veritabilă instituție precursoare a Uniunii Europene
de azi. Semnificația europeană a sitului este reală și
a determinat schimbări majore în regiune, inclusiv
în dezvoltarea economică și politică a Dobrogei”,
se precizează în informarea primită de la Institutul
Național al Patrimoniului. Juriul a apreciat și faptul că
proiectul înscris în formularul de cerere se axează pe
educația în spiritul valorilor europene a generațiilor
tinere și are în vedere relevarea istoriei acestei regiuni
aflate în extremitatea estică a Uniunii Europene prin
acțiuni care să sensibilizeze publicul românesc și
european față de importanța și semnificația sitului,
inclusiv față de istoricul funcționării C.E.D. Juriul
a remarcat și faptul că Biblioteca Județeană „V.A.
Urechia”, susținută în demersurile sale de Consiliul
Județean Galați, este un actor important al vieții
culturale din zonă, care colaborează, totodată, la
activități în parteneriat cu o serie de alte instituții
locale. Situl are o capacitate organizațională
corespunzătoare și activitățile propuse în proiect
sunt adecvate scopului enunțat. În concluzie, Juriul
consideră că valoarea europeană a sitului este una
foarte densă, invocând istoria configurării relațiilor
europene, iar Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”
poate deveni un motor real pentru accentuarea valorii
simbolice cu privire la o Europă unită.
Institutul Național al Patrimoniului a înaintat
Comisiei Europene formularele de cerere ale siturilor
selectate, în data de 26 februarie 2021. Juriul european,
format din 13 experți independenți, va delibera asupra
tuturor siturilor care au trecut de etapa preselecției
naționale și se va pronunța asupra selecției finale până
la sfârșitul anului 2021, conform calendarului oficial.
În urma recomandărilor primite de la Juriul
național, pe pagina de internet a Bibliotecii Județene
„V.A. Urechia” (https://www.bvau.ro/) a fost creată
o secțiune bilingvă, română și engleză, dedicată
6 Axis Libri
Palatului C.E.D., structurată pe cinci subsecțiuni.
Aceasta reprezintă o sursă de informare atât pentru
publicul larg, cât și pentru membrii juriului european
în procesul de evaluare care va începe pe data de 1
martie și se va derula pe tot parcursul anului 2021.
Palatul C.E.D. a fost construit inițial, între 1893-
1896, ca sediu administrativ pentru această primă
instituţie europeană, constituită în urma Congresului
de Pace de la Paris, din 1856, cu scopul de a
reglementa regimul navigației pe Dunăre. După cum
apreciază prof. univ. dr. Constantin Ardeleanu, acest
edificiu reprezintă o construcție europeană deoarece
decizia de construire a fost luată de reprezentanții a
opt state europene, lucrarea beneficiind de „fonduri
europene” și fiind reprezentativă pentru valorile
în care credea C.E.D., preluate astăzi de Uniunea
Europeană. În clădire își desfășurau activitatea
funcționarii compartimentelor: Secretariatul General,
Contabilitatea, Arhiva și biblioteca. Tot aici se
desfășurau plenarele delegaților C.E.D. și se asigura
cazare pentru unii dintre funcționari.
Comisia Europeană a Dunării a funcționat în
acest sediu până la desființarea sa, în anul 1948. Între
anii 1948–1968, clădirea a fost sediul mai multor
instituții gălățene, iar din anul 1968 a fost repartizată,
ca sediu, Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, instituție
care funcționează aici și în prezent.
Situl, aflat în proprietatea Consiliului Județean
Galați, reprezintă un simbol cultural al orașului de la
Dunăre, un monument arhitectural cu un stil sobru,
elegant ce evocă imaginea vechiului târg cosmopolit
din perioada secolelor al XIX-lea şi prima jumătate a
celui de-al XX-lea. Configurația actuală a obiectivului
este, în principal, rezultatul reconstrucției din temelie
realizată de Societatea Română de Întreprinderi din
Bucureşti, între 23 iunie 1922 și 10 mai 1923, vechea
clădire fiind puternic avariată în Primul Război
Mondial.
Fiind o clădire de patrimoniu supusă
reglementărilor restrictive de reabilitare/modernizare,
situl și-a păstrat arhitectura exterioară și interioară
intacte, în urma diverselor lucrări de întreținere sau
reabilitare. Actualmente, structurile de management
ale bibliotecii gestionează atât întreținerea clădirii în
care funcționează, cât și întreaga activitate, precum
și totalitatea resurselor științifice și de patrimoniu pe
care le deține, fiind sprijinită în toate demersurile ei
de către Consiliul Județean Galați.
Biblioteca investește anual în întreținerea și
protejarea sitului: lucrări de reparații, igienizare,
servicii de pază și protecție, utilități necesare bunei
funcționări. Situl deține un sistem de monitorizare a
clădirii, cu camere de supraveghere. Sumele investite
în acest scop provin integral din fondurile alocate de
Consiliul Județean Galați.
rof esional

Laureați ai Premiului Nobel

în colecțiile Bibliotecii (I)

Anul 2021 reprezintă pentru istoria Premiului Nobel prilejul

aniversării a 120 de ani de debutul decernării. Povestea a început în
27 noiembrie 1895, când Alfred Nobel și-a semnat ultimul testament,
oferind cea mai mare parte a averii sale în vederea acordării unei serii
de premii în fizică, chimie, fiziologie sau medicină, literatură și pace (și
diplomație) pentru cei care aduc mari servicii umanității. De atunci și
până în prezent, 934 de laureați și 28 de organizații au primit Premiul
Nobel. Un număr mic de persoane și organizații au fost onorate de
mai multe ori, rezultând că 930 de persoane și 25 de organizații unice
au primit Premiul Nobel, în total. Cu excepția Premiului pentru Pace
care s-a acordat încă de la început de un juriu ales de Parlamentul
norvegian, toate celelalte sunt acordate de înalte foruri din Suedia1.
Biblioteca „V.A. Urechia” păstrează în colecțiile sale unele
documente ce conțin scrisul olograf al unora dintre personalitățile
laureate ale premiilor pentru pace și pentru literatură, acordate în
primii ani de după înființare. Acest fapt i se datorează fondatorului
bibliotecii, el însuși fiind un potențial laureat al Premiului pentru
Pace, chiar în 1901, anul primei decernări. Faptul este atestat de o
scrisoare din 12 aprilie 1901 a lui Albert Gobat, Secretarul general
al Biroului Permanent al Uniunii Interparlamentare, cu sediul la
Berna2, ca răspuns al unei scrisori a lui Urechia din 3 aprilie 1901,
prin care acesta din urmă era felicitat, dar și informat despre depășirea
termenului de depunere a candidaturii, care era 1 aprilie 1901.
Letiția Buruiană În primul rând, observăm simpatia și buna relație pe care
bibliotecar, Biblioteca Urechia, în calitate de președinte al grupului parlamentar român
Județeană o avea cu Albert Gobat, dovadă fiind și bogata corespondență
„V.A. Urechia”
întreținută de cei doi. Biblioteca gălățeană deține însă doar una dintre
cele 17 scrisori semnate de Dr. Gobat3. Scrisă de mâna acestuia, pe
hârtie cu filigran, autenticitatea ei este probată și de antetul Biroului
1
La vremea constituirii Premiului Nobel, Norvegia era încă într-o uniune cu Suedia.
2
Prima organizație politică mondială de arbitraj internațional, constituită pentru
promovarea păcii, în 1889. România a devenit membră în 1891, în urma Conferinței
de la Roma.
3
Biblioteca Academiei Române deține 16 scrisori adresate lui Urechia în perioada
25 octombrie 1897 – iulie 1901.

iunie 2021 7
 rof esional
Parlamentar pentru Arbitraj și Pace, Berna, 1 iulie Sully Prudhomme (1839-1907), membru
1894 .4
al Academiei Franceze, a fost laureat al Premiului
În al doilea rând, în ceea ce privește pentru Literatură, în 1901, cu motivația: „in special
aprecierea și încrederea acordată, e necesar să recognition of his poetic composition, which gives
menționăm meritul lui Urechia, un fin analist al evidence of lofty idealism, artistic perfection and a
relațiilor internaționale, de a promova principiul rare combination of the qualities of both heart and
naționalităților pe plan european, interesul lui fiind intellect”6. A afirmat într-o însemnare pe apelul
prioritar național, pledând pentru transformarea trimis de V.A. Urechia pentru susținerea Mișcării
României într-un stat puternic care să asigure pacea memorandiste: „Am putut să pun personal la
în Orientul Europei. În plan cultural, el a reușit să încercare afinitățile intelectuale și morale ale
coalizeze și să atragă de partea sa personalitățile României cu Franța. Eu am păstrat, din această
vremii, în vederea susținerii cauzei minorităților cauză, pentru națiunea română o simpatie pe care
din Balcani și a românilor, încerc să o exprim aici. Sully
îndeosebi, prin discursuri Prudhomme”7.
la întrunirile internaționale, Charles Albert Gobat
prin articole în presă și prin (1843-1914), Secretar general
realizarea a două culegeri de al Biroului Permanent al
adeziuni: Albumul macedo- Uniunii Interparlamentare
român și Voci latine. De la de la Berna, a primit Premiul
frați la frați. Astfel se explică pentru Pace, în 1902, pentru:
prezența în donația sa, pentru „his eminently practical
înființarea și dezvoltarea administration of the Inter-
Bibliotecii Publice din Galați, Parliamentary Union8”. În
a unor mesaje manuscrise scrisoarea păstrată în colecțiile
ale personalităților de prim Bibliotecii „V.A. Urechia”
rang din lumea latină, printre își exprimă simpatia față de
care și câțiva viitori laureați cauza transilvănenilor, ca
ai Premiului Nobel: Frederic urmare a aceluiași apel lansat
Passy, Sully Pruhomme, Albert de V.A. Urechia: „În calitate
Gobat, Fédéric Mistral și de Cetățean al unei țări în
Giosuè Carducci. care naționalitățile germană,
Frederic Passy (1822- franceză, italiană, locuiesc
1912), membru fondator al laolaltă în pace, deosebit de
Uniunii Interparlamentare și al atașate individualității lor,
Societății Franceze pentru Pace, unite sub un guvern comun,
a primit Premiul pentru Pace Gobat, Charles Albert. [Românii din egale în drepturi și îndatoriri,
în 1901, cu motivația: „for his Transilvania : Lb. franceză], 1894. trimit victimelor intoleranței
lifelong work for international Cota Ms II 462 politice dovada profundei mele
peace conferences, diplomacy simpatii. Dr. Gobat, Consilier
and arbitration” . Cel care a primit Premiul pentru Național al Elveției” .
5 9

Pace, la care ar fi candidat și Urechia, dacă grupul 6

V. https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1901/
parlamentar român din cadrul Uniunii i-ar fi depus prudhomme/facts/.
dosarul în timp util, nu a corespondat cu el, însă 7 În: Însemnări făcute pe apelul trimis de V.A. Urechia prin
Biblioteca deține cinci scrisori și două fotografii care protestează împotriva arestrii memorandiștilor. În lb.
provenite din corespondența sa cu Antonie și Franceză. 1894, 1 f. Cota Ms. I/667; V. și Voci latine. De la frați
la frați, 1894, cota V 2.853, în facsimil, precum și ediția cu
Rovena Schwartz.
traduceri ale textelor: Voci latine...Porto-Franco, Galați, 1993,
4
Antetul este anulat cu linii de tuș negru, în grilă. Hârtia p. 122. Cota F.G. III 31.461.
conține filigran pe marginile st./dr. ale foii. 8
V. https://www.nobelprize.org/prizes/peace/1902/gobat/
5
V. https://www.nobelprize.org/prizes/peace/1901/passy/ facts/.
facts/. 9
În: Voci latine... Loc. cit., p. 102. Cota F.G. III 31.461.

8 Axis Libri
 Fédéric Mistral (1830-1914), fondator
al Societății literare Felibrige, este laureat al
Premiului pentru Literatură, în 1904, cu motivația:
„in recognition of the fresh originality and true
inspiration of his poetic production, which faithfully
reflects the natural scenery and native spirit of his
Fédéric Mistral : [carte poștală ilustrată], [1913?].
Cota F I 264
people, and, in addition, his significant work as
a Provençal philologist”10. A dedicat României
un poem în limba provensală: „A la Roumanio /
Quand lou chaple a pres fin, que lou loup e la russi/
an rousiga...”11
Giosuè Carducci (1835-1907), a obținut
Premiului Nobel pentru literatură în 1906, cu
motivația: „not only in consideration of his deep
learning and critical research, but above all as a
tribute to the creative energy, freshness of style,
10
V. https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1904/
mistral/facts/
11
În: Voci latine... Loc. cit., p. 129. V. și Catalogul manuscriselor
și scrisorilor din Biblioteca „V.A. Urechia”/Paul Păltănea, Galați,
1979. p. 218 (962, 963). Cota F.G. II 52.188.
and lyrical force which characterize his poetic
masterpieces”12. În același context, menționat
mai sus la predecesorii săi, a transmis următorul
mesaj: „Românilor de dincolo de Carpați, temelia
Columnei lui Traian, un salut pentru încrederea
în viața nemuritoare a gintei noastre. Giosuè
Carducci”, 11 iunie 1894.13
În loc de concluzii, la această primă parte a
expunerii, observăm că o bună parte dintre primii
laureați pentru literatură sau pentru pace au fost
personalități ale aceleiași sfere relaționale din care
a făcut parte și fondatorul bibliotecii noastre. Pe
de altă parte, ne încearcă desigur regretul că lista
personalităților române care au trecut pe lângă
„nobelizare” începe cu V.A. Urechia. Premiul a
fost ratat „la mustață”, întrucât Frederic Passy, care
a câștigat Premiul pentru Pace14, a fost propus și
susținut de Uniunea Interparlamentară în locul lui
Urechia.
Carducci, Giosuè. [Românii în Transilvania : Lb. italiană],
1894. Cota Ms II 441
12
V. https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1906/carducci/facts/
13
În: Voci latine... Loc. cit., p. 99.
14
Apud Anișoara Popa. Un aspirant român la primul premiu
Nobel pentru pace V.A. Urechia. În: V.A. Urechia: istoric.
Editura Fundației Academice Danubius Galați, 2001. pp. 223-
229; 272.
iunie 2021 9
 rof esional

RDA în Europa

Secțiunea de Catalogare din cadrul IFLA (International

Federation of Library Associations and Institutions) împreună cu
Comitetul Director al RDA (RDA Steering Committee - RSC) și
EURIG1 au organizat, pe 15 septembrie 2020, întâlnirea virtuală prin
satelit: RDA in Europe. Subiectul general al întâlnirii a fost Proiectul
3R (Project RDA Toolkit Restructure and Redesign – Restructurarea și
reproiectarea RDA Toolkit), care a avut ca obiectiv principal alinierea
regulilor stipulate în Codul internațional de catalogare RDA (Resource
Description and Access) la noul model conceptual FRBR-Library
Reference Model (LRM)2. Reproiectarea RDA Toolkit s-a concretizat
prin lansarea unei versiuni beta a site-ului, în vara anului 2018,
versiune care conține implementarea inițială a Modelului de Referință
pentru Bibliotecă (LRM) și care, în urma dezbaterilor, a fost trecută la
statutul de site oficial al RDA, la sfârșitul anului 2020 (15 decembrie).
Odată cu publicarea noii versiuni a kitului de instrumente RDA și
stabilirea adresei în internet, la access.rdatoolkit.org., s-a încheiat și
Proiectul 3R. Însă tranziția către standardul internațional RDA bazată
pe LRM este un proces destul de complicat care implică traduceri,
dezvoltarea propriilor profiluri de aplicații, a declarațiilor de politică,
diseminarea bunelor practici, instruirea catalogatorilor, elaborarea
documentației necesară informării și instruirii catalogatorilor privind
implementarea noului RDA restructurat.
Programul întâlnirii a fost compus din două sesiuni:
1. În prima sesiune au fost prezentate studii de caz privind
Catrina Căluian
adaptările noii versiuni beta a RDA Toolkit și informații privind bibliotecar, Biblioteca
documentarea și instruirea catalogatorilor privind tranziția către RDA Județeană
bazată pe LRM în zona Europa. În secțiunea dedicată studiilor de caz, „V.A. Urechia”
trei țări și-au prezentat experiența proprie în aplicare Proiectului 3R:
Germania, Finlanda și Ungaria:
1
European RDA Interest Group - Cel mai important organism decizional privind Codul
internațional de catalogare RDA la nivel european. (40 de instituții membre din 26 de
țări), care desemnează regiunea Europa în Comitetul de coordonare RDA (RSC).
2
Cele trei modele conceptuale dezvoltate și publicate de IFLA în perioada 1992-
2011 au fost revizuite și regândite într-un singur model conceptual, publicat la
sfârșitul anului 2017 sub denumirea IFLA Library Reference Model.

10 Axis Libri
 • One more time, 3R in DACH: Renate
Behrens
Începând cu anul 2012, Biblioteca Națională
a Germaniei a aderat la noul cod internațional
de catalogare RDA și timp de patru ani s-a
tradus complet codul în limba germană, s-au
elaborat politici proprii de aplicare și s-au instruit
catalogatorii. După 2017, toate acestea au trebuit
reluate, odată cu apariția LRM și implementarea
modelelor conceptuale în RDA. Biblioteca
Națională a Germaniei reprezintă din 2016 EURIG
în cadrul Comitetului Director al RDA, în calitate
de reprezentant al regiunii Europa. În prezentare,
dna Behrens, plecând de la o ecuație cunoscută:
RDA original Toolkit + LRM = 3R Project ajunge
la o ecuație cu o necunoscută: Beta Toolkit + RDA
în germană, după 3R = x. Restructurarea codului
RDA a implicat teste cu setul de instrumente beta,
discuții în organismele competente cu privire la
standardele comitetului german de specialitate,
consultări cu ale colegilor din Europa și din lume
și conturarea și implementarea a două proiecte
începând cu anul 2020: 3R Dach for Libraries și
DACH Documentation.
• 3R in Finland: Marja-Liisa Seppala
În Finlanda există cinci grupuri naționale de
experți în metadate care lucrează la implementarea
3R. Etapele, în mare asemănătoare de la țară la
țară, ar fi: traducerea versiunii beta RDA Toolkit
de experții fiecărei țări, aprobarea de către Grupul
de lucru pentru traduceri RSC (RSC Translations
Working Group) a termenilor traduși, elaborarea de
declarații de politică proprii fiecărei țări, publicarea
oficială a noului RDA în limba țării respective,
toate acestea urmate de multe sesiuni de instruire
a catalogatorilor, conversii ale metadatelor vechi și
implementarea propriu-zisă a standardului RDA.
• Hungary - implementing 3R from scratch:
Szabolcs Dancs
În Ungaria, anul 2020 a fost debutul pentru
unele demersuri oficiale privind adoptarea noului
standard internațional de catalogare 3R RDA. Din
prezentare reținem pașii pentru 2021: traducerea
conținutului noului kit de instrumente RDA,
instruiri ale bibliotecarilor concentrate pe LRM,
elaborarea materialelor teoretice de bază privind
implementarea RDA structurat, realizarea profilului
aplicației, construirea unui glosar în cooperare cu
MulDiCat etc.
În secțiunea destinată elaborării materialelor
pentru documentare și instruire, au avut prezentări
specialiști din biblioteci naționale din Germania,
Israel și Marea Britanie.
• DACH handbook: Renate Behrens
Odată lansat, kitul de instrumente Beta a
generat printre specialiști confuzii și chiar panică
și asta pentru că se confruntau cu o nouă structură
a codului, cu noi concepte, formulări noi, dispariția
regulilor deja știute și apariția altora, barierele
lingvistice și altele. Definitivarea Proiectului 3R
a făcut ca toată munca depusă de țările care au
optat pentru traducerea și implementarea codului
RDA să necesite revizuire și restructurare întrucât
nu se mai potriveau declarațiile de politici,
materialele de instruire, fluxurile de lucru etc. Și
odată cu apariția problemelor au venit și soluțiile:
elaborarea manualului RDA pentru biblioteci în
limba germană – DACH handbook (din 2020),
instruirea catalogatorilor de către grupul de
experți, consultarea grupurilor de lucru pentru
resursele speciale etc. Elaborarea manualului
face parte din proiectul privind documentația
în limba germană (DACH Documentation), iar
la realizarea lui s-a avut în vedere menținerea
practicilor existente de catalogare, documentația
adecvată tuturor nivelurilor de catalogare și,
bineînțeles, în concordanță cu kitul de instrumente
RDA reproiectat, să se asigure o referință clară la
vocabularul RDA. De reținut din prezentare că
pentru această activitatea s-a estimat un timp de
doi ani și un număr consistent de resurse umane
specializate.
• Israeli handbook: Ahava Cohen
În prezentare se subliniază bariera lingvistică
și faptul că nimeni cu creează instrumente de lucru
și manuale pentru catalogarea ebraică în limba
ebraică, și ar fi fost necesar și oportun întrucât limba
ebraică este al treilea cel mai popular script non-
latin din WorldCat (7,25% din toate înregistrările).
În prezent pentru catalogarea ebraică se folosește
Omanut HaKitlug (Arta catalogării), manualul
de catalogare în limba ebraică care a fost lansat în
2013 și actualizat pentru a se potrivi cu orientările
RDA, fără a fi o traducere a toolkit-ului. Barierele
financiare nu permit Bibliotecii Naționale a
Israelului să obțină drepturi de traducere de la
ALA pentru standardul RDA și chiar dacă s-ar găsi
resurse, în acest moment, Toolkit nu are niciun
iunie 2021 11
 rof esional
sprijin pentru ebraică. În prezent nu există planuri
pentru actualizarea Omanut pentru 3R.
• British Library: Alan Danskin
Prezentarea aduce informații despre planurile
de implementare a RDA post 3R în British Library
(estimat până la sfârșitul anului 2020!), cum se
cataloghează conform RDA, utilitatea seminariilor
web ALA în instruirea personalului pentru aplicarea
RDA, implementarea modificărilor LRM/RDA în
formatul MARC.
2. A doua sesiune a cuprins abordări
practice ale RDA și formatele bibliografice MARC21
și UNIMARC realizate de specialiști din Biblioteca
Britanică, Biblioteca Națională a Franței, Biblioteca
Națională a Elveției și Biblioteca Universității din
Maryland (SUA):
• RDA and MARC21 Development:
Thurstan Young
Prezentarea conține o istorie a formatului
MARC 21 adoptat de British Library în 2004,
structura, conținutul, dezvoltarea și administrarea
formatului, maparea MARC 21 la RDA Toolkit și o
evoluție a grupului de Lucru MARC RDA începând
cu sfârșitul anului 2019 și sfârșind cu începutul
anului 2021. Grupul de lucru s-a focusat pe noile
entități RDA conform LRM, concepte și scheme
de codificare a vocabularelor, alegerea formatului
pentru implementarea schimbării, granularitatea,
consistența, fezabilitatea și utilitatea schimbării.
• UNIMARC/RDA update: Héloise Lecomte
and Françoise Leresche
Din prezentare aflăm despre convergențe
UNIMARC și RDA, alinierea kitului de instrumente
RDA reproiectat la formatul UNIMARC Bibliografic
și UNIMARC Autorități, mapări semantice la
formularea IFLA Library Reference Model entitate-
relație etc.
• Using an AP to catalog in practise – first
steps from the national libraries in DACH:
Christian Aliverti
Dna Aliverti, de la Biblioteca Națională a
Elveției, vorbește despre profilul aplicației beta
Toolkit, insistând, bineînțeles, pe profilul aplicației
în limba germană.
• Update on RSC work & topics for
development of RDA in the future: Kathy Glennan
Dna Glennan, de la Biblioteca Universității
din Maryland (SUA), membru în Comitetul
12 Axis Libri
Director al RDA (RDA Steering Committee),
prezintă etapele derulării Proiectul 3R: lansarea
setului de instrumente RDA, varianta beta, mai
multe exemple de declarații de politică din Library
of Congress și British Library, traduceri parțiale
publicate în finlandeză și norvegiană și limba
site-ului (meniuri, navigare, căutare), maparea
elementelor RDA la elementele LRM etc. Important
de reținut că pot sugera modificări ale conținutului
standardului RDA, în armonie cu obiectivele și
principiile care guvernează acest cod, membrii RSC,
organisme regionale de reprezentare RDA grupuri
de lucru RSC, utilizatori RDA sau organismul lor
regional de reprezentare (de exemplu, EURIG,
NARDAC, ORDAC), prin intermediul RSC
Wider Community Engagement Officer, dacă nu
sunt reprezentați de un organism de reprezentare
regională. Prezentarea aduce multe detalii despre
grupul de lucru RSC, despre structura, componența,
sarcinile și activitățile grupului. Sarcinile în
derulare ale grupului de lucru includ dezvoltarea
directă a RDA pentru a asigura alinierea continuă
la obiectivele de guvernare, sensibilitate la nevoile
utilizatorilor, rentabilitate, flexibilitate, continuitate
și internaționalizare, asigurarea unui accent
internațional pentru instrucțiunile și exemplele
RDA, oferirea actualizărilor de conținut pentru
patru versiuni de RDA Toolkit pe an, receptivitate
la feedbackul utilizatorilor, examinarea calității de
membru, sarcinile și progresul tuturor grupurilor
de lucru, oferire de expertiză și asistență pentru
orientarea și instruirea RDA. Din agenda de lucru
a RSC pentru 2022 au fost punctate: implementarea
recomandărilor finale din cadrul Grupului de
lucru pentru profilurile aplicației, dezvoltarea în
continuare a instrucțiunilor Nomen3 și Time-
span4, urmărirea modificărilor la standardele ISSN
și ISBN și impactul acestora asupra armonizării cu
RDA, tratarea resurselor arhivistice în RDA etc.
În încheiere, prezentarea conține o serie de link-
uri care duc către informații privind RSC și RDA
Toolkit.
Descrierea și accesul resurselor (RDA) este
Codul internațional de catalogare dezvoltat prin
3
Entitate cu numărul 9 (LRM-E9), subclasă a entității de nivel
superior Res (LRM-E1), fiind o asociere între o entitate și
denumirea care se referă la aceasta.
4
Entitate cu numărul 11 (LRM-E11), subclasă a entității de
nivel superior Res (LRM-E1), fiind o întindere temporală
având un început, un sfârșit și o durată.
contribuțiile mai multor instituții și persoane
sub conducerea Comitetului de Conducere RDA
(RDA Steering Committee). Dreptul de autor
pentru textul acestui cod îl dețin: American
Library Association (ALA), Canadian Federation
of Library Associations/La Fédération canadienne
des associations de bibliothéques (CFLA) și
Chartered Institute of Library and Information
Professionals (CILIP), însă editura digitală
ALA (ALA Publishing) gestionează licențele de
traducere în numele deținătorilor drepturilor de
autor. Deși limba engleză este limba originală a
codului RDA, totuși deținătorii drepturilor de
autor au un angajament ferm de a internaționaliza
standardul. Versiunea oficială a standardului RDA,
după implementarea Proiectului 3R, se găsește la
access.rdatoolkit.org., iar setul de instrumente
original, cel de dinaintea lansării versiunii beta,
este încă disponibil, până în anul 2022, la adresa
original.rdatoolkit.org. Ambele pot fi accesate
doar printr-un abonament Toolkit. În prezent,
RDA este tradus în limbile engleză, catalană,
chineză, finlandeză, franceză, germană, italiană,
norvegiană și spaniolă. Este evident interesul
bibliotecilor naționale din zona europeană de a se
alinia noului standard internațional de catalogare,
în primul rând pentru a ține pasul cu noutatea și, nu
în ultimul rând, pentru că uniformitatea asigurată
de aplicarea acelorași reguli de prelucrare va ajuta
la schimbul internațional de date bibliografice și
la realizarea de baze de date comune în mediul
on-line. Din 27 ianuarie 2021 există pe youtube
o prezentare, în limba engleză, pentru noul RDA
Toolkit reastructurat și reactualizat după LRM:
RDA Toolkit Demo la: https://www.youtube.com/
watch?v=hahrrR_5hdw.
Webliografie
IFLA [on-line] [accesat martie 2021].
Disponibil pe internet la adresa: https://www.ifla.
org/.
IFLA Library Reference Model: A
Conceptual Model for Bibliographic Information
[on-line]. [accesat martie 2021]. Disponibil pe
internet la adresa: https://www.ifla.org/files/
assets/cataloguing/frbr-lrm/ifla-lrm-august-2017_
rev201712.pdf.
RDA in Europe virtual meeting [on-line]
[accesat martie 2021]. Disponibil pe internet la
adresa: http://www.rda-rsc.org/node/643.
RDA Steering Committee : (RSC) [on-line]
[accesat martie 2021]. Disponibil pe internet la
adresa: http://www.rda-rsc.org/.
RDA Toolkit [on-line] [accesat martie 2021].
Disponibil pe internet la adresa: https://www.
rdatoolkit.org/.
iunie 2021 13
 rof esional

Capitala Mondială a Cărții

Începând din anul 2001, Comitetul Consultativ pentru programul

Capitala Mondială a Cărții al UNESCO, alcătuit din reprezentanți
ai: Federației Internaționale a Editorilor (International Publishers
Associations - IPA), ai Federației Internaționale a Bibliotecilor
și Asociațiilor de Biblioteci (International Federation of Library
Associations and Institutions - IFLA) și ai UNESCO, desemnează
Capitala Mondială a Cărții. Astfel, UNESCO recunoaște eforturile
depuse de orașele lumii pentru promovarea cărților și a cititului, iar
orașul care câștigă titlul îl va deține timp de un an, începând cu 23
aprilie a anului pentru care a fost desemnată capitală, până în aceeași zi
din anul următor. Madridul a fost prima capitală a cărții, în anul 2001, iar
anul acesta, 2021, a fost desemnată Capitala Mondială a Cărții Tbilisi
(Georgia). Sloganul sub care se vor desfășura în acest an activitățile va
fi: Ok. So your next book is…? (Bine. Deci, următoarea ta carte este...?)
și dorește să pună accentul pe utilizarea tehnologiilor moderne ca
instrumente puternice pentru promovarea lecturii în rândul tinerilor.
Pentru anul 2022, capitala mondială a cărții a fost desemnată
Guadalajara (Mexic). Începând cu data de 23 aprilie 2022, orașul va
găzdui un program de evenimente care va sărbători cărțile, lectura și
bibliotecile. Ceea ce a primat în alegerea acestui oraș au fost proiectele
de lucru, cu și prin intermediul cărților, prin care se vor promova
incluziunea și pacea. Vor fi folosite spațiile publice pentru activități
de lectură, se va citi pentru socializare, se vor desfășura ateliere de
scriere creativă și se vor stabili conexiuni între generații, prin povestiri Dorina Bălan
șef birou, Catalogarea
și poezii în diferite cartiere. colecțiilor. Control de
Rolul esențial în toate aceste activități îl vor avea bibliotecile, autoritate,
care împreună cu librăriile, editorii și târgul de carte al orașului Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia”
vor contribui la promovarea și realizarea evenimentului pentru a
îmbunătăți politicile de prevenire a violenței. Aceste resurse vor fi
valorificate pentru a promova drepturile omului, egalitatea de gen și
pacea în rândul publicului, folosind marele potențial al cărților de a
contribui la transformarea socială.
Iată ce spunea secretarul general al IFLA, Gerald Leitner: „Este
minunat că Guadalajara va fi Capitala Mondială a Cărții UNESCO în

14 Axis Libri
 Tbilisi – Capitala Cărții 2021
anul 2022 și sunt sigur că bibliotecile de acolo și din
toată țara vor contribui la transformarea acestuia
într-un an uimitor. Salut cu tărie accentul pus pe
cărți ca factori de schimbare socială pozitivă, ceva
care stă la baza activității bibliotecilor la nivel
global. IFLA așteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu
membrii săi din Guadalajara și Mexic, în general,
pentru a se asigura că bibliotecile participă pe
deplin la atingerea obiectivelor anului”1.
Activitățile vor include evenimente literare în
colaborare cu scriitori latino-americani, un proiect
artistic pe Turnul Babel, evenimente care leagă
teatrul și muzica de literatură și utilizarea radioului
local pentru lecturi de poezie2.
Procedura pentru desemnarea Capitalei
Mondiale a Cărții începe cu doi ani înainte de
eveniment. De exemplu, în anul 2021 se va desemna
capitala cărții pentru anul 2023. Candidaturile
trebuie depuse de către municipalitățile aspirante
la acest titlu, dosarele urmând să fie evaluate în
funcție de următoarele criterii: planul de activități
elaborat; existența unui buget sustenabil alocat de
către autoritatea locală pentru finanțarea acestor
activități; gradul mare de implicare al autorităților
locale în derularea planului de activități; o bună
1
IFLA - Guadalajara named as World Book Capital 2022.
Disponibil la: (https://www.ifla.org/node/93435). Data
consultării: 2021/03/22.
2
Guadalajara named World Book Capital 2022. Disponibil la:
https://en.unesco.org/news/guadalajara-named-world-book-
capital-2022. Data consultării: 2021/03/22.
colaborare între autoritățile publice, organizațiile
profesionale ale bibliotecarilor, editorilor și
librarilor în derularea planului de activități;
existența unor strategiile de promovare a lecturii,
înscrise în planul de activități; încadrarea în
principiile libertății de expresie. Dosarele se
transmit secretariatului UNESCO exclusiv în
limba engleză sau franceză, de regulă, până în luna
aprilie3.
Programul Capitala Mondială a Cărții oferă
o oportunitate imensă pentru orașele din întreaga
lume, atât pentru a-și promova propriul patrimoniu
literar și producția de carte pe scena internațională,
cât și pentru a aduce față în față scriitorii și
cititorii viitorului. Ceea ce este de reținut, e faptul
că UNESCO nu oferă fonduri orașului desemnat
câștigător.
Așteptăm cu interes să aflăm care va fi
următoarea Capitală Mondială a Cărții, în anul
2023!
3
CNR UNESCO. Disponibil la: https://www.cnr-unesco.
ro/ro/activitate/capitala-mondiala-a-cartii-2023.Data
consultării: 2021/03/22.
iunie 2021 15
 rof esional

Galați – istorie și cultură locală

proiect educațional on-line
derulat de Fundația „Andreiana
Juventus” în colaborare cu
Filiala nr. 1 „Costache Negri”

„Galați, orașul Dunării?...

Nu. Orașul teilor înfloriți, orașul fluviului sfânt care se varsă cu
mii de valuri blonde în albastra mediterană a nopții de vară”... (Ionel
Teodoreanu)
Se spune că jocul cu trecutul ne poartă spre tărâmuri de poveste.
Un asemenea tărâm a fost Galații de odinioară, un mic târgușor de
la malul Dunării, ale cărui mistere și bogății culturale încercăm să le
cuprindem în proiectul pe care îl desfășurăm on-line, pe pagina de
Facebook a Filialei Nr. 1 „Costache Negri”.
Îmbinând istoria cu legenda, dorim să oferim o mică monografie
istorico-geografică a vechiului ținut al Galaților, cu speranța că, de
la cei mai mici la cei mai mari, cititorii noștri vor dori să afle și să
cunoască o fărâmă din întâmplările și din frumusețea acestui colț de
țară care este orașul nostru natal.
Dar de ce credem că este atât de important ca semenii noștri
să ia contact cu istoria? Răspunsurile pot fi diverse, dar modelul de
conectare interdisciplinară pe care îl prezintă Horia Dumitru Oprea
ar putea fi un pas înainte pentru crearea unei punți de legătură între
mai tânăra generație și studiul istoriei. Pe lângă faptul că o bună
cunoaștere a originilor noastre poate transforma individul dintr-un
candidat la umanitate într-un om în adevăratul sens al cuvântului, el
ne încredințează că istoria ne poate conecta cu majoritatea aspectelor
vieții din jurul nostru, „fiindcă istoria este și despre toate celelalte
domenii la un loc. Este despre Beethoven și despre Jocurile Olimpice,
este și despre Strabon, Pitagora, Aristotel și despre toate personalitățile Nicoleta Mazilu
care au învârtit roata evoluției în toate domeniile științei, este și despre bibliotecar, Fundația
Andreiana Juventus
progresul tehnologic, dar și despre decriptarea textelor... Istoria nu
este doar o înșiruire bizară de date, un manual care reduce infinitul
existenței la rănile pe care le-au produs războaiele, ci este un îndreptar
al vieții. E un compendiu al avatarurilor ființei umane în demersul ei
de a se cățăra pe scara evoluției”.
În acest sens, în paginile proiectului, veți regăsi de la informații
istorice obiective despre cum a luat ființă orașul, scrise de istorici
pasionați, până la prezentări arhitectonice, curiozități, cunoașterea
personalităților locale, despre învățământ, cultură, legende și multe

16 Axis Libri

alte lucruri interesante. Nu putem spune că vom
cuprinde tot, dar măcar o mică parte din ceea ce
a fost târgul Galaților, atmosfera acelor vremuri,
păstrată în ilustrate, cărți poștale, articole din presa
vremii, amintirile bunicilor, volume de istorie
locală ale unor scriitori care merită să fie amintiți și
prezentați pentru toată strădania și dăruirea lor. Din
tot acest cufăr cu amintiri prețioase putem afla câte
ceva despre noi, despre ce am fost și ce am devenit.
Nu avem pretenția de a fi spus ceva nou și nici
de a da o interpretare originală lucrurilor atât de
bine prezentate de scriitorii citați, acest privilegiu
îl acordăm lor și generozității cu care ne-au pus la
dispoziție ani întregi de cercetare și ale căror opere
scrise cu pasiune, ne-au ajutat și ne-au determinat
să ne dorim să facilităm accesul la informația
istorică și să oferim cititorilor paginii noastre de
Facebook posibilitatea de a se conecta cu o lume
care merită redescoperită, care face parte din noi.
Astfel, tovarăși de nădejde pentru realizarea acestui
proiect de suflet ne-au fost volumele istoricului Paul
Păltănea, cu „Istoria orașului Galați, de la origini
până la 1918”, ale scriitorului Dumitru Săndel,
cu „Galațiul, așa cum mi-l amintesc”, dar și „Saga
Galaților 1917 – 1918” sau „ABECEDAR istoric
gălățean”: „O istorie a Galațiului spusă ca o poveste,
însă adevărată, istorisită adolescenților, ca s-o spună
și ei părinților și bunicilor lor prea ocupați cu alte
treburi” ale scriitorului Victor Cilincă și multe alte
comori de preț descoperite între rafturile bibliotecii
de la Filiala Nr. 1 „Costache Negri”.
În paginile lor am descoperit că
orașul pe care îl iubim și de care ne
bucurăm nu a fost dintotdeauna așa
cum îl știm astăzi, ci a cunoscut ample
modificări de-a lungul secolelor, însă
și perioade tulburi, când războaiele au
transformat o parte din clădirile din
oraș în cenușă. Pentru a ne face o idee
despre cum era văzut Galațiul la mijlocul
secolului al XIX-lea, de exemplu, vom
reda o parte a unor însemnări despre
oraș ale unuia dintre cei mai renumiți
călători străini care au vizitat Principatele
Române, Edouard Antoine Thouvenel,
impresii care au fost publicate în anul
1840 la Paris în cartea „La Hongrie et
La Valachie”. Mărturiile pline de pitoresc
ale lui Thouvenel, dar și ale altor mulți
străini care au tranzitat orașul nostru, le
regăsim în volumul „Orașul Galați – în
relatările călătorilor străini (de la începuturile sale
până la 1848)”, scris de Ștefan Stanciu și Marian
Stroia, care reprezintă surse de o deosebită valoare
și care dau culoare și conținut istoriei locale: „Am
zărit Galații din depărtare. Acest oraș se împarte în
două părți; orașul nou ocupă o colină ridicată de
unde privirea domină asupra Dunării și a frumoșilor
munți ai Dobrogei; casele elegante și construite din
piatră dau acestui cartier un aer eropean; inundațiile
frecvente ale Dunării îi forțează pe locuitorii orașului
vechi să urmeze exemplul celor care s-au stabilit pe
înălțimi […] Coborâm de-a lungul fluviului pe ulițe
întortocheate pline încă de construcții vechi turcești
unde negustorii și-au deschis provizoriu comptoarele
lor. O populație cosmopolită se înghesuie în bazarele
și numeroasele cafenele din Galați […] Din 1832,
400 de nave se opresc în fiecare an la Galați. Dunărea
în acest fragment al cursului său, nu se ridică
deasupra mării decât cu trei metri și navele de 300
de tone pot naviga cu ușurință din aprilie până în
noiembrie. Lemnul, grâul, uleiurile și diversele soiuri
de pește, ceara cea mai bună din Europa, în special
cea verde și parfumată specifică Moldovei, acestea
sunt principalele produse ale provinciei […].”
Încheiem cu convingerea că istoria este, pe
drept cuvânt, „magister vitae”, învățătoarea vieții, așa
cum bine a spus Cicero în dialogul „De Oratore”, și
vă invităm pe pagina noastră de Facebook pentru a
explora împreună cu noi povestea orașului Galați,
mereu captivantă și surprinzătoare, și, de ce nu, și
pentru a ne oferi și alte informații, amintiri sau sugestii.
iunie 2021 17
 rof esional

Lumea prin ochi de călător

proiect

Motto: „O călătorie, pentru a fi instructivă, trebuie să constituie

un fel de apreciere asupra lucrurilor pe care le întâlnim” (Stendhal,
Journal)

Călătoriile reprezintă o inițiere în arta de a trăi, de a simți, de a fi

fericit. De asemenea, sunt ceva „frumos” pe care îl faci „bine” pentru
că vin din sufletul tău.
Ele sunt sursă de cunoaștere, fie că este vorba de locuri, oameni,
obiceiuri, arhitectură, istorie, artă. Mintea umană memorează
informațiile care sunt interesante, iar atunci când ești într-o călătorie,
într-un loc nou, totul are un farmec aparte, chiar și aspectele de care
nu ești pasionat în mod special.

Denisa Albescu
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

18 Axis Libri
 Călătoriile reprezintă o clipă de relaxare în
viața tuturor, având în vedere că trăim în epoca
vitezei. Stresul este un factor din ce în ce mai
îngrijorător în ceea ce privește omul modern,
iar combaterea acestuia se poate face în mai
multe moduri, printre care și călătoriile. Ieșirea
din cotidian, din programul zilnic este deja o
sărbătoare, iar vacanțele oferă acest prilej de
evadare. În călătorii grijile dispar, programul se
schimbă, mintea și corpul se relaxează și de ce nu,
omul ajunge să privească anumite aspecte din viața
sa cu alți ochi.
Astfel, călătoriile nu sunt doar o sursă de
cunoaștere, ci și de relaxare. O călătorie ne învață
multe lucruri, dar oferă și momente de reculegere
și de meditație, momente în care au loc revizuiri,
îmbunătățiri și modificări ale unor aspecte din
viața omului care, în marele oraș și ritmul infernal
de lucru, nu observă cele mai mici bucurii, cele mai
mici lucruri ce pe termen lung înseamnă foarte mult.
De aceea va propunem un nou proiect prin
care intenționăm să aducem în atenția cititorilor
noștri perspectivele încântătoare deschise de
vizitarea țării noastre și a altora.
Lumea noastră este fascinantă, iar dorința de
a o cunoaște și vizita i-a însoțit mereu pe oameni.
Cele mai mari structurări ale acestui spațiu sunt
țările care o alcătuiesc, pline de variatele lor atracții,
mai mult sau mai puțin turistice. Dar spiritul
uman, mereu doritor de aventură, s-a avântat chiar
și pentru a descoperi lucruri noi, nu doar pentru
a completa peisajele și centrele umane deja bine-
cunoscute. De aceea, este un adevărat itinerar
turistic, plin de fiorul înnoirii, faptul de a le revedea
în toată spectaculozitatea lor.
Proiectul își propune să suscite interesul
pentru cele mai atractive obiective, locații și trasee
ale unor călătorii cu adevărat formative pentru cei
ce le întreprind.
iunie 2021 19
 rof esional

Întâlnirile on-line
plusvaloare în activitatea
Filialei nr. 2 „Paul Păltănea”

Ca și întreaga societate în contexul pandemiei provocate de

Covid-19, bibliotecile publice au căutat și caută în permanență
diversificarea și personalizarea serviciilor prestate în regim on-line
pentru a veni în sprijinul comunității, pentru a fi o componentă de
siguranță a acesteia.
Situația de criză a provocat forme și metode noi de dezvoltare
a competențelor profesionale ale bibliotecarilor, cu scopul ca toate
serviciile să fie orientate către cetățeni, către nevoile lor de informare,
de căutare și de rezolvare ale acestora.
Impactul pandemiei a fost și este profund resimțit de către toate
sistemele, de către toată societatea, în ansamblul ei. Nevoia rapidă
de digitalizare, provocările legate de situația pandemică și impactul
psihosocial sunt câteva dintre realitățile cu care ne confruntăm. În

Cătălina Şoltuz
responsabil, Filiala Nr. 2
„Paul Păltănea”

20 Axis Libri
acest context, activitatea Filialei nr. 2 ,,Paul Păltănea” utilizatorilor bibliotecii, bune practici de lucru la
s-a concentrat și pe componenta digitală, pe distanță, să încurajăm informarea corectă și, ceea
activitățile și întâlnirea on-line cu toate categoriile ce este extrem de important în situații de criză, din
de utilizatori, pe diverse teme de discuție. surse de încredere.
Întâlnirile on-line cu cei mai mici dintre Trebuie să răspundem cu seriozitate
utilizatori, cu elevi, adolescenți până la întâlnirile și responsabilitate nevoilor de informare ale
sau participarea la diferite webinare, cursuri sau utilizatorilor, oferind acces la informații de calitate,
dezbateri, alături de persoane adulte din diverse atât prin colecția fizică de documente, baze de date
medii sociale și profesionale, toate au adus plus și conexiune la internet, cât și prin comunicarea
valoare în activitatea filialei, în diversificarea virtuală, prin asistență la distanță în găsirea de
ofertelor virtuale ale bibliotecii. informații corecte și în navigarea în siguranță prin
Consider că perioada pe care o traversăm imensa cantitate de informații disponibile.
este plină de provocări, care însă le depășim prin Încercăm, așadar, să transformăm distanțarea
multitudinea de proiecte, activități și întâlniri on- fizică într-un lucru pozitiv și să ne continuăm
line. Dar care este de fapt scopul acestor întâlniri? activitățile noastre esențiale în folosul comunității
Este din ce în ce mai important să punem în aplicare și nu numai, conștienți fiind că biblioteca vie o
posibilitățile oferite de resursele tehnice și on-line constituie cititorii noștri și, doar ÎMPREUNĂ,
moderne de care dispunem, cu scopul de ne păstra putem depăși aceste vremuri tulburi!
relațiile reale menținute cu utilizatorii și rolul care
ne revine în comunitate.
Astfel, toate activitățile noastre cuprinse
în proiectele educaționale cu partenerii noștri -
grădinițe, școli, licee și alte organizații s-au mutat
în spațiul virtual. Zoom, Google Meet, Teams,
sau Google Classroom sunt doar câteva dintre
platformele de întâlniri video unde s-au mutat
acțiunile și expozițiile noastre, interacționând în
mod plăcut și util, primind un feedback pozitiv
și constructiv. Aș mai aminti despre platformele
guvernamentale, ghișeul.ro și vaccinare-covid.
gov.ro prin intermediul cărora bibliotecarii oferă
asistență în accesarea și folosirea acestor platforme.
Mai mult ca oricând, este imperativ necesar
să ne mobilizăm să oferim servicii on-line

iunie 2021 21
 rof esional

De la inimă la inimă
Lumină din lumină

Să ne oprim o clipă din tumultul aglomeratelor zile și să urcăm

cu inima în largul cântărilor îngerești ca, astfel, și sufletele noastre
să tresalte cum an de an fac, cântând: „Hristos a înviat!” Aceste clipe
refac familia, o aduc acasă, o fac mai frumoasă, mai tânără. Cuibul
primitor al veșniciei renaște în sufletele fiecăruia dintre noi, dând
aripi pentru cer și putere pentru zbor.
Simbolul creștin al Sfintelor Paști e oul, micul univers ce adună
în sine făptura întreagă, izvor al vieții și totuși mister al veșniciei.
La Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” din Galați, sunt culori
și vise imprimate pe micile coji de ou cu măiestrie și migală pentru
a împodobi sărbătoarea cea mare a Luminii. În spiritul cald al zilelor
pascale, secția Împrumut la domiciliu pentru adulți, prin pagina de
facebook proprie „Bibliofilii”, a inițiat pentru cititorii și utilizatorii
bibliotecii de toate vârstele o expoziție-concurs de ouă încondeiate,
desfășurată on-line, cu sugestiva temă: „Învierea Domnului în
inimile noastre”, deschisă tuturor celor ce vor să-și facă cunoscut
talentul creativ și participarea la marea bucurie a Învierii.
Cu toți am fost invitați să privim și să admirăm bogăția
culorilor de primăvară, mulțimea fotografiilor ce surprind câte un
colț de rai colorat, răpit pe furiș cu camera foto iscoditoare parcă în
căutarea celui mai încondeiat ou, trimis de cititorii noștri fideli și

Daniela Mitrofan
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

22 Axis Libri
iubitorii de lectură prin intermediul canalelor de
comunicare on-line.
Mii de nuanțe, de forme și figuri geometrice
își pun amprenta pe acest mic univers al ființei.
Ouă încondeiate, colorate în sute de culori,
răspândesc cuminți parfumul etern al clipei.
Timpul se oprește și face loc veșniciei din care toți
suntem parte. Îngeri și oameni, tineri și vârstnici,
săraci și bogați, mici și mari devin un întreg care
împărtășește vestea cea mare a Învierii Domnului.
În elanul energicelor pregătiri pascale,
biblioteca și-a îmbrăcat straiele de sărbătoare și
a expus în holul de la intrarea principală, într-un
armonios ton cu aceste momente de bucurie,
o bogată expoziție de simboluri și elemente
tradiționale românești, spre încântarea ochilor
celor mici și nu numai...
Fiecare participant a fost premiat cu
simbolicele diplome de participare în semn de
apreciere și prietenie pe care biblioteca noastră,
prin bibliotecarii săi, le oferă tuturor celor care, cu
inima lor mare, mărturisesc deschis: „Adevărat a
înviat!”
Lumina care zdrobește întunericul frumos a
răsărit peste inimile noastre și a făcut să vibreze
în cântul îngeresc al marii victorii cerești un imn
de pace și mare bucurie. Astăzi cerul și pământul
serbează înnoirea legământului veșnic care
îmbracă pe om cu podoaba Învierii.

iunie 2021 23
 Condeiul fermecat

O lume minunată*

Într-o zi foarte frumoasă de vară, Matilda se uita pe telefon

1

în loc să se joace afară cu prietenii ei, dar totul avea să se schimbe.

A primit un mesaj în care scria că este invitată la o lansare de carte
organizată în aer liber.
— Ce să caut eu acolo? Doar am cărți on-line. Nu vreau să merg!
— Dar trebuie să mergi, draga mea. De mult nu ai mai ieșit din
casă. Toată ziua stai cu nasul în telefon și îți scrii cartea. Pe vremea
mea, cărțile se scriau de mână, nu la calculator, îi explică mama ei.
Matilda a mai primit un mesaj.
— Scrie că vor fi acolo şi Kira cu Winston și Odette, Alice,
Scufița Roșie, Rapunzel şi Paddington.
— Foarte bine! Te vei întâlni și cu prietenii tăi.
— Bine, bine. Mă duc.
— Unde?
— Păăăi... La lansarea de carte.
— Ai și o adresă?
— Da. Vom discuta despre carte în parcul de lângă noi.
Matilda și-a pus într-un rucsac apă, un sandvici și, desigur,
telefonul.
— Distracție plăcută! i-a urat mama ei.
— Mulțumesc! răspunse Matilda, cu puțin sarcasm în glas.
Nu după mult timp, Matilda s-a întâlnit cu prietenii săi, care
stăteau cu ochii în telefon.
— Bună! Diana Oancă-Leonte
— Buuuuună! i-au răspuns prietenii ei, fără să-și ridice privirea. elevă, Școala „Constantin
Gheorghe Marinescu”,
— Am să mă așez acum...! a spus Matilda. Galați
— Auuu! Doare! Dă-te jos de pe părul meu, fetiță cu părul scurt!
țipă Rapunzel.
— Scuze, n-am vrut...
— Sigur, sigur! îngână Rapunzel indignată.
— Cred că nu reuşeşte să treacă de un nivel în joc, mormăi
Matilda.
*
N.r. Teodora Ivănică, care a publicat „Scufița Roșie actualizată”, în numărul 50
al revistei, la această rubrică, a realizat textul în perioada în care era elevă a Școlii
Gimnaziale Nr. 2 „Constantin Gheorghe Marinescu” Galați.

24 Axis Libri
 Se așeză lângă Winston, începu să-l mângâie
și își scoase telefonul ca să-și termine de scris cartea.
— Când începe ședința? întrebă Kira.
— Nu știu! a răspuns Paddington. E cald şi
mă tem ca prăjitura mea cu marmeladă să nu se
strice. Doamna Byrd a făcut mai multe porţii, să
îi duc şi bunicii. Nu ştiu cât voi mai putea sta pe
aici.
Cum toți erau lângă parc, dar stăteau cu nasul
în telefoane, Odette a încercat să-i cheme în parc ca
să se joace. Odette e o pisică, însă Winston, soțul
ei, comunică de minune cu cea care are grijă de
ei, Kira. De data aceasta, însă, Kira nu încercă să
înţeleagă ce spune Winston pentru că era supărată,
se certase cu mama ei.
— Eu cred că, de fapt, nu este nici o lansare
de carte. Eu cred că... Stați puțin! Și voi ați primit
mesajul de la o persoană anonimă? a întrebat
Matilda.
— Da! au răspuns toți prietenii ei în cor,
numai Winston și Odette au aprobat cu un mieunat.
— Asta poate însemna că cineva care ne
cunoaște și știe că nu prea mai petrecem timp
împreună ne-a chemat pe toți aici, cu o scuză falsă,
și-a dat cu părerea Matilda.
— Ai dreptate! Dar oare cine? a întrebat Kira,
care iubește misterele şi a devenit atentă.
— Nu știu, a spus Scufița Roșie, dar e tot mai
ciudat.
— Haideţi în parc, poate vom rezolva
misterul! propuse Alice.
Toți au fugit în parc, unde s-au distrat de
minune! Dându-se pe tobogan, Paddington s-a
ciufulit tot. Scufița Roșie răsturnă din grabă licoarea
pe care Alice era gata să o bea. Lui Rapunzel îi
flutura părul în vânt, iar Matilda s-a împrietenit
mai bine cu Kira.
Ce zi au avut! Dar întrebarea adevărată este:
„Cine i-a chemat pe toți la un loc?” Asta este altă
poveste pe care am să v-o spun eu mai târziu.
***
A trecut destul timp. E seară şi Matilda îşi
dă seama că prietenii ei au zbughit-o spre casă.
Începe să se teamă. Se îndreaptă spre o bancă din
parc şi scoate telefonul, cu gândul să îşi sune mama.
Telefonul s-a descărcat, din păcate!
Pe bancă se află o broşură. Nu, e o carte
subţirică. O carte al cărei titlu este „O lume
minunată”. Autor? Matilda - Ma - Fave. E cartea
scrisă de ea! Terminată, tipărită.
— A fost o lansare minunată! o felicită mama,
apărută pe neaşteptate. Prietenii tăi au spus că nu
s-au mai simţit aşa bine de multă vreme. Şi prima ta
carte arată minunat! Bravo, draga mea!
iunie 2021 25
 Condeiul fermecat

Poezia poveştilor

Acum când îmi amintesc

De-ale copilăriei poveşti,
Cum Jack pe vrej urca,
Sau cum Hänsel si Gretel au văzut vrăjitoarea,
Care la dulciuri i-a ispitit,
Şi aproape i-a gătit.
Îmi mai amintesc şi de „Punguţa cu doi bani’’
Unde ni se arată ce poate face omul chiar și pentru doi gologani.
În „Fata babei și fata moşneagului’’ ni se arată
Că bunătatea e mai importantă
Decât orice fată minunată.
În „Sarea în bucate” e narată
O poveste frumoasă
Care zice că cele mai mici lucruri din viaţă
Sunt cele care dau dulceaţă.
În „Prâslea cel voinic” se povesteşte
Cum acesta merele de aur păzeşte.
În timp ce în „Ursul păcălit de vulpe’’ ni se spune
Că nu trebuie să avem încredere în întreaga lume,
Pentru că nu toţi ne vor binele,
Unii doar vor să râdă de tine.
„Capra cu trei iezi’’ ne învaţă
Că trebuie să avem grijă la străini,
Pentru că altfel s-ar putea s-o păţim.
Din „Hainele cele noi ale împăratului’’ aflăm Amana Mihaela
Cristea
Că un copil spune adevărul mereu. elevă, Colegiul Național
„Răţusca cea urâtă” ne aduce aminte „Costache Negri”, Galați
Că înfăţişarea e mică pe lângă o inimă plină de iubire.
„Mica sirenă’’ ne dovedeşte
Că visele mereu devin realitate.
Când îmi aduc aminte de aceste basme,
Parcă îmi vine să tot fac rime…
Văd câte am învăţat din ele
Şi mă bucur că mi-am petrecut o parte din copilărie,
Lecturându-le!

26 Axis Libri
Condeiul fermecat

Victoria lui
Făt-Frumuşel-Isteţel

A fost odată ca niciodată un grup de şapte tineri, iar liderul

lor era Ţânc-Mucos. El era cel mai rău din gaşcă deoarece dorea să
fie cât mai bogat. Jefuia bănci, case de schimb valutar, ardea clădiri
şi fura bani ca să-şi cumpere bijuterii si băuturi. Era foarte vesel că
toată lumea era la picioarele lui. El plănuia să jefuiască banca de pe
Strada Brăilei ştiind ca acolo sunt lingouri de aur. Lângă seif se afla un
ursuleţ cu pietricele swarovski. Rotind capul ursuleţului, uşa seifului
se deschise. El observă că pe lângă lingourile de aur se afla şi o rachetă.
— Ha, ha! Aş putea să mă duc pe lună.
Însă unui erou viteaz şi curajos pe nume Făt-Frumuşel-Isteţel nu
îl plăcea pe Ţânc-Mucos. Ţânc-Mucos decolă. Eroul, văzând racheta,
se gândeşte să facă un plan ca să-l pedepsească pe Ţânc-Mucos. Prima
oară, Făt-Frumuşel-Isteţel a trimis o fată pentru a-l chema pe Ţânc-
Mucos pe pământ. Când, Făt-Frumuşel-Isteţel a văzut că planul lui a
eşuat, a poruncit să i se construiască o corabie nemaivăzută, cu care să
poată zbura până la Ţânc-Mucos. Era viu colorată, ca o pană de păun,
şi părea să fie presărată cu mii de ochi. Dar fiecare ochi era o ţeavă
de tun. Corabia era trasă de cei mai puternici vulturi. Înainte de a se
duce, el a trimis un balaur. După ce a plecat balaurul, a plecat şi Făt-
Frumuşel-Isteţel împreună cu amicii lui spre Ţânc-Mucos. Aproape
ajunşi pe lună, Tânc-Mucos observă balaurul.
— Uitaţi, balaurul! Atacaţi!
Săgeţile se loviră de aripile balaurului şi căzuseră cum cade
grindina. Ţânc-Mucos avea o ţintă extraordinară, însă era mai puţin
Alexandra Cîrcei
elevă, curajos decât Făt-Frumuşel-Isteţel. Balaurul a căzut în corabia lui Făt-
Liceul Teoretic „Emil Frumuşel-Isteţel.
Racoviță” Galați — Ce ghinion! Trebuie să-l vindecăm! Nu putem continua fără el!
Făt-Frumuşel-Isteţel a scos o licoare din buzunar şi i-a dat-o
balaurului să o bea. Balaurul s-a făcut de șapte ori mai puternic. Ajunşi
pe lună, Făt-Frumuşel-Isteţel s-a luptat cu Ţânc-Mucos. Cu ajutorul
fetei, Făt-Frumuşel-Isteţel l-a învins pe Ţânc-Mucos. Prietenii lui
Ţânc-Mucos erau trişti că liderul lor a fost învins şi s-au alăturat lui
Făt-Frumuşel-Isteţel. Când au ajuns pe pământ, tot oraşul a petrecut,
iar aurul a fost înapoiat.
Şi-am încălecat pe o căpșună și-am descris o aventură.

iunie 2021 27
 C

Printre genuri, cu grație

Ioan Fărcășanu se află acum la cea de-a cincea sa carte,

convingându-ne încă o dată că scrierea literară este pentru el nu
numai o îndeletnicire de cinste, dar și o vocație. Când mi-a cerut să
scriu câteva rânduri despre noua sa apariție editorială, am acceptat
cu plăcere, dată fiind împrejurarea de a ne cunoaște de aproape o
jumătate de veac, cândva, la început de vremi, lucrând împreună\în
același birou terorizat de bătăile ineluctabile ale unei vechi pendule
fixate pe peretele de est.
Cum numele său nu e deloc străin de sumarele mai multor
reviste culturale locale și nu numai, unele dintre ele, dintre care
„Axis libri” se cuvine a fi prima pomenită, găzduindu-i creațiile
număr de număr, o nouă carte a domniei sale nu poate fi decât
bine venită.
Noi toți îl știam pe Ioan Fărcășanu, membru fondator al
Cenaclului satiric „Verva”, prin percuția și relevanța epigramelor sale,
dar, iată că, de data aceasta, lasă să intre în scenă poetul, cu toate
trăirile și visările sale dintotdeauna, fără a uita întru totul, după cum
se va vedea, umoristul consacrat.
Tocmai de aceea, pentru a trasa ceva granițe, fie ele fluide și,
deci, ușor penetrabile, își împarte acest nou volum botezat generos
„Armonia cuvintelor”, în trei capitole separatoare, primul cu „Creații
de ieri și de azi”, al doilea cu „Iubirea - un vis frumos și tainic”, iar al
treilea cu „Istorii amuzante”.
Poetul Ioan Fărcășanu nu se revendică câtuși de puțin din
modernismul și, cu atât mai puțin, postmodernismul scrisului liric, Ion Manea
dimpotrivă, inspirația sa este una solară, perspectiva luminoasă, în scriitor, jurnalist
timp ce cvasi-prezența omului social în peisajele oferite conferă
întregului demers note evidente de clasicism și tradiționalism. Iată
cum vede poetul anotimpul renașterii:
„Se simte iar miros de primăvară,
Gingașe flori ne surâd vesele-n balcon,
Timizii ghiocei scot capu-afară;
La colțul străzii cântă un acordeon”
(„Primăvară timpurie”)
Reînprospătarea cosmică, reînvierea, devine prilejuri de firești
trăiri reconfortante:

28 Axis Libri
 „E-o armonie sfântă subtile ale nostalgiei și regretului, apar în cel de-al
Cum rar ți-i dat să vezi; doilea capitol. Cu senzația unor repetate plimbări
Miracolul te-ncântă: anterioare pe ulițele ultraelegante ale lui Minulescu
Cu ochi deschiși visezi...” și Topârceanu, Ioan Fărcășanu relansează eterne
(„Pădurea în zori”) întrebări:
De aici și dorința poetului de a păstra starea „Mă-ntreb adesea cu-ntristare
de bine a începutului, de a se împotrivi, simbolic, Cine te-a scos în calea mea
mersului firesc al naturii care condamnă irevocabil De-aștept cu-atâta nerăbdare
verdele la pieire, fie ea și vremelnică: Momentul când te pot vedea?”
„Aș vrea ca frig să nu mai fie („Nerăbdare”)
Când vântul toamna bate-n geam;
Aș vrea să țin-o veșnicie „Unde ești, te-ai dus departe
Tot verde frunza de pe ram...” Draga mea, cu ochi căprui?
(„Dorința”) Singur răsfoiesc o carte
Binefăcătoarele revelații ale comuniunii cu Și n-am gândul cui să-l spui...”
natura, bucuriile prilejuite de armoniile lumii (care („Unde ești?”)
se regăsesc, nu-i așa?, în armonia cuvintelor) lasă În cel de-al treilea capitol, autorul schimbă
uneori loc liber și unor stări potrivnice, cum ar fi gamele și partiturile, revenind la haina cu care a ieșit
aceea a prezenței sentimentului de trist abandon cel mai adesea în lume, aceea a umoristului bine
regăsit în structurile primare ale satului românesc: temperat. Bine temperat, pentru ca el nu se avântă
„Din cimitir răzbat sunete ciudate, în volburoase și ditirambice abordări agresive,
Frunzele copacilor sunt agitate; blândețea și mustrarea aproape părintească fiindu-i,
Morţii par supăraţi că cei vii i-au uitat; structural, mai la îndemână. Îi sunt bine cunoscute
Doar vântul mai suspină sub ceru-nnorat...” epigramele presărate generos prin presa vremii,
(„Satul pustiu”) dar iată că în această carte dovedește alte priorități,
Starea economică precară, soarta printre care la loc de cinste se află și fabula. Redăm,
pensionarilor, fenomenele de degradare a societății în întregime, aventura nesăbuită a unui arici foarte
contemporane, adesea însoțite de trimiteri directe puțin precaut (ca să folosim un cuvânt de-a dreptul
la comunicatele oficiale sau de presă, reprezintă o prezidențial):
altă dimensiune a inspirației poetice, așa încât se Ariciul îndrăgostit
poate vorbi de spiritul angajant, militant al poetului Un arici îndrăgostit,
Ioan Fărcășanu. Fericit că a zărit
Este de remarcat că în acest angrenaj al Parteneră de amor,
implicării sociale directe, militante, își fac apariția Avansa încetișor...
și sentimente strict personale, Mult pe gânduri nu stătu
amintiri, omagii aduse unor colegi Și-și zise: Acu-i acu!
și prieteni etc. Este impresionantă Dar ce crunt se sperie:
în acest sens atitudinea față de Era doar o perie
părinți (temă universală a poeziei), De sârmă, uzată,
eterna nerăbdare a fiului de a-și Pe jos aruncată...
îmbrățișa mama: *
„Zburaţi voi clipelor mai iute * *
Că aşteptarea-i tot mai grea, Când își reveni din șoc,
S-ajung la casa părintească, El filozofă pe loc:
S-o-mbrăţişez pe mama Acțiunea negândită
mea.” Cu rușine-i răsplătită...
(„Ultima revedere”) Acesta este Ioan Fărcășanu,
Sentimentele circumscrise poetul cu treceri grațioase prin
filonului de aur al creației poetice genuri literare diferite dar, după
care a fost, este și va fi întotdeauna cum încearcă să ne convingă, deloc
iubirea, apar, în aceeași linie a incompatibile. Așteptăm cea de-a
armoniei și împăcării cu sine, dar șasea carte.
cu nuanțările aduse de broderiile

iunie 2021 29
 C

IMPOSIBILA VIAȚĂ POSIBILĂ

Recentul volum, semnat de cunoscutul jurnalist și poet Lucian

Avramescu, Confesiunile unui mut care a vorbit cândva (AM PRESS,
2020) este o carte specială, un amplu eseu romanesc. O mărturisește
însăși vocea auctorială, cu o subtilă doză de sinceritate detașată:
„încerc să povestesc viața unui scriitor care a amuțit brusc, descifrând
nedescifrabilul, dar lunec în prăpăstiile imaginarului și confesiunea
mea seamănă pe alocuri cu un roman pe care nu vreau să-l scriu” – ,
dar care-și derulează firul epic, pe alocuri, cu fior liric, fără reținere,
învăluind trecutul într-acest prezent dur, de mileniu al treilea.
Incontestabil, Confesiunile unui mut care a vorbit cândva este o
scriere unică în felul ei. Aș numi-o, deopotrivă, roman-autoportret,
gândind la filosoful Lucian Blaga („Sufletul meu e în căutare / în
mută, seculară căutare”). Și ceva mai aproape de inima sa, însuși
poetul Lucian Avramescu, își autointitulează romanul-eseu, drept,
„confesiune sângerenă”, învăluită într-o glăsuire mai mult poeticească
decât naratologică. Nu descoperim un filon epic (în sensul clasic al
cuvântului), dar impresionează, la gradul superlativ, fărâma de viață a
naratorului, uimitor „străjer al luminii”.
Că protagonistul este însuși Lucian Avramescu, ori doar
prototipul unui personaj care trăiește drama unei înlănțuiri fără ieșire
sau dimpotrivă, se află într-o aprigă dorință de desferecare din mrejele
unui labirintic mister, spectrul fiorului dramatic ni se revelă, generos.
Afectarea cititorului se menține la aceleași cote ale dramaticului.
E posibil să se reacționeze, pro și contra, afirmației comparației
anterioare. E drept, spre deosebire de copilul Lucian Blaga cel care, Livia Ciupercă
scriitoare
în pruncie, căuta „apa, / din care curcubeul / își bea frumusețea și
neființa”, Lucian Avramescu a avut o parte frumoasă din viață, mai
precis, bucuria multor împliniri. Și-atunci, cum ne explicăm durerea
prezentului evocat care lovește într-atât de crunt?! Cu fiecare pagină
parcursă, lectorul se subsumează dramaticului, dar, intuitiv, cu logică
speranță întru schimbare.
În fapt, nici nu vrem a crede că minunea nu s-ar putea reîmplini!
Săltând peste cele 488 de pagini ale romanului, cititorul va rămâne,
ferm, cu această convingere. Această disfonie a protagonistului-erou
se dorește (o dorim, o întrezărim, într-un final) a fi doar pasageră.

30 Axis Libri
Asemenea trenului sosit într-o gară. O „staționare”
cât o veșnicie, atâta timp cât nimeni nu-ți iese întru
întâmpinare. Absența/tăcerea doare. Te zvârcolește.
Zugrumă-n tine orice speranță. Și totuși, presimțim
o voce interioară, care avertizează. Nu avem voie să
dezertăm. A rostit-o, cândva, Poetul… „Bună seara
iubito, te aștept ca din cer”!... „Te aștept!”
Și mai este ceva, extrem de important. Cine
crede în Dumnezeu nu va spune niciodată că
se „simte jefuit de cuvintele care se rostesc”. Ești
contrazis? Oricând. „Un mut condamnat la moarte
este tragic ca un pietroi”. Și câte alte realități, la fel
de dure! Unii își pierd somnul (Emil Cioran), alții
– vederea (Pr. Antonie Plămădeală); în vremuri
de restriște – detenții… cum au fost cele… 3000
de zile de izolare, într-o celulă (Lena Constante)
și exemplele ar putea continua. Speranța, voința și
credința fi-vor liman salvator. Ne-o predică Sfântul
Ioan Gură-de-Aur. Suferința poate fi înfruntată,
precum piatra care se vrea șlefuită, pentru a deveni
operă de artă.
Dumnezeu nu este un „pedepsitor”, el este un
generator de împliniri. El nu pedepsește. Greșită
judecată! Noi cerem răsplata. Singuri! Corect
este a spune că nimic din ceea ce săvârșim nu
este întâmplător și nu rămâne la voia întâmplării.
Auzit-am de Legea bumerangului?! Faci rău –
primești rău, faci bine – te-mbrățișează binele.
Se vor „cutremura” și Bucegii, și Caraimanul, și
Muzeul Pietrei, dacă nepotul va uita că are o sfântă
datorie față de Tata Mihai, gândind la cele șapte
vlăstare în desfrunzirea lor postumă. Sfânta lege
a compensației! Pentru a trece dincolo de „zidul”
tăcerii sau pentru a frânge orice fel de „zid”, se cere
înfrățire între doctorul de oameni și doctorul de
suflete. În mod cert!
Ne bucurăm în tăcere, înfrângem orice tip de
durere, în intimitate. Nu neapărat în tăcere! Orice
stare poate fi „îmblânzită”. Important, „Nu te da
bătut, omule!”
La un semn, când șocul se produce, durerea
și uimirea reacționează, rostogolindu-se într-atât, și
înfrățind „orbirea vorbirii” cu „amuțirea ochilor”.
Din nefericire, un cuțit-halebardă-mi străpunge
ființa. Pot accepta semnul egalității? Mai mult
de-atât nu se poate. Și ce-mi rămâne? Să-mplinim
voia Domnului! „Orice durere omenească să
devină prilej de rugăciune”, spune Cuviosul Paisie
Aghioritul.
„Zori buni”, prieteni cititori! Fiecare răsărit
de soare înflorește printr-o nouă speranță. „Bună
dimineața. Mă scol de când mă știu deodată cu
zorii, atent la îmbujorarea zidurilor pe care se scurge
lumina”. Un zori de zi iluminat de iubirea pentru
ceea ce ni s-a dat, pentru tot ceea ce merităm.
„Muzeul Pietrei” este o frumoasă și unică
realizare. Demnă de toată atenția. Sângeru
prahovean – un popas istoric. Un „copil” drag. Dar
scriitorul Lucian Avramescu are mulți copii dragi.
Pentru fiecare, un zâmbet. Dintre toate comorile,
Poezia. Un copil ce crește mereu-mereu. De ce,
nu? și în acordurilor dumnezeiești ale viorii lui
Alexandru!
Fiecare dintre noi poate fi bântuit de
vreun „amurg al gândurilor”. Chiar și în mâzga
Cernobâlului poate renaște viață. Asemenea,
cândva, chiar și în mintea lui Emil Cioran, convins
fiind că „în fiecare făptură zace bunătatea și răutatea
în aceeași măsură” (Razne). Și, după zbucium intens,
va exclama, totuși: „De-aș putea deveni fântână
de lacrimi în mâinile lui Dumnezeu” (Amurgul
gândurilor)!
Și-nturnându-ne-într-acest dureros prezent
evocat de pana îndurerată a scriitorului Lucian
Avramescu, să afirmăm, deschis, fără înconjur:
„Corona nu e o boală, e un fel de tandru călău”.
Dacă l-a ciuntit și pe Cezarul Neurologiei Române,
cunoscutul profesor Ovidiu Alexandru Băjenaru,
ce să mai spunem de noi, ceștilalții?!
Cert este că nu vom izbândi, nimic, dacă
ne vom „îndoi” în realizarea vreunui gând. Orice
„minune” se află în noi. Numai în noi. Este taina
sinelui. Care nu are de a face cu declamația.
Rugăciunea nu cere cuvinte, ci dorința de împlinire.
E un semn de vrednică luciditate să constați că
„asmuțirea” nu a „stricat rânduielile memoriei”. Un
semn benefic, încurajator. Și-avem încredințare că
doar prin proprie voință, crisalida în centrul căreia
naște speranța, binecuvântată împlinire deveni-va!
„Nevorbirea” te marchează, schimbă unele
obiceiuri, în favoarea altora; ale acelora care au darul
să mângâie orgoliile propriului „eu”. Nu e o formă
de supraviețuire, așa cum s-ar crede, superficial,
la un moment dat, ci o altă voință, cea interioară,
pregătită a fi salvatoarea. În creierul nostru, în toată
ființa noastră, există un ceva care naște dorința. O
spun dintr-o trăire personală. Și, nu am dezertat.
În inima mare a răsunat, hotărât, acel… „Nu te da
bătut, omule!...” Și-am biruit.
Pierderea vorbirii, a memoriei sau a vederii,
care dintre ele este cea mai dramatică? Adjectivul
„dramatic” are grad de comparație? Nici pomeneală!
iunie 2021 31
 Există dureri cumplite, greu de acceptat, greu de
înfruntat. Fiecare, în parte. Domnul le știe pe toate.
Avem sfântă datorie să luptăm cu noi înșine. Și vom
birui!
Orice rază de speranță își face loc – își poate
face loc – și prin cel mai mic/strâmt „toc de lemn
al ferestrei”! E ca și cum, prin purificare, dorim să
pătrundem, într-un final, prin „poarta cea strâmtă”
a nemuririi! Oricui i se poate întâmpla ca „ciutura
cuvântului” rostit să se bălăcească, la un moment
dat, în ape tulburi. Salvarea este în noi înșine.
Întotdeauna e „loc” liber pentru a ne „bucura” de
ceea ce ne oferă „clipa”. Precum, fericirea. Uite! Este
și s-a topit! Doar scrisul rămâne. El ne salvează din
uitare. Din cruda uitare.
Concertul vieții se cere prezentat. Sub forma
unui online interior. Aplauzele vor curge de la
sine, asemenea… acelora… după marele concert
vienez… din Întâi ianuarie 2021. În interiorul
ființei. Dacă le auzim, e bine. Sunt vindecătoarele.
Important este să nu dezarmăm. Avem exemplul lui
Prometeu cel înlănțuit!
Câtă dreptate are Eschil! „Legănat de
văzduhuri”, să ascultăm „vocea” Prometeului său
care zice, splendid: „Nicio durere nu mă va lovi
neprevăzută. E dat să îndurăm cu inima cât mai
ușoară soarta, să înțelegem că Ananke-i o putere
neînvinsă”.
Indiferent cât de adâncă-i rana mea, să nu
îngenunchez, ci să-mi repet, cu demnitate: Pot să
„port jugul suferințelor”, pot. „Lanțurile” se cer
zdrobite. Și le voi înfrânge. Și „voi învinge”. Cu
aceeași speranță, precum Prometeul lui Eschil sau
Iona, cel plăsmuit de Marin Sorescu.
Momentul acela al învingătorului e însuși
departele nostru. Ne poate despărți, de liman,
un „ocean de valuri” sau un „ocean de vise”?!
Încrederea în mine fi-va singura, biruitoarea. „Uită
tot și iubește!” Superb îndemn! „Te îndemn să
urmezi rețeta asta – iubește!”
„Buni zori!” Tăcerea poate striga? Nici să nu
ne mirăm. Priviți The Scream, al lui Edvard Munch,
și vom înțelege! Dar singurătatea? Da, „proclamă
iubirea oriunde s-ar înfiripa ea ca unic medicament
al supraviețuirii” (Despre singurătate).
Tăcerea poate fi anticipată? Pare a o fi
descifrat (îndrăznesc a spune), într-un volum, mai
de demult, Transplantul de albastru, mai precis,
într-un eseu mângâiat de fiori romantici: „În
nopțile scăldate de lumina lunară, când se aprind
toți ochii zăpezilor peste Munții Carpați, undeva,
32 Axis Libri
pe malul Jiului – râu scăldat de sub buza cerului
limpede – într-un colț de rai supranumit Parcul lui
Brâncuși, coboară voievozii cei aleși ai neamului și
se așază ca niște țărani la Masa tăcerii. Pe scaunele
de piatră ei sunt însăși veșnicia. Au loc aici, la
masa titanului ridicat din Hobița, Decebal și Mihai
Viteazul, Mircea cel Bătrân și Brâncoveanu, chiar
Ștefan…”, „umbrele” trecutului, „la ceas de taină”,
„spre hodină eternitatea neamului”.
O, și câte alte „tăceri” biruitoare! Neprevăzutul
plutește în juru-ne. Unii au ochi de vultur, alții –
doar ochiul tăcerii. Unii sunt prea vorbăreți, alții –
îmbrățișează neantul. Suferințe – și suferințe!
De când cu virusul-ucigaș, se tot vorbește
de dispnee și anosmie. În Cartea Cărților se
vorbește despre „plinirea prorociei”. Asemenea,
și-n contemporaneitate. Cunoaștem situații, mai
mult sau mai puțin similare, gândind la „imposibila
viață posibilă” a poetului-artist C. Dracsin sau
a adolescentei Lorelai Moșneguțu – „îngeri fără
mâini”.
Glăsuiește Poetul: „Vorbele cântă. Cuvintele
de pe hârtie, niciodată!”, și totuși, un ceva mai
presus de fire stă la temelia oricăror împliniri. Așa
că acele „ghemotoace de câlți în gât”, ale prezentului,
nu putem ști cum și când, se pot metamorfoza în
sonorizări care să uimească firea. Așa cum Poezia,
„Imn de bucurie” (Ioan Alexandru), fundamentează
relația omului creat cu însuși Creatorul său,
asemenea și-acest lanț viclean al „tăcerii”, își va cere
dreptul desferecării.
Conchizând, Confesiunile protagonistului
acestui roman-eseu surprind o dură realitate, dar
finalul expozeului se dorește (așa îmi place să cred)
o fereastră deschisă înspre lumină. Important
este să credem în deviza formulată de cel care a
fost Constantin Dracsin, un munte de voință și de
perseverență: „Imposibila viață devine posibilă și
atunci ea duce în spate nenumărate posibilități”.
*
Epilog... „Buni zori”, prieteni! Privirile-mi
tresaltă. Imaginarul străfulgeră înspre zenit,
undeva, dincolo de paginile Confesiunilor unui
mut... Și ce credeți că zăresc? Acolo, într-un cotlon
furișat al timpului-timp, rușinată de-atâta durere
pricinuită, tăcerea toarce pânză de umbră…
Eliberarea se produsese!
C

(Izvoare de) Istorie

și Literatură

Ghiță Nazare, De la cerneala de boz la calculator, Eikon,

București, 2020

Urmând, volens, nolens, calea deschisă de un Anton Holban,

cu „Parada dascălilor”, Crișan Mușețeanu, Vasile Gh. Popa, Neculai
Staicu-Buciumeni, Ilie Tănăsache („Ocrotiți-l pe Romeo!”), Ion Trif
Pleșa cu jurnalul său, Ioan Gh. Tofan, Cosma Tudose ș.a., profesorul
de istorie aduce prin această nouă carte a domniei sale, debut în
proză, mărturii („Amintiri recuperate” se subintitulează „romanul”,
după cum îl consideră Dan Plăeșu într-o altă cronică; dar și de către
unul dintre prefațatorii cărții, scriitorul Ion Manea) pentru o para-
sau meta-istorie care poate fi mult mai aproape de adevăr decât istoria
care, deseori, ca știință, este „înșelată” de către documentele, izvoarele
care, desigur, de multe ori sunt scrise de către „învingători” (La pagina
182 scrie: „… oamenii fac istoria. Pe dictatori și pe lacheii din jurul
lor tot oamenii îi fac, datorită lipsei de cultură politică, de demnitate,
de implicare.”).
Un învingător sui generis, cărturarul Gh. Nazare cade în ispita
altor muze decât Klio, „sare pârleazul” literaturii (este un apropo
la o scenă comică, probabil singura cu tentă erotică, în care sunt
satirizate două „tovarășe”, Nescu, „surori nedespărțite”, responsabile
de pregătirea unor evenimente culturale din perioada construirii
socialismului, printre care și o emisiune realizată de „poetul-patriot
A.Y. Secară
bibliotecar, Fundația Adrian Păunescu”) și ne lasă pagini de neuitat care par a fi dintr-un
Andreiana Juventus proiect mai amplu, „romanesc”, în acest prim volum fiind amintirile
din copilărie, atât din localitatea natală (satul Vizurești, comuna
Buciumeni - școala fiind urmată și în sat și în comună), cât și din
Tecuciul anilor de liceu, cu tot cu internat, dar și secvențe monografice
(vizată fiind viața rurală, dar și cea pedagogică și culturală din Galați
și Iași) și etnografice (două texte vizând o anume minoritate, specifică
zonei noastre, moartea unui băiețel rom fiind prilej de adâncă și
firească compasiune), câteva amintiri studențești (din Iași), dar și
de proaspăt părinte (scurtele texte „Să-mi citească floricica!” și „Am
făcut duși!...”, unde eroi sunt Roxi, care încearcă încă de grădiniță să

iunie 2021 33
 C
împace contrariile, și Cătălin-Alexandru, copiii
profesorului căruia îi sunt frumos îndatorați atâtea
generații de elevi și tineri profesori din Galați!)...
Ceilalți eroi sunt, desigur, semnatarul
rândurilor, cu „istoria sa personală” încadrată în
neliniștea și nerăbdarea timpurilor, fiind surprinse
evenimente precum colectivizarea, diferite
condiționări și presiuni ale autorităților care puteau
schimba destine: cum se întâmplă cu admiterea
la liceu, „Școala Medie”, a tânărului, înscrierea la
examen fiind condiționată de un număr de zile
de muncă prestată de către părinți la Gospodăria
Agricolă Colectivă (soluția fiind miraculoasă și…
ilegală, prin contribuția „tovărășească” a unui prieten
cu o adeverință falsă: scrie prozatorul: „Ce vremuri!
Judecați-le!”, p. 86 și „Și așa se scrie istoria”, p. 94.);
în rândul eroilor literari sunt de neuitat Mama și
Tatăl, gata de orice sacrificiu pentru copiii lor, alți
colegi, consăteni, menționatul Adrian Păunescu
care se amuză și el de provincialismul și stupiditatea
unor factori de conducere, alți scriitori, printre care
Teodor Parapiru, amintitele surori Nescu (fair play,
în capitolul, să-i zicem așa, „Discursul fiului doamnei
Nescu”, fiu ajuns academician, se recunoaște că
așchia poate sări și departe de trunchi), dar mai
ales, negativa Bocănoaia, care parcă dezechilibrează
întreaga carte, ca o diavoliță din prozele timpurii „Punctul forte al candidatului Frontului
ale lui Apostol Gurău, un simbol al mediocrității, pentru un loc de deputat în noul Parlament al
sfertodoctismului, parvenitismului, continuității României erau promisiunile făcute alegătorilor
Răului nu neapărat spectaculos (deși în tinerețe lua săi în situația în care va câștiga competiția. Pe
animalele oamenilor din ogradă) și al omului politic primul plan era construirea unor întreprinderi
care a rezistat și Revoluției, și tranziției. Poate ar agro-industriale în fiecare localitate, pentru ca
fi meritat un micro-roman numai al ei, zolist sau oamenii să nu mai facă naveta la Tecuci, asfaltarea
balzacian, aici parcă umbrind însă și candoarea și în cel mult cinci ani a tuturor drumurilor comunale,
vrednicia micului Ghiță Nazare (cu ea se începe, cu construirea în fiecare localitate a unui spital, a unor
ea se termină cartea): instituții de cultură - sală de teatru, de spectacole
Irina Boca, „Bocănoaia, pe care nu știu nici -, dotarea școlilor cu material didactic, înființarea
astăzi dacă o chema așa (nota A.S.: sic!), dar așa de noi cimitire, amenajarea unor baze sportive
o alinta toată lumea, era o femeia înaltă, roșcată moderne, constituirea unor echipe de fotbal
și roșcovană, cu ținută de ofițereasă, îmbrăcată formate din jucători locali, care în cel mult 10 ani să
într-un impecabil veston kaki, cu căciulă rusească ajungă în divizia națională.
cu urechi, cu pantaloni bufanți și cizme din piele Cu acest arsenal de argumente, Irina Boca era
până peste genunchi, bine lustruite, care să fi avut convinsă că va câștiga alegerile. Într-adevăr, în ziua
vreo 25 de ani…” (p. 19) fatidică de 27 septembrie 1992 sătenii s-au prezentat
Penultimul capitol, „Irina Boca și sensul în număr mare la urne. Rezultatul a mulțumit-o pe
«Schimbării»”, prezintă evoluția post-revoluționară Irina Boca, deși nu deplin, pe măsura muncii pe
acesteia, cu treceri prin Frontul Salvării Naționale, care a desfășurat-o în campanie. A câștigat doar
P.S.D.- Cunescu, PDSR, care devine P.S.D. ș.a.m.d., cu 78,5 % din voturi. A avut totuși puterea să le
cu prezentări de campanii electorale, cu discursuri: mulțumească alegătorilor…” (pp. 182-183)

34 Axis Libri
 Oarecum, ea este, cum spuneam și mai
sus, un simbol și al Spiritului Veacului, deloc de
singurătate, pe care l-a trăit scriitorul. De altfel,
cartea se închide brusc, cu un alt episod… electoral
și satirizare a altor noi membri ai clasei politice
actuale, revenind și Irina Boca, care speră să câștige
și niște europarlamentare! Umorul și ironia sunt
ingrediente marcă înregistrată!
Harul de povestitor îl găsim în fragmente
precum acelea din „Am cumpărat carne de cal”,
„Tovarășul Stalin a interzis Colindul și Steaua”, „Cana
misterioasă”, „Uraaa, a murit Gheorghiu-Dej!”, „O
iarnă năpraznică”, unde sunt evocate chiar clipele
dureroase ale despărțirii definitive de mama
eroului, Ana; de altfel, întreaga carte este dedicată
memoriei părinților, Ana și Ion… Cutremurătoare
sunt și paginile descrierii morții unui cal, Cezar,
din textul „Frate cu Tecucelul”, text care începe cu
voioșia amintirilor lui Creangă, tot de la scăldat,
dar terminând cu teribilul sfârșit al animalului, care
își rupe piciorul când se juca în preajma rădăcinilor
unei sălcii de pe malul apei Tecucelului…
„Cana misterioasă” are un filon fantastic, aici
punctând imaginația scriitorului: o cană moștenită
de la bunici, o cană de tablă, de care copilul era
„îndrăgostit” - „Visam din ce în ce mai des cana
misterioasă, buclucașă. În vis era, de fapt, un aparat
de zbor, mai ceva decât avioanele care brăzdau
cerul toată ziua, pornind și sosind pe aeroportul
din Tecuci… Dimineața îi spuneam mamei pe unde
m-a purtat cana în timpul nopții și ce am văzut.
Eram încântat să-i povestesc pe unde am umblat eu.
— Cred că Dumnezeu îți dă noaptea asemenea
bucurii, îmi tot spunea mama.
— Și eu îi mulțumesc lui Dumnezeu!
Într-o noapte, cana m-a dus la un zid gros
și înalt de nu putea trece omul peste el, lung cât
vedeai cu ochii. Pe când mă uitam la acel zid, o voce
mi-a spus că au fost odată doi oameni puternici și
foarte răi. Ei s-au bătut și unul a fost învins, celălalt
luându-i o parte din țară și despărțind-o prin acest
zid gros și înalt, pentru ca frații să nu mai treacă la
frați, părinții la copii, bunicii la nepoți.”
Se dovedește (sau nu, dar trebuie să credem,
literatura presupune acest cod) că minunata căniță
îl ducea pe viitorul profesor și în viitor, deoarece,
„peste 20-30 de ani, am văzut zidul Berlinului, opera
lui Stalin în lupta cu Hitler” (nota A.S.: mai degrabă
cu urmașii lui), noi trebuind să mai credem că în
vise mai fusese purtat, ca pe un covor zburător,
ajungând concret la aceste destinații peste decenii, la
„castelele regilor Franței de pe Valea Loarei, Domul
din Milano”, Cheile Bicazului, Săpânța, Faleza de la
Odessa, parcul Eminescu din Chișinău, Bratislava,
Paris, Praga ș.a. „Cana mea misterioasă mi-a oferit
șansa să văd toate aceste frumuseți cu mult înainte
de a ajunge la maturitate. Mulțumesc mult, cănița
mea, oriune vei fi tu acum!” (p. 32)
Învingător „la puncte”, deși i-a plăcut să
joace fotbal, chiar la nivel înalt, adevărată legendă
a istoriei culturale și pedagogice a Galațiului, Ghiță
Nazare nu se sfiește să arate și părțile întunecate ale
propriei istorii, punctând și la capitolul veridicitate
și sinceritate: o palmă pe care o dă unui elev,
schimbarea unei note în catalog când era elev, într-o
aventură demnă de Tom Sawyer, în „Jocul periculos
de-a profesorul”, totuși atât de premonitoriu!
Dar cu siguranță nu petele de... cerneală
ale luptei existențiale vor rămâne predominante
în sufletul cititorului, ci luminile sau, dacă vreți,
Lumina! care se strecoară din amintiri, dar și din
realitatea cât se poate de actuală printre pâlcurile de
salcâmi de pe malurile Tecucelului, pornește către
căutător din lămpile de gaz ale vremurilor când
nu exista încă electricitate, din tifonul prin care se
strecura cerneala de boz (sambucus ebulus, fratele
vitreg al socului), lumina care, picătură cu picătură,
din stelele strălucind când se pleca de acasă cu
noaptea în cap, lumina sălilor de clasă, lumina
Copoului ș.a.m.d. surprinde un trecut, o Epocă, dar
care a fost și călăuza unui om pe o cale nu lipsită de
greutăți, dar care i-a adus multe bucurii, ca orice
viață împlinită!
Așteptăm, evident, alte noi volume-de-
lumină care să limpezească apele trecutului, care
nu încetează să vină, să vină… Klio mulțumește
uneori surprinzător sacerdoților Săi! Frumos și
în… izvoare istorice!
iunie 2021 35
 C

Peste vârfuri
o viziune

Peste vârfuri – o viziune

„Peste vârfuri trece lună,

Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.

Mai departe, mai departe,

Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecată

Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vreodată?”

Poezia datează din anul 1876 şi a fost inclusă în 1877 în piesa de

teatru Bogdan-Dragoş ca un cântec de dor pe care-l murmură Ana
noaptea în singurătate, acompaniată de sunetul prelung al cornului
din pădure.
Alcătuită din trei catrene, care ilustrează lumea exterioară
– descrierea naturii şi lumea interioară – stările şi sentimentele
poetului, poezia este o capodoperă a liricii eminesciene în care Mihaela-Evelina
peisajul se asociază cu meditaţia poetului, sugerând înţelesuri Cernățeanu
profesor
profunde. Peisajul este unul specific eminescian în care predomină
motivele specifice liricii de natură: codrul, arinul, luna, cornul.
Lexicul indică substantive concrete: vârful, luna, codrul, frunza,
ramuri, arin, corn; este un tablou iniţial, un fel de intrare în scenă
în care verbele la prezent ne fac să simţim în preajma noastră o
realitate văzută şi auzită. Imaginea creată de primul vers este una
feerică, misterioasă indusă de folosirea substantivelor nearticulate:
vârfuri, lună. Sentimentul creat izvorăşte mai puţin din forma
nedeterminată a substantivului vârfuri și într-o măsură mai mare

36 Axis Libri
din forma neobişnuită a substantivului lună.
Substantivul lună însă, în poziţia lui de subiect,
presupunea în mod normal forma articulată.
Sensul partitiv pe care el îl capătă într-o
structură ce nu poate fi gândită partitiv provoacă
sentimentul de îndreptare în ireal. Versul al doilea
aduce o delimitare a peisajului; faţă de tabloul
imens al lunii care trece pe deasupra vârfurilor,
concentrarea interesului la codrul care-şi bate lin
frunza semnifică o  diminuare  a perspectivelor,  al cornului. Metafora dor de moarte transferă
diminuare  care  merge sporind în versul al treilea:
din totalitatea codrului se desprind acum, ca un
element izolat, ramurile de arin. Se crează astfel
o imagine ce duce cu gândul la eternitate, la
repetitivitate. E ca şi cum de veacuri Peste vârfuri
trece lună / Codru-şi bate frunza lin… Spaţiul
descris nu este unul cosmic, nici unul terestru,
sintagma „peste vârfuri” sugerând un loc nedefinit,
abstract, un spaţiu spiritual, al sufletului, aflat între
viaţă şi moarte. Titlul, care coincide cu primul
vers, procedeu des întâlnit în literatura populară,
poate fi şi o metaforă pentru noţiunea de timp
care, în concepţia lui Eminescu, este ireversibil
şi nu poate fi concretizat de către omul efemer pe
acest pământ.
Transpare ideea genezei prin elementul luna
– astrul ceresc văzut ca o lumină a începuturilor,
ca o naştere. Poate fi lumina care leagă cerul de
pământ, element care duce cu gândul la blânda
lună din poezia Lacul, astrul tutelar ce protejează
terestrul, dominându-l.
Întreg peisajul descris în prima strofă este
străbătut de sunetul cornului, ale cărui ecouri
sunt percepute până la stingerea lor treptată şi
îndepărtată. Ele aduc în sufletul poetului dorinţa
senină şi împăcată de cufundare în liniştea veşniciei.
În strofa a doua substantivele sunt
abstracte: suflet, dor, moarte. De la contemplarea
peisajului exterior, privirea poetului coboară în
adâncurile sufleteşti unde perceperea peisajului se
transfigurează într-o stare de suflet şi într-un dor
de moarte, de contopire cu veşnicia. Epitetele lin
şi melancolic, urmate în a doua strofă de cele două
repetiţii: Mai departe, mai departe, / Mai încet, tot
mai încet, trezesc în sufletul cititorului sentimentul
de tristeţe, finalizat la sfârşitul ultimului vers al
celei de-a doua strofe: Îndulcind cu dor de moarte.
Poetul transformă peisajul în stare de suflet,
interiorizează peisajul până la dorinţa dureroasă de
a se topi în natură, de a se contopi cu ea. Această stare
lirică este exprimată prin mijloace de construcţie
lexicale, morfologice şi sintactice figurate, prin
mijloace fonetice ce definesc esenţa unui lirism
muzical, dar poate în ultimul vers al strofei a doua
se sugerează tristeţea poetului provocată de ideea
morţii, care este un inevitabil sfârşit al vieţii. Verbul
la gerunziu îndulcind are sens de alinare, atenuând
sentimentul morţii anunţat prin sunetul melancolic
noţiunea teoretică a morţii în planul interior al
simţirii, întrucât o dată cu stingerea sunetului
de corn dispare orice semn al lumii materiale,
amplificând astfel caracterul meditativ al poeziei.
Pentru sufletul său nemângâiat, poetul nu vede
decât dulceaţa dorului de moarte. Prin valorile şi
prin poziţia lui, cuvântul vine greu, ca o sentinţă
definitivă a destinului.
Strofa a treia este dominată de o profundă
nefericire, sufletul poetului fiind sfâşiat de doruri
şi de regretul pentru timpul ce s-a scurs, marcând
trecerea tinereţii, neîmplinirea iubirii şi a fericirii.
Stilul retoric, susţinut prin interogaţii retorice şi
forme verbale inverse, prin formule de adresare
directă – verbul şi pronumele la persoana a II-a
singular – „De ce taci, când fermecată / Inima-
mi spre tine-ntorn?”- precum şi cu vocativul cu
epitet „dulce corn” dezvăluie profunzimea şi
dramatismul sentimentului de nostalgie şi regret.
Ca şi în baladele populare, sunetul cornului ar
putea sugera nu numai dorul şi tristeţea, ci şi o
atitudine mioritică, de împăcare a poetului cu
destinul implacabil, cu faptul că moartea este o
componentă firească a existenţei umane, ca şi viaţa.
Sunetul dulce al cornului nu mai este un obiect
concret, ci devine – în finalul poeziei – un simbol
filozofic, ca un ritual cosmic, sugerând detaşarea
poetului de formele vieţii, care au dispărut treptat,
idei exprimate printr-o exclamaţie retorică: „Mai
suna-vei, dulce corn,/Pentru mine vreodată?”
Se exprimă astfel şi regretul pentru timpul care
s-a scurs, pentru tinereţea, iubirea, fericirea de
altădată.
Substantivul inimă are sens de gând; este o
eliberare de sub impresia peisajului şi a ecourilor
lui emoţionale. Dorul este o stare permanentă,
este un dor care se naşte din muzica cornului şi
se transformă odată cu încetarea lui în mişcarea
nemărginită a sufletului.
iunie 2021 37
 C
Dacă cel mai adesea cornul ţine de
simbolismul lunii, deci este un simbol feminin, în
anumite culturi el sugerează puterea. În literatura
română, cornul a ajuns să fie sinonim cu buciumul
care anunţă moartea. La Eminescu, acest simbol
se împleteşte cu momentul în care poetul alege
să-şi exprime sentimentele: „trece lună”. Spaţiul
nocturn este unul prielnic exprimării sentimentelor
de tristeţe, de neîmplinire, fiind în acelaşi timp
sinonim cu timpul etern, nedefinit.
La nivel stilistic, poezia pare golită de figuri
de stil, idee care ar duce cu gândul la găsirea facilă a
semnificaţiilor. Însă, din contră, poezia este plină de
sensuri tocmai prin simplitatea ei. Poetul foloseşte
inversiunea: „Peste vârfuri trece lună”, „Melancolic
cornul sună”, „Sufletu-mi nemângâiet / Îndulcind cu
dor de moarte”; epitetul: „codru-şi bate frunza lin”,
„Melancolic cornul sună”, „Sufletu-mi nemângâiet”;
personificarea: „Codru-şi bate frunza”, „Melancolic
cornul sună”.
Folosirea interogaţiilor retorice „De ce
taci când fermecată / Inima-mi spre tine-ntorn?”
şi „Mai suna-vei, dulce corn / Pentru mine,
vreodată?” adâncesc şi mai mult misterul poeziei
prin faptul că există mai multe posibilităţi de
interpretare a mesajului, cititorului nefiindu-i
uşor să recunoască destinatarul acestor gânduri.
Poate fi iubita, timpul ireversibil, destinul
implacabil, viaţa care-a trecut şi nu se mai
întoarce. Finalul, şi de această dată, nu reprezintă
o cheie care să ajute la elucidarea sensului poeziei,
ci lasă loc de multiple interpretări. Propoziţiile
interogative indică momentul smulgerii din
atmosfera de visare, curmată de tăcerea ce
spulberă gândurile poetului, răvăşite de clipa de
vrajă. Verbele la prezent „de ce taci?”, „-ntorn”
pregătesc despărţirea de starea de visare, pentru
ca forma de viitor „mai suna-vei, dulce corn”, cu
inversiunea devenită marcă a incertitudinii, să
proiecteze gândul poetului sub forma dorinţei
şi a aşteptării, adică a reîntâlnirii cu farmecul ei,
dincolo de clipa de faţă.
Ultima determinare, exprimată prin
complementul adverbial „vreodată” asociată cu
viitorul verbului, confer stării de bucurie dureroasă,
o dimensiune nouă: „farmec dureros”.
Se realizează un transfer din planul spaţial
şi psihic într-unul temporal, cel al duratei, al
aşteptării, al împlinirii visate.
38 Axis Libri
La nivel morfologic se remarcă folosirea
cu preponderenţă a substantivelor din sfera
semantică a naturii: vârfuri, lună, codru, frunza,
arinul, cornul şi a noţiunilor abstracte: sufletul,
moarte, inima. Se observă astfel o întrepătrundere
a elementelor naturii cu cele care ţin de sufletul
omului, scoţându-se în evidenţă opoziţia dintre
natură ca element etern, reversibil, nemuritor şi
efemeritatea naturii umane. Liantul dintre cele
două lumi este cornul care prin sunetul lui se
adresează simţului, sufletului, dobândind şi el
sensuri diferite. Cornul devine astfel simbol al
naturii înseşi.
Modul de expunere prezent în text este
descrierea susţinută de prezenţa imaginilor vizuale
realizate prin numeroase substantive şi adjective:
„Sufletu-mi nemângâiet”; „dor de moarte”;
„fermecată inima”; „dulce corn”; şi auditive, create
cu ajutorul verbelor şi substantivelor: „Melancolic
cornul sună”, „Mai suna-vei, dulce corn”.
Repetiţia celor două adverbe la gradul
comparativ de superioritate din primele două
versuri ale celei de-a doua strofe „Mai departe, mai
departe / Mai încet, tot mai încet” trezesc în sufletul
cititorului sentimentul de tristeţe care stă la baza
întregii poezii. Relaţia de legătură directă între
om şi natură se realizează şi aici, ca în majoritatea
creaţiilor lui Eminescu, prin folosirea verbelor
la timpul prezent: „trece”, „bate”, „sună”. Forma
inversă a viitorului din cadrul ultimei interogaţii
accentuează prezenţa unor structuri gramaticale
populare alături de utilizarea vocativului „Mai
suna-vei, dulce corn”.
Sintactic, întâlnim în poezie propoziţii
dezvoltate: „Peste vârfuri trece lună, / Codru-şi bate
frunza lin / Melancolic cornul sună”; ultimele
două versuri din prima strofă alcătuiesc o
unică construcţie sintactică continuată în
strofa a doua, poetul folosind şi procedeul
ingambamentului pentru a ilustra continuarea
ideii poetice dintr-un vers în celălalt. E ca şi cum
sunetul cornului ar cuprinde întreg universul, aşa
cum mesajul poetului se transmite de la un vers la
altul, de la o strofă la alta.
Eminescu a valorificat în opera sa întreaga
bogăţie expresivă a limbii, de la arhaisme, cuvinte şi
expresii populare, până la neologisme. În realizarea
poeziei se observă folosirea unor forme de limbă
diferite de cele din limba literară: „nemângâiet”,
„-ntorn”. Unele cuvinte din limbajul uzual sunt
folosite cu sens diferit faţă de cel obişnuit: cuvântul
„dulce” din sintagma „dulce corn”.
Nu este cazul ca opera să fie urmărită în
formele ei premergătoare. Este important de
amintit faptul că poezia a fost concepută în cadrul
unei drame, Bogdan-Dragos, si ea figurează acolo
într-o poziţie erotică: nu regretul pentru o iubire
dispărută, ci nostalgia pentru o iubire nelămurită,
presimţită numai. Cu instinctul lui artistic
nedezminţit, poetul si-a dat seama de multiplele
posibilităţi de simbolizare pe care le putea realiza.
El desprinde poezia din context, îi creează un
spaţiu propriu de respiraţie, şi o lipseşte de orice
determinare precisă a obiectului. Dintre formele pe
care poetul le încearcă şi le părăseşte, reprezentativă
este aceea cuprinsă în ms. 2283 din Biblioteca
Academiei Române:
Cântăreţ nemângăiet
Tinereţelor deşarte,
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet.
Cum simţirea fermecată
Ochii mei spre culmi întorn …
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vreodată?
Din faptul că poetul înţelege să lase la o parte
orice precizare, rezultă deci posibilităţile multiple
de simbolizare ale operei. În dureroasa întrebare
cu care se încheie poezia, se concentrează tot
regretul pentru timpurile duse, pentru bunele
timpuri duse. Iubire, tinereţe, fericire, indiferent
ce nume ar purta aceste timpuri, imaginea lor se
leagă indisolubil de sunetul cornului. Dorinţa vie
de a le vedea revenind se exprimă însă în forme ce
sugerează anticipat soluţia negativă: strofa primă
se încheie într-un verb — sună — ce exprimă
o certitudine; strofa a doua se încheie într-un
substantiv ce domină, funebru, întregul moment
poetic: moarte; strofa ultimă se încheie într-un
adverb încărcat de valori nedefinite: vreodată. Dar
verbul sună îşi înmoaie metalele prin rezonanţele
sufleteşti de care se înconjoară; substantivul
moarte îşi diminuează de asemenea valorile sale
absolute, în context: îndulcind cu dor de moarte.
În opoziţie cu acestea, adverbul vreodată îşi
sporeşte sensul lui dubitativ în contextul respectiv:
forma interogativă, cu topica specială pe care o
impune sau o permite, contribuie în mod esenţial
ca poezia, care începe cu o certitudine, să se
încheie pe linia îndoielii.
Poezie de sugestii și de simboluri, Peste vârfuri
exprimă în ultimă analiză legea fundamentală a
lumii, aceeaşi lege care se desprindea din opere ce
concretizau filozofia eminesciană a istoriei: trecerea
este legea de care ascultă toate fenomenele vieţii.
Spiritul poetului se întoarce cu o dulce durere către
fenomenele ce intră succesiv în lumina crepusculară
a istoriei, pe care ar dori-o reversibilă, dar de a
cărei reversibilitate se îndoieşte. Este aşadar aceeaşi
atitudine care se întâlneşte în marea Panoramă a
deşertăciunilor, dar transpusă într-o cheie de lirism
elegiac şi în forme simbolice. Şi astfel, după ce
încărcase de sugestii erotica din Povestea teiului,
motivul cornului ajungea să exprime, în cadenţe
ce dau impresia unui ritual cosmic, trecerea eternă
a lucrurilor şi ataşarea sentimentală a poetului de
formele ce dispar sau sunt sortite dispariţiei; în
spaţiul restrâns al poeziei trăiesc laolaltă filozoful
pesimist din Memento mori şi poetul îndrăgostit de
anul 1400.
Esenţa muzicală a poemului o găsim în
talentul poetului de a expune într-o viziune estetică
concepţia despre lume. Există în poezia Peste
vârfuri ca, de altfel, în toată poezia eminesciană, o
dimensiune spaţială şi temporală care sintetizează
trăirile eului liric. Mişcarea elementelor naturii
devine mişcare muzicală sufletească, mişcare
lăuntrică a dorului, ca dizolvare a fiinţei în
nemărginire.
iunie 2021 39
 C

Arta subtilă a supraviețuirii

fără exces de eroism
Cronica romanului Deborah de Cătălin Mihuleac
(Editura Humanitas, 2019)

Cătălin Mihuleac este prozator și jurnalist, domenii pe care le-a

și îmbinat în cadrul tezei sale de doctorat în filologie: Pamfletul și
tableta, jurnalism sau literatură?, susținută în cadrul Universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași și publicată în anul 2009, dar și în
unele dintre romanele sale, scrise în urma unor anchete riguroase. Cele
mai recente cărți ale sale sunt: Zece povestiri multilateral dezvoltate
(2010), Aventurile unui gentleman bolșevic (2012), America de peste
pogrom (2014 și 2017) și Ultima țigară a lui Fondane (2016).
Cu America de peste pogrom, deschide o trilogie tematică
dedicată evreilor și modului în care aceștia au trăit experiența
nazismului, trilogie pe care o încheie în anul 2019 cu romanul
Deborah, apărut la editura Humanitas, în colecția Scriitori români
contemporani, roman care aduce în lumină biografia tumultoasă a unei
evreice din România, mai precis din Câmpulung, care supraviețuiește,
prin tehnici de adaptare incredibile, nu întotdeauna ortodoxe (că doar
au și evreii ortodoxia lor), tuturor regimurilor politice și schimbărilor
de atitudine față de evrei, atingând cu brio statutul de nonagenară
excentrică, dar și a altor personaje reale ce populează la fel de excentric
scala istoriei între pozițiile inedit și insolit, printre acestea numărându-
se Aurelian Leon, un exemplar rar din specia cameleonilor umanoizi,
David Fallik, un elev evreu ce pune pe jar întregul oraș, sfârșind prin
a fi împușcat sau Emilian Diaconescu, un profesor român antisemit,
ce rămâne în istorie ca omul care a încercat să epureze învățământul
românesc din Cernăuți, de evrei.
O biografie succintă a eroinei acestui roman ar suna cam așa:
Deborah se naște în anul 1926 într-o familie de evrei din Câmpulung. Romeo Aurelian Ilie
scriitor
Încă din adolescență descoperă că are un trup frumos și că dragostea
este și ea frumoasă, așa că își începe hoinăreala sexuală, fără prea multe
mustrări de conștiință. În 1941, în urma unei decizii a mareșalului
Antonescu, toți evreii din Bucovina sunt deportați în Transnistria, unde
urmează să trăiască în condiții de viață mizere, în barăci improvizate,
într-o zonă mlăștinoasă. Dar Deborah, profitând de farmecul ei, reușește
să trăiască puțin mai bine decât restul evreilor, obținând în schimbul unor
servicii sexuale, mici beneficii pentru ea și familia ei: „Cu inteligența
ei de femeie tânără, Deborah și-a dat seama că în deportare trebuie
găsit compromisul între groaza de viol și abstinență, de răul căreia
fetele nu puteau pune tâmpla pe pernă, fără să le împresoare prinți

40 Axis Libri
în cucul gol. Masturbarea – cafeaua de cicoare
sexuală a săracului – nu era o soluție pe termen
lung”. În Transnistria îl cunoaște și pe Aurelian
Leon, un român fără niciun fel de scrupule, care
se declara când evreu, când român, când nazist,
când bolșevic, în funcție de interesul de moment,
infiltrat în comunitatea evreilor ca informator al
serviciilor secrete române de orientare antisemită,
jucând însă rolul unui director de teatru ambulant și
a celui mai înfocat susținător al drepturilor evreilor,
și este cooptată ca actriță în trupa acestuia. Tot prin
intermediul lui Leon, care îi devine și iubit oficial,
reușește să intre la facultatea de medicină. Devenind
ulterior un foarte bun medic, ajunge doctorița
personală a lui Gheorghe Gheorghiu – Dej și din acest
moment viața ei ia o turnură ascendentă, devenind
o persoană bogată și influentă,
ceea ce rimează adeseori cu
extravaganța. Astfel că, în 2018,
la peste 90 de ani, pe când trăia
în Franța, Deborah își angajează
un gigolo de conversații, care,
după moartea sau mai bine spus,
dispariția acesteia, căci după
o existență atât de intensă nu
putea muri într-un mod banal,
va scrie povestea tumultoasei
sale vieți, biografie ce a servit
ca sursă de inspirație pentru
scrierea romanului de față.
Cât anume este realitate
și câtă ficțiune artistică
s-a strecurat între paginile
acestui roman, deja contează
infinitezimal de puțin, povestea
fiind cu siguranță în mare parte
adevărată, acest lucru reieșind
inclusiv din faptul că în cazul
celorlalte personaje secundare
(sau nu) s-au păstrat documente și monumente, pe
care autorul le-a cercetat, grefând micile infuzii de
fantezie pe izvoare istorice 100% veridice.
Fantezia autorului explodează efectiv în
finalul romanului, unde narațiunea îmbracă haina
de gală a suprarealismului magic, ilustrată magistral
într-o scenă antologică în care personaje devin
străzile ce poartă numele eroilor din carte, Aurelian
Leon și Emilian Diaconescu: „Într-un huruit
seismic de șenile, cele două artere de circulație au
traversat curți și piețe, și-au aruncat asfaltul peste
clorofila parcurilor, au spart vitrinele magazinelor,
au doborât copaci și felinare, au secționat baruri și
cluburi de noapte, pentru a se întâlni în partea de
Nord a orașului unde au creat ad-hoc o răscruce.
Adâncită în noapte, ora fugărise din cale oricare
martor posibil. S-au apropiat cu pași măsurați
unul de altul. Șarmant ca răsăritul de lună, Leon
și-a plasat anestezia de vechi agent acoperit:
— Ce ți-e și cu nemurirea, dragă maestre!
Ne-am cunoscut în toate ipostazele, iată-ne azi
reîncarnați în străzi! Sunt fericit să vă văd asfaltat
nu doar în conștiința neamului, ci și la propriu!
Diaconescu și-a golit de sânge buzele ca
hârtia igienică, într-o atitudine care-i devoala
dorința de-a întoarce timpul în clasa liceului
Negruzzi, acolo unde se știa cine este profesorul și
cine elevul:
— Scutește-mă bre, de poezie ieftină! Mă aflu
aici pentru a-ți face oleacă de instrucție, caracudă
antipatică! Află că nu scapi de chelfăneală, cum
nu scapă cel intrat la Sfânta
Parascheva fără să-i pupe
moaștele!”
Prin intermediul ro­
manului Deborah, Cătălin
Mihuleac rescrie, cu sinceritate
și mai ales cu umor (și încă unul
împrumutat de-a dreptul de la
patriarhul umorului literar, Ion
Creangă), istoria evreilor din
Bucovina, dintre anii 1918 și
2018. Poate v-ați întreba cum se
poate ca drama acestora să fie
tratată cu umor? Simplu: totul
este să privești cu luciditate
și să înțelegi evenimentele
în ansamblul istoriei locale a
evreilor din Bucovina din toate
timpurile, ajutat de o privire
antropologică iudaică, care ar
funcționa ca sarea și piperul
presărate peste istoria „oficială”.
Cât privește sinceritatea cu care
Cătălin Mihuleac tratează episodul pogromului
românesc, aceasta este în raport de 1:1 cu cea a
lui Art Spiegelman din capodopera grafică Maus.
Povestea unui supraviețuitor.
Desigur, romanul este unul foarte complex,
nivelurile de lectură și de înțelegere stratificându-se
generos, fiind vorba aici nu doar despre evrei și
pogrom, ci și despre modul în care a funcționat
politica românească, oficială și neoficială, de birou
dar și de budoar, în intervalul mai sus menționat,
precum și despre caractere umane în general,
cazurile particulare nefiind decât mostre menite să
ilustreze esența de fond.
iunie 2021 41
 C

În dialog cu al treilea
de Leonard Matei (II)

Volumul se deschide cu o splendidă dedicație: Bunicului meu

călător/ Prin mine și ape,/ Ion Matei,/ În credința iubirii izbăvitoare/ A
repetării orelor/ Cu umilința legitimă a recunoașterii noastre,/ Laolaltă
cu toate neamurile,/ În palma lui Dumnezeu. Poemele sunt grupate
sub trei titluri: reclamă pentru un cal mort cuprinde 20 de poezii,
imn închinat Apei are doar poemul Frumusețe, iar ciclul dragoste pe
girafe însumează alte 20 de poezii. Există deci o simetrie și o armonie
compoziționale, vizibile în realizarea fiecărui poem în parte, dar și
în structura grafică a cuprinsului, realizat într-o manieră originală.
Câteva titluri sunt descriptive: drumul spre casă, câteva ore la Paris,
Marsilia în răsăritul soarelui, Monte-Carlo etc. vânzând iluzia că ar
putea fi pasteluri. Elementele de peisaj, atunci când există, marchează
matricea stilistică a autorului, poet danubian și citadin, care îmbină
infinitul, acvaticul, vegetalul cu citadinul industrial. Alte titluri sunt
oarecum stranii: poemul globulelor roșii presate de egou, obișnuitul
poem al răspunsului, atonement, aerul tare și rufele colorate etc.
Răsfoind volumul, descoperim o serie de poeme picturale
create prin tehnica enumerației multiple, preferată, se pare, de autor
din cauza capacității ei de a juxtapune imaginile în maniera colajului.
Dacă cuvintele și-au recăpătat prepozițiile și conjuncțiile, pierdute în
exercițiile avangardei poetice românești, imaginile au rămas disparate,
oaspeți străini în casă străină. Privite mai atent, ele au un imobilism
sucit, de icoană bizantină. Sunt spațializate geometric în viziunea
iconografiei naive românești, figuri-metaforă statice și izolate în planuri
verticale diferite, fără punți de comunicare între ele. La fel ca în pictura Octavia Floricică
scriitoare
naivă, imaginile poemelor sunt schematizate, redimensionate subiectiv,
de o extremă expresivitate, preluate deopotrivă din profan și sacru. Ceea
ce deosebește cele două tipuri de pictură nu este diversitatea tematicii,
ci tratarea ei. Dacă pictorul naiv se situează pe-un picior de plai/pe-o
gură de rai, îmbinând trecutul arhaic al satului cu fabulosul popular,
realizând imagini solare pline de prospețime și culoare, Leonard Matei
sparge realitatea acceptată și permanentizată de dorința noastră de
liniște și confort și o restructurează din perspectiva celui care a înțeles
că realul nu este decât pojghița subțire sub care se ascunde spaima fără
trup a Țipătului lui Munch.

42 Axis Libri
 Poemul ținta zero este o pictură de natură
moartă cu ceea ce a mai rămas din oameni. Termenii
enumerației: muzeu, statui, umbra, grâul, meteoriții,
ferestrele etc., fiecare cu câte un determinant fals
explicativ, conturează o atmosferă citadină stranie,
un spațiu agonizant purtând pecetea războiului, a
distrugerii și a morții: muzeu de katiușe cu țevile
retezate, statui din cenușă de muncitori dibaci,
ferestrele chituite cu plumb gâfâie, ramă de sânge
în lacul Bâlea, crengi înghețate cresc în ceață... În
această dezolare industrial-vegetală oamenii au
involuat, devenind creaturi oferite morții și lipsei de
sens: dirijorul explodează în cei ce-l imită, secretara
goală scrie după dictare...
Marsilia în răsăritul soarelui utilizează
aceeași tehnică a colajului, a picturii în fragmente de
imagini juxtapuse: plasele verzui, aluatul gălbicios,
un rac imens, iluzionistul, soarele rar și femeile,
căutătorii și cei care s-au legat de clopotul ud de la
Notre-Dame de la Garde. Sunt cuvinte fecundate
de imagini, ca în pictopoezie. Fiecărui termen al
enumerației îi corespunde un determinant straniu
sau oniric, ceea ce face ca poemul să devină o pictură
suprarealistă. Plasele verzui cu burta plină de joacă,
un rac imens prins în gura parcării cu plată, femeile
injectate cu strigăte de luptă compun o viziune
originală, secvențială, în care funcțiile obiectelor/
subiectelor sunt eludate sau întoarse pe dos, fapt
neliniștitor pentru cititor. Sugestia soarelui arzător
din sud rezidă doar în metafora aluatului gălbicios în
care se pulverizează/coagulează țiglele de ceramică
de pe acoperișuri. Turiștii adulmecă treptele.
Posesorul unei astfel de priviri lipsite de emoție, este
o conștiință singulară, care vede/știe cu necruțătoare
luciditate ceea ce se află la capătul coasei.
Monte-Carlo selectează elementele unui peisaj
subiectiv receptat vizual, olfactiv și auditiv, oferit
cititorului într-o jerbă de figuri de stil. Stâncile aprinse
ca un rug/ pe fruntea unui film nedevelopat/ ...soarele
dezbrăcat de vise/ ...pubelele de gunoi/ în mirosul
algelor/ noaptea înălțată în filamente/ zâmbind
scâteietor/ ecoul expus voluntar/ pe un afiș imens sunt
imagini activate în tehnică tradițională, prin epitete,
comparații, personificări, ceea ce nu le face mai puțin
insolite. Stranietatea viziunii de ansamblu provine
din asocierea unor termeni profani cu simboluri
creștine și din efectul de șoc al substituțiilor în
expresii consacrate de uzul limbii. Rugul aprins
este o metaforă-simbol a divinului, forma sub care
Dumnezeu i s-a adresat lui Moise pe Muntele Sfânt
Horeb, prin intermediul Îngerului Domnului. Biblia
spune că rugul ardea cu flacără și nu se mistuia,
marcând prin acest fapt nemaivăzut de Moise un
portal între două nivele cosmice. Stâncile aprinse ca
un rug/ pe fruntea unui film nedevelopat reprezintă o
asociere stranie, chiar dacă permite interpretări mai
mult sau mai puțin subtile. O altă aluzie biblică apare
în versul rușinea soarelui dezbrăcat..., unde motivul
rușinii, al culpei, este asociat, în mod obișnuit, cu
Adam în Grădina Edenului. După ce a mușcat din
mărul cunoașterii, fruct axiologic, Adam a văzut
că este gol și s-a rușinat, astfel că s-a îmbrăcat în
frunze. Văzându-l, Dumnezeu a înțeles că interdicția
i-a fost încălcată. Apoi a făcut Dumnezeu lui Adam
și femeii lui îmbrăcăminte de piele și i-a îmbrăcat. Și
a zis Domnul Dumnezeu: „Iată Adam s-a făcut ca
unul dintre noi, cunoscând binele și răul. Și acum nu
cumva să-și întindă mâna și să ia roade din pomul
vieții, să mănânce și să trăiască în veci!” Motivul
biblic al rușinii are proiecții simbolice extrem de
interesante, care pot intra în consonanță cu metafora
soarelui dezbrăcat de vise, astru căzut în profan, așa
cum Adam, îmbrăcat în piele, cade în materie.
Viziunii spectaculare din primele patru
secvențe ale poemului, care pare doar o elaborată
punere în scenă, îi corespunde, în rol de actant,
întrebarea atonică și retorică adresată nimănui
sau doar propriei conștiințe: uneori te întrebi dacă
se poate trăi prezentul. Aș spune că ea este Graalul
poemului și, poate, al volumului. Pentru fiecare
dintre noi întrebarea are conotații deosebite, așa
cum și prezentul fiecăruia înglobează realități/
virtualități diferite. Și, totuși, ea este întrebarea
esențială. Rostind întrebarea esențială, lumea se
regenerează. Numai încercând să răspunzi cinstit,
asumându-ți integral prezentul tău, poți merge
mai departe ca om, asemenea zeilor și superior
lor, tocmai prin acceptarea faptului că ești un
zeu muritor, având însă puterea de a schimba
prezentul. Sigur că volumul ne spune câte ceva
despre prezentul unui eu poetic convulsionat de
întâmplările lumii, dar răspunsul trebuie să rămână
al lui. Noi ne putem întreba doar dacă marinarul,
metaforă a sinelui individual, ar vrea să naufragieze
lent/ pe recuzita plajei săpate/ în molozul rodat/ pe
oase/ egal crestate.
În poemul prea puțin sunt revelate, în aceeași
tehnică a enumerației multiple, câteva dintre aspectele
prezentului colectiv: sunt televizoare cu lămpi/ care
sunt setate să se deschidă/ la scandalurile zilei/ cu
avocați și procese recidiviste/ ale frustrării/ cu egouri
care devin prieteni/ ai suficienței/ cu inimi înfundate
iunie 2021 43
 C
în șanțuri/ oratorice pure/ cu alergături după nuci/
găurite în fenomene/ inflaționiste/ din căutări profetice
stabilizate/ în zona genunchiului/ de politician/ din
conducători auto transformați/ în transpirate bujii/
informatice. Aceste pasiuni mistuitoare injectate
populației prin TV o fac incapabilă să depășească
prezentul unei iluzii manipulatoare a integrării și
să înțeleagă că adevărul și sensul vieții sunt date de
trăirea autentică a întâmplărilor individuale. Numai
astfel, calități pierdute, precum inocența, ironia și
discernământul, vor fi recuperate și oamenii vor
înceta să mai creadă în adevărul de azi pe mâine. Dacă
programele de televiziune ne structurează prezentul
și ne ghidează viața și alegerile, atunci trebuie să ne
reamintim întrebarea esențială: Unde este Graalul?
Poemul are două finaluri în tehnică modernistă,
ambele interesante ca idei poetice.
* Beijing – turism și metaturism)
Volumul cuprinde, în opinia mea, o poezie
a singularității, care își atribuie uneori sensul de
omenire, dar, cel mai adesea, eul liric reprezintă
persoana I singular, eu, altfel decât ceilalți. Poezie
a inspirației, a experienței, a construcției artificiale?
Mereu m-am întrebat dacă inspirația poetică
înseamnă să primești poemul întreg, perfecțiune a
formei și a ideii, sau să-ți fie oferit germenele unei
idei poetice, în cuvinte sau necuvinte, în imagini,
sunete, culori, parfumuri, pe baza cărora, asemenea
lui Proust, să reconfigurezi lumea.
Uneori, mi se pare mai simplu să cred că
inspirația este un implant de memorie și în sensul
acesta îmi amintesc de Marele Maestru indian
născut din Floarea de Lotus, care a propagat
budismul în Tibet, în secolul al VIII-lea.
Pentru că Padmasambhava a înțeles deficitul
de înțelegere spirituală a adepților, se spune că
a ascuns învățături și obiecte de cult în peșteri și
sihăstrii, în temple sau în firide scobite în munte
și apoi zidite. Ele erau destinate unui timp viitor și
unor discipoli capabili să le asimileze înțelesurile și
puterile. Puteau fi descoperite numai prin revelație
sacră, fiind intangibile și material celor care nu
atinseseră stadiul de inițiere cerut. Aceste comori
ascunse se numesc terma, iar maeștrii, care au
revelația locului în care se află, se numesc tertons.
Comorile ascunse și revelate au fost, de-a lungul
timpului, texte, care au dispărut imediat ce au
fost transcrise, forme de ritual, plante medicinale,
obiecte necesare evoluției spirituale. Ele au fost
44 Axis Libri
îngropate în pământ și în stâncă, ascunse în
minerale și în plante, în copaci sau sub ape. Cele
mai importante însă au fost ascunse în mintea
oamenilor. În revelație, tertons văd litere sau
imagini în coduri necunoscute, aud sunete în game
de vibrații. Se spune că toate aceste comori ascunse
nu sunt decât suporturi materiale sau mentale,
care declanșează în minte amintiri ferecate. Sunt
declanșatori ai unor implanturi de memorie. Ele îi
conectează pe practicanți la conținutul esențial al
învățăturii, într-o experiență simultană. Și pentru că
e greu de crezut că aceste implanturi de memorie se
află ascunse doar în mintea unei părți a populației
lumii, este mai simplu să credem că ele se află în
mintea tuturor, dar sunt puțini aceia care ar vrea
să știe ce e în capul lor și sunt și mai puțini aceia
care sunt dispuși să facă vreun efort în acest sens.
(fragment din lucrarea Ghid pentru turiști deștepți.
Există în volum poeme în care pare să se fi realizat
o deconstrucție a universului și o recompunere a lui
în mozaic, fixat însă în cuiele vechii realități. Așa este
prima secvență din între străini: cerul este localizat pe
marginea/ binoclului cu fise/ și cuvîntul este așezat ca o
gară/ pe falangele/ dilatate de arșiță// îmi trag sufletul pe
o insulă/ care seamănă cu un depozit ruginit/ cu brazi
care învață să respire/ în aerul magnetic/ din carcasa
fiarelor//porumbeii/ vopsiți total în negru/ survolează
insula cu aparate/ imense/ agățate de urechi// iar penele
lor obosite/ se pierd în trompele elefanților/ (cu trese
napoleoniene/ răsucite pe coadă). Cuiele vechii realități
sunt ruinele industriale distorsionate, acoperite
parțial de vegetație, semănând cu Sagrada Familia
a lui Gaudi, în care arhitectura umană geometrizată
se îmbină cu vegetația exuberantă, copleșitoare,
triumfătoare, realizând forme suprarealiste și, din
nou, neliniștitoare pentru conștiința umană trează.
Pendulând între luciditate și vis, turnurile, coșurile,
furnalele și carcasele metalice ale unui combinat
siderurgic abandonat de mai bine de două decenii
pot deveni falange dilatate de arșiță sau trompele
elefanților (cu trese napoleoniene pe coadă). Iar noi
putem decodifica, să spunem, o imagine poetică.
Învățăm să descifrăm lumea. Înțelegem încă o dată
că nimic nu este doar ceea ce pare, că fiecare lucru
și fiecare om sunt alcătuiți din straturi suprapuse de
înțelesuri, care, în clipe de grație, se deschid pentru
mintea noastră. Înțelegem că e posibil să fi întâlnit
încă un om care a scris o poezie a refuzului/ sațietății/
plictisului de a accepta universul ca simplă realitate
fizică.
 Și, pentru că am mai
întâlnit astfel de oameni, și
noi și Leonard Matei, voi cita
încă o tulburătoare poezie
pentru sănătatea poeților: să
ne aducem aminte de noi/ cei
care am urcat treptele/ și am
băut atâtea izvoare/ și să nu
uităm ce-am făgăduit/ sus/ ce-
am jurat când nu mai puteam/
când bolile se încolăceau/ spre
fântâna din cap/ când gloanțele
deveneau neconvenționale/ și
totul ricoșa în toate/ și respirația
întârzia să îngenuncheze// în
genunchi pe Pământ/ putem
visa visele care au venit/ de la
primul scâncet/ de la primul
trandafir care înțepa/ și asta
doar pentru a putea vorbi/
despre oameni și rădăcini/
despre timpul în care Dumnezeu miluiește//în
picioare pe pământ/ cu idealuri pe urmele proaspete/
care au înghițit eroi/ cu turma de oi care a ieșit la
vânătoare/ și pădurarul devorat de propria-i blană/
înțelegem să nu ne zăpăcim/ și să purtăm povara
celuilalt/ în limpezime. Este o artă poetică mai ușor
de înțeles, chiar și de către cei nefamiliarizați cu
poezia. Exprimă un sentiment de solidaritate între
poeți, între oamenii care se simt datori să poarte
povara de lumină și vise a umanității mai departe
în timp, mai departe în spațiu. Există în trecerea
omului pe pământ și momente de criză la nivel
individual sau la nivelul colectivității, care sunt
figurate în poem prin două imagini paradoxale
teribile: turma de oi care a ieșit la vânătoare și
pădurarul devorat de propria-i blană. Teribile prin
consecințe, vizualizând tabloul lui Pieter Bruegel
cel Bătrân, Parabola Orbilor, dar și prin implicațiile
simbolice, câteva menționate în Oda (în metru
antic) a lui Eminescu.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus. / Ori ca
Hercul înveninat de haina-i; / Focul meu a-l stinge
nu pot cu toate / Apele mării. // De-al meu propriu
vis, mistuit mă vaiet, / Pe-al meu propriu rug, mă
topesc în flăcări... / Pot să mai re’nviu luminos din
el ca / Pasărea Phoenix?
Numai că „devorarea de către propria-i blană”
are motive mult mai sumbre decât visul, iubirea
sau condiția muritoare pentru care ar fi putut opta
ipostaza Hyperion a eului liric eminescian. Imagini
similare există și în alt poem
teribil, obișnuitul poem al
răspunsului, în care oamenii
cu unghii grotești/ și pielea
ștrangulată de păr// cu urechi
ascuțite/ și dinții întorși pe dos/
pornesc în ceată/ la vânătoarea
de lupi. Acesta este obișnuitul
răspuns al oamenilor, deveniți
mai fioroși decât lupii care,
deși foamea le văruie stomacul,
... nu au plecat niciodată din
locurile lor, așezări în care au
rămas, după vânătoarea de
lupi, doar cenușa, rămășițe
de fum culcate și femei fără
sân, căutând un loc în care
să ascundă pruncilor fața. La
Belgrad și la Sarajevo familia
mea/ își leagănă pruncii/
în/ streașina casei// cu cerul
pe pleoape/ pietonii/ își destramă coapsele/ și-și/
mătură drumurile/ înroșite/ de cruce. Același poem,
cu același titlu, drumul spre casă, propune un alt
final, o viziune plină de forță și transcendență:
adâncit în fluviu/ podu’ ridicat/ de-a lungu’/ își ține
superstițios/ umbra/ în picioare. Poemele acestea
păstrează tehnica alăturării imaginilor incoerente,
răsturnate, mutilate. Cioburile de imagini ale
unui univers ciuruit de gloanțe convenționale și
neconvenționale alcătuiesc o nouă realitate, stranie
în imensa ei solitudine și indiferență.
Sunt și multe poezii ermetice. Un ermetism de
idee, nu neapărat de sobrietate extremă a imaginii
poetice, căci adesea tehnica imagistică deosebește
aceste poeme de avangardă și de ermetism.
Numeroase figuri de stil, asocieri insolite de cuvinte,
epitete originale, capabile să trezească substantivele
pe nivele superioare de expresivitate, comparații
și personificări, substituiri de cuvinte sau de sens
în locuțiuni oferă versurilor veșminte poetice
tradiționale. Ideea poeziei este însă tulburător de
modernă, depășind limitele umanului obișnuit și
comod relaxat în fotoliu. Mi s-a părut uneori că
rezidă în aceste versuri un intelectualism la nivelul
ideii poetice, care conștientizează individualitatea
ca singularitate absolută. Dumnezeu, prietenul,
poetul însuși, camaradul, iubita nu au realitate
proprie, sunt entități pur conceptuale, aflate pe alte
nivele, prinse între alte cercuri, situate în alte celule
ale fagurelui, pe care îl numim obișnuit univers.
iunie 2021 45
P
O
E
Z
I
E

PoemE

nicăieri nu-i ca acasă

nicăieri nu-i ca acasă

același miros de băutură și aceeași oameni ce nu dau doi bani pe
fericire
liniștea nu mai cântă la pânzele de păianjen
acum vocile acoperă fiecare cotlon
fiecare insultă devine o pată de mucegai
și știu că până la sfârșitul zilei pereții nu vor mai fi albi

pășesc pe zăpada însângerată din curte

amintirile mele încă nu s-au vindecat
continuă să sângereze și să piară odată cu soarele
ca apoi să revină mult mai obosite
pășesc ușor și privesc vița-de-vie
bunicul obișnuia să spună că această viță-de-vie dă cele mai frumoase
roade
că vinul acestor roade are gustul liniștii
îmi pare rău să te dezamăgesc bunicule
dar după moartea ta din struguri nu s-a făcut vin
s-a făcut venin
e de ajuns o sticlă pentru ca tata să înceapă să împrăștie mucegai pe
pereți
Ana-Maria Murariu
poetă
pășesc spre grădină
e acoperită de zăpadă dar nimeni nu știe că sub această zăpadă
zace un pământ murdar și urât mirositor
sub acest pământ sunt îngropate amintirile bunicului
în fiecare primăvară aceste amintiri sunt răscolite și ciopârțite una
câte una
și atunci parcă îl pot auzi pe Dumnezeu plângând
nu-i de ajuns că l-ați omorât pe el
trebuie să-i omorâți și amintirile?

46 Axis Libri

nicăieri nu-i ca acasă
același miros de pârjoale și aceeași mamă ce și-ar
da și viața să mă facă fericită
numai că ea nu știe că fericirea ei e mai importantă
decât a mea
ea nu știe că poate să se salveze
ea alege să mă salveze pe mine și eu aleg să o
salvez pe ea
vom vedea cine va fi erou și cine va fi victimă
nicăieri nu-i ca acasă
numai că fără tine bunicule
acasă nu mai e demult acasă
***
Fericirea nu există
Dacă ar fi existat, tata n-ar fi lovit-o pe mama
și mama n-ar fi plâns într-un colț
n-ar fi strigat că vrea să moară
n-ar fi blestemat ziua în care se născuse
Dacă ar fi existat, bunicul n-ar fi lovit-o pe bunica
și bunica n-ar fi băut de supărare
nu și-ar fi acoperit obrajii cu un batic ponosit
n-ar fi băut lângă sicriul lui
și n-ar fi provocat acel potop de lacrimi
Fericirea nu există
Dacă ar fi existat, n-aș fi murit de-atâtea ori
n-aș fi pierdut războiul cu viața
Fericirea nu există
E scris pe vânătăile amintirilor
***
am bătut la ușa bunicii și nu mi-a răspuns nimeni
perdelele de la ferestre lipseau și simțeam că în
această casă trăiește doar moartea
prin camere mișunau amintirile gârbovite în pereții
goi
cândva pe acești pereți erau culori și covorașe
țesute cu războiul
acum tot ce se mai țese cu războiul sunt vânătăi
singura liniște în această casă a rămas somnul
bunicii
patul e vechi și scârțâie de parcă ar fi îndurat
destinul ei
soba nu mai răspândește căldură
răspândește doar temeri de când te-ai dus la
judecată bunicule
aș vrea s-o strig așa cum o strigai tu mai demult
să-i spun să nu mai bea și să nu mai uite să facă
focul
să o iau de braț și să o zgudui ca mai apoi ea să
plece spre crâșmă
pe o ureche îți intră și pe alta îți iese
i-aș fi spus a doua zi de dimineață când mahmureala
i s-ar fi citit în privire
ce avem astăzi la cină?
aș fi întrebat-o mai târziu
când mahmureala ar fi fost deja înlocuită cu alte
pahare de rachiu ieftin
nimic
nimic
nimic
asta ar fi fost cina
și tot nimic scrie acum și pe crucea ta bunicule
când te visez stând pe prispă citind ziarul mă simt
iarăși mică
simt că o parte din tine încă nu e pregătită să
părăsească această lume
dar când mă trezesc totul se spulberă și amintirea ta
mi se scurge printre degete
precum nisipul se trage spre mare
mă uit la bunica și nu citesc regrete pe fața ei
citesc doar eliberare cum tu ai fost o închisoare
pentru ea
și-n șopronul tău uneltele se ascund să nu le găsim
plângând
am bătut iar la ușa bunicii și tot niciun răspuns
am format numărul ei de telefon și mi-a intrat
căsuța
ea nu e pregătită să arunce minciuna în foc
pentru ea adevărul trebuie ars ca să dea cât mai
multă căldură
iunie 2021 47
P
O
E
Z
I
E

PoemE

Doar (pe) o parte...

Umblu-n haina zilei de pe urmă.

Nu mai încerca să-mi spui că plouă!
E destul că trecerea ta curmă
Gândul meu pictat pe flori și rouă!

Umblu-ncet. Și numai talpa-mi țese

Pe un foșnet brun, cărări șoptite.
Umblu și mai scriu fără să-mi pese
Un poem cu mâini îmbătrânite.

Umblu-n haina zilei... și se pare

Că mă strânge doar în partea stângă...
Ce păcat că nu e partea-n care
Sufletul învață să nu plângă...

Doar poetul...

Poetul nu doarme; culege-o idee

Cu bobul rotund ca un sân de femeie.

Pe masa luminii, cu timp o frământă,

În graiul trăirii, de dragoste-i cântă;
Mariana Eftimie
Cu nume de suflet duios o-nvelește Kabbout
Și-apoi o admiră cum crește... și crește... poetă

Poetul nu doarme; păzește doar vina

Că-i cer dăruit pentru-a fi rădăcina.

La curtea lumii

Cu fir de sânge-n alb îngenunchiat,

Pe foi de-azur și gând nesfâșiat,

48 Axis Libri
Scriam legenda ochilor rămași
În strai orfan de vreme și de pași.
Cu inimi mari și coapte de neplin,
În templul vechi al jocului senin,
Slujeam la curtea lumii de apoi
Privirea unei clipe fără noi.
Și cât de bine, Doamne, mai era
Când ochiul doar cu zâmbete plângea!
În dans de fluturi
Când se iubesc poeţii, ce crezi c-ar vrea să fie?
Cerneală-n basm de gheaţă cu inimi de hârtie?
E greu să ştii, se pare, iubirea lor cum vine...
Mătase-n râu de fildeş, fior în serpentine,
Sonetul unei pajişti cu flori diamantine,
Concert de slove-n hora privirilor străine.
Şi cum se-ntâmplă numai la ora de iubire,
Să le gravezi conturul pe-un fir de amăgire?
Nici oglindirea faptei nu mai priveşte-n vină
Când ei, pe ramul clipei, cu valuri de lumină
Se împletesc pe coapsa trăirilor virgine,
În veşnic dans de fluturi cu aripi cristaline...
Dar cum n-ai scris, străine, măcar poemul vieţii,
De ce-ţi doreşti să afli cum se iubesc poeţii?
Şi până-ar fi ca drumul în cuget să te scalde,
Se vor iubi... ca zeii... în lacrimi dulci şi calde...
Patima Ochiului ETern
Să întrebi un poet ce înseamnă-a iubi?
E la fel ca şi când nu mai crezi că ar fi.
Să încerci să-nţelegi un poet? Nu ai cum.
Nu e pas. Nu e loc. Nu e timp. Nu e drum.
Nu e spic fără glas. Nu e rod să-l culegi
Din grădina cu nori ce te-ndeamnă s-alegi
Cum să uiţi ori să ştii la ce-i bun un poet...
Să-l urăşti? Să-l ucizi? Să-l adori în secret?
Şi-apoi, ce-ai mai putea c-un poet ca să faci?
Cel mai simplu ar fi să-l iubeşti şi să taci.
Dar, aşa, doar un vis auzit-am cu rost,
C-a iubit un poet!... Şi, iubindu-l, a fost...
Ştiind...
Mai lasă-mă să cred că mi se pare...
Că sufletul acesta-ncarcerat
În fir de zbor şi flăcări călătoare
Ştia să uite-n clipa următoare
Că a murit doar cât a existat.
Şi cât l-ai izgonit din întâmplare,
În clipe, trup şi chipuri, şi oglinzi!
Tu, gând sedus de veşnicii barbare
Ce scutură seminţe de ninsoare,
Pe-un colţ de stea cu ochii suferinzi,
Mai lasă-mă să cred că mi se pare...
Şi iartă-mă că ştiu de ce mă vinzi...
Necredinţă
Tu ai venit să-mi spui că sunt o floare?
Ori ai trecut pe-aici să-mi aminteşti
Că tot ce sunt e timp şi mă iubeşti
Când nu mai scriu romanţe călătoare?
De ce-ai venit? Să-mi spui că sunt o carte
Şi cuget ca un murmur nesfârşit?
Dar câte cărţi cu flori ai întâlnit
La şcoala unui gând predat de moarte?
Sau poate c-ai venit să nu mai doară
Că sunt şi eşti cu vină şi cu rost?
Dar ce iubire lacrimă n-a fost?
Şi cât, din ce iubim, rămâne vară?
Iar în decorul vechi cu iz de soartă,
Când pentru tine pot să înfloresc,
De ce visezi că eu nu te primesc,
Când n-ai venit decât până la poartă?
Izvorul meu de patimă şi artă,
Imperiu ars de viscol nefiresc,
Tu chiar nu crezi că pot să te iubesc...
Dar eu... te iert... cum numai floarea iartă...
iunie 2021 49
P
O
E
Z
I
E

PoemE

Decupați din stampe mateine

Lumina în declin a serii de Octombrie 

este o formă de salut
când ploaia șterge desenele de pe asfalt 
ca pe niște decizii greșite și devenim 
eleganți și nobili 
decupați din stampe mateine
printr-un tărâm nepieritor al izbânzilor muritoare 
Nu departe  cineva  mângâie 
puii de-o zi ai pisicii și  luna apasă cu razele ochii lor nededeschiși
încă 
iar cercurile arborilor s-au strâns 
în toate pădurile lumii 
Frigul  este  adus în ghiare de păsări 
cuvioșia toamnei en chair et en os 
e tot ce ne rămâne odată cu 
odăile iluminate de fructele rămase
pe glaful hotelului măcinat
de nostalgiile unei provincii 
când ajutorul din cărțile sapiențiale 
nu mai vine şi trecem printre ore 
ca un șarpe prin tunelul pielii sale abandonate 

Alexandru Cazacu
Să mă uiți  poet

Să mă uiți ca pe-o foaie de ziar 

într-un compartiment de tren la capătul liniei
când taina zilei ascunsă în golul ceștilor de cafea amară
relevă încet duplicitatea
ornicului ce  bate în grinda casei
când brâul de iederi ce va strânge orașul ca un corset vegetal
şi arpegiile părerii de rău
răsună în concertele de deschidere
ale marilor filarmonici 

50 Axis Libri
Să mă uiți ca pe numele unui trib  sud-american în geamul prispei după
exterminat  de conchistadori  vagoanele trenul de amiază 
într-un tratat de istorie milenaristă zărit cândva printre grădinile 
când mă întorc spăşit în toamna de ambră carbonizate de amintiri
precum fiul din pericopă ale caselor de vizavi
pământul iți pare că devine ocoperit când orele serii sosesc 
cu batiste albe de bumbac ca niște aripi lungi învinse și câștigătoare
și cuțitele înstrăinării țintesc foarte aproape 

Ascultând  Beethoven duminica

Se transformă în cântec 
Sonata lui Beethoven taie bucată cu bucată
Noapte s-a tras peste oraș orașul în această seară de așteptări cinematografice
ca o husa peste un violoncel  și fosta  cazarmă de la margine a devenit
Gândurile din altă primăvară se întâlnesc un teatru pentru actorii fără angajament 
cu cele din primăvara de acum ce se transforma în Cu labe moi de felină trece peste acoperișuri
cântec  începutul de iarnă 
Când stelele cad prin cutia milei Din buzunarele întoarse se împrăștie nisipul
și cochiliile uscate ale melcilor rămân în urmă celei de-a opta minuni a lumii 
ca nişte paşi pierduţi și într-o carte poștală de pe vremea războiului rece
Continentul este un imens amfiteatru ne surprindem 
pentru povestea unor farisei scrisul mărunt și caligrafic
Stolurile pescărușilor ne arată când naufragiu este  o instituție și devenim cu toţii
că oriunde am fi marea este aproape  Robinsoni plătiți cu ani lumină
Un buchet de freziii roșii cu tiv alb în petale să rămână pe insula lor și să devină  ucenicii lui
strâng mâinele copilăriei tale Vineri
Colțul de lună văruiește umbrele când te mai poți bucura 
Sigur o fată dormind acum o mie de ani ne-a visat de aurore și eclipse 
povestea și acest vis este  cum se bucură câinii de pripas
ca o imensă statuie de aer de resturile unui prânz duminica
prin care trecem 
dar pe care nu o vom zări niciodată 
Pe o stradă mică

Trenul de amiază  Când timpul apasă necruțător butonul soneriei

și jocurile sunt deja făcute 
Lent  iarna se dezgheață  pe o stradă mică într-un cartier aclamat 
și se leapădă de noi  amatorii de senzații vor avea material
lângă plopii ca niște lumânări pentru mult timp de acum înainte 
presărate în pământul câmpiei  acum când  ploaia 
și bruma se adună în cana de argint își îneacă în șanțuri corăbiile
a fântânilor de  la răscruci și radarele turnului de control
Apele oglinzii stau  identifică stoluri de păsări din Hitchcock 
acoperite de ștergare brodate Igrasia înaintează în pereții casei
cu trandafiri înfloriţi asemeni rănilor nevindecate  ca un batalion de recunoaștere în teritoriul inamic
Miroase a gutui prin cămările reci iar reporterii marilor trusturi vorbesc precipitat
și ochii adună tot zborul unei vrăbii temătoare  printre mulţimea ce se calcă în picioare
venită peste un cer liliachiu la promisiunea că astăzi un arhanghel
parcă la semnul sfinților din icoana  se va arăta în mijlocul pieței
agățată la colțul pereților  în deschiderea concertului formației de rock
lângă privirea ce sapă  alternativ 

iunie 2021 51
P
O
E
Z
I
E

PoemE

Eminescu

Nemuritor luceafăr va rămâne

Că strălucire a dat limbii române;
Poezia lui ne-a-nnobilat gândirea
Și ne-a-nvățat ce e nemărginirea...

Dragostea lui curată pentru glie

E pentru cei de azi o pildă vie;
Opera sa – tezaur nestemat
Culturii noastre noi valori i-a dat.

Ca jurnalist, cu verbul său înflăcărat,

Pentru dreptate și-adevăr a militat;
Unele cronici scrise cu patos, evident,
Combat moravuri ce-s actuale și-n prezent...

În viață mulți denigratori l-au umilit,

Unii din ei nici astăzi nu s-au potolit:
— Pot niște nori soarele să-l umbrească?
Razele de lumină să le oprească?!

Cu cât ne-ndepărtăm mai mult în timp,

Tot mai strălucitor e a lui nimb,
Iar steaua lui nicicând n-o să apună Ioan Fărcășanu
Cât timp noi vom vorbi limba română... epigramist

Pădurea în zori
- pastel -

Pădurea se trezește,
Cântă privighetori;
Soarele se ivește
Pe-un cer fără de nori.

52 Axis Libri
Gâzele adormite
Încep să prindă viață,
Florile abia-nflorite
Își scaldă-n rouă fața.
Totu-i în jur mișcare;
Într-un decor ad-hoc
Cântări de păsări care
Dau un concert pe loc...
E-o armonie sfântă
Cum rar ți-i dat să vezi;
Miracolul te-ncântă:
Cu ochi deschiși visezi...
Omagiu femeii
Femeia e-o enigmă, e-un mister;
E-o stea-ntr-o constelație pe cer,
Ce strălucește-o clipă apoi dis-
pare
Iar sufletul ți-l umple de visare...
***
De vrei ca sensul vieții să-nțelegi
Te-ntrebi cine dă viață lumi-n-
tregi?
Doar ea, femeia – mamă sau
soție
Planeta fără ea ar fi pustie.
***
De la-nceput, din vreme-aceea
Nemuritoare e femeia!
Prin ea renaște omenirea,
Sfânt îi e locul și menirea!
Ultima revedere
De pe meleaguri depărtate
Revin acasă-n scurt popas,
S-o mai revăd cu drag pe mama,
Să-i mai aud duiosul glas.
Zburaţi voi clipelor mai iute
Că aşteptarea-i tot mai grea,
S-ajung la casa părintească,
S-o-mbrăţişez pe mama mea.
N-am mai văzut-o de-astă vară,
Mi-e gândul doar la ea, mereu,
Şi simt un dor fără de margini
Cum îmi apasă pieptul greu.
Mai e puţin şi se zăreşte
Balconul înflorat de-acasă;
În minte îmi apare mama
Cum mă sărută bucuroasă.
Şi parcă pentr-o clipă timpul,
Înduioşat se-opreşte-n loc:
— Ce minunată-i revederea
Şi cum mă strânge de mijloc!...
Dar când m-apropii mă cutre-
mur:
Un doliu-atârnă la intrare:
Cum? Imposibil! Nu se poate!
Să fie pentru mama, oare?
Dar peste-o clipă aveam în faţă
Tot adevărul crunt, nedrept:
Mai fac un pas şi-o văd pe
mama
Dormind cu mâinile pe piept.
De veghe-i stă o lumânare
Ce-i face chipul alb, solemn;
Se odihneşte dup-o viaţă
Într-un modest sicriu de lemn.
A încetat să bată-n pieptu-i
O inimă curată, bună;
Din gura-nchisă pe vecie
Cuvinte dragi n-o să-mi mai
spună...
***
Din somnu-ţi greu ce te-npresoară
Priveşte-o clipă-n jurul tău
Să vezi ce lacrimi laşi în urmă
Şi plânset şi păreri de rău...
Adio dar o, scumpă mamă!
Să-ţi fie somnul lin pe veci,
Sufletu-ţi bun să aibă parte
De ale raiului poteci...
De ce?
În nopțile de veghe și visare,
Când dorurile-și caută alinare,
Când cugetul străbate depărtări,
Îmi pun mereu aceleași întrebări:
De ce destinu-a vrut să te-ntâl-
nesc?
De ce numai la tine mă gândesc?
De ce doar cu o singură privire
Tu-mi umpli sufletul de fericire?
De ce când nu te văd o zi sau
două,
În ochi mi-apar mici licăriri de
rouă?
De ce în orice clipă te doresc?
***
Cu tin-alături visuri făuresc!
Când viitorul îl vedeam prin ceață
Tu mi-ai redat iar zâmbetul pe
față.
***
Iubirea ce ți-o port nimeni n-o
știe,
Tu ești cea mai frumoasă poe-
zie...
Timp limitat
Din Cartea vieții am aflat
Că timpul nostru-i limitat:
Te naști și crești, spre piscuri zbori
Îți lași urmași, te pierzi și mori...
***
Bătrânii noștri ne-au lăsat
Pilde-nțelepte de urmat:
***
Când vei pleca la Domnul Sfânt,
Ca moștenire pe pământ
Să lași, cum lasă orice om:
O casă, un copil, un pom
Și amintiri de fapte bune
Să și le aminteasc-o lume...
***
Când la mormânt, la crucea ta,
Cei dragi te vor mai vizita
Și-ți vor aprinde-o lumânare
Și poate-ți vor lăsa și-o floare,
Pentru omagiul lor pios
Să le trimiți un gând frumos...
iunie 2021 53
P
O
E
Z
I
E
Dor de verde
Ieșind pe prispa unui gând răzleț
Ca să-mi întind ideile la soare,
Am fost izbit de valul de culoare
Cu creasta de un verde pădureț.
Am scris cu pana înmuiată-n cer
Și-n auriu de țarină fertilă,
Dar o să scriu, mi-am zis, cu
clorofilă,
Cu dor de verde renăscut din ger.
Și m-am lăsat pătruns de seve noi
Ca de-o renaștere, de-o nouă
viață,
Înțelegând că-n verde se
dezgheață
Muriri trecute, adâncite-n noi.
Doar respirând prin muguri
înverziți,
Și înverzind la rându-ne spre soare,
Vom dovedi că verdele nu moare,
Țâșnind cu viața-n arborii
treziți.
Arzând de dor de verde mă-nfășor
În straiul vegetal ca-ntr-o
hlamidă,
Iar inima, tinzând să se deschidă,
Își toarce ruga către Creator:
Ascultă, Sfinte Tată, ruga mea
Când înverzirea-mi este năzuință,
54 Axis Libri
PoemE
Și fă-mă, căci la Tine-i cu putință,
Măslinul verde pus în Casa Ta!
Mă-nchin scriind
Lumina mă deşiră în cuvinte
Din ghemul încâlcit al multor
gânduri
Şi-apoi, aliniindu-mă pe rânduri,
Mă toarnă-n strofe, matcă şi
sorginte.
Izvoare am în piept, în ochi, pe
buze,
În palmele ce-s gata să rodească
Un grâu ce singur se frământă-n
pască,
Şi curg tumultuos peste ecluze.
Respir seninul când ţâşnesc în
muguri
Şi-n aripi ce se ţes în alfabete,
Iar inima drapată-n epitete
Încinge ţestul propriilor ruguri.
Simion Felix
Marțian
Mă-nalţ înflăcărat şi curg în versuri, poet
Zădufu-l domolesc cu adiere
Şi, ca într-o perpetuă-nviere,
Trăiesc geneza altor universuri.
Ai pus în mine, Doamne, o lumină
Ce-aprinde focul dragostei de-a
scrie,
Dar eu doresc, trăind în poezie,
Să fiu poem de foc, ce Ţi se-nchină!
Simfonie de primăvară
S-a răsculat lumina, revendicându-şi timpul,
Şi calendarul însuşi a nechezat din file,
Când s-a schimbat cu zumzet de viaţă anotimpul
Şi-o diademă pus-a, de zâmbete, pe zile.
Îmbălsămata sevă îmi primeneşte versul
Şi-l pârguieşte dorul din soarele ce arde,
Când dedulcit cu muguri îngână Universul
O simfonie nouă în inimă, pe coarde.
S-a-naripat culoarea, curgând pe săturate,
Înfiorând petale din flori cu gustul mierii,
E o-ncântare totul, dar, mai presus de toate,
E anotimpul vieţii, e vremea învierii!
Şi-n simfonia care încet, încet se naşte,
Pe partitură punem, din „dolorose” uliţi,
În cadenţare tristă, şi paşii-n prag de Paşte
Ai Celui ce spre moarte mergea împuns de suliţi.
Redeşteptaţi de focul aducerii-aminte
În primăvara caldă şi castă care vine,
Să ne trăim viaţa în dragoste fierbinte,
Şi spre-nvierea noastră să ne sfinţim, creştine!
Sonet dezghețat
Mai am pe gânduri încă promoroacă
Și-un vânt tăios îmi feliază cordul,
Când ochii reci scrutează-n zare nordul
Prin pâcla rece, umedă, opacă.
Trăiesc o tragedie-n dezacordul
Între-a iubi ca Tine, sau... în joacă,
Căci lupt cu gheața care mă provoacă
Și mă străbate ca un râu fiordul.
Dar când lumina dragostei divine
Îmi bate-n geamul vieții cu o rază,
Dezghețul se înstăpânește-n mine,
Iar țurțurii a bine lăcrimează
Și-s curcubeie-n boabe cristaline,
Căci Tu faci, Doamne, din ghețar o... oază!
Sonet euharistic
Din miezul clipei dată-n putrezire
M-ai smuls cu funii albe de iertare
Și, țintuit cu binecuvântare,
M-ai răstignit pe brațe de iubire.
De-acolo văd cu ochi de cer și soare
Cum timpul, într-o vie afluire,
Se varsă-n marea fără... mărginire,
Oceanul veșniciei de splendoare.
Și dacă vremea încă mă mai leagă
Și, ticăind, pendule-mi scriu destinul,
Eu simt cum veșnicia se încheagă,
Căci curge-n mine ca un râu seninul
Prin inima care iubind se roagă,
Când eu ating și pâinea Ta și vinul.
Sonet în alb
Tresar în alb tăcutele zăpezi
Primind lumina cu uimire castă,
Când curge alb imaginea fantastă
Din tolba grea a scurtelor amiezi.
Cu alb pictează primăveri pe coastă
Când pun dantele-n pomii din livezi,
Şi-apoi în ţipăt alb zvâcnesc în iezi
Şi-n laptele pe care îl adastă.
Cu alb nuntit, izvor de puritate,
E şi potirul florilor de crin,
Dar eu doresc un… alb mai sus de toate,
De-aceea, Doamne, eu la Tine vin
Să-Ţi cer un alb ce-acoperă păcate
Şi-apoi, iertat, doar Ţie să mă-nchin!
Sonetul dimineții din amurg
Cuprins de ani ca de-o perfidă mreajă,
Îmi smulg secundele înfipte-n trup,
Dorind blestemul timpului să-l rup,
Sedus de veșnicie ca de-o vrajă.
Aș vrea să mai adaug un calup
La timpul ce se strânge ca o coajă,
Dar simt cum bucuria se degajă
Din sentimente noi, care erup,
Când văd venind spre mine, de la Cruce,
Un râu cu valuri ce-n iubire curg
Și cheia veșniciei îmi aduce.
Acum, prin timpul înghețat mă scurg
Și, stând lângă Acel ce mă conduce,
Mi-e dimineață-al trecerii amurg.
iunie 2021 55
P
O
E
Z
I
E

PoemE

El și ea

El culege, din palme,

fărâme de necuprins.
Și piatra începe să sfarme...

Ea îmbracă mângâierea lui

pe trup-cămașă de mătase.
Și liniștea începe să coase...

El s-a oprit să privească,

dar chipul pe care i l-a cioplit
era mai sus de privirea lumească.

Ea n-avea destulă putere

să coboare din trupu-i înalt.
El stâlpii cerului a dărâmat.

Ea și el, cândva doar unu’,

împletesc horele-n nunți:
fundamentul celor mulți.

Lemnul de sicriu (1)

Ioan Toderiță
M-am trezit într-un pat de scânduri triste, scriitor
care s-au transformat în îngrijorare
de coloane vertebrale,
extinse.

Mi-am rezemat țeasta

în scândura de tei,
ce mi-aș fi dorit să fie de plută.
Celelalte întunecimi, din ei, în derută,
erau de brad, de fag, pe care dormi mai bine,

56 Axis Libri
cu ochii deschiși,
într-un război de țesut privirea cruciș.
Scândurile se vând, la ster, pe stern.
Sunt demodate gravitățile, la cântar,
în care poți locui longitudinal,
o săptămână de miere fără plata chiriei.
Mă pălmuiește fruntea, cu un rid subțire.
Mângâi îngrijorarea, cu dosul palmelor tale.
Supraveghetor de deșeuri sentimentale,
mă molipsesc de-o altă pretinsă iubire.
Nostalgie
Las pângărirea să se-mplinească deplin,
în seara asta de desfrîu eleusin.
În nopțile-n care voi poposi pe columna
visului atins de om cu mâna.
La vina mea de a fi fost prezent,
ușor fărâmițat în carne,
la sindrofii, cu-n sentiment,
adaug complezența unei solemne doamne.
Nu-mi zugrăviți altarul prea viu, cu smalțul
trupului atins olfactiv.
Păcatul explicit ar fi doar un motiv,
de-a săvârși un altul.
Pe care dintre voi, scufundându-vă-n el,
nu v-aș recunoaște în obedientul
orfic, al celei de pe urmă desfătări?
Când dați iubirii-asentimentul.
Prototipul
Să se zidească, din sânge și lut,
din sămânță de in și secară,
un prototip de ființă hilară,
în care viețuiește noul născut.
Eu strâng înăuntru morala,
și-afară vă las să-mi priviți stânjeneala...
Poți avea cămașă, fără a ști de trup...
,,A fi” e o speranță a timpului pierdut.
Poți umbla cu-n bisturiu în toate
organele nebuniei ameliorate,
cum ar fi intestinul subțire de zeu
din care ne tragem, tu și eu.
Vinul de-l beți, în loc de lapte,
Nu vă-nșelați, că scăpați de păcate.
La nunta mea veniți de acasă,
cu sânul mireselor voastre pe masă.
Singurătate
Eu sunt voința de a transforma,
în vedere, irisul și retina, necuviința.
Între „eu” și „al meu”, e o singurătate,
de crapă pietrele, în voi aruncate.
În care „altul”, poate să umble, la fel,
în ,,unu’ din altu”, care-i tot el.
Cresc și descresc, abscons reificat,
din cauza concretă, în motivul abstract.
Din obiect al mâniei, în mânii devastatoare.
Din esență, în esențialitate.
Din frig, în înfrigurare.
Din plural, în pluralitate.
Și plinul redundant, superfluu,
al incertitudinii, umple distanța dintre Da și Nu,
cu un hiat decrepit: Ah!
Ori, numai, cu schimbarea lui Cristos, în Alah.
Alunec în nevederea altuia mai bun...
Amenințând moartea să-ntârzie ,,post festum”.
Toate aceste metamorfoze, spun unii,
vă sunt la îndemână, scriind poezie.
Făcând, din profet, adept al rațiunii,
Din război continuu, o pace pe vecie.
Goarna
Sună goarna trompetistul pe nota ,,la”.
S-a dat stingerea, pe Terra, la cafenea.
Două santinele, Alcor și Mizar, călare,
stau de strajă pe bulevardu’-nsingurare.
Din etajul infinit cade o stea, bob de linte...
De lumină s-a dezbrăcat, de grele veșminte,
și umblă prin lazaretul nopții, nud,
precum Adam, ’nainte de păcatul imund.
Dincolo de toate, colac peste pupăză, un ins,
vine să-i deschizi ușa, ca un frate.
Că n-are unde să doarmă în ceasu-i stins...
Și-i dai un pat, în eternitate.
La, la, la!, sună goarna, în inima mea.
Do re mi, dor îmi e de cine mă vrea...
iunie 2021 57
J „Jurnal poetic” este un grup de pe Facebook care promovează literatura scrisă de tinerii
U talentați. De asemenea, periodic selectăm fragmente din cele mai reușite poeme postate și
R realizăm stickere (pe care le puteți găsi pe pagina Jurnal poetic -
N https://www.facebook.com/jurnalpoetic/)
A Alina Neculachi, responsabil rubrică, studentă, poetă
L
P
O
E terrorist blues 4 - violență și
T
I identitate / șarpele casei
C

presupun că devii bărbat pe presupun că devii bărbat

neașteptate,
pe măsură ce lepezi treptat
fricile și mâniile de dinainte,
lepadând pielea
care nu te mai încape.
când înveți ceva din dezlipirile
astea
și dai jos treptat pielea veche,
învățând că n-ai nevoie de ea,
ci doar de căldură.

ești o reptilă a timpului, ești o reptilă a violenței și

încălzită și maturizată
la lumina viitorului
și căldura din brațele
celor pentru care ai face orice
ca să împărtășiți acel viitor.
prosperi în căldura aia.
și mergi mereu către ea,
deși uneori, colțurile pielii vechi,
agățate în stâncile de pe drum,
te țin în spate,
încetinindu-ți mersul.
ăla e secretul,
așa le dezlipești.
identității,
și înveți să iubești fără teamă,
în pielea cea nouă,
care te încape mai bine
și care te lasă
să îmbrățișezi căldura.
ești un șarpe al casei,
și copiii se vor juca cu tine,
râzând fericiți,
și tu o să sâsâi a mulțumire.
presupun că devii bărbat Horia Marchean
când afli cum să aperi ce iubești poet
cu grație.

58 Axis Libri
 J
U
R
N
A
baticul uitat în scara L

blocului P
O
E
T
I
C

vezi jucăriile din vitrine

mai des decât pe ale tale
părinții nu-ți dau voie să urmărești până târziu
desenele care îți interzic să observi tristețea

bomboanele care îți fac limba albastră costă un leu

mărunțișul curăță dezamăgirea
și femeia de serviciu
curăță scara blocului

poartă batic
haine albe
te întreabă dacă ți-ai făcut temele
zâmbește

realitatea
testul fără puncte din oficiu
deciziile spontane
gesturi animalice care nu te plictisesc

viciile nu îți trimit mesaje

apa de la robinet e galbenă
te bucuri că nu te vezi în oglinda aburită
Antonio Doda încerci să uiți că iubești
poet
mănânci spaghete vechi
repeți aceeași piesă în minte
până când toate personalitățile înnebunesc

frustrarea îți amintește

că explorezi doar stratul imaginației
de care nu ești speriat

iunie 2021 59
J
U
R
N
A
L
P perfecțiune
O
E
T
I
C

tot ce știu înseamnă cât viața unei furnici

în apropierea bocancului

frumoasă lucrare ai plăsmuit doamne

pentru sclavia ochilor noștri

de parcă nici nu ar exista perfecțiune

în afara supunerii

binecuvântează-mă cu harul
îmbrățișării și al indiferenței

și iartă-mă încontinuu
chiar dacă nu cunoști supărarea

roagă-te doamne și pentru mine

dumnezeului tău mai mare ca universul

Tudor Voicu
poet

60 Axis Libri
 J
U
R
N
A
L
poem P
O
E
T
I
C

***

Poate ar fi util să vorbești despre lucrurile care te dor.

Dacă aruncăm carnea putrezită la tomberon, nu înțeleg
de ce nu desfacem și sacoșa aia cu gânduri împuțite.
Mergeam pe stradă de parcă eram în cel mai romantic film
realizat vreodată, însă eram pierduți în hățișurile minții
noastre necurățate. De când am concediat pădurarii, creierul meu
e o junglă nebună și tu poți nega, dar văd prea bine cum buruienile
se cațără și pe irisul tău cu reflexii aurii.
Poate ar fi mai simplu să ne punem pe masă totul așa cum facem
cu toate cumpărăturile de la supermarket și să încercăm
să le facem loc în ceea ce numim suflet. De fapt, cred că e greșit
să aștept să îmi organizezi sentimentele așa cum faci cu restul
lucrurilor în casă.
Sunt un haos și nu cred că asta poate fi organizat în vreun fel.

Ana-Maria Anania
poetă

iunie 2021 61
P
L
A
N
T
A
Ț Rubrica nr. 4
I
A Plantația de cuie
D
E
C
U
I Cunoscutul poet optzecist, Florin Iaru, bucureștean prin naștere
E și absolvent al Facultății de Filologie din București, ajunge la Galați,
prin repartiție, la terminarea facultății, în 1978. Modalitatea prin care
a ajuns în orașul nostru este povestită savuros într-un interviu. În
perioada de atunci, în comunism, se făcea o teleconferință la care luau
parte toate universitățile din România și în ordinea descrescătoare a
mediilor se dădea repartiția. Florin Iaru (un student interesat mai mult
de literatură decât de istoria literaturii sau gramatică), era pe locul
128, dar a speculat lipsa de atenție din jurul său, când un absolvent de
pe locul 10 sau 11 a renunțat la postul de profesor din Galați. „Eu, mă
știți, sunt cu urechile ciulite în stânga și în dreapta că trebuie să absorb
realitatea. La locul 128 zic: Aleg Galați. A fost o furtună în jurul meu.
Așa am ajuns acolo.”
În primele trei luni petrecute aici, salamul de Sibiu, mușchiulețul
Montană, berea poloneză și votca rusească, l-au făcut să uite de
Bucureștiul în care penuria de alimente era mult mai drastică. Apoi,
acestea au dispărut și drumul spre muncă, de acasă, din Micro 18,
strada Ada Marinescu, până la Școala 29, a devenit o aventură tristă,
pentru că autobuzele erau supraaglomerate, fiind nevoit să stea la tiră,
și când acestea opreau între stații, ca să mai coboare dintre călători -
el urca. Anii terni ai comunismului, de supraviețuire, au continuat în
prea puțin ofertantul oraș de la Dunăre până la terminarea stagiaturii,
în 1981.
Modelele recunoscute de poet sunt: Ion Luca Caragiale, Leonard Matei
George Bacovia, Leonid Dimov, Mircea Ivănescu, beat generation, poet
Tristan Tzara, suprarealiștii, Nichita Stănescu și „cam tot ce e bun”.
C. Komartin îi adaugă la aceste modele pe dramaturgii absurdului și
pe poeții Generației Războiului (n.n.: Geo Dumitrescu și Constant
Tonegaru fiind două poetici demne de rememorat în acest context).
Poezia aleasă pentru această rubrică, „Adio. La Galați”,
face trimitere la vânzoleala „de scara blocului” a urbei gălățene,
într-un joc suprareal, avangardist, întâmplările banale fiind realizate
prin luxurianțe verbale de coerență minimă, o entropie fantezistă,
eminamente tragică în simulările și disimulările conștiinței „datoriei
împlinite”.

62 Axis Libri
Adio. La Galați
Căldură mare tropăită de trupe terestre
Se răsuceau creioane leneșe în ascuțitori clemente
Soarele arunca pisici de sudoare-n ferestre
Zidurile abureau peste creiere lente
Așteptam să se întâmple ceva Căldura scârțâia
pompa gaz ilariant în butoiul tristeții
Rămâneau sălbaticii să tocească versiunea ascuțită
Creșteau urechi și rapoarte pe toți pereții
Da da. Intrați. Poftim. V-am spus că sunt singur...
Știți... pentru mine... femeile... desigur să ridicăm
patul
Nici nu mai fac gălăgie de un an, de când am
vândut-o
după dulap?
E praful. În dosare? Hârtie de scris. Chiar o
folosesc la
scris poezii. Astea sunt bonuri adeverințe
certificate
de la frigider de la cuier de la călcatul de fier
n-am nicio femeie n-am/ credeți că sub covor
unde parchetul e mai ușor (e din cons) ceva
undeva prin casă
ziceți că vă miroasă? E din construc/ am tăcut am
înțeles
sunt sincer vă jur vă dau cuvin/e o simplă lampă cu
abajur...
Ce femeie? Sertarul e gol ‒ unde ce să ascund? Vă
ascult.
Am înțeles /să trăiți. Dar, știți, am o sticlă două de
bere
dacă... văă... face plăcere...? Am să mă potolesc da
da.
Să trăiți să trăiți. Vă salut!
M-am așezat mai liniștit, am scos de la rece hârtii
cu șurube, cuie și lanțuri împachetate și le-am
tăiat felii-felii
puțin minereu ‒ după gust, puțină sare, un blacheu
am organizat o gustare feroasă pe gustul meu...
Sughițul l-am astupat cu un pumn de pământ...
La desert cuie cu floare de nu-mă-uita...
O adevărată industrie grea în sinea mea ‒
o producție netă pe creierul meu de ger ‒
un procent monstruos în ochiul meu gri-fer.
Sau crezi, iubito, că am vorbit și acum în flancul
stâng?
Hai, vino-mi în brațe să te strâng!
Florin Iaru
Să mă-nțelegi, don florin (m-a oprit pe scară) care
și eu
am fost tânăr care numa nevastă-mea zice ‒ io am
două fete
așa-i, don florin, două care io vrusesem băiat ‒
d’aia am luat-o
să facă și a fost fată, a doua tot fată, ptiu! Că mi-ar
fi plăcut
și mie o fufă, un dans, o petrecere cu lăutari ‒ da și
dumneata
cu toate cinci faci baie și ne inundă, hai lasă ‒
mi-a spus mie cineva că le-a văzut ‒
zbenguintele-n cadă
prea multe ‒ care și eu știu mă-nțelegi ce e aia!
Ce era să scriu în declarație!? ce zicea: vezi-ți de
treabă,
le-am văzut io! Io de ce nu?! de ce să nu le...?
Că muierea-i a dracu! Am bani, bani... don florin,
o facem?
Le dau și o sută dacă mă lasă... să-ți facă nevasta
fată!
Ce zici? Mai încerc o dată?
A fugit după ea cu toporul pe scară.
Ea, zveltă, fâșneață, sprințară,
s-a refugiat la 23.
El s-a luat de piept cu Andrei.
Au sărit trei vecini să-i despartă. Au venit
corespondenții voluntari cu un cuvânt potrivit.
Copilul urla
închis între șifonier și dușumea.
Copila își subțiase degetele boante cu pila.
Găina din baie ouase
tocmai când sărea sângele din numitul Tănase
care, și el, avusese conflict
cu vecinu Câineru, în lift.
Dar acum s-au deslușit, s-au pupat, diseară-i
bairam
cu ocazie la-ncurcătura în care ne găseam.
iunie 2021 63
 În autobuz, o gură se plimba pe față, gata să-și ia
zborul.
La masă, o altă gură se întindea lungă, lua forma
mâncării
(fetele crescute la școală curând au emoții)
Dezvoltată-n ureche, o gură nouă vindea
dedesubturi cu altceva ...
Guri strânse cu ușa aspirau părul tău neauzit,
se-nfuriau, goleau pahare, mușcau neveste, copii,
sforăiau.
O gură chiar se strecura furtunos pe țeavă cu
cântece populare.
Ajunsesem de iubirea ta numai cu lele și tra la la.
Apoi, când liniștea arunca dopuri de șampanie
pe tavanul unui timpan
urcam coboram bolboroseam asudam.
Atunci totul era înfloritor și prezentul ni-era mare
râdeau cu lacrimi de noi epocile viitoare
se despărțeau de trecut râzând - ștergeau arzătoare
gura ta rujată cu tu... cu tub... cu turbare.
Căldura alerga cu o măciucă de chit
după amatorii de cozi și de rate.
În toate gesturile locuiau lagăre prost gresate.
Vapoarele își aduceau aportul de ciumă de zile de
plictiseală
Nituite, fasonate, presărate cu ceasuri pisate.
Femeile străzilor alunecau dulci uleioase pe
covorul inutil al zilei
tramvaie după tramvaie se duceau sub vatmanii
nebuni
casele ardeau ficații lumii săptămâni neterminate.
‒ Opriți, să mă nasc! striga noaptea.
‒ Oprește, să te tai mai bine! Strigam
când ea fugea pe fereastră, prin geam
ireversibilă rază de soare.
Pe aici toate iubirile se îngrașă și fac copii
nici o mașină aici nu tinde spre perfecțiune
nici un sentiment aici nelegat cu sârmă
nici un gând aici să funcționeze lin, cu
înțelepciune.
Creierul se simțea în acele zile tot mai străin
într-un singur cap.
Gesturile fugeau de mine să lipăie pe pereți.
Ochiul se rotea ‒ trist satelit de spionaj
peste o bătălie trucată.
Cuvintele dădeau târcoale nebuniei de zi de zi.
64 Axis Libri
Ospiciul mă refuza cu politeță: nu e cazul...
Să mă-nțelegi, poem al meu scris cu fiere și mânie!
Care să mă-nțelegi, foaie albă de hârtie violată cu
amintiri provinciale. Cu nepăsarea vicioasă a
prostiei!
Care să mă-nțelegi, gând leneș de-al meu în
cuptorul de ars evadări ‒
ei voiau să știe de ce trăiesc așa de sus
Dus
de pe lumea lor, rupt de damigeana lor cu lichide
liniștite ori fioroase
și veneau
dădeau târcoale
făceau experiențe de capul lor cu două emisfere
vidate
pe care din strămoși le pictaseră cu nasuri, guri,
ochi,
bărbii,
deschideau dantura de viplă a ușilor
vaginul steril al vizoarelor îl umpleau cu priviri
dorind și ei ceva din femeia
ce aprindea sub acoperiș, cu nerușinare, în
singurătate
far-nenufar să lumineze drumul vapoarelor cu
ciumă
ori sosirea americanilor...
Ei voiau să știe
și au știut și au vrut
și au vrut ce au avut
și măcar pofta gândului bot-de-câine
a ros din fermoară
frumusețea ta imaginară.
,,Paștele mă-sii ‒ strigau ‒ curva asta de viață!”
‒ Să mă-nțelegi, don florin...
‒ Omul, ce mândru sună acest cuvânt...
‒ Ceea ce scrii să fie clar și precis...
‒ Să trăiești liniștit din ce e al tău...
‒ Mai bine bogat și cinstit decât... astaa... mai bine
hoț și cinstit
ptiu! Mai bine sărac și bogat... mai bine, mai bine...
Mai bine despre poezie să vorbim, despre
această inutilă amărăciune.
Și să ne spunem adio
până cădem sub masă cu conștiința datoriei
împlinite.
 P
R
O
Z
Ă

HĂLĂIŞA! (I)

Era prin 1941, la începutul lunii iunie. Începuse săptămâna

Rusaliilor…În acele zile se vorbea numai de Căluş. După amiază când
ieşeau femeile pe şanţ, în timp ce torceau sau coseau, numai de căluşari
vorbeau. Mai ales, era o vecină tinerică, uşarnică şi plimbăreaţă, care,
făcea ce făcea şi aducea vorba: 
— Aţi văzut, fă, căluşul? Aseară a trecut pe linia Bălăcenilor. 
Celelalte femei îşi dădeau coate, râzând pe înfundate. A
întrebat-o una: 
— Ai, ghea, da’ tu numa’ grija căluşului ai? 
Tinerica a lăsat capul în jos, spăşită: 
— E, întrebai şi eu aşa, de! 
— Poate ţi s-a făcut de aia a mutului, a sărit altă femeie. 
— Păi sigur! Parcă vouă nu vi s-a făcut! mormăia tinerica. 
Iar a întrebat-o altă femeie, chipurile mirată: 
— Vrei să te calce căluşarii, ghea? Poate eşti bolnăvioară şi nu
ştim noi? 
Se râdea în hohote. Bosumflată, tinerica a mormăit: 
— Parcă voi n-aţi vrea să vă calce. 
După ce s-au liniştit au început să lucreze tăcute, oftând din
când. Stând aproape de ele, le-am aruncat o întrebare candidă în
tăcerea lor (aveam vreo cinci anişori): tuşă Lino, ce-i „aia” a mutului? 
Toate au pufnit în râs, uitându-se una la alta. O femeie mai
bătrână le-a certat, mormăind: 
Năstase Marin — Neruşinatelor! Nu vă mai potoliţi nici în faţa copiilor. Şi tu,
scriitor fă!? Du-te, fă, după căluş, dacă ţi s-a făcut de dus! 
N-am priceput nimic. Discuţiile astea au stârnit în mine
curiozitatea de a-i vedea pe căluşari şi pe mutul căluşului, să aflu ce-i
„aia”.
Curiozitatea mi-a fost satisfăcută a doua zi, pentru că am auzit
pe uliţă ţipete de femei şi mare hărmălaie. 
— Ieşiţi, făă, că trece căluşul! 
Am ieşit şi eu din curte şi am văzut apropiindu-se de casa
noastră ceata de căluşari, cu alai de lume după ei, mai cu seamă femei.
Lăutarii cântau binecunoscuta melodie, iar căluşarii, încolonaţi câte

iunie 2021 65
 doi, strigau, împungând cerul cu beţele ridicate Tata a privit nehotărât la vătaf şi la femeile de
deasupra capului: la poartă: 
— Înc-o dată iar aşa! Hăi!.. Hăi!.. Hă-lăi- — Bine, mă! Dacă voi vreţi aşa, hai la drum! 
şaa!  Toată lumea s-a bucurat şi ceata de căluşari,
În fruntea coloanei de căluşari era vătaful cu alaiul de la poartă s-a dus în mijlocul drumului.
căluşului. Lângă el un căluşar purta steagul. Adică, Aici nu era praf, pentru că plouase cu o zi în
o prăjină de vreo doi-trei metri, în vârful căreia era urmă şi era numai bun de joc. În urma ploilor
un mănunchi de spice de grâu, date-n pârg, o funie din luna mai, crescuse un covor de troscot şi de
de usturoi şi o legătură de pelin, toate legate cu un traista ciobanului, smălţuit cu flori de muşeţel care
ştergar galben de borangic.  înmiresma atmosfera. 
Tot lângă vătaf era şi mutul căluşului, Era pe la cinci după-amiază, când, din înaltul
îmbrăcat în haine femeieşti, adică într-o bluză cerului, soarele cobora pe cărarea spre apus. Cred că
roşie şi o fustă neagră, trasă peste pantaloni se oprise şi el să privească uimit căluşarii din drum.
negri. Avea pe faţă o mască din catifea neagră, cu Pentru că… erau fermecători! Purtau cămăşile
găuri în dreptul ochilor şi al gurii, iar în dreptul înflorate, cu râuri de cusături fine aurii şi argintii,
nasului avea cusut un ardei roşu, ascuţit, care se pe la gulere, pe umeri, la mâneci şi poale. La brâu,
tot mişca într-o parte şi alta. Mutul avea în mâna încinşi cu bete roşii, pe piept cu două diagonale,
dreaptă o sabie de lemn, uşor înconvoiată, ca tot roşii, brodate cu trandafiri din mărgele. Pe cap
un iatagan. Pe cap avea o pălărie neagră, veche, purtau pălării de pai, având panglici brodate cu
ponosită, cu un şirag de ardei roşii în loc de paiete sclipitoare. În picioare, cioareci roşii până
betelie. Femeile îl necăjeau şi îl trăgeau de fustă, la genunchi şi opinci din piele legate cu nojâţe. Pe
râzând în hohote. Chipurile, supărat, el le fugărea cioareci erau înfăşurate două şiraguri de clopoţei
cu sabia ridicată…  mici, argintii, care le învăluiau gleznele şi gambele.
Imaginea asta halucinantă a căluşarilor care Beţele erau frumos lustruite şi aveau la capătul de
ameninţau cerul cu beţele şi a mutului, care alerga sus panglici albe şi roşii, care fluturau în timpul
după femei cu sabia ridicată, m-a speriat îngrozitor. jocului. 
Am fugit în curte plângând şi m-am agăţat de Nu erau înalţi. De talie mijlocie, chiar mică.
pantalonii lui taică-meu. După mine a intrat şi Subţirei, cu feţe osoase, arşi de soare, zâmbitori.
vătaful, împreună cu doi căluşari. Am început să Ţinuta lor degaja forţă, dar şi calm, echilibru.
plâng şi mai tare, însă vătaful s-a apropiat de mine Părea că lumina bucuriei izvora din ei. Trupa de
şi m-a mângâiat pe creştet. Ca prin minune, m-am lăutari era formată din doi inşi cu viorile şi unul cu
liniştit. Apoi, vătaful l-a întrebat pe tata:  ţambalul… 
— Ne dai voie să jucăm la dumneata?  Deşi îmi trecuse frica atunci când mă
— Bineînţeles, a răspuns tata. Şi a scos din mângâiase vătaful, tot îi mai priveam cu teamă.
buzunar nişte bancnote. Vătaful a zâmbit, refuzând. Mi se părea că nu erau la fel ca ceilalţi oameni. Mi
Tata a insistat şi, până la urmă, vătaful a luat banii, se părea că veniseră din basmele spuse de mama.
spunând scurt: mulţumesc!  Că erau, probabil, rude cu Făt-Frumos şi vecini
Întorcându-se către căluşari, tata i-a întrebat:  cu Baba Cloanţa. Că… în mod sigur se certau
— Flăcăi, beţi câte-o ţuică?  şi se băteau cu zmeii. D-aia aveau beţe!.. Însă…
Ei au râs, făcând semn din cap că nu vor.  nu înţelegeam: dacă ei erau aşa de frumoşi, de
— Măcar câte un pahar de vin! a insistat tata.  ce aveau tovarăş pe acesta urâtu’? De ce îi ziceau
Vătaful a zâmbit, vădit jenat  „mutu”? Credeam că mutul acesta, aşa de urât,
— Altă dată! Altă dată, cu plăcere!  trebuie să fie, ori fiul, ori nepotul Cloanţei. Că…
Fâstâcit, tata a îngăimat şi el:  fiind ei vecini, or fi fost şi ei tovarăşi de joacă în
— Dacă aşa vreţi, faceţi ce credeţi!  copilărie. Dar… de ce alerga mutul după femei şi
Între timp, mulţimea se înghesuia la poartă. ele, în loc să se sperie şi să plângă, râdeau întruna.
O femeie mai îndrăzneaţă a strigat la tata:  Trebuia să dezleg enigma. 
— Băă, lasă căluşarii să joace în drum, să-i Aşadar, femeile care râseseră cu atâta poftă,
vedem şi noi!  se aşezaseră grupuri-grupuri, în jurul căluşarilor.

66 Axis Libri
Puţin mai departe, tinerele fete chihoteau, privind săltau în aer mai sus, tot mai sus. Era un circuit P
pe furiş la mutul necăjit de femei. Bărbaţii stăteau electrizant care purta căluşarii la tensiuni înalte, R
la o distanţă mai mare. Râdeau şi priveau ironic la corpurile lor plutind în aer nefiresc de uşor şi de O
femei, şuşotind între ei. Copiii…erau împrăştiaţi sus. Z
printre toţi.  Această energie primită din pământ, căluşarii
Ă
Căluşarii s-au aşezat în cerc. Au aruncat o transmiteau în jur cu strigăte sacadate: 
beţele-n cerc şi au împreunat mâinile a rugă, cu — Hălăişa, şa, şa! Hălăişa, şa, şa! Hălăişa!...
ochii închişi şi capul plecat. Părea că se rugau cu Hălăişa!...
toţii. Parcă împietrise şi mulţimea, într-o tăcere În salturile lor, căluşarii păreau râuri de
nefirească…prelungă. Nedumerit, am închis şi lavă fierbinte, izvorâte din adâncul pământului.
eu ochii, dar am tresărit imediat, când a strigat Trupurile lor - torţe aprinse în răsuciri ameţitoare,
vătaful:  feţele lor - flăcări orbitoare în mişcări magice. 
— Hălăişa!  Acest iureş de foc îi electrizase şi pe lăutari
Atunci, căluşarii au început să meargă-n care cântau tot mai iute, într-un ritm ameţitor,
cerc, în sensul invers acelor de ceasornic, tăcuţi, cu amplificat de energia căluşarilor. 
capetele plecate. Pe lângă ei mergea şi mutul. După În acest timp, ce făcea mutul căluşului?
o rotire, vătaful iar a strigat:  Sigur că juca şi el, tot atât de serios cum jucau
— Hălăişa!  şi căluşarii. Dar seriozitatea lui devenea
Căluşarii au tresărit, dar au mers în tăcere, caraghioasă când îi juca nasul de ardei pe faţă şi i
tot cu capul plecat. Vătaful a mai strigat o dată din se scutura sub fustă ciudatul instrument. Şi, spre
răsputeri:  hazul femeilor, mai întindea piciorul, scoţând la
— Hălăişaa!  iveală buclucaşul obiect. Spre deliciul lor, mutul
Parcă i-ar fi trezit din somn! Toţi căluşarii au îl acoperea imediat cu un gest ruşinat. Era una,
ridicat capetele şi au strigat:  mai aproape de căluşari. Trupeşă, cu piept bogat
— Hăi! Hăi! Hălăişa!  şi mucalită. Când i se ridica fusta mutului, se tot
Strigătul lor a-nfiorat mulţimea din jur. Toţi văicărea: 
au tresărit, parcă electrizaţi. Dar, imediat am auzit — Aoleu şi vai de mine, ce-i atârnă printre
o explozie de râs. Pe lângă căluşari se „trezise” şi vine! 
mutul. Şi el a strigat: hei, hei, hălăişa! Dar când a Mutul s-a apropiat de ea şi s-a făcut că o
strigat s-a încordat şi a întins în faţă piciorul drept. întreabă: ă, ă, ăă! 
Atunci, de sub fustă i-a apărut un fel de făcăleţ, Căluşarii s-au oprit din joc şi, miraţi, l-au
vopsit roşu. Scos la vedere, respectivul obiect a întrebat: ce s-a întâmplat, mutule? 
înviorat mulţimea. Mi-am dat seama că, de fapt, Mutul doar a arătat spre femeie, dând din cap
asta aşteptau femeile. Aşa am priceput că… asta îngrijorat. Vătaful l-a liniştit: 
era „aia”, de care vorbeau femeile pe şanţ. De aceea — Lasă mutule, că o vindecăm noi! Şi a
râdeau ele cu atâta poftă.  invitat femeia în cerc. Aceasta s-a aşezat acolo,
Din acel moment lăutarii au început să cânte. într-o poziţie de suferindă. Căluşarii au reluat
Căluşari au luat rapid beţele şi au început să joace tot jocul în jurul femeii. Rând pe rând făceau salturi
în roată. Clinchetul clopoţeilor le sublinia mişcările elegante peste băţ şi peste femeie, la strigătele
paşilor... tot mai rapizi, tot mai ritmaţi. Beţele şi vătafului de hălăişa. După ce au sărit peste femeie
opincile lor loveau pământul tot mai repede, tot mai toţi căluşarii, a-ncercat să sară şi mutul, dar,
tare. Era un dialog cu pământul surd, adormit, pe vrând să se sprijine în sabia lui înconvoiată, s-a
care, treptat-treptat îl trezeau, atât cu loviturile de împiedicat şi a căzut peste femeie, dându-i brânci
băţ, cât şi cu strigătele de hălăişa. Forţa loviturilor să se ridice. În cascada de râsete, căluşarii au
cu opincile şi beţele, reverbera cu forţa din adâncul ridicat de jos pe mut. Apoi s-a ridicat şi femeia,
pământului şi se întorcea în picioarele căluşarilor, zâmbind voiasă, semn că s-a vindecat. 
parcă amplificată de bucuria pământului trezit. De
aceea opincile lor erau împinse şi mai sus… tot mai
sus… Şi beţele lor, cu cât loveau pământul mai tare,
(Va urma)

iunie 2021 67
P
R
O
Z
Ă

EMINESCU ÎN LITERATURA TURCă

În fiecare an, la 15 ianuarie este marcată Ziua Culturii

Naţionale, data fiind aleasă în semn de omagiu faţă de poetul naţional
al românilor, Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889).
Eminescu, această ultimă expresia a esteticii romantismului
literar European, ar fi împlinit anul acesta 171 de la naștere, și
împlinește 132 de ani de la moartea sa.
„A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă… Nu
poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul
coardelor ar putea să povestească pe harpă și să legene, din depărtare,
delicata lui singuratică slavă…” spunea cu emoție și respect poetul
psalmilor, Tudor Arghezi în timp ce, peste ani, Ali Narçın, un poet
și un important cărturar turc, autor a numeroase și valoroase volume
despre civilizațiile vechi scria: ,,În camera cosmică a cuvintelor este
Mihai Eminescu”.
Poet al visului cosmic și mitologic, rămâne să strălucească
precum Luceafărul de zi în lumea literelor din spațiul românesc, ca și
în cel universal.
Voi încerca să creionez în câteva rânduri prezența marelui poet
nepereche, Mihai Eminescu, în lumea literelor din spațiul lliteraturii
turce.
- La pagina 3673, din volumul 6 al Dicționarului Enciclopedic
Larousse, sunt 23 de rânduri dedicate marelui poet împreună cu o
imagine a poetului.
- În numărul 16, din 16 februarie 1968, al revistei „O fereastră
deschisă spre Lume”, apărea articolul semnat de Muzaffer Uyguner
în care poetul Mihai Eminescu era prezentat astfel: „Este considerat Gülten
cel mai mare poet al românilor. Ca romantic, el este adesea comparat
Abdula-Nazare
cu poetul britanic John Keats. A creat o enciclopedie a spiritului
scriitoare
românesc, care în lucrările sale constituia poezia epocii sale. El a creat
o limbă națională”. Articolul se încheia cu poeziile „Dintre sute de
catarge” și „Împărat și proletar”, traduse în limba turcă.
În iulie 1978, revista literară de prestigiu din Istanbul „Varlîk”
publică patru poezii din opera poetului: „Eleştirmenlerime” (Criticilor
mei), „Uykulu Kuşlar” (Somnoroase păsărele), „Şayet” (Și dacă...) și
prima parte din „Sözlük” (Glosă)
- În 1987, apare „Enciclopedia Literaturii Turce și Universale”, în
4 volume. La pagina 22 a volumului 2, apar date despre viața și opera
poetului M. Eminescu prezentate în 69 de rânduri.

68 Axis Libri
 - În 1980, cu ocazia comemorării a 100 de ani
de la moartea poetului, prof. Irfan Nastratinoglu
scoate la Ankara un volum din lirica eminesciană
tradusă în limba turcă de personalități marcante de
origine turcă din România și Turcia: Mehmet Ali
Ekrem, Enver Mahmut, Nedret Mahmut, İsmail
Ziyaaddin, Mihai Guboğlu, Ion Arion, Feyyaz
Sağlam, Erem Melike Roman, Nevzat M. Yusuf, Ion
Penişoarâ, Emil Suciu, Valeriu Veliman și Şahidat
Vatansever, cu o prefață semnată de istoricul și
criticul literar, folclorist, eseist și poet român
Dumitru S. Perpesicius, în traducerea doamnei
Gülten Abdula.
Într-un articol dedicat marelui poet național,
M. Eminescu, scriitoarea de origine turcă, Melike
Roman, menționa: „În 1988, am întâlnit-o pe
pictorița Yıldız Cibiroğlu din Turcia cu care am avut o
lungă conversație. Printre altele mi s-a destănuit: Am
citit poemele lui Eminescu în traducere franceză și
am fost foarte impresionată. La sfârșitul conversației
noastre i-am cerut să scrie câteva gânduri despre
Eminescu. „Nu mi-a fost greu să scriu despre
Eminescu. Am văzut în el spiritul unei păduri tinere
gata să străpungă eternul. De fapt, cred că spiritul
unei astfel de zâne se află în sufletul fiecăruia din noi,
cuibărit cu mii de ani în urmă. Mi-aș fi dorit să ne
amintim mereu că suntem parte din natură. Cred
că este imposibil să separăm Eminescu de gândirea
contemporană. L-am adăugat pe Eminescu printre
prietenii mei nemuritori.”
Poet al visului cosmic și mitologic, cucerește
din ce în ce mai mult cititorii turci. Scriitor şi
traducător turc, Ali Narçin, este primul și unicul
turc care l-a tradus pe marele Eminescu direct din
limba română şi nu prin intermediul unei limbi de
circulaţie universală.
Ali Narçın a trăit în România aproape 14 ani,
îndeosebi în zona Botoșanilor, unde a fost șocat de
insistența și religiozitatea cu care era rostit numele
marelui poet, de care intelectualul turc nici nu
auzise până atunci.
Întrebat fiind cum a cunoscut poezia
eminesciană acesta spunea: „În anul 1990 am fost în
vizită la Ipotești și apoi la mănăstirile Putna, Voroneț,
Neamț și Agapia. În timpul acestor excursii prietenii
mei români pronunțau des un nume: Eminescu.
Am întrebat, la un moment dat, cine este Mihai
Eminescu? Mi s-a răspuns că este vorba despre cel
mai mare și mai drag poet al românilor. Am fost atât
de impresionat de această situație, încât am decis pe
loc să mă ocup de Mihai Eminescu, să-i studiez viața
și opera, profitând de șederea mea la Botoșani. Am
ajuns, ulterior, la Ipoteşti, în satul lui de baştină. Îmi
amintesc că atunci am lăsat un mesaj în cartea de
oaspeţi a casei-muzeu de acolo, care suna cam aşa:
„… pe măsură ce-ți colindam casa, mă cuprindea tot
mai mult un dor nedefinit, de parcă aș fi început să
trăiesc din nou. Noi, scriitorii, prindem rădăcini în
toate părțile lumii. Şi, oriunde am fi, suntem până la
urma frați cu toții. Eu sînt poet turc şi voi traduce
poeziile tale în turcă.” (22.9.1991. Ali Narçin, Poet,
Instanbul.)
Din acel moment, cărturarul turc Ali
Narçin a făcut o pasiune constantă pentru poezia
eminesciană.
În consecință, s-a decis să studieze „fenomenul
Eminescu” și s-a ambiționat să învețe limba română
pentru a-l putea înțelege pe Eminescu. După 18 ani,
în anul 2009, apare la Editura Ozan din Istanbul
un minunat volum intitulat „Poetul legendar al
versului românesc: Mihai Eminescu” tradus direct
din română și nu prin intermediul unei limbi de
iunie 2021 69
 circulație internațională. În volumul prefațat de anul 2013, numit membru de onoare al Academiei
directorul ICR Istanbul, pe atunci regretatul istoric Turce de Istorie.
și renumit turcolog, prof. Mihai Maxim, sunt traduse „Traducerea lui Eminescu este extrem de
nu mai puțin de 61 de poezii eminesciene, care au dificilă, aproape imposibilă. Cu toate acestea,
„o fidelă rezonanță în limba turcă, dat fiind faptul dragul nostru prieten Ali Narçın a lucrat enorm,
că Ali Narçın, fiind el însuși scriitor, are un acut a explorat și a analizat scrierile despre Eminescu
simț al limbii. ” Circa 40 de pagini sunt consacrate și, într-adevăr, înțelegând ideile frumoase ale lui
de editor prezentării vieții și personalității lui Eminescu în română, ni l-a dat pe Eminescu drept
Eminescu, precum și comentariilor proprii pe cadou literaturii și cititorilor turci. Oricât l-am
marginea poeziilor eminesciene. lăuda pe Ali Narçın pentru acest lucru, nu este
Cronicile literare făcute pe marginea volumului sufficient”. (prof. dr. Mihai Maxim).
în revistele literare de prestigiu au trezit un viu Eminescu, emblema culturii române și
interes din partea iubitorilor turci de literatură, al universale, deopotrivă, a fost și va rămâne pentru
scriitorilor și criticilor literari din Turcia. Volumul a cititorul turc din Turcia, ca și al celor de etnie turcă
fost lansat prin intermediul ICR Dimitrie Cantemir, și tătară din România, un balsam al sufletului cu
la Istanbul, Ankara, Eskișehir și Izmir. toate caracteristicile romantismului, de linişte, de
Precedată de o publicitate de 3 zile, emisiunea înălţare sufletească, de pace și de acea atmosferă
„Mihai Eminescu - poetul legendar al României. uşor melancolică.
120 de ani de la moarte” a fost realizată şi transmisă Centrul de Cercetare, Dezvoltare, Educație
în direct pe 12 iulie 2009, de către Canalul ULUSAL și Cultură Turcă din Galați a Uniunii Democrate
TV, timp de 50 de minute, la Turce din Romania – Galați,
o oră de maximă audienţă, înființat în anul 2002, a
avându-l drept realizator pe organizat, atât la Galați cât
cunoscutul poet Huseyin și la Constanța, expoziții,
Haydar şi drept invitaţi pe paneluri, simpozioane
scriitorul şi traducătorul și recitaluri de poezie în
Ali Narçın şi pe prof. univ. limba română și turcă
dr. Mihai Maxim, directorul dedicate acestui mare
Institutului Cultural „secret al geniului” numit
Român Dimitrie Cantemir EMINESCU.
din Istanbul, directorul LA MULȚI ANI,
Centrului de Studii Turce al EMINESCU!
Universităţii din Bucureşti.
S-a discutat despre contextul
istoric în care a trăit poetul naţional al
românilor, despre revoluţionarea limbii
literare române de către Eminescu, despre
perceperea în Turcia a operei „ultimului
mare romantic al Europei”, despre
similitudini cu creaţiile marilor poeţi turci
Yunus Emre, Namık Kemal şi chiar Nazım
Hikmet, despre numele cu rezonanţă turcă
Emin-escu. În fine s-au citit în paralel,
în română (Mihai Maxim) şi turcă (Ali
Narçın), versuri din creaţia eminesciană.
În anul 2014, apare la editura
Siyah Beyaz al doilea volum de poezii
eminesciene traduse în limba turcă, tot
de Ali Narçin, intitulat „Mihai Eminescu
Beș Mektup ve Osmanlı” („Cele cinci
scrisori și Osmanii”), prefațat de marele
și regretatul prof. dr. Mihai Maxim, 2015- Zıua Culturii Române. În imagine de la stânga la
profesor titular de Istorie otomană şi de dreapta: Dl. Osman Fedbi, președinte UDTR, Gulten Abdula-
Paleografie şi Diplomatică turco-osmană Nazare, președinte UDTR-Galați și Ali Bozçalışkan,consulul
la Universitatea Fatih din Istanbul și, din general al Turciei la Constanța

70 Axis Libri
 T
E
A
T
R
JOUR FIXE (VI) U

Piesă în două acte

(Doamnele, concentrate, nici nu observă că Safta, râzând pe

înfundate, adună merdenelele de pe jos și le pune înapoi pe tavă.)
D-na Sâmbureanu: Gata! Ți s-au și aprins călcâiele!
D-na Gogulescu: Vaai, nu tu!... N-am avut ce face…
D-na Ciomac: Nu te mai smiorcăi, dragă, că-ţi strici ochişorii.
Melanie: Saftă proastă, tu râzi și când trebuie și când nu trebuie!
Hai, lasă tava aici și du-te să faci cafelele. Ai grijă să nu o verși și pe aia
pe jos, că n-ai cum s-o mai aduni!... (Safta iese).
D-na Alexandrescu: Hai, gata că pierdurăm prea multă vreme.
Să începem pokerașul. Coană mare, ne dai cărțile?
Arghira: Ia-le, maică, dar dă-mi o merdenea!
D-na Sâmbureanu: Să ne-nțelegem de la-nceput: monedele
vechi de 100 de lei nu mai au putere circulatorie, cred că știți asta! Să
n-avem probleme!
D-na Gogulescu: Da, dragă, am auzit. Eu mi-am spart purcelul
și le-am schimbat la bancă. Uite-le, astea-s, de hârtie.
D-na Alexandrescu: Altele n-ai mai avut?
Violeta Ionescu D-na Gogulescu: Eh, de unde? N-am pierdut alaltăieri, la
jurnalistă, scriitoare
Sâmbureanca, ai uitat?
Arghira: Asta-i boală grea...
D-na Ciomac: Nu e mai grea boală decât punga goală!...
D-na Alexandrescu: Ei, să facem o cruce mare și să începem!...
(se închină toate) Jucăm cărți ca la palat! Ce dacă-i lege, acolo nu se
joacă?
D-na Sâmbureanu: Ei, da‚ acolo, în aleea Vulpache, Duduia
face legea...
Arghira: Păi, duduie, „duduia” că-i amantă!
D-na Sâmbureanu: Ba nu, duduie, deloc! Știe să joace bărbatul
pe degete… E de familie bună, dacă vrei să știi!
Melanie: Lupeasca?
D-na Sâmbureanu: Da, tu, ea! Taică-su, farmacist cu
Vlad Vasiliu faimă, a călătorit mult până s-a așezat pe meleagurile noastre. Iar
actor, dramaturg madame Lupeasca, mama, de origine germană, după moarte a fost
înmormântată aici, în Cimitirul Bellu.

iunie 2021 71
 Arghira: Că doar nu era s-o îngroape înainte...
D-na Sâmbureanu: Ei, așa vine vorba. Deci,
Duduia noastră e o mare doamnă, din părinți de
vază! Și nu mai tăiați voi în carne vie elitele! Hai,
taie, madame Ciomac! (împarte cărţile)
D-na Alexandrescu: Stai, tu! Nu te repezi
ca fecioara la rașnea! Tragem întâi locurile. Bate
cărțile, madame Moscopulo, și dă-ne câte una.
D-na Sâmbureanu: Eu nu mă scol de-aici.
Arghira: Așa, așa! Nu te mișca maică, că-ți
fuge norocul.
(Melanie împarte cărțile)
D-na Gogulescu: Și-acum, cum ne așezăm?
Eu am asul. Că cu dumneaei nu mă pot așeza unde
vreau.
D-na Ciomac: Hai, nu plânge dragă! Uite:
dacă madam Sâmbureanu e aici, tu alege între astea
două locuri.
D-na Gogulescu: Păi, stau aici. E bine?
D-na Alexandrescu: Atunci, eu aici și madam
Ciomac dincoace (se așază). Împarte cărțile,
madam Moscopulo!
Melanie: Cine taie? (dna Gogulescu taie;
Melanie dă cărțile): Jocurile sunt făcute!
D-na Gogulescu: Aoleu, ce mână ai! Pas!
D-na Ciomac: N-am noroc. Pas!
D-na Alexandrescu: Deschid eu. Voi aveți
noroc în dragoste.
D-na Gogulescu: Crezi? Doamne ajută!
D-na Sâmbureanu: Merg și eu.
Melanie: Vă rog, decartați! Deci: Doamna
Alexandrescu două cărți. Doamnei Ciomac toate.
Câte vrei dragă?
D-na Gogulescu: Păi nu știu. Una… nu, trei!
Melanie: Dumneata?... Aha, două. (strânge
cărțile decartate) Vă rog! Aici pe masă aveți oarece
ca să vă serviți.
D-na Sâmbureanu: Lasă-ne, tu! Vedem noi.
(Doamnele concentrate pe cărți)
Arghira: V-am spus aia cu purceaua?
Melanie: Le-ai spus-o, mamă soacră, data
trecută!
Arghira: Chiar? Cum de uitai?
Ciomac: Dar, nu…
Melanie: Șșș… Alta, alta, mai proaspătă!...
Arghira: Stai, să-mi vină.
D-na Alexandrescu: Cer doi lei, să dai de
vrei.
D-na Sâmbureanu: Ce ai, tu? Ai plecat cu
trei cărți. Brelan sau chintă spartă? Plus un pol!
72 Axis Libri
D-na Gogulescu: Vălei! Mă sărăcești. Sec.
D-na Sâmbureanu: Mneata? Și nu mai
strânge banul acela așa tare, că-l faci pe Ferdinand
să plângă!
D-na Ciomac: Dau și eu să îți văd cartea.
Arghira: Păi, ziceam că pe vremea mea, banii
se făceau din te miri ce și mai nimica. Nu trebuia
să joci cărți pentru asta... Era la noi, în mahalaua
sârbească, un negustor de lipitori.
D-na Gogulescu: Un ce??... Brrrr! Mi se face
pielea măciucă!
Ciomac: Poate părul, machere...
(Celelalte râd, atmosfera se destinde.)
Arghira: Degeaba râdeți voi. Era un francez,
negustorul ăsta, Hempel, îl chema. Era vestit.
Aduna lipitori din baltă, de la Cătușa, și le vindea
cu borcanul... (Râsul se întețește)
D-na Alexandrescu: Hai, mamă mare, chiar
așa? Și ce se făcea cu ele? Le punea în scobitori, la
antreuri? Dau și eu… iaca polul.
Arghira: Da, da! Când ți se suia apoplexia la
cap, câteva lipitori te puneau pe picioare!...
(Râsul nu mai contenește. Uitaseră de cărți.)
D-na Sâmbureanu: Și cât costa borcanul,
coană Arghiră, mai ții minte?
(Alte hohote de râs.)
Arghira: Cum să nu! Doi sfanți jumate. Sau 5
lei și 25 de parale, la cursul visteriei...
D-na Sâmbureanu (arată cărțile): V-am luat
visteria! Ful de popi cu lipitori în coadă!
D-na Gogulescu: Cei dintâi turbează! Și
unde-i Hempel, ăsta, mai trăiește?...
Arghira: El nu, da’ lipitori sunt în baltă,
pe gratis, câte vreți!... Nu mai jucați cărți, maică,
duceți-vă la Cătușa de le-adunaţi!...
(Râs general. Fondul muzical sugerează
trecerea timpului. Cucoanele joacă, mănâncă, beau.
Melanie și Safta se învârt în jurul mesei)
D-na Sâmbureanu: Hei, hei, ce faci acolo,
madame? Ascunzi cartea? Noi vorbim și mătăluță
ne trișezi!
D-na Gogulescu: Vai de mine, cum să trișez?
Mi-a căzut... Sigur, vă ofensați din orice! Noroc că
bărbatu-miu, răposatu’, n-a apucat zilele astea!...
D-na Alexandrescu: Ce are bărbatul dumitale
cu cartea pe care voiai s-o dosești?
D-na Gogulescu: Eu? Pe onoarea mea dacă...
zău așa! Parol! Eu nu cred în noroc, să știți!
D-na Sâmbureanu: Păi, dacă nu crezi, nici
n-ai parte de el!
 D-na Ciomac: Bine, bine, să trecem mai
departe.
Arghira: Lasă, mamă, că cine n-are noroc la
cărți are noroc în dragoste.
D-na Ciomac: Of! E atât de cald la voi, că mi
s-au topit și banii!
D-na Sâmbureanu (ia potul): …Și mâna-i
greblă se făcu…(Saftei): Ia umple-mi paharul, fată!
Cherry.
Safta: Șerii mata și io-ți pui. (cucoanele râd)
Melanie: Vișinată, proasto!
Safta: Păi, zâi așa cucoanî, pi moldovinești.
D-na Ciomac (râzând): Ești minunată, fato!
Je t’aime!
Safta: Di și ti temi, cucoanî? (toți râd)
Melanie: Hai, hai, nu te întinde la vorbă. Și
nu mai râde ca proasta.
D-na Ciomac: Las-o madam; și noi râdem.
Cât ai câștigat, dragă?
D-na Gogulescu: Puțin… În jur de trei poli.
Ciomac (întorcându-se spre Sâmbureanu):
Da’ tu, ma cherie?
D-na Sâmbureanu: Păi, în jur de cinci poli.
D-na Ciomac (Către Alexandrescu): Tu,
madame?
D-na Alexandrescu: Eu… Eu înjur de când
m-am așezat aici. Loc cu ghinion! Hai, faceți cărțile!
D-na Ciomac: Poate ai noroc în dragoste.
D-na Alexandrescu: Norocul ți-l faci.
Bărbatu-meu e Dumnezeu și acasă, și la serviciu.
D-na Sâmbureanu: Uite unde era sfânta!...
Nu te mai încoțopeni! Ați trăit fără cununii de pe
când era locotenent.
D-na Alexandrescu: Și ce?... Nu m-a luat?
Acu’ sunt nevastă de colonel!
Arghira: Dar locul amantei a rămas gol…
D-na Alexandrescu: A fost singura mea
iubire și eu a lui! Bărbatu-meu a zis că-i în stare
să-i împuște pe toți care pretind că am răspuns la
avansurile lor.
D-na Ciomac: El este comandantul
depozitului de muniții, nu?
D-na Alexandrescu: Da.
D-na Ciomac: Atunci s-ar putea să-i ajungă
gloanțele. (toate râd)
D-na Alexandrescu: Tu vorbești? Când
pleacă al tău pe mare ar trebui să îți pună centură
de castitate.
D-na Ciomac: Poa-să puie. Am lăcătuși buni
(râde): Plus un pol.
D-na Gogulescu: Iar ți-a intrat carte. T
D-na Ciomac: Draga mea, dacă nu intră E
singură, o-ndeși! A
D-na Alexandrescu: Mă-ndoiesc… Polu tău T
… și mai îndes cinci lei.
D-na Sâmbureanu: Eeei! Un pol …cinci lei
R
… și încă un pol!
U
D-na Gogulescu: Văleu! Eu îs văduvă, cu
pensie de melitar mort la datorie. Nu pot da atâțea
bani… M-arunc.
D-na Sâmbureanu: Ei, să vă văd acum!
Fetelor, aș mânca un cârnăcior.
Melanie: Iertați-ne!. Noi ținem post. Zilele
următoare vine arendașul de la moșie cu carne.
D-na Gogulescu: Daaa… niște crenvurști
buni de la… uite din sărăcia mea dau cinci lei, să ia
Safta de la colț.
D-na Sâmbureanu: Nu așa, tu! Bărbată-miu
m-a învățat că ordinele se dau scurt, clar și ferm:
Safto! Ia banii ăștia și cumpără doi… patru… opt
crenvurști. Nu, nouă. Stânga-mprejur! Fuga marș.
(Safta iese)
Arghira: Pe vremea mea cârnații se vindeau
cu cotul și crenvurștii cu perechea.
D-na Ciomac: I-auzi!... Și ce se mai vindea cu
toptanul, coană mare?
Arghira: Peștele sărat se vindea cu calul. Un
cal de pește avea vreo 132 de kile.
Melanie: Așa, mamă soacră. Tot înainte…
era mai bine.
D-na Alexandrescu: Mie mi-o pescuit
ordonanța pește viu, direct din cherhana pentru
dezlegarea de alaltăieri.
Arghira: Vezi?... Și pe mine mă ții numai cu
fasole!...
(intră Safta în fugă dezbrăcându-și haina. Îi
face semn Melaniei.)
Melanie: Ce-i tu?
Safta: Don comisar… vine domnișoara
Maricica cu don comisar.
Melanie: Vai de mine!... Strângeți repede cărțile.
D-na Sâmbureanu: Nu! Să terminăm partida.
Am carte mare.
Melanie (Strângând banii de pe masă): Razie!
Vine comisarul.
Arghira: Dați cărțile, că eu am „dezlegare” la
pasiențe.
(Se aude clopoțelul. Cucoanele își trag în față
paharele și cafelele, Melanie se duce spre ușă.)
(Va urma)
iunie 2021 73
T
E
A
T
R
U A traduce sau nu
Shakespeare

Am căutat febril traducerile poetei Nina Cassian pentru Hamlet

și Furtuna. Din păcate, n-am reușit să găsesc decât o traducere pentru
Hamlet, dar nu știu nici anul în care a apărut și nici editura care a girat
traducerea. În schimb, știu sigur că regizorii români preferă această
traducere în locul multor altora apărute pe piața editorială românească.
Într-o țară în care teatrul este aproape în colaps – pandemia n-a făcut
altceva decât să grăbească acest dezastru, din păcate - și în care nu
știu să se joace vreo piesă scrisă de marele Will în original, este mai
mult decât evident cât de mult contează traducerea. Am în biblioteca
personală cel puțin patru traduceri pentru Hamlet, ediții diferite și
traducători și mai diferiți. Evident, din punct de vedere stilistic se pot
spune foarte multe, se pot realiza analize comparative, dar cum nu
este domeniul meu de competență, mă rezum doar la a spune că cel
puțin una dintre ele nu merită luată în considerare, din niciun punct
de vedere. Las aici spre comparație doar două traduceri, cea a Ninei
Cassian și cea a lui George Volceanov. Se simte încă de la primele două
versuri diferența de timp, mă refer la anii în care s-au realizat cele
două traduceri. Îți dai seama relativ ușor cât de mult a evoluat (oare
a evoluat?, dar aceasta este altă întrebare) limba română de-a lungul
ultimelor decenii, realizezi cât de mult a pierdut din persuasiune și
culoare.

HAMLET
A fi sau a nu fi: iată-ntrebarea! Nona Rapotan
E oare mai de laudă să suferi profesoară
În sinea ta, săgeţile şi praştia
Norocului vrăjmaş, sau mai degrabă
Să te-narmezi în faţa unei mări
De zbucium şi prin luptă s-o răpui?
Să mori, să dormi... nimic mai mult. Să ştii
Că printr-un somn poţi pune-odată capăt
Durerii sufleteşti şi-atâtor chinuri
Ce-s partea cărnii, iată o-ncheiere
Spre care năzuim. Să mori, să dormi;

74 Axis Libri
 Să dormi poate visând? Aici stă totul.
Ce vise-n somnul morţii poţi visa
Când am scăpat vremelnicei strânsori?
E tocmai ce ne-ndeamnă-a pregeta,
Şi-aici se află şi acea-ndoială
Ce dă restriştii-o viaţă — atât de lungă.
O, cine-ar mai răbda dispreţul, biciul
Acestor vremi şi-obida asupririi,
Jignirea-adusă numelui de om,
Durerea dragostei ne’mpărtăşite,
Trufia dregătorilor, dreptatea
Zăbavnică, bătaia din picior
Pe care vrednicia răbdătoare
O tot îndură de la nedestoinici,
Când liniştea şi-ar căpăta-o singur
C-un vârf de jungher. Cine-ar sta să-şi ducă
Povara vieţii-n geamăt şi sudori,
De n-ar fi spaima de ceva de-apoi,
De ţărmul neştiut de unde nimeni
N-a mai venit şi care ne-ngrozeşte
Făcându-ne mai lesne să-ndurăm
Urgiile de-aici, decât să tindem
Spre altele pe care nu le ştim.
Şi cugetul ne schimbă-n bieţi mişei,
Încât firescul chip al hotărârii
Sub raza slabă-a gândului păleşte,
Şi-avânturile cele mai măreţe
Sub semnu-acesta se abat din drum
Şi pier ca faptă. Dar tăcere, iat-o
Pe mândra Ofelia. Nimfă, pomeneşte
În ruga ta de mine, păcătosul.” (traducere
Nina Cassian)
„ACT III Scena 1
HAMLET
A fi sau a nu fi – iată-ntrebarea:
Mai vrednic e să-nduri în cuget, oare,
A soartei crunte lovituri și palme
Sau piept să dai cu un ocean de griji
Pe care să le curmi? Să mori, să dormi -
Nimic mai mult – și printr-un somn, să zicem,
Vom stinge jalea inimii, potopul
De lovituri ce-s hărăzite cărnii;
Iat’ un final ce ni-l dorim cu-ardoare.
Să mori, să dormi – să dormi, poate, visând:
Iată dezavantajul, ezităm,
Păi, ce putem visa în somnul morții,
Când vom lasa tumultul vieții-n urmă?
Iar gândul asta face să dureze
Așa de mult năpasta, căci, altminteri,
Cine-ar mai îndura insulte, - ocări,
Și tiranie, și obrăznicii,
Și chinul dragostei disprețuite,
Zăbava legii și nerușinarea
Celor cu funcții, șuturile trase
De prostovani celor merituoși,
Când ar putea scapa de orice griji
Doar c-un pumnal? Cine-ar răbda povara
De-a geme asudând strivit de viață,
De nu ne-am teme toți că după moarte
Ajungem pe tarâmul neștiut
(De unde niciodata nu s-a-ntors
Vreun călător), de nu mai știm ce vrem?
Ne-ndeamna gândul asta să-ndurăm
Aceste rele decât sa gonim
Spre altele necunoscute nouă!
Pe toți ne face conștiința lași:
Iar hotarârea, la-nceput robustă,
Pălește de prea multă judecată
Și faptele mărețe, însemnate,
Exact de-aceea n-au succes, pierzându-și
Până și numele de-acțiune. Hopa!
Ofelia cea frumoasa… – Nimfă scumpă,
Fii bună, roagă-te și pentru mine.”
(William Shakespeare, Opere complete,
Volumul V (Tragedii), Ediție îngrijită, note și
comentarii de George Volceanov, Academia
Română Fundația Națională pentru Știință și Artă
Muzeul Național al Literaturii Române, București,
2016)
Dacă vă întrebați de ce unii dintre regizori
preferă varianta Ninei Cassian este pentru că
ea ajută foarte mult în construcția rolului; felul
cum cad accentele și frazarea ajută la creionarea
situației în sine și la construcția relației cu celelalte
personaje. Hamlet nu e singur pe scenă când își
spune monologul, în spatele lui, bine ascunse, sunt
toate celelalte personaje. Cu fiecare vers Hamlet
lasă să se vadă puțin câte puțin din toată această
dinamică relațională. Iar Nina Cassian a intuit
perfect acest continuum și l-a adus la nivel de vers
cu ajutorul unui joc de cuvinte unic, deși, pe fond,
totul i se datorează marelui Will. Dincolo de talent
și meșteșug, în spatele cuvintelor, Nina Cassian a
lăsat și câte puțin din dragostea ei pentru oameni
și frumos.
iunie 2021 75
T
E
A
T
R
U Dorurile Mele, după versurile
lui Octavian Goga

Una dintre cele mai noi producții ale Teatrului Dramatic Fani Tardini
din Galați propune un experiment bine venit din mai multe puncte de vedere:
în plină epocă a globalizării, fenomen impulsionat de fapt de o ideologie ca
atâtea altele din istoria zbuciumată a omenirii, globalizare căreia i s-a dat o
pauză prin această misterioasă pandemie, politizată și ideologizată și ea,
fiecare individ, fiecare cultură, fiecare individ al fiecărei culturi, chiar și a uneia
sincretice, își pune, ținând cont și de condițiile de criză, nu numai sanitară, ci
și existențialistă, întrebări. Care pot fi și hamletiene: a fi sau a nu fi, voi mai fi
sau nu voi mai fi, dintr-un anumit punct al filosofiei istoriei și culturii.
Cu atât mai mult când este vorba de un poet, dramaturg, dar mai
ales de un actor implicat în viața socială, precum îndrăgitul Vlad Vasiliu,
care a avut ideea de a provoca Istoria (și contemporanii, de orice vârstă),
printr-un spectacol care nu este numai de poezie și folk: prin jocul actorilor
(Mihaela Lecca-Gorea - Anița crâșmărița, Lică Dănilă - Primul Țăran, Vlad
Vasiliu - Al Doilea Țăran, Săndel Spînu - Lae Chioru'), dar și prin inspirația
scenaristului, care semnează și regia artistică, același... Vlad Vasiliu, ca și prin
contribuția versurilor unui poet marginalizat pe nedrept și din considerente
care țin de altă ideologie, Octavian Goga, care, indirect, este super-eroul
„piesei” improvizate, eul său liric, cu „dorurile sale”, fiind cel care „strigă”, nu
chiar în pustiu, ci mai degrabă în angoasa posibilului neant din viitor!
Rezultă o dramă, dacă nu chiar o tragedie sui generis, meditație asupra
condiției umane, indiferent de etnie! Și, indirect, meditație asupra artistului
în general, vizavi de universalitate în raport cu tradițiile!
Desigur, Istoria are răspunsurile ei la întrebările oamenilor, ideile au
și ele viața lor!
Pariul lui Vlad Vasiliu este/era unul riscant, dar seara premierei a
arătat că toate riscurile pot fi, pe lângă asumate, și depășite: când vrei să ai o A.Y. Secară
carte de vizită ca națiune în concertul națiunilor lumii, trebuie să știi pe ce bibliotecar, Fundația
să mizezi: oamenii pot fi îndrăgostiți și să ducă dorul nu numai după Marele Andreiana Juventus
Român Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici… Astfel de inițiative sunt
binevenite, din conul de umbră al noilor pedagogii și conținuturi putând
fi scoase personalități precum: Goga, Blaga, Arghezi, Bacovia, Macedonski,
Coșbuc, Anton Pann, Alecsandri, Costache Negri, Costache Conachi, Ștefan
Petică, Vasile Voiculescu și atâția și atâția alții, recurgându-se, desigur, la
opera lor… Estetic și didactic-pedagogic, un astfel de spectacol poate trezi
chiar conștiințe!
De altfel, regizorul observă în interviul din caietul-program: „Dacă
la școală, la orele de română, profesorii s-ar apleca mai mult asupra bogăției
de versuri pe care le-am moștenit, probabil că am avea mai mulți iubitori

76 Axis Libri
de poezie. Poezii precum „Oltul”, „Noi”, „Doina”,
„Strămoșii”, „Pajurei cu două capete” - scrise cu lacrima
românului autentic! - ar eroda piatra care s-a pus pe
sufletul tânărului de azi.”
O piatră de comentat, care este posibil să fie pusă
acolo birocratic!
Așadar, spectatorul îl (re)descoperă pe Octavian
Goga, dar poate (re)descoperi, etnografic și istoric (mulți
dintre românii... actuali, născuți mai încoace, nu au
rude la țară, la sate; mulți sunt născuți în… străinătate),
eternitatea satului românesc, cu obiceiurile sale,
punctând toate evenimentele: nașterea, tinerețea, prima
iubire, nunta, munca, hora, boala, uneltirile, moartea.
Surprinzător pentru unii, poate, nu se idealizează,
bucolic, nimic, acesta fiind unul dintre punctele forte
ale spectacolului: oamenii beau, se distrează, cuceresc
Femeia, se înfurie, se roagă, dar și înjură! Nimic din ce-i
omenesc nu-i este străin românului, doar „dragostea
poate fi și cu vină!”! De aici și Frumusețea specială (și) a
particularului vizavi de general…
Credința și religiozitatea nu sunt nici ele neglijate,
două dintre cele mai emoționante momente fiind finalul
(când înmormântarea simbolică a lăutarului, prin
„instrumentul” său muzical - superbă metaforă! -, îi
provoacă pe „cei rămași” la cină de taină la lumină de
lumânare) și scena de rugăciune a Mamei: „Să-mi plec
genunchii iară,/ Să-ți spun iar ce mă doare/ Preasfântă
născătoare/ Și pururea fecioară!/ Cu ochiul tău din
ceruri,/ Atoatevăzătorul,/ Tu mi-ai văzut feciorul,/ Și
mi-ai văzut necazul…”
Mihaela Lecca-Gorea, coborâtă parcă dintr-
un tablou de Grigorescu, este atentă la toate nuanțele
interpretării (ca Iubită, ne aduce aminte și de lirica
erotică a poetului Goga: „Mai ţii tu minte noaptea-
ntâie,/ O noapte umedă, albastră.../ În pacea ei înfiorată/
Vorbea numai tăcerea noastră...// De-atunci atâtea nopţi
trecură,/ Tot nopţi cu şoapte şi cuvinte.../ Din câte-
alături povestirăm/ Nimic nu-mi mai aduc aminte...//
Dar până-n clipa de pe urmă/ Fermecătoare-o să-mi
rămâie/ Şi-o să-mi vorbească totdeuna/ Tăcerea ta din
noaptea-ntâie…”) , „țăranul” lui Vlad Vasiliu, bonom,
poate fi și iute la mânie și la butelcuța în plus (degrabă
scoate șișul ca într-un poem de Borges sau de Lorca),
Lică Dănilă se dovedește un bun prieten, și la necaz și
la bucurie, jucând subtil năbădăile unui
Casanova tomnatic, Natura ne aduce
aminte de mărire și decădere („Vin’ sub
plopul mărturie/ Viselor de astă-vară,/
Să-l vezi frânt de vijelie/ Cum îşi cerne
frunza rară./ În tulpina lui închise/ Dorm
iluzii şi regrete,/ Dorurile noastre-s scrise/
Pe-aste foi nemângâiete.”), Săndel Spînu
cântă de parcă ar fi pentru ultima oară,
invocând un Lae Chioru de neuitat, „Lae”
cântă și moare și este privegheat ca la...
teatru, spre final, apropo de complexitatea
întrepătrunderii lumilor (și timpurilor),
cântându-se cântecul care, pentru noi, este și al lui Pittiș
și al lui Bob Dylan: „Sfârșitul nu-i aici”/ „Death Is Not
the End”!!!
Despre colegi, Vlad Vasiliu mai declară: „Mihaela
și Lică au dovedit că sunt buni recitatori. Mi-a fost
destul de greu să-i rup din ritmicitatea versului și totuși,
păstrându-l, să reprezinte niște personaje: oameni vii ai
satului, cu bucuriile, durerile, năzuințele lor. Dar… sper
că am reușit.”
La urma urmelor, mesajul final, și al spectacolului
(și al interviului publicat în caietul program, interviu cu
Vlad Vasiliu) poate sau chiar este acesta:
„Oameni! Opriți-vă o clipă din fuga nebună!
Alergând după nevoile zilnice, bani și afaceri, uitați
să trăiți! Priviți un răsărit, ascultați foșnetul frunzelor,
inspirați aerul parfumat al grădinii… măcar puțin, puțin
de tot! Frumosul va intra în sufletul vostru și vă va-
mbogăți, alungând nepăsarea și tristețea. Armonia este
sâmburele care face să crească în voi Iubirea. Credința.
Cred că puteți să alungați apăsătoarea indiferență și,
dezbrăcăndu-vă de diurn, vă veți acoperi cu aripa
binefăcătoare a îngerilor. Dacă în clipele de singurătate,
de bucurie sau tristețe veți accepta chemarea corzilor
unei chitare, încercați să citiți, ostoindu-vă sufletul cu
versul poeților noștri…”
Sau, mai adăugăm noi, să mergeți la teatru!
Încă un cuvânt pentru scenografia doamnei
Elenei Neagu Ștefan, de-o sobrietate și o eleganță aparte,
adaptate, probabil, veșnicului sentiment românesc al
ființei:
„Eu ştiu un basm de mult uitat
C-un cântăreţ rătăcitor,
Ce strunele şi-a încordat
Pe rând, la poarta tuturor…”
Sau:
„La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori…”
Dar, desigur, jalea poate fi învinsă… „Sfârșitul
nu-i aici!”
iunie 2021 77
E
P
I
G
R
A
M
E Epigrame
O... DACĂ... (EMINESCIANĂ)
Fiind îndrăgostit lulea
O... dacă Decebal iubea
Şi dacă-ar fi pe gustul meu
O... dacă aş iubi şi eu.
LA MEDICUL DE FAMILIE
- Doamna doctor, vă e bine?
C-aţi dorit să mă testaţi,
Aţi pus mâinile pe mine
Şi-aţi uitat să le luaţi!
LA VERNISAJUL UNUI PICTOR
Fiind un tip mai analitic,
Picturi făcute-n lungul vieţii,
Privindu-le autocritic
Cu ele-a dat de toţi pereţii.
BREAKING NEWS
De la bufetul suedez
Clienţii au plecat în pripă,
Că bucătarul, un chinez,
S-ar fi îmbolnăvit de gripă.
ADAM, EVA ŞI FRUNZA
Enervat s-o frunzărească
Şi tentat s-o ia în braţe,
Frunza să nu-l stânjenească,
O tocă s-o dea la raţe.
DIVINA COMEDIE
„Să lăsăm orice speranţă”
A spus Dante, că acolo
Nu se dă vreo ordonanţă
Şi răspunderea e solo.
UN MATEMATICIAN LA
TÂRGU JIU
Pe carte eu punând temei,
Brâncuşi stârnindu-mi apetitul,
78 Axis Libri
M-am dus să văd cu ochii mei
De unde-ncepe infinitul.
UN SĂTEAN LA CARNAVAL
Vecinilor să deie clasă,
A fost atât de categoric
Încât, de la bufet, acasă,
S-a-ntors cu carul alegoric.
ANTITEZĂ
Te iubesc virtute
Pân’ la senectute,
Dar am şi-un capriciu:
Nu pot fără viciu.
ARMONIE CONJUGALĂ
Soaţa mi-i mereu alături,
Dragostea-i aşa de mare,
Când mai calc eu pe de lături
Ea mă calcă în picioare.
INEGALITATE
Cam asta e ideea:
Bărbatul nu va fi
Egal şi cu femeia,
Oricât ar cheltui.
LA OFIŢERUL STĂRII CIVILE
Un domn ajuns la senectute Vasile Manole
Era c-o tânără-n putere, epigramist
Cu analizele făcute
Şi I.S.U. în apropiere.
SINUCIGAŞUL
Vrând cu viaţa s-o încheie
La prieteni cere sfatul...
Şi-l primeşte: - Ia-ţi femeie,
După care-i mort bărbatul.

Epigrame
MOLUSCA ȘI MUSCA
Din oceanul de azur,
Ieși pe țărm o moluscă
Şi privind atent în jur
Văzu aproape o muscă.
Prea mult pe gânduri n-a stat,
Cum plaja era pustie,
În vorbă ea a intrat
Vrând câte ceva să știe,
Ușor s-a înfiripat
O discuție banală
Care a degenerat
Devenind o bâzâială.
Nimic nu înțelegea,
Doar o mare râgâială
Ce auzul îi spărgea
Cauzându-i amețeală.
Sătulă de sâcâit,
Molusca, de muscă scapă
Și uită ce a pătimit
Aruncându-se în apă.
Ionel Jecu Cei ce bâzâie sunt mulți
epigramist Și în lumea omenească
Pe ei ca să îi asculți
Domnul bun să te ferească.
PRIN PARC LA SFÂRȘIT DE
TOAMNĂ
Prin parc aseară am trecut
Pe aleea unde-n vară
Ore întregi am petrecut
Sub teiul cu frunza rară.
E
P
I
G
R
A
M
E
Banca, umedă și rece
Părea de nerecunoscut,
O lacrimă, ca să nu plece
Cu greu pe-obraz mi-am reținut.
Atâtea seri, mi-am amintit
Am petrecut împreună
Stând pe ea în amurgit
Așteptând un clar de lună.
Nici teiul vesel nu părea,
Având ramurile goale,
Să-ntâmpine, se pregătea
Iarna ce dădea târcoale.
Aleea părea pustie,
Făcând și mai trist decorul,
Singur, la ora târzie,
Eram pe ea, trecătorul...
FRUNZA EVEI
Singur din frunză de vie
A fost, nu stăm la taclale,
Iar azi toată lumea știe
C-o folosim la sarmale.
ÎI ZIC NEVESTEI:
— Cred că soața mă iubește,
De o vreme îmi zâmbește!
Ea îmi zice: - Tu sari gardul!
Vezi că ți-a folosit cardul!
AUTO... STRĂZI
De aruncăm o privire
Putem vedea, deunăzi,
Peste tot o înmulțire,
De auto, nu de străzi!
iunie 2021 79
I
N
T
E
R
V
I
U
SCRIITORUL NĂSTASE MARIN

Ghiță Nazare: Domnule Marin, o bună perioadă de timp ați

cochetat cu arta fotografică, obținând premii și mențiuni la diferite
concursuri/ expoziții organizate pe plan local sau în țară. La peste
40 de ani ați absolvit Școala Populară de Artă, secția Pictură, clasa
profesorului Gheorghe Andreescu. Ca pictor amator, ați participat
cu lucrări la multe manifestări expoziționale, la care ați obținut, de
asemenea, alte premii și mențiuni. De unde această aplecare spre
artă?
Năstase Marin: Încă din copilărie am fost atras de tot ceea ce
reprezenta FRUMOSUL, admirându-l în tot ceea ce mă înconjura:
peisaje, oameni, sărbători. În studenție, fiind în București, obișnuiam
să vizitez în timpul liber Muzeul de Artă al Republicii, cu valoroase
colecții de pictură, sculptură națională și universală, precum și
valoroasa colecție de artă medievală românească. Așa mi-am cultivat
cunoașterea artelor vizuale și mi-am hrănit sufletul cu frumosul artei
autentice. Mai târziu, viața mi-a adus provocări și oportunități de
practicare a artei fotografice și, mai târziu, a picturii. Când a venit pe
lume primul meu copil, am simțit imboldul de a surprinde pe hârtie
foto cele mai frumoase momente din viața lui. Astfel, în toamna
anului 1968, la Casa de Cultură a Sindicatelor – Galați, s-a organizat
un curs de artă fotografică, pe care l-am absolvit. Tot în aceeași
perioadă, ziarul „Viața Nouă” a organizat un concurs de fotografie,
la care am participat, obținând premiul I. Încurajat, am continuat să
trimit fotografii și la alte reviste și ziare din țară, care mi le-au publicat
(ziarul „Munca”, revistele „Flacăra Magazin” și „Femeia”, almanahurile
revistelor „Magazin” și „Flacăra”).
Ghiță Nazare
Dorința de a admira tablouri și în spațiul meu privat și neavând profesor, publicist
posibilități financiare de a cumpăra tablouri ale unor pictori consacrați
m-a determinat să încerc să pictez eu. Așa m-am înscris la Școala
Populară de Artă, clasa pictorului Gh. Andreescu și la Cenaclul de
pictură „Camil Ressu”, participând la mai multe expoziții colective
de pictură, unde am luat și câteva premii, cât și la câteva expoziții
personale (în holul Universității Galați, Librăria centrală și Casa de
Cultură a Sindicatelor). Precizez că arta fotografică am practicat-o
numai în anii ’70, iar pictura în anii ’80. După Revoluția din 1989, când
am ajuns director general, nu mai aveam timp liber pentru practicarea
activităților extraprofesionale.

80 Axis Libri
 Gh.N.: În context, v-aș ruga să punctați
câteva repere ale carierei dumneavoastră
personale și profesionale.
N.M.: M-am născut în comuna Traian, județul
Teleorman, la 19 mai 1936, fiu al lui Vasile și a Linei
Marin. Am absolvit în 1962 Facultatea de Comerț
- ASE București. Deși am avut oportunitatea unei
cariere universitare la ASE, conform mediei de
absolvire, jocul dragostei și al destinului m-au
„repartizat” la ICRM Galați și așa am ajuns cetățean
al municipiului Galați, capitală a regiunii Galați. La
întreprinderea ICRM Galați am trecut prin toate
funcțiile: recepționer, economist birou comercial,
șef birou comercial și director general. De la această
întreprindere, numită din anul 1990 COMRIMET
Galați S.A., am ieșit la pensie la 30 iunie 1998. După
pensionare am început să scriu literatură la modul
serios, întrucât am avut încercări literare atât în anii
adolescenței, cât și prin anii 1980.
Gh.N.: La vârsta deplinei maturități, la
aproape 70 de ani, ați debutat în literatură,
la Editura Școala gălățeană, cu romanul
„Mărțișor”. A fost doar un episod pasager în
creația dumneavoastră literară sau ați mai oferit
cititorilor și alte cărți?
N.M.: De atunci și până în prezent am mai
publicat și alte cărți: „Fermecate obiceiuri”, volum
de povestiri, ediția I, la editura. „Şcoala gălăţeană”,
2005, și ediția a II-a la editura „Olimpias” - Galați,
2018; „Magia colindei”, volum de povestiri, ediția I,
editura „Sinteze”, 2008 și ediția a II-a, în anul 2015,
la aceeași editură; „Domnişoara Iulia”, volum de
povestiri, editura „Olimpias” - Galați, 2009; volum
de nuvele şi miniromane „S.R.L. AMARU”, editura
„Olimpias”- Galați, 2012; „Limba românilor”, eseu,
editura „Olimpias” - Galați, 2013; „Noaptea sufletelor
stinghere”, editura „Olimpias” - Galați, 2019.
Gh.N.: La acestea se adaugă și mai multe
volume semnate în colaborare cu alți pasionați ai
condeiului. Vreți să exemplificați?
N.M.: Deoarece sunt membru al Cenaclului
„Arionda” din anul 2006, am avut șansa să public în
volume colective, următoarele: „Armonii celeste”,
editat de Cenaclul „Arionda”, la editura „Olimpias”,
în anul 2009, (cu nuvela „Cât îi drumul de lung”);
„Viitorul trecutului prezent”, editura „Olimpias”, cu
prozele scurte: „Fântâna Bărăganului”, „Aplaudacos-
Aplaudatus”, „Să fii pasărea care zboară”, „Cu-cu!”,
„Bucăți literare”, „Trei fabule triste”, „Ultra scurte
despre bou”; „În vârful picioarelor pe tărâmul
copilăriei”, editura „Olimpias”, cu basmul „Stejarul
cu poveşti neterminate”. De asemenea, am publicat
în antologiile scriitorului Gh. A. Stroia, de la Adjud,
în trei volume colective: „Comori de vise” (poveşti,
povestiri, amintiri), editat de 23 autori români din
ţară şi diaspora, la editura „Armonii culturale”,
Adjud, 2012, cu basmul „Copacul dorinţelor”;
„Meridiane Lirice” (Antologie universală a poeziei
românești contemporane cu 124 poeți), la editura
„Armonii culturale”, Adjud, 2012, cu 3 recenzii ale
operelor poeților gălățeni: Andrei Parapiru, Angela
Cioltan Zainea și Lenuța Tăune; „Eposs Meridiane”
(Antologie de proză scurtă contemporană
românească, cu 78 prozatori), la editura „Armonii
culturale”, Adjud, 2013, cu trei proze scurte: „Fântâna
Bărăganului”, „Caleidoscopul cu suflete” și „Cu-cu!”.
Gh.N.: V-ați completat aceste frumoase
preocupări și cu cea de jurnalist. Ați semnat
articole în mai multe ziare și reviste din Galați și
din țară. Ce teme ați abordat?
N.M.: Da, m-am risipit și în jurnalistică,
începând din anul 2009 și până în prezent. Am
abordat toate temele tangente literaturii, dar și cele
ale problematicii cotidiene, pe care am îndrăznit
să le comentez și să încerc propuneri de rezolvare.
De la eseuri, exegeze, pamflete, reportaje literare
și cronici de artă plastică până la proză scurtă și
fragmente din propriile nuvele sau romane. În
eseuri, am „patinat” pe teme istorice, patriotice,
durerile și dorurile după rupturile din trupul patriei,
apoi moravurile sociale, mâhnirile și revoltele față
de unele fenomene și evenimente social-politice,
care au dus la decăderea social-economică a patriei.
Dar m-am lăsat încântat de frumusețile patriei și
de realizările românilor din epoci trecute, trăite de
mine și/ sau de contemporanii mei. M-am aplecat
și asupra cărților scrise de către colegii mei de la
cenaclul „Arionda” și de către alți prieteni scriitori,
despre care am scris exegeze, prefețe sau postfețe.
Așa am considerat că trebuie să fie un scriitor, pe
baricadele revistelor de cultură și literatură, un
cetățean în serviciul culturii naționale.
Gh.N.: Domnule Năstase, cum v-a
întâmpinat critica de specialitate, v-a stimulat sau
v-a dezamăgit?
N.M.: La început, nefiind cunoscut, m-am
adresat scriitoarei Katia Nanu de la ziarul „Viața
liberă”, cu manuscrisul romanului „Mărțișor”, de
la care am primit observații critice juste, care m-au
ajutat în perfecționarea textului și cu această ocazie
îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat în acele grele
momente. Tot dânsa mi-a recomandat să-l consult
și pe regretatul critic literar Viorel Ștefănescu, de
la editura „Școala Gălățeană”, a Casei Corpului
Didactic. Dânsul a acceptat să-mi editeze romanul
și, ulterior, mi-a acordat aprecieri elogioase în
volumul „Portretul scriiturii”. Regretata scriitoare
și profesoară de limba română Mariana Parapiru a
recenzat și publicat în ziarul „Viața liberă” volumele
„Mărțișor” și „Fermecate obiceiuri”. M-am bucurat
iunie 2021 81
 de aprecieri din partea colegilor de la cenaclul
Arionda: scriitoarea poetă și editoare Olimpia
Sava, poeta Geta Mocanu, prozatoarea Tudosia
Lazăr, poeta Elena Tudose, poetul și eseistul
Andrei Parapiru și, în special, din partea scriitoarei
Cezarina Adamescu (care m-a apreciat în volumul
„Dunărea și eu”). A mai scris despre mine poetul
și criticul literar Gh. A. Stroia, care mi-a prefațat
ediția a doua a romanului „Mărțișor”. De asemenea,
am fost apreciat și încurajat să scriu și de către
redactorii șefi ai revistelor: Octavian Lupu, revista
on-line „Confluențe literare”, Dorina Bălan, revista
„Axis Libri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” , Eleonora
Stamate, revista „Tecuciul literar și artistic”, Ionel
Marin, revista „Bogdania”- Focșani și Culiță
Ioan Ușurelu, revista „Salonul literar Focșani”.
O mare onoare a fost pentru mine includerea
datelor biobibliografice de către scriitorul, atunci
manager al Bibliotecii „V.A. Urechia”, Zanfir Ilie, în
„Dicționarul scriitorilor gălățeni”, apărut la editura
„Axis Libri”, în 2016. Tuturor celor menționați le
mulțumesc și pe această cale pentru aprecierile
critice și sprijinul în publicarea scrierilor mele.
Totuși, cele mai dure critici le-am primit în familie,
de la fiica și soția mea, care, deși m-au descurajat pe
moment, le-am considerat critici constructive, care
m-au mobilizat să mă perfecționez.
Gh.N.: Dar dumneavoastră, cum vă simțiți
în haina de critic literar? Știu că aveți antecedente
în acest sens. Dați-ne câteva detalii!
N.M.: Eu am scris numai despre operele literare
ale scriitorilor și poeților colegi de cenaclu, prieteni
sau cunoscuți. De fapt, am scris numai despre cărțile
care m-au impresionat mult, de aceea eu nu consider
că am făcut critică literară, ci exegeze.
Gh.N.: Ce satisfacții ați avut în calitate de
scriitor? Premii și mențiuni, aprecieri, referințe…
N.M.: Preocupările mele de scriitor mi-au
adus satisfacții, în special din partea copiilor, prin
interesul manifestat când ascultau încântați ce le
citeam, aplauzele și râsetele lor, ce-mi dovedeau
admirația și sincera lor apreciere. Ceea ce m-a
impresionat mult au fost două momente: la Școala
Gimnazială Nr. 3, Galați, invitat de colectivul
profesorilor de limba română ca să particip
la prezentarea creațiilor literare ale elevilor,
inspirate din romanul „Mărțișor”, când am primit
flori și aprecieri atât din partea elevilor, cât și a
profesorilor; la Școala Gimnazială Nr. 31, Galați,
invitat de profesoara și scriitoarea Mariana Parapiru
și învățătoarea și poeta Elena Tudose ca să citesc din
cărțile mele în fața elevilor membri ai cenaclului
„Anton Pann”, când am primit aprecieri, dar și un
interviu cu întrebări interesante puse de elevi. De
asemenea, am avut o mare satisfacție când am aflat
82 Axis Libri
că profesoara de limba română Pătrașcu Aurelia
de la Școala 7, Galați, a participat la un concurs de
teatru școlar cu o scenetă inspirată din romanul
„Mărțișor”, pentru care a luat premiul 1.
În calitate de scriitor, am primit două
premii: Premiul Special al juriului de la Bacău, la
Concursul noilor apariții editoriale, în anul 2009,
pentru volumul „Domnișoara Iulia” și Premiul I la
Festivalul Național de Creație „Vrancea Literară”,
2013, pentru volumul „Limba românilor”. Am
primit și mai multe premii de excelență din partea
revistelor, editorilor colaboratori, cât și din partea
Salonului Literar al Bibliotecii „V.A. Urechia”, Galați.
Gh.N.: Cum percepeți literatura românească
actuală? Ce predomină, realitatea sau ficțiunea,
socialul sau politicul? Vă rog să recomandați
cititorilor noștri trei cărți de referință apărute în
ultimii 10 ani.
N.M.: Acum câțiva ani, distinsul poet ieșean
Daniel Corbu a caracterizat literatura română astfel:
„este o literatură provincială”, afirmație cu care sunt
de acord. Ne confruntăm, în prezent, cu un paradox:
deși există o multitudine de scriitori români
contemporani ce publică atât pe hârtie, în reviste
fizice, cât și on-line (aproximativ 2500 scriitori
membri USR și cam tot atâția în afara uniunii),
operele acestora nu sunt cunoscute, deoarece cărțile
nu prea ajung în librării (care preferă să vândă operele
scriitorilor străini), iar publicațiile literare on-line
sunt foarte puțin cunoscute publicului larg, astfel
că cititorul român interesat de literatura română
contemporană nu prea are ce să citească.
În ce privește orientarea literaturii române,
pot afirma că toate genurile sunt abordate
de scriitorii români și accesate în funcție de
preferințe. N-aș fi de acord să recomand cititorilor
anumite cărți, cunoscând proverbul „de gustibus
non disputandum”. Totuși, încerc să recomand
câteva cărți care mi s-au părut interesante: o
lucrare monumentală de cultură „Dicționar de
expresii celebre” – Theodor Parapiru, romanul
„Emigrantele” – Dora Alina Romanescu, romanul
„Întoarcerea ultimului erou” – regretatul scriitor
focșănean Gh. Chirtoc, poeseurile „Umbrele
tainelor cresc în amurg”- Florian Saioc, „Întâlniri
poetice” – Gh. A. Stroia, „Dunărea, poveste și
adevăr” – Zanfir Ilie, o carte de suflet pentru fiii
Dunării, „Mareșalul Antonescu” – o biografie de
istoricul Teșu Solomovici, o carte pentru căutătorii
de adevăruri istorice.
Gh.N.: Revuistica gălățeană este mult mai
bogată în comparație cu cea din alte județe. Vă rog
să faceți câteva considerații în cunoștință de cauză.
N.M.: Eu am publicat doar în câteva reviste
ale altor județe: „Ecouri dunărene”, județul
Teleorman, „Bogdania” și „Salonul literar”, județul
Vrancea și „Viața de pretutindeni”, județul Arad. În
județul Galați am publicat la revistele „Axis libri”
și „Tecuciul literar-artistic” și am citit publicațiile:
„Axis Libri”, „Școala gălățeană”, „Dominus”,
„Armonii de toamnă”, „Tecuciul literar-artistic” și
„Dunărea de Jos”. De aceea nu pot face o apreciere
între revistele gălățene și cele din alte județe sau
capitală. Ce pot spune este doar atât: revistele
gălățene în care am publicat pot fi printre cele
mai bune din țară, având în vedere conținutul de
calitate și numărul mare de pagini, grafica și hârtia.
Le mulțumesc pe această cale redactorilor celor
două reviste: doamnei Dorina Bălan („Axis Libri”)
și doamnei Eleonora Stamate („Tecuciul literar-
artistic”). Asta nu însemnează că celelalte reviste
gălățene, unde publică atâția scriitori consacrați, nu
sunt de calitate.
Gh.N.: Dialogul nostru va fi consemnat în
prestigioasa revistă a Bibliotecii „V.A. Urechia”,
Axis Libri. Succint, câteva gânduri pentru această
publicație gălățeană, după 50 de numere de la
apariție.
N.M.: Transmit felicitări revistei „Axis Libri”
și îi urez viață cât mai lungă, cu sute de apariții!
Felicit și pe cei care i-au dat viață, adică întregului
colectiv de redacție și în special doamnei Dorina
Bălan, redactorul șef al acestei reviste! De asemenea,
transmit mulțumirile mele întregului colectiv
al Bibliotecii „V.A. Urechia”, pentru care am tot
respectul și perțuirea față de înaltul profesionalism
pe care l-a dovedit cu atâtea prilejuri. Fac aceste
considerații atât în calitate de cititor, când mi-
am făcut documentația pentru multe eseuri, cât
și în calitate de participant la ședințele Salonului
Literar, unde am audiat intervențiile profesioniste
ale bibliotecarilor instituției, de înalt nivel calitativ,
întrunind aprecieri elogioase din partea multor
distinși scriitori din România și Republica Moldova.
De fapt, toți invitații din țară, printre care scriitori
și critici literari prestigioși, au apreciat activitatea
Salonului Literar al Bibliotecii „V.A. Urechia” drept
cea mai bună din țară. Aici s-au scris pagini de
istorie literară care au dat valoare atât bibliotecii, cât
și revistei „Axis Libri”. Și nu în ultimul rând se cuvin
aprecieri de prețuire domnilor Zanfir Ilie și Theodor
Parapiru, fondatori și piloni de bază ai Salonului
Literar, dar și continuatorilor acestora, directoarei
Corina Dobre și criticului literar Adi Secară.
Gh.N.: În încheierea dialogului nostru, vă
propun o plimbare imaginară prin Galațiul zilelor
noastre. Aveți cumva nostalgii? Sunt gata să notez
impresiile dumneavoastră.
N.M.: Eu sunt gălățean de la 15 august 1962
și voi rămâne așa până voi pleca Dincolo. Totodată
mă consider fiul Dunării, pentru că am plecat de la
Dunăre și am ajuns tot la Dunăre. Mai mult, am avut
o perioadă de câțiva ani de activitate profesională
când priveam Dunărea de la fereastră. Erau
momente când numai ei îi ceream sfaturi pentru
rezolvarea problemelor existențiale. Iar undele
ei cântau când le săruta Soarele și îmi linișteau
sufletul. Parafrazând pe marele Eminescu, spuneam
zâmbind: „de mi-i vremea bună-rea/mie-mi cântă
Dunărea”. De aceea, în anii ’70, cu filmul aparatului
foto, i-am înregistrat cântecele ei de dragoste pentru
Galați, din răsărituri și apusuri de soare, când scălda
în undele sale macaralele portului mineralier,
Turnul Televiziunii, tânguitoarele sălcii de pe faleza
inferioară, turlele Bisericii Precista, încărcate de
mistere istorice, eleganta navă „Libertatea”, gara
fluvială și navele ancorate în port. Dar soarele
săruta Dunărea și blocurile vesele de pe malul ei
și în calmul amiezii, când le priveam de pe plaja
„Cocuța” și pescarii din zori, cu bărcile și navele
mângâiate de undele Dunării, pe toate acestea le-am
surprins în imagini fotografice. Totul era bucurie și
cântec. Dar sufletul meu a surprins și nocturnele
Galațiului, în mai multe ipostaze: o ploaie de iulie
pe bulevardul Coșbuc, o Dunăre visătoare în noapte
de august, legănând vasul „Libertatea” și navele din
port, o noapte de noiembrie în cartierul micro 17
(unde am locuit o vreme), o noapte de decembrie
pe bulevardul Brăilei și luminile Viaductului. Mi-
au încântat sufletul și gălățenii contructori de
blocuri. Am fost lângă ei, surprinzând pe pelicula
foto eforturile lor. La fel, m-au încântat gălățenii
când i-am văzut cățărați în copaci, în Tiglina I,
urmărind un concurs de motociclete pe bulevardul
Brăilei. Apoi Catedrala, bisericile și salba de bălți de
dincoace și dincolo de Dunăre, de fapt, tot Galațiul
și gălățenii, cu copiii lor care mi-au oferit clipe de
bucurie și fericire.
Am selectat dintre fotografiile mele cu
Galațiul și gălățenii 70 de imagini, pe care le-
am donat Bibliotecii „V.A. Urechia”, spre bucuria
gălățenilor iubitori de frumos. Este adevărat, în
vremea aceea erau realizate în alb/negru și nu au
valoarea fotografiilor color, dar cu sufletul, fiecare
privitor le poate colora cum dorește. Chiar așa cum
sunt, acele imagini ale Galațiului din anii ’70 le-am
urcat și pe Facebook, să strige de-acolo către toți
românii de pretutindeni mesajul meu: „Băă! Eu
mi-s gălățean și îmi iubesc orașul cu toate fibrele
sufletului!”
Gh.N.: Mulțumindu-vă pentru amabilitate
și pentru consistența răspunsurilor, atât în nume
personal, cât și în numele redacției revistei Axis
Libri, vă doresc multă sănătate și La mulți ani cu
prilejul împlinirii onorabilei vârste de 85 de ani!
iunie 2021 83
 Restituiri
„Synopticul lui Mathiesen“
„Le synoptique de Mathiesen“
„Mathiesen’s Synopticon“

Proiectul închisorii model, în varianta lui Jeremy Bentham (v.

Panopticul lui B.), are limite tocmai din perspectiva scopului propus
într‑o societate umană care descoperea dinamismul relaţiilor sociale şi
nuanţele manifestării de putere: „Tema Panopticonului ‑ în acelaşi timp
supraveghere şi observaţie, siguranţă şi cunoaştere, individualizare
şi totalizare, izolare şi transparenţă ‑ şi‑a aflat în închisoare locul
privilegiat de realizare.” (Michel Foucault, A supraveghea şi a pedepsi).
M. Foucault redimensionează ideea prin prezentarea tehnicilor
panoptice în condiţiile timpului modern, când exercitarea puterii
şi a controlului impune redefinirea unor noţiuni precum spaţiu
concentraţionar, închisoare, recluziune, pedeapsă etc. Constatările
conţin deja germenii vulnerabilităţii: „Uităm de asemenea necesităţile
caracteristice procesului de modernizare care au făcut ca strategiile
panoptice să devină posibile şi atractive. Astăzi, altele sunt necesităţile
şi, în încercarea lor de a le satisface, strategiile panoptice fundamentale
s‑ar dovedi neîndoielnic nerelevante sau chiar contraproductive.”
(Zygmunt Bauman, Globalizarea şi efectele ei sociale).
Thomas Mathiesen observă faptul că puterea modernă renunţă
la exhibiţionism, devenind discretă şi sofisticată, dar rămânând
inflexibilă şi tot mai promptă: „Se referea, desigur, la ascensiunea
şi explozia mass‑media ‑ mai cu seamă a televiziunii ‑ care au dus
la crearea, în paralel cu Panopticul, a unui alt mecanism al puterii,
pe care l‑a botezat inspirat Synopticon.” (Zygmunt Bauman, idem).
Synopticul extrapolează panopticul
la dimensiuni globale, prin Theodor Parapiru
promovarea unor celebrităţi profesor, scriitor
(politicieni, sportivi, savanţi,
artişti, oameni de afaceri, analişti
etc.) care induc mesaje controlate
colectivităţilor.
În limbaj figurat, „synopticul
lui Mathiesen” desemnează un
sistem (tehnic, ideologic, politic,
moral, mistic...) ingenios de
mistificare şi de manipulare. Thomas Mathiesen

84 Axis Libri
Restituiri

Ion Croitoru
romancier

N-am nici o îndoială că dintre clericii actuali, părintele Ion

Croitoru este cel mai prolific, mai harnic și mai predispus pentru
râvnă cărturărească. L-am citit de fiecare dată cu interes și-am dat
seamă despre toate cărțile sale, cele ce-au ajuns pe masa mea de
lectură, subliniind de fiecare dată implicarea sa în active sporitoare
de creație literară și de neodihne ale spiritului, cu care își dublează
activitatea duhovnicească. Originar din Mărăștii Vrancei, a relatat
cu multă rigoare despre luptele ce s-au dat în aceste locuri în timpul
războiului pentru reîntregirea țării și despre suferinţele populației
civile, nevoită să ia drumul bejeniei și să reconstruiască din temelii
satul așezat între fronturi și distrus în întregime în timpul luptelor.
Ultima sa carte Trecute vremuri (Editura InfoRapArt, Galați,
2019) urmează, dac-ar fi să-i găsim un loc în ansablul zbaterilor sale
literare, celei care relatează despre luptele de la Mărăști și reconstituie
efortul populației de a reașeza satul în normalitate, în tradițiile sale
vechi, și-n cutumele lui ancestrale.
Autorul și-a încadrat lucrarea în genul romanesc, deși se
constituie din actul rememorării, ignorând ficțiunea, fabulosul,
fantezia sau imaginația. Este, dac-ar fi să-i găsim totuși o încadrare,
un roman memorialistic, în spiritul literaturii promovate de
reprezentanții Școlii de la Târgoviște, care creditau actul rememorării
ca substanță a dispunerii narative. Este, bineînțeles, un mod de a
face literatură fără inserția subiectivă a autorului în desfășurarea
Ionel Necula conținutului epic. E ceva ciudat în cadrul acestui gen literar;
profesor, scriitor beletristica se legitimează prin elemente non-ficționale, exterioare
ei. Controversa este evidentă, dar dincolo de opinia pro sau contra
cred că putem cauționa ideea că și biografismul poate genera
structuri narative cu șansa de a fi recunoscute în cadrul generos
al procesărilor epice. Care dispunere epică nu conține, de regulă
într-o formă disimulată, și elemente preluate din propria biografie
a scriitorului? Nu proclamase Balzac că o noapte de dragoste
echivalează cu un sfert de roman? Orice aspect biografic poate trece
în literatură și să-i confere un plus de autenticitate, dar și puțínă
savoare, puțină glazură.

iunie 2021 85
 Restituiri
Așadar, războiul se terminase, tunurile nu
mai bubuiau și nu mai lăsau caverne adânci în
carnea pământului, iar oamenii, foștii locuitori ai
satului revin, de pe unde-au fost risipiți de furtună,
la viața lor ancestrală, bine statornicită în cutume,
în obiceiuri și credințe strămoșești. Nu mai era, nici
pe departe satul pe care îl părăsise, cu case albastre
și cu ziduri trainice din piatră de munte, era un
ansamblu de dărâmături și numai rareori se mai
vedea câte un perete rămas în picioare. Ca-n ziua
dintâi a Facerii totul trebuia reluat de la zero și-a
contribuit la acest proces de refacere și Societatea
Mărăști constituită special în vederea acestui proces
de reconstrucție. La refacerea satului Mărăști, spune
autorul, au contribuit săteni, plutoane ale armatei
române, prizonieri unguri și germani, toți plătiți de
Societatea Mărăști.
Cartea este structurată în mai multe diviziuni,
inegale ca întindere – fiecare focalizând câte un colț
de memorie și toate la un loc refăcând întregul, așa
cum cioburile unei oglinzi sparte, așezate într-o
anumită ordine, reconstituie integral obiectul în
care privim când ne bărbierim. Axul cardanic al
întregii construcții romanești (este totuși un roman)
îl constituie familia Ionică Mohor – prototip de
țăran dârz, harnic și cu știința lucrului bine făcut.
De fapt romanul reconstituie traseul acestei familii,
dar îl reconstituie, vorba lui Hegel, cu drum cu
tot, cu tot cortegiul de întâmplări, oameni de
munte și multe situații, cu care a fost încercată
și pe care a trebuit să le învingă. Circumscrisă
epocii dintre cele două războaie acțiunea cărții dă
seama, în paralel, de toate învolburările istoriei, de
schimbările profunde ale satului românesc și de
marile dezamăgiri care au cuprins populația rurală
de-a luat cu asalt orientările de extremă dreaptă, în
dauna democratismului autentic și funcțional.
Se vede că autorul a cunoscut bine viața
satului românesc și oamenii care îl populează,
le-a cunoscut tradițiile, firea lor aprigă, spiritul
gospodăresc, dar și legătura lor ombilicală cu
natura, deplina comuniune cu pământul și cu tot
ce constituie mediul lor natural de viață. Totul,
de multe ori chiar actul împreunării, se petrece
în natură, în cadrul paradisiac oferit de peisajul
muntos, cu fânețuri necosite, sub umbra adâncă a
brazilor și în concertul fabulos al păsăretului. Scena
întâlnirii lui Ionică Mohor cu Mărioara, iubirea lui
din copilărie, este tulburătoare tocmai prin inocența
86 Axis Libri
cadrului feeric ales pentru împlinire. Sentimentele
tinerei femei răspunseră iubitului ei căzând în brațele
lui ca o trestie pe care se așează o privighetoare din
zbor și se lasă până la pământ pe iarba de sub umbra
cireșului, care deveni martoră a iubirii lor. În acele
clipe inimile lor s-au înțeles în dăruirea ce nu s-a
putut împlini în toți anii din copilăria lor până acum
(p. 185).
Spuneam că acțiunea romanului nu
reconstituie doar saga unei familii, ci o întreagă
epocă cu toate nevralgiile ei. Afirmarea tot mai
energică a Mișcării legionare, cu sloganurile ei
claxonate că apără credința, dreptatea și neamul -
iluzie împărtășită de tot mai multă lume, printre
care și de Ionică Mohor, căruia i se încredințează
chiar funcția de primar al satului ca în vremea când
țara era declarată stat legionar. Apoi Războiul (al
Doilea Război) și luptele de la Prut, foametea din
1947 și exodul populației în căutare de bucate, mai
apoi după încetarea războiului, apariția instituției
securiste și teroarea dezlănțuită printre oameni,
colectivizarea agresivă la sate sunt repere ale
evoluției românești asupra cărora autorul insistă
copios dovedind o documentare riguroasă și o
excelentă dispoziție narativă.
Dialogurile vii, replicile tăiate, nelipsitele
floricele stilistice și etosul sănătos specific oamenilor
de la munte, conferă narațiunii o savoare aparte și
o lectură plăcută. Departe de a fi doar Saga unei
familii, romanul părintelui Croitoru este o cronică
a evenimentelor românești petrecute în ultimele
trei sferturi de veac.
Se vede de departe că autorul nu este un
orășean oarecare transplantat ca intrus într-o
ruralitate aproape bucolică, pentru că nu este
străin de problemele satului, este chiar un vlăstar
concrescent al vieții rurale măreștene, un fiu atașat
afectiv și emoțional de locul în care s-a născut,
a crescut și-a muncit și un observator atent al
cutumelor și tradițiile care cimentează această
comunitate. Cred c-a detașat bine elementele
care conferă localității sens și identitate într-o
perspectivă mai generoasă. Ca om al locului a
cunoscut bine oamenii despre care vorbește,
întâmplările, multe pitorești, dar pline de
semnificație, care i-a și furnizat pretextul acestei
laborioase structuri narative. Stăpânește arta
portretizării, găsește totdeauna însușirile esențiale
care conferă personajelor identitate și distincție.
 Dar cel mai important de la ultima întâlnire până
aspect al romanului este astăzi? îl întrebau ei. El, cu
calitatea de observator o caligrafie extraordinar de
ipohondric și rafinat al frumoasă nota pe hârtia care
cutumelor și tradițiilor care i se punea în față. Am cărat
cimentează o comunitate bălegarul de la porci la râpă,
rurală și pe cea mărășteană am rânit la cai, am adus apă
în special. Relatează cu atâta pentru animale și-atât.
exactitate despre obiceiurile În cele din urmă, a dat
de la nuntă, că un etnolog nu- un ban clopotarului satului
și poate dori mai mult, pentru să tragă clopotul într-o
a se identifica, decât această limbă ca pentru morți. Dacă
pagină reportericească. te întreabă cineva să spui că
Vornicii călări, purtând o Ionică Mohor a murit. – Da
ploscă cu vin pe umeri și nu ești matale Ionică? - Aista
brădulețul în mâini merg pe care îl vezi e alt om, trăiește
înaintea mirilor spre biserică, într-o altă lume.
iar copiii le ies înainte cu cofele Aceasta e cartea. O
de apă stropindu-le calea frescă a devenirii noastre
spre fertilitatea căsniciei, iar istorice după Primul Război
nașul îi răsplătește cinstindu-i Mondial și până când țara
cu vin sau oferindu-le un a fost luată-n primire de
bănuț. În urma lor vin șiruri comuniști. Nu știu dacă
de gospodari fălindu-se cu autorul a mai publicat și
căruțele și caii împodobiți. Acasă la mire, mama alte lucrări epice, dar romanul aceasta chiar este
soacră aruncă ștergarul peste capetele celor doi și îi o reușită și o raritate în literatura noastră actuală.
trage în noua lor casă oferindu-le să guste dintr-un Într-o vreme când cei mai mulți se întrec în
ou și ungându-i cu miere ca să viețuiască împreună versificări fără noimă, părintele Ion Croitoru a avut
și să fie dulci în relațiile cu viitoarea soacră (p. 164). curajul să se încerce în scrierea unui roman masiv și
Ionică Mohor este și el mobilizat pe front, bine articulat. Nu înțeleleg de ce diviziunile cărții,
participă la luptele de la Prut, unde este rănit grav altfel bine structurate în conținutul romanului, nu
de se întoarce în sat cu un picior amputat. se regăsesc și într-un cuprins necesar. Nu este un
Apoi lucrurile se încurcă, la putere se reproș, ci numai o constatare periferică pentru că
instalează ciuma roșie, comunistă și Ionică Mohor, dincolo de conținutul romanesc al cărții trebuie
ca fost primar legionar, este arestat și purtat prin să subliniem abilitățile narative ale autorului,
Gulagul românesc sau prin coloniile de muncă. O dispoziția sa pentru lucrări pretențioase și de mai
vreme, preventiv își făcuse o colibă pe râul Draciei largă respirație. Îl felicităm, firește, pentru această
unde avea și două vaci de care avea grijă. N-a minunată ispravă literară și-l așteptăm în librării
scăpat de arestare, doar a amânat-o. Teroarea pe și cu alte îndrăzneli epice.
care a îndurat-o în închisoare i-a dat înțelepciune.
Și-a dat seama că hidra comunistă are prea multe
capete ca să te împotrivești, așa că atunci, în 1962,
când s-a înființat colectivul a cerut soției să facă
cerere de intrare în C.A.P. După ce a ieșit de la
răcoare, Ionică Mohor s-a retras în sine evitând, pe
cât posibil contactul cu lumea din sat, dezamăgit
fiind că, o parte dintre foștii legionari au ajuns loiali
partidului comunist. O dată pe lună era chemat
la poliție ca să dea explicație în scris. – Ce ai făcut

iunie 2021 87
 Restituiri

Galațiul acum 100 de ani

Anul 1921 este un an de speranță, un an în care românii își revin

după marea conflagrație mondială. Dar războiul nu a fost uitat: așa
apare Cartierul Demobilizaților, așa apare Otto de Habsburg la Galați.
În cele ce urmează prezentăm câteva evenimente întâmplate în 1921,
la Galați, evenimente aflate nu neapărat într-o ordine cronologică, dar
care au un punct comun: se desfășoară în 1921. Evenimentele sunt
diverse, de la cheresteaua exportată la propaganda socialistă, și de la
muzică la tratate comerciale. Ele oglindesc lumea eclectică de după
război, o lume în care apăruse comunismul, dar o lume care spera.
1920-1921: apare cartierul Demobilizaților, în care sunt așezați
soldații din Primul Război Mondial, mai ales cei care au apărat
Galațiul în ianuarie 2018. Cartierul era pe unde se află astăzi Cartierul
Siderurgiștilor și se chema Cartierul Nou sau Galații noi. În 1935,
cartierul este alipit Galațiului.
„În cartierul Demobilizaţilor nu era lumină electrică şi nici
felinare cu gaz nu erau ca în restul Galaţilor. Oamenii mergeau
noaptea la lumina lunii. Când ne întorceam din centru, tata sau mama
ne aşteptau la capătul străzii. Trăsurile nu intrau în cartier. Riscau să se
împotmolească în noroi. Se opreau acolo unde se termina şoseaua de
macadam (pavaj cu pietre cubice). După ce se însera şi intram în casele
noastre, stăteam de obicei toţi membrii unei familii în aceeaşi cameră,
la lumina unei lămpi cu gaz lichid.” (Drăghici, Studium, 2016, p. 228,
https://www.robertoiacomi.co.uk/tdinmahalauagalatilorlabucuresti.
html, https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/84676-povesti-din-
istoria-orasului-galatii-noi-sau-cartierul-demobilizatilor). Dr. Sorin Langu
profesor
1921: este înființat Aeroportul Civil Galați. Primul comandant a
fost slt. av. Nicolae Cicei. A fost bombardat puternic de către americani
pe 6 iunie 1944, de către 104 avioane de bombardament protejate de 54
de avioane de vânătoare de tip Mustang. După război, aeroportul din
Galați a mai funcționat câțiva ani. În 1958, sub pretextul că acesta nu
este eficient și merge pe pierdere, a fost desființat. Pe amplasamentul
său, după sistematizarea orașului, s-a construit Fabrica de Sârmă,
Cuie și Lanțuri, multe dintre hangare fiind folosite în continuare
în sistemul de producție, s-au trasat noi străzi, s-au mai construit
alte câteva fabrici, iar din 1970, a început construirea Cartierului

88 Axis Libri
Aeroport, cu blocuri muncitorești. (D. Antoniu, V.
Ionescu, Galați. O poveste cu aviatori, Galați, 2015,
p. 8, https://adevarul.ro/locale/galati/una-cele-
mai-crunte-distrugeri-romania-celui-de-al-doilea-
razboi-mondial-bombardat-italienii-8000-metri-
aeroportul-galati-1_56b9fafd5ab6550cb89db7c9/
index.html, https://www.viata-libera.ro/prima-
pagina/93544-orasul-care-a-stiut-sa-zboare-
galatiului-i-a-fost-construit-aeroportul-cu-forta,
https://justitiecurata.ro/galati-ultimul-hangar-al-
aviatiei-militare-ar-putea-fi-demolat-de-primarie-
pentru-a-face-loc-unui-parc/).
1921: apare revista literară „Licăriri”, inițiată
de elevi ai Liceului „V. Alecsandri”. (Bodea,
Danubius, XXXVII, p. 186).
1921: propagandă socialistă foarte puternică
la Galați. (Bulletin périodique de la presse roumaine
France. Ministère de la guerre (1791-1936),
12.02.1921, no. 30, p. 9).
26 iunie 1921: se naște la Galați, Temistocle
Popa. Absolvă Liceul „V. Alecsandri”, apoi
Conservatorul din București. Compune sute de
melodii, cele mai cunoscute compoziții fiind:
„Gabriela”, „În rândul patru”, „În târgul moșilor”,
„Mereu cânta o serenadă”, „Trecea fanfara militară”.
Este creatorul muzicii din filmele Veronica,
Veronica se întoarce, Tată de duminică, Mama,
Trahir, Secretul lui Bachus etc. Cultură, știință, artă,
p. 221-222. (Compozitori şi muzicologi români : Mic
lexicon, București, 1965, p. 293-294).
1921: un număr mare de refugiați români și
ruși „albi” vin la Galați, din cauza asedierii Odessei
de către Armata Roșie bolșevică. Majoritatea celor
refugiați erau femei și copii. (Bulletin périodique de
la presse roumaine France. Ministère de la guerre
(1791-1936), 31.12.1921, no.37, p. 3).
1921: în mai are loc congresul de la București
prin care se înființează PCR, Congres la care
participă și delegați din Galați. (Studii şi materiale
de istorie contemporană. Volumul 2, 1968, p.164).
1921: lemnul exportat pe la Galați ajungea în
Rotterdam (Olanda), Oran, Arzew și Mostaganem
(Algeria), Tunis (Tunisia), Alexandria (Egipt),
Smirna (Turcia), Napoli, Trieste (Italia), Nisa,
Toulon, Marsilia (Franța), dar în cantități mai mici și
în alte porturi din Marea Mediterană și Marea Roșie.
C. Bungețianu. (Buletinul Institutului Economic
Românesc, 01, nr. 01, ianuarie 1922, p. 25).
16 august 1921: se naște Ovid S.
Crohmălniceanu (1921-2000), critic și istoric literar
român de origine evreiască. A fost fiul lui Lazăr
Cohn și a Esterei, născută Leibovici și căsătorit
cu nepoata lingvistului Heimann Hariton Tiktin.
A urmat școala primară și liceul, devenit Colegiul
Național „Vasile Alecsandri” la Galați, unde și-a
început și studiile la Institutul Politehnic din Galați,
întrerupte în 1940. Le-a continuat între anii 1944-
1947 la Politehnica din București, unde a devenit
licențiat în construcții. Din 1966, a devenit profesor
la Facultatea de Litere din București. Începuturile
sale literare au fost marcate de o fază de interpretare
sociologizantă și marxistă. Opera ulterioară, precum
sinteza sa Istoria literaturii române între cele două
războaie mondiale îl plasează în rândul celor mai
importanți istorici literari români postbelici. Scrie
și literatură SF: Istorii insolite, Alte istorii insolite.
A murit în anul 2000, la Berlin, unde emigrase în
1992, în același timp cu soția sa Ruth, care se afla
iunie 2021 89
 internată într-un alt spital. (Cultura, știința și arta,
p. 75-76).
1921: la Galați ajunge un transport de
refugiați evrei din Uniunea Sovietică. În Galaţi,
se va organiza un comitet condus de bijutierul
Helder care, din fondurile primite din Chicago –
circa 400.000 lei, precum şi din cele colectate de la
evreii gălăţeni, a achiziţionat medicamente, unelte
de muncă, un imobil pentru orfelinat. (Guzum,
Caietele CNSAS, 6, 2010, p. 205-206, 209).
1921-1925: Geo Bogza urmează Școala
de Marină de la Galați, pe care o va termina la
Constanța. (http://www.viatasiopera.ro/bogza-geo/
biografie.html, http://istoria.md/articol/602/Geo_
Bogza,_biografie, https://beta.dela0.ro/tineretea-
marelui-bogza/).
5-6 noiembrie 1921: Karl de Habsburg,
fostul împărat al Austro-Ungariei, ajunge
la Galați, pe vasul britanic „Glow worm”. În
condiţiile înfrângerii Puterilor Centrale în Primul
Război Mondial, la 11 noiembrie 1918, Karl a
desemnat noul guvern maghiar, condus de Mihály
Károlyi, iar la 13 noiembrie 1918 a renunțat la
conducerea statului fără a abdica. Prin precipitarea
evenimentelor, la 11 ianuarie 1919, Mihály Károlyi
este ales preşedinte, iar două luni mai târziu
guvernul Mihály demisionează şi la putere ajung
comuniştii, în frunte cu Béla Kun. În iunie 1919,
acesta era de facto şeful statului maghiar. Dar la 4
august 1919, armata română cucereşte Budapesta
şi eliberează Ungaria de bolşevicii lui Kun, care
se vede silit să demisioneze (6-7 august) şi să fugă
în Austria. După îndepărtarea comuniştilor — de
către trupele române - la 1 martie 1920 amiralul
Miklós Horthy (conducătorul armatei naţionale
ungare) a fost ales guvernator (regent) al Ungariei
(cu 131 voturi din 141). Anterior, la 2 februarie
1920, aliații dăduseră o „declaraţie formală” că
întoarcerea Casei de Habsburg „nu va fi tolerată”,
iar în perioada martie-octombrie 1921 Horthy a
pus în practică legea detronării regelui Carol al IV-
lea al Ungariei. Cu toate acestea, Carol de Habsburg
a încercat să revină la tronul Ungariei, având trei
astfel de tentative: la 20 octombrie 1920, 26 martie
1921 şi 21 octombrie 1921. În 1921, lovitura de stat
a regelui a început la 26 martie, când revenit din
Elveţia i-a cerut lui Horthy puterea. În urma unui
refuz categoric Carol s-a dus la Szombathely și a
început să negocieze cu prim ministrul Pál Teleki,
însă fără succes. Între timp, la Szombathely s-au
adunat și aristocrații pentru a se alătura regelui,
90 Axis Libri
care avea de partea sa şi o forţă armată. Carol l-a
somat pe Horthy să abdice, dar a fost refuzat din
nou. Regentul ungar a rugat armata să-l îndepărteze
pe regele Carol din Ungaria, drept care acesta s-a
reîntors în Elveţia, la Palatul Hertenstein, pe data
6 aprilie 1921. După ce și-a redactat testamentul,
regele a revenit în Ungaria cu un avion de tip „Ad
Astra”, pe 21 octombrie 1921, aterizând în vestul
Ungariei. Carol avea în intenție să plece cu soldații
înspre Budapesta, desemnându-și chiar și un
guvern provizoriu. În aceste condiţii mulți soldați
au jurat supunere regelui, iar noul guvern Horthy
a fost pus într-o poziție delicată. Pe 22 octombrie
1921, Carol a plecat cu trenul la Budaörs, însoțit
de o forţă militară maghiară. Ministrul de externe
cehoslovac Edvard Beneš a intervenit în vederea
unor negocieri, dar regele Carol al IV-lea nu era
dispus la acea vreme să negocieze. Pe 23 octombrie
1921 a început bătălia de la Budaörs, soldată cu
19 morți și 26 de răniți. A doua zi, 24 octombrie,
regele i-a dat un ultimatum lui Horthy, însă a fost
arestat în orașul Tata, în aceeași zi, de către forțele
lui Horthy. La 26 octombrie 1921, regele Carol
a fost trimis la mănăstirea din Tihany, iar pe 1
noiembrie a fost expulzat cu canoniera britanică
Glow-Worm spre Galaţi, pe calea Dunării, pentru
ca apoi să fie îmbarcat pe crucişătorul britanic
„Cardiff ”. Din cauza scăderii apelor Dunării a
trebuit însă să-şi întrerupă călătoria pe apă şi să o
continue pe uscat, prin România, până la Galaţi.
Ofiţerul englez Gilbert Roberts, aflat pe canoniera
Glow-Worm, avea să relateze mai târziu că în acel
timp (sfârşit de octombrie-început de noiembrie)
staţiona la Novisad, aşteptând creşterea nivelului
apelor Dunării. Karl va ajunge la Galați, de unde
va fi expediat de britanici în insula Madeira, unde
va și muri, în scurt timp. Va fi beatificat, în 2004,
de Papa Ioan Paul al II-lea. (Iorga, supt 3 regi,
p. 364.) (https://ziarulnatiunea.ro/2011/07/25/
carol-de-habsburg-spre-exil-prin-romania-5-6-
noiembrie-1921/, Journal des débats politiques et
littéraires, 6 novembre 1921, p. 2, Adevărul, 34,
nr. 11530, 4 noiembrie 1921, p. 4, Adevărul, 34,
nr. 11532, 6 noiembrie 1921, p. 4, Adevărul, 34, nr.
11533, 8 noiembrie 1921, p. 3).
1921: Tratat comercial cu Polonia. Polonezii
au o clauză prin care, în intervalul a un an și jumătate,
au dreptul a cumpăra la Galați și Brăila, suprafețe
până în 6000 de metri pătrați și să-i amenajeze ca
port liber. (Journal des débats politiques et littéraires,
17 juillet 1921, p. 2, 27 juillet 1921, p. 2).
Restituiri

140 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA

Băncii Naționale a României

Aniversarea Băncii Naționale a României, la 140 de ani de la

înființare, a oferit un bun prilej Romfilateliei de introducere în
circulație a unei emisiuni filatelice1.
Emisiunea este alcătuită din șase timbre, o coliță nedantelată
și un bloc filatelic, ce ilustrează Palatul Nou al BNR și clădirile
sucursalelor teritoriale.
Această emisiune filatelică a intrat în circulație pe data de 21
octombrie 2020.
Banca Națională a României, care este una dintre cele mai vechi
instituții ale statului nostru, a fost înființată în anul 1880.
Prima bancnotă a fost emisă la începutul anului 1881, cu
valoarea nominală de 20 de lei. Era ilustrată cu efigia împăratului
Traian și personaje alegorice, simbolizând industria și comerțul.
Timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei reproduce arhitectura
clădirii Sucursalei BNR din Constanța. Această surcursală a avut
de-a lungul timpului mai multe sedii. Primul fiind în strada Remus
Oprean, la nr. 30, dar din cauza creșterii numărului de funcționari a
fost necesar să se caute un alt imobil. În urma Convenției încheiată
în 1933 cu Banca Marmorosch-Blank, aflată în proces de lichidare,
sucursala din Constanța s-a mutat în această clădire.
Clădirea (fostul Hotel Mercur), a fost construită în perioada
anilor 1913-1916, în stil eclectic, după planurile semnate de arh.
Nicolae Michăescu (1863-1934).
În perioada 1997-2002, această clădire a fost consolidată, dar
Radu Moțoc fațada a păstrat aspectul inițial.
inginer, publicist
Clădirea Sucursalei BNR din Cluj este redată pe timbrul cu
valoarea nominală de 1,90 lei.
Prima clădire în care a funcționat Sucursala BNR, se află pe
strada Memorandului nr. 28 și a intrat în patrimoniul BNR în ianuarie
1922.
În anul 1962, Sucursala din Cluj s-a mutat într-un imobil din
piața Libertății, astăzi piața Unirii. Acest imobil a fost construit în
1913-1914, în stilul Secession vienez, după planurile arh. Dvorak
1
Romfilatelia, 140 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României, Buletin
tehnic.

iunie 2021 91
 Restituiri
Plic „prima zi” cu trei timbre legate de BNR din București, Constanța și Cluj
Ede. Începând din 2004, această clădirea a fost
consolidată și restaurată. Au fost modernizate și
reamenajate toate birourile și tezaurul. Lucrările
s-au încheiat în anul 2008.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30
lei este reprezentată clădirea Sucursalei BNR din
Craiova.
În martie 1881, când și-a început activitate,
Sucursala de la Craiova își desfășura activitatea
într-un imobil închiriat, situat în strada Sfinții
Arhangheli. Construcția localului a început în
anul 1887 și s-a finalizat în anul 1888. Această
clădire se caracterizează prin elemente de decorație
exterioară, specifice stilului neoclasic al epocii lui
Carol I.
Clădirea Sucursalei din Craiova și-a recăpătat
strălucirea de odinioară în urma lucrărilor de
consolidare și restaurare din perioada 2015-2018.
Clădirea Sucursalei BNR din Iași, este
ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei.
La Iași, Sucursala BNR a început să
funcționeze în martie 1881. Construcția acestei
sucursale a fost făcută după planurile arh. Nicolae
Cerkez (1951-1927), dar clădirea a fost distrusă de
bombardamentele din perioada celui de-al Doilea
Război Mondial.
În anul 1946, conducerea BNR a inițiat
proiectarea unui nou local al sucursalei din Iași,
care, în anul 1949, a intrat în funcție. Arhitectura
acestui nou sediu este sobră, în stil neoclasic, având
fațada decorată cu nouă efigii sculptate în piatră,
92 Axis Libri
care ilustrează simbolic destinația clădirii. Aceste
efigii reprezintă vechi monede moldovenești, emise
în secolele XV-XVI.
Lucrările de consolidare și restaurare ale
clădirii au fost realizate în perioada 1994-2002.
Pe timbrul cu valoare nominală de 8,50
lei este reprodusă clădirea Sucursalei BNR din
Timișoara.
Acest edificiu a fost construit în perioada
anilor 1903-1904 și a intrat în patrimoniul BNR
prin convenția din ianuarie 1922.
Această clădire este în zona centrală a
Timișoarei, pe Bulevardul I.C. Brătianu, și se
caracterizează prin stilul eclectic, cu elemente
arhitecturale neoclasice. Fațada se remarcă prin
decoruri specifice barocului vienez târziu, combinat
cu stilul Secession. Capetele de lei care împodobesc
clădirea simbolizează puterea și bogăția instituției.
Lucrările de restaurare și consolidare,
realizate în perioada anilor 2004-2005, au contribuit
la redarea strălucirii uneia dintre cele mai frumoase
și reprezentative edificii care formează bogatul
patrimoniu cultural al orașului Timișoara.
Clădirea Sucursalei BNR din București
este redată pe ultimul timbru al seriei, cu valoarea
nominală de 10,50 lei.
Construită în perioada anilor 1923-1928, a
fost realizată după proiectul arhitecţilor George M.
Cantacuzino (1899-1960) și August Schmiedigen,
îmbinând grația și eleganța arhitecturii specifice
Renașterii italiene cu cele mai moderne dotări necesare
 Plicul „prima zi” cu timbrele legate de BNR din Craiova, Iași și Timișoara

activității bancare. Edificiul are deschidere pe două Blocul filatelic reunește cele șase timbre
străzi, Lipscani nr. 16 și Stavropoleos nr. 7, și cuprinde ale emisiunii într-un ansamblu grafic în care este
două subsoluri, parter, cinci etaje și mansardă. prezentat un element arhitectonic decorativ din Sala
În epoca construcției acestui sediu BNR, de Marmură a Palatului vechi, alături de sigla BNR
Palatul Chrissoveloni era considerat una dintre și de texte difinitorii ale evenimentului aniversar.
cele mai moderne clădiri cu destinație bancară Romfilatelia a onorat cu multă eleganță
din Europa, remarcându-se prin dotări precum: filatelică acest eveniment important al aniversării
generator de curent, centrală termică, ventilație celor 140 de ani de la înființarea BNR, drept pentru
artificială, telegraf propriu, rețea de telefonie internă, care merită toate felicitările.
puț de mare adâncime pentru alimentare cu apă etc.
Acest Palat a fost cumpărat în 1933 de către
BNR și a fost transformat în spațiu de lucru
pentru serviciile din cadrul instituției.
După 1990, edificiul ridicat de Jean N.
Chrissoveloni a devenit sediul Sucursalei
Municipiului București a BNR.
În perioada anilor 1993-1998, Palatul
Chrissoveloni a cunoscut un amplu proces
de restaurare și consolidare, prin care palatul
și-a recăpătat strălucirea și soliditatea.
Colița nedantelată a emisiunii,
având ilustrat timbrul cu valoarea nominală
de 29 lei, reproduce imaginea Palatului
nou al BNR, într-o asociere grafică în care
se evidențiază arhitectura Palatului vechi
și grupul statuar al fondatorului BNR,
Eugeniu Carada.
Această emisiune filatelică are și
două plicuri echipate cu timbrele emisiunii,
numerotate și obliterate cu ștampila „prima
zi”. Colița nedantelată, cu Palatul BNR

iunie 2021 93
 Nicolae Mantu, ctitorul
mișcării plastice gălățene
- 150 de ani de la nașterea pictorului -

Cu 150 de ani în urmă, la 24 aprilie 1871, se năştea la Galaţi, în

familia Stavru și Evanthia Mantu, cel care avea să devină pictorul şi
graficianul Nicolae Mantu, artist de talie naţională, Maestru Emerit
al Artei, care a trăit şi a activat în oraşul natal, aducându-şi din plin
contribuţia la dezvoltarea graficii şi picturii româneşti de la sfârşitul
secolului al XIX-lea şi din prima jumătate a celui de-al XX-lea, cât şi
la viaţa culturală a urbei dunărene.
Tatăl său, comerciant notabil, a fost un timp și consilier local,
ajutor de primar şi primar al Galaţiului, iar frații săi, Gheorghe –
medic, cu studii și doctorat la Paris, și Menelas - magistrat, președinte
al Curții de Apel, și el cu studii și doctorat în drept comercial la Paris,
au manifestat preocupări artistice, primul fiind un pasionat fotograf,
iar al doilea, un virtuoz al pianului, cu un repertoriu foarte bogat, ce-i
includea pe Beethoven, Schubert, Schumann, Chopin, Mendelssohn-
Bartholdy, Bruckner etc.
Artistul, după absolvirea Şcolii Comerciale „Alexandru Ioan I”,
a urmat Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în
1894. Aici a studiat cu pictorii
Gheorghe Tattarescu şi cu
G. Dem. Mirea. O perioadă
de 11 ani a desfăşurat o
bogată activitate de grafician,
publicând caricaturi social-
politice şi desene satirice în
ziarele şi revistele umoristice Corneliu Stoica
scriitor, critic de artă
ale vremii sau în unele care
aveau rubrici umoristice:
„Adevărul”, „Moftul român”,
„Patriotul”, „Tămâia”, „Belgia
Orientului”, „Dimineaţa”,
„Zeflemeaua”, „Moş Teacă”,
„Țivil – cazon”, „Furnica” etc. A
cultivat teme antidinastice sau
legate de problema ţărănească,
s-a ridicat împotriva Nicolae Mantu (1903)

94 Axis Libri
demagogiei, a corupţiei, a farselor electorale şi a
falsului patriotism, a ridiculizat cu incisivă ironie
pe guvernanţii şi politicienii timpului. Producţia
sa de grafică publicistică constituie o adevărată
cronică ilustrată a perioadei de la sfârşitul secolului
al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea.
În 1899, s-a îndreptat către Academia
Regală de Arte Frumoase din München, pe care a
frecventat-o sporadic, însă din 1905 nu-şi va mai
întrerupe cursurile. A studiat pictura animalieră
cu profesorul Heinrich von Zügel, continuând
să trimită desene satirice la revistele şi ziarele din
ţară. Datorită pictorului Lascăr Vorel, pe care l-a
cunoscut în capitala Bavariei, a colaborat la revista
satirică „Der Komet”. A obţinut mai multe premii,
între care Marea medalie de argint şi Diploma
pentru atelierul de compoziţie şi, odată cu ea,
atelierul de creaţie, unde timp de un an a lucrat
având la dispoziţie, gratuit, tot felul de ustensile şi
uşurinţe în realizările sale artistice.
Nicolae Mantu a debutat cu lucrări de
pictură în expoziţia din toamna anului 1910 a
Societăţii „Tinerimea artistică” din Bucureşti. S-a
reîntors în ţară în 1913, stabilindu-se definitiv în
Galaţi. Aici s-a dedicat întru totul picturii şi unei
mai vechi pasiuni, nu fără urmări în creaţia sa,
vânătoarea. În timpul Primului Război Mondial,
fiind concentrat la Arsenalul Armatei din Iași,
Nicolae Mantu, Autoportret (Muzeul de Artă Vizuală Galați)
la propunerea locotenentului Mihail Sadoveanu,
director al ziarului de front „România”, a lucrat în
prima jumătate a anului 1917 ca reporter de război
la această publicație, „organ al apărării naţionale”,
iar apoi a făcut parte din echipa artiştilor mobilizaţi
în Marele Cartier General. Participă la Expoziţia
de pictură şi sculptură a acestora, deschisă la
27 ianuarie 1918 în patru săli ale Şcolii de Arte
Frumoase din Iași.
După demobilizare, reîntors la Galaţi, trimite
periodic tablouri la expoziţiile din Capitală ale
Societăţii „Tinerimea artistică”, participă la viaţa
culturală şi civică a oraşului, este vicepreşedinte
al Societăţii Culturale „V.A. Urechia”, membru în
Consiliul Municipal. Multe activități ale acestei
societăți s-au desfășurat chiar în salonul casei
părintești din strada Cuza Vodă nr. 46, unde au
poposit de-a lungul anilor Nicolae Iorga, Mihail
Sadoveanu, Radu D. Rosetti, Ion Minulescu, Gala
Galaction, Cincinat Pavelescu, Ionel Teodoreanu,
Gruia Păunescu, George Enescu ş.a. Lui Mihail
Sadoveanu i-a ilustrat volumul „Povestiri de
război”. Colaborează cu desene la publicațiile
„Carpații”, „Revista Științelor Veterinare” și „Revista
vânătorilor”. Din 1948, s-a ocupat de organizarea
mişcării plastice din Galaţi, în 1951, dimpreună
cu Nicolae Spirescu, Dorothea (Lola) Schmierer-
Roth, Gheorghe Levcovici, Elena Hanagic și alți
Nicolae Mantu, Boi în pădure, Muzeul de Artă Craiova
iunie 2021 95
 câțiva, punând bazele Cenaclului Artiștilor Plastici avea predilecţie pentru cai, se dezvăluie aici în toată
Galați, nucleu din care se va dezvolta actuala filială. plenitudinea talentului său. Goana dezlănţuită a
Este considerat pe drept cuvânt adevăratul ctitor cailor (în ochii acestora se citeşte chiar o anumită
al mișcării plastice gălățene. În 1956, i s-a conferit disperare, ceea ce este foarte surprinzător şi greu de
Medalia Muncii, cls. a II-a, iar în 1957 - titlul de redat cu mijloace plastice, mai ales când este vorba
Maestru Emerit al Artei. A încetat din viață la 8 de animale), mulţimea de soldaţi avântaţi în luptă
septembrie 1957. A fost înmormântat la Cimitirul subliniază atmosfera de supremă încordare, iureşul
„Eternitatea”. năvalnic al bătăliei. Este atâta mişcare în acest tablou,
Opera pictorului cuprinde în repertoriul său atâta dinamism, încât, fără să vrei îţi vin în minte
compoziţii, portrete, scene de vânătoare, naturi versurile din „Scrisoarea III” prin care Eminescu
statice, interioare, flori. Pictorul a evocat aspecte înfăţişează apriga confruntare de la Rovine. Caii,
din luptele românilor din primul război mondial oştenii au înfăţişări aproape sculpturale. Cerul este
la care a participat („La Mărăşeşti”, „Spionul”, plumburiu, întunecat la orizont. De altfel, întreaga
„Răniţii”, „Şarja de la Prunaru”), a surprins drama compoziţie este realizată în griuri terne şi verzuri
ţăranilor răsculaţi în 1907 („Din ordin”, „După închise. Zguduitoare prin tensiunea momentului
răscoală”, „Arestaţii”, „Incendierea unui conac”), aşternut pe pânză sunt şi compoziţiile „Din ordin” şi
a reţinut secvenţe din munca gălăţenilor pentru „După răscoală”, inspirate din tragicele evenimente
reconstrucţia oraşului distrus în cel de-al Doilea de la 1907. Dacă în „Din ordin” artistul se opreşte
Război Mondial („Reconstrucţie”, „După subotnic”, la represaliile sângeroase ale răscoalelor, în „După
„Scenă de reconstrucţie”, „Sosesc tractoarele”). A răscoală” el surprinde un alt moment, acela al
redat cu mijloacele picturii frumuseţea anatomică recunoaşterii victimelor de către supravieţuitori şi
a animalelor („Cai la adăpat”, „Cai şi călăreţi”, „Cai”, ridicarea lor de pe câmpul pustiit de gloanţe.
„Porci în pădure”, „Viţei spre păşune”, „Rok (câine Prin creaţia sa în domeniul picturii şi graficii,
de vânătoare)”, „Căţelul alb”, „Flox”, „Havana”), a Nicolae Mantu a slujit cu sinceritate un crez artistic,
imortalizat pe pânză sau carton florile (panseluţe, a lucrat cu onestitate şi probitate profesională pentru
petunii, trandafiri, cârciumărese, crizanteme, realizarea lui, situându-se în contextul picturii din
lumânărele, liliac), pe care le-a pictat cu o prima jumătate a secolului al XX-lea pe linia marii
intensitate a sentimentului ce aminteşte de Ştefan tradiţii realiste. Opera sa, plină de adâncă simţire,
Luchian. Din seria lucrărilor inspirate din luptele demnitate şi omenie, înnobilează cele mai bune
Războiului de Întregire a Neamului, pânza de mari acumulări ale artei româneşti interbelice, fiind
dimensiuni „Şarja de la Prunaru” (2,500 x 1,650 dovada cea mai grăitoare a unui penel sincer, pus
m) este o strălucită evocare a acelei extraordinare în slujba frumosului şi a idealurilor neamului
acţiuni executată de cei 363 de ostaşi şi ofiţeri ai românesc.
Regimentului 2 Roşiori, comandat de colonelul
Gheorghe Naumescu, în noiembrie
1916, când aceştia au înfruntat
călare, numai cu sabia şi lancea, un
duşman superior, aflat sub comanda
generalului August von Mackensen. Cu
preţul a numeroase jertfe, regimentul
bravilor eroi români a oprit în satul
Prunaru (comuna Bujoreni, judeţul
Teleorman) înaintarea spre Capitală
a trupelor inamice, deschizând calea
unei divizii de infanterie române
ameninţate cu încercuirea. Tabloul
se detaşează prin monumentalitatea
imaginii, prin naraţiunea de amplă
desfăşurare epică ce o conţine. Nicolae
Mantu, care cunoştea atât de bine
anatomia şi psihologia animalelor şi Nicolae Mantu, Din ordin (Episod 1907), Muzeul de Artă Vizuală Galați

96 Axis Libri
SALONUL DE PRIMĂVARĂ 2021 AL
FILIALEI UAPR GALAȚI

Un nou Salon al Filialei UAPR Galați arată o activitate susținută

a celor ce-și continuă creația în domeniul artelor plastice în orașul
nostru, într-o perioadă ostilă, în general, oricăror activități umane.
E ciudat, dar această continuitate e totuși de natură să ne reclădească
optimismul, pus la grea încercare în ultimul an. Urmărind ampla
etalare de pe simezele Salonului, m-am oprit la câteva dintre lucrările
aparținând unor generații diferite.
Gabriela Georgescu este una dintre personalitățile deosebit
de interesante și originale ale filialei noastre. Pictura ei reușește să
păstreze și să dezvolte repere ale tradițiilor, având în același timp o
viziune mereu actuală. Este ceea ce se întâmplă și cu lucrările expuse
aici. „Introspecție” face trimitere, prin imaginile-simbol create și
printr-o anume finețe a tehnicii picturale specifică autoarei, la una
din perioadele de referință ale omenirii, civilizația greacă. Modul
de organizare a compoziției, suprapunerile de cadre, introduc însă
un element nou, dificil de sugerat vizual: acela de timp, sau mai
exact, de trecere a timpului. Astfel, prin senzația de concretețe, dar
și de inaccesibil, de îndepărtare, realizată cu mijloace pur plastice
compoziția capătă o certă dimensiune poetică, invitând la meditație,
elemente pe care le regăsim și în „Adiere de primăvară”.
Lucrările Janei Andreescu solicită întotdeauna atenția
privitorului prin două componente esențiale: perfecta stăpânire a
tehnicii acuarelei și capacitatea de a crea un univers liric, pornind
adesea de la motive cunoscute, obișnuite. Este și cazul lucrării
„Metaforă” expusă la acest Salon de primăvară. Evident, compoziția
ei depășește ceea ce în mod obișnuit numim „natură statică”. O
Mariana inventivitate neobosită în a concepe schemele compoziționale, modul
Tomozei Cocoș de folosire al efectelor de transparență, al reflexelor transformă și
critic de artă, pictor această lucrare a Janei Andreescu într-o secvență cu componente ușor
onirice, și-i conferă un accentuat lirism.
Bogdan Murariu este o prezență aproape permanentă în
Saloanele Filialei noastre. Am urmărit evoluția lui încă de la expozițiile
„Atelier ‘35”, de la sfârșitul anilor ’90, un parcurs care integrează cele
mai bune tradiții ale sculpturii românești contemporane. Echilibrul
volumelor, tratarea tehnică respectând calitățile materialului sunt
constante ale sculpturii lui Bogdan Murariu. În lucrarea „Vizionar
arhaic” trimiterea către timpurile străvechi e făcută atât prin sugestia

iunie 2021 97

Mariana Tomozei Cocoș - Unchiul Vania Harold Pinter
Theatre, Londra, 2020
spiritualității imaginii, cât și prin modul de
punere în valoare a frumuseții plastice a lemnului,
a planurilor curbate, a texturii.
Cristiana Ștefania Culiță continuă
configurarea unui spațiu/univers eliberat de
amestecul derutant de imagini reale și virtuale
care ne poluează într-un fel modul de a gândi,
de a percepe. Compoziția ei, intitulată „Proces”,
pare o întoarcere către lumea certitudinilor
aduse de geometrie, de logica ei. Totuși, modul
cum artista introduce ușoare devieri ale liniilor și
unghiurilor drepte, felul cum interacționează cu
ambientul, strecoară semne de
întrebare, dar și deschideri către
noi spații. În esență, lucrarea
Cristianei Culiță arată din nou
subtilitate în corelarea dintre
elementele plastice și mesajul
conturat.
Adriana Chebac („Natură
statică - Săbiuță”), plasticiană
cu o practică îndelungată în
domeniul picturii în frescă
tradițională, se remarcă
în compoziția expusă prin
capacitatea de a folosi elemente
tehnice ale artei murale într-un
mod foarte modern, ocolind
posibilele capcane ale unei
repetiții în mici dimensiuni
ale acesteia. În schimb, artista
Gabi Georgescu - Introspecție
reușește să valorifice finețea
griurilor și textura suprafeței într-un mod inventiv 1 Marcel Bejan a încetat din viață în data de 3 mai 2021 (n. 12
ca imagine și ca picturalitate.
98 Axis Libri
Câteva cuvinte privind mesajul lucrării semnate
de mine, „Unchiul Vania- Harold Pinter Theatre,
Londra, 2020”. Desenele sunt inspirate din suita de
spectacole „Unchiul Vania” de Cehov din Londra,
întrerupte în luna martie 2020 din care pandemiei.
Abordând un fapt concret am vrut să concentrez cu
precădere atenția asupra realității imediate pe care o
trăim. Am preferat desenul tip schiță pentru a sugera
dinamismul performance-ului, dar și vulnerabilitatea
materială a actului artistic în fața impactului agresiv
al acestor vremuri.
Trebuie remarcată prezența printre expozanți
a pictorului Liviu Hâncu, profesor la Facultatea de
Arte din Chișinău, care a aderat la asociația noastră
devenind membru al Filialei UAPR din Galați.
Este meritorie ideea pe care a avut-o Gheorghe
Andreescu de a-i conferi pictorului Marcel Bejan
titlul de Președinte de Onoare al Filialei UAPR
Galați. Marcel Bejan1 este cu adevărat un reper
al profesionalismului pentru noi toți, atât în ce
Cristiana Ștefania Culiță - Proces - 2021
privește valoarea artei sale, cât și
ca atitudine morală în asociația
noastră. Privind retrospectiv,
consider că pictura sa are calități
de excepție și profunzimi pe care
nu le găsim decât în ceea ce cu
simplitate se numește „ARTĂ
ADEVĂRATĂ”!
Mai putem enumera câțiva
artiști ale căror lucrări merită
atenția iubitorilor de artă: Cornelia
Burlacu, Gheorghe Andreescu,
Dan Mateescu, Sterică Bădălan,
Liliana Tofan și alții.
În esență, ediția de primăvară
a Saloanelor Filialei UAP Galați-
2021 este o manifestare generoasă
în calități artistice!
februarie 1937).
 veniment
Întrunirea profesională
a Asociației Bibliotecarilor
din România Filiala Galați
Având în vedere seria de acțiuni menite a
combate răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus,
Asociația Bibliotecarilor din România (ABR),
Filiala Galați împreună cu Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia” și Biblioteca Universității „Dunărea
de Jos” au organizat, în data de 16 aprilie 2021, în
intervalul orar 1100-1300, în mediul on-line, pe
platforma ZOOM, la adresa https://us02web.zoom.
us/j/83922377795, întrunirea profesională cu tema
Biblioteca și Comunitatea, dedicată zilei de 23
Aprilie, Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului
de Autor și Ziua Bibliotecarului din România.
În deschidere, doamna Corina Emanuela
Dobre – manager/ director al Bibliotecii Județene
„V.A. Urechia” Galați a adresat un cuvând de Bun
găsit!, transmițând urări de bine
colegelor de breaslă.
Doamna Adriana Szekely
- președinte al Asociației
Bibliotecarilor din România a
salutat colegele participante,
felicitând membrii Filialei Galați
pentru desfășurarea activităților
profesionale. În semn de
recunoaștere și apreciere, dna
Szekely a oferit Filialei Galați,
din partea Consiliului Director
al Asociației Bibliotecarilor din România, diploma
pentru cea mai activă Filială în anul 2020.
Doamna Dorina Bălan, președinte al Filialei
Galați a ABR, și-a exprimat bucuria pentru diploma
primită și a mulțumit conducerii Asociației pentru
încrederea acordată, iar membrilor Filialei Galați
pentru seriozitatea și profesionalismul cu care tratează
profesia și calitatea de membru. În continuare, dna
Bălan a semnalat, celor prezenți, noutățile în profesie.
Au fost prezentate următoarele lucrări
profesionale:
1. Provocări și schimbări în cadrul relației
bibliotecar-cititor, în perioada pandemiei. Cum se
conturează viitorul bibliotecilor în noul context -
Mioara Voncilă, Biblioteca Universității „Dunărea
de Jos” Galați;
2. Expoziția virtuală, o nouă modalitate
de promovare la distanță a documentelor rare
din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”
Galați - Letiția Buruiană, Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia” Galați;
3. Biblioteca școlară în pandemie - Rina-
Valerica Brătuleanu, Liceul Teoretic „Sfânta Maria”
Galați;
4. Promovarea lecturii în mediul on-line
- Anca Georgescu, Biblioteca Județeană „V.A.
Urechia” Galați.
Prezentările au fost urmate de premierea
membrilor gălățeni care s-au
remarcat în mod deosebit
în activitatea lor, în anul ce
a trecut. Au fost răsplătite și
felicitate următoarele colege:
1. Viorica Dicu, Biblioteca
Universității „Dunărea de
Jos” Galați, pentru dedicație și
competență profesională;
2. Rina-Valerica Brătu­
leanu, Liceul Teoretic „Sfânta
Maria” Galați, pentru implicarea
în activitatea profesională a bibliotecarilor școlari;
3. Letiția Buruiană, Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia” Galați, pentru implicarea profesională
și promovarea colecțiilor speciale ale bibliotecii.
La acest eveniment profesional au participat
bibliotecari din bibliotecile publice, școlare și
universitare din județul Galați, obiectivele principale
ale întâlnirii fiind formarea profesională continuă
a bibliotecarului și a specialistului din domeniul
științelor informării și documentării și împărtășirea
de exemple de bune practici în situații de criză.
Filiala Galați a
Asociației Bibliotecarilor din România
iunie 2021 99
 Filiala ANBPR Galați
bilanț și alegeri
Vineri, 26 martie 2021, la Sala de lectură a Această întâlnire și-a dovedit utilitatea, astfel
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut loc întâlnirea membrii Asociaței au decis noua componență a
anuală a bibliotecarilor din bibliotecile publice din structurilor de conducere ale Filialei ANBPR Galați.
județul Galați. Președinte ales al Filialei ANBPR Galați pentru următorii
Dincolo de bucuria revederii colegilor din județ, 4 ani (2021-2025) este Geta Eftimie, director adjunct
întâlnirea a avut drept scop ședința de Adunare generală BVAU, iar Biroul executiv ales este alcătuit din: Titina-
pentru alegerile structurii de conducere a Filialei ANBPR Maricica Dediu, vicepreședinte, Cătălina Șoltuz – secretar,
Galați și delegarea pentru alegerile generale. Lucica Veliche și Mihaela Buțurcă, membri.
După cuvântul de întâmpinare al managerului Chiar dacă anul 2020 a fost un an altfel au
bibliotecii, doamna Corina Emanuela Dobre, prin care existat suficiente premise pentru a premia excelența,
aceasta a subliniat importanța bibliotecii în contextual bibliotecarii fiind extrem de creativi și inventivi în a
actual pentru a rămâne în permanentă conexiune cu adapta servicile clasice, tradiționale la situația pandemică
comunitatea și cu nevoile ei, a fost menționată ordinea existentă. În acest context a urmat decernarea premiilor
de zi a întâlnirii. la nivelul Filialei ANBPR Galați, pentru activitatea din
A fost prezentat Raportul de activitate 2017-2020 anul precedent, respectiv:
și Bilanțul Filialei ANBPR Galați, evoluția numărului de • Aurelia Voinescu pentru întreaga activitate
membri, situația financiară, participările la conferințe, profesională, fidelitate și contribuţiea substanţială la
seminarii, proiecte, participările la cursurile organizate promovarea serviciilor de lectură pentru copii;
de ANBPR, propunerile de activități pentru 2021 și • Mihaela Buțurcă pentru performanţe deosebite
bineînțeles alegerile structurii de conducere a Filialei în activitatea profesională și pentru contribuţie substanţială
ANBPR Galați, președinte și membri în Biroul executiv. la implementarea serviciilor bazate pe utilizarea noilor
La întâlnire a participat și domnul Liviu Iulian tehnologii în activitatea de bibliotecă;
Dediu, vicepreședinte ANBPR și membru în Comisia • Silvia Macovei pentru promovarea şi
Națională a Bibliotecilor, care a susținut o scurtă diversificarea activităţilor cu publicul și pentru
prezentare despre ce înseamnă structura asociativă, promovarea bibliotecii și a serviciilor de bibliotecă în
rolul și importanța acesteia, despre cele mai noi tendințe mediul on-line;
în bibliotecile de azi, despre propunerile de proiecte • Gina Obreja pentru activitatea publicistică și
legislative și impactul acestora asupra bibliotecii și pentru contribuția substanțială la popularizarea rolului
bibliotecarului. bibliotecii publice în activitatea de conservare și de
Dacă în anii precedenți în cadrul acestei promovare a memoriei locale;
întâlniri se făcea bilanțul activității din anul precedent • Maria Sandu pentru promovarea şi diversificarea
și ne împărtășeam fiecare experiențele din activitatea activităţilor cu publicul și promovarea bibliotecii și a
profesională cu prezentări detaliate și discuții diverse, serviciilor de bibliotecă în mediul on-line.
acum din cauza situației epidemiologice existente Întâlnirea s-a încheiat cu un sincer și călduros
timpul de expunere a fost limitat, urmând ca pentru „La mulți ani!” adresat tuturor bibliotecarilor din
schimbul de experiențe din activitatea profesională și bibliotecile publice din județul Galați cu prilejul Zilei
bune practici să utilizăm întâlnirile on-line. Naționale a Bibliotecarului.
Ultima oră!
În 27 aprilie, la CPPI Bușteni s-a derulat Adunarea Generalaă ANBPR în cadrul căreia a fost decisă
componența structurii de conducere ANBPR pentru perioada 2021-2025. Președintele ales al ANBPR este
Dragoș-Adrian Neagu, director al Bibliotecii Județene „Panait Istrate” Brăila, Biblioteca Județenă „V.A.Urechia”
Galați fiind reprezentată de Geta Eftimie, membru în Biroul executiv al ANBPR.
Mai multe detalii la https://anbpr.org.ro/index.php/alegeri-generale-anbpr-2021/.
Filiala Galați a ANBPR

100 Axis Libri

veniment

Aurelia-Coca Voinescu
Bilanțul celor peste 30 ani
de activitate la Secția Copii

A fi bibliotecar înseamnă cunoaștere, pregătire, răbdare,

amabilitate, spirit de echipă, creativitate și perseverență.
Autorul monografiei Biblioteca Publică „V.A. Urechia” Galați,
Nedelcu Oprea, atunci în calitate de director, a spus la o întâlnire
profesională, citez din memorie: „Ați ajuns bibliotecari dintr-o
întâmplare, de voi depinde dacă veți fi și veți rămâne bibliotecari!”
Se pare că doamna Aurelia-Coca Voinescu și-a însușit această
remarcă deoarece a fost bibliotecar timp de 31 de ani la Secția pentru
copii din cadrul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați. Tânără,
ambițioasă, serioasă și mai ales generoasă, viitoarea bibliotecară a

Florica Șerban
bibliotecar, Biblioteca
Județeană
„V.A. Urechia”

Aurelia-Coca Voinescu

iunie 2021 101

 pășit în bibliotecă în anii ’90 și aici a rămas până în
luna martie a anului 2021.
A urmat cursurile Bazele Biblioteconomiei
atât la București, cât și la Bușteni, iar mai târziu a
urmat cursuri de perfecționare la Sinaia, iar acolo
unde Biblioteca a trimis-o a reprezentat instituția
cu cinste și dăruire.
Sub îndrumarea unor bibliotecari cu
experiență, Coca s-a integrat cu mult profesionalism
în activitatea cu publicul și a participat de-a lungul
timpului la toate acțiunile ce s-au desfășurat frecvent
la Secția Copii, inițiate de colectivul secției și cu
sprijinul acordat de conducerea Bibliotecii atât la
sediul Bibliotecii, cât și în diferite locuri din oraș unde
au fost organizate mai multe cluburi de vacanță, dar
în mod special la tradiționalul concurs de personaje
Carnavalul Cărții, unde de cele mai multe ori a făcut
parte din juriu pentru acordarea premiilor.
Și-a îndeplinit cu seriozitate toate sarcinile
ce i-au fost repartizate pentru buna desfășurare a
activităților zilnice a Secției Copii.
Model în ceea ce privesc ținutele
vestimentare, conduită profesională demnă de
urmat, exemplu de bunătate și înțelegere în raport
102 Axis Libri
cu colegii, Coca-Aurelia Voinescu lasă în urmă un
parfum de neuitat.
A fi bibliotecar la Secția pentru Copii
presupune înțelegerea și cunoașterea psihologiei
copilului. Având pregătire filologică, Coca a reușit
să-i ajute pe copii să citească, să-și dorească se
revină cu drag la bibliotecă.
Nu știu cum va fi pentru alții, dar pentru
mine și colectivul Secției Copii ne va fi greu să nu o
mai vedem zi de zi, cu sufletul ei ales, cu umorul ei
autohton care binedispunea aproape zilnic întregul
colectiv. La plecare, bibliotecara Coca-Aurelia ne-a
declarat următoarele: „Am considerat Biblioteca
- la pachet cu colegii, un dar de la viață, de la
Dumnezeu. De-a lungul timpului m-am străduit
să am un loc onorabil printre colegi. Tinerețea
rămâne în urmă, prezente sunt amintirile, iar ele
îmi certifică faptul că nu am trecut degeaba prin
viață”. Bibliotecara a încheiat un capitol important
din viață, spunând că nu știe exact ce o așteaptă
și ce va face, însă noi cei rămași în urmă vom afla
cu siguranță când va reveni să ne povestească și o
așteptăm în viitor cu nepotul să-i îndrume pașii în
lumea minunată a cărților din Secția Copii.
In memoriam

Ziaristul Radu Macovei

(1943-2020)
ultima întâlnire (III)

Renegat și adorat!
În contextul tristei întâmplări, s-a amintit că în anul 19761, din
motive politice, Radu Macovei a fost înlăturat din redacția fostului ziar
„Viața nouă”, alături de ziaristul și profesorul Virgil Nistru Țigănuș.
Cauza era „originea nesănătoasă” a celor doi, care scriau la un ziar „fără
să fi avut postuniversitara de partid”, în plus, Radu Macovei era și soțul
unei fiice de preot, doamna Viorica Macovei, profesor universitar.
Minunată este povestea revenirii ziaristului Radu Macovei
la ziar, în plin ev ateist. Povestea trebuie reținută, pentru că, astăzi,
privind fără patimă înspre „anii de aur” ai ateismului, cu siguranță,
frumoasa întâmplare s-a concretizat, prin lucrarea nevăzută și ajutorul
lui Dumnezeu. Povestea ne-a relatat-o sora sa, doamna prof. Nicoleta
Ioniță. „După plecarea de la ziar, fratele meu a lucrat la Direcția de
Cultură. Înainte de această poveste tristă, Radu participase la un
concurs de cultură generală, la nivel național, «Cine știe, câștigă». De
la Galați, în fruntea echipei s-a aflat Radu. Concursul a fost transmis
la Televiziunea Română și toată lumea a văzut că echipa de tineri
din Galați era temeinic pregătită, fapt ce a făcut să aducă Premiul I,
la Galați. La întoarcere au fost așteptați în gară de un delegat al lui
Constantin Dăscălescu2, pe atunci mare om de stat. Radu a fost invitat a
1
„Ziaristul de rubrică”, Radu Macovei, a fost transferat din redacție în 16 septembrie
1976, ca instructor principal, cu un salariu mai mic cu o treime, la Direcția de Cultură
- Galați. A fost reangajat în 8 noiembrie 1977, potrivit cărții de muncă, pp. 16-17.
2
S-a născut în 2 iulie 1923, la Breaza, jud. Prahova. A fost prim-secretar al Galațiului,
Maria Stanciu între 1965-1974, deputat în Marea Adunare Națională. Președinte al Uniunii
jurnalistă Cooperativelor Agricole de Producție (1976-1978), președinte al Consiliului
Organizării economico-sociale (1978-1982) și prim-vicepreședinte al Consiliului
Suprem pentru Dezvoltarea Economică și Socială (1982-1989). În mai 1982, a fost
numit prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România, succedându-i lui
Ilie Verdeț. Ca prim-ministru, Dăscălescu a sprijinit „metodele controversate” ale
lui Ceaușescu de reeșalonare a datoriei naționale. Cert e că ne-am plătit datoriile,
cu mari sacrificii. În decembrie 1989, era în aparatul de stat al lui Ceușescu. Ultimul
act, semnat de Dăscălescu, ca șef de guvern a fost Decretul de eliberare a tuturor
deținuților politici și a celor arestați în urma demonstrațiilor anticomuniste din 1989.
L-a urmat în funcție Petre Roman. După instaurarea noii puteri, a fost judecat în
„Lotul CPEx”, fiind condamnat pe viață. A stat închis cinci ani. A fost scos din cauza
gravelor suferințe cardiace. A murit de inimă în 15 mai 2003, la vârsta de 80 de
ani. (Nicolescu, Nicolae C., Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006),
București: Editura Meronia, 2006, pp. 121–126).

iunie 2021 103

 In memoriam
Radu Macovei
doua zi la Dăscălescu, «de urgență»!... Radu s-a
prezentat. Și surpriză! La premiul stabilit prin
regulamentul concursului, o excursie de o lună în
Franța și Maroc, a primit de la Dăscălescu un stilou
din aur...”
Pe lângă stiloul de aur și excursia în
străinătate, Radu Macovei a mai primit un dar
neașteptat, însă mult-dorit: a fost reangajat la
cotidianul local, chiar numit șeful secției Cultură-
Învățământ. În fața evidenței, nici comuniștii nu
au rezistat!
Expresivă, în acest sens, este chiar mărturisirea
ziaristului, Radu Macovei, care în eseul „Cazul Viața
liberă”, din ediția aniversară, numărul 2.000, din 3
iulie 1996, a cotidianului gălățean, reedita crezul
său: „Cine se întreabă cum de am rezistat, cum de
am ajuns în topul celor mai puternice cotidiane din
ţară, cum de nu ne-au luat locul alţii, trebuie să facă
apel la acest legământ. Legământul de a transforma
cuvântul nu în armă, ci în piatră de temelie pentru o
cetate de apărare a drepturilor omului, de a-i pune în
valoare fiinţa, speranţele, destinul.  Legământul de a
nu mai distruge, ci de a construi, de a nu răni, ci de a
vindeca; stăruinţa de a concilia în imensa diversitate
a manifestărilor umane, relevând tot timpul, cu
o insistenţă de multe ori supărătoare, că există un
104 Axis Libri
BINE absolut, în căutarea căruia nu trebuie, ci este
normal să fim uniţi”.
Corăbierul „Navei Amiral”
Revenind la ziua ultimei întâlniri din vechea
Catedrală a Galațiului, Înaltpreasfințitul Părinte
Casian al Dunării de Jos a salutat marea familie
a ziaristului Radu Macovei, precizând: „Ne-am
adunat în duminica Evangheliei care ne-a relatat
despre Pescuirea Minunată, ca să fim alături de
un Om care a venit pe lumea aceasta nu neapărat
pentru el, ci a venit pentru a sta în slujba semenilor
săi. Acum, el este cel ce a obosit în trup, dar spiritual,
cultural, ființial, ziaristul Radu Macovei este rupt
din stânca tare a unei familii din vechea aristocrație
a Moldovei, o familie adânc înrădăcinată în cultul
pentru cuvânt, în cultul pentru cultivarea cuvântului
Culturii, un ziarist care, asemenea ucenicilor
Mântuitorului, a știut a face din cuvânt mreajă și a-i
aduna pe oameni”.
În atmosfera din Vechea Catedrală,
Arhiereul nostru a explicat celor prezenți că
prin adormirea sa în Domnul, pare că noi, „cei
care suntem foarte atașați de efemeritatea celor
trecătoare, vedem acest moment ca pe o înfrângere.
Dar, acest om - prin slujirea lui, ca ziarist și om de
cultură - a făcut să ne fie cât mai bine tuturor,
semenilor săi. În fiecare breaslă există elite, există
piscuri. Aici este un conducător de breaslă, este un
om care nu a fost în viața lui pe locul doi. Pe locul
trei, nici atât... Cei care l-am cunoscut, ne-am
hrănit și ne-am bucurat de lucrarea sa exemplară,
pusă în slujba comunității de la Dunăre, și nu numai,
am devenit mult mai singuri, mult mai săraci,
prin plecarea sa. Prin slujirea sa, ziaristul Radu
Macovei a știut să ne cheme la dialog, comunicare
și comuniune. El a făcut din nume un renume...
Când omul se odihnește în veșnicie - aparent - nu
mai spune nimic, dar - tainic - spune totul. Se poate
spune despre acest om, pe cât e cu puțință, că a fost
învins ca un învingător. A căzut în luptă ca un mare
luptător. Am pierdut un reper adevărat, care trebuie
pus pe o statuie a demnității, a valorii intrinsece...”
Înaltpreasfințitul Părinte a făcut o paralelă
între minunata pescuire a Mântuitorului și slujirea
ziaristului, care - atunci când este întreptată spre
Bine și Frumos - se aseamănă cu cea a ucenicilor
Mântuitorului, care - prin cuvântul însuflețit -
a întraripat și a unit mii, sute de mii, milioane
de inimi. S-a raportat la activitatea ziaristului
și deputatului eparhial, spunând că este
„Întâistătător și Apostol al culturii și presei de la
Dunăre” și ctitor al buletinului eparhial „Călăuză
ortodoxă”, periodic eparhial care, în primii ani,
s-a tipărit la editura cotidianului „Viața liberă”.
„Avem nevoie de astfel de oameni care să ne
arate binele. Și cine-i conducător de oameni este un
om care se smerește pe sine și îl ridică pe celălalt
la sine. Și caută să fie mai bun ca sine, mai mare
ca sine. Ucenicii Mântuitorului se plângeau că nu
prind pește, dar la îndemnul Mântuitorului - de a
duce undița mai în adânc - au izbutit! La fel este și
cu ziaristul, cel care dă putere cuvântului. Adună
sufletele oamenilor, împreună. Și oamenii au nevoie
să fie împreună, mai ales astăzi, pentru că sunt prea
risipiți, prea răniți. Ziaristul Radu Macovei a avut
conștiința așezării voievodale și a știut să răzbească
peste pericole, necazuri, dureri. În activitatea
sa, ne-a arătat cum e să-ți arăți superioritatea,
nu ridicându-te peste ceilalți, ci ridicându-i pe
verticală pe celalți; nu dărâmând, ci învățându-i pe
semeni să stea drepți, cu demnitate. Nu doborând,
ci zidind. A fost cel care a știut că doar slujind
oamenii rămânem în inimile lor și doar împreună
biruim. «Veniți după Mine, și vă voi face pescari de
oameni!» (Matei 4,19), îi îndeamnă Mântuitorul pe
ucenici. În slujire, la fel face și Maestrul. Își îndrumă
ucenicii spre a propovădui Binele și Frumosul.
Acesta este pescarul”.
În contextul întâlnirii, Înaltpreasfințitul
Părinte Casian a spus că Radu Macovei „este
pescarul de oameni de la Dunăre, care până în
1989, a adunat atâta istorie, cultură și artă, pentru
ca apoi să poată să formeze o școală de gazetari,
pe care i-a adunat în «Corabia» care se numește
«Viața liberă», scriind - pe răbojul timpului - istoria
clipei de la Dunărea de Jos. Această corabie a avut
cel mai mare corăbier posibil, atât de cult, atât de
ambițios, atât de puternic, atât de răzbătător, atât
de nobil. Corăbierul acesta nobil s-a aflat pe stâncile
Revoluției și pentru că era cu un cap deasupra
tuturor, i-a învățat pe toți să pescuiască cele mai
bune valori și a reușit... A făcut din echipa de la
Viața liberă, «Nava Amiral» a presei de la Dunăre,
dându-i de toate: istorie, cultură, tradiție, dreptate,
pace socială, liniște, mai ales, liniște în comunitate.
Și muncitorul și universitarul, și săracul și bogatul
s-au regăsit printre coloanele ziarului”.
Nu au lipsit nici aducerile aminte... „Eu l-am
cunoscut acum treizeci și unu de ani, la doar o
saptămână de la venirea mea la Galați.
Domnule Radu Macovei, sunteți primul om
din Cetate, care m-ați căutat... Sunt acum aici să
vă multumesc!, domnule Radu Macovei. Imediat
după evenimentele din Decembrie 1989, nu v-a fost
jenă să mergeți în Adunarea Eparhială Națională, la
București, și să-l uimiți pe Patriarhul Țării Teoctist,
punând votul pentru alegerea mea ca Arhiereu.
Eu v-am ales, pentru că am văzut valoare! În
duminica aceasta, a Minunatei Pescuiri, a fost și ziua
Arhiepiscopatului de la Dunărea de Jos și, mai nou,
este și ziua de naștere în cer a Domniei Voastre.
Nu transmit condoleanțe familiei, ci mulțumiri
că, de câteva luni, zi de zi, ați fost lângă Dânsul, l-ați
încurajat, l-ați susținut, l-ați iubit mult... Pe aripile
Învierii lui Hristos, Radu Macovei va trona în inima
comunității de la Dunărea de Jos. Nu-mi iau rămas
bun, ci doar vă arăt un om bun de care avem nevoie,
prin verticalitatea și profesionalismul său. Acum și-n
vecii vecilor!
Iubite prieten, nici presa, nici timpul, nici
uitarea nu vor putea șterge ușor urmele tale.
Inclusiv în Catedrală, la Sfânta Liturghie, am spus
că vă consacru, în acest început, cea mai frumoasă
simfonie a unchiului Vostru - Sergiu Celibidache:
«Hristos a înviat!». Amin!
Veșnică să-i fie amintirea!”
iunie 2021 105
 In memoriam
Plecat „puțin” să scrie din
Poezia Cerului...

Scriam în urmă cu vreo zece ani despre una dintre cărțile

domniei sale: „În faţa unui sfârşit de lume, Corneliu Antoniu propune
„o inimă verticală”, „o conştiinţă”, dincolo de cuvinte şi situaţii...
„Ştiind” ceea ce trebuie ştiut, poetul face Binele, neatent sau foarte
atent la Rău... Şi cel mai bine face poetul... bine scriind. Iar prin scris,
capturând Imaginea care contează („Doar imaginea păstrează ceea ce
a fost întrevăzut. Dar imaginea odihneşte în poem” – cf. Heidegger,
„Originea operei de artă”, p. 386), învinge, măcar pentru câteva poeme
sau gânduri, Neantul (sau, dacă vreţi, abisul, lipsa de temei!) și ca
expresie a Răului. Iată o astfel de imagine: „Constat însă că din tavan
a început să coboare un nor/ Iar la periferia lui se vede un clopot de
apă/ În care înoată un singur cal orb.” (p. 25)
Poetul mai ştie că „despre o anumită pasăre” „nu se pot spune
în cuvinte” prea multe. Dar ceea ce spune este de neuitat: „În pasărea
aceea nu stă nimeni/ Ea e din aer şi vânt./ Uneori însă/ Cineva se
aude înăuntru/ Răsucind o cheie şi atunci/ Pasărea se roteşte pe o
tipsie/ Plină de rumeguş./ Sau aerul sau vântul dimprejurul ei/ Sau
Corneliu Antoniu chiar rumeguşul de pe tipsie/ Pentru că pasărea, v-am spus,/ Nu cred
să existe/ Iar cântecul e de pe altă lume.”
Da, poate că toate celelalte lumi sunt mai importante decât aceasta. Şi poetul – o ştim de la acelaşi
obsedant Heidegger – intuieşte aceasta poate cel mai bine. Pe lângă gânditor şi, am adăuga noi, preot...
Doar „în chip poetic locuieşte omul”! Şi mai ales, nu-i aşa, poetul... În acest chip, cu cheile zborului
(poetul ne poate convinge că sufletele zboară, rude apropiate ale îngerilor!), Corneliu Antoniu ne deschide
drum...
Despre acest drum al zăpezii care fuge din noi a fost acea carte, poate întreaga sa operă, despre acest
drum ar putea să ne vorbească/ ar fi putut/ la nesfârşit Antoniu. Sau ar putea, poate, să ne cânte, acum
dintre stele, deoarece, nu-i aşa, „Trăim numai atât cât ţine cântecul!” Iar acest cântec este şi despre Sfânta
Absenţă...
La acest „sfârșit de lume” poetul esențelor va rămâne exemplar pentru Cetate, chiar și împotriva
Cetății care nu se voia a fi a tuturor cetățenilor, poetul Corneliu Antoniu ne-a părăsit, s-a îndepărtat puțin
de o lume despre care spunea într-un interviu acordat subsemantului că „niciun scriitor mare nu a reușit
să o schimbe. Să o schimbe de tot înspre mai bine”. Dar, mai spunea domnia sa, cu bonomie acidă când
trebuia, „nu înseamnă că nu trebuie să încerci să o schimbi.”
Astfel a reușit Corneliu Antoniu să facă istorie atât la Galați, cât și la Brăila, fiind unul dintre primii
și puținii care a reușit să unească cele două mari cetăți literare românești! Ne va fi dor de domnia sa, dar
leacul va fi simplu, întorcându-ne mereu la poemele sale superbe!
Să te odihnești în pace și poezie!
Adi-George Secară,
bibliotecar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est

106 Axis Libri

 Corneliu Antoniu
poet, publicist
31 octombrie 1940, Craiova – 20 mai 2021, Galaţi

Studii: Corneliu Antoniu a absolvit cursurile De-a lungul timpului, Corneliu Antoniu
Liceului Sportiv Nr. 4 Galaţi, în anul 1958, iar în a fost distins cu mai multe premii, printre care
1965, Şcoala Tehnică de Hidrologie şi Meteorologie menţionăm: Ordinul Meritul Cultural în grad de
din Arad având stuudii superioare absolvite la Cavaler, categoria A - „Literatură” (2004); Ordinul
Universitatea „Dunărea de Jos” Galați. Cavalerilor Danubieni în grad de Comandor;
Activitate socio-profesională: Pentru Diplomă de excelenţă pentru organizarea
comunitatea gălăţeană, Corneliu Antoniu Festivalului Naţional de Poezie Emil Botta (Adjud,
este cunoscut pentru promovarea literaturii 2011); Premiul pentru contribuţia preţioasă
contemporane locale, fiind director fondator la desfăşurarea activităţii Uniunii Scriitorilor
al revistei Antares (1997), care s-a transformat din România (2012); Cetăţean de Onoare al
apoi într-o adevărată marcă culturală gălăţeană, Municipiului Galaţi (2014); Premiul Metropolitan
cuprinzând: Festivalul Internaţional de Literatură la Festivalul de Poezie de la Izmir, Turcia (2015).
Serile Revistei Antares, Fundaţia şi Editura Antares,
îndeplinind şi aici funcţia de director.
Implicarea sa în viaţa literară a oraşului a fost
evidentă, Corneliu Antoniu fiind membru titular
al Uniunii Scriitorilor din România şi preşedintele
Filialei Galaţi-Brăila a aceleiaşi organizaţii; în
această calitate, a avut meritul de a iniţia Ordinul
Internaţional al Cavalerilor Danubieni (1997),
distincţie care a fost conferită multor scriitori
valoroşi din România.
Creaţia lui literară a fost apreciată de către
critica literară, situându-se în rândul scriitorilor
şaptezecişti, prin dimensiunea sa reflexivă; opera sa
cuprinde peste şapte volume de autor, fiind inclus şi
în mai multe antologii.
Tot în sfera implicării în viaţa literară a oraşului,
se înscriu şi participările sale de-a lungul timpului
la întâlnirile săptămânale ale Salonului Literar
„Axis Libri” sau la ediţiile anuale ale Festivalului
Internaţional al Cărţii „Axis Libri”, ambele fiind
manifestări culturale iniţiate şi coordonate de
Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi.

Ioana Chicu,
bibliotecar, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia Galați

iunie 2021 107

 Axis Libri RedacŢia
Director Corina Emanuela Dobre
Redactor-șef Dorina Bălan
Redactor-șef adjunct Adi George Secară
Secretar de redacție Letiția Buruiană
Redactori Catrina Căluian
Ioana-Monica Chicu
Camelia Toporaș
Camelia Bejenaru
Machetare Sorina Radu
Fondator Zanfir Ilie

Colaboratori
Arte plastice Corneliu Stoica
Mariana Tomozei Cocoş
Film Bogdan Silion
Teatru, muzică şi dans Nona Rapotan
Victor Cilincă
Proză şi reportaj literar Tudor Neacşu
Cezar Amariei
Poezie Leonard Matei
Ion Zimbru
Alina Neculachi
Cronică literară Dimitrie Anghel
Dan Plăeșu
Romeo Aurelian Ilie
Andrei Velea
Interviu, istorie Ghiță Nazare
Radu Moțoc
Studii și cercetări Eugen Holban
Maria Stanciu
Epigrame Vasile Manole
Ioan Fărcășanu

Revista Axis Libri este membră ARPE (Asociația Revistelor, Publicațiilor şi

Editurilor).

Ilustrația revistei a fost realizată cu fotocopii după documente din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
precum și din arhivele personale ale autorilor articolelor. Responsabilitatea asupra conținutului opiniilor
exprimate în articole revine în exclusivitate semnatarilor acestora.

Consiliul Județean Galați

BibliotecA JudeţeanĂ „V.A. Urechia”
Adresa: Galaţi, str. Mihai Bravu, nr. 16
Tel: 0236/411037, Fax: 0236/311060
E-mail: axislibri@gmail.com
Web: http://www.bvau.ro/axislibri/
ISSN: 2734-4924
ISSN-L: 1844-9603

Nicolae Mantu
- 150 de ani de la naștere -
pictor, grafician
24 aprilie 1871, Galaţi – d. 8 septembrie 1957, Galaţi
Studii:
Nicolae Mantu s-a născut într-o familie notabilă din Galaţi, tatăl său, Stavru Mantu,
fiind un comerciant cunoscut, consilier local – pentru o perioadă de timp, ajutor de primar şi, nu
în ultimul rând, primar al Galaţiului, iar fraţii lui, Gheorghe – medic, cu studii și doctorat la Paris
şi Menelas - magistrat, președinte al Curții de Apel, și el cu studii și doctorat în drept comercial
la Paris.
A absolvit Şcoala Comercială Superioară „Alexandru Ioan I” din Galaţi (din 1882), apoi
a studiat la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti (1890-1894); aici i-a avut ca profesori pe Gheorghe
Tattarescu şi pe G. Dem. Mirea, absolvind cu medalia „Honoris Causa” pentru lucrările
„Compoziţie”, „Natură” şi „Cap de expresie”. Frecventează cu mai multe întreruperi cursurile
Academiei de Arte Frumoase din München (1899-1912,), iar, în 1905, obţine „Diploma
atelierului de compoziţie”.
Activitate profesională:
Debutul său a avut loc în 1910, cu lucrări de pictură în expoziţia Societăţii „Tinerimea
artistică” din Bucureşti.
La începutul activităţii sale profesionale, timp de 11 ani, a fost grafician şi caricaturist,
publicându-şi creaţiile în publicaţii ca: Adevărul, Adevărul politic, Belgia Orientului, Furnica,
Patriotul, Dimineaţa, Moftul român. Creaţia sa grafică este o adevărată ilustrare a perioadei de la
finalul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
În anul 1913, se stabilește definitiv în Galați; începând din acest moment, se dedică
picturii și altei pasiuni a lui, vânătoarea. În timpul Primului Război Mondial, a fost concentrat
la Arsenalul Armatei din Iași; în prima parte a anului 1917, a fost reporter de război, pentru
ziarul de front România, ca apoi să facă parte din echipa artiştilor mobilizaţi în Marele Cartier
General, ca mai târziu, în 1918, să participe la Expoziţia de pictură şi sculptură a acestora, de la
Iaşi.
După Primul Război Mondial, participă periodic cu tablouri la expoziţiile organizate în
Bucureşti de Societatea „Tinerimea artistică” (1926-1945), dar şi la alte expoziţii: Expoziţia
retrospectivă a artiştilor români, pictori şi sculptori din ultimii 50 de ani (Grota Ateneului,
Bucureşti, 1927), la Salonul Ateneului Român (Bucureşti, 1935), Expoziţia Anuală de Stat a
Artelor Plastice de la Bucureşti (1954), Expoziţia Personală Retrospectivă (Muzeul de Artă din
Galaţi, 1956).
Nicolae Mantu s-a implicat activ în viaţa culturală a Galaţilor, fiind vicepreşedinte al
Societăţii „V.A. Urechia” şi membru în Consiliul Municipal; a iniţiat prima expoziţie colectivă
din oraş, în anul 1948. Împreună cu alţi artişti plastici gălăţeni: Nicolae Spirescu, Dorothea
(Lola) Schmierer-Roth, Gheorghe Levcovici, Elena Hanagic și alţii au pus bazele Cenaclului
Galaţi al Uniunii Artiştilor Plastici (1951), care va deveni mai târziu Filiala Galați a Uniunii
Artiştilor Plastici.
Pictura sa cuprinde compoziţii, portrete, scene de vânătoare, naturi statice, interioare,
flori; a prezentat aspecte din Primul Război Mondial, la care a şi participat, a redat participarea
gălăţenilor la reconstrucţia oraşului, după cel de al Doilea Război Mondial ori a reprezentat scene
dramatice ale Răscoalei din 1907.
Opera sa a fost apreciată prin acordarea Medaliei de argint din partea Academiei de Arte
Frumoase din München (1909), a Medaliei Mare de Argint (München, 1912), a Ordinului
Muncii, clasa a III-a (1956) şi a titlului de Maestru Emerit al Artei (1957).
Ioana Chicu, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi
(
Nastase Marin
- 85 de ani de la naștere -
economist, scriitor, pictor și fotograf amator
19 mai 1936, comuna Traian, județul Teleorman
Studii:
Năstase Marin a absolvit Academia de Studii Economice București, Facultatea de
Comerţ (1957-1962), fiind diplomat economist în Comerț și Merceologie.
Activitate profesională:
A fost economist și șef birou comercial la I.C.R.M. Galaţi (1962-1989), care s-a
transformat în S.C. Comrimet S.A. în 1990; în perioada februarie 1990-iunie 1998, a fost
director al S.C. Comrimet S.A., apoi s-a pensionat.
Economistul Năstase Marin este un pasionat al artei fotografice, picturii și literaturii.
În perioada 1969-1977, a participat la mai multe expoziţii fotografice personale şi
colective, având și publicaţii foto în presa locală și națională. A avut expoziții foto personale în
1973, 1974 la Casa Sindicatelor din Galați, iar în 2002, a expus 70 de fotografii în holul
Universității „Dunărea de Jos” Galați, pe care apoi le-a donat Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”
Galaţi. Pentru fotografiile sale a primit mai multe premii, printre care Premiul I, acordat de Viaţa
liberă (1970), iar la un concurs organizat de acelaşi cotidian, a fost distins cu Premiul al III-lea
(2000).
Între 1980-1983, a participat la cursurile de pictură de la Școala Populară de Artă -
Galaţi, clasa prof. Gh. Andreescu, activând apoi ca membru al cenaclului de pictori amatori
„Camil Ressu” (1982-1988), tot în acest interval, participând la mai multe expoziţii de grup şi
personale.
Literar, Năstase Marin s-a dezvoltat pe următoarele direcţii:
• autor al volumelor de povestiri: Fermecate obiceiuri (Galaţi, 2005, 2018), Magia
colindei (Galaţi, 2008, 2015), Domnişoara Iulia (Galaţi, 2009), al volumului de nuvele şi
miniromane S.R.L. AMARU (Galați, 2012), al romanului fantastic Mărţişor (Galaţi, 2004 şi
Adjud, 2014), al eseului Limba românilor (2013) şi al volumului de proză scurtă Noaptea
sufletelor stinghere (Galaţi, 2019), dar şi apariţii în volume colective, cum sunt: Armonii celeste
(Galaţi, 2009); Comori de vise (Adjud, 2012), Viitorul trecutului prezent ori În vârful picioarelor
pe tărâmul copilăriei;
• critică de întâmpinare, respectiv prefaţator al volumelor: Regăsite (uni)versuri, Pax
Aura Mundi, 2007 şi Curcubeie de vânzare, Olimpias, 2009, ambele volume de Olimpia Sava, al
volumelor de poezii Inima-stea în devenire de Ionel Marin, 2009 şi a Înţeleptului din fruct de Geta
Murariu-Şuteu, 2011, al romanului De-ar şti omul ce-ar păţi de Tudosia Lazăr, 2011 sau postfaţa
volumului Glezna Timpului de Speranţa Miron, 2011 etc;
• eseist şi publicist, în paginile mai multor ziare locale şi naţionale, dar şi în presa on-line,
printre care: Viaţa liberă, Week-end Magazin, Şcoala gălăţeană, Viaţa de pretutindeni, Bogdania,
Constelaţii diamantine, Axis Libri, Basarabia literară, Neamul românesc, Confluențe literare,
Armonii culturale etc, acestea fiind doar o parte a preocupărilor literare ale lui Năstase Marin.
Năstase Marin este un participant activ la viaţa culturală a Galaţiului şi unul dintre
participanţii cei mai fideli la Salonul Literar „Axis Libri”, organizat de Biblioteca Judeţeană „V.A.
Urechia” Galaţi.
Pentru activitatea sa literară, a fost distins cu premiul special al juriului pentru volumul
de povestiri Domnişoara Iulia, la concursul de lucrări literare organizat de Inspectoratul Şcolar
Bacău - 2009; Premiul I pentru eseul Limba românilor acordat de Liga Scriitorilor Vrânceni şi
revista „Salonul literar” (Focșani, 2013).
Ioana Chicu, bibliotecar,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galaţi
 31 0 de ani
de existentă
‚

REVISTĂ CULTURALĂ
Biblioteca
Județeană „V.A. URECHIA”
TRIMESTRIALĂ
editată de Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia“ Galaţi
I
AX S
NĂSTASE MARIN

L IBRI
ISSN: 2734-4924
ISSN-L: 1844-9603
NICOLAE MANTU

Anul XIV, Nr. 51,

iunie 2021