UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

ȘCOALA DOCTORALĂ
DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „SF. NICODIM”
DOMENIUL: TEOLOGIE

Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică pentru unitatea

Trupului Tainic și îndumnezeirea credincioșilor

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

Conducător de doctorat:
ÎPS. PROF. UNIV. DR. IRINEU POPA

Student-doctorand:
BANU CLAUDIU-RĂZVAN

2020

1
 Cuvinte-cheie (20-30 expresii fundamentale);

Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică;

Trupul tainic al Domnului nostru Iisus Hristos;
unitatea Bisericii;
îndumnezeire;
Preasfânta Treime;
Domnul nostru Iisus Hristos;
Duhul Sfânt;
Cincinzecime;
Dumnezeu Tatăl;
Sfințenia Bisericii;
Apostolicitate;
Sobornicitate;
sinergie;
perihoreză,
harul Duhului Sfânt;
împreună-lucrarea omului cu harul necreat;
epectază/urcuș duhovnicesc;
Sfintele Taine;
Întruparea/Înomenirea Fiului lui Dumnezeu
Jertfa Crucii și biruința Învierii
mădularele Bisericii/Trupului tainic al Domnului nostru Iisus Hristos;
harisme;
Darurile Duhului Sfânt;
vederea luminii necreate;
comuniune;
Împărăția lui Dmnezeu;
dumnezei după har;
îndumnezeirea prin lucrare;
înnoire (duhovnicească);
Sfânta Liturghie;
2
 Introducere

În cele ce urmează, vom supune tema Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică pentru
unitatea Trupului Tainic și îndumnezeirea credincioșilor unei scurte analize în ce privește
importanța și actualitatea, metodele de cercetare, stadiul actual al cercetării din perspectivă
bibliografică, premisele hristologice și soteriologice de la care plecăm și în cele din urmă vom
prezenta sumar planul lucrării propuse prin prezentul proiect de cercetare, subliniind
contribuțiile pe care le vom aduce prin prezenta lucrare și care se vor evidenția din concluziile
generale ale tezei.
Tema tezei se află în aria de cercetare a domeniului Teologie, specializarea Teologie
Dogmatică, conținând elemente specifice de soteriologie (îndumnezeirea omului), hristologie
(Întruparea Cuvântului și binefacerile primite prin Persoana Domnului nostru Iisus Hristos),
pnevmatologie (Persoana și lucrarea Duhului Sfânt) și eclesiologie.

Importanţa şi actualitatea temei

La baza alegerii prezentei teme de cercetare doctorală stă importanţa capitală pe care o
are lucrarea Duhului Sfânt în Biserică pentru îndumnezeirea noastră și totodată pentru unitatea
noastră ca mădulare ale unui singur Trup Tainic al Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel,
îndumnezeirea omului reprezintă scopul principal al vieții pentru fiecare credincios, iar
realizarea ei nu poate fi săvârșită decât în unitatea comunității eclesiale – euharistice și
harismatice – și în conlucrare cu Duhul lui Dumnezeu, prin energiile necreate. Acest deziderat
al îndumnezeirii în comuniunea Trupului tainic al Domnului Iisus Hristos este unul actual și
permanent în istoria omenirii ca împlinire a vocației cu care suntem înzestrați încă de la creație
și a cărui premise antropologice se bazează pe iconomia mântuirii realizată de Domnul nostru
Iisus Hristos după a cărui chip am fost creați și de lucrarea Duhului Sfânt prin harul necreat și
răspunsul nostru sinergic. Evidențiind importanța îndumnezeirii încă din Vechiul Testament,
dar și în perioada Noului Testament până în contemporaneitate, vom arăta că unirea omului cu
Preasfânta Treime este posibilă și chiar reprezintă țelul suprem al fiecărui creștin de a fi
asemenea lui Dumnezeu ca lucrare în Împărăția Sa, moștenitori și părtași ai dumnezeieștii
lucrări.

3
 Metodologia de cercetare.

Pentru aprofundarea, evaluarea şi sistematizarea teologică a temei Lucrarea Duhului

Sfânt în Biserică pentru unitatea Trupului Tainic și îndumnezeirea credincioșilor se va utiliza
metoda analitică, prin care se va scoate în evidenţă, în baza analizei izvoarelor scripturistice,
patristice, liturgice, dar şi a scrierilor teologilor contemporani, impactul pe care o are lucrarea
Duhului Sfânt asupra vieții Bisericii în general şi asupra fiecărui credincios în special, ca
mădular al Trupului Tainic al Domnului. Metoda analogică va fi de folos, în parte, pentru a face
defini conceptele ce țin de Persoanele, Ființa lui Dumnezeu și energiile necreate, ce nu pot fi
descrise propriu-zis, depășind capacitatea intelectuală omenească. Nu în ultimul rând, metoda
simbolică, va aduce lămuriri în locurile obscure, în care limitele limbajului nu pot depăși
înțelesurile și conținuturile de învățătură de credință, dar care se pot face accesibile prin simbol
minții omenești. Desigur că logica deductivă va fi nelipsită din analiza adevărurilor de credință
și a premiselor patristice și biblice pe linie generală, iar din sistematizarea ideilor și a
concluziilor personale se va lua act prin deducția particulară și raționamentul inductiv al
observațiilor și a tezaurului de experiență a Tradiției Bisericii și al celui personal în mod
punctual. Aceste ustensile metodologice vor fi implementate cu o gândire critică asupra
bibliografiei de specialitate cercetate și parcurse temeinic ca rezultat al unui întreg studiu
bibliografic în formate fizic și online (literatura primară, secundară și terțiară de specialitate)
ce a coincis cu fixarea temei de cercetare prin identificarea cuvintelor-cheie și a conceptelor
principale specifice temei alese și totodată prin utilizarea bazelor de date bibliografice
științifice, a softurilor de tematică biblică BibleWorks 101 și Libronix 32 și a ustensilelor
electronice de lucru pe platforme online pentru sursele patristice precum Thesaurus Linguae
Graecae - TLG3 sau The Library of Latin texts (LLT) 11 4, ori de câte ori analiza textului sau a
contextului a impus-o.

1
https://www.bibleworks.com/
2
http://www.libronix.com/
3
Thesaurus Linguae Graecae - A Digital Library of Greek Literature este pretigiosul proiect al Universității din
California, USA, ce însumează în prezent cel mai mare număr de autori și titluri de limbă greacă clasică la nivel
mondial cu acces pe bază de subscripție individuală sau instituțională permițând o căutare și prelucrare a
informației la nivel avansat însoțită de multiple dicționare, encliclopedii și ustensile complexe de analiză morfo-
sintactică, statistică și lingvistică a cuvintelor analizate.
A se vedea în acest sens: http://stephanus.tlg.uci.edu/index.php [accesat la data de 12.11.2019]
4
Library of Latin Texts (LLT) versiunea 11 este baza de date cea mai importantă pentru textele în limba latină
patronată de Universitatea Louvain cu o arie de acoperire începând cu anul 240 î. Hr. și terminând cu documentele
Conciliului al II – lea Vatican (1962-1965). Permite, de asemenea, interogări și analize textuale multiple și
complexe pentru termenii căutați în baza de date.
A se vedea în acest sens: http://www.brepols.net/Pages/BrowseBySeries.aspx?TreeSeries=LLT [accesat la data de
12.11.2019]
4
 1. Stadiul actual al cercetării.

În ce privește stadiul actual al cercetării, putem semnala faptul că taina îndumnezeirii

omului și modul de împlinire a ei în spațiul eclesial prin lucrarea harului dumnezeiesc al
Duhului Sfânt a preocupat teologia academică încă de la începutul veacului anterior, când,
lucrarea de pionierat cea mai citată în domeniu a reprezentat-o La deification de l’homme selon
la doctrine des Peres grecs, 5 în fapt o serie de articole ale doamnei Lot Borodine. De atunci și
până astăzi s-au publicat numeroase studii și articole, atât în țară,6 cât și în străinătate,7 precum

5
Myrrha Lot-Borodine, La deification de l’homme selon la docytrine des Peres grecs, preface par le Cardinal Jean
Danielou, Col. Orthodoxie, Ed. Du Cerf, Paris, 2011, tradusă între timp în limba română: Îndumnezeirea omului
după învățătura părinților răsăriteni, trad. din limba franceză de Măriuca și Adrian Alexandrescu, Ed. Sophia,
București, 2019.
A se vedea sistematizarea făcută de Jean-Claude Larchet, în: Îndumnezeirea omului la Sfântul Maxim
Mărturisitorul, trad. din lb. franceză de Marinela Bojin, Ed. Basilica, București, 2019, n. 1, p. 5: “… I.V.POPOV,
„Idejda obozenija v drevnevostocnoi crekvi” [“L’idee de divinisation dans L’Eglise orientale”], Voprosi filosofij i
psixologij, 97, 1909, pp. 165-213 … B. SARTORIUS, “La doctrine de la deification de l’homme d’apres le peres
grecs en general et Gregoire palamas en particulier”, teză de licență în teologie, Geneva, 1965; precum și cele
reluate sistematic de † IPS Irineu, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei cu privire la bibliografia inițială
a tainei îndumnezeirii omului, în: Cibernetica iubirii în mistica îndumnezeirii: viziunea Sfântului Maxim
Mărturisitorul, Col. Experiențe mistice la Părinți orientali, vol. 3, Ed. Academiei Române, București, 2019, n. 1,
p. 7: „V. ERMONI, „La deitication de l'homme chez Ies Peres de l'Eglise'', în Revue du clergefrancais, 11, 1897.
L. BAUR, „Untersuchungen uber die Vergottlichungslehre in der Theologie der griechischen Văter", în
Theologische Quartalschrift, 98, 1916, pp. 467-491; 99, 1917, pp. 225-252; 100, 1919, pp. 426-444; 101, 1920,
pp. 28-64, 155-186. M. LOT-BORODINE, La Deification de l'homme selon la doctrine des Peres grecs, Paris,
1970. M.-J. CONGAR, „La deification dans la tradition spirituelle de I 'Orient", în Supplement a la Vie spirituelle,
43, 1935, pp. 91 - 107. J. GROSS, La Divinisation du chretien d'apres Ies Peres grecs. Contribution historique a
la doctrine de la grace, Paris, 1938. A.-J. FESTUGIERE, „Divinisation du chretien", în La Vie spirituelle, 59,
1939, pp. 90-99. V. LOSSKY, A l'image et a la resemblance de Dieu, Paris, 1967. I.-H. DALMAIS, „Divinisation,
II, Patristique grecque", Dictionnaire de spiritualite, III, 1957, cols. 1376-1389. A. THEODOROU, „Die Lehre
von der Vergottung des Menschen bei den griechischen Kirchenvăter", în Kerygma und Dogma, 7, 1961, pp. 283-
310. P. BRATSIOTIS, Die Lehre der orthodoxen Kirche uber die Theosis des Menschen, Bruxelles, 1961 . N.
RUSSELL, The Doctrine of Deification in the Greek Patristic Tradition, Oxford, 2004.”
6
Drd. Emanuel Banu, Lucrarea Sfântului Duh în opera Sfântului Simeon Noul Teolog, în: StTeol, Seria a II – a,
Anul XXXII (1980), Nr. 1-2, pp. 81-94; Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Prezența și lucrarea Sfântului Duh în Biserică, în:
Ort., Anul XXX (1978), Nr. 3, pp. 488-496; Pr. C. Gr. Chirică, Lucrarea Sfântului Har în viața credincioșilor
după rânduiala Sfintelor Taine și a ierurgiilor, în: TVi, Anul I (1991), Nr. 9-12, pp. 160-166; Vasile Coman,
Episcopul Oradiei, Lucrarea Sfântului Duh pentru sfințirea și îndumnezeirea omnului, în: Ort., Anul XL (1988),
Nr. 2, pp. 7-26; Asist. I. V. Leb, Învățătura Sfinților Părinți despre lucrarea Sfântului Duh în Biserică, în: MiMB,
Anul LXVI (1990), Nr. 1-3, pp. 76-86;, Pr. N. Negru, Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, în: MiMS, Anul LVIII
(1982), Nr. 5-6, p. 500; Aurella Bălan-Mihailovici, Lucrarea Duhului Sfânt, în: MiMB, Anul I (1990), Nr. 5-6, pp.
82-83; Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, Lucrarea Duhului Sfânt în Sfintele Taine, în: Ort., Anul XXXI (1979), Nr.
3-4, pp. 562-582; Pr. Drd. Alexandru Joița, Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, în: StTeol, Seria a II – a, Anul
XXXII (1980), Nr. 7-10, pp. 638-648; Anca Manolache, Lucrarea Duhului în lume, în: AB, Anul III (1992), Nr.10-
12, pp. 23-28;, P.S. Irineu Pop-Bistrițeanu, Duhul Sfânt în credința și în spiritualitatea Bisericii Ortodoxe, în: Ort.,
Anul L (1998), Nr. 3-4, pp. 3-64; Idem, Omul nou și umanitatea în Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt, în: StTeol,
Seria a II – a, Anul XLI (1989), Nr. 4, pp. 20-37.
7
Elisabeth Behr-Sigel, Quelques aspects de la theologie et de l’experience de l’Esprit Saint dans l’Eglise
orthodoxe aujoud’hui, în: Contacts, Anul XXXVI (1984), Nr. 127, pp. 261-284; Pr. Prof. dr. Boris Bobrinskoy,
Le Saint Esprit, vie de l’Eglise, în: Contacts, Anul XVIII (1966), Nr. 55, pp. 179-197; Pr. Dr. Ștefan Buchiu, La
relation entre le Christ et l'Esprit Saint dans la théologie orthodoxe contemporaine, în: Contacts, Anul LX (2008),
Nr. 222, pp. 103-116; Olivier Clement, Quelque approches pneumatologiques de l’Eglise, în: Contacts, Anul
XXXIX (1987), Nr. 137, pp. 17-30; Idem, Je crois en l’Esprit Saint, în: Contacts, Anul XXXIV (1982), Nr. 117,
5
și lucrări în volum8 ce privesc titlul temei noastre atât direct, cât și parțial, prin tratarea temelor
de îndumnezeire (soteriologie), pnevmatologie și eclesiologie. Amintim teza de doctorat a
vrednicului de pomenire Pr. Conf. Dr. Ilie Moldovan, Învăţătura despre Duhul Sfânt în
Ortodoxie şi preocupările ecumeniste contemporane,9 lucrarea Sfântul Duh în spiritualitatea
ortodoxă10 și lucrarea de sinteză a teologului Paul Evdokimov: Prezenţa Sfântului Duh în
tradiţia ortodoxă.11 Nu trebuie să uităm nici de traducerea Rugăciunea lui Iisus și experienta
Duhului Sfânt,12 studiu publicat peste hotare de către Părintele Dumitru Stăniloae, la care
adăugăm fără ezitare și o bună parte din volumul al II –lea din Teologia Dogmatică Ortodoxă.
Nu în ultimul rând, Dogmatica Sfântului Iustin Popovici, sinteza eclesiologică a părinților
George Florovsky și Boris Bobrinskoy, precum și a teologului Jean-Claude Larchet reprezintă
adevărate puncte de reper.

Contribuții personale.

pp. 28-46; Idem, L’Eglise espace de L’Esprit, în: Contacts, Anul XXIX (1977), Nr. 97, pp. 25-47; Will Cohen,
Sacraments and the Visible Unity of the Church, în: Ecclesiology, Anul IV (2007), Nr. 1, pp. 68-87; J C, Coetzee,
The Holy Spirit in 1 John, în: Neotest., Anul XIII (1979), Nr. 1, pp. 43-67; W. C. Coetzer, The Holy Spirit and the
eschatological view in Romans 8, în: Neotest., Anul XV (1981), Nr. 1, pp. 180-198; Pere Michel Evdokimov,
L'Église est une, în: Contacts, Anul LVI (2004), Nr. 205, pp. 52-62; Idem, L’Esprit Saint aussi vient enaide a notre
faiblesse, în: Contacts, Anul L (1998), Nr. 182, pp. 100-103; Évêque Basile Osborne, L'unité de l'Église :une unite
trinitaire, în: Contacts, nr. 201, Anul LV, ianuarie-martie 2003, pp. 8-39; etc.
8
Vladimir Lossky, Vederea lui Dumnezeu, trad. de Maria Cornelia Oros, studiu introd. de diac. Ioan I. Ică jr., Ed.
Deisis, Sibiu, 1995; Myrrha Lot-Borodine, La deification de l’homme selon la docytrine des Peres grecs, preface
par le Cardinal Jean Danielou, Ed. Du Cerf, Paris, 2011; Georgios I. Mantzaridis, The Deification of Man. Saint
Gregory Palamas and the Orthodox Tradition, în: Col. Contemporary Greek Theologians Series, nr. 2, Ed. St.
Vladimir’s Seminary Press, New York, 1997; Panayiotis Nellas, Deification in Christ, în: Col. Contemporary
Greek Theologians Series, nr. 3, Ed. St. Vladimir’s Seminary Press, New York, 1996; Georgios Patronos,
Îndumnezeirea omului, trad. de Lector dr. Sabin Preda, Ed. Bizantină, București, 2012; Anthony Briggman,
Irenaeus of Lyons and the Theology of the Holy Spirit, în: Col. The Oxford Early Christian Studies, Ed. Oxford
University Press, New York – Oxford, 2012; Paul M. Collins, Partaking in divine nature. Deification and
Communion, Ed. T&T Clark, New York, 2010; Adam G. Cooper, The Body in St Maximus the Confessor: Holy
Flesh, Wholly Deified, în Col. Oxford Early Christian Studies, Ed. Oxford University Press, Oxford, 2005; Maurice
Fred Himmerich, Deification in John of Damascus, în: Proquest Dissertation and Theses, Marquette University,
Milwaukee, Wisconsin, 1985; Eric David Perl, Methexis: Creation, incarnation, deification in Saint Maximus
Confessor, în: Proquest Dissertation and Theses, Yale University, 1991; Keneth Warren Wesche, The defense of
Chalcedon in the 6th Century: The doctrine of “Hypostasis” and deification in the Christology of Leontius of
Jerusalem, în: Proquest Dissertation and Theses, Fordham University, New York, 1996; A. N. Williams, The
ground of union. Deification in Aquinas and Palamas, Ed. Oxford University Press, New York – Oxford, 1999;
Norman Russell, Învățătura despre îndumnezeire în tradiția patristică greacă, trad de Dragoș Dâscă, Ed.
Doxologia, Iași, 2015; Pere Joachim Giosanu, La deification de l'homme d'apres la pensee du Pere Dumitru
Staniloae, Ed. Basilica, 2012.
9
Pr. Conf. Ilie Moldovan, Învăţătura despre Duhul Sfânt în Ortodoxie şi preocupările ecumeniste contemporane.
Teză de Doctorat în Teologie, în: MitrArd, Anul XVIII (1973), Nr. 7-8, pp. 662-859.
10
Anca Manolache, Sfântul Duh în spiritualitatea ortodoxă, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2005.
11
Paul Evdokimov, Prezenţa Sfântului Duh în tradiţia ortodoxă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995.
12
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus și experiența Duhului Sfânt, trad. de Maria-Cornelia Ică
jr, cuvânt-înainte de arhim. Gheorghios Grigoriatul, pref. de Olivier Clement, Ed. Deisis, Sibiu, 2003.
6
 Această lucrare se dorește a fi o contribuție în domeniul Teologiei Dogmatice prin
strădania de a arăta faptul că Biserica este “Laboratorul învierii”, unde Duhul Sfânt, “dătătorul
de viață” este Cel Care lucrează asupra tuturor mădularelor, sfințind și unind întreolaltă în
Trupul Tainic al Domnului fiecare credincios. Participarea la această lucrare de îndumnezeire
este sinergică, fiind o conlucrare liberă a omului cu energiile necreate. Se impune astăzi, mai
mult ca oricând, cercetarea învățăturii (biblice, patristice și neo-patristice) despre îndumnezeire
și înfăptuirea ei prin participarea activă la viața Bisericii în comunitatea euharistică și
harismatică urmând exemplul Sfinților ca împreună-lucrători și purtători ai harului
îndumnezeitor. Teologia, ca viață a Bisericii în Duhul Sfânt, nu definește doar concepția
patristică despre îndumnezeire, ci este însăși chintesența experienței revelate ca proces de
îndumnezeire a omului, prin comuniunea divino-umană a fiecărui credincios în mod personal
și inter-relaționar comunitar cu harul Duhului Sfânt ca membru al Trupului tainic al Domnului
nostru Iisus Hristos.13

Premise

Teza Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică pentru unitatea Trupului Tainic și

îndumnezeirea credincioșilor necesită analizarea conceptului de îndumnezeire ca împlinire a
vocației omului la care a fost chemat încă de la creație, spre care a fost pregătit după căderea
din Rai în perioada Vechiului Testament și demnitate la care a fost îndemnat să și-o însușească
în cadrul Bisericii prin împreună-lucrarea cu Duhul Sfânt după vindecarea și restaurarea firii
omenești de către Domnul nostru Iisus Hristos începând cu Cinzecimea.
În ce privește definirea conceptului de îndumnezeire, acesta este rezultatul dat de
valențele mai multor termeni proveniți pe filieră greacă, ce își găsesc sensul și conținutul
pornind de la rădăcina Θεος14 – Dumnezeu, și se dezvoltă treptată în termenul de îndumnezeit 15

13
† Ierotheos, Mitropolit al Nafpaktosului, Teologia post-patristică și experiența bisericească a Sfinților Părinți,
trad. din limba greacă de Tatiana Petrache, Edit. Sophia, București, 2019, p. 8: „Teologia autentică, de primă mână,
este rodul îndumnezeirii, chintesența experienței revelate, rezultatul comuniunii Sfinților cu Dumnezeu.”
14
A se vedea acest aspect al termenului în art. Θεός, în: A Patristic Greek Lexicon. ed. a IX – a revizuită și adăugită,
ed. G. W. H. Lampe, Ed. Clarendon Press, Oxford, 1961, p. 635: “k. despre oameni ca dumnezei: (1) îndumnezeiți
prin har - tois kata harin; prin participarea la Dumnezeu (Sf. Atanasie cel Mare, Contra lui Serapion, 2, 4); prin
Hristos (Sf. Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor, 3, 19, 1; Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete teologice, 2, 25), prin
virtuți (Ipolit al Romei, Împotriva ereziilor, 10, 33; Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete teologice, I, 28).”
15
Pentru o abordare cronologică a termenului dinpunct de vedere teologic a se vedea: Jean Guennou, art.
Divinization, în: DSp, cols. 1370-1459.
7
(θεονμενος),16 ca cel care vede slava lui Dumnezeu într-o stare permanentă de urcuș
duhovnicesc.17
Pentru a încerca să discernem pe cât ne este cu putință omenește din lucrarea energiilor
necreate asupra omului vom studia conceptul de îndumnezeire prin prisma celor două perioade
istorice delimitate de Întruparea Fiului lui Dumnezeu, adică în perioada Vechiului Testament,
apoi vom sonda sumar înțelesul îndumnezeirii în perioada Noului Legământ (Testament)
pornind de la urmarea lui Hristos, continuând cu așteptarea eshatologică a asemănării cu
Dumnezeu și ajungând până în secolul al XV – lea la Sfântul Grigorie Palama ca martor care
experiază îndumnezeirea omului. Îndumnezeirea este atât chemarea pe care o adresează omului
spre înfăptuire Dumnezeu, Care coboară plin de iubire spre făptura Sa, cât și urcușul
duhovnicesc al omului spre Dumnezeu ca răspuns al acestei chemări. 18 Aplecarea prin excelență
a lui Dumnezeu către om se realizează prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Care prin Crucea
și Învierea Sa, adică Jertfa Sa mântuitoare, ne face și pe noi «părtași dumnezeieștii firi»19, nu
numai prin Trupul Său îndumnezeit, ci prin Dumnezeirea Lui.

Rezumatul tezei (Sinteza capitolelor).

În ce privește prezenta teză, lucrarea Duhului Sfânt este însăși viața Bisericii, astfel că
pnevmatologia rezidă în eclesiologie și este în iconomia mântuirii nedespărțită de hristologie.
Lucrarea se împarte în trei Capitole, fiecare dintre ele având menirea de a forma o imagine de
ansamblu etapizată cu privire la tema principală, precizând relevanţa ei în domeniul Teologiei
Dogmatice, fiecărui Capitol revenindu-i câte o introducere și respectiv o concluzie.

16
† Ierotheos, Mitropolit al Nafpaktosului, Dogmatica empirică conform cu învățăturile Părintelui Ioanis
Romanides, vol. 1: Dogmă – Etică – Revelație, trad. din limba greacă de Tatiana Petrache, Ed. Doxologia, Iași,
2014, p. 212.
17
Ibidem, p. 212: “Cuvântul îndumnezeire (θέωση - teose) provine din cuvântul Dumnezeu (Θεος). Așadar, omul
care, în diferite măsuri este părtaș harului lui Dumnezeu este numit îndumnezeit (θεονμενος). Acesta este darul lui
Dumnezeu către om, omul dobândind astfel părtășie cu Dumnezeu… prin îndumnezeire Îl vede pe Dumnezeu, iar
prin slava lui Dumnezeu, care este harul, vede slava lui Dumnezeu, după cuvântul «întru Lumina Ta vom vedea
Lumină» (Psalmi 35, 9). … Harul lui Dumnezeu este numit slavă pentru că, în starea vederii lui Dumnezeu, harul
este văzut ca lumină-slavă.”
18
Augustin Păunoiu, Grigorie de Nyssa, filosoful şi misticul Bisericii din secolul al IV-lea, Ziarul Lumina, 11
ianuarie 2009, ed. electronică: http://ziarullumina.ro/grigorie-de-nyssa-filosoful-si-misticul-bisericii-din-secolul-
al-iv-lea-49579.html, accesat la data de 23.08.2016: “în eternitatea veacului fără sfârșit, cel care aleargă spre Tine
devine întotdeauna mai mare și mai înalt decât el însuși, crescând prin bogația harului. Dar cum ceea ce este căutat
nu comportă limite în sine, capătul a ceea ce este găsit devine pentru cei care urcă punctul de plecare în
descoperirea unui bine mai înalt. Iar cel care urcă nu se oprește niciodată de a merge din început în început prin
începuturi care n-au sfârșit.”
19
2 Petru 1, 4.
8
 În Introducerea ce precede cele trei Capitole se evidențiază ca premise în primul rând
conceptele și etapele specifice “scopului și destinației finale a omului”: 20 îndumnezeirea,
precum și împlinirea ei prin conclucrarea omului cu harul necreat al Duhului Sânt în Biserică
în unirea și asemănarea cu Dumnezeu ca lucrare și nu ca ființare, datorită deosebirii dintre ființa
și energiile necreate ale lui Dumnezeu, și totodată ca rod al biruinței asupra morții și tainei
Învierii Domnului nostru Iisus Hristos în pleroma Bisericii.
Capitolul I: Biserica – Trup tainic al Domnului în Duhul Sfânt va cuprinde două
subcapitole. Primul dintre ele, Biserica – lucrare a Preasfintei Treimi, fiind structurat pe opt
itemi, va arata că fiind “plănuită și voită de Dumnezeu din veșnicie, inaugurată în Rai, 21
prefigurată prin poporul cel ales al lui Israel, 22 întemeiată de Hristos ca adunare unită și
însuflețită în chip dumnezeiesc prin Sfânta Împărtășanie instituită în Joia Mare, Biserica își află
desăvârșirea și este «pecetluită» de Duhul Sfânt la Cinzecime, în Ierusalim, după ce întreaga
iconomie mântuitoare a Cuvântului Întrupat a fost împlinită de El prin pătimirea, moartea,
învierea și înălțarea Sa în slavă la Tatăl”23. În ultimul subcapitol, intitulat: Întemeierea Bisericii
și vocația harismatică a Trupului tainic al Domnului întru iconomia mântuirii, cuprinzând 3
itemi, se vor arăta temeiurile instituirii Bisericii, constituirea Bisericii – Trupul tainic al
Domnului și elementele Sale constitutive, precum și vocația harismatică a Trupului tainic al
Domnului din prisma întreitei slujiri a Mântuitorului, 24 dar și a lucrării Duhului Sfânt în
harismele, sfințirea și slujirile Bisericii. 25
Al II – lea Capitol, Unitatea Trupului tainic al Domnului în Duhul Sfânt, cuprinde patru
subcapitole și va trata în subcapitolul: Unitatea Bisericii după chipul Preasfintei Treimi unitatea
și unicitatea Bisericii ce are drept temei pe Preasfânta Treime, ca fundament și existență veșnică
a ei. 26 În subcapitolul: Adunarea credincioșilor este întemeiată prin jertfa şi învierea
Mântuitorului Hristos se arată ca fundament al Bisericii, Fiul lui Dumnezeu cel Întrupat, că
Biserica este imprimată de jertfa cea vie a lui Hristos și astfel este în permanentă relație cu
Dumnezeu Tatăl și că Biserica, Trupul tainic al lui Hristos, Capul ei, este pnevmatizată prin

20
Georgios Patronos, Op. cit., p. 18.
21
Filaret al Moscovei, Catehism ortodox, trad. de Gheorghiță Ciocioi, Ed. Sophia, București, 2007, p. 105.
22
Boris Bobrinskoy, Le mystère de l’Église. Cours de theologie dogmatique, col. Theologies, Ed. Cerf, Paris, 2003,
pp. 39-48.
23
Jean-Claude Larchet, Biserica: Trupul lui Hristos. I: Natura și structura Bisericii, trad. de Marinela Bojin, Ed.
Sophia, București, 2013, p. 9.
24
Boris Bobrinskoy, Le mystère de l’Église. Cours de theologie dogmatique, Col. cit., edi. cit., pp. 167-192; Preotul
Profesor Dumitru Stăniloae, TDO, vol. 2, pp. 236-262; Idem, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Col. Opere
Complete, nr. 4, Ed. Basilica, București, 2013, pp. 243-524.
25
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, TDO, vol. 2, pp. 311-339.
26
Évêque Basile Osborne, L'unité de l'Église :une unite trinitaire, în: Contacts, nr. 201, Anul LV, ianuarie-martie
2003, pp. 8-39.
9
Duhul lui Hristos cel Înviat.27 Subcapitolul: Unitatea inseparabilă dintre Mântuitorul Iisus
Hristos și Duhul Sfânt în Trupul tainic al Domnului subliniază întocmai unitatea lucrării
Harului: „de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt”,28 precum și dubla iconomie proprie Persoanelor
dumnezeiești (Fiul și Duhul Sfânt). Subcapitolul: Însușirile conferite de Mântuitorul Hristos
Bisericii în Duhul Sfânt, prezintă caracteristicile Bisericii, ca “însăși însușirile Domnului nostru
Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul”29.
Capitolul al III – lea este intitulat Trupul tainic al Domnului – „plin de Har și de
Adevăr” și este structurat în 4 subcapitole. Subcapitolul Taina Bisericii ca legătură vie cu taina
Preasfintei Treimi, prezintă Biserica drept sălaș al Preasfintei Treimi, în care Dumnezeu
lucrează prin energiile necreate asupra credincioșilor pentru împărtășirea harului îndumnezeitor
în comuniunea nemijlocită și îndumnezeirea “după chipul” comuniunii Preasfintei Treimi,
prezentând modul de participare la energii după chipul perihorezei Persoanelor divine. În
continuare, vom evidenția atributele Persoanei Duhului Sfânt de Sfințitor și Înnoitor al vieții
credinciosului. Săvârșirea acestor acte presupune acceptarea și colaborarea noastră liberă cu
Duhul Sfânt, ca necesitate a mântuirii noastre, pregustând Împărăția lui Dumnezeu ca rod al
îndumnezeirii. Subcapitolul Lucrarea Duhului Sfânt în Trupul tainic al Domnului prin Sfintele
Taine pentru dobândirea îndumnezeirii, începe de la Tainele de inițiere a credinciosului și
lucrarea Duhului Sfânt în ele, și continuă cu slujbele liturgice, Sfintele Taine și ierurgiile, ca
mod de conlucrare a Duhului Sfânt cu omul în Biserică. Subcapitolul Rolul Sfintei Liturghii în
îndumnezeirea credincioșilor în Trupul Tainic al Domnului va prezenta în patru etape: sfințirea
treptată a credincioșilor, Lucrarea Duhului Sfânt în prefacerea darurilor, împărtăşirea cu
Sfintele Taine și Liturghia ca sfântă şi duhovnicească masă. Ultimul subcapitol, Duhul Sfânt în
experiența harică personală a credincioșilor în Biserică, dă mărturie despre lucrarea Harului
Duhului Sfânt în credincioși pentru înfăptuirea comunităţii euharistice și harismatice, în viața
personală, liturgică și în viețuirea ascetică. În continuare este prezentată Biserica din

27
Preotul Profesor Dumitru Stăniloae, TDO, vol. 2, pp. 214-235.
28
Sfântul Atanasie cel Mare, Epistola întâi către Serapion, Episcop de Thmuis, împotriva celor care hulesc și spun
că Duhul Sfânt este creatură, § XXX, trad. cit., ed. cit., p. 62: „Căci harul şi darul dat de Treime se dau de la Tatăl
prin Fiul, în Duhul Sfânt. Fiindcă precum harul dat este din Tatăl prin Fiul, aşa nu poate fi părtăşie la dar în noi
decât în Duhul Sfânt, căci împărtăşindu-ne de Duhul, avem dragostea Tatălui şi harul Fiului şi împărtăşirea
Duhului însuşi.”
29
Justin Popovitch, Philosophie Orthodoxe de la Verite. Dogmatique de l’Eglise Orthodoxe, vol. 4: L’Eglise
comme Mystere du Christ, Col. La Lumiere du Thabor, trad. din limba sârbă de Jean-Louis Palierne, Ed. L’Age
d’Homme, Lausanne, 1997, p. 174: “depășesc puterea noastră de a numi, pentru că – în realitate – ele sunt însăși
însușirile Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul … dar, prin înțelepciunea și sfințenia vieții și insuflați
fiind de Duhul Sfânt, Părinții Bisericii de la cel de-al II-lea Sinod Ecumenic le-au prezentat ca fiind patru: «Cred
întru Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică». Aceste însușiri: unitatea, sfințenia, catolicitatea și
apostolicitatea, descoperă natura și scopul Bisericii, definind clar și precis Biserica dreptmăritoare a lui Hristos,
înfățișând-o drept comunitate euaristic-harismatică și instituție divino-umană, diferită de orice comunitate sau
instituție pur omenească” (trad. n.).
10
perspectivă eshatologică, în care are loc continua înnoire a credincioşilor prin lucrarea
Duhului Sfânt, precum și rolul rugăciunii şi al virtuţilor în viața credincioşilor ce realizează
prin sinergie și deșertare de sine – pocăință – o relația vie dintre Duhul Sfânt și persoana
umană, având ca scop unirea cu Preasfânta Treime și îndumnezeirea omului în lumina cea
neînserată a zilei a opta.

Concluzii generale

Fiul lui Dumnezeu a primit a Se înomeni de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria
revelând taina lui Dumnezeu cea din veac ascunsă, 30 primind a pătimi pentru mântuirea noastră
chiar moartea pe Cruce, înălțându-Se la dreapta lui Dumnezeu Tatăl și trimițându-ne de la
Dumnezeu Tatăl pe Duhul Său cel Sfânt, care ne face cunoscut toate cele ale Domnului nostru
Iisus Hristos.31 Astfel, revelația s-a împlinit prin Domnul nostru Iisus Hristos și s-a descoperit
minții omenești prin lucrarea Duhului Sfânt, Care ia din cele ale Fiului Înomenit și dăruiește
spre folosință tuturor celor ce împlinesc voia lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere este
imposibil de a descoperi ceva nou în istoria mântuirii sub aspect general, ci putem descoperi
doar personal, experiind în propria viață “ceea ce s-a crezut pretutindeni, totdeauna și de toți”,32
învățături de credință pe care altfel mintea omenească nu le-ar fi cunoscut și împropriat fără de
experierea vieții Bisericii prin mijlocirea harului necreat și prin curăția și luminarea minții până
la contemplarea lui Dumnezeu prin actul sinergic. Este demn de subliniat, de asemenea, că deși
Persoanele Preasfintei Treimi S-au revelat persoanelor umane, totuși umanitatea nu este în
măsură să cunoască realitatea ființială a dumnezeirii, ci doar să deosebească 33 prin lucrările
dumnezeiești și relațiile Lor personale cu credincioșii aspecte ce țin de Persoanele, relațiile și
lucrările Lor asupra creației. Aceasta înseamnă că pot fi adevăruri revelate pe care persoana
umană le sesizează duhovnicește, dar pe care nu le poate sonda prin metode lingvistice ce țin
de rațional și de puterea creatoare literară specifică genului științific – afară de introspecții ce
riscă să eludeze trăiri personale ale experierii harului necreat ce în viața Bisericii trebuiesc

30
Coloseni 1, 26: “Taina cea din veci ascunsă neamurilor, iar acum descoperită sfinţilor Săi.”
31
Ioan 14, 26: “Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa
toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.”
32
Vincențiu din Lerini, Primul Commonitorium, I, § 2, în: Commonitorium. Despre vechimea și universalitatea
dreptei credințe împotriva nelegiutelor înnoiri ale tuturor ereticilor, Col. Apologetica, Seria Izvoare, nr. 1, trad.
din limba latină de Pr. Dr. Mircea Florin Cricovean, Ed. Doxologia, Iași, 2019, p. 77: “în Biserica Universală
trebuie să ne îngrijim cel mai mult a păstra ceea ce s-a crezut pretutindeni, totdeauna și de toți”.
33
Protopresbyter prof. univ. dr. Ioannis Romanides, Dogmatica Patristică Ortodoxă – o expunere concisă, trad.
cit., ed. cit., p. 7: “firea și energia nu sunt identificate, ci deosebite.”
11
păstrate cu smerenie în ascuns, în ascultare de părintele duhovnicesc în ce privește prezentul,
ca străluciri ale Duhului Sfânt asupra minții – apelând la nevoie însă la tezaurul depozitat în
Sfânta Scriptură, în Tradiția patristică și viața liturgică a Bisericii. Sub aceste premise teologice
demersul unei teze de doctorat în domeniul Teologie Dogmatică este bine delimitat în ce
privește limitele descoperirii gnoseologice. Astfel, prezenta teză nu și-a propus descoperirea a
ceva nou ca revelație în sine sub aspect teologic, căci nu există nimic nou “sub soare”34 din
momentul în care Domnul nostru Iisus Hristos le-a dat puterea Sfinților Apostoli să
propovăduiască adevărul de credință la toată făptura,35 în care este cuprins – prin luminarea
creatoare a minții și expunerea sintetică sub aspectul lingvistic și de organizare – conținutul
informațional al învățăturii de credință ortodoxă, precum și impactul trăirii fiecărei persoane în
ethosul Bisericii în care suntem chemați să lucrăm împreună cu harul necreat al Duhului Sfânt
pentru îndumnezeirea tuturor credincioșilor în unitatea Bisericii.
Deosebim în demersul nostru științific 3 tipuri de concluzii: de metodă, având 3
coordonate; de bibliografie și observațiile aferente; și de conținut al ideilor, sub aspect
rezumativ și de puncte cheie – sintetic, după cum urmează:

1. Concluzii asupra metodelor științifice:

A. Coordonata orizontală – reflectată în actul de sinteză al prezentei teze, datorită
întinderii consistente a subiectului dogmatic propus spre cercetare: Lucrarea Duhului Sfânt în
Biserică pentru unitatea Trupului tainic al Domnului și îndumnezeirea credincioșilor. Dacă
includem și premisele hristologice ale Introducerii, prezenta teză conține și importante
elemente de eclesiologie, pnevmatologie și soteriologie.
B. Coordonata verticală – crearea conținutului de idei ca pondere a originalității
prezentei teze este determinat de adâncimile învățăturii de credință în ce privește adevărurile
revelate ale lucrării și Persoanelor dumnezeiești. Desigur că această creație nu înseamnă
inventarea unor noi conținuturi nerevelate până acum, ci crearea unor punți de legătură între
punctele de sinteză ale tezei și unele aprofundări semiotice pe baza luminării harului Duhului
Sfânt, întrucât o teză despre Persoana și lucrarea Duhului Sfânt se impune a fi realizată într-o
relație vie cu Persoana Duhului Sfânt, prin rugăciune și asceză personală.
C. Coordonata de aprofundare a tezei evidențiată prin introspecția folosită de autor
spre analiza profunzimilor unor stări duhovnicești și de a proba prin fundamentele scripturistice

34
Ecclesiastul 1, 9: “Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este
nimic nou sub soare.”
35
Matei 28, 19: “Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh.”
12
insuflate de Duhul Sfânt sau revelate direct prin cuvintele Mântuitorului, prin mărturisirea
patristică a experierii harului necreat precum și prin tezaurul liturgic al vieții Bisericii
veridicitatea experierii lucrării Duhului Sfânt în Biserică pentru îndumnezeirea credincioșilor
și unirea lor în unitatea Trupului tainic al Domnului nostru Iisus Hristos. Tehnic vorbind,
această coordonată unește primele două, sinteza și creația, și le filtrează prin mărturisiri de
credință anterior probate în Tradiția Bisericii ca unele argumentate de sursele bibliografice ce
urmează a fi expuse.
La nivel de metodă, trebuie specificat că sinteza nu depășește granițele Tradiției
Bisericii, întrucât taina îndumnezeirii omului se cuprinde în profunzimile vieții Bisericii, ori
depășirea granițeor ei marcate prin Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură nu aprofundează, ci
separă ontologic prin erezie, pe când creația de conținut al ideilor se servește de aceste temeiuri
sursă (biblice, patristice și liturgice), fuzionând într-o sinteză creatoare prin aprofundarea
integratoare a izvoarelor biblice, patristice, liturgice și canonice.

2. Concluzii Bibliografice
În ce privește Bibliografia, aceasta este componenta științifică aflată la granița dintre
metodă și conținut ce stă la baza demersului științific, dar care permanent străjuiește la
menținerea și consolidarea structurilor de sinteză și creație prin introspecții personale validate
de temeiurile scripturistice, patristice și liturgice. În ce privește aparatul bibliografic al tezei
Lucrarea Duhului Sfânt în Biserică pentru unitatea Trupului Tainic și îndumnezeirea
credincioșilor menționăm existența unui număr de aprox. 200 (197) de izvoare bibliografice,
reprezentând surse biblice, patristice, liturgice și canonice. În ce privește literatura de
specialitate, secundară, menționăm utilizarea a 9 dicțioare și encliclopedii de specialitate, 68 de
lucrări de specialitate în volum unic, precum și 35 de studii și articole științifice. Nu lipsește
nici Bibliografia online, cuprinzând 4 surse de internet, precum și valoroasele ustensile
software, 4 la număr, care deși nu au fost semnalate punctual în teză ele au fost folosite ori de
câte ori s-a impus o confruntare filologică sau o adâncire de conținut a unui item cercetat în
prezenta lucrare.
La nivel global, teza are un număr de 460 de pagini, din care deosebim: 30 de pagini
pentru Introducere, 128 de pagini pentru Capitolul I: Biserica – Trup tainic al Domnului în
Duhul Sfânt; 84 de pagini pentru Capitolul II: Unitatea Trupului tainic al Domnului în Duhul
Sfânt; 172 de pagini pentru Capitolul III: Trupul tainic al Domnului – „plin de Har și de
Adevăr”; 11 pagini pentru Concluziile generale, precum și 28 de pagini de Bibliografie
generală.

13
 Nu în ultimul rând am dori să scoatem în evidență încă două aspecte, considerăm
relevante: totalizând un număr de 425 (30+128+84+172+11) pagini de conținut text și 2083 de
note bibliografice, teza de doctorat are o medie de 4,90 citate per pagină; în al doilea rând de
idei vrem să subliniem că 2/3 din sursele bibliografice sunt izvoare, din care se constată în
notele bibliografice atât utilizarea lor predominantă raportat la sursele bibliografice secundare,
cât și un echilibru intern în ce privește utilizarea izvoarelor bibliografice scripturistice, patristice
și liturgice, fără a omite însă prezența surselor secundare de actualitate, precum cărțile publicate
în anii 2015-2020.

3. Concluzii de conținut al ideilor

A. Rezumativ: Prezenta lucrare evidențiază soteriologic vocația credincioșilor de a
ajunge la îndumnezeire printr-o permanentă legătură sinergică cu Persoana și lucrarea Duhului
Sfânt – specific pnevmatologiei – evidențiind 3 principii eclesiologice ce decurg cu necesitate
din perspectiva îndumnezeirii în unitatea Trupului tainic al Domnului nostru Iisus Hristos: 1)
Constituția tainică a Bisericii, 2) Unitatea Bisericii și 3) Sfințenia Bisericii.
În ce privește 1) Constituția tainică a Bisericii, aceasta se bazează pe următoarele
coordonate prezentate în Introducere: a) premisele îndumnezeirii omului și respectiv în
Capitolul I al prezentei teze: b) lucrarea Preasfintei Treimi asupra Bisericii, c) întemeierea
Bisericii ca principii de existență constitutivă și d) vocația harismatică a Bisericii.
Se constată de-a lungul întregului Capitol II că 2) Unitatea Bisericii este evidențiată ca
formă externă și internă a) după chipul Preasfintei Treimi, fiind b) întemeiată prin iconomia
Mântuitorului și c) manifestată pe lucrarea Duhului Sfânt nedespărțită de cea a Domnului
nostru Iisus Hristos, în baza cărora Mântuitorul conferă d) însușirile Bisericii.
Capitolul III al tezei abordează 3) Sfințenia Bisericii ca starea înnoită prin lucrarea
Duhului Sfânt a tuturor mădularelor Trupului tainic al Domnului care se împărtășesc spre
îndumnezeire de plinătatea harului dumnezeiesc prin a) legătura tainică cu Preasfânta Treime,
b) lucrarea Duhului Sfânt prin Sfintele Taine, c) rolul semnificativ al Sfintei Liturghii și d) prin
experiența harică vie în viața personală a credincioșilor.
Biserica, ca locaș de îndumnezeire a credincioșilor are ca fundament antropologic crearea
omului după chipul lui Dumnezeu și vocația lui soteriologică de a ajunge la asemănare prin
îndumnezeire. Astfel, în ce privește 1) a) premisele îndumnezeirii omului în Biserică remarcăm
faptul că Unitatea indisolubilă dintre Hristologie și Eclesiologie prezintă legătura omogenă și
ontologică dintre Întruparea și iconomia săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos, ca Taină a
Sfintei Treimi pentru mântuirea noastră, în cadrul Bisericii, Trupul Său tainic, al cărei Cap și

14
este36. Conceptul de îndumnezeire în Vechiul Testament este o sumară trecere în revistă a
termenului de îndumnezeire în perioada vetero-testamentare, cât și impactul acestora asupra
semnificației îndumnezeirii în înțelesul biblic al îndumnezeirii la oamenii aleși ai Vechiului
Testament.37 Conceptul de îndumnezeire în Noul Testament prezintă îndumnezeirea văzută prin
prisma creștinismului, atât sub aspect biblic al Noului Testament, cât și trăsăturile caracteristice
fundamentale ale învățăturii patristice despre îndumnezeire 38. Itemul Cuvântului lui Dumnezeu
se întrupează şi îndumnezeieşte pe oameni prin Cruce și Înviere analizează planul iconomic al
Domnului nostru Iisus Hristos, începând cu Însuși Întruparea Sa, continuând cu sfintele Sale
pătimiri și se desăvârșește prin planul Său de împăcare și unire a oamenilor cu Dumnezeu prin
Învierea Sa pentru îndumnezeirea firii omenești, făcându-ne părtași Tainei Crucii și Învierii
Sale39. Deosebirea dintre Ființă și energiile necreate (Natură și har) subliniază că “dogma
fundamentală a teologiei creștine este distincția clară dintre creat și necreat, precum și faptul că
între creat și necreat nu există nici o asemănare”,40 iar participarea omului la energiile necreate
– „părtaș dumnezeieștii firi”41 arătă sumar experiența îndumnezeirii42 – darul lui Dumnezeu
pentru noi – în cadrul comunității ecleziale, a cărei unitate, Trupul lui Hristos, o lucrează și
înnoiește Duhul Sfânt.
1) b) Lucrarea Preasfintei Treimi asupra Bisericii este fundamentată pe însăși obârșia ei
în sfatul cel din veșnicie al Persoanelor dumnezeiești, lucrare a Duhului Sfânt și a Fiului lui
Dumnezeu ca mâini ale Tatălui ce continuă în planul creației începându-și chemarea
mântuitoare încă din Rai și continuă printr-o primenire a neamului omenesc și în mod special a
Pururea Fecioarei Maria pentru a putea primi în sine pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos după
căderea în păcat. Pregătirea și întemeierea Bisericii are loc însă abia după Nașterea Domnului
nostru Iisus Hristos, de către Fiul lui Dumnezeu Întrupat prin jertfa Crucii și biruința Învierii,
prin bunăvoința lui Dumnezeu Tatăl și desăvârșirea și pecetluirea harismatică a Bisericii prin
lucrarea Duhului Sfânt începând de la Cinzecime.

36
Efeseni 5, 19.
37
Norman Russel, Op. cit., trad. cit., pp. 24-123.
38
Georgios Patronos, Op. cit., trad. cit., pp. 60-72; Myrrha Lot-Borodine, La déification de l’homme selon la
doctrine des Pères grecs, Col. Orthodoxie, Ed. Cerf, Paris, 2011.
39
Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, Col. Opere Complete, nr. 4, Ed. Basilica, București,
2013, pp. 232-242, 377-442.
40
Protopresbyter prof. univ.dr. Ioannis Romanides, Teologia Patristică, trad. cit., ed. cit., p. 92.
41
2 Petru 1, 4.
42
Protopresbyter prof. univ.dr. Ioannis Romanides, Teologia Patristică, trad. cit., ed. cit., p. 94: “conceptele despre
Dumnezeu pe care le folosim, nu sunt decât mijloace de a ajuta pe cineva să-L vadă pe Dumnezeu. Atunci, când
Îl va vedea cineva pe Dumnezeu, credința și nădejdea sunt desființate și rămâne doar iubirea. ... Conceptele sunt
înlocuite atunci cu însăși vederea Celui care este iubit. Atunci omul este slăvit, adică Îl vede pe Hristos întru slavă,
și participă la slava lui Hristos. Subzistă prin intermediul participării la Dumnezeu”.
15
 Despre 1) c) întemeierea Bisericii ca principiu de existență trebuiesc amintite desigur
premisele trinitare ale instituirii Bisericii precum și elementele sale constitutive în Duhul Sfânt:
comuniunea eclezială a credincioșilor în Hristos și în Duhul Sfânt, catolicitatea ca extindere a
Trupului tainic al Domnului nostru Iisus Hristos și unirea tuturor mădularelor Bisericii în jurul
Capului ei, Iisus Hristos ce le menține în unitate prin lucrarea Duhului Sfânt.
1) d) Vocația harismatică a Bisericii prezintă evenimentul istoric al Cinzecimii drept
început al lucrării permanente a Duhului Sfânt în Biserică în care harismele și sfințenia Duhului
Sfânt, precum și slujirile întreite conferite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos devin parte
integrantă a vieții Bisericii sub aspectul diversității harismelor și slujirilor întreite în unitatea
plinătății harului.
2) Unitatea Bisericii derivă din “comuniunea Trupului tainic al Domnului cu Dumnezeu
în cel mai real sens, fără să se confunde însă cu existența teologică a Sfintei Treimi”, 43 de aceea
unitatea Bisericii este strâns legată de lucrarea și relațiile Persoanelor Preasfintei Treimi și
generează reflexe caracteristice 2) a) după chipul Preasfintei Treimi, precum perihoreza,
unitatea și comuniunea tuturor mădularelor Trupului tainic al Domnului întreolaltă și toate
dimpreună cu Preasfânta Treime, după cum Biserica se identifică în lucrare după chipul lucrării
nu ființei Treimii, de la Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt, ca prelungire și continuitate a lucrării
Persoanelor Preasfintei Treimi în lume pentru îndumnezeirea credincioșilor. Dar relația
ontologic constitutivă a Bisericii cu Fiul lui Dumnezeu Întrupat nu este una care se desfășoară
doar în raport cu Sfânta Treime, ci și cu propria constituție divino-umană a Domnului nostru
Iisus Hristos identificându-se cu Însuși Trupul tainic – fără a se confunda cu cel fizic zămislit
din Pururea Fecioara Maria – fiind 2) b) întemeiată prin iconomia Mântuitorului Iisus Hristos,
Care prin jertfa Crucii și taina Învierii Sale conferă Bisericii puterea biruinței morții 44 și
dăruiește după Înălțare pe Duhul Sfânt, Care la Cinzecime se pogoară asupra întregului Trup
tainic și desăvârșește adunarea credincioșilor pecetluind-o harismatic rămânând permenant
alături de Sfânta Biserică în care Se 2) c) manifestată lucrarea Sa pentru îndumnezeirea
credincioșilor. Însă lucrarea Duhului Sfânt prin harul necreat este comună și nedespărțită Fiului
lui Dumnezeu Înomenit, Care Cap fiind Bisericii conferă intern 2) d) însușirile Bisericii:
apostolicitatea ca factor de unitate și de succesiune apostolică și legătură cu Sine în Biserică,
precum și sobornicitatea ca plinătate a Bisericii în care fiecare mădular al Trupului tainic al
Domnului își păstrează specificitatea diversității în comuniunea personală cu Dumnezeu, prin

43
Lucian Zenoviu Bot, Dinamica unității ecleziale. Comuniunea și comunitățile, Ed. Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca, 2017, p. 383.
44
Matei 16, 18: “Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o
vor birui.”
16
lucrarea sinergică, unindu-se în același timp cu Dumnezeu prin asemănarea lucrării și rămând
totodată om după fire, sfințit și uniți cu toții dimpreună pentru a pregusta Împărăția cerurilor
încă din timpul liturgic al vieții Bisericii.
3) Sfințenia Bisericii este conferită atât de Capul ei, Iisus Hristos ce rămâne în permanentă
comuniune cu toate mădularele Trupului Său tainic printr-un chip perihoretic al împărtășirii
darurilor fiecărui credincios întreolaltă, cât și de Duhul Sfânt, Cel ce coboară peste Trupul tainic
al Domnului la Cinzecime așa cum a coborât încă de la Întrupare peste trupul Mântuitorului
nostru Iisus Hristos. Aceasta este în fapt 3) a) legătura harică cu Preasfânta Treime – prin
energiile necreate specific manifestate de Fiul lui Dumnezeu Înomenit și Duhul Sfânt și prin
propriile Lor relații personale întreolaltă și dimpreună cu toate mădularele Bisericii în unitatea
Trupului tainic al Domnului, conferindu-i sfințenie prin lucrările necreate și ontologic prin
constituția divino-umană a Capului ei și desăvârșirea de la Cinzecime. De altfel, Fiul lui
Dumnezeu Se smerește pe Sine deșertându-Se de slava Sa, primind la înviere sfințirea trupului
de la Dumnezeu Tatăl în Duhul Sfânt, ceea ce denotă că modul prin care și Biserica își primește
puterea sfințitoare de la Hristos-Dumnezeu este tot în Duhul Sfânt prin bunăvoința Tatălui de a
dărui firii omenești slava îndumnezeirii de-a dreapta Sa prin participare și nu prin ființare. Dar
această participare a Bisericii la sfințenie are loc prin 3) b) lucrarea Duhului Sfânt prin Sfintele
Taine unind pe neofit cu Dumnezeu prin moartea și învierea cu Hristos în Taina Sfântului Botez,
dăruind și pecetluind darurile Sale fiecărui credincios consfințindu-l drept seminție
împărătească cu slujire arhierească și vocație învățătorească într-un mod propriu capacităților
sale de a primi și rodi această întreită slujire prin propria nevoință unită cu ajutorul harului
necreat dat prin harismele duhovnicești. Însă toate darurile Duhului Sfânt copleșesc înaintea
Darului sfințit și sfințitor prin Sine ca Jertfă și Jertfitor, Domnul nostru Iisus Hristos, dăruit în
Sfânta Euharistie tot prin lucrarea Duhului Sfânt asistată de rugăciunile întregii Biserici
înmănunchiate și înălțate spre consfințire a darurilor de pâine și vin în Însuși Trupul și Sângele
Mântuitorului Hristos de un proestos sfințit prin Taina Hristoniei, în unitate de viețuire liturgică
și comuniune euharistică cu toate mădularele Bisericii în ceea ce înseamnă 3) c) rolul Sfintei
Liturghii în lucrarea Duhului Sfânt pentru îndumnezeirea credincioșilor. Desigur, prin Taina
Spovedaniei, a Sfântului Maslu, a Cununiei – unirea in care doi devin una – și a Hirotoniei,
credinciosul primește sporire darurilor Duhului Sfânt prin puterea înnoită a lui Hristos de către
Duhul Sfânt de a birui starea de păcat și a rodi darurile Duhului Sfânt primite încă de la
Mirungere spre îndumnezeirea noastră și a aproapelui, lucrare fără de care nu putem moșteni
viața veșnică decât în starea de comuniunea, proprie lucrării sinergice, și nu în individualitate.

17
 Nu în ultimul rând, 3) d) prin experiența harică vie în viața personală a credincioșilor,
lucrarea Duhului Sfânt este transparentă și roditoare tuturor creștinilor atât în viața personală,
cât mai ales în viața liturgică a Bisericii și în viețuirea ascetică lăuntrică, prin care persoana
umană intră într-o relație vie cu Duhul Sfânt în stare de rugăciune și de practicare a virtuților
creștine ca lucrări proprii credinciosului spre unirea cu Dumnezeu și îndumnezeirea personală.
Urcând treptele urcușului duhovnicesc “de mână” cu Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Întrupat și
Duhul Sfânt fiind Mâini neîncetat lucrătoare ale lui Dumnezeu Tatăl45 în Trupul tainic al
Domnului nostru Iisus Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt de curăție, luminare și îndumnezeire
a credincioșilor. Nu putem să ne unim cu Dumnezeu decât prin unirea în lucrarea de iubire a
aproapelui în Biserică, și prin firea comună îndumnezeită ridicată la slava dumnezeirii în
lucrarea de iubire a Aproapelui în Preasfânta Treime, prin vederea luminii dumnezeiești în stare
de smerenie – odihna sufletelor în starea de vedere a lui Dumnezeu – și pregustarea Împărăției
lui Dumnezeu încă din această viață prin vederea mai înainte de vedere spre ziua a opta, ca
rodire a începutului îndumnezeirii noastre continue ca odihnă în odihna lucrătoare a lui
Dumnezeu prin lucrarea necreată a Duhului Sfânt.

B. Sintetic: În ce privește 3) concluziile de conținut al idelor suntem datori a

desprinde B. sintetic câteva punctele cheie ce se configurează drept încheieturile acestei teze
prin evidențierea următoarelor aspecte:
a) Conținutul tezei se sprijină pe metodele științifice abordate, iar metodele utilizate
crează conținut sintetizator al unor teme tratate individual, acum unite ca tematică în prezenta
teză
b) Realizarea acestei teze este o necesitate datorită numărului restrâns de lucrări ce
prezintă cumulat importanța lucrării Persoanei Duhului Sfânt în Biserică nedespărțit de lucrarea
mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu Înomenit și modul concret în care credincioșii ajung la
îndumnezeire în unitatea comuniunii ecleziale ca Trup tainic al Domnului nostru Iisus Hristos,
prin prezentarea Persoanei Duhului Sfânt și a lucrării Sale în Biserică și în raport de permanentă
nedespărțire cu celelalte Persoane ale Preasfintei Treimi. În acest sens, în acord cu părintele
Dumitru Stăniloae, lucrarea Persoanelor Sfintei Treimi asupra persoanelor umane este

45
Ioan 5, 17: “Dar Iisus le-a răspuns: Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez.”
18
oglindirea perihorezei relațiilor intra-treimice, 46 astfel, nu numai că relația omului cu
Dumnezeu este una perihoretică, ci și împărtășirea de darurile Duhului Sfânt. 47
c) Deși omul este o creație a lui Dumnezeu, aceasta nu ar însemna că omul este o
simplă proprietate ca obiect în mâna unui Dumnezeu autoritar și izolat într-un panteon al
autosuficienței, ci tocmai temeiul iubirii nemărginite și dialogale a lui Dumnezeu față de
persoană umană purtătoare de viață după chipul lui Dumnezeu este și garantul unei împreună-
lucrări a omului cu Dumnezeu. Izvorul iubirii dumnezeiești creatoare și nepărtinitoare este cel
ce arată pe om ca insuficient sieși pentru desăvârșire, însă în același timp imposibil de rămas în
veșnicie fără raportarea la Dumnezeu ca o Treime de Persoane împreună cu Care să fie în
deplină comuniune, dar și cinstire față de divinitate, ca subiect participativ.48
d) Numai apropierea lui Dumnezeu de noi, atât în mod antropologic, cât și istoric
ontologic prin Înomenire, poate conduce la realizarea îndumnezeirii noastre. Noi, creația Sa,
suntem chemați să devenim fii ai lui Dumnezeu și să moștenim Împărăția Sa prin împlinirea
poruncilor dumnezeiești într-o stare de continuă pocăință. 49 Urcușul duhovnicesc al omului spre
unirea cu Dumnezeu se realizează gradat, asemenea treptelor unor scări la capătul cărora se află
destinația eshatologică a îndumnezeirii. 50
e) Lucrarea Duhului Sfânt prin Sfintele Taine și direct personală generează înnoirea
continuă a Trupului tainic al Domnului nostru Iisus Hristos ca pnevmatizare și îndumnezeire
internă a întregii Biserici și desăvârșește în fiecare credincios o conștiință dogmatică a vieții
liturgice comunitare și personale în Biserică.

46
Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, în: Sfântul Atanasie cel Mare, Epistola întâi către Serapion, Episcop
de Thmuis, împotriva celor care hulesc și spun că Duhul Sfânt este creatură, § IX, în: trad. cit., ed. cit., nota 18b,
p. 45.
47
† Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Divino-umanitatea lui Hristos și îndumnezeirea omului în
gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul, ed. cit., p. 291: „Întrepătrunderea sau perihoreza reciprocă a omului cu
Dumnezeu nu are ca fundament identitatea de fire – ca în cazul Persoanelor Sfintei Treimi –, nici identitatea de
ipostas – ca în cazul celor două firi ale lui Hristos. Este o întrepătrundere de iubire, de dar reciproc, de întâmpinare
mutuală. Este vorba de un schimb bun conform căruia omul este îndumnezeit prin pătrunderea energiilor
dumnezeiești în străfundul ființei sale. Dumnezeu este înomenit din iubire pentru om și prin voința de a lucra
pururea în toți taina Întrupării Sale.”
48
Keisch V., The biblical understanding of Man, în: GOTR, Anul XX (1975), Nr. 1-2, p. 9: “Omul este creat de
Dumnezeu și pentru aceasta Îi aparține. El ne-a făcut și a luat inițiativa în a stabili un legământ cu omul, ce
presupune fidelitate și supunere. Aceasta înseamnă că potrivit Sfintei Scripturi omul nu poate să existe prin sine
însuși și nici nu-și poate împlini prin propriile puteri destinația. Dumnezeu nu este numai Ziditorul omului, este și
Izbăvitorul și Desăvârșitorul lui.”
49
Georgios Patronos, Op. cit., trad. cit., ed. cit., p. 53: „Conceptele de înfiere dumnezeiască (Romani 8, 15; Romani
8, 23) și de moștenire a Împărăției lui Dumnezeu (Galateni 4, 5; 4, 7) presupun un întreg proces de evoluție
duhovnicească a omului către desăvârșire și îndumnezeire... Răspunsul lui Dumnezeu la pocăința omului și la
atitudinea lui deschisă, pozitivă, față de poruncile dumnezeiești vine prin trimiterea mântuitoare a Fiului Unului-
Născut, după cum accentuează Evanghelistul Ioan, pentru a se realiza și înfierea omului și intrarea lui în viața
veșnică (Ioan 3, 15)”.
50
Ibidem: „Parcursul omului «din slavă în slavă» (2 Corinteni 3, 18) este și un urcuș pe vârful cel mai înalt nu
numai al unei simple desăvârșiri naturale, ci mai ales la capătul atât de dorit al îndumnezeiri eshatologice”.
19
 f) Împortanța acordată Sfintei Liturghii în ce privește lucrarea îndumnezeirii
omului este dată de Sfânta Euharistie prin împărtășirea căreia care omul se înalță la demnitatea
de a-L numi pe Dumnezeu Tată în comuniunea euharistică a comunității harismatice, în care
împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului reprezintă dialogul și unirea maximă cu
Dumnezeu.
g) Îndumnezeirea este astfel lucrarea de înnoire continuă de către Duhul Sfânt a
tuturor puterilor naturale primite la creație în firea omului și împrospătarea tuturor energiilor
necreate împărtășite omului prin Sfintele Taine, prin relația directă și personală cu Duhul Sfânt
și prin rodirea darurilor Sale.
h) Împărtășirea umană de lucrarea dumnezeiască implică așadar împărtășirea de
Persoana Duhului Sfânt, de Persoana lui Dumnezeu Tatăl și totodată împărtășirea de Persoana
Domnului nostru Iisus Hristos, egal în ființare cu Duhul și cu Tatăl, ce lucrează în comun cu
Duhul Sfânt față de umanitate și Îi este propriu Acestuia în comuniunea intra-trinitară.51
i) Biserica devine prezența Împărăției lui Dumnezeu în Trupul tainic al Domnului
nostru Iisus Hristos începând de la Cinzecime, prin revărsarea harului necreat al Duhului Sfânt52
asupra tuturor credincioșilor.
j) Prin lupta ascetică a smereniei, fiecare credincios primește o stare harismatică
prin care se golește de sine pentru a-i face loc în inimă lui Dumnezeu Fiul și Duhului Sfânt,
precum și lucrării harului necreat prin pătimirea celor dumnezeiești ce aduc cuvântarea despre
Dumnezeu prin cunoașterea cu mintea a tainei Sale din veac – există o singură taină: taina
credinței în care Biserica este unirea reală, continuă și desăvârșită dintre om și Dumnezeu:
îndumnezeirea.
k) Omul, dobândind smerenia lui Hristos – care este haina dumnezeiască cu care
ne îmbrăcăm de la Botez și care suntem datori să o purtăm și să o înnoim permanent prin
Sfintele Taine – devine biserică în care se sălășluiește toată plinătatea dumnezeirii printr-o
necontenită stare de rugăciune și de lărgire a inimii pentru ceilalți.
Credinciosul, fiind el însuși lucrarea lui Dumnezeu,53 prin lucrarea Duhului Sfânt începe
urcușul duhovnicesc spre îndumnezeire pornind de la starea lui Adam și coborând în iadul
lăuntric, unde nu mai este moarte, biruie deznădejdea prin puterea Crucii și taina Învierii cu

51
Didim din Alexandria (cel Orb), Despre Duhul Sfânt, Partea a III – a, §§ 39-40, în: trad. cit., ed. cit., p. 140.
52
Arhim. Emilianos Simonopetritul, Sfântul Duh, în: Col. cit, vol. 6, trad. cit., ed. cit., p. 143.
53
Nu s-a zis “Să fie” omul, ci “Să facem om”: “Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi după asemănarea
Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ
şi tot pământul!»” (Facerea 1, 26). Așadar omul este însăși lucrarea directă și personală a lui Dumnezeu Treime
de Persoane. Aceasta arată că omul dintru început a fost făcut spre comuniune și relație personală cu Preasfânta
Treime prin însăși mijlocirea dată de lucrarea necreată a harului dumnezeiesc.
20
Hristos ajungând la starea lui Hristos, Care îi cuprinde “pe toți și pe toate” în Trupul Său tainic,
prin unirea tainică dar reală prin Sfânta Euharistie nu doar cu Duhul Sfânt coborât la epicleză
și peste noi,54 cu Hristos prin Trupul și Sângele Său îndumnezeitor, ci și “unii cu alții” exact ca
la Rusalii, întrucât Sfânta Liturghie este praznicul evenimentului Cinzecimii reactualizat la
nivel personal și comunitar în plinătatea Trupului tainic al Domnului nostru Iisus Hristos, ca
taină a îndumnezeirii în unitate și comuniune prin cele două mișcări complementare și
unificatoare de înălțare spre sfințire și de coborâre spre înnoire a tuturor mădularelor Bisericii55
spre îndumnezeirea lor prin lucrarea permanentă a Duhului Sfânt în unitatea Trupului tainic al
Domnului nostru Iisus Hristos în care experiența transfiguratoare a experierii harului necreat
resprezintă actul sinergic în forma în care îndumnezeirea nu mai poate fi pierdută, fiind darul
lui Dumnezeu pentru om în veșnicia Împărăției Cerurilor 56.

54
Rugăciunea Epiclezei, în: Liturghier, ed. cit., p. 176: „Încă, aducem Ţie această slujire cuvântătoare şi fără de
sânge şi Te chemăm şi Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite pe Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste
aceste Daruri, ce sunt puse înainte.”
55
Pr. Ioan Bădiliță, Dumnezeiasca Litughie, misiune eclezială și mărturisire de credință, Col. Episteme, Ed.
Doxologia, Iași, 2016, p. 448: “Nimic nu revelează mai bine relația dintre plinătatea Bisericii și misiunea ei decât
Euharistia. … există două mișcări complementare în Liturghia euharistică: cea a înălțării (anabasis) și cea a
reîntoarcerii (katabasis) în lume. … Iar apoi, chiar în momentul atingerii și consumării acelei stări de plenitudine
la opățul Domnului în Împărăția Sa, când am făcut experiența luminii celei adevărate și ne-am împărtășit de slava
Duhului ceresc, chiar atunci începe întoarcerea în lume”.
56
Jean-Claude Larchet, Viața liturgică, trad. din limba franceză de Felicia Dumas, Ed. Doxologia, Iași, 2017, p.
229: “Sfânta Liturghie arată și face prezentă pe pământ Împărăția cerurilor care, desigur, în desăvârșirea ei, este o
realitate eshatologică, dar care este totuși prezentă deja în mijlocul nostru, după cum ne spune Mântuitorul Hristos
(Luca 17, 21: «Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru».)”.
21
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. IZVOARE:
1. *, Arhieraticon, Ed. IBMBOR, București, 1993.
2. *, Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1988.
3. *, Canonul 4 al Sinodului I Ecumenic, în: Canoanele Biseircii Ortodoxe, ed.
bilingvă, studiu introd., introd., note și trad. de Răzvan Perșa, Ed. Basilica, București, 2018.
4. *, Canonul 8 al Sinodului I Ecumenic, în: Canoanele Biseircii Ortodoxe, ed.
bilingvă, studiu introd., introd., note și trad. de Răzvan Perșa, Ed. Basilica, București, 2018.
5. *, Ceaslov, Ed. IBMBOR, București, 2001.
6. *, Expunerea (de credință) a celor 150 de Părinți (Crezul sau Simbolul de
credință niceo-constantinopolitan), în: Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade
Ecumenice, Pr. Sorin Șelaru (coord.), trad. de Drd. George Gherga, Ed. Basilica, București,
2018.
7. *, Expunerea (de credință) a celor 318 de Părinți (Crezul sau Simbolul de
credință niceean), în: Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice, Pr. Sorin
Șelaru (coord.), trad. de Drd. George Gherga, Ed. Basilica, București, 2018.
8. *, Învățătura celor doisprezece Sfinți Apostoli (Didahia), IX, § 4, în: Col. PSB,
vol. 1: Scrierile Părinților Apostolici, trad., note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
EIBMBOR, București, 1979.
9. *, Liturghier cuprinzând Vecernia, Utrenia, Dumnezeieştile Liturghii ale
Sfinţilor: Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, Grigorie Dialogul (a Darurilor mai înainte
sfinţite), Rânduiala Sfintei Împărtăşiri şi alte rugăciuni de trebuinţă, Ed. IBMBOR, Bucureşti,
2012.
10. *, Molitfelnic, Ed. IBMBOR, București, 2013.
11. *, Penticostar, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1999.
12. CLEMENT ALEXANDRINUL, Stromata a VII – a, Cap. XVII, § 107.5, în: Col.
PSB, vol. 5: Scrieri, partea a II-a, trad., cuvânt înainte, note și indici de Pr. Dumitru Fecioru,
Ed. IBMBOR, București, 1982.
13. IDEM, Στρωματεων Εβδομοσ, XVII, § 107.5, în: Clemens Alexandrinus,
Stromata Buch VII und VIII. Excerpta ex Theodoto – Eclogae Propheticae. Quis dives salvetur
- Fragmente, Col. Die griechischen christlichen Schriftsteller [GCS], vol. 17, O. Stählin, L.
Früchtel și U. Treu (ed.), Ed. Akademie­Verlag, Berlin, 1970.

22
 14. CUVIOSUL NICHITA STITHATUL, Cele 300 de capete despre făptuire,
despre fire și despre cunoștință. Suta a treia a capetelor naturale, despre curăția minții, trad.
de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în: Col. Filocalia, vol. 6, Ed. IBMBOR, București, 2011.
15. DIDIM DIN ALEXANDRIA, Despre Duhul Sfânt, studiu introd., trad. și note
de Pr. Vasile Răducă, Ed. Sophia, București, 2001.
16. IDEM, De Spiritu Sancto, în: Col. PL, vol. 23, col. 145AB.
17. FERICITUL AUGUSTIN, Mărturisiri, Cartea I, § III, (3), în: Col. PSB, vol. 64:
Scrieri alese, partea I, Confessiones/Mărturisiri, traducere și indici Nicolae Barbu, introd. și
note Pr. Ioan Rămureanu, Ed. IBMBOR, București, 1985.
18. FOTIE AL CONSTANTINOPOLULUI, Cuvântul patriarhului Fotie despre
mistagogia Duhului Sfânt, trad. de Oana Comana, în: Mistagogia Duhului Sfânt. Exegeze la
Evanghelii, Col. Tradiția creștină, vol. 15, Ed. Polirom, Iași, 2013.
19. IDEM, Κατὰ τῶν τῆς παλαιᾶς Ῥώμης ὅτι ἐκ τοῦ Πατρὸς μόνον ἐκπορεύεται τὸ
Πνεῦμα τὸ ἅγιον, § 85, în: Photius Constantinopolitanus Patriarcha, De Spiritu Sancti
mystagogia liber, Col. PG, vol. 102, col. 373B.
20. MARCU ASCETUL, Despre cei ce-şi închipuie că se îndreptățesc din fapte, în
226 de capete, trad. de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, în: Col. Filocalia, vol. 1, Ed.
IBMBOR, București, 2008.
21. SFÂNTUL AMBROZIE, Despre Duhul Sfânt, trad., introd și studiu introd. de
Pr. Dr. Vasile Răducă, Edit. Anastasia, București, 1997.
22. IDEM, De Spiritu Sancto, III, 7, § 44, în: Ambrosius Mediolanensis, Sancti
Ambrosii Opera. Pars Nona, De Spiritu Sancto. Libri Tres. De Incarnationis Dominicae
Sacramento, Col. Corpus Scriptorul Ecclesiasticorum Latinorum [CSEL], vol. 79, Seria: Sancti
Ambrosii Opera, t. 9, Otto Faller (ed.), Ed. Hoelder-Pichler-Tempsky, Vindobonae, 1964.
23. SFÂNTUL ATANASIE CEL MARE, Epistola întâi către Serapion, Episcop de
Thmuis, împotriva celor care hulesc și spun că Duhul Sfânt este creatură, trad. din limba greacă
veche de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, în: Epistole și Viața Cuviosului Părintelui
nostru Antonie, Edit. IMBOR, București, 2010.
24. IDEM, Epistula I ad Serapionem, § 31, 14-19, în: Col. PG, vol. 26, col. 601AB.
25. IDEM, Ἐπιστολὴ πρὸσ Σεραπίωνα ἐπίσκοπον περὶ τοῦ ἁγιου πνεῦματος, Col.
Athanasius Werke. Die Dogmatischen Schriften, vol. 1, t. 4: Epistulae I-IV ad Serapionem,
Kyriakos Savvidis (ed.), Ed. Walter de Gruyter, Berlin / New York, 2010.

23
 26. IDEM, Despre Sfântul Duh, către același Episcop Serapion, trad. din limba
greacă veche de Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, în: Epistole și Viața Cuviosului
Părintelui nostru Antonie, Edit. IMBOR, București, 2010.
27. SFÂNTUL CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Comentariu la Evanghelia Sfântului
Ioan, trad. de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în: Col. PSB, vol. 41: Scrieri – Partea a IV-a, , în:
Col. PSB, vol. 41, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000.
28. IDEM, Închinare în Duh şi adevăr, Cartea a IX – a: “Despre cortul sfint, care a
fost chipul (tipul) Biserlcii lui Hristos”, în: Col. PSB, vol. 38: Scrieri, partea I, Închinarea și
slujirea în duh și adevăr, trad., introd. și note Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. EIBMBOR, București,
1991
29. IDEM, Despre Sfânta Treime, în: Col. PSB, vol. 40: Scrieri, partea a III-a,
Despre Sfânta Treime, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. EIBMBOR, București,
1994.
30. IDEM, Glafire la Facere, Cartea a III – a, § 8, în: Col. PSB, vol. 39: Scrieri,
partea a II-a, Glafire, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București,
1992.
31. IDEM, De Sancta Trinitate Dialogi I-VII, VII, în: Col. PG, vol. 75, col. 1089D.
32. IDEM, De Sacrosancta Trinitate liber, 6, în: Col. PG, vol. 77, col. 1129B.
33. IDEM, Περὶ ἁγίας τε καὶ ὁμοουσίου Τριάδος, VII, în: Cyrille d'Alexandrie,
Dialogues sur la Trinité, Col. Sources chrétiennes, vol. 246, G.M. de Durand (ed.), Ed. Du
Cerf, Paris, 1978.
34. SFÂNTUL CHIRIL AL IERUSALIMULUI, Cateheze baptismale, XVIII, 23,
în: Cateheze, trad. din limba greacă și note de Preotul profesor Dumitru Fecioru Ed. IBMBOR,
București, 2003.
35. SFÂNTUL CIPRIAN AL CARTAGINEI, Despre unitatea Bisericii ecumenice,
în: Col. PSB, vol. 3: Apologeți de limbă latină, trad. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu,
Paul Papadopol, David Popescu, introd., note și indici Nicolae Chițescu, Ed. IBMBOR,
București, 1981.
36. IDEM, Epistole, LXVI, 8, 3, în: Sfântul Ciprian al Cartaginei, Scrisori, trad. din
limba latină de prof. Ion Diaconescu și prof Ovidiu Pop, Ed. Sophia, București, 2011.
37. SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, Marele cuvânt catehetic sau despre
învățământul religios, 4, în: Col. PSB, vol. 30: Scrieri, partea a II-a, Scrieri exegetice,
Dogmatico-polemice și morale, trad. și note Pr. Teodor Bodogae, Ed. IBMBOR, București,
1998.

24
 38. IDEM, Oratio catechetica magna / Γρηγοριου Επισκοπου Νυσσησ, Λογοσ Κα
Τηχητικοσ, în: Col. Gregorii Nysseni Opera [GNO], Seria: Opera Dogmatica Minora, Pars IV,
Ekkehardus Mühlenberg (ed.), vol. 3, t. 4, Ed. Brill, Leiden, New York / Köln, 1996.
39. IDEM, Contra Eunomium, III, 5, § 13, în: Gregory of Nyssa, Contra Eunomium
III. An English Translation with Commentary and Supporting Studies. Proceedings of the 12th
international colloquium on Gregory of Nyssa (leuven, 14–17 september 2010), Johan Leemans
& Matthieu Cassin (ed.), Col. Supplements to Vigiliae Christianae [VCS], vol. 124, Ed. Brill,
Leiden / Boston, 2014.
40. IDEM, Κατα Ευνομιου του τριτου λογου. Τομοσ Υ, III, Cap. 5, § 13, în: Gregorii
Nysseni, Contra Eunomium Librum III. Et refutationem confessionis Eunomii continens, Col.
Gregorii Nysseni Opera, W. Jaeger (ed.), vol. 2, Ed. Brill, Leiden, 1960.
41. IDEM, Împotriva lui Eunomie, Cuvântul al V – lea, trad. de ierom. L. Carp, Ed.
Crigarux, Piatra Neamţ, 2007.
42. IDEM, Despre Rugăciunea Domnească, Cuvântul III, în: Col. PSB, vol. 29:
Scrieri, partea I, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Pr. Ioan Buga, note Pr. Dumitru Stăniloae, indice
Pr. Ioan Buga, Ed. EIBMBOR, București, 1982.
43. SFÂNTUL GRIGORIE PALAMA, Cuvânt despre împărtășirea dumnezeiască
și îndumnezeire, [trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae], în: Col. Filocalia, vol. 7, [Ed.
IBMBOR, București, 2013.
44. IDEM, Tomul Aghioritic, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în: Col.
Filocalia, vol. 7, Ed. IBMBOR, București, 2013.
45. SFÂNTUL GRIGORIE TEOLOGUL, La Cinzecime, în: Gregoire de Nazianze,
Discours 38-41, Col. Sources Chretiennes, vol. 358, Paul Gallay (ed.), Ed. Du Cerf, Paris, 1990.
46. IDEM, In Pentecostem, § 11, în: Col. PG, vol. 36, col. 443B.
47. IDEM, Discours 38-41, Col. Sources Chretiennes, vol. 358, Paul Gallay (ed.),
Ed. Du Cerf, Paris, 1990.
48. IDEM, Cuvântarea a cincea despre Dumnezeu (Despre Sfântul Duh), XXIX, în:
“Taina m-a uns”, ed. a II –a, trad. de pr. Gheorghe Tilea, Ed. Herald, București, 2004.
49. IDEM, De Spiritu Sancto (Orationes 31), § 29, în: Gregoire de Nazianze,
Discours 27-11 (Discours Theologique), Col. Sources Chretiennes, vol. 250, Paul Gallay (ed.),
Ed. Du Cerf, Paris, 1978.
50. SFÂNTUL IGNATIE TEOFORUL, Către Smirneni, § VIII, 2, în: Col. PSB, vol.
1: Scrierile Părinților Apostolici, trad., note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR,
București, 1979.

25
 51. SFÂNTUL IOAN CASIAN, Aşezămintele mănăstireşti, Cartea a VI-a, § 18, în:
Col. PSB, vol. 57: Scrieri alese, Așezămintele mânăstirești, Convorbiri duhovnicești, trad.
Vasile Cojocaru, David Popescu, prefață, studiu introductiv și note de Nicolae Chițescu, Ed.
IBMBOR, București, 1990
52. SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, Ἔκδοσις ἀκριβὴς τῆς ὀρθοδόξου πίστεως.,
Expositio Fidei, Cartea I, § 7, în: Col. Patristische Texte und Studien, vol. 12, Seria: Die
Schriften des Johannes von Damaskos, vol. 2, Bonifatius Kotter (ed.), Ed. Walter de Gruyter,
Berlin / New York, 1973.
53. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Omilia XXXII, § VI, în: Col. PSB, vol. 23:
Scrieri, partea a III-a, Omilii la Matei, trad., introd., note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, Ed.
IBMBOR, București, 1994.
54. IDEM, Omilii, 1 Corinteni, XXXI. 1-3, în: Tâlcuire la Epistola întâi către
Corinteni, trad. Arhim. Theodosie Atanasiu, Ed. Soccec, Iaşi, 1908.
55. SFÂNTUL IRINEU DE LYON, Împotriva ereziilor, Cartea a III – a, § 24.1,
trad. din limba greacă veche de Petru Molodeț, Ed. IBMBOR, București, 2018.
56. IDEM, Împotriva ereziilor, Cartea I, § 10.1, trad. din limba greacă veche de Petru
Molodeț, Ed. IBMBOR, București, 2017.
57. IDEM, Aduersus haereses seu Detectio et euersio falso cognominatae Gnoseos,
Liber IV, § 4, în: Irénée de Lyon, Contre Les Hérésies. Livre IV, Adelin Rousseau (ed.), trad.
de Bertrand Bemmerdinger, Louis Dovtreleau și Charles Mercier, Col. Sources Chretiennes,
vol. 100, t. 2, Ed. Du Cerf, Paris, 1965
58. SFÂNTUL ISAAC SIRUL, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul XLIII: Despre
păzirea și ferirea de cei moleșiți și leneși. Și că din apropierea de ei se fac stăpâne pe om lenea
și moleșeala și el se umple de toată patima. Despre trebuința de a se păzi pe sine de apropierea
celor tineri, ca să nu se spurce mintea de gânduri de desfânare, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae, în: Col. Filocalia, vol. 10, Ed. IBMBOR, București, 2015.
59. SFÂNTUL MACARIE EGIPTEANUL, Alte şapte omilii, „Cuvânt despre
iubire”, în: Col. PSB, vol. 34: Scrieri, Omilii duhovnicești, trad. Pr. Prof. Dr. Constantin
Cornițescu, Ed. IBMBOR, București, 1992.
60. SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL, Mistagogia, trad., introd și note de
Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 2017.
61. IDEM, Răspunsuri către Talasie, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în:
Col. Filocalia, vol. 3, Ed. IBMBOR, București, 2009.

26
 62. IDEM, Cuvânt ascetic. Prin întrebări și răspunsuri: Fratele - Bătrânul, trad. de
Preotul Profesor Dr. Dumitru Stăniloae, în: Col. Filocalia, vol. 2, Ed. IBMBOR, București,
2008.
63. IDEM, Quaestiones ad Thalassium, § LX: Sicut agni immaculati et
incontaminati Christi, precogniti quIDEM ante constitutionem mundi, manifestati uero in
nouissimis temporibus propter nos. A quo precogniti?, în: Maximi Confessoris, Quaestiones ad
Thalassium, t. 2: Quaestiones LVI-LXV una cum Latina interpretation Ioannis Scoti Eriugenae
iuxta posita, Col. Corpus Christianorum Series Graeca [CCSG], vol. 22, Carl Laga și Carlos
Steel (ed.), Ed. Brepols, Turnhout, 1990.
64. SFÂNTUL SIMEON AL TESALONICULUI¸ Tratat asupra tuturor dogmelor
credinţei noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi,
vol. 1, Col. Din frumusețile creștine, nr. 2, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2002.
65. SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG, Cuvântări morale, trad. de Pr. Prof. Dr.
Dumitru Stăniloae, în: Col. Filocalia, vol. 6, Ed. IBMBOR, București, 2011.
66. IDEM, Cele 225 de capete teologice și practice, trad. de Pr. Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae, în: Col. Filocalia, vol. 6, Ed. IBMBOR, București, 2011.
67. SFÂNTUL VASILE CEL MARE, Despre Duhul Sfânt, trad., introd. și note de
Preot Prof. dr. Constantin Cornițescu și Preot Prof. dr. Teodor Bodogae, în: Col. PSB, vol. 12:
Scrieri, Ed. IBMBOR, București, 1988.
68. IDEM, Περι Του Αγιου Πνευματοσ πρὸς τὸν ἐν ἁγίοις Ἀμφιλόχιον ἐπίσκοπον
Ἰκονίου, XVI, § 39, în: Basile de Césarée, Sur le Saint­Esprit, Col. Sources chrétiennes, vol. 17
bis, ed. a II – a, B. Pruche (ed.), Ed. Du Cerf, Paris, 1968.
69. IDEM, Scrioarea VIII, § 1, trad., introd. și note de Preot Prof. dr. Constantin
Cornițescu și Preot Prof. dr. Teodor Bodogae, în: Col. PSB, vol. 12: Scrieri, Ed. IBMBOR,
București, 1988.
70. IDEM, Scrisoarea LXXXIX, trad., introd. și note de Preot Prof. dr. Constantin
Cornițescu și Preot Prof. dr. Teodor Bodogae, în: Col. PSB, vol. 12: Scrieri, Ed. IBMBOR,
București, 1988.
71. IDEM, Scrisoarea CCXXX, trad., introd. și note de Preot Prof. dr. Constantin
Cornițescu și Preot Prof. dr. Teodor Bodogae, în: Col. PSB, vol. 12: Scrieri, Ed. IBMBOR,
București, 1988.
72. IDEM, Omilia la Psalmul XLVIII, § I, în: Col. PSB, vol. 17: “Scrieri, partea I,
Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii și cuvântări”, trad., introd., note și indici de Pr.
Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, București, 1986.

27
 73. VINCENȚIU DIN LERINI, Primul Commonitorium, I, § 2, în: Commonitorium.
Despre vechimea și universalitatea dreptei credințe împotriva nelegiutelor înnoiri ale tuturor
ereticilor, Col. Apologetica, Seria Izvoare, nr. 1, trad. din limba latină de Pr. Dr. Mircea Florin
Cricovean, Ed. Doxologia, Iași, 2019.

II. LITERATURA DE SPECIALITATE

II.A. Dicționare, enciclopedii și lexicoane:
1. *, A Greek-English lexicon. With a revised supplement, Liddell, H. G., Scott, R.,
Jones, H. S., & McKenzie, R. (eds.), Ed. Clarendon Press / Oxford University Press, Oxford /
New York, 1996.
2. *, Dictionnaire de théologie catholique: contenant l'exposé des doctrines de la
théologie catholique, leurs preuves et leur histoire [DTC], vol. 2, A. Vacant, E. Mangenot (ed.),
Ed. Letouzey et Ane, Paris, 1910.
3. *, Micul dicționar academic, ed. a 2 – a, Ed. Univers Enciclopedic, București,
2010.

II.B. Lucrări de specialitate:

1. BOBRINSKOY, Pr. Prof. dr. Boris, Taina Bisericii, trad. de Vasile Manea, Ed.
Reîntregirea, Alba Iulia, 2004.
2. COMAN, Preot prof. Constantin, Antilogos sau cuvântul celuilalt, Ed.
Bizantină, București, f.a. (2019).
3. Moureau Hypollite, art. Catholicite, în:, Dictionnaire de théologie catholique:
contenant l'exposé des doctrines de la théologie catholique, leurs preuves et leur histoire
[DTC], vol. 2, A. Vacant, E. Mangenot (ed.), Ed. Letouzey et Ane, Paris, 1910, cols. 1999-
2012.
4. EMILIANOS SIMONOPETRITUL, Arhim., Sfântul Duh, în: Col. Tâlcuiri și
cateheze, vol. 6: Cuvântări mistagogice la sărbători, trad. din limba greacă de Ierom. Agapie
(Corbu), Ed. Sfântul Nectarie, Arad, 2016.
5. LARCHET, Jean-Claude, Biserica Trupul lui Hristos. I: Natura și structura
Bisericii, trad. din limba franceză de Marinela Bojin, Ed. Sophia, București, 2013.
6. LOSSKY, Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, cap. 9: Cele două
aspecte ale Bisericii, trad. din limba franceză de Pr. Vasile Răducă, Ed. Bonifaciu, 1998.

28
 7. POPOVITCH, Justin, Philosophie orthodoxe de la Verite. Dogmatique de
l'Eglise orthodoxe, vol. 4, trad. din limba sârbă în franceză de Jean-Louis Palierne, Ed. L’Age
d’Homme, Lausanne, 1997.
8. PRUTEANU, Ieromonah Petru, Liturghia orthodoxă: istorie și actualitate, Cap.
II, Liturghia Cuvântului. Enarxa, ed. a 2-a, Ed. Sophia, București, 2013.
9. SOFRONIE, Arhimandritul, Nașterea întru Împărăția cea Neclătită, trad. din
limba rusă de ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2003.
10. STĂNILOAE, Pr. Prof. dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă (TDO), vol.
2, ed. a III-a, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2003.
11. ZARĂ, Pr. Dr. Ștefan, Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică,
Col. Studia Academica, vol. 9, Ed. Praxis, Râmnicu-Vâlcea, 2018.
12. ZIZIOULAS, Ioannis, Mitropolit de Pergam, Ființa eclesială, trad. de Preot Dr.
Aurel Nae, Ed. Bizantină, București, 2007.

II.C. Studii și articole:

1. *, art. συνεργός în: A Greek-English lexicon. With a revised supplement, Liddell,
H. G., Scott, R., Jones, H. S., & McKenzie, R. (eds.), Ed. Clarendon Press / Oxford University
Press, Oxford / New York, 1996.
2. *, art. ὁμότῑμος în: A Greek-English lexicon. With a revised supplement, Liddell,
H. G., Scott, R., Jones, H. S., & McKenzie, R. (eds.), Ed. Clarendon Press / Oxford University
Press, Oxford / New York, 1996.
3. *, art. συμπαρομαρτέω, în: A Greek-English lexicon. With a revised supplement,
Liddell, H. G., Scott, R., Jones, H. S., & McKenzie, R. (eds.), Ed. Clarendon Press / Oxford
University Press, Oxford / New York, 1996.
4. *, art. Ipopsifiu, în: Micul dicționar academic, ed. a 2 – a, Ed. Univers
Enciclopedic, București, 2010.
5. STĂNILOAE, Preot Prof. Dr. Dumitru, Criteriile prezenței Sfântului Duh, în:
StTeol, Seria a II – a, nr. 3-4/1967 (XIX), p. 103-127.
6. IDEM, Natura sinodicității, în: StTeol, Anul XXIX (1977), Nr. 9-10, pp. 605-
614.
7. IDEM, Relațiile treimice și viața Bisericii, în: O, nr. 4/1964 (XVI), p. 503-525.
8. IDEM, Organizarea sinodală a Bisericii, înparalelă cu cezaro-papismul
catholic, în: ST, Seria a II – a, nr. 9-10/1950 (II), p. 544.

29
 9. IDEM, Purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl și relația Lui cu Fiul ca temei al
îndumnezeirii și înfierii noastre, în: O, nr. 3-4/1979 (XXXI), pp. 583-592.
10. IDEM, Sobornicitatea deschisă, în: O, nr. 2/1971 (XXIII), pp. 165-180.
11.
12. IDEM, “Sfântul Duh în teologia ortodoxă”, în: Rugăciunea lui Iisus și
experiența Duhului Sfânt, Col. Mistica, Seria: Mărturii ale Ortodoxiei românești, trad. din
franceză de Maria-Cornelia Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2003, pp. 105.
13. IDEM, Rugăciunea într-o lume secularizată”, în: Rugăciunea lui Iisus și
experiența Duhului Sfânt, Col. Mistica, Seria: Mărturii ale Ortodoxiei românești, trad. din
franceză de Maria-Cornelia Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2003, p. 35.
14. IDEM, The Holy Spirit and the Sobornicity of the Church, în: Theology and the
Church, trad. de Robert Barringer, Ed. St. Vladimir’s Seminary, Crestwood, 1980.
15. TURCESCU, Lucian, Eclesiologie euharistică sau sobornicitate deschisă?,
trad. de Drd. I. Istrati, în: TV, Serie nouă, nr. 9-12/2002 (XXII), p. 216-231.

30