Dimensiunile nominale din fiecare interval sunt reprezentate în calcule de o singură

dimensiune "D" numită diametru mediu, egală cu media geometrică a valorilor extreme (D 1 şi
D2) ale fiecărui interval de dimensiuni standardizate, în care se încadrează dimensiunea
considerată. Intervalele se consideră închise la dreapta şi deschise la stânga.

D D1  D 2 , mm (2.58)

 Baza sistemului
În scopul limitării numărului de ajustaje, îmbunătă:irii procesului de proiectare,
precum şi a creşterii eficien:ei în procesul de fabricaţie, s-a stabilit (după cum s-a arătat la
paragraful 2.4) ca ajustajele, indiferent de gradul de complexitate al acestora, să fie proiectate
şi realizate numai în două sisteme de ajustaje şi anumeţ alezaj unitar şi arbore unitar.
Utilizarea sistemului alezaj unitar sau arbore unitar depinde de construcţia pieselor care se
asamblează şi de posibilităţile tehnologice de prelucrare, control şi asamblare în condiţiile
cele mai economice.
După cum s-a menţionat deja, se va prefera sistemul alezaj unitar şi numai când acesta
nu se poate aplica din motive constructive, tehnologice sau de asamblare se va recurge la
sistemul arbore unitar. De regulă, produsele nou proiectate se tolerează, de cele mai multe ori,
în sistemul alezaj unitar deoarece prelucrarea şi controlul pieselor de tip arbore nu ridică
probleme deosebite privind execuţia şi controlul dimensional, indiferent de mărimea, gradul
de complexitate şi precizia dimensională.
Ajustajele în sistemul arbore unitar au o largă utilizare în cazul activităţilor de
recondiţionare - reparare şi întreţinere a maşinilor, utilajelor şi aparatelor.

 Trepte de toleranţă
Indiferent de dimensiunea nominală a piesei, toleranţa poate fi mai mică sau mai mare
în funcţie de rolul şi importanţa funcţională şi de condiţiile de lucru ale pieselor şi ajustajelor.
Prin urmare, mărimea toleranţei la dimensiunea unei piese depinde direct de treapta de
toleranţă. Treapta de toleranţă este mulţimea toleranţelor considerate ca fiind corespunzătoare
aceluiaşi grad de precizie pentru toate dimensiunile nominale (de exemplu, IT7).

62
 OBSERVAŢII

Alegerea raţională a toleranţelor este de cea mai mare importanţă, ea cere cunoştinţe
teoretice şi o experienţă temeinică. La toleranţe strânse (mici), preţul de cost al prelucrării
creşte, de asemenea şi procentul de rebuturi. Cu cât toleranţa este mai mare cu atât
dimensiunea respectivă se obţine mai uşor într-un timp mai scurt pe un utilaj mai puţin precis
la un preţ de cost mai redus.
Pentru a menţine interschimbabilitatea la stabilirea toleranţelor uneori se ivesc
contradicţii între cerinţele constructive şi cele tehnologice. Cerinţele constructive care au în
vedere funcţionarea corectă a piesei sau ansamblului tind să mărească precizia impunând
creşterea preciziei de prelucrare, ceea ce duce la ridicarea preţului de cost, în timp de
cerinţele tehnologice tind să micşoreze precizia prin mărirea toleranţelor în scopul uşurării
prelucrării. Unii proiectanţi din prudenţă exagerată, de frica de răspundere sau din
obişnuinţă şi pregătire profesională mai slabă, aleg toleranţe prea strânse, prea mici
necerute funcţional.
La alegerea raţională a toleranţalor, proiectantul trebuie să respecte următorul
principiu de bază "Să se aleagă toleranţe dimensionale cât mai mari posibile, însă atât de
mici cât este necesar funcţional pentru piesa sau ansamblul respectiv".

Pentru dimensiunile liniare până la 500 mm au fost standardizate 20 trepte de

toleranţă (numite în literatura de specialitate şi precizii) notate cu IT01, IT0, IT1 până la IT18
- în ordine descrescândă a preciziei, respectiv crescătoare a toleranţei (tab.2.1); prin urmare,
treapta de toleranţă IT01 este cea mai precisă (fină) şi IT18 cea mai grosolană, iar domeniile
lor de utilizare sunt prezentate în figura 2.27. Pentru dimensiunile între 500 şi 3150 mm, s-au
stabilit 18 trepte de toleranţă de la IT1 până la IT18 iar pentru dimensiuni peste 3150 mm, 12
trepte de toleranţă de la IT5 până la IT16.
Treptele de toleranţă IT01, IT0 (de uz special), IT1, IT2, IT3, IT4 şi IT5, fiind de
foarte mare fineţe, sunt recomandate a fi utilizate, cu preponderenţă, la tolerarea dimensională
în orologie, construcţia de maşini de cusut, aparate de măsură şi control, instrumente de
măsurat şi calibre, instalaţii de alimentare cu carburanţi a motoarelor cu ardere internă etc. În
ateliere cu dotare obişnuită astfel de precizii nu se pot obţine decât cu mari dificultăţi.

63
 Mecanică fină
Aparate de măsură

Calibre Dimensiuni libere

IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT1
01 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 8

Piese care formează ajustaje

Piese mai puţin precise

Figura 2.27

Treptele de toleranţă de la IT5 până la IT12 sunt utilizate pe scară largă la stabilirea
abaterilor dimensionale limită, maximă şi minimă, pentru piesele folosite în construcţia de
maşini-unelte, utilaje, instalaţii, maşini termice, material rulant, construcţia de nave spaţiale şi
maritime etc. Acestea reprezintă gama de trepte de toleranţă cu utilizarea cea mai largă în
construcţia de maşini, maşini agricole, utilaje de ridicat, utilaje chimice etc., în general la
fabricarea pieselor care formează ajustaje. Preciziile IT5, IT6 şi IT7 pot fi utilizate şi pentru
calibre destinate pieselor cu toleranţe mai mari, precum şi la deformarea la rece a metalelor
precum tragerea, calibrarea, laminarea la rece de precizie, ambutisarea şi altele.
Treptele de toleranţă de la IT12 la IT18 sunt specifice tolerării dimensionale a pieselor
obţinute prin procedee mai puţin precise ca turnarea, forjarea, presarea, laminarea la cald,
dimensiuni intermediare la operaţii de degroşare prin aşchiere etc. Uneori se folosesc şi la
ajustaje cu jocuri mari. Treptele de la IT 14 la IT 18 se folosesc pentru dimensiuni care nu
formează ajustaje, aşa-numitele dimensiuni libere. Prin urmare, se poate spune că, utilizarea
uneia sau alteia din cele 20 trepte de toleranţă, la stabilirea abaterilor dimensionale ale
pieselor, depinde de rolul funcţional, dimensiunea nominală, condiţiile de lucru şi importanţa
produsului considerat.

64
 OBSERVAŢII

Treapta de toleranţă a ajustajului trebuie să corespundă condiţiilor funcţionale

impuse asamblărilor.
Variaţia jocurilor (respectiv strângerilor) este cu atât mai mică şi deci caracterul
ajustajului este cu atât mai uniform, cu cât treapta de toleranţă aleasă este mai fină.
Întrucât, în lipsa unor prescripţii speciale, abaterile de formă sunt limitate de
toleranţele la dimensiuni, rezultă că forma geometrică va fi cu atât mai apropiată de cea
teoretică cu cât se vor prescrie toleranţe mai strânse.
Caracterul cât mai uniform al ajustajului (diferenţe mici între jocul minim şi maxim,
respectiv strângerea minimă şi maximă) şi precizia formelor geometrice contribuie la
realizarea unei asamblări de o calitate mai ridicată în exploatare.
Deoarece costul prelucrării creşte foarte mult odată cu micşorarea toleranţei,
respectiv mărirea preciziei, trebuie să se prescrie acea treaptă de toleranţă care este
economic necesară, deci cea mai mare toleranţă compatibilă cu funcţionarea corectă a
ansamblului respectiv.
După cum s-a menţionat deja, treptele de toleranţă 01 şi 1 sunt utilizate numai în
mecanica de precizie; treptele de toleranţă 1, 2, 3 şi 4 sunt folosite în fabricaţia de calibre;
treptele de toleranţă 5, 6, 7, 8, 9, 10 şi 11 sunt utilizate în fabricaţia pieselor care formează
ajustaje. Totuşi, treptele de toleranţă 5, 6 şi 7 pot fi folosite şi pentru calibre destinate
pieselor cu toleranţe mai mari. În fine, treptele de toleranţă 12, 13, 14, 15 şi 16 sunt utilizate
în cazul procedeelor de lucru mai puţin precise (laminare, presare etc.) şi în cazul
dimensiunilor libere.
Treapta de toleranţă 5 este utilizată numai când în exploatare sunt impuse condiţii
speciale cu privire la precizia de lucru a subansamblului. De exemplu, în construcţia
motoarelor, treapta de toleranţă 5 este utilizată la ajustajul piston-bolţ şi uneori la ajustajele
rulmenţilor.
În alte cazuri, destul de importante, este utilizată treapta 7, de exemplu la ajustajele
dintreţ piston şi cămaşa cilindrului, arborele cotit şi lagăre, ventilul de admisie şi ghidaje,
axul principal şi lagăre la pompele de ulei, bucşele capului bielei etc.
Treptele de toleranţă 8 şi 9 sunt utilizate la asamblări analoge cu cele precedente,
însă în cazul ajustajelor mai puţin importante, unde gradul de limitare a ajustajului nu joacă

65
un rol atât de important, de exemplu lăţimea canalelor pentru segmenţii de etanşare şi
lăţimea segmenţilor respectivi etc.
Treptele de toleranţă 10, 11, 12 şi 13 sunt folosite la sabansamblurile maşinilor
agricole, locomotivelor şi vagoanelor, la ajustajele pieselor matriţelor şi, în general, la acele
construcţii unde nu există motive de a impune condiţii pretenţioase ajustajelor şi precizia de
asamblare nu prezintă o importanţă deosebită. Aşa sunt asamblările cu bolţuri, găurile care
urmează a mai fi alezate ulterior, montajele la care urmează a se executa o operaţie de
sudare etc. În acest ultim caz se poate utiliza şi teeapta de toleranţă 13.
Trepta de toleranţă 13 este utilizată şi la distanţele dintre axe. Astfel la distanţa dintre
axele capetelor bielelor este utilizată treapta de toleranţă 13, iar la distanţa dintre axul
fusului principal şi cel al bielei, treapta de toleranţă 14.
Treapta 14 este mult utilizată la piesele matriţate pentru dimensiunile exterioare libere,
adică pentru acele dimensiuni care nu formează ajustaje, pentru găurile destinate niturilor,
bolţurilor etc. Treptele de toleranţă 14, 15, 16, 17 şi 18 nu sunt utilizate la ajustaje. Ele
servesc pentru dimensiunile libere, limitând volumul şi greutatea pieselor şi pentru operaţii
prealabile, brute.

 Toleranţa (dimensională) fundamentală (IT), reprezintă oricare toleranţă stabilită în

cadrul sistemului de toleranţe şi ajustaje .
Mărimea absolută a toleranţei la care se prelucrează o piesă nu oferă nici o indicaţie
asupra gradului de precizie a prelucrării, deoarece aceeaşi toleranţă poate fi considerată ca şi
grosolană pentru diametre mici şi fină pentru diametre mari. De exemplu, prelucrarea unui
arbore cu diametrul nominal de 5 mm cu o toleranţă de 0,08 mm se consideră ca o prelucrare
grosolană, în timp ce la un arbore cu diametrul de 300 mm aceeaşi toleranţă caracterizează o
prelucrare fină. Aceasta se explică prin faptul că procesul tehnologic necesar pentru realizarea
unei toleranţe depinde de dimensiunea piesei. Prelucrarea pieselor pe maşini-unelte devine din
ce în ce mai complicată şi mai costisitoare pe măsură ce dimensiunile pieselor cresc, iar
toleranţa se micşorează. De altfel şi felul în care aceeaşi toleranţă influenţează comportarea
piesei în exploatare diferă dipă dimensiunile piesei respective.
Pentru a nu lăsa la voia întâmplării prescrierea toleranţelor, ceea ce ar produce un
haos în practica industrială, s-a găsit necesară sistematizarea toleranţelor de execuţie ce
urmează a fi prescrise de proiectant şi în limitele cărora trebuie să se afle dimensiunea
efectivă a piesei.

66
  OBSERVAŢII

Mărimea toleranţei unei piese se adoptă de proiectant astfel încât să se asigure

funcţionarea produsului respectiv atunci când acesta este nou, dar şi după un anumit timp de
utilizare (luând în considerare uzura fizică şi chiar morală a produsului); bineînţeles trebuie
să se ţină cont şi de factorul economic. Trebuie reţinut faptul că alegerea unei toleranţe mai
mici decât este necesar - datorită unei prudenţe greşite sau necunoaşterii funcţionării
produsului - aduce după sine scumpirea inutilă a acestuia, căci la execuţie costul variază, în
general, după o curbă hiperbolică în funcţie de mărimea toleranţei de execuţie (fig.2.28). Cu
cât toleranţa este mai mare, cu atât prelucrarea piesei va fi mai simplă şi mai ieftină. De
aceea, proiectantul trebuie ca, fără a micşora calitatea piesei, să aleagă toleranţele maxime
deoarece, aşa cum se poate vedea din figura 2.28 costul prelucrării creşte foarte mult în
cazul toleranţelor mici. Iată de ce, proiectantul, la alegerea toleranţei, ţine seama de factorul
funcţional dar şi de cel economic, alegând variante constructive astfel încât să se asigure
precizia funcţională, în cadrul unor toleranţe economice.
În figura 2.29 se indică mărimea câmpului de toleranţă pentru un alezaj, luând în
considerare funcţionarea produsului - când este nou şi după un anumit stadiu de uzură, în
Preţul de cost, C %

125

100

75

50

25

0
0,01 0,02 Figura
0,05 2.28 0,10 0,13

care întră şi rodajulToleranţa

- numită,dede
execuţie, mm - toleranţă fiabilizată.
unii autori
Pentru elaborarea desenului produsului finit, proiectanul prevede pe desen numai
toleranţa funcţională, calculată cu expresiaţ
T functional a  T fiabilizata  U (2.59)

67
în care U este uzura prevăzută pentru timpul de utilizare al produsului (incluzând rodajul).
Desigur, pe desen nu se va scrie decât toleranţa funcţională*, fără a se mai trece indicele
"funcţională" (pentru simplificare). Uzura, în general, nu se trece pe desen ci, prin condiţiile
de fiabilitate**, se prevede limita de funcţionare a produsului. Sunt cazuri, însă, când pe
desen se trece şi uzura, de exemplu desenele verificatoarelor (calibrelor), aşa după se va
vedea.
Uzura U

maşina unealtă
siguranţă
funcţională

Marja de

tehnologică
Toleranţa fiabilizată

Toleranţa

practică sau

predicţie IP

obţinută pe
Toleranţa

interval de
Toleranţa
Figura 2.29

* Astfel petrecându-se lucrurile, se poate întâmpla ca un produs, montat din piese

necorespunzătoare ca dimensiuni (rebut), să funcţioneze. El asigură funcţionarea când este
nou dar nu mai funcţionează imediat ce apare uzura sau, în orice caz, în timpul de
funcţionare prescris;
** Prin fiabilitate se înţelege "calitate + timp", adică asigurarea în timp (dinainte
prevăzut) a calităţii;
În raport cu toleranţele funcţionale, tehnologul prevede pe desenele tehnologice (de
exemplu pe planele de operaţii) mărimea toleranţelor de execuţie, adică toleranţele
tehnologice. Este de observat că, pe desenul tehnologic, nu se scrie că este vorba de toleranţe
tehnologice, dar acest lucru se înţelege de la sine.
În funcţie de toleranţa practică sau aşa-numita toleranţă naturală (obţinută pe
maşina-unealtă) pentru producţia de serie mare, sau interval de predicţie IP pentru serie
mică, tehnologul îşi alege maşina-unealtă pe care va executa produsul (în cazul de faţă,
alezajul din figura 2.29) astfel încât:
T tehno log ica  T practica respectiv IP (2.60)

Trebuie menţionat că, uneori, literatura arată că toleranţa funcţională (numită şi

toleranţă specificată - după terminologia engleză) se alege în mod arbitrar, fără să se ţină

68
cont de limitele practice obţinute în procesul tehnologic (aşa numita toleranţă naturală -
după terminologia engleză). Se consideră ca acest fapt nu trebuie înţeles în sensul că
toleranţa se alege cu totul arbitrar; în realitate, toleranţele funcţionale se stabilesc astfel
încât să asigure buna funcţionare a produsului, pentru un aumit timp de exploatare
(fiabilitate), dar ţinând cont şi de realizarea economică a toleranţelor prevăzute.
În cazul când se constată, încă de la proiectarea produsului, că toleranţele
funcţionale prevăzute nu se pot executa economic, proiectantul trebuie să găsească soluţii
constructive, care să permită toleranţe funcţionale economice. Numai astfel produsul
proiectat va corespunde din punct de vedere economic.
În tabelele 2.2 şi 2.3 se dă precizia economică*** la prelucrarea alezajelor şi
arborilor.
*** Prin economic se înţelege, în sinteză: cost + calitate + condiţii de muncă (tehnica
securităţii muncii, respectiv ergonomie).

Tabelul 2.2

Operaţia tehnologică Treapta de toleranţă

Burghiere, fără bucşă de conducere 12-13
Lărgirea de degroşare 12-13
Strungirea de degroşare cu cuţitul 12-13
Burghiere precisă, cu bucşă de conducere 11-12
Burghiere cu două burghie consecutiv 11
Lărgire fină cu lărgitorul 11
Strungire cu cuţitul 10
Strungire de finisare cu cuţitul 8-9
Alezare de degroşare 10
Alezare de semifinisare 8-9
Alezare de finisare 7-8
Broşare prealabilă 8
Broşare de finisare 7
Rectificare de finisare, obişnuită 8
Rectificare de finisare, de precizie 7
Strungire cu diamant 6
Calibrare, rodare 6

Aşadar, toleranţele funcţionale nu se aleg arbitrar, ci pe bază funcţională - şi tocmai

din acesta cauză sunt numite ca atare; în plus se ţine seama şi de factorul economic. Ordinea
succesiunii va fi:

Tfunctional  Ttehno log ic  Tnatural (2.61)

69
 Desigur, ordinea inversă poate fi adoptată dar cu condiţia ca toleranţele funcţionale
să asigure într-adevăr funcţionarea produsului.

Tabelul 2.3

Operaţia tehnologică Treapta de toleranţă

Burghiere, fără bucşă de conducere 12-13
Lărgirea de degroşare 12-13
Strungirea de degroşare cu cuţitul 12-13
Burghiere precisă, cu bucşă de conducere 11-12
Burghiere cu două burghie consecutiv 11
Lărgire fină cu lărgitorul 11
Strungire cu cuţitul 10
Strungire de finisare cu cuţitul 8-9
Alezare de degroşare 10
Alezare de semifinisare 8-9
Alezare de finisare 7-8
Broşare prealabilă 8
Broşare de finisare 7
Rectificare de finisare, obişnuită 8
Rectificare de finisare, de precizie 7
Strungire cu diamant 6
Calibrare, rodare 6

În urma unor constatări practice şi a unor cercetări experimentale îndelungate, s-a

stabilit că mărimea toleranţei este funcţie, în principal de valoarea dimensiunii (de exemplu
diametrul) piesei şi de condiţiile funcţionale (precizia prelucrării).
Astfel, presupunând aceleaşi condiţii funcţionale, cu cât diametrul unei piese este mai
mare, cu atât şi toleranţa va fi mai mare (nu, neapărat, în aceeaşi proporţie); pe de altă parte,
la acelaşi diametru nominal, condiţiile funcţionale mai pretenţioase impun toleranţe mai mici,
iar condiţiile funcţionale mai puţin pretenţioase admit toleranţe mai mari.
Toleranţa dimensională fundamentală se poate exprima prin relaţia (2.62) pentru
dimensiuni cuprinse între 3...500 m şi prin relaţia (2.63) pentru dimensiuni peste 500 mm:
T  a i, m (2.62)
T  a I, m (2.63)
unde "a" este gradul de precizie şi reprezintă numărul de unităţi de toleranţă; el este un număr
adimensional care depinde de:
- ordinul de mărime al treptei de toleranţă (vezi tabelul 2.4);

70
 - de importanţa funcţională a piesei;
- de felul ajustajului din care fac parte piesele asamblate;
- de condiţiile în care lucrează ajustajul;
- de procedeul şi tehnologia de prelucrare etc.
Dacă pentru un produs se ia a=2, iar pentru alt produs se ia a=4, atunci primul produs
este mai precis decât cel de al doilea;
i, I - factorul de toleranţă, sau unitatea de toleranţă în m, pentru dimensiuni până la
500 mm şi respectiv peste 500 mm.

Tabelul 2.4

Dimensiunea Treptele de toleranţă dimensională

nominală în IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT IT

mm 01 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18

Peste Până la
Relaţia de calcul
inclusiv
0,3+0,008D
0,5+0,012D
0,8+0,020D

7i
10i
16i
25i
40i
64i
100i
160i
250i
400i
640i
1000i
1600i
2500i
Se stabilesc
aproximativ
în progresie
7

- 500 geometrică
10
16
2

între IT1 şi

1
IT5
2I
2,7I
3,7I
5I
7I
10I
16I
25I
40I
64I
100I
160I
250I
400I
640I
1000I
1600I
500 3150 - - 2500I
7I
10I
16I
25I
40I
64I
100I
160I
250I
400I
640I
1000I

3150 10000 - - - - - - - -

 OBSERVAŢII

Sistemele existente de toleranţe au rezultat din sistematizarea unei vaste experienţe în

prelucrarea mecanică a pieselor de formă cilindrică, în special prin rectificare. Numeroase

71
cercetări în domeniul prelucrării diametrelor pieselor în diferite limite, cu metode şi utilaje
diferite, precum şi cu o calificare diferită a muncitorului, au permis să se tragă concluzia că,
la aceeaşi dificultate de execuţie, eroarea de prelucrare (toleranţa) este o funcţie parabolică
de dimensiunea nominală. Întrucât eroarea de prelucrare corespunzătoare fabricaţiei
economice trebuie să se încadreze în toleranţa admisă de proiectant, rezultă că între
toleranţa economică "T" pentru diferite tipuri de prelucrări, deci diferite precizii şi
dimensiunea nominală "D" există aceeaşi relaţie parabolică de tipul T  k x D .

Reprezentând grafic această relaţie în funcţie de x

D (fig.2.30) se obţin drepte a căror
ecuaţie:
T  C x D  C1  D (2.64)
permite stabilirea practică a toleranţei economice, în funcţie de dimensiunea piesei, pentru
diferite tehnologii de prelucrare, deci pentru diferite precizii.
1
E 2 1-Rabotare, Frezare
r
o 3
2-Strunjire obişnuită
a
r 4
e, 3-Strunjire fină
5
D 6 4-Rectificare cilindrică'
m
5-Rectificare plană

6-Strunjire cu diamant

Figura 2.30

Întrucât exponentul x are valori cuprinse între 2,5 şi 3,5 - în medie 3, eroarea nu este
prea mare dacă se admite, indiferent de tehnologia de prelucrare:
T  C 3 D  C1  D (2.65)
S-a adoptat ca tehnologie de bază prelucrarea prin rectificare a arborilor, pentru
care, pentru dimensiuni până la 500 mm, C=0,45 şi C1=0,001.
Ca urmare, celelalte tehnologii de prelucrare se compară, din punct de vedere a
preciziei, cu tehnologia de bază luată ca unitate de toleranţă. Toleranţa acesteia va constitui
deci factorul de toleranţă sau unitatea de toleranţă "i" respectiv "I".

72
 Factorul de toleranţă "i" se calculează cu formula:

i  0,45 3 D  0,001  D , m (2.66)

unde "D" este diametrul mediu (geometric), în mm, pentru treptele de toleranţă IT5...IT18.
Factorul de toleranţă "I" este definit de expresia:

I  0,04  D  2,1 m (2.67)

După cum se observă, unitatea de toleranţă este variabilă, depinzând de dimensiunea

piesei, spre deosebire de unităţile de măsură obişnuite care sunt constante. Prin adoptarea unei
unităţi de toleranţă variabile în funcţie de dimensiune, s-a eliminat influenţa dimensiunii
asupra preciziei de prelucrare economică, putându-se lua acelaşi număr de unităţi de toleranţă
pentru toate dimensiunile care se execută cu aceeaşi precizie. Pentru aceeaşi dimensiune,
numere diferite de unităţi de toleranţă exprimă precizii de execuţie diferite.
Fiecărei trepte de toleranţă îi corespunde, prin urmare, una din toleranţele denumite
fundamentale, notate cu IT. Valorile toleranţelor fundamentale pentru treptele de toleranţă
IT5...IT18 se stabilesc cu relaţiile (2.68) respectiv (2.69), iar valorile gradului de precizie
pentru fiecare treaptă de toleranţă sunt prezentate în tabelul 2.4.

IT  a  (0,45  3 D1  D 2  0,001  D1  D 2 ) , m (2.68)

IT  a  (0,04  D1  D2  2,1) , m (2.69)

Pentru treptele de
Treptele de toleranţă IT01, IT0 şi IT1 sunt utilizate mai rar, iar valorile toleranţelor
toleranţă IT2, IT3 şi IT4 valorile
corespunzătoare lor sunt calculate pe baza relaţiilor date în tabelul 2.4 şi sunt prezentate în
toleranţelor fundamentale sunt
tabelul 2.5 pentru IT01 şi IT 1, şi în tabelul 2.1 pentru IT1.
eşalonate aproximativ în

Tabelul 2.5 progresie geometrică între

Trepte de toleranţă valorile IT1 şi IT5 (tab.2.1).

Dimensiune nominală,
fundamentale Valorile toleranţelor
mm
IT01 IT0
Peste Până la fundamentale pentru treptele de
Toleranţe m
inclusiv toleranţă IT1...IT18 şi gama de
- 3 0,3 0,5
dimensiuni cuprinsă între 3 şi
3 6 0,4 0,6
6 10 0,4 0,6 3150 mm sunt date în tabelul
10 18 0,5 0,8
2.1, iar pentru intervalul de
18 30 0,6 1,0
30 50 0,6 1,0 dimensiuni între 3150 şi 40000,
50 80 0,8 1,2 treptele de toleranţă IT5...IT16,
în tabelul 2.6.
73
 80 120 1,0 2,0
120 180 1,2 2,5
180 250 2,0 3,0
250 315 2,5 4,0
315 400 3,0 5,0
400 500 4,0 6,0

Se observă că, pentru o anume treaptă de toleranţă, valoarea toleranţei fundamentale

creşte odată cu intervalul de dimensiuni. De exemplu, toleranţa corespunzătoare treptei IT6,
pentru intervalul de dimensiuni 50D80 este mai mare decât pentru intervalul 30D50,
deşi exprimă aceeaşi precizie. Valoarea câmpului de toleranţă pentru o treaptă dată este egală
cu valoarea toleranţei fundamentale IT.

 Abaterea fundamentală
În vederea formării diverselor tipuri de ajustaje, câmpul de toleranţă poate avea
diferite poziţii faţă de linia zero. Sistemul de toleranţe adoptat în România stabileşte pentru
dimensiunile până la 500 mm, 28 de poziţii ale câmpului de toleranţă faţă de linia zero
(fig.2.31), definite cu ajutorul abaterilor fundamentale. Acestea sunt simbolizate cu literele
mici ale alfabetului latin pentru arbori (a,b,c, ..., zc) şi litere mari pentru alezaje (A,B,C, ...,
ZC), de la joc spre strângere.
Tabelul 2.6
Dimensiune
nominală, mm Trepte de toleranţă fundamentale
Peste Până la IT5 IT6 IT7 IT8 IT9 IT10 IT11 IT12 IT13 IT14 IT15 IT16
inclusiv
Toleranţe, mm
3150 4000 0,115 0,165 0,26 0,41 0,55 1,05 1,65 2,6 4,1 6,6 10,5 16,5
4000 5000 0,140 0,200 0,32 0,50 0,80 1,30 2,00 3,2 5,0 8,0 13,0 20,0
5000 6300 0,170 0,250 0,40 0,62 0,98 1,55 2,50 4,0 6,2 9,8 15,5 25,0
6300 8000 0,215 0,310 0,49 0,76 1,20 1,95 3,10 4,9 7,6 12,0 19,5 31,0
8000 10000 0,270 0,380 0,60 0,92 1,50 2,40 3,80 6,0 9,2 15,0 24,0 38,0
10000 12500 0,3 0,5 0,8 1,2 2,0 3 5 8 12 20 30 50
12500 16000 0,4 0,6 1,0 1,6 2,4 4 6 10 16 24 40 60
16000 20000 0,5 0,8 1,2 2,0 3,0 5 8 12 20 30 50 80
20000 25000 0,6 1,0 1,6 2,4 4,0 6 10 16 24 40 60 100
25000 31500 0,8 1,2 2,0 3,0 5,0 8 12 20 30 50 80 120
31500 40000 1,0 1,6 2,4 4,0 6,0 10 16 24 40 60 100 160

În simbolizare, s-au evitat literele care pot da naştere la confuziiţ I,L,O,Q,W respectiv
i,l,o,q,w. Pentru a se acoperi necesităţile mecanicii fine, s-au introdus şi simbolurile cd, CD,
ef, EF, fg, FG - pentru dimensiuni până la 18 mm; de asemenea, pentru strângeri mari, s-au

74
introdus simbolurile za, ZA, zb, ZB, zc, ZC. Simbolul "H" corespunde aşezării câmpului de
toleranţă al alezajului deasupra liniei zero, iar simbolul "h" corespunde aşezării câmpului de
toleranţă al arborelui dedesuptul liniei zero. Prin urmare, pentru formarea diferitelor ajustaje
în sistemul alezaj unitar, se va considera câmpul "H" de la alezaje, cu câmpurile a,b,c,... de la
arbori (vezi figura 2.31), iar pentru obţinerea diferitelor ajustaje în sistemul arbore unitar, se ia
câmpul "h" de la arbori şi câmpurile A,B,C,... de la alezaje. zc
zb
m za
A z
y
B x
C u v
CD s t
D r
E n p
EF m
F
FG G j k ei
EI js
ES0
+ Linia zero
H
h
-
ei0
es JS J
K M
fg g NP ES
f R
e ef S T
d U
cd
c V
b X
m Y
a Z
ZA
Axa alezajului şi arborelui ZB
ZC

Ajustaje cu joc Ajustaje Ajustaje cu strângere

intermediare

Figura 2.31

După cum rezultă din figura 2.31, abaterile fundamentale notate cu simbolurile de la A
până la H (inclusiv), în cazul pieselor de tip alezaj şi cu a până la h (inclusiv), în cazul
pieselor de tip arbore, corespund ajustajelor cu joc în sistem alezaj unitar (când se ia ca
element de referinţă alezajul unitar cu abaterea H) sau în sistem arbore unitar (când elementul
de referinţă este arborele unitar cu abaterea fundamentală h), deoarece, în toate cazurile
poziţia toleranţei dimensionale a alezajului, TD se află situată deasupra câmpului de toleranţă
al arborelui, Td.

75
 Abaterile fundamentale notate cu simbolurile literare Js, J, K,M şi respectiv js, j, k,m
formează, împreună cu abaterea fundamentală a piesei unitare corespunzătoare, ajustaje
intermediare sau de trecere de la ajustajele cu joc către acelea cu strângere.
Când câmpurile de toleranţă dimensională corespund poziţiilor simbolizate cu literele
S, T, U ... ZA, ZB, ZC, în cazul alezajelor şi cu s, t, u, za, zb, zc, asamblările realizate prin
montarea, la întâmplare, a pieselor de tip alezaj şi respectiv de tip arbore, vor forma ajustaje
cu strângere, deoarece poziţia câmpurilor de toleranţă al ajustajului se situează întotdeauna,
sub poziţia câmpului de toleranţă al arborelui. În funcţie de felul elementului de referinţă
adoptat, ajustajele vor putea fi în sistem alezaj unitar sau arbore unitar.
Câmpurile de toleranţă dimensională notate cu simbolurile literare N, P, R şi respectiv
n, p, r formează, împreună cu câmpul de toleranţă dimensională al piesei unitare pereche,
ajustaje cu strângere în cazul pieselor executate cu precizie dimensională ridicată (toleranţe
dimensionale mici) şi ajustaje intermediare la precizii dimensionale reduse (toleranţe
dimensionale mari). Acest lucru se datoreşte influenţei abaterii fundamentale, aşa cum este
exemplificat cu ajustajele prezentate în figura 2.32, unde figura 2.32, a reprezintă ajustaj cu
strângere iar figura 2.32, b ajustaj intermediar.

m

35 es=+36
ES=+33
25 es=+24 n7
n5 ei=+15 ei=+15
15 H8
ES=+13
+ 5 H6 EI=0
EI=0
0
-
a) b) N=30
mm

Figura 2.32

Prin urmare, poziţia câmpului de toleranţă faţă de linia zero este precizată de abaterea
fundamentală, care reprezintă una dintre limitele câmpului de toleranţă: abaterea superioară
sau abaterea inferioară, de obicei cea mai apropiată de linia zero.
Pentru piesele de tip arbore din cadrul abaterilor fundamentale simbolizate cu litere de
la a până la h (inclusiv) abaterea fundamentală este exprimată prin abaterea superioară es, în
timp ce pentru abaterile fundamentale marcate cu literele j, k, m, ..., z, za, zb, zc, abaterea

76
fundamentală este exprimată prin abaterea dimensională inferioară ei. La alezajele aparţinând
abaterilor fundamentale simbolizate cu A, B, ... , H (inclusiv), abaterea fundamentală este
exprimată prin abaterea dimensională inferioară EI, în timp ce pentru abaterile fundamentale
marcate cu literele J, K, ... , ZC abaterea fundamentală este exprimată prin abaterea
dimensională superioară ES.
Abaterea fundamentală se calculează cu ajutorul formulelor date în tabelul 2.7 pentru
arbori cu dimensiunile "D" între 1 şi 500 mm şi cu ajutorul celor din tabelul 2.8 pentru arbori
şi alezaje cu dimensiunile peste 500 la 3150 (10000) mm. Odată precizată abaterea
fundamentală (cea subliniată), cealaltă limită se deduce din abaterea fundamentală şi din
toleranţa fundamentală, respective:
1) La arbori:
ei = es - IT pentru poziţiile a ... h (2.70)
es = ei + IT pentru poziţiile j ... zc

Tabelul 2.7
Arborele Abaterea superioară, es Arborele Abaterea inferioară, ei
pentru D 120 j5...j7 fără formulă
a es=-(265+1,3D) j7...j18 ei=-Td/2
pentru D120 js ei=-Td/2; es=Td/2
es=-3,5D k01...k3 ei=0
pentru D 160 k4...k7 ei=0,6 3 D
b es=-(140+0,85D) k8...k18 ei=0
pentru D160 m ei=2,8 3 D (IT7-IT6)
es=-1,8D
n ei=5 3 D
pentru D 40 p ei=IT7+(0...5)
c es=-52D0,2 r ei=media geometrică a valorilor ei
pentru D40 pentru p şi s
es=-(95+0,8D) s pentru D 50
cd es=media geometrică a valorilor es ei=IT8+(1...4)
pentru c şi d pentru D50
d es=-2,5D0,34 ei=IT7+0,4D
e es=-11D0,41 t ei=IT7+0,63D
ef es=media geometrică a valorilor es u ei=IT7+D
pentru e şi f v ei=IT7+1,25D
f es=-5,5D0,41 x ei=IT7+1,6D
fg es=media geometrică a valorilor es y ei=IT7+2D
pentru f şi g z ei=IT7+2,5D
g es=25D0,34 za ei=IT8+3,15D
h es=0 zb ei=IT9+4D
zc ei=IT10+5D

77
2) Abaterile alezajelor în sistemul ISO se definesc în funcţie de abaterile respective ale
arborilor de aceeaşi literă, asigurându-se prin aceasta o legătură raţională şi precisă între
toleranţele arborilor şi alezajelor în vederea formării ajustajelor. Prin urmare, abaterea
inferioară EI pentru aşezările de la A la H şi abaterea superioară ES pentru cele de la J la ZC
se deduc din abaterile fundamentale ei şi es ale arborilor, având ca simbol aceeaşi literă, după
următoarele reguli:

a) Regulă generală:
EI = - es pentru poziţiile A ... H (2.71)
ES = - ei pentru poziţiile J ... ZC
Regula generală precizată mai sus, este valabilă pentru toate abaterile fundamentale
ale alezajelor cu excepţia următoarelor cazuri:
- alezajele pentru care este valabilă regula specială de mai jos (b);
- alezajele N, treptele de toleranţă 9 ... 16, la dimensiuni peste 3 mm, pentru care
abaterea fundamentală este ES=0.

Tabelul 2.8
Arbori Formule de calcul Alezaje
Poziţia Abaterea Semnul a abaterilor Poziţia Abaterea Semnul
câmp fundamentală abaterii fundamentale câmp fundamentală abaterii
toleranţă fundamentale (valori în m toleranţă fundamentale
pentru D în mm)
d es - 16D0,41 D EI +
e es - 11D0,41 E EI +
f es - 5,5D0,41 F EI +
(g) es - 2,5D0,34 (G) EI +
h es - 0 H EI +
js ei - 0,5ITx JS ES +
k ei + 0 K ES -
m ei + 0,024D+12,6 M ES -
n ei + 0,04D+21 N ES -
p ei + 0,072D+37,8 P ES -
r ei + Media geometrică R ES -
a abaterilor ei
pentru p şi s,
respectiv Es
pentru p şi s
s ei + IT7+0,4D S ES -
t ei + IT7+0,63D T ES -
u ei + IT7+D U ES -

78
 Regula generală este în aşa fel stabilită, încât dimensiunea limită corespunzătoare
abaterii fundamentale a unui alezaj să fie exact simetrică, faţă de linia zero, cu dimensiunea
limită corespunzătoare abaterii fundamentale a arborelui având ca simbol aceeaşi literă.
b) Regulă specială:
- pentru alezajele J, K, M şi N, treptele de toleranţă 01, 0, 1, ... , 8 şi alezajele P ... ZC, treptele
de toleranţă 01, 0, 1 ... 7 la dimensiunile peste 3 mm,

ES = - ei + , (2.72)

în care  = ITn - ITn-1 este diferenţa dintre toleranţa fundamentală a treptei de toleranţă
considerate şi cea a treptei de toleranţă anterioare, mai fine.
Regula specială este în aşa fel stabilită încât, la două ajustaje omoloage din sistemul
alezaj unitar şi din sistemul arbore unitar, formate prin asocierea unui alezaj de precizie dată
cu un arbore de precizia (treapta de toleranţă) imediat mai fină (de exemplu, H7/p6 şi P7/h6)
să rezulte exact aceleaşi jocuri şi strângeri.
Cealaltă abatere limită a alezajului se deduce din abaterea fundamentală şi din
toleranţa fundamentală, cu ajutorul următoarelor ecuaţii algebrice:

ES = EI + IT pentru poziţiile A ... H (2.73)

EI = ES - IT pentru poziţiile J ... ZC

Pentru o poziţie dată a câmpului de toleranţă, abaterea fundamentală are o valoarea

constantă pentru acelaşi interval de dimensiuni nominale indiferent de treapta de toleranţă.
Din aceasta cauză câmpurile de toleranţă se ordonează într-un mod deosebit de raţional
(fig.2.33,a).
Pentru aceeaşi treaptă de toleranţă şi acelaşi interval de dimensiuni nominale, mărimea
câmpului de toleranţă este aceeaşi şi pentru arbori şi pentru alezaje. De asemenea mărimea
câmpului de toleranţă, pentru aceeaşi treaptă de toleranţă şi acelaşi interval de dimensiuni,
este egală pentru toate poziţiile câmpului faţă de linia zero (de exemplu pentru intervalul de
dimensiuni nominale 50-80 mm şi pentru treapta de toleranţă IT7, toleranţa fundamentală IT=
30 m) (fig.2.33,b).
fundamentală
Abaterea

IT9
F
IT8
IT7 G
IT6 E
E Alezaje
E H
E
h
Linia zero Arbori
79 g
f
 a) b)

Figura 2.33

Pentru dimensiunile între 3150 şi 10000 mm, standardul stabileşte 14 abateri

fundamentale pentru arbori şi alezaje (D,E,F,G,H,JS,K,M,N,P,R,S,T,U) iar pentru
dimensiunile de la 10000 la 40000 mm se utilizează 2 abateri fundamentale atât pentru alezaje
cât şi pentru arbori, H şi JS, respectiv h şi js.
 Clasa de toleranţă
Clasa de toleranţă este ansamblul format litera care reprezintă abaterea fundamentală
urmată de cifra care reprezintă treapta de toleranţă, exemplu e8 pentru arbori şi H7 pentru
alezaje.
Pentru înscrierea toleranţelor şi ajustajelor pe desenul de execuţie, respectiv pe
desenul de ansamblu există recomandări standardizate precizate în STAS ISO 406ţ1991,
putându-se proceda în diferite moduri conform celor prezentate în continuare.
Indicarea pe desenul de execuţie a componentelor unei dimensiuni liniare tolerate se
poate face fie prin abateri limită, dimensiuni limită sau dimensiuni limită într-o singură
direcţie (vezi paragraf 2.2), fie cu ajutorul simbolurilor ISO (fig.2.34) caz în care
componentele trebuie indicate în următoarea succesiune: dimensiune nominală urmată de
simbolul toleranţei, respectiv al clasei de toleranţă (fig.2.34, a). Dacă pe lângă simboluri este
necesară exprimarea valorilor abaterilor (vezi fig.2.34, b) sau a dimensiunilor limită (vezi
fig.2.34, c), aceste informaţii suplimentare trebuie precizate între paranteze.

-0,020 29,980
30 f7 30 f7 -0,041 30 f7 29,959

a) b) c)

Figura 2.34

Indicarea toleranţelor (individuale) pe desenul de ansamblu se poate face, conform

standardului menţionat, fie prin simboluri ISO (fig.2.35, a, b şi c) fie prin valoarea la poziţie

80
(fig.2.36, a şi b). Simbolul toleranţei pentru alezaj trebuie plasat înaintea aceluia pentru arbore
(fig.2.35,a) sau deasupra (fig.2.35,b), simbolurile fiind precedate de dimensiunea nominală
indicată o singură dată.
De asemenea, dacă este necesară specificarea valorilor numerice ale abaterilor, acestea
trebuie scrise între paranteze. Pentru simplificare (fără a se abate de la ISO) se poate utiliza
cotarea cu o singură linie de cotă (vezi fig. 2.36). Dacă se utilizează indicarea prin valoarea la
poziţie, dimensiunea fiecărei componente a asamblării trebuie precedată de denumirea sau de
numărul de poziţie a acestei componente, în ambele cazuri dimensiunea pentru alezaj fiind
plasată deasupra celei pentru arbore.
După cum se observă, ajustajele se simbolizează printr-un raport, de exemplu H7/g6
(în sistemul alezaj unitar) sau G6/h7 (în sistemul arbore unitar) - la care, la numărător se trece
clasa de toleranţă a alezajului, iar la numitor clasa de toleranţă a arborelui. Dacă raportul are
la numărător aşezarea "H", iar la numitor o aşezare oarecare (diferită de "h") este vorba de un
ajustaj în sistemul alezaj unitar. Simbolul "H/h" poate fi considerat fie în sistemul alezaj
unitar, fie în sistemul arbore unitar.

H7
 12 H7/g6  12 g6

a) b)

+ 0,018
 12 H7 0

-0,006
 12 g6 -0,017

c)

81
 Figura 2.35

Utilizarea simbolurilor ISO în locul cotelor cu abateri prezintă unele avantaje:

 în vorbirea curentă sau corespondenţă tehnică, este mai simplă;
 pe desene, simbolurile ocupă mai puţin loc, făcând ca desenele să fie mai clare;
 la heliografiere, simbolurile apar mai clar;
 simbolurile indică, de la început, caracterul ajustajului.
În concluzie, a prescrie toleranţa la dimensiunea unei piese înseamnă a preciza poziţia
câmpului de toleranţă, respectiv abaterea fundamentală şi treapta de toleranţă.
2
1

+0,018 +0,018
alezaj  12 0 1  12 0
-0,006 -0,006
arbore  12 -0,017 2  12 -0,017
a) b)

Figura 2.36

 OBSERVAŢII

Exemplele considerate arată că, într-un ajustaj, sistemul ISO permite să se ia trepte
de toleranţă diferite pentru alezaj şi arbore. Aceasta se datorează faptului că alezajul se
prelucrează (prin strunjire şi rectificare) mai greu decât arborele şi de asemenea,
prelucrarea alezajelor în trepte de toleranţă de precizii mai ridicate (toleranţe mici) este mai
complicată. Prin urmare, este necesar să se prevadă toleranţele funcţionale pentru alezaj
ceva mai mari decât pentru arbore.
La ajustajele intermediare şi cu strângere, menţinând aceeaşi combinaţie de litere şi
folosind arborele la o precizie cu o treaptă mai fină decât alezajul, ajustajul probabil va fi
aproximativ acelaşi, independent de precizia aleasă. Din acest motiv însă, o serie de ajustaje
îşi schimbă caracterul în funcţie de precizia elementelor sale. De altfel, caracterul ajustajului

82
depinde nu numai de treapta de toleranţă (precizia) aleasă ci şi de dimensiunea nominală a
pieselor (de exemplu, ajustajul H8/r7 este intermediar până la 100 mm şi este cu strângere la
dimensiuni mai mari, iar ajustajele H7/r6 şi H6/r5 sunt cu strângere la orice dimensiune).
De aici rezultă că, în cazul sistemului ISO de toleranţe şi ajustaje, fiecare combinaţie
de simboluri, fiecare ajustaj, trebuie analizat individual, în special în domeniul ajustajelor cu
strângere şi a celor intermediare, pentru a se determina caracterul ajustajului, ajustajul
probabil, ajustajul limită şi toleranţa ajustajului.
O altă cauză a utilizării ajustajelor combinate din piese de diferite trepte de toleranţă
este posibilitatea de a folosi semifabricate rotunde, cum sunt barele trase de precizie mare
sau obişnuită, fără a le mai prelucra pe maşini-unelte. În cazul acesta, toleranţele relativ
mari ale arborilor pot fi compensate parţial prin utilizarea alezajelor dintr-o treaptă de
precizie mai mare. Astfel, sunt folosite ajustajele având arborii prelucraţi după treapta de
toleranţă 8 şi alezajele după treapta de toleranţă 6. Se mai pot utiliza şi alte combinaţii între
alezaje şi arbori, dacă sunt raţionale. În concluzie, la formarea unui alezaj se aleg de regulă,
trepte de toleranţă diferite cu una şi mai rar cu două unităţi pentru alezaj şi pentru arbore,
sau chiar egale.
Spre deosebire de practica admisă pentru ajustajele cu dimensiuni până la 500 mm,
ajustajele cu dimensiuni peste 500 mm se formează din alezaje şi arbori de aceeaşi precizie.

 APLICAŢIE

Se consideră ajustajul  20 H7/n6. Să se stabilească abaterile limită folosindu-se

toleranţele fundamentale şi abaterile fundamentale.
Dacă se apelează la stas SR EN 20286-2:1997, din tabelul 1 sau din tabelul 2.1
paragraful 2.6.2 se iau toleranţele fundamentale: pentru alezajul de precizia 7, de diametru
cuprins între 18 şi 30 mm, se găseşte T D=0,021 mm, iar pentru arborele de precizia 6, de
diametru cuprins între 18 şi 30 mm, se găseşte Td=0,013 mm.
Din stas SR EN 20286-1:1996 se iau abaterile fundamentale: pentru dimensiuni
cuprinse între 18 şi 30 mm, pentru H se găseşte EI=0, iar pentru acelaşi interval de
dimensiuni, pentru n6 se găseşte ei=+0,015 mm.
Rezultă:

83
 pentru alezajul  20 H7: dimensiunea nominală N=20 mm, abaterea inferioară EI=0
mm, toleranţa fundamentală TD=0,021 mm şi se calculează abaterea superioară cu
formula (2.73), prima expresie: ES=EI+TD=0+0,021=0,021 mm; aşadar, pentru
alezajul considerat, se obţine în final:

+ES +0,021
N +EI = 20 0

 pentru arborele  20 n6: dimensiunea nominală N=20 mm, abaterea inferioară

ei=+0,015 mm, toleranţa fundamentală Td=0,013 mm şi se calculează abaterea
superioară cu formula (2.70), a doua expresie: es=ei+Td=0,015+0,013=0,028 mm;
aşadar, pentru alezajul considerat, se obţine în final:

+es +0,028
N +ei = 20 +0,015

Dacă se apelează doar la stas SR EN 20286-2:1997, se pot găsi direct abaterile limită
atât pentru alezaj cât şi pentru arbore, respective:
 din tabelul 6, pentru alezajul  20 H7: la dimensiuni cuprinse între 18 şi 30 mm,
pentru H7 se găsesc aceleaşi valori adică EI=0 mm şi ES=+0,021 mm;
 din tabelul 25, pentru alezajul  20 n6: la dimensiuni cuprinse între 18 şi 30 mm,
pentru n6 se găsesc aceleaşi valori adică ei=+0,015 mm şi es=+0,028 mm.

84