ÎNSCRIEREA TOLERANŢELOR GEOMETRICE

4.1. Reguli generale

Toleranţele geometrice se prescriu în documentaţia de bază numai

dacă sunt absolut indispensabile pentru asigurarea condiţiilor de
funcţionare, interschimbabilitate, de execuţie etc.
Toleranţele de formă limitează doar abaterile de formă ale
elementului la care se referă (elementului tolerat); toleranţele de
orientare limitează abaterile de orientare şi de formă ale elementului
tolerat, iar toleranţele de poziţie limitează pe lângă abaterile de poziţie şi
pe cele orientare şi de formă.
Toleranţa geometrică aplicată unui element (punct, linie, axă,
suprafaţă sau plan de simetrie) defineşte zona de toleranţă în interiorul
căreia trebuie să fie cuprins elementul respectiv. Zona de toleranţă este
spaţiul limitat printr-una sau mai multe suprafeţe sau linii perfect
geometrice şi caracterizată printr-o dimensiune liniară numită toleranţă.
Zona de toleranţă, în funcţie de caracteristica tolerată şi de modul
în care aceasta este cotată, este suprafaţa, respectiv spaţiul cuprins, fie:
în interiorul unui cerc; între două cercuri concentrice; între două linii
paralele; în interiorul unui cilindru; între doi cilindri coaxiali; între două
plane paralele; în interiorul unui paralelipiped.
Forma sau orientarea elementului tolerat poate fi oarecare în
interiorul zonei de toleranţă, dacă nu se specifică altfel, de exemplu
printr-o notă în câmpul desenului (fig. 4.4, a şi b).
În lipsa unor prescripţii restrictive, toleranţa se aplică pe toată
lungimea sau pe toată suprafaţa elementului tolerat.
Indicarea toleranţelor geometrice pe desenul tehnic al pieselor se
face, conform STAS 7385/1-85 şi SR ISO 7083:1996, prin înscrierea

1
datelor privind toleranţele geometrice într-un cadru dreptunghiular,
denumit cadru de toleranţă, executat cu linie continuă subţire şi împărţit
în două sau mai multe compartimente, în care se scriu de la stânga la
dreapta, respectiv de jos în sus, în ordinea indicată în continuare,
următoarele date (fig. 4.1):
 simbolul grafic al caracteristicii tolerate, conform tabelul 4.1;
 valoarea toleranţei, în milimetri, precedată de simbolul pentru
forma zonei de toleranţă adică “” dacă zona de toleranţă este
circulară sau cilindrică, respectiv “S” dacă zona de toleranţă este
sferică, precum şi alte indicaţii cum ar fi: lungimea pe care se
aplică toleranţa, simbolul condiţiei de maxim sau minim de
material etc.
 literă majusculă care indică baza sau bazele de referinţă: primară,
secundară şi terţiară, şi dacă este cazul, simbolul condiţiei de
maxim sau minim de material. Litera bazei de referinţă:

primară
secundară
Simbolul caracteristicii
tolerate terţiară

Valoarea toleranţei, în mm
(precum şi alte indicaţii ca:
forma zonei de toleranţă, lungimea
pe care se aplică toleranţa, condiţia
de maxim/minim de material etc.)

Figura 4.1: Cadru de toleranţă

În figura 4.2 se prezintă câteva exemple de înscriere a toleranţelor

geometrice pe desen, în conformitate cu regulile menţionate mai sus.

2
 Figura 4.2: Exemple de înscriere a toleranţelor geometrice

Tabelul 4.1
Elementele la Tipul Denumirea Simbolul
care se referă toleranţei toleranţei caracteris-
toleranţa ticii tolerate
Toleranţa la
rectilinitate
Toleranţa la
Elemente planitate
izolate Toleranţe Toleranţa la
de formă circularitate
Toleranţa la
cilindricitate
Toleranţa la forma
Elemente izolate dată a profilului
sau asociate Toleranţa la forma
dată a suprafeţei
Toleranţa la
paralelism
Toleranţe Toleranţa la
de orientare perpendicularitate
Toleranţa la
înclinare
Toleranţa la
poziţia nominală
Elemente Toleranţe Toleranţa la
asociate de poziţie concentricitate şi
coaxialitate
Toleranţa la
simetrie
Toleranţa radiale
Toleranţe bătăii circulare frontale
de bătaie Toleranţa radiale
bătăii totale frontale

Dacă nu se specifică altfel, valoarea toleranţei este valabilă pe

toată lungimea profilului sau pe toată suprafaţa pentru care este

3
prescrisă (fig. 4.2 şi 4.3, e). Dacă toleranţa se aplică numai pe o anumită
lungime care se află în oricare loc al elementului tolerat, valoarea acestei
lungimi se înscrie după valoarea toleranţei şi se separă de aceasta
printr-o linie înclinată (fig. 4.3, a , b, c).
În cazul unei suprafeţe se utilizează acelaşi mod de indicare a
toleranţei, care semnifică faptul că toleranţa se aplică tuturor liniilor
având lungimea specificată, în toate poziţiile şi direcţiile (fig. 4.3, c şi d).
Dacă la toleranţa prescrisă pe toată lungimea (suprafaţa)
elementului tolerat este necesar să se adauge şi o altă toleranţă de
aceeaşi natură, dar mai mică şi limitată pe o anumită lungime
(suprafaţă), cadrul de toleranţă se împarte în două şi aceeaşi toleranţă
se înscrie sub cea generală (fig. 4.3, b, c, d). Dacă pentru un element
este necesar să se indice mai multe toleranţe diferite, înscrierea
acestora se face tot în cadre de toleranţă plasate unul sub altul, aşa cum
este exemplificat în figura 4.3, e.

a) b) c) d) e)

Figura 4.3: Exemple de înscriere a toleranţelor geometrice

Forma sau orientarea elementului tolerat poate fi oarecare în

interiorul zonei de toleranţă,
nu convexdacă nu se specifică altfel. Indicaţiile care
6 găuri
limitează forma
nu unui element în interiorul zonei de toleranţă se înscriu
convex
printr-o notă în câmpul desenului, în dreapta sau deasupra cadrului de
toleranţă
a) (fig. 4.4, a şi b) b)
şi pot fi legatec)de acesta cu od)linie de indicaţie.
e)

4
 Figura 4.4: Exemple de înscriere a toleranţelor geometrice
Indicaţiile care se referă la numărul elementelor care au acelaşi tip
de toleranţă, cu o aceeaşi valoare, ca de exemplu: 6 găuri, 4 suprafeţe,
6x etc., se înscriu deasupra cadrului de toleranţă ca în figura 4.4, c, d, e.

4.2. Indicarea elementului tolerat

P
entru indicarea toleranţelor de formă, orientare, poziţie şi
bătaie pe desen se folosesc anumite simboluri suplimentare,
acestea fiind prezentate în tabelul 4.2.
Tabelul 4.2
Denumire Simbol
A
Element tolerat direct

printr-o literă
(variantă indicată în STAS
7385/1-85, respectiv ISO
1101-1983, dar omisă în
ISO FDIS 1101:2004)
Bază de referinţă direct
(variantă indicată în STAS
7385/1-85, respectiv ISO
1101-1983, dar omisă în
ISO FDIS 1101:2004)
printr-o literă

Bază de referinţă parţială

Cotă teoretic exactă

Zonă de toleranţă proiectată (prelungită)

5
Condiţie de maxim de material

Condiţie de minim de material

Cadrul de toleranţă se leagă de elementul tolerat printr-o linie de

indicaţie terminată cu o săgeată. Linia de indicaţie poate fi frântă.
Capătul liniei de indicaţie, se sprijină:
a) pe linia de contur a elementului sau pe o linie ajutătoare (trasată în
prelungirea liniei de contur), dar nu în dreptul liniei de cotă, dacă
toleranţa se referă la profilul sau suprafaţa respectivă (fig. 4.5, a şi b);
săgeata poate fi plasată şi pe o linie de indicaţie care punctează
suprafaţa respectivă (fig. 4.5, c);

a) b) c)

Figura 4.5: Exemple de indicare a elementului tolerat

b) în prelungirea liniei de cotă, dacă toleranţa se referă la axa sau

planul de simetrie al elementului tolerat (fig. 4.6);
a) b) c)

d) e)

6
 Figura 4.6: Exemple de indicare a elementului tolerat
Indicaţia din figura 4.6,e este recomandată doar în standardul
internaţional ISO FDIS 1101:2004 iar notaţia “CZ” se referă la “zonă
comună”.
Dacă este necesară o indicaţie care să specifice forma elementului
(de exemplu, linie în loc de suprafaţă) aceasta trebuie înscrisă deasupra
cadrului de toleranţă, ca în figura 4.7. Dacă elementul tolerat este o linie,
sunt necesare şi alte specificaţii pentru a verifica toleranţa de orientare.

Elemente liniare

Figura 4.7: Indicarea elementului tolerat, cu indicaţii suplimentare

c) pe axa sau planul de simetrie, respectiv pe axa comună sau planul

de simetrie, dacă toleranţa se referă la axa sau planul de simetrie al
tuturor elementelor care admit această axă sau acest plan de simetrie
(fig. 4.8). Acest mod de indicare a elementului tolerat este prevăzut în
STAS 7385/1-85, respectiv ISO 1101-1983 dar este omis în noua
variantă a standardului internaţional din 2004 şi reprezintă o metodă
alternativă pentru indicaţiile din figura 4.6, a, b, c şi e.

7
 Figura 4.8: Exemple de indicare a elementului tolerat, STAS 7385/1-85
O zonă de toleranţă individuală, cu aceeaşi valoare a toleranţei,
aplicată mai multor elemente separate, poate fi indicată aşa cum este
exemplificat în figura 4.14, a şi b. Înscrierea din figura 4.14, b este
specificată doar în standardul românesc STAS 7385/1-85, respectiv
echivalentul internaţional ISO 1101-1983, dar este omisă în ISO FDIS
1101: 2004.

a)

b)

Figura 4.14: Indicarea zonelor de toleranţă individuală

În cazul în care o zonă de toleranţă comună este aplicată mai

multor elemente separate, trebuie înscrisă precizarea de “zonă comună”,
conform figurii 4.15. Înscrierile din figura 4.15, a şi b sunt specificate doar
în standardul românesc STAS 7385/1-85, respectiv echivalentul

8
internaţional ISO 1101-1983, dar sunt omise în ISO FDIS 1101:2004 în
care este precizată doar notarea din figura 4.15,c deşi se specifică că
este posibilă şi notarea din figura 4.15,a. zonă comună

Dacă la o toleranţă geometrică nu se specifică secţiunea de

măsurare, aceasta se aplică oricărui profil paralel cu cel indicat, de-a
lungul suprafeţei respective.

3xA
zonă comună

a)

b)

c)
Figura 4.15: Indicarea zonei de toleranţă comună

9
 Dacă toleranţa se referă numai la o anumită porţiune a
elementului, conturul acesteia se dublează cu o linie-punct groasă, iar
poziţia şi dimensiunile porţiunii respective se cotează (fig. 4.16).

a) b)

Figura 4.16: Indicarea toleranţei conform ISO FDIS 1101:2004

Indicaţia din figura 4.16,a este specificată în standardul

internaţional ISO FDIS 1101:2004. Standardul românesc STAS 7385/1-
85, respectiv echivalentul internaţional ISO 1101-1983 indică înscrierea
din figura 4.17, în care cadrul de toleranţă este legat direct de baza de
referinţă.

Figura 4.17: Indicarea toleranţei conform STAS 7385/1-85

Similar se procedează şi în cazul în care baza de referinţă este

limitată pe o anumită porţiune a elementului de referinţă (fig. 4.18 şi
respectiv 4.19).

10
 Figura 4.18: Indicarea toleranţei conform ISO FDIS 1101:2004

Figura 4.19: Indicarea toleranţei conform STAS 7385/1-85

4.4.3. Indicarea bazei de referinţă

B
aza de referinţă se indică printr-un triunghi de referinţă,
înnegrit (fig. 4.31,a) sau nu (fig. 4.31,b) şi este identificată
printr-o literă de referinţă care se dispune pe desen conform
figurii 4.31, a şi b, precum şi în compartimentul 3 (4 şi 5 dacă este vorba
de mai multe baze de referinţă) al cadrului de toleranţă conform figurii
4.31, d, e, f şi g sau este posibil ca, cadrul de toleranţă, să cuprindă doar
două compartimente şi să se lege direct de baza de referinţă (fig.
4.31,c).

a) b) c)

d) e) f) g)

Figura 4.31: Indicarea bazei de referinţă

11
 O bază de referinţă poate fi simplă sau comună, după cum este
stabilită printr-un singur element sau prin două elemente. O bază de
referinţă simplă este identificată printr-o singură literă (majusculă) de
referinţă, conform figurii 4.31, d amplasată în compartimentul al treilea al
cadrului de toleranţă.
O bază de referinţă comună, formată din două elemente de
referinţă este identificată prin două litere separate printr-o liniuţă, plasate
în căsuţa a treia a cadrului de toleranţă (fig. 4.31,e şi fig. 4.32).

Figura 4.32: Exemplu de bază de referinţă comună

Un sistem de baze de referinţă este constituit din două sau mai

multe baze de referinţă şi identificat prin litere de referinţă, amplasate în
căsuţa a treia şi în următoarele căsuţe ale cadrului de toleranţă, de la
stânga la dreapta, în ordinea de prioritate a bazelor de referinţă
respective (fig. 4.31,f).
În cazul în care ordinea de indicare a bazelor de referinţă nu este
importantă, standardul românesc STAS 7385/1-85 respectiv echivalentul
internaţional ISO 1101-1983 indică ca posibilă varianta din figura 4.31,g
care însă este omisă din standardul internaţional ISO FDIS 1101:2004.
Modul de indicare pe desen a unui sistem de baze de referinţă
(baze de referinţă multiple) este exemplificat în figura 4.33,a şi c. Dacă
baza de referinţă este constituită din două sau mai multe elemente de

12
referinţă, ordinea de succesiune a bazelor de referinţă are o importanţă
deosebită asupra rezultatelor obţinute (fig. 4.33,b şi d); de exemplu, A
este bază primară de referinţă în figura 4.33,a şi secundară în figura
4.33,c iar baza de referinţă B este bază secundară în figura 4.33,a şi
primară în figura 4.33,c.
î

a) b)

c) d)

Figura 4.33: Influenţa ordinii de alegere a elementului

de referinţă asupra elementului tolerat

Prin urmare, în cazul în care toleranţa unui element este indicată în

raport cu o bază de referinţă, cel mai adesea aceasta se identifică printr-
o literă de referinţă care se înscrie în apropierea bazei de referinţă într-
un cadru pătrat, literă care se repetă şi în cadrul de toleranţă. Litera de
identificare a bazei de referinţă se leagă de baza de referinţă printr-o
linie de indicaţie terminată cu un triunghi de referinţă înnegrit sau nu.
Triunghiul de referinţă, cu litera de referinţă se amplasează pe:

13
a) linia de contur a elementului sau pe o linie ajutătoare (trasată în
prelungirea liniei de contur), dar nu în dreptul liniei de cotă, dacă baza de
referinţă este profilul sau suprafaţa respectivă (fig. 4.35,a); triunghiul de
referinţă poate fi plasat şi pe o linia de indicaţie, care marchează
(punctează) suprafaţa care reprezintă baza de referinţă (fig. 4.35,b);

a) b)

Figura 4.35: Indicarea bazei de referinţă

b) în prelungirea liniei de cotă, dacă baza de referinţă este axa sau

planul de simetrie al elementului tolerat (fig. 4.36, a, b şi c). Dacă
săgeţile liniei de cotă se desenează în afara liniilor ajutătoare, triunghiul
de referinţă înlocuieşte una din săgeţi. Linia de cotă se reprezintă chiar
dacă nu se înscrie cota respectivă.

a) b) c)

Figura 4.36: Indicarea bazei de referinţă

c) pe axa sau planul de simetrie, dacă baza de referinţă este:

- axa sau planul de simetrie al unui singur element,exemplu un cilindru;
- axa comună sau planul format de două elemente (fig. 4.37,a).
Această variantă se dă în STAS 7385/1-85 respectiv echivalentul
ISO 1101-1983 însă este omisă în ISO FDIS 1101:2004, fiind o metodă

14
alternativă la indicaţiile din figura 4.36, a, b şi c. În cazul în care cadrul
de toleranţă poate fi legat direct, printr-o linie de indicaţie, de baza de
referinţă, standardul STAS 7385/1-85 admite ca litera de referinţă să nu
fie înscrisă în cadrul de toleranţă respectiv, aşa cum este exemplificat în
figura 4.37, b şi c, variantă omisă însă în ISO FDIS 1101:2004.

a) b) c)

Figura 4.37: Indicarea bazei de referinţă, conform STAS 7385/1-85

4.5. Cote teoretic exacte

D
acă pentru o piesă (element) se prescriu toleranţe de formă,
de orientare sau de poziţie, dimensiunile care definesc forma,
unghiul de înclinare sau poziţia nu se tolerează şi sunt
denumite cote teoretic exacte sau în vorbirea curentă, cote încadrate.
Aceste cote se încadrează, de exemplu .
Dimensiunile efective corespunzătoare ale piesei (elementului)
sunt limitate exclusiv prin toleranţele de formă, de orientare sau de
poziţie indicate în cadrul de toleranţă (fig. 4.48,a şi b).

15
 a) b)

Figura 4.48: Cote teoretic exacte

4.6. Exemple de înscriere a toleranţelor de formă

ÎNSCRIERE PE DESEN EXPLICAŢIE

Toleranţa (abaterea limită) la

cilindricitate este de 0,005 mm pe
oricare lungime de 100 mm a
capătului de arbore

Toleranţa (abaterea limită) la

rectilinitatea generatoarei este de
0,25 mm

Toleranţa (abaterea limită) la

rectilinitate este de 0,1 mm pe orice
profil longitudinal al suprafeţei,
având 300 mm lungime

Toleranţa (abaterea limită) la

rectilinitate este de 0,25 mm pentru
orice profil longitudinal al
suprafeţei, fără să depăşească 0,1
mm pe orice porţiune de 300 mm
lungime a acestui profil

Toleranţa (abaterea limită) la

rectilinitate este de 0,1 mm pentru
orice profil longitudinal al suprafeţei
şi de 0,06 mm pentru orice profil
transversal al suprafeţei. În sens
longitudinal, forma profilului se
admite numai rectilinie sau

16
convexă.

Toleranţa (abaterea limită) la

circularitate a muchiei discului este
de 0,03 mm

Toleranţa (abaterea limită) la

planitate este de 0,06 mm pe toată
suprafaţa plăcii de control

Toleranţa (abaterea limită) la

planitate este de 0,1 mm pe toată
suprafaţa plăcii de control şi de
0,04 mm pe orice porţiune de
300x300 mm a ei

Toleranţa (abaterea limită) la

circularitate a oricărei secţiuni
transversale a bucşei este de 0,03
mm la exterior şi de 0,02 mm la
interior

Toleranţa (abaterea limită) la forma

dată a profilului este de 0,04 mm în
orice secţiune a şablonului,
paralelă cu planul de proiecţie

Toleranţa (abaterea limită) la forma

dată a suprafeţei este de 0,02 mm

17
4.6. Exemple de înscriere a toleranţelor de orientare, poziţie şi
bătaie

ÎNSCRIERE PE DESEN EXPLICAŢIE

Toleranţa (abaterea limită) la

paralelism a suprafeţei superioare
faţă de cea inferioară este de 0,01
mm pe oricare porţiune de
100x100 mm a ei.

Toleranţa (abaterea limită) la

paralelism a axa alezajului
superioar faţă de axa alezajului
inferioar este de 0,04 mm în orice
direcţie, pe toată lungimea
alezajului.

Toleranţa (abaterea limită) la

perpendicularitate a axei fusului
faţă de suprafaţa de aşezare este
de 0,1 mm în planul de proiecţie,
pe toată lungimea fusului

18
Toleranţa (abaterea limită) la
perpendicularitate a axei fusului
faţă de suprafaţa de aşezare este
de 0,01 mm în orice direcţie, pe
oricare lungime de 100 mm a
fusului.

Abaterea limită la concentricitatea

cercului exterior faţă de cercul
interior este de 0,005 mm.
Zona toleranţei la concentricitate a
cercului exterior este un cerc cu
diametrul  0,01 mm, concentric
cu cercul interior

Abaterea limită de la poziţia

nominală a suprafeţei înclinate,
faţă de axa şi capătul fusului,
măsurată în direcţie axială, este
de  0,03 mm
Zona toleranţei de poziţie a
suprafeţei înclinate este cuprinsă
între două plane paralele
distanţate la 0,06 mm în direcţie
axială şi dispuse simetric faţă de
poziţia nominală .

Bătaia frontală maximă admisă

faţă de axa alezajului, este de
0,04 mm pentru suprafaţa frontală
din stânga şi de 0,025 mm pentru
suprafaţa frontală din dreapta,
ambele măsurate la diametrul 
60.

19
 Bătaia radială maximă admisă a
treptei din mijloc a arborelui faţă
de treptele laterale ale aceluiaşi
arbore este de 0,1 mm pe toată
lungimea treptei din mijloc a
arborelui.

Abaterea limită la simetrie a

poziţiei ghidajelor faţă de axa
alezajului este de  0,02 mm pe
toată lungimea ghidajului.
Zona toleranţei la simetrie a axei
de simetrie a ghidajelor este
cuprinsă între două drepte
paralele distanţate la 0,04 mm
între ele, dispuse simetris faţă da
axa alezajului.

Toleranţa (abaterea limită) la

unghiul de 600 a axei găurii faţă de
axa piesei este de 0,06 mm pa
toată lungimea găurii.

Toleranţa (abaterea limită) la

unghiul de 750 a suprafeţei
înclinate faţă de axa alezajului
este de 0,1 mm pe toată
suprafaţa.

20