CURS 3

SCOPUL CURSULUI Cursul 3 Sisteme de toleranțe și ajustaje are scopul de a

prezenta aspecte de standardizare a toleranțelor și ajustajelor, în
cadrul unor sisteme raționale, realizabile practic.
CONŢINUTUL CURSULUI Cursul 3 SISTEME DE TOLERANȚE ȘI AJUSTAJE cuprinde
următoarele subcapitole:
3.1 Standardizarea sistemelor de toleranțe și ajustaje
3.2 Sistemul ALEZAJ UNITAR
3.3 Sistemul ARBORE UNITAR
3.4 Sistemul de toleranțe și ajustaje ISO
3.4.1. Abateri fundamentale
3.4.2 Trepte de toleranță fundamentale
3.5 Ajustaje preferențiale
3.6 Toleranțele dimensiunilor libere
La sfârşitul cursului sunt trecute în revistă, în rezumat,
principalele noțiuni prezentate.
Cursul se încheie cu un test de autoevaluare.
OBIECTIVE După parcurgerea acestui curs studentul va fi capabil:
 să înțeleagă importanța standardizării toleranțelor și
ajustajelor;
 să facă distincția între sistemul alezaj unitar și sistemul
arbore unitar;
 să poată defini şi utiliza terminologia ISO, cum ar fi:
abatere fundamentală, treaptă de toleranță, clasă de
toleranță;
 să înțeleagă legătura dintre toleranța unei dimensiuni
și factorii tehnologici și cei economici care stau la baza
stabilirii acesteia;
 să cunoască modul de notare al ajustajelor ISO în
documentația desenată;
 să cunoască ajustajele preferențiale, cu recomandări
practice de utilizare a lor.
CUVINTE CHEIE Sistem de toleranțe și ajustaje, treaptă de toleranță, abatere
fundamentală, sistem arbore/alezaj unitar

Pag. |1
 CURS 3

3. SISTEME DE TOLERANȚE ȘI AJUSTAJE

3.1 STANDARDIZAREA SISTEMELOR DE TOLERANȚE ȘI AJUSTAJE

Necesitatea asigurării condiţiilor de interschimbabilitate a pieselor şi a celor de

natură economică privind proiectarea, execuţia şi exploatarea fabricatelor din construcţia de
maşini, au impus măsuri de standardizare a toleranţelor şi ajustajelor.
Prin aceasta se realizează:
- limitarea şi gruparea, pe intervale, a valorilor nominale ale dimensiunilor,
funcţie de mărimea şi frecvenţa cu care sunt utilizate în practică;
- restrângerea minimală şi optimă a numărului de toleranţe şi abateri limită,
pentru o anumită dimensiune nominală;
- limitarea numărului de ajustaje ce pot fi prescrise diferitelor asamblări,
corespunzător rolului funcţional al acestora;
- posibilitatea de tipizare, standardizare şi limitare a numărului de scule
aşchietoare, dispozitive şi mijloace de control (SDV-uri) ceea ce influenţează favorabil asupra
preţului de cost al produselor.
Standardizarea are ca obiect şi rezultat formarea unui sistem de toleranţe şi ajustaje.
Acesta reprezintă o clasificare raţională, după reguli bazate pe experienţă şi pe considerente
teoretice, a câmpurilor de toleranţă şi ajustajelor realizabile practic.
Pentru a limita numărul de ajustaje posibile a fi realizate prin diverse combinaţii de
câmpuri de toleranţă ale arborilor şi alezajelor, s-au standardizat două sisteme de bază:
sistemul alezaj unitar şi sistemul arbore unitar.

3.2 SISTEMUL ALEZAJ UNITAR

Sistemul de tolerante și ajustaje cu alezaj unitar se caracterizează printr-o poziţie

constantă a câmpului de toleranţă al alezajului în raport cu linia zero, anume deasupra şi
lipit de aceasta.
Diferitele tipuri de ajustaje se obţin, în acest caz, prin varierea convenabilă a poziţiei
câmpului de toleranţă al arborelui, după cum se poate vedea în fig.3.1.
De asemenea se observă că: alezajul unitar are abaterea inferioară nulă, EI = 0, cea
superioară pozitivă, ES > 0, iar diametrul său minim este egal cu valoarea nominală,
Dmin = N. Această poziţie a câmpului de toleranţă se notează cu H. Alezajul unitar împreună
cu arborii din grupele 1 şi 2 formează ajustaje cu joc, împreună cu cei din grupele 3 şi 4
formează ajustaje intermediare, iar împreună cu cei din grupa 5 formează strângeri.

Pag. |2
 CURS 3

3.1 Formarea diferitelor tipuri de ajustaje în sistem ALEZAJ UNITAR

3.3 SISTEMUL ARBORE UNITAR

Sistemul de toleranțe și ajustaje cu arbore unitar se caracterizează printr-o poziţie

constantă a câmpului de toleranţă al arborelui, în raport cu linia zero, anume dedesupt şi
lipit de aceasta.
Diferitele tipuri de ajustaje se obţin, în acest caz, prin varierea convenabilă a poziţiei
câmpului de toleranţă al alezajului, după cum se poate vedea în fig.3.2.
Aici se poate observa că: abaterea superioară a arborelui unitar este nulă, es = 0,
abaterea inferioară este negativă, ei < 0, iar diametrul său maxim este egal cu valoarea
nominală, dmax = N. Această poziţie a câmpului de toleranţă se notează h. Arborele unitar
împreună cu alezajele din grupele 1 şi 2 formează ajustaje cu joc, împreună cu cele din grupa
3 formează ajustaje intermediare, iar împreună cu cele din grupa 4 formează ajustaje cu
strângere.

Pag. |3
 CURS 3

3.2 Formarea diferitelor tipuri de ajustaje în sistem ARBORE UNITAR

În ambele sisteme, alezaj unitar şi arbore unitar, acelaşi fel de ajustaje se

caracterizează prin toleranţe identice ale jocurilor şi strângerilor.
În ce priveşte poziţia câmpului de toleranţă al piesei unitare în raport cu linia zero,
aceasta poate fi asimetrică – de-o singură parte a liniei zero şi cu una din limite pe aceasta
(aşa cum s-a văzut anterior) sau simetrică –aşezat de ambele părţi ale liniei zero, simetric.
Din motive legate de simplificarea calculelor, în majoritatea cazurilor se utilizează sistemul
asimetric. Excepţie fac ajustajele pentru piese conice la care se foloseşte sistemul simetric,
aşa cum se va vedea în cele ce vor urma.
Alegerea sistemului de toleranţe şi ajustaje se face pe criterii tehnologice şi criterii
constructive.
Din punct de vedere tehnologic, este mai avantajos sistemul alezaj unitar deoarece,
pentru un anumit diametru nominal, este nevoie de o singură garnitură de scule aşchietoare
(burghiu pentru găurirea efectivă şi alezor/lărgitor/broşă pentru finisarea găurii) pentru
realizarea alezajului şi o singură pereche (cuţit de degroşare şi cuţit de finisare) de scule
pentru realizarea arborilor. Asamblate împreună, arborii şi alezajele astfel prelucrate pot
conduce la diferite tipuri de ajustaje: cu joc, cu strângere, intermediare. Din contră, în
sistemul arbore unitar, pentru prelucrarea diferitelor alezaje corespunzătoare aceluiaşi

Pag. |4
 CURS 3

diametru nominal este nevoie de atâtea garnituri de scule aşchietoare (burghiu + alezoare
etc.) câte ajustaje sunt standardizate. Dacă se iau în considerare şi calibrele care se folosesc
la controlul arborilor şi alezajelor, se remarcă faptul că executarea calibrelor potcoavă
pentru arbori este mai ieftină decât a calibrelor tampon pentru alezaje (dar întreţinerea este
mai scumpă).
Din punct de vedere constructiv, sunt situaţii practice ca: utilizarea barelor lungi trase
şi calibrate, care au o precizie foarte ridicată a dimensiunilor şi formei, precum şi în diferite
domenii ale mecanicii-fine sau transmisiilor mecanice, când se recomandă sistemul arbore
unitar. În acest caz, prelucrarea arborilor prin aşchiere ar fi mai scumpă decât obţinerea
arborilor traşi şi calibraţi. Un alt exemplu este montarea bolţului în piston şi în bielă (la
motoarele cu ardere internă) când, de asemenea, este recomandabil sistemul arbore unitar.
În concluzie, cu excepţia unor situaţii particulare, din considerente tehnologice şi
economice, în general se alege sistemul alezaj unitar.
Există spre exemplu şi cazuri, cum ar fi la montarea rulmenţilor, când se adoptă
ambele sisteme: alezaj unitar, pentru inelul interior montat pe arbore şi arbore unitar,
pentru inelul exterior în carcasă.

3.4 SISTEMUL DE TOLERANȚE ȘI AJUSTAJE ISO

Interesele generale se îndreaptă astăzi spre o standardizare efectuată la nivel

naţional, la nivel european şi la nivel internaţional. Aceste demersuri sunt coordonate de
diverse organizaţii cum este şi ISO (abrevierea de la International Standardizing
Organization, organism international cu sediul la Geneva).
Sistemul de toleranţe şi ajustaje ISO este un sistem cuprinzător, bazat pe concepte
raţionale şi moderne, care permite asigurarea unei interschimbabilităţi necondiţionate, pe
plan internaţional, a unor piese simple. El acoperă problematica unor domenii ca: toleranţe
şi abateri dimensionale, ajustaje cilindrice, toleranţe şi ajustaje ale arborilor şi butucilor
canelaţi, ale asamblărilor cu pene, ajustaje de montaj ale rulmenţilor, calibre pentru piese
cilindrice ş.a.

În plus, România (prin Institutul Român de Standardizare, IRS) ca membră a

Comunităţii Europene, s-a aliniat şi la standardele europene EN elaborate de Comitetul
European de Standardizare CEN (cu sediul la Bruxelles) în acord cu reglementările
internaționale ISO. Astfel, la ora actuală, la noi în ţară, coexistă diverse tipuri de standarde:
STAS, SR EN, SR ISO, SR EN ISO.
Standardele sunt structurate, în general, sub forma unei piramide ca cea din fig.3.3.

Pag. |5
 CURS 3

Fig. 3.3 Piramida standardelor

În urma cercetărilor experimentale şi a unei practici îndelungate, s-a stabilit că

mărimea toleranţei este funcţie de:
- dimensiunea nominală astfel, cu cât dimensiunea este mai mare cu atât
toleranţa va fi mai mare;
- condiţiile funcţionale adică, nu se alege niciodată o toleranţă mai mică decât
este necesar pentru că scumpeşte fabricatul.
Pe de altă parte, tehnologia de execuţie a unei piese este cu atât mai complicată şi
mai scumpă cu cât:
- piesa are toleranţe mai mici,
- piesa are dimensiuni mai mari.
Din aceste motive, factorii tehnologici şi cei economici trebuie atent urmăriţi atunci
când se stabileşte precizia de prelucrare a piesei.
Conform ISO, toleranţa unei dimensiuni, T, se poate exprima:
T = a · i sau T = a · I ; [T] = μm (3.1)
i - pentru dimensiuni N ≤ 500mm;
I – pentru dimensiuni N > 500mm.
i(I) – este factorul de toleranţă (unitate de toleranţă) ISO, exprimat în microni, care
reflectă dependenţa toleranţelor de dimensiunile nominale;
a – factor adimensional, numit şi cifra preciziei, care exprimă dependenţa
toleranţelor de condiţiile funcţionale şi de precizia necesară prelucrării (cu cât a este mai
mic, cu atât precizia este mai mare). Pentru diferite valori ale lui a , se obţin diferite trepte
de toleranţă.

Pag. |6
 CURS 3

Terminologie ISO:
• Toleranţă fundamentală IT (toleranţă internaţională) – orice toleranţă care
aparţine sistemului de toleranţe şi ajustaje ISO;
• Trepte de toleranţe fundamentale (trepte de precizie) – sunt mulţimi de
toleranţe considerate ca fiind corespunzătoare aceluiaşi grad de precizie, pentru toate
dimensiunile nominale; treptele de toleranţă se obţin funcţie de valorile lui a şi se indică prin
cifre după notaţia IT (de ex: IT8, IT6 ş.a.m.d);
• Abatere fundamentală – folosită pentru definirea poziţiei câmpului de
toleranţă în raport cu linia zero, este cea mai apropiată, din cele două abateri (superioară
sau inferioară), de linia zero; celelalte abateri se stabilesc funcţie de ea şi de toleranţa
fundamentală IT (fig.3.4); abaterile fundamentale se indică prin litere (mari, pentru alezaje şi
mici, pentru arbori) ale alfabetului (de ex: A, B, .., a, b,..); abaterile fundamentale
simbolizate cu aceeaşi literă, de ex: D şi d, sunt simetrice (cu câteva excepţii) în raport cu
linia zero;
• Clasă de toleranţă – este combinaţia între abaterea fundamentală şi treapta
de toleranţă fundamentală (de ex: H7, g6, ş.a.m.d).

Pag. |7
 CURS 3

Fig.3.4 Abaterile fundamentale ale alezajelor şi arborilor

Pentru a nu se ajunge la un număr foarte mare de toleranţe şi pentru că s-a constatat
practic că, diferenţa între mărimile toleranţelor la dimensiuni nominale apropiate este
neglijabilă (în raport cu mărimea absolută a toleranţelor), sistemul ISO împarte dimensiunile
nominale în patru zone:
A. până la 500mm;
B. între 500 şi 3150mm;
C. între 3150 şi 10000mm;
D. între 10000 şi 40000mm.
Fiecare zonă în parte s-a împărţit în mai multe intervale. Pentru toate dimensiunile
nominale cuprinse într-un interval, toleranţele şi abaterile fundamentale au fost calculate pe
baza mediei geometrice, D, a dimensiunilor extreme D1 şi D2 (exprimate în milimetri) ale
intervalului considerat:

D  D1  D2 (3.2)

A. Dimensiuni nominale sub 500 mm

Pentru această zonă, care prezintă cel mai mare interes pentru fabricatele din
construcţia de maşini, sistemul de toleranţe şi ajustaje ISO (SR EN 20286) prevede 20 de
trepte de toleranţă fundamentale notate în ordinea scăderii preciziei:

Pag. |8
 CURS 3

IT01; IT0; IT1; IT2;...; IT17; IT18.

Folosirea lor se face funcţie de caracterul şi natura pieselor prelucrate, după cum este
ilustrat în tabelul 3.1.
Tabelul 3.1
Aparate de măsură şi de mecanică-fină Piese din CM care formează
ajustaje

IT01 IT0 IT1 IT2 IT3 IT4 IT5 IT6 IT7 IT8
Mecanica Calibre de control Organe de maşini
de foarte mare
precizie

Piese din CM care Mecanica Piese cu dimensiuni libere

formează ajustaje agricolă

IT9 IT10 IT11 IT12 IT13 IT14 IT15 IT16 IT17 IT18
Piese turnate, presate, laminate

Toleranţele fundamentale (valorile din SR EN 20286-1) se calculează pe fiecare

treaptă de precizie în parte, astfel:
- pentru IT01 → T = 0,3 ± 0,008·D ; (3.3)
- pentru IT0 → T = 0,5 ± 0,012·D ; (3.4)
- pentru IT1 → T = 0,8 ± 0,020·D ; (3.5)
unde D este dat de relaţia (3.2).
- pentru IT2; IT3; IT4 → T se calculează în progresie geometrică între IT1 şi IT5;
- pentru următoarele trepte de precizie se aplică relaţia (3.1) astfel că la:
IT5 → a=7; IT6 → a=10; IT7 → a=16; IT8 → a=25; IT9 → a=40; IT10 → a=64; IT11 → a=100;
IT12 → a=160; IT13 → a=250; IT14 → a=400; IT15 → a=640; IT16 → a=1000; IT17 → a=1600;
IT18 → a=2500;
- pentru calculul lui i se foloseşte o formulă empirică:

i  c3 D  0,001 D ; i   m ;  D  mm (3.6)

unde c este un coeficient caracteristic tehnologiei de prelucrare de bază: de exemplu la

rectificarea arborilor c = 0,45; la strunjire c > 0,45; la superfinisare c < 0,45. Se observă astfel
că, diferitelor tehnologii de prelucrare le sunt specifice doar anumite toleranţe obţinute (la
strunjire toleranţe mai mari, la rectificare toleranţe mai mici; la superfinisare toleranţe şi mai

Pag. |9
 CURS 3

mici). Termenul 0,001D ţine seama de diferitele erori de măsurare ce pot interveni în
procesul de verificare.

B. Dimensiuni nominale între 500mm şi 3150mm

Sistemul de toleranţe şi ajustaje ISO (SR EN 20286) prevede aici 18 trepte de
toleranţă fundamentale notate, în ordinea descrescătoare a preciziei : IT1; IT2;...;IT17; IT18.
În acest caz valorile toleranţelor fundamentale se calculează funcţie de I:

I = 0,004·D + 2,1 ; [I] = μm

şi după formula (3.1), în care pentru:
IT1 → a=2; IT2 → a=2,7; IT3 → a=3,7; IT4 → a=5; IT5 → a=7; IT6 → a=10; IT7 → a=16; IT8 →
a=25; IT9 → a=40; IT10 → a=64; IT11 → a=100; IT12 → a=160; IT13 → a=250; IT14 → a=400;
IT15 → a=640; IT16 → a=1000; IT17 → a=1600; IT18 → a=2500.

C. Dimensiuni nominale între 3150mm şi 10000mm

Pentru acest interval de dimensiuni, STAS 8100/5 -90 prevede 12 trepte de toleranţă
fundamentale notate IT5; IT6;...;IT15; IT16.
D. Dimensiuni nominale între 10000mm şi 40000mm
Şi aici, ca la intervalul precedent, standardele prevăd tot 12 trepte de toleranţă
fundamentale notate IT5; IT6;...;IT15; IT16..

Pentru calculul abaterilor fundamentale şi al abaterilor limită (funcţie de treapta de

toleranţă) se folosesc formulele din SR EN 20286/1:1997 iar valorile lor obținute prin calcul
se găsesc în SR EN 20286/2:1997.
Toate valorile dimensiunilor, toleranţelor şi abaterilor fundamentale astfel calculate,
sunt valabile numai pentru temperatura de referinţă ISO, t0 = 20⁰C, care este şi temperatura
standard de efectuare a controlului pieselor.

3.5 AJUSTAJE PREFERENȚIALE

Deşi teoretic sistemul de toleranţe şi ajustaje ISO permite orice combinaţie între un
element unitar (arbore unitar sau alezaj unitar) şi altul neunitar, indiferent de precizia lor,
practic nu se poate accepta această situaţie deoarece numărul combinaţiilor este atât de
mare (13653 de poziţii ale câmpurilor de toleranţă) încât ar fi imposibil de selectat cele mai

P a g . | 10
 CURS 3

bune ajustaje. Deci ar fi nevoie de un număr foarte mare de scule aşchietoare şi

verificatoare, ar creşte dificultăţile de proiectare, de execuţie ş.a.m.d.
De aceea ISO prevede câmpuri de toleranţă preferenţiale şi ajustaje preferenţiale
pentru arbori şi alezaje (STAS 8100/4-88).
Dintre acestea, pentru N ≤ 500mm, se recomandă:
- alezajele unitare preferenţiale: H7, H8, H9, H11 şi
- arborii unitari preferenţiali: h6, h7, h8, h9, h11,

3.6 TOLERANȚELE DIMENSIUNILOR LIBERE

Dimensiunile care nu formează ajustaje, care nu sunt componente importante ale

lanţurilor de dimensiuni şi deci nu influenţează asamblarea pieselor, se numesc dimensiuni
libere.
Aceste dimensiuni au şi ele totuşi un rol funcţional în ce priveşte:
- ergonomicitatea produsului,
- asigurarea aspectului estetic,
- păstrarea unei greutăţi şi a unui gabarit acceptabil şi prin aceasta, reducerea
consumurilor specifice de material,
- asigurarea condiţiilor de aşezare şi fixare a pieselor în dispozitivele de
prelucrare ale maşinilor-unelte ş.a.
De aceea, ISO prevede pentru dimensiunile libere 5 trepte de toleranţă notate: IT14;
IT15; IT16; IT17; IT18, în ordinea descrescătoare a preciziei.
Pentru a nu se încărca exagerat desenele şi pentru a reduce munca proiectantului,
toleranţele dimensiunilor libere nu se trec explicit pe desene. Ele se consideră ca având
valorile prevăzute în standarde, și anume:
a) - pentru piese obţinute prin aşchiere
→ SR EN 22768/1:1995, standard (având la bază ISO 2768:1989) ce înlocuieşte
(împreună cu SR EN 22768/2) STAS-ul 2300-88 şi care se referă la toleranţele generale ale
dimensiunilor liniare şi unghiulare fără toleranţe individuale; el prevede patru clase de
precizie: fină f, mijlocie m, grosieră c şi grosolană v;
→ SR EN 22768/2:1995 se referă la toleranţele geometrice generale pentru elemente
individuale şi prevede trei clase de toleranţă notate: H, K, L, pentru rectilinitate, planitate,
perpendicularitate, simetrie, bătăi.
Exemplu de notare pe desen: ISO 2768 – mK.

P a g . | 11
 CURS 3

b) – pentru piese turnate din oţel şi fontă →STAS 1592/1,2 -85 şi STAS 8062-94;
c) – pentru piese turnate din metale şi aliaje neferoase → STAS 6287-80;
d) – pentru piese din oţel forjate liber → STAS 2171/1,2-84 ;
e) – pentru piese matriţate → STAS 7670-83;
f) – pentru piese din oţel tăiate sau ambutisate → STAS 11111-78.
Indicarea pe desene a standardelor corespunzătoare se face printr-o notă generală în
câmpul desenului, la condiţii tehnice.

Înscrierea pe desene a ajustajelor

Simbolizarea conform ISO şi notarea pe desene (sub formă de cote) a dimensiunilor

tolerate şi a ajustajelor, presupune respectarea unor reguli de înscriere.
Pentru dimensiunea tolerată:
- se înscrie mai întâi dimensiunea nominală N, exprimată în milimetri, de ex: Φ30;
- se notează apoi clasa de toleranţă prin indicarea unei litere corespunzătoare
abaterii fundamentale (de ex: H) urmată de o cifră proprie treaptei de toleranţă
fundamentală (de ex: 7), rezultând notaţia: Φ30 H7;
0, 021
sau cu ajutorul abaterilor limită: ES = 0,021mm şi EI = 0, rezultând notaţia: 30 0 .

Pentru notarea unui ajustaj:

- se înscrie dimensiunea nominală a ajustajului N, comună arborelui şi alezajului, o
singură dată;
- sub formă de fracţie, se înscriu simbolurile claselor de toleranţă astfel: la
numărător, pentru alezaj (de ex: H7) iar la numitor, pentru arbore (de ex:g6), rezultând o
notaţie de forma:

  0,021
 
30  
H7 0
30
g6 echivalentă cu:
  0,007 
 
  0,020 

Observaţie: în standardele ISO valorile abaterilor şi toleranţelor sunt date în

micrometri iar pe desene acestea se trec în milimetri.

P a g . | 12