Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje este cel mai modern, mai cuprinzător şi mai
raţional sistem de toleranţe care, deşi complex, are o largă aplicabilitate practică, permiţând o
selecţie corespunzătoare a ajustajelor, [1], [3]. În plus, în acest sistem, pe baza legilor lui de
calcul (toleranţele fundamentale şi aşezarea câmpurilor de toleranţă) se pot face extinderi
pentru a acoperi anumite nevoi speciale.
Sistemul ISO de toleranţe şi ajustaje are câteva caracteristici esenţiale pe care le vom
trata în continuare.
Simbolizarea câmpurilor de toleranţă pentru alezaje se face cu una sau două litere
mari, iar a câmpurilor de toleranţă pentru arbori cu una sau două litere mici, Figura 2.1 a,b,
(literele I, L, O, Q, W,respectiv i, l, o, q, w nu sunt utilizate), [1], [4], [9], [13].
a) b)
Figura 2.1 Poziţiile câmpurilor de toleranţă:
a) alezaje; b) arbori.
26
Literele H şi h corespund aşezării câmpului de toleranţă pe linia zero, deasupra şi
respectiv dedesubtul acesteia. Pentru o anumită dimensiune nominală poziţia câmpului de
toleranţă a alezajelor şi arborilor faţă de aceasta este dată de abaterile fundamentale ( A f -
TD = A s - A i Û A s = A i + TD Û A i = A s - TD ,
(2.1)
Td = a s - a i Û a s = a i + Td Û a i = a s - Td .
Sistemul ISO cuprinde 18 calităţi sau clase de precizie notate cu cifre arabe: 01; 0; 1;
2; 3; … 16, în ordinea descrescândă a preciziei. Toleranţele corespunzătoare claselor de
precizie se notează astfel: IT01; IT0; IT1; IT2; IT3; … IT16, în care IT este toleranţa
internaţională, [1-2], [9], [13].
Sistemul ISO având 18 calităţi şi 28 de aşezări ale câmpurilor de toleranţă, cuprinde
astfel în total 504 variante ale câmpurilor de toleranţă pentru alezaje şi arbori. Recomandarea
ISO 186-1962, restrânge aceste variante las cazurile uzuale: 107 pentru alezaje şi 113 pentru
arbori. Practic această restrângere poate fi extinsă mai mult, în acest sens existând
recomandări şi standarde, [9], [13].
27
Utilizarea claselor de precizie se poate vedea în Figura 2.2, [2], [4-5], [8-10].
IT = a × i , (2.2)
în care:
a – numărul unităţilor de toleranţă;
i – unitatea de toleranţă, calculată cu relaţia:
în care:
D – media geometrică a limitelor intervalului de dimensiuni.
Pentru calităţile 01; 0; 1; 2; 3; 4 toleranţele fundamentale se determină cu relaţii
specifice.
b) Dimensiuni peste 500 până la 3150 mm
Toleranţele fundamentale pentru calităţile 7÷16 se determină cu relaţia:
IT = a × I , (2.4)
28
Observaţie: În sistemul ISO, pentru o anumită dimensiune nominală poziţia unui anumit
câmp de toleranţă faţă de dimensiunea nominală este constantă indiferent de clasa de precizie,
Figura 2.3.
Cele trei tipuri de ajustaje (cu joc, intermediare şi cu strângere) pot lua naştere în două
moduri, [1], [8-9], [13]:
a) cu baza în sistemul alezaj unitar;
b) cu baza în sistemul arbore unitar.
Literele H şi h corespund aşezării câmpului de toleranţă pe linia zero, deasupra şi
respectiv dedesubtul acesteia. Deci, câmpul H, având A i = 0 va reprezenta simbolul
câmpului de toleranţă pentru sistemul alezaj unitar, iar câmpul h având a s = 0 va reprezenta
29
b) În sistemul arbore unitar:
- ajustaje cu joc: A/h; B/h; C/h; D/h;…;H/h, (A/h; B/h; C/h – jocuri termice);
- ajustaje intermediare: J/h; J s /h; K/h; M/h; (N/h; P/h; R/h);
a) b)
Figura 2.4 Ajustajul H/p
30
2.4 REGIMUL DE TEMPERATURĂ ŞI CONTROL
Valorile sau abaterile efective ale dimensiunilor determinate prin măsurare sau control
sunt considerate ca atare numai dacă, conform ISO, în timpul măsurării sau controlului,
temperatura piesei care se măsoară, a mijlocului de măsurare şi a mediului înconjurător este
egală cu temperatura de referinţă de 20°C. În funcţie de precizia de măsurare necesară se
admit abateri de la temperatura de referinţă, care în mod obişnuit pot avea limite de la +- 0,1 °C
Dj t = j t - j0 = N (a D Dt D - a d Dt d ) Û j t = j0 + N (a D Dt D - a d Dt d )
(2.6)
Ds t = s t - s 0 = N(a d Dt d - a D Dt D ) Û s t = s 0 + N (a d Dt d - a D Dt D )
în care:
N – dimensiunea nominală a ajustajului;
a D , a d - coeficienţii de dilatare termică liniară ai materialului alezajului, respectiv arborelui,
Pentru a corecta valoarea unei dimensiuni măsurate oarecare se utilizează relaţia, [2]:
Dl = l N (a l Dt l - a m Dt m ) , (2.7)
în care:
l N - valoarea nominală a dimensiunii;
31
a l , a m - coeficienţii de dilatare termică liniară ai piesei, respectiv ai mijlocului de măsurare
( Dt l = t l - 20 °C; Dt m = t m - 20 °C).
Corecţia va fi egală în valoare absolută dar de semn contrar cu eroarea calculată cu
relaţia de mai sus.
Se utilizează atunci când piesele asamblate execută, una faţă de alta, în timpul
funcţionării, mişcări de rotaţie sau/şi translaţie sau când piesele se montează sau se
demontează des sau se înlocuiesc frecvent. Mărimea toleranţelor la dimensiuni (precizia
dimensională) şi mărimea jocurilor în asamblare se stabilesc în funcţie de mărimea şi
caracterul solicitărilor, de viteza relativă dintre elementele asamblării, de durata mişcărilor,
lungimea asamblării, frecvenţa înlocuirilor, regimul de temperatură şi ungere, etc., [1-3], [6-
7].
32
strângere care rezultă la asamblarea pieselor dacă dimensiunea lor efectivă este la 1/3 din
toleranţa fundamentală, respectiv faţă de dimensiunea limită corespunzătoare maximului de
material. Valorile date în standard sunt pentru ipoteza că procesul de producţie este reglat în
consecinţă, în caz contrar probabilitatea ajustajului calculându-se funcţie de dimensiunea la
care se consideră reglat procesul tehnologic, [1-3], [6-7].
a) b) c)
Figura 2.5 Diferite metode de obţinere a ajustajelor cu strângere
33
din interior, fie prin răcirea piesei cuprinse, care la răcire va strânge piesa din exterior,
Figura 2.5b;
3. ajustaje cu strângere longitudinală şi transversală.
Se recomandă, atât la ajustajul cu strângere longitudinală cât şi la cel cu strângere
transversală să se prevadă o teşire conică a piesei cuprinse pentru uşurarea montajului şi
evitarea concentratorilor de tensiuni la capătul piesei interioare. Manualele de rezistenţa
materialelor şi organe de maşini, precum şi unele lucrări de toleranţe se ocupă în detaliu de
calculul îmbinărilor presate.
În principal, alegerea preciziei şi ajustajelor (cu joc, cu strângere sau intermediare) se
poate face pe două căi:
a) Pe baza recomandărilor oferite de literatura de specialitate (standarde, tratate, norme,
instrucţiuni) pentru fiecare domeniu al construcţiilor de maşini, [1].
b) A doua modalitate, aplicată mai ales la proiectarea şi realizarea unor produse noi, constă
în următoarele: în funcţie de destinaţie, parametrii funcţionali şi condiţiile de exploatare
ale produsului, pentru fiecare asamblare alezaj-arbore se calculează (după determinarea
sau stabilirea dimensiunii nominale) jocul sau strângerea necesare la asamblare şi
funcţionare în regim. Se impune ca proiectantul să calculeze nu o singură valoare (de
exemplu cea teoretică necesară) a jocului sau strângerii ci valorile limită între care pot fi
cuprinse jocurile sau strângerile efective astfel încât să permită funcţionarea normală a
pieselor în condiţiile fixate. Având valorile limităale jocurilor şi strângerilor se calculează
toleranţa ajustajului cu relaţiile (1.11), (1.14) şi (1.17):
considerându-se fie cu valori egale, fie adoptându-se pentru alezaj o toleranţă mai mare cu una
până la cel mult două clase de precizie, cunoscut fiind faptul că alezajele se prelucrează mai
greu decât arborii, [1]. După ce s-au determinat toleranţele TD şi Td , se adoptă un ajustaj
standardizat în unul din sistemele de ajustaje (alezaj sau arbore unitar).
34
2.6 TOLERANŢELE DIMENSIUNILOR LIBERE
Cotele fără indicaţii de toleranţe pe desen sunt cote de importanţă secundară denumite
cote sau dimensiuni libere. Ele aparţin unor suprafeţe care nu formează ajustaje, deci nu
intră în contact funcţional cu alte suprafeţe, sau nu sunt componente importante ale lanţurilor
de dimensiuni. Trebuie menţionat totuşi că aceste cote influenţează greutatea, gabaritul,
precum şi estetica produselor.
Pentru definirea preciziei dimensionale şi geometrice a acestor cote, ale pieselor sau
asamblurilor prelucrate prin aşchiere, se face apel la STAS 2300-88.
Notarea pe desen a toleranţelor generale se face prin înscrierea termenului “toleranţe”
urmat de simbolurile toleranţelor generale dimensionale (conform tabelelor 1÷4 din STAS) şi
toleranţelor generale geometrice (conform tabelelor 5÷7 din STAS). Exemplu de notare a
toleranţelor generale dimensionale în clasa de precizie “m” şi a toleranţelor generale
geometrice în clasa de precizie “S”: “Toleranţe m-S conform STAS 2300-88”.
STAS-ul prevede patru clase de precizie simbolizate cu litere mici: f, m, c, v pentru
toleranţele generale dimensionale şi patru clase de precizie pentru toleranţele generale
geometrice notate cu litere mari: R, S, T, U, indicând în funcţie de dimensiune şi de clasa de
precizie aleasă abaterile limită admise.
În mod obişnuit, abaterile acestor suprafeţe nu se verifică, exceptând anumite situaţii,
în care, cu acordul părţilor, ele se pot verifica prin sondaj, pentru a se stabili dacă gradul de
execuţie a fost respectat.
35