3

Prof.dr.ing.ION DAVID

PRECIZIA DE FABRICAŢIE ŞI MONTAJ

ÎN CONSTRUCŢIA DE MAŞINI

EDITURA POLITEHNICĂ

TIMIŞOARA-2008
4

PREFAŢĂ

Calitate unui produs obţinut într-o anumită unitate productivă este

determinată de totalitatea proprietăţilor fizice, tehnice şi estetice pe care
acesta le posedă. Ea depinde de calitatea fiecărui element component
al produsului respectiv.
Principala caracteristică a sistemului de asigurare a calităţii este
elaborarea şi aplicarea unui pachet de proceduri pentru a corela în mod
unitar problemele de coordonare, concepţie, execuţie, evaluare şi
atestare a calităţii produselor în toate etapele ciclului de viaţă a
acestora.
Dintre factorii de calitate integrală ai unui organ de maşină, precizia
de prelucrare constituie unul din elementele cele mai importante şi
asupra acestuia se fac referiri în prezenta lucrare.
Este de datoria proiectantului şi a celui care realizează practic un
anumit reper, să aleagă precizia optimă pentru acesta, să nu
supraliciteze în sensul de a prescrie precizii mai ridicate decât cele
necesare fiindcă nu se obţin astfel calităţi funcţionale superioare ci doar
o suplimentare nejustificată a preţului de cost al produsului.
În acest sens, lucrarea îşi propune să pună la îndemana
proiectanţilor o metodă rapidă şi eficientă de alegere, pe baze ştiinţifice,
a ajustajelor în construcţia de maşini.
Sunt prezentate deasemenea normele ce definesc precizia de
dimensiune pentru piesele cilindrice netede, precizia de formă
geometrică, de poziţie reciprocă a axelor şi a suprafeţelor cât şi cele ce
definesc precizia netezimii suprafeţelor.
Au fost luate în considerare ultimele modificări aduse standardelor în
vigoare, în conformitate cu cele existente în comunitatea europeană în
acest domeniu.
Sunt tratate deasemenea normele de precizie de fabricaţie şi montaj
ale principalelor organe de maşini de construcţie specifică.
Continutul şi specificul lucrării se adresează atât specialiştilor din
domeniu cât şi studenţilor facultăţilor de profil.
Autorul adresează mulţumiri domnului ing.Ştrengar Daniel, care a
contribuit substanţial la edificarea părţii grafice şi de aşezare în forma
electronică a lucrării.
5

Muţumesc deasemenea, d-lui prof.dr.ing.Aurel Marcusanu, recenzor

de specilitate, precum şi tuturor acelora care au contribuit sau vor
contribui cu observaţii critice la îmbunătăţirea conţinutului lucrării.

Autoru
6

1.

PRECIZIA DE DIMENSIUNE

1.1. Noţiuni generale despre dimensiuni, abateri şi toleranţe

(termeni şi definiţii)

Dimensiunea este un parametru geometric liniar ce defineşte mărimea unei piese,

distanţa între două axe sau suprafeţe, distanţa dintre două piese. Ea se obţine în urma
calculelor de rezistenţă, a rezolvării lanţiurilor de dimensiuni sau din condiţii constructive,
functionale ori de estetică industrială.Se definesc urmatoarele notiuni cu prvire la
dimensiune:

Dimensiune (cotă)*- număr care exprimă, în unitatea de măsură aleasă, valoarea

numerică a unei marimi liniare.
Valoarea unei dimensiuni, număr întreg sau zecimal ,este trecută pe linia de cotă ce
defineşte pe desen respectiva marime şi poartă denumirea de dimensiune sau cotă
nominală.
Dimensiune nominală-dimensiune faţă de care sunt definite dimensiunile limită prin
aplicarea abaterii superioare şi inferioare (Fig.1.1.).
Prin convenţie, dimensiunea nominală se notează cu litera N.
În urma prelucrării mecanice, datorită impreciziilor sistemului de prelucrare, piesa se
obţine la o dimensiunea ce diferă de cea nominală.
Ea poartă denumirea de dimensiune reală, se notează convenţional cu litera X
(Fig.1.1.) şi nu poate fi cunoscută întrucât nici sistemele de măsurare nu au precizii absolute
.
Dacă considerăm prelucrarea unui lot de n piese (n >100), dimensiunile acestora se
vor amplasa într-un câmp de dispersie definit prin valoarea maximă a dimensiunii reale XM şi
valoarea minimă a acesteia Xm.
Diferenţa dintre o dimensiune oarecare X şi dimensiunea nominală poartă
denumirea de eroare de prelucrare ∆ p, eroare ce nu poate fi cunoscută cu exactitate ci
doar aproximată.
∆ p =X – N (1.1)
Aprecierea valorică a dimensiunii reale se face prin măsurare obţinându-se în acest
fel dimensiunea efectivă.
Dimensiunea efectivă - dimensiunea unei piese obţinută prin măsurare.
Dimensiunea efectivă, notată convenţional cu litera E, diferă de dimensiunea reală ca
urmare a impreciziilor sistemelor de măsurare. Această diferenţă poartă denu mirea de
eroare de măsurare ∆ m, eroare ce nu poate fi cunoscută ci doar aproximată.
∆ m=E–X (1.2.)
Standardul European FN20286-1 mai introduce şi noţiunea de “Dimensiune efectivă
locală”.

*Definiţiile din acest paragraf sunt în conformitate cu Standardul European EN

20286 –1/1993 cu statut de standard român si înlocuieşte STAS 8100/1-88 şi
STAS 8100/2-88

Dimensiunea efectivă locală: orice distanţă individuală în orice secţiune transversală

a unei piese, adică orice dimensiune măsurată între două puncte opuse oarecare.
7

Reconsiderând lotul de piese prelucrate, dimensiunile efective ale acestora vor fi

cuprinse între o valoare maximă EM şi o valoare minimă Em.

T(ITx)
es
+
0
-
m
p

Dimensiunea maxima
Dimensiunea minima
ei

Rr
EM
XM

(MML)
(LML)
X
N

Em
Xm

Rnr
Fig.1.1. Dimensiuni,abateri, toleranta.

Dacă aceste valori corespund domeniului admis pentru precizia piesei supusă
prelucrării ele capătă denumirea de dimensiuni limită.
Dimensiuni limită:- cele două dimensiuni extreme admisibile ale unui element, între
care trebuie să se găsească dimensiunea efectivă, inclusiv dimensiunile limită.
Dimensiune maximă:- cea mai mare dimensiune admisă a piesei (Fig.1.1.)
Dimensiune minimă:- cea mai mică dimensiune admisă a piesei (Fig.1.1.)
Suma celor două erori ∆ p şi ∆ m poartă denumirea de eroare tehnică ∆ t sau
abatere.
∆ t=∆ p+∆ m=X–N+E–X=E–N
∆ t=E–N (1.3)

Abatere:-diferenţa algebrică dintre o dimensiune (efectivă, limită, etc.) şi dimensiunea

nominală corespunzătoare.
Prin convenţie simbolul abaterilor se notează cu litera e pentru piese de tip arbore şi
cu litera E pentru piese de tip alezaj.
Existând dimensiuni limită vor exista şi abateri limită.
Abateri limită sunt abateri determinate de dimensiunile limită şi cota nominală, ele
sunt:abaterea superioară şi abaterea inferioară.
Abaterea superioară (ES, es) – diferenţa dintre dimensiunea maximă şi cota
nominală corespunzătoare
ES = Dmax – N
es = dmax – N (1.4.)
Abaterea inferioară (EI,ei)-diferenţa dintre dimensiunea minimă şi cota nominală
corespunzătoare.
EI = Dmin – N
ei = dmin – N (1.5.)
Cele două dimensiuni limită determină şi mărimea toleranţei sau a câmpului de
toleranţă.
Toleranţă la dimensiune – diferenţa dintre dimensiunea maximă şi dimensiunea
minimă sau diferenţa dintre abaterea superioară si abaterea inferioară.
8

Prin convenţie toleranţa este notată cu simbolul T sau IT.

T = Dmax – Dmin
T = dmax – dmin (1.6.)
Prin modul de definire toleranţa este o valoare absolută , fără semn.
Câmpul de toleranţă: - într-o reprezentare grafică a toleranţelor, este zona cuprinsă
între cele două linii reprezentând dimensiunea maximă şi minimă, definită prin mărimea
toleranţei şi poziţia ei în raport cu linia zero.
Linia zero: - dreapta care, într-o reprezentare grafică a toleranţelor şi ajustajelor,
corespunde dimensiunii nominale, faţă de care sunt reprezentate abaterile limită şi
toleranţele. Prin convenţie linia zero este trasată orizontal, abaterile limită pozitive situându-
se deasupra ei, iar cele negative dedesubtul ei.
În funcţie de semnul celor două abateri se pot defini cinci poziţii distincte ale
câmpului de toleranţă. (Fig.1.2.)

es
+

es
es

es = 0
es

0
ei = 0

ei

ei
ei

-
ei

a) b) c) d) e)

Fig.1.2. Poziţiile câmpului de toleranţă faţă de linia zero

a) – ambele abateri pozitive (ES, es) > 0; (EI, ei) > 0;

b) – abaterea superioară pozitivă, abaterea inferioară nulă
(ES, es) > 0; (EI, ei) = 0;
c) – abaterea superioară pozitivă (ES, es) > 0;
- abaterea inferioară negativă (EI, ei) < 0;
d) – abaterea superioară nulă, abaterea inferioară negativă
(ES ,es) = 0; (EI,ei) < 0;
e) –ambele abateri negative (ES, es) < 0; (EI, ei) < 0.
Câmpul de toleranţă este reprezentat sub forma unui dreptunghi în care liniile verticale nu
au nici o semnificaţie valorică
Se mai definesc noţiunile:
Dimensiune la maximum de material (MML): -denumire aplicată aceleia dintre cele
două dimensiuni limită care corespunde maximului de material al elementului, adică:
- dimensiunea maximă (superioară) pentru un element exterior (arbore),
- dimensiunea minimă (inferioară) pentru un element interior (alezaj)
MML corespunde termenului “Limita NU TRECE”.
O piesă a cărei dimensiune efectivă este mai mare (pentru arbori) sau mai mică
(pentru alezaje) decât MML este considerată rebut recuperabil (Rr) (Fig.1.1.).
Dimensiune la minimum de material (LML). –denumire aplicată aceleia dintre cele
două dimensiuni limită care corespunde minimului de material al elementului, adică:
- dimensiunea minimă (inferioară) pentru un element exterior (arbore);
9

- dimensiunea maximă (superioară) pentru un element interior (alezaj).

LML corespunde termenului “Limita TRECE”. O piesă a cărei dimensiune efectivă
este mai mică (pentru arbori) respectiv este mai mare (pentru alezaje) decât LML este
considerată rebut nerecuperabil (Rnr) (Fig.1.1.)
MML şi LML corespund respectiv începutului şi sfârşitului câmpului de toleranţă sau
locului în care scula pătrunde în câmpul de toleranţă (MML) respectiv părăseşte câmpul de
toleranţă (LML).

1.2.Ajustaje

1.2.1.Termeni şi definiţii

Pentru obţinerea unor ansamble piesele componente vin în contact unele cu altele.
Suprafeţele după care se realizează acest contact poartă denumirea de suprafeţe perechi
sau conjugate iar dimensiunile ce le caracterizează sunt dimensiuni perechi sau conjugate.
Suprafeţele care nu vin în contact cu alte suprafeţe se numesc libere, iar
dimensiunile ce le caracterizează sunt dimensiuni libere.
Cele două piese în ansamblare poartă denumirea de ajustaj.
Ajustaj *: relaţia rezultată din diferenţă, înainte de asamblare, dintre dimensiunile a
două piese (alezaj şi arbore) care trebuie să fie asamblate. Cele două
piese conjugate, ale unui ajustaj au aceeaşi dimensiune nominală.
Piesa care oferă o suprafaţă cuprinsă se numeşte arbore iar cea care oferă o
suprafaţă cuprinzătoare se numeşte alezaj.
Arbore: termen utilizat, convenţional, pentru a descrie o caracteristică exterioară a
unei piese, inclusiv piesele care nu sunt cilindrice.
Alezaj: termen utilizat, convenţional, pentru a descrie o caracteristică interioară a
unei piese, inclusiv piesele care nu sunt cilindrice.

*Definiţiile din acest paragraf sunt în conformitate cu standardul european EN 20286-1/1993

cu statut de standard român şi înlocuieşte STAS 8100/1-88 şi STAS 8100/2-88.

Un ajustaj se caracterizează prin raportul dimensiunilor de contact, raport format

între alezaj (notat convenţional cu literă mare) şi arbore (notat convenţional cu literă mică)
D/d, L/l, H/h etc.
Raportul alezaj – arbore poate fi poziţionat în raport cu unitatea în trei moduri distincte,
D
a). >1 când asamblarea poartă denumirea de ajustaj cu joc, caracteristica de
d
asamblare fiind jocul simbolizat convenţional cu litera J.
Joc: diferenţa dintre dimensiunea alezajului şi arborelui, înainte de asamblare, atunci
când diametrul arborelui este mai mic decât diametrul alezajului (Fig.1.3.a).
Întrucât atât dimensiunea arborelui cat si a alezajului sunt cuprinse într-un câmp de
toleranţă, adică variază în limita a două valori admisibile şi caracteristica de asamblare -
jocul - va varia între două limite: joc maxim Jmax şi joc minim Jmin.
Joc maxim -Jmax -într-un ajustaj cu joc, este diferenţa pozitivă între dimensiunea
maximă a alezajului şi dimensiunea minimă a arborelui (Fig.1.3.).
Joc minim - Jmin - într-un ajustaj cu joc, este diferenţa pozitivă între dimensiunea
minimă a alezajului şi dimensiunea maximă a arborelui.
Ajustaj cu joc: ajustajul care după asamblare asigură întotdeauna un joc între alezaj
şi arbore, adică un ajustaj la care dimensiunea minimă a alezajului este mai mare sau cel
mult egală cu dimensiunea maximă a arborelui
10

Jmax
joc

Dmax
Dmin

d max
d min
Jmin
J

(a) (b)

Fig.1.3. Ajustajul cu joc (a – jocul, b – ajustajul)

D
b). <1 când asamblarea poartă denumirea de ajustaj cu strângere, caracteristica de
d
asamblare fiind strângerea simbolizată convenţional cu litera S.
Strângere: - diferenţa negativă dintre dimensiunile alezajului şi dimensiunea
arborelui, înainte de asamblare, atunci când diametrul arborelui este mai mare decât
diametrul alezajului (Fig.1.4.a)
Ca şi în cazul ajustajului cu joc, datorită variaţiei dimensiunilor arborelui şi alezajului
în limitele unui câmp de toleranţă proprii fiecăruia, şi caracteristica de asamblare va varia
între două limite : strângere maximă Smax şi strângere minimă Smin (Fig.4.b)

Strângerea maximă – Smax – intr-un ajustaj cu strângere este diferenţa negativă,

înainte de asamblare, dintre dimensiunea minimă a alezajului şi dimensiunea maximă a
arborelui (Fig.1.4.b).
Strângerea minimă – Smin – intr-un ajustaj cu strângere este diferenţa negativă,
înainte de asamblare, dintre dimensiunea maximă a alezajului şi dimensiunea minimă a
arborelui.
Ajustaj cu strângere: -ajustaj care după asamblare asigură întotdeauna o strângere
între alezaj şi arbore, adică un ajustaj în care întotdeauna dimensiunea maximă a alezajului
este mai mică cel mult egală cu dimensiunea minimă a arborelui.

Stangere maxima
Strangere Strangere minima
S

d max
S min

d min
D max
D min

S max

a) b)
11

Fig.1.4. Ajustajul cu strângere (a – strângere, b – ajustajul)

D
c). →1 când asamblarea poartă denumirea de ajustaj intermediar . Aici datorită
d
factorilor întâmplători ce apar la prelucrarea şi împerecherea pieselor perechi poate să
apară fie joc, fie strângere.
Ajustaj intermediar:-ajustaj care , după asamblare, poate asigura fie un joc, fie o
strângere, în funcţie de dimensiunile efective ale alezajului şi arborelui, adică câmpurile de
toleranţă ale alezajului şi arborelui se suprapun parţial sau total (Fig.1.5.).

Joc maxim

J max

J max
Smax
Smax

Strangere
maxima
Fig.1.5.Ajustajul intermediar

1.2.2.Relaţii fundamentale

Dacă se acceptă pentru dimensiunea alezajului notaţia convenţională D, atunci

dimensiunea acestuia va fi cuprinsă într-un câmp de toleranţă TD dat de relaţia:
TD = Dmax - Dmin (1.7.)
În mod similar, arborele, cu dimensiunea notată convenţional d, va fi cuprins într-un
câmp de toleranţe “Td” dat de relaţia:
Td = dmax - dmin (1.8.)
Caracteristica de asamblare, fie joc fie strângere, va avea o variaţie acceptată prin
câmp de toleranţă corespunzător.
TJ =Jmax - Jmi (1.9.)
Respectiv:
TS = Smax - Smin (1.10.)
Din figurile 1.3; 1.4 şi relatiile: 1.6; 1.7; 1.8; se observă că:
Jmax = Dmax - dmin
Jmin = Dmin - dmax (1.11.)
Smax = dmax - Dmin
Smin = dmin - Dmax
Exprimând dimensiunile extreme în funcţie de cota nominală şi abaterile limită:
Dmax = N +ES
Dmin = N +EI
dmax = N+es (1.12.)
dmin = N+ei
12

şi înlocuind aceste expresii (1.12.) în relaţiile ce definesc caracteristicile de asamblare

extreme (1.11.) obţinem:
Jmax = N + ES - (N + ei) = ES - ei
Jmin = N + EI - (N + es) = EI - es
Smax = N + es - (N + EI) = es - EI
Smin = N +ei - (N + ES) = ei - ES (1.13.)

Strangere Strangere
maxima minima
Jmin

Jmax

Smin
Smax
minim

maxim
Joc

Joc

Fig.1.6. Ajustajul cu joc Fig.1.7. Ajustajul cu strângere

J max
J min

Fig.1.8. Ajustajul intermediar

Relaţii cu care toleranţele caracteristicilor de asamblare devin:

TJ = Jmax - Jmin = ES - ei - (EI - es) = ES - EI + es - ei = TD + Td (1.14.)
TS = Smax - Smin = es - EI - (ei - ES) = ES - EI + es - ei = TD + Td (1.15.)
adică:
Toleranţa ajustajului este suma toleranţelor celor două elemente ale ajustajului.
Valoarea toleranţei caractericii de asamblare dată de relaţiile (1.10.) şi (1.11.) este
teoretică, admiţând o succesiune de condiţi care se caracterizează printr-o densitate de
probabilitate nulă. Aceasta deoarece, pentru a obţine jocul maxim, este necesar să se
îndeplinească următoarele condiţii:
1. - diametrul alezajului trebuie să fie la valoarea sa maximă Dmax,
2. - diametrul arborelui trebuie să fie la valoarea sa minimă dmin,
3. - cele două piese perechi trebuie să se “întâlnească” în aceeaşi asamblare; iar
pentru a obţine jocul minim:
4. - diametrul alezajului să fie la valoarea sa minimă Dmin,
13

5. - diametrul arborelui să fie la valoarea sa maximă dmax,

6. - cele două piese perechi trebuie să se” întâlnească” în aceeaşi asamblare.
Condiţii similare trebuie respectate şi pentru ajustajele cu strângere pentru a fi valabilă
relaţia (1.15.).
Este evident că apare ca imposibilă o asemenea succesiune de condiţii, condiţiile 1,2,4
şi 5 au densitate de probabilitate nulă, iar condiţiile 3 şi 6 se manifestă ca probabilitate ce
tinde către zero.
Din aceste considerente se operează cu toleranţa teoretică probabilă, a cărei valoare
se determină cu relaţia:
2 +T 2
Ttp = TD d (1.16.)
În practică, după prelucrarea unui lot de piese se constată că valorile efective ale
dimensiunilor nu ating valorile limită admisibile (Dmax, Dmin, dmax şi dmin). Şirul valorilor
efective se va caracteriza printr-o valoare maximă practica (Dmaxp < Dmax; dmaxp < dmax) şi o
valoare minimă practică (Dminp > Dmin; dminp > dmin).
Din aceste considerente toleranţa practică a pieselor componente ale ajustajului este
mai mică decât cea teoretică, de unde şi toleranţa practică a jocului, respectiv strângerii, va
fi mai mică decât cea teoretică.
TJp = Jmaxp - Jminp
TSp = Smaxp - Sminp (1.17.)
Împerecherea pieselor se realizează întâmplător, astfel încât valorile extreme ale
caracteristicilor de asamblare (Jmax, Jmin, Smax, Smin) sunt funcţie de modul în care s-a
realizat împerecherea.
Se pot stabili însă nişte valori maximale ale caracteristicii de asamblare, valori
realizate dacă se admite că s-ar împerechea piesele din lot cu dimensiuni practice extreme.
La ajustajele cu joc:
Jmaxpp = Dmaxp - dminp
J minpp = Dminp - dmaxp (1.18.)
Respectiv, la ajustajele cu strângere:
Smaxpp = dmaxp - Dminp
Sminpp = dminp - Dmaxp (1.19.)
Din relaţiile (1.18.) şi (1.19.) se obţin toleranţele maximale ce se pot realiza practic
(valori practice posibile)
TJpp = Jmaxpp -Jminpp
TSpp = Smaxpp - Sminpp (1.20.)
Obţinerea acestor valori este însă puţin probabil să se poată realiza în practică fără o
selecţie prealabilă a pieselor.
La reglarea manuală a maşinilor unelte în vederea realizării pieselor pereche, campul
de toleranta probabil al caracteristicii de asamblare este stabilit în funcţie de distribuţia
dimensiunilor efective, care în acest caz este asimetrică . Dimensiunea de frecvenţă
maximă, se consideră că se află la o treime din câmpul de toleranţă faţă de dimensiunea
limită la maximum de material (MML) pentru arbori, respectiv dimensiunea limită la minimum
de material (LML) pentru alezaje (Fig.1.9.)
14

Jmin
1/3T D

.
.
1/3T D S
TD

.
1/3T D

Jmax pr
Jmax
ICT ICT
Dmax

1/3T d

dmin T d
Dmin

S 1/3T d

.
dmax
1/3T d

.
.
Fig.1.9. Toleranţa jocului la reglarea manuală a maşinilor unelte

În acest fel valorile efective ale abaterilor se vor încadra într-un interval de 2/3 din
mărimea campului de toleranţă al dimensiuni respective (intervalul dublu haşurat din
Fig.1.9.)
Dimensiunea cu frecvenţă maximă se află la o treime de la începutul câmpului de
toleranţă al fiecăreia din piesele ajustajului. Această distribuţie se datorează prelucrării
pieselor prin variaţia dimensiunilor lor dinspre dimensiunea limită corespunzătoare
începutului câmpului de toleranţă. Operatorul efectuând prelucrare din aproape in aproape
şi măsurânmd cu aparate universale sau cu calibre limitative după fiecare “trecere” este
firesc ca să oprească procesul de îndată ce a “intrat” în câmpul de toleranţă.
Se constată practic că această oprire se face preferenţial în primele două treimi ale
câmpului de toleranţă. O asemenea distribuţie este firească datorită tendinţei de a obţine
piese cu dimensiunea efectivă mai apropiată de începutul câmpului de toleranţă
pentru a nu mări durata prelucrării şi a nu avea riscul de a depăsi câmpul de
toleranţă şi deci de a rebuta piesa. Cu notaţiile din Fig.1.9. se pot scrie următoarele relaţii:
1 1 
J max pr = J max −  TD + Td 
 3 3 
Jminpr = Jmin (1.21.)
şi deci toleranţa probabilă a ajustajului în ipoteza reglării manuale este:
1 1 
T prj = J max pr − J min pr = J max −  TD + Td  − J min
 3 3 
1
T prj = J max − J min − ( TD + Td ) (1.22.)
3
1 2
T prj = TJ − TJ = TJ
3 3
Valoarea toleranţei ajustajului probabil dată de relaţia (1.22.), relaţie valabilă în egală
măsură şi pentru ajustajele cu strângere, este doar teoretică deoarece:
a).pentru a obţine jocul maxim probabil este necesar să fie îndeplinite următoarele
condiţii:
-diametrul alezajului trebuie să fie la valoarea maximă probabilă
1
(Dmaxpr = Dmax - T );
3 D
- diametrul arborelui trebuie să fie la valoarea minimă probabilă
15

 1 
 d min pr = d min + Td 
 3 
- piesele cu dimensiuni extreme trebuie să se întâlnească în acelaşi ansamblu;
b).pentru a obţine jocul minim probabil identic cu jocul minim, sunt necesare alte trei
condiţii:
- diametrul alezajului să fie la valoarea minimă (Dmin);
- diametrul arborelui să fie la valoarea maximă (dmax);
- cele două piese cu dimensiuni extreme trebuie să se întâlnească în acelaşi ansamblu.
Este evident că apare ca imposibilă o asemenea succesiune de condiţii motiv pentru
care se constată că cea mai apropiată valoare de valoarea obţinută practic pentru toleranţa
caracteristicii de asamblare la reglarea manuală a maşinilor unelte este cea determinată
după relaţia dată de teoria probabilităţilor.
2 2
2  2  2
T prm =  TD  +  Td  = TD2 + Td2
3  3  3 (1.23.)
2
T prm = Ttp
3
relaţie valabilă atât pentru joc cât şi pentru strângere.

1.2.3.Ajustaje termice

Valorile tuturor dimensiunilor pieselor sunt considerate la temperatura mediului

ambiant to = 20 oC (293K). În realitate, numărul pieselor care funcţionează în practică la o
asemenea temperatură pentru o durată mai mare de timp poate fi neglijat. Aceasta
deoarece condiţiile de mediu se schimbă frecvent în timp ce, pe durata funcţionării unui
ansamblu apar frecări şi deci o încălzire ale pieselor perechi.
Se poate considera deci că temperatura de exploatare diferă aproape întotdeauna de
temperatura mediului ambiant (te ≠ to).
Exploatarea unui ajustaj la temperaturi diferite de temperatura mediului ambiant
determină apariţia unor dilataţii sau contracţii liniare ale pieselor perechi soldate cu
modificarea dimensiunilor de contact. Modificarea dimensiunilor determină implicit
modificarea caracteristicilor de asamblare, stabilindu-se noi valori pentru aceste mărimi.
Dacă notăm: JE respectiv SE valorile efective ale caracteristicilor de asamblare,
atâta timp cât sunt respectate inegalităţile.
J min ≤ J E ≤ J max (1.24.)
sau: S min ≤ S E ≤ S max (1.25.)
ajustajul este considerat bun (netemic) chiar dacă el funcţioneayă la o temperatură te
≠ to.
Dacă însă, doar ca urmare a exploatării ajustajului la o temperatură te ≠ to şi nu din
alte cauze se depăşesc aceste limite şi este îndeplinită una din condiţiile:
JE > Jmax sau JE < Jmin (1.26.)
Respectiv: SE > Smax sau SE < Smin (1.27.)
Atunci ajustajul devine termic şi trebuiesc reconsiderate caracteristicile sale de
asamblare iniţiale.
Se impune în acest caz reproiectarea ajustajului, respectiv determinarea unei noi
caracteristici de asamblare de proiectare care să asigure respectarea relaţiilor (1.24.) în
timpul exploatării. Reproiectarea se tratează separat pentru ajustajele cu joc respectiv cu
strângere.
Să considerăm un ajustaj cu joc care funcţionează la o temperatură te ≠ to şi care
trebuie să asigure în timpul exploatării o caracteristică de asamblare impusă Je (Fig.1.10.)
16

Funcţionarea ajustajului la o temperatură te ≠ to determină modificări liniare ale

diametrelor pieselor perechi:
∆ d = d αd (td - to)
∆ D = D αD (tD - to) (1.28.)
unde:
D,d – diametrrul alezajului respectiv arborelui [mm];
αD, αd – coeficientul de dilataţie termică liniară al materialului alezajului, respectiv
arborelui [oC-1]
tD, td – temperatura alezajului respectiv arborelui în timpul exploatării [oC];
to = 20oC temperatura mediului ambiant
Jocul de proiectare ( Jp ) este un joc iniţial:
Jp = D - d (1.29.)
Iar jocul de exploatare (JE) este un joc final:
Je = D + ∆ D - (d + ∆ d)
Je = Jp + ∆ D - ∆ d (1.30.)
Relaţia (1.2.3.) poate fi dedusă şi din reprezentarea grafică a ajustajului cu joc
(Fig.1.10.), reprezentare din care se observă că:
Jp + ∆ D= Je + ∆ d (1.31.)

Jp + D

d + d Je

Fig.1.10.Ajustajul termic cu joc

de unde:
Jp = Je + ∆ d - ∆ D
Cum:
∆ D - ∆ d = ∆ J – variaţia jocului,
jocul de proiectare capătă forma:
Jp = Je - ∆ J (1.32.)
Deoarece în practică, caracteristica efectivă de asamblare se aglomerează către
jocul mediu (îndeosebi la reglarea automată a maşinilor unelte), în stabilirea unor formule de
calcul pentru jocul de proiectare se poate face ipoteza simplificatoare potrivit căreia toate
ajustajele rezultă la o valoare efectivă a jocului egală cu Jmed. În acest caz domenul
1
disponibil de variaţie al jocului ∆ J este de T J . Prin urmare ajustajul rămâne netermic
2
atâta timp cât:
1
∆J ≤ T J (1.33.)
2
şi devine termic, deci trebuie reproiectat dacă:
17

1
∆ J 〉 TJ (1.34.)
2
Reproiectarea presupune deci impunerea jocului de exploatare ca fiind jocul optim
funcţional, adică jocul mediu ( Jmed ) şi determinarea jocului de proiectare corectat. În acest
caz relaţia 1.32 devine:
Jpc = Jmed - ∆ J (1.35.)
În mod similar, considerând un ajustaj cu strângere care funcţionează la o
temperatură te ≠ to şi care trebuie să asigure în timpul exploatării o caracteristică de
asamblare inpusă Se (Fig.1.11.) la acesta vor apare modificări ale diametrelor pieselor
perechi date de relaţiile (1.28.)

+ D Se

Sp + d

Fig.1.11.Ajustajul termic cu strângere

Din Figura 1.11. se observă că:

∆ d + Sp = ∆ D + Se,
Sp = Se + ∆ D - ∆ d , sau (1.36.)
Sp = Se + D. αD (tD - to) - αd.(td - to), (1.37.)
Relaţie care permite calculul strângerii de proiectare pentru un ajustaj care să
asigure o strângere de exploatare impusă.
La prelucrarea ajustajelor cu strângere prin reglarea automată a maşinilor unelte,
caracteristica efectivă de asamblare are tendinţa să se identifice cu strângerea medie Smed
Dacă ajustajele se consideră toate la strângere medie înseamnă că domeniul
1
disponibil de variaţie al strângerii ∆ S este de TS
2
Prin urmare un ajustaj cu strângere este netermic dacă:
1
∆S ≤ TS (1.38.)
2
şi devine termic, deci necesită reproiectare dacă
1
∆ S 〉 TS (1.39.)
2
În acest caz, prin analogie cu situaţia prezentată la ajustajele cu joc strângerea de
proiectare corectată va fi:
Spc = Smed - ∆ S (1.40.)

1.3. Studiul erorilor cu ajutorul calcului statistic

1.3.1. Noţiuni generale despre erori

18

În procesul de fabricaţie al pieselor apar o serie de factori perturbatori care se traduc

în apariţia de erori atât în timpul operaţiilor de prelucrare mecanică cât şi în timpul celei de
măsurare.
Erorile de prelucrare sunt determinate de impreciziile sistemului tehnologic elastic
maşina unealtă – piesă – sculă – dispozitiv;mărimile acestor erori nu pot fi cunoscute cu
exactitate ci doar aproximate.
Erorile de măsurare apar atât ca urmare a impreciziilor mijloacelor de măsurare cât
şi a operaţiei de măsurare în sine.
Măsurarea este operaţia metrologică prin care mărimea de măsurat, al cărui purtător
este obiectul de măsurat, se compară cu unitatea de măsură încorporată într-un mijloc de
măsurare, cu scopul stabilirii raportului numeric dintre mărimea de măsurat M şi unitatea de
măsură U admisă. Această definiţie poartă denumirea de ecuaţia fundamentală a măsurării
şi are forma:
m = M/U , (1.33.)
Valoarea astfel obţinută nu constituie rezultatul final al informaţiei. Procesul de
cunoaştere acceptat cu rigurozitatea cuvenită, presupune ca obligatorie efectuarea
prealabilă a operaţiilor de prelucrare a datelor, care sunt constituite de un număr bine
determinat de informaţii intermediare.
Practica a dovedit că indiferent de exigenţa pe care o acordăm măsurilor luate în
legătură chiar cu totalitatea factorilor participanţi la procesul de măsurare, informaţia
obţinută, care constituie în final rezultatul măsurării, este afectată de erori. Se va dovedi în
continuare că rezultatele obţinute prin măsurări vor avea calităţi cu atât mai subliniate, cu cât
volumul informaţiilor este mai mare. Se acceptă cu alte cuvinte că aproximaţiile obţinute vor
fi cu atât mai convenabile cu cât numărul de determinări este mai mare. Bineînţeles, această
afirmaţie este valabilă pentru fiecare condiţie anume care să asigure aşa-numitui „grup al
factorilor însoţitori" ai procesului de măsurare şi care constă din:
- asigurarea condiţiilor de precizie referitoare la obiectul măsurării;
- precizia mijloacelor de măsurare;
- precizia datelor de măsurare;
- influenţa factorilor exteriori (ex. variaţia temperaturii faţă de temperatura de
referinţă to);
- influenţa elementelor dependente de subiect, care este în funcţie de modalitatea
în care operatorul îşi exercită personalitatea profesională asupra relaţiilor existente între
acesta şi ceilalţi factori însoţitori în timpul măsurării. Aceasta, acceptând negreşit legătura
strictă dintre subiect pe de o parte şi obiect, ca mijloc de măsurare, metodă şi factori
exteriori, pe de altă parte.
Toţi aceşti factori însoţitori sunt dependenţi de erori.
Pentru degrevarea - într-o anumită măsură - a informaţiei de cauzele apariţiei
erorilor, trebuie să se acţioneze în două direcţii.
a) În primul rând, în direcţia înlăturării ''influenţei elementelor dependente de subiect".
Aceasta, deoarece erorile acestuia, fiind ''erori personale", constituie greşeli
(sau erori grosolane). Ele nu pot fi admise sub nici o formă;
b) În al doilea rând, admiţând că restul grupului factorilor însoţitori îşi manifestă în mod
inevitabil prezenţa, se acţionează în direcţia atenuării influenţei erorilor cauzate de aceştia
prin operaţia de prelucrare a datelor măsurărilor.
Aceasta se va trata în continuare, nu însă înainte de a face anumite referiri asupra
erorilor şi a cauzelor în detaliu ale acestora.

1.3.2. Clasificarea erorilor

1.3.2.1. Din punctul de vedere al provenienţei lor - erorile se clasifică în:

a) Erori de prelucrare, erori rezultate prin procesul de prelucrare tehnologică, cu
valoarea:
Δp= X - N (1.34.)
19

în care:
N - valoarea sau cota nominală şi
X - valoarea reală, rezultată din prelucrare;
Eroarea de prelucrare este datorată impreciziilor sistemului tehnologic elastic: maşina -
unealtă - piesă - sculă - dispozitiv, şi deci, nu face obiectul de preocupare al prezentei
lucrări.
b) Erori de măsurare, care au valoarea:
∆m = E − X , (1.35.)
în care: E - valoarea efectivă, indicată de aparatul de măsurat.
Eroarea tehnică este egală cu suma celor două erori şi poartă denumirea de abatere
efectivă:
Δt = Δp + Δm = X – N + E – X = E - N (1.36.)
Eroarea de măsurare, rezultat al procesului de măsurare în sine şi a factorilor ce îl însoţesc,
poate fi estimată cu ajutorul relaţiei:
∆m = ε i + ε r + ε fm + ε t , (1.37.)
în care: εi - eroarea de indicaţie;
ε r - eroarea de reglare;
ε fm - eroarea datorată forţei de măsurare;
εt - eroarea datorată variaţiilor de temperatură.
Eroarea de indicaţie ( εi ) este dată de relaţia:
εi = ε j + ε c , (1.38.)
în care: ε j - eroarea datorată jocurilor dintre piesele componente ale mijlocului de
măsurare, eroare ce creşte odată cu creşterea numărului de ajustaje cu joc din construcţia
mijlocului de măsurare, ε j nu trebuie să depăşească 0,5 din valoarea diviziunii scării;
εc - eroarea de citire, eroare care depinde de mai mulţi factori:

diviziunea scarii
a<0

a>0

acul indicator
a. b. c.

Fig. 1.12. Tipul constructiv al scării gradate

- timpul constructiv al scării gradate (Fig. 1.12.) ,

- calificarea şi conştiinciozitatea operatorului,
- ritmul de efectuare a citirilor şi
- eroarea de paralaxă.
Referitor la tipul constructiv al scării gradate unul din elementele ce
influenţează precizia de citire este poziţia acului indicator faţă de scara gradată
Poziţia corectă ce trebuie sa o aibă acul indicator faţă de diviziunea scării
corespunde variantei b. (Fig.1.12.)
20

Eroarea de reglare ( ε r ) apare ca urmare a reglării aparatului în vederea măsurării şi

poate fi generată de:
- eroarea piesei etalon, a calei sau a blocului de cale cu care s-a reglat aparatul la
zero;
- eroarea de suprapunere a acului indicator peste reperul zero;
- eroarea de indicaţie.
Eroarea datorată forţei de măsurare a aparatului ( ε fm ), apare atât datorită
deformaţiilor locale care au loc la contactul palpatorului cu piesa (deformaţii favorizate de
rugozitatea suprafeţei şi duritatea materialului ), cât şi datorită deformaţiilor elastice în cazul
pieselor sau aparatelor de măsurare de rigiditate redusă. Reducerea influenţei acestei erori
se realizează prin limitarea forţei de măsurare sau evitarea aparatelor cu palpator
mecanic,aparate care exercită o anumită forţă de apăsare a palpatorului.
Eroarea datorată influenţei temperaturii ( εt ), apare ca urmare a diferenţelor de
alungire (contracţie) între piesa de măsurat şi mijlocul de măsurare ;a temperaturilor diferite
la care se găsesc acestea şi a coeficientului de dilatare termică a materialului. În scopul
micşorării acestei erori se recomandă ca măsurarea să se efectueze în incinte termostatate.
Măsurarea pieselor în timpul procesului de prelucrare conduce la valori ale dimensiunilor
măsurate afectate de eroarea de temperatură.
1.3.2.2. Din punct de vedere al naturii lor, erorile se clasifică în:
a) Erori sistematice, cele care se manifestă la fiecare măsurare cu aceeaşi valoare sau
dacă sunt variabile, variaţia lor se face după o lege cunoscută. Ele cuprind erorile
controlabile ale aparatelor de măsurat, ale metodelor de măsurare şi cele care depind de
influenţele măsurabile ale factorilor mediului exterior. Se subclasifică astfel:
a1) Erori sistematice constante, cu valoarea ∆s = const., indiferent de numărul de
măsurări. Acestea se încadrează în formulele măsurărilor în felul următor:
' =X +∆ +∆
X1 1 s
X2 ' =X +∆ +∆
2 s
(1.39.)
.......... .......... .......... .
' =X +∆ +∆
Xn n s
în care:
X 1' , X 2
' , X ' ,....., X ' - sunt rezultatele unui număr de „n” măsurători, indicate de
3 n
mijlocul de măsurare, la aprecierea aceleaşi mărimi;
X - valoarea reală a mărimii măsurate;
∆1 , ∆2 , ∆3 ,....., ∆n - erorile întâmplătoare ale fiecărei măsurări, de la măsurarea
întâia la cea de a „n”-a;
ΔS- eroarea sistematică constantă.
Acţiunea de înlăturare a erorii sistematice se numeşte "corecţie".
X 1' −∆s = X +∆1 = X 1
' −∆ = X
X2 +∆2 = X 2
s
.......... .......... .......... ...
' −∆ = X
Xn +∆n = X n
s
(1.40.)
Se obţine astfel X 1 , X 2 , X 3 ,....., X n , care reprezintă şirul rezultatelor corectate a
celor „n” măsurări.
Exemplu de eroare sistematică constantă ar putea fi acela care apare la decalajul
dintre diviziunea zero şi indicaţia zero la aparatele de măsurat cu scări gradate liniare.
a2) Erori sistematice variabile proporţional, ale căror valori sunt proporţionale cu valoarea
individuală măsurată având ca lege de variaţie:
∆s =k· X (1.41.)
21

în care:
X - valoarea individuală măsurată;
k - o constantă.
De exemplu, la măsurarea cu minimetrul, datorită schemei cinematice a acestuia
apare o eroare sistematică de forma:
ϕ3
∆s = a , (1.42.)
6
în care φ este valoarea unghiului în funcţie de care valoarea individuală variază proporţional;
a3) erori sistematice variabile periodic, a căror lege de variaţie are forma:
∆s = f (x ) , (1.43.)
în care x este variabil periodic.
Aceste erori apar la aparatele de măsurat cu cadran circular, datorită excentricităţii
centrului de rotaţie al acului indicator faţă de centrul cadranului.
a4) erori sistematice variabile după o lege oarecare, de forma:
∆s = f (x ) , (1.44.)
în care x, valoarea individuală măsurată, variază după o lege oarecare.
Exemplu: erorile sistematice ale micrometrului (variază după o lege oarecare în funcţie de
abaterile şurubului micrometric).
a5) erorile sistematice nestăpânite, care vor fi considerate erori întâmplătoare.

b) Erori întâmplătoare a căror mărime şi ale căror sume variază la întâmplare în şirul de
valori care rezultă la măsurarea aceleiaşi mărimi, măsurare care decurge în aceleaşi
condiţii.
Ele nu se supun unor anumite legi de variaţie. Prezintă însă o lege de distribuţie
preferenţială. Erorile întamplatoare apar datorită influenţei unui număr mare de factori
nestăpâniţi la rândul lor şi depind de erorile obiectului de măsurare, ale mijlocului de
măsurare, ale metodei şi ale factorilor însoţitori măsurării.
Erorile întâmplătoare nu pot fi cunoscute la valoarea lor reală. În consecinţă nu se
pot face corecţii decât cu un anumit grad de aproximaţie Influenţa lor asupra rezultatului
măsurării poate fi numai atenuată şi aceasta doar prin operaţiile de aplicare a calculului
probabilităţilor la studiul mărimilor întâmplătoare.
Erorile întâmplătoare determinate printr-o anumită metodă constituie adevăruri
relative, exprimate cu un anumit grad de aproximaţie. Ele se clasifică:
b.1.) Din punct de vedere al posibilităţilor de cunoaştere.
b.1.1.) Eroare întâmplătoare reală,
este acea eroare a cărei valoare nu poate fi cunoscută.Ea poate fi încadrată într-o formulă
de forma:
∆k = X k − X (1.45.)
în care: Xk - valoare indicată la cea de a k-a măsurare;
X - valoarea reală a mărimii măsurate.
b.1.2.) Eroare întâmplătoare aparentă,
Este eroarea a cărei valoare se poate calcula cu un anumit grad de aproximaţie în
funcţie de ipoteza, potrivit căreia, valoarea X (media aritmetică a unui şir de „n” rezultate
ale măsurării efectuate asupra aceleiaşi mărimi reale X), este considerată ca fiind cea mai
apropiată valoare de valoarea reală a mărimii măsurate.
Astfe, dacă se obţine: X 1 , X 2 , X 3 ,....., X n , şirul mărimilor indicate la „n” măsurări,
date de relaţiile:
X 1 =X +∆ 1
X 2 =X +∆ 2
, (1.46.)
.......... .......... ....
X n =X +∆ n
22

valorile reale ale erorilor întâmplătoare vor fi:

∆ 1 =X 1 −X
∆ 2 =X 2 −X
, (1.47.)
.......... .......... ...
∆ n =X n −X
Media lor aritmetică:
n
M∆ =
∆1 +∆2 +... + ∆n
n
=
1
n ∑
i =1
∆i (1.48.)

va tinde către zero atunci când numărul măsurătorilor n este suficient de mare.
Dacă notăm cu X media aritmetică a celor n măsurători:
n
X =
X 1 + X 2 +... + X n
n
=
1
n ∑X
i =1
i (1.49.)

şi considerând că mărimea X este cea mai apropiată valoare de valoarea mărimii

măsurate, se obţine şirul erorilor întâmplătoare aparente:
δ1 =X 1 −X
δ2 =X 2 −X
, (1.50.)
.......... .......... .
δn =X n −X
b.2) Din punctul de vedere al modului de referire erorile întâmplătoare se clasifică în:
b.2.1.) Eroare întâmplătoare absolută,
a cărei formă e dată de relaţia:
∆1 = X 1 − X , (1.51.)
b.2.2.) Eroare întâmplătoare.relativă,
la care valoarea erorii întâmplătoare absolute se raportează la mărimea determinată prin
măsurare:
X −X
∆1 = 1 , (1.52.)
X
Erorile grosolane sau greşelile, nu fac parte din clasificarea de mai
sus, ele sunt acelea care pot şi trebuie oricând evitate, provenind din manevrări greşite, din
alegerea nepotrivită a metodei de măsurare, din necunoaşterea obiectului măsurării, din
calcule inexacte etc.

1.3.3.. Aplicaţii ale calculului probabilităţilor la studiul mărimilor

întâmplătoare.

Noţiunile legate de mărimile întâmplătoare, precum şi calculul efectuat asupra

acestora, se vor studia luând spre exemplificare cazul măsurărilor multiple ale aceleaşi
mărimi, elementele stabilite pentru acest caz fiind valabile pentru oricare grup al mărimilor
întâmplătoare.
Rezultatele măsurărilor multiple efectuate în aceleaşi condiţii asupra
aceleaşi mărimi, vor diferi între ele datorită unor fenomene întâmplătoare.
În urma unui număr „n” de măsurări se obţine şirul rezultatelor măsurătorilor
X 1 , X 2 , X 3 ,....., X n date de relaţiile (1.39.).

Aceste relaţii sunt afectate de eroarea sistematică ΔS. Este obligatoriu ca această
eroare să fie determinată şi apoi înlăturată din şirul valorilor rezultate din măsurare prin
operaţia de corecţie.
Se va obţine astfel, şirul rezultatelor corectate ale masuratorilor X 1 , X 2 , X 3 ,....., X n date
de relaţiile (1.40.), a căror medie aritmetică X este dată de relaţia (1.49.). Erorile
întâmplătoare aparente se calculează cu ajutorul relaţiilor (1.50.).
23

Media aritmetică Mδ, a erorilor întâmplătoare aparente, va fi:

δ +δ2 +δ3 +... +δn
Mδ = 1
n
=
1
n ∑δ ,
i =1
i (1.53.)

Teoria probabilităţilor stabileşte o serie de relaţii după care se guvernează legile

caracteristice ale mărimilor întâmplătoare. Se va insista în mod deosebit asupra acelora care
prezintă interes pentru practica măsurărilor de lungime.
Practica şi teoria arată că mărimile întâmplătoare se supun unei legi de distribuţie
preferenţială. Caracteristica principală a distribuţiei o constituie eroarea medie pătratică a
unei serii de măsurări, notată cu σ , exprimată prin formula:

n n

δ12 + δ 22 + δ 32 + ... + δ n2
∑ i =1
δ i2
∑( X
i =1
i −X )2 , (1.54.)
σ= = =
n n n

Prelucrarea datelor pentru un număr de "n" măsurători constă în următoarele:

a) Se împarte intervalul de dispersie a mărimii măsurate într-un număr k de intervale
egale;
b) Se determină media aritmetică a fiecărui interval stabilit mk ;
c) Se stabileşte care este numărul de măsurători din cele n efectuate cores-punzătoare
fiecărui interval considerat nk . Acest număr reprezintă frecvenţa absolu-tă a intervalului
respectiv.
n
În mod evident ∑n
i =1
i =n - numărul total al măsurătorilor.

Raportând frecvenţa absolută a intervalului nk la număul total de măsurători „n”, se

obţine frecvenţa relativă:
n
fk = k ,
n
(1.55.)
d) Se reprezintă grafic variaţia frecvenţei absolute ( nk ) în funcţie de media intervalelor
considerat (mk), obţinându-se poligonul de frecvenţe (Fig. 1.13.).
Dacă în abscisă se reprezintă limitele comune ( a k ) ale intervalelor şi în ordonată
frecvenţa absolută se obţine histograma (Fig. 1.14.).

n5
Frecventa nK

Frecventa nK

n5
n4 n4
y5

n3 n3
n6 n6
y4
y3

y6

n7 n7
n2 n2
y7

n8 n8
n1 n1
y2

y8
y1

m1 m2 m3 m4 m5 m6 m7 m8 a1 a2 a3 a4 a5 a6 a7 a8
mX aX
24

Fig. 1.13. Poligonul frecvenţelor Fig. 1.14. Histograma

În Fig. 1.14., se formează dreptunghiuri a căror suprafaţă este proporţională cu

frecvenţa intervalului considerat. Din histogramă se obţin următoarele relaţii:
n
a ⋅ y1 = C ⋅ 1
n
n2
a ⋅ y2 = C ⋅
n , (1.56.)
.......... ........
n
a ⋅ yk = C ⋅ k
n
în care:
a - valoarea fiecărui interval, acceptată la o anumită scară;
y1 , y 2 ,..., y k - coordonatele, trasate proporţional cu frecvenţa absolută a
intervalului la scara aleasă;
n - numărul total de măsurătorilor;
C - coeficient de proporţionalitate a scării alese.
Adunând termen cu termen în cei doi membri ai relaţiei (1.56.) obţinem:
C
a ⋅ ( y1 + y 2 + ... + y k ) = ( n1 + n2 + ... + nk )
n
sau:
k k
a⋅
∑
j =1
⋅yj =
C
n
⋅
∑n
j =1
j , (1.57.)

cum însă:
k

∑nj =1
j =n ,

relaţia (1.57.) devine:

k
a⋅
∑⋅y
j =1
j =
C
n
⋅n =C , (1.58.)

Primul termen al relaţiei reprezintă suprafaţa întregii histograme. În consecinţă, " C "
reprezintă suprafaţa histogramei exprimată în unitatea de măsură aleasă pentru scara
utilizată. Pentru simplificare, aceste unităti se aleg astfel ca C să fie egal cu unitatea.
În cazul în care se admite un număr din ce în ce mai mare de măsurători, numărul
ordonatelor " y " creşte, iar " a " se reduce, apărând drept consecinţă apropierea conturului
histogramei de o linie curbă, numită curbă de distribuţie a erorilor (Fg. 1.15.).
În această curbă, sunt reprezentate în ordonată valorile frecvenţelor absolute ale
unei anumite mărimi întâmplătoare, iar în abscisă valorile mărimilor întâmplătoare. În cazul
unui număr suficient de mare de măsurări curba de distribuţie a erorilor se apropie de curba
de distribuţie normală a cărei ecuaţie este:
−
( x −µ) 2
f ( x; µ; σ ) =
1
⋅e 2σ 2 , (1.59.)
σ 2π
în care:
f ( x; µ; σ) - densitatea de probabilitate;
σ
- eroarea medie pătratică (rel. 1.54.)
x- variabila normală;
µ - media aritmetică a variabilei normale.
Graficul funcţiei (1.59.) este deseori numit "clopotul lui Gauss" datorită formei
asemănătoare cu un clopot.
25

Funcţia f ( x; µ; σ) este simetrică în raport cu x = µ , având un maxim de valoare

1
µ= ⋅ 2π şi având ca asimptotă orizontală la ambele ramuri ale clopotului dreapta OX. În
σ
punctele µ − σ şi µ + σ curba îşi modifică convexitatea.

0
x
Fig.1.15. Curba de distibuţie a erorilor

Odată cu modificarea valorii dispersiei σ , forma curbei se modifică: pentru σ

mic se obţine o curbă ascuţită, iar pentru valori mai mari ale lui σ o curbă turtită Fig.
(1.16.).
Dacă menţinem constant pe σ şi variem pe µ , aceasta nu implică
schimbarea formei curbei, ci doar o deplasare pe axa OX. Aria închisă de graficul
funcţiei şi axa OX are forma:
∞ −( x −µ)
2

∫
1 2σ 2 , (1.60.)
F( x ) = ⋅ e ⋅ dx
σ 2π
−∞

mic
f(x)

mare

0 x 0 x
a) b)

Fig. 1.16. Densitatea repartiţiei:

a)cu dispersie relativ mică; b)cu dispersie relativ mare
26

Dacă se consideră, pentru simplificare, că întreaga suprafaţă închisă de curbă are

o valoare egală cu unitatea, ipoteză valabilă pentru x ∈( − ∞, ∞) şi dacă se execută o
translaţie a originii axelor de coordonate astfel ca µ = 0 , efectuând în acelaşi timp,
substituţia:
x
= z şi deci dx = σ ⋅ dz
σ
funcţia de repartiţie devine:
z z2

∫
1 −
φ( x ) = ⋅ e 2 ⋅ dz (1.61.)
2π
0
Relaţia (1.61.) defineşte funcţia integrală a lui Laplace sau funcţia normală a lui
Laplace, şi reprezintă jumătatea ariei închisă de curbă si axa absciselor. Datorită simetriei
faţă de origine, este deci suficient să se calculeze valorile funcţiei pentru z > 0 (Tab.
4.10.)
Pentru z = 1 dacă se consideră substituţia făcută, x / σ = z , rezulta x = σ , pentru
care curba va avea o împrăştiere în abscisă de ± σ şi o probabilitate de:

1
2φ( z ) = 2 ⋅ 0,3413 = 0,6826
0
ceea ce revine procentual la 68,26%. Deci probabilitatea de a obţine mărimi întâmplă-
toare ale căror valori să depăşească limitele ± σ este de 100 - 68,26 = 31,74%.
În mod similar, probabilitatea de a obţine mărimi întâmplătoare care să depăşească
limitele ± 3σ , ceea ce corespunde lui z = 3 este de:

3
100 - 2φ( z ) ⋅100 = 2 ⋅ 0,49865 ⋅100 = 0, 26%

0
Deci, probabilitatea ca variabila aleatoare să capete valori în afara acestui domeniu
( ± 3σ ) este foarte mică (0,26%).
Conform principiului certitudinii practice acest eveniment poate fi considerat ca
imposibil.
e) se calculează media aritmetică a măsurătorilor X cu relaţia (1.49.)
f) se calculează eroarea medie pătratică σ utilizând relaţia (1.54.)
i) se determină procentajul de piese bune:

Pb % = [φ ( z1 ) + φ ( z 2 ) ] ⋅ 100 , (1.62.)
şi rebut:

R% = 100% − Pb % , (1.63.)
din care rebut recuperabil:

Rr % = [ 0,5 − φ ( z 2 ) ] ⋅ 1 0 0, (1.64.)
27

şi rebut nerecuperabil:

Rn % = [ 0,5 − φ ( z1 ) ] ⋅ 100 , (1.65.)

Aşa cum am văzut :

x M − EI x ES − M δ
z1 = 1 = δ ; z2 = 2 = (1.66.)
σ σ σ σ

în care ( ES, EI ) sau ( es, ei ) reprezintă abaterea superioară, respectiv inferioară a

dimensiunii controlate prin cele „n” măsurători.

1.3.4. Exemplu numeric

Să considerăm prelucrarea unui lot de n =100 arbori cu cota nominală N=

100 mm şi abaterile es = 0,063mm, ei = 0,004mm.
În urma prelucrării şi a măsurării pieselor se obţin abaterile prezentate în (Tab.
1.1. ).Prelucrarea rezultatelor măsuratorilor se face parcurgând urmatoarele etape:

Tab. 1.1. Mărimile abaterilor efective [μm] pentru piesele măsurate.

Nr. Xi Nr. Xi Nr. Xi Nr. Xi Nr. Xi

crt. [μm] crt. [μm] crt. [μm] crt. [μm] crt. [μm]
1 16 21 31 41 36 61 35 81 27
2 40 22 24 42 28 62 17 82 45
3 22 23 47 43 18 63 42 83 38
4 29 24 33 44 36 64 26 84 30
5 34 25 21 45 29 65 37 85 55
6 7 26 24 46 41 66 31 86 44
7 20 27 29 47 14 67 62 87 20
8 22 28 5 48 38 68 26 88 38
9 28 29 30 49 29 69 30 89 31
10 46 30 33 50 48 70 43 90 24
11 30 31 31 51 30 71 32 91 43
12 10 32 36 52 25 72 37 92 15
13 40 33 25 53 34 73 53 93 39
14 23 34 12| 54 28 74 38 94 32
15 28 35 41 55 13 75 29 95 27
16 20 36 36 56 42 76 26 96 51
17 24 37 30 57 33 77 19 97 16
18 12 38 25 58 24 78 37 98 28
19 23 39 19 59 32 79 30 99 39
20 32 40 30 60 44 80 50 100 56
28

- Se împarte domeniul de dispersie al acestor dimensiuni într-un număr de k = 10

clase de valoare egală a = 6μm.(Tab. 1.2.)
- Se determină frecvenţa absolută a clasei ni şi frecvenţa relativă f i .
- Se determină media clasei X mi .
- Se determină media clasei cu cea mai mare frecvenţă C.
- Se calculează media aritmetică a probei X .
- Se calculează abaterea medie pătratică corectată σ .
- Se calculează limitele intervalului de toleranţă al maşinii-unelte:
( X +3σ ; X - 3σ )
- Se determină coeficienţii de asimetrie α şi de exces τ .
K
α=
1
σ3
⋅
∑( X
i =1
mi − X )3 ⋅ ni , (1.67.)
k
τ=
1
σ4
⋅
∑(
i =1
X mi − X )4 ⋅ ni −3 , (1.68.)

- Se reprezintă grafic histograma, poligonul frecvenţelor şi curba empirică de

distribuţie.
- Se apreciază corectitudinea reglajului maşinii-unelte, indicând, dacă este
cazul,corecţiile necesare. Reglajul se consideră corect efectuat dacă X coincide cu
abaterea medie prescrisă. Corecţia va fi:
e −e
Cr = X − i s , (1.69.)
2
-Se determină toleranţa prelucrării (toleranţa maşinii-unelte) T p = 6σ şi se
compară cu toleranţa prescrisă T . Dacă:
T p ≤T maşina-unealtă asigură precizia necesară;
T p >T maşina-unealtă nu asigură precizia necesară;

Limitele
a (Xmi – C)ni
a (Xmi – C)

clasei
Nr. Xmi ni X τ X -3τ X Tp α Cr
[μm] fi +3τ σ
crt. [μm] [buc] [μm] [μm] [μm] [μm] [μm]
[μm]
X i' X i' +1

1 4 10 7 3 0,03 -3,16 -9,48

2 10 16 13 7 0,07 -2,16 -15,12
3 16 22 19 10 0,10 -1,16 -11,6
4 22 28 25 20 0,20 0,16 -3,20
5 28 34 31 26 0,26 0,83 21,58
30,88

10,94

65,64
1,94

63,7

31,8
118
2,7

6 34 40 37 16 0,16 1,83 29,28

7 40 46 43 11 0,11 2,83 31,13
8 46 52 49 4 0,04 3,83 15,32
9 52 58 55 2 0,02 4,83 9,66
10 58 64 61 1 0,01 5,83 5,83
29

Tab. 1.2. Prelucrarea datelor experimentale

Se calculează: z1 şi z 2 cu relaţia (1.66.) :

X − ei 30 ,88 − 4
z1 = = ≅ 2,4
σ 10 ,94
es − X 63 −30 ,88
z2 = = ≅3
σ 10 ,94
Se obţin din (Tab. 4.10.) valorile funcţiei φ( z ) :
φ ( z1 ) = φ ( 2,4 ) = 0,4918
φ ( z 2 ) = φ ( 3) = 0,4987
Se calculează procentajul de piese bune şi rebuturi, în cazul continuării prelucrării
pe aceeaşi maşină unealtă şi cu acelaşi reglaj, folosind formulele: (1.62.) şi (1.63.)
Pb % = ( 0,4918 + 0,4987 ) ⋅ 100 = 99,05%
Pr % = 100 − 99,05 = 0,95%
din care rebutul recuperabil (rel. 1.64 ) :
Rr % = 0,5 − 0,4987 = 0,0013%
şi rebutul nerecuperabil (rel. 1.65 ) :
Rn % = 0,5 − 0,4918 = 0,0082%

2.

PRECIZIA DE FORMĂ GEOMETRICĂ ŞI DE POZIŢIE RECIPROCĂ

În procesul de prelucrare al pieselor în construcţia de maşini, datorită sistemului

tehnologic elastic: maşina unealtă - piesa - sculă - dispozitiv cât şi datorită factorilor ce
însoţesc acest proces, apar pe lângă abaterile de la dimensiunea nominală şi abateri de la
forma geometrică şi de la poziţia reciprocă a axelor şi a suprafeţelor. Definirea acestor
abateri presupune cunoaşterea unor noţiuni cu privire la suprafeţe şi profile.

2.1. Suprafeţe si profile. Terminologie

- Suprafaţa geometrică sau nominală – este suprafaţa ideală a piesei dată prin desen
de execuţie.
- Suprafaţa reală – este suprafaţa care separă piesa de mediul înconjurator. Ea nu
poate fi cunoscută.
- Suprafaţa efectivă – este suprafaţa obtinută prin măsurare sau suprafaţa reală
reprodusă aproximativ prin operaţia de măsurare.
- Suprafaţa adiacentă – este suprafaţa de aceeaşi formă cu suprafaţa geometrică,
tangentă la suprafaţa reală dinspre partea exterioară a materialului piesei, astfel aşezată
încât distanţa maximă dintre aceasta şi suprafaţa reală să aibă valoare minimă, în limita
lungimii de referinţă.
30

Suprafata adiacenta

Suprafata reala

Fig.2.1. Suprafaţă adiacentă

- Suprafaţa adiacentă de forma dată – este suprafaţa de formă dată, tangentă la

suprafaţa reală dinspre partea exterioară a materialului piesei, astfel aşezată încât distanţa
maximă dintre aceasta şi suprafaţa reală să aibă o valoare minimă, în limita suprafetei de
referinţă.
- Suprafaţa de referinţă – suprafaţa în raport cu care se determină întreaga suprafaţă a
piesei sau doar o porţiune din aceasta.
- Plan adiacent – este planul tangent la suprafaţa reală aşezat astfel încât distanţa
maximă dintre suprafaţa reală şi aceasta să aibă valoarea cea mai mică posibilă (Fig.
2.2.).

Plan adiacent

Suprafata reala

Fig.2.2. Plan adiacent

- Cilindru adiacent – este cilindrul cu diametrul minim, circumscris suprafeţei exterioare

reale la piese de tip arbore, respectiv cilindrul cu diametrul maxim înscris în suprafaţa
interioară reală, la piese de tip aleizaj (Fig.2.3.).
31

Cilindru adiacent

Suprafata reala
Fig.2.3. Cilindru adiacent

Profil : Contur rezultat prin intersecţia unor suprafeţe cu un plan.

Profil geometric sau nominal este profilul rezultat prin intersecţia suprafeţei geometrice
cu un plan.
Profil real sau muchie reală este profilul rezultat prin intersecţia unei suprafeţe reale cu
un plan sau prin intersecţia dintre două suprafeţe reale.
Profil efectiv este profilul obţinut prin măsurarea, apropiat ca formă de profilul real.
Profil adiacent este profilul de aceeaşi formă cu profilul geometric, tangent la profilul
real dinspre partea exterioară a materialului piesei, astfel aşezat încât distanţa maximă
dintre acest profil şi profilul real să fie minimă (Fig. 2.4.)
Profil adiacent de formă dată este profilul de aceeaşi formă cu profilul dat, tangent la
profilul real dinspre partea exterioară a materialului piesei, astfel aşezat încât distanţa
maximă dintre acest profil şi profilul real să aibă o valoare minimă.

Profil adiacent Dreapta adiacenta

Profil real

Profil real
AFr

Fig 2.4. Profil adiacent Fig 2.5. Dreaptă adiacentă

Dreapta adiacentă este dreapta tangentă la profilul real aşezată astfel încât distanţa
maximă dintre profilul real şi aceasta să aibă valoarea cea mai mică posibilă (Fig. 2.5.)
Cerc adiacent este cercul de diametru minim circumscris profilului real al secţiunii
transversale la piesele de tip arbore, respectiv, cercul de diametru maxim înscris în profilul
real al secţiunii transversale, la piesele de tip alezaj (Fig.2.6.).
32

Cerc adiacent

Profil real

Fig 2.6. Cerc adiacent

Lungimea de referinţă este lungimea profilului în limitele căruia se determină abaterea

de formă, de orientare, de poziţie sau de bătaie. Se simbolizeaza, prin convenţie, cu
litera «L » şi poate fi întreaga lungime a profilului real sau numai o porţiune determinată
din lungimea acestuia.
Poziţie nominală. Poziţie a unei suprafeţe, axe, profil sau plan de simetrie determinată
prin dimensiuni nominale liniare şi (sau) unghiulare faţă de baza de referinţă sau faţă de o
altă suprafaţă, axă, profil sau plan de simetrie.
Baza de referinţă. Este suprafaţa, linia sau punctul faţă de care se determină poziţia
nominală.
Cu elementele ce au fost prezentate mai sus se pot definii abaterile şi toleranţele de
formă şi de poziţie. Acestea sunt:
2.2. Abateri şi toleranţe de formă;
2.3. Abateri şi toleranţe de orientare;
2.4. Abateri şi toleranţe de poziţie ;
2.5. Abateri şi toleranţe de bătaie.

2.2. Abaterile şi toleranţele de formă

Abaterea de formă este abaterea formei suprafeţei reale faţă de forma suprafeţei
adiacente, respectiv abaterea formei profilului real faţă de forma profilului adiacent. Ea se
determină ca distanţa maximă între suprafaţa efectivă şi cea adiacentă respectiv profilul
efectiv şi cel adiacent. Toleranţa de formă este valoarea maximă admisă a abaterii de
formă. Ele se simbolizează convenţional AF (abaterea de formă) respectiv TF (toleranţa de
formă).
Toleranţele de formă geometrică se înscriu pe desen în mm. Simbolul grafic al
înscrierii pe desen, în conformitate cu STAS7385-84, este cel prezentat în Tabelul 2.1.

Tabelul 2.1. Simbolurile toleranţelor de formă

Simbol Simbol
Toleranţă Toleranţă
Literal Grafic Literal Grafic
33

La La
TFr TFl
rectilinitate cilindricitate

La forma
La
TFp dată a TFf
planeitate
profilului
La forma
La
TFc dată a TFs
circularitate
suprafeţei

2.2.1. Abaterile de la rectilinitate

Se defineşte drept abatere de la rectilinitate şi se simbolizează convenţional AFr

distanţa maximă dintre profilul real şi dreapta adiacentă, distanţa măsurată în limitele
lungimii de referinţă (Fig.2.7.).

Dreapta adiacenta
Profil real

AFr

Fig 2.7. Abaterea de la rectilinitatate

Valoarea maximă admisă a abaterii de la rectilinitate se numeşte toleranţă la

rectilinitate şi se simbolizează TFr.

2.2.2. Abaterile de la planitate

Se defineşte drept abatere de la planeitate sau planitate şi se simbolizează AFp

distanţa maximă dintre suprafaţa reală şi planul adiacent, distanţa măsurată în limita
suprafeţei de referinţă ( L1 ⋅ L2 ), (Fig. 2.8.).
34

Plan adiacent

L1 L2

AFp
Suprafata reala

Fig 2.8. Abaterea de la planeitate

Abaterea de la planeitate se mai poate defini ca abaterea de la rectilinitate

într-o infinitate de direcţii.
Valoarea maximă admisă a abaterii de la planeitate se numeşte toleranţă la planeitate
şi se simbolizează convenţional TFp (Tab. 2.1.).

2.2.3. Abaterile de la circularitate

Se defineşte drept abatere de la circularitate şi se notează convenţional AFc distanţa

maximă dintre profilul real şi cercul adiacent (Fig.2.9.).
c
AF

Cerc adiacent

Profil real
Fig. 2.9. Abaterea de la circularitate

Valoarea maximă admisă a abaterii de la circularitate se numeşte toleranţă la

circularitate şi se notează convenţional TFc.
Sunt definite trei forme particulare ale abaterii de la circularitate : ovalitatea,
poligonalitatea şi forma oarecare.
Obs. Abaterile de la circularitate se vor defini doar pentru piese de tip arbore, la
alezaje definiţiile fiind similare.

2.2.3.1. Ovalitatea
35

Este abaterea de la circularitate specifică acelor piese care au forma efectivă a

secţiunii transversale ovale, diametrul maxim ( d1 ) şi diametrul minim ( d 2 ) fiind
aproximativ perpendiculare (Fig.2.9.).
Cele două valori extreme ale diametrului, d1 şi d 2 ,sunt cuprinse în limitele câmpului
de toleranţă al dimensiunii ( d m in ≤ d1, d 2 ≤ d m ax) . Mărimea ovalităţii sau dublul abaterii de
la circularitate se defineşte ca diferenţa dintre diametrul maxim şi cel minim :

2 AFc = d1 − d 2

d1 d2

AFc
d min
d max

Fig. 2.10 Ovalitatea

Ovalitatea apare la prelucrarea pe maşini unelte a pieselor cilindrice în urmatoarele

situaţii :
- dacă axa de rotaţie a piesei nu coincide cu axa geometrică şi mărimea acestei
excentricitaţi este mai mare decât valoarea adaosului de prelucrare,(e > Ap)
(Fig.2.11.).
- dacă se prelucrează o piesă rezultată ovală de la o prelucrare precedentă şi mărimea
ovalităţii este mai mare decât valoarea adaosului de prelucrare (Fig 2.12.).
- dacă arborele principal al maşinii unelte pe care se face prelucrarea este oval,
ovalitatea acestuia se copiază pe piesă.
36

e
d1

d2
F F

Fig 2.11. Prinderea excentrică Fig 2.12. Prelucrarea unei piese ovale

2.2.3.2. Poligonalitatea
Este abaterea de la circularitate specifică acelor piese care au forma efectivă a
secţiunii transversale poligonală, conturul acestei piese fiind format din arce de cerc şi/sau
linii drepte. Valoric, mărimea poligonalităţii este egală cu abaterea de la circularitate
(Fig.2.13.), iar dimensiunile efective ale piesei sunt cuprinse în limitele câmpului de
toleranţă.

Poligonaltate = AFc
in

da
dm

di

d max

d min
d max

Fig 2.13. Poligonalitatea Fig 2.14. Forma oarecare

Poligonalitatea apare la rectificarea pieselor cilindrice netede pe maşini de rectificat

fară vârfuri.
2.2.3.3. Forma oarecare
Este abaterea de la circularitate specifică acelor piese care au forma efectivă a
secţiunii transversale oarecare, neîncadrându-se în nici unul din cazurile prezentate
anterior, dimensiunile efective extreme încadrându-se în limitele câmpului de toleranţă.
Mărimea abaterii de la circularitate (Fig. 2.14.) este dată de semidiferenţa dintre diametrul
cercului adiacent profilului efectiv ( d a ) şi diametrul cercului înscris în acest profil ( d i ) .
37

2 AFc = d a − d i

2.2.4. Abaterile de la cilindricitate

Se defineşte drept abatere de la cilindricitate şi se notează convenţional AFl, distanţa

maximă dintre suprafaţa reală şi cilindrul adiacent, distanţa masurată în limitele lungimii de
referinţă (Fig.2.15.).

Cilindru adiacent
L

AF
l
Suprafata reala
Fig 2.15. Abaterea de la cilindricitate

Valoarea maximă admisă a abaterii de la cilindricitate se numeşte toleranţă la

cilindricitate şi se notează convenţional TFl.
Cazurile particulare de abateri de la cilindricitate sunt : forma conică, forma dublu
convexă, forma dublu concavă, forma curbă şi forma oarecare.
2.2.4.1. Forma conică
Este abaterea de la cilindricitatea caracteristică acelor piese ale caror generatoare
sunt rectilinii dar neparalele, piesa obţinută fiind de formă conică cu dimensiunile extreme
d1 şi d 2 cuprinse în limitele câmpului de toleranţă (Fig.2.16.).
max

d min

d1
d2
AF l

Fig. 2.16. Forma conică

Mărimea abaterii de la cilindricitate se determină cu relaţia :

2 AFl = d1 − d 2
38

Forma conică apare la prelucrarea pe maşini unelte prin mişcare de revoluţie în

urmatoarele situaţii :
- axa de rotaţie a piesei nu este paralelă cu direcţia de deplasare a sculei
aşchietoare (Fig.2.17);

Fig.2.17. Axa de rotaţie

a piesei nu este
paralelă cu direcţia de
deplasare a sculei

- la prelucrarea cu
prindere între vârfuri
când axa arborelui
principal nu coincide cu
axa pinolei (Fig.2.18) ;

Axa arborelui
principal

Axa
pinolei

Fig.2.18. Axa arborelui principalnu este paralelă cu axa pinolei

- la prelucrarea cu prindere în universal a pieselor de rigiditate scăzută. Atunci când,pe

masura ce scula se îndeparteaza de universal,momentul forţelor de aşchiere este din ce în
ce mai mare şi deci deformaţiile piesei vor fi mai mari, ceea ce conduce la o creştere în
diametru a acesteia (Fig 2.19.).

Fig 2.19. Prelucrarea pieselor de rigiditate scăzută în universal

2.2.4.2. Forma dublu convexă
Este abaterea de la cilindricitate caracteristică acelor piese ale caror generatoare sunt
convexe, forma efectivă a piesei fiind de butoi. Diametrul piesei creşte de la extremităţi
spre mijlocul acesteia, valorile extreme ale diametrului d1 şi d 2 fiind cuprinse în limitele
câmpului de toleranţă (Fig.2.20.).
39

d max

d min
AF

d1
d2
Fig 2.20.Forma dublu convexă

Mărimea abaterii de la cilindricitate se determină cu relaţia :

2 AFl = d1 − d 2
Dubla convexitate apare la prelucrarea prin mişcare de revoluţie a pieselor de rigiditate
scăzută prinse între vârfuri. La mijlocul distanţei dintre vârfuri momentul forţelor de
aşchiere este maxim, maxime vor fi şi deformaţiile şi ca atare, în secţiunea mediană,
diametrul piesei va fi maxim ( Φmax ), forma efectivă a piesei se va asemăna cu un butoi
(Fig.2.21.). Mărimea deformaţiilor poate fi limitată prin folosirea linetelor (lunetelor) situaţie
în care deformaţiile se reduc la valoarea jocului dintre linetă şi piesă.

Ømax

Fig.2.21. Apariţia formei dublu convexă

2.2.4.3. Forma dublă concavă

Este abaterea de la cilindricitate specifică acelor piese ale căror generatoare sunt
concave, forma efectivă a piesei fiind de mosor sau şa. În acest caz diametrul piesei
creşte de la mijloc spre extremităţi, valorile sale extreme d1 şi d 2 ramânând în limitele
câmpului de toleranţă (Fig.2.22.).
Mărimea abaterii de la cilindricitate se calculează cu relaţia :
2 AFl = d1 − d 2
Dubla concavitate apare la prelucrarea pe maşini unelte prin mişcare de revoluţie a
pieselor de rigiditate scăzută, prinse în universal, atunci când direcţia de deplasare a
sculei aşchietoare nu este paralela cu axa de rotaţie a piesei.
40

abaterea de la
cilindritate AF

D2 (d 2)

D1 (d 1)
Dmax

Dmin
Fig.2.22. Forma dublu concavă

La extremitatea liberă a piesei dimensiunea acesteia este maximă datorită

deformaţiilor ce apar ca urmare a momentului forţelor de aşchiere, care este maxim în
acest punct (Fig.2.23.).

Fig.2.23. Apariţia formei dublu concave

La mijloc piesa are diametrul minim datorită lipsei de paralelism amintite mai sus, dar
numai în cazul în care punctul virtual de intersecţie a celor două axe (axa de rotaţie şi
direcţia deplasării sculei aşchietoare) se găseşte în direcţia pinolei.

2.2.4.4. Forma curbă sau strâmbă

Este abaterea de la cilindricitate specifică acelor piese ale căror generatoare sunt
curbe, diametrul piesei în secţiune transversală rămânând aproximativ constant. Mărimea
curburii este egală cu abaterea de la cilindricitate. În ansamblu, dimensiunile piesei rămân
cuprinse în limitele câmpului de toleranţa (Fig.2.24.).
Valoarea abaterii de la cilindricitate este egală cu mărimea curburii.
41

AF l
Dmax (d max)
Dmin (d min)
Fig. 2.24. Forma curbă

Forma curbă apare de regulă la piesele de rigiditate scăzută în urma tratamentului

termic, atunci când răcirea acestora nu se realizează în condiţii corespunzatoare.
2.2.4.5. Forma oarecare
Este abaterea de la cilindricitate specifică acelor piese ale căror generatoare au o
formă oarecare, formă ce nu poate fi încadrată în nici unul din cazurile prezentate mai sus.
Şi în acest caz dimensiunile extreme ale piesei sunt cuprinse în limitele câmpului de
toleranţă.

Mărimea abaterii de la cilindricitate se determină ca semidiferenţa între diametrul

cilindrului adiacent suprafeţei efective ( d a ) şi diametrul cilindrului înscris în această
suprafată ( d i ) (Fig.2.23.).
2 AFc = d a − d i
d max
d min

d1
d2

Fig 2.25. Forma oarecare

2.2.5. Abaterea de la forma dată a profilului

Se defineşte drept abatere de la forma dată a profilului distanţa maximă dintre profilul
real şi profilul adiacent de forma dată, distanţa considerată în limitele lungimii de referinţă
(Fig.2.26.). Abaterea se simbolizează convenţional : AFf.
42

Profil adiacent
Plan adiacent
L
T

.
A

Profil real L
Fig 2.26. Abaterea de la forma dată a profilului Fig 2.27. Câmpul de toleranţă la
forma dată a profilului

Valoarea maximă admisă a abaterii de la forma dată a profilului este toleranţa la forma
dată a profilului se simbolizează convenţional : TFf. Câmpul de toleranţă la forma dată a
profilului este cuprins între profilul adiacent şi înfaşurătoarea cercului având diametrul egal
cu TFf şi care se rostogoleşte pe profilul adiacent (Fig.2.27.).

2.2.6. Abaterea de la forma dată a suprafeţei

Se defineşte drept distanţa maximă dintre suprafaţa reală şi suprafaţa adiacentă de

forma dată, distanţa considerată în limitele suprafeţei de referinţă. Abaterea se
simbolizează convenţional : AFs (Fig.2.28.).

Suprafata adiacenta
A

Suprafata reala

Fig.2.28. Abaterea de la forma dată a suprafeţei

Valoarea maximă admisă a abaterii de la forma dată a suprafeţei este toleranţa la

forma dată a suprafeţei şi se simbolizează convenţional : TFs. Câmpul de toleranţa la
forma dată a suprafeţei este cuprins între suprafaţa adiacentă şi înfasurătoarea sferei de
diametru TFs care se rostogoleşte pe suprafaţa adiacentă (Fig.2.29.).
AOp =MN = AOpx 2 + AOpy 2 =
43

Suprafata adiacenta

L2
L1

Fig.2.29. Toleranţa la forma dată a suprafeţei

2.3. Abaterile şi toleranţele de la orientare

În conformitate cu STAS7384-84 sunt definite ca abateri şi toleranţe de la orientare :

2.3.1. Abaterile şi toleranţele de la paralelism ;
2.3.2. Abaterile şi toleranţele de la perpendicularitate ;
2.3.3. Abaterile şi toleranţele de la înclinare.

Toleranţele se simbolizează şi se înscriu pe desen în mm, în conformitate cu

STAS7385-84 (Tab.2.2.).

Tab.2.2. Simbolizarea toleranţelor la orientare

Simbol
Toleranţa
Literal Grafic

La paralelism TO p

La perpendicularitate TO d

La înclinare TO i
44

2.3.1. Abaterile şi toleranţele la paralelism

Se definesc următorele abateri şi toleranţe de la paralelism :

2.3.1.1. Abaterea de la paralelismul a două drepte într-un plan (fig.2.30.)
Se defineşte ca fiind diferenţa dintre distanta maximă şi cea minimă dintre dreptele
adiacente coplanare, distanţe masurate la limita lungimii de referinţă L. Mărimea abaterii
se calculează cu relaţia :
AOp = l max − l min

2.3.1.2. Abaterea de la paralelism a două drepte în spaţiu

Se defineşte ca fiind media pătratică a abaterilor de la paralelismul proiecţiilor celor
două drepte adiacente pe două plane reciproc perpendiculare. Unul din plane este
determinat de o dreaptă şi un punct al celeilalte drepte, punct ce se constituie drept limită
a lungimii de referinţă (Fig.2.31.). În cazul în care una din abaterile de la paralelismul
proiecţiilor (AOpx sau AOpy) este nulă, abaterea de la paralelismul celor două drepte se
determină ca şi în cazul precedent. Mărimea abaterii este dată de
relatia :
AOp =MN = AOx 2 +AOy 2

L
p
A0

x
lma
n
lmi

Drepte Planul comun

adiacente al dreptelor
Fig.2.30. Abaterea de la paralelism a două drepte în plan

AOpx AOpy
AOp

.
ax

in
lm
lm

Fig 2.31. Abaterea de la paralelism a două drepte în spatiu

2.3.1.3. Abaterea de la paralelismul unei drepte faţă de un plan

45

Se defineşte ca fiind diferenţa dintre distanţa maximă ( l max ) şi cea minimă ( l min )
dintre dreapta adiacentă şi planul adiacent, distanţa măsurată intr-un plan ce conţine
dreapta şi este perpendicular pe planul adiacent,distanţe măsurate la limita lungimii de
referinţă (Fig.2.32.).
AOp = l max − l min

AOp
Dreapta T
adiacenta

l max
l min

Plan adiacent
Fig.2.32. Abaterea de la paralelismul unei drepte faţă de un plan

2.3.1.4. Abaterea de la paralelismul a două plane

Este data de diferenţă dintre distanţa maximă ( l max ) şi cea minimă ( l min ) dintre cele
două plane adiacente, distante măsurate la limita suprafeţei de referinţă ( L1 ⋅ L2 )
(Fig.2.33.).

Plane adiacente
L2
L1
l max
l min

Fig.2.33. Abaterea de la paralelismul a două plane

2.3.1.5. Abaterea de la paralelismul unui plan faţă de o suprafaţă de rotaţie

Este dată de diferenţa dintre distanţa maximă ( l max ) şi cea minimă ( l min ) dintre planul
adiacent şi axa cilindrului adiacent la suprafaţa reală de rotaţie, distanţe măsurate la limita
lungimii de referinţă L (Fig.2.34.).
2.3.1.6. Abaterea de la paralelismul a două suprafeţe de rotaţie
Dacă axele cilindrilor adiacenţi la cele două suprafeţe reale de rotaţie sunt coplanare,
mărimea abaterii se determină ca diferenţa dintre distanţa maximă ( l max ) şi cea minimă
( lmin ) între cele două axe, distanţe măsurate la limita lungimii de referinţă L (Fig.2.35.)(
46

AOp = l max − l min ) ; iar dacă cele două axe nu sunt în acelaşi plan, modul de determinare
al abaterii este similar cu cel prezentat la punctul 2.3.1.2.

Cilindru real

Cilindru adiacent

lmin
lmax

Plan real
L
Plan adiacent
Fig.2.34. Abaterea de la paralelismul unui plan faţă de o suprafaţă de rotaţie

AOp = l max − l min

lmax

Suprafete adiacente

lmin

Suprafete de rotatie reala

Fig.2.35. Abaterea de la paralelismul a două suprafeţe de rotaţie

În toate cazurile prezentate mai sus toleranţa la paralelism simbolizată prin TOp
(toleranţa la orientarea paralelă) se determină ca mărime a valorii maxime admise pentru
abaterea de la paralelism.

2.3.2. Abaterile şi toleranţele la perpendicularitate

Şi în cazul perpendicularităţii sunt definite o serie de abateri specifice fiecărui caz în

parte. Acestea sunt :

2.3.2.1. Abaterea de la perpendicularitate a două drepte

47

Este dată de diferenţa dintre unghiul format de cele două drepte adiacente şi unghiul
nominal de 90  , diferenţa măsurată liniar la limita lungimii de referintă L (Fig. 2.36.).
AOd = l max − l min

lmax

Drepte adiacente

L lmin

Profil real

Fig.2.36. Abaterea de la perpendicularitate a doua drepte

2.3.2.2. Abaterea de la perpendicularitate a două suprafeţe de rotaţie

Mărimea abaterii în acest caz se defineşte ca diferenţa între unghiul format de axele
suprafeţelor adiacente la suprafeţele reale de rotaţie şi unghiul nominal de 90  , diferenţa
măsurată liniar la limita lungimii de referintă L (Fig. 2.37.).
AOd = l max − l min

lmin
L

lmax Axele suprafetelor

adiacente

Fig.2.37. Abaterea de la perpendicularitate a doua suprafeţe de rotaţie

2.3.2.3. Abaterea de la perpendicularitate a unei suprafeţe de rotaţie faţă de un

plan
Se defineşte ca diferenţa între unghiul format de axa geometrică a suprafeţei
adiacente la suprafaţa reală de rotaţie cu planul adiacent suprafeţei reale şi unghiul
nominal de 90  , diferenţa măsurată liniar la limita lungimii de referinţă L, într-un plan ce
conţine axa suprafeţei adiacente şi este perpendicular pe planul adiacent (Fig.2.38.).
AOd = l max − l min
48

lmin Suprafete reale

L
lmax

Fig.2.38. Abaterea de la perpendicularitate a unei suprafeţe de rotaţie faţă de un plan

2.3.2.4. Abaterea de la perpendicularitate a două suprafeţe plane

Mărimea abaterii se determină ca diferenţa între unghiul format de cele două plane
adiacente la cele două suprafeţe reale considerate şi unghiul nominal de 90  , diferenţa
măsurată liniar la limita lungimii de referinţă L (Fig. 2.39.).
AOd = l max − l min
l max

Plane adiacente
L

l min

Suprafete
reale

Fig.2.39. Abaterea de la perpendicularitate a doua suprafeţe plane

Toleranţa la perpendicularitate, simbolizată conventional TO d este dată de valoarea

maximă a abaterii de la perpendicularitate.

2.3.3. Abaterile şi toleranţele la înclinare

49

Abaterile de la înclinare se notează convenţional AO i , abateri de la orientarea

înclinată şi se definesc pentru unrmatoarele cazuri :
2.3.3.1. Abaterile de la înclinare între două drepte sau două suprafeţe de rotaţie
Întrucât abaterile de la înclinare a două suprafeţe de rotaţie se reduc la abaterile
axelor suprafeţelor adiacente suprafeţelor reale, mărimea abaterii se defineşte în mod
similar pentru ambele situaţii prezentate mai sus.
Abaterea de la înclinare este dată de diferenţa dintre unghiul format de dreaptele
adiacente, respectiv axele suprafeţelor adiacente suprafeţelor reale şi unghiul nominal,
diferenţa măsurată liniar la limita lungimii de referinţă L (Fig.2.40.).
AOi = l max − l min

lmax
L

drepte
unghiul adiacente
lmin nominal

Fig.2.40. Abaterea de la înclinare a două drepte sau două suprafeţe de rotaţie

2.3.3.2. Abaterea de la înclinare a unei drepte faţă de un plan

Abaterea se defineşte în mod similar pentru poziţia unei drepte faţă de un plan şi pentru
poziţia unei suprafeţe de rotaţie faţă de un plan. Ea este diferenţa dintre unghiul format de
dreapta adiacentă sau axa suprafeţei adicente cu planul adiacent la suprafaţa reală şi
unghiul nominal, diferenţa măsurată liniar la limita lungimii de referinţă L (Fig. 2.41.).

AOi = l max − l min

50

lmax
dreapta adiacenta

unghi nominal

L
lmin

plan
adiacent
Fig.2.41. Abaterea de la înclinare a unei drepte faţă de un plan

2.3.3.3. Abaterea de la înclinare a două plane

Mărimea abaterii este dată de diferenţa dintre unghiul format de planele adiacente
suprafeţelor reale şi unghiul nominal, diferenţa măsurată liniar la limita lungimii de referinţă
L (Fig.2.42.)
AOi = l max − l min

L lmax

plane
lmin adiacente

Fig.2.42. Abaterea de la înclinare a două plane

Toleranţa la înclinare, simbolizează TO i - toleranţa la orientarea înclinată, este dată

de valoarea maximă admisă a abaterii de la înclinare. Zona de toleranţă este cuprinsă,
după caz, între două conuri cu generatoare paralele, între două drepte paralele sau între
două plane paralele – distanţa dintre acestea fiind TO i .

2.4. Abaterile şi toleranţele la poziţie

Sunt definite ca abateri de la poziţie :

2.4.1 Abateri de la poziţia nominală ;
2.4.2 Abateri de la concentricitate şi coaxialitate ;
2.4.3. Abateri de la simetrie.
51

Toleranţele de la poziţia nominală se simbolizează şi se înscriu pe desen în conformitate

cu STAS 7385-84 (Tab.2.3).

Tab.2.3. Simbolizarea toleranţelor de poziţie

Simbol
Toleranţa
Literal Grafic

La poziţia
TPp
nominală

La coaxialitate
şi TPc
concentricitate
La simetrie TPs

2.4.1. Abaterile şi toleranţele de la poziţia nominală

Se simbolizează AP p şi se definesc în urmatoarele cazuri :

2.4.1.1. Abaterea de la poziţia nominală a unei drepte se referă la abaterile de la
poziţia nominală a unei drepte sau a axei unei suprafeţe de rotaţie. Ea este distanţa
maximă dintre dreapta adiacentă, respectiv axa suprafeţei adiacente de rotaţie şi poziţia
lor nominală, poziţie determinată faţă de una sau mai multe baze de referinţă, distanţa
măsurată liniar la limita lungimii de referinţă L (Fig.2.43.).

AP
p

Pozitia nominala a
axei fata de baza de
referinta
L

A
Baza de referinta

Dimensiuni
.

nominale
A
.
Baza de
referinta
Fig.2.43. Abaterea de la poziţia nominală a unei suprafeţe de rotaţie
52

2.4.1.2. Abaterea de la poziţia nominală a unui plan se referă la poziţia nominală a unei
suprafeţe plane sau a unui plan de simetrie şi se defineşte ca distanţa maximă
dintre planul adiacent suprafeţei reale, respectiv planul de simetrie şi poziţia
AP
p

Pozitia
nominala

L
Baza de
referinta

Fig.2.44. Abaterea de la poziţia nominală a unui plan

nominală a acestora (Fig.2.44.), distanţa măsurată la limita lungimii de referinţă L. Ca şi în

cazul precedent, poziţia nominală se determină faţă de una sau mai multe baze de
referinţă.
Toleranţa la poziţia nominală, simbolizată TP p se determină ca dublul valorii maxime
admise pentru abaterea de la poziţia nominală şi este cuprinsă, după caz :
- între două drepte paralele ;
- într-o zonă paralelipipedică ;
- într-o zonă cilindrică ;
- între două plane paralele.

2.4.2. Abaterile şi toleranţele de la concentricitate şi coaxialitate

Se simbolizează AP c şi se definesc în urmatoarele cazuri :

2.4.2.1. Abateri de la concentricitate
Se exprimă ca distanţa între centrul cercului adiacent al suprafetei considerate şi baza
de referinţă (Fig.2.45.)
Cerc adiacent
APc

Baza de
referinta
Fig. 2.45. Abaterea de la concentricitate
Drept bază de referinţă se poate constitui :
53

- centrul unui cerc adiacent dat ;

- axa unei suprafeţe adiacente date ;
- axa comună a două sau mai multe suprafeţe de rotaţie.
Abaterea de la concentricitate este cazul particular al abaterii de la coaxialitate atunci
când lungimea de referinţă este nulă.
2.4.2.2. Abaterea de la coaxialitate se exprimă ca distanţa maximă dintre axa
suprafeţei adiacente şi axa dată ca bază de referinţă, distanţa considerată în limita lungimii
de referinţă L (Fig.2.46.). Drept bază de referinţă se poate constitui :
- axa uneia dintre suprafeţele adiacente de rotaţie (Fig.2.46.a);
- axa comună a două sau mai multe suprafeţe adiacente de rotaţie (dreapta care trece
prin centrele secţiunilor transversale medii – la mijlocul lungimii de referinţă – ale
suprafeţelor respective) (Fig.2.46.b).

L L1 L2

AP c 1

AP c2
AP c

Cilindri
adiacenti Axa comuna

a) b)

Fig.2.46. Abaterile de la coaxialitate

Toleranţa la concentricitate şi coaxialitate se determină ca dublul valorii maxime

admise pentru abatere. Zona de toleranţă este cuprinsă după caz :
- într-un cerc având diametrul egal cu TPc situat concentric cu baza de referinţă (la
concentricitate),
- într-o suprafaţă cilindrică cu diametrul egal cu TP c dispusă coaxial cu baza de
referinţă.

2.4.3. Abaterile şi toleranţa la simetrie

Abaterea de la simetrie, simbolizată AP s este distanţa maximă dintre planele sau

axele de simetrie ale elementelor considerate, distanţa măsurată la limita lungimii de
referinţă, într-un plan dat (Fig.2.47.)
Toleranţa la simetrie, simbolizată TP s , este dublul valorii maxime admise pentru
abaterea de la simetrie.
54

L
L/2

Planul de simetrie
al piesei

Planul de simetrie
al alezajului
APs

Fig. 2.47. Abaterea de la simetrie

2.5. Abateri şi toleranţe la bătaie

Sunt definite ca abaterile la bătaie :

2.5.1. Abaterea bătăii circulare radiale ;
2.5.2. Abaterea bătăii totale radiale ;
2.5.3. Abaterea bătăii circulare frontale ;
2.5.4. Abaterea bătăii totale frontale.
Toleranţele la bătaie se simbolizează şi se înscriu pe desen în conformitate cu STAS
7285-84 (Tab.2.4.).

Tab.2.4. Simbolizarea toleranţelor la bătaie

Simbol
Toleranţa
Literal Grafic

La bătaia circulară TB r
La bătaia totală TB rt
radială
La bătaia circulară TB f
frontală
La bătaia totală TB ft
frontală

2.5.1. Abaterea bătaii circulare radiale

55

Se simbolizează cu AB r şi se defineşte ca diferenţa între distanţa maximă şi distanţa

minimă de la suprafaţa reală la axa de rotaţie de referinţă, distanţă măsurată într-un plan
perpendicular pe axa de rotaţie (Fig. 2.48.).
ABr = rmax − rmin

axa de rotatie plan de

de referinta masurare

rm
in

r ma
x
Fig.2.48. Abaterea bătăii circulare radiale

2.5.2. Abaterea bătăii radiale totale

Se simbolizează AB rt şi se defineşte în acelaşi mod ca şi AB r pentru o infinitate de

plane situate în limita lungimii de referinţă.
Valoarea maximă admisă a bătăii circulare radiale respectiv a bătăii totale radiale este
tolerată la bătaia radială, simbolizată TB r respectiv TB rt . Câmpul de toleranţă în primul
caz este cuprins între două cercuri concentrice cu distanţa între ele TB rt ; iar în al doilea
caz între două suprafeţe cilindrice concentrice având distanţa între ele TB rt .

2.5.3. Abaterea bătăii circulare frontale

Se simbolizează AB f şi se defineşte ca diferenţa între distanţa maximă şi distanţa

minimă dintre suprafaţa reală şi un plan perpendicular pe axa de rotaţie de referinţă,
distanţe măsurate la limita lungimii de referinţă (un cerc cu raza egală cu L/2) (Fig.2.49.)
AB f = f max − f min
56

axa de rotratie
de referin
ta
f m ax

=
L
f m in

=
Fig.2.49. Abaterea bătăii circulare frontale

2.5.4. Abaterea bătăii totale frontale

Se simbolizează AB ft şi se defineşte ca şi în cazul precedent pe toată lugimea de

referinţă.
Toleranţa la bătaia circulară frontală TB f şi cea la bătaia totală frontală TB ft sunt
date de valoarile maxime admise ale abaterilor respective.
Dacă în primul caz câmpul de toleranţă este cuprins între două cercuri concentrice
situate într-un plan, cu distanta între ele egală cu TB f ; în al doilea caz, câmpul de
toleranţă este cuprins între două plane paralele, perpendiculare pe axa de rotaţie şi având
între ele distanţa TB ft .

3.
57

STAREA SUPRAFEŢELOR *

3.1.Noţiuni generale

Starea unei suprafeţe se exprimă prin două caracteristici de bază: starea stratului
superficial şi microgeometria suprafeţei.
Starea stratului superficial sau starea fizico-chimică a suprafeţei dă referiri asupra
proprietăţilor fizice, chimice şi mecanice ale suprafeţei şi evidenţiază diferenţele ce există
între starea materialului din stratul de suprafaţă şi materialul de bază al piesei. Aceste
diferenţe se referă la structura metalografică diferită a stratului de suprafaţă faţă de cea a
materialului de bază, structură ce diferă ca urmare a tratamentelor termice şi
termochimice, a modificărilor datorate sarcinilor mecanice la care este supusă suprafaţa, a
modificărilor datorate variaţiilor mari de temperatură la care este aceasta supusă atât la
prelucrare cât şi în anumite cazuri, în timpul funcţionării ansamblului din care face parte
piesa respectivă. Starea stratului superficial nu face însă obiectul de analiză al acestei
lucrări.
Ceea ce interesează aici este aspectul geometric al suprefeţei prelucrate şi modul
în care aceasta diferă de suprafaţa geometrică sau ideală.

3.2. Termeni, definiţii şi parametrii pentru determinarea stării

suprafeţelor **

Starea unei suprafeţe se apreciază prin profilul de rugozitate, profilul de ondulaţie

şi profilul primar.
Schematic, aceste profile rezultă prin utilizarea unor filtre ce realizează separarea
(Fig. 3.1.)

3.2.1.Termeni şi definiţii

3.2.1.1.Filtru de profil este acel filtru care separă profilul în componente cu

lungimea de undă.lungă şi componente cu lungimea de undă scurtă.
Sunt utilizate pentru instrumentele de măsurat profilul de rugozitate, profilul de
ondulaţie şi profilul primar, trei filte. Ele au aceeaşi caracteristică de transmisie, definită
prin ISO 15621, ceeace le diferenţiază este lungimea de undă de tăiere

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
*Starea suprafeţelor este tratată în conformitate cu ultimele standarde în vigoare: SR ISO
4287/2001, SR ISO 3274/1995
** În tab. 3.1 şi tab. 3.2 sunt prezentate comparativ notaţiile pentru simbolurile termenilor
de bază, respectiv ale parametrilor de rugozitate din vechiul standard şi cele dupa care
sunt tratate în acest capitol
58

Tab. 3.1. Comparaţie între simbolurile termenilor de bază din

ISO 4287-1/1984 şi ISO 4287/1996

Termeni de bază, ediţia 1996 Ediţia 1984 Ediţia 1996

Lungimea de bază l Ip,Iw,Ir

Lungimea de evaluare In In
Valoarea ordonatei Y Z(x)
Panta locală - dZ/dX
Inălţimea unei proeminenţe a Yp Zp
profilului
Adâncimea unui gol al profilului Yv Zv
Înalţimea unui element al profilului Zt
Lăţimea unui element al profilului - Xs
Lungimea portantă a profilului la ηp MI(c)
nivel c
Lungimile de bază corespunzătoare celor trei profiluri diferite sunt
simbolizate:Ip (profil primar), Iw (profil de ondulaţie) şi Ir (profil de rugozitate)

Cele trei filtre sunt (Fig. 3.2.) :

- filtrul de profil λ s(Ls)* - este filtrul care face sapararea între componentele de
rugozitate şi componentele de lungime de undă scurtă prezente pe suprafaţă;
- filtrul de profil λ c (Lc) - este filtrul ce face separarea între componentele de
rugozitate şi componentele de ondulaţie;
- filtrul de profil λ f (Lf) - este filtrul care face separarea între componentele de
ondulaţie şi componentele cu lungime de undă mai lungă prezente pe suprafaţă.
Se intelege prin lungime de undă de tăiere λ s acea valoare a lungimii de undă λ a
profilului egală cu valoarea numerică a lungimii de bază şi evaluată convenţional ca limita
superioară de transmitere a profilometrului. Limita superioară indicată separă, în mod
convenţional , componentele transmise de cele suprimate ale spectrului efectiv al profilului.
Ceea ce se obţine prin măsurare este un profil modificat, adică profilul efectiv
obţinut ca o combinaţie a unui palpator cu un filtru, ultimul fiind utilizat pentru separarea
unei părţi din spectrul profilului real, parte ce trebuie luată în considerare pe durata
măsurării rugozităţii suprafeţei

---------------------------------------------------------------------------------------------------------
.* În paranteză sunt simbolurile echivalente
 59

Tab. 3.2. Comparatie între simbolurile parametrilor de rugozitate din

ISO 4287-1/84 şi ISO 4287/97

Se determină pe
Parametrii din ediţia 1996 Ediţia Ediţia
1984 1996 Lungimea de Lungimea de
evaluare ln bază 1)
Înălţimea maximă a Rp Rp‌‌ 2) X
proeminenţei
Adâncimea maximă a golului Rm Rv 2) X
2)
Înălţime maximă a profilului Ry Rz X
Înălţime medie a elementelor Rc Rc X
profilului
Înălţime totală a profilului - ) X
Rt²
Abatere medie aritmetică a ) X
Ra Ra²
profilului evaluat
Abatere medie pătratică a ) X
Rq Rq²
profilului evaluat
Factor de asimetrie a profilului ) X
Sk Rsk²
evaluat
Factor de aplatizare a profilului - ) X
Rku²
evaluat
Lăţime medie a elementelor )
Sm RSm²
profilului
Panta medie pătratică a profilului ) X
Δq R∆ q²
evaluat
Lungime portantă relativă ) X
Rmr(c)²
Diferenţa de înălţime de secţiune - ) X
Rδ c²
a profilului
Lungime portantă relativă faţă de tp ) X
Rmr²
o referinţă
Înălţime în 10 puncte (parametru -
ISO suprimat) Rz
1) Această lungime de bază este Ir, Iw si Ip pentru parametrii R, respectiv W
si P ; lp este egală cu In
2) Parametrii definiţi pe trei profiluri; profil primar , profil de ondulaţie şi profil de rugozitate. În
tabel este simbolizat numai parametrul de rugozitate. De exemplu, cei trei parametri sunt
simbolizaţi Pa (profil primar), respectiv Wa (profil de ondulaţie) şi Ra (profil de rugozitate)
 60

Scara de
iesire

Profil de Algoritm
Inregistrarea
rugozitate de
profilului
rugozitate
Filtru Caracteristici
Profil de functionale
prima profil
r λc Parametri ai
Algoritm profilului de
Filtru Profil de de rugozitate,
de ondulatie ondulatie profilului de
profil
ondulatie si ai
λf
profilului primar
Algoritm al
profilului
primar
Fig.3.1. Schema modului de evaluare a stării suprafeţei
Transmisie %

Profil de Profil de
rugozitate ondula tie
100

50

0
s c f
Lungimea de und a

Figura 3.2. – Caracteristica de transmisie a profilului de rugozitate şi

a profilului de ondulaţie

3.2.1.2.-- Sistem de coordonate

61

Parametrii de stare ai suprafeţei se definesc în raport cu un sistem ortogonal de

coordonate carteziene, au axa Ox confundată cu linia medie a profilului şi orientată în
direcţia de palpare, axa Oy fiind teoretic în planul suprafeţei reale şi axa Oz orientată spre
exterior.(de la material spre mediul înconjurator) (Fig. 3.3.)
3.2.1.3.– Suprafaţa reala este suprafaţa care separă piesa de mediul înconjurator
3.2.1.4.– Profilul real sau profilul suprafeţei este profilul rezultat din intersecţia
suprafeţei reale cu un plan convenţional a cărui normală este , teoretic, paralelă cu
suprafaţa reală (Fig. 3.3.)

z
y

0 x

Profilul
suprafetei

Figura 3.3. – Profilul suprafeţei

3.2.1.5 - Profilul primar este profilul obţinut cu ajutorul unui palpator fără a fi
supus vreunui filtru de profil.
3.2.1.6 - Profilul modificat este un profil efectiv obţinut cu o combinaţie între un
palpator şi un filtru de profil, filtrul de profil fiind utilizat pentru separarea unei părţi din
spectrul profilului real care trebuie să fie luat în considerare pe durata evaluării rugozităţii
suprafeţei.
3.2.1.7 - Profilul de rugozitate este profilul obţinut din profilul primar prin
suprimarea componentelor cu lungimea de undă lungă, utilizând un filtru de profil λ c . El
este evident un profil modificat în mod intenţionat (Fig. 3.2.) Banda de transmisie a
profilelor de rugozitate este definită de filtrele de profil λ s şi λ c şi reprezintă banda
lungimilor de undă a profilelor sinusoidale care sunt transmise în proporţie mai mare de
50%, atunci când asupra profilului sunt aplicate două filtre cu corecţie de fază de lungimi
de undă de tăiere diferite.
Filtrul de profil cu lungime de undă de tăiere mai scurtă reţine componenta de unde
lungi a profilului, iar filtrul de profil cu lungimea de undă de tăiere mai lungă reţine
componenta de unde scurte a profilului. (SN EN ISO 11562)
Profilul de rugozitate se utilizează ca bază de evaluare a parametrilor acesteia.
3.2.1.8 - Profil de ondulaţie este profilul care se obţine din profilul primar prin
aplicarea succesivă a filtrelor de profil λ f şi λ c. În acest fel se suprimă componentele de
lungime de undă lungă (filtrul λ f ) şi componentele cu lungime de undă scurtă ( filtrul
λ c ). Se obţine în acest mod un profil modificat în mod intenţionat. În prima fază se
consideră forma nominală a profilului total,obţinut prin metoda celor mai mici pătrate,
înainte de a utiliza filtrul de profil λ f pentru separarea profilului de ondulaţie. În cazul
62

unei forme nominale circulare, se recomandă includerea razei în optimizarea celor mai
mici pătrate şi nu considerarea razei la valoarea sa nominală.
Banda de transmisie a profilului de ondulaţie este definită de filtrele de profil λ c si
λ f.
Caracteristica de transmisie a filtrului este o caracteristică care indică cu ce
cantitate este atenuată amplitudinea unui profil sinusoidal în funcţie de lungimea sa de
undă.
Caracteristica de transmisie pentru componentele de undă lungă ale profilului (linia
medie) (Fig. 3.4.) se determină cu ajutorul unei transformate Fourier,pornind de la funcţia
de pondere.
Caracteristica filtrului pentru linia medie corespunde ecuaţiei:

2
 αλc 0 
a1 −π   ( 3.1.)
=e  λ 
a0
. Relaţie în care :
a0 - amplitidinea profilului rugozităţii cu ondulaţii sinusoidale înainte de filtrare ;
a1 - amplitidinea profilului sinusoidal pe linia medie ;
λ C0 – lungimea de undă de tăiere a filtrului de profil ;
λ - lungimea de undă a profilului sinusoidal ;
Caracteristica de transmisie pentru componenta de unde scurte a pro-filului
(Fig.3.4.) este complementara caracteristicii pentru componenta de unde lungi.
Componenta de unde scurte este diferenţa dintre profilul suprafeţei şi componenta de
unde lungi a profilului.
Pentru o lungime de undă λ C0, ecuaţia funcţiei de pondere este :
2
 αλ 
a2 −π  c 0  ( 3.2.)
= 1− e  λ 
a0

a2 a1
= 1− ( 3.3.)
a0 a0
În care :
a2 – amplitidinea undei profilului sinusoidal al rugozităţii
63

100 100

a1
Transmisia de amplitudine a0
a1
a0

co = 0,8 co = 0,8
Transmisia de amplitudine

Componenta
50 de unde lungi 50

Componenta
de unde scurte
10 10

0,025 0,08 0,25 0,8 2,5 8 25

Lungimea de unda sinusoidala a profilului, [ mm ]

Fig. 3.4. Caracteristica de transmisie

3.2.1.9.Linii medii
Sunt definite trei linii medii:
- linia medie a profilului de rugozitate corespunde componentei cu lungimea de undă
lungă a profilului, suprimată de filtrul λ c ;
- linia medie a profilului de ondulaţie corespunde componentei cu lungimea de undă
lungă a profilului, suprimată de filtrul λ f ;
- linia medie a profilului primar se determină calculând o linie a celor mai mici pătrate,
de formă nominală, pornind de la profilul primar.
3.2.1.10. Lungimea de bază este o lungime în direcţia axei ox care se utilizează
pentru identificarea neregularităţilor care caracterizează profilul evaluat.Sunt definite:
lr - lungimea de bază a profilului de rugozitate – este egală ca valoare numerică cu
lungimea de undă caracteristică filtrului λ c ;
lw - lungimea de bază a profilului primar – este egală ca valoare numerică cu lungimea
de undă caracteristică filtrului λ f ;
ln – lungimea de bază a profilului primar – este egală cu lungimea de evaluare.
3.2.1.11. Lungimea de evaluare (ln) este o lungime în direcţia axei x, care se
utilizează pentru stabilirea profilului evaluat. Ea poate cuprinde una sau mai multe lungimi
de bază. Relaţia între lungimea de undă de evaluare şi lungimea de undă de taiere λ c
este dată în tab. 3.3.
64

Tab. 3.3. Relaţia λ c - ln

λ c [mn] ln [mn]
0,8 4
2,5 12,5

3.2.2. Parametrii geometrici

Se definesc următorii parametrii geometrici :

3.2.2.1. Parametrul P, se calculează pe profil primar,
3.2.2.2. Parametrul R, se calculează pe profil de rugozitate,
3.2.2.3. Parametrul W, se calculează pe profilul de ondulaţie.
3.2.2.4. Proeminenţă a profilului este parte a profilului evaluat orientată către
exterior (de la material spre mediul înconjurator), care uneşte două puncte consecutive de
intersecţie ale profilului cu axa Ox
3.2.2.5. Gol al profilului este parte a profilului evaluat orientată spre interior (de la
mediul înconjurator către material), care uneşte două puncte consecutive de intersecţie ale
profilului cu axa ox
3.2.2.6. Discriminare a înălţimii şi /sau a pasului.
Înălţimea minimă a proeminenţelor şi golurilor profilului este specificată, de regulă, în
procente din Pz ,Rz, Wz, sau din alt parametru de amplitudine, iar pasul minim în procente
din lungimea de bază.
3.2.2.7.Element al profilului se consideră ansamblul format dintr-o proeminenţa şi
un gol consecutiv al profilului (Fig. 3.5.)
Zp

Linia medie
Zt

Zv

Xs

Fig.3.5. Elementul de profil

3.2.2.8. Înălţime a unei proeminenţe a profilului (Zp) este distanţa de la axa ox la

punctul cel mai înalt al proeminenţei profilului (Fig 3.5.)
3.2.2.9.Adâncimea unui gol al profilului (Zv) este distanţa de la axa ox la punctul
cel mai de jos al profilului ( Fig. 3.5.)
3.2.2.10. Înălţimea unui element al profilului (Zt) este suma dintre înălţimea unei
proeminenţe şi adâncimea unui gol al profilului Zt = Zp + Zv (Fig. 3.5.)
3.2.2.11. Lăţimea elementului profilului (Xs): este lungimea segmentului de pe
axa ox care este intersectată de elementele profilului (Fig.3.5.)
65

3.2.2.12. Valoarea ondulaţiei profilului Z(x) : este înălţimea profilului evaluată la o

poziţie oarecare pe axa ox, ea având valoare pozitivă sau negativă după cum se gaseşte
deasupra axei ox sau sub această axa.
3.2.2.13. Panta locală a profilului : este panta profilului evaluată într-un punct
dz
oarecare xi şi este dată de relaţia:
dx
Valoarea numerică a pantei locale şi deci parametrii P∆ q, R∆ q, si W∆ q, depind
strict de pasul ∆ x. Panta locală poate fi exprimată prin relaţia:

dzi 1
= ( Z i + 3 − 9Z i + 2 + 45Z i +1 − 45Z i −1 + 9Z i − 2 − Z i − 3 ) ( 3.4.)
dx 60∆ x

relaţie în care : Zi – înălţimea punctului „i „al profilului,

∆ x – pasul dintre două puncte consecutive ale profilulu

3.2.2.14. Lungime portantă a profilului la nivelul „c” Ml( c )

Se defineşte ca sumă a lungimilor segmentelor care se obţin prin intersecţia
elementului profilului cu o dreaptă paralelă cu axa ox la un nivel dat ,c’, (Fig. 3.6) de-a
lungul unei lăţimi a elementului profilului (Xs)
Ml( c ) = Ml 1 + Ml2 ( 3.5.)

Ml1 Ml2
c

Xs

Fig. 3.6. Lungimea portantă

3.2.3. Parametrii profilului de rugozitate

Parametrii definţi în acest paragraf pot fi calculaţi pe orice profil. Prima literă mare
din simbolul parametrului desemnează tipul profilului evaluat. Astfel , Ra se calculează pe
profilul de rugozitate, Pt pe profilul primar, etc.
Se deosebesc urmatoarele categorii de parametrii de profil:
3.2.3.1. parametrii de amplitudine;
3.2.3.2. parametrii de pas;
3.2.3.3. parametrii hibrizi;
3.2.3.4. parametrii asociaţi.
66

3.2.3.1. Parametrii de amplitudine definiti de SR/ISO 4281 sunt:

3.2.3.1.1. Înălţimea maximă de proeminenţă a profilului : (Pp,Rp,Wp), se
defineşte ca fiind înălţimea maximă a proeminenţelor profilului, Zp, în limitele unei lungimi
de bază sau referinţă (Fig.3.7.)
3.2.3.1.2. Adâncimea maximă de gol a profilului (Pv, Rv, Wv) – se defineşte ca
fiind cea mai mare adâncime de gol a profilului, Zv, în limitele unei lungimi de bază sau de
referinţă. (Fig. 3.7.)
3.2.3.1.3. Înălţimea maximă a profilului (Pz, Rz, Wz) se defineşte ca suma
între cea mai mare înălţime de proeminenţă, Zp, şi cea mai mare adâncime de gol, Zv, a
unui profil în limitele lungimii de bază sau referinţă.

Zp2

Zp4
Zp3
Zp1
Rz

Zv1

Zv3
Zv2

lungimea de baz a

Fig. 3.7. Înălţimea maximă de proeminenţă şi adâncimea maximă de gol a unui profil
de rugozitate

În Fig. 3.7. este prezentată înălţimea maximă a profilului de rugozitate Rz.*

3.2.3.1.4. Înălţimea medie a elementelor profilului ( Pc, Rc, Wc) este dată de
media înălţimilor profilului, Zt, determinate în limita unei lungimi de bază sau referinţă (Fig.
m
3.8.) Pc , Rc , Wc =
1
m ∑
i =1
Zt i ( 3.6.)

---------------------------------------------------------------------------------------------------------
* În ISO4187 -1/1984, simbolul Rz a fost utilizat pentru a indica “ înălţimea neregularităţilor
în 10 puncte” . În unele ţări se utilizează mijloace de măsurare a rugozităţii care indică
acest parametru vechi de rugozitate , Rz. De aceea se recomandă utilizarea cu
discernământ a documentaţiilor tehnice existente deoarece rezultatele obţinute prin
măsurare cu mijloace de măsurare diferite pot conduce la concluzii eronate , diferenţele de
valori nefiind de neglijat.
67

Zt3

Zt4
Zt1

Zt2
Lungimea de baz a

Fig. 3.8. Înălţimea medie a elementelor profilului de rugozitate

Parametrii înălţimii medii a elementelor profilului Pc,Rc,Wc necesită o discriminare a

înălţimii şi a pasului. Astfel, dacă nu există specificări suplimentare, discriminarea implicită
a înălţimii trebuie să fie de 10% din înălţimea maximă a profilului dată de parametrii Pz,
Rz, Wz, iar discriminarea implicită a pasului de 10% din valoarea lungimii de bază sau
referinţă.
3.2.3.1.5. Înălţimea totală a profilului (Pt, Rt, Wt) este dată de suma dintre cea
mai mare înălţime a proeminenţelor profilului, Zp, şi cea mai mare adâncime a golurilor
profilului, Zv, valori determinate pe o anumită lungime de evaluare. Deoarece înălţimea
totală a profilului este definită pe o lungime de evaluare şi nu pe lungimea de bază sau
referinţă, este necesar, ca pentru orice profil, să fie respectate inegalităţile:

Pt ≥ Pz; Rt ≥ Rz ;Wt ≥ Wz

3.2.3.1.6. Abaterea medie aritmetică a profilului evaluat (Pa , Ra , Wa)

Se defineşte ca medie aritmetică a valorilor absolute ale ordonatelor Z(x), în limita
lungimii de bază sau referinţă şi se evaluează cu relaţia:
l

∫
1
Pa,Ra,Wa = l
/ Z ( x ) / dx (3.7.)
o
limita de integrare fiind după caz: l = lp, lr sau lw.

3.2.3.1.7. Abaterea medie pătratică a profilului evaluat ( Pq , Rq , Wq)

Se defineşte ca medie pătratică a valorilor ordonatelor Z(x), în limita lungimii de
bază sau referinţă şi se determina cu relaţia:
l

∫
1
Pq ,Rq,Wq = Z 2 ( x ) dx ( 3.8.)
l
o

3.2.3.1.8. Factorul de asimetrie al profilului evaluat (Psk,Rsk,Wsk)

68

Reprezintă o măsură a asimetriei curbei de distribuţie a amplitudinii şi se defineşte

cu relaţia:
 lq 
1 
∫
1
Psk =  Z 3 ( x ) dx  ( 3.9.)
Pq3 l q 

 o 


Rsk si Wsk se definesc ca relaţii similare. Factorul de asimetrie este puternic influenţat de
proeminenţele şi golurile izolate.
3.2.3.1.9. Factorul de aplatizare a profilului evaluat (Pku,Rku,Wku) reprezintă o
măsură a aplatizării curbei de distribuţie a amplitudinii şi este puternic influenţat de
proeminenţele şi golurile izolate. El se defineşte cu relaţia:

 lp 
1 
∫
1
Pku =  Z 4 ( x ) dx  ( 3.10.)
Pq4 l p 

 o 


Rku si Wku se definesc prin relaţii similare.

3.2.3.2. Parametrii de pas

3.2.3.2.1. Lăţimea medie a elementului profilului(PSm,RSm,WSm) (Fig 3.9.)
se defineşte ca valoarea medie a lăţimii elementelor profilului, Xs, in limitele unei lungimi
de bază sau referinţă şi este dată de relaţia:
m
PSm,RSm,WSm =
1
m ∑Xs
i =1
i (3.11.)

Aceşti parametrii necesită două condiţii obligatorii:

- o discriminare a înălţimii care trebuie să fie de 10% din Pz, Rz respectiv Wz şi
- o discriminare X implicită a pasului de 1% din lungimea de bază sau referinţă. (Fig
3.9.)
69

Xs1 Xs2 Xs3 Xs4 Xs5 Xs6

lungimea de baz a

Fig 3.9. Lăţimea medie a elementului profilului

3.2.3.3. Parametrii hibrizi

3.2.3.3.1. Panta medie pătratică a profilului evaluat (P∆ q,R∆ q, W∆ q)
(Pdq,Rdq, Wdq) este dată de valoarea medie pătratică a pantelor locale dz/dx, în limita
lungimii de bază sau referinţă.

3.2.3.4. Parametrii asociaţi

Curbele şi parametrii asociaţi se definesc de regulă pe lungimea de evaluare şi nu pe
lungimea de bază, cu scopul de a obţine curbe şi parametrii asociaţi cu o stabilitate mai
mare. Se definesc:
3.2.3.4.1. Lungimea portantă relativă a profilului Pmr(c) ,Rmr(c) ,Wmr(c) este
data ca raport între lungimea portantă a profilului pentru un nivel dat ,c, Ml(c)
şi lungimea de evaluare:
MI (c )
Pmr(c), Rmr(c), Wmr(c) = (3.12.)
ln

3.2.3.4.2. Curbă a lungimii portante relative a profilului (curba Abbott Firestone)

(Fig.3.10).
Ea reprezintă lungimea portantă relativă a profilului în funcţie de nivel şi poate fi
interpretată ca o funcţie de distribuţie cumulativă a ordonatelor Z(x) , în limitele lungimii de
evaluare.
70

Linia medie

c
0 20 40 60 80 100
Lungime de evaluare
Rmr (c) %

Fig. 3.10. Curba lungimii portante relative

3.2.3.4.3. Diferenţa de înălţime de secţiune a profilul ( Pδ c, Rδ c,Wδ c),

( Pdc, Rdc,Wdc)
este distanţa pe verticală între două nivele de secţiune a unei curbe a lungimii portante
relative. Ea este dată de relaţia:

Pδ c = C ( Pmr1) – C (Pmr2)
( Pmr1 < Pmr2) ( 3.13.)

Rδ c si Wδ c se definesc ca relaţii similare.

3.2.3.4.4. Lungimea portantă relativă faţă de o referinţă (Fig. 3.11.),

este lungimea portantă relativă determinată pentru un nivel de secţiune cu înălţimea Rδ c
în raport cu o referinţă C0:

Pmr, Rmr, Wmr = Pmr, Rmr,Wmr (c1)

în care: C1 = C0 - Rδ c ;
C1 = C0 - Pδ c ;
C1 = C0 - Wδ c ,relatii in care:
C0 = C (Pmr0, Rmr0, Wmr0) (3.14)
71

C0
R c

C1

0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Rmro Rmr
Fig. 3.11. – Lungimea portantă relativă faţă de o referinţă

3.2.3.4.5.. Curba de distribuţie a amplitudinilor,

este funcţia care reprezintă distribuţia ordonatelor Z(x) în limitele lungimii de evaluare.
(Fig. 3.12.)

Linia medie

Curba de distributie
Lungimea de evaluare a amplitudinii

Fig. 3.12. – Curba de distribuţie a amplitudinii

72

3.3. Mărimi pentru specificarea rugozităţii suprafeţelor

(În conformitate cu SR/ISO/486 )

Pentru a specifica rugozitatea unei suprafeţe , rugozitate ce trebuie obţinută în urma

procesului de fabricaţie se utilizează unul sau mai mulţi parametrii de rugozitate.Acestia
sunt:
3.3.1.) Ra – rugozitatea medie aritmetică a profilului ;
3.3.2.) Rz – înălţimea neregularităţilor în zece puncte ;
3.3.3.) Ry – înălţimea maximă a profilului.

3.3.1. Rugozitatea medie aritmetică, simbolizată Ra, este medie aritmetică a

valorilor absolute ale abaterilor profilului faţă de linia medie ,abateri masurate în limitele
lungimii de bază sau referinta. (Fig. 3.13)

Linia medie a
profilului

yn-m
y1

yk
yi

lungimea de baz a

Fig
. 3.13. Rugozitatea Ra

Ra se determină cu relaţia:
l

∫
1
Ra = l
y ( x ) dx ( 3.15.)
o
Sau cu relatia aproximativa :
m
Ra ≅
1
n ∑y
i =1
i ( 3.16.)

Valoarea numerică a rugozităţii Ra se determină în limitele lungimii de evaluare

care conţine mai multe lungimi de bază (Tab.3.3.)

Tab. 3.3. Valorile standardizate pentru lungimea de bază

Valorile lungimii de bază

l [mm] 0,08 0,25 0,8 2,5 8 25
73

Valorile standardizate ale rugozităţii Ra sunt date în (Tab. 3.4.) ( sunt îngroşate
valorile preferenţiale)

Tab 3.4. Abaterea medie aritmetică Ra

Ra Ra Ra Ra Ra
[µ m] [µ m] [µ m] [µ m] [µ m]
0,008
0,010
0,012 0,125 1,25 12,5 125
0,016 0,16 1,60 16,0 160
0,020 0,20 2,0 20 200
0,025 0,25 2,5 25 250
0,032 0,32 3,2 32 320
0,040 0,40 4,0 40 400
0,050 0,50 5,0 50
0,063 0,63 6,3 63
0,080 0,80 8,0 80
0,100 1,00 10,0 100

3.3.2. Înălţimea neregularităţilor sau rugozitatea în zece puncte Rz*

Este dată ca medie aritmetică a ordonatelor celor mai înalte cinci proeminenţe ale
profilului şi ale ordonatelor celor mai mari cinci goluri ,măsurate consecutive , în limitele
lugimii de bază (Fig. 3.14.)

y p1 + y p 2 + y p3 + y p 4 + y p5 yv1 + yv 2 + yv3 + yv 4 + yv5

Rz = + ( 3.17.)
5 5

---------------------------------------------------------------------------------------------------------
*Rz este un parametru vechi de rugozitate, dar pentru care există încă aparatura de
control. Se recomandă utilizarea sa cu discernamant. (vezi paragraful 3.2.3.c)
74

yp2

yp3
yp1

yp5
yp4
yv2
yv1

yv5
yv4
yv3
l

Fig 3.14. Înălţimea neregularităţilor în 10 puncte- Rz

Ordonatele proeminenţelor şi golurilor pot fi măsurate faţă de o linie de referinţă

arbitrară
Valorile standardizate ale parametrului Rz sunt date în tab. 3.5. , tabel în care sunt
subliniate valorile preferenţiale.

Tab. 3.5. Valorile pentru înălţimea neregularităţilor în 10 puncte Rz.

Rz Rz Rz Rz Rz Rz
[µ m] [µ m] [µ m] [µ m] [µ m] [µ m]
- 0,125 1,25 12,5 125 1250
- 0,160 1,60 16,0 160 1600
- 0,20 2,00 20 200 -
0,025 0,25 2,50 25 250 -
0,032 0,32 3,20 32 320 -
0,040 0,40 4,0 40 400 -
0,050 0,50 5,0 50 500
0,063 0,63 6,3 63 630
0,080 0,80 8,0 80 800
0,100 1,00 10,0 100 1000

3.3.3. Înălţimea maximă a profilului Ry,

75

Ry definit anterior ca Rmax ( rugozitatea maximă ), este distanţa dintre linia

exterioară a profilului, linie paralelă cu linia medie , linie care trece prin cele mai înalte
vârfuri ale proeminenţelor ( se exclud valorile accidentale) şi linia interioară a profilului ,
linie ce trece prin cele mai joase vârfuri ale golurilor profilului, linie paralelă cu linia medie.
(Fig. 3.15.)

R y = y pm a x + y v m a x ( 3.18.)
ypmax

Ry

yvmax
l

Fig. 3.15 Înălţimea maximă a profilului Ry

3.4.Elementele asupra cărora influentează rugozitatea suprafeţelor

Indiferent de grupa de ajustaj în care este prevazută o asamblare, darorită faptului

că piesele îşi oferă reciproc suprafeţe de contact în procesul de asamblare, rugozitatea
acestor suprafeţe are o influenţă hotărâtoare asupra comportarii lor atât la montare cât şi
in exploatare.
În cazul suprafeţelor libere rugozitatea are mai puţină importanţă,cu toate că aici,
dat fiind faptul că dimensiunile libere sunt mai puţin precise, se pot obţine netezimi
avansate fără dificultate.
La ajustaje rugozitatea suprafeţelor are o importanţă hotărâtoare asupra
urmatorilor factori:
3.4.1. - menţinerea raportului dimensiunilor de contact în limitele admise pentru
caracteristica de asamblare;
3.4.2. - rezistenţa la uzură a suprafeţelor de contact;
3.4.3. - rezistenţa la oboseală;
3.4.4. - rezistenţa la coroziune.

3.4.1. Menţinerea raportului dimensiunilor de contact ale ajustajelor în

limitele admisibile ale caracteristicilor de asamblare
76

Problema se necesită a fi analizată atât la ajustajele cu joc, cât şi la ajustajele cu

strângere.
D
La ajustajele cu joc raportul dimensiunilor de contact > 1, trebuie riguros
d
respectat în limitele toleranţei ajustajului. Toleranţa ajustajului cu joc (Taj) are valoarea:
Taj =Jmax – Jmin (3.19.)

în care : Jmax = Dmax – dmin ; Jmin = Dmin – dmax ;

După confecţionarea pieselor , pentru asamblare vor fi alese piesele “ bune’’, adică
acele ale căror dimensiuni efective ( De, de), îndeplinesc condiţiile : Dmax > De > Dmin ,
respectiv dmax > de > dmin.
Dimensiunile efective , De si de au fost determinate prin măsurare când palpatorul
aparatului a perceput valoarea limită a dimensiunii pe varfurile microneregularitatilor
(Fig.3.16.reprezentată anamorfozat).Anamorfoza s-a aplicat microneregularitatilor, a căror
scară de reprezentare, este cu mult superioară scării de reprezentare a diametrelor.
După montarea pieselor perechi şi mai ales în timpul funcţionării, acestea se vor
uza de la vârful microneregularitatlor inspre materialul de baza, rezultând noi valori ale
dimensiunilor de contact, denumite dimensiuni funcţionale (Df si df).

De
de
Df
df

Fig. 3.16. Dimensiunile efective ale pieselor înainte şi după montaj. (funcţionare)

Dimensiunile functionale satisfac urmatoarele relaţii: Df > De ; df < de , conform

cărora , valoarea uzurii pe diametru este: Df – De =UD ; de – df = Ud.
În acest caz este evident că datorită uzarii partiale sau totale a rugozităţii, se
stabileşte o valoare nouă a raportului dimensiunilor de contact, mai mare decât cea iniţială:

Df D
> e, (3.20.)
df de
Practic, datorită rugozităţii şi dependent de forma, marimea şi modalitatea de
aranjament a neregularităţilor, jocul va creşte. Se pune problema ca acesta să nu
depaşească jocul maxim.
La ajustajele cu strângere, la montajul la rece al acestora, rugozitatea cedează
elastic sau plastic. Diametrele dupa montaj ,ale celor două piese perechi, (Dm; dm) vor
77

suferi variaţii în sensul : De < Dm si de > dm . Se creeaza un nou raport al dimensiunilor de

contact, care satisface relaţia:
De Dm
< , (3.21.)
de d m
Este vizată în acest caz valoarea strângerii minime (Smin) şi prin aceasta
menţinerea ajustajului în limitele toleranţei admisibile.
Deoarece aici distrugerea microneregularitatilor nu se realizeaza prin uzura,deci
nu total ci doar partial,influenta marimii acestora nu este atat de evidenta ca si in cazul
ajustajelor cu joc.
La ajustajele cu strangere montate la cald marimea rugozitatii nu influenteaza
valoarea caracteristicii de asamblare dupa montaj ba chiar contribuie la suplimentarea
gradului de fixare datorita intrepatrunderii varfurilor si golurilor de rugozitate.

3.4.2. Rezistenţa la uzură a suprafeţelor de contact

Datorită prezenţei microneregularitatilor pe suprafeţele pieselor asamblărilor

mobile, contactul nu se realizează pe suprafeţele nominale ci pe cele efective. Suprafaţa
de contact va fi mai mică şi se realizează pe anumite zone determinate de vârfurile
microneregularitaţilor.
Suprafaţa dupa care se realizează în mod efectiv contactul stabileşte un anumit
coeficient de portanţă K (dat de raportul intre suprafata efectiva de contact si suprafata
nominala), acesta este cu atât mai mic cu cât rugozităţile sunt mai grosolane.
Coeficientul K creşte odată cu creşterea gradului de netezime al suprafeţelor. La
prelucrări obişnuite ( strunjire, frezare, alezare) , valoarea lui K este cuprinsă între 0,15 şi
0,25. În cazul suprafeţelor rectificate K = 0,50 şi numai prin metode de superfinisare,
coeficientul de portanţă K ajunge la valori cuprinse între 0,90 si 0,97.
Cu cât coeficientul K este mai mic, cu atât presiunile de contact vor fi mai mari,
ceeace genereaza o serie de consecinţe: apariţia deformaţiilor plastice, creşterea şi
depaşirea tensiunilor admisibile, distrugerea prin rupere ( retezare) a asperităţilor,etc.
Detasarea prin rupere a varfurilor microneregularitatilor si durificarea acestora in
masa de lubrefiant face ca acestea sa se constituie in elemente abrazive si sa contribuie
astfel la accelerarea procesului de uzura la nivelul suprafeţelor de contact ale pieselor.Iata
de ce se impune schimbare mai frecventa a lubrefiantului in aceasta perioada de
exploatare
78

Uzura






Fig. 3.17. Uzura în funcţie de timp

În reprezentarea grafică a uzurii în funcţie de timp se disting trei zone (Fig.3.17 ) :

I zona uzurii primare,
II zona uzurii normale,
III zona uzurii catastrofale.

Din diafragmă rezultă că uzura cea mai accentuată este în zona (I ). Aici
coeficientul de portanţă este minim, asperităţile sunt ascuţite şi deci suprafeţele de contact
sunt minime ceea ce determină apariţia unor presiuni de contact foarte mari.
Drept urmare , în această zonă ,denumita zona uzurii primare,uzura este foarte
accentuată, fenomen la care conlucrează suplimentar şi elementul de efect al uzurii şi
anume împrăştierea în masa lubrifiantului a particulelor metalice ecruisate , puternic
abrasive.
Zona uzurii primare este caracterizată prin timpul τ 1, relativ redus.
În zona uzurii normale (II ) fenomenul de uzura este atenuat de creşterea
suprafeţei de contact cu urmarea ei, scăderea presiunilor specifice. În această zonă uzura
progresează lent în timp, caracteristic este o perioadă de funcţionare τ 2 >> τ 1.
Zona a III - a este zona uzurii catastrofale, când uzura progresează rapid în timp
ea fiind influenţată de alţi factori decât mărimea rugozităţii.

3.4.3. Rezistenţa la oboseală

Profilul neregulat al rugozităţilor se constituie drept element al apariţiei

concentratorilor de tensiune. Trecerile bruşte, în unghiuri ascuţite, creează amorse de
rupere prin apariţia iniţială a microfisurilor în material. Apariţia acestora este favorizată de
împrejurarea în care, raza la fundul asperităţilor este mică.
Fenomenul apariţiei microfisurilor este suplimentat de : neomogenitatea inerentă a
microstructurii aliajului piesei, ( care în baza componenţei sale conţine diferiţi constituenţi
şi faze eterogene sub aspectul proprietăţilor ), de existenţa limitelor de separare
intercristalină şi de existenţa defectelor interne ( incluziuni nemetalice) etc.
79

3.4.4. Rezistenţa la coroziune a materialului pieselor

În mediul în care piesa îşi desfăşoară rolul funcţional, datorită diferenţelor de

potenţial micro – electro – chimic, determinate de neomogenităţile materialului, porţiuni din
suprafaţa aliajului se autoconstituie în elemente anodice, iar altele în elemente catodice.
Datorita diferentelor de temperatura in decursul exploatarii se creeaza un condens
la nivelul suprafetei. În mediul respectiv, care preia calitatea de electrolit, se provoacă o
disociere anodică.
Aceasta este cu atât mai accentuată, cu cât rugozităţile sunt mai mari şi mai
ascuţite, drept urmare a favorizării electrolizei prin creşterea microcurenţilor care au o
atitudine preferenţială de a se scurge prin vârfuri.
În felul acesta cu cât rugozitatea suprafeţei este mai mare cu atât mai accentuat
va fi procesul de coroziune.

4.
 80

PROIECTAREA PRECIZIEI
DE FABRICAŢIE ŞI MONTAJ A ANSAMBLURILOR CILINDRICE

4.1. Sistemul de toleranţe I.S.O.* – caracteritici

Realizarea dezideratului interschimbabilităţii pe plan mondial a creat ca o

necesitate adoptarea unui sistem de toleranţe unic în domeniul preciziei de prelucrare
mecanică.
Initiativa privind elaborarea unui asemenea sistem datează din 1926. Prima
propunere I.S.A. ** a fost publicată în 1932 si se referea la dimensiuni de la 1 la 180 mm,
iar în 1935 ea sa extins pentru dimensiuni pînă la 500 mm.
Recomandarea ISO / R 286, cuprinzînd generalităţi, toleranţe şi abateri a fost
elaborată între anii 1949 – 1957, avînd la bază propunerile I.S.A. din 1932.
În 1960, proiectul ISO a fost supus atenţiei ţărilor membre şi a fost adoptat de 24
de state printre care şi ţara noastră . În 1962 proiectul a fost acceptat ca reco-mandare
I.S.O.
Sistemul ISO cuprinde informaţii care permit calculul abaterilor fundamentale si
pentru acele valori care nu sunt cuprinse în tabele şi care sunt cerute în cazuri speciale.
Caracteristicile principale ale sistemului ISO sunt următoarele :

4.1.1. Sisteme de ajustaj

Sunt prevăzute două sisteme de ajustaj:

a) sistemul de ajustaj în alezaj unitar,
b) sistemul de ajustaj în arbore unitar.

a) Sistemul de ajustaj în alezaj unitar consideră drept piesă unitară alezajul având
câmpul de toleranţă tangent la linia de referinţă cu abaterea inferioară zero
(EI = 0)şi abaterea superioară egală cu mărimea câmpului de toleranţă (ES = ITx),
(Fig. 4.1.)
Obţinerea diverselor grupe şi feluri de ajustaje se face prin amplasarea
corespunzătoare a câmpului de toleranţă al arborelui. Sistemul se simbolizează prin litera
„H ”, amplasată la numărătorul fracţiei ce defineşte ajustajul
H .......
ΦN
........
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* I.S.O. – International Organization for Standadization
** I.S.A. – International Federation of the National Standardizing Associations
81

p....zc
+ ES=IT x

.
H js....n
0 EI = 0
-
a....h
joc intermediar strangere

Fig. 4.1. Sistemul de ajustaj în alezaj unitar ( H ).

b) Sistemul de ajustaj în arbore unitar consideră arborele drept piesa unitară având
câmpul de toleranţă tangent la linia de referinţă cu abaterea superioară zero
( es = 0 ) şi abaterea inferioară egală ( în valoare absolută ) cu mărimea câmpului de
toleranţă ( ei = IT x ), (Fig, 4.2.)

A...H
+
0 JS....N
.

h Iei I=IT x
-
P....ZC

joc intermediar strangere

Fig. 4.2. Sistemul de ajustaj în arbore unitar ( h ).

Obţinerea diverselor grupe şi feluri de ajustaje se face prin amplasarea

corespunzătoare a câmpului de toleranţă al alezajului. Sistemul se simbolizează prin litera
........
„ h ”, amplasată la numitorul fracţiei Φ N .
h......
82

4.1.2. Intervale de dimensiuni nominale

Abaterile şi toleranţele fundamentale nu se calculează pentru fiecare di-mensiune

nominală în parte ci pentru limite de interval. Sunt standardizate 13 intervale
principale de dimensiuni liniare pentru valori de până la 500 mm şi 8 intervale princi-pale
pentru dimensiuni peste 500 mm până la 3150 mm (Tab 4.1.)
Sunt prevăzute deasemenea o serie de intervale intermediare care se utilizează,în
cazul dimensiunilor de pînă la 500 de mm, numai pentru calculul toleranţelor şi abaterilor
fundamentale „a” până la „c ” şi „r ” până la „zc ”,pentru arbori şi „A” până la „C ” ,respectiv
„R ” până la „ZC ” pentru alezaje. În cazul dimensiunilor de la 500 la 3150 mm ,intervalele
intermediare se utilizează numai pentru arbori „r ” până la „u ” şi alezaje „R ” până la „U ” .
Abaterile şi toleranţele fundamentale se calculează cu ajutorul mediei geometrice
(D) a intervalului în care se găseşte cota nominală pentru care se determină aceste
mărimi :
D = D1 ⋅ D2 (4.1.)
Dacă valoarea cotei nominale se suprapune cu o limită de interval atunci media
geometrică se calculează pentru intervalul imediat inferior.
Exemplu:pentru N=80mm ; D = 50 ⋅80 ≅ 63 ,245 mm

Pentru dimensiuni mai mici de 1mm , prin convenţie, se utilizează media

geometrică a intervalului [1 , 3 ] ; D = 1 ⋅3 =1,732 mm

4.1.3. Factorul de toleranţă

Este o mărime determinată empiric pe baza unor observaţii practice şi pornind de

la premiza că pentru acelaşi proces de fabricaţie, relaţia între mărimea abaterii şi cota
nominală corespunde aproximativ unei funcţii parabolice.
Pentru dimensiuni până la 500 mm inclusiv, factorul de toleranţă se notează cu
litera „i” ; se exprimă în [ μm ] pentru „D” exprimat în [ mm ] şi se calculează cu relaţia:

i = 0,45 3 D +0,001 D ( 4.2.)

unde D este media geometrică a intervalului în care se găseşte cota nominală pentru care
se face calculul.
Pentru dimensiuni cuprinse între 500 şi 3150 mm factorul de toleranţă se notează
cu litera „I” şi, în aceleaşi condiţii, se calculează cu relaţia :

I = 0,004 D + 2,1 ( 4.3.)

Tab. 4.1. Intervale de dimensiuni nominale

83

a) Dimensiuni nominale până la b) Dimensiuni nominale de la 500mm

500mm (inclusiv) [mm] pâna la 3150 (inclusiv) [mm]
Intervale Intervalle Intervale Intervalle
principale secundare1) principale secundare2)

Până la Până la Până Până

Peste Peste
inclusiv inclusiv Peste la Peste la
- 3 inclusiv inclusiv
3 6 Fără subdiviziune 500 560
500 630
6 10 560 630
10 14 630 710
10 18 630 800
14 18 710 800
18 24 800 900
18 30 800 1000
24 30 900 1000
30 40 1000 1120
30 50 1000 1250
40 50 1120 1250
50 65 1250 1400
50 80 1250 1600
65 80 1400 1600
80 100 1600 1800
80 120 1600 2000
100 120 1800 2000
120 140 2000 2240
2000 2500
120 180 140 160 2240 2500
160 180 2500 2800
2500 3150
180 200 2800 3150
180 250 200 225
225 250
1) Aceste intervale se utilizează în anumite
250 280
250 315 cazuri pentru abateri de la a la c şi de la r la zc
280 315
respectiv de la A până la C şi R până la ZC.
315 355 2) Aceste intervale se utilizează pentru
315 400
355 400 abateri r până la u respectiv R până la U.
400 450
400 500
450 500

4.1.4. Treptele de toleranţe fundamentale

Sistemul de toleranţe ISO, derivat din Buletinul ISA 25, acoperă dimensiunile
nominale de până la 500 de mm şi este bazat în principal pe experienţa practică
acumulată în timp de către industrie. El nu are o bază matematică coerentă şi deci există
discontinuitate în sistem.
Sistemul pevede 20 de trepte de toleraţe fundamentale pentru dimensiuni de până
la 500 mm (inclusiv) notate :IT01, IT0, IT1 până la IT18 şi 18 trepte de toleranţe fundamentale
pentru dimensiuni de la 500 la 3150 mm notate :IT1, IT2 până la IT18 Precizia scade de la
IT01 la IT18.

Treptele de toleraţe fundamentale IT01, IT0 şi IT1 au aplicabilitate redusă în practică

şi se calculează cu relaţiile ( 4.4.) :
84

IT01 = 0,3 ± 0,008 D

IT0 = 0,5 ± 0,012 D
IT1 = 0,8 ± 0,020 D ( 4.4.)
relaţii în care D este valoarea mediei geometrice a intervalului de dimensiuni în care se
încadrează cota nominală ,exprimată în [mm].
Pentru toleranţele fundamentale IT2, IT3 şi IT4 nu sunt stabilite relaţii de calcul,
valorile acestora fiind eşalonate aproximativ în progresie geometrică între valorile IT1 şi
IT5.
Începând cu IT5 , toleraţele fundamentale se calculează în funcţie de factorul de
toleranţă i, relaţiile de calcul fiind prezentate în Tab. 4.2.pentru dimensiuni de până la 500
mm.
Pentru dimensiuni mai mari de 500 mm toleranţele fundamentale se calculează cu
relaţiile ( 4.5.) :
IT1 = 2I;
IT2 = 2,7I;
IT3 = 3,7I;
IT4 = 5I; ( 4.5.)
iar începând cu IT5 ,conform Tab. 4.3.

Tab.4.2. Relaţiile de calcul ale toleraţelor fundamentale pentru dimensiuni ≤ 500 mm

Toleranţe fundamentale

IT5 IT6 IT7 IT8 IT9

Relaţii de calcul [μm]

7i 10i 16i 25i 40i

IT10 IT11 IT12 IT13 IT14

64i 100i 160i 250i 400i

IT15 IT16 IT17 IT18 -

640i 1000i 1600i 2500i -

Tab.4.3. Relaţiile de calcul ale toleraţelor fundamentale

85

pentru dimensiuni de la 500 la 3150 mm

Toleranţe fundamentale
IT5 IT6 IT7 IT8 IT9

Relaţii de calcul [μm]

7I 10I 16I 25I 40I
IT10 IT11 IT12 IT13 IT14
64I 100I 160I 250I 400I
IT15 IT16 IT17 IT18 -
640I 1000I 1600I 2500I -

Se observă în ambele cazuri, că începând cu IT6 toleranţele fundamentale sunt

multiplicate cu 10 din 5 în 5 trepte de toleranţă. Respectând această regulă putem să
calculăm valori ale toleranţelor fundamentale nestandardizate; ex: IT19 = 4.000i, IT20 =
6.400i, ş.a.m.d.
Treptele de toleranţă IT0 şi IT01 sunt considerate trepte de toleranţă cu destinaţie
specială, iar treptele de toleranţă de la IT1 la IT18 – de uz general.
Se recomandă utilizarea preciziilor 01, 0, 1, 2, 3, şi 4 pentru confecţionarea
măsurilor şi a etaloanelor, pentru calibre,pentru piese de mecanică fină şi în general
pentru piese de precizie foarte ridicată.
Preciziile 5 până la 11 se recomandă pentru piesele care constituie ajustaje în
construcţia de maşini iar preciziile 12 până la 18 pentru dimensiuni libere, semifabricate
turnate, forjate, matriţate, laminate, etc.

4.1.5. Abaterile fundamentale

În principiu se consideră abatere fundamentală ,abaterea piesei neunitare care

este cea mai apropiată de linia de referinţă. Acestea sunt :
es - abaterea superioară pentru arbori de la a la h ;
ei - abaterea inferioară pentru arbori de la k la zc ;
EI - abaterea inferioară pentru alezaje de la A la H ;
ES - abaterea superioară pentru alezaje de la K la ZC ;
În afara arborilor j şi js şi a alezajelor J şi JS pentru care nu există, de fapt , o abatere
fundamentală, valoarea abaterii fundamentale este independentă de cea a toleranţei
fundamentale chiar dacă aceasta din urmă intervine în relaţia de calcul a unor abateri
fundamentale. Acest lucru se evidenţiază şi din Fig. 4.3.
86

EI
+ D7 D8 D9
D5 D6

==
0
- d5 d6 d7 d8 d9

es
N

Fig. 4.3. Abateri fundamentale

Se observă de asemenea că abaterile fundamentale pentru arbori şi alezaje

simbolizate cu aceiaşi literă sunt simetrice faţă de linia de referinţă şi egale în valoare
absolută.
Abaterile fundamentale pentru arbori şi alezaje se calculează cu formulele
pezentate în Tab. 4.4.
Obs. - Relaţiile de calcul se aplică cu următoarea excepţie :
- ajustajele în arbore sau alezaj unitar cu dimensiuni peste 3 mm până la 500 mm
inclusiv, la care un alezaj dintr-o treaptă de toleranţă dată este asociat cu un arbore dintr-o
H7 R7
treaptă de toleranţă mai precisă, imediat superioară ( de exemplu sau ) şi care
r6 h6
trebuie să aibe acelaşi joc sau aceiaşi srângere, abaterea fundamentală pentru alezaj se
determină cu relaţia :

ES = ES calculat + ∆ ( 4.6.)

relaţie în care ∆ = IT n − IT( n −1) - pentru cota nominală considerată (în

exemplu considerat Δ = IT7 – IT6 ) .
Regula se aplică numai pentru abateri fundamentale K, M şi N la treptele de
toleranţă până la IT8 inclusiv şi abaterilor fundamentale P până la ZC în trepte de toleranţă
până la IT7 inclusiv şi dimensiuni mai mari de 3 mm.

4.1.6. Felurile de ajustaje

Sunt standardizate :
-11 feluri de ajustaje cu joc din care 8 sunt considerate principale,
- 5 feluri de ajustaje intermediare din care 4 sunt considerate principale şi
- 12 feluri de ajustaje cu srângere din care 9 sunt considerate principale.

Tab. 4.4. Relaţiile de calcul ale abaterilor fundamentale

87
leDimensiuni Arbori Alezaje [mm]nominaleDimensiuni
1)
88

Formula unde D este media

geometrică a dimen-siunilor nominale
în milimetri
inclusiv
Funda-mentale
Până Abateri pozitiv)sau(negativSemn pozitiv)sau(negativ
Funda-mentale
Semn Abateri Peste inclusivPână

Notare
Notare
120 a - es 265 + 1,3D EI + A 1 120
500 3,5D 120 500
160 b - es -140 + 0,85D EI + B 1 160
500 -1,8D 160 500
0,2
40 c - es 52D EI + C 0 40
500 95 + 0,8D 40 500
10 cd - es D,d Media geome-trică a valorilor C,c şi EI + CD 0 10

3150 d - es 16D 0,44 EI + D 0 3150

3150 e - es 11D 0,41 EI + E 0 3150
10 ef - es Media geome-trică a valorilor E,e şi F,f EI + EF 0 10

3150 f - es 5,5D 0,41 EI + F 0 3150

10 fg - es Media geome-trică a valorilor F,f şi G,g EI + FG 0 10

3150 g - es 2,5D 0,34 EI + G 0 3150

3150 h fără semn es Abatere = 0 EI fără semn H 0 3150
Tab. 4.4.(continuare) Relaţiile de calcul ale abaterilor fundamentale

500 j es Fără formulă 2) J 0 500

3150 js +- ei es 0,5 ITn ES EI -+ JS 0 3150

500 3) k + ei 0,6 3√D ES - K 4) 0 500 5)

3150 fără semn Abatere = 0 fără semn 500 3150
89
 Arbori Alezaje [mm] nominaleDimensiuni
1)
Formula unde D este media
geometrică a dimen-siunilor nominale
în milimetri
90

inclusiv
Funda-mentale
Până Abateri pozitiv)sau(negativSemn pozitiv)sau(negativFunda-mentale
Semn Abateri Peste inclusivPână

Notare
Notare
500 m + ei IT7 – IT6 ES - M 4) 0 500
3150 0,024D + 12,6 500 3150
500 n + ei 5D 0,34 ES - N 4) 0 500
3150 0,04D + 21 500 3150
500 p + ei IT7 + 0 până la 5 ES - P 4) 0 500
3150 0,072D + 37,8 500 3150
3150 r + ei S,s Media geome-trică a valorilor P,p şi ES - R 4) 0 3150

50 IT8 + 1 până la 4 4) 0 50
s + ei ES - S
3150 IT7 + 0,4D 50 3150
3150 t + ei IT7 + 0,63D ES - T 4) 24 3150
3150 u + ei IT7 + D ES - U 4) 0 3150
500 v + ei IT7 + 1,25D ES - V 4) 14 500
500 x + ei IT7 + 1,6D ES - X 4) 0 500
4)
500 y + ei IT7 + 2D ES - Y 18 500
500 z + ei IT7 + 2,5D ES - Z 4) 0 500
500 za ei IT8 + 3,15D ZA 4) 0 500
500 zb + ei IT9 + 4D ES - ZB 4) 0 500
500 zc + ei IT10+ 5D ES - ZC 4) 0 500
ni abaterea fundamentală k este zero.2) Se utilizează doar valorile date în STAS pentru aceste abateri.1) Valorile abaterilor fundamentale se obţin în μm , pentru D în mm.
91

În Tab. 4.5. sunt redate simbolurile câmpurilor de toleranţă pentru arbori şi alezaje
(cele secundare sunt scrise cu caractere înclinate ).
Câmpurile de toleranţă p şi r (P şi R) pot da la asamblare atât ajustaje
intermediare cât şi ajustaje cu strângere. Pentru dimensiuni mici aceste câmpuri de
toleranţă se pot suprapune ca poziţie cu câmpul de toleranţă al piesei unitare şi ajustajele
formate rezulta intermediare.

Tab. 4.5. Simbolizarea câmpurilor de toleranţă

Grupa de
Felurile ajustajelor
ajustaj
C E F
A B C D E F G H
cu joc D F G
a b c cd d e ef f fg g h
J
J K M N
intermediare S
js j k m n
Z
P R S T U V X Y Z ZA ZC
cu stângere B
p r s t u v x y z za zb zc

4.1.7. Grupele de ajustaje

În sistemul ISO sunt standardizate trei grupe de ajustaje :

- cu joc,
- intermediare sau de trecere,
- cu strângere ( vezi cap. 1 )

4.7.8. Temperatura de referinţă

În sistemul ISO este de 20oC ( 293 K ) şi este temperatura la care se consideră că

se determină dimensiunile efective ale pieselor. Atât piesa cât şi mijlocul de măsurare se
consideră ca fiind la o valoare a temperaturii egală cu cea de referinţă.

4.1.9. Simbolizarea ajustajelor

Simbolizarea unui ajustaj este similară unei fracţii zecimale în care parte întreagă
este cota nominală N exprimată în mm precedată de simbolul Φ dacă asamblarea este
cilindrică, relaţia (4.7.)

clasa de toleranta a alezajului

ΦN
clasa de toleranta a arborelui ( 4.7.)

Pentru a defini sistemul de ajustaj se înscrie litera H (la numărător) sau h (la
numitor). Acest simbol este urmat de treapta de toleranţă a piesei unitare.
92

H7 .....
Ex : ΦN sau ΦN
.... h7
Clasa de toleranţă a pisei neunitare formată din abaterea fundamentală urmată de
toleranţa fundamentală se înscrie la numitor respectiv numărător,
H7 G7
Ex. ΦN sau ΦN
g7 h7
H
Se observă că ajustajul este din grupa ajustajelor cu joc şi are particularitatea de a fi
h
H ...
atât în sistem alezaj unitar cât şi în sistem arbore unitar : ΦN
h...
4.2. Utilizarea sistemului de toleranţe I.S.O.

În paragraful precedent sunt prezentate caracteristicile esenţiale ale sistemului de

toleraţe ISO fără a fi făcute precizări cu privire la modul de alegere a unui ajustaj din
multitudinea de soluţii posibile. Proiectantul ştie desigur dacă asamblarea pe care o
realizează are nevoie de mobilitate, fixare sau de o precizie de asamblare cât mai ridicată;
aceasta în urma analizării în paralel a funcţionalităţii asamblării şi a preţului de cost al
acesteia. Se ştie că cu cât asamblarea este mai precisă, preţul de cost de fabricaţie al
acesteia este mai ridicat.
Prezentul paragraf îşi propune să pună la îndemâna proiectantului o modalitate de
a alege acel ajustaj care să satisfacă toate dezideratele impuse aprioric.
Simbolic, un ajustaj se înscrie prin relaţia (4.7.).
Este necesar să precizăm modul optim de a alege fiecare din termenii ce compun
acest simbol : cota nominală, sistemul de ajustaj, clasa de toleranţă a piesei neunitare şi
treapta de toleranţă a piesei unitare.

4.2.1. Alegerea cotei dimensiunii nominale N

Dimensiunea nominală, exprimată în [mm] se înscrie de-a lungul liniei de cotă ,

valoarea sa numerică rezultând :
- din calcule de rezistenţă ;
- din considerente funcţionale ;
- din considerente constructive ;
- din condiţii de estetică industrială.

Într-un subansamblu sau ansamblu nu toate cotele nominale se aleg în urma unor
calcule de rezistenţă care determină secţiuni admisibile şi în final dimensiuni nominale.
În această categorie intră doar acele organe de maşini care sunt supuse unor
solicitări ce pot fi estimate şi pentru care se pot face astfel de calcule. Ele reprezintă o
mică parte dintr-un ansamblu , proporţia lor din totalul cotelor nominale diferă (uneori
substanţial) de la un ansamblu la altul.
Anumite dimensiuni nominale sunt dictate ca valoare de condiţiile fucţionale
impuse asamblării : distanţa dintre fusurile paliere şi manetoane la arborii cotiţi,
deschiderea cheilor fixe şi inelare, dimensiunile nominale ale calibrelor, etc.
Considerentele constructive stau la baza alegerii marii majorităţi a dimen-siunilor
libere. Ele se adoptă în funcţie de gabarit, în funcţie de dimensiunile altor elemente ce
93

compun asamblarea, în funcţie de mărimea anumitor elemente standardizate utilzate în

ansamblu, etc.
Estetica industrială determină de asemenea alegerea unui număr apreciabil de
valori pentru dimensiunile nominale. Sunt acelea care dau forma finală a produsului şi care
nu se încadrează în celelalte trei criterii.

4.2.2. Alegerea sistemului de ajustaj

Au fost definite două sisteme de ajustaj : în alezaj unitar (H) şi în arbore unitar (h).
Problema alegerii unuia sau celuilalt sistem de ajustaj se pune în mod deosebit
pentru asmblările în care pe un arbore sunt montate mai multe alezaje, fenomen frecvent
întâlnit în practică.
Alegerea uneia din variante se face în funcţie de două criterii :
a) criteriul economic,
b) criteriul funcţional.

a) Criteriul economic
Dacă considerăm o asamblare simplă formată dintr-un arbore pe care se montează
prin strângere o roată dinţată (ajustajul 2 ) şi care arbore se sprijină pe două alezaje cu
care formează un ajustaj cu joc (ajustajele 1 si 3 ) (Fig. 4.4.) , va trebui să analizăm
următoarele aspecte:
- preţul de cost de prelucrare ;
- preţul sculelor şi dispozitivelor ;
- preţul verificatoarelor.

1 2 3

Fig. 4.4. Criteriul economic

Pentru a analiza comparativ cele două sisteme de ajustaj vom porni de la exemplul
de mai sus :
- alegând sistemul de ajustaj în alezaj unitar şi dacă considerăm aceeaşi cotă
nominală a asamblărilor 1, 2 şi 3, atunci vom avea o dimensiune ( cu acelaşi câmp de
toleranţă ) pentru alezajele 1, 2 şi 3 şi două dimensiuni (cu câmpuri de toleranţă diferite )
pentru arbori :
respectiv în 1 şi 3 vom avea un ajustaj cu joc iar în 2 un ajustaj cu stângere (Fig.
4.5.).
94

J
J

S
1,2,3 1,3 2 1,2,3 1,3 2

Fig. 4.5. Alegerea sistemului H Fig. 4.6. alegerea sistemului h

Dacă alegem sistemul de ajustaj în arbore unitar (Fig. 4.6.) vom avea de prelucrat
o dimensiune de arbore şi două dimensiuni (câmpuri de toleranţă diferite ) de alezaj - joc
în 1 şi 3 şi strângere în 2.
Preţul de cost al prelucrării mecanice este mai mic la alegerea sistemului H
deoarece prelucrările de exterior se realizează în condiţii mai productive, putâdu-se folosi
regimuri de aşchiere intensive. Prelucrarea alezajelor, mai ales la operaţiile de strunjire ,se
realizează cu scule mai puţin rigide ceeace impune regimuri de prelucrare mai uşoare,
treceri mai multe, şi deci productivitatea este mai scăzută.
Preţul sculelor necesar prelucrării ne îndrumă tot către sistemul H . Aceasta
deoarece, la dimensiuni mici, se folosesc pentru prelucrarea alezajelor scule cu
dimensiune unică (burghie, alezoare, etc), în timp ce prelucrarea arborilor se realizează cu
aceeşi sculă indiferent de dimensiunea pieselor.
Pentru exemplul considerat, la operaţia de finisare este necesară o piatră de
rectificat şi o dimensiune de sculă pentru alezaj pentru sistemul H şi respectiv,o piatră de
rectificat şi două scule de dimensiuni diferite, pentru alezaj, în cazul sistemului h.
Pe de altă parte perţul de cost al sculelor pentru finisări exterioare este
incomparabil mai mic decât al celor pentru finisări interioare (Ex.:o piatră de rectificat este
mult mai ieftină decât o broşă).
Prin urmare, în baza primelor două criterii : preţul de cost de prelucrare şi preţul
sculelor şi dispozitivelor,sistemul H se dovedeşte a fi de preferat în alegerea sistemului de
ajustaj pentru o asamblare.
Cât priveşte verificatoarele, dacă se utilizează calibre limitative pentru controlul
arborilor şi alezajelor, acestea sunt tot piese, deci în baza primelor două criterii s-ar
impune în fabricaţia lor tot sistemul de ajustaj în alezaj unitar. Acest lucru nu este însă
posibil deoarece alezajele se verifică cu calibre tampon (care sunt arbori), iar arbori se
verifică cu calibre inel sau potcoavă (care sunt alezaje).
Deoarece preţul de cost al verificatoarelor este mult mai mic decât suma preţurilor de cost
de prelucrare şi a preţului sculelor şi dispozitivelor,se impune de la sine,ca în fabricaţia
calibrelor să se utilizeze sistemul de ajustaj în arbore unitar.
95

b) Criteriul funcţional
Din considerente economice s-a observat
că alegerea sistemului de ajustaj în alezaj unitar
P
(H) este de preferat în proiectarea unui ajustaj.
1 2 3 Există însă situaţii practice în care se inpune,
din considerente construtive, sistemul de ajustaj
în arbore unitar (h). O asemenea asamblare
BO este cea dintre piston (P),bolţ (BO) şi ochiul
bielei (BI) de la motoarele cu ardere internă
(Fig. 4.7.)
BI Asamblarea are 3 ajustaje notate :
1 - între bolţ şi bosajul pistonului,
2 - între bolţ şi ochiul bielei,
3 - între bolţ şi bosajul pistonului,
Pentru ca asamblarea să poată
funcţiona, teoretic,avem trei posibilităţi :
a) a) mobil în 1 şi 3 şi fix în 2,
b) fix în 1 şi 3 şi mobil în 2,
b) c) mobil în 1, 2 şi 3.
Deoarece ungerea cea mai bună se
c) realizează între bolţ şi ochiul bielei (pistonul
deplasându -se în cilindru) se preferă va-rianta
n n b), cu mobilitate în 2 şi fixare în 1 şi 3.
H H H Alegând sistemul de ajustaj în alezaj
unitar, mai economic, putem asigura mobilitate
g H
în 2 prin ajustaj g şi fixare în 1 şi 3 prin
H
H
ajustaj .
n
Se obţine astfel aceeşi dimensiune de
alezaj în 1, 2 şi 3 şi un bolţ în trepte. O
asemenea variantă face însă montajul imposibil
fără distrugerea suprafeţelor perechi îndeosebi
la nivelul bielei, prin ochiul căreia trebuie să
G treacă (la montaj) un capăt al bolţului cu care
respectivul alezaj formează un ajustaj cu
h h h
stângere. Dificultăţi similare ar apare şi la
N N demontare.
Din aceste considerente, în acest caz, se
h impune utilizarea sistemului de ajustaj în arbore
unitar (h).
Ajustajele alese vor avea aceleaşi carac-teristici
G
de asamblare, adică în 2
h

Fig. 4.7. Criteriul funcţional

96

N
pentru mobilitate şi în 1 şi 3 pentru fixare. În acest caz se prelucrează două
h
dimensiuni de alezaj , una în 1 şi 3, cealaltă în 2 şi un bolţ piesă cilindrică netedă.
Prin urmare sistemul de ajustaj ales pentru o asamblare va fi preferenţial în alezaj
unitar cu obligativitatea de a se verifica condiţiile tehnologice de montare şi demontare, iar
dacă acestea nu pot fi asigurate ,să se apeleze la sistemul de ajustaj în arbore unitar.

4.2.3. Alegerea clasei de toleranţă ( proiectarea ajustajelor )

Clasa de toleranţă, ansamblu format dintr-o abatere fudamentală şi o toleranţă

fudamentală, se determină după modalităţi specifice fiecărei grupe de ajustaj.

4.2.3.1. Alegerea clasei de toleranţă pentru ajustajele cu joc

Ajustajele cu joc realizează un raport supraunitar al dimensiunilor de contact :

D
>1 . Ele se aleg atunci când piesele perechi urmează a-şi oferi reciproc posibilitatea de
d
deplasare relativă. Cu alte cuvinte, în cazul în care se urmăreşte existenţa
mobilităţii între piesele conjugate, chiar numai într-una din cele trei ipostaze funcţionale
(montare, funcţionare, demontare), se alege un ajustaj din grupa de ajustaje cu joc. Se
disting următoarele situaţii :
- funcţionarea se face mobil,
- se asigură mobilitate la montare şi la demontare (funcţionarea asamblării se face fix,
fixarea realizâdu-se printr-un organ de maşină supimentar: pană, ştifturi, şuruburi,
nituri,etc.),
- se asigură mobilitate doar la montare (în funcţionare şi la demontare ajustajul este fix
– piese sudate),
- se asigură mobilitate atât la montaj cât şi într-o direcţie secundară de funcţionare (în
direcţia principală de funcţionare ajustajul este fix – grupul de roţi dinţate baladoare).
Dacă ajustajul urmează să funcţioneze fix, clasa de toleranţă se alege în funcţie de
precizia necesară pentru asamblare, acesta având nevoie de mobilitate doar la montare
(eventual şi la demontare). Pentru asigurarea unei precizii maxime de asamblare, se va
H
opta aproape exclusiv pentru ajustajul , care cu măsuri minime,
h
asigură mobilitatea la montare. Dacă asamblarea este lipsită de importanţă, se pot alege,
H H 
oricare din celelalte ajustaje cu joc 
 ....... .
g e 

Dacă ajustajul urmează se funcţioneze mobil, clasa de toleranţă se determină
riguros, pe baza datelor iniţiale impuse ajustajului. Proiectantul poate fi pus în faţa a două
cazuri distincte :
a) se oferă drept date ale problemei parametrii tehnico-funcţionali ai asamblării,
b) se impun caracteristicile funcţionale extreme ale asamblării ( J max şi J min ).

a) Proiectarea ajustajelor cu joc mobile în cazul în care se cunosc caracteristicile

tehnico-funcţionale ale acestuia

Precizarea clasei de toleranţă a ajustajului cu joc, în acest caz, presupune în

prealabil caculul jocului optim funcţional, adică a jocului mediu.
97

Valoarea acestuia se determină cu relaţia :

Jmed = Φ·Ψ [μm] ( 4.8.)

în care : Φ - diametrul asamblării [mm],

Ψ – jocul relativ [μm / mm] calculat cu relaţia :

Ψ = 0,8 4 v ( 4.9.)

În relaţia (4.9.) , v – este viteza de rotaţie sau translaţie exprimată în [m/s]. Pentru o
mişcare de rotaţie la o asamblare cilindrică, ea are forma :

π ⋅φ ⋅ n
v= [rot /min] ( 4.10.)
60

relaţie în care : n - este turaţia elementului mobil [rot /min],

Φ - este diametrul asamblării în [mm].
Dacă reprezentăm grafic ajustajul cu joc în sistemul de ajustaj în alezaj unitar se
poate observa din cine se compune acest joc mediu (Fig. 4.8.).
IT xD/2

+ H
IT xD

es
ES

J max
0
Jmin
Jmed

EI=0
-
ei
IT xd

a....h
IT xd/2

Fig. 4.8. Ajustajul cu joc în alezaj unitar

1 1
J med = ITxD + J min + ITxd (4.11.)
2 2

Acceptând ipoteza simplificatoare, foarte frecvent întâlnită în practică, ca

ITxD = ITxd = ITx relatia (4.11.) devine :

J med = J min + ITx (4.12.)

Se observă din Fig. 4.8. că jocul minim are aceeaşi valoare absolută cu cea a
abaterii fundamentale :
98

J min = es (4.13.)

Prin urmare valoarea jocului mediu caculat cu relaţia (4.8.) este o sumă între o
abatere fundamentală şi o toleranţă fundamentală aflate respectiv,în cele două chenare
principale ale Tab. 4.6.
Pentru determinarea clasei de toleranţă se va alege rândul corespunzător
intervalului de dimensiuni liniare în care se găseşte cota nominală pentru care realizăm
proiectarea şi pe rândul respectiv, se vor alege acele valori din cele două chenare, a căror
sumă să fie cât mai apropiată de valoarea J med calculat.

Atenţie : abaterea fundamentală se va lua în valoare absolută

Cele două valori ne vor conduce pe verticală, respectiv, la felul arborelui (abaterea
fundamentală) şi la treapta de toleranţă (toleranţa fundamentală) a ajustajului. Pentru
simplificare se poate considera regula preferenţială potrivit căreia :

J
es = ITx = med (4.14.)
2

Situaţie în care cea mai apropiată valoare absolută de cea calculată cu relaţia
(4.14.) ne va conduce pe verticală la felul arborelui respectiv, din primul chenar, la toleraţa
fundamentală a ajustajului.
Se pot calcula în continuare abaterileajustajului proiectat :

ES = ITx
EI = 0
ei = −IT x − es (4.15.)
( unde : ITx este valoarea din chenarul I, iar es este valoarea din chenarul II )
şi caracteristicile sale de asamblare extreme :

J max = ES − ei
J min = EI − es
T j = J max − J min (4.16.)
Ajutajul proiectat poate fi transformat din sistem de ajustaj în alezaj unitar în sistem
de ajustaj în arbore unitar când abaterile vor fi :
es = 0 ES = J min + IT x
ei = −IT x EI = J min (4.17.)

Tab. 4.6.Toleranţe si abateri fundamentale uzuale pentru ajustaje cu joc

 [μm]TOLERANTE FUNDAMENTALE ABATERI FUNDAMENTALE PENTRU ARBORI [μm]
99

[mm]DIMENSIUNIDELIMETELE INTERVALELOR

IT5 IT6 IT7 IT8 IT9 a b c cd d e ef f fg g h

>1…3 4 6 10 14 25 -270 -140 -60 -34 -20 -14 -10 -6 -4 -2 0

>3…6 5 8 12 18 30 -270 -140 -70 -46 -30 -20 -14 -10 -6 -4 0
>6…10 6 9 15 22 36 -280 -150 -80 -56 -40 -25 -18 -13 -8 -5 0
>10…14 8 11 18 27 43 -290 -150 -95 -69 -50 -32 -23 -16 -10 -6 0
>14…18 -290 -150 -95 -69 -50 -32 -23 -16 -10 -6 0
>18…24 9 13 21 33 52 -300 -160 -110 -85 -65 -40 -28 -20 -12 -7 0
>24…30 -300 -160 -110
>30…40 11 16 26 39 62 -310 -170 -120 -100 -80 -50 -35 -25 -15 -9 0
>40…50 -320 -180 -130
>50…65 13 19 30 46 74 -340 -190 -140 -120 -100 -60 -42 -30 -17 -10 0
>65…80 -360 -200 -150
>80…100 15 22 35 54 87 -380 -220 -170 -145 -120 -72 -51 -36 -21 -12 0
>100…120 -410 -240 -180
>120…140 -460 -260 -200
18 25 40 63 100 -175 -145 -85 -60 -43 -25 -14 0
>140…160 -520 -280 -210
>160…180 -580 -310 -230
>180…200 -660 -340 -240
21 29 46 72 115 -210 -170 -100 -71 -50 -27 -15 0
>200…225 -740 -380 -260
>225…250 -820 -420 -280
>250…280 23 32 52 81 130 -920 -480 -300 -245 -190 -110 -78 -56 -31 -17 0
>280…315 -1050 -540 -330
>315…355 25 36 57 89 140 -1200 -600 -360 -282 -210 -125 -88 -62 -33 -18 0
>355…400 -1350 -680 -400
>400…450 27 40 63 97 155 -1500 -760 -440 -326 -230 -135 -96 -68 -37 -20 0
>450…500 -1650 -840 -480
Chenar I Chenar II
100

b) Proiectarea ajustajelor cu joc mobile când se cunosc caracteristicile de asamblare

extreme

Se cunosc în acest caz J max şi J min .

Cunoscând valoarea jocului minim,din chenarul II se obţine felul arborelui prin cea
mai apropiată valoare absolută din chenar de valoarea prescrisă a jocului minim (pentru
intervalul de dimensiuni în care se găseşte cota nominală).
Din Fig. 4.8. se observă că
J max = ITxd + J min + ITxD (4.18.)
şi cum IT xd = IT xD = IT x se obţine :
J −J
ITx = max min (4.19.)
2
Cea mai apropiată valoare din chenarul I de valoarea calculată cu relaţia (4.19.),
(pentru intervalul de dimensiuni considerat) reprezintă toleraţa fundamentală a ajustajului.
Celelalte etape se parcurg în mod similar.

Exemple de proiectare
Exemplu Nr. 1.
Să se proiecteze un ajustaj cu joc având diametrul de 20mm şi care fucţionaeză la
o turaţie de 5.000 rot/min :
π ⋅ 0,020 ⋅ 5.000
J med = 0,8 ⋅ Φ ⋅ Ψ = 0,8 ⋅ 20 ⋅ 4 ≅ 21µm
60
Din Tab. 4.6., pentru intervalul (18, 30 mm) în care se încadrează cota nominală, există
două posibilităţi de obţinere a valorii 21 :
21 = 0 + 21

h IT7
0 - din chenarul II corespude abaterii fundamenatale h ,
21 - din chenarul I corespunde toleranţei fundamenatale IT7,
H7
ajustajul ar fi Φ20 , ajustaj la care J min = 0 şi care prezintă pericolul de gripare
h7
în exploatare la n = 5.000 rot / min ,
respectiv: 21 ≅ −7 +13
H6
deci ajustajul este Φ20
g6
g IT6
J med
În ipoteza simplificatoare : es = IT x = = 10,5 μm
2
H6
ajustajul ar putea fi Φ20
fg 6
Deoarece fg – este o abatere fundamenatală secundară se poate opta pentru
H6
ajustajul Φ20 ,
g6
pentru care : ES =13 µm es = −7 µm
101

EI = 0 ei = −20 µm
J max = ES − ei = 33µm
J min = EI − es = 7 µm
TJ = J max − J min = 26 µm
H6
Ajustajul Φ20 are aceleaşi caracteritici funcţionale ca şi ajustajul similar în arbore
g6
G6
unitar Φ20
g6

Exemplu Nr. 2.
Să se proiecteze un ajustaj cu joc cu cota nominală N = 30mm şi cu caracteritici
de asamblare extreme : Jmax = 0,110mm , Jmin = 0,045mm .
es = J min = 45 µm .
J − J min 110 − 45
ITx = max = = 32,5µm ,
2 2
din chenarul II,pentru es = −45 µm suntem conduşi pe verticală la „e”,
din chenarul I, pentru IT x = 32 ,5mm suntem conduşi pe verticală la „H8 ”,
H8
deci ajustajul va fi: Φ30
e8
cu abaterile : EI = 0 ES = 33 µm (valoare din chenarul I)
ei = −73 µm es = −40 µm (valoare din chenarul II)
J max = ES − ei = 33 − ( − 73) = 106 µm
J min = EI − es = 0 − ( − 40 ) = 40 µm
TJ = J max − J min = 106 − 40 = 66 µm

4.2.3.2. Alegerea clasei de toleranţă pentru ajustajele cu strângere

Ajustajele cu strângere asigură un raport subunitar al dimensiunilor de contact
D
<1 , stângerea fiind S = d − D .
d
Aceste ajustaje se folosesc pentru asigurarea fixării reciproce a pieselor perechi.
Atunci când gradul de fixare necesar este mai mare decât cel pe care îl poate da ajustajul
cu stângere ales, se pot dispune şi la aceste ajustaje organe de maşină pentru asigurarea
unei fixări suplimentare. Din acest punct de vedere ajustajele cu stângere se împart în :
- ajustaje cu strângere cu fixare prin ajustaj ;
- ajustaje cu strângere cu fixare prin ajustaj cu suplimentarea gradului de
fixare.

În funcţie de mărimea strângerii, ajustajele cu strângere pot fi montate la rece sau

la cald.
Montajul „la cald” se realizează fie prin încălzirea alezajului fie prin răcirea
arborelui,fie încălzind alezajul şi răcind arborele simultan.
Montajul „la rece” se realizează prin presarea,cu o presă mecanică, a celor doua
piese perechi,asigurând o ungere corespunzătoare.
Monajul termic se adoptă îndeosebi la valori mari ale strângerii.
102

Încălzirea alezajului sau răcirea arborelui are ca scop aducerea raportului

dimensiunilor de contact la o valoare supraunitară .
La încălzirea alezajului diametrul acestuia, D ,se va dilata cu valoarea :
∆D = D ⋅ α D ( t D − t o ) (4.20.)
în care : α D - este coeficientul de dilatare termcă liniară al materialului alezajului,
t D - este temperatura la care se încălzeşte alezajul.
Calculul temperaturii de încălzire se realizează cu ajutorul relaţiei (4.20.) în una din
codiţiile :
- ∆D < s - când montarea se realizează prin presare ;
- ∆D = s - când D = d ;
- ∆D > s - când motajul este liber (D > d)
Dacă ∆D = s , temperatura de încălzire necesară este :
s + D ⋅ α D ⋅ to s
tD = = to + (4.21.)
D ⋅α D D ⋅α D
Încălzirea alezajului se recomandă a fi făcută în cuptoare cu atmosferă şi
temperatură contolată prin termostatare, temperatura maximă de încălzire fiind limitată la
valori care să nu favorizeze transformări termochimice, structurale sau posibilitatea de
apariţie a deformaţiilor plastice.
Răcirea arborilor se poate realiza în zăpadă carbonică sau aer lichid, temperatura
de răcire fiind determinată pornind de la relaţia de calcul a contracţiei arborelui:
∆d = d ⋅ α d ( t d − to ) (4.22.)
În condiţiile în care contracţia arborelui este egală cu mărimea strângerii
( ∆d = s ), temperatura de răcire este :
s
td = to − (4.23.)
d ⋅α d
La acelaşi montaj se poate realiza simultan încălzirea alezajului şi răcirea arborelui.
Ca şi la ajustajele cu joc, proiectantul poate fi pus în faţa a două situaţii distincte :
a) se cunosc caracteristicile tehnico-fucţionale ale asamblării,
b) se cunosc caracteristicile de asamblare extreme S min , S max .

a) Proiectarea ajustajelor cu strângere când se cunosc caracteristicile tehnico-fucţionale

ale asamblării
103

P P

l l
a) b)
Fig. 4.9. Ajustajul cu strângere (a – arbore tubular ; b – arbore plin)

Ajustajele cu strângere pot fi realizate pe arbore tubular (Fig. 4.9.a) sau pe arbore
plin (Fig. 4.9.b). Este necesar să calculăm strângerea minimă necesară pentru a asigura
fixarea, respectiv transmiterea momentului de torsiune la care este solicitată asamblarea.
Fixarea trebuie să asigure un moment rezistent superior momentului de torsiune.
Calculul strâgerii minime necesare se realizează cu ajutorul relaţiei :
C C 
S min = p ⋅ Φ ⋅  A + B  (4.24.)
 E A EB 
 daN 
în care : p  - este presiunea necesară pe suprafaţa de contact între arbore şi
 mm 2 
alezaj, calculată cu relaţia :
P 2M t
p= = (4.25.)
π ⋅ Φ ⋅ l ⋅ f π ⋅ Φ2 ⋅ l ⋅ f
unde : P [daN] - forţa care acţioneză asupra asamblarii ;
M t ( daN ⋅ mm ] - momentul de torsiune care solicită asamblarea ;
Φ[mm ] - diametrul asamblării ;
l[mm ] - lungimea asamblării ;
f - coeficientul de frecare între materialul arborelui şi materialul
alezajului. (Ex: oţel pe oţel → f = 0,08 );

 daN 
E A , EB   - modulele de elasticitate pentru arbore, respectiv butuc;
 mm 2 
C A , C B - coeficienţi pentru arbore, respectiv butuc, calculati cu relatiile:
104

2
Φ 
1+  1 
CA =  Φ  −µ
A (4.26.)
2
 Φ1 
1−  
 Φ 
2
 Φ 
1+  
Φ2
CB =   +µ
B (4.27.)
2
 Φ 
1−  
 Φ2 
În relaţiile (4.26.) şi (4.27.) s-a notat (Fig. 4.9.) :
Φ1 [ mm ] - diametrul interior al arborelui tubular ;
Φ 2 [ mm ] - diametrul exterior al alezajului (butucului) la nivelul la care
acţionează forţa P;
µ A , µB - sunt coeficienţii lui Poisson.
Smin
ES

IT xd
p....zc

es , Smax
+
IT xD

ei

H
0
-

Fig. 4.10. Ajustajul cu strângere în alezaj unitar

Dacă reprezentăm ajustajul cu strângere (Fig, 4.10.) în alezaj unitar se observă

că :
S min = ei − IT xD (4.28.)
IT
Acceptând ipoteza simplificării potrivit căreia xD = IT xd = IT x relaţia (4.28.)
devine :
S min = ei − IT x (4.29.)
adică S min - este o diferenţă între o abatere fundamentală (chenarul II – Tab.4.7.) şi o
toleranţă fundamentală (chenarul I – Tab.4.7.)
Se poate lua în calcul şi regula preferenţială potrivit căreia :
ei
ITx = = Smin (4.30.)
2

În acest fel, pe rândul care corespunde intervalului de dimensiuni liniare în care se

găseşte cota nominală pentru care se face proiectarea, se caută cea mai apropiată
valoare de valoarea calculată cu relaţia (4.30.) ei = 2S min şi pe coloana respectivă
105

obţinem felul arborelui. În mod similar procedăm şi la coloana care ne conduce la toleranţa
fundamentală a asamblării.
În acest fel ajustajul este determinat şi putem calcula pentru el abaterile şi
caracteristicile de asamblare, putem deasemenea să-l trecem în sistem de ajustaj în
arbore unitar.

Verificarea ajustajului la strângere maximă

Deoarece asamblarea s-a calculat la strângere minimă şi ajustajul obţinut are

caracteristica de asamblare într-un câmp de toleraţă TS = S max − S min , este necesar să îl
verificăm (în special alezajul) la strângere maximă. Aceasta deoarece există riscul ca
alezajul să nu reziste la S max , mai ales atunci când pereţii săi sunt subţiri.Pentru
verificare pornim de la relaţia:
Pmax C C 
S max = p max ⋅ Φ ⋅ K = ⋅Φ A + B  ⇒
π ⋅ Φ ⋅ l ⋅ f  E A EB 
Pmax
S max = ⋅k (4.31.)
π ⋅l ⋅ f
C A CB
în care am notat cu k= + .
E A EB
Din relaţia (4.31.) se obţine forţa maximă ce solicită asamblarea :
π ⋅ l ⋅ f ⋅ S max
Pmax = (4.32.)
k
Tensiunea maximă datorată acestei solicitări este deci :
P
σ max = max (4.33.) în
A
care A = ( Φ 2 − Φ ) ⋅ l [ mm2 ] sau pentru care se impune o exigenţă maximă :
(Φ 2 − Φ) ⋅l
A= (4.34.)
2
Condiţia ca alezajul să reziste la strângere maximă este ca :
σ < σa (4.35.)
σ a - tensiunea admisibilă a materialului alezajului.

Tab. 4.7. Abaterile şi toleranţele fundamentale uzuale pentru ajustajele cu strângere

 TOLERANTE FUNDAMENTALE [μm] ABATERI FUNDAMENTALE PENTRU ARBORI [μm]
106

[mm]DIMENSIUNIDE
LIMITELE INTERVALELOR
IT4 IT5 IT6 IT7 IT8 IT9 IT10 p r s t u v x y z

>10…14 5 8 11 18 27 43 70 18 23 28 - 33 - 40 - 50
>14…18 - 33 39 45 - 60
>18…24 6 9 13 21 33 52 84 22 28 35 - 41 47 54 63 73
>24…30 41 48 55 64 75 88
>30…40 7 11 16 26 39 62 100 26 34 43 48 60 68 80 94 112
>40…50 54 70 81 95 114 136
>50…65 8 13 19 30 46 74 120 32 41 53 66 87 102 122 144 172
>65…80 43 59 75 102 120 144 174 210
>80…100 10 15 22 35 54 87 140 37 51 71 91 124 140 175 214 258
>100…120 54 79 104 144 172 210 254 310
>120…140 63 92 122 170 202 248 300 365
12 18 25 40 63 100 160 43
>140…160 65 100 134 190 228 280 340 415
>160…180 68 108 146 210 252 310 380 465
>180…200 77 122 166 236 284 350 425 520
14 21 29 46 72 115 185 50
>200…225 80 130 180 258 310 365 470 575
>225…250 84 140 196 284 340 425 520 640
>250…280 16 23 32 52 81 130 210 56 94 158 218 315 385 475 580 710
>280…315 98 170 240 350 425 525 650 790
>315…355 18 25 36 57 89 140 230 62 108 190 268 390 496 590 730 900
>355…400 114 208 294 435 530 660 820 1000
>400…450 20 27 40 63 97 155 250 - 126 232 330 490 595 740 920 1100
>450…500 - 132 252 360 540 660 820 1000 1250
Chenar I Chenar II
107

b) Proiectarea ajustajelor cu strângere când se cunosc caracteristicile de asamblare

extreme

Proiectarea clasei de toleranţă a ajustajului în acest caz este mult simplificată. Se

pot diferenţia trei cazuri distincte :
b1) Se cunoaşte strângerea minimă S min situaţie care este similară cu cea de la
punctul a) , nemaifiind necesar calculul valorii strângerii minime. Se procedează pentru
determinarea clasei de toleranţă a ajustajului ca la punctul precedent.
b2) Se cunoaşte strângerea maximă S max .În acest caz se observă, din Fig.4.10., că
valoarea S max poate fi exprimată ca fiind :
S max = ei + ITxd (4.36.)
adică S max este o sumă între o abatere fundamentală (chenarul II - Tab. 4.7.) şi o
toleranţă fundamentală (chenarul I - Tab. 4.7.). În acest fel, alegând valorile cele mai
apropiate şi care convin din punct de vedere tehnologic, clasa de toleranţă a ajustajului
este determinată şi implicit ajustajul în alezaj unitar este determinat.
b3) Se cunosc atât S min cât şi S max .
Cum : S max = ei + IT x
S min = ei − IT x (4.37.) în
ipoteza simplificatoare xD IT = IT xd = IT x , prin rezolvarea sistemului (4.37.) se
obţin valorile :
S +S
ei = max min (4.38.)
2
S max − S min
ITx = (4.39.)
2
Se alege abaterea fundamentală „ei” cea mai apropiată valoric de cea cal-culată cu
relaţia (4.38.) (pemtru intervalul de dimensiune considerat),(chenarul II - Tab. 4.7.) şi se
determină astfel felul arborelui.
Se alege toleranţa fundamentală IT x cea mai apropiată valoric de cea calculată
cu relaţia (4.39.), (pemtru intervalul de dimensiune considerat),(chenarul I - Tab. 4.7.) şi
se determină treapta de toleranţă a ajustajului.
Astfel ajustajul este perfect determinat
Pentru fiecare din cele trei cazuri se procedează în continuare ca şi în cazul „a”:
- se calculează abaterile ;
- se calculează caracteristicile de asamblare reale ;
- se transformă din sistem de ajustaj în alezaj unitar în sistem de
ajustaj în arbore unitar (dacă este cazul) ;
- se verifică ajustajul la strângere maximă .

Exemple de proiectare
Exemplu 1 :
Să se proiecteze ajustajul cu strângere cu următoarele date :
108

Φ = 70 mm ; Φ1 = 0; Φ2 = 100 mm ; l = 30 mm ; P = 300 daN ; f = 0,05 ; µ = 0,25 ;

E A = E B = 1,3 ⋅10 4 daN / mm 2 ;
-Determinarea strângerii minime necesare :
Presiunea pe suprafaţa de contact dintre alezaj şi arbore :
P 300 daN
p= = = 0,9099 ; iar coeficienţii C A = 0,75 şi
π ⋅ Φ ⋅ l ⋅ f π ⋅ 70 ⋅ 30 ⋅ 0,05 mm 2
C B = 3,1715 se determină cu relaţiile (4.26.) şi (4.27.). Calculul strângerii minime se face
cu ajutorul relaţiei (4.24.), înlocuind valorile calculate anterior :
C C  0,75 + 3,1715
S min = p ⋅ Φ ⋅  A + B  = 0,9099 ⋅ 70 ⋅ = 19,16 ⋅ 10 − 3 mm ≅ 19 µm
E
 A E B 1,3 ⋅ 10 4
-Reprezentarea simplificată a ajustajului cu strângere (vezi Fig. 4.8.).
-Determinarea felului ajustajului şi a treptei de toleranţă a pieselor perechi :
ei = 2 S min = 2 ⋅ 19 = 38 µm
ITx = S min = 19 µm
~din Tab. 4.7. vom utiliza rândul corespunzător intervalului de dimensiuni în care
se încadrează dimensiunea nominală : Φ70 ∈(60 ... 80 ]
~din chenarul II se alege ei = 43 µm ⇒ felul ajustajului r
~din chenarul I se alege IT x = 19 µm ⇒ x = 6
H6
astfel se obţine ajustajul Φ70
r6
-Calculul abaterilor :
EI = 0 ES = IT6 = 19 µm (din chenarul I)
ei = 43 µm (din chenarul II) es = ei + IT6 = 43 + 19 = 62 µm .

-Determinarea caracteristicilor de asamblare :

S max = es − EI = 62 − 0 = 62µm
S min = ei − ES = 43 − 19 = 24µm
( S max + S min ) ( 62 + 24)
S med = = = 43µm
2 2
Ts = S max − S min = 2 IT6 = 2 ⋅ 19 = 38µm

Exemplu 2 :
Să se proiecteze ajustajul cu strângere cu următoarele date :
Φ = 50 mm ; S min = 25 µm; S max = 75 µm;
-Reprezentarea simplificată a ajustajului cu joc (vezi Fig. 4.10.).
-Determinarea felului ajustajului şi a treptei de toleranţă a pieselor perechi :
109

( S max + S min ) ( 75 + 25)

ei = = = 50µ m
2 2
( S − S ) ( 75 − 25)
ITx = max min = = 25µ m
2 2
~din Tab. 4.7. vom utiliza rândul corespunzător intervalului de dimensiuni în care se
încadrează dimensiunea nominală : Φ50 ∈( 40 ... 50 ] (pentru ajustajele cu strângere
r...zc se utilizează intervalele secundare)
~din chenarul II se alege ei = 54 µm ⇒ felul ajustajului t
~din chenarul I se alege IT x = 25 µm ⇒ x = 7
H7
astfel se obţine ajustajul Φ50
t7
-Calculul abaterilor :
EI = 0 ES = IT7 = 25 µm (din chenarul I)
ei = 54 µm (din chenarul II) es = ei + IT7 = 54 + 25 = 79 µm .

-Determinarea caracteristicilor de asamblare :

S max = es − EI = 79 − 0 = 79µm
S min = ei − ES = 54 − 25 = 29µm
( S max + S min ) ( 79 + 29)
S med = = = 54µm
2 2
Ts = S max − S min = 2 IT7 = 2 ⋅ 25 = 50µm

4.2.3.3. Alegerea clasei de toleranţă pentru ajustajele intermediare

Ajustajele intermediare sau de trecere sunt utilizate pentru asigurarea unei precizii
ridicate de asamblare şi funcţionează, aproape în exclusivitate, ca asamblări fixe. Fixarea
se asigură prin organe de maşini specifice.
Precizia de asamblare a unui ajustaj se apreciază prin mărimea „excentricităţii”
dintre axa arborelui şi cea a alezajului ştiindu-se faptul că cele două piese perechi nu pot
avea dimensiuni reale identice (Fig. 4.11.)
110

e
Fig. 4.11 Excentricitatea dintre axa arborelui şi cea a alezajului

Asamblarea se obţine fie cu joc,fie cu strângere,în funcţie de condiţiile de

împerechere; ea fiind cu atât mai precisă cu cât valoarea excentricităţii efective este mai
mică.
Pe lângă o pecizie ridicată de asamblare ajustajele intermediare asigură, într-o
oarecare măsură, si o montare / demontare fără dificultăţi.
Pentru a asigura o precizie ridicată de asambare este evident că e nevoie să se
asigure si o precizie de prelucrare ridicată.
În Tab. 4.8. sunt prezentate familiile de ajustaje intermediare, caracteristicile lor de
asamblare extreme J max şi S max , procentajul probabil de jocuri şi strângeri rezultate prin
asamblare precum şi semnul abaterii fundamentale „ei”. Sunt redate deasemenea
formulele de calcul ale excentricităţii maxime emax determinate de precizia de prelucrare
şi precizia de asamblare.
Evident, mărimea excentricităţii este :
1
e= J ( 4.40.)
2

Ajustajele din familiile 1 şi 2 sunt ajustaje intermediare cu joc probabil foarte mic şi
într-un număr redus de cazuri,cu o foarte slabă strângere. Sunt utilizate la piese montate
relativ precis, care sunt supuse în acelaşi timp unor operaţii dese de montare şi demontare
(volante şi roţi dinţate de schimb).
Ajustajele din familia a 3-a sunt ajustaje intermediare cu strângere probabilă mică,
ce asigură o centrare foarte bună (excentricitate mică), deci o precizie mare de asamblare.
Se aleg mai ales la asamblările la care montarea şi demontarea se execută în cazul
reparaţiilor medii sau curente, care nu necesită operaţii complicate.
Ajustajele din familia a 4-a sunt ajustaje intermediare cu strângere probabilă mare,
utilizate la încărcări statice mari şi sarcini dinamice mici. Oferă o foarte mare precizie de
asamblare, demontarea fiind prevăzută eventual pentru reparaţii capitale.
Ajustajele din familia a 5-a sunt ajustaje cu joc posibil extrem de redus, atât valoric
cât şi procentual. Se prevăd la asamblările supuse unor sarcini dinamice, când
111

jocurile sunt dăunătoare. Se mai pot prevedea la asamblările fixate prin pană, atunci când
gradul de fixare este mare

Tab. 4.8. Familiile de ajustaje intermediare

 112

montajPrecizia de
Familia de ajustaje
Excentricitatea “e” [μm]
Indicele de imprecizie de montaj
Caracteristicile
de asamblare a b c
J;S
şi
ei

mare mijlocie satisfacatoare

modestăSatisfăcă-toare
1
J max >> S max Φ∈(1... 500 ) mm Φ∈(1... 500 ) mm Φ∈(1... 500 ) mm
J > 90%
emax = 2,53 D emax = 3,63 D emax = 5,93 D
ei < 0

Φ∈(1... 120 ) mm Φ∈(1... 80 ) mm Φ∈(1... 80 ) mm

emax = 2,53 D emax = 33 D emax = 53 D

Satisfăcătoare
Φ∈(120 ... 315 ) mm Φ∈(80 ... 315 ) mm Φ∈(80 ... 180 ) mm
J max > S max
D D D
2 J > 80% emax = 2,53 D + emax = 33 D + emax = 53 D +
2 2,5 2,5
ei < 0
Φ∈(315 ... 500 )mm Φ∈(315 ... 500 )mm Φ∈(180 ... 500 ) mm
D
emax = 2,53 D + emax = 33 D +
D
emax = 53 D +
D
2 1,5 1,5

Mare
J max = S max
J ≈ 50% Φ∈(1... 500 ) mm Φ∈(1... 500 ) mm Φ∈(1... 500 ) mm
3
S ≈ 50% emax = 1,43 D emax = 23 D emax = 3,753 D
ei = 0; (ei = 0 + ε )
Foarte mare[Pref. I,II] mareFoarte

S max > J max Φ∈(1... 500 ) mm Φ∈(1... 500 ) mm Φ∈(1... 500 ) mm

4
S > 80%
emax = 0,22 3 D emax = 0,97 3 D emax = 3,753 D
ei > 0

S max >> J max - - Φ∈(1... 500 ) mm

5 S → 100% emax < 0 ; J < 0 emax < 0 ; J < 0
emax = 1,33 D
ei > 0 aj. cu stângere aj. cu stângere

Criteriul de selecţie
→ Preferinţa a II-a Preferinţa a I-a Preferinţa a III-a
113

Clasa de toleranţă la ajustajele intermediare se alege pentru două situaţii disticte,

în funcţie de semnul abaterii fundamentale:
a) când abaterea fundamentală este negativă (Fig. 4.10.)
ei < 0 ;

b) când abaterea fundamentală este pozitivă (Fig. 4.11.)

ei > 0 .

a) Daca abaterea fundamentala este negativa atunci J max > S max şi din Fig.4.10.
se observă că

J max = IT xD + ei ( 4.41.)
În ipoteza IT xD = IT xd = IT x şi consultând Tab. 4.9.,ajustajul este perfect
determinat căci:
J max = IT x + ei ( 4.41’.)
Smax
J max

es

+
IT xD
ES

H J , Js
IT xd
0
-
ei

Fig. 4.10. Ajustajul intermediar în alezaj unitar când ei < 0

J min

IT xd

k,m,n
Smax

+
IT xD
ES

H
0
-
ei

Fig. 4.11. Ajustajul intermediar în alezaj unitar când ei > 0

114

Tab. 4.9. Abaterile şi toleranţele fundamentale pentru ajustajele intermediare

 Toleranţa fundamentală [μm] Abateri fundamentale pentru arbori [μm]
115

[mm]dimensiunideintervalelorLimitele j k
IT4 IT5 IT6 IT7 IT8 IT9 js m n p r
j5 , j6 j7 k3 k4 ÷k7 K7

>10…14 5 8 11 18 27 43 -3 -6 0 +1 0 +7 +12 +18 +23

>14…18
>18…24 6 9 13 21 33 52 -4 -8 0 +2 0 +8 +15 +22 +28
>24…30
>30…40 7 11 16 26 39 62 -5 -10 0 +2 0 +9 +17 +26 +34
>40…50
>50…65 8 13 19 30 46 74 -7 -12 0
+32 +41 +2 0 +11 +20
>65…80 +43
>80…100 10 15 22 35 54 87 -9 -15 0 +3 0 +13 +23 +37 +51
>100…120 +54
>120…140 +63
12 18 25 40 63 100 -11 -18 0 +3 0 +15 +27 +43
>140…160 +65
>160…180 +68
>180…200 +77
>200…225 14 21 29 46 72 115 -13 -21 0 +4 0 +17 +31 +50
+80
>225…250 +84
Abaterile limită sunt egale cu ± ½ ITx

>250…280 16 23 32 52 81 130 -16 -26 0 +4 0 +20 +34 +56 +94

>280…315 +98
>315…355 18 25 36 57 89 140 -18 -28 0 +4 0 +21 +37 +62 +108
>355…400 +114
>400…450 20 27 40 63 97 155 -20 -32 0 +5 +23 +40 +68 +126
>450…500 +132
Chenar I Chenar II
116

b) Dacă abaterea fundamentală este pozitivă ( ei > 0 ), situaţie mult mai frecvent
întâlnită în practică, din Fig.4.11., se observă că :
S max = ei + ITxd , ( 4.42.)
în ipoteza IT xD = IT xd = IT x ,
S max = ei + IT x ( 4.43.)
Adică strângerea maximă este suma dintre o toleranţă fundamentală (chenarul I,
Tab. 4.9.) şi o abatere fundamentală (chenarul II, Tab. 4.9.).
În funcţie de datele iniţiale precizate se disting următoarele tipuri de probleme :
-Se cunosc indicaţii calitative referitoare la precizia de asamblare, la frecvenţa şi
comoditatea montajului şi demontajului.
În unele situaţii sunt precizate informaţii referitoare şi la precizia de prelucrare sau
domeniul de utilizare.
Ţinând cont de aceste date, precum şi de dimensiunea nominală, din Tab.4.8. se
alege formula pentru determinarea excentricităţii maxime emax . Cu ajutorul acesteia se
determină valoarea jocului maxim:
J max = 2 ⋅ emax (4.44.)
Felul ajustajului şi treptele de toleranţă se determină stabilind termenii relaţiei
(4.41.) cu ajutorul Tab.4.9. Datorită faptului că, în construcţia de maşini, ajustajele
intermediare se prescriu exclusiv în preciziile 5, 6 şi 7, din chenarul I al tabelului se vor
reţine doar valorile IT5 , IT6 şi IT7. Din chenarul II se vor reţine valorile abaterilor
fundamentale pentru felurile j, js (dacă ei < 0 ), respectiv k, m, n (dacă ei > 0 ). Cu aceste
valori, prin încercări succesive, se determină cu relaţia (4.41.) valoarea jocului maxim
pentru toate combinaţiile posibile care determină ajustaje compatibile.
Ajustajul rezultat din proiectare se reţine acela al cărui joc maxim astfel obţinut se
apropie cel mai mult de valoarea calculată cu relaţia (4.44.)
-Se impune caracteristica maximă majoritară:
− J max dacă J max > S max
− S max dacă J max < S max
În acest caz se adoptă metoda încercărilor succesive prezentată anterior, fără a
mai fi necesară determinarea J max cu ajutorul excentricităţii. Se foloseşte, după caz fie
relaţia (4.41'.) fie relaţia (4.43.).
( )
-Se impune caracteristica maximă majoritară şi toleranţa ajustajului Taj sau abaterea
medie pătratică σaj :
− J max şi Taj sau σaj dacă J max > S max
− S max şi Taj sau σaj dacă J max < S max
Se folosesc relaţiile (4.41') respectiv (4.43.), termenii acestor relaţii determinându-se după
cum urmează:
Ta j 6σ a j
I Tx = =
2 2 (4.45.)

ei = IT x − J max respectiv ei = S max − IT x (4.46.)

117

Din Tab. 4.9. se determină ei ca fiind valoarea cea mai apropiată de cea calculată
cu una din relaţiile (4.46.) ,pe verticală obţinând litera sau grupul de litere ce vor
determina felul ajustajului.
Alegând din Tab. 4.9. valoarea cea mai apropiată de toleranţa fundamentală IT
calculată anterior cu relaţia (4.45.) vom obţine pe verticală,din capul de tabel, treapta de
toleranţă a pieselor perechi.
- Se impune procentajul caracteristicii maxime majoritare şi toleranţa ajustajului (Taj)
sau abaterea medie pătratică σaj :
− % J şi Taj sau σaj dacă J max > S max
− % S şi Taj sau σaj dacă J max < S max

Vom determina J max respectiv S max după care, cunoscând procentajul

caracteristicii majoritare, problema se reduce la cazul precedent,
daca %J > %S
Se ştie că:
% J = [φ ( z1 ) + φ ( z 3 )] ⋅ 100 (4.47.)
La o distribuţie normală a mărimilor întâmplătoare φ( z1 ) = 0,5 , deci:
% J = [0,5 + φ ( z 3 )] ⋅ 100 (4.48.)
de unde:
%J
φ( z3 ) = − 0,5 (4.49.)
100
se obţine astfel valoarea funcţiei lui Laplace φ( z ) . Din Tab. 4.10, pentru valoarea calcultă
cu relaţia (4.49.) , obţinem valoarea lui z 3

Tab. 4.10 Funcţia lui Laplace

z Ф(z) z Ф(z) z Ф(z) z Ф(z)

0,10 0,0398 0,7 0,2580 1,7 0,45 2,7 0,4965
0,15 0,0596 0,8 0,2881 1,8 0,4641 2,8 0,4974
0,20 0,0793 0,9 0,3159 1,9 0,4713 2,9 0,4981
0,25 0,0987 1,0 0,3413 2,0 0,4772 3,0 0,4987
0,30 0,1197 1,1 0,3643 2,1 0,4821 3,1 0,4990
0,35 0,1368 1,2 0,3849 2,2 0,4861 3,2 0,4993
0,40 0,1554 1,3 0,4032 2,3 0,4893 3,3 0,4995
0,45 0,1736 1,4 0,4192 2,4 0,4918 3,4 0,4997
0,50 0,1915 1,5 0,4332 2,5 0,4938 3,5 0,4998
0,60 0,2258 1,6 0,4452 2,6 0,4953 4,6 0,49997

x3 z3 ⋅ Taj
dar z3 = ⇒ x3 = z3 ⋅ σ aj = (4.50.)
σ aj 6
Taj
şi: J max = x3 + 3σ aj = x3 + (4.51.)
2
dacă: %J < %S se obţin succesiv relaţile:
%S
φ( z 3 ) = − 0.5 (4.52.)
100
z 3 - din tab. 4.10.
118

x3 ⇒ x = z ⋅σ = z3 ⋅ Taj
Dar z 3 = 3 3 aj (4.53.)
σ aj 6
Taj
şi: S max = x3 + 3σ aj = x3 + (4.54.)
2

Exemple de proiectare

Exemplul 1Să se proiecteze ajustajul intermediar cu cota nominală ø 95 mm, care să poată
fi uşor montat, cu o precizie de montaj satisfăcătoare, iar piesele să fie prelucrate cu o precizie
satisfăcătoare.
Din Tab. 4.8.se consideră familia a 2-a (precizie de montaj satisfăcătoare), preferinţa a IlI-a
(precizie de prelucrare satisfăcătoare), care presupune
ei < 0. Pentru diametrul nominal cuprins între
80... 180mm:
D
emax = 53 D + .
2,5
Media geometrică a celor două limite de interval se determină folosind Tab.4.1.
D = 80 ⋅120 = 97 ,97 mm ≈ 98 mm ,

iar excentricitatea maximă va fi: emax = 27,01 ~ 27 μm

⇒ J max = 2 ⋅ emax = 54 µm .

Descăzutul şi scăzătorul relaţiei (4.41.) se vor alege prin încercări succesive, pe

baza valorilor dinTab. 4.9. ,astfel încât rezultatul să fie cât mai apropiat de
valoarea 54 µm :
J max = IT xD − ei = 35 − (−17 ,5) = 52 ,5µm ;
H7
⇒ ajustajul intermediar: φ95 .
js 7

Exemplul 2Să se proiecteze ajustajul intermediar cu cota nominală, impunându

ø 45 - se
S max = 25 µm > J max .
Se va utiliza relaţia (4.43.), termenii acesteia alegându-se prin încercări
succesive, pe baza valorilor din Tab. 4.9. astfel încât rezultatul să fie cât mai
apropiat de valoarea S max = 25 µm :
S max = IT X + ei = 16 + 9 = 25 µm ;
H6
⇒ ajustajul intermediar:φ45 .
js 6

φ86 mm ,
Exemplul 3Să se proiecteze ajustajul intermediar cu cota nominală
J max = 33 µm; σ = 7,3µm .
Se vor utiliza relaţiile (4.45.) şi (4.46.)Tab.
şi 4.9.:
Taj
IT x = = 3σ aj = 3 ⋅ 7,33 = 22 µm = IT6 ;
2
ei = IT x − J max = 22 − 33 = −11µm ;
119

H6
⇒ ajustajul intermediarφ86 .
js 6

Exemplul 4 Sa se proiecteze ajustajul intermediar cu cota nominală φ100 mm ,

care să realizeze 97% S, cunoscând toleranţa ajustajului Taj = 70 µm .
Se vor determina succesiv, folosind relaţiile (4.52.), (4.53.), (4.54.) şi (4.46.).
%S
φ( z 3 ) = − 0.5 = 0.97 − 0.5 = 0.47 ;
100
z 3 = 1.88 ( din Tab. 4.10.) ;
Taj ⋅ z 3 70 ⋅ 1,88
x3 = = = 21,93 ≈ 22 µm ;
6 6
Taj 70
S max = + x3 = + 22 = 57 µm ;
2 2
Taj 70
IT x = = = 35 µm = IT7 ;
2 2
ei = S max − IT X = 57 − 35 = 22 µM ≈ 23 µM ;
H7
⇒ ajustajul intermediar:φ100 .
n7

5.

TOLERANŢE ŞI AJUSTAJE
PENTRU ORGANE DE MAŞINI DE CONSTRUCŢIE SPECIFICĂ

5.1. Toleranţe şi ajustaje pentru asamblări cu pană

Asamblările cu pană sunt utilizate pentru fixarea pe arbori a diverselor organe de

maşini (roţi dinţate, roţi de curea, volanţi, etc.) atunci când sunt necesare asamblări
demontabile.
120

Uneori aceste asamblări se mai utilizează pentru fixarea reciprocă a pieselor

perechi atunci când mărimea strângerii ce se poate asigura prin ajustaj nu este suficientă
pentru transmiterea momentului de torsiune.
Ele asigură o bună centrare a pieselor perechi şi transmiterea unor momente de
torsiune de valori mari.
Cele mai folosite tipuri de pene standardizate sunt penele paralele (STAS1004-
81) (Fig. 5.1.) şi penele disc (STAS 1012-77) (Fig. 5.2.). Pentru acestea
s-au notat: lăţimea penei h; adâncimea canalului de pană din arbore t1; adâncimea
canalului de pană din butuc t2; diametrul asamblării d; lungimea penei l

L
l
b
t2

h
t1

(d+t 2)
(d-t 1)
d

Fig. 5.1. Asamblarea butuc-pană paralelă-arbore

O problemă de mare importanţă la asamblările cu pană este asigurarea unor

ajustaje corespunzătoare la asamblarea pană-arbore şi pană-butuc pe lăţimea penei.
În mod firesc canalele de pană executate în butuc, respectiv arbore, vor avea
anumite excentricităţi faţă de axa asamblării (Fig. 5.3.).
Dacă notăm:
ba – lăţimea canalului de pană din arbore;
bb – lăţimea canalului de pană din butuc;
121

b
l

t2

D
h
t1

(d+t 2)
d
(d-t 1)

Fig. 5.2. Asamblarea butuc-pană disc-arbore

ea, eb – excentricitatea canalului de pană din arbore ,respectiv butuc;

ja, jb – jocul dintre pană şi arbore, respectiv pană şi butuc, condiţia de asamblare
este:

bb b
+ eb + ea + a = j a + jb + b (5.1.)
2 2

bb
eb

jb

b ja

ea
ba

Figura 5.3. Elementele caracteristice ale asamblărilor cu pană

Deoarece, bb = b + jb şi ba = b + j a relaţia (5.1.) devine:

b + jb + b + j a
+ ea + eb = j a + jb + b (5.2.)
2
122

j +j
ea + eb = a b (5.3.)
2
Condiţia de interschimbabilitate se poate scrie:
j + j
ea + eb ≤ a b (5.4.)
2
condiţie de care se va ţine seama la stabilirea ajustajelor pană-arbore respectiv
pană-butuc.
Penele paralele se execută (în conformitate cu STAS 1004-81) în trei forme,
notate simbolic A, B, C (Fig. 5.4.)

A A A A-A
h

h
A A A c x 45°
l l l sau r 1
b

b
2

2
b

a) b) c)

Fig. 5.4. Formele penelor paralele (a - forma A; b - forma B; c – forma C)

Penele pentru maşini unelte se execută cu ambele capete rotunjite, deci de forma
A, dar în varianta cu sau fără găuri de fixare. Forma lor este reglementată prin STAS
5025/73 în cinci variante distincte (fig.5.5.);
-forma A , obişnuită, fără găuri de fixare,
-forma A1S, cu o gaură pentru şurub de fixare,
-forma A2S, cu două găuri pentru şuruburi de fixare,
-forma A2S1D, cu două găuri pentru şuruburi de fixare şi o gaură pentru ştift de
desprindere,
-forma A2S2D, cu două găuri pentru şuruburi de fixare şi două găuri pentru ştifturi
de desprindere,
123

Forma A Forma A18

h

2
b/
R=

l b b
b

Forma A281D Forma A282D

A B
h

2
A = b/ B
R

b b b b b b b

Sectiunea A-A Sectiunea B-B

h1

d2 120

c
d1 d3

C
b
t2
h

d + t2
d - t1

d
t1

d4

C Sectiunea C-C

Fig 5.5. Formele penelor paralele pentru maşini unelte

(a-forma penelor; b-forma îmbinării)

5.5. a) forma penelor pentru maşini unelte,

124

5.5. b) forma înbinării penelor paralele pentru maşini unelte.

Pentru o asamblare cu pană se tolerează ajustajul arbore-alezaj şi ajustajul pană-
arbore, respectiv pană-butuc; acestea din urmă la lăţimea b a penei.
Asamblarea arbore-alezaj formează un ajustaj cilindric care se tolerează ca atare,
în oricare din cele trei grupe (joc, intermediar sau strângere) în funcţie de condiţiile de
precizie şi cele de funcţionare ale asamblării.
La ajustajele pană-arbore, respectiv pană-butuc, elementele tolerate sunt lăţimea
penei şi a canalelor de pană din arbore şi butuc. Ajustajele prevăzute în STAS 1004-81
pentru acestea sunt ajustaje în arbore unitar. (Fig. 5.6.)
Ajustajele formate şi recomandate pentru asamblarea penei la cota „b” poartă
denumirile:
_ pentru asamblările cu pană paralelă:
H9 D10
– ajustaj liber: la asamblarea pană-arbore, respectiv la asamblarea
h9 h9
pană-butuc;
N9 JS 9
– ajustaj normal: pentru pană-arbore, respectiv pentru pană-butuc;
h9 h9

+µ m Toleranta la latimea penei

Toleranta la latimea
canalului din arbore
Toleranta la latimea
canalului din butuc

D10

H9
Js9
h9 h9
N9
h9
p9 p9
b

−µ m

Fig. 5.6. Ajustaje pentru asamblările cu pană paralelă

P9
– ajustaj presat: atât la asamblarea pană-arbore cât şi la asamblarea pană-
h9
butuc..
Pentru asamblările cu pană disc sunt prevăzute următoarele ajustaje la lăţimea b a
penei (STAS 1012-77):
N9 J9
– ajustaj intermediar: pentru pană-arbore şi pentru pană-butuc;
h9 h9
125

P9
– ajustaj cu strângere: atat la asamblarea pană-arbore cât şi la asambla-rea
h9
pană-butuc.
Ajustajul liber se prescrie pentru asamblări uşoare şi mobile, acolo unde apar
solicitări reduse ca valoare şi se păstrează un grad de libertate dupa o direcţie secundară
de funcţionare (la roţi baladoare).
Ajustajul normal şi ajustajul intermediar (de la penele disc) se prescriu pentru
asamblări uşoare şi fixe, acolo unde solicitrile sunt de valoare medie.Funcţionarea
asamblării se face fix existând mobilitate doar la montaj.
Ajustajul presat, respectiv cu strângere (de la penele disc) se recomandă pentru
P9
asamblări fixe cu solicitări mari. De fapt, ajustajul este numit impropriu ajustaj presat.
h9
Pentru înălţimea h a penelor disc se recomandă utilizarea clasei de toleranţă h11,
iar pentru cota D – h12. Pentru confecţionarea penelor se utilizează oţeluri cu rezistenţă la
rupere de cel puţin 590 N/mm2.
Notarea penelor paralele cuprinde simbolul formei şi dimensiunile penei.
Exemplu: O pană de formă A cu dimensiunile: b = 10 mm, h = 8 mm şi l = 100 mm, se
notează: Pană A 10x8x100 STAS 1004-81.
O pană paralelă pentru maşini unelte de forma A2S1D cu lăţimea b=20mm,
înălţimea h=12mm şi lungimea l=125mm se notează:
Pană paralelă A2S1D 20x12x125 STAS 5025-73.
Notarea penelor disc cuprinde doar dimensiunile acesteia.
Exemplu: Pană disc cu b = 8 mm şi h = 11 mm, se notează:
Pană disc 8x11 STAS 1012-773.
Cele două standarde amintite anterior precizează abaterile atât pentru dimensiunile
penelor cât şi cele pentru canalele de pană corespunzătoare.

5.2. Toleranţe şi ajustaje pentru asamblări canelate

Asamblările canelate sunt îmbinări care asigură transmiterea momentelor de

torsiune mari, momente ce în general nu pot fi transmise prin asamblări cu pană.
Ele prezintă o rezistenţă mare la oboseală deoarece, sub acest aspect, un arbore
canelat se comportă favorabil faţă de un arbore cu canal de pană. De asemenea prezintă
avantajul unei bune ghidări, aceasta făcându-le adecvate pentru deplasări axiale.
Sunt standardizate trei forme de caneluri:
– dreptunghiulare (STAS 7346-83);
– în evolventă (STAS 6858-85);
– triunghiulare (STAS 7346-83).

5.2.1. Asamblările canelate cu profil dreptunghiular

Oferă trei posibilităţi de aşezare a suprafeţei arborelui şi alezajului, funcţie de

condiţiile de funcţionare şi luându-se în considerare factorii tehnologici:
– cu centrare după diametrul exterior al canelurii: D (Fig. 5.7. a);
– cu centrare după diametrul interior al canelurii: d (Fig. 5.7. b);
– cu centrare laterală sau după lăţimea b a canelurii (Fig. 5.7.c).
Calitatea asamblărilor canelate se stabileşte prin următorii indici:
126

- abaterea diametrului exterior D;

- abaterea diametrului interior d;
- abaterea lăţimii plinurilor şi a canelurilor b;
- abaterea pasului circular;
- paralelismul plinurilor şi canelurilor faţă de axa asamblării;
- coaxialitatea suprafeţelor plinurilor şi canelurilor cu axa asamblării;
- abaterea profilului dinţilor şi canelurilor.
Abaterile pentru elementul după care se face centrarea corespund preciziilor 6, 7, 8
şi 9 pentru arbori canelaţi şi 7, 8, 9 sau 10 pentru butuci canelaţi şi se dau în STAS 6565-
79.
Câmpurile de toleranţă ale dimensiunilor după care se face centrarea se prezintă
pentru arbori canelaţi în tabelul 5.1.; pentru butuci canelaţi în Tabelul 5.2.;
D

a) b) c)
Fig. 5.7 . Asamblări canelate cu profil dreptunghiular

iar pentru suprafeţe necentrate în Tabelul 5.3. (câmpurile de toleranţă tipărite cu aldine
sunt preferenţiale).

Tab. 5.1. Câmpuri de toleranţă pentru arbori canelaţi

Poziţia câmpului de toleranţă
Preci
d e f g h jS k m n p u
zia
Câmpuri de toleranţă
6 g6 jS6 m6 n6 p6 u6
7 f7 h7 jS7 k7
8 e8 f8 h8
9 d9 e9 h9
 Tab. 5.2. Câmpuri de toleranţă pentru Tab. 5.3. Câmpuri de toleranţă pentru
butuci canelaţi suprafeţe necentrate
Poziţia câmpului de toleranţă
D F H Diametrul
d D
necentrat
Precizia Câmpuri de toleranţă
Felul
H7 după D după d
7 centrării
sau b sau b
8 F8 H8
Alezaj H11 H11
9 D9 Câmpuri
de
toleranţă
10 F10 Arbore * a11

Ajustajele recomandate a fi utilizate la îmbinările cu arbori şi butuci canelaţi cu

profil dreptunghiular sunt prescrise în Tab. 5.4 , 5.5 şi 5.6.

Tab. 5.4. Ajustaje recomandate la centrarea pe diametrul exterior

Felul ajustajului Ajustaj mobil Ajutaj fix

Butuc H8 H7 H7
d
Arbore e8 f7 g6 h7 h7 js6 n6
Ajus- D9 D9 D9 D9 F8 F8
Butuc D9 F8 F8 H8 D9 H8 H8
taje F10 F10 F10 F10 F10 F10
Pentru b f8 h7 h7
e8 f8 f8 F7 f8 h7 k7 h7
Arbore h9 f7 js8 m6 js7
e9 e8 h9 H7 h9 h8 p6 js7
h7 k7 js7

Observaţii :

1. Câmpul de toleranţe D9 se aplică în cazul butucilor necăliţi.

2. Câmpul de toleranţe F10 se aplică numai în cazul butucilor căliţi
nerectificaţi

Tab. 5.5. Ajustaje recomandate la centrarea pe diametrul interior

Felul ajustajului Ajustaj mobil Ajustaj fix

Butuc H8 H7 H7
D
Arbore e8 f7 g6 h7 js6 n6
Ajus-
D9; D9 ; D9 ; D9 ; D9 ;
taje Butuc f8 F8 D9 F8
F8 F8 F8 F8 F8
pentru b
e8;d9 f7; f8 f7;h8 f7 ; h8 ;
Arbore e8 h8 f7 h8; js7
h9 h8 h9 h9 js7
Observaţii: - Câmpul de toleranţe h9 se aplică în cazul arborilor necăliţi

Tab. 5.6.. Ajustaje recomandate la centrarea laterală, pe flancurile canelurii.

Ajustaj
Felul ajustajului Ajutaj fix
mobil
D9 ; F8 ; D9 ;
Ajustje Butuc D9 ; F8
F10 D10
pentru
e8 ; f8 ; d9 ;
b Arbore u6 ; js7 k7
e9;h9

Observaţii: - Câmpul de toleranţe D9 se recomandă pentru butuci necăliţi.

Aşa cum se observă, se pot obţine asamblări canelate montate într-un ajustaj
cu joc sau într-un ajustaj intermediar. În STAS 6565-79 se dau recomandări privind
alegerea acestor ajustaje, valorile admisibile pentru ceilalţi indici de precizie cât şi
modul de notare al unei asamblări canelate cu profil dreptunghiular.
Simbolizarea asamblărilor canelate cu profil dreptunghiular cuprinde:
– denumirea piesei canelate (arbore, alezaj);
– simbolul suprafeţei de centrare (D, d sau b) urmat de o liniuţă;
– numărul de caneluri;
- dimensiunile nominale (dxb,Dxb sau Dxd ) pentru suprafeţele necentrate
despărţite de semnul x ;
- simbolul câmpurilor de toleranţă pentru dimensiunile necentrate, conform
STAS 6565-79, dispuse după dimensiunile nominale respective;
- numărul standardului 1768-86.

Exemple:
a) Arbore canelat cu profil dreptunghiular cu 6 caneluri cu d = 30 mm, D = 36
mm, b = 7 mm centrat pe diametrul d:
Arbore canelat d–6x30f7x36x7f8 STAS 1768-86;
b) Butuc canelat cu profil dreptunghiular cu 6 caneluri cu d = 30 mm, D = 36
mm, b = 7 mm centrat pe diametrul D:
Butuc canelat D–6x30x36H8x7F8 STAS 1768-86;
c) Asamblare canelată centrată pe diametrul interior d
H7 H 11 H7
d − 6 ×30 ×36 × 7 ; d = 30 mm în ajustaj ;
f7 a11 f7
H 11
D = 36 mm, b = 7 mm, ambele în ajustaj ;
a11

5.2.2. Asamblările canelate cu profil în evolventă (Fig 5.8.)

(STAS 6858-85).

Se execută în două variante constructive:

– cu centrare pe flancuri când se simbolizează CEF;
– cu centrare pe diametru (diametrul maxim al butucului D sau diametrul de
fund al arborelui df) când se simbolizează CED;
 Profilul de referinţă pentru arbori, respectiv pentru butuci canelaţi cu caneluri în
evolventă are flancurile rectilinii şi este precizat atât pentru varianta CEF (Fig. 5.9.),
cât şi pentru varianta CED (Fig. 5.10.), în STAS 12154-88.
Sunt standardizate asamblări canelate cu caneluri în evolventă având diametrul
nominal între 8 şi 500 mm şi modulul între 1 si 10 mm.
Toleranţele şi ajustajele asamblărilor canelate cu profil evolventic se stabilesc
separat pentru cele două moduri de centrare: CEF sau CED.
Pentru grosimea dintelui arborelui canelat cât şi pentru lărgimea golului
butucului canelat sunt stabilite trei abateri limită:
– abatere superioară;
– abatere inferioară;
– abatere complexă.
Abaterea complexă cumulează şi abaterile de formă geometrică, respectiv
poziţia reciprocă (abaterile de poziţie ale canelurilor, erorile de profil etc.) şi sunt
verificate cu calibre complexe trece şi nu trece. Ele sunt precizate în STAS 7338-82.

Df
Db

da
df

Fig. 5.8. Asamblare canelată cu profil în evolventă

p= m
αo πm πm Linie de referinta
2 2
hoaB

Butuc
hoA

F
ρo
Co
hoB

hoaB

30°

fB Arbore
ρo
F

Fig. 5.9. Profile de referinţă ale danturii arborilor şi butucilor canelaţi tip. CEF
 Pentru grosimea dintelui sunt standardizate următoarele câmpuri de toleranţă :
f7; h7; n7; f8; k8; p8; d9; g9; h9; r9; d10; a11; c11;
Iar pentru lărgimea golului: H7, H9, H11.
Simbolul câmpului de toleranţă cuprinde cifra treptei de precizie urmată de litera
abaterii fundamentale. Câmpurile de toleranţă subliniate sunt preferenţiale.

p=πm Linie de referinta

αo
πm πm
2 2

hoaA
Butuc fA

30°
hoA
hoB

hoaB

Arbore

ρo
F
Co

Fig. 5.10 Profile de referinţă ale danturii arborilor şi butucilor canelaţi tip. CED

Valorile câmpurilor de toleranţă şi ale abaterilor limită pentru lărgimea golului

ca şi cele pentru grosimea dintelui sunt precizate în STAS 7338-82.
Ajustajele recomandate pentru lărgimea golurilor şi grosimea dinţilor sunt:
la centrarea pe flanc,CEF:
H 7 H 7 H 7 H 7 H 7 H 9 H 9 H 9 H 9 H 9 h11
; ; ; ; ; ; ; ; ; ; ;
r 9 p8 n7 k 8 h7 k 8 h9 g 9 f 7 f 8 d10
la centrarea pe diametrul maxim:
H 9 H 9 H 9 H 11 H 11
; ; ; ; ;
h9 g 9 d 9 c11 a11
La îmbinările prin caneluri în evolventă cu centrare pe diametru maxim CED, se
recomandă alegerea următoarelor ajustaje respectiv clase de toleranţă:
- pentru diametrul de centrare D (diametrul de vârf al arborelui de şi diametrul de
fund al butucului Di ):
H7 H7 H7 H7 H7
-ajustaje preferenţiale: ; ; ; ; ;
n 6 j s 6 h6 g 6 f 7
H8 H8 H8 H8
-ajustaje admise: ; ; ; ;
n6 h6 g 6 f 7
- pentru diametrul de fund al arborelui di:
dimax= D - 2,4 m
- pentru diametrul de vârf al butucului D; → H11
Simbolizarea asamblărilor canelate cu profil evolventic se face în
conformitate cu STAS 6858-63.
Exemplu:
– Arbore canelat cu profil evolventic, centrat pe flancuri cu diametrul nominal D =
50 mm, modulul m = 1,5 mm şi câmpul de toleranţă al grosimii dintelui g9:
Arbore CEF 50x1,5 9g.
– Butuc canelat cu centrare pe diametrul maxim având diametrul nominal 100 mm şi
modulul m = 5 mm, câmpul de toleranţă al diametrului de centrare H7 şi câmpul de
toleranţă al lărgimii golului H9:
Butuc CED 100H7 x 5 H9.
– O asamblare canelată cu caneluri în evolventă centrate pe diametrul maxim (CED),
având diametrul nominal D = 100 mm şi modulul m = 5 mm, ajustajul la diametrul de
H7 H9
centrare şi ajustajul la flancul dintelui se simbolizează astfel:
h7 g9
H7 H9
CED 100 x5 STAS 6858-63
h7 g9

5.2.3. Asamblările canelate cu profil triunghiular (Fig. 5.11.)

( STAS 7346-83 )

Asamblările canelate cu profil triunghiular se utilizează de regulă atunci când

butucul canelat are grosime mică sau la ajustaje cilindrice sau conice montate cu
strângere şi care necesită un grad ridicat de fixare. Forma profilului teoretic al
canelurilor depinde de diametrul nominal al asamblării şi poate fi:
– pentru diametre nominale de la 8 la 60 mm ,cu suprafaţa flancurilor plană,
atât la arbore cât şi la butuc, (Fig. 5.11. a);
– pentru diametre nominale de la 60 la 120 mm cu suprafaţa flancurilor
canelurilor: la arbore în evolventă iar la butuc plană, (Fig. 5.11. b).
Abaterile şi toleranţele elementelor asamblării se dau în STAS 8489-84.
Canelurile cu profil triunghiular se execută în două clase de precizie:
– precizie normală simbolizată N;
–precizie ridicată simbolizată R.
Elementele geometrice ale unei asamblări canelate cu profil triunghiular
(Fig. 5.11.) sunt:
D – diametrul nominal al asamblării (diametrul de cap al arborelui da1);
d – diametrul de divizare;
dc – diametrul de contact (Fig. 5.11. b);
da1, da2 - diametrul de cap al arborelui, respectiv al butucului;
df1, df2 - diametrul de picior al arborelui, respectiv al butucului;
r1, r2 - raza de racordare la piciorul canelurii arborelui, respectiv butucului;
β, γ – unghiul format de flancurile canelurii (dintelui ) la arbore, respectiv butuc;
p – pasul de divizare;
z – numărul de dinţi.
Canelurile triunghiulare ale arborilor şi butucilor canelaţi la care sensul de rotaţie
se schimbă frecvent în timpul funcţionării se execută numai în clasa R.
 7
r 2 ≤ 0.
p/2 p/2

T2
Butuc
Butuc δ
γ β =60°
Arbore Arbore

da1
df 1

df 1

dc
da2

da2
da1

df 2
df 2
d

d
a) b)

Fig. 5.11. Asamblarea canelată cu profil triunghiular

Suprafaţa efectivă a flancurilor canelurilor trebuie să fie cuprinsă între două

suprafeţe limită care determină mărimea câmpului de toleranţă. Ca urmare în câmpul
de toleranţă se includ şi abaterile de poziţie.
Pentru asamblările canelate având D ≤ 60 mm, sunt precizate în STAS
abaterile limită ale diametrului de divizare d şi ale diametrului de cap da1 respectiv da2.
La clasa de precizie R abaterile limită corespund aproximativ câmpului de
toleranţă h10, iar pentru clasa de precizie N câmpurile de toleranţă h11, h12.
Abaterile diametrului de cap pentru ambele clase de precizie, corespund
câmpurilor de toleranţă a11 la arbore, respectiv A11 la butucul canelat.
Pentru asamblările canelate cu D > 60 mm, la care flancurile canelurilor
arborilor sunt în evolventă, iar flancurile canelurilor butucilor sunt drepte, profilele limită
sunt definite prin valorile limită ale deplasării profilului de referinţă la arbore (xm),
respectiv prin abaterile limită ale diametrului de control (dc) la butuc şi abaterile limită
ale diametrelor de cap da1 respectiv da2.
Simbolizarea asamblărilor canelate cu profil triunghiular se face în conformitate
cu STAS 7346-83. Se indică prin simbol piesa notată (arbore sau alezaj), valoarea
diametrului nominal urmat de clasa de precizie şi numărul STAS-ului.
Exemplu: Arbore canelat 20 (N) STAS 7346-83
Diametrul nominal al ansamblului D – este diametrul de cap al arborelui da1.
5.3. Toleranţe şi ajustaje pentru asamblări filetate

5.3.1. Notiuni generale

Filetul este o nervură elicoidală, cu profil de o anumită formă geometrică,

executat pe o suprafaţă de revoluţie: cilindrică sau conică, la exterior în cazul şurubului
şi la interior în cazul piuliţei. Filetele, atât cele exterioare cât şi cele interioare, au
acelaşi profil teoretic şi aceleaşi elemente.
Unul din parametrii geometrici de baza ai asamblarilor filetate este unghiul
profilului filetului α .
- Filetul metric ale carui elemente geometrice sunt prezentate în Fig.5.12. are
unghiul profilului filetului α = 60˚ ,triunghiul generator fiind echilateral.
Restul filetelor: Withworth, trapezoidale, pătrate, rotunde, ferăstrău, conice, etc.
au elementele geomertice definite în mod asemănător şi sunt prezentate în standarde
corespunzătoare fiecărui profil.
- Filetul în ţoli (Withworth) normal (simbol W) a fost standardizat în STAS 611-
49 (anulat) ca un filet de tranziţie numai pentru piesele de schimb şi pentru construcţii
noi la care nu se poate aplica filetul metric. Este un filet cu profil triunghiular cu
α = 55˚,triunghiul generator este isoscel şi se tolerează în acelaşi fel ca filetul metric.
- Filetul metric trapezoidal (SR ISO 2904-1996 ) are un profil triunghiular cu
unghiul filetului α = 30˚ şi înălţimea profilului de bază H1 = 0,5p. Nu prezintă deosebiri
esenţiale faţă de filetul metric.Tolerantele asamblarilor filetate cu filet metric
trapezoidal sunt prezentate in SR ISO 2903-1996;
- Filetul pătrat a fost standardizat în STAS 3203-52, STAS 3202-52 şi STAS
3125-52, toate anulate, deoarece filetul pătrat prezintă o serie de inconveniente el
putând fi uşor înlocuit cu filetul trapezoidal;
- Filetul rotund (STAS 668-80) are la bază un triunghi isoscel cu unghiul la vârf
de 30˚, ale cărui vârfuri sunt mult rotunjite. Tolerarea acestor filete se face în mod
similar cu cea a filetelor metrice.
- Filetul ferăstrău (STAS 2234/1-2-75) are la bază un triunghi asimetric
(β = 30˚, γ = 3˚) şi nu prezintă probleme deosebite faţă de cele ale filetului metric.
- Filetul conic este generat de un triunghi ale cărui puncte se deplasează după
o elice conica.

5.3.2.Asamblări filetate cu filet metric de uz general

5.3.2.1 Elementele geometrice ale filetelor metrice de uz general

Profilul filetului se obţine prin intersecţia şurubului sau a piuliţei cu un plan
conventional ce conţine axa filetului (Fig. 5.12.). Acesta este profilul teoretic sau ideal,
faţă de care se măsoară abaterile ( unghiul profilului filetului α = 60˚ )
 p
p
8

3/8H
60°

5/8H
H
30°
D,d

p
2
D2 d 2

H
4
D1 d 1

p /4
90

Axa filetului
°

Fig. 5.12. Profilul de bază al filetului metric

Elementele geometrice ale filetului se definesc astfel (Fig. 5.13):

– diametrul mediu D2 al piuliţei, respectiv d2 al şurubului, este diametrul
cilindrului imaginar ce trece prin mijlocul înălţimii H a profilului filetului;
– unghiul filetului α , este unghiul dintre două flancuri consecutive concurente,
măsurat întru-un plan meridian. La filete simetrice se operează frecvent cu
semiunghiul filetului α / 2.

Piulita
H/2

60°

30°
H
R
D

d
H/2

Surub
D2

d2

p
D1

90

d1
°

Axa surubului
si a piulitei

Fig. 5.13. Elementele geometrice ale filetului metric

– diametrul exterior al şurubului d, este diametrul cilindrului imaginar tangent la

vârful filetului şurubului;
– diametrul exterior al piuliţei D, este diametrul cilindrului imaginar tangent la
fundul filetului piuliţei;
– diametrul interior al şurubului d1, este diametrul cilindrului imaginar tangent la
fundul filetului şurubului;
 - diametrul interior al piuliţei D1, este diametrul cilindrului imaginar tangent la
vârful filetului piuliţei;
- pasul filetului p, este distanţa între două puncte omoloage de pe două flancuri
consecutive neconcurente ale filetului, măsurată întru-un plan ce conţine axa filetului şi
considerata paralelă cu această axă. La filetele cu mai multe începuturi, pasul filetului
este: p f = ni ⋅ p ,
unde ni - este numărul de începuturi.
– înălţimea triunghiului primitiv H , este înălţimea triunghiului de profil măsurată
perpendicular pe axa filetului;
– unghiul de înclinare al spirei filetului β , este unghiul format de tangenta la
elice cu un plan perpendicular pe axa filetului.
Deoarece la o asamblare filetată contactul celor două piese perechi se realizeaza pe
flancurile filetului si nu pe varfurile cestuia,prametrii geometrici principali,care au rolul
determinant in functionarea corecta a asamblarii,sunt : d2, D2, p şi α .
Restul parametrilor prezintă importanţă doar din punct de vedere al rezistenţei
asamblării.

5.3.2.2. Precizia asamblărilor filetate cu filet metric

Asamblările filetate se execută cu o interschimbabilitate totală.
Pentru filetele metrice în sistemul ISO se consideră trei clase de execuţie:
fina,mijlocie si grosolan

Clasa fină se recomandă a fi utilizată pentru asamblările filetate de precizie

ridicată, atunci când jocul între şurub şi piuliţă e necesar să aibă valori reduse.
Clasa mijlocie este destinată asamblărilor filetate de uz general.
Clasa grosolană se recomandă pentru asamblările filetate executate în condiţii
tehnologice dificile (tarodarea găurilor adânci, filetarea barelor laminate, etc.).

Tab. 5.7.. Precizia filetelor metrice

Elementul
ŞURUB PIULIŢĂ
asamblării
Clasa de
fină grosolană fină grosolană
execuţie
Lungime de
S N L S N L S N L SNL
înşurubare
Grad de
3 4 5 6 7 8 9 4 5 6 7 8
precizie
Lungime de
S N L S N L
înşurubare
Clasa de
execuţie mijlocie mijlocie

Având în vedere că precizia de asamblare a asamblărilor filetate este

influenţată şi de lungimea de înşurubare, s-au considerat, pentru fiecare clasă de
execuţie trei lungimi de înşurubare, precizate prin STAS 8165-82, funcţie de diametrul
nominal al filetului.
Acestea sunt simbolizate: S – scurtă, N – normală şi L – lungă.
Considerând trei clase de execuţie, fiecare cu câte trei lungimi de înşurubare ar
rezulta 9 grade de precizie pentru piesele conjugate ale asamblării filetate.
La şuruburi, datorită suprapunerii câmpurilor de toleranţă de la clasa fină L cu
cel de la clasa mijlocie S şi clasa mijlocie L cu clasa grosolană S se obţin în final 7
grade de precizie, notate: 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 în ordinea descreşterii preciziei (Tab. 5.7.).
În mod similar la piuliţe se obţin 5 grade de precizie notate: 4, 5, 6, 7, 8.
La ambele elemente ale asamblării, gradul de precizie 6 corespunde clasei de
execuţie mijlocie şi lungimii de înşurubare normale.

5.3.2.3. Toleranţe şi ajustaje pentru filete metrice de uz general

Pentru a fi posibilă înşurubarea filetului şurubului în filetul piuliţei este necesar ca
amplasarea câmpurilor de toleranţă ale filetului şurubului şi piuliţei să fie respectiv de o
parte şi de alta a profilului nominal al filetului (Fig. 5.14).(ISO 965/1:1980) Prin urmare,
la orice abatere a pasului sau a semiunghiului filetului, pentru ca înşurubarea să fie
posibilă, este necesară fie o micşorare a diametrului mediu al şurubului, fie o mărire a
diametrului mediu al piuliţei. Aceste abateri trebuie luate în considerare la stabilirea
toleranţei diametrului mediu.

Piulita
TD2 / 2
d,D

Td 2 / 2
d 2=D2

Surub
D1
d1

Fig. 5.14. Câmpurile de toleranţă ale asamblării filetate

Astfel, dacă pasul filetului are o eroare, pe lungimea de înşurubare eroarea

cumulată de pas (Fig. 5.15.) va fi:
∆p = CG − AE = BC + FG = ∆p1 + ∆p 2 (5.5.)

Aceasta necesită o corecţie (fp) a diametrului mediu.

Din ∆ ABC şi ∆ EFG se obţin:
 fp 
∆p1 =   ⋅ tg β (5.6.)

 2 
  fp 
∆p 2 =   ⋅ tgγ (5.7.)
 2 
 
 fp 
şi deci : ∆p = ∆p1 + ∆p 2 =  ( tg β + tg γ ) (5.8.)

 2 
α
Cum la filetele simetrice:β = γ = , corecţia diametrului mediu are valoarea:
2
∆p α
fp = = ∆p ⋅ ctg
α 2 (5.9.)
tg
2

Pas efectiv

A E
H1

H1

C B F G
fp/ 2

p1 p2
Pas teoretic

Fig. 5.15. Eroarea diametrului mediu (fp) în funcţie de eroarea de pas

În relaţia (5.9.), ∆ p se ia în valoare absolută deoarece abaterile pasului pot fi

într-un sens sau altul.
În cazul în care unghiurile β şi γ au abaterile ∆ β respectiv ∆ γ este
necesară o corecţie a diametrului mediu cu valoarea fα (Fig. 5.16.).
La filetele simetrice β = γ , şi dacă ABCD este profilul nominal al filetului
şurubului şi A’B’C’D’ este profilul său efectiv, înşurubarea în piuliţă este posibilă numai
dacă diametrul mediu al şurubului se micşorează cu valoarea:
f α = EF + MN

f
dar, EF = MN = α
2
În triunghiul AEF, din teorema sinusului obţinem:
 EF AE
=
 α  
sin ∆  sin  180 −  α + ∆α    (5.10.)
 2   2  

  α ∆α     α ∆α  α 
dar: sin 180 −  +    = sin +  ≅ sin  (5.11.)
 2 2   2 2  2
B C
α/ 2
fα / 2 B'C'

∆α
H 1/ 2

F
2

d 2 nominal
D

d 2 efectiv
A
A' D'

M
fα / 2

Fig 5.16.. Determinarea erorii diametrului mediu (fα ) funcţie de eroarea unghiului
de profil

În aceste condiţii relaţia (5.10) devine

EF AE
=
 ∆α  α  (5.12.)
sin   sin  
 2  2
H1
fα AE =
în care: EF = şi α 
2 2 ⋅ cos  
2
α  α 
Făcând înlocuirile şi ţinând cont că 2 sin   ⋅ cos   = sin α , iar
2 2
∆α ∆α ∆α
sin ≅ , deoarece are valori foarte mici, deci pot fi neglijate.
2 2 2
fα H
= 1
obţinem: α sin α (5.13.)
2∆
2
 2 H1 α
de unde: fα = ∆ (5.14.)
sin α 2

(S-a luat valoarea absolută a semiunghiului α deoarece aceasta poate fi m[surat într-
un sens sau altul).
Dacă se exprimă α în minute şi H1 în milimetrii se obţine fα în µ m cu relaţia:
0,582 H 1 α
fα = ∆ [µ m] (5.15.)
sin α 2

În afară de cele două corecţii ale diametrului fp şi fα , mai apare şi corecţia fd

egală cu abaterea propriu-zisă a diametrului mediu (ca la orice dimensiune).
În baza acestor elemente corecţia totală a diametrului mediu este:
f1 = f p + fα + f d (5.16.)
şi se dă în literatură pentru toate tipurile de filete.
Este necesar ca mărimea câmpului de toleranţă a diametrului mediu să verifice
relaţiile:
Td 2 ≥ f t ; TD 2 ≥ f t (5.17.)
Pentru calculul toleranţei diametrului mediu se utilizează relaţiile:

Td 2 = C ⋅ 90 ⋅ p 0,4 ⋅ d 0,1 [µ m] (5.18.)

TD2 = C ⋅ 90 ⋅ p 0,4 ⋅ D 0,1 [µ m] (5.19.)

în care: p – pasul filetului;

d = D – diametrul nominal al acestuia;
C – este o constantă aleasă în funcţie de gradul de precizie.
Valorile lui C se dau în literatură în funcţie de gradul de precizie al filetului (Tab. 5.8).
Valorile numerice ale toleranţelor Td 2 şi T D2 sunt date în STAS 8165-82.
S-au standardizat 4 serii de abateri fundamentale pentru filetul şurubului: h, g, f
şi e (Fig. 5.17.) şi două serii de abateri fundamentale pentru filetul piuliţei H şi G
(Fig. 5.18.).
Tab. 5.8. Valoarea constantei C

Gradul de 3 4 5 6 7 8 9
precizie
Şurub 0.5 0.63 0.8 1 1.25 1.6 2
C Piuliţă --- 0.85 1.06 1.32 1.7 2.12 -

Câmpul de toleranţă al diametrelor asamblării filetate se simbolizează prin cifre

care indică gradul de precizie, urmate de simbolul abaterii fundamentale, ex.: H6, g6;
etc.
Dintre poziţiile câmpului de toleranţă al şurubului, poziţia g este socotită cea
normală, jocul dintre flancuri este relativ mic, pericolul de deteriorare a filetului
(zgâriere) la asamblare este deci redus şi filetele pot fi acoperite cu straturi de
protecţie de maxim 5 µ m.

Profilul nominal

Td/ 2

as/ 2
as/ 2

Td/ 2
60° 60°

d
Td 2/ 2
d2

Td 2/ 2
d2
+
d 1max

d 1max
+
d 1min

d 1min
1

d1
0 0
h g h
- - e f

Fig. 5.17. Poziţiile câmpului de toleranţă ale diametrului filetului piuliţei

Profilul nominal
Ai/ 2

TD2/ 2
TD2/ 2

60° 60°
TD1/ 2

TD1/ 2
Ai/ 2
D2

D2
D

+ + G
D1

H
Ai/ 2
D1

0 0
- -

Fig. 5.18. Poziţiile câmpului de toleranţă ale diametrului filetului piuliţei

Poziţiile e şi f sunt destinate în special şuruburilor la care se execută acoperiri

galvanice cu straturi de până la 10 µ m, cât şi asamblărilor filetate ce necesită
lubrefiere abundentă.
 Poziţia h se va utiliza numai pentru calităţi de execuţie fină când jocul este
necesar să fie redus la minim şi nu se necesită acoperiri galvanice.
La piuliţe, poziţia H este cea normală şi se utilizează pentru aplicaţii generale.
Câmpul de toleranţă H permite acoperiri galvanice deoarece în alezajele filetate
grosimea stratului depus este neglijabilă.
Poziţia G se utilizează acolo unde se cer asamblări cu funcţionare uşoară sau
la piuliţele la care se necesită straturi protectoare de grosime mare.
Pentru diametrul interior D1 se prevăd 5 grade de precizie: 4, 5, 6, 7 şi 8;
valorile toleranţelor fiind precizate în STAS 8165-82.
Pentru diametrul nominal d se prevăd 3 grade de precizie: 4, 6 şi 8, valorile
toleranţelor fiind precizate în STAS 8165-82, iar pentru diametrul D se dă numai limita
inferioară Dmin , valoarea superioară Dmax nu se limitează deoarece nu există pericol
de despicare.
Câmpurile de toleranţe ce se vor utiliza la asamblările filetate cu filet metric ISO
cu joc (ajustajele filetate cu joc sunt cele mai frecvent utilizate practic), sunt cele
indicate în Tab.5.9. (pentru filetul interior), respectiv în Tab.5.10. (pentru filetul exterior)
cu urmatoatele precizări:
-câmpurile de toleranţă marcate cu caractere aldine sunt preferenţiale;
-câmpurile de toleranţă încadrate sunt selectate pentru piesele filetate de
asamblare;
-câmpurile de toleranţă scrise cu caractere drepte,subtiri,sunt de preferinţa a
doua;
-câmpurile de toleranţă scrise cu caractere înclinte se vor evita.

Tab. 5.9. Câmpuri de toleranţă recomandate pentru filetul interior

Poziţia câmpului de toleranţă

Clasa de G H
execuţie Grupa de lungimi de înşurubare
S N L S N L
Câmp de toleranţă
Fină H4 H5 H6

Mijlocie G5 G6 G7 H5 H6 H7

Grosolană G7 G8 H7 H8

Tab. 5.10. Câmpurile de toleranţă recomandate pentru filetul exterior

Clasa de Poziţia câmpului de toleranţă

 e f g h
Grupa de lungimi de înşurubare
execuţie
S N L S N L S N L S N L
Câmp de toleranţă
Fină h3h4 h4 h5h4
Mijlocie e6 e7e6 f6 g5g6 g6 g7g6 h5h6 h6 h7h6
Grosolan
g8 g9g8
ă

Alte câmpuri de toleranţă rezultate prin combinaţiile între treptele de precizie şi

abaterile fundamentale indicate anterior nu sunt indicate şi se vor utiliza doar în situaţii
speciale fundamentate tehnic şi economic.
Ajustajele ce se pot utiliza rezultă prin oricare combinaţie între câmpurile de
toleranţă recomandate pentru filetul interior cu ajustajele recomandate pentru filetul
H H G
exterior. Totuşi, se recomandă ajustaje de tipul . ; ; sau ;
g h h
În STAS 8165/82 sunt date valorile abaterilor şi toleranţelor pentru filetele metrice ISO
cu joc la nivelul diametrului interior şi exterior.
Formulele de calcul utilizate exprimă toleranţele şi abaterile limită în micrometrii iar
pasul şi lungimea de înşurubare în mm. Aceste formule sunt:
- pentru abateri fundamentale:

**
EIG = 15+11 P esf = - (30 + 11P)
EIH = 0 esg = - (15 + 11P) ( 5.20 )
*
ese = -(50 +11P) esh = 0
*cu excepţia filetelor cu pasul P < 0,45 mm
**cu excepţia filetelor cu diametrul nominal d < 1,4 mm
- pentru lungimea de înşurubare:

0,2
lN min = 2,24 Pd
0,2
lN max = 6,7 Pd ( 5.21 )
relaţii în care: lN max şi lN min sunt lungimile limită ale grupei de lungimi de
înşurubare normale,
d este cel mai mic diametru al intervalului respectiv de diametre
nominale.
- pentru toleranţa la diametrul exterior al filetului exterior ,Td :
3,15
Td 6 = 180 3 p 2 − ( 5.22 )
p

La celelalte trepte de precizie, toleranţele sunt calculate în funcţie de Td (6) astfel:

Td (4) =0,63 Td (6) respectiv: Td (8) = 1,6 Td (6).
- pentru toleranţa la diametrul interior al filetului TD1:
 0,7
TD1(6) =230 P pentru filete cu pasul P>1mm, respectiv:

1,22
TD1(6) =433 P – 190 P pentru filete cu pasul P<0,8 mm ( 5.23 )

La celelalte trepte de precizie, toleranţele sunt calculate în funcţie de TD1(6) astfel:

TD1(4) = 0,63 TD1(6); TD1(5) = 0,8 TD1(6);

TD1(7) = 1,25 TD1(6); TD1(8) = 1,6 TD1(6) ( 5.24 )

-pentru toleranţa la diametru mediu se utilizează relaţiile 5.18 si 5.19.

5.3.2.4. Toleranţe şi ajustaje pentru filete metrice cu strângere pe diametrul

mediu
În funcţie de destinaţia ansamblului din care face parte îmbinarea filetată se pot
utiliza pentru aceasta şi ajustaje intermediare sau cu strângere.
Ajustajele intermediare se realizează prin îmbinarea dintre un alezaj (piuliţă),
având câmpul de toleranţă H la diametrul mediu şi un arbore (şurubul), având pentru
diametrul mediu câmpul de toleranţă: jk, j, jh sau m (Fig. 5.19.).

Piulita
TD2
2
Td
2
Td 2
2

TD1
2

p/ 2
D

60°
d
d2

D2

Surub
d1

D1

6g
es
ei Piulita
d

4jk 2m
4jh 4j 3H 4H 5H Es
es Ei=0
ei
D2
d2

6H Es
Surub Ei
D1

Fig. 5.19. Abaterile şi toleranţele fundamentale pentru ajustajele intermediare ale

filetelor

Alegerea poziţiei câmpului de toleranţă pentru şurub se face în funcţie

de diametrul nominal al asamblării şi de caracterul ajustajului necesar.
 Gradele de precizie utilizate sunt mai fine decât la asamblările filetate de uz
general datorită strângerii ce apare la asamblare. Astfel: pentru şurub, diametrul mediu
al acestuia se prevede cu gradele de precizie 2 sau 4, iar diametrul mediu al piuliţei cu
gradele de precizie 3, 4 sau 5.
Treptele de precizie şi poziţiile câmpurilor de toleranţă pentru ajustaje
intermediare se dau în STAS 11432-80.
Ajustajele cu strângere se realizează între un alezaj (piuliţă) având câmpul de
toleranţă pentru diametrul mediu H2 , iar pentru diametrul interior: D4, D5, C4 sau C5
şi un arbore (şurub) cu câmpurile de toleranţă n3, p3 sau r2 pentru diametrul mediu
respectiv e6 sau c6 pentru diametrul d (Fig. 5.20.).

Piulita
Td
2

TD2
Td 2

2
2
30°
TD1

p/ 2
2

D
60°
d

D2
Surub

D1
d1
d2

es 6e 5c
ei Piulita
d

3p 2r
es 3n 2H Es
ei Ei
4C5CEs
4D5D
D2
d2

Ei
Surub
D1

Fig. 5.20. Abaterile şi toleranţele fundamentale pentru ajustajele cu strângere ale

filetelor

Treptele de precizie recomandate sunt 2, 3 şi 6 pentru şurub şi 2, 4 şi 5 pentru

piuliţă. Câmpurile de toleranţe pentru ajustajele cu strângere ale filetelor metrice cu
diametre nominale între 5 şi 45mm se dau în STAS 5792-80.

5.3.2.5. Toleranţe şi ajustaje pentru filete metrice miniaturizate, de uz general.

Filetele metrice miniaturizate sunt destinate industriei de mecanică fină,
industriei uşoare şi industriei constructoare de maşini, pentru asamblări filetate de
dimensiuni mici.
Profilul acestor filete se prezintă în STAS 9674/1-74, iar dimensiunile nominale
(pentru filete M 0,3...M 0,9 şi pasul 0,08...0,225 mm) în STAS 9674/2-74. Clasele de
execuţie şi gradele de precizie prevăzute prin STAS 9674/3-74 pentru aceste
asamblări sunt:
 – clasa de execuţie fină cu gradele de precizie 3, 4 şi 5;
– clasa de execuţie mijlocie cu gradul de precizie 6.
Sunt standardizate două serii de abateri fundamentale pentru filetul şurubului h
şi g şi două serii de abateri fundamentale pentru filetul piuliţei H şi G.
La asamblările filetate miniaturizate, clasa de execuţie mijlocie este considerată
cea normală şi se prescrie când este necesară o fixare obişnuită a pieselor iar, clasa
de execuţie fină se prescrie în cazul unor mecanisme de deplasare sau poziţionare de
mare precizie (îndeosebi în construcţia mijloacelor de măsurare şi a diverselor
aparate).

5.3.2.6. Simbolizarea asamblărilor filetate cu filet metric

Asamblările filetate se simbolizează în funcţie de profilul filetului şi caracterul
ajustajului ales pentru asamblare. Astfel, un filet metric de uz general se simbolizează
astfel:
– şurubul: M6x1 având pentru diametrul mediu câmpul de toleranţă g5 şi pentru
diametrul exterior, câmpul g6:
M6x1-g5g6;
– piuliţa: M6x1 având pentru diametrul mediu şi diametrul interior câmpul de
toleranţă H6:
M6x1-H6;
– ajustajul format de aceste două piese perechi se notează:
M6x1-H6/g5g6;
– lungimea de înşurubare se indică numai pentru grupa L, iar pentru grupa S
numai când lungimea de înşurubare este mai mică decât lungimea filetului.
Pentru o lungime de înşurubare de 30 mm, notăm:
M6x1-g5g6-30.
Pentru filetele metrice montate în ajustaje intermediare simbolizarea se face
conform STAS 8165-82, cu precizarea că în notare nu se indică simbolul câmpului de
toleranţă al diametrului exterior d al filetului, deoarece este acelaşi: g6.
Exemplu: M12-H3H6/2m.

5.3.3.Asamblări filetate cu filet metric trapezoidal ISO

5.3.3.1 Dimensiuni de bază

Dimensiunile de bază ale filetelor metrice trapezoidale ISO sunt stabilite în

conformitate cu SR ISO 2904-1996 care înlocuieşte STAS 2114/3-75 şi este identic cu
Standardul Internţional ISO 2904-77 .
Profilul de bază al filetului este prezentat în (Fig.5.21.), iar în (Fig.5.22.) se
prezintă profilul nominal al filetului, profil ce defineşte dimensiunile nominale ale
pieselor perechi şurubul şi piuliţa.
 Triunghi generator p
= 30°
=1 5 °

H 1/2
0,366P
p/2

H/2
Filet
interior

H1

H
Filet
exterior

H/2
0,366P

H 1/2
D 2, d 2

D1 , d 1
D, d

90
°
Axa Filetului

Fig.5.21. Profilul de bază al filetului metric trapezoidal ISO.

p Filet interior

R1
ac R2
z

H4
H1

R2
h3

R1
ac

D2, d 2
D1

D4
d2

Filet exterior
d3
d

Fig.5.22. Profilul nominal al filetului metric trapezoidal.

În Fig.5.21 şi Fig.5.22. s-au notat:

- D1 -diametrul interior de baza al filetului interior(piulitei) [mm];
- D2 -diametrul mediu de baza al filetului interior (piulutei) [mm];
- D4 -diametrul exterior de baza al filetului interior (piulitei) [mm];
- d -diametrul exterior de baza al filetului exterior (surubului):
-diametrul nominal [mm];
- d2 -diametrul mediu de baza al filetului exterior (surubului) [mm];
- d3 -diametrul interiorde baza al filetului exterior (surubului) [mm];
- H1 -inaltimea de insurubare;
- H4 -inaltimea filetului interior;
 - h3 -inaltimea filetului exterior;
- P -pasul filetului [mm];
-Ph -pasul elicei [mm];
- ac -jocul la fund al filetului.
Trebuie de remarcat faptul că în ISO 2901-1993 au fost modificate denumirile „filet
exterior” în „filetul şurubului ”, ”filet interior” în „filetul piuliţei” şi denumirea de „înalţime
de înşurubare” (corespunzatoare simbolului H1 ) în „înalţimea profilului de bază ”.
Relaţiile de calcul (5.25.) ale acestor elemente geometrice, existente şi în ISO 2901-
93, sunt urmatoarele:
H1 = 0,5P D4= d +2ac
H4 = H1 + ac = 0,5 P + ac d3 = d – 2h3
h3 = H4 d2 = D2 = d – 2z = d – 0,5 P (5.25)
z = 0,25 P = H1/2 R1max = 0,5 ac
D1 = d – 2H1 = d – P R2max = ac

5.3.3.2.Toleranţe pentru filete metrice trapezoidale ISO

Toleranţele pentru filetele metrice trapezoidale ISO sunt prezentate în SR ISO
2903/1996. Faţă de elementele notate la paragraful 5.3.5.1. se mai introduc notaţiile:
-N - simbol pentru lungimi de înşurubare „normale”;
-L - simbol pentru lungimi de înşurubare „lungi „
-l - lungimea de înşurubare [mm] ;
-T - toleranţa în micrometrii.
Structura sistemului de toleranţe este bazată pe sistemul de toleranţe pentru
filete metrice ISO de uz general conform ISO 965/1 completat cu abaterile
fundamentale c şi e, precum şi valorile pentu paşi mai mari de 6 mm. Toleranţele
recomandate nu sunt totuşi identice cu cele pentru filetele metrice de uz general.
Sunt stabilite trei trepte de precizie (7,8 si 9) pentru D2,d2 şi d3, respectiv o
treapta de precizie (4 ) pentru D1 şi d. Pentru diametrul mediu al filetului şurubului d2
se mai prescrie şi treapta de precizie 6 dar numai ca un mijloc prin intermediul căruia
se stabilesc toleranţele la diametrul mediu pentru treptele de precizie 7,8 şi 9. Treptele
de precizie pentru d2 şi d3 sunt întotdeauna aceleaşi.
Toleranţele acestor două diametre nu sunt însă aceleaşi deoarece :

Td3 = 1,25 Td2 +l es l (5.26)

5.3.3.3.Simbolizarea asamblărilor cu filet metric trapezoidal ISO

Notarea pe desen a acestor filete trebuie să cuprindă o notare a filetului în
conformitate cu ISO 2902 şi o notare a toleranţei care se face doar pentru diametrul
mediu. Orice notare a toleranţei trebuie să cuprindă o cifră care indică treapta de
precizie pentru diametrul mediu şi o literă care indică poziţia abaterii fundamentale a
diametrului mediu (cu majuscula pentru piuliţa şi cu literă mică pentru şurub.
Exemplu:
-pentru o piuliţă:Tr 40 x 7 -H7 :
-pentru un şurub:Tr 40 x7 – e7;
-pentru o îmbinare filetată este indicată toleranţa piuliţei urmată de toleranţa şurubului,
acestea două fiind separate printr-o linie oblică: Tr 40 x7 – H7/e7.
 5.3.4.Asamblări filetate cu filet ferăstrău

5.3.4.1.Elementele geometrice ale asamblărilor cu filet ferăstrău

Filetul ferăstrău se utilizează, de regulă, la asamblările filetate la care apar
presiuni unilaterale de valoare mare, întâlnite frecvent la presele cu şurub.
Profilul de bază al filetului este reglementat prin STAS 2234/1-75 (Fig.5.23.), este un
o
profil asimetric la care unghiul profilului filetului este de 33 .
Profilul de bază este profilul teoretic, comun atât pentru filetul interior (piulita) cât şi
pentru filetul exterior (surub). Pe baza sa se defineşte profilul nominal al celor două
piese perechi (Fig.5.24.), profil în baza căruia se stabilesc dimensiunile nominale
(diametrul exterior, diametrul interior şi diametrul mediu)

p
p/ 2
H 1/ 2

w
H/ 2

30° Filet
interior
H1
H

3°
Filet
exterior w
H1/ 2

d 2=D2
d 3=D3
d 1=D1
°
90

Axa filetului

Fig.5.23. Profilul de bază al filetului ferăstrău.

În cele două figuri s-au notat:

- D = d – diametrul nominal al filetului:
- D1 = d – 2H1 = d – 1,5P – diametrul interior al piuliţei;
- D2 = d2 = d – H1 = d – 0,75P – diametrul mediu al piuliţei respectiv şurubului;
- d3 = d – 2 h3 – diametrul de fund al şurubului;
- H1 = 0,75P – înalţimea profilului de bază;
- h3 = H1 + ac = 0,8677P – înalţimea filetului şurubului;
- ac = 0,11777P - jocul la fund al asamblării;
1/2
- a = 0,1P – jocul între flancuri;
- e = w – a;
- w = 0,263 84P;
- R = 0,124 27P – raza de racordare la fundul filetului şurubului.
Terminologia şi notaţiile prezentate mai sus sunt în conformitate cu STAS 3872 .
 p
w

Filet
30° interior

a
h3

3°

Filet
R

exterior

d 2=D2
e
ac

D1
D
d3
d

Fig.5.24. Profilul nominal al filetului ferăstrău.

5.3.4.2.Toleranţe şi abateri fundmentale pentru asamblările filetate cu filet ferăstrău.

Pentru filetele ferastrău sunt standardizate două clase de executie:

- mijlocie - pentru filetele de uz general şi
- grosolana - pentru filetele la care există dificultăţi tehnologice de execuţie.
Sunt stabilite deasemenea două lungimi de înşurubare:
- normale,simbolizate-N şi
- lungi,simbolizate-L.
Pentru filetele interioare (piuliţa) este standardizată cu abaterea fundamentală H,iar
pentru filetele exterioare (surub) cu abaterile fundamentale c,e şi h; ajustajele formate
putând fi deci: H/h,H/c şi H/e. Valorile abaterii fundamentale „es „sunt date în STAS,
pentru poziţiile e şi c ,în funcţie de pas.
Treptele de precizie utilizate sunt 7,8 si 9 pentru dimensiunile D2,d2 şi d3.
Câmpul de toleranţă la diametrul d este h9 iar la diametrul D câmpul de toleranţă H10.

5.3.4.3.Simbolizarea asamblărilor filetate cu filet ferăstrău.

Notarea pe desen a filetelor ferăstrău se face după urmatoarele reguli:

-filetul ferăstrău cu un singur început se notează cu simbolul S, urmat de valoarea
diametrului nominal şi a pasului, exprimate în mm şi separate prin semnul x ;
Exemplu: S 40 x 5
-la filetul ferăstrău cu mai multe începuturi notarea cuprinde simbolul S urmat de
pasul elicei, separate prin simbolul x, după care se indică simbolul P şi valoarea
pasului. Toate valorile sunt exprimate în mm;
Exemplu: S 40 x14 P5
-pentru filetul interior (piuliţa) dacă se indică şi clasa de toleranţă, aceasta apare
după valoarea pasului desparţită de o liniuţă orizontală de simbolul filetului;
Exemplu: S 40 x 5 – H7
-pentru filetul exterior (şurub) notarea se face în mod similar fiind înscrisă clasa de
toleranţă a şurubului;
Exemplu: S 40 x 5 – c7
-pentru un ajustaj filetat cu filet ferăstrău se trece pe desen ajustajul.
Exemplu: S 40 x 5 – H7/c7
Obs.Filetul rotund,ale cărui elemente geometrice sunt prezentate în STAS pentru toate
variantele constructive în care se poate executa:
-filetul Edison, folosit la dulii, fasunguri şi elemente de siguranţă electrică;
-filetul pentru biciclete:
-filetul pentru ansamblul cuplei de cale ferată normală, are drept element gene-
rator un triunghi simetric cu unghiul la vârf de 30o sau 60o cu vârfurile mult rotunjite.
Deoarece pentru acest filet nu sunt stabilite prin STAS toleranţe el nu este tratat în
lucrarea de faţă.
Din motive similare nu sunt tratate nici filetul pătrat care nu mai este standardizat şi nu
se recomandă folosirea sa în construcţii noi datorită dezavantajelor pe care le prezintă
precum şi filetul Withworth.(vezi paragraful 5.3.1.)

5.3.5.Asamblările filetate cu filet conic

5.3.5.1.Elementele geometrice, toleranţele şi simbolizarea filetelor metrice conice

Filetul conic este generat de un triunghi ale cărui puncte se deplasează după o elice
conică
După poziţia triunghiului generator faţă de axa geometrică a asamblării se
deosebesc două tipuri de filete conice:
– filet conic cu bisectoarea unghiului filetului perpendiculară pe generatoarea
conului (Fig. 5.25.a);
– filet conic cu bisectoarea unghiului filetului perpendiculară pe axa de
simetrie a conului (Fig. 5.25.b).
Varianta constructivă din Fig.5.25.a , deşi mai uşor de executat din punct de vedere
tehnologic, nu se utilizează în practică deoarece nu corespunde scopului pentru sunt
utilizate aceste asamblări: acela de a realiza etanşări fără element suplimentar de
etanşare.

p' p'
90
°

/2 /2 /2 /2
ϕ

p p

a) b)
Fig. 5.25. Filete conice
Filetul metric conic se utilizează la asamblarea elementelor de conducte pentru fluide
sub presine. Ele realizează etanşarea fără elemente de etanşare suplimentare, doar
prin deformarea spirei filetului.
Sunt posibile două tipuri de asamblări filetate cu filet metric conic:
a ) cu filet conic interior şi filet conic exterior;
b ) cu filet cilindric interior şi filet conic exterior.
Varianta a) permite o montare şi demontre rapidă şi o posibilitate mărită de preluare a
solicitărilor transversale;
În timp ce varianta b) recomndată a fi utilizată în practică, este mai uşor de executat
datorita simplitaţii de realizare a filetului cilindric.

Plan de baza Filet

H/ 8
3H/ 8
interior
P

H1
H
60°

90°
D2=d 2
D1=d 1

Filet exterior

H/ 4
D=d

Axa filetului
l2 l1

Fig. 5.26. Profilul nominal al filetului metric conic interior şi exterior

Sunt recomandate două lungimi de executie: normală şi scurtă.

Conicitatea acestor asamblări este de 1:16.
Profilul nominal al asamblării cu filet conic exterior şi filet conic interior este prezentat
în Fig.5.26. S-au notat:
- D = d – diametrul exterior al piuliţei, respectiv şurubului, în planul de bază;
- D2 = d2 – diametrul mediu al piuliţei, respectiv şurubului, în planul de bază;
- D1 = d1 – diametrul interior al piuliţei, respectiv şurubului, în planul de bază;
- l – lungimea utilă a filetului conic;
- l1 – poziţia planului de bază faţă de capătul filetului exterior;
- l2 - poziţia planului de bază faţă de capătul filetului interior;
- P – pasul filetului;
- H – înalţimea triunghiului primitiv;
- – unghiul de conicitate a cărui valoare este de 1047’24” (fi-litera mica)
Profilul geometric al filetului metric conic este reglementat prin STAS 6371-73.
Profilul nominal al filetului cilindric interior care se îmbina cu filetul conic exterior are
forma şi dimensiunile conform STAS 6371-73.
 Toleranţele filetului metric conic, reglementate prin STAS 7339-65, se distribuie
de o parte şi de alta a profilului teoretic atât pentru filetul exterior cât şi pentru filetul
exterior (Fig.5.27), ceeace conduce la îmbinări în ajustaj intermediar.

Filet exterior Filet interior

=30° =30°
=30° =30°

masurare

masurare
Plan de

Plan de
c /2

b /2
b /2

d max

D
d
c '/ 2

e /2
e /2
e '/ 2

b /2
b /2

D2 max

D2 min
d 2 max

d 2 min

D2 max
D2

D2 min
d min

d 2 max
d 2 min

e '/ 2
d2

d1

D1
Fig.5.27. Câmpurile de toleranţă ale filetelor metrice conice.

Se observă că toleranţa diametrului mediu este aceiaşi atât la filetul interior cât şi
la filetul exterior: TD2 = Td2 = 2b. Abaterile se determină într-un plan perpendicular pe
axa filetultui.
În STAS sunt precizate valorile abaterilor pentru D,D2, si D1 respectiv d,d2 şi d1
pentru ambele lungimi de înşurubare utilizate (normala şi scurtă ) şi pentru toate
dimensiunile standardizate ale filetului metric conic.
Abaterile limită ale pasului filetului, măsurate între două spire învecinate, luate la
întamplare sunt::
- la filet KM6...KM 30 x 1,5................................. .+/-0,02 mm;care
- la filet KM 36 x 1,5...KM 60 x 2..........................+/-0.03 mm.
Abaterile limită ale conicitaţii filetului sunt:
- la şurub..............................................................1 : ( 16-2 );
- la piuliţă..............................................................1: ( 16+2 )
Abaterile limită ale semiunghiului filetului sunt:
- la filet KM 6...KM 12 x 1......................................+/-10;
- la filet KM 12 x 1,5...KM 60 x 2...........................+/-45’
Notarea pe desen a filetului metric conic se face după cum urmează:
- Filetul metric conic, interior sau exterior, în execuţie normală cât şi a ajustajul lor se
notează cu simbolul KM urmat de valoarea diametrului nominal x valoarea pasului
filetului; Ex.:KM 60 x 2.
Daca filetul este in executie scurta se adauga simbolul scurt;Ex.:KM 10 x 1 scurt.
- Filetul cilindric interior se notează prin simbolul M urmat de valoare diametrului
nominal x valoarea pasului filetului;Ex.:M 60 x 2 STAS 6423-81 iar ajustajul unui filet
cilindric cu unul conic cu simbolul M/KM
- sensul filetului se notează prin simbolul RH-dreapta, respectiv LH-stanga conform
STAS 139-79.Ex.: KM 10 x 1 LH scurt.

5.3.5.2. Elementele geometrice, toleranţele şi simbolizarea filetelor conice în ţoli.

Filetul conic în ţoli cunoscut şi sub denumirea de filet Briggs are profilul geometric
( Fig.5.28 ) foarte asemanator cu filetul metric conic dimensiunile sale fiind însă
exprimate în ţoli.
=30° =30°
p
Filet interior
(piulita)

0.033p
H1

H
Plan de masurare

1°47'24''
0.033p
D2=d 2
D1=d 1

Filet exterior
D=d

90

(surub)
°

Conicitate 1: 16 Axa piesei

Fig. 5.28. Profilul filetului Briggs.

Dimensiunile sale sunt reglementate prin STAS 6422-61, semnificaţia notaţiilor

fiind aceiaşi ca şi la filetele metrice conice. Filetul se taie perpendicular pe axa piesei
iar pasul său se masoară după o direcţie paralela cu axa piesei filetate.
Conicitatea filetului este tot de 1:16 cu o abatere de -2 la şurub ( 1:16-2 ) şi de +2
+2
la piuliţa ( 1:16 )
Toleranţele la diametrele exterioare ăi interioare sunt aceleaşi, ca şi la filetele
metrice conice, ajustajul filetat cu filet Briggs fiind intermediar.
La diametrul mediu:Td2 =TD2 = 2b, această toleranţă fiind simetrică ( +/- b ) .
La diametrul exterior D = d abaterea superioară este zero, iar abaterea inferioară este
( - c ).
La diametrul interior D1 = d1 abaterea inferioară este zero, iar abaterea superioară
este ( + c )
Filetele conice Briggs se notează pe desen cu simbolul Br urmat de diametrul
nominal exprimat în ţoli (Ex.: Br 3/8” ), iar daca lungimea de înşurubare este scurtă
filetul se noteaza: Br 3/8” scurt
5.4. Precizia asamblărilor conice

Asamblările conice se utilizează frecvent în construcţia de maşini datorită

avantajelor pe care le oferă: asigură o bună centrare şi etanşare, oferind în acelaşi
timp posibilitatea reglării jocului şi deci compensării uzurii.
Ansamblul format dintr-o piesă cuprinzătoare (alezaj conic) şi o piesă cuprinsă
(arbore conic) formează un ajustaj conic, ajustaj ce poate funcţiona atât fix cât şi mobil.

5.4.1. Parametrii geometrici ai asamblărilor conice

Pentru definirea mărimii, formei şi poziţiei unui element conic se folosesc

următoarele elemente dimensionale (STAS 9068-71 ) (Fig. 5.29.):
– diametrul mare al alezajului conic (DM) respectiv arborelui conic (dM);
– diametrul mic al alezajului conic (Dm) respectiv arborelui (dm) conic;
– diametrul (D1), (d1) într-un plan dat al asamblării conice (diametrul secţiunii
nominale);
– cota secţiunii nominale (L, l) ce defineşte poziţia planului de secţiune faţă de
baza de măsurare la alezaj, respectiv arbore;
– lungimea elementelor conice (lD, ld);
– conicitatea C sau unghiul la vârf (α );
Conicitatea este definită de relaţia:
D M − Dm α 
C= = 2 tg   (5.27.)
lD 2
d − dm α 
sau: C= M = 2 tg   (5.28.)
ld 2

lD
D1
Dm

DM
m

dM
a
d1

LB L

ld

Fig. 5.29. Parametrii geometrici ai asamblărilor conice

 – distanţa dintre baze sau lungimea bazică (LB), este distanţa dintre bazele de
măsurare ale celor două piese, măsurată după direcţie axială. (Drept baze de
măsurare se pot considera suprafeţele frontale ale pieselor conice sau orice alte
suprafeţe ale asamblării ce îndeplinesc condiţiile unei baze de măsurare).
Se mai defineşte pentru o asamblare conică şi înclinaţia generatoarei conului:
D − Dm α 
I= M = tg   (5.29.)
2l D 2
d − dm α 
sau: I= M = tg   (5.30.)
2l d 2

În cazul în care nu pot fi măsurate cu precizie valorile elementelor DM, Dm, dM.
dm se pot introduce în calculul conicităţii sau înclinării valorilor lui D1, d1, măsurate în
două plane paralele, perpendiculare pe axa asamblării, aflate la o distanţă cunoscută
între ele. Conicitatea se notează prin raportul C = l:X , în care l reprezintă diferenţa
dintre două diametre ale conului (l mm), măsurate la o distanţă axială dintre ele de X
mm.

5.4.2. Precizia asamblărilor conice

5.4.2.1. Noţiuni generale

Analizând relaţia de definiţie a conicităţii, constatăm că mărimea acesteia
depinde de 3 parametri, parametri ce variază în limitele unui câmp de toleranţă
propriu. Precizia asamblărilor conice este deci funcţie de precizia de execuţie a
diametrelor şi unghiului pieselor componente.
Stabilirea toleranţelor elementelor componente se face şi în funcţie de rolul
funcţional impus asamblării conice. Din acest punct de vedere se deosebesc:
– asamblări conice mobile care funcţionează mobil şi la care se realizează un
joc funcţional garantat ce permite deplasarea reciprocă a pieselor perechi, joc a cărui
valoare poate fi modificată prin deplasarea axială a uneia dintre piese;
– asamblări conice fixe, asamblări ce realizează o fixare reciprocă a pieselor
perechi, ele putând fi utilizate fie pentru asigurarea efectivă a fixării, fie doar pentru
centrarea pieselor (burghie, alezoare, ştifturi şi cepuri conice, etc.);
– asamblări conice de etanşare, asamblări caracterizate printr-un joc efectiv
nul, asamblări utilizate în construcţia robinetelor cu cep conic, a supapelor, etc.; în
general acolo unde sunt necesare etanşări care să nu permită scurgeri de gaze sau
lichide.
Prescrierea preciziei elementelor conice se poate face, în funcţie de scop, printr-
una din următoarele metode: (STAS 9068-71)
– metoda conicităţii nominale (a unghiului nominal);
– metoda conicităţii tolerate (a unghiului tolerat).

5.4.2.2. Metoda conicităţii nominale

Prin această metodă se defineşte un câmp de toleranţă cuprins între două

conuri limită, coaxiale, având ambele conicitatea egală cu conicitatea nominală,
(respectiv unghiul la vârf nominal).
Prescrierea câmpului de toleranţă se poate face în două moduri:
 a) prin tolerarea unui diametru într-o secţiune determinată, a cărei poziţie este
stabilită printr-o cotă de referinţă;
b) prin tolerarea cotei secţiunii nominale L(l), conicitatea şi diametrul secţiunii
nominale fiind dimensiuni încadrate.
a) În acest caz, conicitatea şi cota secţiunii nominale sunt reprezentate ca
dimensiuni încadrate. O cotă încadrată este o cotă de referinţă (de construcţie) a cărei
valoare se stabileşte într-un câmp de toleranţă determinat printr-un alt mijloc decât
tolerarea directă a cotei respective.
Diametrul d1 este variabil între d1max şi d1min, (Fig. 5.30.) toleranţa sa:
Td = d1 max − d1 min , fiind aceeaşi nu numai în planul de referinţă ci în orice secţiune
pe lungimea suprafeţei conice. Un asemenea sistem de tolerare se utilizează atunci
când se impune o anumită precizie a poziţiei pieselor în direcţie axială sau când
asamblarea conică funcţionează mobil.

1:5
Ød 1±Dd

d 1max
d 1min

an
an

l l

Fig. 5.30. Metoda conicităţii nominale

Pentru un ajustaj conic, poziţiile toleranţelor la dimensiunile perechi D1, d1 pot

fi aşezate în trei variante distincte:
a1) Câmpul de toleranţă al alezajului conic este amplasat deasupra liniei de
referinţă, iar câmpul de toleranţă al arborelui conic sub linia de referinţă (Fig. 5.31.)
Aceste asamblări asigură un joc minim garantat fie utilizând sistemul de ajustaj
în alezaj unitar (ES > 0, EI = 0 ); es, ei < 0) fie în arbore unitar (ES,EI > 0; es = 0, ei < 0).
Toleranţele la diametrele D1 şi d1 se iau conform standardelor 8104 şi 8105-89.
 C
LB D B
T
D A
2
+ TLB

d1max=D1min=N
D1max
- Td
2

d1min
Fig. 5.31. Metoda conicităţii nominale (cazul a1)

Un caz aparte de ajustaj cu joc în această situaţie este ajustajul H/h

recomandat atunci când, pentru asamblare, se impune respectarea unei anume
distanţe bazice. Toleranţa pentru distanţa bazică TLB în acest caz se obţine din
∆ ACD, (Fig. 5.31.) în care:

α AC AB + BC
tg = = (5.31.)
2 AD TLB

TD Td
+
TLB = 2 2 = TD + Td = 1 ⋅ ( T + T )
D d (5.32.)
α α C
tg 2 tg
2 2
conicitatea C fiind o mărime subunitară se deduce că toleranţa la distanţa bazică este
mai mare decât suma toleranţelor pieselor perechi.
a2) Câmpul de toleranţă al alezajului este amplasat sun linia de referinţă, iar
câmpul de toleranţă al arborelui deasupra liniei de referinţă (Fig. 5.32.).
Această amplasare a câmpurilor de toleranţă se utilizează foarte rar şi diferă de
precedenta doar prin aceea că toleranţa distanţei bazice are o poziţie contrară:
α BD
tg =
2 AB
BC + CD 1
TLB = = ⋅ ( TD + Td )
α C (5.33.)
tg
2

LB D
A C
B
TLB
TD
- Td 2
2
 Fig. 5.32. Metoda conicităţii nominale (cazul a2)

a3) Câmpul de toleranţă al arborelui şi alezajului conic sunt suprapuse şi

amplasate simetric faţă de linia de referinţă (cota nominală) (Fig. 5.33.).
Este cazul cel mai frecvent întâlnit practic şi dealtfel recomandat prin STAS. La
această variantă:

T
D1 max = d1 max = N +
2
TD = Td = T

T
D1 max = d1 min + N −
2

TD
2
+

0
T LB T LB D1max=d 1max
D1min=d 1min

Td
2 2
2
N

Fig. 5.33. Metoda conicităţii nominale (cazul a3)

Când D1 şi d1 se găsesc la valoarea medie (D1 = d1 =N), distanţa bazică poate

fi la valoarea nominală.

Când D1 = D1max şi d1 = d1min, respectiv D1 = D1min şi d1 = d1max, distanţa bazică

T LB
va varia într-un interval : LB ± .
2
 D1,d 1

Lmin (lmin)
Lnom (lnom)
Lmax (lmax)
Fig. 5.34. Metoda conicităţii nominale (cazul b)

b) În acest caz se tolerează cota secţiunii nominale L(l), conicitatea şi diametrul

secţiunii de referinţă (D1, d1) se păstrează ca dimensiuni încadrate (Fig. 5.34.).
Variaţia cotei L(l) determină a anumită toleranţă pentru D1 (d1) pe toată
lungimea asamblării conice; toleranţa la lungimea bazică se calculează ca şi în
cazurile precedente.
Această modalitate de tolerare se aplică la asamblările conice de lungime mare
şi prezintă avantajul unui control comod cu ajutorul calibrelor limitative.
În ambele cazuri (a sau b), toleranţa unghiului α , mărime încadrată, variază
între două limite, α max şi α min, determinate de mărimea câmpului de toleranţă al
mărimii neîncadrate şi de lungimea piesei conice.

5.4.2.3. Metoda conicităţii tolerate

Prin această metodă se stabilesc toleranţele atât pentru dimensiuni cât şi pentru
conicitate (sau unghi). Valoarea toleranţei la dimensiune se aplică numai într-o singură
secţiune şi nu în orice secţiune ca la metoda conicităţii nominale.
Prescrierea toleranţei dimensionale se poate face în două moduri:
a) se tolerează diametrul (valoarea secţiunii nominale),cota secţiunii nominale
(L,l) fiind dimensiune încadrată;
b) se tolerează cota secţiunii nominale, diametrul conului în această secţiune
fiind cotă de referinţă.
Toleranţa la conicitate se prescrie independent de cea la dimensiune. Dacă
conicitatea se dă sub formă de raport ( ex. 1:30 ) toleranţa se aplică numai
numărătorului.
 Metoda conicităţii tolerate se utilizează la asamblările conice fixe şi etanşe atunci
când variaţia conicităţii prescrisă de metoda conicităţii nominale este fie prea mare şi
nu se asigură contact corespunzător a pieselor conice asamblate, fie este prea
restrictivă.
Toleranţa unghiului conului AT este dată fie în valori unghiulare ATα fie literare ATD.
Valoarea ATD se calculează în funcţie de ATα cu relaţia:

AT D = l ⋅ AT α (5.34.)

Pentru ATα sunt prevăzute 12 clase de toleranţă 1...12, raţia de trecere a

toleranţei de la o treaptă la alta este de 1,6. Treptele de toleranţă AT sunt astfel date
încât să corespundă aproximativ aceloraşi dificultăţi de execuţie ca şi treptele de
toleranţă ITx pentru dimensiuni liniare.
În vederea eşalonării toleranţelor, lungimea conului 1 este împărţită în 10
intervale de dimensiuni standardizate: 6, 10, 16, 25, 40, 63, 100, 160, 250, 400, 630.
Începând cu a 7- a valoare, limita de interval se obţine prin amplificare cu 10
din 7 în 7 limite de interval. Valorile acestor toleranţe sunt date în STAS 10120-75 de
la AT1, la AT12 .Cele două valori ATD corespund celor două limite ale intervalului de
dimensiuni pentru lungimea conului.
Toleranţa la dimensiune aplicată conform modalităţilor de mai sus conduce la
următoarele situaţii:
a) Se tolerează diametrul D1 (d1) într-o secţiune aflată la distanţa de referinţă
L(l) şi unghiul α (Fig. 5.35.a)
Se observă că toleranţa prescrisă la diametrul TDS (Tds) se respectă numai în
planul de referinţă, în afara acestuia, variaţia maximă a diametrului este mai mare ca
TDS (Tds) datorită variaţiei unghiului de conicitate în câmp de toleranţă ATα (s-au
considerat toleranţele de unghi ATα amplasate simetric).
În particular, atunci când poate fi măsurat diametrul mare sau mic al conului,
secţiunea de referinţă poate fi la nivelul acestor suprafeţe; L (l) putând fi, fie zero fie LD
(ld).
În această situaţie se tolerează diametrul mare al conului DM (dM) respectiv
diametrul mic Dm (dm).
b) Se tolerează cota secţiunii nominale L(l) şi unghiul de conicitate α
(Fig. 5.35.b)
O asemenea variantă de tolerare se utilizează când pe lângă unghiul de
conicitate α interesează mai mult cota secţiunii nominale L (l) decât diametrul
acesteia D (d). Toleranţa la dimensiunea încadrată (D, d) va rezulta diferită în diverse
secţiuni datorită acţiunii cumulate a elementelor tolerate direct.
 S

a max
Td
2

a nom
TD S

a min
2
Lmin (lmin)
a

2
AT

D, d
D1 max (d1 max)
Lnom (lnom)

D1 min (d1 min)

N
a max
a nom
a min

Lmax (lmax)
L

a) b)

Fig. 5.35. Metoda conicităţii tolerate

Acest sistem de tolerare se aplică pentru conicităţi de la 1:3 până la 1:500 şi
lungimi ale conului de la 6 la 630 mm.

5.5. Precizia de fabricaţie şi montaj a rulmenţilor

5.5.1. Geometria rulmenţilor. Precizia de fabricaţie.

Rulmenţii sunt lagăre de rostogolire, fabricaţi la o precizie dimensională ridicată,

astfel încât se asigură o interschimbabilitate totală referitor la dimensiunile lor
exterioare: (Fig. 5.36.) diametrul alezajului rulmentului d; diametrul exterior al
rulmentului D şi lăţimea rulmentului B sau T (SR ISO 492 ).
Tot ca elemente geometrice exterioare sau de montaj se mai definesc:
înălţimea rulmentului H (la rulmentul axial) (Fig. 5.36.c.); conicitatea alezajului (la
rulmentul cu alezaj conic); razele de racordare ale celor două inele r, r1; lăţimea şi
adâncimea canalelor practicate în inelul exterior; diametrele şi lăţimea umerilor.
Prin geometria rulmenţilor se înţelege ansamblul de elemente geometrice
(dimensiuni liniare şi unghiulare, jocuri) şi abateri ale acestora, precum şi
interdependenţa ce se stabileşte între ele.
Se deosebesc: elemente geometrice exterioare sau de montaj (definite mai
sus) ce caracterizează rulmentul din punct de vedere al montajului său într-un
ansamblu şi elemente geometrice interne care dictează comportarea rulmentului la
diferite condiţii de funcţionare.
 T
B C d1

r1
r r d
r

H
r

D
r
D

r
r

1
B D1
D
d

a) b) c)
Fig. 5.36.. Elementele geometrice ale rulmenţilor

Elementele geometrice interne se pot grupa în:

– constructive (diametrul corpurilor şi căilor de rulare, raza de curbură a căilor
de rulare, etc.) şi rezultă ca urmare a procesului de prelucrare al rulmentului;
– funcţionale (jocul intern, unghiul de contact, etc.) ce apar ca rezultat al
interacţiunii celorlalte elemente geometrice ale rulmentului şi sunt influenţate de
condiţiile de funcţionare: mărimea şi natura sarcinii, temperatura de funcţionare,
ajustajul ales, etc.
Unul din elementele de bază ale rulmentului, element ce defineşte în ultimă
instanţă precizia de fabricaţie a rulmentului la nivelul geometriei interne este jocul
intern.
În funcţie de direcţia de măsurare a acestuia, jocul dintre corpurile de
rostogolire şi căile de rulare poate fi:
– joc radial sau diametral, jr , măsurat după direcţia radială;
– joc axial, ja, măsurat după direcţie axială.
La un rulment radial, nemontat (pe arbore sau în carcasă), jocul radial se
defineşte ca medie a deplasărilor după direcţie radială a unui inel în raport cu celălalt
inel menţinut fix. La rulmentul radial cu bile (Fig. 5.37.a) jocul diametral este dat de
relaţia:
j r = d ce − d ci − 2 d b (5.35.)
în care:
dce, dci – diametrele căilor de rulare;
db – diametrul corpului de rostogolire.
Relaţia (5.35.) este valabilă şi pentru rulmenţii radiali cu role.
 a°

j r/4
O1

db

Re

Ri
A
O

dce
j r/4
ja/2

dce
dm

dci
dci
d
a) b)

Figura 5.37. Jocul intern la rulmenţii radiali cu bile

În aceleaşi condiţii, jocul axial (Fig. 5.37.b) al rulmentului radial se defineşte ca

fiind deplasarea maximă, pe direcţie axială, pe care o poate efectua unul dintre inele,
celălalt fiind menţinut într-o poziţie fixă. Pentru calculul valorii acestui joc se utilizează
relaţia:
j a = 2 A ⋅ sin α (5.36.)
în care:
A – distanţa dintre centrele de curbură ale căilor de rulare;
α – unghiul de contact liber (rulment neîncărcat).
Modul în care se măsoară valoarea jocului intern, condiţiile tehnice şi sarcina
sub care se măsoară sunt precizate în STAS 7653/2-73. Măsurarea jocului intern se
efectuează aplicând asupra inelului care se deplasează, în ambele poziţii limită, o
sarcină de 25N, 50N, 100N sau 150N. Se efectuează trei măsurători diferite în trei
puncte amplasate la cca. 120o cu rotirea inelului interior şi menţinerea fixă a inelului
exterior.
Jocul rulmentului este media aritmetică a celor 3 citiri. Această valoare se
calculează, în funcţie de sarcina utilizată pentru încărcare, cu una din următoarele
relaţii:

0.027
j r = j 25 −
3 Z2 ⋅D [mm] (5.37.)
W

0.034
j r = j50 −
3 Z2 ⋅D [mm] (5.38.)
W

0.050
j r = j100 −
3 Z2 ⋅D [mm] (5.39.)
W
 0.071
j r = j150 −
3 Z2 ⋅D [mm] (5.40.)
W

în care:
j25, j50, j100, j150 – sunt valorile jocurilor măsurate sub sarcina de: 25, 50, 100
respectiv 150N;
Z – este numărul corpurilor de rulare din rulmentul respectiv;
DW – diametrul în mm al corpurilor de rulare
Un rulment este considerat bun dacă valoarea măsurată a jocului, corectată cu una din
relaţiile de mai sus, se încadrează în limitele prevăzute în STAS 7115-73.
Jocul intern al rulmentului se modifică odată cu montarea sa pe arbore şi în
carcasă stabilindu-se la o nouă valoare numită joc după montaj jm.
În timpul funcţionării, datorită condiţiilor în care se exploatează asamblarea cu
rulmenţi, se modifică şi valoarea jocului de montaj stabilindu-se un joc de funcţionare jf.
Dacă notăm cu jo, jocul intern al rulmentului şi îl considerăm ca joc iniţial atunci
valoarea jocului de funcţionare al acestuia poate fi determinată cu ajutorul relaţiei:
j f = jo − ∆j m − ∆jτ + ∆jc (5.41.)
în care:
∆j m – variaţia jocului datorită montajului;
∆jτ – variaţia jocului datorită modificării temperaturii rulmentului în timpul
funcţionării;
∆jC – variaţia jocului datorită deformaţiilor de contact sub sarcină.
Dacă inelul interior al rulmentului se montează pe arbore cu strângere (cazul
cel mai frecvent), variaţia jocului ca urmare a montajului va fi:
d
∆jm = ⋅ s max ef (5.42.)
d0
în care:
d – diametrul interior al inelului interior;
do – diametrul echivalent al inelului interior:

3d + Di
do = ;
4
Di – diametrul exterior al inelului interior;
smax ef – strângerea maximă efectivă ce se poate obţine prin ajustajul ales la
montaj.
Dacă inelul exterior al rulmentului se introduce cu strângere în carcasă se
micşorează diametrul căii de rulare al acestuia, variaţia jocului ca urmare a montajului
va fi:

Do
∆ jm = ⋅ s maxef (5.43.)
D
în care:
Do – diametrul echivalent al inelului exterior:
 3D + d i
Do = ;
4
D – diametrul exterior al inelului exterior;
di – diametrul interior al inelului exterior;
smax ef – strângerea maximă efectivă.
În practică se utilizează relaţia:
∆j m = K ⋅ s max ef (5.44.)
în care:
K – coeficient a cărui valoare se alege în intervalele:
– 0,55 ÷ 0,75 când inelul interior al rulmentului este montat cu
strângere;
– 0,5 ÷ 0,6 când inelul exterior al rulmentului este montat cu
strângere.
Variaţia jocului datorită modificării temperaturii rulmentului în timpul funcţionării
se determină pornind de la premisa că dacă DW << D, d , modificarea dimensională a
corpurilor de rulare este neglijabilă în raport cu cea a inelelor. În acest caz:

∆ jT = α ⋅ [ D ( Te − To ) − d ( Ti − To ) ] (5.45.)

în care:
α– coeficientul de dilataţie termică liniară al materialului rulmentului;
Te – temperatura la care poate ajunge inelul exterior în timpul funcţionării;
Ti – temperatura inelului interior;
To – temperatura mediului ambiant.
În cazul în care arborele sau carcasa sunt confecţionate din alte materiale
decât oţel, apare o modificare a valorii strângerii ca urmare a dilatării diferite a
respectivelor materiale faţă de oţel.
Variaţia strângerii va fi respectiv:
∆ se = ( α − α c ) ⋅ ( Te − To ) ⋅ D (5.46.)

∆ si = ( α − α a ) ⋅ ( Ti − To ) ⋅ d (5.47.)
în care:
∆s e – variaţia strângerii între inelul exterior şi carcasă;
∆si – variaţia strângerii între inelul interior şi arbore;
α c, α a – coeficientul de dilataţie termică liniară al materialului carcasei,
respectiv al arborelui.
Variaţia jocului din rulment datorită deformaţiilor de contact sub sarcină ( ∆jC ),
este data în literatura de specialitate în funcţie de natura încărcării rulmentului.
În ceea ce priveşte mărimea jocului axial, la un rulment radial cu bile în stare
nemontată, el este dat de relaţia:
 1
j a max = ⋅ ( 0,016 jo − Dw ) 0,5 (5.48.)
2
iar sub sarcină:

j a max = [ 0,04 ( 2∆k c + jo ) ⋅ DW ] 0,5 (5.49.)

Valorile jocurilor interne atât în direcţie radială cât şi axială sunt mici şi se
asigură de către constructorul de rulmenţi prin interschimbabilitate selectivă.
Valoarea jocului de funcţionare al rulmentului determină, alături de alţi factori,
durata de viaţă a acestuia.
Un joc de funcţionare prea mare micşorează precizia de rotaţie a rulmentului,
determină încărcări neuniforme pe căile de rulare şi corpurile de rostogolire, ceea ce
conduce la uzuri rapide şi neuniforme ce au ca rezultat scoaterea rapidă din uz a
rulmentului.
Jocuri funcţionale prea mici determină frecări mari, supraîncălziri ale
elementelor componente cu pericol de gripare, incapacitatea de a prelua sarcini axiale
la rulmenţii cu bile, etc.

5.5.2. Precizia de montaj a rulmenţilor. Toleranţe şi ajustaje pentru rulmenţi

Realizarea dezideratului interschimbabilităţii pe plan mondial a rulmenţilor

impune ca atât dimensiunile exterioare cât şi abaterile acestor dimensiuni să fie
standardizate în concordanţă cu normele internaţionale.
La rulmenţii de uz general, dimensiunile exterioare se stabilesc după
recomandările ISO conform aşa numitelor serii de diametre pentru diametrul exterior şi
serii de lăţimi pentru lăţimea rulmentului. Prin combinarea seriilor de diametre cu
seriile de lăţimi se obţin seriile de dimensiuni ale rulmenţilor.
Diametrele interioare ale rulmenţilor nu fac parte din aceste serii de
dimensiuni; ele sunt date prin STAS 5975-84, 6112-84, 5916-84, 6189-84 şi au
valorile normalizate , exprimate în mm: 0,6; 1; 1,5; 2; 2,5; 3; 4...10; 12; 15; 17; 20...105
(din 5 în 5); 110...190 (din 10 în 10); 200...500 (din 20 în 20).
Abaterile dimensionale si abaterile de formă şi poziţie pentru rulmenţii de uz
general sunt reglementate prin STAS 4207-82, în concordanţă cu recomandările ISO-
1979 şi STAS 771-73.
Precizia rotirii rulmentului este stabilită prin limitarea bătăii radiale şi axiale. În
funcţie de abaterile dimensionale şi de precizia de rotire în STAS 4207-82 se stabilesc:
– cinci clase de precizie notate: P0, P6, P5, P4, P2 pentru rulmenţii radiali,
axiali şi radial-axiali, cu excepţia rulmenţilor radial-axiali cu role conice;
– patru clase de precizie notate: P0, P6X, P5 şi P4 pentru rulmenţii radial-axiali
cu role conice.
Clasa de precizie P0 este considerată cu toleranţe normale, în ea se execută,
în general, toţi rulmenţii. Precizia rulmenţilor creşte de la P0 către P2, cea mai precisă
fiind clasa P2. Clasele de precizie superioare sunt folosite pentru execuţia unor
rulmenţi speciali.
Poziţiile câmpurilor de toleranţă pentru cele trei dimensiuni ce caracterizează
rulmentul sub aspect exterior sunt prezentate în (Fig. 5.38.)
Diametrul exterior al inelului exterior D fiind o dimensiune care caracterizează
un arbore se tolerează în sistem de ajustaj în arbore unitar (h).
 Diametrul interior al inelului interior d este o dimensiune care caracterizează un
alezaj şi se tolerează în sistem de ajustaj în alezaj unitar, însă nu cu simbolul H, ci în
câmp de toleranţă notat cu simbolul clasei de precizie: P0, P6, P5, P4 sau P2 şi care
corespunde aproximativ simbolului K. Acest câmp de toleranţă se asigură prin
construcţie pentru cota d a rulmentului pentru ca, la montaj, caracteristica de
asamblare preponderentă să fie strângerea.
Lăţimea B a rulmentului se tolerează în sistem de ajustaj în arbore unitar (h).
O reprezentare schematică a ajustajelor ce se pot alege la montarea
rulmenţilor pe arbore şi în carcasă se prezintă în (Fig. 5.39.).

h
B

+0 -
+0 -
h

D
+0 -

P0...P2
d

Fig. 5.38. Câmpurile de toleranţă ale rulmentului

Alegerea ajustajelor optime între rulment şi arbore, respectiv carcasă, este de

aceeaşi importanţă, pentru buna funcţionare a rulmenţilor, ca şi alegerea tipului şi
mărimii rulmentului.
La alegerea acestor ajustaje se va ţine seama de factorii constructivi cât şi de
cei funcţionali: tipul şi mărimea rulmentului, direcţia şi caracterul sarcinii, temperatura
de funcţionare, turaţia, precizia de rotaţie, posibilitatea de deplasare axială (la
rulmenţii liberi), montare şi demontare uşoară, materialul arborelui şi carcasei,etc.
Tipul rulmentului dictează, în general, mărimea strângerii, aceasta crescând
odată cu creşterea dimensiunilor acestora (rulmenţii cu role se montează cu strângeri
mai mari decât cei cu bile).
 H8
G7 Carcasa
H7
H6
+ J6 J7 K7
K6 M7
0 M6 N7
N6 P7
h
-
Ajustaj : cu joc intermediar cu
strangere

+
r7
p6 r6
0 n6
K m5
k6 m6
k5
- h5 j5 j6 j s6
g6 h6
Arbore

Ajustaj : intermediar cu strangere

Fig. .5.39. Ajustaje pentru rulmenţi

K66+33 % la Fig. 39.

Legat de direcţia şi caracterul sarcinii care acţionează asupra rulmentului se

deosebesc următoarele tipuri de încărcare (STAS 6671-77);
a) încărcarea cu sarcină fixă, se realizează atunci când sarcina este constantă
şi orientată continuu spre acelaşi punct de pe calea de rulare, generând o încărcare
locală ;
b) încărcarea cu sarcină rotitoare, atunci când întreaga sarcină (rezultanta)
este suportată succesiv de toată circumferinţa căii de rulare generând o încărcare
circulară;
c) încărcarea oscilantă, atunci când întreaga sarcină este suportată succesiv
de o porţiune din circumferinţa căii de rulare. Sarcina este rezultanta unei forţe fixe ca
direcţia (Pc) şi a unei forţe rotitoare (Prot) atunci când Pc > Prot. Inelul încărcat oscilant
este inelul care nu se roteşte (Tab. 5.11.).
Principalele cazuri de încărcare ale rulmenţilor sunt prezentate în (Tab.5.11.)
Inelele încărcate cu sarcină fixă se recomandă a fi montate în ajustaje intermediare
sau chiar cu joc , ele nefiind supuse tendinţei de rotire.
Inelele încărcate cu sarcină rotitoare sau oscilantă se vor monta în ajustaje cu
strângere pentru a evita tendinţa lor de rotire. Această tendinţă de rotire a inelelor faţă
de arbore sau sarcină, în cazul unei încărcări cu sarcină rotitoare, se accentuează
odată cu creşterea sarcinii. Se recomandă deci, ca la creşterea sarcinii rotitoare să
crească şi mărimea strângerii. În (Tab.5.12). sunt indicate câmpurile de toleranţă
pentru arbori şi carcase funcţie de felul de încărcare al rulmenţilor.
 Tab. 5.12. Ajustaje ale rulmenţilor, funcţie de felul încercării

Felul de Toleranţa arborelui Toleranţa carcasei

încărcare (pe care se montează inelul (în care se montează inelul
a inelului interior) exterior)

Solicitare locală h6, g6, f6 H7, H8, G7

Încărcare
h5, j5, k6, m5, m6, n6, p6, H7, J6, J7, K6,
rotativă
r6, r7 H7, M7, N7, R7
sau oscilantă

Temperatura care se degajă în rulment în timpul funcţionării determină

micşorarea strângerii inelului interior pe arbore şi în acelaşi timp mărimea strângerii
inelului exterior în carcasă, blocând, în unele cazuri, deplasările axiale la rulmenţii
liberi.
Asigurarea posibilităţii deplasărilor axiale se obţine prin alegerea unui ajustaj
cu joc la inelul încărcat cu sarcină fixă. Dacă se impun condiţii de rotire cu precizie
mare rulmenţii se montează, în general, în ajustaje intermediare sau cu strângere
mică.
Rulmenţii care se supun unor condiţii de montare-demontare repetată se
recomandă a fi asamblaţi prin ajustaje intermediare sau cu joc, iar dacă se
necesită ajustaje cu strângere, se recurge la utilizarea rulmenţilor demontabili, a
rulmenţilor radial axiali cu role conice sau a rulmenţilor cu alezaj conic cu bucşă de
extracţie.
Alegerea ajustajelor de montare a rulmenţilor este influenţată şi de construcţia
şi materialul carcasei.
Astfel la carcase separabile se recomandă câmpuri de toleranţă H sau J;
utilizarea ajustajelor cu strângere, în aceste cazuri, conducând la deformarea
neuniformă a inelului exterior.
La carcase cu pereţi subţiri sau din aliaje uşoare, precum şi la arbori tubulari,
se recomandă ajustaje cu strângere mai mare decât la carcase masive şi arbori plini.
Rulmenţii încărcaţi circulant pe inelul exterior nu se vor monta în carcase
separabile sau cu discontinuităţi.
Deoarece toleranţele de execuţie ale rulmenţilor la nivelul dimensiunilor
exterioare sunt date în cataloage pentru fiecare tipo-dimensiune de rulment, obţinerea
diverselor ajustaje la montaj se realizează prin alegerea corespunzătoare a câmpurilor
de toleranţă şi a clasei de precizie pentru arbore şi carcasă.
 Tab. 5.11. Feluri de încaracare ale rulmentilor

Conditiile de lucru Inelul

Inelul Interio Exterior
Interior Exterior Sarcina Schita
Sarcina

Nu se Rezultanta
Se roteste are o
roteste directie
constanta
R
Circulanta Locala
Rezultanta
se
Nu se Se roteste
roteste roteste odata cu
inelul
exterior R

Rezultanta
se
Nu se
Se roteste
roteste
roteste odata cu
inelul
interior R
Locala Circulanta

Rezultanta
Nu se are o
roteste Se directie
roteste constanta
R
Sarcina
Prot se
roteste
impreuna
Se Nu se cu inelul
interior,
roteste roteste sarcina Prot Circulanta Oscilanta
Pc
Pc are o
directie
constanta

Prot < Pc
 Tab. 5.11. (Continuare) Feluri de încaracare ale rulmenţilor
Conditiile de lucru Inelul
Inelul Interior Exterior
Sarcina Schita
Interio Exterior Sarcina

Sarcina
Oscilanta Circulanta
Prot se
roteste
impreuna
Prot
cu inelul
Pc
Nu se Se exterior
roteste roteste Prot

Sarcina
Pc are o R
directie
constanta Pc
Prot < Pc

Ambele
inele se Rezultanta
rotesc in are o
directie Circulanta Circulanta
sensuri
opuse sau in constanta
acelasi
sens, cu
turatii R
diferite
Rezultanta
se roteste
Ambele inele Locala Circulanta
cu inelul
se rotesc in interior
sensuri
opuse sau in R
acelasi sens,
cu turatii Rezultanta
diferite se roteste
odata cu Circulanta Locala
inelul
exterior
R

Aceste toleranţe cât şi clasele de precizie ale arborilor şi carcaselor pe şi în

care se montează rulmenţii sunt date în STAS 6671-73. Tot aici sunt date recomandări
cu privire la alegerea corectă a câmpurilor de toleranţă pentru arbori şi carcase în
funcţie de încarcare şi forma constructiva a acestora.

5.6. Precizia angrenajelor cilindrice

5.6.1. Noţiuni generale

Roţile dinţate cilindrice şi angrenajele cilindrice paralele au cea mai mare

răspândire în construcţia de maşini; mult superioară celorlalte tipuri de angrenaje.
În funcţie de cerinţele funcţionale, roţile dinţate cilindrice pot forma următoarele
trei tipuri de angrenaje:
a) angrenaje de divizare, la care se urmăreşte realizarea unei corespondenţe
cât mai fidele între unghiul de rotaţie al roţii conducătoare şi cel al roţii conduse, scopul
angrenajului fiind de a obţine o precizie cinematică cât mai ridicată (Exemple:
angrenajele de divizare în construcţia maşinilor-unelte, angrenajele din lanţurile
cinematice ale mijloacelor de măsurare, angrenajele reversibile, etc.);
b) angrenaje de viteză, la care se urmăreşte o funcţionare cât mai lină în
angrenare, fără zgomote şi vibraţii, respectiv menţinerea constantă a raportului de
transmitere, mai ales atunci când vitezele periferice sunt mari.
c) angrenaje de forţă, prin care se transmit forţe mari la viteze periferice
reduse, şi la care se urmăreşte realizarea unui contact cât mai bun între flancurile roţii
dinţate conducătoare şi cele ale roţii conduse (Exemple: transmisiile dinţate ale
laminoarelor, maşinilor de ridicat, etc.).

5.6.2. Precizia de fabricaţie şi ajustajele angrenajelor

Precizia acestor angrenaje este reglementată prin STAS 6273-81 şi se referă la

roţile dinţate şi angrenajele cilindrice paralele confecţionate din metal, având profilul
dinţilor în evolventă, cremaliera de referinţă conform STAS 821-75, dantura exterioară
sau interioară cu dinţi drepţi sau în V, cu diametre de divizare de până la 6300 mm şi
modulul normal de la 1 la 55mm; lăţimea danturii fiind de până la 1250 mm.
Sunt stabilite 12 trepte de precizie pentru roţi dinţate şi angrenaje, notate în
ordine descrescătoare a preciziei: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12; doar 10 dintre
acestea având prescrise în STAS toleranţe şi abateri limită (3 ÷ 12). Treptele 1 şi 2
sunt prevăzute pentru dezvoltare ulterioară.
Fiecare treaptă de precizie este determinată de următoarele criterii de precizie:
– criteriul preciziei cinematice;
– criteriul funcţionării line;
– criteriul de contact dintre flancuri.
Pentru fiecare dinte aceste criterii sunt stabiliţi indicii de precizie. În funcţie de
condiţiile de funcţionare ale angrenajului este posibilă combinarea celor trei criterii de
precizie.

Dacă se combină criterii din trepte de precizie diferită se impune respectarea

următoarelor reguli:
– criteriul funcţionării line în angrenare nu poate fi mai precis decât cu
maximum două trepte şi mai imprecis cu maximum o treaptă faţă de criteriul preciziei
cinematice;
 – criteriul de contact dintre flancuri se prescrie în orice treaptă superioară
treptei de precizie a criteriului funcţionării line, şi doar cu o treaptă mai puţin precisă
decât cea a criteriului funcţionării line.
Independent de treapta de precizie a roţilor dinţate, sunt stabilite şase tipuri de
ajustaje ale acestora în angrenare: A, B, C, D, E, H şi opt tipuri de toleranţe Tjn pentru
jocul dintre flancurile dinţilor notate în ordinea scăderii mărimii jocului minim garantat
jn min şi a toleranţei acestuia Tjn: x, y, z, a, b, c, d, h.

A
Campurile de tolerante ale
B jocurilor dintre flancuri Tin

a
Jocul garantat dintre C

b
flancuri j nmin
D
c
d E
e H
h
Linia zero
jnmin =0

Fig. 5.40. Ajustajele şi jocurile dintre flancurile angrenajelor cilindrice

Corespondenţa între câmpurile de toleranţă ale jocului dintre flancuri şi cele

şase tipuri de ajustaje ale roţilor dinţate redată în (Fig. 5.40) poate fi modificată, în
acest caz se pot utiliza şi tipurile de toleranţe x, y, şi z.
STAS-ul prevede de asemenea şase trepte de precizie pentru distanţa dintre
axe notate în ordinea creşterii preciziei: VI, V, IV, III, II, I.

Tab. 5.13. Corespondenţe ale preciziilor indicate pentru criteriul de

funcţionare lină

Tipul ajustajului roţilor dinţate în angrenare A B C D E H

Treptele de precizie pentru criteriul de
3 ÷ 12 3 ÷ 11 3÷9 3÷8 3÷7
funcţionare lină
Tipul toleranţei jocului dintre flancuri a b c d h
treapta de precizie pentru abaterea
VI V IV III II
distanţei dintre axe

Pentru asigurarea jocului minim garantat dintre flancuri este necesară respectarea
următoarelor trepte de precizie pentru abaterea distanţei dintre axe:
– pentru ajustajele H şi E treapta II;
 – pentru ajustajele D, C, B, A, respectiv treptele: III, IV, V, şi VI.

Şi această corespondenţă se admite a fi modificată. Toate aceste

corespondente indicate sunt date în Tab. 5.13. pentru criteriul funcţionării line în
angrenare.

5.6.3. Indicii de precizie ai angrenajelor cilindrice

Abaterile şi toleranţele elementelor roţilor dinţate ce se constituie drept indici de

precizie ai acestora pot fi definite după cum urmează:
5.6.3.1. Abaterea cinematică a angrenajului (Fig. 5.41.) este diferenţa dintre
unghiul de rotire real şi cel nominal de calcul al roţii dinţate conduse din angrenaj,
exprimată în lungimi de arc de cerc de divizare.
5.6.3.1.1. Abaterea cinematică maximă a angrenajului F’ior (F’io)* este
diferenţa algebrică maximă a valorilor abaterii cinematice a angrenajului, rezultată din
rotirea roţii mari cu un unghi corespunzător ϕ 2.
5.6.3.1.2. Abaterea cinematică locală a angrenajului f’ior (f’io) este diferenţa
maximă, în cadrul unui pas, dintre abaterile cinematice ale transmisiei pentru un ciclu
complet.
5.6.3.1.3. Abaterea ciclică a angrenajului fzkor (fzko) este dată de
componentele armonice ale curbei abaterii cinematice a angrenajului.
5.6.3.1.4. Abaterea ciclică cu frecvenţa dinţilor a angrenajului fzzor (fzzor)
este componenta armonică cu frecvenţa k = z care dă abaterea ciclică de frecvenţă k
egală cu frecvenţa de angrenare a dinţilor.
5.6.3.2. Abaterea cinematică a roţii dinţate (Fig. 5.42.) este diferenţa dintre
unghiul de rotire real şi cel nominal al roţii dinţate, în cazul angrenării cu o roată etalon,
pe un singur flanc, la distanţa nominală dintre axe, în limitele unei rotaţii complete.
= × 
F' or
F' ior

ϕ


fzkor
(k=1) ϕ


Componente armonice ale

curbei abaterii cinematice
fzkor
(k=z) ϕ


fzkor
(k=z) ϕ


fzkor
(k=z) ϕ

 Fig. 5.41. Abaterea cinematică a angrenajului

’ ’
5.6.3.2.1. Abaterea cinematică maximă a roţii dinţate F ir (F i) este diferenţa algebrică
maximă a valorilor abaterilor cinematice ale roţii dinţate în limitele unei rotaţii complete
a acesteia.

ϕ =2Π
2Π/z K pasi
f ir
ϕ

F'ikr
F' ir
Componente armonice ale
curbei abaterii cinematice
f zkr a rotii dintate
(k=1) ϕ

f zkr
(k=2) ϕ

Fig. 5.42. Abaterea cinematică a roţii dinţate

’ ’
5.6.3.2.2. Abaterea cinematică a roţii dinţate pe k paşi F ikr (F ik) este
diferenţa, în cadrul celor k paşi consideraţi, dintre unghiul de rotire real şi cel nominal
al roţii dinţate.
5.6.3.2.3. Abaterea cinematică locală a roţii dinţate f’ir (f’i) este diferenţa
maximă dintre abaterile locale, alăturate (de regulă în cadrul unui pas) din diagrama
abaterii cinematice a roţii dinţate.
5.6.3.2.4. Abaterea ciclică fzkr (fzk) este amplitudinea dublată a
componentei armonice de frecvenţă k a abaterii cinematice a roţii dinţate.
5.6.3.2.5. Abaterea ciclică cu frecvenţa dinţilor a roţii dinţate fzzr (fzz) este
amplitudinea dublată a componentei armonice de frecvenţă k = z a abaterii cinematice
a roţii dinţate.
5.6.3.3. Abaterea de rostogolire Fcr (Fc) este parte componentă a abaterii
cinematice a roţii dinţate care se determină prin rotirea roţii în jurul axei tehnologice şi
prin eliminarea abaterilor ciclice cu frecvenţa dinţilor sau cu frecvenţe multiple mai
mari.
5.6.3.4. Abaterea cumulată pe k paşi (Fig. 5.43.) Fpkr (Fpk) este diferenţa
maximă a abaterii cumulate de pas dintre valorile efective ale unui
număr oarecare k de paşi şi valoarea nominală (teoretică) a aceluiaşi număr de
 pasi.
abaterii cinematice

K pasi
Roata de masurare(etalon)
a pasului

a''

Fpk

Fpkr
0 1 2
Numarul
ϕ pasilor
-Ea''i -Ea''s
Roata care se
verifica

Fig. 5.43. Abaterea cumulată de pas Fig. 5.44. Distanţa dintre axe

 2π 
F pkr =  ϕ r − k ⋅ ⋅r , (5.50.)
 z 
unde: ϕ r – unghiul real de rotire al roţii dinţate;
k – numărul paşilor unghiulari întregi (k ≥ 2);
z – numărul de dinţi ai roţii;
r – raza cercului de divizare al roţii.

5.6.3.5. Abaterea cumulată de pas Fpr (Fp) este diferenţa algebrică maximă a
abaterii cumulate de pas pentru toată roata dinţată.
5.6.3.6. Bătaia radială a danturii Frr (Fr) este diferenţa maximă a poziţiilor
efective ale profilului de referinţă în limitele roţii dinţate.

Frr = H r max − H r min (5.51.)

5.6.3.7. Distanţa nominală de măsurat dintre axe a˝ (Fig. 5.44.) cu abaterile:

+Ea’’s şi -Ea’’s este distanţa de calcul dintre axele celor două roţi în cazul angrenării pe
două flancuri, fără joc, a roţii de măsurare (etalon) cu roata care se verifică, care are
deplasarea suplimentară minimă a profilului de referinţă.

5.6.3.8. Variaţia distanţei de măsurat dintre axe la o rotaţie completă a roţii F’’ir (F’’i)
şi la rotirea roţii cu un dinte f’’ir (f’’i) (Fig. 5.45.) este diferenţa dintre valoarea maximă şi
minimă a distanţei de măsurat dintre axele roţii etalon şi a roţii care se verifică, la
angrenarea fără joc şi la o rotire completă a roţii care se verifică, respectiv la rotirea ei
cu un dinte.

Valorile distantei de Ptr 2 P tr 3

masurat dintre axe tr 1
P
Un pas

f "ir

F " ir
O rotatie completa a
rotii care se verifica

Fig. 5.45. Variaţia distanţei de Fig. 5.46. Abaterea

măsurat dintre axe pasului frontal

5.6.3.9. Abaterea pasului frontal fptr (fpi) este diferenţa dintre pasul frontal real
ptr şi cel nominal (teoretic) pt, de pe cilindrul de divizare.

5.6.3.10. Diferenţa paşilor frontali (Fig. 5.46.) fvptr (fvpt) este diferenţa dintre doi
paşi frontali oarecare:
f vptr = ptr 1 − ptr 3
(5.52.)

5.6.3.11. Abaterea pasului normal fpnr (fpn) este diferenţa dintre valoarea
efectivă şi cea nominală a distanţei dintre două puncte de pe două flancuri omologe
alăturate, stabilită pe cilindrul de divizare într-o secţiune normală la direcţia dinţilor.
5.6.3.12. Abaterea pasului de angrenare (de bază) (Fig. 5.47.) fpbr (fpb) este
diferenţa dintre pasul de angrenare (de bază) efectiv şi cel teoretic, adică diferenţa
dintre distanţele, efectivă şi nominală dintre două drepte paralele tangente la două
flancuri active omologe succesive în secţiune normală pe direcţia dinţilor, într-un plan
tangent la cilindrul de bază.
5.6.3.13. Abaterea paşilor axiali Fpxr şi abaterea paşilor axiali în plan normal
Fpxnr (Fpxn) este diferenţa dintre distanţa axială efectivă şi nominală dintre două
flancuri omologe, peste un număr de paşi, pe aceiaşi generatoare a cilindrului de
divizare, înmulţită cu sinusul unghiului de înclinare al liniei de divizare a flancului
dintelui (deci se consideră în plan normal pe dinte).
 Profil efectiv

Pb

Profil teoretic

Pb
r

Fig. 5.47. Abaterea pasului de angrenare

5.6.3.14. Abaterea direcţiei dintelui (Fig. 5.48.) Fβ r (Fβ ) este distanţa dintre
cele două linii de divizare efectivă şi nominală ale flancului dintelui, determinată într-un
plan frontal extrem al roţii, când în celălalt plan frontal extrem al roţii, aflat la distanţă
egală cu lăţimea activă a danturii, liniile de divizare efectivă şi nominală se întâlnesc
într-un punct; măsurată în unităţi de lungime pe arcul de cerc de divizare.

5.6.3.15. Abaterea profilului dintelui ffr (ff) este distanţa măsurată pe normala
dintre două profile frontale teoretice în evolventă a dintelui roţii, între care se plasează
profilul frontal efectiv, în limitele profilului utilizabil al dintelui roţii dinţate.

Flancul Directia axei

nominal
rotii

de Directia normala a
ul
Lu de

dr re liniei de contact
lin viza
ng c o

i
C di
im nta
ea c t

F βr
lin
iei

Linia de divizare Fk
r
nominala a flancului
Linia de divizare
efectiva a flancului

Fig. 5.48. Abaterea direcţiei dintelui Fig. 5.49. Abaterea totală a liniei de contact

5.6.3.16. Abaterea totală a liniei de contact (Fig. 5.49.) Fkr (Fk) este distanţa
măsurată pe normală dintre două drepte paralele cu linia de contact nominală, situate
 în planul de angrenare şi care delimitează linia de contact efectivă.

B
fyr

fxr
Plan teoretic comnu

Fig. 5.50. Abaterea de la paralelism şi coplanaritate a axelor

5.6.3.17. Abaterea distantei dintre axe far (fa) este diferenţa dintre distanţele
dintre axe efectivă şi nominală în planul frontal median al angrenajului.
5.6.3.18. Abaterea de la paralelism a axelor (Fig. 5.50.) fxr (fx) este dată de
neparalelismul proiecţiilor axelor de lucru ale roţilor dinţate pe planul lor teoretic
comun.
5.6.3.19. Abaterea de coplanaritate a axelor (Fig. 5.50.) fyr (fy) este dată de
neparalelismul proiecţiilor axelor de lucru ale roţilor dinţate pe un plan perpendicular pe
planul teoretic comun. Abaterile de paralelism şi coplanaritate a axelor se determină în
secţiune frontală în unităţi de lungime pe lăţimea de lucru a danturii, sau la danturi în V
pe jumătate din lăţimea danturii.
l
hmed

l1
hu

l2
Fsls
Fslr
Fsli Fshi Fshr

Fshs
Fig. 5.51. Pata de contact
5.6.3.20. Pata de contact, pata totală de contact, pata momentană de contact
(Fig. 5.51.) este suprafaţa efectivă de contact a flancurilor roţii dinţate pe care se află
urmele de contact cu flancurile dinţilor roţii conjugate, la angrenarea în transmisia
montată şi în condiţiile de funcţionare sub sarcina stabilită de proiectant (pata totală),
sau cu o frânare uşoară pentru a asigura contactul permanent al dinţilor (pata
momentană).

5.6.3.21. Abaterile dimensiunilor relative ale petei totale de contact: pe

înălţime (Fshr) şi pe lungime (Fslr)(Fig5.51). Dimensiunile petei totale de contact se
stabilesc în procente în raport cu dimensiunile flancului utilizabil:
– pe înălţimea dintelui, prin raportul dintre înălţimea mijlocie a petei de contact
pe toată lungimea dintelui hmed şi înălţimea flancului utilizabil al dintelui hu

h
Fshr = med ⋅ 100%
hu ; (5.53.)
– pe lungimea dintelui, prin raportul distanţei punctelor extreme ale petei de
contact l1 (se scad întreruperile l2 mai mari ca un modul) şi lungimea dintelui l:

l −l
Fslr = 1 2 ⋅ 100% (5.54.)
l
Pentru cele două abateri sunt stabilite limite superioare şi inferioare notate
respectiv: Fshs, Fshi, Fsls, Fsli. Pata de contact se determină pe dinţii roţii mari. Pentru
determinarea petei momentane de contact se acoperă dinţii roţii mici cu un colorant şi
se roteşte transmisia cu o rotaţie completă a roţii mari.
5.6.3.22.Jocul dintre flancuri (Fig. 5.52.) – jn (Tjn) este jocul dintre dinţii roţilor
conjugate, dintre flancurile neactive ale dinţilor în secţiune normală, în planul de
angrenare.
EHs
EHr
EHi
TH

Pozitia efectiva
Pozitia
jn nominala

Fig. 5.52. Jocul dintre flancuri Fig. 5.53. Deplasarea suplimentară

a profilului de referinţă

5.6.3.23. Jocul minim dintre flancuri jn min este jocul dintre flancuri minim
garantat şi asigurat prin criteriul jocului dintre flancuri.
 5.6.3.24. Poziţia nominală a profilului de referinţă H este poziţia convenţională
a profilului de referinţă faţă de o roată dinţată fără erori, distanţa de la axa de lucru a
roţii până la dreapta de divizare a profilului de referinţă fiind egală cu:
z ⋅ mn
H = + ξmn , (5.55.)
2 cos β
unde ξ mn este deplasarea nominală a profilului de referinţă, care nu ţine cont de
asigurarea jocului dintre flancuri.
5.6.3.25. Deplasarea suplimentară a profilului de referinţă (Fig. 5.53.) EHr (TH)
este deplasarea negativă a profilului de referinţă din poziţia nominală, prin care se
micşorează grosimea dintelui şi se asigură jocul dintre flancuri.
5.6.3.26. Grosimea nominală a dintelui (pe coarda constantă) (Fig.5.54.)
S C (TC) este grosimea teoretică a dintelui pe coarda constantă, în secţiune normală
şi care corespunde poziţiei nominale a profilului de referinţă.
5.6.3.27. Cota nominală peste dinţi W este valoarea de calcul a cotei peste
dinţi care corespunde poziţiei nominale a profilului de referinţă.
5.6.3.28. Abaterea cotei peste dinţi (Fig. 5.55.) EWr (TW) este diferenţa dintre
valoarea efectivă şi cea nominală a cotei peste dinţi
5.6.3.29. Cota medie peste dinţi Wmr (TWm) este media aritmetică a tuturor
cotelor peste dinţi pentru roata dinţată.

W1 + W2 + ... + Wn
Wmr = (5.56.)
n

Sc
Ecs/2
W
Tc/2 Ews
Tw

Pozitia nominala
a profilului de
referinta Cerc de baza

Fig. 5.54. Grosimea nominală a dintelui Fig. 5.55. Cota peste dinţi

5.6.3.30. Abaterea cotei medii peste dinţi EWmr este diferenţa dintre valoarea
efectivă a cotei medii peste dinţi şi valoarea nominală a cotei peste dinţi la o roată
dinţată.
 5.6.3.31. Variaţia cotei peste dinţi FvWr (TvW) este diferenţa dintre valorile
maxime şi minime ale cotei peste dinţi.
5.6.3.32. Cota nominală peste bile (role) (Fig. 5.56.) M (TM) este dimensiunea
de calcul între exteriorul bilelor sau rolelor (sau între interiorul bilelor sau rolelor la
danturile interioare), dimensiune care corespunde poziţiei nominale a profilului de
referinţă.
Pentru fiecare din cele trei criterii de precizie sunt caracteristici unul sau mai
mulţi indici de precizie. Ei se prescriu de către fabricantul de roţi dinţate în funcţie de
destinaţia angrenajului şi de condiţiile tehnologice de fabricaţie şi control.
M
E Ms

TM

Fig. 5.56. Cota nominală peste bile (role)

STAS-ul prevede tabelar indicii de precizie care se verifică pentru fiecare din
cele trei criterii, pentru fiecare clasă de precizie. În Tab. 5.14. sunt prezentaţi indicii ce
se verifică la criteriul preciziei cinematice. Tabele similare sunt prezentate şi pentru
celelalte două criterii de precizie.
Sunt, de asemenea, precizate în STAS toleranţele şi abaterile limită pentru
toate cele trei criterii, pentru diversele trepte de precizie ale roţilor dinţate şi
angrenajelor cât şi relaţiile de calcul utilizate pentru determinarea acestora; abaterile
limită la distanţa dintre axe şi modul de calcul al abaterii şi toleranţei cotei peste role.

Tab. 5.14. Indicii de precizie pentru criteriul preciziei cinematice

Obiectul de Indicele de Treapta de precizie
controlat precizie
3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
’ x x x x X x - - - -
F ir
Fpr şi Fpkr x x x x - - - - - -

Fpr - - - - X x - - - -
Roată
Dinţată Fcr şi Frr x x x x X x - - - -

Fvwr şi Frr x x x x X x - - - -
’’ - - x x X x - - - -
Fvwr şi F ir
 ’’ - - x x X x - - - -
Fcr şi F ir
’’ - - - - - - x x x X
F ir

Frr - - - - X x x x x X
Angrenaj x x x x X x - - - -

5.6.4. Simbolizarea angrenajelor

Simbolizarea angrenajelor cuprinde în mod obligatoriu treapta de precizie

pentru fiecare din cele trei criterii de precizie şi ajustajul roţilor dinţate.
Dacă angrenajul cilindric este executat în aceiaşi treaptă de precizie după toate
cele trei criterii notarea se face astfel:
8-B STAS 6273-80
ceea ce înseamnă că angrenajul este executat în treapta de precizie 8 pentru toate
cele trei criterii; tipul ajustajului este B şi se păstrează corespondenţa între tipul
ajustajului şi tipul toleranţei jocului dintre flancuri – b (Tab. 5.11.) cât şi corespondenţa
între tipul ajustajului şi treapta abaterii distanţei dintre axe – V.
În cazul în care se adoptă trepte de precizie diferite pentru cele trei criterii
ajustajul se notează prin înscrierea succesivă a trei cifre corespunzătoare celor trei
criterii în ordinea: precizie cinematică, funcţionare lină respectiv pata de contact.
Exemplu: 8-7-6-B STAS 6273-80
Dacă se modifică şi corespondenţa dintre tipul ajustajului şi tipul toleranţei
jocului dintre flancuri, păstrându-se doar corespondenţa dintre tipul ajustajului şi
treapta abaterii distanţei dintre axe, simbolul angrenajului cuprinde şi litera ce
corespunde toleranţei jocului dintre flancuri (între cele două litere nu apare liniuţa).
Exemplu: 8-7-6-Ba STAS 6273-80
Dacă pentru abaterea distanţei dintre axe se prescrie o altă treaptă de precizie
decât cea care corespunde conform Tab.5.11. se înscrie şi cifra (romană)
corespunzătoare clasei de precizie a abaterii distanţei dintre axe. În cazul în care se
adoptă o precizie mai mică decât cea rezultată din Tab. 5.11. este obligatorie
înscrierea în simbol şi a valorii jocului minim micşorat (în µ m).
Exemplu: 7-Ca/V-128 STAS 6273-80
Este notat un angrenaj cilindric ce are treapta de precizie 7 pentru toate cele
trei criterii, tipul ajustajului este C, toleranţa jocului dintre flancuri este a, clasa abaterii
distanţei dintre axe V (jocul minim micşorat: jn min =128 µ m a fost calculat pentru o
distanţă dintre axe de 450 mm).

5.7. Stabilirea toleranţelor la distanţa dintre axe

Abaterea de la dimensiunea nominală a distanţei dintre axa geometrică a unui

alezaj faţă de axa geometrică a altui alezaj nu trebuie să depăşească o anumită
valoare. Jocurile formate între alezajele în cauză şi arborii care constituie piesele
perechi ale acestora sunt compensatoare pentru deplasările alezajelor în raport cu axa
arborilor; compensaţia are o limită care se stabileşte prin valoarea toleranţei distanţei
dintre cele două axe geometrice ale alezajelor. În (Fig. 5.57.) sunt reprezentate două
alezaje cu axele geometrice amplasate între valorile limită ale distantei dintre axe.
Rezultă de aici toleranţa distanţelor dintre axe:
Tax = Lmax − Lmin (5.57)

L max
L min

Fig. 5.57. Două alezaje amplasate între dimensiunile limită ale distanţei dintre axe

De regulă valoarea acestei toleranţe corespunde toleranţei fundamentale IT8

sau IT9.
Odată aleasă toleranţa IT9 pentru distanţa dintre axe este necesar să se
verifice dacă montajul este posibil. În caz contrar se pot alege pentru situaţii mai
pretenţioase IT8 sau IT7, iar pentru situaţii mai puţin pretenţioase IT10 sau IT11.
Verificarea condiţiei de montaj se face pentru 3 cazuri distincte:

5.7.1. Cazul a două alezaje, fără centrare

Verificarea posibilităţii de montaj, pentru o valoare aleasă a toleranţei la distanţa

între cele două axe, rezultă din mărimea toleranţei ce se calculează pornind de la două
alezaje de diametru nominal D, în care se introduc doi arbori cu diametrul nominal d.
Toleranţa se determină pentru cazul particular al asamblării dintre două piese 1
şi 2 ( Fig.5.58 ) în care sunt practicate câte două alezaje. Valoarea toleranţei stabilite
pentru acest caz particular se generalizează la oricare alt caz cu două alezaje
oarecare. În (Fig. 5.58.) sunt reprezentate două piese 1 şi 2 în care sunt practicate
câte două alezaje. Se consideră cazul cel mai defavorabil, cel al decalajului dintre
axele geometrice; astfel alezajele de pe piesa 1 au distanţa dintre axele geometrice
Lmin, iar alezajele de pe piesa 2 au distanţa dintre axele lor geometrice Lmax.
Condiţia celei mai defavorabile situaţii este dată de relaţia:
e1 ≠ −e2 ≠ −e3 = e4
adică excentricităţile formate vor fi inegale şi de semne diferite.
Se notează cu:
A – distanţa dintre extremităţile exterioare ale alezajelor din piesa 1,
B – distanţa dintre extremităţile interioare ale alezajelor de pe piesa 2.
 A
L min

e1 e2 1

2
B
e3 e4
Lmax

Fig. 5.58. Cazul a două alezaje fără centrare

Dacă se ia în considerare faptul că alezajele având diametrul nominal D, vor fi

tolerate într-un câmp de toleranţă:
TD = Dmax − Dmin
şi arborii cu diametrul nominal d, vor fi toleraţi într-un câmp de toleranţă:
Td = d max − d min
pentru a îndeplini condiţia maximum acoperitoare, în calculul toleranţei distanţelor
dintre axe se vor introduce alezajele la diametrul minim (Dmin) iar arborii la diametrul

maxim (dmax). Cu alte cuvinte se pune condiţia ca în cazul excentricităţilor admise

chiar cele mai mici alezaje, să permită montarea celor mai mari arbori, adică
asamblarea să îndeplinească condiţiile interschimbabilităţii totale.
Din (Fig. 5.58)., rezultă condiţia asamblării:
A − B ≥ 2 ⋅ d max (5.58.)
în care:
D
A = Lmin + 2 ⋅ min = Lmin + Dmin (5.59.)
2
D
B = Lmax + 2 ⋅ min = Lmax + Dmin (5.60.)
2
valori care înlocuite în relaţia de condiţie a asamblării,conduc la:
Lmin + Dmin − Lmax − Dmin ≥ 2 ⋅ d max

2 Dmin − ( Lmax − Lmin ) ≥ 2 ⋅ d max

cum: Lmax − Lmin = Tax se obţine:

Tax ≤ 2 ⋅ ( Dmin − d max )
şi cum: Dmin − d max = J min
Prin urmare valoarea toleranţei distanţei dintre axele geometrice ale alezajelor
considerate trebuie să verifice relaţia:
Tax ≤ 2 ⋅ j min (5.61.)
Concluzia care se impune este că dacă toleranţa aleasă, corespunzătoare
toleranţei fundamentale IT9, pentru cota nominală a distanţei dintre axe a cazului
considerat, verifică relaţia (5.61.), tolerarea s-a facut corespunzător. În cazul în care
relaţia nu este verificată se alege o altă treaptă de toleranţă mai permisivă.

5.7.2. Cazul a două alezaje, în care unul este coordonat cu altul centrat, luat ca
bază (Fig. 5.59)

În aceleaşi condiţii de maximă acoperire,prezentate la punctul precedent, pentru

ca asamblarea sa fie posibila este necesar ca:
A − B ≥ d max (5.62.)
Dmin
A = Lmin + (5.63.)
2
Dmin
B = Lmax − (5.64.)
2

L min -l2
1

B
+l2 2
L max

Fig. 5.59. Un alezaj coordonat în funcţie de altul centrat

Dacă înlocuim aceste valori în relaţia (5.62.) obţinem condiţia de verificare:

D D
Lmin + m in − Lmax + min ≥ d max
2 2
Dmin − ( Lmax − Lmin ) ≥ d max

Lmax − Lmin = Tax , iar Dmax − d min = j min

 Tax ≤ j min (5.65.)
Prin urmare, dacă relaţia (5.65.) este verificată, alegerea toleranţei este făcută
corect. În caz contrar se procedează ca şi în cazul precedent.

5.7.3. Cazul mai multor alezaje amplasate în colturile unui poligon regulat

În ( Fig. 5.60. )sunt redate două din cele 6 alezaje aşezate în colţurile unui
hexagon regulat.
Centrele alezajelor din cele două piese care constituie asamblarea sunt
excentrice cu valoarea e. Alezajele fiind centrate în punctul 0 (centrul hexagonului),
înseamnă că, pentru ca montajul sa fie posibil, mărimea excentricităţii trebuie să
verifice relaţia (5.65.) care în acest caz are forma:
e ≤ j min (5.66.)
În ∆ABC se poate scrie relaţia:
ϕ AB
sin = (5.67.)
2 BC
L −L
în care: AB = max min iar BC = e
2
Astfel relaţia (5.67.) devine:
L −L
ϕ Lmax − Lmin
=
e = max min
sin sau : ϕ
2 2e 2 ⋅ sin
2

L max

B A A B

/2
/2

C
e

O
L min

Fig. 5.60. Două alezaje aşezate în colţurile unui poligon regulat

 Ţinând cont şi de relaţia (5.66.) condiţia ce trebuie îndeplinită la alegerea
toleranţei la distanţa dintre axe, în acest caz, este:
ϕ
Tax ≤ 2 j min ⋅ sin (5.68.)
2
Pentru un poligon regulat cu n laturi relaţia devine:
π
Tax ≤ 2 j min ⋅ sin (5.69.)
n
Dacă relaţiile (5.68.), respectiv (5.69.) sunt verificate, înseamnă că alegerea
treptei de toleranţă pentru distanţa dintre axe este corect facută. În caz contrar se
procedează ca şi în primul caz.

5.8. Stabilirea toleranţelor la distanţa dintre două suprafeţe paralele

Distanţa dintre două suprafeţe paralele este în foarte multe cazuri o cotă
importantă şi deci se necesită tolerarea ei. Astfel de situaţii apar la grosimea
segmentilor de piston, lăţimea canalelor de pană, la sistemele de ghidare ale maşinilor
unelte, la deschiderea cheilor fixe, etc.
Pentru stabilirea toleranţei la distanţa dintre două suprafeţe paralele S1 şi S2
(Fig.5.61) se imaginează un ajustaj cilindric echivalent cu diametrul Φ, echivalarea
făcându-se în următoarele condiţii:
a) lungimea asamblării cilindrice l de diametru Φ să fie:
l =1,5 ⋅ Φ (5.70.)

S1
O
L

S2
l

Fig. 5.61. Echivalarea cu ajustajul cilindric

b) suprafaţa asamblării cilindrice echivalente să fie egală cu proiecţia

suprafeţei S1 pe suprafaţa S2

S cil = PrS1 → S 2 (5.71.)

 Cum suprafaţa unei asamblări cilindrice este:
S = π ⋅ Φ ⋅ l în care dacă înlocuim relaţiile (5.70.) şi (5.71.) obţinem:

Pr S1 → S 2 = π ⋅ Φ ⋅ 1.5 Φ

Pr Pr
Φ2 = S1→ S 2 S1→ S 2 (5.72.)
Φ=
1.5 π 1.5 π

Relaţia (5.72.) ne permite calculul factorului de toleranţă i şi deci a toleranţei

fundamentale ce se aplică la distanţa “L” dintre două suprafeţe paralele.
De regulă se apelează la toleranţele fundamentale IT9 sau IT10; folosirea altor
trepte de toleranţă, pentru situaţii mai pretenţioase sau mai puţin pretenţioase, fiind
oricând posibilă.

CUPRINS

Prefaţa………………….....................................................
..............................5
1. Precizia de
dimensiune………………………………………………………………7
1.1. Noţiuni despre dimensiuni abateri şi
toleranţe……………………….………………7
1.2. Ajustaje………………………………………………………………..
1.2.1. Termini şi definiţii……………………………………………………..
1.2.2. Relaţii fundamentale…………………………………………………...
1.2.3. Ajustaje termice………………………………………………………
1.3. Studiul erorilor de prelucrare cu ajutorul calculului
statistic…………
1.3.1. Noţiuni generale despre
erori…………………………………………
1.3.2. Clasificarea erorilor……………………………………………………
1.3.3. Aplicaţii ale calculului probabilităţilor la studiul mărimilor
întamplătoare…
1.3.4. Exemplu numeric………………………………………………….
2. Precizia de formă geometrică şi de poziţie
reciprocă……………
2.1. Suprafeţe ţi profile. Terminologie……………………………………
2.2. Abaterile şi toleranţele de formă…………………………………….
2.2.1. Abaterile de la rectilinitate…………………………………………….
2.2.2 Abaterile de la planitate……………………………………………….
2.2.3. Abaterile de la
circularitate…………………………………………….
2.2.4. Abaterile de la
cilindricitate…………………………………………….
2.2.5. Abaterile de formă dată a
profilului…………………………………….
2.2.6. Abaterile de la formă dată a
suprafeţei…………………………………
2.3. Abaterile şi toleranţele de
orientare…………………………………….
2.3.1. Abaterile şi toleranţele la
parallelism………………………………….
2.3.2. Abaterile şi toleranţele la
perpendicularitate……………………………
2.3.3. Abaterile şi toleranţele la
înclinare……………………………………...
2.4. Abaterile şi toleranţele la
poziţie………………………………………..
2.4.1. Abaterile şi toleranţele de la poziţia
nominală…………………………..
2.4.2. Abaterile şi toleranţele de la concentricitate şi coaxialitate
2.4.3. Abaterile şi toleranţa la
simetrie……………...........................................
2.5.. Abateri şi toleranţe la
bătaie…………………………………………….
2.5.1. Abaterea bătăii circulare
radiale………………………………………
2.5.2. Abaterea bătăii radiale
totale…………………………………………..
2.5.3. Abaterea bătăii circulare
frontale………………………………………
2.5.4. Abaterea bătăii totale
frontale…………………………………………..
3. Starea
suprafeţelor……………………………………………………
3.1. Noţiuni generale……………………………………………………
3.2. Termeni, definiţii şi parametrii pentru determinarea stării
suprafeţelor..
3.2.1. Termenii şi definiţii…………………………………………………….
3.2.2. Parametrii
geometrici…………………………………………………..
3.2.3. Parametrii profilului de
rugozitate……………………………………
3.3. Mărimi pentru specificarea rugozităţii
suprafeţelor…………………..
3.4. Elemente asupra cărora influenţează rugozitatea
suprafeţelor…………
4. Proiectarea preciziei de fabricaţie şi montaj a
asamblărilor cilindrice...
4.1. Sistemul de toleranţe I.S.O…………………………………………..
4.2. Utilizarea sistemului de toleranţe
I.S.O………………………………
4.2.1. Alegerea cotei nominale N…………………………………………..
4.2.2. Alegerea sistemului de
ajustaj……………………………………….
4.2.3. Alegerea clasei de toleranţă ( proiectarea ajustajelor )
……………….
4.2.3.1. Alegerea clasei de toleranţă pentru ajustajele cu
joc…………………..
4.2.3.2. Alegerea clasei de toleranţă pentru ajustajele cu
strângere…………
4.2.3.3. Alegerea clasei de toleranţă pentru ajustajele
intermediare…………
5. Toleranţe şi ajustaje pentru organe de maşini de
construcţie specifică.
5.1. Toleranţe şi ajustaje pentru asamblări cu
pană……………………
5.2. Toleranţe şi ajustaje pentru asamblări
canelate……………………………….
5.2.1. Asamblări canelate cu profil
dreptunghiular…………………………………..
5.2.2. Asamblări canelate cu profil în
evolventă…………………………………….
5.2.3. Asamblări canelate cu profil
triunghiular………………………………………
5.3. Toleranţe şi ajustaje pentru asamblări
filetate………………………………….
5.3.1. Noţiuni
generale…………………………………………………………………..
5.3.2. Asamblări filetate cu filet metric de uz
general………………………………
5.3.2.1. Elementele geometrice ale filetelor metrice de uz
general……………………
5.3.2.2. Precizia asamblărilor filetate cu filet
metric……………………………………..
5.3.2.3. Toleranţe şi ajustaje pentru filetele metrice de uz
general…………………….
5.3.2.4. Toleranţe şi ajustaje pentru filetele metrice cu strângere pe
diametru mediu
5.3.2.5. Toleranţe şi ajustaje pentru filetele metrice miniaturizate de
uz general……
5.3.2.6. Simbolizarea asamblărilor filetate cu filet
metric………………………………
5.3.3. Asamblări filetate cu filet metric trapezoidal
ISO…………………………….
5.3.3.1. Dimensiuni de
bază……………………………………………………………
5.3.3.2. Toleranţe pentru filete metrice trapezaoidale
ISO…………………………
5.3.3.3. Simbolizarea asamblărilor cu filet metric trapezoidal
ISO………………
5.3.4. Asamblări filetate cu filet
ferăstrău……………………………………………
5.3.4.1. Elementele geometrice ale asamblărilor cu filet
ferăstrău…………………
5.3.4.2. Toleranţe şi abateri fundamentale pentru asamblările
filetate cu filet ferăstrău
5.3.4.3. Simbolizarea asamblărilor filetate cu filet
ferăstrău………………………….
5.3.5. Asamblări filetate cu filet
conic…………………………………………………
5.3.5.1. Elementele geometrice, toleranţele şi simbolizarea filetelor
metrice conice
5.3.5.2. Elementele geometrice, toleranţele şi simbolizarea filetelor
conice în ţoli…
5.4. Precizia asamblărilor
conice……………………………………………………
5.4.1. Parametrii geometrici ai asamblărilor
conice…………………………………
5.4.2. Precizia asamblărilor
conice……………………………………………………
5.4.2.1. Noţiuni
generale…………………………………………………………………
5.4.2.2. Metoda conicităţii
nomonale……………………………………………………
5.4.2.3. Metoda conicităţii
tolerate………………………………………………………
5.5. Precizia de fabricaţie şi montaj a
rulmenţilor…………………………………
5.5.1. Geometria rulmenţilor. Precizia de
fabricaţie…………………………………
5.5.2. Precizia de montaj a rulmenţilor. Toleranţe şi ajustaje
pentru rulmenţi……
5.6. Precizia angrenajelor
cilindrice…………………………………………………
5.6.1. Noţiuni
generale…………………………………………………………………
5.6.2. Precizia de fabricaţie şi ajustajele
angrenajelor…………………………………….. 173
5.6.3. Indicii de precizie ai angrenajelor
cilindrice………………………………………….. 175
5.6.4. Simbolizarea
angrenajelor…………………………………………………………….. 184
5.7. Stabilirea toleranţelor la distanţa dintre
axe…………………………………………. 185
5.7.1. Cazul a doua alezaje fară
centrare…………………………………………………… 186
5.7.2. Cazul a doua alezaje ,în care unul este coordonat cu altul
centrat, luat ca baza.. 187
5.7.3. Cazul mai multor alezaje amplasate în colţurile unui poligon
regulat…………….. 188
5.8. Stabilirea toleranţelor la distanţa dintre doua suprafeţe
paralele………………….. 189
Cuprins……………………………………………………………………
……………… 191
Bibliografie…………………………………………………………………
…………….. 194
 BIBLIOGRAFIE

1. Antonescu N.,Dumitras C.,Rusan Gl.,Badescu Gh.,Popescu I., - Masini unelte

si control dimensional,Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1980.
2. Anton I., - Turbine hidraulice, Editura Facla, Timisoara,1979.
3. Aparin G.A.,Gorodetki I.E., - Tolerante si masurari tehnice, Editura Tehnica,
Bucuresti,1956.
4. Bagiu L., - Tolerante si ajustaje, Editura Helicon, Timisoara,1999.
5. Bagiu L., David I., - Control tehnic, curs,I.P.T.V., Timisoara1980.
6. .Bagiu L., David I., - Tolerante si ajustaje, curs,I.P.T.V., Timisoara ,1989.
7. Bagiu L., David I., Pau V., - Masurari tehnice, Editura Printech, Bucuresti,1999.
8. Bagiu L., David I., Pau V., - Tolerante, Editura Printech, Bucuresti,1999.
9. Bagiu L., David I., Vasi D., - Relatii biconjecturale spontane la distributia
ajustajelor intermediare, A VI-a Conferinta de inginerie a materialelor, Tel-Aviv,
Israel, 1993.
10. Bagiu L., Vasi D.,David I.,- Statutul ajustajelor ale caror valori proiectate scad
functional sub valorile minimum admisibile, A VI-C.T.N.P.M.C.M., Timisoara,
1993.
11. Baron T., - Metode statistice pentru analiza si controlul calitatii produselor,
Editura Tehnica, Bucuresti, 1988.
12 Cicala F.E., - Metode de prelucrare statistica a datelor experimentale, Editura
Politehnica, Timisoara, 1999.
13. Constantinescu V.N.,s.a., - Lagare cu alunecare,Editura Tehnica, Bucuresti, 1980.
14. David I.,Bagiu L., - Mijloace mecanice si hidropneumatice de masurare si control,
curs U.T.T., Timisoara, 1991.
15. David I.,Bagiu L., - Tolerante csi masurari tehnice, curs U.T.T., Timisoara 1992.
16. David I.,Gubencu D.,Malaimare G., - Tolerante si masurari tehnice,proiectare si
aplicatii, Editura Politehnica, Timisoara, 2000.
17. Demian T.,Pascu A., - Lagare si ghidaje pentru aparate,Editura Academiei,
Bucuresti, 1980.
18 Dragu D.,Badescu Gh.,Sturzu A.,Militaru c.,Popescu i., - Tolerante si masurari
tehnice, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983.
19 Gafiteanu M.,s.a., - Organe de masini, Editura Tehnica, Bucuresti, 1983.
20 Gafiteanu M.,s.a.,
- Rulmenti,proiectare si tehnologie, Editura Tehnica, Bucuresti, 1985.
21 Iliescu I., - Controlul calitatii loturilor de productie, Editura Tehnica, Bucuresti,
1982.
22 Lazarescu I.,Stetiu C.E., -Tolerante si ajustaje,calcul cu tolerante,caliber,Editura
Tehnica,Bucuresti,1984.
23 Mihoc Gh.,s.a., -Teoria probabilitatilor si statistica matematica,Editura Didactica
si Pedagogica.Bucuresti 1970.
24 Rabinovici I.,s.a.,-Rulmenti,Editura Tehnica,Bucuresti,1977.
25 Rabinovici I.,s.a., -Tolerante si ajustaje,Editura Tehnica,Bucuresti,1989.
26 Sauer L.s.a., -Angrenaje,Editura Tehnica,Bucuresti,1970.
27 Sturzu A.s.a.,Masini unelte si control ethnic,Ed.I.P.Bucuresti,1977
29 Tiron M., -Prelucrarea statistica si informationala a datelor de masurare,Editura
Tehnica,Bucuresti,1977.
30 Vasi D.,Bagiu L.,David I., -Conditia reasezarii raportului dimensiunilor de contact
la ajustajele cu strangere care se situeaza functional sub valoarea minimului
admisinil al caracteristicii de asamblare,A VI-a
C>T>N>P>M>C>M>,Timisoara,1993.
*** Colectia de standarde de stat in domeniul constructiei de masini.
*** Tolerante si ajustaje,Culegere de standarde comentate,O.I.D.I.C.M.Bucuresti,1999
ULTIMA PAGINA