2.

PRECIZIA DIMENSIUNILOR

2.1 NOŢIUNI GENERALE

Prin dimensiune se înţelege valoarea numerică exprimată în unităţi de măsură a

unei lungimi. Valoarea dimensiunilor este determinată de o serie de factori dependenţi de
condiţii funcţionale, de rezistenţă a materialului folosit, constructive, de gabarit şi de
estetică.
Pe desenul de execuţie al unei piese, dimensiunile se înscriu ca atare sau sub
formă de lanţuri de dimensiuni şi se trec sub formă de cote.
Principalele mărimi care determină precizia prescrisă a unei dimensiuni sunt definite
în SR EN ISO 286-1:2010 Sistem ISO de toleranţe şi ajustaje. Partea 1: Baze de toleranţe,
abateri şi ajustaje.
Valoarea considerată ca referinţă pentru o cotă a piesei poartă numele de
dimensiune nominală. Convenţional, dimensiunea nominală se notează cu N şi reprezintă
mărimea faţă de care se definesc abaterile limită.
În urma procesului de prelucrare, dimensiunea rezultă la o valoare reală
(adevărată) X  N. Se defineşte eroarea de prelucrare p ca fiind diferenţa dintre valoarea
reală (rezultată prin prelucrare) a dimensiunii piesei şi dimensiunea nominală:

p = X – N (2.1)

Determinarea dimensiunii reale X se realizează cu ajutorul unui mijloc de măsurare.

Indicaţiile acestuia vor fi afectate de erori de metodă, erori specifice aparatului şi erori
datorate operatorului uman. Valoarea indicată de mijlocul de măsurare poartă numele de
dimensiune efectivă şi se notează cu E. Diferenţa între dimensiunea efectivă şi valoarea
reală reprezintă eroarea de măsurare m:

m = E – X (2.2)

Valoarea reală X nu poate fi niciodată cunoscută, deci nu pot fi cunoscute nici

valorile individuale ale celor două erori p şi m. În consecinţă, în practică se lucrează cu
o valoare globală numită eroare tehnică totală t:

7
 t = p + m = E – N (2.3)

Se constată că dimensiunea efectivă E este dimensiunea obţinută prin prelucrare şi

cunoscută prin măsurare. Altfel spus, ea reprezintă dimensiunea reală obţinută cu un
anumit grad de aproximaţie de către mijloacele de măsurare. În consecinţă se acceptă
caracterizarea conformităţii unei piese din punctul de vedere al dimensiunii analizate prin
încadrarea acesteia într-un interval cuprins între două dimensiuni limită admisibile, definite
astfel:
a) dimensiune maximă admisibilă: valoarea maximă a dimensiunii efective a unei
piese pentru care piesa este considerată conformă din punctul de vedere al acelei
dimensiuni;
b) dimensiune minimă admisibilă: valoarea minimă a dimensiunii efective a unei
piese pentru care piesa este considerată conformă din punctul de vedere al acelei
dimensiuni.
Rezultă astfel o serie de abateri, definite după cum urmează:
a) abatere de prelucrare: diferenţa algebrică între valoarea reală şi dimensiunea
nominală corespunzătoare;
b) abatere efectivă: diferenţa algebrică între dimensiunea efectivă şi dimensiunea
nominală corespunzătoare;
c) abatere limită superioară: diferenţa algebrică între dimensiunea limită superioară
şi dimensiunea nominală corespunzătoare;
d) abatere limită inferioară: diferenţa algebrică între dimensiunea limită inferioară şi
dimensiunea nominală corespunzătoare.
Diferenţa între valoarea dimensiunii maxime admisibile şi cea a dimensiunii minime
admisibile poartă numele de interval de toleranţă sau, pe scurt, toleranţă.
Intervalul de toleranţă este întotdeauna pozitiv. Se introduc următoarele noţiuni:
 începutul intervalului de toleranţă: reprezintă locul în care scula pătrunde în
intervalul de toleranţă;
 sfârşitul intervalului de toleranţă: reprezintă locul în care scula părăseşte
intervalul de toleranţă.
O piesă este considerată conformă din punct de vedere al preciziei unei anumite
dimensiuni dacă dimensiunea ei efectivă este cuprinsă între limitele admisibile ale
dimensiunilor şi este considerată rebut dacă dimensiunea ei efectivă se situează în afara
acestor limite.

8
 Rebutul este recuperabil în cazul în care scula nu a atins începutul intervalului de
toleranţă (nu a îndepărtat suficient de mult material).
Rebutul este nerecuperabil în cazul în care scula a depăşit sfârşitul intervalului de
toleranţă (a îndepărtat mai mult material decât ar fi fost necesar).

2.2 AJUSTAJE

În tehnică, piesele perechi se clasifică în două mari categorii:

 piese cuprinse, denumite generic arbori;
 piese cuprinzătoare, denumite generic alezaje.
Ansamblul format dintr-un arbore şi un alezaj poartă numele de ajustaj.
Un ajustaj este caracterizat prin faptul că arborele şi alezajul corespunzător au
acelaşi diametru nominal, notat cu N.
Prin convenţie, toate notaţiile referitoare la arbori se scriu cu litere mici, iar notaţiile
referitoare la alezaje se scriu cu majuscule. În consecinţă, diametrul unui arbore se va
nota cu d, iar diametrul unui alezaj se va nota cu D.
Se fac următoarele notaţii:
 dmax: dimensiunea maximă admisibilă a diametrului unui arbore;
 dmin: dimensiunea minimă admisibilă a diametrului unui arbore;
 Dmax: dimensiunea maximă admisibilă a diametrului unui alezaj;
 Dmin: dimensiunea minimă admisibilă a diametrului unui alezaj.

În sistemul internaţional de norme ISO, abaterile se notează cu E (pentru alezaj)

sau e (pentru arbore) (écart - fr.), iar intervalul de toleranţă se notează cu IT (International
Tolerance). Întrucât acesta este sistemul de norme care se aplică în România în momentul
de faţă, în cele ce urmează se vor folosi aceste notaţii. Astfel, se vor nota:
 es: abaterea superioară admisibilă a diametrului unui arbore, dată de relaţia:

es  d max  N (2.4)

 ei: abaterea inferioară admisibilă a diametrului unui arbore, dată de relaţia:

ei  d min  N (2.5)

 ES: abaterea superioară admisibilă a diametrului unui alezaj, dată de relaţia:

9
 ES  Dmax  N (2.6)

 EI: abaterea inferioară admisibilă a diametrului unui alezaj, dată de relaţia:

EI  Dmin  N (2.7)

Rezultă astfel expresiile intervalelor de toleranţă:

 pentru arbori:

ITd  d max  d min  N  es   N  ei   es  ei (2.8)

 pentru alezaje:

ITD  Dmax  Dmin  N  ES   N  EI   ES  EI (2.9)

Pe desenele de execuţie, dimensiunile nominale şi abaterile se inscripţionează sub

forma generală: N eies , respectiv N EIES . Valorile abaterilor se scriu în milimetri (nu în

micrometri !!!).
Exemplu: 50 0,0005
,003 .

Dacă una dintre abateri este nulă, aceasta nu se mai inscripţionează pe desen.
Exemplu: 50 0,005 .

Dacă abaterea superioară este egală ca valoare cu abaterea inferioară, se va

inscripţiona pe desen modulul abaterii, precedat de semnul ±.
Exemplu: 50 0,005 .

Respectarea inscripţionării pe desen a abaterilor este obligatorie, întrucât valoarea

acestora condiţionează explicit precizia dimensională a piesei executate.

2.3 POZIŢIA INTERVALULUI DE TOLERANŢĂ

În funcţie de semnul abaterilor, intervalul de toleranţă poate fi amplasat în cinci

poziţii:

10
 a) ambele abateri pozitive (+ES; +EI); (+es; +ei);
b) abaterea superioară pozitivă şi abaterea inferioară egală cu zero (+ES; EI
=0); (+es; ei =0);
c) abaterea superioară pozitivă şi abaterea inferioară negativă (+ES; - EI); (+es;
- ei);
d) abaterea superioară egală cu zero şi abaterea inferioară negativă (ES =0; -
EI); (es =0; - ei);
e) ambele abateri negative (-ES; - EI); (-es; - ei).
Baza de referinţă se consideră a fi întotdeauna dimensiunea nominală.
Reprezentarea grafică simplificată a poziţiilor câmpurilor de toleranţă pentru alezaje
şi arbori este redată în figurile 2.1, respectiv 2.2.

Fig. 2.1. Reprezentarea grafică simplificată a poziţiilor câmpurilor de toleranţă în cazul alezajelor.

Fig. 2.2. Reprezentarea grafică simplificată a poziţiilor câmpurilor de toleranţă în cazul arborilor.

11
 Întrucât atât arborele, cât şi alezajul au propriile lor intervale de toleranţă,
interesează modul în care aceste valori influenţează comportamentul ajustajului. Din acest
punct de vedere, ajustajele se clasifică în trei categorii:
a) ajustaje cu joc, la care Dmin  d max (în orice situaţie, diametrul alezajului va fi

mai mare decât diametrul arborelui);

b) ajustaje cu strângere, la care Dmax  d min (în orice situaţie, diametrul arborelui

va fi mai mare decât diametrul alezajului);

Dmin  d max
c) ajustaje intermediare, la care:  .
Dmax  d min
În această situaţie, în funcţie de dimensiunile efective ale arborelui şi alezajului
va rezulta fie un ajustaj cu joc, fie un ajustaj cu strângere, dar nu se poate spune
de la început în ce categorie se va încadra ajustajul.
Ajustajele cu joc se utilizează în situaţiile în care se recomandă mobilitatea piesei
cuprinse faţă de piesa cuprinzătoare.
Ajustajele cu strângere se utilizează în situaţia în care se doreşte fixarea piesei
cuprinse în piesa cuprinzătoare.
Ajustajele intermediare sunt preferate în situaţiile în care esenţiale sunt condiţiile de
precizie.

2.4 MĂRIMEA INTERVALULUI DE TOLERANŢĂ

Mărimea intervalului de toleranţă al unei dimensiuni este dată de diferenţa dintre

abaterile superioară şi inferioară admisibile. Cu cât această diferenţă este mai mică,
intervalul de toleranţă va fi mai mic, iar precizia de prelucrare a dimensiunii respective va fi
mai ridicată.
Mărimea intervalului de toleranţă va avea cea mai mare valoare care asigură
funcţionarea piesei în condiţii corespunzătoare.
În general, se întâmpină greutăţi la prelucrarea pieselor de dimensiuni mari cu valori
mici ale intervalelor de toleranţă. În consecinţă, se poate afirma că există o corelaţie
nemijlocită între toleranţa piesei şi dimensiunea acesteia.
În situaţia alezajelor, s-a constatat că, pentru diferite procedee de prelucrare,
mărimea intervalului de toleranţă variază în funcţie de 3
D conform graficului din figura 2.3.
Un grafic asemănător se obţine în situaţia arborilor (fig. 2.4).

12
 Fig. 2.3. Variaţia ITD  ITD  D .
3

Fig. 2.4. Variaţia ITd  ITd  d .

3

Se constată că aceste caracteristici pot fi aproximate pe o porţiune destul de

importantă prin nişte drepte. A apărut astfel ideea definirii intervalului de toleranţă ca
produs între o unitate de toleranţă şi o constantă dependentă de precizia de prelucrare a
procedeului tehnologic:

IT x  C x  i (2.10)

Cx reprezintă numărul unităţii de toleranţă, iar i poartă numele de unitate de

toleranţă, exprimată astfel:

13
 i  0,45  3  med  0,001   med . (2.11)

Constanta 0,45 corespunde tehnologiei de prelucrare prin rectificare a arborilor

cilindrici, considerată tehnologie de bază (altfel spus, celelalte tehnologii se compară cu
tehnologia de bază, luată ca unitate de precizie).
Constanta 0,001 înglobează factorii de proporţionalitate ai erorilor de măsurare
proporţionale cu diametrul măsurat: deformaţii elastice ale piesei, verificatoarelor,
deformaţii termice etc.).
în formula (2.11), med este exprimat în [mm] şi reprezintă diametrul mediu.
Unitatea de toleranţă i ce rezultă din formula (2.11) este exprimată în [µm].
Pentru a facilita standardizarea, dimensiunile de la 1 la 500 mm au fost împărţite în
intervale de dimensiuni. Astfel, sunt prevăzute 13 intervale principale, iar pentru unele
ajustaje sunt prevăzute şi intervale intermediare. Intervalele principale şi intermediare sunt
prezentate în tabelul 2.1.

Tab. 2.1: Clasificarea dimensiunilor în intervale de dimensiuni

Intervale peste - 3 6 10 18 30 50 80
principale până la 3 6 1 18 30 50 80 120
0
Intervale peste - - - 1 1 1 2 3 4 5 65 80 100
0 4 8 4 0 0 0
intermediare până la - - - 1 1 2 3 4 5 6 80 100 120
4 8 4 0 0 0 5

Intervale peste 120 180 250 315

principale până la 180 250 315 400
Intervale peste 120 140 160 180 200 225 250 280 315 355
intermediare până la 140 160 180 200 225 250 280 315 355 400

Intervale peste 400

principale până la 500
Intervale peste 400 450
intermediare până la 450 500

Fiecărui interval i-a fost asociată o dimensiune medie. în cazul arborilor şi

alezajului, se vorbeşte despre un diametru mediu.
Prin diametru mediu m al arborelui (alezajului) se înţelege media geometrică a
limitelor intervalului în care este cuprinsă dimensiunea nominală:

 med   max   min (2.12)

14
 De exemplu, dimensiunea 8,5mm se încadrează între dimensiunile limită 6mm şi
10mm (tab.2.1), deci dimensiunea medie corespunzătoare dimensiunii nominale de
8,5mm este:  med  10mm  6mm  7,75mm .

Pentru dimensiuni cuprinse între 0 şi 3mm, se adoptă media aritmetică a capetelor

intervalului.
Numărul unităţii de toleranţă este furnizat de tabelul 2.2 în funcţie de x, treapta de
toleranţă. Aceasta este o constantă a cărei valoare defineşte precizia de prelucrare.

Tab. 2.2: Numărul unităţii de toleranţă în funcţie de treapta de toleranţă

Treapta de
toleranţă x 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
Numărul
unităţii de 7 10 16 25 40 64 100 160 250 400 640 1000
toleranţă Cx

15