PRECIZIA GEOMETRICĂ

Precizia geometrică

Piesele proiectate a fi utilizate în construcția de mașini, sunt compuse din forme geometrice simple,
cum ar fi: linia dreaptă, planul, cercul, cilindrul, conul, sfera etc. În procesul de prelucrare, aceste forme
geometrice se obțin cu abateri.
Din această cauză, la proiectare este necesar să se prescrie toleranțe, admisibile și raționale, care să
fie înscrise pe desenul de execuție al piesei. Toleranțele trebuie să fie admisibile, pentru a corespunde
condițiilor normale de funcționare și raționale, pentru a fi realizate la un cost minim.
Abaterile de la forma geometrică întâlnite mai frecvent în construcția de mașini sunt:
− abateri de la rectilinitate,
− abateri de la planeitate,
− abateri de la circularitate,
− abateri de la cilindricitate,
− abateri de la forma dată a profilului,
− abateri de la forma dată a suprafeței.
Precizia de la forma geometrică reprezintă gradul de concordanță dintre forma profilelor sau a
suprafețelor efective rezultate din prelucrare și forma geometrică indicată pe desen.
 Precizia geometrică
Prin precizia poziției reciproce se înțelege gradul de corespondență dintre poziția diferitelor elemente
geometrice (puncte, axe, suprafețe etc.), obținute în urma proceselor de prelucrare și poziția acelorași elemente
geometrice, prevăzute în documentația tehnică de către proiectant.
Abaterile și toleranțele de poziție reciprocă pot fi,
• abateri și toleranțe de orientare:
- abateri și toleranțe de la paralelism;
- abateri și toleranțe de la perpendicularitate;
- abateri și toleranțe de la înclinare;
• abateri și toleranțe de poziție:
- abateri și toleranțe de la poziția nominală;
- abateri și toleranțe de la concentricitate și coaxialitate;
- abateri și toleranțe de la simetrie;
• abateri și toleranțe de bătaie:
- abateri și toleranțe ale bătăii circulare radiale;
- abateri și toleranțe ale bătăii circulare frontale;
- abateri și toleranțe ale bătăii totale radiale;
- abateri și toleranțe ale bătăii totale frontale.
 Precizia geometrică

Profil - conturul rezultat din intersecția unei suprafețe cu un plan de orientare dată.
Profil real - conturul rezultat din intersecția unei suprafețe reale cu un plan.
Profil geometric (nominal) - conturul rezultat din intersecția suprafeței geometrice (nominale) cu un
plan.
Profil efectiv - profilul obținut prin măsurare, apropiat de profilul real.
Profil adiacent - profilul de aceeași formă cu profilul geometric, tangent exterior la profilul real și
astfel așezat încât distanța dintre acesta și profilul real să aibă valoare minimă.
Suprafața reală a piesei - suprafața care limitează piesa și o separă de mediul înconjurător.
Suprafața geometrică (nominală) - este suprafața ideală a cărei formă nominală este definită în
desen și/sau documentația tehnică.
Suprafața adiacentă - suprafața de aceeași formă cu suprafața geometrică, tangentă exterior la
suprafața reală și așezată astfel încât distanța între aceasta și suprafața reală să aibă valoare minimă.
Suprafața efectivă a piesei - suprafața obținută prin măsurare, apropiată de suprafața reală.
 Precizia geometrică

Suprafața de referință - suprafața în raport cu care se determină abaterea de formă, de orientare, de

poziție sau de bătaie. Ea poate fi egală cu o parte sau cu toată suprafața piesei.
Lungimea de referință - lungimea în limitele căreia se determină abaterea de formă (poate fi egală
cu toată lungimea profilului real sau o parte determinată din acesta). Ea este precizată de către proiectant.
Dreapta adiacentă - dreapta tangentă la profilul real și așezată astfel încât distanța maximă între
profilul real și aceasta să aibă valoarea cea mai mică posibilă.
Plan adiacent - planul tangent la suprafața reală și așezat astfel încât distanța maximă între suprafața
reală și acesta să aibă valoarea cea mai mică posibilă.
Cerc adiacent - cercul tangent cu diametrul minim, circumscris secțiunii transversale a suprafeței
exterioare reale, la suprafețe tip arbore, respectiv cerc tangent cu diametrul maxim, înscris în secțiunea
transversală a suprafeței interioare reale, la suprafețe tip alezaj.
Cilindru adiacent - cilindru tangent cu diametrul minim, circumscris suprafeței cilindrice exterioare
reale, la suprafețe tip arbore, respectiv cilindrul tangent cu diametrul maxim, înscris în suprafața cilindrică
interioară reală, la suprafețe tip alezaj.
 Precizia geometrică

Abatere de formă - distanța maximă dintre profilul real (suprafața reală) și profilul adiacent
(suprafața adiacentă), în limitele lungimii (suprafeței) de referință.
Abatere efectivă de formă - distanța maximă dintre profilul efectiv (suprafața efectivă) și profilul
adiacent (suprafața adiacentă), măsurată în limitele lungimii (suprafeței) de referință.
Toleranța de formă - valoarea maximă admisă a abaterii de formă.
Poziția nominală - poziția suprafeței, a axei ei, a profilului sau a planului de simetrie, determinată
prin dimensiuni nominale, liniare și/sau unghiulare, față de baza de referință sau față de alt element geometric.
Orientarea nominală - orientarea suprafeței, a axei ei, a profilului sau a planului de simetrie,
determinată prin dimensiuni nominale, liniare și/sau unghiulare, față de baza de referință sau față de alt element
geometric.
Baza de referință - forma geometrică teoretic exactă (punct, axă, plan, etc.) față de care se determină
poziția elementului tolerat; ea poate fi determinată prin unul sau mai multe elemente geometrice ale piesei.
Sistemul de baze de referință - sistemul compus din ansamblul de două sau mai multe baze de
referință separate, utilizat ca element de referință combinat pentru un element tolerat.
Elementul de referință - elementul real al unei piese (muchie, suprafață plană sau cilindrică etc.)
care se utilizează la determinarea poziției unei baze de referință.
 Precizia geometrică

Abaterea de orientare - abaterea de la orientarea nominală a unei suprafețe, a axei ei, a unui profil
sau a unui plan de simetrie față de baza de referință sau abaterea de la orientarea nominală reciprocă a unor
suprafețe, a axelor lor, a unor profile sau planelor de simetrie.
Abaterea limită de orientare - valoarea maximă admisă, pozitivă sau negativă, a abaterii de
orientare.
Toleranța de orientare - zona determinată de abaterile limită de orientare.
Abaterea de poziție - abaterea de la poziția nominală a unei suprafețe, a axei ei, a unui profil sau a
unui plan simetric față de baza de referință, sau abaterea de la poziția nominală reciprocă a unor suprafețe, a
axelor lor, a unor profile sau planelor de simetrie.
Abaterea limită de poziție - valoarea maximă admisă a abaterii de poziție.
Toleranța de poziție - zona determinată de abaterile limită de poziție.
Abaterea de bătaie - diferența între cea mai mare și cea mai mică distanță de la punctele profilului
real la baza de referință.
Abaterea limită de bătaie - valoarea maximă admisă a abaterii de bătaie.
Toleranța de bătaie - zona determinată de abaterea limită de bătaie.
 Înscrierea toleranțelor geometrice

Conform SR EN ISO 1101:2006, datele privind toleranțele geometrice se înscriu într-un cadru
dreptunghiular, împărțit în două sau mai multe căsuțe, trasate cu linie continuă subțire.
În aceste căsuțe se înscriu, de la stânga la dreapta, în ordinea indicată mai jos, următoarele elemente:
- simbolul caracteristicii geometrice tolerate;
- valoarea toleranței, în unitatea de măsură utilizată la cotarea desenului (pentru sistemul european, în
mm). Această valoare este precedată de simbolul “Ø” dacă zona de toleranță este circulară sau cilindrică sau de
simbolul “SØ” dacă zona de toleranță este sferică;
- litera (literele) care permit identificarea bazei (sistemului de baze) de referință.
Înscrierea toleranțelor geometrice
 Înscrierea toleranțelor geometrice

Dacă aceeași toleranță se aplică la mai mult de un element, acest fapt se indică, deasupra cadrului de
toleranță, prin numărul de elemente tolerate urmat de simbolul ”×”.

Dacă este necesar să se specifice mai mult de o caracteristică geometrică pentru același element,
atunci condițiile pot fi înscrise în cadre de toleranță situate unul deasupra celuilalt.

Dacă o toleranță se aplică pe o lungime limitată, amplasată în oricare loc al elementului tolerat, atunci
valoarea acestei lungimi trebuie să se înscrie după valoarea toleranței și separată de aceasta printr-o linie oblică.

Dacă trebuie indicate două sau mai multe toleranțe ale aceleiași caracteristici, ele pot fi combinate.
 Indicarea elementului tolerat

Cadrul dreptunghiular pentru înscrierea toleranței se leagă de elementul tolerat printr-o linie de indicație, care
poate pleca din oricare parte a cadrului și terminată cu o săgeată. Linia de indicație poate fi dreaptă sau frântă. Capătul
liniei de indicație prevăzut cu săgeată se poate sprijini:

- pe linia de contur a elementului;

- pe o linie ajutătoare trasată în

prelungirea conturului elementului,
dar nu în dreptul unei linii de cotă
(separată în mod clar de aceasta);

- pe o linie de indicație al cărei capăt se sprijină

pe o suprafață;

dacă toleranța se aplică

la profilul sau suprafața respectivă
 Indicarea elementului tolerat

Capătul liniei de indicație prevăzut cu săgeată se poate sprijini:

- în prelungirea liniei de cotă

dacă toleranța se aplică axei, planului de simetrie sau centrului elementului cotat
 Indicarea elementului tolerat

Dacă toleranța se aplică numai unei porțiuni limitate a elementului, conturul acestei părți se dublează cu o
linie-punct groasă (pe care se sprijină săgeata liniei de indicație), iar poziția și dimensiunea porțiunii respective se
cotează.

Observație: săgeata este întotdeauna îndreptată în direcția de măsurare a abaterilor

(cu excepția cazurilor în care toleranța este precedată de simbolurile Ø - zona de
toleranță este cilindrică și SØ - zona de toleranță este sferică), zona de toleranță fiind
în direcția normală la geometria specificată.
 Indicarea bazei de referință

În cazul în care toleranța unui element este indicată în raport cu o bază de referință, aceasta se identifică
printr-o literă de referință (majusculă), care trebuie să fie repetată și în cadrul de toleranță.
Litera de identificare a bazei de referință se înscrie într-un cadru pătrat, ce se leagă de bază printr-o linie de
indicație, terminată cu un triunghi înnegrit sau ne înnegrit. Nu există nicio diferență de semnificație între triunghiul de
referință înnegrit și cel ne înnegrit, dar se recomandă utilizarea aceluiași tip de triunghi de referință pe același desen.
 Indicarea bazei de referință

Triunghiul de referință poate fi amplasat:

- pe linia de contur a elementului sau pe o
linie ajutătoare trasată în prelungirea conturului
elementului, dar nu în dreptul unei linii de cotă
(separată în mod clar de aceasta), dacă baza de
referință este profilul sau suprafața respectivă;
triunghiul de referință se mai poate sprijini și pe o
linie de indicație al cărei capăt se sprijină pe o
suprafață;
- în prelungirea liniei de cotă, atunci când
baza de referință este axa, planul de simetrie sau
centrul elementului cotat. Dacă nu există suficient
spațiu pentru cele două săgeți, una din ele poate fi
înlocuită de triunghiul de referință.
 Indicarea bazei de referință

Dacă numai o porțiune limitată a elementului constituie baza de referință, atunci conturul acestei părți se
dublează cu o linie - punct groasă iar poziția și dimensiunea porțiunii respective se cotează.
 Indicarea bazei de referință

O bază de referință comună formată din două elemente este identificată, în cadrul de toleranță, prin cele
două litere majuscule, separate printr-o liniuță.
Dacă un sistem de baze de referință este stabilit prin două sau trei elemente (cazul referințelor multiple),
atunci literele majuscule ale bazelor de referință sunt înscrise în cadrul de toleranță, de la stânga la dreapta, în
ordinea priorității elementelor și în căsuțe diferite.

a) exemplu de bază de referință comună c) exemplu de sistem de baze de referință

b) bază de referință comună d) sistem de baze de referință

 Dimensiuni teoretic exacte

Conform SR EN ISO 1101:2006, dacă toleranțele de poziție, de orientare sau de formă sunt specificate
pentru unul sau mai multe elemente, atunci dimensiunile care definesc poziția, orientarea sau profilul teoretic exacte
se denumesc ”dimensiuni teoretic exacte” (TED). Dimensiunile teoretic exacte se aplică și dimensiunilor care
determină orientarea relativă a bazelor de referință dintr-un sistem de baze de referință.
Dimensiunile teoretic exacte nu trebuie tolerate și se încadrează pe desene.
ABATERILE ȘI TOLERANȚELE
DE LA FORMA GEOMETRICĂ
 Abaterea și toleranța de la rectilinitate

Abaterea de la rectilinitate (AFr) reprezintă distanța maximă dintre profilul real și dreapta
adiacentă, măsurată în limitele lungimii de referință.

În practică se întâlnesc abateri particulare de la rectilinitate, cum sunt:

• concavitatea, când nerectilinitatea crește de la capete spre mijlocul lungimii de referință și
• convexitatea, când nerectilinitatea crește de la centrul piesei spre extremități.
 Abaterea și toleranța de la rectilinitate

Toleranța la rectilinitate (TFr) reprezintă valoarea maximă admisă a abaterii de la rectilinitate.

Zona de toleranță la rectilinitate, după caz, este cuprinsă:

• între dreapta adiacentă și o dreaptă paralelă cu aceasta, situată la o
distanță egală cu TFr, spre interiorul piesei, dacă toleranța respectivă
este prescrisă într-o singură direcție;

Înscrierea pe desen Interpretarea

Oricare linie de pe suprafața superioară, paralelă

cu planul de proiecție în care este dată indicația,
trebuie să fie cuprinsă între două drepte paralele
având distanța dintre ele de 0,01 mm.
 Abaterea și toleranța de la rectilinitate

Exemplu
 Abaterea și toleranța de la rectilinitate

• într-o zonă paralelipipedică (una dintre muchii fiind dreapta

adiacentă) având secțiunea cu laturile egale cu TFr1 și TFr2, dacă
toleranța este prescrisă în două direcții reciproc perpendiculare;

Înscrierea pe desen Interpretarea

Axa barei trebuie să fie cuprinsă într-o zonă

paralelipipedică având dimensiunile secțiunii de
0,02 mm pe direcție verticală și de 0,01 mm pe
direcție orizontală.
 Abaterea și toleranța de la rectilinitate

Exemplu
 Abaterea și toleranța de la rectilinitate

• într-o zonă cilindrică având diametrul egal cu TFr, dacă toleranța este
prescrisă pe orice direcție (pe desenul de execuție, valoarea toleranței
este precedată de simbolul Ø).

Înscrierea pe desen Interpretarea

Axa cilindrului tolerat trebuie să fie cuprinsă într-o

zonă cilindrică având diametrul de 0,05 mm.
 Abaterea și toleranța de la rectilinitate

Exemplu