1.

Interschimbabilitatea
Prin interschimbabilitate se înţelege proprietatea pieselor, de acelaşi fel si de aceeasi natura de a
putea fi schimbate între ele, fără o prealabilă ajustare sau sortare.
Necesitatea pentru interschimbabilitate a aparut pentru prima oara in productia de armament la
inchizatoarele armelor de foc.
Ulterior interschimbabilitatea s-a extins si la alte produse din productia de serie mare si masa.
Interschimbabilitatea este de două feluri:
◦ interschimbabilitate totală – la care definiţia se aplică întocmai (ex. Rulmenţi, şuruburi, piuliţe);
◦ interschimbabilitate selectivă – la care definiţia se aplică cu unele amendamente (ex. La
montatrea
unor arbori în alezaje pentru realizarea unor ajustaje precise).
Arborele este o suprafaţă cilindrică exterioară, iar alezajul este o suprafaţă cilindrică interioară
La asamblarea arborelui de o anumită dimensiune într-un alezaj de aceeaşi dimensiune nominală
rezultă un ajustaj.
Dacă trebuie realizat un ajustaj precis se poate executa arborele precis şi alezajul la fel de precis,
realizându-se asamblarea lor în mod aleator. În acest fel se realizează interschimbabilitate totală
convenabilă dintr-un anumit punct de vedere dar preţul de cost creşte foarte mult.
Din această cauză de cele mau multe ori se recurge la interschimbabilitate parţială sau selectivă.
Adică se execută atât arborii cât şi alezajele mai puţin precis şi după aceea se sortează în trei
grupe
de dimensiuni.:
◦ alezajele (arborii) cu dimensiunile cele mai mari,
◦ alezajele (arborii) cu dimensiunile mijlocii,
◦ alezajele (arborii) cu dimensiunile cele mai mici.
După această sortare se asamblează arborii şi alezajele din aceeaşi grupă.

2. Abateri de la forma geometrica a pieselor cilindrice netede in

sectiune transversal

Abateri mai des întâlnite: ovalitatea, poligonalitatea, forma oarecare.

Ovalitatea = abaterea de la circularitate a unei piese circulare caracterizate prin existenţa a două
diameter diferite (max şi min) aproximativ perpendiculare.
OV = dmax – dmin = 2AFC
Cauzele ovalităţii:
1. Când axa de rotaţie a piesei în timpul prelucrării nu corespunde cu axa ei geometrică.
2. Când piesa vine cu ovalitate de la operaţia precedentă ovalitatea apare datorită forţelor de
reacţiune din partea materialului (forţe de respingere) care tind să scoată cuţitul din material şi sunt cu
atât mai mari cu cât adâncimea de aşchiere este mai mare.
3. Când arborele principal este excentric sau scula aşchietoare este excentrică (când acestea
execută mişcări de rotaţie).
Se spune în acest caz că excentricitatea se copiază de pe arborele principal pe piesă.
Obs.: Ovalitatea se poate diminua dar nu se poate elimina in totalitate.

Poligonalitatea = abaterea de la circularitate la piesele făcute din suprafeţe sferice de raze

diferite sau din faţete plane date de relaţia:
P = D – L = 2 AFC
L = distanţa minimă dintre două faţete aproximativ paralele.
 Poligonalitatea se obţine de regulă la rectificarea pieselor cilindrice pe maşini de rectificat fără
centre.

Forma oarecare = este abaterea de la circularitate care apare datorită vibraţiilor piesei în timpul
prelucrării

3. Abateri de la forma geometrica a pieselor cilindice netede in

sectiune longitudinala
Toleranţa la circularitate este notată literar TF C şi grafic „O”. Zona toleranţei la circularitate este
cuprinsă între cercul adiacent şi un cerc concentric cu acesta având raza mai mică pentru arbori şi mai
mare pentru alezaje, iar diferenţa dintre raze este mărimea toleranţei.
Aceste abateri sunt puse in evidenta intersectând piesa cilindrică cu un plan care trece prin axa de
simetrie longitudinala a ei.
Aceasta abatere se noteaza cu AFl si se numeste abatere de la cilindricitate sau abatere de la
paralelismul generatoarelor.

Abaterile de la cilindricitate sunt definite ca fiind distanţa maximă dintre cilindrul adiacent şi
profilul efectiv măsurată cu limitele unei lungimi de referinţă.

Abateri de la cilindricitate: conicitatea, dubla convexitate (butoiaş), dubla concavitate (forma şa),
curbarea, forma oarecare.
Conicitatea ca abatere de la cilindricitate apare la piesele caracterizate prin existenţa a două
diametre diferite, maxim şi minim, unul la un cap iar altul la celălalt cap. Se face distincţie între
conicitate ca abatere şi conicitate ca formă geometrică a piesei.
C = dmax – dmin = 2AFl
Cauzele apariţiei conicităţii:
A) când se prelucrează piese de lungime relative mare prinse numai cu un capăt în dispozitiv.
B) când se uzează scula aşchietoare în timpul prelucrării.
C) când direcţia de deplasare a cuţitului nu este paralelă cu axa piesei.
D) când există joc in lagărele maşinii

Dubla convexitate = abaterea de la cilindricitate a unei piese caracterizate prin existenţa a două
diametre (maxim şi minim), diametrul maxim găsindu-se aproximativ la mijlocul piesei, iar diametrul
minim la capătul piesei.
dmax – dmin = 2AFl
Cauzele apariţiei dublei convexitati:
 Prelucrarea între vârfuri a pieselor zvelte (lungime mare comparativ cu diametrul).
Datorită rigidităţii scăzute a piesei se produce o deformare a piesei în sensul îndepărtării de cuţit.
În acest caz cuţitul va pătrunde mai puţin în material la mijlocul piesei.
Pentru înlăturarea acestor cauze se utilizează lunete sau linete.

Dubla concavitate = abaterea de la cilindricitate a pieselor caracterizate prin existenţa a două

diameter (maxim şi minim), diametrul minim aproximativ la mijlocul piesei iar cel maxim la capetele
piesei .
dmax – dmin = 2AFl
Cauze:
◦ Prelucrarea cu regimuri intensive şi fără răcirea sculei.
 ◦ În timpul prelucrării cuţitul se încălzeşte şi se dilate pătrunzând mai mult în material.
◦ Datorită regimului intensiv, scula se uzează şi atunci va rezulta un diametru mai mare.

Curbarea = apare de regulă la montaj

Forma oarecare = apare de regulă datorită vibraţiilor piesei şi a sculei în timpul prelucrării.

Toleranţa la cilindricitate = se notează literar TFl sau grafic, reprezintă valoarea maximă
admisă a abaterii de la cilindricitate.
Zona toleranţei la cilindricitate este cuprinsă între cilindrul adiacent (CA) şi un cilindru coaxial
cu acesta având raza mai mică faţă de raza cilindrului adiacent, în cazul arborilor şi mai mare, în cazul
alezajelor.
Diferenţa între raza cilindrului adiacent şi raza cilindrului coaxial cu el este egală cu toleranţa.

Abaterea de la rectilinitate AFr reprezintă distanţa maximă dintre dreapta adiacentă şi profilul
efectiv măsurată în limitele unei lungimi de referinţă.
Dreapta adiacentă (muchia ideală) reprezintă intersecţia a două plane ideale tangente la suprafeţe.

Toleranţa la rectilinitate are simbolul literar TFr şi simbolul grafic ”–” si este valoarea maximă
admisă a abaterii de la rectilinitate.
Abaterea de la rectilinitate a unui plan după o directive anume.

Abaterea de la planeitate reprezintă abaterea de la rectilinitate după o infinitate de direcţii. Se

determină ca fiind distanţa maximă dintre planul adiacent şi suprafaţa efectivă măsurată în limitele unei
suprafeţe de referinţă.

Toleranţa la planeitate TFp şi grafic ” ” reprezintă valoarea maximă admisă a abaterii de la

planeitate.
Zona toleranţei este cuprinsă între planul adiacent şi un plan paralel cu acesta cu distanţa dintre
ele egală cu valoarea toleranţei la planeitate.

4. Abaterea de la coaxialitate si concentricitate

Abaterea de la coaxialitate sau concentricitate este diferenţa (distanţa maximă) dintre axa
suprafeţei adiacente şi axa luată ca bază de referinţă măsurată în limitele unei lungimi de referinţă.
Axa de referinţă poate fi axa comună a mai multor alezaje sau axa unui alezaj.

Abaterea de la concentricitate este abaterea la coaxialitate când lungimea de referinţă este zero.

Pentru arbori, abaterea de la coaxialitate prevede câteva cazuri particulare:

a). când axele celor două suprafeţe cilindrice nu coincid dar sunt paralele, abaterea numindu-se
excentricitate. APC = e = const.
b) când axele celor două suprafeţe cilindrice doar se intersectează se numeşte frângere.
c) când axele celor două suprafeţe cilindrice nu sunt paralele şi nu se intersectează.

Toleranţa la coaxialitate TPC şi ” ” este de două ori abaterea 2APC = TPC

 Zona toleranţei pentru toleranţa la coaxialitate este un cilindru cu diametru egal cu toleranţa la
coaxialitate.
Toleranţa la concentricitate Zona toleranţei este un cerc cu diametrul egal cu toleranţa la
concentricitate.

5. Bataia radiala si bataia frontal

Bătaia radială este diferenţa dintre distanţa maximă şi distanţa minimă măsurate de la suprafaţa
efectivă la axa de rotaţie în limitele unei lungimi de referinţă.
Apare de regulă atunci când axa de simetrie a piesei nu corespunde cu axa ei de rotaţie.
ABr = rmax – rmin = 2e
Zona toleranţei la bătaia radială este cuprinsă între suprafaţa efectivă şi o suprafaţă cilindrică
coaxială cu aceasta, diferenţa dintre razele celor două suprafeţe fiind chiarTBr.
Toleranţa bătăii radiale este valoarea maximă admisă a bătăii radiale.

Bătaia frontală este diferenţa dintre distanţa maximă şi cea minimă de la o suprafaţă frontală la
un plan perpendicular pe axa de rotaţie, măsurată în limitele unei lungimi de referinţă sau a unui
diametru de referinţă.
Toleranţa bătăii frontale are simbolul literar TBf şi cel graphic “ “ si reprezinta valoarea
maximă admisă a bătăii frontale. Zona toleranţei este cuprinsă între două plane paralele între ele şi
perpendiculare pe axa de rotaţie a piesei având distanţa dintre ele egală cu valoarea toleranţei.

6. Notarea pe desenele tehnice a tolerantelor de forma si pozitie

(simbolul grafic si simbolul literar)
 Toleranţele de formă şi poziţie se înscriu într-un dreptunghi împărţit în 2 sau 3 căsuţe.
În prima căsuţă se trece simbolul grafic toleranţei respective. În a doua se trece valoarea
toleranţei, exprimată în mm. În ultima căsuţă se trece litera care indică baza de referinţă (dacă este
cazul).
ex.:

Mărimea literelor şi cifrelor din căsuţe este egală cu mărimea caracterelor înscrise pe desenul
respectiv (cotele).
Obs. Litera care indică baza de referinţă trebuie să fie diferită de alte litere utilizate pe desenul
respectiv.
 Dacă toleranţa trebuie să fie specificată pe anumite porţiuni atunci se împarte cea de-a doua
căsuţă în două, cu o linie orizontală. Deasupra acesteia se trece toleranţa generală, iar în căsuţa de jos
se trece valoarea toleranţei despărţită, cu o linei înclinată de mărimea suprafeţei la care se referă.
ex.:

Dacă zona toleranţei este circulară sau cilindrică, se trece înaintea valorii toleranţei semnul ”Ø”.
Dacă în locul toleranţei se utilizează abaterea maxima (numai cele prevăzute în STAS) atunci se
pune litera R înaintea toleranţei.
ex.:

Toleranţele de poziţie şi formă dependente se notează cu litera M. Acest simbol se scrie în căsuţa
în care se trece valoarea toleranţei dacă toleranţa respectivă depinde de abaterile efective ale
elementului la care se referă.
Simbolul M se înscrie în căsuţa în care este trecută baza de referinţă dacă toleranţa depinde de
abaterile efective ale bazei de referinţă.
Simbolul M se trece şi în căsuţa care indică valoarea toleranţei şi în cea care indică baza de
referinţă când depinde şi de abaterile efective ale elementului la care se referă şi de abaterile bazei de
referinţă.

Cotele care determină poziţiile elementelor tolerate nu se tolerează; ele se numesc cote încadrate
şi se înscriu pe desenul respectiv într-un dreptunghi.
 7. Rugozitatea
Rugozitatea - este o abatere de formă de ordin 3 şi 4. Ea este constituită din ansamblul
neregularităţilor pe suprafaţa piesei, caracterizată prin faptul că pasul este mult mai mic comparativ cu
înălţimea neregularităţii.
Rugozitatea se datorează existenţei pe suprafaţa materialului a unor rizuri, pori, smulgeri de
material, urme ale tăişului sculei.
Pentru aprecierea rugozităţii se utilizează sistemul M (al liniei medii) caracterizat de elementele:
Linia medie “m” este linia de aceeaşi formă cu profilul ideal care împarte profilul efectiv astfel
încât suma pătratelor ordonatelor profilului efectiv faţă de cel ideal să fie minim.

Linia exterioară “e” este linia echidistantă cu m care trece prin vârful cel mai de sus al profilului
determinat în limitele unei lungimi de bază. Excepţie fac vârfurile care prezintă abateri exagerate.
Linia interioară “i” este linia echidistantă cu m care trece prin punctul cel mai de jos al
profilului în limitele lungimii de bază (excepţie abaterile exagerate).
Lungimea de bază “l” este lungimea suprafeţei (a liniei medie) pe care se face evaluarea
rugozităţii. Această lungime este standardizată în funcţie de mărimea rugozităţii ce trebuie evaluată.
Pasul neregularităţilor “S” este distanţa dintre 2 vârfuri consecutive ale profilului.
Pentru aprecierea rugozităţii se utilizează 3 criterii de rugozitate:
Ra – abaterea medie a profilului

Rz = media în 10 puncte a rugozităţii. Este diferenţa dintre media aritmetică a celor mai înalte 5
vârfuri şi a celor mai de jos 5 puncte determinate în limitele unei lungimi de bază (aceste ordonate se
determină de la o linie exterioară profilului).
Rmax (Rt) = distanţa dintre linia interioară şi linia superioară.

Indicarea pe desen a rugozităţilor

Se utilizează următorul simbol:

h – înălţimea caracterelor de pe desen

Ciferele care pot fi trecute pe acest simbol au semnificaţia următoare.

A – adaosul de prelucrare (dacă e necesar)

B – valoarea rugozităţii
C – date suplimentare referitoare la procedeul de prelucrare sau tratamente termice
D – lungimea de bază (dacă nu este cea standardizată)
E – simbolul direcţiei rugozităţii:
 Influenţa rugozităţii asupra funcţionării pieselor
Rugozitatea determină aspectul exterior al piesei. O rugozitate mica înseamnă o calitate
superioară.
Mărimea rugozităţii influenţează rezistenţa piesei la solicitări compuse şi variabile (la oboseală).
Cu cât rugozitatea este mai mică, cu atat piesa rezistă mai bine la oboseală, deci cu cât
rugozitatea piesei este mai mică piesa îndeplineşte mai bine rolul funcţional, dar micşorarea rugozităţii
duce la creşterea preţului de cost.
Pentru a se putea asigura ungerea pieselor trebuie să existe o rugozitate minimă care să permită
peliculei de ulei să rămână pe suprafaţa respectivă şi uleiul se adună la fundul asperităţilor.

8. Ajustaje cu joc
Ajustajele cu joc sunt acele ajustaje care asigură mobilitatea pieselor (deplasarea relativă). Sunt
caracterizate de faptul că raportul D/d > 1, adică diametrul alezajului este mai mare ca diametrul
arborelui, iar jocul j = D – d.
Atât arborele cât şi alezajul au o anumită toleranţă. Prin urmare şi jocul va avea o anumită
toleranţă numită toleranţa jocului.
Datorită faptului că arborele şi alezajul au toleranţe în urma asamblării celor două piese vor
rezulta jocuri diferite cuprinse între o valoare maximă şi una minimă (jmax, jmin).
 9. Sisteme de ajustaje
Sisteme de ajustaje
În STAS se prevăd 2 sisteme de ajustaje:
1. sistemul de ajustaje-alezaj unitar;
2. sistemul de ajustaje-arbore unitar.

1. Sistemul de ajustaje alezaj unitar se caracterizează prin faptul că menţine constant ca

poziţie câmpul de toleranţă al alezajului şi pentru obţinerea diferitelor tipuri de ajustaje se modifică
poziţia câmpului de toleranţă a arborelui. Câmpul constant al alezajului este tangent la linia de referinţă
şi are abaterea superioară pozitivă.
Sistemul de ajustaje alezaj-unitar

2. Sistemul de ajustaje arbore-unitar se caracterizează prin faptul că se menţine constant

câmpul de toleranţă al arborelui, ca poziţie, iar pentru obţinerea diferitelor tipuri de ajustaje se
modifică poziţia câmpului de toleranţă a alezajului.
Câmpul de toleranţă al arborelui se notează cu h şi este tangent la linia de referinţă având
abaterea superioară egală cu zero şi abaterea inferioară mai mică decât zero.
Sistemul de ajustaje arbore-unitar
 În construcţia de maşini şi aparate pentru dimensiuni mici şi mijlocii este convenabil să se lucreze
în sistemul de ajustaje alezaj unitar, deoarece prelucrarea arborelui este mai uşoară decât prelucrarea
alezajului.
Deci este mai economic să se realizeze o anumită dimensiune pentru alezaj cu SDV-urile
respective (mai complicate şi mai costisitoare ca la arbore) şi pentru a se obţine diferite tipuri de
ajustaje să se prelucreze arborii la diferite dimensiuni deoarece realizarea dimensiunilor arborilor nu
ridică probleme deosebite.
Sistemul arbore unitar se utilizează mai rar (ex.: în industria de maşini agricole şi industria textilă
unde se utilizează arbori traşi şi calibraţi fără a mai fi prelucraţi prin prelucrări mecanice). În acest caz
trebuie să se prelucreze alezajele la diferite dimensiuni pentru a obţine diferite tipuri de ajustaje.
ex.: montarea rulmenţilor în carcasă (diametrul exterior şi lăţimea rulmentului) se execută în
sistemul arborelui unitar.
ex.: montarea piesei în butuc şi arbore (lăţimea piesei) se execută în sistemul arborelui unitar.
ex.: montarea bolţului în piston şi bielă se execută în sistemul arbore unitar.

10. Ajustaje termice

Dacă în timpul funcţionării un ajustaj lucrează la altă temperatură decât temperatura de referinţă
(20 ̊C), atunci se modifică raportul dimensiunilor de contact, deci nodurile jocurilor (strângerilor).
Dacă valorile efective ale jocurilor şi strângerilor depăşesc valorile limită, atunci ajustajul se
transformă într-un ajustaj termic.

La ajustajele termice se pune problema determinării jocurilor şi strângerilor de proiectare,

cunoscând jocurile şi strângerile de exploatare.