3.

CALITATEA ŞI PRECIZIA FORMEI GEOMETRICE

3.1 DEFINIŢII

În etapa de concepţie şi proiectare, piesele sunt considerate a avea o formă

geometrică ideală. Din cauza imperfecţiunilor sistemului maşină unealtă-sculă-piesă,
reperele realizate vor avea o formă geometrică diferită de cea teoretică.
Profilul teoretic care nominalizează forma geometrică ideală a unei piese poartă
numele de profil ideal.
Profilul obţinut prin intersecţia unei suprafeţe reale a piesei cu un plan de orientare
dată poartă numele de profil real (fig. 3.1).

Fig. 3.1. Profilul ideal şi profilul real

Profilul real obţinut prin măsurare poartă numele de profil efectiv. Se reaminteşte că
între profilul real şi cel efectiv există anumite diferenţe, provocate de erorile specifice
mijloacelor de măsurare.
Se introduce noţiunea de profil adiacent, definit ca fiind profilul de aceeaşi formă cu
profilul geometric ideal, tangent la profilul efectiv dinspre partea exterioară materialului
piesei şi aşezat astfel încât distanţa maximă dintre profilul efectiv şi cel adiacent să fie
minimă.
În cazul în care profilul ideal are formă circulară – arbore sau alezaj, se vorbeşte
despre cerc adiacent (fig. 3.2), iar în situaţia în care profilul ideal este rectiliniu se foloseşte
noţiunea de dreaptă adiacentă (fig. 3.3).

29
 Fig. 3.2. Poziţia cercului adiacent în situaţia: a)arborelui; b) alezajului

Fig. 3.3. Poziţia dreptei adiacente în situaţia profilului efectiv: a)concav; b) convex

În situaţia profilurilor rectilinii, abaterea de la forma geometrică se determină de-a

lungul unei lungimi de referinţă. Aceasta poate fi egală cu întreaga lungime a piesei sau cu
porţiuni ale acesteia (fig. 3.4).
Prin similaritate cu cele prezentate anterior, se definesc următoarele noţiuni:
 suprafaţa ideală: suprafaţa ce caracterizează sub aspect teoretic forma
pieselor;
 suprafaţa reală: suprafaţa ce rezultă prin prelucrare şi delimitează corpul de
mediul exterior;
 suprafaţa efectivă: suprafaţa reală a piesei, reprodusă cu un anumit grad de
aproximaţie de către mijloacele de măsurare;

30
  suprafaţa adiacentă: suprafaţa de aceeaşi formă cu suprafaţa ideală,
tangentă la suprafaţa efectivă dinspre partea exterioară materialului piesei,
aşezată astfel încât distanţa maximă până la suprafaţa efectivă să fie
minimă; în situaţia suprafeţelor ideale plane, se utilizează noţiunea de plan
adiacent;
 suprafaţa de referinţă: suprafaţa în limitele căreia se determină abaterile;
mărimea ei poate fi egală cu întreaga suprafaţă efectivă sau cu porţiuni ale
acesteia.

Fig. 3.4. Exemple de lungimi de referinţă

3.2 METROLOGIA CILINDRULUI

În situaţia pieselor cilindrice, interesează în mod deosebit calitatea şi precizia formei

circulare, respectiv determinarea abaterii de la circularitate într-un plan perpendicular pe
generatoarele cilindrului (pe axa acestuia) şi abaterea profilului longitudinal.
Abaterea de la circularitate (abaterea de la forma circulară) se notează cu AFc şi
reprezintă distanţa maximă între profilul efectiv rezultat la prelucrare, determinat într-un
plan perpendicular pe axa cilindrului, şi cercul adiacent corespunzător acestui profil.
Toleranţa abaterii de la circularitate (toleranţa la circularitate) TFc reprezintă
valoarea maximă admisă a abaterii de la circularitate (fig. 3.5).
Abaterea profilului longitudinal reprezintă distanţa maximă între profilul efectiv
rezultat la prelucrare, determinat într-un plan paralel cu axa cilindrului, şi dreapta
adiacentă corespunzătoare acestui profil (fig. 3.6).

31
 Se defineşte abaterea de la cilindricitate, notată AFl, ca fiind distanţa maximă dintre
suprafaţa efectivă şi cilindrul adiacent în limitele lungimii de referinţă. Această abatere se
compune din abaterea de la forma circulară şi abaterea profilului longitudinal.

Fig. 3.5. Abaterea de la circularitate şi toleranţa la circularitate

Toleranţa la cilindricitate se notează cu TFl şi reprezintă valoarea maximă

admisibilă a abaterii de la cilindricitate.
Zona de toleranţă reprezintă practic zona cuprinsă între cilindrul adiacent şi un alt
cilindru coaxial cu acesta.

Fig. 3.6. Abaterea profilului longitudinal

32
 3.3 ABATERILE DE LA FORMA GEOMETRICĂ ALE PIESELOR
CILINDRICE NETEDE

a) În secţiune transversală

1. Ovalitatea
Ovalitatea (fig. 3.7) poate apărea în situaţia prelucrărilor orizontale, atunci când
arborele principal al strungului sau maşinii de găurit este oval, iar această ovalitate se
copiază pe piesă. Ea mai poate apărea în situaţia prelucrărilor verticale, atunci când scula
execută o mişcare planetară, atât în jurul axei proprii cât şi în jurul profilului determinat de
abaterea arborelui principal. De asemenea, ovalitatea poate apărea în situaţia în care
piesa a rezultat ovală dintr-o prelucrare anterioară, iar acum exercită asupra sistemului
elastic maşină unealtă-sculă-piesă un efect de camă.
Ovalitatea se calculează cu formula:

2 AFc  L  l (3.1)

unde: L - diametrul maxim; l - diametrul minim.

Fig. 3.7. Ovalitatea

33
 2. Poligonalitatea
Poligonalitatea (fig. 3.8) poate apărea la rectificarea arborilor pe maşina de rectificat
fără vârfuri. În acest caz, profilul efectiv al piesei este constituit din arce de cerc sau din
faţete mai mult sau mai puţin plane.
Poligonalitatea se calculează cu formula:

2 AFc  d  l (3.2)

unde: d - diametrul cercului adiacent (care circumscrie conturul poligonal); l –

distanţa minimă între două feţe ale poligonului.

Fig. 3.8. Poligonalitatea

3. Forma oarecare
Forma oarecare este prezentată în figura 3.9. Abaterea de la forma circulară se
calculează în acest caz cu formula:

2 AFc  d 1  d 2 (3.3)

34
 unde: d1 - diametrul cercului adiacent (circumscris profilului efectiv); d2 – diametrul
cercului înscris în profilul efectiv.

Fig. 3.9. Forma oarecare

b) În secţiune longitudinală
În secţiune longitudinală, generatoarele cilindrului ar trebui să fie rectilinii şi
paralele. Principalele abateri de la această situaţie sunt următoarele:

1. Conicitatea
În cazul conicităţii (fig. 3.10) generatoarele, deşi rectilinii, nu mai sunt paralele.
Această situaţie apare la prelucrarea pieselor pe strung, la prinderea în universal (fig.
3.11a). Pe măsură ce scula se îndepărtează de sistemul de prindere, deformaţiile piesei
provocate de momentul de rotaţie cresc, iar piesa se îndepărtează tot mai mult de sculă.
În aceste condiţii, cuţitul aşchiază mai puţin, iar diametrul va rezulta din ce în ce mai mare.
Conicitatea mai poate apărea în situaţia prinderii între vârfuri, când axa geometrică
a pinolei nu coincide cu axa de rotaţie (fig. 3.11b), sau când direcţia de deplasare a săniei
portsculă nu este paralelă cu axa de rotaţie a piesei (fig. 3.11c).
Valoarea abaterii are expresia:

2 AFl  d 1  d 2 (3.4)

35
 unde: d1 - diametrul maxim (situat la un capăt al piesei); d2 – diametrul minim (situat
la celălalt capăt al piesei).

Fig. 3.10. Conicitatea

Fig. 3.11. Cazuri de apariţie a conicităţii: a) prindere în universal; b) prindere între vârfuri, axa
geometrică a pinolei şi axa de rotaţie nu coincid; c) prindere între vârfuri, direcţia de deplasare a
săniei portsculă nu este paralelă cu axa de rotaţie a piesei.

2. Dubla concavitate (forma mosor)

În situaţia dublei concavităţi (fig. 3.12), diametrul piesei în secţiune mediană este
mai mic decât diametrul piesei la extremităţi. Dubla concavitate apare în situaţia pieselor
prinse în universal, când direcţia de deplasare a piesei nu este paralelă cu axa sculei.
Până la o anumită distanţă de capătul universalului, scula va aşchia tot mai mult
material. De la acea distanţă, vor începe să se manifeste tot mai mult efectele deformării
elastice a piesei pe seama momentului de rotaţie. Ca urmare, piesa va începe să se
îndepărteze la rândul ei de sculă, iar diametrul va creşte la loc (fig. 3.13).
Valoarea abaterii are expresia:

2 AFl  d 1  d 2 (3.5)

unde: d1 - diametrul maxim; d2 – diametrul minim.

36
 Fig. 3.12. Dubla concavitate

Fig. 3.13. Apariţia dublei concavităţi

3. Dubla convexitate (forma butoiaş)

În situaţia dublei convexităţi (fig. 3.14), diametrul piesei în zona centrală este mai
mare decât la extremităţi. Acest tip de abatere apare la prinderea între vârfuri, atunci când
în zona centrală apar cele mai pronunţate efecte ale deformării elastice a piesei pe seama
momentului de rotaţie (fig. 3.15).
Şi în acest caz valoarea abaterii are expresia:

2 AFl  d 1  d 2 (3.6)

unde: d1 - diametrul maxim; d2 – diametrul minim.

37
 Fig. 3.14. Dubla convexitate

Fig. 3.15. Apariţia dublei convexităţi

4. Forma curbă
Spre deosebire de situaţiile anterioare, în acest caz generatoarele sunt paralele,
însă nu mai sunt rectilinii. Această abatere apare în situaţia când piesa provine dintr-un
semifabricat curb şi se determină ca diferenţă dintre cea mai înaltă cotă pe axa z a unei
generatoare şi cota celui mai de jos punct al acesteia (fig. 3.16).

Fig. 3.16. Forma curbă

5. Forma oarecare
În situaţia formei oarecare (fig. 3.17), abaterea se determină ca semidiferenţă între
diametrul d1 al cilindrului circumscris piesei şi diametrul d2 al cilindrului înscris în aceasta:

38
 2 AFl  d 1  d 2 (3.7)

Fig. 3.17. Forma oarecare

3.4 ABATERILE DE LA FORMA GEOMETRICĂ ALE PIESELOR

DELIMITATE DE SUPRAFEŢE PLANE

În cazul pieselor delimitate de suprafeţe plane, abaterea se determină în două

situaţii:

a) De-a lungul unei drepte (abatere de la rectilinitate)

Abaterea de la rectilinitate AFr se defineşte ca distanţa maximă între profilul efectiv
şi dreapta adiacentă, de-a lungul unei direcţii date, în limitele lungimii de referinţă (fig.
3.18).
Toleranţa de la rectilinitate TFr reprezintă valoarea maximă admisă a abaterii de la
rectilinitate.

b) Pe o suprafaţă plană (abatere de la planeitate)

Abaterea de la planeitate AFp se defineşte ca distanţa maximă între suprafaţa
efectivă şi planul adiacent la aceasta, în limitele lungimii de referinţă (fig. 3.19). Altfel spus,
reprezintă abaterea de la rectilinitate exprimată într-o infinitate de direcţii.
Formele simple ale abaterii de la planeitate sunt concavitatea (fig. 3.20) şi
convexitatea (fig. 3.21).
Toleranţa de la planeitate TFp reprezintă valoarea maximă admisă a abaterii de la
planeitate.
Zona de toleranţă la planeitate este cuprinsă între planul adiacent şi un plan paralel
cu acesta, aflat la distanţă egală cu toleranţa la planeitate.

39
Fig. 3.18. Abaterea de la rectilinitate Fig. 3.19. Abaterea de la planeitate

Fig. 3.20. Abaterea de la planeitate - Fig. 3.21. Abaterea de la planeitate -

concavitatea convexitatea

40