Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Reintegrarea Socială A Foştilor Deţinuţi
Reintegrarea Socială A Foştilor Deţinuţi
Ca formă specială a fenomenului infracţionalităţii, recidiva reprezintă una dintre cele mai
grave probleme sociale cu care se confruntă societăţile contemporane. Pentru reprezentanţii
instituţiilor implicate în realizarea actului de justiţie, dar şi pentru opinia publică, recidiva
generează numeroase preocupări, datorită costurilor ridicate pe care aceasta le determină. Alături
de cheltuielile uriaşe pe care le implică la nivelul sistemului de justiţie penală, recidiva aduce cu
sine şi multe costuri necuantificabile. Acestea sunt resimţite pe termen lung de victime, de
familiile acestora şi de comunitate şi se referă atât la suferinţa celor afectaţi în mod direct de
actele infracţionale, cât şi la sentimentele de teamă şi insecuritate trăite de locuitorii zonelor cu
rată ridicată a recidivei.
Problema reintegrării sociale a foştilor deţinuţi este un subiect oarecum tabu, care are
lacune legate de metode de integrare, acţiuni propriu zise şi pe indentificarea soluţiilor necesare
pentru creearea posibilităţilor concrete de integrare, nu atât fizică, cât şi socială în sânul unui
grup, al unei comunităţi, al unei societăţi a persoanelor care ,,sunt certate cu legea”.
În medie, rata recidivei în Europa este de 47%. Cele mai scăzute valori sunt în Cipru şi
Belgia, iar cele mai mari în UK, Olanda, Slovenia. În România, rata recidivei ar fi de 36%.
În medie, statele europene cheltuie în fiecare zi 64 euro per deţinut, iar în România, se
cheltuie în fiecare zi 43 euro per deţinut.
repetat sunt cheltuiţi banii publici pentru întreţinerea condamnaţilor (hrană, deţinere,
asistenţă medicală, salarizarea personalului ş.a.) pe toată durata executării pedepselor;
astfel, cheltuielile din bugetul de stat pentru întreţinerea unui condamnat cresc substanţial
cu fiecare următoare condamnare;