Curs Siguranta Ctii

- Curs 1 -
SIGURANŢA CONSTRUCŢIILOR
Ș. L. Dr. Ing. Dragoș Vintilă
BIBLIOGRAFIE:
D. Lungu, D. Ghiocel – Metode probabilistice in calculul constructiilor, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1982
D. Stematiu, Ş. Ionescu – Siguranţă şi risc în construcţii hidrotehnice – EDP, Bucureşti,
1999 și 2010
Radu Drobot – „Bazele statistice ale hidrologiei”, E.D.P. Bucureşti, 1997.
Corneliu Bob – „Verificarea calităţii siguranţei şi durabilităţii construcţiilor”, Ed. Facla,
Timişoara, 1989.
Dan Dubină, Dan Lungu şi colectivul – „Construcţii amplasate în zone cu mişcări seismice
puternice”, Ed. Orizonturi universitare, Timişoara, 2003
2
BIBLIOGRAFIE:
Chen Wai-Fah – „Structural Engineering Handbook”, Boca Raton: CRC Press LLC, 1999.
Andrzej Novak, Kevin Collins – „Reliability of structures”, CRC Press, Taylor & Francis
Group, 2013
Mohamed El-Reedy – „Reinforced Concrete Structural Reliability”, CRC Press, Taylor
& Francis Group, 2013
3
PERSPECTIVE ISTORICE
Multe din conceptele actuale folosite pentru a atinge siguranta
structurală au evoluat pe parcursul câtorva secole.
Chiar si societățile antice au încercat să protejeze proprii cetățeni prin

regulamente.
Cel mai vechi cod al constructorilor a fost folosit în Mesopotamia, de

HAMMURABI, regele Babylonului (1792 BC - 1750 BC)
4
5
În acest cod responsabilitățile sunt definite în funcție de consecințele
cedării:
Astfel dacă clădirea se prăbușea omorând fiul proprietarului, atunci
era ucis și fiul constructorului. Dacă sclavul proprietarului era ucis,
atunci trebuia ucis și sclavul constructorului.
Timp de secole cunoștințele despre proiectare și construire erau
transmise de la o generație la alta de constructori.
6
Constructorii încercau să copieze structurile de succes.
Astfel arcele din piatră aveau rezerve de siguranță mari. Încercările de a

crește înălțimea sau deschiderea se făceau pe baza intuiției. Dacă ceda
structura noua, proiectul era abandonat sau modificat...
7
Pe măsura trecerii timpului, legile naturii au fost mai bine înțelese. Astfel
teoriile matematice ale materialelor și comportării structurale au evoluat,
asigurând astfel baza rațională a proiectării structurale.
Primele formulări matematice ale problemelor de siguranță structurală sunt
atribuite lui
 Mayer 1926,
 Streletskii 1947,
 Wierzbicki 1936
8
Ei au definit parametrii încărcărilor și rezistenței ca fiind variabile
aleatoare, identificând astfel pentru orice structură de rezistență o
probabilitate de cedare finită.
Aplicarea practică a metodelor propuse nu a fost posibilă până în anii
1960 (Cornell și Lind), 1974 (Hasofer și Lind) când a fost definit indicele
de siguranță.
Este de remarcat că în prezent codurile bazate pe siguranță aplică aceste
concepte pentru proiectarea elementelor structurale, nu pentru sisteme
structurale.
9
Ei au definit parametrii încărcărilor și rezistenței ca fiind variabile
aleatoare, identificând astfel pentru orice structură de rezistență o
probabilitate de cedare finită.
Aplicarea practică a metodelor propuse nu a fost posibilă până în anii
1960 (Cornell și Lind), 1974 (Hasofer și Lind) când a fost definit indicele
de siguranță.
Este de remarcat că în prezent codurile bazate pe siguranță aplică aceste
concepte pentru proiectarea elementelor structurale, nu pentru sisteme
structurale.
10
CONCEPTUL DE SIGURANŢĂ
1.1 VARIABILITATEA ELEMENTELOR DIN SISTEMUL DE PROGNOZĂ
1.2 GRADUL DE SIGURANŢĂ
11
VARIABILITATEA ELEMENTELOR DIN SISTEMUL DE PROGNOZĂ
Determinism şi probabilism.
 Esenţa determinismului constă în convingerea că în natură, între cauze şi efecte există o corespondenţă mecanicistă, sigură şi
univocă.
 Incapacitatea de a rezolva exact anumite probleme părea rezultatul unei cunoaşteri temporar insuficiente şi a erorilor umane în
măsurarea cauzelor şi efectelor.
12
Determinism şi probabilism.
 Relațiile între evenimente
 Evenimentul A (cauza) este cauza pentru un eveniment ulterior, evenimentul B (efectul).
 Primul eveniment A este precedentul cronologic evenimentului B.
 Un eveniment de tip A este oricând urmat de evenimentul B.
13
 Determinism şi probabilism.
 Datorită lui Blaise Pascal şi Pierre de Fermat se
naşte teoria probabilităţilor.
 Aceasta se ocupa de fenomene particulare, în mod

fundamental supuse întâmplării (aruncări de zaruri,
extragerea din urne a unor bile divers colorate etc.) şi
se aplica cel mai adesea unor abateri ale proceselor
naturale de la rezultatele aşteptate în mod teoretic,
interpretate ca erori.
14
 Determinism şi probabilism.
 Doctrina probabilistă nu se opune şi în orice caz nu
denigrează doctrina deterministă, ale cărei merite în
dezvoltarea ştiinţei sunt uriaşe, în parte tocmai
pentru că miile de cercetători au crezut că
descoperirea unor legi şi relaţii exacte este posibilă.
 Doctrina probabilistă rafinează şi îmbogăţeşte

doctrina deterministă, aducând-o mai aproape de
fenomenologia reală. Determinismul este un caz
particular al probabilismului, pentru situaţiile în care
variabilitatea este mică (neglijabilă).
15
Cauze şi categorii de variabilitate.

 Variabilitatea este proprietatea obiectivă a mărimilor care definesc starea unui sistem ca şi a corelaţiilor dintre ele, de a putea
avea succesiv în timp sau în spaţiu, pe zone determinate, valori variate şi imprevizibile în mod particular, dar posibil
caracterizabile prin distribuţii probabiliste.
16
 Cea mai importantă este desigur natura fundamental aleatoare a fenomenelor din univers.
 La aceasta se adaugă unele cauze aparent subiective şi în mod ideal evitabile, cum ar fi:
incertitudinea (cunoaşterea incompletă),
eroarea (inclusiv imprecizia măsurătorilor),
ignoranţa (chiar şi temporară, individuală sau colectivă),
influenţe psiho-sociale (personalitatea celor implicaţi în sistem, psihoze colective, sabotaje).
17

 Exemple:
 debitele naturale afluente se pot modifica drept urmare a schimbărilor
climatice ciclice sau remanente, a modificării coeficienţilor de scurgere în
bazinul hidrografic (deforestări, schimbarea folosinţei terenurilor etc);
 solicitările seismice se pot modifica drept urmare a unor evoluţii ciclice sau
evolutive în mişcarea plăcilor tectonice, a apariţiei seismicităţii induse ori a
unor activităţi umane (minerit şi extracţii de substanţe utile, explozii
nucleare etc);
18

 Exemple:
 calităţile fizico-mecanice ale materialelor din structură sau/şi fundaţie se
pot modifica prin deformaţii, dizolvări, depuneri, solicitări mecanice ciclice
(oboseală), modificări structurale (îmbătrânire) ca urmare a unor factori
exteriori (radiaţii, variaţii de temperatură).
19
Definiţii:
 Fenomenele sau mărimile care depind de întâmplare se numesc aleatoare.
Cuvântul provine din limba latină

alea - zaruri şi
aleatorius - întâmplător.
20
Definiţii:
 Hazardul este o împrejurare cu cauză necunoscută sau o întâmplare neprevăzută;
Cuvântul vine din francezul hasard, împrumutat din spaniolul azar, provenit din arabul az-zahr, ambele
însemnând joc de zaruri.
21
Definiţii:
 In limbaj ştiinţific, procesele sau fenomenele supuse legilor hazardului se numesc stochastice.
Cuvântul vine din greaca veche:

stochastes - persoană care pretinde că descoperă lucruri ascunse sau prezice viitorul.
22
Se definesc următoarele categorii de variabilitate:
 hazard;
 ignoranţă;
 incertitudine;
 erori;
 comportament psiho-social.
23
Hazardul
 reprezintă caracterul aleator al mărimilor ce caracterizează fenomenele naturale
 Exemple:
 ape mari extraordinare, mişcări seismice, variaţii extreme de temperatură, precipitaţii, viteza, periodicitatea şi direcţia vântului
etc
24
Măsura hazardului
 probabilitatea de depăşire (sau complementul său până la 1, probabilitatea de
nedepăşire) a unei valori date a unei mărimi într-un interval de timp dat şi se
determină pe baza funcţiilor de distribuţie probabilistă corespunzătoare.
25
Incertitudinea
 caracteristică obiectivă a cunoaşterii umane asupra proprietăţilor materiei şi fenomenelor naturii şi
caracterizează de regulă calitatea şi cantitatea informaţiilor.
 Exemplu: proprietăţile fizico-mecanice ale materialelor (în mod obiectiv neomogene) se determină prin
teste punctuale în spaţiu şi timp, prin metode convenţionale şi susceptibile de erori, în condiţii diferite
de cele din natură.
26
Incertitudinea
 Relaţiile dintre diferiţi parametri (numite adeseori impropriu „legi ale fizicii") sunt obţinute pe cale
experimentală sau prin observaţii şi măsurători în natură şi sunt în sens matematic „corelaţii", cu
abateri variabile de la medie, a căror cauză este simplificarea deterministă şi uneori caracterul
aleator fundamental al unor fenomene.
27
Măsura incertitudinii este probabilitatea de nedepăşire (depăşire) a unei valori sau

probabilitatea de apariţie a acesteia într-un interval dat.
Gradul de incertitudine depinde de numeroşi factori ce pot fi grupaţi în două mari
categorii:
 factori care depind de ansamblul modelelor adoptate (real, fizic şi matematic);
 factori care depind de modelul matematic al distribuţiei statistice.
28
factori care depind de ansamblul modelelor adoptate (real,
fizic şi matematic):
 neomogenitatea materialelor din care sunt construite
structura şi fundaţia;
 calitatea şi cantitatea informaţiilor privitoare la
caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor şi
stabilitatea lor în timp;
 gradul de adecvare al modelelor fizic şi matematic la
modelul real din punct de vedere al ipotezelor (schema
geometrică, măsura omogenităţii, condiţii de margine,
considerarea tuturor factorilor primari semnificativi, relaţii
efort-deformaţie, nivele ale apei în lac, suprapuneri de
acţiuni şi efecte etc);
29
factori care depind de ansamblul modelelor adoptate (real, fizic şi

matematic):
 validitatea modelului matematic, respectiv capacitatea acestuia (şi a
metodelor de calcul) de a reproduce în spaţiu şi timp cu precizie suficientă
comportarea construcţiei în aspectele sale esenţiale;
 realizarea în execuţie a calităţilor preconizate în proiect;
 informaţii asupra variaţiei în timp a caracteristicilor fizico-mecanice reale.
30
micşorarea gradului de incertitudine:
 un grad mare de neomogenitate al structurii şi/sau fundaţiei
cere o discretizare detaliată a zonelor considerate
convenţional omogene şi un număr mare de lucrări de studii
şi determinări punctuale şi invers;
 tipul studiilor şi determinărilor se alege de regulă în funcţie

de metoda de calcul preconizată; în cazul când
determinările sunt limitate la posibilităţi modeste, se impune
limitarea la metode de calcul corespunzătoare, simple
(elementare);
31
 determinarea valorii unor parametri fizico-mecanici trebuie
făcută în condiţii similare celor din natură (condiţii de
margine, de drenare, de consolidare, nivel de solicitare sau
deformare etc), ţinând seama şi de efecte de scară, în acord
cu ipotezele modelelor matematice;
 adoptarea unor modele matematice sofisticate, capabile să

reproducă stări complexe de efort deformaţie şi/sau
procese naturale speciale (plasticitate, reologie) este strict
necesară dacă acestea sunt esenţiale (definitorii) pentru
comportarea construcţiei şi, dimpotrivă, nu sunt necesare
dacă efectul utilizării lor este minor;
32

 studiile şi determinările trebuie să se concentreze (numeric şi calitativ) asupra
parametrilor care influenţează sensibil rezultatele şi mai puţin sau deloc
asupra acelora la care orice valoare din domeniul fizic probabil de variaţie
conduce la rezultate foarte asemănătoare (cum ar fi în numeroase tipuri de
calcule coeficientul Poisson).
33
factori care depind de modelul matematic al distribuţiei statistice

 verificarea riguroasă a ipotezelor statistice (independenţa statistică a
elementelor şirului, apartenenţa acestora la aceeaşi populaţie statistcă etc);
 alegerea corectă a tipului funcţiei statistice (cu cele mai bune rezultate în
testele de verosimilitate).
34
Ignoranţa
 necunoaşterea la un moment dat a unor fenomene, moduri de cedare, factori
de influenţă, corelaţii sau dependenţe funcţionale între parametrii etc, ca
urmare a limitelor cunoaşterii în stadiul atins la un moment dat în ştiinţă şi
tehnică
 poate fi obiectivă şi subiectivă
35
Erorile umane
 constituie un factor de variabilitate obiectiv, ce poate fi redus (până la valori
neglijabile) prin sisteme de control al calităţii.
36
Comportamentul psihosocial
 Personalitatea proiectanţilor,
 Sabotajele sau forţa majoră,
 Intervenţia unor factori de decizie incompetenţi în probleme tehnice (organe
administrative sau politice)
37
GRADUL DE SIGURANŢĂ
DEFINIREA GRADULUI DE SIGURANŢĂ
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) defineşte

siguranţa ca pe un „sentiment de linişte şi încredere de a se şti
la adăpost de pericole".
Anticipând asupra concluziilor analizei probabiliste a

siguranţei există tentaţia de a afirma că şi în domeniul
ingineresc siguranţa este în mare măsură un sentiment, izvorât
finalmente din informaţii, analize, calcule, judecăţi, sinteze etc,
puternic marcat de „sensibilitatea" analistului.
38
Pe cale intuitivă şi „sentimentală" toată lumea simte că
siguranţa nu poate fi absolută, că poate fi mai mare sau mai
mică în diferitele situaţii posibile şi că deci ea nu poate fi
confundată cu „certitudinea", care este un alt înţeles al
cuvântului în exprimarea curentă.
De aceea corect ar fi să se vorbească despre gradul de
siguranţă sau nivelul de siguranţă. Ţinând însă seama de
uzanţele bine fixate în limbajul ingineresc, trebuie să se
admită că în locul noţiunii „grad de siguranţă” să se poată
folosi noţiunea de „siguranţă", dar cu înţelesul celei dintâi,
care nu implică certitudine.
39
În termenii practicii inginereşti, siguranţa este speranţa ca o
construcţie să se comporte conform aşteptărilor, respectiv
să nu se producă cedarea (ruperea) sa sub acţiunea
solicitărilor virtual posibile dar raţional limitate, într-un
interval de timp dat (de regulă, durata de viaţă proiectată a
acesteia).
40
MĂSURA SIGURANŢEI
Principala modalitate de a evalua cantitativ capacitatea unei
construcţii de a se comporta conform intenţiilor şi aşteptărilor
celor ce le realizează este calculul ingineresc.
Simplificările şi ipotezele necesare alcătuirii modelului
matematic al sistemului „structură-fundaţie", variabilitatea
aleatoare a elementelor cu care operează acesta şi erorile
nedepistate fac evidentă posibilitatea ca în cazuri extreme să
apară cedarea, de regulă prin suprapunerea întâmplătoare
a unor factori primari cu valori nefavorabile.
41
Evaluarea cantitativă a siguranţei se reduce deci la evaluarea
posibilităţii de a nu avea loc o cedare, indiferent de natura
acesteia şi de modul în care s-ar putea produce.
Practica şi anticipaţia indică o plajă practic nelimitată de
asemenea moduri.
De exemplu, pentru baraje modurile de cedare pot fi:
 deversarea,
 alunecare generală (pierderea stabilităţii),
 distrugerile locale ale materialelor (eforturile depăşesc
rezistenţele),
 deformaţiile inadmisibile funcţional,
42
 infiltraţiile prin fundaţie (mari sau/şi evolutive),
 degradarea materialelor (prin agresiuni sau îmbătrânire),
 lichefierea fundaţiilor etc.
 Modurile de cedare, iniţial independente, pot să se

potenţeze reciproc, conducând la o evoluţie exponenţială
spre ruperea construcţiei.
43
 Un mod de cedare este deci o modalitate prezumptivă
(ipotetică) prin care un sistem „construcţie-fundaţie" îşi
poate pierde funcţiile pentru care a fost conceput (de
retenţie a apei, etanşeitate, rezistenţă, deformaţie,
deplasare, stabilitate etc).
44
 Fiecărui mod de cedare îi corespunde o metodă de calcul,
constituind un sistem de calcul numeric care permite trecerea
de la valorile caracteristicilor de intrare în sistem (solicitări şi
evenimente exterioare, alcătuirea structurii şi fundaţiei,
caracteristicile fizico-mecanice ale materialelor, relaţii
spaţiale şi temporale între acestea) la valori ale unui
parametru semnificativ pentru acel mod de cedare,
constituind ieşirea din sistem.
45
 Acesta poate avea conţinut fizic foarte variat, în funcţie de
modul de cedare studiat:
 efort,
 deformaţie,
 deplasare,
 permeabilitate,
 raport între forţe sau eforturi caracteristice,
 proprietăţi fizico-mecanice şi stabilitatea lor în timp.
46
 El trebuie definit în spaţiu (punct, secţiune,
suprafaţă, volum) şi timp (în raport cu succesiunea
evenimentelor exterioare şi evoluţia proprietăţilor
interne ale sistemului „construcţie şi mediul său
eficient").
47
Orice parametru semnificativ are două valori caracteristice:
 valoarea efectivă, numită „solicitare" sau solicitare totală, notată cu S - rezultat
sintetic al acţunilor exterioare şi solicitărilor şi al condiţiilor în care acestea se
exercită;
 valoarea capabilă, numită „capabilitate" sau rezistenţă totală, notată cu R,
rezultat sintetic al rezistenţelor şi capacităţilor de preluare, redistribuire în spaţiu
şi timp şi transmitere spre mediul înconjurător a solicitărilor.
48
Câteva exemple de perechi (S - R) caracteristice pentru unele moduri
de cedare:
debit afluent - debit capabil al evacuatorilor;
efort efectiv - efort capabil;
deformaţie efectivă - deformaţie admisibilă;
deplasare efectivă - deplasare capabilă (sau
admisibilă funcţional);
debit infiltrat de calcul - debit infiltat admisibil;
fisuri posibile calculate – fisuri admise etc.
49
Atât S cât şi R sunt funcţii cu dependenţă complexă de elemente
primare.
De exemplu solicitarea sintetică „moment încovoietor în secţiunea A-A" a

unei grinzi de beton armat este funcţie de greutatea proprie, sarcina
utilă, acţiuni seismice, încărcări din vânt şi zăpadă, variaţii de
temperatură etc, precum şi de alcătuirea structurii static nedeterminate
din care face parte grinda.
50
Rezistenţa sintetică „moment capabil" în aceeaşi secţiune este funcţie de
rezistenţele betonului, rezistenţa la întindere a oţelului din armături,
dimensiunile reale ale secţiunii transversale a grinzii, dispunerea reală a
armăturilor etc.
Valorile parametrilor primari menţionaţi sunt în mod evident afectaţi de
variabilitate.
51
În principiu, se admite că cedarea într-un mod oarecare nu se produce
dacă valoarea efectivă determinată prin calcul a solicitării totale S
rămâne inferioară valorii determinate (sau calculate) a "capabilităţii"
sau rezistenţei totale R, respectiv dacă este îndeplinită condiţia de
siguranţă:
S<R
Siguranţa globală sau totală a unei construcţii este speranţa ca pe o
durată dată să nu se producă cedarea prin nici un mod de cedare
cunoscut.
52
Măsura siguranţei este probabilitatea ca într-un interval dat să fie
permanent îndeplinită condiţia de siguranţă definită mai sus.
Teoretic ea variază între 0 (cedare sigură) şi 1 (siguranţă deplină şi
certă).
Evident că siguranţa deplină nu este practic posibilă; un cutremur de
pământ însoţit de „ruperea" terenului de sub construcţie (deschiderea
de fisuri largi), puţin probabil, dar nu imposibil, ar conduce la cedarea
oricărei construcţii.
53
SIGURANŢA CONSTRUCŢIILOR - Curs 2 -

CONCEPTUL DE SIGURANŢĂ
1.1 NOȚIUNI DE CALCUL STATISTIC ȘI PROBABILISTIC
2
NO Ț IUNI GENERALE:
„Ingineria constă în aplicarea principiilor ştiinţifice
în scopuri practice ca proiectarea, construcţia şi
exploatarea unor structuri, echipamente şi
sisteme eficiente şi economice"
(The American Heritage Dictionary of the English

Language, 1978).
3
Utilizând cunoştinţele ştiinţifice şi practice, orice inginer, în orice domeniu de

specialitate, poate proiecta şi realiza atât produse de calitate superioară, cu costuri
relativ ridicate, cât şi produse mai puţin sigure, mai puţin fiabile şi/sau mai puţin
performante, cu avantajul imediat al unor costuri reduse.
4
Ambele soluţii sunt nu numai posibile ci şi larg practicate în toate domeniile, astfel
încât să poată fi satisfăcute toate gusturile şi posibilităţile beneficiarilor. Dacă
beneficiarii sunt persoane fizice sau întreprinderi particulare, decizia le aparţine şi
are consecinţe numai asupra situaţiei lor.
5
Dacă, însă, beneficiarul este un organism social (instituţie publică,
de stat) şi utilizarea produsului are consecinţe sociale sau de interes
public, cum ar fi: siguranţa construcţiilor de locuit în general,
siguranţa circulaţiei, evitarea dezastrelor sau pur şi simplu interesul
economic general (de regulă naţional) este necesară o decizie care
să satisfacă interese generale şi în consecinţă unul sau mai multe
criterii care să conducă la acest rezultat.
6
Principiul fundamental, care defineşte esenţa ingineriei constă în
nevoia de a asigura un echilibru convenabil şi raţional între costul
iniţial al produsului (economicitate) şi cheltuielile de exploatare, între
care cele provenite din pagubele produse prin nefuncţionarea
sau/şi avaria acestuia constituie partea cea mai importantă.
7
Pentru a compara economicitatea cu siguranţa este nevoie ca
aceasta din urmă să fie exprimată în termeni economici.
8
Expresia economică a unei siguranţe scăzute este reprezentată de
rata aşteptată a pagubelor, exprimată prin suma produselor dintre
probabilitatea apariţiei diferitelor tipuri de disfuncţionalităţi
posibile (incidente, accidente, avarii) şi valoarea pagubelor în cazul
producerii acestora (reparaţii, lipsa beneficiilor, remedieri şi mai cu
seamă urmări ale avariilor, extrem de importante în unele cazuri,
cum ar fi cele provocate de ruperea unui baraj).
9
Prin teoria statistică sau statistică matematică se înţelege

disciplina care se ocupă cu formularea şi interpretarea legilor de
comportare, atât ale fenomenelor de masă (inaccesibile metodelor
deterministe) cât şi ale fenomenelor rare, având o frecvenţă redusă
de apariţie.
10
În statistica matamatică baza teoretică o constituie teoria probabilităţilor.
Un fenomen se numeşte determinist dacă depinde de un număr restrâns de cauze

cunoscute.
Caracteristica principala a a cestor fenomene este legătura directă dintre cauză şi

efect.
11
O variabilă este numită aleatoare când este o mărime care, ca rezultat al unui
experiment, poate lua o valoare oarecare din domeniul său de definiţie, fără să se
poată preciza dinainte care va fi această valoare.
Această realizare are un caracter pur întâmplător.
12
Variabilele aleatoare sunt de tip

 discret, atunci când iau o mulţime finită sau cel mult numărabilă de valori şi de tip
 continuu, atunci când mulţimea lor este nenumărabilă (poate lua orice valoare în intervalul ei de
variaţie).
13
Variabilele mai pot fi clasificate în variabile:
 dependente şi
 Independente - probabilitatea producerii uneia nu depinde de faptul dacă
celelalte s-au realizat sau nu.
14
Populaţia statistică este mulţimea tuturor valorilor posibile ale unei
variabile aleatoare.
Elementele componente ale unei populaţii poartă numele de unităţi

de populaţie.
Numărul N al unităţilor poartă constituie volumul populaţiei.
În funcţie de volum se disting populaţii finite şi populaţii infinite.
15
Cum nu mereu se dispune de populaţii statistice (ex: debitele unui
râu), se recurge la studierea unor eşantioane care trebuie să
reflecte cât mai corect caracteristicile populaţiei.
Pentru aceasta se pun următoarele condiţii:
16
populaţia să fie cât mai omogenă;
volumul selecţiei să fie cât mai mare;
toate unităţile care formează selecţia să fie extrase la întâmplare;
fiecare unitate să aibă aceeaşi probabilitate de a face parte din
selecţie.
17
DEFINI Ț II Ș I ENUN Ț URI REFERITOARE LA PRELUCRAREA STATISTICĂ:
Date inițiale: valori sau calități ale caracteristicii studiate obținute prin
teste sau experimente sau prin sondaj.
Fie o selecţie n de volum şi x1, x2, ... , xn valorile caracteristice
măsurate ale eşantionului.
Aceste valori se ordonează crescător şi se obţin x11, x22, ... , xnn valori
discrete consecutive.
Numărul de apariţii n1, n2, ... , nk poartă numele de frecvenţă absolută
a fiecărei valori.
18
Evident suma frecvenţelor absolute este egală cu volumul selecţiei.
n
Raportând
i 1
i n
frecvenţele absolute la volumul selecţiei se obţin frecvenţele
relative, definită astfel:
ni
fi 
n
19
Repartiţia unei variabile aleatoare este exprimarea probabilistică a
legii ei (adică a probabilităţii cu care variabila poate lua valori în
domeniul ei de variaţie).
Această funcţie are următoarele proprietăţi:
 are valori cuprinse între 0 şi 1;
 este nedescrescătoare, adică:
 este continuă la stânga, adică:

 iar la dreapta are valoarea
x(i )  x( j )  F  x(i )   F  x( j ) 
F  x  0  F  x 
F  x  0  F  x 
20
 Dacă variabila aleatoare poate lua valori doar în intervalul , probabilitatea
de nedepăşire este nulă la stânga intervalului analizat şi unitară la dreapta lui.
[ a, b)
Probabilitatea de depăşire este definită ca probabilitatea anuală de
apariţie a unui eveniment superioară sau egală cu valoarea x:
p  x  1 F  x
21
Probabilitatea de depăşire poate fi, de exemplu, pentru un râu o
măsură a posibilităţii de valorificare a râului respectiv drept cale de
navigaţie. Pentru un dig de apărare împotriva inundaţiilor,
probabilitatea de depăşire a cotei coronamentului constituie o măsură
a riscului de inundare.
22
În practică se mai utilizează şi denumirea de asigurare pentru
probabilitatea de depăşire. Această denumire este deseori
nejustificată.
Noţiunea de asigurare a fost introdusă în domeniul gospodăririi apelor

medii, domeniu în care se pune problema livrării apei la beneficiari, cu
probabilitate ridicată (95%, 97%, etc.).
În acest caz probabilitatea reprezintă într-adevăr gradul de asigurare.
23
În practica inginerească interesează în special probabilităţile de
depăşire foarte mici (5%, 1%, 0,1%, etc.) în vederea dimensionării la
debite corespunzătoare a unor lucrări hidrotehnice.
Dacă considerăm debitul maxim anual cu probabilitatea de depăşire

de 1%, aceasta reprezintă probabilitatea ca într-un an oarecare (în
orice an) să se producă un debit mai mare sau egal cu Q1%.
24
Considerând că s-au executat lucrări dimensionate la acest debit,
gradul de siguranţă al sistemului este de 99%, iar 1% reprezintă riscul
anual de depăşire a capacităţii sistemului, care evident nu poate fi
interpretat ca asigurare.
Prin urmare, probabilitatea de depăşire are semnificaţia unui risc
anual de depăşire a valorii Q1%.
25
Dând această interpretare noţiunii de probabilitate de depăşire,
rezultă că
 p% reprezintă un risc anual, deci
 1-p% reprezintă siguranţa unui sistem în decurs de 1 an.
Cum realizarea valorii debitului maxim într-un an poate fi considerată

independentă de valorile din ceilalţi ani, gradul de siguranţă dintr-un
număr n de ani poate fi scris
1  p 
n
26
Rezultă că riscul asociat unei perioade de n ani are valoarea
complementară siguranţei sistemului pentru acelaşi interval de ani:
Cu cât n este mai mare

n cu atât tinde către 1, deci cu cât perioada
n 1
esteRmai  1cu
mare p  riscul devine certitudine.
 atât
Dacă n=100 ani, p=1% riscul
R100  1  1  0, 01
100
 1  0,375  0, 635  63,5%
27
Perioada de revenire (sau repetare) a valorii x, este definită ca
intervalul de timp, în ani, între fenomene a căror intensitate depăşeşte
valoarea x.
Se poate defini prin inversul probabilităţii de depăşire a sa într-un an:
Ea trebuie înţeleasă ca valoare medie, caracteristică unei perioade

1 timp (mii 1sau zeci de mii de ani).
T  x 
foarte lungi de

p  x 1 F  x
28
Este însă foarte important să se înţeleagă că alegerea acestei
perioade, deşi are unele justificări naturale, este totuşi pur
convenţională.
La fel de bine şi de corect din punct de vedere matematic ar fi să se
aleagă orice altă perioadă: o zi, o săptămână, 2 ani, 5 ani, un secol
sau un mileniu. Această modalitate convenţională de exprimare, astăzi
bine şi probabil definitiv fixată în numeroase domenii tehnice şi
ştiinţifice („epidemie de gripă gravă, cu perioade de revenire odată la
7 ani") are ca justificare comoditatea.
29
INDICATORI DE LOCALIZARE ŞI ÎMPRĂŞTIERE
Variabilele aleatoare sunt complet caraterizate prin densitatea de
repartiţie sau funcţia de repartiţie. În practică este necesară o definire
mai sumară a variabilelor analizate.
În acest scop se utilizează anumite valori caracteristice grupate în

parametri
 ai tendinţei centrale,
 ai variabilităţii şi
 ai formei.
30
PARAMETRI AI TENDINŢEI CENTRALE
Media aritmetică a variabilei X, mX, este abscisa centrului de greutate
al ariei de sub histograma frecvenţelor relative:
n
mX 
Unde: fx
i 1
i i
frecvenţa relativă în intervalul curent i

valoarea variabilei în mijlocul intervalului i, respectiv de sub
curbaf idensităţii de repartiţie
xi
f X x 
31
Media aritmetică este un indicator statistic al localizării valorilor
variabilei pe domeniul de definiţie.
Este o valoare centrală a variabilei şi se măsoară în aceleaşi unităţi.
Media aritmetică are următoarele proprietăţi:
32
mC1 X 1  C  C1mX 1  C2 mX 2  C3mX 3  ...  Ci mX i
2 X 2  C 3 X 3  ...  C i X i  ...

Media aritmetică are următoarele proprietăţi:
 media unei constante C este egală cu constanta respectivă
 media unei sume de variabile aleatoare este egală cu suma mediilor variabilelor
respective
 media unui produs de variabile este egal cu produsul mediilor variabilelor
 proprietatea de operator liniar:
33
Interpretarea geometrică a valorii medii a unei variabile aleatoare:
 a-variabilă discretă, b-variabilă continuă
34
Mediana.
Se notează cu Me şi reprezintă valoarea centrală a unei repartiţii
statistice (probabilitatea ca variabila aleatoare X să ia valori mai mici
decât Me este egală cu probabilitatea ca X să ia valori mai mari ca
Me).
Prob  X<M e   Prob  X  M e   0,5
35
Interpretarea geometrică a valorii medianei unei variabile aleatoare:
 a-variabilă discretă, b-variabilă continuă
36
Modul.
Este notat cu M0 şi reprezintă acea valoare a variabilei care
corespunde frecvenţei celei mai mari.
Pentru o variabilă aleatoare de tip discret, punctul xm se numeşte mod
dacă este satisfăcută relaţia:
pm  pi ; i  m
37
PARAMETRI AI VARIABILITĂŢII
S-au imaginat mai mulţi parametrii pentru măsurarea dispersiei, bazaţi
în general pe noţiunea de abatere:
Amplitudinea sau extinderea repartiţiei reprezintă abaterea dintre

cea mai mare valoare observată xmax şi cea mai mică xmin.
38
Abaterea medie reprezintă media abaterilor în valoare absolută
dintre valorile curente şi media aritmetică.
 x x i
eM  i 1
n
39
Dispersia (varianţa) sau pătratul abaterii standard al variabilei X,
mX, al ariei de sub histograma normalizată

2

, este momentul de inerţie, în raport cu ordonata care trece prin media
X a frecvenţelor relative
Dispersia arenurmătoarele proprietăţi:

   f x  m
 dispersia
2 unei constante este 0
 dacă XC este o constantă
i  2
iiar X variabilă
X aleatoare atunci
i 1
 CX
2
 C 2 X2 40
 dispersia unei sume de variabile aleatoare independente este egală cu suma
dispersiilor
Caracterizarea împrăştierii valorilor variabilei prin intermediul dispersiei
41
Abaterea standard sau abaterea medie pătratică în raport cu media
variabilei X se defineşte şi este un indicator statistic al
împrăştierii valorilor variabilei pe domeniul de definiţie. Se măsoară în
aceleaşi unităţi caşi variabila.
  2 Poate fi interpretată geometric ca fiind
X X
raza de giraţie a ariei cuprinse între histograma normalizată a
frecvenţelor relative, respectiv curba densităţii de repartiţie, şi axa
absciselor, marimea ariei fiind prin definiţie egală cu unu.
42
Coeficientul de variaţie al variabilei aleatoare, Vx, este un indicator
sintetic adimensional al împrăştierii statistice a datelor definit şi este
exprimat uzual în procente. El permite comparaţii între variabilitatea
statistică a variabilelor aleatoare de naturi fizice diferite.
X
VX 
mX
43
PARAMETRI AI FORMEI
Dacă valorile variabilei sunt egal dispersate de o parte şi de alta a
valorii centrale, variabila aleatoare are o repartiţie simetrică; în caz
contrar repartiţia este asimetrică.
Pentru o repartiţie simetrică media, mediana şi modul coincid,
iar valorile densităţii de repartiţie sunt egale în raport cu valoarea
medie:
f m  x  f m  x
44
PARAMETRI AI FORMEI
În cazul unei variabile aleatoare de selecţie coeficientul de asimetrie
se poate calcula cu relaţia:
k  1
3
i
Acest  i 1 este
Cs coeficient 3
nul în cazul unei repartiţii simetrice, deoarece
nVX din stânga valorii medii este egală cu ponderea
ponderea punctelor
punctelor din dreapta, semnele fiind contrare.
45
PARAMETRI AI FORMEI
Alura densităţii de repartiţie pentru valori ale
coeficientului de asimetrie pozitive, nule sau negative
46

CUPRINS:
REPARTIŢII DES UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢII
2
Repartiţia uniformă
Pentru o VA uniformă funcția de densitate de probabilitate PDF are
valoare constantă pe intervalul [a,b]. Aceasta înseamnă că toate
numerele au probabilitate egală de apariție. Matematic funcția PDF
este definită:
1
𝑃𝐷𝐹 = 𝑓 𝑥 = 𝑎≤𝑥≤𝑏
𝑏−𝑎
0 𝑖𝑛 𝑟𝑒𝑠𝑡
𝑎+𝑏
𝜇 =
2
𝑏−𝑎
𝜎 =
12
3
Repartiţia normală
Este cunoscută şi sub denumirea de Legea lui Gauss sau Legea Gauss-
Laplace.
Este o lege limită către care tind alte distribuţii (binomială, Poisson) în
condiţii speciale.
Pentru ca o variabilă aleatoare să aibă o distribuţie normală, trebuie
ca ea să depindă de un mare număr de factori, cu o influenţă
individuală relativ redusă, efectul fiecărui factor să fie aditiv şi
independent de al celorlalţi factori cauzali.
4
Distribuţia normală de parametrii m şi σ este definită prin funcţia de
densitate de probabilitate:
2
1  xm 
1   
f  x, m,   e 2  
xR
 2
Şi prin funcţia de distribuţie:
2
 1  xm 
1   
Fx  x   e
2  
dx
 x 2 
5
6
Normal (Gaussian) Distribution
0.25 1.1
0.9
Cumulative Probability
0.2
Probability Density
0.8
0.7
0.15
0.6
0.5
0.1
0.4
0.3
0.05
0.2
0.1
0 0
12 13.6 15.2 16.8 18.4 20 21.6 23.2 24.8 26.4 28
7
Are proprietăţile:
este continuă pe intervalul ;
are un singur maxim pe care îl atinge în x=m;
este simetrică faţă de verticala dusă prin x=m, şi tinde
către axa absciselor care este asimptotă orizontală

8
Are proprietăţile:
media, mediana şi modul coincid;
coeficientul de asimetrie este nul;
are formă de clopot (clopotul lui Gauss), cu atât mai
ascuţit cu cât σ este mai mare şi invers.
 domeniul (m-3σ, m+3σ) acoperă marea majoritate a observaţiilor (99,74%) – regula
celor trei σ, iar în domeniul (m-σ, m+σ) sunt aproape 68% din valori.
9
Fractilul se calculează cu formula:
x p  mx  k   x
p k
0,1 -1,282
0,05 -1,645
0,023 -2
0,01 -2,326
0,005 -2,576
0,001 -3,09
10
11
12
Repartiţia lognormală
Pentru anumite mărimi hidrologice (precipitaţii, debite) se constată că
logaritmii datelor măsurate sunt normal distribuiţi. Această distribuţie
se realizează atunci când efectul factorilor cauzali este multiplicativ.
Repartiţia log-normală se defineşte prin următoarea proprietate:
dacă variabila x este normal repartizată, atunci variabila X=ln(x) este
log-normal repartizată.
13
Densitatea de repartiţie a valorilor variabilei este:
 1  ln x  m 
2 
  ln n
 
1 1  2   ln n
 ln x  
 
 
e
x  ln n 2
- sunt media şi abaterea medie pătratică a logaritmilor
valorilor pe care le are variabila x.
mn , ln n
14
Are următoarele proprietăţi:
are ca limită inferioară valoarea 0,
 este unimodală (are un singur maxim).
m ln x  k  ln x
x p%  e
 ln x  ln 1  V 
mx
mln x  ln 2
1  Vx2 x
15
Log-normal Distribution
0.1 0.9
0.09 0.8
0.08
0.7
0.07
Distribution function
0.6
Prob. density
0.06
0.5
0.05
0.4
0.04
0.3
0.03
0.2
0.02
0.01 0.1
0 0
0 5 10 15 20 25
Prob. density Distribution function

16
Log-normal Distribution
0.1 0.9
0.09 0.8
0.08
0.7
0.07
Distribution function
0.6
Prob. density
0.06
0.5
0.05
0.4
0.04
0.3
0.03
0.2
0.02
0.01 0.1
0 0
0 5 10 15 20 25
Prob. density Distribution function

17
18
19
Repartiţiile GAMA
PDF a unei VA gama este folosită la modelarea încărcărilor utile din
clădiri. Este definită de:
𝜆 𝜆𝑥 𝑒
𝑓 𝑥 =
Γ 𝑘

    x 1e  x dx
0
20
Repartiţiile GAMA
a) repartiţia
1
Repartiţia este definită numai pentru şi are densitatea de
repartiţie: x0
1
f  x,    x 1e  x
 
21
Repartiţiile GAMA
unde este un parametru al formei curbei. După Yevjevich se constată
că:
pentru curba este asimptotică la amândouă
axele; 0  1
pentru se obţine o funcţie exponenţială
pentru  , curba
1 are formă de clopot cu atât mai
f  xmai
turtit cu cât α ia valori   emari;
x
pentru
distribuţia tinde
 1la repartiţia normală.
  30
22
Repartiţiile GAMA
Alura repartiţiei gama 1, pentru diferite valori ale parametrului α
23
Repartiţiile GAMA
Parametrii distribuţiei sunt:
m 
 1 2
 
2 Vx 
m


Vs 

Este folosită în general la generarea numerelor aleatoare distribuite
asimetric.
24
Repartiţiile GAMA
b) repartiţia 2
Se obţine din rapartiţia
.
1
, înlocuind variabila independentă x prin
x/
1
f  x,  ,      1  x / 
x e
  
Parametrii repartiţiei sunt:
m    2   2  1 2
Vx   Vs 
m  
25
Repartiţiile GAMA
Densitatea de repartiţie gama 2
26
Repartiţiile GAMA
O formă echivalentă a fost obţinută de Pearson studiind limitele unor
repartiţii binomiale asimetrice; în expresia densităţii de repartiţie
intervin 3 parametrii, dar numai doi independenţi.
unde:
f0 - ordonata maximă corespunzătoare amodului;
/d
 x
f  x; f , a , d   f
d – distanţa0 dintre medie
e x / d
0 şi mod; 1  
 a
a – diferenţa dintre mod şi xmin
27
Repartiţiile GAMA
Repartiţia
3
Repartiţia GAMA cu trei parametri se obţine dacă în repartiţia se
înlocuieşte x prin x 

1
f  x,  ,  ,     x    1 e   x   / 
  
O repartiţie triparametrică a fost obţinută de Kriţki şi Menkel din
distribuţia Pearson III printr-o transformare de tipul
u  axb
28
Repartiţiile GAMA
f u   u e /  
 1  u , unde:    b  x 
1/ b
u    
   m 
Parametrii repartiţiei sunt: γ, b, m - m - valoarea medie a repartiţiei.
Pentru folosirea practică, trebuie ca pe baza datelor empirice
să se determine coeficienţii de variaţie şi de asimetrie (cu metoda
momentelor), după care ordonatele cu diverse probabilităţi se obţin cu
relaţia:
X p %  Xk p %
29
Repartiţiile GAMA
k p- %coeficienti tabelati
În general în zona probabilităţilor mici, curbele Kriţki-Menkel conduc la
calcule mai acoperitoare.
30
DISTRIBUŢII PENTRU EXTREME MAXIME ŞI MINIME
Determinarea distribuţiilor de tip special, numite distribuţii ale
extremelor, maxime pentru încărcări şi minime pentru rezistenţe, se
bazează numai pe ideea de a prelucra numai valorile extreme, mai
mari sau mai mici decât o valoare dată xp. Asemenea valori nu se pot
obţine prin teste, experimente sau înregistrări (debite maxime cu o
perioadă de revenire de 1000 ani sau cutremur cu magnitudine foarte
mare).
31
Funcţiile pentru extreme au fost intuite, definite generic şi clasificate de
Fisher şi Tippett în 6 tipuri. Apoi, în timp au fost elaborate în întregime
de alţi autori. Se utilizează curent:
Fisher-Tippett tip I maxime sau Gumbel maxime,
Fisher-Tippett tip I minime, sau Gumbel minime,
Fisher-Tippett tip II maxime, sau Frechet maxime,
32
Fisher-Tippett tip II minime, sau Frechet minime,
Fisher-Tippett tip III maxime sau Weibull maxime,
Fisher-Tippett tip III minime, sau Weibull minime.
33
TIP I: Repartiţia Gumbel pentru maxime:
Este definită funcţia de repartiţie:
e  
F  x  e
  x u
u  x  0, 45 si   1, 282 /  x
Deci repartiţia este definită complet de medie şi dispersie. Are
asimetrie pozitivă iar cuantilele distribuţiei se obţin cu
x p  x  K  x
 1
K  0, 78ln  ln   0, 45
 p
34
35
36
Repartiţia Frechet pentru maxime este definită cu
k
 
 
în F    e , sunt parametrii de localizare respectiv de formă.
care:x
 x
 si k cu expresia:
Cuantilele se determină

xp  1
 1 k
 ln p 
 
37
38
Distribuţia Weibull pentru minime:
k
 x  
 
F  x  1 e     
  x, k  0,     0
39
40

CUPRINS:
Evaluarea probabilităților de cedare

Modelarea incertitudinilor în prescripţiile de proiectare
2
Evaluarea statistică globală
Pentru o construcţie oarecare sau pentru un element al
acesteia, probabilitatea de cedare are semnificaţia
de probabilitate anuală de cedare, deoarece o bună
parte din solicitările importante dependente de
hazard (debite maxime, temperaturi extreme,
încărcări din zăpadă şi vânt) au periodicitate anuală.
În consecinţă, variabilitatea lor, determinată statistic,
se bazează pe prelucrarea valorilor maxime anuale.
3
Probabilitatea de cedare determinată post-factum prin
metode statistice trebuie exprimată în aceeaşi unitate
de măsură. Prin definiţie, ea reprezintă raportul
dintre numărul evenimentelor nefavorabile (cedări) şi
numărul total de evenimente.
Numărul cedărilor Nc este asimilat cu numărul cazurilor
în care s-au înregistrat incidente, accidente sau avarii,
în ipoteza că toate acestea (şi numai acestea) sunt
urmare a îndeplinirii condiţiei de cedare .
4
Probabilitatea de cedare determinată post-factum prin
metode statistice trebuie exprimată în aceeaşi unitate
de măsură. Prin definiţie, ea reprezintă raportul
dintre numărul evenimentelor nefavorabile (cedări) şi
numărul total de evenimente.
Numărul cedărilor Nc este asimilat cu numărul cazurilor
în care s-au înregistrat incidente, accidente sau avarii,
în ipoteza că toate acestea (şi numai acestea) sunt
urmare a îndeplinirii condiţiei de cedare .
SR
5
O populaţie statistică analizată cuprinde n construcţii
similare , C i fiecare
i  1, 2 ,..., idin
..., n acestea fiind
urmărită în exploatare un număr de ti ani. La rândul
sau, fiecare construcţie Ci poate cuprinde Ni zone de
cedare similare (de exemplu tronsoane de dig cu
caracteristici locale specifice în umpluturi sau fundaţie)
sau elemente ideal identice (grinzi, stâlpi, plăci, etc.)
care pot ceda independent în acelaşi mod
n
Nt   ti  Ni Pcs 
Nc
i 1 Nt
6
Evaluarea probabilistă pe baza integralelor de convoluție
S si R sunt la rândul lor variabile aleatoare (fiecărei
valori atribuindu-i-se o probabilitate de nedepăşire),
descrise de funcţiile de distribuţie şi ,
FR x
respectiv de funcţiile de densitate de probabilitate
FS  x 
şi .
f S x  fR x
Condiţia de cedare se realizează în domeniul în care
valorile minime extreme întâmplătoare ale
rezistenţelor sunt mai mici decât valorile maxime
extreme întâmplătoare ale solicitărilor.
Mărimea acestui domeniu în câmpul densităţii de
probabilitate reprezintă probabilitatea de cedare Pc.
7
8
Valoarea sa se determină prin calculul integralei de
convoluţie a celor două distribuţii, care pentru un mod
de cedare are expresia:
 
Pci   FR  x   f S  x   dx   1  FS  x   f R  x   dx
0 0
9
Evaluarea probabilistă pe baza funcției de siguranță
Siguranţa, prin exprimarea sa matematică (ca şi complementul său,
probabilitatea de cedare) este în fond rezultatul unor anumite relaţii
între solicitări şi rezistenţe, care poate fi exprimată printr-o funcţie de
siguranţă de forma:
E S , R   0
E s1 , s2 ,... si ,... sn , r1 , r2 ,...rj ,...rm  0 
10
Întrucât si şi rj sunt variabile aleatoare, E va fi, de asemenea, o
variabilă aleatoare, definită atât de funcţia de distribuţie ,
cât şi de funcţia de F densitate
E x de probabilitate .
x forme pentru funcţia de siguranţă,
Sunt cunoscute maifEmulte
dintre care se menţionează:
forma , numită forma diferenţă sau forma
Rjaniţîn – E SR
Cornell; 0
forma , numită forma raport sau forma
Ditlevsen E  S / R 1  0
– Lind;
forma , numită forma logaritm sau forma

E – Rosenbluet
Freudenthal 
ln S / R – 0Esteva.
11
Utilizarea uneia din forme este o problemă de oportunitate şi
comoditate în calcule. În domeniul structurilor şi abordărilor
frecvente în construcţiile civile şi industriale, utilizarea specifică a
celor trei forme, cu scopul obţinerii unor relaţii finale simple
privind cedarea şi coeficienţii de siguranţă asociaţi, este bine
dezvoltată şi oferă realmente facilităţi de dimensionare ori
verificare a siguranţei elementelor structurii.
ES , R  0

Pc  1  FE 0    f x   dx
E
0
12
13
Modalitatea de abordare a problemelor prin intermediul funcţiei
de siguranţă oferă un avantaj formal important şi anume permite
calculul probabilităţii de cedare Pc în cazurile în care S şi R nu
sunt independente, ceea ce se întâmplă foarte adesea în calculul
structurilor.
14
Evaluarea probabilităților de cedare totale (compuse)
Compunerea probabilităţilor pe moduri de cedare. O
construcţie poate ceda în diferite moduri.
De exemplu barajul din umpluturi, poate ceda fie prin deversare
din cauze diverse (debit afluent mai mare decât cel capabil,
nefuncţionarea stavilelor, înfundarea deschiderilor deversante cu
plutitori, etc.), fie prin eroziune superficială, fie prin pierderea
stabilităţii la alunecare a prismului aval în condiţii de presiune
internă mare şi forţe de antrenare hidrodinamică, fie prin sufozie
(eroziune internă) în nucleul etanş sau în fundaţie, amorsată de
cauze diverse (fisuri din seism, deformaţii neuniforme, defecte de
execuţie la nucleu sau filtre, etc.).
15
Pentru identificarea cât mai completă a modurile de cedare
posibile, în principiu, există trei căi de identificare:
 analiza cazusticii cedărilor cunoscute, la toate construcţiile ce conţin
elemente similare celor din construcţia analizată;
 imaginarea unor moduri de cedare posibile;
 prin asimilare cu cedări la construcţii sau alte realizări inginereşti
care sugerează mecanisme posibile de cedare;
16
Pe aceste baze se pot identifica sau imagina pentru orice lucrare
complexă zeci de scenarii de cedare, zeci de moduri de rupere.
Câtă vreme acestea sunt teoretic şi ipotetic posibile, fiecare mod
de cedare “i” trebuie să se facă obiectul unei analize, cu măsuri
de rigoare menite să asigure un nivel de siguranţă convenabil,
căruia i se asociază implicit o anumită probabilitate de cedare
Pci, oricât de mică ar fi aceasta. În mod evident, probabilitatea
de cedare a construcţiei, indiferent de cauzele şi mecanismele
primare, va fi egală cu suma probabilităţilor de cedare pe
modurile de cedare identificate în momentul analizei.
17
Sumarea se face analizând în fiecare caz în parte
compatibilitatea modurilor de cedare; pentru o durată de
exploatare dată (un an sau durata de existenţă preconizată a
construcţiei), probabilităţile de cedare aferente unui mod de
cedare se înmulţesc cu coeficienţii de ponderare , egali cu
raportul dintre durata estimată a stării speciale corespunzătoare
 i moduri de cedare dominate de solicitări
şi durata etalon. Pentru
permanente (gruparea fundamentală) ponderea va fi 1.
18
Pentru moduri de cedare posibile, dar care presupun o stare
temporară a sistemului, cum ar fi situaţia de lac gol pentru
stabilitatea barajelor de beton, golirea rapidă excepţională a
lacului unui baraj, situaţia de reparaţii importante sau capitale,
etc., probabilităţilor de cedare aferente li se vor aplica
coeficienţi subunitari de ponderare , astfel că probabilitatea
de cedare totală va fi:
i
Pc  iPci  i
19
Compunerea pe intervale de timp. Chiar în cazul unor stări
staţionare ale sistemelor construcţie-fundaţie, la care nu se ia în
considerare degradarea calităţii materialelor, este evident că
probabilitatea de cedare a unei construcţii va fi cu atât mai
mare, cu cât perioada de exploatare va fi mai mare. Cauza
fizică este repetarea periodică a unor solicitări, respectiv a unor
conjuncturi aleatoare independente, care potenţial pot conduce
la cedare. Distribuţiile probabilistice ale acestora furnizează
probabilitatea anuală de depăşire a unor valori date.
20
Modelare inginerească a incertitudinilor.
Pe parcursul procesului de proiectare a structurilor construcţiilor
se utilizează diverse variabile cu importanţă deosebită în
calculele inginereşti.
Aceste sunt:
Proprietăţile fizico-mecanice (de rezistenţă, deformabilitate,
stabilitate, oboseală) ale materialelor, secţiunilor şi terenului de
fundare.
Caracteristicile geometrice ale structurilor şi elementelor lor
compenente.
Încărcări corespunzptoare funcţiunii construcţiilor, care provin din
procesul de exploatare.
21
Parametrii climatici ai regiunii în care se va amplasa structura
(înălţimea zăpezii, viteza vântului, temperatura aerului).
Mărimi geofizice care definesc acţiunea seismică (energie
eliberată în focar, acceleraţia seismică în amplasament).
În calcule incertitudinile asociate fiecărei variabile aleatoare sunt
evaluate pe baza unui model de calcul. S-au imaginat trei
asemenea modele:
modele deterministice
modele probabilistice
modele semiprobabilistice.
22
MODELE DETERMINISTICE
Acestea consideră incertitudinile privind evaluarea unei variabile
X ca fiind de natură nealeatoare. Prin urmare acestea sunt
înlocuite printr-o singură valoare numerică. Reprezentarea
deterministică a unei variabile se paote face sub una din
denumirile:
Valoarea x a variabilei;
Valoarea xmax a variabilei;
valoarea xmin a variabilei.
Caracteristica principală a modelelor deterministice este aceea
că ele ignoră în mod deliberat caracterul aleator al variabilelor
care intervin în calcule.
Cu toate acestea semnificaţia probabilistică a unei valori definită
deterministic nu trebuie evitată.
23
Astfel în cazul 1 se acceptă că variabila are cu certitudine numai
valoarea x, deci probabilitatea de apariţie 1.
P X  x   1
Acest mod este justificat atunci când variabilitatea statistică este
neglijabilă şi coeficientul de veriaţie este 0.
Cazul 2 se interpretează în felul următor: probabilitatea unei
valori mai mari decât xmax este neglijabilă, deci variabila are cu
certitudine valori mai mici decât xmax.
P X  xmax   1 24
Cazul 3 grupează valorile variabilei pentru care probabilitatea
de a avea valori mai mici decât xmin este neglijabilă, ca urmare
se poate scrie:
P  X  xmin   1
Toate aceste valori ale variabilei sunt stabilite pe baza

experimentelor, tradiţiei, intuiţiei, simţului tehnic.
25
MODELE PROBABILISTICE
Aceste modele consideră incertitudinile din evaluarea unei
variabile ca fiind integral de natură aleatoare, adică
probabilistică. Deci familia valorilor variabilei este descrisă prin
următoarele concepte:
densitatea de repartiţie x  funcţia de repartiţie
f X sau ;
FX  xaritmetică
media  ;
abaterea standard
m Xsau coeficientul de variaţie .
 X V
Modelarea probabilistică defineşte variabilele aleatoare printr-
X
un fractil al erepartiţiei statistice adică printr-o valoare numerică

care are indicată explicit probabilitatea de a exista valori mai
mici (sau mai mari) decât ea.
26
Astfel fractilul xp se defineşte cu probabilitatea de a exista
valori mai mici decât :
PX  x p   p
Respectiv cu probabilitatea 1  de
p a exista valori mai
mari:
PX  x p   1  p
Valorile fractilului depind de:

 probabilitatea p cu care se definesc;
 tipul repartiţiei statistice.
27
În general în standardevalorile fractililor se definesc în favoarea
siguranţei astfel:
pentru rezistenţe mecanice sau mărimi de care depind
rezistenţele materialelor, secţiunilor şi elementelor structurale cu
probabilităţi mici de a exista valori reduse ale rezistenţelor:
p  0,001...0,20
pentru încărcări sau pentru mărimi ce caracterizează efectele
acţiunilor mediului asupra construcţiilor cu probabilităţi mici de a
apărea în decursul existenţei construcţiei valori mari ale
încărcărilor:
1  p  0,01...0,50 28
MODELE SEMIPROBABILISTICE
Acestea consideră incertitudinile asociate evaluării variabilelor
variabilelor ca fiind de natură mixtă, parţial aleatoare, parţial
mixtă.
Astfel valoarea semiprobabilistă a unei variabile, notată xp , se
defineşte în funcţie de valoarea fractilului xp:
xsp  cd x p
Valorile factorului cd selectându-se pe considerente deterministice

de experienţă, tradiţie, simţ tehnic.
Astfel, în standarde se definesc pe baze probabilistice valorile
fractililor ai rezistenţelor având probabilitatea 5% de a exista
P X  x0,05   0,05
rezistenţe mai mici:
29
Aceşti fractili sunt denumiţi rezistenţe caracteristice sau normate.
Apoi se determină semiprobabilistic rezistenţele de calcul prin
înmulţirea rezistenţelor normate xp cu coeficienţi subunitari
stabiliţie pe baze deterministice. Astfel se recomandă pentru
beton
cd  1 1,5
pentru rezistenţa la compresiune a betonului şi

cd  1 1,15
pentru rezistenţa de curgere a armăturii.

30
Similar, în standarde de încărcări se definesc pe baze
probabilistice valorile x0ale
, 95 încărcărilor, având
probabilitatea 95% de a exista încărcări mai mici
PX  x0,95   0,95
Acestea sunt denumite încărcări caracteristice sau normate.

Coeficienţii cd se determină pe baze deterministice, au valori
supraunitare şi au valori cuprinse între 1,1 ... 1,5 funcţie de
natura încărcării. Prin urmare încărcarea de calcul este
1,1...1,5x0,95
31
Stări limită – definiția cedării
Termenul CEDARE are semnificații diferite pentru persoane
diferite.
Putrem spune că o structură cedează dacă nu poate satisface
scopul pentru care a fost proiectată.
Oricum, aceasta este o definiție vagă, pentru că nu este definit
scopul.
Pentru ilustrare se consideră grinda realizată din profil metalic
laminat la cald, simplu rezemată din imaginea de mai jos.
32
Putem spune că grinda cedează dacă săgeata maximă
depășește săgeata admisibilă δcritic.
Dar grinda metalică poate ceda prin dezvoltarea unei articulații
plastice, prin pierderea stabilității generale sau locale.
33
Este evident că termenul CEDARE poate avea semnificații diferite.
Înainte de a face o analiză a siguranței structurale întotdeaune
trebuie definită clar CEDAREA.
Conceptul de STARE LIMITĂ este folosit pentru a ajuta la
definirea cedării în contextul analizei structurale a siguranței.
O STARE LIMITĂ este graniță dintre performanță DORITĂ și
NEDORITĂ a unei structuri. Acestă graniță este adesea
reprezentată matematic de o funcție a stării limită sau o funcție
a performanței.
34
De exemplu la poduri cedarea poate fi definită ca incapacitatea
de a permite transportul.
Această performanță nedorită, poate apare prin diferite moduri
de cedare: Fisurare, coroziune, deformații excesive, depăsirea
capacității portante la forțe tăietoare sau la moment încovoietor,
flambaj local sau general, etc. În afara acestor aspecte, unele
elemente ale podului pot ceda casant și altele pot ceda ductil.
În abordarea tradițională, fiecare astfel de mod de cedare
poate fi considerat separat, și fiecare mod poate fi definit
folosind un concept de stare limită.
35
În analiza stucturală a siguranței, trei tipuri de stări limită sunt
considerate:
 STARE LIMITĂ ULTIMĂ;
 STARE LIMITĂ DE SERVICU;
 STARE LIMITĂ DE OBOSEALĂ.
36
 STARE LIMITĂ ULTIMĂ;
Este legată de pierderea capacității portante;
Exemple:
 Depășirea capacității portante la moment încovoietor;
 Formarea articulației plastice;
 Zdrobirea betonului comprimat;
 Pierderea stabilității generale;
 Ruperea sudurii.
37
Este legată de deteriorarea graduală, confortul utilizatorului sau
de costurile de întreținere. Acestea pot fi sau nu pot fi legate de
integritatea structurală. Exemple:
 Depășirea deformației: Deformația este mai degrabă o stare limită
controversată deoarece valorile limită sunt subiective, pot depinde de
percepția umană. O cladire cu deformații vizibile (orizontale sau
verticale) poate să nu fie acceptată de public, deși ea este sigură.
 Excesul de vibrații: Vibrarea este o altă SL dificil de cuantificat.
Criteriul acceptabil este adesea subiectiv.
38
 Într-o clădire vibrațiile nu sunt acceptate de locuitori, dar pentru un
pod, vibrațiile generate de trafic pot fi acceptate dacă nu sunt
implicați pietoni. Proiectare vibrațiilor poate duce la folosirea unui
complicat calcul dinamic. În multe coduri de proiectare, vibrațiile nu
sunt considerate în forma lor directă. Indirect, codurile impun o limită
a deformației statice care este folosită și pentru limitarea vibrațiilor.
 Deformațiile permanente: De fiecare dată cînd o încarcare
depășește limita elastică, poate rezulta o deformație permanentă.
Acumularea acestor deformații permanante poate duce la probleme
de exploatare. De aceea, in unele coduri, sunt impuse limite a
deformațiilor permanante.
39
40
 Fisurile: Prin definiție fisurile nu afectează siguranța structurală a
construcțiilor din BA. Dar acestea duc la coroziuneaa oțelului. Pentru
a defini în coduri fisurile acceptabile, trebuie mai întâi să răspundem
la întrebările:
 Cee este acceptabil în legătură cu fisurarea?
 Sunt acceptabile fisurile limitate la deschiderea acestora? La
lungime?
 Cât de des pot să apară?
41
 STARE LIMITĂ DE OBOSEALĂ.
 Este legată de pierderea rezistenței sub încărcări repetate. S-a
observat că elementele structurale pot ceda sub încărcări repetate
chiar dacă nivelul acestora este mult mai mic decât cel al încărcărilor
ultime. Mecanismul de cedare implică formarea și propagarea
fisurilor până la rupere. Pot apare în elementele metalice, în
armătura din betonul armat și în special în cele întinse. În orice
analiza la oboseală factorii principali sunt magnitudinea și frecvența
încărcarii.
42
Funcțiile stărilor limită (funcții de performanță)
În mod tradițional LIMITA DE SIGURANTA este asociata cu ULS.
De ex: un mod de cedare pentru o grinda este atunci cand
momentul generat de încărcări este mai mare decât cel capabil.
Dacă R este rezistența și S este încărcarea, atunci funcția de
performanță se poate scrie:
G(R,S)=R-S
Starea limită, corespunzătoare limitei dintre performanța dorită și
nedorită, este când g=0.
Dacă g>0 structura este sigură,
Dacă g<0structura nu este sigura.
43
 Dacă generalizăm conceptele introduse:

 SIGUR = efectul încărcării≤rezistența
 CEDARE=efectul încărcării >rezistența.
44
pentru structura sigura
pentru limita
pentru cedare
45
Cazul fundamental. Probabilitate de cedare
Pentru a determina probabilitatea de cedare pentru o funcție de
performanță relativ simplă:
G(R,S) = R-S
În general, dacă variabilele aleatore R și S sunt corelate,

probabilitatea de cedare trebuie calculată integrând funcțiile
densității de probabilitate comune pentru toate valorile lui R și S
care fac funcția de performanță negativă.
Matematic:
𝑃 = 𝑓 𝑟, 𝑠 d𝑠d𝑟
,
46
Cazul fundamental. Probabilitate de cedare
Pentru a determina probabilitatea de cedare pentru o funcție de
performanță relativ simplă:
G(R,S) = R-S
Dacă variabilele aleatore R și S sunt statistic independente,

probabilitatea de cedare trebuie calculată matematic:
𝑃 = 𝑓 𝑠 𝐹 𝑠 d𝑠
47

CUPRINS:
Modelarea probabilistică a rezistenței materialelor
2
Variabilitatea caracteristicilor generale de rezistență ale
materialelor
Profesorul Edward L. Wilson îsi începe cartea “Analiza tridimensionala
a structurilor” cu urmatoarea “definitie” a ingineriei structurale :
3
materialelor
“Ingineria structurala este arta de a folosi materiale (a caror
proprietati pot fi doar estimate) pentru a construi structuri (ce nu pot fi
modelate si calculate decât aproximativ) ca sa reziste la forte (care nu
sunt cunoscute cu precizie) astfel încât responsabilitatea fata de
siguranta publicului sa fie satisfacuta”.
4
materialelor
Aparitia structurilor metalice a dus la dezvoltarea teoriei rezistentei
materialelor si la dezvoltarea unor metode de calcul rationale.
Principiul adoptat era asigurarea ca efortul unitar maxim din zona
critica a structurii nu depaseste o valoare numita “admisibila”, obtinuta
prin împartirea rezistentei materialului printr-un coeficient de siguranta
stabilit în mod conventional:
5
materialelor
Abordarea probabilista a sigurantei structurilor
Conform abordarii probabiliste, o structura este considerata sigura
daca probabilitatea sa de cedare este inferioara unei valori stabilite.
Trebuie subliniat faptul ca este nerealist de a pretinde pentru o
structura siguranta “absoluta”.
6
materialelor
Metoda probabilista de analizare a sigurantei structurale duce însa la
multe dificultati în aplicare. Trebuie facuta o analiza completa a
factorilor care aleatorii de insecuritate, care se combina între ei si a
caror origini sunt diverse:
- incertitudini privind rezistenta materialelor utilizate;
7
materialelor
- incertitudini privind dimensiunile elementelor structurale;
- incertitudini privind marimea actiunilor aplicate structurii;
- incertitudini privind valoarea eforturilor datorita aproximatiilor
modelului de calcul.
8
materialelor
Abordarea semiprobabilista
Demersul semiprobabilist se traduce practic prin reguli, în parte
forfetare, care asigura siguranta:
- în parte cu ajutorul valorilor reprezentative ale diverselor marimi
aleatoare (actiuni si rezistente), tinând cont de dispersia valorilor
rezultate din datele statistice existente sau bazate pe reguli de control
si acceptare a produselor;
9
materialelor
în parte pe baza unor coeficienti partiali de siguranta, bazati pe
experienta anterioara si pe câteva cazuri în care s-au efectuat calcule
probabiliste avansate;
- în parte pe marje introduse, mai mult sau mai putin aparent, în
relatiile de calcul.
10
materialelor
Considerând de exemplu ca siguranta structurii este un fenomen a carui
nerealizare depinde de doua marimi scalare, un efect al actiunii
(solicitare) E si o rezistenta (capacitate portanta) R, si ca aceste doua
marimi sunt perfect cunoscute, nerealizarea fenomenului consta în
verificarea inegalitatii.
11
materialelor
În realitate, valorile E si R nu sunt perfect cunoscute si putem sa le
consideram ca variabile aleatoare, cu valorile medii Em si Rm si
ecarturile tip σE si σR.
Cedarea constructiei este legata de o valoare pf a probabilitatii ca R
≤ E: pf = Prob(R ≤ E).
12
materialelor
13
materialelor
În metoda semiprobabilista, calculul probabilistic este înlocuit prin
verificarea unui criteriu în care intervin valorile reprezentative ale lui E
si R, notate Ek si Rk si coeficientii partiali de siguranta γF si γM, rezultând
expresia generala:
14
materialelor
Stematiu și Ionescu (1999) definesc rezistenţa (R) pentru un mod de
cedare fiind valoarea capabilă a parametrului semnificativ
corespunzător.
Rezistenţa este, de regulă, un parametru sintetic al capacităţilor de

preluare, redistribuire în spaţiu şi timp şi transmitere spre mediul
înconjurător al solicitărilor.
15
Variabilitatea rezistenţelor
Variabilitatea rezistenţelor poate fi clasificată în mai multe categorii :
variabilitate datorată cauzelor naturale: neomogenitatea,
discontinuităţile din materiale, variaţia în timp a valorilor parametrilor,
datorate unor procese naturale inevitabile ca: îndesarea, îmbătrânirea,
oboseala, coroziunea.
16
variabilitate datorată proceselor de proiectare şi de execuţie: toţi
parametrii semnificativi depind de modelul fizic şi de modelul
matematic adoptat. Execuţia implică neomogenitate şi abateri
inevitabile la respectarea dimensiunilor din proiect, a gradului de
îndesare, a dozajelor.
variabilitate datorată gradului de cunoaştere a realităţii – cantitatea şi

calitatea informaţiilor disponibile în proiectare, si apoi în cursul
exploatării construcţiei.
17
variabilitate datorată efectelor de scară spaţio-temporală. Datele
primare pentru determinarea rezistrenţelor se bazează pe
experimente şi teste realizate numai în condiţii de spaţiu – dimensiuni
ale epruvetelor – şi timp – durata încercărilor.
18
Clasificarea rezistenţelor
Clasificarea după provenienţa materialelor
Funcţie de alegerea materiei prime şi de control al procesului

tehnologic, rezistenţele se clasifică în trei mari categorii:
Rezistenţe ale unor materiale produse de om în condiţii controlate de tip
industrial,
Rezistenţe ale unor materiale realizate de om în condiţii de şantier,
Rezistenţe ale unor materiale sau structuri naturale,
19
Rezistenţe ale unor materiale produse de om în condiţii controlate de tip
industrial, conform unor exigenţe proiectate şi supuse controlului statistic
al calităţii. În această categorie se află: betoanele turnate pe şantier
sau prefabricate, materiale metalice, confecţii sau piese pentru
echipamente hidromecanice, cărămizi. Aceste materiale au de regulă
distribuţii statistice şi probabilistice cunoscute, cu dispersii reduse, al
căror ordin de mărime este cunoscut şi chiar normat.
20
Rezistenţe ale unor materiale realizate de om în condiţii de şantier, din
materiale locale disponobile. Acestea sunt limitate de calitatea
materiei prime, iar calitatea se atestă prin sondaj. Aici se pot înscrie:
umpluturile din pământ şi anrocamente, betoane compactate cu ruloul
compactor.
21
Rezistenţe ale unor materiale sau structuri naturale, fie nemodificate, fie
ameliorate prin intervenţii. Valorile şi dispersiile caracteristicilor de
rezistenţă depind de structura geologică, prelevarea unor probe
semnificative, preferabil in situ. În cazul materialelor cu structură
orientată, distribuţiile trebuie să se refere la rezistenţe orientate.
22
Clasificarea după raportul cu datele iniţiale.
Valorile obţinute prin teste sau experimente pe probe prelevate prin

sondaj poartă numele de date iniţiale. În raport cu acestea rezistenţele
se clasifică în:
rezistenţe a căror distribuţie rezultă direct din prelucrarea statistică a
datelor primare,
rezistenţe ale unor asocieri de elemente în structuri,
23
Clasificarea după raportul cu datele iniţiale.
rezistenţe ale unor elemente care se determină prin calcul şi care depind
de valori ale rezistenţelor primare prin relaţii funcţionale explicite cum
sunt legea lui Hook, relaţia lui Coulomb.
24
Determinarea distribuţiilor rezistenţelor primare
Variabilitatea rezistenţelor este dată de incertitudinea calităţii şi
cantităţii datelor iniţiale. Calitatea bună a datelor iniţiale permite
eliminarea erorilor fundamentale. Eliminarea acestora impune unele
condiţii speciale:
 autenticitatea datelor,
 corectitudinea determinării, conform unor proceduri standard,
 reprezentativitatea pentru ansamblul populaţiei studiate (încercările să fie in
domeniul real de solicitare – eforturi, deformaţii, viteze).
25
 Echivalenţa – acelaşi grad de precizie, metodă de testare,
 Prelevarea intâmplătoare, sau eventual unei reţele uniforme spaţiale şi/sau
temporale.
Cantitatea permite alegerea corectă a distribuţiei şi
micşorează intervalul de încredere al valorilor de
calcul. Astfel eroarea prognozei probabiliste este mai
mică decât eroarea admisă stabilită pe criterii
tehnico-economice.
26
Măsuri posibile pentru micşorarea gradului de incertitudine
 asigurarea omogenităţii materialelor şi a populaţiilor statistice de valori ale testelor,
 corectarea efectelor de scară prin considerarea similitudinii spaţiu-timp,
 eliminarea valorilor extreme incerte,
 completarea datelor prin corelaţii şi similitudine.
27
Omogenitatea materialelor
 Noţiunea de omogenitate este relativă şi in mare măsură convenţională.
Omogenitatea depinde de natura problemei care se pune. Dacă pentru beton se
pune problema reacţiei alcali din ciment – agregate, atunci problema omogenităţii
nici măcar nu poate fi pusă, dar dacă se pune problema rezistenţei la rupere la
compresiune a unui cub de beton, acesta poate fi caracterizat ca fiind omogen dacă
dimensiunea medie a granulei maxime este mai mică decât 1/3 din latura cubului.
28
Completarea datelor iniţiale prin corelaţii şi similitudine.
 În situaţiile în care numărul măsurătorilor directe este mai mic de 15 se recomandă
mărirea volumului populaţiei statistice, mai ales dacă dispersia de selecţie este
relativ mare. Dacă acest lucru nu este posibil din cauze economice sau cer un timp
foarte indelungat completarea se face fie prin corelaţii bine verificate intre valorile
măsurate într-o situaţie similară şi valorile care ne interesează, fie prin măsurători
asupra unor parametrii mai uşor de măsurat.
29
DETERMINAREA DISTRIBUŢIEI REZISTENŢELOR UNOR STRUCTURI CONSTÂND DIN
ASOCIERI DE ELEMENTE
Se cunosc trei tipuri de asocieri clasice:
Asocierea fragilă (WEIBULL 1939)
Asocierea ductilă
Asocierea “în straturi”
30
Asocierea fragilă (WEIBULL 1939)
 Cedarea unuia dintre elemente este condiţia necesară şi suficientă pentru cedarea
structurii. Poate fi extinsă la determinarea influenţei variaţiilor de lungime (bară oţel,
conducte, dig, pamânt).
Asocierea ductilă
 Cedarea structurii are loc numai dacă cedează (de regulă succesiv) toate elementele
structurii.
31
Asocierea “în straturi” (Ionescu 1991)
 Cedarea structurii are loc numai dacă cedează simultan toate elementele structurii,
rezistenţa structurii fiind media rezistenţelor elementelor componente.
32
PROPRIETATILE MATERIALELOR
Valori caracteristice
proprietate de material este reprezentata printr-o valoare
caracteristica Xk, care corespunde în general unui fractil al distributiei
statistice presupuse a proprietatii materialului considerat, pentru
rezistente si prin valoarea medie pentru rigiditati.
Rezistenta unui material poate avea doua valori caracteristice, una
superioara si una inferioara. În majoritatea cazurilor nu trebuie luata în
calcul decât valoarea inferioara.
33
Valori de calcul (de proiectare)
Valoarea de calcul Xd a proprietatii unui material este în general
definita ca:
34
Valori de calcul (de proiectare)
Valoarea de calcul Xd a proprietatii unui material este în general
definita ca:
35
BETONUL
Rezistenta la compresiune a betonului este exprimata prin clasele de
rezistenta legate de rezistenta caracteristica (fractil 5%) masurata
pe cilindru fck sau pe cub fck,cube, conform cu EN 206-1.
Rezistenta de calcul (de proiectare) a betonului la compresiune se
obtine împartind rezistenta caracteristica pe cilindru la factorul partial
de siguranta:
36
BETONUL
Rezistenta medie la compresiune este:
Pe baza rezistentei medii la compresiune se determina rezistenta la

întindere si modulul de deformatie :
37
BETONUL
Rezistenţa la compresiune a betonului constituie un caz tipic de mărime
aleatoare şi ca atare aplicarea metodelor statistice la controlul calităţii
lucrărilor de betoane a fost unul dintre primele domenii ale ingineriei
de construcţii care a beneficiat de avantajele întrebuinţării teoriei
matematice a probabilităţii.
Definirea probabilistică a rezistenţei la compresiune a betonului
presupune următoarele trei elemente:
38
BETONUL
stabilirea tipului repartiţiei statistice a rezistenţelor;
evaluarea indicatorilor de localizare şi împrăştiere a datelor statistice;
definirea rezistenţei la compresiune a betonului printr-un anumit fractil
al repartiţiei sale statistice şi calculul acestui fractil.
39
BETONUL
Tipul repartiţiei statistice.
Ruperea betonului simplu la compresiune este de tip casant.

În teoria statistică a rezistenţei materialelor, rezistenţele de rupere
pentru materialele cu comportare casantă respectă, de regulă,
repartiţii asimetrice. Deci, în general, repartiţia statistică a rezistenţei
betonului la compresiune va fi tot de tip asimetric.
40
BETONUL
Întrebuinţarea repartiţiilor simetrice nu este justificată decât de
simplitatea calculelor statistice şi de gradul redus al asimetriei
repartiţiei, în special la betoanele de rezistenţă medie care au format
mai frecvent obiectul analizelor statistice.
Asimetria scăzută a repartiţiei rezistenţelor la compresiune ale
betonului este ilustrată de histograme, reprezentând circa 28.000
rezultate prelucrate la INCERC pentru cuburi extrase dintr-un volum de
lucrări de circa 800.000 m3 beton clasa C12/15 – C20/25.
41
BETONUL
Histograme de frecvenţe relative pentru rezistenţa la compresiune a
betonului la 28 de zile pe cuburi
42
BETONUL
În literatura consacrată statisticii rezistenţelor la compresiune ale
betonului s-au folosit următoarele tipuri de repartiţii:
 repartiţia normală sau Gauss,
 repartiţia Student,
 repartiţia lognormală,
 repartiţia Gram-Charlier,
 repartiţia Pearson tip III sau Gamma,
 repartiţia Beta.
43
BETONUL
Din punct de vedere practic utilizarea repartiţiei normale este
satisfăcătoare în majoritatea cazurilor. În cazul unei asimetrii mai
accentuate se recomandă folosirea repartiţiei lognormale; utilizarea
altor repartiţii precum Pearson tip III, Beta sau altele este îngreunată
din punct de vedere practic de complicaţiile matematice privind
estimarea parametrilor, calculul fractililor etc.
44
BETONUL
Indicatori statistici ai variabilităţii rezistenţei la compresiune a
betonului.
Aceşti indicatori sunt în principal coeficientul de variaţie, abaterea
standard şi mai rar coeficienţii de oblicitate sau exces. Ei depind în
general de calitatea şi controlul procesului de preparare, de mărimea
rezistenţei la compresiune şi de vârsta betonului încercat.
Efectul coeficientului de variaţie asupra dispersiei rezistenţelor este:
45
BETONUL
Mărimea coeficientului de variaţie scade cu creşterea gradului

de control şi a calităţii lucrărilor. În general el este mai mic la
betoanele de clase superioare.
46
BETONUL

47
BETONUL

48
BETONUL
Coeficientul de variaţie depinde şi de vârsta betonului: coeficientul
scade când vârsta betonului creşte.
Coeficientul de variaţie al rezistenţei la compresiune a betonului este
afectat într-o măsură practic neglijabilă de viteza de încercare şi de
forma epruvetei (cub, cilindru, etc.)
49
BETONUL
Coeficientul de variaţie al rezistenţei la compresiune a betonului este el
însuşi o variabilă aleatoare dacă se calculează separat pe fiecare din
familiile distincte de epruvete ce alcătuiesc ansamblul probelor
analizate statistic. În acest caz, repartiţia statistică a coeficienţilor de
variaţie este întotdeauna pronunţat asimetrică având o asimetrie
pozitivă (cocoaşa densităţii de repartiţie deplasată spre stânga).
Coeficientul de variaţie al coeficientului de variaţie al rezistenţei la
compresiune are de obicei valori între 0,35 şi 0,50.
50
BETONUL
Mărimea abaterii standard pentru betonul a cărui rezistenţă medie
depăşeşte 2,5 N/mm2 depinde în general numai de calitatea betonului
şi este independentă de mărimea rezistenţei. Pentru betonul cu
rezistenţa medie mai mică, abaterea standard este sensibil influenţată
şi de mărimea rezistenţei.
51
BETONUL
Abaterea standard a rezistenţei la compresiune a betonului poate fi
considerată ea însăşi o variabilă aleatoare dacă se calculează
separat pe fiecare din familiile distincte de epruvete ce alcătuiesc
ansamblul probelor analizate statistic. Repartiţia statistică a abaterilor
standard are o asimetrie pozitivă („cocoaşa” densităţii de repartiţie
deplasată spre stânga). Abaterea standard a abaterii standard a
rezistenţelor betonului la compresiune are de obicei între 0,08 şi 0,15
N/mm2.
52
DEFINIREA PROBABILISTICĂ A REZISTENŢEI LA COMPRESIUNE A
BETONULUI.
În prescripţiile moderne pentru proiectarea structurilor din beton armat
şi beton precomprimat rezistenţa la compresiune a betonului se
defineşte probabilistic, adică valorii numerice a rezistenţei la 28 zile
pe cub sau cilindru i se asociază o anumită probabilitate de a exista
valori mai mici decât ea. Altfel spus, ea se defineşte printr-un anumit
fractil xp al repartiţiei rezistenţelor definit prin probabilitatea
P( X  x p )  p
53
BETONULUI.
Probabilitatea p se alege egală cu 0,05 iar rezistenţa respectivă se
numeşte rezistenţă caracteristică.
Fractilii xp pot fi exprimaţi în funcţie de indicatorii statistici de
localizare (media m) şi împrăştiere (abaterea standard σ sau
coeficientul de variaţie V) a rezistenţelor.
x p  m  K   m (1  KV ).
x0 , 05  m  1,65  m 1  1,65V .
54
BETONULUI.
Paranteza (1-KV) poartă numele de coeficient de omogenitate a
rezistenţelor. El exprimă prin definiţie raportul între fractilul xp şi
rezistenţa medie m, pentru diferite condiţii de calitate sintetizate în
valorile lui V
x pnominală a betonului este rezistenţa

Prin definiţie, rezistenţa
C 0  1  KV
caracteristică  cu probabilitatea 0,05 de a exista valori mai
definită
mici decât ea.
m
55
BETONULUI.
Verificarea calităţii betonului se face prin trei tipuri de încercări:
 încercări preliminare, de stabilire a compoziţiei;
 încercări de verificare a rezistenţelor;
 încercări pentru controlul calităţii.
 Controlul statistic permanent al calităţii betonului
trebuie să asigure, prin prelucrarea statistică a
rezistenţelor încercărilor, că fractilul 0,05 al
rezistenţelor la compresiune pe cubul cu latura de 15
cm este mai mare sau egal cu valoarea rezistenţei
nominale.
56
BETONULUI.
Rezistenţa la compresiune nu este în mod necesar singurul parametru
pentru aprecierea calităţii betonului dar încercările la compresiune sunt
de cea mai mare importanţă întrucât se ştie că variaţii ale acestor
rezistenţe înseamnă de fapt şi variaţii ale altor calităţi ale materialului.
57
CARACTERISTICILE DE CALCUL AL BETONULUI
Clasa de rezistenţă a betonului = rezistenţa caracteristică la
compresiune fck cil , în MPa (N/mm2), determinată pe cilindri, la vârsta
de 28 de zile, sub a cărei valoare se pot situa statistic cel mult 5% din
rezultate.
58
59
60
61
62
63
64
65
66
67
68
69
70
71
72
73
74
75
76
77
78
79
80
81
82
83
84
85
CARACTERISTICILE DE CALCUL ALE
OȚELULUI
86
OȚELULUI
87
OȚELULUI
88
OȚELULUI
89
OȚELULUI
90
OȚELULUI
91
OȚELULUI
92
OȚELULUI
93
OȚELULUI
94
OȚELULUI
95
OȚELULUI
96
OȚELULUI
97
OȚELULUI
98
OȚELULUI
99
OȚELULUI
100
OȚELULUI
101
OȚELULUI
102
OȚELULUI
103
OȚELULUI
104
OȚELULUI
105
OȚELULUI
106
Caracteristicile otelurilor utilizate în România pentru armaturi
107
108
109
PRODUSE AUTOHTONE DIN OŢEL PENTRU ARMAREA BETONULUI PC 52
110
PRODUSE AUTOHTONE DIN OŢEL PENTRU ARMAREA BETONULUI PC 60
111
PRODUSE AUTOHTONE DIN OŢEL PENTRU ARMAREA BETONULUI
112
OȚELUL BST : un produs modern, de caracteristici superioare pentru
realizarea betonului armat.
este folosit cu precădere oțelul Bst 500, unde 500 reprezintă limita de
curgere a acestuia, 500 MPa.
În Germania și Austria se folosesc deja oțeluri cu limita de curgere 550
MPa(Bst 550)
113
OȚELUL BST :
este produs în trei clase de ductilitate, A, B și C. Clasa A este clasa cea mai
puțin ductilă, având o capacitate de deformare specifică ultimă între 2,5%
și 5%,
Clasa C reprezintă clasa cea mai ductilă, având o capacitate de
deformare specifică ultimă de cel puțin 7,5%.
Clasa C de oțel BSt este necesară în realizarea structurilor ductile (clasa M
sau H de ductilitate).
114
OȚELUL BST :
Este necesară o precizare importantă :
EUROCODE 2 (Anexa C) nu permite folosirea oțelurilor pentru beton armat
având o rezistență la curgere inferioară valorii de 400 MPa.
În consecință oțelurile folosite până acum pe piața românească
(OB37,PC52) NU îndeplinesc cerințele minime de calitate impuse de către
EUROCODE 2 !
115
OȚELUL BST :
Oțelul BSt se poate recunoaște și diferenția față de oțelurile obișnuite
prin dispunerea specifică a nervurilor.
Astfel, suprafața cilindrică a oțelului este împărțită în două părți.
O parte este realizată cu nervuri alternative (una la 45° alternată de una
aproximativ verticală), iar cealaltă de nervuri succesive la 45°.
116
OȚELUL BST :
117
OȚELUL BST :
118
OȚELUL BST :
119
OȚELUL BST :
120
OȚELUL BST :
Apt pentru sudura
E (sudura manuala a materialelor cu arc electric);
MAG (sudarea metalelor cu gaz active);
GP (sudare cu gaz sub preisune);
RA (sudare prin topire);
RP (sudare electrica in puncte de rezistenta).
121
OȚELUL BST :
Otelul beton BSt 500S se caracterizeaza prin doua randuri de striuri
oblice, la care unul dintre randuri prezinta striuri oblice paralele si randul
celalalt prezinta striuri oblice alternative fata de axa barei.
122
OȚELUL BST :
Otelul beton realizat se livreaza cu certificatul de livrare numeric, care
contine urmatoarele date:
a) Producator si uzina;
b) Simbolul uzinei – respective numarul de uzina;
c) Semnul de control (supraveghere);
d) Denumirea completa a otelului beton;
e) Cantitatea livrata;
f) Ziua livrarii;
g) Destinatar.
123
OȚELUL BST :
Oțelul BSt se poate recunoaște și diferenția față de oțelurile obișnuite
prin dispunerea specifică a nervurilor.
124
OȚELUL BST :
Astfel, suprafața cilindrică a oțelului este împărțită în două părți.
O parte este realizată cu nervuri alternative (una la 45° alternată de una
aproximativ verticală), iar cealaltă de nervuri succesive la 45°.
Pe această ultimă parte standardul DIN 488 specifică posibilitatea
inscripționării unor simboluri referitoare la țara și furnizorul oțelului, prin
îngroșarea nervurilor într-o anumită succesiune.
125
OȚELUL BST :
În concluzie, utilizarea oțelului BSt reprezintă o alternativă modernă de
proiectare, impusă de seria de standarde EUROCODE.
Având în vedere și condițiile financiare ale pieții românești (oțelul BSt se
comercializează la același preț cu oțelul PC52), se poate afirma ca
utilizarea în continuare a oțelurilor tradiționale, în afara condițiilor
particulare în care se impune acest fapt, nu este justificată, atât sub aspect
economic, cât și și tehnic, această practică reprezentând tributul unei
obișnuințe specifice inginerului proiectant.
126
Înnadirea armaturilor
continuitatea este asigurata prin înnadirea barelor, care se poate realiza
prin:
suprapunere,
sudura sau
dispozitive mecanice.
127
128
Înnadiri prin sudura
Înnadirea prin sudura se face de obicei utilizând eclisele, cu respectarea
lungimilor de cordoane
normativul C 18-83
129
Înnadire cu dispozitive mecanice
Utilizarea unei mufe filetate care se însurubeaza pe capetele filetate ale
barelor ;
Utilizarea a doua piese semicilindrice din otel moale care sunt sertizate pe
cele doua armaturi;
Utilizarea de mansoane cilindrice cu diametrul interior mai mare decât al
armaturilor si turnarea unui aliaj usor fuzibil între bara si manson.
130
131
132
133
SIGURANŢA CONSTRUCŢIILOR - Curs 8-9 -

CUPRINS:
Exprimarea variabilităţii solicitărilor
 Definiţia solicitărilor
 Cauzele variabilităţii solicitărilor
 Clasificarea solicitărilor
 Determinarea distribuţiilor solicitărilor
2
Definiţia solicitărilor.
Solicitările sunt acţiuni ale mediului înconjurător exercitate asupra
sistemului structură–fundaţie sau ale interacţiunii reciproce a
elementelor sistemului, capabile să producă modificarea
semnificativă a stării acestuia.
Din punct de vedere al analizei siguranţei, solicitarea sau acţiunea se

defineşte pentru un mod de cedare.
3
Ea este valoarea virtual posibilă (s) a parametrului semnificativ
corespunzător şi este, de regulă, un rezultat sintetic al combinării
întâmplătoare a unor elemente ale mediului sau ale stării construcţiei la
un moment dat.
În categoria solicitărilor se înscriu: debitele maxime, forţele, eforturile
sau deplasările datorate unor cauze primare, acţiunile primare ale
seismelor, vântului, zăpezii, variaţiilor de temperatură,
4
deformaţiile impuse unor elemente de construcţie, interacţiunile între
subansamble sau elemente ale sistemului construcţie-fundaţie, presiunile
apei etc.
5
Cauzele variabilităţii solicitărilor
Evaluarea acţiunilor trebuie să acopere un viitor virtual posibil,
probabil pe durata de viaţă estimată a construcţiei, în decursul căruia
variaţia stării sistemului construcţie-fundaţie şi a mediului său
înconjurător este sigură, inevitabilă, naturală şi evidentă.
6
Cauzele variabilităţii sunt cele cunoscute:
 hazardul,
 incertitudinea (ipoteze, legi ale fizicii, calităţi ale elementelor sistemului structură-
fundaţie),
 ignoranţa (creşterea presiunii în pori la solicitări dinamice, seismicitatea indusă).
7
Spre deosebire de rezistenţe, care reflectă realități măsurabile
eventual înainte, dar în orice caz după realizarea construcţiei,
solicitările sunt mărimi conceptuale (ideale) virtual posibile. De regulă,
ele nu se pot măsura anticipat, iar măsurarea post-factum este foarte
dificilă, deci rară.
Reconstituirea solicitărilor reale maxime după avarii şi accidente este
dificilă, indirectă şi nesigură, implicând calcule de reproducere a
procesului de cedare.
8
De aceea, cea mai mare parte a solicitărilor se determină prin calcule
inginereşti, afectate de toate elementele de variabilitate aferente
modelării matematice a realităţii pe baza unor informaţii primare.
9
Pentru construcţiile existente, pot fi măsurate prin sondaj valori
punctuale la un moment dat ale unor categorii de solicitări (presiuni ale
apei de diferite categorii, presiuni ale pământurilor, eforturi şi
deplasări în structuri, debite şi nivele ale scurgerii apelor etc.), prin
intermediul aparatelor de măsură şi control (AMC), instalate permanent
sau temporar.
10
Elementele primare ale solicitărilor datorate fenomenelor naturale sunt
adesea măsurabile prin metode specifice hidrologiei, meteorologiei,
fizicii pământurilor şi seismologiei, fiind şi ele afectate de toate
imperfecţiunile particulare ale acestor discipline.
11
Elementele primare ale solicitărilor depinzând de materialele din
structură şi fundaţie (greutăţi, rugozităţi, permeabilităţi, unghiuri de
frecare internă, deformabilităţi, etc.) se pot măsura prin sondaj, fiind
afectate de incertitudinea descrisă pe larg la analiza rezistenţelor.
Este important de subliniat că unele date primare de această natură,
care servesc direct la determinarea unor solicitări, nu sunt
independente funcţional şi stochastic de rezistenţe.
12
De exemplu, solicitarea seismică asupra unor elemente ale structurii
depinde de răspunsul de ansamblu al structurii la solicitarea seismică
primară, răspuns care depinde la rândul său de caracteristicile
geometrice şi de rigiditate ale elementelor structurii. Între acestea din
urmă şi rezistenţele mecanice ale materialelor există corelaţii relativ
strânse. Un alt exemplu îl costitituie presiunile în porii materialelor
permeabile în regim dinamic, care depind de permeabilitatea
acestora, rezultat al porozităţii (granulozitate, grad de îndesare).
13
În ciuda acestor dependenţe, întotdeauna rezistenţele şi solicitările
legate indirect, ca în exemplele prezentate, sunt considerate stochastic
independente.
O îndelungată experienţă arată că, foarte adesea, cedările unor
structuri se datorează combinaţiilor întâmplătoare nefavorabile de
solicitări mari dar nu extraordinare; de aceea, la cauzele variabilităţii
aleatoare a solicitărilor de calcul trebuie adăugat câmpul de
probabilităţi al combinaţiilor de acţiuni.
14
Clasificarea solicitărilor
Există numeroase clasificări, bazate pe criterii convenţionale, care
uşurează studiul şi sistematizarea ideilor şi problemelor. Dintre acestea se
menţionează:
 clasificarea după natura fizică, conform căreia solicitările pot fi proprii structurii, utile,
funcţionale, climatice, seismice;
 clasificarea după variaţia intensităţii în timp, conform căreia solicitările pot fi statice,
variabile lent şi dinamice;
 clasificarea după durata şi frecvenţa de aplicare, care împarte solicitările în :
15
- permanente (P), se aplică în mod continuu (permanent) cu o intensitate
practic constantă în timp; exemple: greutatea proprie, greutatea
umpluturilor de pământ, efectul remanent al precomprimării, eforturile
iniţiale la închiderea rosturilor, eforturile în fundaţii datorate încărcărilor
permanente;
- temporare (T), care se aplică cu o intensitate variabilă în timp şi/sau în
mod intermitent (putând să lipsească în anumite perioade);
 se deosebesc două subcategorii:
16
cvasi-permanente de lungă durată (C), care se aplică pe durate lungi sau
în mod frecvent, cu intensităţi variabile practic egale cu valoarea
normată; în această categorie se includ: presiunea statică a apei la
nivelul normal de retenţie (NNR), împingerea pământulul, împingerea
muntelui, efectul variaţiilor de temperatură climatică, încărcări utile şi
tehnologice, efecte din tasări şi deplasări neuniforme, efectul
deformaţiilor împiedicate;
17
variabile de scurtă durată (V), cu intensitate sensibil variabilă în timp sau
absente perioade lungi; în această categorie se includ: presiunea statică
a apei la nivele maxime, presiunea dinamică a apei asupra
deversoarelor, presiunea hidrodinamică în conducte, galerii şi tunele
datorită fenomenelor tranzitorii, împingerea gheţii, presiunea valurilor,
acţiuni ale corpurilor plutitoare şi navelor, acţiuni datorate mijloacelor de
ridicare şi transport;
18
excepţionale (E), cu intensităţi semnificative dar care intervin foarte rar
(eventual niciodată) pe durata proiectată de exploatare a construcţiei;
dintre acestea se menţionează: acţiunea statică şi dinamică a apei la
nivele extraordinare, subpresiunea în situaţii de incident, accident sau
avarie, acţiuni seismice, gheaţă, vînt sau temperaturi la valori
excepţionale, presiunea hidrodinamică de rupere.
19
Clasificarea solicitărilor pentru CCIA
Acţiunile (F) se clasifică în primul rând după variaţia lor în timp:
- acţiuni permanente (G), ca de exemplu greutatea proprie a
structurilor, a utilajelor fixe; a căii la poduri sau contracţia betonului
şi deformaţia inegală a reazemelor, etc;
- acţiuni variabile(Q), ca de exemplu încărcările utile ale
planşeelor, grinzilor, acoperişurilor sau încărcările din zăpadă, vânt
şi variaţia temperaturii etc;
20
Acţiunile (F) se clasifică în primul rând după variaţia lor în timp:
- acţiuni accidentale (A), ca de exemplu explozii, incendii, impactul de la
vehicule sau mişcări seismice (AE).
Încărcările provenite din acţiunea lichidelor, în funcţie de variaţia
presiunii în timp, pot fi considerate acţiuni permanente şi/sau variabile.
21
Acţiunile se mai pot clasifica şi după cum următoarele criterii:
- origine (acţiuni directe sau indirecte);
- poziţia în spaţiu (fixă sau mobilă);
- natura şi/sau răspunsul structurii (statice sau dinamice).
22
INTENSITĂŢILE CARACTERISTICE ALE ACŢIUNILOR
Valoarea reprezentativă principală a acţiunilor este intensitatea
caracteristcă Fk , fiind specificată ca:
- valoarea medie, minimă sau maximă, sau ca valoare nominală (care nu
corspunde unei distribuţii statistice);
- valoarea impusă în documentaţia proiectului, corespunzând principiilor
din EN 1991.
23
Valoarea caracteristică a unei acţiuni permanente poate fi : Gk atunci
când variabilitatea intensităţii este mică, sau Gk,inf respectiv Gk,sup atunci
când variabilitatea este semnificativă.
La determinarea valorii reprezentative a precomprimării (Pk) se va ţine
seama de variaţiile posibile ale forţei prin definirea a două valori
caracteristice, superioară şi inferioară, la starea limită de serviciu:
Pk,sup= rsup Pm
Pk,inf = rinf Pm
24
Valorile recomandate pentru rsup şi rinf sunt următoarele:
- pentru armături preîntinse şi armături neaderente rsup = 1,05 şi rinf =
0,95;
- pentru armături postîntinse cu armături aderente rsup = 1,10 şi rinf =
0,90;
- când se iau măsuri corespunzătoare pentru determinarea exactă a forţei
de precomprimare (de exemplu măsurători directe) rsup = rinf =1,00.
25
În starea limită ultimă se va utiliza o valoare medie Pm(t) .
Valoarea caracteristică a unei acţiuni variabile Qk poate fi:
- o valoare superioară cu o anumită probabilitate de a nu fi depăşită sau
una inferioară cu o anumită probabilitate de a fi atinsă, pe anumite
perioade de referinţă.
- o valoare nominală în cazurile când o distribuţie statistică nu este
cunoscută.
26
În cazul acţiunilor variabile se mai au în vedere următoarele valori
reprezentative:
-valoarea de combinaţie 0Qk, folosită la verificările la stările limită ultime
şi stările limită ireversibile de serviciu;
-valoarea frecventă 1Qk, folosită la verificările la stările limită ultime când
sunt implicate şi acţiunile accidentale şi la verificările la stările limită
reversibile de serviciu.
27
În cazul construcţiilor civile şi industriale valoarea frecventă se consideră
acea valoare pe care acţiunea o depăşeşte în 0,01 din timpul de
referinţă; în cazul podurilor valoarea frecventă se consideră acţiunea
revenită la o săptămână.
28
- valoarea cvasipermanentă 2Qk, folosită pentru evaluarea efectelor de
lungă durată, precum şi în cazul verificărilor specificate la valoarea
frecventă. Cu această valoare se lucrează şi în cazul acţiunilor
dependente de timp.
În cazul construcţiilor civile şi industriale valoarea cvasipermanentă se
consideră acea valoare pe care acţiunea o depăşeşte în 0,5 din timpul de
referinţă; pentru acţiunea vântului sau a convoaielor mobile (la poduri)
valoarea cvasipermanentă este nulă (2 = 0).
29
INTENSITĂŢILE DE CALCUL ALE ACŢIUNILOR
Intensitatea de calcul Fd a unei acţiuni F este:
Fd   f Frep
în care Frep = ·Fk este valoarea reprezentativă a acţiunii;
- f coeficientul parţial al acţiunii, care ţine cont de posibilitatea
abaterilor defavorabile ale acţiunii de la valoarea reprezentativă;
-  o valoare dintre 0,1 sau 0 şi 1 sau 2
30
VALORILE RECOMANDATE PENTRU COEFICIENŢII  LA CLĂDIRI
Acţiuni 0 1 2
Încărcările utile (EN 1991-1-1)
Locuinţe şi birouri: 0,7 0,5 0,3
Săli de adunare şi spaţii comerciale: 0,7 0,7 0,6
Depozite: 1,0 0,9 0,8
Circulaţia vehiculelor, vehicole≤ 30 kN: 0,7 0,7 0,6
30 kN<vehicol≤ 160kN: 0,7 0,5 0,3
Acoperişuri: 0 0 0
Încărcări din zăpadă (EN 1991-1-3)
Pentru amplasamente situate la altitudini H> 1000 peste nivelul mării 0,7 0,5 0,2
Pentru amplasamente situate la altitudini H ≤ 1000 peste nivelul mării
0,5 0,2 0
Încărcări din vânt (EN 1991-1-4) 0,6 0,2 0
Acţiuni din variaţii de temperaturi (EN 1991-1-5) 0,6 0,5 0
31
DETERMINAREA DISTRIBUŢIILOR SOLICITĂRILOR
Determinarea distribuţiilor solicitărilor pe baza datelor primare
Practic, totalitatea solicitărilor se determină prin calcul, cu excepţia
remarcabilă a greutăţilor proprii, care se determină prin prelucrarea
statistică a valorilor obţinute prin cântărirea unor probe obţinute prin
sondaj. Valorile datelor primare ale calculelor sunt variabile aleatoare şi
deci solicitările sunt funcţii de variabile aleatoare. Determinarea
distribuţiilor probabilistice prin metode analitice este practic imposibilă în
cazurile reale.
32
Ca urmare, metoda discretizării variabilelor primare şi obţinerea
distribuţiei discrete a solicitării utilizând teoremele probabilităţii compuse
şi probabilităţii totale rămâne cea mai accesibilă.
33
Exprimarea acţiunilor cu revenire ciclică sau repetată.
Solicitările climatice primare sau cele direct legate de climă (vânt,
zăpadă, temperaturi, precipitaţii, debite maxime) au în mod natural o
ciclicitate anuală. Pentru determinarea pe cale statistică a distribuţiilor
probabiliste ale parametrilor semnificativi ai acestora se măsoară şi se
înregistrează valorile maxime anuale ale parametrilor pe o perioadă
suficient de lungă şi se prelucrează statistic.
34
Funcţia de distribuţie exprimă probabilitatea de nedepăşire anuală a unei
valori x a variabilei, a cărei semnificaţie este prin definiţie „cea mai mare
valoare dintr-un an oarecare, ales întâmplător”.
Legat de această periodicitate anuală, în anii 1930 a fost introdus de

către Gumbel (pentru studiul inundaţiilor) conceptul de „perioadă medie de
revenire”, măsurată în ani, a unui eveniment de o magnitudine importantă
dată.
35
Noţiunea de perioadă medie de revenire, măsurată în ani, a fost extinsă
apoi şi la fenomene care nu au în mod natural o ciclicitate anuală, aşa cum
sunt cutremurele de pământ şi numeroasele lor caracteristici, acţiunile
repetate cu frecvenţă scăzută (încărcări utile variind prin reamenajarea
unor spaţii interioare ale clădirilor, sarcini statice şi dinamice la
manevrarea stavilelor sau vanelor evacuatorilor unui baraj, sarcini utile de
calcul pentru poduri rutiere sau utilaje de ridicare, etc.).
36
Dacă se consideră o populaţie conţinând valorile maxime anuale Xi ale
unei variabile X caracterizată de funcţia de distribuţie F(X) şi dacă se
alege o valoare arbitrară x0 care este depăşită o singură dată în N ani
(şi implicit nu este depăşită în N-1 ani), se poate defini probabilitatea p
ca într-un an oarecare să apară o valoare mai mică decât x0 şi respectiv
probabilitatea q = 1- p de a apărea o valoare mai mare decât x0 :
P1an(X≤X0) = F(x0) = p şi respectiv
P1an(X>x0) = 1-F(x0) = q.
37
Perioada de revenire a valorii x0 notată T(x0) este definită ca intervalul de
timp măsurat în ani, între două fenomene succesive a căror intensitate
(magnitudine) depăşeşte valoarea x0.
Perioada medie de revenire a valorii x0 este valoarea medie a
perioadei de revenire pentru un număr mare de ani şi se notează cu
. Prin definiţie, T(x0) = N.
Probabilitatea acestui eveniment rezultă din obligaţia de îndeplinire
simultană a două condiţii:
T x0 
38
- ca timp de (N-1) ani, în fiecare an să se îndeplinească condiţia X < x0,
având probabilitatea
- ca o singură dată,
N 1 într-un
N singur an să apară X>x0 , cu probabilitatea
P1 ( X  x0 ) p 1
P1 ( X  x 0 )   q1
1
P[T ( x0 )  N ]  p N 1  q
39
Valoarea medie în N ani a perioadei de revenire T(x0) se determină cu
relaţia generală de calcul a mediei unor valori clasate pe clase de
mărime Ni =Ti şi anume
N
( x0 )   P(T  Ti )  Ti
sauTexplicit:
i 1
T  x0   1Pt  1an   2 Pt  2ani  

3P t  3ani   ...  NPt  Nani 
40
Ţinând seama de cele de mai sus, expresia capătă forma:
d 1 PN 
T  x0   1q  2qp  3qp  ...  Nqp
2 N 1
 q   
dp  1  p 
Având în vedere relaţia q = 1 – p şi că p<<1, se poate admite pN = 0,
relaţia devenind
d  1  1 1
T  x0   q     q  q 
ds  1  p  1  p 2 P1an  X  x0 
41
Rezultatul poate fi confirmat şi pe cale intuitivă. Dacă o valoare maximă
anuală x0 are probabilitatea de depăşire într-un singur an egală cu
P1(X>x0) =q, atunci sunt necesari în medie 1/q ani succesivi pentru ca
aceasta să fie depăşită o singură dată.
În condiţiile expuse şi trecând la exprimarea în funcţie de distribuţia

variabilei X, se deduce:
1
T  x0  
1  F  x0 
42
Probabilitatea ca în N ani succesivi să apară o valoare X >x0 este :
PN  x  x0   1  PN  x  x0   1  P1  x  x0   1  T  x0 
N N
Foarte adesea,în limbaj ingineresc curent, valorile extreme ale solicitărilor

 
 1probabilitatea
sunt indicate prin 
 1  1 / T x0de depăşire anuală , respectiv „debitul
N
cu asigurare 1/100 de ani ” sau „debitul cu asigurare 0,01 ”. În acest

caz, expresia de calcul capătă forma foarte frecventă utilizată:
PN  1  (1  q) N 43
unde PN reprezintă probabilitatea ca în N ani să apară o valoare mai
mare a lui x decât aceea care are o probabilitate de depăşire anuală q.
44
45
Combinaţii de încărcări .
Oricare construcţie este supusă unui sistem de solicitări, variabil în timp. La

un moment dat t sau într-o situaţie temporară staţionară, solicitarea totală
este funcţie de solicitările elementare virtual posibile şi compatibile:
S1  S ( s1 , s2 , s3 ,....sn )
46
Dacă se cunosc distribuţiile probabiliste ale solicitărilor elementare, la
realizarea combinaţiilor există două probleme distincte şi anume:
1. Stabilirea combinaţiilor celor mai defavorabile, practic posibile,
numite grupări de acţiuni şi eventual a probabilităţii lor de apariţie.
Acestea se alcătuiesc separat pe perioade caracteristice:
 perioada de exploatare normală – (EN);
 perioada de revizii şi reparaţii – (RR) ;
 periada de construcţie (eventual cu exploatare provizorie cu restricţii) – (CER).
47
Grupările de acţiuni obişnuite, normate în construcţii hidrotehnice prin
reglementările interne ale diverselor firme, sunt următoarele:
- grupări fundamentale, care corespund perioadei (EN) şi cuprind :
acţiunile permanente [P]; acţiunile cvasipermanete [C] posibile simultan şi
acţiunile variabile de scurtă durată [V] posibile simultan cu precedentele;
- grupări suplimentare care corespund perioadei (CER) sau (RR) şi cuprind
acţiunile [P], [C], [V] cu valori şi simultaneitate posibile în faze şi etape
analizate concret;
48
- grupări speciale care pot să corespundă oricărei perioade şi cuprind
acţiunile [P], [C] compatibile cu perioada, [V] compatibile cu perioada şi o
singură acţiune excepţională [E].
În cazuri deosebite se pot imagina şi constitui grupări specifice
unor lucrări speciale şi/sau unor acţiuni cu caracter neobişnuit;
49
2. Determinarea distribuţiei probabiliste a combinaţiei, ca funcţie de
variabilă aleatoare. În cazuri generale, rezolvarea analitică a acestei
probleme este imposibilă sau dificilă, aşa cum s-a arătat mai sus. În cazuri
simple (de regulă, pentru construcţii civile şi industriale), există unele
rezolvări, de obicei sub formă de monograme pentru determinarea
indicatorilor de localizare şi împrăştiere.
50
În cazurile în care rezolvarea este necesară se poate utiliza metoda
aproximativă prin lucru în diferenţe finite bazate pe teorema
probabilităţii compuse şi teorema probabilităţii totale.
O rezolvare indirectă, comodă dar mai puţin riguroasă poate fi realizată

prin trecerea la abordarea semiprobabilistă a siguranţei, în care se
renunţă la determinarea distribuţiei şi se lucrează cu cuantile ale valorilor
solicitărilor elementare.
51
METODA STĂRILOR LIMITĂ Ș.l.dr. ing. Dragoș VINTILĂ
ISTORIA
PRINCIPII
PRINCIPII
PRINCIPII
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ
STĂRILE LIMITĂ

CUPRINS:
ACŢIUNI CLASICE, COMUNE CU CELE UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢII CIVILE ŞI
INDUSTRIALE
2
Solicitări permanente
Solicitările permanente provin de regulă din greutatea proprie a
structurii, din greutăţi moarte şi din greutăţi ale unor instalaţii, utilaje
şi/sau echipamente a căror permanenţă este implicită pe durata de
exploatare a construcţiei.
3
Valoarea lor se determină prin însumarea greutăţilor volumelor
elementare sau a componentelor, ceea ce asigură de la bun început o
precizie mare şi o variabilitate redusă, datorate neomogenităţilor,
erorilor de la execuţia lucrărilor în respectarea dimensiunilor şi
eventual unor modificări prin lucrări de reparaţii, completări ori
reamenajări locale ale construcţiei.
4
În cazul greutăţii proprii totale a unor volume de lucrări (beton
masiv,umpluturi), greutatea totală este suma greutăţilor volumelor
elementare de dimensiuni comparabile cu ale probelor pe care s-au
făcut determinări de greutate specifică.
5
Solicitări utile
Exceptând presiunea sau greutatea apei, acțiunile utile obişnuite pentru
construcţii civile nu joacă un rol important și în domeniul construcţiilor
hidrotehnice.
În domeniul specific însă, solicitările utile ridică probleme numeroase şi
dificile din punct de vedere al modelării stochastice, care trebuie
aprofundate în caz de necesitate, pe baza datelor din literatura de
specialitate.
6
Solicitări utile în clădiri
Acțiunile utile reprezintă: greutatea oamenilor, mobilei, elementelor mobile
și echipamentelor.
Uzual sunt idealizate ca o încărcare uniform distribuită.
Mărimea acesteia depinde de funcțiune.
7
Solicitări climatice
Solicitările climatice primare se referă la valori care caracterizează
fenomene legate de procese climatice: vânt, zăpadă, temperatură.
Solicitările propriu-zise asupra structurilor (forţe, presiuni, eforturi,
deformaţii obligate) se determină prin calcul pe baza primelor.
Solicitările datorate vântului şi zăpezii (modelate prin distribuţii ale
extremelor maxime) sunt, în general, puţin importante în construcţiile
hidrotehnice, dar solicitările din variaţii de temperatură sunt extrem de
importante.
8
Variaţia valorilor medii pe cicluri naturale (an mediu, zi medie într-o lună
caracteristică etc.) a fost studiată şi convenabil modelată matematic pe
baza datelor statistice meteororlogice în cadrul analizelor structurale de
tip determinist. Chiar aceste studii au pus în evidenţă variabiliatatea
foarte marcată a acestor mărimi. Este interesant de remarcat faptul că
pentru studiul acestora nu interesează distribuţiile extremelor maxime,
deoarece solicitările maxime sunt foarte adesea rezultatul unei diferenţe
între valori extreme maxime şi valori extreme minime.
9
Fig 42
10
Se observă că deşi temperatura medie zilnică multianuală la sfârşitul lui
martie este de aproximativ -8o C, ea poate varia cu probabilităţi de
nedepăşire şi respectiv depăşire de 5 %, între -18 oC şi +3 oC (cu
perioade medii de revenire de 20 de ani). În mod excepţional, cu o
perioadă medie de revenire de un secol, temperatura zilnică medie
maximă la sfârşitul lui martie poate fi mai mare decât o temperatură
zilnică medie minimă de la jumătatea lunii august.
11
La stabilirea temperaturilor de calcul trebuie să se ţină seama în unele
situaţii şi de variaţiile diurne ale temperaturii sau de temperatura pe care
o pot atinge părţi ale construcţiei expuse radiaţiei solare
(cu dependenţă importantă de poziţia suprafeţei expuse faţă de soare şi
de culoarea suprafeţei). Pentru foarte multe construcţii hiodrotehnice
solicitările termice se datorează temperaturii apei cu care acestea vin în
contact.
12
SOLICITĂRI SPECIFICE CONSTRUCŢIILOR
HIDROTEHNICE
Caracteristici generale. În practica ingineriei hidrotehnice apar, cu
frecvenţă mare, unele categorii de solicitări specifice sau cu particularităţi
pentru acest domeniu. Se menţionează că unele dintre acestea sunt de
fapt reacţiuni, ca de exemplu forţele (eforturile, presiunile) care apar la
contactul dintre o construcţie şi fundaţia sa.
Pentru dimensionarea şi verificarea structurii ele nu se deosebesc însă cu
nimic de alte forţe, cum ar fi presiunea apei sau împingerea pământului.
13
HIDROTEHNICE
Experienţa, concretizată în unele norme interne ale unor firme, a pus în
evidenţă o serie de asemenea solicitări, dintre care se menţionează:
debitele maxime afluente pe râuri într-o secţiune dată,
presiunea statică a apei libere (pe suprafeţe de contact, în fisuri şi pori
mari etc.),
presiunea apelor de infiltraţie,
presiunea dinamică a apei (frecări, impact, impuls, unde de presiune),
14
HIDROTEHNICE
împingerea pământului (în stare de repaos, presiunile de echilibru limită
active sau pasive, împingerea dinamică),
presiunea muntelui (asupra construcţiilor subterane),
acţiunea valurilor ,
împingerea gheţii,
acţiuni datorate corpurilor plutitoare şi navelor,
15
HIDROTEHNICE
solicitări termice datorate exotermiei din betoane masive,
solicitări datorate deformaţiilor obligate,
solicitări statice şi mai ales dinamice datorate echipamentelor
hidromecanice (stavile, vane, turbine), la care vibraţiile (normale sau
accidentale) au importanţă uneori foarte mare.
16
HIDROTEHNICE
Varietatea solicitărilor, complexitatea situaţiilor particulare, numărul mare
de metode de calcul existente şi practicate pentru o aceeaşi problemă,
fiecare cerând adesea alte date de intrare, fac practic imposibilă
tratarea lor detaliată.
17
Debite maxime
Stabilirea distribuţiilor debitelor maxime se face cu metode clasice ale
hidrologiei moderne, pe baza şirurilor statistice obţinute prin măsurători
la staţiile hidrometrice situate pe râul respectiv sau prin corelaţii cu
măsurătorile de la staţiile din bazine învecinate.
În unele ţări se practică metode genetice de stabilire a debitelor maxime
plecând de la distribuţia spaţio-temporală a precipitaţiilor şi de la
caracteristicile bazinului hidrografic.
18
Debite maxime
În R se utilizează cel mai adesea două distribuţii din familia distribuţiilor
, respectiv Pearson III şi Kriţki-Menkel, a căror descriere detaliată este
prezentată în lucrări de specialitate.
Determinarea distribuţiilor debitelor maxime este reglementată prin
standardele de stat cu numărul 4068.
Precizări:
19
Debite maxime
lungimea şirului de date primare (ani cu măsurători) trebuie să fie mai
mare decât 30. În cazul şirurilor mai scurte se aplică unele corecţii ,
în funcţie de lungimea şirului şi de caracteristicile de torenţialitate
ale bazinului hidrologic;
20
Debite maxime
unele propuneri de mărire a şirurilor statistice prin luarea în considerare a
mai multor debite maxime din cursul unui an ascunde un
pericol major şi anume acela de a amesteca debitele maxime cu
geneză specifică (la noi în ţară din precipitaţii torenţiale sau
îndelungate, peste un sol saturat, combinate sau nu cu topirea zăpezilor),
cu debite mari nespecifice (topiri de zăpezi). În acest fel se amestecă în
mod nepermis două populaţii statistice distincte, efectul prelucrării
putând fi neasigurator.
21
Debite maxime
selecţia debitelor maxime supuse prelucrării statistice ar trebui să ia în
considerare tipul genezei acestora. În acest fel este posibil ca în
unii ani să nu se înregistreze deloc debite maxime autentice,
respectiv mai mari decât o valoare xp , caracteristică genezei specifice,
după cum este posibil să fie de luat în considerare mai multe debite
maxime într-un acelaşi an. Deşi corectă din punct de vedere statistic,
procedura nu se aplică în practică;
22
Debite maxime
prognoza asupra debitelor maxime viitoare pe baza măsurătorilor
anterioare se bazează pe ipoteza de staţionaritate a procesului. De
accea, unele modificări în morfologia şi gradul de împădurire a bazinelor
hidrografice pot invalida ipoteza şi pot impune corecţii prin
calcul;
23
Debite maxime
determinarea debitelor prin metode hidrologice se referă exclusiv la
debitele în regim natural (neamenajat). În regim amenajat, (prin barare,
îndiguire, derivare etc.) debitele maxime se determină prin calcule
hidraulice, plecând de la debitele naturale;
- în cazul amenajărilor în cascadă, stabilirea debitelor maxime se face
prin calcule hidraulice în diferite ipoteze de explorare la ape mari.
24
Debite maxime
Pentru o lucrare dată, dacă în amonte există amenajări de clasă egală
sau superioară, debitele ce se iau în considerare sunt cele de tranzit. Dacă
însă în amonte există una sau mai multe amenajări de clasă inferioară,
debitul de calcul trebuie să ia în considerare cedarea (ruperea) acestora;
25
Debite maxime
-gradul de încredere al distribuţiilor debitelor maxime pentru bazine
hidrologice mici (la noi în ţară sub 1000 km2, dar mai ales sub 100 km2)
este relativ scăzut, chiar şi pentru şiruri hidrologice mari.
-O tristă experienţă internaţională pune în evidenţă numeroase cazuri de
apariţie a unor debite de peste două ori mai mari decât cele considerate
maxime posibile (perioadă medie de revenire 10.000 ani).
26
Debite maxime
-Pentru râuri mari (ca de exemplu Dunărea) se consideră că asemenea
evenimente sunt practic imposibile, deşi nu trebuie uitată înregistrarea pe
fluviul Mississipi în doi ani succesivi a unor debite mai mari decât cele cu
asigurare 0,0001, ceea ce a condus evident la reconsiderarea
distribuţiilor, deşi acestea beneficiau de peste 100 ani de măsurători.
27
Presiunea apei
Presiunea statică a apei pentru un nivel liber dat este practic o constantă
din punct de vedere stochastic (întrucât variaţiile densităţii apei cu
temperatura şi turbiditatea sunt neglijabile). Variabilitatea presiunii statice
poate proveni din variaţia nivelelor, care provine la rândul său din regimul
de exploatare la ape ordinare şi din regimul evacuării apelor mari la
debite extraordinare.
28
Solicitări produse de apele de infiltraţie
Solicitările de acest tip intervin în moduri de cedare foarte frecvente
(sufozie, fracturare hidraulică) sau contribuie la modificarea calităţii
materialelor, care cedează astfel sub acţiunea unor solicitări mecanice
normale.
Determinarea presiunilor hidrodinamice din porii sau golurile materialelor
permeabile (beton, umpluturi, fundaţii, mediu de construcţie) se face
întotdeauna prin calcule complexe.
29
Presiunea pământului
Solicitările datorate presiunii pământului asupra construcţiilor pot fi de
numeroase tipuri. Între acestea se menţionează împingere activă,
împingere pasivă, presiune în stare de repaos, presiune dinamică, presiune
suplimentară la deformaţii neuniforme, împingerea muntelui, presiuni
cauzate de umflarea pământului, etc.
30
Practic, toate solicitările din presiunea pământului se determină prin calcul.
Metodele de calcul în sine nu fac obiectul preocupărilor acestui capitol,
dar unele elemente privitoare la acestea, precum şi aspecte privind
variabilitatea indusă de acestea necesită unele comentarii.
31
Principala sursă de variabilitate a solicitărilor date de presiunea
pământului este incertitudinea cunoaşterii caracteristicilor fizico-mecanice
ale pământurilor şi rocilor (omogenitate, izotropie, deformabilitate,
rezistenţe la forfecare, etc.). Studiul şi exprimarea variabilităţii acestora se
face conform celor arătate pentru rezistenţe.
32
Unele solicitări nu sunt independente de rezistenţele aferente unor moduri
de cedare. Deseori, în studiul siguranţei se neglijează acest aspect,
secundar dacă aceste solicitări au pondere mică în solicitarea totală. Dacă
însă solicitările din împingerea pământului au pondere mare în solicitarea
totală, iar modul de cedare analizat implică rezistenţe dependente de
aceiaşi parametri primari, problema independenţei stochastice reciproce a
solicitărilor şi rezistenţelor trebuie serios analizată.
33
- În studiul problemelor de stabilitate la alunecare (dar şi pentru unele
stări de eforturi, de exemplu pentru starea de efort în cămăşuielile
galeriilor subterane sub presiune), solicitările de acest tip pot fi
destabilizatoare şi nefavorabile stării de siguranţă, în care caz trebuie
determinate valorile extreme maxime, dar pot fi şi stabilizatoare,
favorabile stării de siguranţă, în care caz interesează valorile extreme
minime.
34
În cazul împingerii pământului sau a rocilor, în care complexitatea
fenomenologiei este relativ ridicată şi multitudinea influenţelor greu de
stăpânit, există adesea limite fizice ale valorilor extreme maxime şi minime
posibile sau verosimile destul de uşor de stabilit. În aceste situaţii, metoda
determinării distribuţiilor pe baza calculului în ipoteze extreme limită, se
impune şi poate da rezultate mai corecte decât metodele inductive, bazate
pe teoria funcţiilor de variabile aleatoare.
35
Deformaţii obligate sau împiedicate
Solicitarea din deformaţii obligate este uneori foarte importantă sau chiar
dominantă pentru numeroase tipuri de construcţii hidrotehnice, conducând
adesea direct sau indirect (prin infiltraţii sau exfiltraţii) la avarii sau chiar
ruperi. Ea apare în condiţiile în care deformaţia sau deplasarea unui
sistem de elemente impune unor elemente ale acestuia forme şi/sau valori
ale deplasărilor ori solicitări suplimentare pe care acesta nu le poate
parctic influenţa.
36
Câteva exemple pot fi edificatoare:
- măştile de etanşare (sau protecţie) ale barajelor din umpluturi (în special
anrocamente) trebuie să „urmărească” forma deformată a suportului,
asupra căreia au o influenţă minoră şi cel mult locală;
37
- lucrările cu ampriză relativ mare fundate sau înglobate pe/sau în
terenuri deformabile (eventual neomogene) sunt supuse
acţiunii unor forţe care sunt induse cel mult parţial de lucrare. Este
cazul conductelor, galeriilor, vetrelor măştilor barajelor, barajelor din
beton cu mare dezvoltare longitudinală etc. Chiar dacă acestea
sunt alcătuite din tronsoane rezistente fiecare în parte,
cerinţele de asigurare a continuităţii şi etanşeităţii fac ca problema oricum
dificilă a realizării rosturilor să devină capitală;
38
-nucleele de argilă, mult mai deformabile decât zonele de filtrare
adiacente pot rămâne „suspendate” prin frecare la contactul cu
acestea, existând pericolul unor fisuri orizontale la contactul între
„bolţile” succesive ce se formează în acestea.
39
-Construcţiile relativ rigide (de beton) amplasate la baza unei umpluturi
deformabile şi având o înălţime relativă peste 0,1 sunt încărcate cu o
sarcină verticală mult mai mare (de până la 3 ori) decât coloana de
pământ acoperitoare, datorită frecărilor la contactul cu coloanele vecine,
care au deplasări pe verticală mai mari datorită deformaţiei zonelor
adiacente corespunzătoare înălţimii construcţiei.
40
-Solicitările din deformaţii obligate sau împiedicate pot fi determinate
numai prin calcule relativ complexe şi dificile, unele insuficient validate.
Măsurători punctuale ale deformaţiilor sau eforturilor induse de
asemenea fenomene arată, de regulă, că dacă tendinţele generale pot fi
evaluate convenabil, efectele locale care determină verificarea siguranţei
elementelor de construcţie implicate pot avea variaţii foarte mari, uneori
aparent inexplicabile, datorate neomogenităţilor sau unor fenomene de
cedare în masa materialelor.
41
Variaţii de temperatură
Solicitarea datorată variaţiilor de temperatură este semnificativă pentru
un număr important de categorii de construcţii hidrotehnice. În această
categorie se înscriu barajele de beton arcuit, barajele de beton, etanşările
din beton bituminos şi materiale plastice, pâlniile descărcătorilor de ape
mari, galeriile hidrotehnice cu funcţionare intermitentă etc.
42
Dacă aceste variaţii provin din solicitări primare climatice, determinarea
expresiei variabilităţii lor se face prin calcule, pe baza variabilităţii
datelor primare. Se menţionează din nou că de obicei dispersiile acestora
din urmă sunt ridicate.
43
Pentru construcţiile hidrotehnice din beton masiv există un tip de solicitare
termică specială, deosebit de importantă şi frecvent cauzatoare de cedări
locale (fisuri) şi anume solicitarea din diferenţe de temperatură datorate
exotermiei betoanelor prin hidratarea cimenturilor în perioada de priză şi
întărire timpurie. Solicitările de acest gen se determină prin calcul, în
condiţii de regulă favorizante pentru un grad de încredere ridicat.
44

CUPRINS:
SOLICITĂRI SEISMICE
2
Metode de calcul seismic.
Fenomenele seismice, extrem de complexe, esenţial aleatoare şi
deocamdată imprevizibile constiutie cauza solicitărilor celor mai
violente şi mai frecvent cauzatoare de cedare a construcţiilor civile şi
industriale. Ele produc uneori consecinţe importante şi pentru
construcţiile hidrotehnice.
3
În domeniul construcţiilor hidrotehnice, în general, şi al barajelor, în
particular, solicitările seismice au unele particularităţi care ţin de
masivitatea, dimensiunile orizontale (amprize) şi verticale (înălţimi)
mari, efectele suplimentare produse de apa din porii materialelor şi de
apa din rezervoare (presiuni, valuri) etc.
4
Trecerea de la fenomenologia seismică, în mod fundamental dinamică,
la stabilirea solicitărilor pentru dimensionarea şi verificarea siguranţei
construcţiilor se face întotdeauna prin calcul. Sunt cunoscute şi
practicate câteva categorii de metode de calcul, cu ipoteze, moduri de
abordare, complexitate şi implicit grade de încredere diferite şi
anume:
5
- metode statice, prin care se aplică maselor m ale construcţiei un
câmp uniform de acceleraţii a (orizontale, dar uneori şi
verticale), proprii mişcării seismice; urmare acestora se determină
forţele F = ma, care se iau în considerare ca solicitări statice
permanente;
6
- metode pseudostatice, asemenea celor statice, cu deosebirea că se
ia în considerare un câmp de acceleraţii neuniform, corectat pe
baza observaţiilor, măsurătorilor şi/sau calculelor în regim dinamic; cu
alte cuvinte, acceleraţiile de calcul sunt acceleraţiile de răspuns ale
structurii deformabile la solicitarea dinamică primară;
7
- metode pseudostatice, asemenea celor statice, cu deosebirea că se
ia în considerare un câmp de acceleraţii neuniform, corectat pe
baza observaţiilor, măsurătorilor şi/sau calculelor în regim dinamic; cu
alte cuvinte, acceleraţiile de calcul sunt acceleraţiile de răspuns ale
structurii deformabile la solicitarea dinamică primară;
8
 metode de analiză spectrală, de tip pseudodinamic, în care deplasările diferitelor
puncte ale structurii aferente modurilor proprii de vibraţie sunt amplificate cu o
măsură a densităţii corespunzătoare din spectrul de frecvenţe al mişcării seismice;
prin însumare se determină starea deformată a structurii, din care rezultă implicit
solicitările, eforturile, deformaţiile specifice etc;
9
 metode de intregare pas cu pas a ecuaţiilor de mişcare, consecvent dinamice, în care
starea sistemului structură-fundaţie privind parametrii de deplasare, viteză,
acceleraţie, deformaţie, efort ai fiecărui punct se determină în fiecare moment al
procesului dinamic, provocat de mişcarea seismică primară exprimată de regulă
printr-o accelerogramă.
10
Metoda statică (ca şi cea pseudostatică) este o metodă pur convenţională, care nu
modelează procesul fizic real, esenţialmente dinamic. Ea este de fapt o metodă
empirică indirectă de supradimensionare a construcţiilor proporţional cu mărimea
solicitării seismice, exprimată prin mărimea acceleraţiei la nivelul fundaţiei, ca
unică informaţie utilă asupra fenomenului seismic.
11
Metoda are o singură justificare şi anume că aplicarea procedurii s-a dovedit
eficientă în cea mai mare parte a situaţiilor verificate post-faptum. În pofida
convenţionalismului, metodele statice s-au dovedit deosebit de utile în practică, mai
cu seamă pentru lucrări de mică importanţă sau în faze de predimensionare ori
verificare preliminară.
12
Metoda pseudostatică rămâne în general o metodă acoperitoare în raport cu
metodele dinamice, astfel că aplicarea acestora din urmă este oportună dacă se
doreşte aducerea nivelului de siguranţă la valoarea strict necesară şi suficientă, în
vederea reducerii la un minimum raţional a cheltuielilor de investiţie sau reabilitare.
13
Metoda dinamică de analiză spectrală a fost importată din domeniul construcţiilor
civile şi industriale, la care determinarea şi consistenţa valorilor frecvenţelor
caracteristice modurilor proprii de vibraţie este suficient de sigură şi adecvată
tipului lucrărilor. Ea este potrivită pentru anumite tipuri de construcţii hidrotehnice, în
special pentru acelea cu mare zvelteţe (baraje din beton, turnuri de priză sau ale
evacuatorilor pâlnie etc.) dar mai puţin adecvată construcţiilor masive, cu zvelteţe
redusă, la care dimensiunile orizontale le depăşesc pe cele orizontale.
14
Unele studii sistematice efectuate cu această metodă arată că mai cu seamă pentru
baraje din materiale locale, metoda dă rezultate convenabile dacă se iau în
considerare primele 20-30 moduri proprii de vibraţie (şi nu numai 3-5 ca în cazul
construcţiilor zvelte obişnuite). Informaţia primară asupra fenomenului seismic
adaugă la mărimea acceleraţiilor (sau a vitezelor ori deplasărilor) şi spectrul
frecvenţelor mişcării seismice, mediat pentru un număr mare de înregistrări
existente.
15
Metoda dinamică propriu-zisă, prin integrarea în paşi finiţi de timp a ecuaţiilor de
mişcare este fără îndoială cea care surprinde cel mai corect fenomenul fizic real,
tratează simultan şi implicit cuplat răspunsul structurii şi este adecvată tuturor
tipurilor de structuri. Ea utilizează o informaţie primară quasi-completă asupra
fenomenului seismic şi anume descrierea în timp a mişcării seismice.
16
Această metodă (în formele sale cele mai elaborate) poate pune în evidenţă
explicit şi poate lua în considerare elemente de mare importanţă pentru stabilirea
solicitărilor seismice, dintre care se menţionează nesincronismul solicitării seismice la
nivelul fundaţiei lucrărilor cu ampriză mai mare decât 1/3 din lungimea undei
seismice primare reduce valoarea parametrilor de răspuns ai structurii (acceleraţii,
deplasări, eforturi) de 2-3 ori (Ionescu, Constantinescu, 1992).
17
fig
18
În figură se observă că faţă de solicitarea sincronă, la care se consideră că la un
moment t0 solicitarea este uniformă pe talpa de fundaţie, cu valoarea a0,
solicitarea nesincronă conduce la o valoare variabilă în lungul tălpii de fundaţie, cu
valoarea maximă a0, dar cu alte valori (mai mici sau chiar de sens contrar) în alte
puncte.
19
Durata unei solicitări de o anumită intensitate, repartiţie şi sens este instantanee;
după o jumătate de perioadă, solicitările la nivelul fundaţiei vor fi valoric egale
dar de sens contrar.
De aceea, calculul structurilor prin metode care implică fenomene plastice sau de
curgere lentă (de exemplu calculul alunecării prin atingerea stării de echilibru
limită) este incompatibil cu solicitările determinate prin metode dinamice.
20
Calculul continuu în timp al stării de efort-deformaţie permite ca în cursul procesului
să se corecteze unii parametri. Dacă efortul efectiv devine nul datorită creşterii
presiunilor în pori prin procese de deformare, se semnalează apariţia zonelor cu
lichefierea materialului. Dacă eforturile capabile ale structurii sunt local depăşite,
se pot introduce discontinuităţi în modelul matematic , care modelează fisurile
apărute.
21
Dacă prin deformaţii se produc îndesări ale materialelor, pot fi corectate
caracteristicile elastice ale acestora, deci şi modurile proprii de vibraţie. Aceste
modificări pot fi realizate implicit în programele de calcul foarte performante, dar
pot fi luate în considerare şi la utilizarea programelor clasice, prin corectarea
caracteristicilor structurii la câţiva paşi de calcul, după ce situaţii de tipul celor
semnalate apar pe zone de extindere semnificativă. Toate aceste corecţii asupra
caracteristicilor structurii conduc la redistribuiri ale solicitărilor.
22
Etapele determinării solicitărilor seismice.
Indiferent de metoda de calcul şi de conceptul de abordare a siguranţei,
evaluarea solicitărilor seismice implică cel puţin trei etape succesive distincte şi
anume:
- etapa determinării solicitărilor seimice primare în amplasamentul lucrării, al căror

nomenclator şi caracter depind de metoda de calcul avută în
vedere: acceleraţii, viteze, deplasări, perioade dominante (spectre de
frecvenţă), accelerograme, etc.
23
Etapele determinării solicitărilor seismice.
- etapa determinării răspunsului sistemului structură-fundaţie, prin
calcule specifice metodei folosite (statică, pseudostatică, dinamică);
- etapa determinării solicitărilor propriu-zise, necesare analizei
siguranţei sistemului, care transformă răspunsul dinamic al
structurii în solicitări propriu-zise : forţe, momente, eforturi, deformaţii,
deplasări, etc.
24
Determinarea şi exprimarea variabilităţii solicitărilor
seismice primare.
Punctul de plecare al studiului solicitărilor seismice primare îl reprezintă
fenomenul de deplasare reciprocă lentă a unor plăci tectonice, care
conduce în timp la acumularea de tensiuni pe faliile majore de contact.
Prin depăşirea capacităţilor de preluare a acestora apare o „cedare”
cu caracter violent (exploziv) într-o zonă numită focar sau hipocentru , a
cărui proiecţie verticală pe suprafaţa pământului se numeşte epicentru.
25
seismice primare.
Măsura intensităţii şocului seismic, numit în mod curent cutremur de
pământ sau simplu cutremur, este magnitudinea M a acestuia, definită de
Richter (şi apoi Gutemberg şi Richter) ca fiind logaritmul în baza 10 al
amplitudinii seismice maxime exprimate în microni, măsurate su un
seismometru standard tip Wood-Anderson la o distanţă de 100 km de
epicentru. Între magnitudine şi energia degajată de cutremur, E, există
relaţii empirice (corelaţii) suficient de precise:
26
seismice primare.
log E = 11,8 + 1,5 M (E exprimat în ergi) sau
log E = 9,40+2,14M -0,054 M2 (E exprimat în jouli)
astfel că magnitudinea M poate fi considerată o măsură a energiei
degajată în focar.
27
seismice primare.
Penrtu o zonă dată de focare potenţiale (de exemplu cea din Vrancea),
pe baza datelor din măsurători, poate fi stabilită o distribuţie
probabilistă a magnitudinilor. Pornind de la ipoteza (în general bine
confirmată) că procesele seismice sunt staţionare şi de la constatarea că
apariţia unui cutremur este un eveniment rar, se poate adopta o
distribuţie Poisson pentru frecvenţa de apariţie a unui cutremur cu
magnitudine mai mare decât o valoare M dată într-un interval de timp
t.
28
seismice primare.
Astfel, probabilitatea de apariţie în intervalul de timp t (de regulă ales
egal cu un an) a N cutremure cu magnitudine mai mare decât M este:
f N  
 M  t N  e  M t
unde este numărul mediu de cutremure de magnitudine mai mare

decât M în timpul N ! an). Pentru N = 0 se obţine probabilitatea ca în
t (1
timpul t să existe numai cutremure cu magnitudine mai mică decât M,

respectiv: M
29
seismice primare.
F M   e  M t
Pe de altă parte, se constată că datele disponibile (în întreaga lume)
satisfac cu mare acurateţe o relaţie logaritmică de tipul :
unde A şi B sunt constante determinabile statistic pentru o zonă seismică

culog  M =comună
geneză A - BM a cutremurelor.
30
seismice primare.
31
PROCESE STOCHASTICE
În ingineria civilă PROCESELE STOCHASTICE sunt folosite pentru simularea
acţiunilor dinamice şi pentru obţinerea răspunsului dinamic al structurilor
(seism, vânt, valuri).
Acţiunea U(t) Răspunsul y(z,t)
z y
32
PROCESE STOCHASTICE
Se consideră n încercări, experimente, observaţii etc. independente ale
căror rezultate variabile în timp, x(t) sunt notate xi(t), . Ansamblul
acestor realizări ale mărimii x reprezintă procesul stochastic de
argumentul de timp x(t). i 1
33
PROCESE STOCHASTICE
34
PROCESE STOCHASTICE
Se înţelege, fiecare funcţie xi(t), reprezentând rezultatul concret al unei
încercări, are o variaţie în timp exprimată deterministic. Pentru o valoare
a timpului fixată t, procesul se reduce la o variabilă aleatoare obişnuită
reprezentată de seria de valori xi(t).
Funcţia de repartiţie de ordinul I a procesului stochastic x(t), notată F(x,t),
se defineşte prin probabilitatea ca la timpul t funcţiile xi(t) ale procesului
să nu depăşească valoarea x.
F  x, t   Pxt   x t 
35
PROCESE STOCHASTICE
Densitatea de repartiţie corespunzătoare se obţine prin diferenţierea în
raport cu x:
F  x, t 
f  x, t  
x
Principalii indicatori statistici ai unui proces stochastic sunt:
 media, valoarea medie pătratică,dispersia,
 autocovarianţa,autocorelaţia.
Aceştia sunt în general funcţii de timp spre deosebire de cei ai variabilelor

aleatoare care sunt numere.
36
PROCESE STOCHASTICE
Media procesului stochastic x(t) este funcţia deterministică mx(t) , ale cărei
valori la timpul t sunt egale cu media aritmetică la timpul t a valorilor
funcţiilor xi(t).
Valoarea medie pătratică a procesului stochastic x(t) este funcţia
deterministică este functia deterministică ale cărei valori la timpul t
sunt egale cu valoarea medie pătratică la timpul t a funcţiilor xi(t).
x t 
2
37
PROCESE STOCHASTICE
Dispersia procesului stochastic x(t) este funcţia deterministică ale
cărei valori la timpul t sunt 2egale cu dispersia valorilor funcţiilor xi(t).
 x (t )
Abaterea standard sau abaterea medie pătratică este rădăcina pătrată
a dispersiei.
Două procese având medii şi dispersii identice nu sunt identice.
38
PROCESE STOCHASTICE
Două procese având medii şi dispersii identice nu sunt identice.
39
PROCESE STOCHASTICE
Pentru a caracteriza structura interna a unui proces sunt necesari indicatori
statistici suplimentari. Dintre aceştia autocorelaţia şi autocovarianţa sunt
cei mai importanţi. Aceşti indicatori caracterizează numeric gradul de
dependenţă între valorile procesului situate la diferite intervale de timp.
Autocovarianţa procesului se determină cu formula:
Pentru t1=t2=t autocovarianţa devine egală cu dispersia.
 x t   m   x t   m   
n
K x t j , t k  
i j x tj i k x tk
i 1
n
40
PROCESE STOCHASTICE
Autocorelaţia se determină cu:
 x t x t 
n
Rx t j , tk  
i j i k
i 1
n
41
STAŢIONARITATE ŞI ERGODICITATE
Un proces stochastic este numit staţionar dacă proprietăţile sale statistice
sunt invariante faţă de translaţia axei timpului. În această categorie intră
procesele la care nici caracterul nici amplitudinea fluctuaţiilor aleatoare
nu suferă transformări importante în timp.
42
43
Principalele consecinţe de staţionaritate sunt:
 Media este constantă în timp.
 Dispersia este constantă în timp.
 Valoarea medie pătratică a procesului este constantă în timp.
 Autocovarianţa procesului depinde de un singur parametru şi anume diferenţa de timp
între t2 şi t1.
 Similar autocorelaţia depinde de asemenea exclusiv de diferenţa de timp τ, devenind
funcţie numai de acest unic parametru.
44
În cadrul proceselor staţionare există o categorie importantă particulară
de procese şi anume procese staţionare ergodice sau pe scurt procese
ergodice.
În baza acestei proprietăţi de ergodicitate orice realizare sau eşantion al
acestuia este considerat reprezentativ pentru întregul proces în sensul că
media, dispersia, funcţia de autocorelaţie, etc. Ale procesului pot fi
calculate direct dintr-o singură realizare a sa, suficient de lungă.
45
În general la procesele ergodice funcţia de autocorelaţie tinde spre zero
pentru τ→∞, indicând astfel că gradul de corelaţie a valorilor procesuilui
descreşte continuu odată cu creşterea intervalului de timp între ele.
46
SIGURANTA STRUCTURILOR
ERORILE UMANE
SIGURANTA STRUCTURILOR
ERORILE UMANE
• Definitii
• Controlul cauzelor
• Controlul consecintelor
INCERTITUDINI IN PROCESUL DE CONSTRUCTIE
Erorile umane: departure de la practica acceptata

Fac parte din activitatile umane
Apar atat in procesul de proiectare cat si in procesul de executie
Din studiile actuale: sunt cauza principala a cedarilor structurale in
constructii.
Pot fi grupate dupa cauze si dupa efecte.
Siguranta constructiilor se ocupa de controlul erorilor.
INCERTITUDINI IN PROCESUL DE CONSTRUCTIE
Problema controlului erorilor poate fi abordata din doua directii:

 Reducerea frecventelor erorilor
 Minimizarea consecintelor
• Verificarea calculelor si inspectiile de santier sunt folosite pentru a controla volumul erorilor.
Analiza de sensibilitate poate fi efectuata pentru a identifica

severitatea consecintelor.
EXEMPLU: HYATT REGENCY HOTEL IN KANSAS CITY
• Cedarea acestei clădiri ilustrează importanța bunei
comunicări între participanții la proiect, deoarece
orice inginer sau arhitect care a avut timp să
revizuiască impactul acestei schimbări ar fi putut să
vadă posibilitatea unei probleme structurale.
• Din nefericire, se pare că fiecare recenzent a
ștampilat depunerea, însă a presupus că altcineva ar
fi finalizat examinarea.
• Conform specificațiilor pentru proiect, nu era admisă

începerea lucrărilor înainte ca desenele proiectului
tehnic să fie aprobate de inginerul structural.
EXEMPLU: HYATT
REGENCY HOTEL
IN KANSAS CITY
Judecătorul a reținut
consultanții de inginerie
structurală responsabili
pentru accident.
EXEMPLU: HYATT
REGENCY HOTEL
IN KANSAS CITY
Judecătorul a reținut
consultanții de inginerie
structurală responsabili
pentru accident.
EXEMPLU: HYATT
REGENCY HOTEL
IN KANSAS CITY
EXEMPLU: HYATT
REGENCY HOTEL
IN KANSAS CITY
CATEGORII DE INCERTITUDINI
Surse majore:
 Hazard natural
 Hazard uman
Hazard natural:
 Vant, cutremur, variatii de temperatura, actiunea zapezii si a ghetii.
 Variatii naturale ale proprietatilor structurale (reziatente, modul de elasticitate, dimensiuni)
 Variatii naturale ale incarcarilor (greutatea oamenilor, a mobilei, a camioanelor pe poduri)

Hazard uman:
 Din executie: inovatii, unicitatea structurilor, folosirea de materiale noi ;I tipuri de structuri.
 Din afara procesului de executie (foc, explozii, coliziuni…)

Cauze ale incertitudinilor
Hazard natural Hazard uman
Din interior Din exterior
Practica
acceptata erori
Unele aspecte din practica devin acceptate, daca un numar nesemnificativ de ingineri
le gasesc inacceptabile.
Practica obisnuita nu este in mod obligatoriu acceptabila.
Practica acceptata nu este in mod obligatoriu obisnuita.
Abaterea de la practica obisnuita reprezinta erorirle umane.
PROCENTE TEORETICE SI ACTUALE DE CEDARE
Ultimii 30 ani : siguranta structurilor a a avansat foarte mult.

Au aparut multe standarde si proceduri pentru procesul de proiectare.
Optimizarea investitiilor a devenit parte a sigurantei structurale.
Totusi apar discrepante intre partea teoretica si rata cedarilor.
PROCENTE TEORETICE SI ACTUALE DE CEDARE
PROCENTE TEORETICE SI EFECTIVE DE CEDARE
Probabilitatile de cedare calculate pentru cladiri si poduri sunt:

10-6 la 10-8
Valorile observate sunt mai mari:
 Poduri in USA : 10-3 la 10-5
Ratele de cedare sunt mult mai mari pentru structuri foarte mari si structuri unice.
EXEMPLU:
Podul QUEBEC -
doua cedari in timpul
executiei
EXEMPLU: Podul Tacoma - Narows
EXEMPLU: Podul Tacoma – Narows https://youtu.be/qbOjxPCfaFk
Diferentele dintre modelul teoretic si rezultatele practice apar datorita modelarii

teoretice incomplete.
Cele mai multe cedari apar datorita erorilor umane, iar acestea nu sunt incluse in
analiza sigurantei.
Siguranta: se face calculul cu parametrii aleatori care variaza datorita cauzelor
acceptate in practica.
1980 : erorile umane sunt recunoscute si introduse in analiza sigurantei structurale.
din 1980 : studii in America de Nord,

Europa, Australia si Japonia
Perceptia riscului s-a accentuat datorita aparitiei accidentelor majore.

Controlul erorilor: este o parte importanta a strategiei de imbunatatire a sigurantei

structurilor.
Implica:
 Reducerea cauzelor.
 Reducerea consecintelor
 Inspectii si verificari
 Analiza de sensibilitate.
CLASIFICAREA ERORILOR
Erorile sunt analizate functie de:
 Cine ?
 Cand ?
 Unde ?
 Cat de des ?
ERORI DE EXECUTIE
Omisiuni, uitari.
Neintelegeri, greseli de citire, greseli de scriere, greseli de desenare, greseli de

interpretare.
Erori de calcul
ERORI CONCEPTUALE
Lipsa informatiilor despre cea mai potrivita metoda aplicabila, cel
mai bun model.
Nestiinta existentei unei metode mai bune.
Incapacitatea de folosire a metodei sau modelului.
Incapacitatea de a face ceva din cauza lipsei de cunostinte
Nestiinta posibilelor consecintelor
Neputinta de a intelege ipotezele simplificatoare.
Folosirea incorecta a ipotezelor simplificatoare.
ERORI INTENTIONATE
Pentru a salva timp, bani, energie.
Pentru a evita responsabilitati.
Pentru a evita stanjenirea cuiva.
Proiectantul nu are capacitatea de a lucra in concordanta cu asteptarile.
Imposibilitatea de a lucra la un anumit nivel
Proiectantul a acceptat riscuri care au fost recunoscute a fi
inacceptabile.
Proiectantul alege sa nu respecte regulile obisnuite fara un motiv anume.
ERORI DE SUPRAVEGHERE
Cedari identificate
 America de nord (Fraczek 1979, Allen 1977)

 90% din cedari au fost datorate proiectarii sau executiei
 Europa (Matousek 1977)

 45% din cedari datorate greselilor din proiectare
 49% din cedari datorate executiei
ALTE ABORDARI
ARBORI PROBABILISTICI
ERORI UMANE - CONCLUZII
Sunt principalele cauze ale cedarilor
Siguranta depinde de controlul erorilor, cauzele lor si consecintele lor.
Optimizarea controlului erorilor:
 Identificarea celor mai frecvente erori
 Metode de control (inspectie, verificare, monitorizare)

Curs Siguranta Ctii

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Siguranta Ctii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

- Curs 1 -

Chiar si societățile antice au încercat să protejeze proprii cetățeni prin

Cel mai vechi cod al constructorilor a fost folosit în Mesopotamia, de

Astfel arcele din piatră aveau rezerve de siguranță mari. Încercările de a

1.1 VARIABILITATEA ELEMENTELOR DIN SISTEMUL DE PROGNOZĂ

1.2 GRADUL DE SIGURANŢĂ

 Aceasta se ocupa de fenomene particulare, în mod

 Doctrina probabilistă rafinează şi îmbogăţeşte

Cauze şi categorii de variabilitate.

Cauze şi categorii de variabilitate.

Cauze şi categorii de variabilitate.

Cuvântul provine din limba latină

Cuvântul vine din greaca veche:

Se definesc următoarele categorii de variabilitate:

Măsura incertitudinii este probabilitatea de nedepăşire (depăşire) a unei valori sau

factori care depind de ansamblul modelelor adoptate (real, fizic şi

 tipul studiilor şi determinărilor se alege de regulă în funcţie

 adoptarea unor modele matematice sofisticate, capabile să

micşorarea gradului de incertitudine:

factori care depind de modelul matematic al distribuţiei statistice

Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) defineşte

Anticipând asupra concluziilor analizei probabiliste a

 Modurile de cedare, iniţial independente, pot să se

De exemplu solicitarea sintetică „moment încovoietor în secţiunea A-A" a

Ș. L. Dr. Ing. Dragoș Vintilă

1.1 NOȚIUNI DE CALCUL STATISTIC ȘI PROBABILISTIC

(The American Heritage Dictionary of the English

Utilizând cunoştinţele ştiinţifice şi practice, orice inginer, în orice domeniu de

Prin teoria statistică sau statistică matematică se înţelege

În statistica matamatică baza teoretică o constituie teoria probabilităţilor.

Un fenomen se numeşte determinist dacă depinde de un număr restrâns de cauze

Caracteristica principala a a cestor fenomene este legătura directă dintre cauză şi

Această realizare are un caracter pur întâmplător.

Variabilele aleatoare sunt de tip

Elementele componente ale unei populaţii poartă numele de unităţi

Numărul N al unităţilor poartă constituie volumul populaţiei.

În funcţie de volum se disting populaţii finite şi populaţii infinite.

Pentru aceasta se pun următoarele condiţii:

 este continuă la stânga, adică:

Noţiunea de asigurare a fost introdusă în domeniul gospodăririi apelor

Dacă considerăm debitul maxim anual cu probabilitatea de depăşire

Cum realizarea valorii debitului maxim într-un an poate fi considerată

Cu cât n este mai mare

Ea trebuie înţeleasă ca valoare medie, caracteristică unei perioade

În acest scop se utilizează anumite valori caracteristice grupate în

frecvenţa relativă în intervalul curent i

Media aritmetică are următoarele proprietăţi:

PARAMETRI AI TENDINŢEI CENTRALE

Prob  X<M e   Prob  X  M e   0,5

Amplitudinea sau extinderea repartiţiei reprezintă abaterea dintre

mX, al ariei de sub histograma normalizată

Dispersia arenurmătoarele proprietăţi:

Ș. L. Dr. Ing. Dragoș Vintilă

Normal (Gaussian) Distribution

Prob. density Distribution function

Prob. density Distribution function

Ș. L. Dr. Ing. Dragoș Vintilă

Evaluarea probabilităților de cedare

Toate aceste valori ale variabilei sunt stabilite pe baza

un fractil al erepartiţiei statistice adică printr-o valoare numerică

Valorile fractilului depind de:

Valorile factorului cd selectându-se pe considerente deterministice

pentru rezistenţa la compresiune a betonului şi

pentru rezistenţa de curgere a armăturii.