Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Itemi Subiectivi (I) - 04.04. Florin Ionita
Itemi Subiectivi (I) - 04.04. Florin Ionita
ITEMI SUBIECTIVI
Eseu structurat
Este o compunere care tratează o anume temă, indicată în cerinţă. Tema, la rândul ei, presupune un număr
variabil de „pași”, ce vor fi dezvoltați în cuprinsul eseului. Ordinea integrării lor nu este obligatorie, eseul
structurat vizând atât evaluarea unor cunoştinţe punctuale, cât şi creativitatea şi originalitatea.
Exemple
1. (32p.) Scrie o compunere de X-Y pagini, în care să motivezi apartenenţa la specia fabulă a unei poezii
studiate de tine.
Atenţie! – în realizarea lucrării vei avea în vedere următoarele:
numirea a patru dintre caracteristicile acestei specii, care se întâlnesc în poezie;
prezentarea acestor caracteristici, cu ajutorul exemplelor extrase din text;
argumentarea finalităţii morale a scrierii;
relevarea rolului mijloacelor artistice în realizarea textului.
Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu este obligatorie. Vei primi 16p. pentru conţinut
(câte 4p. pentru fiecare cerinţă rezolvată) şi 16p. pentru redactare (respectarea convenţiilor tipului de text: 2p.;
coerenţa: 6p.; calitatea exprimării scrise: 8p.). În vederea acordării punctajului pentru redactare,
compunerea trebuie să aibă minimum X pagini.
Avantaje
proiectarea necesită un timp relativ redus;
…………………………………………………;
Limite
acoperă o arie mică de conţinuturi, deşi timpul necesar pentru elaborarea răspunsului este în general
mare;
……………………………………………..;
Utilizare
Permite evaluarea unor rezultate ale învăţării situate la niveluri cognitive superioare precum analiza şi sinteza.
Eseu liber
Este o compunere în care se indică doar tema ce va fi tratată, elevul fiind cel ce decide asupra parcursului,
aşadar asupra aspectelor pe care este necesar să insiste, precum şi asupra ordinii în care acestea vor fi
integrate în cuprinsul textului.
Exemple
1. (30p.) Imaginează-ţi următoarea situaţie: Ieri dimineaţă ai asistat, împreună cu mai mulţi colegi, la o paradă a
maşinilor de epocă desfăşurată în împrejurimile Stadionului Naţional din București. Descrie evenimentul într-o
compunere de X-Y rânduri.
În compunere trebuie:
să formulezi un titlu expresiv/ personalizat al textului realizat de tine: 2 puncte
să respecţi convenţiile specifice unei descrieri: 6 puncte
să ai un conţinut şi un stil adecvate tipului de text şi cerinţei formulate: 14 puncte
să respecţi normele de exprimare, de ortografie şi de punctuaţie: 8 puncte
Avantaje
proiectarea necesită un timp redus;
………………………………………………
1
Florin Ioniță
Limite
acoperă o arie mică de conţinuturi, deşi timpul necesar pentru elaborarea răspunsului este în general
mare;
fidelitatea este scăzută;
……………………………………………..;
Utilizare
Încurajează mai ales activităţile creatoare şi critice precum discutarea cauzelor şi a efectelor, analiza situaţiilor
complexe, argumentarea unor opinii etc.
Rezolvare de probleme
Definirea acestui tip de item nu are în vedere sensul propriu al cuvântului problemă (chestiune, exerciţiu, subiect,
temă), ci se referă la o situaţie-problemă, o sarcină de lucru în care elevul se confruntă, în general, cu un caz
pentru care nu există o soluţie învăţată anterior/ o soluţie unică. Scopul este de a-l pune astfel în situaţia de a folosi
cunoştinţele şi deprinderile însuşite anterior, dar nu numai, pentru a formula o posibilă soluţie a problemei.
Exemplu
1. Alege un personaj literar – de exemplu, Persida sau Coana Chiriţa; Goe sau Ionel. Având în vedere trăsăturile
sale caracteristice, cultura, educația, valorile morale etc., transpune-l într-un context cultural diferit (de exemplu, în
zilele noastre). Demonstrează (oral/ scris) dacă şi cum s-ar schimba comportamentul personajului în noul context.
(În evaluare se va urmări cunoaşterea principalelor componente de structură, de compoziţie şi de limbaj specifice
textului-sursă şi modul cum acestea sunt valorificate în noul context. Atenţie! Contextualizarea însemnă de fapt
maniera proprie a elevului de a înţelege și a exemplifica o perioadă/ un curent literar/ o temă/ un motiv literar etc.).