VALENŢELE FORMATIVE ALE METODELOR INTERACTIVE

　　Prin predarea tradiţională, în sensul în care profesorul ţine o prelegere, face o

demonstraţie, nu se produce învăţare decât în foarte mică măsură, rolul elevilor fiind acela de a
urmări, acest lucru fiind insuficient pentru învăţare. Elevii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit
şi văzut într-un tot ordonat şi plin de semnificaţii. Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuţiei, a
investigaţiei, a acţiunii şi eventual a predării, învăţarea nu are loc. Învăţarea presupune înţelegerea,
iar aceasta înseamnă mai mult decât cunoasterea faptelor.

　　Metodele interactive sunt capabile să-l facă pe elev să urmărească cu interes şi

curiozitate lecţia, să-i câstige adeziunea logică şi afectivă faţă de cele nou învăţate, care-l determină
să-şi pună în joc imaginatia, înţelegerea, puterea de anticipare, memoria. De asemenea, îl ajută să
caute, să cerceteze, să găsească singur sau în grup cunoştinţele pe care urmează să şi le înmulţească,
să afle soluţii la probleme, să prelucreze cunoştinţe, să ajungă la reconstituiri şi resistematizări de
cunoştinţe. Sunt metode care îl învaţă pe elev să înveţe, să lucreze independent şi în grup. Aceste
metode plac atât elevilor cât şi dascălilor.

　　Eficientizarea folosirii lor este condiţionată de măiestria didactică a profesorului, de

spiritul său liber, novator; iar timpul necesar familializării elevilor cu aceste metode este pe deplin
compensat de eficienţa lor în planul dezvoltării psihice.

　　Valenţele formativ- educative care recomandă aceste metode interactive ca practici de

succes atât pentru învăţare cât şi pentru evaluare sunt următoarele:

- stimulează implicarea activă în sarcină a elevilor, aceştia fiind mai conştienţi de responsabilitatea
ce-şi asumă;

- exersează capacităţile de analiză şi de luare a deciziilor oportune la momentul potrivit, stimulând

iniţiativa tuturor elevilor implicaţi în sarcină;- asigură o mai bună practică a cunoştinţelor, exersarea
priceperilor şi capacităţilor în variate

contexte şi situaţii;

- asigură o mai bună clarificare conceptuală şi o integrare uşoară a cunoştinţelor asimilate în

sistemul naţional, devenind astfel operationale (unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, oferă o
perspectivă de ansamblu asupra activităţii elevului pe o perioada mai lungă de timp depăşind
neajunsurile altor metode tradiţionale de evaluare cu caracter de sondaj şi materie şi între elevi).

　　Pe lângă aceste valenţe formative pe care metodele interactive le au, ele prezintă şi o

serie de limite:

- crearea unui climat educațional caracterizat printr-o aparentă dezordine;

- consum mare de timp;

- asimilarea unor informații eronate, în absența monitorizării atente a profesorului;

- ,,încurajarea” pasivității unor elevi, în condițiile în care sarcinile nu sunt distribuite/ asumate clar și
în absența monitorizării grupului;

- dezvoltarea unei posibile dependențe de grup în rezolvarea sarcinilor;

- acutizarea unor conflicte între elevi în condițiile în care profesorul (sau liderul grupului de lucru) nu
intervine ca mediator;

- generarea unei ,,gândiri de grup”;

- acordarea superficială a sarcinilor de lucru;

- dificultăți în identificarea și evaluarea progreselor individuale etc.

　　Câteva dintre aceste metode sunt: brainstorming-ul, turul galeriei, metoda cadranelor,

cvintetul, cubul etc.

　　Brainstorming-ul, în traducere liberă ,, furtună în creier”, este o metodă de lucru

interactivă care se bazează pe asaltul de idei pe care îl provoacă o anumită temă, sarcină. Este o
metodă ce stimulează creativitatea prin anunţarea spontană a mai multor idei în legătură

cu tema dată, îl solicită pe elev să găsească soluţii. Exemple de interogări care să declanşeze

brainstorming-ul: ,, Ce învăţătură/ mesaj vă transmite textul citit?”, ,,Cum ai fi procedat dacă

te-ai fi aflat în situaţia personajului X?” etc.

　　Turul galeriei: elevii, în grupuri de câte 3 sau 4, lucrează la o problemă - sarcină de

învăţare - care se poate materializa într-un produs – schemă, desen, inventar de idei – realizat pe o
foaie de hârtie. Produsele muncii grupurilor se expun pe pereţii clasei, transformaţi astfel într-o
adevărată galerie expoziţională. La semnalul profesorului grupurile trec, pe rând, pe la fiecare produs
pentru a examina şi discuta produsele propuse de colegi. Pot nota observaţii şi pot face comentarii
pe materialele expuse. După ce se încheie „turul galeriei” , grupurile îşi reexaminează propriile
produse. Citesc comentariile celorlalte grupuri şi, dacă este cazul, discută observaţiile şi comentariile
colegilor lor pe propriul lor produs. În final se comentează împreună cu profesorul rezultatul
activităţii.

　　Metoda cadranelor, metodă a gândirii critice, presupune trasarea pe mijlocul foii a

două drepte perpendiculare, astfel încât să se formeze cele patru ,,cadrane” şi în care elevii vor nota
informaţiile solicitate. Se poate lucra individual sau cu clasa împărţită pe grupe şi atunci fiecare grupa
va primi câte o fişă. Se pot propune diferite cerinţe în cadrul metodei cadranelor pentru a realiza
obiectivele propuse în lecţia respectivă. De exemplu:

Cadranul I - Precizează personajele textului citit

Cadranul II - Stabileşte şi scrie ideile principale ale textului citit

Cadranul III - Scrie morala/ învăţătura care se desprinde din text

Cadranul IV - Reprezintă printr-un desen al doilea fragment din text

　　Cvintetul este o tehnică ce constă în crearea unei poezii de cinci versuri după reguli
precise în scopul de a sintetiza conţinutul unei teme abordate în exprimări concise. Regulile de
elaborare sunt:

Primul vers constă dintr-un singur cuvânt semnificativ, care denumeşte subiectul (un substantiv);

Al doilea vers este format din două cuvinte care descriu subiectul (adjective);

Al treilea vers este format din trei cuvinte care arată acţiuni (verbe la gerunziu);

Al patrulea vers este o propoziţie din patru cuvinte care să exprime ce simt ei despre subiect;

Ultimul vers este format dintr-un cuvânt cu rol de constatare sau concluzie care să exprime esenţa
subiectului (substantiv). Cuvântul nu trebuie să fie repetat în celelalte versuri.

　　Cubul - tehnica folosită în condiţiile în care se urmăreşte să se afle cât mai multe

informaţii în legătură cu un subiect. Pe cele şase feţe ale cubului, colorate diferit, se notează câte un
verb:

Albastru- Descrie: Descrie cum arată personajul X.

Mov- Compară: Compară personajul X cu personajul Y.

Roşu- Asociază: Asociază numele personajului X cu un nume cunoscut de tine.

Verde- Analizează: Spune ce crezi despre faptele personajului X.

Galben- Argumentează: Argumentează pro sau contra de ce s-a întâmplat…

Portocaliu- Aplică: Povesteşte despre personajul principal.

Are avantajul că se poate desfăşura individual, în perechi sau în grup.

　　În concluzie, dezvoltarea gândirii critice, caracterul formativ şi informativ, valorificarea

experienţei proprii a elevilor, determinarea elevilor de a căuta şi dezvolta soluţii la diverse probleme,
evidenţierea modului propriu de înţelegere, climatul antrenant, relaxat, bazat pe colaborarea,
încrederea şi respectul dintre învăţător- elev/ elevi, elev- elev/ elevi sunt câteva dintre avantajele
metodelor şi tehnicilor active care fac din lecţie o aventură a cunoaşterii în care copilul participă
activ, după propriile puteri.

BIBLIOGRAFIE

Constantin Cucos, Pedagogie, Editura Collegium Polirom, Iaşi, 2006

Victor Tircovnicu,Vasile Popeanga, Pedagogia, Editura Didactica si Pedagogica, Bucureşti 1966

http://www.scritube.com/profesor-scoala/METODE-ACTIVE-N-NVAREA-CENTRAT104922154.php