Romanul său, Corigent la limba română, publicat în 1928, când autorul avea 47 de ani și se gândea cu

nostalgie la primele lui aventuri amoroase trăite ca elev la Pitești, este vag autobiografic. Realitatea
evocată suferă distorsiuni din cauza fanfaronadei cu care Ion Minulescu, ca aproape toți bărbații, își
povestește-inventează succesele la femei.

Piteștiul de pe vremea adolescenței autorului avea 17.000 de locuitori. Elev în clasa a V-a de liceu,
viitorul scriitor (care încă de pe atunci scria versuri) era prieten apropiat cu Mihăiță, eternul premiant, și
Cotan, fiul prefectului, eternul corigent, care însă de fiecare dată trecea clasa, astfel încât rămânea în
continuare coleg cu cei doi.

Romanul începe cu vacanța mare. Naratorul își amintește că terminase anul printre primii, al șaselea sau
al șaptelea. Tatăl lui, negustor, murise când el era mic, iar mama sa se recăsătorise cu un căpitan. Acum
ea se afla la Slatina pentru a-și înmormânta tatăl, „bunicul Ștefan“. Rămas nesupravegheat, băiatul,
inocent, compune poezii. În afară de bucătăreasă și de ordonanța Năstase, în casa părintească viețuiește
și o țigăncușă, croitoreasă cu ziua, mai în vârstă decât el cu vreo zece ani. Chiar în ziua înmormântării
bunicului, la lăsarea nopții, femeia îl cheamă pe tânăr în patul ei, sub pretextul că-i este frică să doarmă
singură, și îl inițiază în… se știe în ce.

După întoarcerea mamei, liceanul pleacă și el la Slatina unde familia are o plantație de vie, iar bunica lui
încă trăiește. Acolo o întâlnește pe o verișoară, Steluța, căsătorită de curând cu Georgică, profesor de
gimnastică. Acesta, din gelozie, o bate, iar ea, din răzbunare, se culcă cu vărul ei.

Toamna, când reîncepe școala, tânărul se întoarce la Pitești, ca elev în clasa a VI-a. Intrat în rândurile
bărbaților, începe să frecventeze, împreună cu colegii lui, o casă de toleranță condusă de madame
Gutuie (ce nume!).

Într-o bună zi, devine amantul unei prietene de-a mamei lui ceva mai tânără decât ea, măritată tot cu un
căpitan, Kety Ceaușoglu. Ea se amorezează de licean.

La un moment dat, când fac dragoste fără grijă, bărbatul lui Kety fiind plecat din oraș, vine în vizită pe
neașteptate profesorul de română de la liceu; deși femeia îi spune că nu-l poate primi pentru că este
ocupată, el bagă capul pe geam și îl zărește în pat pe elev, recunoscându-l.
Ulterior, la o lucrare de control la română, cerându-i-se să analizeze poezia Umbra lui Mircea. La Cozia
de Grigore Alexandrescu, elevul refuză să scrie explicând, teribilist, că poezia nu are legătură cu
realitatea și că autorul și-a folosit exclusiv imaginația. Profesorul, bucuros că are acum ocazia să se
răzbune pe rivalul său, îl dă afară din clasă. La sfârșitul anului îl lasă corigent la limba română,
nedreptate flagrantă, întrucât tocmai la limba română elevul excela, iar în toamnă îl lasă și repetent. Din
această cauză, mama îl retrage de la liceu îl înscrie la un pension din București, unde face două clase
într-un an. Între timp, colegul lui, Mihăiță, care se îndrăgostise de Lizica, sora lui Cotan, fiul prefectului,
ajunge la disperare pentru că dragostea sa nu are ecou în inima fetei și se spânzură.

După terminarea liceului, naratorul pleacă la Paris ca să studieze Dreptul. Acolo însă timp de trei ani se
ține numai de chefuri și aventuri amoroase, reușind să ia un singur examen. Tot la Paris o întâlnește pe
Lizica, care ajunsese o adevărată curtezană, după ce anterior se căsătorise cu un fost coleg de-al tatălui
ei, prefect în alt județ. Ea devine amanta Marelui Duce al Rusiei, Alexei, care însă o părăsește plecând în
regim de urgență acasă, fiindcă izbucnise războiul ruso-japonez (1905). În scurt timp ajunge, bineînțeles,
amanta „corigentului la limba română“, care cheltuiește cu ea și ultimii lui bani.

Tânărul revine în țară pentru a-și rezolva problema moștenirii averii rămase după moartea tatăl său
vitreg, apoi pleacă din nou la Paris. Nu o mai găsește pe Lizica, întrucât ea murise între timp. Drumul lui
se încrucișează cu acela făcut de ea în sens invers, către România, într-un sicriu plumbuit.

Profund îndurerat de moartea Lizicăi pe care o iubise cu adevărat, tânărul abandonează învățătura și
călătorește timp de câteva luni prin Italia. Acolo își procură o nouă amantă, o tânără americancă, Wendy
Woods, venită în Italia să facă sculptură. Legătura nu durează. El se întoarce la Paris, apoi revine în țară.

Fără să mai treacă pe acasă se instalează la București și începe să frecventeze cafeneaua lui papa Kübler,
loc de întâlnire al multor literați. Se afiliază „moderniștilor“, aflați în veșnică dispută cu „tradiționaliștii“.
Elevul de altădată poartă acum barbă și nu este cunoscut sau recunoscut de nimeni.