FIȘĂ DE LECTURĂ

Patul lui Procust, Camil Petrescu

Ioanițescu Beatrice-Georgiana, an II

FIȘĂ DE LECTURĂ
1) Prenumele + Numele autorului, titlul volumului. Coordonate editoriale complete
(prefață, postfață, ediție de...). Oraș: Editură, an de apariție. 
Camil Petrescu, Patul lui Procust, București, editura Eminescu, 1978.
2) Anul ediției princeps: 1933.
3) Justificarea alegerii volumului (de ce acesta dintre toate titlurile propuse?)
Am ales romanul lui Camil Petrescu în primul rând, pentru că autorul nu mi-a fost niciodată
pe plac. Am citit Jocul ielelor și Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război și nu am reușit
niciodată să mă „împrietenesc” cu autorul, considerând fiecare lectură ca fiind o povară. Astfel,
am ales romanul Patul lui Procust pentru a mai da încă o șansă autorului.
De asemenea, părerile foarte bune pe care le-am auzit despre roman, de-a lungul timpului,
m-au determinat să îl aleg.
Un alt motiv pentru care am ales acest roman este reprezentat de stilul în care este scris.
Datorită stilului epistolar pe care îl abordează, a dublei perspective (doamna T., Fred), dar și a
implicării minime a naratorului în roman, am perceput lectura ca fiind o provocare și mi-am dorit
să înțeleg și să descopăr un astfel de roman atipic.
4) Structura romanului:
-cronotop (timp + loc): 1928, cu rememorări ale unor ani trecuți. București, Techirghiol, în unele
amintiri ale lui Fred Vasilescu.
-împărțirea în capitole /subcapitole / părți (+ titluri, unde este cazul):
Împărțirea este inegală – o scurtă bucată de la începutul romanului este reprezentată de
scrisorile doamnei T, urmând o scrisoare foarte lungă, aparținând lui Fred Vasilescu. În final, sunt
inserate două epiloguri: unul al lui Fred Vasilescu, și cel de-al doilea aparținând naratorului. Pe tot
parcursul romanului, naratorul intervine doar în note de subsol.
Un aspect intresant de menționat este faptul că scrisorile doamnei T nu au titlu, ci sunt
numerotate cu cifre arabe, iar scrisoarea lui Fred Vasilescu este intitulată Într-o după-amiază de
august – poate fi încercarea autorului de a întări convingerea că scrisorile aparțin unor persoane
diferite, de a oferi senzația de real, de verosimil.
-particularități de structură (linie cronologică întreruptă; inserții ale unor noi moduri de
expunere; schimbare de naratori etc.):
Din punctul de vedere al particularităților de structură, întreg romanul lui Camil Petrescu
este atipic. Autorul creează un scenariu pentru romanul său – el solicită unor cunoștințe, doamna
T și fostul iubit al acesteia, Fred Vasilescu (domnul X) să își povestească viața, pentru a-l ajuta să
scrie un roman. Scrisorile celor doi reprezintă cel mai mare procentaj din roman, naratorul-
personaj implicându-se doar în note de subsol, pentru scurte lămuriri cu privire la informațiile
transmise de personajele sale în scrisorile adresate lui. În final, naratorul se transformă în personaj

1
FIȘĂ DE LECTURĂ
Patul lui Procust, Camil Petrescu
Ioanițescu Beatrice-Georgiana, an II

în toată regula, scriind și un epilog despre finalul poveștii enigmatice de iubire dintre Maria
Mănescu și Fred Vasilescu.
Notele de subsol îi servesc și pentru descrierea foarte succintă a personajelor; intervine de
câteva ori pentru a da lămuriri referitoare la personajele sale și practic, confirmă sau neagă
afirmațiile personajelor din scrisori, tocmai pentru a crea impresia de verosimil în scenariul cu
scrisorile primite.
Autorul creează romanul plecând de la conceptul de memorie afectivă – personajul citește
o scrisoare despre stările altei persoane și își aduce aminte de momente din viața sa când a trăit
ceva similar. Practic, tot romanul este de fapt un flux al gândurilor și al trăirilor pe care personajele,
în special Fred Vasilescu, le rememorează, provocate de un stimul.
Se intersectează multe fire narative, multe destine; autorul leagă viețile unele de altele,
asemănător cu personajele din Calea Victoriei, doar că la o scară mai redusă.
Un alt aspect ce merită menționat este reprezentat și de alegerea autorului de a lega romanul
de un alt roman al său – Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război: Fred Vasilescu este
fiul unui personaj din romanul menționat, iar Nae Gheorghidiu este și el un personaj aflat în
legătură cu protagonistul romanului Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Ștefan
Gheorghidiu.
Este intresant și felul în care autorul construiește povestea de dragoste dintre Maria
Mănescu și Fred Vasilescu – Maria e femeia îndrăgostită nebunește, care se oferă bărbatului pe
tavă, iar Fred e bărbatul tânăr, monden, care deși are sentimente pentru ea, o părăsește, o evită, se
comportă de parcă Maria nu a fost niciodată în viața lui. Autorul nu clarifică niciodată situația
dintre ei noi, nu explică de ce Fred o iubește de la distanță pe Maria, ba chiar omoară personajul
tocmai pentru a îngropa acest mister odată cu el.
5) Rezumatul liniei narative (max. 2 pagini);
Romanul se deschide cu o scrisoare din partea doamnei T., către autor, dar și cu povestea
acestei scrisori, inserate în notele de subsol – autorul o roagă pe această doamnă să îi povestească,
în scris, experiența sa de viață. Doamna T. acceptă și îi trimite autorului trei scrisori în care alege
să îi povestească despre cea mai dureroasă experiență a sa – o scurtă secvență din relația cu Fred
Vasilescu pe care îl ascunde sub litera X, o scurtă istorie a vieții sale de adult, dar și câteva episoade
în care apare domnul D., un domn care o iubea de 15 ani, dar de care doamna T. nu se putea
apropia.
Doamna T. începe să povestească cum de când erau copii, D. a curtat-o, iar ea a profitat de
beneficiile pe care acest băiat i le oferea. D. speră că într-o zi va fi împreună cu ea, însă când fata
împlinește 18 ani, are parte de un șoc, această căsătorindu-se cu un alt bărbat și plecând în
Germania. D. suferă foarte mult, amenințând chiar, că se va omorî. Căsătoria doamnei T. nu
durează foarte mult; divorțează, se întoarce în țară și întâmplător se întâlnește pe stradă, cu domnul
D., pe care se decide să îl viziteze. Conștientizează poate pentru prima dată cât a iubit-o D. – vede
în casa lui urme ale sale, amintiri ale femeii și observă că D. pare că niciodată nu a renunțat la ea.
Ușor, se reiau legăturile – D. o însoțește peste tot, o vizitează des, o așteaptă acasă chiar
când ea este plecată. Este de menționat și faptul că D. este un bărbat dizgrațios, care nu provoacă
încântare sau admirație, ci cu care mai degrabă, doamnei T. îi era rușine să fie văzută.

2
FIȘĂ DE LECTURĂ
Patul lui Procust, Camil Petrescu
Ioanițescu Beatrice-Georgiana, an II

Doamna T. continuă legăturile cu D. până când intră într-o relație cu X. Chiar și așa,
domnul D. nu renunță, ci tot îi caută prezența, aspect deranjant atât pentru T, cât și pentru X.
Scrisoarea se întoarce într-un moment prezent, în momentul în care T scrie scrisoarea, iar
femeia povestește cum acum este părăsită de X și suferă enorm, D fiind în continuare alături de
ea. Femeia se simte vinovată față de D, față de un bărbat care a iubit-o 15 ani și și-ar dori să i se
dăruiască, pur și simplu ca o răsplată pentru iubirea oarbă a bărbatului, însă D îi provoacă scârbă;
este în continuare, o prezență dezagreabilă.
Se răcesc relațiile între D și doamna T, iar femeia suferă când îl vede pe X în compania
altor femei, făcând aceleași gesturi ca și cu ea.
Scrisorile doamnei T se termină, iar autorul precizează, tot în note de subsol, cum a fost
curios și de povestea domnului X. Așadar, domnul X, Fred Vasilescu, își începe lungul manuscris
care avea să îi fie oferit autorului, prin povestirea unei zile fierbinți de vară, în care merge să își
viziteze una dintre amante – actrița Emilia. Emilia este femeia-obiect, femeia poate, ușor
asemănătoare cu Lenora (Drumul ascuns), femeia care nu are de oferit decât feminitate,
corporalitate, fiind goală sufletește.
Fred petrece un timp cu Emilia, află că e logodită, descoperă scrisorile lui G. Ladima
îndreptate către Emilia și își dorește să știe cum de poetul Ladima, prietenul său, a iubit o femeie
ca Emilia. Mânat de curiozitate, începe descoperirea iubirii dintre Ladima și Emilia – citește
scrisorile bărbatului către femeie și se lasă purtat de memoria afectivă, povestind și trăiri din viața
sa.
Descoperă cum Ladima îi căuta Emiliei un job, mânat de simpatia pentru actriță, iar Fred
își aduce aminte cum l-a cunoscut pe Ladima, într-o excursie în care, deși susținea că doamna T îl
agasează, văzând-o dansând cu un alt bărbat, se lasă pradă geloziei. Se îmbată și merge la masa
doamnei T, o face „nerușinată” pentru că dansează cu alt bărbat, iar domnul Ladima intervine
pentru a lua apărarea femeii neajutorate. Tot citind scrisorile lui G. Ladima, Fred își aduce aminte
de un al doilea moment în care se întâlnește cu Ladima – stătea beat, în fața ferestrei doamnei T,
iar Ladima l-a descoperit în mașină; au stat de vorbă, au povestit, Fred spunându-i poetului despre
drama dintre el și doamna T („O iubesc de patru ani”).
Întors în prezent, în camera Emiliei, Fred citește scrisori, află că Ladima își proiectase în
Emilia o femeie perfectă; cu toate acestea, fata îl înșela mereu, aspect pe care Ladima, chiar dacă
îl descoperea, reușea cumva să îl motiveze și să o ierte pe femeia mult iubită. Se ceartă și se împacă
de nenumărate ori.
Purtat de gânduri, într-un moment de absență al Emiliei, Fred își amintește de un alt
moment în care s-a întâlnit cu domnul Ladima: fusese la o expoziție, doar ca să o vadă pe doamna
T. și a fost uimit să-l vadă pe Ladima la aceeași expoziție, chiar stând de vorbă cu această și fiind
foarte apropiat de ea. Fred e gelos și încearcă să afle ce vorbesc. Tot memoria afectivă îl poartă
spre amintirile plăcute, după-amiezile pline de dragoste, escapadele săptămânale în alte orașe, pe
care le petrecea cu doamna T, dar și durerea care a cuprins-o pe femeie când a fost părăsită. Se
întoarce la momentul expoziției, la momentul în care a aflat de la Ladima că doamna T îi cerea
doar angajarea domnului D. Fred nu e gelos de această dată; știe că o femeie ca doamna T nu i se
poate oferi unui dizgrațios ca domnul D.

3
FIȘĂ DE LECTURĂ
Patul lui Procust, Camil Petrescu
Ioanițescu Beatrice-Georgiana, an II

Emilia se întoarce în cameră și la fel se întorc și gândurile lui Fred. Mai povestesc despre
relația dintre Emilia și Ladima – Ladima voia o căsătorie cu Emilia, însă femeia nu avea niciun
gând serios cu el, fiindu-i chiar rușine să se afișeze în public cu acesta, din cauza felului în care
arăta și mai ales din cauza vestimentației pe care o alegea. Fred se lasă purtat de gânduri din nou
– rememorează o ieșire în oraș cu domnul Ladima, când, observând și el același lucru, încearcă să
îl „deștepte” pe George Ladima și să îi trezească dorința de a se adapta modei vremurilor. Fred se
gândește cu dispreț la Emilia pentru că nu a încercat niciodată să îl educe pe Ladima, să îl
transforme într-un om mai bun, deși Ladima a făcut foarte multe pentru ea.
Mai citesc scrisori; Fred o găsește pe cea de la revelion (1927-1928) în care Ladima își
dorea ca anul 1928 să fie anul în care toate planurile sale să se îndeplinească. Fred e abătut,
gândindu-se că acel an a fost chiar anul morții poetului, în ciuda rezoluțiilor sale de început de an.
Revelionul acela este important și pentru Fred – își aduce aminte cum cutreiera străzile fără motiv
și cum spera să o vadă pe doamna T. Se lasă purtat de „meseria” de scriitor și se simte dator
autorului să îi prezinte cum doamna T ajunsese vânzătoare la magazinul „Arta decorativă”, așa că
îi prezintă istoria femeii. După ce termină cu povestea doamnei T, revine la acel revelion în care
se simțea trist, singur, momente în care își aducea aminte de un alt revelion – cu 2 ani în urmă, era
certat de 4 luni cu doamna T, pe care a căutat-o și a născocit un moment prielnic pentru a-i oferi
cadou o brățară. În acel revelion se apropie din nou, deși erau despărțiți, dar Fred pune o barieră
între ei, deși își dorea prezența femeii.
Se întoarce cu gândurile în prezent, la Emilia și continuă să citească scrisorile de la Ladima.
Descoperă o perioadă din viața lui Ladima când era foarte strâmtorat din toate punctele de vedere
și își aduce aminte cum tot de la Ladima, a aflat la un moment dat, de greutățile doamnei T. Fred
vine din nou în sprijinul autorului și îi povestește cum a ajuns femeia să aibă în conducere
magazinul de mobilă, dar și cum s-au cunoscut cei doi: Fred a intrat în magazin, dorindu-și să își
mobileze apartamentul, iar doamna T l-a ajutat, acesta fiind începutul iubirii dintre cei doi.
Scrisorile Emiliei continuă povestea poetului Ladima – bărbatul e distrus din toate punctele
de vedere. Trăiește în sărăcie, în foame, în mizerie, îndurerat și părăsit, iar femeia pe care o iubește
îl păcălește constant și are mereu amanți, fiind văzută adesea în compania altor bărbați. Ladima se
sinucide.
Pentru a-i proteja amintirea și demnitatea poetului îndrăgostit de femeia trivială, Fred fură
scrisorile din camera Emiliei.
Fred scrie și un epilog pentru autor – reflectează asupra morții poetului. Cercetează din
dorința de a ști care erau motivele pentru care Ladima s-a sinucis. Află că poetul a lăsat o scrisoare
pentru doamna T, ca și cum din cauza ei s-ar fi sinucis, tocmai pentru ca oamenii să nu descopere
rușinea pe care e trăit-o, suferind din cauza unei femei ca Emilia. De asemenea, află și că Ladima,
în momentele sale cele mai grele, a fost destabilizat emoțional de tovarășul său, Bulgăran, care
prin diferite articole și demonstrații, a reușit să îl facă să creadă că nu există sens în viață și că nu
există Dumnezeu. Așadar, un om lăsat în mizerie, sărăcie, eșec social, fără femeia iubită alături și
fără credință, ajunge la inevitabil – se sinucide.
De aici începe și epilogul autorului, a celui care inițiază scrierea acestor scrisori –
povestește cum s-a rugat o perioadă de Fred pentru acel manuscris, cum odată înmânate scrisorile
destinatarului, Fred i-a promis că se vor întâlni să povestească despre ele. Totuși, nu se mai

4
FIȘĂ DE LECTURĂ
Patul lui Procust, Camil Petrescu
Ioanițescu Beatrice-Georgiana, an II

întâlnesc niciodată, pentru că Fred moare într-un accident de avion. Autorul decide să îi lase
originalul acelor scrisori doamnei T, pentru ca femeia să se lămurească referitor la povestea dintre
ei.
6) Analiza personajului Maria Mănescu – doamna T.
Doamna T., unul dintre personajele aflate în centrul romanului Patul lui Procust,
beneficiază de un proces destul de complicat de caracterizare. Poate fi caracterizată prin acțiunile
sale, descrise chiar de ea, în scrisorile pentru autor sau, cel mai mult, din scrisorile și impresiile
fostului său iubit, Fred Vasilescu. Prezentarea personajului nu este realizată liniar, ci din contră,
doamna T este descrisă în nenumărate secvențe, și din mai multe puncte de vedere, în același timp.
Este un personaj complex, prezentat în diferite momente ale vieții sale de către narator, acesta
reușind să construiască portretul femeii independente, puternice, femeie care suferă și iubește la
nivel maxim.
Din punct de vedere fizic, doamna T este prezentată prin ochii fostului iubit, Fred
Vasilescu. Acesta îi construiește un portret fizic cu ochii săi de îndrăgostit, însă autorul inserează
și luciditate, Fred nefiind bărbatul care o vede de o frumusețe orbitoare, ci bărbatul care îi
descoperă defectele, însă tot o consideră frumoasă. S-ar putea spune că autorul nu dorește ca Fred
să o descrie pe doamna T într-o manieră excesiv de măgulitoare, pentru că cititorii nu pot crede un
bărbat îndrăgostit când povestește cât e de frumoasă femeia pe care o iubește, însă dacă bărbatul
îndrăgostit este lucid, descrie defectele femeii iubite, cititorii pot avea încredere în ceea ce
povestește – cu alte cuvinte, femeia nu este prezentată în roman de Fred, într-o anumită manieră,
pentru că o iubește, ci pentru că așa este doamna T: „E o femeie frumoasă, deși poate fără stilul
modei, dar cînd e serioasă, are trăsăturile cam tari puțin, încît uneori pare cam urîtă” 1. Despre
aspectul fizic, mai apar și remarci ale unor personaje episodice, care o consideră urâtă, însă aceste
cuvinte nu au decât rolul să contureze faptul că doamna T nu este femeia frumoasă prin corp, ca
Emilia, ci femeia care fascinează prin bunătate, personalitate, suflet și minte, în același timp. Mai
mult, urâțenia doamnei T este urâțenia femeii care suferă – doamna T este cea mai frumoasă, ca
orice femeie, doar atunci când este fericită: „Frumusețea ei era sensibilă la viața interioară, și cred
că niciodată n-a fost mai frumoasă ca la vreo cîteva luni după începutul iubirii noastre, cînd părea
exasperată de iubire”.2
Doamna T este femeia curată, rafinată, după descrierile lui Fred. Ea nu este genul de femeie
care s-ar oferi oricui, nu are aventuri, nu se oferă oricui, pe tavă, așa că Fred nu poate fi gelos, în
astfel de circumstanțe. Femeia selectivă, plină de delicatețe și rafinament nu poate fi femeia care
se oferă oricărui tip de bărbat, provocând gelozia celui ce o iubește: „Femeia asta nu putea suporta
fizic nicio urîțenie. [...] Pe corpul ei însuși, nu putea suporta nimic. Avea cea mai curată piele pe
care am văzut-o vreodată. Nu răbda nicio atingere murdară, nicio rosătură fără să se furnice
toată...”3.

1
Camil Petrescu, Patul lui Procust, București, editura Eminescu, 1978, pag. 104.
2
Ibidem, pag. 177.
3
Ibidem, pag. 179.

5
FIȘĂ DE LECTURĂ
Patul lui Procust, Camil Petrescu
Ioanițescu Beatrice-Georgiana, an II

Personajul este descris ca fiind o personalitate cultă, citită, fascinată de artă, literatură,
muzică – „Dealtfel, citea toată ziua, și nu numai romane, ci tot soiul de cărți: tratate de drept și
medicină, coleții de acte, sociologie, dar mai ales istorie...” 4. Prin preocupările sale din timpul
liber, vizibile în personalitatea sa, doamna T este femeia care îl fascinează pe Fred Vasilescu, încă
de la prima întâlnire – încă de la primele momente petrecute alături de ea, Fred nu simte nevoia să
fie lângă altcineva, ci se simte fericit, deși abia o cunoaște: „[...] nu vedeam ce ar fi putut să fie în
altă parte mai intresant decît ceea ce aveam [...]”5. Personajul feminin, deși aflat într-o relație cu
un tânăr care are la dispoziție atâtea femei, rămâne în viața lui o femeie specială, unică, de care el
își aduce aminte, indiferent de femeile care îl însoțesc în viață: „<<Mister>> e acel inefabil care
face ca o pereche de ciorapi descălțați, aruncați pe un scaun de o femeie oarecare, să fie o pereche
de ciorapi, dar aceiași ciorapi să fie cu totul altceva când ți se spune că aparțin unei femei
adevărate... să fie ciorapii tulburători ai doamnei N. sau T”6. Fascinația unei personalități ca a
doamnei T nu se răsfrânge doar asupra bărbatului îndrăgostit, ci merge mai departe, asupra
oamenilor din jurul ei, autorul parcă dorind, încă o dată, să sublinieze că părerea lui Fred e părerea
tuturor celor care o cunosc pe T: „O înconjurau toți, poate și pentru că știa să se facă ea singură
înconjurată [...]”7.
Personalitate fascinantă, T îi deschide ochii lui Fred, îl trezește din existența superficială și
adaugă profunzime în viața lui. Fred se referă la viața sa ca având două părți: înainte și după T,
ceea ce demonstrează încă o dată, profunzimea personajului feminin: „Noțiunea de normal eu n-o
am decît comparînd existența mea de dinainte de a întâlni pe doamna T. cu existența de acum.
Vedeam mai puține culori, doar cîteva nuanțe [...] nici nu bănuiam atîtea înțelesuri cîte îmi sar în
ochi de atunci încoace”8.
Doamna T este și femeia mândră, cuprinsă de vanitate, femeia care vrea să impresioneze,
să atragă atenția, să fie curtată sau chiar să fie ea cea care curtează, dacă bărbatul este unul
mulțumitor. Femeie cu instinct de cucerire al teritoriului, T impresionează prin personalitatea ei,
dar și prin voința sa de a impresiona: „Mai ales de cei care erau bine, deși nu-i făceau deloc curte,
mi-era teamă. Să nu stimuleze în ea orgoliul de a-i impresiona”9. Tot din vanitate și dorință de
acaparare, nu vrea ca D să o uite, deși știe că niciodată nu îi va oferi iubirea pe care o merită: „Aș
fi vrut cu stăruința ca această atenție a mea să-i ridice lui acțiunile de cuceritor asupra ei, căci cu
sinceritate aș fi fost mulțumită ca o femeie să-l iubească, să-i dea ceea ce nu-i pot da eu, dar asupra
iubirii lor, acomodată în lumea posibilităților, să planeze, superioară ca un vis irealizabil, pasiunea
lui pentru mine”10.
Doamna T este femeia frumoasă doar când e fericită, care nu oferă corporalitate, ci oferă
profunzime vieții, femeia pasionată de artă, literatură, cultură, femeia care dă sens vieții unui bărbat
îndrăgostit de ea, care iubește cu patimă și suferă când nu e iubită, femeia independentă care

4
Op. cit., pag. 228.
5
Op. cit., pag. 264.
6
Op. cit., pag. 280.
7
Op. cit., pag. 173.
8
Op. cit., pag. 151.
9
Op. cit., pag. 174.
10
Op. cit. pag. 31.

6
FIȘĂ DE LECTURĂ
Patul lui Procust, Camil Petrescu
Ioanițescu Beatrice-Georgiana, an II

muncește pentru a-și câștiga existența, este femeia validată, în final, și de autor. Ea nu rămâne doar
interpretarea unui tânăr îndrăgostit de ea, care nu o înțelege și nu simte că poate să o iubească până
la capăt, ci trece și prin filtrul unui alt bărbat, care o privește obiectiv și întărește spusele
îndrăgostitului Fred: „Nu numai indiferența și trupul, dar și duioșia ei de soră, privirea și atenția
ei, modul în care întinde țigările, pînă și melancolia și bunătatea acestei femei sînt sexuale.
<<Femeia iubită de toți bărbații>>” 11.
7) Selecția unui fragment-cheie / memorabil / care v-a atras atenția, cu justificarea
alegerii.
 „Aș fi vrut să-i spun mai multe atunci, dar, deși știam ce vream, nu aveam gîndurile limpezi,
nu izbuteam să mă exprim. Cînd scriu însă acum e cu totul altceva. E foarte ciudat cît mă ajută
scrisul să gîndesc. Spun lămurit: să gîndesc. Pînă aștern o frază pe hîrtie, alta se formează, de
la sine, în minte, adîncind-o pe cea dintîi. Cînd sunt în fața cuiva, nici nu pot să gîndesc ca
lumea, întocmai ca în liceu, cînd știam lecția foarte bine, dar dacă mă scotea la tablă, din cauză
că eram în fața tuturor, din pricina profesorului, nu mă puteam concentra și deci nu puteam să
gîndesc. Căci e îngrozitor să gîndești în fața tuturor... cum nici încă altceva nu pot face cu
martori, ca la examen. Am fost unul dintre cei mai proști elevi ai liceului Lazăr și au trebuit
multe intervenții ca să trec”.12
Am ales acest fragment pentru că mi s-a părut intresant de urmărit cum autorul se proiectează
pe sine în anumite momente și gânduri din viața personajelor pe care le creează. O simplă lectură
a paragrafului este suficientă pentru a realiza că aceste rânduri nu îi aparțin lui Fred Vasilescu, ci
autorului însuși. Camil Petrescu este cel care nu își găsește cuvintele când trebuie să vorbească,
dar care, odată așezat la masa de scris, reușește să își așeze gândurile și să vorbească în scris, cum
nu o poate face în mod natural, prin viu grai. Camil Petrescu își proiectează această anxietate,
aceste rețineri, în personajul lui Fred, care spune răspicat că scrisul îl ajută să gândească. Scrisul
e cel care îi ordonează gândurile și îi permite să se exprime exact așa cum își dorește. Fred
Vasilescu continuă în justificările sale și precizează că aceste emoții, această tulburare, l-a afectat
și la școală, fiind un elev destul de slab, tocmai pentru că își pierdea ideile, și doar în scris se putea
concentra mai bine. Din nou, aici, Camil Petrescu își trădează prezența – Fred Vasilescu spune că
a fost un elev foarte slab la liceul Lazăr și că a fost nevoie de multe intervenții ca să termine liceul
cu bine, liceul „Gheorghe Lazăr”, fiind chiar liceul în care autorul Camil Petrescu a studiat 13.
Așadar, acest fragment reprezintă unul din momentele în care autorul își face simțită
prezența, prin proiectarea sentimentelor, a gândurilor și a trăilor asupra personajelor pe care le
creează.
 „Dar trebuie să merg spre destinul gîndurilor mele, pentru că mă duce într-acolo o memorie
care scapă oricărui itinerar al rațiunii, cum viața vegetativă scapă controlul voinței. De atlfel,
această trăire în trecut, aprig și voluptos dureroasă, ține fără îndoială de ordinul vegetativ. N-
aș putea să o provoc oricînd vreau și nu mă pot sustrage ei orice sforțare aș face”. 14

11
Op. cit., pag. 330.
12
Op. cit., pag. 213.
13
https://ro.wikipedia.org/wiki/Camil_Petrescu#Opera_literar%C4%83, consultat în 25.03.2022
14
Op. cit., pag. 272.

7
FIȘĂ DE LECTURĂ
Patul lui Procust, Camil Petrescu
Ioanițescu Beatrice-Georgiana, an II

Fragmentul extras din Patul lui Procust, reprezentând gândurile personajului Fred
Vasilescu, prezintă întocmai felul în care omul, se lasă purtat de gânduri, fără să își dorească, fiind
un proces natural, care îl poartă printre gânduri de tot felul, amintiri, emoții, până când, într-un
moment scurt de luciditate, realizează ce i se întâmplă. Acest moment scurt de luciditate este
reprezentat de întreg fragmentul dat, tocmai pentru că Fred se oprește din povestit și inserează
aceste gânduri, această conștientizare a deplasării gândurilor sale de la un subiect la altul.
Am ales acest fragment tocmai pentru că descrie acest drum al gândurilor, dar mai ales un
drum al memoriei afective, fiind așadar reprezentativ pentru întreg romanul. Așa cum chiar
personajul o recunoaște („memorie care scapă orice itinerar al rațiunii”), amintirile sale nu sunt
doar un drum al gândurilor care te poartă departe, ci e vorba de o memorie afectivă, provocată de
scrisorile în care G. Ladima își exprimă sentimentele pentru Emilia. Fiecare sentiment descris în
scrisori, stările pe care Ladima le prezintă, sunt sursa amintirilor lui Fred Vasilescu, care, purtat în
același timp de gânduri și de memoria afectivă, pornește în scrisoarea sa, pe calea acestora și
rememorează unele dintre cele mai intense trăiri și emoții din tinerețea sa.
Fragmentul extras este reprezentarea memoriei afective, pe care nu o poți controla, nu o
poți invoca, ci ea apare când întâlnește un stimul și se instalează până când natural, dispare, exact
cum a apărut: „[...] ține de ordinul vegetativ. N-aș putea să o provoc oricînd vreau și nu mă pot
sustrage ei orice sforțare aș face”. Astfel, naratorul alege să plaseze în gândurile lui Fred Vasilescu,
o secvență mai mult decât reprezentativă pentru întreg romanul, fragmentul fiind pur și simplu
esența care stă la baza conceptului romanului bazat pe memorie afectivă al lui Camil Petrescu.