,,Patul lui Procust’’ de Camil Petrescu

Patul lui Procust este un roman scris de Camil Petrescu, apărut în 1933,
la numai trei ani după "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
razboi" și constituie, pentru literatura română, un eveniment deosebit,
cu totul novator, consolidând astfel romanul românesc modern.
Adept al autenticității, substanțialității și al relativismului,Camil Petrescu
realizează în romanul "Patul lui Procust" adevărate "dosare de
existență", toate fiind confesiuni de conștiință pe care fiecare personaj-
narator le face - fireste, la persoana întâi - pe baza reflectării realității în
propria conștiință.
Compozițional, romanul cuprinde:
» Trei scrisori ale Doamnei T. adresate autorului;
» Jurnalul Iui Fred Vasilescu, o confesiune care cuprinde și scrisorile lui
G.D.Ladîma și comentariile Emiliei Răchitaru, fiind partea cea mai
extinsă din roman și având titlul "într-o după-amiază de august";
» "Epilog I" care aparține lui Fred Vasilescu;
» "Epilog II", subintitulat "Povestit de autor", aparținând, așadar,
scriitorului însuși;
» Notele de subsol ale autorului, care explicitează și încheagă într-un tot
unitar planurile narative ale romanului.
Semnificația titlului

Titlul este o metaforă, "Patul lui Procust" face o trimitere directă la o

poveste mitologică din antichitate, conform căreia tâlharul Procust din
Atica aducea oaspeții la han și îi silea să încapă perfect în singurul pat
existent, socotit de el ca spațiu ideal. Orice nepotrivire a călătorului în
patul lui Procust, atrăgea după sine ciuntirea omului, daca acesta era
prea lung, ori, dimpotrivă, întinderea lui, dacă acesta era prea scurt,
până când se potrivea exact măsurării impuse.

Titlul romanului imaginează societatea ca pe un pat al lui Procust, ca

spațiu limitat, în care valorile intelectuale și orice aspirație către un
ideal respins de societate sunt persecutate. Ea impune tuturor
oamenilor un tipar fix de existență și oricine se abate de la regulile
sociale stricte, este supus deformărilor chinuitoare, cărora nu le rezista.
După cum însuși autorul mărturisea într-un interviu, acțiunea romanului
are loc, "în sens strict () intr-un pat", care constituie o ambianță pentru
ilustrarea vieții literare, politice și financiare a societății românești, între
anii 1926 - 1928.

Titlul romanului, «Patul lui Procust», tinde să fixeze printr-un simbol

ideea centrală a acestor drame. În urma lecturii,putem deduce cele
două experiențe tragice ale iubirii. Una, trăită de Ladîma, care trebuie
să-și amputeze spiritul ca sa-i aducă la masura sufletului vulgar și
interesat al Emiliei. Alta, a lui Fred, stăpânit, dimpotrivă, de sentimentul
că i se cere mai mult decât ar putea da. Pe ambii eroi dragostea îi
mutilează, încercând să-i scurteze sau să-i lungeasca după un fel de pat
procustian fatal". (Ov.S.Crohmalniceanu)
Rezumat
Autorul face presiuni asupra doamnei T. pentru a o convinge să scrie
despre experiența sa din întreaga viață. Rezultatul acestor presiuni se
observă imediat când doamna T. îi trimite trei scrisori în care îi
mărturisește dragostea față de Fred Vasilescu, pe care îl identifica în
acestea cu litera „X”. Trecuse mult timp de când se despărțiseră, însă
doamna T. nu îl putea uita pe fostul ei iubit.
Aceasta s-a întors din Germania în țară, unde a pornit afaceri cu mobilă.
Acest lucru a determinat apariția la micul magazin deținut de doamna T.
a lui Fred Vasilescu, care i-a solicitat acesteia să-i decoreze
apartamentul. Urmarea decorării apartamentului a fost începutul
relației între doamna T. și Fred.
În aceleași scrisori pe care le-a trimis autorului, doamna T. declara cum
că, după încheierea relației acesteia cu Fred, a dorit să îl revadă.
Istorisind o întâmplare din vremea când ea era iubita lui Fred, spune că
a fost invitată de acesta la el acasă unde ea s-a dus cu un buchet de
flori, însă tot ce a găsit a fost o scrisoare prin care Fred își cerea scuze că
nu poate fi prezent. Întorcându-se acasă, doamna T. l-a găsit așteptând
pe D., un bărbat ce purtase iubirea acesteia timp de 16 ani. În prima
fază, doamna T. se supără pe D. care începe să plângă. Impresionată de
suferința lui D., doamna T. îi mărturisește că nu-l iubește. Doamnei T. îi
era prea milă de acesta pentru a-i spune că persoana lui îi displace.
Într-o altă scrisoare, doamna T. scrie că relația ei cu D. nu mai era atât
de caldă. Cu toate acestea, doamna T. îl primește într-o zi acasă la ea pe
D. care-i cântă o melodie de dragoste. În aceeași seară doamna T. era
distrată de la efortul lui D. de a o face să-l iubească și se gândea tot
timpul la Fred Vasilescu, lucru sesizat și de D. care a observat că
doamna T. nu se gândea măcar o clipă la el. O altă întâmplare descrisă
în scrisorile doamnei T. se desfășura la teatru, unde îl vede pe D. după o
perioadă mai lungă cu o tânără. Pentru a-l face pe acesta să crească în
ochii domnișoarei, doamna T. îl chemă pe D. la ea, lucru ce-l încântă pe
acesta. Nu la mult timp după această întâmplare, doamna T. pleacă într-
o excursie și se întâlnește în tren cu Fred Vasilescu și noua sa amantă.
Acest lucru a făcut-o pe doamna T. să înțeleagă că cei doi vor urma să-și
petreacă sărbătorile în locurile unde și ea cu Fred veneau pentru a-și
consuma timpul liber. Acest lucru a supărat-o pe doamna T. care s-a mai
bucurat în momentul în care D. i-a trimis un buchet de flori și o carte de
vizită.
Autorul însă îi cere și lui Fred să scrie, dar acesta din urmă îi oferă în
schimb jurnalul intitulat „Într-o după-amiază de august”. Fred Vasilescu,
fiul lui Tănase Vasilescu zis lumânărarul, era un bărbat de 25 de ani care
într-o după-amiază de august i-a făcut o vizită Emiliei Răchitaru. Din
cauză că nu se simțea atras în nici un fel de aceasta, el i-a dat să citească
scrisorile lui George Ladîma care o iubise mult. Astfel, Fred a aflat că
Ladîma, poet și ziarist recunoscut, o iubea pe Emilia. George Ladîma,
care era îndrăgostit până peste cap de Emilia i-a făcut rost de o slujbă la
Teatrul Național din București și a scris o sumedenie de articole în ziarul
Veacul, la care era angajat, care favorizau și-i punctau talentul. Fred
Vasilescu și-a dat seama că Ladima nu a avut posibilitatea să o cunoască
foarte bine pe Emilia sau bani să o urmeze în locurile unde ea mergea.
Din acest motiv, Ladîma și-a imaginat-o pe Emilia drept femeia ideală și
nu se gândea măcar o clipă că aceasta de fapt se folosea de el pentru a
reuși în carieră. Însă la un moment dat Ladîma și-a dat seama ce se
întâmpla și care erau intențiile Emiliei, însă a continuat să accepte
scuzele inventate de aceasta. După un timp, Ladîma a început să stea
mai mult cu Valeria, sora Emiliei. Emilia a încercat o relație cu un grec,
Arghiopol, însă nu a ținut. După terminarea relației dintre Emilia și
Ladîma, acesta i-a scris cerându-i să îl reprimească în viața ei,
mărturisind că a suferit foarte mult. Emilia a avut mai multe relații cu
mai mulți bărbați și de fiecare dată l-a mințit pe Ladîma. O dată i-a dat
întâlnire la cinematograf, dar Ladîma a așteptat-o o oră și jumătate
după care a văzut-o la brațul unui grec în oraș. Altă dată s-a dus la ea
acasă și a găsit-o închisă în cameră cu Nae Gheorghidiu.
Cedând psihic și dându-și seama că nu-l iubește, George Ladîma i-a scris
o scrisoare Emiliei în care-i cerea toate scrisorile înapoi, pe care însă nu
le-a primit pe motiv că Emilia le-ar fi pierdut. La distanța de două
săptămâni, Ladîma s-a sinucis. Purta la el, în buzunarul hainei, o
scrisoare de dragoste către doamna T. Modul sinuciderii a fost
împușcare directă în inimă cu un revolver. Fred Vasilescu a stat de vorbă
cu prietenii lui Ladîma, aflând că acesta n-o iubise vreodată pe doamna
T. și că banii ce fuseseră găsiți în buzunarul hainei după moarte erau
împrumutați. După ce Fred Vasilescu i-a dat jurnalul autorului, a murit
imediat a doua zi într-un accident de avion, lăsându-și toată averea prin
testament doamnei T. care a plecat în Germania. La întoarcerea
acesteia din Germania a primit din partea autorului jurnalul iubitului ei.

Concluzie generalizatoare
Romanul "Patul lui Procust" este construit pe axa fundamentală a
autenticității, Camil Petrescu ilustrând substanța vieții, fie prin valori
existențiale ca iubirea și demnitatea, fie prin tabloul realităților sociale,
culese din banalitatea cotidiană, conturând un tablou convingător al
lumii politice,.economice și financiare din România în anii 1926-1928.
Dacă în "Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" se
manifestă ficțiunea ca modalitate de ilustrare a sentimentului de iubire,
în "Patul lui Procust" Camil Petrescu respinge total ficțiunea, preferând
redarea reală a evenimentelor "ca într-un proces-verbal", cu exactitatea
faptelor și cu sinceritatea trăirilor.