DUMITRU GRIGORE

Digital Proofer

Teologia informationala
Authored by Dumitru Grigore

6.0" x 9.0" (15.24 x 22.86 cm)

Black & White on White paper
120 pages

ISBN-13: 9781511512855
ISBN-10: 1511512857

Please carefully review your Digital Proof download for formatting,

grammar, and design issues that may need to be corrected.
TEOLOGIA
We recommend that you review your book three times, with each time
focusing on a different aspect.
INFORMAȚIONALĂ
- elemente introductive -
Check the format, including headers, footers, page
1 numbers, spacing, table of contents, and index.

2 Review any images or graphics and captions if applicable.

3 Read the book for grammatical errors and typos.

Once you are satisfied with your review, you can approve your proof
and move forward to the next step in the publishing process.

To print this proof we recommend that you scale the PDF to fit the size
of your printer paper.

2015
Copyright © 2015 Dumitru Grigore
All rights reserved.
ISBN-13: 978-1511512855
ISBN-10: 1511512857
 CUPRINS

Argument 9
Introducere 12

CAPITOLUL I
I.1 Considerații generale 33
I.1.1 Lumea – un tot unitar 33
I.1.2 Sistemele; conceptul de câmp staționar 37
I.1.3 Potențialitate și manifestare; cauzalitate și asociativitate 40
I.1.4 Modelul continuumului material 41
I.2 Informația viului 44
I.2.1 Matricea de reprezentare 44
I.2.2 Perceperea și înțelegerea lumii 49

CAPITOLUL II
II.1 Influențe de câmp 53
II.1.1 Planurile realității 53
II.1.1.1 Planul fizic 53
II.1.1.2 Planul bioplasmatic 55
II.1.1.1 Planul psihoplasmatic 56
II.1.2 Căile de transfer 58
II.2 Natura umană morală 59
II.2.1 Sistemul sinergetic obiectiv; sistemul sinergetic subiectiv 59
II.2.2 Bilanțul sinergic 67
II.2.3 Tendințe evolutive 69
II.2.4 Implicații 70
II.2.5 Conversii de palier, conversii de structură, evoluții 70
II.3 Moralitatea – deziderat sinergic 76
II.3.1 Solicitări și adaptare 76
Reproducerea conținutului lucrării de față prin copiere, adaptare,
II.3.2 Perspective morale 77
traducere, modificare integrală sau a unei părți a acesteia, precum
II.3.2.1 Perspectiva finalității 77
şi a oricăror elemente grafice, scheme, diagrame și tabele, etc., în
II.3.2.2 Perspectiva disponibilității 78
orice formă și prin orice mijloace este strict interzisă fără acceptul
II.3.2.3 Analiza cantitativă 79
scris al autorului
II.3.2.4 Analiza calitativă 84
 Teologia informațională Dumitru Grigore

CAPITOLUL III
III.1 Profilul psihologic moral – posibilități de evaluare 88
III.1.1 Principii generale de lucru 88
III.1.2 Starea sinergică, funcțiile proiective 90
III.1.3 Tensorul psihofiziologic 94
III.2 Indicatori de sacralitate socială – posibilități de evaluare 103
III.2.1 Realitatea socială 103
III.2.2 Stabilitatea socială, valori, normare socială 104
III.2.3 Sacrul, conduita spirituală, normarea morală 106
III.2.4 Conștiință morală socială, atitudine morală socială,
sentimente morale sociale 109
Considerații finale 116
Bibliografie 117

6 7
Teologia informațională Dumitru Grigore

Argument
Lumea noastră, aşa cum a fost creată, dezvăluie necontenit
profunzimi greu de încadrat într-un sistem de gândire autonom.
În timp ce sistemele educaţionale moderne par să poarte
responsabilitatea unei inculturi teologice cu implicaţii
dezastruoase în abordarea corectă a existenţei lumii, instituţiile
religioase fac eforturi de cele mai multe ori eşuate încă dintru
început, pentru a convinge omul modern în legătură cu adevarul
revelat, în scopul de a-l responsabiliza în raport cu sistemul de
valori morale. În lipsa unor exemple palpabile de exerciţiu moral,
în lipsa unor modele contemporane concrete de vieţuire morală
care să legitimeze demersul instituţional religios, într-o lume
aflată în plin proces de secularizare, întâlnirea dintre ştiinţă şi
religie se petrece doar în planul ideilor, degenerând neproductiv
în dispută filosofică. În timp ce, în virtutea unui anumit reflex al
prudenţei, omul de ştiinţă modern va acepta cu greu existenţa lui
Dumnezeu, teologul riscă să cadă în păcatul de a se considera
deţinătorul incontestabil al tuturor codurilor lumii, disputa
eventuală dintre cei doi devenind în fond o simplă problemă de
comunicare. O posibilă cauză a instalării acestor inconveniente de
comunicare este diferenţa de sensuri atribuite prin limbaj. De
aceea cred că în absenţa acestor sensuri, numiri şi denumiri, care
ar trebui să devină instrumente comune de lucru, pentru multă
vreme la masa dialogului ştiinţă-religie se vor afla de regulă
protagonişti care nu-şi vor cunoaşte reciproc limbajul, dar vor
încerca stângaci să vorbească în esenţă despre aceeaşi realitate.
Aprofundarea temeinică a textului biblic cu metodele
specifice de investigare, îi va releva negreşit omului de ştiinţă
realităţi impresionante despre evenimentele trecute şi prezente ce
privesc raportul om-Dumnezeu. Aceste realităţi însă nu vor
respecta proporţia viziunii teologice din motivul amintit mai sus,

8 9
 Teologia informațională Dumitru Grigore

anume diferenţa de semnificaţii. Amintesc aici numai câteva ştiinţifice, sensuri care, sunt convins, vor revizui atitudinile ostile
diferenţieri avansate de autorii A. Mojola şi E. Wendland ale omului de ştiinţă sceptic, lărgindu-i cu generozitate orizontul
referitoare la perspectiva asupra textului sacru : propriei deveniri, iar teologului oferindu-i posibilitatea
"literal/idiomatic", "semantic/communicative", "form-based/meaning- deschiderii de limbaj şi re-evaluării interdisciplinare a propriilor
based", "documentary/instrumental", "direct/indirect", repere şi deziderate morale.
observational/participative", archaizing/modernizing",
"linguistic/literay” (Scripture Translation in the Era of Translation
Studies, cap. 1 în Bible Translation Frame of Reference, 2003, p. 6).
Pentru realizarea unor proiecte comune ştiinţă-teologie
creştină, este cred, absolut necesară o traducere a Bibliei în lumina
altor criterii decât cele ale Părinţilor primelor veacuri, respectând
bineînţeles interpretarea lor şi măsura credinţei lor. A deschide
căi noi de cunoaştere înseamnă a lărgi orizonturi, nu a îngrădi pe
cineva, în relaţia cu Dumnezeu. Omul modern, victima unui
adevărat bombardament informaţional care până la o anumită
limită îi defineşte şi configurează existenţa, pare să aibă nevoie de
altfel de argumente referitoare la existenţa lui Dumnezeu.
Discursul pur teologic, din prea multă elocinţă şi supralicitare,
pare că nu mai motivează eficient. Oamenii au nevoie de altceva.
Pâna la momentul în care va crede în Dumnezeu, omului modern
trebuie să-i dovedeşti în felul său de a înţelege că el, ca persoană
participă la o relaţie specială cu o Fiinţă fără de care propria
existenţă îi este anulată în spaţiu şi timp. Dacă omul de ştiintă
sceptic poate verifica în propria sa viaţă un set de principii vădite
de Scriptură în limbajul specialităţii sale, înţelegând că
dintotdeauna, de la naştere s-a aflat într-un raport special cu
Dumnezeu Creatorul, atunci omul acela va face din ştiinţa sa un
instrument puternic de relevare a acestor adevăruri proprii vieţii
sale în relaţia unică şi personală cu Dumnezeu. Aceasta poate fi o
cale.
Fără a avea pretenţia că am găsit soluţia salvatoare, voi
expune în cele ce urmează câteva elemente ale unei alternative
unificatoare de limbaj referitoare la morală şi nu în ultimul rând
la diverse domenii de cunoaştere, unde metoda ştiinţifică
presupune confirmarea teoriei în experiment. Sper prin aceasta în
redimensionarea sensurilor teologice în demersul cunoaşterii

10 11
 Teologia informațională
Introducere
Se spune că celebra afirmaţie: „puţină cunoaştere vine de la
Dumnezeu, însă cunoaşterea profundă duce la El”, atribuită
gânditorului franciscan Roger Bacon, este baza dialogului dintre
ştiinţă1 şi religie2, în vremurile moderne. O statistică girată de
Serguey Grib3 ne asigură că aproape 40% din savanţii moderni
sunt credincioşi, rămânând însă un procent important de oameni
de ştiinţă care nu vor să creadă în Dumnezeu. Numai această
statistică ar justifica prin urmare, importanţa dialogului dintre
oamenii de ştiinţă, filozofi şi teologi, dintre necredincioşi oneşti şi
oneşti credincioşi în Dumnezeul adevărat.
Desigur, dacă omul are un sens, dacă viaţa fiecărei fiinţe
umane are propriul sens, responsabilitatea pentru toate faptele
libere din timpul vieţii, revine la fel fiecăruia, savant ateu, savant
credincios, om de ştiinţă sau nu, teolog sau nu, filozof sau nu. Iată
o primă legătură între libertate şi responsabilitate şi chiar dacă nu
vrem să acceptăm, o legătură strânsă cu credinţa şi cu Dumnezeu.
Este evident că ştiinta şi teologia reia acum la un alt nivel
de comunicare un dialog întrerupt de mult timp. Întrerupt poate
de multitudinea confuziilor legate de sferele specifice de acţiune,
de utilizarea unor limbaje care de cele mai multe ori nu au găsit
un numitor comun, întrerupt poate şi din pricina unei viziuni
1 Ştiinţă: Ansamblu sistematic de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire; ansamblu
de cunoştinţe dintr-un anumit domeniu al cunoaşterii. Dicţionarul explicativ al limbii române,
Editia a II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998
2 Religie: Sistem de credinţe (dogme) şi de practici (rituri) privind sentimentul divinităţii şi
care îi uneşte, în aceeaşi comunitate spirituală şi morală, pe toţi cei care aderă la acest
sistem; totalitatea instituţiilor şi organizaţiilor corespunzătoare; confesiune,
credinţă.Teologie: Disciplină care se ocupă cu expunerea şi justificarea raţională a
izvoarelor, a dogmelor şi riturilor unei religii.Dicţionarul explicativ al limbii române, Editia a
II-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998
3 Seguey Anatolevici Grib. eseul „Ştiinţa modernă şi creştinătatea: o încercare de dialog în
cadrul gândirii religioase ruse”, în „Ştiinţă şi religie, antagonism sau complementaritate?”,
Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, Ed. XXI Eonul Dogmatic, Bucureşti 2002.
12
Dumitru Grigore
reducţioniste asupra omului, dialogul religie-ştiinţă ar rezolva
acum cel puţin o problemă de prejudecată. Pentru că
accentuându-se adesea unilateral personalitatea umană: erau în
atenţie sau afectivitatea, privită ca marcă a credinţei, sau
raţionalitatea, percepută ca trăsătura distinctivă a celui care
practică ştiinţa. Astfel, un dialog onest dintre ştiinţă şi religie ar
grăbi depăşirea prejudecăţilor pe care omul modern le are faţă de
amândouă4.
Avem de fapt în ambele cazuri o confuzie la nivelul
imaginii: ştiinţa si aplicaţiile ei tehnologice nu înseamnă doar
poluare, un gen de cunoaştere ce nu mai este interesată de sensul
vieţii omului sau o modalitate mai elaborată, din punct de vedere
intelectual, de a obţine arme din ce în ce mai performante. Religia,
la rândul ei, nu poate fi inţeleasă în esenţa sa dacă avem în vedere
numai războaiele religioase; torturile la care fanaticii îşi supuneau
adversarii religioşi; obscurantismul care a blocat în mod vizibil
de-a lungul timpului deschiderea către credincioşii de alte
confesiuni. Pe de altă parte există extrema care receptează ştiinţa
ca pe unica soluţie pentru toate problemele actuale ale omenirii,
singura cale spre o cunoaştere exactă capabilă să ofere o imagine
totală a naturii şi a omului, sau cea conform căreia numai religia
merită preocuparea noastră, celelalte laturi ale cunoaşterii - arta,
filozofia, ştiinţa - nefiind importante, decât în măsura în care ne
facilitează accesul către credinţă5. Toate aceste poziţii extreme
sunt forme de reducţionism, apărute ori dintr-o receptare greşită
a esenţei ştiinţei si religiei ori dintr-o accentuare unilaterală a câte
uneia dintre faţetele personalităţii umane, omul neînsemnând
numai afectivitate sau numai raţiune sau numai voinţă, ci toate
acestea împreună6.
Există, de asemenea din păcate, un pericol al
„instituţionalizării“ ce priveşte deopotrivă cercetarea ştiinţifică şi
manifestările religioase. Nu este vorba numai de necesitatea, în
4 Mihnea Moise, http://www.stiintasitehnica.ro
5 Idem
6 Idem
13
 Teologia informațională
ambele cazuri, de a admite comunitatea, efortul conjugat, în
scopul împărtăşirii experienţelor proprii, dar şi pentru a putea fi
verificat si testat, ci de o anchilozare într-un tipar preexistent, care
poate atinge deopotrivă demersul ştiinţific şi actele concrete de
credinţă. „Automulţumirea savantului şi a credinciosului, siguri pe ei,
care nu mai pot accepta criticile, duce la o orbire faţă de ceilalţi şi, poate
mai grav, la forme inautentice de a practica ştiinţa şi religia. Dialogul
dintre acestea ne fereşte de pericolul rezultat din uitarea adevărului că
mai importanţi decât instituţia sunt oamenii, actorii concreţi ai
cunoaşterii. Cei care menţin vie credinţa, iar ştiinta liberă de interese
meschine, sunt tocmai aceia care se bucură de o anumită umilitate, de o
smerenie în faţa complexitatii Universului si a naturii umane. Sunt în
fond cei care nu se complac în automulţumire, cei mereu curioşi şi
deschişi către nou. Obtuzitatea şi fanatismul propriei păreri constituie
obstacole, pe care daca nu le înlăturăm, nu putem avea un exerciţiu liber
şi autentic al actului cunoaşterii “7.
Trăim timpuri efervescente. Omul contemporan este
supus, poate, uneia dintre cele mai şocante provocări din întreaga
sa istorie. Sunt probleme care până nu demult nici măcar nu
puteau fi concepute: clonarea, transplantul de organe, periclitarea
ecologică a Terrei, creşterea populaţiei, relativizarea vechilor
norme morale, eutanasia, ciocnirea civilizaţiilor şi atâtea altele.
Sunt subiecte atât de complexe, încât numai printr-un dialog
onest dintre ştiinţă şi religie putem spera sa găsim şi să impunem,
prin argumente pertinente, soluţiile potrivite8. Se pare că: „am
ajuns la un punct la care ori ne ascultăm unii pe alţii, încercând să
înţelegem dacă există un sens în universul din care facem parte,
să înţelegem rolul smereniei pentru toţi, credincioşi sau atei, ori
va veni momentul pe care nici nu vrem să-l concepem, al
autodistrugerii.”9(Magda Stavisnschi)
O scurtă incursiune în istoria cunoaşterii ne va trimite mai
întâi în timp prin secolul al VI-lea î.d.H, atunci când ştiinţa,
7 Idem, Mihnea Moise, op.cit.
8 Idem
9 Magda Stavinschi – Cuvânt introductiv la „Ştiinţă şi religie de la conflict la dialog”, John
F. Haught, Ed. XXI: Eonul dogmatic, 2002)
14
Dumitru Grigore
filozofia şi religiile ocupau acelaşi loc în gândirea vremii. Singurul
scop al căutărilor era aflarea esenţei tuturor lucrurilor, despre care
încă de pe atunci se intuia că este adevărul absolut. Pe acesta
filozofii şcolii din Milet îl numeau „physis”, astfel, din acest
cuvânt grecesc derivând termenul de „fizică” 10.
Adepţii şcolii din Milet nu făceau distincţie între spirit şi
materie. Din acest motiv filozofia lor avea un pronunţat caracter
mistic. Universul era văzut ca un imens organism animat de
respiraţia cosmică, toate lucrurile fiind îndumnezeite (la
Anaximandru şi Thales).
Heraclit din Efes credea într-o schimbare perpetuă a lumii
(„devenirea” eternă). El admite asemenea misticilor orientali că
toate schimbările îşi au izvorul într-un dinamism ciclic al
contrariilor care formează o unitate, şi această unitate
transcendentă a lucrurilor el o numeşte logos.
Prima scindare survine în gândirea şcolii eleate care fixează
un Principiu Divin deasupra tuturor zeilor şi oamenilor, principiu
luat ca zeitate definită şi inteligentă care conduce lumea. Apar
astfel zorii dihotomiei caracteristice gândirii occidentale –
separarea spiritului de materie.
Parmenide introduce principiul conform căruia Fiinţa este
unică şi indivizibilă, opunându-i-se astfel lui Heraclit. După
Parmenide, toate schimbările sunt iluzii datorate simţurilor.
Substanţa este indestructibilă, condensată în forme cu proprietăţi
diferite şi acest concept se va regăsi la baza gândirii occidentale.
Fiinţa unică şi indivizibilă (la Parmenide) şi Eterna Devenire
(la Heraclit) au reuşit o conciliere prin secolul V î.d.H. la filozofii
greci. S-a ajuns la conceptul de atom – unitate indivizibilă a
materiei, admiţându-se că „Fiinţa” se manifestă în forme imuabile
ale căror combinaţie şi separare generează transformarea.
De aici, în secolele următoare s-au fixat şi mai mult
elementele esenţiale azi în gândirea occidentală – dihotomia
spirit-materie, corp-suflet.
10 Fritjof Capra, „Taofizica”, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1983.
15
 Teologia informațională
Aristotel este cel care creează sistemul ce constituie cadrul
concepţiei occidentale asupra lumii până în zilele noastre. Încă de
atunci însă, filozofia lui considera că problema spiritului şi
contemplarea perfecţiunii divine sunt mult mai importante decât
investigarea lumii materiale.
De-a lungul Evului Mediu concepţia aristoteliană a fost
sprijinită de Biserica Creştină, însă în epoca renaşterii se produce
prima desprindere din cadrul filosofico-teologic în gândire, astfel
ideile speculative despre natură încep să-şi găsească verificarea în
experienţă.
Se naşte astfel ştiinţa prin îmbinarea experimentului cu
aparatul matematic (pur teoretic) punându-se la punct teorii
ştiinţifice riguroase.
Precedând naşterea ştiinţei moderne şi chiar însoţind-o,
gândirea filozofică formulează un dualism extrem spirit-materie.
Prin secolul al XVII- lea, Descartes produce un concept care
divizează lumea în spirit şi materie permiţând oamenilor de
ştiinţă să trateze materia ca fiind „moartă”, lumea fiind un
ansamblu uriaş alcătuit din mici părticele diferite necesare
întregului.
Dacă ştiinţa modernă se naşte cu Galileo Galilei, ea găseşte
la Newton susţinătorul şi fondatorul concepţiei mecaniciste –
fundament al fizicii clasice – model care domină gândirea
ştiinţifică până în pragul secolului XX.
Imaginea lui Dumnezeu rămânea în continuare nealterată.
Legile naturii erau acceptate ca legi ale lui Dumnezeu, eterne. Lor,
lumea li se supune.
De la Descartes, gândirea occidentală identifică fiinţa cu
raţiunea, dar aceasta a dus la separarea spiritului de corp, primul
controlându-l pe cel de-al doilea, rezultând de aici un conflict
aparent între voinţă şi instinct. Fragmentarea interioară determină
nefast o viziune asupra lumii „exterioare” ca o multitudine de
obiecte şi fenomene separate. Astfel noi am fi alcătuiţi din
fracţiuni, mediul înconjurător, societatea fiind independente.
Aceasta a dus la înţelegerea greşită a lumii, la neparticipare prin
înţelegere la armonia întregii creaţii.
16
Dumitru Grigore
S-a asociat de-a lungul timpului, cunoaşterii raţionale –
ştiinţa şi cunoaşterii intuitive – religia, aceste două forme de
cunoaştere fiind caracteristice mentalului uman. Cunoaşterea
raţională o vom pune în legătură cu experienţa, cu percepţia
obiectelor, fenomenelor prin cele cinci organe de simţ cu care am
fost înzestraţi. Astfel actul de cunoaştere raţională se desfăşoară
într-o zonă a intelectului care operează în acest sens cu
discriminarea, divizarea, compararea, evaluarea şi clasificarea.
Cunoaşterea raţională abstractizează. Abstractizarea
presupune selecţia doar a unor proprietăţi semnificative dintr-un
ansamblu de structuri sau fenomene, prin comparare şi
clasificare. Abstractizând însă, diminuăm enorm înţelesul
realităţii, aceasta neîmpiedicându-ne ca prin alcătuirea unor
sisteme de concepte abstracte şi de simboluri, să ne putem
comunica unii, altora experienţele, gândurile.
Reprezentarea aproximativă a realităţii prin sistemul nostru
abstract de gândire face ca acest gen de cunoaştere să fie limitat.
Însă, pentru că ne este mult mai uşor să cuprindem cu mintea
reprezentarea realităţii decât realitatea însăşi, aproape în mod
firesc tindem să le confundăm pe acestea două, confundând
simbolurile noastre cu realitatea.
Experienţa la altă scară de înţelegere a făcut însă ca
realitatea să fie cunoscută printr-o transcendere atât a intelectului
cât şi a percepţiei senzoriale. Ea a fost numită cunoaştere absolută
pentru că nu are la bază discriminări, abstracţii, clasificări relative
şi aproximative. O experienţă în întregime non-intelectuală,
experienţă care se naşte dintr-o stare deosebită a conştiinţei,
numită stare de meditaţie sau stare mistică.
Asociind acest fel de cunoaştere, cunoaşterii de Dumnezeu,
vom constata diferenţe categorice între experienţa teologică
creştină şi cea mistică orientală. Dacă în doctrinele spiritualiste
orientale desăvârşirea prin cunoaştere absolută şi unirea cu
Dumnezeu implică eliberarea omului de propria natură, prin
abandonarea naturii ca atare, teologia dogmatică ortodoxă are în
vedere transfigurarea însăşi a naturii în Hristos – Dumnezeu prin
Duhul Sfânt. Deci, o cunoaştere ce depăşeşte şi simţirile şi
17
 Teologia informațională
raţiunea, cunoaştere ce nu purcede nici din realitatea sensibilă,
nici din argumente omeneşti, fiind întemeiată pe Cuvântul
revelat. De aceea Dionisie Areopagitul spune că „modalitatea de
a-L cunoaşte pe Dumnezeu cea mai demnă de El este cunoaşterea
în felul necunoaşterii, într-o unire mai presus de înţelegere” în
accepţiunea sa adevărata teologie apofatică identificându-se cu
uniunea mistică, cu pătrunderea omului de energiile
dumnezeieşti care îl transfigurează.
De aceea cunoaşterea în Duh înseamnă mult mai mult. Dacă
raţiunea nu ar fi sprijinită de lucrarea Duhului Sfânt, poarta spre
Adevăr ar rămâne închisă. Nu există evoluţie spirituală în afara
cadrului substanţial –energetic după cum nici cercetare ştiinţifică
în lipsa mecanismelor psihice prin care sunt posibile intuiţia,
observaţia şi experimentul, mecanisme pe care însuşi spiritul le
produce şi le perfecţionează. Ştiinţa ar trebui sa dea raţiunii ceea
ce în teologie se numeşte căldura dragostei şi lumina credinţei. Pe
temeiul acesta clădeşte Biserica învăţăturile sale care se adresează
omului, dându-i acestuia nădejdea că prin iubire şi credinţă se
poate înainta la infinit în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a creaţiei
Sale. În lumina acestui adevăr, ştiinţa devine o treaptă importantă
a cunoaşterii, care îl poate aduce pe omul veşnic căutător în
apropierea adevăratelor răspunsuri. Din acest punct, mintea
omenească trebuie să-şi recunoască neputinţa şi să se lase
călăuzită de lucrarea harului. Cercetând amănunţit tainele vieţii,
omul de ştiinţă găseşte acelaşi răspuns pe care credinciosul
simplu îl ştie de la bun început: există Dumnezeu!
Dacă la temelia ştiinţei este aşezată aspiraţia umanităţii spre
a se descoperi pe sine şi materialitatea în care se manifestă, tainele
adevăratei cunoaşteri despre lume sunt revelate în referatul
Sfintei Scripturi: "Ziua zilei spune cuvânt si noaptea nopţii vesteşte
ştiinţă" (Ps. 18, 2).
Noi creştinii credem că toate însuşirile spiritului omenesc,
ce se pot manifesta în domeniul ştiinţific, toate facultăţile umane
creatoare de cultură sunt inspirate şi călăuzite de puterea
proniatoare a lui Dumnezeu. Noi credem că omul are menirea de
a fi colaboratorul si continuatorul creaţiei, sublimând natura ce i-a
18
Dumitru Grigore
fost încredinţată. De aceea, măsura în care omul va înţelege să
colaboreze la creaţie, va da sens şi finalitate operei sale.
Doar aşa putem înţelege de ce, încă din primele veacuri
creştine, Biserica s-a manifestat ca un aşezământ cosmic, spiritual,
de pietate şi cultură. Doar aşa ne explicăm de ce pe zidurile
altarelor noastre sunt uneori zugraviţi Homer, Pitagora, Socrate,
Plutarh, Platon, Aristotel, Filon sau Sofocle. Prezenţa acestor
întelepţi ai lumii vechi în pictura sacră a Bisericii noastre nu este o
dovada de ignoranţă, ci arată limpede că lumea veche precreştină
participa la nădejdea în venirea Mântuitorului. În cultura antică,
îndeosebi în literatură şi filozofie, găsim multe idei morale care se
aproprie sensibil de învăţătura creştină. Astfel, Clement
Alexandrinul încercând o savantă asimilare a culturii profane în
creştinism, declară că filozofia greacă joacă pentru antichitate
rolul Vechiului Testament, de "călăuză către Hristos"; Fericitul
Augustin desluşeşte în filosofia lui Platon ideea de Treime;
Eusebiu de Cezareea descoperă la Platon elemente ale doctrinei
creştine; Justin Martirul si Filosoful consideră că Logosul - Fiul lui
Dumnezeu - S-a revelat în mod parţial şi filosofilor păgâni, ca o
lumină aşezată în raţiunea filosofică. În sfârşit, Sfântul Vasile cel
Mare, în discursul despre educaţia tinerilor, spune că orice
lumină naturală a spiritului omenesc care confirmă adevărul,
binele si frumosul - revelate de Biserică - poate fi socotită ca o
lumină daruită de Dumnezeu spre a lucra asupra fapturii Sale.
Este drept, uneori din grija prea mare de a nu pune în
pericol puritatea credinţei, au apărut în lume unele curente
religioase care negau cultura profană. S-a spus chiar că filozofia
nu este indispensabilă şi că un creştin, şi fără filozofie, ştie că
Dumnezeu este Creatorul lumii. Dar Sfinţii Părinţi precum
Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Grigorie Palama, Maxim
Mărturisitorul şi Ioan Damaschin au pus în valoare atât în latura
gândirii mistice, cât şi în cea a formulărilor dogmatice - influenţa
culturii filozofice. Însăşi ideea că ştiinţele profane sunt auxiliarele
necesare Teologiei era îmbrăţişată de şcolile catehetice antiohiene
şi alexandrine. În "Hexaimeron", Sfântul Vasile cel Mare face apel
la ştiintele naturale, la cosmologie, la antropologie şi la gândirea
19
 Teologia informațională
aristotelică. Sfantul Ioan Damaschin, în capitolele cosmologice şi
antropologice din "Dogmatica" sa, utilizează toate datele ştiinţelor
profane ale timpului, de la psihologie şi medicină, până la
geografie şi astonomie. Exemplele pot continua.
Este bine să precizăm însă că niciodată Părinţii Bisericii n-
au confundat ştiinţa cu credinţa şi nici n-au substituit Revelaţiei
divine biblice filozofia antică sau ştiinţele profane ale timpului
lor. Ei ştiau că “raţionalizarea excesivă a misterului existenţei
duce la reducţionismul care împiedică adevărata cunoaştere.” 11
Dacă Părinţii Bisericii, găsesc în vremea lor maniera de a
interacţiona constructiv şi progresist cu ştiinţele profane, vom
întâlni însă de la Descartes până în timpurile moderne
preocuparea multor savanţi şi gânditori de a-l defini pe
Dumnezeu, de a-l postula, de a-i demonstra într-un fel sau altul,
existenţa.
Descartes (1596-1650) de pildă, asemănându-se ca metodă
lui Nicolaus Cusanus, cu privire la metafora perfecţiunii,
corelează existenţa ca perfecţiune cu existenţa lui Dumnezeu.
Dumnezeu există deoarece existenţa este o perfecţiune. Şi cum
perfecţiunea poate decurge numai dintr-o fiinţă infinită,
Dumnezeu este infinit12.
Spinoza (1632-1677) urmând modelul de gândire al
geometriei lui Euclid afirmă că Dumnezeu este singura substanţă,
singura fiinţă, cu infinit de multe atribute, din care noi cunoaştem
doar extensia şi gândirea. Este desigur cea mai riguroasă formă
de panteism13.
Newton (1642-1727) îl va reprezenta pe Dumnezeu cu
ajutorul metaforei mecanicii deterministe. Leibnitz (1646-1716) va
crede că existenţa lui Dumnezeu decurge din posibilitatea sa14.
11 Mitropolit Daniel Ciobotea, “Necesitatea dialogului dintre religie şi ştiinţă”, în „Ştiinţă şi
religie, antagonism sau complementaritate?”, Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, Ed.
XXI Eonul Dogmatic, Bucureşti 2002.
12 Solomon Marcus “Metafora, paradigmă comună ştiinţei şi religiei ” în „Ştiinţă şi religie,
antagonism sau complementaritate?”, Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, Ed. XXI Eonul
Dogmatic, Bucureşti 2002.
13 Ibidem
14 Ibidem
20
Dumitru Grigore
Kant va susţine că “raţiunea practică” ne obligă să
postulăm atât pe Dumnezeu cât şi imortalitatea. Hegel va spune
că Dumnezeu este Spiritul Absolut. Einstein va crede că
Dumnezeu este revelat în legile naturii şi în coerenţa lor. 15 (
Interesant de văzut că exact în acest fel, dar cu paisprezece secole
mai devreme îşi propovăduia Maxim Marturisitorul (580-622)
învăţătura sa).
Exemplele vor continua şi pentru timpuri mai recente
când Odifreddi (1994) va lega existenţa lui Dumnezeu de ultimele
descoperiri din logică şi din informatica teoretică, timp în care alţi
autori fac referiri la fizica cuantică, biologie, cosmologie şi
filozofie. De pildă Frijof Capra armonizează mistica orientală cu
noua fizică; Bernard d’Espagnat îl vede pe Dumnezeu în spatele
inteligibilităţii totale a lumii; Jean Kovalevski aduce argumente că
revelaţia este, pentru religie ceea ce sunt modelele cognitive
pentru ştiinţă; Thierry Magnin, acţionând prin intermediul logicii
lui Lupasco a terţului inclus şi al transdisciplinarităţii lui Basarab
Nicolescu (1996), “raportează perechea (Iisus-Dumnezeu, Iisus-
fiinţă umană) la metafora complementarităţii cuantice“16; Jean
Francois Lambert îl raportează pe Dumnezeu la fenomenul
incompletului; David Bohm îl priveste pe Dumnezeu prin
metafora hologramei, etc. Ar mai fi de adăugat aici abordarea
extremă a problemei prin prisma metaforei autoorganizării pe
care o fac autori importanţi cum ar fi Ilya Prigogine sau Francisco
Varella, pentru ei Dumnezeu fiind identic cu creaţia sa.
Fără a comenta acum panteismul lui Spinoza,
neopanteismul lui Prigogine sau Capra, viziunea holistă a lui
Bohm care apelează frecvent la diverşi termeni new-age, trebuie
remarcată preocuparea la scară istorică atât a teologilor cât şi a
oamenilor de ştiinţă pentru realizarea unei inedite întâlniri în
cunoaştere.
O primă iniţiativă în sensul unui dialog real și eficient
știință-religie pote fi o referire concretă la semnificația și scopul
15 Ibidem
16 S.Marcus, Idem, op cit. pag 242.
21
 Teologia informațională
universului17. Aceasta face ca pe baza cercetării şi analizei
ştiinţifice asupra structurii universului pe de o parte şi prin
credinţă pe de altă parte, în lumina Revelaţiei divine, să
discernem scopul ultim al său. Să înţelegem de pildă, cum prin
combinaţia elementelor structurale de bază ale universului, luată
ca limbaj informaţional multiplu (non-verbal), Creatorul însuşi
comunică sensuri şi intenţii creaţiei sale, dezvăluindu-se ca
Inteligenţă creatoare transcendentă. În acest fel atât ştiinţa cât şi
religia pot rămâne fiecare în arealul său de dezbatere, cu
metodele şi instrumentele de lucru specifice. Fără depăşirea
competenţelor, fapt care, după cum arată Einstein ar descrie
raportul ştiinţă - religie în termenii unui conflict fără soluţie.
Astfel după opinia lui, „Ştiinţa este strădania seculară de a aduna
laolaltă, cu ajutorul gândirii sistematice, fenomenele perceptibile ale
acestei lumi într-o corelaţie cât mai deplină…. religia este strădania de
veacuri a omenirii de a deveni clar şi deplin conştientă de aceste valori şi
scopuri (suprapersonale) si de a întări şi lărgi în mod constant efectele
lor… un conflict între ele ne apare imposibil. Căci ştiinţa nu poate decât
să stabilească ce este, nu şi ceea ce trebuie să fie…Religia, pe de altă
parte, are de-a face doar cu evaluări ale gândirii şi acţiunii umane: ea nu
poate vorbi cu temei despre fapte şi relaţii dintre fapte.” 18
Raţiunea umană activă în cercetarea ştiinţifică poate fi de
asemenea interpretată ca reflex şi dar al Raţiunii divine, în
permanent drum către Aceasta. Scopul nu poate fi altul decât
“comuniunea de iubire multiplă şi inepuizabilă în noutatea ei, care nu
desfiinţează raţiunea ci o trans-fiinţează ca, din forţă de căutare şi
cuprindere exterioară, să devină capacitate de împărtăşire din
interioritate reciprocă dintre Creator şi creaţie.”19 Astfel, interioritatea
spirituală a persoanei reflectându-se în comportamentul ei
exterior, se va înţelege mai bine şi mai responsabil pericolul
desfigurării în creaţie precum, la fel de clar, şansa transfigurării
vieţii, naturii, omului20.
17 Mitropolit Daniel Ciobotea, idem op.cit. p. 24
18 Albert Einstein, „Cum văd eu lumea”, Ed. Humanitas, Bucuresti 2000, p. 306-307
19 Mitropolit Daniel Ciobotea, idem op. cit. p.25
20 ibidem
22
Dumitru Grigore
Dacă ar fi să-l credem pe Jacques Monod, apelul la
religiozitate nu va rezolva criza de valori a societăţii, ştiinţa fiind
aceea care este chemată să formeze un nou sistem etic. Este puţin
probabil însă ca ştiinţa să poată împlini singură acest deziderat
pentru că însăşi poziţia sa etică este ambiguă şi controversată21.
Dacă ne referim doar la „duplicitatea” rezultatelor sale, care pot fi
benefice şi distrugătoare în acelaşi timp, angajarea unei anumite
pietăţi în actul de cunoaştere poate desigur înclina balanţa în
interesul fundamental al vieţii şi libertăţii. Chiar dacă în mod
paradoxal „multe din aplicaţiile paşnice ale ştiinţei cad de la masa
îmbelşugată a cheltuielilor militare de cercetare, … exemplul zborurilor
cosmice sau al internetului” 22
Există desigur resurse în acest sens. O etică profesională a
omului de ştiinţă: probitate, respect pentru adevăr, rigoare,
perseverenţă, dăruire etc. Pe de altă parte, faptul că anumite
teoreme au stabilit limitele sau contradicţiile modelelor raţionale
(ex. Teorema lui Godel ), faptul că a fost demonstrată puterea
redusă a raţionamentului din înzestrarea naturală a minţii
omeneşti, au făcut ca omul de ştiinţă responsabil să devină mai
modest, mai umil în actul de cunoaştere. Zilnic putem urmări în
documentarele ştiinţifice difuzate pe posturi de televiziune
dedicate, mărturisiri pline de uimire ale unor oameni de ştiinţă
din domenii foarte variate în faţa vastului spaţiu al cunoaşterii.
Un singur exemplu ar fi edificator aici, şi anume, revelaţia pe care
au produs-o astronomilor din întreaga lume, primele imagini
transmise de telescopul Hubble după ce oglinda acestuia a fost re-
aliniată printr-o intervenţie în spaţiu cu un efort şi cu riscuri de
neimaginat. Un lucru pare să rămână incert pentru omul de
ştiinţă după un astfel de experiment la limită şi anume cât este
precizie ştiinţifică şi cât este ajutor de la Dumnezeu ?
21Mircea Maliţa, „Unicitatea ştiinţei şi varietatea religiilor” în „Ştiinţă şi religie, antagonism
sau complementaritate?”, Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, Ed. XXI Eonul Dogmatic,
Bucureşti 2002.
22Mircea Maliţa, idem. op. cit.
23
 Teologia informațională
Credem că spre deosebire de secolul trecut, în relaţiile cu
religia, omul de ştiinţă este acum pregătit să manifeste toleranţă şi
înţelegere, deschidere spre un dialog necesar şi sincer, dar purtat
în limitele de competenţă. Credem că este pregătit să ţină cont în
demersul său şi de fundamentele spirituale ale lumii pe care o
cercetează şi o descoperă.
Să fie oare nevoie de momente de criză pentru ca omenirea
să-şi reevalueze apartenenţa la aceeaşi mare şi unică familie? Din
păcate 11 septembrie 2001 a probat aceasta. Într-o lume ce parcă
îşi pierduse reperele morale, o lume ce părea că-l uitase de mult
pe Dumnezeu, „tragedia americană a făcut din trei sute de milioane de
oameni o mână strânsă pe inimă… Ce Dumnezeu poate să-i unească pe
americani într-un asemenea “hal”? Pământul acela? Istoria lor
galopantă? Puterea economică? Banul? …Numai libertatea poate face
asemenea minuni!”23. După 11 septembrie 2001, întreaga
comunitatea internaţională s-a mobilizat în apărarea civilizaţiei
unice. Nu pentru un popor anume ci pentru ideea solidară de
umanitate. Astfel toate ale lumii părând în pericol, conştiinţa
omenirii s-a sprijinit pe factorii integratori, pe unitate. Unitate în
apărarea aceluiaşi patrimoniu cultural universal, aceluiaşi sistem
de valori. Timp în care unanim, în publicul larg al tuturor ţărilor
lumii este respinsă ferm orice asociere a terorismului cu religia,
credinţa religioasă fiind primul comandament în recuperarea din
situaţia de criză. În fapt şi prin aceasta religia îşi va fi
redimensionat misiunea militantă pentru construirea unei lumi
unice pentru o omenire solidară. Acum mesajul de pace şi
toleranţă al tuturor religiilor poate fi subiectul reconcilierii lor.
Însuşi conceptul de concililiere însă, cere un areal mai larg de
dezbatere şi ştiinţa nu poate lipsi de la acest dialog. 24
Basarab Nicolescu dezvoltă conceptul de cercetare
transdisciplinară25 din dorinţa de a înţelege complet lumea
actuală. Transdisciplinaritatea vizează ceea ce este între
23 Cornel Nistorescu „Cantarea Americii”, www.nexfit.as.ro
24 Mircea Maliţa, idem op. cit. p. 92
25 Termenul de „transdisciplinaritate” este introdus în 1970 de către Jean Piaget
24
Dumitru Grigore
discipline. Traversând disciplinele, se va situa dincolo de oricare
disciplină. Ca metodă cercetarea transdisciplinară este total
diferită de cercetarea disciplinară, fiindu-i complementară
acesteia. Ea ţine cont de dinamica generată prin acţiunea
simultană a mai multor niveluri de Realitate, încercând să
rezolve corespondenţa dintre lumea exterioară a Obiectului şi
lumea interioară a Subiectului. În această abordare se impune să
facem distincţia dintre Real (ceea ce este) şi Realitate ( ceea ce
percepem). Realul este ascuns, Realitatea este accesibilă. Nivelul
de Realitate este un ansamblu de sisteme invariante la acţiunea
unui număr de legi generale. Două astfel de niveluri ale Realităţii
sunt diferite dacă prin trecerea de la unul la celălalt are loc o
ruptură a legilor şi conceptelor fundamentale. 26
Astfel două niveluri adiacente sunt legate prin ele prin
logica terţului inclus27. În virtutea acestui proces de a lega între
ele niveluri de realitate adiacente, cunoaşterea Realităţii este
practic nelimitată, deschisă. Aceasta vine în acord cu una dintre
cele mai importante rezultate ştiinţifice ale secolului XX: teorema
lui Godel, care afirmă că un sistem de axiome suficient de bogat
duce inevitabil la rezultate fie indecidabile, fie contradictorii. În
această corespondenţă, este imposibil să se construiască o teorie
completă pentru descrierea trecerii de la un nivel al Realităţii la
altul. Şi dacă există o unitate care uneşte toate nivelurile Realităţii,
atunci aceasta trebuie să fie deschisă. Implicaţiile de aici sunt
deosebite. Coerenţa dintre nivelurile Realităţii (cel puţin în lumea
naturală) implică o zonă de non-existenţă în care nu există nici un
nivel de Realitate. Ea este numită zonă de transparenţă absolută şi
este asociată sacrului. Ansamblul nivelurilor de Realitate şi
această zonă complementară corespunzătoare sacrului, constituie
Obiectul transdisciplinar. Se deschide astfel o nouă perspectivă
26Basarab Nicolescu, „Nivelurile de realitate şi sacrul” în „Ştiinţă şi religie, antagonism sau
complementaritate?”, Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, Ed. XXI Eonul Dogmatic,
Bucureşti 2002.
27 Ştefan Lupaşcu (1900-1988) arată că logica terţului inclus este o logică veritabilă,
formalizabilă şi formalizată, multivalentă (cu trei valori: A, non-A şi T)
25
 Teologia informațională
asupra culturii, religiei, politicii, artei, educaţiei şi vieţii sociale
prin introducerea unui nou Principiu al Relativităţii: nici un nivel
de Realitate nu este un loc privilegiat din care ar putea fi înţelese
toate celelalte niveluri ale Realităţii. 28.
Asociind acum fiecărui nivel de Realitate un nivel de
percepţie. În virtutea coerenţei nivelurilor de percepţie, ar trebui
să existe o echivalentă zonă de transparenţă la percepţie.
Ansamblul nivelurilor de percepţie şi zona sa de transparenţă vor
constitui Subiectul transdisciplinar. In sfârşit, pentru ca Subiectul
transdisciplinar să poată comunica cu Obiectul transdisciplinar,
cele două zone de transparenţă trebuie să fie identice.
Comunicarea ar presupune o intersecţie dintre buclele asociate de
informaţie şi conştiinţă. Această intersecţie şi buclele asociate de
informaţie şi conştiinţă descriu termenul Interacţiunii dintre Obiect
şi Subiect şi el este al treilea termen al cunoaşterii
transdisciplinare.
Construcţia lui Basarab Nicolescu, îmi sugerează acel
„attingitur inatingibile inatingibiliter” concluzionat de Nicolaus
Cusanus, în căutarea cuprinderii lui Dumnezeu, pentru că Cel
care nu poate fi atins, trebuie atins într-un fel în care nu este atins.
De fapt, transdisciplinaritatea încearcă să unifice două tipuri
de cunoaştere: cunoaşterea apofatică, mistică a Părinţilor
răsăriteni în latura ei experimentabilă dar non-raţionabilă, şi cea
non-experimentabilă şi non-raţionabilă, supra-raţională
(transraţională). „Cunoaşterea în felul necunoaşterii, într-o unire
mai presus de înţelegere”(Dionisie Areopagitul), unifică
necontenit contrariile, depăşindu-le. În acest mod putem înţelege
cunoaşterea apofatică. Ea, în mod structural este o cunoaştere a
terţului. 29.
În funcţie de modul în care a fost perceput şi înţeles raportul
dintre ştiinţă şi religie, s-au structurat în timp mai multe
modalităţi de abordare a problemei. Haught30. le analizează şi
28 Basarab Nicolescu, idem op. cit. p. 48
29 Idem p.49
30 John F. Haught, n. 1942, teolog, doctorat în 1970 la Catholic University of America. Din
1996 este fondator şi director al Georgetown Center for the Studz of Science and Religion
26
Dumitru Grigore
propune o sistematizare de intenţie a oricărui discurs referitor la
raportul religie – ştiinţă31.
Conflictul. Convingere conform căreia ştiinţa şi religia sunt
fundamental ireconciliabile. Are la bază argumentul că religia nu
poate demonstra în mod direct adevărul ideilor sale în timp ce
ştiinţa o poate face. Religia se bazează pe presupuneri şi o
imaginaţie fără margini în timp ce ştiinţa se limitează la fapte ce
pot fi observate.
Pe de altă parte, mulţi creştini învaţă că ştiinţa trebuie
respinsă dacă nu corespunde literei Scripturii. Uneori ştiinţa este
percepută ca o forţă demonică ce a golit cultura de substanţa
spirituală.
Contrastul. Punct de vedere potrivit căruia nu există vreun
conflict real între cele două, religia şi ştiinţa răspunzând, fiecare,
la întrebări total diferite. Ele nu trebuie judecate după aceleaşi
standarde. Întrebările pe care şi le pun fiecare sunt complet
deosebite, comparaţia nu are sens. Religia şi ştiinţa nu trebuie să
se amestece una în treburile celeilalte. Astfel opoziţia lor nici nu
se pune. Contradicţia le-ar ţese pe amândouă în acelaşi material,
în care se vor pierde una în cealaltă. Ştiinţa şi religia sunt
modalităţi de cunoaştere independente şi autonome. Metoda
contrastului interzice combinarea metodei ştiinţifice cu orice alt
sistem de credinţă, religios sau laic, deoarece, mai devreme sau
mai târziu, o unire atât de superficială duce la un conflict inutil.
Contactul. Abordare în care se caută dialogul, interacţiunea
şi o posibilă consonanţă între ştiinţă şi religie, şi, mai ales, căile
prin care ştiinţa poate modela înţelegerea religioasă şi teologică.
Teologia nu se poate baza prea mult pe ştiinţă, dar trebuie să
acorde atenţie celor ce se întâmplă în lumea oamenilor de ştiinţă.
Presupune o discuţie deschisă între oamenii de ştiinţă şi teologi.
Este exclusă atât combinaţia cât şi separarea. Contactul susţine ca
ştiinţa poate lărgi orizontul credinţei religioase şi că perspectiva
credinţei religioase poate adânci înţelegerea universului. Se
(GCSSR).
31John F. Haught „Ştiinţă şi religie de la conflict la dialog”, Ed. XXI: Eonul dogmatic, 2002
27
 Teologia informațională
propune un „joc” al realismului critic. Participarea la deschiderea
critică spre realitate asigură baza unui contact veritabil între
ştiinţă şi religie.
Confirmarea. Este perspectiva paşnică. Extrem de
importantă. Ea clarifică modalităţile prin care religia sprijină şi
alimentează, în profunzime, întreaga activitate ştiinţifică. Religia
validează chiar impulsul care dă naştere ştiinţei. Prin confirmarea
pe care o dă ştiinţei ea nu se implică în nici un fel de combinare
sau fuziune cu vreo ipoteză sau teorie ştiinţifică. Ştiinţa s-ar putea
dezvolta având înrădăcinată „credinţa” a priori, potrivit căreia
universul este o totalitate de lucruri ordonată în mod raţional.
Prin această abordare religia rămâne strâns legată de ştiinţă, fără
a se amesteca în vreun fel cu aceasta.
Trebuie remarcat că autorul însuşi va pleda pentru ultimele
două metode. După părerea sa abordarea contactului, completată
de cea a confirmării, oferă problemei răspunsul cel mai fructuos şi
rezonabil.
Toate aceste abordări au menirea de a realiza o serie
importantă de studii pentru religie şi ştiinţă, dar și o
spectaculoasă legătură între diferitele discipline. Prin apariţia,
către mijlocul secolului al XX-lea, a pluridisciplinarităţii şi a
interdisciplinarităţii32 o serie de punţi au fost deja realizate.
32 Pluridisciplinaritatea se referã la studierea unui obiect dintr-una si aceeasi disciplinã prin
intermediul mai multor discipline deodatã. De exemplu, un tablou de Giotto poate fi studiat
din perspectiva istoriei artei intersectatã de aceea a fizicii, chimiei, istoriei religiilor, istoriei
Europei si geometriei. Sau, filosofia marxistã poate fi studiatã din orizontul filosofiei
încrucisat cu acela al fizicii, economiei, psihanalizei ori literaturii. Obiectul va iesi astfel
mai îmbogãtit în urma încrucisãrii mai multor discipline. Cunoasterea obiectului obtinutã
în cadrul propriei discipline de studiu este adîncitã de un aport pluridisciplinar fecund.
Cercetarea pluridisciplinarã aduce un plus disciplinei în cauzã (istoria artei sau filosofia în
exemplele de mai sus), dar acest "plus" se aflã în slujba exclusivã a disciplinei respective.
Cu alte cuvinte, demersul pluridisciplinar se revarsã peste limitele disciplinelor dar
finalitatea sa rãmîne înscrisã în cadrul cercetãrii disciplinare. Interdisciplinaritatea are o altã
ambitie, diferitã de aceea a pluridisciplinaritãtii. Ea se referã la transferul metodelor dintr-o
disciplinã într-alta. Se pot distinge trei grade de interdisciplinaritate: a) un grad aplicativ. De
pildã, metodele fizicii nucleare transferate în medicinã duc la aparitia unor noi tratamente
contra cancerului; b) un grad epistemologic. De exemplu, transferul metodelor logicii
formale în domeniul dreptului genereazã analize interesante în epistemologia dreptului; c)
un grad generator de noi discipline. De exemplu, transferul metodelor matematicii în
domeniul fizicii a generat fizica matematicã, al metodelor din fizica particulelor în
28
Dumitru Grigore
Posibilitatea de a studia obiectul unei discipline prin
intermediul mai multor discipline deodată, posibilitatea de a
transfera metodele dintr-o disciplină într-alta, de a scruta ceea ce
se află în acelaşi timp şi între discipline, şi înăuntrul diverselor
discipline, şi dincolo de orice disciplină, realizează armonia dintre
mentalităţi si cunoştinţe. Şi aici deschiderea spre discursul
teologic este evidentă.
Deşi au domenii net delimitate prin ele însele, religia şi
ştiinţa au origini comune. Ele îşi extrag esenţa din izvorul
misterios al dorinţei umane de cunoaştere, din dragostea
fundamentală pentru adevăr care dă sens existenţei noastre. Între
ele nu pot avea deci loc confruntări întemeiate. Între ele nu
trebuie să existe rivalităţi, dispute, competiţii. Efortul lor dă sens
devenirii umane doar împreună. Nu le putem permite să meargă
pe căi separate.
***
Teologia este disciplina care se ocupă cu expunerea şi
justificarea raţională a izvoarelor, a dogmelor şi riturilor unei
religii33. Dealtfel mai poate fi înţeleasă terminologic drept vorbire
despre Dumnezeu. Utilizat în extensie, interdisciplinar, termenul
poate acoperi un domeniu nou de abordare a relaţiei Creator –
creaţie, din perspectiva fiinţei informaţionale.
Aflată într-o permanentă relaţie de schimb informaţional cu
mediul său de viaţă, fiinţa umană – sistem informaţional complex, ne
dezvăluie raporturi speciale pe care le are cu lumea şi Creatorul
său.
astrofizicã a dat nastere cosmologiei cuantice, al matematicii în studierea fenomenelor
meterologice sau de bursã a generat teoria haosului, al informaticii în artã a dus la arta
informaticã. Ca si pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea debordeazã limitele
disciplinei însã finalitatea sa rãmîne de asemenea înscrisã în cercetarea interdisciplinarã. Prin al
treilea grad al sãu, interdisciplinaritatea contribuie chiar la big-bang-ul disciplinar.
Transdisciplinaritatea priveste - asa cum indicã prefixul "trans" - ceea ce se aflã în acelasi
timp si între discipline, si înãuntrul diverselor discipline, si dincolo de orice disciplinã.
Finalitatea ei este întelegerea lumii prezente, unul din imperativele sale fiind unitatea
cunoasterii. (Extras din cartea TRANSDISCIPLINARITATE - Manifest, de Basarab
Nicolescu Editura Polirom, Iasi, România).
33Dicţionarul explicativ al limbii române, Editia a II-a, Editura Univers Enciclopedic,
Bucureşti, 1998
29
 Teologia informațională
În lucrarea de față, în stabilirea coordonatelor teologiei
informaționale, vom face apel mai întâi la modelele noi de
interpretare a lumii micro şi macrouniversului. Ele ne vor
deschide perspectiva unei analize sistematice a raportului în care,
sistemele în general, se află cu realitatea. Astfel prin prisma
structuralităţii lumii pot fi remarcate două tipuri de cuplaje de
interes major în înţelegerea atât a genezei cât şi a dezvoltării
sistemelor în cauză: cuplajul substanţă - câmp; cuplajul energie -
informaţie.
Din punct de vedere al funcţionalităţii lumii, unitatea
acesteia rezultă din :legea circuitului entropic; legea continuităţii
informaţionale.
Viziunea structural - funcţională asupra lumii atribuie celor
trei paliere materiale ale realităţii câte un plan nestructurat
profund (ortoexistenţa) şi un plan structurat de suprafaţă
(existenţa). Astfel putem vorbi despre corespondenţele :
materie minerală - plasmă fizică;
materie vie ( biosică ) - bioplasmă;
materie psihică - psihoplasmă.
Sistematizând aspectele informaţional - energetice care
intervin în interacţiunea sistemelor vii cu realitatea lumii, am
propus un model34 ce evidenţiază atât planurile realităţii cât şi
influenţele induse sistemelor respective pe aceste planuri.
Vom avea astfel o influenţă totală I specifică oricărui sistem
viu, cu componente pe fiecare palier indicat.
Corespunzător componentelor sale, influenţa totală I va
necesita un număr de căi de transfer informaţional - energetic. Căi
specifice (în subdomeniul fizic) sau nespecifice (în subdomeniul
bioplasmatic sau psihoplasmatic). Însăşi stuctura unui astfel de
sistem este alcătuită de aşa manieră încât să păstreze logica
spectrului de influenţe în toate palierele considerate.
34
D. Grigore „Un model informaţional al influenţelor pe sisteme vii” Conferinţa Naţională
de Cibernetică, Bucureşti, 1998
30
Dumitru Grigore
Aplicând modelul în cazul fiinţei umane, vom descrie
practic în limbaj informaţional interacţiunea unui sistem deschis
cu o realitate integrală. Problema teologică se va pune în măsura în
care fiinţa ne dezvăluie potenţialităţi evaluate informaţional care
trimit în teologia morală. Astfel, întreaga teologie morală creştină
poate fi reconfigurată în limbaj informaţional, păstrându-se însă
în amănunt semnificaţiile dogmatice35. Într-o aplicaţie concretă
realizată pentru „Ascetica şi mistica” părintelui D. Stăniloae am
putut avea confirmarea „informaţională” a existenţei „cămării de
sus”, locul special care leagă fiinţa umană de Creatorul său prin
energiile necreate.
O extindere a acestei metode asupra textului sacru va duce
desigur la descoperirea de sensuri noi care privesc Decalogul,
regulile de viaţă transmise de către Dumnezeu lui Moise pentru
poporul ales. (vezi Leviticul, cap. 8,11,12,15,18,20,26)
Teologia informaţională îndeplineşte atât criteriul de contact,
cât mai ales pe acela de confirmare propuse de Haught. Ea rămâne
deopotrivă în cadrele transdisciplinarităţii descrise de Basarab
Nicolescu, operând cu nivelurile realităţii bio şi psiho-plasmatice,
cele ale realităţii trans-fizice şi trans-psihice ale căror coerenţă şi
extensie asigură întâlnirea miraculoasă dintre sensibil şi inteligibil,
acolo unde fiinţa îşi întâlneşte Creatorul într-o unire mai presus
de înţelegere. Coordonatele ei de dezbatere, repotenţând morala
creştină, pot fundamenta o morală mai accesibilă omului modern,
mult mai explicită, dar negreşit, mult mai radicală. Este o cale
nouă de a ne redescoperi interioritatea, de a ne reevalua
raporturile în lumina energiilor transfiguratoare, de a ne regăsi
libertatea în comuniunea cu Dumnezeu.
35
De ex. în definirea păcatului se fixează în fapt definiţia unei abateri sistemice, entropice
prin schimb informaţional – energetic, etc.
31
Teologia informațională Dumitru Grigore

CAPITOLUL I

I.1 Considerații generale

I.1.1 Lumea – un tot unitar

Perspectivele noi din gândirea ştiinţifică modernă extind

cadrul de dezbatere şi problematizare a realităţii în ansamblul ei.
Dacă până mai ieri cercetarea ştiinţifică viza numai realitatea
fizică, în care evenimentele şi fenomenele sunt înlănţuite cauzal,
interacţiunile nedepăşind cadrul spaţio-temporal de manifestare a
materiei, astăzi devin tot mai necesare modele noi de interpretare
a lumii micro şi macrouniversului.
Asupra realităţii cercetarea îşi îndreaptă metodele
specifice prin cel puţin două maniere de abordare. Prima, vizând
structuralitatea lumii, remarcă două tipuri de cuplaje materiale
prin care orice realitate particulară se manifestă cu necesitate şi
anume, cuplajele substanţă - câmp şi energie - informaţie. Dacă
cuplajul substanţă - câmp este substrat oricărei deveniri, cuplajul
energie - informaţie este "propulsor al genezei şi dezvoltării
sistemelor"36. Cea de-a doua manieră abordează perspectiva
funcţionalităţii, prin care unitatea lumii rezultă din două legi,
numite "legi fundamentale ale devenirii". Prima, legea circuitului
entropic, afirmă că orice realitate care apare, se dezvoltă şi dispare,
trece în mod necesar printr-un lanţ de faze : entropie
(dezorganizare) - negentropie (organizare) - entropie
(dezorganizare). Legea continuităţii informaţionale, cea de-a doua,
arată că nici o realitate care devine nu sfârşeşte în mod absolut, ci

36Traian D. Stănciulescu, "Parapsihologia o cale a raţiunii către Dumnezeu",Editura

"Timpuri", Deva, 1990.

32 33
 Teologia informațională
îşi transmite informaţia esenţializată în cadrul unei realităţi
posterioare, diferite de prima.
În această dublă perspectivă structural-funcţională celor
trei paliere materiale ale realităţii: "materia fizică" (minerală),
"materia biosică" (vie) şi "materia psihică" (noesică)37 le sunt
atribuite câte un plan nestructurat profund numit "ortoexistenţa"
şi un plan structurat de suprafaţă, (existenţa).
Ortoexistenţa este caracterizată prin imobilitate structural-
funcţională, ea este infinită, inertă, înţeleasă în afara
semnificaţiilor obişnuite ale timpului şi spaţiului, fără un
principiu promotor care să o structureze, fără finalitate, aflată în
afara posibilităţilor de investigare experimentală. În ea orice parte
este egală cu întregul. Are entropie maximă şi constituie
rezervorul din care structurile organizate îşi absorb
potenţialitatea. Ei i s-a asociat ca model câmpul fundamental sau
subiacent (Paul Constantinescu). Pentru materia fizică, acest câmp
fundamental l-ar constitui plasma, ca stare liberă a substanţei şi
energiei aferente. Ei i se poate asocia modelul matematic al
holografiei elaborat de Denis Gabor, model potrivit căruia fiecare
element (parte) al unui sistem conţine în sine imaginea întregului.
În sensul acestui model (holografic) bariera dintre palierul
structurat şi cel nestructurat apare atunci când un fragment al
realităţii nu mai poate reproduce holografic imaginea întregului38.
37Elaborând ipoteza noesistructurii (psihostructura), E. Macovschi stabileşte că anumite
componente ale materiei biosice - scoarţa cerebrală - generează un tip de structură
(noesistructura) care condiţionează gândirea abstractă. El face distincţie între "materia
noesică" a scoarţei şi cea "biosică", prima deosebindu-se calitativ de cea de-a doua, însă
coexistând cu ea, intr-o interdependenţă. "Materia fizică" ar însemna deci materia nevie,
minerală, "materia biologică" ar fi materia vie, "biosică", iar "materia psihică" cu înţelesul
diferit de "biosic" se face răspunzătoare de gândirea abstractă.( Eugen Macovschi,
"Substratul material al gândirii abstracte”, în „Sisteme în ştiinţele naturii", coord. Mircea
Maliţa, Editura Academiei, Bucureşti 1979).
38 David Bohm consideră că imaginea întregului Univers s-ar regăsi în atom (natura
holografică a Universului), el introduce termenii de "ordine înfăşurată" prin care s-ar
desemna ordinea ascunsă, natura profundă a realităţii, luată ca flux în ansamblul său şi
"ordine desfăşurată" alcătuită din manifestări secundare ale realităţii, înţeleasă fragmentat,
descompusă în părţi (Traian D. Stănciulescu,op. cit.)
34
Dumitru Grigore
Ştiinţa modernă nu poate spune la ce dimensiuni ale
fragmentului se estompează integral posibilitatea reconstituirii
întregului. Ştie doar că de la această dimensiune "în jos" se pierde
semnificaţia obişnuită a timpului şi spaţiului, legile fundamentale
ale devenirii nemaiputându-şi manifesta acţiunea.
Înţelegând acest „prag” de cunoaştere umană, putem intui
de ce anume ne este practic imposibil să pătrundem
fenomenologia unor evenimente la care participăm cu întreaga
noastră fiinţă, evenimente generate uneori chiar de către noi prin
anumite acţiuni care „la suprafaţă” ni s-ar părea absolut în regulă,
dar care în profunzime pot fi, cum vom vedea mai târziu, de-a
dreptul catastrofale.
Dacă pentru "materia fizică" perspectiva structural-
funcţională dezvăluie ca palier nestructurat "plasma", în mod
similar ea stabileşte pentru "materia biosică", "bioplasma" care
poate fi definită în aceeaşi termeni specifici ca substrat
nestructurat asociat sistemelor vii, ce se poate forma în interiorul
sau exteriorului acestora şi pe care ele sunt capabile să-l
structureze într-un sistem bioplasmatic39. În sfârşit, "materiei
psihice" i se asociază ca palier nestructurat "psihoplasma".
Cuplajele substanţă - câmp; energie - informaţie presupun
pentru "materia fizică" câmpurile corespunzătoare interacţiunilor
fizice şi energiile fizice cunoscute40, iar pentru "materia biosică" ,
"biocâmpul", având drept câmp subiacent nestructurat, "bioplasma"
şi energiile ce se manifestă aici specific şi care primesc denumirea
de "energii trans-fizice"41, cu proprietăţi distincte de cele ale
energiilor fizice.
Cuplajul substanţă-câmp la nivelul "materiei psihice" sau
"noesice" (E. Macovschi) pune în discuţie un "câmp noesic" sau
"psihocâmp" asociat, având drept câmp subiacent nestructurat,
"psihoplasma" . Conform ipotezei unităţii structural-funcţionale a
39 Sub rezervă de incertitudine. Adrian Pătruţ, "De la normal la paranormal", Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 1993.
40 Energia mecanică, energia calorică, liberă, legată, magnetică, electrică, nucleară, etc.
41 La modelul continuumului material, (Adrian Pătruţ)
35
 Teologia informațională Dumitru Grigore

lumii, pe lângă "psihocâmpul" asociat în cuplajul substanţă-câmp, I.1.2. Sistemele; conceptul de câmp staționar – suport de
şi "psihoplasmă" (substrat nestructurat adiacent), vom avea pentru informație
"materia psihică" şi setul de "energii trans-psihice" care operează în
acest palier (Tabelul I.1.). Elaborând "ipoteza noesistructurii" E. Sistemul poate fi definit42 ca fiind o mulţime de elemente
Macovschi afirmă că apariţia "câmpului noesic" (psihocâmpul) (subsisteme) aflate în interacţiune între ele, legate în cadrul
este datorată energiei necesare manifestării noesistructurii, dar nu structurii şi în interacţiune cu mediul, caracterizate de dinamism
precizează exact natura acestei energii fără de care noesistructura (mişcare), organizare, sinergie şi finalitate43. Conform gândirii
s-ar destrăma. ştiinţifice moderne, dincolo de "sistem" şi "interacţiune" "nu mai
este nimic", iar cele două categorii alcătuiesc un concept de bază
Tabelul I.1. ce constituie cauza finală a fenomenelor şi proceselor.
Desemnarea unui sistem se face astfel prin fixarea a patru
REALITATEA FIZICĂ A VIULUI noţiuni specifice şi anume : interacţiunea, finalitatea, sinergia şi
mişcarea care împreună alcătuiesc suportul teoretic de analiză a
unui sistem44.
BIOSTRUCTURA Interacţiunea, înţeleasă dincolo de planul filozofic, unde
reprezintă unitatea şi lupta contrariilor, este acţiune, şi ca acţiune
PALIER STRUCTURAT PALIER NESTRUCTURAT
înseamnă desfăşurare de energie în timp şi spaţiu, sub influenţa
- structuri minerale unei "comenzi". Astfel interacţiunea implică patru laturi :
- câmpuri fizice informaţia ca generatoare a "comenzii", energia ca măsură a
- sisteme vii mişcării, spaţiul şi timpul. În afara acestui cadru ştiinţa nu poate
- biocâmp - bioplasma
- energii fizice - energii trans-fizice opera cu conceptul de interacţiune. Baza fizică a interacţiunii este
- informaţie fizică, biologică - informaţie trans-fizică constituită din câmpul fundamental pe care este grefat câmpul
cuantic spaţiu-timp. În acest complex, palier nestructurat - palier
PSIHOSTRUCTURA
structurat, "reglajul fizic"45 dezvăluie legătura complementară
PALIER STRUCTURAT PALIER NESTRUCTURAT dintre energie şi informaţie.
Finalitatea presupune un ansamblu de lanţuri cauzale A ->
- configuraţia nervoasă B -> C ....-> F; unde A, B, C,... sunt sisteme, fenomene, stări
(suportul biologic)
- psihocâmpul - psihoplasma determinate de repetarea în condiţii specifice a unor interacţiuni
- energii psihice - energii trans-psihice care conduc la formarea de invarianţi. Invarianţii ar fi deci un
(energii fizice organizate) - informaţia trans-psihică
- informaţia psihică
42 Din Teoria Sistemelor Generale ( T.S.G.)
43 Paul Constantinescu, "Sinergia, informaţia şi geneza sistemelor (Fundamentele
sinergeticii )", Editura Tehnică, Bucureşti, 1990.
44 Idem

45 Reglajul fizic poate fi asociat "sinergiei" şi se bazează pe perechea de principii

variaţionali: principiul acţiunii staţionare şi principiul sinergetic-energetic (P.

Constantinescu).

36 37
 Teologia informațională
complex de interacţiuni sau sisteme care rezistă în timp. Ei se
fixează în "scenarii" care se pot conserva în structura substanţial-
radiantă46 a sistemului. Astfel finalitatea ţine de o stare finală F la
care se ajunge în mod necesar plecându-se de la starea iniţială A.
Formarea lanţurilor cauzale necesită fixarea de invarianţi47 şi
reglajele prospective prin înscrierea informaţiei în diferite coduri,
în structura (substanţial-radiantă).
Sinergia este efectul global, neliniar, cooperativ şi/sau
competitiv al părţilor pentru realizarea caracteristicilor întregului48.
Este aşadar "vitalitatea" sistemului. Dacă energia reflectă un efect
separat al părţilor, cumulându-se aditiv-liniar în cadrul
întregului, sinergia presupune o coparticipare (competitivă) prin
efecte neliniare, a părţilor la devenirea întregului49. Producerea
sinergiei ca efect al dinamicii cuplajului energie (mişcare) -
informaţie (organizare) implică şi un schimb de informaţie pe
orizontală şi pe verticală între subsisteme într-un proces de supra-
determinare a sistemului faţă de subsisteme, de aservire a
subsistemelor de către sistemul ierarhic adiacent.
Mişcarea este o schimbare de obicei calitativă, în urma
unor acumulări cantitative. Nivelurile de organizare au o legătură
implicită cu mişcarea şi prin aceasta cu energia care este măsură a
ei. Organizarea ca "materializare" a informaţiei devine necesară la
un anumit nivel de acumulare, de la care schimbarea aduce la
manifestare interacţiunea ca desfăşurare de energie în timp şi
spaţiu. Cu alte cuvinte organizarea este legată indisolubil de
46 Conform accepţiunii lui Max Planck, tot ce e manifestat este vibraţie. Astfel toate
fenomenele realităţii materiale pot fi privite în dublul aspect : substanţial - radiant.
47 În elaborarea modelului său, Paul Constantinescu consideră finalitatea ca un ansamblu
de lanţuri cauzale (fixate în structura substanţial - radiantă a sistemului) ce apare pe un
nivel superior de organizare a materiei. Elementele A,B,C,...F sunt imagini ale stărilor,
fenomenelor, sistemelor care s-au "fixat" prin reflectarea informaţiei în structura
sistemului. (Paul Constantinescu, "Modelarea unitară a genezei şi dezvoltării
sistemelor",Editura Tehnică, Bucureşti, 1983).
48 Paul Constantinescu op. cit.
49 Sinergetica este ştiinţa care studiază modul de formare a sinergiei sistemelor, de generare
a propietăţilor (calităţilor) lor emergente, prin efecte neliniare datorită dualismului
informaţie - energie, dintre care unele sunt fixate prin finalitate.
38
Dumitru Grigore
mişcare prin raportul interdependent dintre informaţie şi energie,
organizarea neputându-se produce în absenţa energiei, după cum
nici energia nu s-ar putea desfăşura în absenţa unei "comenzi".
În această relaţie energie-informaţie asociată studiului
sistemelor, a apărut necesitatea desemnării "suportului"
informaţional specific fiecărui sistem. Plecându-se de la rolul
undelor staţionare (de Broglie), asociate fiecărui sistem pe toate
palierele de organizare, s-a ilustrat câmpul staţionar al proiecţiei
spaţiale a câmpului din spaţiu-timp, undele asociate fiind
"suport" informaţiei închisă prin frecvenţe50. Câmpul staţionar al
oricărui sistem este "suportul" informaţiei care fiind reflectată
(prin dualismul informaţional-energetic) de către acesta, poate
determina generarea de sinergie, într-un proces de "reproducere"
a condiţiilor care o favorizează51. Câmpul staţionar, prin
informaţia pe care o depozitează este astfel "în spatele" comenzii
nivelurilor energetice. Astfel la sistemele vii, "biocâmpul" ar
constitui "arhetipul informaţional" care este complementar
informaţiei din ADN52 şi care reglează comenzile date de mesajele
genetice de pe suporţii substanţiali la nivelul subiacent.
Sistemele prezintă o structură duală, una substanţială
(molecule, atomi, particule elementare, microvârtejuri, vibratori
substanţiali) şi cealaltă radiantă prin suprapunerea undelor
staţionare (mişcări ondulatorii din substrat).
Cuplajul vibratorilor substanţiali cu undele proprii este
descris de o specie de forţe (numite "de cuplaj") care ar constitui
sursa unică a forţelor din natură, (a interacţiunilor fundamentale).
50Codul ontic Fourier.
51Se argumentează existenţa câmpului staţionar al oricărui sistem cu fapte experimentale :
"forma fluidică" - efectul de formă; efectul Kirlian (nimbul - la sisteme vii; efectul Kirlian
static - la sisteme nevii); efectul citopatic în oglindă (unde biocâmpul este "suportul"
dominant al informaţiei); separarea nivelelor energetice ale câmpului biologic la
diferenţierea în ţesuturi şi organe, în cadrul dezvoltării embrionului, diferenţiere
considerată ca fiind "comandată" de informaţia din câmpul asociat. ( Paul Constantinescu
"Sisteme ierarhizate - Rolul informaţiei în geneză şi dezvoltare", Editura Academiei,
Bucureşti, 1986).
52 ADN ( acid dezoxiribonucleic ) sintetizând 20 aminoacizi, specifici protidelor -
componente organice speciale ale carbonului. Existenţa acestei molecule ca suport
structural al codului genetic face posibilă viaţa.
39
 Teologia informațională
În acest sens toate forţele n-ar fi decât "diferite faţete pe niveluri
diferite de organizare a materiei, în omomorfism cu diferite forme
de mişcare ale unei FORŢE UNICE53 datorate acordului fazelor
undelor şi vibratorilor substanţiali, deci datorate rezonanţei şi
coerenţei"54.
I.1.3 Potențialitate și manifestare; cauzalitate și
asociativitate
Potenţialitatea este cea care defineşte existenţa obiectivă ca
atare, iar manifestarea vizează numai existenţa obiectivă în spaţiu
şi timp55. De aici rezultă o clasificare generică a elementelor şi
fenomenelor realităţii obiective. Conform acestei clasificări
evenimentele fără existenţă obiectivă vor fi numite "ne-
potenţiale"; cele cu existenţă obiectivă, dar ne-spaţiale, non-
temporale, sunt "potenţiale ne-manifeste"; cele "potenţiale şi
manifeste" rămânând în domeniul existenţei spaţio-temporale.
Se asociază deci proprietatea de manifestare cu existenţa
obiectivă spaţio-temporală. Evenimentele şi fenomenele petrecute
aici sunt înlănţuite cauzal şi definite într-un sistem de coordonate
caracteristic realităţii fizice (spaţio-temporale). Celelalte
evenimente şi fenomene având şi ele proprietatea de
potenţialitate dar fără o manifestare spaţio-temporală, vor forma
o categorie aparte în care termenii cauzali nu mai funcţionează,
realitatea căreia aparţin fiind adiacentă realităţii fizice, însă de un
statut mai special decât aceasta, prin absenţa timpului şi spaţiului.
53Din teoria de rezonanţă.
54Ideea unei "forţe unice" se regăseşte în teoriile de super-unificare (super-simetrie) care
urmăresc descrierea unitară a interacţiunilor precum şi a câmpurilor de forţe, împreună cu
particulele asupra cărora acţionează. Ele tind să realizeze unificarea interacţiunilor
fundamentale şi unificarea substanţă - radiaţie.
55Temenii "potenţial" şi "manifest" au fost introduşi de Jung şi Pauli în 1952 în prezentarea
principiului necauzal de sincronicitate.
40
Dumitru Grigore
Din punctul de vedere al respectării principiului
cauzalităţii56, fenomenele manifeste pot fi cauzale, dacă acest
principiu este respectat, sau asociative când el este încălcat.
Fenomenele şi evenimentele cauzale aparţin realităţii fizice
şi sunt condiţionate de la cauză la efect, pe când cele asociative
sunt "chemate" la manifestare în realitatea fizică prin întrunirea
unor factori asociativi57.
I.1.4 Modelul continuumului material
Conform acestui model58 (M.C.M.), realitatea obiectivă are
un caracter unitar material, organizându-se şi ierarhizându-se în
termeni de informaţie şi entropie. Sunt recunoscute astfel două
segmente adiacente ale realităţii obiective: domeniul fizic şi
domeniul informaţional-energetic. Domeniul informaţional-
energetic, componentă de ordin superior cu entropie joasă a
continuumului material, nelocalizată spaţio-temporal, definită de
o ordine înaltă ce exclude spaţiul şi timpul, este un domeniu de
potenţialitate nemanifestă, în care evenimentele şi fenomenele
sunt cu necesitate necauzale, având caracter implicit, ele
devenind explicite doar în cazul manifestării temporare în
realitatea fizică, atunci când, în urma întrunirii unor factori
asociativi, devin sau generează fenomene manifeste şi realitatea
fizică ca domeniu de manifestare a materiei în spaţiu şi timp.
Se stabileşte astfel o viziune asupra limitelor superioare
ale unor procese de integrare respectiv de diferenţiere. În acest
sens la limita superioară, corespunzătoare unei ordini maxime şi
entropii minime, realitatea informaţional-energetică tinde spre un
ansamblu general absolut denumit "întreg nediferenţiat"59.
56 Principiul cauzalităţii presupune o succesiune temporală cauză-efect, în sensul că
anterior manifestării fenomenului efect, cu necesitate trebuie să existe fenomenul cauză. El
operează strict în cadrul spaţio-temporal al realităţii fizice.
57 A. Pătruţ, op. cit.
58 Model elaborat în 1977 de A. Pătruţ.
59 Întregul "nediferenţiat" ca limită ideală a continuumului material este caracterizat de
informaţie (ordine) maximă şi entropie (dezordine) minimă.
41
 Teologia informațională
În acelaşi timp, se arată că aspectul informaţional are
capacitatea de structurare, determinând procese de diferenţiere
limitată, ce conduc la individualizarea aparentă a unor elemente
în fondul informaţional energetic însă această individualizare
aparentă nu este caracteristica fundamentală a realităţii
informaţional-energetice, caracteristică dată de fapt de
conexiunea profundă a elementelor aparent individualizate între
ele şi cu fondul în totalitate60.
La realitatea fizică însă, dacă diferenţierea trebuie să
continue, atunci aceasta ar presupune un nou cadru în care
individualizarea este mult mai accentuată. Toate însă până la o
limită, întrucât o individualizare deplină a elementelor în spaţiu
şi timp, ar presupune desprinderea din continuumul material.
Sistematizând funcţie de reprezentarea în substrat
(bioplasmă sau substanţă) şi manifestarea energiilor (sub aspect
trans-fizic sau fizic) realitatea fizică a fost împărţită în subdomeniul
fizic, dominat de substanţă şi energii fizice şi subdomeniul
bioplasmatic, dominat de bioplasmă şi energii transfizice.
Lărgind însă cadrul de analiză a multiplelor aspecte de
neexplicat în termeni riguros ştiinţifici, autorul sesizează existenţa
unei bioplasme trans-fizice, bioplasma fizică fiind doar o
componentă însoţitoare a acesteia. Bogatul material fotografic
realizat în jurul oraşului Cluj-Napoca, început de biologul Al. Sift
în 1953, continuat şi în prezent61 duce la concluzia că: există un
sistem bioplasmatic comun şi calitativ acelaşi la toate
vieţuitoarele; bioplasma se manifestă şi în stare liberă cu
proprietăţi particulare în această nouă calitate. Astfel este posibil
ca bioplasma fizică să fie un "epifenomen al unor procese de
transformări reciproce bioplasmă-substanţă, respectiv energii
trans-fizice - energii fizice", facilitând interacţiuni de tipul
biplasmă - corp fizic între sisteme vii, sau bioplasmă liberă -
sistem bioplasmatic al unor organisme şi bioplasmă liberă-mediu
60 Se consideră că realitatea informaţional energetică este formată din elemente
informaţionale în conexiune, grefate pe un fond energetic fundamental.
61 A. Pătruţ, op. cit.
42
Dumitru Grigore
ambiant. În această idee efectele spectaculoase, ca urmare a
interacţiunii bioplasmei în stare liberă cu aparate de măsură sau
sisteme vii, se datorează unor procese fizice şi chimice cunoscute
care se desfăşoară în componenta fizică a bioplasmei (emisie de
fotoni, electroni, unde acustice, energie chimică, calorică, câmpuri
magnetice intense, câmpuri electrostatice intense, etc.).
Energiile care operează în subdomeniul bioplasmatic, nu
pot fi reduse la energii fizice cunoscute, pentru ele ştiinţa
nedispunând de mijloace adecvate de investigare. Acestea sunt
denumite energii trans-fizice.
Aspectele şi fenomenele care pledează pentru existenţa
energiilor trans-fizice, chiar dacă oferă informaţii puţine asupra
naturii acestora sunt: acupunctura, descoperirile lui Reichenbach
şi Reich, comportamentul straniu al apei separată biologic în
cercetările grupului L.A.M.62 Efectul de piramidă, ca efect de
formă, pledează de asemenea convingător în favoarea existenţei
unei energii necunoscute care poate fi înmagazinată în apă. În
sfârşit, acumulatoarele bioenergetice reţin atenţia prin efecte
speciale (efectul de amputaţie, efectul de fereastră, etc.) cu care
pot fi corelate experimental. De asemenea, în anumite condiţii,
energiile trans-fizice se pot converti în energii fizice (fenomenul
inedia, combustia spontană63 etc.).
Conceptele prezentate, prin care gândirea modernă
modelează realitatea în afara aspectului spiritual pot fi desigur
reinterpretate. Strâns legat de acelaşi cuplaj informaţional-
energetic, aspectul spiritual poate fi re-integrat prin "re-
descoperirea" fiinţei umane în universul său de realitate cu care se
află într-o necesară şi permanentă interconexiune.
62 Lucaci, Abrudan, Mânzatu.
63 Inedia este capacitatea unui subiect de a trăi şi desfăşura o activitate normală pe timp
nedefinit, în absenţa oricărei forme de alimentaţie. Combustia spontană defineşte un
proces termic violent, declanşat în interiorul corpului unui subiect, care conduce de obicei,
la o combustie parţială, cu consecinţe fatale ( A. P.).
43
 Teologia informațională
I.2 Informația viului
I.2.1 Matricea de reprezentare
În interacţiunea sa cu realitatea, sistemul viu schimbă
informaţie. Într-o primă analiză informaţia, ca fenomen real nu
există de sine - stătător, în afara sistemelor materiale aflate în
interacţiune şi independent de ele datorită faptului că aceasta, de
orice natură concretă ar fi, necesită un suport (purtător) material,
de consistenţă substanţial-energetică. Purtătorul de informaţie se
numeşte semnal. Mai multe semnale alcătuiesc un sistem şi acesta
la rândul său presupune un set de "reguli de organizare şi
ordonare"64 pe care sistemul respectiv în interacţiune cu alte
sisteme trebuie să-l posede şi să-l utilizeze. Un astfel de set de
"reguli" se mai numeşte "cod", iar recepţionarea unei informaţii de
către un sistem (primitor) necesită operaţia de "decodare". În sens
invers, la transmiterea de informaţie, sistemul expeditor va
"codifica" informaţia în conformitate cu aceleaşi reguli, într-un
complex de semnale care constituie mesajul. Informaţia, deci nu
operează decât în contextul unei situaţii informaţionale date. O
astfel de situaţie informaţională este prezentată în Fig. I.1.:
Fig. I.1.
64I. Radu, I. Druţu, V. Mare, M. Miclea, T. Podar, V. Preda, "Introducere în psihologia
contemporană", Editura "Sincron", Cluj-Napoca, 1991.
44
Dumitru Grigore
Într-un prim studiu al fenomenelor psihice, se constată că
la baza transferului de informaţie stau impulsurile nervoase care,
circulând în cadrul reţelei nervoase, lasă la diferite niveluri ale
sistemului nervos central (SNC) ca încărcătura lor să fie
decodificată. Ca urmare a acestei decodificări, informaţia
participă efectiv la reglarea funcţiilor organismului.
Impulsurile nervoase ajung în zona SNC şi sunt prelucrate
de cortex şi regiunile subcorticale ca nişte semnale purtătoare de
informaţie psihică. Decodificarea lor poate duce la trăiri subiective
ca stări conştiente sau stări sub pragul conştienţei. Având aceeaşi
natură, aceste semnale nervoase, determină ca trecerea de la
conştient la subconştient şi invers să se facă cu uşurinţă. Diferenţa
apare însă la mecanismele de codare proprii conştientului şi
subconştientului.
Informaţia psihică prezintă un "cod nervos" simplu şi un
grad ridicat de fiabilitate, ceea ce permite sistemului nervos să-şi
îndeplinească în mod eficient funcţiile de reflectare a realităţii
obiective şi de reglare a conduitei organismului. Modalităţile de
codare a informaţiei pe care sistemul nervos le posedă, de la
informaţia non-psihică până la fenomenele psihice care reflectă
obiectele şi fenomenele lumii reale conduc la înţelegerea realităţii,
la formarea unei atitudini faţă de aceasta.
Ca suport material al informaţiei psihice stă configuraţia
nervoasă, configuraţie spaţio-temporală aflată la nivelul creierului
(cortexul şi subcortexul). Când configuraţia nervoasă este activă,
informaţia psihică este trăită pe plan subiectiv. La inactivarea
suportului său material (inactivarea configuraţiei nervoase)
informaţia psihică dispare. Dacă din diverse motive, configuraţia
de semnale nervoase se reactivează, atunci se reactivează şi
informaţia psihică. Există deci o altă latură a informaţiei grefată pe
un suport nesubstanţial, de unde aceasta se poate reproduce
oricând. Presupunând că această latură este de natură trans-
psihică şi că imaginea a ceea ce se transmite, pre-există într-un
domeniu nesubstanţial, atemporal, ne-spaţial, găsim că la un anumit
rang de reprezentare acesta păstrează soluţia codului cu care acel
"ceva" existent a fost codificat. Pe de altă parte, imaginea unui
45
 Teologia informațională Dumitru Grigore

obiect ca informaţie psihică nu poate fi depistată în creier sub forma matrici interpretative cerebrale. Structurile funcţionale cerebrale
unui fenomen substanţial-energetic. Ea ar trebui să existe în stau la baza apariţiei, dezvoltării şi desfăşurării tuturor
componenta trans-psihică a informaţiei despre obiectul respectiv formaţiunilor psihice, de la cele mai simple (fenomene
cuprinsă în acel domeniu nesubstanţial pe care îl vom numi senzoriale), până la cele mai complexe (trăsături morale ale
substrat super-potenţial. Acesta la rândul său ar trebui să conţină personalităţii).
toate reprezentările universale a tot ceea ce material, substanţial, Tabelul I.2.
energetic există, din el, la reactivarea configuraţiei nervoase,
putându-se reproduce orice imagine, în general orice informaţie MATRICEA DE REPREZENTARE UNIVERSALĂ
psihică. În această idee, toate reprezentările universale ale realităţii
substanţial-energetice sunt cuprinse în aspect intim în substratul
INFORMAŢIA EXPLICITĂ INFORMAŢIA IMPLICITĂ
de superpotenţialitate într-o matrice de reprezentare (M.R.) al cărei
( latura gnoseologică, ( latura ontică)
conţinut este sugerat în Tabelul I.2..
semantică )
În latura substanţial-energetică configuraţia de impulsuri
nervoase este doar codul nervos al informaţiei psihice, de aceea ea
-elemente informaţionale ce - este măsură a organizării,
nu poate fi considerată o copie materială a obiectului extern.
definesc : finalităţii şi sinergiei;
Astfel informaţia care apare "din nimic" este văzută ca o reflexie
- natura şi modul de alcătuire - este grefată pe un fond
în codul receptorului a unei anumite combinaţii de elemente
a materiei minerale, biologice energetic;
singulare ale M.R., care separat nu conţin decât semnificaţia
etc.; - alcătuieşte substratul de
proprie.
- câmpurile fizice, biocâmpul; superpotenţialitate;
În cursul vieţii organismului, ca urmare a interacţiunilor
- legile care descriu realitatea; - este conţinută în :
sale cu mediul se constituie matricea interpretativă cerebrală
- energiile - fizice Componenta minerală:
(M.I.C.). Creierul copilului nu conţine nici un fel de centri
- trans-fizice - materia nevie
morfofuncţionali "performanţi" gata să intre în funcţiune din
- trans-psihice - câmpuri fizice
momentul naşterii sub acţiunea unor factori externi declanşatori
- interacţiunile - fizice Componenta biologică:
pentru a realiza diferite procese psihice ca: percepţia, gândirea,
- trans-fizice - materia vie
limbajul, etc. În creier preexistă însă, (fiind date genetic) toate
- trans-psihice - biocâmp
elementele morfofiziologice din care se constituie ulterior, în
Componenta trans-fizică:
procesul activităţii specifice umane diferitele "structuri
- bioplasmă Componenta
funcţionale cerebrale" inclusiv matricile interpretative care includ
psihică:
un mare număr de verigi aferente şi eferente şi au o orientare
- config. nervoasă
orizontală (cortico-corticală) şi verticală (cortico-subcorticală )65.
- psihocâmp
Matricea interpretativă cerebrală (M.I.C.) este imaginea
Componenta trans-psihică:
sumară a matricii de reprezentare (M.R.). Elementele
- psihoplasmă
morfofiziologice dobândite genetic trasează schema viitoarei

65 V. Mare în op. cit.

46 47
 Teologia informațională
Posedând o uriaşă capacitate de învăţare, creierul poate
face ca în procesul de formare a profilului psihic să se realizeze
funcţia de inspectare a substratului de superpotenţialitate. Într-o
baleiere haotică sau dimpotrivă, organizată, îndreptată doar spre
anumite locaţii din matricea de reprezentare, condiţionată fiind
de gradul de complexitate al conţinutului informaţional de
provenienţă socială primit, se constituie astfel matricea
interpretativă cerebrală (M.I.C.)
Elementele A, B, C, pot fi vizate în mod special prin
procesul educaţional-instructiv, sau dimpotrivă D, E, F pot fi
vizate în absenţa unor factori educaţionali, ca în Fig. I.2., situaţie
în care se vor forma deprinderi specifice.
Fig I.2. Matricea de reprezentare
După cum se poate observa, matricea interpretativă
cerebrală posedă forma matricei de reprezentare şi doar o parte
infimă din elementele acesteia, coroborate.
48
Dumitru Grigore
I.2.2 Perceperea și înțelegerea lumii
La interfaţa cu mediul fizic, omul dispune de organele de
simţ cu ajutorul cărora, prin senzaţiile percepute îşi poate culege
informaţii suficient de exacte şi de detaliate despre proprietăţile
obiectelor şi fenomenelor care alcătuiesc lumea. Cu organele de
simţ omul realizează reflectarea senzorială a realităţii.
Senzaţia este imaginea fără un contur precis a realităţii.
Mecanismul neurofiziologic al senzaţiei presupune un segment
periferic al analizatorului, numit receptor. (Fig. I.3.) Acesta este
alcătuit din celule senzoriale care transformă acţiunea stimulilor
în semnale nervoase. Celulele receptoare sunt specializate pentru
anumite forme de energie faţă de care manifestă o mare
sensibilitate, însă rămân insensibile faţă de celelalte forme de
energie. Particularităţile funcţionale ale receptorilor sunt
determinate genetic, adică receptorul nu trebuie să înveţe să
transforme o formă de energie în semnale nervoase66.
Sub acţiunea stimulului adecvat, în celula senzitivă ia
naştere un potenţial electric denumit "potenţial receptor" de
amplitudine graduală, proporţională cu intensitatea stimulului, ce
se propagă lent, electrotonic, cu decrement în cadrul receptorului.
Receptorul devine astfel foarte mobil în funcţionare. Prin aceste
"ferestre" creierul uman cunoaşte lumea reală.
Fig I.3. Mecanismul neurofiziologic al senzației
Traseul aferent până la cortexul cerebral prezintă mai
multe întreruperi sinaptice la diferite etaje ale SNC. Se constată o
complicare progresivă de la etajele inferioare spre cele superioare:
66 I. Radu, I. Druţu, V. Mare, M. Miclea, T. Podar, V. Preda, op. cit.
49
 Teologia informațională
creşte considerabil numărul neuronilor, al sinapselor şi al
straturilor de ordonare a neuronilor; se lungeşte perioada latentă
a descărcărilor impulsionale, scade frecvenţa impulsurilor
nervoase67.
De la un etaj la altul are loc o prelucrare succesivă tot mai
complexă a semnalelor nervoase în aşa fel încât ele sânt "filtrate"
tot mai sever. Raportul statistic între informaţia plecată de la toţi
receptorii pe căile aferente şi informaţia cu care cortexul operează
este de 108 biţi/s la 100 biţi/s.68 Deci în etajele inferioare este
prelucrată o cantitate uriaşă de un milion de ori mai mare decât
cea pe care o prelucrează cortexul cerebral sub formă de informaţie
psihică. La nivelul cortexului ajung numai semnalele cele mai
informative a căror descifrare necesită intervenţia celor mai
complexe mecanisme cerebrale69.
Iată deci că, deşi posedă mai multe organe de simţ, omul
se comportă ca şi cum ar constitui "o cale unică de comunicare”70,
având o capacitate limitată de transmitere a informaţiei. În
experienţe simple, dacă un semnal intervine înainte de a se obţine
răspunsul la cel precedent, atunci răspunsul la cel de-al doilea
mesaj va fi decalat în timp, adică trebuie să aştepte până când
canalul devine liber. Faptul acesta priveşte viteza de colectare a
informaţiei, gradul de încărcare pe unitatea de timp, adică
densitatea masajelor senzoriale. Apare deci ca evident în actul de
preluare un prag critic dincolo de care "canalul" uman devine
saturat, reactivitatea organismului ( SNC - în cazul de faţă ) fie că
nu mai progresează, fie că decade chiar, din cauza densităţii prea
mari a semnalelor.
Dacă viteza de prelucrare a informaţiei de către cortex ar
creşte, probabil s-ar schimba total imaginea spaţio-temporală pe
care o avem în prezent despre lumea înconjurătoare71. Am fi
67Paul Popescu-Neveanu, "Tipurile de activitate nervoasă superioară la om", Editura
Academiei, Bucureşti, 1961.
68 I. Radu, I. Druţu, V. Mare, M. Miclea, T. Podar, V. Preda, op. cit.
69 Eugenia Grosu, "Tainele creierului uman", Editura Albatros, Bucureşti, 1981.
70 V. Mare, op. cit.
71 Fritjof Capra, "Taofizica", Editura Tehnică, Bucureşti, 1995
50
Dumitru Grigore
capabili probabil să "vedem" întreg conţinutul superpotenţial al
matricei de reprezentare.
Interesant este pentru viaţa noastră psihică faptul că
funcţie de sensibilitatea analizatorilor, stimulii subliminali (aflaţi
sub pragul inferior al sensibilităţii), deşi nu determină apariţia
unor senzaţii conştientizate, nu rămân fără nici un efect asupra
diferitelor funcţii ale organismului. Chiar dacă din diferite
motive, informaţia senzorială pe care o poartă semnalele nervoase
declanşate de aceşti stimuli nu ajunge să fie decodată la nivelul
scoarţei cerebrale, la nivelul etajelor inferioare ale SNC este
sesizată o anumită informaţie "fiziologică" care în anumite
împrejurări, ea poate intra în sfera fenomenelor psihice
subconştiente. De aici, această informaţie poate influenţa uneori
chiar desfăşurarea unor fenomene psihice din sfera conştientă,
alteori se manifestă în conţinuturile informaţionale ale
"presimţirilor", ale viselor, viziunilor, halucinaţiilor. S-a
determinat de asemenea că multe dintre reacţiile somatice nu sunt
însoţite de conştientizări, în schimb ele pot evidenţia aspecte
numeroase pe care la nivelul conştientului, subiectul nu le
prelucrează. Ca şi în cazul sistemelor vii inferioare, aceste aspecte
prezintă particularităţi ce presupun nişte căi speciale de
comunicaţie, numite căi de comunicaţie nespecifică, indicate în Fig.
I.4.:
Fig. I.4. Schema de organizare a sistemelor vii la schimbul de
informație
51
 Teologia informațională
Oglindind în conştiinţa sa obiectele şi fenomenele care
acţionează direct asupra receptorilor, omul percepe lumea.
Senzaţia produsă ulterior, împreună cu actul de percepţie
determină orientarea senzorială nemijlocită a omului în lumea
înconjurătoare. Fiind o etapă necesară în cunoaştere, legată de
memorie, gândire, imaginaţie, condiţionată de atenţie, percepţia
are o doză emoţională şi este stimulată şi orientată selectiv de
motivaţie.
În particular, percepţia necesită reflectări adecvate,
obiectuale ale realităţii după cum poate fi integrală, prin
recepţionarea numai câtorva elemente din întreg.
Perceperea conştientă a lucrurilor presupune denumirea
lor pe plan mental, raportarea lor la o clasă de obiecte despre ale
căror însuşiri deţinem date în matricea de interpretare cerebrală72.
Astfel obiectele necunoscute vor determina intenţia de a
surprinde în acestea asemănări cu obiectele cunoscute, de a le
include într-o anumită clasă de obiecte73.
În sfârşit, conţinutul vieţii psihice a omului, drumul său de
viaţă, particularităţile personalităţii sale se răsfrâng direct asupra
a tot ce percepe. Trebuinţele, interesele, dorinţele, întreaga
experienţă anterioară determină direct percepţia asupra lumii
înconjurătoare74, ducând desigur la înţelegerea subiectivă a ei.
72 V. Mare, op. cit.
73 F. Capra, op. cit.
74 Dumitru Constantin- Dulcan, "Inteligenţa materiei", Editura Teora, Bucureşti, 1992.
52
Dumitru Grigore
CAPITOLUL II
II.1 Infuențe de câmp
II.1.1 Planurile realității
NOTĂ: Noțiunile expuse în acest capitol alcătuiesc un construct intuitiv al
sistemului psihofiziologic, denumit în continuare sistem sinergetic complex.
Deși exprimarea poate părea inadecvată prin asocierea de termeni și utilizarea
unor semnificații care nu se regăsesc în teoria sistemelor dinamice, ne asumăm
toate criticile din dorința de a sugera cât mai pregnant aspectele de dezechilibru
indus conștient și legătura dintre acestea și conduita morală promovată de
teologie. Nu ar fi decât realizarea scopului transdisciplinar pe care ni l-am
propus, și nu un demers riguros științific, pe care sperăm să-l desăvârșim într-o
altă abordare.
Realitatea fizică cuprinde două subdomenii complementare
conform modelului continuumului material (I.1.4.): subdomeniul
fizic şi subdomeniul bioplasmatic. Dacă vom considera psihoplasma ca
formă particulară (calitativ superioară) a bioplasmei, vom rămâne
în limitele M.C.M. constatând însă, că realitatea se închide practic
prin psihoplasmă într-un ansamblu de câmpuri ale căror
influenţe asupra sistemelor vii (sisteme psihice în special) ne vor
interesa în continuare.
Vom reprezenta planurile realităţii care la intersecţie
evidenţiază atât polaritatea de palier cât şi "tăria" influenţelor
asupra sistemelor vii.
II.1.1.1 Planul fizic
Sistemele vii complexe percep planul fizic în patru
secvenţe sau cvadrate (Fig II.1.) prin influenţele manifestate aici,
mărginite pe axa z de limitele "slabe" (pozitive sau negative), iar
pe axa x de limitele "tari" (pozitive sau negative). Influenţele
53
 Teologia informațională
alcătuiesc deci următoarele zone complementare în acest câmp de
manifestare:
Fig. II.1. Planul fizic al influențelor
a). Cvadratul de echilibru tare, delimitat de IT+ şi IS- este
câmpul influenţelor ce stabilesc echilibrul dinamic la nivel atomic
şi subatomic;
b). Cvadratul de echilibru slab, delimitat de IS+ şi IT- este
câmpul influenţelor ce stabilesc echilibrul dinamic la nivel
molecular şi macromolecular;
c). Cvadratul influenţei fizice (IFIZ), delimitat de IT- şi IS-
este câmpul influenţelor manifestate la nivel de biocâmp;
d). Cvadratul influenţei psihice (IPSIH), delimitat de IT+ şi
IS+ este câmpul influenţelor manifestate la nivel de psihocâmp.
54
Dumitru Grigore
II.1.1.2 Planul bioplasmatic
Fig. II.2. Planul bioplasmatic al inluențelor
Planul bioplasmatic induce efecte asupra sistemelor vii
prin influenţele manifestate în cvadraţii reprezentaţi conform
aceluiaşi raţionament (Fig. II.2.). Vom avea astfel:
a). Cvadratul de echilibru tare sau câmpul influenţelor ce
stabilesc echilibrul la nivel de ţesut viu;
b). Cvadratul de echilibru slab sau câmpul influenţelor ce
stabilesc echilibrul la nivelul organelor interne;
c). Cvadratele influenţelor transfizice pozitive şi
negative ( I TF + ; I TF − ) sau câmpurile influenţelor manifestate la
nivel de bioplasmă.
Schrödinger75 remarcă pentru țesutul viu posibilitatea
instalării unei o stări "inerte, de entropie maximă" la care se
ajunge în absenţa acelei "entropii negative" care ar asigura
acestuia vitalitatea. Există însă un prag minim al oricărui ţesut,
determinat de concurenţa unor influenţe responsabile de starea sa
vie, cu alte cuvinte, responsabile de existenţa sa ca ţesut viu.
75 Erwin Schrödinger, "Ce este viaţa ? şi spirit şi materie", Editura Politică, Bucureşti, 1980.
55
 Teologia informațională Dumitru Grigore

Echilibrul tare al influenţelor este propriu acestei stări sinergice

staționare ce va diferenţia un ţesut viu de unul mort. Tot astfel
putem vorbi despre concurenţa unor influenţe responsabile de
funcţionalitatea (disponibilitatea) organelor interne, echilibrul slab
al influenţelor la nivelul acestora, fiind propriu stării ce
diferenţiază un organ sănătos de unul bolnav.
Asemenea influenţei fizice, influenţele trans-fizice vizează
latura sinergetică a viului, conlucrând la devenirea acestuia
(evoluţia prin acumulare negentropică).

II.1.1.3 Planul psihoplasmatic

Cel de-al treilea plan (Fig. II.3.) completează şi închide Fig. II.3. Planul psihoplasmatic al influențelor
realitatea fizică a sistemului viu complex. Organizat în mod
similar cu celelalte două, planul psiho-plasmatic îşi va manifesta Ca şi în cazul precedent, echilibrul tare la nivelul ţesutului
influenţa numai asupra sistemelor psihice. Vom desprinde ca şi nervos este responsabil de existenţa acestuia ca structură noesică,
în situaţiile precedente zonele : timp în care, echilibrul slab al influenţelor la nivelul organelor de
a). Cvadratul de echilibru tare sau câmpul influenţelor ce simţ va determina funcţionalitatea acestora.
stabilesc echilibrul dinamic la nivel de ţesut nervos; Influenţele psihoplasmatice, asemenea influenţei psihice,
b). Cvadratul de echilibru slab sau câmpul influenţelor ce vor fi implicate în evoluţia sinergică a sistemului psihic.
stabilesc echilibrul dinamic la nivel de organe de simţ;
c). Cvadratele influenţelor trans-psihice pozitive şi
negative (I TP + ;I TP − ) asupra sistemelor psihice la nivel de
psihoplasmă.

Fig. II.4. Realitatea schimbului informațional

56 57
 Teologia informațională
Sistemul complex va fi expus aşadar unei influenţe globale
rezultată prin suprapunerea celor trei planuri (Fig. II.4.),
II.1.2 Căile de transfer
Traficul informaţional-energetic se realizează printr-un
număr de căi corespondente fiecărei influenţe stabilite la II.1.1.:
IFIZ -> CF - calea fizică de transfer;
IPSIH -> CP - calea psihică de transfer;
ITF+ -> CTF+ - calea trans-fizică pozitivă;
ITF- -> CTF- - calea trans-fizică negativă;
ITP+ -> CTP+ - calea trans-psihică pozitivă;
ITP- -> CTP- - calea trans-psihică negativă;
care pot fi grupate astfel:
a). Căi fiziologice de transfer.
- cale specifică : CF
- căi nespecifice : CTF+ ; CTF-
b). Căi superioare de transfer.
- cale specifică : CP
- căi nespecifice : CTP+ ; CTP-
Conform particularităţilor acestor căi, schimbul
informaţional-energetic presupune organizarea corespunzătoare a
sistemului complex :
Fig. II.5. Căile de comunicație la schimbul informațional-energetic
58
Dumitru Grigore
II.2 Natura umană morală
II.2.1 Sistemul sinergetic obiectiv; sistemul sinergetic
subiectiv
Pentru a construi o punte de legătură între demersul
ştiinţific şi morala creştină, mai întâi vom re-configura fiinţa
umană din perspectivă informaţională. Viziunea psihologică
asupra fiinţei umane prin prisma trebuinţelor răsfrânge asupra
acesteia două categorii de schimb informaţional cu lumea. Prima
categorie de schimb înformaţional determină un transfer obiectiv
de informaţie între om şi mediul său de viaţă. Pentru realizarea
acestui schimb, fiinţa umană se constituie în ceea ce vom numi
sistem sinergetic obiectiv. Schimbul va avea loc în limita unui
echilibru de natură informaţional-energetică care, pentru acest
sistem sinergic are două etaje.
Din această perspectivă, ansamblul de trebuinţe naturale
(obiective) sau principale este distribuit în două categorii:
- trebuinţe naturale de ordin biologic (TNB) (adăpost,
hrană, odihnă, pulsiune sexuală, etc. )
- trebuinţe naturale de ordin psihologic (TNP) (apărare,
afiliere, afecţiune, investigaţie, etc.)
În acest caz pentru acoperirea deficitului informaţional-
energetic impus de trebuinţele de tip TNB, până la intrarea în
starea de echilibru vor fi utilizate căile fizice de transfer şi
facultăţile subconştiente ale psihicului uman. După compensarea
deficitului, orice excedent care prelungeşte starea de dezechilibru
este impus de etajele superioare care implică analiză şi
discernământ, asupra aportului suplimentar resimţindu-se
intervenţia facultăţilor gândirii, analizei conştiente şi deciziei.
De asemenea trebuinţele de tip TNP, pe latura emoţională,
presupun comenzi involuntare care de la un anumit nivel vor
preda controlul conştientului.
59
 Teologia informațională
Pentru a sistematiza aspectele de schimb informaţional-
energetic în sistemul sinergetic obiectiv, vom utiliza următoarele
convenţii de limbaj:
1. modul în care mediul acţionează asupra fiinţei
umane se constituie într-un set de influenţe;
2. influenţele asupra fiinţei umane induc efecte;
3. realizând în timp o anumită stare de potenţialitate S,
sistemul sinergetic obiectiv va răspunde
exteriorului inducând efecte prin influenţe de
răspuns;
4. în general la orice interacţiune om-mediu, se va
instala o relaţie de tipul influenţă – efect, unde I este
influenţa iar E este efectul indus;
5. posedând o stare de minimă vitalitate S0, orice sistem
aflat sub influenţă externă îşi va constitui în timp
propria stare de vitalitate SV.
6. bilanţul stării de potenţialitate presupune starea de
minimă vitalitate şi efectul total indus din exterior;
7. aceeaşi stare de potenţialitate presupune starea de
vitalitate şi efectul total indus prin influenţă de
răspuns;
8. forma completă a stării de vitalitate conţine starea de
minimă vitalitate şi efectele de stare în planul fizic şi
psihic;
9. întrucât nevoia de schimb între sistem şi mediu
survine unor dezechilibre generate printr-o
necorespunzătoare satisfacere a anumitor
trebuinţe, mecanismul care sesizează acest fapt
presupune la rândul său un bilanţ al efectelor de
stare pe fiecare categorie de trebuinţe;
10. efectul de stare pe componentă (de trebuinţe) va avea
o latură referitoare la suficienţă şi una referitoare la
excedent: Ec (E SUFc ,E EXCc ), unde:
E SUFc este efectul de stare suficient iar E EXCc, efectul de
stare excedent;
60
Dumitru Grigore
11. forma stării de vitalitate pe componentă sinergizează
cele două efecte şi starea de minimă vitalitate S0,
astfel: SV c (S0 c , E SUFc , E EXCc );
12. starea de vitalitate pe TNB va fi:
STNB(S0 b , E SUFb , E EXCb)
13. similar, starea de vitalitate pe TNP va fi:
STNP(S0 p , E SUFp , E EXCp)
14. starea de vitalitate pe sistem sinergetic obiectiv va
sinergiza vitalitatea minimă de tip n si p, precum şi
toate efectele de stare rezultante:
STNO ( S0 b , E SUFb , E EXCb , S0 p , E SUFp , E EXCp )
Cea de-a doua categorie de schimb înformaţional
determină un transfer subiectiv de informaţie între om şi mediul
său de viaţă. Asemenea sistemului precedent şi acesta, numit în
continuare sistem sinergetic subiectiv presupune un ansamblu de
trebuinţe cultivate într-un cadru complex, implicând un anumit
angajament social, cultural şi economic individual sau de grup. În
termeni de specialitate ele se mai numesc şi trebuinţe de nuanţă
care apar din nevoia de statut social, apreciere socială,
autorealizare, succes, apartenenţă la un grup, confort, hrană în
diversitate, etc. Caracterul subiectiv provine din aspectele
privitoare la nivelul de cultură, la situaţia economică, la statutul
social al subiectului, în general la personalitatea sa, traficul
informaţional-energetic implicând de asemenea acte de gândire şi
voinţă. Starea de vitalitate pe sistemul sinergetic subiectiv va
sinergiza vitalitatea minimă precum şi toate efectele de stare
induse de influenţele prin trebuinţă de nuanţă:
STS (S0 n , ESUFn , EEXCn)
Astfel, bilanţul stărilor de vitalitate pentru fiinţa umană va
sinergiza ansamblul componentelor menţionate:
(S0 b , S0 p , S0 n , ESUF b , ESUF p , ESUFn , EEXC b , EEXC p , EEXC n )
Dispunerea logică a acestor stări de vitalitate minimă şi efecte
de stare pe categoriile corespunzătoare acţiunilor lor, duce la
stabilirea următoarelor zone:
61
 Teologia informațională
Fig. II.6 Repartizarea stărilor sinergice
a). S0b reprezintă un factor de vitalitate minimă. Este
zestrea vitală. Arealul în care se găseşte poate fi numit
INCONŞTIENT VITAL. Despre acesta sistemul nervos central
(SNC) are in permanenţă informaţii pe care însă nu le poate
conştientiza.
b). ESUFb reprezintă efectul de stare suficient pentru
îndeplinirea funcţiilor fundamentale nutritive şi seminale. Este
încărcătura informaţional-energetică tranzitată la schimbul
permanent de substanţă dintre organism şi mediu până la limita
suficienţei. Pentru îndeplinirea funcţiei nutritive, de exemplu, ca
să poată elibera energia acumulată în substanţă, organismul va fi
sediul unor reacţii chimice (enzimatice). Conversiile de ordin
superior ce se produc în organismul viu fac posibilă activitatea
fizică şi psihică normală.
Zona acestui factor este poarta fiziologică a sistemului şi o
vom numi INCONŞTIENT FIZIOLOGIC. Despre acesta, SNC are
în permanenţă informaţii într-un proces amplu de coordonare
umorală şi nervoasă.
Coordonarea umorală este lentă, are un efect pe termen lung.
Fiecare organ produce în timpul funcţionării sale anumite
substanţe pe care le trimite prin mediul intern al organismului
62
Dumitru Grigore
(sânge, limfă, lichid interstiţial) la celelalte ţesuturi şi organe
influenţându-le funcţionarea.
Exemplu: Hormonii produşi de glandele cu secreţie internă
sunt duşi de sânge în tot organismul cu posibilitatea de a
influenţa reacţiile fermentative, procesele de sinteză şi degradare,
etc.
Coordonarea nervoasă este rapidă, are efect pe termen scurt.
Terminaţiile nervoase ajunse până la periferia organismului leagă
între ele diferite organe prin intermediul SNC. El primeşte
informaţii de la fiecare organ, (despre starea funcţionării lor) şi
transmite apoi impulsuri către acestea determinându-le un
anumit ritm şi nivel de funcţionare.
c). EEXCb este un efect de stare ce ţine de viaţa afectivă a
individului, determinată fiind de procesele emoţionale care
produc dezechilibre fiziologice şi induc trăiri subiective.
În acest segment sunt surprinse dispoziţiile organice şi
afectele76.
Reprezentând un excedent informaţional-energetic acest
factor este solicitat de SNC în procesul de coordonare nervoasă,
prin el impunându-se organelor interne ritmuri şi niveluri de
funcţionare anormale ca rezultat al următorului lanţ de implicaţii:
până la inducerea în organism a acestui efect de stare excedentar,
SNC va guverna o conversie suplimentară de energie internă;
modificarea unor parametri specifici induce o anumită nevoie
resimţită ca imagine virtuală (cantitativă) a influenţei excedente;
întrucât dimensionarea virtuală a acestui necesar va depăşi ceea
ce poate furniza mediul sistemului, vom avea în permanenţă un
excedent resimţit ca influenţă de excitare, care menţine starea de
dezechilibru. Din acest motiv, la pătrunderea în organism a
cuantumului excedentar, prin conversiile ulterioare se va induce o
stare de sațietate anormală cu un înalt grad de instabilitate, al cărui
mecanism este prezentat in Fig. II. 7:
76Dispoziţiile organice sunt stări difuze care însoţesc starea de sănătate, de oboseală,
dorinţă sexuală etc.; Afectele sunt regresiuni spre conduite inferioare, însoţite de
diminuarea controlului conştient ( P. Janet )
63
 Teologia informațională
Fig. II. 7
Astfel efectul de stare excedent pe trebuinţe biologice
reprezintă un factor perturbator în sistem, pentru realizarea unor
deziderate anormale fiind consumate inutil şi alte energii plasate
în lanţul de coordonare nervoasă. Totodată supradozarea
energetică a organelor interne prin prezenţa factorului EEXCb în
inconştientul fiziologic, poate duce la disfuncţiuni cu implicaţii
importante în procesul de coordonare umorală sau nervoasă.
Acest efect de stare excedent ocupă arealul instinctelor
primare numit şi INCONŞTIENT INSTINCTUAL.
d). S0p este factorul de minimă vitalitate a sistemului. El
este puternic marcat de zestrea genetică constituind matricea
temperamentală. Vom numi zona sa INCONŞTIENT
TEMPERAMENTAL.
e). ESUFp este oglinda sinergică a întregului ansamblu de
transformări petrecute în sistem în vederea autoconservării, este
etajul ce guvernează actele de voinţă. Zona sa o vom numi
CONŞTIENT ACTIV.
64
Dumitru Grigore
f). EEXCp este de asemenea un efect excedent resimţit de
SNC ca influenţă virtuală, "suport" al actelor de impulsivitate sau
slăbiciune necompensate (curaj, curiozitate, mânie, frică,
nepăsare, răbdare, toleranţă) sau şi mai exact ale acelor acte care
implică anumite trăsături de caracter (cumpătare, bunătate,
mândrie, lăcomie, răutate, etc.). Recunoaştem aici o altă latură a
vieţii afective a individului şi anume cea privită din perspectiva
emoţiilor propriu-zise77. Numim zona acestui factor
INCONŞTIENT EMOŢIONAL.
g). S0n este rezultatul unor transformări de durată. Ţine
direct de personalitatea individului, de acel element stabil al
conduitei conturat în virtutea caracterului unic, al experienţelor
de viaţă trăite. Poate fi asimilat acelui efect minim de stare
propriu CONŞTIENTULUI POTENŢIAL sau PASIV, conştiinţei de
sine, potenţialul tuturor actelor gândite şi voite (mediate subiectiv
de simţire), a actelor de cunoaştere şi cugetare. Funcţia sa de bază
este memoria. Aceasta este şi partea pasivă a CONŞTIENTULUI
POTENŢIAL. Prin ea se achiziţionează selectiv, se reţin şi se
actualizează informaţii cu anumite semnificaţii pentru fiinţa
umană, adică ceea ce corespunde trebuinţelor, dorinţelor,
atitudinilor, sentimentelor, înclinaţiilor şi intereselor ei. Având
oricând posibilitatea de a activa atât conţinutul informaţional-
energetic al zonei instinctelor primare, cât şi cel al emoţiilor, el
poate fi numit şi POTENŢIAL MENTAL.
h). ESUFn reprezintă oglinda sinergică a tuturor actelor de
gândire, de aceea zona sa o vom numi CONŞTIENTUL
CREATIV.
i). EEXCn. Ca şi în cazul INCONŞTIENTULUI, şi acum
avem de-a face cu procese emoţionale ce ţin de viaţa afectivă. De
această dată luăm în consideraţie atât dispoziţiile afective cât şi
sentimentele78.
77Emoţiile propriu-zise sunt înţelese ca desfăşurări emoţionale mai moderate în care
funcţiile conştiinţei nu sunt blocate sau îngustate ca la afecte, ele fiind efectul confruntării
dintre nevoile individului şi datele reale ale mediului.
78 Dispoziţiile afective sunt stări emoţionale difuze, puţin intense, discrete şi durabile care
65
 Teologia informațională Dumitru Grigore

Dacă dispoziţiile afective vor extinde pe termen lung

anumite stări emoţionale, transformându-le în adevărate trăsături
ale personalităţii (modestia, abstinenţa, dărnicia, vitejia,
grandomania, abuzul, avariţia, laşitatea, etc), sentimentele devin
atitudini în faţa realităţii (iubire - ură, consideraţie - dispreţ, etc ).
Zonă specifică acţiunii EEXCn va fi numită CONŞTIENT
SUBIECTIV (Sensibil).
Prin natura efectului fiecărei influenţe ansamblul poate fi
organizat pe zone funcţionale mai ample, prezentate în Fig.II.8.
a). Inconştientul superior sau SUPRACONŞTIENTUL79
(Conștientul profund) conţine inconştientul vital şi inconştientul
temperamental.
b). CONŞTIENTUL este sediul celor trei valenţe :
- conştient creativ (raţiunea)
- conştient activ (voinţa)
- conştient subiectiv (simţirea)
Acestea sub asistenţa conştientului pasiv numit şi
Fig. II. 8 Sistemul sinergetic complex
potenţial mental, vor alcătui PROMOTORUL FUNDAMENTAL.
c). Inconştientul inferior sau SUBCONŞTIENTUL este
sediul efectului de stare indus pe necesarul fiziologic (inconştientul
fiziologic), al tuturor excedentelor primare resimţite ca nevoi
II.2.2. Bilanțul sinergic
suplimentare (inconştient instinctual), precum şi al acelor
Pentru înțelegerea naturii umane morale trebuie urmărit
excedente impuse de trăirile emoţionale (inconştient emoţional).
comportamentul sistemului sinergetic. În cele ce urmează vom
alcătui în mod sugestiv bilanţul sinergic total sau starea de
vitalitate a sistemului complex după cum urmează:
SV([S0 b]FIZ; [S0 b]TF+;[S0 b]TF-;[ESUFb]FIZ;[ESUFb]TF+;[ESUFb]TF-;[EEXCb]PSIH;
[EEXCb]TP+;[EEXCb]TP-;[S0p]PSIH;[S0p]TP+;[S0p]TP-;[ESUFp]PSIH;[EEXCp]PSIH;
[EEXCp]TP+;[EEXCp]TP-;[S0n]PSIH;[S0n]TP+;[S0n]TP-;[ESUFn]PSIH; [EEXCn]PSIH;
[EEXCn]TP+;[EEXCn]TP-)

care devine :
comunică o anumită tonalitate întregii vieţi psihice, ele alcătuind fondul emoţional specific SVs ( [ [S0 b]FIZ ; [S0p]PSIH ; [S0 b]TF+ ;[S0 b]TF- ; [S0p]TP+; [S0p]TP- ); (T1)
fiecărui om; Sentimentele sunt formaţii afective complexe şi durabile de intensitate
moderată, cu posibilitatea de a deveni adevărate atitudini faţă de obiecte, evenimente,
STARE DE VITALITATE PE SUPRACONŞTIENT
valori sau persoane semnificative.
79 Termen preluat de la C.G. Jung. Este folosit şi de D. Stăniloae în "Ascetica şi Mistica

Ortodoxă",Ed. Deisis, Alba Iulia, 1993.

66 67
 Teologia informațională
SVPM([S0n]PSIH;[S0n]TP+;[S0n]TP- ) (T2)
POTENŢIAL MENTAL
SVES ([ESUFb]FIZ ;[ESUFp]PSIH ;[ESUFn]PSIH ;[ESUFb]TF+ ;[ESUFb]TF-;) (T3)
EFECT DE STARE SUFICIENT
SVEE ([EEXCb]PSIH ; [EEXCp]PSIH ;[EEXCn]PSIH ; [EEXCb]TP+ ;[EEXCb]TP- ;
[EEXCp]TP+; [EEXCp]TP-; [EEXCn]TP+ ; [EEXCn]TP-) (T4)
EFECT DE STARE EXCEDENT
a). Primul termen, (T1) reprezintă zestrea sinergică naturală a
sistemului. Ea acoperă toate cele trei paliere ale realităţii
asigurând pe INCONŞTIENTUL SUPERIOR (inconştient vital;
inconştient temperamental) un prim echilibru.
b). Cel de-al doilea termen, (T2) reprezintă sinergizarea în
conştiinţa de sine regăsită în POTENŢIALUL MENTAL.
c). Cel de-al treilea termen, (T3) relevă modul cum va fi
echilibrat dinamic sistemul într-o evoluţie optimă, în care, în mod
ideal este asigurat echilibrul dinamic pe întregul ansamblu.
d). Ultimul termen, (T4) reprezintă bilanţul excedentului
sinergic pe sistem. Prima componentă a sa, pentru o evoluţie
optimă, teoretic ar trebui să fie nulă. Acest efect prin influenţă
psihică însă, este justificat prin nevoia sistemului de a contracara
stress-ul indus de mediul său extern. Reacţia la excitaţiile şi
condiţiile externe implică atât ereditatea şi adaptarea la mediu,
cât şi activitatea nervoasă superioară şi situaţia de fiinţă socială.
Din analiza componentei aflate în cel de-al treilea palier
vom alcătui :
- efectul de stare excedent pozitiv,
EEXC+([EEXCb]PSIH;[EEXCp]PSIH;[EEXCn]PSIH;[EEXCb]TP+;[EEXCp]TP+;[EEXCn]TP)
- efectul de stare excedent negativ,
EEXC-([EEXCb]PSIH;[EEXCp]PSIH;[EEXCn]PSIH ;[EEXCb]TP-;[EEXCp]TP- ;[EEXCn]TP-
)
68
Dumitru Grigore
II.2.3 Tendințe evolutive
Sistemul nu poate evolua independent de conştiinţa stării
de sine, regăsită în POTENŢIALUL MENTAL. În conlucrare cu
acesta, efectul de stare excedent pozitiv, respectiv cel negativ, vor
constitui două tendinţe de evoluţie care în mod natural se exclud
reciproc:
a). Evoluţia pozitivă (negentropică).
Prin convenţie vom nota E+ termenul alcătuit din
POTENŢIALUL MENTAL şi EEXC+. Vom spune atunci că E+
caracterizează o evoluţie pozitivă.
Forma sa va fi :
E+ ([S0n]PSIH ;[S0n]TP+; [S0n]TP- ;EEXC+ ) , sau
E+ ([S0n]PSIH ;[EEXCb]PSIH ;[EEXCp]PSIH ;[EEXCn]PSIH ;[S0n]TP+;[EEXCb]TP+;
[EEXCp]TP+ ;[EEXCn]TP+ ; [S0n]TP- )
unde [S0n]TP- este nul.
b). Evoluţia negativă (entropică).
În mod similar vom găsi şi termenul E_ care va caracteriza
o evoluţie negativă :
E_ ([S0n]PSIH ;[EEXCb]PSIH ;[EEXCp]PSIH ; [EEXCn]PSIH ;[S0n]TP- ;[EEXCb]TP;
[EEXCp]TP- ;[EEXCn]TP- ;[S0n]TP+ )
unde [S0n]TP+ este nul.
Pentru realizarea celor două forme E+ și E_ s-au urmărit:
[ [S0n]TP+ ] și [ [S0n]TP-]
Aceşti doi termeni constituie indicatorul de sens evolutiv
al sistemului, întrucât în prezenţa stării [S0n]TP+ nu poate avea loc o
evoluţie negativă după cum în prezenţa stării [S0n]TP- nu poate
avea loc o evoluţie pozitivă, prin aceşti ultimi doi termeni ai săi,
conştiinţa stării de sine dă măsura moralităţii80 în evoluţia
sistemului.
80 În context, noţiunea de moralitate este asociată cu evoluţia sinergică, astfel vom spune că
evoluţia pozitivă (negentropică) este morală, iar cea negativă (entropică), imorală;
69
 Teologia informațională Dumitru Grigore

II.2.4 Implicații acţiunea acesteia în excedentul pozitiv şi printr-o mediere

subiectivă se va contura cuantumul trans-psihic pozitiv în
a). Nevoia de echilibru va impune condiţia ca conştiinţa de sine [S0n]TP+ conform diagramei din Fig. II. 9.:
POTENŢIALUL MENTAL (T2 ) să poată fi compensat de efectul
excedent de stare ( T4 ), adică :
[S0n]PSIH compensat cu ([EEXCb]PSIH ;[EEXCp]PSIH ;[EEXCn]PSIH )
[S0n]TP+ compensat cu ([EEXCb]TP+ ; [EEXCp]TP+ ; [EEXCn]TP+ )
[S0n]TP- compensat cu ([EEXCb]TP- ;[EEXCp]TP- ; [EEXCn]TP- )

De unde - este evoluţia pozitivă, iar - este

evoluţia negativă.
b). Cea de-a doua implicaţie derivă din faptul că efectul de
stare trans-psihic negativ (TP-) apare în T2 din T4 prin efectul
excedent, deci printr-o influenţă externă perturbatoare, ostilă Fig. II. 9 Conversia pozitivă descendentă
evoluţiei pozitive.
c). În mod similar efectul de stare trans-psihic pozitiv este Traseul invers constituie conversia pozitivă ascendentă
indus prin influenţa externă ce catalizează toate transferurile (Fig.II. 10). Este în fapt răspunsul conştiinţei de sine în excedentul
pozitive ale sistemului. pozitiv:
d). Putem vorbi de acţiunea pozitivă sau negativă a
PROMOTORULUI FUNDAMENTAL (Fig. II.8) în prezenţa uneia
din influenţele ce induc efectele considerate la b şi c.

II.2.5 Conversii de palier, conversii de structură, evoluții

Conlucrarea părţilor la devenirea întregului presupune un

schimb de informaţie atât pe orizontală cât şi pe verticală în
cadrul sistemului. Distingem astfel trei categorii principale de
conversii : - de palier
- de structură
- integrale (evoluţii)
Fig. II. 10 conversia pozitivă ascendentă
a). Conversii de palier.
Pe acelaşi palier (TP) se produce conversia pozitivă
descendentă81, având ca reper zestrea mentală [S0p]TP+. Prin În mod similar, pentru [S0p]TP- au loc conversiile negative,
descendentă respectiv ascendentă :
81 Acumulările produse prin conversiile ascendente vor determina caracterul;

70 71
 Teologia informațională Dumitru Grigore

Fig. II. 11 Conversiile negative

Fig.II.12 Conversia de activare-compensare

b). Conversii de structură.

- conversia de excitare - reprimare presupune un act gândit şi
voit, de diminuare a acumulărilor negative din inconştientul
Se produc între paliere :
instabil :
- conversia de activare - compensare82. (Fig.II.12) pune în
evidenţă acele perturbaţii minime din inconştientul fiziologic, [
ESUFb]FIZ , [ ESUFb]TF luate drept excedent fiziologic normal indus
în lanţul de asigurare (compensare):

82Actele de gândire şi cele de voinţă promovate de conştientul pasiv se vor produce în Fig.II.13 Conversia de excitare-reprimare
prezenţa unei informaţii psihice pătrunsă prin CP în sistem. Acest fapt reiese din forma
conştientului activ şi creativ;

72 73
 Teologia informațională
Remarcăm aici un tip special de conversie :
pe care convenţional o vom numi conversie pozitivă de registru.
O consecinţă a dinamicii buclei de reglare poate fi
extinderea acţiunii de diminuare a solicitărilor până în câmpul
fiziologic.
- conversia de excitare - acumulare are ca rezultat creşterea
excedentului negativ83 pe inconştientul instabil, ca urmare a
acţiunii conversiei negative de registru, fapt ce echivalează cu
deschiderea căii de transfer CTP- :
Fig.II.14 Conversia de excitare-acumulare
- conversia de activare - ascensiune constituie un caz special.
(Fig.II.15). Activând în fondul excedentar pozitiv, coversia
pozitivă de registru induce o acumulare pozitivă în inconştientul
instabil, producându-se astfel o diminuare a efectului de stare
trans-psihic pe T4. Implicit T2 îşi va diminua cuantumul trans-
psihic negativ. Pe de altă parte, datorită acţiunii în exces a
83Conform consecinţelor de la II.2.3. b în prezenţa lui [S0 n]TP- nu putem avea o evoluţie
pozitivă.
74
Dumitru Grigore
conversiei pozitive de registru, se va pătrunde în câmpul
fiziologic, reducându-se aici nevoile de ordin biologic şi
psihologic, fapt care va duce la o decompensare în lanţul de
activare. Aceasta echivalează de asemenea cu diminuarea
implicită a posibilităţilor apariţiei unui excedent negativ în
inconştientul instinctual instabil. Semnalul de introducere a
perturbaţiei minime aici va fi corespunzător mai mic, timp în care
pe inconştientul vital vom regăsi un plus de aport (sinergic). În
aceste împrejurări CTP+ este deschisă influenţei transpsihice
pozitive care va induce un efect ce se adaugă zestrei mentale ca
un catalizator al tuturor transformărilor pozitive ale sistemului.
(Vezi şi II.2.4 c ).
Fig.II.15 Conversia de activare-ascensiune
c). Evoluţiile.
Conversiile integrale sau evoluţiile includ atât conversiile
de palier cât şi cele de structură. Cele două tipuri de conversii
integrale (vezi şi II.2.4 a ) au loc între stările ilustrate de termenii
T2 şi T4 :
75
 Teologia informațională
- evoluţia pozitivă (morală) :
- evoluţia negativă ( imorală )
II.3. Moralitatea –deziderat sinergic
II.3.1. Solicitări și adaptare
Adaptarea la condiţiile externe necesită din partea fiinţei
umane eforturi corespunzătoare pentru a putea înfrunta piedici,
pentru a suporta conflicte, pentru a învinge frustrări şi a depăşi
situaţiile de stress.
Rezistenţa la stress este cheia adaptării, modelării şi
formării individului uman pentru condiţiile pe care viaţa i le
oferă. Deşi problema are implicaţii deosebite în ceea ce priveşte
relaţia om - mediu de viaţă, ne vom limita la precizarea că
împotriva stress-ului fiinţa umană va veni cu un răspuns la nivel
fiziologic manifestat în trei mecanisme de răspuns (sistemul
nervos, sistemul imuno-fagocitar şi sistemul hormonal) precum şi
cu un răspuns general de adaptare care ţine în fond de capacitatea
sa de rezistenţă. Când adaptarea nu mai poate fi menţinută,
survine prăbuşirea.
Mai precizăm că în cazul unei adaptări optime stress-ul
devine pozitiv (eustress), iar când răspunsul adaptiv este blocat,
stress-ul devine acut şi induce tulburări de adaptare. Acest stress
negativ numit şi distress trebuie stăpânit.
Lăsând deoparte situaţiile criză în care stress-ul apare ca
factor perturbator pe termen lung, independent de acţiunile
conştiente ale fiinţei umane, este interesant de văzut cât efort
lăuntric este depus în procesul de satisfacere a trebuinţelor.
Din perspectiva bilanţului regăsit în II.2.2 atât starea de
vitalitate pe supraconştient (T1), cât şi potenţialul mental (T2) nu
76
Dumitru Grigore
implică problematizări la capitolul stress. Asigurarea necesarului
de echilibru însă, presupune ca acţiune compensarea acelui stress
pozitiv, situaţie în care disponibilităţile adaptive ale individului
sunt solicitate cel mult optimal. Sunt incluse aici deopotrivă
satisfacerea trebuinţelor naturale de ordin biologic şi psihologic
precum şi a celor secundare care implică specificul de
personalitate. Peste acest prag de echilibru, efectul excedent
impune serioase probleme de adaptare.
Pentru a rezolva multe din solicitările generate de
societatea modernă, este nevoie de o mobilizare deosebită care
poate merge până la agresivitate, este nevoie de iniţiativă, de o
folosire cât mai eficientă a timpului, de un control a cât mai
multor variabile de mediu.
Supus unor astfel de solicitări, omul tinde să-şi dezvolte
un anume comportament şi stil de viaţă caracterizat de
competitivitate, agresivitate, dorinţa de a obţine cât mai multe
bunuri într-un timp cât mai scurt, nerăbdare, sentimentul acut al
lipsei timpului, control asupra mediului, va percepe stimulii din
mediu ca fiind mult mai schimbători şi solicitanţi, este mai
autocritic decât media populaţiei şi îşi subevaluează
performanţele. Dezvoltarea unui asemenea comportament ca
reacţie la stress, este rezultatul învăţării şi nu al moştenirii
genetice.
La extrema cealaltă, un individ calm, relaxat, fără dorinţa
competiţiei, supraselectiv în răspunsuri la stimulii externi rezistă
mult mai bine la stress dar comportamentul său este mai puţin
performant într-o societate modernă decât al primului tip descris.
II.3.2 Perspective morale
II.3.2.1 Perspectiva finalității
Ideea de moralitate în acest context survine prin cel puţin
două căi de abordare. Prima este finalitatea iar cea de-a doua,
disponibilitatea. Finalitatea presupune pe scurt, o stare finală F la
77
 Teologia informațională
care se ajunge în mod necesar plecându-se de la starea iniţială A.
Cazul special al fiinţei umane considerată un sistem complex, face
ca până la o limită, schimbul informaţional-energetic cu exteriorul
să se realizeze optimal. Dincolo de acest prag al normalităţii,
traficul informaţional-energetic va induce conversii suplimentare
cu efecte directe asupra evoluţiei globale, mai precis, asupra
sănătăţii, a disponibilităţilor adaptive ale omului la condiţiile de
mediu. Din această perspectivă, evoluţia sistemului complex nu
trebuie să fie degenerativă, situaţie în care problema excesului
este strâns legată de perturbaţii ireversibile în componentele
ansamblului. Altfel spus în bilanțul sinergic, evoluţia pozitivă va
face ca influenţa excedentă să ducă la o conversie integrală prin
efecte de acumulare sinergică. Acum problema stress-ului este
depăşită, fiinţa umană resimţind efectul indus prin influenţa
excedentă ca pe un câştig (sinergic) pe conştiinţa de sine. Se va
produce în acest fel o transcedere a stress-ului printr-un plus de
cunoaştere de sine, printr-o cunoaştere mult mai profundă a
realităţii cu care aparent suntem angajaţi în conflict.
Cealaltă conversie integrală, luată ca evoluţie negativă
realizează finalitatea degenerativă. Acumularea unui excedent
negativ în conştiinţa de sine ar echivala cu o sporire a stress-ului,
caz în care contracararea lui comportă riscul prăbuşirii prin
inposibilitatea compensării sinergice. Pericolul acesta impune o
anumită moderaţie în aprecierea gradului de satisfacere a
trebuinţelor, moderaţia în sine purtând o dimensiune morală.
II.3.2.2 Perspectiva disponibilității
Asigurarea trebuinţelor până la pragul normalităţii
implică un efort lăuntric necesar. El oglindeşte stressul pozitiv.
Dincolo de pragul normalităţii, excedentul impus de trebuinţele
suplimentare poate sau nu să fie asigurat din rezervele lăuntrice.
Nevoile suplimentare se vor constitui astfel într-un stress
suplimentar, pentru contracararea căruia, vom vedea în
continuare în ce măsură va fi disponibil sistemul complex.
78
Dumitru Grigore
Vom analiza acum termenii T3 şi T4. T3 oglindeşte modul în
care este asigurat necesarul de echilibru. În el vom regăsi efectele
de stare suficiente prin aport pe inconştient fiziologic, conştient activ
şi conştient creativ. T4 pune în evidenţă nevoile suplimentare. El
cuprinde excedentul psihic din inconştientul instabil precum şi
excedentul trans-psihic pozitiv sau negativ corespunzător. Tot
aici regăsim excedentul propiu conştientului subiectiv.
O primă concluzie ce se desprinde acum este aceea că
nevoile excedente emoţionale (inconştiente) şi cele instinctuale
poartă amprenta conştientului subiectiv. În acest sens, atât
conversiile de palier (Fig.II.9,10,11), cât şi cele de structură
(Fig.II.12,13,14,15) vor fi intermediate (atenuate sau amplificate)
de conştientul subiectiv. De aici caracterul subiectiv al
trebuinţelor de nuanţă.
Dacă în T4, primul palier realizează un efect de stare
excedent, desfăşurat pe toate cele trei tipuri de trebuinţe
(biologice, psihice şi de nuanţă), despre care nu ne putem
pronunţa direct asupra gradului de suportabilitate, al treilea
palier, prin prezenţa excedentului trans-psihic sugerează chiar
sensul evolutiv al sistemului. ( Vezi II.2.3.).
II.3.2.3 Analiza cantitativă
Pentru a putea realiza o analiză care ar presupune mărimi
cuantificabile supuse apoi comparației, va trebui să evaluăm
posibilitatea trecerii de la aspectul sinergic la cel energetic în
iterpretarea dinamicii sistemului. Vom ține cont deci că atât
structurarea dinamic-adaptivă cât și integrarea aspectelor ce țin
de funcționalitate pot fi abordate în doua moduri. Primul se
referă la ordinea interioară care ar necesita evaluarea statică a
nivelurilor cooperării dintre părțile sistemului global, complex,
deschis, variantă în care am putea vorbi despre energia potențială
de legătură, iar celălalt se referă la organizarea interioară, la
dinamica cooperării sincrone a părților, sinergia fiind ”produsă
de raportul organizare-mișcare, ca rezultat al jocurilor cooperării”84.
79
 Teologia informațională Dumitru Grigore

Aceste ”jocuri ale cooperării”, în fapt, negocieri între multiplele

variante de soluții din câmpuri, nu ar putea avea loc în absența
unei resurse energetice (de negociere).
Figura II.16 redă schema simplificată a soluției propuse în
care prima abordare clasică, deterministă, se referă la evaluarea
statică a nivelurilor cooperării dintre subsistemele si iar cea
de-a doua neclasică, nonliniară, abordând dinamica cooperării
sincrone a părților, printr-o relație proiectivă între energie și
sinergie, între energiile de negociere a soluțiilor optime (Epl1 - Epl1’;
Epl2 - Epl2’) și procesele de organizare, nu atât structurală cât în
special funcţională, ce priveşte dinamica interacţiunilor - P1(Sv1,
Sv1’); P2(Sv2, Sv2’). În acest sens orice subsistem intrat într-o stare de
echilibru, impusă de ordine (survenită unei perturbații care va
determina autoorganizarea) va dispune de o resursă energetică
pusă în relație în mod proiectiv cu acțiunea autoorganizatoare
capabilă să înlăture perturbația și să restabilească acel echilibru.
Astfel, acțiunea autoorganizatoare va reprezenta "reglajul fizic"85
(în extensie, reglajul psihic), interacțiune ce dezvăluie legătura
complementară dintre substanță, energie şi informaţie. În Fig.II.16
în mod sugestiv, proiecția energetică a procesului P2(Sv2, Sv2’) este Fig. II.16 Relația proiectivă energie-sinergie
una redusă în comparație cu cea a procesului P1(Sv1, Sv1’). Tot
astfel, stările sinergice relevate de P1(Sv1, Sv1’) sunt relativ Presupunând acum că procesul P1(Sv1, Sv1’) girează
apropiate comparativ cu stările corespunzătoare lui P2(Sv2, Sv2’), transformări de ordin fiziologic nervos (în subsistemul ) corelate
care vădesc o tranziție importantă. Dimensiunea acestei tranziții, cu procesul psihic P2(Sv2, Sv2’), (în subsistemul ), căruia i se
procedural, poate fi corelată cu aspectele energetice implicate în poate oferi astfel o caracterizare inferențială din mărimile
procesul P1(Sv1, Sv1’). măsurabile în latura fiziologică, iar procesul psihic considerat se
referă la orice element caracteristic de personalitate (”vizibil” prin
proiecția mișcării organizatoare), viziunea de background energetic
al acestor elemente de personalitate ne permite să identificăm cu
84
suficientă determinare aspectele care țin de dezvoltare/adaptare
Ion Mânzat, ”Psihologia sinergetică”, Editura Univers Enciclopedia Gold, Bucuresti,
2010, p. 125. (în măsura favorabilității mediului), a aptitudinilor cultivate în
85 În sensul genezei sinergiei, reglajele sunt:
timp, pe fondul unor predispoziții ereditare, iar efectul integrării
- structurale – cele care pun în valoare în special proprietățile de autoorganizare și
autoreproducere a sistemelor, refacerea structurilor, elaborarea de noi structuri, adaptarea,
lor la nivelul întregului sistem psihofiziologic personalități va fi
evoluția; regăsit proiectiv în resursa energetică aferentă acelei aptitudini.
- funcționale (dinamice) – cele care mențin funcționalitățile, interrelațiile normale între
sisteme și subsisteme, asigurând circulația corespunzătoare a fluxurilor și desfășurarea
normală a proceselor implicate. (P. Constantinescu, op. cit., p. 125)

80 81
 Teologia informațională Dumitru Grigore

Această abordare ne va permite să asimilăm efectul total
indus prin influenţă de răspuns E OUT TOTAL cu energia consumată (EE
86 în trei cazuri impuse de stress şi anume :
OUT TOTAL)
- eustress-ul
- distress-ul suportabil
- distress-ul necompensabil
a). cazul normal, EE EUSTRESS > 0;
E EUSTRESS = E IN EUSTRESS - E OUT EUSTRESS > 0
Este starea normală de menţinere a vitalităţii : ES V > 0
b). cazul limită, E DISTRESS SUP = 0
E DISTRESS SUP = E IN DISTRESS SUP - E OUT DISTRESS SUP = 0
În acest caz vitalitatea sistemului se rezumă la starea sa
minimă : ESV = ES0
[EE OUT EXC b ] PSIH = EE b = E b DISTRESS SUP + E b DISTRESS NEC
[EE OUT EXC p ] PSIH = EE p = E p DISTRESS SUP + E p DISTRESS NEC
[EE OUT EXC n ] PSIH = EE n = E n DISTRESS SUP + E n DISTRESS NEC
cu ajutorul cărora se apreciază efortul total din primul palier al
termenilor T3 şi T4 :
E TOTAL = (E p + E n ) EUSTRESS + (E b + E p + E n ) DISTRESS SUP +
+ (E b + E p + E n ) DISTRESS NEC
În această ultimă relaţie, cel de-al doilea termen reprezintă
la limită energia pe care trebuie să o consume ființa umană pentru
a învinge stress-ul suplimentar fără modificări majore în evoluţia
sa globală. Ca şi primul termen, el este un factor specific fiecărui
individ. Al treilea termen prezintă un domeniu necontrolabil, în
care disponibilităţile adaptive ale fiinţei umane nu mai pot opera.

c). cazul prăbuşirii, E DISTRESS NEC < 0

E DISTRESS NEC = E IN DISTRESS NEC - E OUT DISTRESS NEC < 0

În acest caz efectul prin influenţă de răspuns va impune

sistemului un consum nepermis din vitalitatea minimă, adică ESV
< ES0
În general vom avea pentru un efort maxim :
EE OUT SUF = E OUT EUSTRESS
EE OUT EXC = E OUT DISTRESS SUP + E OUT DISTRESS NEC

relaţii după care vom extrage din termenii T3 şi T4 componentele

ce ţin de răspunsul dat în timp la efort maxim (doar în latura
psihică ):
[EE OUT SUF p] PSIH = E p EUSTRESS

[EE OUT SUF n] PSIH = E n EUSTRESS Fig. II.17 Raportul energie-stress

În Fig II.17 este ilustrată relaţia E TOTAL - STRESS în care

86 In general vom inlocui efectul E cu energia aferentă EE punctul A reprezintă limita ideală până la care trebuie depus
82 83
 Teologia informațională Dumitru Grigore

efortul lăuntric pentru asigurarea nevoilor de viaţă, punctul B este

limita reală până la care se consumă un surplus de energie pentru
trebuinţe suplimentare. Vom mai numi punctul B şi "punct de
întoarcere". Când acesta este atins, sistemul va declanşa reacţia de
răspuns. În punctul P survine prăbuşirea, imposibilitatea
sistemului de a susţine disponibilităţile adaptive în parametrii de
lucru. În această situaţie se va reduce activitatea în mecanismele
de apărare datorită oboselii acumulate, lipsei de speranţă,
inhibiţiei, etc.

II.3.2.4 Analiza calitativă

După cum s-a arătat mai sus, o transcedere a stress-ului

presupune un plus de cunoaştere de sine, o cunoaştere mai
Fig. II. 18 Relațiile cerere-disponibilitate
profundă a realităţii în care sistemul evoluează. Problema
cunoaşterii însă, a relevat în timp un grup de valori - principii cu
conţinut general uman. Acestea pot implica opinii şi atitudini
constituite în ansambluri unitare, definind în ultimă instanţă
orientarea persoanei în câmpul de valori. Astfel posibilitatea
raportării acestui sistem de atitudini calitativ - mediate, la o scară
universală de valori, determină prin efect, orientarea pozitivă sau
negativă în cunoaştere.
Câmpul de valori însă, determină profund trebuinţele, mai
precis gradul lor de satisfacere. Desprindem de aici relaţia cerere -
disponibilitate care în fond va impune nivelul de stress.
Dacă cererea construieşte un întreg edificiu de trebuinţe ce
necesită satisfacere într-un anumit interval de timp,
disponibilitatea sistemului de a suporta condiţiile lor de
asigurare, va norma aceste solicitări din perspectivă realistă.
Acest raţionament face ca relaţia disponibilitate - cerere să
implice un ansamblu de cel puţin trei drepte alfa, beta, şi gamma (
Fig.II.18) ale căror pante d/c să ne poată sugera realismul
contracarării nivelului de stress printr-un efort lăuntric. O astfel
Fig. II. 19 Anliza calitativă cerere-disponibilitate
de analiză este prezentată în Fig. II. 19.

84 85
 Teologia informațională Dumitru Grigore

zestrei mentale, animarea transformărilor pozitive. Atunci acest

Cazul ideal. . Semidreapta alfa ilustrează o
stress este practic eliminat printr-o cunoaştere de sine mult mai
disponibilizare lăuntrică corespunzătoare solicitărilor. Este cazul
profundă, dublată de o cunoaştere corespunzătoare a realităţii la
dozajului optim trebuinţe - efort.
care fiinţa umană participă.
Cazul imposibil. ; . Dacă pentru
acoperirea necesarului obiectiv s-ar depune un efort cu un
consum E1' foarte apropiat ca mărime de E2 ( ceea ce înseamnă un
efort anormal pentru nevoile delimitate de S1 - semidreapta beta ),
atunci sistemul ar fi capabil să suporte un stress nefiresc de mare
(delimitat de P' - semidreapta beta' ) până la aceeaşi limită E3.

Cazul real extrem. ; . Un nivel de stress

S1' foarte apropiat de S2, suportat cu un efort care consumă E1
(semidreapta gama), face ca punctul de prăbuşire P'' să se mute la
un nivel de stress corespunzător mai redus ( semidreapta gama').
Aceasta sugerează o epuizare nefirească a sistemului.
Cazul real rămâne totuşi ansamblul semidreptelor O'A -
AP unde după o contracarare convenabilă ( nesolicitantă ) a lui S1

cu E1, sistemul va evolua pe o pantă .

Cazul imposibil şi cazul real extrem sugerează o evoluţie
evidentă a lui P' şi P'' către C aparţinând semidreptei cazului
ideal. Concomitent A' şi A'' se vor apropia de pct. D aparţinând
aceleiaşi semidrepte. Această evoluţie spre cazul ideal, vine atât
prin insuficienţă cât şi prin exces, dovedind nevoia de echilibru a
sistemului, în fapt nevoia de moderaţie sesizată şi în perspectiva
finalităţii.
Toate cele analizate pun în evidenţă nevoia de moralitate în
evoluţia sistemului complex considerat, natura umană fiind cu
necesitate morală. Dezechilibrele din exterior induc dezechilibre
în interior. Reechilibrarea lăuntrică îşi poate pune amprenta în
rechilibrarea exteriorului, după cum dezechilibrele interioare le
pot amplifica pe cele exterioare. Dacă moderaţia este singura cale
oportună în contracararea stress-ului, o anumită formă de stress
(indus prin abstinenţă) poate determina reechilibrări lăuntrice
(conversii de activare - ascensiune) care au ca rezultat îmbogăţirea

86 87
 Teologia informațională
CAPITOLUL III
III.1 Profilul psihologic moral – posibilități de
evaluare
III.1.1 Principii generale de lucru
Pentru caracterizarea sistemului psihofiziologic este
necesară instrumentarea tuturor aspectelor sale structural-
funcționale inteligibile, în vederea determinării corelațiilor ce pot
fi făcute atât pe orizontală cât și pe verticală, din perspectiva
performării, respectiv tranziției integrative87, transformare
capabilă să asigure autoorganizarea, nivelul sinergic optim.
Profilul psihologic moral va fi oglindit astfel în configurația
identificată la un moment dat, prin proiecția multiplă a tuturor
zonelor sinergice în aspecte cuantificabile energetic, care lasă
investigatorului posibilitatea de acces la sistem cu instrumente de
măsură.
Pentru stabilirea corelațiilor, vom utiliza un număr de
nouă principii generale referitoare la funcțiile proiective ale
sistemului psihofiziologic, respectiv la palierele sale structurale,
în care apar diferențieri pe criterii de complexitate (Fig.III.1):
a. principiul analogic, pentru identificarea analogiilor pattern-
ului de structură între două paliere de complexitate
diferite (ex. dezvoltarea fractală pe două niveluri diferite);
b. principiul de complementaritate, pentru identificarea
complementarității funcționale pe două paliere de
complexitate adiacente;
87Integrarea reprezintă un proces biologic, neurologic și psihic de cuprindere, asimilare,
implicare a unui element (impuls, semnal, operație, informație) de către alt element
unificator și supraordonat. Paul Popescu-Neveanu, Dicționar de psihologie, Editura
Albatros, București, 1978, pag. 360
88
Dumitru Grigore
c. principiul de corespondenţă, pentru identificarea legăturii
dintre funcțiile proiective în cadrul aceluiași palier de
complexitate;
d. principiul de rezonanță, referitor la sinergizarea funcțiilor
proiective între două paliere de complexitate diferite;
e. principiul simetriei faţă de un centru de obiectivitate, pentru
analiza formei și poziției elementelor din cadrul aceluiași
palier de complexitate;
f. principiul de performare88, referitor la sinergizarea unei
funcții proiective pe toate palierele de complexitate;
g. principiul de integrare, referitor la sinergizarea tuturor
funcțiilor proiective în cadrul aceluiași palier de
complexitate;
h. principiul de tranziţie, referitor la transformarea unei funcții
proiective între primul și ultimul palier de complexitate;
i. principiul analemmic89, conform căruia realitatea se întoarce
în sine, performată. Acest principiu decurge din principiul
de tranziţie. El se referă la sinergizarea funcțiilor proiective
pe oricare palier de complexitate.
Exemplu aplicativ: Tabelul III.1
88Cu sensul de transformare calitativă.
89Analemma este diagrama care dă declinaţia soarelui şi ecuaţia timpului pentru orice zi a
anului. În text, expresia este folosită cu caracter metaforic.
89
 Teologia informațională
Fig. III.1 Funcțiile proiective-principii generale
III.1.2 Starea sinergică, funcțiile proiective
Întrucât nevoia de schimb între sistem şi mediu survine în
urma unor dezechilibre generate printr-o necorespunzătoare
satisfacere a anumitor trebuinţe, caracterizarea unei stări sinergice
este un demers care presupune analiza schimbului de energie și
informație90 dintre sistemul psihofiziologic considerat și mediul
extern.
În funcție de canalul de schimb și de starea sinergică
inițială, prin angajarea în procesul de autoreglare, subsistemele
vor ”învăța” în timp setul pattern-urilor de răspuns la influențele de
mediu, constituindu-și fiecare o nouă stare sinergică. Împreună,
aceste stări sinergice, în orice moment, reflectă tipul de
personalitate, prin proiecția resurselor energetice care fac posibilă
manifestarea setului de pattern-uri de răspuns.
Pentru stabilirea setului de funcții proiective, respectiv a
răspunsului energetic pe care sistemul psihofiziologic il poate da
90 Este vorba despre informație grefată pe energia de schimb. Riguros, este utilizată
sintagma de ”schimb informațional-energetic”.
90
Dumitru Grigore
unor stimuli externi, am utilizat Sistemul Psihometric BioSpecter91,
echipament cu care am realizat determinările practice prezentate
în cele ce urmează. Metoda acestui sistem stabilește un număr de
funcții proiective corelate cu zonele psihofiziologice.
Figura III.292 prezintă subsistemele integrate care
alcătuiesc sistemul psihofiziologic, pe palierele structurale impuse
de diferențierea pe criterii de complexitate (o nouă reprezentare a
sistemului sinergetic complex din Fig. II.8). Fiecărui subsistem îi
va corespunde o funcție proiectivă capabilă să redea proiecția
zonei sinergice aferente:
1. inconștientul fiziologic – subsistemul funcțiilor metabolice
(funcția-metabolism);
2. inconștientul instinctual – subsistemul instinctelor,
determinate fiind de procesele care produc dezechilibre
fiziologice şi induc trăiri subiective, în acest segment fiind
surprinse dispoziţiile organice şi afectele93 (funcția-
instinctualitate);
3. inconștientul emoțional – subsistemul afectivității
individului, aceea privită din perspectiva emoţiilor
propriu-zise94 (funcția-afectivitate);
91 OSIM-Brevet 127615/29.11.2013; www.biospecter.net
92 Deși reprezentarea schematică sugerează delimitarea subsistemelor, se va ține cont în
interpretarea soluției propuse, că între acestea există o legătură proiectiv-sinergică. Astfel,
inconștientul, asimilat Se-ului se ”articulează” printr-o interfață subconștientă, Eului care
nu guvernează total zona conștientă. Proiectiv, conștientul rațional se ”inrădăcinează” prin
subconștient în inconștientul instinctual și cel fiziologic (nu și în inconștientul emoțional), etc.
Aici Se, considerat dimensiunea instinctuală (pulsională) a psihicului (V.D. Zamfirescu),
asigură continuitatea dintre zona biologică (fiziologică) și cea emoțională, inserându-se ca
al doilea plan de informatizare, în câmpul inconștientului, după cel fiziologic și înaintea
celui emoțional. De asemenea conștientul profund, asociat Supraeului, are o proiecție
apreciabilă în inconștient, primind în logica diagramei, mesajele performate ale zonei
conștiente, conferind calități superioare inconștientului în care se constituie, motiv pentru
care este numit și ”inconștient de sus”(S. Freud), sau ”supraconștient” (C. J. Jung).
93 Dispoziţiile organice sunt stări difuze care însoţesc starea de sănătate, de oboseală,
dorinţă sexuală etc.; Afectele sunt regresiuni spre conduite inferioare, însoţite de
diminuarea controlului conştient (P. Janet).
94 Emoţiile propriu-zise sunt înţelese ca desfăşurări emoţionale mai moderate în care
funcţiile conştiinţei nu sunt blocate sau îngustate ca la afecte, ele fiind efectul confruntării
dintre nevoile individului şi datele reale ale mediului. Sentimentele sunt formațiuni
afective complexe si durabile de intensitate moderată. (I. RADU, op. cit.)
91
 Teologia informațională Dumitru Grigore

4. conștientul sensibil – subsistemul simțirii, zona unde 8. conștientul rațional – subsistemul rațiunii, zona deciziei, a
sentimentele devin atitudini față de obiecte, evenimente, potențialului minții, (funcția-potențialitate)
valori sau persoane semnificative, conferind criteriile 9. conștientul profund – subsistemul abilităților psihice înalte,
adaptării, permisivitatea, toleranța, respingerea, refuzul zona de valorizare superioară a personalității (funcția-
(funcția-flexibilitate); valorizare).
5. conștientul volițional – subsistemul actelor de voință, Argumentele proiective ale acestor funcții pot fi
orientării conștiente pe scop, disponibilității în identificate structural-funcțional și cuantificate. O primă formă a
comunicare, (funcția-comunicare95); corespondenței este redată în Tabelul III.2.
6. conștientul rațional – subsistemul rațiunii, zona deciziei, a Tabelul III.2
potențialului minții, (funcția-potențialitate)
Nr. crt. Funcțiile proiective Zona structurală
7. conștientul profund – subsistemul abilităților psihice înalte,
zona de valorizare superioară a personalității (funcția- 1 S1 - Metabolism inconştient fiziologic
valorizare). 2 S2 - Instinctualitate inconştient instinctual
3 S3 - Afectivitate inconştient emoţional
4 S4 - Flexibilitate conştient sensibil
5 S5 - Comunicare conştient volițional
6 S6 - Potenţialitate conştient rațional
7 S7 - Valorizare conștient profund

Rescrierea Tabelului III.3 pentru explicitarea aspectelor

funcţionale corespunzătoare, pe paliere diferite de complexitate
structurală conduce la forma:
Tabelul III.3

Funcțiile Aspectele Aspectele Aspectele

proiective fizice emoţionale cognitive
S1 S1F S1E S1M
S2 S2F S2E S2M
S3 S3F S3E S3M
S4 S4F S4E S4M
S5 S5F S5E S5M
S6 S6F S6E S6M
S7 S7F S7E S7M
Fig. III.2 Diagrama zonelor sinergice accesibile proiectiv

95 Întrucât în determinările experimentale am urmărit cu precădere la această zonă

aspectele disponibilității în comunicare, în graficele potențialelor aferente funcțiilor
proiective vom utiliza convențional denumirea: comunicare. III.1.3 Tensorul psihofiziologic
92 93
 Teologia informațională Dumitru Grigore

obținem din Tabelul III.5 tensorul psihofiziologic (Fig. III.3), care

Principiile de performare, integrare şi tranziţie vor lărgi sfera poate descrie profilul complet de personalitate.
aspectelor proiective evidenţiate. Noua formă este sistematizată
în Tabelul III.4:
Tabelul III.4

Fig. III.3 Tensorul psihofiziologic

În evaluarea elementelor tensorului psihofiziologic, sunt

urmărite două stadii de evoluţie. Aceste stadii derivă din statutul
Aspectele rezultate au fost cuprinse într-o matrice cu 40 de
funcțional al fiecărui element evidenţiat în viziunea generală a
elemente: argumentele structural-funcționale ale celor șapte
personalității, respectiv cea caracterială. Forma de corespondență
funcții, componentele funcționale performate, respectiv aflate în
este cea reprezentată în Tabelul III.6:
tranziție, precum și operatorii de integrare. Varianta ei sintetică
Tabelul III.6
este reprezentată în Tabelul III.5:
Tabelul III.5
S1F S1E S1M PS1 TS1
S2F S2E S2M PS2 TS2
S3F S3E S3M PS3 TS3
S4F S4E S4M PS4 TS4
S5F S5E S5M PS5 TS5
S6F S6E S6M PS6 TS6 Există deci, două tipuri de aplicaţii în care viziunea
S7F S7E S7M PS7 TS7 generală asupra funcţionalităţii elementelor tensoriale, va urmări
FF FE FM FP FT statutul funcţional al acestora proiectat pe palierul fizic, emoţional
si cognitiv, prima, performare integrativă (Fig. III.4, varianta a), iar
cea de-a doua, tranziţie integrativă (Fig. III.4, varianta b);
Ținând cont de faptul că fiecare element matricial reflectă
proiectiv dinamica schimbului pe cele trei categorii de trebuințe,

94 95
 Teologia informațională Dumitru Grigore

Performarea integrativă presupune în cazul aptitudinilor,

pentru stadiul de evoluţie armonie-creştere, un set de registre ce
descriu performanța, respectiv un set de registre ce descriu
insuficiența (resurselor).
Evaluarea elementelor se face prin raportarea stadiului de
evoluţie la cele două seturi de registre. Matricea rezultată va oglindi
a. b. profilul psihologic general.
Fig. III.4 Tensorul psihofiziologic:
a. performare integrativă; b. tranziție integrativă b. Tranziţia integrativă furnizează date despre caracter ca
latură relațional-valorică și de autoreglaj a personalității (M.
a. Performarea integrativă furnizează date despre Zlate), desemnând ”un ansamblu închegat de aptitudini, care
mecanismele psihice96, care au loc pe palierul fizic, emoţional si determină un mod relativ stabil de orientare și raportare” la
cognitiv : semeni, la societate și la sine100, presupunând mecanisme ce au loc
• prelucrare primară şi secundară a informaţiei : senzaţii, pe palierul fizic, emoţional și cognitiv:
percepţii, reprezentare, gândire, memorie, imaginaţie; • date despre valorizarea eului101:
• stimulare şi energizare a comportamentului : motivaţie, - modestie
afectivitate; - orgoliu
• reglaj psihic: comunicarea şi limbajul, atenţia, voinţa. - aroganţă
De asemenea, performarea integrativă furnizează în cele • date despre afirmarea eului:
trei paliere (fizic, emoţional și cognitiv) date despre dimensiunile - tendinţe de dominare
personalității97: - tendinţe de supunere
• temperament ca latură dinamico-energetică a personalităţii; • date despre atitudinea faţă de obiecte şi valori:
• aptitudinea ca latură instrumentală a personalității; - acumulare
• caracterul ca latură relațional-valorică și de autoreglaj a - risipă
personalității; • date despre frustrarea eului:
• inteligenţă ca latură rezolutiv-productivă a personalităţii; - gelozia
conştiinţa psihologică98; - furtul
• creativitate ca latură transformativ-constructivă a • date despre atitudinea faţă de ceilalţi:
personalităţii; conştiinţa artistică99. - tendinţa de apropiere
- tendinţa de evitare
- minciuna
96
- calomnia
Zlate, M., Fundamentele Psihologiei, Editura Universitară, București, 2006, pag. 153 -279.
97 Zlate, M., op. cit. pag. 353 -415. - linguşirea
98 Conştiinţa psihologică este cunoaşterea teoretică de sine, începe cu cunoaşterea

ştiinţifică. (C. Enăchescu , Tratat de psihologie morală, Ed. Tehnică, Bucureşti, 2005, pag. 73)
99 Conştiinţa artistică este reflectată în persistenţa în sfera emoţiilor agreabile estetice care 100 Golu, M., Bazele Psihologiei Generale, Editura Universitară, București, 2004, pag. 679
produc plăcere, stare de spirit dată de arta, literatură, muzică.(Idem. op.cit.) 101 C. Enăchescu , op. cit., pag. 63-68

96 97
 Teologia informațională Dumitru Grigore

- ipocrizia • sentimente morale negative manifestate prin:

• date despre atitudinea faţă de sine: - teama de a distruge
- conservarea - teama de a nu abuza
- grija - aversiunea faţă de rău
- ipohondria - pudoare
- disperarea - indignarea faţă de nedreptate
- suicidul - refuzul de a dezonora
• date despre atitudinile derivate din potenţialităţile eului102: - teama de a nu viola o regulă
- egoism – atitudinea de orientare către sine însuşi; • sentimente morale pozitive manifestate prin:
- altruism – atitudinea de deschidere către alte persoane; - nevoia de a crea
- transcendenţă – atitudinea de autodepăşire de sine; - ambiţia de bine
• furnizează date depre sentimentele vitale: - dorinţa de responsabilitate
- dezgust - generozitatea iubirii
- răceală • intenţii şi idealuri morale:
- tărie - morala încurajatoare, morala binelui
- slăbiciune - morala severă, morala datoriei
- calm • furnizează date depre conştiinţa religioasă104
- tensiune presupunând mecanisme ce au loc pe palierul fizic,
- sentimentul de rău şi boală emoţional si cognitiv reflectând:
- sentimentul de satisfacţie - sentimentele religioase şi metafizice105 (în raport
• furnizează date depre sentimentele psihice (raportate la eul cu Supra-Eul moral al persoanei, cu idealurile,
personal): aspiraţiile acesteia):
- siguranţă - beatitudine (fericire)
- identitate - disperare
- vitalitate - remuşcare
- autoritate - starea de linişte şi pace interioară
- prestigiu - seninătate
- putere - siguranţă
- bucurie Tranziţia integrativă presupune de asemenea pentru
• furnizează date depre conştiinţa morală103 presupunând stadiul de evoluţie armonie-creştere un set de registre de calităţi iar
mecanisme ce au loc pe palierul fizic, emoţional si cognitiv morale; facultatea de a emite o judecată asupra valorii morale a acţiunilor umane; vocea
sufletului, după cum pasiunile sunt vocea trupului; "instinctul" sufletului; răspunde la
reflectând:
întrebarea "ce fac?"; conştiinţa psihologică răspunde la întrebarea "ce sunt?".(C. Enăchescu)
104 Conştiinţa religioasă mobilizează şi dirijează energia mentală într-o direcţie spirituală,

102Idem, pag. 99 către planul sacrului, a scopurilor morale ultime şi cele mai înalte.
103Conştiinţa morală este acţiunea de cenzură valorică, orientată către viitor, a "intenţiilor" 105 Sentimentele religioase şi metafizice nu sunt doar stări afective, ele devin atitudini

şi "acţiunilor" noastre pe care le proiectează, le determină şi le evaluează; dimensiune a afective întemeiate pe valori morale, inseparabile de ele.
conştiinţei umane având funcţie de cenzură a actelor noastre puse sub semnul valorilor

98 99
 Teologia informațională Dumitru Grigore

pentru stadiul regres-decompensare un set de registre de

vulnerabilităţi.
Evaluarea elementelor se face prin raportarea stadiului de
evoluţie la cele două seturi de registre. Matricea rezultată va oglindi
profilul psihologic moral.

APLICAŢIE :

Determinarea profilului moral

Evaluarea profilului moral presupune analiza statutului

funcţional al elementelor tensorului psihofiziologic, pe palierul fizic,
emoţional si cognitiv în aplicaţia de tranziție integrativă (varianta Fig III.5, a Diagrama calităților morale
b). Conform principiul analogic, în realizarea setului de registre se
va avea în vedere corespondenţa stadiu de evoluție–stadiu moral
evidenţiată în tabelul III.7.
Tabelul III.7

Stadiu de evoluţie Stadiul moral

armonie-creştere calitate, virtute morală
regres-decompensare vulnerabilitate, degradare

Determinarea va avea în vedere datele despre valorizarea

eului (modestie, orgoliu, aroganţă); datele despre afirmarea eului
(tendinţe de dominare, tendinţe de supunere) datele despre
atitudinea faţă de obiecte şi valori (acumulare, cumpătare, risipă);
datele despre atitudinea faţă de ceilalţi (egoism, generozitate,
sinceritate, ipocrizia).
Pentru relevanță prezentăm diagramele a două persoane,
reprezentative pentru fiecare stadiu moral. (Fig III.5, a și b)
Fig III.5, b Diagrama vulnerabilităților
Prima diagramă reflectă o persoană cumpătată, modestă și
generoasă. Tendința de supunere, respectiv sinceritatea nu sunt
pregnante. Cea de-a doua diagramă vădește o persoană egoistă și
avară, care spune însă adevărul pe față, manifestând o ușoară
tendință de dominare.
***

100 101
 Teologia informațională
Profilul moral relevat de metoda utilizată aici poate căpăta
dimensiuni profunde de interpretare, la nivel de locaţie
matricială, privitor la activitatea în plan fizic, emoţional şi
cognitiv a fiinţei umane, dar în mod special, acesteia i se pot
releva aspecte de natură spirituală (trans-psihică), fapt ce ar
îndreptăţi noua viziune informaţională asupra teologiei să se
constituie cel puţin într-un set de noi criterii de abordare
interdisciplinară a moralei.
102
Dumitru Grigore
III.2 Indicatori de sacralitate socială – posibilități
de evaluare
III.2.1 Realitatea socială
Prin utilizarea instrumentelor de lucru specifice sistemelor
cibernetice, a fost posibil să se identifice elementele structurale ale
subsistemelor sociale, să se evidențieze relațiile funcționale dintre
aceste elemente, funcțiile lor specifice, raportul pe care fiecare
element îl are în parte cu sistemul întreg, dar și legile generale
care guvernează raporturile dintre sistem în ansamblu şi mediul
său.
Societatea este un sistem complex, alcătuit din subsisteme
între care există relații determinate și relativ stabile de natură
economică, juridică, politică, culturală, etc. La nivelul ei se va
manifesta necesitatea asigurării existenţei materiale şi spirituale a
colectivităţii. Aceasta presupune desfășurarea unor activități cu
caracter structural în raport cu sistemul întreg: activităţi
economice, de producție, politice, de apărare, de educaţie, etc.
activități care vor constitui atractorii fundamentali în arhitectura
alcătuirii sociale, necesitând în desfășurarea lor dinamică sisteme
de reglare care vor fi identificate și descrise, caracterizate științific.
Această viziune își va manifesta scopurile doar către o
societate organizată pe baze raționale, capabilă să-și rezolvele
problemele prin mijloace non-represive, prin cunoaștere și
cultură. Organizarea unei societăți cu preocupare în realizarea
reformelor sociale, cu scopul evitării crizelor, catastrofelor sociale,
va apela deci la metodele științifice capabile să răspundă la
întrebări, să ofere soluţii pentru revenirea la normalitate și ordine,
pentru redobândirea echilibrului social. În acest proces amplu de
reglare a comportamentului subsistemelor sociale, un rol
important îl va juca cultura106 ca expresie sintetică a existenței
106
Ansamblul valorilor artistice, morale, filosofice, ştiinţifice sau religioase, prin care omul
„personalizează“ natura, o cunoaşte, o valorizează şi o interpretează în raport cu nevoile şi
aspiraţiile sale, dar o şi depăşeşte prin construirea unui nou univers al simbolurilor. Din această
103
 Teologia informațională
spirituale, a manifestării conștiinței individuale și sociale. Aceasta
va face ca obiectele sociale, lucrurile să incorporeze într-o formă
specifică experiența socială materială și spirituală, primind
proiecțiile unor semnificații culturale ce transcend materialitatea
lor. Acest produs spiritual va amprenta în mod fundamental
statutul ontologic de ființă umană. De aceea aspectele spirituale
primesc un aport suprastructural existenței sociale și ele se găsesc
într-o strânsă legătură cu factorii generatori de stabilitate socială.
III.2.2 Stabilitatea socială, valori, normare socială
Nevoia de stabilitate a oricărui sistem deschis este
determinată pe de o parte de limitarea resurselor din care acesta
se alimentează, iar pe de altă parte de efectele perturbatoare
induse de mediul extern, care pun în pericol echilibrul general.
Autocontrolul sau homeostazia sistemului reprezintă tendința de
stabilitate internă a acestuia față de condițiile schimbătoare ale
mediului extern. Funcția de autocontrol sau homeostazie asigură
stabilitatea în structura, organizarea și funcționarea întregului
sistem. În plan social, stabilitatea presupune menținerea relațiilor
determinante stabilite între subsistemele sociale, la un nivel optim
de manifestare, capabil să asigure existenţa materială şi spirituală
a comunității, buna funcționarea a instituțiilor publice, a
infrastructurii, etc. ținând cont de întregul ansamblu de factori
perturbatori, generatori de criză și de tensiuni sociale. Stabilitatea
socială nu înseamnă deci stagnare, încremenire, înghețare de
proiect și o permanentă căutare de noi resurse, asta implicând
știință și tehnologie, o dinamică conjugată a activităților de
cunoaștere, nu în ultimul rând evoluție în planurile morale
profunde ale societății. Stabilitatea socială este deci manifestată în
echilibrul social și în formele multiple de dezvoltare durabilă. Unul
perspectivă, civilizaţia reprezintă o dimensiune complementară culturii, constituită din aspectele
practic-funcţionale ale acesteia: civilizaţia este modul cum cultura se obiectivează în practica socială
şi în structurarea relaţiilor psihosociale (Dumitru Cristea “Tratat de psihologie socială”,
Editura Renaissance, București 2010, Vol I, p.50)
104
Dumitru Grigore
din factorii fundamentali, sursă de ordine și echilibru social, este
morala socială, iar promovarea corectă a ei ține de înțelegerea și
respectarea valorilor.
O definiție corectă a valorilor trebuie să țină cont de
caracterul lor consensual, esențial și prețios în viața socială, de
concordanța acestora cu scopurile și idealurile unei comunități. La
nivelul tipurilor de valori se vor obiectiva aspirațiile, atitudinile
cât și rezultatele practicii sociale, întrucât valorile ajută în
procesul de cunoaștere, respectiv în amplul proces de formare și
stabilire a structurilor sociale. Față de sistemul de valori se vor
elabora atitudinile și comportamentele sociale, funcție de care este
separat binele de rău, frumosul de urât, adevarul de minciună,
utilul de inutil, eficientul de ineficient, etc.
Cea mai importantă funcție a valorilor este cea normativă,
cea care furnizează criterii de evaluare și orientare
corpontamentală în societate. Despre valorile cu o asemenea
funcție spunem că ele alcătuiesc sistemul axiologic specific unei
comunități. El va contura sensul devenirii personalităților umane
atunci când prin procesul de cunoaștere și formare este
interiorizat, asumat, acționând pe bucla de autoreglare în
manifestarea conduitelor individuale și de grup.
Normarea socială are loc atunci când regulile
standardizate de conduită sunt recunoscute și practicate de
majoritatea membrilor unei comunități, iar încălcarea lor atrage
după sine sancțiuni specifice. In acest fel, normele vor face
valorile operaționale în plan comportamental. Ele vor proteja
sistemul axiologic, vor face posibil controlul social, vor regla
relațiile interpersonale, vor da masura coerenței vieții
comunionale stimulând-o, catalizând fenomenele ce fac posibilă
apariția unor seturi de modele comportamentale manifestate în
planul vieții sociale.
105
 Teologia informațională
III.2.3 Sacrul, conduita spirituală, normarea morală107
Una din dimensiunile esențiale ale vieții sociale o
constituie trăirea religioasă manifestată în plan spiritual, ea fiind
generată de anumite condiționări socioculturale şi psihosociale.
Putem spune că la nivelul conștiinței sociale își manifestă lucrarea
un set de reprezentări spirituale, reprezentări ce vor da un anumit
specific relațiilor psihosociale dintre persoane, grupuri şi instituţii
care se formează în spaţiul de manifestare a religiozității,
concretizate în forme specifice de comportament, de atitudini și
sentimente în raport cu întregul sistem social. Din acest motiv
spunem că ființa umană este singura ființă care își raportează
conștient existența la transcendent. Ea va realiza acest mod de
raportare printr-o viziune dualistă asupra lumii: sacrul și profanul.
Despre aceasta, Mircea Eliade spunea că „sacrul şi profanul sunt
două modalități de a fi în lume, două situaţii existenţiale asumate
de către om de-a lungul istoriei“108.
Supranatural, transcendent, imanent, sacrul dă
dimensiunea spirituală lumii. El este sursa primordială și
permanentă a moralei manifestate în arealul devenirii istorice a
ființei umane, conferind obiect și conținut conştiinţei religioase.
Dincolo de conotația teologico-filozofică dobândită în
timp, sacrul presupune infinitatea din punct de vedere al
distanţelor măsurabile, a numărului de dimensiuni ale
manifestărilor, a numărului de reiterări posibile a unor legi (ex.
fenomenul viului) şi corelare cu sistemele sinergice
interdependente, cu puterea de negociere a optimului de relaţii
107 MORÁLĂ, morale, s. f. 1. Ansamblul normelor de conviețuire, de comportare a
oamenilor unii față de alții și față de colectivitate și a căror încălcare nu este sancționată de
lege, ci de opinia publică; etică. ♦ Comportare (lăudabilă); moravuri. 2. Disciplină științifică
care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care
cuprinde aceste norme; etică. 3. (Fam.) Dojană, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare
cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. – Din lat. moralis, fr. morale.
[DEX '98] Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de
Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998
108 Mircea Eliade, ”Iistoria credințelor și ideilor religioase”, Editura științifică și
enciclopedică, București, 1981
106
Dumitru Grigore
între componente (ex. corelaţii cu sensibilitatea şi inteligenţa
sacrului, infailibilitatea soluţiei). Acest tip de abordare este
dihotomic faţă de profan care se relaţionează la dimensiuni finite,
reguli finite de tipul resurse finite, şi care conduc la competiţie cu
legi finite.
Pe de altă parte sacrul ţine de replicarea adaptativ-
evolutivă a viului - sinergia acţiunilor femomenelor unui sistem
complex.
Din punct de vedere al logicilor profanului şi sacrului,
profanul poate fi abordat prin logica liniară reducţionistă în timp
ce sacrul poate fi corelat mai degrabă prin logicile complexităţii,
(ex. reţele neuronale, fractali, automate celulare, teoria haosului,
teoria catastrofei, sisteme disipative, quantum computing, etc.).
Necesitatea abordărilor sacrului s-a resimţit în cursul
istoriei mai ales în perioadele de criză când logicile obişnuite şi
liniare nu mai puteau relaţiona cu nevoile de soluţionare a
crizelor din acel moment. Efortul de a trata în maniera
complexităţii s-a configurat în sisteme religioase capabile să
genereze răspunsul la criză care să dea soluţii. Din acest punct de
vedere crizele actuale, generate de încălzirea globală, epuizarea
resurselor naturale, fenomenul globalizării, etc. sunt noi si nu
beneficiază încă de abordări care să atingă conştiinţa umană şi
care să permită un efort comun de rezolvare.
Morala, în general, oglindește modul de raportare al
sacrului la profan: sacrul este legat de calităţi (care dăruindu-se,
respectiv dobândindu-se și iterându-se, se înmulțesc), în timp ce
profanul este caracterizat de valori (obiecte care prin împărţire
se împuţinează). Această caracteristică corespunde iterărilor
infinite pentru sacru, iterărilor finite pentru profan109.
Considerând că aceste reguli ale sacrului şi profanului au
interferat în permanenţă în timpul istoriei omenirii, derivând în
sisteme de gestiune a resurselor finite (profane) şi în căi de urmat
pentru eliberarea omului de starea finită prin transcendenţă,
109
D. Grigore, F. Colceag, Indicatori de sacralitate – posibilități de evaluare, Comisia pentru
Afaceri Europene a Parlamentului Romaniei, București, 2008
107
 Teologia informațională
(sacrul), în această perioadă istorică vor apărea în mod evident
reguli noi de comportament social şi însuşiri noi care să răspundă
la gestionarea problemelor curente şi de viitor (de exemplu nici
una dintre religiile curente nu abordeaza probleme legate de
mărirea entropiei mediului natural datorită unor factori exogeni
sau endogeni, deci nici una dintre acestea nu creeaza norme şi
criterii de comportament social adecvat acestei probleme; regulile
de comportament în privinţa naturii, stabilite prin religiile actuale
presupun un mediu cu un grad de stabilitate mult mai înalt şi cu
un grad de predictibilitate a comportamentului mult mai uşor de
atins).
Cum regulile apar din interferarea naturii umane (nature)
cu mediul de hrănire (nurture), această generare de noi
caracteristici care permit reflectarea sacrului în profan se poate
modela tot prin teoriile complexităţii, în particular, prin sistemele
disipative.
Amprenta sacrului, implicit a moralei care îl proiectează
manifest în acest proces complex de schimb, va relaţiona însă
sistemul etic110, condiţionând comportamentul fiinţei umane de
gradul de cunoaştere a propriei realităţi. Sistemul etic în
cunoaştere poate păstra fiinţa, implicit societatea umană, în
arealul normalităţii (sinergiei sistemului nature-nurture).
Realitatea lumii nu este una în care doar ştiinţa discerne structuri,
relaţii, şi mecanisme. Realitatea lumii este integrală. Cunoaşterea
ştiinţifică nu exclude o altă ordine a realităţii, ci dimpotrivă, o
evidenţiază. Vorbind despre o etică a ştiinţei, vorbim despre o
etică a cunoaşterii. Există o cunoaştere pozitivă, benefică, după
cum există şi o cunoaştere malefică, distructivă (iterări infinite cu
efecte pozitive sau negative cu relaţia pe sacru). Şi pentru un
discernământ etic (optim obţinut în negocierea deciziei,
110ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și
condiției umane din perspectiva principiilor morale și cu rolul lor în viața socială;
totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare; morală. 2. Adj. Privitor la etică
(1), de etică, bazat pe etică, conform cu etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus. . DEX '98
108
Dumitru Grigore
resurselor, relaţiilor), normalitatea devine fără dubiu indicatorul
cel mai corect al căii de urmat.
III.2.4 Conștiință morală socială, atitudine morală socială,
sentimente morale sociale
Dacă conştiinţa socială desemnează totalitatea
reprezentărilor, mentalităţilor, ideilor şi concepţiilor membrilor
unei comunităţi referitoare la propria lor existenţă socială,
conștiința morală socială aduce în forma reprezentărilor și în
concepția comunității ideea de sacru și de normare morală a tuturor
acțiunilor ce au loc într-un cadru social manifest. Astfel conștiința
morală socială devine un fenomen de relație, manifestat prin
intermediul conștiințelor morale111 individuale, structurate și
funcționale numai în contextul profund al comuniunii sociale.
Conștiința morală socială nu reflectă numai realitatea ci o
reconstruiește pe principiile noi, morale, pe priorități noi,
spirituale. Astfel între conștiința morală individuală și conștiința
morală socială se instalează un proces dialectic de
intercondiționare, cu finalitate negentropică în devenirea
sistemului social.
Fiind circumscrise ca stări psihice individuale, și de grup,
trăirile cu caracter spiritual, care sunt generate ca urmare a
raportării conştiente la sacralitate, sunt structurate în jurul unor
reprezentări specifice ale sacrului, fiind însoţite de emoţii şi
motivaţii specifice, cu o manifestare potențial moderată în
comportamentul laic. Forma cea mai expresivă a manifestărilor cu
caracter spiritual-religios se va regăsi în atitudinile morale
individuale care, ca și în cazul conștiinței morale, se vor angaja
într-o condiționare reciprocă cu atiutudinea morală socială,
111Constiința morală este acțiunea de cenzură valorică, orientată către viitor, a "intențiilor"
si "acțiunilor" noastre pe care le proiectează, le determină si le evaluează; dimensiune a
constiinței umane având funcție de cenzură a actelor noastre puse sub semnul valorilor
morale; facultatea de a emite o judecată asupra valorii morale a acțiunilor umane; vocea
sufletului, după cum pasiunile sunt vocea trupului; "instinctul" sufletului; răspunde la
întrebarea "ce fac?"; constiința psihologică răspunde la întrebarea "ce sunt?".(C. Enăchescu)
109
 Teologia informațională Dumitru Grigore

reconfigurând voința socială cu argumentele sacrului. În fond,

manifestările comunionale puternic spiritualizate sunt rodul
acestui consens spiritual moral manifest în societate.
Sentimentele religioase sunt elemente de fond ale vieţii
individuale şi de grup, cu manifestări relativ discrete, dar care
afectează în mod difuz o mare parte din sfera comportamentală a
persoanelor sau grupurilor sociale - spre deosebire de trăirile
religioase care au un pronunţat caracter conjunctural112. Ele sunt
induse în ontogeneză prin socializare, convertindu-se ulterior în
stiluri de viață. Manifestate prin compasiune, sprijin acordat celor
în suferinţă, respectarea strictă a unor principii morale, etc., ele nu
presupun ca persoanele să fie credincioși practicanți, fiind mai
degrabă reflexia manifestă a intuiției sacrului. Ca și în cazul
conștiinței și atitiudinii morale, sentimentele morale sociale vor fi
expresia unei dinamici comunionale specifice grupurilor sociale
cu sentimente morale manifeste.
Fig. III. 6 Modelul fractal

cu următoarele semnificații:
APLICAŢIE :
• S și S’ – reprezintă operatori sursă114 într-un sistem de
tipul nature-nurture (asociat în modelul aplicat, cu sistemul
Determinarea indicatorilor de sacralitate socială
social);
• & și &’ – reprezintă operatori senzori
În descrierea modelului prezentat, pentru identificarea
• D și D’ – reprezintă operatori decidenți
indicatorilor de sacralitate am utilizat o metodă de fractalizare113
• A, B, C, D, E, F – reprezintă rezultanta funcțională
până la nivelul 2 a formei geometrice din Fig. III. 6, numită și
corelativă a operatorilor de proximitate (A este rezultanta
„steaua lui David”:
funcțională a operatorilor S și D’; B este rezultanta
funcțională a operatorilor D’ și &; etc)
• De asemenea vom spune că D’ normează A și B; S
normează F și A, etc.

112Dumitru Cristea, op.cit.

113 FRACTÁL, -Ă, fractáli, -e, s.m. și adj. (Se spune despre o) Curbă sau formă foarte
neregulată pentru care orice parte aleasă în mod convenabil devine similară ca formă cu o 114COLCEAG, FLORIAN “Cellular Automata, Algebraic Fractals”, (2001);
alta mai mare sau mai mică în momentul în care cea dintâi este mărită, respectiv redusă la http://austega.com/florin/
dimensiunea celei de-a doua. (cf. engl. fractal, fr. fractale, din lat. fractus = spart, neregulat
(part. al lui frangere = a sparge) + suf. nominal fr. -ale) http://dexonline.ro/definitie/fractal

110 111
 Teologia informațională Dumitru Grigore

Miza identificării şi cuantificării aspectelor de normalitate

socială necesită modalităţi mai subtile de explicare a acestei
realităţi aflată în continuă devenire (sinergizare nature-nurture).
Consecvent aserţiunilor de mai sus, demersul de faţă pune
în evidenţă pe baza unor considerente ştiinţifice, faptul că
societatea umană, după modul în care este constituită şi acţionează,
reproduce un pattern propriu fiinţei umane, înzestrată prin sacru cu
argumentele comuniunii şi durabilităţii. Pe acest pattern societatea
umană acţionează după reguli proprii asupra mediului de hrănire
(biotopul uman) fără a cerceta regulile de stabilitate ale acestuia.
Modul de interferare a naturii social-umane cu mediul de hrănire
(biotop) presupune o abordare de relaţii între sisteme disipative
în care se precizează sursa, senzorul, decidentul şi care generează
caracteristicile mixte ce permit o acţiune controlată asupra
mediului (ex. bussines & ethics). Acelaşi tip de relaţie poate fi
găsit între persoană-grup, culturi diferite (emigranţi – cultură
gazdă), angajaţi- firmă, etc.
În implementarea metodei asupra societății umane,
mecanismul urmărit are în vedere două bucle (Fig. III. 7):
Prima buclă:
-S - sursă-legislativul,
-& - senzor-justiţia,
-D - decident-executivul;
Fig. III. 7 Modelul fractal de nivel 2
A doua buclă:
-S’ - sursă-relaţiile de încredere economică,
La al doilea nivel de fractalizare, vom norma operatorii
-&’ - senzor- societatea civilă,
primului nivel cu argumentele moralei sociale:
-D’ - decident-sistemul financiar-bancar.
-sursă- atitudinea morală socială ,
Procedând la identificare structural-funcţională a
-senzor- sentimentele morale sociale
corelaţiilor inter-sistemice găsim că cele două bucle vor genera la
-decident- conştiinţa morală socială.
primul nivel de fractalizare, ca rezultantă funcțională corelativă a
Rezultantele funcțional-corelative a operatorilor de
operatorilor de proximitate: fiscalitate şi norme de implementare;
proximitate vor evidenția pe prima buclă un număr de 18
control/penalităţi şi adecvare/aplicabilitate; stabilitate şi durabilitate.
indicatori: policy making, etică financiară, sistem de creditare,
responsabilitate socială, protecție, probitate, validitate, devenire, civism,
cutume, valori, good government, democrație, antreprenoriat, feedback,
standing, indicatori calitativi, echitate.

112 113
 Teologia informațională
Pe bucla a doua sunt identificați un alt număr de 18
indicatori: promovabilitate, tradiție, expertiză, social advencer capital,
ajutorare, competență, responsabilitate, etică, redevență, civilizație,
încredere, investire, înțelepciune, leadership, management, inventică,
networking.
Sistematizând, remarcăm modul în care argumentele
morale normează câte un set de indicatori cu un rol determinant
în stabilitatea socială, ca proiecție a acțiunii sacrului:
Atitudinea morală socială va norma:
-indicatorii de competenţă,
-indicatorii sistemului de ajutorare,
-indicatori de validitate,
-indicatorii de civism,
-indicatorii generali de valoare,
-indicatorii de promovabilitate.
Sentimentele morale sociale vor norma:
-indicatorii generali de echitate,
-indicatorii de responsabilitate individuală,
-indicatorii generali de etică,
-indicatorii nivelului de civilizatie,
-indicatorii de redevență,
-indicatorii de încredere,
-indicatorii de investire,
Conştiinţa morală socială va norma:
-indicatorii de etică financiară,
-indicatorii de responsabilitate socială,
-indicatorii sistemului de protecţie,
-indicatorii de probitate,
Un studiu exhaustiv al normării morale sociale,
presupune stabilirea intregului set de bucle operaţionale pe toate
palierele funcționale ale societăţii umane (ex.: educaţie, cultură,
sănătate, protecția mediului, asistență socială, etc.) Raportarea
acestora la argumentele moralei sociale, utilizate și în acest
exemplu ca operatori sursă, senzor, decident, poate conduce la
identificarea aportului normativ moral în societate. Ducând
raționamentul până la capăt, se pot stabili corelații între rata de
114
Dumitru Grigore
creştere a indicatorilor de dezvoltare durabilă și aportul normativ al
moralei în societate, cuantificând după modelele statistice
indicatorul de sacralitate socială. Acesta ar descrie inteligibil modul
în care sacrul manifestat prin reguli morale sociale stimulează
dezvoltarea durabilă a societăţii umane, stabilitatea, progresul
social.
O asemenea aplicație radiografiază de fapt modul în care
politicile sociale se raportează la un sistem de valori morale.
Întotdeauna vulnerabilităţile sociale, degradarea socială
încărcă cu responsabilitate factorii de decizie, activitatea de
government. Tarele sociale, cum ar fi proastele moravuri,
ilegalitatea, drogurile, violenţa, traficul de carne vie, etc.
completează implacabil registrul degradării umane. Ele sunt
efectul dependenţei “instictuale“ şi “afective“ de sistmele care
neagă valorile autentice. Şi aici aplicaţia pe indicatorul de
sacralitate identifică aportul normării morale pe camponentele
urmărite: speranţa de viaţă, gradul de alfabetizare, durata de
şcolarizare, nivelul de instruire, venitul pe locuitor. Fiecare dintre
aceşti indicatori pot fi urmăriţi în lanţul de dependenţă
funcţională cu bucla principală de reglare a nivelului de trai
care le determină sensul evoluţiei. Astfel, în lanţul: politici –
guvernare - standard de viaţă, prin relaţionarea cu sistemul
fundamental de valori-principii, componentele dezvoltării
umane poartă în subsidiar aportul normativ transcendent, care,
ca şi în cazul fiinţei umane, poate fi dedus şi evidenţiat.
Societatea umană va avea astfel un mod concret de a evalua
aportul normativ al sacrului, implicit acel indicator
transcendent care reprezintă nivelul de sacralitate socială.
115
 Teologia informațională
Considerații finale
Dincolo de convingerile personale care pot polariza
energii creatoare benefice de o parte şi de alta în conlucrarea
dintre ştiinţă şi teologie, se profilează un aspect incontestabil de o
importanţă evidentă, anume statutul etic-moral propriu fiecărei
persoane în interacţiunea cu lumea. Deşi ideea pare inocentă,
teologia informaţională este o posibilă provocare pentru un proiect
comun ştiinţă-teologie. Ea poate fundamenta principii care
implementate unei tehnici de vârf să conducă la metode de
investigare a fiinţei umane dincolo de graniţele după care se
ascund aspecte profunde ale moralităţii sale. Determinarea fără
eroare a tuturor aspectelor valorice de natură spirituală sau
dimpotrivă, a factorilor perturbatori şi ostili vieţuirii morale,
evaluarea nivelului de entropie în planul moral al tuturor
persoanelor care iau decizii cu implicaţii sociale profunde,
posibilitatea de autoevaluare în raport cu cerinţele, rigorile şi
responsabilităţile de natură etică pe care le-ar presupune statutul
spre care o persoană aspiră, etc. sunt numai câteva dintre
beneficiile unei noi viziuni morale asupra relaţiilor inter-
personale. Un prim beneficiu al acestei posibilităţi de investigare
lăuntrică ar fi identificarea valorilor autentice care pot constitui
repere morale fundamentale în societate, dar şi depistarea
imposturii în orice sistem de comandă socială, în fond o revoluţie
în plan etic-moral benefică fiinţei-persoane, indiferent de locul şi
rolul său social. În acest fel concret, dincolo de disputa sterilă de
idei, ştiinţa şi teologia ar putea restaura ordinea spirituală în
lume.
116
Dumitru Grigore
BIBLIOGRAFIE
1. Bajureanu, S., „Dicţionar enciclopedic de consonantică şi
cibernetică consonantistă”, Ed. Tiparg, Piteşti, 2006
2. Bria, I., „Dicţionar de teologie”, Ed. Institutului Biblic şi de
Misiune Ortodoxă al B.O.R., Bucureşti, 1994
3. Capra, F., „Conexiuni ascunse”, Ed. Tehnică, Bucureşti,
2004
4. Capra, F., "Taofizica", Editura Tehnică, Bucureşti, 1995.
5. Colceag, Fl., Algebraic Fractals - Fractal Varieties, (2001);
Cellular Automata, Algebraic Fractals”, (2001);
http://austega.com/florin/
6. Constantinescu, P., "Sinergia, informaţia şi geneza sistemelor
(Fundamentele sinergeticii )", Editura Tehnică, Bucureşti,
1990.
7. Constantinescu, P., "Modelarea unitară a genezei şi
dezvoltării sistemelor",Editura Tehnică, Bucureşti, 1983.
8. Constantinescu, P., "Sisteme ierarhizate - Rolul informaţiei în
geneză şidezvoltare", Editura Academiei, Bucureşti, 1986.
9. Cristea, D., “Tratat de psihologie socială”, Editura
Renaissance, București 2010, Vol I,
10. Dulcan Dumitru, Constantin, "Inteligenţa materiei",
Editura Teora, Bucureşti, 1992.
11. Eliade, M., ”Iistoria credințelor și ideilor religioase”, Editura
științifică și enciclopedică, București, 1981
12. Enăchescu, C., „Tratat de psihologie morală”, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 2005
13. Golu, M., Bazele Psihologiei Generale, Editura Universitară,
București, 2004
14. Grigore, D., “Un model informaţional al influenţelor pe
sisteme vii”, Conferinţa Naţională de Cibernetică,
Bucureşti, 1998
117
 Teologia informațională
15. Grigore, D., Colceag, Fl., Qualitative Indicators for social
stability – Evaluation Possibilities, European Affairs
Committee, Parliament of Romania, 2008
16. Grigore, D., Informational Theology. Normative Aspects
of the Sacred in Long-term Development, Annals of the
Academy of Romanian Scientists, Series on Philosophy,
Psychology and Theology, Volume 1, Number 2/2009
17. Grosu, E.,"Tainele creierului uman", Editura Albatros,
Bucureşti, 1981.
18. Ionescu, R., „Ştiinţa comunicării şi sensul demersului
teologic”, în Ştiinţă şi teologie, preliminarii pentru dialog,
Ed. XXI: Eonul dogmatic, 2001
19. Janet, P., L ‘automatisme psychologique, Alcan, Paris, 1889.
20. Jung, C. G., Opere complete. Vol. 1, Arhetipurile și
inconștientul colectiv, Editura Trei, traducere de Dana
Verescu și Vasile Dem Zamfirescu, București, 2003
21. Macovschi, E., "Concepţia biostructurală şi teoriile moleculare
ale materiei vii", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1984.
22. Macovschi, E., "Substratul material al gândirii abstracte, în
Sisteme în ştiinţele naturii", coord. Mircea Maliţa, Editura
Academiei, Bucureşti 1979
23. Maliţa, M., „Unicitatea ştiinţei şi varietatea religiilor” în
„Ştiinţă şi religie, antagonism sau complementaritate?”,
Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, Ed. XXI Eonul
Dogmatic, Bucureşti 2002.
24. Marcus, S., “Metafora, paradigmă comună ştiinţei şi religiei ”
în „Ştiinţă şi religie, antagonism sau complementaritate?”,
Basarab Nicolescu, Magda Stavinschi, Ed. XXI Eonul
Dogmatic, Bucureşti 2002.
25. Moise, M., http://www.stiintasitehnica.ro
26. Mânzat, I.; Brazdău, O., „Conştiinţa multidimensională - o
perspectivă psiho-sinergică”, Ed. Psyche, Bucureşti, 2003
27. Mânzat, I., Psihologia sinergetică, Editura Univers
Enciclopedia Gold, Bucuresti, 2010,
118
Dumitru Grigore
28. Nicolescu, B., Stavinschi, M., „Ştiinţă şi religie, antagonism
sau complementaritate?”, Ed. XXI Eonul Dogmatic,
Bucureşti 2002.
29. Nistorescu, C., ”Cântarea Americii”,www.nexfit.as.ro
30. Odobleja, Şt., Psihologia consonantistă, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
31. Pătruț, A., "De la normal la paranormal", Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1993.
32. Popescu-Neveanu, P., "Dicţionar de psihologie", Editura
Albatros, Bucureşti, 1987.
33. Popescu-Neveanu, P., "Tipurile de activitate nervoasă
superioară la om", Editura Academiei, Bucureşti, 1961.
34. Radu, I., Druţu, I., Mare, V., Miclea, M., Podar, T., Preda,
V., Introducere în psihologia contemporană, Editura Sincron,
Cluj-Napoca., 1991.
35. Richet, C., "Traité de metapsychique", Alcan, Paris, 1992.
36. Schrödinger, E., "Ce este viaţa? şi spirit şi materie", Editura
Politică, Bucureşti, 1980.
37. Stăniloae, D., "Ascetica şi Mistica Ortodoxă",Ed. Deisis,
Alba Iulia 1993.
38. Zlate, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Editura
Polirom, Iaşi, 1999.
39. Zlate, M., Fundamentele Psihologiei, Editura Universitară,
București, 2006
40. Zamfirescu, V. D., Introducere în psihanaliză, Curs univ.
– Univ. ”Titu Maiorescu”, București, 2012
41. *** Marele dicționar al psihologiei, LAROUSSE, Editura
Trei, București, 2006
42. *** Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a,
Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu
Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998
43. *** OSIM-Brevet 127615/29.11.2013; www.biospecter.net
119
Proof Digital Proofer

Printed By Createspace