 Irina îi făcea confidenţe şi îi dădea să înţeleagă că aşteaptă de la el acelaşi lucru.

îşischimbase în
orice caz părerea proastă pe care o avusese la început. Oricum, însă, se întreba acum :
ceînţelege ea prin dragoste ?...— ...Nu e nimic de făcut cu tinerii de vîrsta voastră, curmă Irina
lunga tăcere. Ca să mai găseşti,dragoste trebuie să iubeşti un bărbat de la patruzeci de ani în sus.
Fiecare dintre voi are o teorie, opasiune abstractă, o idee originală, în sfîrşit, ceva care trece cu
mult înaintea dragostei..
 Foarte bine fac, vorbi Alexandru. Asta e o dovadă că cel puţin generaţia noastră a început să
vadărealitatea, că are curajul de- a o privi în faţă... Se înthnplă atîtea lucruri mari lîngă noi, mor
atîtea miide oameni de prostie şi de foame, suferim, răbdăm, şi tu vrei să mai credem în
iubire eternă,în pasiunea absolută, în mai ştiu eu ce superstiţie... Dar toate astea nu numai
că nu au nici ovaloare sufletească, dar sînt şi primejdioase. Sînt forţele întunericului, Irina, sînt
puteri demoniace.Crede-mă, nu e deloc de glumit cu ele. Nu poţi glumi cu dragostea, cu
sentimentele acestea care teîntunecă, te umilesc, te macerează... Iartă-mă că trebuie să-ţi spun
tocmai ţie lucrul acesta, ţie care aidatoria să crezi în dragoste, s-o provoci, s-o nutreşti... Părerea
mea, însă, este că femeia care te iubeşteabsolut e stăpînită de o forţă demonică, puternică,
obscură, care sfîrşeşte prin a te strivi. O asemeneafemeie te anulează, te descompune. Este o
forţă mult mai tare decît tine. Şi tu crezi că a evitaasemenea forţe demonice e o dovadă de
laşitate, sau de prudenţă ?..
 Feminitatea cerebrală era ultima şi cea mai hotărîtoaredescoperire a Marcellei Streinu. Să fii
femeie şi spirit în acelaşi, timp, să-ţi păstrezi intacte toateizvoarele pasiunii şi ale senzualităţii,
dar să le ghidezi prin inteligenţă, prin nuanţe, prin fantezie...Tînărul Gheorghiu., sportsman şi
funcţionar pe bancă, nu va înţelege niciodată aceasta ; Marcella erasigură că nu va înţelege.
 Fără să se stînjenească de şofer, mărturisi lui Alexandru că e dezgustat de orice femeie.—■ De
orice feminitate, preciza el. O cunosc destul de bine pe Nora, acum. Nu e mai vulgară,
maiegoistă sau mai stupidă decît oricare altă femeie. Şi cu toate acestea, nu mă pot despărţi de
ea. M-amobişnuit cu ea, asta m-a dezgustat de toate femeile. Dar o păstrez, pînă m-o goni ea pe
mine. Am oanumită datorie morală faţă de ea. Zău, nu rîde...Alexandru nu era deloc ispitit să
rîdă. ==dialogul duntre Petru si Alexandru despre Nora
 — Dar mai e ceva, adăugă Petru, devenit deodată serios. Sînt foarte liber faţă de ea. Nu ştiu
cum să-ţiexplic asta. Mă simt atît de liber după cît am îndurat pentru61ea, incit aş putea face
orice. Nu m-ar putea învinui nimeni de ticăloşenie sau laşitate. Am cuceritsentimentu acesta
absolut...întoarse faţa către Alexandru, şi aproape îi urlă. — Absolut !... Să ştii, să simţi că poţi
face orice, pen-tru că ai răbdat totul, pentru că te-ai umilit, ai provoca? suferinţă în jurul tău.
După toate cîte amsuferit eu ş: mama din cauza Norei, cine m-ar putea opri să mă răzbun, s-o"
părăsesc, s-o ucid chiar?...Mi-este îngăduit; orice
 Nora sufera din cauza ca este o prostituata
 Marcella căutade mult un tînăr superior, unul care să aparţină cercului ei de artişti şi publicişti,
dar să se distingă şiprin frumuseţe virilă şi prin spirit. Mai ales prin „spirit'" ; adică să fie
inteligent, origina], înclinat chiarspre paradox (asta iî plăcea îndeosebi, căci considera paradoxul
treapta supremă a inteligenţii), şi săiubească într-un fel sau altul arta. După ce se informase mai
amănunţit şi aflase că Jean Ciutariu esteautorul „Predicilor Simţului Sebastian", care s-au cîntat
în primăvara anului 1932, iar acum are un postde viitor la Direcţia Operei —■ admiraţia i-a
crescut brusc şi sentimental. în primele ei reverii,Marcella îşi închipuise un iubit de geniu, dar
extrem de sărac şi necunoscut. Un pictor, un scriitor, imcompozitor — trăind într-o mansardă,
fără bani de chirie, un talent atît de extraordinar încît întâmpinăpretutindeni rezistenţă şi
duşmănie. Pe un asemenea geniu l-ar fi iubit M*arcella, pentru izbînda opereilui ar fi luptat,
ducîndu-se în fiecare seară în mansarda lui friguroasă cu un pacheţel de mezeluri şi olămîie
pentru ■ceai... Ar fi mîncat amîndoi, acolo, pe masa lui de lucru, şi apoi ar fi privit pe
fereastră,strînşi' bine unul lîngă altul, luminile oraşului pe care îl va cuceri într-o zi... Cine ştie,
poate chiariubitul ei va scrie o piesă de teatru, o piesă extraordinară, în care ea va avea rolul
principal.
 — Inexact, zîmbi fals Tomescu, cu totul inexact. Nu e vorba despre moartea biologică sau
despretoate superstiţiile legate de această moarte. M-am referit la altceva1; la obsesia morţii, la
o colectivitatecare începe să sufere, să se întrebe, să spere, să creeze, gîndindu-se la moarte. Cît
 de mică ar fi aceacolectivitate, chiar dacă ea ar fi numai o elită, influenţa ei jur împrejur e
enormă. Şi o asemeneainfluenţă creează omul perfect. Să-ţi dai seama că ai să mori, să ştii lucrul
acesta, nu să-l constaţi...Aşa au fost primele generaţii după Buddha şi după Christos, aşa au fost
timpurile tragicilor greci,ale primilor cruciaţi... Oamenii trăiau altfel, ştiind că există moarte
; n-are nici o importanţă dacăsperau o altă viaţă, în cer,, ca creştinii sau dacă se îndoiau de ea, ca
grecii şi budiştii...
 De ce nu ? răspunse tot atît de liniştit, Tomescu. Nu numai foamea umileşte pe om ; orice
îlumileşte, îl ameninţă în fiinţa lui. Nu găseşti umilitor că ai fi putut fi cu desăvîrşire altul dacă te-
ai finăscut la New York în loc de a te naşte la Bucureşti ? Noi toţi, sîntem din întîmplare aşa cum
sîntem.Am fi putut ceti alte cărţi în liceu, am fi putut cunoaşte alţi oameni, am fi putut călători în
alte ţări, amfi putut iubi alte femei... Dumneavoastră toţi care iubilţi — (făcu un gest vag cu'
mîna, deasupra iuiAlexandru, Lucu, Irina, Dinu) — nu vă simţiţi umiliţi în absolutul
dragostei dumneavoastră gîn-dindu-vă că din întîmplare aţi întîlnit partenerul sau
partenera prin care s-a realizat aceastămagnifică experienţă ?... Aşa că, nu problema umilinţii
joacă rolul principal în discuţia noastră. Ci oproblemă «mai simplă : ce aduce pe om faţă în faţă
cu realitatea ? Ce-l face să gîn-dească, din toatăfiinţa lui, să iasă din biologie, să iasă din
psihologie chiar ? Un singur lucru : contemplareamorţii, aşteptarea morţii, gîndul ei, cum
vreţi să-i spuneţi. Numai atunci cînd un grup uman îşi punedirect164şi arzător această problemă
— un grup uman, precizez, nu un simplu individ — numai atunci se obţineşi libertatea, şi
revoluţia, şi sensul existenţei, toate lucrurile acestea după care alergaţi dumneavoastră..
 De ce rîzi ? îl întrebă Dragu. Alexandru arătă scrisoarea.— Primisem ceva de la Petru, răspunse
el. Şi iată cum termină : „Există ceva real, cevaînspăimîntător deÎ.80real : omul care îşi poate
face de cap — şi muzica pe care o poate gîndi el"... în paranteză fiezis, Petru nu admite nici o
altă realitate ; nici adevărul, nici Dumnezeu, nici iubirea....înfăşură scrisoarea şi o puse în
buzunar, cu toate că i se păru că Dragu ar fi voit s-o citească înîntregime.
 Nu e nici o insultă, nu te teme, îl lămuri Dragu,. blînd. Cuvîntul acesta e frumos, e uncuvînt
foarte fru-181rnos... Şi cuprinde foarte multe lucruri... De aceea îmi place, şi-l întrebuinţez des...
Există un singurdebut fertil în viaţă ; experienţa huliganică. Să nu respecţi nimic, să nu crezi decît
în tine, în tinereţeata, în biologia ta, dacă vrei... Cine nu debutează aşa, faţă de el însuşi sau faţă
de lume, — nu va creanimic. Să poţi uita adevărurile, să ai atîta viaţă în tine încît adevărurile să
nu te poată pătrunde niciintimida — iată vocaţia de huligan
 Totala ignorare a adevărurilor, a ordinei, amaturităţilor. Unii sparg geamuri, alţii afirmă că
lumea începe prin ei. Ce superb !■ Ce vitalitateorgolioasă ! Să împărţi lumea în vii şi
morţi — sau în răi şi buni, aşa, cu o simplă judecată de. valoare, sau cu un singur geam spart —
îţi dai seama ce violentă afirmare vitală înseamnă gestulacesta ? Din punct de vedere
administrativ, aş spune, un huligan de stradă e primejdios pentru căsparge geamuri •— iar un
huligan ca Petru Anicet sau ca d-ta, este o valoare, pentru că amîndoi sînteţiintelectuali aşezaţi,
şi veţi contribui pozitiv la creşterea spirituală a acestei ţări... Dardin punct de vedere al structurii,
toţi sînteţi la fel. Toţi ignoraţi adevărurile stabilite, ordineastabilită, oamenii stabiliţi. Toţi
credeţi că lumea începe cu d-stră, sau, mai. modest, că d-stră puteţiechilibra lumea... Se ridică în
picioare, nervos
 ..Există acest fenomen, în faţa căruia nimeni nu are nici o putere, continuă d. Baly,
fenomenuldezordinei necesare. Nu ştiu dacă m-am exprimat bine. Este vorba de un lucru în
aparenţă foartesimplu : ordinea, pentru tinerii din ziua de astăzi, nu mai reprezintă forţă. Nici o
ordine din lume nu semai poate menţine astăzi. A fi de partea ordinei, nu mai înseamnă a-ţi
spori forţele, a te simţi apărat şiexaltat de. o considerabilă energie, aşa cum era pe vremuri.
Marile energii se găsesc astăzi în afaraordinei. Tinerii, care vor înainte de toate să se simtă
puternici, care vor să li se flateze euforia vîrstei,alergă astăzi acolo unde e forţa. Cine vrea să
aibă un contact de orice fel, cu forţa, cu energia, cuputerea — trebuie253să fie împotriva
ordinei. Acest fenomen social contemporan, eu îl numesc fenomenul dezordineinecesare. Am de
gînd, chiar, să scriu asupra acestei importante probleme, şi să sfătuiesc pe oameniinoştri politici,
să nu mai facă apel la sentimentul ordinei. Nimeni nu mai e mulţumit astăzi de ordineaactuală.
Pînă ce se va realiza o nouă ordine, noi trebuie să ne resemnăm unei lungi şi triste
dezordininecesare...
 Bagă-ţi minţile în cap, Marcella ; cu mine nu-i de glumit. Te azvîrl din tren ! Are să-ţi pară
rău...Fata se simţi deodată fără puteri, iremediabil pierdută, profund şi iremediabil jignită.
Gheorghiu ostrîn-■ gea strivind-o de pieptul lui, sărutînd-o în neştire, apă-sîndu-i mîinile în
carne. Erau atît deaproape de uşă, încît Marcella se întrebă o clipă dacă nu cumva Gheorghiu e
nebun şi dacă nu voraluneca amîndoi, la cea dintîi clătinare mai puternică, afară în întuneric. I se
păru chiar că Mitică egata să se aplece spre uşă, şi atunci ţipă de frică şi se agăţă de pieptul lui.—
Draga de ea, vorbi Mitică în glumă, cît de mult ţine la viaţă !... Ţi-e frică, nu e aşa,
curviştino ? !...Lasă, -n-ai nici o grijă, nu te omor atît de curînd... Nu te omor dacă eşti-cuminte...
Ştii tu să fiicuminte, nu e aşa ?.. Ca la teatru, mă înţelegi !.///// Plus ca el se simte atras intr un
mod obsesiv de persoana ei. Exista la un moment dat fraza ,,Deja carnea Marce-llei îi intrase în
nări, îi ardea palmele care marcheaza dragostea obsesiva a acestuia, o dragoste care este
sinonima cu patima.In acest punct Rogojin este prototipul pentru imaginea lui
Gheorghidiu.Rogojin era tipul de om care era in stare sa o ucida pe Nastasia si care intr o noapte
nu a dormit doar pentru a asculta cum respira.
 Fără să-şi dea seama, începuse să mintă. Şi minciuna asta pe care o amplifica, şi o justifica, îi
făceabine. îl ajuta să ce depărteze de Valentina ; îl ajuta să găsească tăria .şi mijlocul de o rupe
logodna.încerca să se convingă singur că iubeşte pe Viorica Panaitescu, dar de fapt nu se gîndea
la ea decît casă o compare cu cealaltă, cu Valentina. Se agăţa cu toată puterea de dragostea
aceasta pentru moartă.Simţea că e aici un izvor de tărie, un foarte puternic mijloc de apărare
 Nu e nimic de rîs, îl întrerupse Alexandru. Simt şi eu cîteodată avem nevoie de • o nouă
morală.Sîntem oameni noi, asta e. Buni sau răi, nu ştiu- şi nici nu mă interesează. Dar ştiu că
sîntem oameninoi, că ne deosebim fundamental de înaintaşii noştri ; ne deosebim chiar de "unul
ca David Dragu...-Am început să facem porcăriile pe contul nostru.
 — Este un- cerc vicios, ăsta, răspunse Alexandru zîm-bind. Iubirea întotdeauna pare mică şi
stearpă,moartea întotdeauna prea mare. Una se cheamă pe alta.—• Eu nu le-amestec
niciodată, ţi-am spus. Poate de aceea nu mi-e teamă de niciuna. De aceea nu simtnevoia să mă
pierd într-un milion de oameni, după cum nu simt nici dorinţa de a muri cu un milion
deoamenideodată...— Eu dimpotrivă. Nu mă simt încă bine maturizat, pentru că nu mă pot
pierde într-un milion, cumspui tu...
 Mentalitatea moderna si omul nou au la baza frica de moarte.Nimeni nu s ar gandi atat de mult
la ideea de moarte daca nu i ar fi teama de ea:
Este un- cerc vicios, ăsta, răspunse Alexandru zîm-bind. Iubirea întotdeauna pare mică şi
stearpă,moartea întotdeauna prea mare. Una se cheamă pe alta.—• Eu nu le-amestec
niciodată, ţi-am spus. Poate de aceea nu mi-e teamă de niciuna. De aceea nu simtnevoia să mă
pierd într-un milion de oameni, după cum nu simt nici dorinţa de a muri cu un milion
deoamenideodată...— Eu dimpotrivă. Nu mă simt încă bine maturizat, pentru că nu mă pot
pierde într-un milion, cumspui tu..

Domnisoara Cristina

 — Cu un asemenea model, nu se putea face decât o capodoperă, vorbiliniştit Egor.Domnişoarei

Christina îi sticliră o clipă ochii mai viclean. Egor îşi pusemâna pe frunte. Ce straniu miros în
camera aceasta. Nu cumva o fi chiarcamera ei? Cu coada ochiului privi spre celălalt perete. D-na
Moscu îispusese că e un salon, dar se afla acolo, în colţ, un pat mare, alb, cuperdeluţe. Ridică
încă o dată privirile spre portret. Domnişoara Christina îiurmărise toate mişcările. Egor citea bine
în ochii ei; îl văzuse când adescoperit patul şi n-a roşit; dimpotrivă, continuă şi acum să-i
susţinăprivirea, oarecum provocatoare. "Da, asta e camera mea de fată şi acolo epatul meu,
patul meu virginal" — parcă îi vorbeau ochii domnişoareiChristina
 — ...Te voi iubi cum niciodată n-a fost iubit vreun muritor, adăugăChristina.Îl privi câteva clipe
zâmbind. Apoi glasul ei se auzi din nou, mai melodi-os, mai ritmat: Mă dor de crudul tău amor A
pieptului meu coarde, Şi ochii mari şi grei mă dor, Privirea ta mă arde... Încă de la prima frază,
Egor simţi o neînţeleasă turburare copleşindu-l.Cuvintele acestea le mai auzise de atâtea ori.
Acum îşi aducea prea bine a-minte: Eminescu, Luceafărul. Şi mai înainte tot din Eminescu citase
dom-nişoara Christina. "Poetul ei favorit de-atunci", îşi spuse Egor.