Neapole (Napoli) este cel mai mare oraş din Italia de sud.

Este una dintre capitalele regionale şi are o populaţie de un milion

de locuitori, iar împreună cu zona metropolitană strânge trei
milioane de locuitori. Se află la mijlocul distanţei dintre Vezuviu
şi zona vulcanică Campi Flegrei.
Centrul vechi istoric din Neapole a fost înscris în anul 1995
pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Neapole se situează pe malul nordic al golfului cu acelaşi

nume, în extremitatea sud-estică a Câmpiei Campaniene. Cartiere
sud-estice ale oraşului urca pe versanţii Vesuviului. În partea
nord-vestică este delimitată de zona vulcanică Campi Flegrei. Se
află la o distanţă 232 km de Roma.
 Oraşul are un climat tipic mediteranean.

Luna Ian Feb Mar Apr Mai Jun Jul Aug Sep Oct Noi Dec An

Media
12 12 15 17 22 26 29 29 26 21 16 13 20
max °C

Media
4 5 6 8 12 16 18 18 16 12 8 5 11
min °C

Oraşul a fost o colonie greacă cu numele de Neapoli (noua

cetate). Oraşul influenţat de pasiunea pentru pizza margherita
intră în scurt timp sub autoritatea romană.

După dispariţia Imperiului Roman, oraşul a rezistat invaziei

lombarde şi va rămâne ataşat Imperiului Bizantin. La finalul
secolului VI, Neapole a devenit capitală a unui ducat bizantin. În
751, odată cu căderea exarhatului de la Ravenna din care se
ridicase, ducatul a devenit independent.
În 1030, pentru a putea face faţă ameninţării bizantine, ducele
Sergiu al IV îi găzduieşte pe normanzi în oraşul vasal Aversa.
Normanzii nu încetează incorporarea posesiunilor lor din Italia de
Sud, iar în 1139, Roger al II-lea, primul rege al Siciliei,
incorporează oraşul în regatul său.
Carol al II-lea al Siciliei, pierzând insula Sicilia, a făcut din
Neapole capitala regatului Siciliei, care este uneori numit "regatul
napolitan".

Napoli este cel mai mare oraş din sudul Italiei şi cu 1.000.470
de locuitori al treilea oraş după Milano şi Roma. În zona de
aglomeraţie a oraşului trăiesc mai mult de 3 milioane de oameni.
Structura populaţiei pe grupe de vârstă:
 între 00-14 ani: 18,76%
 între 15-64 ani : 67,87%
 peste 65 ani: 13,37%
 Evoluţia populaţiei (1000 locuitori)

Primarul general al oraşului este Rosa Russo Jervolino.

Oraşul are 31 de cartiere organizate în 10 sectoare, fiecare
având administraţie separată.
 Sectorul 1 : Chiaia, Posillipo şi San Ferdinando
 Sectorul 2 : Avvocata, Montecalvario, San Giuseppe, Porto,
Mercato şi Pendino
 Sectorul 3 : Stella şi San Carlo all'Arena
 Sectorul 4 : San Lorenzo, Vicaria şi Poggioreale-Zona
Industriale
 Sectorul 5 : Arenella şi Vomero
 Sectorul 6 : Barra, Ponticelli şi S.Giovanni a Teduccio
 Sectorul 7 : Miano, S.Pietro a Patierno şi Secondigliano
 Sectorul 8 : Chiaiano, Piscinola-Marianella şi Scampia
  Sectorul 9 : Pianura şi Soccavo
 Sectorul 10 : Bagnoli şi Fuorigrotta

Spaccanapoli: strada care împarte centrul oraşului în două

Deşi este un oraş bogat în monumente istorice şi tradiţii,
anual primeşte un număr mai redus de vizitatori faţă de alte oraşe
italiene. Centrul istoric al oraşului începând din anul 1995 face
parte din patrimoniul mondial şi este una dintre cele mai mari
centre urbane de pe aceată listă. Centrul istoric are o dispunere
dreptunghiulară şi a păstrat reţeaua de străzi stabilită de colonişti
din Cumae, fondatorii oraşului antic Neapolis. Oraşul vechi este
străbătută de trei străzi principale paralele: Decumano Maggiore
(azi purtând numele de Via Tribunali), Decumano Inferiore (azi
împărţită în trei secţiuni: Via Maddaloni, Via Croce Benedetto şi
Via San Biagio dei Librai) şi Decumano Superiore (azi împărţită
în trei secţiuni Via Sapienza, Via Anticaglia şi Via Santi
Apostoli), numele acestora derivând din denumirea antică a lor:
decumanus. Denumirea populară a Decumano Inferiore este
Spaccanapoli (despărţitoruk Neapolei), deoarece practic împarte
în două oraşul vechi. Aceste străzi principale sunt legate între ele,
de străzi transversale, pe vremuri antice numite cardo.
Teritoriul înscris pe lista patrimoniului mondial cuprinde
deasemenea zona dealului Capodimonte, situată la nord de centrul
istoric, respectiv zona costieră Chiaia-Posillipo situată la nord-
vest, până la mica insulă Nisida. Centrul istoric cuprinde mai mult
de 150 de biserici, aproximativ 300 de clădiri cu caracter religios,
palate, 30 de muzee, situri arheologice, monumente, obeliscuri şi
fântâni arteziene.

 Castel Nuovo (sau Maschio Angioino, în română Castelul

Nou) este cea mai cunoscută construcţie a oraşului.
Construirea fortăreţei a fost comandată de către regele Carol
I. Anjou care şi-a transferat curtea din Palermo în Neapole. A
fost construită între 1279-1282 cu ajutorul unor arhitecţi
francezi. A rămas reşedinţă regală până în anul 1734, când
regele Carol al III-lea s-a mutat în nou palat regal construit în
apropierea fortăreţei.
 Castell dell’Ovo (literalmente Castelul Oului) este o
fortăreaţă situată la nord-vest de centrul istoric al oraşului pe
un promontoriu în Golful Neapole. Conform legendei poetul
roman Vergilius a înzidit un ou în fundaţiile fortăreţei pentru
a conferi o stabilitate mai mare pereţilor. Prima fortăreaţa pe
acest loc a fost construită în secolul a 6-lea a. Chr de
colonişti greci originari din oraşul Cumae. În primul secol,
patriciul roman Lucius Licinius Lucullus a construit o vilă pe
acest promontoriu care la începutul secolului al V-lea a fost
 transformată în fortăreaţă. În secolul al XI-lea, locuitorii
oraşului au demolat construcţiile romane pentru a preveni
ocuparea lor de către piraţii saraceni. Fortăreaţa de azi a fost
construită la începutul secolului al XII-lea şi a funcţionat ca
reşedinţă regală până la construcţia Castelului Nou.
 Castel Capuano este o fortăreaţă situată în partea estică a
centrului istoric. A fost construită în secolul al XII-lea de
către regele Wilhelm I. al Siciliei. Într-o perioadă scurtă a
funcţionat ca reşedinţă regală. În secolul al XVI-lea a fost
extinsă şi în fortăreaţă s-a mutat administraţia oraşului şi
tribunalul (aceasta a funcţionat aici până la sfârştitul anilor
1990). În subsolurile fortăreţei erau închisorile orăşeneşti.
 Castel Sant’Elmo este o fortăreaţă situată pe un deal, vest de
centrul istoric al oraşului în apropierea mănăstirii San
Martino. Numele derivă de la biserica demolată pentru a face
loc fortăreţei. A fost construită între 1329-1343 la porunca
regelui Robert de Anjou.
 Palatul Regal a fost construit pe locul vechiului palat
viceregal la începutul secolului al XVIII-lea. A funcţionat ca
reşedinţă regală până la sfârşitul secolului când familia
regală s-a mutat în noul palat de la Caserta. Palatul a fost
construit de arhitectul Domenico Fontana şi modificat după
planurile arhitecţilor Luigi Vanvitelli şi Gaetano Genovese.
A fost parţial distrus în cel de al doilea război mondial, dar a
fost reconstruit după planurile originale. Faţada vestică,
dinspre Piazza Plebiscito este ornată de statuile marilor regi
al Regatului Neapolei.
 Palatul Capodimonte se află la nord de centrul istoric al
oraşului pe dealul purtând aceeaşi nume. A fost reşedinţa de
vară a regilor regatului Neapolei. A fost contruită după
planurile arhitectului Giovanni Antonio Medrano în anul
 1738. În palat este amenajat Galeria Naţională din Neapole
(cu importante picturi al lui Tiziano, Caravaggio şi alţii) şi
muzeul de porţelanuri.
 Albergo Reale dei Poveri este un edificiu impozant la nord-
est de centrul istoric al oraşului, având 300 m lungime şi 5
etaje. Construcţia a început în anul 1751 la porunca regele
Carol al III-lea, care dorea să realizeze un spital modern în
capitala regatului napolitan. Azi, clădirea renovată în anul
2006 găzduieşte un centru de conferinţe.
Cele mai importante palate nobiliare din Neapole sunt:
 Palazzo Filomarino - a fost construit în secolul al XVI-lea de
arhitectul Giovanni Francesco Di Palma şi barocizat în
secolul al XVIII-lea. Cel mai cunoscut locuitor al palatului a
fost renumitul filosof Benedetto Croce.
 Palazzo del Panormita - este cea mai frumoasă clădire
renascentistă din oraş. A fost construit la sfârştiul secolului al
XV-lea de renumitul umanist Antonio Beccadelli (cunoscut
sub numele de Panormita).
 Palazzo San Giacomo - este o clădire impozantă în Piazza
Municipio, construită între 1819-1825 după planurile
arhitecţilor Stefano şi Luigi Gasse pentru a găzdui
ministerele Regatului Napolitan. În clădire a fost încorporată
şi o biserică adiacentă.
 Palazzo Doria d’Angri - a fost construită în secolul al XVIII-
lea după planurile arhitectului Luigi Vanvitelli pentru familia
Doria. De pe balconul acestei clădiri a proclamat Giuseppe
 Garibaldi unirea Regatului Celor Două Sicilii în 7 septembrie
1860.
 Palazzo Pignatelli - este o clădire construit în stil clasic în
anul 1826 de Ferdinando Acton, nobil englez din curtea
regilor napolitane. În secolul al XIX-lea, Diego Aragona
Pignatelli Cortes, prinţul de Monteleon a trasnformat clădirea
într-un centru cultural. Văduva prinţului a dăruit clădirea
împreună cu colecţiile de mobilă, porţelanuri statului italian.
 Palazzo Arcivescovile - este reşedinţa arhiepicopilor
neapolitani. Complexul se situează la nord de dom şi a fost
construit la începutul secolului al XIV-lea, probabil după
planurile arhitectului Bonaventuri Presti. Clădirea are trei
portale sculptate impozante.
 Palatul Firrao Palatul Firrao - a fost construit în secolul al
XVI-lea în stil renascentist. În secolul al XVII-lea a fost
barocizat de arhitectul Cosimo Fanzago. Faţada este ornată
de statuile regilor napolitani.
 Domul din Neapole (Duomo) - este principala biserică a
oraşului, construită în stil romanic. Aici se regăsesc moaştele
Sfântului Ianuarius. Construcţia domului a fost începută de
regele Carol I Anjou şi a fost finalizată la începutul secolului
al XIV-lea, în timpul regnării lui Robert Anjou. A fost
construită pe fundaţiile unei basilici paleocreştine (resturile
se pot vedea şi azi în subsolurile clădirii). Altarul este munca
pictorului Francesco Solimena. Balustrăzile din bronz sunt
munca arhitectului Cosimo Fanzago. Interiorul este decorat
de picturi semnate Luca Giordano şi Pietro Perugino.
 San Francesco di Paola - este o biserică situată în Piazza
Plebiscito vizavi de Palatul Regal. La începutul secolului al
XIX-lea, Joachim Murat rege napolitan, vărul lui Napoleon a
proiectat construcţia unei pieţe împrejmuite de colonade,
asemenea pieţii Sfântul Petru din Roma. Construcţia a fost
completată în 1816 de către regele Ferdinand al IV-lea, care
a transformat sala centrală în biserica de azi, care se
aseamănă cu Pantheonul roman.
 Santa Maria del Carmine - situată în Piazza Mercato a fost
fondată în secolul al XII-lea de călugări carmeliţi. În biserică
se regăsesc două relicve importante: o icoană cu Madona
Neagră (adusă de carmeliţi din Africa) şi un crucifix de pe
care lipseşte coroana de spini al lui Isus (conform legendelor:
în 1439 în urma unei bombardamente, Isus şi-a mişcat capul,
astfel a căzut coroana).
 San Domenico Maggiore - a fost construită între 1283 şi
1324 pe fundaţiile unei biserici mai vechi. În anii 1670 a fost
barocizat, dar în secolul al XIX-lea a fost transformat înapoi
în stilul său original gotic. În mănăstirea adiacentă au trăit şi
au lucrat personaje importante din istoria Italiei cum ar fi
Giordano Bruno sau Toma de Aquino.
 San Paolo Maggiore - a fost construit la sfârştiul secolului al
VIII-lea şi începutul secolului al XI-lea pe fundaţiia unui
 templu roman dedicat gemenilor Castor şi Pollux. În secolul
al XVI-lea a fost preluat de călugări teatini. A fost barocizat
după planurile arhitectului Francesco Grimaldi. Interiorul
este decorat de fresce realizate de Francesco Solimena şi
Massimo Stanzione.
 Santissima Annunziata Maggiore - a fost construită în
secolul al XIII-lea. A fost barocizat în secolul al XVIII-lea de
arhitectul Luigi Vanvitelli şi fiul lui, Carlo Vanvitelli. Altarul
este opera lui Francesco Solimena. Tavanul este casetat cu
picturi figurând scene din viaţa Fecioarei Maria, realizate de
Giovanni Vincenzo Forli şi Filippo Vitale.
 San Giorgio Maggiore - prima biserică pe acest loc a fost
construită în secolul al IV-lea. A fost numit după Sfântul
Gheorghe, care a fost ucis în secolul al XI-lea de longobarzi.
În 1640 a fost mistuită de flăcări, dar a fost reconstruită după
planurile arhitectului Cosimo Fanzago. În anul 1694 a fost
distrus de un cutremur. Reconstrucţia a fost supervizată tot
de arhitectul Cosimo Fanzago. Sub altar sunt îngropate
moaştele Sfântului Severus. Decoraţiile interioare au fost
realizate de Camillo Lionti, Francesco Peresi şi Francesco
Solimena.
 San Pietro ad Aram - este o biserică construită în stil
renaşcentist. Găzduieşte relicva faimoasă Ara Petri, care,
conform legendelor, a fost altarul Sfântului Pentru, în faţa
căruia a botezat pe sfinţii Candida şi Asprenus, primii
episcopi napolitani. Interiorul este decorat de freşce şi relifuri
sculptate de Luca Giordano, Andrea Vaccaro, Massimo
Stanzione şi Giaconto Diano.
 Santa Maria di Piedigrotta - a fost construită în secolul al
XIV-lea, apoi barocizat de-a lungul secolului al XVII-lea.
Este una dintre cele mai impresionante clădiri de stil baroc
din oraş. Interiorul este decorat de freşcele lui Belisario
Corenzio. OPRIRE
 Santa Maria degli Angeli a Pizzofalcone - a fost construită în
a doua parte a secolului al XVI-lea, la cererea doamnei
Constanza Doria del Caretto, care a dăruit-o ordinului
teatinilor. În 1610 a fost barocizat după planurile arhitectului
Francesco Grimaldi. Interiorul este decorat de freşcele lui
Giovanni Battista Beinaschi şi picturi semnate de Francesco
Maria Caselli.
 San Giovanni Maggiore - este una dintre cele mai vechi
biserici napolitane. Construcţia ei a fost începută în secolul al
IV-lea. A fost reconstruit în stil bizantin în secolul al VI-lea,
apoi barocizat în 1685 după planurile arhitectului Dioniso
Lazzari.
 Santa Maria della Sanita - a fost construit în stil baroc între
anii 1602-1613 după planurile arhitectului Giuseppe Nuvolo
pentru ordinul dominicanilor. Cupola este decorată de plăci
de majolică verde. Din interiorul bisericii se pot accesa
catacombele San Gaudioso, care este decorată de mozaicuri
datând din secolul al XVII-lea. Interiorul a fost decorat de
Giovanni Battista di Pino.
 Santa Maria Egiziaca all’Olmo - a fost cosntruită în secolul
al XIV-lea, iar în secolele XVI-XVII a fost reconstruit în stil
baroc. Decoraţiunile interioare de stil rococo au fost realizate
de Nicola Tagliacozzi Canale. Numele provine de la un ulm
din curtea bisericii.
 Santa Maria Egiziaca a Pizzofalcone - a fost fondată la
începutul secolului al XVII-lea, de călugări augustini. În
secolul al XVII-lea a fost barocizat de către Cosimo
Fanzago, Francesco Antonio Picchiatti, Antonio Galluccio şi
Arcangelo Guglielmelli.
 Sant’Agostino alla Zecca - construcţia bisericii a fost
comandată de către regele Carol I. Anjou. A fost terminată în
anul 1287 şi a fost preluat de călugări eremiţi. A fost distrus
în cutremurul din 1456 şi a fost reconstruit în stil
renascentist. În secolele XVII-XVIII a fost barocizat.
 Santa Maria della Neve - a fost cosntruită în secolul al XIII-
lea. În 1520 a fost extins, iar în secolul al XVIII-lea
barocizat. Interiorul este decorat cu picturi semnate de
Giuseppe Bastelli.
 San Giacomo degli Spagnoli - construcţia bisericii a fost
comandată în 1540 de către viceregele Don Pedro de Toledo,
pentru a servi ca lăcaş de cult curţii sale, ai cărui membrii
erau spanioli (de aici provine şi numele bisericii). Interiorul
bisericii cu trei nave este decorată în stil baroc, important
fiind o frescă al lui Giorgio Vasari. În prezent biserica este în
proprietatea, şi este susţinută de biserica catolică spaniolă.
 Madre di Buon Consiglio - este una dintre cele mai noi
biserici din oraş. A fost construită între anii 1920 şi 1960
după modelul bazilicii Sfântul Petru din Roma.