Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Rădăuți, 2021
Tehnoredactare computerizată: Gheorghe Schipor
Coperta I. Grație și forță – Vespasian Lungu, 1975
Scanări ilustrații: editor foto Mihai Boiciuc
ISBN 978-973-0-34581-0
ARGUMENT
Despre oameni „de seamă” din Rădăuți, în general, s-a mai scris, însă, în toate cazurile,
abordarea a vizat un context mai larg, respectiv, oameni „de seamă” care s-au născut și / sau
au trăit și activat în Rădăuți. Fiind contextul mai larg, autorii de scrieri cu conținut biografic /
biobibliografic s-au rezumat a face „schițări” doar unor personalități rădăuțene, îndeobște
știute.
La o analiză mai atentă, constatăm că numărul rădăuțenilor a căror biografii se cuvin a fi
cunoscute este cu mult mai mare.
Mărturisim toată aprecierea și respectul pentru autorii de studii cuprinzând biografii /
biobibliografii, autori care cu multă răbdare, pricepere și acribie au scris, în contextul
menționat, și despre oameni cu înfăptuiri remarcabile, care s-au născut și / sau au trăit și
activat în Rădăuți.
Rădăuțiul poate fi considerat, cu justificat temei, unul dintre orașele din care s-au ridicat,
de-a lungul timpului, oameni de certă valoare în diverse domenii, într-un procent semnificativ
față de numărul de locuitori.
Considerăm că evidențierea rădăuțenilor care și-au dobândit un binemeritat renume, în
contextul care ne interesează – în sport, este o necesitate, spre a nu lăsa în zona uitării
stăruințe, performanțe, succese și spre mai corecta integrare a valorilor rădăuțene între cele
din toată Bucovina.
Despre Cetățenii de Onoare ai Municipiului Rădăuți, distinși cu acest „titlu”, pentru
performanțe în disciplinele sportive: Hochei pe gheață (Axinte Dumitru, Curelar Constantin,
Moroșan Doru-Iosif, Nistor Constantin-Vasile, Olenici Adrian și post-mortem: Bandas
Octavian-Mircea, Corduban Octavian, Huțan Gheorghe, Tomovici Ștefan); Lupte greco-
romane (Gherasim Virgil, Rusu Ștefan, Storoz Petru); Planorism: Țigănescu Felicia, am oferit
informații în lucrarea intitulată Personalități în sportul rădăuțean, Cetățeni de Onoare ai
Rădăuțiului, lucrare apărută la Rădăuți (2021).
Prezenta lucrare intitulată Rădăuțeni afirmați în sport. Fișe biografice și Caleidoscop
sportiv cuprinde, sumar și în ordine alfabetică, biografiile unor persoane născute la Rădăuți și
/ sau care au trăit și activat la Rădăuți, persoane care s-au remarcat cu ceva deosebit pe tărâm
sportiv.
Deci, pe lângă persoanele afirmate în sportul rădăuțean (profesori de sport, antrenori,
sportivi de performanță), distinse cu titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului /municipiului
Rădăuți, menționați, sunt integrați și alți merituoși rădăuțeni (profesori de sport, antrenori,
sportivi de performanță), care deși nu au fost distinși, deocamdată, cu titlu onorific de
„Cetățean de Onoare”, rămân adevărate repere în evoluția și performanțele sportului
rădăuțean.
Este vorba de valori rădăuțene în sport: Amăistroaie Mădălina, Anheliuc Cristian,
Antemie Traian, Bodnar Alexandru, Bodnar Ioan, Bouaru Vasile, Buicliu Ștefan, Calciuc
Gheorghe, Chipreanov Andrei, Chirilă Modest, Colibaba-Evuleț Dumitru, Deneș Alexandru,
Deneș Rozalia, Eisig Leizer, Filipov Clim, Galan Vasile, Hînțar Viorel, Ihnatiuc Andrei,
Larionescu Ovidiu, Moroșan Ionel-Florentin, Nichiforiuc Mircea-Traian, Olenici Angelica,
3
Paraschiv Luminița-Victoria, Pâslaru Vasile, Popescu Alexandru, Roșca Petre, Rusu Andrei-
Dorin, Rusu Cornel, Rusu Florin, Savin Ivan, Savu Gheorghe, Stan Olivia, Tăpîrjan
Constantin, Tătar Matei, Toniuc Doina, Trelea Sorin, Tudorie Sebastian, Zaharie Iulian.
Menționăm faptul ca în sport, performanțele sunt lesne de cuantificat și deci, cei
afirmați au un suport real în aprecieri din partea celor interesați.
Această carte-elogiu, alcătuită sub formă de dicționar, se vrea un modest omagiu adus
unor persoane afirmate în diverse discipline sportive, care fac cinste urbei natale și, nu în
ultimul rând, cititorilor interesați, grație cărora s-a înfiripat dorința de a scrie aceste pagini.
Dintre rădăuțenii afirmați în sport care s-au afirmat la nivel național ori internațional,
unii – fără intenție – au fost omiși, fapt pentru care ne cerem scuze și înțelegere.
Prezenta lucrare, ca orice lucrare de acest fel, are menirea de a oferi o sumă de
informații esențiale, fără pretenția de a stabili ierarhii ori de a atesta valori.
Oricum, dincolo poate de inerentele şi inevitabilele scăpări, cu inimile încărcate de
emoţie, vă invităm să deschideţi cu curaj filele acestei cărţi, scrise mai mult cu sufletul decât
cu condeiul.
Autorul adresează respectuoase mulțumiri tuturor acelora care i-au pus la dispoziție
informații și diverse documente utile obiectivului propus.
4
I. CRONOLOGIA ÎNFIINȚĂRII DE CLUBURI /
ASOCIAȚII SPORTIVE LA RĂDĂUȚI
1870 - Din iniţiativa prefectului Eduard Strasser şi sub patronajul Împăratului Franz
Joseph I, se înfiinţează în anul 1870, „Asociaţia de Tir” cu 130 de membrii, toţi din Rădăuţi.
Tragerea la ţintă cu arma a reprezentat un mijloc util de perfecţionare a vânătorilor aflaţi în
număr considerabil în oraş. În anul 1871, acelaşi inimos căpitan de district, Stasser, a iniţiat
amenajarea grădinii de tir şi plantarea parcului vânătorilor care a rămas pentru rădăuţeni, locul
cel mai plăcut de recreere şi de petrecere, până la izbucnirea primului război mondial.
Tot în 1871 a început construirea unei „Case de Tir” pe parcela asociaţiei în valoare de
5000 florini. Casa de Tir ( azi sală de sport) avea o sală mare de festivităţi cu scenă, mai multe
încăperi, şi un bufet. Cam la 200 m depărtare se afla o movilă ridicată pentru a prinde
gloanţele trase din poligonul de tir. Fondul cinegetic, extrem de bogat în pădurile districtului,
ocaziona organizarea unor frecvente „partide de vânătoare” la Codrul Voievodesei, Voitinel,
Suceviţa, Hardeg şi Putna. Vânătorii erau cuprinşi în 2 societăţi: Societatea Vânătorilor din
Judeţul Rădăuţi „Dr. Gh. Nedeci” (1900) şi Societatea Vânătorilor din Rădăuţi (1905).
În anul 1912, construindu-se uzina electrică între „Casa de Tir” şi Movilă, au trebuit să
suspende tragerile la ţintă ce le făceau membrii asociaţiei în fiecare duminică. Întrucât după
anul 1918 asociaţia n-a mai desfăşurat nici o activitate, toate instalaţiile ei au trecut în
proprietatea oraşului conform statutelor.
5
1895 – este înființat Clubul Sportiv „Jahn”, gimnastica fiind disciplina cea mai
populară. Prima sală de gimnastică din Rădăuţi datează din vara anului 1892, când, din
iniţiativa unor profesori în frunte cu Heinrich Klauser, directorul liceului de stat din localitate,
după îndelungate tratative, se reuşeşte obţinerea aprobării primăriei de a se amenaja pentru
practicarea gimnasticii, remiza de căruţe a Batalionului de Infanterie, aflată în zona sud-est a
oraşului.
Menționăm faptul că și atletismul era la loc de cinste în cadrul Clubului „Jahn”, încă
din1895. Primele concursuri atletice la care au participat şi sportivi rădăuţeni au fost
organizate de către Consiliul Cultural din ducatul Bucovina, inspector pentru cultură fiind în
acea perioadă (1897–1906) Wilhelm Adameţ. Anunţurile de participare la „alergări” se făceau
cu cel puţin 10 zile înainte. În ziua concursului competitorii urmau să parcurgă „contra-timp”
o anumită distanţă pe un traseu prestabilit.
În anul 1908, în cadrul Clubului „Jahn” din localitate, ia fiinţă prima secţie de tenis de
câmp, practicanţii fiind îndeobşte personalităţi publice. Se pare că era vorba mai degrabă de
un mijloc de recreere, decât de o competiţie, tenisul fiind definit la acea vreme ca fiind „un
dans melancolic la un ceai”.
Construirea în anul 1911 a unei săli de gimnastică la Liceul German din Rădăuţi,
precum şi a sălii cu acelaşi profil de la Liceul de Fete al Statului din str. Bisericii (azi Ştefan
cel Mare) a avut un rol foarte important în asigurarea condiţiilor materiale pentru practicarea
gimnasticii.
Clubul „Jahn” a funcționat, având și alte discipline sportive (fotbal, tenis, atletism)
până în anul 1938, când fuzionează cu Clubul „Hatmanul Luca Arbore”.
1923 - din iniţiativa unui grup de profesori de la Liceul de Băieţi din Rădăuţi, avându-i
în frunte pe N. Iţcuş, I. Vişan, Gh. Cârstian şi I. Şindilar, se pun bazele primului club
românesc local. Cu ocazia vizitei în Rădăuţi (1922) a lui Ion Nistor, ministrul Bucovinei,
conducerea Primăriei solicită acestuia, ca în baza legii de împroprietărire să se rezerve din
terenul expropriat de la Fondul Bisericesc un loc pentru sport. Cererea este aprobată, locul
pentru terenul de sport alegându-se în faţa Liceului de Băieţi „Eudoxiu Hurmuzachi”, unde se
află astăzi cvartalul de locuinţe denumit „Stadion”.
Înfiinţarea propriu-zisă a clubului sportiv s-a datorat lăudabilei iniţiative venite de la
ofiţerii Batalionului 11 Vânători de Munte „Hatmanul Luca Arbore”, care în anul 1923
hotărăsc constituirea clubului cu denumirea vajnicului hatman al lui Ştefan cel Mare. La
început, cea mai mare parte din echipamentul şi materialul sportiv trebuincios era asigurat de
batalionul 11 Vânători de Munte, care, evident, tutela clubul. Astfel au fost transformaţi
6
bocancii cazoni în 12 perechi de ghete de fotbal, s-au confecţionat 12 garnituri pentru
echipament (tricouri de culoare alb-negru şi şorturi negre), precum şi o poartă demontabilă
pentru antrenamentele ce aveau loc pe toloaca oraşului. Terenul de sport cu care a fost dotat
clubul s-a folosit abia în anul 1925.
Prima minge de fotbal a clubului s-a achiziţionat prin colectă publică. În anul 1924
echipa de fotbal „HLA” intră în competiţiile din cadrul campionatului districtului Rădăuţi.
Dintre primii jucători amintim: cpt. Timu Gh., cpt. Maier Ar., locot. Croitoru Am., prof.
Marcu I., prof. Tiron I, av. Cucu N., Murariu D., funcţ. Hîncu D, Voloşin I. şi alţii.
Clubul „Hatmanul Luca Arbore” era condus de un comitet având în frunte ca
preşedinte pe cpt. Gheorghe Timu, apoi pe prof. Ion D. Tiron, membrii săi compuşi din
militari şi intelectuali rădăuţeni cotizau cu 2 lei lunar la acoperirea unei părţi din cheltuielile
ocazionate de desfăşurarea activităţilor sportive ale clubului.
În anul 1930, pe când avea 18 ani, îl găsim printre jucătorii echipei de fotbal „HLA” şi
pe Petru Bordeianu, din ale cărui însemnări referitoare la cluburile rădăuţene redăm în
continuare: „În acea vreme în Rădăuţi locuiau diverse naţionalităţi – români, germani, evrei –
şi au activat cluburi sportive precum «Hatmanul Luca Arbore», «Hogwiruh» şi «Jahn» care
aveau mai multe secţii de sport.
Toate aceste cluburi se întreţineau din cotizaţiile membrilor lor şi din manifestările
sportive pe care le organizau (cum erau sărbătorile câmpeneşti, balurile sportive, balurile
mascate). Nici unul dintre aceste cluburi nu primea vreo subvenţie aşa că, duminica, «doi
tineri», un băiat şi o fată, mergeau prin oraş şi făceau chetă”.
Clubul capătă cu timpul o tot mai potrivită structurare organizatorică şi funcţională, în
cadrul său funcţionând numeroase secţii şi subsecţii sportive. Stadionul, inaugurat la 11 oct.
1935, cu tribună acoperită, tribună oficială, pistă de atletism, teren de baschet şi handbal,
împrejmuit cu scânduri permitea diversificarea activităţilor sportive. Între cele două războaie
mondiale se poate spune că fotbalul la Rădăuţi a căpătat un anumit caracter de masă.
Numeroşi tineri apar în timpul liber pe stadionul de sport, pe toloacă, sau locuri virane, jucând
fotbal.
Sediul clubului „HLA” era la Tribunal şi 6 dintre funcţionarii tribunalului erau
fotbalişti, dintre care unii şi arbitrau”.
„În anul 1947 clubul sportiv «HLA» a fost desfiinţat, fiind considerat club de
reacţionari din cauza politicii pe care o făcuseră unii sportivi”.
1924; 1926; 1929 - În perioada interbelică au fost şi alte cluburi sportive rădăuţene
care au avut în structura lor funcţională mai multe secții și subsecții, precum şi clubul
„Internaţional Arbeiter Sport Klub” înfiinţat în anul 1924, el fiind afiliat Institutului
Muncitoresc de Educație Fizică (IMSER). A urmat apoi, în 1926, Asociația Sportivă „Rapid”,
afiliată de asemenea la IMSER.
Sediul clubului „Rapid” a fost stabilit pe strada Frătăuţilor (1 Mai), unde ocupa un
spaţiu de 3 camere, în clădirea unui suporter al echipei de fotbal. În anul 1929 este înființată
Asociația Sportivă „Sportul Muncitoresc”.
Sediul clubului „Sportul Muncitoresc” se afla pe strada Ştefan cel Mare în clădirea
care adăpostea fosta sală Traian (pe locul ei s-a amenajat terenul de sport al asociaţiei
„Voinţa” – actualul bazar). Disciplina cea mai populară din cluburile menţionate era, se
7
înţelege, fotbalul. În intervalul 1934–1940 în Rădăuţi acţionau nu mai puţin de 6 echipe de
fotbal: HLA–divizionară B, Hogwiruh, Jahn, Sportul Muncitoresc, CFR şi Borocow (toate în
liga de Est, categoria II). Existau de asemenea şi 10 arbitri de fotbal autorizaţi, dintre care doi
federali.
Aceste cluburi aveau numeroşi membri şi susţinători, cunoscând o deosebită
dezvoltare, fiind sprijinite de organizaţii sportive similare cu echipament sportiv, antrenori
pentru echipele de gimnastică, fotbal, volei etc. Numeroşi erau spectatorii care urmăreau
programele competițiilor sportive pe care le prezentau componenţii echipelor de băieţi şi fete
ale cluburilor: „Jahn”, „Hogwiruh”, „Rapid”, „I.A.S.K.” sau „Sportul Muncitoresc.
Menționăm și faptul că activitatea cultural-sportivă în perioada 1930 – 1940, este
marcată și de existența Cercului Cultural Sportiv C.F.R., Clubului Borochow ș.a.
Din informaţiile pe care le deţinem, în perioada 1935–1940, erau legitimaţi la secţia
tenis de câmp din cadrul clubului „I.A.S.K” Rădăuţi, de pildă, următorii: Egon Patak,
Valerian Russindilar, Claim Rosner, Cornelia Larionescu, Berta Harth, Octavian Nicoară,
Max Held, Iacob Willig, Max Rozemblath, Solomon Haiferman.
Tot în perioada interbelică a fost amenajată prima pistă de popice la Rădăuți, pe lângă
„Casa Germană”. Ulterior a fost dată în funcțiune o pistă amenajată în aer liber pe lângă
terenul sportiv „Voința”, în zona în care, în prezent se află bazarul și piața centrală a orașului.
Desigur, această disciplină sportivă (popice) a avut un pronunţat caracter de masă,
deoarece în mai toate unităţile economice din localitate existau piste improvizate din scânduri
pentru popice şi jgheaburi de readucere a bilei de lemn. Era, în acele vremuri, un mod plăcut
de recreere, o mişcare sportivă de amatori, dintre acelea care generau pasiuni şi spirit de
competiţie.
8
În acel an, 1957, echipa reprezentativă de şah a oraşului Rădăuţi avea următoarea
componenţă: Aristide Prandea–categ. I, Mircea Axani–categ. I, Iablay Kunchtad–categ. II,
Iakob Gruber–categ. II, Moses Lerer–categoria II, David Stentzel–categ. II, Marta Păsăilă–
categ. II, Ştefania Balţei–categ. II.
9
1957 - Din iniţiativa domnului Constantin Coca ia fiinţă clubul columbofil
„COLUMBA 022” Rădăuţi. Membrii fondatori ai clubului rădăuţean au fost Constantin Coca,
Gheorghe Costea, Vasile Trufin, Ştefan Văcăreanu, Ioan Condratov, Veniamin Cojocaru.
În anii 1953–1954 au fost aduşi în zonă porumbei de la Traian Niţescu (care era închis
la Sighet) prin intermediul lui Constantin Vâlcu şi Cornel Creţulescu din Bucureşti.
Porumbeii proveneau din cei procuraţi de maiorul Traian Niţescu pentru armata română în
anii 1936–1938.
Primele concursuri au fost organizate în anii 1959–1960 pe distanţele Rădăuţi–Dej şi
Rădăuţi–Mizil. După anul 1965 au fost organizate concursuri internaţionale cu lansări din
Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania, Turcia, Ucraina. În ultimii ani au fost organizate
concursuri cu lansări la peste 1 000 km, înregistrându-se sosiri în prima zi de concurs.
Din anul 1998 clubul dispune de un columbodrom internaţional, organizatori fiind
Viorel Hîj, Aurel Boca şi Ioan Zavate. În 2003 funcţiona în zona Rădăuţi un club profesionist
cu peste 120 membri.
1959 - Un moment de mare importanţă pentru lupte, precum evoluţia lor ulterioară îl
reprezintă înfiinţarea în anul 1959 a Asociaţiei Sportive „Tractorul” Rădăuţi, din iniţiativa
merituosului profesor de sport Petru Storoz. Această asociaţie sportivă a început să
funcţioneze pe lângă S.M.T.-ul din localitate, unde câţiva mecanizatori şi tineri muncitori au
început să descifreze tehnicile celor două stiluri de lupte: greco-romane şi libere, sub
îndrumarea aceluiaşi pasionat profesor, specializat la Institutul de Cultură şi Educaţie Fizică
din Bucureşti în atletică grea (lupte, haltere, box).
Amenajarea fostei Case de Tir în Sală de sport, revine tot profesorului Petru Storoz
care, în toamna anului 1957, prin repartiţie guvernamentală, devine profesor de educaţie fizică
la Liceul de Fete din oraşul Rădăuţi, iar din 1959 îl găsim încadrat ca profesor titular la Şcoala
Generală nr. 2 din localitate.
O dată cu transformarea localului fostei „Case de Tir” în sală de sport, alături de lupte,
gimnastica va înregistra un constant progres, atât prin numărul sportivilor, cât şi prin calitatea
pregătirii. Pe atunci, tinerii profesori de sport cu specializarea gimnastică: Dragu Rotaru,
Ioana Oancă şi Eleonora Mitrofanovici, ajutaţi de mai experimentaţii profesori Victor
Botocan, Petru Storoz reuşesc să reînfiinţeze la Rădăuţi o echipă feminină de gimnastică
(„Viforul” Rădăuți).
Din anul 1969, Asociația Sportivă „Tractorul” Rădăuți își schimbă titulatura în
Asociația Sportivă „IPORFIL” Rădăuți.
În același an, 1959, pe lângă Spitalul Teritorial Rădăuți, ia ființă Asociația Sportivă
„Sănătatea”, profilată pe tenis de câmp și tenis de masă. E drept că nu am ajuns noi prea
departe cu tenisul în Rădăuţi, acest sport fiind „de masă” atât la propriu cât şi la figurat, totuşi
au fost înregistrate unele rezultate notabile. Practicanții erau, preponderent, personalități
publice.
1974 - Este înființat Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, în patrimoniul căruia este inclusă și
Sala de sport (terenul de sub clădire continuând să rămână în proprietatea primăriei locale). O
dată depăşit „punctul critic” specific oricărui început, au fost create condiţii pentru profilarea
sportului rădăuţean de performanţă pe lupte, hochei şi tir cu arcul.
10
În ziarul „Sportul” din 10 februarie 1978, pag. 2, cronicarul sportiv Mihai Trancă
publică un amplu articol intitulat Copiii satelor din zona Rădăuţilor au devenit campioni
naţionali cu un elogios subtitlu! Directorul CSŞ Rădăuţi Petru Storoz – exemplu pentru
întreaga mişcare sportivă.
În anul 1979, în funcția de director la C.S.Ș. Rădăuți a fost investit profesorul de sport
Alexandru Deneș. Sub directoratul acestui merituos profesor-antrenor, se fac, în anul 2005,
demersuri pentru renovarea și modernizarea Sălii de sport din Grădina de Tir a orașului.
Actualmente (2011), director la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, este apreciatul profesor
de sport Viorel Stoica.
1980 - „Rădăuțenii – scrie gazetarul Dumitru Miron (rubrica Sport, în Zori Noi din 7
iunie 1980) - au trăit recent, un important eveniment: constituirea Clubului Sportiv
Muncitoresc «Metalul», cu secțiile: lupte greco-romane și hochei pe gheață (ambele în divizia
A) și fotbal (divizia C). Un club care, suntem siguri, va contribui la dezvoltarea sportului de
performanță în județul Suceava. Argumente? Rădăuțenii au dat numeroși luptători de valoare
– campioni naționali, balcanici, europeni, mondiali. De aici au plecat și evoluează cu succes la
Steaua și Dinamo București și la Dunărea Galați o întreagă pleiadă de hocheiști. Apoi, echipa
de fotbal are o comportare bună în divizia C. Pentru școlile din Rădăuți constituie un titlu de
cinste să aibă elevi care se afirmă pe plan sportiv.
Înmănunchind importante forțe materiale și umane, primul club sportiv al sindicatelor
din nordul Moldovei are de apărat prestigiul câștigat de asociațiile incluse, de a face totul
pentru a ridica acest prestigiu la noi cote valorice. De altfel, acesta este și țelul declarat al
noului club – președinte de onoare, ing. Dumitru Parfene, directorul F.C.M.P.M., iar
președinte, Nicolae Fluerariu, un cunoscut și apreciat animator al sportului rădăuțean. Ca
prime obiective, înscrise în agenda de lucru, se află, printre altele: cucerirea de titluri
olimpice, naționale și europene la lupte greco-romane; clasarea echipelor de hochei și lupte
greco-romane pe primele locuri în divizia A; unul din locurile 1-4, cu echipa de fotbal în
campionatul 1980-1981 al diviziei C; terminarea lucrărilor de modernizare a stadionului.
Așadar, spectatorii vor vedea de acum, pe terenurile și în sălile de sport, tineri echipați
în culorile alb-albastru, cu emblema C.S.M. «Metalul» Rădăuți. Și, după cum ne informa
tovarășul Petru Știrbu, membru al biroului executiv al consiliului județean al sindicatelor,
celor trei discipline li se vor adăuga, în curând, alte două: tirul cu arcul și călăria”.
11
1985; 1991 - Practicarea la Rădăuţi a unor ramuri din artele marţiale a început de prin
anul 1985, însă efortul depus şi rezultatele obţinute impun tratarea unor aspecte din activităţile
antrenorilor şi sportivilor angrenaţi în această mişcare sportivă specifică. Este vorba de secții /
subsecții afiliate unor cluburi naționale cu faimă în breaslă.
Wushu Kung–Kick Box: Disciplină sportivă iniţiată la Rădăuţi de către instructorii
Marius Dugneanu şi Mihai Lohaza, în 1985.
Karate–Do tradiţional: Disciplină sportivă practicată la Rădăuţi în sala de sport a
Şcolii Generale nr. 3, de prin anul 1985, din iniţiativa unor foşti valoroşi sportivi deveniţi
instructori de specialitate. Această grupare sportivă pe plan local este o filială a clubului
Metrorex din Bucureşti şi este afiliată la federaţia română de specialitate (W.S.K.F.). Până în
anul 1997 au fost instructori de Karate–Do tradiţional la Rădăuţi Traian Breabăn şi Luigi
Coroamă.
Qwan–Ki–Do: Disciplină sportivă practicată în cadrul clubului de Arte Marţiele
„Hong Ho” Rădăuţi, constând în luptă reală, autoapărare, tehnici de secerare, proiectare şi
imobilizare, arme tradiţionale, precum şi în gimnastică psiho-corporală. Qwan–Ki–Do-ul a
fost iniţiat în Rădăuţi în anul 1991 de către instructorul de specialitate Răzvan Arhire din
Suceava, fost component al reprezentativei naţionale a României.
2006 – Este înființat Clubul Sportiv „Bukovina Skandemberg” Rădăuţi. Cel mai
reprezentativ produs,în această disciplină sportivă este, neîndoielnic, Andrei Chiprianov.
Admirabile calități de perseverența, pasiunea și tenacitatea ale distinsului sportiv
rădăuțean Andrei Chipreanov – supranumit „Glonţul" – care și-a făurit o apreciabilă „carte”
de vizită: Vicecampion mondial şi Campion European la Skandenberg. Campion absolut al
României la skandenberg,
2
Vasile Niculescu: pilot aviator, la 28 nov 1918 pe un avion marca „Farman 40” a decolat de pe
aerodromul din Bacău şi a zburat către Blaj vestind Marea Unire. A fost declarat post-mortem Cetăţean de
Onoare al oraşului Rădăuţi la data de 1 Decembrie 1996.
12
* INAUGURAREA STADIONULUI DIN RĂDĂUȚI (11 OCT. 1935)
Până la mijlocul deceniului al 4-lea stadionul „Hatmanul Luca Arbore” semăna mai
degrabă a maidan (fără împrejmuire, porţi, tribune şi cabine). În anul 1935, la apelul primăriei
şi clubului, depozitele de cherestea şi lemn de construcţie din oraş, pun la dispoziţia clubului,
gratuit, materialul lemnos necesar pentru construirea tribunei, porţii de intrare şi împrejmuirii.
Lucrările se înfăptuiesc în câteva luni, toate prin muncă voluntară, la care participă o
serie de membri şi suporteri ai „HLA”. Cum au decurs din punct de vedere organizatoric
aceste lucrări de amenajare a stadionului? Să-i dăm cuvântul unui „contemporan” al
evenimentelor, Gheorghe Rusşindilar, născut în 1925 la Rădăuţi: „Maiorul Timu a mobilizat o
grupă de 15-20 de ostaşi, alţi factori dornici să sprijine această lucrare au venit cu tâmplari şi
cu muncitori de pe şantier.
Stadionul era amplasat în faţa Liceului «Eudoxiu Hurmuzachi» unde eram elev.
Puteam urmări ritmul de lucru, şi bucuria creştea în sufletele iubitorilor de fotbal din şcoală.
Oameni de seamă din oraş au sprijinit neîncetat lucrarea. Printre ei se afla un om cu
posibilităţi financiare deosebite pe nume Egon Patak, acesta fiind ales preşedinte al clubului.
Noi, copiii, jucam fotbal pe toloaca oraşului, lângă cazarma de infanterie ori pe
hipodrom. Am arătat aceste locuri deoarece mie îmi plăcea mult fotbalul şi numai aici se
punea în mişcare dorinţa de a ajunge cu timpul îmbrăcaţi în echipament pe un stadion în faţa
amatorilor de fotbal, ceea ce de fapt s-a realizat câţiva ani mai târziu, când am devenit junior
în echipa oraşului Rădăuţi”.
Primăria Rădăuţi a pavat strada dintre primărie şi prefectură, când s-a aflat că marile
manevre militare de toamnă din anul 1935 vor avea loc în aproprierea oraşului, sub comanda
personală a regelui. În oraşul cu peste 17.000 locuitori, există astfel, pentru întâia oară, o stradă
pavată, în lungime de circa 100 m.
În dimineaţa zilei de 8 octombrie 1935, au sosit în gara Rădăuţi, cu un tren regal,
regele, prinţul Mihai, şeful casei Hohenzollern - Sigmaringen, principele Victor Friederich şi
ministrul apărării, Angelescu. Aici au fost primiţi de prinţul Nicolae, primul ministru
Tătărăscu şi de şeful Statului major, general Samsonovici.
În dimineaţa zilei de 11 octombrie, regele a vizitat expoziţia de vite de prăsilă de la
Obor, inaugurată de ministrul agriculturii, şi Muzeul judeţean din strada Hergheliei. După
masă, regele a luat parte la sfinţirea stadionului A.N.E.F., construit de primăria locală pentru
Clubul Sportiv „Hatmanul Luca Arbore”.
Cu acel prilej, regele Carol al II-lea, acordă şi o subvenţie clubului, aprobând afilierea
lui la Asociaţia Naţională de Educaţie Fizică (ANEF), stadionul primind denumirea de ANEF.
Din acel moment, clubul „HLA” îşi extinde şi diversifică activitatea sportivă, prevederile
statutului elaborat în 1931 încep să aibă o bază materială şi organizatorică de aplicare.
Chiar dacă nu la nivelul exigenţelor, scopul urmărit, acela de a dezvolta ramurile
educaţiei fizice prin exerciţii sportive diverse, devine tot mai mult o realitate. Despre
mobilizarea jucătorilor de fotbal după inaugurarea stadionului ne povesteşte în continuare,
același actor și martor al evenimentelor, rădăuțeanul Gheorghe Rusşindilar:
„În primul rând au fost chemaţi jucătorii mai în vârstă: Ioan Smericiuc, Epifanie
Lăzăreanu, Luţu Hapău, Victor Olanovschi, Teofil Percec, Nicolae Halus, Petru Bordeianu şi
13
alţii. Au apărut pe stadion şi jucătorii pregătiţi pe toloacă şi hipodrom: Dumitru Cilienici, Ioan
Gheţău, Iosif Satinger, Eduard Urbanovschi, Eduard Encster.
Alături de aceşti jucători, prin anii 1938–1940, s-a alăturat şi un grup compact de
juniori care în timp au devenit titulari în echipă, precum: Jean Marchidan, Erast Marchidan,
Mihai Marcu, Mardare Zulea, Mircea Mândreanu şi Gheorghe Rusşindilar”.
În anul 1938 echipa de fotbal reuşeşte să promoveze în divizia B, o izbândă de răsunet
în lumea sportului rădăuţean. S-au lansat atunci peste 1 000 de insigne cu inscripţia „HLA”,
simbol pentru numeroşii susţinători ai echipei. „HLA” a jucat în divizia B cu echipe din
Cernăuţi, Iaşi, Chişinău, Tighina, Bacău, Brăila, Bucureşti etc.
În această perioadă se organizează numeroase jocuri şi competiţii sportive, dintre care
remarcăm frecvenţa mare a jocurilor de fotbal; de pildă, în 1938, se disputau pe ANEF 6–8
meciuri lunar. Clubul HLA capătă cu timpul o tot mai potrivită structurare organizatorică şi
funcţională, în cadrul său funcţionând numeroase secţii şi subsecţii sportive.
În dimineaţa zilei de 13 octombrie, a avut loc pe toloacă, în faţa regelui Carol al II-lea,
trecerea în revistă a tuturor trupelor participante la manevre. La defilarea care a durat 3 ore, au luat
parte 4 divizii de infanterie cu artileria aferentă şi 2 divizii de cavalerie3.
De la 14 la 18 iunie 1936, a stat la Rădăuţi principele Mihai cu colegii săi de clasă.
Trenul special era garat pe locul îngrădit unde fusese fabrica de cherestea Hardt, mistuită de
foc. Aici, tinerii oaspeţi făceau sport, îşi pregăteau singuri cina la foc de tabără şi dormeau
peste noapte în patru corturi.
Excursia această a fost filmată de societatea germană de filme „Tabia”4.
Menționăm faptul că după înfiinţarea la Rădăuţi a clubului românesc „Hatmanul Luca
Arbore” și inaugurarea stadionului (1935), asistăm la o pronunţată diversificare a probelor
atletice astfel încât, de exemplu, în anul 1938, pe 6 august pe stadionul „ANEF” din oraş, s-au
desfăşurat probe de atletism cum ar fi cele de viteză: 60 m, 200 m, rezistenţă 2 000 m, săritura
în înălţime fără avânt, săritura în lungime fără avânt, aruncarea greutăţii cu o mână, aruncarea
greutăţii cu două mâini, aruncarea discului grecesc, precum şi triplu salt.
O caracteristică dominantă a atletismului din perioada interbelică este aceea că
sportivii nu erau profilaţi pe o anumită probă, aceeaşi atleţi (cu mici excepţii) participând la
mai toate probele din concurs.
În anii 1939 și 1940 mișcarea sportivă din orașul Rădăuți înregistrează un pronunțat
recul, pe fondul evenimentelor desfășurate în cadre zbuciumate.
În noaptea de 20 septembrie 1939 şi în ziua următoare, au sosit pe neaşteptate la
Rădăuţi multe mii de refugiaţi din Polonia, printre care se aflau preşedintele statului Masziki
şi mareşalul Rydz-Smigly - comandantul suprem al apărării, refugiaţi din calea armatelor
germane şi sovietice. În ziua următoare ei au fost îndrumaţi spre sudul României, unde au fost
adăpostiţi.
La 9 august 1939, s-a publicat în Monitorul Oficial „Regulamentul de aplicare a Legii
pentru crearea de zone militare”, în interesul apărării ţării.
În baza acestei legi, comandantul militar a declarat zonă de interes militar, începând cu
3
Franz Wiszniowski, Radautz die deutscheste Stadt des Buchenlandes, München, Verlag „Der
Südostdeutsche” der Landsmannschaft der Buchenlanddeutschen, 1966, pp. 38.
4 Ibidem.
14
1 mai 1940, mai multe străzi şi uliţe laterale din zona de nord-vest a oraşului. Locuitorii
acestei zone au fost somaţi să-şi ridice de la poliţie dovezile prescrise, care-i autorizau să
circule pe acele străzi.
Ceilalţi locuitori puteau intra în acea zonă interzisă numai cu autorizaţie specială,
eliberată de comandamentul militar5.
Aici au fost concentrate efective sportive de militari ai armatei române, pentru ripostă, în
cazul unei invazii inamice pe la graniţa de nord-est.
În Cazarma „Regele Carol al II–lea” situată în strada Regina Maria (actuala str.
Putnei) se afla comandamentul garnizoanei Rădăuţi, condus de colonelul Ananie Păduraru şi
Batalionul II Infanterie uşoară, condus de maiorul Gheorghe Timu. Pe lângă subunităţile
militare locale, au fost aduse la Rădăuţi: o divizie de infanterie cu artileria aferentă, un
batalion de genişti şi câteva escadroane de cavalerie. Nu după mult timp, restricţiile impuse
populaţiei au fost abandonate, deoarece s-a produs un alt eveniment. Este vorba de Ultimatul
sovietic, din 26 iunie 1940.
După a doua conflagraţie mondială mișcarea sportivă de competiţie se reînfiripă la
Rădăuţi.
5 Ibidem, p. 39.
15
II. RĂDĂUȚENI AFIRMAȚI ÎN SPORT
6
Ioana Trufin (Covaliu), născută la 24 aprilie 1985 în orașul Rădăuți, din părinții Domnica și Emilian
Trufin. Studii: Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți; Facultatea de Științe Economice a Universității „Al. I.
Cuza” Iași; Facultatea de Educație Fizică și Sport din Iași, promoția 2009. Cursuri de antrenor în Tir cu arcul.
Începe să practice disciplina sportivă Tir cu arcul, din anul 2000, la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, sub
îndrumarea antrenorilor de specialitate, soții Rozalia și Alexandru Deneș.
Profesoară de sport, sportivă la CSȘ Rădăuți, cu performanțe de anvergură internațională în tir cu arcul.
În anul 2021 Ioana (Covaliu) Trufin este antrenoare de specialitate la CSȘ Rădăuți, antrenoare a lotului național
de juniori și cadeți și antrenor secund la lotul olimpic al României de tir cu arcul.
7
Dănilă, Andrei, născut la 16 ianuarie 1994 în orașul Rădăuți, județul Suceava, din părinții Viorica și
Dumitru Dănilă. Studii: Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, promoția 2013; Facultatea de Educație Fizică și
Sport a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, promoția 2018. Școala de antrenori în Tir cu arcul, la București.
Profesor de sport, sportiv la CSȘ Rădăuți și CSM Suceava, cu performanțe de anvergură internațională
în disciplina sportivă tir cu arcul. Actualmente, antrenor de specialitate, cu rezultate notabile, la Clubul Sportiv
Școlar Rădăuți.
16
Mădălina a tras semifinala și finala pentru bronz la Cupa Mondială de seniori din
Guatemala. Podiumul și o medalie au fost decise după un meci tensionat unde sportiva a
pierdut la doar un milimetru la ultima săgeată.
După ce, cu doar o săptămână înainte, a obținut clasarea pe locul 4 senioare în Europa,
Mădălina a fost singura europeană în finalele Cupei Mondiale din Guatemala.
În iunie 2021, tânăra rădăuțeancă reușește o performanță de senzație, reușind să se
califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de tir cu arcul, după ce a câștigat într-o
manieră entuziasmantă concursul de calificare de la Paris, chiar dacă a concurat cu sportive
bine cotate pe plan internațional și mondial.
Mădălina, a devenit prima tricoloră calificată la Jocurile Olimpice în proba tir cu arcul.
La Jocurile Olimpice de la Tokyo, Mădălina Amăistroaie s-a clasat pe un onorant loc 37 din
64 de sportive în concursul de clasament la tir cu arcul.
17
fost puse pentru prima oara mănușile în mana», », a mai precizat Cristian, gazetarului Dănuț
Chidoveț, pentru Gazeta (24 ianuarie 2017) – site de sport, jud. Suceava.
Cristian Anheliuc măsoară doi metri și 10 centimetri, și cântărește aprox. 160 kg. Contrar
aparențelor însă, este un om sensibil, amabil și de o cumsecădenie rară. Contributiv la istoria
sportului rădăuțean. Este autorul lucrării Sport rădăuțean – trecut și prezent, Rădăuți, 2009.
18
amintim pe următorii: Daniel Schipor, Romică Rotaru, Aurelian Dumitrescu, Sorin Bejan şi
Mircea Lungoci. Echipa rădăuţeană de juniori începe să se afirme pe plan naţional în anul
1993 când, evoluând pe stadionul „Tineretului” din capitală la campionatele naţionale reuşesc
să se claseze pe poziţia a III-a. Un an mai târziu, echipa de hochei pe iarbă „Metalul” Rădăuţi
devine vicecampioană naţională de juniori succedând echipa CS II Bucureşti.
Anul 1995 reprezintă pentru juniorii din Rădăuţi o confirmare a progresului
înregistrat, echipa devenind campioană naţională. Ediţia din acel an al campionatului naţional
s-a desfăşurat la Rădăuţi, echipa noastră reuşind să învingă în finală cu scorul 3-0 echipa
similară din Târgu Mureş. Şi echipa de copii a hocheiului rădăuţean câştigă în anul 1996 titlul
de campioană naţională.
Profilat ca antrenor de hochei pe iarbă (băieţi), munceşte cu seriozitate şi pasiune
reuşind astfel să obţină rezultate de prestigiu cu echipa de profil „Metalul” Rădăuţi, Traian
Antemie devinind un nume în elita antrenorilor de specialitate.
Ca o recunoaştere a meritelor sale, este delegat în calitate de antrenor să însoţească
reprezentativa naţională a României la Campionatul European de hochei pe iarbă rezervat
juniorilor, care s-a desfăşurat în Cehoslovacia, la Praga, în luna mai a anului 1995.
Discutând pe această temă cu antrenorul Traian Antemie acesta ne informează: „Din
lotul naţional care a reprezentat România în 1995 la Campionatul European de juniori la
hochei pe iarbă, au făcut parte şi 5 jucători de la Rădăuţi. Conducătorul principal al lotului a
fost prof. Petru Storoz. Echipa noastră a jucat în compania unor echipe mult mai
experimentate, precum: Cehoslovacia, Finlanda, Germania, Austria, Islanda şi Rusia.
Hocheiştii noştri au jucat pentru prima oară pe un teren sintetic, aspect care a influenţat
calitatea evoluţiei lor. Egalul cu echipa din Rusia (7–7) a reprezentat pentru noi un rezultat
bun, însă competiţia în ansamblu a constituit un prilej de acumulare a unei importante
experienţe în concursuri internaţionale de anvergură.”
Secţia de hochei pe iarbă (băieţi), aparţinând de Clubul Sportiv Şcolar Rădăuţi, a fost
preluată din anul 2003 pentru pregătire de către antrenorul Viorel Stoica.
19
Între aptitudini, menționăm: Excelente abilități de comunicare, fire dinamică,
sociabilă; adaptabilitate la condiții noi de muncă; capacitatea de însușire, cu ușurință, de noi
abilități și deprinderi.
Începe să practice hochei pe gheață la Asociația Sportivă „Metalul Rădăuți”. Sportiv
descoperit și îndrumat în tainele acestei fascinante discipline sportive, de către profesorul-
antrenor Ștefan Tomovici. Se remarcă pe la diverse competiții zonale / naționale, de profil,
obținând locul 2, ediția 1967; locul 3, ediția 1968 și locul 3 – golgheter (9p) la Campionatul
Național de Hochei pe Gheață - Juniori.
Dovadă a talentului, dăruirii și progresului înregistrat în pregătire, dar și a evoluțiilor
sale în teren, Dumitru Axinte este selecționat, în anul 1968, la Clubul Sportiv „Dinamo”
București, unde a activat până în 1985, echipă cu care a câștigat 6 Campionate naționale și 5
Cupe ale României. Tot sub culorile Clubului bucureștean „Dinamo” a participat la 6 turnee
„Turn und Taxis” din Republica Federală Germania; 2 participări la Cupa „Davos” (Elveția)
și o participare la Cupa Campionilor Europeni.
Component al lotului republican, Dumitru Axinte devine titular în reprezentativa de
hochei pe gheață - juniori a României, cu care câștigă, în anul 1970 locul I în grupa valorică
B, la Campionatul Mondial – juniori, echipă, calificată astfel, în grupa valorică superioară.
Inclus în celebra tripletă Costea-Tureanu-Axinte, care constituia o linie de atac puternică, greu
de oprit...
La acea vreme, între cei mai îndemânatici mânuitori ai crosei, apar frecvent Marian
Costea, Doru Tureanu, Dumitru Axinte, Laszlo Solyom (toți patru de la Clubul Dinamo
București), precum și Constantin Nistor (de la Steaua), care au preluat ștafeta practicării
competiționale, cu har și pasiune, de la distinșii lor înaintași.
Din anul 1971 și până în anul 1983 a făcut parte din lotul republican de hochei pe
gheață – seniori, înregistrând următoarele performanțe sportive: 13 participări la Campionatul
Mondial; 2 participări la Jocurile Olimpice, respectiv Insbruck (Austria, 1976 – locul 7); Lake
Placid (U.S.A, 1980 – locul 8); 312 meciuri internaționale; 64 goluri și 89 asisturi.
Distins cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, la 31.10.2019.
*
În primăvara anului 2021 m-am întâlnit, la Rădăuți, cu fostul valoros hocheist Dumitru
Axinte, care mi-a promis sprijin în atingerea obiectivului propus, acela de a scrie o carte
despre unele personalități din sportul rădăuțean. Am fost plăcut surprins de promptitudinea cu
care a acționat, în scopul menționat. Pe data de 24 mai 2021, distinsul maestru mi-a trimis, pe
adresa de mail, o interesantă scriere despre activitatea sa sportivă aferentă perioadei 1964-
1985.
Mulțumim, pe această cale și d-lui Bogdan Andrei Axinte (fiul d-lui D-tru Axinte)
pentru că s-a îngrijit de transferul, în format electronic, a datelor despre activitatea sportivă a
tatălui său, Dumitru Axinte. Redăm, în cele ce urmează, din însemnările d-lui Dumitru
Axinte, despre activitatea sa sportive din perioada 1964-1985.
„Am început instruirea în hochei pe gheață în 1964 la Clubul «Metalul» Rădăuți, sub
îndrumarea profesorului-antrenor Ștefan Tomovici, până în anul 1968. În acest timp am
obținut locul 2, ediția 1967 și locul 3 în ediția 1968 goalgetter (9 puncte) la campionatul
național de juniori.
20
În anul 1968 am fost selecționat la Clubul «Dinamo» București, unde am activat până
în anul 1985, timp în care am câștigat 6 campionate naționale ale României, 6 cupe ale
Federației Române de Hochei pe Gheață. Am participat la 8 turnee «Thurn und Taxis»8 din
Republica Federală Germană (RFG), 2 turnee cupa DAVOS și o participare la cupa
Campionilor Europeni.
În anul 1968 am început să joc la juniori lui Dinamo cu Bandas, Medei, Romaniuc,
Tone Eugen (R.I.P), Mihnea, Hart, Costea, Oprescu, Pană, Huțanu Vasile (R.I.P), Gheorge
Florian (R.I.P) și alții cu care ne-am clasat în 2 ediții 1968 și 1969 în campionatul național
de junior pe locul 2.
În 1969 Tureanu a fost selecționat de la echipa de fotbal la echipa de hockei. Dacă la
început jucam în lini diferite, în anul competițional 1969-1970 profesorul Flamaropol Mihai
(antrenor principal), Cozma Gabriel ( antrenor secund) au format această linie: Costea,
Tureanu, Axinte.
În acea vreme am început să ne antrenăm cu echipa de juniori și cu seniori ai
Clubului Sportiv «Dinamo» București. Datorită unor condiții specifice hockei -ului pe gheață,
antrenori competenți au venit cu idea de a aduce jucători de la echipele de juniori, să joace
la echipele de seniori.
Seniorii echipei «Dinamo» București : Dumitraș, Iordan, Pană (căpitan), Huțanu
Gheorghe (R.I.P), Florescu (R.I.P), Fogoras (R.I.P), Zganca, Boldescu (R.I.P), Mois,
Mihailescu (R.I.P).
Echipa de juniori «Dinamo» București: Tone (R.I.P), Gheorghe Florian (R.I.P),
Malihin, Tureanu (R.I.P), Axinte, Coste, Bandas (R.I.P), Păduraru, Huțanu Vasile (R.I.P),
conduși de emeriții antrenori Mihai Flamaropol și Cosma Gabriel către gustul victoriei de
campioni naționali. Așa am început la echipa «Dinamo», noi juniorii avem lecția «SĂ NU
PRIMIM GOL».
Rezultate au început să apară atât la club cât și la Națională, când câștigam
Campionatul Național cu «Dinamo» ediția 1971, 1972 și 1973 și la Națională câștigam locul
4 din grupa B al Campionatului Mondial.
În această situație «Steaua» a început să i-a măsuri speciale: la începutul meciului și
la fiecare repriză stricau gheața în zona lor de apărare; un jucător fără valoare trebuia să
lovească intenționat un jucător foarte bun de la Dinamo, care dacă răspundea era eliminat
cu 2 minute.
În situație de inferioritate numerica (Dinamo 4 jucători - Steaua 5 jucători) am
marcat de la jumătatea terenului. Din faza de apărare am primit pasa de la un coleg și am
pornit faza de atac, am reușit să depășesc un adversar și am ajuns în fața fundașilor unde am
decis să trag la poartă printre cei doi fundași, portarul fiind foarte sigur ca a prins pucul, dar
pucul a intrat în poartă.
Cu echipa națională de junior, în anul 1970, am câștigat locul 1 din grupa B a
Campionatului Mondial de Juniori, calificându-ne în grupa superioară.
În anul 1971 am fost selecționat la Echipa Națională a României. Datorită
rezultatelor foarte bune, juniorii Costea, Tureanu, Axinte au fost selecționați la Echipa
8
Este o străveche casă regală nobilă din Germania. Familia a ajuns și în lumea sportului în anul 1971
prin Frintz von Thurn and Taxis un descendent al familiei Thurn and Taxis.
21
Națională a României. În urma jocurilor disputate la Campionatul Mondial din Olanda,
România urca din grupa C în grupa B. La început jucam prin rotație în linia 3, Tureanu
jucând fundaș cu Zganca, Florea, tot meciul.
Din 1972 linia Costea , Tureanu, Axinte devine o linie cu rezultate atât în
Campionatul Național cât și la Echipa Națională. Un alt an important este 1976, când
câștigam Campionatul Național și cu un rezultat bun la Campionatul Mondial de la Bien Biel
din Elveția, câștigând grupa B și ne calificam în eșalonul superior A, cu drept de joc. La
acest campionat am contribuit cu 4 puncte (2 goluri și 2 asisturi).
Rezultate Campionat Mondial: România – Japonia (7-5); România – Norvegia (2-1);
Iugoslavia – România (5-2); România – Olanda (8-1); România – Italia (5-5); România –
Bulgaria (7-2). Pana Eduard este goalgetter-ul Campionatului Mondial din grupa B.
La Jocurile Olimpice (1976) din Inssbruck (Austria) linia Costea, Tureanu, Axinte
devine o linie de baza a Echipei Naționale. Sub conducerea profesorului Ionescu Ștefan am
hotărât să jucăm tactica 2-1-2, acest stil de joc care a crescut viteza de joc atât pe atac cât și
în apărare. Așa au apărut rezultatele Jocurilor Olimpice, cu 8 puncte și locul 7 în clasament.
La acele J.O., am contribuit cu 3 goluri și 2 asisturi. Rezultatele Jocurilor Olimpice
(1976): România – Iugoslavia (3-4); România – Japonia (3-1); Austria – România (3-4);
România – Bulgaria (9-4); România – Elveția (4-3); Polonia – România (7-4).
La Campionatul Mondial din 1977 România a fost clasata în grupa A valorică. A fost
o echipă formată din 3 generații, cu Pană, Gheorghiu, Varga, Ioniță, Zganga; generația
Costea, Tureanu, Axinte, Netedu, Antal, Sandor, și generația Pisaru, Soiom, frații Nagi,
Zoltan, Bela, Cazacu, Olenici, Nistor, Morosan și alții.
Am avut meciuri foarte bune în fața echipelor standard care nu cedau primul loc, dar
o surpriza a fost echipa Suediei în fata U.R.S.S -ului care a câștigat confruntarea. Echipa
României a avut o notă foarte bună cu echipele R.F.G-ului și U.S.A. Dacă în meciul cu
R.F.G. arbitrul rus a favorizat echipa adversă, în meciul cu U.S.A. am câștigat cu 5-4.
La acest meci am avut o fază pe care nu o pot uita (era minutul 58, angajamentul sa
făcut în zona de apărate pe partea stângă. În acel moment Americanii scot portarul și adaugă
al 6 -lea jucător pe teren, la angajament. America câștigă, eu interceptez pucul, dribelz un
jucător și pe cei doi fundași, astfel am scăpat singur cu poarta goală. În zona de atac l-am
simțit pe Doru [Tureanu] în spate lateral, i-am dat pas dar a ratat… Am gândit bine? Da, mi-
am făcut singur un rău… Să fi fost un pic de răutate!? Era prea frumos să fie adevărat ca el
să marcheze și eu să am assist. (Nu am scuze). În meciul cu Canada din acest Campionat
Mondial am înscris, fiind asistat cu o pasa de la Costea.
Jocurile Olimpice de la Lake Placid (1980) se desfășurau în patinoare din centrul
orașului. Cazarea era în satul Olimpic, un centru special construit ce ulterior a rămas ca
penitenciar pentru minori.
La meciul cu R.F.G. m-am accidentat (menisc stânga ciupit), unde am jucat cu greu
prima repriză, când doctorul Ionescu mi-a dat o genunchieră cu 2 lamele laterale cu ajutorul
căreia am jucat mai bine, în schimb colegii mei au avut un meci foarte bun: Tureanu (3
goluri), Costea (2 goluri), Antal și Sandor au jucat fără greșeală. Dacă eu nu am înscris gol,
în schimb am creat faze și spații pentru posibilitatea înscrierilor.
Astfel la primul gol a lui Tureanu în zona de apărare a Germanilor, am reușit să
deposedez de puc pe fundașul meu direct, de unde am dat pas spate lateral lui Tureanu care a
22
înscris pentru golul 1 al lui. De asemenea, în zona de apărare a Germanilor, pucul este
deviat de portar în spate lateral stânga mea; reușesc să păcălesc fundașul, dau pasa lui
Costea lateral dreapta în spatele porții, de unde pasează la centru. Tureanu, singur,
driblează portarul și înscrie al doilea gol.
Pentru golul 5 al echipei noastre și al treilea gol a lui Tureanu, faza de gol a pornit de
la atacul Germaniei cu un pas stânga în diagonală la linia albastra pentru extrema lor
dreaptă. Eu reușesc să interceptez acest pas la linia albastră de unde pasez lui Șandor care
cu o execuție excepțională, cu ajutorul mantinelei în stânga mea, pasa ajunge la Tureanu
care de la centru rămâne singur cu portarul și reușește să transforme ocazia în golul cu
numărul 5.
A fost un meci excepțional! Dacă Germania la prima repriză conducea cu 4-1, echipa
a reușit să se remonteze și am reușit să recuperăm și să întoarcem rezultatul cu 5 la 4.
In ultimele minute, Olenici scapă singur cu portarul pe care îl driblează și înscrie
pentru golul 6, cu care și câștigam meciul cu scorul de 6 la 4 pentru Romania.
Rezultatele jocurilor Olimpice Lake Placid: Romania – RFG (6-4); Suedia – Romania
(8-0); Cehoslovacia – Romania (7-2); USA – Romania (7-2); Romania – Norvegia (3-3).
Cu echipa Dinamo am jucat la Moscova în 1978 cu «Dinamo» Moscova unde am scos
un egal de 4 la 4. Sunt fericit, deoarece am reușit să marchez în acest meci. În repriza a 2-a
conduceam cu 4 la 2. Repriza a 3-a echipa a jucat în inferioritate timp de 12 minute din cele
20 de minute.
În acest meci au fost: Szabo A, Teodoriu M, Nutescu G, Pisaru M, Bandas O, Toke L,
Malihin A, Morosan D, Soyom L, Nagy B, Costea M, Axinte D, Nagy Z, Csiszer D, Csata G,
Hutan G, Tureanu D, Dumitras C (antrenor principal), Pana E (capitan), Kosman G
(antrenor), Gall S, Stoiculescu M.
La echipa clubului «Dinamo» în 1980 au apărut niște schimbări la nivelul conducerii
echipei. Pană [Eduard] se retrage de la Echipa Naționala și devine antrenorul clubului. Sub
conducerea lui Pană, 5 jucători de baza ai clubului «Dinamo» București au plecat. In această
situație și cu jucătorii rămași în acea fază am câștigat Campionatul Național 1981.
In acea perioada echipa era formată din următorii jucători: Huțan G, Stoiculescu M
(portari), Teodoriu M, Nutescu G, Morosan D, Csiszer D, Csata G, Oto Kerestezs,
Iordacheiul (fundași), Costea, Tureanu (căpitan), Axinte, Pisaru, Soyom, Maluhin, Dumitru
Constantin , Mihai Paduraru , Bandas Octavian (atacanți).
Am jucat impecabil, jucam în atac apoi în apărare pentru a mă putea odihni împreună
cu Tureanu. Îmi amintesc cu plăcere momentele grele și obositoare când mă uitam la
Moroșan și îl întrebam «mai poți?», jucam cu el fundaș și cu Tureanu ca și Moroșan să se
odihnească.
Gazetarul Antonescu (R.I.P) a publicat un articol foarte urât despre mine în anul
1981, printre care o evaluare ce nu reflecta realitatea. Nu mi-am dat seama că deranjam. Pe
toți anii competiționali au fost diverse șicane: Pană nu mă mai lăsa să joc la Echipa
Clubului și m-a schimbat de pe poziția de atacant pe poziția de fundaș.
În 1982, în timpul pregătirii în orașul Harkov am jucat meciul la echipa «Dinamo»
Harkov pe post de fundaș, împotriva echipei «Dinamo» București. Am jucat foarte bine, am
dat 3 pase de gol, antrenorul echipei «Dinamo» Harkov la sfârșit mi-a spus ‘«Dima, tu jucași
hockey ca Rusii». În următorul meci, Pană m-a introdus în echipa «Dinamo» București pe
23
postul de fundaș. Într-o fază de apărare în aproprierea porții, un adversar m-a lovit prin
spate și mi-a rupt clavicula (dejuncție claviculaumeral gradul 3).
Jucam bine, dar ghinion… Urmează o perioadă de pauză și refacere cu exerciții
adecvate, cu protecția zonei afectate. Am avut o revenire la cupa Târnavei în 1983, unde
câștigam eu, fiind golgetterul echipei.
În 1983, la Campionatul Mondial de la Tokyo, m-a folosit pe post de rezervă unde am
jucat numai doua meciuri: Polonia - România 2-2, Elveția-România 2-1. Motivul fals ar fi că
nu am fost un jucător de valoare. Întrebarea mai bună este ce au făcut ceilalți jucători de
«valoare» în celelalte 5 meciuri, unde au avut ZERO puncte.
Echipa Națională a retrogradat și din 1983 echipa a ajuns cu cel mai nefavorabil
rezultat - locul 31. În anul 1984, la meciul cu Miercurea Ciuc am fost accidentat la piciorul
stâng (ruptură de menisc). Am făcut operație și am început recuperarea.
In urma deciziilor antrenorului Pană, în 1985, împreună cu un grup de colegi am
hotărât să nu mai facem parte din echipa de club «Dinamo» București. Dacă antrenorul cât
și colegii nu mai sunt pe locurile de podium la campionatul național, unde mai sunt valorile
și de ce clubul a fost desființat?
În încheiere, vreau să mai adaug că iubesc și respect jocul de hockey pe gheață ce m-
a învățat ce înseamnă: munca, dorința, câștigul, eșecul dar mai ales, educația, munca-talent,
seriozitatea și ambiția, ce mă și caracterizează în ziua de azi.
24
V, István D, Curelar C, Malhin S, Tureanu D, Axinte D, Popa V, Vlad M, Gheorghe F.
Portari: Moraru V. și Netedu V.
Activitatea sa sportivă de performanță, a fost concretizată prin participări la
prestigioase competiții de profil, de anvergură națională / internațională: 10 Campionate
Mondiale, 150 meciuri internaționale, înscriind 35de goluri pentru Echipa Națională. A
câștigat, cu echipa „Dinamo” București, 6 Campionate Naționale și 5 Cupe ale României.
Pentru meritele sale, Federația Română de Hochei pe Gheață i-a conferit titlul de
Maestru Emerit al Sportului.
Distins, post-mortem, cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, la
31.10.2019, „pentru efortul depus în activitatea sportivă, pentru fair play-ul de care au dat
dovadă, atât în sport, cât și ca reprezentant de seamă al comunității rădăuțene în care s-a
format și pe care, apoi, a avut onoarea să o reprezinte vreme de mai mulți ani în echipa
națională de hochei a României”.
9
Pop Ștefan, Dura Valerian, ș.a., Enciclopedia educației fizice și sportului din România – Județul
Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008, p. 62.
25
are și multe recorduri naționale care îi aparțin, cam la toate categoriile de vârstă la care a
participat.
Începând din anul 2006 și până prin 2011, integrat, pe criteriul performanței, între
primii 10 sportivi ai județului Suceava. În anul 2008, Alexandru Bodnar este desemnat al
doilea sportiv ca valoare al județului Suceava și al Clubului Sportiv Municipal Suceava ( după
atleta Cristina Casandra).
Component al lotului olimpic al României și clasat al optulea la Campionatul
European (Winnenden, în Germania) este desemnat al doilea sportiv, pe anului 2010, la
Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, după colegul său Alexandru Popescu.
Cea mai bună performanță a sportivului rădăuțean Alexandru Bodnar este un loc 29
ocupat la Campionatul Mondial de la Leipzig, din 2007, care i-a adus de fapt și calificarea la
Jocurile Olimpice de la Beijing, 2008.
Este primul sportiv român calificat la Olimpiadă în proba de tir cu arcul, după o pauză
de 28 de ani (ultima prezență românească a fost la Moscova în 198010).
Competiția propriu-zisă de la Olimpiadă, l-a adus în fața lui Alex Bodnar pe
malaiezianul Wan Khalmizam, al cincilea favorit al concursului, pe care l-a învins cu 106-
105, după ce a tras de două ori în 10 la ultimele două încercări.
Sportivul Alexandru Bodnar a ratat calificarea în optimile de finală ale probei de arc
recurbat din cadrul competiţiei de tir cu arcul de la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce a
pierdut, scor 101-108, în faţa cubanezului Juan Carlos Stevens.
„Nimeni nu se aştepta să intrăm în primii 32 din lume – spunea maestra Rozalia Deneș
- şi poate că asta ne-a costat. Alexandru s-a relaxat puţin”.
Din publicația ProSport, din 9 iulie 2008, mai aflăm că „Pentru Alex pasiunea pentru
tir a început încă din copilărie, când, ca orice copil, rupea crengi din copaci pentru a-și face
arc și săgeți. Cu timpul însă, joaca a devenit serioasă, acum beneficiind de ultimul model de
echipament și calculându-și, la milimetru fiecare tragere.
Cu dublă legitimare la CSM Suceava și CSȘ Rădăuți, Alex practică acest sport de
șapte ani, sub îndrumarea antrenorilor Rozalia și Alexandru Deneș. Junior de perspectivă,
puștiul a doborât toate recordurile începând de la cadeți. În plus, el și-a asigurat calificarea
la competiția din Asia, încă de anul trecut, pe când avea 17 ani.
Bun în sport, arcașul se află printre primii la învățătură din clasa lui (este elev în
clasa a XII-a). Mai mult, după ce va reveni de la Beijing, va da examenul Cambridge pentru
limba engleză. «E un program încărcat, antrenamente, concursuri, meditații, ore de școală,
dar mă descurc. Știu să-mi organizez timpul și poate de aceea fac față atât de bine»,
mărturisește Alex”. gazetarului de la publicația menționată11.
În cotidianul sucevean „Crai nou” din 23 martie 2011, Adi Pîrgău – autorul articolului
intitulat „Alexandru Bodnar, Oana Trufin și Alexandru Popescu s-au calificat la primul
concurs internațional de tir cu arcul din Turcia” – scrie următoarele:
10
În 1980, la Moscova, țara noastră a fost reprezentata în aceasta proba de sportivii Aurora Chiu si
Andrei Berki.
11
Vezi „ProSport” din 9 iulie 2008: Primul arc al lui Bodnar a fost din crengi.
26
„La sfârșitul săptămânii trecute, la București a avut loc prima etapă a Campionatului
național outdoor la tir cu arcul. Concursul a contat și ca bază de selecție pentru
campionatele mondiale, atât la seniori, cât și la juniori.
De la CSM Suceava au obținut calificarea la primul turneu internațional, care va avea
loc în Turcia, Alexandru Bodnar și Oana Trufin, iar de la CSȘ Rădăuți, Alexandru Popescu.
«Competiția a fost extrem de dificilă, pentru că a fost foarte frig și a bătut și vântul. Este o
primă verificare pentru sportivii noștri și sunt mulțumită de modul în care s-au comportat.
Cei trei s-au calificat pentru concursul din Turcia, unde sperăm să se descurce. Pentru
calificarea la Mondialele din Italia vor mai fi câteva etape de verificare în cadrul
campionatelor naționale de tir cu arcul», a declarat antrenoarea Roza Deneș”12.
Multipli campioni naționali Alexandru Bodnar și Oana Trufin au reușit să se califice la
Campionatul Mondial de tir cu arcul de la Torino, 2011, campionat ce a reprezentat un prim
criteriu de calificare pentru Olimpiada din 2012 de la Londra.
12
Adi Pîrgău, Alexandru Bodnar, Oana Trufin și Alexandru Popescu s-au calificat la primul concurs
internațional de tir cu arcul din Turcia, în „Crai nou” din 23 martie 2011.
13
Frijan, Dumitru-Toderaș, născut la 21 ianuarie 1965 în orașul Rădăuți, județul Suceava. A absolvit
Școala Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția 1979; Liceul Industrial Nr. 1, Rădăuți, profil Mecanică, promoția 1983.
Lucrează la Primăria Municipiului Rădăuți.
27
Menționăm, în acest context, că a doua performanţă în ordinea valorii rezultatelor
înregistrate de-a lungul timpului în atletismul rădăuţean o deţine sportivul Ionel Dumitrescu,
antrenat de prof. Ilie Haisan. În anul 2002, Ionel Dumitrescu s-a clasat pe locul I pe ţară la
proba de aruncare a greutăţii, grupa copii, cu record naţional în sală, şi locul IV în aer liber,
tot la greutate. A mai ocupat şi locul III la aruncarea discului, cu ocazia aceluiaşi concurs
naţional.
Profesorul Ioan Bodnar a onorat funcția de consilier la instituția prefectului,
departamentul de Afaceri Europene și Relații Internaționale (2005-2013). Este un artist plastic
consacrat, despre care, profesorul Gavril I. Crăciun, scrie următoarele:
„Paralel, a susținut și dezvoltat și activitatea artistică, fiind inițiatorul Taberei
Internaționale de Creație Plastică «Bucovina – trecut, prezent și viitor», care se află la a opta
ediție [în 2013]. A fost prima expoziție realizată cu ajutorul sponsorilor. Au participat ca
invitați pictori din Europa și Canada.
A inițiat, cu copii între 9-12 ani o activitate sub genericul «Dialog între generații».
(…) Sa impus ca pictor, cu lucrări ce se află în biblioteci și colecții din Brazilia, Canada,
Croația, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Estonia, Lituania, Letonia,
Rusia etc. În martie 1989 a inițiat o interesantă activitate artistică sub genericul «Flori pentru
femei». În 2013, a organizat o expoziție de pictură la Rădăuți, intitulată «Armonii
bucovinene».”14
Mai menționăm faptul că profesorul Ioan Bodnar a îndeplinit funcția de președinte la
Uniunea Ucrainenilor din România.
14
Gavril I. Crăciun, O istorie a fotbalului rădăuțean, Rădăuți, Editura Septentrion, 2013, pp. 108-109;
Sistemul social politic rădăuțean în perioada 1990-2014, Horodnic de Jos, Editura Ion Prelipcean, 2014, p. 32.
28
În prezent, afiliat la Asociația Speologică „Hades” asociație
coordonată de speologul Stelian Grigore din Piatra Neamț. Împreună
cu membrii asociației, a studiat peșteri mai greu accesibile din Piatra
Craiului și a descoperit noi avene, în special în zona Frasin din
judeţul Suceava, pe lângă studierea celui mai adânc aven din țară, în
gresie (-73 m) și al doilea din Europa.
A făcut numeroase descoperiri mai ales în zona Obcinelor
Bucovinei, cascade, grote, trasee mai deosebite, descoperiri
arheologice. Foarte multe dintre acestea sunt publicate în revista de
specialitate „Munţii Carpaţi”, revistă care apare la Bucureşti sub îndrumarea cunoscutului
speolog, Ică Giurgiu.
Pasionat de astronomie, alpinism și speologie. În 1975 își confecționează o lunetă
pentru observații astronomice. Cercetător asociat la Observatorul Astronomic Iași, sub
îndrumarea prof. dr. Iulian Breahnă.
A studiat, cu precădere, eclipsele de Lună și de Soare. Publică articole în Analele
Universității „Al. I. Cuza” Iași, în legătură cu diverse moduri de calcul a momentelor
caracteristice eclipselor de Soare și de Lună. Prof. dr. Iulian Breahnă și prof. Vasile Bouaru au
elaborat și publicat cartea Eclipsa de Soare din 11 august 1999, după o intensă studiere
științifică a acestei eclipse, în campania destinată obiectivului propus, la Vama Veche.
Pentru a oferii un plus de consistență și veridicitate planului său, mai cu seamă că În
anul 2018, Anul Centenar al României, s-a decis să refacă traseul pe care Pilotul Marii Uniri,
Vasile Niculescu, l-a făcut cu avionul (Mărgineni, județul Bacău, până la Blaj) în urmă cu 100
de ani, de data asta străbătându-l cu piciorul, din aproape în aproape.
Realizându-și visul, după mai multe peripeții, d-l profesor scrie o interesantă și utilă
carte, care, scrie d-sa, „nu este a unui istoric, nu este nici a unui literat ci este, simplu, cartea
unui drumeț aflat în căutarea adevărului istoric și a sufletului său, o căutare care a făcut
posibilă intrarea în rezonanță, peste timp, cu sufletele celor care au simțit românește și care s-
au dovedit adevărați români”15.
În partea a doua a cărții „De la Mărgineni la Blaj”, autorul oferă rezultatele cercetării
sale legate de Zborul Marii Uniri, parcurgând pe jos, traseul zborului. Impresionează
detalierile oferite cu atâta generozitate despre traseul menționat, dar în egală măsură, faptul că
acest om, cu o îndârjire admirabilă, a mers pe jos atâta amar de cale pe poteci întortochiate, cu
suișuri și coborâșuri, fără a urmări vre-un folos material, ci pentru a omagia, din mândrie
națională, un însemnat eveniment și un brav erou.
Profesorul Vasile Bouaru a fost și rămâne un cutezător, căci numai prin cutezanță se
poate ajunge la izbândă. Ca dascăl, apreciem că gestul său pentru iubirea de neam și trăirile pe
care ni le împărtășește, reprezintă cea mai înălțătoare lecție desfășurată în fața elevilor săi.
Despre unele descoperiri mai importante au apărut articole în presa locală, sub titluri
precum: Misterele Făgărașului dezvăluite de profesorul rădăuțean Vasile Bouaru
(„Săptămânalul de Rădăuți”, nr. 328); O nouă expediție a profesorului Vasile Bouaru
(„Săptămânalul de Rădăuți”, nr. 338) ș.a.
15
Vasile Bouaru, Pe urmele unui erou, Piatra Neamț, Editura „Răzeșu”, 2018, p. 7.
29
BUICLIU, ȘTEFAN, născut la 16 decembrie 1966 în orașul
Solca, județul Suceava.
Studii: Liceul Teoretic „Tomșa Vodă” Solca; Facultatea de Științe ale
Mișcării, Sportului și Sănătății, București, specializare: Management,
Psihologia sportului de performanță. Studii la Școala Doctorală a
Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București; Școala
Națională de Antrenori în Tir Sportiv.
În decursul carierei sale profesorul-antrenor Ștefan Buicliu a
îndeplinit, onorific, succesiv / concomitent, diverse atribuții și funcții în disciplina Tir sportiv:
președinte fondator la Clubul „Comando” Solca; președinte fondator la Asociația Județeană
de Tir Sportiv Suceava; membru în Colegiul Național de Antrenori l Federația Română de Tir
Sportiv; membru în Biroul Executiv la Federația Română de Tir Sportiv, patron și ofițer de
poligon la Complexul de Tir Sportiv „Iacob Buicliu” Solca; antrenor voluntar de tir sportiv la
Palatul Copiilor Suceava.
A lucrat, în diverse perioade, cu atribuții specifice postului, ca agent de teren la
Protguard Național S.A.; profesor la Școala cu clasele I-VIII Poieni-Solca, inspector la
DGASPC Suceava; profesor-antrenor la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți; profesor-antrenor la
Clubul Sportiv Municipal Suceava; profesor-antrenor coordonator pentru Tir sportiv la Cluul
Sportiv Municipal Suceava, Clubul Sportiv Școlar Rădăuți și Clubul Sportiv „Comando”
Solca; Instructor de specialitate la Poliția Locală Suceava; antrenor federal la Federația
Română de Tir Sportiv; metodist la lotul olimpic de tir sportiv.
Sportiv de performanță națională și internațională în Tirul cu arma, la Clubul Sportiv
Școlar Rădăuți, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, Clubul Sportiv Municipal
Suceava.
Actualmente, face parte din grupul antrenorilor de profil de la Clubul Sportiv Școlar
Rădăuți, alături de colegii Oana Gabriela Cazac – tir cu arma; Ioana Trufin (Covaliu) și
Andrei Dănilă – tir cu arcul.
Menționăm faptul că în Rădăuți, tirul sportiv – stilul: tir cu arma, se practică din anul
1983, când a început cu doi profesori antrenori și doi armurieri, aducând, în timp, rezultate
remarcabile Clubului Sportiv Școlar Rădăuți.
Îmbucurător este faptul că la Clubul Sportiv Şcolar Rădăuţi, începând din anul 2000,
se practică şi stilul tir cu pistolul, sub îndrumarea antrenoarei Oana Gariela Cazac 16, fostă
sportivă de performanță a maestrului Alexandru Deneş.
La stilul tir cu pistolul sportivele din Rădăuţi au obţinut mai multe locuri fruntaşe, atât
la individual cât şi în echipă, însă primul titlu de campioana naţională la categoria „kadete” a
fost cucerit de eleva în vârstă de 14 ani Ionela Rusu, în luna septembrie 2002, la Bucureşti.
Secţia de tir cu arma de foc–calibru redus, sub îndrumarea antrenorului Ştefan Buicliu
se remarcă prin sportiva Maria Buariu, multiplă campioană naţională la pistol, aer comprimat
şi glonţ, componentă a lotului naţional şi participantă la Campionatul European de la Pielzen.
16
Oana-Gabriela Cazac, născută la 11 iunie 1980 la Rădăuți - sportivă de performanță în tir cu arcul și tir
cu arma la CSȘ Rădăuți. Este absolventă a Facultății de Științe Economice a Universității din Suceava și a
Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității din Iași.
30
Din broșura scrisă de d-l Cristian Anheliuc17, intitulată Sport rădăuțean – trecut și
prezent, aflăm interesante informații despre evoluția tirului sportiv la Rădăuți:
„Din anul 2000, la această disciplină sportivă există două compartimente:
compartimentul ce pregătește sportivi pentru probele de pistol aer comprimat [antrenor, prof.
Oana Cazac]; compartimentul ce pregătește sportivi la probele de pușcă aer comprimat și
glonț calibru redus [antrenor, prof. Ștefan Buicliu]. De atunci și până în prezent [2009], la
fiecare competiție națională, la armele grupe sportive, rădăuțenii noștri au urcat pe podium, cu
toate că din 4 persoane care aveau grijă de sportivi să fie ine antrenați și armele să dea
randament, au rămas doar doi profesori, fapt ce nu a dus în jos renumele acestei discipline
sportive din municipiul nostru.
Ca să menționăm doar rezultatele la Campionatele Naționale organizate în anul 2009
de Federația Română de Tir Sportiv, enumerăm în ordine calendaristică: Locul al II-lea pistol
– aer comprimat, j-re. I, echipe, București, 6-8 februarie 2009 – Buzic Anamaria, Petrescu
Ioana și Vlonga Diana; Locul al III-lea pușcă – 3 poziții, senioare, echipe, București, 9 iulie
2009 – Andreescu Camelia, Coman Alexandra și Toderaș Ana; Locul al II-lea pistol – aer
comprimat, j-re. II, echipe, București, 2 octombrie 2009 – Buzic Anamaria, Petrescu Ioana și
Vlonga Diana; Locul al III-lea pușcă – culcat, j-re II, individual, București, 3 octombrie 2009
– Toderaș Ana; Locul al II-lea pușcă – culcat, j-re. I, echipe, București, 6 octombrie 2009 –
Andreescu Camelia, Toderaș Ana și Mușină Ancuța; Locul al III-lea pușcă – trei poziții, j-re.
I, echipe, București, 7 octombrie 2009 – Andreescu Camelia, Toderaș Ana și Mușină
Ancuța”18.
În Monitorul de Suceava din 27 mai 2011, gazetarul Marius Suiu ne informează despre
comportarea sportivilor pregătiți de antrenorul Ștefan Buicliu, la Iași:
„Sportivii secţiilor de tir sportiv de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, Clubul
Sportiv Şcolar Rădăuţi şi Clubul Sportiv Comando Solca, pregătiţi de profesorul Ştefan
Buicliu au participat timp de patru zile la Iaşi, la cea de-a cincea etapă a Campionatului
Naţional pentru seniori şi juniori. Organizată de Federaţia Română de Tir în colaborare cu
Clubul Sportiv Omega-Tehnoton Iaşi, la poligoanele proaspăt modernizate din Copou şi
Omega-Tehnoton, la această etapă au fost prezenţi peste 70 de sportivi de la cele mai bune
cluburi din ţară, precum Steaua, Dinamo, Olimpia, CSS Triumf Bucureşti, CSM Arad, CSM
Braşov sau Politehnica Iaşi.
În competiţia rezervată juniorilor, sportivii din judeţul Suceava au avut o comportare
foarte bună şi câţiva dintre ei au reuşit să-şi doboare recordurile personale. Diana Dragomir,
de la CSŞ Rădăuţi, a terminat a doua la juniori II în proba de puşcă 40 de focuri culcat, Diana
Şuiu, de la CSŞ Rădăuţi, a luat bronzul probei de puşcă 60 de focuri culcat junioare I şi
argintul probei de 3x20 focuri junioare II, doborându-şi în acelaşi timp şi recordul personal.
Tot la 3x20 de focuri junioare II, Maria Dudici a terminat a treia, Alexandru Bahan, de la
CSM Suceava, a luat două medalii de bronz în probele de puşca 60 focuri culcat şi 3x40
17
Cristian Anhiliuc, sportiv de performanță în baschet (pivot), la CSȘ Rădăuți. În 1993 a fost selectat și
transferat la CSȘ „Unirea” Iași, iar din 1994 a activat, în paralel, și la „Politehnica” Iași, unde, în anul 1997 a
fost printre jucătorii care au ocupat locul III pe țară în Divizia A.
18
Anheliuc Cristian, Sport rădăuțean – trecut și prezent, Rădăuți, Tehnoredactare: SC Logicomp Data
SRL, 2009, pp. 9-10.
31
focuri juniori I, iar Andrei Paicu, de la CS Comando Solca, a câştigat argintul probei de 60 de
focuri pistol liber seniori.
O bună comportare au avut şi sportivii Iulian Andriescu şi Laurenţiu Andronic, de la
CSM Suceava, la seniori, şi Andreea Rabciuc Andreea, de CSŞ Rădăuți, la junioare I. Toţi
sportivii suceveni care au participat au obţinut baremurile de calificare pentru finala
Campionatului Naţional (…)”19.
19
Marius Suiu, Antrenorul Ștefan Buicliu mulțumit de evoluția sportivilor săi, în „Monitorul de Suceava”
de vineri, 27 mai 2011.
32
Era ceva …! Era de fapt începutul unui miracol în lumea sportului. Este vorba de şcoala
de lupte din Rădăuţi.
Astăzi, rostim cu preţuire numele primilor luptători de la Rădăuţi, care îndrumaţi cu
dăruire şi pasiune de profesorul Petru Storoz, au marele merit de a fi creat un mediu atractiv
de antrenament, în care fiecare tânăr prin talent, muncă şi perseverenţă avea posibilitatea să se
afirme în această ramură sportivă. Cu justificat temei, considerăm că ei şi-au câştigat dreptul
la locul de frunte, rezervat întotdeauna deschizătorilor de drumuri.
Covătaru Mircea, născut la 2
februarie 1946 la Boroaia, jud.
Suceava, din părinții Gheorghe și
Iuliana (născ. Meleșteanu). Luptător
de reală valoare la Rădăuți (din 1963),
antrenat de profesorul Petru Storoz,
apoi, de antrenorul emerit Virgil
Gherasim. Mircea Covătaru a fost
campion național de juniori și
component al Lotului Republican de
Lupte greco-romane a României.
Foto 1965, Rădăuți: Mircea Covătaru,
După o strălucită carieră de
Virgil Gherasim, Gheorghe Calciuc.
sportiv, devine antrenor de lupte la CS
„Farul” Constanța, alături de celebrul antrenor emerit Constantin Ofițărescu. Devine, din
1994, antrenor emerit la Clubul Sportiv „Ceahlăul” Piatra Neamț, unde a promovat și antrenat
luptători de real talent, care și-au făurit apreciabile „cărți de vizită” în elita internațională a
acestei discipline sportive, precum Cișmaș Mihai, Andreescu Daniel ș.a.
Federaţia Română de Lupte a anunţat, duminică (15 nov. 2020), decesul antrenorului
emerit Mircea Covătaru, personalitate marcantă a luptelor greco-romane, fiind una dintre
victimele incendiului produs la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ.
Mircea Covătaru avea 74 de ani şi de numele său se leagă începuturile secţiei de lupte
a Clubului Sportiv „Ceahlăul” Piatra Neamţ.
33
calificări şi în semifinală pe multiplul campion mondial Alexander Voronetskiy în mai puţin
de o secundă.
„M-am antrenat tot anul pentru aceste mondiale de profesionişti - spunea, în anul
2010, Andrei Chipreanov - şi din această cauză am participat doar la naţionalele României,
refuzând alte competiţii atât în ţară, cât şi în afară. Aşa cum mă aşteptam, acest concurs a fost
unul foarte greu, în care au participat cei mai valoroşi sportivi din lume. Deşi multă lume nu
îmi dădea prea multe şanse la aceste mondiale mă bucur că am reuşit să am o evoluţie foarte
bună şi să câştig cea mai valoroasă medalie
din cariera mea de până acum”.
Omul cu cel mai rapid braţ din lume a
fost oprit de lipsa banilor şi dezinteresul
statului român, aspecte de viață care l-au
determinat să plece în Anglia și să lucreze pe
un șantier. După 5 ani în pribegie, în 2019
Andrei a revenit la masa de luptă, concurând
pentru România.
Admirabile calități de perseverența, pasiunea și tenacitatea ale distinsului sportiv
rădăuțean Andrei Chipreanov – supranumit „Glonţul" – care și-a făurit o apreciabilă „carte”
de vizită: Vicecampion mondial şi Campion European la Skandenberg. Campion absolut al
României la skandenberg, braţul stâng, la Campionatul Naţional de Skandenberg, Piteşti,
2020.
În luna martie 2021 participă, în Istambul (Turcia) la cel mai important eveniment de
profil al anului, unde a câștigat super-meciul Galei de Skandenberg în faţa puternicului
georgian Vasili Dautashvili, categoria 100 de kilograme.
34
Au evoluat în calificări, apoi în divizia B portarii Octavian Corduban, Ion Cristache,
Ioşca Sofian şi Alexandru Ungureanu, precum şi jucătorii de câmp: Vladimir Dragoman,
Modest Chirilă (căpitan de echipă), Radu Chirilă, Ştefan Tărîţă, Jean Marchidan, Erast
Marchidan, Eduard Urbanovschi, Sorin Ciubotaru, Ion Ionaşcu, Ilie Cilievici, Mircea Lavric,
Ion Tudose, Cornea Lubomir, Kurt Rolff, Tuţi Mirwald, Vasile Seniuc, Ion Avramescu, Itzak
Kern şi alţii.
Această echipă a fost supranumită „echipa de aur a oraşului” şi aşa este cunoscută şi
astăzi de către localnicii mai vârstnici. Erau vremurile când televizorul era încă un lux pe care
doar puțini și-l puteau permite, așa că un meci era urmărit cu interes din tribună, de pe
garduri, din căruţe, din pomii din faţa liceului, de pe acoperişurile caselor mai înalte, de pe
bicicletele rezemate de gardul stadionului etc.
Îmi aduc aminte, copil fiind, că alegeam o piatră mai alungită (imitând şi eu pe alţii),
pe care o introduceam într-unul din ochiurile scândurilor din gard. În astfel de poziţii stătea o
grămadă de lume, preţ de aproape două ore. Se mai întâmpla câteodată ca un astfel de
spectator, din neatenţie, să se prăbuşească fie de pe gard, fie din vreun copac, gemând şi
zvârcolindu-se mai abitir ca jucătorii faultaţi pe teren.
Au fost timpuri de glorie a fotbalului rădăuțean în care fotbalistul Modest Chirilă
devenise un fel de „vedetă” locală și nu numai. A preferat să rămână la „Metalul” Rădăuți,
deși a avut ofertă de transfer la „Progresul” București.
Dacă ar fi să se ofere o „distincție de popularitate” în fotbalul rădăuțean, neîndoielnic
prioritate ar avea Modest Chirilă și Nicolae Calancea.
* Calancea Nicolae, născut la 6 mai 1947 în orașul Rădăuți, județul Suceava.
Absolvent al Școlii Generale Nr. 1, Rădăuți, promoția 1961. Urmează cursuri de calificare, la
locul de muncă, în domeniul mecanic, la Întreprinderea Metalurgică de Industrie Locală
Rădăuți.
Încă din adolescență dezvoltă o mare pasiune pentru fotbal, fiind „vedeta” școlii
noastre în competițiile dintre școlile generale din oraș, și nu numai. A făcut primii pași în
fotbalul „mare” la echipa de juniori „Metalul” Rădăuți, sub îndrumarea antrenorului de
specialitate, Victor Gherasim.
S-a impus încă de la vârsta junioratului ca fiind unul dintre cei mai valoroși jucători
din formația rădăuțeană, contribuind ani în șir la evoluțiile bune ale echipei de fotbal
„Metalul” Rădăuți. Jucând pe un post pretențios, ca vârf de atac, s-a făcut repede cunoscut
prin numărul mare de goluri înscrise în fiecare campionat.
Mulți ani a fost golgeterul echipei și a seriei Diviziei C, în care această formație a
activat. Curtat de echipe cu faimă, divizionare „B” sau chiar „A”, Nicolae Calancea a rămas
în Rădăuți, devenind jucătorul cu cea mai îndelungată activitate fotbalistică din oraș,
dedicând-uși întreaga carieră sportivă echipei „Metalul” Rădăuți.
La meciul de retragere a atacantului Nicolae Calancea, în anul 1981, formația CSM
„Metalul” Rădăuți a jucat în compania echipei A.S. Bath Anglia, aspect ce face dovada
aprecierii de care s-a bucurat valorosul sportiv rădăuțean.
Neîndoielnic, această disciplină sportivă s-a bucurat de-a lungul timpului de cea mai
mare popularitate în rândul entuziaştilor spectatori din Rădăuţi, îndrăgostiți la nesfârșit de
sport.
35
Fotbalistul Nicolae Calancea (zis „Cârnaț”) rămâne un important reper de talent și
perseverență, în peisajul sportului rădăuțean, din vremea în care tribunele erau pline, iar
televizorul încă un lux pe care doar puțini și-l puteau permite. Merită stima și aprecierea
concitadinilor !
36
* Drahta Ștefan, născut la 6 decembrie 1946 în orașul Rădăuți, județul Suceava.
Studii: Școala Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția 1960; Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”
Rădăuți, promoția 1964: Institutul de Educație Fizică și Sport.
A avut o adolescență frenetică, plină de pasiuni și aspirații. Polisportiv, înotător cu
faimă prin cuturile târgului, colecționar și împătimit cititor de doxuri, pescar fără pereche pe
cele două iazuri (crescătorie de crap) din nord-estul orașului, colecționar de timbre și ziare
vechi și încă câte și mai multe.
Fire energică şi întreprinzătoare, Ștefan Drahta se implică în mai multe discipline
sportive, beneficiind de remarcabile calităţi fizice şi psihice, calităţi care s-au dovedit a fi fost
adaptate unui cumul de solicitări de efort: viteză, spontaneitate, stăpânire de sine,
combativitate, reflex, acuitate vizuală etc. În linii mari, acesta era profilul sportiv al tânărului
Ștefan Drahta care, în toamna anului 1964 devine cel mai tânăr component al echipei de
baschet „Progresul” Rădăuți, sub îndrumarea antrenorului de specialitate Iosif Satinger.
Evoluând în grupa valorică B, echipa masculină de baschet „Progresul” a oraşului
câştigă în omogenitate, acumulează o valoroasă experienţă competiţională în partidele
disputate cu unele echipe similare din zona Moldovei, devenind lideră de serie.
În anul 1964, sub îndrumarea aceluiaşi antrenor Iosif Satinger, echipa „Progresul”
Rădăuţi dispută meciuri de baraj şi reuşeşte să promoveze în divizia A, în urma victoriilor
obţinute în faţa unor echipe de renume precum: „ASA” Bacău, „Penicilina” Iaşi, „CSM”
Botoşani şi „Petrolul” Ploieşti, meciuri în care Ștefan Drahta a evoluat ca titular.
Profesorul-antrenor Ștefan Drahta a promovat tinere talente care s-au afirmat, fiecare
după opțiune, în diverse discipline sportive, dar mai cu seamă în baschet, unde a înregistrat
performanțe de referință în învățământul gimnazial din urbea noastră.
A devenit un erudit în diverse aspecte din istoria orașului Rădăuți. Dovadă, în acest
sens, este contribuția sa remarcabilă cu informații și poze de patrimoniu imagistic, în lucrarea
intitulată „Antrenor dr-o viață” (Editura Cygnus, Rădăuți, 2005). Se stinge din viață la
Rădăuți, în data de 8 septembrie 2013.
37
Au evoluat în calificări, apoi în divizia B portarii Octavian Corduban, Ion Cristache,
Ioşca Sofian şi Alexandru Ungureanu, precum şi jucătorii de câmp: Vladimir Dragoman,
Modest Chirilă, Radu Chirilă, Ştefan Tărîţă, Jean Marchidan, Erast Marchidan, Eduard
Urbanovschi, Sorin Ciubotaru, Ion Ionaşcu, Ilie Cilievici, Mircea Lavric, Ion Tudose, Cornea
Lubomir, Kurt Rolff, Tuţi Mirwald, Vasile Seniuc, Ion Avramescu, Itzak Kern şi alţii.
Această echipă a fost supranumită „echipa de aur a oraşului” şi aşa este cunoscută şi astăzi de
către localnicii mai vârstnici.
Ca jucător de hochei pe gheață, își continuă activitatea la Clubul Sportiv „Dinamo”
București (1961-1969), apoi un an la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti. Din 1970,
este legitimat la C.S.M. „Dunărea” Galați, echipă formată odată cu sosirea, în același an
(1970), a renumitului Ştefan Tomovicz, de la Rădăuţi, cu câţiva jucători formaţi şi, ce e mai
important, cu juniori foarte talentaţi: Stelian Rusu, Halus, Firici, Hîncu, Huţan, Moroşan,
Curelaru, Nistor și Olinici, viitori componenți ai echipelor naționale.
Tot atunci, și-au manifestat dorinţa de activa la Galaţi câţiva jucători de la cluburile
Steaua şi Dinamo, printre aceştia aflându-se şi internaţionalii Octavian Corduban şi Sorin
Ciubotaru, jucători de bază ai viitoarei echipe, ca şi colegii lor Bălăneanu, Iordan, Radu
Şerban, Petrescu, Tăbăcaru sau Trăuşan.
Octavian Corduban a activat ca hocheist, la Galați, până în anul 1978, el fiind și primul
căpitan al echipei gălățene de hochei pe gheață. A activat apoi, ca antrenor de specialitate la
Clubul Sportiv „Dunărea” Galați, o îndelungată perioadă de timp (1978-2006), perioadă în
care i-au trecut prin mâini sute de copii, care mai târziu s-au realizat şi ca sportivi şi ca
oameni: Robert Rusu, Mircea Ciubotaru, Petrişor Demidov, Ciprian Nistor, Felician Secuianu
sau Dănuţ Negru, dar și fiul său, Victor.
Ca sportiv, este posesorul unei apreciabile „cărți de vizită”, prin succesele dobândite:
câștigător (cu echipa „Dinamo” București) a 3 ediții ale Cupei României și o ediție cu echipa
C.S.A. „Steaua” București; Locul I, de 3 ori cu echipa C.S. „Dinamo” București și un titlu cu
C.S.A. Steaua „București. A fost component al reprezentativei naționale de hochei pe gheață a
României, timp de 7 ani.
Ca antrenor, a obținut 4 titluri Locuri I, la Campionatele naționale de Juniori I și Juniori
II, generația 1975-1976, din cadrul secției de hochei pe gheață C.S.M. „Dunărea” Galați. A
promovat, periodic, jucători la Echipele Naționale ale României de Juniori, Tineret și Seniori.
Octavian Corduban a încetat din viață în data de 12 august 2017, la etatea de 75 de ani,
și este înmormântat în Cimitirul din cartierul Chercea, Municipal Brăila. Surse din anturajul
fostului sportiv spun că aceasta a fost foarte afectat de moartea soției, survenită în urmă cu trei
luni (16 mai 2017).
Distins, post mortem, cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, la
31.10.2019
*
Dar iată conținutul unui interviu acordat de Octavian Corduban, unui reporter de la
„Forumul Gățățean”, interviu apărut în publicația menționată, la 19 decembrie 2010, interviu
pe care îl reproducem integral.
Reporter: Bucovinean veritabil, trecut prin Bucureşti, v-aţi stabilit pe malul Dunării.
Cum a fost?
38
Octavian Corduban: În 1970 eram la Steaua, mă refăceam după o accidentare.
Tomovici ajunsese la Galaţi, îl chemase Caradinţ (şeful clubului) să facă o echipă pentru
patinoarul cel nou (descoperit) construit la iniţiativa preşedintelui CJEFS Teodor Oprică. Mă
cunoştea foarte bine şi m-a chemat şi pe mine. Antrenorul Czaka (de la Steaua) mi-a spus că-
mi dă drumul dacă Galaţiul îmi oferă condiţii mai bune. Am făcut şedinţă cu familia, am zis
da, şi iată-mă gălăţean.
Reporter: Cine mai făcea parte din noua echipă a Galaţiului?
Octavian Corduban: De la Bucureşti au mai venit Trăuşan, Petrescu, Paraschiv, Iordan,
Tăbăcaru, Ciobotaru şi Bălăneanu, iar de la Rădăuţi veniseră deja Stelică Rusu, Moroşan,
Curelaru, Hîncu, Nistor, Olinici, Doboş, Huţan şi Sfichi. Obiectivul nostru era să promovăm
urgent în Divizia A. Şi am promovat.
Reporter: Când au apărut primii gălăţeni în echipă?
Octavian Corduban: În al doilea sezon echipa de juniori a clubului a devenit
campioană naţională, printre componenţii ei aflându-se, alături de jucătorii „importanţi”, şi
gălăţenii Gherghişan, Brandabur, Chiriţă, Marcu, Liga şi Stoica. Între timp venise şi un
antrenor de la Bucureşti, nea Ion Tiron, care era şi la echipa naţională.
Reporter: Aţi venit cu gândul să vă stabiliţi în Galaţi sau pur şi simplu doar pentru
câteva sezoane?
Octavian Corduban: Am zis că dacă mă simt bine şi sunt apreciat voi rămâne aici. Şi
aşa a fost. Ţin minte că am primit apartamente, din dispoziţia mai marelui judeţului -
Constantin Dăscălescu, ni s-au repartizat două scări de bloc. Am primit servicii, butelii şi
condiţii excelente. Nu pot decât să le mulţumesc celor care m-au adus.
Reporter: Aţi venit la Galaţi în plină glorie sportivă. Eraţi campion naţional,
component al echipei naţionale. Ce realizări aţi avut aici?
Octavian Corduban: Am cucerit, ca jucător, locul III, bătându-ne cu Steaua (care avea
în echipă 12 băieţi de la Galaţi) şi cu Dinamo (cu opt gălăţeni). Apoi nu pot uita că am
câştigat cu 7-0 la Miercurea Ciuc, rezultat care a dus la schimbarea, într-o singură noapte, a
întregii conduceri de partid de la Harghita!
Reporter: Ajungem în 1979 când v-aţi lăsat...
Octavian Corduban: Eu m-am lăsat de vreo trei-patru ori. Primăvara, după
campionat, anunţam că mă las. Mă dureau toate oasele. Toamna venea preşedintele la mine
şi-mi spunea: „Spănuţ, nu avem echipă, mai joacă un an". Bine, mai joc. Şi jucam.
Reporter: Câteva cuvinte şi despre activitatea de antrenor...
Octavian Corduban: Am fost antrenor la Clubul Dunărea 30 de ani. Şi mă mândresc
că mi-au trecut prin mână sute de copii care mai târziu s-au realizat şi ca sportivi şi ca
oameni: Robert Rusu, Mircea Ciubotaru, Petrişor Demidov, Ciprian Nistor, Felician
Secuianu sau Dănuţ Negru. Dar cel mai talentat şi muncitor a fost - fie-mi iertată lipsa de
modestie - fiul meu, Victor. A jucat cinci ani în echipa naţională, este masterand în educaţie
fizică şi şeful Secţiei de hochei de la Steaua Bucureşti.
Reporter: Acum opt ani v-aţi rupt de hochei. V-aţi pensionat şi aţi plecat la Brăila.
Iată-vă acum observator federal.
Octavian Corduban: Am rămas spectator fidel la jocurile de la Bucureşti şi Galaţi.
Acum federaţia m-a băgat din nou în seamă şi mă deleagă la jocurile din campionat ca
39
oficial. Sunt bucuros, mai ales, că vin mai des in Galaţi, oraşul meu, căruia îi datorez
jumătate din viaţă.
40
Loc I - Campionat European de Juniori și loc III și IV la Campionate Mondiale Tineret;
Sersea Octavian și Minescu George, Loc I - Campionat European de Juniori.
Începând din anul 1999, activează ca antrenor de hochei pe gheață la CSM Suceava,
unde instruiește grupe de copii și adolescenți, dintre care îi amintim pe Gheață Andrei, Gheață
Răzvan, Coman Daniel, Halus Ștefan, Buliga Andrei, Ciutac Ionuț, Bulc Paul, Uruc Daniel,
Cozma Răzvan, Cozma Cătălin, Schultz Jurgen.
Așa a reușit să formeze o echipă de juniori talentați, cu care a obținut următoarele
rezultate: Loc III – Campionat Național Speranțe; Loc V – Campionat Național U 18.
Hocheiști de la CSM Suceava, care au participat și s-au afirmat în competiții de
anvergură internațională: Gheață Andrei, Loc III - Campionat Mondial de Tineret; Uruc
Daniel, Loc VIII – Jocurile Olimpice de Tineret.
Antrenorul Constantin Curelar este liderul acelui grup restrâns de entuziaști care au
inițiat și organizează, pe patinoarul artificial din Suceava, Memorialul „Ștefan Tomovici” în
semn de cinstire a fostului distins hocheist de performanță și antrenor emerit în hochei pe
gheață, Ștefan Tomovici.
Pe tărâm sportiv, este corect să recunoaştem că munca de antrenor, în general, cere
multă pricepere și răbdare, rezultatele nefiind chiar întotdeauna pozitive; mai pretinde şi o
înaltă perseverenţă în optimism, aşteptând mereu bucuria dată – îndeosebi - de succesele
sportivului / echipei.
Avem credinţa că, atunci când un sportiv / echipă urcă pe podium, în medalia de la
pieptul fiecăruia pulsează cu intensitate şi ceva din inima unui antrenor. Chiar dacă unii
antrenori devin consacraţi, iar alţii rămân mari anonimi, fiecare din ei înnobilează medaliile
marilor campioni în numele gloriei sportive ! Distins cu titlul de Cetățean de Onoare al
Municipiului Rădăuți, la 31.10.2019.
*
Să urmărim, în cele ce urmează, un interviu acordat de Constantin Curelar, unui reporter
de la Ziarul News Bucovina20, interviu publicat, online, în 2 iunie 2010: „Constantin
Curelaru: «Câștigarea unui titlu de campion național este un lucru deosebit». (Hochei pe
gheață)”.
Puţini suceveni cunosc faptul că antrenorul echipelor de hochei ale Clubului Sportiv
Municipal Suceava, Constantin Curelaru, a fost component de bază al formaţiei Steaua
Bucureşti cu care a câştigat cinci titluri de campion naţional la seniori şi unul la juniori.
Jucător cu un patinaj foarte bun şi deosebit de tehnic în mânuirea crosei, Constantin
Curelaru a debutat în Divizia A la 16 la Galaţi şi a jucat timp de 10 ani la cel mai înalt nivel
al hocheiului românesc.
R: Domnule profesor, cum ați descoperit pasiunea pentru hochei ?
Constantin Curelar: Sunt sucevean get-beget născut la Rădăuţi şi cel care m-a
îndrumat în lumea hocheiului a fost Ștefan Tomovici, unul dintre cei mai mari antrenori pe
care i-a avut România. De el se leagă şi debutul meu în hocheiul „mare”. După ce a plecat
de la Rădăuţi, profesorul Tomovici a ajuns la Galaţi unde a antrenat echipa de Divizia A de
20
Este un site de ştiri din judeţul Suceava, fondat în anul 2002, fiind primul ziar online din judeţul
Suceava.
41
acolo. Ştiind ce pot, am ajuns să joc şi eu la Galaţi încă din 1971 şi am avut câţiva colegi de
excepţie ca Dezideriu Varga, Geza Szabo, Constantin Nistor, Ioan Gheorghiu sau Ioan Ioniţă.
R: Cum aţi ajuns să evoluaţi la Steaua ?
C.C.: Odată ce ai debutat în primul eşalon valoric ai posibilitatea să fii văzut de toţi.
Celor care antrenau lotul naţional de juniori al României le-a plăcut stilul meu de joc, m-au
selecţionat şi apoi de aici am fost luat de campioana Steaua Bucureşti.
R: Aveţi vreo amintire deosebită din timpul cât aţi fost component al lotului naţional ?
C.C.: Amintiri sunt multe, dar performanţa care mi-a rămas întipărită în memorie este
cea din 1971 când la Bucureşti am câştigat grupa B a Campionatului Mondial având ca
adversare echipele Bulgariei, Iugoslaviei şi Poloniei. La lot i-am avut colegi de echipă pe
Doru Tureanu, Dumitru Axinte şi Marian Costea, jucători de mare valoare.
R: Cum a fost perioada petrecută la Steaua ?
C.C.: Cred că au fost unii dintre cei mai frumoşi ani ai vieţii mele. Am cucerit cinci
titluri de campion naţional şi credeţi-mă, câştigarea unui titlu de campion este un lucru
deosebit.
R: Ce s-a întâmplat după perioada Steaua?
C.C.: După ce am plecat de la Steaua am fost jucător-antrenor al echipei Petrolul
Ploieşti. De aici am promovat la lotul naţional de juniori şi tineret sportivi ca Octavian
Sersea, George Minescu, Dragoş Grădinariu, Nicolae Ichim şi suceveanul Ilie Hunceac. Ilie
a fost component al lotului naţional de tineret al României care s-a clasat pe locul IV la
Campionatul Mondial.
R: Cum aţi ajuns din nou pe meleaguri sucevene ?
C.C.: În anul 1999 secţia de hochei de la Ploieşti s-a desfiinţat şi am revenit la
Suceava în cadrul Clubului Sportiv Municipal. Trebuie să recunosc şi cei care iubesc
hocheiul nu trebuie să uite că reapariţia hocheiului la Suceava se datorează regretatului
Constantin Sofroni.
R: Ce aţi găsit aici la Suceava ?
C.C.: În primul rând atmosfera în cadrul clubului a fost şi este una deosebită. Mai
mult chiar, în ultimii câţiva ani am reuşit, cu sprijinul directorului Valerică Gherasim şi al
autorităţilor locale două echipe de hochei la juniori cu care activăm în campionatele
naţionale. Suceava a avut întotdeauna copii extrem de talentaţi la hochei. O dovadă în acest
sens o reprezintă participarea la calificările unui Campionat Mondial de juniori cu lotul
naţional al tânărului Andrei Ghiaţă. Şi acum avem câţiva copii care promit, Codrin Băieşu,
Răzvan şi Cătălin Cozma, Jurgen Stadler, Cosmin Lungu şi Ştefan Afanasov.
R: Domnule profesor, ce-i trebuie unui tânăr pentru a face hochei ?
C.C.: Hocheiul este un joc destul de dificil care, la fel ca toate celelalte sporturi, te
formează şi ca om. Unui copil pentru a juca hochei îi trebuie în primul rând curaj pentru că
hocheiul este un joc bărbătesc. Apoi, esenţial în jocul cu pucul şi crosa este patinajul. Trebuie
să patinezi excelent pentru a fi un bun hocheist. Dacă ţi-ai desăvârşit tehnica patinajului, poţi
trece la mânuirea crosei şi la exerciţii de îndemânare.
R: Ce vă mai doriţi domnule profesor în carieră ?
C.C.: Nu fac niciun secret din faptul că mi-aş dori să văd acoperit patinoarul din
Suceava, iar echipa oraşului să joace din nou în Divizia A. Poate părea un pic exagerat, însă
material uman avem aici la Suceava şi cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Judeţean şi al
42
clubului Sportiv Municipal cred că în scurt timp putem realiza acest lucru. Un prim pas către
îmbunătăţirea calităţii jocului echipelor noastre de juniori este apariţia patinoarului uscat
care ne va permite să ne pregătim şi în cursul verii. Nu este puţin lucru să poţi exersa în
echipamentul complet şi în extrasezon pentru ca apoi să intri mult mai bine pregătit pe
gheaţă.
43
„Disciplina sportivă tir cu arcul apare la Rădăuţi din vara anului 1979, când aflaţi în
tabără de pregătire la Bucşoaia, un polonez pe nume Bogdan Senchievici a adus la solicitarea
prof. Petru Storoz câteva arcuri. Se punea problema cine se încumetă să preia tirul cu arcul?
Cum eram foarte curios din fire, m-am implicat astfel, încât în 1980, mă ocupam cu iniţierea
în tirul cu arcul, fiind şi eu începător în acest domeniu. De multe ori mă antrenam singur în
locuri mai izolate, pentru a depăşi perioada inerentelor stângăcii specifice începutului.
M-am apucat serios de studiu şi am muncit foarte mult. Am avut însă şansa să fiu
delegat de către directorul Petru Storoz la Târgu-Mureş, unde se pregătea lotul naţional de tir
cu arcul în perspectiva apropiatelor jocuri olimpice de la Moscova, din 1980. Sportivii lotului
se antrenau iarna într-una din încăperile salinei de la Praid, trăgând la distanţa de 70 m. La
început, nimeni nu mă băga în seamă, neştiind cu ce treabă mă aflu pe acolo, însă când le-am
spus antrenorilor că am venit să învăţ, am fost ajutat. Astfel, pot spune, că primii antrenori
care m-au îndrumat în tehnicile acestui sport, au fost: Aurel Slăşuneanu de la «Olimpia»
Bucureşti şi Iosif Mathe de la «Sănătatea» Târgu-Mureş.
Îmi notam în carneţel detalii, scheme, umblam de la un antrenor la altul pentru diferite
explicaţii şi clarificări, devenind astfel mai cunoscut pentru insistenţele mele. E drept, că
exista şi o oarecare rivalitate profesională între cei 2 maeştrii, aspect care, trebuie să recunosc,
m-a avantajat. Fiecare din ei căuta să-şi argumenteze teoretic şi practic maniera tehnică
abordată şi avantajele ce decurg din aceasta, în raport cu dezavantajele altor procedee
practicate de alţi antrenori.
Revenit la Rădăuţi cu o importantă experienţă acumulată, am reluat pregătirea cu
micul meu grup de sportivi alcătuit din: Simona Furcuţă, Carol Huzdup, Sorin Huzdup,
Gabriela Cosovan şi Mariana Axane. La finele anului 1980, printr-o muncă intensă, efort
susţinut şi o mare putere de concentrare, în condiţii climaterice variabile, apare şi primul
rezultat la nivel naţional prin sportiva Simona Furcuţă care a obţinut locul II la junioare I (în
sală).
Un an mai târziu, sportivele Simona Furcuţă şi Mariana Axane sunt promovate în
loturile naţionale. Aceste rezultate au constituit de fapt începutul afirmării disciplinei sportive
tir cu arcul de la Rădăuţi”.
Astăzi performanţa obţinută în anul 1980, respectiv un loc II la campionatul naţional,
ni se pare un rezultat modest, însă la acea vreme, el a reprezentat o izbândă importantă, care a
stimulat noi pasiuni deschizându-se astfel o perspectivă bazată pe o certitudine – se poate!
În perioada 1982–1988, sunt înregistrate primele participări la concursuri
internaţionale prin sportivele: Mariana Prelipceanu, Mariana Axane, Gabriela Cosovan şi
Olimpia Marciuc, perioadă de referinţă în dezvoltarea tirului cu arcul la Rădăuţi, datorită
faptului că la Campionatele Balcanice sunt obţinute primele medalii. Au urmat, desigur, alte
multe participări la competiții de anvergură internațională și alte onorante distincții (…).
Cea mai bună clasare românească însă, a unei sportive rădăuţene la tir cu arcul, revine
elevei Corina Curelar, care la campionatul Mondial din 2002 desfăşurat în Cehia, a ocupat un
onorant loc VIII, la individual.
Anul 2003 înseamnă pentru noi Campionatul Mondial din New York, care e şi
competiţie de calificare pentru Jocurile Olimpice. Trei sportivi rădăuţeni: Mariana
Antonovici, Doru Schipor şi Florin Prepeliţă au şanse de a obţine rezultate bune. Obiectivul
II–participarea la Campionatul European din 2003 de Juniori şi Kadeţi, care se va desfăşura în
44
luna august la Atena, unde putem spera la o medalie prin sportiva Corina Curelar. De
asemenea, echipa de junioare I are reale şanse să se claseze în primele 6 locuri la Campionatul
European”.
45
Din anul 1990, maestrul Alexandru Deneş a onorat funcţia de vicepreşedinte al
Federaţiei Române de Tir cu Arcul, fiind succedat în această funcţie din 1992, de maestra
Roza Deneş.
Maestra Roza Deneș este inclusă între Figuri reprezentative – promotori și
profesioniști care s-au născut, au studiat sau care au activat în județul Suceava, cu contribuții
semnificative la dezvoltarea educației fizice și sportului, pe plan local și/sau național :
„Deneș Roza, născută în 1957 la Rupea, Brașov – profesor de educație fizică; antrenoare cu
rezultate deosebite la secția de tir cu arcul la CSȘ Rădăuți și CSM Suceava; participantă
alături de elevul său, Bodnar Alexandru la J.O. Beijing 2008”21.
21
Pop Ștefan, Dura Valerian, ș.a., Enciclopedia educației fizice și sportului din România – Județul
Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008, p. 66.
46
* Ghețău Petru, născut la 28 iunie 1942, în Rădăuți, din
părinții Iosif și Elisaveta (născută Babalean). Antrenor emerit –
lupte greco-romane. Începe să practice luptele din luna
decembrie 1959, alături de alţi tineri încadraţi în unităţile
economice din Rădăuţi, sub îndrumarea profesorului de sport
Petru Storoz.
A făcut parte, astfel, din prima gardă a sportului lupte la
Rădăuţi, împreună cu alţi talentaţi sportivi. Component al echipei de lupte, divizionară B,
„Tractorul” Rădăuți, alături de Virgil Gherasim, Puiu Mihai, Rudolf Zvorschi, Vasile Seniuc,
Anton Grimy, Aurelian Zegrea, Aurel Văcăreanu, Marcel Popescu etc.
Astăzi, rostim cu preţuire numele primilor luptători de la Rădăuţi, care, îndrumaţi cu
dăruire şi pasiune de profesorul Petru Storoz, au marele merit de a fi creat un mediu atractiv
de antrenament, în care fiecare tânăr prin talent, muncă şi perseverenţă avea posibilitatea să se
afirme în această ramură sportivă. Cu justificat temei, considerăm că ei şi-au câştigat dreptul
la locul de frunte, rezervat întotdeauna deschizătorilor de drumuri.
În anul 1967 este recomandat, din partea asociaţiei sportive rădăuţene şi UCFS
Suceava, pentru cursurile de antrenori în specialitatea lupte la IEFS Bucureşti. Din anul 1968,
antrenor de lupte greco-romane la Botoșani. Aici organizează una dintre cele mai puternice
secţii de lupte din ţară cu grupe de copii, juniori şi seniori, devenind o puternică personalitate
a breslei sale. Această veritabilă „şcoală de lupte” a devenit celebră prin performanţele
sportivilor şi implicit prin competenţa antrenorului Petru Ghețău.
Pentru contribuţia remarcabilă adusă la dezvoltarea activităţii sportive şi la creşterea
prestigiului sportului românesc pe plan internaţional, maestrul Petru Ghețău a fost distins cu
Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I, conform Brevet nr. 77/18.07.1982 emis prin Decret
prezidenţial. În data de 4.11.1982, Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport acordă
titlul de antrenor emerit maestrului Petru Ghețău „pentru activitatea pedagogică îndelungată şi
contribuţia deosebită la obţinerea unor performanţe de valoare în dezvoltarea ramurii de sport
lupte”.
47
În cariera sa sportivă a înregistrat
victorii de prestigiu în fața unor adversari
cu mare faimă în breaslă, astfel: În anul
1981, în finala campionatului de seniori
îl învinge la puncte la categoria 57 kg pe
Zamfir Nicolae (Dinamo Bucureşti)–
vicecampion mondial (1982) şi campion
mondial universitar (1981);
În anul 1982 îl învinge în finala
campionatului Ungariei „Mihaly Matura”
pe Sipoş Arpad (Ungaria)- dublu
campion european la categoria 57 kg
(1980;1986) şi campion mondial de juniori (1981).
În acelaşi an (1982) Filipov Clim participând la campionatul internaţional al Poloniei
„Petlaşinschi” reuşeşte în finala mică să îl învingă pe Mihalicz Piotr (Polonia)–campion
mondial (1982).
Prezentăm, în cele ce urmează, fișe biografice a doi dintre partenerii săi de antrenament
și colegi în echipa de lupte greco-romane C.S. „Metalul” Rădăuți, echipă divizionară „A”.
Este vorba despre luptătorii rădăuțeni Samson Haidău și Ionel Bădeliță.
Haidău Samson, născut la 21 noiembrie 1958 în orașul Rădăuți, județul Suceava, din
părinții Haidău Filimon și Trandafira (născ. Grămadă). Sportiv de performanță – Lupte greco-
romane. Studii: Școala Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția 1974; Liceul „Eudoxiu
Hurmuzachi” Rădăuți; Școala Postliceală de Comerț (alimentație publică) Suceava; Cursuri
de sef unități (CPCOM) București
(1981).
Lucrător în alimentație publică
(șef de local) la Rădăuți; instructor
sportiv la Liceul de Artă și Sport
Torino (Italia), în perioada 2001-2017
(lupta de autoapărare); întreprinzător
privat în domeniul construcțiilor în
Torino (2000-2018).
Palmares sportiv: Campion
național școlar (1976-1977); locul I și
cel mai tehnic luptător al județului
Suceava (1975); locul IV la Internaționalele României (Galați, 1977); component al echipei
de lupte din Rădăuți, divizionară „A”; component al lotului național de lupte a României
(1979-1980); locul II la Campionatul Balcanic din Sofia (1979); locul II la Internaționalele
României (București, 1980); locul I la Internaționalele Poloniei, categ. 52 kg. (1978); locul III
la Internaționalele URSS, categ. 57 kg. (Moscova, 1981).
În perioada stagiului militar a fost, succesiv, component al echipelor de lupte greco-
romane Steaua București și A.S.A. Bacău.
Bădeliță Ionel, născut la 27 februarie 1957 în orașul Rădăuți, județul Suceava, din
părinții Bădeliță George și Zenovia (născ. Nastase). Studii: Liceul Agroindustrial Rădăuți,
48
secția Zootehnie, promoția 1984 (profesor diriginte Ina Dolenciuc); Academia Națională de
Educație Fizică și Sport București, promoția 1990.
Atestat de arbitru în lupte, stilul greco-romane (1989); Curs de masaj sportiv și alte
pregătiri fizice și pedagogice pentru antrenament și pregătire fizică în sală (1989). Atestat și
Carnet de antrenor în lupte greco-romane și lupte libere (1991).
Începe să practice disciplina sportivă lupte greco-romane la Asociația Sportivă
IPROFIL Rădăuți, sub îndrumarea antrenorului emerit Virgil Gherasim. Câștigă mai multe
întreceri zonale și urcă, în mai multe rânduri, pe podium la campionatele republicane de
profil, dar și la unele competiții de anvergură internațională.
Component al lotului național de lupte , seniori, în perspectiva Jocurilor olimpice din
1976 și 1980. Actualmente este rezident în Italia, activând ca antrenor de lupte la un club
sportiv din Torino și totodată, evaluator obiecte de artă.
Căsătorit cu Cornelia (născ. Timinschi), au împreună o fiică – Cornelia Petruța
Bădeliță (născută la 19 iunie 1982 la Rădăuți, județul Suceava) – care a absolvit Grafica la
Academia Albertina delle Belle Arte, Torino, devenind artist plastic consacrat pe plan
internațional și cadru didactic universitar în Torino.
22
Schmidt Rudolf, născut în 1897 la Salcea, raionul Botoşani. Studii: 6 clase primare, Şcoala Agronomică
din Rădăuţi (1914); Înalta Şcoală de Dresaj de la Sibiu (1922). Subofiţer de artilerie, dezvoltă o mare pasiune
pentru creşterea şi îngrijirea cailor, devenind un dresor celebru. Lucrează ca maestru dresor la Depozitul de
Remonte din Rădăuţi (1924–1934), apoi prim-maestru dresor la Depozitul de Remonte din Flămânzi (1934–
1937). Tot ca prim-maestru dresor, lucrează la Herghelia Regală de la Cislău (jud. Buzău), în perioada 1937–
1946. Revine la Herghelia Rădăuţi în anul 1946, de unde, 2 ani mai târziu (1948), se transferă ca profesor la
Şcoala Medie Tehnică Zootehnică Rădăuţi, îndeplinind cumulativ şi funcţia de administrator la internatul şcolar.
Se pensionează în anul 1959 şi se stinge din viaţă, la Rădăuţi, în anul 1977.
49
asociația continuă frumoasele tradiţii ale acestui sport nobil, reuşind să se afirme la 6
competiţii republicane de călărie.
Cei 15 jochei au cucerit locul II pe echipe la etapa finală a Concursului republican în 1979
şi locul III individual; locul I la prima etapă a Concursului republican de la Craiova şi, de
asemenea, locuri fruntaşe la competiţii amicale desfăşurate la Iaşi şi la Preskov, în
Cehoslovacia.
Din anul 1983 se remarcă o generaţie de talentaţi sportivi, evoluând sub culorile Clubului
Sportiv „Metalul” Rădăuţi, club înființat în anul 1980.
În anul 1983, pe echipe, C.S. „Metalul” Rădăuţi – locul I la Campionatul republican de
obstacole şi dresaj, etapa a II-a seniori, Rădăuţi 12–17 iulie 1983.
La individual în 1983: Victor Galan, locul I, cu calul Argint, proba obstacole; Constantin
Trufin, locul I, cu calul Febus, proba obstacole.
Sportivii secţiei de călărie a C.S. „Metalul” Rădăuţi, în acel an (1983), au fost: V. Trofin,
V. Ţărînă, T. Coca, V. Cozaciuc, D. Cazacu, C. Trufin, C. Rus, E. Scripa, G. Vizitiu.
În 1985, la Cupa Serbările Mării, Mangalia, 6–14 august, la individual, s-au obţinut trei
locuri I, un loc II şi un loc III. Antrenor Vasile Galan. Caii: Voitinel, Avânt, Phibus, Argint 3,
Fulger 2, Frunză.
Maistrul Vasile Galan a murit la Rădăuţi în anul 1991. Urmând exemplul bunicului Ilie şi
al tatălui Vasile, tânărul Cornel Galan născut în 1968, în calitate de călăreţ la Herghelia
Rădăuţi, participă la competiţii sportive de profil cu calul Argint 3, situându-se adeseori între
protagoniştii probelor la nivel naţional din perioada 1984–1988.
Din anul 1985, antrenor de călărie la Rădăuți devine merituosul fost sportiv Vasile Trofin,
care pe vremea antrenorului Vasile Trofin a fost lider în cadrul secției de călărie a C.S.
„Bucovina”, apoi, C.S. „Metalul” Rădăuți.
* Trofin Vasile, născut în 1949 la Petroşani, județul Neamţ.
După absolvirea Şcolii primare de 7 clase în comuna
natală şi după satisfacerea stagiului militar, urmează Cursul
de calificare la Herghelia Rădăuţi prin practică la locul de
muncă, în meseria de crescător-îngrijitor cabaline, conform
Procesului verbal nr. 1 din 18 septembrie 1975 al Comisiei
tehnice de încadrarea muncitorilor în unitate.
Este absolvent al Cursului de perfecţionare de la
Herghelia Sâmbăta de Sus, jud. Braşov, în specializarea:
Şef formaţie de lucru – dresaj, antrenament cabaline. Lucrează ca îngrijitor cabaline la Centrul
de Dresaj al Hergheliei Sâmbăta de Jos, jud. Braşov (1968–1972), de unde demisionează, şi la
25 ianuarie 1973 este încadrat la Herghelia Rădăuţi, pe post de călăreţ la dresaj.
Devine un apreciat călăreţ şi obţine rezultate notabile la nivel judeţean şi naţional în proba
de sărituri peste obstacole, activând ca sportiv de performanţă în cadrul Clubului „Metalul”
Rădăuţi.
Din anul 1985 şi până în 2018, lucrează în calitate de maistru dresaj – antrenament
cabaline, la Herghelia Rădăuţi. În 1987, la Cupa Hergheliilor – Târgu-Mureş, sportivul Cornel
Galan, cu calul Argint 3, ocupă locul III la proba de forţă. Antrenor – Vasile Trofin;
preşedintele secţiei – dr. Dorin Boicu; preşedintele clubului – Neculai Fluerariu.
50
În anul 1989, echipa C.S. „Metalul” Rădăuţi , antrenată de Vasile Trofin, devine campioană
naţională la proba de obstacole rezervată juniorilor, care s-a desfăşurat la Roman. Sportivii
componenţi ai echipei campioane au fost: Ionel Moroşanu, cu calul Buian; Florin Bucovăţ, cu
calul Homorod I; Narcis Georgescu, cu calul Voitiş.
În anul 1990, la finala pe echipe şi proba de obstacole şi dresaj, categoria juniori, care s-a
desfăşurat la Craiova, situaţia primelor patru clasate a fost următoarea: „Dinamo” Bucureşti;
„Voinţa” Tg. Neamţ; C.S. „Metalul” Rădăuţi; „Steaua” Bucureşti.
Echipa rădăuţeană a fost reprezentată de următorii sportivi: Ionel Moroşan, cu calul
Buian; Florin Bucovăţ, cu calul Homorod I; Narcis Georgescu, cu calul Balsan.
Din anul 2000 și până aproape de vârsta pensionării, Vasile Trofin s-a implicat, trup și
suflet, în organizarea, pe hipodromul din localitate, a Concursului Hipic „Calul Rădăuțean”,
cu probele de Galop, Frumusețe, Obstacole, Ștresă, spectacole foarte mult gustate și apreciate
de publicul rădăuțean.
23
Gheorghe Bălaşa, Şlefuitorii de talente, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 2004, p. 67.
51
competiţie oficială de anvergură pe atunci foarte tânărul luptător rădăuţean Ştefan Rusu,
evoluând la categoria 48 kg, deşi nu cântărea mai mult de 42 kg.
„Şcoala de lupte” de la Rădăuţi, iniţiată de prof. Petru Storoz şi dezvoltată de maestrul
Virgil Gherasim, a dat ţării sportivi de certă valoare internaţională: Ştefan Rusu, Gheorghe
Savu, Ivan Savin, fraţii Cristian şi Cornel Rusu, Eizic Leizer, Răduţ Florea, Mihai Luţa, Clim
Filipov şi mulţi alţii.
Cel mai reprezentativ produs al „şcolii de lupte” de la Rădăuţi este maestrul emerit al
sportului Ştefan Rusu, multiplu campion naţional, balcanic, european, mondial şi campion
olimpic, sportiv celebru, recunoscut a fi cel mai valoros luptător român al tuturor timpurilor,
iniţiat în lupte şi antrenat de către distinsul antrenor emerit şi mare maestru al breslei sale,
Virgil Gherasim.
An de an cartea sa de vizită a continuat să fie îmbogăţită de noi şi importante realizări
profesionale. Astfel, în anii 1987 şi 1988, Virgil Gherasim împreună cu colegul său de
breaslă, antrenorul emerit Gheorghe Şuteu de la Clubul „Steaua” Bucureşti, au antrenat la
Poiana Braşov lotul naţional de lupte greco-romane al României în perspectiva unor
competiţii de anvergură internaţională.
Pentru contribuţia remarcabilă adusă la dezvoltarea activităţii sportive şi la creşterea
prestigiului sportului românesc pe plan internaţional, maestrul Virgil Gherasim a fost distins
cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I, conform Brevet nr. 74/15.04.1981 emis prin Decret
prezidenţial.
În data de 4.11.1982, Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport acordă titlul de
„Antrenor emerit” maestrului Virgil Gherasim pentru activitatea pedagogică îndelungată şi
contribuţia deosebită la obţinerea unor performanţe de valoare în dezvoltarea ramurii de sport
lupte.
În semn de recunoaştere a meritelor sale în progresul luptelor, cunoscuţii cronicari
sportivi Sorin Satmari şi Dumitru Cuc îl includ, în scrierile lor, pe antrenorul emerit Virgil
Gherasim în rândul „Stelelor Internaţionale ale Luptelor”, alături de elita antrenorilor emeriţi
ai lumii din această bărbătească disciplină sportivă24.
Realizările sale au fost, în primul rând, rodul efortului personal, al vocaţiei,
perseverenţei şi, nu în ultimul rând, al unui remarcabil simţ de intuiţie a valorii sportive. În
perioada 2001–2003, Virgil Gherasim a îndeplinit funcţia de director la Clubul Sportiv
Municipal „Bucovina” din Rădăuţi. Este declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului
Rădăuţi la data de 19 noiembrie 2009.
În vara anului 2003 am discutat, în mai multe zile, cu antrenorul emerit Virgil
Gherasim despre sportul luptelor de la Rădăuţi, dar şi despre unele aspecte din cariera sa de
„antrenor de o viaţă”. Pe mine m-a impresionat plăcut intensitatea implicării sale în dialog,
dar şi bucuria rememorării unor momente de înălţătoare glorie care au înnobilat această
disciplină sportivă pe plan local, naţional şi internaţional. Stând de vorbă cu un astfel de
24
Sorin Satmari, Dumitru Cuc, Stele internaţionale ale luptelor, în vol. „Milon, strămoşul lui Ştefan
Rusu”, Bucureşti, Editura Sporting, 1992, p. 208.
52
encicloped în arta luptelor, fiecare frază părea a fi cea mai importantă, motiv pentru care am
fost pus în dificultate atunci când a trebuit să sintetizez volumul informaţiilor puse la
dispoziţie cu generozitate de către distinsul maestru. Redau în continuare din conţinutul
dialogului:
- Care consideraţi că este cheia succesului în lupte?
- Cheia succesului o reprezintă specificul antrenamentelor, componentă esenţială în
rezolvarea problemelor spre marile victorii. Nu se poate vorbi de tactică atâta vreme cât
sportivii nu îşi însuşesc tehnicile specifice. De exemplu, ridicările din parter presupun o forţă
specifică executării de procedee tehnice. Lucrul cu halterele, adaptat scopului propus,
dezvoltă la sportivi grupe de muşchi specifice ridicărilor din parter a adversarului pentru a
executa rebur sau supleu. De asemenea, pentru lupta din poziţie verticală, lucrul cu
manechinul dezvoltă la sportiv grupe de muşchi şi abilităţi specifice executării unei game
diverse de procedee. Exemplele sunt foarte numeroase, însă, referindu-mă la specific, şi în
cazul luptelor repetiţia rămâne mama învăţăturii.
- Care sunt etapele unui antrenament condus de dumneavoastră?
- Depinde foarte mult de obiectiv. Un antrenament obişnuit este alcătuit de regulă din
trei părţi structurate astfel: în prima parte exerciţii de încălzire orientate spre specificul
disciplinei. Urmează apoi partea fundamentală, respectiv repetarea de procedee şi lupta cu
temă, luptătorii executând cu precădere procedeele pe care s-a axat antrenamentul. În
încheiere jocuri sportive, apoi baie, masaj, evidenţă sportivi şi alte activităţi. Pregătirea
pentru competiţii presupune însă un program de antrenament mult mai complex despre care
ar fi multe de spus. E vorba de antrenarea în lupta de atac, lupta de creaţie, lupta defensivă,
dezvoltarea psihicului, încadrarea în categoria de greutate etc.
- Dacă rezultatele obţinute de luptătorii pe care i-aţi antrenat sunt bine cunoscute, mai
puţini ştiu că dintre foştii dumneavoastră elevi unii au devenit antrenori. Vă rog să dezvoltaţi
puţin acest subiect.
- Bineînţeles! E firesc să se întâmple aşa. În 1965, când am preluat echipa de lupte de
la prof. Petru Storoz, am fost onorat să antrenez şi foşti coechipieri care, la rândul lor, au
devenit antrenori de prestigiu. Este vorba de antrenorii emeriţi Petru Gheţău (Botoşani) şi
Mircea Covătaru (Piatra Neamţ). A urmat apoi Constantin Topârjan, fost titular în echipa
divizionară A de lupte IPROFIL Rădăuţi. El a devenit profesor de sport şi antrenor emerit în
specialitatea lupte la C.S. Suceava. Lista luptătorilor rădăuţeni care au devenit în timp
apreciaţi antrenori sau instructori a continuat cu următorii: Vasile Pascaru, Viorel Hînţar,
Aurel Fluture, Eisig Leizer, Gavril Georgescu, Ştefan Rusu, Florea Răduţ, Vasile Maftei şi
alţii. Profesia de antrenor nu e o treabă simplă, de aceea am considerat că opţiunea lor de a
fi în slujba sportului atrage şi o mare responsabilitate.
- În cariera dumneavoastră de antrenor cum aţi reuşit să vă acomodaţi frecventelor
schimbări survenite în regulament?
- Nu este vorba numai de schimbările de regulament. Schimbările au fost mult mai
profunde, însă eu le consider fireşti deoarece ele au izvorât din necesitatea dinamizării
acestei ramuri sportive. Se poate aprecia că schimbările survenite în timp au reprezentat
factori de progres. Multe din ele erau previzibile, aşa că acomodarea a fost mai uşoară
pentru acei antrenori care acceptă noul. Conservatorismul în sport nu poate întreţine altceva
decât mediocritatea. Subiectul despre schimbările care au avut loc în lupte pe parcursul
53
timpului este foarte vast. De la salteaua de câlţ şi prelata de pânză, când după un meci
luptătorii arătau de parcă erau daţi cu hârtie abrazivă, şi până la saltelele din burete şi
prelată cu inserţie plastică a trecut ceva vreme. Tot aşa au fost schimbate şi alte multe
componente specifice. Cert este faptul că luptele de competiţie au sporit mult în calitatea
spectacolului datorită combativităţii şi rafinamentului tehnic.
25
„În anul 2001 FRHI s-a organizat, în conformitate cu prevederile Legii educației fizice și sportului Nr.
69 din 28 aprilie 2000. Adunarea generală din 17 noiembrie a adoptat noul Statut și a ales Biroul federal, ca
organ de conducere al federației, format din Iolanda Balaș – Söter – președinte de onoare; Valentin Samungi –
președinte; Lazăr Enciu – secretar general; Viorel Hînțar – antrenor federal” (Cf. Nicu Alexe, Valentin
Costandache, Enciclopedia educației fizice și sportului din România, Ediția a II-a, Vol. II, Târgu Jiu, Ed.
Măiastra, 2015, pp. 35-36.
54
despre perioada de început în activitatea de antrenor al echipei feminine de hochei pe iarbă
din Rădăuți.
„Am început la Dorneşti în anul 1999 cu 18 fete, cu care, după o pregătire susţinută,
am participat în anul 2 000 la campionatul naţional de junioare I şi junioare II pe teren redus,
precum şi la junioare «Open» pe teren mare. În urma disputării meciurilor, clasamentul pe
echipe se prezenta astfel: C.S.Ş. Odorhei, C.S.Ş. Sfântu Gheorghe, C.S.Ş. Rădăuţi, C.S.Ş.
Târgu Mureş.
Începând cu anul 2001, mi-am extins activitatea şi în alte localităţi limitrofe, precum:
Milişăuţi, Bădeuţi şi Vicov. În vara anului 2001 se înregistrează un îmbucurător progres,
astfel că, echipa noastră reuşeşte să se claseze pe locul II pe ţară la junioare II, locul III la
junioare I, şi locul III la junioare «Open». Spre finele anului 2001, echipa feminina de hochei
pe iarbă CSS Rădăuţi a reuşit să câştige titlul de campioană naţională pe teren redus între
Cluburile Sportive Şcolare, aceasta fiind şi cea mai bună clasare înregistrată până în prezent
de echipa noastră.”
În urma acestui rezultat, echipa feminina de hochei pe iarbă Rădăuţi intră în atenţia
federaţiei de specialitate, profesorul Viorel Hînţar devenind unul dintre antrenorii lotului
naţional. Echipa feminina de hochei pe iarbă România II, alcătuită din jucătoarele de la
Rădăuţi, s-a clasat pe locul II la Balcaniadă care s-a desfăşurat în luna decembrie 2001 la
Odorheiul Secuiesc.
În anul 2002, Viorel Hînţar, în calitate de antrenor, a însoţit lotul feminin de hochei pe
iarbă România II la Balcaniada pe teren mare care s-a desfăşurat la Sofia, din echipă făcând
parte şi 7 hocheiste de la CSS Rădăuţi. Echipa de junioare a României II s-a clasat pe locul II,
iar echipa de junioare România I a câştigat titlul balcanic.
Dintre victoriile repurtate la balcaniada de la Sofia, cele mai de prestigiu au fost cele
obţinute în faţa reprezentativei ţării gazde, astfel:
Din echipa României au făcut parte şi următoarele jucătoare de la Rădăuţi: Aurora
Cârlan, Ramona Roşu, Camelia Antonovici, Elena Juravle, Ionela Mandiuc, Liliana Băcilă şi
Sorina Crăciunescu.
Echipa României I – campioană balcanică, a avut în componenţă şi 2 jucătoare
rădăuţene, respectiv: Daniela Jacotă şi Marinela Zlotar, fete cu calităţi bio-motrice
remarcabile. L-am întrebat pe dl. Hînţar, care este după părerea sa, cea mai valoroasă sportivă
din echipa de la Rădăuţi, precum şi care sunt planurile de perspectivă în legătură cu evoluţia
secţiei.
„Toate jucătoarele echipei rădăuţene sunt valoroase, însă în ultima perioadă, s-a
remarcat în mod deosebit, Delia Asofie, sportivă cu calităţi deosebite: îndemânare, viteză de
execuţie, capacitate de efort şi forţă explozivă. În perspectivă, dorim o clasare cât mai bună la
Balcaniada pe teren mare care se va desfăşura în 2003 în Serbia, precum şi la campionatele
europene junioare I şi junioare II, care urmează a se desfăşura tot în anul 2003 în Grecia”, a
mai spus distinsul profesor Viorel Hînțar.
Au urmat, desigur și alte multe rezultate remarcabile în evoluția echipei feminine de
hochei pe iarbă a CSȘ Rădăuți.
Calitățile profesorului-antrenor Viorel Hînțar, de fost valoros sportiv, profesionist
apreciat, de om cumpătat și perseverent, au fost și continuă să rămână printre cele mai
frumoase trăsături cu care s-a impus și s-a afirmat în sport.
55
Exemplul său confirmă că o atitudine puțin zgomotoasă, fără ieșiri în prim plan în
mod ostentativ și muncind cu pasiune și dăruire aduce apreciere și respect.
56
A obținut de trei ori titlul de „Cel mai valoros portar” al Campionatelor Mondiale de
Hochei pe Gheață.
Gheorghe Huțan se stinge din viață București, în data de 11 iulie 2018, și este
înmormântat în cimitirul din orașul Vălenii de Munte, județul Prahova. Distins, post mortem,
cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, la 31.10.2019.
*
Redăm, în cele ce urmează, interviul acordat de Gheorghe Huțan, reporterului Gh. A.,
interviu publicat în Cotidianul gălățean „Viața liberă” (Anul XV, Nr.. 4570, din 20-21
noiembrie 2004).
- Aşadar, domnule Huţan, după 30 de ani „apăraţi” din nou culorile Clubului
Dunărea...
- Da, se poate spune şi aşa. După cum ştiţi, am debutat la Dunărea Galaţi în anul
1970, pe când aveam doar 14 ani. Atunci, reputatul antrenor Ştefan Tomovicz m-a adus de la
Rădăuţi, împreună cu aproape o întreagă echipă, dintre care îi amintesc pe Rusu, Moroşan,
Nistor, Curelaru, Olenici şi Hâncu.
Se inaugura atunci patinoarul descoperit. Am jucat la Galaţi până în 1974, an în care
m-am transferat la Dinamo Bucureşti.
- Perioadă în care aţi devenit şi titularul reprezentativei României.
- Da. M-am retras din activitatea competiţională în 1994 şi acum antrenez, alături de
Viorel Radu (alt gălăţean - n.n.), combinata Dinamo Dunărea sau Dunărea Dinamo, cum
vreţi să-i spuneţi.
- Chiar aşa domnule Huţan, ce este această combinată şi cum s-a născut ea?
- În ultimii ani echipele reprezentative pentru hocheiul românesc au apelat la
serviciile unor jucători străini (ruşi, ucraineni, slovaci etc.) pentru a ridica nivelul valoric al
formaţiilor respective, ceea ce au reuşit în parte, dar şi datorită faptului că „din spate” nu
mai venea nimic. Au fost probleme serioase cu patinoarele din Bucureşti şi Galaţi.
Acestea nu au funcţionat ani buni, copiii şi juniorii nu au avut unde se pregăti şi s-a
creat un gol… în producţia hocheistică. Au scăzut îngrijorător efectivele de sportivi. Galaţiul
nu a mai „produs” nimic, trecuseră vremurile când echipele naţionale de juniori erau
formate în majoritate din gălăţeni şi când cele două „mari” - Dinamo şi Steaua - se
aprovizionau constant de la Dunărea.
Fiind gălăţean adoptat, gândindu-mă că oraşul de la Dunăre nu poate alinia o echipă
competitivă în întrecerea seniorilor, pentru a oferi iubitorilor de hochei (foarte avizaţi!)
jocuri de calitate, am propus să facem o combinată din cei mai buni jucători dinamovişti şi
gălăţeni. Ţin să menţionez că toate jocurile cu echipele din afara Capitalei le vom susţine pe
modernul Patinoar din Galaţi.
- Înţelegem că există intenţia de a continua colaborarea în favoarea ambelor formaţii.
- Evident. Şi mi-aş permite să spun că vom acţiona în favoarea hocheiului românesc,
gândindu-ne că juniorii şi copiii nu pot creşte decât pe lângă o echipă de seniori competitivă.
* *
57
Un interesant comentariu, lângă o poza cu Gheorghe Huțan, a
apărut pe Facebook, în 10 iulie 2019, comentariu elaborat, elegant și
atractiv, pe care îl redăm în cele ce urmează:
Fenomenul hocheistic rădăuţean a devenit în timp o realitate
incontestabilă, mai ales atunci când la timonă s-a aflat patriarhul
bucovinean al acestui sport, Ştefan Tomovici.
Vreme de câteva decenii localitatea noastră a produs pe bandă
rulantă valori într-un sport în care munca în echipă reprezintă
formula succesului. E adevărat că din buchet va răsări întotdeauna
câte-o floare mai "ochioasă", acest lucru caracterizând toate
sporturile de echipă, dar hocheiul poate fi comparat cu un ceas cu mai multe rubine, din care
dacă scoţi unul, mecanismul nu mai funcționează.
A trecut un an de la decesul fostului portar al echipei naţionale, aşa că o să vă
povestesc mai mult despre el. Este vorba despre Gheorghe Huţan, născut în 8 aprilie 1954. El
face parte dintr-o suită de portari valoroşi pe care izvorul bogat al oraşului l-a oferit generos
și altor meleaguri.
Primul a fost Iosif Sofian (Ioşca), cel dintâi rădăuţean ajuns în naţionala României pe
la începutul anilor 60 , care profitând de un moment de neatenţie a "organului" , a "şters
putina" în Germania. Al doilea a fost Mircea Lupaşcu (Lupu) mult timp în poarta lui Dinamo,
iar apoi, un valoros arbitru de hochei.
În vârful piramidei se poziţionează Gicu Huţan, personajul din fotografie, care a
strâns mai bine de 300 de selecţii la naţională, 6 titluri de campion, 4 cupe, participant la
Olimpiada din 1980 la Lake Placid, de trei ori nominalizat cel mai bun portar al
campionatului mondial grupa B. Alături de Netedu a apărat 13 ani, până în 1990, poarta
echipei naţionale a României.
Oraşul nostru a dat nume sonore în sportul cu crosa şi pucul, de la Sorin Ciubotaru la
Octavian Corduban, dar generaţia de aur a reprezentat-o echipa care a migrat la Galaţi în
1969 în frunte cu antrenorul Tomovici. Acea echipă de juniori a câştigat în acelaşi an titlul
naţional la categoria respectivă, învingând la Miercurea Ciuc, la ea acasă echipa celui mai
prolific bazin hocheistic al țării.
Voi încerca să-i nominalizez pe băieţi şi sper să nu am omisiuni sau greşeli, iar dac-o
fi să fie , loc de o corectare se găseşte oricând: Dumitru Axinte şi Octavian Bandas cred că
jucau deja la Dinamo , iar la Galaţi au plecat Doru Moroşan, Constantin Curelaru, Ionel
Doboş, Gheorghe Firici, Adrian Olenici, Constantin Nistor, Mircea Smoleac, Constantin
Halus, Ion Romaniuc (alt portar valoros), Stelică Rusu, Ion Hâncu (decedat prematur).
Între ei și Gheorghe Huțan, care din 76 s-a transferat la Dinamo. Neajutat de statură,
compensa prin agilitate , curaj, dăruire dusă până la sacrificiu , toate aceste calităţi armate
cu acel oțel caracteristic celui ce posedă spiritul învingătorului.
A murit pe neașteptate mult prea devreme, în timp ce-şi îngrijea soţia demult căzută
la pat, iar locul de veci îl are într-un sat ce se numeşte Cerasu, din judeţul Prahova, baştina
soţiei sale. Azi se-mplinește un an de-atunci...26
26
Resursă INTERNET: Dragoș Băncescu, postare poză și comentariu, în Grupul de pa facebook
„Rădăuți - amintiri, oameni, locuri”, în data de 10 iulie 2019.
58
IHNATIUC, ANDREI, născut la 24 noiembrie 2003 în
comuna Ulma, județul Suceava, din părinții Ihnatiuc Vasile și
Nicoleta (născ. Olexiuc). Este elev la Colegiul Tehnic Rădăuți.
A început să practice atletismul de la 15 ani, în cadrul
Clubului Sportiv Școlar Rădăuți, fiind inițiat și antrenat în această
disciplină sportivă de apreciatul profesor-antrenor Bogdan
Roșcăneanu. Își anunță ascensiunea ulterioară, la un concurs
interjudețean de la Bacău, în 2018, unde se clasează pe un onorant
loc IV, la proba de 3000 m. Confirmă în anul 2019, când la
Campionatul național de sală, în București, se clasează pe locul VI la
proba de 3000 m. În același an, 2019, la Campionatul național de alergare montană (6 km) se
clasează, la general, pe locul III. În anul 2020, devine multiplu medaliat la competiții de
anvergură națională, la 3000 m; 5000 m; 10000 m, dar și la alergare montană (6 km).
În anul 2021, sportivul Andrei Ihnatiuc, deși aflat încă la vârsta junioratului, a luat
startul la Campionatul național de atletism, tineret, clasându-se pe locul II la proba de 10000
m și locul IV la proba de 5000 m.
În luna mai, 2021, la Campionatele Balcanice de alergare montană de la Câmpulung
Moldovenesc, printre „tricolorii” care au urcat pe podiumul de premiere sa aflat și rădăuțeanul
Andrei Ihnatiuc, sportivul pregătit de Bogdan Roscăneanu obținând locul III în proba de 6
kilometrii, rezervată juniorilor.
Clasarea aceasta a contribuit și la rezultatul general al echipei României, care a devenit
la final vicecampioană balcanică. Andrei Ihnatiuc a obținut astfel și o medalia de argint cu
echipa, din care a mai făcut parte și Petru Iulian Pop (CSM Dorna Vatra Dornei) – locul 11 la
individual.
Pe data de 4 iunie 2021, am stat de vorbă cu Andrei Ihnatiuc, pe stadionul din Rădăuți.
„Spiritul de competiție și colaborarea cu d-l profesor-antrenor Bogdan Roșcăneanu sunt la
baza rezultatelor obținute de mine în competiții naționale și internaționale” – spune atletul
rădăuțean Andrei Ihnatiuc.
Sâmbătă (12. 06. 2021), în prima zi a Campionatelor Balcanice de atletism, Under –
20 de la Istambul, atletul rădăuțean devine vicecampion balcanic în proba de pistă, 5000 m.
„Nu e lucru ușor de ajuns pe un podium balcanic. Sunt mândru de rezultatul obținut de
Andrei, adus atât României cât și Clubului Sportiv Școlar Rădăuți. Experiența acumulată,
munca, sacrificiile și seriozitatea la antrenamente a făcut să ajungă la acest rezultat”, a
precizat profesorul-antrenor Bogdan Roșcăneanu.
59
Îndrăgostit la nesfârșit de baschet, a inițiat și antrenat în această
disciplină sportivă mulți copii talentați, devenind unul dintre dascălii
de elită ai acestei instituții școlare. S-a bucurat constant, de aprecierea
colegilor și colaboratorilor, dar și de respect și prețuire din partea
elevilor.
Dovedind competență și pasiune, a reușit să urce toate treptele
ierarhiei didactice, devenind responsabil de cerc pedagogic, metodist
al inspectoratului școlar, președinte al Asociației de Baschet Suceava,
președinte al Colegiului Arbitrilor de Baschet Suceava.
Echipele de baschet ale şcolii, fete şi băieţi, au fost coordonate de dânsul, cu susținere
din partea colegilor de catedră și al conducerii școlii. Este vorba de condițiile de antrenament,
soluții pentru a transporta elevii la competiții zonale / naționale, etc.
Ani la rând a câştigat faza judeţeană cu ambele echipe, jucând la faza pe zonă şi la cea
naţională, înregistrând rezultate remarcabile, elogiate prin diverse ziare și reviste. Cu ambele
echipe de baschet a înregistrat calificări în fazele finale ale Olimpiadei Sportului Școlar, de
unde s-au întors, de fiecare dată, cu medalii și trofee, păstrate la loc de cinste în colecția școlii.
„Un dascăl cu vocaţie – scrie prof.
Gheorghe Dolinschi -, un profesor distins,
riguros, un educator înnăscut. Cu aerul său
calm, a urmat un sistem de valori potrivit căruia
în viaţă nu trebuie să faci compromisuri, ci să fii
cinstit şi demn. Un om sociabil, care şi-a
canalizat întreaga energie în familie şi profesie,
a creat o atmosferă pozitivă în colectiv, un
dascăl căruia colegii, elevii şi părinţii i-au purtat
un imens respect.
Având o vastă cultură de specialitate, a fost un model pentru mai tinerii săi colegi. Un
excelent profesionist, şi-a lăsat amprenta asupra generaţiilor de elevi, reuşind să descopere în
fiecare copil partea bună, calităţile şi să încurajeze performanţa. A reuşit să revitalizeze
sportul rădăuţean, în general, şi baschetul, în special, înfiinţând Clubul Sportiv «Triumph» din
Rădăuţi, afiliat la Federaţia Română de Baschet, club care a activat în campionatul naţional de
juniori”27.
În semn de recunoaștere a meritelor sale în slujba școlii și a sportului rădăuțean, joi 9
mai 2019, în cadru festiv (Cercul Pedagogic al profesorilor de Educaţie Fizică și Sport din
zona Rădăuți) a avut loc dezvelirea plăcii comemorative, prin care, în baza hotărârii
Consiliului local, baza sportivă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Rădăuți va purta
numele distinsului profesor – antrenor Ovidiu Larionescu.
Redăm, în cele ce urmează, evoluția sportivă și profesională a unuia dintre foștii săi
elevi, care s-a remarcat în disciplina sportivă baschet. Este vorba despre Andrei Tiperciuc.
Tiperciuc Andrei, Născut la 14 iulie 1991 în orașul Rădăuți, din părinții Gheorghina
și Vasile Tiperciuc. Studii: Școala Gimnazială nr.3 Rădăuți; Colegiul Tehnic Rădăuți,
27
Vezi Crai nou din 26 iunie 2019, articolul O școală și un nume pentru eternitate.
60
promoția 2010; Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ștefan cel Mare”
Suceava, promoția 2015.
Lucrează ca profesor de Educație Fizică și Sport și antrenor al Asociației Clubul
Sportiv „Phoenix” Suceava, în același timp fiind președintele acestei asociații.
Pe când era elev la Școala Gimnazială nr. 3 Rădăuți, din clasa a V-a până în clasa a
VIII –a l-a avut ca diriginte pe domnul profesor de educație fizică și sport, Ovidiu Larionescu,
cel care l-a inițiat în jocul de baschet. În toți acei ani ai școlii generale a participat la
competițiile de baschet organizate în școală și în alte locații din municipiu.
În perioada cursurilor liceale (2006-2010), a participat la competițiile de baschet
organizate în instituție și municipiu, dar de această dată a făcut parte și din echipa
reprezentativă a Colegiului Tehnic Rădăuți, condusă de domnul profesor Zub Florin
(specializare baschet) cu care a participat la Olimpiada Naționala a Sportului Școlar (ONSȘ).
În anul 2009 a fost selectat să facă parte din echipa reprezentativă a orașului Rădăuți,
prin intermediul clubului CSM „Bucovina” Rădăuți, la categoria Juniori U 20, în acea
perioadă fiind antrenor domnul Anheliuc Cristian (zis Micuțu).
În anul universitar 2012 – 2013 obține o bursă de studii „Erasmus” în Polonia, la
Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Politechnika Opolska. În timpul celor 5
luni de studiu din Polonia, acesta a jucat baschet la două echipe „Inglorious Erasmus” și
„Erasmus”, unde a fost premiat ca cel mai bun marcator din campionat, având o medie de 39
puncte pe meci.
După revenirea în țară a participat, ca antrenor, la Programul Summer Camp Perform
Baschet 2013 de la Brașov. Din septembrie 2013 acesta a devenit Vicepreședintele Asociației
Clubul Sportiv „Phoenix” Suceava și antrenor, până în anul 2015 când a fost ales ca
Președinte.
Pe parcursul anilor de facultate și master a participat la campionatele de baschet
organizate în USV, toate fiind câștigate de echipa acestuia. În anul 2013 a participat la
Campionatul Național Universitar de Baschet de la Oradea, iar în 2015 a participat la
Campionatul Național Universitar de Baschet 3×3 de la București, alături de echipa
Universității „Stefan cel Mare„ Suceava.
Mai menționăm faptul că în anul 2011, Andrei Tiperciuc se sfătuiește cu colegul său
de an și de facultate, rădăuțeanul Bogdan Stejar, în legătură cu sportul din Suceava: viața
socială a copiilor și tinerilor, modul de dezvoltare și aspirațiile acestora ș.a. După câteva
discuții, au hotărât să pună bazele primului club sportiv de baschet din Municipiul Suceava și
anume ceea ce a devenit astăzi Asociația Clubul Sportiv „Phoenix” Suceava”, care crește și se
dezvoltă în continuare alături de un grup de oameni entuziaști.
61
susținând lucrarea cu tema: Managementul evaluării performanțelor profesionale.
Maestru emerit al sportului; antrenor de hochei pe gheață, categoria a II-a; antrenor de
fotbal, categoria a II-a. În calitate de profesor de specialitate, a contribuit practico-metodic și
instructiv-educativ în activitatea de editare, la Academia de Poliția „Alexandru Ioan Cuza” a
manualului intitulat Anihilarea agresorului prin tehnici de autoapărare.
În cadrul catedrei a elaborat lucrări științifice, de specialitate, cu următoarele titluri:
„Noțiuni elementare despre stres”; „Fiziopatologia leziunilor traumatice și procesul de
vindecare în traumatismele sportive”; „Dopingul la sportivi și rolul comisiei medicale în
depistarea mijloacelor artificiale ce prejudiciază performanța și etica sportivă”; „Antrenorul
total”; „Grupul sportiv și conducerea lui”; „Managementul educației fizice și sportului”.
În perioada 1985-2008 a activat în calitate de cadru militar și cadru didactic la catedra
de „Pregătire militară și fizică” din cadrul Centrului de Studii Postuniversitare al Academiei
de Poliție „Al. I. Cuza” București. A parcurs, cu succes, treptele ascensiunii universitare,
respectiv: preparator, asistent, lector, conferențiar, profesor universitar.
Copilăria și adolescența și le-a petrecut la Rădăuți, unde dezvoltă o mare pasiune
pentru disciplina sportivă Hochei pe gheață. Începe să practice hochei din anul 1964, fiind
legitimat, ca sportiv, la A.S. „Metalul” Rădăuți, sub îndrumarea eruditului profesor-antrenor
Ștefan Tomovici. În perioada 1964-1970 se remarcă în competiții, la grupa sa de vârstă,
obținând, cu echipa, locul II (1967) și locul III (1968) la Campionatul republican de hochei pe
gheață.
În anul 1970 împreună cu echipa rădăuțeană de juniori și cu profesorul-antrenor Ștefan
Tomovici, pleacă la Galați, unde era dat în folosință noul patinoar artificial, și unde a fost
legitimat la Clubul Sportiv „Dunărea”.
După o scurtă perioadă de rodaj, echipa de hochei pe gheață „Dunărea” Galați
promovează în primul eșalon valoric, iar juniorii devin campioni naționali, confirmând, astfel,
valoarea și talentul tinerilor hocheiști formați în Rădăuți de profesorul-antrenor Ștefan
Tomovici.
Până în anul 1978, Doru-Iosif Moroșan a jucat la Galați, la echipa mare, împreună cu
colegii: Corduban Octavian, Ciubotaru Sorin, Romaniuc Ioan, Hâncu Ion, Curelar Constantin,
Olenici Adrian, Nistor Constantin, Doboș Ionel, Firici Gheorghe, Rusu Stelian, Halus
Constantin.
Din anul 1978 a activat sub culorile Clubului Sportiv „Dinamo” București, până în
anul 1985 când s-a retras din activitatea competițională, dedicându-se profesiei în cadrul
Ministerului Apărării și Internelor.
În perioada 1970-1984, sportivul Doru Moroșan a fost, în repetate rânduri, selecționat
la Lot, devenind titular în Echipa națională de Hochei pe gheață a României, devenind, astfel,
posesorul unui impresionant palmares sportiv.
Participant la 13 Campionate Mondiale; la 2 ediții ale Jocurilor Olimpice (Innsbruck,
1976 și Lake Placid, 1980); 250 de meciuri internaționale, cu 12 goluri înscrise. În anul 1981
a fost investit „căpitan de echipă” al naționalei, la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață,
desfășurat în Italia.
Despre acele vremuri, aflăm, din Istoria Sportului Românesc: Hochei pe gheață, că
„hocheiul românesc îşi sporeşte rezultatele remarcabile. La Jocurile Olimpice de la Innsbruck
(1976), ocupă locul VII, în clasamentul general final. În acelaşi an, echipa României (cu
62
jucătorii Huţan, Netedu, Gali, Antal, Varga, Ioniţă, Moroşan, Justinian, Costea, Ţurcanu,
Axinte, Huţanu, Pană, Pisaru, Gheorghiu, Halăucă şi Mikloş, conduşi de antrenorii Ştefan
Ionescu şi Ion Tiron) promovează în primul eşalon valoric al hocheiului mondial. Totodată,
reuşitele notabile le-au dat dreptul, de trei ori, hocheiştilor juniori din ţara noastră să evolueze
în grupa «A» la Campionatul European din perioada 1980-1990”.
Neîndoielnic, hocheistul rădăuțean ne amintește de acei superbi ani de glorie a
hocheiului românesc. De altfel, acea generație a rămas în istorie ca fiind cea mai bună
generație, supranumită „generația de aur” a hocheiului românesc.
Celebrul fost sportiv, cadru militar și universitar Doru-Iosif Moroșan, se pensionează,
de drept, în anul 2008, acordându-i-se gradul militar, în rezervă, de Colonel.
„Paradoxal eram singurul oraș din lume cu echipă în divizia națională, dar fără teren
propriu. Au fost ierni în care până și gheața naturală lipsea dar incredibil uzina de valori
sportive producea.
Este aproape de necrezut că în astfel de condiții am furnizat atât de mulți hocheiști
valoroși ajungându-se ca la un moment dat o întreagă linie, respectiv toți cei șase jucători de
pe teren a echipei ce a reprezentat România în lume, pe alte meridiane, pe alte continente, în
locuri unde sorele răsare și apune în momente diferite de cele rădăuțene, să fie formată din
pruncii orașului nostru.
Poate Cel de Sus ne-a binecuvântat locul….Aici la noi în târg s-au format acești ostași
ai spiritului sportiv adevărat, educați în duhul respectului față de locul de baștină, aici au
dobândit acea vână de învingător, de aici au băut apa vie ce i-a transformat cu timpul în
respectați ambasadori ai Bucovinei cea fără de pereche”, a scris emoționant Doru Iosif
Moroșan în adresa înaintată Primăriei Rădăuți cu propunerile pentru conferirea titlului de
Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, celor 8 foști valoroși hocheiști rădăuțeni.
63
calul Uraniu la Etapa națională (2013, București). Participant la toate edițiile Cupei
„Bucovina” ROMSILVA desfășurate la Rădăuți (2007-2013), cu rezultate remarcabile.
Locul I cu calul Ungaria (1991, Iugoslavia); locul I la proba de sărituri peste obstacole
contra-cronometru, cu calul Menuet (1995, Siria). La Concursul internațional „Marele premiu
al cailor de 7 ani”, locul 11 cu calul Mister Șhanu, din 70 de călăreți (2003, Pioltelo-Italia;
departajare de la locurile 1-20 de o secundă).
Dintre performanțele sportive cu echipa C.S. „Metalul” Rădăuți, amintim titlul de
campion național obținut la Craiova, în anul 1993. Formația rădăuțeană (tandemuri cal-
călăreț) a fost compusă din Ionel-Florentin Moroșan cu calul Buian, Florin Bucovăț cu calul
Homorod, Adrian Buzilă cu calul Argint, Narcis Georgescu cu calul Balsam.
Menționăm faptul că distinsul sportiv rădăuțean a înregistrat și alte clasări pe podium la
campionatele naționale de călărie la diferite categorii (semiușoară, ușoară, mijlocie, semigrea
și grea) și a făcut parte, în mai multe rânduri, din lotului național de călărie al României. Se
poate mândri, între altele, cu faptul că în anul 1996, la Slobozia, la proba de forță, a sărit cu
calul Sfioasa, 2,05 m, recordul național actual fiind de 2,15 m.
Mai menționăm, de asemenea, că Ionel-Florentin Moroșan, împreună cu soții Rodica și
Puiu Nichiforiuc, a deschis la Hardic – comuna Horodnic de Sus, într-o zonă cu drumuri
forestiere și dealuri împădurite, Școala de Echitație „Cai de Legendă”, prima de acest fel din
județul Suceava.
De la doi cai la început (august 2009), astăzi, în grajdurile școlii de echitație sunt nouă
cabaline: trei Shagia Arab, un pur sânge arab, un lipițan, doi cai de sport românesc și un
metis, jumătate arab, jumătate românesc semigreu.
Caii sunt antrenați pentru obstacole și pentru anduranță. La Școala de Echitație „Cai de
Legendă”, sub supravegherea antrenorului Ionel Moroșan, se fac lecții de călărie pentru
persoane interesate, numai în manej (zece ședințe a câte 45 de minute / elev). Este promovat
stilul de călărie englezesc.
64
Dintre sportivii care au practicat baschetul de performanţă în echipa „Progresul” şi au
contribuit la promovarea în divizia A, îi amintim pe următorii: Mihai Oancă, fraţii Valter şi
Liviu Ebenhof , Cezar Martinescu, Petru Storoz, Mircea Lavric, Mircea-Traian Nichiforiuc,
Stelian Colibaba-Evuleţ, Ervin Hoffman, Liviu Balint, Marcel Tenenhaus, Ştefan Drahta şi
alţii. Cei mai înalţi jucători ai echipei rădăuţene erau fraţii Valter şi Liviu Ebenhof.
A fost antrenor al echipei de handbal feminin „Voința” Rădăuți (1959-1972), echipă
care, în anul 1969, reuşeşte să promoveze în divizia B şi se menţine în acest eşalon până în
anul 1972.
Handbalistele echipei „Voinţa” Rădăuţi care au contribuit la această frumoasă izbândă
au fost apărătoarele Elena Tănase şi Viruţa Frâncu, iar ca jucătoare „de câmp” au evoluat
Georgeta Ducra, Victoria Şved, Stela Colibaba, surorile Rodica şi Viorela Covătaru, surorile
Aurelia şi Marcela Vengleş, Domnica Bălan, Georgeta Pruteanu, Rodica Romaniuc, Adriana
Dorneanu şi altele.
A activat, o vreme, ca salariat la U.J.C.M. Suceava și s-a îngrijit de stadionul „Voința”
din Rădăuți, prin efectuarea unor construcții, a tribunei etc. Distinsul antrenor rădăuțean
Mircea Nichiforiuc este inclus între personalitățile marcante, cu contribuții semnificative la
dezvoltarea educației fizice și sportului în județul Suceava28.
28
Pop Ștefan, Dura Valerian, ș.a., Enciclopedia educației fizice și sportului din România – Județul
Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008, p. 66.
65
Debutează, în competiții de anvergură națională, la Campionatul de hochei (rezervat
copiilor) „Cupa Dunării”, desfășurat pe patinoarul artificial din Galați, în perioada 14–16 iulie
1968. Promovează în liga de juniori (1969).
Elev de școala generală fiind și implicat în atâtea antrenamente și competiții, școlarul
cam lipsea de pe la cursuri. Prin clasa a VII-a, de pildă, Constantin Vasile venea la școală în
echipament sportiv, programat să dea tezele restante, pe la clasele la care profesorii
respectivelor discipline aveau ore. Așezat în prima bancă, scria el ce scria, vreme de vre-o
jumătate de ceas, după care pleca la antrenament ori la vre-o competiție.
Dintre profesori, cel mai drastic era profesorul de Limba română, Mihail Bondrea, care,
în astfel de situații dădea dovadă de înțelegere, dar pe de altă parte, mereu își exprima
nedumerirea: „Mă, cum se face că pe cei din școala noastră, la dat cu patinele pe gheață, la
fugă, la fotbal, ba chiar și la trântă, nu-i întrece nici dracu, da la română, care e așa frumoasă,
merge treaba … ca din piatră seacă”.
Sub îndrumarea profesorului-antrenor Ștefan Tomovici, echipa de hochei pe gheață –
juniori „Metalul” Rădăuți participă la puternice competiții regionale, în compania formațiilor
similare din Suceava și Vatra Dornei.
În anul 1970, împreună cu antrenorul Ştefan Tomovici, echipa rădăuţeană de hochei se
transferă la Galaţi unde activează sub denumirea de „Dunărea”. Aici, hocheistul Constantin
Nistor a avut câțiva colegi de excepție prin performantele dobândite ca sportivi.
Campion național, cu echipa „Dunărea” Galați – Juniori. Selecționat în Lotul național,
participă la trei Campionate Europene – Juniori.
Puţini rădăuțeni cunosc faptul că, din anul 1973, Constantin Nistor a fost component de
bază al formaţiei „Steaua Bucureşti” cu care a câştigat 12 Campionate naţionale la seniori, 12
Cupe ale Campionilor, 2 Campionate – Jocuri Militare; 2 Universiade.
Component al Lotului Național de Hochei pe Gheață –Seniori, joacă în Reprezentativa
Națională a României la 13 Campionate Mondiale, 1 Olimpiadă, 1980 (Lake Placid, U.S.A.),
5 ediții – Cupe Internaționale, Țările Nordice; 4 Turnee Internaționale – Turneul „Taxis” –
Europa; 2 ediții – Ziarul „Izvestia” U.R.S.S.
În anul 2009, Constantin Nistor trece în rezervă, în baza Ordonanței Guvernamentale, cu
gradul de Colonel. Ocupă o funcție, devenită civilă, de șef birou Instruire și Statistică;
Instructor: Hochei, Călărie, Pentatlon (2009-2011); Antrenor coordonator al Secției Hochei, la
Clubul Sportiv „Steaua” București (2012-2014).
Pe 18 noiembrie 2013, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului din Bucureşti a
avut loc o Adunare Generală Extraordinară de Alegeri. Astfel, pentru preşedinţia federaţiei şi-
au depus candidatura trei candidaţi, pentru cele două locuri de vicepreşedinte, cinci candidaţi,
iar pentru cele opt locuri rămase libere în Biroul Federal au candida 18 persoane. Fostul
hocheist Constantin Nistor a fost ales vicepreședinte al Federației Române de Hochei pe
Gheață.
Director tehnic la Federația Română de Hochei pe Gheață (2014-2019), coordonator,
selecționer al Loturilor Naționale: Juniori, Junioare, Tineret, Seniori, Senioare, în vederea
participării la Campionatele Mondiale. Distins cu titlul de Cetățean de Onoare al
Municipiului Rădăuți, la 31.10.2019.
66
OLENICI, ADRIAN, născut la 19 aprilie 1956, în orașul Rădăuți,
județul Suceava. A absolvit Școala Generală Nr. 2 Rădăuți și Școala
Profesională de Mecanici Auto, Galați. Maistru militar. Sportiv de
performanță în Hochei pe gheață; Maestru al Sportului.
Începe să practice hochei pe gheață, din anul 1964, în echipa de
copii la Școala Medie Mixtă Nr. 2 – Rădăuți, sub îndrumarea antrenorului
de specialitate Ion Lungu. Promovează în liga de juniori, la echipa
„Metalul” Rădăuți (1969), unde este preluat de celebrul profesor-antrenor
Ștefan Tomovici.
Debut la Campionatul de hochei (rezervat copiilor) „Cupa Dunării”, desfășurat pe
patinoarul artificial din Galați, în perioada 14–16 iulie 1968. Sub îndrumarea profesorului-
antrenor Ștefan Tomovici, echipa de hochei pe gheață – juniori „Metalul” Rădăuți participă la
frecvente competiții zonale, în compania unor formații similare.
În anul 1970, împreună cu antrenorul Ştefan Tomovici, echipa rădăuţeană de hochei se
transferă la Galaţi unde activează sub denumirea de „Dunărea”. Adrian Olenici a debutat în
divizia A la Galați, contribuind la clasarea echipei „Dunărea” pe un onorant loc III, în primul
eșalon valoric. Titular în echipa de hochei pe gheață – juniori „Dunărea” Galați, echipă care
devine campioană națională.
În anul 1974, este legitimat la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, unde
activează până în anul 1985. Aici, dă măsura valorii sale, câștigând, cu echipa, 6 Campionate
Naționale; 8 Cupe ale României; 2 participări în Cupa Campionilor Europeni și la 2
Spartachiade Militare.
Component al Lotului Național de Juniori, obține, cu reprezentativa națională, în anul
1974, locul II la Campionatul European de Hochei pe Gheață – Juniori. Component al Lotului
Național de Seniori (1975-1985), își făurește o apreciabilă „carte de vizită”, înregistrând 9
participări la Campionatul Mondial, grupa B; participare la Olimpiada de Iarnă de la Lake
Placid (1980).
Echipa masculină de hochei pe gheață a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la
Lake Placid (U.S.A), după ce a obținut locul 3 la turneul de calificare de la Galați, unde au
mai participat Austria, China, Danemarca, Elveția, Norvegia, Olanda, R.D. Germania, Japonia
și Ungaria.
În SUA, la debutul competiţiei, tricolorii reuşeau un şoc, învingând medaliata en-titre cu
bronz, Germania de Vest. În min. 35, adversarii aveau avantaj pe tabelă, conform aşteptărilor,
scor 4-2, însă a intervenit Doru Tureanu, care a înscris un hat-trick şi a răsturnat situaţia.
Tabela a fost închisă de Adrian Olenici, iar România a câştigat cu un surprinzător 6-4.
Între izbânzile de răsunet, înregistrate în anii de glorie ai hocheiului românesc, la care a
contribuit și Adrian Olenici, este și aceea din 1976, când România a câștigat Grupa B a
Campionatului Mondial, în Viena (Elveția), cu 5 victorii, un egal și o înfrângere, promovând
între cele mai bune naționale din lume. Echipa de hochei pe gheață a României a depășit
atunci Japonia, Italia, Norvegia și Elveția.
Palmaresul sportiv al hocheistului Adrian Olenici sporește în anul 1983, când
reprezentativa de hochei a României, în care a evoluat, pe post de atacant, obține locul III la
Universiada de la Sofia. Maestru al Sportului, din anul 1984.
67
Distins cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, la 31.10.2019, „pentru
efortul depus în activitatea sportivă, pentru fair play-ul de care au dat dovadă, atât în sport, cât
și ca reprezentant de seamă al comunității rădăuțene în care s-a format și pe care, apoi, a avut
onoarea să o reprezinte vreme de mai mulți ani în echipa națională de hochei a României”.
68
In luna octombrie am participat si la Campionatul National de cross. Am obținut o
medalie de argint pe 6000 m. Mă bucur ca am reușit sa urc si acolo pe podium deoarece a fost
prima mea cursa atat de lunga. Cum spuneam de schimbări, ultimele pe care le-am făcut au
fost in toamna. Am făcut transferul de la clubul CSM Onești la Clubul Universitar «Simona
Halep» din Constanta. Am ales acest club deoarece sunt studenta in cadrul Universității
Ovidius Constanța”.
*
„Rădăuțeanca Angelica Olenici - scrie gazetarul
Sandrino Neagu - a fost una dintre protagonistele
Internaționalelor de Atletism ale României, care au avut loc
la Cluj, în perioada 22-23 august. Sportiva antrenată de
Radu Munteanu s-a întors acasă cu două medalii de argint,
la probele de 1.500 m, cu timpul de 4.29.59, respectiv 800
m, cu timpul 2.08.50. Rezultatele sunt cu atât mai meritorii
cu cât sportiva suceveancă a învins atlete mult mai bine
cotate, timpii obținuți fiind recorduri personale.
«Vreau să-i mulţumesc antrenorului meu, Radu
Munteanu, care a fost lângă mine în toată această perioadă,
care nu a fost deloc uşoară şi nu doar din cauza pandemiei, cu toţii ştim că nu mereu avem
zile bune, dar cel mai important este să ştim să trecem peste ele şi să învăţăm să fim mai
puternici. Îi mulţumesc şi că a fost alături pe stadion, cred că toate emoţiile mele au fost la el
de data aceasta. Mulțumesc familiei pentru toată încrederea pe care o au în mine, pentru că
mereu o să fie lângă mine indiferent de ce rezultat obţin. Mulţumesc şi colegilor de
antrenament care şi ei sunt mereu alături de mine, de fapt noi toţi suntem o echipă şi suntem
alături unul de celălalt la bine şi la greu. Mulţumesc şi persoanelor care ne ajută şi ne
sprijină cât pot ele de mult ca noi să fim mereu acolo, unde trebuie, adică pe podium,
LukaMed Sante, Mediterana, domnul Sîmbotelecan», a fost mesajul transmis de Angelica
Olenici.
La rândul său, antrenorul Radu Munteanu nu și-a putut ascunde satisfacția vizavi de
performanțele obținute de eleva sa și crede că aceasta are potențial pentru a cuceri și alte
medalii, chiar mai valoroase.
«Nimic nu este întâmplător dacă aş putea să mă exprim aşa, acum 7 ani fosta elevă
Angelica Olenici obţinea prima ei medalie de argint cu mine la Olimpiada Naţională a
Sportului Şcolar – cros - Băile Felix, după 2 ani obţine prima medalie de argint la
Campionatul Naţional juniori III 2.000 m obstacole tot cu mine şi începe o colaborare în
parteneriat cu antrenorul Toader Flămând de la LPS Suceava, unde obţine un număr
impresionant de medalii, totul culminând cu medalia de bronz echipe Campionatul Mondial
de Alergare Montană Canillo, Andora. Ulterior, face un transfer la antrenorul Iustin Tătărău
cu care obţine medalii şi titluri la campionatele naţionale şi balcanice pistă şi cros, iar din
martie 2020 pandemia sau soarta fac ca după 7 ani, perioadă în care am stat întotdeauna
aproape să continuăm ceea ce nu am oprit niciodată, de această dată în mod oficial
pregătirea, fapt concretizat, şi asta numai datorită dorinţei, pasiunii, dârzeniei şi seriozităţii
69
acestei tinere domnişoare în aceşti timpi care denotă că are un cuvânt de spus în atletismul
românesc şi nu numai», a declarat profesorul şi antrenorul actual Radu Munteanu.
Pentru Angelica Olenici urmează campionatele naţionale, care se vor desfăşura peste
două săptămâni, tot la Cluj, o nouă ocazie pentru sportiva din Rădăuți de a-și trece în
palmares medalii”29.
PARASCHIV, LUMINIȚA-VICTORIA,
născută la 7 octombrie 1979 în Rădăuți, județul Suceava,
din părinții Natalia și Dumitru Paraschiv. Sportivă de
performanță. Absolventă al Grupului Școlar Agricol
„Andronic Motrescu” din Rădăuți, promoția 1999.
Îmi amintesc cu plăcere, faptul că, în toamna
anului 1997 (17 septembrie), am avut prilejul să discut cu
sportiva Luminiţa Paraschiv, pe atunci elevă în clasa a XI-
a, secţia Finanţe–Contabilitate, la Grupul Şcolar Agricol „Andronic Motrescu” din Rădăuţi.
Ea a răspuns cu amabilitate la rugămintea mea, de a-mi oferi în scris câteva date din
activitatea sa sportivă, notând următoarele:
„Am început să practic tirul cu arcul din anul 1993, la Clubul Şcolar Sportiv din
Rădăuţi, sub îndrumarea antrenorilor Alexandru şi Roza Deneş. Pe parcursul acestor ani, am
obţinut următoarele rezultate: în 1993, am participat la Campionatul Naţional unde am obţinut
locul I la categoria „kadete”; în anul 1994, am obţinut titlul de campioană „kadete” şi titlul de
vicecampioană la categoria junioare. Tot în acest an am participat la un concurs în Ucraina,
unde m-am clasat pe locul I.
Anul 1995 mi-a adus cele mai valoroase rezultate din cariera mea sportivă, deoarece
am reuşit să mă calific la lotul naţional de junioare şi am participat la Campionatul European
din Germania şi la Campionatul Internaţional Balcanic, care s-a desfăşurat în Turcia, unde am
obţinut locul III cu echipa. Tot în anul 1995, am participat la Campionatul Internaţional al
României, unde m-am clasat pe locul I. La începutul anului 1996, am participat la
Campionatul European, rezervat senioarelor, care a avut loc în Belgia şi la Cupa Europei din
Italia; în anul 1997, am participat la Campionatul Naţional de Fild, unde am obţinut locul II
individual şi locul I cu echipe. Tot în acest an, am participat la Campionatul European din
Germania şi la Campionatele Balcanice care au avut loc la Bucureşti, unde am obţinut locul II
cu echipa”.
În anul 1997, Luminiţa Paraschiv, deşi şi-a câştigat pe merit locul în echipă, factorii de
decizie ai federaţiei de specialitate din acea vreme, refuză trimiterea ei la Jocurile Olimpice de
la Barcelona, motiv pentru care valoroasa sportivă română părăseşte ţara, plecând în Belgia,
unde devine multiplă campioană.
Mai menționăm faptul că, în anul 1989, din motive aproape identice, sportiva Gabriela
Cosovan nu se va întoarce cu delegaţia României din turneu (Grecia–Belgia–Canada) şi
devine peste trei ani campioană de sală (INDOOR) a Canadei.
29
Sandrino Neagu, Sportiva Angelica Olenici, dublă medaliată la Internaționalele de Atletism ale
României, în „Monitorul de Suceava, anul XXV, nr. 200 (7505), din 26 august 2020.
70
Prezentăm, în acest context și câteva date din biografia și performanțele sportive ale
unei bune prietene, colege de liceu și de Club Sportiv Școlar, a distinsei sportive Luminița
Paraschiv. Este vorba despre
* Ramona Tatar, născută la 14 octombrie 1979 în Frătăuții Vechi, județul Suceava.
Sportivă de performanță – Tir cu arcul. Învățământul liceal la Grupul Școlar Agricol
„Andronic Motrescu” Rădăuți, (promoția 1999, prof. dirig. Dumitru Tufă).
În toamna anului 1997 (17 septembrie), am avut prilejul să discut cu sportiva Ramona
Tătar, pe atunci elevă în clasa a XI-a, secţia Finanţe–Contabilitate, la Grupul Şcolar Agricol
„Andronic Motrescu” din Rădăuţi. Ea a răspuns cu amabilitate la rugămintea mea, de a-mi
oferi în scris câteva date din activitatea sa sportivă, notând următoarele:
„Am început să practic tirul cu arcul din 1992 la Clubul Sportiv Școlar Rădăuţi fiind
antrenată de soţii Alexandru şi Roza Deneş. Prima mea performanţă a fost chiar în primul an,
în care am început acest sport când am obţinut titlul de campioană la categoria copii, ca în
anul următor să devin vicecampioană la Campionatul de sală la categoria „kadete”, iar spre
sfârşitul aceluiaşi an (1993), să obţin locul I la un concurs internaţional organizat la Cernăuţi.
În anul 1995, la Balcaniada din Turcia, am obţinut medalia de bronz, clasându-ne cu echipa
pe locul III la categoria junioare. În următorii doi ani, am mai obţinut şi alte locuri I, II şi III,
atât la concursurile în aer liber, cât şi cele de sală”.
* * Prepeliță Florin este tot un fost elev al Grupului Școlar Agricol „Andronic
Motrescu” Rădăuți, sportiv devenit un nume cu rezonanță în disciplina tir cu arcul, în cadrul
CSȘ Rădăuți. Născut la 4 mai 1984, în Rădăuți, a început să practice tirul cu arcul din anul
1996, la Clubul Şcolar Sportiv din Rădăuţi, sub îndrumarea antrenorilor Alexandru şi Roza
Deneş.
Palmares sportiv: de patru ori campion naţional la categoria sa de vârstă; locul III la
Cupa „McDonald” din 1997 (Budapesta); locul IV la Cupa de 24 ore din 1999 (Milano); locul
IV la Campionatul Balcanic din 2001 (Belgrad). Acelaşi sportiv a mai reprezentat România în
competiţii internaţionale de anvergură, precum: Campionatul European din 2001 (Croaţia);
Cupa Europei din 2001 (Germania); Campionatul Mondial din 2002 (Cehia).
71
A fost încorporat, să-și satisfacă stagiul militar, la Târgu Mureș, unde a rămas ca
fotbalist în echipa locală, divizionară A, devenind un atacant cu faimă. Echipa ASA Târgu
Mureș, echipă sub tutela Armatei, deci surata mai mică a Stelei, era foarte spectaculoasă și
extrem de luptătoare.
Aici, jucătorii armatei erau extrem de iubiți, nu conta dacă era vorba de Hajnal, Boloni,
Varodi, Solyom, Fazakas, adică maghiarii, sau aclimatizații Ispir, Pâslaru, Gligore sau
Unchiaș.
Cu Vasile Pâslaru pe post de atacant, echipa de fotbal ASA Târgu Mureș a avut
performanțe mai bune în Cupa Balcanică în 1972-1973 când a ajuns în finală dar a pierdut cu
Locomotiv Sofia.
Cea mai bună performanță a echipei de fotbal a fost locul 2 în Divizia A. Echipa ASA
Târgu Mureș, a participat, cu Vasile Pâslaru titular, în 3 ediții ale Cupei UEFA (1975/76;
1976/77; 1977/78), înfruntând echipe precum Dinamo Dresda, Dinamo Zagreb, AEK Atena
ș.a.
În ziarul „Sportul mureșan” a apărut un anunț In memoriam: așa am mai pierdut un
jucător, în care se arată că: „După ce rând pe rând, ne-au părăsit mai mulți dintre foștii
jucători ai generației A.S.A. Târgu Mureș din anii ’70, vineri, 8-VIII-2011, a trecut în neființă
fostul atacant Vasile Pâslaru.
În perioada în care a jucat sub culorile roș-albastre, Vasile Pâslaru a încântat deseori
publicul prin tehnica și rafinamentul său, înscriind multe goluri spectaculoase. A făcut parte
din echipa care s-a clasat doi ani la rând pe podium și a jucat trei ediții consecutive în Cupa
U.E.F.A. În vârstă de 60 de ani, Vasile [zis Vasi] a lăsat în urmă amintiri frumoase iubitorilor
de fotbal din Rădăuți și Târgu Mureș”.
* Stoica Viorel, născut la 8 iunie 1954 în Rădăuți. Fiul soților Stoica Gheorghe și Livia.
Sportiv de performanță – fotbal; profesor-antrenor. Studii: Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”
Rădăuți, promoția 1973; Școala Postliceală de Antrenori, București (1987-1989); Academia
de Educație Fizică și Sport din Iași, promoția 1994. Posesorul unui apreciabil palmares în
activitatea fotbalistică, atât ce jucător cât și ca profesor-antrenor.
A activat la „Metalul” Rădăuți (1968-1970); la „Dacia” Pitești, divizia C (1970-1972);
la „Recolta” Salonta, divizia C (1972-1974); la „Înfrățirea” Oradea, divizia B (1974-1977); la
F.C. Bihor, divizia A (1977-1978); la „Înfrățirea” Oradea, divizia B (1978-1982). A fost
golgeter în Seria a III-a, divizia B (1979), cu 38 goluri marcate.
Revine la Rădăuți în echipa locală „Metalul”, divizionară C (1982-1984), de unde se
transferă la „Carpați” Gălănești, divizionară C (1984-1985). Din 1986 până în 2008 a activat
la „Metalul” Rădăuți în divizia C, ca jucător, dar și ca antrenor. În calitate de antrenor, a reușit
două promovări în divizia C și una în divizia B30.
Au fost multe partide de mare spectacol în viaţa fotbalului rădăuţean, dintre care
memorabilă rămâne şi întâlnirea din cadrul optimilor „Cupei României” din 20 februarie 1983
între echipa locală „Metalul”–divizionară C şi „Steaua” Bucureşti–divizionară A. Deși afară
era foarte frig (-18˚ C), cele aprox. 5000 locuri din tribună erau ocupate cu patru ore înainte
de începutul partidei.
30
Gavril Crăciun, O istorie a fotbalului rădăuțean, Rădăuți, Editura Septentrion, 2013, pp. 43-44.
72
În echipa stelistă, antrenată de Gheorghe Constantin, au evoluat pe atunci mari nume
din fotbalul românesc precum: Cîmpeanu, Iovan, Balint, Belodedici, Majaru, Barbu, portar
fiind celebrul Helmulth Ducadam.
Fazele s-au succedat de la o poartă la alta, însă cea mai mare ocazie de deschidere a
scorului a aparţinut echipei rădăuţene şi s-a „consumat” în minutul 40, când mijlocaşul Ion
Chircu trimite o pasă în adâncime, sesizată de atacantul Viorel Stoica. Acesta, preluând
balonul la limita careului de 16 m, şutează violent în colţul scurt, portarul echipei oaspete
Helmulth Ducadam reuşind cu dificultate să respingă în corner.
După 90 minute de joc scorul a rămas 0–0. Au urmat reprizele de prelungire şi în
minutul 109 Balint reuşeşte să înscrie pentru „Steaua”. Până la acel minut, spectatorii au
sperat într-o victorie a echipei lor favorite, însă n-a fost să fie.
În activitatea sa prodigioasă, cu un larg orizont de deschidere, profesorul-antrenor
Viorel Stoica a promovat o serie de jucători în lotul național al României: la juniori pe Sorin
Diaconescu, Gheorghe Sabie și Armand Svichi; la seniori pe Mihai Roman, dar și alți talentați
fotbaliști rădăuțeni care au plecat la diferite cluburi și asociații sportive din țară.
Din anul 2008 este profesor-antrenor de fotbal cu gradul didactic I, la Clubul Sportiv
Școlar Rădăuți, unde, actualmente, îndeplinește funcția de director.
73
Alexandru Popescu, component al lotului olimpic, campion național de juniori și un loc 6 la
Cupa Europeană.
El a fost secondat de Alexandru Bodnar, colegul său de la lotul olimpic al României,
care s-a clasat al pe locul 8 la Campionatul European. Au urmat în ordine, în această ierarhie
arcașii rădăuțeni Bogdan Cucoș, Alina Forray și Andrei Dănilă.
În perspectiva participării la Campionatul Mondial din 2011, sportivii rădăuțeni au
participat la competiții pregătitoare, cu rezultate remarcabile. Astfel, la Campionatele
Naţionale de Cadeţi, sportivii de la CSŞ Rădăuţi au cucerit 11 medalii şi au îmbunătăţit 5
recorduri naţionale: Record Naţional – Echipe Cadete, Record Naţional – Echipe Cadeţi,
Record Naţional – FITA Cadeţi 1335 puncte – Alexandru Popescu, Record Naţional – 70 m
Cadeţi 332 puncte – Alexandru Popescu, Record Naţional – 60 m Cadeţi 337 puncte –
Alexandru Popescu.
La „Buffalo Cup” Budapesta (Ungaria) sportivii rădăuţeni au cucerit un total de 6
medalii și au doborât 4 recorduri naționale (…).
Cel mai valoros rezultat obținut de distinsul arcaș rădăuțean Alexandru Popescu, este
un excelent loc IV la Campionatul Mondial de Tir cu Arcul pentru Juniori şi Cadeţi, din anul
2011, care a avut loc la Legnica – Polonia. Au participat 561 de sportivi din 56 de ţări.
Ţara noastră a participat cu şapte sportivi, dintre care cinci din municipiul Rădăuţi,
având echipe la categoriile de cadete şi de cadeţi, sportivi coordonaţi de profesorii Alexandru
şi Rozalia Deneş de la CSŞ Rădăuţi.
În publicația „News Bucovina” din 14 septembrie 2011, a apărut un articol sub titlul
„Tir cu arcul: Alexandru Popescu de la CSS Rădăuți, locul IV la Campionatele Mondiale de
juniori si cadeți”, articol din care redăm în continuare:
„România a înregistrat două rezultate meritorii la acest Campionat Mondial. Primul
dintre acestea este locul IX obţinut de echipa de cadeţi, formată în întregime din sportivi din
Rădăuţi, într-un clasament unde au participat 31 de ţări.
Cel de-al doilea este unul dintre cele mai bune rezultate ale tirului cu arcul de până
acum şi anume locul IV la Individual cadeţi, prin sportivul Alexandru Popescu de
la CSŞ Rădăuţi.
Alexandru Popescu a terminat runda de calificare pe locul 20 (din 114 sportivi), cu un
scor de 1293 de puncte, apoi el având o evoluţie foarte bună în meciurile eliminatorii. Astfel,
arcaşul rădăuţean a fost câştigător în faţa unor sportivi din Statele Unite ale Americii,
Brazilia, Japonia şi China”.
Meciurile eliminatorii de atunci – spune Alex Popescu – au fost destul de grele. Am
întâmpinat adversari din diferite colțuri ale lumii, de la Brazilia până la Japonia. Am avut 3
baraje pe care le-am câștigat, dar în semifinală am avut meci cu Park Seong Cheol, care a luat
locul 1 în calificări și, din păcate, am pierdut. Meciul a fost dificil, am tras destul de bine, dar
nu a fost suficient să îl înfrâng pe el”.
Astfel, după cinci victorii consecutive, Alexandru Popescu a pierdut în meciul cu Park
Seong Cheol (KOR), sportivul din Korea fiind primul în Runda de Calificare şi ulterior
câştigând şi medalia de aur.
74
ROȘCA, PETRE, născut în 1922 la Ploiești – fost sportiv la
secția de călărie la C.S.M. „Metalul” Rădăuți; medaliat cu bronz la
J.O. de la Moscova, maestru emerit al sportului31.
Prezența pe un podium olimpic este cu siguranță apogeul
carierei unui sportiv. Iar dacă ne referim la sportul ecvestru, în anul
1980, Anghel Donescu cu calul Dor, Dumitru Velicu cu calul
Decebal și Petre Roșca cu calul Derbyst reușeau să cucerească
bronzul olimpic la proba de dresa pe echipe. A fost un rezultat unic
pentru România.
Competițiile ecvestre de vară la J.O. din 1980 au avut loc în
sud-vestul Moscovei, în centrul ecvestru Bitsa32, construit special pentru Jocurile Olimpice. În
mod tradițional, s-au jucat 6 seturi de premii – în competiții individuale și pe echipe în sărituri
spectaculoase, triatlon și dresaj.
Cel care s-a dedicat în totalitate acestui sport şi a devenit nedespărţit de cai, a cucerit
cu echipa singura medalie olimpică a României la hipism pe echipe la dresaj, Petre Roșca, a
început să practice această disciplină sportivă încă de la vârsta adolescenței, în orașul natal.
În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial se remarcat în probele de dresaj şi
obstacole, pe plan intern şi la numeroase concursuri hipice internaţionale, alături de alți
călăreți consacrați: Gh. Antohi, D. Bărbuceanu, A. Costea, D. Hering, Gh. Langa, Al. Longo,
M. Marcoci, N. Mihalcea, I. Molnar, V. Pinciu, M. Timu, D. Velicu, C. Vlad ş.a.
Menționăm faptul că, la 2 iulie 1957, apare o
hotărâre a CC al PMR şi a Consiliului de Miniştri al RPR,
care reorganizează mişcarea sportivă din ţară. Printre
măsurile adoptate se află şi prevederea potrivit căreia
Comisiile Centrale pe ramuri de sport revin la structura de
federaţii sportive. „Din acest moment, Federaţia Equestră
Română (FER) își schimbă denumirea în Federaţia
Română de Călărie (FRC), titulatură sub care se va afilia şi
la forul internaţional".
La conducerea F.R.C. se aflau generalii: Alexandru
Vasiliu, Petre Constantinescu, Marcu Stan, Constantin
Zamfirescu, Dumitru Constantinescu, Zănoagă Iliescu,
coloneii Gh. Niculescu, Nicolae Bădulescu, Virgil Safer, Foto 1979, Rădăuți: maestrul Petre
Roșca și călărețul Vasile Trofin
Constantin Zahei şi căpitan Petre Roşca.
Petre Roșca vine la Rădăuți în anul 1978, la Asociația de călărie „Bucovina”, înființată
pe lângă Herghelia Rădăuți, în dublă calitate – de sportiv și antrenor de specialitate. Aici
31
Pop Ștefan, Dura Valerian, ș.a., Enciclopedia educației fizice și sportului din România – Județul
Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008, p. 72.
32
În districtul administrativ sudic al Moscovei, în zona Chertanovo Severnoe, chiar la marginea pădurii
Bitsevsky, se află centrul ecvestru Bitsa. A fost construită pentru Jocurile Olimpice XXII din 1980, care au fost
primele din istoria Jocurilor Olimpice din Europa de Est.
75
activează alături de maistrul în dresaj cabaline Vasile Galan33, asociația reușind să se afirme la
6 competiții republicane de călărie.
Cei 15 jockey au cucerit locul II pe echipe la etapa finală a concursului republican în
1979 şi locul III individual, locul I la prima etapă a concursului republican de la Craiova, şi de
asemenea, locuri fruntaşe la competiţii amicale desfăşurate la Iaşi şi la Preskov, în
Cehoslovacia. Deosebit de valoros a fost succesul antrenorului Asociaţiei „Bucovina” de
călărie, Petre Roşca, antrenor sportiv care, selecţionat în lotul republican, la Olimpiada de la
Moscova (1980), reuşeşte alături de ceilalţi coechipieri să obţină medalia de bronz la proba de
dresaj. El a evoluat cu calul Derbyst.
Maestru emerit al sportului Petre Roșca se stinge din viață la etatea de 59 de ani,
rămânând pentru posteritate un important reper în sportul ecvestru național și mondial.
33
Vasile Galan (1926, Vicovu de Jos – 1991, Rădăuți). Este fiul apreciatului maestru de călărie Ilie
Galan de la Herghelia Rădăuţi. Lucrează în calitate de călăreţ la Staţiunea Zootehnică Rădăuţi (1939–1948) apoi
la I.A.S. Homorod până în anul 1951 când revine la Rădăuţi, unde, după absolvirea cursurilor de calificare în
dresaj cabaline, este încadrat pe post de maistru antrenor la I.A.S. Rădăuţi (1952–1972). Din anul 1972, maistrul
în dresaj cabaline Vasile Galan lucrează la Herghelia Rădăuţi până în anul 1986, când se pensionează.
76
„Cu el am început atletismul acasă, iar după numai trei luni de antrenamente cuceream
deja prima medalie la Campionatele Naţionale, argint la Băile Felix, în proba de 4.000 de
metrii” – spune Andrei.
Tot profesorul de sport Bogdan Roşcăneanu l-a sfătuit să nu renunţe la pasiunea lui
pentru fotbal, iar o perioadă a jucat prin ligile secunde, la Bucovina Rădăuţi (liga a 3-a) şi la
Bradul Putna (liga a 4-a), dar dualitatea nu a ținut prea mult.
În acel an școlar (2014 / 2015), Dorin-Andrei înregistrează o ascensiune spectaculoasă
în atletism, la grupa sa de vârstă (juniori II), obținând rezultate remarcabile: campion național
la 5000 m.; campion național de sală la 3000 m.; campion național la cros; Loc III la
campionatul mondial; Loc II la campionatul european; Loc I la Balcaniadă.
Se transferă la Vatra Dornei, unde a intrat pe mâna antrenorului Cristian Prâsneac, de
la CSM Dorna Vatra Dornei, iar alături de el a progresat continuu.
Andrei-Dorin Rusu a scuturat lumea atletismului românesc cu o performanţă rară.
Sportivul rădăuţean a urcat, în anul 2017, de două ori pe podiumul de premiere la
Campionatele Europene de atletism U20, competiţie desfăşurată la Grosseto, în Italia: aur la
10.000 de metri şi bronz la 5.000 de metri.
Pe plan național, Andrei Dorin Rusu, sportiv legitimat la CSM Dorna, a fost premiat la
categoria juniori masculin, fiind declarat cel mai bun sportiv pentru activitatea din cursul
anului 2017. Antrenorul său, Cristian Prâsneac, a fost premiat la categoria antrenori, fiind
numit cel mai bun antrenor pentru activitatea din cursul aceluiași an.
În data de 28 ianuarie 2018, în localitatea Bratislava din Slovacia a avut loc Metingul
Internațional de Atletism Indoor, unde sportivul Andrei Dorin Rusu legitimat la CSM Dorna
Vatra – Dornei a concurat în proba de 1.500 metri. La finalul cursei, Andrei Dorin Rusu, a
câștigat detaşat, înregistrând un nou record personal.
Campion național și vicecampion balcanic în 2019, în proba de 1.500 m, Dorin Andrei
Rusu (CSM Dorna Vatra Dornei / antrenor Cristian Prîsneac) se află astăzi în fața unor noi
provocări privind participarea la cât mai multe competiții de anvergură internațională.
77
În cariera sa, înregistrează unele victorii de mare prestigiu internațional. În anul 2001, de
pildă, îl învinge în finala Campionatului Internațional al României „Ion Corneanu”, pe
Parteska Burgaciov (Rusia)–campion mondial (2001) şi campion olimpic (2000) la categoria
74 kg.
Sportiv cu faimă în breaslă, luptător combativ, posesorul unei tehnici specifice de elită
cu multiple combinații de elemente tehnice atât la lupta pe brațe cât și în lupta din parter.
Component al Lotului Național de Lupte Greco-Romane al României.
După anul 2000, alături de tatăl său – celebrul sportiv român Ștefan Rusu, a contribuit la
relansarea acestei discipline sportive la Rădăuți, în calitate de antrenor. A contribuit la
inițierea și antrenarea unor tineri talentați, de certă valoare, precum: Elvis Lefter, Florin Șpac,
Ilie Grijincu, Sergiu Florescu, Dumitru Linu, Suraj Linu, Bogdan Ciolcan, Nicoale Crăciun
ș.a.
În perioada 2008-2013, sportiv și antrenor în Oberliga (Liga a IV-a, în Germania).
Actualmente, antrenor de lupte greco-romane la Vӧnembach (Germania).
Sportivul Cristian Rusu este inclus între „Figuri reprezentative – promotori și
profesioniști care s-au născut, au studiat sau care au activat în județul Suceava, cu contribuții
semnificative la dezvoltarea educației fizice și sportului, pe plan local și /sau național”34.
Este inclus, de asemenea, între „Rădăuțeni afirmați în diverse domenii”.
34
Pop Șerban, Dura Valerian, Enache Petru, Barbălată C-tin, Pancu Victor, Enciclopedia educației fizice
și sportului din România. Județul Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008, p. 73.
78
Ștefan Rusu, a contribuit la relansarea acestei discipline sportive la Rădăuți, în calitate de
antrenor.
În 2013, antrenor secund al Lotului național de lupte greco-romane a României –
seniori. În 2015, antrenor al Lotului național de cadeți și juniori, prilej cu care a plecat la
Torino (Italia), într-un stagiu de pregătire alături de sportivii săi Marius Bulgăr, Andrei
Buzilă, Ciprian Trufan, Andrei Barbul ș.a.
Antrenor, pentru o vreme, al Lotului național de lupte greco-romane a Algeriei, cu
rezultate notabile.
Sportivul Cornel Rusu este inclus între „Figuri reprezentative – promotori și
profesioniști care s-au născut, au studiat sau care au activat în județul Suceava, cu contribuții
semnificative la dezvoltarea educației fizice și sportului, pe plan local și/sau național”35.
Este inclus, de asemenea, între „Rădăuțeni afirmați în diverse domenii”.
35
Ibidem.
79
Marea dorință a celui ce pregătește luptătorii rădăuțeni este ca pe viitor sportivii săi cei
mai valoroși să poată avea contracte de activitate sportivă pentru a-i putea ține la Rădăuți și
după ce termină junioratul să poată forma o echipă de seniori.
Sportivul Florin Rusu, ca și frații și tatăl său, este inclus între „Figuri reprezentative –
promotori și profesioniști care s-au născut, au studiat sau care au activat în județul Suceava,
cu contribuții semnificative la dezvoltarea educației fizice și sportului, pe plan local și/sau
național”. Este inclus, de asemenea, între „Rădăuțeni afirmați în diverse domenii”36 (Suceava,
Editura George Tofan, 2013, p. 181).
36
Ibidem, p. 74
80
depăşeşte la puncte cu (3–2), ultimul punct tehnic fiind realizat de Ştefan Rusu prin intrare la
centură pe sub braţul drept al adversarului, cu fixare în parter, intrând astfel, după 7 meciuri
aprig disputate în posesia celui mai râvnit titlu, cel de campion olimpic!
Este dificil de prezentat, în rezumat, laborioasa activitate a distinsului campion Ştefan
Rusu, care în decursul carierei sale sportive de peste 20 ani a susţinut un număr de 2.464
meciuri oficiale, câştigând un total de 68 de medalii. La campionatele olimpice, mondiale şi
europene a cucerit 22 de medalii dintre care 16 de aur.
Astfel, pornind ca sportiv dintr-o modestă sală de lupte amplasată în Grădina de Tir a
oraşului Rădăuţi, sub îndrumarea antrenorului Virgil Gherasim, luptătorul de greco-romane
Ştefan Rusu a devenit cea mai strălucitoare stea internaţională a luptelor româneşti din toate
timpurile. Ctitorii „Casei de Tir” în anul 1972 (devenită ulterior sală pentru sport), respectiv
„Asociaţia Vânătorilor” din districtul Rădăuţi – ducatul Bucovinei, a dat denumirea uneia din
săli de „Sala trofeelor”.
Admirabilă denumire, dar şi coincidenţă, deoarece, după mai bine de 100 ani, această
sală (actualmente sală de forţă) avea să-şi redobândească faima de odinioară, de data asta
printr-o superbă salbă de medalii obţinute în cele mai importante competiţii de lupte greco-
romane ale lumii.
Astăzi, la vârsta de 65 de ani, Maestrul Emerit al Sportului - Ştefan Rusu, se poate
mândri că a reuşit să relanseze această disciplină sportivă la Rădăuţi, dar şi că a antrenat, în
repetate rânduri, lotul naţional (juniori), de lupte greco-romane al României în perspectiva
unor competiţii de anvergură internaţională. Este declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului
Rădăuţi la data de 25 iunie 1999.
*
În preajma sărbătorilor de iarnă a anului 2002 într-una din zile, pe la orele 18, după ce
a terminat antrenamentul în sala de lupte cu grupa sa de elevi, maestrul Ştefan Rusu a avut
amabilitatea de a-mi răspunde la câteva întrebări:
- Când s-a înfiripat visul cuceririi unor medalii în competiţii internaţionale de
anvergură ?
- Era prin anul 1972 şi îmi aduc bine aminte că pe vremea aceea pe strada „Fagilor”
unde locuiam, era un singur televizor, la care am văzut că la Jocurile Olimpice de la
Munchen luptătorii români Gheorghe Berceanu şi Nicolae Martinescu au ieşit campioni.
Aveam o admiraţie deosebită pentru acei luptători şi mi-am propus atunci ca la Olimpiada de
la Montreal să fiu şi eu ca cei doi. După 4 ani de muncă asiduă am venit acasă cu medalia de
argint de la Olimpiada din Canada.
- Laurii victoriei nu au afectat pregătirea pentru următoarele competiţii ?
- Bucuria victoriei în sport este efemeră. Nici un campion nu-şi permite a doua zi
după victorie, oricât de importantă ar fi ea, să se culce pe lauri. Rezultatele bune în sport pot
fi menţinute şi îmbunătăţite, numai printr-un volum imens de muncă, altfel nu se poate.
- De când ai început practicarea acestui sport şi până când ai cunoscut consacrarea ai
constatat schimbări mari în lupte?
- Enorm de mari! Dacă înainte accentul cădea pe un stil clasic bazat pe procedee
tehnice însuşite prin repetare la antrenamente, în timp s-a progresat mult spre o mare
diversitate de combinaţii a elementelor tehnice. O mare importanţă a căpătat lupta din
81
parter. Luptele s-au dinamizat continuu, pasivitatea fiind prompt sancţionată de arbitrii.
Cuvântul cel mai frecvent folosit în lupte a devenit „acţiune”.
- Povesteşte-mi despre una din întâmplările mai deosebite din viaţa ta de sportiv.
- Au fost foarte multe. Acum îmi vine în minte anul 1979, când la Bucureşti am ieşit
campion european, după ce în finală l-am învins prin tuş pe Andrej Supron (Polonia). După
câteva săptămâni am fost operat de apendicită, iar după acea intervenţie chirurgicală, 45 de
zile am stat în repaos, conform indicaţiilor medicilor.
După perioada de convalescenţă mă simţeam sleit de puteri. Reluând treptat
pregătirea, abia reuşeam să mă caţăr pe frânghie o singură dată, eu care înainte făceam 20
de căţărări una după alta. Aşa nerefăcut încă am participat la campionatul mondial de la San
Diego unde am fost eliminat în turul 4, titlul la categoria 68 kg revenindu-i polonezului
Andrej Supron. Aflat încă la San Diego, mă trezeam in fiecare dimineaţă la ora 7 şi alergam
pe pista unei baze sportive din apropierea hotelului unde eram cazaţi.
Într-o dimineaţă maestrul Ion Corneanu, văzându-mă alergând m-a întrebat în ce
scop mă antrenez, deoarece am fost eliminat din competiţie. I-am răspuns că mă pregătesc
pentru olimpiada de la Moscova, unde vreau să ies campion. Se pare că atitudinea şi
răspunsul meu i-au fost pe plac maestrului Corneanu, câtă vreme a început să zâmbească
încrezător, postură în care era văzut destul de rar.
- Ce ne poţi spune despre adversarii cu care te-ai luptat în cele mai importante
campionate?
- Multe, foarte multe! De fapt despre fiecare din ei aş putea închega o întreagă
poveste. Îmi amintesc însă că, înainte de Moscova, în mod special pentru stilul meu a fost
antrenat un luptător ucrainean A. Kravcenco, selectat dintr-un număr de 8 luptători sovietici
la categoria 68 kg, de valoare apropiată.
Ruşii au abordat cu maxim interes obţinerea supremaţiei mondiale la această
categorie, eu reprezentând pentru ei un obstacol care trebuia depăşit. A. Kravcenco era un
luptător deosebit de puternic, cu gardă pe stânga, foarte incomod, spontan şi de o duritate
dusă pană la limitele regulamentului. M-am întâlnit prima dată cu el în 1980 la campionatul
european de la Prievidza.
Până la confruntare i-am urmărit evoluţiile din meciurile grupei pe care le-a câştigat
detaşat fie prin puncte fie prin tuş. Am observat că îşi îndepărta puţin cam mult braţul stâng
înspre înainte, în întâmpinarea adversarului. Am reţinut acest amănunt şi în faza finală a
europenelor am speculat imprudenţa sa, aplicându-i un tur de braţ pe stânga luând astfel un
avans de 3 puncte, spre marea dezamăgire a delegaţiei URSS. În acel moment mi-am spus:
Sunt campion!
- Care consideri ca erau punctele tale forte din punct de vedere fizic?
- Am pus întotdeauna mare accent pe fortificarea zonei scapulare, muncind foarte
mult în acest sens. De fapt, pentru fiecare grupă musculară efectuam exerciţii specifice.
Făceam 3 antrenamente zilnic în care erau incluse aproximativ 200 repetări de procedee şi
combinaţii, 300–400 abdomene, lucru cu haltera respectiv tracţiuni la piept şi geno-flexiuni
însumând 16–20 tone, şi multe altele. Astfel antrenat, când plecam în procedeu fie din poziţie
verticală fie din parter, adversarul meu risca să rămână cu serioase traume ale articulaţiilor
dacă se încăpăţâna să se opună, înregistrându-se din nefericire şi astfel de cazuri.
82
SAVIN, IVAN, născut la 15 iunie 1957 în orașul Rădăuţi, județul
Suceava. Studii: Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți;
Universitatea „Biotera” București. A lucrat ca ofițer la Ministerul
Afacerilor Interne.
Începe să practice sportul luptelor, stilul Greco-Romane, la
Asociația Sportivă IPROFIL Rădăuți, sub îndrumarea antrenorului
emerit Virgil Gherasim. Inițial, ascensiunea sa spectaculoasă a fost
legată de greutatea corporală, că în fiecare an urca la o categorie
superioară și trebuia de fiecare dată să se readapteze cu noua categorie și să aibă tot alți
parteneri de antrenament.
Disproporția evidentă între sistemul său osos, bine conturat și sistemul muscular a fost
atenuată în timp, datorită antrenamentelor și a unei alimentații corespunzătoare efortului
depus la antrenamente. Pe la categoria 74 de kg, Ivan Savin era un junior înalt, bine conformat
fizic și cu o apreciabilă capacitate de efort.
Profilat, de antrenorul Gherasim, pe câteva procedee care să-i pună în valoare înălțimea
(salt, tur de șold, ridicări din parter pentru supleu etc), a început să pună serioase probleme
colegilor din baza de selecție a categoriei corespunzătoare.
Se afirmă în competițiile zonale de juniori mici și juniori, dând măsura valorii și
talentului său în competiții naționale de profil. Prin anul 1975 este remarcat de staff-ul tehnic
al Clubului Sportiv „Dinamo” București, și preluat de prestigiosul club bucureștean.
Component al lotului național de lupte, juniori, apoi, seniori, Ivan Savin confirmă, prin
apreciabilul său palmares sportiv, rod al performanțelor de anvergură națională /
internațională:
Campionate Mondiale (seniori) la categoria 100 kg loc V în 1977 (Göteborg).
Campionate Europene (seniori) loc V în 1977 (Bursa) loc VI în 1978 (Oslo); iar la
categoria +100 kg loc VI în 1982 (Varna).
Un om liniștit, de mare caracter, un bun coleg de echipă și un excelent partener de
antrenament. În anul 2015, eu, semnatarul acestor rânduri, m-am întâlnit cu amicul Ivan Savin
și cu celebru luptător Vasile Andrei, fost campion olimpic (1984).
Maestru emerit al sportului Vasile Andrei, referindu-se la colegul său de lot național și
partener de antrenament dar și adversar prin diverse competiții, spunea, cu recunoștință, că
Ivan Savin are un mare merit în realizările sale ca sportiv, deoarece a fost un adversar
redutabil, un admirabil partener de antrenament și un camarad de toată isprava.
Revenind însă la perioada rădăuțeană, între colegii săi de generație și de echipă, a fost și
talentatul luptător Ion Pruteanu, cu care Ivan Savin a legat o durabilă prietenie.
Pruteanu, Ioan, născut la 19 iunie 1956 în orașul Rădăuți, județul Suceava, din părinții
Pruteanu Ion și Aurelia (născ. Strugaru). Studii: Școala Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția
1971; Liceul Tehnologic Marginea (cursuri f.f.); Școala de Antrenori în Lupte greco-romane;
Școala de Antrenori în Hochei pe iarbă.
Sportiv de performanță în disciplina sportivă Lupte greco-romane: Campion republican
de juniori „mici” (1971); Campion național de juniori (categ. 48 kg., Timișoara, 1974); Loc II
la Concursul internațional „Speranțe olimpice” (Moscova, 1973); Campion internațional al
României (juniori, Galați, 1974); Loc II la Campionatul internațional al Bulgariei (Plevna,
1975).
83
Titular în echipa de lupte greco-romane, divizionară „A”, „Metalul” Rădăuți,
înregistrând victorii de prestigiu, în fața unor adversari cu mare faimă internațională din
lumea luptelor. Ca sportiv, a adus reale servicii Clubului Sportiv „Metalul” Rădăuți și urbei
noastre. E corect să-i recunoaștem valoarea și apreciabilul palmares sportiv, dobândit cu
talentul nativ, dar și cu foarte multă muncă, pasiune și dăruire.
După ce s-a retras din activitate, ca sportiv, a devenit un remarcabil antrenor de lupte
greco-romane la Rădăuți, apoi la Siret, descoperind, antrenând și promovând tinere talente în
această bărbătească disciplină sportivă.
În ultima perioadă de timp, a inițiat și antrenează echipa feminină de Hochei pe iarbă
„Zimbrul” Siret, reușind o spectaculoasă clasare a echipei pe locul III, la Campionatul de
hochei pe iarbă, grupa de vârstă 14-16 ani. În prezent, d-l Ioan Pruteanu este președintele
Clubului Sportiv „Zimbrul” Siret.
84
în mai multe rânduri, clasări pe podium la campionate naționale rezervate cadeților sau
juniorilor; titular în echipa de Lupte greco-romane „IPROFIL” Rădăuți .
Este convocat în lotul național de juniori și devine sportiv la Clubul „Dinamo”
București, sub îndrumarea antrenorilor emeriți Dumitru Cuc și Nicolae Martinescu. (1979 –
1981).
Revine la Rădăuți, titular al categoriei 52 kg., în echipa Clubului Sportiv „Metalul”
Rădăuți, echipă divizionară „A”. Câștigă, cu redutabila echipă rădăuțeană, mai mulți ani la
rând, locul I pe țară în prima divizie națională, pe echipe, la Lupte greco-romane.
Palmares sportiv: campion național de cadeți și juniori (1978 și 1979); dublu
vicecampion național de seniori (1980 și 1981); campion național la Trântă, Botoșani 1981,
competiție organizată de Ministerul Agriculturii, rezervată elevilor din licee cu profil agricol;
loc II la Turneul Internațional din Alma Ata, Kazahstan (1980); loc II la Campionatul
Internațional al României, București, 1980; loc I, juniori, la Turneul Internațional al Poloniei,
Katowice (1979); locul I la Turneul Internațional al R.D. G. (1981) ș.a.
* Desigur, sunt încă mulți luptători de la CSM „Metalul” care s-au afirmat în echipa
divizionară „A”, dar și în competiții individuale de anvergură națională / internațională în
perioada 1980-1994. Dintre aceștia, în amintim pe Mihai Luța, Ion Babalean, Constantin
Ozarchievici, Mihai Haiura, Gheorghe Lavric, Ion Gherasim, Mircea Huțuleac, Ioan Iurescu,
Constantin Dodiță, Trandafir Geană, Viorel Sbiera, Petru Ursan și lista încă ar putea continua.
Luţa Mihai, născut în 1958 la Horodnic de Sus, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul
emerit Virgil Gherasim. Campionate Balcanice la categoria 68 kg loc II în 1978 (Craiova);
Campionatul internaţional al României (juniori) loc I în 1978 (Piatra Neamţ); Campionatul
internaţional al Bulgariei (juniori) loc II în 1977 (Plevna).
Babalean Ion, născut în 1960 la Măneuţi, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul emerit
Ilie Munteanu. Campionate Mondiale (juniori) la categoria 68 kg loc V în 1979 (Harparanda)
Ozarchievici Constantin născut în 1962 la Milişăuţi, jud. Suceava, îndrumat de
antrenorul Vasile Pascaru. Campionate Mondiale (juniori) la categoria 62 kg loc III în 1988
(Wolfurt).
Haiura Mihai, născut în 1966 la Siret, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul Gavril
Georgescu. Campionate Mondiale (Old-Boys) la categoria 74 kg loc I în 2000 (Budapesta).
Lavric Gheorghe, născut în 1964 la Măneuţi, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul
emerit Ilie Munteanu. Campionate Balcanice la categoria 52 kg loc II în 1982 (Bucureşti).
Gherasim Ion, născut în 1964, îndrumat de antrenorul Viorel Hânţar. Campionate
Europene (juniori) la categoria 74 kg loc V în 1982 (Leipzig).
Huţuleac Mircea, născut în 1966 la Milişăuţi, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul
Vasile Pascaru. Campionate Europene (juniori) la categoria 74 kg loc IV în 1981
(Copenhaga); Campionate Balcanice loc I în 1983 (Bucureşti); Campionatul internaţional al
României (juniori) loc I în 1984 (Bucureşti); Campionatul internaţional al URSS “Ivan
Poddugnoi” loc III în 1984 (Volgograd).
Iurescu Ioan, născut în 1968 la Milişăuţi, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul emerit
Ilie Munteanu. Campionatul internaţional al României (juniori) la categoria 74 kg loc I în
1986 (Bucureşti).
85
Dodiţă Constantin, născut în 1971 la Bacău, jud. Bacău, îndrumat de antrenorul emerit
Virgil Gherasim. Campionate Europene (juniori) la categoria 62 kg loc II în 1991 (Prievidza);
Campionatul internaţional din Cuba (seniori) la categoria 62 kg loc III în 1988 (Havana)
Geană Trandafir, născut în 1971 la Horodnic de Sus, jud. Suceava, îndrumat de
antrenorul Vasile Maftei. Campionate Mondiale (juniori) la categoria 50 kg loc VI în 1988
(Viena).
Sbiera Viorel, născut la Horodnic de Sus, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul Vasile
Maftei. Campionatul internaţional al României (juniori) la categoria 58 kg loc I in 1989
(Tîrgu-Jiu).
Ursan Petru, născut la Horodnic de Sus, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul Vasile
Maftei. Campionatul internaţional al României (juniori) la categoria 90 kg loc I în 1989
(Tărgu-Jiu).
Nichiforel Ilie, născut în 1976 la Horodnic de Sus, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul
Vasile Maftei. Campionatul internaţional al României (juniori) la categoria 54 kg loc I în
1994 (Bucureşti).
86
Obține calificare în Federația World Beauty Fitnes & Fashion (WBFF) și pe 12
noiembrie 2016, la Miami – Florida, după trei runde de eliminări, a urcat pe prima treaptă a
podiumului mondial, concurând pentru România !
87
postul de portar, pe vestitul Ioşca Sofian. Această echipă de hochei, sub îndrumarea
merituosului antrenor Ştefan Tomovici, reuşeşte, în anul 1960, să promoveze în divizia A,
unul dintre componenţi fiind şi profesorul Petru Storoz.
A evoluat, de asemenea, în echipa de baschet, divizionară B, Progresul Rădăuţi, apoi, în
divizia A, ca titular în cadrul aceleaşi echipe, antrenor de specialitate fiind Iosif Satinger. A fost şi un
valoros voleibalist în echipa locală şi încă multe alte asemenea aspecte ar putea fi amintite, însă,
concluzionând, se poate afirma despre profesorul Petru Storoz că a fost în tinereţe un autentic
polisportiv.
Se căsătoreşte în anul 1964 cu profesoara Violeta Timu (nepoată a colonelului
Gheorghe Timu). În urma căsătoriei au rezultat doi copii: Leon Paul (actualmente profesor de
matematică) şi Petru Bogdan (actualmente profesor de educaţie fizică). „Armonia din viaţa de
familie - spunea profesorul Petru Storoz - m-a ajutat mult în toate realizările mele, bucurându-
mă de dragoste, înţelegere şi încredere.”
Activitatea care l-a consacrat pe profesorul Petru Storoz a fost aceea de iniţiator, la
Rădăuţi, a unor discipline sportive prin care sportul de pe aceste meleaguri a dobândit faimă
la nivel naţional şi internaţional.
Reamintim faptul că, în anul 1959, profesorul Petru Storoz a fost iniţiatorul secţiei de
lupte la Rădăuţi, el fiind şi primul antrenor al acestei secţii sportive.
Merite incontestabile îi revin, de asemenea, în amenajarea, modernizarea sau
construirea unor elemente de infra şi suprastructură, specifice bazelor sportive din Rădăuţi.
Profesorul-antrenor Petru Storoz a încetat din viață la Rădăuți, în data de 12 septembrie
2003. S-a stins ca un meteor, în timp ce urmărea un meci de hochei la televizor.
La 1 septembrie 2016, a fost declarat, post mortem, Cetățean de Onoare al Municipiului
Rădăuți.
*
Prof. Petru Storoz nu rămâne doar la stadiul de iniţiator al unor activităţi ci, de fiecare
dată, pe un teren când drept, când cu povârnişuri, reuşeşte să pună în mişcare „căruţa” fiecărei
discipline sportive nou înfiinţate sau reactivate la Rădăuţi. Asupra marelui său merit de a fi
fost un deschizător de drumuri în lumea sportului din oraşul nostru, am considerat utile câteva
detalieri.
Pe la începutul lunii februarie 2003, întâlnindu-l pe prof. Petru Storoz în magazinul
prietenului nostru comun Viorel Stoica, am iniţiat un dialog despre unele aspecte din
implicarea sa în viaţa sportului rădăuţean, dialog pe care l-am consemnat şi îl redau în
continuare:
- D-le profesor, ce îmi puteţi spune despre disciplinele sportive pe care le-aţi iniţiat la
Rădăuţi?
- Vezi tu, Schipore…, cum să-ţi spun eu să mă înţelegi? Disciplinele sportive iniţiate
de mine au fost ele mai multe, însă nu toate au prins la noi în oraş. Dacă vrei, ele au fost la
început ca nişte bulgări de zăpadă făcuţi cu palmele. Dându-le drumul la vale unii s-au oprit
aproape, unii mai departe, dar au fost şi cazuri fericite când câte un astfel de bulgăre a prins
a se rostogoli serios prin neaua succesului luând proporţii, antrenând mistuitoare pasiuni,
ambiţii, speranţe, glorie sportivă, care, în cazul luptelor s-a transformat într-o fantastică
avalanşă de valori.
88
Dacă e vorba de şansă, atunci ea porneşte de fiecare dată din palmele şi mintea celor
cutezători, căci numai prin cutezanţă se poate năzui spre progres în orişicare domeniu, dar
mai cu seamă în sport, unde altfel nu se poate.
- După avalanşa produsă de bulgărele pe care îl numiţi lupte, care consideraţi că ar fi,
în ordinea proporţiilor, următorul bulgăre?
- Tirul cu arcul. Am iniţiat această secţie sportivă în anul 1979 când la solicitarea
mea au fost aduse la Rădăuţi câteva arcuri din Polonia. În calitatea pe care o aveam atunci,
de director la Şcoala Sportivă din localitate, i-am încredinţat misiunea profesorului
Alexandru Deneş, decizie care s-a dovedit a fi fost inspirată.
Menţinând comparaţia, acest „bulgăre de omăt” care este tirul cu arcul, tinde să
devină şi el un munte. Urmează apoi hocheiul pe iarbă, tirul cu arma, pistol, aer comprimat,
scrimă, box, patinaj şi altele. Au fost şi discipline sportive care nu s-au urnit din loc, aşa cum
a fost cazul la haltere. Deşi la invitaţia mea prin anul 1970 a venit în cantonament la Rădăuţi
lotul olimpic de haltere a României, această disciplină sportivă nu a „prins” la Rădăuţi.
Nu s-a reuşit închegarea unui grup de entuziaşti care să fi manifestat interes pentru
haltere. În toate cazurile despre care am discutat am procedat pentru început la testarea
opţiunilor, implicit a aptitudinilor tinerilor din oraşul nostru sau din împrejurimi pentru
diferite ramuri sportive. Acolo unde am văzut că se manifestă interes m-am implicat fără
rezerve.
- Vă rog să enumeraţi câteva dintre iniţiativele şi realizările d-voastră referitoare la
baza materială a sportului rădăuţean.
- Desigur. Ele au fost multe la număr, însă le voi aminti pe cele mai reprezentative,
într-o ordine cât de cât cronologică: terenul de handbal la Liceul de Fete; modernizarea sălii
de sport la Liceul de Fete; terenul (de dimensiuni normale) pentru sport la Liceul nr. 2; sala
de sport (29 x 19 m) la Liceul nr. 2; teren de sport, internat cu 200 locuri şi cantină la Clubul
Sportiv Şcolar.
Au mai fost şi altele însă de mai mică anvergură.
Discuţia mea cu prof. Petru Storoz s-a lungit destul de mult la tejgheaua din magazinul
mixt al amicului Viorel Stoica. Nu am putut să nu constat un paradox. Pe data de 3 februarie,
în jurul orelor 18, afară era foarte frig (–20 °C). În vreme ce lumea care intra în magazin se
jeluia de frig, prof. P. Storoz era foarte bucuros, spunând: „Ce bine că e frig afară. Am reuşit
să aranjez gheaţa de la patinoar aşa cum trebuie”.
Se referea la patinoarul de la Şcoala Specială din Bivolărie, unde era angajat (la plata
cu ora) şi la cei 69 de ani ai săi se încumeta a face naveta cu trenul în fiecare zi, cu o îndârjire
patetică înfruntând gerul, zloata şi arşiţa. Principala motivaţie desigur, era marea sa pasiune
pentru profesie.
* *
89
Petrică Storoz , căruia cu doi ani în urmă i-am făcut
un portret ce poate fi găsit în arhiva postărilor, a fost cel
mai competent manager în domeniul sportiv pe care l-a avut
oraşul. Spornic în toate, mobilat cu sensibile „aparate" cu
care asimila toate noutăţile, avea o intuiţie profesională de
invidiat, poseda un remarcabil izvor de inițiative,
majoritatea realizate.
Polisportiv recunoscut, în unele domenii chiar consacrat, era individul care ridiculiza
noţiunea de "nu se poate". Mult timp profesor la „Medie 2" a devenit un lider al promovării
sportului în oraş, configurând Rădăuţiul pe harta sportivă a lumii. A creat oportunităţi încât
şi azi mulţi pot să-şi valorifice talentul sau pregătirea profesională. Mulţi au mâncat, ronţăie
sau vor ciuguli din bucata de pâine rumenită în cuptorul ce a materializat îndrăzneţele sale
idealuri. Cornel Bejenaru, inginer ca pregătire, şi-a dedicat viaţa elevilor, fiind până la
pensionare profesor.
Fotografia a fost realizată pe la începutul anilor 90 la Putila rutenească, mai la nord
de Seletin , foarte aproape de graniţa cu România, orăşel ce pe vremuri a făcut parte din
judeţul Rădăuţi. Echipa de copii antrenată de Stoica a participat la un turneu de fotbal
organizat de localnici. Au traversat graniţa pe jos , prin punctul de trecere de la Ulma,
precum cărăuşii de ţigări de azi şi au ajuns la destinaţie în lada unui camion pus la dispoziţie
de autoritatea kieveană, dacă fapta s-a petrecut 1992 sau de cea moscovită, dacă evenimentul
a avut loc cu un an înainte. Personaje şi amintiri rădăuţene”37.
37
Resursă INTERNET: Dragoș Băncescu, postare poză și comentariu, în Grupul de pa facebook
„Rădăuți - amintiri, oameni, locuri”, în data de 12 martie 2019.
90
Mairufer, Ioan Bădeliţă, Ştefan Rusu, Constantin Obadă, Gheorghe Schipor, Constantin
Şerban, Dorin Ţibu, Dumitru Hîj, Vasile Gheţău, Romeo Brânzei.
La finele anului 1968 echipa mare de lupte greco-romane „IPROFIL” Rădăuţi devine
lideră în campionatul primei serii din grupa valorică B. Astfel au început intens pregătirile în
perspectiva meciurilor de baraj sistem tur–retur, pentru promovare în divizia A.
În primăvara anului 1969 s-a desfăşurat la Rădăuţi prima etapă de calificare, echipele
competitoare fiind „IPOFRIL” Rădăuţi, „A.S.A” Bacău şi „FARUL” Constanţa. A urmat
apoi, în vară, etapa de la Bacău, cu mai multe peripeţii personale.
Dacă la Rădăuţi eu am evoluat la categoria 52 kg, pentru deplasarea la Bacău s-a reuşit
convocarea la echipă a luptătorului Constantin Topârjan la categoria 62 kg, acesta fiind pe
atunci militar în termen. În locul meu la 52 kg a „coborât” cu o categorie mai experimentatul
Luca Miron, eu urmând să evoluez la 48 kg, însă pentru aceasta trebuia să fac o cură de
slăbire de 8 kg. Era o mare onoare să fii component a echipei, aşa încât pe parcursul a două
săptămâni am răbdat de foame dar mai ales de sete, fiind zile în care am trăit doar cu vitamina
C şi fiole de glucoză la 0,75 lei fiola, dar în cele din urmă am reuşit să mă încadrez în
categorie.
Iată în ordinea categoriilor luptătorii rădăuţeni care au evoluat și care au consfinţind
promovarea echipei “IPROFIL” Rădăuţi în divizia naţională A: 48 kg: Gheorghe Schipor
(Ştefan Rusu), 52 kg: Luca Miron, 57 kg: Silviu Șargu, 62 kg: Constantin Tăpârjan, 68 kg:
Vasile Pascar, 74 kg: Aurel-Ciprian Fluture, 82 kg: Eizic Leizer, 90 kg: Aurel Zegrea, 100 kg:
Mircea Covătaru, +100 kg: Florin Ursachi (Gheorghe Calciuc).
La următoarea etapă de calificare, (şi ultima) la Constanţa îşi face debutul în echipă la
categoria 48 kg Ştefan Rusu, eu, semnatarul acestor rânduri, evoluând la 52 kg.
Cu mândrie spunem astăzi că profesorul Constantin Tăpîrjan, în cariera sa de sportiv,
provenind de la C.S. Dunărea Galați (sportiv descoperit de maestrul Ion Donose) a onorat o
perioada de timp postul de titular al categoriei 62 kg din echipa divizionară A de lupte greco-
romane „IPROFIL” Rădăuți, echipă antrenată de Virgil Gherasim.
După absolvirea facultății, Constantin Tăpârjan a lucrat ca antrenor de lupte și
profesor de sport la Liceul Industrial Nr. 4 „Samuil Isopescu” din Suceava, unde a îndeplinit,
pentru o vreme, funcția de director adjunct.
A fost directorul CSM Suceava (2001-2005); considerat, cu justificat temei, „părintele
luptelor greco-romane din Suceava”. Declarat, la 12 iunie 2014, Cetățean de Onoare al
Municipiului Suceava. Inclus între Stelele Internaționale ale Luptelor (cf. Sorin Satmari și
Dumitru Cuc).
* Pascar Vasile, născut la 17 decembrie 1948 în comuna Milișăuți, județul Suceava,
din părinții Margareta și Vasile Pascar. Studii: Liceul Agroindustrial Rădăuți, specialitatea
Agronomie; Școala de Antrenori în Lupte a Federației Române de Lupte; Facultatea de Drept
a Universității „Spiru Haret” Iași; Cursuri și examen de Arbitru în Lupte greco-romane.
Sportiv de performanță în prima divizie, titularul categoriei 68 kg. La Asociația
Sportivă IPROFIL Rădăuți. Antrenor de Lupte greco-romane la Clubul Sportiv Școlar (1977 –
1981); la Clubul „Mobila” Rădăuți (1981 – 1982); la Clubul „Metalul” Rădăuți (1982 –
1990).
A descoperit și antrenat, în această bărbătească disciplină sportivă, mulți tineri care au
dat măsura valorii lor în competiții de anvergură zonală, națională și internațională.
91
Exemplificăm, în acest sens, luptătorul de greco-romane Mircea Huțuleac din
Milișăuți, care, îndrumat de maestrul Vasile Pascar, și-a făurit un apreciabil palmares sportiv
la Campionate Europene (juniori), Campionate Balcanice, Campionate Internaţionale. Fericită
simbioză între sportiv și antrenor, îndrăgostiți deopotrivă de aceeași stea norocoasă, pe care o
numim Glorie Sportivă !
Dintre componenții echipei de lupte greco-romane a C.S. „Metalul” Rădăuți,
divizionară A, antrenor Vasile Pascar, îi amintim pe Clim Filipov, Gheorghe Moroșan, Doru
Zaharie, Mircea Huțuleac, Gheorghe Lavric, Mihai Lazăr, Constantin Obadă, Mirel Crâșmaru,
Ion Babalean, Ion Gherasim, Constantin Otrocol, Ion Lungoci, Petru Puha, Mihai Luța,
Robert Brașoveanu, Vasile Sbiera, Mircea Vlădean, Vasile Buliga, Liviu Hrițcu.
Vasile Pascar a fost ales primar al orașului Milișăuți, funcție pe care a onorează în
perioada 1992 – 1996. Inspector pentru Situații de Urgență la Milișăuți (1996 – 2000).
Președinte la Ucrainenilor din România – filiala Milișăuți (1997 – 2013); Președinte la
Uniunea Ucrainenilor din Bucovina, cu sediul în municipiul Rădăuți (2013 – prezent).
92
Tătar a disputat patru meciuri în faza grupelor, obţinând de fiecare dată victorie, în finală
reuşind să-l depăşească la puncte pe reprezentantul Rusiei”38.
În anul 2009, la vârsta de 20 de ani, sportivul rădăuțean era posesorul unui impresionant
palmares: 26 medalii de aur la kick-box și wushu kung-fu; campion mondial la wushu kung-
fu sanda ( full contact) 2006 în versiunea CKA; 3 cupe loc. 1 la wushu. Actualmente, este
antrenor de Wushu Kung–Kick Box la un club sportiv din Göppingen (Germania).
38
După episodul din Italia secţia de Wushu Kung–Kick Box de la Rădăuţi s-a scindat în două grupări:
una coordonată de Mihai Lohaza în sala se sport a Şcolii Generale nr. 4 şi alta coordonată de Viorel Avram Tătar
(Tatăl sportivului Matei Tătar) în sala de sport a Şcolii Generale nr. 5.
39
Jurist, consilier superior, președintele comisiei de ocol pentru împroprietărire, în baza legii de reformă
agrară din Bucovina, anul 1921.
40
Mihai Flamaropol, 50 de ani de hochei în România, Bucureşti, Editura Sport - turism, 1976, p. 61.
41
Mihai Flamaropol, 50 de ani de hochei în România, Bucureşti, Editura Sport - turism, 1976, p. 81.
42
În anul 1951 se reuşeşte înfiinţarea asociaţiei sportive „Metalul” pe lângă Întreprinderea Metalurgică
de Industrie Locală Rădăuţi.
43
Născut în anul 1913 într-un sat românesc din judeţul Hotin, Basarabia. A fost contabil şef la
Întreprinderea „6 Martie” Rădăuţi (1949-1954); la Întreprinderea Regională Forestieră Rădăuţi (1954-1959); la
Întreprinderea Raională de Industrie Locală „21 Decembrie” din Rădăuţi (1959-1978). A decedat la Rădăuţi, în
93
cadrul întreprinderii metalurgice - tutelară a clubului Metalul Rădăuţi. El îl aduce la Rădăuţi pe
celebrul profesor-antrenor de hochei şi fotbal, Ştefan Tomovici.
Ștefan Tomovici își începe cariera didactică în anul 1953 ca profesor de elemente de
drept şi ansamblu sportiv la Şcoala Medie Tehnică Zootehnică din Rădăuţi. În paralel,
continuă să presteze ca antrenor de fotbal, alături de antrenorii Epifanie Lăzeanu și Francisc
Buta, dar și ca antrenor de hochei pe gheaţă la Clubul Sportiv Metalul din localitate.
La Rădăuți, Ştefan Tomovici, cu concursul unor înflăcăraţi iubitori ai gheţii, precum
Francisc Buta, fraţii Jean şi Erast Marchidan, Epifanie Lăzăreanu, pun bazele unei echipe de
hochei pe gheaţă, echipă la care au cunoscut consacrarea mulți tineri rădăuțeni, și nu numai.
Echipa de hochei pe gheaţă Metalul Rădăuţi, sub îndrumarea profesorului-antrenor Ştefan
Tomovici, reuşeşte să promoveze în primul eşalon al campionatului naţional în luna februarie
1959, unde se menţine până în anul 1962.
Prin grija aceluiaşi inimos profesor-antrenor, se profilează o nouă generaţie de talente
hocheistice care, în anul 1965, dau măsura valorii lor în campionatul naţional rezervat
şcolarilor, ocupând locul al III-lea.
În anul 1970, împreună cu antrenorul Ştefan Tomovici, echipa rădăuţeană de hochei se
transferă la Galaţi, unde activează sub denumirea de Dunărea.
Profesorul Tomovici a avut rezultate deosebite şi la disciplina sportivă fotbal. Pentru talentul
şi priceperea sa, Ştefan Tomovici a făcut parte din lotul celor 15 antrenori de fotbal care au
pregătit reprezentativa naţională de juniori a României, alături de binecunoscuţii Angelo
Niculescu, Traian Stănescu, Ioan Gorgorin şi alţii.
Disciplinele sportive hochei pe gheață și fotbal (juniori) şi-au câştigat un bun renume în
lumea sportului prin valoarea sportivilor, dar şi prin competenţa şi dăruirea profesorului
Ştefan Tomovici. Pentru meritele sale ca sportiv, apoi ca profesor-antrenor, Ştefan Tomovici a
fost distins cu Ordinul Steaua României clasa a III-a.
Prin amabilitatea unui fost valoros hocheist rădăuţean şi arbitru internaţional de hochei
pe gheaţă, Mircea Lupaşcu, am intrat în posesia a două dintre articolele semnate de
locotenentul Ştefan Tomovici. Primul articol a apărut în revista Pregătirea profesională, An
IV, nr. 10, 1938, pag. 20–28, şi este intitulat Câini în serviciul poliţiei germanei, iar al doilea
articol, apărut în acelaşi periodic, An VIII, nr. 2–3, 1942, pag. 82–90, este intitulat Dresorul
instructor şi grupa de dresaj pentru serviciul de însoţire.
Mai știm că în Iași a locuit într-un imobil, proprietate a fiicei sale Corina, imobil situat
pe Aleea Ghica Vodă, nr. 51. Soarta însă, pe care o traducem prin expresia „cum ţi-e scris” a
făcut ca inima sa să înceteze a mai pulsa din data de 28 mai 2005.
Desigur, maestru al sportului şi antrenor emerit, Ştefan Tomovici, posesorul unei
impresionante cărţi de vizită, pentru serviciile aduse sportului - în general, şi sportului
rădăuţean - în special, şi-a câştigat dreptul la perenitate şi este de datoria noastră să-i elogiem
personalitatea.
În data de 1 septembrie 2016, Consiliul Local al municipiului Rădăuți, Hotărăște:
„Articol unic. Se conferă, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, post mortem,
domnului Ștefan Tomowicz”.
anul 1994. Numele Rotislav Plîngău a rămas strâns legat de multe înfăptuiri locale, în slujba întreprinderii şi
mișcării sportive din oraşului Rădăuţi.
94
*
Începând din anul 2008, din inițiativa unui grup restrâns de entuziaști, în frunte cu
celebrul hocheist Constantin Curelar, devenit antrenor de specialitate la Suceava, se
organizează, anual, Memorialul „Ștefan Tomovici” în semn de cinstire a fostului distins
hocheist de performanță și antrenor emerit în hochei pe gheață, Ștefan Tomovici.
Astfel, în perioada 28 februarie – 2 martie, patinoarul artificial din Suceava a găzduit
ediția inaugurală a Memorialului „Ștefan Tomovici” la hochei. Turneul destinat categoriei
„cadeți” a reunit la start patru echipe: CSM Suceava, CSM Brașov, Olimpia Ploiești și
Chimistul București.
La ediția a II-a (30 Ianuarie – 1 Februarie 2009) a Memorialului „Ștefan Tomovici”, s-
a desfășurat și Trofeul „Constantin Sofroni” pentru foşti jucători. S-au aliniat la start
următoarele echipe: Lotul Naţional al României 1980 – Lake Placid, Petrolul Ploieşti 1967–
1969, Dunărea Galaţi – all times şi o selecţionată formată din foşti jucători CSM Suceava –
Metalul Rădăuţi.
În anul 2015, de pildă, la a 7-a ediție, organizatorii au integrat în cadrul Memorialului
„Ștefan Tomovici” al doilea turneu din cadrul Campionatului National pentru juniori sub 12
ani. Ca la fiecare ediţie, la Suceava au fost invitaţi o mare parte dintre elevii ori colegii
antrenorului Ştefan Tomovici, majoritatea din judeţul nostru, dar care, odată cu trecerea
timpului, s-au stabilit în oraşele unde au activat ca sportivi, precum Galaţi, Ploieşti sau
Bucureşti.
La turneu au fost prezenți și reprezentanți ai Federației Române de Hochei pe Gheață,
respectiv: Alexandru Hălăucă, secretarul general; Constantin Nistor, directorul ethnic; şi
Mihai Brandabur, vicepreşedinte.
Competiţia a debutat cu două meciuri din turneul doi al Campionatului Naţional de
Hochei pentru copii sub 12 ani la care, pe lângă echipa CSM Suceava, pregătită de antrenorii
Constantin Curelar şi Cătălin Vasiliu, au mai fost prezente formaţiile Dunărea Galaţi, LPS 3
Chişinău şi Vulturii Buzău.
LPS 3 Chişinău a câştigat competiţia cu trei victorii din tot atâtea meciuri. CSM
Suceava a ocupat la final locul doi, graţie victoriei înregistrată în disputa cu Vulturii Buzău.
„Avem mare nevoie de un patinoar acoperit, astfel încât să ne putem prelungi
activitatea pe gheaţă şi pentru a putea lupta de la egal la egal cu echipele care au un astfel de
patinoar. Noi avem aproape trei luni de gheaţă, faţă de celelalte centre, care au gheaţă opt,
nouă şi chiar zece luni pe an. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava, clubului
CSM Suceava şi Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Suceava pentru sprijinul în organizarea
celei de-a şaptea ediţii a memorialului.
Sper că toţi invitaţii noştri din ţară s-au simţit foarte bine la Suceava. Copii noştri se
simt mai bine decât la primul turneu, când am debutat fără să avem antrenamente pe gheaţă.
95
Am avut parte de gheaţă de la începutul lunii decembrie, şi acest lucru s-a simţit foarte bine în
jocul nostru, mai ales la acest nivel de vârstă.
Sperăm ca pe viitor să putem înfiinţa o echipă de seniori, astfel încât aceşti copii să
aibă un model şi unde să joace mai departe după ce termină junioratul”, a declarat antrenorul
sucevean Constantin Curelar, gazetarului Mariua Suiu, cel care a consemnat evenimentul
menționat, în ziarul Monitorul de Suceava.
În ziua a doua a turneului, la încheiere, a avut loc un moment omagial în care toţi cei
prezenţi au participat la pomenirea regretatului Ștefan Tomovici, fost valoros hocheist cu
faimă internațională și profesor-antrenor de specialitate.
Vicepreședintele Mihai Brandabur, preşedintele interimar al F.R.H.G, a evoluat pe
patinoar alături de alți iubitori ai gheții. Ca și la edițiile precedente, Memorialul „Ștefan
Tomovici” a avut în program şi meciuri de old boys, meciuri care au entuziasmat publicul
spectator, deși mulţi din cei care au intrat pe gheaţă și-au încheiat de vreme îndelungată
activitatea de hocheist.
Astfel, pe lângă echipa foştilor hocheişti suceveni Ice Galaxy, la acest turneu au
participat şi echipele Polar Bears din Rădăuţi, Predators Bucureşti şi Dunărea Galaţi.
„Nume grele au fost prezente la acest memorialul – scrie Gabriel Toderașcu în ziarul
Monitorul de Suceava. - Ştefan Tomovici, omul de numele căruia se leagă istoria hocheiului
pe gheaţă sucevean, a fost sărbătorit la sfârşitul săptămânii trecute pe patinoarul Areni. (…)
Cele mai aşteptate momente ale manifestărilor de pe patinoarul Areni au fost meciurile
de old-boys, în care s-au înfruntat echipele Dunărea Galaţi, CSM Braşov şi CSM Suceava.
Spectatori de lux au fost nume de legendă ale hocheiului românesc, precum Dumitru Axinte,
participant la 11 campionate mondiale şi la două ediţii ale jocurilor olimpice de iarnă cu
naţionala României, Doru Moroşan, care are în palmares opt prezenţe la campionatele
mondiale şi una la jocurile olimpice, precum şi Octavian Corduban, care pe lângă atâtea şi
atâtea performanţe sportive se poate lăuda şi cu faptul că a fost ani buni coechipier şi coleg de
linie la Dinamo Bucureşti cu celebrul Ion Ţiriac”.
„A fost din nou o mulţumire că am putut aduna la un loc atâţia sportivi care au adus
glorie sportului sucevean şi nu numai. Chiar dacă traversăm timpuri din ce în ce mai grele, noi
cei din familia hocheiului sucevean o să facem tot posibilul ca acest turneu să nu dispară”, a
declarat antrenorul sucevean Constantin Curelaru, jurnalistului Gabriel Toderașcu, cel care a
consemnat evenimentul menționat, în ziarul Monitorul de Suceava.
Am făcut această scurtă incursiune, în edițiile Memorialului „Ștefan Tomovici”, pentru
a prețui cum se cuvine eforturile organizatorilor în slujba unui eveniment sportiv de
anvergură, spre cinstirea unui fost celebru sportiv și antrenor emerit. Cu justificat temei,
considerăm că Ștefan Tomovici și-a câștigat dreptul la locul de frunte, rezervat întotdeauna
deschizătorilor de drumuri.
96
Elevă fiind, s-a afirmat în gimnastică acrobatică și ritmică, sub
îndrumarea competentă a profesoarei de sport, Ioana Oancă.
Din seria de gimnaste din această școală, născute în perioada
1953-1959, le amintim și pe Stela Drăgan, Viorica Bobu, Lidia Avram,
Alexandra Turtureanu, Elena Moroșan, Rodica Buricec, Mariana
Avram, surorile Maria și Vera Bodnar ș.a.
„Vedeta acestei echipe [«Viforul» Rădăuți], în vremea sa, -
scrie, coechipiera sa, Alexandra Turtureanu - era eleva Toniuc Doina
care a avut cele mai bune performanțe și singura care executa un salt planșat înapoi, cu o
amplitudine care impresiona asistența. Gimnastelor de atunci le-au fost drept modele alte
gimnaste mai mari, antrenate de aceeași entuziastă profesoară, ca de exemplu Elena
Podolschi, Brîndușa Avram, Ghertrude Mirwald”.
Astfel, în întrecerile naţionale desfăşurate la Bucureşti, Timişoara, Baia Mare etc,
gimnastele rădăuţene au dat dovada măiestriei lor (individuale cât şi în echipă) prin calitatea
evoluţiilor la sol, paralele inegale, sărituri la capră, bârnă, precum şi la gimnastica ritmică,
reuşind frecvent să se claseze în primele 8 locuri pe ţară.
Cea mai bună clasare a echipei de gimnastică feminină din Rădăuţi a fost aceea de la
finalele naţionale care s-au desfăşurat la Timişoara în anul 1968, când sportivele îndrumate de
prof. Ioana Oancă au ocupat locul III la categoria junioare II.
În data de 19 martie 1969, a făcut parte din echipajul de 8 elevi al județului Suceava,
echipaj participant la un concurs național, televizat, La șase pași de o excursie, unde Doina
Toniuc a obținut, alături de ceilalți membrii ai echipajului sucevean (Alina Buculei, Cornelia
Savu, Dorin Curecheanu, Costel Bodnărescu, Adrian Done, Daniel Munteanu și Radu
Croitoru), Locul I.
Pionieră, președintă de detașament, fruntașă la învățătură; prezență constantă la Gazeta
de perete, ca bun exemplu de urmat și câte altele. La difuzor, prin Stația locală de radioficare,
numele Doina Toniuc era adesea elogiată pentru merite remarcabile ca elevă a Școlii Generale
Nr. 1, Rădăuți.
La acea vreme era feblețea băieților școlii și fiecare căuta să intre în vorbă cu ea. Vrând
să o impresioneze, în emoția momentului, unii făceau gafe de tot hazul. Unul dintre
„pretendenți”, de pildă, la baie la apa Suceviței (unde era și Doinița), nu a sărit în apă așa ca
toți ceilalți, ci și-a luat avânt până pe acolo de a sărit în cap până aproape de malul celălalt al
bulboanei, unde apa era foarte mică. Mai venea pe la școală tatăl ei, Gustav Toniuc, să vadă ai
cui sunt băieții aceia neastâmpărați, care nu-i lasă fata în pace.
Adevărul e că era frumușică foc și o gimnastă foarte talentată. La demonstrațiile de
profil, cu echipa „Viforul”, ce se țineau la Casa de cultură, Sala de sport ori prin Taberele de
Vară de la Bucșoaia - Frasin, impresiona de fiecare dată prin calitatea evoluției sale.
* Turtureanu (Irimescu) Alexandrina, născută la 9 septembrie 1956 în comuna
Hănțești, județul Suceava. Studii: Școala Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția 1971; Liceul
„Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, promoția 1975; Facultatea de Drept a Universității „Al. I.
Cuza” Iași, promoția 1981.
După absolvirea facultății a activat ca avocat la Judecătoria Rădăuți și Tribunalul
Suceava, apoi ca magistrat, respectiv judecător la Judecătoria Rădăuți unde, începând cu anul
97
1997, a exercitat funcțiile de vicepreședinte și apoi, de președinte al acestei instanțe. După
pensionarea din magistratură a revenit, pentru o perioadă, în avocatură.
În clasele primare a avut-o ca învățătoare pe tânăra doamnă Veronica Macovei,
deosebit de competentă și entuziastă, care a imprimat în clasă un stil de pregătire temeinică și
o atmosferă de emulație. Directoare era, la acea vreme, d-na profesoară Aurelia Curelar,
personalitate puternică, ce impunea un respect deosebit și se bucura de aprecierea elevilor și a
părinților acestora.
În timpul școlii generale a făcut parte din echipa de gimnastică, echipă constituită și
antrenată cu pasiune și devotament de d-na profesoară de sport, Ioana Oancă. A fost
componentă a echipei feminine de gimnastică „Viforul” Rădăuți, echipă care la finalele
naționale de profil (1968, Timișoara), a ocupat un onorant loc III, la grupa junioare II.
Alexandrina a participat la două Expediții „Cutezătorii”, patronate de revista cu același
nume, ambele inițiate și conduse de dl profesor Mircea Coroliuc, prima fiind cu echipajul
„Baltagul”, care a reconstituit traseul eroinei Victoria Lipan din romanul sadovenian, a fost
apreciată și răsplătită cu diplomă pentru jurnalul redactat pe parcursul ei. A doua expediție
denumită „Speoleum” a vizat peșterile din Munții Apuseni.
** Botezat Brândușa, născută în anul 1960 la Rădăuți, județul Suceava. Studii: Școala
Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția 1975; Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, promoția
1979. Cursuri postliceale tehnice de specializare. A făcut parte din grupul tehnic al secției
„Semifabricate”, din cadrul firmei „Michelin” din Zalău.
În vremea când era elevă la Școala Generală nr. 1, a fost gimnastă în cadrul echipei
„Viforul” Rădăuți. Dar iată, ce ne scrie fosta elevă a școlii, Brândușa Botezat, despre acea
perioadă:
„Clasele I-IV le-am făcut cu d-na Dănilă. Am fost colegă de generație cu d-l Marcel
Colibaba (actualul director al școlii); numai că el era în A și eu în B.
Antrenamentele, în primă fază, când eram începătoare, le făceam în sala de sport a Liceului
«Eudoxiu Hurmuzachi» și pe urmă la Grădina de Tir. Din grupa mea mai făcea parte Oltea
Costea, care este în prezent învățătoare la Școala Gimnazială «Gheorghe Popadiuc», surorile
gemene Bodnar Vera și Maria, și Buliga Doina (actualmente, Cucoș Doina).
Noi aceste cinci eram, oarecum, titulare și eram de la Școala «Popadiuc». A șasea era
tot timpul altcineva și de la altă școală. Din «senioare» la vremea mea le-am prins pe
Brândușa Fluture, Doina Toniuc, Lidia Avram; «temporar» mai venea și Brândușa Dârja.
Numele meu a fost Botezat Brândușa, iar ca profesoară de sport și antrenoare la
gimnastică am avut-o pe d-na Oancă Ioana. Noi făceam gimnastică acrobatică și artistică,
folosind cercuri, mingi, eșarfe”.
Și atunci erau multe fete pe «fundal», ca un fel de decor. Eu am stat în acea perioadă la
bunica și ea, săraca, îmi apreta panglica cu făină de grâu. A fost frumos ! Atunci am văzut
pentru întâia oară Bucureștiul și tot atunci am mâncat pentru prima dată mămăligă care
«curge» …că la noi era tare …se tăia cu ața. Tot în București, eu am mâncat pentru prima
dată dude. Îmi amintesc că ne-am urcat în pomi, încălțate cu «opincuțele» de spectacol.
Bineînțeles că s-au făcut roșii pe talpă și noi nici nu am știut până a doua zi când am făcut
repetiții. Noroc că ne-au găsit de cumpărat altele, că altfel nu puteam intra în spectacol cu cele
pătate. Acum, că vă scriu, îmi aduc aminte că la un concurs avut la Focșani, ne-am întâlnit cu
98
echipa condusă de Béla Karolyi. Atunci am văzut și noi pentru prima dată treninguri albe și
roz. Ale noastre erau din alea bleumarin, care se trăgeau pe cap”.
De menționat faptul că, în acele timpuri, se desfășurau frecvent diverse manifestări
cultural-artistice și de măiestrie sportivă (lupte, gimnastică ș.a.), pe scena Casei de Cultură a
orașului Rădăuți, prilej cu care fetele școlii noastre executau felurite elemente de gimnastică
acrobatică și artistică, impresionând, de fiecare dată, publicul spectator îndrăgostit la nesfârșit,
de prestații sportive de aleasă ținută tehnică.
44
Gavril I. Crăciun, Sistemul social politic rădăuțean în perioada 1990-2014, Horodnic, Editura „Ion
Prelipcean”, 2014, pp. 54-55.
45
Vasile Tudor: Fascinaţia planorismului, Bucureşti, Ed. Tiparg, 2004, p. 167.
99
Din anul 1993 este instructor voluntar de zbor, instruind tineri planorişti rădăuţeni în
tehnicile specifice acestui sport, în cadrul Aeroclubului „Vasile Niculescu” Rădăuți. De atunci
și până în prezent instruiește mulți adolescenți care, spre mândria lui, i-au depășit
performanțele.
În anul 1998 organizează, în premieră absolută pentru Rădăuți, un miting aviatic pe
Toloaca Frătăuților. Achiziționează în anul 2005 primul avion ultraușor din Moldova. În
calitate de instructor de zbor, împreună cu fiul său Radu Trelea, formează primele serii de
piloți pentru avioane ultraușoare.
Instructorul-examinator Sorin Trelea asigură prelungirea Licențelor de zbor pentru
piloții din jumătatea de nord a Moldovei. Integrat în micul grup select al piloților care au
zburat peste o jumătate de secol, nu-și ascunde bucuria și satisfacția că este continuatorul
tradițiilor aviatice, după prima planoristă a țării - Felicia Țigănescu și după Pilotul Marii Uniri
- Vasile Niculescu.
* Dar iată și câteva date despre alți doi rădăuțeni (prin adopție), pasionați de zbor:
Ioan Gheorghiu este un reprezentant de seamă în lumea planoriştilor. Remarcabilă a
fost evoluţia sa la primul Campionat naţional de acrobaţie aviatică cu planorul ce s-a
organizat în anul 1988 la Deva, cu planoarele I.S.28 B2, competiţie la care pilotul sportiv,
Ioan Gheorghiu s-a clasat pe locul al III-lea. El a devenit maestru al sportului, arbitru şi
instructor pilot sportiv pe planor, fiind recunoscut a fi iniţiatorul înfiinţării la Rădăuţi a
Aeroclubului „Vasile Niculescu”46.
Dorel Moldoveanu, este ingeniosul pilot sportiv şi maestru aeromodelist, care a
construit în anul 1978, primul deltaplan din Moldova, aparat cu care tot el a zburat făcând
dovada priceperii, pasiunii şi seriozităţii sale. În anul 1989, Dorel Moldoveanu a reuşit
construirea unui avion monolog biplan, şi câte altele…! De prin anul 2000, a lucrat împreună
cu pilotul sportiv maestru al sportului, Sorin Trelea, la construirea unui avion sportiv.
Începând probele, au avut unele probleme cu trenul de aterizare, dar împreună au adoptat
unele soluţii tehnice de optimizare a parametrilor interesantului biplan.
* * Duminică 16 octombrie 2004, la Galeriile de Artă din municipiul Rădăuţi, în
prezenţa elitei actuale a piloţilor sportivi din România, a primarului Mihai Frunză, precum şi a
altor invitaţi, a avut loc lansarea cărţii Fascinaţia planorismului al cărei autor este pilotul
sportiv de performanţă, Vasile Tudor. Am participat în calitate de invitate şi am primit un
exemplar al lucrării cu dedicaţie din partea autorului:
„Pentru domnul George Schipor, cele mai calde urări de bine şi sănătate”. Lecturând
Fascinaţia planorismului, am înţeles că atunci, când în dimineţile de vară încep să apară pe
cer valuri mici de nouri care cresc repede transformându-se în îngrămădiri pufoase cu bucle
uriaşe, cu vânt prielnic aducător de ascendenţe, sunt zilele favorabile zborului. E vremea
planoriştilor!
46
Vasile Niculescu: pilot aviator, la 28 nov 1918 pe un avion marca „Farman 40” a decolat de pe
aerodromul din Bacău şi a zburat către Blaj vestind Marea Unire. A fost declarat post-mortem cetăţean de onoare
al oraşului Rădăuţi la data de 1 Decembrie 1996.
100
A făcut parte din generaţia tânără de șahiști,
consiliat şi chiar antrenat de prof. Gheorghe Evuleţ, a
cucerit titlul de vicecampion european la grupa copii în
Franţa, devenind astfel, la doar 12 ani, „tânără stea”.
Maestru onorific FIDE, posedând o diplomă semnată de
Florencio Campomanes–secretar FIDE.
Supranumit „copilul teribil al şahului” rădăuţean și
botoșănean, jucător de atac extrem de violent, considerat de
unii genial, autorul unor victorii excepţionale (de palmares) şi surprinzătoare în compania
unor şahişti de toate categoriile, până la maestru internaţional. Rezultatele sale constante arată
faptul că era un jucător echilibrat. Autorul unor viziuni foarte personale despre valoarea
şahistă, dar incluzând preocupările sistematice de studiu, disciplina, antrenamentul, viaţa
sportivă.
Dintre participările la competiții șahiste de anvergură internaționala, pentru grupa sa de
vârstă, amintim: Campionatul European, Mamaia (1991); Campionatul Mondial, Varșovia
(1991); Concursul OPEN, Stockeron – Austria (1992); Concursul OPEN, Freepick –
Cehoslovacia (1992); Campionatul European – Rimausca – Sobota – Cehia (1992);
Campionatul European, Seambathely – Ungaria (1993).
* Iată, în acest context, câteva impresii referitoare și la alți talentaţi şahişti rădăuţeni
din perioada anilor 1970–2000, păreri culese printre practicanţi ai acestei discipline sportive.
Aristide Prandea: a fost în 1951, la Rădăuți, primul președinte al nou înființatei
Comisii Regionale de Șah. În cursul anului 1956, a fost formată echipa reprezentativă de şah a
oraşului Rădăuţi, în următoarea componenţă: Aristide Prandea–categ. I, Mircea Axani–categ.
I, Iablay Kunchtad–categ. II, Iakob Gruber–categ. II, Moses Lerer–categoria II, David
Stentzel–categ. II, Marta Păsăilă–categ. II, Ştefania Balţei–categ. II.
În anul 1957, campionul regional de şah, Aristide Prandea, a participat la campionatul
naţional, obţinând locul VI şi titlul de „Candidat de maestru”. Echipa de şah „Progresul”
Rădăuţi câştigă la Suceava titlul de campioană regională şi dreptul de participare în fazele
superioare ale competiţiei.
Din presa anului 1968, aflăm că: „Zilele trecute, candidatul de maestru, Aristide
Prandea, a susţinut un simultan de şah la 16 mese, obţinând 13 victorii şi fiind învins la două
mese (David Stentzel şi Samy Schonblum). Întrecerea a fost urmărită de o numeroasă
asistenţă. Consiliul orăşenesc pentru educaţie fizică şi sport a început organizarea unui
concurs de calificare pentru categoriile V–IV, ceea ce va contribui la popularizarea şahului în
oraşul Rădăuţi”47.
Mircea Axani: era un strateg de fineţe şi poseda un spirit combativ deosebit. Arma
tactică o folosea rar şi eficient, participând de mai multe ori la semifinalele campionatului
naţional individual. Pe vremea când era încă licean, rivaliza în materie de şah, cu Volodea
Vaisman (devenit campion RSR şi mare maestru internaţional);
Gheorghe Evuleţ: arma nr. 1 era studiul, informaţia, acumulările teoretice. Fost
campion naţional de juniori între anii 1960–1970, semifinalist la campionatul republican de
seniori şi candidat de maestru. El a fost singurul candidat de maestru din mediul rural (prof.
47
„Zori Noi”, Suceava, anul XXII, nr. 6421, 8 august 1968, p. 4
101
de istorie la Vicovu de Jos). A făcut parte din mai multe formule de echipă la Rădăuți. În anul
1980, de pildă, echipa mixtă de şah „Voinţa” Rădăuţi era alcătuită din următorii jucători:
Aristide Prandea, Mircea Axani, Gheorghe Onica, Ilie Saghin, Vasile Cubeniuc, Gheorghe
Evuleţ, Maria Moroşan, Dorel Pietraru, Maria Ciornei, Viorel Alexievici, Vasile Ciornei.
Această echipă în anul 1983 reuşeşte să se claseze pe locul I la campionatul judeţean,
calificându-se astfel, pentru barajul de promovare în divizia B;
Ilie Saghin: Un boem foarte talentat a cărui viață s-a intersectat cu șahul. Autorul unor
victorii excepționale și surprinzătoare în companie unor șahiști de anvergură națională /
internațională. Jucăror inegal, cu rezultate controversate, a tratat superficial preocupările
sistematice de studiu, disciplină, antrenament, viață sportivă;
Gheorghe Onica: şahist amator, multiplu campion al oraşului Rădăuţi, jucător de o
tenacitate excepţională, dar fără preocupări şahiste deosebite, deci un talent manifestat
ocazional, pasionat de literatură, poet, publicist;
Levi Wieceslaw: născut la Rădăuţi, se instruieşte de timpuriu în şah, fiind autodidact,
studiază o singură carte, Partide alese de Mihai Bodvinik. Un talent liniştit, dar de mare
profunzime. Actualmente, maestru internaţional în Israel;
Gavril Drăghici: născut în 1971 la Caşvana, jud. Suceava. Dacă pentru mulţi
nevăzători, şahul este o activitate extraprofesională la care participă cu plăcere, pentru Gavril
Drăghici şahul a devenit o meserie. Începe să joace şah la vârsta de 13 ani şi câştigă tot ce se
putea câştiga, astfel încât este selecţionat în echipa naţională de nevăzători. Din anul 1988, îl
găsim încadrat ca salariat la Cooperativa „Munca Invalizilor” din Rădăuţi. Participă cu succes
la turnee şahiste în Europa şi este inclus în anul 1992, în lotul care a reprezentat România la
Olimpiada din Spania. Stabilindu-se în Spania, este cooptat în echipa de şah pentru nevăzători
ONCE MADRID. În 1996, câştigă liga bască cu echipa SURIVALCEA BILBAO şi devine
antrenor coordonator al grupei de juniori. Este cotat ca fiind unul din cei mai buni 10 şahişti
nevăzători din lume.
102
lângă faptul că planorul avea o construcţie rudimentară încă, pentru a putea fi înălţat, era azvârlit
dintr-un dispozitiv ce semăna a praştie. Metoda poartă denumirea de «lansare cu sandoul».
Se aşeza planorul pe un vârf de deal, îndreptat cu botul împotriva vântului. Apoi, aparatul
era ancorat de un ţăruş metalic înfipt în pământ. După echiparea şi urcarea pilotului în carlingă,
ceilalţi întindeau funia. Când se striga «înainte, gata!»; «la spate, gata!»; la comanda «trage!»
servanţii începeau să tragă de sandou, iar la comanda «fuga» servanţii sandoului alergau cu viteză
maximă, pentru a întinde cât mai mult cureaua elastică. Când instructorul de zbor comanda
«drumul», servantul de la coada planorului îl elibera şi-l lăsa să zboare. Am zburat din 1933 până
în 1939. Semnarea tratatului Ribentropp–Molotov, includerea Bucovinei de Nord şi Basarabiei în
componenţa U.R.S.S-ului, al doilea război mondial, au fost evenimente ce au condus la dispariţia
Asociaţiei de zbor din Cernăuţi şi dispararea membrilor acesteia”.
„Stăpâna lumii”, aşa spunea Felicia Ţigănescu că se simţea de fiecare dată, în timpul unui
zbor cu planorul. După sfârşitul celui de-al doilea război mondial se căsătoreşte cu profesorul
Vasile Ţigănescu48, stabilindu-se cu domiciliul în oraşul Rădăuţi, unde profesează, pentru o
vreme, ca jurist, apoi profesor suplinitor de limba şi literatura română, în mediul rural.
În anul 1999, Felicia Ţigănescu a zburat din nou cu planorul, alături de instructorul de
zbor, maestru al sportului, Sorin Trelea, pe Aerodromul „Grigore Baştan” din Suceava.
Evenimentul a fost intens mediatizat la acea vreme în presa locală şi judeţeană, dar şi de postul
local de televiziune.
Impresionanta destăinuire a distinsei doamne „aşteptând cu împăcare zborul final” –
„Sufletul rămâne febril, după masa de carne care atârnă, după mâinile care tremură. Chiar şi pe
marginea abisului ceva te îndeamnă să zbori” – a fost consemnată49 de cunoscuta publicistă
Mălina Aniţoaei din Rădăuţi.
Felicia Ţigănescu, este declarată Cetăţean de Onoare al Municipiului Rădăuţi, la data de
29 noiembrie 1996.
Prima femeie din România brevetată la planorism şi a cincea care a obţinut dreptul de a
pilota un avion cu motor, Felicia Ţigănescu se stinge din viaţă la Rădăuţi, în data de 6 iulie
2003, rămânând pentru posteritate un simbol de cutezanţă înspre înălţimi, „alături de vulturi!”.
*
În vara anului 1999, ziarista Mălina Anițoaei (devenită, în timp, o cunoscută și
apreciată prozatoare), a stat de vorbă cu Felicia Țigănescu și a publicat un interesant articol
dedicat acestei distinse doamne în cotidianul sucevean „Crai nou” (an X, 14 august 1999, p.
1). În anul 2002, Mălina Anițoaei a integrat articolul menționat, în cartea sa „Bijuteriile mele
din ceară”50, din care redăm în cele ce urmează:
„După o pauză de 52 de ani, în 1997, Felicia Țigănescu, prima femeie brevetată la
planorism în România a zburat pe Aerodromul «Grigore Baștan» din Suceava. Avea 87 de
ani și lăsa în urmă o viață agitată despre care acum vorbește cu împăcare.
48
Născut la 10 ian. 1899 în cătunul Călugăriţa, com. Horodnic de Jos. Liceul la Rădăuţi, Facultatea de
Geografie la Cernăuţi. A fost un dascăl de elită şi un laborios scriitor. Moare la Rădăuţi în 18 august 1971. Din
anul şcolar 1999/2000, Şcoala cu clasele I–VIII din Călugăriţa poartă numele distinsului profesor şi scriitor.
49
Crai Nou, an X, 14 august 1999, p. 1.
50
Mălina Aniţoaei, Bijuteriile mele din ceară, Botoşani, Editura Geea, 2002, pp. 21-23.
103
Subsecretariatul de Stat al Aerului de la Direcția Aviației
Civile elibera în anul 1934 brevetul de aptitudine și licența de
avioane de turism gr. I studentei Felicia Bădeliță. Urma să
împlinească 25 de ani și era o tânără fragilă, cu privirea catifelată,
pentru care studenții «își trăgeau palme» prin amfiteatre.
Trezise chiar pasiunea unui asistent universitar, din pricina
căruia studenta Bădeliță a optat (după doi ani de Chimie-Fizică)
pentru Facultatea de Drept din «atât de dragul Cernăuți».
«Studențimea avea activitate culturală, se făceau șezători,
spectacole de teatru», ne-a spus studenta de atunci, doamna
Felicia Țigănescu de azi.
Ajunsă la 89 de ani, fiica lui Mihai Bădeliță din Horodnicu de Jos trage linie și face
calcule. «Da, totul era altfel atunci. Dragostea se filtra prin sita onoarei….După terminarea
facultății, am venit în Rădăuți. Pe Țigănescu îl văzusem la un bal organizat de Societatea
Arboroasa. Era profesor la Storojineț și era, de altfel, căsătorit cu altcineva. Cu slujba
mergea greu și atunci. Așa că m-am specializat în statistică și am găsit un post la Siret».
Felicia Țigănescu povestește râzând, ca și cum miracolul de a fi existat este o
istorisire pe care a auzit-o despre sine de la alții.
«După război, Vasile Țigănescu a venit să mă vadă. Divorțase deja, așa că a rămas la
mine pentru totdeauna….»
Nici măcar când își amintește de arestări vocea interlocutoarei nu se cabrează.
Păstrează căldură, înțelepciune.
«Când au fost alegerile, în 1946, am stat la urne. Atunci se făcea caz de ajutorul
americanilor. Practicam avocatura, pe lângă avocatul Chirilă, mare deputat țărănist din
Rădăuți. Eu nu făceam politică și, dacă ar fi vorba de politică, pot să spun că optam pentru
cuziști. Eram președinta Crucii Roșii și, în cinstea americanilor, am făcut o serbare dar n-am
invitat partidele. În timpul serbării au intrat doi indivizi. Spuneau că sunt de la PCR. Așa că,
după câteva zile m-au luat la închisoarea Gherla. Acolo nu putea să pătrundă nimeni.
Catrinuța Băltărescu a reușit totuși. Era și soțul ei arestat. De acolo a și fost dus la Canal.
După cinci luni mi-au dat drumul și mi-au spus doar atât: Nu mai aștepta americanii!
În 1952 m-au luat de acasă noaptea. Mi-au făcut percheziție, mi-au luat brevetele de
pilot și m-au dus la Suceava. Acolo să vezi regim dur! Îmi cereau să recunosc faptul că aș fi
președinta organizației de femei PNȚCD. Dar eu n-aveam habar de organizație. Fostul meu
șef, Chirilă [Pantelimon], era mort de mult. Eliberarea a venit într-o zi de Crăciun. Dar ce
eliberare! Mi s-a luat dreptul de a profesa».
Fără speranță, 18 ani, cât o viață de om, magistratul Felicia Țigănescu a tot bătut la
porțile dreptății.
«Făceam cereri peste tot, dar originea mă împiedica să-mi găsesc de lucru»
Despre acei ani, Felicia Țigănescu își amintește tot cu zâmbetul pe buze.
«Astăzi nu mai contează nimic. Știți ce înseamnă nimic?», întreabă ea și desenează un
cerc mare cu mâinile. Ca și cum în golul acela ar trebui să încapă teroarea celor 40 de ani
care ne-au ținut în minciună. Că abia în 1961 a intrat suplinitoare la Dornești nu mai
înseamnă astăzi decât jumătate de amintire. Ea, amintirea, se întregește când doamna
povestește despre Rădăuți.
104
«Acolo unde este Primăria era Herghelia. Iar centrul…Ce splendoare era centrul!»
Așteptând cu împăcare zborul final, doamna Rădăuților mai adaugă: «Sufletul
rămâne febril, după masa de carne care atârnă, după mâinile care tremură. Chiar și pe
marginea abisului ceva te îndeamnă să-ți iei zborul!».
Și oricât de teafăr ai fi, nimic nu te poate opri să crezi că în apartamentul ei modest
din Rădăuți, ingenua Felicia Bădeliță nu-și pregătește rochia de bal. Ea, pentru care
studenții își plăteau polițe prin amfiteatre…
105
mei. M-am întors acasă cu foarte multă experiență și știam că trebuie să fac o schimbare, să
trec la categoria Elite. Nu după mult timp am devenit campion național la profesioniști.
Viața mea s-a schimbat radical datorita acestui sport! Am început să călătoresc foarte
mult, am ajuns în țări precum: China, Norvegia, Austria, Italia, Spania, Anglia, Polonia,
Ungaria. Momentan (2018) sunt locul 24 în lume la Men / Elite. Aș vrea cândva să mă retrag
din aceasta carieră cu un titlu de campion mondial”. Succes, Iulian Zaharie !
106
III. CALEIDOSCOP SPORTIV
107
Foto 1980: În stg. Petre Roșca, medaliat cu bronz la J.O. de la Moscova 1980; în
Dreapta Vasile Trofin. Ambii sportivi secția de călărie CSM „Metalul” Rădăuți.
108
Start în proba de calificare a tineretului cabalin (1956)
109
Inaugurarea noului hipodrom din Rădăuţi (1977)
110
Sărituri peste obstacole (1977)
111
Foto 1980 : Dumitru Velicu, Petre Roșca, Anghel Donescu
Medaliați cu bronz la J.O. Moscova, 1980, proba dresaj
112
Foto 2017, călăreț: Ionel Moroșan
113
Echipa de fotbal HLA Rădăuți 1942, antrenor Epifanie Lăzărescu
114
Echipa de fotbal HLA Rădăuți 1943, antrenor E. Lăzărescu
Foto 1955 : sportivi care jucau vara fotbal și iarna hochei. Plan I: M.
Nichiforiuc. Plan II: S. Ciubotaru, D-tru Evuleț-Colibaba, O. Corduban. Plan
III: H. Deutsch, C. Rusu, (?), R. Marszalek, M. Băncescu, C. Slătinaru, R.
Opaiț.
115
Echipa de fotbal Metalul Rădăuți (1961)
116
Foto 1977:Echipa de fotbal „Metalul”, juniori, antrenor prof. R. Chirilă
117
Profesorii: Viorel Stoica, Petru Storoz, Corneliu Bejenariu.
118
Fotbalistul rădăuțean Ilie Cilievici, pe vechiul stadion.
119
120
Foto 1972. Echipa de gimnastică: Brândușa Botezat, Doina Buliga, Vera și
Maria Bodnar, Oltea Costea, Nicoleta Calancea …ultima e Mariana Avram.
121
Foto 1962: Echipa de hochei „Metalul” Rădăuți, antrenor Șt. Tomovici
Foto 1965. Echipa de hochei „Metalul” Rădăuți, antrenată de Ștefan Tomovici și Ion
Lungu. Între sportivi: Dumitru Axinte, Octavian Bandas Ion Romaniuc, Stelian
Vlăișan, Ion Hâncu, Emil Colibaba, Gavril Tiron ș.a.
122
Foto 1966. Echipa de hochei pe gheață a oraşului Rădăuți.
Plan I: Liviu Cunescu, M. Bilan, Emil Colibaba, Ion Romaniuc, Mihai Ţical şi
Gavril Tiron. Plan II: (Arbitru); Burşi Kern, Stelică Rusu, Ioan Lungu, Doru
Moroşan (cu comanac), Mircea Nichiforiuc, Ilie Cilievici, Gabi Mohr; (Arbitru).
Lacul din Parcul „Al. Sahia” Rădăuți, loc de inițiere în patinaj și chiar
de inițiere în mânuirea crosei !
123
Foto 1968 (?), Rădăuți. Plan I: Octavian Bandas, Olinici, I. Romaniuc, Ilie
Antemie, C-tin Curelaru. Plan II: Dumitru Axinte, Emil Colibaba,. Stelică Vlăișan,
Doru Moroșan, Iță Medei, David Bogdan, Traian Antemie, Eugen Turinici.
Foto 1970. Echipa de hochei (copii) a orașului Rădăuți. Plan I: L. Boghian, L. Bandas, Gh.
Ciornoliuc, I. Pruteanu , Olaru, C. Avram.
Plan II: R. Sfichi, P. Doboş, A. Poleucă, F. Harand, ?, ?, P. Trufin,
Ion Lungu (antrenor)
124
Echipa rădăuțeană de hochei, clasată pe loc III pe țară, în anii 1975 și 1976. Plan I:
Popescu. Plan II: Ungureanu, Pusac, Ciornoliuc. Plan III: Ioan Lungu, R. Sfichi, P.
Trufin, V. Medei, P. Doboș, Marius Tomuț, Aurel Griguș, C-tin Chifan, Boghean,
Florin Harand, (?).
125
Foto 1984. Echipa de hochei „Metalul” Rădăuți, în Divizia A
126
Dumitru Axinte în acțiune !
127
Foto 1977, Patinoarul „Mihai Flamaropol”. De la stanga la dreapta:
Plan I: M. Costea, D. Tureanu, D. Axinte; Plan II: Ș. Gall, Doru Moroșan;
Plan III: Gheorghe Huțan și Valerian Netedu
128
Foto 1972. Dumitru Axinte
129
Foto 1972. Constantin Curelar
130
Gheorghe Huțan (portar). A obținut de trei ori titlul de „Cel mai
valoros portar” al Campionatelor Mondiale de Hochei pe Gheață.
131
Adrian Olenici, în reprezentativa națională a Românie
132
Ediție îngrijită de profesor
Gheorghe Schipor
133
Foto, 1964. Echipa de lupte „Tractorul” Rădăuți
Plan II: A. Zegrea, G. Calciuc, M. Covătaru, V. Gherasim, G. Galan
Plan I: P. Ghețău, F, Ursachi, M. Turinici, Petru Storoz (prof. antrenor).
134
Foto,1966. Echipa de lupte „Tractorul” Rădăuți.
Plan I: M. Puiu, D. Solcanu, V. Curelaru, G. Strulovici (arbitru FRL). Plan II:
G. Calciuc, Petru Storoz (prof-antrenor), M. Covătaru, M. Andrici (metodist
UCFS), P. Ghețău, G. Galan, A. Zegrea, V. Gherasim (antrenor), Eugen
Fikenstein (antrenor Sv)
135
Foto 1969. Echipa de lupte IPROFIL Rădăuți (div. A).
M. Covătaru, Gh. Calciuc, L. Eisig, A. Zegrea, F. Ursachi, A. Fluture, V.
Pascaru, S. Șargu, I. Iurescu, D. Rusu, M. Nichiforiuc, Gh. Schipor, Șt. Rusu,
Virgil Gherasim (antrenor)
136
Echipa „Metalul” Rădăuți, 1984:
Plan II: V-le Pascaru (antrenor), I. Lungoci, C. Otrocol, I.Gherasim, I.
Babalean, M. Crâșmaru, C. Obadă.
Plan I: Gh. Moroșan, C. Filipov, D. Zaharia, Gh. Lavric, M. Lazăr.
137
Foto 1973, masa juriului: (?), Petru Storoz, M. Colibaba, A. Zegrea.
138
1971: Eisig Leizer, campion național de seniori, 82 Kg.
139
Campionatul European din București
Foto, 1979. Categ. 68 kg: I. Ștefan Rusu, II. Iwan Staiciw (Bulgaria),
III. Andrej Supron (Polonia).
140
Foto, 1976: Ștefan D. Rusu la Jocurile Olimpice
din Montreal (Canada).
141
Categ. 74 kg: Ștefan Rusu, campion european.
(Autograf autentic)
142
Foto, 9 mai 2015, Sala de Atletism din Complexul Sportiv „Lia Manoliu”
București: Lansarea volumului „Ștefan Rusu – Sportiv de legendă”, la
Turneul Internațional de Lupte.
Plan I: Ghe. Schipor - Profesor, Cosmin Cernat – Jurnalist și Director de
Marketing și Comunicare la FRL, Ștefan Rusu – Maestru Emerit al
Sportului.
143
Foto 5. 08. 2018. Veterani în sportul luptelor de „Ziua Sportului” în comuna
Satu Mare. Plan I: Gh. Schipor, V. Pascar, I. Matei (Vicecamp. Olimpic
1984), V. Gherasim (Antrenor emerit), V. Andrei (Campion Olimpic 1984),
A. Zegrea, D. Rusu, A. Vacarean. Plan II: M. Reman, I. Pruteanu, prof. P.
Ciobara, Gh. Moroșan, A. Popoiu, Ștefan Rusu (Campion Olimpic, 1980),
Florin Rusu (antrenor).
144
Panoplia cu trofee aparținând celebrului luptător rădăuțean Gheorghe Savu.
145
146
147
148
149
Sportiva Mariana Prelipcean, tir cu arcul, 1992.
150
Sportiva Olimpia Marciuc (Kraus)
151
Foto 2002: sportiva Corina Curelar
152
Sportivul Alexandru Bodnar
153
Sportiva de performanță, prof. Ioana Trufin (Covaliu), actualmente (2021),
antrenoare de specialitate la C.S.Ș. Rădăuți
154
Foto 2014: Arcașii de la Rădăuți
155
Sportiva Melania Mitric
156
Sportiva Teodora Cîrdeiu
157
Sportiva Emilia Forray
158
Foto 2020. Sportiva Mădălina Amăistroaie
159
Foto 2020. Sportivul Tudor Buzilă
Foto 2021: Alex. Popescu, Ioana Trufin (Covaliu), Elena Gheorghiță, Andrei Dănilă
160
161
162
163
164
165
166
IV. CASA DE TIR
167
În anul 1912, construindu-se uzina electrică între „Casa de Tir” şi Movilă, au trebuit să
suspende tragerile la ţintă ce le făceau membrii asociaţiei în fiecare duminică. Întrucât după
anul 1918 asociaţia n-a mai desfăşurat nici o activitate, toate instalaţiile ei au trecut în
proprietatea oraşului conform statutelor.
Primăria a arendat „Casa de Tir” unei firme evreieşti, patronată de fraţii Ruckeistein.
Firma fraţilor Ruckenstein preia acţiunile societăţii „L.A.R.S.” şi înfiinţează la 30.06.1927 în
Rădăuţi prima fabrică bucovineană pentru mărfuri de oţel şi unelte.
Aşa zisa societate în nume colectiv îşi avea sediul în Gradina de tir a oraşului (clădirea
fostei Asociaţii de tir), având un capital de 100.000 lei.
Capacitatea de producţie redusă, lipsa creditelor bancare şi concurenţa întreprinderilor
care fabricau produse similare în străinătate, au făcut ca în anul 1930 această unitate să-şi
înceteze activitatea, dând faliment.
Din anul 1930, „Casa de Tir” a fost preluată de o
societate condusă de acţionarii Pincas–Katz, care au
preluat acţiunile fostului stabiliment metalurgic,
utilizând clădirea până în preajma celui de-al doilea
război mondial.
Până după anul 1950 „Casa de Tir” a fost
administrată de către unitatea locală de pompieri, fiind
ulterior dezafectată (din dispoziţia primăriei) şi transformată în sală de sport.
Cu toate vicisitudinile vremii pe frontispiciul fostei „Case de Tir” se mai păstrează în
basorelief un superb „medalion” ce poartă simbolistica mesajului vânătoresc al celor care cu
mai bine de 140 de ani în urmă, ridicau acest edificiu drept sediu al „Asociaţiei de Tir” din
districtul Rădăuţi, ducatul Bucovina.
Componenţii fostei „Asociaţii de tir” înfiinţată în anul 1870, precum şi sportivii secţiei
de „Tir cu arma” din cadrul clubului „Hatmanul Luca Arbore” pot fi consideraţi, cu justificat
temei, predecesorii în timp a unei generaţii de performeri rădăuţeni, afirmaţi pe plan intern şi
internaţional la tirul cu arcul, dacă ţinem seama de faptul, că în cazul ambelor stiluri, (tirul cu
arcul şi tirul cu arma), măsura măiestriei sportive se cuantifică pe panoul de ţintă.
Amenajarea fostei Case de Tir în Sală de sport, revine, pe atunci, tânărului profesor
Petru Storoz care, în toamna anului 1957, prin repartiţie guvernamentală, devine profesor de
educaţie fizică la Liceul de Fete din oraşul Rădăuţi, iar din 1959 îl găsim încadrat ca profesor
titular la Şcoala Generală nr. 2 din localitate. Absolvent al Institutul de Cultură şi Educaţie
Fizică din Bucureşti, se specializează în atletică grea (lupte, haltere, box).
În perioada studenţiei desfăşoară o susţinută activitate sportivă în cadrul clubului
„ICEF” Bucureşti. Este iniţiat în lupte de către renumiţii maeştrii Ion Corneanu la stilul
„greco-romane” şi Vascu Popovici la stilul „libere”, devenind titular la categoria 74 kg în
cadrul echipei de lupte a clubului bucureştean.
În calitate de profesor a promovat tinere talente care s-au afirmat, fiecare după opţiune,
în diverse discipline sportive. Activitatea care l-a consacrat pe prof. Petru Storoz a fost aceea
de iniţiator, la Rădăuţi, a unor discipline sportive prin care sportul de pe aceste meleaguri a
dobândit renume la nivel naţional şi internaţional. Merite incontestabile îi revin, de asemenea,
în amenajarea, modernizarea sau construirea unor elemente de infra şi suprastructură specifice
168
bazelor sportive din Rădăuţi. El este considerat, cu justificat temei, inițiatorul sportului lupte
la Rădăuți.
O dată cu transformarea localului fostei „Case de Tir” în sală de sport, alături de lupte,
gimnastica va înregistra un constant progres, atât prin numărul sportivilor, cât şi prin calitatea
pregătirii. Pe atunci, tinerii profesori de sport cu specializarea gimnastică: Dragu Rotaru,
Ioana Oancă şi Eleonora Mitrofanovici, ajutaţi de mai experimentaţii profesori Victor
Botocan, Petru Storoz reuşesc să reînfiinţeze la Rădăuţi o echipă feminină de gimnastică. Cea
mai bună clasare a echipei de gimnastică feminină „Viforul” Rădăuţi a fost aceea de la
finalele naţionale care s-au desfăşurat la Timişoara în anul 1968, când sportivele îndrumate de
prof. Ioana Oancă au ocupat locul III la categoria junioare.
În anul 1974 este înființat Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, în patrimoniul căruia este
inclusă și Sala de sport (terenul de sub clădire continuând să rămână în proprietatea primăriei
locale. O dată depăşit „punctul critic” specific oricărui început, au fost create condiţii pentru
profilarea sportului rădăuţean de performanţă pe lupte, hochei şi tir cu arcul.
În ziarul „Sportul” din 10 februarie 1978, pag. 2, cronicarul sportiv Mihai Trancă
publică un amplu articol intitulat Copiii satelor din zona Rădăuţilor au devenit campioni
naţionali cu un elogios subtitlu! Directorul CSŞ Rădăuţi Petru Storoz – exemplu pentru
întreaga mişcare sportivă.
Echipa de lupte a CSŞ Rădăuţi, începând din 1975, pe parcursul a 17 ediţii
consecutive, a ocupat locul I la campionatele pe echipe sportive şcolare. Merite deosebite îi
revin prof. Petru Storoz în organizarea la Rădăuţi a disciplinelor sportive tirul cu arcul şi
hochei pe iarbă.
În anul 1979, în funcția de director la C.S.Ș. Rădăuți a fost investit profesorul de sport
Alexandru Deneș. Sub directoratul acestui merituos profesor-antrenor, se fac, în anul 2005,
demersuri pentru renovarea și modernizarea Sălii de sport din Grădina de Tir a orașului. Cu
generos sprijin din partea profesorului Petru Carcalete, pe atunci inspector general la I.S.J.
Suceava, se obține aprobarea, apoi derularea investiției.
În același scop, Ștefan Rusu s-a deplasat, în repetate rânduri la București, la Ministerul
Educației Naționale, unde a fost primit în audiență de ministrul Daniel Funeriu din partea
căruia a primit asigurări de sprijin și implicare. În anul 2008, lucrările de renovare și
modernizare a Sălii de sport au fost finalizate, sub coordonarea apreciatului inginer
constructor Dorin Vataman.
Ctitorii „Casei de Tir” în anul 1872 (devenită ulterior sală pentru sport), respectiv
„Asociaţia Vânătorilor” din districtul Rădăuţi – ducatul Bucovinei, a dat denumirea uneia din
săli de „Sala trofeelor”. Admirabilă denumire, dar şi coincidenţă, deoarece, după mai bine de
140 ani, această sală (actualmente sală de forţă) avea să-şi redobândească faima de odinioară,
de data asta printr-o superbă salbă de medalii obţinute în cele mai importante competiţii de
lupte greco-romane ale lumii.
Ca o recunoaștere a meritelor sale, de excepție, vechea sală de sport din Grădina de Tir
a municipiului, poartă din 6 decembrie 2013, titulatura: „Sala de Lupte Greco-Romane
«Ștefan Rusu» Rădăuți”.
169
La festivitatea de „botez” a vechii săli de sport din Rădăuți,
cu numele „Ștefan Rusu”.
În imagine: Gheorghe Ciobotar (viceprimar) Ștefan Rusu, Steliana Miron (senator de Rădăuți).
170
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
171
CUPRINS
Argument ……………………………………. 3
I. Cronologia înființării de Cluburi /
Asociații sportive la Rădăuți …………….. 5
II. Rădăuțeni afirmați în sport …………………. 16
AMĂISTROAIE, MĂDĂLINA
ANHELIUC, CRISTIAN
ANTEMIE, TRAIAN
AXINTE, DUMITRU
BANDAS, OCTAVIAN
BODNAR, ALEXANDRU
BODNAR, IOAN
BOUARU, VASILE
BUICLIU, ȘTEFAN
CALCIUC, GHEORGHE
CHIPREANOV, ANDREI
CHIRILĂ, MODEST
COLIBABA-EVULEȚ, DUMITRU
CORDUBAN, OCTAVIAN
CURELAR, CONSTANTIN
DENEȘ, ALEXANDRU
DENEȘ, ROZA
EISIG, LEIZER
FILIPOV, CLIM
GALAN, VASILE
GHERASIM, VIRGIL
HÎNȚAR, VIOREL
HUȚAN, GHEORGHE
IHNATIUC, ANDREI
LARIONESCU, OVIDIU
MOROȘAN, DORU-IOSIF
MOROȘAN, IONEL-FLORENTIN
NICHIFORIUC, MIRCEA-TRAIAN
NISTOR, CONSTANTIN-VASILE
OLENICI, ADRIAN
OLENICI, ANGELICA
PARASCHIV, LUMINIȚA-VICTORIA
PÂSLARU, VASILE
POPESCU, ALEXANDRU
ROȘCA, PETRE
RUSU, ANDREI-DORIN
RUSU, CRISTIAN-ȘTEFAN
RUSU, CORNEL
172
RUSU, FLORIN
RUSU, ŞTEFAN
SAVIN, IVAN
SAVU, GHEORGHE
STAN, OLIVIA
STOROZ, PETRU
TĂPÎRJAN, CONSTANTIN
TĂTAR, MATEI,
TOMOVICI, ȘTEFAN
TONIUC (SECHELARIU), DOINA
TRELEA, SORIN
TUDORIE, SEBASTIAN
ŢIGĂNESCU, FELICIA
ZAHARIE IULIAN
III. Caleidoscop sportiv …………………………… 107
IV. Casa de tir (Azi, Sala de Lupte
Greco – Romane „Ștefan Rusu”) ……………. 166
Bibliografie ……………………………………..... 170
173