GHEORGHE SCHIPOR

RĂDĂUȚENI AFIRMAȚI ÎN SPORT

FIȘE BIOGRAFICE ȘI CALEIDOSCOP SPORTIV

Rădăuți, 2021
Tehnoredactare computerizată: Gheorghe Schipor
Coperta I. Grație și forță – Vespasian Lungu, 1975
Scanări ilustrații: editor foto Mihai Boiciuc

ISBN 978-973-0-34581-0
 ARGUMENT

Despre oameni „de seamă” din Rădăuți, în general, s-a mai scris, însă, în toate cazurile,
abordarea a vizat un context mai larg, respectiv, oameni „de seamă” care s-au născut și / sau
au trăit și activat în Rădăuți. Fiind contextul mai larg, autorii de scrieri cu conținut biografic /
biobibliografic s-au rezumat a face „schițări” doar unor personalități rădăuțene, îndeobște
știute.
La o analiză mai atentă, constatăm că numărul rădăuțenilor a căror biografii se cuvin a fi
cunoscute este cu mult mai mare.
Mărturisim toată aprecierea și respectul pentru autorii de studii cuprinzând biografii /
biobibliografii, autori care cu multă răbdare, pricepere și acribie au scris, în contextul
menționat, și despre oameni cu înfăptuiri remarcabile, care s-au născut și / sau au trăit și
activat în Rădăuți.
Rădăuțiul poate fi considerat, cu justificat temei, unul dintre orașele din care s-au ridicat,
de-a lungul timpului, oameni de certă valoare în diverse domenii, într-un procent semnificativ
față de numărul de locuitori.
Considerăm că evidențierea rădăuțenilor care și-au dobândit un binemeritat renume, în
contextul care ne interesează – în sport, este o necesitate, spre a nu lăsa în zona uitării
stăruințe, performanțe, succese și spre mai corecta integrare a valorilor rădăuțene între cele
din toată Bucovina.
Despre Cetățenii de Onoare ai Municipiului Rădăuți, distinși cu acest „titlu”, pentru
performanțe în disciplinele sportive: Hochei pe gheață (Axinte Dumitru, Curelar Constantin,
Moroșan Doru-Iosif, Nistor Constantin-Vasile, Olenici Adrian și post-mortem: Bandas
Octavian-Mircea, Corduban Octavian, Huțan Gheorghe, Tomovici Ștefan); Lupte greco-
romane (Gherasim Virgil, Rusu Ștefan, Storoz Petru); Planorism: Țigănescu Felicia, am oferit
informații în lucrarea intitulată Personalități în sportul rădăuțean, Cetățeni de Onoare ai
Rădăuțiului, lucrare apărută la Rădăuți (2021).
Prezenta lucrare intitulată Rădăuțeni afirmați în sport. Fișe biografice și Caleidoscop
sportiv cuprinde, sumar și în ordine alfabetică, biografiile unor persoane născute la Rădăuți și
/ sau care au trăit și activat la Rădăuți, persoane care s-au remarcat cu ceva deosebit pe tărâm
sportiv.
Deci, pe lângă persoanele afirmate în sportul rădăuțean (profesori de sport, antrenori,
sportivi de performanță), distinse cu titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului /municipiului
Rădăuți, menționați, sunt integrați și alți merituoși rădăuțeni (profesori de sport, antrenori,
sportivi de performanță), care deși nu au fost distinși, deocamdată, cu titlu onorific de
„Cetățean de Onoare”, rămân adevărate repere în evoluția și performanțele sportului
rădăuțean.
Este vorba de valori rădăuțene în sport: Amăistroaie Mădălina, Anheliuc Cristian,
Antemie Traian, Bodnar Alexandru, Bodnar Ioan, Bouaru Vasile, Buicliu Ștefan, Calciuc
Gheorghe, Chipreanov Andrei, Chirilă Modest, Colibaba-Evuleț Dumitru, Deneș Alexandru,
Deneș Rozalia, Eisig Leizer, Filipov Clim, Galan Vasile, Hînțar Viorel, Ihnatiuc Andrei,
Larionescu Ovidiu, Moroșan Ionel-Florentin, Nichiforiuc Mircea-Traian, Olenici Angelica,

3
Paraschiv Luminița-Victoria, Pâslaru Vasile, Popescu Alexandru, Roșca Petre, Rusu Andrei-
Dorin, Rusu Cornel, Rusu Florin, Savin Ivan, Savu Gheorghe, Stan Olivia, Tăpîrjan
Constantin, Tătar Matei, Toniuc Doina, Trelea Sorin, Tudorie Sebastian, Zaharie Iulian.
Menționăm faptul ca în sport, performanțele sunt lesne de cuantificat și deci, cei
afirmați au un suport real în aprecieri din partea celor interesați.
Această carte-elogiu, alcătuită sub formă de dicționar, se vrea un modest omagiu adus
unor persoane afirmate în diverse discipline sportive, care fac cinste urbei natale și, nu în
ultimul rând, cititorilor interesați, grație cărora s-a înfiripat dorința de a scrie aceste pagini.
Dintre rădăuțenii afirmați în sport care s-au afirmat la nivel național ori internațional,
unii – fără intenție – au fost omiși, fapt pentru care ne cerem scuze și înțelegere.
Prezenta lucrare, ca orice lucrare de acest fel, are menirea de a oferi o sumă de
informații esențiale, fără pretenția de a stabili ierarhii ori de a atesta valori.
Oricum, dincolo poate de inerentele şi inevitabilele scăpări, cu inimile încărcate de
emoţie, vă invităm să deschideţi cu curaj filele acestei cărţi, scrise mai mult cu sufletul decât
cu condeiul.
Autorul adresează respectuoase mulțumiri tuturor acelora care i-au pus la dispoziție
informații și diverse documente utile obiectivului propus.

Prof. Ghe. Schipor

4
 I. CRONOLOGIA ÎNFIINȚĂRII DE CLUBURI /
ASOCIAȚII SPORTIVE LA RĂDĂUȚI

1817 – Este înființată „Școala de călărie”, cu un pronunțat caracter activ în această

nobilă disciplină sportivă. Școala a fost înființată pe lângă Herghelia de Stat din Rădăuţi,
herghelie aflată sub comanda lt. col. austriac Iosef Hoffman, adjunct, maiorul Herrman, iar
inspector general, Heinrich von Hardegg.
Aici „copiii călăreţi” erau instruiţi de către ofiţeri şi subofiţeri specializaţi la
prestigioasa şcoală de Herghelie şi Echitaţie „Bruc Holciu” din Viena, precum a fost de pildă
celebrul maestru Franz Doconal. La Rădăuţi s-au mai adus, pe lângă cai de prăsilă pur sânge
arab (Barbarino, Majestoso, Elbadavy, Mosrour, Dehabi etc.), şi alţi antrenori dintre cei mai
vestiţi din Cehia, Slovacia şi Galiţia (Martinka, Hlepka, Hajtanowicz).
Prin antrenorii şi sportivii săi, precum şi prin calitatea materialului cabalin, Şcoala de
Călărie din Rădăuţi a dobândit într-un timp relativ scurt o reputaţie mondială. Acest nobil
sport s-a bucurat de o largă popularitate în rândul tinerilor din districtul Rădăuţi, organizându-
se frecvent pe hipodrom concursuri hipice de trap, galop, sărituri peste obstacole şi dresură.
La cursele de cai şi de prestaţii de proporţii mari, în prezenţa unei comisii de validare,
participau numeroşi spectatori şi amatori interesaţi. După anul 1918, acest gen de competiţii
au fost patronate de Jokey Clubul Român, asociaţie afiliată la „Mişcarea Internaţională de
Călărie”.
Înainte de a doua conflagraţie mondială, încă se organizau pe hipodromul din Rădăuţi,
curse de cai, spectacole foarte mult gustate şi apreciate de publicul rădăuţean.

1870 - Din iniţiativa prefectului Eduard Strasser şi sub patronajul Împăratului Franz
Joseph I, se înfiinţează în anul 1870, „Asociaţia de Tir” cu 130 de membrii, toţi din Rădăuţi.
Tragerea la ţintă cu arma a reprezentat un mijloc util de perfecţionare a vânătorilor aflaţi în
număr considerabil în oraş. În anul 1871, acelaşi inimos căpitan de district, Stasser, a iniţiat
amenajarea grădinii de tir şi plantarea parcului vânătorilor care a rămas pentru rădăuţeni, locul
cel mai plăcut de recreere şi de petrecere, până la izbucnirea primului război mondial.
Tot în 1871 a început construirea unei „Case de Tir” pe parcela asociaţiei în valoare de
5000 florini. Casa de Tir ( azi sală de sport) avea o sală mare de festivităţi cu scenă, mai multe
încăperi, şi un bufet. Cam la 200 m depărtare se afla o movilă ridicată pentru a prinde
gloanţele trase din poligonul de tir. Fondul cinegetic, extrem de bogat în pădurile districtului,
ocaziona organizarea unor frecvente „partide de vânătoare” la Codrul Voievodesei, Voitinel,
Suceviţa, Hardeg şi Putna. Vânătorii erau cuprinşi în 2 societăţi: Societatea Vânătorilor din
Judeţul Rădăuţi „Dr. Gh. Nedeci” (1900) şi Societatea Vânătorilor din Rădăuţi (1905).
În anul 1912, construindu-se uzina electrică între „Casa de Tir” şi Movilă, au trebuit să
suspende tragerile la ţintă ce le făceau membrii asociaţiei în fiecare duminică. Întrucât după
anul 1918 asociaţia n-a mai desfăşurat nici o activitate, toate instalaţiile ei au trecut în
proprietatea oraşului conform statutelor.

5
 1895 – este înființat Clubul Sportiv „Jahn”, gimnastica fiind disciplina cea mai
populară. Prima sală de gimnastică din Rădăuţi datează din vara anului 1892, când, din
iniţiativa unor profesori în frunte cu Heinrich Klauser, directorul liceului de stat din localitate,
după îndelungate tratative, se reuşeşte obţinerea aprobării primăriei de a se amenaja pentru
practicarea gimnasticii, remiza de căruţe a Batalionului de Infanterie, aflată în zona sud-est a
oraşului.
Menționăm faptul că și atletismul era la loc de cinste în cadrul Clubului „Jahn”, încă
din1895. Primele concursuri atletice la care au participat şi sportivi rădăuţeni au fost
organizate de către Consiliul Cultural din ducatul Bucovina, inspector pentru cultură fiind în
acea perioadă (1897–1906) Wilhelm Adameţ. Anunţurile de participare la „alergări” se făceau
cu cel puţin 10 zile înainte. În ziua concursului competitorii urmau să parcurgă „contra-timp”
o anumită distanţă pe un traseu prestabilit.
În anul 1908, în cadrul Clubului „Jahn” din localitate, ia fiinţă prima secţie de tenis de
câmp, practicanţii fiind îndeobşte personalităţi publice. Se pare că era vorba mai degrabă de
un mijloc de recreere, decât de o competiţie, tenisul fiind definit la acea vreme ca fiind „un
dans melancolic la un ceai”.
Construirea în anul 1911 a unei săli de gimnastică la Liceul German din Rădăuţi,
precum şi a sălii cu acelaşi profil de la Liceul de Fete al Statului din str. Bisericii (azi Ştefan
cel Mare) a avut un rol foarte important în asigurarea condiţiilor materiale pentru practicarea
gimnasticii.
Clubul „Jahn” a funcționat, având și alte discipline sportive (fotbal, tenis, atletism)
până în anul 1938, când fuzionează cu Clubul „Hatmanul Luca Arbore”.

1912 - Cu sprijinul financiar al negustorilor din oraş, populaţia evreiască înfiinţează în

anul 1912 propriul ei club sportiv, „Hogwiruh”, în care gimnastica era disciplina cea mai bine
reprezentată. Clubul funcţionează până în anul 1950 cu secţii de gimnastică, atletism, fotbal
şi volei.
Primele meciuri oficiale de fotbal la Rădăuţi datează din anul 1912, între echipele
cluburilor „Jahn” şi „Hogwiruh”. Partidele se disputau pe un teren aflat în spatele cazărmii de
artilerie hipo, azi cazarma unităţii de grăniceri. Această ramură sportivă însă va lua amploare
după anul 1918, când se pun bazele primului club românesc local (H.L.A).

1923 - din iniţiativa unui grup de profesori de la Liceul de Băieţi din Rădăuţi, avându-i
în frunte pe N. Iţcuş, I. Vişan, Gh. Cârstian şi I. Şindilar, se pun bazele primului club
românesc local. Cu ocazia vizitei în Rădăuţi (1922) a lui Ion Nistor, ministrul Bucovinei,
conducerea Primăriei solicită acestuia, ca în baza legii de împroprietărire să se rezerve din
terenul expropriat de la Fondul Bisericesc un loc pentru sport. Cererea este aprobată, locul
pentru terenul de sport alegându-se în faţa Liceului de Băieţi „Eudoxiu Hurmuzachi”, unde se
află astăzi cvartalul de locuinţe denumit „Stadion”.
Înfiinţarea propriu-zisă a clubului sportiv s-a datorat lăudabilei iniţiative venite de la
ofiţerii Batalionului 11 Vânători de Munte „Hatmanul Luca Arbore”, care în anul 1923
hotărăsc constituirea clubului cu denumirea vajnicului hatman al lui Ştefan cel Mare. La
început, cea mai mare parte din echipamentul şi materialul sportiv trebuincios era asigurat de
batalionul 11 Vânători de Munte, care, evident, tutela clubul. Astfel au fost transformaţi

6
bocancii cazoni în 12 perechi de ghete de fotbal, s-au confecţionat 12 garnituri pentru
echipament (tricouri de culoare alb-negru şi şorturi negre), precum şi o poartă demontabilă
pentru antrenamentele ce aveau loc pe toloaca oraşului. Terenul de sport cu care a fost dotat
clubul s-a folosit abia în anul 1925.
Prima minge de fotbal a clubului s-a achiziţionat prin colectă publică. În anul 1924
echipa de fotbal „HLA” intră în competiţiile din cadrul campionatului districtului Rădăuţi.
Dintre primii jucători amintim: cpt. Timu Gh., cpt. Maier Ar., locot. Croitoru Am., prof.
Marcu I., prof. Tiron I, av. Cucu N., Murariu D., funcţ. Hîncu D, Voloşin I. şi alţii.
Clubul „Hatmanul Luca Arbore” era condus de un comitet având în frunte ca
preşedinte pe cpt. Gheorghe Timu, apoi pe prof. Ion D. Tiron, membrii săi compuşi din
militari şi intelectuali rădăuţeni cotizau cu 2 lei lunar la acoperirea unei părţi din cheltuielile
ocazionate de desfăşurarea activităţilor sportive ale clubului.
În anul 1930, pe când avea 18 ani, îl găsim printre jucătorii echipei de fotbal „HLA” şi
pe Petru Bordeianu, din ale cărui însemnări referitoare la cluburile rădăuţene redăm în
continuare: „În acea vreme în Rădăuţi locuiau diverse naţionalităţi – români, germani, evrei –
şi au activat cluburi sportive precum «Hatmanul Luca Arbore», «Hogwiruh» şi «Jahn» care
aveau mai multe secţii de sport.
Toate aceste cluburi se întreţineau din cotizaţiile membrilor lor şi din manifestările
sportive pe care le organizau (cum erau sărbătorile câmpeneşti, balurile sportive, balurile
mascate). Nici unul dintre aceste cluburi nu primea vreo subvenţie aşa că, duminica, «doi
tineri», un băiat şi o fată, mergeau prin oraş şi făceau chetă”.
Clubul capătă cu timpul o tot mai potrivită structurare organizatorică şi funcţională, în
cadrul său funcţionând numeroase secţii şi subsecţii sportive. Stadionul, inaugurat la 11 oct.
1935, cu tribună acoperită, tribună oficială, pistă de atletism, teren de baschet şi handbal,
împrejmuit cu scânduri permitea diversificarea activităţilor sportive. Între cele două războaie
mondiale se poate spune că fotbalul la Rădăuţi a căpătat un anumit caracter de masă.
Numeroşi tineri apar în timpul liber pe stadionul de sport, pe toloacă, sau locuri virane, jucând
fotbal.
Sediul clubului „HLA” era la Tribunal şi 6 dintre funcţionarii tribunalului erau
fotbalişti, dintre care unii şi arbitrau”.
„În anul 1947 clubul sportiv «HLA» a fost desfiinţat, fiind considerat club de
reacţionari din cauza politicii pe care o făcuseră unii sportivi”.

1924; 1926; 1929 - În perioada interbelică au fost şi alte cluburi sportive rădăuţene
care au avut în structura lor funcţională mai multe secții și subsecții, precum şi clubul
„Internaţional Arbeiter Sport Klub” înfiinţat în anul 1924, el fiind afiliat Institutului
Muncitoresc de Educație Fizică (IMSER). A urmat apoi, în 1926, Asociația Sportivă „Rapid”,
afiliată de asemenea la IMSER.
Sediul clubului „Rapid” a fost stabilit pe strada Frătăuţilor (1 Mai), unde ocupa un
spaţiu de 3 camere, în clădirea unui suporter al echipei de fotbal. În anul 1929 este înființată
Asociația Sportivă „Sportul Muncitoresc”.
Sediul clubului „Sportul Muncitoresc” se afla pe strada Ştefan cel Mare în clădirea
care adăpostea fosta sală Traian (pe locul ei s-a amenajat terenul de sport al asociaţiei
„Voinţa” – actualul bazar). Disciplina cea mai populară din cluburile menţionate era, se

7
înţelege, fotbalul. În intervalul 1934–1940 în Rădăuţi acţionau nu mai puţin de 6 echipe de
fotbal: HLA–divizionară B, Hogwiruh, Jahn, Sportul Muncitoresc, CFR şi Borocow (toate în
liga de Est, categoria II). Existau de asemenea şi 10 arbitri de fotbal autorizaţi, dintre care doi
federali.
Aceste cluburi aveau numeroşi membri şi susţinători, cunoscând o deosebită
dezvoltare, fiind sprijinite de organizaţii sportive similare cu echipament sportiv, antrenori
pentru echipele de gimnastică, fotbal, volei etc. Numeroşi erau spectatorii care urmăreau
programele competițiilor sportive pe care le prezentau componenţii echipelor de băieţi şi fete
ale cluburilor: „Jahn”, „Hogwiruh”, „Rapid”, „I.A.S.K.” sau „Sportul Muncitoresc.
Menționăm și faptul că activitatea cultural-sportivă în perioada 1930 – 1940, este
marcată și de existența Cercului Cultural Sportiv C.F.R., Clubului Borochow ș.a.
Din informaţiile pe care le deţinem, în perioada 1935–1940, erau legitimaţi la secţia
tenis de câmp din cadrul clubului „I.A.S.K” Rădăuţi, de pildă, următorii: Egon Patak,
Valerian Russindilar, Claim Rosner, Cornelia Larionescu, Berta Harth, Octavian Nicoară,
Max Held, Iacob Willig, Max Rozemblath, Solomon Haiferman.
Tot în perioada interbelică a fost amenajată prima pistă de popice la Rădăuți, pe lângă
„Casa Germană”. Ulterior a fost dată în funcțiune o pistă amenajată în aer liber pe lângă
terenul sportiv „Voința”, în zona în care, în prezent se află bazarul și piața centrală a orașului.
Desigur, această disciplină sportivă (popice) a avut un pronunţat caracter de masă,
deoarece în mai toate unităţile economice din localitate existau piste improvizate din scânduri
pentru popice şi jgheaburi de readucere a bilei de lemn. Era, în acele vremuri, un mod plăcut
de recreere, o mişcare sportivă de amatori, dintre acelea care generau pasiuni şi spirit de
competiţie.

1951 - Se reuşeşte înfiinţarea Asociaţiei Sportive „Metalul” pe lângă Întreprinderea

Metalurgică de Industrie Locală Rădăuţi. Sub îndrumarea unor antrenori precum Epifanie
Lăzăreanu, Francisc Buta şi Ştefan Tomovici, sunt promovaţi tineri talentaţi cu o mare
capacitate de efort, care, împreună cu unii fotbalişti mai vârstnici, reuşesc să alcătuiască o
echipă de certă valoare.
Rotislav Plîngău1, preia de la tehnicianul Isidor Şturm, titlul (onorific) de preşedinte al
Asociaţiei Sportive „Metalul” Rădăuţi, de pe lângă Întreprinderea Metalurgică de Industrie
Locală, având, în decursul timpului, o contribuţie de excepţie la dezvoltarea sportului
rădăuţean.
Înflăcărat suporter şi generos susţinător al echipelor locale de fotbal şi hochei pe gheaţă,
achiziţionează, în scopul deplasării sportivilor şi / sau suporterilor, un autobuz, din beneficiile
întreprinderii.
În același an, 1951, este constituită Comisia Regională de Șah Rădăuți, a cărei președinte a
fost numit Aristide Prandea. În 1957, Aristide Prandea câștigă titlul de „Candidat de maestru”,
evoluând în cadrul echipei de șah „Progresul” Rădăuți.
1
Născut în anul 1913 într-un sat românesc din judeţul Hotin, Basarabia. A fost contabil şef la
Întreprinderea „6 Martie” Rădăuţi (1949-1954); la Întreprinderea Regională Forestieră Rădăuţi (1954-1959); la
Întreprinderea Raională de Industrie Locală „21 Decembrie” din Rădăuţi (1959-1978). A decedat la Rădăuţi, în
anul 1994. Numele Rotislav Plîngău a rămas strâns legat de multe înfăptuiri locale, în slujba întreprinderii şi
mișcării sportive din oraşului Rădăuţi.

8
 În acel an, 1957, echipa reprezentativă de şah a oraşului Rădăuţi avea următoarea
componenţă: Aristide Prandea–categ. I, Mircea Axani–categ. I, Iablay Kunchtad–categ. II,
Iakob Gruber–categ. II, Moses Lerer–categoria II, David Stentzel–categ. II, Marta Păsăilă–
categ. II, Ştefania Balţei–categ. II.

1956 – Este înființată Asociația Sportivă „Progresul” Rădăuți, asociație profilată,

preponderent, pe baschet (băieți și fete) și pe fotbal. Dezvoltarea secţiei de baschet a oraşului
se datorează în mare măsură antrenorului de baschet Iosif Satinger (la băieţi), precum şi
profesoarei de sport Elena Mircioiu (la fete). Aceştia au promovat şi iniţiat în tehnicile
specifice baschetului tinere talente autentice, care, în timp, vor pune bazele unor puternice
echipe la Rădăuţi.
Astfel, evoluând în grupa valorică B, echipa masculină de baschet „Progresul” a
oraşului câştigă în omogenitate, acumulează o valoroasă experienţă competiţională în
partidele disputate cu unele echipe similare din zona Moldovei, devenind lideră de serie. În
anul 1964, sub îndrumarea aceluiaşi antrenor Iosif Satinger, echipa „Progresul” Rădăuţi
dispută meciuri de baraj şi reuşeşte să promoveze în divizia A.
Unii baschetbalişti rădăuţeni au făcut dovada valorii lor, evoluând cu timpul pe posturi
de titulari în echipe de divizie A la cluburi cu mare faimă precum: „Steaua” Bucureşti,
„Politehnica” Iaşi, „Politehnica” Timişoara etc.
Cât despre echipa de fotbal „Progresul” Rădăuți din cadrul clubului, a fost fondată
pentru a continua tradiția fotbalistică din Rădăuți, începută înainte de al Doilea Război
Mondial de cluburile „Jahn” Rădăuți, „Hogwiruch” Rădăuți și de clubul românesc „Hatmanul
Luca Arbore”.
La fotbal, rădăuțenii și-au jucat aproape toată istoria în Liga III fiind o echipă
tradițională la acest nivel și cea mai bună performanță a clubului a fost la sfârșitul sezonului
1958–1959, când a terminat pe locul 2.
De la începutul anilor 60 clubul a jucat sub numele de „Metalul” Rădăuți, denumirea
cu care va evolua pe tot parcursul perioadei comuniste; din 1991 echipa a fost redenumită
Bucovina Rădăuți.
La sfârșitul sezonului 2003–04 Divizia C, Bucovina Rădăuți a retrogradat în Liga a
IV-a, fiind apoi incapabil timp de câțiva ani consecutivi să revină în Liga a III-a.
În sezonul 2011–12, Bucovina Frătăuții Noi a câștigat Liga IV - județul Suceava și a
promovat în Liga III după meciul din play-off, apoi în vara aceluiași an echipa a fost mutată
de la Frătăuții Noi la Rădăuți și redenumită Bucovina Rădăuți reinventând tradiția fotbalistică
a Rădăuților.
La mijlocul sezonului 2015-16 Liga III, Rădăuțenii s-au retras din Liga III din cauza
unor probleme financiare. În vara anului 2016, echipa s-a înscris în Liga IV-județul Suceava
și, după un an, clubul a fost promovat înapoi în Liga III după un meci din play-off împotriva
campionilor județului Bistrița-Năsăud, ACS Dumitra.
Menționăm faptul că îndată după ridicarea orașului Rădăuți la rang de municipiu (28
noiembrie 1994), Asociați Sportivă „Bucovina” Rădăuți, capătă titulatura de Clubul Sportiv
Municipal „Bucovina” Rădăuți.

9
 1957 - Din iniţiativa domnului Constantin Coca ia fiinţă clubul columbofil
„COLUMBA 022” Rădăuţi. Membrii fondatori ai clubului rădăuţean au fost Constantin Coca,
Gheorghe Costea, Vasile Trufin, Ştefan Văcăreanu, Ioan Condratov, Veniamin Cojocaru.
În anii 1953–1954 au fost aduşi în zonă porumbei de la Traian Niţescu (care era închis
la Sighet) prin intermediul lui Constantin Vâlcu şi Cornel Creţulescu din Bucureşti.
Porumbeii proveneau din cei procuraţi de maiorul Traian Niţescu pentru armata română în
anii 1936–1938.
Primele concursuri au fost organizate în anii 1959–1960 pe distanţele Rădăuţi–Dej şi
Rădăuţi–Mizil. După anul 1965 au fost organizate concursuri internaţionale cu lansări din
Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania, Turcia, Ucraina. În ultimii ani au fost organizate
concursuri cu lansări la peste 1 000 km, înregistrându-se sosiri în prima zi de concurs.
Din anul 1998 clubul dispune de un columbodrom internaţional, organizatori fiind
Viorel Hîj, Aurel Boca şi Ioan Zavate. În 2003 funcţiona în zona Rădăuţi un club profesionist
cu peste 120 membri.

1959 - Un moment de mare importanţă pentru lupte, precum evoluţia lor ulterioară îl
reprezintă înfiinţarea în anul 1959 a Asociaţiei Sportive „Tractorul” Rădăuţi, din iniţiativa
merituosului profesor de sport Petru Storoz. Această asociaţie sportivă a început să
funcţioneze pe lângă S.M.T.-ul din localitate, unde câţiva mecanizatori şi tineri muncitori au
început să descifreze tehnicile celor două stiluri de lupte: greco-romane şi libere, sub
îndrumarea aceluiaşi pasionat profesor, specializat la Institutul de Cultură şi Educaţie Fizică
din Bucureşti în atletică grea (lupte, haltere, box).
Amenajarea fostei Case de Tir în Sală de sport, revine tot profesorului Petru Storoz
care, în toamna anului 1957, prin repartiţie guvernamentală, devine profesor de educaţie fizică
la Liceul de Fete din oraşul Rădăuţi, iar din 1959 îl găsim încadrat ca profesor titular la Şcoala
Generală nr. 2 din localitate.
O dată cu transformarea localului fostei „Case de Tir” în sală de sport, alături de lupte,
gimnastica va înregistra un constant progres, atât prin numărul sportivilor, cât şi prin calitatea
pregătirii. Pe atunci, tinerii profesori de sport cu specializarea gimnastică: Dragu Rotaru,
Ioana Oancă şi Eleonora Mitrofanovici, ajutaţi de mai experimentaţii profesori Victor
Botocan, Petru Storoz reuşesc să reînfiinţeze la Rădăuţi o echipă feminină de gimnastică
(„Viforul” Rădăuți).
Din anul 1969, Asociația Sportivă „Tractorul” Rădăuți își schimbă titulatura în
Asociația Sportivă „IPORFIL” Rădăuți.
În același an, 1959, pe lângă Spitalul Teritorial Rădăuți, ia ființă Asociația Sportivă
„Sănătatea”, profilată pe tenis de câmp și tenis de masă. E drept că nu am ajuns noi prea
departe cu tenisul în Rădăuţi, acest sport fiind „de masă” atât la propriu cât şi la figurat, totuşi
au fost înregistrate unele rezultate notabile. Practicanții erau, preponderent, personalități
publice.

1974 - Este înființat Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, în patrimoniul căruia este inclusă și
Sala de sport (terenul de sub clădire continuând să rămână în proprietatea primăriei locale). O
dată depăşit „punctul critic” specific oricărui început, au fost create condiţii pentru profilarea
sportului rădăuţean de performanţă pe lupte, hochei şi tir cu arcul.

10
 În ziarul „Sportul” din 10 februarie 1978, pag. 2, cronicarul sportiv Mihai Trancă
publică un amplu articol intitulat Copiii satelor din zona Rădăuţilor au devenit campioni
naţionali cu un elogios subtitlu! Directorul CSŞ Rădăuţi Petru Storoz – exemplu pentru
întreaga mişcare sportivă.
În anul 1979, în funcția de director la C.S.Ș. Rădăuți a fost investit profesorul de sport
Alexandru Deneș. Sub directoratul acestui merituos profesor-antrenor, se fac, în anul 2005,
demersuri pentru renovarea și modernizarea Sălii de sport din Grădina de Tir a orașului.
Actualmente (2011), director la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, este apreciatul profesor
de sport Viorel Stoica.

1978 – Este înființată Asociaţia de călărie „Bucovina”, pe lângă Herghelia Rădăuţi,

unde continuă frumoasele tradiţii ale acestui sport nobil, reuşind să se afirme la 6 competiţii
republicane de călărie. Cei 15 jockey au cucerit locul II pe echipe la etapa finală a concursului
republican în 1979 şi locul III individual, locul I la prima etapă a concursului republican de la
Craiova, şi de asemenea, locuri fruntaşe la competiţii amicale desfăşurate la Iaşi şi la Preskov,
în Cehoslovacia.
Deosebit de valoros a fost succesul antrenorului Asociaţiei „Bucovina” de călărie,
Petre Roşca, antrenor sportiv care, selecţionat în lotul republican, la Olimpiada de la Moscova
(1980), reuşeşte alături de ceilalţi coechipieri să obţină medalia de bronz la proba de dresaj. El
a evoluat cu calul Derbyst.

1980 - „Rădăuțenii – scrie gazetarul Dumitru Miron (rubrica Sport, în Zori Noi din 7
iunie 1980) - au trăit recent, un important eveniment: constituirea Clubului Sportiv
Muncitoresc «Metalul», cu secțiile: lupte greco-romane și hochei pe gheață (ambele în divizia
A) și fotbal (divizia C). Un club care, suntem siguri, va contribui la dezvoltarea sportului de
performanță în județul Suceava. Argumente? Rădăuțenii au dat numeroși luptători de valoare
– campioni naționali, balcanici, europeni, mondiali. De aici au plecat și evoluează cu succes la
Steaua și Dinamo București și la Dunărea Galați o întreagă pleiadă de hocheiști. Apoi, echipa
de fotbal are o comportare bună în divizia C. Pentru școlile din Rădăuți constituie un titlu de
cinste să aibă elevi care se afirmă pe plan sportiv.
Înmănunchind importante forțe materiale și umane, primul club sportiv al sindicatelor
din nordul Moldovei are de apărat prestigiul câștigat de asociațiile incluse, de a face totul
pentru a ridica acest prestigiu la noi cote valorice. De altfel, acesta este și țelul declarat al
noului club – președinte de onoare, ing. Dumitru Parfene, directorul F.C.M.P.M., iar
președinte, Nicolae Fluerariu, un cunoscut și apreciat animator al sportului rădăuțean. Ca
prime obiective, înscrise în agenda de lucru, se află, printre altele: cucerirea de titluri
olimpice, naționale și europene la lupte greco-romane; clasarea echipelor de hochei și lupte
greco-romane pe primele locuri în divizia A; unul din locurile 1-4, cu echipa de fotbal în
campionatul 1980-1981 al diviziei C; terminarea lucrărilor de modernizare a stadionului.
Așadar, spectatorii vor vedea de acum, pe terenurile și în sălile de sport, tineri echipați
în culorile alb-albastru, cu emblema C.S.M. «Metalul» Rădăuți. Și, după cum ne informa
tovarășul Petru Știrbu, membru al biroului executiv al consiliului județean al sindicatelor,
celor trei discipline li se vor adăuga, în curând, alte două: tirul cu arcul și călăria”.

11
 1985; 1991 - Practicarea la Rădăuţi a unor ramuri din artele marţiale a început de prin
anul 1985, însă efortul depus şi rezultatele obţinute impun tratarea unor aspecte din activităţile
antrenorilor şi sportivilor angrenaţi în această mişcare sportivă specifică. Este vorba de secții /
subsecții afiliate unor cluburi naționale cu faimă în breaslă.
Wushu Kung–Kick Box: Disciplină sportivă iniţiată la Rădăuţi de către instructorii
Marius Dugneanu şi Mihai Lohaza, în 1985.
Karate–Do tradiţional: Disciplină sportivă practicată la Rădăuţi în sala de sport a
Şcolii Generale nr. 3, de prin anul 1985, din iniţiativa unor foşti valoroşi sportivi deveniţi
instructori de specialitate. Această grupare sportivă pe plan local este o filială a clubului
Metrorex din Bucureşti şi este afiliată la federaţia română de specialitate (W.S.K.F.). Până în
anul 1997 au fost instructori de Karate–Do tradiţional la Rădăuţi Traian Breabăn şi Luigi
Coroamă.
Qwan–Ki–Do: Disciplină sportivă practicată în cadrul clubului de Arte Marţiele
„Hong Ho” Rădăuţi, constând în luptă reală, autoapărare, tehnici de secerare, proiectare şi
imobilizare, arme tradiţionale, precum şi în gimnastică psiho-corporală. Qwan–Ki–Do-ul a
fost iniţiat în Rădăuţi în anul 1991 de către instructorul de specialitate Răzvan Arhire din
Suceava, fost component al reprezentativei naţionale a României.

2000 – Este înființat, la Rădăuți, Aeroclubul „Vasile Niculescu”, secţie sportivă

structurată pe tipuri de activităţi astfel: Construcţii aeronautice, Zbor cu parapanta, Zbor cu
deltaplanul, Zbor cu moto-deltaplanul.
Maestru al sportului, arbitru și instructor pilot sportiv de planor Ioan Gheorghiu, este
recunoscut a fi fost inițiatorul înființării la Rădăuți a Aerodromului „Vasile Niculescu”2.

2006 – Este înființat Clubul Sportiv „Bukovina Skandemberg” Rădăuţi. Cel mai
reprezentativ produs,în această disciplină sportivă este, neîndoielnic, Andrei Chiprianov.
Admirabile calități de perseverența, pasiunea și tenacitatea ale distinsului sportiv
rădăuțean Andrei Chipreanov – supranumit „Glonţul" – care și-a făurit o apreciabilă „carte”
de vizită: Vicecampion mondial şi Campion European la Skandenberg. Campion absolut al
României la skandenberg,

2
Vasile Niculescu: pilot aviator, la 28 nov 1918 pe un avion marca „Farman 40” a decolat de pe
aerodromul din Bacău şi a zburat către Blaj vestind Marea Unire. A fost declarat post-mortem Cetăţean de
Onoare al oraşului Rădăuţi la data de 1 Decembrie 1996.

12
 * INAUGURAREA STADIONULUI DIN RĂDĂUȚI (11 OCT. 1935)

Până la mijlocul deceniului al 4-lea stadionul „Hatmanul Luca Arbore” semăna mai
degrabă a maidan (fără împrejmuire, porţi, tribune şi cabine). În anul 1935, la apelul primăriei
şi clubului, depozitele de cherestea şi lemn de construcţie din oraş, pun la dispoziţia clubului,
gratuit, materialul lemnos necesar pentru construirea tribunei, porţii de intrare şi împrejmuirii.
Lucrările se înfăptuiesc în câteva luni, toate prin muncă voluntară, la care participă o
serie de membri şi suporteri ai „HLA”. Cum au decurs din punct de vedere organizatoric
aceste lucrări de amenajare a stadionului? Să-i dăm cuvântul unui „contemporan” al
evenimentelor, Gheorghe Rusşindilar, născut în 1925 la Rădăuţi: „Maiorul Timu a mobilizat o
grupă de 15-20 de ostaşi, alţi factori dornici să sprijine această lucrare au venit cu tâmplari şi
cu muncitori de pe şantier.
Stadionul era amplasat în faţa Liceului «Eudoxiu Hurmuzachi» unde eram elev.
Puteam urmări ritmul de lucru, şi bucuria creştea în sufletele iubitorilor de fotbal din şcoală.
Oameni de seamă din oraş au sprijinit neîncetat lucrarea. Printre ei se afla un om cu
posibilităţi financiare deosebite pe nume Egon Patak, acesta fiind ales preşedinte al clubului.
Noi, copiii, jucam fotbal pe toloaca oraşului, lângă cazarma de infanterie ori pe
hipodrom. Am arătat aceste locuri deoarece mie îmi plăcea mult fotbalul şi numai aici se
punea în mişcare dorinţa de a ajunge cu timpul îmbrăcaţi în echipament pe un stadion în faţa
amatorilor de fotbal, ceea ce de fapt s-a realizat câţiva ani mai târziu, când am devenit junior
în echipa oraşului Rădăuţi”.
Primăria Rădăuţi a pavat strada dintre primărie şi prefectură, când s-a aflat că marile
manevre militare de toamnă din anul 1935 vor avea loc în aproprierea oraşului, sub comanda
personală a regelui. În oraşul cu peste 17.000 locuitori, există astfel, pentru întâia oară, o stradă
pavată, în lungime de circa 100 m.
În dimineaţa zilei de 8 octombrie 1935, au sosit în gara Rădăuţi, cu un tren regal,
regele, prinţul Mihai, şeful casei Hohenzollern - Sigmaringen, principele Victor Friederich şi
ministrul apărării, Angelescu. Aici au fost primiţi de prinţul Nicolae, primul ministru
Tătărăscu şi de şeful Statului major, general Samsonovici.
În dimineaţa zilei de 11 octombrie, regele a vizitat expoziţia de vite de prăsilă de la
Obor, inaugurată de ministrul agriculturii, şi Muzeul judeţean din strada Hergheliei. După
masă, regele a luat parte la sfinţirea stadionului A.N.E.F., construit de primăria locală pentru
Clubul Sportiv „Hatmanul Luca Arbore”.
Cu acel prilej, regele Carol al II-lea, acordă şi o subvenţie clubului, aprobând afilierea
lui la Asociaţia Naţională de Educaţie Fizică (ANEF), stadionul primind denumirea de ANEF.
Din acel moment, clubul „HLA” îşi extinde şi diversifică activitatea sportivă, prevederile
statutului elaborat în 1931 încep să aibă o bază materială şi organizatorică de aplicare.
Chiar dacă nu la nivelul exigenţelor, scopul urmărit, acela de a dezvolta ramurile
educaţiei fizice prin exerciţii sportive diverse, devine tot mai mult o realitate. Despre
mobilizarea jucătorilor de fotbal după inaugurarea stadionului ne povesteşte în continuare,
același actor și martor al evenimentelor, rădăuțeanul Gheorghe Rusşindilar:
„În primul rând au fost chemaţi jucătorii mai în vârstă: Ioan Smericiuc, Epifanie
Lăzăreanu, Luţu Hapău, Victor Olanovschi, Teofil Percec, Nicolae Halus, Petru Bordeianu şi

13
alţii. Au apărut pe stadion şi jucătorii pregătiţi pe toloacă şi hipodrom: Dumitru Cilienici, Ioan
Gheţău, Iosif Satinger, Eduard Urbanovschi, Eduard Encster.
Alături de aceşti jucători, prin anii 1938–1940, s-a alăturat şi un grup compact de
juniori care în timp au devenit titulari în echipă, precum: Jean Marchidan, Erast Marchidan,
Mihai Marcu, Mardare Zulea, Mircea Mândreanu şi Gheorghe Rusşindilar”.
În anul 1938 echipa de fotbal reuşeşte să promoveze în divizia B, o izbândă de răsunet
în lumea sportului rădăuţean. S-au lansat atunci peste 1 000 de insigne cu inscripţia „HLA”,
simbol pentru numeroşii susţinători ai echipei. „HLA” a jucat în divizia B cu echipe din
Cernăuţi, Iaşi, Chişinău, Tighina, Bacău, Brăila, Bucureşti etc.
În această perioadă se organizează numeroase jocuri şi competiţii sportive, dintre care
remarcăm frecvenţa mare a jocurilor de fotbal; de pildă, în 1938, se disputau pe ANEF 6–8
meciuri lunar. Clubul HLA capătă cu timpul o tot mai potrivită structurare organizatorică şi
funcţională, în cadrul său funcţionând numeroase secţii şi subsecţii sportive.
În dimineaţa zilei de 13 octombrie, a avut loc pe toloacă, în faţa regelui Carol al II-lea,
trecerea în revistă a tuturor trupelor participante la manevre. La defilarea care a durat 3 ore, au luat
parte 4 divizii de infanterie cu artileria aferentă şi 2 divizii de cavalerie3.
De la 14 la 18 iunie 1936, a stat la Rădăuţi principele Mihai cu colegii săi de clasă.
Trenul special era garat pe locul îngrădit unde fusese fabrica de cherestea Hardt, mistuită de
foc. Aici, tinerii oaspeţi făceau sport, îşi pregăteau singuri cina la foc de tabără şi dormeau
peste noapte în patru corturi.
Excursia această a fost filmată de societatea germană de filme „Tabia”4.
Menționăm faptul că după înfiinţarea la Rădăuţi a clubului românesc „Hatmanul Luca
Arbore” și inaugurarea stadionului (1935), asistăm la o pronunţată diversificare a probelor
atletice astfel încât, de exemplu, în anul 1938, pe 6 august pe stadionul „ANEF” din oraş, s-au
desfăşurat probe de atletism cum ar fi cele de viteză: 60 m, 200 m, rezistenţă 2 000 m, săritura
în înălţime fără avânt, săritura în lungime fără avânt, aruncarea greutăţii cu o mână, aruncarea
greutăţii cu două mâini, aruncarea discului grecesc, precum şi triplu salt.
O caracteristică dominantă a atletismului din perioada interbelică este aceea că
sportivii nu erau profilaţi pe o anumită probă, aceeaşi atleţi (cu mici excepţii) participând la
mai toate probele din concurs.
În anii 1939 și 1940 mișcarea sportivă din orașul Rădăuți înregistrează un pronunțat
recul, pe fondul evenimentelor desfășurate în cadre zbuciumate.
În noaptea de 20 septembrie 1939 şi în ziua următoare, au sosit pe neaşteptate la
Rădăuţi multe mii de refugiaţi din Polonia, printre care se aflau preşedintele statului Masziki
şi mareşalul Rydz-Smigly - comandantul suprem al apărării, refugiaţi din calea armatelor
germane şi sovietice. În ziua următoare ei au fost îndrumaţi spre sudul României, unde au fost
adăpostiţi.
La 9 august 1939, s-a publicat în Monitorul Oficial „Regulamentul de aplicare a Legii
pentru crearea de zone militare”, în interesul apărării ţării.
În baza acestei legi, comandantul militar a declarat zonă de interes militar, începând cu

3
Franz Wiszniowski, Radautz die deutscheste Stadt des Buchenlandes, München, Verlag „Der
Südostdeutsche” der Landsmannschaft der Buchenlanddeutschen, 1966, pp. 38.
4 Ibidem.

14
1 mai 1940, mai multe străzi şi uliţe laterale din zona de nord-vest a oraşului. Locuitorii
acestei zone au fost somaţi să-şi ridice de la poliţie dovezile prescrise, care-i autorizau să
circule pe acele străzi.
Ceilalţi locuitori puteau intra în acea zonă interzisă numai cu autorizaţie specială,
eliberată de comandamentul militar5.
Aici au fost concentrate efective sportive de militari ai armatei române, pentru ripostă, în
cazul unei invazii inamice pe la graniţa de nord-est.
În Cazarma „Regele Carol al II–lea” situată în strada Regina Maria (actuala str.
Putnei) se afla comandamentul garnizoanei Rădăuţi, condus de colonelul Ananie Păduraru şi
Batalionul II Infanterie uşoară, condus de maiorul Gheorghe Timu. Pe lângă subunităţile
militare locale, au fost aduse la Rădăuţi: o divizie de infanterie cu artileria aferentă, un
batalion de genişti şi câteva escadroane de cavalerie. Nu după mult timp, restricţiile impuse
populaţiei au fost abandonate, deoarece s-a produs un alt eveniment. Este vorba de Ultimatul
sovietic, din 26 iunie 1940.
După a doua conflagraţie mondială mișcarea sportivă de competiţie se reînfiripă la
Rădăuţi.

5 Ibidem, p. 39.

15
 II. RĂDĂUȚENI AFIRMAȚI ÎN SPORT

AMĂISTROAIE, MĂDĂLINA, născută la 9 decembrie 1999

în municipiul Rădăuți. Sportivă de performanță în Tir cu arcul, la
Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, sub îndrumarea antrenoarei de
specialitate Ioana Trufin (Covaliu)6 împreună cu antrenorul Andrei
Dănilă7.
Devenită, din anul 2019, sportivă cu dublă legitimare la CSȘ
Rădăuți – CSM Suceava, Mădălina Amăistroaie a participat la Grand
Prix-ul European de tir cu arcul pentru seniori, din Antalya. Clasarea
pe locul 4 din 85 de participanți este un rezultat foarte bun. Rădăuțeanca face parte din lotul
olimpic al României, fiind medaliată cu aur, în 2019, la Cupa Europeană de tineret.
Menționăm faptul că, pe stadionul Olimpia din Bucureşti unde s-a desfășurat Cupa
Europeană a Tineretului la tir cu arcul, s-au aliniat la start 260 de sportivi din 26 de ţări.
Printre aceştia, în lotul României s-au aflat şi cinci sportivi antrenaţi la Clubul Sportiv Şcolar
Rădăuţi de Andrei Dănilă şi Ioana Trufin. Dintre arcaşii rădăuţeni, cea mai bună comportare a
avut-o Mădălina Amăistroaie, sportivă care alături de Maria Timpu, de la SCM Deva, a
câştigat medalia de aur în concursul pe echipe mixte la cadeţi.
În concursul individual la cadete, Mădălina Amăistroaie a avut cel mai bun rezultat în
etapa de calificări cu 666 de puncte. După patru meciuri eliminatorii au urmat două partide
eliminatorii, în care Mădălina a pierdut la baraj, unde se măsoară săgeata cea mai apropiată de
centru, iar câţiva milimetri au făcut ca să rateze podiumul, rădăuţeanca încheind concursul pe
locul patru la cadete. Tot de la CSŞ Rădăuţi şi ceilalţi componenţi ai lotului naţional au avut o
evoluţie bună, Tudor Buzilă terminând pe poziţia a 9-a în concursul pe echipe la cadeţi,
Alexandra Forray a luat locul şase cu echipa la cadete, Ilinca Fecioru, locul 17 la individual
cadete, iar Anda Halus a terminat pe 5 cu echipa, la junioare.
Mădălina înregistrează o performanță de mare prestigiu, ocupând, în 2021, locul 4 la
Cupa Mondială – seniori din Guatemala, confirmându-și astfel valoarea pe plan mondial, cu
cea mai bună clasare în circuitul internațional a unui sportiv român la tir cu arcul.

6
Ioana Trufin (Covaliu), născută la 24 aprilie 1985 în orașul Rădăuți, din părinții Domnica și Emilian
Trufin. Studii: Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți; Facultatea de Științe Economice a Universității „Al. I.
Cuza” Iași; Facultatea de Educație Fizică și Sport din Iași, promoția 2009. Cursuri de antrenor în Tir cu arcul.
Începe să practice disciplina sportivă Tir cu arcul, din anul 2000, la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, sub
îndrumarea antrenorilor de specialitate, soții Rozalia și Alexandru Deneș.
Profesoară de sport, sportivă la CSȘ Rădăuți, cu performanțe de anvergură internațională în tir cu arcul.
În anul 2021 Ioana (Covaliu) Trufin este antrenoare de specialitate la CSȘ Rădăuți, antrenoare a lotului național
de juniori și cadeți și antrenor secund la lotul olimpic al României de tir cu arcul.
7
Dănilă, Andrei, născut la 16 ianuarie 1994 în orașul Rădăuți, județul Suceava, din părinții Viorica și
Dumitru Dănilă. Studii: Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, promoția 2013; Facultatea de Educație Fizică și
Sport a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, promoția 2018. Școala de antrenori în Tir cu arcul, la București.
Profesor de sport, sportiv la CSȘ Rădăuți și CSM Suceava, cu performanțe de anvergură internațională
în disciplina sportivă tir cu arcul. Actualmente, antrenor de specialitate, cu rezultate notabile, la Clubul Sportiv
Școlar Rădăuți.

16
 Mădălina a tras semifinala și finala pentru bronz la Cupa Mondială de seniori din
Guatemala. Podiumul și o medalie au fost decise după un meci tensionat unde sportiva a
pierdut la doar un milimetru la ultima săgeată.
După ce, cu doar o săptămână înainte, a obținut clasarea pe locul 4 senioare în Europa,
Mădălina a fost singura europeană în finalele Cupei Mondiale din Guatemala.
În iunie 2021, tânăra rădăuțeancă reușește o performanță de senzație, reușind să se
califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo în proba de tir cu arcul, după ce a câștigat într-o
manieră entuziasmantă concursul de calificare de la Paris, chiar dacă a concurat cu sportive
bine cotate pe plan internațional și mondial.
Mădălina, a devenit prima tricoloră calificată la Jocurile Olimpice în proba tir cu arcul.
La Jocurile Olimpice de la Tokyo, Mădălina Amăistroaie s-a clasat pe un onorant loc 37 din
64 de sportive în concursul de clasament la tir cu arcul.

ANHELIUC, CRISTIAN, născut la 12 februarie 1979 la

Rădăuți, județul Suceava. Studii: Liceul cu Program Sportiv Iași;
Universitatea „Al. I. Cuza” Iași.
Încă din perioada studiilor gimnaziale se remarcă, la Rădăuți,
în disciplina sportivă Baschet, sub îndrumarea merituosului profesor
de sport Larionescu Ovidiu. Continuă să practice baschet de
performanță la Iași, unde se afirmă ca un remarcabil jucător, avantajat
fiind și de înălțimea sa apreciabilă.
Prietenii îi spun „Micuțu”. Așa l-a poreclit antrenorul sau de baschet din Rădăuți, după
un meci cu o echipă din Tiraspol.
Odată cu scurgerea timpului, Cristian Anheliuc a renunțat la baschet, apoi la rugby și
s-a specializat ca bodyguard. A lucrat, ca bodyguard, pentru trupe de muzică din țară, ca
Andre, Simplu sau Akcent, dar perioada de vârf a cunoscut-o în 2005, în Italia, unde a fost
gardă de corp pentru multiplu campion de Formula 1, germanul Michael Schumacher, și
pentru echipa de fotbal Juventus Torino.
De prin 2015, Cristian s-a apucat de MMA (Arte Marțiale Mixte) și, în 2016, după
doar patru meciuri disputate în cadrul unei gale din Republica Moldova a câștigat centura
mondială la amatori, ctg. +120 kg. Sportiv legitimat la clubul Dragon Team, unde este
antrenat de maestrul Daniel Ungureanu.
„Când nu luptă, împarte dreptatea ca arbitru de skandenberg. «M-am apucat de
arbitrat meciuri de skandenberg în urma cu aproape zece ani, iar în 2016 am fost declarat cel
mai mare arbitru de skandenberg din lume, titulatură care mi-a fost acordata chiar de
secretarul general al Asociației Mondiale de Skandenberg. Mi-aș dori să organizez competiții
acasă, la Rădăuți, dar este greu să găsești sponsori», a precizat Cristian, gazetarului Dănuț
Chidoveț, pentru Gazeta (24 ianuarie 2017) – site de sport, jud. Suceava.
„Membru al Academiei Naționale Bodyguard, un centru de excelență pentru Studii de
Securitate Privată, rădăuțeanul este în prezent seful securității la Agenția Națională pentru
Cetățenie. «La Rădăuți, cu specializările pe care le dețin, este greu să te descurci. Mă leagă
însa multe de Rădăuți. Aproape totul. Acolo m-am născut, acolo este familia mea, acolo mi-au

17
fost puse pentru prima oara mănușile în mana», », a mai precizat Cristian, gazetarului Dănuț
Chidoveț, pentru Gazeta (24 ianuarie 2017) – site de sport, jud. Suceava.
Cristian Anheliuc măsoară doi metri și 10 centimetri, și cântărește aprox. 160 kg. Contrar
aparențelor însă, este un om sensibil, amabil și de o cumsecădenie rară. Contributiv la istoria
sportului rădăuțean. Este autorul lucrării Sport rădăuțean – trecut și prezent, Rădăuți, 2009.

ANTEMIE, TRAIAN, născut în anul 1952 la Frătăuții

Vechi, județul Suceava. A absolvit Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”
Rădăuți, promoția 1977; Școala postliceală de antrenori în Hochei pe
gheață; Cursuri de antrenor pentru disciplina sportivă Hochei pe iarbă
(1990).
Sportiv de performanță în hochei pe gheaţă la echipe precum:
„Metalul” Rădăuţi, „Dunărea” Galaţi şi „Steaua” Bucureşti, fiind
descoperit de antrenorul Ştefan Tomovici.
Este știut faptul că în anul 1970, împreună cu antrenorul Ștefan Tomovici, echipa
rădăuțeană de hochei pe gheață se transferă la Galați, unde activează sub denumirea de
„Dunărea”. Dintre hocheiști, pe atunci încă juniori, care au plecat la Galați a fost și Traian
Antemie.
Dar iată ce îşi aminteşte Traian Antemie despre perioada 1970–1974: „Evenimentele
s-au succedat cu repeziciune. Ajunşi la Galaţi, am format o echipă bine reprezentată în toate
compartimentele, aşa încât în acelaşi an (1970) am reuşit să promovăm în divizia A. Un
număr de 6 hocheişti de la «Dunărea» Galaţi, proveniţi de la Rădăuţi, au fost selecţionaţi în
lotul naţional de juniori, antrenorul principal al lotului fiind o glorie a hocheiului românesc,
respectiv Mihai Flamaropol, bun prieten şi colaborator cu antrenorul nostru Ştefan Tomovici.
Lotul reprezentativ de juniori al României a susţinut în acea perioadă partide
internaţionale în compania echipelor similare din URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria,
Iugoslavia. În fiecare vară, cu echipa «Dunărea» Galaţi, iar mai târziu cu «Steaua» Bucureşti
plecam pentru pregătire în Cehoslovacia în diferite localităţi care dispuneau de patinoare
artificiale, precum oraşele Opava, Şumperk, Bratislava, Olomutz.
Am admirat şcoala cehoslovacă de hochei pe gheaţă, una dintre cele mai redutabile din
lume. Se lucra pe compartimente, apoi se constituia ansamblul echipei cu cei mai valoroşi
hocheişti selecţionaţi. În anul 1972, împreună cu Constantin Curelaru şi Ion Hîncu, am plecat
la Clubul Steaua Bucureşti, iar Gheorghe Huţanu la Clubul «Dinamo» Bucureşti, toţi pentru a
ne satisface stagiul militar. În 1974, când am revenit la Rădăuţi, m-am bucurat să găsesc aici o
echipă formată în mare parte dintr-o nouă generaţie, antrenată de Ion Lungu”.
În perioada 1976-1990, Traian Antemie a activat ca antrenor de hochei pe gheaţă al
echipei „Metalul” Rădăuţi. În anul 1980, echipa de hochei pe gheață „Metalul” Rădăuți, cu o
medie de vârstă foarte scăzută a componenților, revine în divizia A.
În anul 1990, după cum am mai arătat, din inițiativa profesorului Petru Storoz este
reînființată secţia de hochei pe iarbă (masculin), „Metalul” Rădăuţi, de data aceasta, secţia
fiind inclusă în cadrul Clubului Sportiv Şcolar, antrenor de specialitate fiind numit Traian
Antemie.
Primii sportivi antrenaţi în această disciplină sportivă de antrenorul Traian Antemie au
fost preluaţi în totalitate de la grupa de hochei pe gheaţă juniori II şi copii, dintre care îi

18
amintim pe următorii: Daniel Schipor, Romică Rotaru, Aurelian Dumitrescu, Sorin Bejan şi
Mircea Lungoci. Echipa rădăuţeană de juniori începe să se afirme pe plan naţional în anul
1993 când, evoluând pe stadionul „Tineretului” din capitală la campionatele naţionale reuşesc
să se claseze pe poziţia a III-a. Un an mai târziu, echipa de hochei pe iarbă „Metalul” Rădăuţi
devine vicecampioană naţională de juniori succedând echipa CS II Bucureşti.
Anul 1995 reprezintă pentru juniorii din Rădăuţi o confirmare a progresului
înregistrat, echipa devenind campioană naţională. Ediţia din acel an al campionatului naţional
s-a desfăşurat la Rădăuţi, echipa noastră reuşind să învingă în finală cu scorul 3-0 echipa
similară din Târgu Mureş. Şi echipa de copii a hocheiului rădăuţean câştigă în anul 1996 titlul
de campioană naţională.
Profilat ca antrenor de hochei pe iarbă (băieţi), munceşte cu seriozitate şi pasiune
reuşind astfel să obţină rezultate de prestigiu cu echipa de profil „Metalul” Rădăuţi, Traian
Antemie devinind un nume în elita antrenorilor de specialitate.
Ca o recunoaştere a meritelor sale, este delegat în calitate de antrenor să însoţească
reprezentativa naţională a României la Campionatul European de hochei pe iarbă rezervat
juniorilor, care s-a desfăşurat în Cehoslovacia, la Praga, în luna mai a anului 1995.
Discutând pe această temă cu antrenorul Traian Antemie acesta ne informează: „Din
lotul naţional care a reprezentat România în 1995 la Campionatul European de juniori la
hochei pe iarbă, au făcut parte şi 5 jucători de la Rădăuţi. Conducătorul principal al lotului a
fost prof. Petru Storoz. Echipa noastră a jucat în compania unor echipe mult mai
experimentate, precum: Cehoslovacia, Finlanda, Germania, Austria, Islanda şi Rusia.
Hocheiştii noştri au jucat pentru prima oară pe un teren sintetic, aspect care a influenţat
calitatea evoluţiei lor. Egalul cu echipa din Rusia (7–7) a reprezentat pentru noi un rezultat
bun, însă competiţia în ansamblu a constituit un prilej de acumulare a unei importante
experienţe în concursuri internaţionale de anvergură.”
Secţia de hochei pe iarbă (băieţi), aparţinând de Clubul Sportiv Şcolar Rădăuţi, a fost
preluată din anul 2003 pentru pregătire de către antrenorul Viorel Stoica.

AXINTE, DUMITRU, născut la 9 mai 1952, în orașul Rădăuți,

județul Suceava, din părinții Axinte Mircea și Veronica (născ.
Dărășteanu). Studii: Școala Generală Nr. 2, Rădăuți, promoția 1967;
Liceul Nr. 57 – București, promoția 1971; Institutul de Educație Fizică și
Sport, București, promoția 1983.
Completare studii / specializare, la Academia de Educație Fizică
și Sport – Sportul de performanță (1999), Institutul Român de
Management (2000). Curs de Inspector Protecția Muncii (2006).
Lucrează, în calitate de profesor de Educație fizică și sport la Școala Militară de
Subofițeri, București – catedra: Pregătire fizică militară (1990-2002). Fiind absolvent al
cursurilor de formare profesională, devine un apreciat specialist ca formator cadre militare.
Acumulează o importantă experiență profesională în educarea copiilor, oferind ore de
antrenament, inițiere, formarea și dezvoltarea copiilor pentru sportul de performanță. Profesor
la grupe de copii ai Clubului Sportiv „Husky București (2002-2014).

19
 Între aptitudini, menționăm: Excelente abilități de comunicare, fire dinamică,
sociabilă; adaptabilitate la condiții noi de muncă; capacitatea de însușire, cu ușurință, de noi
abilități și deprinderi.
Începe să practice hochei pe gheață la Asociația Sportivă „Metalul Rădăuți”. Sportiv
descoperit și îndrumat în tainele acestei fascinante discipline sportive, de către profesorul-
antrenor Ștefan Tomovici. Se remarcă pe la diverse competiții zonale / naționale, de profil,
obținând locul 2, ediția 1967; locul 3, ediția 1968 și locul 3 – golgheter (9p) la Campionatul
Național de Hochei pe Gheață - Juniori.
Dovadă a talentului, dăruirii și progresului înregistrat în pregătire, dar și a evoluțiilor
sale în teren, Dumitru Axinte este selecționat, în anul 1968, la Clubul Sportiv „Dinamo”
București, unde a activat până în 1985, echipă cu care a câștigat 6 Campionate naționale și 5
Cupe ale României. Tot sub culorile Clubului bucureștean „Dinamo” a participat la 6 turnee
„Turn und Taxis” din Republica Federală Germania; 2 participări la Cupa „Davos” (Elveția)
și o participare la Cupa Campionilor Europeni.
Component al lotului republican, Dumitru Axinte devine titular în reprezentativa de
hochei pe gheață - juniori a României, cu care câștigă, în anul 1970 locul I în grupa valorică
B, la Campionatul Mondial – juniori, echipă, calificată astfel, în grupa valorică superioară.
Inclus în celebra tripletă Costea-Tureanu-Axinte, care constituia o linie de atac puternică, greu
de oprit...
La acea vreme, între cei mai îndemânatici mânuitori ai crosei, apar frecvent Marian
Costea, Doru Tureanu, Dumitru Axinte, Laszlo Solyom (toți patru de la Clubul Dinamo
București), precum și Constantin Nistor (de la Steaua), care au preluat ștafeta practicării
competiționale, cu har și pasiune, de la distinșii lor înaintași.
Din anul 1971 și până în anul 1983 a făcut parte din lotul republican de hochei pe
gheață – seniori, înregistrând următoarele performanțe sportive: 13 participări la Campionatul
Mondial; 2 participări la Jocurile Olimpice, respectiv Insbruck (Austria, 1976 – locul 7); Lake
Placid (U.S.A, 1980 – locul 8); 312 meciuri internaționale; 64 goluri și 89 asisturi.
Distins cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, la 31.10.2019.

*
În primăvara anului 2021 m-am întâlnit, la Rădăuți, cu fostul valoros hocheist Dumitru
Axinte, care mi-a promis sprijin în atingerea obiectivului propus, acela de a scrie o carte
despre unele personalități din sportul rădăuțean. Am fost plăcut surprins de promptitudinea cu
care a acționat, în scopul menționat. Pe data de 24 mai 2021, distinsul maestru mi-a trimis, pe
adresa de mail, o interesantă scriere despre activitatea sa sportivă aferentă perioadei 1964-
1985.
Mulțumim, pe această cale și d-lui Bogdan Andrei Axinte (fiul d-lui D-tru Axinte)
pentru că s-a îngrijit de transferul, în format electronic, a datelor despre activitatea sportivă a
tatălui său, Dumitru Axinte. Redăm, în cele ce urmează, din însemnările d-lui Dumitru
Axinte, despre activitatea sa sportive din perioada 1964-1985.
„Am început instruirea în hochei pe gheață în 1964 la Clubul «Metalul» Rădăuți, sub
îndrumarea profesorului-antrenor Ștefan Tomovici, până în anul 1968. În acest timp am
obținut locul 2, ediția 1967 și locul 3 în ediția 1968 goalgetter (9 puncte) la campionatul
național de juniori.

20
 În anul 1968 am fost selecționat la Clubul «Dinamo» București, unde am activat până
în anul 1985, timp în care am câștigat 6 campionate naționale ale României, 6 cupe ale
Federației Române de Hochei pe Gheață. Am participat la 8 turnee «Thurn und Taxis»8 din
Republica Federală Germană (RFG), 2 turnee cupa DAVOS și o participare la cupa
Campionilor Europeni.
În anul 1968 am început să joc la juniori lui Dinamo cu Bandas, Medei, Romaniuc,
Tone Eugen (R.I.P), Mihnea, Hart, Costea, Oprescu, Pană, Huțanu Vasile (R.I.P), Gheorge
Florian (R.I.P) și alții cu care ne-am clasat în 2 ediții 1968 și 1969 în campionatul național
de junior pe locul 2.
În 1969 Tureanu a fost selecționat de la echipa de fotbal la echipa de hockei. Dacă la
început jucam în lini diferite, în anul competițional 1969-1970 profesorul Flamaropol Mihai
(antrenor principal), Cozma Gabriel ( antrenor secund) au format această linie: Costea,
Tureanu, Axinte.
În acea vreme am început să ne antrenăm cu echipa de juniori și cu seniori ai
Clubului Sportiv «Dinamo» București. Datorită unor condiții specifice hockei -ului pe gheață,
antrenori competenți au venit cu idea de a aduce jucători de la echipele de juniori, să joace
la echipele de seniori.
Seniorii echipei «Dinamo» București : Dumitraș, Iordan, Pană (căpitan), Huțanu
Gheorghe (R.I.P), Florescu (R.I.P), Fogoras (R.I.P), Zganca, Boldescu (R.I.P), Mois,
Mihailescu (R.I.P).
Echipa de juniori «Dinamo» București: Tone (R.I.P), Gheorghe Florian (R.I.P),
Malihin, Tureanu (R.I.P), Axinte, Coste, Bandas (R.I.P), Păduraru, Huțanu Vasile (R.I.P),
conduși de emeriții antrenori Mihai Flamaropol și Cosma Gabriel către gustul victoriei de
campioni naționali. Așa am început la echipa «Dinamo», noi juniorii avem lecția «SĂ NU
PRIMIM GOL».
Rezultate au început să apară atât la club cât și la Națională, când câștigam
Campionatul Național cu «Dinamo» ediția 1971, 1972 și 1973 și la Națională câștigam locul
4 din grupa B al Campionatului Mondial.
În această situație «Steaua» a început să i-a măsuri speciale: la începutul meciului și
la fiecare repriză stricau gheața în zona lor de apărare; un jucător fără valoare trebuia să
lovească intenționat un jucător foarte bun de la Dinamo, care dacă răspundea era eliminat
cu 2 minute.
În situație de inferioritate numerica (Dinamo 4 jucători - Steaua 5 jucători) am
marcat de la jumătatea terenului. Din faza de apărare am primit pasa de la un coleg și am
pornit faza de atac, am reușit să depășesc un adversar și am ajuns în fața fundașilor unde am
decis să trag la poartă printre cei doi fundași, portarul fiind foarte sigur ca a prins pucul, dar
pucul a intrat în poartă.
Cu echipa națională de junior, în anul 1970, am câștigat locul 1 din grupa B a
Campionatului Mondial de Juniori, calificându-ne în grupa superioară.
În anul 1971 am fost selecționat la Echipa Națională a României. Datorită
rezultatelor foarte bune, juniorii Costea, Tureanu, Axinte au fost selecționați la Echipa

8
Este o străveche casă regală nobilă din Germania. Familia a ajuns și în lumea sportului în anul 1971
prin Frintz von Thurn and Taxis un descendent al familiei Thurn and Taxis.

21
Națională a României. În urma jocurilor disputate la Campionatul Mondial din Olanda,
România urca din grupa C în grupa B. La început jucam prin rotație în linia 3, Tureanu
jucând fundaș cu Zganca, Florea, tot meciul.
Din 1972 linia Costea , Tureanu, Axinte devine o linie cu rezultate atât în
Campionatul Național cât și la Echipa Națională. Un alt an important este 1976, când
câștigam Campionatul Național și cu un rezultat bun la Campionatul Mondial de la Bien Biel
din Elveția, câștigând grupa B și ne calificam în eșalonul superior A, cu drept de joc. La
acest campionat am contribuit cu 4 puncte (2 goluri și 2 asisturi).
Rezultate Campionat Mondial: România – Japonia (7-5); România – Norvegia (2-1);
Iugoslavia – România (5-2); România – Olanda (8-1); România – Italia (5-5); România –
Bulgaria (7-2). Pana Eduard este goalgetter-ul Campionatului Mondial din grupa B.
La Jocurile Olimpice (1976) din Inssbruck (Austria) linia Costea, Tureanu, Axinte
devine o linie de baza a Echipei Naționale. Sub conducerea profesorului Ionescu Ștefan am
hotărât să jucăm tactica 2-1-2, acest stil de joc care a crescut viteza de joc atât pe atac cât și
în apărare. Așa au apărut rezultatele Jocurilor Olimpice, cu 8 puncte și locul 7 în clasament.
La acele J.O., am contribuit cu 3 goluri și 2 asisturi. Rezultatele Jocurilor Olimpice
(1976): România – Iugoslavia (3-4); România – Japonia (3-1); Austria – România (3-4);
România – Bulgaria (9-4); România – Elveția (4-3); Polonia – România (7-4).
La Campionatul Mondial din 1977 România a fost clasata în grupa A valorică. A fost
o echipă formată din 3 generații, cu Pană, Gheorghiu, Varga, Ioniță, Zganga; generația
Costea, Tureanu, Axinte, Netedu, Antal, Sandor, și generația Pisaru, Soiom, frații Nagi,
Zoltan, Bela, Cazacu, Olenici, Nistor, Morosan și alții.
Am avut meciuri foarte bune în fața echipelor standard care nu cedau primul loc, dar
o surpriza a fost echipa Suediei în fata U.R.S.S -ului care a câștigat confruntarea. Echipa
României a avut o notă foarte bună cu echipele R.F.G-ului și U.S.A. Dacă în meciul cu
R.F.G. arbitrul rus a favorizat echipa adversă, în meciul cu U.S.A. am câștigat cu 5-4.
La acest meci am avut o fază pe care nu o pot uita (era minutul 58, angajamentul sa
făcut în zona de apărate pe partea stângă. În acel moment Americanii scot portarul și adaugă
al 6 -lea jucător pe teren, la angajament. America câștigă, eu interceptez pucul, dribelz un
jucător și pe cei doi fundași, astfel am scăpat singur cu poarta goală. În zona de atac l-am
simțit pe Doru [Tureanu] în spate lateral, i-am dat pas dar a ratat… Am gândit bine? Da, mi-
am făcut singur un rău… Să fi fost un pic de răutate!? Era prea frumos să fie adevărat ca el
să marcheze și eu să am assist. (Nu am scuze). În meciul cu Canada din acest Campionat
Mondial am înscris, fiind asistat cu o pasa de la Costea.
Jocurile Olimpice de la Lake Placid (1980) se desfășurau în patinoare din centrul
orașului. Cazarea era în satul Olimpic, un centru special construit ce ulterior a rămas ca
penitenciar pentru minori.
La meciul cu R.F.G. m-am accidentat (menisc stânga ciupit), unde am jucat cu greu
prima repriză, când doctorul Ionescu mi-a dat o genunchieră cu 2 lamele laterale cu ajutorul
căreia am jucat mai bine, în schimb colegii mei au avut un meci foarte bun: Tureanu (3
goluri), Costea (2 goluri), Antal și Sandor au jucat fără greșeală. Dacă eu nu am înscris gol,
în schimb am creat faze și spații pentru posibilitatea înscrierilor.
Astfel la primul gol a lui Tureanu în zona de apărare a Germanilor, am reușit să
deposedez de puc pe fundașul meu direct, de unde am dat pas spate lateral lui Tureanu care a

22
înscris pentru golul 1 al lui. De asemenea, în zona de apărare a Germanilor, pucul este
deviat de portar în spate lateral stânga mea; reușesc să păcălesc fundașul, dau pasa lui
Costea lateral dreapta în spatele porții, de unde pasează la centru. Tureanu, singur,
driblează portarul și înscrie al doilea gol.
Pentru golul 5 al echipei noastre și al treilea gol a lui Tureanu, faza de gol a pornit de
la atacul Germaniei cu un pas stânga în diagonală la linia albastra pentru extrema lor
dreaptă. Eu reușesc să interceptez acest pas la linia albastră de unde pasez lui Șandor care
cu o execuție excepțională, cu ajutorul mantinelei în stânga mea, pasa ajunge la Tureanu
care de la centru rămâne singur cu portarul și reușește să transforme ocazia în golul cu
numărul 5.
A fost un meci excepțional! Dacă Germania la prima repriză conducea cu 4-1, echipa
a reușit să se remonteze și am reușit să recuperăm și să întoarcem rezultatul cu 5 la 4.
In ultimele minute, Olenici scapă singur cu portarul pe care îl driblează și înscrie
pentru golul 6, cu care și câștigam meciul cu scorul de 6 la 4 pentru Romania.
Rezultatele jocurilor Olimpice Lake Placid: Romania – RFG (6-4); Suedia – Romania
(8-0); Cehoslovacia – Romania (7-2); USA – Romania (7-2); Romania – Norvegia (3-3).
Cu echipa Dinamo am jucat la Moscova în 1978 cu «Dinamo» Moscova unde am scos
un egal de 4 la 4. Sunt fericit, deoarece am reușit să marchez în acest meci. În repriza a 2-a
conduceam cu 4 la 2. Repriza a 3-a echipa a jucat în inferioritate timp de 12 minute din cele
20 de minute.
În acest meci au fost: Szabo A, Teodoriu M, Nutescu G, Pisaru M, Bandas O, Toke L,
Malihin A, Morosan D, Soyom L, Nagy B, Costea M, Axinte D, Nagy Z, Csiszer D, Csata G,
Hutan G, Tureanu D, Dumitras C (antrenor principal), Pana E (capitan), Kosman G
(antrenor), Gall S, Stoiculescu M.
La echipa clubului «Dinamo» în 1980 au apărut niște schimbări la nivelul conducerii
echipei. Pană [Eduard] se retrage de la Echipa Naționala și devine antrenorul clubului. Sub
conducerea lui Pană, 5 jucători de baza ai clubului «Dinamo» București au plecat. In această
situație și cu jucătorii rămași în acea fază am câștigat Campionatul Național 1981.
In acea perioada echipa era formată din următorii jucători: Huțan G, Stoiculescu M
(portari), Teodoriu M, Nutescu G, Morosan D, Csiszer D, Csata G, Oto Kerestezs,
Iordacheiul (fundași), Costea, Tureanu (căpitan), Axinte, Pisaru, Soyom, Maluhin, Dumitru
Constantin , Mihai Paduraru , Bandas Octavian (atacanți).
Am jucat impecabil, jucam în atac apoi în apărare pentru a mă putea odihni împreună
cu Tureanu. Îmi amintesc cu plăcere momentele grele și obositoare când mă uitam la
Moroșan și îl întrebam «mai poți?», jucam cu el fundaș și cu Tureanu ca și Moroșan să se
odihnească.
Gazetarul Antonescu (R.I.P) a publicat un articol foarte urât despre mine în anul
1981, printre care o evaluare ce nu reflecta realitatea. Nu mi-am dat seama că deranjam. Pe
toți anii competiționali au fost diverse șicane: Pană nu mă mai lăsa să joc la Echipa
Clubului și m-a schimbat de pe poziția de atacant pe poziția de fundaș.
În 1982, în timpul pregătirii în orașul Harkov am jucat meciul la echipa «Dinamo»
Harkov pe post de fundaș, împotriva echipei «Dinamo» București. Am jucat foarte bine, am
dat 3 pase de gol, antrenorul echipei «Dinamo» Harkov la sfârșit mi-a spus ‘«Dima, tu jucași
hockey ca Rusii». În următorul meci, Pană m-a introdus în echipa «Dinamo» București pe

23
postul de fundaș. Într-o fază de apărare în aproprierea porții, un adversar m-a lovit prin
spate și mi-a rupt clavicula (dejuncție claviculaumeral gradul 3).
Jucam bine, dar ghinion… Urmează o perioadă de pauză și refacere cu exerciții
adecvate, cu protecția zonei afectate. Am avut o revenire la cupa Târnavei în 1983, unde
câștigam eu, fiind golgetterul echipei.
În 1983, la Campionatul Mondial de la Tokyo, m-a folosit pe post de rezervă unde am
jucat numai doua meciuri: Polonia - România 2-2, Elveția-România 2-1. Motivul fals ar fi că
nu am fost un jucător de valoare. Întrebarea mai bună este ce au făcut ceilalți jucători de
«valoare» în celelalte 5 meciuri, unde au avut ZERO puncte.
Echipa Națională a retrogradat și din 1983 echipa a ajuns cu cel mai nefavorabil
rezultat - locul 31. În anul 1984, la meciul cu Miercurea Ciuc am fost accidentat la piciorul
stâng (ruptură de menisc). Am făcut operație și am început recuperarea.
In urma deciziilor antrenorului Pană, în 1985, împreună cu un grup de colegi am
hotărât să nu mai facem parte din echipa de club «Dinamo» București. Dacă antrenorul cât
și colegii nu mai sunt pe locurile de podium la campionatul național, unde mai sunt valorile
și de ce clubul a fost desființat?
În încheiere, vreau să mai adaug că iubesc și respect jocul de hockey pe gheață ce m-
a învățat ce înseamnă: munca, dorința, câștigul, eșecul dar mai ales, educația, munca-talent,
seriozitatea și ambiția, ce mă și caracterizează în ziua de azi.

BANDAS, OCTAVIAN (15.IV. 1952, Rădăuți – 15.IV.2012,

București). A absolvit Școala Generală Nr. 2 Rădăuți (promoția 1968),
Liceul 57 București (promoția 1972) și Școala de Antrenori în Hochei
pe Gheață. Sportiv de performanță; Maestru Emerit al Sportului.
Copil fiind, dezvoltă o mare pasiune pentru disciplina sportivă
Hochei pe gheață. Începe să practice hochei din anul 1964, fiind
legitimat, ca sportiv, la A.S. „Metalul” Rădăuți, sub îndrumarea
eruditului profesor-antrenor Ștefan Tomovici. În perioada 1964-1968 se
remarcă în competiții, la grupa sa de vârstă, obținând, cu echipa, locul II (1967) și locul III
(1968) la Campionatul republican de hochei pe gheață.
La Rădăuți, a jucat hochei pe gheață împreună cu Axinte Dumitru, Romaniuc Ion,
Curelar Constantin, Moroșan Doru, Olenici Adrian, Firici Gheorghe, Doboș Ionel, Smoleac
Mircea, Colibaba Emilian, Halus Constantin ș.a.
Talentul şi l-a etalat repede, fiind convocat la echipa naţională de juniori şi foarte
repede la cea de tineret. În acele timpuri, cluburile departamentale Steaua şi Dinamo racolau
cam tot ce era sportiv de valoare. Pe el au pus ochii cei de la Dinamo, care l-au luat din
Rădăuți când încă nu terminase perioada junioratului, în 1968. Atunci a şi debutat în
campionatul seniorilor, unde a jucat până în anul 1980.
Octavian Bandas a fost o prezență constantă în Lotul Național și în Reprezentativa
Națională de Hochei pe Gheață a României (1970-1980), fiind între protagoniștii la câștigarea
unor trofee extrem de râvnite.
În anul 1970, de pildă, a făcut parte din echipa națională de hochei – juniori,
câștigătoare a grupei B, alături de Costea M, Burbone A, Herghelegiu G, Micloș T, Păduraru

24
V, István D, Curelar C, Malhin S, Tureanu D, Axinte D, Popa V, Vlad M, Gheorghe F.
Portari: Moraru V. și Netedu V.
Activitatea sa sportivă de performanță, a fost concretizată prin participări la
prestigioase competiții de profil, de anvergură națională / internațională: 10 Campionate
Mondiale, 150 meciuri internaționale, înscriind 35de goluri pentru Echipa Națională. A
câștigat, cu echipa „Dinamo” București, 6 Campionate Naționale și 5 Cupe ale României.
Pentru meritele sale, Federația Română de Hochei pe Gheață i-a conferit titlul de
Maestru Emerit al Sportului.
Distins, post-mortem, cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, la
31.10.2019, „pentru efortul depus în activitatea sportivă, pentru fair play-ul de care au dat
dovadă, atât în sport, cât și ca reprezentant de seamă al comunității rădăuțene în care s-a
format și pe care, apoi, a avut onoarea să o reprezinte vreme de mai mulți ani în echipa
națională de hochei a României”.

BODNAR, ALEXANDRU, născut la 28 iunie 1990 în

orașul Rădăuți – sportiv legitimat la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți,
Clubul Sportiv Municipal Suceava, participant la Jocurile Olimpice
de la Beijing 20089.
Studii: Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți,
promoția 2009; Facultatea de Educație Fizică din cadrul
Universității „Al. I. Cuza” Iași; Facultatea de Hidrotehnică,
Geodezie și Protecția Mediului, secție a Universității Tehnice
„Gheorghe Asachi” Iași.
A început să practice tirul cu arcul din anul 1999 la Clubul Sportiv Şcolar din Rădăuţi,
sub îndrumarea tinerei antrenoare Luminița Paraschiv.
Din anul 2001 este preluat spre pregătire de antrenorii de specialitate, soții Rozalia și
Alexandru Deneș. După intense antrenamente, la 12 ani devine campion național la categoria
lui de vârstă (campionat național de la
Târgu Mureș).
Au urmat mai multe perioade de
pregătire, alături de antrenoarea Rozalia
Deneș. Antrenamentele specifice, cu sporit
grad de dificultate, cu multe cantonamente
și concursuri de pregătire naționale și
internaționale au contribuit la acumularea
unei importante experiențe în această
disciplină sportivă.
A obținut, pe plan național, șapte
titluri de campion și a dominat alte Antrenoarea de tir cu arcul Rozalia Deneș și
numeroase concursuri de anvergură sportivul Alexandru Bodnar
internațională. De asemenea, Alex. Bodnar

9
Pop Ștefan, Dura Valerian, ș.a., Enciclopedia educației fizice și sportului din România – Județul
Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008, p. 62.

25
are și multe recorduri naționale care îi aparțin, cam la toate categoriile de vârstă la care a
participat.
Începând din anul 2006 și până prin 2011, integrat, pe criteriul performanței, între
primii 10 sportivi ai județului Suceava. În anul 2008, Alexandru Bodnar este desemnat al
doilea sportiv ca valoare al județului Suceava și al Clubului Sportiv Municipal Suceava ( după
atleta Cristina Casandra).
Component al lotului olimpic al României și clasat al optulea la Campionatul
European (Winnenden, în Germania) este desemnat al doilea sportiv, pe anului 2010, la
Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, după colegul său Alexandru Popescu.
Cea mai bună performanță a sportivului rădăuțean Alexandru Bodnar este un loc 29
ocupat la Campionatul Mondial de la Leipzig, din 2007, care i-a adus de fapt și calificarea la
Jocurile Olimpice de la Beijing, 2008.
Este primul sportiv român calificat la Olimpiadă în proba de tir cu arcul, după o pauză
de 28 de ani (ultima prezență românească a fost la Moscova în 198010).
Competiția propriu-zisă de la Olimpiadă, l-a adus în fața lui Alex Bodnar pe
malaiezianul Wan Khalmizam, al cincilea favorit al concursului, pe care l-a învins cu 106-
105, după ce a tras de două ori în 10 la ultimele două încercări.
Sportivul Alexandru Bodnar a ratat calificarea în optimile de finală ale probei de arc
recurbat din cadrul competiţiei de tir cu arcul de la Jocurile Olimpice de la Beijing, după ce a
pierdut, scor 101-108, în faţa cubanezului Juan Carlos Stevens.
„Nimeni nu se aştepta să intrăm în primii 32 din lume – spunea maestra Rozalia Deneș
- şi poate că asta ne-a costat. Alexandru s-a relaxat puţin”.

Din publicația ProSport, din 9 iulie 2008, mai aflăm că „Pentru Alex pasiunea pentru
tir a început încă din copilărie, când, ca orice copil, rupea crengi din copaci pentru a-și face
arc și săgeți. Cu timpul însă, joaca a devenit serioasă, acum beneficiind de ultimul model de
echipament și calculându-și, la milimetru fiecare tragere.
Cu dublă legitimare la CSM Suceava și CSȘ Rădăuți, Alex practică acest sport de
șapte ani, sub îndrumarea antrenorilor Rozalia și Alexandru Deneș. Junior de perspectivă,
puștiul a doborât toate recordurile începând de la cadeți. În plus, el și-a asigurat calificarea
la competiția din Asia, încă de anul trecut, pe când avea 17 ani.
Bun în sport, arcașul se află printre primii la învățătură din clasa lui (este elev în
clasa a XII-a). Mai mult, după ce va reveni de la Beijing, va da examenul Cambridge pentru
limba engleză. «E un program încărcat, antrenamente, concursuri, meditații, ore de școală,
dar mă descurc. Știu să-mi organizez timpul și poate de aceea fac față atât de bine»,
mărturisește Alex”. gazetarului de la publicația menționată11.
În cotidianul sucevean „Crai nou” din 23 martie 2011, Adi Pîrgău – autorul articolului
intitulat „Alexandru Bodnar, Oana Trufin și Alexandru Popescu s-au calificat la primul
concurs internațional de tir cu arcul din Turcia” – scrie următoarele:

10
În 1980, la Moscova, țara noastră a fost reprezentata în aceasta proba de sportivii Aurora Chiu si
Andrei Berki.
11
Vezi „ProSport” din 9 iulie 2008: Primul arc al lui Bodnar a fost din crengi.

26
 „La sfârșitul săptămânii trecute, la București a avut loc prima etapă a Campionatului
național outdoor la tir cu arcul. Concursul a contat și ca bază de selecție pentru
campionatele mondiale, atât la seniori, cât și la juniori.
De la CSM Suceava au obținut calificarea la primul turneu internațional, care va avea
loc în Turcia, Alexandru Bodnar și Oana Trufin, iar de la CSȘ Rădăuți, Alexandru Popescu.
«Competiția a fost extrem de dificilă, pentru că a fost foarte frig și a bătut și vântul. Este o
primă verificare pentru sportivii noștri și sunt mulțumită de modul în care s-au comportat.
Cei trei s-au calificat pentru concursul din Turcia, unde sperăm să se descurce. Pentru
calificarea la Mondialele din Italia vor mai fi câteva etape de verificare în cadrul
campionatelor naționale de tir cu arcul», a declarat antrenoarea Roza Deneș”12.
Multipli campioni naționali Alexandru Bodnar și Oana Trufin au reușit să se califice la
Campionatul Mondial de tir cu arcul de la Torino, 2011, campionat ce a reprezentat un prim
criteriu de calificare pentru Olimpiada din 2012 de la Londra.

BODNAR, IOAN, născut la 19 martie 1945 în orașul Siret.

Studii: Liceul „Lațcu Vodă” Siret; Facultatea de Educație Fizică și
Sport București. Lucrează ca profesor de sport pe la mai multe școli
gimnaziale din zona Rădăuți și Siret; Clubul Sportiv Școlar și Liceul
Industrial din Rădăuți; Școala Gimnazială nr. 5 Rădăuți (1979-2005).
Ca sportiv, a practicat atletismul, devenind un nume apreciat și
pe plan zonal și național la aruncarea suliței, alături de colegii săi de
generație și de antrenament care au acces în fazele superioare ale
competițiilor: Mircea Lavric la 100 m plat, Radu Titiniuc la aruncarea
greutăţii, Didi Prisăcaru la 1.500 m, Mircea Vornicu la 800 m, Sanda Totoescu la săritura în
înălţime, Gelu Buhnilă la 400 m garduri şi alţii.
În calitate de profesor de sport la Liceul Industrial nr. 1 și la Clubul Sportiv Școlar a
inițiat și antrenat mulți tineri talentați care s-au afirmat prin diverse competiții de atletism.
În anul 1976, sportiva Lăcrămioara Cârdei, antrenată de prof. Ioan Bodnar, a ocupat
locul III pe ţară la săritura în lungime.
În anul 1980, la atletism, sub îndrumarea profesorilor de specialitate Alexandru Deneș
și Ioan Bodnar, Clubul Sportiv Școlar din Rădăuți s-a clasat pe locul I între cluburi la
categoria juniori III cu 7 locuri I la campionatul naţional, directorul clubului fiind prof.
Alexandru Deneş.
Sportivul rădăuţean Toderaş-Dumitru Frijan13, descoperit și antrenat, în primă fază, de
profesorul Ioan Bodnar, apoi, preluat spre pregătire de profesorul Alexandru Deneș, a reuşit în
perioada 1980–1981 cea mai bună performanţă a atletismului din oraşul nostru: 7 locuri I la
campionatele naţionale, prin participarea la aruncarea greutăţii, aruncarea suliţei, triatlon şi
octatlon, stabilindu-se şi un record naţional de juniori la aruncarea suliţei cu performanţa de
64,6 m.

12
Adi Pîrgău, Alexandru Bodnar, Oana Trufin și Alexandru Popescu s-au calificat la primul concurs
internațional de tir cu arcul din Turcia, în „Crai nou” din 23 martie 2011.
13
Frijan, Dumitru-Toderaș, născut la 21 ianuarie 1965 în orașul Rădăuți, județul Suceava. A absolvit
Școala Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția 1979; Liceul Industrial Nr. 1, Rădăuți, profil Mecanică, promoția 1983.
Lucrează la Primăria Municipiului Rădăuți.

27
 Menționăm, în acest context, că a doua performanţă în ordinea valorii rezultatelor
înregistrate de-a lungul timpului în atletismul rădăuţean o deţine sportivul Ionel Dumitrescu,
antrenat de prof. Ilie Haisan. În anul 2002, Ionel Dumitrescu s-a clasat pe locul I pe ţară la
proba de aruncare a greutăţii, grupa copii, cu record naţional în sală, şi locul IV în aer liber,
tot la greutate. A mai ocupat şi locul III la aruncarea discului, cu ocazia aceluiaşi concurs
naţional.
Profesorul Ioan Bodnar a onorat funcția de consilier la instituția prefectului,
departamentul de Afaceri Europene și Relații Internaționale (2005-2013). Este un artist plastic
consacrat, despre care, profesorul Gavril I. Crăciun, scrie următoarele:
„Paralel, a susținut și dezvoltat și activitatea artistică, fiind inițiatorul Taberei
Internaționale de Creație Plastică «Bucovina – trecut, prezent și viitor», care se află la a opta
ediție [în 2013]. A fost prima expoziție realizată cu ajutorul sponsorilor. Au participat ca
invitați pictori din Europa și Canada.
A inițiat, cu copii între 9-12 ani o activitate sub genericul «Dialog între generații».
(…) Sa impus ca pictor, cu lucrări ce se află în biblioteci și colecții din Brazilia, Canada,
Croația, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Ucraina, Republica Moldova, Estonia, Lituania, Letonia,
Rusia etc. În martie 1989 a inițiat o interesantă activitate artistică sub genericul «Flori pentru
femei». În 2013, a organizat o expoziție de pictură la Rădăuți, intitulată «Armonii
bucovinene».”14
Mai menționăm faptul că profesorul Ioan Bodnar a îndeplinit funcția de președinte la
Uniunea Ucrainenilor din România.

BOUARU, VASILE, născut la 1 ianuarie 1963, în Rădăuți, din

părinții Melu și Niculina (născută Ursu). Profesor. Studii: Liceul
Electrotehnic Rădăuți, promoția 1981, Facultatea de Matematică a
Universității „Al. I. Cuza” Iași, promoția 1986.
Profesor de matematică la Colegiul Tehnic Rădăuți, unde
lucrează și în prezent. În anul școlar 1993/1994 a activat ca profesor
de astronomie la Facultatea de Matematică – Bacău și Colegiul
„Eudoxiu Hurmuzachi”.
Este inițiat în tainele alpinismului la Iași, de renumitul alpinist
Michael Bucholtzer. Parcurge multe trasee prin Obcina Mare, împreună cu prof. Constantin
Simota. În calitate de profesor, în vacanța de vară, a organizat expediții montane cu elevii
pasionați de alpinism, care au participat la antrenamentele săptămânale specifice, în timpul
școlii.
Posesorul unei apreciabile „cărți de vizită” în domeniul alpinismului: în 1992,
participant la o expediție internațională în Munții Caucaz (vârful Elbrus, 5 633 m), expediție
condusă de celebrul alpinist român Constantin Lăcătușu. În 2007, împreună cu doi dintre foști
săi elevi, a reușit escaladarea vârfului Mont Blanc (4 808 m); în 2010, vârful Musala (2 925
m), cel mai înalt vârf din Balcani; în 2011, vârful Skolio (2 911 m) din Balcani ș.a.

14
Gavril I. Crăciun, O istorie a fotbalului rădăuțean, Rădăuți, Editura Septentrion, 2013, pp. 108-109;
Sistemul social politic rădăuțean în perioada 1990-2014, Horodnic de Jos, Editura Ion Prelipcean, 2014, p. 32.

28
 În prezent, afiliat la Asociația Speologică „Hades” asociație
coordonată de speologul Stelian Grigore din Piatra Neamț. Împreună
cu membrii asociației, a studiat peșteri mai greu accesibile din Piatra
Craiului și a descoperit noi avene, în special în zona Frasin din
judeţul Suceava, pe lângă studierea celui mai adânc aven din țară, în
gresie (-73 m) și al doilea din Europa.
A făcut numeroase descoperiri mai ales în zona Obcinelor
Bucovinei, cascade, grote, trasee mai deosebite, descoperiri
arheologice. Foarte multe dintre acestea sunt publicate în revista de
specialitate „Munţii Carpaţi”, revistă care apare la Bucureşti sub îndrumarea cunoscutului
speolog, Ică Giurgiu.
Pasionat de astronomie, alpinism și speologie. În 1975 își confecționează o lunetă
pentru observații astronomice. Cercetător asociat la Observatorul Astronomic Iași, sub
îndrumarea prof. dr. Iulian Breahnă.
A studiat, cu precădere, eclipsele de Lună și de Soare. Publică articole în Analele
Universității „Al. I. Cuza” Iași, în legătură cu diverse moduri de calcul a momentelor
caracteristice eclipselor de Soare și de Lună. Prof. dr. Iulian Breahnă și prof. Vasile Bouaru au
elaborat și publicat cartea Eclipsa de Soare din 11 august 1999, după o intensă studiere
științifică a acestei eclipse, în campania destinată obiectivului propus, la Vama Veche.
Pentru a oferii un plus de consistență și veridicitate planului său, mai cu seamă că În
anul 2018, Anul Centenar al României, s-a decis să refacă traseul pe care Pilotul Marii Uniri,
Vasile Niculescu, l-a făcut cu avionul (Mărgineni, județul Bacău, până la Blaj) în urmă cu 100
de ani, de data asta străbătându-l cu piciorul, din aproape în aproape.
Realizându-și visul, după mai multe peripeții, d-l profesor scrie o interesantă și utilă
carte, care, scrie d-sa, „nu este a unui istoric, nu este nici a unui literat ci este, simplu, cartea
unui drumeț aflat în căutarea adevărului istoric și a sufletului său, o căutare care a făcut
posibilă intrarea în rezonanță, peste timp, cu sufletele celor care au simțit românește și care s-
au dovedit adevărați români”15.
În partea a doua a cărții „De la Mărgineni la Blaj”, autorul oferă rezultatele cercetării
sale legate de Zborul Marii Uniri, parcurgând pe jos, traseul zborului. Impresionează
detalierile oferite cu atâta generozitate despre traseul menționat, dar în egală măsură, faptul că
acest om, cu o îndârjire admirabilă, a mers pe jos atâta amar de cale pe poteci întortochiate, cu
suișuri și coborâșuri, fără a urmări vre-un folos material, ci pentru a omagia, din mândrie
națională, un însemnat eveniment și un brav erou.
Profesorul Vasile Bouaru a fost și rămâne un cutezător, căci numai prin cutezanță se
poate ajunge la izbândă. Ca dascăl, apreciem că gestul său pentru iubirea de neam și trăirile pe
care ni le împărtășește, reprezintă cea mai înălțătoare lecție desfășurată în fața elevilor săi.
Despre unele descoperiri mai importante au apărut articole în presa locală, sub titluri
precum: Misterele Făgărașului dezvăluite de profesorul rădăuțean Vasile Bouaru
(„Săptămânalul de Rădăuți”, nr. 328); O nouă expediție a profesorului Vasile Bouaru
(„Săptămânalul de Rădăuți”, nr. 338) ș.a.

15
Vasile Bouaru, Pe urmele unui erou, Piatra Neamț, Editura „Răzeșu”, 2018, p. 7.

29
 BUICLIU, ȘTEFAN, născut la 16 decembrie 1966 în orașul
Solca, județul Suceava.
Studii: Liceul Teoretic „Tomșa Vodă” Solca; Facultatea de Științe ale
Mișcării, Sportului și Sănătății, București, specializare: Management,
Psihologia sportului de performanță. Studii la Școala Doctorală a
Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București; Școala
Națională de Antrenori în Tir Sportiv.
În decursul carierei sale profesorul-antrenor Ștefan Buicliu a
îndeplinit, onorific, succesiv / concomitent, diverse atribuții și funcții în disciplina Tir sportiv:
președinte fondator la Clubul „Comando” Solca; președinte fondator la Asociația Județeană
de Tir Sportiv Suceava; membru în Colegiul Național de Antrenori l Federația Română de Tir
Sportiv; membru în Biroul Executiv la Federația Română de Tir Sportiv, patron și ofițer de
poligon la Complexul de Tir Sportiv „Iacob Buicliu” Solca; antrenor voluntar de tir sportiv la
Palatul Copiilor Suceava.
A lucrat, în diverse perioade, cu atribuții specifice postului, ca agent de teren la
Protguard Național S.A.; profesor la Școala cu clasele I-VIII Poieni-Solca, inspector la
DGASPC Suceava; profesor-antrenor la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți; profesor-antrenor la
Clubul Sportiv Municipal Suceava; profesor-antrenor coordonator pentru Tir sportiv la Cluul
Sportiv Municipal Suceava, Clubul Sportiv Școlar Rădăuți și Clubul Sportiv „Comando”
Solca; Instructor de specialitate la Poliția Locală Suceava; antrenor federal la Federația
Română de Tir Sportiv; metodist la lotul olimpic de tir sportiv.
Sportiv de performanță națională și internațională în Tirul cu arma, la Clubul Sportiv
Școlar Rădăuți, Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, Clubul Sportiv Municipal
Suceava.
Actualmente, face parte din grupul antrenorilor de profil de la Clubul Sportiv Școlar
Rădăuți, alături de colegii Oana Gabriela Cazac – tir cu arma; Ioana Trufin (Covaliu) și
Andrei Dănilă – tir cu arcul.
Menționăm faptul că în Rădăuți, tirul sportiv – stilul: tir cu arma, se practică din anul
1983, când a început cu doi profesori antrenori și doi armurieri, aducând, în timp, rezultate
remarcabile Clubului Sportiv Școlar Rădăuți.
Îmbucurător este faptul că la Clubul Sportiv Şcolar Rădăuţi, începând din anul 2000,
se practică şi stilul tir cu pistolul, sub îndrumarea antrenoarei Oana Gariela Cazac 16, fostă
sportivă de performanță a maestrului Alexandru Deneş.
La stilul tir cu pistolul sportivele din Rădăuţi au obţinut mai multe locuri fruntaşe, atât
la individual cât şi în echipă, însă primul titlu de campioana naţională la categoria „kadete” a
fost cucerit de eleva în vârstă de 14 ani Ionela Rusu, în luna septembrie 2002, la Bucureşti.
Secţia de tir cu arma de foc–calibru redus, sub îndrumarea antrenorului Ştefan Buicliu
se remarcă prin sportiva Maria Buariu, multiplă campioană naţională la pistol, aer comprimat
şi glonţ, componentă a lotului naţional şi participantă la Campionatul European de la Pielzen.

16
Oana-Gabriela Cazac, născută la 11 iunie 1980 la Rădăuți - sportivă de performanță în tir cu arcul și tir
cu arma la CSȘ Rădăuți. Este absolventă a Facultății de Științe Economice a Universității din Suceava și a
Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității din Iași.

30
 Din broșura scrisă de d-l Cristian Anheliuc17, intitulată Sport rădăuțean – trecut și
prezent, aflăm interesante informații despre evoluția tirului sportiv la Rădăuți:
„Din anul 2000, la această disciplină sportivă există două compartimente:
compartimentul ce pregătește sportivi pentru probele de pistol aer comprimat [antrenor, prof.
Oana Cazac]; compartimentul ce pregătește sportivi la probele de pușcă aer comprimat și
glonț calibru redus [antrenor, prof. Ștefan Buicliu]. De atunci și până în prezent [2009], la
fiecare competiție națională, la armele grupe sportive, rădăuțenii noștri au urcat pe podium, cu
toate că din 4 persoane care aveau grijă de sportivi să fie ine antrenați și armele să dea
randament, au rămas doar doi profesori, fapt ce nu a dus în jos renumele acestei discipline
sportive din municipiul nostru.
Ca să menționăm doar rezultatele la Campionatele Naționale organizate în anul 2009
de Federația Română de Tir Sportiv, enumerăm în ordine calendaristică: Locul al II-lea pistol
– aer comprimat, j-re. I, echipe, București, 6-8 februarie 2009 – Buzic Anamaria, Petrescu
Ioana și Vlonga Diana; Locul al III-lea pușcă – 3 poziții, senioare, echipe, București, 9 iulie
2009 – Andreescu Camelia, Coman Alexandra și Toderaș Ana; Locul al II-lea pistol – aer
comprimat, j-re. II, echipe, București, 2 octombrie 2009 – Buzic Anamaria, Petrescu Ioana și
Vlonga Diana; Locul al III-lea pușcă – culcat, j-re II, individual, București, 3 octombrie 2009
– Toderaș Ana; Locul al II-lea pușcă – culcat, j-re. I, echipe, București, 6 octombrie 2009 –
Andreescu Camelia, Toderaș Ana și Mușină Ancuța; Locul al III-lea pușcă – trei poziții, j-re.
I, echipe, București, 7 octombrie 2009 – Andreescu Camelia, Toderaș Ana și Mușină
Ancuța”18.
În Monitorul de Suceava din 27 mai 2011, gazetarul Marius Suiu ne informează despre
comportarea sportivilor pregătiți de antrenorul Ștefan Buicliu, la Iași:
„Sportivii secţiilor de tir sportiv de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, Clubul
Sportiv Şcolar Rădăuţi şi Clubul Sportiv Comando Solca, pregătiţi de profesorul Ştefan
Buicliu au participat timp de patru zile la Iaşi, la cea de-a cincea etapă a Campionatului
Naţional pentru seniori şi juniori. Organizată de Federaţia Română de Tir în colaborare cu
Clubul Sportiv Omega-Tehnoton Iaşi, la poligoanele proaspăt modernizate din Copou şi
Omega-Tehnoton, la această etapă au fost prezenţi peste 70 de sportivi de la cele mai bune
cluburi din ţară, precum Steaua, Dinamo, Olimpia, CSS Triumf Bucureşti, CSM Arad, CSM
Braşov sau Politehnica Iaşi.
În competiţia rezervată juniorilor, sportivii din judeţul Suceava au avut o comportare
foarte bună şi câţiva dintre ei au reuşit să-şi doboare recordurile personale. Diana Dragomir,
de la CSŞ Rădăuţi, a terminat a doua la juniori II în proba de puşcă 40 de focuri culcat, Diana
Şuiu, de la CSŞ Rădăuţi, a luat bronzul probei de puşcă 60 de focuri culcat junioare I şi
argintul probei de 3x20 focuri junioare II, doborându-şi în acelaşi timp şi recordul personal.
Tot la 3x20 de focuri junioare II, Maria Dudici a terminat a treia, Alexandru Bahan, de la
CSM Suceava, a luat două medalii de bronz în probele de puşca 60 focuri culcat şi 3x40

17
Cristian Anhiliuc, sportiv de performanță în baschet (pivot), la CSȘ Rădăuți. În 1993 a fost selectat și
transferat la CSȘ „Unirea” Iași, iar din 1994 a activat, în paralel, și la „Politehnica” Iași, unde, în anul 1997 a
fost printre jucătorii care au ocupat locul III pe țară în Divizia A.
18
Anheliuc Cristian, Sport rădăuțean – trecut și prezent, Rădăuți, Tehnoredactare: SC Logicomp Data
SRL, 2009, pp. 9-10.

31
focuri juniori I, iar Andrei Paicu, de la CS Comando Solca, a câştigat argintul probei de 60 de
focuri pistol liber seniori.
O bună comportare au avut şi sportivii Iulian Andriescu şi Laurenţiu Andronic, de la
CSM Suceava, la seniori, şi Andreea Rabciuc Andreea, de CSŞ Rădăuți, la junioare I. Toţi
sportivii suceveni care au participat au obţinut baremurile de calificare pentru finala
Campionatului Naţional (…)”19.

CALCIUC, GHEORGHE, născut la 4 martie 1947 în oraşul

Rădăuţi, judeţul Suceava, din părinţii Petru şi Maria (născ. Rusu). Studii:
Şcoala Profesională de la Grupul Şcolar Profesional şi Tehnic Suceava,
meseria Electrician, promoţia 1967; Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”
Rădăuţi, promoţia 1974; Şcoala Tehnică de Maiştrii Rădăuţi, promoţia
1981.
Sportiv de performanţă – Lupte greco-romane. Din primul nucleu
de sportivi în disciplina lupte, stilul greco-romane, profesorul antrenor
Petru Storoz a alcătuit mai multe formule de echipă, fiecare dintre
luptători având posibilitatea să evolueze în meciuri oficiale sau demonstrative în limitele
categoriei corespunzătoare greutăţii lor corporale.
Aşa se face că selecţia şi titularizarea în echipă avea la bază un singur criteriu–
valoarea rezultatelor obţinute în competiţii. Asociaţia de lupte „Tractorul” Rădăuţi
promovează în grupa valorică B, iar sportivul Gheorghe Calciuc obţine, în anul 1963, locul II
la Campionatele Republicane de Juniori, unde a evoluat la categoria semigrea (+87 kg), fiind
convocat în lotul naţional împreună cu un alt talentat luptător rădăuţean, Mircea Covătaru.
Cândva (febr. 2003) l-am întrebat pe distinsul profesor Petru Storoz care îi este
sportivul preferat, referindu-mă la sportivii descoperiţi şi antrenaţi efectiv de dânsul. Mi-a
răspuns fără ezitare: „luptătorul de greco-romane Gheorghe Calciuc”.
Să urmărim, în cele ce urmează, ce a reprezentat luptătorul Gheorghe Calciuc pentru
sportul rădăuţean şi ce implicaţii au avut rezultatele acestuia asupra prof. Petru Storoz încât îi
este „sportivul preferat”.
Reamintesc faptul că, în anul 1959, prof. Petru Storoz a fost iniţiatorul secţiei de lupte la
Rădăuţi, el fiind şi primul antrenor al acestei secţii sportive. Calificarea echipei de lupte
„Tractorul” Rădăuţi în divizia B (echipă care devine lideră în campionat), prima medalie de
argint cucerită în 1963 de luptătorul Gh. Calciuc, sunt realizări care atestă începutul afirmării
pe plan naţional al acestei discipline sportive.
Nu puţini sunt cei care îşi amintesc de strălucitele victorii repurtate de componenţii
echipei rădăuţene de lupte „Tractorul” al cărei antrenor era prof. Petru Storoz. Prin anii 1964–
1965, când la ultima categorie de greutate luptătorul Gheorghe Calciuc îşi învingea adversarii
în mod categoric prin tuş, consfinţind victoria echipei noastre, spectatorii rădăuţeni, într-un
extaz greu de descris în cuvinte, purtau sportivul pe braţe. Erau momente de înălţătoare
bucurie.

19
Marius Suiu, Antrenorul Ștefan Buicliu mulțumit de evoluția sportivilor săi, în „Monitorul de Suceava”
de vineri, 27 mai 2011.

32
 Era ceva …! Era de fapt începutul unui miracol în lumea sportului. Este vorba de şcoala
de lupte din Rădăuţi.
Astăzi, rostim cu preţuire numele primilor luptători de la Rădăuţi, care îndrumaţi cu
dăruire şi pasiune de profesorul Petru Storoz, au marele merit de a fi creat un mediu atractiv
de antrenament, în care fiecare tânăr prin talent, muncă şi perseverenţă avea posibilitatea să se
afirme în această ramură sportivă. Cu justificat temei, considerăm că ei şi-au câştigat dreptul
la locul de frunte, rezervat întotdeauna deschizătorilor de drumuri.
Covătaru Mircea, născut la 2
februarie 1946 la Boroaia, jud.
Suceava, din părinții Gheorghe și
Iuliana (născ. Meleșteanu). Luptător
de reală valoare la Rădăuți (din 1963),
antrenat de profesorul Petru Storoz,
apoi, de antrenorul emerit Virgil
Gherasim. Mircea Covătaru a fost
campion național de juniori și
component al Lotului Republican de
Lupte greco-romane a României.
Foto 1965, Rădăuți: Mircea Covătaru,
După o strălucită carieră de
Virgil Gherasim, Gheorghe Calciuc.
sportiv, devine antrenor de lupte la CS
„Farul” Constanța, alături de celebrul antrenor emerit Constantin Ofițărescu. Devine, din
1994, antrenor emerit la Clubul Sportiv „Ceahlăul” Piatra Neamț, unde a promovat și antrenat
luptători de real talent, care și-au făurit apreciabile „cărți de vizită” în elita internațională a
acestei discipline sportive, precum Cișmaș Mihai, Andreescu Daniel ș.a.
Federaţia Română de Lupte a anunţat, duminică (15 nov. 2020), decesul antrenorului
emerit Mircea Covătaru, personalitate marcantă a luptelor greco-romane, fiind una dintre
victimele incendiului produs la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ.
Mircea Covătaru avea 74 de ani şi de numele său se leagă începuturile secţiei de lupte
a Clubului Sportiv „Ceahlăul” Piatra Neamţ.

CHIPREANOV, ANDREI, născut la 27 octombrie 1987 în

Rădăuți, județul Suceava. Sportiv de performanță – Skandenberg. A
absolvit Grupul Școlar Agricol „Andronic Motrescu” din Rădăuți,
promoția 2008. Activează la Clubul „Bukovina Skandemberg” din
Rădăuţi.
Palmares sportiv: Multiplu campion național al României la
categoria 75 kg, la ambele brațe (2007-2011); Campionatul European
2009, Sofia (Bulgaria) – brațul drept (locul 2 la categoria 75 de kg);
Cupa Mondială (Profesioniști) – Nemiroff Cup 2010, Sopot (Polonia)
- brațul drept (locul 2 la categoria 78 de kg).
Andrei Chipreanov a cîştigat medalia de argint la Cupa Mondiala de Skandenberg
Nemiroff Zloty Tur, fiind învins în finala braţului drept de campionul mondial en-titre, letonul
Janis Amolins. Chipreanov a produs surpriza categoriei de 78 kg. după ce l-a învins în

33
calificări şi în semifinală pe multiplul campion mondial Alexander Voronetskiy în mai puţin
de o secundă.
„M-am antrenat tot anul pentru aceste mondiale de profesionişti - spunea, în anul
2010, Andrei Chipreanov - şi din această cauză am participat doar la naţionalele României,
refuzând alte competiţii atât în ţară, cât şi în afară. Aşa cum mă aşteptam, acest concurs a fost
unul foarte greu, în care au participat cei mai valoroşi sportivi din lume. Deşi multă lume nu
îmi dădea prea multe şanse la aceste mondiale mă bucur că am reuşit să am o evoluţie foarte
bună şi să câştig cea mai valoroasă medalie
din cariera mea de până acum”.
Omul cu cel mai rapid braţ din lume a
fost oprit de lipsa banilor şi dezinteresul
statului român, aspecte de viață care l-au
determinat să plece în Anglia și să lucreze pe
un șantier. După 5 ani în pribegie, în 2019
Andrei a revenit la masa de luptă, concurând
pentru România.
Admirabile calități de perseverența, pasiunea și tenacitatea ale distinsului sportiv
rădăuțean Andrei Chipreanov – supranumit „Glonţul" – care și-a făurit o apreciabilă „carte”
de vizită: Vicecampion mondial şi Campion European la Skandenberg. Campion absolut al
României la skandenberg, braţul stâng, la Campionatul Naţional de Skandenberg, Piteşti,
2020.
În luna martie 2021 participă, în Istambul (Turcia) la cel mai important eveniment de
profil al anului, unde a câștigat super-meciul Galei de Skandenberg în faţa puternicului
georgian Vasili Dautashvili, categoria 100 de kilograme.

CHIRILĂ, MODEST, născut la 5 martie 1933 în orașul

Rădăuți, județul Suceava. A absolvit Școala Profesională Veterinară din
Rădăuți, promoția 1951 (profesor diriginte Ion Andronic). Lucrează în
diverse funcții administrative la T.A.P.L. Rădăuți și I.M.I.L. Rădăuți.
A jucat fotbal în echipa locală vreme de 35 de ani, ca atacant și
apărător. A fost unul dintre cei mai longevivi fotbaliști rădăuțeni,
cunoscut fiind cu apelativul „Midu”. O vreme, în tandem cu fratele său
Radu pe post de extremă dreaptă, a încântat publicul spectator
rădăuțean prin reușite de mare rafinament tehnic și finalizări „de povestit nepoților”.
În anul 1951 se reuşeşte înfiinţarea asociaţiei sportive „Metalul” pe lângă
Întreprinderea Metalurgică de Industrie Locală Rădăuţi. Sub îndrumarea unor antrenori
precum Epifanie Lăzăreanu, Francisc Buta şi Ştefan Tomovici, sunt promovaţi tineri talentaţi
cu o mare capacitate de efort, care, împreună cu unii fotbalişti mai vârstnici, reuşesc să
alcătuiască o echipă de certă valoare.
Echipa de fotbal „Metalul” Rădăuţi este preluată şi pregătită de antrenorul de fotbal
Florian Ambruş, sub conducerea căruia formaţia rădăuţeană reuşeşte să devină lideră în
campionatul divizionar C, pentru Zona de Est. Astfel, în urma disputării meciurilor de baraj la
Botoşani şi Rîmnicu Vâlcea, în anul 1958 echipa de fotbal „Metalul” Rădăuţi promovează în
divizia B.

34
 Au evoluat în calificări, apoi în divizia B portarii Octavian Corduban, Ion Cristache,
Ioşca Sofian şi Alexandru Ungureanu, precum şi jucătorii de câmp: Vladimir Dragoman,
Modest Chirilă (căpitan de echipă), Radu Chirilă, Ştefan Tărîţă, Jean Marchidan, Erast
Marchidan, Eduard Urbanovschi, Sorin Ciubotaru, Ion Ionaşcu, Ilie Cilievici, Mircea Lavric,
Ion Tudose, Cornea Lubomir, Kurt Rolff, Tuţi Mirwald, Vasile Seniuc, Ion Avramescu, Itzak
Kern şi alţii.
Această echipă a fost supranumită „echipa de aur a oraşului” şi aşa este cunoscută şi
astăzi de către localnicii mai vârstnici. Erau vremurile când televizorul era încă un lux pe care
doar puțini și-l puteau permite, așa că un meci era urmărit cu interes din tribună, de pe
garduri, din căruţe, din pomii din faţa liceului, de pe acoperişurile caselor mai înalte, de pe
bicicletele rezemate de gardul stadionului etc.
Îmi aduc aminte, copil fiind, că alegeam o piatră mai alungită (imitând şi eu pe alţii),
pe care o introduceam într-unul din ochiurile scândurilor din gard. În astfel de poziţii stătea o
grămadă de lume, preţ de aproape două ore. Se mai întâmpla câteodată ca un astfel de
spectator, din neatenţie, să se prăbuşească fie de pe gard, fie din vreun copac, gemând şi
zvârcolindu-se mai abitir ca jucătorii faultaţi pe teren.
Au fost timpuri de glorie a fotbalului rădăuțean în care fotbalistul Modest Chirilă
devenise un fel de „vedetă” locală și nu numai. A preferat să rămână la „Metalul” Rădăuți,
deși a avut ofertă de transfer la „Progresul” București.
Dacă ar fi să se ofere o „distincție de popularitate” în fotbalul rădăuțean, neîndoielnic
prioritate ar avea Modest Chirilă și Nicolae Calancea.
* Calancea Nicolae, născut la 6 mai 1947 în orașul Rădăuți, județul Suceava.
Absolvent al Școlii Generale Nr. 1, Rădăuți, promoția 1961. Urmează cursuri de calificare, la
locul de muncă, în domeniul mecanic, la Întreprinderea Metalurgică de Industrie Locală
Rădăuți.
Încă din adolescență dezvoltă o mare pasiune pentru fotbal, fiind „vedeta” școlii
noastre în competițiile dintre școlile generale din oraș, și nu numai. A făcut primii pași în
fotbalul „mare” la echipa de juniori „Metalul” Rădăuți, sub îndrumarea antrenorului de
specialitate, Victor Gherasim.
S-a impus încă de la vârsta junioratului ca fiind unul dintre cei mai valoroși jucători
din formația rădăuțeană, contribuind ani în șir la evoluțiile bune ale echipei de fotbal
„Metalul” Rădăuți. Jucând pe un post pretențios, ca vârf de atac, s-a făcut repede cunoscut
prin numărul mare de goluri înscrise în fiecare campionat.
Mulți ani a fost golgeterul echipei și a seriei Diviziei C, în care această formație a
activat. Curtat de echipe cu faimă, divizionare „B” sau chiar „A”, Nicolae Calancea a rămas
în Rădăuți, devenind jucătorul cu cea mai îndelungată activitate fotbalistică din oraș,
dedicând-uși întreaga carieră sportivă echipei „Metalul” Rădăuți.
La meciul de retragere a atacantului Nicolae Calancea, în anul 1981, formația CSM
„Metalul” Rădăuți a jucat în compania echipei A.S. Bath Anglia, aspect ce face dovada
aprecierii de care s-a bucurat valorosul sportiv rădăuțean.
Neîndoielnic, această disciplină sportivă s-a bucurat de-a lungul timpului de cea mai
mare popularitate în rândul entuziaştilor spectatori din Rădăuţi, îndrăgostiți la nesfârșit de
sport.

35
 Fotbalistul Nicolae Calancea (zis „Cârnaț”) rămâne un important reper de talent și
perseverență, în peisajul sportului rădăuțean, din vremea în care tribunele erau pline, iar
televizorul încă un lux pe care doar puțini și-l puteau permite. Merită stima și aprecierea
concitadinilor !

COLIBABA-EVULEȚ, DUMITRU, născut la 17

octombrie 1939, în Rădăuți. Profesor, antrenor. Studii: Școala de
7 ani Mixtă Nr. 1, Rădăuți, promoția 1953; Liceul „Eudoxiu
Hurmuzachi” Rădăuți, promoția 1957 (prof. dirig. Victor
Boțocan); Institutul de Cultură Fizică și Sport București,
promoția 1962. Doctor în educație fizică și sport (1995).
Antrenor de baschet, categoria I.
În anul 1964, sub îndrumarea antrenorului de specialitate
Iosif Satinger, echipa „Progresul” Rădăuţi dispută meciuri de
baraj şi reuşeşte să promoveze în divizia A, în urma victoriilor obţinute în faţa unor echipe de
renume precum: „ASA” Bacău, „Penicilina” Iaşi, „CSM” Botoşani şi „Petrolul” Ploieşti.
Dintre sportivii care au practicat baschetul de performanţă în echipa „Progresul” Rădăuți
şi au contribuit la promovarea în divizia A, îi amintim pe următorii: Mihai Oancă, fraţii Valter
şi Liviu Ebenhof, Cezar Martinescu, Petru Storoz, Mircea Lavric, Mircea Nichiforiuc,
Dumitru Evuleţ-Colibaba, Ervin Hoffman, Liviu Balint, Marcel Tenenhaus, Ştefan Drahta şi
alţii. Cei mai înalţi jucători ai echipei rădăuţene erau fraţii Valter şi Liviu Ebenhof.
Sportivul Dumitru Evuleț-Colibaba va deveni ulterior antrenor al echipei naţionale de
baschet a României. Sportiv de performanță la „Știința” București și „Voința” București.
Antrenor al echipelor de club IEFS București și Universitatea Pitești. Antrenor al lotului
național de seniori (1974–1977) și de juniori (1977–1989).
Cadru universitar la Institutul de Educație Fizică și Sport (1962–1996) și la
Universitatea Politehnică București, Catedra de educație fizică și sport (1996–2001). Expert
evaluator în Consiliul Național de Cercetare Științifică din Învățământul Superior (2001–
2004).
Membru al mai multor societăți și asociații de profil din țară; membru în Colegiul
Științei Sportului din România; membru în Comitetul editorial al revistei „Știința sportului”;
membru în Colegiul Central de Antrenori (președinte, 1971–1990); membru în Biroul Federal
de Baschet; membru în Colectivul editorial al Universității din Pitești; membru în Comitetul
științific al Universității din Pitești ș.a.
Distins cu Diploma Jubiliară IEFS (1972); Meritul în activitatea sportivă de performanță
(1972); „Ambasadorul sportului”, SUA (1976). Autor a mai multor lucrări și comunicări
științifice de specialitate, dintre care 8 publicate în străinătate. A elaborat peste 60 de lucrări
științifice, a scris peste 80 de articole de specialitate în diverse publicații din întreaga lume
(Polonia, Portugalia, Spania SUA etc) și a contribuit major la publicarea a patru cărți, dintre
care cea mai cunoscuta este cea scrisă împreună cu Ion Bota, Jocuri sportive – teorie si
metodica (București, Editura ALDIN, 1998).
Într-un comunicat remis presei, la 10 ianuarie 2014, Federația Română de Baschet
anunța trecerea în neființă a celui ce a fost prof. univ. dr. Dumitru Colibaba –Evuleț, la vârsta
de 75 de ani.

36
 * Drahta Ștefan, născut la 6 decembrie 1946 în orașul Rădăuți, județul Suceava.
Studii: Școala Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția 1960; Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”
Rădăuți, promoția 1964: Institutul de Educație Fizică și Sport.
A avut o adolescență frenetică, plină de pasiuni și aspirații. Polisportiv, înotător cu
faimă prin cuturile târgului, colecționar și împătimit cititor de doxuri, pescar fără pereche pe
cele două iazuri (crescătorie de crap) din nord-estul orașului, colecționar de timbre și ziare
vechi și încă câte și mai multe.
Fire energică şi întreprinzătoare, Ștefan Drahta se implică în mai multe discipline
sportive, beneficiind de remarcabile calităţi fizice şi psihice, calităţi care s-au dovedit a fi fost
adaptate unui cumul de solicitări de efort: viteză, spontaneitate, stăpânire de sine,
combativitate, reflex, acuitate vizuală etc. În linii mari, acesta era profilul sportiv al tânărului
Ștefan Drahta care, în toamna anului 1964 devine cel mai tânăr component al echipei de
baschet „Progresul” Rădăuți, sub îndrumarea antrenorului de specialitate Iosif Satinger.
Evoluând în grupa valorică B, echipa masculină de baschet „Progresul” a oraşului
câştigă în omogenitate, acumulează o valoroasă experienţă competiţională în partidele
disputate cu unele echipe similare din zona Moldovei, devenind lideră de serie.
În anul 1964, sub îndrumarea aceluiaşi antrenor Iosif Satinger, echipa „Progresul”
Rădăuţi dispută meciuri de baraj şi reuşeşte să promoveze în divizia A, în urma victoriilor
obţinute în faţa unor echipe de renume precum: „ASA” Bacău, „Penicilina” Iaşi, „CSM”
Botoşani şi „Petrolul” Ploieşti, meciuri în care Ștefan Drahta a evoluat ca titular.
Profesorul-antrenor Ștefan Drahta a promovat tinere talente care s-au afirmat, fiecare
după opțiune, în diverse discipline sportive, dar mai cu seamă în baschet, unde a înregistrat
performanțe de referință în învățământul gimnazial din urbea noastră.
A devenit un erudit în diverse aspecte din istoria orașului Rădăuți. Dovadă, în acest
sens, este contribuția sa remarcabilă cu informații și poze de patrimoniu imagistic, în lucrarea
intitulată „Antrenor dr-o viață” (Editura Cygnus, Rădăuți, 2005). Se stinge din viață la
Rădăuți, în data de 8 septembrie 2013.

CORDUBAN, OCTAVIAN, născut la 20 aprilie 1942 la

Cernăuți, din părinții Eufrosina și Ioan Corduban. Absolvent al Școlii de
antrenori de hochei pe gheață, promoția 1970. Maestru al Sportului
(1966); Maestru Emerit al Sportului (1999).
A început hocheiul cu profesorul-antrenor Ştefan Tomovici, în
1955, la Rădăuți. A jucat hochei la echipa „Metalul” Rădăuţi (1955-
1961). În acelaşi timp a jucat şi fotbal (portar) în Divizia C (1955-1958)
și Divizia B (1958-1961), la același club rădăuțean. Așa erau timpurile,
pe atunci, adică, atunci când nu prea era gheață, hocheiștii jucau fotbal, iar când era gheață,
fotbaliștii jucau și hochei. Octavian s-a dovedit a fi talentat la ambele discipline sportive.
Pe plan local, inițial, el s-a consacrat ca portar în echipa de fotbal „Metalul” devenind,
ca sportiv, un adevărat repere de neuitat pentru mulţi concitadini captivaţi la nesfârşit de sport.
Menționăm, în acest context, că Echipa de fotbal „Metalul” Rădăuţi, pregătită de
antrenorul de fotbal Florian Ambruş, reuşeşte să devină lideră în campionatul divizionar C,
pentru Zona de Est. Astfel, în urma disputării meciurilor de baraj la Botoşani şi Rîmnicu
Vâlcea, în anul 1958 echipa de fotbal „Metalul” Rădăuţi promovează în divizia B.

37
 Au evoluat în calificări, apoi în divizia B portarii Octavian Corduban, Ion Cristache,
Ioşca Sofian şi Alexandru Ungureanu, precum şi jucătorii de câmp: Vladimir Dragoman,
Modest Chirilă, Radu Chirilă, Ştefan Tărîţă, Jean Marchidan, Erast Marchidan, Eduard
Urbanovschi, Sorin Ciubotaru, Ion Ionaşcu, Ilie Cilievici, Mircea Lavric, Ion Tudose, Cornea
Lubomir, Kurt Rolff, Tuţi Mirwald, Vasile Seniuc, Ion Avramescu, Itzak Kern şi alţii.
Această echipă a fost supranumită „echipa de aur a oraşului” şi aşa este cunoscută şi astăzi de
către localnicii mai vârstnici.
Ca jucător de hochei pe gheață, își continuă activitatea la Clubul Sportiv „Dinamo”
București (1961-1969), apoi un an la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” Bucureşti. Din 1970,
este legitimat la C.S.M. „Dunărea” Galați, echipă formată odată cu sosirea, în același an
(1970), a renumitului Ştefan Tomovicz, de la Rădăuţi, cu câţiva jucători formaţi şi, ce e mai
important, cu juniori foarte talentaţi: Stelian Rusu, Halus, Firici, Hîncu, Huţan, Moroşan,
Curelaru, Nistor și Olinici, viitori componenți ai echipelor naționale.
Tot atunci, și-au manifestat dorinţa de activa la Galaţi câţiva jucători de la cluburile
Steaua şi Dinamo, printre aceştia aflându-se şi internaţionalii Octavian Corduban şi Sorin
Ciubotaru, jucători de bază ai viitoarei echipe, ca şi colegii lor Bălăneanu, Iordan, Radu
Şerban, Petrescu, Tăbăcaru sau Trăuşan.
Octavian Corduban a activat ca hocheist, la Galați, până în anul 1978, el fiind și primul
căpitan al echipei gălățene de hochei pe gheață. A activat apoi, ca antrenor de specialitate la
Clubul Sportiv „Dunărea” Galați, o îndelungată perioadă de timp (1978-2006), perioadă în
care i-au trecut prin mâini sute de copii, care mai târziu s-au realizat şi ca sportivi şi ca
oameni: Robert Rusu, Mircea Ciubotaru, Petrişor Demidov, Ciprian Nistor, Felician Secuianu
sau Dănuţ Negru, dar și fiul său, Victor.
Ca sportiv, este posesorul unei apreciabile „cărți de vizită”, prin succesele dobândite:
câștigător (cu echipa „Dinamo” București) a 3 ediții ale Cupei României și o ediție cu echipa
C.S.A. „Steaua” București; Locul I, de 3 ori cu echipa C.S. „Dinamo” București și un titlu cu
C.S.A. Steaua „București. A fost component al reprezentativei naționale de hochei pe gheață a
României, timp de 7 ani.
Ca antrenor, a obținut 4 titluri Locuri I, la Campionatele naționale de Juniori I și Juniori
II, generația 1975-1976, din cadrul secției de hochei pe gheață C.S.M. „Dunărea” Galați. A
promovat, periodic, jucători la Echipele Naționale ale României de Juniori, Tineret și Seniori.
Octavian Corduban a încetat din viață în data de 12 august 2017, la etatea de 75 de ani,
și este înmormântat în Cimitirul din cartierul Chercea, Municipal Brăila. Surse din anturajul
fostului sportiv spun că aceasta a fost foarte afectat de moartea soției, survenită în urmă cu trei
luni (16 mai 2017).
Distins, post mortem, cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, la
31.10.2019

*
Dar iată conținutul unui interviu acordat de Octavian Corduban, unui reporter de la
„Forumul Gățățean”, interviu apărut în publicația menționată, la 19 decembrie 2010, interviu
pe care îl reproducem integral.
Reporter: Bucovinean veritabil, trecut prin Bucureşti, v-aţi stabilit pe malul Dunării.
Cum a fost?

38
 Octavian Corduban: În 1970 eram la Steaua, mă refăceam după o accidentare.
Tomovici ajunsese la Galaţi, îl chemase Caradinţ (şeful clubului) să facă o echipă pentru
patinoarul cel nou (descoperit) construit la iniţiativa preşedintelui CJEFS Teodor Oprică. Mă
cunoştea foarte bine şi m-a chemat şi pe mine. Antrenorul Czaka (de la Steaua) mi-a spus că-
mi dă drumul dacă Galaţiul îmi oferă condiţii mai bune. Am făcut şedinţă cu familia, am zis
da, şi iată-mă gălăţean.
Reporter: Cine mai făcea parte din noua echipă a Galaţiului?
Octavian Corduban: De la Bucureşti au mai venit Trăuşan, Petrescu, Paraschiv, Iordan,
Tăbăcaru, Ciobotaru şi Bălăneanu, iar de la Rădăuţi veniseră deja Stelică Rusu, Moroşan,
Curelaru, Hîncu, Nistor, Olinici, Doboş, Huţan şi Sfichi. Obiectivul nostru era să promovăm
urgent în Divizia A. Şi am promovat.
Reporter: Când au apărut primii gălăţeni în echipă?
Octavian Corduban: În al doilea sezon echipa de juniori a clubului a devenit
campioană naţională, printre componenţii ei aflându-se, alături de jucătorii „importanţi”, şi
gălăţenii Gherghişan, Brandabur, Chiriţă, Marcu, Liga şi Stoica. Între timp venise şi un
antrenor de la Bucureşti, nea Ion Tiron, care era şi la echipa naţională.
Reporter: Aţi venit cu gândul să vă stabiliţi în Galaţi sau pur şi simplu doar pentru
câteva sezoane?
Octavian Corduban: Am zis că dacă mă simt bine şi sunt apreciat voi rămâne aici. Şi
aşa a fost. Ţin minte că am primit apartamente, din dispoziţia mai marelui judeţului -
Constantin Dăscălescu, ni s-au repartizat două scări de bloc. Am primit servicii, butelii şi
condiţii excelente. Nu pot decât să le mulţumesc celor care m-au adus.
Reporter: Aţi venit la Galaţi în plină glorie sportivă. Eraţi campion naţional,
component al echipei naţionale. Ce realizări aţi avut aici?
Octavian Corduban: Am cucerit, ca jucător, locul III, bătându-ne cu Steaua (care avea
în echipă 12 băieţi de la Galaţi) şi cu Dinamo (cu opt gălăţeni). Apoi nu pot uita că am
câştigat cu 7-0 la Miercurea Ciuc, rezultat care a dus la schimbarea, într-o singură noapte, a
întregii conduceri de partid de la Harghita!
Reporter: Ajungem în 1979 când v-aţi lăsat...
Octavian Corduban: Eu m-am lăsat de vreo trei-patru ori. Primăvara, după
campionat, anunţam că mă las. Mă dureau toate oasele. Toamna venea preşedintele la mine
şi-mi spunea: „Spănuţ, nu avem echipă, mai joacă un an". Bine, mai joc. Şi jucam.
Reporter: Câteva cuvinte şi despre activitatea de antrenor...
Octavian Corduban: Am fost antrenor la Clubul Dunărea 30 de ani. Şi mă mândresc
că mi-au trecut prin mână sute de copii care mai târziu s-au realizat şi ca sportivi şi ca
oameni: Robert Rusu, Mircea Ciubotaru, Petrişor Demidov, Ciprian Nistor, Felician
Secuianu sau Dănuţ Negru. Dar cel mai talentat şi muncitor a fost - fie-mi iertată lipsa de
modestie - fiul meu, Victor. A jucat cinci ani în echipa naţională, este masterand în educaţie
fizică şi şeful Secţiei de hochei de la Steaua Bucureşti.
Reporter: Acum opt ani v-aţi rupt de hochei. V-aţi pensionat şi aţi plecat la Brăila.
Iată-vă acum observator federal.
Octavian Corduban: Am rămas spectator fidel la jocurile de la Bucureşti şi Galaţi.
Acum federaţia m-a băgat din nou în seamă şi mă deleagă la jocurile din campionat ca

39
oficial. Sunt bucuros, mai ales, că vin mai des in Galaţi, oraşul meu, căruia îi datorez
jumătate din viaţă.

CURELAR, CONSTANTIN, născut la 17 martie 1953, în

Rădăuți. Studii: Școala Generală Nr. 2 Rădăuți, promoția 1968; Liceul
de Construcții Galați. Absolvent al Școlii de antrenori de hochei pe
gheață, promoția 1980. Subofițer MApN.
Începe să practice hochei pe gheață, din anul 1966, în echipa de
copii la Școala Medie Mixtă Nr. 2 – Rădăuți, sub îndrumarea
antrenorului de specialitate Ion Lungu. Promovează în liga de juniori,
la echipa „Metalul” Rădăuți (1969), unde este preluat de celebrul
profesor-antrenor Ștefan Tomovici.
Debut la Campionatul de hochei (rezervat copiilor) „Cupa Dunării”, desfășurat pe
patinoarul artificial din Galați, în perioada 14–16 iulie 1968. Jucător cu un patinaj foarte bun
și deosebit de tehnic în mânuirea crosei.
Sub îndrumarea profesorului-antrenor Ștefan Tomovici, echipa de hochei pe gheață –
juniori „Metalul” Rădăuți participă la frecvente competiții regionale, în compania formațiilor
similare din Suceava și Vatra Dornei.
În anul 1970, împreună cu antrenorul Ştefan Tomovici, echipa rădăuţeană de hochei se
transferă la Galaţi unde activează sub denumirea de „Dunărea”. Constantin Curelar a debutat
în divizia A la 18 ani, la Galați și a jucat vreme de 10 ani la cel mai înalt nivel al hocheiului
românesc.
Dintre hocheiştii rădăuțeni care au plecat la Galaţi îi amintim pe Constantin Curelar, Ion
Hîncu, Traian Antemie, Gheorghe Huţanu, Doru Moroşan, Vasile Chiprianov, Mircea
Smoleac, Florin Harand şi Ion Doboş. Dacă mai adăugăm faptul că hocheişti valoroşi precum
Bandas, Axinte, Olinici, Nistor au plecat la cluburile „Steaua” sau „Dinamo”, avem imaginea
completă a golului rămas în hocheiul rădăuţean.
La Galați, Constantin Curelar, evoluând sub culorile Clubului Sportiv „Dunărea”, echipa
de juniori obține locul I la Campionatul republican de hochei pe gheață – juniori, iar echipa
„mare” promovează în divizia A, echipă care, după primul an de la promovare, se clasează pe
locul III în primul eșalon valoric.
În anul 1972 este legitimat la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, unde
contribuie la accederea echipei de hochei, de două ori, la titlul de Campioană națională și la
două Cupe ale României.
Cu echipa națională de hochei pe gheață – juniori, a obținut locul I la Campionatul
European de Juniori și un loc IV la Campionatul European de Tineret.
În anul 1980 revine la Rădăuți, unde evoluează în echipa „Metalul” Rădăuți, echipă care
devine lideră în campionat - divizia B, și promovează în divizia A.
Din același an (1980), își începe activitatea ca antrenor de hochei pe gheață la Clubul
Sportiv „Petrolul” Ploiești, activitate de pionierat a acestei discipline sportive la Ploiești.
Aici, reușește să își formeze o importantă bază de selecție și să „șlefuiască” tinere
talente hocheistice, așa încât, echipa de hochei C.S. „Petrolul” să promoveze în Divizia A.
Dintre acei talentați tineri hocheiști, unii au participat la competiții de anvergură
internațională: Campionate Europene de Juniori și Campionate Mondial Tineret: Huceac Ilie,

40
Loc I - Campionat European de Juniori și loc III și IV la Campionate Mondiale Tineret;
Sersea Octavian și Minescu George, Loc I - Campionat European de Juniori.
Începând din anul 1999, activează ca antrenor de hochei pe gheață la CSM Suceava,
unde instruiește grupe de copii și adolescenți, dintre care îi amintim pe Gheață Andrei, Gheață
Răzvan, Coman Daniel, Halus Ștefan, Buliga Andrei, Ciutac Ionuț, Bulc Paul, Uruc Daniel,
Cozma Răzvan, Cozma Cătălin, Schultz Jurgen.
Așa a reușit să formeze o echipă de juniori talentați, cu care a obținut următoarele
rezultate: Loc III – Campionat Național Speranțe; Loc V – Campionat Național U 18.
Hocheiști de la CSM Suceava, care au participat și s-au afirmat în competiții de
anvergură internațională: Gheață Andrei, Loc III - Campionat Mondial de Tineret; Uruc
Daniel, Loc VIII – Jocurile Olimpice de Tineret.
Antrenorul Constantin Curelar este liderul acelui grup restrâns de entuziaști care au
inițiat și organizează, pe patinoarul artificial din Suceava, Memorialul „Ștefan Tomovici” în
semn de cinstire a fostului distins hocheist de performanță și antrenor emerit în hochei pe
gheață, Ștefan Tomovici.
Pe tărâm sportiv, este corect să recunoaştem că munca de antrenor, în general, cere
multă pricepere și răbdare, rezultatele nefiind chiar întotdeauna pozitive; mai pretinde şi o
înaltă perseverenţă în optimism, aşteptând mereu bucuria dată – îndeosebi - de succesele
sportivului / echipei.
Avem credinţa că, atunci când un sportiv / echipă urcă pe podium, în medalia de la
pieptul fiecăruia pulsează cu intensitate şi ceva din inima unui antrenor. Chiar dacă unii
antrenori devin consacraţi, iar alţii rămân mari anonimi, fiecare din ei înnobilează medaliile
marilor campioni în numele gloriei sportive ! Distins cu titlul de Cetățean de Onoare al
Municipiului Rădăuți, la 31.10.2019.

*
Să urmărim, în cele ce urmează, un interviu acordat de Constantin Curelar, unui reporter
de la Ziarul News Bucovina20, interviu publicat, online, în 2 iunie 2010: „Constantin
Curelaru: «Câștigarea unui titlu de campion național este un lucru deosebit». (Hochei pe
gheață)”.
Puţini suceveni cunosc faptul că antrenorul echipelor de hochei ale Clubului Sportiv
Municipal Suceava, Constantin Curelaru, a fost component de bază al formaţiei Steaua
Bucureşti cu care a câştigat cinci titluri de campion naţional la seniori şi unul la juniori.
Jucător cu un patinaj foarte bun şi deosebit de tehnic în mânuirea crosei, Constantin
Curelaru a debutat în Divizia A la 16 la Galaţi şi a jucat timp de 10 ani la cel mai înalt nivel
al hocheiului românesc.
R: Domnule profesor, cum ați descoperit pasiunea pentru hochei ?
Constantin Curelar: Sunt sucevean get-beget născut la Rădăuţi şi cel care m-a
îndrumat în lumea hocheiului a fost Ștefan Tomovici, unul dintre cei mai mari antrenori pe
care i-a avut România. De el se leagă şi debutul meu în hocheiul „mare”. După ce a plecat
de la Rădăuţi, profesorul Tomovici a ajuns la Galaţi unde a antrenat echipa de Divizia A de
20
Este un site de ştiri din judeţul Suceava, fondat în anul 2002, fiind primul ziar online din judeţul
Suceava.

41
acolo. Ştiind ce pot, am ajuns să joc şi eu la Galaţi încă din 1971 şi am avut câţiva colegi de
excepţie ca Dezideriu Varga, Geza Szabo, Constantin Nistor, Ioan Gheorghiu sau Ioan Ioniţă.
R: Cum aţi ajuns să evoluaţi la Steaua ?
C.C.: Odată ce ai debutat în primul eşalon valoric ai posibilitatea să fii văzut de toţi.
Celor care antrenau lotul naţional de juniori al României le-a plăcut stilul meu de joc, m-au
selecţionat şi apoi de aici am fost luat de campioana Steaua Bucureşti.
R: Aveţi vreo amintire deosebită din timpul cât aţi fost component al lotului naţional ?
C.C.: Amintiri sunt multe, dar performanţa care mi-a rămas întipărită în memorie este
cea din 1971 când la Bucureşti am câştigat grupa B a Campionatului Mondial având ca
adversare echipele Bulgariei, Iugoslaviei şi Poloniei. La lot i-am avut colegi de echipă pe
Doru Tureanu, Dumitru Axinte şi Marian Costea, jucători de mare valoare.
R: Cum a fost perioada petrecută la Steaua ?
C.C.: Cred că au fost unii dintre cei mai frumoşi ani ai vieţii mele. Am cucerit cinci
titluri de campion naţional şi credeţi-mă, câştigarea unui titlu de campion este un lucru
deosebit.
R: Ce s-a întâmplat după perioada Steaua?
C.C.: După ce am plecat de la Steaua am fost jucător-antrenor al echipei Petrolul
Ploieşti. De aici am promovat la lotul naţional de juniori şi tineret sportivi ca Octavian
Sersea, George Minescu, Dragoş Grădinariu, Nicolae Ichim şi suceveanul Ilie Hunceac. Ilie
a fost component al lotului naţional de tineret al României care s-a clasat pe locul IV la
Campionatul Mondial.
R: Cum aţi ajuns din nou pe meleaguri sucevene ?
C.C.: În anul 1999 secţia de hochei de la Ploieşti s-a desfiinţat şi am revenit la
Suceava în cadrul Clubului Sportiv Municipal. Trebuie să recunosc şi cei care iubesc
hocheiul nu trebuie să uite că reapariţia hocheiului la Suceava se datorează regretatului
Constantin Sofroni.
R: Ce aţi găsit aici la Suceava ?
C.C.: În primul rând atmosfera în cadrul clubului a fost şi este una deosebită. Mai
mult chiar, în ultimii câţiva ani am reuşit, cu sprijinul directorului Valerică Gherasim şi al
autorităţilor locale două echipe de hochei la juniori cu care activăm în campionatele
naţionale. Suceava a avut întotdeauna copii extrem de talentaţi la hochei. O dovadă în acest
sens o reprezintă participarea la calificările unui Campionat Mondial de juniori cu lotul
naţional al tânărului Andrei Ghiaţă. Şi acum avem câţiva copii care promit, Codrin Băieşu,
Răzvan şi Cătălin Cozma, Jurgen Stadler, Cosmin Lungu şi Ştefan Afanasov.
R: Domnule profesor, ce-i trebuie unui tânăr pentru a face hochei ?
C.C.: Hocheiul este un joc destul de dificil care, la fel ca toate celelalte sporturi, te
formează şi ca om. Unui copil pentru a juca hochei îi trebuie în primul rând curaj pentru că
hocheiul este un joc bărbătesc. Apoi, esenţial în jocul cu pucul şi crosa este patinajul. Trebuie
să patinezi excelent pentru a fi un bun hocheist. Dacă ţi-ai desăvârşit tehnica patinajului, poţi
trece la mânuirea crosei şi la exerciţii de îndemânare.
R: Ce vă mai doriţi domnule profesor în carieră ?
C.C.: Nu fac niciun secret din faptul că mi-aş dori să văd acoperit patinoarul din
Suceava, iar echipa oraşului să joace din nou în Divizia A. Poate părea un pic exagerat, însă
material uman avem aici la Suceava şi cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Judeţean şi al

42
clubului Sportiv Municipal cred că în scurt timp putem realiza acest lucru. Un prim pas către
îmbunătăţirea calităţii jocului echipelor noastre de juniori este apariţia patinoarului uscat
care ne va permite să ne pregătim şi în cursul verii. Nu este puţin lucru să poţi exersa în
echipamentul complet şi în extrasezon pentru ca apoi să intri mult mai bine pregătit pe
gheaţă.

DENEȘ, ALEXANDRU, născut la 24 iunie 1952, în comuna

Jimbor, judeţul Braşov. La vârsta de 18 ani, pe când era încă elev la
Liceul Industrial, devine atlet de demifond la Şcoala Sportivă din
Braşov, avându-l ca antrenor pe maestrul Gèza György.
Pe 16 februarie 1971, participă la campionatul republican de
cros rezervat juniorilor care s-a desfăşurat în „Palatul Copiilor” din
Capitală, câştigând titlul de campion naţional la 3 000 m şi clasându-
se pe locul III la 1 500 m. Devine astfel component al lotului
reprezentativ de juniori al României, participând la unele competiţii
internaţionale de atletism.
În perioada 1974–1977, urmează cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din
Bucureşti, specializându-se în schi, cu intenţia de a reveni la Braşov pentru a lucra la secţia de
schi fond–biatlon. Prin repartiţie guvernamentală, însă proaspătul absolvent devine profesor
de sport în comuna Frătăuţii Noi din judeţul Suceava, unde în scurt timp reuşeşte să se afirme
obţinând rezultate notabile în atletism, instruind o grupă de elevi a şcolii primare din
localitate. Astfel, elevi precum Elena Iurescu şi Filaret Nicoară au reuşit să obţină rezultate
remarcabile la campionatele naţionale de atletism la categoria copii II.
În anul 1979 se transferă la şcoala sportivă din Rădăuţi, directorul acelei instituţii fiind
renumitul profesor de sport, Petru Storoz. În calitate de profesor la secţia atletism, Alexandru
Deneş îşi reconfirmă bunul renume de specialist în atletică uşoară reuşind de această dată să
devină un incontestabil staroste de breaslă prin stabilirea celei mai bune performanţe a
atletismului rădăuţean din toate timpurile, elevul său, Tudoraş Dumitru Frijan, reuşind ca la
un singur concurs naţional de atletism, în 1980, să cucerească nu mai puţin de 7 locuri I,
stabilind şi un record naţional la aruncarea suliţei cu 64,6 m, (categoria juniori III).
Disciplina sportivă „Tirul cu arcul” datează în localitate din anul 1979, iniţiativa
aparţinând directorului Şcolii Sportive, prof. Petru Storoz, însă realizarea efectivă a secţiei şi
efortul specific acelei prime forme de organizare, sunt merite care aparţin profesorului de
sport, Alexandru Deneş.
Pornind de la o dotare modestă (câteva arcuri aduse din Polonia), dar animat de un
entuziasm specific oricărui „început de cale”, reuşeşte ca într-un timp foarte scurt să pună
„urzeala” acestei noi discipline sportive la Rădăuţi.
Despre înfiinţarea secţiei de tir cu arcul la Şcoala Sportivă din Rădăuţi, precum şi
despre primii sportivi, primele medalii şi alte aspecte interesante, ne povestea, în anul 2003,
profesorul Alexandru Deneş, antrenor emerit și director al Clubului Sportiv Şcolar din
Rădăuţi (1997-2012), președinte al Asociației Județene de Tir cu arcul, fost vicepreședinte al
Federației Române de Tir cu arcul (1990-1992) și din 2001 președinte al Colegiului Central al
Antrenorilor de Tir din România :

43
 „Disciplina sportivă tir cu arcul apare la Rădăuţi din vara anului 1979, când aflaţi în
tabără de pregătire la Bucşoaia, un polonez pe nume Bogdan Senchievici a adus la solicitarea
prof. Petru Storoz câteva arcuri. Se punea problema cine se încumetă să preia tirul cu arcul?
Cum eram foarte curios din fire, m-am implicat astfel, încât în 1980, mă ocupam cu iniţierea
în tirul cu arcul, fiind şi eu începător în acest domeniu. De multe ori mă antrenam singur în
locuri mai izolate, pentru a depăşi perioada inerentelor stângăcii specifice începutului.
M-am apucat serios de studiu şi am muncit foarte mult. Am avut însă şansa să fiu
delegat de către directorul Petru Storoz la Târgu-Mureş, unde se pregătea lotul naţional de tir
cu arcul în perspectiva apropiatelor jocuri olimpice de la Moscova, din 1980. Sportivii lotului
se antrenau iarna într-una din încăperile salinei de la Praid, trăgând la distanţa de 70 m. La
început, nimeni nu mă băga în seamă, neştiind cu ce treabă mă aflu pe acolo, însă când le-am
spus antrenorilor că am venit să învăţ, am fost ajutat. Astfel, pot spune, că primii antrenori
care m-au îndrumat în tehnicile acestui sport, au fost: Aurel Slăşuneanu de la «Olimpia»
Bucureşti şi Iosif Mathe de la «Sănătatea» Târgu-Mureş.
Îmi notam în carneţel detalii, scheme, umblam de la un antrenor la altul pentru diferite
explicaţii şi clarificări, devenind astfel mai cunoscut pentru insistenţele mele. E drept, că
exista şi o oarecare rivalitate profesională între cei 2 maeştrii, aspect care, trebuie să recunosc,
m-a avantajat. Fiecare din ei căuta să-şi argumenteze teoretic şi practic maniera tehnică
abordată şi avantajele ce decurg din aceasta, în raport cu dezavantajele altor procedee
practicate de alţi antrenori.
Revenit la Rădăuţi cu o importantă experienţă acumulată, am reluat pregătirea cu
micul meu grup de sportivi alcătuit din: Simona Furcuţă, Carol Huzdup, Sorin Huzdup,
Gabriela Cosovan şi Mariana Axane. La finele anului 1980, printr-o muncă intensă, efort
susţinut şi o mare putere de concentrare, în condiţii climaterice variabile, apare şi primul
rezultat la nivel naţional prin sportiva Simona Furcuţă care a obţinut locul II la junioare I (în
sală).
Un an mai târziu, sportivele Simona Furcuţă şi Mariana Axane sunt promovate în
loturile naţionale. Aceste rezultate au constituit de fapt începutul afirmării disciplinei sportive
tir cu arcul de la Rădăuţi”.
Astăzi performanţa obţinută în anul 1980, respectiv un loc II la campionatul naţional,
ni se pare un rezultat modest, însă la acea vreme, el a reprezentat o izbândă importantă, care a
stimulat noi pasiuni deschizându-se astfel o perspectivă bazată pe o certitudine – se poate!
În perioada 1982–1988, sunt înregistrate primele participări la concursuri
internaţionale prin sportivele: Mariana Prelipceanu, Mariana Axane, Gabriela Cosovan şi
Olimpia Marciuc, perioadă de referinţă în dezvoltarea tirului cu arcul la Rădăuţi, datorită
faptului că la Campionatele Balcanice sunt obţinute primele medalii. Au urmat, desigur, alte
multe participări la competiții de anvergură internațională și alte onorante distincții (…).
Cea mai bună clasare românească însă, a unei sportive rădăuţene la tir cu arcul, revine
elevei Corina Curelar, care la campionatul Mondial din 2002 desfăşurat în Cehia, a ocupat un
onorant loc VIII, la individual.
Anul 2003 înseamnă pentru noi Campionatul Mondial din New York, care e şi
competiţie de calificare pentru Jocurile Olimpice. Trei sportivi rădăuţeni: Mariana
Antonovici, Doru Schipor şi Florin Prepeliţă au şanse de a obţine rezultate bune. Obiectivul
II–participarea la Campionatul European din 2003 de Juniori şi Kadeţi, care se va desfăşura în

44
luna august la Atena, unde putem spera la o medalie prin sportiva Corina Curelar. De
asemenea, echipa de junioare I are reale şanse să se claseze în primele 6 locuri la Campionatul
European”.

DENEȘ, ROZALIA, născută Mathias, la 6 noiembrie 1957

în orașul Rupea, județul Brașov. Sportivă de performanță în Tir cu
arcul; de 3 ori campioană națională cu echipa „Voința” Rădăuți,
alături de coechipierele sale, Gabriela Cosovan și Mariana Axane,
precum și în alte „formule” de echipă.
Reamintim, în acest context, că în anul 1979, se înfiinţează în
cadrul Clubului Sportiv Şcolar, secţia de tir cu arcul, mişcare
sportivă, care în 1983, se afiliază la Asociaţia Sportivă „Voinţa”, iar
din 1984, la Clubul Sportiv „Metalul”.
Din anul 1986, se înfiinţează Asociaţia Sportivă „Carpaţi–Gălăneşti”. Aceste asociaţii
au fost caracteristice primelor forme de organizare, astfel că ele se vor desfiinţa pe rând, până
în anul 1996, când ia fiinţă Asociaţia Sportivă „MCM–Internaţional”, iar în anul 2002, Clubul
Sportiv Municipal „Bucovina” Rădăuţi.
Sportiva Roza Deneș, în perioada 1984–1986, urmează cursurile şcolii de antrenori în
specialitatea tir cu arcul, astfel că din anul 1987, activitatea secţiei de specialitate la Clubul
Sportiv Şcolar Rădăuţi este coordonată de soţii Alexandru şi Roza Deneş. În anul 1989, a
urmat participarea sportivelor rădăuţene la Campionatele Europene de sală de la Atena şi
prima medalie, cucerită pentru România la o competiţie de mare anvergură internaţională de
către Mariana Prelipcean–bronz.
Acest moment va însemna şi consacrarea pe plan internaţional a tirului cu arcul din
oraşul Rădăuţi. Începe o nouă etapă, sunt promovate tinere talente, se prefigurează alte
performanţe, deoarece în sport „ştachetele sunt puse pentru a fi depăşite!”.
Perioada 1993–1997 este dominată de sportivele: Luminiţa Paraschiv, Ramona Tătar,
Olimpia Marciuc, Mariana Axane, perioadă în care se înregistrează şi primele rezultate
notabile la categoria băieţi. În anul 1995, Luminiţa Paraschiv participă la Campionatul
Internaţional al României, unde se clasează pe locul I, devenind prima româncă ce a obţinut
acest titlu.
La Concursul Internaţional de la Cernăuţi, Campionatul Internaţional Balcanic din
Turcia, Cupa Europei din Italia, Campionatul Europei din Italia, Campionatul European de
Junioare din Germania, Campionatul European de Senioare din Belgia, sportivele rădăuţene
selecţionate în lot au reprezentat cu cinste România, numărându-se printre protagonistele
competiţiilor, confirmând de fiecare dată valoarea „Şcolii de tir cu arcul” de la Rădăuţi,
precum şi înaltul profesionalism al celor 2 antrenori.
În perioada imediat următoare, constatăm cu satisfacţie, că nici băieţii nu se lasă mai
prejos. În anul 1999, devin campioni ai ţării (pe categorii de vârstă) sportivii: Cătălin Păsăilă,
Aurelian Bacinschi, Doru Schipor, Florin Prepeliţă, Zoltan Foncsali şi Dănuţ Bejinariu.
Campionul naţional la categoria juniori, Zoltan Foncsali a participat la competiţii
internaţionale din Germania, Slovacia şi la Campionatul European din Croaţia în calitate de
titular în reprezentativa de juniori II a României.

45
 Din anul 1990, maestrul Alexandru Deneş a onorat funcţia de vicepreşedinte al
Federaţiei Române de Tir cu Arcul, fiind succedat în această funcţie din 1992, de maestra
Roza Deneş.
Maestra Roza Deneș este inclusă între Figuri reprezentative – promotori și
profesioniști care s-au născut, au studiat sau care au activat în județul Suceava, cu contribuții
semnificative la dezvoltarea educației fizice și sportului, pe plan local și/sau național :
„Deneș Roza, născută în 1957 la Rupea, Brașov – profesor de educație fizică; antrenoare cu
rezultate deosebite la secția de tir cu arcul la CSȘ Rădăuți și CSM Suceava; participantă
alături de elevul său, Bodnar Alexandru la J.O. Beijing 2008”21.

EISIG, LEIZER, născut în 1951, în Rădăuți. Sportiv de

performanță – lupte greco-romane. Sportiv descoperit de profesorul-
antrenor Petru Storoz și îndrumat, în cariera sportivă, de antrenorul
emerit Virgil Gherasim.
Din formaţia de lupte IPROFIL Rădăuți a anilor ‘70, cel mai
valoros sportiv era Eizic Leizer de la categoria 82 kg, care era o
adevărată forţă a naturii, înzestrat cu o putere fantastică. Avea Leizer
o predilecţie pentru turul de cap, procedeu pe care îl executa într-un
mod exploziv, surprinzându-şi frecvent adversarii.
În cariera sa sportivă, Eizic Leizer a învins, în meciuri oficiale, luptători cu faimă în
elita internaţională, însă cu toate acestea nu a reuşit să-şi construiască un palmares pe măsura
valorii sale, poate şi datorită caracterului nonconformist sau modului imprudent de a-şi
exprima public unele opţiuni personale vădit discordante.
Palmares sportiv: obține, în anul 1971 la categoria 82 kg, primul titlu de campion
național de seniori, reprezentând A.S. IPROFIL Rădăuți; Campionate Balcanice la categoria
82 kg, locul II în Istambul; Campionatul internaţional al României (seniori) la categoria 90
kg, locul I în 1974 (Galaţi); Campionatul internaţional al Ungariei „Mihaly Matura” loc I în
1978 (Budapesta).
Victorii de prestigiu din palmares: în anul 1971, în finala Campionatului naţional de
seniori îl învinge la puncte pe Ţăranu Ion (Dinamo Bucureşti) la categoria 82 kg – locul III la
Jocurile Olimpice şi vicecampion european (1967); în 1974 la Campionatul României îl
învinge la puncte pe Negruţ Nicolae (Steaua Bucureşti) la 90 kg – locul III la campionatul
mondial (1969).
În anul 1978, la Campionatul Ungariei „Mihaly Matura” îl învinge prin tuş pe Csaba
Hegedus (Ungaria) – campion mondial (1971) și campion olimpic (1972); la acelaşi concurs îl
învinge prin tuş pe cel care în anul 1980 va deveni campion olimpic al categoriei 90 kg.
Menționăm, în acest context, că încă de la începutul carierei sale sportive (1965), la
avut ca partener de antrenament pe experimentatul luptător rădăuțean Petru Ghețău, care i-a
devenit un adevărat mentor. Fiind amândoi de greutate corporală apropiată, Eizic Leizer a
doândit, și de la mentorul său, importante acumulări în tehnica acestei discipline sportive.

21
Pop Ștefan, Dura Valerian, ș.a., Enciclopedia educației fizice și sportului din România – Județul
Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008, p. 66.

46
 * Ghețău Petru, născut la 28 iunie 1942, în Rădăuți, din
părinții Iosif și Elisaveta (născută Babalean). Antrenor emerit –
lupte greco-romane. Începe să practice luptele din luna
decembrie 1959, alături de alţi tineri încadraţi în unităţile
economice din Rădăuţi, sub îndrumarea profesorului de sport
Petru Storoz.
A făcut parte, astfel, din prima gardă a sportului lupte la
Rădăuţi, împreună cu alţi talentaţi sportivi. Component al echipei de lupte, divizionară B,
„Tractorul” Rădăuți, alături de Virgil Gherasim, Puiu Mihai, Rudolf Zvorschi, Vasile Seniuc,
Anton Grimy, Aurelian Zegrea, Aurel Văcăreanu, Marcel Popescu etc.
Astăzi, rostim cu preţuire numele primilor luptători de la Rădăuţi, care, îndrumaţi cu
dăruire şi pasiune de profesorul Petru Storoz, au marele merit de a fi creat un mediu atractiv
de antrenament, în care fiecare tânăr prin talent, muncă şi perseverenţă avea posibilitatea să se
afirme în această ramură sportivă. Cu justificat temei, considerăm că ei şi-au câştigat dreptul
la locul de frunte, rezervat întotdeauna deschizătorilor de drumuri.
În anul 1967 este recomandat, din partea asociaţiei sportive rădăuţene şi UCFS
Suceava, pentru cursurile de antrenori în specialitatea lupte la IEFS Bucureşti. Din anul 1968,
antrenor de lupte greco-romane la Botoșani. Aici organizează una dintre cele mai puternice
secţii de lupte din ţară cu grupe de copii, juniori şi seniori, devenind o puternică personalitate
a breslei sale. Această veritabilă „şcoală de lupte” a devenit celebră prin performanţele
sportivilor şi implicit prin competenţa antrenorului Petru Ghețău.
Pentru contribuţia remarcabilă adusă la dezvoltarea activităţii sportive şi la creşterea
prestigiului sportului românesc pe plan internaţional, maestrul Petru Ghețău a fost distins cu
Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I, conform Brevet nr. 77/18.07.1982 emis prin Decret
prezidenţial. În data de 4.11.1982, Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport acordă
titlul de antrenor emerit maestrului Petru Ghețău „pentru activitatea pedagogică îndelungată şi
contribuţia deosebită la obţinerea unor performanţe de valoare în dezvoltarea ramurii de sport
lupte”.

FILIPOV, CLIM, născut la 28 ianuarie 1958 la Climăuţi, jud.

Suceava, din părinții Filipov Artemie și Glicheria (născ. Ivanov).
A început să practice sportul lupte greco-romane la C.S.
„Nicolina” Iași sub îndrumarea eruditului antrenor Traian Ardelean.
În anul 1979 vine la Rădăuți și devine titular al categoriei 57 kg. în
echipa de lupte a C.S. „Metalul” Rădăuți, antrenor fiindu-i Vasile
Pascaru.
Palmares sportiv: Campion național de juniori și campion
național de seniori. Campionate Balcanice la categoria 57 kg loc II în
1978 (Craiova); Campionatul internaţional al României (seniori) loc I în 1987 (Bucureşti);
Campionatul internaţional al Iranului „Wrestling” la categoria 62 kg loc II în 1983 (Teheran);
Campionatul internaţional al Ungariei „Mihaly Matura” loc I în 1982 (Budapesta);
Campionatul internaţional al URSS „Ivan Poddugnoi” locul III în 1984 (Volgograd);
Campionatul internaţional al Iugoslaviei loc III în 1981 (Belgrad); Campionatul internaţional
al Poloniei „Petlaşinchi” loc III în 1982 (Varşovia).

47
 În cariera sa sportivă a înregistrat
victorii de prestigiu în fața unor adversari
cu mare faimă în breaslă, astfel: În anul
1981, în finala campionatului de seniori
îl învinge la puncte la categoria 57 kg pe
Zamfir Nicolae (Dinamo Bucureşti)–
vicecampion mondial (1982) şi campion
mondial universitar (1981);
În anul 1982 îl învinge în finala
campionatului Ungariei „Mihaly Matura”
pe Sipoş Arpad (Ungaria)- dublu
campion european la categoria 57 kg
(1980;1986) şi campion mondial de juniori (1981).
În acelaşi an (1982) Filipov Clim participând la campionatul internaţional al Poloniei
„Petlaşinschi” reuşeşte în finala mică să îl învingă pe Mihalicz Piotr (Polonia)–campion
mondial (1982).
Prezentăm, în cele ce urmează, fișe biografice a doi dintre partenerii săi de antrenament
și colegi în echipa de lupte greco-romane C.S. „Metalul” Rădăuți, echipă divizionară „A”.
Este vorba despre luptătorii rădăuțeni Samson Haidău și Ionel Bădeliță.
Haidău Samson, născut la 21 noiembrie 1958 în orașul Rădăuți, județul Suceava, din
părinții Haidău Filimon și Trandafira (născ. Grămadă). Sportiv de performanță – Lupte greco-
romane. Studii: Școala Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția 1974; Liceul „Eudoxiu
Hurmuzachi” Rădăuți; Școala Postliceală de Comerț (alimentație publică) Suceava; Cursuri
de sef unități (CPCOM) București
(1981).
Lucrător în alimentație publică
(șef de local) la Rădăuți; instructor
sportiv la Liceul de Artă și Sport
Torino (Italia), în perioada 2001-2017
(lupta de autoapărare); întreprinzător
privat în domeniul construcțiilor în
Torino (2000-2018).
Palmares sportiv: Campion
național școlar (1976-1977); locul I și
cel mai tehnic luptător al județului
Suceava (1975); locul IV la Internaționalele României (Galați, 1977); component al echipei
de lupte din Rădăuți, divizionară „A”; component al lotului național de lupte a României
(1979-1980); locul II la Campionatul Balcanic din Sofia (1979); locul II la Internaționalele
României (București, 1980); locul I la Internaționalele Poloniei, categ. 52 kg. (1978); locul III
la Internaționalele URSS, categ. 57 kg. (Moscova, 1981).
În perioada stagiului militar a fost, succesiv, component al echipelor de lupte greco-
romane Steaua București și A.S.A. Bacău.
Bădeliță Ionel, născut la 27 februarie 1957 în orașul Rădăuți, județul Suceava, din
părinții Bădeliță George și Zenovia (născ. Nastase). Studii: Liceul Agroindustrial Rădăuți,

48
secția Zootehnie, promoția 1984 (profesor diriginte Ina Dolenciuc); Academia Națională de
Educație Fizică și Sport București, promoția 1990.
Atestat de arbitru în lupte, stilul greco-romane (1989); Curs de masaj sportiv și alte
pregătiri fizice și pedagogice pentru antrenament și pregătire fizică în sală (1989). Atestat și
Carnet de antrenor în lupte greco-romane și lupte libere (1991).
Începe să practice disciplina sportivă lupte greco-romane la Asociația Sportivă
IPROFIL Rădăuți, sub îndrumarea antrenorului emerit Virgil Gherasim. Câștigă mai multe
întreceri zonale și urcă, în mai multe rânduri, pe podium la campionatele republicane de
profil, dar și la unele competiții de anvergură internațională.
Component al lotului național de lupte , seniori, în perspectiva Jocurilor olimpice din
1976 și 1980. Actualmente este rezident în Italia, activând ca antrenor de lupte la un club
sportiv din Torino și totodată, evaluator obiecte de artă.
Căsătorit cu Cornelia (născ. Timinschi), au împreună o fiică – Cornelia Petruța
Bădeliță (născută la 19 iunie 1982 la Rădăuți, județul Suceava) – care a absolvit Grafica la
Academia Albertina delle Belle Arte, Torino, devenind artist plastic consacrat pe plan
internațional și cadru didactic universitar în Torino.

GALAN, VASILE, născut în 1926 la Vicovu de Jos,

Raionul Rădăuţi. Este fiul apreciatului maestru de călărie Ilie
Galan de la Herghelia Rădăuţi.
După absolvirea şcolii primare în satul natal şi după o
intensă activitate practică în îngrijirea şi creşterea cailor,
urmează cursuri de calificare la locul de muncă în dresaj
cabaline (1951–1952), avându-l ca instructor pe prim-maestrul
dresor Rudolf Schmidt22 de la Herghelia Rădăuţi.
Lucrează în calitate de călăreţ la Staţiunea Zootehnică
Rădăuţi (1939–1948) apoi la I.A.S. Homorod până în anul 1951 când revine la Rădăuţi, unde,
după absolvirea cursurilor de calificare în dresaj cabaline, este încadrat pe post de maistru
antrenor la I.A.S. Rădăuţi (1952–1972).
Din anul 1972, maistrul în dresaj cabaline Vasile Galan lucrează la Herghelia Rădăuţi până în
anul 1986, când se pensionează.
Se remarcă în competiţiile zonale şi republicane de călărie, atât în calitate de sportiv, cât şi
în calitate de antrenor, aducând reale servicii instituţiei hergheliei. Se remarcă, de asemenea,
la diverse manifestații sportive de profil din țară, cu participare internațională.
Asociaţia de călărie „Bucovina”, înfiinţată în anul 1978 pe lângă Herghelia Rădăuţi, i-a
avut ca antrenori pe Vasile Galan și Alex. Cormanenco. Sub coordonarea celor doi antrenori,

22
Schmidt Rudolf, născut în 1897 la Salcea, raionul Botoşani. Studii: 6 clase primare, Şcoala Agronomică
din Rădăuţi (1914); Înalta Şcoală de Dresaj de la Sibiu (1922). Subofiţer de artilerie, dezvoltă o mare pasiune
pentru creşterea şi îngrijirea cailor, devenind un dresor celebru. Lucrează ca maestru dresor la Depozitul de
Remonte din Rădăuţi (1924–1934), apoi prim-maestru dresor la Depozitul de Remonte din Flămânzi (1934–
1937). Tot ca prim-maestru dresor, lucrează la Herghelia Regală de la Cislău (jud. Buzău), în perioada 1937–
1946. Revine la Herghelia Rădăuţi în anul 1946, de unde, 2 ani mai târziu (1948), se transferă ca profesor la
Şcoala Medie Tehnică Zootehnică Rădăuţi, îndeplinind cumulativ şi funcţia de administrator la internatul şcolar.
Se pensionează în anul 1959 şi se stinge din viaţă, la Rădăuţi, în anul 1977.

49
asociația continuă frumoasele tradiţii ale acestui sport nobil, reuşind să se afirme la 6
competiţii republicane de călărie.
Cei 15 jochei au cucerit locul II pe echipe la etapa finală a Concursului republican în 1979
şi locul III individual; locul I la prima etapă a Concursului republican de la Craiova şi, de
asemenea, locuri fruntaşe la competiţii amicale desfăşurate la Iaşi şi la Preskov, în
Cehoslovacia.
Din anul 1983 se remarcă o generaţie de talentaţi sportivi, evoluând sub culorile Clubului
Sportiv „Metalul” Rădăuţi, club înființat în anul 1980.
În anul 1983, pe echipe, C.S. „Metalul” Rădăuţi – locul I la Campionatul republican de
obstacole şi dresaj, etapa a II-a seniori, Rădăuţi 12–17 iulie 1983.
La individual în 1983: Victor Galan, locul I, cu calul Argint, proba obstacole; Constantin
Trufin, locul I, cu calul Febus, proba obstacole.
Sportivii secţiei de călărie a C.S. „Metalul” Rădăuţi, în acel an (1983), au fost: V. Trofin,
V. Ţărînă, T. Coca, V. Cozaciuc, D. Cazacu, C. Trufin, C. Rus, E. Scripa, G. Vizitiu.
În 1985, la Cupa Serbările Mării, Mangalia, 6–14 august, la individual, s-au obţinut trei
locuri I, un loc II şi un loc III. Antrenor Vasile Galan. Caii: Voitinel, Avânt, Phibus, Argint 3,
Fulger 2, Frunză.
Maistrul Vasile Galan a murit la Rădăuţi în anul 1991. Urmând exemplul bunicului Ilie şi
al tatălui Vasile, tânărul Cornel Galan născut în 1968, în calitate de călăreţ la Herghelia
Rădăuţi, participă la competiţii sportive de profil cu calul Argint 3, situându-se adeseori între
protagoniştii probelor la nivel naţional din perioada 1984–1988.
Din anul 1985, antrenor de călărie la Rădăuți devine merituosul fost sportiv Vasile Trofin,
care pe vremea antrenorului Vasile Trofin a fost lider în cadrul secției de călărie a C.S.
„Bucovina”, apoi, C.S. „Metalul” Rădăuți.
* Trofin Vasile, născut în 1949 la Petroşani, județul Neamţ.
După absolvirea Şcolii primare de 7 clase în comuna
natală şi după satisfacerea stagiului militar, urmează Cursul
de calificare la Herghelia Rădăuţi prin practică la locul de
muncă, în meseria de crescător-îngrijitor cabaline, conform
Procesului verbal nr. 1 din 18 septembrie 1975 al Comisiei
tehnice de încadrarea muncitorilor în unitate.
Este absolvent al Cursului de perfecţionare de la
Herghelia Sâmbăta de Sus, jud. Braşov, în specializarea:
Şef formaţie de lucru – dresaj, antrenament cabaline. Lucrează ca îngrijitor cabaline la Centrul
de Dresaj al Hergheliei Sâmbăta de Jos, jud. Braşov (1968–1972), de unde demisionează, şi la
25 ianuarie 1973 este încadrat la Herghelia Rădăuţi, pe post de călăreţ la dresaj.
Devine un apreciat călăreţ şi obţine rezultate notabile la nivel judeţean şi naţional în proba
de sărituri peste obstacole, activând ca sportiv de performanţă în cadrul Clubului „Metalul”
Rădăuţi.
Din anul 1985 şi până în 2018, lucrează în calitate de maistru dresaj – antrenament
cabaline, la Herghelia Rădăuţi. În 1987, la Cupa Hergheliilor – Târgu-Mureş, sportivul Cornel
Galan, cu calul Argint 3, ocupă locul III la proba de forţă. Antrenor – Vasile Trofin;
preşedintele secţiei – dr. Dorin Boicu; preşedintele clubului – Neculai Fluerariu.

50
 În anul 1989, echipa C.S. „Metalul” Rădăuţi , antrenată de Vasile Trofin, devine campioană
naţională la proba de obstacole rezervată juniorilor, care s-a desfăşurat la Roman. Sportivii
componenţi ai echipei campioane au fost: Ionel Moroşanu, cu calul Buian; Florin Bucovăţ, cu
calul Homorod I; Narcis Georgescu, cu calul Voitiş.
În anul 1990, la finala pe echipe şi proba de obstacole şi dresaj, categoria juniori, care s-a
desfăşurat la Craiova, situaţia primelor patru clasate a fost următoarea: „Dinamo” Bucureşti;
„Voinţa” Tg. Neamţ; C.S. „Metalul” Rădăuţi; „Steaua” Bucureşti.
Echipa rădăuţeană a fost reprezentată de următorii sportivi: Ionel Moroşan, cu calul
Buian; Florin Bucovăţ, cu calul Homorod I; Narcis Georgescu, cu calul Balsan.
Din anul 2000 și până aproape de vârsta pensionării, Vasile Trofin s-a implicat, trup și
suflet, în organizarea, pe hipodromul din localitate, a Concursului Hipic „Calul Rădăuțean”,
cu probele de Galop, Frumusețe, Obstacole, Ștresă, spectacole foarte mult gustate și apreciate
de publicul rădăuțean.

GHERASIM, VIRGIL, născut la 29 decembrie 1942, este

ultimul dintre cei 4 copii ai familiei Gherasim Militon şi Eufrosina
(născută Poclitar), familie de gospodari din comuna Grăniceşti,
judeţul Suceava.
După absolvirea şcolii primare, vine în oraşul Rădăuţi unde îşi
face ucenicia la locul de muncă în meseria de tâmplar, în cadrul
Întreprinderii de Industrie Locală. Începe să practice luptele din luna
decembrie 1959, alături de alţi tineri încadraţi în unităţile economice
din Rădăuţi, sub îndrumarea profesorului de sport Petru Storoz.
Virgil Gherasim a făcut parte astfel din prima gardă a luptelor greco-romane la Rădăuţi,
împreună cu alţi talentaţi sportivi. În anul 1962, Virgil Gherasim este încorporat în armată şi
îşi satisface stagiul militar la clubul sportiv „Dinamo” Bucureşti, prilej cu care acumulează o
valoroasă experienţă în domeniul luptelor. Antrenori la acest club erau renumiţii maeştrii
Victor Dona şi Dumitru Cuc, personalităţi de primă mărime în arta luptelor clasice româneşti
şi internaţionale.
În anul 1965, sportivul Virgil Gherasim este recomandat din partea asociaţiei sportive
rădăuţene şi UCFS Suceava, pentru cursurile de antrenori în specialitatea lupte la IEFS
Bucureşti. După absolvire îl găsim într-o dublă ipostază: de antrenor şi de sportiv. „Aşa se
face că din 1965 antrenorul rădăuţean Virgil Gherasim a organizat una dintre cele mai
puternice secţii de lupte din ţară cu grupe de copii, juniori şi seniori, devenind o puternică
personalitate a breslei sale”23.
Efortul depus de maestrul Virgil Gherasim în antrenarea grupei de copii avea să
rodească în timp, când unii dintre tinerii luptători rădăuţeni vor deveni autentice valori
sportive, cunoscând consacrarea la nivel naţional şi internaţional.
Acelaşi antrenor, în anul 1969, şi-a reconfirmat vocaţia de bun tactician, reuşind o
izbândă de toată lauda, aceea de a promova echipa de lupte IPROFIL Rădăuţi în divizia A. Cu
prilejul meciurilor de calificare în grupa valorică A, la Constanţa, îşi face debutul într-o

23
Gheorghe Bălaşa, Şlefuitorii de talente, Bucureşti, Editura Sport-Turism, 2004, p. 67.

51
competiţie oficială de anvergură pe atunci foarte tânărul luptător rădăuţean Ştefan Rusu,
evoluând la categoria 48 kg, deşi nu cântărea mai mult de 42 kg.
„Şcoala de lupte” de la Rădăuţi, iniţiată de prof. Petru Storoz şi dezvoltată de maestrul
Virgil Gherasim, a dat ţării sportivi de certă valoare internaţională: Ştefan Rusu, Gheorghe
Savu, Ivan Savin, fraţii Cristian şi Cornel Rusu, Eizic Leizer, Răduţ Florea, Mihai Luţa, Clim
Filipov şi mulţi alţii.
Cel mai reprezentativ produs al „şcolii de lupte” de la Rădăuţi este maestrul emerit al
sportului Ştefan Rusu, multiplu campion naţional, balcanic, european, mondial şi campion
olimpic, sportiv celebru, recunoscut a fi cel mai valoros luptător român al tuturor timpurilor,
iniţiat în lupte şi antrenat de către distinsul antrenor emerit şi mare maestru al breslei sale,
Virgil Gherasim.
An de an cartea sa de vizită a continuat să fie îmbogăţită de noi şi importante realizări
profesionale. Astfel, în anii 1987 şi 1988, Virgil Gherasim împreună cu colegul său de
breaslă, antrenorul emerit Gheorghe Şuteu de la Clubul „Steaua” Bucureşti, au antrenat la
Poiana Braşov lotul naţional de lupte greco-romane al României în perspectiva unor
competiţii de anvergură internaţională.
Pentru contribuţia remarcabilă adusă la dezvoltarea activităţii sportive şi la creşterea
prestigiului sportului românesc pe plan internaţional, maestrul Virgil Gherasim a fost distins
cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa I, conform Brevet nr. 74/15.04.1981 emis prin Decret
prezidenţial.
În data de 4.11.1982, Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport acordă titlul de
„Antrenor emerit” maestrului Virgil Gherasim pentru activitatea pedagogică îndelungată şi
contribuţia deosebită la obţinerea unor performanţe de valoare în dezvoltarea ramurii de sport
lupte.
În semn de recunoaştere a meritelor sale în progresul luptelor, cunoscuţii cronicari
sportivi Sorin Satmari şi Dumitru Cuc îl includ, în scrierile lor, pe antrenorul emerit Virgil
Gherasim în rândul „Stelelor Internaţionale ale Luptelor”, alături de elita antrenorilor emeriţi
ai lumii din această bărbătească disciplină sportivă24.
Realizările sale au fost, în primul rând, rodul efortului personal, al vocaţiei,
perseverenţei şi, nu în ultimul rând, al unui remarcabil simţ de intuiţie a valorii sportive. În
perioada 2001–2003, Virgil Gherasim a îndeplinit funcţia de director la Clubul Sportiv
Municipal „Bucovina” din Rădăuţi. Este declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului
Rădăuţi la data de 19 noiembrie 2009.

În vara anului 2003 am discutat, în mai multe zile, cu antrenorul emerit Virgil
Gherasim despre sportul luptelor de la Rădăuţi, dar şi despre unele aspecte din cariera sa de
„antrenor de o viaţă”. Pe mine m-a impresionat plăcut intensitatea implicării sale în dialog,
dar şi bucuria rememorării unor momente de înălţătoare glorie care au înnobilat această
disciplină sportivă pe plan local, naţional şi internaţional. Stând de vorbă cu un astfel de

24
Sorin Satmari, Dumitru Cuc, Stele internaţionale ale luptelor, în vol. „Milon, strămoşul lui Ştefan
Rusu”, Bucureşti, Editura Sporting, 1992, p. 208.

52
encicloped în arta luptelor, fiecare frază părea a fi cea mai importantă, motiv pentru care am
fost pus în dificultate atunci când a trebuit să sintetizez volumul informaţiilor puse la
dispoziţie cu generozitate de către distinsul maestru. Redau în continuare din conţinutul
dialogului:
- Care consideraţi că este cheia succesului în lupte?
- Cheia succesului o reprezintă specificul antrenamentelor, componentă esenţială în
rezolvarea problemelor spre marile victorii. Nu se poate vorbi de tactică atâta vreme cât
sportivii nu îşi însuşesc tehnicile specifice. De exemplu, ridicările din parter presupun o forţă
specifică executării de procedee tehnice. Lucrul cu halterele, adaptat scopului propus,
dezvoltă la sportivi grupe de muşchi specifice ridicărilor din parter a adversarului pentru a
executa rebur sau supleu. De asemenea, pentru lupta din poziţie verticală, lucrul cu
manechinul dezvoltă la sportiv grupe de muşchi şi abilităţi specifice executării unei game
diverse de procedee. Exemplele sunt foarte numeroase, însă, referindu-mă la specific, şi în
cazul luptelor repetiţia rămâne mama învăţăturii.
- Care sunt etapele unui antrenament condus de dumneavoastră?
- Depinde foarte mult de obiectiv. Un antrenament obişnuit este alcătuit de regulă din
trei părţi structurate astfel: în prima parte exerciţii de încălzire orientate spre specificul
disciplinei. Urmează apoi partea fundamentală, respectiv repetarea de procedee şi lupta cu
temă, luptătorii executând cu precădere procedeele pe care s-a axat antrenamentul. În
încheiere jocuri sportive, apoi baie, masaj, evidenţă sportivi şi alte activităţi. Pregătirea
pentru competiţii presupune însă un program de antrenament mult mai complex despre care
ar fi multe de spus. E vorba de antrenarea în lupta de atac, lupta de creaţie, lupta defensivă,
dezvoltarea psihicului, încadrarea în categoria de greutate etc.
- Dacă rezultatele obţinute de luptătorii pe care i-aţi antrenat sunt bine cunoscute, mai
puţini ştiu că dintre foştii dumneavoastră elevi unii au devenit antrenori. Vă rog să dezvoltaţi
puţin acest subiect.
- Bineînţeles! E firesc să se întâmple aşa. În 1965, când am preluat echipa de lupte de
la prof. Petru Storoz, am fost onorat să antrenez şi foşti coechipieri care, la rândul lor, au
devenit antrenori de prestigiu. Este vorba de antrenorii emeriţi Petru Gheţău (Botoşani) şi
Mircea Covătaru (Piatra Neamţ). A urmat apoi Constantin Topârjan, fost titular în echipa
divizionară A de lupte IPROFIL Rădăuţi. El a devenit profesor de sport şi antrenor emerit în
specialitatea lupte la C.S. Suceava. Lista luptătorilor rădăuţeni care au devenit în timp
apreciaţi antrenori sau instructori a continuat cu următorii: Vasile Pascaru, Viorel Hînţar,
Aurel Fluture, Eisig Leizer, Gavril Georgescu, Ştefan Rusu, Florea Răduţ, Vasile Maftei şi
alţii. Profesia de antrenor nu e o treabă simplă, de aceea am considerat că opţiunea lor de a
fi în slujba sportului atrage şi o mare responsabilitate.
- În cariera dumneavoastră de antrenor cum aţi reuşit să vă acomodaţi frecventelor
schimbări survenite în regulament?
- Nu este vorba numai de schimbările de regulament. Schimbările au fost mult mai
profunde, însă eu le consider fireşti deoarece ele au izvorât din necesitatea dinamizării
acestei ramuri sportive. Se poate aprecia că schimbările survenite în timp au reprezentat
factori de progres. Multe din ele erau previzibile, aşa că acomodarea a fost mai uşoară
pentru acei antrenori care acceptă noul. Conservatorismul în sport nu poate întreţine altceva
decât mediocritatea. Subiectul despre schimbările care au avut loc în lupte pe parcursul

53
timpului este foarte vast. De la salteaua de câlţ şi prelata de pânză, când după un meci
luptătorii arătau de parcă erau daţi cu hârtie abrazivă, şi până la saltelele din burete şi
prelată cu inserţie plastică a trecut ceva vreme. Tot aşa au fost schimbate şi alte multe
componente specifice. Cert este faptul că luptele de competiţie au sporit mult în calitatea
spectacolului datorită combativităţii şi rafinamentului tehnic.

HÎNȚAR, VIOREL, născut la 21 iunie 1950 în satul Burla,

comuna Volovăț, județul Suceava. Studii: Liceul Teoretic Nr. 2,
Rădăuți, promoția 1968; Facultatea de Educație Fizică și Sport a
Universității „Al. I. Cuza" Iași, cu specializarea „Sporturi de lupte”.
Cursuri de antrenor pentru disciplina sportivă Hochei pe iarbă (1994).
Președinte al Colegiului de antrenori; Antrenor federal25 în cadrul
Federației Române de Hochei pe Iarbă – feminin; membru în Biroul
FRHI.
Lucrează ca profesor-antrenor la Școala Sportivă Suceava (1971-1973); Școala
Sportivă Rădăuți (1974-1977); A.S. „Minerul” Gura Humorului (1982-1987).
Fost sportiv de performanță, component al echipei de lupte (stilul: libere), în cadrul
Asociației Sportive „Tractorul” Rădăuți, sub îndrumarea profesorului-antrenor Petru Storoz,
apoi, a antrenorului Virgil Gherasim.
La Rădăuți, în anul 1966 la lupte libere, erau deja lansaţi prin competiţii zonale şi
naţionale sportivii: Viorel Hânţar, Gavril Georgescu, Vasile Buhăceanu, Vasile Aparaschivei,
Virgil Curelaru, Vasile Pascaru, Gheorghe Lungoci, Dragoş Costaş..
La Campionatul republican de lupte libere, juniori, din 10-12 nov. 1967 la Brașov,
sportivul Viorel Hînțar devine vicecampion național, categoria 56 kg., și este declarat „cel
mai tehnic luptător” al competiției.
Menționăm că pentru Rădăuți, aceasta a fost singura medalie obținută la lupte libere.
Din 1968, sportul luptelor de la Rădăuți a fost profilat doar pe lupte greco-romane, stil la care
au fost înregistrate, de-a lungul timpului, performanțe de anvergură impresionantă.
La aceste rezultate „impresionante” înregistrate la lupte greco-romane, și-a adus
contribuția și profesorul-antrenor Viorel Hânțar la Centrul Național Olimpic de Lupte Rădăuți
(1988-1991) și la Clubul Sportiv Școlar Rădăuți (1991-1999).
În perioada sa de antrenorat, cu sportivii secției de lupte greco-romane a CSȘ Rădăuți,
a obținut rezultate remarcabile: 15 medalii la campionatele naționale de juniori mici și juniori,
la individual și pe echipe; 5 locuri I, 4 locuri II și 6 locuri III, în perioada de referință.
Din anul 1999 își desfășurat activitatea în calitate de profesor-antrenor la hochei pe
iarbă (fete). Cândva, l-am rugat pe d-l profesor Viorel Hînțar să ne spună câteva cuvinte

25
„În anul 2001 FRHI s-a organizat, în conformitate cu prevederile Legii educației fizice și sportului Nr.
69 din 28 aprilie 2000. Adunarea generală din 17 noiembrie a adoptat noul Statut și a ales Biroul federal, ca
organ de conducere al federației, format din Iolanda Balaș – Söter – președinte de onoare; Valentin Samungi –
președinte; Lazăr Enciu – secretar general; Viorel Hînțar – antrenor federal” (Cf. Nicu Alexe, Valentin
Costandache, Enciclopedia educației fizice și sportului din România, Ediția a II-a, Vol. II, Târgu Jiu, Ed.
Măiastra, 2015, pp. 35-36.

54
despre perioada de început în activitatea de antrenor al echipei feminine de hochei pe iarbă
din Rădăuți.
„Am început la Dorneşti în anul 1999 cu 18 fete, cu care, după o pregătire susţinută,
am participat în anul 2 000 la campionatul naţional de junioare I şi junioare II pe teren redus,
precum şi la junioare «Open» pe teren mare. În urma disputării meciurilor, clasamentul pe
echipe se prezenta astfel: C.S.Ş. Odorhei, C.S.Ş. Sfântu Gheorghe, C.S.Ş. Rădăuţi, C.S.Ş.
Târgu Mureş.
Începând cu anul 2001, mi-am extins activitatea şi în alte localităţi limitrofe, precum:
Milişăuţi, Bădeuţi şi Vicov. În vara anului 2001 se înregistrează un îmbucurător progres,
astfel că, echipa noastră reuşeşte să se claseze pe locul II pe ţară la junioare II, locul III la
junioare I, şi locul III la junioare «Open». Spre finele anului 2001, echipa feminina de hochei
pe iarbă CSS Rădăuţi a reuşit să câştige titlul de campioană naţională pe teren redus între
Cluburile Sportive Şcolare, aceasta fiind şi cea mai bună clasare înregistrată până în prezent
de echipa noastră.”
În urma acestui rezultat, echipa feminina de hochei pe iarbă Rădăuţi intră în atenţia
federaţiei de specialitate, profesorul Viorel Hînţar devenind unul dintre antrenorii lotului
naţional. Echipa feminina de hochei pe iarbă România II, alcătuită din jucătoarele de la
Rădăuţi, s-a clasat pe locul II la Balcaniadă care s-a desfăşurat în luna decembrie 2001 la
Odorheiul Secuiesc.
În anul 2002, Viorel Hînţar, în calitate de antrenor, a însoţit lotul feminin de hochei pe
iarbă România II la Balcaniada pe teren mare care s-a desfăşurat la Sofia, din echipă făcând
parte şi 7 hocheiste de la CSS Rădăuţi. Echipa de junioare a României II s-a clasat pe locul II,
iar echipa de junioare România I a câştigat titlul balcanic.
Dintre victoriile repurtate la balcaniada de la Sofia, cele mai de prestigiu au fost cele
obţinute în faţa reprezentativei ţării gazde, astfel:
Din echipa României au făcut parte şi următoarele jucătoare de la Rădăuţi: Aurora
Cârlan, Ramona Roşu, Camelia Antonovici, Elena Juravle, Ionela Mandiuc, Liliana Băcilă şi
Sorina Crăciunescu.
Echipa României I – campioană balcanică, a avut în componenţă şi 2 jucătoare
rădăuţene, respectiv: Daniela Jacotă şi Marinela Zlotar, fete cu calităţi bio-motrice
remarcabile. L-am întrebat pe dl. Hînţar, care este după părerea sa, cea mai valoroasă sportivă
din echipa de la Rădăuţi, precum şi care sunt planurile de perspectivă în legătură cu evoluţia
secţiei.
„Toate jucătoarele echipei rădăuţene sunt valoroase, însă în ultima perioadă, s-a
remarcat în mod deosebit, Delia Asofie, sportivă cu calităţi deosebite: îndemânare, viteză de
execuţie, capacitate de efort şi forţă explozivă. În perspectivă, dorim o clasare cât mai bună la
Balcaniada pe teren mare care se va desfăşura în 2003 în Serbia, precum şi la campionatele
europene junioare I şi junioare II, care urmează a se desfăşura tot în anul 2003 în Grecia”, a
mai spus distinsul profesor Viorel Hînțar.
Au urmat, desigur și alte multe rezultate remarcabile în evoluția echipei feminine de
hochei pe iarbă a CSȘ Rădăuți.
Calitățile profesorului-antrenor Viorel Hînțar, de fost valoros sportiv, profesionist
apreciat, de om cumpătat și perseverent, au fost și continuă să rămână printre cele mai
frumoase trăsături cu care s-a impus și s-a afirmat în sport.

55
 Exemplul său confirmă că o atitudine puțin zgomotoasă, fără ieșiri în prim plan în
mod ostentativ și muncind cu pasiune și dăruire aduce apreciere și respect.

HUȚAN, GHEORGHE, născut la 8 aprilie 1954 în orașul

Rădăuți, județul Suceava, din părinții Eudochia și Ion Huțan. Absolvent al
Școlii de antrenori de hochei pe gheață, promoția 1980. A participat la
două cursuri internaționale de specializare pentru antrenori. Maestru
emerit al sportului (1980).
După ce, în 1966 debutase în sport la lupte greco-romane, în 1967,
a început să joace hochei pe gheață (ca portar) la Clubul Metalul din
Rădăuți, avându-l antrenor pe Ștefan Tomovici. Acesta din urmă, se
spune, n-a avut portar la un antrenament. „Treci tu în poartă” şi aşa a început povestea unuia
dinte celui mai longevivi portari din istoria echipei naţionale a României, pentru care a activat
vreme îndelungată.
La Rădăuți, a jucat hochei pe gheață împreună cu Axinte Dumitru, Bandas Octavian,
Romaniuc Ion, Curelar Constantin, Moroșan Dan, Olenici Adrian, Firici Gheorghe, Doboș
Ionel, Smoleac Mircea, Colibaba Emilian, Halus Constantin, Florin Harand ș.a.
Prima competiție de hochei pe gheață la care a participat, a fost una zonală, care a avut
loc la Vatra Dornei, unde a primit o diplomă: „Uniunea de Cultură Fizică și Sport Suceava,
Asociația Sportivă Vatra Dornei, acordă Diplomă, sportivului Huțan Gheorghe de la Asociația
Sportivă „Metalul” Rădăuți. S-a clasat pe loc I la campionatul de juniori, Hochei pe gheață,
organizat în ziua de 10 martie 1968.
Între anii 1969-1974, a fost legitimat la echipa de hochei a Clubului Sportiv „Dunărea”
Galați, echipă care a cucerit titlul de campioană națională la juniori; promovarea în divizia A,
unde s-a clasat a III-a după primul an de la promovare.
În anul 1974, Gheorghe Huțan este legitimat la Clubul Sportiv „Dinamo” București,
(antrenori: Mihai Flamaropol, G. Kosma și E. Pană), contribuind la câștigarea a 4 titluri
naționale și a 2 Cupe ale României. La „Dinamo” București a activat până în anul 1990, an în
care echipa de hochei pe gheață a clubului s-a desființat.
Cariera sportivă i-a fost legată de C.S. „Dinamo”, atât ca jucător, cât și ca antrenor. În
2001, când Dinamo și-a reînființat echipa de hochei pe gheață, conducerea clubului i-a
încredințat lui Gică Huțan postul de antrenor.
În perioada 1990-1995, jucător (portar) la A.S.E. București și în paralel, activează ca
antrenor de categoria a II-a, la CSA și Sportul Studențesc, precum și la echipa națională de
seniori, cu care ia parte la 2 ediții CM.
Antrenor la copii și juniori la Școala Sportivă Nr. 6, București (1996-2000); antrenor
de hochei pe gheață la Clubul Sportiv „Rapid” București (2000-2004). În anul 2005 s-a
pensionat, de drept, cu pensie militară.
Palmares sportiv: 1 titlu de Campion național de juniori, în 1971, cu echipa „Dunărea”
Galați; 6 titluri de Campion național cu echipa „Dinamo” București; 4 Cupe ale României.
A fost selecționat de 250 de ori în Echipa națională a României; 15 participări la
Campionate Mondiale, din care o participare în grupa A (1977), grupa B (timp de 10 ani) și
grupa C; participare la Jocurile Olimpice de la Lake Placid (U.S.A, 1980 – locul 8).

56
 A obținut de trei ori titlul de „Cel mai valoros portar” al Campionatelor Mondiale de
Hochei pe Gheață.
Gheorghe Huțan se stinge din viață București, în data de 11 iulie 2018, și este
înmormântat în cimitirul din orașul Vălenii de Munte, județul Prahova. Distins, post mortem,
cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, la 31.10.2019.

*
Redăm, în cele ce urmează, interviul acordat de Gheorghe Huțan, reporterului Gh. A.,
interviu publicat în Cotidianul gălățean „Viața liberă” (Anul XV, Nr.. 4570, din 20-21
noiembrie 2004).
- Aşadar, domnule Huţan, după 30 de ani „apăraţi” din nou culorile Clubului
Dunărea...
- Da, se poate spune şi aşa. După cum ştiţi, am debutat la Dunărea Galaţi în anul
1970, pe când aveam doar 14 ani. Atunci, reputatul antrenor Ştefan Tomovicz m-a adus de la
Rădăuţi, împreună cu aproape o întreagă echipă, dintre care îi amintesc pe Rusu, Moroşan,
Nistor, Curelaru, Olenici şi Hâncu.
Se inaugura atunci patinoarul descoperit. Am jucat la Galaţi până în 1974, an în care
m-am transferat la Dinamo Bucureşti.
- Perioadă în care aţi devenit şi titularul reprezentativei României.
- Da. M-am retras din activitatea competiţională în 1994 şi acum antrenez, alături de
Viorel Radu (alt gălăţean - n.n.), combinata Dinamo Dunărea sau Dunărea Dinamo, cum
vreţi să-i spuneţi.
- Chiar aşa domnule Huţan, ce este această combinată şi cum s-a născut ea?
- În ultimii ani echipele reprezentative pentru hocheiul românesc au apelat la
serviciile unor jucători străini (ruşi, ucraineni, slovaci etc.) pentru a ridica nivelul valoric al
formaţiilor respective, ceea ce au reuşit în parte, dar şi datorită faptului că „din spate” nu
mai venea nimic. Au fost probleme serioase cu patinoarele din Bucureşti şi Galaţi.
Acestea nu au funcţionat ani buni, copiii şi juniorii nu au avut unde se pregăti şi s-a
creat un gol… în producţia hocheistică. Au scăzut îngrijorător efectivele de sportivi. Galaţiul
nu a mai „produs” nimic, trecuseră vremurile când echipele naţionale de juniori erau
formate în majoritate din gălăţeni şi când cele două „mari” - Dinamo şi Steaua - se
aprovizionau constant de la Dunărea.
Fiind gălăţean adoptat, gândindu-mă că oraşul de la Dunăre nu poate alinia o echipă
competitivă în întrecerea seniorilor, pentru a oferi iubitorilor de hochei (foarte avizaţi!)
jocuri de calitate, am propus să facem o combinată din cei mai buni jucători dinamovişti şi
gălăţeni. Ţin să menţionez că toate jocurile cu echipele din afara Capitalei le vom susţine pe
modernul Patinoar din Galaţi.
- Înţelegem că există intenţia de a continua colaborarea în favoarea ambelor formaţii.
- Evident. Şi mi-aş permite să spun că vom acţiona în favoarea hocheiului românesc,
gândindu-ne că juniorii şi copiii nu pot creşte decât pe lângă o echipă de seniori competitivă.

* *

57
 Un interesant comentariu, lângă o poza cu Gheorghe Huțan, a
apărut pe Facebook, în 10 iulie 2019, comentariu elaborat, elegant și
atractiv, pe care îl redăm în cele ce urmează:
Fenomenul hocheistic rădăuţean a devenit în timp o realitate
incontestabilă, mai ales atunci când la timonă s-a aflat patriarhul
bucovinean al acestui sport, Ştefan Tomovici.
Vreme de câteva decenii localitatea noastră a produs pe bandă
rulantă valori într-un sport în care munca în echipă reprezintă
formula succesului. E adevărat că din buchet va răsări întotdeauna
câte-o floare mai "ochioasă", acest lucru caracterizând toate
sporturile de echipă, dar hocheiul poate fi comparat cu un ceas cu mai multe rubine, din care
dacă scoţi unul, mecanismul nu mai funcționează.
A trecut un an de la decesul fostului portar al echipei naţionale, aşa că o să vă
povestesc mai mult despre el. Este vorba despre Gheorghe Huţan, născut în 8 aprilie 1954. El
face parte dintr-o suită de portari valoroşi pe care izvorul bogat al oraşului l-a oferit generos
și altor meleaguri.
Primul a fost Iosif Sofian (Ioşca), cel dintâi rădăuţean ajuns în naţionala României pe
la începutul anilor 60 , care profitând de un moment de neatenţie a "organului" , a "şters
putina" în Germania. Al doilea a fost Mircea Lupaşcu (Lupu) mult timp în poarta lui Dinamo,
iar apoi, un valoros arbitru de hochei.
În vârful piramidei se poziţionează Gicu Huţan, personajul din fotografie, care a
strâns mai bine de 300 de selecţii la naţională, 6 titluri de campion, 4 cupe, participant la
Olimpiada din 1980 la Lake Placid, de trei ori nominalizat cel mai bun portar al
campionatului mondial grupa B. Alături de Netedu a apărat 13 ani, până în 1990, poarta
echipei naţionale a României.
Oraşul nostru a dat nume sonore în sportul cu crosa şi pucul, de la Sorin Ciubotaru la
Octavian Corduban, dar generaţia de aur a reprezentat-o echipa care a migrat la Galaţi în
1969 în frunte cu antrenorul Tomovici. Acea echipă de juniori a câştigat în acelaşi an titlul
naţional la categoria respectivă, învingând la Miercurea Ciuc, la ea acasă echipa celui mai
prolific bazin hocheistic al țării.
Voi încerca să-i nominalizez pe băieţi şi sper să nu am omisiuni sau greşeli, iar dac-o
fi să fie , loc de o corectare se găseşte oricând: Dumitru Axinte şi Octavian Bandas cred că
jucau deja la Dinamo , iar la Galaţi au plecat Doru Moroşan, Constantin Curelaru, Ionel
Doboş, Gheorghe Firici, Adrian Olenici, Constantin Nistor, Mircea Smoleac, Constantin
Halus, Ion Romaniuc (alt portar valoros), Stelică Rusu, Ion Hâncu (decedat prematur).
Între ei și Gheorghe Huțan, care din 76 s-a transferat la Dinamo. Neajutat de statură,
compensa prin agilitate , curaj, dăruire dusă până la sacrificiu , toate aceste calităţi armate
cu acel oțel caracteristic celui ce posedă spiritul învingătorului.
A murit pe neașteptate mult prea devreme, în timp ce-şi îngrijea soţia demult căzută
la pat, iar locul de veci îl are într-un sat ce se numeşte Cerasu, din judeţul Prahova, baştina
soţiei sale. Azi se-mplinește un an de-atunci...26

26
Resursă INTERNET: Dragoș Băncescu, postare poză și comentariu, în Grupul de pa facebook
„Rădăuți - amintiri, oameni, locuri”, în data de 10 iulie 2019.

58
 IHNATIUC, ANDREI, născut la 24 noiembrie 2003 în
comuna Ulma, județul Suceava, din părinții Ihnatiuc Vasile și
Nicoleta (născ. Olexiuc). Este elev la Colegiul Tehnic Rădăuți.
A început să practice atletismul de la 15 ani, în cadrul
Clubului Sportiv Școlar Rădăuți, fiind inițiat și antrenat în această
disciplină sportivă de apreciatul profesor-antrenor Bogdan
Roșcăneanu. Își anunță ascensiunea ulterioară, la un concurs
interjudețean de la Bacău, în 2018, unde se clasează pe un onorant
loc IV, la proba de 3000 m. Confirmă în anul 2019, când la
Campionatul național de sală, în București, se clasează pe locul VI la
proba de 3000 m. În același an, 2019, la Campionatul național de alergare montană (6 km) se
clasează, la general, pe locul III. În anul 2020, devine multiplu medaliat la competiții de
anvergură națională, la 3000 m; 5000 m; 10000 m, dar și la alergare montană (6 km).
În anul 2021, sportivul Andrei Ihnatiuc, deși aflat încă la vârsta junioratului, a luat
startul la Campionatul național de atletism, tineret, clasându-se pe locul II la proba de 10000
m și locul IV la proba de 5000 m.
În luna mai, 2021, la Campionatele Balcanice de alergare montană de la Câmpulung
Moldovenesc, printre „tricolorii” care au urcat pe podiumul de premiere sa aflat și rădăuțeanul
Andrei Ihnatiuc, sportivul pregătit de Bogdan Roscăneanu obținând locul III în proba de 6
kilometrii, rezervată juniorilor.
Clasarea aceasta a contribuit și la rezultatul general al echipei României, care a devenit
la final vicecampioană balcanică. Andrei Ihnatiuc a obținut astfel și o medalia de argint cu
echipa, din care a mai făcut parte și Petru Iulian Pop (CSM Dorna Vatra Dornei) – locul 11 la
individual.
Pe data de 4 iunie 2021, am stat de vorbă cu Andrei Ihnatiuc, pe stadionul din Rădăuți.
„Spiritul de competiție și colaborarea cu d-l profesor-antrenor Bogdan Roșcăneanu sunt la
baza rezultatelor obținute de mine în competiții naționale și internaționale” – spune atletul
rădăuțean Andrei Ihnatiuc.
Sâmbătă (12. 06. 2021), în prima zi a Campionatelor Balcanice de atletism, Under –
20 de la Istambul, atletul rădăuțean devine vicecampion balcanic în proba de pistă, 5000 m.
„Nu e lucru ușor de ajuns pe un podium balcanic. Sunt mândru de rezultatul obținut de
Andrei, adus atât României cât și Clubului Sportiv Școlar Rădăuți. Experiența acumulată,
munca, sacrificiile și seriozitatea la antrenamente a făcut să ajungă la acest rezultat”, a
precizat profesorul-antrenor Bogdan Roșcăneanu.

LARIONESCU, OVIDIU (28 noiembrie 1952, Rădăuți – 18 martie 2018, Rădăuți).

Părinții: agronom Larionescu Virgil și prof. Virginia (născ. Macovei). Studii: Liceul Teoretic
nr. 2 Rădăuți, promoția 1971; Facultatea de Educație Fizică și Sport din Bacău, promoția
1977. A fost un talentat polisportiv: atletism, tenis de masă și baschet.
Profesor de sport la Școala Generală nr.3 Rădăuți (azi, Școala Gimnazială „Mihai
Eminescu” și antrenor de baschet la CSM „Bucovina” Rădăuți.

59
 Îndrăgostit la nesfârșit de baschet, a inițiat și antrenat în această
disciplină sportivă mulți copii talentați, devenind unul dintre dascălii
de elită ai acestei instituții școlare. S-a bucurat constant, de aprecierea
colegilor și colaboratorilor, dar și de respect și prețuire din partea
elevilor.
Dovedind competență și pasiune, a reușit să urce toate treptele
ierarhiei didactice, devenind responsabil de cerc pedagogic, metodist
al inspectoratului școlar, președinte al Asociației de Baschet Suceava,
președinte al Colegiului Arbitrilor de Baschet Suceava.
Echipele de baschet ale şcolii, fete şi băieţi, au fost coordonate de dânsul, cu susținere
din partea colegilor de catedră și al conducerii școlii. Este vorba de condițiile de antrenament,
soluții pentru a transporta elevii la competiții zonale / naționale, etc.
Ani la rând a câştigat faza judeţeană cu ambele echipe, jucând la faza pe zonă şi la cea
naţională, înregistrând rezultate remarcabile, elogiate prin diverse ziare și reviste. Cu ambele
echipe de baschet a înregistrat calificări în fazele finale ale Olimpiadei Sportului Școlar, de
unde s-au întors, de fiecare dată, cu medalii și trofee, păstrate la loc de cinste în colecția școlii.
„Un dascăl cu vocaţie – scrie prof.
Gheorghe Dolinschi -, un profesor distins,
riguros, un educator înnăscut. Cu aerul său
calm, a urmat un sistem de valori potrivit căruia
în viaţă nu trebuie să faci compromisuri, ci să fii
cinstit şi demn. Un om sociabil, care şi-a
canalizat întreaga energie în familie şi profesie,
a creat o atmosferă pozitivă în colectiv, un
dascăl căruia colegii, elevii şi părinţii i-au purtat
un imens respect.
Având o vastă cultură de specialitate, a fost un model pentru mai tinerii săi colegi. Un
excelent profesionist, şi-a lăsat amprenta asupra generaţiilor de elevi, reuşind să descopere în
fiecare copil partea bună, calităţile şi să încurajeze performanţa. A reuşit să revitalizeze
sportul rădăuţean, în general, şi baschetul, în special, înfiinţând Clubul Sportiv «Triumph» din
Rădăuţi, afiliat la Federaţia Română de Baschet, club care a activat în campionatul naţional de
juniori”27.
În semn de recunoaștere a meritelor sale în slujba școlii și a sportului rădăuțean, joi 9
mai 2019, în cadru festiv (Cercul Pedagogic al profesorilor de Educaţie Fizică și Sport din
zona Rădăuți) a avut loc dezvelirea plăcii comemorative, prin care, în baza hotărârii
Consiliului local, baza sportivă a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” Rădăuți va purta
numele distinsului profesor – antrenor Ovidiu Larionescu.
Redăm, în cele ce urmează, evoluția sportivă și profesională a unuia dintre foștii săi
elevi, care s-a remarcat în disciplina sportivă baschet. Este vorba despre Andrei Tiperciuc.
Tiperciuc Andrei, Născut la 14 iulie 1991 în orașul Rădăuți, din părinții Gheorghina
și Vasile Tiperciuc. Studii: Școala Gimnazială nr.3 Rădăuți; Colegiul Tehnic Rădăuți,

27
Vezi Crai nou din 26 iunie 2019, articolul O școală și un nume pentru eternitate.

60
promoția 2010; Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Ștefan cel Mare”
Suceava, promoția 2015.
Lucrează ca profesor de Educație Fizică și Sport și antrenor al Asociației Clubul
Sportiv „Phoenix” Suceava, în același timp fiind președintele acestei asociații.
Pe când era elev la Școala Gimnazială nr. 3 Rădăuți, din clasa a V-a până în clasa a
VIII –a l-a avut ca diriginte pe domnul profesor de educație fizică și sport, Ovidiu Larionescu,
cel care l-a inițiat în jocul de baschet. În toți acei ani ai școlii generale a participat la
competițiile de baschet organizate în școală și în alte locații din municipiu.
În perioada cursurilor liceale (2006-2010), a participat la competițiile de baschet
organizate în instituție și municipiu, dar de această dată a făcut parte și din echipa
reprezentativă a Colegiului Tehnic Rădăuți, condusă de domnul profesor Zub Florin
(specializare baschet) cu care a participat la Olimpiada Naționala a Sportului Școlar (ONSȘ).
În anul 2009 a fost selectat să facă parte din echipa reprezentativă a orașului Rădăuți,
prin intermediul clubului CSM „Bucovina” Rădăuți, la categoria Juniori U 20, în acea
perioadă fiind antrenor domnul Anheliuc Cristian (zis Micuțu).
În anul universitar 2012 – 2013 obține o bursă de studii „Erasmus” în Polonia, la
Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității Politechnika Opolska. În timpul celor 5
luni de studiu din Polonia, acesta a jucat baschet la două echipe „Inglorious Erasmus” și
„Erasmus”, unde a fost premiat ca cel mai bun marcator din campionat, având o medie de 39
puncte pe meci.
După revenirea în țară a participat, ca antrenor, la Programul Summer Camp Perform
Baschet 2013 de la Brașov. Din septembrie 2013 acesta a devenit Vicepreședintele Asociației
Clubul Sportiv „Phoenix” Suceava și antrenor, până în anul 2015 când a fost ales ca
Președinte.
Pe parcursul anilor de facultate și master a participat la campionatele de baschet
organizate în USV, toate fiind câștigate de echipa acestuia. În anul 2013 a participat la
Campionatul Național Universitar de Baschet de la Oradea, iar în 2015 a participat la
Campionatul Național Universitar de Baschet 3×3 de la București, alături de echipa
Universității „Stefan cel Mare„ Suceava.
Mai menționăm faptul că în anul 2011, Andrei Tiperciuc se sfătuiește cu colegul său
de an și de facultate, rădăuțeanul Bogdan Stejar, în legătură cu sportul din Suceava: viața
socială a copiilor și tinerilor, modul de dezvoltare și aspirațiile acestora ș.a. După câteva
discuții, au hotărât să pună bazele primului club sportiv de baschet din Municipiul Suceava și
anume ceea ce a devenit astăzi Asociația Clubul Sportiv „Phoenix” Suceava”, care crește și se
dezvoltă în continuare alături de un grup de oameni entuziaști.

MOROȘAN, DORU-IOSIF, născut la13 mai 1953, în comuna

Satu Mare, județul Suceava. Studii: Școala Generală Nr. 3, Rădăuți,
promoția 1968; Liceul Nr. 5, Galați, promoția 1972; Institutul de
Educație Fizică și Sport Galați, promoția 1978. Continuare studii în
cadrul Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport București
(1996-1999).
Curs postuniversitar la Academia de Poliție – Centrul de Studii
Postuniversitare (Post-academice) al Ministerului de Interne (2000),

61
susținând lucrarea cu tema: Managementul evaluării performanțelor profesionale.
Maestru emerit al sportului; antrenor de hochei pe gheață, categoria a II-a; antrenor de
fotbal, categoria a II-a. În calitate de profesor de specialitate, a contribuit practico-metodic și
instructiv-educativ în activitatea de editare, la Academia de Poliția „Alexandru Ioan Cuza” a
manualului intitulat Anihilarea agresorului prin tehnici de autoapărare.
În cadrul catedrei a elaborat lucrări științifice, de specialitate, cu următoarele titluri:
„Noțiuni elementare despre stres”; „Fiziopatologia leziunilor traumatice și procesul de
vindecare în traumatismele sportive”; „Dopingul la sportivi și rolul comisiei medicale în
depistarea mijloacelor artificiale ce prejudiciază performanța și etica sportivă”; „Antrenorul
total”; „Grupul sportiv și conducerea lui”; „Managementul educației fizice și sportului”.
În perioada 1985-2008 a activat în calitate de cadru militar și cadru didactic la catedra
de „Pregătire militară și fizică” din cadrul Centrului de Studii Postuniversitare al Academiei
de Poliție „Al. I. Cuza” București. A parcurs, cu succes, treptele ascensiunii universitare,
respectiv: preparator, asistent, lector, conferențiar, profesor universitar.
Copilăria și adolescența și le-a petrecut la Rădăuți, unde dezvoltă o mare pasiune
pentru disciplina sportivă Hochei pe gheață. Începe să practice hochei din anul 1964, fiind
legitimat, ca sportiv, la A.S. „Metalul” Rădăuți, sub îndrumarea eruditului profesor-antrenor
Ștefan Tomovici. În perioada 1964-1970 se remarcă în competiții, la grupa sa de vârstă,
obținând, cu echipa, locul II (1967) și locul III (1968) la Campionatul republican de hochei pe
gheață.
În anul 1970 împreună cu echipa rădăuțeană de juniori și cu profesorul-antrenor Ștefan
Tomovici, pleacă la Galați, unde era dat în folosință noul patinoar artificial, și unde a fost
legitimat la Clubul Sportiv „Dunărea”.
După o scurtă perioadă de rodaj, echipa de hochei pe gheață „Dunărea” Galați
promovează în primul eșalon valoric, iar juniorii devin campioni naționali, confirmând, astfel,
valoarea și talentul tinerilor hocheiști formați în Rădăuți de profesorul-antrenor Ștefan
Tomovici.
Până în anul 1978, Doru-Iosif Moroșan a jucat la Galați, la echipa mare, împreună cu
colegii: Corduban Octavian, Ciubotaru Sorin, Romaniuc Ioan, Hâncu Ion, Curelar Constantin,
Olenici Adrian, Nistor Constantin, Doboș Ionel, Firici Gheorghe, Rusu Stelian, Halus
Constantin.
Din anul 1978 a activat sub culorile Clubului Sportiv „Dinamo” București, până în
anul 1985 când s-a retras din activitatea competițională, dedicându-se profesiei în cadrul
Ministerului Apărării și Internelor.
În perioada 1970-1984, sportivul Doru Moroșan a fost, în repetate rânduri, selecționat
la Lot, devenind titular în Echipa națională de Hochei pe gheață a României, devenind, astfel,
posesorul unui impresionant palmares sportiv.
Participant la 13 Campionate Mondiale; la 2 ediții ale Jocurilor Olimpice (Innsbruck,
1976 și Lake Placid, 1980); 250 de meciuri internaționale, cu 12 goluri înscrise. În anul 1981
a fost investit „căpitan de echipă” al naționalei, la Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață,
desfășurat în Italia.
Despre acele vremuri, aflăm, din Istoria Sportului Românesc: Hochei pe gheață, că
„hocheiul românesc îşi sporeşte rezultatele remarcabile. La Jocurile Olimpice de la Innsbruck
(1976), ocupă locul VII, în clasamentul general final. În acelaşi an, echipa României (cu

62
jucătorii Huţan, Netedu, Gali, Antal, Varga, Ioniţă, Moroşan, Justinian, Costea, Ţurcanu,
Axinte, Huţanu, Pană, Pisaru, Gheorghiu, Halăucă şi Mikloş, conduşi de antrenorii Ştefan
Ionescu şi Ion Tiron) promovează în primul eşalon valoric al hocheiului mondial. Totodată,
reuşitele notabile le-au dat dreptul, de trei ori, hocheiştilor juniori din ţara noastră să evolueze
în grupa «A» la Campionatul European din perioada 1980-1990”.
Neîndoielnic, hocheistul rădăuțean ne amintește de acei superbi ani de glorie a
hocheiului românesc. De altfel, acea generație a rămas în istorie ca fiind cea mai bună
generație, supranumită „generația de aur” a hocheiului românesc.
Celebrul fost sportiv, cadru militar și universitar Doru-Iosif Moroșan, se pensionează,
de drept, în anul 2008, acordându-i-se gradul militar, în rezervă, de Colonel.
„Paradoxal eram singurul oraș din lume cu echipă în divizia națională, dar fără teren
propriu. Au fost ierni în care până și gheața naturală lipsea dar incredibil uzina de valori
sportive producea.
Este aproape de necrezut că în astfel de condiții am furnizat atât de mulți hocheiști
valoroși ajungându-se ca la un moment dat o întreagă linie, respectiv toți cei șase jucători de
pe teren a echipei ce a reprezentat România în lume, pe alte meridiane, pe alte continente, în
locuri unde sorele răsare și apune în momente diferite de cele rădăuțene, să fie formată din
pruncii orașului nostru.
Poate Cel de Sus ne-a binecuvântat locul….Aici la noi în târg s-au format acești ostași
ai spiritului sportiv adevărat, educați în duhul respectului față de locul de baștină, aici au
dobândit acea vână de învingător, de aici au băut apa vie ce i-a transformat cu timpul în
respectați ambasadori ai Bucovinei cea fără de pereche”, a scris emoționant Doru Iosif
Moroșan în adresa înaintată Primăriei Rădăuți cu propunerile pentru conferirea titlului de
Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, celor 8 foști valoroși hocheiști rădăuțeni.

MOROȘAN, IONEL-FLORENTIN, născut la 11 ianuarie

1975 în Rădăuți, din părinții Constantin și Livia (născ. Șicman).
Sportiv de performanți – călărie; antrenor.
Studii: Liceul Industrial Nr. 1 Rădăuți,, iar în perioada 2007-
2009 a urmat cursurile de antrenori de călărie la București, Timișoara
și Târgu Mureș, sub îndrumarea profesorului-antrenor Alexandru
Iavorovski.
Începe să practice acest nobil sport în anul 1982 la Herghelia
Rădăuți, îndrumat de maistru-antrenor Vasile Trofin. În decursul
carierei sale sportive a evoluat la următoarele cluburi: C.S. „Metalul” Rădăuți (1982-1989);
C.S. „Hermes” Slobozia (1989-1992), antrenor Ionel Bucur; C.S.A. „Steaua” București
(1992-1997), antrenor lt. col. Gheorghe Nicolae; C.S. „Hipica” Torino din Italia (1998-2007),
antrenor Roberto Arioldi (multiplu campion al Italiei). Din 2007 revine la Herghelia Rădăuți
ca sportiv și antrenor de specialitate.
Performanțe sportive (sărituri peste obstacole), individual: Campion național de juniori
(16 ani) cu calul Voitinel (1991, Piatra Neamț); campion național de juniori (18 ani) cu calul
Buian (1993, Craiova); campion național de tineret (21 ani) cu calul Banzai (1996, Slobozia);
campion național de seniori cu calul Tripoli (1997, proba „cai tineri”, București); locul I cu

63
calul Uraniu la Etapa națională (2013, București). Participant la toate edițiile Cupei
„Bucovina” ROMSILVA desfășurate la Rădăuți (2007-2013), cu rezultate remarcabile.
Locul I cu calul Ungaria (1991, Iugoslavia); locul I la proba de sărituri peste obstacole
contra-cronometru, cu calul Menuet (1995, Siria). La Concursul internațional „Marele premiu
al cailor de 7 ani”, locul 11 cu calul Mister Șhanu, din 70 de călăreți (2003, Pioltelo-Italia;
departajare de la locurile 1-20 de o secundă).
Dintre performanțele sportive cu echipa C.S. „Metalul” Rădăuți, amintim titlul de
campion național obținut la Craiova, în anul 1993. Formația rădăuțeană (tandemuri cal-
călăreț) a fost compusă din Ionel-Florentin Moroșan cu calul Buian, Florin Bucovăț cu calul
Homorod, Adrian Buzilă cu calul Argint, Narcis Georgescu cu calul Balsam.
Menționăm faptul că distinsul sportiv rădăuțean a înregistrat și alte clasări pe podium la
campionatele naționale de călărie la diferite categorii (semiușoară, ușoară, mijlocie, semigrea
și grea) și a făcut parte, în mai multe rânduri, din lotului național de călărie al României. Se
poate mândri, între altele, cu faptul că în anul 1996, la Slobozia, la proba de forță, a sărit cu
calul Sfioasa, 2,05 m, recordul național actual fiind de 2,15 m.
Mai menționăm, de asemenea, că Ionel-Florentin Moroșan, împreună cu soții Rodica și
Puiu Nichiforiuc, a deschis la Hardic – comuna Horodnic de Sus, într-o zonă cu drumuri
forestiere și dealuri împădurite, Școala de Echitație „Cai de Legendă”, prima de acest fel din
județul Suceava.
De la doi cai la început (august 2009), astăzi, în grajdurile școlii de echitație sunt nouă
cabaline: trei Shagia Arab, un pur sânge arab, un lipițan, doi cai de sport românesc și un
metis, jumătate arab, jumătate românesc semigreu.
Caii sunt antrenați pentru obstacole și pentru anduranță. La Școala de Echitație „Cai de
Legendă”, sub supravegherea antrenorului Ionel Moroșan, se fac lecții de călărie pentru
persoane interesate, numai în manej (zece ședințe a câte 45 de minute / elev). Este promovat
stilul de călărie englezesc.

NICHIFORIUC, MIRCEA-TRAIAN, născut la 1 august

1939 în Rădăuți. Polisportiv; antrenor. A absolvit Școala de antrenori
de hochei pe gheață și a desfășurat activități sportive în calitate de
secretar al asociației sportive „Voința” Rădăuți, timp de 35 de ani.
A jucat fotbal în divizia C și B în perioada 1954-1965 ca portar
la echipele „Progresul” și „Metalul” Rădăuți. În aceeași perioadă a
jucat și hochei pe gheață. Echipa de hochei pe gheaţă a clubului
rădăuţean, sub îndrumarea profesorului-antrenor Ştefan Tomovici,
reuşeşte să promoveze în divizia A al campionatului naţional în luna februarie 1959, unde se
menţine până în anul 1962. În această scurtă perioadă s-au remarcat și au evoluat o serie de
jucători talentaţi cum au fost: Octavian Corduban, Ioşca Sofian, Mircea Lupaşcu, Itzak Kern,
Teodor Sava, Modest Chirilă, Ion Lungu, Mircea-Traian Nichiforiuc, Gabriel Mohr, Liviu
Cunescu, Sorin Ciubotaru, Ilie Cilievici, Stelian Rusu şi alţii.
A jucat baschet în echipa „Progresul” Rădăuți, în divizia B și A. În anul 1964, sub
îndrumarea antrenorului Iosif Satinger, echipa „Progresul” Rădăuţi dispută meciuri de baraj şi
reuşeşte să promoveze în divizia A, în urma victoriilor obţinute în faţa unor echipe de renume
precum: „ASA” Bacău, „Penicilina” Iaşi, „CSM” Botoşani şi „Petrolul” Ploieşti.

64
 Dintre sportivii care au practicat baschetul de performanţă în echipa „Progresul” şi au
contribuit la promovarea în divizia A, îi amintim pe următorii: Mihai Oancă, fraţii Valter şi
Liviu Ebenhof , Cezar Martinescu, Petru Storoz, Mircea Lavric, Mircea-Traian Nichiforiuc,
Stelian Colibaba-Evuleţ, Ervin Hoffman, Liviu Balint, Marcel Tenenhaus, Ştefan Drahta şi
alţii. Cei mai înalţi jucători ai echipei rădăuţene erau fraţii Valter şi Liviu Ebenhof.
A fost antrenor al echipei de handbal feminin „Voința” Rădăuți (1959-1972), echipă
care, în anul 1969, reuşeşte să promoveze în divizia B şi se menţine în acest eşalon până în
anul 1972.
Handbalistele echipei „Voinţa” Rădăuţi care au contribuit la această frumoasă izbândă
au fost apărătoarele Elena Tănase şi Viruţa Frâncu, iar ca jucătoare „de câmp” au evoluat
Georgeta Ducra, Victoria Şved, Stela Colibaba, surorile Rodica şi Viorela Covătaru, surorile
Aurelia şi Marcela Vengleş, Domnica Bălan, Georgeta Pruteanu, Rodica Romaniuc, Adriana
Dorneanu şi altele.
A activat, o vreme, ca salariat la U.J.C.M. Suceava și s-a îngrijit de stadionul „Voința”
din Rădăuți, prin efectuarea unor construcții, a tribunei etc. Distinsul antrenor rădăuțean
Mircea Nichiforiuc este inclus între personalitățile marcante, cu contribuții semnificative la
dezvoltarea educației fizice și sportului în județul Suceava28.

NISTOR, CONSTANTIN-VASILE, născut la 22 mai 1954 în

orașul Rădăuți, județul Suceava. Studii: Școala Generală Nr. 1 Rădăuți,
promoția 1969; Școala Profesională de Construcții, Galați, promoția
1972; Liceul Nr. 6, București, promoția 1980; Institutul de Educație
Fizică și Sport, București, promoția 1985 (Diplomă cu specializarea:
Hochei pe Gheață); Universitatea Ecologică București (2005-2007),
secția Sport, specializarea: Canotaj.
Sportiv de performanță, angajat al Ministerului Apărării Naționale,
la Clubul Sportiv „Steaua” București (1973-1988). Subofițer M.Ap.N. (1973-1978; Ofițer
superior M.Ap.N. (1978-1990). Instructor sportiv – Complex Sportiv „Ghencea” București
(1989-1990); Instructor sportiv – C.S.A. „Steaua” (1990-1992); Șef Complex Sportiv C.S.A.
„Steaua”, Plevnei (1992-1994); Șef Complex Sportiv C.S.A. „Steaua” – Baza Hipică (1995-
2001); Șef Birou Instruire și Statistică, sediul C.S.A. „Steaua” și instructor sportiv la secțiile:
Hochei pe Gheață, Călărie, Pentatlon (2002-2009).
Începe să practice Hochei pe gheață, din anul 1965, la Asociația Sportivă „Metalul”
Rădăuți, sub îndrumarea profesorului-antrenor Ștefan Tomovici, afirmându-se, în timp, ca
jucător cu un patinaj foarte bun şi deosebit de tehnic în mânuirea crosei.
Sub îndrumarea profesorului-antrenor Ștefan Tomovici, echipa de hochei pe gheață –
junior mici „Metalul” Rădăuți participă la puternice competiții regionale, în compania
formațiilor similare din Suceava și Vatra Dornei.

28
Pop Ștefan, Dura Valerian, ș.a., Enciclopedia educației fizice și sportului din România – Județul
Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008, p. 66.

65
 Debutează, în competiții de anvergură națională, la Campionatul de hochei (rezervat
copiilor) „Cupa Dunării”, desfășurat pe patinoarul artificial din Galați, în perioada 14–16 iulie
1968. Promovează în liga de juniori (1969).
Elev de școala generală fiind și implicat în atâtea antrenamente și competiții, școlarul
cam lipsea de pe la cursuri. Prin clasa a VII-a, de pildă, Constantin Vasile venea la școală în
echipament sportiv, programat să dea tezele restante, pe la clasele la care profesorii
respectivelor discipline aveau ore. Așezat în prima bancă, scria el ce scria, vreme de vre-o
jumătate de ceas, după care pleca la antrenament ori la vre-o competiție.
Dintre profesori, cel mai drastic era profesorul de Limba română, Mihail Bondrea, care,
în astfel de situații dădea dovadă de înțelegere, dar pe de altă parte, mereu își exprima
nedumerirea: „Mă, cum se face că pe cei din școala noastră, la dat cu patinele pe gheață, la
fugă, la fotbal, ba chiar și la trântă, nu-i întrece nici dracu, da la română, care e așa frumoasă,
merge treaba … ca din piatră seacă”.
Sub îndrumarea profesorului-antrenor Ștefan Tomovici, echipa de hochei pe gheață –
juniori „Metalul” Rădăuți participă la puternice competiții regionale, în compania formațiilor
similare din Suceava și Vatra Dornei.
În anul 1970, împreună cu antrenorul Ştefan Tomovici, echipa rădăuţeană de hochei se
transferă la Galaţi unde activează sub denumirea de „Dunărea”. Aici, hocheistul Constantin
Nistor a avut câțiva colegi de excepție prin performantele dobândite ca sportivi.
Campion național, cu echipa „Dunărea” Galați – Juniori. Selecționat în Lotul național,
participă la trei Campionate Europene – Juniori.
Puţini rădăuțeni cunosc faptul că, din anul 1973, Constantin Nistor a fost component de
bază al formaţiei „Steaua Bucureşti” cu care a câştigat 12 Campionate naţionale la seniori, 12
Cupe ale Campionilor, 2 Campionate – Jocuri Militare; 2 Universiade.
Component al Lotului Național de Hochei pe Gheață –Seniori, joacă în Reprezentativa
Națională a României la 13 Campionate Mondiale, 1 Olimpiadă, 1980 (Lake Placid, U.S.A.),
5 ediții – Cupe Internaționale, Țările Nordice; 4 Turnee Internaționale – Turneul „Taxis” –
Europa; 2 ediții – Ziarul „Izvestia” U.R.S.S.
În anul 2009, Constantin Nistor trece în rezervă, în baza Ordonanței Guvernamentale, cu
gradul de Colonel. Ocupă o funcție, devenită civilă, de șef birou Instruire și Statistică;
Instructor: Hochei, Călărie, Pentatlon (2009-2011); Antrenor coordonator al Secției Hochei, la
Clubul Sportiv „Steaua” București (2012-2014).
Pe 18 noiembrie 2013, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului din Bucureşti a
avut loc o Adunare Generală Extraordinară de Alegeri. Astfel, pentru preşedinţia federaţiei şi-
au depus candidatura trei candidaţi, pentru cele două locuri de vicepreşedinte, cinci candidaţi,
iar pentru cele opt locuri rămase libere în Biroul Federal au candida 18 persoane. Fostul
hocheist Constantin Nistor a fost ales vicepreședinte al Federației Române de Hochei pe
Gheață.
Director tehnic la Federația Română de Hochei pe Gheață (2014-2019), coordonator,
selecționer al Loturilor Naționale: Juniori, Junioare, Tineret, Seniori, Senioare, în vederea
participării la Campionatele Mondiale. Distins cu titlul de Cetățean de Onoare al
Municipiului Rădăuți, la 31.10.2019.

66
 OLENICI, ADRIAN, născut la 19 aprilie 1956, în orașul Rădăuți,
județul Suceava. A absolvit Școala Generală Nr. 2 Rădăuți și Școala
Profesională de Mecanici Auto, Galați. Maistru militar. Sportiv de
performanță în Hochei pe gheață; Maestru al Sportului.
Începe să practice hochei pe gheață, din anul 1964, în echipa de
copii la Școala Medie Mixtă Nr. 2 – Rădăuți, sub îndrumarea antrenorului
de specialitate Ion Lungu. Promovează în liga de juniori, la echipa
„Metalul” Rădăuți (1969), unde este preluat de celebrul profesor-antrenor
Ștefan Tomovici.
Debut la Campionatul de hochei (rezervat copiilor) „Cupa Dunării”, desfășurat pe
patinoarul artificial din Galați, în perioada 14–16 iulie 1968. Sub îndrumarea profesorului-
antrenor Ștefan Tomovici, echipa de hochei pe gheață – juniori „Metalul” Rădăuți participă la
frecvente competiții zonale, în compania unor formații similare.
În anul 1970, împreună cu antrenorul Ştefan Tomovici, echipa rădăuţeană de hochei se
transferă la Galaţi unde activează sub denumirea de „Dunărea”. Adrian Olenici a debutat în
divizia A la Galați, contribuind la clasarea echipei „Dunărea” pe un onorant loc III, în primul
eșalon valoric. Titular în echipa de hochei pe gheață – juniori „Dunărea” Galați, echipă care
devine campioană națională.
În anul 1974, este legitimat la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București, unde
activează până în anul 1985. Aici, dă măsura valorii sale, câștigând, cu echipa, 6 Campionate
Naționale; 8 Cupe ale României; 2 participări în Cupa Campionilor Europeni și la 2
Spartachiade Militare.
Component al Lotului Național de Juniori, obține, cu reprezentativa națională, în anul
1974, locul II la Campionatul European de Hochei pe Gheață – Juniori. Component al Lotului
Național de Seniori (1975-1985), își făurește o apreciabilă „carte de vizită”, înregistrând 9
participări la Campionatul Mondial, grupa B; participare la Olimpiada de Iarnă de la Lake
Placid (1980).
Echipa masculină de hochei pe gheață a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de la
Lake Placid (U.S.A), după ce a obținut locul 3 la turneul de calificare de la Galați, unde au
mai participat Austria, China, Danemarca, Elveția, Norvegia, Olanda, R.D. Germania, Japonia
și Ungaria.
În SUA, la debutul competiţiei, tricolorii reuşeau un şoc, învingând medaliata en-titre cu
bronz, Germania de Vest. În min. 35, adversarii aveau avantaj pe tabelă, conform aşteptărilor,
scor 4-2, însă a intervenit Doru Tureanu, care a înscris un hat-trick şi a răsturnat situaţia.
Tabela a fost închisă de Adrian Olenici, iar România a câştigat cu un surprinzător 6-4.
Între izbânzile de răsunet, înregistrate în anii de glorie ai hocheiului românesc, la care a
contribuit și Adrian Olenici, este și aceea din 1976, când România a câștigat Grupa B a
Campionatului Mondial, în Viena (Elveția), cu 5 victorii, un egal și o înfrângere, promovând
între cele mai bune naționale din lume. Echipa de hochei pe gheață a României a depășit
atunci Japonia, Italia, Norvegia și Elveția.
Palmaresul sportiv al hocheistului Adrian Olenici sporește în anul 1983, când
reprezentativa de hochei a României, în care a evoluat, pe post de atacant, obține locul III la
Universiada de la Sofia. Maestru al Sportului, din anul 1984.

67
 Distins cu titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, la 31.10.2019, „pentru
efortul depus în activitatea sportivă, pentru fair play-ul de care au dat dovadă, atât în sport, cât
și ca reprezentant de seamă al comunității rădăuțene în care s-a format și pe care, apoi, a avut
onoarea să o reprezinte vreme de mai mulți ani în echipa națională de hochei a României”.

OLENICI, ANGELICA, născută la 24 septembrie 2000, în

municipiul Rădăuți, din părinții Aristida și Dorin Olenici. Studii:
Școala Gimnazială „Gheorghe Popadiuc” Rădăuți, promoția 2015;
Liceul cu Program Sportiv Suceava, promoția 2019.
Încă de pe băncile școlii generale, dezvoltă o mare pasiune pentru
atletism. Ea a fost descoperită și antrenată de apreciatul profesor
rădăuțean Radu Munteanu, care, din anul 2013, a lansat-o în
competițiile de anvergură zonală și națională.
Astfel, în martie, 2013, atleta Angela Olenici, legitimată la Clubul Sportiv Școlar
Rădăuți, participând la etapa zonală a Campionatului Național de sală, grupa copii, câștigă
proba de ștafetă 4x200 m, alături de colegele: Daniela Rotaru, Emanuela Rotaru și Andreea
Bunescu. Au urmat, desigur, alte și alte medalii la campionate naționale de profil, la care a
concurat.
Din anul 2015, devine elevă la Liceul cu Program Sportiv din Suceava, unde este
pregătită de antrenorul emerit Toader Flămând. În 2016, campioana națională, Angelica
Olenici, a realizat o premieră pentru atletismul feminin rădăuţean. Ea a reuşit să se califice la
Campionatul Mondial de Atletism, de la Nairobi, în Kenya. Legitimată la L.P.S. Suceava şi
Asociaţia Clubul Sportiv „Star” Rădăuţi, Angelica Olenici şi-a îndeplinit baremul de
calificare, obținând timpul de 4 minute, 32 secunde şi 0,7 sutimi la proba de 1.500 de metri.
Participând, în 2017, la Campionatele Mondiale pentru juniori II din Kenia, concurs la
care Angela a reprezentat România în proba de 1.500 de metri, s-a clasat pe poziția a 9-a. În
același an, 2017, sportiva a reuşit să câştige medalia de aur în proba de 1.500 metri la
Campionatul Balcanic de juniori II din Turcia, medalia de argint la Campionatul Balcanic de
juniori I de la Piteşti, dar şi trei titluri de campioană națională a României, o medalie de argint
şi una de bronz.
În 2018, atleta Angela Olenici, a debutat la un campionat mondial de alergare montană
unde a reușit să puncteze pentru echipa României, care la final a câștigat medalia de bronz. În
perspectiva Campionatului Mondial de alergare montană, cu circa două luni înainte, a fost
antrenată de profesorul rădăuțean Radu Munteanu.
Tot el s-a ocupat și de restul pregătirii pentru competiție: echipament sportiv, masă și
saună. Sportiva s-a antrenat pe dealul „Furcoi” din Sucevița și pe Dealul Crucii din zona
municipiului Rădăuți.
„Anul 2020 a fost un an destul de reușit pentru mine – spune Angelica Olenici. - Știm
cu toții ca au fost niște perioade mai grele și cu mici schimbări pentru mine. Sezonul de sala a
fost unul scurt fata de anii trecuți. Am trecut la categoria tineret si am reușit sa obțin titlu de
campioana la 1500 si medalia de argint la 800! Pentru sezonul de sala l-am avut ca si antrenor
pe domnul Tătărău Iustin. Sezonul de aer liber a venit cu una dintre schimbări pentru mine.
Am decis din martie să lucrez din nou cu primul meu antrenor Radu Munteanu.

68
 In luna octombrie am participat si la Campionatul National de cross. Am obținut o
medalie de argint pe 6000 m. Mă bucur ca am reușit sa urc si acolo pe podium deoarece a fost
prima mea cursa atat de lunga. Cum spuneam de schimbări, ultimele pe care le-am făcut au
fost in toamna. Am făcut transferul de la clubul CSM Onești la Clubul Universitar «Simona
Halep» din Constanta. Am ales acest club deoarece sunt studenta in cadrul Universității
Ovidius Constanța”.

*
„Rădăuțeanca Angelica Olenici - scrie gazetarul
Sandrino Neagu - a fost una dintre protagonistele
Internaționalelor de Atletism ale României, care au avut loc
la Cluj, în perioada 22-23 august. Sportiva antrenată de
Radu Munteanu s-a întors acasă cu două medalii de argint,
la probele de 1.500 m, cu timpul de 4.29.59, respectiv 800
m, cu timpul 2.08.50. Rezultatele sunt cu atât mai meritorii
cu cât sportiva suceveancă a învins atlete mult mai bine
cotate, timpii obținuți fiind recorduri personale.
«Vreau să-i mulţumesc antrenorului meu, Radu
Munteanu, care a fost lângă mine în toată această perioadă,
care nu a fost deloc uşoară şi nu doar din cauza pandemiei, cu toţii ştim că nu mereu avem
zile bune, dar cel mai important este să ştim să trecem peste ele şi să învăţăm să fim mai
puternici. Îi mulţumesc şi că a fost alături pe stadion, cred că toate emoţiile mele au fost la el
de data aceasta. Mulțumesc familiei pentru toată încrederea pe care o au în mine, pentru că
mereu o să fie lângă mine indiferent de ce rezultat obţin. Mulţumesc şi colegilor de
antrenament care şi ei sunt mereu alături de mine, de fapt noi toţi suntem o echipă şi suntem
alături unul de celălalt la bine şi la greu. Mulţumesc şi persoanelor care ne ajută şi ne
sprijină cât pot ele de mult ca noi să fim mereu acolo, unde trebuie, adică pe podium,
LukaMed Sante, Mediterana, domnul Sîmbotelecan», a fost mesajul transmis de Angelica
Olenici.
La rândul său, antrenorul Radu Munteanu nu și-a putut ascunde satisfacția vizavi de
performanțele obținute de eleva sa și crede că aceasta are potențial pentru a cuceri și alte
medalii, chiar mai valoroase.
«Nimic nu este întâmplător dacă aş putea să mă exprim aşa, acum 7 ani fosta elevă
Angelica Olenici obţinea prima ei medalie de argint cu mine la Olimpiada Naţională a
Sportului Şcolar – cros - Băile Felix, după 2 ani obţine prima medalie de argint la
Campionatul Naţional juniori III 2.000 m obstacole tot cu mine şi începe o colaborare în
parteneriat cu antrenorul Toader Flămând de la LPS Suceava, unde obţine un număr
impresionant de medalii, totul culminând cu medalia de bronz echipe Campionatul Mondial
de Alergare Montană Canillo, Andora. Ulterior, face un transfer la antrenorul Iustin Tătărău
cu care obţine medalii şi titluri la campionatele naţionale şi balcanice pistă şi cros, iar din
martie 2020 pandemia sau soarta fac ca după 7 ani, perioadă în care am stat întotdeauna
aproape să continuăm ceea ce nu am oprit niciodată, de această dată în mod oficial
pregătirea, fapt concretizat, şi asta numai datorită dorinţei, pasiunii, dârzeniei şi seriozităţii

69
acestei tinere domnişoare în aceşti timpi care denotă că are un cuvânt de spus în atletismul
românesc şi nu numai», a declarat profesorul şi antrenorul actual Radu Munteanu.
Pentru Angelica Olenici urmează campionatele naţionale, care se vor desfăşura peste
două săptămâni, tot la Cluj, o nouă ocazie pentru sportiva din Rădăuți de a-și trece în
palmares medalii”29.

PARASCHIV, LUMINIȚA-VICTORIA,
născută la 7 octombrie 1979 în Rădăuți, județul Suceava,
din părinții Natalia și Dumitru Paraschiv. Sportivă de
performanță. Absolventă al Grupului Școlar Agricol
„Andronic Motrescu” din Rădăuți, promoția 1999.
Îmi amintesc cu plăcere, faptul că, în toamna
anului 1997 (17 septembrie), am avut prilejul să discut cu
sportiva Luminiţa Paraschiv, pe atunci elevă în clasa a XI-
a, secţia Finanţe–Contabilitate, la Grupul Şcolar Agricol „Andronic Motrescu” din Rădăuţi.
Ea a răspuns cu amabilitate la rugămintea mea, de a-mi oferi în scris câteva date din
activitatea sa sportivă, notând următoarele:
„Am început să practic tirul cu arcul din anul 1993, la Clubul Şcolar Sportiv din
Rădăuţi, sub îndrumarea antrenorilor Alexandru şi Roza Deneş. Pe parcursul acestor ani, am
obţinut următoarele rezultate: în 1993, am participat la Campionatul Naţional unde am obţinut
locul I la categoria „kadete”; în anul 1994, am obţinut titlul de campioană „kadete” şi titlul de
vicecampioană la categoria junioare. Tot în acest an am participat la un concurs în Ucraina,
unde m-am clasat pe locul I.
Anul 1995 mi-a adus cele mai valoroase rezultate din cariera mea sportivă, deoarece
am reuşit să mă calific la lotul naţional de junioare şi am participat la Campionatul European
din Germania şi la Campionatul Internaţional Balcanic, care s-a desfăşurat în Turcia, unde am
obţinut locul III cu echipa. Tot în anul 1995, am participat la Campionatul Internaţional al
României, unde m-am clasat pe locul I. La începutul anului 1996, am participat la
Campionatul European, rezervat senioarelor, care a avut loc în Belgia şi la Cupa Europei din
Italia; în anul 1997, am participat la Campionatul Naţional de Fild, unde am obţinut locul II
individual şi locul I cu echipe. Tot în acest an, am participat la Campionatul European din
Germania şi la Campionatele Balcanice care au avut loc la Bucureşti, unde am obţinut locul II
cu echipa”.
În anul 1997, Luminiţa Paraschiv, deşi şi-a câştigat pe merit locul în echipă, factorii de
decizie ai federaţiei de specialitate din acea vreme, refuză trimiterea ei la Jocurile Olimpice de
la Barcelona, motiv pentru care valoroasa sportivă română părăseşte ţara, plecând în Belgia,
unde devine multiplă campioană.
Mai menționăm faptul că, în anul 1989, din motive aproape identice, sportiva Gabriela
Cosovan nu se va întoarce cu delegaţia României din turneu (Grecia–Belgia–Canada) şi
devine peste trei ani campioană de sală (INDOOR) a Canadei.

29
Sandrino Neagu, Sportiva Angelica Olenici, dublă medaliată la Internaționalele de Atletism ale
României, în „Monitorul de Suceava, anul XXV, nr. 200 (7505), din 26 august 2020.

70
 Prezentăm, în acest context și câteva date din biografia și performanțele sportive ale
unei bune prietene, colege de liceu și de Club Sportiv Școlar, a distinsei sportive Luminița
Paraschiv. Este vorba despre
* Ramona Tatar, născută la 14 octombrie 1979 în Frătăuții Vechi, județul Suceava.
Sportivă de performanță – Tir cu arcul. Învățământul liceal la Grupul Școlar Agricol
„Andronic Motrescu” Rădăuți, (promoția 1999, prof. dirig. Dumitru Tufă).
În toamna anului 1997 (17 septembrie), am avut prilejul să discut cu sportiva Ramona
Tătar, pe atunci elevă în clasa a XI-a, secţia Finanţe–Contabilitate, la Grupul Şcolar Agricol
„Andronic Motrescu” din Rădăuţi. Ea a răspuns cu amabilitate la rugămintea mea, de a-mi
oferi în scris câteva date din activitatea sa sportivă, notând următoarele:
„Am început să practic tirul cu arcul din 1992 la Clubul Sportiv Școlar Rădăuţi fiind
antrenată de soţii Alexandru şi Roza Deneş. Prima mea performanţă a fost chiar în primul an,
în care am început acest sport când am obţinut titlul de campioană la categoria copii, ca în
anul următor să devin vicecampioană la Campionatul de sală la categoria „kadete”, iar spre
sfârşitul aceluiaşi an (1993), să obţin locul I la un concurs internaţional organizat la Cernăuţi.
În anul 1995, la Balcaniada din Turcia, am obţinut medalia de bronz, clasându-ne cu echipa
pe locul III la categoria junioare. În următorii doi ani, am mai obţinut şi alte locuri I, II şi III,
atât la concursurile în aer liber, cât şi cele de sală”.
* * Prepeliță Florin este tot un fost elev al Grupului Școlar Agricol „Andronic
Motrescu” Rădăuți, sportiv devenit un nume cu rezonanță în disciplina tir cu arcul, în cadrul
CSȘ Rădăuți. Născut la 4 mai 1984, în Rădăuți, a început să practice tirul cu arcul din anul
1996, la Clubul Şcolar Sportiv din Rădăuţi, sub îndrumarea antrenorilor Alexandru şi Roza
Deneş.
Palmares sportiv: de patru ori campion naţional la categoria sa de vârstă; locul III la
Cupa „McDonald” din 1997 (Budapesta); locul IV la Cupa de 24 ore din 1999 (Milano); locul
IV la Campionatul Balcanic din 2001 (Belgrad). Acelaşi sportiv a mai reprezentat România în
competiţii internaţionale de anvergură, precum: Campionatul European din 2001 (Croaţia);
Cupa Europei din 2001 (Germania); Campionatul Mondial din 2002 (Cehia).

PÂSLARU, VASILE (30 ianuarie 1951, Rădăuți – 8 august

2011, Târgu Mureș). Sportiv de performanță – fotbal. A început să
joace fotbal la Rădăuți, pe maidanul din capătul străzilor Ochiurilor și
Perilor.
Pe atunci era un puștan zglobiu, înăltuț și firav, dar cu un
dribling fantastic și cu o dăruire totală în acele jocuri de fotbal între
echipe de copii. Sportiv descoperit și antrenat la Rădăuți de celebrul
profesor-antrenor Ștefan Tomovici, în cadrul echipei de fotbal
„Metalul” Rădăuți.
A fost o generație deosebită, în care au activat jucători ca: Viorel Stoica, Iosif Loghin,
Constantin Sofroni, , Gheorghe Mictar, Vlad Filipciuc, Alexandru Rusu, Cornel Bejenariu,
Mircea Strilețchi, Radu Gălățeanu ș.a.
Vasile Pâslaru fiind un fin tehnician, este remarcat de staff-ul tehnic al Clubului Sportiv
al Armatei „Steaua” București și preluat în echipa de juniori a prestigiosului club bucureștean.

71
 A fost încorporat, să-și satisfacă stagiul militar, la Târgu Mureș, unde a rămas ca
fotbalist în echipa locală, divizionară A, devenind un atacant cu faimă. Echipa ASA Târgu
Mureș, echipă sub tutela Armatei, deci surata mai mică a Stelei, era foarte spectaculoasă și
extrem de luptătoare.
Aici, jucătorii armatei erau extrem de iubiți, nu conta dacă era vorba de Hajnal, Boloni,
Varodi, Solyom, Fazakas, adică maghiarii, sau aclimatizații Ispir, Pâslaru, Gligore sau
Unchiaș.
Cu Vasile Pâslaru pe post de atacant, echipa de fotbal ASA Târgu Mureș a avut
performanțe mai bune în Cupa Balcanică în 1972-1973 când a ajuns în finală dar a pierdut cu
Locomotiv Sofia.
Cea mai bună performanță a echipei de fotbal a fost locul 2 în Divizia A. Echipa ASA
Târgu Mureș, a participat, cu Vasile Pâslaru titular, în 3 ediții ale Cupei UEFA (1975/76;
1976/77; 1977/78), înfruntând echipe precum Dinamo Dresda, Dinamo Zagreb, AEK Atena
ș.a.
În ziarul „Sportul mureșan” a apărut un anunț In memoriam: așa am mai pierdut un
jucător, în care se arată că: „După ce rând pe rând, ne-au părăsit mai mulți dintre foștii
jucători ai generației A.S.A. Târgu Mureș din anii ’70, vineri, 8-VIII-2011, a trecut în neființă
fostul atacant Vasile Pâslaru.
În perioada în care a jucat sub culorile roș-albastre, Vasile Pâslaru a încântat deseori
publicul prin tehnica și rafinamentul său, înscriind multe goluri spectaculoase. A făcut parte
din echipa care s-a clasat doi ani la rând pe podium și a jucat trei ediții consecutive în Cupa
U.E.F.A. În vârstă de 60 de ani, Vasile [zis Vasi] a lăsat în urmă amintiri frumoase iubitorilor
de fotbal din Rădăuți și Târgu Mureș”.
* Stoica Viorel, născut la 8 iunie 1954 în Rădăuți. Fiul soților Stoica Gheorghe și Livia.
Sportiv de performanță – fotbal; profesor-antrenor. Studii: Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi”
Rădăuți, promoția 1973; Școala Postliceală de Antrenori, București (1987-1989); Academia
de Educație Fizică și Sport din Iași, promoția 1994. Posesorul unui apreciabil palmares în
activitatea fotbalistică, atât ce jucător cât și ca profesor-antrenor.
A activat la „Metalul” Rădăuți (1968-1970); la „Dacia” Pitești, divizia C (1970-1972);
la „Recolta” Salonta, divizia C (1972-1974); la „Înfrățirea” Oradea, divizia B (1974-1977); la
F.C. Bihor, divizia A (1977-1978); la „Înfrățirea” Oradea, divizia B (1978-1982). A fost
golgeter în Seria a III-a, divizia B (1979), cu 38 goluri marcate.
Revine la Rădăuți în echipa locală „Metalul”, divizionară C (1982-1984), de unde se
transferă la „Carpați” Gălănești, divizionară C (1984-1985). Din 1986 până în 2008 a activat
la „Metalul” Rădăuți în divizia C, ca jucător, dar și ca antrenor. În calitate de antrenor, a reușit
două promovări în divizia C și una în divizia B30.
Au fost multe partide de mare spectacol în viaţa fotbalului rădăuţean, dintre care
memorabilă rămâne şi întâlnirea din cadrul optimilor „Cupei României” din 20 februarie 1983
între echipa locală „Metalul”–divizionară C şi „Steaua” Bucureşti–divizionară A. Deși afară
era foarte frig (-18˚ C), cele aprox. 5000 locuri din tribună erau ocupate cu patru ore înainte
de începutul partidei.

30
Gavril Crăciun, O istorie a fotbalului rădăuțean, Rădăuți, Editura Septentrion, 2013, pp. 43-44.

72
 În echipa stelistă, antrenată de Gheorghe Constantin, au evoluat pe atunci mari nume
din fotbalul românesc precum: Cîmpeanu, Iovan, Balint, Belodedici, Majaru, Barbu, portar
fiind celebrul Helmulth Ducadam.
Fazele s-au succedat de la o poartă la alta, însă cea mai mare ocazie de deschidere a
scorului a aparţinut echipei rădăuţene şi s-a „consumat” în minutul 40, când mijlocaşul Ion
Chircu trimite o pasă în adâncime, sesizată de atacantul Viorel Stoica. Acesta, preluând
balonul la limita careului de 16 m, şutează violent în colţul scurt, portarul echipei oaspete
Helmulth Ducadam reuşind cu dificultate să respingă în corner.
După 90 minute de joc scorul a rămas 0–0. Au urmat reprizele de prelungire şi în
minutul 109 Balint reuşeşte să înscrie pentru „Steaua”. Până la acel minut, spectatorii au
sperat într-o victorie a echipei lor favorite, însă n-a fost să fie.
În activitatea sa prodigioasă, cu un larg orizont de deschidere, profesorul-antrenor
Viorel Stoica a promovat o serie de jucători în lotul național al României: la juniori pe Sorin
Diaconescu, Gheorghe Sabie și Armand Svichi; la seniori pe Mihai Roman, dar și alți talentați
fotbaliști rădăuțeni care au plecat la diferite cluburi și asociații sportive din țară.
Din anul 2008 este profesor-antrenor de fotbal cu gradul didactic I, la Clubul Sportiv
Școlar Rădăuți, unde, actualmente, îndeplinește funcția de director.

POPESCU, ALEXANDRU, născut la 31 ianuarie 1994 în orașul

Rădăuți, județul Suceava, din părinții Rodica și Gheorghe Popescu.
Studii liceale la Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, promoția
2013. În perioada 2013-2017 a studiat la Facultatea de Drept a
Universității din București.
A început să practice tirul cu arcul în 2003, la Clubul
Sportiv Școlar Rădăuți din județul Suceava. Sub îndrumarea
antrenoarei Rozalia Deneș, a obținut performanțe deosebite atât la
individual cadeți, cât și cu echipa, doborând peste 10 recorduri.
După primele antrenamente, de inițiere, a început să îndrăgească această disciplină
sportivă și a durat ceva vreme („aproape o lună”) până să tragă prima săgeată.
Cunoaște o ascensiune spectaculoasă, devenind
unul dintre protagoniștii campionatelor naționale de
profil și titular în echipa de tir cu arcul al CSȘ
Rădăuți.
Multiplu campion național și participant, cu
rezultate meritorii, la mai multe competiții de
anvergură internațională.
A stabilit un total de 11 recorduri naționale la
categoriile: juniori I, juniori II, juniori III.
La finele anului 2010, de pildă, conducerea
Clubului Sportiv Școlar Rădăuţi a întocmit
clasamentul celor mai valoroși sportivi rădăuțeni, în
care primii 5 provin de la secția de tir cu arcul. Cel
mai valoros sportiv al anului a fost desemnat

73
Alexandru Popescu, component al lotului olimpic, campion național de juniori și un loc 6 la
Cupa Europeană.
El a fost secondat de Alexandru Bodnar, colegul său de la lotul olimpic al României,
care s-a clasat al pe locul 8 la Campionatul European. Au urmat în ordine, în această ierarhie
arcașii rădăuțeni Bogdan Cucoș, Alina Forray și Andrei Dănilă.
În perspectiva participării la Campionatul Mondial din 2011, sportivii rădăuțeni au
participat la competiții pregătitoare, cu rezultate remarcabile. Astfel, la Campionatele
Naţionale de Cadeţi, sportivii de la CSŞ Rădăuţi au cucerit 11 medalii şi au îmbunătăţit 5
recorduri naţionale: Record Naţional – Echipe Cadete, Record Naţional – Echipe Cadeţi,
Record Naţional – FITA Cadeţi 1335 puncte – Alexandru Popescu, Record Naţional – 70 m
Cadeţi 332 puncte – Alexandru Popescu, Record Naţional – 60 m Cadeţi 337 puncte –
Alexandru Popescu.
La „Buffalo Cup” Budapesta (Ungaria) sportivii rădăuţeni au cucerit un total de 6
medalii și au doborât 4 recorduri naționale (…).
Cel mai valoros rezultat obținut de distinsul arcaș rădăuțean Alexandru Popescu, este
un excelent loc IV la Campionatul Mondial de Tir cu Arcul pentru Juniori şi Cadeţi, din anul
2011, care a avut loc la Legnica – Polonia. Au participat 561 de sportivi din 56 de ţări.
Ţara noastră a participat cu şapte sportivi, dintre care cinci din municipiul Rădăuţi,
având echipe la categoriile de cadete şi de cadeţi, sportivi coordonaţi de profesorii Alexandru
şi Rozalia Deneş de la CSŞ Rădăuţi.
În publicația „News Bucovina” din 14 septembrie 2011, a apărut un articol sub titlul
„Tir cu arcul: Alexandru Popescu de la CSS Rădăuți, locul IV la Campionatele Mondiale de
juniori si cadeți”, articol din care redăm în continuare:
„România a înregistrat două rezultate meritorii la acest Campionat Mondial. Primul
dintre acestea este locul IX obţinut de echipa de cadeţi, formată în întregime din sportivi din
Rădăuţi, într-un clasament unde au participat 31 de ţări.
Cel de-al doilea este unul dintre cele mai bune rezultate ale tirului cu arcul de până
acum şi anume locul IV la Individual cadeţi, prin sportivul Alexandru Popescu de
la CSŞ Rădăuţi.
Alexandru Popescu a terminat runda de calificare pe locul 20 (din 114 sportivi), cu un
scor de 1293 de puncte, apoi el având o evoluţie foarte bună în meciurile eliminatorii. Astfel,
arcaşul rădăuţean a fost câştigător în faţa unor sportivi din Statele Unite ale Americii,
Brazilia, Japonia şi China”.
Meciurile eliminatorii de atunci – spune Alex Popescu – au fost destul de grele. Am
întâmpinat adversari din diferite colțuri ale lumii, de la Brazilia până la Japonia. Am avut 3
baraje pe care le-am câștigat, dar în semifinală am avut meci cu Park Seong Cheol, care a luat
locul 1 în calificări și, din păcate, am pierdut. Meciul a fost dificil, am tras destul de bine, dar
nu a fost suficient să îl înfrâng pe el”.
Astfel, după cinci victorii consecutive, Alexandru Popescu a pierdut în meciul cu Park
Seong Cheol (KOR), sportivul din Korea fiind primul în Runda de Calificare şi ulterior
câştigând şi medalia de aur.

74
 ROȘCA, PETRE, născut în 1922 la Ploiești – fost sportiv la
secția de călărie la C.S.M. „Metalul” Rădăuți; medaliat cu bronz la
J.O. de la Moscova, maestru emerit al sportului31.
Prezența pe un podium olimpic este cu siguranță apogeul
carierei unui sportiv. Iar dacă ne referim la sportul ecvestru, în anul
1980, Anghel Donescu cu calul Dor, Dumitru Velicu cu calul
Decebal și Petre Roșca cu calul Derbyst reușeau să cucerească
bronzul olimpic la proba de dresa pe echipe. A fost un rezultat unic
pentru România.
Competițiile ecvestre de vară la J.O. din 1980 au avut loc în
sud-vestul Moscovei, în centrul ecvestru Bitsa32, construit special pentru Jocurile Olimpice. În
mod tradițional, s-au jucat 6 seturi de premii – în competiții individuale și pe echipe în sărituri
spectaculoase, triatlon și dresaj.
Cel care s-a dedicat în totalitate acestui sport şi a devenit nedespărţit de cai, a cucerit
cu echipa singura medalie olimpică a României la hipism pe echipe la dresaj, Petre Roșca, a
început să practice această disciplină sportivă încă de la vârsta adolescenței, în orașul natal.
În anii de după cel de-al Doilea Război Mondial se remarcat în probele de dresaj şi
obstacole, pe plan intern şi la numeroase concursuri hipice internaţionale, alături de alți
călăreți consacrați: Gh. Antohi, D. Bărbuceanu, A. Costea, D. Hering, Gh. Langa, Al. Longo,
M. Marcoci, N. Mihalcea, I. Molnar, V. Pinciu, M. Timu, D. Velicu, C. Vlad ş.a.
Menționăm faptul că, la 2 iulie 1957, apare o
hotărâre a CC al PMR şi a Consiliului de Miniştri al RPR,
care reorganizează mişcarea sportivă din ţară. Printre
măsurile adoptate se află şi prevederea potrivit căreia
Comisiile Centrale pe ramuri de sport revin la structura de
federaţii sportive. „Din acest moment, Federaţia Equestră
Română (FER) își schimbă denumirea în Federaţia
Română de Călărie (FRC), titulatură sub care se va afilia şi
la forul internaţional".
La conducerea F.R.C. se aflau generalii: Alexandru
Vasiliu, Petre Constantinescu, Marcu Stan, Constantin
Zamfirescu, Dumitru Constantinescu, Zănoagă Iliescu,
coloneii Gh. Niculescu, Nicolae Bădulescu, Virgil Safer, Foto 1979, Rădăuți: maestrul Petre
Roșca și călărețul Vasile Trofin
Constantin Zahei şi căpitan Petre Roşca.
Petre Roșca vine la Rădăuți în anul 1978, la Asociația de călărie „Bucovina”, înființată
pe lângă Herghelia Rădăuți, în dublă calitate – de sportiv și antrenor de specialitate. Aici

31
Pop Ștefan, Dura Valerian, ș.a., Enciclopedia educației fizice și sportului din România – Județul
Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008, p. 72.
32
În districtul administrativ sudic al Moscovei, în zona Chertanovo Severnoe, chiar la marginea pădurii
Bitsevsky, se află centrul ecvestru Bitsa. A fost construită pentru Jocurile Olimpice XXII din 1980, care au fost
primele din istoria Jocurilor Olimpice din Europa de Est.

75
activează alături de maistrul în dresaj cabaline Vasile Galan33, asociația reușind să se afirme la
6 competiții republicane de călărie.
Cei 15 jockey au cucerit locul II pe echipe la etapa finală a concursului republican în
1979 şi locul III individual, locul I la prima etapă a concursului republican de la Craiova, şi de
asemenea, locuri fruntaşe la competiţii amicale desfăşurate la Iaşi şi la Preskov, în
Cehoslovacia. Deosebit de valoros a fost succesul antrenorului Asociaţiei „Bucovina” de
călărie, Petre Roşca, antrenor sportiv care, selecţionat în lotul republican, la Olimpiada de la
Moscova (1980), reuşeşte alături de ceilalţi coechipieri să obţină medalia de bronz la proba de
dresaj. El a evoluat cu calul Derbyst.
Maestru emerit al sportului Petre Roșca se stinge din viață la etatea de 59 de ani,
rămânând pentru posteritate un important reper în sportul ecvestru național și mondial.

RUSU, ANDREI-DORIN, născut la 30 noiembrie 1998 în

municipiul Rădăuți, județul Suceava, din părinții Cătălina și Visarion
Rusu. Din anul școlar 2014 / 2015, Dorin-Andrei este înmatriculat ca
elev în clasa a IX-a, Industrie Alimentară, la Colegiul „Andronic
Motrescu” Rădăuți, unde l-a avut ca profesor de sport pe Emanuel
Sîmbotelecan.
Andrei are o poveste de viaţă spectaculoasă. S-a născut într-o
familie cu patru copii. În 2009, când avea 10 ani, a plecat cu părinţii în
Portugalia, cu gândul la o viaţă mai bună.
„În Portugalia am intrat într-un sistem unde sportul e la mare preţ. Şcoala unde
învăţam m-a legitimat la atletism şi am participat la întreceri oficiale, cu rezultate bune. Însă
în paralel am început şi fotbalul.
Mai întâi la un club mai mic, Bairro da
Misericordia, din zona Braga. Apoi chiar la juniorii celebrei
echipe Sporting Clube de Braga. Patru ani am făcut fotbal
în Portugalia. Pentru un sezon, am trecut şi la Benfica, dar
m-am simţit stingher, nu eram din lumea lor. Plus că acolo
nu conta valoarea, ci relaţiile. Mi-a plăcut întotdeauna
viteza, aşa că am jucat pe extremă”, povesteşte Andrei
Rusu.
La finele anului 2013, aventura portugheză s-a
terminat pentru familia atletului. „Ne-am întors acasă
pentru că au fost unele probleme cu actele. Aveam aproape
15 ani când am reintrat în sistemul românesc”, spune
Andrei. Calităţile sale atletice au atras atenţia profesorului de sport Bogdan Roșcăneanu de la
Clubul Sportiv Școlar Rădăuţi.

33
Vasile Galan (1926, Vicovu de Jos – 1991, Rădăuți). Este fiul apreciatului maestru de călărie Ilie
Galan de la Herghelia Rădăuţi. Lucrează în calitate de călăreţ la Staţiunea Zootehnică Rădăuţi (1939–1948) apoi
la I.A.S. Homorod până în anul 1951 când revine la Rădăuţi, unde, după absolvirea cursurilor de calificare în
dresaj cabaline, este încadrat pe post de maistru antrenor la I.A.S. Rădăuţi (1952–1972). Din anul 1972, maistrul
în dresaj cabaline Vasile Galan lucrează la Herghelia Rădăuţi până în anul 1986, când se pensionează.

76
 „Cu el am început atletismul acasă, iar după numai trei luni de antrenamente cuceream
deja prima medalie la Campionatele Naţionale, argint la Băile Felix, în proba de 4.000 de
metrii” – spune Andrei.
Tot profesorul de sport Bogdan Roşcăneanu l-a sfătuit să nu renunţe la pasiunea lui
pentru fotbal, iar o perioadă a jucat prin ligile secunde, la Bucovina Rădăuţi (liga a 3-a) şi la
Bradul Putna (liga a 4-a), dar dualitatea nu a ținut prea mult.
În acel an școlar (2014 / 2015), Dorin-Andrei înregistrează o ascensiune spectaculoasă
în atletism, la grupa sa de vârstă (juniori II), obținând rezultate remarcabile: campion național
la 5000 m.; campion național de sală la 3000 m.; campion național la cros; Loc III la
campionatul mondial; Loc II la campionatul european; Loc I la Balcaniadă.
Se transferă la Vatra Dornei, unde a intrat pe mâna antrenorului Cristian Prâsneac, de
la CSM Dorna Vatra Dornei, iar alături de el a progresat continuu.
Andrei-Dorin Rusu a scuturat lumea atletismului românesc cu o performanţă rară.
Sportivul rădăuţean a urcat, în anul 2017, de două ori pe podiumul de premiere la
Campionatele Europene de atletism U20, competiţie desfăşurată la Grosseto, în Italia: aur la
10.000 de metri şi bronz la 5.000 de metri.
Pe plan național, Andrei Dorin Rusu, sportiv legitimat la CSM Dorna, a fost premiat la
categoria juniori masculin, fiind declarat cel mai bun sportiv pentru activitatea din cursul
anului 2017. Antrenorul său, Cristian Prâsneac, a fost premiat la categoria antrenori, fiind
numit cel mai bun antrenor pentru activitatea din cursul aceluiași an.
În data de 28 ianuarie 2018, în localitatea Bratislava din Slovacia a avut loc Metingul
Internațional de Atletism Indoor, unde sportivul Andrei Dorin Rusu legitimat la CSM Dorna
Vatra – Dornei a concurat în proba de 1.500 metri. La finalul cursei, Andrei Dorin Rusu, a
câștigat detaşat, înregistrând un nou record personal.
Campion național și vicecampion balcanic în 2019, în proba de 1.500 m, Dorin Andrei
Rusu (CSM Dorna Vatra Dornei / antrenor Cristian Prîsneac) se află astăzi în fața unor noi
provocări privind participarea la cât mai multe competiții de anvergură internațională.

RUSU, CRISTIAN-ȘTEFAN, născut la 19 martie 1979, în

Rădăuţi, din părinții Rusu Ștefan și Maria (născută Păun). Sportiv de
performanță – lupte greco-romane. Îndrumat, inițial, de antrenorul
emerit Virgil Gherasim, apoi de tatăl său, maestru emerit al sportului
Ştefan Rusu.
Palmares sportiv, în competiții de anvergură: Multiplu campion
național de seniori (1999–
2002); Campionate
Mondiale (juniori) la
categoria 68 kg loc IV în 1995 (Budapesta) şi loc
VI în 1996 (Vazdrik); Campionate Mondiale
(seniori) la categoria 74 kg locul VI în 1996
(Moscova); Campionate Europene (juniori) la
categoria 68 kg loc V în 1996 (Sofia); multiplu
campion internaţional (România, Bulgaria, Ungaria,
Iugoslavia, Cehia, SUA).

77
 În cariera sa, înregistrează unele victorii de mare prestigiu internațional. În anul 2001, de
pildă, îl învinge în finala Campionatului Internațional al României „Ion Corneanu”, pe
Parteska Burgaciov (Rusia)–campion mondial (2001) şi campion olimpic (2000) la categoria
74 kg.
Sportiv cu faimă în breaslă, luptător combativ, posesorul unei tehnici specifice de elită
cu multiple combinații de elemente tehnice atât la lupta pe brațe cât și în lupta din parter.
Component al Lotului Național de Lupte Greco-Romane al României.
După anul 2000, alături de tatăl său – celebrul sportiv român Ștefan Rusu, a contribuit la
relansarea acestei discipline sportive la Rădăuți, în calitate de antrenor. A contribuit la
inițierea și antrenarea unor tineri talentați, de certă valoare, precum: Elvis Lefter, Florin Șpac,
Ilie Grijincu, Sergiu Florescu, Dumitru Linu, Suraj Linu, Bogdan Ciolcan, Nicoale Crăciun
ș.a.
În perioada 2008-2013, sportiv și antrenor în Oberliga (Liga a IV-a, în Germania).
Actualmente, antrenor de lupte greco-romane la Vӧnembach (Germania).
Sportivul Cristian Rusu este inclus între „Figuri reprezentative – promotori și
profesioniști care s-au născut, au studiat sau care au activat în județul Suceava, cu contribuții
semnificative la dezvoltarea educației fizice și sportului, pe plan local și /sau național”34.
Este inclus, de asemenea, între „Rădăuțeni afirmați în diverse domenii”.

RUSU, CORNEL, născut la 10 februarie 1977, în Rădăuţi, din

părinții Rusu Ștefan și Maria (născută Păun). Sportiv de performanță –
lupte greco-romane.
A venit prin sălile de antrenament de pe la vârsta de 4 ani, unde
tatăl său, Ștefan Rusu era în cantonamente pentru a se antrena.
Îndrumat, inițial, de antrenorul emerit Virgil Gherasim, apoi de
tatăl său, maestru emerit al sportului Ştefan Rusu. Distins ca fiind „cel
mai tehnic luptător” la Campionatele Naționale de juniori de la
Craiova, Galați și Pitești.
Palmares sportiv: campion național de juniori; medaliat, în repetate rânduri, la
Campionate Naționale de seniori. Campionate Mondiale
(cadeţi) la categoria 68 kg locul II în 1983 (Stuttgart);
Campionate Mondiale (juniori) locul IV în 1994
(Dortmund) şi locul IV în 1998 (Cairo); multiplu campion
internațional (România, Ungaria, Polonia, SUA); campion
la Turneul „Colorado Open”, categoria 74 kg – seniori
(1998).
În lupta „din parter” era un maestru neîntrecut în
ridicări – continuare cu „rebur” sau „supleu” –, procedee tehnice cu care a reușit să învingă
luptători cu mare faimă, la nivel mondial, în această disciplină sportivă.
În 1994, sportiv în Bundesliga (Liga a II-a, în Germania). Antrenor în Italia, la Centrul
Universitar Sportiv din Torino. După anul 2000, alături de tatăl său – celebrul sportiv român

34
Pop Șerban, Dura Valerian, Enache Petru, Barbălată C-tin, Pancu Victor, Enciclopedia educației fizice
și sportului din România. Județul Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008, p. 73.

78
Ștefan Rusu, a contribuit la relansarea acestei discipline sportive la Rădăuți, în calitate de
antrenor.
În 2013, antrenor secund al Lotului național de lupte greco-romane a României –
seniori. În 2015, antrenor al Lotului național de cadeți și juniori, prilej cu care a plecat la
Torino (Italia), într-un stagiu de pregătire alături de sportivii săi Marius Bulgăr, Andrei
Buzilă, Ciprian Trufan, Andrei Barbul ș.a.
Antrenor, pentru o vreme, al Lotului național de lupte greco-romane a Algeriei, cu
rezultate notabile.
Sportivul Cornel Rusu este inclus între „Figuri reprezentative – promotori și
profesioniști care s-au născut, au studiat sau care au activat în județul Suceava, cu contribuții
semnificative la dezvoltarea educației fizice și sportului, pe plan local și/sau național”35.
Este inclus, de asemenea, între „Rădăuțeni afirmați în diverse domenii”.

RUSU, FLORIN, născut la 20 aprilie 1981, în Rădăuți, din

părinții Rusu Ștefan și Maria (născută Păun). Antrenat de tatăl său,
maestrul emerit al sportului.
Palmares sportiv: campion național de juniori la categoria 62
kg; cinci titluri de vicecampion național de seniori; locul III la
Campionatul European, categoria 63 kg – juniori (Istanbul). S-a
clasat, în repetate rânduri, pe locuri fruntașe la diverse campionate de
anvergură internațională.
Sportiv în Regional-liga (2004-2005) și în Bundesliga (Liga a
II-a, Germania), în perioada 2006-2009, la cluburile Asytuttlingen și Baiemfunt. În 2010,
sportiv și antrenor în Benzikliga (Germania).
Actualmente, antrenor de lupte greco-romane la Clubul Sportiv „Bucovina” Rădăuți.
În calitate de antrenor, alături de tatăl său, maestru emerit al sportului Ștefan Rusu, a
contribuit la sporirea prestigiului acestei discipline
sportive, antrenând luptători de certă valoare, precum
Mihai Iustin, Sergiu Rusu, Andrei Mehediniuc, Ciprian
Trufan, Mihai Șestun, Silviu Strilciuc, Gheorghiță
Boicu, Viorel Beghean, Gheorghiță Șcheul, Iulian
Lungu, Cristian Marciuc, Alaxandru Ionesi, Ionuț
Stepan, Sebastian Borșan, Valentin Boicu, David
Grigorean, Roman Andrei, frații Ciocianu ș.a.
În anul 2020 antrenorul Florin Rusu a fost și el
dezamăgit de faptul că întreg sportul a fost stopat de pandemia de coronavirus. La fel ca și
celelalte ramuri sportive, și luptele greco-romane au avut de suferit, toate competițiile o bună
perioadă de timp fiind anulate.
Sportivii pregătiți de antrenorul rădăuțean s-au pregătit pe cont propriu în această
perioadă, mai mult pe partea de pregătire fizică, după programele primite de la fiul marelui
campion Ștefan Rusu, care le-a dat și materiale necesare antrenamentelor fizice (greutăți,
manechine, poduri).

35
Ibidem.

79
 Marea dorință a celui ce pregătește luptătorii rădăuțeni este ca pe viitor sportivii săi cei
mai valoroși să poată avea contracte de activitate sportivă pentru a-i putea ține la Rădăuți și
după ce termină junioratul să poată forma o echipă de seniori.
Sportivul Florin Rusu, ca și frații și tatăl său, este inclus între „Figuri reprezentative –
promotori și profesioniști care s-au născut, au studiat sau care au activat în județul Suceava,
cu contribuții semnificative la dezvoltarea educației fizice și sportului, pe plan local și/sau
național”. Este inclus, de asemenea, între „Rădăuțeni afirmați în diverse domenii”36 (Suceava,
Editura George Tofan, 2013, p. 181).

RUSU, ŞTEFAN, născut în 2 februarie 1956 la Rădăuţi, jud.

Suceava, este ultimul din cei cinci copii ai familiei Rusu Dumitru şi
Elena (născută Răducanu).
Ştefan Rusu şi-a început cariera în lupte din primăvara anului
1966 la Asociaţia sportivă „Metalul” - Rădăuţi, sub îndrumarea
apreciatului antrenor de specialitate Virgil Gherasim.
Talentatul sportiv rădăuţean înregistrează o fulminantă
ascensiune, reuşind să-şi facă o impresionantă „carte de vizită” prin
succesele obţinute în competiţiile de lupte greco-romane, la nivel naţional şi internaţional.
Devenit un luptător cu mare faimă, din anul 1981 îşi continuă activitatea sportivă de
performanţă la clubul „Dinamo” Bucureşti. Redăm, în continuare, din palmaresul celebrului
luptător român Ştefan D. Rusu, utilizând ca principală sursă de informare lucrarea intitulată
Milon, strămoşul lui Ştefan Rusu scrisă de Sorin Satmari şi Dumitru Cuc (Bucureşti, Editura
Sporting, 1992), lucrare cu un incitant subtitlu: „Sportul luptelor de la A la Z”.
Ştefan D. Rusu – România, lupte greco-române:
- Campionate Olimpice: categ. 68 kg, loc I în 1980 (Moscova); loc II în 1976
(Montreal); categ. 74 kg loc III în 1984 (Los Angeles)
- Campionate Mondiale: categ. 68 kg loc I în 1978 (Ciudad de Mexico) categ. 74 kg
loc I în 1982 (Katowice); loc II în 1985 (Kolbotn); loc III în 1983 (Kiev)
- Campionate Mondiale Universitare: categ. 68 kg loc I în 1981 (Bucureşti)
- Campionate Mondiale (juniori-speranţe): categ. 68 kg loc II în 1975 (Haşcovo)
- Campionate Europene: categ. 68 kg loc I în 1978 (Oslo); loc I în 1979 (Bucureşti);
loc I în 1980 (Prievidza); loc I în 1981 (Göteborg); loc II în 1976 (Leningrad); categ. 74 kg
loc I în 1985 (Leipzig); loc III în 1983 (Budapesta)
- Campionate Europene (juniori-speranţe): categ 62 kg loc I în 1974 (Haparanda)
- Campionate Balcanice: categ. 68 kg loc I în 1975 (Ankara); loc I în 1977 (Atena)
- Campion naţional al României (seniori) în perioada 1975–1987
Titlul de campion olimpic a fost cucerit de Ştefan Rusu în anul 1980 la Moscova,
adversarii cei mai redutabili fiindu-i Suren Nalbadian şi Laff. Skiőld, ca şi în urmă cu 4 ani la
Montreal. În meciul cu Nalbadian, de comun acord cu antrenorii, Rusu a ţintit o dublă
descalificare, întrucât în această situaţie Nalbadian, având mai multe puncte rele, ieşea din
concurs. Stratagema i-a reuşit, astfel că l-a întâlnit în continuare pe suedezul Skiőld, de care a
dispus lejer la puncte (9–2). În finala olimpică îl întâlneşte pe Andrej Supron, pe care îl

36
Ibidem, p. 74

80
depăşeşte la puncte cu (3–2), ultimul punct tehnic fiind realizat de Ştefan Rusu prin intrare la
centură pe sub braţul drept al adversarului, cu fixare în parter, intrând astfel, după 7 meciuri
aprig disputate în posesia celui mai râvnit titlu, cel de campion olimpic!
Este dificil de prezentat, în rezumat, laborioasa activitate a distinsului campion Ştefan
Rusu, care în decursul carierei sale sportive de peste 20 ani a susţinut un număr de 2.464
meciuri oficiale, câştigând un total de 68 de medalii. La campionatele olimpice, mondiale şi
europene a cucerit 22 de medalii dintre care 16 de aur.
Astfel, pornind ca sportiv dintr-o modestă sală de lupte amplasată în Grădina de Tir a
oraşului Rădăuţi, sub îndrumarea antrenorului Virgil Gherasim, luptătorul de greco-romane
Ştefan Rusu a devenit cea mai strălucitoare stea internaţională a luptelor româneşti din toate
timpurile. Ctitorii „Casei de Tir” în anul 1972 (devenită ulterior sală pentru sport), respectiv
„Asociaţia Vânătorilor” din districtul Rădăuţi – ducatul Bucovinei, a dat denumirea uneia din
săli de „Sala trofeelor”.
Admirabilă denumire, dar şi coincidenţă, deoarece, după mai bine de 100 ani, această
sală (actualmente sală de forţă) avea să-şi redobândească faima de odinioară, de data asta
printr-o superbă salbă de medalii obţinute în cele mai importante competiţii de lupte greco-
romane ale lumii.
Astăzi, la vârsta de 65 de ani, Maestrul Emerit al Sportului - Ştefan Rusu, se poate
mândri că a reuşit să relanseze această disciplină sportivă la Rădăuţi, dar şi că a antrenat, în
repetate rânduri, lotul naţional (juniori), de lupte greco-romane al României în perspectiva
unor competiţii de anvergură internaţională. Este declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului
Rădăuţi la data de 25 iunie 1999.

*
În preajma sărbătorilor de iarnă a anului 2002 într-una din zile, pe la orele 18, după ce
a terminat antrenamentul în sala de lupte cu grupa sa de elevi, maestrul Ştefan Rusu a avut
amabilitatea de a-mi răspunde la câteva întrebări:
- Când s-a înfiripat visul cuceririi unor medalii în competiţii internaţionale de
anvergură ?
- Era prin anul 1972 şi îmi aduc bine aminte că pe vremea aceea pe strada „Fagilor”
unde locuiam, era un singur televizor, la care am văzut că la Jocurile Olimpice de la
Munchen luptătorii români Gheorghe Berceanu şi Nicolae Martinescu au ieşit campioni.
Aveam o admiraţie deosebită pentru acei luptători şi mi-am propus atunci ca la Olimpiada de
la Montreal să fiu şi eu ca cei doi. După 4 ani de muncă asiduă am venit acasă cu medalia de
argint de la Olimpiada din Canada.
- Laurii victoriei nu au afectat pregătirea pentru următoarele competiţii ?
- Bucuria victoriei în sport este efemeră. Nici un campion nu-şi permite a doua zi
după victorie, oricât de importantă ar fi ea, să se culce pe lauri. Rezultatele bune în sport pot
fi menţinute şi îmbunătăţite, numai printr-un volum imens de muncă, altfel nu se poate.
- De când ai început practicarea acestui sport şi până când ai cunoscut consacrarea ai
constatat schimbări mari în lupte?
- Enorm de mari! Dacă înainte accentul cădea pe un stil clasic bazat pe procedee
tehnice însuşite prin repetare la antrenamente, în timp s-a progresat mult spre o mare
diversitate de combinaţii a elementelor tehnice. O mare importanţă a căpătat lupta din

81
parter. Luptele s-au dinamizat continuu, pasivitatea fiind prompt sancţionată de arbitrii.
Cuvântul cel mai frecvent folosit în lupte a devenit „acţiune”.
- Povesteşte-mi despre una din întâmplările mai deosebite din viaţa ta de sportiv.
- Au fost foarte multe. Acum îmi vine în minte anul 1979, când la Bucureşti am ieşit
campion european, după ce în finală l-am învins prin tuş pe Andrej Supron (Polonia). După
câteva săptămâni am fost operat de apendicită, iar după acea intervenţie chirurgicală, 45 de
zile am stat în repaos, conform indicaţiilor medicilor.
După perioada de convalescenţă mă simţeam sleit de puteri. Reluând treptat
pregătirea, abia reuşeam să mă caţăr pe frânghie o singură dată, eu care înainte făceam 20
de căţărări una după alta. Aşa nerefăcut încă am participat la campionatul mondial de la San
Diego unde am fost eliminat în turul 4, titlul la categoria 68 kg revenindu-i polonezului
Andrej Supron. Aflat încă la San Diego, mă trezeam in fiecare dimineaţă la ora 7 şi alergam
pe pista unei baze sportive din apropierea hotelului unde eram cazaţi.
Într-o dimineaţă maestrul Ion Corneanu, văzându-mă alergând m-a întrebat în ce
scop mă antrenez, deoarece am fost eliminat din competiţie. I-am răspuns că mă pregătesc
pentru olimpiada de la Moscova, unde vreau să ies campion. Se pare că atitudinea şi
răspunsul meu i-au fost pe plac maestrului Corneanu, câtă vreme a început să zâmbească
încrezător, postură în care era văzut destul de rar.
- Ce ne poţi spune despre adversarii cu care te-ai luptat în cele mai importante
campionate?
- Multe, foarte multe! De fapt despre fiecare din ei aş putea închega o întreagă
poveste. Îmi amintesc însă că, înainte de Moscova, în mod special pentru stilul meu a fost
antrenat un luptător ucrainean A. Kravcenco, selectat dintr-un număr de 8 luptători sovietici
la categoria 68 kg, de valoare apropiată.
Ruşii au abordat cu maxim interes obţinerea supremaţiei mondiale la această
categorie, eu reprezentând pentru ei un obstacol care trebuia depăşit. A. Kravcenco era un
luptător deosebit de puternic, cu gardă pe stânga, foarte incomod, spontan şi de o duritate
dusă pană la limitele regulamentului. M-am întâlnit prima dată cu el în 1980 la campionatul
european de la Prievidza.
Până la confruntare i-am urmărit evoluţiile din meciurile grupei pe care le-a câştigat
detaşat fie prin puncte fie prin tuş. Am observat că îşi îndepărta puţin cam mult braţul stâng
înspre înainte, în întâmpinarea adversarului. Am reţinut acest amănunt şi în faza finală a
europenelor am speculat imprudenţa sa, aplicându-i un tur de braţ pe stânga luând astfel un
avans de 3 puncte, spre marea dezamăgire a delegaţiei URSS. În acel moment mi-am spus:
Sunt campion!
- Care consideri ca erau punctele tale forte din punct de vedere fizic?
- Am pus întotdeauna mare accent pe fortificarea zonei scapulare, muncind foarte
mult în acest sens. De fapt, pentru fiecare grupă musculară efectuam exerciţii specifice.
Făceam 3 antrenamente zilnic în care erau incluse aproximativ 200 repetări de procedee şi
combinaţii, 300–400 abdomene, lucru cu haltera respectiv tracţiuni la piept şi geno-flexiuni
însumând 16–20 tone, şi multe altele. Astfel antrenat, când plecam în procedeu fie din poziţie
verticală fie din parter, adversarul meu risca să rămână cu serioase traume ale articulaţiilor
dacă se încăpăţâna să se opună, înregistrându-se din nefericire şi astfel de cazuri.

82
 SAVIN, IVAN, născut la 15 iunie 1957 în orașul Rădăuţi, județul
Suceava. Studii: Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți;
Universitatea „Biotera” București. A lucrat ca ofițer la Ministerul
Afacerilor Interne.
Începe să practice sportul luptelor, stilul Greco-Romane, la
Asociația Sportivă IPROFIL Rădăuți, sub îndrumarea antrenorului
emerit Virgil Gherasim. Inițial, ascensiunea sa spectaculoasă a fost
legată de greutatea corporală, că în fiecare an urca la o categorie
superioară și trebuia de fiecare dată să se readapteze cu noua categorie și să aibă tot alți
parteneri de antrenament.
Disproporția evidentă între sistemul său osos, bine conturat și sistemul muscular a fost
atenuată în timp, datorită antrenamentelor și a unei alimentații corespunzătoare efortului
depus la antrenamente. Pe la categoria 74 de kg, Ivan Savin era un junior înalt, bine conformat
fizic și cu o apreciabilă capacitate de efort.
Profilat, de antrenorul Gherasim, pe câteva procedee care să-i pună în valoare înălțimea
(salt, tur de șold, ridicări din parter pentru supleu etc), a început să pună serioase probleme
colegilor din baza de selecție a categoriei corespunzătoare.
Se afirmă în competițiile zonale de juniori mici și juniori, dând măsura valorii și
talentului său în competiții naționale de profil. Prin anul 1975 este remarcat de staff-ul tehnic
al Clubului Sportiv „Dinamo” București, și preluat de prestigiosul club bucureștean.
Component al lotului național de lupte, juniori, apoi, seniori, Ivan Savin confirmă, prin
apreciabilul său palmares sportiv, rod al performanțelor de anvergură națională /
internațională:
Campionate Mondiale (seniori) la categoria 100 kg loc V în 1977 (Göteborg).
Campionate Europene (seniori) loc V în 1977 (Bursa) loc VI în 1978 (Oslo); iar la
categoria +100 kg loc VI în 1982 (Varna).
Un om liniștit, de mare caracter, un bun coleg de echipă și un excelent partener de
antrenament. În anul 2015, eu, semnatarul acestor rânduri, m-am întâlnit cu amicul Ivan Savin
și cu celebru luptător Vasile Andrei, fost campion olimpic (1984).
Maestru emerit al sportului Vasile Andrei, referindu-se la colegul său de lot național și
partener de antrenament dar și adversar prin diverse competiții, spunea, cu recunoștință, că
Ivan Savin are un mare merit în realizările sale ca sportiv, deoarece a fost un adversar
redutabil, un admirabil partener de antrenament și un camarad de toată isprava.
Revenind însă la perioada rădăuțeană, între colegii săi de generație și de echipă, a fost și
talentatul luptător Ion Pruteanu, cu care Ivan Savin a legat o durabilă prietenie.
Pruteanu, Ioan, născut la 19 iunie 1956 în orașul Rădăuți, județul Suceava, din părinții
Pruteanu Ion și Aurelia (născ. Strugaru). Studii: Școala Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția
1971; Liceul Tehnologic Marginea (cursuri f.f.); Școala de Antrenori în Lupte greco-romane;
Școala de Antrenori în Hochei pe iarbă.
Sportiv de performanță în disciplina sportivă Lupte greco-romane: Campion republican
de juniori „mici” (1971); Campion național de juniori (categ. 48 kg., Timișoara, 1974); Loc II
la Concursul internațional „Speranțe olimpice” (Moscova, 1973); Campion internațional al
României (juniori, Galați, 1974); Loc II la Campionatul internațional al Bulgariei (Plevna,
1975).

83
 Titular în echipa de lupte greco-romane, divizionară „A”, „Metalul” Rădăuți,
înregistrând victorii de prestigiu, în fața unor adversari cu mare faimă internațională din
lumea luptelor. Ca sportiv, a adus reale servicii Clubului Sportiv „Metalul” Rădăuți și urbei
noastre. E corect să-i recunoaștem valoarea și apreciabilul palmares sportiv, dobândit cu
talentul nativ, dar și cu foarte multă muncă, pasiune și dăruire.
După ce s-a retras din activitate, ca sportiv, a devenit un remarcabil antrenor de lupte
greco-romane la Rădăuți, apoi la Siret, descoperind, antrenând și promovând tinere talente în
această bărbătească disciplină sportivă.
În ultima perioadă de timp, a inițiat și antrenează echipa feminină de Hochei pe iarbă
„Zimbrul” Siret, reușind o spectaculoasă clasare a echipei pe locul III, la Campionatul de
hochei pe iarbă, grupa de vârstă 14-16 ani. În prezent, d-l Ioan Pruteanu este președintele
Clubului Sportiv „Zimbrul” Siret.

SAVU, GHEORGHE, născut la 19 aprilie 1962 în comuna

Frătăuţii Vechi jud. Suceava. Component al echipei de lupte greco-
romane „Metalul” Rădăuți, îndrumat de antrenorul emerit Ilie
Munteanu.
În ierarhia sportului Lupte greco-romane în județul Suceava,
după maestrul emerit al sportului Ștefan Rusu și după maestrul
internațional Ilie Matei, urmează luptătorul Gheorghe Savu,
posesorul unui apreciabil palmares sportiv:
Multiplu campion republican de juniori și campion republican de
seniori; Campionate Mondiale (seniori) la categoria 62 kg loc III în
1985 (Kolbotn); Campionate Europene (juniori) loc I în 1981 (Copenhaga); Campionate
Europene (juniori) loc IV în 1982 (Leipzig); Campionate Europene (seniori) loc IV în 1985
(Leipzig) şi loc VI în 1987 (Tampere). A fost membru în Federația Română de Lupte.
Maestru Emerit al Sportului (1986). Decorat cu „Meritul Sportiv” clasa I (2004).
Din nefericire, nu dispunem de suficiente date pentru a contura, cum se cuvine,
profilul distinsului maestru al sportului Gheorghe Savu.
Redăm, în cele ce urmează, date din biografia și palmaresul sportiv al unui bun prieten
al său, apropiat ca vârstă și greutate corporală, partener de antrenament și coleg de echipă la
CSM „Metalul” Rădăuți, echipă divizionară „A”. Este vorba despre valorosul luptător de
greco-romane Gheorghe Moroșan.
Moroșan Gheorghe, născut la 15 decembrie 1961 în orașul Rădăuți, județul Suceava,
din părinții Moroșan George și Victoria (născ. Lungoci). Studii: Liceul Agroindustrial
Rădăuți, specialitatea Zootehnie, promoția 1985 (profesor diriginte Stela Fedorciuc); Studii
postliceale, domeniul Mecanică, în incinta Liceului Industrial Nr. 1 Rădăuți (azi, Colegiul
Tehnic), promoția 1992.
Lucrează la Întreprinderea de Prelucrarea Lemnului Rădăuți, în sectorul Întreținere și
reparații (1978 – 1991); tehnician întreținere la „Apicola” Rădăuți, unitate sub tutela
Combinatului Apicol București (1991 – 1994); gestionar la S.C. „Balțig” Rădăuți, domeniul
de activitate: comercializare piese auto.
În adolescență, dezvoltă o mare pasiune pentru disciplina sportivă Lupte greco-
romane, sub îndrumarea apreciatului antrenor emerit de specialitate, Virgil Gherasim. Obține,

84
în mai multe rânduri, clasări pe podium la campionate naționale rezervate cadeților sau
juniorilor; titular în echipa de Lupte greco-romane „IPROFIL” Rădăuți .
Este convocat în lotul național de juniori și devine sportiv la Clubul „Dinamo”
București, sub îndrumarea antrenorilor emeriți Dumitru Cuc și Nicolae Martinescu. (1979 –
1981).
Revine la Rădăuți, titular al categoriei 52 kg., în echipa Clubului Sportiv „Metalul”
Rădăuți, echipă divizionară „A”. Câștigă, cu redutabila echipă rădăuțeană, mai mulți ani la
rând, locul I pe țară în prima divizie națională, pe echipe, la Lupte greco-romane.
Palmares sportiv: campion național de cadeți și juniori (1978 și 1979); dublu
vicecampion național de seniori (1980 și 1981); campion național la Trântă, Botoșani 1981,
competiție organizată de Ministerul Agriculturii, rezervată elevilor din licee cu profil agricol;
loc II la Turneul Internațional din Alma Ata, Kazahstan (1980); loc II la Campionatul
Internațional al României, București, 1980; loc I, juniori, la Turneul Internațional al Poloniei,
Katowice (1979); locul I la Turneul Internațional al R.D. G. (1981) ș.a.
* Desigur, sunt încă mulți luptători de la CSM „Metalul” care s-au afirmat în echipa
divizionară „A”, dar și în competiții individuale de anvergură națională / internațională în
perioada 1980-1994. Dintre aceștia, în amintim pe Mihai Luța, Ion Babalean, Constantin
Ozarchievici, Mihai Haiura, Gheorghe Lavric, Ion Gherasim, Mircea Huțuleac, Ioan Iurescu,
Constantin Dodiță, Trandafir Geană, Viorel Sbiera, Petru Ursan și lista încă ar putea continua.
Luţa Mihai, născut în 1958 la Horodnic de Sus, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul
emerit Virgil Gherasim. Campionate Balcanice la categoria 68 kg loc II în 1978 (Craiova);
Campionatul internaţional al României (juniori) loc I în 1978 (Piatra Neamţ); Campionatul
internaţional al Bulgariei (juniori) loc II în 1977 (Plevna).
Babalean Ion, născut în 1960 la Măneuţi, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul emerit
Ilie Munteanu. Campionate Mondiale (juniori) la categoria 68 kg loc V în 1979 (Harparanda)
Ozarchievici Constantin născut în 1962 la Milişăuţi, jud. Suceava, îndrumat de
antrenorul Vasile Pascaru. Campionate Mondiale (juniori) la categoria 62 kg loc III în 1988
(Wolfurt).
Haiura Mihai, născut în 1966 la Siret, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul Gavril
Georgescu. Campionate Mondiale (Old-Boys) la categoria 74 kg loc I în 2000 (Budapesta).
Lavric Gheorghe, născut în 1964 la Măneuţi, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul
emerit Ilie Munteanu. Campionate Balcanice la categoria 52 kg loc II în 1982 (Bucureşti).
Gherasim Ion, născut în 1964, îndrumat de antrenorul Viorel Hânţar. Campionate
Europene (juniori) la categoria 74 kg loc V în 1982 (Leipzig).
Huţuleac Mircea, născut în 1966 la Milişăuţi, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul
Vasile Pascaru. Campionate Europene (juniori) la categoria 74 kg loc IV în 1981
(Copenhaga); Campionate Balcanice loc I în 1983 (Bucureşti); Campionatul internaţional al
României (juniori) loc I în 1984 (Bucureşti); Campionatul internaţional al URSS “Ivan
Poddugnoi” loc III în 1984 (Volgograd).
Iurescu Ioan, născut în 1968 la Milişăuţi, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul emerit
Ilie Munteanu. Campionatul internaţional al României (juniori) la categoria 74 kg loc I în
1986 (Bucureşti).

85
 Dodiţă Constantin, născut în 1971 la Bacău, jud. Bacău, îndrumat de antrenorul emerit
Virgil Gherasim. Campionate Europene (juniori) la categoria 62 kg loc II în 1991 (Prievidza);
Campionatul internaţional din Cuba (seniori) la categoria 62 kg loc III în 1988 (Havana)
Geană Trandafir, născut în 1971 la Horodnic de Sus, jud. Suceava, îndrumat de
antrenorul Vasile Maftei. Campionate Mondiale (juniori) la categoria 50 kg loc VI în 1988
(Viena).
Sbiera Viorel, născut la Horodnic de Sus, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul Vasile
Maftei. Campionatul internaţional al României (juniori) la categoria 58 kg loc I in 1989
(Tîrgu-Jiu).
Ursan Petru, născut la Horodnic de Sus, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul Vasile
Maftei. Campionatul internaţional al României (juniori) la categoria 90 kg loc I în 1989
(Tărgu-Jiu).
Nichiforel Ilie, născut în 1976 la Horodnic de Sus, jud. Suceava, îndrumat de antrenorul
Vasile Maftei. Campionatul internaţional al României (juniori) la categoria 54 kg loc I în
1994 (Bucureşti).

STAN, OLIVIA, născută la 15 septembrie 1986 în orașul

Rădăuți, județul Suceava, din părinții Angela și Octavian Stan. Studii:
Grupul Școlar „Andronic Motrescu” Rădăuți, specialitatea Industrie
Alimentară, promoția 2005 (profesor diriginte Silvia Drîmbă);
Facultatea de Teologie Ortodoxă, a Universității București, secția
Restaurare, conservare monumente istorice, promoția 2008; Cursurile
de masaj de recuperare, personal trainer la Academia de Gambeling în
Londra (2015), unde a profesat, o perioadă de timp, lucrând în cazino
ca și crupier (dealer). Polisportivă de performanță.
La vârsta de 14 ani, începe să practice Tir cu arcul la
Rădăuți, sub îndrumarea apreciaților profesori – antrenori, soții
Roza și Alexandru Deneș. A continuat, timp de 2 ani, cu dans
sportiv, participând la 7 competiții de nivel zonal și național. În
paralel, a practicat arte marțiale, disciplina sportivă Kick Box,
sub îndrumarea apreciatului instructor Mihai Lohaza, în sala de
sport a Școlii Generale Nr. 4 din Rădăuți. La campionatul
național de profil, Olivia Stan ocupă un onorant loc 3, la grupa
sa de vârstă, categoria 48 kg.
În anul 2008 se mută în Londra, unde, deși a suferit în urma unui accident rutier (mai
multe operații), nu a renunțat la sport, profesând „job-ul de antrenor personal”.
În anul 2015, la îndemnul unui coleg de antrenament (în timpul liber), a început să
concureze în Fitness, înregistrând o ascensiune spectaculoasă, după cursurile de „posing”,
antrenată de Andrey Kaipio.
La primul concurs, „Miami Pro” din Londra, a ieșit top 10 din 43 de concurente. Pe 17
martie 2016, reprezentând România, a câștigat concursul „Miss Bikini” la care a participat 27
de tinere. Câștigă, de asemenea, concursul „Overll all Bikini”, la care au participat 90 de
tinere. Locul 4 la concursul „Pure Elite”, categoria „Internațional Models”.

86
 Obține calificare în Federația World Beauty Fitnes & Fashion (WBFF) și pe 12
noiembrie 2016, la Miami – Florida, după trei runde de eliminări, a urcat pe prima treaptă a
podiumului mondial, concurând pentru România !

STOROZ, PETRU, născut la data de 16 noiembrie 1933, în

Storojineţ (Bucovina), fiul lui Leon şi al Olgăi (născută Barbir), a urmat
şcoala primară în Storojineţ, apoi Şcoala Medie Tehnică Financiară la
Rădăuţi. În anul 1953 se înscrie la Institutul de Cultură şi Educaţie
Fizică din Bucureşti, unde se specializează în atletică grea (lupte,
haltere, box).
Datorită spiritului său întreprinzător, profesorul Petru Storoz a
fost asemănat de unii cu un fel de „frate al lui Icar”, însă, odată cu
trecerea timpului, aceiaşi contemporani au spus despre el că este „un om nemaipomenit”, iar
realizările sale în slujba sportului fiind apreciate drept „fructele ambiţiei şi competenţei”.
În faţa unor astfel de aprecieri, prezumtivul cititor îşi va pune câteva întrebări, sugerate
de sfera preocupărilor pe tărâm sportiv ale distinsului profesor.
Am considerat că răspunsurile la unele din întrebări pot fi satisfăcute conturând o schiţă
biografică a profesorului Petru Storoz, într-o abordare cronologică a evenimentelor.
Evocarea personalităţii sale este legată, în mod deosebit, de construirea sau
modernizarea unor baze sportive din Rădăuţi. El este artizanul şi primul director al Clubului
Şcolar Sportiv din Rădăuţi (1974).
În perioada studenţiei desfăşoară o susţinută activitate sportivă, în cadrul Clubului
I.C.E.F. Bucureşti. Este iniţiat în lupte de către renumiţii maeştri: Ion Corneanu – la stilul
greco-romane şi Vascu Popovici – la stilul libere, devenind titular al categoriei 74 kg în
cadrul echipei de lupte a clubului bucureştean.
Student fiind, dezvoltă o mare pasiune pentru disciplina sportivă hochei pe iarbă,
devenind, de asemenea, titular în echipa de profil a aceluiaşi club studenţesc, antrenor fiindu-i
profesorul E. Wilke. Atât la lupte, cât şi la hochei pe iarbă, Petru Storoz se remarcă în
manifestările sportive organizate de Liga studenţilor.
Este selecţionat în lotul naţional de hochei pe iarbă unde, până în anul 1961, va ocupa
postul de portar în echipa reprezentativă a României. Echipa de hochei pe iarbă I.C.E.F.
Bucureşti câştigă, la mai multe ediţii consecutiv, titlul de campioană naţională.
Fire energică şi întreprinzătoare, Petru Storoz se implică în mai multe discipline
sportive, beneficiind de remarcabile calităţi fizice şi psihice, calităţi care s-au dovedit că au
fost adaptate unui cumul de solicitări la efort: viteză, spontaneitate, stăpânire de sine,
combativitate, reflex, acuitate vizuală etc.
În linii mari, acesta era profilul sportiv al tânărului profesor Petru Storoz care, în toamna
anului 1957, prin repartiţie guvernamentală, devine profesor de educaţie fizică la Liceul de
Fete şi la Centrul Şcolar Agricol din oraşul Rădăuţi, iar din 1969 îl găsim încadrat ca profesor
titular la Şcoala Generală nr. 2 din localitate.
În calitate de profesor, a promovat tinere talente care s-au afirmat, fiecare după opţiune,
în: gimnastică, baschet, volei, hochei, atletism, lupte, handbal, oină etc.
Tânărul profesor şi-a continuat activitatea sportivă de performanţă în cadrul unor echipe
rădăuţene. Astfel, practică hochei pe gheaţă la echipa Metalul Rădăuţi, unde îl seconda, în

87
postul de portar, pe vestitul Ioşca Sofian. Această echipă de hochei, sub îndrumarea
merituosului antrenor Ştefan Tomovici, reuşeşte, în anul 1960, să promoveze în divizia A,
unul dintre componenţi fiind şi profesorul Petru Storoz.
A evoluat, de asemenea, în echipa de baschet, divizionară B, Progresul Rădăuţi, apoi, în
divizia A, ca titular în cadrul aceleaşi echipe, antrenor de specialitate fiind Iosif Satinger. A fost şi un
valoros voleibalist în echipa locală şi încă multe alte asemenea aspecte ar putea fi amintite, însă,
concluzionând, se poate afirma despre profesorul Petru Storoz că a fost în tinereţe un autentic
polisportiv.
Se căsătoreşte în anul 1964 cu profesoara Violeta Timu (nepoată a colonelului
Gheorghe Timu). În urma căsătoriei au rezultat doi copii: Leon Paul (actualmente profesor de
matematică) şi Petru Bogdan (actualmente profesor de educaţie fizică). „Armonia din viaţa de
familie - spunea profesorul Petru Storoz - m-a ajutat mult în toate realizările mele, bucurându-
mă de dragoste, înţelegere şi încredere.”
Activitatea care l-a consacrat pe profesorul Petru Storoz a fost aceea de iniţiator, la
Rădăuţi, a unor discipline sportive prin care sportul de pe aceste meleaguri a dobândit faimă
la nivel naţional şi internaţional.
Reamintim faptul că, în anul 1959, profesorul Petru Storoz a fost iniţiatorul secţiei de
lupte la Rădăuţi, el fiind şi primul antrenor al acestei secţii sportive.
Merite incontestabile îi revin, de asemenea, în amenajarea, modernizarea sau
construirea unor elemente de infra şi suprastructură, specifice bazelor sportive din Rădăuţi.
Profesorul-antrenor Petru Storoz a încetat din viață la Rădăuți, în data de 12 septembrie
2003. S-a stins ca un meteor, în timp ce urmărea un meci de hochei la televizor.
La 1 septembrie 2016, a fost declarat, post mortem, Cetățean de Onoare al Municipiului
Rădăuți.

*
Prof. Petru Storoz nu rămâne doar la stadiul de iniţiator al unor activităţi ci, de fiecare
dată, pe un teren când drept, când cu povârnişuri, reuşeşte să pună în mişcare „căruţa” fiecărei
discipline sportive nou înfiinţate sau reactivate la Rădăuţi. Asupra marelui său merit de a fi
fost un deschizător de drumuri în lumea sportului din oraşul nostru, am considerat utile câteva
detalieri.
Pe la începutul lunii februarie 2003, întâlnindu-l pe prof. Petru Storoz în magazinul
prietenului nostru comun Viorel Stoica, am iniţiat un dialog despre unele aspecte din
implicarea sa în viaţa sportului rădăuţean, dialog pe care l-am consemnat şi îl redau în
continuare:
- D-le profesor, ce îmi puteţi spune despre disciplinele sportive pe care le-aţi iniţiat la
Rădăuţi?
- Vezi tu, Schipore…, cum să-ţi spun eu să mă înţelegi? Disciplinele sportive iniţiate
de mine au fost ele mai multe, însă nu toate au prins la noi în oraş. Dacă vrei, ele au fost la
început ca nişte bulgări de zăpadă făcuţi cu palmele. Dându-le drumul la vale unii s-au oprit
aproape, unii mai departe, dar au fost şi cazuri fericite când câte un astfel de bulgăre a prins
a se rostogoli serios prin neaua succesului luând proporţii, antrenând mistuitoare pasiuni,
ambiţii, speranţe, glorie sportivă, care, în cazul luptelor s-a transformat într-o fantastică
avalanşă de valori.

88
 Dacă e vorba de şansă, atunci ea porneşte de fiecare dată din palmele şi mintea celor
cutezători, căci numai prin cutezanţă se poate năzui spre progres în orişicare domeniu, dar
mai cu seamă în sport, unde altfel nu se poate.
- După avalanşa produsă de bulgărele pe care îl numiţi lupte, care consideraţi că ar fi,
în ordinea proporţiilor, următorul bulgăre?
- Tirul cu arcul. Am iniţiat această secţie sportivă în anul 1979 când la solicitarea
mea au fost aduse la Rădăuţi câteva arcuri din Polonia. În calitatea pe care o aveam atunci,
de director la Şcoala Sportivă din localitate, i-am încredinţat misiunea profesorului
Alexandru Deneş, decizie care s-a dovedit a fi fost inspirată.
Menţinând comparaţia, acest „bulgăre de omăt” care este tirul cu arcul, tinde să
devină şi el un munte. Urmează apoi hocheiul pe iarbă, tirul cu arma, pistol, aer comprimat,
scrimă, box, patinaj şi altele. Au fost şi discipline sportive care nu s-au urnit din loc, aşa cum
a fost cazul la haltere. Deşi la invitaţia mea prin anul 1970 a venit în cantonament la Rădăuţi
lotul olimpic de haltere a României, această disciplină sportivă nu a „prins” la Rădăuţi.
Nu s-a reuşit închegarea unui grup de entuziaşti care să fi manifestat interes pentru
haltere. În toate cazurile despre care am discutat am procedat pentru început la testarea
opţiunilor, implicit a aptitudinilor tinerilor din oraşul nostru sau din împrejurimi pentru
diferite ramuri sportive. Acolo unde am văzut că se manifestă interes m-am implicat fără
rezerve.
- Vă rog să enumeraţi câteva dintre iniţiativele şi realizările d-voastră referitoare la
baza materială a sportului rădăuţean.
- Desigur. Ele au fost multe la număr, însă le voi aminti pe cele mai reprezentative,
într-o ordine cât de cât cronologică: terenul de handbal la Liceul de Fete; modernizarea sălii
de sport la Liceul de Fete; terenul (de dimensiuni normale) pentru sport la Liceul nr. 2; sala
de sport (29 x 19 m) la Liceul nr. 2; teren de sport, internat cu 200 locuri şi cantină la Clubul
Sportiv Şcolar.
Au mai fost şi altele însă de mai mică anvergură.
Discuţia mea cu prof. Petru Storoz s-a lungit destul de mult la tejgheaua din magazinul
mixt al amicului Viorel Stoica. Nu am putut să nu constat un paradox. Pe data de 3 februarie,
în jurul orelor 18, afară era foarte frig (–20 °C). În vreme ce lumea care intra în magazin se
jeluia de frig, prof. P. Storoz era foarte bucuros, spunând: „Ce bine că e frig afară. Am reuşit
să aranjez gheaţa de la patinoar aşa cum trebuie”.
Se referea la patinoarul de la Şcoala Specială din Bivolărie, unde era angajat (la plata
cu ora) şi la cei 69 de ani ai săi se încumeta a face naveta cu trenul în fiecare zi, cu o îndârjire
patetică înfruntând gerul, zloata şi arşiţa. Principala motivaţie desigur, era marea sa pasiune
pentru profesie.

* *

Iată și o postare, cu super-comentariu, pe Facebook, din 12 martie 2019, aparținând

aceluiași îndrăgostit de Rădăuți, Dragoș Băncescu: „Trei personaje foarte cunoscute
rădăuţenilor: Viorel Stoica, Peter Storoz şi Cornel Bejenaru. Stoica, mult timp antrenor de
fotbal la toate categoriile de vârstă, este la ora actuală directorul Clubului Sportiv Școlar.

89
 Petrică Storoz , căruia cu doi ani în urmă i-am făcut
un portret ce poate fi găsit în arhiva postărilor, a fost cel
mai competent manager în domeniul sportiv pe care l-a avut
oraşul. Spornic în toate, mobilat cu sensibile „aparate" cu
care asimila toate noutăţile, avea o intuiţie profesională de
invidiat, poseda un remarcabil izvor de inițiative,
majoritatea realizate.
Polisportiv recunoscut, în unele domenii chiar consacrat, era individul care ridiculiza
noţiunea de "nu se poate". Mult timp profesor la „Medie 2" a devenit un lider al promovării
sportului în oraş, configurând Rădăuţiul pe harta sportivă a lumii. A creat oportunităţi încât
şi azi mulţi pot să-şi valorifice talentul sau pregătirea profesională. Mulţi au mâncat, ronţăie
sau vor ciuguli din bucata de pâine rumenită în cuptorul ce a materializat îndrăzneţele sale
idealuri. Cornel Bejenaru, inginer ca pregătire, şi-a dedicat viaţa elevilor, fiind până la
pensionare profesor.
Fotografia a fost realizată pe la începutul anilor 90 la Putila rutenească, mai la nord
de Seletin , foarte aproape de graniţa cu România, orăşel ce pe vremuri a făcut parte din
judeţul Rădăuţi. Echipa de copii antrenată de Stoica a participat la un turneu de fotbal
organizat de localnici. Au traversat graniţa pe jos , prin punctul de trecere de la Ulma,
precum cărăuşii de ţigări de azi şi au ajuns la destinaţie în lada unui camion pus la dispoziţie
de autoritatea kieveană, dacă fapta s-a petrecut 1992 sau de cea moscovită, dacă evenimentul
a avut loc cu un an înainte. Personaje şi amintiri rădăuţene”37.

TĂPÎRJAN, CONSTANTIN (4 decembrie 1946, Valea

Salciei, Buzău – 21 decembrie 2014 Suceava). Studii: Școala
Profesională de Instalații Sanitare Brăila, promoția 1963; Liceul
„Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, promoția 1969; Facultatea de
Educație Fizică și Sport Galați, promoția 1975.
A lucrat ca instalator la Trustul IV Galați (1963-1966), apoi la S.M.A.
Rădăuți (1966-1969); profesor la Bădeuți (1970).
În perioada 1966-1970 a fost luptător, stilul greco-romane în
echipa „Tractorul” Rădăuți, echipă care, din 1968 a purtat titulatura IPROFIL Rădăuți. În
perioada 1968-1970, instructor de lupte greco-romane la Rădăuți, grupa juniori mici.
Antrenorul Virgil Gherasim muncea mult cu echipa mare, obiectivul fiind promovarea
în grupa valorică „A”. Pentru deplasarea pe la diverse competiții de juniori mici, noi copii
eram dați în seama instructorului Constantin Tăpîrjan.
Eu, semnatarul acestor rânduri, îmi aduc aminte că pentru luptătorii rădăuţeni din
generaţia mea (juniori mici), prima ieşire în afara judeţului a fost cea de la Galaţi în vara
anului 1968. Am plecat cu un autocar în care, alături de grupul nostru a mai făcut deplasarea
şi echipe de copii a secţiei locale de hochei pe gheaţă.
Dar iată care a fost echipa reprezentativă de şcolari ai oraşului Rădăuţi la „Cupa
Dunării” în ordinea crescătoare a categoriilor, începând de la 20 kg până la +75 kg: Eduard

37
Resursă INTERNET: Dragoș Băncescu, postare poză și comentariu, în Grupul de pa facebook
„Rădăuți - amintiri, oameni, locuri”, în data de 12 martie 2019.

90
Mairufer, Ioan Bădeliţă, Ştefan Rusu, Constantin Obadă, Gheorghe Schipor, Constantin
Şerban, Dorin Ţibu, Dumitru Hîj, Vasile Gheţău, Romeo Brânzei.
La finele anului 1968 echipa mare de lupte greco-romane „IPROFIL” Rădăuţi devine
lideră în campionatul primei serii din grupa valorică B. Astfel au început intens pregătirile în
perspectiva meciurilor de baraj sistem tur–retur, pentru promovare în divizia A.
În primăvara anului 1969 s-a desfăşurat la Rădăuţi prima etapă de calificare, echipele
competitoare fiind „IPOFRIL” Rădăuţi, „A.S.A” Bacău şi „FARUL” Constanţa. A urmat
apoi, în vară, etapa de la Bacău, cu mai multe peripeţii personale.
Dacă la Rădăuţi eu am evoluat la categoria 52 kg, pentru deplasarea la Bacău s-a reuşit
convocarea la echipă a luptătorului Constantin Topârjan la categoria 62 kg, acesta fiind pe
atunci militar în termen. În locul meu la 52 kg a „coborât” cu o categorie mai experimentatul
Luca Miron, eu urmând să evoluez la 48 kg, însă pentru aceasta trebuia să fac o cură de
slăbire de 8 kg. Era o mare onoare să fii component a echipei, aşa încât pe parcursul a două
săptămâni am răbdat de foame dar mai ales de sete, fiind zile în care am trăit doar cu vitamina
C şi fiole de glucoză la 0,75 lei fiola, dar în cele din urmă am reuşit să mă încadrez în
categorie.
Iată în ordinea categoriilor luptătorii rădăuţeni care au evoluat și care au consfinţind
promovarea echipei “IPROFIL” Rădăuţi în divizia naţională A: 48 kg: Gheorghe Schipor
(Ştefan Rusu), 52 kg: Luca Miron, 57 kg: Silviu Șargu, 62 kg: Constantin Tăpârjan, 68 kg:
Vasile Pascar, 74 kg: Aurel-Ciprian Fluture, 82 kg: Eizic Leizer, 90 kg: Aurel Zegrea, 100 kg:
Mircea Covătaru, +100 kg: Florin Ursachi (Gheorghe Calciuc).
La următoarea etapă de calificare, (şi ultima) la Constanţa îşi face debutul în echipă la
categoria 48 kg Ştefan Rusu, eu, semnatarul acestor rânduri, evoluând la 52 kg.
Cu mândrie spunem astăzi că profesorul Constantin Tăpîrjan, în cariera sa de sportiv,
provenind de la C.S. Dunărea Galați (sportiv descoperit de maestrul Ion Donose) a onorat o
perioada de timp postul de titular al categoriei 62 kg din echipa divizionară A de lupte greco-
romane „IPROFIL” Rădăuți, echipă antrenată de Virgil Gherasim.
După absolvirea facultății, Constantin Tăpârjan a lucrat ca antrenor de lupte și
profesor de sport la Liceul Industrial Nr. 4 „Samuil Isopescu” din Suceava, unde a îndeplinit,
pentru o vreme, funcția de director adjunct.
A fost directorul CSM Suceava (2001-2005); considerat, cu justificat temei, „părintele
luptelor greco-romane din Suceava”. Declarat, la 12 iunie 2014, Cetățean de Onoare al
Municipiului Suceava. Inclus între Stelele Internaționale ale Luptelor (cf. Sorin Satmari și
Dumitru Cuc).
* Pascar Vasile, născut la 17 decembrie 1948 în comuna Milișăuți, județul Suceava,
din părinții Margareta și Vasile Pascar. Studii: Liceul Agroindustrial Rădăuți, specialitatea
Agronomie; Școala de Antrenori în Lupte a Federației Române de Lupte; Facultatea de Drept
a Universității „Spiru Haret” Iași; Cursuri și examen de Arbitru în Lupte greco-romane.
Sportiv de performanță în prima divizie, titularul categoriei 68 kg. La Asociația
Sportivă IPROFIL Rădăuți. Antrenor de Lupte greco-romane la Clubul Sportiv Școlar (1977 –
1981); la Clubul „Mobila” Rădăuți (1981 – 1982); la Clubul „Metalul” Rădăuți (1982 –
1990).
A descoperit și antrenat, în această bărbătească disciplină sportivă, mulți tineri care au
dat măsura valorii lor în competiții de anvergură zonală, națională și internațională.

91
 Exemplificăm, în acest sens, luptătorul de greco-romane Mircea Huțuleac din
Milișăuți, care, îndrumat de maestrul Vasile Pascar, și-a făurit un apreciabil palmares sportiv
la Campionate Europene (juniori), Campionate Balcanice, Campionate Internaţionale. Fericită
simbioză între sportiv și antrenor, îndrăgostiți deopotrivă de aceeași stea norocoasă, pe care o
numim Glorie Sportivă !
Dintre componenții echipei de lupte greco-romane a C.S. „Metalul” Rădăuți,
divizionară A, antrenor Vasile Pascar, îi amintim pe Clim Filipov, Gheorghe Moroșan, Doru
Zaharie, Mircea Huțuleac, Gheorghe Lavric, Mihai Lazăr, Constantin Obadă, Mirel Crâșmaru,
Ion Babalean, Ion Gherasim, Constantin Otrocol, Ion Lungoci, Petru Puha, Mihai Luța,
Robert Brașoveanu, Vasile Sbiera, Mircea Vlădean, Vasile Buliga, Liviu Hrițcu.
Vasile Pascar a fost ales primar al orașului Milișăuți, funcție pe care a onorează în
perioada 1992 – 1996. Inspector pentru Situații de Urgență la Milișăuți (1996 – 2000).
Președinte la Ucrainenilor din România – filiala Milișăuți (1997 – 2013); Președinte la
Uniunea Ucrainenilor din Bucovina, cu sediul în municipiul Rădăuți (2013 – prezent).

TĂTAR, MATEI, născut la 18 aprilie 1989 în Rădăuți, județul

Suceava. Sportiv de performanță – Arte marțiale. Părinții: Elza-Gabi
și Avram-Viorel. Studii elementare la Şcoala Generală nr. 5 din
Rădăuţi, și liceale la Grupul Școlar Agricol „Andronic Motrescu”
Rădăuți (promoția 2008, prof. dirig. Vasile Bădeliță).
Sub îndrumarea antrenorului
Marius Dugneanu devine, în anul
2001, vicecampion naţional. La
vârsta de doar 12 ani este
selecţionat de reprezentativa naţională de juniori a
României la stilul Wushu Kung–Kick Box.
În anul 2002 Matei Tătar a înregistrat o ascensiune
spectaculoasă, devenind campion național şi participând la
competiţii internaţionale de anvergură în ţări precum
Italia, Ungaria, Rusia şi Germania; câştigă, la categoria 45
kg, campionatele internaţionale ale României, Italiei şi Rusiei. Referindu-ne la una dintre
aceste victorii, reţine în mod deosebit atenţia medalia de aur obţinută în competiţia
internaţională „Russion Dragon Cup” care s-a desfăşurat la Moscova în anul 2002 şi la care
sportivul rădăuţean a reuşit să învingă în finală un reprezentat al gazdelor.
În acelaşi an (2002), se clasează pe locul al II lea la Campionatul European de Wushu
care s-a desfăşurat în Ungaria pentru categoria de 45 kg – juniori. Vineri, 17 mai 2002, ziarul
„Monitorul de Suceava” insera pe prima pagină: „Matei Tătar a luat aur la World Kung–Fu
Cup”. Din conţinutul articolului aflăm că tânărul sportiv rădăuţean a avut o remarcabilă
evoluţie la Cupa Mondială ce s-a desfăşurat în Italia la Perugia „La categoria +45 kg Matei

92
Tătar a disputat patru meciuri în faza grupelor, obţinând de fiecare dată victorie, în finală
reuşind să-l depăşească la puncte pe reprezentantul Rusiei”38.
În anul 2009, la vârsta de 20 de ani, sportivul rădăuțean era posesorul unui impresionant
palmares: 26 medalii de aur la kick-box și wushu kung-fu; campion mondial la wushu kung-
fu sanda ( full contact) 2006 în versiunea CKA; 3 cupe loc. 1 la wushu. Actualmente, este
antrenor de Wushu Kung–Kick Box la un club sportiv din Göppingen (Germania).

TOMOVICI, ȘTEFAN, născut la 11 iulie 1913 în oraşul

Suceava, Ştefan, fiul lui Otto39 şi al Ludminei Tomovici, a absolvit
Facultatea de Ştiinţe Juridice din Cernăuţi, apoi a lucrat ca ofiţer în
cadrul poliţiei judiciare române, ajungând până la gradul de maior. Din
anul 1931 devine sportiv de performanţă la disciplinele hochei pe
gheaţă şi fotbal, activând la clubul cernăuţean Dragoş Vodă, alături de
renumiţii Panenka, Codrea, Maesciuc, Suciu, Engster, Scarlat,
Sadovsky, Ierecinsky, Pop ş.a.
„În anul 1937, lotul reprezentativ de hochei al României, definitivat sub semnul
exigenţei, a inclus următorii jucători: Maesciuc şi Sprencz (portari), Anastasiu, Buia, Biro şi
Engster (fundaşi), Panenka, Tomovici, Pană, Cantacuzino, Rabinovici şi Vakar (atacanţi).”40
Ştefan Tomovici a participat cu reprezentativa naţională de hochei la turnee în Slovenia, Elveţia,
Polonia, Ungaria, Letonia şi Cehoslovacia. În 1947 participă la Campionatul mondial din
Cehoslovacia, unde echipa României ocupă locul al VII-lea, având în alcătuire următorii jucători:
Dron, Anastasiu, Sadovsky, Tănase, Botez, Pană, Bărbulescu, Tomovici, Flamaropol, Petrescu,
Teodorovici.41
În vara anului 1941 Ștefan Tomovici, fost senator liberal, este investit în funcția de
ajutor de primar al orașului Storojineț, în cadre zbuciumate ale vieții militare, sociale și
politice, cu lumini și umbre.
În anul 1951 îl găsim pe Ştefan Tomovici jucător de hochei pe gheaţă la echipa Steagul
Roşu Braşov, de unde vine la Rădăuți, în calitate de antrenor de fotbal și hochei pe gheață, la
nou înființata Asociație Sportivă Metalul Rădăuți42.
La Rădăuți a locuit, cu chirie, într-un imobil din strada General Iacob Zadik Nr. 11. În
1952 vine pe lume fiica sa, Corina Tomovici, care avea să îmbrățișeze o strălucită carieră
profesională în calitate de cadru didactic universitar la Iași.
Profesorul-antrenor Tomovici s-a bucurat în mod constant de sprijinul bunului său
prieten şi fost coleg de studenţie, Rotislav Plîngău43, care deţinea o funcţie de conducere în

38
După episodul din Italia secţia de Wushu Kung–Kick Box de la Rădăuţi s-a scindat în două grupări:
una coordonată de Mihai Lohaza în sala se sport a Şcolii Generale nr. 4 şi alta coordonată de Viorel Avram Tătar
(Tatăl sportivului Matei Tătar) în sala de sport a Şcolii Generale nr. 5.
39
Jurist, consilier superior, președintele comisiei de ocol pentru împroprietărire, în baza legii de reformă
agrară din Bucovina, anul 1921.
40
Mihai Flamaropol, 50 de ani de hochei în România, Bucureşti, Editura Sport - turism, 1976, p. 61.
41
Mihai Flamaropol, 50 de ani de hochei în România, Bucureşti, Editura Sport - turism, 1976, p. 81.
42
În anul 1951 se reuşeşte înfiinţarea asociaţiei sportive „Metalul” pe lângă Întreprinderea Metalurgică
de Industrie Locală Rădăuţi.
43
Născut în anul 1913 într-un sat românesc din judeţul Hotin, Basarabia. A fost contabil şef la
Întreprinderea „6 Martie” Rădăuţi (1949-1954); la Întreprinderea Regională Forestieră Rădăuţi (1954-1959); la
Întreprinderea Raională de Industrie Locală „21 Decembrie” din Rădăuţi (1959-1978). A decedat la Rădăuţi, în

93
cadrul întreprinderii metalurgice - tutelară a clubului Metalul Rădăuţi. El îl aduce la Rădăuţi pe
celebrul profesor-antrenor de hochei şi fotbal, Ştefan Tomovici.
Ștefan Tomovici își începe cariera didactică în anul 1953 ca profesor de elemente de
drept şi ansamblu sportiv la Şcoala Medie Tehnică Zootehnică din Rădăuţi. În paralel,
continuă să presteze ca antrenor de fotbal, alături de antrenorii Epifanie Lăzeanu și Francisc
Buta, dar și ca antrenor de hochei pe gheaţă la Clubul Sportiv Metalul din localitate.
La Rădăuți, Ştefan Tomovici, cu concursul unor înflăcăraţi iubitori ai gheţii, precum
Francisc Buta, fraţii Jean şi Erast Marchidan, Epifanie Lăzăreanu, pun bazele unei echipe de
hochei pe gheaţă, echipă la care au cunoscut consacrarea mulți tineri rădăuțeni, și nu numai.
Echipa de hochei pe gheaţă Metalul Rădăuţi, sub îndrumarea profesorului-antrenor Ştefan
Tomovici, reuşeşte să promoveze în primul eşalon al campionatului naţional în luna februarie
1959, unde se menţine până în anul 1962.
Prin grija aceluiaşi inimos profesor-antrenor, se profilează o nouă generaţie de talente
hocheistice care, în anul 1965, dau măsura valorii lor în campionatul naţional rezervat
şcolarilor, ocupând locul al III-lea.
În anul 1970, împreună cu antrenorul Ştefan Tomovici, echipa rădăuţeană de hochei se
transferă la Galaţi, unde activează sub denumirea de Dunărea.
Profesorul Tomovici a avut rezultate deosebite şi la disciplina sportivă fotbal. Pentru talentul
şi priceperea sa, Ştefan Tomovici a făcut parte din lotul celor 15 antrenori de fotbal care au
pregătit reprezentativa naţională de juniori a României, alături de binecunoscuţii Angelo
Niculescu, Traian Stănescu, Ioan Gorgorin şi alţii.
Disciplinele sportive hochei pe gheață și fotbal (juniori) şi-au câştigat un bun renume în
lumea sportului prin valoarea sportivilor, dar şi prin competenţa şi dăruirea profesorului
Ştefan Tomovici. Pentru meritele sale ca sportiv, apoi ca profesor-antrenor, Ştefan Tomovici a
fost distins cu Ordinul Steaua României clasa a III-a.
Prin amabilitatea unui fost valoros hocheist rădăuţean şi arbitru internaţional de hochei
pe gheaţă, Mircea Lupaşcu, am intrat în posesia a două dintre articolele semnate de
locotenentul Ştefan Tomovici. Primul articol a apărut în revista Pregătirea profesională, An
IV, nr. 10, 1938, pag. 20–28, şi este intitulat Câini în serviciul poliţiei germanei, iar al doilea
articol, apărut în acelaşi periodic, An VIII, nr. 2–3, 1942, pag. 82–90, este intitulat Dresorul
instructor şi grupa de dresaj pentru serviciul de însoţire.
Mai știm că în Iași a locuit într-un imobil, proprietate a fiicei sale Corina, imobil situat
pe Aleea Ghica Vodă, nr. 51. Soarta însă, pe care o traducem prin expresia „cum ţi-e scris” a
făcut ca inima sa să înceteze a mai pulsa din data de 28 mai 2005.
Desigur, maestru al sportului şi antrenor emerit, Ştefan Tomovici, posesorul unei
impresionante cărţi de vizită, pentru serviciile aduse sportului - în general, şi sportului
rădăuţean - în special, şi-a câştigat dreptul la perenitate şi este de datoria noastră să-i elogiem
personalitatea.
În data de 1 septembrie 2016, Consiliul Local al municipiului Rădăuți, Hotărăște:
„Articol unic. Se conferă, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Rădăuți, post mortem,
domnului Ștefan Tomowicz”.

anul 1994. Numele Rotislav Plîngău a rămas strâns legat de multe înfăptuiri locale, în slujba întreprinderii şi
mișcării sportive din oraşului Rădăuţi.

94
 *

MEMORIALUL ȘTEFAN TOMOVICI –

UN TURNEU DE TRADIȚIE PENTRU HOCHEIUL DIN ROMÂNIA

Începând din anul 2008, din inițiativa unui grup restrâns de entuziaști, în frunte cu
celebrul hocheist Constantin Curelar, devenit antrenor de specialitate la Suceava, se
organizează, anual, Memorialul „Ștefan Tomovici” în semn de cinstire a fostului distins
hocheist de performanță și antrenor emerit în hochei pe gheață, Ștefan Tomovici.
Astfel, în perioada 28 februarie – 2 martie, patinoarul artificial din Suceava a găzduit
ediția inaugurală a Memorialului „Ștefan Tomovici” la hochei. Turneul destinat categoriei
„cadeți” a reunit la start patru echipe: CSM Suceava, CSM Brașov, Olimpia Ploiești și
Chimistul București.
La ediția a II-a (30 Ianuarie – 1 Februarie 2009) a Memorialului „Ștefan Tomovici”, s-
a desfășurat și Trofeul „Constantin Sofroni” pentru foşti jucători. S-au aliniat la start
următoarele echipe: Lotul Naţional al României 1980 – Lake Placid, Petrolul Ploieşti 1967–
1969, Dunărea Galaţi – all times şi o selecţionată formată din foşti jucători CSM Suceava –
Metalul Rădăuţi.
În anul 2015, de pildă, la a 7-a ediție, organizatorii au integrat în cadrul Memorialului
„Ștefan Tomovici” al doilea turneu din cadrul Campionatului National pentru juniori sub 12
ani. Ca la fiecare ediţie, la Suceava au fost invitaţi o mare parte dintre elevii ori colegii
antrenorului Ştefan Tomovici, majoritatea din judeţul nostru, dar care, odată cu trecerea
timpului, s-au stabilit în oraşele unde au activat ca sportivi, precum Galaţi, Ploieşti sau
Bucureşti.
La turneu au fost prezenți și reprezentanți ai Federației Române de Hochei pe Gheață,
respectiv: Alexandru Hălăucă, secretarul general; Constantin Nistor, directorul ethnic; şi
Mihai Brandabur, vicepreşedinte.
Competiţia a debutat cu două meciuri din turneul doi al Campionatului Naţional de
Hochei pentru copii sub 12 ani la care, pe lângă echipa CSM Suceava, pregătită de antrenorii
Constantin Curelar şi Cătălin Vasiliu, au mai fost prezente formaţiile Dunărea Galaţi, LPS 3
Chişinău şi Vulturii Buzău.
LPS 3 Chişinău a câştigat competiţia cu trei victorii din tot atâtea meciuri. CSM
Suceava a ocupat la final locul doi, graţie victoriei înregistrată în disputa cu Vulturii Buzău.
„Avem mare nevoie de un patinoar acoperit, astfel încât să ne putem prelungi
activitatea pe gheaţă şi pentru a putea lupta de la egal la egal cu echipele care au un astfel de
patinoar. Noi avem aproape trei luni de gheaţă, faţă de celelalte centre, care au gheaţă opt,
nouă şi chiar zece luni pe an. Mulţumim Primăriei şi Consiliului Local Suceava, clubului
CSM Suceava şi Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Suceava pentru sprijinul în organizarea
celei de-a şaptea ediţii a memorialului.
Sper că toţi invitaţii noştri din ţară s-au simţit foarte bine la Suceava. Copii noştri se
simt mai bine decât la primul turneu, când am debutat fără să avem antrenamente pe gheaţă.

95
Am avut parte de gheaţă de la începutul lunii decembrie, şi acest lucru s-a simţit foarte bine în
jocul nostru, mai ales la acest nivel de vârstă.
Sperăm ca pe viitor să putem înfiinţa o echipă de seniori, astfel încât aceşti copii să
aibă un model şi unde să joace mai departe după ce termină junioratul”, a declarat antrenorul
sucevean Constantin Curelar, gazetarului Mariua Suiu, cel care a consemnat evenimentul
menționat, în ziarul Monitorul de Suceava.
În ziua a doua a turneului, la încheiere, a avut loc un moment omagial în care toţi cei
prezenţi au participat la pomenirea regretatului Ștefan Tomovici, fost valoros hocheist cu
faimă internațională și profesor-antrenor de specialitate.
Vicepreședintele Mihai Brandabur, preşedintele interimar al F.R.H.G, a evoluat pe
patinoar alături de alți iubitori ai gheții. Ca și la edițiile precedente, Memorialul „Ștefan
Tomovici” a avut în program şi meciuri de old boys, meciuri care au entuziasmat publicul
spectator, deși mulţi din cei care au intrat pe gheaţă și-au încheiat de vreme îndelungată
activitatea de hocheist.
Astfel, pe lângă echipa foştilor hocheişti suceveni Ice Galaxy, la acest turneu au
participat şi echipele Polar Bears din Rădăuţi, Predators Bucureşti şi Dunărea Galaţi.
„Nume grele au fost prezente la acest memorialul – scrie Gabriel Toderașcu în ziarul
Monitorul de Suceava. - Ştefan Tomovici, omul de numele căruia se leagă istoria hocheiului
pe gheaţă sucevean, a fost sărbătorit la sfârşitul săptămânii trecute pe patinoarul Areni. (…)
Cele mai aşteptate momente ale manifestărilor de pe patinoarul Areni au fost meciurile
de old-boys, în care s-au înfruntat echipele Dunărea Galaţi, CSM Braşov şi CSM Suceava.
Spectatori de lux au fost nume de legendă ale hocheiului românesc, precum Dumitru Axinte,
participant la 11 campionate mondiale şi la două ediţii ale jocurilor olimpice de iarnă cu
naţionala României, Doru Moroşan, care are în palmares opt prezenţe la campionatele
mondiale şi una la jocurile olimpice, precum şi Octavian Corduban, care pe lângă atâtea şi
atâtea performanţe sportive se poate lăuda şi cu faptul că a fost ani buni coechipier şi coleg de
linie la Dinamo Bucureşti cu celebrul Ion Ţiriac”.
„A fost din nou o mulţumire că am putut aduna la un loc atâţia sportivi care au adus
glorie sportului sucevean şi nu numai. Chiar dacă traversăm timpuri din ce în ce mai grele, noi
cei din familia hocheiului sucevean o să facem tot posibilul ca acest turneu să nu dispară”, a
declarat antrenorul sucevean Constantin Curelaru, jurnalistului Gabriel Toderașcu, cel care a
consemnat evenimentul menționat, în ziarul Monitorul de Suceava.
Am făcut această scurtă incursiune, în edițiile Memorialului „Ștefan Tomovici”, pentru
a prețui cum se cuvine eforturile organizatorilor în slujba unui eveniment sportiv de
anvergură, spre cinstirea unui fost celebru sportiv și antrenor emerit. Cu justificat temei,
considerăm că Ștefan Tomovici și-a câștigat dreptul la locul de frunte, rezervat întotdeauna
deschizătorilor de drumuri.

TONIUC (SECHELARIU), DOINA, născută în anul 1957 în orașul Rădăuți. Studii:

Școala Generală Nr. 1 Rădăuți, promoția 1972; Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți,
promoția 1976; Studii universitare la București.
În Rădăuți, strada copilăriei a fost strada Cucului, de unde, alături de frații săi mai mari,
Sandu și Paul, venea la Școala Generală Nr. 1, unde s-a afirmat ca elevă sârguincioasă și
talentată, de care colegii și cadrele didactice erau, cu justificat temei, foarte mândrii.

96
 Elevă fiind, s-a afirmat în gimnastică acrobatică și ritmică, sub
îndrumarea competentă a profesoarei de sport, Ioana Oancă.
Din seria de gimnaste din această școală, născute în perioada
1953-1959, le amintim și pe Stela Drăgan, Viorica Bobu, Lidia Avram,
Alexandra Turtureanu, Elena Moroșan, Rodica Buricec, Mariana
Avram, surorile Maria și Vera Bodnar ș.a.
„Vedeta acestei echipe [«Viforul» Rădăuți], în vremea sa, -
scrie, coechipiera sa, Alexandra Turtureanu - era eleva Toniuc Doina
care a avut cele mai bune performanțe și singura care executa un salt planșat înapoi, cu o
amplitudine care impresiona asistența. Gimnastelor de atunci le-au fost drept modele alte
gimnaste mai mari, antrenate de aceeași entuziastă profesoară, ca de exemplu Elena
Podolschi, Brîndușa Avram, Ghertrude Mirwald”.
Astfel, în întrecerile naţionale desfăşurate la Bucureşti, Timişoara, Baia Mare etc,
gimnastele rădăuţene au dat dovada măiestriei lor (individuale cât şi în echipă) prin calitatea
evoluţiilor la sol, paralele inegale, sărituri la capră, bârnă, precum şi la gimnastica ritmică,
reuşind frecvent să se claseze în primele 8 locuri pe ţară.
Cea mai bună clasare a echipei de gimnastică feminină din Rădăuţi a fost aceea de la
finalele naţionale care s-au desfăşurat la Timişoara în anul 1968, când sportivele îndrumate de
prof. Ioana Oancă au ocupat locul III la categoria junioare II.
În data de 19 martie 1969, a făcut parte din echipajul de 8 elevi al județului Suceava,
echipaj participant la un concurs național, televizat, La șase pași de o excursie, unde Doina
Toniuc a obținut, alături de ceilalți membrii ai echipajului sucevean (Alina Buculei, Cornelia
Savu, Dorin Curecheanu, Costel Bodnărescu, Adrian Done, Daniel Munteanu și Radu
Croitoru), Locul I.
Pionieră, președintă de detașament, fruntașă la învățătură; prezență constantă la Gazeta
de perete, ca bun exemplu de urmat și câte altele. La difuzor, prin Stația locală de radioficare,
numele Doina Toniuc era adesea elogiată pentru merite remarcabile ca elevă a Școlii Generale
Nr. 1, Rădăuți.
La acea vreme era feblețea băieților școlii și fiecare căuta să intre în vorbă cu ea. Vrând
să o impresioneze, în emoția momentului, unii făceau gafe de tot hazul. Unul dintre
„pretendenți”, de pildă, la baie la apa Suceviței (unde era și Doinița), nu a sărit în apă așa ca
toți ceilalți, ci și-a luat avânt până pe acolo de a sărit în cap până aproape de malul celălalt al
bulboanei, unde apa era foarte mică. Mai venea pe la școală tatăl ei, Gustav Toniuc, să vadă ai
cui sunt băieții aceia neastâmpărați, care nu-i lasă fata în pace.
Adevărul e că era frumușică foc și o gimnastă foarte talentată. La demonstrațiile de
profil, cu echipa „Viforul”, ce se țineau la Casa de cultură, Sala de sport ori prin Taberele de
Vară de la Bucșoaia - Frasin, impresiona de fiecare dată prin calitatea evoluției sale.
* Turtureanu (Irimescu) Alexandrina, născută la 9 septembrie 1956 în comuna
Hănțești, județul Suceava. Studii: Școala Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția 1971; Liceul
„Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, promoția 1975; Facultatea de Drept a Universității „Al. I.
Cuza” Iași, promoția 1981.
După absolvirea facultății a activat ca avocat la Judecătoria Rădăuți și Tribunalul
Suceava, apoi ca magistrat, respectiv judecător la Judecătoria Rădăuți unde, începând cu anul

97
1997, a exercitat funcțiile de vicepreședinte și apoi, de președinte al acestei instanțe. După
pensionarea din magistratură a revenit, pentru o perioadă, în avocatură.
În clasele primare a avut-o ca învățătoare pe tânăra doamnă Veronica Macovei,
deosebit de competentă și entuziastă, care a imprimat în clasă un stil de pregătire temeinică și
o atmosferă de emulație. Directoare era, la acea vreme, d-na profesoară Aurelia Curelar,
personalitate puternică, ce impunea un respect deosebit și se bucura de aprecierea elevilor și a
părinților acestora.
În timpul școlii generale a făcut parte din echipa de gimnastică, echipă constituită și
antrenată cu pasiune și devotament de d-na profesoară de sport, Ioana Oancă. A fost
componentă a echipei feminine de gimnastică „Viforul” Rădăuți, echipă care la finalele
naționale de profil (1968, Timișoara), a ocupat un onorant loc III, la grupa junioare II.
Alexandrina a participat la două Expediții „Cutezătorii”, patronate de revista cu același
nume, ambele inițiate și conduse de dl profesor Mircea Coroliuc, prima fiind cu echipajul
„Baltagul”, care a reconstituit traseul eroinei Victoria Lipan din romanul sadovenian, a fost
apreciată și răsplătită cu diplomă pentru jurnalul redactat pe parcursul ei. A doua expediție
denumită „Speoleum” a vizat peșterile din Munții Apuseni.
** Botezat Brândușa, născută în anul 1960 la Rădăuți, județul Suceava. Studii: Școala
Generală Nr. 1, Rădăuți, promoția 1975; Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, promoția
1979. Cursuri postliceale tehnice de specializare. A făcut parte din grupul tehnic al secției
„Semifabricate”, din cadrul firmei „Michelin” din Zalău.
În vremea când era elevă la Școala Generală nr. 1, a fost gimnastă în cadrul echipei
„Viforul” Rădăuți. Dar iată, ce ne scrie fosta elevă a școlii, Brândușa Botezat, despre acea
perioadă:
„Clasele I-IV le-am făcut cu d-na Dănilă. Am fost colegă de generație cu d-l Marcel
Colibaba (actualul director al școlii); numai că el era în A și eu în B.
Antrenamentele, în primă fază, când eram începătoare, le făceam în sala de sport a Liceului
«Eudoxiu Hurmuzachi» și pe urmă la Grădina de Tir. Din grupa mea mai făcea parte Oltea
Costea, care este în prezent învățătoare la Școala Gimnazială «Gheorghe Popadiuc», surorile
gemene Bodnar Vera și Maria, și Buliga Doina (actualmente, Cucoș Doina).
Noi aceste cinci eram, oarecum, titulare și eram de la Școala «Popadiuc». A șasea era
tot timpul altcineva și de la altă școală. Din «senioare» la vremea mea le-am prins pe
Brândușa Fluture, Doina Toniuc, Lidia Avram; «temporar» mai venea și Brândușa Dârja.
Numele meu a fost Botezat Brândușa, iar ca profesoară de sport și antrenoare la
gimnastică am avut-o pe d-na Oancă Ioana. Noi făceam gimnastică acrobatică și artistică,
folosind cercuri, mingi, eșarfe”.
Și atunci erau multe fete pe «fundal», ca un fel de decor. Eu am stat în acea perioadă la
bunica și ea, săraca, îmi apreta panglica cu făină de grâu. A fost frumos ! Atunci am văzut
pentru întâia oară Bucureștiul și tot atunci am mâncat pentru prima dată mămăligă care
«curge» …că la noi era tare …se tăia cu ața. Tot în București, eu am mâncat pentru prima
dată dude. Îmi amintesc că ne-am urcat în pomi, încălțate cu «opincuțele» de spectacol.
Bineînțeles că s-au făcut roșii pe talpă și noi nici nu am știut până a doua zi când am făcut
repetiții. Noroc că ne-au găsit de cumpărat altele, că altfel nu puteam intra în spectacol cu cele
pătate. Acum, că vă scriu, îmi aduc aminte că la un concurs avut la Focșani, ne-am întâlnit cu

98
echipa condusă de Béla Karolyi. Atunci am văzut și noi pentru prima dată treninguri albe și
roz. Ale noastre erau din alea bleumarin, care se trăgeau pe cap”.
De menționat faptul că, în acele timpuri, se desfășurau frecvent diverse manifestări
cultural-artistice și de măiestrie sportivă (lupte, gimnastică ș.a.), pe scena Casei de Cultură a
orașului Rădăuți, prilej cu care fetele școlii noastre executau felurite elemente de gimnastică
acrobatică și artistică, impresionând, de fiecare dată, publicul spectator îndrăgostit la nesfârșit,
de prestații sportive de aleasă ținută tehnică.

TRELEA, SORIN, născut la 28 februarie 1950, în localitatea

Podu Iloaiei, judeţul Iaşi. Studii: Colegiul Național Iași; Facultatea de
biologie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, promoţia 1976.
Obţine titlul de doctor în ştiinţele naturii, la Universitatea Al. I.
Cuza Iaşi, cu teza Dinamica ornitofaunei din depresiunea Rădăuţi, teză
susținută în ședință publică, la 31 mai 1999 și publicată în anul 2002
prin Editura Rissoprint, Cluj Napoca.
În anul 1976 este repartizat ca profesor de biologie la Liceul
Agroindustrial Vicovu de Sus. Se mută la Rădăuți, la Liceul
Agroindustrial din localitate și continuă să zboare la Aeroclubul „Grigore Baștan” din
Suceava. Din anul 1993, lucrează în calitate de cercetător ştiinţific la Centrul de Studii
„Bucovina” Rădăuţi și Centrul pentru Enologie Iași, ale Academiei Române.
Laborios publicist în revista „Analele Bucovinei”, editura Academiei Române. Are
studii și cercetări de ornitologie și protecția mediului și este custode la Rezervația floristică
„Ponoare” – Bosanci și Rezervația floristică „Frumoasa” – Moara, județul Suceava44.
A început să practice planorismul la Iaşi, încă din perioada anilor de liceu. Instruit de
maestrul Gheorghe Gîlcă, a început să înveţe zborul cu planorul în cadrul Aeroclubului
„Moldova”, fiind brevetat pilot sportiv în anul 1969. Zboară pe diferite tipuri de planoare,
acumulând mereu ore de zbor. Obține calificarea de „zbor fără vizibilitate” executând și
primele zboruri de distanță, care l-au propulsat în categoria piloților de performanță.
Începând din anul 1976, Sorin Trelea a devenit pilot sportiv de bază în cadrul
Aeroclubului „Şoimii Bucovinei”, fiind prezent la toate manifestările organizate la nivel
judeţean ori naţional. Cu rezultate notabile a luat parte la multe din ediţiile campionatului
naţional de planorism, aşa cum a fost cea de la Piteşti din anul 1985, când a realizat prima
probă de 300 km parcurşi pe traseul Piteşti–Craiova–Plosca–Piteşti.
În anul 1992 la Braşov, Sorin Trelea
evoluând la proba de câştig în înălţime la undă, a
obţinut câştigul de 3 000 m înălţime, ca, în anul
următor, tot la Braşov, să-i lipsească doar 30 m din
cei 5 000 necesari câştigării unui nou diamant, pe
lângă cel pe care îl poseda45. Obține astfel insigna
Federației Aeronautice Internaționale „C-ul” de aur
cu un diamant și titlul de Maestru al sportului la planorism.

44
Gavril I. Crăciun, Sistemul social politic rădăuțean în perioada 1990-2014, Horodnic, Editura „Ion
Prelipcean”, 2014, pp. 54-55.
45
Vasile Tudor: Fascinaţia planorismului, Bucureşti, Ed. Tiparg, 2004, p. 167.

99
 Din anul 1993 este instructor voluntar de zbor, instruind tineri planorişti rădăuţeni în
tehnicile specifice acestui sport, în cadrul Aeroclubului „Vasile Niculescu” Rădăuți. De atunci
și până în prezent instruiește mulți adolescenți care, spre mândria lui, i-au depășit
performanțele.
În anul 1998 organizează, în premieră absolută pentru Rădăuți, un miting aviatic pe
Toloaca Frătăuților. Achiziționează în anul 2005 primul avion ultraușor din Moldova. În
calitate de instructor de zbor, împreună cu fiul său Radu Trelea, formează primele serii de
piloți pentru avioane ultraușoare.
Instructorul-examinator Sorin Trelea asigură prelungirea Licențelor de zbor pentru
piloții din jumătatea de nord a Moldovei. Integrat în micul grup select al piloților care au
zburat peste o jumătate de secol, nu-și ascunde bucuria și satisfacția că este continuatorul
tradițiilor aviatice, după prima planoristă a țării - Felicia Țigănescu și după Pilotul Marii Uniri
- Vasile Niculescu.
* Dar iată și câteva date despre alți doi rădăuțeni (prin adopție), pasionați de zbor:
Ioan Gheorghiu este un reprezentant de seamă în lumea planoriştilor. Remarcabilă a
fost evoluţia sa la primul Campionat naţional de acrobaţie aviatică cu planorul ce s-a
organizat în anul 1988 la Deva, cu planoarele I.S.28 B2, competiţie la care pilotul sportiv,
Ioan Gheorghiu s-a clasat pe locul al III-lea. El a devenit maestru al sportului, arbitru şi
instructor pilot sportiv pe planor, fiind recunoscut a fi iniţiatorul înfiinţării la Rădăuţi a
Aeroclubului „Vasile Niculescu”46.
Dorel Moldoveanu, este ingeniosul pilot sportiv şi maestru aeromodelist, care a
construit în anul 1978, primul deltaplan din Moldova, aparat cu care tot el a zburat făcând
dovada priceperii, pasiunii şi seriozităţii sale. În anul 1989, Dorel Moldoveanu a reuşit
construirea unui avion monolog biplan, şi câte altele…! De prin anul 2000, a lucrat împreună
cu pilotul sportiv maestru al sportului, Sorin Trelea, la construirea unui avion sportiv.
Începând probele, au avut unele probleme cu trenul de aterizare, dar împreună au adoptat
unele soluţii tehnice de optimizare a parametrilor interesantului biplan.
* * Duminică 16 octombrie 2004, la Galeriile de Artă din municipiul Rădăuţi, în
prezenţa elitei actuale a piloţilor sportivi din România, a primarului Mihai Frunză, precum şi a
altor invitaţi, a avut loc lansarea cărţii Fascinaţia planorismului al cărei autor este pilotul
sportiv de performanţă, Vasile Tudor. Am participat în calitate de invitate şi am primit un
exemplar al lucrării cu dedicaţie din partea autorului:
„Pentru domnul George Schipor, cele mai calde urări de bine şi sănătate”. Lecturând
Fascinaţia planorismului, am înţeles că atunci, când în dimineţile de vară încep să apară pe
cer valuri mici de nouri care cresc repede transformându-se în îngrămădiri pufoase cu bucle
uriaşe, cu vânt prielnic aducător de ascendenţe, sunt zilele favorabile zborului. E vremea
planoriştilor!

TUDORIE, SEBASTIAN, născut în anul 1981 la Botoșani. A absolvit Școala

Generală Nr. 1 Rădăuți, în anul 1996; Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți,
profilul Matematică - Fizică, promoția 2000; Facultatea de Informatică din Iași

46
Vasile Niculescu: pilot aviator, la 28 nov 1918 pe un avion marca „Farman 40” a decolat de pe
aerodromul din Bacău şi a zburat către Blaj vestind Marea Unire. A fost declarat post-mortem cetăţean de onoare
al oraşului Rădăuţi la data de 1 Decembrie 1996.

100
 A făcut parte din generaţia tânără de șahiști,
consiliat şi chiar antrenat de prof. Gheorghe Evuleţ, a
cucerit titlul de vicecampion european la grupa copii în
Franţa, devenind astfel, la doar 12 ani, „tânără stea”.
Maestru onorific FIDE, posedând o diplomă semnată de
Florencio Campomanes–secretar FIDE.
Supranumit „copilul teribil al şahului” rădăuţean și
botoșănean, jucător de atac extrem de violent, considerat de
unii genial, autorul unor victorii excepţionale (de palmares) şi surprinzătoare în compania
unor şahişti de toate categoriile, până la maestru internaţional. Rezultatele sale constante arată
faptul că era un jucător echilibrat. Autorul unor viziuni foarte personale despre valoarea
şahistă, dar incluzând preocupările sistematice de studiu, disciplina, antrenamentul, viaţa
sportivă.
Dintre participările la competiții șahiste de anvergură internaționala, pentru grupa sa de
vârstă, amintim: Campionatul European, Mamaia (1991); Campionatul Mondial, Varșovia
(1991); Concursul OPEN, Stockeron – Austria (1992); Concursul OPEN, Freepick –
Cehoslovacia (1992); Campionatul European – Rimausca – Sobota – Cehia (1992);
Campionatul European, Seambathely – Ungaria (1993).
* Iată, în acest context, câteva impresii referitoare și la alți talentaţi şahişti rădăuţeni
din perioada anilor 1970–2000, păreri culese printre practicanţi ai acestei discipline sportive.
Aristide Prandea: a fost în 1951, la Rădăuți, primul președinte al nou înființatei
Comisii Regionale de Șah. În cursul anului 1956, a fost formată echipa reprezentativă de şah a
oraşului Rădăuţi, în următoarea componenţă: Aristide Prandea–categ. I, Mircea Axani–categ.
I, Iablay Kunchtad–categ. II, Iakob Gruber–categ. II, Moses Lerer–categoria II, David
Stentzel–categ. II, Marta Păsăilă–categ. II, Ştefania Balţei–categ. II.
În anul 1957, campionul regional de şah, Aristide Prandea, a participat la campionatul
naţional, obţinând locul VI şi titlul de „Candidat de maestru”. Echipa de şah „Progresul”
Rădăuţi câştigă la Suceava titlul de campioană regională şi dreptul de participare în fazele
superioare ale competiţiei.
Din presa anului 1968, aflăm că: „Zilele trecute, candidatul de maestru, Aristide
Prandea, a susţinut un simultan de şah la 16 mese, obţinând 13 victorii şi fiind învins la două
mese (David Stentzel şi Samy Schonblum). Întrecerea a fost urmărită de o numeroasă
asistenţă. Consiliul orăşenesc pentru educaţie fizică şi sport a început organizarea unui
concurs de calificare pentru categoriile V–IV, ceea ce va contribui la popularizarea şahului în
oraşul Rădăuţi”47.
Mircea Axani: era un strateg de fineţe şi poseda un spirit combativ deosebit. Arma
tactică o folosea rar şi eficient, participând de mai multe ori la semifinalele campionatului
naţional individual. Pe vremea când era încă licean, rivaliza în materie de şah, cu Volodea
Vaisman (devenit campion RSR şi mare maestru internaţional);
Gheorghe Evuleţ: arma nr. 1 era studiul, informaţia, acumulările teoretice. Fost
campion naţional de juniori între anii 1960–1970, semifinalist la campionatul republican de
seniori şi candidat de maestru. El a fost singurul candidat de maestru din mediul rural (prof.

47
„Zori Noi”, Suceava, anul XXII, nr. 6421, 8 august 1968, p. 4

101
de istorie la Vicovu de Jos). A făcut parte din mai multe formule de echipă la Rădăuți. În anul
1980, de pildă, echipa mixtă de şah „Voinţa” Rădăuţi era alcătuită din următorii jucători:
Aristide Prandea, Mircea Axani, Gheorghe Onica, Ilie Saghin, Vasile Cubeniuc, Gheorghe
Evuleţ, Maria Moroşan, Dorel Pietraru, Maria Ciornei, Viorel Alexievici, Vasile Ciornei.
Această echipă în anul 1983 reuşeşte să se claseze pe locul I la campionatul judeţean,
calificându-se astfel, pentru barajul de promovare în divizia B;
Ilie Saghin: Un boem foarte talentat a cărui viață s-a intersectat cu șahul. Autorul unor
victorii excepționale și surprinzătoare în companie unor șahiști de anvergură națională /
internațională. Jucăror inegal, cu rezultate controversate, a tratat superficial preocupările
sistematice de studiu, disciplină, antrenament, viață sportivă;
Gheorghe Onica: şahist amator, multiplu campion al oraşului Rădăuţi, jucător de o
tenacitate excepţională, dar fără preocupări şahiste deosebite, deci un talent manifestat
ocazional, pasionat de literatură, poet, publicist;
Levi Wieceslaw: născut la Rădăuţi, se instruieşte de timpuriu în şah, fiind autodidact,
studiază o singură carte, Partide alese de Mihai Bodvinik. Un talent liniştit, dar de mare
profunzime. Actualmente, maestru internaţional în Israel;
Gavril Drăghici: născut în 1971 la Caşvana, jud. Suceava. Dacă pentru mulţi
nevăzători, şahul este o activitate extraprofesională la care participă cu plăcere, pentru Gavril
Drăghici şahul a devenit o meserie. Începe să joace şah la vârsta de 13 ani şi câştigă tot ce se
putea câştiga, astfel încât este selecţionat în echipa naţională de nevăzători. Din anul 1988, îl
găsim încadrat ca salariat la Cooperativa „Munca Invalizilor” din Rădăuţi. Participă cu succes
la turnee şahiste în Europa şi este inclus în anul 1992, în lotul care a reprezentat România la
Olimpiada din Spania. Stabilindu-se în Spania, este cooptat în echipa de şah pentru nevăzători
ONCE MADRID. În 1996, câştigă liga bască cu echipa SURIVALCEA BILBAO şi devine
antrenor coordonator al grupei de juniori. Este cotat ca fiind unul din cei mai buni 10 şahişti
nevăzători din lume.

ŢIGĂNESCU, FELICIA, născută Bădeliţă, la 2 decembrie

1910 în Horodnicul de Jos, Bucovina. După absolvirea învăţământului
primar la Suceviţa, urmează cursurile Liceului de Fete din Suceava,
primii doi ani, continuând apoi la Liceul ortodox din Cernăuţi. Se
înscrie la Facultatea de Chimie-Fizică, secţie a Universităţii din
Cernăuţi, renunţă la acest profil şi absolvă, în final, Facultatea de
Drept din cadrul aceleiaşi universităţi.
Din luna mai 1933 începe să participe la antrenamentele de zbor
şi, captivată de fascinaţia zborului, perseverează, devenind prima femeie din România
brevetată la planorism şi a cincea care a obţinut dreptul de a pilota un avion cu motor.
Subsecretariatul de Stat al Aerului de la Direcţia Aviaţiei Civile, elibera brevetul de pilot la
categoria „B", la 28 august 1933, iar la categoria „C", la 7 septembrie 1937, studentei Felicia
Bădeliţă. Activează în perioada 1933–1939 în cadrul Asociaţiei de Zbor fără Motor „Bucovina”, din
Cernăuţi.
„În acele vremi de pionierat – mărturisea cândva d-na Felicia Ţigănescu gazetarului
rădăuţean Florin Cotos – lansarea planorului în zona de deal nu era un lucru chiar atât de uşor. Pe

102
lângă faptul că planorul avea o construcţie rudimentară încă, pentru a putea fi înălţat, era azvârlit
dintr-un dispozitiv ce semăna a praştie. Metoda poartă denumirea de «lansare cu sandoul».
Se aşeza planorul pe un vârf de deal, îndreptat cu botul împotriva vântului. Apoi, aparatul
era ancorat de un ţăruş metalic înfipt în pământ. După echiparea şi urcarea pilotului în carlingă,
ceilalţi întindeau funia. Când se striga «înainte, gata!»; «la spate, gata!»; la comanda «trage!»
servanţii începeau să tragă de sandou, iar la comanda «fuga» servanţii sandoului alergau cu viteză
maximă, pentru a întinde cât mai mult cureaua elastică. Când instructorul de zbor comanda
«drumul», servantul de la coada planorului îl elibera şi-l lăsa să zboare. Am zburat din 1933 până
în 1939. Semnarea tratatului Ribentropp–Molotov, includerea Bucovinei de Nord şi Basarabiei în
componenţa U.R.S.S-ului, al doilea război mondial, au fost evenimente ce au condus la dispariţia
Asociaţiei de zbor din Cernăuţi şi dispararea membrilor acesteia”.
„Stăpâna lumii”, aşa spunea Felicia Ţigănescu că se simţea de fiecare dată, în timpul unui
zbor cu planorul. După sfârşitul celui de-al doilea război mondial se căsătoreşte cu profesorul
Vasile Ţigănescu48, stabilindu-se cu domiciliul în oraşul Rădăuţi, unde profesează, pentru o
vreme, ca jurist, apoi profesor suplinitor de limba şi literatura română, în mediul rural.
În anul 1999, Felicia Ţigănescu a zburat din nou cu planorul, alături de instructorul de
zbor, maestru al sportului, Sorin Trelea, pe Aerodromul „Grigore Baştan” din Suceava.
Evenimentul a fost intens mediatizat la acea vreme în presa locală şi judeţeană, dar şi de postul
local de televiziune.
Impresionanta destăinuire a distinsei doamne „aşteptând cu împăcare zborul final” –
„Sufletul rămâne febril, după masa de carne care atârnă, după mâinile care tremură. Chiar şi pe
marginea abisului ceva te îndeamnă să zbori” – a fost consemnată49 de cunoscuta publicistă
Mălina Aniţoaei din Rădăuţi.
Felicia Ţigănescu, este declarată Cetăţean de Onoare al Municipiului Rădăuţi, la data de
29 noiembrie 1996.
Prima femeie din România brevetată la planorism şi a cincea care a obţinut dreptul de a
pilota un avion cu motor, Felicia Ţigănescu se stinge din viaţă la Rădăuţi, în data de 6 iulie
2003, rămânând pentru posteritate un simbol de cutezanţă înspre înălţimi, „alături de vulturi!”.

*
În vara anului 1999, ziarista Mălina Anițoaei (devenită, în timp, o cunoscută și
apreciată prozatoare), a stat de vorbă cu Felicia Țigănescu și a publicat un interesant articol
dedicat acestei distinse doamne în cotidianul sucevean „Crai nou” (an X, 14 august 1999, p.
1). În anul 2002, Mălina Anițoaei a integrat articolul menționat, în cartea sa „Bijuteriile mele
din ceară”50, din care redăm în cele ce urmează:
„După o pauză de 52 de ani, în 1997, Felicia Țigănescu, prima femeie brevetată la
planorism în România a zburat pe Aerodromul «Grigore Baștan» din Suceava. Avea 87 de
ani și lăsa în urmă o viață agitată despre care acum vorbește cu împăcare.

48
Născut la 10 ian. 1899 în cătunul Călugăriţa, com. Horodnic de Jos. Liceul la Rădăuţi, Facultatea de
Geografie la Cernăuţi. A fost un dascăl de elită şi un laborios scriitor. Moare la Rădăuţi în 18 august 1971. Din
anul şcolar 1999/2000, Şcoala cu clasele I–VIII din Călugăriţa poartă numele distinsului profesor şi scriitor.
49
Crai Nou, an X, 14 august 1999, p. 1.
50
Mălina Aniţoaei, Bijuteriile mele din ceară, Botoşani, Editura Geea, 2002, pp. 21-23.

103
 Subsecretariatul de Stat al Aerului de la Direcția Aviației
Civile elibera în anul 1934 brevetul de aptitudine și licența de
avioane de turism gr. I studentei Felicia Bădeliță. Urma să
împlinească 25 de ani și era o tânără fragilă, cu privirea catifelată,
pentru care studenții «își trăgeau palme» prin amfiteatre.
Trezise chiar pasiunea unui asistent universitar, din pricina
căruia studenta Bădeliță a optat (după doi ani de Chimie-Fizică)
pentru Facultatea de Drept din «atât de dragul Cernăuți».
«Studențimea avea activitate culturală, se făceau șezători,
spectacole de teatru», ne-a spus studenta de atunci, doamna
Felicia Țigănescu de azi.
Ajunsă la 89 de ani, fiica lui Mihai Bădeliță din Horodnicu de Jos trage linie și face
calcule. «Da, totul era altfel atunci. Dragostea se filtra prin sita onoarei….După terminarea
facultății, am venit în Rădăuți. Pe Țigănescu îl văzusem la un bal organizat de Societatea
Arboroasa. Era profesor la Storojineț și era, de altfel, căsătorit cu altcineva. Cu slujba
mergea greu și atunci. Așa că m-am specializat în statistică și am găsit un post la Siret».
Felicia Țigănescu povestește râzând, ca și cum miracolul de a fi existat este o
istorisire pe care a auzit-o despre sine de la alții.
«După război, Vasile Țigănescu a venit să mă vadă. Divorțase deja, așa că a rămas la
mine pentru totdeauna….»
Nici măcar când își amintește de arestări vocea interlocutoarei nu se cabrează.
Păstrează căldură, înțelepciune.
«Când au fost alegerile, în 1946, am stat la urne. Atunci se făcea caz de ajutorul
americanilor. Practicam avocatura, pe lângă avocatul Chirilă, mare deputat țărănist din
Rădăuți. Eu nu făceam politică și, dacă ar fi vorba de politică, pot să spun că optam pentru
cuziști. Eram președinta Crucii Roșii și, în cinstea americanilor, am făcut o serbare dar n-am
invitat partidele. În timpul serbării au intrat doi indivizi. Spuneau că sunt de la PCR. Așa că,
după câteva zile m-au luat la închisoarea Gherla. Acolo nu putea să pătrundă nimeni.
Catrinuța Băltărescu a reușit totuși. Era și soțul ei arestat. De acolo a și fost dus la Canal.
După cinci luni mi-au dat drumul și mi-au spus doar atât: Nu mai aștepta americanii!
În 1952 m-au luat de acasă noaptea. Mi-au făcut percheziție, mi-au luat brevetele de
pilot și m-au dus la Suceava. Acolo să vezi regim dur! Îmi cereau să recunosc faptul că aș fi
președinta organizației de femei PNȚCD. Dar eu n-aveam habar de organizație. Fostul meu
șef, Chirilă [Pantelimon], era mort de mult. Eliberarea a venit într-o zi de Crăciun. Dar ce
eliberare! Mi s-a luat dreptul de a profesa».
Fără speranță, 18 ani, cât o viață de om, magistratul Felicia Țigănescu a tot bătut la
porțile dreptății.
«Făceam cereri peste tot, dar originea mă împiedica să-mi găsesc de lucru»
Despre acei ani, Felicia Țigănescu își amintește tot cu zâmbetul pe buze.
«Astăzi nu mai contează nimic. Știți ce înseamnă nimic?», întreabă ea și desenează un
cerc mare cu mâinile. Ca și cum în golul acela ar trebui să încapă teroarea celor 40 de ani
care ne-au ținut în minciună. Că abia în 1961 a intrat suplinitoare la Dornești nu mai
înseamnă astăzi decât jumătate de amintire. Ea, amintirea, se întregește când doamna
povestește despre Rădăuți.

104
 «Acolo unde este Primăria era Herghelia. Iar centrul…Ce splendoare era centrul!»
Așteptând cu împăcare zborul final, doamna Rădăuților mai adaugă: «Sufletul
rămâne febril, după masa de carne care atârnă, după mâinile care tremură. Chiar și pe
marginea abisului ceva te îndeamnă să-ți iei zborul!».
Și oricât de teafăr ai fi, nimic nu te poate opri să crezi că în apartamentul ei modest
din Rădăuți, ingenua Felicia Bădeliță nu-și pregătește rochia de bal. Ea, pentru care
studenții își plăteau polițe prin amfiteatre…

ZAHARIE IULIAN, născut la 20 februarie 1996 în orașul

Rădăuți, județul Suceava, din părinții Mihaela–Elena și Beniamin–
Dorin Zaharie. Studii: Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuți,
profilul Servicii, specializarea Turism, promoția 2015; Facultatea de
Kinetoterapie din Cluj.
Despre sportul Bike Trial a aflat prin anul 2008. A văzut
niște băieși prin Rădăuți, care făceau tot felul de sărituri și trickuri
cu bicicletele, spre uimirea curioșilor care îi admirau. „Și am zis
«Wow!», aș vrea să fiu și eu ca ei” – își amintește Iulian.
Pentru el, primii 3-4 ani, se poate spune că a fost un hobby. Fiecare dintre amicii săi,
practicanți ai acestui sport, arăta ce știa mai bine și așa a apărut o oarecare concurență. Apoi a
aflat că se fac concursuri de Bike Trial și la noi în țară.
Era încă un copil și îi era dificil să ajungă în locațiile respective (Oradea, Cluj, Arad,
Bistrița etc). Cu greu a primit permisiunea părinților să participe la primul concurs, în 2011, la
Oradea. Așa a pornit, cu trenul, alături de o „gașcă” de 5-6 băieți spre Oradea.
A obținut locul VII în categoria „Amatori”, dar a rămas profund impresionat de ce puteau să
facă băieții de la categoria „Elite”, pe care îi vedea ca niște super
star-uri.
„Pe mine nu prea mă baga nimeni in seama, având un nivel
foarte scăzut și fiind nou în lumea Trialului, mă simțeam oarecum
inferior. Acela a fost momentul în care mi-am pus in cap că vreau
sa fiu cel mai bun” – povestește Iulian Zaharie.
Următorul concurs la care a participat, a fost Campionatul
național din 2012, pentru care s-a antrenat, temeinic, aproape în
fiecare zi și a reușit să obțină titlul de campion național, categoria
Juniori. Apoi a participat la fel și fel de concursuri prin țară, unde
mergea, câștiga sau cel puțin eram pe podium. În anul 2014 era
deja triplu campion național, an care era, pentru el, și ultimul de
juniorat.
Știind că nimeni din țară nu participa, în această disciplină sportivă, la competiții de
anvergură internațională, s-a decis să participe el. Așa a ajuns în Polonia la Campionatul
european unde s-a clasat pe locul 8. În toamna aceluiași an (2014) a concurat la Campionatul
mondial din Norvegia, unde s-a clasat pe locul 14.
„Când am ajuns acolo – spune Iulian - starea mea s-a schimbat instant, totul a fost
«Wow!» Știam că aici sunt cei mai buni din lume și era foarte ciudat sa concurez cu idolii

105
mei. M-am întors acasă cu foarte multă experiență și știam că trebuie să fac o schimbare, să
trec la categoria Elite. Nu după mult timp am devenit campion național la profesioniști.
Viața mea s-a schimbat radical datorita acestui sport! Am început să călătoresc foarte
mult, am ajuns în țări precum: China, Norvegia, Austria, Italia, Spania, Anglia, Polonia,
Ungaria. Momentan (2018) sunt locul 24 în lume la Men / Elite. Aș vrea cândva să mă retrag
din aceasta carieră cu un titlu de campion mondial”. Succes, Iulian Zaharie !

106
 III. CALEIDOSCOP SPORTIV

(poze din patrimoniu imagistic al sportului rădăuțean,

din diverse perioade și diverse discipline sportive).

107
Foto 1980: În stg. Petre Roșca, medaliat cu bronz la J.O. de la Moscova 1980; în
Dreapta Vasile Trofin. Ambii sportivi secția de călărie CSM „Metalul” Rădăuți.

108
Start în proba de calificare a tineretului cabalin (1956)

Sosirea primului clasat (1956)

109
Inaugurarea noului hipodrom din Rădăuţi (1977)

Sărituri peste obstacole (1977)

110
Sărituri peste obstacole (1977)

Sărituri peste obstacole

111
Foto 1980 : Dumitru Velicu, Petre Roșca, Anghel Donescu
Medaliați cu bronz la J.O. Moscova, 1980, proba dresaj

Petre Roșca la J.O. 1980, cu calul Derbyst, proba dresaj

112
Foto 2017, călăreț: Ionel Moroșan

Foto 2017, călăreț: Ionel Moroșan

113
Echipa de fotbal HLA Rădăuți 1942, antrenor Epifanie Lăzărescu

114
 Echipa de fotbal HLA Rădăuți 1943, antrenor E. Lăzărescu

Foto 1955 : sportivi care jucau vara fotbal și iarna hochei. Plan I: M.
Nichiforiuc. Plan II: S. Ciubotaru, D-tru Evuleț-Colibaba, O. Corduban. Plan
III: H. Deutsch, C. Rusu, (?), R. Marszalek, M. Băncescu, C. Slătinaru, R.
Opaiț.

115
Echipa de fotbal Metalul Rădăuți (1961)

Echipa de fotbal Metalul Rădăuți (1967)

116
Foto 1977:Echipa de fotbal „Metalul”, juniori, antrenor prof. R. Chirilă

Echipa de fotbal „Bucovina” Rădăuți, antrenor prof. Viorel Stoica.

117
Profesorii: Viorel Stoica, Petru Storoz, Corneliu Bejenariu.

118
Fotbalistul rădăuțean Ilie Cilievici, pe vechiul stadion.

119
120
Foto 1972. Echipa de gimnastică: Brândușa Botezat, Doina Buliga, Vera și
Maria Bodnar, Oltea Costea, Nicoleta Calancea …ultima e Mariana Avram.

Foto 1972: Echipa de gimnastică, antrenată de prof. Ioana Oancă.

121
Foto 1962: Echipa de hochei „Metalul” Rădăuți, antrenor Șt. Tomovici

Foto 1965. Echipa de hochei „Metalul” Rădăuți, antrenată de Ștefan Tomovici și Ion
Lungu. Între sportivi: Dumitru Axinte, Octavian Bandas Ion Romaniuc, Stelian
Vlăișan, Ion Hâncu, Emil Colibaba, Gavril Tiron ș.a.

122
 Foto 1966. Echipa de hochei pe gheață a oraşului Rădăuți.
Plan I: Liviu Cunescu, M. Bilan, Emil Colibaba, Ion Romaniuc, Mihai Ţical şi
Gavril Tiron. Plan II: (Arbitru); Burşi Kern, Stelică Rusu, Ioan Lungu, Doru
Moroşan (cu comanac), Mircea Nichiforiuc, Ilie Cilievici, Gabi Mohr; (Arbitru).

Lacul din Parcul „Al. Sahia” Rădăuți, loc de inițiere în patinaj și chiar
de inițiere în mânuirea crosei !

123
 Foto 1968 (?), Rădăuți. Plan I: Octavian Bandas, Olinici, I. Romaniuc, Ilie
Antemie, C-tin Curelaru. Plan II: Dumitru Axinte, Emil Colibaba,. Stelică Vlăișan,
Doru Moroșan, Iță Medei, David Bogdan, Traian Antemie, Eugen Turinici.

Foto 1970. Echipa de hochei (copii) a orașului Rădăuți. Plan I: L. Boghian, L. Bandas, Gh.
Ciornoliuc, I. Pruteanu , Olaru, C. Avram.
Plan II: R. Sfichi, P. Doboş, A. Poleucă, F. Harand, ?, ?, P. Trufin,
Ion Lungu (antrenor)

124
Echipa rădăuțeană de hochei, clasată pe loc III pe țară, în anii 1975 și 1976. Plan I:
Popescu. Plan II: Ungureanu, Pusac, Ciornoliuc. Plan III: Ioan Lungu, R. Sfichi, P.
Trufin, V. Medei, P. Doboș, Marius Tomuț, Aurel Griguș, C-tin Chifan, Boghean,
Florin Harand, (?).

Foto 1979. Hocheiști, Club Școlar Sportiv Rădăuți.

Antrenori. Traian Antemie și Ion Lungu

125
Foto 1984. Echipa de hochei „Metalul” Rădăuți, în Divizia A

Foto 1965: Hochei pe gheață, Rădăuți

126
 Dumitru Axinte în acțiune !

Linia „de aur” a Naționalei României:

Marian Costea, Doru Tureanu, Dumitru Axinte

127
 Foto 1977, Patinoarul „Mihai Flamaropol”. De la stanga la dreapta:
Plan I: M. Costea, D. Tureanu, D. Axinte; Plan II: Ș. Gall, Doru Moroșan;
Plan III: Gheorghe Huțan și Valerian Netedu

128
Foto 1972. Dumitru Axinte

129
Foto 1972. Constantin Curelar

130
Gheorghe Huțan (portar). A obținut de trei ori titlul de „Cel mai
valoros portar” al Campionatelor Mondiale de Hochei pe Gheață.

131
Adrian Olenici, în reprezentativa națională a Românie

132
Ediție îngrijită de profesor
Gheorghe Schipor

133
 Foto, 1964. Echipa de lupte „Tractorul” Rădăuți
Plan II: A. Zegrea, G. Calciuc, M. Covătaru, V. Gherasim, G. Galan
Plan I: P. Ghețău, F, Ursachi, M. Turinici, Petru Storoz (prof. antrenor).

Foto, 1965. Echipa de lupte „Tractorul” Rădăuți

Gh. Calciuc, A. Zegrea, M. Covătaru, Gh. Galan, P. Ghețău,
D. Solcanu, M. Puiu, V. Curelaru, Virgil Gherasim – antrenor

134
 Foto,1966. Echipa de lupte „Tractorul” Rădăuți.
Plan I: M. Puiu, D. Solcanu, V. Curelaru, G. Strulovici (arbitru FRL). Plan II:
G. Calciuc, Petru Storoz (prof-antrenor), M. Covătaru, M. Andrici (metodist
UCFS), P. Ghețău, G. Galan, A. Zegrea, V. Gherasim (antrenor), Eugen
Fikenstein (antrenor Sv)

Foto, 1967. Echipa de Lupte „Tractorul” Rădăuți

135
 Foto 1969. Echipa de lupte IPROFIL Rădăuți (div. A).
M. Covătaru, Gh. Calciuc, L. Eisig, A. Zegrea, F. Ursachi, A. Fluture, V.
Pascaru, S. Șargu, I. Iurescu, D. Rusu, M. Nichiforiuc, Gh. Schipor, Șt. Rusu,
Virgil Gherasim (antrenor)

Foto 1980. Echipa de lupte greco-romane „Metalul” Rădăuți.

Antrenor Vasile Pascaru

136
 Echipa „Metalul” Rădăuți, 1984:
Plan II: V-le Pascaru (antrenor), I. Lungoci, C. Otrocol, I.Gherasim, I.
Babalean, M. Crâșmaru, C. Obadă.
Plan I: Gh. Moroșan, C. Filipov, D. Zaharia, Gh. Lavric, M. Lazăr.

Foto 1988, Siret. Antrenori: Virgil Gherasim și Ion Pruteanu.

137
Foto 1973, masa juriului: (?), Petru Storoz, M. Colibaba, A. Zegrea.

Foto 1979. Antrenorul Ilie Munteanu premiat de prof. Petru Storoz.

138
1971: Eisig Leizer, campion național de seniori, 82 Kg.

139
 Campionatul European din București
Foto, 1979. Categ. 68 kg: I. Ștefan Rusu, II. Iwan Staiciw (Bulgaria),
III. Andrej Supron (Polonia).

140
Foto, 1976: Ștefan D. Rusu la Jocurile Olimpice
din Montreal (Canada).

141
Categ. 74 kg: Ștefan Rusu, campion european.
(Autograf autentic)

142
 Foto, 9 mai 2015, Sala de Atletism din Complexul Sportiv „Lia Manoliu”
București: Lansarea volumului „Ștefan Rusu – Sportiv de legendă”, la
Turneul Internațional de Lupte.
Plan I: Ghe. Schipor - Profesor, Cosmin Cernat – Jurnalist și Director de
Marketing și Comunicare la FRL, Ștefan Rusu – Maestru Emerit al
Sportului.

Foto, 2009. „Veteranii” - 50 de ani de lupte clasice la Rădăuți (1959-2009).

Plan III: Archip Țibu, Vasile Paraschi, Ioan Lungoci, Aurelian Zegrea.
Plan II: C-tin Curpăn, Virgil Gherasim (antr. emerit), Aurel Vacarean,
Liviu Dabâca, C-tin Obadă, Ilie Munteanu (antrenor emerit), Petru Ghețău
(antrenor emerit).
Plan I: Mircea Vlădean, Alex Cubilic, Răduț Florea (antrenor emerit),
Ștefan Rusu (maestru emerit al sportului), Gheorghe Schipor, Gavril
Georgescu, Viorel Hânțar.

143
Foto 5. 08. 2018. Veterani în sportul luptelor de „Ziua Sportului” în comuna
Satu Mare. Plan I: Gh. Schipor, V. Pascar, I. Matei (Vicecamp. Olimpic
1984), V. Gherasim (Antrenor emerit), V. Andrei (Campion Olimpic 1984),
A. Zegrea, D. Rusu, A. Vacarean. Plan II: M. Reman, I. Pruteanu, prof. P.
Ciobara, Gh. Moroșan, A. Popoiu, Ștefan Rusu (Campion Olimpic, 1980),
Florin Rusu (antrenor).

Foto 2017: Radu Muntean (prof. de sport), Ciprian Trufan (medaliat)

Florin Rusu (antrenor)

144
Panoplia cu trofee aparținând celebrului luptător rădăuțean Gheorghe Savu.

145
146
147
148
149
Sportiva Mariana Prelipcean, tir cu arcul, 1992.

Sportiva Gabriela Cosovan

150
 Sportiva Olimpia Marciuc (Kraus)

Arcașii de la Rădăuți, 2002.

Antrenori, soții Rozalia și Alexandru Deneș.

151
Foto 2002: sportiva Corina Curelar

Sportivul Alexandru Bodnar

152
Sportivul Alexandru Bodnar

153
Sportiva de performanță, prof. Ioana Trufin (Covaliu), actualmente (2021),
antrenoare de specialitate la C.S.Ș. Rădăuți

154
Foto 2014: Arcașii de la Rădăuți

Sportivul Alexandru Popescu

155
Sportiva Melania Mitric

Sportivul Andrei Dănilă

156
Sportiva Teodora Cîrdeiu

Sportivul Călin Hrirorciuc

157
 Sportiva Emilia Forray

Sportiva Ilinca Fecioru (2017)

158
Foto 2020. Sportiva Mădălina Amăistroaie

Foto 2020. Sportiva Mădălina Amăistroaie

159
 Foto 2020. Sportivul Tudor Buzilă

Foto 2021: Alex. Popescu, Ioana Trufin (Covaliu), Elena Gheorghiță, Andrei Dănilă

160
161
162
163
164
165
166
 IV. CASA DE TIR

(AZI, SALA DE LUPTE GRECO-ROMANE

„ȘTEFAN RUSU”)

Din iniţiativa prefectului Strasser şi sub patronajul Împăratului Franz Joseph I, se

înfiinţează în anul 1870, „Asociaţia de Tir” cu 130 de membrii, toţi din Rădăuţi. Tragerea la
ţintă cu arma a reprezentat un mijloc util de perfecţionare a vânătorilor aflaţi în număr
considerabil în oraş.
În anul 1871, acelaşi inimos căpitan de district, Strasser, a iniţiat amenajarea grădinii
de tir şi plantarea parcului vânătorilor care a rămas pentru rădăuţeni, locul cel mai plăcut de
recreere şi de petrecere, până la izbucnirea primului război mondial.
Tot în 1871 a început construirea unei „Case de Tir” pe parcela asociaţiei în valoare de
5000 florini. Casa de Tir ( azi sală de sport) avea o sală „a trofeelor”, o sală mare de festivităţi
cu scenă, mai multe încăperi anexe, între care şi un bufet. Cam la 200 m depărtare se afla o
movilă ridicată pentru a prinde gloanţele trase din poligonul de tir.
Fondul cinegetic, extrem de bogat în pădurile districtului, ocaziona organizarea unor
frecvente „partide de vânătoare” la Codrul Voievodesei, Voitinel, Suceviţa, Hardeg şi Putna.
Vânătorii erau cuprinşi în 2 societăţi: Societatea Vânătorilor din Judeţul Rădăuţi „Dr. Gh.
Nedeci” (1900) şi Societatea Vânătorilor din Rădăuţi (1905).

Menționăm faptul că vreme de 30 de ani (1875-1905) Casa de Tir din Rădăuți a

găzduit cele mai importante manifestări cultura-artistice și politice. Astfel de manifestări
culturale, precum „Petrecere poporală și teatrul la Rădăuți”, erau organizate de filiala Rădăuți
a Societății Doamnelor Române din Bucovina sau de Clubul Român Rădăuțean.
A susținut reprezentații, în mai multe rânduri, și „trupa de diletanți din orașul
Rădăuți”. Tot aici, dădeau reprezentații teatrale și trupe de actori profesioniști din Cernăuți.
Este știut faptul că, în acele timpuri, reprezentațiile teatrale românești se desfășurau, în
general, în locații neconvenționale. Sala de festivități a fost și scena unor aprige confruntări
politice în campaniile electorale din acele vremuri.

167
 În anul 1912, construindu-se uzina electrică între „Casa de Tir” şi Movilă, au trebuit să
suspende tragerile la ţintă ce le făceau membrii asociaţiei în fiecare duminică. Întrucât după
anul 1918 asociaţia n-a mai desfăşurat nici o activitate, toate instalaţiile ei au trecut în
proprietatea oraşului conform statutelor.
Primăria a arendat „Casa de Tir” unei firme evreieşti, patronată de fraţii Ruckeistein.
Firma fraţilor Ruckenstein preia acţiunile societăţii „L.A.R.S.” şi înfiinţează la 30.06.1927 în
Rădăuţi prima fabrică bucovineană pentru mărfuri de oţel şi unelte.
Aşa zisa societate în nume colectiv îşi avea sediul în Gradina de tir a oraşului (clădirea
fostei Asociaţii de tir), având un capital de 100.000 lei.
Capacitatea de producţie redusă, lipsa creditelor bancare şi concurenţa întreprinderilor
care fabricau produse similare în străinătate, au făcut ca în anul 1930 această unitate să-şi
înceteze activitatea, dând faliment.
Din anul 1930, „Casa de Tir” a fost preluată de o
societate condusă de acţionarii Pincas–Katz, care au
preluat acţiunile fostului stabiliment metalurgic,
utilizând clădirea până în preajma celui de-al doilea
război mondial.
Până după anul 1950 „Casa de Tir” a fost
administrată de către unitatea locală de pompieri, fiind
ulterior dezafectată (din dispoziţia primăriei) şi transformată în sală de sport.
Cu toate vicisitudinile vremii pe frontispiciul fostei „Case de Tir” se mai păstrează în
basorelief un superb „medalion” ce poartă simbolistica mesajului vânătoresc al celor care cu
mai bine de 140 de ani în urmă, ridicau acest edificiu drept sediu al „Asociaţiei de Tir” din
districtul Rădăuţi, ducatul Bucovina.
Componenţii fostei „Asociaţii de tir” înfiinţată în anul 1870, precum şi sportivii secţiei
de „Tir cu arma” din cadrul clubului „Hatmanul Luca Arbore” pot fi consideraţi, cu justificat
temei, predecesorii în timp a unei generaţii de performeri rădăuţeni, afirmaţi pe plan intern şi
internaţional la tirul cu arcul, dacă ţinem seama de faptul, că în cazul ambelor stiluri, (tirul cu
arcul şi tirul cu arma), măsura măiestriei sportive se cuantifică pe panoul de ţintă.
Amenajarea fostei Case de Tir în Sală de sport, revine, pe atunci, tânărului profesor
Petru Storoz care, în toamna anului 1957, prin repartiţie guvernamentală, devine profesor de
educaţie fizică la Liceul de Fete din oraşul Rădăuţi, iar din 1959 îl găsim încadrat ca profesor
titular la Şcoala Generală nr. 2 din localitate. Absolvent al Institutul de Cultură şi Educaţie
Fizică din Bucureşti, se specializează în atletică grea (lupte, haltere, box).
În perioada studenţiei desfăşoară o susţinută activitate sportivă în cadrul clubului
„ICEF” Bucureşti. Este iniţiat în lupte de către renumiţii maeştrii Ion Corneanu la stilul
„greco-romane” şi Vascu Popovici la stilul „libere”, devenind titular la categoria 74 kg în
cadrul echipei de lupte a clubului bucureştean.
În calitate de profesor a promovat tinere talente care s-au afirmat, fiecare după opţiune,
în diverse discipline sportive. Activitatea care l-a consacrat pe prof. Petru Storoz a fost aceea
de iniţiator, la Rădăuţi, a unor discipline sportive prin care sportul de pe aceste meleaguri a
dobândit renume la nivel naţional şi internaţional. Merite incontestabile îi revin, de asemenea,
în amenajarea, modernizarea sau construirea unor elemente de infra şi suprastructură specifice

168
bazelor sportive din Rădăuţi. El este considerat, cu justificat temei, inițiatorul sportului lupte
la Rădăuți.
O dată cu transformarea localului fostei „Case de Tir” în sală de sport, alături de lupte,
gimnastica va înregistra un constant progres, atât prin numărul sportivilor, cât şi prin calitatea
pregătirii. Pe atunci, tinerii profesori de sport cu specializarea gimnastică: Dragu Rotaru,
Ioana Oancă şi Eleonora Mitrofanovici, ajutaţi de mai experimentaţii profesori Victor
Botocan, Petru Storoz reuşesc să reînfiinţeze la Rădăuţi o echipă feminină de gimnastică. Cea
mai bună clasare a echipei de gimnastică feminină „Viforul” Rădăuţi a fost aceea de la
finalele naţionale care s-au desfăşurat la Timişoara în anul 1968, când sportivele îndrumate de
prof. Ioana Oancă au ocupat locul III la categoria junioare.
În anul 1974 este înființat Clubul Sportiv Școlar Rădăuți, în patrimoniul căruia este
inclusă și Sala de sport (terenul de sub clădire continuând să rămână în proprietatea primăriei
locale. O dată depăşit „punctul critic” specific oricărui început, au fost create condiţii pentru
profilarea sportului rădăuţean de performanţă pe lupte, hochei şi tir cu arcul.
În ziarul „Sportul” din 10 februarie 1978, pag. 2, cronicarul sportiv Mihai Trancă
publică un amplu articol intitulat Copiii satelor din zona Rădăuţilor au devenit campioni
naţionali cu un elogios subtitlu! Directorul CSŞ Rădăuţi Petru Storoz – exemplu pentru
întreaga mişcare sportivă.
Echipa de lupte a CSŞ Rădăuţi, începând din 1975, pe parcursul a 17 ediţii
consecutive, a ocupat locul I la campionatele pe echipe sportive şcolare. Merite deosebite îi
revin prof. Petru Storoz în organizarea la Rădăuţi a disciplinelor sportive tirul cu arcul şi
hochei pe iarbă.
În anul 1979, în funcția de director la C.S.Ș. Rădăuți a fost investit profesorul de sport
Alexandru Deneș. Sub directoratul acestui merituos profesor-antrenor, se fac, în anul 2005,
demersuri pentru renovarea și modernizarea Sălii de sport din Grădina de Tir a orașului. Cu
generos sprijin din partea profesorului Petru Carcalete, pe atunci inspector general la I.S.J.
Suceava, se obține aprobarea, apoi derularea investiției.
În același scop, Ștefan Rusu s-a deplasat, în repetate rânduri la București, la Ministerul
Educației Naționale, unde a fost primit în audiență de ministrul Daniel Funeriu din partea
căruia a primit asigurări de sprijin și implicare. În anul 2008, lucrările de renovare și
modernizare a Sălii de sport au fost finalizate, sub coordonarea apreciatului inginer
constructor Dorin Vataman.
Ctitorii „Casei de Tir” în anul 1872 (devenită ulterior sală pentru sport), respectiv
„Asociaţia Vânătorilor” din districtul Rădăuţi – ducatul Bucovinei, a dat denumirea uneia din
săli de „Sala trofeelor”. Admirabilă denumire, dar şi coincidenţă, deoarece, după mai bine de
140 ani, această sală (actualmente sală de forţă) avea să-şi redobândească faima de odinioară,
de data asta printr-o superbă salbă de medalii obţinute în cele mai importante competiţii de
lupte greco-romane ale lumii.
Ca o recunoaștere a meritelor sale, de excepție, vechea sală de sport din Grădina de Tir
a municipiului, poartă din 6 decembrie 2013, titulatura: „Sala de Lupte Greco-Romane
«Ștefan Rusu» Rădăuți”.

169
 La festivitatea de „botez” a vechii săli de sport din Rădăuți,
cu numele „Ștefan Rusu”.
În imagine: Gheorghe Ciobotar (viceprimar) Ștefan Rusu, Steliana Miron (senator de Rădăuți).

În expunerea de motive, expunere semnată de primarul Aurel Olărean, se arată că

Ştefan Rusu a reprezentat cu cinste municipiul Rădăuţi,
fiind multiplu campion naţional, balcanic, european,
mondial şi campion olimpic la lupte greco-romane.
Se arată, de asemenea, că celebrul sportiv
rădăuțean, maestrul emerit al sportului, Ștefan Rusu, este
antrenor de lupte greco-romane la Clubul Sportiv
„Bucovina” și că a fost declarat „Cetățean de Onoare” al Municipiului Rădăuți, în data de 25
iunie 1999.

170
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ALEXE NICU, COSTANDACHE VALENTIN, Enciclopedia educației fizice și

sportului din România, Ediția a II-a, Vol. II, Târgu Jiu, Ed. Măiastra, 2015.
ANHELIUC CRISTIAN, Sport rădăuțean – trecut și prezent, Rădăuți, 2009.
ANIȚOAEI MĂLINA, Bijuteriile mele din ceară, Botoșani, Editura Geea, 2002.
BĂLAȘA GHEORGHE, Şlefuitorii de talente, Bucureşti, Editura Sport–Turism,
Bucureşti, 1985.
CHIRILĂ IOAN, Viaţa la puls 200, Bucureşti, Editura Sport–Turism, 1981.
CRĂCIUN GAVRIL, O istorie a fotbalului rădăuțean, Rădăuți, Ed. Septentrion, 2013.
CUC DUMITRU, Dincolo de aurul secundei, Târgu Mureș, Editura NICO, 2008.
FLAMAROPOL, MIHAI, 50 de ani de hochei în România, București, Editura Sport -
Turism, 1976.
DRAGOȘ LUCHIAN, Rădăuți, vatră românească de tradiții și înfăptuiri socialiste,
București, Editura Litera, 1982.
GHIBU EMIL, TODAN ION, Sportul românesc de-a lungul anilor, Bucureşti, Editura
Stadion, 1970.
HEINRICH STӒRK, Ringekurier, Regionalliga Baden – Wüttemberg, 1977.
LUCHIAN DRAGOȘ, Rădăuţi, vatră românească de tradiţii şi înfăptuiri socialiste,
Bucureşti, Editura Litera, 1982.
POP ȘTEFAN, DURA VALERIAN, ș.a., Enciclopedia educației fizice și sportului din
România – Județul Suceava, Gura Humorului, Editura Terra Design, 2008
POPESCU MARCEL, Mirajul arenei în alb-roşu: Clubul Dinamo, Bucureşti, Editura
Fundaţiei „Adevăr istoric”, 2003.
SATMARI SORIN, CUC DUMITRU, Milon, strămoşul lui Ştefan Rusu, Bucureşti, Editura
Sporting, 1992.
SCHIPOR GHEORGHE, Antrenor de-o viață, Suceava, Editura Cygnus, 2005; Per
aspera ad astra, Rădăuți, 2020; Personalități în sportul rădăuțean. Cetățeni de Onoare ai
Rădăuțiului, Rădăuți, 2021.
WISZNIOWSKI FRANZ, Radautz die deutscheste Stadt des Buchenlandes, München,
Verlag „Der Südostdeutsche” der Landsmannschaft der Buchenlanddeutschen, 1966.

171
 CUPRINS

Argument ……………………………………. 3
I. Cronologia înființării de Cluburi /
Asociații sportive la Rădăuți …………….. 5
II. Rădăuțeni afirmați în sport …………………. 16
AMĂISTROAIE, MĂDĂLINA
ANHELIUC, CRISTIAN
ANTEMIE, TRAIAN
AXINTE, DUMITRU
BANDAS, OCTAVIAN
BODNAR, ALEXANDRU
BODNAR, IOAN
BOUARU, VASILE
BUICLIU, ȘTEFAN
CALCIUC, GHEORGHE
CHIPREANOV, ANDREI
CHIRILĂ, MODEST
COLIBABA-EVULEȚ, DUMITRU
CORDUBAN, OCTAVIAN
CURELAR, CONSTANTIN
DENEȘ, ALEXANDRU
DENEȘ, ROZA
EISIG, LEIZER
FILIPOV, CLIM
GALAN, VASILE
GHERASIM, VIRGIL
HÎNȚAR, VIOREL
HUȚAN, GHEORGHE
IHNATIUC, ANDREI
LARIONESCU, OVIDIU
MOROȘAN, DORU-IOSIF
MOROȘAN, IONEL-FLORENTIN
NICHIFORIUC, MIRCEA-TRAIAN
NISTOR, CONSTANTIN-VASILE
OLENICI, ADRIAN
OLENICI, ANGELICA
PARASCHIV, LUMINIȚA-VICTORIA
PÂSLARU, VASILE
POPESCU, ALEXANDRU
ROȘCA, PETRE
RUSU, ANDREI-DORIN
RUSU, CRISTIAN-ȘTEFAN
RUSU, CORNEL

172
 RUSU, FLORIN
RUSU, ŞTEFAN
SAVIN, IVAN
SAVU, GHEORGHE
STAN, OLIVIA
STOROZ, PETRU
TĂPÎRJAN, CONSTANTIN
TĂTAR, MATEI,
TOMOVICI, ȘTEFAN
TONIUC (SECHELARIU), DOINA
TRELEA, SORIN
TUDORIE, SEBASTIAN
ŢIGĂNESCU, FELICIA
ZAHARIE IULIAN
III. Caleidoscop sportiv …………………………… 107
IV. Casa de tir (Azi, Sala de Lupte
Greco – Romane „Ștefan Rusu”) ……………. 166
Bibliografie ……………………………………..... 170

173