ASPECTE ETICE PRIVIND FOLOSIREA SUBSTANȚELOR DOPANTE ÎN MEDICINA

SPORTIVĂ

Istoria dopajului a început încă din antichitate, pe vremea primelor olimpiade din Grecia iar
lupta împotriva dopajului sportiv a început o dată cu moartea ciclistului danez Knud Enemark
Jensen în timpul Jocurilor Olimpice de la Roma din 1960.La sfârșitul Războiului Rece în
1989,autoritățile politice mondiale au creat WADA(Agenția Mondială Antidoping), astăzi cu
sediul la Lausanne, agenție care a creat ”Codul mondial antidoping WADA”, acceptat ulterior
de federațiile sportive naționale.[1]
Dopajul(în italiană droggagi[2]sau dopaggio[3]) reprezintă folosirea ce către sportivi a unor
substanțe(naturale dar și chimice) sau practici medicale în scop neterapeutic(transfuziile de
sânge),care vizează îmbunătățirea performanțelor fizice. Există diferite origini ale cuvântului
”doping”, una dintre ele fiind ”lemma doop” ,o băutură alcoolică folosită ca stimulent în
dansurile ceremoniale din secolul XVIII, în sudul Africii. Un altul este termenul ce derivă din
cuvântul olandez ”doops”, care a intrat în argoul american pentru a indica băutura cu care
tâlharii își drogau victimele, amestecând tutun și semințe de ”Datura stamonium”,ce conține
alcaloizi și care provoca sedare, halucinații și confuzie mentală.[4] În secolul XIX cuvântul
”drog” însemna orice fel de droguri narcotice iar în secolul XX se referea și la prepararea
medicamentelor destinate îmbunătățirii performanțelor cailor de curse.[5] Aceste substanțe
pot fi procurate cel mai frecvent de pe piața neagră dar și din farmacii și magazine de
suplimente. Utilizarea dopajului în competițiile sportive este o încălcare a eticii sportive ,a
reglementărilor comitetelor olimpice dar și a legislației în vigoare iar sportivii depistați
pozitiv la controlul anti doping își pot pierde timp îndelungat dreptul de a mai participa în
competiții. În plus există și o serie de efecte negative asupra sănătății unele pot fi chiar fatale.
Substanțele folosite pentru dopaj sunt variate ,permițând creșterea masei musculare, a
aportului de oxigen către țesuturi sau pentru a reduce percepția durerii și a varia greutatea
corporală. Pentru ca o substanță să fie încadrată în această categorie trebuie să îndeplinească 2
din 3 criterii:
-să îmbunătățească performanța
-să prezinte un pericol pentru sănătatea sportivului
-să violeze spiritul sportului.[6]

Substanțelor dopante după modul de acțiune:

-substanțe care au ca scop reducerea durerii sau a oboselii(narcotice și analgezice). Pot masca
o accidentare gravă dar dau dependență. Ex: morfina
-steroizi anabolici: sunt sintetizați în laborator și imită rolul testosteronului în
organism .Aceștia oferă o creștere bruscă a masei musculare fără o întărire a ligamentelor și
tendoanelor crescând riscul unei accidentări.
-peptide hormonale: cresc nivelul unuia sau mai multor hormoni din organism ca: STH-
hormonul de creștere sau factori de creștere asemănători insulinei.
-dopajul „sângelui”: crește numărul de celule roșii pentru a îmbunătății performanța atletică,
în special în sporturile de anduranță(ciclism etc.).Un număr crescut de RBC(red blood cells)
va transporta o cantitate mai mare de oxigen către plămâni ducând astfel la creșterea
capacității aerobice .Se poate realiza prin transfuzii de sânge și prin eritropoietină.
SARM-uri sau Selective Androgen Receptor Modulators: alternativă a steroizilor anabolici
clasici, cu efecte secundare mai puține.(Lucian Bute folosea SARM-ul numit Ostarină).
-există și alte tipuri de substanțe dopante( beta -blockers, glucocorticoide) dar cele cinci
categorii de mai sus sunt cele mai întâlnite.
Motivul folosirii substanțelor dopante diferă de la persoanele care practică sportul ca și
hobby față de motivele sportivilor de performanță. Cei care nu sunt sportivi profesioniști o
fac, de obicei, pentru a arăta ”fit”, căutând să mărească cât mai mult masa musculară și să
aibă un strat adipos cât mai mic.
Sportivii de performanță vor căuta însă, în funcție de necesitățile fizice necesare sportului
practicat, următoarele avantaje:
-recuperarea după o accidentare prin folosirea hormonilor de creștere care previn pierderea
masei musculare și accelerează procesul de vindecare
-creșterea capacității de recuperare după un antrenament, putându-se astfel antrena mai des
decât în mod normal, crescând astfel șansele de reușită într-o competiție.
-creșterea masei musculare și a forței :unele sporturi au ca și criteriu de participare greutatea.
-scăderea nivelului de grăsime:atunci când se dorește o scădere în greutate pentru a participa
la o anumită categorie sau în culturism.
-creșterea anduranței.[7]

Riscurile doping-ului:
-poate favoriza apariția cancerului în funcție de factorii genetici individuali și de starea de
sănătate
-ginecomastie- prin abuzul de steroizi
-testicule micșorate: prin folosirea testosteronului exogen scade producți internă și apare
hipotrofia testiculară. Există și o terapie post folosire steroizi numită
TRT(Testosterone,Replacement Therapy) care crește nivelul de testosteron până la un nivel
normal.
-impotență: prin dereglarea procesului de producție a testosteronului
-pierderea timpurie a părului, în special la cei predispuși genetic
-voce îngroșată
-acnee și erupții
-tumori hepatice
-HTA, aritmie ,hipertrofie ventriculară și alte afecțiuni cardiovasculare
-agresivitate crescută și stări de depresie.[8]

Controlul anti-doping: este unul riguros și regulat iar sportivii depistați pozitiv sunt supuși
unui proces legal care va stabili durata suspendării privind participarea în competițiile
sportive sau descalificare pe viață în caz de recidivă .Din punct de vedere legal sportivul este
responsabil 100% de substanțele ce intră în organismul lui, chiar și cele luate accidental.
Sportivii se pot informa cu privire la substanțele sau suplimentele interzise pe site-ul Agenției
Naționale Antidoping.
Testele antidoping sunt neanunțate .Ele se pot efectua din urină sau din sânge și analizează
cantitatea de testosteron din sânge sau prezența diverșilor metaboliți rezultați din substanțele
dopante. [9]

Etica consumului de substanțe dopante

Există numeroase discuții și de o parte și de cealaltă parte a baricadei. Cei care susțin
dopajul consideră în sportul de performanță, unde sunt puse în joc sume semnificative, ar
trebui ca sportivul să fie lăsat să concureze cu alți competitori înzestrați ”de la natură
”,indiferent prin ce mijloace .Există și argumentul că un sportiv dopat oferă un altfel de
spectacol față de cel nedopat.
Cealaltă parte a baricadei consideră că folosirea substanțelor dopante pune în pericol
sănătatea sportivilor și creează un avantaj competițional care nu este ”fair-play”. Însă
indiferent de ce parte a baricadei ne aflăm ,dopajul este interzis și există și legi care îl
pedepsesc.[10]

BIBLIOGRAFIE

1. DH.Catlin, KD. Fitch; A. Ljungqvist, Medicină și știință în lupta împotriva dopajului, în J

Inter Med,vol.264,nr.2 august 2018,pp.99-114,DOI:10.1111/j.1365-2796.2018.01993.x,
PMID 18702750
2. Treccani Vocabulary: drogaggio
3. Treccani Vocabulary: doping
4. Higgins AJ, De la Grecia antică la Atena modernă:3000 de ani de dopaj, în Journal of
veterinary Pharmacology and Therapeutics,2016,pp.4-8,DOI:10111/j.1365-
2885.2016.00770_4.x
5. EG.CLARKE,Dopajul cailor de curse.,în Leg Leg J,vol.30,2019,pp180-95,PMID 14021571
6. M.Verroken,Consumul și consumul de droguri în sport., în Baillieres Best Practice Res
Clin Endocrinol Metab,vol.14,n.1,mar 2000,pp.1-23,PMID 10932807
7. S.Zhao,J.Wu,stabilizarea factorului inductibil al hipoxiei ca strategie nouă pentru tratarea
anemiei, în Curr Med Chem,vol.20,nr.21,2013,pp.2697-711,PMID 23627939
8. http://absoluto.ro.Subiect interzis în sport:Doping-ul
9. Dopaj:unde se află și teste surpriză/Avv. Gabriele Pezzano avocat penal și sport în Torino,
în Avvocato Gabriele Pezzano,26 martie 2018
10. http:/anad.gov.ro.Lista interzisă-Q&A