ZIUA 3 - 28.06.

2022 Insula Capri*

(distanta Castelmmare di Stabia – Insula Capri- 66 km)
Capri. O bijuterie la Marea Tireniană

Mic dejun. Timp liber pentru relaxare sau excursie opțională în insula Capri, unul dintre
cele mai căutate locuri turistice din lume. Obiective turisice de vizitat în Capri: Piazzetta,
Anacapri, Biserica San Constanzo, Palatul lui Tiberius, Marina Grande, Grădinile lui
Augustus și Grotta Azzuro.
Se spune ca Insula Capri delimiteaza Golful Napoli de Marea Tireniana, astfel incat se
asterne linistea peste aceste tinuturi, departe de aglomeratia portului turistic, unde totul
pare un simplu moft, dar nu este asa!
Insula Capri este o destinatie exclusivista care emana un aer de vacanta si este plina
de atractii magnifice, care iti vor incanta privirea!

Insula Capri, o destinatie exclusivista de interes mondial

Insula Capri este un deliciu! Aceasta destinatie exclusivista de interes mondial din sudul
Italiei atrage atat pe miliardarii care detin proprietati opulente pe insula, cat si pe turistii
care iubesc frumosul si natura luxurianta de la Marea Tireniana. Capri emana un aer de
vacanta si este plina de atractii magnifice care iti vor incanta privirea, mai ales daca
alegi sa faci o croaziera de vis, pentru a admira casele de un alb imaculat, apa azurie,
stancile Faraglioni sau grotele spectaculoase! 

Oraşul Capri

Oraşul Capri este primul contact al turistului cu insula şi locul unde se gă sesc
majoritatea restaurantelor şi unităţilor de cazare. Destinaţiile din jurul
oraşului sunt:Villa Jovis, Via Krupp (o potecă şerpuită amenajată de
industriaşul german), stâncile Faraglioni ce se înalţă spectaculos din mijlocul
mă rii, mă nă stirea Certosa di San Giacomo şi recent restauratele vile Lysis şi
Malaparte construite la începutul secolului XX.

Cele două porturi, Marina Grande şi Marina Piccola sunt ideale pentru a lua
masa într-un cadru tipic mediteranean, fructele de mare fiind o specialitate a
insulei.

Obiective turistice in Capri:

1. Piazzetta Piața Umberto I (în italiană Piazza Umberto I sau Piazza Umberto Primo;
de prin anii 1930, La Piazzetta, care înseamnă "piața mică"; poreclită "micul teatru al
lumii") este cea mai faimoasă piață de pe insula Capri (Italia). Piața este situată în
centrul istoric al insulei Capri, în orașul omonim Capri, la capătul de est al insulei, și
începând din epoca romană [ a fost considerată centrul orașului și punctul de întâlnire de
pe insulă atât pentru rezidenți, cât și pentru vizitatori.

ISTORIE
Biserica Sfântului Ștefan a fost construită în secolul al XVIII-lea și transformată în
catedrală atunci când episcopul de Capri și-a stabilit acolo reședința episcopală. A fost
construită ulterior o scară pentru a uni biserica cu piața și cu reședința episcopului,
acum primăria. Episcopia a funcționat până în 1818, când, prin ordin al Papei Pius al
VII-lea, a fost suprimată și absorbită în Dieceza de Sorrento.
Piața se dezvoltase deja ca centru al vieții locale când, în 1900, a devenit spațiu de
comercializare pentru legume, pește și carne. Ea a primit un caracter mai lumesc atunci
când Raffaele Vuotto și-a deschis acolo barul Grand Café Vuotto între 1934 și 1938,
scoțând afară mesele și scaunele. Ulterior și alți insulari și-au deschis acolo propriile
afaceri, iar din acel moment Piazzetta a devenit centrul vieții sociale de pe insulă.
Obiectivul principal al pieței este turnul cu ceas, care este asociat adesea cu insula
Capri; el ar proveni, potrivit unor opinii, de la Biserica Sfânta Sofia de la
Constantinopol sau ar putea fi un turn de veghe al zidului adiacent.
Sunt multe inscripții în piață: de exemplu, în fața primăriei sunt două plăci de marmură
care amintesc de regii Victor Emanuel al II-lea și Umberto I, în timp ce o altă placă îl
comemorează pe caprezul Gennaro Arcucci, martir al restaurării Bourbonilor. Pe una
dintre cele patru fațade ale turnului cu ceas se află o placă ce comemorează soldații
căzuți în Primul Război Mondial.
Alte plăci (amplasate în 1908) se găsesc în curtea Primăriei, unde două epigrafe
amintesc de Henry Wreford, corespondent al ziarului Times care a venit la Capri pentru
o zi și a decis să se stabilească aici pentru cincizeci de ani, și de scoțianul George
Sidney Clark, care a deschis în 1861 cel mai mare hotel de pe insulă, celebrul Grand
Hotel Quisisana.

2. Biserica San Constanzo

Adresă: Via Marina Grande, 156, 80076 Capri NA, Italia
Biserica Santo Stefano este o biserică catolică și fostă catedrală de pe insula
Capri (Italia). Dedicată Sfântului Ștefan, ea este principalul lăcaș de cult din
orașul Capri.[1][2] Complexul religios a fost construit în jurul Pieței Umberto I în secolul al
XVII-lea. Ea a fost catedrală a Diecezei de Capri de la crearea sa și până în 1818.
Singurele părți rămase ale catedralei sunt turnul cu ceas și Palatul Arhiepiscopal, care
este acum folosit ca primărie. Bisericile Santo Stefano și San Costanzo sunt cele mai
vechi două biserici ale insulei.
Pe același loc în care se află Biserica Santo Stefano exista inițial o altă biserică cu
hramul Sfânta Sofia și un vechi convent benedictin,[6] care data din anul 580, din care
mai există doar campanila aflată în Piazzetta: biserica nouă a fost construită începând
din 1688 după proiectul arhitectului Francesco Antonio Picchiatti, și finalizată prin efortul
lui Marziale Desiderio[8] în 1697; a fost consacrată de episcopul Michele Vandeneyndel
la 17 mai 1723, devenind catedrala Diecezei de Capri. Lucrările au continuat până în
1751, când au fost realizate balconul corului și unele amenajări interioare necesare; în
1818, odată cu desființarea Diecezei de Capri, și-a pierdut funcția de scaun episcopal.
3. Palatul lui Tiberius
Tiberius şi Villa Jovis
Cel mai cunoscut rezident al insulei din antichitate este împăratul Tiberius (14-37 d.Hr.)
care a trăit în Capri ultimii zece ani din viaţă. Temându-se de intrigile politice de la
Roma, el şi-a construit aici nu mai puţin de 12 vile, dintre care Villa Jovis a fost cea mai
grandioasă şi cea care se păstrează cel ma bine în prezent.
Situată în extremitatea nord-estică a insulei, la o altitudine de 334m, Villa Jovis era
foarte bine apărată. Fiind o adevărată reşedinţă imperială, ea se întindea pe o suprafaţă
de aprox. 7000m² şi pe mai multe terase (diferenţa de nivel dintre prima şi ultima este
de 40m). Astăzi se poate ajunge la vila lui Tiberius doar pe jos, după un urcuş de 2km
din oraşul Capri.
Suetonius relatează viaţa desfrânată pe care împăratul roman o ducea aici, însă istoricii
contemporani sunt de părere că acestea au fost doar poveşti menite să-l pună într-o
lumină proastă pe Tiberius.
După moartea împăratului, se pare că singurul personaj imperial care a mai trăit pe
insulă a fost Lucilla, sora şi soţia împăratului Commodus, care a exilat-o pe acesta în
Capri în 182, după ce a complotat împotriva lui. Lucilla a murit în acelaşi an, asasinată
la ordinele fratelui său.
Ţinta piraţilor magrebieni
Chiar şi în vremurile imperiale, Capri nu a beneficiat de drepturi civice, iar după căderea
Imperiului a reintrat sub jurisdicţia Neapolisului. În anul 866, împăratul Ludovic II (844-
875) a acordat insula oraşului Amalfi, care prin legăturile sale cu Mediterana de est a
adus în Capri influenţe bizantine şi islamice în artă.
Secolul XVI a fost o perioadă extrem de turbulentă pentru mica insulă, care a fost
atacată  în repetate rânduri de piraţii din Magreb. Din această epocă datează
fortificaţiile ale căror rămăşiţe se pot vedea astăzi. Pericolul venit din partea piraţilor nu
a dispărut decât în 1830, odată cu cucerirea Algerului de către francezi.
După ce a trecut prin mâinile englezilor şi a francezilor în timpul Războaielor
Napoleoniene, Capri revine în 1813 sub stăpânirea Regatului Celor Două Sicilii.

Marina Grande sau Portul principal, unde acosteaza vasele de croaziera sosite pe

Insula Capri, reprezinta o adevarata oaza de relaxare pentru persoanele sosite din
Napoli sau Amalfi!
Principalele atractii sunt casele colorate si taxiurile decapotabile, specifice acestei
destinatii exclusiviste de interes mondial. De aici poti opta pentru plimbari pe strazile cu
iz mediteranean sau o splendida croaziera in jurul insulei!

4. Grădinile lui Augustus

Grădinile lui Augustus (în italiană Giardini di Augusto), cunoscute inițial sub numele
de Grădinile Krupp, sunt grădini botanice amenajate pe insula
Capri (regiunea Campania, Italia).
Grădinile au fost înființate la începutul secolului al XX-lea de către industriașul
german Friedrich Alfred Krupp, care a cumpărat o proprietate pe insulă, cu intenția -
care nu s-a materializat niciodată - de a-și construi o vilă. Inițial, grădinile au purtat
numele de "Grădinile Krupp", fiind redenumite în 1918 ca "Grădinile lui Augustus" (în
onoarea primului împărat roman), denumire sub care sunt cunoscute astăzi.
Grădinile, amenajate în terase cu vedere la mare, adăpostesc diverse specimene din
flora bogată a insulei Capri, cu diverse plante ornamentale și flori
precum mușcate, dalii și mături verzi.
În grădini există un monument dedicat lui Vladimir Lenin, unul dintre puținele de acest
gen din Italia, creat în 1968, după aprobarea unei rezoluții municipale, de către
sculptorul italian Giacomo Manzu căruia Ambasada Sovietică din Italia i-a comandat
lucrarea. Monumentul, format din mai multe blocuri de marmură înalte de 5 metri, se
află în grădinile din fața casei scriitorului rus Maxim Gorki, care l-a găzduit pe Lenin
acolo în 1908. Pe cel mai înalt bloc de marmură este sculptat chipul lui Lenin. [3]
Din Grădinile lui Augustus se poate obține o panoramă de 180 de grade a insulei Capri,
deoarece se poate vedea muntele Solaro, golful Marina Piccola și faimoasele
stânci Faraglion

5. Anacapri se afla destul de aproape de oras, insa la o altitudine ceva mai mare.
Privelistea de aici este fantastica, in special daca faci un popas la Villa San Michele. Ai
impresia ca Insula Capri a fost conturata de un pictor talentat! Vegetatia luxurianta,
casele care par etajate, albastrul perfect al Marii Tireniene si imaginea Muntelui Solaro
te lasa fara cuvinte!
De asemenea, turistii care doresc sa admire natura generoasa a Insulei Capri si sa aiba
parte de putina adrenalina pot urca in telescaun, spre Muntele Solaro (589 m). Chiar am
vazut cativa!
Grotta Azzuro

Grotta Bianca sau Grota Alba se poate vedea pe parcursul croazierei. Este vorba de o
pestera spectaculoasa, care se viziteaza separat, in tur organizat cu barca. Numele sau
provine de la prezenta numeroaselor stalactite si stalagmite de un alb imaculat! De fapt,
in Capri se poarta foarte mult alb!
Stancile Faraglioni sunt un real simbol pentru Insula Capri! Situate in mijlocul marii,
stancile Faraglioni completeaza recitalul pe care il ofera aceasta destinatie
senzationala, care atrage atat pe miliardarii din toata lumea, cat si pe turistii pasionati
de frumos!
Dat fiind interesul ridicat pentru celebrele si spectaculoasele Faraglioni, italienii au
inventat inca o legenda pentru romantici! In timpul croazierei, vaporul stationeaza, iar
grupul se retrage.
 Să mergi în Capri și să nu vizitezi Villa San Michele este probabil ca și cum te-ai
duce la Atena și te-ai întoarce cu spatele la Panthenon - asta știam când am debarcat
pe insulă, de aceea nici nu ne-a trecut prin cap să n-o includem pe lista noastră
obligatorie! Cert e că mie, cel puțin, mi-a depășit toate așteptările; i-am pășit pragul
curioasă, cum sunt de obicei și am plecat de-acolo fascinată, de-a dreptul năucită! Nu
mai văzusem niciodată așa ceva...
Axel Munthe s-a născut la 31 oct 1857 într-o mică localitate din Suedia, tatăl său fiind farmacist.
La 18 ani, se înscrie la Școala de Medicină din Uppsala, iar în prima vacanță de vară călătorește în sudul
Europei, după moda vremii, spre a-și întrema organismul firav și plămânii bolnăvicioși. Într-o dimineață
însorită, un vaporaș ce plecase din Sorrento îl debarcă în micul port al insulei Capri, de unde urcă
„treptele feniciene” (vechiul drum construit de greci se pare, nu de fenicieni, ce face și azi legătura între
Marina Grande și Anacapri). La capătul acestora, pe un mic promontoriu, a aflat ruinele unei bisericuțe
albe, strălucind în soare, năpădite de parfumata vegetație mediteraneană; priveliștea l-a atins atât de
tare, simțurile îi fură răscolite probabil, încât din acel moment a început a se viziona trăind în acest loc o
viață simplă și fericită - într-o casă pe care o va fi ridicat cu propria-i minte și propriile brațe, în jurul
ruinelor micii basilici de secol 10, închinată Sf. Mihail... „Tot ceea ce vă folosește cu adevărat se cumpără
cu puține parale, numai lucrurile de prisos se vând la prețuri mari!”
Anii au trecut, studentul nostru și-a continuat învățătura, definitivând-o însă la Paris și obținându-și
doctoratul în medicină la numai 23 ani, cu o lucrare din ginecologie-obstetrică. Totuși, era fascinat de
studiile de pionierat ale renumitului neurolog Charcot, așa că a decis să i se alăture pentru o vreme.
Ulterior, și-a deschis un cabinet în Paris, câștigându-și repede faima printre pacienți și confrați.
Ceea ce nu l-a împiedicat ca, ori de câte ori avea ocazia, să revină pentru perioade mai lungi sau
mai scurte în Italia; și ocazii au fost multe, nu neapărat plăcute - doctorul Axel Munthe n-a pregetat să-și
ofere energia și cunoștințele și să participe activ în mai multe situații tragice: cutremurul din insula Ischia,
epidemia de tifos exantematic din Capri sau cea de holeră din Napoli.
N-a uitat nici de visul de tinerețe și în 1887 a reușit să cumpere micuțul domeniu San Michele și a
început să repare pe ici, pe colo, la început de unul singur, mai apoi primind ajutor de la localnici.
Deoarece lucrările înghițeau mulți bani, a hotărât să-și deschidă un alt praxis la Roma, unde a devenit
curând cunoscut și apreciat, mai ales pentru excelentele sale abilități de comunicare, dar și pentru faptul
că trata pe oricine, bogat și sărac deopotrivă și nu obișnuia să taie chitanțe. Era fidel unei etici medicale
de nezdruncinat în acest sens și avea să scrie mai târziu: „Doctorii ar trebui să accepte bani de la
pacienții lor bogați pentru folosința proprie și pentru a-i ajuta pe cei săraci, dar n-ar trebui să-și
contorizeze vizitele sau să scrie vreo notă de plată!”  În plus, succesul său se datora unei calități pe care
n-o au chiar toți cei care au terminat studiile medicale - flerul medical, știința (înnăscută) de a aborda
pacientul și suferința lui; azi îi spunem inteligență emoțională și considerăm că e unul din motoarele
succesului în orice domeniu.  „Nu am fost un doctor bun, studiile mele au fost prea rapide, practica mea în
spital prea scurtă, dar nu e nici cea mai mică îndoială că eram un doctor de succes. Care e secretul
succesului? Să inspiri încredere.” - mai spunea Axel Munthe despre el însuși.
Curând faima lui se întoarce pe meleagurile natale și în 1893 ajunge să fie numit medicul personal
al Prințesei Victoria, moștenitoarea Coroanei Suediei și Norvegiei. Desigur că, deși posesoare de cap
încoronat și de sânge albastru, bolile secolului 19 - „plămânii slabi” și „nervii delicați” - nu aveau s-o
ocolească nici pe prințesă. Doctorul Munthe îi va prescrie terapie prin muzică și băi de soare - și ce decor
mai minunat decât insula Capri s-ar fi pretat acestor tratamente?! Așa se face că prințesa, ulterior regină
a Suediei, avea să-și urmeze medicul pe însoritele plaiuri mediteraneene pentru mulți ani.
Micuțul domeniu de la Anacapri înflorea pe zi ce trecea. Cu ocazia amenajărilor, Munthe a
descoperit multe artefacte de pe vremea romanilor (chiar pe acest loc se pare că a existat una din cele
12 vile de pe insulă ridicate de Împăratul Tiberius). Mare iubitor de antichități și de cultură în general, a
decis să nu se dispenseze de nimic; inscripțiile romane vor fi încastrate în pereții casei, statuile și
resturile de capiteluri vor decora grădina. Bisericuța a fost reconstruită și transformată într-o micuță și
intimă sală de muzică și bibliotecă. Au fost plantate ronduri de flori și desenată o alee de la casă până la
terasa cu splendidă vedere asupra Golfului Neapolelui, peste care s-a ridicat o pergolă cu plante
agățătoare.
Construcția vilei a început în 1895 și doi ani mai târziu era în mare parte definitivată: parterul
cuprindea bucătăria și o sală de mese, iar etajul - dormitorul și un salon, din care se ieșea direct în
grădină. (Mult mai târziu avea să se mai adauge pe mijloc un alt nivel, cu suprafață mai mică; acesta
adăpostește în zilele noastre cafeneaua, cu o terasă superbă de jur împrejur.) De remarcat că nu a fost
solicitat niciun arhitect, toate lucrările s-au făcut după mintea lui Munthe și a celor câteva ajutoare ale
sale, oameni simpli din sat! El însuși obișnuia să spună: „Ochiul știe mai multe despre arhitectură decât
cărțile.”  La final, doctorul trebuie să fi răsuflat ușurat și fericit, căci casa ieșise exact cum o visase:
simplă, luminoasă și fluidă, un adevărat templu închinat soarelui, vântului, mării...
Munthe era fericit să ducă exact viața simplă pe care o dorise, înconjurat de prieteni cuvântători și
necuvântători - căci, da, era un mare iubitor de animăluțe de tot felul. Deținea o mică menajerie în jurul
locuinței sale - câini, pisici, o maimuță, o mangustă, o țestoasă și o bufniță. A cumpărat un domeniu
învecinat pe Muntele Barbarosa spre a organiza acolo un sanctuar pentru păsări și alte animale mici.
Obișnuia să petreacă multe ore în natură, studiind obiceiurile acestora și protejându-le.
În 1901, Axel Munthe își închide cabinetul de la Roma și se mută definitiv în Capri, fiind urmat de
Victoria, devenită între timp regină a Suediei, ceea ce avea să imprime insulei o influență suedeză pentru
mai mulți ani. Relația lor se pare că a fost mai intimă decât lăsau aparențele să se înțeleagă, cel puțin la
început, și avea să dureze până la moartea reginei, în 1930.
Din păcate, ochii doctorului încep să sufere din cauza unei boli (probabil glaucom) și să nu mai
suporte lumina puternică. Cumpără întunecosul Torre di Materita, nu departe de vila sa, pe drumul ce
coboară din Anacapri spre far - un turn rotund, ridicat cândva de călugării carthusieni pentru a apăra
insula de atacurile saracenilor. Îl amenajează și din 1902 locuiește mai ales aici, în timp ce vila a fost
închiriată marchizei Casati Stampa. Aceasta răstoarnă cu susul în jos viziunea lui Munthe în ceea ce
privește decorarea casei: ferestrele primesc perdele aurii și draperii grele din catifea neagră, iar podelele
de marmură sunt acoperite cu covoare închise la culoare și cu blănuri de animale. Stilul de viață al
marchizei era destul de scandalos, ceea ce a făcut ca doctorul s-o dea afară în curând din proprietate.
Singurul lucru pe care l-a păstrat din această perioadă a fost inscripția în franceză din salon:   „Oser.
Vouloir. Savoir. Se taire.” (Îndrăznește. Dorește. Cunoaște. Taci.)
În 1907 se căsătorește cu o nobilă englezoaică (acesta fiind al doilea mariaj; primul, cu o suedeză,
se petrecuse imediat ce-și terminase studiile medicale și durase foarte puțin). Își împarte timpul între
Capri și Londra, iar această a doua căsătorie avea să-i dăruiască doi fii, Peter și Malcolm.
Anii primului război mondial îl găsesc activând ca doctor de front în cadrul Crucii Roșii Britanice;
mare susținător al euthanasierii în situații disperate și depășite pentru pacient, războiul a fost ocazia
pentru ca seringa sa cu morfină să-și arate din când în când utilitatea...
Și tot războiul a fost pentru Axel Munthe sursă de inspirație pentru cea de-a doua carte a sa,  Red
Cross and Iron Cross, publicată inițial sub pseudonimul „A Doctor in France”, pentru ca Regina Victoria a
Suediei, născută germană, să nu se simtă jignită; peste câțiva ani, avea să republice cartea sub numele
său adevărat. Dar aceasta n-a fost cea dintâi operă a doctorului, ci  Letters from a Mourning City, apărută
în 1885, inspirată fiind din evenimentele petrecute în timpul epidemiei de holeră din Napoli.
The Story of San Michele  a fost însă cartea care i-a adus celebritatea, aproape peste noapte. Este un
roman autobiografic despre „visul de la San Michele”, cuprinzând discuții filozofice despre viață și moarte,
despre etica medicală, despre drepturile animalelor. Personajele sunt atât reale (dr. Charcot, Guy de
Mauppasant, animalele din menajeria sa), precum și imaginare. Cartea a fost scrisă în engleză și
publicată la Londra în 1929 de John Murray, urmaș al altui John Murray care-l publicase cu ani în urmă
pe Lord Byron! Ulterior, cartea a fost tradusă în peste 40 de limbi, printre care și româna -  Cartea de la
San Michele.