ZIUA 3 – 01.12.

2022 – POSTDAM si PALATUL SANSSOUCI

Excursie la Potsdam. Nici o vizita la Berlin fara Potsdam ! Toti cei care au vizitat Germania va
sfatuiesc acest lucru. Fara nici o indoiala, capitala landului Brandenburg, situat pe raul Havola
este unul dintre cele mai frumoase orase ale Germaniei. Punctul de atractie al excursiei
este Palatul Sanssouci, construit de regele Prusiei, Frederic al II-lea si inaugurat printr-un
banchet stralucitor in 1747. Numele palatului nu era ales intamplator „fara griji”. Fusese numit
astfel tocmai pentru ca regele il concepuse ca un loc de odihna. Aici se putea retrage departe
de obligatiile curtii, dedicandu-se muzicii, discutiilor si dezbaterilor filozofice cu invatatii vremii.
Intoarcere la Berlin. Dupa amiaza, deplasare pietonala cu insotitorul de grup pentru Vizitarea
Pietei de Craciun de la Castelul Charlottenburg. Din 2007 Castelul Charlottenburg
gazduieste cea mai faimoasa Piata de Craciun din capitala Germaniei. Castelul si parcul sau
sunt cufundate intr-o lumina romantica, peste 150 de comercianti din intreaga Germanie s-au
strans aici sa-si prezinte obiectele de arta si artizanat vechi, sunt organizate targuri de meserii si
nu in ultimul rand aici se desfasoara un adevarat spectacol culinar. Puteti admira vestitele
casute din lemn multicolore imbracate in haine de sarbatoare. Timp liber la dispozitie

Potsdam este un oraș în nord-estul Germaniei, capitala landului Brandenburg. În 2005 avea
46.635 de locuitori și o suprafață de 187,28 km². Potsdam are statut administrativ de district
urban. Palatele și parcurile din Potsdam au fost înscrise în anul 1990 pe lista patrimoniului
cultural mondial UNESCO.

Postdam a fost resdinta regilor prusaci si a Kaiserului pana in anul 1918, iar acum este sit
UNESCO. Complexul de palate si gradini este imens: Palatul Sanssouci, Palatul Nou, Turnul
Normand, Orangeria, Baile Romane, Palatul Charlottenhof.

Se crede că o mică așezare a fost întemeiată pe acest loc de pe malurile râului Havel în
secolele VII-VIII de unul dintre triburilor slave de vest. A fost menționată documentar pentru
întâia oară în anul 993 sub numele de Poztupimi ca parte a terenului donat de Împăratul Otto III
unei abații. La finele secolului al XVI-lea era încă un târg cu 2.000 de locuitori.
În 1425 a intrat în posesia familiei Hohenzollern (și așa a rămas până în 1918), dar adevărata
sa dezvoltare a început în 1660, când Friedrich Wilhelm I, „regele sodat” , a ales Potsdam drept
reședință sa de vânătoare și adăpost pentru cazarmele prusace. Fiul său, Friedrich cel Mare, a
transformat avanpostul militar într-unul dintre cele mai opulente orașe regale ale Europei iar
succesorii săi i-au continuat opera, făcând succesiv din Potsdam un centru al Iluminismului și al
barocului, al stilului arhitectonic ce îi poartă numele - Potsdam rococo -, și în final un exemplu
grăitor de arhitectură neoclasică.
Până în 1918, când monarhia a fost abolită prin proclamarea Republicii de la Weimar, regii
prusaci și kaiserii germani au investit masiv în Potsdam, fiecare potrivit modei vremurilor și
înclinațiilor personale. Însemnătatea istorică și culturală a orașului, ca și frumusețea peisajelor
atrag astăzi mulțimi de vizitatori.
Capitală a landului Brandenburg, nou creat după reunificarea Germaniei, Potsdam, cu cei cca.
180.000 de locuitori ai săi, are într-adevăr cu ce se mândri: în 1990, palatele și parcurile
Sanssouci, Neuer Garten, Babelsberg, Glienicke precum și Pfaueninsel (Insula Păunului) au
fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, alte obiective fiind adăugate în 1992 și 1999, așa
încât astăzi nu mai puțin de 150 de clădiri datând din 1743-1917 și peste 2.000 de hectare de
parcuri și grădini se află sub protecția prestigioasei organizații internaționale.

Conferința de la Potsdam a fost o conferință ținută după încheierea celui de-al Doilea Război
Mondial la Cecilienhof, în Potsdam, Germania (lângă Berlin), din 16 iulie până pe 2
august 1945. Au participat reprezentanții Uniunii Sovietice, Angliei și Statelor Unite ale Americii,
cele mai mari și mai puternice forțe ale Aliaților care au învins Puterile Axei în al Doilea Război
Mondial. Delegațiile au fost conduse de șefii guvernelor celor trei națiuni învingătoare
– Secretarul General al CC al PCUS, Iosif Vissarionovici Stalin, Primul-ministru englez, Clement
Attlee și, respectiv, Președintele american, Harry S. Truman.
Stalin, Churchill și Truman — și Clement Attlee, care l-a înlocuit pe Churchill după ce partidul
Laburist a învins Partidul Conservator în alegerile generale din 1945—s-au adunat să decidă
cum să administreze Germania Nazistă înfrântă, care semnase capitularea necondiționată cu
nouă săptămâni mai devreme, la 8 mai. Pe agenda de lucru a conferinței s-au aflat și
problemele ordinii internaționale postbelice, problemele tratatelor de pace și aprecierea
efectelor războiului.
Participanți

Uniunea Sovietică, reprezentată de Iosif Vissarionovici Stalin.

El a sosit la conferință cu o zi întârziere, motivând că a fost reținut de anumite "afaceri
oficiale", care ar fi solicitat întreaga sa atenție; de fapt, se pare că a suferit un preinfarct.

Regatul Unit, reprezentat de Winston Churchill și, mai apoi, de Clement Attlee.

Rezultatele alegerilor generale din Anglia au devenit cunoscute în timpul conferinței. Ca
urmare a înfrângerii suferite de Partidul Conservator în fața Partidului Laburist, Attlee a
preluat șefia delegației britanice.

Statele Unite ale Americii, reprezentate de nou-instalatul președinte Harry S. Truman.

Stalin a propus ca Truman să fie președintele conferinței, ca singurul șef de stat prezent
la întâlnire, propunere acceptată de Churchill.

Hotărârile conferinței
 Retrocedarea tuturor anexărilor făcute de Germani după 1937 și
separarea Austriei de Germania.
 Declarația obiectivelor ocupării Germaniei de către
Aliați: demilitarizarea, denazificarea, democratizarea și demonopolizarea țării.
 Acordul de la Potsdam, care cerea împărțirea Germaniei și Austriei în câte patru zone
de ocupație, (asupra cărora se căzuse de acord, în principiu, la Conferința de la Ialta), ca și
împărțirea similară a celor două capitale, Berlin, respectiv Viena.
 Acordul pentru punerea sub acuzare și judecarea criminalilor de război naziști.
 Stabilirea liniei Oder-Neisse ca frontieră a Poloniei postbelice.
 Expulzarea germanilor rămași în afara granițelor Germaniei postbelice.
 Acordul asupra reparațiilor de război. Aliații și-au estimat pierderile la 200 de miliarde de
dolari SUA. La insistențele aliaților occidentali, Germania a fost obligată să plătească doar 20
de miliarde în proprietăți germane, produse industriale și forță de muncă. Până la urmă,
izbucnirea Războiului Rece a împiedicat plata întregii sume.
Ca urmare a propunerii lui Stalin, Polonia nu a fost trecută pe lista beneficiarilor compensațiilor
plătite de Germania, pentru că ar fi urmat să primească o parte de 15% din compensațiile
cuvenite Uniunii Sovietice. Aceste sume nu au fost primite niciodată de polonezi.
 În plus, Aliații au căzut de acord asupra Declarației de la Potsdam în care erau stabiliți
termenii capitulării pentru Japonia.
 Toate aceste probleme urmau să devină literă de lege prin hotărârile unei conferințe de
pace care avea să fie convocată cât mai repede cu putință.

Obiective in Postdam
Cartierul Babelsberg, cel mai întins din Potsdam, care cuprinde centrul vechi, parcurile și
palatele familiei Hohenzollern, dar și Babelsberg Studio, cel dintâi de mare amploare din lume
și cel mai întins din Europa. Casa de Filme UFA a fost renumită în perioada interbelică, când
Germania era o mare forță în industria cinematografică, iar una din hale poartă azi numele
celebrei Marlene Dietrich.
Trecem prin fața Filmmuseum, amenajat în grajdurile Potsdamer Stadtschloss, palatul baroc
construit între 1662-1669 din porunca Marelui Elector, a doua reședință oficială (cea de iarnă) a
familiei domnitoare Hohenzollern. Ne aflăm în Alter Markt, piața veche, practic locul de naștere
a Potsdamului, dominat de cupola albastră distinctă, de 77 m înălțime, a bisericii luterane în stil
clasic Nikolaikirche, ridicată între 1830-1837.
De aici ne îndreptăm spre un alt loc emblematic - Luisenplatz, un scuar uriaș, creat în anii
1730 ca parte a celei de-a doua extinderi a orașului. Poartă numele prințesei Luise de
Macklenburg-Strelitz (1776-1810), întâmpinată aici în 1793 de către viitorul ei soț și rege,
Friedrich Wilhelm III. Luise a fost pasionată de istorie și literatură și a devenit foarte iubită de
popor mai ales în urma întâlnirii din 1806 cu Napoleon Bonaparte, căruia i-a cerut (fără succes)
condiții mai blânde după înfrângerea Prusiei în război.
Fântâna adăugată în 1854 a fost înlocuită cu una arteziană în cursul remodelării din anii
1999-2000, când a fost construită și o parcare subterană și au fost pantați șiruri de tei. Câteva
cafenele înveselesc atmosfera (iarna, aici se organizează un târg de Crăciun și se amenajează
un patinoar artificial), dar privirea este atrasă de Brandenburger Tor, ridicat pe locul unei porți
din 1733, înlocuit din ordinul lui Friedrich cel Mare în 1770-1771 după Războiul de 7 ani cu
structura pe care o vedem azi, un simbol al victoriei prusace. De aceea poarta seamănă cu un
Arc de Triumf antic, sursa sa de inspirație fiind Arcul lui Constantin din Roma. Numele porții se
datorează faptului că reprezenta calea de acces pe drumul către orașul Brandenburg.
Ne continuăm plimbarea cu hop-on hop-off parcurgând Brandenburg Straße, mărginită de
clădiri cu 1-2 etaje cu mici prăvălii simpatice la parter, și ajungem la Platz der Einheit (Piața
Unirii), un important nod de transport înconjurat de spații verzi și pietonale. Peluze bine îngrijite,
tei și cedri japonezi din spatele cărora se ițește campanila în stil italian de 60 m înălțime a St
Peter und Paul Kirche. Această biserică catolică (cacofonie permisă!) din cărămizi roșcate a
fost construită în 1870 și marchează capătul estic al străzii Brandenburg.
Și totodată intrarea în Holländisches Viertel (Cartierul olandez), un punct de atracție major.
Cuprinde patru cvartale pe care stau înșiruite 134 de clădiri din cărămidă roșie netencuită, cu un
etaj și mansardă, ornamente albe în jurul ferestrelor, cornișe, acoperișuri țuguiate și în unele
cazuri frontoane curbate, care alcătuiesc cea mai mare colecție de case în stil olandez din afara
Țărilor de Jos.
Surprinzătoare și inedită apariție, trebuie să recunosc, dar perfect explicabilă: ea se înscrie în
cadrul unui proiect urbanistic mai amplu, menit a transforma Potsdamul, care la 1648 nu deținea
decât 79 de case, într-un „Versailles prusac” . În acest scop, Friedrich Wilhelm I a încurajat
imigranți olandezi să se stabilească în orașul său regal și să-și folosească priceperea dobândită
în patria-mamă pentru asanarea terenului mlăștinos din zonă și amenajarea de canale. Pentru
aceștia s-a construit între 1732-1742 cartierul.
În aceeași idee, arhitecții prusaci au conceput și un cartier francez, un altul pentru artizani din
Boemia sau colonia rusească Alexandrovka, despre care voi face vorbire mai încolo în review.
Olandezii, francezii hughenoți, cehii, rușii și belgienii care au format acest amalgam multietnic
au influențat stilul palatelor și parcurilor din Potsdam.
Ieșim din Cartierul olandez și imediat zărim în față Nauener Tor (Poarta Nouă), una din cele trei
intrări în zidurile ce împrejmuiau orașul. A fost construită în 1755 după o schiță a lui Friedrich II
cel Mare, fiind legată prin ziduri cu celelalte două, și era utilizată de militari, negustori, artizani și
funcționarii adminstrației prusace. Am găsit-o în renovare, dar tot am reușit să „fur” o poză.
Străbatem lunga Berliner Straße. Artera, care făcea legătura dintre Potsdam și Berlin, a fost
extinsă în 1789 din ordinul lui Friedrich Wilhelm II și transformată într-un bulevard lat, mărginit
de vile ale aristocrației și de clădiri ale armatei (cazarme, popotă).
Ne îndreptăm spre Tiefer See, un lac pe marginile căruia se zăresc piste de alergat, terenuri de
tenis, o mică plajă cu restaurant și cafenea și un port cu vase de agrement. Golașe malurile
acum, la început de octombrie, dar îmi pot imagina cu ușurință cât de animate sunt pe timpul
verii.
Vom traversa faimosul Glienicke Brücke peste Havel, al treilea construit pe acest loc în 1907,
după cel din 1660, destinat a asigura accesul pe terenurile de vânătoare, înlocuit cu unul din
lemn și cărămidă în 1834, la rândul său demolat pentru a face loc celui actual, din oțel. După
divizarea Berlinului, podul a constituit o parte din granița dintre Est și Vest și a fost folosit pentru
schimburile de prizonieri în cursul Războiului Rece. Figurează în mai multe cărți și filme, printre
care Podul spionilor din 2015, cu Tom Hanks în rolul principal.
Glienicke Schloss și parcul său, situate pe celălalt mal al lacului Tiefer. Palatul a fost construit
în anii 1750 în stil clasic italian și a servit drept reședință de vară pentrul prințul Carl von
Preußen, al treilea fiu al regelui Friedrich Wilhelm III. Astăzi este muzeu și priveliștea de pe pod,
cu clădirea înecată în verdeață și o arteziană ce țâșnește din lac, mă încântă.
Neuer Garten a fost amenajată la porunca lui Friedrich Wilhelm II începând cu 1787, la un an
după urcarea sa pe tron, într-un stil diferit de cel al mai vechiului parc Sanssouci. Considerând
barocul ornamental al acestuia demodat, noul rege a dorit să fie în ton cu vremurile și a optat
pentru o grădină englezească discret decorată, punctată de elemente arhitectonice de mai mici
dimensiuni. Copacii și arbuștii nu au fost toaletați, ci lăsați să crească natural, iar vacilor li s-a
permis... să pască, laptele fiind prelucrat într-o clădire situată tot pe domeniu, în scopul de a
recrea cât mai realist atmosfera vieții rurale.
Același Friedrich Wilhelm II a dat ordinul de construire pe acest teren
pentru Marmorpalais (Palatul de marmură), singurul în stil neoclasic timpuriu comandat de regii
prusaci, pe care l-a folosit ca refugiu personal. Francmason și adept al rosicrucianismului, el a
ales soluții destul de extravagante pentru clădirile anexe, menite să-i reflecte înclinațiile
esoterice și să pună totodată în valoare tradițiile francmasone. Astfel, bucătăria a fost proiectată
sub formă de templu parțial îngropat, ghețăria în formă de piramidă, iar pentru biblioteca ce
adăpostea lucrări ale învățaților germani a optat pentru stilul gotic.
La peste un secol distanță, între 1914-1917, din ordinul împăratului Wilhelm II, în capătul nordic
al Grădinii Noi a fost ridicat ultimul palat al familiei Hohenzollern: Schloss Cecilienhof.
Construit în stil Tudor englezesc, acesta a fost reședința prințului moștenitor Wilhelm și al soției
sale Cecilie până în 1945, și - fapt mai important - locul de desfășurare a Conferinței de la
Potsdam din 17 iulie-2 august 1945.
În cadrul acestei întâlniri dintre Stalin, Truman și Churchill (înlocuit de Clement Attlee după
pierderea alegerilor de către Partidul Conservator) au fost luate decizii majore pentru viitorul
Germaniei și, în fapt, al lumii, precum demilitarizarea Germaniei și separarea sa de Austria,
stabilirea liniei de frontieră a Poloniei, judecarea criminalilor de război, termenii capitulării
Japoniei.
Conferința a fost organizată în mare măsură de către sovietici. Nu de alta, dar cunoșteau foarte
bine zona. Cum așa? Pentru că aici se afla așa-numita Colonie rusă Alexandrovka.
A fost creată între 1826-1827 la cererea lui Friedrich Wilhelm III pentru a comemora decesul
prietenului său, țarul Alexandru I. Legenda spune că regele prusac ar fi ascultat un cântec
interpretat de niște soldați ruși luați prizonieri în cursul Războaielor Napoleonice și i-ar fi plăcut
atât de mult, încât l-ar fi rugat pe țar să lase câțiva cântăreți la Potsdam după terminarea
războiului. Iar Alexandru I i-a îndeplinit dorința; ba mai mult, a trimis un întreg detașament ca să
servească drept gardă la curtea prusacă.
Pentru acești soldați, Friedrich Wilhelm III a schițat proiectul unei colonii formată din ferme cu
livezi și alte terenuri agricole, și cu grajduri și case din lemn astfel așezate, încât să imite o izbă
rusească. În 1829 a fost construită și o capelă iar sovieticii au ridicat în perioada de ocupație a
RGD o cazarmă militară.
De la agricultură trecem rapid la o zonă de cu totul alt soi: aleile care se răsfiră din Neuer
Garten spre vest și nord sunt mărginite de vile superbe ale aristocraților prusaci care au vrut să-
și aibă locuințele cât mai aproape de centrul puterii.

Ne îndreptăm către Grădinile Sanssouci. 290 de hectare de parc și multe clădiri construite pe

parcursul a aproape 200 de ani în diverse stiluri arhitectonice formează un ansamblu
extraordinar, alcătuit din peluze înfrumusețate de copaci, arbuști, peste 230.000 de plante,
fântâni și cca. 1.000 de sculpturi. Totul impecabil îngrijit!
Senzația e copleșitoare, e ca un vis în care relația omului cu natura, prin echilibarea balanței
între arhitectură și peisajul pitoresc, a devenit realitate. Iar ca să vă faceți o idee de dimensiuni,
aleea care străbate parcul pe axa est-vest depășește 2 km în lungime!
Denumirea „sans souci” („fără griji” ) poate crea oarece confuzii, însă reflectă filozofia puternic
influențată de perceptele Iluminismului a creatorului acestei grădini: Friedrich II cel Mare.
Cunoscător al parcurilor și palatelor europene, regele nu s-a ferit să împrumute idei și să
schițeze cu propria mână planuri de amplasament și ornamentare. Așa a proiectat și a
supravegheat din 1743 până în 1763 amenajarea Grădinii plăcerilor și a teraselor pe care se
cultiva viță de vie, și a decis poziția sculpturilor care le flancau.
Între 1745-1747, pe terasele artificiale a fost construit din ordinul său Schloss Sanssouci,
reședința de vară unde lui Friedrich cel Mare îi plăcea cel mai mult să se refugieze, de multe ori
în tovărășia câinilor săi. Palatul încununat de o cupolă și cu încăperi circulare în spate,
înconjurate de coloane corintice, este considerat cel mai ilustru exemplu de rococo german. Din
păcate, traseul busului turistic trece doar prin spatele clădirii, însă în filmul atașat la review
puteți vedea imensa esplanadă terasată ce urcă spre intrarea principală.
Friedrich a cerut să fie înmormântat pe cea mai înaltă terasă din fața palatului alături de ogarii
săi mult iubiți, însă dorința nu i-a fost îndeplinită. La moartea sa, în 1786, sicriul a fost depozitat
la Garnisonkirche din Potsdam, alături de cel al tatălui său, unde a devenit loc de pelerinaj:
Friedrich Wilhelm III și soția sa Luise l-au vizitat, însoțiți de țarul Alexandru I, într-un gest
simbolic de cimentare a alianței prusaco-ruse împotriva lui Napoleon Bonaparte. Cele două
sicrie au rămas aici până în 1945, când au fost luate de nemți și adăpostite de bombardamente
într-o mină din Thuringia, unde au fost descoperite de americani și mutate apoi în diverse locuri.
Abia în 1991 Friedrich cel Mare și-a găsit liniștea acolo unde și-a dorit.
În imediata apropiere a Palatului Sanssouci trecem pe lângă Historische Muhlle (Moara
istorică). Construită în 1738, a fost înlocuită între 1778-1791 cu o alta de inspirație olandeză,
care a funcționat până în 1858, când a fost dezafectată, fiind considerată neproductivă. În 1993,
la aniversarea a 1.000 de ani de existență a Potsdamului, a fost restaurată și găzduiește în
prezent o mică expoziție.
Hop-on hop-offul ne poartă apoi spre Orangerie Schloss, cea mai lungă clădire din parcul
Sanssouci (300 m), construită în 1851-1864 în stil renascentist pentru Friedrich Wilhelm IV în
punctul cel mai înalt al drumului triumfal care ducea către Belvedere Klausberg. Regele, un
mare admirator al artei italiene și un romantic par excellence, a schițat el însuși planul edificului
cu trei aripi spre care urcă scări majestuoase. Arcadele, fântânile și sculpturile din jur au fost
menite să evoce căldura sudului Italiei. Plantele sensibile erau adăpostite în săli special
amenajate, însă palatul cuprindea și apartamente regale și camerele servitorilor.
Vom da acum ocol celei mai impozante dintre clădirile din parc: Neues Palais, în stil rococo. Îi
admirăm cupola și aflăm de la audioghid că în ciuda dimensiunilor colosale (240 m lungime, 300
de camere, săli de banchete, sală de teatru), a fost construit într-un termen foarte scurt (1763-
1769), după victoria prusacă în Războiul de 7 ani, iar Friedrich cel Mare l-a folosit destul de rar,
preferând palatul Sanssouci. A găzduit în schimb alți membri ai familiei regale și oaspeți de
seamă. Astăzi adăpostește o parte din facultățile Universității din Potsdam.
Ultima construcție din parc pe lângă care trecem, Bildergalerie (Galeria de Artă), este datorată
tot lui Friedrich cel Mare, care și-a adăpostit aici bogata colecție de artă, incluzând opere ale
unor mari maeștri precum Rubens, Caravaggio sau Antoon Van Dyck, ca și numeroase
sculpturi.
În parc sunt și alte clădiri - Schloss Charlottenburg, Chinesisches Haus, Friedenskirche -,
situate însă în afara traseului busului turistic.
Ceea ce am văzut a fost însă de ajuns pentru a mă impresiona profund, poate mai mult chiar
decât am simțit vizitând Versailles. Modul în care arhitectura a fost integrată în natură, sporindu-
și reciproc frumusețea, amprenta pe care regii și împărații germani și-au pus-o asupra
proiectelor, reflectând astfel evoluția modei și gusturilor artistice în decursul a aproape două
secole, mi s-au părut inegalabile. După părerea mea, Parcul Sanssouci este o adevărată
capodoperă.
Dar nu numai această grădină luxuriantă merită atenția vizitatorului: întregul Potsdam, cu toate
obiectivele sale, mi s-a înfățișat drept un oraș deosebit de elegant, puternic ancorat în istorie și
cultură, și în același timp vesel, luminos, colorat.