Mamaia a fost un cătun de pescari

Băieţii de bani gata şi fetele siliconate care se înghesuie azi pe plajele şi în

cluburile din Mamaia ar rămâne fără glas dacă ar vedea cum arăta, acum
100 de ani, staţiunea lor preferată. Fieful fiţelor de azi “se trage” dintr-un
cătun de pescari! Şi celelalte destinaţii de pe litoralul românesc au o istorie
fascinantă.

Regele Carol I și familia regală, la Mamaia

Staţiunea Mamaia a fost inaugurată pe 22 august 1906 de către profesorul Ion

Bănescu, primar al Constanţei, după ce vechea plajă, La Vii, devenise impracticabilă,
odată cu construirea, în 1899, a noului port maritim. În urmă cu mai bine de 100 de
ani, în locul hotelurilor care se întind acum de la nordul la sudul staţiunii, exista doar
un că- tun de pescari, aşezat chiar pe limba de pământ dintre mare şi Lacul Siutghiol.
Pentru că la sfârşitul secolului XIX, micul sat devenise deja locul preferat al lumii
bune, autorităţile au înfiinţat aici în anul 1905 şi o gară. Încet, încet, locul a-nceput
să se dezvolte, iar de la foişoarele cu cabine în care se schimbau turiştii, s-a ajuns
până la construirea primelor hoteluri – Rex, Albatros – a câtorva vile, dar şi a
Cazinoului din Constanţa. Odată cu noile investiţii, presa vremii vorbea şi de-spre
 recordurile doborâte la număr de turişti – 110.506 în anul 1939, cam cât se atinge
acum la Mamaia în doar două weekenduri!

Mamaia a fost un cătun de pescari, cu 101 ani

în urmă
Manuela Golea

Oraşul Năvodari se trage din Carachioi, ce înseamnă “Satul Negru”, datorită uliţelor
înguste şi umbrite de coroanele copacilor ale aşezării. Actuala denumire a primit-o în
anul 1932, după activitatea principală a locuitorilor – pescuitul cu năvodul. Turismul
în zonă a început să ia amploare la sfârşitul anilor 1950, când au fost ridicate
taberele din oraş, însă abia în 1983 s-a cunoscut şi o explozie demografică, după
construcţia Combinatului Petrochimic Midia-Năvodari şi, ulterior, a Canalului Poarta
Albă-Midia Năvodari.
Constanţa. Prima plajă amenajată de pe litoralul românesc se afla în dreptul
Hotelului Carol din Constanţa. În 1882, cu o cheltuială de 7.071 de lei, s-au amplasat
aici, la 1,2 metri deasupra apei, fixate cu şine de fier pe fundul mării, cabine în care
turiştii puteau să se schimbe (erau 21 pentru bărbaţi şi 10 destinate femeilor) înainte
de a plonja în apă.
O cabină costa între 25 şi 50 de bani. Turiştii se scăldau îmbrăcaţi, “costumele de
baie” ale doamnelor fiind, de fapt, nişte rochii ce acopereau inclusiv gâtul! Iar despre
făcut plajă nu putea fi vorba, de vreme ce duduile plimbau după ele umbreluţe de
soare. Cea mai căutată plajă, La Vii, care avea şi parc, şi restaurant, a dispărut în
anul 1899, pentru a lăsa loc portului…
Mamaia 1962

Staţiunea Eforie Nord a fost înfiinţată înainte de Primul Război Mondial, în anul
1894, când zona era atractivă mai degrabă pentru culturile agricole. Înainte de a
deveni o destina- ţie turistică, locul era preţuit şi de arheologi, şi de istorici, care au
descoperit aici aşezări traco-getice şi daco-romane.
Zona a fost mereu populată, datorită aşezării sale – aproape de ţărmul mării -, cât şi
a existenţei unor izvoare de apă potabilă. “Băile Movilă” a fost numele pe care l-a
purtat staţiunea Eforie Sud până la sfârşitul secolului al XIX-lea, datorită
întemeietorului său, Ioan Movilă. Din anul 1898, localitatea a luat numele unui nou
protector, Carmen Sylva, pseudonimul reginei Elisabeta a României. Numele a fost
păstrat în perioada interbelică, regina fiind considerată ocrotitoarea oraşului, datorită
eforturilor ei de a-i ajuta pe bolnavi şi pe săraci. Actualul nume, Eforie Nord, a fost
primit abia în anul 1962.
Staţiunea Tineretului, Costineşti, s-a ridicat pe vechea vatră a unei mici colonii
greceşti din Evul Mediu. A avut, pe rând, mai multe denumiri, inclusiv Fântâna
bivolului şi Libertatea. Numele de Costineşti l-a luat de la Emil Costinescu –
latifundiar şi om politic de la sfârşitul secolului al XIX-lea, economist cu studii la
Paris, unul dintre fondatorii Băncii Naţionale a României; a fost de trei ori ministru la
Finanţe, în diverse guverne liberale, iar pentru scurtă vreme, a fost şi primar al
Bucureştiului. Folosind colonişti germani, Costinescu a înfiinţat în 1896 staţiunea care
îi poartă şi azi numele.
Olimp, Neptun, Jupiter, Aurora, Venus şi Saturn, cele şase staţiuni cunoscute şi
drept Mangalia Nord, sunt staţiuni balneoclimateri2015ce, în mare parte închise pe
timpul iernii. Acestea au fost construite într-un timp record, în perioada 1967 şi
1973, scopul bine stabilit fiind acela de a atrage aici, în perioada comunistă, români,
dar şi străini. Preţurile de aici erau foarte atractive pentru turiştii din Italia,
Germania, Ţările Nordice, din Polonia sau Cehoslovacia, astfel că s-au bucurat de un
mare succes până la începutul anilor ’90.

Construcţiile vechi din Mangalia au fost distruse

Numele Mangalia angalia al fostei cetăţi Callatis a apărut prima dată în anul 1593 şi
este de provenienţă tătărească. Dacă urme ale cetăţii greceşti şi ale portului încă se
găsesc sub apă sau ies la iveală de fiecare dată când un localnic sapă o groapă,
războaiele şi schimbările de stăpâni au făcut ca tot mai puţine urme ale civilizaţiilor
care au trăit în Mangalia să se mai păstreze.
Abia după alipirea Dobrogei la România, în 1878, localitatea a-nceput să crească şi să
aibă o populaţie stabilă, însă turismul care începea să se dezvolte a fost înfrânat timp
de 10 ani, după Al Doilea Război Mondial, când oraşul a devenit zonă militară de
frontieră. După 1962, când în pădurea Comorova de lângă oraş s-au construit cele
şase staţiuni, Mangalia pitorească, plină de construcţii tipic dobrogene, a fost în mare
parte distrusă, iar în aproape tot oraşul au fost ridicate blocuri…
Satul 2 Mai, comuna Limanu, a intrat în componenţa României în anul 1878, ca
parte a Dobrogei, iar de atunci, autorităţile au tot încercat să populeze zona. În 1887,
Mihail Kogălniceanu a înfiinţat satul, iar numele, potrivit istoricilor, ar fi legat de ziua
de 2 mai 1864, când Alexandru Ioan Cuza a dizolvat adunarea legislativă a
Principatelor Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti pentru a-şi promova reformele.
Primii oameni care s-au stabilit aici au fost câţiva ruşi scopiţi din secta Raskol,
cunoscută drept “secta castraţilor”.
Satul Vama Veche a fost în trecut evitat de localnicii din zonă, din cauza terenului
deloc primitor. Găgăuzii care l-au întemeiat, în anul 1811, îi spuneau Yilanlîk, adică
“loc plin de şerpi”. Denumirea oficială (Ilanlîc) s-a păstrat până în 1913, apoi s-a
transformat în Vama Veche. Istoria turistică a aşezării a început în jurul anilor ’40,
când, după tratatul de la Craiova din acelaşi an, România a cedat Bulgariei
Cadrilaterul, iar o parte din societatea mondenă care îşi făcea vacanţele la Balcic s-a
reorientat spre Vama Veche şi 2 Mai. În anii 1960-1980, satul Vama Veche era
cunoscut în special studenţilor din Cluj-Napoca, aduşi în fiecare an aici, în tabără.
După Revoluţie, aceştia au continuat să vină în Vama Veche, aducându-şi cu ei
prietenii, iubitele şi, mai târziu, familia.