DESPRE SLĂNIC MOLDOVA

Oraşul Slănic Moldova, staţiune balneoclimaterică, este aşezat în partea de sud-vest

a judeţului Bacău, la 17 km de Târgu Ocna, într-o mică depresiune, îngustă şi lungă,
mărginită de culmi înalte, acoperite de fag şi brad, pe valea pârâului Slănic, de la
care şi-a luat numele, la o altitudine de 530 m. Primii locuitori ai Slănicului au fost 12
familii de "rufetaşi", ţărani care lucrau la ocnele de sare, aduşi de serdarul Spiridon
prin anul 1808, pentru a amenaja izvoarele tămăduitoare descoperite aici. În anul
1812 vin la Slănic cei dintâi bolnavi. În 1840 staţiunea apare pentru prima dată pe
harta ţării sub denumirea de Feredeiele Slănicului. La sfârşitul veacului trecut, Slănic
Moldova era o staţiune balneoclimaterică modernă pentru acele vremuri, care putea
sta alături de staţiunile străine. În 1881, apele izvoarelor nr. 1, nr.3 - acesta din urmă
supranumit şi "regele Slănicului" - şi nr. 4 obţin medalia de argint la expoziţia
internaţională de balneologie de la Frankfurt pe Main, iar în 1883, la expoziţia de la
Viena, medalia de aur. De atunci staţiunea a fost supranumită "Perlă a Moldovei"
renume care dăinuieşte până în zilele noastre. Într adevăr, apele sale minerale,
neîntrecute de multe izvoare similare din lume, la diferite expoziţii din străinătate,
unde au înfruntat concurenţa unor izvoare renumite, ca acelea de la Karlovy-Vary,
Vichy, Vals, Baden-Baden, Ems, Aix-les-Bains sau Kreuznach, au primit aproape de
fiecare dată medalia de aur. Staţiunea Slănic Moldova se dezvoltă în ultimii ani şi în
fiecare an găzduieşte peste 60.000 de vizitatori români şi străini.

Statisticile anuale ale parohiei Târgu Trotuş - începând cu anul 1920 - menţionează
separat aşezarea sub denumirea de "Satu-Nou-Băi" sau "Slănic-Băi", unde se afla
un număr mic de credincioşi catolici. Ei au ajuns aici pe cale comercială, fiind atraşi
de rentabilitatea oferirii de locuri turiştilor şi celor care veneau aici la cură balneară.
Şi-au construit vile, mai mult din bârne şi vara le închiriau solicitanţilor.

Biserica din Slănic Moldova a fost construită spre sfârşitul perioadei interbelice, din
piatră, fiind sfinţită în ziua de 8 septembrie 1943. A fost filială a parohiei Cireşoaia
până în anul 1990 când a fost înfiinţată parohia. La 31 decembrie 1993 înregistrează
306 familii, cu 984 de suflete. Având o poziţie geografică minunată, cu izvoarele de
ape minerale tămăduitoare, aici s-a construit o casă cu cinci nivele (subsol, parter, şi
trei etaje) care cuprinde casa parohială şi casa de odihnă şi tratament pentru
personalul cultului. Provizoriu, locuiesc în casa de odihnă 40 de surori benedictine
ale Divinei Providenţe, care se vor muta la Oituz. Casa are şapte camere disponibile
pentru preoţii care fac concediu sau tratament.

Hramul Bisericii este Adormirea Maicii Domnului - 15 august. Credincioşii buni şi

harnici ai acestei parohii, anul trecut au construit în cinstea patroanei lor o grotă
frumoasă, săpată în munte, între casă şi biserică. Sperăm ca anul acesta să
începem construcţia unei biserici noi.

Vă invităm să gustaţi din frumuseţile Slănicului şi să vă potoliţi setea din izvoarele

sale tămăduitoare!
Cireşoaia este o localitate situată pe şoseaua care duce la Slănic Moldova, la o
depărtare de şapte km de oraşul Târgu Ocna. Începutul localităţii Cireşoaia coboară
în urmă cu circa 190 ani. La începutul veacului al XIX-lea, valea Slănicului era
nelocuită, acoperită de păduri seculare. Satele de pe această vale au apărut în urma
descoperirii apelor minerale, în 1801.

Iniţial, localitatea nu a purtat numele de Cireşoaia, ci de Slănic; mai târziu, când

acest nume a fost rezervat staţiunii balneare, s-a numit "Sfânta Ana", căreia i-a fost
destinată biserica. Ulterior s-a mai numit "Satu-Nou-Băi", apoi şi "Satu-Biserica".
După ultima organizare administrativă a judeţului Bacău, localitatea a primit numele
de Cireşoaia, după numele masivului muntos de alături, fost teatru de război între
anii 1916-1918.

Locuitorii provin din localităţi învecinate, în special din Târgu Trotuş şi din Grozeşti;
mulţi sunt proveniţi şi din Transilvania. Cei mai mulţi sunt de origine secuiască.
Ocupaţia iniţială a fost de cioplitori în piatră; ulterior, în bună parte s-au angajat în
domeniul petrolier şi în mina de sare din Târgu Ocna, în timp ce femeile lucrau în
staţiune.

Prima biserică a fost clădită din piatră în 1841: lucrările au durat 75 de ani, până în
1916, când biserica a fost distrusă de vitregiile războiului împreună cu casa de lângă
biserică. Timp de 30 de ani serviciile religioase s-au ţinut într-o sală amenajată în
casa ce se construise pentru dascăl. În 1922 s-a început construirea bisericii noi,
lucrare care s-a finalizat în 1946 sub conducerea preotului Anton Tălmăcel, paroh de
Târgu Trotuş.