FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – INSULA ADA KALEH DE PE DUNĂRE

Formată din depozitele de prundis carate de Cerna si Dunare, Ada Kaleh a devenit una dintre cele
mai curtate insulite, cu dimensiuni modeste de numai 1,75 kilometri lungime şi circa 0.5 km lăţime,
dar cu o istorie stufoasa si povesti demne de legendele Olimpului. Mentiuni despre insula apar inca
de pe vremea lui Herodot in scrieri de acum 2500 de ani, si o intalnim mai intai sub numele de
Cyraunis. Din cauza pozitiei sale strategice, apartenenta insulei s-a schimbat de mai multe ori. Primii
care au ocupat-o au fost grecii antici care o numeau Continusa, adica “Taramul Maslinului Salbatic”.
In poemele epocii doriene insula Continusa este prezentata drept un taram fermecator de unde cei
15 frati Argonauti au adus in patrie maslinul simbolic. Prin apropierea insulei vor intra in secolul I
romanii in Dacia iar mai tarziu, hoardele vizigote, ostrogote si hune, urmate apoi de slavi. O atestare
documentara gasita intr-un raport din anul 1430 al cavalerilor teutoni vorbeste despre insula ca fiind
“insula Saan cu 216 oameni”. In anul 1444 Iancu de Hunedoara a ordonat ridicarea primelor
fortificatii pentru a o apara de expasiunea turcilor, iar un secol si jumatate mai tarziu otomanii au
devenit stapanii zonei. In anul 1716, pentru a face fata confruntarilor cu austriecii, otomanii au adus
4000 de lucratori din Tara Romaneasca pentru a ridica fortificatii pe insula. Un an mai tarziu printul
austriac Eugen de Savoia ocupa insula, pe harta acelor timpuri mentionata sub numele de Carolina, si
ii va ridica puternice fortificatii in stilul Vauban (stil intalnit si in cazul cetății Alba Iulia). Zidurile au
rezistat timp de 69 de zile la doua asedii turcesti. Cu toate acestea, desi Ada Kaleh s-a aflat sub
autoritatea austro-ungara, insula a continuat sa ramana sub posesiune turca pana in 1920 cand a fost
transferata Romaniei. Dupa tratatul de la Berlin (1878), insularii turci au primit multe avantaje, dintre
cele mai importante fiind scutirea de taxe care ce a favorizat dezvoltarea comertului si
mestesugurilor. Prin Tratatul de Pace semnat cu Turcia la Bucuresti in 1923, Ada Kaleh a revenit
Romaniei pentru ca mai tarziu, sub comunismul anilor `70, insula impreuna cu ruinele si istoria sa
veche de mii de ani sa dispara prin inundare artificiala, aflandu-se in calea lucrarilor privind lacul de
acumulare al hidrocentralei Portile de Fier. Ada Kaleh (adica “Insula Fortareata” in limba ultimilor sai
locuitori) devenise, dupa pierderea statutului de fortareata, un rai pentru cei care doreau o viata
tihnita, specifica insulelor mici. Intrucat pamantul era impropriu agriculturii, majoritatea locuitorilor
se indeletniceau cu comertul si implicit, turismul, centrul de rezistenta fiind bazarul oriental si ulitele
din jur presarate cu cafenele si restaurante ticsite de clienti, mai ales dupa declararea lui Ada Kaleh in
1932 drept statiune climaterica. Aproximativ 50.000 de turisti romani si straini veneau anual atrasi de
pitorescul insulei, de vestitul rahat cu alune, halvita, acadele, dulceata de smochine si trandafiri, sau
de vestita braga – reteta secreta. Proiectul de reconstruire a vechii cetati pe ostrovul Șimian, aflat la
5 km in aval pe Dunare, langa Turnul Severin, nu a fost dus la bun sfarsit, intrucat multi dintre
locuitori au preferat sa se multe in Orsova si Turnul-Severin, iar majoritatea au preferat Turcia. Urme
ale civilizatiei insulare se mai gasesc la muzeul Regiunii Portile de Fier din Drobeta Turnu-Severin.
Ziua de 4 mai 1931 a fost, pentru locuitorii de la circa trei kilometri în aval de Orşova, una de neuitat,
datorită vizitei regelui Carol al II-lea şi a premierului din acea vreme, istoricul Nicolae Iorga.
Promisiunile regale făcute atunci, devenite fapt istoric, şi-au găsit corespondent în realitate. Acestea
au fost transcrise ad litteram de imamul Ahmet Ali: "Puteţi să vă întoarceţi liniştiţi la casele voastre,
de acum înainte veţi avea iar privilegiile voastre şi toată grija mea", le-a spus regele oamenilor. Pe 17
mai, ca urmare a unei vizite la Bucureşti a preşedintelui comitetului bisericesc şi a primarului, s-au
încheiat şi actele privitoare la privilegiile acordate de rege. Astfel, urma să se aducă în insulă fără taxe
vamale, anual: 10 vagoane de zahăr, un vagon de tutun străin, 1000 kg ţigări de foi, 13000000
ţigarete străine, 3 vagoane băuturi spirtoase, străine şi autohtone (pentru fabricarea renumitului rom
de Ada-Kaleh), două vagoane cafea, 1500 kg obiecte de bazar şi 1500 de fesuri. Ajutorul românesc
pentru insulari a fost ca o mână cerească, întinsă la timp. Deoarece pământul era impropriu
agriculturii, oamenii s-au apucat de comerţ. Începutul a fost marcat de iniţiativa unui grup de
locuitori întreprinzători, care s-au gândit că toate produsele primite ca privilegii trebuiau valorificate.
Aşa a apărut Societatea Anonimă pe Acţiuni "Musulmana", care a oferit multe locuri de muncă (în
1935, erau peste 100 de lucrători) şi ajutor, sub formă de cotă parte din beneficii, celor neputincioşi.
Insula a devenit tot mai căutată. Vizitatorii poposeau în bazarul oriental, după care luau cu asalt
cafenele şi restaurante, atraşi de pitorescul locului, dar şi de halviţă, acadele, dulceaţă de smochine şi
trandafiri şi răcoritoarea bragă. În anii următori, Societatea "Musulmana" a ajuns să fabrice 17 tipuri
de ţigarete, dar şi alte produse made in Ada-Kaleh. Societatea a fost o mină de aur pentru insulari. A
avut filiale la Severin şi Orşova, încheia contracte la cel mai înalt nivel, chiar şi până în Turcia.
Construirea noilor clădiri de la Ada-Kaleh, care se întindeau pe aleea principală până la debarcader,
apărute până la război, s-a datorat iniţiativelor acestei societăţi: Uzina electrică (1934), case noi,
patru cârciumi, un restaurant, un hotel (sediu şi pentru biblioteca publică), brutărie, o bancă
populară, un magazin mixt, un teren de fotbal. Pe la 1935, populaţia a ajuns cam la 700 de locuitori.
Înainte de construirea hidrocentralei, principalele obiective istorice de pe insulă, geamia - biserica
turcească, bazarele, au fost transferate pe Insula Şimian. Au fost printre puţinele amintiri salvate,
după ce toată frumuseţea Ada-Kaleh-ului a fost înghiţită de apă. Încercarea reclădirii a ceea ce a fost
odată, pe insula Şimian de această dată, în anii următori, a fost fără succes. Insula Ada-Kaleh, “un mic
Gibraltar”, cum l-au botezat istoricii, situată în aval de oraşul Orşova, avea o altitudine de 48 m, fiind
dominată de dealul Alion, înalt de 317 m şi situat la nordul Dunării, iar la sud de Golubinska Planina.
Lungimea insulei era de 1750 m, iar lăţimea 400-500 m. În documentele medievale insula avea şi alte
denumiri: Carolina, Porizza, Ciughene Adasia (Insula Ţiganului), Ada-I-Kebir (Ostrovul Mare).
Denumirea Ada-Kaleh (Insula Cetăţii), se generalizează după 1788, devenind oficială din 1878. Cel
mai bogat om din insulă, Ali Kadri, se retrage în Turcia, lăsându-şi impresionanta avere la mâna
destinului, iar alte mari vile, precum a lui Regep Aga sau Maria Antonescu, au fost ocupate de diferite
persoane de la Bucureşti, trimise aici de comunişti. Populaţia turcă ce dorea atunci să plece în Turcia,
pentru a intra în posesia paşaportului, era condiţionată să-şi doneze întreaga avere statului român.
Iată ce a povestit o fostă învășătoare pe această insulă:"Aveam 19 ani cand am pasit, ca invatatoare,
pe Ada-Kaleh. Avea o vegetatie de credeai ca esti in paradis. Struguri de care nu mai vazusem
niciodata, smochine, mosmoale... Iar cand intrai in geamia lor, ramaneai zile in sir dupa aceea cu
mirosul de smirna care iti intra in haine", adauga invatatoarea. Femeia era româncă ortodoxa, dar nu
i-a trebuit mult sa se ataseze de turcii musulmani de pe insula cu climat mediteranean. "Pentru ei nu
conta ca eram romanca si ca aveam alta religie. Erau foarte primitori si respectuosi. Copiii lor erau
respectuosi. Invatau in romana si in turca. Oamenii de pe insula nu-si inchideau casele. Puteai sa intri
la cine vrei. Pe insula nu se fura", isi mai aminteste invatatoarea. Cei care au supravietuit dupa ce
insula draga lor a fost inghitita de ape isi aduc aminte ca Ada-Kaleh mirosea a iasomie si a fructe
coapte. Ca din fiecare curte te chema aroma de zahar pus la topit intr-un cazan, in care mesteca un
turc, aruncand petale de trandafir si descantand pana avea sa se inchege deliciosul locum. Pe Ezarzia,
strada principala, unde erau adunate mai toate pravaliile, te ademeneau arome puternice de tutun,
fugite din narghilelele la care pufaiau turcii. Peste aromele de tutun juca mirosul ceaiului tare si al
cafelei la nisip. Calatorul, imbatat de cafea si de rahatul tavalit in susan, pe care i le oferea negustorul
turc, se aseza pe divanul scund, impodobit cu perne. Pleca incarcat de cutii cu tigarete, podoabe
minunate si stofe grele.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/01/auderghem-belgia.html

ÎȚI MULȚUMESC!