Sunteți pe pagina 1din 77

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural

PSIHOPEDAGOGIE

Educaţie interculturală

Lavinia BÂRLOGEANU

2005

© 2006

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Proiectul pentru Învăţământul Rural

Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă fără acordul scris al Ministerului Educaţiei şi Cercetării

ISBN 10 973-0-04562-3; ISBN 13 978-973-0-04562-8.

Cuprins

CUPRINS

Unitatea

Titlul

Pagina

Introducere

3

1 Studiile interculturale- abordare generală

8

Obiective

8

1.1. Specificul cunoaşterii în educaţia interculturală

9

1.2. Componente ale competenţei interculturale

10

Test de autoevaluare 1

12

Exerciţiu autoreflexiv

12

Precizări pentru rezolvarea testelor de autoevaluare

12

2 Aspecte disciplinare şi epistemologice ale educaţiei interculturale

14

Obiective

14

2.1.

Construcţia problematicilor interculturale

14

Test de autoevaluare 2

18

2.2.

Abordările interculturale între cercetare ştiinţifică şi practici de teren

18

Exerciţiu

19

2.3.

Educaţia interculturală pe calea construcţiei propriului obiect

19

2.3.1 Impactul evoluţiilor din psihologie şi sociologie asupra ştiinţelor

 

educaţiei

19

Test de autoevaluare 3

20

 

2.3.2.

Concepte esenţiale ale discursului educativ dominant

21

Test de autoevaluare 4

23

 

2.3.3.

Fundamente culturale ale educaţiei

24

Test de autoevaluare 5

25

Lucrare de verificare nr. 1

26

Precizări pentru rezolvarea testelor de autoevaluare

27

Bibliografie obligatorie

28

3 Educaţia interculturală non-şcolară şi şcolară

29

Obiective

29

3.1.

Dezvoltare umană şi educaţie informală

30

Test de autoevaluare 6

31

3.2.

Educaţia în familie şi abordările interculturale

32

Test de autoevaluare 7

34

3.3.

Şcoala şi educaţia interculturală

35

Test de autoevaluare 8

38

3.4.

Anexă pentru studiu facultativ

38

Test de autoevaluare 9

52

Lucrare de verificare nr. 2

53

Precizări pentru rezolvarea testelor de autoevaluare

54

Bibliografie obligatorie

54

Cuprins

4 Curriculum intercultural

55

Obiective 55

56

Test de autoevaluare 10 57

58

Test de autoevaluare 11 59

60

4.3.1. Limbi şi culturi 60

4.3.2 Mobilitatea populaţiei şi extinderea cunoaşterii şcolare 60 Test de autoevaluare 12 63 Lucrare de verificare nr. 3 63

4.1. Raportul interculturalului cu sistemele de educaţie

4.2. Pluralitatea socioculturală şi curriculumul educaţiei generale

4.3. Abordările interculturale şi didacticile limbilor

Precizări pentru rezolvarea testelor de autoevaluare

64

Bibliografie obligatorie

64

5 Interculturalitatea – valoare esenţială a formării profesorilor

65

Obiective 65

66

Test de autoevaluare 13 68

5.2. Noi perspective ale formării interculturale a profesorilor 69

Test de autoevaluare 14 70

5.3. Competenţe ale formării interculturale

5.1. Diversitatea culturală şi formarea profesorilor

71

Test de autoevaluare 15 72 Sarcină de lucru 72

Lucrarea de verificare nr. 4

73

Precizări pentru rezolvarea testelor de autoevaluare

74

Bibliografie obligatorie

74

Bibliografie minimală

75

Introducere

INTRODUCERE

Modulul opţional Educaţie interculturală care urmează a fi parcurs în semestrul al 4-lea al pregătirii psihopedagogice, realizează un program de formare cotat cu 6 credite, alcătuit din activităţi de familiarizare cu probleme de conţinut ale modulului corespunzătoare a 14 ore de curs şi din exerciţii, aplicaţii, lecturi, răspunsuri la întrebări corespunzătoare unui număr de 28 de ore de seminar.

corespunz ă toare unui num ă r de 28 de ore de seminar. Obiectivele generale ale

Obiectivele generale ale acestui modul vizează formarea competenţei interculturale a studenţilor, o competenţă care se alcătuieşte prin îmbinarea următoarelor componente:

Capacitatea de a negocia semnificaţiile culturale şi capacitatea de a respecta diferitele identităţi ale actorilor umani din medii multiculturale, competenţe a căror formare este facilitată prin pătrunderea studentului în problematicile interculturale, problematici alcătuite la intersecţia mai multor domenii disciplinare care stimulează negocierea de sensuri şi procese de autoreflecţie, absolut indispensabile în situaţie de interacţiune culturală. Primii paşi concreţi pentru achiziţionarea acestor competenţe îi va face studentul prin pătrunderea în prima unitate de învăţare, care produce familiarizarea cu domeniul interdisciplinar al educaţiei interculturale şi cu achiziţii personale de tipul acceptării diferenţei, autoreflecţiei şi a negocierii de sensuri.

Capacitatea de a mobiliza cunoştinţe şi concepte, metode de acţiune, trăiri afective şi atitudini pozitive în rezolvarea unor situaţii de interacţiune culturală şi capacitatea de adaptare, de reorganizare în mod deschis, flexibil şi creativ a studentului în faţa unor valori diferite de cele ale culturii de origine. Aceste competenţe vor fi facilitate de pătrunderea în unitatea a doua a modulului de educaţie interculturală care analizează conceptele fundamentale ale domeniului (cultură, intercultural), trecând printr-o multitudine de puncte de vedere explicate în această unitate prin paradigmele care inspiră cercetătorii domeniului şi propunând o serie de exemple care servesc drept modele ale răspunsurilor studentului la testele de autoevaluare şi la sarcinile de lucru inserate în corpul modulului. Flexibilitatea este stimulată prin prezentarea unor concepte şi a uzajelor lor foarte diferite în diferite culturi. Pentru exemplificare sunt utilizate în corpul acestei unităţi de învăţare, conceptele: „copilărie”, „individualitate”, „stimă de sine”. Aceste competenţe vor fi stimulate şi prin secvenţe ale unităţii de învăţare numărul 3, care variază diferite semnificaţii culturale în contexte ale educaţiei non-formale şi a celei de tip şcolar

Capacitatea de a stabili cu uşurinţă contacte culturale şi de a pătrunde şi transmite semnificaţii culturale diferite poate debuta chiar cu obiectivele concrete vizate de unitatea a doua de învăţare dar stimularea maximală se va realiza prin cea de-a treia unitate de

Introducere

învăţare, care încă din prima sa parte familiarizează studentul cu conceptul de transmisie culturală şi diferitele perspective de analiză şi realizare practică a acestuia.

Capacitatea de a produce soluţii optime la probleme cu grad sporit de dificultate în contexte multiculturale şi capacitatea de a de-construi la nivelul reprezentării elevilor a unor imagini şi de înlocuire a lor cu altele mai adecvate realităţii multiculturale sunt competenţe a căror formare poate debuta chiar cu fragmentul propus spre studiu facultativ din anexa unităţii a treia de învăţare, care familiarizează cu modul stereotip de gândire în medii multiculturale şi prezintă numeroase exemple ce se întâlnesc chiar în spaţiul românesc, şi oferă în acelaşi timp, câteva modalităţi concrete de acţiune împotriva stereotipului cultural. Dar competenţele enunţate la acest punct se pot dezvolta prin pătrunderea în unităţile de învăţare 4 şi 5 prezentul modul, care iniţiază studentul în concepte operaţionale ale domeniului cum ar fi cel de curriculum intercultural, formare interculturală a profesorilor şi care prezintă componentele concrete ale formării interculturale, dimensiunile acestei formări prin indicaţii clare prezente în clasificările din finalul ultimei unităţi de învăţare. În acelaşi timp, competenţele vizate la acest punct se pot ameliora prin realizarea exerciţiilor propuse în testele de evaluare şi prin studiile şi aplicaţiile recomandate pentru realizarea lucrărilor de verificare nr. 3 şi 4.

O observaţie pe care o consider foarte importantă cu privire la

formarea competenţei interculturale şi a componentelor ei descrise mai sus, este aceea că dincolo de precizările şi indicaţiile referitoare la unităţile de conţinut şi problemele sau conceptele esenţiale ce favorizează achiziţia acestora, important este să reţinem că

elementele componente ale competenţei interculturale nu pot fi atât de net repartizate pe elemente de conţinut, deoarece ele alcătuiesc un sistem coerent a cărui achiziţie depinde de întregul modul de educaţie interculturală, de toate informaţiile prezentate,

recomandările precise de lectură din text sau din lucrările de verificare,

de exerciţiile şi sarcinile de lucru propuse pe parcursul unităţilor de

învăţare. Ideea de întreg coerent şi interacţiune continuă între elementele unităţilor de învăţare, fie ele cu caracter informativ, fie ele cu caracter evaluativ, este dominanta care trebuie să însoţească fiecare moment al interacţiunii studentului cu acest modul de educaţie

interculturală.

Structura

modulului

Structurarea modulului de educaţie interculturală pe unităţi de învăţare corespunde problematicilor fundamentale ale domeniului şi extinderii acestora în literatura de specialitate şi în cercetările în curs din România şi spaţiul european, deşi nu sunt excluse referiri şi la culturi din afara spaţiului european (cea americană şi cea asiatică

sau africană). Această situaţie ne determină să precizăm dintru început,

că lungimea unităţilor de învăţare nu este direct proporţională cu

numărul unităţii de învăţare din modul, deci nu urmăm un criteriu

Introducere

cantitativ de stabilire a dimensiunii modulului, ci unul calitativ, care pare cel mai natural şi adaptat modului în care se structurează şi progresează cunoaşterea în educaţia interculturală. Lungimea unităţilor de învăţare depinde deci de multitudinea de problematici, studii şi rezultate ale domeniului în raport cu tematicile abordate în unităţile prezentului modul.

O observaţie care pare importantă în raport cu structurarea modulului de educaţie interculturală este aceea că blocurile de text sunt redactate pe baza lucrărilor fundamentale ale domeniului educaţiei interculturale şi fac referiri la nume de prestigiu ale domeniului din Europa cel mai adesea, iar în spaţiul european am operat selecţii din cercetarea francofonă încercând să conturăm o imagine asupra evoluţiilor cunoaşterii în domeniul interculturalului din Elveţia, ţară în care studiile interculturale au o mare pondere. Lucrările care constituie un suport pentru prezentul modul sunt menţionate în bibliografie, iar lor li se adaugă recomandări de lectură şi diverse aplicaţii pe texte tipărite în limba română, precis enunţate în testele de evaluare, sarcinile de lucru sau în lucrările de verificare. Centrarea blocurilor de text pe literatură străină vine să compenseze faptul că în România studiile interculturale se află la debut iar titlurile sunt relativ puţine. În acelaşi timp, în bibliografie am recomandat un volum (Identitate şi globalizare) în care studenţii pot identifica ei înşişi, puncte de vedere ale unor autori din Elveţia, Franţa, Germania, Bulgaria, Ungaria şi România.

Unitatea 1

Modulul debutează cu o unitate de învăţare de dimensiuni foarte restrânse, „Studiile interculturale- abordare generală” în care se vor face referiri la caracterul interdisciplinar al educaţiei interculturale, la domeniile care contribuie la conturarea educaţiei interculturale şi la esenţa competenţei interculturale, definită la interacţiunea dintre reflexivitate, negociere şi acceptarea diferenţei. La aceste elemente de conţinut se referă şi autoevaluarea propusă studentului la finele acestei scurte unităţi de învăţare. Atragem atenţia asupra exerciţiului autoreflexiv propus la finele acestei unităţi de învăţare, datorită marelui potenţial de formare a capacităţii reflexive şi recomandăm repetarea în raport cu cele mai relevante experienţe de negociere trăite de student.

Unitatea 2

„Aspecte epistemologice şi disciplinare ale educaţiei interculturale” conţine în prima ei parte analiza a două concepte esenţiale ale educaţiei interculturale, „cultura” şi „interculturalul” prin prezentarea de uzaje lingvistice specifice diferitelor medii culturale şi paradigme ştiinţifice, precum şi prin evocarea unor puncte de vedere relevante din literatura de specialitate. Întrebările inserate în blocurile de text şi exemplele de cercetări sunt importante pentru că direcţionează gândirea studentului spre punctele-cheie ale textului ce vor face obiectul testului de autoevaluare de la finele paragrafului 2.1, Construcţia problematicilor interculturale. În acelaşi timp, pentru a spori şansele studentului de a răspunde corect la testul de autoevaluare, am făcut două precizări la sfârşitul acestui test, al căror studiu îl recomandăm pentru elaborarea răspunsurilor. Exerciţiul de la finele paragrafului 2.2 Abordările interculturale între cercetare

Introducere

ştiinţifică şi practici de teren este extrem de important pentru că încurajează capacitatea de analiză a studentului şi de aplicare a elementelor din blocul de text la rezolvarea sarcinii concrete de analiză textuală propusă. Paragraful 2.3 Educaţia interculturală pe calea construcţiei propriului obiect abordează pe un spaţiu mai extins impactul psihologiei şi sociologiei în construcţia de obiect, critica unor concepte fundamentale ale discursului educativ dominant şi fundamentele culturale ale educaţiei. Este important de reţinut că testele de autoevaluare de la finele fiecărui sub-paragraf (2.3.1., 2.3.2, 2.3.3.) se rezolvă prin studiul sub-paragrafului corespunzător iar itemii sunt în acord cu obiectivele cu care debutează în acest modul, fiecare paragraf al unităţilor de învăţare. La finele celei de-a doua unităţi de învăţare (pagina 24) se plasează prima lucrare de verificare care se realizează pe baza cerinţelor şi recomandărilor din textul fiecărui item în parte.

Atenţie: răspunsurile de la toate lucrările de evaluare se transmit tutorelui modului de educaţie interculturală pentru evaluare.

Unitatea 3

„Educaţia interculturală non-şcolară şi şcolarăabordează în cele 4 paragrafe componente, probleme ca dezvoltarea umană şi educaţia informală al cărui concept-cheie transmisia culturală este analizat la punctul 3.1., relaţia educaţiei în familie cu abordările interculturale (3.2) sau relaţia şcolii cu educaţia interculturală (3.3). În acest paragraf sunt expuse câteva concepte importante pentru prezentul modul, medierea culturală, valorizarea elevilor, dialogul intercultural, în raport cu acesta din urmă fiind prezentat şi un model concret al dialogului intercultural care va constitui un element ce va fi evaluat în lucrarea de verificare nr. 2 de la finele unităţii. Prezenta unitate de învăţare se încheie cu o anexă de studiu facultativ a cărei importanţă derivă din adâncirea unor concepte abordate în modulul de educaţie interculturală (diferenţă culturală, construcţie europeană, proiect intercultural), din prezentarea unor exemple concrete de diferenţe culturale specifice mediului multicultural din centrul României şi din transmiterea unor exigenţe a căror respectare este esenţială atunci când ne propunem să elaborăm un proiect intercultural din care se poate inspira educaţia interculturală. La finele unităţii de învăţare nr. 3 se plasează a doua lucrare de verificare care se va transmite pentru evaluare tutorelui modulului şi care se realizează pe baza exigenţelor formulate în corpul fiecărui item component.

Unitatea 4

Curriculumul intercultural abordează problemele raportului interculturalului cu sistemele de educaţie ( 4.1.), pluralitatea socioculturală şi curriculumul educaţiei generale (4.2.) precum şi relaţia abordărilor interculturale cu didacticile limbilor. Atragem atenţia asupra importanţei speciale a acestui al treilea paragraf din perspectiva prezentării unor obiective ale programelor curriculare interculturale ce pot avea un impact pozitiv asupra construcţiei unei identităţi europene. Lucrarea de verificare nr. 3 de la finele acestei unităţi de învăţare este alcătuită din itemi a căror mod de soluţionare este indicat în chiar

Introducere

formularea itemilor. Respectând deci cerinţele de rezolvare, construieşte răspunsurile la itemi şi transmite-le tutorelui pentru evaluare.

Unitatea 5 Interculturalitatea – valoare esenţială a formării profesorilor, abordează chestiuni ca relaţia dintre diversitatea culturală şi formarea profesorilor (5.1.) în contextul căreia menţionăm ca deosebit de important modelul de elaborare a autobiografiei educative şi sarcina de lucru ce consistă în elaborarea de către fiecare student a unei astfel de biografii, respectând întrebările model din paragraful 5.1. Alte chestiuni ale acestei unităţi de învăţare privesc noile perspective ale formării interculturale a profesorilor, şi anume perspectiva formării generale şi aceea a formării personale bazate pe un nou mod de relaţionare educaţie-cultură (5.2.) sau componentele formării interculturale analizate din perspectiva fundamentelor lor teoretice, ale explorării unui univers cultural străin şi ale competenţelor specifice indicate la finele paragrafului 5.3. Menţionăm importanţa realizării studiului monografic descris din perspectiva reperelor caracteristice în contextul problemei vizând explorarea unui univers cultural străin şi a realizării sarcinii de lucru care consistă în elaborarea studiului monografic propriu asupra unei comunităţi etnice din spaţiul românesc, după cerinţele cuprinse în formularea acestei sarcini de lucru de la finele ultimei unităţi de învăţare. Lucrarea de verificare nr. 4 se va rezolva pe baza respectării stricte a indicaţiilor din componenţa fiecărui item şi a recomandărilor de lectură sau de lucru independent. Răspunsurile elaborate vor fi transmise tutorelui pentru evaluare.

Atenţie! Criteriile de evaluare şi punctajele aferente fiecărui item din lucrările de verificare sunt precizate în chiar corpul itemilor din respectivele lucrări.

Observaţia cu care încheiem introducerea la modulul de educaţie interculturală se referă la respectarea în cadrul unităţilor de învăţare a următoarelor principii de proiectare: integrarea în materialele de instruire a unor blocuri de text destinate studiului, prezentarea obiectivelor urmărite prin fiecare secvenţă de studiu, exemple concrete pentru a facilita înţelegerea chestiunilor de conţinut abordate, teste de autoevaluare şi sarcini de lucru pentru care se specifică clar cerinţele şi condiţiile de realizare, recomandări de lectură ce completează blocurile textuale din unităţile de învăţare şi lucrările de verificare ce conţin criteriile de evaluare şi indicaţii privind modul de soluţionare a cerinţelor itemilor, precum şi punctajele aferente fiecăruia. Itemii din lucrările de verificare şi din probele de evaluare sunt de regulă întrebări deschise, al căror răspuns se redactează de către student pe baza instrucţiunilor oferite sau solicitări de tip eseu, studiu monografic, autobiografie, toate în acord cu specificul cunoaşterii din domeniu. Am evitat folosirea întrebărilor închise, cu variante de răspuns pentru a nu inhiba creativitatea cursanţilor şi judecăţile personale.

Studiile interculturale – abordare generală

Unitatea de învăţare nr. 1

STUDIILE INTERCULTURALE - ABORDARE GENERALĂ

Cuprins:

Obiective

8

1.1.

Specificul cunoaşterii în educaţia interculturală

9

1.2.

Componente ale competenţei interculturale

10

Test de autoevaluare

12

Exerciţiu

autoreflexiv

12

Precizări pentru rezolvarea testelor de autoevaluare

12

ă ri pentru rezolvarea test elor de autoev aluare 12 Obiectivele Unit ăţ ii de înv

Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 1:

• Să prezinţi în trei fraze motivele pentru care educaţia interculturală este un domeniu interdisciplinar
• Să
prezinţi
în
trei
fraze
motivele
pentru
care
educaţia
interculturală este un domeniu interdisciplinar
• Să identifici corect trei dintre competenţele de personalitate care
se pot forma prin pătrunderea în domeniul educaţiei interculturale

Studiile interculturale – abordare generală

1.1. Specificul cunoaşterii în Educaţia interculturală

Chestiuni

fundamen-

tale

cursului

Caracterul

interdisci–

plinar

Care este locul abordărilor interculturale în ştiinţele educaţiei? Care sunt problemele fundamentale care preocupă acest domeniu? Ce alte achiziţii esenţiale sunt specifice domeniului şi care sunt îndoielile care framântă specialiştii în interculturalitate din sfera educaţiei? Iată câteva întrebări la care ne propunem să răspundem împreună, parcurgând modulul de Educaţie interculturală. Pentru început precizăm că abordările interculturale constituie un câmp de cunoaştere şi de practică relativ recent, destul de puţin cunoscut de către reprezentanţii ştiinţelor educaţiei. Pe de altă parte chiar şi cei care cunosc oarecum producţiile din acest spaţiu teoretic manifestă rezerve sau respingeri fondate pe argumente care ţin de natura cunoaşterii produse, respectiv, concepte vagi, metode de cercetare discutabile din perspectiva anumitor criterii epistemologice. La această situaţie se adaugă poziţiile ideologice cu care se asociază semnul verbal „interculturalitate”. Modulul de Educaţie interculturală serveşte de asemenea abordării rezervelor enunţate şi a prezentării opţiunilor ideologice care stimulează anumite poziţii teoretice ale specialiştilor domeniului. În esenţă abordările interculturale alcătuiesc un spaţiu problematic la conturarea căruia participă diverse ştiinţe umane şi sociale ceea ce face ca spaţiul de cunoaştere la care ne referim să fie pluridisciplinar, de mare complexitate şi foarte puţin omogen. Abordările interculturale în ştiinţele educaţiei din România sunt destul de recente iar problematicile sunt pe cale de a se defini. Remarcăm totuşi implicarea intensă în acest spaţiu a specialiştilor şcolii ieşene şi deschiderea spre abordările interculturale a unui grup de profesori şi cercetători din cadrul Universităţii din Bucureşti. În lucrarea de faţă ne propunem să oferim o panoramă a abordărilor interculturale prin referiri clare la interesele şi producţiile editoriale existente în spaţiul românesc dar, în acelaşi timp, vom depăşi cu mult cadrul local prin invocarea şi prezentarea abordărilor realizate de către cercetători consacraţi ai domeniului din spaţiul european. În acelaşi timp vom prezenta studenţilor care urmează modulul de Educaţie interculturală unele intenţii şi realizări personale.

Caracterul pluridisciplinar al abordărilor interculturale în educaţie provine pe de o parte din chiar specificul ştiinţelor educaţiei care îşi construiesc obiectul la intersecţia multiplelor abordări ale fenomenului educaţiei, iar pe de altă parte din suprapunerea perspectivelor foarte numeroase cu privire la culturi şi purtătorii acestora. Trebuie să reţinem că numai această pluralitate permite analiza în profunzime a terenurilor practice ale interculturalităţii. Angajarea semnului verbal „pluralitatepentru a desemna maniera de producere a cunoaşterii pe teritoriul educaţiei interculturale nu înseamnă nicidecum un abuz de limbaj, justificarea venind chiar din faptul că principalele componente ale abordărilor interculturale în educaţie, şi anume, psihologia culturală (comparată) şi antropologia educaţiei se situează ele însele în paradigma interdisciplinarităţii: psihologia culturală comparată analizează comportamentul uman prin raportare la contexte socio-

Studiile interculturale – abordare generală

culturale asociindu-le în acelaşi timp perspectiva diacronică iar antropologia educaţiei combină inevitabil abordările etnologice cu cele ale sociologiei şi psihologiei, cel puţin. La aceste componente adăugăm inevitabil date ale demografiei, istoriei, lingvisticii, eticii şi nu în ultimul rând, evoluţii recente din politologie. Această situaţie este un argument serios pentru acceptarea paradigmei interdisciplinare ca singura posibilă pentru abordările interculturale în educaţie. În fapt, susţinând această paradigmă, interdisciplinară, a elaborării cunoaşterii în domeniul în care încercăm să pătrundem, afirm cu deplină onestitate situarea mea ca autor al modulului de Educaţie interculturală, pe o poziţie ideologică. În ce consistă ea? În acceptarea faptului că înţelegerea chestiunilor fundamentale ale domeniului educaţiei interculturale este rezultanta unor procese complexe de cunoaştere care îmbină într-o manieră coerentă datele parţiale furnizate de domenii ale cunoaşterii cum sunt cele mai sus indicate. Ori tocmai maniera de îmbinare a cunoştinţelor furnizate de diferitele domenii care participă dimpreună la conturarea a ceea ce numim educaţie interculturală, aduc în discuţie problema subiectului cunoaşterii, adică a celui care îmbină într-un mod întotdeauna personal diversele elemente culturale şi căruia i se datorează în mare măsură perspectiva relaţională care rezultă şi care este cuprinsă în prefixul „INTER

1.2. Componente ale competenţei interculturale

Implicarea personală ne confruntă întotdeauna cu apărarea unor puncte de vedere, a unor valori care trebuiesc cu onestitate recunoscute. Poziţia ideologică despre care vorbeam mai sus se referă tocmai la aceste aspecte. De cele mai multe ori dificultăţile de avansare în cunoaştere sau neînţelegerile între specialişti provin de la situarea lor pe poziţii ideologice partizane. Eliberarea de aceste poziţii nu este posibilă deoarece oamenii în tot ceea ce fac apără valori la care ţin din diverse motive. Aceasta nu este o problemă. Problema apare când nu recunoaştem cu onestitate ce se află în spatele alegerilor noastre şi pretindem că poziţia noastră este singura valabilă, singura corectă, singura potrivită într-o anumită situaţie, neţinând cont de faptul că celelalte puncte de vedere pot fi la fel de valabile sau chiar mai argumentate. Calea pe care ne introduce modulul de educaţie interculturală este aceea a negocierii între puncte de vedere diferite,

a acceptării unor maniere diferite de

ne raporta la

anumite probleme iar aceste valori pe care le putem numi pe drept cuvânt interculturale trebuiesc văzute nu doar ca achiziţii teoretice ci şi ca bunuri personale. Adevăratul sens al competenţelor interculturale îl găsim la nivelul valorilor enunţate. Prefixul „inter” care contribuie la formarea termenilor „intercultural” şi „interdisciplinar” poartă în sine însuşi valorile fundamentale pe care încercăm să ni le interiorizăm şi să le transformăm în competenţe

personale prin actualul modul. Trebuie să recunoaştem deschis că transformarea acestor valori în achiziţii personale, în competenţe ale personalităţii noastre este un proces dificil poate în primul rând pentru

a

gândi, de a

Studiile interculturale – abordare generală

faptul că implică o re-învăţare valorică ce pune în cauză valori anterioare şi sentimentele prin care acestea erau susţinute în viaţa personală şi în activitatea profesională. Dificultatea este amplificată şi mai mult dacă ne gândim la faptul că multe dintre sentimentele care susţin conduite ale noastre în anumite situaţii nu sunt conştientizate, ele sunt prezente ca acţiuni stereotipice pe care le executăm automat, fără ca aceasta să scuze răul pe care-l producem în exterior şi formele de învăţare implicită cărora îi supunem pe elevii noştri în diverse contexte ale activităţii şcolare. Stimularea autoreflecţiei este o altă valoare pe care modulul nostru intenţionează să o transforme în competenţă şi care este de fapt calea pentru formarea competenţelor interculturale. Cred că aceste afirmaţii indică pătrunderea noastră într-un domeniu extrem de interesant dar în acelaşi timp ne face să întrezărim dificultăţile inerente avansării în înţelegerea manifestării interculturalului în educaţie.

Studiile interculturale – abordare generală

Studiile interculturale – abordare general ă Test de autoevaluare 1 1. De ce domeniul educa ţ
Studiile interculturale – abordare general ă Test de autoevaluare 1 1. De ce domeniul educa ţ

Test de autoevaluare 1

1. De ce domeniul educaţiei interculturale este unul interdisciplinar? Enunţă câteva discipline clasice care participă la construcţia cunoaşterii în educaţia interculturală.

Precizare: răspunsul la această întrebare îl poţi formula prin studiul paragrafului 1.1 din actuala unitate de învăţare

2. De ce educaţia interculturală este un domeniu ideologic şi cum influenţează acest lucru producţia de cunoaştere şi dialogul specialiştilor domeniului?

3. Ce competenţe de personalitate se pot forma sau ameliora prin pătrunderea în domeniul educaţiei interculturale

Exerciţiu autoreflexiv

Descrie într-un paragraf o experienţă personală în care ai reuşit să accepţi un punct de vedere diferit de cel pe care l-ai susţinut într-o conversaţie, graţie unui proces de negociere. Construieşte descrierea în aşa fel încât să indici motivele care te-au determinat să renunţi la punctul tău de vedere şi trăirile emoţionale care au acompaniat procesul de negociere între tine şi partenerul de dialog.

Precizări pentru rezolvarea testelor de autoevaluare

Testul de autoevaluare 1 Precizare: răspunsul la întrebările 2 şi 3 se formulează pe baza elementelor de conţinut oferite la paragraful 2.2 din această unitate de învăţare.

Aspecte disciplinare şi epistemologice ale educaţiei interculturale

Unitatea de învăţare Nr. 2

ASPECTE DISCIPLINARE ŞI EPISTEMOLOGICE ALE EDUCAŢIEI INTERCULTURALE

Cuprins

 

Obiective

14

2.1. Construcţia problematicilor interculturale

 

14

Test de autoevaluare 2

18

2.2. Abordările interculturale între cercetare ştiinţifică şi practici de teren

18

Exerciţiu

19

2.3. Educaţia interculturală pe calea construcţiei propriului obiect

19

2.3.1.

Impactul

evoluţiilor

din

psihologie

şi sociologie asupra

ştiinţelor

educaţiei

19

Test de autoevaluare 3

20

2.3.2 Concepte esenţiale ale discursului educativ dominant

21

Test de autoevaluare 4

23

Precizări pentru rezolvarea testelor de autoevaluare

23

2.3.3. Fundamente culturale ale educaţiei

24

Test de autoevaluare 5

25

Precizări pentru rezolvarea testelor de autoevaluare

25

Lucrare de verificare nr. 1

26

Precizări pentru rezolvarea testelor de autoevaluare

27

Bibliografie obligatorie

28

Notă: Fiecare item al lucrării conţine instrucţiuni pentru rezolvare

Aspecte disciplinare şi epistemologice ale educaţiei interculturale

ş i epistemologice ale educa ţ iei interculturale Obiectivele Unit ăţ ii de înv ăţ are

Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 2:

Precizează referinţele fundamentale care intervin în cele mai frecvente definiţii ale termenului de „cultură

Oferă cel puţin trei exemple de uzaje ale termenului cultură

prin

Explică

diferenţele

care

intervin

în

uzajele

termenului

de

cultură,

raportare la paradigmele apărate de cercetători.

Enunţă principalele repere care intervin în definirea „interculturalului”

Enunţă trei tipuri de studii interculturale, indicând domeniile care le inspiră.

Oferă

câteva

exemple

de

cercetări

posibile

pentru

fiecare

tipologie

interculturală prezentată, pornind de la exemplificările din text.

Enunţă cele două orientări ale cercetătorilor din sfera interculturalului în raport cu poziţia acestora faţă de ideea „neutralităţii demersului ştiinţific”

Utilizînd explicaţiile din paragraful 2.3 deconspiră etnocentrismul istoric şi conceptual al ştiinţelor educaţiei

Explică raţiunile pentru care concepţiile educaţionale dominante în spaţiul european au rămas etnocentrice în ciuda diversificării originilor culturale ale elevilor.

ale

Realizează

o

analiză

a

cîtorva

concepte

educaţionale

esenţiale

discursului dominant

Prezintă alternative posibile la discursul educativ dominant

Indică anumite propuneri din literatura de specialitate vizând integrarea factorilor culturali în procesele educative

2.1. Construcţia problematicilor interculturale

Debutul problematicilor interculturale are un raport incontestabil cu mişcarea pentru drepturi civice în SUA sau cu cea anti-rasistă din Europa. De asemenea recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul şi şcolarizarea elevilor provenind din familii de emigranţi sunt o sursă a investigaţiilor ştiinţifice şi de practici educaţionale.

Istoria relativ recentă a abordărilor interculturale pe de o parte şi complexitatea extremă pe de alta, fac să nu existe un consens în rândul cercetătorilor asupra definirii conceptelor de bază, nici măcar în privinţa celor mai uzuale ca cel de „cultură” sau „intercultural”. Uzajele diferite ale conceptelor de bază se mai explică şi prin contextele lingvistice şi geografice în care se situează cercetătorii.

Aspecte disciplinare şi epistemologice ale educaţiei interculturale

Precizări conceptuale Cultura este un concept marcat de puternice controverse ale căror raţiuni se găsesc în alegerea paradigmelor uneori opuse. Încă la jumătatea secolului al XX-lea antropologii Kroeber şi Kluckhohn au inventariat 164 definiţii diferite la care au adăugat propria lor definiţie. Evident că prin trecerea timpului s-au mai adăugat şi altele. Pe fondul diversităţii de definiţii se poate reliefa totuşi prezenţa referinţelor comune. Cea mai frecventă referinţă este semnificaţia simbolic împărtăşită într-un grup social sau mediu cultural, transmisă prin învăţare din generaţie în generaţie. Elementul care se degajă din această referinţă este relativa stabilitate a acestei semnificaţii şi gradul ei de exterioritate faţă de individ.

Exemple

şi

definiţii

C. Perregaux (1994) Ansamblu de valori, semnificaţii şi comportamente achiziţionate şi împărtăşite de către membrii unui grup ce tind să transmită o anumită viziune asupra lumii şi a relaţiilor cu alţii. Termenul cultură nu are nimic dintr-o noţiune fixă, statică, deterministă. Când spunem că un copil provine dintr-o anumită cultură, deci că el ar trebui să aibe un anume comportament, îi negăm dreptul de a fi realizat el însuşi o anumită lectură şi o interpretare a propriei sale culturi. Îl fixăm într-o reprezentare stereotipică pe care o avem noi înşine despre cultura sa. Cultura nu este ceva exterior individului. Pentru a permite mobilitatea şi noile creaţii culturale şi identitare, considerăm termenii „culturăşi „identitate” ca noţiuni plurale, evolutive.

E.E Boesch (1995):

Ca şi câmp de acţiune, cultura nu este doar cea care induce şi controlează acţiunea ci este continuu transformată de către aceasta, cultura fiind atât proces cât şi structură.

Bruner, Cole, Jahoda şi alţi postmoderni consideră ca raportul între individ şi cultură este de influenţă reciprocă sau mai bine spus, de producţie continuă reciprocă.

Cum se explică diversitatea acestor puncte de vedere?

Controversa în spaţiul conceptual menţionat îşi are originea în paradigma în care se plasează cercetătorul:

culturalistă (cultura ca structură sau model de bază)

interacţionistă (cultura ca reper al identităţii)

construcţionistă (cultura ca produs de interacţiune şi interculturaţie).

Aspecte disciplinare şi epistemologice ale educaţiei interculturale

Prin ce diferă cele trei paradigme?

Cele trei paradigme sunt diferite prin accentul plasat de cercetători pe maniera pozitivistă sau construcţionistă de producere a cunoaşterii. Amprenta pozitivistă este cea care-i determină pe apărătorii ei să considere cultura ca pe ceva exterior individului, ca pe un fenomen sau sistem alcătuit dintr-un ansamblu de conduite, factori sau variabile al căror impact asupra indivizilor poate fi studiat chiar cu metode cantitative. Amprenta construcţionistă în revanşă are preferinţă pentru metodele calitativ-interpretative. Diferitele amprente au o miză epistemologică ce determină situarea cercetătorilor pe poziţii mai mult sau mai puţin radicale. Trebuie să recunoaştem totuşi că ultimii ani ne fac martorii depăşirii acestei radicalităţi şi a migrării cercetătorilor spre poziţii intermediare care însă, la rândul lor, fac vizibile mai multe abordări.

Care sunt abordările vizibile în noua situare a cercetătorilor pe poziţii intermediare sau mediane?

Actualmente se remarcă trei poziţionări ale cercetătorilor care se ocupă de problema culturii:

punctul de vedere universalist îi determină pe apărătorii lui să încerce evidenţierea diversităţii culturale în paralel cu procesele universale poziţia centrală permite considerarea diversităţii culturale dar într-o manieră suficient de relativistă încât să evite situările etnocentrice, în paralel cu angajarea metodei comparativiste pentru a degaja ceea ce este comun ansamblului umanităţii. Şi apărătorii poziţiei centrale plasează diversitatea şi universalitatea în relaţie de complementaritate punctul de vedere construcţionist se demarcă de cele anterioare prin plasarea accentului nu pe dimensiunea absolutistă sau relativistă a culturii, ci pe individul care acţionează, face efort, se construieşte pe sine în cadrul unui sistem cultural

Interculturalul este conceptual vorbind, produsul unei cercetări ce poate fi prezentată recurgând la punctul de vedere exprimat de către Dasen şi Retschitzki cu ocazia primului congres al Asociaţiei pentru cercetarea interculturală (1989):

Putem distinge două abordări complementare în cercetarea interculturală. Pe de o parte, studiul diversităţii culturale cu sau fără comparaţie explicită între culturi, permite mai buna înţelegere a ansamblului de societăţi umane, şi prin oglinda alterităţii înţelegerea mai bună a propriei societăţi. În ştiinţele umane, o metodă comparativă permite repunerea în chestiune a teoriilor unui context particular şi cel mai adesea considerate ca universale. Pe de altă parte, în lumea actuală contactele între grupurile culturale se multiplică, în situaţii şi din motive foarte diverse. O mare parte a cercetărilor interculturale poartă asupra ansamblului de fenomene legate de aceste contacte. Instituţiile active în studiile interculturale, din punct de vedere academic sunt cele implicate fie în comparaţia între diferitele culturi, fie în interacţiunea dintre culturi.

Aspecte disciplinare şi epistemologice ale educaţiei interculturale

Care sunt principalele tipuri de studii care rezultă din înţelegerea interculturalului în maniera enunţată?

Înţelegerea conceptului de interculturalitate în maniera evocată determină apariţia a trei tipuri de studii:

studiul unui fenomen în interiorul unei singure culturi, prin analiza

influenţei culturii asupra acelui fenomen sau prin analiza interacţiunilor dintre fenomenul în chestiune şi respectiva cultură

studiul comparativ al unui fenomen în mai multe culturi

studiul proceselor rezultate din întâlnirea unor persoane de

origini culturale diferite sau care se autoafirmă ca aparţinând la două

sau mai multe culturi

Exemple:

Construcţia identităţii etnice, religioase, profesionale sau individuale în cultura sau în spaţiul românesc actual.

Abordarea comparativă a construcţiei dimensiunii etnice a identităţii la actori aparţinând mai multor culturi.

Studiul culturilor de contact rezultate din coabitarea unor actori de origini etnice, lingvistice, religioase diferite.

De unde rezultă cele trei tipuri de studii? Cele trei tipuri de studii corespund parţial unor abordări disciplinare diferite:

Primul tip de studii este specific abordărilor etnologiei sau antropologiei culturale, sociologiei sau psihologiei culturale. Uneori aceste studii se realizează nu în cadrul sau inspirate de anumite discipline ce participă la câmpul intercultural în ansamblul său, ci sunt stimulate de aplicarea unor principii de cercetare preluate din anumite domenii şi aplicate în alte domenii, rezultând din aceste proceduri de cercetare abordări care nu mai pot fi circumscrise unor domenii particulare ci sunt stricto sensu, interdisciplinare. Pentru exemplificare cităm abordările de tip emic rezultate din aplicarea principiului pertinenţei din fonologie în antropologie şi care consistă în reliefarea universului cognitiv al actorilor unei culturi.

reliefarea universului cognitiv al actorilor unei culturi. Sarcin ă de studiu : lucrarea ap ă rut

Sarcină de studiu: lucrarea apărută în 2005, Strategii identitare şi interculturalitate în spaţiul românesc, editura Humanitas Educaţional, autor Lavinia Bârlogeanu care este un model de abordare de tip emic a terenului multietnic din centrul României (zonele Mureş şi Sibiu)

Al doilea tip de studii interculturale face referire la metoda comparativă, considerată câteodată ca fundamentală şi indispensabilă.

Al treilea tip de studii este marcat puternic de influenţa psihologiei culturale şi are ca ţintă studiul interculturaţiei

Aspecte disciplinare şi epistemologice ale educaţiei interculturale

ş i epistemologice ale educa ţ iei interculturale Test de autoevaluare 2 • Care sunt reperele

Test de autoevaluare 2

Care sunt reperele fundamentale prin care definim conceptul de „cultură”?

Cum se explică diferenţele care intervin în uzajele principale ale conceptului de „cultură”?

Care dintre paradigmele ce intervin în uzajele termenului de „cultură” este preferabilă din punctul tău de vedere şi de ce?

Ce este „interculturalul”?

Ce tipuri de studii se includ în mod tradiţional în categoria „interculturalului”?

Logica de tip intercultural este constitutivă culturii şi societăţii româneşti contemporane? Justificaţi răspunsurile prin raportare la câţiva termeni-cheie ai interculturalului: egalitate, diversitate, respectul diferenţei, toleranţă, înţelegere, dialog, respect reciproc, deschidere, cooperare, empatie, negociere autentică (egalitară) etc.

2.2. Abordările interculturale între cercetare ştiinţifică şi practici de teren

Cercetătorii spaţiului interculturalităţii se situează pe două poziţii distincte în ceea ce priveşte implicarea lor efectivă în modificarea şi ameliorarea realităţii pe care o studiază. Unii dintre aceştia consideră că cercetarea interculturală este înainte de toate o acţiune socială (Camilleri), în timp ce alţii consideră că cercetarea trebuie să teoretică, neutră, preocupată de asigurarea bazelor propriei sale fundamentări. Reprezentanţii primului punct de vedere se regăsesc în special în zona francofonă şi formulează ca ţintă a programelor lor construcţia unei societăţi interculturale. Camilleri (1993) sintetizează acest punct de vedere afirmând că Multiculturalul emerge când întâlnirile dintre purtătorii de sisteme diferite produc efecte spontane în care nu se intervine. Vorbim dimpotrivă de „intercultural” când apare preocuparea de a regla relaţiile între aceşti purtători, cel puţin pentru a reduce efectele supărătoare ale întâlnirii sau pentru a profita de avantajele presupuse. Interculturalul cum se observă din citatul prezentat, este o intenţie de intervenţie, de gestiune a societăţii în special în raport cu efectele supărătoare ale întâlnirii dintre purtătorii unor culturi diferite. Opus orientării intervenţioniste, opţiunea ştiinţifică ezită să treacă la acţiune înainte de a avea o bază empirică solidă în scopul evitării capcanelor inerente intervenţiei. Reprezentanţii acestui punct de vedere propun o pedagogie interculturală pentru formarea profesorilor ca şi cadru teoretic al procesului de formare mai curând decât opţiunea pentru reţete practice pedagogice.

Aspecte disciplinare şi epistemologice ale educaţiei interculturale

ş i epistemologice ale educa ţ iei interculturale Exerci ţ iu   Pe baza textelor urm

Exerciţiu

 

Pe baza textelor următoare, exprimă opinia personală în legătură cu opţiunile cercetătorilor din sfera interculturalului:

 

Abordarea interculturală în educaţie pleacă de la ideea că o mai bună înţelegere între oameni este posibilă. Ea se vrea un antidot al rasismului, xenofobiei şi altor forme de excludere. Ea are pretenţia de a participa, în şcoală, la crearea colectivă a unui spaţiu cultural care acceptă, inserează, reelaborează semnificaţiile culturale ale membrilor diferitelor comunităţi în contact. Aceasta nu se mulţumeşte să realizeze o constatare a trăsăturilor asemănătoare şi diferite, ci caută să formuleze anumite semnificaţii împărtăşite de toţi. Perregaux, 1999