Sunteți pe pagina 1din 2

ACORD VOINTA PROPRIETARI

Ordinul nr. 1058/2019 privind aprobarea conţinutului-cadru al statutului asociaţiei de proprietari şi al


regulamentului condominiului STATUT

(4) Acordul de voinţă al asociaţiei de proprietari se realizează în adunarea generală a


asociaţiei de proprietari. În cazurile excepţionale, atunci când sunt necesare adoptarea
unor hotărâri în regim de urgenţă sau atunci când, după convocarea adunării generale a
asociaţiei de proprietari, conform art. 48 din Legea nr. 196/2018, nu a fost întrunit numărul
membrilor prezenţi pentru adoptarea hotărârilor, conform prevederilor legale, acordul de
voinţă al asociaţiei de proprietari se poate realiza şi în baza declaraţiilor
scrise şi semnate ale fiecărui proprietar.
(5) Declaraţiile menţionate la alin. (4) sunt redactate astfel încât să reiasă în mod
clar şi fără echivoc acordul sau dezacordul proprietarului din condominiu faţă de
propunerea de hotărâre a adunării generale a asociaţiei de proprietari.

LEGEA 196 Art.50. - Acordul de voinţă al asociaţiei de proprietari se


realizează:
a) în adunarea generală a asociaţiei de proprietari, sau
b) în baza declaraţiilor scrise şi semnate ale fiecărui proprietar.

Exprimarea vointei membrilor Asociatiei de proprietari in conditiile in care Adunarea


generala este neadecvata, imposibil de realizat /- interzisa legal in conditii de pandemie, etc.

In conditii exceptionale
Convocarea Actiunii de exprimare in scris a vointei membrilor in problemele Asociatiei de
proprietari se face astfel:
1 . se trimit prin poştă cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de
primire : “Ordinea de zi”- respectiv problemele , activitatile, bilanturi, rapoarte, propunere
alegere presedinte, membri comitet,etc. care trebuie supuse votului membrilor. Aceasta
“Ordine de zi” este semnata de preşedinte, membrii comitetului executiv şi de cenzor /
comisia de cenzori.
Conform obiectivelor actiunii se scrie Un buletin de vot care contine si o fraza cu acordul
proprietarului privind prelucrarea datelor personale. Acest buletin de vot este completat si
semnat de fiecare proprietar membru si depus in termen de max.10 zile la cutia postala a
asociatiei.
Comitetul executiv prelucreaza datele si afiseaza in max.7 zile de la primirea buletinelor de
vot, rezultatul votului care devine Hotararea membrilor asociatiei.
(IN CONDITII NORMALE) Convocarea Adunarii Generale a Asoc Proprietari se face cf legii 196
astfel:

Art.47
(4) Proprietarii sunt anunţaţi, prin afişare la avizier şi pe bază de tabel nominal convocator sau,
în cazul proprietarilor care nu au fost anunţaţi pe baza tabelului nominal convocator, prin
poştă cu scrisoare recomandată, cu conţinut declarat şi confirmare de primire, asupra
oricărei adunări generale a asociaţiei de proprietari, cu cel puţin 10 zile înainte de data
stabilită, inclusiv cu privire la ordinea de zi a adunării generale, cu excepţia adunărilor generale
extraordinare sau a adunărilor generale reconvocate care se pot convoca, în condiţiile
prevăzute la alin. 1
(3), cu cel puţin 3 zile înainte de data stabilită.
(5) Propunerea de ordine de zi a adunării generale, semnată de preşedinte, membrii
comitetului executiv şi de cenzor/comisia de cenzori se aprobă şi se completează prin hotărâre
a adunării generale.

S-ar putea să vă placă și