Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Optica Geometrică
Optica Geometrică
Fascicule paraxiale – fascicule foarte înguste, învecinate axei de simetrie al sistemului optic, foarte
puțin înclinate față de aceasta.
Aproximația paraxială (gaussiană) constă în folosirea unor fascicule paraxiale, pentru care
unghiul α format de fascicul cu axa de simetrie este foarte mic.
α ≤ 0,1 rad → sinα=tgα=α și cosα=1
3. Indicele de refracţie absolut al unui mediu transparent, omogen și izotrop este, prin
definiţie, raportul dintre viteza de propagare a luminii în vid şi viteza de propagare a luminii în
mediul respectiv.
c c
n= → v=
v n
Viteza de propagare a luminii în vid c=3 ∙ 108 m/s este o constantă universală și este viteza
maximă de propagare.
n este adimensional și supraunitar n>1
Pentru vid n=1, pentru aer n=1,00029.
Ramona Petrică , Îndrumar teoretic, Optica geometrică Pagină 1
Un mediu este cu atât mai refringent cu cât indicele de refracție absolut este mai mare.
4. Indice de refracție relativ al unui mediu față de alt mediu reprezintă raportul
indicilor de refracție absoluți ai celor două medii.
n
n21= 2
n1
Obs. Indicele de refracție absolut al unui mediu este indicele de refracție relativ al mediului
respectiv față de vid (aer).
5. Drumul optic este egal cu drumul geometric care ar fi parcurs de lumină în vid în acelaşi
timp în care lumina parcurge același drum printr-un mediu optic.
(L) = n · L
L– lungimea drumului geometric parcurs de lumină într-un mediu cu indicele de refracţie n.
(L)- drumul optic
Cele două drumuri coincid în vid.
La suprafața ce separă două medii optice diferite au loc simultan fenomenele de reflexie și
refracție. Fasciculul luminos este parțial reflectat și parțial refractat. În funcție de proprietățile
mediilor, există cazuri când unul din cele două fenomene este mai slab și poate fi neglijat.
Definiţie: Fenomenul de schimbare a direcţiei de propagare a luminii şi de întoarcere
parțială în mediul în care se află atunci când întâlneşte suprafaţa de separare dintre două medii
diferite, se numeşte reflexia luminii.
Punctul în care raza incidentă atinge suprafața de separare a mediilor se numește punct de
incidență.
Unghiul de incidență i este unghiul format de raza incidentă cu normala la suprafața de
separare în punctul de incidență.
Unghiul de reflexie i , este unghiul format de raza reflectată cu normala la suprafața de
separare în punctul de incidență.
Obs. Viteza de propagare a luminii reflectate este egală cu viteza de propagare a luminii
incidente.
Reflexia dirijată (regulată) este reflexia pe o suprafață perfect plană, netedă și lucioasă
când un fascicul de lumină paralel incident pe suprafață rămâne tot paralel după reflexie. Reflexia
pe suprafața unei oglinzi este dirijată.
Reflexia difuză este reflexia pe o suprafață cu mici denivelări, când un fascicul paralel
incident pe suprafață este împrăștiat în toate direcțiile după reflexie. Reflexia pe o foaie de hârtie
este difuză.
Legile refracţiei:
1. Raza incidentă, raza refractată şi normala la suprafaţa de separare în punctul de incidenţă
se află în acelaşi plan (planul de incidenţă) / sunt coplanare.
2. Raportul dintre sinusul unghiului de incidenţă şi sinusul unghiului de refracţie este o
constantă pentru o pereche dată de medii transparente, omogene şi izotrope.
sini
=n21 (legea Snellius-Descartes)
sinr
n2
n21= este indicele de refracţie relativ al mediului 2 faţă de mediul 1
n1
n2 - indicele de refracție absolut al mediului de emergență
n1 - indicele de refracție absolut al mediului de incidență
c sini n2 v 1
Deoarece n= → = =
v sinr n1 v 2
Dacă mediul al doilea este mai refringent (optic mai dens) decât primul mediu, atunci r <i și
raza refractată se apropie de normală. Viteza luminii refractate este mai mică decât viteza luminii
incidente.
Dacă mediul al doilea este mai puțin refringent (optic mai puțin dens), atunci r >i și raza
refractată se depărtează de normală. Viteza luminii refractate este mai mare decât viteza luminii
incidente.
O rază de lumină SI cade pe fața A in punctul de incidență I pe. În punctul I are loc simultan
o reflexie și o refracție . Raza refractată II' se apropie de normală. În punctul I' aflat pe fața B are loc
o noua reflexie și refracție a razei care iese în aer depărtându-se de normală. Raza care a suferit
doua refracții succesive se numește raza emergentă, iar unghiul pe care-l formează cu normala i' se
numește unghi de emergență.
Raza emergentă rămâne paralelă cu raza incidentă și este deviată față de raza incidentă cu
valoarea δ.
Dacă lama se află în aer, expresia deplasării δ este:
Atunci când lumina trece dintr-un mediu mai refringent într-un mediu mai puțin refringent,
pe măsură ce unghiul de incidență crește se mărește și unghiul de refracție.
Unghi limită l reprezintă unghiul minim de incidenţă pentru care unghiul de refracție devine
o
90 iar raza refractată se propagă de-a lungul suprafeței de separare.
Valoarea unghiului limită depinde numai de indicii de refracție ai celor două medii.
n
n1sinl¿ n2 sin 90 → sinl= 2
n1
Pentru unghiuri i>l, nu mai există refracția și raza de lumină se reflectă total.
Reflexia totală reprezintă fenomenul de întoarcere a luminii în mediul de propagare atunci
când întâlnește un mediu mai puțin refringent sub un unghi de incidență mai mare decât unghiul
limită.
Prisma optică este un mediu transparent, omogen și izotrop mărginit de două suprafețe plane
care formează între ele un unghi diedru (unghiul prismei sau unghi refringent). Dreapta după care se
intersectează cele două suprafețe se numește muchia prismei. Orice plan perpendicular pe muchia
prismei determină o secțiune principală în prismă.
SI – rază incidentă
I´R – rază emergentă
Formulele prismei
sini=nsinr
nsin r , =sin i ,
A=r +r ,
δ =i+i , −A
n - indicele de refracție relativ al mediului prismei față de mediul în care se află prisma
δ – unghi de deviație (unghiul format de direcția razei incidente cu direcția razei emergente)
Observație: Dacă indicele de refracție al mediului prismei este mai mare decât indicele de
refracție al mediului în care se află prisma atunci, în formulele prismei, unghiul prismei devine:
A=r−r ,
δ = A−(i+i , )
Dacă variază unghiul de incidență variază și unghiul de deviație, acesta luând valori mai
mari decât o anumită valoare minimă.
Unghiul de deviație minimă se obține atunci când există o simetrie între raza incidentă și
raza emergentă, adică i=i , și r =r , , ceea ce înseamnă că raza de lumină din interiorul prismei este
paralelă cu baza BC a prismei.
δ min =2i− A
A=2r
A+δ min
sin
2
n=
A
sin
2
Obs: Pentru ca orice rază care pătrunde în prismă să iasă din prismă trebuie ca:
sini
r , ≤ l→ A−r ≤l → A−l≤ r →sin ( A−l) ≤ sinr → sin ( A−l)≤
n
Relația este valabilă pentru orice valoare a unghiului de incidență, deci și pentru
i=0 → A ≤l
Pentru ca nici o rază care pătrunde în primă să nu mai iasă din prismă trebuie ca:
sini
r , >l→ A−r >l→ A−l>r → sin ( A−l)> sinr → sin ( A−l)>
n
Relația este valabilă pentru orice valoare a unghiului de incidență, deci și pentru i=90 o →
sin( A−l)> sinl → A>2 l. (raza de lumină se reflectă total pe fața AC)
Prisma cu reflexie totală are secțiunea un triunghi dreptunghic isoscel ABC (unghiul
prismei A=45o).
Dacă raza de lumină este incidentă normal pe una din catete AB, pe fața AC se produce
reflexia totală iar raza de lumină este deviată cu 90o. O astfel de prismă se folosește în construcția
periscopului cu prisme. Dacă raza de lumină este incidentă normal pe ipotenuza AC, raza de lumină
este deviată cu 180o. O astfel de prismă se folosește în construcția binoclului.
Lentila este un mediu optic transparent, omogen și izotrop, mărginit de două suprafețe
(dioptri) sferice sau de o suprafață sferică și una plană.
Lentilele convergente (pozitive) transformă un fascicul paralel de raze într-un fascicul
convergent. Ele sunt mai groase la mijloc și mai subțiri la margini.
Lentilele divergente (negative) transformă un fascicul paralel de raze într-un fascicul
divergent. Ele sunt mai groase la margini și mai subțiri la mijloc.
y 2 x2
2. β= =
y 1 x1
β – mărire liniară transversală-raportul dintre dimensiunea liniară transversală a imaginii și
dimensiunea liniară transversală a obiectului, măsurate perpendicular pe axa optică principală.
1 nL
Distanța focală a unei lentile planconcave: =
f nM (
−1 (
−1
R
))
4. Relația lui Newton
d o ∙ d i=f 2
d o - distanța de la obiect la focarul obiect
d i - distanța de la imagine la focarul imagine
Convenție de semn
Lumina se propagă de la stânga la dreapta. Prima suprafață a sistemului optic este așezată în
stânga.
Toate segmentele orientate de-a lungul axei optice principale de la centrul optic spre dreapta
sunt pozitive și cele măsurate spre stânga sunt negative. Toate segmentele perpendiculare pe axa
optică principală orientate deasupra axei sunt pozitive iar cele orientate sub axă sunt negative. Raza
de curbură este pozitivă dacă centrul de curbură al suprafeței se află în dreapta suprafeței și este
negativă dacă centrul de curbură se află în stânga suprafeței.
Pentru lentilele convergente distanța focală este pozitivă iar pentru lentilele divergente
distanța focală este negativă.
Pentru lentilele convergente convergența este pozitivă iar pentru lentilele divergente
convergența este negativă.
Pentru a stabili poziția și mărimea imaginii unui obiect într-o lentilă se trasează trei raze
principale:
- o rază paralelă cu axa optică principală care se refractă prin focarul imagine
- o rază care trece prin centrul optic și nu este deviată
- o rază care trece prin focarul obiect și care se refractă paralel cu axa optică principală
Imaginile care se formează la intersecţia razelor se numesc reale. Imaginile care se formează
la intersecţia prelungirilor razelor se numesc virtuale. Imaginile virtuale nu se pot proiecta pe un
ecran.
Pentru un obiect real, lentilele convergente formează imagini reale dacă obiectul este situat
între focar și infinit, respectiv imagini virtuale, drepte și mai mari decât obiectul dacă obiectul se
află între focar și lentilă.
Pentru un obiect real, lentilele divergente formează numai imagini virtuale, drepte și
micșorate indiferent de poziția obiectului.
Un sistem de lentile este format din două sau mai multe lentile subțiri centrate (au aceeași
axă optică principală).
3.3 Dacă sistemul afocal este format dintr-o lentilă divergentă ( f 1< 0) și una convergentă (
f 2> 0)
|f 1|< f 2 șid =f 2 −|f 1|
β >0
Sistemul formează o imagine dreaptă și mai mare decât obiectul, y 2 > y 1
Un instrument optic este un sistem de lentile, oglinzi și diafragme centrate (axele optice ale
elementelor componente coincid cu axa optică a instrumentului), cu ajutorul căruia se obțin imagini
ale diferitelor obiecte.
Diafragma este un disc opac prevăzut cu un orificiu de diametru reglabil.
După natura imaginii finale, instrumentele optice pot fi:
instrumente care formează imagini reale: aparatul fotografic, aparate de proiecție,
retroproiector, ochiul
instrumente care formează imagini virtuale: lupa, microscop, telescop, luneta. Ele se
folosesc pentru observarea directă împreună cu ochiul liber.
Din punct de vedere optic, ochiul este alcătuit din trei medii optice transparente care
formează un sistem optic centrat: umoarea apoasă (n=1,33), cristalinul (n=1,33-1,41), umoarea
sticloasă (n=1,33). Cristalinul este o lentilă sferică biconvexă nesimetrică care își modifică raza de
curbură sub acțiunea mușchilor ciliari.
Lumina pătrunde în ochi prin cornee (țesut transparent de forma unei calote sferice), străbate
cele trei medii și formează pe retină imaginea obiectelor privite. Distanța dintre cristalin și retină
este aproximativ fixă și egală cu 15mm.
Imaginea este reală, răsturnată și mai mică decât obiectul.
Acomodarea reprezintă procesul prin care cristalinul își modifică raza de curbură, deci și
distanța focală/convergența pentru ca imaginea obiectelor aflate la distanțe diferite să se formeze pe
retină.
Micșorarea razei de curbură (bombarea cristalinului) determină micșorarea distanței focale și
creșterea convergenței cristalinului. Creșterea convergenței permite observarea obiectelor mai
apropiate de ochi.
Creșterea razei de curbură (tractarea/aplatizarea cristalinului) determină creșterea distanței
focale și scăderea convergenței cristalinului. Scăderea convergenței permite observarea obiectelor
mai îndepărtate de ochi.
Distanța minimă de vedere clară reprezintă distanța la care un ochi normal vede cel mai
bine fără efort de acomodare. (aproximativ 25cm – punctul proximum). Distanța maximă de vedere
optimă este considerată infinită. (punctul remotum). Pentru un ochi normal adaptarea se face între
25cm și 6m. Obiectele aflate între 6m și infinit pot fi privite fără efort de acomodare.
Distanța minimă dintre două puncte ale obiectului care pot fi percepute distinct de către un
ochi normal este de 0,1mm.
La ochiul miop imaginea se formează în fața retinei (focarul imagine se află în fața retinei).
Convergența cristalinului este mai mare (distanța focală este mai mică). Punctul proximum este la o
distanță mai mică de 25cm (ajungând până la 5cm de ochi) iar punctul remotum se apropie de la
infinit până la distanțe de câțiva metri. Defectul de vedere se corectează cu lentile sferice
divergente.
La ochiul hipermetrop imaginea se formează în spatele retinei (focarul imagine se află în
spatele retinei). Convergența cristalinului este mai mică. Punctul proximum se află la distanțe mai
mari de 25cm iar punctul remotum poate deveni virtual. Defectul de vedere se corectează cu lentile
sferice convergente.
La ochiul prezbit scade capacitatea de acomodare când cristalinul devine mai puțin elastic
și nu-și mai poate modifica convergența. Punctul proximum se apropie de punctul remotum.
Defectul se corectează prin utilizarea a două tipuri de ochelari (pentru vedere de aproape și pentru
vedere la distanță).
La ochiul astigmatic suprafața corneei sau a cristalinului sau a ambelor nu mai este sferică
ci prezintă două plane de simetrie, de regulă, perpendiculare între ele. Defectul de vedere se
corectează cu lentile sfero-cilindrice.
Microscopul este un sistem optic centrat format din două lentile, obiectivul și ocularul
așezate la o distanță apreciabilă una de alta, la capetele unui tub.
Obiectivul este o lentilă convergentă cu distanță focală de ordinul a câțiva milimetri, care
formează o imagine reală, răsturnată și mai mare decât obiectul. Imaginea obținută în obiectiv
devine obiect real pentru ocular.
Ocularul este o lentilă convergentă care formează imaginea finală virtuală, răsturnată și mai
mare. Ocularul se comportă ca o lupă.
Obs. Imaginea dată de obiectiv se formează practic în planul focal obiect al ocularului iar
ocularul formează imaginea virtuală la infinit. Cristalinul focalizează pe retină razele paralele
emergente din ocular.
Puterea optică a microscopului este dată de relația:
e
P=
f ob ∙ f oc
e - interval optic – reprezintă distanța dintre focarul imagine al obiectivului și focarul obiect
al ocularului
1 1
Deoarece C ob= și C oc = , puterea optică a microscopului se mai poate scrie:
f ob f oc
P=e ∙C ob ∙C oc
Grosismentul microscopului:
G=P ∙ δ
δ= distanța minimă de vedere clară
P
Pentru δ=0,25m → G=P ∙ δ =
4