Fabulă
Odată, demult, animalele au hotărât că
ceva trebuie făcut pentru a rezolva problemele
lumii moderne. Aşa că au ales un consiliu de
conducere al şcolii, compus dintr-un urs, un
viezure şi un castor şi după aceea au angajat un
arici care să le fie profesor. Curriculumul
cuprindea alergări, căţărări, înot şi zbor. Pentu a
face mai uşoară organizarea instruirii, tuturor
animaleleor trebuia să li se asigure aceeaşi
pregătire la toate disciplinele.
Raţa a fost cea mai bună la înot ; de fapt
a fost chiar mai bună de cât profesorul, dar la
zburat avea note proaste, iar la alergări era un
dezastru. Pentru că era aşa slabă a trebuit să ia
lecţii suplimentare, aşa încât , în timp ce
celelalte animale urmau lecţii de înot , ea
trebuia să facă alergare. După ce s-a antrenat
asfel o vreme , picioarele ei erau aşa deobosite,
încât nu mai putea obţine decât note mediocre la
înot.
Veveriţa avea cele mai bune note la
căţărări, dar pe de altă parte se simţea frustrată
la lecţiile de zbor. Profesorul îi cerea cu tot
dinadinsul să înceapă zborul de la pământ, dar
ea vroia să zboare dinspre vârful copacilor în
jos. Veveriţa a căpătat ticuri, şi-a depăşit
condiţia optimă de antrenament şi s-a obosit
într-atât , încât după o vreme , a luat note slabe
la căţărări şi chiar mai slabe la alergări.
Iepurele a început foarte bine,
afirmându-se ca cel mai strălucit elev al clasei la
alergări, dar s-a pierdut complet la
exerciţiile compensatoare pentru înot. A avut o
cădere nervoasă, dar…cum se putea încheia
altfel , cu un asemenea mediu familial? A trebuit
să consulte un centru de consiliere al
animalelor.
Cu toate acestea, de ce să nu vedem
partea bună a lucrurilor ? La sfârşitul anului
şcolar, un ţipar puţin mai special, care era
remarcabil ca înotător şi în cele din urmă a fost
în stare să şi alerge şi să se caţere şi să zboare un
pic , a obţinut cele mai bune medii. Drept
urmare a fost numit să prezinte cuvântarea la
banchetul de absolvire.
Doar câinii de prerie refuzaseră şcoala,
deoarece consiliul de conducere al şcolii nu
recunoscuse săpatul în pământ ca o disciplină de
studiu. Aşadar, câinele de prerie şi-a dus copiii
să facă ucenicie la viezure. Mai târziu câinii de
prerie s-au asociat cu câteva cârtiţe şi cu porcii
mistreţi şi au înfiinţat o instituţie privată cu
numele de INSTITUTUL DE ARTE
PĂTRUNZĂTOARE ÎN PROFUNZIME
PENTRU SĂPĂTORII DEOSEBIT DE
TALENTAŢI. Apropos, vecinii numesc adesea
şcoala respectivă “ Şcoala cu fundul în sus”sau
pur şi simplu SFS. Dar cine poate avea încredere
în bârfele şi şusotelile vecinilor?
(Scriitor disident necunoscut, traducere Cătălina
Ulrich, Pachetul de resurse UNESCO1996)
PROPUSǍ DE INSTITUTOR I:
POPA GABRIELA MAGDALENA