Omraam Mikhael Aivanhov

PRACTICILE FOCULUI şi APEI

Cele mai mari puteri sunt ascunse în foc: el are puterea de a dizolva, a lichefia, a arde şi a
transforma.
Este atotputernic; nimic nu-i poate sta împotrivă. Celelalte elemente, pământul şi aerul, au
puteri mari, de asemenea, dar ele nu pot schimba cu adevărat materia. Cutremurele de pământ au
puterea de a despica crusta pământului, de a fragmenta munţii, de a înghiţi oraşe şi sate, dar nu
pot să schimbe natura esenţială a lucrurilor. Apa are puterea de a dizloca sau de a dilua; aerul are
puterea de a dispersa; numai focul are puterea de a transforma cu adevărat. În urma focului
rămâne ori numai scrumul ori o totală transformare a corpului. Încercaţi să priviţi focul ca atunci
când l-aţi privit prima data. În foc trăiesc nişte creaturi foarte puternice şi foarte frumoase, nu
numai salamandre, spirite ale focului, ci multe fiinţe umane care s-au eliberat de corpul lor fizic,
încântate să se contopească cu focul pentru a dăinui veşnic.
Îmi amintesc că atunci când eram tânăr, în Bulgaria, daca răceam şi începeam să am
febra, îmi plăcea să aprind un foc în sobă şi să mă aşez cât mai aproape de ea, apoi mă culcam cu
un sentiment de recunoştinţă şi dragoste mare pentru căldură. şi când mă trezeam, eram vindecat.
Atunci am înţeles proprietăţile de vindecare ale focului, pentru că nu numai căldura era cea care
vindecă; focul conţine şi alte elemente vindecătoare. Fecioarele Vestale au reprezentat cel mai
pur aspect al Mamei Divine. Deoarece puritatea este o condiţie necesară a focului şi a luminii.
Prezenţa Mamei Divine este indispensabilă pentru ca flacăra focului sacru a iubirii să fie
menţinută vie. În sufletul ei, fiecare fiinţă umană trebuie să devină virgină, pură pentru a aduce
acest foc în interiorul ei astfel încât principiul masculin din ea – voinţa, spiritul – să poată fi
folosit pentru a crea deoarece toată creaţia îşi are originea în foc. Priviţi ceea este evident: de la
un lucru la fel de simplu ca pregătirea mesei la un lucru la fel de complex ca lansarea unei nave
spaţiale este necesar focul.
Când veţi şti cum să priviţi focul, veţi deveni mai lucid şi veţi găsi pacea şi libertatea,
pentru că luciditatea, pacea şi libertatea sunt virtuţile centrului. Centrul, aşa cum am afirmat
adesea, este similar cu vârful (trebuie să fi observat că flăcările care se ridică din foc formează un
con, de unde noţiunea de vârf). Cineva care stă pe vârful unui munte poate vedea mult mai clar şi
mult mai departe decât cineva care stă în văile sau canioanele de la poalele lui. Focul urcă
întotdeauna către vârful muntelui pentru a avea o viziune mai clară a orizontului de pretutindeni.
Iată de ce, atunci când focul vizitează un Iniţiat, îi deschide inteligenţa către orizonturi mai vaste.
Aceasta este ceea ce numim iluminare. Fără foc, focul Spiritului Sfânt, nu poate exista iluminare.
Aşadar, primul lucru pe care îl obţinem de la centru este luciditatea, o viziune adevărată a
realităţii. De asemenea, mişcarea internă a practicantului care se întoarce înapoi la centru începe
să se accelereze şi cu cat se accelerează mai mult, cu atât devine mai intensă. Armonia şi pacea
prind rădăcini în interiorul omului, iar el scapă de sub forţele haotice aflate la periferie. Pentru a
fi salvaţi, trebuie să pătrundem într-un „loc superior” despre care vorbesc Psalmii, iar acest „loc
superior” este centrul cercului unde găsim focul, focul etern. şi în cele din urma, cel care ajunge
în centru este mult mai liber să acţioneze; el stă la intersecţia forţelor şi devine extrem de
puternic.
 Încă o dată, în această seară, ne vom găsi în prezenta celui mai mare mister al vieţii: focul.
Spun cel mai mare mister al vieţii pentru că focul se află la originea vieţii; focul deţine secretul
vieţii eterne şi trebuie să încercăm să devenim prieteni cu el, să îl cunoaştem, să-l atragem spre
noi şi să vibram în armonie cu el. Focul pe care l-am aprins aici în această seară conţine o
anumită cantitate de viaţă, dar la soare trebuie să ne întoarcem pentru a găsi focul care este sursa
vieţii într-o măsură cu mult mai mare. Iată de ce este atât de important să învăţaţi să vă uitaţi
îndelung la soare, să căutaţi să vă contopiţi cu soarele: datorita focului din el. Focul produce
căldură şi lumină, dar focul însuşi nu este nici căldură şi nici lumină; nu este nici fierbinte, nici
luminos. Este greşit să credem că focul este arzător şi luminos. Omul încă nu cunoaşte focul;
focul pe care-l ştim noi este numai o reflectare palidă a focului adevărat. Noi încă nu ştim nimic
despre focul adevărat; noi putem vedea şi simţi lumina şi căldura pe care le produce, dar nu avem
nici o percepţie asupra focului însuşi. Un copac nu ar putea stoca razele soarelui şi toate energiile
care îl bombardează zi şi noapte dacă structura lui nu ar include un element material capabil să le
absoarbă; iar acest element este pământul. Omul este făcut din foc şi acest foc vine de la soare. O
fiinţă umană poseda aceeaşi chintesenţă ca focul soarelui. De ce oamenii îndrumă greşit alţi
oameni spunându-le că sunt făcuţi din materie şi că este necesară numai hrana materială? Din
contra, Iniţiaţii ne spun că suntem făcuţi din foc, din lumină.
Aşa cum am spus deja, există două feluri de foc. Primul este focul celest al soarelui, focul
divin care ne eliberează de imperfecţiuni şi slăbiciuni şi generează tot ceea ce este mai pur şi mai
bun în noi pentru a ne face să strălucim: calităţile, vitalitatea, frumuseţea, puterea şi inteligenţa.
Celălalt este focul pământului, focul dorinţelor noastre de bază, care ne devorează şi reduce la
stadiul de cenuşă tot ce atinge. Este recomandabil să cereţi ajutor unui Maestru spiritual în
căutarea focului divin pentru că este extrem de dificil să aprindeţi acest foc de unul singur.
Sacrificiul este secretul oricărei transformări. Toţi Iniţiaţii adevăraţi au înţeles acest lucru şi de
aceea ei se oferă victime voluntare, care să fie desăvârşite şi mistuite de Îngerul Focului sau, cum
se mai spune, de către iubirea divină. şi acest foc îi transformă în lumină şi căldură. Chiar şi
corpurile noastre fizice trebuie să fie purificate şi iluminate de focul divin deoarece această
muncă de transformare nu se limitează doar la gândurile şi sentimentele noastre. Dacă omul
trebuie să fie transfigurat total, această transformare trebuie să aibă loc şi în planul fizic.
Crearea lumii a început cu focul, cu lumina. Dumnezeu a creat lumina, focul înainte de
orice altceva. O parte din acest foc s-a condensat şi a devenit apă; o parte din aceasta apă s-a
condensat şi a devenit pământ. Focul a fost la începutul tuturor lucrurilor; focul este în centrul
tuturor lucrurilor. Elixirul Vieţii Veşnice nu este altceva decât condensarea focului. Iată de ce
cineva care a sorbit o picătură din acest Elixir s-a simţit arzând ca şi când ar fi înghiţit foc şi apoi
a devenit inconştient. Dar când şi-a revenit câteva secunde mai târziu, întregul sau organism se
eliberase de impurităţi şi, începând cu acel moment, a triumfat asupra bolii şi morţii.
Dacă vrem să ardem impurităţile care împiedică atât curenţii spirituali, cât şi cei fizici să
circule liber în noi, trebuie să invocam focul, focul iubirii divine, focul care ne eliberează. Dar
acest foc va veni la noi numai dacă facem sacrificii, dacă ne dedicăm muncii nu numai pentru noi
înşine ci şi pentru principiul divin. Acesta este întregul secret. Aceasta este ceea ce trebuie să
încercaţi să înţelegeţi şi să simţiţi.
Ştiu că este o sarcina lungă şi dificilă; în ceea ce mă priveşte, încerc să o înţeleg un pic
mai bine în fiecare zi.
Apa, aşa cum ştiţi, este compusă din două gaze, oxigen şi hidrogen şi pentru a face ca cele
două gaze să se combine şi să producă apa, este necesară intervenţia focului. Fără foc nu se
întâmplă nimic, dar îndată ce amestecului i se adaugă o scânteie, cele doua gaze se aprind într-o
iubire eternă una faţă de cealaltă şi se unesc pentru a forma apa. Lucrul şocant este că, în loc să
formeze un alt tip de gaz, ele se combină pentru a forma un lichid; ele se transformă din starea
gazoasă în starea lichidă. Dar fuziunea celor doua gaze şi schimbarea de stare nu se pot realiza
până ce nu este introdus un element nou. Oxigenul şi hidrogenul sunt invizibile, intangibile şi
volatile, pe când apa poate fi văzută, atinsă, manevrată şi chiar păstrată într-un vas. Dacă încălziţi
apa, ea se va transforma în aburi şi va dispărea, iar dacă o răciţi suficient, se solidifică şi devine
gheaţă.
Apa este expresia vieţii. Formula chimica (H2O) indică faptul că este făcută din doi atomi
de hidrogen pentru fiecare atom de oxigen. Hidrogenul este asociat în mod tradiţional cu
principiul feminin (apa), iar oxigenul cu principiul masculin (focul). Dacă combinarea celor două
gaze (cu o preponderenţă a hidrogenului) produce apă, pare rezonabil să gândim că focul trebui
să fie şi el, de asemenea, o combinaţie a principiilor feminin şi masculin dar în acest caz, cu
predominanţa principiului masculin.
Focul este un principiu activ, iar apa este pasivă dar misterul ei este că principiul pasiv
reprezentat de apă este prin el însuşi, o combinaţie a două principii, activ şi pasiv.
Deci apa, H2O, este alcătuită din doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen. Principiul
feminin corespunde numărului 2, iar principiul masculin, numărului 1. Ezotericii exprimă adesea
dualitatea femeii descriind-o asemenea unei cărţi deschise. Cartea închisă corespunde numărului
1, iar cartea deschisă numărului 2, polarizarea lui 1. Oxigenul (numărul 1) şi hidrogenul (numărul
2) se combină pentru a produce numărul 3, care este apa. Dar există un al patrulea element care
intră în compoziţia apei: elementul focul vieţii, pentru că viaţa este focul. Viaţa se naşte din foc;
apa, ea însăşi, nu are viaţă; are nevoie ca focul să îi insufle viaţă şi acesta este soarele, focul care
priveşte apa şi o impregnează cu viaţă. Pentru un alchimist, focul însufleţeşte întreaga creaţie;
deşi latent, el este prezent în metale şi pietre, precum şi în apă, chiar şi în adâncurile oceanelor.
Deci, apa este simbolul materiei asupra căreia acţionează Spiritul pentru a-i da formă,
pentru că proprietatea principală a apei este adaptabilitatea: ia orice formă alegi să-i dai. A doua
caracteristică este că poate fi impregnată. Soarele impregnează apa cu razele sale; pământul cu
diverse substanţe; prin contactul cu apa, animalele şi oamenii o impregnează cu numeroase
elemente. În acest fel, apa dă naştere la o multitudine de creaţii diferite. În mod similar, materia
cosmică primară ia orice formă alege Spiritul să-i dea şi devine impregnată şi prolifică datorită
sămânţei Spiritului. Iată de ce, cei care ştiu cum să muncească au puterea de a crea cu ajutorul
acestei materii.
Isus a deţinut cu siguranţă ştiinţa focului şi a apei pentru că El a spus: „Dacă un om nu
este născut din apă şi Spirit, nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu”. Înţelesul acestor cuvinte
a rămas ascuns majorităţii creştinilor în ultimii 2000 de ani. Ce înseamnă a fi născut din apă şi
Spirit pentru a putea intra în noua stare numită Împărăţia lui Dumnezeu? Apa şi Spiritul, sau
altfel spus, apa şi focul, cele două principii principale, principiile masculin şi feminin sunt
simbolizate în planul spiritual prin iubire şi înţelepciune. Este uniunea în interiorul nostru a iubirii
şi înţelepciunii care ne dă acces la acea stare înaltă de conştiinţă cunoscută sub numele de
Împărăţia lui Dumnezeu, o lume superioară a ordinii, frumuseţii, armoniei şi luminii.
Alchimiştii au pus aurul şi argintul într-un creuzet pentru a fi încălzite împreună, aurul
simbolizând soarele, iar argintul luna. Ei au mai spus că cel mai potrivit moment pentru această
acţiune este chiar momentul în care soarele intră în Berbec şi luna se află în Taur, pentru că
soarele este exaltat în Berbec şi luna în Taur. Aici, din nou, nu avem numai o transpunere a
principiilor feminin şi masculin simbolizate de soare şi lună, ci îl avem şi pe Marte, care are casa
Berbec şi pe Venus, care are casa în Taur. Marte în Berbec şi Venus în Taur: Venus urmează lui
Marte.
Apa este albă şi sângele este roşu, pentru că roşu şi alb sunt două culori ale energiei
divine manifestate în cele două principii: în planul spiritual, alb este pentru femei şi roşu pentru
bărbaţi, iar în planul fizic roşu este pentru femei şi alb este pentru bărbaţi. Atunci când alchimiştii
au dorit să exprime aceste două principii, ei au vorbit despre soare, care este roşu şi despre lună,
care este albă. De fapt, sângele roşu şi apa albă nu sunt două principii diferite, ci cei doi poli ai
unuia singur, principiul feminin.
Celălalt, principiul masculin, este focul, iar polul său opus este lumina. Focul este roşu şi
lumina este albă, dar ele sunt de aceeaşi natură. Puteţi spune ca sunt frate şi soră dar şi că unul dă
naştere celuilalt. Lumina vine din foc; focul este cel care dă naştere luminii; pe când sângele vine
din apă, apa dă naştere sangelui. Albul dă naştere roşului dedesubt, iar roşul dă naştere albului
deasupra.
Există o tradiţie care spune că atunci când Zoroastru l-a întrebat pe Dumnezeul suprem,
Ahura Mazda ce a mâncat primul om, acesta i-a răspuns: „El a mâncat foc şi a băut lumină”.
Omul încă mănâncă foc şi bea lumină, dar nu este conştient de ceea ce face. Oamenii acordă
importanţă numai lucrurilor vizibile şi tangibile, astfel încât ei spun că mănâncă, beau şi respiră,
cu alte cuvinte, că se hrănesc cu materie solidă, lichidă şi gazoasă. Este adevărat, dar nu este
întregul adevăr. Dacă omul ar fi fost hrănit numai cu această mâncare materială, el ar trebui să fie
întotdeauna subnutrit pentru că adevărata lui hrană este focul şi lumina. Deoarece omul a fost
creat după chipul lui Dumnezeu, poate şi el să creeze aşa cum Dumnezeu a creat, cu şi prin
puterea luminii. Iată de ce Ştiinţa Ezoterică ne spune că dacă aveţi lumină, puteţi avea orice
altceva. Trebuie să căutaţi lumină, să vă umpleţi cu lumină, cu această substanţă pură,
strălucitoare, radiantă, o substanţă atât de subtilă încât nu poate fi cântărită, măsurată sau chiar
atinsă şi cu toate acestea, o substanţă mulţumită căreia omul poate crea. Desigur, lumina
sălăşluieşte undeva foarte sus, alături de Dumnezeu şi putem să ajungem la ea numai dacă ne
gândim la ea în mod constant, medităm asupra ei, ne-o dorim, o inspirăm odată cu aerul pe care îl
inspiram. Cel care reuşeşte să se umple de lumină, poate să înceapă să o transforme, să o
modeleze şi să creeze astfel ceea ce are nevoie. Cineva care este cu adevărat capabil să lucreze cu
lumină ar trebui să fie capabil să refacă un organ din corpul său care a fost distrus de boală. Dacă
aceasta vă frapează ca fiind ceva total imposibil, chiar nebunie, se datorează faptului că fiinţele
umane au pierdut secretul de a lucra cu lumina.
Iniţiaţii, pentru care numai realitatea adevărată este lumină, lucrează cu ea în mod
constant şi o folosesc ca să stabilească comunicaţii între ei şi cu lumea divină. Este esenţial să
înţelegeţi aceasta: fiinţele umane pot comunica cu lumea divină numai dacă ele însele împletesc
„funii” de lumină, care să le lege de Cer. Odată ce au creat această reţea de comunicaţie între cele
două lumi, ele se pot inter-schimba şi uni într-un fel de osmoză. Acela care taie legăturile cu
lumina, cu soarele, se condamnă la moarte spirituală. A mânca, a bea şi a respira este, poate,
suficient pentru viaţa fizică, dar pentru a trăi spiritual trebuie să ne hrănim cu hrana spirituală a
căldurii şi a luminii, cu focul soarelui. Din fericire, Dumnezeu o organizat lucrurile în aşa fel
încât, chiar fără să ştie, fiinţele umane se hrănesc cu lumina şi căldura soarelui. În acest fel, veţi
lucra asupra corpului eteric, Corpul vostru de Glorie cu ajutorul luminii şi focului. Acestea sunt
mâncarea şi băutura adevărată, focul iubirii divine şi lumina înţelepciunii divine. Cel care
înţelege acest lucru se va bucura de o viaţă fără regrete.
 „Secretul vieţii veşnice este foarte simplu: munciţi până deveniţi la fel de luminos, cald şi
dătător de viaţă ca mine. Dacă veţi face asta, veţi trăi veşnic”. Da, dar deşi acest secret este foarte
uşor de înţeles, este foarte greu de dus la îndeplinire. Ia foarte mult timp, câteva mii, poate câteva
milioane de ani. Dar filosofia focului, filosofia soarelui este atât de minunată încât merită să-ţi
construieşti întreaga viaţă pe baza ei. Focul este asociat cu soarele, cu lumina, căldura şi iubirea.
Când vă gândiţi la foc, trebuie să vă gândiţi la aceste idei, să le răsuciţi pe o parte şi pe alta, să le
examinaţi din toate unghiurile, să le exploraţi, să le cercetaţi până când descoperiţi misterul
focului. Dacă nu vreţi ca inima voastră să devina rece, nu trebuie niciodată să vă opriţi din a iubi.
Atunci când Iisus a venit, a încercat să aducă oamenii către o noţiune mai înaltă de sacrificiu. În
loc să sacrifice nişte biete animale, care nu au făcut nimănui nici un rău, el a învăţat oamenii să-şi
sacrifice propriile lor animale interioare, poftele şi pasiunile etc., deoarece sacrificarea acestor
animale eliberează energii care sunt mult mai preţioase şi care pot fi folosite în munca spirituală.
Aceia care au înţeles acest lucru sunt pe drumul către perfecţiune; aceia care nu l-au înţeles sunt
încă blocaţi în grajduri sau cuşti – simbolic vorbind – împreună cu propriile lor animale.