VREAU SĂ TRĂIESC PRINTRE STELE – de VICTOR EFTIMIU

Cititi: Povestea nemuritoare a Pomului de Crăciun, a bradului adus de Moş Crăciun copiilor.

Micuț cum era, se simțea înăbușit, strivit de brazii bătrâni și înalți, la umbra cărora
creștea. Se simțea pierdut în noaptea acelei păduri nesfârșite, unde-i fusese ursit să vadă
lumina zilei și ar fi vrut să scape din închisoarea cetinei, să fie stăpân pe el însuși, liber,
undeva, într-o împărăție fermecată.
Într-o bun zi, îăi luă inima în dinți, cum se spune, și porni dinspre poale spre creastă .
Tot urcând coasta, Brăduleț ajunse la jumătatea muntelui, acolo unde se sfârșea
pământul și începea stânca. Mai sus de-acolo n-ar fi putut sui. Piatra stearp n-ar mai fi
avut din ce să-i hrănească rădăcinile, s -i trimeat din adânc sucul humei negre, laptele
gras din care se înfrupt copacul i buruiana.
Puiu ul se desprinse din coroana de brazi ce încununa jum tatea de jos a piscului.
Acum cre tea singur-singurel, la câ iva pa i mai sus de marginea p durii.
- Ce cau i tu, m i Br dule , ce cau i tu mai presus de noi? îl întreb , într-o zi, un copac trân,
un str mo al lui, Mo Brad. Nu i-e bine laolalt cu noi? De ce te ridici mereu, parca-ai vrea s-
ajungi în soare i în lun ?
- Vreau s tr iesc printre stele! M-am s turat de p durea întunecat . Vreau s m înfr esc cu
luceferii din slav !
i pomule ul urca mereu i cu cât urca, se sim ea mai singur.
Se mai împrietenea el Br dule cu câte un cerb, cu o c prioar , cu un lup sau cu un
mistre , dar lighioana nu st tea prea mult pe stânca ple uv , f izvoare; î i lua repede
lp a în jos, i se pierdea în r coarea p durii. Treceau zile i zile pân s mai vad cop celul
ipenie.
Câte un vultur se mai rotea în alb strimea v zduhului înalt. Dar era prea sus i prea
departe.
Br dule ul jinduia repeziciunea cu care uria a pas re str tea z rile, norocul ce-l avea s
poat zbura unde vrea i când vrea, s nu fie înl uit de r cini, nemi cat , osândit s stea în vecii-
vecilor în acela i loc, cum îi era scris lui.
Tot î i închipuia bietul de brad c , urcând mereu i crescând mare, se va desprinde din
obezile care-l ineau legat de p mânt, î i va schimba soarta de buruian nemi cat i va
tori în ara luceferilor. Pe bra e i în palme — ramurile lui vor purta stele i stelu e, iar
când le va scutura, va curge din ele rou de lumini i r sfrângeri din bolta f început i
de sfâr it.

1
 Stelele, i ele, n-aveau de lucru: îi clipeau iret din ochi, îl ademeneau, uneori p reau c se
las pân' la crengi, gata-gata s se în epe cu acele lui de smarald, pe urm iar se smuceau,
se tr geau repede în sus i se lipeau la locul lor, pe bolta de întuneric albastru.
În nop ile furtunoase, Br dule se uita cum se alung fulgerele în desimea norilor, cum se
scurg uvoaiele în cr turile stâncii, cum se clatin culmile copacilor, vânzolite în marile
pustiet i ale în imilor.
i tot i se p rea c nu se vor opri niciodat vânturile i tr znetele.
Zilele de iarn erau când senine, lini tite, luminoase, cu lic riri de piatr scump , în z pada
proasp c zut , când acoperite de fumul criv ului, care purta n me i din munte-n munte i r
sturna copacii b trâni i putrezi.
„Oare voi îmb trâni, voi putrezi i eu, m vor trânti vânturile, m vor culca mort, la marginea
codrului, f s mai v d vreodat nici p mântul, nici cerul? Eu sunt mai sus decât fra ii mei din p
dure, sunt singur, f sprijin, descoperit, i pot fi mai u or r pus. Mult mai or decât al ii, voi c
dea prad pieirii, eu, cel ce-am n zuit s-ajung între stele, s m lumineze stelele!

Dar n-am s sfâr esc a a. Nu se poate!"

Br du ului îi era tare urât în singur tate. Nici oameni, nici s lb ticiuni nu se încumetau s
urce atât de sus. Ce-ar fi c utat acolo, în acele pustiuri de piatr ?
Într-o zi, un iepure speriat de ni te vân tori din vale o lu la fug însp imântat i,ca s scape
de ei, ni într-o goan nebun i ajunse lâng Br dule , ascunzându-se sub ramurile lui cele mai
de jos.
- Bine-ai venit, iepura ule!... Stai cu mine s ne facem prieteni, i s mai schimb m câte o
vorb !
- Bucuros, îi r spunse Urechil . i r mase acolo. St tu el ce st tu i-l apuc foamea.
- Br du ule, mie-mi place s stau cu tine, dar au cam început s -mi chior ie ma ele, N-ai
cumva vreo varz pe aici pe aproape, s mi-o dai s-o ron i?
- N-am, iepura ule drag !... Cum o s creasc verze pe piatra asta stearp ?...
- Niscaiva lobod , trifoi sau lucern n-am putea g si?
- Unde s le g sim, frate Urechil ! c nu cre te nimic pe stârpiciunea asta de stânc !
- M car o gur de ap c , uneori, când n-ai încotro, apa î i astâmp i foamea...
- Nu e nici un izvor pe-aici pe aproape iepura ule drag !
- Dar tu cum î i potole ti setea, Br di orule?
- Din bun tatea ploilor i-a z pezilor ce mi se topesc pe ramuri i la adun la r cin !
- Eu sunt iepure i n-am r cini s-adun z pezi în ele! Mi se rupe inima, dar n-am încotro...
Trebuie s plec! Te las cu bine!
2
- S ne vedem cu bine!
i iepura ul, drept r mas bun, dete l bu a cu fiecare ramur a Br dule ului i dus a fost i n-

a mai venit! Nu dup mult vreme, iat o veveri , r cit i ea pe unde nu prea umbl veveri ele.

- Bine-ai venit, surat Coad -Lung -S lt rea ! o-ntâmpin puiu ul. Mai stai o vreme i la mine!

- Bucuroas , îi r spunse Coad -Lung -S lt rea . Dar a vrea s tiu: ceva ghind , nuci ori alune
ai în scorbur sau prin ramuri?
- Nici prin ramuri, nici în scorbur nu in a a ceva! r spunse oftând, Br dule . –
Nici m car un strop de ap , afar numai când plou !
- Atunci r mâi stos, flule! zise veveri a i o zbughi cât ai clipi din ochi spre poala
muntelui, s rind din brad în brad. Noaptea, br dule ul se ruga i de stele s vie pân la el m
car dou -trei, s i-se anine de ramuri... stelelor nu le trebuie nici ap , nici varz , nici nuci,
nici alune, nici lobod , nici trifoi, nici lucern . Stelele se hr nesc cu azur i visele oamenilor.

- Suntem prea departe, Br du ule! Ca s ajungem pân la tine, ne-ar trebui o ve nicie!
- Nu se va îndura nimeni de mine, niciodat , s -mi in tovie; ofta i suspina
pomi orul crescut între piatr i p dure. Ba da! S-a îndurat de el un mo neag care venea în

zbor din slava cerului, Mo Cr ciun. Trecând pe lâng Br dule , îi auzi suspinele i se opri.

- Ce-i cu tine, b iete, de ce oftezi?

- Sunt singur, nici iepura ii, nici veveri ele, nici stelele nu au vrut s -mi in de urât în
pustietatea asta.
- Dar cu copiii n-ai vrea s te joci?
- M-a juca, dar copiii sunt departe-departe, nu pot ajunge pân aici, sus în munte, i
înc pe vreme de iarn . i-n sinea lui, Mo Cr ciun î i zicea: „Pomule ul acesta nu e la fel ca
al ii! Ramurile lui, de culoarea argintului, lumineaz de parc ar fi f cute din
mituri de stele. Se vede c a curs pe el, l-a hr nit i l-a sc ldat lapte de lun ... Cetina
care-l îmbrac e îmb ls mat ... Nu e f cut s stea în ar i-n vifore, s cu ul. Mai bine ar sta cu
copiii oamenilor la un loc, lâng vatr , s umple odaia i s fac din ea o rb toare. Ar fi p cat s -l
las s piar aici, singur-singurel, tar s -i vad i al ii frumuse ea".

Br dule era tare bucuros, pricepând gândurile mo neagului!

3
 „Te pomene ti c m-o lua de aici i m-o duce cu el, s v d i alt lume, i din acea lume s
pornesc în alta, i apoi în alta i, la urm , s-ajung în împ ia stelelor!"
Voia puiu ului se împlini.
Mo Cr ciun îl urc pe umeri i coborî cu el pe p mânt... Era o zi plin de soare i soarele
aprindea m rgele de argint în z pada proasp t nins .
- Mo ule, nu ai vrea s ne dai nou br dule ul acesta? îl îmbiar pe Mo Cr ciun câ iva drume
i...
- Ca s -l pune i pe foc?
- Se poate a a ceva? Asemenea minune e de pus pe foc? Dimpotriv . Vrem s -l împodobim
cu juc rii, cu lumân rele, cu nuci poleite i cu lan uri de hârtie, cu mingi de ipl , cu p pu i, cu
iepura i de turt dulce, cu ursule i de puf, s se bucure copila ii no tri, s bat din palme,
cânte i s joace s se aprind i s scapere râuri de scântei, s aducem veselie i voie
bun feti elor i b ie ilor no tri, s ne veselim i noi cu ei odat . Haide, mo ule, îndur -te i ruie te-
ne nou pomule ul acesta, c avem copii silitori i ascult tori.
Mo Cr ciun le-a d ruit br du ul.
Visul cop celului din mun i se împlinise.
N-a mai fost singur. Puiul cetinei se înfr ea acum cu puii de om i se bucura laolalt în
caldul ad post, departe de urletele lupilor i de buciumele criv ului.
i, de atunci, în fiecare sfâr it de an, a început s se aprind pe la mai toate casele pomul
de iarn , greu de-atâtea daruri, cu sute i cu sute de lumini, plin de stele care scap focuri
mici, scânteietoare de azur i de aur, la fel cu cele din v zduhul nop ii, stele care aduc cerul
pe p mânt.

(Basme, pove ti, povestiri, Editura Minerva, 1982, Bucure ti.)

RE INE I:

• în Vreau s tr iesc printre stele scriitorul poveste te o întâmplare deosebit a pomului de Cr ciun, a bradului adus
de Mo -Cr ciun. Micu ul br dule dorea s tr iasc la lumin , printre stele.
Br dule ul se împrietene te, în singur tatea lui, cu un iepura , dar iepura ului f cându-i-se foame i sete a plecat sând
br du ul tot singur. A venit apoi o veveri , pe care a numit-o Coad -Lung , dar i aceasta a plecat în c utarea apei..

Mo Cr ciun l-a luat i l-a dus la copiii care l-au împodobit, i br du ul era bucuros c nu mai era singur.

• Realiza i i voi o poveste despre bradul vostru de Cr ciun.

De la Andra Parasc i Evelin Fr il – Constan a

coala nr. 29, CONSTAN A

Pentru to i elevii de clasa a II-a –

rb tori Fericite!

www.scrib.com postat in data de 11 Decembrie 2011 - nu am gasit decat ceva audio pana la aceasta data pe net.