Luceafărul - O, eşti frumos cum numa-n vis 76.

de Mihai Eminescu Un demon se arată, Tu vrei un om să te socoţi

Dară pe calea ce-ai deschis Cu ei să te asameni?
1. N-oi merge niciodată! Dar piară oamenii cu toţi,
A fost odată ca-n poveşti,
37. S-ar naşte iarăşi oameni.
A fost ca niciodată.
Şi ochii mari şi grei mă dor, 78.
Din rude mari împărăteşti,
Privirea ta mă arde. Ei doar au stele cu noroc
O prea frumoasă fată.
40. Şi prigoniri de soarte,
2.
Dar dacă vrei cu crezământ Noi nu avem nici timp, nici loc
Şi era una la părinţi
Să te-ndrăgesc pe tine, Şi nu cunoaştem moarte.
Şi mândră-n toate cele,
Tu te coboară pe pământ, 79.
Cum e Fecioara între sfinţi
Fii muritor ca mine. Din sânul vecinicului ieri
Şi luna între stele.
41. Trăieşte azi ce moare,
12.
- Tu-mi cei chiar nemurirea mea Un soare de s-ar stinge-n cer
Iar ea vorbind cu el în somn,
În schimb pe-o sărutare, S-aprinde iarăşi soare;
Oftând din greu suspină:
Dar voi să ştii asemenea 84.
- O, dulce-al nopţii mele domn,
Cât te iubesc de tare; Dar moartea nu se poate...
De ce nu vii tu? Vină!
II/44 85.
13.
În vremea asta Cătălin, Şi pentru cine vrei să mori?
Cobori în jos, luceafăr blând,
Viclean copil de casă, Întoarce-te, te-ndreaptă
Alunecând pe-o rază,
Ce umple cupele cu vin Spre-acel pământ rătăcitor
Pătrunde-n casă şi în gând
Mesenilor la masă, Şi vezi ce te aşteaptă.
Şi viaţa-mi luminează!
51. IV/95
19.
- Dacă nu ştii, ţi-aş arăta - Cobori în jos, luceafăr blând,
- Din sfera mea venii cu greu
Din bob în bob amorul, Alunecând pe-o rază,
Ca să-ţi urmez chemarea,
Ci numai nu te mânia, Pătrunde-n codru şi în gând,
Iar cerul este tatăl meu
Ci stai cu binişorul. Norocu-mi luminează!
Şi mumă-mea e marea.
III/66 97.
22.
Un cer de stele dedesubt, - Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Şi toată lumea-n ocean Dac-oi fi eu sau altul?
Deasupra-i cer de stele –
De tine o s-asculte. 98.
71.
23. Trăind în cercul vostru strâmt
- De greul negrei vecinicii, Norocul vă petrece,
- O, eşti frumos, cum numa-n vis
Părinte, mă dezleagă Ci eu în lumea mea mă simt
Un înger se arată,
72. Nemuritor şi rece.
Dară pe calea ce-ai deschis
Căci tu izvor eşti de vieţi
N-oi merge niciodată;
Şi dătător de moarte;
24.
73.
Străin la vorbă şi la port,
Reia-mi al nemuririi nimb
Luceşti fără de viaţă,
Şi focul din privire,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
O oră de iubire...
33.
75.
Şi soarele e tatăl meu,
Nu cere semne şi minuni
Iar noaptea-mi este muma;
Care n-au chip şi nume;
36.
Luceafărul - O, eşti frumos cum numa-n vis 76.
de Mihai Eminescu Un demon se arată, Tu vrei un om să te socoţi
Dară pe calea ce-ai deschis Cu ei să te asameni?
1. N-oi merge niciodată! Dar piară oamenii cu toţi,
A fost odată ca-n poveşti,
37. S-ar naşte iarăşi oameni.
A fost ca niciodată.
Şi ochii mari şi grei mă dor, 78.
Din rude mari împărăteşti,
Privirea ta mă arde. Ei doar au stele cu noroc
O prea frumoasă fată.
40. Şi prigoniri de soarte,
2.
Dar dacă vrei cu crezământ Noi nu avem nici timp, nici loc
Şi era una la părinţi
Să te-ndrăgesc pe tine, Şi nu cunoaştem moarte.
Şi mândră-n toate cele,
Tu te coboară pe pământ, 79.
Cum e Fecioara între sfinţi
Fii muritor ca mine. Din sânul vecinicului ieri
Şi luna între stele.
41. Trăieşte azi ce moare,
12.
- Tu-mi cei chiar nemurirea mea Un soare de s-ar stinge-n cer
Iar ea vorbind cu el în somn,
În schimb pe-o sărutare, S-aprinde iarăşi soare;
Oftând din greu suspină:
Dar voi să ştii asemenea 84.
- O, dulce-al nopţii mele domn,
Cât te iubesc de tare; Dar moartea nu se poate...
De ce nu vii tu? Vină!
II/44 85.
13.
În vremea asta Cătălin, Şi pentru cine vrei să mori?
Cobori în jos, luceafăr blând,
Viclean copil de casă, Întoarce-te, te-ndreaptă
Alunecând pe-o rază,
Ce umple cupele cu vin Spre-acel pământ rătăcitor
Pătrunde-n casă şi în gând
Mesenilor la masă, Şi vezi ce te aşteaptă.
Şi viaţa-mi luminează!
51. IV/95
19.
- Dacă nu ştii, ţi-aş arăta - Cobori în jos, luceafăr blând,
- Din sfera mea venii cu greu
Din bob în bob amorul, Alunecând pe-o rază,
Ca să-ţi urmez chemarea,
Ci numai nu te mânia, Pătrunde-n codru şi în gând,
Iar cerul este tatăl meu
Ci stai cu binişorul. Norocu-mi luminează!
Şi mumă-mea e marea.
III/66 97.
22.
Un cer de stele dedesubt, - Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Şi toată lumea-n ocean Dac-oi fi eu sau altul?
Deasupra-i cer de stele –
De tine o s-asculte. 98.
71.
23. Trăind în cercul vostru strâmt
- De greul negrei vecinicii, Norocul vă petrece,
- O, eşti frumos, cum numa-n vis
Părinte, mă dezleagă Ci eu în lumea mea mă simt
Un înger se arată,
72. Nemuritor şi rece.
Dară pe calea ce-ai deschis
Căci tu izvor eşti de vieţi
N-oi merge niciodată;
Şi dătător de moarte;
24.
73.
Străin la vorbă şi la port,
Reia-mi al nemuririi nimb
Luceşti fără de viaţă,
Şi focul din privire,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
O oră de iubire...
33.
75.
Şi soarele e tatăl meu,
Nu cere semne şi minuni
Iar noaptea-mi este muma;
Care n-au chip şi nume;
36.