1|merghen și prietenii lui

MERGHEN ŞI PRIETENII LUI

(poveste populară rusă)

Мэргэн и его друзья

Mergen and his friends

Prietenii te scot mereu din încurcătură!

2|merghen și prietenii lui

Trăia odată, pe malurile pârâului Gorin, un tânăr bun la suflet şi curajos, pe nume Merghen.
Pescuia, vâna şi niciodată nu se întorcea acasă cu mâinile goale. Dar Merghen nu vâna
niciodată doar cât îi era necesar pentru hrană.

Într—o zi, ca de obicei, s—a pregătit şi a plecat la vânătoare. A mers şi a tot mers până a
ajuns la Amur, dar n—a întâlnit nici urmă de vânat. A pornit Merghen mai departe, prin locuri
încă neumblate, pe acolo, unde domneşte asupra fiarelor sălbatice ţarul taigalei — tigrul uriaş
şi bătrân.

A mers Merghen pe la marginea pădurii şi, deodată, a văzut un ren împotmolit într—o
mlaştină adâncă. Când Merghen se apropie, renul îl rugă:
3|merghen și prietenii lui

—Salvează—mă, Merghen, scoate—mă din mlaştină!

Vânătorului i se făcu milă şi—l scoase din mlaştină. Se scutură renul şi—i zise:

—Merghen, să mă chemi, când vei avea nevoie de mine.

4|merghen și prietenii lui

Aşa grăi renul şi se afundă în pădure. Iar Merghen se porni mai departe. Mergea el prin
taiga şi privea cu atenţie în jurul lui. Şi iată că zări o furnică, strivită sub nişte vreascuri de
stejar. Îl rugă furnica pe vânător:

—Merghen, salvează—mă!
5|merghen și prietenii lui

I se făcu vânătorului milă de furnică, dădu vreascurile la o parte şi o aşeză pe mână.

—Îţi mulţumesc, Merghen. Să mă chemi, când vei avea nevoie de ajutorul meu.

Porni Merghen mai departe pe malul Amurului. Ajuns la o cotitură, hotărî să se odihnească
puţin pe malul apei albastre. Tocmai îşi scotea traistă, când auzi un glas răguşit:
6|merghen și prietenii lui

—Merghen, mor, salvează—mă! De trei zile zac aici, pe mal.

Vânătorul văzu pe malul apei un nisetru uriaş. Merghen îşi propti umărul în coastele
peştelui şi—l împinse cu greu spre râu.
7|merghen și prietenii lui

Ajunse nisetrul cu coada în apă, o plezni cu putere şi dispăru. După câteva clipe, din ape se
arată capul nisetrului:
8|merghen și prietenii lui

—Îţi mulţumesc, bunule Merghen. Dacă vei avea vreodată nevoie de ajutorul meu, să mă
chemi.

Se odihni vânătorul, apoi plecă mai departe. Deodată îi apăru în faţa ochilor un cătun
necunoscut. Din casa cea mai mare şi mai bogată îi ieşiră în întâmpinare un bătrân voinic, cu
priviri viclene şi o bătrână.
9|merghen și prietenii lui

—Cine eşti? întrebă cu blândeţe bătrânul.

—Sunt un vânător, răspunse Merghen. Am vânat în taiga, dar văzând cătunul acesta mi—am
zis că nu mi—ar strica să mă opresc şi să mă odihnesc o ţâră.

—Dacă asta ţi—e dorinţa, atunci fii binevenit la noi.

10 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

Intrând în casă, n—apucă Merghen să facă ochii roată că şi auzi un zăngănit de tăvi şi în
pragul încăperii apăru o fată neasemuit de frumoasă. Pe faţa ei ca bronzul străluceau ochii ca
două stele, iar pletele ei negre, precum noapte, i se revărsau pe spate.

—Ehei, ţi—a plăcut fata mea? Întreba bătrânul.

—Multe fete frumoase trăiesc pe malurile Amurului, dar aşa o frumuseţe de faţă n—am mai
văzut, fu nevoit să recunoască Merghen. Dă—mi—o de soţie. Drept răscumpărare, o să—ţi
aduc un dar bogat.
11 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

—Treaba asta nu—i chiar aşa de simplă, Merghen, răspunse bătrânul cu privirea vicleană.
Mulţi vânători au vrut să—mi fie gineri, dar toţi, cam o sută, mi—au ajuns robi. O să—ţi dau
trei porunci. Dacă le duci la îndeplinire, îmi vei fi ginere, dacă nu, îmi vei fi rob. Gândeşte—
te bine şi spune—mi dacă te învoieşti?

—Mă învoiesc! zise Merghen, fără a mai sta pe gânduri.

—Slugile mele credincioase, aduceţi—mi cizmele de fier! strigă bătrânul.
12 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

Slugile abia—abia târâră cizmele grele ca plumbul.

—Uite cizmele de fier. Dacă la noapte izbuteşti să le toceşti, atunci să vii după a doua poruncă
— zise bătrânul şi plecă.
13 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

Merghen lua cizmele şi plecă în taiga.

“Trebuie să trăieşti câteva vieţi ca să apuci să toceşti cizmele astea” — se gândi el cu
amărăciune. Şi, deodată, Merghen îşi aduse aminte de ren.
—Renule, prietene, vino şi ajută—mă! îl chemă el.

Abia se stinse ecoul acestei chemări că renul se şi află în fata vânătorului.

14 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

Merghen îi povesti necazul. Fără a mai răspunde, renul îşi baga picioarele din faţă în cizme
şi o porni în fugă spre munţi. Doar scânteile, ca nişte steluţe, arătau în noapte calea urmată de
ren. În vremea asta, Merghen se întinse pe iarbă şi adormi.

Dimineaţa, când s—a trezit, renul se şi află în faţa lui. Se uită vânătorul la picioarele renului
şi văzu că doar carâmbii mai rămăseseră din cizmele de fier nou—nouţe.
15 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

S—a bucurat Merghen şi l—a sărutat pe botul negru, catifelat, apoi apucând carâmbii, porni
în grabă spre sat.

S—a apropiat de casa stăpânului şi s—a apucat să ciocănească în uşă cu putere. A ieşit
bătrânul din casă.
Marghen îi aruncă la picioare ce mai rămăsese din cizme şi—i zise:
16 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

—Rosteşte a doua poruncă!

Uluit de cele văzute, bătrânul rămăsese fără grai. Când îşi veni în fire, începu să ţipe:
—Slugilor, aduceţi—mi cinci saci cu mei!
Bătrânul a împrăştiat astfel meiul, încât grăunțele s—au risipit prin întreg satul. Apoi îi zise
flăcăului, cam în zeflemea:

—Acum strânge tot meiul, până la ultimul grăunte. Ai răgaz o zi.

17 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

Merghen ieşi în câmp, se aşeză pe pământ şi strigă:

—Furnică, prietena mea, vino—mi în ajutor!

S—a apropiat furnica de flăcău. Acesta îi spuse ce poruncă i—a dat bătrânul. Şi—a chemat
furnica toate surioarele. Într—o clipită s—a strâns o aşa mulţime de furnici, încât în tot satul
nu mai vedeai un petic de pământ. S—au apucat furnicile să culeagă grăunţele de mei.
18 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

N—apuca Merghen să—şi termine de fumat pipa, că tot meiul fu cules şi pus în saci.

Flăcăul mulţumi din inimă furnicilor şi se duse la bătrân. Acesta rămase şi mai uimit de cele
văzute. Se scarpină în ceafă şi—i zise:
19 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

—Îţi dau ultima poruncă. Dacă o îndeplineşti, fiica mea va fi soţia ta. Demult de tot, când tatăl
meu era tânăr a scăpat în apele Amurului un inel de aur. Găsește—mi—l până la asfinţitul
soarelui.

Se întristă Merghen şi ieşi din casa cam poticnindu—se. Dar iată că prin fereastra zări
basmaua fetei, apoi pe fata bătrânului în persoană. Văzând—o, se veseli inima tânărului
vânător, se duse la malul răului şi începu să cheme:
20 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

—Nisetrule, stăpânul tuturor peştilor, vino şi ajută—mă!, strigă el de trei ori.

Se învolbură Amurul, se—nspumă şi din apă se ivi capul nisetrului. Merghen îi împărtăşi
necazul său. Fără nici un răspuns, nisetrul se scufundă în adâncuri şi strânse peştii Amurului.
21 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

Cu toţii, mari şi mici, peştii scotociră fundul râului şi găsiră inelul de aur. Nisetrul îi dădu
vânătorului inelul.

Bucuros, Merghen îl duse bătrânului. A primit bătrânul inelul, i—a mulţumit, apoi şi—a
luat fata de mână şi a condus—o spre Merghen.
22 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i

—Vânătorule viteaz şi îndemânatec, uite—o pe fata mea — zise el. Ţi—o dau de soţie. O dată
cu ea primeşte—mă şi pe mine, bătrânul ei tată, împreună cu robii şi slugile mele, cu întreg
satul.
Merghen răspunse:
—Mă învoiesc, dar din această zi, n—or să mai fie nici slugi, nici robi, toţi vom fi egali, toţi
vom fi prieteni.

De atunci, au trăit fericiţi şi în bună înţelegere. Şi reușita niciodată nu i—a părăsit pe

vânătorii acelui sat.
23 | m e r g h e n ș i p r i e t e n i i l u i