Sunteți pe pagina 1din 5

9.

Cap. 9 Echipamente pentru transferul informaŃiei - traducere şi completare modul UTSEB


9.1 Sisteme de acces
Sistemele de acces (intrare) acordă permisiunea persoanelor autorizate să pătrundă în interiorul clădirilor sau în
anumite zone ale acestora, în acelaşi timp sistemul făcând o înregistrare a orei de intrare şi de ieşire a persoanei
autorizate.
Sistemele de acces au trei niveluri de securitate:
Primul nivel: numele persoanei şi parola (codul PIN). Acesta este cel mai scăzut grad de securitate deoarece parola
poate fi uitată sau poate fi aflată şi de alte persoane.
Al doilea nivel: cardul. Dezavantajul acesteia este acela că poate fi pierdut sau furat. Tipurile cardurilor de intrare:
magnetic, infraroşu, inductive, cip şi fără atingere.
Al treilea nivel: autorizarea biometrică (voce, amprente, faŃă, retină sau iris).
Centrul sistemului are un PC, bază de date, unitate de evaluare a datelor primite şi de control al dispozitivelor de
intrare şi detectori. Sursa de alimentare este dublă – o alimentare normală, monofazică şi sursa auxiliară
neîntreruptibilă (UPS). Puterea nominală de alimentare este cuprinsă între 1-10 kW, în funcŃie de modelul
constructiv

Figura 9.1 Schema bloc a unui sistem de acces

9.2 Sisteme de semnalizare la pătrunderea prin efracŃie


Sistemele de semnalizare antiefracŃie au scopul de a semnala orice intrare neautorizată a unei persoane în aria
restricŃionată. Există sisteme de semnalizare la trecerea persoanelor atât la intrare şi ieşire, cât şi numai la ieşire.
Sistemele de avertizare la intrare/ieşire detectează fie mişcarea, fie schimbările înregistrate în zonele protejate ale
clădirii (spargerea geamurilor, deschiderea uşilor şi ferestrelor sau vibraŃiile).
Deseori este folosit un sistem video; acesta urmăreşte continuu zonele critice şi periodic pe cele de importanŃă
redusă. Detectorul acestui sistem este de cele mai multe ori o cameră video, în unele cazuri folosindu-se însă şi
camere cu infraroşu.
Sistemele antiefracŃie exterioare folosesc fibra optică ca dispozitiv de detectare. InterferenŃa luminii laser din
interiorul fibrei, datorată schimbărilor de presiune, transmite un semnal unităŃii centrale.
Poate fi folosit prin montarea pe un gard de metal; în acest caz semnalizează tăierea sau traversarea gardului.
Dacă este îngropată în pământ, iarbă, pietre sau nisip, aceasta poate detecta paşii.
Când este montată în pereŃi poate percepe găurirea sau spargerea acestora.

Figura 9.2 Detectorul cu fibră optică


9. 2

a) b)
Figura 9.3 InstalaŃia de pază contra efracŃiilor
a) structura standard; b) funcŃiunile unităŃii centrale de control de alarmare

9.3 Interfoane
Scopul interfoanelor este acela de a verifica din interiorul clădirii intrarea unei persoane pe proprietatea protejată,
făcând astfel posibilă identificarea persoanei care doreşte să intre în clădire.
StaŃiile audio necesită un adaptor de 12 V, iar cele video - un adaptor de 18 V.
Aşa numitul panou de pe uşă conŃine tabelul cu nume iluminat, butoanele de sonerie, semnalul sonor, dispozitivul de
deschidere a uşii, modulul video, modulul audio, peste acestea detectorul de mişcare, camera rotativă cu un unghi
vizual larg, sistemul de iluminat cu comandă automatizată (cu întreruptor pentru a nu emite lumină şi pe timpul
zilei).
În fiecare încăpere se gaseşte un monitor sau un receptor telefonic.
Adaptorul funcŃionează la 230 V şi are o putere nominală de 10 W.

Figura 9.4 StaŃiile interioară şi exterioară ale interfonului

9.4 Detectoare de foc


Sistemele moderne de detectare a focului folosesc atât protecŃia activă la foc cât şi pe cea pasivă.
ProtecŃia pasivă se realizează prin folosirea materialelor necombustibile.
ProtecŃia activă se realizează prin detectarea unui incendiu declanşat, stingerea acestuia, dar şi promovarea
mijloacelor de stingere.
Componentele protecŃiei active sunt: detectorii, semnalizarea şi intervenŃia.
Scopul detectorilor este alarma de incendiu; aceasta poate fi declanşată în mod automat sau manual.
Detectorii de foc pot fi de tip optic sau cu ionizare. Detectorul cu ionizare poate semnaliza încă de la început chiar şi
un fum invizibil.
Există totodată detectori pentru creşteri rapide ale temperaturii, dar şi pentru semnalarea unei anumite temperaturi
setate anterior.
Detectorul de flacără poate sesiza radiaŃia ultravioletă sau infraroşie a flăcărilor; în cazurile în care instalarea lor
separată duce la declanşarea unei alarme false, aceştia trebuie instalaŃi simultan, alarma fiind declanşată doar în
cazul în care ambii detectori semnalizează existenŃa focului.
Semnalarea manuală a incendiilor poate fi folosită în cazul în care focul sau fumul este observat de indivizi.
9. 3

Figura 9.5 Detectori şi semnalizatoare

9.5 Sisteme de intervenŃie împotriva incendiilor


Sprinclerele sunt cel mai cunoscut sistem de intervenŃie. Căldura produsă de foc activează declanşatoarele şi apa sau
spuma este răspândită în mod uniform. Declanşatorul este confecŃionat dintr-un metal sau dintr-o capsulă de sticlă
care se topeşte. Caracteristica acestor dispozitive este aceea ca ele sunt eficiente doar dacă se găsesc în apropierea
focului. Într-un spaŃiu încălzit se crează presiune în interiorul conductelor de apă (sisteme cu apă); în zone unde
există pericolul de îngheŃ, conductele sunt umplute cu aer (sistem uscat) şi apa pătrunde în conducte doar în cazul
unui incendiu.
Puterea nominală a motorului electric al pompei este de 5-50 kW.
Dispozitivele de intervenŃie de mari proporŃii sunt, în general, parte componentă a instalaŃiilor de serviciu ale clădirii
(ventilatoare de acoperiş pentru evacuarea fumului), parte a instalaŃiilor tehnologice ale clădirii (ferestre ce se
deschid automat cu ajutorul unor motoare). Unitatea centrală operează cu o alimentare mono sau trifazică, dublată
de două surse auxiliare montate în paralel.
InstalaŃia de semnalizare a incendiilor conŃine: - unitatea centrală de control, ce include şi echipamentul de
alimentare cu energie electrică, cu funcŃiile principale de indicare, control, activare a alarmelor şi gestiunea
sistemului; - dispozitivele de alarmare, conectate prin circuite de apel; - linii de control monitorizate sau
nemonitorizate pentru controlul periodic al stării de alarmare sau a echipamentului de informare; - echipamentul de
pază contra incendiiilor; - circuitul de apel către brigada de pază – figura 9.6.

Figura 9.6 Structura unui sistem de protecŃie la foc


9. 4

9.6 Sistemul de management al clădirii


Sistemul de management al clădirii este folosit de la case familiale şi blocuri proprietate personală până la spitale,
unde diferitele funcŃii sunt conectate într-un mod programat automat. Semnalele senzorilor sosesc în unitatea
centrală de management care controlează echipamentele de intervenŃie. Între componentele sistemului, semnalele şi
datele (24 V) sunt transmise prin intermediul reŃelelor electrice (230 V) sau prin infraroşii sau unde radio.
În case şi în camere poate fi controlată încălzirea, ventilarea, aerul condiŃionat, iluminatul precum şi dispozitivele
care le influenŃează funcŃionarea (senzori de lumină, temperatură, vânt, gheaŃă şi ploaie). Există însă şi un control
manual. Sistemul de alarmă poate fi programat diferit pentru prezenŃa sau absenŃa ocupanŃilor. Cu ajutorul unei chei
de control, întregul sistem poate fi pornit sau oprit.
În cazul unei case goale se obişnuieşte adesea să se lase impresia că aceasta este locuită, prin modificarea
iluminatului, emiterea anumitor sunete şi modificarea poziŃiei jaluzelelor. În caz de alarmă, poliŃia, pompierii sau
ambulanŃa poate fi sunată.
În instituŃii mari, cum sunt spitalele, atât echipamentele de serviciu ale clădirilor cât şi instalaŃiile tehnologice pot fi
legate în acest sistem.
Una dintre cele mai importante funcŃii este înlocuirea automată, în caz de defectare, a sursei de electricitate cu o
sursă alternativă şi reglarea puterii efective şi reactive a sursei la parametrii optimi.
Sursa electrică monofazică sau trifazică, sursa auxiliară este neîntreruptibilă. Puterea nominală este cuprinsă între 10
W -10 kW.

Figura 9.7 Schema unui sistem integrat de management al clădirii

Figura 9.8 Camera de comandă


9. 5

9.7 ReŃele TV
ReŃelele de televiziune sunt determinate de clădire. Semnalul de transfer al datelor vine de la antena TV sau de la o
reŃea de televiziune prin cablu. ReŃeaua de televiziune prin cablu poate fi folosită totodată ca suport pentru radio,
telefon şi conectarea calculatoarelor la internet.
RecepŃia semnalelor radio şi televiziune este asigurată prin instalaŃii de antenă individuală sau colectivă - figura 9.9.
Un sistem colectiv are numeroase avantaje ce decurg din lipsa interferenŃelor între antenele indivduale şi
posibilitatea poziŃionării antenei comune pentru asigurarea recepŃiei optime. ReŃeaua de televiziune prin cablu
reprezintă o formă specială a sistemului colectiv, semnalul primit la o staŃie de recepŃie fiind transmis utilizatorilor
printr-o reŃea de cabluri şi amplificatoare - figura 9.10
Pentru proiectarea şi exploatarea instalaŃiilor de recepŃie comună TV este necesar să fie urmărite aspecte specifice
determinate de nivelul semnalului recepŃionat, atenuarea semnalului în reŃeaua de distribuŃie, raportul
semnal/zgomot la intrarea în receptor, evitarea interferenŃelor produse de echipamentele electronice, limitarea
radiaŃiei proprii, protejarea instalaŃiei faŃă de descărcările electrice atmosferice şi de influenŃe inductive. În cazul
reŃelelor de televiziune prin cablu private trebuie respectate norme specifice referitoare la frecvenŃele folosite. Este
interzis să fie proiectate şi realizate sisteme de recepŃie pentru alte servicii radio şi TV decât cele cu destinaŃie
publică.

Figura 9.9 InstalaŃie de antenă colectivă Figura 9.10 Structura unei reŃele de televiziune prin cablu
pentru un bloc de locuinŃe