CAPITOLUL 4

REGIMUL CHIMIC AL CAZANELOR

Regimul chimic al cazanelor într-o centrală termică conține toate condițiile impuse stării
suprafețelor interioare ale generatoarelor precum și calității apei de alimentare, apei de
generator și aburului în scopul unei exploatări sigure și economice a generatoarelor.
Pentru prevenirea avariilor la cazane este necesar a se lua următoarele măsuri:
- realizarea și menținerea unui regim chimic corect
- pregătirea și menținerea în stare curată a suprafețelor de schimb de căldură
-prezența stratului protector
-exploatarea corectă a cazanelor cu respectarea instrucțiunilor de lucru.
Realizarea unui regim chimic corect impune tratarea corespunzătoare a apei de adaos, a
condensatului recuperat, a apei de alimentare, controlul indicilor chimici pe circuit.
Pregătirea și menținerea în stare curată a suprafețelor de schimb de căldură prezintă o
deosebită importantă. Chiar și în cazul în care se menține un regim chimic corect nu pot fi
evitate coroziunile dacă nu se face o pregătire inițiala a suprafețelor de schimb de căldură și
dacă nu se practică conservarea cazanelor în perioada de stagnare a acestora.
Pregătirea inițiala are drept scop curățirea de la tunderul de laminare și sudare, de oxizii de
fier, proveniți din timpul depozitării, precum și nisipul, grăsimile, alte impurități din timpul
execuției și montajului.
Înainte de punere în funcțiune cazanele sunt supuse procesului de spălare chimică.
Spălarea chimică are drept scop formarea stratului protector.
Factorii influenți ai regimului chimic al apei de la generatoarele de abur sunt:
a-factori dinamici constructivi specifici, respectiv sarcina termică și încărcarea specifică a
spațiului de abur.
b-factori funcționali –respectiv cifra de circulație și presiunea de vaporizare
Sarcina termică determină modul de fierbere respectiv de generare a aburului.

Noțiuni generale
Suprafețele interioare necurățate ale cazanelor sunt acoperite de oxizi de fier iar după montare
sunt murdărite de praf și ulei, nisip, scoriizura de la electrozii de sudare. Impuritățile mecanice
trebuiesc înlăturate din circuit, asfel se aglomerează în cazan deranjând circuitul apei din
cazan.
Înainte de punerea în funcțiune a cazanelor se impune spălarea chimică și pasivizarea
suprafețelor de schimb de căldură. Tehnologia de spălare chimică se va alege în funcție de
natura materialului din care este confecționat cazanul iar concentrațiile de reactivi se vor stabili
în funcție de determinările din laborator. Întrucât în timpul functionarii cazanului pe suprafețele
de schimb de căldură se formează depuneri, este necesară executarea operației de spălare
chimică a cazanelor. Tehnologia de spălare se va alege în funcție de natura depunerilor
precum și de încercările din laborator ale crustei depuse. Spălarea chimică a cazanelor
presupune utilizarea de personal de deservire autorizat ISCIR. Principalele faze ale spălării
chimice sunt:
-spălarea mecanică la rece și la cald are drept scop înlăturarea resturilor de la montarea
cazanului
- degresarea care are rolul de a înlătura grăsimile și depunerile datorate durității temporare.
- decaparea care are rolul de a înlătura depunerile aderente greu de îndepărtat.
- neutralizarea decapantului
- pasivizarea cazanului care are rolul de a forma stratul protector. În timpul spălării chimice se
vor urmării prin analize de laborator fazele procesului tehnologic pentru a se stabili corect timpii
de reacție cu metalul a reactivilor folosiți la spălare. În funcție de faza de spălare se vor efectua
analizele respective. De exemplu la decapare se va urmari cu o frecvență bine stabilită analiza
de fier, concentrația acidului clorhidric, temperatura, astfel încât să se protejeze suprafața
metalului. Din cazane se va colecta crusta înainte de spălarea chimică în vederea stabilirii
tehnologiei ce se va aplica pentru curățirea suprafețelor de schimb de căldură. Crusta se va
analiza prin analiza gravimetrică. În laborator se vor stabili concentrațiile de reactivi ce
urmează a se utiliza la spălarea chimică.

Colectarea probelor de apă, abur, condensat

La toate punctele de control a indicilor chimici se impune montarea locurilor de probă
Dispozitivele pentru colectat probe vor corespunde standardelor în vigoare, dimensionarea
fiind făcută în funcție de temperatură ce trebuie realizată și anume 20-35 °C.
Mesele de probă vor fi inscripționate și iluminate corespunzător, la centralele termoenergetice
pe cărbune probele din cazan vor fi instalate în încăperi special amenajate.
Probele de apa–abur–condensat vor curge continuu iar dacă nu este posibilă curgerea
continuă înainte de colectarea probei se va lăsa să curgă cel puțin 10 minute.
Pentru proba de oxigen dizolvat locul de probă va curge continuu, temperatura fiind de 200C.
Analiza de ph se va efectua la fața locului pentru a evita erorile ce pot să intervină prin
dizolvarea unor gaze din atmosferă.

Conservarea cazanelor
COROZIUNEA în timpul stagnării cazanelor reprezintă forma cea mai grava de coroziune.
Pentru evitarea coroziunilor se recurge la conservarea cazanelor.
Modul de conservare depinde în principal de durata scoaterii din funcțiune a cazanului și de
tipul cazanului.
Conservarea cazanelor constă în aducerea apei conținute în cazan la un ph corespunzător,
utilizând și agenți chimici de legare a oxigenului dizolvat în apă.
Conservarea cazanelor depinde de durata scoaterii din funcțiune a cazanului.

EXISTĂ 2 TIPURI DE CONSERVARE

- conservare pe cale uscată
- conservare pe cale umedă

Conservarea uscată
Se aplica la acele cazane la care este posibilă golirea totală a apei de cazan fără a rămâne
pungi de apă în diverse zone ale acestuia. Pentru legarea urmelor de apă din cazan se vor
folosi agenți hidroscopici. Cei mai utilizați agenți hidroscopici sunt: silicagelul, clorura de calciu
anhidra CaCl2, varul nestins-CaO.
După golirea cazanului de apă se plasează agentul de legare, se umple cazanul după care se
închid toate gurile de vizitare și toate deschiderile cu atmosfera pentru a nu pătrunde
umiditatea din atmosferă. Cel mai utilizat agent de legare la conservarea cazanelor este
silicagelul care se livrează sub formă de blaugel, colorat în albastru.
În stare anhidră este colorat în albastru iar în stare umedă este colorat în roșu
Când este saturat cu umiditate silicagelul se va regenera.
Regenerarea se face cu abur la temperatura de 180 °C
Este utilizat cel mai mult în practică silicagelul pentru că prezintă avantajul de a se regenera.

Conservarea umedă
Se aplică la acele cazane la care nu este posibilă golirea totală a apei din cazan. Metoda de
conservare umedă constă în aducerea apei conținute în cazan la un ph satisfăcător, cu un
adaos de agent de legare a oxigenului dizolvat în apă. Agenții de legare a oxigenului dizolvat
în apă sunt:
-HIDRATUL DE HIDRAZINA N2H4 x H2O.
-SULFITUL DE SODIU NaHSO4
-BISULFITUL DE SODIU NaHSO3
-BIOXIDUL DE SULF SO2
-DITIONATUL DE SODIU Na2S2O4
La utilizarea compușilor pe bază de sulf există dezavantaje întrucât crește salinitatea apei de
cazan și prin descompunere acești produși pun în libertate hidrogen sulfurat și alți compuși
care micșoreaza ph-ul apei de cazan. Pe scară largă cel mai utilizat agent de legare este
HIDRATUL DE HIDRAZINA.

Conservarea umedă cu hidrat de hidrazina (N2H4) x H2O

Această metodă prezintă următoarele avantaje:
- leagă urmele de oxigen dizolvat în apă
- reglează valoarea ph-ului la valori de 9,5-10.
Necesarul de hidrazina este de 1 gram de hidrazina 100% la un gram de oxiden dizolvat în
apă.
Peste cantitatea de hidrazina necesară legării oxigenului se asigură un exces de 20-100 ppm,
iar ph-ul se menține suficient de ridicat. Apa rece conține 10 mg/O2, deci este nevoie de 70 gr
de hidrat de hidrazina de 24%.
În timpul conservării pe cale umedă cu hidrazina se vor urmării parametrii:
- ph-ul apei
- oxigen dizolvat în apa
- exces de hidrazina
La manevrarea hidrazinei se vor respecta normele de tehnica securității în muncă, întrucât
este toxică și inflamabilă, precum și cancerigenă.

Balanța apa-abur condensat

Balanța apa-abur-condensat determină sistemul de tratare al apei brute. Relația de bază
pentru balanța apă condensat este următoarea:

Qal=Qcond +Qad=Qab +Qpierderi+Qpj , unde

Qab=debitul de abur, mc/h

Qpierderi=debitul de pierderi, mc/h
Qpj=debitul de purjare a cazanului mc/h

Condensatele se vor recupera dacă au indicii mai mici sau cel puțin egali cu ai apei de adaos.
În cazul în care indicii chimici la condensat sau mai mari se impune tratarea condensatului
recuperat.
Dacă recuperarea condensatului presupune cheltuieli nejustificate cu tratarea acestuia se
renunță la recuperarea condensatului.
Într-o centrală termică se deosebesc mai multe circuite:
- circuitul apa-abur condensat
- circuitul de răcire a condensatelor
- circuite de răcire a pompelor, generatoarelor
- circuitul de răcire a condensatelor
- circuite de răcire a pompelor, generatoarelor
În centralele termice care furnizează abur tehnologic, balanța apa-abur-condensat determină
sistemul de tratare pentru apa de adaos, respectiv pentru condensat. În cazul când nu sunt
pierderi în circuit sau sunt neglijabile iar condensatul este curat rezultă: Dal=Dad=Dpj
Bilanțul de material se poate scrie cu relațiile de mai sus introducând în aceste relații indicii de
calitate.
Dal x Ial =Dad x Iad +Dc xIc =Dab x Iab+DpjxIpj +DpxIp

RELAȚIA CARE DEFINEȘTE PURJA DEVINE:

Ial-Iab
Pj=-----------x100%
Icaz-Ial
Dacă Iab=0 rezulta ca:

Ial
Pj=-----------x100 %
Icaz-Ial

În care Icaz=indice de calitate a apei din cazan

Ial=indice de calitate a apei de alimentare
Iab=indice de calitate a aburului

Impurificarea aburului
Pentru obținerea unui abur de calitate este nevoie să se cunoască procesul de obținere al
aburului, care diferă în funcție de diverse tipuri de constructive de cazane.
Principalele căi de impurificare a aburului sunt:
- prin antrenare mecanică datorită acțiunii de purtator al aburului- specifice acestui tip
de impurificare sunt fierberea prin spumare, lovituri de apă la cazanele cu abateri de la
orizontalitate sau impurificare prin picături fine datorită variației consumului de abur.
- prin solubilizare - specifice sărurilor de sodiu.
- prin sublimare - specifice silicei ionice și coloidale, substanțelor volatile.
Impurificarea aburului are loc prin antrenarea de către abur a picăturilor de apă din cazan, a
sărurilor solubile și a precipitatelor pe care le conțin.
O cauza a impurificării aburului este și oscilarea debitului de abur produs de cazan.
Cea mai periculoasă cale de impurificare o constituie impurificarea prin spumare a aburului,
acesta fiind cauzată de prezența substanțelor caustice în cazan sau de prezența substanțelor
organice în apă, precum și excesul de fosfat trisodic peste limita admisă.
Bioxidul de siliciu peste limita admisă în apă de cazan prin solubilizare trece în abur și este
transportat o dată cu acesta.
Prezența impuritatilor în abur are consecințe foarte grave atât pentru cazan cât și pentru
consumatorii de abur, conducând la fenomene de depunere și de coroziune.
Pentru evitarea impurificarii aburului se vor lua atât măsuri constructive cât și menținerea unui
regim chimic corespunzător.
Combaterea impurificării aburului:
- purjarea cazanelor
- prezenta dispozitivelor de liniștire și separare a emulsiei apă-abur
- alcalinizarea aburului
- instalații de tratare a apei
- măsuri constructive (încărcarea spațiului de abur și suprafeței de separare din tambur și
modul de introducere a emulsiei apă –abur în tambur, cât și funcționale, sarcina constantă,
respectarea indicilor chimici ai apei).
Pentru practică se vor reține următoarele:
- capacitatea cea mai redusă de purtator o are aburul saturat
- aburul umed reprezintă un mijloc de transport mecanic, umiditatea jucând rol de solvent
- aburul supraîncălzit este atât un mijloc de transport mecanic cât și un mijloc de dizolvare
datorită densității lui.
- distribuția silicei între faza lichidă și faza de vapori este în funcție de presiunea de funcționare.

Purja cazanelor

Purja cazanelor este operația prin care se elimină din sistemul sub presiune apa cu excesul
de săruri și nămol format.
În funcție de modul de aplicare al purjei se deosebesc două tipuri de purje:
- PURJAREA CONTINUĂ
- PURJARE INTERMITENTĂ

Purja continuă
Se practică din tamburul separator al cazanului.
Prelevarea se efectuează de-alungul tamburului printr-o conductă cu orificii amplasată sub
nivelul minim al apei în tambur.
Această purjă are rolul de a elimina surplusul de săruri al apei de cazan.

Purja intermitentă
Se practică din punctele cele mai joase ale cazanului, colectoare inferioare sau tambur inferior
având rolul de a elimina nămolul format în cazan.
Relația ce definește purja cazanului este:

Sal-Sab
Pj=-------------------x100%
S-Sal

UNDE:
Sal-salinitatea apei de alimentare. mval/l
Sab-salinitatea aburului, mval/l
S -salinitatea apei de cazan. mval/l
Sab-salinitatea aburului poate fi considerată zero și în aceasta situație relația purjei devine:

Sal x 100
Pj=-------------------%
S-Sal
Pentru menținerea indicilor chimici la apa de cazan se aplică un regim de purjare optim.
Pentru CET-uri, valoarea purjei este de 5% din debitul de abur produs, iar pentru CT, valoarea
purjei este de 7% din debitul de abur produs.
Prin purjarea cazanului se reglează urmatorii indici chimici:
- siliciu
- conductivitate
- alcalinitate
Purja intermitentă influențează valorile indicilor chimici menționați mai sus precum și conduce
la eliminarea nămolului din cazan, din părțile inferioare ale acestuia.
Purja intermitentă se folosește și în cazul de avarii la cazan.
Purja se va regla la o valoare cât mai mică pentru a evita pierderile de căldura și de apă

Fenomene legate de acțiunea apei intr-o centrala termică

Depuneri și coroziuni
Fenomenele legate de acțiunea apei în centralele termice se refera la interacțiunea apa metal
și produsul finit aburul.
Se pune problema rezistenței materialelor din care sunt confecționate suprafețele de schimb
de căldură în anumite condiții de temperatură și presiune.
Apă de alimentare impurificată are drept consecințe următoarele:
-apariția fenomenelor de depunere
- apariția fenomenelor de coroziune
- impurificarea aburului
Procesul de depunere este influențat de temperatură, de presiune, de impuritățile conținute în
apa de alimentare a cazanului.
Apa de alimentare conține substanțe dizolzate în limita de saturație, depunându-se suprafețele
de schimb de căldură în funcție de solubilitate.
SĂRURILE DE SODIU ÎN CONDIȚIILE DIN CAZANE NU ATING LIMITA DE SOLUBILITATE.
astfel ele nu dau depuneri.
Depunerile iau nastere și prin descompunerea termică a unor combinații chimice din care
rezultă produți cu solubilitate redusă, asa cum este carbonatul de calciu ce provine din
descompunerea termică a bicarbonatului de calciu.
Depunerile constituie unul din cele mai mari inconveniente pentru cazanele de abur.
Substanțele dizolvate în apă în condiți bine determinate se depun sub formă de crustă sau se
colectează la partea inferioară a cazanului sub formă de nămol.
Apa de alimentare se cocentrează progresiv în funcție de zonele pe care le parcurge. În
procesul de depunere există 3 intervale succesive de formare a depunerilor:
- intervalul de dizolvare completă a sărurilor
- intervalul disocieri electrolitice
- intervalul apariției saturației
Dacă există o substanță care să stimuleaze depunerile primele două faze nu mai sunt
necesare.

Mecanismul formării depunerilor

Pe peretele țevii se formează bula de abur.
PRIN EFECTUL DE TRANSMITERE AL CĂLDURII SĂRURILE SE DEPUN SUB FORMĂ DE
CRUSTĂ.
Se preferă ca în cazan să existe o fierbere turbulentă cu un timp de contact cât mai mic cu
peretele țevii. Bula de abur își mărește volumul de la A la marimea B, se desprinde de pe țeavă
si pe perete rămân depuse săruri pe zona hașurată.
Natura depunerilor
Depinde de cea a sărurilor din care provine.
Cu cât temperatura dintre fierberea apei și cea a soluției sării este mai mare cu atăt tendința
sării de a rămâne în soluție este mai mare.
Modul de manifestare al depunerilor se desprinde de pe țeavă și pe perete rămân depuse
săruri pe zona hașurată.
Natura depunerilor
Depinde de cea a sărurilor din care provine.
Cu cât temperatura dintre fierberea apei și cea a soluției sării este mai mare cu atât tendința
sării de a rămâne în soluție este mai mare.
Modul de manifestare al depunerilor:
Depuneri datorate durității temporare
Bicarbonatul de calciu Ca(HCO3)2 sub influența temperaturii se descompune și în libertate
carbonatul de calciu a cărei solubilitate în apă este redusă și ca atare se depune sub formă de
crustă în zonele reci (economizor) și sub formă de nămol în zonele calde (tambur).
La temperaturi de 100 °C începe descompunerea bicarbonaților.
Crustele de carbonați de calciu au aspect spongios.
Reacția de descompunere depinde de temperatură fiind influențată de mișcarea violentă a
lichidului, aceasta accelerând descompunerea.
Reacția de descompunere a bicarbonatului de calciu este:

Temperatura
Ca(HCO3)2 -------------------------CaCO3+CO2 +H2O

Bicarbonatul de magneziu - MG(HCO3)2 se descompune în două trepte, timpul de

descompunere al acestuia fiind mai mare decât al bicarbonatului de calciu.
În prima treaptă rezultă carbonatul de magneziu care este solubil în apă și în cea de-a doua
treaptă rezultă hidroxidul de magneziu Mg(OH)2.
Hidroxidul de magneziu are un aspect spongios, puțin aderent și care se îndepîrteaza ușor.
Hidroxidul de magneziu are solubilitate foarte redusă în apă, la 100 °C este de numai 5 ppm.
Reacțiile chimice care au loc la descompunerea bicarbonatului de magneziu sunt:

Mg (HCO3)2-------------------------Mg CO3 +H2O +CO2

Mg CO3+H2O------------------------Mg(OH)+CO2
Mg(HCO3)2---------------------------Mg(OH)2 + 2CO2
Sărurile durității permanente:
Duritatea permanenta este formată din următoarele săruri:
- sulfat de calciu –CaSO4 –dă cruste dure și foarte aderente în zonele cele mai calde
- sulfatul de magneziu –MgSO4-are solubilitatea foarte mare în apă și nu dă depuneri
in condițiile de cazan.
- clorura de calciu-CaCL2, clorura de magneziu –MgCL2-NU DAU DEPUNERI.
Depuneri ale siliciului:-sunt cele mai periculoase depuneri și sunt greu de îndepărtat
Compușilor datorați silicaților de calciu și magneziu au solubilitate foarte mică în apă ceea ce
favorizează fenomenul de depunere. Bioxidul de siliciu se depune sub formă de gel.
Dacă în apa de cazan se gasesc și ioni de fier, aluminiu, aceștia împreună cu siliciul dau
depuneri sub formă de complex care sunt duri, aderenți, greu de îndepărtat. Aceste depuneri
se formeaza pe țevile fierbătoare.
Depuneri ale substanțelor organice-substanțele organice formează depuneri spongioase
prin pirogenare. Dintre substanțele organice cele mai periculoase se pot aminti uleiurile,
zaharurile, fenolii, detergenții.
Depuneri ale cuprului-depunerile de cupru se explica prin prezența ionilor de cupru proveniți
din țevile condensatoarelor de turbină, preîncălzitori, vaporizatori.
Aceste depuneri conduc la coroziuni grave ale cuprului împreună cu fierul.
Depuneri ale aluminiului-aluminiu pătrunde în cazan din stația de pretratare a apei și acesta
se depune sub formă de oxid de aluminiu în economizor, formând depuneri spongioase.
Aluminiu cu siliciul, fierul, calciul, magneziul dă depuneri sub formă de complex.

Cauzele care duc la apariția depunerilor:

- deficiențe instalația de coagulare a apei, instalația de dedurizare, instalația de tratare a
apei
- recuperarea unor condensate impurificate și netratate în stația de tratare a apei
- circuite de răcire sparte
- lipsa condiționării apei de alimentare a cazanelor
- nerespectarea spațiului apa-abur a cazanului.

Consecințele depunerilor
- scăderea randamentului cazanului
- înrăutățirea transferului termic
- supraconsum de combustibil
- supraîncălziri locale
- spargeri de țevi
- creșterea cheltuielilor cu întreținerea și reparațiile
- împurificarea aburului
- decarburări ale metalului.

Modul de înlăturare a cauzelor care duc la depuneri

- se va asigura apa de alimentare de calitate
- alegerea unei scheme de tratare a apei adecvate în functțe de parametrii chimici impuși
- pregătirea suprafețelor interioare ale cazanelor înainte de punerea în funcție
- tratarea apei de adaos corespunzătoare
- tratarea condensatelor impurificate în mod corespunzător
- condiționarea cu fosfat trisodic, pentru reținerea urmelor de duritate din apa de adaos
- respectarea purjii continue și intermitente
- personalul de deservire autorizat.

Coroziunea cazanelor
Coroziunile sunt procesele de distrugere a metalului cauzate de diverse fluide.
În funcție de fluid și de condițiile fizico-chimice se deosebesc coroziuni de natura chimică si
electro-chimică.
În condițiile din instalațiile energetice tipurile de coroziune sunt de natură electro-chimica, care
se desfașoară după două procese:
- un proces anodic
- un proces catodic
Coroziunea electro-chimica este de două feluri: coroziune eterogenă, coroziune omogenă.
Coroziunea omogenă are loc când anozii locali și catozii locali sunt uniformi distribuiți pe
suprafața metalului.
Coroziunea eterogenă are loc dacă suprafața catodica este preponderentă față de suprafața
anodică.

Factorii favorizanți ai coroziunii

Factorii favorizanți ai coroziunii
- prezența în contact intim a doua metale
- neuniformități și impurități în structura metalului
- concentrații diferite de săruri și gaze
- electroliți cu ph acid
- prezența depunerilori
- temperaturi peste limita admisă, agravează procesele de coroziune prin efect chimic
asupra reacției de dizolvare a metalului, cât și prin faptul că distruge pelicule protectoare care
acoperă suprafața metalului.

Natura coroziunilor
Coroziunea provocată de substanțele acide
Acizii organici sau anorganici pot să provină în cazan din:
- dizolvarea bioxidului de carbon
- hidroliza sărurilor de magneziu
- descompunerea termică a substanțelor organice
Viteza de coroziune în mediul acid se măsoară prin ph-ul soluției apoase.
Clorura de magneziu în apă hidrolizează prin dizolvare după următoarea reacție:

MgCl2+2H2O----------------- 2HCl +Mg(OH)2

Acidul clorhidric pus în libertate prin descompunerea clorurii de magneziu conduce la

fenomene de coroziune prin micșorarea ph-ului apei. Coroziunile provocate de aceste
substanțe sunt de tip electrochimic și au un aspect de ciupituri sub formă de cratere, care merg
până la perforarea peretelui țevii.
Viteza de coroziune în funcție de ph poate fi redată prin următorul grafic:

Coroziunea provocată de gazele dizolvate în apă

Solubilitatea oxigenului dizolvat în apă este în funcție de temperatură și presiune.
Când fierul vine in contact cu apa se stabilește o tensiune de dizolvare astfel metalul trimite în
soluție ionii săi.
Cristalele de ferită trimit în soluție ionii, ele încărcându-se cu sarcini electrice negative.
Cristalele se încarcă cu sarcini electrice negative iar în soluție sunt trimise sarcini electrice
pozitive astfel încât la suprafața metalului se stabilește un echilibru.
Dacă în soluție există impurități acest strat dublu Helmontz se strică și astfel apare fenomenul
de coroziune. Coroziunea se dezvoltă în adâncime. Se dezvoltă astfel o ciuperca de oxizi de
fier la exterior de culoare roșie, brună, constituită din hidroxid feric Fe(OH)3, la interior de
culoare neagră Fe(OH)2, iar la baza coroziuni este o pulbere de culoare neagră de magnetită
Fe3O4. Aceste coroziuni apar în zonele de variați ale temperaturii, schimbătoare de căldură,
economizoare, jocul apei în tambur.
Apar în perioada de stagnare a cazanelor care sunt cele mai periculoase. Coroziunea
provocată de oxigen este sub formă de ciupituri pitinguri, acestea conducând la fisurarea
țevilor.
Cristalele de ferită care constau din fier pur, sărăcite de ionii pozitivi, care au trecut în soluție
devin negative din punct de vedere electric.
Dacă în vecinătate există un punct cu potențial electric diferit, coroziunea se dezvoltă în
adâncime.

Coroziunea provocată de bioxidul de carbon

Agresivitatea provocată de bioxidul de carbon este comparabilă cu cea provocată de acizii tari.
Parțile din centrală cele mai expuse la acțiunea bioxidului de carbon sunt conductele de
alimentare, pompele de alimentare, preîncălzitoarele, rețeaua de recuperare a condensatelor,
economizoarele.
Viteza de circulație a apei nu va depasi 1m/s pentru a evita fenomenele de coroziune
provocate de CO2.
CO2 activează puternic coroziunea provocată de oxigenul din apă, preluând ionii de fier și
combinarea lor în carbonați sau bicarbonați care precipită.

2CO2+2H2O+Fe--------------Fe(HCO3)2+H2

CO2+H2O+Fe----------------FeCO3+H2

Coroziunea provocată de ionii de cupru

Cuprul este forma ionică, pătrunde în circuitul apa-abur-condensat, ca urmare a coroziuni
echipamentelor constituită din aliaje de cupru.
Cuprul ajuns în cazane sub formă de carbonat bazic se depune prin descompunerea termică
sub formă de cupru metalic.

2CuCO3+2H2O--------------2Cu+2CO2+2H2+2O2

Ionul de cupru formează o pilă galvanică cu ionul de fier, cuprul fiind mai electropozitiv decât
fierul, constituie catodul, iar fierul anodul (care se dizolvă)
Zona anodică se limitează la o coroziune punctiformă și avansată în adâncime.

Fragilitatea caustică-
Soluțiile puternic alcaline a căror concentrație este peste 4g/lNaOH atacă fierul.
Coroziunea este de tip cristalin, alcalinitatea atacând liantul (cementita) din structura oțelului.
Această concentrație nu poate fi atinsă în mod normal în cazan, dar se pot concentra soluțiile
alcaline în zonele de mandrinare și nituire.

Coroziunea provocată de apă fierbinte

La temperaturi mai mari de 250°C, oțelurile sunt atacate atât de repede încât se acoperă cu
un strat protector de magnetită.
În condiții favorabile acest strat protector este și aderent acționând ca strat protector pentru
metal. În cazan straturile protectoare pot fi distruse prin efecte termice, mecanice sau chimice.

Foxidarea fierului de către aburul supraîncălzit

Apare ca o combinare a factorilor chimici și mecanici.
Se manifestă prin apariția de fisuri intercristaline.
Pentru producerea acestui tip de coroziuni trebuie să existe următoarele condiții:
- metalul să fie susceptibil la coroziunea fisurantă
- mediul agresiv să acționeze cel putin asupra componenților nenobili ai metalului.

Coroziunea provocată de substanțele organice

Prezența substanțelor organice în apă brută este nedorită atât din punct de vedere al
exploatării cazanelor cât și din punct de vedere al exploatării instalațiilor de tratare apă,
deoarece blochează rășinile schimbătoare de ioni.

Coroziunea provocată de substanțele organice

Prezența substanțelor organice în apa brută este nedorită atât din punct de vedere al
exploatării cazanelor cât și din punct de vedere al exploatării instalațiilor de tratare a apei
deoarece blochează rășinile schimbătoare de ioni.
Ajunse în cazan substanțele organice se descompun punând în libertate ioni de acizi organici
care pot sa producă fenomene de coroziune atât în cazane cât și pe traseul aburului.
Dacă acizii organici au coeficient de difuziune mai mare decit amoniacul, aceștia trec în abur,
micșorându-i ph-ul, dacă au coeficient de difuziune mai mic decât al amoniacului acizii rămân
în apa de cazan și-i conferă un ph acid.

Consecințele coroziunilor
- degradarea metalului
Peretele metalic se subțiază și datorită presiunii interioare a țevii se fisurează sau se sparge
Coroziunea țevilor fierbătoare se caracterizează prin orificii mici. În tambur coroziunea apare
sub forma de ciupituri sau sub forma de plăgi.
- spargeri de țevi
Ca urmare a înrăutățirii transferului termic oxizii depuși pe suprafețele de schimb de căldură
duc la spargeri de țevi.
Oxizii de fier pot înfunda țevile și ca urmare duc la spargerea lor.

Modul de înlăturare a cauzelor care duc la apariția coroziunilor

Pentru evitarea apariției fenomenelor de coroziune se vor respecta următoarele:
- evitarea fenomenelor de depunere
- menținerea suprafețelor interioare de căldură
- menținerea stratului protector de magnetită
- menținerea gradului de puritate al aburului
-eliminarea gazelor dizolvate în apă printr-o degazare termică și chimică corespunzătoare
- prezența excesului de hidrazina
- condiționarea apei de alimentare, apei de cazan și aburului