Sunteți pe pagina 1din 42

CAPITOLUL 8

LEGISLATIE, REGLEMETARI, NORMATIVE, INSTRUCTIUNI

a) Legea nr. 64/2008, republicată, privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a


instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 27 martie 2008, republicată,
cu modificările și completările ulterioare;
b) Hotărârea Guvernului nr. 1. 340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de
Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 21 ianuarie 2002, cu modificările
şi completările ulterioare;
c) Hotărârea Guvernului nr. 1139/2010 privind înfiintarea, organizarea si functionarea
Companiei Nationale pentru Controlul Cazanelor, Instalatiilor de Ridicat si Recipientelor sub
Presiune - S.A., precum si modificarea si completarea Hotarârii Guvernului nr. 1.340/2001
privind organizarea si functionarea Inspectiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor
sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat
d) Hotărârea Guvernului nr. 123 din 25 februarie 2015 privind stabilirea condiţiilor pentru
punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub presiune
e) OUG nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de
a furniza servicii in Romania
f) Prescripţia tehnică CR 8-2009 „Autorizarea personalului de deservire a
instalaţiilor/echipamentelor şi acceptarea personalului auxiliar de deservire”, aprobată cu
Ordinul ministrului economiei nr. 2154/2009 şi publicată în Monitorul Oficial al Romaniei nr.
11 bis/2010;
g) Prescripţia tehnică PT C 1-2010, "Cazane de abur, cazane de apa fierbinte,
supraîncalzitoare si economizoare independente", aprobată cu Ordinul ministrului economiei,
comerţului şi mediului de afaceri nr. 663/2010 şi publicată în în Monitorul Oficial al Romaniei
nr. 385/2010
h) Ordinul Inspectorului de Stat Şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor,
Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 130/2011 pentru aprobarea
Metodologiei privind autorizarea operatorului responsabil cu supravegherea si verificarea
tehnica in utilizare a instalatiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR-operator RSVTI, publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395/2011, cu modificările și completările
ulterioare;
i) Ordinul inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor,
Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 165/2011 modificat ulterior prin: Ordinul
inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub
Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 46/2012

Legea nr. 64 din 21 martie 2008, republicată, cu modificarile si completarile


ulterioare, privind funcţionarea în conditii de sigurantă a instalaţiilor sub
presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil
(Extrase)
ART. 1
(1) Prezenta lege stabileşte cadrul legal pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a
instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil.
(2) Sunt exceptate de la prevederile prezentei legi instalaţiile şi echipamentele prevăzute în
anexa nr. 1. Condiţiile de funcţionare în siguranţă a acestor instalaţii şi echipamente se
reglementează prin legi specifice.
ART. 2
În scopul funcţionării în condiţii de siguranţă, instalaţiile sub presiune şi instalaţiile de ridicat
clasice, aparatele consumatoare de combustibil şi componentele acestora, prevăzute în anexa
nr. 2, instalaţiile sub presiune, instalaţiile de ridicat, unele instalaţii din cadrul obiectivelor
nucleare, precum şi componentele acestora, prevăzute în anexa nr. 3, precum şi instalaţiile
sub presiune şi instalaţiile de ridicat clasice, aparatele consumatoare de combustibil şi
componentele acestora la care verificările tehnice în utilizare sunt effectuate de către persoane
fizice şi juridice autorizate de Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub
Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, prevăzute în anexa nr. 4, se supun regimului de autorizare
şi de verificare tehnică, potrivit prevederilor prezentei legi.
ART. 3
(1) Introducerea pe piaţă, punerea in functiune si/sau utilizarea instalaţiilor si echipamentelor
prevazute la art. 2 sunt admise numai in conditiile stabilite de lege.
(2) In situatia in care instalaţiile si echipamentele prevazute la art. 2 sunt reglementate prin
directive europene, acestea se supun regimului de autorizare si verificare tehnica daca prin
aceasta cerinta nu se aduce atingere directivelor europene aplicabile, transpuse prin
reglementari tehnice.
ART. 4
(1) Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de
Ridicat, denumită în continuare ISCIR, este organul de specialitate al administraţiei centrale,
cu personalitate juridică, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de
funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2,
3 şi 4, denumite în continuare instalaţii/echipamente.
(2) ISCIR exercita urmatoarele funcţii:
a) de autoritate in domeniul instalaţiilor/echipamentelor, care asigură controlul respectării
prevederilor referitoare la condiţiile de introducere pe piaţă şi punere în funcţiune a
instalaţiilor/echipamentelor, precum şi urmărirea şi controlul regimului de autorizare şi
verificarea tehnica a instalaţiilor/echipamentelor;
b) de reglementare, prin care se asigura elaborarea documentelor cu caracter normativ
pentru domeniul sau de activitate;
c) de reprezentare a statului în relaţiile interne şi internaţionale din domeniu.
....................
ART. 5
În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a) accident - evenimentul fortuit, care întrerupe funcţionarea normală a unei/unui instalaţii/
echipament, provocând avarii şi/sau afectând viaţa sau sănătatea oamenilor ori mediul;
a^1) admitere a funcţionării - acordul emis de către o persoană fizică sau juridică autorizată de
către ISCIR, pentru o/un instalaţie/echipament, în cazurile prevăzute deprescripţia tehnică
aplicabilă, în scopul atestării faptului că acea/acel instalaţie/echipament îndeplineşte toate
condiţiile şi cerinţele pentru a fi utilizată/utilizat în condiţii de siguranţă;
b) autorizare - activitatea de evaluare şi atestare, efectuată de către ISCIR, a competenţei şi
capabilităţii unei persoane fizice sau juridice de a desfăşura una dintre activităţile prevăzute la
art. 8 alin. (1);
c) aviz obligatoriu de instalare - acordul emis de ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/
echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4),
ca urmare a verificării condiţiilor de montare/instalare conform prescripţiilor tehnice, pe baza
căruia pot începe lucrările de montare/instalare;
d) autorizare a funcţionării - acordul emis de ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/
echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4),
în scopul atestării faptului că o instalaţie/un echipament îndeplineşte toate condiţiile şi cerinţele
pentru a fi pusă/pus în funcţiune în condiţii de siguranţă;
d^1) Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor
sub Presiune - S.A. - societate înfiinţată în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr.
1.139/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Companiei Naţionale pentru
Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A., precum şi
modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi
funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi
Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare CNCIR;
e) construire - activitatea de îmbinare a componentelor unei/unui instalaţii/echipament,
realizată conform documentaţiei tehnice aferente acesteia;
f) deţinător - persoana fizică sau juridică ce deţine cu orice titlu o instalaţie/un echipament în
exploatare;
g) documentaţie tehnică - totalitatea documentelor şi instrucţiunilor elaborate, conform
prevederilor prescripţiilor tehnice, de către producător pentru construirea, montarea,
instalarea, punerea în funcţiune, realizarea reviziilor, reparaţiilor şi/sau pentru întreţinerea
instalaţiilor/echipamentelor sau, respectiv, totalitatea documentelor întocmite de către
persoanele fizice ori juridice autorizate pentru efectuarea acestor activităţi în vederea realizării
sarcinilor specifice ce le revin; documentaţia tehnică include, după caz, descrierea generală a
instalaţiei/echipamentului, proiectele de execuţie, procesul de fabricaţie, schemele şi circuitele
pentru componentele instalaţiilor/echipamentelor, descrieri şi explicaţii necesare pentru
înţelegerea acestor desene şi scheme, rezultatele calculelor de proiectare, rapoartele
încercărilor şi examinărilor şi altele asemenea;
h) expertiză tehnică - investigaţia/examinarea cu caracter tehnic a unei/unui
instalaţii/echipament;
h^1) exploatare - totalitatea activităţilor care cuprind supravegherea tehnică, verificările tehnice
în vederea autorizării/admiterii funcţionării şi verificările tehnice în utilizare, verificările tehnice
în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viaţă, reviziile, reparaţiile, lucrările de
întreţinere, precum şi controlul nedistructiv, operaţiunile de sudare şi deservire a
instalaţiilor/echipamentelor;
h^2) expert tehnic extrajudiciar ISCIR - persoană fizică atestată conform cerinţelor stabilite prin
ordin al inspectorului de stat şef al ISCIR;
i) instalare - activitatea de fixare/amplasare a unei/unui instalaţii/echipament la locul utilizării
şi/sau de conectare a acesteia/acestuia la alte instalaţii sau echipamente, în vederea asigurării
condiţiilor de funcţionare;
j) introducere pe piaţă - acţiunea de a face disponibilă/disponibil, pentru prima dată, contra
cost sau gratuit, o instalaţie/un echipament în vederea distribuirii şi/sau utilizării;
k) întreţinere - totalitatea operaţiunilor prin care se asigură menţinerea
instalaţiei/echipamentului în parametrii de funcţionare în condiţii de siguranţă;
l) montare - activitatea de îmbinare a componentelor unei/unui instalaţii/echipament, conform
documentaţiei tehnice, în vederea funcţionării acesteia/acestuia;
m) omologare - totalitatea activităţilor desfăşurate de către o comisie, în legătură cu un anumit
tip de instalaţie/echipament, identificat corespunzător, în scopul determinării parametrilor reali
de performanţă şi siguranţă în funcţionare, în vederea atestării îndeplinirii condiţiilor/cerinţelor
aplicabile;
n) prescripţie tehnică - norma tehnică elaborată de către ISCIR şi aprobată prin ordin al
ministrului economiei, comerţului şi turismului*), publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, care conţine, pentru domenii clar definite, condiţii şi cerinţe tehnice referitoare la
instalaţii/echipamente şi la activităţi specifice domeniului de activitate, prevăzute la art. 8 alin.
(1), ce se realizează în legătură cu acestea, în vederea introducerii pe piaţă, punerii în
funcţiune şi utilizării instalaţiilor/echipamentelor respective în condiţii de siguranţă în
funcţionare;
o) producător - persoana fizică sau juridică, responsabilă pentru proiectarea şi/sau realizarea
unei/unui instalaţii/echipament în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al punerii în funcţiune, în
numele său, precum şi orice persoană fizică sau juridică, care construieşte, montează,
instalează, ambalează sau etichetează o instalaţie/un echipament în vederea introducerii pe
piaţă şi/sau punerii în funcţiune sub nume propriu;
p) punere în funcţiune - acţiunea care are loc în momentul primei utilizări a unei/unui
instalaţii/echipament;
q) regim de autorizare şi verificare tehnică - totalitatea condiţiilor, cerinţelor, examinărilor,
încercărilor şi/sau evaluărilor la care este supusă/supus, cu caracter obligatoriu, o instalaţie/un
echipament, pe parcursul realizării şi utilizării, precum şi deciziile luate în legătură cu
aceasta/acesta, în scopul de a se asigura funcţionarea în condiţii de siguranţă, conform
prescripţiilor tehnice;
r) reparare - ansamblul de lucrări şi operaţiuni ce se execută prin înlăturarea
neconformităţilor/defecţiunilor constatate la o instalaţie/un echipament, în scopul aducerii
acesteia/acestuia la parametrii iniţiali sau la alţi parametri care asigură funcţionarea în condiţii
de siguranţă a acesteia, conform prescripţiilor tehnice;
s) revizie - activitatea, de regulă planificată, ce constă în ansamblul operaţiunilor ce se execută
asupra unei/unui instalaţii/echipament în scopul reglării sau înlocuirii pieselor şi aparatelor
înglobate de aceasta/acesta, conform prescripţiilor tehnice;
t) utilizator - persoana fizică sau juridică ce are în folosinţă o instalaţie/un echipament;
u) verificare tehnică - ansamblul examinărilor şi încercărilor efectuate
instalaţiilor/echipamentelor realizate în timpul activităţilor de montare, instalare, reparare sau
revizie a instalaţiilor/echipamentelor, în conformitate cu cerinţele din documentaţiile tehnice
şi/sau prevederile prescripţiilor tehnice;
u^1) verificare tehnică în vederea autorizării funcţionării - ansamblul examinărilor şi încercărilor
efectuate în vederea autorizării funcţionării instalaţiilor/echipamentelor;
v) verificare tehnică în utilizare - totalitatea examinărilor şi încercărilor efectuate la o
instalaţie/un echipament periodic şi ori de câte ori se modifică configuraţia acesteia/acestuia
în baza căreia s-a acordat autorizarea funcţionării, în scopul asigurării condiţiilor de funcţionare
în siguranţă.
................
ART. 6
Fără a se aduce atingere prevederilor art. 3 alin. (2), se admit punerea/repunerea în funcţiune
a instalaţiilor/echipamentelor care îndeplinesc următoarele condiţii, după caz:
a) sunt respectate condiţiile şi cerinţele de funcţionare în condiţii de siguranţă;
b) sunt omologate/certificate/recertificate;
c) sunt puse la dispoziţia utilizatorilor, de către producători, instrucţiuni tehnice pentru utilizarea
instalaţiilor/echipamentelor în condiţii normale, pentru întreţinerea, realizarea reviziilor şi a
reparaţiilor instalaţiilor/echipamentelor, precum şi, după caz, pentru pregătirea personalului de
deservire;
d) au autorizarea funcţionării emisă conform prevederilor prescripţiilor tehnice aplicabile;
e) există, pentru utilizare, la fiecare loc de muncă, instrucţiuni tehnice pentru utilizare în condiţii
normale, precum şi documente cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii,
întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta
este înglobată/înglobat;
f) există, pentru utilizare, personal de deservire autorizat.
ART. 7
(1) Se admite menţinerea în utilizare numai a acelor instalaţii/echipamente care respectă
condiţiile prevăzute la art. 6, lit. a), d), e) şi f), care sunt supuse verificărilor tehnice în utilizare
şi care sunt reparate, întreţinute şi supuse la revizii potrivit prevederilor prescripţiilor tehnice şi
prezentei legi.
(2) Rezultatele verificărilor tehnice realizate pe parcursul activităţilor prevăzute la alin. (1)
trebuie să ateste existenţa condiţiilor de funcţionare în siguranţă a instalaţiilor/ echipamentelor
la data efectuării verificărilor.
ART. 8
(1) Activităţile de construire, montare, instalare, punere în funcţiune şi control nedistructiv, cele
ce privesc supravegherea tehnică şi, după caz, verificările tehnice în vederea admiterii
funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru echipamentele/instalaţiile prevăzute în
anexa nr. 4, verificările tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viaţă,
precum şi reviziile, reparaţiile, lucrările de întreţinere, operaţiunile de sudare şi deservire a
instalaţiilor/echipamentelor se realizează de către persoane fizice sau juridice autorizate, în
condiţiile stabilite de prescripţiile tehnice şi prezenta lege.
(2) Producătorii care prestează activităţi de construire, montare, instalare, punere în funcţiune,
revizie, reparaţii şi lucrări de întreţinere pentru instalaţiile/echipamentele realizate de către ei
fac excepţie de la cerinţa de autorizare prevăzută la alin. (1).
(3) Activităţile persoanelor autorizate, prevăzute la alin. (1), se realizează în limita
competenţelor şi responsabilităţilor stabilite prin documentul de autorizare.
ART. 9
(1) Verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru
instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 se efectuează de către CNCIR.
(2) Verificările tehnice în vederea admiterii funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru
instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 4 se realizează de către persoane fizice şi
juridice autorizate în acest scop.
(3) Responsabilităţile privind realizarea verificărilor tehnice în vederea autorizării/admiterii
funcţionării şi a verificărilor tehnice în utilizare, precum şi corectitudinea rezultatelor aferente
obţinute revin CNCIR sau persoanelor autorizate prevăzute la alin. (2), după caz.
..........................
Obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice sau juridice autorizate
ART. 12
Persoanele fizice sau juridice autorizate conform prevederilor prezentei legi au următoarele
obligaţii şi responsabilităţi, după caz:
a) să presteze activităţile pentru care au fost autorizate, în limita competenţelor şi în condiţiile
pentru care sunt autorizate;
b) să folosească în lucrările aferente activităţilor pentru care au fost autorizate, potrivit
prevederilor prescripţiilor tehnice, tehnologii de sudare stabilite prin proceduri de sudare
aprobate de ISCIR, sudori autorizaţi ISCIR, precum şi personal autorizat ISCIR, care execută
examinări prin mijloace sau metode nedistructive;
c) să întocmească documentaţia prevăzută de prescripţiile tehnice şi să o pună la dispoziţia
deţinătorului/utilizatorului odată cu predarea/recepţia instalaţiei/echipamentului;
d) să informeze producătorul sau deţinătorul/utilizatorul despre neconformităţile constatate;
e) să asigure realizarea activităţilor pentru care au fost autorizate, conform prescripţiilor şi
documentaţiei tehnice;
f) să monteze şi/sau să instaleze instalaţii/echipamente numai dacă este emis şi se respectă
avizul obligatoriu de instalare;
g) să informeze de îndată ISCIR despre situaţiile în care instalaţiile nu mai respectă condiţiile
de autorizare, precum şi despre existenţa unui pericol iminent la acestea.
......................
Obligaţiile şi responsabilităţile deţinătorilor/utilizatorilor de
instalaţii/echipamente
ART. 14
Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează o instalaţie/echipament are următoarele
obligaţii şi responsabilităţi conform prescripţiilor tehnice:
a) să solicite şi să obţină avizul obligatoriu de instalare, după caz;
b) să solicite şi să obţină autorizarea/admiterea funcţionării;
c) să ia măsurile necesare şi să se asigure că instalaţia/echipamentul este utilizată/utilizat în
condiţii de siguranţă, prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor, întreţinerii de către persoane
autorizate, conform documentaţiilor şi prescripţiilor tehnice;
d) să asigure existenţa, la fiecare loc de muncă, a instrucţiunilor tehnice specifice pentru
utilizarea în condiţii normale a instalaţiei/echipamentului şi a documentelor cuprinzând
măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului
sau ale proceselor în care aceasta/acesta este înglobată/înglobat;
e) să folosească pentru utilizarea instalaţiei/echipamentului numai personal de deservire
autorizat;
f) să asigure supravegherea şi verificarea tehnică în utilizare a instalaţiilor/echipamentelor.
ART. 15
(1) Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţiile/echipamentele prevăzute în
anexa nr. 2 pct. 1 - 4 şi 9 şi în anexa nr. 3 pct. 1 - 3 şi 8 are obligaţia să le înregistreze la ISCIR,
să ţină evidenţa centralizată a acestora şi să comunice la ISCIR orice modificare intervenită în
situaţia tehnică sau juridică a acestora, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice.
(2) Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţiile/echipamentele prevăzute la alin.
(1) are obligaţia să asigure un operator autorizat, responsabil cu supravegherea tehnică a
instalaţiilor/echipamentelor, denumit RSVTI, conform prescripţiilor tehnice.

Accidente, forţă majoră sau pericol iminent


ART. 16
Persoana fizică sau juridică ce deţine/utilizează instalaţiile/echipamentele prevăzute la art. 15
alin. (1) are obligaţia, în cazul producerii oricărui accident la acestea, de a opri din funcţionare
instalaţiile/echipamentele şi de a anunţa de îndată ISCIR despre producerea evenimentului.
ART. 17
(1) În cazuri justificate, de forţă majoră sau de pericol iminent, accesul reprezentanţilor ISCIR
se poate efectua indiferent de zi/oră şi necondiţionat de participarea unui delegat din partea
deţinătorului/utilizatorului.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) reprezentanţii ISCIR pot dispune oprirea din funcţiune sau
împiedicarea punerii în funcţiune a instalaţiei/echipamentului prin aplicarea de sigilii, după caz.
ART. 18
În cazurile prevăzute la art. 17 alin. (1) în care reprezentanţii ISCIR sunt împiedicaţi să
pătrundă în locurile unde sunt amplasate/deţinute instalaţiile/echipamentele, aceştia pot
solicita sprijinul ofiţerilor şi agenţilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care acţionează
în conformitate cu prevederile legale incidente.
ART. 19
(1) În aplicarea prevederilor prezentei legi, ISCIR, prin reprezentanţii săi, are dreptul:
a) să solicite informaţii şi documente de la persoanele fizice sau juridice ce construiesc,
montează, instalează, pun în funcţiune, repară, întreţin, asigură realizarea reviziilor,
efectuează verificări tehnice în vederea autorizării/admiterii funcţionării, verificări tehnice în
utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viaţă, deţin,
utilizează şi/sau comercializează instalaţii/echipamente;
b) de acces, cu scopul efectuării controalelor prevăzute la art. 4 alin. (2), la sediul şi/sau în
locul în care îşi desfăşoară activitatea persoanele fizice sau juridice ce construiesc, montează,
instalează, pun în funcţiune, repară, asigură realizarea reviziilor, întreţin, comercializează,
efectuează verificări tehnice în vederea autorizării/admiterii funcţionării, verificări tehnice în
utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru estimarea duratei remanente de viaţă, deţin şi/sau
utilizează instalaţii/echipamente, precum şi în locurile în care sunt utilizate
instalaţii/echipamente, indiferent de forma de deţinere a acestora.
(2) Persoanele ce deţin/utilizează instalaţii/echipamente, precum şi cele care desfăşoară
activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1) au obligaţia să permită accesul şi să pună la dispoziţia
reprezentanţilor ISCIR informaţiile şi documentele referitoare la instalaţii/echipamente, pe care
aceştia le solicită.
ART. 20
În situaţia în care pentru anchetarea cauzelor producerii unui accident trebuie să participe şi
reprezentanţi ai altor autorităţi, aceştia au obligaţia să nu modifice starea de fapt a instalaţiei/
echipamentului avariate/avariat şi să conserve locul până la sosirea reprezentanţilor ISCIR,
când este cazul.

Infracţiuni şi contravenţii
ART. 21
Menţinerea sau repunerea în funcţionare a instalaţiilor ori echipamentelor, după ce a fost oprită
sau interzisă funcţionarea acestora, prin proces-verbal încheiat de către inspectorii
despecialitate din cadrul ISCIR, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani ori cu amendă.
ART. 22
(1) Efectuarea fără autorizaţie a activităţilor privitoare la instalarea, construcţia sau montajul
instalaţiilor ori echipamentelor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni
la 2 ani sau cu amendă.
(2) Efectuarea fără autorizaţie a activităţilor privitoare la punerea în funcţiune, autorizarea de
funcţionare, admiterea funcţionării, verificarea tehnică în utilizare, repararea, întreţinerea,
exploatarea sau modificarea instalaţiilor ori echipamentelor constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Tentativa se pedepseşte.
ART. 23
(1) Scoaterea neautorizată din funcţiune, în totalitate sau în parte, a dispozitivelor de siguranţă
şi control instalate în condiţiile legii la instalaţii/echipamente, fără a avea motive ce decurg din
cerinţele de securitate nucleară sau de radioprotecţie, dacă fapta nu constituie o infracţiune
mai gravă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) este săvârşită din culpă, se pedepseşte cu închisoare de
la 3 luni la un an sau cu amendă.
ART. 24
(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:
a) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. c) şi e), art. 10 lit. a), b) şi e), art. 12 lit. c), d), e) şi
g), art. 14 lit. c) şi e), art. 16 şi ale art. 19 alin. (2), cu amendă de la 2.000 lei la 15.000 lei;
b) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. b) şi f), art. 10 lit. c), d), f) şi g), art. 12 lit. a), b) şi f)
şi ale art. 14 lit. a), b), d) şi f), cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei;
c) nerespectarea prevederilor art. 6 lit. a) şi d) şi ale art. 11, cu amendă de la 25.000 lei la
35.000 lei;
d) nerespectarea prevederilor art. 15, cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei.
(2) Constituie sancţiune contravenţională complementară suspendarea pe o perioadă de până
la 6 luni sau retragerea, după caz, a avizului, autorizaţiei eliberate de ISCIR.
(3) Inspectorul de specialitate ISCIR poate fixa prin proces-verbal şi un termen-limită pentru
remedierea aspectelor sesizate în urma controlulu.
ART. 25
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de
specialitate din cadrul ISCIR, desemnaţi şi delegaţi pentru activitatea de control.
(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii
procesului-verbal de constatare a contravenţiei jumătate din minimul amenzii aplicabile;
inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR fac menţiune despre această posibilitate în
procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
(3) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face contestaţie în
termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a
contravenţiei.
(4) *) Contestaţia se adresează inspectorului-şef al inspecţiei teritoriale de care aparţine
inspectorul constatator.
ART. 26
Dispoziţiile art. 24 şi 25 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
..................

ANEXA Nr. 1
Instalaţii si echipamente exceptate de la prevederile legii
1. Recipientele pentru aer aferente instalaţiilor si echipamentelor de franare, basculare si
semnalizare, montate pe autovehicule
2. Instalaţiile si echipamentele sub presiune, instalaţiile si echipamentele de ridicat montate pe
nave
3. Conductele de gaze naturale de alimentare din amonte, conductele apartinand Sistemului
national de transport al gazelor naturale, precum si cele apartinand sistemelor de distributie si
instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale

ANEXA Nr. 2
Instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat clasice, aparate consumatoare de
combustibil şi componente ale acestora
1. Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau fierbinte
2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari
2^1. Instalaţii pentru gaze petroliere lichefiate - GPL, instalaţii pentru gaze naturale comprimate
- GNC şi instalaţii pentru gaze naturale comprimate pentru vehicule - GNCV
3. Recipiente simple sub presiune mai mare de 0,5 bari
4. Macarale, ascensoare, elevatoare, instalaţii de transport pe cablu, instalaţii de ridicat pe
plan înclinat, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
5. Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos
6. Arzătoare cu combustibil lichid sau gazos
7. Accesorii de securitate pentru instalaţiile, echipamentele şi aparatele prevăzute la pct. 1 şi
3-6
8. Aparatură şi instalaţii de automatizare aferente instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute la
pct. 1 - 7
9. Instalaţii şi echipamente destinate, montate şi utilizate în cadrul parcurilor de distracţii

ANEXA Nr. 3
Instalaţii sub presiune, instalaţii de ridicat si unele instalaţii din cadrul obiectivelor
nucleare, precum şi componente ale acestora care se verifică de către ISCIR
1. Generatoare şi cazane de abur, de apă caldă sau fierbinte, inclusiv corpul reactorului
2. Echipamente sub presiune mai mare de 0,5 bari şi recipiente simple sub presiune mai
mare de 0,5 bari
3. Pompe
4. Conducte pentru lichide, vapori şi gaze tehnice uscate sau umede
5. Suporturi ale elementelor sub presiune
6. Armături
7. Sisteme tehnologice
8. Macarale, ascensoare, elevatoare, poduri rulante şi alte mecanisme de ridicat
9. Accesorii de securitate pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute la pct. 1, 2, 4 şi 8
NOTĂ:
Materialele folosite la construirea, montarea, utilizarea, repararea şi verificarea instalaţiilor şi
aparatelor se supun regimului de verificare tehnică şi sunt:
a) produse din metale feroase, neferoase şi materiale nemetalice - table, ţevi, tuburi, profiluri,
forjate, turnate, semifabricate pentru organe de asamblare;
b) materiale pentru sudură - electrozi, sârme, fluxuri, materiale pentru brazare.

ANEXA 4
Instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat clasice, aparate consumatoare de
combustibil şi componente ale acestora la care verificările tehnice în utilizare sunt
efectuate de către persoane fizice şi juridice autorizate ISCIR
1. Cazane pentru abur şi pentru apă fierbinte având presiune x volum </= 60 (bar x litru)
2. Recipiente de categoria I stabilită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 123/2015
privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub
presiune, cu modificările ulterioare
3. Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale </=
400 kW
4. Arzătoare cu combustibil lichid sau gazos
5. Butelii cu volum </= 150 litri şi butoaie cu volum </= 1.000 litri pentru gaze comprimate,
lichefiate sau dizolvate sub presiune
6. Macarale cu sarcina nominală </= 1 t şi cele cu acţionare manuală
7. Stivuitoare şi translatoare stivuitoare, cu acţionare manuală
8. Platforme ridicătoare nedeplasabile/deplasabile exclusiv pentru materiale, cu sarcina
nominală </= 1 t şi platforme ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi
9. Elevatoare pentru vehicule, cu acţionare manuală
10. Mecanisme de ridicat având sarcina nominală </= 1 t şi cele cu acţionare manuală
11. Ascensoare destinate transportului de materiale având sarcina nominală < 100 kg
12. Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, acţionate manual
13. Echipamente pentru spaţii de joacă
14. Dispozitive de siguranţă aferente instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute la pct. 1 - 3 din
prezenta anexă şi dispozitive de siguranţă aferente instalaţiilor şi echipamentelor
prevăzute la pct. 1 - 3 şi 5 din anexa nr. 2

……......
Hotararea Nr. 668/2019 din 9 septembrie 2019 pentru modificarea şi completarea
Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei
de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de
Ridicat, precum şi pentru modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr.
27/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei
(Extrase)

ART. 1
(1) Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de
Ridicat, denumită în continuare ISCIR, este organul de specialitate al administraţiei publice
centrale cu personalitate juridică a cărui activitate principală este asigurarea, în numele
statului, a măsurilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor
prevăzute în anexele nr. 2 - 4 la Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă
a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
.......................
ART. 2
Pentru realizarea obiectului de activitate, în domeniul său de competenţă, ISCIR exercită
următoarele funcţii:
a) de autoritate, prin care asigură controlul respectării prevederilor reglementărilor în domeniu
şi a regimului de autorizare şi verificare tehnică;
b) de reglementare, prin care asigură elaborarea actelor cu caracter normativ;
c) de reprezentare, prin care asigură cooperarea şi schimbul de informaţii, pe plan intern şi
extern, în domeniul său de activitate, potrivit legislaţiei în vigoare.
ART. 3
(1) În realizarea obiectului său de activitate, ISCIR are următoarele atribuții principale:
a) elaborează strategii și programe de dezvoltare privind activitatea ISCIR;
b) elaborează, actualizează și supune aprobării, în conformitate cu prevederile legii,
prescripțiile tehnice ce privesc condițiile și cerințele tehnice referitoare la instalații și
echipamente și/sau la activități de construire, montare/demontare, instalare, punere în
funcțiune, exploatare, utilizare, sudare și control nedistructiv, de supraveghere și verificare
tehnică în utilizare, de revizie, de reparații și întreținere instalații și echipamente, după caz;
c) autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile
tehnice şi de Legea nr. 64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, persoane fizice sau
juridice care realizează, pentru instalaţii şi echipamente, verificări tehnice în vederea
autorizării funcţionării, verificări tehnice în utilizare, verificări tehnice în utilizare pentru
stabilirea duratei remanente de viaţă, activităţi de construire, montare, instalare, punere în
funcţiune, supraveghere tehnică, lucrări de revizie, reparaţii şi de întreţinere; pentru
instalaţiile/echipamentele din domeniul nuclear se vor respecta şi dispoziţiile Legii nr.
111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul
activităţilor nucleare, republicată, cu modificările ulterioare;
c^1) avizează, în condițiile legii și conform prescripțiilor tehnice programe și rapoarte tehnice,
memorii și documentații tehnice la instalații/echipamente;
d) autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile
tehnice, funcţionarea instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexa nr. 1;
e) autorizează, în conformitate cu cerinţele tehnice şi în condiţiile stabilite în prescripţiile
tehnice, persoanele fizice care practică ocupaţiile prevăzute în anexa nr. 1^1;
e^1) atestă persoane fizice în vederea realizării responsabilităţilor stabilite în conformitate cu
cerinţele şi în condiţiile prevăzute în prescripţiile tehnice;
f) participă la activitățile de omologare de instalații și echipamente;
g) aprobă proceduri de sudură, dacă prin prescripțiile tehnice se impune acest lucru;
h) emite, în conformitate cu cerinţele şi în condiţiile stabilite în prescripţiile tehnice, avize
obligatorii de instalare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 1^2 şi avize
obligatorii de montare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 1^3;
i) în cazuri justificate, de forţă majoră sau de pericol iminent, poate dispune oprirea din
funcţiune sau împiedicarea punerii în funcţiune a instalaţiilor şi echipamentelor şi aplică sigilii;
j) efectuează controale periodice şi inopinate la instalaţiile şi echipamentele aflate în
funcţiune, dispune măsuri şi aplică sancţiuni în condiţiile legii, atunci când constată că nu sunt
respectate cerinţele aplicabile acestora;
k) supraveghează, prin acţiuni periodice şi inopinate, persoanele fizice şi juridice pe care le-
a autorizat şi decide menţinerea, suspendarea sau retragerea autorizaţiilor emise;
l) ***Abrogat
m) realizează supravegherea pieței în domeniul de activitate pentru care a fost nominalizat;
n) participă la constatarea cauzelor în care s-au produs accidentele la instalaţiile şi
echipamentele supuse controlului ISCIR, evaluează efectele produse şi dispune măsurile ce
se impun privind siguranţa în funcţionare a acestora, după caz;
o) organizează și derulează campanii de informare în scopul îmbunătățirii siguranței în
funcționare a instalațiilor și echipamentelor;
p) avizează, potrivit legii, furnizorii de formare profesională care organizează programe de
formare profesională pentru ocupaţiile prevăzute în anexa nr. 1^1; condiţiile şi cerinţele pentru
avizarea furnizorilor de formare profesională se stabilesc prin ordin al inspectorului de stat
şef al ISCIR, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
…………………..
(1^1) Autorizările prevăzute la alin. (1) lit. c) și e) se pot baza pe rapoarte de evaluare,
întocmite în condițiile stabilite în prescripțiile tehnice.
(1^2) Pentru activitățile prevăzute la alin. (1) lit. c^1) ISCIR poate acorda ămputerniciri
persoanelor fizice și juridice autorizate, în conformitate cu prevederilor prescripțiilor tehnice,
prin ordin al inspectorului de stat șef.
(2) ISCIR orice alte atribuții stabilite în responsabilitatea sa potrivit legislației în vigoare.
ART. 4
În cadrul ISCIR funcţionează 13 inspecţii teritoriale fără personalitate juridică, prevăzute în
anexa nr. 2.
.........................
ART. 7
(1) În vederea îndeplinirii atribuțiilor sale ISCIR colaborează cu ministerele și cu celelalte
organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale.
(2) ISCIR are dreptul de a solicita informații și documente de la persoane fizice sau juridice
care proiectează, construiesc, montează, instalează, pun în funcțiune, realizează
supravegherea tehnică, execută revizii, repară, întrețin, dețin, exploatează, efectuează
verificări tehnice în vederea autorizării funcționării, verificări tehnice în utilizare și verificări
tehnice în utilizare pentru stabilirea duratei remanente de viață și de la cele ce pun la dispoziție
pe piață instalații/echipamente, cu respectarea actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene
care armonizează condițiile de comercializare a produselor sau a actelor normative de punere
în aplicare a acestei legislații, după caz.
(3) ISCIR are dreptul de acces la agenții economici și instituțiile publice care dețin sau
construiesc, după caz, instalații și echipamente din domeniul său de activitate, precum și în
locuri în care acestea sunt utilizate.
...........................

Anexa 1

Instalații/Echipamente pentru care se autorizează funcționarea

A. Instalaţii/echipamente sub presiune şi instalaţii/echipamente de ridicat clasice


1. Cazane pentru abur şi pentru apă fierbinte având presiune x volum > 60 (bar x litru)
2. Recipiente, cu excepţia celor de categoria I stabilită conform prevederilor Hotărârii
Guvernului nr. 123/2015 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a
echipamentelor sub presiune, cu modificările ulterioare
3. Cazane de apă caldă şi cazane de abur de joasă presiune cu puteri nominale > 400 kW
4. Cisterne şi containere metalice pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub
presiune, cu excepţia celor reglementate potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, aprobată prin
Legea nr. 90/2012
5. Conducte metalice sub presiune pentru fluide, de categoriile I, II sau III stabilite conform
prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 123/2015, cu modificările ulterioare
6. Instalaţii pentru gaze petroliere lichefiate - GPL
7. Instalaţii pentru gaze naturale comprimate - GNC
8. Instalaţii pentru gaze naturale comprimate pentru vehicule – GNCV
9. Macarale cu sarcina nominală > 1 t, cu excepţia celor cu acţionare manuală, indiferent de
sarcina nominală
10. Stivuitoare autopropulsate şi translatoare stivuitoare, cu excepţia celor cu acţionare
manuală, indiferent de sarcina nominală
11. Platforme ridicătoare nedeplasabile/deplasabile pentru persoane, indiferent de sarcina
nominală, platforme pentru materiale cu sarcina nominală > 1 t, cu excepţia platformelor
ridicătoare pentru persoane cu dizabilităţi
12. Elevatoare pentru vehicule, cu excepţia celor acţionate manual, indiferent de sarcina
nominală
13. Sisteme de parcare pentru vehicule, cu platforme ridicătoare
14. Mijloace de ridicat la înălţime pentru lupta împotriva incendiului şi de salvare
15. Mecanisme de ridicat având sarcina nominală > 1 t, cu excepţia celor cu acţionare
manuală, indiferent de sarcina nominală
16. Maşini de ridicat la care, constructiv, există posibilitatea montării mai multor tipuri de
elemente purtătoare de sarcină şi care pot lucra în regim permanent/nepermanent de macara,
stivuitor, platformă ridicătoare şi altele asemenea, indiferent de sarcina nominală
17. Ascensoare, cu excepţia celor destinate transportului de materiale având sarcina
nominală < 100 kg
18. Instalaţii de transport pe cablu şi pe plan înclinat pentru persoane/materiale
19. Scări şi trotuare rulante
20. Mecanisme şi instalaţii de ridicat pentru teatre, cu excepţia celor acţionate manual,
indiferent de sarcina nominală
21. Echipamente pentru parcurile de distracţii

B. Instalaţii/Echipamente sub presiune şi instalaţii/echipamente de ridicat din cadrul


obiectivelor nucleare
1. Sisteme şi componente care reţin presiunea clasificate ca făcând parte din sistemele de
securitate nucleară
1.1. Sisteme tehnologice sub presiune de securitate nucleară cu p min. = 1,03 bari
1.2. Componente care reţin presiunea, conform prescripţiilor tehnice
2. Macarale şi mecanisme de ridicat care deservesc sistemele sub presiune clasificate ca
făcând parte din sistemele de securitate nucleară
3. Instalaţii/Echipamente sub presiune şi instalaţii/echipamente de ridicat clasice prevăzute
la lit. A, specifice

ANEXA 1^1

Lista ocupaţiilor pentru care ISCIR autorizează persoane fizice

Nr.
Denumirea ocupaţiei
crt
1. Fochist cazane de abur şi apă fierbinte
2. Fochist cazane mici de abur
3. Fochist cazane de apă caldă şi cazane de abur de joasă presiune
4. Fochist cazane conduse de calculator
5. Laborant operator centrale termice
6. Automatist pentru supraveghere şi întreţinere cazane
7. Operator umplere recipiente GPL
8. Îmbuteliator fluide sub presiune
9. Macaragiu
10. Mașinist pod rulant
11. Stivuitorist
12. Liftier
13. Mecanic trolist
14. Operator la platforme pentru lucru la înălțime
15. Sudor
16. Sudor electric
17. Sudor oxi- gaz
18. Operator sudare ţevi şi fitinguri din polietilenă de înaltă densitate PEHD
19. Operator control nedistructiv cu radiaţii penetrante
20. Operator control nedistructiv cu ultrasunete
21. Operator control nedistructiv cu lichide penetrante
22. Operator control nedistructiv cu particule magnetice
23. Operator control nedistructiv prin curenţi turbionari
24. Operator control nedistructiv pentru verificarea etanşeităţii
25. Operator control nedistructiv pentru examinarea magneto-inductivă
26. Operator control nedistructiv pentru examinarea vizuală
27. Operator control nedistructiv pentru emisie acustică
28. Operator responsabil cu supravegherea tehnică a instalaţiilor (RSVTI)

Anexa 2
INSPECȚII TERITORIALE ale ISCIR
Nr. Denumirea inspecției teritoriale Raza de activitate
crt.
Județul Bacău
Județul Galați
1. Inspecția Teritorială ISCIR Bacău Județul Neamț
Județul Vrancea
Județul Brăila
Județul Brașov
2. Inspecția Teritorială ISCIR Brașov Județul Covasna
Județul Harghita
3. Inspecția Teritorială ISCIR București Municipiul București
Județul Ilfov
Județul Bistrița-Năsăud
4. Inspecția Teritorială ISCIR Cluj-Napoca Județul Cluj
Județul Sălaj
5. Inspecția Teritorială ISCIR Constanța Județul Constanța
Județul Tulcea
Județul Dolj
6. Inspecția Teritorială ISCIR Craiova Județul Gorj
Județul Mehedinți
Județul Olt
Județul Călărași
7. Inspecția Teritorială ISCIR Giurgiu Județul Giurgiu
Județul Teleorman
Județul Botoșani
8. Inspecția Teritorială ISCIR Iași Județul Iași
Județul Vaslui
Județul Suceava
Județul Bihor
9. Inspecția Teritorială ISCIR Oradea Județul Satu-Mare
Județul Maramureș
Județul Argeș
10. Inspecția Teritorială ISCIR Pitești Județul Dâmbovița
Județul Vâlcea
Județul Buzău
11. Inspecția Teritorială ISCIR Ploiești Județul Ialomița
Județul Prahova
Județul Alba
12. Inspecția Teritorială ISCIR Sibiu Județul Hunedoara
Județul Sibiu
Județul Mureș
Județul Arad
13. Inspecția Teritorială ISCIR Timișoara Județul Caraș-Severin
Județul Timiș
..........................

Hotărârea Guvernului nr. 1139/2010 privind înfiintarea, organizarea si functionarea


Companiei Nationale pentru Controlul Cazanelor, Instalatiilor de Ridicat si Recipientelor
sub Presiune - S.A., precum si modificarea si completarea Hotarârii Guvernului nr.
1.340/2001 privind organizarea si functionarea Inspectiei de Stat pentru Controlul
Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat
(Extras)
……
Art. 1. - (1) Se înfiinţează Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de
Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A., denumită în continuare CNCIR, ca urmare a
reorganizării prin divizare a Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub
Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR.
(2) CNCIR este persoană juridică română, de interes strategic naţional, organizată ca societate
comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, conform legilor în vigoare şi statutului
prevăzut în anexa nr. 1.
(3) CNCIR are în structura sa 12 sucursale.
(4) CNCIR funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de
Afaceri.
Art. 2. - CNCIR are ca obiect principal de activitate realizarea de testări şi analize tehnice, cod
CAEN 7120 - ed. rev. 2/2008, în scopul efectuării de verificări tehnice în vederea autorizării
funcţionării şi de verificări tehnice în utilizare, pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în
anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub
presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi
completările ulterioare.
……….
(3) Capitalul social este deţinut în întregime de statul român, în calitate de acţionar unic, care
îşi exercită drepturile şi obligaţiile prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
………

ORDINUL ISS Nr. 130 din 10 mai 2011


pentru aprobarea Metodologiei privind autorizarea operatorului responsabil cu
supravegherea tehnică a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR
operator RSVTI,
modificat și completat cu ORDINUL ISS Nr. 225 din 9 iulie 2013.

În sensul prezentului ordin se defines urmatorii termini:


a) autorizare-activitatea de evaluare, efectuată de ISCIR, a competenţei şi capabilităţii unei
persoane fizice sau juridice de a desfăşura activităţile prevăzute de prezenta metodologie;
b) atestat-documentul eliberat de ISCIR, obţinut pe baza unei evaluări scrise;
d) deţinător-persoana fizică sau juridică ce deţine cu orice titlu o instalaţie/un echipament în
exploatare;
g) operator RSVTI-operatorul autorizat, responsabil cu supravegherea tehnică a
instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR;
h) persoană juridică-orice entitate constituită potrivit legii naţionale, precum şi cele constituite în
temeiul dreptului altui stat membru al Uniunii Europene sau reglementat de acesta;
j) supraveghere tehnică a instalaţiilor-totalitatea activităţilor desfăşurate pentru respectarea
prevederilor Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub
presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi
completările ulterioare, şi a prescripţiilor tehnice aplicabile, desfăşurate de către operatorul RSVTI
în scopul funcţionării în condiţii de siguranţă a instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR;
k) utilizator-persoana fizică sau juridică ce are în folosinţă o instalaţie/un echipament.
Acest ordin stabileste ca deţinătorii/Utilizatorii de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR,
indiferent de forma de constituire şi proprietate, au obligaţia să numească un operator RSVTI.
Activitatea de operator RSVTI poate fi prestată de persoane fizice sau juridice în baza autorizaţiei
emise de către ISCIR.
În exercitarea activităţii sale, operatorul RSVTI-persoană fizică are următoarele drepturi:
a) de a păstra originalul autorizaţiei eliberate de către ISCIR, unitatea la care acesta este angajat
sau cu care are raporturi contractuale de altă natură neputând să le reţină;
b) să primească toate informaţiile şi documentele solicitate cu privire la instalaţiile/echipamentele
pe care le are în evidenţă de la reprezentanţii unităţilor deţinătoare/utilizatoare. ............................

Obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice şi juridice autorizate ca operatori RSVTI

Operatorul RSVTI-persoană fizică are următoarele obligaţii specifice:


a) să identifice toate instalaţiile/echipamentele din domeniul ISCIR ale deţinătorului/utilizatorului;
b) să permită numai funcţionarea echipamentelor/instalaţiilor autorizate şi înregistrate la ISCIR;
b^1) să efectueze admiterea funcţionării instalaţiilor/echipamentelor şi verificările
tehnice în utilizare la instalaţiile/echipamentele la care, conform prevederilor
prescripţiilor tehnice aplicabile, aceste activităţi se realizează de către operatorul
RSVTI;
c) să solicite eliberarea avizului obligatoriu de instalare, pentru echipamentele/instalaţiile pentru
care prescripţiile tehnice prevăd acest lucru;
d) să ia măsurile necesare şi să se asigure că instalaţia/echipamentul este utilizată/utilizat în
condiţii de siguranţă, prin efectuarea reviziilor, reparaţiilor şi întreţinerii de către persoane
autorizate, conform instrucţiunilor tehnice ale acestora;
e) să se asigure că utilizarea instalaţiei/echipamentului se face numai de către personalul de
deservire autorizat/instruit intern, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice aplicabile şi
ale instrucţiunilor de exploatare ale instalaţiilor/echipamentelor;
f) să anunţe de îndată ISCIR despre producerea unor avarii sau accidente la
echipamentele/instalaţiile pe care le au în evidenţă şi să asigure oprirea acestora din funcţiune
şi, dacă este posibil, izolarea acestora în vederea cercetării;
g) să solicite în scris conducerii deţinătorului/utilizatorului oprirea unor instalaţii sau echipamente
ISCIR din cauza defecţiunilor apărute ori ca urmare a necesităţii efectuării unor lucrări de
întreţinere, verificare, revizii, înlocuiri de piese sau reparaţii capitale;
h) să solicite autorizarea funcţionării numai a instalaţiilor/echipamentelor care îndeplinesc
condiţiile de introducere pe piaţă, conform legislaţiei în vigoare;
i) să verifice existenţa documentelor însoţitoare ale instalaţiilor/echipamentelor din domeniul
ISCIR, conform actelor normative aplicabile;
j)să întocmească şi să actualizeze evidenţa centralizată pentru toate instalaţiile/echipamentele
din domeniul ISCIR, conform modelului prevăzut în anexa nr. 9;
k) să instruiască şi să examineze anual personalul de deservire, atât cel autorizat de către ISCIR,
cât şi cel instruit intern, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice aplicabile şi ale
instrucţiunilor de exploatare ale instalaţiilor/echipamentelor;
l) să asigure existenţa la fiecare loc de muncă a instrucţiunilor tehnice specifice pentru utilizarea
în condiţii normale a instalaţiei/echipamentului şi a documentelor cuprinzând măsurile ce trebuie
luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în
care aceasta/acesta este înglobată/înglobat;
m) să solicite în scris deţinătorului/utilizatorului oprirea din funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor
la expirarea scadenţei de funcţionare acordate cu ocazia ultimei verificări tehnice în utilizare;
n) să propună în scris conducerii deţinătorului/utilizatorului planul de verificări tehnice în utilizare
aferent anului următor, în vederea planificării condiţiilor de pregătire a instalaţiilor/echipamentelor;
o) să urmărească eliminarea neconformităţilor constatate cu ocazia efectuării verificărilor tehnice
în utilizare;
p) să verifice şi să vizeze registrele de evidenţă a funcţionării instalaţiilor/echipamentelor, în
termenele şi cu respectarea modalităţilor stabilite în prescripţiile tehnice aplicabile;
p^1) să confirme/să accepte lucrările de instalare, montare la instalaţiile/echipamentele prevăzute
în anexa nr. 10, în conformitate cu prevederile
prescripţiilor tehnice aplicabile;
p^2) să întocmească procesul-verbal de introducere în reparare a instalaţiilor/echipamentelor
prevăzute în anexa nr. 10, să supravegheze şi să confirme efectuarea reparaţiei prin procesul-
verbal de finalizare a lucrărilor la instalaţii/echipamente, în conformitate cu prevederile
prescripţiilor tehnice aplicabile;
p^3) să confirme lucrările de verificări tehnice în utilizare pentru investigaţii/examinări cu caracter
tehnic la instalaţiile/echipamentele prevăzute în
anexa nr. 10, în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice aplicabile;
q) să urmărească pregătirea instalaţiilor/echipamentelor pentru verificări tehnice în utilizare;
r) să participe la cercetarea avariilor sau accidentelor produse la instalaţiile/echipamentele ISCIR
pe care le are în evidenţă, în vederea furnizării tuturor informaţiilor organelor de cercetare a
evenimentelor;
r^1) să fie prezent în termen de maximum 120 minute la instalaţiile/echipamentele pe care le are
în supraveghere în cazul producerii unor avarii, accidente sau la solicitarea inspectorului de
specialitate din cadrul ISCIR;
s) să informeze în scris ISCIR, în termen de 15 zile, despre datele de identificare ale noului
deţinător de instalaţii/echipamente, în cazul unui transfer de proprietate sau de folosinţă asupra
acestor bunuri;
t) să anunţe ISCIR în vederea scoaterii din evidenţă a instalaţiilor/echipamentelor casate, în cel
mult 15 zile de la data casării;
u) să anunţe ISCIR, în termen de 15 zile, despre oprirea din funcţiune a
instalaţiilor/echipamentelor care intră în conservare şi să urmărească realizarea lucrărilor de
conservare;
v) să anunţe în scris ISCIR, în termen de cel mult 15 zile, încetarea raporturilor contractuale cu
deţinătorul/utilizatorul instalaţiei/echipamentului;
w) să respecte prevederile prescripţiilor tehnice ISCIR şi celelalte dispoziţii legale în domeniu.
Persoana juridică autorizată ca operator RSVTI are următoarele obligaţii specifice:
a) transmiterea către ISCIR a datelor de identificare ale operatorului/operatorilor RSVTI
desemnat/desemnaţi pentru fiecare deţinător/utilizator;
b) verificarea ca operatorii RSVTI nominalizaţi să respecte obligaţiile prezentate mai sus şi cele
din prescripţiile tehnice aplicabile;
c) informarea în scris a ISCIR, în termen de 15 zile, asupra oricăror modificări ale condiţiilor care
au stat la baza eliberării autorizaţiei;
d) să nu permită desfăşurarea activităţii cu operatori care nu deţin la momentul efectuării activităţii
de supraveghere tehnică o autorizaţie valabilă.
e) să efectueze activitatea de supraveghere tehnică la deţinătorul/utilizatorul
deinstalaţii/echipamente, conform procedurii proprii întocmite cu respectarea cerinţelor
standardului SR EN ISO 9001:2008 - Sisteme de management al calităţii. Cerinţe, actualizată.

Obligaţiile şi responsabilităţile unităţilor deţinătoare/utilizatoare de instalaţii/echipamente


din domeniul ISCIR

Deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR au următoarele obligaţii


specifice:
a) să numească prin decizie internă operatori RSVTI pentru toate instalaţiile/echipamentele din
domeniul ISCIR pe care le deţin/utilizează;
b) în cazul în care deţinătorul/utilizatorul are subdiviziuni/puncte de lucru ale persoanei juridice
care deţin instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR, în raza de competenţă teritorială a mai
multor inspecţii teritoriale ISCIR, să numească câte un operator RSVTI corespunzător fiecărei
inspecţii teritoriale ISCIR;
c) să identifice şi să înregistreze, împreună cu operatorul RSVTI, toate instalaţiile/echipamentele
supuse autorizării ISCIR pe care le deţin;
d) conducerea unităţii este obligată ca la normarea timpului de lucru al operatorului RSVTI
(angajat propriu) să ţină cont de numărul de instalaţii/echipamente, complexitatea şi vechimea
acestora, precum şi de amplasarea lor pe o anumită arie geografică;
e) conducerea unităţii deţinătoare/utilizatoare este obligată să asigure operator RSVTI pentru
fiecare punct de lucru unde se desfăşoară activităţi cu instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR;
f) conducerea unităţii poate să dispună înlocuirea/suplinirea personalului care desfăşoară
activitatea de operator RSVTI, dar asigurând derularea activităţii tot cu personal autorizat RSVTI,
conform dispoziţiilor legale în vigoare.
(2) În vederea înregistrării instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR pe care le deţine,
unitatea deţinătoare/utilizatoare va transmite la ISCIR următoarele documente:
a) cerere scrisă prin care solicită luarea în evidenţă ca unitate ce beneficiază de serviciile unui
operator RSVTI;
b) evidenţa centralizată, în original, semnată de conducătorul unităţii, a
instalaţiilor/echipamentelor din domeniul ISCIR pe care le deţine, conform tabelului prevăzut în
anexa nr. 9;
c) copia deciziei conducerii unităţii deţinătoare de instalaţii/echipamente din domeniul ISCIR prin
care a fost numit operatorul RSVTI sau copia documentelor care atestă raporturile contractuale
stabilite între operatorul RSVTI şi unitatea deţinătoare;
d) copia autorizaţiei operatorului RSVTI.
………………
Măsuri administrative
Ordinul prevede aplicarea de măsuri administrative în cazul neaplicării prevederilor legale, atât
pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice autorizate ca „operator RSVTI”.

Măsurile administrative luate de către ISCIR asupra persoanelor fizice şi juridice


avizate/atestate/autorizate, prevăzute în prezenta metodologie se publică şi se actualizează
pe site-ul ISCIR: www. iscir. ro

Anexa nr. 5
MODEL DE AUTORIZAŢIE A OPERATORULUI RSVTI - PERSOANĂ FIZICĂ
(faţă)
____________________________________________________________________
| ROMANIA INSPECŢIA DE STAT PENTRU CONTROLUL CAZANELOR,
| RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE ŞI INSTALAŢIILOR DE RIDICAT
| I.S.C.I.R.
| ISCIR
| FONDAT 1910 AUTORIZAŢIE HOLOGRAMA
|
Numele Prenumele CNP
Se autorizează pentru supravegherea tehnică a instalaţiilor/echipamentelor
| deţinătorului/utilizatorului în conformitate cu prevederile prescripţiilor tehnice.
| Data eliberării Valabil până la
| Inspector Şef IT ISCIR
| Nr. Autorizaţie
|___________________________________________________________________

(verso)
____________________________________________________________________
| Posesorul prezentei autorizaţii are obligaţiile şi răspunderile prevăzute în prescripţiile
tehnice ISCIR şi în celelalte dispoziţii legale în domeniu; acesta răspunde, împreună cu
deţinătorul/utilizatorul, de luarea măsurilor pentru aplicarea acestor prevederi legale specifice
| ISCIR poate să suspende sau să retragă autorizaţia în baza documentului de constatare a
încălcării prescripţiilor tehnice ISCIR sau a celorlalte dispoziţii legale în acest domeniu.
| Neîndeplinirea de către titularul autorizaţiei a condiţiilor iniţiale minimale de autorizare
duce la retragerea autorizaţiei RSVTI.
|___________________________________________________________________

Anexa nr. 6
MODELUL ŞTAMPILEI OPERATORULUI RSVTI
___________________
/ \
| Numele şi prenumele |
| |
| OPERATOR RSVTI |
| ................. |
| (Nr. autorizaţie) |
\___________________/

Diametrul maxim al ştampilei este de 2,5 cm.


……………

Ordinul inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor,


Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr. 165/2011 modificat
ulterior prin: Ordinul inspectorului de stat şef al Inspecţiei de Stat pentru
Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat nr.
46/2012
(Extrase)
ART. 1
(1) Prezenta metodologie are ca scop formarea profesională a personalului tehnic de
specialitate în conformitate cu cerinţele specifice ale prescripţiilor tehnice privind
siguranţa în funcţionare a instalaţiilor/echipamentelor, în domeniul instalaţiilor sub
presiune, al instalaţiilor de ridicat şi al aparatelor consumatoare de combustibil.
(2) Prezenta metodologie urmăreşte ca formarea profesională a personalului tehnic de
specialitate să se facă unitar de către persoane juridice avizate de către Inspecţia de
Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat
(ISCIR), cu formatori atestaţi de către ISCIR, pe baza unor programe care pun la
dispoziţia participanţilor informaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii.
……….
Categorii de personal tehnic de specialitate
1. Personal tehnic de specialitate responsabil cu verificarea tehnică în utilizare a
aparatelor de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos, a cazanelor de
apă caldă cu puterea P </= 400 kW, a cazanelor de abur de joasă presiune cu debitul
Q </= 0,6 t/h şi a arzătoarelor cu combustibili gazoşi şi lichizi (RVT)
2. Personal tehnic de specialitate responsabil cu verificarea tehnică la ascensoare
(RVTA)
3. Personal tehnic de specialitate pentru avizarea documentaţiei tehnice de instalare
la instalaţii sub presiune (RADTI)
4. Personal tehnic de specialitate pentru avizarea documentaţiei tehnice preliminare
de montare/reparare la instalaţii sub presiune (RADTP)
5. Personal tehnic de specialitate pentru avizarea documentaţiei tehnice preliminare
de montare/reparare la instalaţii de ridicat (RADTP)
6. Personal tehnic de specialitate pentru avizarea documentaţiei tehnice de
automatizare (RADTA)
7. Personal tehnic de specialitate pentru avizarea documentaţiei tehnice şi
supravegherea lucrărilor de verificare tehnică în utilizare pentru investigaţii/examinări
cu caracter tehnic la instalaţii sub presiune (RADTE)
8. Personal tehnic de specialitate pentru avizarea documentaţiei tehnice şi
supravegherea lucrărilor de verificare tehnică în utilizare pentru investigaţii/examinări
cu caracter tehnic la instalaţii de ridicat (RADTE)
9. Responsabil cu supravegherea lucrărilor la instalaţii sub presiune (RSL)
10. Responsabil cu supravegherea lucrărilor la instalaţii de ridicat (RSL)
11. Responsabil tehnic cu sudura la instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat (RTS)
12. Responsabil tehnic pentru examinări nedistructive (RTEND)
13. Responsabil tehnic pentru examinări distructive (RTED)
..............
ART. 16
(1) Persoanele care se înscriu la examenul în vederea obţinerii atestatului ca personal
tehnic de specialitate trebuie să prezinte la ISCIR următoarele documente:
a) cererea de înscriere la examenul de atestare;
b) copia diplomei de studii tehnice;
c) curriculum vitae;
d) copia documentului care dovedeşte vechimea în specialitate;
e) copia actului de identitate;
f) copia documentului de participare la programul de instruire organizat conform
prevederilor art. 9 - 11.
(2) Persoanele care au ocupat timp de 2 ani funcţia de inspector de specialitate în
cadrul ISCIR sau care au coordonat activitatea şi îndeplinesc condiţiile de vechime în
specialitate stabilite în prezenta metodologie au dreptul de a participa la examenul de
atestare pentru dobândirea calităţii de personal tehnic de specialitate, în urma achitării
tarifului de examinare şi eliberare a atestatului, fără a mai fi necesară participarea la
programul de instruire.
(3) Persoanele care au ocupat timp de 2 ani funcţia de inspector de specialitate în
cadrul ISCIR şi sunt atestate ca formatori conform prevederilor prezentei metodologii
sau sunt desemnate de către ISCIR ca formatori experţi conform prevederilor legale
au dreptul de a dobândi atestatul de personal tehnic de specialitate în
domeniul/domeniile pentru care este valabil atestatul de formator, în urma achitării
tarifului de eliberare a atestatului, fără a mai fi necesară participarea la programul de
instruire şi la examenul de atestare.
ART. 17
(1) ISCIR stabileşte tematica pentru examenul de atestare specific domeniului solicitat
şi planifică candidaţii înscrişi.
(2) Examenul de atestare a personalului tehnic de specialitate constă într-o examinare
scrisă.
(3) Condiţia de promovare a examenului de atestare este obţinerea notei minime
7 (şapte).
ART. 18
Persoanele care nu au promovat examenul în vederea obţinerii atestatului ca personal
tehnic de specialitate pot participa la reexaminare în condiţiile prevăzute la art. 16 şi
17, pe baza unei solicitări scrise transmise la ISCIR, în termen de maximum 12 luni de
la data finalizării programului de instruire.
ART. 19
(1) Pentru candidaţii care la examenul de atestare au fost declaraţi "Admis", ISCIR
eliberează atestate conform modelului prevăzut în anexa nr. 5.
(2) Atestatul eliberat de ISCIR are termen de valabilitate de 2 ani de la data eliberării.
(3) Pe baza atestatului eliberat, personalul tehnic de specialitate deţine o ştampilă de
identificare, conform modelului prevăzut în prescripţiile tehnice aplicabile.

Prelungirea valabilităţii atestatului personalului tehnic de specialitate


ART. 20
(1) Pentru prelungirea valabilităţii atestatului, personalul tehnic de specialitate trebuie
să urmeze un program de instruire.
(2) Programul de instruire în vederea prelungirii valabilităţii atestatului se organizează
de persoanele juridice prevăzute la art. 6, avizate pentru organizarea aceluiaşi tip de
program de instruire în vederea atestării.
(3) Programa analitică generală de desfăşurare a programului de instruire în vederea
prelungirii valabilităţii atestatului este prevăzută în anexa nr. 6 care face parte
integrantă din prezenta metodologie.
(4) Persoanele juridice desfăşoară programele de instruire în vederea prelungirii
valabilităţii atestatului pentru categoriile de personal tehnic de specialitate prevăzute
în tabelul 1 pe baza programelor analitice specifice dezvoltate pe baza programei
analitice generale.
(5) Programul de instruire în vederea prelungirii valabilităţii atestatului se organizează
în condiţiile prevăzute la art. 9 - 13.
ART. 21
(1) Solicitantul care doreşte prelungirea valabilităţii atestatului depune la ISCIR cu cel
puţin 30 de zile înainte de data expirării valabilităţii acestuia următoarele documente:
a) cererea de prelungire a valabilităţii atestatului;
b) atestatul eliberat de către ISCIR;
c) memoriul de activitate pentru perioada de valabilitate a atestatului din care să rezulte
desfăşurarea activităţii pentru care a fost obţinut atestatul;
d) copia actului de identitate;
e) copia documentului de participare la programul de instruire în vederea prelungirii
valabilităţii atestatului, obţinut cu cel mult un an înainte de data expirării valabilităţii
atestatului.
(2) ISCIR analizează documentaţia depusă şi, în cazul în care aceasta corespunde
prevederilor prezentei metodologii, prelungeşte valabilitatea atestatului pe o perioadă
de 2 ani.
ART. 22
Solicitantul care nu depune documentele pentru prelungirea valabilităţii atestatului cu
respectarea cerinţelor prevăzute la art. 21 alin. (1) depune la ISCIR documentele
prevăzute la art. 16 alin. (1) şi susţine un nou examen, conform prevederilor art. 17 şi
18.
……..

HOTĂRÂRE Nr. 123 din 25 februarie 2015


privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a echipamentelor sub
presiune
Extrase
ART. 1
Domeniul de aplicare
(1) Prezenta hotărâre se aplică proiectării, fabricării şi evaluării conformităţii echipamentelor
sub presiune şi a ansamblurilor a căror presiune maximă admisibilă este mai mare de 0,5 bari.
(2) Prevederile prezentei hotărâri nu se aplică:
a) conductelor care au ţevi sau un ansamblu de ţevi destinate transportării oricărui fluid ori
al oricărei substanţe spre sau de la o instalaţie (terestră sau marină), începând cu şi incluzând
ultimul dispozitiv de închidere situat în perimetrul instalaţiei, precum şi tuturor echipamentelor
auxiliare care sunt în mod specific proiectate pentru aceste conducte. Această excludere nu
priveşte echipamentele sub presiune standard cum ar fi cele care pot să se găsească în staţiile
de reglare a presiunii sau în staţiile de compresoare;
b) reţelelor de alimentare, de distribuţie şi de evacuare a apei şi echipamentelor acestora,
precum şi aducţiunilor hidrocentralelor, cum ar fi conductele forţate, galeriile sub presiune,
puţurile forţate ale instalaţiilor hidroelectrice şi accesoriilor specifice ale acestora;
c) recipientelor simple sub presiune reglementate de Directiva 2014/29/UE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 privind armonizarea legislaţiei statelor membre
referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a recipientelor simple sub presiune;
d) generatoarelor de aerosoli reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.094/2009 privind
condiţiile introducerii pe piaţă a generatoarelor de aerosoli, cu modificările şi completările
ulterioare;
e) echipamentelor destinate funcţionării vehiculelor definite de următoarele acte juridice:
(i) Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003 pentru
aprobarea Reglementărilor privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a
vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, cu
modificările şi completările ulterioare;
(ii) Regulamentul (UE) nr. 167/2013 al Parlamentului European şi Consiliului din 5 februarie
2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele agricole şi forestiere;
(iii) Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15
ianuarie 2013 privind omologarea şi supravegherea pieţei pentru vehiculele cu două sau trei
roţi şi pentru cvadricicluri;
f) echipamentelor clasificate cel mult în categoria I potrivit prevederilor art. 13 şi care intră
sub incidenţa unuia dintre următoarele acte normative:
(i) Hotărârea Guvernului nr. 1.029/2008 privind condiţiile introducerii pe piaţă a maşinilor, cu
modificările şi completările ulterioare;
(ii) Directiva 2014/33/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014 de
armonizare a legislaţiilor statelor membre referitoare la ascensoare şi la componentele de
siguranţă pentru ascensoare;
(iii) Directiva 2014/35/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014
privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la punerea la dispoziţie pe piaţă a
echipamentelor electrice destinate utilizării în cadrul unor anumite limite de tensiune;
(iv) Hotărârea Guvernului nr. 54/2009 privind condiţiile introducerii pe piaţă a dispozitivelor
medicale, cu modificările ulterioare;
(v) Hotărârea Guvernului nr. 775/2011 privind stabilirea măsurilor pentru supravegherea
pieţei aparatelor consumatoare de combustibili gazoşi şi stabilirea condiţiilor de introducere pe
piaţă a acestora;
(vi) Directiva 2014/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 februarie 2014
privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la echipamentele şi sistemele de
protecţie destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive;
g) echipamentelor care intră sub incidenţa art. 346 alin. (1) lit. b) din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene;
h) echipamentelor special proiectate pentru aplicaţii nucleare, a căror defectare poate duce
la emisii radioactive;
i) echipamentelor pentru controlul forajelor de explorare şi extracţie din industria petrolului,
a gazelor naturale sau din explorarea geotermală, precum şi pentru depozitarea subterană şi
destinate pentru menţinerea şi/ori reglarea presiunii la gurile de sondă; acestea cuprind
capetele de erupţie şi prevenitoare de erupţie (BOP), manifolduri, precum şi echipamentele
acestora montate în amonte;
j) echipamentelor care au carcase sau mecanisme în cazul cărora dimensionarea, alegerea
materialelor şi regulile de fabricaţie se bazează în principal pe criterii de rezistenţă mecanică,
de rigiditate şi de stabilitate pentru a se realiza efecte statice şi dinamice sau alte caracteristici
funcţionale şi pentru care presiunea nu reprezintă un factor esenţial la proiectare; aceste
echipamente pot cuprinde:
(i) motoarele, inclusiv turbinele şi motoarele cu ardere internă;
(ii) maşinile cu aburi, turbinele de gaz sau abur, turbogeneratoarele, compresoarele,
pompele şi dispozitivele de comandă;
k) furnalelor, inclusiv sistemelor de răcire, recuperatoarelor de căldură, separatoarelor de
praf ale acestora şi epuratoarelor de gaz pentru furnale, precum şi cuptoarelor cu reducere
directă, inclusiv sistemelor de răcire a acestora, convertizoarelor cu gaz şi oalelor de topire,
retopire, degazare şi de turnare pentru oţel, fier şi metale neferoase;
l) carcaselor echipamentelor electrice de înaltă tensiune, cum ar fi echipamentele de
comutare şi de control, transformatoarele şi maşinile rotative;
m) conductelor sub presiune pentru cămăşuirea sistemelor de transmisie, cum ar fi cablurile
electrice şi cablurile telefonice;
n) navelor, rachetelor, aeronavelor şi platformelor marine mobile, precum şi echipamentelor
special destinate pentru a fi montate la bordul acestora sau pentru propulsarea acestora;
o) echipamentelor sub presiune compuse dintr-un înveliş flexibil, de exemplu pneurile,
pernele de aer, mingile pentru activităţi sportive, ambarcaţiunile gonflabile şi alte echipamente
sub presiune similare;
p) amortizoarelor de zgomot pentru evacuare şi admisie;
q) sticlelor sau dozelor pentru băuturi gazoase destinate consumatorilor finali;
r) recipientelor destinate transportului şi distribuţiei băuturilor cu un PS · V care nu
depăşeşte 500 bari · litru şi o presiune maxim admisibilă care nu depăşeşte 7 bari;
s) echipamentelor care fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 1.326/2009 privind transportul
mărfurilor periculoase în România, cu modificările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, aprobată prin
Legea nr. 90/2012, şi echipamentelor care intră sub incidenţa Codului maritim internaţional
pentru transportul mărfurilor periculoase şi a Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională;
t) caloriferelor şi conductelor din sistemele de încălzire cu apă caldă;
u) recipientelor care trebuie să conţină lichide la care presiunea gazului aflat deasupra
lichidului nu depăşeşte 0,5 bari.
ART. 2
Definiţii
Pentru aplicarea prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum
urmează:
1. echipamente sub presiune - recipientele, conductele, accesoriile de siguranţă şi
accesoriile sub presiune, inclusiv, dacă este cazul, elementele fixate la părţile solicitate la
presiune, cum sunt flanşele, ştuţurile, racordurile, elementele de susţinere, urechile pentru
ridicare;
2. recipient - o incintă proiectată şi fabricată pentru a conţine fluide sub presiune, inclusiv
elementele care sunt ataşate acestuia în mod direct până la dispozitivul prevăzut pentru
racordarea cu alte echipamente; un recipient poate avea unul sau mai multe compartimente;
3. conducte - elemente tubulare destinate transportului fluidelor, atunci când sunt racordate
în vederea integrării într-un sistem sub presiune; acestea cuprind ţevi sau un sistem de ţevi,
instalaţii de ţevi, fitinguri, compensatoarele de dilatare, furtunurile sau, dacă este cazul, alte
componente rezistente la presiune; schimbătoarele de căldură formate din ţevi şi destinate
răcirii sau încălzirii aerului sunt considerate conducte;
4. accesorii de securitate - dispozitive destinate protejării echipamentelor sub presiune
împotriva depăşirii limitelor admisibile, inclusiv dispozitive de limitare directă a presiunii, cum
ar fi ventilele de siguranţă, dispozitivele cu discuri de rupere, tijele de flambaj, dispozitivele de
siguranţă comandate (CSPRS) şi dispozitivele de limitare care determină fie acţiuni de
corectare, fie închid sau închid şi blochează, cum ar fi presostatele, termostatele ori nivostatele
şi dispozitivele de măsură, de control şi de reglare care au un rol în ceea ce priveşte siguranţa
(SRMCR);
5. accesorii sub presiune - dispozitivele care joacă un rol funcţional şi care au o incintă
pentru suprapresiune;
6. ansamblu - grup de echipamente sub presiune asamblate de producător pentru a constitui
o unitate integrată şi funcţională;
7. presiune - presiunea în raport cu presiunea atmosferică, adică presiunea la manometru.
În consecinţă, o presiune în domeniul vacuumului este exprimată printr-o valoare negativă;
8. presiune maxim admisibilă PS - presiunea maximă pentru care este proiectat
echipamentul, specificată de producător şi care se măsoară într-un loc specificat de acesta,
respectiv fie locul unde sunt fixate dispozitivele de protecţie şi/sau de siguranţă, fie în locul cel
mai înalt al echipamentului ori, dacă acesta nu este adecvat, în oricare loc care este specificat;
9. temperatură minim/maxim admisibilă TS - temperaturile minime şi maxime pentru care
este proiectat echipamentul, aşa cum sunt specificate de producător;
10. volum V - volumul interior al fiecărei incinte sub presiune, inclusiv volumul ştuţurilor până
la prima sudură, exclusiv volumul componentelor interioare fixe;
11. diametru nominal DN - mărime numerică a diametrului care este comună tuturor
componentelor unui sistem de conducte, altele decât cele pentru care se indică diametrul
exterior sau mărimea filetului; este un număr întreg care serveşte în scop de referinţă şi care
nu este strict legat de dimensiunile de fabricaţie; diametrul nominal este exprimat prin simbolul
DN urmat de o mărime numerică;
12. fluide - gazele, lichidele sau vaporii în stare pură, precum şi amestecurile acestora;
fluidele pot conţine o suspensie de substanţe solide;
13. asamblări nedemontabile - asamblări care pot fi demontate numai prin metode
distructive;
14. aprobare europeană de material - documentul tehnic care defineşte caracteristicile
materialelor destinate utilizării repetate pentru fabricarea echipamentelor sub presiune, care
nu fac obiectul unui standard armonizat;
15. punere la dispoziţie pe piaţă - furnizarea unui echipament sub presiune sau a unor
ansambluri pentru distribuţie sau utilizare pe piaţa din România ori din celelalte state membre
ale Uniunii Europene în cursul unei activităţi comerciale, contra cost sau gratuit;
16. introducere pe piaţă - punerea la dispoziţie pentru prima dată a unui echipament sub
presiune sau a unor ansambluri pe piaţă în România ori în celelalte state membre ale Uniunii
Europene;
17. punere în funcţiune - prima utilizare a unui echipament sub presiune sau ansamblu de
către utilizatorul său;
18. producător - orice persoană fizică sau juridică ce fabrică un echipament sub presiune
ori ansamblu sau pentru care se proiectează ori se fabrică acest echipament sau ansamblu şi
care comercializează echipamentul sub presiune ori ansamblul în cauză sub denumirea sau
marca sa ori îl utilizează în scop propriu;
19. reprezentant autorizat - orice persoană fizică sau juridică stabilită în România ori într-un
stat membru al Uniunii Europene care a primit un mandat scris din partea unui producător de
a acţiona în numele acestuia în legătură cu sarcini specifice;
20. importator - orice persoană fizică sau juridică stabilită în România ori în alt stat membru
al Uniunii Europene, care introduce echipamente sub presiune sau ansambluri dintr-o ţară
terţă pe piaţa din România ori pe piaţa dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene;
21. distribuitor - orice persoană fizică sau juridică din lanţul de furnizare, alta decât
producătorul ori importatorul, care pune la dispoziţie pe piaţă echipamente sub presiune sau
ansambluri;
22. operatori economici - producătorul, reprezentantul autorizat, importatorul şi distribuitorul;
23. specificaţie tehnică - document care stabileşte cerinţele tehnice pe care trebuie să le
îndeplinească echipamentul sub presiune sau ansamblurile;
24. standard armonizat - potrivit definiţiei prevăzute la art. 2 pct. 1 lit. c) din Regulamentul
(UE) nr. 1.025/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind
standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE şi 93/15/CEE ale
Consiliului şi a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE,
2007/23/CE, 2009/23/CE şi 2009/105/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de
abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului şi a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului;
25. acreditare - potrivit definiţiei prevăzute la art. 2 pct. 10 din Regulamentul (CE) nr.
765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor
de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de
abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93;
26. organism naţional de acreditare - potrivit definiţiei prevăzute la art. 2 pct. 11 din
Regulamentul (CE) nr. 765/2008;
27. evaluarea conformităţii - procesul prin care se demonstrează dacă au fost îndeplinite
cerinţele esenţiale de securitate din prezenta hotărâre pentru un echipament sub presiune sau
ansamblu;
28. organism de evaluare a conformităţii - un organism care efectuează activităţi de evaluare
a conformităţii, inclusiv etalonare, încercare, certificare şi inspecţie;
29. rechemare - orice măsură cu scopul de a returna un echipament sub presiune sau
ansamblu care a fost pus deja la dispoziţia consumatorilor sau a altor utilizatori;
30. retragere - orice măsură cu scopul de a împiedica punerea la dispoziţie pe piaţă a unui
echipament sub presiune sau ansamblu din lanţul de furnizare;
31. marcaj CE - marcajul prin care producătorul indică faptul că echipamentul sub presiune
sau ansamblul este în conformitate cu cerinţele aplicabile stabilite în legislaţia de armonizare
a Uniunii Europene care prevede aplicarea respectivului marcaj pe produs;
32. legislaţie de armonizare a Uniunii - orice legislaţie a Uniunii Europene care armonizează
condiţiile de comercializare a produselor.
ART. 3
Punerea la dispoziţie pe piaţă şi punerea în funcţiune
(1) Se admite punerea la dispoziţie pe piaţă şi punerea în funcţiune a echipamentelor sub
presiune şi ansamblurilor numai dacă acestea respectă prevederile prezentei hotărâri atunci
când sunt instalate şi întreţinute corespunzător şi utilizate conform destinaţiei lor.
(2) Autorităţile competente pot emite, dacă este necesar, reglementări care cuprind cerinţe
specifice pentru protecţia persoanelor şi, în special, a lucrătorilor care utilizează echipamente
sub presiune sau ansambluri, cu condiţia ca respectivele reglementări să nu conducă la
modificarea unor astfel de echipamente şi ansambluri, într-un mod care nu este specificat în
prezenta hotărâre.
(3) Cu ocazia târgurilor, expoziţiilor, demonstraţiilor tehnice sau a altor evenimente similare,
echipamentele sub presiune ori ansamblurile care nu sunt conforme prevederilor prezentei
hotărâri pot fi expuse, cu condiţia ca un anunţ vizibil să indice clar faptul că astfel de
echipamente sub presiune sau ansambluri nu sunt conforme prevederilor prezentei hotărâri şi
nu pot fi introduse pe piaţă şi/sau puse în funcţiune dacă nu sunt aduse în stare de
conformitate. În timpul demonstraţiilor tehnice se iau măsuri corespunzătoare de securitate
pentru a se asigura protecţia sănătăţii şi a integrităţii fizice a persoanelor.
ART. 4
Cerinţe tehnice
(1) Următoarele echipamente sub presiune îndeplinesc cerinţele esenţiale de securitate
prevăzute în anexa nr. 1:
a) recipientele, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), prevăzute pentru:
(i) gaze, gaze lichefiate, gaze dizolvate sub presiune, vapori, precum şi lichide a căror
presiune de vaporizare, la temperatura maxim admisibilă, este mai mare de 0,5 bari la
presiunea atmosferică normală (1.013 mbari) în următoarele limite:
- pentru fluidele din grupa 1, dacă volumul este mai mare de 1 litru şi produsul PS · V este
mai mare de 25 bari · litru, precum şi dacă presiunea PS este mai mare de 200 bari (anexa nr.
2, tabelul 1);
- pentru fluidele din grupa 2, dacă volumul este mai mare de 1 litru şi produsul PS · V este
mai mare de 50 bari · litru, şi în cazul în care presiunea PS este mai mare de 1.000 bari,
precum şi toate extinctoarele portabile şi buteliile pentru echipamentele de respiraţie (anexa
nr. 2, tabelul 2);
(ii) lichide a căror presiune de vaporizare, la temperatura maxim admisibilă, este mai mică
sau egală cu 0,5 bari faţă de presiunea atmosferică normală (1.013 mbari), în următoarele
limite:
- pentru fluidele din grupa 1, dacă volumul este mai mare de 1 litru şi produsul PS · V este
mai mare de 200 bari · litru, precum şi dacă presiunea PS este mai mare de 500 bari (anexa
nr. 2, tabelul 3);
- pentru fluidele din grupa 2, dacă presiunea PS este mai mare de 10 bari şi produsul PS ·
V este mai mare de 10.000 bari · litru, precum şi dacă presiunea PS este mai mare de 1.000
bari (anexa nr. 2, tabelul 4);
b) echipamentele sub presiune cu arzător sau încălzite în alt mod la care există un pericol
de supraîncălzire, prevăzute pentru producerea aburului ori a apei calde la o temperatură mai
mare de 110°C, dacă volumul este mai mare de 2 litri, precum şi toate oalele de gătit sub
presiune (anexa nr. 2, tabelul 5);
c) conductele prevăzute pentru:
(i) gaze, gaze lichefiate, gaze dizolvate sub presiune, vapori, precum şi lichide a căror
presiune de vaporizare, la temperatura maxim admisibilă, este mai mare de 0,5 bari faţă de
presiunea atmosferică normală (1.013 mbari) în următoarele limite:
- pentru fluidele din grupa 1, dacă DN este mai mare de 25 (anexa nr. 2, tabelul 6);
- pentru fluidele din grupa 2, dacă DN este mai mare de 32 şi produsul PS · DN este mai
mare de 1.000 bari (anexa nr. 2, tabelul 7);
(ii) lichide a căror presiune de vaporizare, la temperatura maxim admisibilă, este mai mică
sau egală cu 0,5 bar faţă de presiunea atmosferică normală (1.013 mbari) în următoarele
limite:
- pentru fluidele din grupa 1, dacă DN este mai mare de 25 şi produsul PS · DN este mai
mare de 2.000 bari (anexa nr. 2, tabelul 8);
- pentru fluidele din grupa 2, dacă PS este mai mare de 10 bari şi DN este mai mare de 200
şi dacă produsul PS · DN este mai mare de 5.000 bari (anexa nr. 2, tabelul 9);
d) accesoriile de siguranţă şi accesoriile pentru reglarea presiunii destinate echipamentelor
care intră sub incidenţa lit. a) - c), inclusiv când astfel de echipamente fac parte dintr-un
ansamblu.
(2) Următoarele ansambluri care conţin cel puţin un echipament sub presiune care intră sub
incidenţa alin. (1) îndeplinesc cerinţele esenţiale de securitate prevăzute în anexa nr. 1:
a) ansamblurile prevăzute pentru producerea aburului şi a apei calde la o temperatură mai
mare de 110°C care conţin cel puţin un echipament sub presiune cu arzător sau încălzite în
alt mod la care există un pericol de supraîncălzire;
b) ansamblurile, altele decât cele prevăzute la lit. a), dacă producătorul intenţionează să le
pună la dispoziţie pe piaţă şi care sunt puse în funcţiune numai ca ansambluri.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), ansamblurile prevăzute pentru producerea apei
calde la o temperatură egală sau mai mică de 110°C, alimentate manual cu combustibil solid
şi cu un produs PS · V mai mare de 50 bari · litru, satisfac cerinţele esenţiale de securitate
prevăzute la pct. 2.10, 2.11, 3.4 şi pct. 5 lit. a) şi d) din anexa nr. 1.
(4) Echipamentele sub presiune şi ansamblurile ale căror caracteristici sunt mai mici sau egale
cu limitele prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) şi la alin. (2) se proiectează şi se fabrică în
conformitate cu practicile inginereşti pentru a asigura utilizarea lor în deplină siguranţă.
Echipamentele sub presiune şi ansamblurile sunt însoţite de instrucţiuni de utilizare adecvate.
Fără a aduce atingere celorlalte dispoziţii aplicabile din legislaţia de armonizare a Uniunii
Europene care prevăd aplicarea acestuia, aceste echipamente sau ansamblurile nu poartă
marcajul CE prevăzut la art. 18.
.....................

OUG nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii si libertatea de


a furniza servicii in Romania
(extrase)
Art. 1. — Prezenta ordonanta de urgenta reglementeaza cadrul general al libertatii de stabilire
a prestatorilor de servicii si libertatea de a furniza servicii pe teritoriul Romaniei.
Art. 2. — in intelesul prezentei ordonante de urgenta, termenii si expresiile de mai jos au
urmatoarele semnificatii:
a) stat membru — stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European;
b) serviciu — orice activitate economica independenta, prestata in mod obisnuit in schimbul
unei remuneratii;
c) prestator — orice persoana fizica, cetatean al unui stat membru, sau orice persoana juridica
stabilita intr-un stat membru, care ofera ori presteaza un serviciu;
d) beneficiar — orice persoana fizica, inclusiv consumatorul, asa cum este acesta definit in
Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata, cu modificarile
si completarile ulterioare, cetatean al unui stat membru sau care beneficiaza de drepturi
conferite prin acte normative comunitare, sau orice persoana juridica stabilita intr-un stat
membru, care, in scopuri profesionale ori nonprofesionale, utilizeaza sau intentioneaza sa
utilizeze un serviciu furnizat;
h) autoritate competenta — orice organism sau autoritate dintr-un stat membru cu rol de control
ori de reglementare in ceea ce priveste activitatile de servicii, in special autoritatile
administrative, precum si ordinele profesionale si asociatiile profesionale sau alte organisme
profesionale care, in exercitarea competentei de autoreglementare, creeaza cadrul legal
pentru accesul la activitatile de servicii ori exercitarea acestora;
i) regim de autorizare — orice procedura care obliga prestatorul sau beneficiarul la efectuarea
anumitor formalitati in vederea obtinerii unei decizii din partea unei autoritati competente
pentru accesul la o activitate de servicii ori exercitarea acesteia;
k) motive imperative de interes general — ordinea publica, siguranta publica, sanatatea
publica, pastrarea echilibrului financiar al sistemului de securitate sociala, protectia
consumatorilor, beneficiarilor serviciilor si a lucratorilor, loialitatea tranzactiilor comerciale,
combaterea fraudei, protectia mediului, sanatatea animalelor, proprietatea intelectuala,
conservarea patrimoniului national istoric si artistic, obiectivele de politica sociala si de politica
culturala, precum si orice alte considerente calificate ca motive imperative de interes general
de Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, in jurisprudenta sa;
l) profesie reglementata — orice activitate profesionala, astfel cum aceasta este definita in art.
3 alin. (1) din Legea nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale
pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare;
n) registru — orice evidenta sau baza de date administrata de o autoritate competenta, in
format electronic ori pe hartie, cuprinzand informatii cu privire la prestatorii de servicii in general
sau prestatorii de servicii autorizati intr-un domeniu specific;
o) Sistemul de informare in cadrul pietei interne (SIPI) — platforma electronica prin intermediul
careia se realizeaza schimbul de informatii si comunicarea intre autoritatile competente, care
decurg din obligatiile de cooperare administrativa prevazute in prezenta ordonanta de urgenta;
Art. 3. — (1) in cazul in care dispozitiile prezentei ordonante de urgenta contravin dispozitiilor
unui act normativ national care a transpus o directiva sau a creat cadrul juridic necesar aplicarii
directe a unui regulament si care reglementeaza aspecte specifice ale accesului la o activitate
de servicii ori la exercitarea acesteia in sectoare specifice sau pentru profesii specifice, in
conformitate cu actul normativ comunitar transpus, dispozitiile
actului normativ special prevaleaza.
(2) Dispozitiile prezentei ordonante de urgenta nu vizeaza norme ale dreptului international
privat, in special norme care reglementeaza legislatia aplicabila obligatiilor contractuale si
extracontractuale, inclusiv cele care garanteaza consumatorilor protectia oferita acestora prin
normele de protectie a consumatorilor din legislatia cu privire la consumatori in vigoare.
Art. 4. — (1) Prezenta ordonanta de urgenta se aplica atat serviciilor furnizate de catre
prestatorii stabiliti in Romania, cat si serviciilor furnizate transfrontalier, in Romania, de catre
prestatori stabiliti in alt stat membru.
...................
Art. 16. — (1) Prestatorii stabiliti intr-un alt stat membru au dreptul de a furniza servicii pe
teritoriul Romaniei.
(2) Accesul la furnizarea unui serviciu sau exercitarea acestuia pe teritoriul Romaniei poate fi
conditionat(a) de
indeplinirea unor cerinte, doar daca acestea respecta cumulativ urmatoarele principii:
a) principiul nediscriminarii: cerintele nu trebuie sa fie, direct ori indirect, discriminatorii in ceea
ce priveste cetatenia sau, pentru persoanele juridice, in ceea ce priveste statul membru in care
acestea sunt stabilite;
b) principiul necesitatii: cerintele trebuie sa fie justificate pe baza unor ratiuni de ordine publica,
siguranta publica, sanatate publica sau protectia mediului;
c) principiul proportionalitatii: cerintele trebuie sa fie adecvate pentru a garanta realizarea
obiectivelor, fara a depasi ceea ce este necesar pentru realizarea acestora.
(3) Libertatea de a furniza servicii in cazul unui prestator stabilit intr-un alt stat membru nu
poate fi restransa prin impunerea uneia dintre urmatoarele cerinte:
a) obligatia de a fi stabilit pe teritoriul Romaniei;
b) obligatia de a obtine o autorizatie din partea unor autoritati competente, incluzand inscrierea
intr-un registru pe teritoriul Romaniei, in afara celor impuse prin prevederile prezentei
ordonante de urgenta, prin alte acte normative care transpun acte normative comunitare sau
prin acte normative comunitare cu aplicabilitate directa;
c) interdictia de a stabili pe teritoriul Romaniei o infrastructura specifica, necesara pentru
prestarea serviciilor in cauza;
d) aplicarea unui regim contractual special intre prestator si beneficiarul serviciului, care
impiedica sau restrictioneaza prestarea serviciilor in mod independent;
e) obligatia de a detine un document de identitate specific, emis de autoritatea competenta
pentru prestarea serviciului respectiv;
f) cerinte care restrictioneaza utilizarea echipamentelor si a materialelor asociate prestarii
serviciilor, cu exceptia celor necesare pentru asigurarea sanatatii si a securitatii muncii;
g) restrictii asupra libertatii de a presta serviciile mentionate la art. 19.
(4) Autoritatile administratiei publice pot aplica, in conformitate cu legislatia nationala
armonizata, propriile reguli in ceea ce priveste conditiile de angajare, inclusiv cele stabilite in
contractele colective.
......................
Art. 26. — (1) Prestatorii au obligatia de a pune la dispozitia beneficiarilor urmatoarele
informatii:
a) numele sau denumirea prestatorului, forma de organizare, adresa unde este stabilit, precum
si date care sa permita contactarea rapida si comunicarea directa cu acesta, dupa caz, prin
mijloace electronice;
b) in cazul in care prestatorul este inmatriculat intr-un registru, numele acelui registru si
numarul de inregistrare al prestatorului sau mijloacele de identificare echivalente in acel
registru;
c) in cazul in care activitatea este supusa unui regim de autorizare, datele autoritatii
competente care a eliberat autorizatia;
d) in cazul in care prestatorul exercita o activitate care este supusa TVA, numarul de
identificare mentionat la art. 153, 153 1si 154 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu
modificarile si completarile ulterioare;
e) in cazul profesiilor reglementate, orice ordin profesional sau organism similar la care
prestatorul este inscris, titlul profesional si statul membru in care a fost acordat acest titlu;
f) conditiile si clauzele generale de prestare a serviciului, daca exista, utilizate de catre
prestator;
g) clauze contractuale cu privire la legea aplicabila contractului si/sau la instanta competenta
daca sunt folosite de catre prestator;
h) existenta unei garantii postvanzare care nu este impusa prin lege;
i) pretul serviciului, in cazul in care acesta este stabilit, in prealabil, de catre prestator, pentru
un anumit tip de serviciu;
j) principalele caracteristici ale serviciilor, in cazul in care acestea nu reies deja din context;
k) asigurarea de raspundere civila profesionala sau garantiile profesionale, daca exista, si, in
special, datele de contact ale asiguratorului sau ale garantului, precum si teritoriul pe care este
valabila.
(2) La alegerea prestatorului, informatiile mentionate la alin. (1): a) sunt comunicate de catre
prestator din proprie initiativa;
b) sunt usor accesibile beneficiarului in locul prestarii serviciului sau al incheierii contractului;
c) pot fi accesate cu usurinta de catre beneficiar, prin mijloace electronice, la o adresa oferita
de catre prestator;
d) sunt cuprinse in orice documente de informare oferite beneficiarului de catre prestator,
documente care cuprind o descriere detaliata a serviciului prestat.
(3) La cererea beneficiarului, prestatorii ofera urmatoarele informatii suplimentare:
a) pretul serviciului, in cazul in care acesta nu este stabilit, in prealabil, de catre prestator, sau,
daca nu poate fi comunicat un pret exact, o metoda de calcul al pretului, astfel incat acesta sa
poata fi verificat de catre beneficiar, sau un deviz suficient de detaliat;
b) in ceea ce priveste profesiile reglementate, o referire la normele profesionale aplicabile in
statul membru de stabilire si mijloacele prin care se poate obtine accesul la acestea;
c) informatii cu privire la activitatile conexe si la parteneriatele prestatorilor, agreate pentru
desfasurarea acestor activitati, care sunt legate de serviciul in cauza, precum si cu privire la
masurile luate pentru a se evita conflictele de interese. Aceste informatii se includ in orice
document informativ in care prestatorii ofera o descriere detaliata a serviciilor lor;
d) codurile de conduita la care a aderat prestatorul si adresele de internet la care aceste coduri
pot fi consultate, specificand limba in care sunt disponibile;
e) in cazul in care unui prestator ii este aplicabil un cod de conduita sau este membru al unei
asociatii profesionale ori al unui organism profesional care instituie posibilitatea de a recurge
la mecanisme de solutionare pe cale extrajudiciara a litigiilor, informeaza beneficiarii cu privire
la posibilitatea utilizarii acestora; prestatorul trebuie sa indice modalitatea prin care beneficiarii
pot obtine informatii detaliate cu privire la modalitatile extrajudiciare de solutionare a litigiilor.
(4) Prestatorul ofera informatiile mentionate la alin. (1)—(3) in mod complet, corect, precis si
in timp util inainte de incheierea contractului sau, in absenta unui contract scris, inainte de
prestarea serviciului.
(5) Intervalul de timp de la furnizarea informatiilor mentionate la alin. (1)—(3) pana la
contractarea sau prestarea efectiva a serviciului nu poate fi mai scurt de 5 zile. Cu acordul
scris al beneficiarului, termenul de 5 zile poate fi redus.
(6) Prezentul articol nu aduce atingere altor dispozitii legale prin care sunt reglementate
cerintele de informare.

PRESCRIPŢIA TEHNICĂ CR 8-2009, „Autorizarea personalului de deservire a


instalaţiilor/echipamentelor şi acceptarea personalului auxiliar de deservire”
Personalul de deservire a instalaţiilor/echipamentelor, este examinat în vederea autorizării de
către ISCIR după absolvirea unui program de formare profesională, organizat de un furnizor
de formare profesională avizat de ISCIR și autorizat conform prevederilor legislațiie în vigoare.
PRESCRIPŢIA TEHNICĂ PT CR 8-2009 - Autorizarea personalului de deservire a
instalațiilor/ echipamentelor și acceptarea personalului auxiliar de deservire”.

Persoana fizică autorizată de către ISCIR pentru deservirea și supravegherea regimului chimic al
cazanelor de abur, de apă caldă și de apă fierbinte, precum și pentru deservirea și supravegherea
instalațiilor de tratare a apei în conformitate cu prevederile prescripției tehnice C 1, este denumită
în continuare “laborant operator centrale termice”.
Personalul de deservire a instalațiilor/echipamentelor, este examinat în vederea autorizării de
către ISCIR după absolvirea unui program de formare profesională.
Programele de formare profesională în vederea autorizării personalului se organizează de
furnizori de formare profesională avizați și autorizați.
Examenul constă dintr-o probă teoretică ce are ca scop evaluarea cunoștințelor privind aplicarea
legislației naționale și a prescripțiilor tehnice aplicabile, necesare pentru deservirea
instalației/echipamentului.
Pe baza rezultatelor din procesul-verbal de examinare, ISCIR înscrie persoanele care au
promovat examenul în Registrul ISCIR.
Eliberarea autorizației
Pe baza rezultatelor din procesul-verbal de examinare în vederea autorizării, ISCIR eliberează
candidaților care au promovat examenul o autorizație tip, însoțită de talonul pentru vize anuale.
Valabilitatea autorizației se confirmă anual, prin vizarea talonului pentru vize anuale de către
operatorul RSVTI al deținătorului/utilizatorului.
Valabilitatea talonului pentru vize anuale este de 4 ani.
Lipsa vizei anuale la zi pe talonul care însoțește autorizația atrage suspendarea dreptului
de exercitare a activității pentru care a fost autorizat.
În cazul pierderii/deteriorării autorizației și/sau a talonului pentru vize anuale, pentru eliberarea
unui duplicat, solicitantul depune la ISCIR emitentă a autorizației următoarele documente:
a) cererea pentru eliberarea duplicatului;
b) copia actului de identitate;
c) o fotografie color mărimea ¾;
d) copia certificatului de absolvire/calificare a programului de formare profesională sau a
adeverinței de participare la ultimul stagiul de instruire periodică;
e) declarația pe propria răspundere privind pierderea/deteriorarea autorizației și/sau
talonului.
ISCIR emitentă eliberează duplicatul în termen de 30 de zile de la depunerea documentelor.
Prelungirea valabilității autorizațiilor eliberate personalului de deservire
Personalul de deservire a instalațiilor/echipamentelor autorizat trebuie instruit periodic și
examinat în vederea prelungirii valabilității autorizației.
Instruirea și examinarea anuală în perioada de valabilitate a talonului
În perioada de valabilitate a talonului, personalul de deservire trebuie instruit și examinat anual,
pentru verificarea cunoștințelor profesionale.
Instruirile se desfășoară sub îndrumarea operatorului RSVTI care are obligația de a întocmi
procesul-verbal de instruire.
Examinarea se efectuează de către o comisie internă a deținătorului/utilizatorului din care face
parte în mod obligatoriu și operatorul RSVTI.
Examinarea constă dintr-o probă teoretică și o probă practică. Pentru a fi declarată "admis"
persoana examinată trebuie să promoveze atât proba teoretică cât și proba practică.
Rezultatele examinării se consemnează de către operatorul RSVTI într-un proces-verbal de
examinare anuală..
Confirmarea valabilității autorizației se face prin semnarea și aplicarea ștampilei proprii de către
operatorul RSVTI, în rubrica "viză anuală" din talonul care însoțește autorizația.
Organizarea stagiului de instruire la expirarea perioadei de valabilitate a talonului
La expirarea perioadei de valabilitate a talonului/autorizației eliberate până la intrarea în vigoare
a prezentei prescripții tehnice, pentru obținerea unui nou talon în vederea prelungirii valabilității
autorizației, personalul de deservire trebuie să urmeze un stagiu de instruire.
Stagiul de instruire se organizează de persoane juridice avizate.
Avizarea persoanelor juridice se face de către ISCIR.
Pentru participarea la stagiul de instruire, solicitantul depune la organizator următoarele
documente:
a) cererea de participare la stagiul de instruire;
b) copia autorizației și a talonului pentru vize anuale care urmează a fi înlocuit.

La sfârșitul stagiului de instruire, persoana juridică avizată care a organizat stagiul de instruire
eliberează participanților:
- adeverință de participare la stagiul de instruire;
- talon pentru vize anuale, primit de la ISCIR.

Model de autorizație(față)

(verso)
Posesorul autorizației are obligația să cunoască și să aplice
întocmai prevederile prescripțiilor tehnice și ale instrucțiunilor
specifice referitoare la deservirea instalațiilor/echipamentelor.
Autorizația este personală, se păstrează în timpul serviciului
asupra posesorului în bună stare și se prezintă la cererea
inspectorului de specialitate din cadrul ISCIR și a persoanelor
împuternicite ale deținătorului/utilizatorului
instalației/echipamentului.
Posesorul autorizației nu poate deservi decât
instalații/echipamente de tipul celor înscrise în autorizație.
Este interzisă deservirea instalațiilor/echipamentelor dacă
acestea nu sunt autorizate să funcționeze, exceptând cazurile în
care se execută verificări și încercări în vederea punerii în
funcțiune.
Operatorul RSVTI poate propune retragerea autorizației de către
emitentul acesteia atunci când posesorul a săvârșit abateri
grave care periclitează siguranța în funcționare a
instalației/echipamentului și securitatea persoanelor.
Autorizația poate fi suspendată sau retrasă de către inspectorul
de specialitate din cadrul ISCIR, în condițiile Legii nr. 64/2008,
cu modificările și completările ulterioare, privind siguranța în
funcționare a instalațiilor/echipamentelor.

Model de talon pentru vize anuale (față)


1)EXTINDEREA AUTORIZAŢIEI
2)

3)

4)

(verso)
Talon pentru vize anuale seria...................
Anexă la autorizația nr.: ..............................

ANUL 20..... 20..... 20..... 20.....

VIZA
5)
ANUALĂ

_______________
1) Hologramă.
2) Se înscrie clasa și grupa, după caz, a instalației/echipamentului pentru care se face extinderea
autorizației.
3) Se înscrie numărul și data procesului-verbal de examinare.
4) Semnătura și ștampila inspectorului de specialitate din cadrul ISCIR.
5) Semnătura și ștampila operatorului RSVTI/inspectorului de specialitate din cadrul ISCIR.

Prescripția tehnică PT C 1—2010 „Cazane de abur, cazane de apă fierbinte,


supraîncălzitoare și economizoare independente”, aprobată cu Ordinul ministrului
economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 663/2010 şi publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 385 bis/2010.

Extrase

Art. 1 (1) Prescriptia tehnica stabileste conditiile si cerintele tehnice pentru


instalarea, montarea, punerea în functiune, autorizarea/admiterea functionarii, supraveghere
si verificare tehnica în utilizare, revizia, repararea si lucrarile de întretinere pentru cazanele
de abur, cazanele de apa fierbinte, supraîncalzitoarele si economizoarele independente.
(2) Prevederile prescriptiei tehnice se aplica doar în masura în care nu exista alte
dispozitii specifice (cu acelasi obiectiv) în legislatia comunitara de armonizare.
SECTIUNEA a 2-a
Domeniu de aplicare
Art. 2 (1) Prevederile prescriptiei tehnice se aplica:
a) cazanelor de abur cu presiunea nominala a aburului (PS) mai mare de 0,05 MPa (0,5
bar);
b) cazanelor de apa fierbinte cu temperatura maxima a apei mai mare de 110 0C;
c) supraîncalzitoarelor de abur si economizoarelor independente.
(2) Echipamentele prevazute la alin. (1) se denumesc în continuare, „cazane”.
(3) Conditiile si cerintele pentru montare se aplica numai cazanelor vechi, care au mai
functionat.
Art. 3 Cazanele construite, introduse pe piata si puse în functiune conform reglementarilor
în vigoare la data realizarii lor pot fi reparate, întretinute si exploatate conform prevederilor
prezentei prescriptii tehnice.
Art. 4 Prevederile prescriptiei tehnice nu se aplica la:
a) cazanele montate pe nave, platforme marine fixe si mobile;
b) schimbatoarele de caldura înglobate într-un proces tehnologic industrial si a caror
functie este, în principal, racirea diferitelor fluide (medii) între anumite limite impuse de
procesul tehnologic respectiv si numai, în secundar, de a produce abur/apa fierbinte sau de a
supraîncalzi abur;
c) aparatele de vulcanizare cu foc direct;
d) cazanele care au ca agent termic alt fluid decât apa, ca de exemplu difil, difenil, uleiuri
organice, solutii amoniacale si altele asemenea, pentru care prezenta prescriptie tehnica are
caracter de recomandare, iar conditiile tehnice privind montarea/instalarea, punerea în
functiune, exploatarea, verificarea tehnica si repararea se stabilesc prin documentatia
tehnica aferenta acestora;
e) cazanele din componenta obiectivelor nucleare.

Termeni, definitii si abrevieri


Art. 6 (1) În sensul prezentei prescriptii tehnice, termenii si expresiile de mai jos au
urmatoarele semnificatii:
a) acceptare - actiunea prin care se admite si se da un acord scris privind folosirea unor
materiale, proceduri si altele asemenea în baza unor verificari preliminare si în conformitate
cu prevederile prezentei prescriptii tehnice;
b) accesibilitate pentru utilizare si întretinere - caracteristica a cazanului de a permite
personalului de deservire sau de întretinere accesul la piesele componente în timpul
exploatarii sau întretinerii;
c) accesorii de securitate - dispozitive destinate protejarii cazanelor împotriva depasirii
limitelor admise. Acestea cuprind:
1) dispozitive de limitare directa a presiunii, cum ar fi: ventile de siguranta, sigurante
cu elemente de rupere, tije de flambare, sisteme de siguranta comandate;
2) dispozitive de limitare, care actioneaza mijloace de corectie sau închi d si
blocheaza, cum ar fi: presostate, termostate sau nivostate, precum si dispozitive de
masurare si control cu functie de securitate;
d) accesorii pentru reglarea presiunii - dispozitive cu rol functional, care au o incinta
pentru suprapresiune;
e) accident - eveniment fortuit, care întrerupe functionarea normala a unui cazan,
provocând avarii si/sau afectând viata sau sanatatea oamenilor ori mediul;
f) admitere a functionarii - acordul emis de catre operatorul RSVTI al unui
detinator/utilizator pentru un cazan, în cazurile prevazute de prezenta prescriptie tehnica, în
scopul atestarii faptului ca acel cazan îndeplineste toate conditiile si cerintele pentru a fi
utilizat în conditii de siguranta;
g) armatura bruta a cazanului - dispozitiv care nu se afla sub presiunea mediului de
lucru, destinat asigurarii deservirii si functionarii normale a focarului si a canalelor de gaze
(gratar, usa de vizitare, gura de observare, clapeta de explozie si altele asemenea);
h) armatura fina a cazanului - dispozitiv sau aparat aflat sub presiunea mediului de
lucru, destinat asigurarii functionarii normale a cazanului, ca de exemplu supapa de
siguranta, indicator de nivel, organ de închidere si reglare, aparate de masurare, control si
protectie si altele asemenea;
i) autoritate competenta - orice organism sau autoritate dintr-un stat membru cu rol de
control ori de reglementare în ceea ce priveste activitatile de servicii, în special autoritatile
administrative, precum si ordinele profesionale si asociatiile profesionale sau alte organisme
profesionale care, în exercitarea competentei de autoreglementare, creeaza cadrul legal
pentru accesul la activitatile de servicii ori exercitarea acestora;
j) autorizare - activitate de evaluare si atestare, efectuata de catre ISCIR, a competentei
si capabilitatii unei persoane fizice sau juridice de a desfasura o activitate specifica în
legatura cu un cazan;
k) autorizarea functionarii - acordul emis de ISCIR pentru detinatorii/utilizatorii de
cazane, dupa caz, stabilit prin prezenta prescriptie, în scopul atestarii faptului ca un cazan
îndeplineste toate conditiile si cerintele pentru a fi utilizat în conditii de siguranta;
l) autorizatie - document emis de ISCIR prin care se acorda persoanelor fizice sau
juridice dreptul de a desfasura activitati reglementate de prezenta prescriptie tehnica;
m) avarie - deteriorare suferita de un cazan, care scoate din functiune cazanul respectiv;
n) aviz obligatoriu de instalare - acordul emis de ISCIR pentru detinatorii/utilizatorii de
cazane, dupa caz, ca urmare a verificarii conditiilor de montare/instalare conform
prescriptiilor tehnice, pe baza caruia pot începe lucrarile de montare/instalare;
o) cazan cu circulatie fortata - cazanul de abur sau de apa fierbinte în care circulatia
apei sau a amestecului apa-abur se realizeaza cu ajutorul unei pompe;
p) cazan cu circulatie fortata unica - cazanul de abur sau de apa fierbinte în care apa
strabate o singura data sistemul vaporizator, respectiv sistemul de încalzire, pentru a se
transforma în abur, respectiv în apa fierbinte;
q) cazan cu circulatie naturala - cazanul de abur sau de apa fierbinte în care circulatia
apei sau a amestecului apa-abur se realizeaza ca urmare a diferentelor de greutate specifica
aparute prin încalzire/vaporizare;
r) cazan de abur - echipament sub presiune care produce abur utilizat în afara acestuia,
folosind caldura produsa prin arderea combustibililor, caldura recuperata din gazele fierbinti
rezultate dintr-un proces tehnologic sau prin folosirea energiei electrice;
s) cazan de apa fierbinte - echipament sub presiune care produce apa fierbinte care
este utilizata în afara acestuia, folosind caldura produsa prin arderea combustibililor, caldura
recuperata din gazele fierbinti rezultate dintr-un proces tehnologic sau prin folosirea energiei
electrice;
t) cazan de abur cu circulatie fortata multipla - cazanul de abur în care amestecul
apa-abur strabate de mai multe ori sistemul vaporizator pentru a se transforma integral în
stare de vapori cu ajutorul pompei de circulatie;
u) cazan diatermic - cazanul care foloseste ca agent intermediar ulei, aburul fiind
generat într-un schimbator de caldura cu agent primar uleiul, iar secundar apa;
v) cazan mobil - cazanul de abur sau de apa fierbinte instalat pe mijloace mobile, care
prin constructie este destinat sa functioneze în orice loc, inclusiv în timpul transportului;
w) cazan recuperator - cazanul de abur sau de apa fierbinte care foloseste caldura
recuperata din gazele fierbinti rezultate dintr-un proces tehnologic;
x) cazan stabil - cazanul de abur sau de apa fierbinte care prin constructie este destinat
sa functioneze pe o fundatie fixa;
y) cerinta - orice obligatie, interdictie, conditie sau limitare impusa prestatorilor ori
beneficiarilor de servicii, care este prevazuta în actele cu caracter normativ sau administrativ
ale autoritatilor competente ori care rezulta din jurisprudenta, practici administrative, norme
ale ordinelor profesionale sau norme colective ale asociatiilor profesionale ori ale altor
organizatii profesionale, adoptate în exercitarea competentei lor de autoreglementare;
clauzele contractelor colective de munca negociate de partenerii sociali nu sunt, în sine,
considerate cerinte;
z) ciclon separator - element al cazanului de abur destinat separarii aburului de apa în
scopul obtinerii aburului saturat uscat;
aa) clapeta de explozie - armatura bruta destinata evacuarii automate în atmosfera a
gazelor de ardere din focar sau din canalele de gaze, la cresterea brusca a presiunii
acestora;
bb) conditionare - procedeu care urmareste reducerea actiunii daunatoare a fluidelor
prin tratarea cu produse chimice pentru evitarea aparitiei depunerilor, coroziunilor si
impurificarii aburului;
cc) conducta de alimentare - conducta destinata transportului apei de la dispozitivul de
alimentare la cazan;
dd) construire - activitatea de îmbinare a componentelor unui cazan, realizata conform
documentatiei tehnice aferente acesteia;
ee) constructie metalica de sustinere - constructia metalica destinata sustinerii
diferitelor parti componente ale cazanului;
ff) debit de abur de vârf - debitul maxim de abur, mai mare decât debitul nominal, la
care se admite functionarea cazanului un interval de timp limitat;
gg) debit minim de abur - debitul minim continuu de abur pe care cazanul trebuie sa-l
asigure la presiunea nominala a aburului;
hh) debit minim reglat de abur - debitul minim continuu de abur pe care cazanul trebuie
sa-l asigure la presiunea si temperatura nominala a aburului;
ii) debit nominal de abur - debitul maxim continuu de abur pe care cazanul trebuie sa-l
asigure la presiunea si temperatura nominala a aburului;
jj) debit nominal caloric al cazanului de apa fierbinte - cantitatea maxima continua de
caldura preluata de apa fierbinte în unitatea de timp, la temperatura maxima a apei fierbinti;
kk) desen de ansamblu - document obligatoriu anexat la cartea cazanului, care se
elaboreaza pentru instalare/montare si reparare conform prevederilor prescriptiei tehnice
ll)desen de ansamblu „As built” - desenul de ansamblu, obligatoriu, anexat la cartea
cazanului, care oglindeste modul efectiv în care a fost instalat/montat/reparat cazanul si în
care se înscriu toate diferentele aparute fata de desenul de ansamblu elaborat initial;
mm) detinator - persoana fizica sau juridica ce detine cu orice titlu un cazan în
exploatare;
nn) dispozitiv de alimentare - echipament destinat alimentarii cu apa a cazanului;
oo) documentatie tehnica - totalitatea documentelor si instructiunilor elaborate, conform
prevederilor prezentei prescriptii tehnice, de catre producator pentru construirea, montarea,
instalarea, punerea în functiune, realizarea reviziilor, reparatiilor, totalitatea documentelor
întocmite de catre persoanele fizice sau juridice atestate/autorizate pentru efectuarea acestor
activitati în vederea realizarii sarcinilor specifice ce le revin; documentatia tehnica include,
dupa caz, descrierea generala a instalatiei/echipamentului, proiectele de executie, procesul
de fabricatie, schemele si circuitele pentru componentele instalatiilor/echipamentelor,
descrieri si explicatii necesare pentru întelegerea acestor desene si scheme, rezultatele
calculelor de proiectare, rapoartele încercarilor si examinarilor si altele asemenea;
pp) durata normala de functionare - durata de utilizare în care se recupereaza, din
punct de vedere fiscal, valoarea de achizitie a cazanului pe calea amortizarii;
qq) economizor - parte a cazanului de abur sau instalatia destinata preîncalzirii apei de
alimentare a cazanului, cu sau fara vaporizare partiala;
rr) economizor izolabil - economizor echipat cu dispozitive pentru izolarea circuitelor de
apa si gaze;
ss) ecran - schimbator de caldura format dintr-un sistem de tevi la care transferul de
caldura se face prin radiatie;
tt) element de cazan - parte a cazanului de abur sau de apa fierbinte ca de exemplu
tambur, colector, camera de apa, camera sectionala, teava si altele asemenea, care se afla
sub presiunea mediului de lucru;
uu) expert ISCIR - persoana fizica autorizata de ISCIR, pe baza evaluarii capabilitatii si
competentei sale, în scopul realizarii de sarcini specifice;
vv) expertiza tehnica - investigatia/examinarea cu caracter tehnic a unui cazan;
ww) fascicul de convectie - schimbator de caldura format dintr-un sistem de tevi la
care transferul de caldura se face prin convectie;
xx) focar - partea cazanului în care are loc arderea combustibilului;
yy) fochist - persoana autorizata de ISCIR pentru deservirea cazanelor de abur si apa
fierbinte;
zz) gura de cap - armatura bruta de forma ovala sau circulara care permite unui om sa-si
introduca simultan capul si un brat cu o lampa de iluminat în spatiul de apa-abur al cazanului
în scopul constatarii starii tehnice a acestuia;
aaa) gura de curatare - armatura bruta de forma ovala sau circulara care permite
curatarea suprafetelor din spatiul apa-abur;
bbb) gura de observare - armatura bruta de forma unei deschideri practicata în peretii
focarului si ai canalelor de gaze de ardere prin care se pot urmari procesele din interiorul
acestora;
ccc) gura de vizitare - armatura bruta de forma ovala sau circulara care permite accesul
unui om în tamburul cazanului, sau în spatiul de apa-abur al cazanului, în scopul constatarii
starii tehnice;
ddd) indicator de nivel - armatura fina destinata indicarii nivelului apei din cazanul de
abur (din tambur);
eee) indicator de nivel cu actiune directa - indicator de nivel legat direct la spatiile de
apa si de abur ale cazanului de abur;
fff) inspector de specialitate din cadrul ISCIR - persoana fizica angajata în cadrul
ISCIR, care efectueaza verificari tehnice si alte sarcini specifice conform prevederilor
prezentei prescriptii tehnice;
ggg) instalare - activitate de fixare/amplasare a unui cazan la locul utilizarii si/sau de
conectare a acesteia/acestuia la alte instalatii sau echipamente, în vederea asigurarii
conditiilor de functionare;
hhh) instalatie de ardere - instalatie destinata transportului combustibilului în limitele
cazanului si introducerii combustibilului si aerului sau a amestecului combustibil-aer în focar,
în scopul producerii si întretinerii procesului de ardere;
iii) instalatie pentru prelevarea probelor de apa si abur - dispozitiv destinat prelevarii
probelor de apa si abur pentru analize chimice si fizice;
jjj) instalatie interioara a tamburului - ansamblu de echipamente montate în interiorul
tamburului în scopul separarii aburului de apa, spalarii tamburului, racirii aburului, purjarii
tamburului si altele asemenea;
kkk) instalatie de automatizare (monitorizare si comanda) - ansamblul
elementelor de tipul: traductoare, echipamente de prelucrare a datelor si semnalelor, organe
de executie, aparate de masurare, afisare si înregistrare a parametrilor functionali si altele
asemenea cu ajutorul carora se realizeaza conducerea, supravegherea si protectia cazanului
în regim automat sau semiautomat;
lll) instalatii auxiliare/anexe ale cazanului - instalatii destinate asigurarii functionarii
normale a cazanului de tipul instalatii de alimentare cu apa, de tiraj si insuflare, de preparare
si alimentare cu combustibil, de evacuare a cenusii si a zgurii, de purificare a gazelor de
ardere, instalatii de curatare exterioara a suprafetelor schimbatoare de caldura, de tratare a
apei si altele asemenea;
mmm) introducere pe piata - actiunea de a face disponibila/disponibil, pentru prima
data, contra cost sau gratuit, o/un instalatie/echipament în vederea distribuirii si/sau utilizarii;
nnn) izolatie - partea constructiva a cazanului destinata izolarii termice a diferitelor
elemente ale cazanului;
ooo) încercari de casa - verificari pentru a demonstra buna functionare a cazanului;
ppp) înregistrare - actiunea de a înregistra cazanele în evidenta ISCIR;
qqq) întretinere - totalitatea operatiilor prin care se asigura mentinerea unui cazan în
parametrii de functionare în conditii de siguranta;
rrr) înzidire - partea constructiva a cazanului destinata asigurarii etanseitatii focarului si
a canalelor gazelor de ardere, precum si izolarii termice a acestora;
sss) limitele cazanului (pe circuitul apa-abur) - robinetul de alimentare cu apa si
robinetul principal de închidere, iar în lipsa acestora de primele îmbinari (sudate sau cu
flansa) ale cazanului de la conductele de legatura pentru alimentarea cu apa, respectiv
pentru furnizarea aburului sau a apei fierbinti. La cazanele cu supraîncalzire intermediara,
limitele acestui circuit sunt definite de racordurile de intrare si respectiv de iesire abur
intermediar rece sau cald;
ttt) linia de foc a cazanului - limita maxima pâna la care este permisa scaldarea partilor
metalice (neizolate) sub presiune ale cazanului de catre flacara, gazele de ardere sau gazele
fierbinti;
uuu) montare - activitatea de îmbinare a componentelor unui cazan, conform
documentatiei tehnice, în vederea functionarii acestuia;
vvv) nivel maxim al apei - nivelul maxim de apa pâna la care poate functiona cazanul de
abur fara ca apa sa patrunda în supraîncalzitor sau sa fie antrenata în conducta de abur;
www) nivel minim al apei - nivelul pâna la care poate scadea apa în cazan fara
pericol de supraîncalzire a elementelor acestuia si fara perturbarea circulatiei apei. Nivelul
minim corespunde cu limita inferioara de protectie de avarie definita în prescriptia tehnica
aplicabila;
xxx) operator responsabil cu supravegherea si verificarea tehnica a instalatiilor -
persoana fizica autorizata de ISCIR pentru supravegherea si verificarea tehnica a instalatiilor
care se supun prevederilor prescriptiilor tehnice;
yyy) persoana juridica - orice entitate constituita potrivit legii nationale precum si cele
constituite în temeiul dreptului altui stat membru sau reglementat de acesta, indiferent daca
acestea sunt considerate sau nu ca având personalitate juridica;
zzz) personal tehnic de specialitate - angajat al persoanei juridice autorizate, desemnat
de catre acesta prin decizie interna si nominalizat în autorizatia eliberata de catre ISCIR;
aaaa) preîncalzitor de aer - instalatia destinata preîncalzirii aerului de ardere, prin
folosirea caldurii gazelor de ardere sau a aburului;
bbbb) prescriptie tehnica - norma tehnica elaborata de ISCIR si aprobata prin ordin al
ministrului economiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, care contine, pentru
domenii clar definite, conditii si cerinte tehnice referitoare la instalatii/echipamente si la
activitati specifice domeniului de activitate, prevazute în Legea 64/2008, ce se realizeaza în
legatura cu acestea, în vederea introducerii pe piata, punerii în functiune si utilizarii
instalatiilor/echipamentelor respective în conditii de siguranta în functionare;
cccc) presiune - presiunea relativa la presiunea atmosferica, adica presiunea masurata.
În consecinta, vacuumul se exprima printr-o valoare negativa;
dddd) presiune de calcul - presiunea luata în considerare la calculul de rezistenta al
unui element de cazan. Aceasta se stabileste pornind de la presiunea maxima si tinând
seama de presiunea hidrostatica din elementul respectiv si de pierderile de presiune pe
circuitele cazanului;
eeee) presiune de încercare - presiunea la care se încearca hidraulic cazanul pentru
verificarea rezistentei si etanseitatii acestuia, stabilita de producator sau conform prevederilor
prezentei prescriptii tehnice, dupa caz;
ffff) presiune maxima - presiunea maxima admisa în exploatarea cazanului si care se
inscriptioneaza pe placa de timbru a acestuia;
gggg) presiune minima a apei fierbinti - presiunea minima a apei din cazanul de
apa fierbinte masurata dupa robinetul principal si care corespunde unei temperaturi de
saturatie mai mari cu cel putin 20ºC decât temperatura maxima a apei fierbinti;
hhhh) presiune nominala a aburului - presiunea maxima continua a aburului, la iesirea
din robinetul principal de abur, în conditiile debitului nominal si temperaturii nominale;
iiii) producator - persoana fizica sau juridica responsabila, pentru proiectarea si/sau
realizarea unei/unui instalatii/echipament în scopul introducerii pe piata si/sau al punerii în
functiune, în numele sau, precum si orice persoana fizica sau juridica, care construieste,
monteaza, instaleaza, ambaleaza sau eticheteaza o/un instalatie/echipament în vederea
introducerii pe piata si/sau punerii în functiune sub nume propriu;
jjjj) punere în functiune - actiunea care are loc în momentul primei utilizari a unui cazan;
kkkk) regim de autorizare si verificare tehnica - totalitatea conditiilor, cerintelor,
examinarilor, încercarilor si/sau evaluarilor la care este supusa/supus, cu caracter obligatoriu,
un cazan, pe parcursul realizarii si utilizarii, precum si deciziile luate în legatura cu aceasta,
în scopul de a se asigura functionarea în conditii de siguranta, conform prescriptiilor tehnice;
llll) registru - orice evidenta sau baza de date administrata de o autoritate competenta, în
format electronic ori pe hârtie, cuprinzând informatii cu privire la prestatorii de servicii în
general sau prestatorii de servicii autorizati într-un domeniu specific;
mmmm) reparare - ansamblul de lucrari si operatiuni ce se executa prin înlaturarea
neconformitatilor/defectiunilor constatate la un cazan, în scopul aducerii acestuia la
parametrii initiali sau la alti parametri care asigura functionarea în conditii de siguranta a
acesteia, conform prescriptiilor tehnice;
nnnn) repunere în functiune - actiunea care are loc în momentul primei utilizari a
unui cazan, ulterior repararii, efectuarii unei revizii si/sau efectuarii unei interventii de
întretinere a acestuia, conform prezentei prescriptii tehnice;
oooo) revizie - activitatea, de regula planificata, ce consta în ansamblul operatiunilor ce
se executa asupra unui cazan în scopul reglarii sau înlocuirii pieselor si aparatelor înglobate
de acesta, conform prezentei prescriptii tehnice;
pppp) robinet de alimentare cu apa - armatura fina destinata deschiderii si închiderii
circuitului de apa spre cazan;
qqqq) robinet de control al nivelului apei - armatura fina cu ajutorul careia se poate
constata daca nivelul apei în cazanul de abur se afla între limitele admise;
rrrr) robinet principal de închidere - armatura fina destinata deschiderii si închiderii
conductei principale de abur sau de apa fierbinte;
ssss) sistem vaporizator - partea sub presiune a cazanului de abur în care se
produce vaporizarea apei;
tttt) stat membru - stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic
European;
uuuu) suprafata de încalzire a cazanului - suprafata peretilor elementelor cazanului
destinata transmiterii caldurii de la sursa de caldura la mediul de lucru, masurata pe partea
sursei de caldura;
vvvv) supraîncalzitor de abur - parte a cazanului de abur, sau instalatie, în cazul
supraîncalzitoarelor independente, destinata ridicarii temperaturii aburului peste temperatura
de saturatie a acestuia;
wwww) supraîncalzitor intermediar - parte a cazanului de abur destinata reîncalzirii
aburului, dupa destinderea lui partiala în turbina, la o temperatura egala sau apropiata de cea
de supraîncalzire initiala;
xxxx) supraveghere nepermanenta - supravegherea intermitenta a cazanului în
timpul functionarii, efectuata de catre personalul de deservire la intervale de timp stabilite de
proiectant/producator functie de gradul de automatizare si de protectie al cazanului;
yyyy) supraveghere permanenta - supravegherea efectuata de catre personalul de
deservire a cazanelor si a instalatiilor anexe tot timpul cât acestea se afla în functiune;
zzzz) tambur - element al cazanului de abur destinat acumularii apei si aburului,
distribuirii apei în sistemul vaporizator si separarii aburului de apa;
aaaaa) temperatura apei de alimentare - temperatura apei la intrarea în economizor
sau, în lipsa acestuia, la intrarea în cazan;
bbbbb) temperatura de calcul - temperatura luata în considerare la calculul de
rezistenta al unui element de cazan. Aceasta se stabileste pornind de la temperatura de
referinta a fluidului interior cumulata cu adaosurile de temperatura pe baza calculului de
schimb de caldura;
ccccc) temperatura maxima a apei fierbinti - temperatura maxima admisa pentru apa
fierbinte, masurata dupa robinetul principal al cazanului;
ddddd) temperatura minima a apei fierbinti - temperatura minima cu care apa fierbinte
trebuie sa intre în cazan;
eeeee) temperatura nominala a aburului - temperatura maxima continua a aburului
masurata la iesirea din robinetul principal de abur în conditiile debitului nominal si presiunii
nominale;
fffff) usa de vizitare - usa montata în peretii focarului sau ai canalelor de gaze de
ardere care serveste la accesul în focar, respectiv în canalele de gaze de ardere;
ggggg) utilizator - persoana fizica sau juridica ce are în folosinta un cazan;
hhhhh) verificare tehnica - totalitatea examinarilor si/sau încercarilor ce se realizeaza,
în baza documentatiei tehnice aplicabile unui cazan si prevederilor prescriptiilor tehnice, în
scopul evaluarii masurii în care cazanul satisface cerintele de functionare în conditii de
siguranta;
iiiii) verificare tehnica periodica - verificare tehnica desfasurata periodic conform
prevederilor prezentei prescriptii tehnice;
jjjjj) verificare tehnica în utilizare pentru investigatii/examinari cu caracter tehnic -
ansamblu de verificari, examinari si încercari pentru stabilirea starii tehnice, evaluarea duratei
remanente de functionare si stabilirea conditiilor de functionare în siguranta la o/un
instalatie/echipament.

Abrevieri:
a) RADTE - personal tehnic de specialitate, responsabil cu avizarea documentatiei
tehnice de verificari tehnice în utilizare pentru investigatii/examinari cu caracter tehnic;
b) RADTI - personal tehnic de specialitate, responsabil cu avizarea documentatiei
tehnice de instalare;
c) RADTP - personal tehnic de specialitate, responsabil cu avizarea documentatiei
tehnice preliminare de montare/reparare;
d) RSL - personal tehnic de specialitate, responsabil cu supravegherea lucrarilor;
e) RSVTI - operator responsabil cu supravegherea si verificarea tehnica a instalatiilor;
f) RTS - personal tehnic de specialitate, responsabil tehnic cu sudura.

………….

SECŢIUNEA a 15-a

Avizul obligatoriu de instalare a cazanului/cazanelor

Art. 71 (1) Cazanele care au PS x V > 60 bar x litru pot fi instalate, numai în condiţiile în care
s-a obţinut avizul obligatoriu de instalare eliberat de către ISCIR.
(2) Nu este permisă începerea lucrărilor de instalare a cazanului înainte de obţinerea avizului
obligatoriu de instalare.
(3) Modelul de aviz obligatoriu de instalare a cazanului este prevăzut în anexa 1.
(4) Avizul obligatoriu de instalare nu este necesar pentru:
a) cazanele mobile;
b) cazanele utilizate pe şantiere la foraj;
c) cazanele cu funcţionare temporară până la maxim un an; pentru cazanele de abur şi
de apă fierbinte cu debitul mai mare de 2 t/h, respectiv 1 Gcal/h, regimul de funcţionare
temporară trebuie să fie confirmat şi înregistrat de către ISCIR în baza unui memoriu tehnic
justificativ prezentat de deţinător/utilizator;
d) cazanele încadrate în linii tehnologice şi cele de categoria E.

Art. 72 (1) Avizul obligatoriu de instalare se eliberează pentru fiecare sală de cazane în parte
şi se precizează caracteristicile tehnice principale ale tuturor cazanelor prevăzute a funcţiona.
(2) În cazul instalării unui cazan suplimentar, sau a unui cazan care înlocuieşte un cazan scos
din uz şi casat, se solicită un nou aviz obligatoriu de instalare pentru întreaga sală a cazanelor.

Art. 73 Pentru obţinerea avizului obligatoriu de instalare, deţinătorul/utilizatorul depune la


ISCIR următoarele documente:
a) cererea de instalare a cazanului conform prevederilor art. 74;
b) documentaţia tehnică de însoțire prevăzută la art. 82, alin. (1), lit. c) sau fişa tehnică a
cazanului pentru cazanul nou nelivrat la data înaintării cererii;
c) documente privind rezultatele verificărilor efectuate în timpul utilizării, pentru cazane
vechi (cartea cazanului);
d) documentaţia tehnică de instalare conform prevederilor art. 75.
Art. 74 Cererea de instalare a cazanului trebuie să conţină:
a) denumirea/numele şi prenumele şi adresa deţinătorului/utilizatorului;
b) locul de instalare al cazanului;
c) date despre cazan: tipul, producătorul, parametrii principali: PS, TS, debit, combustibil
utilizat, dimensiuni de gabarit, destinaţie şi altele asemenea.

..........................

Art. 77 (1) Cazanele nu pot fi utilizate fără autorizarea funcţionării sau fără admiterea
funcţionării.
(2) Cerinţele tehnice prevăzute în prezentul capitol sunt condiţii minime obligatorii referitoare
la punerea în funcţiune şi autorizarea/admiterea funcţionării cazanelor.

Art. 78 Pentru cazanele la care PS x V ≥60 bar litru, autorizarea funcţionării se face de către
inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR iar acestea se înregistrează în evidenţa ISCIR.

Art. 79 (1) Pentru cazane la care PS x V≤60 bar litru şi PS > 4 bar admiterea funcţionării se
face de către deţinători/utilizatori, prin operatorul RSVTI, iar acestea se înregistrează în
evidenţa deţinătorilor/utilizatorilor.
(2) Pentru cazanele prevăzute la alin. (1), admiterea funcţionării (la prima punere în funcţiune
şi periodic în exploatare) se face de către operatorul RSVTI în conformitate cu prevederile
prezentului capitol şi ale capitolului VI.

…………….
În conformitate cu prevederile prescripției tehnice PT C1-2010, art. 286, laborantul-operator
centrală termică are următoarele obligaţii şi responsabilităţi:
a) să cunoască instalaţia de tratare a apei, circuitul apă-abur-condensat al centralei termice
şi instrucţiunile de exploatare;
b) să asigure supravegherea indicilor de calitate ai fluidelor prin efectuarea analizelor chimice
în conformitate cu standardele aplicabile în vigoare şi cu frecvenţa impusă prin avizul
obligatoriu de instalare;
c) să cunoască implicaţiile depăşirii valorilor indicilor de calitate asupra funcţionării în condiţii
de siguranţă a cazanelor;
d) să ia măsurile necesare pentru încadrarea indicilor de calitate în valorile impuse de avizul
obligatoriu de instalare;
e) să consemneze într-un registru de analize chimice valorile tuturor indicilor de calitate ai
fluidelor, să semneze pentru acestea şi să comunice şefului ierarhic superior orice abatere
constatată faţă de indicii de calitate admişi;
f) să predea şi să preia schimbul verificând funcţionarea corespunzătoare a instalaţiei de
tratare a apei şi indicii de calitate ai fluidelor; rezultatul predării-primirii schimbului se
consemnează, obligatoriu, în registrul de analize chimice.
Laborantul-operator centrală termică înscrie în registrul de analize:
a) indicii de calitate ai fluidelor cu frecvenţa impusă prin avizul obligatoriu de instalare;
b) operaţiile principale privind tratarea apei.
La sălile cazanelor unde debitul nominal al cazanelor în funcţiune nu depăşeşte 10 t/h
respectiv 5 Gcal/h şi nu sunt mai mult de 3 cazane în funcţiune, având în vedere automatizarea
şi protecţia cazanelor şi a instalaţiilor anexe, fochistul poate îndeplini şi sarcinile laborantului-
operator centrală termică, cu condiţia să fie autorizat de către ISCIR şi ca laborant-operator
centrală termică. Acest lucru se precizează de către proiectantul centralei termice în
documentaţia de aviz obligatoriu de instalare.
În registrele de supraveghere pot face înscrieri fochistul, fochistul şef, laborantuloperator
centrală termică, responsabilul sălii cazanelor, operatorul RSVTI, factorii responsabili ai
deţinătorului/utilizatorului (conducerea deţinătorului/utilizatorului şi persoanele însărcinate în
scris de căre aceasta), precum şi alte persoane din exploatare, conform atribuţiilor ce le revin
prin instrucţiunile interne (inclusiv prin specificaţiile rezultate din autorizarea de către ISCIR a
funcţionării cazanului în regim de supraveghere nepermanentă, dacă este cazul).

Legea privind prevenirea si stingerea incendiilor (P.S.I.) Nr. 307/2006 - EXTRASE


SECŢIUNEA a 6-a
Obligaţiile administratorului, conducătorului instituţiei, utilizatorului şi salariatului
Art. 19. - Administratorul sau conducătorul instituţiei, după caz, are următoarele obligaţii
principale:
a) să stabilească, prin dispoziţii scrise, responsabilităţile şi modul de organizare pentru
apărarea împotrivancendiilor în unitatea sa, să le actualizeze ori de câte ori apar modificări şi
să le aducă la cunoştinţă salariaţilor, utilizatorilor şi oricăror persoane interesate;
b) să asigure identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu din unitatea sa şi să asigure
corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura şi nivelul riscurilor;
c) să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi
să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora; în cazul anulării
avizelor ori a autorizaţiilor, să dispună imediat sistarea lucrărilor de construcţii sau oprirea
funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor respective;
d) să permită, în condiţiile legii, executarea controalelor şi a inspecţiilor de prevenire împotriva
incendiilor, să prezinte documentele şi informaţiile solicitate şi să nu îngreuneze sau să
obstrucţioneze în niciun fel efectuarea acestora;
e) să permită alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenţie în situaţii de urgenţă;
f) să întocmească, să actualizeze permanent şi să transmită inspectoratului lista cu
substanţele periculoase, clasificate potrivit legii, utilizate în activitatea sa sub orice formă, cu
menţiuni privind: proprietăţile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care le
prezintă pentru sănătate şi mediu, mijloacele de protecţie recomandate, metodele de
intervenţie şi prim ajutor, substanţele pentru stingere, neutralizare sau decontaminare;
g) să elaboreze instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor şi să stabilească atribuţiile ce
revin salariaţilor la locurile de muncă;
h) să verifice dacă salariaţii cunosc şi respectă instrucţiunile necesare privind măsurile de
apărare împotriva incendiilor şi să verifice respectarea acestor măsuri semnalate
corespunzător prin indicatoare de avertizare de către persoanele din exterior care au acces în
unitatea sa;
i) să asigure constituirea, conform art. 12 alin. (2), cu avizul inspectoratului, a serviciului de
urgenţă privat, precum şi funcţionarea acestuia conform reglementărilor în vigoare ori să
încheie contract cu un alt serviciu de urgenţă voluntar sau privat, capabil să intervină operativ
şi eficace pentru stingerea incendiilor;
j) să asigure întocmirea şi actualizarea planurilor de intervenţie şi condiţiile pentru aplicarea
acestora în orice moment;
k) să permită, la solicitare, accesul forţelor inspectoratului în unitatea sa în scop de
recunoaştere, instruire sau de antrenament şi să participe la exerciţiile şi aplicaţiile tactice de
intervenţie organizate de acesta;
l) să asigure utilizarea, verificarea, întreţinerea şi repararea mijloacelor de apărare împotriva
incendiilor cu personal atestat, conform instrucţiunilor furnizate de proiectant;
m) să asigure pregătirea şi antrenarea serviciului de urgenţă privat pentru intervenţie;
n) să asigure şi să pună în mod gratuit la dispoziţie forţelor chemate în ajutor mijloacele tehnice
pentru apărare împotriva incendiilor şi echipamentele de protecţie specifice riscurilor care
decurg din existenţa şi funcţionarea unităţii sale, precum şi antidotul şi medicamentele pentru
acordarea primului ajutor;
o) să stabilească şi să transmită către transportatorii, distribuitorii şi utilizatorii produselor sale
regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice acestora, corelate cu riscurile la
utilizarea, manipularea, transportul şi depozitarea produselor respective;
p) să informeze de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea şi stingerea cu
forţe şi mijloace proprii a oricărui incendiu, iar în termen de 3 zile lucrătoare să completeze şi
să trimită acestuia raportul de intervenţie;
q) să utilizeze în unitatea sa numai mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, certificate
conform legii;
Art. 20. - Persoanele fizice, asociaţiile familiale sau persoanele juridice care deţin părţi din
acelaşi imobil trebuie să colaboreze pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin din prezenta
lege, în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pentru întregul imobil.
Art. 21. - Utilizatorul are următoarele obligaţii principale:
a) să cunoască şi să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor, stabilite de
administrator, conducătorul instituţiei, proprietar, producător sau importator, după caz;
b) să întreţină şi să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea
împotriva incendiilor, puse la dispoziţie de administrator, conducătorul instituţiei, proprietar,
producător sau importator;
c) să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităţilor pe care le
organizează sau le desfăşoară;
d) să nu efectueze modificări neautorizate şi fără acordul scris al proprietarului, al
proiectantului iniţial al construcţiei, instalaţiei, echipamentului, dispozitivului sau mijlocului de
transport utilizat ori al unui expert tehnic atestat potrivit legislaţiei în vigoare;
e) să aducă la cunoştinţa administratorului, conducătorului instituţiei sau proprietarului, după
caz, orice defecţiune tehnică ori altă situaţie care constituie pericol de incendiu.
Art. 22. - Fiecare salariat are, la locul de muncă, următoarele obligaţii principale:
a) să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor, aduse la cunoştinţă, sub
orice formă, de administrator sau de conducătorul instituţiei, după caz;
b) să utilizeze substanţele periculoase, instalaţiile, utilajele, maşinile, aparatura şi
echipamentele, potrivit instrucţiunilor tehnice, precum şi celor date de administrator sau de
conducătorul instituţiei, după caz;
c) să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate ale sistemelor şi instalaţiilor
de apărare împotriva incendiilor;
d) să comunice, imediat după constatare, conducătorului locului de muncă orice încălcare a
normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situaţii stabilite de acesta ca fiind un
pericol de incendiu, precum şi orice defecţiune sesizată la sistemele şi instalaţiile de apărare
împotriva incendiilor;
e) să coopereze cu salariaţii desemnaţi de administrator, după caz, respectiv cu cadrul tehnic
specializat, care are atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor, în vederea realizării
măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
f) să acţioneze, în conformitate cu procedurile stabilite la locul de muncă, în cazul apariţiei
oricărui pericol iminent de incendiu;
g) să furnizeze persoanelor abilitate toate datele şi informaţiile de care are cunoştinţă,
referitoare la producerea incendiilor.

Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 – privind sanatatea si securitatea in munca
(Extrase)
Capitolul III SECTIUNEA a 7-a
Instruirea lucratorilor
Art. 20. - (1) Angajatorul trebuie sa asigure conditii pentru ca fiecare lucrator sa primeasca o
instruire suficienta si adecvata in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in special sub forma
de informatii si instructiuni de lucru, specifice locului de munca si postului sau:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de munca sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de munca sau a unor modificari ale echipamentului
existent;
d) la introducerea oricarei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrari speciale.
(2) Instruirea prevazuta la alin. (1) trebuie sa fie:
a) adaptata evolutiei riscurilor sau aparitiei unor noi riscuri;
b) periodica si ori de cate ori este necesar.
(3) Angajatorul se va asigura ca lucratorii din intreprinderi si/sau unitati din exterior, care
desfasoara activitati in intreprinderea si/sau unitatea proprie, au primit instructiuni adecvate
referitoare la riscurile legate de securitate si sanatate in munca, pe durata desfasurarii
activitatilor.
(4) Reprezentantii lucratorilor cu raspunderi specifice in domeniul securitatii si sanatatii in
munca au dreptul la instruire corespunzatoare.
Art. 21. - (1) Instruirea prevazuta la art. 20 alin. (1), (2) si (4) nu poate fi realizata pe cheltuiala
lucratorilor si/sau a reprezentantilor acestora.
(2) Instruirea prevazuta la art. 20 alin. (1) si (2) trebuie sa se realizeze in timpul programului
de lucru.
(3) Instruirea prevazuta la art. 20 alin. (4) trebuie sa se efectueze in timpul programului de
lucru, fie in interiorul, fie in afara intreprinderii si/sau unitatii.

Obligatiile lucratorilor
Art. 22. - Fiecare lucrator trebuie sa isi desfasoare activitatea, in conformitate cu pregatirea si
instruirea sa, precum si cu instructiunile primite din partea angajatorului, astfel incat sa nu
expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala atat propria persoana, cat si
alte persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile
sale in timpul procesului de munca.
Art. 23. - (1) In mod deosebit, in scopul realizarii obiectivelor prevazute la art. 22, lucratorii au
urmatoarele obligatii:
a) sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de
transport si alte mijloace de productie;
b) sa utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, dupa utilizare, sa il
inapoieze sau sa il puna la locul destinat pentru pastrare;
c) sa nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau inlaturarea
arbitrara a dispozitivelor
de securitate proprii, in special ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si
cladirilor, si sa utilizeze corect aceste dispozitive;
d) sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de munca
despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitatea si sanatatea
lucratorilor, precum si orice deficienta a sistemelor de protectie;
e) sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau angajatorului accidentele
suferite de propria persoana;
f) sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este necesar, pentru
a face posibila realizarea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de munca si
inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;
g) sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati,
pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de lucru sunt
sigure si fara riscuri pentru securitate si sanatate, in domeniul sau de activitate;
h) sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in
munca si masurile de aplicare a acestora;
i) sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.
(2) Obligatiile prevazute la alin. (1) se aplica, dupa caz, si celorlalti participanti la procesul de
munca, potrivit activitatilor pe care acestia le desfasoara.

S-ar putea să vă placă și