Sunteți pe pagina 1din 6

Test legislatie

1.Care dintre cele de mai jos sunt instalaţii şi echipamente exceptate de la prevederile Legii
nr. 64 / 2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune,
instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil ?
a). Cazane pentru abur, pentru apă caldă sau fierbinte;
b). Instalaţiile şi echipamentele sub presiune, instalaţiile şi echipamentele de ridicat
montate pe nave;
c). Pompe.
2.Potrivit prevederilor Legii nr. 64 / 2008 instalaţiile sub presiune şi instalaţiile de ridicat
clasice, aparatele consumatoare de combustibil şi componentele acestora se supun
regimului de:
a). Autorizare;
b). Verificare tehnică;
c). Autorizare şi verificare tehnică.
3.Conform HG nr. 1340 / 2001 cu modificările şi completările ulterioare privind organizarea
şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi
Instalaţiilor de Ridicat, pentru următoarele instalaţii/echipamente se autorizează
funcţionarea:
a). Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PSxV>60 (bar x litru);
b). Cazane de abur şi cazane de apă fierbinte având PSxV<60 (bar x litru);
c). Cazane de apă caldă şi de abur de joasă presiune cu P<400 kW.
4.Condiţiile de introducere pe piaţă a echipamentelor sub presiune sunt reglementate de:
a). H.G. 584/2004 cu completarile si modificarile ulterioare
b). H.G. 941/2003 cu completarile si modificarile ulterioare;
c). H.G. 454/2003 cu completarile si modificarile ulterioare

5.În conformitate cu H.G. 584/2004 stabiliţi varianta corectă pentru ,,accesorii de


securitate”:
a).dispozitive pentru limitarea indirectă a presiunii;
b).dispozitive pentru limitarea presiunii, a temperaturii şi a nivelului de fluid;
c).dispozitive pentru limitarea presiunii, a temperaturii, a nivelului de fluid şi alte
dispozitive de masură şi control cu funcţie de securitate
6.În conformitate cu HG 584/2004, presiunea maximă admisibilă PS, se defineşte
astfel:
a). presiunea maximă pentru care a fost proiectat echipamentul sub presiune, aşa cum
este specificată de producător. Această presiune se măsoară în locul specificat de
producător, care trebuie să fie locul unde sunt fixate dispozitivele de protecţie sau dacă
acest loc nu este adecvat, oricare alt loc specificat;
b). presiunea maximă pentru care a fost proiectat echipamentul sub presiune,
aşa cum este specificată de producător. Această presiune se masoară în locul
specificat de producător, care trebuie să fie locul unde sunt fixate dispozitivele de
protecţie şi/sau de limitare ori locul cel mai înalt al echipamentului sub presiune
sau, dacă acest loc nu este adecvat, oricare alt loc specificat;
c) presiunea maximă pentru care a fost proiectat echipamentul sub presiune. Această
presiune se masoară în locul specificat de producător, care trebuie să fie locul unde
sunt fixate dispozitivele de protecţie sau oricare alt loc specificat, cu acordul
proiectantului
7.Conform Legii nr. 64 / 2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor
sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cui
revin responsabilităţile privind realizarea verificărilor tehnice şi corectitudinea
rezultatelor obţinute?
a) ISCIR sau persoanelor autorizate, după caz;
b) Numai ISCIR;
c) Personalului de deservire autorizat.
.
8.În conformitate cu HG 584/2004, vă rugăm să stabiliţi varianta corectă pentru:
„Evaluarea finală a echipamentelor sub presiune se face respectând următoarele etape:
…”:
a) Inspecţia finală şi verificarea la presiune;
b) Inspecţia finală, verificarea la presiune şi inspecţia dispozitivelor de securitate;
c) Verificarea la presiune şi inspecţia dispozitivelor de securitate
9.Conform PT aplicabile avariile si accidentele se anunta, de catre persoana fizica
sau juridica care detine/utilizeaza instalaţia, la ISCIR :
a.de indata;
b.in maxim 8 ore;
c.in maxim 24 ore
10.Conform Ordinului 130/2011( completat si modificat cu Ordinul 83/2012)
avariile si accidentele se anunta de operatorul RSVTI al unitatii care
detine/utilizeaza instalatia, la ISCIR :
a.de indata;
b.in maxim 8 ore;
c.in maxim 24 ore
11.Metodologia privind autorizarea operatorului RSVTI este prevazuta in :
a.Ordinului 165/2011.
b.Ordinului 130/2011( completat si modificat cu Ordinul 83/2012)
c.PT ISCIR CR4-2009
12. Valabilitatea autorizatiei de operator RSVTI persoana fizica:
a.este de 3 ani;
b.este de 2 ani;
c. este de 4 ani;
13. In scopul prelungirii valabilitatii autorizatiei de operator RSVTI (persoana
fizica):
a. acesta trebuie sa sustina un nou examen cu ISCIR
b . acesta trebuie sa participe la un stagiu de instruire dupa expirarea vabilitatii
autorizatiei;
c. acesta trebuie sa participe la un stagiu de instruire organizat de o persoana
juridical avizata de ISCIR in ultimul an de valabilitate al autorizatiei :
14.Examinarea anuala pentru vizarea talonului autorizatiei de personalului de
deservire se face de catre:

a.o comisie interna a detinatorului/ utilizatorului din care face parte in mod
obligatoriu RSVTI;

b.o comisie interna a detinatorului/ utilizatorului si un inspector de specialitate din


cadrul ISCIR;

c.o comisie interna a detinatorului/ utilizatorului si un inspector de specialitate din


cadrul CNCIR.

Si consta intr-o proba:


a.teoretica ;
b.practica ;
c.teoretica si practica.

15.Urmatoarele afirmatii sunt valabile:


a.HG 1340/ 2001 se refera la organizarea si functionarea ISCIR;
b.HG 1029/ 2008 se refera la conditiile introducerii pe piata a masinilor;
c.Legea nr. 64/ 2008 se refera la functionarea in conditii de siguranta a
instalatiilor sub presiune, instalatiilor de ridicat si a aparatelor consumatoare
de combustibil;
16. . În conformitate cu prevederile legii 64/2008, ISCIR reprezintă:
a)autoritatea administraţiei centrale, cu personalitate juridică, responsabilă pentru
asigurarea măsurilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a
instalaţiilor/echipamentelor;
b)organul de specialitate al administraţiei centrale, cu personalitate
juridică,responsabil în numele statului pentru măsurile de funcţionare în condiţii de
siguranţă a instalaţiilor/echipamentelor;
c)organul de specialitate al administraţiei centrale, cu personalitate
juridică,responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de
funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor/echipamentelor
17. Conform Legii 64/2008 RSVTI este:
a)operator autorizat, responabil cu supravegherea tehnică a
instalaţiilor/echipamentelor;
b)operator autorizat, responabil cu supravegherea şi verificarea tehnică a
instalaţiilor/echipamentelor;
c)operator autorizat, responsabil cu siguranţa funcţionării
instalaţiilor/echpamentelor şi verificarea acestora.
18. Autorizarea personalului de deservire se face conform:
a) PT CR8-2010;
b) PT CR8-2009;
c) PT CR4-2009;
19. Conform Legii 64/2008 autorizarea a funcţionării este
a. acordul emis de ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/echipamente,
după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform ................... în scopul
atestării faptului că o/un instalaţie/echipament îndeplineşte toate condiţiile şi
cerinţele pentru a fi pusă/pus în funcţiune în condiţii de siguranţă;
b. acordul emis de CNCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/echipamente, după
caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform ..........................., în scopul atestării
faptului că o/un instalaţie/echipament îndeplineşte toate condiţiile şi cerinţele pentru a fi
pusă/pus în funcţiune în condiţii de siguranţă
c. acordul emis de ISCIR sau CNCIR cu acceptul ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de
instalaţii/echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor
......................, în scopul atestării faptului că o/un instalaţie/echipament îndeplineşte
toate condiţiile şi cerinţele pentru a fi pusă/pus în funcţiune în condiţii de siguranţă
20. Autorizarea persoanelor juridice pantru efectuarea de lucrari la
instalatii/echipamente este:
a. CR 5- 2012
b. CR8-2009
c. CR4-2009
21. Valabilitatea autorizatiei de operator RSVTI persoana juridică este de :
a. 3 ani
b. 4ani
c. 2ani
22. Autorizarea operatorului RSVTI persoană juridică se face coform
a. CR4-2009
b. Ordinului 130/2011( completat si modificat cu Ordinul 83/2012)
c.Ordinului 165/2011.
23. La Verificarea tehnica in vederea autorizarii functionarii efectuata de catre
ISCIR la recipientele de volum 2000 l care contin aer la presiune de 15 bar :
a. se verifica documentatia tehnica impusa de PT C4- 2010, se efectueaza revizia
interioara si incercarea de presiune.
b. se efectueaza numai revizia interioara
c. se efectueaza numai incercarea de presiune.
24. Conform prevederilor Legii nr.64/2008 privind funcţionarea în condiţii de
siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor
consumatoare de combustibil, semnificaţia termenului de ,,introducere pe piaţă ”
este :
a) Acţiunea de a face disponibilă/disponibil, pentru prima dată,
contracost sau gratuit, o/un instalaţie/echipament în vederea distribuirii şi/sau
utilizării ;
b) Acţiunea de a face disponibilă/disponibil, pentru prima dată, contracost
sau gratuit, o/un instalaţie/echipament în vederea autorizării ;
c) Acţiunea prin care se asigură menţinerea instalaţiei/echipamentului în
parametrii de funcţionare în condiţii de siguranţă.
25. Conform :HG 1340( cu completarile si modificarile ulterioare) Pentru
realizarea obiectului de activitate, în domeniul său de competenţă, ISCIR exercită
următoarele funcţii:
b) de autoritate, de reglementare, de reprezentare
c) de autorizare,de omologare,de verificare
26. Conform Legii 64/2008 ISCIR exercită următoarele funcţii:
a) de autoritate
b) de reglementare
c) de autoritate si de reglementare

27.Conform legislaţiei în vigoare operatorul RSVTI are obligaţia


a. sa întocmeasca procesul-verbal de introducere în reparare a ascensoarelor cu
sarcina maximă 3,2 t , sa supravegheze si sa confirme efectuarea reparatiei prin
procesul-verbal de finalizare a lucrarilor la aceste ascensoare, în conformitate cu
prevederile prescriptiilor tehnice aplicabile
b.sa întocmeasca procesul-verbal de introducere în reparare a ascensoarelor
indiferent de sarcină ,cu excepţia celor aferente instituţiilor publice, de interes
public sau care oferă servicii publice, sa supravegheze si sa confirme
efectuarea reparatiei prin procesul-verbal de finalizare a lucrarilor la aceste
ascensoare, în conformitate cu prevederile prescriptiilor tehnice aplicabile
c.să înainteze la ISCIR şi/sau CNCIR o adresa în scopul obţinerii acceptului
lucrărilor de reparare
R : Ordinul 130/2011(cu completarile si modificarile ulterioare)art. 39 pct. P2 şi
anexa 10 nr. crt. 7

28. Conform Ordinului 130/2011( cu completarile si modificarile ulterioare)


operatorul RSVTI are obligaţia
a.sa fie prezent în termen de maximum 180 minute la instalatiile/echipamentele pe
care le are în supraveghere la solicitarea inspectorului de specialitate din cadrul
ISCIR;
b. sa fie prezent în termen de maximum 24 ore la instalatiile/echipamentele pe
care le are în supraveghere la solicitarea inspectorului de specialitate din cadrul
ISCIR;
c.sa fie prezent în termen de maximum 120 minute la
instalatiile/echipamentele pe care le are în supraveghere la solicitarea
inspectorului de specialitate din cadrul ISCIR;
R : Ordinul 130/2011(cu completarile si modificarile ulterioare)art. 39 pct. r 1
29. Conform PT CR 8-2009, îmbutelatorul fluide sub presiune pentru butelii
pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune( care fac obiectul PT
C5)
a. deţine autorizaţie (eliberată de ISCIR) Grupa A
b. deţine autorizaţie (eliberată de ISCIR )Grupa B
c. nu trebuie să deţină autorizaţie eliberată de ISCIR, el facând parte dintr-o
persoană juridică autorizată de ISCIR.
R: PT CR8 -2009 art. Art. 38 alin 1

30. Conform PT CR 8-2009 macaragiul care deserveşte macarale portic


deplasabile pe cai cu sina de rulare având brat si platforma rotitoare
a. deţine autorizaţie (eliberată de ISCIR)Grupa A
b. deţine autorizaţie (eliberată de ISCIR)Grupa B
.c. deţine autorizaţie(eliberată de ISCIR) Grupa C

31 Conform PT CR 8-2009, personalul autorizat de ISCIR poate deservi tipul de


instalaţie specificat în autorizaţie fara a avea viza RSVTI pe talon
a. da, dar numai în primul an de valabilitate al autorizaţiei deorece a fost examinat anual
teoretic si practic la examenul ISCIR
b.da, dar numai în primul an de valabilitate al autorizaţiei dacă RSVTI are o copie a
procesului verbal de autorizare emis de ISCIR cu ocazia examinării
c.nu, deoarece valabilitatea autorizatiei se confirmă prin vizarea talonului pentru
vize anuale de catre RSVTI al detinatorului/utilizatorului.
R: PT CR 8-2009 art. 17 alin 2 si alin. 3

32 Care din variantele de mai jos sunt valabile


a.Personalul de deservire a instalatiilor/echipamentelor a carui autorizatie a fost
suspendata poate intra în posesia acesteia, dupa expirarea termenului de
suspendare, la cerere, în urma sustinerii si promovarii examenului de autorizare,
în conditiile prevazute de PT CR8-2009.
b Personalul de deservire a instalatiilor/echipamentelor a carui autorizatie a fost
retrasa, se poate prezenta la reautorizare dupa finalizarea unui stagiu de instruire
periodica, urmat de sustinerea si promovarea examenului de autorizare, în
conditiile prevazute de PT CR8-2009.
c. Personalul de deservire a instalatiilor/echipamentelor a carui autorizatie a fost
suspendata poate intra în posesia acesteia, dupa expirarea termenului de suspendare,
la cerere, facând dovada participării la o instruire efectuată de RSVTI
R- PT CR 8-2009 art. 76 ali 2

S-ar putea să vă placă și