Colegiul Național „I. L.

Caragiale“ București
Catedra de Geografie

Prof. dr. Ioan MĂRCULEȚ

(coordonator)

MIC DICȚIONAR GEOGRAFIC ȘCOLAR

CU SUPERLATIVE ȘI SINGULARITĂȚI
Vol. I
GEOGRAFIE FIZICĂ

Colectivul de autori:

Prof. dr. Ioan MĂRCULEȚ □ Dr. Cătălina MĂRCULEȚ

Diana-Maria BUF □ Diana Maria COTOROBAI
Valeria CHELE □ Ioana-Cristina DOBRANICI
Mihai-Tudor ENĂCHESCU □ Ana-Maria GHEORGHIU
Georgiana-Claudia MOROZ □ Natalia-Veronica OANȚĂ
Oana-Bianca SALOP □ Ana-Maria STAN □ Andreea Roxana VIJULAN

ISBN 978-973-0-16969-0

BUCUREȘTI – 2014
 Colegiul Național „I. L. Caragiale“ București
Catedra de Geografie

Prof. dr. Ioan MĂRCULEȚ

(coordonator)

MIC DICȚIONAR GEOGRAFIC ȘCOLAR

CU SUPERLATIVE ȘI SINGULARITĂȚI
Vol. I

GEOGRAFIE FIZICĂ

ISBN 978-973-0-16969-0

Prefaţa: prof. dr. Steluţa DAN

Cuvântul editorului: prof. Andreia BODEA

Colectivul de autori:

Prof. dr. Ioan MĂRCULEȚ □ Dr. Cătălina MĂRCULEȚ

Diana-Maria BUF □ Diana Maria COTOROBAI
Valeria CHELE □ Ioana-Cristina DOBRANICI
Mihai-Tudor ENĂCHESCU □ Ana-Maria GHEORGHIU
Georgiana-Claudia MOROZ □ Natalia-Veronica OANȚĂ
Oana-Bianca SALOP □ Ana-Maria STAN □ Andreea Roxana VIJULAN

Traducere rezumat: prof. Anca VULCĂNESCU

BUCUREȘTI
2014

2
Prefaţa: prof. dr. Steluţa DAN, Inspector General în Ministerul Educaţiei
Naționale – Specialitatea Geografie.
Cuvântul editorului: prof. Andreia BODEA, director Colegiul Naţional
„I. L. Caragiale“ București.
Traducere rezumat: prof. Anca VULCĂNESCU
Redactare și tehnoredactare: prof. Ioan MĂRCULEȚ

Colectivul de autori:

Prof. dr. Ioan MĂRCULEȚ, Colegiul Naţional „I. L. Caragiale“ București

Dr. Cătălina MĂRCULEȚ, Institutul de Geografie al Academiei Române
Diana-Maria BUF, Cl. a X-a E
Diana Maria COTOROBAI, Cl. a X-a C
Valeria CHELE, Cl. a X-a E
Ioana-Cristina DOBRANICI, Cl. a XI-a I
Mihai-Tudor ENĂCHESCU, Cl. a IX-a D
Ana-Maria GHEORGHIU, Cl. a IX-a D
Georgiana-Claudia MOROZ, Cl. a X-a E
Natalia-Veronica OANȚĂ, Cl. a IX-a D
Oana-Bianca SALOP, Cl. a IX-a D
Ana-Maria STAN, Cl. a IX-a I
Andreea Roxana VIJULAN, Cl. a IX-a D

ISBN 978-973-0-16969-0

Autorii aduc mulțumirile lor doamnei Specialist economic Mirela

ENĂCHESCU, președintele Comitetului de părinți, pentru tot sprijinul
acordat în vederea apariției prezentei lucrări.

Adrese de contact:
ioan_marculet@yahoo.com
imarculet@gmail.com
colegiul_caragiale_buc@yahoo.com

3
 CUPRINS

Prefață (Prof. dr. Steluța Dan)..........................................................................................5

Cuvânt editorului (Prof. Andreia Bodea)...........................................................................7
Nota coordonatorului (Prof. dr. Ioan Mărculeţ)……………………………………………………………8
Lista de abrevieri şi simboluri generale............................................................................9
A..............................................................................................................................10
B..............................................................................................................................13
C..............................................................................................................................15
D..............................................................................................................................24
E...............................................................................................................................28
F...............................................................................................................................30
G..............................................................................................................................35
I...............................................................................................................................42
L...............................................................................................................................45
M.............................................................................................................................50
N..............................................................................................................................56
O..............................................................................................................................58
P..............................................................................................................................60
R..............................................................................................................................71
S...............................................................................................................................75
T...............................................................................................................................78
V..............................................................................................................................80
Bibliografie selectivă.......................................................................................................87
Abstract..........................................................................................................................89

4
 PREFAȚĂ

Dorința de a cunoaște totul despre toate, reprezintă una dintre caracteristicile

esențiale ale omului. Cunoașterea implică accesul la informație. Ori, frecvent,
informația este fragmentată și chiar dificil de găsit în timp util. Lucrarea de față vine în
ajutorul cititorului, dornic de informație.
Volumul prezentat, Mic dicționar geografic școlar cu superlative și
singularități, Vol. I, Geografie fizică, reprezintă o noutate în aparițiile editoriale
românești de specialitate, atât prin modul de structurare și prezentare a informației cât
și pentru faptul că la realizarea ei, au contribuit un număr semnificativ de elevi (11) din
clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, sub coordonarea domnului profesor dr. Ioan Mărculeț, de
la Colegiul Naţional „I. L. Caragiale” București.
Mic dicționar geografic școlar cu superlative și singularități, este o lucrare de
tip enciclopedic, cu siguranță primită cu interes, atât de profesorii de specialitate, de
elevi, cât și de publicul larg. Lucrarea este cu atât mai valoroasă, cu cât abordează,
denumiri din domeniul geografiei fizice, având și un caracter interdisciplinar.
Volumul de față cuprinde termeni referitori la acele noțiuni de geografie fizică
întâlnite frecvent, la care se adaugă apoi superlative și unele fenomene singulare din
domeniul respectiv, dar și al științelor de contact (pedologie, geologie, ecologie,
astronomie etc.).
S-a căutat și s-a reușit ca fiecare definiție să fie cât mai simplă, dar cu un volum
de informații larg, evitându-se explicația amplă ce trimetea la prelegere. Autorii, în
mare parte elevi, au plecat în formulare de pe poziția celui care recepționează mesajul.
Profesorii de geografie știu foarte bine, cât de important este rolul unui astfel
de dicționar; știm foarte bine cu toții, de câte ori nu suntem puși în situația de a
răspunde la numeroase întrebări, în timpul orei, întrebări care pleacă de cele mai multe
ori de la enunțul unor termeni aparent foarte simpli (exemplu: munte, vulcan,
temperatură, aisberg, insulă etc.).
Dicționarul de față ne răspunde la multe astfel de întrebări și cu siguranță va
face parte din materialele utilizate zilnic de profesorul de geografie. Lucrarea este
rezultatul muncii și experienței didactice a domnului profesor dr. Ioan Mărculeț, dar și a
pasiunii unui grup de elevi pentru studiu și cercetare în general și pentru disciplina
geografie în special.
Metodele de realizare ale dicționarului au respectat toate etapele de investigare
științifică: metode de inventariere a superlativelor (culegere, înregistrare), metode de
prelucrare, interpretare şi studiere sistematică a fiecărui termen.

5
 Explicațiile sunt clare, foarte bine documentate, alese acele denumiri geografice
cu care ne întâlnim cel mai des. Toate acestea vin să susțină valoarea acestei lucrări.
Având în vedere publicul cititor căruia îi este adresată această lucrare, alcătuit
atât din profesori cât și din elevi, s-a urmărit ca fiecare explicație să fie cât mai concisă,
simplă, dar completă ca volum de informații.
Cu speranța că am prezentat lucrarea ca una necesară și accesibilă ca sursă de
informație , într-o manieră încât sa vă trezim interesul pentru utilizarea ei, dorim ca
acest dicționar să fie un sprijin real pentru toți cei care studiază geografia.
Dorim, de asemenea să transmitem felicitări, domnului profesor dr. Ioan
Mărculeț, pentru inițiativa de a antrena elevii în realizarea unor astfel de lucrări
științifice, precum și conducerii Colegiului Naţional „I. L. Caragiale” București pentru
încurajarea și susținerea unor astfel de activități.

Profesor dr. Steluța DAN

Inspector General în Ministerul Educaţiei
Naționale – Specialitatea Geografie

6
 CUVÂNTUL EDITORULUI

Cum bine se ştie, şcoala este a doua noastră casă. Când suntem mici, orizontul
nostru se limitează strict la casa părintească şi la împrejurimile sale. Acesta se lărgeşte
treptat, pe măsură ce mergem la şcoală, unde ne petrecem o bună parte din zi şi unde
avem şansa de a afla lucruri noi, interesante.
Fără ştiinţa de carte vom fi aruncaţi la periferia societăţii pentru că nu ne-am
putea integra în rândurile sale. Pentru a fi ocoliţi de această nedorită sumbră
perspectivă, părinţii noştri ne duc la şcoală unde avem şansa de a întâlni profesori
pasionaţi, dotaţi intelectual şi capabili.
O astfel de şcoală este Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, liceu din Capitală cu
tradiţie şi ţinută, unde stăruinţa cadrelor didactice şi performanţele elevilor sunt
exemplare. Aici, în Colegiul „Caragiale”, prin preocupările susţinute şi prin „setea de
carte”, timida încercare pentru munca de studiere, cercetare şi publicare a
materialelor elaborate a transformat obiectul geografie, pentru unii elevi, într-o
adevărată pasiune.
În prezent, ne aflăm în faţa celei de-a şasea publicaţii de geografie editată de
instituţia noastră (Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”), care a fost precedată de
volumele: „Mic dicţionar geografic şcolar” (2012), „Dicţionarul ariilor naturale
protejate din România” (2012), „Dicţionarul aşezărilor urbane din România” (2013),
„15 Teste de geografie pentru pregătirea examenului de bacalaureat” (2014) şi „Statele
Uniunii Europene. Mică enciclopedie” (2014).
Actuala lucrare (Mic dicționar geografic școlar cu superlative și singularități,
Vol. I, Geografie fizică), la realizarea căreia a trudit aproape un semestru un număr
semnificativ de elevi (11) din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a, a fost scrisă în spiritul
veridicităţii şi autenticităţii ştiinţifice, fapt pentru care trebuie citită, studiată şi
păstrată.

Prof. Andreia BODEA,

Directorul Colegiului Naţional
„I. L. Caragiale”, Bucureşti

7
 NOTA COORDONATORULUI

Actuala lucrare – „Mic dicţionar geografic şcolar cu superlative şi singularităţi,

Vol. I, Geografie fizică” –, realizată cu un grup numeros de elevi din Colegiul Național
„Ion Luca Caragiale” din București (din clasele a IX-a D şi I, a X-a C şi E și a XI-a I), se
dorește a fi un instrument de lucru și o sursă de informare pentru școlarii din instituția
noastră și, de ce nu, și din Capitală sau chiar din România. În cadrul său se regăsesc 70
de termeni de geografie fizică în care se îmbină explicaţia ştiinţifică, rigidă şi riguroasă,
preluată din „Micul dicţionar geografic şcolar” (2012, coord. Ioan Mărculeţ şi Narcizia
Ştefan), cu spectaculosul şi ineditul, surprinse în numeroasele extreme şi singularităţi
geografice. În linii mari, este o aprofundare a superlativelor şi singularităţilor
geografice din lucrarea mai sus amintită, coordonate de prof. Ioan Mărculeţ. Pentru
mai buna cunoaştere a spaţiului naţional, în paginile lucrării au fost incluse şi
singularităţi şi recorduri ale spaţiului natural românesc.
La realizarea dicționarului a fost utilizată o bogată literatură de specialitate,
semnalată la capitolul Bibliografie selectivă. Dintre numeroasele lucrări consultate,
cele mai utilizate au fost: „Superlativele Terrei. O enciclopedie” (S. Neguţ, I. Nicolae,
Edit. Meronia, București, 2007), „Dicţionar de geografie fizică” (M. Ielenicz, Laura
Comănescu, B. Mihai, Al. Nedelea, R. Oprea, Ileana Pătru, Edit. Corint, București, 1999),
„Geografia la superlativ” (L. I. Ilinca, Iulia Anca Ilinca, Edit. Tiparg, Argeş, 2009),
„Dicţionar geografic şcolar” (Corina Gheorghilaş, A. Gheorghilaş, Edit. Recif, Bucureşti,
2000), şi „Superlativele României. Mică enciclopedie” (I. Mărculeţ, Cătălina Mărculeţ,
Daniela Marcu, V. Mărculeţ, Edit. Meronia, București, 2010).
Unele date statistice au fost actualizate prin utilizarea site-urilor de specialitate
de pe rețeaua Internet, iar la elaborarea și menținerea caracterului științific al
volumului a contribuit și dr. Cătălina Mărculeț, din Institutul de Geografie al Academiei
Române.
În încheiere, autorii aduc mulțumiri conducerii Colegiului Național „Ion Luca
Caragiale“ din București pentru sprijinul acordat în vederea realizării acestei lucrări:
prof. Andreia Bodea – director și prof. Andreea Popescu – director adjunct.

Prof. dr. Ioan MĂRCULEȚ

Bucureşti, mai 2014

8
 LISTA DE ABREVIERI ȘI SIMBOLURI
GENERALE

E = est
etc. = etcetera
GWh = gigawatt-oră
o
= (după o cifră) grade
o
C = grade Celsius
g = grame
ha = hectar
î.Hr. înainte de Hristos
kg = kilogram
kg/m3 = kilogram pe metru cub
km = kilometru
km3 = kilometru cub
km2 = kilometru pătrat
km/h = kilometru pe oră
% = la sută
‰ = la mie
lat. = latitudine
long. = longitudine
m = metru
m2 = metru pătrat
m3 = metru cub
m3/s = metru cub pe secundă
mld. = (după o cifră) miliard
mm = milimetru
mil. = (după o cifră) milion
’ = (după o cifră) minute
N = nord
h = oră
” = (după o cifră) secundă
S = sud
ș.a. = și alții/și altele
t = tonă
UNESCO = United Nations Education, Science and Culture Organization/Organizația
Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură
V = vest

9
 A

Aisberg / iceberg = bloc de gheaţă, cu dimensiuni mari şi cu

forme neregulate – desprins din gheţari continentali sau din gheţari
de vale ajunşi la ţărm – care pluteşte datorită densităţii lui mai mici
decât cea a apei de mare şi care este antrenat de curenţii marini.

Aisbergul cel mai mare, cu suprafața de 31.000 km2, a fost descoperit în sudul
Oceanului Pacific, în noiembrie 1956. A avut lungimea maximă de 97 km și
lățimea medie de 97 km.
Aisbergul cu cea mai mare înălţime deasupra nivelului apei a fost remarcat la
nord-vest de Insula Groenlanda. A avut înălțimea de 165 m.
Aisbergul cel mai celebru a fost întâlnit în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, la
sud de Insula Newfoundland (sau Terra Nova), din Oceanul Atlantic, de
către pachebotul transatlantic Titanic. În urma impactului au murit 1.503
persoane. Formarea sa a fost cauzată de perioada foarte caldă și ploioasă
care a avut loc în urmă cu patru ani.
B-15, cel mai mare aisberg din secolul XXI (circa 11.000 km2), s-a desprins din
ghețarul Pine Island (Antarctica), în anul 2001.

Alunecare = proces geodinamic, de deplasare lentă sau rapidă a

unei părţi din versant (depozitelor şi rocilor) şi care are loc în
tendinţa restabilirii echilibrului natural al versantului. Se produce
sub efectul forţei gravitaţionale şi are loc pe un strat argilos,
plastic, puternic umectat. Forma rezultată este compusă din:
râpa de desprindere, masa sau corpul alunecat (cu trepte, valuri
şi microdepresiuni) şi patul de a. În funcţie de adâncime, se
împart în: a. de suprafaţă (sub 1 m), a. de mică adâncime (între
1 şi 5 m), a. adânci (între 5 şi 20 m) şi a. foarte adânci (peste 20
m). În funcţie de structura geologică: a. consecvente (conforme
cu structura), a insecvente (în formaţiuni orizontale sau cu
căderea stratelor pe versant) şi a. asecvente (în depozite
nestratificate). După evoluţia a. pe versant, sunt: a. delapsive
(regresive) – încep de la baza versantului şi evoluează de jos în
sus – şi a. detrusive (progresive sau de împingere) – se
declanşează în partea superioară a versantului şi evoluează spre
baza lui. După vârstă, a. sunt a. actuale (contemporane) şi a.

10
 vechi (fosile), iar după stabilitate sunt: a. active, a. parţial stabile
şi a. inactive (stabilizate sau fixate).

Alunecarea din Gansu / Kansu (nordul Chinei) este considerată cea mai
catastrofală alunecare de pe Glob. S-a produs în 16 spre 17 decembrie
1920. A afectat o suprafață de cca. 70.000 km2 și a ucis peste 200.000 de
oameni. Ca un fapt inedit, o casa de pe o vale – numită ulterior Valea
Morţii –, în care se găseau un bărbat şi un copil, a fost purtată deasupra
masei alunecate aproximativ 800 m, după care a fost urcată aproape un
kilometru pe o vale afluentă.
Alunecarea din La Paz (Bolivia), considerată cea mai mare din America de Sud
produsă în secolul XX, a avut loc la 28 februarie 2011. A afectat între 80-
100 ha de terenuri și a lăsat 800 de familii fără adăpost.
Alunecarea de la mina Bingham Canyon (statul Utah, Statele Unite ale Americii),
considerată cea mai mare din America de Nord din secolul XXI, s-a produs
la 10 aprilie 2013. De deasupra minei Bingham Canyon (a companiei
Kennecott Copper) s-au deplasat circa 165 mil. t de pământ pe o distanță
de aproape un kilometru. Nu s-au înregistrat victime.
Alunecarea din Norvegia a fost considerată cea mai mare (catastrofală) din
Europa. A avut loc în anul 1966 și a afectat 30 de localităţi.
Alunecarea din Panabaj (sat în Guatemala, în din regiunea turistică a Lacului
Atitlan) este considerată cea mai mare din America Centrală produsă în
secolul XXI, ca număr de victime. A avut loc în octombrie 2005, când valul
de pământ deplasat, înalt de 12 m, a ucis 1.400 de persoane.
Alunecarea de teren din 1837 a dus la formarea celui mai mare lac de baraj
natural din România, Lacul Roşu. A avut loc în urma unor precipitaţii
abundente şi a unui cutremur. Materialele desprinse de pe coasta Muntelui
Ghilcoş (din Grupa Centrală a Carpaților Orientali) au barat cursul superior
al râului Bicaz.
Alunecarea de teren din 1991 a dus la formarea celui mai nou lac de baraj
natural din România, Cuejdel. Materialele desprinse de sub Culmea
Muncelu, din Grupa Centrală a Carpaților Orientali, au barat cursul pârâului
Cuejdel (afluent pe stânga al Bistriţei Moldoveneşti).

Atol = insulă de forma unui inel, constituită din recifi coraligeni.

Prezintă întreruperi, iar în interior un lac de lagună (lagoon), cu
adâncimi reduse.

Aldabra, atolul care găzduieşte cea mai numeroasă populație de țestoase-gigant

(circa 100.000 exemplare), este nelocuit și izolat de oameni. Face parte din
Insulele Seychelles (estul Oceanului Indian), fiind situat la 9 o25’ lat. S și
46o25’ long. E. Numeroaselor specii de animale rare şi neobişnuite de aici,
au făcut ca, în anul 1982, să fie inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.

11
 Christmas / Kiritimati este atolul cu cea mai mare suprafaţă de uscat (447 km2,
după alte surse doar 322 km²). Este situat în partea centrală a Oceanului
Pacific (1o54’0” lat. N și 157o27’0” long. V) și face parte din grupul de insule
Line, din statul Kiribati.
Kwajalein, situat în partea centrală a Oceanului Pacific, în Arhipelagul Marshall
(9o11’30” lat. N și 167o27’35” long. E), este cel mai mare atol din lume, cu
inelul coraligen lung de 283 km. Închide în inelul de formă aproape ovală o
lagună cu suprafaţa de 2.850 km2.
Kure, cel mai nordic atol (28o25’ lat. N și 178o20’ long. V), este situat în Oceanul
Pacific la aproximativ 160 km de linia de schimbare a datei. Este situat cel
mai aproape de așa-numitul Punct Darwin, care delimitează latitudinal
zona de formare a atolilor. Aici au avut loc numeroase naufragii, însă până
în prezent este nelocuit permanent.
Wotje, considerat cel mai frumos atol din lume, face parte din Arhipelagul
Marshall (partea centrală a Oceanului Pacific) şi este situat la 9o26’30” lat.
N și 170o01’00” long. E. În lagună sunt scoici gigante, recoltate de către
localnici.

Avalanşă = proces gravitaţional reprezentat de mase zăpadă şi

gheaţă care alunecă sau se rostogolesc la vale, mărindu-şi,
treptat, volumul, greutatea şi viteza. Se împart în: a. de
prăfoasă, a. de zăpadă umedă, a. în plăci sau de rostogolire şi a.
de primăvară.

Avalanşa catastrofală semnalată încă din antichitate (218 î.Ch.) s-a produs în
Munţii Alpi. Aici, într-o trecătoare, o parte a armatei lui Hannibal (general
cartaginez, adversar al Romei) a fost îngropată sub gheaţă şi zăpadă.
Avalanşele catastrofale contemporane din America de Sud s-au produs în Munţii
Huascaran (Alpii Peruvieni). La 11 ianuarie 1962 a avut catastrofa. Au fost
puși în mișcare circa 1.000.000 m3 de zăpadă şi gheaţă și aproximativ
7.000.000 m3 de rocă. Localitatea Raucrachira a fost devastată şi au murit
circa 1.000 persoane. În 1970, în urma unui cutremur, peste 80 mil. m3 de
gheață, pietre și noroi s-au deplasat cu o viteză de peste 300 km/h. Au fost
îngropate orașele Yungai și Ranrahirca şi au murit peste 20.000 de oameni.
Avalanşa catastrofală contemporană din Europa a avut loc Munţii Alpi (Elveţia).
S-a produs în august 1965, din cauza desprinderea unei mari mase de
gheaţă din gheţarul Allain. Au murit 80 de persoane.
Avalanşa catastrofală contemporană din Asia s-a produs, la februarie 1972, în
Iran (la graniţa cu Turcia). S-au înregistrat 60 de morţi şi peste 600 de
dispăruţi.
Avalanşa catastrofală contemporană din România a avut loc la 17 aprilie 1977 în
Munții Făgărașului (în apropierea Lacului Bâlea). S-a produs pe versantul
dinspre Șaua Capra și a ucis 23 de persoane: 7 adulți şi 16 elevi din Liceul
German din Sibiu.

12
 B

Banchiză = gheaţă de mare compactă, întinsă pe suprafeţe variate

ca dimensiuni. B. se sparge din cauza curenţilor marini şi
valurilor generând câmpuri de sloiuri, separate de canale. După
poziţia faţă de uscat, se deosebesc: b. polară, b, de ţărm şi b.
derivantă.

Packul Arctic este cea mai întinsă banchiză: circa 11.000.000 km2, iarna, şi
8.000.000 km2, vara. Reprezintă aproximativ 2/3 din Oceanul Arctic.
Ross, Banchiza ~ este cel mai sudic punct atins de Oceanul Planetar (78o lat. S,
circa 1.250 km distanţă de Polul Sud). Numele său provine de la
exploratorul James Clark Ross, care a cartografiat o parte din regiune în
anul 1841.
Wilkins, Banchiza ~ / Platoul Wilkins, cea mai mare din Antarctica (circa 16.000
km2), riscă dezintegrarea. Din cauza creşterii temperaturilor, în ultimul
deceniu peste 700 km2 de gheaţă s-au desprins şi au generat aisberguri.

Bazin oceanic = mare excavaţiune a scoarţei terestre,

caracterizată printr-o anumită structură geologică, morfologică şi
tectonică, ocupată de apa unui ocean.

Bazinul Oceanului Arctic are cea mai mică întindere (14,79 mil. km2) şi cea mai
redusă adâncime (-5.499 m adâncime maximă).
Bazinul Oceanului Atlantic este străbătut de cel mai lung lanţ muntos, Dorsala
Atlantică, de circa 40.000 km. Dorsala separă Placa Eurasiatică de Placa
Americii de Nord, în Atlanticul de Nord, și Placa Africană de Placa Americii
de Sud, în Atlanticul de Sud, și se întinde spre miazăzi, de la intersecția cu
Dorsala Gakkel (Dorsala Oceanului Arctic), la nord-est de Insula
Groenlanda, până la „Bouvet Triple Junction”, în Atlanticul de Sud.
Bazinul Oceanului Pacific este cel mai întins de pe Glob (179,7 mil. km²; circa
34% din suprafața planetei) şi cel mai adânc (-11.034 m adâncime maximă
în Groapa Marianelor; până la -11.521 m adâncime, conform altor surse).
Are lungimea de circa 15.500 km, între Strâmtoarea Bering, la nord, și
Marea Ross, în sud. Pe suprafața sa se află cel mai mare număr de munţi
submarini (circa 1.400; cu cel mai înalt vulcan submarin – Makarov
Seamount, cu 5.038 m altitudine faţă de fundul oceanului) și insule (circa
25.000, majoritatea grupate în: Melanezia, Micronezia, Polinezia şi Noua

13
Zeelandă). Este străbătut de cea mai lungă fosă oceanică (5.900 km) şi
găzduiește cele mai numeroase formaţiuni coraligene (Marea Barieră de
Corali: 2.300 km lungime, 2-150 km lăţime, până la 250 m grosime).

14
 C

Canion = vale îngustă şi adâncă săpată într-o structură tabulară

(orizontală), cu versanţi puternic înclinaţi (de obicei verticali) şi
în trepte, cu puţine confluenţe. C. se dezvoltă în podişurile cu
structuri orizontale, alcătuite din roci dure, în condiţiile unui
climat arid. Se pot forma şi în regiunile în care loessul are
grosimi mari.

Esperance este cel mai adânc canion submarin (circa 1.800 m). Este situat în sud-
vestul Australiei, la Marele Golf Australian, și are lățimea de 32 km.
Grand Canyon / Gran Canyon (Marele Canion) este cel mai mare (349 km
lungime, 6-30 km lăţime, 2.133 m adâncime) şi mai cunoscut canion. Este
situat în America de Nord (Arizona, nord-vestul Statelor Unite ale Americii),
în Podișul Colorado. S-a format prin adâncirea fluviului Colorado în rocile
sedimentare și cristaline ale podișului, dintre Marble Gore, în est, și Grand
Wash Cliffs, în vest. A fost descoperit în anul 1540 de spaniolul López de
Cárdenas, iar în 1919, sectorul său cel mai spectaculos, a fost declarat parc
național (Grand Canyon National Park)
Namjargbarwa este cel mai adânc canion de pe Glob (circa 6.000 m). Este situat
în Munţii Himalaya (Asia), la graniţa dintre India şi China.

Cascadă = cădere aproape verticală sau verticală de apă, care se

produce în albia râului, determinată de o ruptură puternică de
pantă în talveg, generată fie de structura geologică, fie de
stratele de roci cu durităţi diferite. C. sunt numeroase în regiunile
calde şi umede (unde apele curgătoare nu transportă aluviuni
grosiere), în cele cu vechi praguri glaciare şi în unităţile de relief
înalte alcătuite din bancuri de roci dure ce alternează cu roci moi.

Angel / Salto del Angel / Cascada Îngerului / Churún-Merú (în amerindiană) este
cea mai înaltă cascadă (1.005 m; după unele surse doar 979 m), având o
cădere neîntreruptă de 807 m. Este situată în sud-vestul Venezuelei
(America de Sud), în Podișul Guyanelor, pe platoul Auyán-tepuí și este
alimentată de râul Coroni (Rio Carrao), un subafluent al fluviului Orinoco. A
fost menționată prima dată în 1910, de către exploratorul Ernesto Sánchez
La Cruz, iar la 9 octombrie 1937 a fost redescoperită de către aviatorul

15
 Jimmy Angel (de unde îi provine numele) care a fost nevoit sa aterizeze
forțat pe platoul Auyán-tepuí.
Cailor, Cascada ~ este cea mai mare din România (căderea de cca. 150 m). Este
situată în nordul Munţilor Rodnei (în Grupa Nordică a Carpaților Orientali),
pe pârâul Cailor. Apa care izvorăște din circul glaciar Piatra Rea se scurge
peste abruptul din calcar numit Podul cailor, compus din șapte trepte.
Cascada cu apă termală Toplița este un monument al naturii, situat în județul
Harghita (România), în Grupa Centrală a Carpaților Orientali, la 46o55’ lat. N
și 25o21’ long. E. Apa sa provine din izvorul Bradul și are temperaturi de 26-
27oC. Este foarte bogată în carbonat de calciu, care se depune sub formă
de travertin.
Guaira / Salto del Guaíra (în spaniolă) / Salto de Sete Quedas (în portugheză) a
fost cascada cu cel mai mare volum de apă (50.000 m3/s; după unele surse
atingea chiar 1.750.000 m3/s). A fost situată la graniţa dintre Brazilia şi
Paraguay (America de Sud), pe fluviul Paraná. În anul 1982, cascada a fost
inundată de apele lacului format în spatele barajului Itaipu.
Hamman-Mekutin este o cascadă cu apă fierbinte (90-95°C), situată în Munţii
Djebei-Taya, din Algeria (Africa). Apele sale sunt bogate în săruri, care se
acumulează sub formă de stalactite.
Khône Phapheng / Chute de Khone este considerată cea mai lată cascadă (14 km
în anotimpul ploios). Este situată în Laos (Asia), pe fluviul Mekong, având
debitul mediu de 11.330 m3/s și maxim de 49.000 m3/s. În realitate este un
amplu complex de cataracte și cascade înșirate pe circa 10 km. Localnicii o
numesc Siphandon („cele 4.000 de insule”), iar de când a intrat în circuitul
turistic este considerată Niagara Orientului.
Niagara este cea mai celebră cascadă, aici fiind turnate numeroase filme. Este
situată la graniţa dintre Canada şi Statele Unite ale Americii (America de
Nord) și este constituită dintr-un ansamblu alcătuit din trei căderi de apă:
Cascada Americană (American Falls), Cascada Vălul Miresii (Bridal Veil Falls)
și Cascada Potcoavă (Horseshoe Falls). Căderea de apă, cu debitul mediu de
4.200 m3/s, are înălțimea de 51 m. Cascada a îngheţat pentru prima dată
complet în iarna anului 1932.
Staubbach este cascada cu ape care se volatilizează din cauza înălțimii căderii
(275 m). Este situată în Elveţia (Europa), în Podișul Elveției, pe râul
Trümmelbach.
Victoria / Mosi-oa-Tunya („Fumul tunător”, în dialectul băștinașilor Kolo) este
cascada cu cel mai mare debit (4.500 t apă/s) şi cu cea mai largă perdea de
apă (1.708 m). Este situată la graniţa dintre Zimbabwe şi Zambia (Africa),
pe fluviul Zambezi. A fost descoperită de misionarul David Livingstone, la
16 noiembrie 1855, care i-a dat numele în cinstea reginei Victoria, a Marii
Britanii. Are înălțimea de 110 m, iar ceața rezultată din pulverizarea apei se
ridică până la 25-30 m.

16
Câmpie = formă majoră de relief, cu suprafaţa netedă sau uşor
ondulată, cu altitudini cuprinse între 0 şi 300m, cu adâncimea
fragmentării sub 100 m şi cu densitatea fragmentării redusă.
Genetic, se împart în: c. de acumulare – c. piemontane
(rezultate prin întrepătrunderea unor conuri de dejecţie), c.
piemontan-terminale (poalele unor conuri de dejecţie care se
terminau cu forme deltaice), c. de glacis (rezultate prin
acumulări în pânze la poalele dealurilor), c. lacustre (fluvio-
lacustre, generate prin colmatarea unui lac), c. tabulare (când c.
fluvio-lacustre se păstrează netede pe întinderi mari, iar râurile
s-au adâncit mult), c. de subsidenţă (poziţionate pe o regiune în
curs de scufundare în care s-au acumulat aluviuni), c. de
divagare (pe care apele curgătoare se revarsă periodic în
tendinţa de a le înălţa), c. de nivel de bază (generate prin
depuneri fluviatile la altitudini apropiate de 0 m, la marginea unei
mări), c. deltaice (rezultate prin acumulări fluviatile în golfuri), c.
eoliene (formate prin umplerea cu nisip adus de vânt a unor
sectoare coborâte), c. glaciare (generate de fostele calote
glaciare, prin eroziune şi acumulare), c. fluvio-glaciare (sandre,
situate la marginea foştilor gheţari continentali şi alcătuite din
aluviunile transportate de torenţii rezultaţi din topirea gheţii) şi c.
de loess (umplerea este constituită pe mari grosimi din loess) –
c. de eroziune – peneplene (generate prin eroziunea
îndelungată a râurilor), pediplene (rezultate prin îngemănarea
pedimentelor), c. de terase (formate prin eroziunea laterală a
râurilor în detrimentul unui podiş cu altitudini reduse), c. colinare
(cu aspect deluros) şi c. de abraziune (litorale, situate la
marginea mării şi rezultate atât prin eroziune – abraziune –, cât
şi prin acumulare).

Amazonului, Câmpia ~, cea mai întinsă câmpie de pe Glob (circa 5.000.000 km2),
este situată în America de Sud (între 2o20’ lat. N-11o30’ lat. S și 46o-70o30’
long. V) și are lungimea de aproximativ 4.400 km. Prin partea nordică este
traversată de Ecuator. S-a format în regiunea de subsidență a platformelor
Americii de Sud, care a fost umplută cu un strat gros de sedimente (de circa
4.000 m).
Europei de Est, Câmpia ~ / Câmpia Est-Europeană este cea mai mare din Europa
(circa 4.000.000 km2) și ocupă aproape întreaga jumătate estică a
continentului Europa. Se întinde pe circa 2.600 km, de la nord la sud, și pe
aproximativ 2.200 km, de la est la vest. Fundamentul său este de vârstă
precambriană, cu ondulări largi, iar la suprafață, ca urmare a acțiunii
diferiților agenți interni ori externi, s-au dezvoltat mai multe tipuri genetice
de câmpii: fluvio-glaciare, fluvio-lacustre, de acumulare eoliană, de șelf etc.
Murray-Darling, Câmpia ~, cea mai întinsă câmpie din Australia (460.000 km2),
ocupă partea central-sud-estică a continentului. S-a format prin acumulări

17
 de aluviuni cuaternare peste un fundament alcătuit din gresii cretacice și
calcare terțiare. În cea mai mare parte, altitudinea sa medie este mai mică
de 100 m.
Papuaşă, Câmpia ~, cea mai mare câmpie dezvoltată de pe o insulă, este situată
în sudul Insulei Noua Guinee. S-a format în Cuaternar prin sedimentare, ca
urmare a platformei continentale cu adâncimi reduse. Are lățimea variabilă
– între 270 km, în partea centrală, și 20 km, la extremități (estică și vestică)
– și înclină ușor de la nord la sud și din partea centrală către est și vest. Din
cauza altitudinilor reduse, relieful este, pe alocuri, mlăștinos.
Română, Câmpia ~, cea mai întinsă din România (49.594 km2), este situată în
sudul țării (la 43o37’-46o06’ lat. N și 22o30’-28o10’ long. E), având lungimea
de peste 400 km și lățimea cuprinsă între 20 km, în vest, și peste 140, în
centru. Este o unitate joasă (cu altitudinile între 10 și 280 m) de origine
fluvio-lacustră, formată în Cuaternar prin sedimentare (depuneri de
nisipuri, pietrișuri, argile și loess). Din cauza genezei lor relativ diferite,
formele de relief care o compun au o mare varietate regională: câmpii
(piemontane, tabulare, de subsidență ș.a.), terase și lunci.
Senegambiei, Câmpia ~, cea mai întinsă câmpie din Africa (200.000 km2), este
poziționată în partea vest-nord-vestică a continentului și s-a format prin
acumulări de sedimente fluviatile și marine peste un soclu precambrian
scufundat. La gura de vărsare a Senegalului s-a format o deltă cu suprafața
de peste 2.500 km2.
Siberiei de Vest, Câmpia ~, cea mai mare câmpie din Asia (aproximativ 3.000.000
km2), este situată în nord-vestul continentului și se întinde pe 2.500 km, de
la nord la sud, și între 900 km (în nord) și 1.500 km (în sud), de la est la
vest. În ansamblu, este o vastă depresiune de scufundare, cu fundamentul
de vârstă paleozoică, situat la 2.500-4.000 m adâncime, peste care s-au
acumulat depozite mezozoice și paleogene. Altitudinea sa scade, treptat,
de la sud (200-400 m) la nord (0 m).

Ciclon tropical = perturbaţie atmosferică cu presiune scăzută

(minim de 960 mb, uneori şi sub 900 mb) de origine tropicală, cu
diametrul de 500-700 km, în care vântul suflă cu viteze de peste
17 m/s sau 61 km/h cu orientare către centrul numit „ochiul
ciclonului” (zeci de kilometri diametru). Se formează în regiunile
intertropicale ale globului pământesc, în condiţiile unui aer umed
şi cald, deasupra mărilor şi oceanelor cu temperaturi ridicate
(26.5C). Apariţia este legată de obicei de zona de convergenţă
intertropicală, prin creşterea amplitudinii undelor acesteia şi
turbionarea vânturilor care suflă din direcţii contrare. Când
ajunge deasupra regiunilor de uscat, din cauza intensificării
mişcărilor ascendente, declanşează ploi catastrofale însoţite de
vânturi violente, care fac din acest fenomen atmosferic unul
dintre cele mai distrugătoare şi mai periculoase fenomene

18
 naturale de pe glob sub raportul numărului de victime umane. În
diferite regiuni ale lumii poartă şi alte nume (şi în funcţie de
viteza maximă a vântului): furtună tropicală (la viteze ale
vântului de 17-32 m/s) şi uragan (la viteze ale vântului de 32-85
m/s)  în N Oceanului Atlantic, taifun (32-85 m/s)  în V
Oceanului Pacific, sau depresiune tropicală (17-32 m/s)  în
partea S a oceanelor Pacific şi Indian.

Ciclonul tropical din 12-13 noiembrie 1970 a dus la înregistrarea celor mai mari
pierderilor de vieţi omeneşti (peste 300.000 persoane; după unele surse,
peste 1.000.000 persoane). Frontul de unde de maree produs de acesta s-a
înălțat la 3-9 m, inundând o vastă regiune costieră dens populată din statul
Bangladesh (sudul Asiei). În urma inundațiilor, numărul sinistraților s-a
ridicat la câteva milioane de persoane.
Katrina este uraganul care a generat cele mai mari pagube materiale (peste 200
mld. dolari). S-a produs între 24 și 31 august 2005 și a generat distrugeri
fără precedent în regiunea Golfului Mexic și în sud-estul Statelor Unite ale
Americii (America de Nord), pe o suprafață de peste 230.000 km2. Traseul
său pe continent a determinat formarea a 36 de tornade.
Sud-estul Asiei este regiunea geografică în care se produc cele mai numeroase
taifunuri (cca. 21,1 pe an) = (inclusiv arhipelagurile limitrofe), formate în
partea SV a Pacificului de Nord.

Cometă = corp ceresc cu aspect de stea cu coadă, care aparţine

Sistemului Solar. Este formată dintr-un nucleu (din gheaţă şi
rocă), înconjurat de o coamă (o masă de gaze rarefiate), şi o
coadă (din particule infime de praf şi molecule ionizate)
îndreptată în direcţia opusă Soarelui. C. se mişcă în jurul Soarelui
pe traiectorii eliptice, în general mai alungite ca ale planetelor.

Encke / Cometa lui Encke / 2P/Encke este cometa cu cea mai scurtă perioadă
(3,3 ani) şi a fost descoperită la 17 ianuarie 1786. Are nucleul de 4,8 km,
înconjurat de nebulozităţi, şi o coadă foarte scurtă.
Hale-Bopp / C/1995 01, cometa cu cea mai mare durată de observare cu ochiul
liber (18 luni, în jurul anului 1997), are perioada orbitală de 2.537 ani.
Halley, cea mai cunoscută dintre cometele periodice, descoperită în anul 239
î.Hr. Traiectoria sa pe orbită a fost stabilită de savantul englez Edmond
Halley (1656-1742) şi poate fi văzută la fiecare 75-76 de ani. Următoarea
apariţie va fi la 28 iulie 2061.
ISON / C/2012 S1, cea mai recentă cometă vizibilă de pe Terra (sfârşitul anului
2013-începutul anului 2014), a fost descoperită la 21 septembrie 2012. La
28 noiembrie 2013, a trecut la o distanţă de 1.800.000 km de centrul
Soarelui.

19
 Shoemaker-Levy 9 / D/1993F2 / SL9 este cometa care în iulie 1994 a intrat în
coliziune cu planeta Jupiter. A fost descoperită pe 24 martie 1993 şi a
furnizat prima observaţie a coliziunii unor corpuri din Sistemul Solar.
Swift-Tuttle / 109P/Swift-Tuttle este cometa care lasă o dâră de rămăşiţe
stâncoase (Perseide) pe care Pământul o traversează, în fiecare an, între a
doua parte a lunii iulie şi prima jumătate a lunii august. Are perioada
orbitală de 133,28 ani.

Continent = cea mai întinsă parte a uscatului terestru (formă de

relief de ordinul I) înconjurată total sau aproape total de oceane
şi mări. C. s-au format în milioane de ani prin acţiunea forţelor
tectonice şi, sub aspect geologic, reprezintă părţile cele mai
groase ale scoarţei terestre. Cele şapte c. sunt: Africa, America
de Nord, America de Sud, Antarctida, Asia, Australia (cu Oceania)
şi Europa.

Africa este continentul cu cele mai ridicate temperaturi (3/4 din teritoriul său se
află în zona intertropicală), cu cele mai mari amplitudini termice diurne (de
până la 60oC), cu suprafaţa aproximativ egală cu cea a Lunii (30.221.532
km2) și cu cea mai mare concentraţie de animale sălbatice din lume (în
Tanzania). Continentul se evidențiază și prin: cea mai mică densitate medie
a populaţiei (1 loc./km2), cei mai înalţi (membrii tribului Dinka din Sudan) şi
cei mai scunzi (pigmeii din tribul Mbuti din Congo) oameni de pe Glob, cel
mai mare număr de state (54), cele mai multe ţări cu o economie
subdezvoltată și cele mai mari bogăţii minerale (aur, diamante).
Antarctida este continentul cel mai izolat şi cu cea mai mare altitudine medie
(2.165 m). Aici se înregistrează cea mai mare valoare a radiaţiei solare de
pe Glob (120.000 cal/cm2, cea mai mare parte a energiei pierzându-se însă
prin reflecţie) și a fost măsurată cea mai scăzută temperatură de pe
Pământ (-89,2°C, după alte surse -94,5°C). Este continentul acoperit de cea
mai întinsă (98% din continent) şi cea mai groasă calotă glaciară de pe Glob
(pe alocuri atingând 5.000 m în grosime).
Asia este continentul cu cea mai mare suprafaţă (44.579.000 km2, ceea ce
înseamnă 1/3 din întinderea totală a uscatului), cu cea mai ridicată
altitudine maximă (8.850 m în Vârful Everest sau Chomolungma / «Zeiţa
mamă a munţilor», din Munții Himalaya), cu cea mai joasă cotă (-394 m sub
nivelul mării în preajma Mării Moarte), în centrul căruia se formează cea
mai mare arie anticiclonală din lume și pe teritoriul căruia se află cea mai
întinsă zonă endoreică (lipsită de scurgere sau cu scurgere episodică). Este
cel mai populat continent (4.164.252.000 locuitori în 2010) și locul unde au
apărut primele oraşe (acum 9.000 de ani, cel mai vechi oraş fiind Ierihon de
pe teritoriul Turciei) și cele patru mari religii ale lumii (creştinismul,
iudaismul, budismul, islamismul).

20
 Australia este continentul cu cea mai mică suprafaţă (7.617.930 km2), cu cea mai
mică altitudine medie (210 m), pe teritoriul căruia s-a descoperit cea mai
veche rocă (zirconul, estimat la o vârstă de 4,4 miliarde de ani, în condiţiile
în care vârsta Pământului este de aproximativ 4,57 miliarde de ani), situat
în întregime în emisfera sudică (între 10o41’ și 43o39’ lat. S), pe teritoriul
căruia se află 75% din flora mondială (peste 13.000 de specii). De
asemenea, este continentul cu cel mai mic număr de locuitori (22.797.000
locuitori, în 2012), exceptând Antarctida, care nu are rezidenţi permanenţi.

Curent marin / curent oceanic = mişcare progresivă a apei

mărilor sau oceanelor, determinată de vânturile dominante şi de
diferenţele de presiune, temperatură şi salinitate ale apei. După
poziţia în cadrul oceanului, după cauzele deplasărilor şi natura
maselor de apă, se deosebesc mai multe tipuri: c. litorali 
derivaţi din mişcarea valurilor peste/sau aproape de ţărm , c. de
maree, c. de descărcare  între două bazine din care unul are un
bilanţ deficitar , c. de vânt (de impulsiune, de fricţiune) –
antrenează ape de suprafaţă până la o anumită adâncime unde
mişcarea se anulează prin frecare (adâncimea frecării). În funcţie
de gradul de încălzire faţă de masa de apă înconjurătoare se
subîmpart în c. calzi (se deplasează de la latitudinile joase către
cele înalte) şi c. reci (transportă ape de la marile latitudini spre
cele mici). Prin înlocuirea maselor de apă antrenate de vânturile
regulate cu ape de adâncime, se dezvoltă la suprafaţă c. de
compensaţie, precum şi contracurenţi, care se deplasează pe sub
c. de vânt, c. de derivă  prelungiri ale curenţilor de suprafaţă
datorită altor cauze , c. de densitate  rezultat al diferenţei de
densitate între două mase de apă, în funcţie de temperatură,
presiune, salinitate. Din această categorie fac parte c. de
adâncime, foarte lenţi (sub 10 cm/s), dar cu rol foarte important
pentru viaţa din adâncul oceanului planetar, c. de turbiditate  c.
de adâncime care se deplasează cu viteze foarte mari şi care
poartă cantităţi mari de materiale în suspensie (adesea noroioşi),
săpând adevărate canioane pe abruptul continental şi pe
glacisurile submarine  şi c. de hulă  revenirea apei din lagunele
recifilor coralieni în urma revărsării puternice a valurilor (c. de
descărcare).

Antarctic de Vest, Curentul ~ / Vânturilor de Vest / Antarctic Circumpolar este

cel care înconjoară întreaga planetă, între aproximativ 40 și 50° lat. S. Este
un curent rece generat de Vânturile de Vest, care traversează părțile sudice
ale oceanelor Atlantic, Indian și Pacific. Din el se ramifică spre nord
curenții: Benguelei, Australian de Vest și Perú.

21
 El Niño („Micuţul”, „Copilaşul”) este, conform unor opinii, un curent cald în
Oceanul Pacific, care înregistrează un maxim în perioada Crăciunului şi
provoacă dezastre naturale: uragane, inundaţii, curgeri de noroi, secete
prelungite, incendii, dispariţia temporară a unor specii de peşti etc. Se
manifestă la un interval de 3-7 ani.
Gulf-Stream / Curentul Golfului este cel mai mare curent oceanic (lăţimea
maximă de 500 km, în dreptul Capului Hatteras – Carolina de Nord, sud-
estul Statelor Unite ale Americii). Se deplasează în derivă spre nord-est
(spre nord-vestul Europei), prin Atlanticul de Nord. Atinge viteza maximă
de 60 km/h, un debit de peste 80 mil. m3/s şi un volumul de apă de 100 de
ori mai mare decât întreaga reţea de râuri de pe Terra. Determină
creșterea temperaturilor și precipitațiilor pe coasta vestică a Europei.
Perú, Curentul ~ / Humboldt este cel mai rece (8oC) din regiunile aflate la
latitudini mici (10-20o lat. S). Este un curent rece care se desprinde din
Curentul Vânturilor de Vest și parcurge, de la sud la nord, sud-estul
Oceanului Pacific. Determină scăderea cantităților de precipitații în
regiunile litorale ale statelor Chile și Peru.
Saltstraumen este cel mai puternic curent maritim (transportă 372.000.000 m3
de apă în 6 ore, cu viteza de până la 40 km/oră şi formează turbioane cu
diametrul de 10-15 m). Se formează în Strâmtoarea Saltstraumen (3 km
lungime, 150 m lăţime şi aproximativ 30 m adâncime), ce unește fiordurile
Saltfjorden și Skjerstadtfjorden, la 30 km nord de oraşul Bodø (Norvegia).
Fiind generat de maree, este foarte puternic la lună nouă și la lună plină.

Cutremur de pământ / seism = vibraţie (zguduire) bruscă,

de scurtă durată şi neaşteptată a unei porţiuni din scoarţa
terestră, generată de descătuşarea bruscă a unor importante
energii interne, într-un punct din interiorul litosferei numit focar
sau hipocentru. Proiecţia la suprafaţă a hipocentrului este
epicentrul. Pot fi c. de origine tectonică, vulcanică şi de
prăbuşire. Intensitatea c. se măsoară după scara Mercalli (cu 12
grade), iar magnitudinea, după scara Richter (cu 10 grade).

Cercul de Foc al Pacificului / Inelul de Foc al Pacificului este regiunea geografică

în care se produc cele mai numeroase seisme (circa 90% din cutremurele
de pe Terra şi aproximativ 80% dintre cele mai mari). Seismele sunt cauzate
de contactul dintre placa tectonică Pacifică, cea mai mare de pe Terra, cu
plăcile Eurasiatică, Indo-Australiană, Antarctică și Americană. Se adaugă
activitatea mezoplăcilor Nazca, Cocos, Juan de Fuca și Filipineză, iar o parte
dintre cutremure sunt consecința intensei activități vulcanice.
Cutremurul de pământ din Chile (America de Sud) din 22 mai 1960 este cel mai
violent înregistrat până în prezent. A avut magnitudinea de 9,5 grade pe
scara Richter și a durat 10 minute.

22
Cutremurul de pământ din Provincia Shaanxi (China, Asia) din 23 ianuarie 1556
este considerat cel mai catastrofal cunoscut până în prezent. Se presupune
ca a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter și că a produs circa
830.000 de victime.
Cutremurul de pământ din Tōhoku din 23 martie 2011 este cel mai recent de
mare magnitudine (8,8-9 grade pe scara Richter, durată 5 minute) şi cu cel
mai mare număr de replici (262 cu magnitudinea de 5 şi peste 5 grade pe
scara Richter, înregistrate în următoarele 7 zile). Epicentrul s-a aflat în
largul Oceanului Pacific, în apropierea orașului Sendai (Japonia, Asia), la o
adâncimea de 24,4 km. Acesta a cauzat scurtarea zilei cu 1,8 microsecunde
(din cauza rotației accelerate a Pământului) și deplasarea Japoniei cu 2,4 m
față de poziția anterioară. A declanșat valuri tsunami înalte de 10 m, cu
viteza de propagare de 700-800 km/h. Au fost afectate centralele nucleare
Fukushima (Japonia) și au decedat circa 28.000 de persoane.
Cutremurul de pământ din Vrancea din 26 octombrie 1802 a fost considerat cel
mai puternic din România. A avut magnitudinea de 7,7 grade pe scara
Richter (după unele surse 7,9). În București s-a manifestat prin ondulații ale
solului și prin țâșniri de apă și gaze. S-au prăbușit numeroase case și Turnul
Colței și s-au înregistrat circa 1.000 de decese.
Cutremurul de pământ din Vrancea din 4 martie 1977 a fost considerat cel mai
dezastruos din România. S-a produs la adâncimea de 83,6 km (după unele
surse, 110 km) și a avut magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter.
Prejudiciile materiale au depășit 2 mld. dolari, au murit 1.570 de oameni, s-
au produs peste 11.000 de răniri şi au fost distruse 33.000 de locuinţe.
Distrugerile au cuprins: Subcarpații Curburii (localitățile Boldești-Scăeni,
Câmpina, Ceptura, Drajna, Valea Călugărească, Vălenii de Munte etc.),
Câmpia Română (București – 32 blocuri prăbușite și peste 100 grav avariate
–, Craiova – în lunca Jiului au fost avariate aproximativ 550 de clădiri –,
Adunații-Copăceni, Dărăști, 1 Decembrie, Mogoșoaia, Otopeni ș.a.) și
Podișul Moldovei (Bârlad, Deleni, Fălciu, Iași, Liteni, Miclești, Plopana ș.a.).
Japonia este ţara cu cele mai frecvente cutremure (aproximativ 1.000 seisme
sesizabile anual, iar de magnitudini mici sunt sute de mii). Este stat insular
situat în nord-vestul Oceanului Pacific, la 21-46o lat. N și 122-146o long. E.
Seismicitatea este dată de contactul dintre mai multe plăci tectonice: Nord-
Americană, Pacifică, Eurasiatică și Filipineză.

23
 D

Deal = formă de relief cu înălțimea cuprinsă între 250 și 1.000 m

(uneori ușor mai mari), cu adâncimea fragmentării mai mare de
100 m, cu interfluviu rotunjit ori ascuțit, cu versanții convex-
concavi ori concavi. Se clasifică, în general, după: geneză – d. de
cutare (Subcarpații) și d. de eroziune (D. de Vest) –, alcătuire
petrografică – d. din roci sedimentare, d. metamorfice sau d.
vulcanice (măguri)– și după altitudine – d. joase (250-500 m), d.
medii (500-700 m) și d. înalte (peste 700 m).

Subcarpații, cea mai întinsă unitate deluroasă din România (circa 540 km), sunt
un orogen relativ îngust (între 5 și 25-30 km), situat în exteriorul Carpaților
Meridionali și Carpaților Orientali (între văile Motrului, la vest, și Moldovei,
la nord). Unitatea s-a format în timpul orogenezei carpato-subcarpatică, iar
varietatea tectonică este dată de alternanța unor anticlinale și sinclinale,
horsturi și grabene, cute diapire etc. Ating altitudinea maximă în Măgura
Chicera (1.218 m).
Yunnan, Dealurile multicolore din ~ sunt acoperite complet de suprafețe viu
culorate. Acest fenomen unic este determinat de melanjul dat de oxidarea
fierului (în culoari roșii) și parcelele agricole ale locuitorilor. Dealurile au
altitudini mai mici de 800 m și se găsesc în provincia Yunnan, în sudul
Chinei, la granița cu Vietnamul (Asia).

Deltă = formă de relief de acumulare situată la gura de vărsare a

unui râu sau fluviu, în mare sau lac. Este alcătuită dintr-un
ansamblu de grinduri, canale, depresiuni cu apă etc. Se
deosebesc: d. lobate, cu două sau mai multe braţe principale
(D. Dunării, D. Rhonului, D. Paraná ş.a.), d. triunghiulare, râul se
varsă printr-un braţ principal (D. Tibrului), d. digitale, formate
din numeroase braţe (D. Mississippi), şi d. barate, când frunţile
d. au atins curenţi litorali sau zone adânci (D. Padului, D. Nilului,
D. Gangelui, D. Irawadi ş.a.).

Dunării, Delta ~, cu cea mai întinsă zonă de stufărişuri din lume şi singura din
România (5.762 km2, o parte – 732 km2 – pe teritoriul Ucrainei), este
situată în Europa, la Marea Neagră, la 44o53’-45o28’ lat. N și 28o45’-29o46’
long. E. Formarea sa a fost în strânsă legătură cu evoluţia braţelor Chilia,

24
 Tulcea, Sulina şi Sfântu Gheorghe. Uscatul ocupă aproximativ 15%, având
altitudinea medie de 0,52 m şi altitudinea maximă de 12,4 m. Datorită
valorii biologice, în anul 1990 a fost înfiinţată Rezervaţia Biosferei Delta
Dunării, iar în 1991 a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Gange-Brahmaputra, Delta ~ / Gangelui / Sunderbans / Bengal, cea mai întinsă
(circa 105.640 km2), este situată la vărsarea fluviilor Gange, Brahmaputra şi
Menga în Golful Bengal (sudul Asiei, în Bangladesh şi India), la 23o6’ lat. N și
90o21’ long. E. Are formă triunghiulară şi găzduieşte circa 130 mil. locuitori
(aproximativ 1.300 loc./km2).
Huang He, Delta ~, cu cea mai rapidă avansare (circa 200 m pe an), este situată în
nord-estul Chinei (Asia), la Marea Galbenă, la 37o28’ lat. N și 118o53’ long.
E. Evoluţia spectaculoasă este cauzată de cantitatea mare de aluviuni
transportată de fluviul Huang He sau „Fluviul Galben” (1,1 mld. t/a an).
Okavango, Delta ~, cea mai mare formată pe uscat (17.000 km2; 20.000 km2,
după alte surse), este situată în Botswana (Africa). Este un întins bazin
endoreic situat în Depresiunea Kalahari. Uscatul este cuprins într-un imens
labirint de canale, lagune şi lacuri, cea mai mare parte pierzându-se prin
evaporare. Aici trăiesc circa 200 de specii de mamifere (lei, gheparzi, hiene,
hipopotami, rinoceri, impale, gnu, manguste, câini sălbatici africani,
babuini, maimuţe vervet ş.a.), aproximativ 550 de specii de păsări
(flamingo, struţi, cormorani, dropii, vulturi, raţe egiptene etc.) şi reptile
(crocodili, broaşte ţestoase, pitoni, cobre egiptene ş.a.).

Depresiune = formă de relief cu altitudini mai joase faţă de

terenurile din jur, cu aspect de excavaţiune şi cu dimensiuni
foarte variate (de la dolină până la bazin oceanic). După poziţia
geografică se deosebesc: d. intermontane (între ramuri
muntoase: D. Californiei, D. Qaidam, D. Transilvaniei ş.a.), d.
intramontane (în interiorul unei ramuri muntoase: D. Petroşani,
D. Loviştei, D. Braşovului, D. Giurgeului, D. Maramureşului ş.a.),
d. golf (pătrund sub forma unui golf în interiorul muntelui: D.
Zarandului, D. Beiuşului, D. Vadului ş.a.), d. submontane (la
poalele muntelui: D. Nemţului, D. Vrancei, D. Făgăraşului, D.
Sibiului, D. Câmpulung, D. Novaci ş.a.) şi d. intracolinare (între
dealuri: D. Dumitreşti, D. Policiori, D. Podeni, D. Târgu Jiu ş.a.).
După geneză se disting: d. tectonice (D. Californiei, D.
Transilvaniei, D. Comăneşti, D. Petroşani, D. Beiuşului ş.a.), d.
de baraj vulcanic (D. Giurgeului, D. Ciucului ş.a.) şi d. de
eroziune (D. Elanului, D. Turda - Alba Iulia ş.a.).

Afar, Depresiunea ~, / Depresiunea Danakil, locul unde poate fi studiată zilnic

deplasarea plăcilor tectonice, este situată în nord-estul Africii, în Etiopia.
Iniţial, aici a fost un golf al Mării Roşii, dar prin evaporare a rezultat o
depresiune formată pe o pătură de sare groasă de până la 5.000 m.

25
 Hollick-Kenyon Plateau, cea mai adâncă depresiune de pe uscat (-2.467 m, la
1.800 m deasupra nivelului mării), este situată în Antarctida, la 78o lat. S și
105o long. V. Este cuprinsă între munţii Ellsworth, Takahe şi Crary şi
acoperită cu un strat de gheată gros de 4.267 m.
Transilvaniei, Depresiunea ~, / Depresiunea Colinară a Transilvaniei, cea mai
mare din Europa şi România (26.675 km²) este situată în interiorul
Carpaţilor Româneşti. Relieful, cu înălţimi cuprinse între circa 230 m (la
ieşirea râului Mureş în depresiune) şi 1.080 m (în Dealul Bicheş), este
constituit din două mari subunităţi: dealurile şi depresiunile peritransilvane
şi Podişul Transilvaniei.
Valea Morţii, depresiunea în care s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură pe
termen lung (48,9°C timp de 43 de zile consecutiv), este situată în
California (Statele Unite ale Americii). Are lungimea de 120 km şi
adâncimea de 85,5 m sub nivelul mării. Au fost găsite aici urme drepte sau
în zigzag ale pietrelor călătoare (neexplicate până în prezent), iar vara se
înregistrează temperaturi de peste 45oC (sau chiar peste 50oC) mai multe
zile la rând.

Deşert / pustiu = regiune cu climat arid – sub 250 mm

precipitaţii, cu regimul de cădere extrem de neordonat –, cu
condiţii improprii pentru viaţă (cu biodiversitatea extrem de
redusă ca specii şi indivizi). După condiţiile climatice se disting:
d. calde (D. Sahara, D. Australiei, D. Kalahari, D. Arabiei ş.a.) şi
d. reci (D. Gobi, D, Tibet, D. Patagoniei ş.a.).

Arizona este deşertul în care Soarele străluceşte cel mai mult (4.000 ore pe an,
adică 11 ore pe zi). Este situat în Statele Unite ale Americii, la 25o30’ lat. N
și 110o05’ long. V şi ocupă o suprafaţă de 19.425 km2. În cadrul vegetaţiei
se evidenţiază cactuşii.
Atacama, Deşertul ~, cel mai uscat pustiu (1,8 mm în 10 ani; prima ploaie, după
400 de ani, s-a înregistrat în 1971) şi cu cele mai înalte dune de nisip, este
situat în vestul Americii de Sud, pe teritoriile statelor Chile, Peru, Bolivia şi
Argentina. Pe cei 105.000 km2, clima este tropical-uscată, cu frecvente
ceţuri generate de Curentul Perú (Humboldt). Uneori, fenomenul El Niño
aduce precipitaţii bogate.
Dzosotin Elisun, Deşertul ~, locul în care se află cel mai îndepărtat punct de pe
uscatul Terrei faţă de Oceanul Planetar, este situat în provincia Xinjiang
(China, Asia), la 45o08’ lat. N și 87o20’ long. E.
Gobi, cel mai întins deşert din zona temperată (2.000 km lungime, 800 km lăţime
pe direcţia nord-sud şi circa 1.000 m altitudine medie), este situat în partea
central-vestică a Asiei (nordul şi nord-vestul Chinei şi sudul Mongoliei). Se
subîmparte în Deşertul Beishan şi Deşertul Alashan.
Marele Desert Australian, cel mai întins pustiu din Emisfera Sudică (3.830.000
km2), este situat în partea central-vestică a Australiei, la nord de Câmpia

26
 Nullarbor. Este, în mare parte, un deşert nisipos, cu dune destul de întinse.
Pietrele acoperă porţiuni reduse şi sunt învelite cu un strat de oxizi de fier.
În fauna sa se evidenţiază reptilele, numărând peste 100 specii (Gecko,
Skink ş.a.).
Rub al Khali / Rub al-Chali, cel mai întins deşert aflat într-o peninsulă (650.000
km2) şi cel mai mare de nisip din lume, este situat în Peninsula Arabcă (sud-
vestul Asiei), la 16o30’-23o00’ lat. N și 44o30’-56o30’ long. E. Dunele aflate
în componența sa, lungi de 40 km, se întind de la nord-est spre sud-vest.
Sahara, cel mai întins deşert (9.400.000 km2, circa 1/3 din suprafaţa Africii şi
întins pe teritoriile a 14 state: Egipt, Tunisia, Algeria, Libia, Maroc, Niger,
Sahara Occidentală, Mauritania, Mali, Ciad, Sudan, Sudanul de Sud, Senegal
şi Burkina Faso) şi cu cea mai mare dună de nisip (5 km lungime şi 430 m
înălţime), este situat în jumătatea nordică a Africii, între Marea Roşie (la
est) şi Oceanul Atlantic (la vest). Este o vastă regiune endoreică, reţeaua
hidrogra că ind reprezentată de ueduri. În interiorul său sunt prezente
mai multe unităţi montane: Tibes (3.415 m), Hoggar, Tassili nAjjer ş.a.
Salar de Uyuni / Salariu de Tunupa, cel mai mare deşert de sare (10.580 km2),
este situat la 3.650 m altitudine, în Bolivia (America de Sud), în
departamentele Potosí şi Oruro (20o12’ lat. S și 67o36’ long. V). În interiorul
său se găseşte un bazin de saramură foarte bogat în litiu (circa 50-70% din
rezerva mondială de litiu).
White Sands, cel mai mare deşert de ghips (780 km2), este situat în New Mexico
(Statele Unite ale Americii), la 32o23’ lat. N și 29o52’ long. V. Dunele de
ghips şi de nisip sunt pe unele porţiuni albe ca zăpada.

Dorsală oceanică / dorsală submarină = lanţ muntos

submarin, specific fundului oceanic, format din materia ieşită din
Astenosferă. Se înalţă cu 2.000-3.000 m peste câmpiile abisale
(ieşită la suprafaţă formează insule; exemplu Insula Islanda) şi
are lăţimea la bază de 1.000-2.000 km. Unele d. o. au pe axul
central văi de tip rift (adânci de 1.500-2.000 m, sub nivelul
crestelor, şi late de 20-50 km). D. o. cu rift central sunt de tip
atlantic, iar cele fără rift, sunt de tip pacific.

Atlantică, Dorsala ~, / Dorsala Medio-Atlantică, cea mai lungă din lume (circa
40.000 km), este situată în Oceanul Atlantic şi separă Placa Eurasiatică de
Placa Americii de Nord, în Atlanticul de Nord, și Placa Africană de Placa
Americii de Sud, în Atlanticul de Sud. Se întinde spre miazăzi, de la
intersecția cu Dorsala Gakkel (Dorsala Oceanului Arctic), la nord-est de
Insula Groenlanda, până la „Bouvet Triple Junction”, în Atlanticul de Sud.

27
 E

Eclipsă = fenomen astronomic prin care un corp ceresc, din cauza

situării lui în spatele altui corp ceresc, ori a trecerii prin conul de
umbră al acestuia, poate dispărea din câmpul de observare. De
pe Terra se pot identifica: a) e. de Soare, când Luna, în
deplasarea ei pe orbită în jurul planetei, se află pe aceeaşi linie
cu aceasta şi cu Soarele, interpusă între ele (Pământ – Lună –
Soare); b) e. de Lună, produsă când cele trei corpuri cereşti se
găsesc pe aceeaşi linie, dar Pământul ocupă poziţia de mijloc,
conul său de umbră dezvoltat acoperind satelitul (Lună – Pământ
– Soare). E. asemănătoare se înregistrează la toate planetele cu
sateliţi.

11 august 1999 este data la care a avut loc eclipsa de Soare totală vizibilă din
România. Banda de totalitate a început din Oceanul Atlantic (Terra Nova) şi
a traversat sudul Marii Britanii, nordul Franţei, sudul Belgiei, Luxemburgul,
sudul Germaniei, Austria, nordul Serbiei, România, Bulgaria, Turcia, Iranul,
sudul Pakistanului, India şi s-a finalizat în Golful Bengal. Pe teritoriul ţării
noastre a atins punctul maxim la Ocnele Mari (judeţul Vâlcea). Pentru
comemorarea evenimentului, Banca Naţională a României a emis o
monedă cu valoarea nominală 500 lei şi o bancnotă din polimeri (prima din
Europa) cu valoarea nominală de 2.000 lei.
13 noiembrie 2012 este data la care a avut loc cea mai recentă eclipsă totală de
Soare. A fost vizibilă din nordul Australiei şi din Pacificul de Sud. În punctul
de maximă a durat 4’ şi 2”.
15 aprilie 2014 este data la care s-a produs cea mai recentă eclipsă totală de
Lună. A fost vizibilă din America de Nord, America de Sud şi Oceania. A fost
vizibilă circa 1 h şi 17’. Eclipsa a fost prima din seria denumită „tetradă” şi
cu acel prilej s-a produs fenomenul „Luna sângerie”.
28 septembrie 2015 este data la care se va produce o eclipsă totală de Lună.
Durata sa va fi de 1 h şi 12’.
3 septembrie 2081 este data la care se va produce eclipsa totală de Soare vizibilă
şi de pe teritoriul României.

Estuar = partea terminală a unui organism fluvial, preponderent cu

aspect de pâlnie. Se formează acolo unde marea sau oceanul, în
care se varsă fluviul, are maree puternică.

28
Obi, Estuarul fluviului ~ / Ob are cea mai mare lungime (800 km), fiind situat în
nordul Asiei (Federaţia Rusă), la Marea Kara. Lăţimea sa oscilează între 30
şi 90 km, iar adâncimea, între 10 şi 12 m.
Palmiet, Estuarul ~ este cel mai scurt (1,7 km), cu cea mai mică suprafaţă (0,18
km2) şi cel mai puţin adânc (circa 1 m). Este situat în Republica Africa de
Sud, la Oceanul Indian.
Río de la Plata, Estuarul ~ este cel mai larg din lume (220 km) şi reprezintă gura
de vărsare a fluviilor Parana şi Uruguay, în Oceanul Atlantic. Are lungimea
de 290 km şi se află pe teritoriile statelor Argentina şi Uruguay (America de
Sud). A fost descoperit de Juan Díaz de Solís, în anul 1516, iar numele său
înseamnă „Râul de Argint”.

29
 F

Faună = totalitatea speciilor de animale aflate într-o anumită arie

geografică naturală, dintr-un teritoriu administrativ sau dintr-o
epocă din istoria geologică a Terrei.

Anaconda (Eunectes murinus), cel mai mare şarpe din lume (10-12 m lungime),
trăieşte în America de Sud (din Venezuela până în Argentina). Exemplarele
adulte vânează chiar şi animale mari (căprioare, capibara, mistreţi ş.a.).
Antarctida, continentul cu cel mai mic număr de specii de animale, situat între
Cercul Polar de Sud şi Polul Sud. Numărul redus de specii faunistice este
cauzat de condiţiile naturale foarte ostile: temperaturi medii negative,
vânturi foarte puternice, prezenţa unei calote glaciare cu grosimi de circa
4.000 m etc. Primul cercetător care a studiat fauna continentului a fost
savantul român Emil Racoviţă, aflat la bordul navei Belgica (între martie
1898-februarie 1899).
Balena albastră (Balaenoptera musculus), este cel mai mare reprezentat al
faunei (30 m lungime şi 180 t greutate). Au fost identificate trei subspecii:
Balaenoptera musculus intermedia (în regiunea Antarcticii), Balaenoptera
musculus musculus (în Pacificul şi Atlanticul de Nord) şi Balaenoptera
musculus brevicauda (în Oceanul Indian). Numără până la 12.000
exemplare şi se hrăneşte cu krill.
Condorul (Vultur gryphus), cea mai mare pasăre zburătoare (circa 1-1,5 m
lungime şi peste 3,5 m la anvergura aripilor), trăieşte în America de Sud şi
se hrăneşte cu hoituri şi cu pui de animale. Se poate ridica în zbor până la
înălţimi de 7.000 m. Din 1973 este trecut pe lista speciilor ameninţate cu
dispariţia.
Elefantul african (Loxodonta africana) este cel mai mare reprezentant al faunei
de uscat (aproximativ 4-5 m înălţime şi 3-5 t greutate). Elefanţii trăiesc în
grupuri mici compuse din descendenţii femelei dominante. Masculii duc o
viaţă solitară. Sunt vânaţi de braconieri pentru colţii lor din fildeş foarte
valoroşi.
Fauna dispărută din cauza omului numără circa 120 de specii de mamifere şi
peste 150 de specii de păsări.
Peştele-piatră (Synanceia verrucosa), cel mai veninos peşte din lume, trăieşte
printre recifurile de corali din Marea Roşie, Oceanul Indian şi vestul
Oceanului Pacific. Peştele este dotat cu 13 spini dorsali extrem de veninoşi.
Struţul (Struthio camelus), cea mai mare pasăre alergătoare (până la 2,75 m
înălţime şi peste 100-130 kg greutate), trăieşte în regiunile semiaride şi cu
savane deschise din Africa. Este cea mai rapidă pasăre alergătoare,

30
 atingând viteza de 70 km/oră. Ochii au diametrul de 5 cm, fiind cei mai
mari în cadrul vertebratelor terestre.
Ţânţarul (Aedes aegypti) este considerat cea mai periculoasă vieţuitoare
deoarece omoară, indirect, circa 2 mil. de oameni pe an. El găzduieşte
numeroşi agenţi patogeni şi răspândeşte numeroase maladii, printre care şi
malaria. Se evidenţiază ţânţarul anofel, care transmite maladia mortală
numită malarie sau paludism.
Varanul de Komodo (Varanus komodoensis), cea mai mare şopârlă (2-3 m
lungime şi 110-130 kg greutate), trăieşte în Arhipelagul Indonezian. Se
hrăneşte cu mamifere mici, şerpi şi păsări, dar poate ucide şi mamifere
mari (porci, capre, căprioare etc.). În cazul unei muşcături, saliva sa,
încărcată cu bacterii, provoacă infecţii mortale.
Viespea de mare (Chironex fleckeri) este meduza cubică cea mai periculoasă şi
mai mare. Trăieşte în apele litorale din nordul Australiei, Arhipelagul
Filipine, Arhipelagul Indonezian, coastele sudice şi estice ale Peninsulei
Indochina. Tentaculele, lungi de până la 3 m, sunt dotate cu celule care
eliberează un venin extrem de puternic. Provoacă dureri intense, senzaţia
de arsură puternică şi afectează sistemul nervos şi inima. Moartea poate
surveni în 3-4 minute.

Fiord = golf care pătrunde adânc, ramificat, în interiorul uscatului,

rezultat în urma invadării de către mare a unei văi glaciare
adânci, după topirea gheţarului care acoperea regiunea
respectivă.

Nordvestfjord / Nordvest Fjord, cel mai lung fiord de pe Glob (313 km), este
situat în Østgrønland (estul Insulei Groenlanda), la 71o40’ lat. N și 27o17’
long. V. Teritoriul său este ocrotit, fiind inclus în suprafaţa Parcului Naţional
Groenlanda.
Norvegia, ţara cu cele mai multe fiorduri („Ţara Fiordurilor”: Sognefjord, cel mai
adânc din lume şi mai lung din Europa, Hardangerfjord, al doilea ca mărime
din Europa, Geirangefjord, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO ş.a.), este
situată în Peninsula Scandinavia (Europa).
Sognefjord / Sognefjorden, cel mai adânc fiord (1.308 m adâncime maximă), se
află situat în sud-vestul Peninsulei Scandinavia, în Norvegia. De-o parte şi
de alta a sa, înălţimile sunt de aproape 1.000 m, iar lăţimea medie a
braţului principal este de circa 5 km. Pătrunde în interiorul peninsulei pe o
lungime de 204 km, iar la gura de vărsare în mare apele sunt mai puţin
adânci din cauza acumulării morenelor. Ramificaţia sa numită Naeroyfjord,
considerată cel mai îngust fiord din Europa, a fost inclus în Patrimoniul
Mondial UNESCO.

31
Fluviu = sistem acvatic de apă curgătoare, important ca lungime şi
debit, care se varsă într-un bazin oceanic, mare sau chiar într-un
lac de mari dimensiuni. Poate forma la gura vărsare o deltă sau
un estuar.

Amazon, cel mai lung fluviu din lume (7.025 km; doar 6.440 km, după alte surse),
cu cea mai largă albiei de curgere (25 km după confluenţa cu Madeira), cu
cel mai întins bazin hidrografic (6.150.000 km2; 7.050.000 km2, după alte
opinii), cu cel mai mare număr de afluenţi şi subafluenţi (15.000), cu cel
mai mare debit mediu (180.000 m3/s sau 219.766 m3/s), cu cea mai mare
lungime de pătrundere a apelor de la gura de vărsare spre amonte în
timpul fluxului mareic (circa 1.000 km; fenomenul „pororoca”) și cu cel mai
lung curs navigabil (transatlanticele pătrund aproximativ 1.600 km, iar
vasele mai mici 3.700 km, de la gura fluviului), este situat în America de
Sud. Are izvoarele în Masivul Nevado Mismi (Munții Anzi, Peru), străbate
Câmpia Amazonului, și se varsă în Oceanul Atlantic. Primește ca importanți
afluenți pe: Madeira, Purus, Yapura, Tocantins, Juruá, Negro, Xingu,
Tapajós, Içá / Putumayo, Napo, Marañón și Tapajós.
Chang Jiang („Fluviul Lung”) / Yangtze („Fluviul Albastru”) este fluviul ale cărui
ape antrenează cea mai puternică hidrocentrală operaţională din lume
(Hidrocentrala „Celor Trei Defileuri” – putere 18,2 GWh). Izvorăşte din
Podişul Tibet (Munţii Tanggula) şi se varsă în Marea Chinei de Est. La ieşirea
din Defileul Xiling a fost construit Barajul Sanxia (Barajul Celor Trei
Defileuri), lung de 2.310 m şi înalt de 185 m, în spatele căruia s-a acumulat
un lac cu suprafaţa de 1.085 km2.
Dunărea, fluviul cu cele mai multe ţări (10 – Germania, Austria, Slovacia, Ungaria,
Croaţia, Serbia, România, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina) şi
capitale (4 – Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad) străbătute, izvorăşte
din Munţii Pădurea Neagră şi se varsă, printr-o deltă, în Marea Neagră.
Traversează Câmpia Panonică ş Munţii Carpaţi şi mărgineşte Câmpia
Română (Depresiunea Valahă), Podişul Moesiei şi Podişul Dobrogei. Are
bazinul hidrografic de 817.000 km2 (805.3000 km2, după alte surse),
lungimea de 2.860 km şi debitul mediu de 6.470 m3/s (la Ceatal Ismail).
Huang He / Hwang Ho / Huan he („Fluviul Galben”), fluviul cu cea mai mare
turbiditate permanentă, cu cea mai mare cantitate de aluviuni transportă
anual, cu cele mai multe schimbări naturale ale albiei de curgere (27) şi ale
gurii de vărsare (5) şi cu cea mai rapidă avansare anuală a deltei
(aproximativ 200 m), izvorăşte din Podişul Tibet (din lacurile Gyaring şi
Ngoring) şi se varsă în Marea Galbenă (Oceanul Pacific). Îşi adună apele de
pe o suprafaţă de circa 752.000 km2 (după alte surse: 771.000 km2 ori
745.000 km2) şi atinge un debit mediu de 2.571 m3/s. Pe parcursul celor
4.845 km străbătuţi (5.464 km, după alte lucrări), traversează Munţii
Daxue, Podişul de Loess şi Câmpia Chinei de Est (din Asia). Cantitatea mare
de aluviuni transportată (34-50 kg/m3 sau 1,1 mil. t/an), poziţionează

32
 fluviul pe primul loc pe Glob (17% din aluviunile transportate de apele
curgătoare ale Terrei).
Mississippi este fluviul cu cele mai multe modificări artificiale ale cursului (în anii
1765, 1821, 1877, 1893, 1932, 1952; diguri – peste 4.000 km lungime –,
canale şi baraje). Este situat în Statele Unite ale Americii (America de
Nord). Izvorăşte din Lacul Itasca (Minnesota, la 47o15’ lat. N și 95o12’ long.
V), străbate Podişul Missouri şi Câmpia Mississippi şi se varsă în Golful
Mexic printr-o deltă. Amenajarea fluviului s-a făcut în scopul prevenirii
inundaţiilor, pentru realizarea unei căi de transport şi pentru producerea
energiei electrice.
Nilul este fluviul cu cel mai mic număr de afluenţi (5: Bahr-al-Ghazal, Wadi-al-
Malik, Atbara / Nilul Negru, Nilul Albastru şi Sobat), cu distanţa cea mai
mare pe care nu primeşte niciun afluent (2.700 km), cu cele mai mari
variaţii ale debitului (de la 500 m3/s pe timp de iarnă până la 7000 m3/s în
timpul verii) datorită traversării a 3 regiuni climaterice (ecuatorială,
subecuatorială şi tropicală), cu cele mai vechi măsurători organizate ale
nivelului apelor (Templul Kom Ombo), cu cele mai vechi lucrări de irigaţii și
singurul din Africa ce curge pe direcţia sud-nord. Are izvoarele în Munții
Virunga din Podișul Rwandei (prin râul Kagera), lungimea de 6.671 km
(6.690 km după unele opinii, fiind considerat cel mai lung fluviu de pe Glob)
și se varsă în Marea Mediterană, printr-o deltă, în Egipt. Traversează
teritoriile statelor Burundi, Rwanda, Tanzania, Republica Democrată Congo,
Uganda, Sudanul de Sud, Etiopia, Sudan şi Egipt, iar bazinul hidrografic se
întinde pe 3.400.000 km2.
Obi, fluviul cu cea mai largă gură de vărsare (estuar – circa 800 km lungime, 30-
90 km lăţime şi 10-12 m adâncime), curge pe teritoriul Federaţiei Ruse
(Asia). Are izvoarele în Munţii Altai, lungimea de 3.650 km (5.410 km,
împreună cu estuarul) şi se varsă în Marea Kara (Oceanul Arctic) cu un
debit mediu de 12.500 m3/s. Bazinul său hidrografic, întins pe 2.970.497
km2, adună o parte din apele curgătoare care străbat Munţii Altai, Podişul
Kazah şi Câmpia Siberiei de Vest.
Zambezi, fluviul cu cea mai mare cădere de apă (cascada Victoria – înălţime 128
m, lăţime 1.708 m, debit mediu 550 mil. litri/minut), curge pe teritoriul
Africii. Izvorăşte din Podişul Ba-Lunda şi se varsă în Oceanul Indian. Are
lungimea de 2.574 km, iar suprafaţa bazinului hidrografic de 1.332.574 km 2
(întins pe teritoriile ţărilor Zambia, Angola, Namibia, Botswana, Zimbabwe
şi Mozambic) îi asigură un debit mediu de 7.070 m3/s.

Fosă abisală / groapă abisală = formă depresionară a

reliefului major al fundului oceanic, alungită şi îngustă (în general
cu aspect de şanţ arcuit), cu versanţii foarte înclinaţi, cu
adâncimea de peste 6.000 m. Se formează, obişnuit, la contactul
a două plăci tectonice: cea grea se subduce, iar cea uşoară

33
încalecă placa subdusă. F. a. este însoţită, în numeroase cazuri,
de o ghirlandă de insule.

Atacama, Fosa ~ / Groapa Peru-Chile, cea mai lungă de pe Glob (circa 5.900 km),
este situată în Oceanul Pacific, în lungul ţărmurilor statelor Peru şi Chile
(vestul Americii de Sud). Are adâncimea de 8.065 m.
Diamantelor, Groapa ~ reprezintă cel mai adânc punct din Oceanul Indian (8.047
km), fiind situată în sud-estul oceanului. Este un abrupt care separă două
platouri oceanice.
Marianelor, Groapa ~ / Marianas Trench, cea mai adâncă de pe Glob (după
diferite surse: 11.033 m, 11.034 m, 11.516 m sau 11.521 m), este situată în
vestul Oceanului Pacific, în sudul Insulelor Mariane, la 11o21’ lat. N și
142o12’ long. E (cel mai adânc punct). A fost descoperită în anul 1951 şi are
lungimea de 2.550 km.
Puerto Rico, Fosa ~, cea mai adâncă din Oceanul Atlantic (8.742 m, 9.218 m sau
9.219 m, după diferite surse), este situată la contactul cu Marea Caraibelor
(la 18o15’ lat. N și 66o30’ long. E) şi are lungimea de circa 1.500 km.

34
 G

Galaxie = sistem cosmic alcătuit din milioane sau miliarde de stele

(simple, multiple şi grupate în roiuri sau asociaţii) şi materie
întunecată. Are un nucleu în care sunt concentrate cele mai
multe stele. După formă, g. se împart în: eliptice, spiralate şi
neregulate.

Andromeda / Messier 31 (M31) / NGC 224 este cea mai apropiată mare galaxie
de Terra (circa 2,5 mil. ani lumină; 2,9 mil. ani lumină, după alte surse). Este
de tip spirală şi face parte dintr-un grup de trei mari galaxii, între care se
află şi Calea Lactee.
Calea Lactee, galaxia în care se află planeta Pământ, face parte dintr-un grup
alcătuit din trei galaxii mari (alături de Andromeda şi Triangulum) şi 30 de
galaxii mai mici. Este alcătuită din aproximativ 200 mld. stele (între care şi
Soarele) şi are formă de disc spiralat cu diametrul de circa 100.000 ani
lumină şi grosimea de 8.000 ani lumină.
Z8_GND_5296 este considerată cea mai îndepărtată galaxie de Terra (30 mld. Ani
lumină). A fost reperată cu ajutorul Telescopului spaţial Hubble (plasat pe
orbita Pământului), iar distanţa a fost confirmată cu ajutorul
Observatorului Keck (din Hawaii). S-a format în urmă cu 13,1 mld., are
dimensiuni reduse (1-2% din Calea Lactee ) şi transformă praful cosmic şi
gazele în stele de sute de ori mai rapid decât galaxia noastră.

Geografie = ştiinţa care studiază exteriorul Pământului (numit mediu

geografic sau înveliş geografic), care este un sistem complex,
deschis, unitar şi dinamic, alcătuit din relief, aer, apă,
vieţuitoare, sol şi societatea omenească, între care există relaţii
spaţiale, statice, dinamice şi temporale care asigură un schimb
de materie, energie şi informaţie şi a cărui cunoaştere se
realizează, preponderent, prin metode pur geografice. G. îşi are
originea în două domenii apărute încă din antichitate – fiziografia
(se ocupa cu descrierea locurilor) şi geografia (cunoaşterea
Pământului ca întreg prin măsurarea fenomenelor şi
dimensiunilor sale) – şi sa dezvoltat în perioada marilor
descoperiri geografice (secolele XIV-XVI) şi în secolele XIX şi XX.
Ramurile g. sunt: g. fizică – geomorfologie (geomorfologie
generală – structuralo-tectonică, climatică, morfometria,
morfografia, morfogeneza sau geomorfologia dinamică şi

35
geomorfologia aplicată – şi geomorfologie regională),
meteorologie (meteorologie dinamică, meteorologie sinoptică,
agrometeorologie, meteorologie aeronautică etc.) şi climatologie
(climatologie generală sau genetică, climatologia maselor de aer,
climatologie dinamică sau climatologie sinoptică), hidrologie
(oceanografie, limnologie, telmatologie, hidrogeologie, hidrologie
fluviatilă sau potamologie şi glaciologie), g. solurilor sau
pedogeografie şi biogeografie (fitogeografia, zoogeografia,
ecologia şi chorologia), g. umană – g. populaţiei, g. aşezărilor
(g. rurală şi g. urbană), g. economică (g. resurselor, g. industriei,
g. agriculturii, g. transporturilor g. schimburilor economice şi
g. turismului), g. socială (g. comportamentală, g. lingvistică şi
g. medicală), g. politică (g. electorală şi etnogeografie), g.
culturală (g. confesională şi g. culturilor umane) şi g. istorică şi
toponimie geografică – şi g. regională. Numele provine din
limba greacă: geea = pământ şi graphein = a descrie.

Eratostene din Cyrene (circa 276-195 î.Ch.), matematician, astronom, geograf şi

poet grec, aparţinând şcolii din Alexandria (membru al Academiei din
Alexandria şi conducătorul celebrei Biblioteci, în timpul regelui Ptolemeu al
III-lea al Egiptului). Este considerat fondatorul geografiei matematice. A
calculat circumferinţa şi înclinarea Pământului, cu o acurateţe destul de
mare, şi a inventat un sistem de coordonate geografice (latitudine şi
longitudine). Fragmentele rămase din scrierile sale de geografie au fost
culese şi publicate (în 1770) de L. Aucher.
Humboldt, Alexander von ~ (1769-1859), pe numele întreg Friedrich Wilhelm
Heinrich Alexander von Humboldt, a fost un naturalist şi geograf german
considerat fondatorul geografiei moderne (ca disciplină ştiinţifică). Studiile
sale au fost extinse în Europa, America de Sud, Statele Unite ale Americii şi
Asia Centrală şi au vizat probleme de geologie, mineralogie, vulcanologie,
climatologie, oceanografie, zoologie, demografie etc.
Mehedinţi Simion (1868-1962), fondatorul geografiei moderne din România, a
fost profesor (1900-1938) la prima catedră de geografie înființată în cadrul
Universității din București. Între 1907 și 1923, a îndeplinit funcția de
director al revistei „Convorbiri literare”, iar în 1920 a fost ales membru al
Academiei Române. A scris numeroase lucrări, între care: Introducere în
studiul geografiei (1904), Terra. Introducere în geografie ca știință (1930),
Geografia umană și politică (1937) și Metoda geografică în științele
naturale și sociale (1947).
Ratzel Friedrich (1844-1904), fondatorul geografiei umane (antropogeografiei) şi
geopoliticii, a fost un important geograf şi geopolitician german. Între
lucrările sale se evidenţiază: Antropogeografia (1888) şi Geografia politică
(1897).
Rusu Ioan (1811-1843), autorul primei lucrări de geografie în limba română
(Icoana pământului sau Carte de geografie, 3 volume, Blaj, 1842-1843), a

36
 fost un reputat preot, profesor și geograf ardelean. A predat Hronologia și
Istoria universală la Liceul Sfântul Vasile cel Mare din Blaj.

Geosferă = subunitate majoră (pătură) în structura Pământului,

diferită ca densitate, structură şi evoluţie, cu aspect de înveliş
relativ rotund. Se deosebesc: endosfere – nucleul (între 2.900
km şi centrul Pământului), mantaua (dezvoltată între
discontinuităţile Guttemberg-Wiechert şi Mohorovičič) şi scoarţă
(crustă, discontinuitatea Mohorovičič şi atmosferă sau hidrosferă)
– şi exosfre – reliefosfera (totalitatea formelor de relief),
atmosfera (învelişul gazos), hidrosfera (totalitatea apelor),
biosfera (învelişul biotic), pedosfera (totalitatea solurilor) şi
antroposfera (sociosfera, societatea omenească).

Antroposfera / sociosfera este un macrosistem geografic care se referă la

societatea omenească.
Atmosfera este învelișul de aer (gazos) al Terrei care conține, în suspensie,
cantități variabile de particule solide ori lichide de origine cosmică ori
terestră. Limita sa superioară urcă până la 3.000 km (după unele surse
1.200 km, 28.000 km și chiar 42.000 km în regiunea ecuatorială), iar
principalele gaze din compoziție sunt: azotul (78,08%), oxigenul (20,94%),
argonul (0,93%) și dioxidul de carbon (0,03%).
Biosfera reprezintă învelișul de viață (biotic) al Pământului caracterizat prin
prezența vieții. Este compusă din circa 500.000 de specii de plante și
1.500.000 de specii de animale.
Hidrosfera, învelișul de apă al Terrei (1,46 mld. km3), cuprinde: Oceanul Planetar
(70,8% din suprafața planetei), apele continentale (subterane, curgătoare,
stătătoare și ghețari) și apa din atmosferă.
Litosfera, învelișul solid aflat la exteriorul Terrei, are grosimea de circa 100 km.
Pedosfera, învelişul de soluri al Pământului, se găseşte la întrepătrunderea
litosferei, atmosferei, hidrosferei şi biosferei. Este un strat subţire şi
discontinuu.

Gheizer = izvor termal intermitent, format în regiunile vulcanice,

care aruncă din interiorul scoarţei terestre, la mari înălţimi, apă
fierbinte (până la 100oC) încărcată cu minerale (As, Si, Bo, Cl
etc.) şi vapori de apă. Se formează din cauza vaporilor care se
acumulează sub presiune în profunzime. Coloana de apă fierbinte
generată se ridică până la 40 m, iar cea a vaporilor, până la 150
m. Erupţia încetează când presiunea vaporilor scade mult.

Geysir este cel mai vechi gheizer cunoscut, fiind situat la 6418’ lat. N și 2018’
long. V, în partea central-sudică a Islandei, în valea Haukadalur, pe versanţii

37
 dealului Laugarfjall și la 500 km de vulcanul Heckla. De la numele acestui
prim gheizer descris intr-o sursă publicată provine numele comun al
fenomenului, însuși înţelesul cuvântului islandez ”gjosa” înseamnă a erupe.
Erupţiile acestui gheizer pot arunca apă clocotită până la 70m înălţime. Cu
toate astea, nu au o frecvență regulată având perioade de inactivitate ce se
pot întinde pe câțiva ani.
Steamboat Geyser este cel mai înalt gheizer activ, coloana de apă putând atinge
90-120m. Acesta se găseşte la 4443’ lat. N și 11042’ long. E, în Parcul
Naţional Yellowstone din Statele Unite ale Americii. Erupţiile pot dura între
3 şi 40 de minute, fiind urmate de jeturi puternice de vapori. Cel mai larg
interval de producere a unei erupţii majore este de 50 de ani (1911-1961),
iar cel mai scurt este de 4 zile. După erupţie, gheizerul mai elimină vapori
de apă până la 48 de ore.
Waimangu este gheizerul care a avut cea mai înaltă erupţie de apă şi vapori
(460m), fiind activ în perioada 1899-1904. Se găseşte aproape de Rotorua
în Noua Zeelanda. Apa aruncată de acesta era neagră cu pietre şi nămol, de
aceea localnicii l-au denumit Waimangu, traducându-se în ,,apa neagră’’.
Yellowstone, Parcul Naţional ~ are cea mai mare concentraţie de gheizere (peste
500), adăpostind majoritatea gheizerelor din lume. O mare parte din
Yellowstone se află într-un crater antic ce a explodat cu foarte mult timp în
urmă. Se mai pot găsi şi fumarole, izvoare termale şi vulcani noroioși.

Gheţar = masă de gheaţă acumulată pe uscat, acolo unde zăpezile

persistă de la un an la altul (limita zăpezilor permanente este la
altitudini de peste: 4.500 m în regiunile intertropicale, 3.000 m
în regiunile temperate şi 0 m în regiunile polare). G. rezultă din
compactarea şi cristalizarea firnului (gheaţă spongioasă). După
locul de acumulare, formă şi mărime g. se împart în două
categorii cu mai multe subtipuri: g. continentali (calote
glaciare sau inlandsis) – antarctic (o platoşă de gheaţă, de mai
multe mii de metri grosime, care se continuă printr-o banchiză),
groenlandez (o calotă de gheaţă care se continuă cu limbi
glaciare), islandez (gheţari mici din cauza interferenţei cu
vulcanii activi) şi spitzberg (combinaţie de calotă cu g. de tip
alpin) – şi g. montani – alpin (de vale, cu o limbă glaciară
simplă), pirenean (de circ sau suspendat, fără limbă glaciară),
himalayan, lobat (stea sau de tip Kilimandjaro, cantonat în
craterul unui vulcan, debordând lateral prin limbi), alaskian
(piemontan, cu limba glaciară care coboară la baza muntelui, pe
fâşia de câmpie litorală) şi scandinav (de platou, cu mase de
gheaţă groase pe platouri).

Antarctic, Ghețarul ~ are cea mai mare suprafaţă (12.477.000 km2 vara, iar după
alte surse 13.586.310 km2 sau 13.979.000 km2), cu cel mai mare volum de

38
 gheaţă (circa 90% din volumul total de gheaţă de pe Glob), cel mai gros
(maxim 4.270 m) şi cea mai „izolată” calotă (America de Sud cel mai
apropiat continent, la circa 1.000 km). Gheaţa ocupă 95% din suprafaţa
continentului, reprezentând 86% din suprafața totală acoperită cu gheaţă
de pe Glob. Este totodată și ghețarul cu cea mai mare înălţime a banchizei
(90 m) formată de prelungirea calotei glaciare în apele Oceanului Planetar.
Partea de est a gheţarului este de aproximativ 9 ori mai mare decât partea
de vest, fiind, în același timp, și mai înaltă decât cea de vest şi mai groasă
cu 920 m. Aici se înregistrează cea mai mare valoare a radiaţiei solare de pe
Pământ (circa 120.000 calorii/cm²). Sub stratul gros de gheaţă se află apă şi
lacuri subglaciale. În ciuda aridităţii şi a temperaturilor extrem de scăzute
există forme de viaţă pe suprafața gheţii, sub gheaţă şi chiar şi în interiorul
stratului de gheaţă. Dar aici nu trăiesc locuitori permanenţi, cu toate
acestea, între 1.000 şi 5.000 de oameni ajung aici anual, pentru cercetare şi
petrec o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Pe acest gheţar
continental se găseşte şi Staţiunea americană de cercetare ştiinţifică
Amundsen – Scott, cel mai sudic punct Antarctic, marcând Polul Sud.
Locuită temporar, încă din 1956, staţiunea reprezintă singurul loc de pe
suprafața uscatului Globului unde Soarele luminează permanent șase luni și
apoi dispare continuu timp de șase luni. Alţi locuitorii semipermanenţi pe
gheţarul Antarctic sunt și vânătorii de balene, dar şederea lor are loc o
scurtă perioadă de timp.
Asia este continentul cu cea mai mare suprafaţă ocupată de gheţari montani
(115.020 km2).
Calderone, Gheţarul ~ este cel mai sudic gheţar al Europei. Este situat la 4228’
lat. N şi 1333’ long. E, în masivul Gran-Sasso din regiunea Abruzzo în
apropiere de Campo Imperatore, Italia. După topirea ghețarului „Corral de
Veleta” din Sierra Nevada (Spania) a devenit gheţarul cel mai sudic din
Europa. Dacă ghețarul continuă să se micșoreze probabil va dispărea după
anul 2020.
Drygalski, Gheţarul ~ este cel mai lung gheţar din Africa (2,5 km) şi se găseşte în
Muntele Kilimanjaro, în Tanzania. A fost numit după numele profesorului
Erich von Drygalski, un conducătorul primei expediţii germane în
Antarctica.
Fedcenko, Gheţarul ~ este cel mai mare din lume dezvoltat în afara regiunilor
polare, cu o lungime de 77 km, 1,7-3,1 km lăţime, 700-1.000 m grosime şi
volum de 144 km3. Având o viteză medie de deplasare de 0,8 m/zi (circa
180 m/an), reprezintă şi gheţarul cu cea mai mare viteză de deplasare.
Aflat la 6.200 m altitudine, la 3846’ lat. N şi 7216’ long. E, în Munţii Pamir
din Tadjikistan, este gheţarul situat la cea mai mare altitudine.
Gheţarii de tip circ sunt cei mai mici gheţarii, ei neavând limbă glaciară deoarece
zăpada căzută şi gheaţa topită sunt aproximativ egale cantitativ). Aceştia se
mai găsesc şi sub denumirea de pirineeni. O scădere alarmantă a suprafeţei
acoperite de gheaţă se înregistrează şi la gheţarii tropicali din Africa, care,
de la începutul secolului al XX-lea şi-au redus suprafaţa cu 60-70%. Gheaţa

39
 de pe Muntele Kilimanjaro a scăzut cu 80% pe parcursul secolului trecut. Pe
Muntele Kenya, 7 din cei 18 gheţari prezenţi în 1900 dispăruseră în 1993.
Groenlandez, Gheţarul ~ este gheţarul cu cel mai mare număr de aisberguri
(circa 15.000) şi cea mai mare contribuţie prin topire (28%) la creşterea
nivelului Oceanului Planetar. Oamenii de ştiinţă consideră că în următorii
2.000 de ani gheţarul s-ar topi complet pe fondul încălzirii globale.
Totodată, el este şi gheţarul cu locuitori permanenţi (eschimoşi şi
europeni). Primii oameni au fost eschimoşii Paleo ce au ajuns în
Groenlanda în 2.500 î.Hr. Până în 800 î.Hr. Groenlanda a fost locuită de
Saqqaq, dar aceştia au dispărut lăsând loc unei noi civilizaţii, numită
Dorset. Aceşti locuitori au fost primii ce s-au extins şi în zonele de coastă
ale Groenlandei.
Habarrd, Gheţarul ~ este cel mai lung din lume (122 km). Acesta se află la 6018’
lat. N şi 13922’ long. V, în partea de sud-est a Statului Alaska. Limba de
gheață a gheţarului a continuat să avanseze pentru aproximativ un secol. În
luna mai 1986, ghețarul a înaintat şi a blocat ieșirea din Russell Fjord, astfel
că nivelul apei a crescut și salinitatea a scăzut, ameninţând viaţa marină.
Icebox, Gheţarul ~ este considerat cel mai mic gheţar (sub 100 m lungime) şi este
situat în Parcul Naţional Mount Revelstoke din Canada.
Jakobshavn, Gheţarul ~ are cea mai mare viteză de deplasare (circa 7.500 m/an).
Se găseşte în vestul Groenlandei, la 699’ lat. N şi 5030’ long. V, lângă
Ilulissat. Viteza a variat între 5.700 şi 12.600 m/ an între anii 1992 şi 2003.
Nivelul mării s-a ridicat cu aproximativ 0,06 mm/an ca urmare a topirii
gheţii.
Tasman, Gheţarul ~ are cel mai greu bloc de gheaţă (între 30 şi 40 mil. t.)
desprins în urma unui seism (22 februarie 2011, în Noua Zeelandă, cu
magnitudine 6,3 grade pe Scara Richter). Se află în Munţii Alpii Noii
Zeelande, la 4337’ lat. S şi 17012’ long. E. Omul de ştiinţă Martin Brook
susţine că acesta se retrage cu o rată de peste 500 m pe an din cauza
încălzirii globale.
Vatnajökull, Gheţarul islandez din ~ are o suprafaţă de 19.500 km2 şi 1.000 m
grosime maximă, conţinând aproximativ atâta gheaţă cât în toţi ceilalţi
gheţari ai Europei la un loc. Aria pe care o acoperă reprezintă circa
jumătate din Țara Galilor sau din New Jersey, acest masiv gheţar
continental împingând la vale alți zece ghețari islandezi importanţi.

Golf = sinuozitate în litoral prin care apa mării sau oceanului

pătrunde în interiorul uscatului. În funcţie de fizionomie, g. sunt:
larg deschise (Valencia, Genoa ş.a.), sub formă de pâlnie
(estuare şi riass-uri) şi închise de un cordon sau prag
(limanuri).

Bengal, Golful ~ este cel mai mare din lume (2.172.000 km2). Aparţine Oceanului
Indian, fiind situat între Peninsula India, la vest, peninsula Indochina la

40
 nord-est și insulele Andaman și Nicobar la est. Vara și primăvara au loc
frecvente furtuni și uragane tropicale.
Botnic este cel mai întins golf din Europa (177.000 km2). Este situat între coasta
de vest a Finlandei și coasta de est a Suediei. În partea de sud a golfului se
află Insulele Åland, între Marea Åland și Marea Arhipelagului. Coasta sudică
a Golfului Botnic este un tip de țărm cu eskeruri și ridicături de teren
alungite și netezite de alunecarea ghețarilor (numite roche moutonnée),
formațiuni specifice regiunilor afectate de glaciațiune.
Persic este golful cu cea mai ridicată temperatură a apei (35,6oC). Este situat
între Peninsula Arabă și Iran (în sud-vestul Asiei), fiind o prelungire a Mării
Arabiei. Are o suprafață de 233.000 km² (aproximativ egală cu suprafața
României). În partea nord-vestică a golfului se varsă râul Shatt al-Arab
format din confluența râurilor Tigru și Eufrat.

41
 I

Insulă = porţiune de uscat înconjurată din toate părţile de apă. Pot

fi: i. fluviatile (ostroave sau crivine = I. Bananal, Balta Brăilei
ş.a.), i. lacustre (I. Manitoulin ş.a.), i. continentale
(I. Madagascar, I. Baffin ş.a.) şi i. oceanice (vulcanice –
I. Islanda, I-le Hawaii ş.a. – sau coraligene – I-le Maldive, I-le
Marshall ş.a.). I. se grupează în ghirlande de insule (I-le
Kurile, I-le Aleutine ş.a.) şi arhipelaguri (Arh. Filipine, Arh.
Indonezian ş.a.).

Balta Brăilei / Insula Mare a Brăilei, cea mai mare insulă de origine fluvială din
România (960 km2), este situată pe Dunăre, la 45o00’ lat. N și 28o00’ long.
E. Este alcătuită din aluviuni (pietrişuri fine, nisipuri, mâluri) şi are în
compunere grinduri şi privaluri (canale mici).
Bananal, cea mai mare insulă de origine fluvială (circa 25.000 km2; 19.162,25
km2, după alte surse), a rezultat în urma împărţirii în două a râului Araguaia
(Brazilia, America de Sud). Este situată la 11o20’ lat. S și 50o25’ long. V şi are
statut de parc naţional şi de conservare indigenă.
Bishop Rock, cea mai mică insulă, pe care încape doar un far maritim, este situată
în sud-vestul Marii Britanii (Insulele Scilly, Cornwall), la 49o52’24” lat. N și
26o41’0” long. V. Farul, construit între 1851 şi 1858, are înălţimea de 49 m.
Bouvet / Bouvetoya, cea mai izolată insulă, este situată în sudul Oceanului
Atlantic, în extremitatea sudică a Dorsalei Medio-Atlantice (circa 2.500 km
sud-sud-vest de Capul Bunei Speranţe – Africa), la 54o26’ lat. S și 3o24’ long.
E. Este de origine vulcanică şi are suprafaţa de 58,5 km2. Nu are rezidenţi
permanenţi şi este teritoriu al Norvegiei.
Fernando de Noronha este arhipelagul (21 insule; 26 km2) cu cea mai mică
variaţie de temperatură de-a lungul anului. Este situat în Oceanul Atlantic,
la 3o51’ lat. S și 32o24’ long. V şi aparţine Braziliei.
Groenlanda / Grønland / Kalaallit Nunaat, cea mai întinsă insulă a Terrei
(2.166.086 km2; 2.175.600 km2, după alte surse), este situată dincolo de
Cercul Polar de Nord, la 59o46’-83o39’ lat. N și 11o39’-73o09’ long. V. Este
alcătuită din roci cristalina (bazalte şi granite) şi sedimentare (gresii şi
calcare) şi este acoperită în proporţie de 85% de o calotă de gheaţă
(„inlandsis”). În prezent este teritoriu dependent de Danemarca, având
statutul de stat autonom.
Java, cea mai populată insulă (136.000.000 locuitori), aparţine Arhipelagului
Indonezian (grupului Sondelor Mari) şi este situată în sud-vestul Oceanului

42
 Pacific, la 1o12’-4o8’ lat. N și 105o9’-114o33’ long. E. Este de origine
vulcanică, are suprafaţa de 125.200 km2 şi aparţine Republicii Indonezia.
Kings Island, cea mai mare insulă artificială de pe Glob (70.000 m2), situată în
Danemarca, fost construită în anul 1890, ca fortăreaţă la mare.
Liberty Island, insula pe care a fost amplasată Statuia Libertăţii, este situată în
portul oraşului New York (Statele Unite ale Americii), la gura de vărsare a
fluviului Hudson, la 40o41’20” lat. N și 74o2’40” long. V.
Madagascar, insula grafitului, a lemurienilor, a râmelor cu lungimi de 2 m şi a
scheletelor de păsări uriaşe, este situată în vestul Oceanul Indian, în estul
Africii, la 11o57’-25o38’ lat. S și 43o12’-50o17’ long. E. Insula, cu suprafaţa
de 587.000 km2 (cea mai mare aparţinând Africii), este de origine
continentală. Numele său a fost dat de Marco Polo şi înseamnă „Ţara
malgaşilor”. De-a lungul timpului a fost numită: „Nossi-Ndambo” („Insula
mistreţilor”) – în limba aborigenă, „Sanny-Be” („Pământul Mare”) – în
limba băştinaşilor din insulele vecine, „Djeziret-et-Kamr” („Pământul Lunii”)
– în limba arabă (din secolul IX), „Saint Laurent” („Sfântul Laurenţiu”) – dat,
în 1500, de Diego Diaz, „Île Dauphine” – dat de Rochelais Pronis, în 1643, în
onoarea lui Ludovic al XIV-lea şi „Great Red Island” („Marea Insulă Roşie”) –
din cauza solurilor lateritice.
Manitoulin, cea mai mare insulă de origine lacustră (2.766 km2), este situată în
nordul Lacului Huron (Canada, America de Nord), la 45o46’ lat. N și 82o12’
long. V.
Marajó, considerată cea mai mare insulă înconjurată de ape dulci (circa 42.000
km2; 40.100 km2, după alte surse), este situată în regiunea de vărsare a
fluviului Amazon (Brazilia, America de Sud) şi are altitudinea de 40 m. În
perioada precolumbiană a fost leagănul unei societăţi avansate (cultura
Marajóara).
Mauritius este insula renumită pentru cele mai rare mărci poştale. Este de
origine vulcanică (1.865 km2) şi este situată în vestul Oceanul Indian, la
19o30’-20o2’ lat. S și 57o20’-57o47’ long. E.
Sacalinul Mare, cea mai mare din insulă a României (aproximativ 1,5 km2), este
poziţionată în nord-vestul Mării Negre, la gura de vărsare a Braţului Sfântu
Gheorghe, la 44o50’ lat. N și 29o25’ long. E. S-a format în urma marilor
inundaţii din 1897, fiind în realitate un cordon litoral.
Thíra / Théra / Santorini, insula pe care a avut loc cea mai puternică explozie
vulcanică din Antichitate (circa 1.500 î.Hr.), a cărei cauză a rămas
neidentificată, este situată în Arhipeleagul Cicladelor (Grecia), în estul Mării
Mediterane (Marea Egee), la 36o24’ lat. N și 25o25’ long. E. După explozie,
forma insulei a devenit de inel, cu partea centrală ocupată de apa mării.
Ulterior, aici s-au format două insule: Kaímeni (în secolele XVI-XVIII) şi
Afróessa (în 1866).

Istm = fâşie de uscat, mărginită de ape, care leagă regiuni de uscat

mai întinse: două continente – I. Panamá (America de Nord de

43
America de Sud), I. Suez (Asia de Africa) ş.a. – şi o peninsulă de
continent – Kra (Peninsula Malacca de Asia), I. Corint (Peninsula
Peloponez de Europa) ş.a.

Perekop / Perekops’kyy Pereshyyok (în ucrainiană) / Or (în tătară), cel mai îngust
istm (8 km lăţime minimă şi 23 km lăţime maximă), cu lungimea de 30 km şi
altitudinea de până la 20 m, leagă Peninsula Crimeea de partea
continentală a Europei. Este situat între Marea Neagră, în vest, şi Marea
Azov, în est, şi este orientat nord-vest – sud-est. În timpul celui de-al Doilea
Război Mondial, între anii 1941-1942, s-au dat lupte grele între armatele
sovietice şi cele germano-române.
Suez (în Egipt), istmul secţionat de cel mai lung canal maritim (Canalul Suez, lung
de circa 161 km, între Marea Mediterană de Marea Roşie), leagă Asia
(Peninsula Sinai) de Africa. În partea sa central-sudică se află Marele Lac
Amar.
Tehuantepec (în Mexic), cel mai lat istm (200 km lăţime minimă), între Golful
Campeche (la nord, la Golful Mexic) şi Golful Theuantepec (la sud, la
Oceanul Pacific), leagă America de Nord de America Centrală Istmică. Între
1899 şi 1907, a fost construită o cale ferată (lungă de 308 km) care leagă
cele două ţărmuri ale istmului.

44
 L

Lac = acumulare de apă într-o excavaţiune de pe o suprafaţă

continentală. După originea excavaţiunii (depresiunii sau cuvetei)
ori a barajului din aval, care opreşte scurgerea unei ape
curgătoare, se disting: l. naturale – l. tectonice (L. Titicaca,
L. Tanganyika, L. Malawi, L. Baikal, L. Balaton, Marea Caspică
ş.a.), l. vulcanice (L. Trasimeno, Crater Lake, L. Sfânta Ana ş.a.),
l. glaciare (L. Boden, L. Zănoaga, L. Bucura, L. Bâlea, L. Geneva,
L. Como, L. Maggiore ş.a.), limanuri fluviatile (L. Oltina,
L. Bugeac, L. Snagov, L. Căldăruşani ş.a.), limanuri fluvio-
maritime (L. Babadag, L. Techirghiol, L. Mangalia, L. Tatlageac
ş.a.), lagune (Razim, Siutghiol, Maracaibo, Veneţia ş.a.),
l. carstice (L. Buhui, L. Iezerul Ighielu ş.a.), l. de tasare în loess
(L. Movila Miresii, L. Ianca ş.a.), l. de baraj natural (Lacu Roşu,
L. Sarez, L. Cuejdel ş.a.) etc. – şi l. antropice sau artificiale –
l. de baraj hidroenergetic (L. Bratsk, L. Nasser, L. Izvorul
Muntelui ş.a.), iazuri şi heleştee (L. Dracşani, L. Geaca, L. Ţaga,
L. Cefa ş.a.), l. de agrement (L. Herăstrău, L. Cişmigiu ş.a.) etc.

Africa este continentul cu cel mai întins sistem de lacuri tectonice (Mobutu Sese
Seko, Edward, Kiwu, Tanganyka, Rukwa, Malawi ş.a.). Majoritatea sunt
situate de-a lungul rifturilor din estul continentului.
Alakol, Lacul ~ este considerat cel mai migrator pentru că avansează continuu
spre nord. Este situat la 4610’ lat. N și 8135’ long. E în estul statului
Kazahstan (Asia Centrală), fiind un lac sărat cu calități curative dar și de o
spectaculozitate aparte. Cauza avansului continuu al acestui lac sunt
vânturile extrem de puternice care generează valuri uriaşe ce-i erodează
ţărmul nordic.
Assal, Lacul ~ reprezintă lacul cu cea mai ridicată salinitate (37-40%) de pe Glob.
Situat la 1139’ lat. N și 4225’ long. E, se află pe teritoriul statului Djibouti,
la 155 m sub nivelul mării (în Marele Rift African), fiind considerat cel mai
jos punct din Africa. Având o suprafață de 900 km2, este un lac vulcanic
alimentat de izvoare sărate, dar şi de apele mării,. Concentraţia mare de
sare este nefavorabilă vieţii, dar reprezintă cea mai importantă resursă a
acestui stat african.
Baikal, Lacul ~ este cel mai adânc (1.637 m) şi cu cel mai mare volum de apă
dulce (23.000 km3), reprezentând 10% din rezervele de apă potabilă ale
globului. Situat la 5330’ lat. N şi 10800’ long. E, în sudul Siberiei (în
Federaţia Rusă, Asia) este considerat şi cel mai vechi lac din lume, prin

45
 vechimea sa de 25 mil. de ani, aici trăind 800 de specii de animale şi 245 de
specii de plante endemice, proprii lui.
Caspică, Marea~ este cel mai întins lac de pe Terra (371.000 km²), între 36-47
lat. N şi 46-56 long. E, având circa 1.200 km lungime şi 195-435 km lăţime.
Aflat între ţările Iran, Federaţia Rusă, Kazahstan, Turkmenistan şi
Azerbaidjan, acest lac separă continentul Europa de Asia şi a primit
denumirea de mare datorită dimensiunilor sale. În Marea Caspică se varsă
râurile: Amudaria, Volga, Ural, Terek, Kura.
Chubb, Lacul ~, numit și Lacul Pingualuit, este cel mai mare lac (2,8-3,2 km2, 267
m adâncime) format într-un crater meteoritic (estimat ca având o vechime
de 1,4 mil. ani). Situat la 6116’ lat. N și 7339’ long. V, în Quebec, lângă
Belleterre (în Canada, America de Nord). Lacul are apa foarte curată, fapt
care asigură o transparență și o vizibilitate de peste 35 m adâncime,
căpătând o culoare de un albastru incredibil ce constituie principala
atracție a Parcului Național Pingualuit.
Crater, Lacul ~ este lacul cu cea mai mare transparenţă (43,3 m) din lume, situat
la 4257’ lat. N și 122 6’ long. V, în statul Oregon (în Statele Unite ale
Americii, America de Nord). Lac de origine vulcanică, aflat în craterul
vulcanului Mazama, este considerat unul dintre cele mai adânci (608 m)
lacuri din lume. Cu o suprafață de 53 km2, face parte din Parcul Naţional
Crater creat la data de 22 mai 1902 pentru protejarea faunei foarte diverse
și abundente.
Dusty Rose, Lacul ~ (Canada) este unicul din lume în care apa are culoare roz fără
a fi cunoscută exact cauza acesteia. Pentru că acest lac nu conţine nici sare
şi nici alge, ca în cazul altor lacuri cu ape roz de pe Glob, se presupune că
apa glaciară subterană spală unele roci de culoare roz înainte de a ajunge
în lac.
Eyre, Lacul ~ constituie lacul cu cele mai mari variaţii de întindere şi volum de apă
din cauza condiţiilor climatice şi meteorologice (2 ani durează evaporarea
completă a apei lacului). Aflat la 2834’ lat. S și 13716’ long. E, în Australia,
el a fost denumit după numele cercetătorului britanic Edward John Eyre,
care a descoperit lacul în 1840, într-o regiune aridă. Interesant este că
forma sa văzută de la mare altitudine se aseamănă cu o stafie, iar în centrul
bazinul lacului se găseşte un lac sărat.
Fierbinte, Lacul ~ este lacul cu apa cea mai fierbinte (82-91.5oC temperatura apei
la mal). Aflat la 1519’ lat. N și 6139’ long. V, în Republica Dominicană,
este situat în Parcul Naţional Morne Trois Pitons, inclus în patrimoniul
universal UNESCO. Asemănarea acestui lac cu o căldare de foc în fierbere
este datorată temperaturii ridicate la care ajunge apa şi care face ca zona
să fie învăluită de un abur gros, chiar şi în zilele senine.
Finlanda este țara cu cele mai numeroase lacuri (circa 60.000), aflată în nordul
Europei, în regiunea finoscandică. Ea a fost supranumită şi „ţara celor 1.000
de lacuri” deoarece ele sunt foarte numeroase, formând un adevărat
labirint cu numeroase insule şi golfuri legate de canale, care oferă privelişti
de neuitat.

46
Karachai, Lacul ~ are cea mai poluată suprafaţă lacustră din lume (folosit din
1951 de Uniunea Sovietică drept groapă de gunoi pentru deşeuri
radioactive şi resturi industriale). Este situat la 5540’ lat. N și 6047’ long.
E, în partea de sud-vest a Federaţiei Ruse. Măsurătorile efectuate în anul
1990 indicau în componența apei un amestec cu concentraţie atât de mare
de substanţe mortale (Cesiu 137 și Stronţiu 90) încât o simplă plimbare de
o oră în preajma lacului putea să-l omoare pe cel care se încumeta s-o facă.
Responsabilă de această nenorocire a fost uzina Mayak, construită în 1951
şi rămasă fără licenţă abia în 2003. Cu toate că până în 1986 lacul a fost
acoperit cu 10.000 de blocuri de beton poluarea nu a putut fi oprită nici în
prezent, substanţele periculoase infiltrându-se în pânza freatică.
Manitou, Lacul ~ reprezintă cel mai întins (104 km2) lac în lac, deoarece este
situat pe o insulă (Insula Manitoulin) a unui alt lac (Lacul Huron) din Canada
(America de Nord). Acesta se află la 4546’ lat. N și 8159’ long. E şi este
drenat de râul Manitou.
Marile Lacuri reprezintă cel mai întins complex lacustru cu apă dulce din lume
(245.000 km2 – lacurile: Superior, Michigan, Huron, Erie şi Ontario) şi cel
mai întins sistem de navigaţie continentală aflat în Statele Unite ale
Americii şi Canada (America de Nord). Cele cinci lacuri se află la graniţele
geografice ale opt state din SUA  Ilinois, Indiana, Michigan, Minessota,
New York, Ohio, Pennsylvania şi Wisconsin , precum şi a provinciei
canadiene Quebec. Toată această regiune este cunoscută ca Regiunea
Marilor Lacuri, Lacul Superior fiind cel mai mare dintre ele. Formarea celor
cinci mari lacuri datează din timpul ultimei ere glaciare, când toată Canada
şi nordul Statelor Unite au fost acoperite de stratul de gheaţă Laurentide.
După topirea acestuia, în scoarţa Pământului s-au format spaţii goale care
s-au umplut de apă formând cele cinci Mari Lacuri.
Moartă, Marea ~ este un lac fără scurgere spre ocean situat la cea mai joasă
altitudine (-399 m). Aflat la 3528’ lat. N şi 3129’ long. E, la graniţa dintre
statele Israel şi Iordania (Asia), acest lac este alimentat doar de apele râului
Iordan. Nivelul scăzut şi salinitatea extrem de mare a apei (33%) sunt
determinate de alimentarea insuficientă cu apă şi de evaporarea intensă.
Mogil’noe, Lacul ~ este un lac unicat prin conţinutul său de cinci straturi de apă
cu proprietăţi diferite (apă dulce, apă puţin sărată, apă sărată, apă de
culoare roşie şi apă săturată cu hidrogen sulfurat). Se află situat la 6919’
lat. N și 3455’ long. E, în insula rusă Kildim din Marea Barents. Fiecărui
strat de apă cu salinitate diferită îi corespund variate vieţuitoare adaptate
la respectivele condiţii specifice: peşti de apă dulce, meduze, crustacee,
stele de mare, peşti maritimi pitici etc.
Morţii, Lacul ~ este cel mai otrăvitor lac din lume, situat în Insula Sicilia, Italia.
Numele acestui lac este legat de compoziţia chimică a apei, iar cauza o
constituie acidul sulfuric care iese din cuvetă, astfel că nici în lac şi nici pe
malurile acestuia nu poate supravieţui nicio vietate animală sau vegetală.
Ojos del Salado, Lacul ~ este situat la cea mai mare altitudine (6.390 m), la 2706’
lat. S şi 6832’ long. E, în Argentina (America de Sud), în apropiere de

47
 Deşertul Atacama. Este un lac vulcanic sau lac de crater, format prin
acumularea apei din topirea zăpezii în craterul unui vulcan stins, situat în
muntele Ojos del Salado de la graniţa dintre Argentina şi Chile, în Munţii
Anzi.
Peştera Drachenhauchloch, Lacul din ~ este cel mai întins lac subteran (25.000
m2), situat la 1928’ lat. N și 1747’ long. E, în Namibia (Africa). Acest lac,
descoperit în anul 1986 la ferma Harasib, se găseşte la 66 de metri în
subteran şi are o adâncime de 84 m.
Plitvice, Lacurile ~ constituie gruparea cu cele mai multe lacuri (16)
interconectate prin cascade. Sunt situate la 4452’ lat. N și 15 36’ long. E,
pe teritoriul Croației (Europa), regiunea lacurilor găsindu-se la interferenţa
dintre câmpia septentrională şi munţii carstici Alpii Dinarici. Fac parte din
Parcul Naţional Plitvice, cel mai vechi parc naţional din Europa de Sud-Est şi
cel mai mare din Croaţia, aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Razim, Laguna ~ este cel mai întins lac din România, având o suprafaţă de 41.500
ha. Reprezintă un liman format pe litoralul Mării Negre prin bararea
vechiului golf antic cu cordoane de nisip. Se află la 4449’ lat. N și 2859’
long. E, în estul României, în judeţul Tulcea. Având o adâncime maximă de
2,8 m, adăposteşte numeroase specii de peşti şi păsări.
Sidi Mohamed Ben-ali, Lacul ~ reprezintă un caz special prin faptul că apa sa
poate fi folosită la scris ca orice cerneală. Situat la 3514’ lat. N și 038’
long. E, în Algeria (Africa), reprezintă cea mai importantă rezervă de apă
din regiune. Temperatura apei variază între 5°C, în timpul iernii şi 18°C pe
timp de vară.
Superior, Lacul ~, cel mai întins cu apă dulce (82.362 km2), este situat la graniţa
dintre Canada şi Statele Unite ale Americii (America de Nord). Este cel mai
mare dintre cele cinci mari lacuri din America de Nord şi este mărginit la
nord de provincia Ontario (Canada) şi statul Minnesota, iar la sud de statele
Wisconsin şi Michigan (Statele Unite ale Americii).
Taal, Lacul ~, cel mai adânc din Insulele Filipine (172 m), găzduieşte un mic vulcan
(numit tot Taal) care are în interiorul său un alt lac (lac de crater) cu o mică
insulă. Situat la 13o59’13” lat. N și 121o00’43” long. E, lacul este de origine
vulcanică şi ocupă o suprafaţă de 234,2 km2.
Titicaca, Lacul ~ reprezintă lacul navigabil situat la cea mai mare altitudine (3.812
m), la 1550’ lat. S şi 6920’ long. V, la graniţa dintre ţările Peru şi Bolivia
(America de Sud). Încă din anul 1862 deţine recordul mondial al celei mai
înalte căi navigabile din lume pentru nave de mare tonaj. Se întinde pe un
platou arid situat la 3812 metri altitudine, înconjurat de vârfurile munţilor
Anzi de unde primește 25 de afluenți. Având în cuprinsul său 41 de insule,
dintre care unele dens locuite, este unul din cele mai misterioase locuri de
pe glob. Conform tradiţiilor locale, acest lac ar fi punctul de ancorare al
unor zei primordiali, mormântul unor comori şi al unor oraşe dispărute în
adânc.
Volta, Lacul ~ este cel mai întins (8.502 km²) lac artificial. Situat în sud-estul
statului Ghana (Africa), la 617’ lat. N şi 03’ long. E, primeşte apele fluviilor

48
 Volga Neagră, Volta Roşie şi Volta Albă. Acumulează un volum total de apă
de 153 km3 în spatele unui baraj înalt de 134 m şi lung de 660 m.
Whillans, Lacul ~ este cel mai recent descoperit lac, aflat la 800 m sub gheața din
Antarctica de Vest. Forajele prin calota glaciară au facilitat colectarea de
probe de apă, constatându-se și degajări de metan aparent inexplicabile.
Descoperirea de organisme simple, consumatoare de dioxid de carbon, fier,
sulf sau amoniac (chemoautotrofe) dar și din cele consumatoare de
substanțe organice (heterotrofe) conduc la presupunerea că ar exista și
organisme ceva mai evoluate (eucariote).
Zănoaga, Lacul ~ este cel mai adânc lac din România (29 m), aflat la 4520’ lat. N
și 2249’ long. E, în Munţii Retezatului (Carpaţii Meridionali). Este un lac de
tip glaciar, format prin acumularea apei din topirea zăpezilor și precipitații
în căldarea unui fost ghețar.

49
 M

Mamifer = animal vertebrat superior, care are corpul acoperit cu

păr, naşte pui vii pe care îi hrăneşte cu laptele propriu.

Balena albastră (Balaenoptera musculus) este cel mai mare mamifer (circa 30 m
lungime şi 180.000 kg greutate). Numără până la 12.000 exemplare şi se
hrăneşte cu krill. Se disting trei subspecii: Balaenoptera musculus musculus
(în Pacificul şi Atlanticul de Nord), Balaenoptera musculus intermedia (în
regiunea Antarcticii) şi Balaenoptera musculus brevicauda (în Oceanul
Indian).
Elefantul african (Loxodonta africana) este cel mai mare mamifer de pe uscat
(circa 4-5 m lungime şi 3.000-5.000 kg greutate). Este vânat de braconieri
pentru colţii săi din fildeş foarte valoroşi.
Ghepardul (Acinonyx jubatus), mamiferul terestru cel mai rapid (90-100 km/h),
este o felină care trăieşte în jumătatea sudică a Africii. Se hrăneşte, în
special, cu gazele Thomson.
Iacul (Poephagus grunniens), mamiferul care trăieşte la cele mai mari altitudini
(circa 6.000 m, în Podişul Tibet, Asia), este un rumegător acoperit cu păr
lung de culoare brună şi cu o cocoaşă pe ceafă.
Liliacul (Plecotus auritus şi Nyctalus noctula) este singurul mamifer zburător.
Este animal nocturn, trăieşte în peşteri şi în poduri întunecate, zboară în
zigzag şi comunică prin ultrasunete.
Nevăstuica (Mustela nivalis), carnivorul cel mai mic (15 cm lungime şi 50-100 g
greutate), trăieşte solitar şi este mai activă noaptea. Se hrăneşte cu
rozătoare (inclusiv iepuri), alte mamifere mici şi păsări.
Ornitorincul (Ornithorhynchus anatinus) este cel mai bizar mamifer (cu trup de
castor, cioc şi picioare de raţă şi depune ouă). Trăieşte în Australia
(Queensland, Noua Galie de Sud, Victoria) şi Tasmania.
Ursul brun (Ursus arctos), cel mai mare mamifer din România, trăieşte în pădurile
din Munţii Carpaţi. Este omnivor, are lungimea de 2,5 m, înălţimea la
graben de până la 1,5 m şi greutatea maximă de 600 kg.
Ursul polar (Ursus maritimus) este carnivorul terestru cel mai mare (3 m
lungime, 1,8 m înălţime şi 300-400 kg greutate). Trăieşte în regiunea
Oceanului Arctic şi în zona de tundră.

Mare = vastă întindere de apă stătătoare, adâncă şi sărată

desfăşurată la exteriorul oceanelor sau comunică cu oceanul prin

50
strâmtori. După aşezarea geografică sunt: m. mărginaşe
(situate la exteriorul bazinelor oceanice pe platforme continentale
= M. Nordului, M. Japoniei ş.a.), m. continentale (în interiorul
continentului şi comunică cu oceanul prin strâmtori înguste =
M. Baltică, M. Neagră ş.a.), m. intercontinentale (între doua
sau trei continente = M. Mediterană ş.a.) şi m. interinsulare
(între arhipelaguri = M. Djawa, M. Banda ş.a.).

Azov, Marea ~ (39.000 km2), cu cea mai mică adâncime (9 m adâncime medie şi
13 m adâncime maximă; 15 m, după alte surse) şi cea mai izolată (între
Peninsula Crimeea şi continent), comunică prin Strâmtoarea Kerci cu Marea
Neagră.
Baltică, Marea ~, cu cea mai mică salinitate (2‰ în Golful Finic), este situată în
Europa, între Peninsula Scandinavia şi Europa Centrală. Cu o suprafaţă de
432.800 km2, include golfurile Botnic (la nord) şi Finic (la sud), numeroase
insule (Gotland, Öland, Saaremaa, Boroholm, Rügen, Wolin ş.a.) şi primeşte
apele a numeroase fluvii şi râuri: Neva, Daugava, Vistula, Reda, Sułpia, Odra
etc.
Filipinelor, Marea ~, cea mai întinsă de pe Glob (circa 5.500.000 km2) şi cu cea
mai mare adâncime (5.860 m adâncime medie şi 10.539 m adâncimea
maximă, în Fosa Filipinelor), este situată vestul Oceanului Pacific, la 10-25o
lat. N și 125o-145o long. E.
Marmara, Marea ~, marea cu cea mai redusă suprafaţă (11.350 km2, din care 182
km2 sunt insule: Avsa, Paşalimanı, Prinţilor, İmralı, Marmara ş.a.), este
situată între Europa (Peninsula Balcanică) şi Asia (Peninsula Asia Mică) şi
leagă Marea Egee de Marea Neagă, prin strâmtorile Dardanele şi Bosfor.
Neagră, Marea ~ (413.490 km2), singura cu două straturi de apă cu proprietăţi
diferite şi cu cele mai numeroase denumiri de-a lungul timpului (Ashena =
Neagră, Posomorâtă; Pontus Axeinos = M. Inospitalieră; Pontus Euxeinos =
M. Ospitaleră; Kara Deniz = Neagră; Marea Maggiore = Marea cea Mare
ş.a.), este situată între Europa şi Asia, la 60o55’-46o32’ lat. N și 27o27’-
41o42’ long. E. Stratul de apă superior – până la 180-220 m adâncime – este
mai dulce (salinitatea de 16-17 ‰), bine oxigenat şi bogat în biodiversitate;
stratul inferior („tip euxinic”) este mai sărac în oxigen dizolvat, cu conţinut
ridicat de hidrogen sulfurat (7-11 mg/l) şi cu salinitate mai mare (21-22 ‰).
Roşie, Marea ~, cea mai caldă (până la 32oC, temperatura medie, şi 56oC, în
februarie 1956, temperatura maximă), cu cea mai ridicată salinitate (40 ‰;
43 ‰, după alte surse) şi cea mai nordică mare tropicală de pe Glob, este
situată între Africa şi Asia (peninsulele Sinai şi Arabică) şi se întinde pe circa
450.000 km2. Are în compunere golfurile Suez şi Aqaba şi comunică prin
Strâmtoarea Bab-el-Mandeb şi prin Golful Aden cu Oceanul Indian. Situată
în climatul tropical-uscat, este singura mare în care nu se varsă un râu
permanent, iar evaporaţia se ridică la 3.500 mm/an.
Sargaselor, Marea ~, marea cu cea mai mare transparenţă (66,5 m), este situată
la nord-est de Insulele Antile, la 25-35o lat. N și 40-70o long. V. Numele său

51
 a fost dat după algele (sargase) care plutesc şi se acumulează la suprafaţa
apei.

Maree = oscilaţie periodică a nivelului mărilor şi oceanelor

determinată de atracţia Lunii şi a Soarelui. La ţărm se prezintă
sub formă de undă de translaţie. Rezultatele acestor atracţii sunt
ridicarea şi coborârea nivelului apei, care înaintează peste uscat
(flux) şi, apoi, se retrage (reflux). Amplitudinea m. sau marnajul
reprezintă diferenţa dintre flux şi reflux, iar zona intertidală sau
intercotidală este fâşia de oscilaţie. Perioada m. este de 12 ore şi
25 minute, iar unda m. înconjoară Globul în 24 ore şi 50 minute.
Momentul fluxului nu reprezintă şi momentul trecerii Lunii peste
meridianul locului. Din această cauză a fost introdus termenul de
ora portului. În estuare, unda de apă sărată pătrunde pe gura
fluviilor, împingând apa dulce în amonte. Fenomenul este numit:
mascaret, pe Sena, pororoca, pe Amazon, şi bora, pe Gange.

Fundy Bay / Bay of Fundy (Golful Fundy), locul în care se produce cea mai mare
maree (16,3 m; 16,8 m, 17 m sau chiar 19-20 m, după unele surse), este
situat în Canada (America de Nord), între Peninsula Nova Scotia, provincia
New Brunswick şi statul Maine (Statele Unite ale Americii), la 44o10’-45o50’
lat. N și 63o10’-67o20’ long. V. Are lăţimea de până la 80 km, iar cantitatea
de apă deplasată de o maree completă (12,4 ore) se ridică la 115 mld. t.
Mont Saint-Michel, locul cu cea mai reprezentativă maree prin fenomenul de
flux şi reflux, este situat în Golful Saint-Malo din Marea Mânecii (nord-
vestul Franţei, Europa), la 48o38’10” lat. N și 1o30’41” long. V. Este o stâncă
din granit cu suprafaţa de 0,97 km2 (cu circa 900 m diametru şi 80 m
înălţime), care în timpul fluxului este insulă, iar în timpul refluxului devine
peninsulă (legată printr-un cordon de nisip). În prezent, stânca este legată
de continent de o şosea asfaltată şi protejată de un dig. Datorită trecutului
istoric, locul este unul dintre cele mai vizitate din Franţa.

Meteorit = element solid provenit din spaţiul interplanetar, cu

mărime variabilă (de la particule la blocuri), bogat în silicaţi
(m. pietros) sau fier (m. feros), care, atras de Terra, pătrunde în
atmosferă cu viteză ce poate depăşi 100 km/s, unde se
încălzeşte, se aprinde, se volatilizează sau ajunge până la sol
(bolid) şi creează prin izbire o puternică undă de şoc şi un crater
meteoric. Zilnic cad pe Pământ 10-20 t de praf cosmic, cenuşă
provenită din arderea meteoriţilor şi meteoriţi.

52
 Cape York / Agpalilic / Abnighito (în dialectul eschimoşilor) este cel mai mare
meteorit expus (circa 30,88 t). A fost găsit în anul 1894 în nord-vestul
Groenlandei, pe Meteorite Island (lângă Capul York), la 76o8’ lat. N și 64o56’
long. V. Este din fier (a căzut pe Terra în urmă cu 10.000 ani) şi a fost expus,
în 1897, în muzeul Hayden Planetarium din New York (Statele Unite ale
Americii).
Chubb, cel mai întins lac format într-un crater meteoritic (53 km2 şi adânc de 251
m), se află în Canada (America de Nord).
Deep Bay, cel mai adânc crater meteoritic (220 m adâncime, cu diametrul de 13,7
km), este situat în Saskatchewan (Canada, America de Nord), la 56o24’ lat.
N și 102o59’ long. V. Este un golf al Lacului Reindeer şi are o vechime de
până la 105 mil. ani.
Hoba West, cel mai mare meteorit găsit (circa 60 t, în 1920), se află în ferma
omonimă din regiunea Otjozondjupa (nord-estul Namibiei, Africa), la
19o35’32,9” lat. S și 17o56’1,2” long. E (la aproximativ 20 km de oraşul
Grootfontein). A căzut pe Terra în urmă cu aproximativ 80.000 ani şi este
alcătuit din fier (82,4%) şi nichel (16,4%).
Vredefort, cel mai mare crater meteoritic (250-300 km în diametru), este situat în
provincia Free State din Africa de Sud, la circa 27o1’ lat. S și 27o23’ long. E.
Din anul 2005, datorită importanţei geologice, face parte din Patrimoniul
Mondial UNESCO.

Mlaştină = teren cu exces de umiditate, generat de pânza de apă

stătătoare superficială, de mică adâncime, cu regim temporar,
invadat de vegetaţie acvatică. A rezultat, fie prin colmatarea
unor microdepresiuni, mici lacuri etc., fie dintr-o insuficientă
drenare a terenului. M. pot apărea pe continente
(m. continentale) – în albii, in preajma izvoarelor, în crovuri, în
locul lacurilor secate, în depresiunile intramontane, în tundră etc.
–, pe litoral (m. de litoral) şi în regiunile estuarelor afectate de
maree (m. de estuar). După modul de alimentare cu apă, profilul
suprafeţei terenului şi vegetaţie, m. se deosebesc în: m. eutrofe,
cu profil plan, alimentate cu ape din precipitaţii, subterane şi de
suprafaţă, cu vegetaţie de baltă (apar în locul lacurilor colmatate,
în luncile râurilor etc.), m. metotrofe, cu poziţie intermediară, şi
m. oligotrofe, cu profil bombat (din cauza acumulărilor de muşchi
şi turbă), alimentate de ploi şi zăpezi (în regiunile cu climat umed
şi rece: în munţii înalţi, în depresiunile intramontane, în tundră
etc.)

eutrofă, Mlaştina ~ din România este numită ploştină, în Muntenia şi Oltenia,

bahnă, în Moldova, rovină, în Muntenia, rogoaze, în Depresiunea
Braşovului, şi mocire, în Maramureş.

53
 Gran Pantanal („Marea Mlaştină”), cea mai întinsă mlaştină de pe Terra şi din
Emisfera Sudică (170.000 km2), se află în America de Sud, pe teritoriul
Braziliei, Boliviei şi Paraguayului, la 18o00’ lat. S și 56o30’ long. V. În sezonul
umed, peste 80% din câmpiile sale joase sunt acoperite de apă.
oligotrofă, Mlaştina ~ din România este numită tinov (în Carpaţii Orientali:
Tinovul Mohoş, 240 ha, Tinovul Poiana Stampei / Tinovul Mare Poiana
Stampei, 681,80 ha, Tinovul Luci, 273 ha, Tinovul Găina, 1 ha, Tinovul Şaru
Dornei, 38 ş.a.).
Vasyugan este cea mai întinsă mlaştină din Emisfera Nordică (53.000 km2). Este
situată în Câmpia Siberiei de Vest (Federaţia Rusă, Asia), la 55o35’-58o40’
lat. N și 74o30’-83o30’ long. E şi s-a format în urmă cu circa 10.000 ani. Pe
suprafaţa sa sunt numeroase ape curgătoare şi peste 800 lacuri, iar
cantitatea de turbă reprezintă 2% din totalul mondial.

Munte = formă de relief pozitivă cu altitudinea mai mare de 800-

1.000 m şi cu adâncimea fragmentării de peste 300 m. În funcţie
de geneză sunt: m. de cutare şi încreţire (M. Alpi), m.
vulcanici (M. Harghitei) şi m. de eroziune (proveniţi prin
fragmentarea unui podiş înalt).

Alaska, Munţii ~, cei mai înalţi din America de Nord (6.194 m, în Vârful McKinley),
sunt situaţi în statul Alaska (Statele Unite ale Americii) şi au lungimea de
circa 1.000 km. Versanţii sunt abrupţi, iar vârfurile sunt acoperite cu
gheţari.
Alpii Australieni, cei mai înalţi din Australia (2.228 m, în Vârful Kosciuszko), sunt
situaţi sud-estul continentului, la capătul sudic al Munţilor Marii Cumpene
de Ape şi se întind pe circa 450 km. Sunt alcătuiţi din roci sedimentare cu
intruziuni granitice. În cadrul său sunt prezente 11 parcuri şi rezervaţii
naturale (circa 1,5 mil. ha).
Anzi, Munţii ~ / Los Andes / Cordillera de los Andes, cel mai lung lanţ montan
din lume (7.600 km) şi cel mai înalt din America de Sud (6.960 m, în Vârful
Aconcagua), se desfăşoară în paralel cu coasta Oceanului Pacific, între
ţărmul Mării Caraibilor, în nord (circa 10o lat. N), şi Ţara de Foc, în sud (circa
55o lat. S). Înălţaţi în orogeneza alpină (în urmă cu aproximativ 60 mil. ani),
munţii se întind pe teritoriul statelor Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru,
Bolivia, Argentina şi Chile.
Caucazul Mare, Munţii ~, cei mai înalţi munţi din Europa (5.642 m, în Vârful
Elbrus), sunt situaţi pe teritoriile Federaţiei Ruse, Georgiei şi
Azerbaidjanului, la 43o21’18” lat. N și 42o26’31” long E. Fac parte din
sistemul Munţilor Caucaz. Se întind pe circa 1.100 km (pe direcţia sud-est –
nord-vest) şi au lăţimea de 160 km.
Chimborazo / „Muntele de zăpadă”, cel mai înalt munte măsurat din centrul
planetei (raza ecuatorială fiind mai lungă cu circa 22 km, comparativ cu cea
din Munţii Himalaya), este un stratovulcan stins. Este situat în Munţii Anzi

54
 (America de Sud), la sud de Ecuator (1o28’9” lat. S și 78o49’3” long. V) şi la
circa 190 km de ţărmul Oceanului Pacific. Are partea superioară acoperită
cu gheţari.
Făgăraşului, Munţii ~, cei mai înalţi din România (2.544 m, în Vârful
Moldoveanu), fac parte din Carpaţii Meridionali şi sunt situaţi la 45o16’-
45o42’ lat. N și 24o15’-25o10’ long. E. Pe creasta principală, lungă de peste
70 km, se găsesc şase vârfuri cu înălţimi mai mari de 2.500 m: Moldoveanu
(2.544 m), Negoiu (2.535 m), Viştea Mare (2.527 m), Călţun / Lespezi (2.522
m), Vânătarea lui Buteanu (2.507 m) şi Dara (2.501 m). Versantul sudic este
constituit din culmi prelungi şi relativ domoale, iar cel nordic este abrupt,
cu văile orientate nord - sud.
Himalaya, Munţii ~, cei mai înalt din lume (8.850 m în Vârful Everest sau
Chomolungma / „Zeiţa mamă a munţilor”), sunt situaţi în partea central-
sudică a Asiei. Sunt cei mai tineri de pe continent, având o vechime de
până la 15 mil. ani. Împreună cu Munţii Karakorum formează cel mai înalt
sistem montan, cu 14 vârfuri la peste 8.000 m: Kanchenjunga, 8.585 m,
Everest, 8.850 m, Makalu, 8.470 m, Cho Oyu, 8.182 m, Gosainthan, 8.126
m, Manaslu, 8.125 m, Lhotse, 8.545 m, Annapurna, 8.078 m, Dhaulagiri,
8.178 m, Nanga Parbat, 8.126 m, Gasherbrum I, 8.062 m, Gasherbrum II,
8.038 m, Broad Peak, 8.051 m, şi K2, 8.611 m.
Kenya, muntele situat la Ecuator (0o9’ lat. N și 37o19’ long. E) şi acoperit în
permanenţă cu zăpadă, are altitudinea de 5.199 m (în Vârful Batian). Este
un stratovulcan format în urmă cu aproximativ 3 mil. ani, după apariţia
Marelui Rift African. Din 1997 se află pe lista Patrimoniului Mondial
UNESCO, iar în prezent este înscris în Parcul Naţional Muntele Kenia.
Kilimanjaro, Munţii ~, cei mai înalţi din Africa (5.895 m, în Vârful Uhueu Peak),
sunt situaţi în Tanzania şi Kenia, la 3o4’33” lat. S și 37o21’12” long. E.
Unitatea este un stratovulcan formată pe Marele Rift African. Se consideră
ca ultima erupţie a avut loc în urmă cu 300.000 de ani. În 1973 a fost
înfiinţat Parcul Naţional Kilimanjaro (756 km2), iar din 1987 muntele se află
sub protecţia UNESCO.
Mauna Kea / „Muntele Alb”, cel mai înalt măsurat de la baza sa submarină
(10.203 m), este situat în Insulele Hawaii, la 19o49’14” lat. N și 155o28’5”
long. V. Este un vulcan stins (ultima erupţie având loc în urmă cu
aproximativ 4.500 ani), cu suprafaţa de circa 2.400 km2 şi cu înălţimea de
4.205 m deasupra nivelului mării. În sezonul rece, vârful său este acoperit
cu zăpadă.
Punčak Jaya / Piramida Carstenz, cel mai înalt munte de pe o insulă (4.884 m),
este situat în Insula Noua Guinee, la 4o5’ lat. S și 137o11’ long. E. Face parte
din „Cele şapte vârfuri” ale insulei şi s-a format prin scufundarea Plăcii
Pacifice sub Placa Indo-australiană. Deşi este situat aproape de Ecuator, pe
vârf sunt gheţari.

55
 N

Ninsoare = cădere a precipitaţiilor sub formă de zăpadă.

Antarctida este continentul în care ninsoarea este forma de precipitaţie aproape

exclusivă. Această situaţie este cauzată, în special, de poziţia geografică
între Cercul Polar de Sud şi Polul Sud, în cadrul climatului polar.
Silver Lake, locul în care s-a produs cel mai gros strat de zăpadă în 24 ore – 1.870
mm, la 14-15 aprilie 1921 –, se află în sud-vestul statului Colorado din
Statele Unite ale Americii (America de Nord).
Thompson Pass (855 m altitudine), locul în care s-a produs cel mai gros strat de
zăpadă căzut într-o singură ninsoare (4.455 mm, în perioada 26-31
decembrie 1955), este situat în Munţii Chugach din Alaska (Statele Unite
ale Americii), la 61o7’43” lat. N și 145o43’34” long. V.

Nor = grupare de produse de condensare în stare lichidă, solidă sau

mixtă aflate în suspensie în atmosferă. Marea majoritate a norilor
se formează în troposferă la diferite etaje  inferior (de la
suprafaţa solului până la 2 km), mijlociu (2-7 km) şi superior (5-
13 km), constituind sursa precipitaţiilor atmosferice. Se clasifică
după numeroase criterii: aspect exterior, înălţime, geneză,
structură microfizică etc.. Principala clasificare, după aspectul lor
exterior, privit de jos, grupează norii în zece genuri (subdivizate
în specii şi varietăţi): Cirrus (Ci), Cirrocumulus (Cc), Cirrostratus
(Cs), Altocumulus (Ac), Altostratus (As), Nimbostratus (Ns),
Stratocumulus (Sc), Stratus (St), Cumulus (Cu) şi Cumulonimbus
(Cb). După înălţimea la care se dezvoltă în troposferă se clasifică
în: nori inferiori (St, Sc); nori mijlocii (Ac, As); nori superiori, la
înălţimi de peste 7000 m (Ci, Cc, Cs) şi nori de dezvoltare
verticală, care pot avea bazele în etajul inferior, iar vârfurile în
etajul mijlociu (Ns) sau superior (Cb, Cu). Uneori norii se
formează şi în stratosferă: n. sidefii (la 20-25 km înălţime,
asemănători norilor Cirrus) şi n. argintii (cu aspect cirriform,
observabili pe cerul nopţii la înălţimi între 70 şi 90 km).

Cirrus, cel mai înalt nor din troposferă (la circa 8.000 m altitudine), are formă de
bancuri sau benzi înguste, de filamente subţiri, albe, cu aspect fibros ori
luciu mătăsos.

56
Cumulonimbus, norul cu cea mai mare dezvoltare pe verticală din troposferă
(8.000-13.000 m), are formă de turn uriaş ori de munte, cu densitate mare
şi dezvoltare considerabilă. Are partea superioară netedă sau fibroasă, dar
aproape întotdeauna turtită, cu aspect de nicovală, iar cea inferioară este
întunecată. Din el cad precipitaţii sub formă de averse, adesea însoţite de
furtuni cu descărcări electrice şi uneori grindină.
Stratus, norul cel mai coborât din troposferă (până la 100-400 m altitudine), are
adesea forma unei pânze de culoare cenuşie. Poate determina formarea
burniţei, acelor de gheaţă şi zăpezii grăunţoase.

57
 O

Oază = loc cu izvoare de apă şi cu vegetaţie bogată în mijlocul unui

pustiu nisipos, a unui deşert.

Ein Gedi, oaza rezervaţie naturală cea mai mare, este situată în Israel, pe coasta
de vest a Mării Moarte. A fost declarată rezervaţie naturală în anul 1971 şi
este una dintre cele mai importante oaze din Israel. Aici au fost descoperite
importante vestigii arheologice şi istorice.
Emiratele Arabe Unite, statul cu cele mai mari oaze din lume, sunt situate în sud-
estul Peninsulei Arabice (în Orientul Mijlociu), în Golful Persic.
Liwa, cea mai mare oază din lume, este situată în Emiratele Arabe Unite
(Peninsula Arabică, Asia).
Ubari, considerată cea mai frumoasă oază din lume, este situată în Sahara (Libia,
Africa), la 26o35’ lat. N și 12o46’ long. E.

Ocean = întindere vastă de apă sărată acumulată în marile

depresiuni ale scoarţei terestre şi care separă continentele. O.
(Pacific, Atlantic, Indian, Arctic şi Austral) comunică larg între ele
şi, împreună cu mările mărginaşe, formează Oceanul Planetar
(326.000.000 km2; 70,8% din suprafaţa globului).

Arctic, Oceanic ~ / Oceanul Îngheţat are cea mai mică întindere (14,79 mil. km2),
cel mai puţin adânc (-5.499 m adâncimea maximă), cea mai mare întindere
de apă oceanică îngheţată (11.000 km2 iarna şi 8.000 km2 vara) şi cea mai
mare suprafaţă insulară în raport cu cea a acvatoriului (3,7 mii km2;
Arhipelagul Arctic Canadian, Franz Joseph, Noua Siberie, Novaia Zemlea,
Severnaia Zemlea, Svalbard etc.). Situat în Emisfera Nordică, între
continentele Europa, Asia şi America de Nord, are în compunere mai multe
mări: Albă, Barents, Beaufort, Ciukcilor, Kara, Laptev, Siberiei de Est ş.a.
Unii oceanografi îl consideră mare mediterană a Oceanului Atlantic (Marea
Arctică Mediterană / Marea Arctică).
Atlantic, Oceanul ~ are cea mai înaltă maree (17-19 m, în Fundy Bay, Canada), cu
cel mai puternic curent oceanic (Curentul Golfului) şi cel mai lung lanţ
muntos subacvatic (Dorsala Atlantică – 40.000 km –, care are Insula Islanda
ca singură regiune din acest lanţ muntos aflată la suprafaţa apei). Ocupă
aproximativ 20% din suprafaţa Pământului şi este cuprins între
continentele: Europa, Africa, America de Nord şi America de Sud. Mările

58
 incluse în ocean sunt: Baltică, Caraibelor, Labrador, Nordului, Sargaselor
ş.a.
Austral, Oceanul ~ / Oceanul Antarctic este ultimul clasificat şi acceptat printr-o
decizie a Organizaţiei Internaţionale Hidrografice (în anul 2000) şi cu cel
mai mic număr de mări incluse (5 – Ross, Bellingshausen, Weddell, Antilelor
Meridionale şi Depresiunii Argentiniene). Reprezintă un corp de apă care
înconjoară Antarctica, până la 60o lat. S.
Pacific, Oceanul ~ („Marea Liniştită”) este cel mai întins (179,7 mil. km²; 181,3
mil. km2, după alte surse, reprezentând 33% din suprafaţa planetei) şi cel
mai adânc (-11.034 m în Groapa Marianelor), cu cel mai mare număr de
mări incluse (30; Bering, Celebes, Chinei de Est, Coralilor, Filipinelor,
Japoniei, Tasman, Sulu ş.a.), cu cea mai lungă fosă oceanică (5.900 km;
Atacama, în lungul ţărmurilor statelor Peru şi Chile), cu cea mai mare
dezvoltare a formaţiunilor coraligene (Marea Barieră de Corali: 2.300 km
lungime, 2-150 km lăţime, până la 250 m grosime), cu cel mai mare număr
de munţi submarini (1.400) şi cu cel mai înalt vulcan submarin (Makarov
Seamount – 5.038 m altitudine faţă de fundul oceanului), cu cea mai mare
arie vulcanică activă (concentrează peste 350 vulcani, din cei 600 existenţi
în prezent) şi cu cel mai mare număr de insule (aproximativ 25.000,
majoritatea grupate în: Melanezia, Micronezia, Polinezia şi Noua Zeelandă).
Este situat între continentele: Asia, Australia, Antarctida, America de Sud şi
America de Nord.
Indian, Oceanul ~ are cea mai ridicată temperatură medie a apelor (20oC
temperatura medie iarna în regiunea intercontinentală), cea mai caldă apă
(36,6oC, în august, în Golfului Persic), cea mai mare salinitate medie (35,4-
36,5‰, din cauza evaporaţiei mari) şi cel mai mic număr de mări
(Andaman, Arabiei, Bengal etc.). Este situat între Africa, Asia şi Australia şi
ocupă o suprafaţă de 73.556.000 km2 (circa 20% din Oceanul Planetar).

59
 P

Parc naţional = teritoriu cu peisaje naturale şi seminaturale cu

întindere mare, care cuprinde valori floristice, faunistice,
geomorfologice şi peisagistice de mare valoare ştiinţifică şi
estetică. În cadrul p. n. sunt cuprinde mai multe zone: zone
integral ocrotite (accesibile numai oamenilor de ştiinţă), zone
turistice (vizitabile numai în condiţii dinainte stabilite), zone
tampon (separă primele două tipuri de zone şi reduc presiunile
turistice asupra zonelor integral ocrotite) şi zone rezidenţiale (în
care sunt incluse laboratoarele de cercetări ştiinţifice, spaţiile de
cazare etc.). Funcţiile p. n. sunt de protecţie, ştiinţifice,
economice, educativ-didactice, de recreare şi reconfortare.

Gir este unicul habitat pentru leu din Asia. Parcul a fost înfiinţat în anul 1975, se
întinde pe circa 260 km2 şi este situat în statul Gujarat (India), la 21o20’ lat.
N și 70o30’ long. E.
Groenlanda, cel mai întins parc naţional (circa 700.000 km2) şi cel mai nordic
(între 71o şi 82o lat. N), este situat în nord-estul insulei omonime şi include
Ţara lui Peary. Relieful atinge altitudinea de 2.940 m (vârful Peterman) şi
sunt ocrotite: vestigiile istorice, gheţarul continental, fiordurile, vegetaţia
(sălcii pitice, ierburi, muşchi, licheni etc.) şi fauna de tundră (boul moscat,
ursul polar, bufniţa albă, potârnichea de tundră ş.a.).
Marea Barieră de Corali, cel mai întins parc naţional submarin (670.800 km2),
cuprinde circa 3.000 de recifuri (400 de tipuri) şi 300 de insule, grupate de-
a lungul a 2.600 km. Este situată în estul Australiei, în Marea Coralilor (sud-
vestul Oceanului Pacific). Aici trăiesc peste 10.000 de specii marine,
numeroase unice: crustacee, moluşte, delfini, broaşte ţestoase etc. Din
1981 parcul face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
Retezat, cel mai vechi parc național din România (1935), este situat în Munţii
Retezatului (Carpaţii Meridionali), la 45o23’ lat. N și 22o55’ long. E. Inițial,
cu o suprafață de 13.000 ha (în prezent cu ha), parcul ocrotește văi, căldări
și lacuri glaciare – peste 80; Lacul Bucura, cel mai întins din țară (8,8 ha),
Lacul Zănoaga, cel mai adânc din țară (29 m), Galeș, cu cea mai mare
transparență relativă din țară –, păduri semperviriscente, pășuni alpine,
diverse specii valoroase de plante și animale etc. Ariile protejate incluse în
parc sunt: Gemenele-Tău Negru, Peștera cu corali și Peștera Zeicului.
Serengeti, parcul naţional cu cea mai bogată faună mare (peste 30 specii) şi cu
aproximativ 500 de specii de păsări, este situat într-o regiune cu savană în
nordul Tanzaniei (Africa), la 2o19’ lat. S și 34o50’ long. E, şi se întinde pe

60
 30.000 km2. Parcul este populat cu bivoli africani, antilope, gazele, girafe,
zebre, elefanţi, lei, gheparzi, hiene, crocodile, flamingo ş.a. Regiunea
vulcanică Ngorongoro, din sud-estul parcului, a fost inclusă (1979) în
Patrimoniul Mondial UNESCO.
Tierra del Fuego / Parcul Național Ţara de Foc, cel mai sudic din lume (55o lat.),
este situat în Chile și Argentina (America de Sud) și se întinde pe 68.900 ha.
Wood-Buffalo („al Bizonului-de-păure”), parcul naţional continental cel mai întins
(44.807 km²), a fost înfiinţat în anul 1922 şi este situat în regiunea preriilor
din provinciile canadiene Alberta şi Teritoriile de Nord-Vest (America de
Nord). Este cuprins între râurile Athabasca şi Slave River, la est, şi Peace
River, la vest, și ocrotește cea mai mare turmă de bizoni-de-pădure din
lume.
Yellowstone, cel mai vechi parc naţional (1 martie 1872), cel mai complex, cu
cele mai numeroase gheizere (peste 300), este situat în Statele Unite ale
Americii (96 % - Wyoming, 3% - Montana, 1% - Idaho), la 44o58’ lat. N și
110o42’ long. V. Întins pe 8.987 km2, cuprinde lanţuri muntoase (Rocky
Mountain, 3.462 m altitudine), vulcani (Caldeira Yellowstone), lacuri
(Yellowstone), râuri, gheizere etc. Caldeira Yellowstone, cel mai mare
super-vulcan din America de Nord, a erupt în ultimele două milenii de mai
multe ori. În parc sunt protejate numeroase specii de animale, precum:
ursul grizzli, lupul, bizonul ş.a.

Pas = partea mai joasă sub formă de înşeuare din cadrul unei culmi
(care pune în legătură două văi), a unui munte ori între două
culmi sau lanţuri muntoase, care face mai uşoară trecerea
acestora.

Muztaghdavan / Muztagh Davan, cel mai înalt pas din lume (5.781 m), este
situat în Munţii Karakorum (Asia), între vârfurile Batura Muztagh şi K2.
Thompson Pass se evidenţiază prin cea mai mare cantitate de zăpadă căzută într-
o singură ninsoare (între 26 şi 31 decembrie 1955 stratul de zăpadă
acumulat a fost de 4.455 mm). Este situat la altitudinea de 855 m, în
Munţii Chugach din Alaska (Statele Unite ale Americii), la 61o7’43” lat. N și
145o43’34” long. V.
Urdele, cel mai înalt pas din România (2.145 m), este situat în Munţii Parângului
(Carpaţii Meridionali), între obârşiile pâraielor Urdele şi Romanu, la 45o21’
lat. N și 23o39’ long. E.

Pasăre = animal vertebrat ovipar, cu corpul acoperit cu pene, cu

aripi adaptate, de obicei, pentru zbor şi cioc în partea anterioară
a capului.

61
 Auşelul (Regulus regulus), cea mai mică pasăre din România (circa 9 cm lungime
şi 5-7 g greutate), trăieşte în pădurile de conifere şi foioase. Depune 7-8
ouă şi creşte două serii de pui pe an.
Colibri / „Pasărea muscă”, cea mai mică din lume (cu greutatea cea mai mare de
până la 20 g) şi singura care zboară în toate direcţiile (înainte, înapoi, în
zigzag, pe loc), numără peste 400 de specii. Trăieşte în cele două Americi şi
poate zbura cu o viteză de 15 m/s. Se hrăneşte cu polen, nectar, insecte
mici şi arahnide.
Condorul (Vultur gryphus), pasărea zburătoare cea mai mare (circa 1-1,5 m
lungime şi peste 3,5 m la anvergura aripilor), trăieşte în America de Sud. Se
hrăneşte cu hoituri şi cu pui de animale. Din 1973 este trecut pe lista
speciilor ameninţate cu dispariţia.
Pluvianul (Pluvianus aegyptius) este pasărea de circa 20 cm care se hrăneşte cu
resturile de carne din gura crocodililor, cu care trăieşte în simbioză.
Struţul (Struthio camelus), pasărea alergătoare cea mai mare (până la 2,75 m
înălţime şi peste 100-130 kg greutate) şi cea mai rapidă (aleargă cu 70
km/oră), trăieşte în regiunile semiaride şi cu savane deschise din Africa.

Pădure = fitocenoză al cărui strat principal este constituit din una

sau mai multe specii de arbori. Se evidenţiază: p. boreală de
răşinoase (cu molid, pin, brad, larice etc.), p. nemorală (cu fag,
stejar, mesteacăn, arţar etc.), p. mediteraneană (cu stejar veşnic
verde, stejar de plută, pin de Alep, cedru de Liban etc.), p.
musonică (cu teck, sal etc.), p.-galerie (în lungul râurilor din
zona tropicală) şi p. ecuatorială (cu palmier de ului, arbore de
cauciuc, palmier de cocos etc.).

Amazoniană, Pădurea ~ / Amazonia, cea mai întinsă pădure ecuatorială de pe

Glob (circa 5.500.000 km2), este situată pe teritoriul statelor Brazilia,
Bolivia, Peru, Columbia, Venezuela, Guyana şi Suriname (America de Sud).
Reprezintă cel mai bogat ecosistem, cu 16.000 de specii şi circa 390 mld.
de arbori.
Antarctida, singurul continent fără pădure, este situat între Cercul Polar de Sud şi
Polul Sud, în cadrul climatului polar.
Barajul Verde, cea mai întinsă pădure plantată de om (1.500.000 ha; circa 1.500
km lungime şi între 5 si 20 km lăţime, în 1974), este întinsă pe teritoriul
Algeriei (Africa).
Letea, cea mai nordică pădure cu aspect tropical din Europa (40 o15’ lat. N), este
situată în nord-estul Deltei Dunării (România). Arborii şi arbuştii (stejar
brumăriu, frasin, tei, plop, păducel, lemn câinesc, cătină, paţachină, corn
ş.a.) sunt învăluiţi de liane (Periploca greaca) şi de alte plante agăţătoare
(viţă sălbatică, hamei, curpen, trandafir sălbatic etc.).
Petrified Forest, cea mai mare pădure pietrificată (381 km2), este situată în sud-
estul Deşertul Pictat (Painted Desert) din statul Arizona (vestul Statelor

62
 Unite ale Americii), la 35o5’ lat. N și 109o48’ long. V. Copacii pietrificaţi au
trăit în urmă cu 200 mil. ani de-a lungul reţelelor hidrografice, unde au fost
acoperiţi de aluviunile inundaţiilor.
Taigaua eurosiberiană, cea mai întinsă pădure de conifere de pe Glob (circa 9
mil. km2), se află pe teritoriile Asiei şi Europei, la sud de Cercul Polar de
Nord (între Oceanul Pacific şi Marea Baltică). Este alcătuită aproape
exclusiv din conifere: brazi, molizi, larice şi pini.
Yasuni, Parcul National ~, pădurea cu cea mai bogată biodiversitate, se întinde
pe 9.820 km2 în estul Ecuadorului (America de Sud), la 1o5’ lat. S și 75o55’
long. V.

Peninsulă = porţiune de uscat de dimensiune şi formă diversă,

înconjurată din trei părţi de apă, care înaintează în largul
oceanului, al mării sau al unui lac.

Arabică, Peninsula ~, peninsula cu cea mai mare suprafaţă (3.250.000 km2.) şi cu

cele mai mari rezerve de petrol cunoscute din lume, este situată în sud-
vestul Asiei, între Marea Roșie, Golful Aden, Marea Arabiei, Golful Oman și
Golful Persic. În cadrul său (la 16o30’-23o00’ lat. N și 44o30’-56o30’ long. E)
se evidențiază deșertul Rub al Khali („Sfertul gol” sau „Pătrimea goală”),
cea mai aridă parte a peninsulei, cel mai întins pustiu de nisip de pe Terra.
Dunele aflate în componența sa, lungi de 40 km, se întind de la nord-est
spre sud-vest.
Cape-York, Peninsula ~, cu cea mai mare suprafaţă din Australia (195.000 km2),
este situată în nord-est, între Marea Coralilor și Golful Carpentaria. Este
acoperită cu păduri de eucalipt (în interior) și păduri tropicale (în regiunile
literale), iar în subsol se găsesc zăcăminte de aur, bauxită și plumb..
Kamceatka, Peninsula ~, cu cea mai mare altitudine de pe Terra (4.750 m, în
vârful Kliucevskaia Sopka, Vulcanul Kliucev din Munții Srednîi), este situată
în nord-estul Asiei, între mările Bering și Ohotsk, la 57o lat. N și 160o long. E,
în Federația Rusă. S-a format prin pătrunderea Plăcii Pacifice (cu o viteză de
8 cm pe an) sub Placa Euroasiatică. Are lungimea de 1.200 km (între 51 o și
62o lat. N) și este presărată cu numeroși vulcani (circa 160 – Kliucev,
Șiveluci, 3,283 m altitudine ș.a. –, din care 28 sunt activi) și gheizere. În anul
1966 regiunea vulcanică a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Labrador, Peninsula ~, cea mai întinsă din America de Nord (1.620.000 km2), este
situată în nord-est, între Golful Hudson, Marea Labrador și Golful Sfântul
Laurențiu, la 60o lat. N și 74o long. V, în Canada. Reprezintă partea extremă
estică a Scutului Canadian, iar altitudinea sa nu depășește 1.652 m (în
Munții Caubvick). În cadrul său a fost înființat Parcul Național Munții
Torngat (9.700 km2), care protejază numeroase specii faunistice: ursul
polar, caribu, vulturul auriu, șoimul călător etc.
Scandinavă, Peninsula ~, cu cea mai mare suprafaţă din Europa (800.000 km2.),
este situată între Marea Baltică, Marea Nordului, Marea Norvegiei, Oceanul

63
 Arctic și Marea Barents. În interior se evidențiază Alpii Scandinaviei (2.470
m), Podișul Norrland, Podișul Svealang, Podișul Småland, Câmpia Suedeză
Centrală și Câmpia Skåne, iar în exterior țărmurile sunt cu fiorduri (în nord
și vest) și joase (în sud și est).
Somalia , Peninsula ~, cu cea mai mare suprafaţă din Africa (750.000 km2), este
situată în est (la 2o2’ lat. N și 45o21’ long. E), între Golgul Aden și Oceanul
Indian. Datorită asemănării cu un os frontal de rinocer, a fost poreclită
„Cornul Africii”.

Peşteră = cavitate rezultată prin dizolvarea de către apă a

calcarului, gipsului şi altor roci cu ciment calcaros (conglomerate
etc.). Este compusă din galerii şi săli, iar în interiorul acestora se
găsesc forme endocarstice (stalactite, stalagmite, coloane,
draperii, domuri ş.a.).

Coliboaia este peștera din România cu printre cele mai vechi picturi rupestre din
Europa (circa 35.000 ani). A fost descoperită în anul 1903 în Valea
Sighiştelului din Munţii Apuseni, la 46o31’52” lat. N și 22o35’44” long. E.
Picturile rupestre datează din Gravettian sau Aurignacian (23.000-35.000
ani) și reprezintă un cal, un bizon, două capete de urși, doi rinoceri păroși și
o felină.
Cuevas de Nerja, peștera cu cea mai mare stalactită (59,4 m lungime şi 18 m
diametru), este situată în Andaluzia (Spania, Europa), la 36o45’42” lat. N și
3o50’45” long. V. A fost descoperită în ianuarie 1959.
Hölloch, cea mai lungă peșteră (196 km, cu diferența de nivel de 939 m), este
situată în Valea Muota din Alpii Calcaroşi (cantonul Schwyz din Elveţia,
Europa).
Krásnohorská, peștera cu cea mai lungă stalagmită (32,6 m, cu diametrul de 12
m), este siruată în platoul Slovensky Kras din estul Slovaciei (Europa). Are
lungimea de 1.450 m și a fost inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Malham Ma’Ara, cea mai lună formată în sare (5,591 km), s-a dezvoltat în
Masivul Sedom din Israel (Asia).
Mammoth Cave System („Peştera Mamutului”), cel mai mare complex de peșteri
de pe Glob (627,6 km lungime, 591 km după alte surse), dezvoltată pe
minim cinci niveluri, este situată în statul Kentucky, Statele Unite ale
Americii, la 37o11’ lat. N și 86o6’ long. V. În anul 1941, o parte din peșteră a
intrat în cadrul Parcului Național Peștera Mamutului (din 1990 numită
Rezervație a Biosferei).
Optimisticeskaja / Optymistycha, cea mai lungă peșteră formată în gips (183 km;
270 km, după unele surse), s-a dezvoltat în Podişul Volâno-Podolic din
Ucraina (Europa), la 48o44’33” lat. N și 25o59’77” long. E.
Peștera din Valea Rea este cea mai complexă, cu cea mai mare cascadă
subterană (82 m, Cascada Ventilatorului, perfect verticală) şi cea mai mare
peșteră în dolomite din România. S-a dezvoltat în Platoul Carstic Padiş din

64
 Munţii Apuseni (judeţul Bihor), la 46o38’ lat. N și 22o41’ long. E. A fost
descoperită în anul 1986 și are adâncimea de -320 m. Este considerată un
muzeu al mineralogiei, geologii identificând 37 de minereuri, din care 6
necunoscute până la acea dată și 23 în componența unor speleoterme.
Rakhiot Peak, peștera situată la cea mai mare altitudine (circa 6.650 m), este
situată în Masivul Nanga Parbat din Munţii Himalaya (Pakistan, Asia), la
35o15’36” lat. N și 74o38’17” long. E.
Son Doong („Peștera Râului din Munte”), peștera cu cea mai mare sală (5 km
lungime, 150 m lăţime şi 200 m înălţime), este situată în Parcul Naţional
Phong Nha-Ke Bang, în provincia Quang Binh din Vietnam (sud-estul Asiei).
A fost descoperită în anul 1991, iar prin interiorul său curge un mare râu
subteran.
Urșilor, Peștera ~, cel mai mare sit paleontologic cu fosile ale ursului de cavernă
(Ursus spelaeus) din România, este situată în Munții Bihorului (Munții
Apuseni), la 46o33’ lat. N și 22o34’ long. E. A fost descoperită în anul 1975 și
conține atât numeroase schelete întregi de urs de cavernă, dispărut în
urmă cu aproximativ 15.000 ani, cât și fosile de capră neagră, hienă de
peșteră, leu și ibex.
Vântului, Peștera ~, cea mai lungă din România (47 km; 42,1 km, după alte
surse), are adâncimea de -170 m și este situată în Munţii Pădurea Craiului
(Munţii Apuseni, judeţul Bihor), la 46o56’21” lat. N și 22o32’77” long. E.
Voronya / Krubera, cea mai adâncă peșteră (-2.190 m), este situată în Valea
Ortobalagan din Masivul Arabika (în Munţii Caucaz, Giorgia, Asia), la
altitudinea de 2.256 m.
Vrtoglavica, peștera cu cel mai adânc aven (603 m), a fost descoperită la 12
octombrie 1996, în Masivul Kanin (în Alpii Iulieni) din Slovenia (Europa).
Deține o cascadă a cărei cădere de apă este estimată la 440-440 m.

Placă tectonică = bucată relativ independentă din scoarţa

terestră, de forma unei calote sferice, care intră în contact cu
blocurile vecine prin regiuni de subducţie (aliniamente de ciocnire
dintre două p. t., unde una cade în Astenosferă şi se topeşte) şi
rifturi (văi prin care vin lave din adâncime). Are în componenţă
atât pătură granitică (de tip continental), cât şi pătură granitică
(de tip oceanic). P. t. se împart în: p. mari (p. majore) – P.
Eurasiatică, P. Americană, P. Africană, P. Australo-indiană, P.
Antarctică şi P. Pacifică –, subplăci (mezoplăci) – P. Arabă, P.
Caraibilor, P. Cocos, P. Filipineză, P. Gorda, P. Nazca, şi P.
Somaleză – şi p. minore (microplăci) – P. Adriatică, P.
Egeeană, P. Turcă ş.a. Dinamica p. t. constituie esenţa teoriei
tectonicii globale:

Pacifică, Placa ~ este placa majoră alcătuită preponderent din scoarţă de tip
oceanic. Intră în contact cu plăcile: Americană, Juan de Fuca, Cocos, Nazca,

65
 Indo-australiană, Filipineză și Eurasiatică (Euroasiatică). Pe suprafața sa
sunt „puncte fierbinți” care stau la originea insulelor vulcanice (Insulele
Hawaii ș.a.).
Turcă, Placa ~ / Subplaca Anatolia, cu cea mai ridicată viteză de deplasare (11-12
cm/an, de-a lungul faliei anatolice), este situată aproximativ în sud-vestul
Asiei. Are mișcarea de culisare asupra Microplăcii Egeice.

Planetă = corp ceresc cu dimensiuni mari, care se învârteşte în

jurul unei stele, pe o orbită în formă de elipsă (mişcare de
revoluţie), şi în jurul unei axe (mişcare de rotaţie). Primeşte
lumină şi căldură de la stea şi reflectă o parte din lumina primită.
În Sistemul Solar se găsesc opt p.: Mercur, Venus, Pământ
(Terra), Marte, Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun.

Jupiter, cea mai mare planetă din Sistemul Solar (cu diametrul de 11,2 ori mai
mare ca al Pământului) şi cu numeroşi sateliţi naturali (16, dintre care
patru au fost descoperiţi de Galileo Galilei: Io, Callisto, Ganymede şi
Europa). Se află situată la 778.000.000 km faţă de Soare, cu revoluţia
siderală efectuată în 11 ani şi 315 zile terestre şi cu mişcarea de rotaţie de
9 h 50’ 30”.
Marte, planeta cu cea mai înaltă formaţiune de relief din Sistemul Solar (un
vulcan al cărui vârf atinge 25 km), este situată la 227.800.000 km de Soare.
Ea are patru anotimpuri analogice celor terestre şi calote polare formate
din zăpadă.
Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare (57.910.000 km) şi fără niciun satelit
natural. Are diametrul de 4.840 km şi revoluţia siderală este de 88 zile
terestre. Temperatura atinge 350oC pe partea luminată şi -200oC pe partea
întunecată.
Pământ / Terra este unica planetă din Sistemul Solar pe care s-a putut dezvolta
viaţa şi continuă să existe. Se află la 149.700.000 km de Soare şi are
mişcarea de revoluţie de 23 ore 56 minute şi 4 secunde.
Saturn, cea mai renumită pentru frumuseţea datorată numeroaselor sale inele
(cu diametrul de 276.000 km şi grosimea de până la 20 km) şi cu cei mai
numeroşi sateliţi naturali (18), face parte din grupa planetelor mari, cu
diametrul de 9,47 diametre terestre.
Uranus, prima planetă descoperită prin telescop (la 13 martie 1781, de către
astronomul englez William Herschel), se află situată la 19,2 unităţi
atmosferice de Soare. Este înconjurată de inele întunecate şi de 27 sateliţi.
Venus este planeta pentru care Soarele răsare la vest şi apune la est (datorită
mişcării de rotaţie retrograde, în sensul invers acelor de ceas) şi cu cea mai
mare strălucire (Luceafărul de seară sau de dimineaţă), atingând mărimea
stelară -4.

66
Podiş = formă majoră de relief, alcătuită din interfluvii largi sub
formă de platouri, cu altitudini de peste 200 m, despărţite de văi
adânci, cu adâncimea fragmentării de peste 100 m. Se împart în:
p. structurale (cu rocile dispuse orizontal, cu strate dure la
suprafaţă = P. Colorado), p. de eroziune (dispuse peste
platforme înalte care coincid cu suprafeţele de eroziune = P.
Guyanelor) şi p. de acumulare (prin acumularea sedimentelor
între lanţurile muntoase – P. Marelui Bazin – sau la baza
munţilor, cărate de ape, rezultând piemonturi – P. Getic).

Moldovei, Podişul ~, cel mai întins podiș din România (peste 22.200 km2; circa
9,5% din suprafața țării), este așezat în est și nord-est, la 45o45’-48o15’ lat.
N și 25o35’-28o12’ long. E. Are altitudinile cuprinse între aproximativ 250
m, în lunca Prutului, și 688 m, în Dealul Ciungi (Podișul Sucevei). Relieful se
evidențiază prin prezența platourilor mărginite de cueste (Coasta Iașilor
ș.a.), pe care s-au dezvoltat procese de versant intense (alunecări de teren,
torențialitate și chiar prăbușiri).
Salar de Uyuni / Salariu de Tunupa este cel mai mare podiş (Altiplano) de sare
din lume (12.000 km2; 10.580 km2, după alte surse). Este situat în Bolivia
(America de Sud), la 20o12’ lat. S și 67o36’ long. V și are altitudinea de
3.650 m. Fiind un deșert, în interiorul său se găseşte un bazin de sare gros
de câțiva metri (estimat la circa 10 mld. tone sare) și foarte bogat în litiu
(circa 50-70% din rezerva mondială de litiu).
Siberiei Centrale, Podişul ~, unitatea în care s-a înregistrat cea mai ridicată
presiune atmosferică (812,8 mm, în decembrie 1968, în localitatea Agata),
este situat în partea central-nordică a Asiei, la 68o lat. N și 95o long. E.
Relieful are altitudini medii de 500-700 m, rareori depășind 1.000 m (1.006
m, Munții Wiliui, 1.104 m, în Munții Enisei, și 1.701 m, Munții Putorasa).
Între apele curgătoare care îl mărginesc ori îl drenează se evidențiază:
Enisei (cu afluentul Tunguska) și Lena (cu afluentul Wiliui) ș.a.
Tibet, Podişul ~, cel mai mare înalt (4.785 m altitudine medie) şi cel mai întins
podiș de pe Terra (2.000.000 km2), este situat în partea central-sudică a
Asiei, în nord-estul Munților Himalaya. Este cel mai tânăr platou alpin de pe
Glob și este străbătut de lanțuri muntoase cu înălțimi de 6.000-7.000 m. Pe
suprafața sa își au obârșiile numeroase fluvii (Mekong, Yangtze / Chang
Jiang, Hoang He, Irrawady, Salouen, Tsangpo / Brahmaputra, Indus și
Sutlej)

Precipitaţii = totalitatea formelor produselor de condensare şi

sublimare a vaporilor de apă din atmosferă, reprezentate de
particule de apă în formă lichidă sau solidă, care cad din nori
(uneori din ceaţă) şi ating suprafaţa terestră. După starea de
agregare a apei, se deosebesc: p. lichide (ploaia), p. solide
(ninsoarea, măzărichea, grindina etc.) şi p. mixte (lapoviţa).

67
După durată şi intensitate se clasifică în: p. de lungă durată, p.
torenţiale, averse şi burniţe. După geneză se împart în: p.
convective (care cad din nori convectivi), p. frontale (care cad
din sistemele noroase ale fronturilor calde, reci şi ocluse) şi p.
orografice (care cad din norii formaţi prin ascensiunea forţată a
aerului saturat pe versanţi).

Assam, regiunea geografică în care s-a înregistrat recordul de precipitaţii (peste

10.000 mm pe an), este un stat în India (Asia). În localitatea Cherrapunji /
Cherrapunjee a căzut cea mai mare cantitate de precipitaţii dintr-un an
(22.990 mm în 1861; „Polul Ploii”). Oraşul este situat la poalele regiunii
prehimalayene Garo-Khassi-Jaintia, în climatul musonic, la 25o lat. N şi 91o
long. E.
Atacama, Deşertul ~, cel mai arid loc (1,8 mm în 10 ani; prima ploaie, după 400
de ani, s-a înregistrat în 1971), este situat în Chile (America de Sud). În
oraşul Calama din deşert (la 22o28’23” lat. S și 68o55’43” long. V) nu s-au
semnalat precipitaţii din timpuri istorice, iar din cauza lipsei de umiditate
aici nimic nu putrezeşte.
C. A. Rosetti, localitatea în care s-a produs cantitatea maximă de precipitaţii în 24
ore în România (530,6 mm, la 30 august 1924), este situată în Delta
Dunării, la 45o18’ lat. N și 29o34’ long. E.
Cilaos, localitatea în care s-a înregistrat cantitatea maximă de precipitaţii căzute
în 24 ore (1.870 mm), este situată în Insula Réunion, în Oceanul Indian, la
21o8’7” lat. S și 55o28’16” long. E.
Holt, localitatea în care s-a produs cantitatea maximă de precipitaţii căzute într-o
oră (300 mm în 42 minute, la 6 iunie 1947), este situată în statul Missouri
(Statele Unite ale Americii), la 39o27’25” lat. N și 94o20’12” long. E.
Luxor, oraşul cu cea mai redusă cantitate de precipitaţii pe an (0,5 mm), este
situat în Valea Nilului, în Egipt (Africa), la 25o41’49” lat. N și 32o38’32” long.
E. Clima sa este tropical-uscată.
Monrovia, capitala în care se produce cea mai mare cantitate medie anuală de
precipitaţii (5.131 mm; 5.140 mm, după alte surse), este situată în Liberia,
în Peninsula Capul Mesurado (vestul Africii), la 6o18’48” lat. N și 10o48’5”
long. V.
Silver Lake, locul în care s-a înregistrat cantitatea maximă de precipitaţii căzute
sub formă de zăpadă în 24 ore (1.870 mm de zăpadă, în 14-15 aprilie
1921), este situat în sud-vestul statului Colorado din Statele Unite ale
Americii (America de Nord).
Stâna de Vale, staţiunea cu cele mai mari cantităţi de precipitaţii din România
(1.631,5 mm pe an, recordul fiind de 2.370 mm în 1980), este situată într-o
depresiune de la poalele munţilor Vlădeasa şi Pădurea Craiului (în Munţii
Apuseni).
Thompson Pass (855 m altitudine), locul în care a căzut cea mai mare cantitate
de zăpadă într-o singură ninsoare (între 26 şi 31 decembrie 1955 stratul de

68
 zăpadă acumulat a fost de 4.455 mm), este situat în Munţii Chugach din
Alaska (Statele Unite ale Americii), la 61o7’43” lat. N și 145o43’34” long. V.
Unionville, locul în care s-a înregistrat cantitatea maximă de precipitaţii căzute
într-un minut (31,2 mm, la 4 iulie 1956), este situat în Maryland (Statele
Unite ale Americii).
Wadi Halfa Salient, localitatea unde cantitatea de apă nu depăşeşte 1 mm în 3
ani („Polul Uscăciunii”), este situată în estul Saharei, în Sudanul de Nord
(Africa), la 22o5’31” lat. N și 31o24’20” long. E.
Wai’ale’ale, Muntele ~, unitatea de relief cu cel mai mare număr anual de zile cu
precipitaţii (350), este situat în Insula Kauai, din Insulele Hawaii (în Oceanul
Pacific), la 22o5’ lat. N și 159o30’ long. V.

Presiune atmosferică = forţa pe care coloana verticală de aer

(întinsă de la suprafaţa Pământului până la limita superioară a
atmosferei) o exercită prin greutatea ei pe unitatea (orizontală)
de suprafaţă terestră (1 cm2). În sistem internaţional, unitatea
de măsură a p.a. este pascalul (sau newton/m2), dar în
meteorologie se utilizează milibarul (mb) sau hectopascalul (hPa
= 100 pascali) şi milimetrul coloană de mercur (mm). Valoarea
medie (normală) a p. a. este considerată cea de la nivelul mării,
la temperatura de 0ºC şi 45º latitudine, fiind egală cu greutatea
unei coloane de mercur de 760 mm înălţime, cu secţiunea de 1
cm2, adică cu 1,013250 dyne/cm2 sau 1 013,25 mb (hPa).

Siberiei Centrale, Podişul ~, unitatea de relief în care s-a înregistrat cea mai
ridicată presiune atmosferică (1.083,8 mb / 812,8 mm, la 31 decembrie
1968, în localitatea Agata), este situată în partea central-nordică a Asiei (în
Federația Rusă). După unele surse, cea mai ridicată presiune atmosferică a
fost de 1.085,6 mb și s-a produs în localitatea Tosontsengel – la 19
decembrie 2001 –, în nord-vestul Mongoliei (Asia).
Guam, Insula ~, locul în care a fost semnalată cea mai joasă presiune atmosferică
(875,9 mb / 657,9 mm, la 24 septembrie 1958), este situată în vestul
Oceanului Pacific, la 13o27’ lat. N și 144o47’ long. V și face parte din
Arhipelagul Marianelor.

Punct cardinal = fiecare dintre cele patru direcţii principale ale

orizontului, care ajută la determinarea poziţiei unui punct de pe
Glob.

Alert / Nunavut, cea mai nordică aşezare locuită permanent, este situată la doar
817 km de Polul Nord, pe Insula Ellesmere (Canada), la 82 o46’ lat. N și
73o40’ long. V.

69
Amundsen-Scott, Staţia ~, cel mai sudic punct locuit permanent, este o staţie
americană de cercetări ştiinţifice situată pe platoul înalt din Antarctida
(2.835 m).
Antarctida, cea mai sudică întindere de uscat (aproximativ între Cercul Polar de
Sud şi Polul Sud), este un continent poziţionat la sud de Oceanul Antarctic.
Arctic, Oceanul ~, cea mai nordică întindere acvatică (aproximativ între Cercul
Polar de Nord şi Polul Nord), este cuprins între nordul continentelor
Europa, Asia şi America de Nord.
Asia, cel mai nordic continent (77o43’ lat. N, în Capul Celiuskin, Peninsula Taimîr),
este situat în Emisfera Nordică, între Oceanul Arctic, Oceanul Pacific,
Oceanul Indian, Africa şi Europa.
Beba Veche, cel mai vestic punct din România (46o7’45” lat. N și 20o17’58” long.
E), este o localitate în Câmpia de Vest (judeţul Timiş).
Horodiştea, cel mai nordic punct din România (48o14’9” lat. N și 26o43’59” long.
E), este o localitate în Podişul Moldovei (judeţul Botoşani).
Puerto Toro, cel mai sudic sat (la 55o5’ lat. S și 67o4’ long. V), un cătun, este situat
în Chile (America de Sud), pe ţărmul estic al Insulei Navarino şi a fost
înfiinţat în anul 1892.
Siorapaluk, cea mai nordică aşezare (77o47’ lat. N și 70o38’ long. V), este un sat
inuit situat pe coasta nord-vestică a Insulei Groenlanda.
Sulina, cel mai estic punct din România (45o9’34” lat. N și 29o39’10” long. E), este
un oraş în Delta Dunării (judeţul Tulcea).
Zimnicea, cel mai sudic punct din România (43o39’12” lat. N și 25o21’51” long. E),
este un oraş în Câmpia Română şi Valea Dunării (judeţul Teleorman).

70
 R

Radiaţie solară = ansamblul radiaţiilor emise de Soare care intră

în atmosfera Pământului. Se propagă cu viteza de 300 000 km/s,
sub formă de unde electromagnetice ale căror lungimi de undă
sunt cuprinse între 0,170 şi 4,000 μ (intensitatea maximă fiind
centrată pe 0,475 μ). Spectrul vizibil (0,400–0,760 μ) reprezintă
50% din totalul radiaţiilor, spectrul infraroşu (>0,760 μ) 43%, iar
spectrul ultraviolet (0,400 μ) 7%. La trecerea prin atmosferă
suferă schimbări ale compoziţiei spectrale şi ale intensităţii, ca
urmare a difuziei şi absorbţiei, ajungând pe suprafaţa terestră
sub formă de r. directă şi r. difuză. Constituie sursa de încălzire
şi de energie a proceselor chimice şi biologice de pe Pământ şi
din atmosfera acestuia.

Antarctida este continentul cu cea mai ridicată valoare a radiaţiei solare (120.000
cal/cm2). Cea mai mare parte a sa se pierde prin reflecţie, din această cauză
aici se găseşte „Polul frigului” (-89,2oC, la 21 iulie 1983).

Râu = apă curgătoare permanentă, de importanţă medie s-au

redusă, cu un bazin hidrografic relativ omogen, izvor, afluenţi şi
gură de vărsare. Alimentarea sa se poate face din izvoare, ploi,
lacuri, zăpezi şi gheţari. În funcţie de etajele de relief prin care
curg r. se împart în: r. de munte, r. de deal şi r. de câmpie.

Madeira, considerat cel mai lung afluent (3.379 km; după alte surse, doar 3.250
km), se varsă în Amazon. Izvorăşte din nord-estul Munţilor Anzi şi străbate
Podişul Mato Grosso şi Câmpia Amazonului, pe teritoriile Boliviei şi Braziliei
(America de Sud). Are bazinul hidrografic întins pe aproximativ 1.420.000
km2 (1.391.000 km2) – inclusiv pe teritoriul statului Peru – şi primeşte
numeroşi afluenţi: Abuná, Jiparaná (Machado), Aripuanã, Canumã ş.a. La
vărsarea în Amazon, are un debit mediu de 30.500 m3/s.
Pilcomayo, considerat cel mai lung subafluent (1.609 km; 1.100 km, după alte
surse), se varsă în fluviul Paraguay, iar Paraguaiul, în fluviul Paraná
(America de Sud). Străbate teritoriile statelor Bolivia, Paraguay şi
Argentina, iar bazinul hidrografic îl are întins pe circa 270.000 km2. La
vărsarea în Paraguay, are un debit mediu de aproximativ 200 m3/s.

71
 D River, cel mai scurt râu (36 m), leagă Devils Lake (Lacul Deavolilor) cu Oceanul
Pacific. Este situat în Lincoln City (vestul statului Oregon), în Statele Unite
ale Americii (America de Nord), la 44o58’ lat. N și 124o1’ long. V.
Mureşul, râul intern cel mai lung din România (789 km, dintre care 761 km pe
teritoriul ţării noastre), izvorăşte din Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali
(Masivul Hăşmaşu Mare) şi se varsă în Tisa (pe teritoriul Ungariei). Străbate
Carpaţii Orientali, Depresiunea Transilvaniei, Carpaţii Occidentali, Dealurile
de Vest, Câmpia de Vest şi Câmpia Alföld. Are bazinul hidrografic întins pe
29.767 km2 (27.830 km2 pe teritoriul României) şi debitul mediu de 290
m3/s. Primeşte ca afluenţi, râurile: Niraj, Arieş, Târnava, Ampoi, Sebeş,
Cugir, Strei ş.a.
Oltul, râul integral intern cel mai lung din România (698 km), izvorăşte din Grupa
Centrală a Carpaţilor Orientali şi se varsă în Dunăre. Are bazinul hidrografic
de 24.050 km2 şi străbate Carpaţii Orientali, Depresiunea Transilvaniei,
Carpaţii Meridionali, Subcarpaţii Getici, Podişul Getic şi Câmpia Română.
Primeşte numeroşi afluenţi (Râul Negru, Cibin, Lotru, Bistriţa Vâlcii,
Topolog, Olteţ etc.) care îi asigură un debit mediu de 190 m 3/s.

Rezervaţie a biosferei = regiune protejată de mare întindere

cu valoare internaţională, menită să asigure protejarea vieţii pe
Terra în condiţii optime. Conservă integralitatea, funcţionalitatea
şi evoluţia naturală a ecosistemelor şi sunt alcătuite din mai
multe districte: zona strict protejată, zona tampon, zona
culturală, zona turistică, zona cu activităţi umane cotidiene etc.
Suprafaţa tuturor celor 621 r. b. de pe Glob (din 2012) se ridică
la cca. 170.000.000 ha.

Capul Horn / Cabo de Hornos, cea mai sudică rezervaţie a biosferei, este situată
în Chile (America de Sud), la 55o39’ lat. S și 67o52’ long. V. Include, pe cele
circa 4.900.000 ha, zone litorale, insule şi arii marine.
Delta Dunării este unica deltă rezervaţie a biosferei din România. Întinsă pe circa
578.850 ha, rezervaţia conţine 30 de tipuri de ecosisteme (majoritatea
acvatice), cea mai întinsă regiune de stufărişuri din lume şi o importantă
bancă naturală de gene. Zona strict protejată este alcătuită din 18 areale
(Pădurea Letea, Roşca-Buhaiova, Vătafu-Lunguleţ, Răcanu, Lacul Nebunu,
Pădurea Caraorman, Sărăturile-Murighiol, Grindul Chituc, Grindul Lupilor
ş.a.) care însumează 50.600 ha.
Federaţia Rusă este ţara cu cele mai numeroase rezervaţii naturale ale biosferei
(25, în 2012), întinse pe circa 1.600.000 ha.
Gran Pantanal („Marea Mlaştină”), cea mai întinsă rezervaţie a biosferei din
America de Sud (170.000 km2) se întinde pe teritoriile Braziliei, Boliviei şi
Paraguayului, la 18o00’ lat. S și 56o30’ long. V. Peste 80% din câmpiile sale
joase sunt acoperite de apă în sezonul umed.

72
 Parcul Naţional Everglades, cea mai importantă rezervaţie a biosferei din
regiunea subtropicală a Americii de Nord şi importantă zonă umedă (circa
560.000 ha), este situat în Peninsula Florida (Statele Unite ale Americii), la
25o19’ lat. N și 80o56’ long. V. Zona ocrotită, întinsă pe o suprafaţă
mlăştinoasă, adăposteşte peste 350 de specii de păsări, 40 de specii de
mamifere, 50 de specii de reptile şi 300 de specii de peşti de apă dulce şi
sărată. Dintre aceste specii, 36 sunt ameninţate cu dispariţia (crocodilul
american, pantera de Florida, lamantinul sau vaca de mare ş.a.)
Parcul Naţional Galápagos, cea mai mare rezervaţie a biosferei situată într-un
arhipelag (circa 750.000 km2), este situat în arhipelagul omonim, în
Oceanul Pacific, la 0o20’ lat. S și 90o0’ long. V. Adăposteşte un număr mare
de specii endemice – 40% din cele 700 de specii de plante, 18% din cele
800 de specii de moluşte, 13 specii de cinteze, iguane marine, broaşte
ţestoase uriaşe, pinguinul de Galápagos (singurul pinguin tropical din lume)
etc. – şi aparţine statului Ecuador.
Parcul National Yasuni, considerat rezervaţia biosferei cu cea mai bogată
biodiversitate (circa 150 de specii de amfibieni, 382 de specii de peşti, 596
de specii de păsări, 100.000 de specii de insecte etc.), este situat în estul
Ecuadorului (America de Sud), în pădurea ecuatorială, la 1 o5’ lat. S și 75o55’
long. V şi ocupă o suprafaţă de 9.820 km2. Adăposteşte circa 250 de specii
de plante şi 43 de specii de vertebrate endemice. Este „căminul” triburilor
Huaorani, Tagaeri şi Taromenane.
Tassili n'Ajjer („Platoul Râurilor”), cea mai întinsă rezervaţie a biosferei din Africa
(circa 72.000 km2), ocupă o parte din sud-estul Algeriei, în Deşertul Sahara
(la aproximativ 24o10’-26o20’ lat. N și 5o00’-8o11’ long. E). Relieful este
alcătuit, predominant, din gresii, iar eroziunea a creat circa 300 de arce
naturale din piatră. Regiunea este cunoscută prin numeroasele picturi
rupestre (animale sălbatice, turme de vite, scene de vânătoare şi dans etc.)
şi prin siturile arheologice din perioada neolitică.

Rezervaţie naturală = arie cu peisaj natural sau seminatural în

care se conservă floră, vegetaţie, faună, ecosisteme valoroase
sau ameninţate cu dispariţia etc. Este alcătuită din mai multe
zone – tampon, administrativă, turistică, ştiinţifică etc. – şi poate
fi vizitată pe trasee marcate. R. n. se împart în: r. geologice şi
geomorfologice, r. speologice, r. paleontologice, r. botanice
(folristice), r. forestiere, r. zoologice (faunistice), r. mixte
(complexe) etc.

Key Largo Coral Reef Preserve, cea mai veche rezervaţie în totalitate marină
(1960), este situată pe coasta Peninsulei Florida, Statele Unite ale Americii
(America de Nord).
Letea este rezervaţia care găzduieşte cea mai nordică pădure cu aspect tropical
(40o15’ lat. N). Este situată în nord-estul Deltei Dunării (România). Arborii şi

73
 arbuştii (stejar brumăriu, frasin, tei, plop, păducel, lemn câinesc, cătină,
paţachină, corn ş.a.) sunt învăluiţi de liane (Periploca greaca) şi de alte
plante agăţătoare (viţă sălbatică, hamei, curpen, trandafir sălbatic etc.).
Parcul Naţional Yosemite găzduieşte cea mai veche rezervaţie pentru ocrotirea
arborilor Sequoia (1864). Este situat în Munţii Sierra Nevada, California
(Statele Unite ale Americii), la 37o44’ lat. N și 119o35’ long. E.
Pădurea Bejan, cea mai valoroasă rezervație de coabitare a speciilor de stejar
indigene şi de hibridare a acestora din Europa, se găsește la poalele
Munților Poiana Ruscăi (Carpații Occidentali, România), la 45o51’ lat. N și
22o53’ long. E. A fost înființată în anul 1940 și se întinde pe 99,4 ha. Aici
trăiesc opt specii de stejar (stejarul, gorul, stejarul pedunculat, cerul,
stejarul pufos, gârnița, stejarul italian și gorunița), din cele nouă de pe
teritoriul României (lipsește stejarul brumăriu).
Peştera Movile este o rezervaţie unicat, cu ecosistem ce funcţionează pe baza
chemosintezei. Este situată într-o regiune carstică din Podişul Mangaliei
(Podişul Dobrogei, România) şi a fost descoperită în anul 1986. Peştera
măsoară aproximativ 240 m şi este compusă din două galerii dispuse pe
două niveluri: fosil (superior) şi activ (inferior). Procesul de chemosinteză a
fost determinat de peştera închisă, de apele sulfuroase-mezotermale
(21oC), de atmosfera săracă în oxigen (7-10%), dar bogată în dioxid de
carbon (2-3,5%) şi metan (1-2%) şi de fauna bogată din clopotele de aer
(peste 60 specii, din care 35 sunt noi).
Peştera Scărişoara / Gheţarul Scărişoara este rezervaţia cu cel mai mare gheţar
fosil din România (75.000 m3). Este situată în estul Munţilor Bihorului
(Munţii Apuseni), la 46o29’ lat. N și 22o48’ long. E.
Poienile cu Narcise din „Dumbrava Vadului”, cea mai întinsă de rezervație
narcise (Narcissus poeticus ssp radiiflorus, Narcissus stellaris, Narcissus
radiiflorus şi Narcissus seriotinus) din Europa (395,8 ha), este situată în
Depresiunea Făgăraşului (Depresiunea Transilvaniei, România), la 45o46’
lat. N și 25o06’ long. E. Cea mai interesantă asociere de plante este cea care
adăposteşte narcisele, acestea fiind favorizate de solul podzolic.
Wolong este cea mai mare rezervaţie pentru urşii panda (circa 150 exemplare). A
fost înfiinţată în anul 1963, se întinde pe 200.000 ha şi se află situată în
Provincia Sichuan din China (Asia).

74
 S

Satelit natural = corp ceresc cu dimensiuni variabile care se

învârteşte în jurul unei planete, pe o orbită frecvent eliptică, şi,
odată cu planeta, în jurul unei stele. În Sistemul Solar au fost
identificaţi 176 de s.n.

Deimos, cel mai mic satelit din Sistemul Solar (12,6 km în diametru), aparţine
planetei Marte. A fost descoperit la 12 august 1877 şi este constituit dintr-o
rocă foarte bogată în carbon. Nu are atmosferă, iar densitatea medie este
de 2,2 g/cm3
Ganymede, cel mai mare satelit din întregul Sistem Solar (cu dimensiuni
apropiate de cele ale planetei Mercur: 5.268 km în diametru), aparţine
planetei Jupiter. Are semiaxa mare de 1.070.400 km, densitatea medie de
1,936 g/cm3 şi viteza medie pe orbită de 10.880 km/s.
Io, satelitul planetei Jupiter, are cea mai mare densitate medie dintre toţi Sateliţii
Sistemului Solar (3,5275 g/cm3). Este alcătuit din silicaţi şi fier.
Luna, singurul satelit natural al Terrei, are circumferinţa de 2.449.000 km şi viteza
medie de rotaţie de 1,022 km/s. Este cel mai mare satelit natural al unei
planete, raportat la mărimile dintre acesta şi Terra (1/81 din masă).
Suprafaţa sa este presărată cu conuri vulcanice, cratere de impact şi munţi.
Rotaţia sa sincronă în jurul planetei, face ca satelitul să prezinte spre
Pământ aceeaşi faţă.
Metis, satelitul planetei Jupiter, are cea mai mare viteză medie pe orbită (31.501
km/s). Are semiaxa mare de 128 km şi densitatea medie de aproximativ
0,86 g/cm3.
Titan, satelitul cu atmosfera asemănătoare cu cea a planetei Pământ de la
începuturile existenţei acesteia, aparţine planetei Saturn. Are semiaxa
mare de 1.221.870 km, densitatea medie de 1,8798 g/cm3 şi perioada
siderală de 15.945 zile.
Triton, satelitul cu cea mai scăzută temperatură din tot Sistemul Solar (-235oC),
aparţine planetei Neptun. Din punct de vedere geologic este activ. Are
nucleul din rocă şi metal, iar scoarţa din azot şi apă îngheţate.

Secetă = fenomen meteorologic complex, caracterizat prin

insuficienţa sau absenţa totală a precipitaţiilor, temperaturi
ridicate şi valori mari ale deficitului de saturaţie, extinse pe
perioade lungi de timp (săptămâni şi chiar luni de zile). În aceste

75
 condiţii rezervele de apă din sol se micşorează şi provoacă
dificultăţi creşterii şi dezvoltării plantelor. Se disting: seceta
atmosferică (cu precipitaţii foarte reduse, temperaturi ridicate şi
deficit de umezeală prelungit numai în aer), s. pedologică (cu
deficit de umezeală prelungit până la epuizarea rezervelor de apă
din sol) şi s. mixtă (când cele două faze se asociază şi sunt
compromise parţial sau în totalitate producţiile agricole).

Atacama, Deşertul ~, locul unde a avut loc cea mai îndelungată secetă (prima
ploaie căzând după 400 de ani, în 1971), este situat în Chile (America de
Sud). În august 2013 a nins pentru prima dată după 30 de ani.
România s-a confruntat în perioada 1945-1946 cu cea mai severă secetă din
secolul XX (până la 192 zile fără apă). A fost afectat estul ţării, determinând
în condiţiile grele postbelice distrugerea totală a recoltelor, lipsa
alimentelor, amplificarea sărăciei şi reducerea calităţii vieţii.

Stea = corp ceresc de formă sferică sau aproape sferică alcătuit din
materie gazoasă (predominant hidrogen şi heliu), în stare
incandescentă, din cauza reacţiilor termonucleară, şi cu lumină
proprie. După strălucire şi temperaturi se împart în: normale,
gigante, pitice albe şi subpitice.

„Pistol” este steaua situată pe locul doi ca strălucire. A fost descoperită în anul
1997 de cercetătorii de la Universitatea Astronomică din California (Statele
Unite ale Americii). Este situată în partea centrală a Căii Lactee, la circa
25.000 de ani lumină de Pământ, în nebuloasa „Pistol”.
R136a1, steaua cu cea mai mare luminozitate (de aproximativ 10 milioane de ori
mai mare ca a Soarelui), a fost descoperită, în 2010, de astrofizicienii de la
Universitatea din Sheffield, Marea Britanie. Masa este egală cu 265 mase
solare.
Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe bolta cerească, este situată la aproximativ
9 ani lumină de Terra. Este o stea dublă (Sirius B, mai mică, se roteşte în
jurul lui Sirius A), cu luminozitatea de circa 22 de ori mai mare ca a
Soarelui.
Soarele este steaua Sistemului Solar în care se află Terra. Este o stea mijlocie (cu
raza de circa 6,9·108 m şi masa de 2·1030 kg) alcătuită din gaze
incandescente (hidrogen şi heliu). În structura sa se disting două regiuni:
partea interioară şi atmosfera (cu Fotosfera, Cromosfera şi Coroana
Solară).
W26, cea mai mare stea descoperită până în prezent (cu diametrul de 3.000 mai
mare decât cel al Soarelui), se află situată la circa 16.000 de ani lumină
distanță de Pământ, în constelația Ara (sau Altarul). A fost observată în anul
1998, cu un telescop de la Observatorul European Austral din Chile

76
 (America de Sud). Este o stea gigantă roșie, înconjurată de un nor de
hidrogen strălucitor, alcătuit din atomi care și-au pierdut electronii.

Strâmtoare marină = fâşie îngustă de apă – de la sub un

kilometru la câţiva kilometri lăţime – care face legătura între
două bazine ale aceleiaşi mări – S. Messina (în Marea
Mediterană, între Marea Ionică şi Marea Tireniană), S. Otranto (în
Marea Mediterană, între Marea Ionică şi Marea Adriatică) ş.a. –
între două mări – S. Kierci (între Marea Azov şi Marea Neagră),
S. Tătară (între Marea Ohotsk şi Marea Japoniei) ş.a. – între o
mare şi ocean – S. Gibraltar (între Marea Mediterană şi Oceanul
Atlantic), S. Windward (între Marea Caraibilor şi Oceanul
Atlantic), S. Bass (între Marea Tasmaniei şi Oceanul Indian) ş.a.
– şi între două oceane – S. Magelan (între Oceanul Atlantic şi
Oceanul Pacific), S. Bering (între Oceanul Pacific şi Oceanul
Arctic) ş.a.

Bosfor / Bospor / Karadeniz Boğazi este strâmtoarea intercontinentală cea mai

îngustă din lume (între 660 şi 3.800 m lăţime). Leagă Marea Neagră (în
nord) de Marea Marmara (în sud), între Peninsula Balcanică (Europa) şi
Peninsula Asia Mică (Asia), pe teritoriul Turciei, 41o00’ lat. N și 28o58’ long.
E. Adâncimea sa oscilează între 36 şi 124 m.
Chalkida, Strâmtoarea ~/ Evripos / Euripos este strâmtoarea navigabilă cea mai
îngustă (între 38 şi 1.600 m lăţime). Este situată în Marea Egee (estul
Grecia), între Insula Eubeea şi Peninsula Balcanică. În interiorul său se
formează curenţi mareici puternici care îşi inversează sensul de deplasare
de mai multe ori pe zi.
Drake, Strâmtoarea ~, cea mai lată de pe Terra (1.140 km), leagă partea sud-
vestică a Oceanului Atlantic de cea sud-estică a Oceanului Pacific. Este
situată între America de Sud (Insula Diego Ramírez) şi Antarctica (Insula
Shetland de Sud) şi are adâncimea de până la 5.840 m.
Saltstraumen, Strâmtoarea ~, cu cel mai puternic curent (Saltstraumen –
transportă 372.000.000 m3 de apă în 6 ore, cu viteza de până la 40 km/oră
şi formează turbioane cu diametrul de 10-15 m), uneşte Saltfjorden cu
Skjerstadtfjorden. Este situată în Norvegia (la nord de Cercul Polar Arctic) şi
are 3 km lungime, 150 m lăţime şi aproximativ 30 m adâncime.
Seil Sound / Strath-Clyde, cea mai îngustă strâmtoare (6 m), este situată în nord-
vestul Marii Britanii (Scoţia), între Insula Seil şi Insula Marea Britanie, la
56o18’ lat. N și 5o37’ long. V.
Tătară, Strâmtoarea ~ / Tatarskij Proliv, cea mai lungă de pe Glob (circa 800 km),
leagă Marea Ohotsk, la nord, de Marea Japoniei, la sud. Este situată între
Insula Sahalin (Federaţia Rusă) şi Asia (în nord-vestul Oceanului Pacific) şi
are ţărmurile domoale spre nord şi accidentate spre sud.

77
 T

Temperatura aerului = caracteristica fizică şi principalul

parametru al stării aerului. Înregistrează variaţii temporare
periodice (diurne şi anuale), temporare neperiodice (de la un an
la altul şi de lungă durată) şi variaţii teritoriale. Se măsoară cu
termometrul şi termograful în grade Celsius, Fahrenheit şi Kelvin.

Al’Aziziah, localitatea în care s-a produs temperatura maximă a celei mai

călduroase zile (57,8°C, la 13 septembrie 1922), este situată în Libia (Africa
de Nord), la 32o31’51” lat. N și 13o01’16” long. E, în climatul tropical-uscat.
Bangkok este capitala în care se înregistrează temperatura medie anuală cea mai
ridică (28°C). Localitatea este situată în Thailanda (Asia), în climatul
musonic, la 13o45’ lat. N și 100o28’ long. E.
Bod este localitatea în care s-a înregistrat temperatura minimă din România
(-38,5°C, la 24 ianuarie1942. Așezarea este situată în Depresiunea
Brașovului (Grupa Sudică a Carpaților Orientali), la 45o45’48” lat. N și
25o38’23” long. E.
Cloncurry este localitatea în care s-a înregistrat, la 16 ianuarie 1889, temperatura
maximă a Emisferei Sudice (52,2°C). Oraşul este situat la 20o42’ lat. S și
140o30’ long. E, în Queensland (Australia).
Furnache Creek, localitatea în care s-a înregistrat temperatura maximă a
Emisferei Nordice (56,7°C, la 10 iunie 1913), este situată în California
(Statele Unite ale Americii, America de Nord).
Ion Sion este locul în care s-a înregistrat temperatura maximă din România
(44,5°C, la 10 august 1951). Stația meteorologică este situată în comuna
Râmnicelu (judeţul Brăila), în Câmpia Bărăganului, la 45o16’53” lat. N și
27o32’37” long. E.
Oimeakon este localitatea în care s-a înregistrat temperatura minimă absolută a
Emisferei Nordice (-71,2°C, la 26 ianuarie 1926; -67,7oC, la 6 februarie
1933). Așezarea este situată într-o depresiune din Siberia Centrală
(Federaţia Rusă, Asia), în climatul subarctic, la 63o27’39” lat. N și
142o47’09” long. E.
Sahara este unitatea geografică în care se produc cele mai mari amplitudini de la
zi la noapte (40-50°C). Este un vast deșert (8.800.000 km2) situat în nordul
Africii, în climatul tropical-uscat.
Ulan Bator / Ulaanbaatar este capitala în care se înregistrează cea mai scăzută
temperatură medie anuală (-4°C). Orașul este situat în Mongolia (Asia), la
circa 1.350 m altitudine, la poalele Muntelui Bogd Khan, la 47o55’ lat. N și
106o55’ long. E.

78
Vanda este staţiunea meteorologică și de cercetări în care a fost măsurată
temperatura maximă absolută din Antarctida (15°C, la 5 ianuarie 1974).
Aparține Federației Ruse și este situată la 77o31’ lat. S și 161o40’ long. E.
Vostok, staţiunea meteorologică rusă care a înregistrat valoarea minimă a celei
mai friguroase zile (-89,2°C, la 21 iulie 1983), este situată în Antarctida, la
78o27’51,92” lat. S și 106o50’14,38” long. E (la circa 1.300 km de Polul Sud
geografic). Din cauza temperaturilor foarte scăzute, este considerată „Polul
Frigului” (-65oC iarna şi -30oC vara). Conform unor surse neconfirmate, în
iarna anului 1997 s-au înregistrat aici -91oC.

79
 V

Val = undă cu mişcare ondulatorie, care afectează suprafaţa

oceanelor, mărilor şi lacurilor şi care se propagă în suite.
Elementele v. sunt: vârful (partea cea mai înaltă), creasta (linia
cea mai înaltă), flancurile (pantele laterale) şi baza (talpa, linia
cea mai joasă care uneşte cele două adâncimi laterale). Se
împart în: v. forţate (generate de vânt, cutremure – tsunami –
etc.), v. libere (hule, derivă din valurile forţate), v. de larg (nu
deplasează apă) şi v. litorale (de translaţie, care deplasează
ape). La furtuni obişnuite, au înălţimi de 4-5 m în mări şi 6-8 m
în oceane. V. oceanice provocate de cutremure de pământ şi
erupţii vulcanice – tsunami – pot atinge înălţimi de 20-40 m şi
lungimi de 400 m.

Tsunami-ul cel mai înalt (67 m amplitudine) a avut loc în Oceanul Pacific, lângă
Alaska, şi a fost provocat, la 28 martie 1964, de un seism cu epicentrul în
Golful Prince William (America de Nord). Seismul, cu epicentrul la 61,1o lat.
N și 147,5o long. V şi cu adâncimea de 23 km, a avut magnitudinea de 8,4
grade Richter. Valul a ucis 106 persoane şi a provocat o pagubă de 84 mil.
dolari.
Valul generat de o alunecare de teren, considerat cel mai înalt de acest tip (524
m; numit şi megatsunami), a lovit Golful Lituya (fiord situat la 58o38’13” lat.
N și 137o34’23” long. V), din Alaska (America de Nord), în noaptea de 7
spre 8 iulie 1958 (9 iulie, conform altor surse). Alunecarea de teren s-a
produs la intrarea în golf, în urma unui seism. Valul produs a distrus toţi
copacii (molizi seculari) pe o rază de 525 m în jurul golfului şi a spălat solul
până la rocă. Au fost ucise două persoane.
Valul generat de vânt cel mai înalt (34 m) măsurat pe Oceanul Planetar s-a
înregistrat în Oceanul Pacific, la est de Arhipelagul Filipine. A fost văzut în
noaptea de 6 spre 7 februarie 1933 şi a fost produs de o furtună puternică
în care viteza vântului a atins 126 km/oră.

Vale = formă de relief negativă, cu aspect de depresiune extrem de

alungită şi îngustă, rezultată prin adâncirea unui curs de apă.
Elementele unei v. sunt: talvegul (canalul de etiaj), albia minoră
(încadrată de maluri), albia majoră (lunca), terase, versanţi şi,
uneori, nivele de eroziune. După geneză (agentul care le-a creat)

80
se găsesc: v. fluviatile (sau fuviale, create de apele curgătoare
permanente), v. torenţiale (cu ape cu regim de scurgere
torenţial), v. create de şiroire şi v. glaciare (formate de curgerea
limbilor glaciare). După înfăţişare sunt: v. simetrice, v.
asimetrice (cu un versant evoluat diferit), chei (clisuri, v.
înguste, fără luncă, cu pereţi abrupţi), defilee (v. înguste dar şi
cu unele porţiuni largi, tăiate în munţi ori în podişuri cu roci dure)
şi canioane (defilee foarte largi şi foarte adânci care se adâncesc
în podişurile tabulare înalte). După poziţia faţă de structură şi
mişcările neotectonice: v. consecventă (în lungul stratelor), v.
subsecventă (evoluată perpendicular pe înclinarea stratelor), v.
obsecventă (invers înclinării stratelor), v. de sinclinal (pe
sinclinal), v. de anticlinal (inversiune de relief), ruz (dezvoltată
pe flanc de anticlinal), v. de butonieră (pe anticlinal), v. de falie
(axată pe o falie), v. de fractură, v. de graben, v. epigenetică (v.
supraimpusă, încătuşarea v. într-o pătură cu rocă dură după ce,
iniţial, s-a adâncit într-o pătură de roci moi), v. antecedentă (v.
s-a încătuşat în loc datorită mişcărilor tectonice pozitive
ulterioare instalării râului) ş.a. După stadiul de evoluţie: v.
incipientă (de la ravene până la văiugi), v. tânără (care se
adânceşte şi are profilul transversal în V ascuţit), v. matură (în
formă de V deschis, cu luncă), şi v. bătrână (sub formă de
copaie, fără eroziune în adâncime).

Caraşului, Cheile ~, cele mai lungă din România (19 km), sunt situate în Munţii
Aninei (Munţii Banatului, Carpaţii Occidentali), la 45 o09’ lat. N și 21o55’
long. E. Sunt săpate în calcare jurasice şi cretacice, iar în versanţi sunt
prezente forme ale reliefului carstic (avenuri, peşteri etc.).
Dunării, Defileul ~ / Defileul Porţile de Fier / Defileul Baziaş - Turnu Severin /
Defileul Baziaş - Vârciorova este valea de tip defileu cea mai lungă din
Europa (144 km, între Baziaş şi Gura Văii). Separă Munţii Banatului (Carpaţii
Occidentali) şi Podişul Mehedinţi de Carpaţii Transdunăreni şi Podişul Miroč
(între România şi Serbia, la 44o40’ lat. N și 21o23’-22o35’ long. E) şi leagă
două bazine ale Europei: Panonic şi Getic sau al Dunării.
Grand Canyon / Gran Canyon (Marele Canion) este valea de tip canion cea mai
mare de pe Glob (349 km lungime, 6-30 km lăţime, 2.133 m adâncime
maximă). A fost săpat de fluviul Colorado în rocile sedimentare ale
Podişului Colorado (Arizona), situat în sud-vestul Statele Unite ale Americii
(America de Nord). Pe versanţii săi se diferenţiază, prin culoare, fiecare
perioadă geologică. A fost explorat prima oară în intervalul 24 mai-29
august 1869, de către profesorul John W. Powell, însoţit de un grup de
studenţi de la Universitatea din Illinois.
Yarlung Tsangbo / Brahmaputra este cea mai adâncă vale (6.009 m). Este situată
în estul Munţilor Himalaya şi în Podişul Tibet (China, Asia) şi a fost creată de

81
 fluviul Brahmaputra. În sectorul cel mai îngust (culmile Namjagbbarwa /
Namche Barwa – 7.753 m – şi Jala Peri – 7.282 m), lăţimea sa este de 35 m.

Vânt = mişcare orizontală a aerului generată de forţa gradientului

baric (diferenţa de presiune dintre două sectoare ale atmosferei)
şi modificată de forţele Coriolis, de frecare şi centrifugă. V. se
clasifică după mai multe criterii, între care: a) după regimul
anual – v. permanente (v. alizee, v. de vest şi v. polare), v.
sezoniere (musonii) şi v. întâmplătoare – şi b) după locul de
provenienţă (v. de munte, v. de litoral, v. de vale, v. de gheţar şi
v. de avalanşă).

Alizeele sunt vânturile cele mai constante ca direcţie şi viteză, cu precipitaţii

reduse şi temperaturi ridicate. Se formează din cauza diferenţelor de
presiune dintre anticiclonii din zonele subtropicale şi zona minimelor
ecuatoriale. În Emisfera Nordică bat dinspre nord-est spre sud-vest, iar în
Emisfera Sudică, dinspre sud-est spre nord-vest.
Commonwealth Bay este regiunea cu cea mai mare viteză a vântului la nivelul
mării (327 km/h). Este un golf în Antarctica, cu lăţimea de 60 km.
Crivăţul este vântul cu cea mai mare viteză din România (30-35 m/s). Bate, în
special iarna, în estul şi sud-estul ţării (Podişul Dobrogei, Podişul Moldovei,
Câmpia Română etc.).
Musonul, vântul care aduce cea mai mare cantitate de precipitaţii (medie anuală
de 10.000 mm), este caracteristic sudului şi sud-estului Asiei. După sensul
de deplasare a aerului, se deosebesc: musonul de vară (oceanic), care bate
dinspre ocean spre continent, şi musonul de iarnă (continental), care bate
invers.
Oklahoma, locul în care s-a înregistrat cea mai mare viteză a vântului într-o
tornadă (512 km/h, la 03 mai 1999), ocupă partea central-sudică a Statelor
Unite ale Americii (America de Nord).
„Polul Vânturilor”, regiunea cu cea mai îndelungată frecvenţă într-un an (340
zile), este situat în Antarctica.
Simúnul / Simoom-ul, este cel mai rar vânt (bate odată la 20-25 de ani, toamna)
şi cel mai fierbinte (generează creşterea bruscă a temperaturii aerului cu
50°C). Bate în Sahara (Africa), Peninsula Arabia şi Orientul Mijlociu (Asia),
de la sud la nord, şi transportă cantităţi mari de nisip.
Uraganele, taifunurile şi ciclonii tropicali au vânturile cu cea mai mare
intensitate (12 grade pe scara Beaufort). Uraganele se formează deasupra
Oceanului Atlantic, taifunurile, deasupra Oceanului Pacific, iar ciclonii,
deasupra Oceanului Indian.
Washington, Muntele ~ a înregistrat cea mai mare viteză a vântului dintr-o
regiune montană (372 km/h, în 1934). Muntele (1.916 m altitudine), situat
în nord-estul Statelor Unite ale Americii (America de Nord), este o
subunitate a Munţilor Appalachi.

82
Vegetaţie = totalitatea comunităţilor de plante dintr-un teritoriu,
distribuite şi asociate după condiţii naturale.

Abanosului (Diospyros ebenum) are lemnul dur şi omogen, care nu pluteşte pe

apă, din cauza densităţii foarte mari. Trăiește în sudul Asiei.
Antarctida este continentul (14.425.000 km²) pe care se înregistrează cel mai
redus număr de specii de plante (70 de specii de muşchi, 400 de specii de
licheni, 560 specii de alege – 200 sunt specifice mediului marin și 360 sunt
specifice mediului de uscat – și 3 plante cu flori). Este situat în Emisfera
Sudică, în zona rece și este acoperit cu o calotă de gheață.
Bambusul (Bambusa arundinacea) este specia erbacee cea mai înaltă (până la 25
m lungime) şi singura din esenţă lemnoasă.
Baobabul (Adansonia digitata) este cel mai longeviv arbore (trăieşte peste 5.000
ani). Trăieşte în regiunile cu savană din Africa. Este numit „copacul butoi”
pentru că are trunchiul exagerat de gros (până la 9 m în diametru și este
moale, fibros și umed) și „copacul cu capul în jos” din cauza ramurilor
asemănătoare rădăcinilor. Pulpa fructelor sale, numită „pâinea maimuței”,
este comestibilă.
Ficusul pagodelor (Ficus bengalensis) este copacul cu cea mai întinsă coroană (pe
o suprafaţă de 2-4 ha). Trăiește în India, Pakistan și Sri Lanka (Asia).
Machineel-ul este cel mai periculos copac, prin secreţia de sevă extrem de
otrăvitoare şi acidă. Ajunsă pe piele, produce erupţii severe, iar la contactul
cu ochii, poate provoca orbirea. Fructele sunt şi ele otrăvitoare.
Consumate, declanşează dureri puternice şi cauzează erupţii cutanate.
Trăieşte pe coastele Peninsulei Florida şi pe insulele din Marea Caraibelor.
Macrosamaia este considerată cea mai longevivă plantă (15.000 ani). Este o
ferigă care trăiește Australia.
Nepenthes petiolata este planta carnivoră care se hrăneşte cu păsări mici,
şoareci, broaşte, şopârle ş.a. Trăiește în Insula Mindanao, din Arhipelagul
Filipinez (sud-estul Asiei), la altitudini de 1450-1900 m.
Pădurea Amazonului înregistrează cel mai mare număr de specii de plante (peste
16.000 specii). Este o pădure luxuriantă, întinsă pe aproximativ 5.500.000
km2, cu peste 385 mld. arbori, situată în jumătatea nordică a Americii de
Sud, fiind traversată de Ecuator. Din 2008 a fost inclusă pe lista celor „7 Noi
Minuni ale Naturii”.
Rafflesia arnoldi, planta cu cea mai mare floare (1 m în diametru şi 3 m în
circumferinţă), trăiește în Arhipelagul Indonezian (sud-estul Asiei).
Sequoia (Sequoia gigantea), cel mai înalt copac (peste 100 m înălţime şi 36 m
circumferinţa trunchiului), trăieşte în America de Nord. În România, se
găsește plantat în localitățile Băile Herculane (județul Caraș-Severin),
Măderat (județul Arad), Oradea (județul Bihor) și Rogojel (județul Cluj).
Smochinul sălbatic din Echo Caves (Africa de Sud) este planta cu cele mai lungi
rădăcini (până la 130 m).
Taigaua eurasiatică, cea mai întinsă pădure de conifere de pe Terra (circa
9.000.000 km2), se desfăşoară pe teritoriile continentelor Asia şi Europa

83
 (între Cercul Polar de Nord, Oceanul Pacific şi Marea Norvegiei), în regiunea
cu climă temperată-rece.
Teck-ul (Tectona grandis) are lemnul foarte dur („arborele de fier”) şi foarte
rezistent la putrezire. Este prezent în cadrul pădurilor musonice cu frunze
căzătoare, fiind originar din India, Myanmar, Thailanda şi Indonezia (sud-
estul Asiei).
Tundra eurasiatică, cea mai întinsă fâşie cu astfel de vegetaţie de pe Terra, se
desfăşoară în nordul continentelor Europa şi Asia (între Oceanul Arctic,
Oceanul Pacific, Cercul Polar de Nord şi Marea Norvegiei), în regiunea cu
climă subpolară.
Victoria regia, planta cu cea mai mare frunză (2 m în diametru), este un nufăr
amazonian (America de Sud). Ea poate suporta o greutate de până la 40 kg,
dacă este bine distribuită. Floarea sa, care se deschide la amurg, are
diametrul de până la 40 cm.

Vulcan = formă de relief rezultată în urma acumulării lavei şi a

produselor piroclastice în jurul unui crater situat pe o linie de
fisură profundă. Aparatul vulcanic este compus din con, crater şi
coş. V. se împart în: v. activi (erup în vremuri istorice sau
actuale), v. stinşi (nu au erupt în vremuri istorice, dar pot
erupe) şi v. vechi (fără condiţii geologice pentru erupţie). După
fizionomie şi natura elementelor componente, pot fi de tip:
stratovulcan (strombolian sau vezuvian, constituit din
alternanţe de lave şi proiecţii vulcanice), vulcanian (dintr-un con
simplu de scorii), pelean (cumulovulcan, fără crater, cu aspect
de cupolă sau dom), Bandi-San (un con de sfărâmături sau din
materiale piroclastice), ecosez (stratovulcan scufundat în partea
centrală din cauza unei subsidenţe), gazos (maare, cratere
rezultate prin explozii, fără piroclastite şi iviri de lavă), hawaian
(soclu, scut, platou vulcanic, con cu dimensiuni de zeci de km
şi cu pantă foarte mică), islandez (cu lavă fluidă întinsă
unilateral pe câţiva km) şi compus (alcătuit din mai multe conuri
şi cratere).

Aconcagua / Cerro Aconcagua este vulcanul stins cel mai înalt (6.962 m). Este
situat în Munţii Anzi (Argentina, America de Sud), la 32o39’20” lat. S și
70o00’57” long. E.
Aleutine, Insulele ~, cel mai lung sistem muntos vulcanic (1.740 km), format din
circa 150 de insule vulcanice, este situat în nordul Oceanului Pacific, între
America de Nord, la est, şi Asia, la vest.
Antofalla este vulcanul activ cel mai înalt (6.370 m; după alte surse 6.440 m).
Este de tip stratovulcan şi este situat în Munţii Anzi, la est de Deşertul
Atacama, pe teritoriul Argentinei (America de Sud), la 25 o33’45” lat. S și
67o52’51” long. V.

84
Asama este vulcanul cu cele mai frecvente explozii în epoca contemporană
(2.000 erupţii în perioada 1900-1958). Este situat în partea centrală a
Insulei Honshū (Japonia), la 36o24’ lat. N și 138o31’ long. E. Este de tip
complex, cu altitudinea de 2.568 m. A avut ultima erupţie la 2 februarie
2009.
Aso-Shan, vulcanul cu cel mai mare crater (circumferinţa de 114 km), are
altitudinea de 1.592 m şi este situat în Insula Kyūshū (Japonia). Caldera, cu
cinci conuri mai mici, are lungimile de 27 km, pe direcţia nord–sud, şi 16
km, pe direcţia est–vest.
Bandai-San, vulcanul cu cea mai mare înălţime a norului de erupţie (peste 6.000
m, în timpul erupţiei din 1888), este situat în Insula Honshū (Japonia), la
37o35’ lat. N și 140o04’ long. E. Este un stratovulcan cu altitudinea de 1.819
m. În anul 1888 au fost aruncaţi în aer un miliard de m3 de rocă în numai
două ore, iar curentul de aer care a precedat materialul vulcanic coborât pe
versanţi, a avut o viteză de 40 m/s.
Beerenberg („Muntele Urşilor”), cel mai nordic vulcan (71o lat. N), este situat în
Insula Jan Mayen (în Marea Groenlandei din Oceanul Arctic). Are
altitudinea maximă de 2.241 m (2.277 m, după alte surse), iar conul său se
înalţă dintre gheţari.
Carpaţi, Munţii ~ au în compunere cel mai lung lanţ vulcanic din Europa (300 km;
Vihorlat – Oaş – Ţibleş – Căliman – Harghita), situat în Slovacia, Ucraina şi
România.
Erebus, cel mai sudic vulcan (77o35’ lat. S), este situat în Insula Ross (Antarctica).
Conul, cu înălţimea de 3.794 m, are în compunere patru cratere. Este
acoperit aproape integral de gheaţă, iar prin cratere iese fără încetare fum.
Etna, vulcanul activ cu cea mai lungă perioadă de activitate (6.000 ani) şi cel mai
înalt din Europa (3.326 m; 3.340 m, după alte surse), este situat în Insula
Sicilia (în Marea Mediterană; sud-vestul Italiei), la 37o45’ lat. N și 14o59’
long. E. Este un stratovulcan cu diametrul craterului de aproximativ 40 m.
Ultima dată a erupt la 24 martie 2012.
Fuji-Yama / Fuji-San, vulcanul cu cea mai perfectă formă conică (simetrică), este
situat în Insula Honshū (în nordul Peninsulei Izu), la 35 o21’35” lat. N și
138o44’02” long. E. Este alcătuit dintr-un con central, înalt de 3.776 m,
înconjurat de conuri mai mici (circa 100) cu înălţimi de 1.500-1.900 m. Între
inelul de conuri mai mici şi conul principal se află o depresiune cu lacuri
vulcanice. Cea mai recentă erupţie a avut loc în perioada 1707-1708.
Islanda reprezintă aria vulcanică cea mai activă zonă (peste 200 de vulcani, unii
încă activi: Askja, Hekla, Helgafell, Laki, Surtsey ş.a.). Insula este poziţionată
în nordul Oceanului Atlantic, la 64o08’ lat. N și 21o56’ long. V. Vulcanii au
activitate intensă chiar şi sub apă, pe lângă coastele insulei.
Llullaillaco, vulcanul latent cel mai înalt (6.723 m; 6.739 m, după alte surse), este
situat în Munţii Anzi (America de Sud), la graniţa dintre Argentina şi Chile,
la 24o23’12” lat. S și 68o32’13” long. V. Este un stratovulcan a cărui con este
acoperit de zăpadă. A avut cea mai recentă erupţie în anul 1877.

85
Makarov, vulcanul submarin cel mai înalt (5.038 m), este situat în Oceanul
Pacific.
Ngorongoro („Gaură mare”, tradus din limba băştinaşilor) este vulcanul stins al
cărui fund cu o suprafaţă de 260 km2 adăposteşte una dintre cele mai mari
regiuni cu faună sălbatică ocrotită din Africa. Este situat în Tanzania
(Africa), în sudul parcului Serengeti, la 3o12’ lat. S și 27o46’ long. E. Fundul
craterului este situat la altitudinea de 2.380 m, iar pereţii depresiunii se
înalţă cu 400-600 m.
Nyiragongo este vulcanul în craterul căruia se află, încă din 1928, un mare lac de
lavă fierbinte (lungimea de circa 300 m şi lăţimea de 160 m). Este situat în
Marele Graben (Congo, Africa), la 1o31’ lat. S și 29o15’ long. E. Are
altitudinea de 3.470 m şi a avut cea mai recentă erupţie în anul 2010.
Ol Doinyo Lengai („Muntele lui Dumnezeu”, tradus din limba tribului masai) este
vulcanul care aduce la suprafaţă prin erupţie o substanţă de tip carbonatit,
care, la contactul cu aerul umed, se transformă în carbonat de sodiu. Este
situat în riftul Gregory (în Tanzania, Africa), la 2o45’52” lat. S și 35o45’58”
long. E şi a avut a avut cea mai recentă erupţie în perioada 2011-2013.
Tambora, vulcanul cu cea mai puternică erupţie din timpurile moderne, este
situat în Insula Sumbawa (Arhipelagul Sondele Mici, Indonezia), la 8o15’ lat.
S și 118o00’ long. E. Erupţia sa din aprilie 1815 a fost de opt ori mai violentă
decât erupţia vulcanului din Insula Krakatoa, din august 1883, în cazul
căreia zgomotul a fost auzit în Australia şi în Madagascar, iar cenuşa
vulcanică a făcut de mai multe ori înconjurul lumii, înainte de a se depune
într-un strat de 60 cm. Exploziile produse în perioada 10-12 aprilie s-au
auzit până la 1.750 km, iar bombele cântărind 5 kg au fost proiectate până
la distanţe de 40 km. Au fost pulverizaţi 150 km3 de cenuşă şi s-au
înregistrat 92.000 de victime. Ultima dată a erupt în anul 1967.
Veracruz este vulcanul în al cărui crater se găseşte un lac de mercur. Este situat
lângă oraşul omonim, în Mexic (America de Nord).

86
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
Badea L., Niculescu Gh., Roată S., Buza M., Sandu Maria (2001), Unităţile de relief ale
României, I, Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului, Edit. Ars Docendi,
Bucureşti.
Bogdan Octavia, Marinică I. (2007), Hazardele meteo-climatice din zona temperată:
geneză şi vulnerabilitate cu aplicaţii la România, Edit. Universităţii „Lucian
Blaga”, Sibiu.
Breban V. (1980), Dicţionar al limbii române contemporane – de uz curent, Edit.
Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti.
Buza M., Mărculeţ I. (1999), Rezervaţiile naturale de importanţă naţională din judeţul
Alba, Jurnal geografic, Vol. II, Bucureşti.
Ciulache S., Ionac Nicoleta (1995), Fenomene geografice de risc, partea I, Edit.
Universităţii din Bucureşti.
Ciulache S., Ionac Nicoleta (2003), Dicţionar de meteorologie şi climatologie, Edit. Ars
Docendi, Bucureşti.
Constantinescu T. (1987), Peșterile Terrei, Edit. Albatros, București.
Coteţ P. (1967), Europa şi Asia – geografie fizică, Edit. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
Dragomirescu Ş., Săgeată R. (2011), Statele lumii contemporane, Edit. Corint, Bucureşti.
Drăgulescu C., Buza M. (2000), Rezervaţii şi monumente ale naturii, Facultatea de
Geografie a Turismului, Sibiu.
Erdeli Gh., Cândea Melinda, Braghină C., Costachie S., Zamfir Daniela (1999), Dicţionar
de geografie umană, Edit. Corint, Bucureşti.
Gâştescu P. (1990), Fluviile Terrei, Edit. Sport-Turism, Bucureşti.
Gâştescu P. (2006), Lacurile Terrei, Edit. CD Press, Bucureşti.
Gâştescu P., Cioacă A. (1986), Insulele Terrei, Edit. Albatros, Bucureşti.
Gheorghilaş Corina, Gheorghilaş (2000), Dicţionar geografic şcolar, Edit. Recif,
Bucureşti.
Grecu Florina (2004), Hazarde şi riscuri naturale, ediţia a II-a cu adăugiri, Edit.
Universitară, Bucureşti.
Grecu Florina (2007), Glaciologie, Edit. Credis, Bucureşti.
Grecu Florina, Palmentola G. (2003), Geomorfologie dinamică, Edit. Tehnică, Bucureşti.
Hârjoabă I., Rusu E. (1995), Geografia continentelor: Africa, Edit. Didactica şi
Pedagogică, Bucureşti.
Ianoş I., Iacob Gh. (1989), Câmpiile Terrei, Edit. Albatros, Bucureşti.
Ielenicz M., Comănescu Laura, Nedelea Al., Mihai B., Oprea R., Pătru Ileana (1999),
Dicţionar de geografie fizică, Edit. Corint, Bucureşti.
Ilinca L. I., Ilinca Iulia Anca (2009), Geografia la superlativ, Edit. Tiparg, Piteşti.
Ilinca N. (2004), Geografie umană – populaţia şi aşezările omeneşti, Edit. CD. Press,
Bucureşti.
Manta I. (1985), Vulcanii Terrei, Edit. Albatros, București.
Marin I. (1993), Geografia lumii, Tip. Universităţii Bucureşti.

87
Marin I., Luchian N. (1996), Geografia fizică a României şi geografia fizică a Europei,
Univ. din Bucureşti, Facultatea de Geografie, Catedra de Geografie Regională.
Matei H. C., Neguţ S., Nicolae I. (2008), Enciclopedia statelor lumii, Edit. Meronia,
Bucureşti.
Mărculeţ I. (2012), Simion Mehedinți (1862-1962) și George Vâlsan (1885-1935) –
fondatori ai geografiei românești, Funigei, nr. 20-21, București.
Mărculeţ I., Mărculeţ Cătălina (2008), Aspecte privind hidrografia Europei şi a
României, Liceul – prezent şi viitor, Vol. V, Bucureşti.
Mărculeţ I., Popa-Tutoveanu Aurora, Mărculeţ Cătălina (2009), Aspecte privind relieful
Europei, Liceul – prezent şi viitor, Vol. VI, Bucureşti.
Mărculeţ I., Mărculeţ Cătălina, Marcu Daniela, Mărculeţ V. (2010), Superlativele
României. Mică enciclopedie, Edit. Meronia, Bucureşti.
Mărculeţ I., Ştefan Narcizia, Mărculeţ Cătălina, Căpăţînă Mihaela, Coşcodaru Daniela
Mihaela Clementina, Konradi Ruxandra, Lupu Andreea, Marcu Diana, Mogoş
Georgiana Marina, Preda Andreea Camelia, Stănciuloiu Andra, Zahariade
Elisabeta (2012), Mic dicţionar geografic şcolar, Colegiul Naţional „I. L.
Caragiale”, ISBN 978-973-0-12042-4, Bucureşti.
Mândruţ O. (2008), Atlas geografic şcolar, Edit. Corint, Bucureşti.
Muică Cristina, Geacu S., Sencovici Mihaela (2006), Biogeografie generală, Edit.
Transversal, Bucureşti.
Muica Cristina, Muică Ileana (2011), Factorii naturali de risc în activitatea turistică,
Edit. Universitară, Bucureşti.
Neguţ S., Nicolae I. (2007), Superlativele Terrei. O enciclopedie, Edit. Meronia,
Bucureşti.
Oprescu E., Florea S., Rotaru Gh. (2013), Compendiu astro-enciclopedic, Edit. Bibliostar,
Râmnicu Vâlcea.
Posea Gr., Barbu N., Ciulache S., Posea Aurora, Nicolae I., Ştefănescu Ioana,
Vespremeanu E., Giurescu M. (1986), Geografia de la A la Z. Dicţionar de
termeni geografici, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti.
Rusu E. (1999), Geografia continentelor: Australia şi Oceania, Edit. Didactica şi
Pedagogică, Bucureşti.
Rusu E. (2003), Geografia continentelor: Asia, Edit. Didactica şi Pedagogică, Bucureşti.
Ţîştea D., Bacinschi D., Nor R. (1965), Dicţionar meteorologic, C.S.A. Institutul
Meteorologic, Bucureşti.
Vlăsceanu Gh., Florescu Gheorghina (2001), Geografia şi economia resurselor
agroturistice, Edit. Universitas, Bucureşti.
***(1992), Atlasul geografic al lumii, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
***Dexonline.ro.
***Oceanografie, www.mindrescu.net/ro/predare/cursuri/oceanele...
***Travelsplendid.ro.
***Wikipedia.ro.
***www.ecology.md.
***www.descopera.ro.
***www.scritube.com.

88
 Ioan Mărculeț (coordonator), Mic dicționar geografic școlar cu superlative și
singularități, Vol. I, Geografie fizică, Colegiul Național „I. L. Caragiale“, București,
ISBN 978-973-0-16969-0, 2014, 85 pag.

ABSTRACT

A little dictionary of geography with superlatives and singularities

for students, Vol. I, Physical Geography

This paper represents the materialisation of the geography teachers’ goal –

from the National College „I.L. Caragiale”, from Bucharest – together with a group of
students, passionate about nature and about deciphering its secrets.
The volume, which contains approximately 70 terms of physical geography –
land slide, avalanche, ocean basin, plain, earthquake, galaxy, sea, mountain, national
park, volcano etc. –, accompanied by numerous geographical singularities and
extremes, is addressed mainly to highschool and elementary students, as well as to all
those who are eager to understand the geographical concepts and who are fond of
nature’s beauties and curiosities.
Designed as an information tool, based on a rich and varied bibliography, the
dictionary explains the main geographical concepts, which have become standard
elements in the Romanian educational system, providing support for teachers and
students.

89
 Lucrări de geografie apărute sub egida Colegiului Național
„I. L. Caragiale” din Bucureşti:

Mic dicţionar geografic şcolar, autori: I. Mărculeţ, Narcizia Ştefan (coordonatori),

Mihaela Căpăţînă, Daniela Mihaela Clementina Coşcodaru, Ruxandra Konradi,
Andreea Lupu, Diana Marcu, Cătălina Mărculeţ, Georgiana Marina Mogoş,
Andreea Camelia Preda, Andra Stănciuloiu, Elisabeta Zahariade, Colegiul
Naţional „I. L. Caragiale”, ISBN 978-973-0-12042-4, Bucureşti, 2012, 78 pag.
(format electronic).
Dicționarul ariilor naturale protejate din România, autori: I. Mărculeţ
(coordonator), Cătălina Mărculeţ, Roxana Varvara Boboc, Mihaela Căpăţînă,
Stefania Di Pucchio, Ioana-Cristina Dobranici, C.-A. Enăchescu, F. Găină, Maria
Gabriela Minciu, Marina-Georgiana Mogoș, Miruna Ana-Maria Scarlatache,
Ioana Valentina Toader, Claudia Ursu, Andreea Vasilescu, Ana-Maria Văcaru,
Elisabeta Ștefania Zahariade, Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, ISBN 978-973-
0-13590-9, Bucureşti, 2012, 83 pag. (format electronic).
Dicționarul așezărilor urbane din România, autori: I. Mărculeţ (coordonator),
Cătălina Mărculeț, Roxana Varvara Boboc, Ștefania Burnaz, Ruxandra Maria
Cap, Daniela Ciurea, Ruxandra Cristescu, Stefania Di Pucchio, Ioana-Cristina
Dobranici, E. A. Gureșoaie, Lidia Pestrițu, Maria Luisa Pîrjol, Roxana-Gabriela
Popa, N. Rădoi, Miruna Ana-Maria Scarlatache, Theodora Stancu, Claudia Ursu,
Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, ISBN 978-973-0-14631-8, Bucureşti, 2013,
86 pag. (format electronic), Bucureşti, 2012, 83 pag. (format electronic).
15 teste de geografie pentru pregătirea examenului de bacalaureat, autor:
I. Mărculeț, Colegiul Naţional „I. L. Caragiale”, ISBN 978-973-0-15801-4,
București, 2014, 50 pag. (pentru uz intern; format electronic).
Statele Uniunii Europene. Mică enciclopedie, autori: I. Mărculeţ (coordonator),
Cătălina Mărculeţ, Florin Cătălin Bogiu, Monica Bulai, Ștefania Burnaz, Mihai-
Tudor Enăchescu, Stefania Di Pucchio, Ioana-Cristina Dobranici, Florin Găină,
Victor Florentin Ilie, Miruna Ana-Maria Scarlatache, Colegiul Naţional
„I. L. Caragiale”, ISBN 978-973-0-16211-0, Bucureşti, 2012, 73 pag. (format
electronic).

Tiraj: 100 exemplare

ISBN 978-973-0-16969-0
Colegiul Național „I. L. Caragiale”
București, 2014

90