USAMV Cluj-Napoca

Facultatea de Horticultură

PROTECŢIA PLANTELOR

ENTOMOLOGIE
SPECIALĂ
DĂUNĂTORII PLANTELOR HORTICOLE

Conf. dr. ION OLTEAN

Editura ACADEMICPRES
Cluj-Napoca 2005

1. DĂUNĂTORII CULTURILOR DE LEGUME

 COROPIŞNIŢA - Gryllotalpa gryllotalpa Latr.
(ORTHOPTERA, GRYLLOTALPIDAE )
Insecta este răspândită în Europa, Asia Centrală, Nordul Africii; în ţara noastră este
frecventă în toate regiunile.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă. Adulţii şi larvele, săpând galerii
superficiale în sol, retează rădăcinile plantelor pe care le întâlnesc în cale şi rod plantele sub nivelul
coletului, distrug rădăcinile, tuberculii de cartof etc. Preferă terenurile uşoare şi bogate în humus,
terenuri pe care adesea se cultivă legume. În răsadniţe datorită galeriilor pe care le fac în sol adesea
determină şi descălţarea plăntuţelor deabia răsărite, care apoi se uscă.
Morfologie. Adultul are corpul robust, cilindric, alungit, de 35-65 mm lungime, de culoare
cafenie, mat şi gălbui pe partea ventrală. Capul conic, cu un aparat bucal puternic şi cu antenele
setiforme. Pronotul mare, ovoid, bombat, cu o pubescenţa fină care îi dă un aspect catifelat.
Tegminele sunt pergamentoase, scurte şi acoperă doar baza abdomenului. Ele au o formă uşor
triunghiulară şi cu ajutorul acestora insecta produce stridulaţii. Aripile posterioare sunt
membranoase, mai lungi decât abdomenul şi în repaus sunt stânse în formă de sul în lungul
abdomenului. Picioarele anterioare sunt conformate pentru săpat. Abdomenul fusiform, voluminos,
se termină cu o pereche de cerci lungi, simpli. Oul este elipsoidal, de mărimea unei seminţe de
cânepă (lungimea de aproximativ 3 mm), de culoare albă-gălbuie, având corionul rezistent. Larva,
postoligopodă, este asemănătoare cu insecta adultă. Imediat după eclozare larva are corpul de
culoare deschisă, apoi aceasta devine ca la insectele adulte.
Ciclul biologic. Prezintă o generaþie la 2 ani. Iernează insecta adultă şi larva de vârsta a
treia, în sol, la 30-40 cm adâncime. In mai-iunie au loc copulaţia şi depunerea ouălor. Pentru
depunere, femela sapă un cuib, la 5-15 cm adâncime; acesta este larg, cu pereţii întăriţi şi de
mărimea unui ou de găină. O femelă depune 300-600 ouă. Incubaþia durează 15-20 zile. Larvele
apărute rămân în cuib sub ocrotirea femelei, până după prima năpârlire, după care fiecare îşi sapă
propria galerie. Până către sfârşitul toamnei, larvele năpârlesc de două ori, apoi se retrag pentru
hibernare, în sol sau în locurile de depozitare a bălegarului. În primăvară ele urcă în stratul
superficial, sapă galerii de hrănire, se hrănesc şi continuă evoluţia, până la completa dezvoltare
năpârlind încă de trei ori. Spre toamna anului al doilea larvele devin insecte adulte, care apoi
hibernează.
Combatere. Folosirea unui gunoi de grajd neinfestat de coropişniţă. Arăturile adânci şi
praşilele repetate contribuie la distrugerea unui mare număr de cuiburi, ouă, larve şi adulţi. Săparea
în toamnă a unor gropi sau şanţuri-capcană şi umplerea lor cu gunoi de cabaline: coropişniţele se
concentraeză la căldură, găsind aici condiţii favorabile de hibernare. În timpul iernii gunoiul din
gropi se împrştie, expunând totodată acţiunii gerului coropişniţele concentrate aici. Tratarea solului
înainte de plantarea răsadului cu Sintogril 5 G, Galition 5 G, administrat prin împrăştiere şi
încorporare uşoară, în doză de 25 -30 kg/ha.

PĂDUCHELE CENUŞIU AL VERZEI-Brevicoryne brassicae L.

(HOMOPTERA, APHIDIDAE)
Insecta se întălneşte în Europa, America şi Asia. În ţara noastră se întâlneşte în regiunile de
stepă şi silvostepă.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestând diferite plante cultivate şi
spontane din familia brasicacee: varza, gulia, ridichea, conopida, rapiţa, muştarul etc. Intensitatea
atacului cauzat este legată direct de gradul de concentrare care, în raport cu planta gazdă, prezintă
graduări diferite. Insectele se instalează pe partea inferioară a frunzelor şi pe lăstarii plantelor
semincere. La plantele infestate frunzele şi lăstarii se deformează, florile avortează, silicvele produc
seminþe de calitate inferioară. Organele infestate sunt inundate cu rouă de miere pe care se dezvoltă
fumagina.
Pagube deosebit de mari sunt produse la loturile semincere, unde pe tijele atacate sunt
întâlnite colonii masive, care determină avortarea florilor, iar dactacul se instaleazupă formarea
silicvelor acestea for fi deformate, iar seminţele îşi pierd facultatea germinativă.
Morfologie. Femela apteră are corpul globulos, de 1,8-2,5 mm lungime, de culoare
galbenă-verzuie, acoperit de o secreţie ceroasă albă-cenuşie; transversal prezintă 2 benzi de culoare
închisă. Corniculele sunt scurte, cilindrice şi de culoare neagră, iar coada este conică, la fel de lungă
ca şi conriculele. Femela aripată are corpul subcilindric, de 1,6-2,3 mm lungime, capul şi toracele
de culoare brună, iar abdomenul galben-verzui, antenele sunt aproape la fel de lungi ca şi corpul.
Sripile hialine, de 6-8 mm în anvergură. Larva este asemănătoare insectei adulte.
Ciclul biologic. Specie nemigratoare, cu ciclul evolutiv monoecic, înmulţindu-se pe plante
de brasicacee cultivate şi spontane. Insecta poate prezenta până la 18 generaţii pe an. Iernează
stadiul de ou de rezistenţă pe tulpinile sau peţiolul frunzelor plantelor-gazdă. La sfârşitul lunii
martie apar larvele care, în cursul lunii aprilie, evoluează în femele fundatrix. Acestea, pe cale
partenogenetică şi vivipar, dau naştere la mai multe generaţii de fundatrigene aptere. O femelă
apteră de fundatrix expulzează 30-40 larve. După 1-2 generaţii de fundatrigene, alături de femelele
aptere, apar şi femele aripate care zboară şi infestează alte culturi. Aici evoluează, tot pe aceeaşi
cale, partenogenetică şi vivipar, mai multe generaţii de femele virginogene - aptere. La sfârşitul
verii apar femele sexupare, aripate, care dau naştere la forma sexuată, a cărei femele - după
copulaţie - depunând ouăle de rezistenţă, rămân în diapauză hiemală.
Buburuzele (COCCNINELLIDAE) şi dipterele (SYRPHIDAE şi CECIDOMIIDAE) se comportă prădătoare
ale afidului, iar himenopterele Diaeretiella rapae, Praon volucre, Diaeretus rapae, Tryoxis
angelicae se comportă parazite ale afidului.
Combatere. Aplicarea de tratamente chimice - la avertizare - utilizând produse piretroide:
Decis 2.5 CE, Fury -10 CE; Fastac 10 CE; Ripcord 2.5 CE-0.250 l/ha.
Tratamentele se execută imediat după apariţia coloniilor de afide.

GÂNDACUL POCNITOR - Agriotes lineatus L.

(COLEOPTERA, ELATERIDAE)

Este semnalat în ţările din Europa, Siberia, Asia Centrală, Orientul Apropiat şi Mijlociu,
Africa de Nord. În ţara noastră se întâlneşte mai ales în regiunile din nordul şi sudul ţării.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, hrănindu-se cu plante aparţinând la
diferite familii botanice. Insectele adulte nu produc daune, hrănindu-se cu elementele florale din
inflorescenţele plantelor de graminee, umbelifere. Larvele produc pagube în pepiniere la plantele
semănate direct prin roaderea cotiledoanelor şi apoi a rădăcinilor. Larvele rod rădăcinile şi în
plantaţiile tinere, determinând uscarea puieţilor. Larvele rod de asemenea, părţile subterane ale
plantelor de graminee, ele preferă totuşi cerealele, pajiştile, apoi plantele tuberculifere şi
rădăcinoase. Pagubele cele mai mari le produc la culturile prăşitoare unde reduc puternic densitatea
culturii. Cerealele sunt roase de la exterior, sub nivelul coletului. În tuberculi sapă galerii în
profunzimea acestora. Pot ataca puieţii din pepiniere pomicole, butaşii de viţă de vie ş.a.
Morfologie.Adultul are corpul alungit, de 7-10 mm lungime, de culoare brună-roşcată. Pe
elitre alternează benzi mai deschise cu altele mai închise la culoare. Capul mic şi globulos. Antenele
formate din 11 articule seriforme sunt mai lungi decât capul şi pronotul. Pronotul mai lung decât lat
şi este bombat. Pe partea ventrală a toracelui prezintă un dispozitiv de săltare, cu care realizează
deplasări caracteristice şi-i permite, atunci când este pe spate să revină la poziţia normală printr-o
pocnitură. Tarsele sunt formate din cinci articule. Găndacii sunt buni alergători şi zburători. Oul
este alb, oval, cu corionul rezistent şi de aproximativ 0,5 mm. În timpul incubaţiei, care durează 20-
30 de zile, oul absoarbe apa din sol şi-şi măreşte astfel volumul.
Larva, denumită popular vierme-sârmă, are lungimea corpul de 20-23 mm şi lăţimea de 2
mm, de formă cilindrică, acoperit de un tegument puternic chitinizat, de culoare galbenă-pal până
la galbenă-brunie. Capul, prognat, este turtit dorso-ventral, mai închis la culoare în partea
anterioară, iar antenele sunt scurte, formate doar din trei articule. Piesele bucale sunt puternic
dezvoltate, mandibulele prezintă un dinte subterminal, care cu vârful acestora formează un unghi
drept (90°). Picioarele sunt scurte şi egale ca mărime, larvele au mişcări lente şi ondulate. Ultimul
segment abdominal este conic şi poartă două gropiţe stigmatiforme, de la care pleacă posterior câte
o brăzduţă dispusă oblic. Pupa, de tip libera, este la început de culoare galbenă apoi brunie, iar
unghiurile anterioare ale pronotului prezintă excrescenţe chitinizate.
Biologie. Prezintă o generaţie la 4-5 ani. Iernează insectele adulte şi larvele de diferite
vârste, în sol. Prin aprilie - mai adulţii ies la suprafaţă şi duc o viaţă nocturnă, fiind foarte activi
între orele 19-23. Frecvent se întâlnesc şi în timpul zilelor însorite, pe diferite plante cultivate şi
spontane, în special pe umbelifere, compozite şi graminee. Pentru maturaţie sexuală adulţii se
hrănesc prin ciupirea diferitelor frunze, dar niciodată nu produc pagube. Copulaţia are loc din a
doua jumătate a lunii mai. Ouăle sunt depuse în crăpăturile solului, izolat sau în grupe de câte 3-20.
O femelă depune 100-200 ouă. Incubaţia durează 35-40 zile. Ouăle sunt sensibile la uscăciune şi
pier dacă stratul în care au fost depuse se usucă sau dacă sunt expuse la razele solare. Larvele abia
apărute au lungimea corpului de 1,5-2 mm, sunt transparente şi au un regim de hrană detritifag şi
fitofag. Larva năpârleşte anual de două ori: odată în aprilie-mai şi altă dată în iulie. Larvele
găndacului pocnitor parcurg 10-12 vârste larvare. După fiecare năpârlire larvele au o perioadă de
hrănire foarte activă în cursul căreia produc pagube foarte mari. Începând din al doilea an larvele se
hrănesc cu rădăcinile mai groase, tuberculi, rizomi etc. Larvele consumă numai seva din ţesuturile
atacate, acest mod de hrănire determinând voracitatea deosebită a acestora. Sensibilitatea larvelor la
deficitul de umiditate din sol este foarte pronunţată, astfel încât atunci când are loc o uscare a
solului acestea migrează pe verticală, iar într-un sol cu exces de umiditate ies la suprafaţă. În
ultimul an de dezvoltare larvară, la completa dezvoltare, prin iunie, larva de ultimă vârstă se retrage
la o adâncime de 10-15 cm, unde sapă o cavitate într-un bulgăre de pământ şi se transformă în pupă,
stadiu ce durează aproximativ o lună, după care se transformă în insectă adultă. Apariţia acesteia
coincide cu lunile august-septembrie. In lojele în care s-au format, adulţii rămân până în primăvara
următoare.
Combatere. Rotaţia culturilor, porumbul urmând după premergătoare nepreferate: inul,
mazărea, culturile de crucifere etc. Cosirea pajiştilor înainte de depunerea ouălor de către insecte.
Distrugerea buruienilor. Efectuarea unor lucrări culturale, după pontă, care duc la deranjarea şi
expunerea ouălor la uscăciune, determinând pieirea lor în masă. Prin dezmiriştire şi discuiri repetate
se reduce considerabil numărul larvelor. Capturarea insectelor adulte cu ajutorul capcanelor cu
feromon specific.
Tratarea seminţelor înainte de însămânţare, utilizând produsele: Furadan 35 TS, Diafuran 35
TS-2.5-3.0 l/100 kg sămânţă; Seedox 80 W-1.2-3.0 kg/100 kg sămânţă; Gaucho 70 WS -600 g/100
kg sămânţă; Tirametox 90 PTS-3 kg/t; Semafor 20 ST – 3.5l/t; Promet 400 CS – 25l/t; Carbodan 35
ST – 28l/t .
Când terenurile sunt puternic infestate, densitatea larvelor depăşind 10 exemplare la m2, se
aplică tratamente generale la sol sau tratamente pe rând, la însămânţare. În acest scop se indică
folosirea insecticidelor: Basudin 10 G - 20 kg/ha; Sinoratox 5 G 25-40 kg/ha; Dursban 10 G;
Furadan 10 G - 30-40 kg/ha. Încorporarea insecticidelor se realizează cu maşini de încorporat
îngrăşăminte, maşini granulo-aplicatoare sau odată cu semănatul, cu semănătoarea. Tratamentele la
sol se efectuează cu câteva săptămâni îninte de însămânţare, pentru a evita un efect fitotoxic. La
culturile de tuberculifere, rădăcinoase şi legumicole se evită aplicarea de tratamente cu astfel de
produse.

GÂNDACUL DIN COLORADO-Leptinotarsa decemlineata Say.

(COLEOPTERA, CHRYSOMELIDAE)

În Europa insecta a fost semnalată mai întâi în Germania (1922), în Franţa (1924), iar în 1952
şi-a făcut apariţia în ţara noastră şi este răspândită în toată ţara.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Adulţii şi larvele rod frunzele plantelor de cartof şi ale
altor solanacee, preferând cartoful. Adesea, larvele din generaţia a doua, se hrănesc pe seama
fructelor de vinete, depreciind calitatea acestora.
Morfologie. Adultul are corpul de 9-12 mm lungime, de culoare galbenă-portocalie. Capul
prezintă o pată mediană triunghiulară, neagră. Pronotul cu 13 pete, negre. Elitrele cu câte 5 dungi
longitudinale negre. Larva este oligopodă, la completa dezvoltare are corpul de 12-15 mm lungime,
de culoare roşie-portocalie, lateral cu puncte negre. Abdomenul este convex, lateral, pe fiecare
segment, cu câte două puncte negre. Ultimele două segmente abdominale sunt înguste, tubuliforme,
retractile, terminate cu 2 apendice care servesc la mers.
Ciclul biologic. Prezintă 2-3 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult în sol, la 10-90 cm
adâncime. Adulţii hibernanţi apar la sfârşitul lunii martie. După un zbor intens, când se deplasează
la distanţe apreciabile, paralel cu o hrănire de maturaţie sexuală, au loc copulaţia şi ponta. Ouăle
sunt depuse în grupe de câte 10-100 , pe partea inferioară a frunzelor. O femelă depune 250-1000
ouă, mai rar 2500-3000. Incubaţia durează 4-5 zile, iar apariţia larvelor se înregistrează din a doua
decadă a lunii mai. Dezvoltarea larvei se eşalonează pe 15-30 zile. La completa dezvoltare larvele
părăsesc plantele, pătrund în sol şi se transformă în pupe, stadiu care durează 12-20 zile, după care
apar adulţii din noua generaţie. Dezvoltarea primei generaţii durează 30-35 zile. Adulţii din prima
generaţie apar din a doua decadă a lunii iunie. Din cauza apariţiei eşalonate a adulţilor hibernanţi,
apoi a celor din noua generaţie, generaţiile se suprapun.
Combatere. În ultima perioadă se parctică înmulţirea şi răspândirea în culturi a unui
microhiminopter ovifag - Odovum putleri. Utilizarea acestui parazit conduce la reducerea
populaţiilor gândacului, sub P.E.D. Aplicarea de tratamente, obişnuit câte un tratament la fiecare
generaţie, utilizând produsele: Onefon 90 PU - 1.5 kg/ha; Onevos - 31.5 CE -2 l/ha; Regent 200 SC
- 0.1 l/ha; Sonet 100 - 0.2 %; Victenon 50 WP - 0.5 kg/ha; Nurelle 50/500 CE - 0.4-0.5 %; Marshal
25 CE - 1.5 l/ha; Talstar 10 EC – 200 ml/ha; Mospilan 20 SP – 0.06 kg/ha; Andalin 25 DC 0.3l/ha;
Posse 1.5D – 15 kg/ha. Pentru combaterea ouălor rezultate bune dă produsul Match 050 EC –
0.3l/ha aplicat până în momentul eclozării. În tratamentul pentru combaterea larvelor din generaţia
a doua se recomandă utilizarea produselor piretroide, cu remanenţă mai scurtă: Polytrin 200 CE -
0.15 %; Chinmix 5 CE - 0.3 l/ha; Supersect 10 CE -0.2 l/ha.
Tratarea tuberculilor înainte de plantare cu Prestige – 1l/t, asigură protecţia culturii timp de
75-80 zile de la răsărire împotriva viermilor sârmă, gândacului din Colorado şi Rhizoctonia solani.
PURICELE NEGRU AL VERZEI - Phyllotreta atra F.
(COLEOPTERA, CHRYSOMELIDAE)
Insecta este răspândită în Eurasia, Orientul Apropiat şi Mijlociu, Asia Centrală. La noi în
ţară însecta se întălneşte în toate zonele, de la şes până la munte.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestând diferite platne cultivate şi
spontane din familia brasicacee. Insectele adulte dăunează frunzele, inflorescenţele şi fructele; la
frunze apare "ciuruirea" caracteristică. Prin perforaţiile făcute de câtre adul planta pierde apa, iar în
perioadele mai calde planta intră într-un dezechilibru hidric care determină pierea plantei. Organele
generative sunt consumate selectiv (staminele, petalele), iar fructele sunt roase la exterior sub fromă
de pete, mai mici sau mai mari. Pagube însemnate se înregistrează în răsadniţe şi pe straturi reci, la
plantule şi la cultivare semincere de varză, gulii, ridichi, conopidă, rapiţă, muştar. Plantele atacate
în faza de răsărire, dacă timpul este secetos vor pieri. Larvele se hrănesc pe seama sistemului
radicular al plantelor, fără să producă pagube economice.
Morfologie. Adultul are corpul de 2,0-2,5 mm lungime şi de culoare neagră. Punctuaţia
toracelui şi elitrelelor neuniform dispuse. Antenele filiforme, formate din 11 articule. Picioarele de
culoare neagră, cele posterioare adaptate pentru sărit. Larva oligopodă, are corpul alungit, la
completa dezvoltare de 2-3 mm lungime şi de culoare albă-murdar, acoperit de pete mici de culoare
închisă, placa toracică şi tergitul anal de culoare negricioasă.
Ciclul biologic. Specie monovoltină. Iernează insectele adulte sub resturile de plante
rămase după recoltare, sub frunzarul din păduri şi livezi. Prin aprilie are loc copulaţia adulţilor
hibernanţi, care sunt activi în orele însorite ale zilei, instalându-se pe faţa superioară a frunzelor.
După copulaţie femela depune ouăle în stratul superficial al solului, în apropierea plantelor.
Dezvoltarea larvelor durează 20-30 zile, după care se transformă în pupe, în locurile unde s-au
dezvoltat; după alte 10-15 zile apar adulţii din noua generaţie, care rămân în diapauză.
Combatere. Semănatul timpuriu şi plantatul timpuriu al răsadului. Distrugerea buruenilor
din familia brasicacee. Aplicarea de tratamente chimice, la apariţia în masă a insectelor hibernante,
utilizând produse organofosforice (Sinoratox 35 CE, Carbetox 37 CE; Zolone 35 CE - 0.15%) ori
piretroide (Chinmix 5 CE, Fury 10 CE, Supersect 10 CE-0.250 l/ha).

PLOŞNIŢA ROŞIE A VERZEI – Eurydema ornata L.

(HETEROPTERA, PENTATOMIDAE )
Ploşniţa este răspândită în ţările din Europa Centrală, Asia, America, Africa. În ţara noastră
insecta se întălneşte frecvent şi pretutindeni.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestând diferite plante cultivate şi
spontane din familia brasicacee: varză, conopidă, gulii, ridiche, rapiţă, muştar. Adulţii şi larvele
înţeapă şi sug sucul celular din frunze, lăstari, flori şi fructe. Organele atacate se decolorează în
locul înţepăturii şi ulterior ţesutul se suberifică. Plantele tinere se deformează, frunzele se
decolorează şi adesea se usucă. Florile avortează, iar silicvele se deformează, plantele produc
seminţe puţine, majoritatea fiind seci. Pagube mari, variind între 5-25%, se înregistrează la răsaduri
şi seminceri, mai ales în anii secetoşi şi cu ierni calde.
Morfologie. Adultul are corpul de 8-10 mm lungime, de culoare roşie şi cu pete negre.
Pronotul prezintă 6 pete negre dispuse pe două rânduri (două în faţă şi patru în spate). Scutelul are
formă triunghiulară, acoperă 2/3 din lungimea abdomenului. Hemielitrele sunt roşii la bază şi cu
mai multe pete negre. Oul este cilindric, în formă de butoiaş, de culoare cenuşie, cu pete negre, la
extremităţi cu două benzi circulare negre. Larva este asemănătoare cu insecta adultă, la apariţie de
culoare galbenă-roşcată.
Ciclul biologic. Prezintă 1-2 generaţii pe an. Iernează insecta adultă, în frunzarul din păduri,
sub resturile de plante rămase după recoltare. In primăvară ploşniţele părăsesc locurile de iernare,
migrează pe plantele spontane din familia brasicacee, apoi pe culturile de legume crucifere, în
răsadniţe şi câmp. După 10-15 zile are loc copulaţia şi după alte 8-10 zile ponta. Ouăle sunt depuse
pe peţiolul frunzelor, tulpini sau silicve, ordonate pe două rânduri de câte 12-24. O femelă depune
70-120 ouă. Incubaţia durează 7-15 zile. Apariţia larvelor are loc la sfârşitul lunii mai. Dezvoltarea
larvei se eşalonează pe 30-45 zile. La jumătatea lunii iunie apar adulţii din noua generaţie care, în
unele regiuni, în cursul lunilor septembrie pun bazele celei de a doua generaţii, adulţii din ultima
generaţie retrăgându-se în diapauză hiemală.
Himenopterul proctotrupid Trisolcus simoni distruge până la 80% din ouăle ploşniţei. Sunt
menţionate şi alte himenoptere parazite ca: Telenomus striatus şi Microphanurus eurydemae.
 Combatere. Pregătirea în bune condiţii a terenului înainte de semănat. Aplicarea la timp şi în
condiţii tehnice optime a lucrărilor de întreţinere. Distrugerea buruenilor din familia brasicacee, pe
care ploşniţa se hrăneşte şî se înmulţeşte. Apoi, la apariţia unor populaţii dense se aplică tratamente
chimice cu produse ca: Decis 2.5 CE - 0.025 %; Sinoratox 35 CE - 0.15 %; Diazinon 60 CE -
0.05%; Zolone 35 CE - 0.2%. Distrugerea resturilor vegetale după recoltare.

BUHA VERZEI - Mamestra brassicae L.

(LEPIDOPTERA, NOCTUIDAE)

Insecta este răspândită in majoritatea ţărilor din Europa, Africa de Nord. La noi în ţară insecta
apare frecvent din zona de stepă şi până în zona fagului.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, infestând plantele de varză, conopidă,
muştar, tutun, mazăre, crizanteme, dalii, garoafe etc. La plantele de varză, larvele rod marginal
frunzele, epiderma inferioară şi parenchimul, apoi produc perforări mari în frunze, până la
scheletuire. Căpăţinile de varză sunt minate şi murdărite cu excremente; valoarea lor comercială
este depreciată; uneori se instalează agenţi patogeni care determină putrezirea lor. Larvele din prima
generaţie atacă varza timpurie şi de vară, iar cele din generaţia a doua, varza de toamnă.
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor anterioare de 30-50 mm, acestea fiind brune
cenuşii, cu numeroase dungi transversale şi pete negricioase sau alburii; cele două pete din câmpul
median, orbiculară şi reniformă, sunt conturate cu negru. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschis,
prevăzute cu câte o maculă reniformă înconjurată de dungi albe în formă de "W". Larva, omidă
adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 30-35 mm lungime, de culoare brună cenuşie, până
la verde-închis, cu capul şi picioarele negre. Longitudinal, pe partea dorsală prezintă trei dungi, iar
lateral, câte una de culoare neagră.
Ciclul biologic. Specie bivoltină. Iernează pupa în sol. Fluturii apar la sfârşitul lunii mai şi
sunt nocturni. Femela depune 1200-1500 ouă, izolat sau în grupe de câte 10-100 bucăţi, pe partea
inferioară a frunzelor. Incubaţia durează 1-2 săptămâni. La început larvele trăiesc grupat, apoi
devin solitare. Stadiul de larvă durează 1-2 săptămâni, după care migrează în sol unde se
împupează. Stadiul pupal durează 15-20 zile. Fluturii din prima generaţie apar în iulie, iar larvele
din a doua generaţie se dezvoltă din august şi până în octombrie, când se retrag în sol şi se
transformă în pupe, acestea hibernând.
Combatere. Întreţinerea culturii în bune condiţii. Instalarea de capcane cu feromoni specific
AtraBras. Aplicarea de tratamente cu biopreparate pe bază de Bacillus turingiensis (Turingin,
Bactospain, Dipel) - 2 kg/ha.
Tratamentele chimice se aplică la avertizare şi se utilizează produse piretroide (Decis 2.5 CE,
Fury 10 CE, Chinmix 10 CE-0.250 l/ha), organofosforice (Sinoratox 35 CE, Zolone 35 CE-0.2%;
Diazinon 60 CE - 0.5%; ), Mospilan 20 SP – 0.03%, Thionex 35 EC – 0.2%.
Distrugerea resturilor vegetale după recoltare Arătura adâncă de toamnă pentru distrugerea
pupelor hibernante.
FLUTURELE ALB AL VERZEI - Pieris brassicae L.
(LEPIDOPTERA, PIERIDAE)
Insecta este răspândită in majoritatea ţărilor din Europa, America de Nord şi Japonia. La noi
în ţară insecta apare frecvent din zona de stepă şi până în zona fagului.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestând plantele spontane şi
cultivate din familia brasicacee, preferând varza şi conopida. Larvele tinere rod epiderma şi
parenchimul; cele din vârstele 3-4 se răspândesc pe frunze, rozând limbul foliar, mai frecvent de la
margine. La un atac puternic sunt roase toate frunzele, rămânând doar nervurile principale. La
plantele mai dezvoltate omizile rod suprafaþa căpăţânei şi nu rod galerii în acestea, cum fac larvele
buhăi verzei.
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor de 50-65 mm lungime. Corpul de culoare
neagră, acoperit de peri albi-gălbui, mai lungi în regiunea toracelui. Ambele perechi de aripi sunt
albe şi cu vârful de culoare neagră. Larva este omidă adevărată, la completa dezvoltare are 40-50
mm lungime. Capsula cefalică este cenuşie-deschis, cu desene negre. Dorsal pe corp se găsesc trei
benzi longitudinale, de culoare galbenă-portocalie, cea mediană fiind mai îngustă. Intreg corpul este
acoperit cu puncte negre şi perişori fini, deşi şi scurţi.
Ciclul biologic. Prezintă 2-3 generaţii pe an. Iernează în stadiul de pupă, fixată de scheletul
acoperişului sau pe plafonul caselor, grajdurilor, coşarelor, gardurilor. Prin luna mai apar fluturii
care zboară în timpul zilei, pe vreme frumoasă. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor,
izolat sau în şiruri paralele, constituind grupuri de 50-100 bucăţi. O femelă depune 200-300 ouă.
Incubaţia durează 6-12 zile. Larvele apărute stau grupate, iar după năpârlirea a doua devin solitare.
Dezvoltarea stadiului larvar durează 25-30 zile. La completa dezvoltare larvele migrează în
căutarea unor locuri de împupare. Dezvoltarea stadiului pupal se petrece în 10-20 zile, după care,
prin iulie, apar fluturii din noua generaţie. In iulie-august evoluează generaţia a doua, iar în cursul
lunilor septembrie-octombrie poate apărea parţial şi generaţia a treia, pupele acesteia hibernând.
Dintre duşmanii naturali se remarcă himenopterele: Apanteles glomeratum (parazit de larve) şi
Pteromalus puparum (parazit de pupe).
Combatere. Cultivare de soiuri rezistente, cu un conţinut redus de aminoacizi. Aplicarea de
tratamente cu biopreparate pe bază de Bacilus thuringiensis (Turintox, Entomobacterin,
Bactospaine şi Dipel - 2 kg/ha). La depăsirea PED, împotriva larvelor tinere, se aplică câte un
tratament la primele două generaţii, utilizând produse organofosforice: Sinoratox 35 CE - 0.15 %,
Diazinon 60 CE-0.05 %; Zolone 35 CE - 0.2 %.

BUHA FRUCTIFICAŢIILOR – Helicoverpa armigera Hbn.

(LEPIDOPTERA, NOCTUIDAE)
Insecta este răspăndită în ţările din Eurpa, America, Africa şi Australia. În ţara noastră insecta
se întâlneşte pretutindeni, dar mai ales în zona din sud.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă; lista plantelor dăunate depăşeşte 120
specii. Larvele preferă bumbacul, tutunul, soia, mazărea, năutul, ricinul, tomatele, ardeii, iar dintre
cele spontane măselariţa. Larvele rod epiderma şi parenchimul frunzelor, perforează capsulele şi
consumă seminţele. La plantele de porumb sunt dăunate inflorescenţele femele şi boabele în lapte,
iar la tomate şi ardei, fructele. La tutun 47 % din capsule sunt golite total şi multe din acestea sunt
parţial consumate.
Morfologie. Adultul este un fluture care are deschiderea aripilor anterioare de 30-40 mm, iar
lungimea corpului de 12-18 mm. Marginea externă a aripii anterioare prezintă pete brune, aşezate
liniar; pe treimea apicală a lor se distinge o bandă transversală de culoare brună-închis; macula
reniformă este de culoare cenuşie. Aripile posterioare prezintă câte o dungă transversală neregulată,
de culoare brună. Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 30-40 mm lungime
şi de culoare verde sau roşcată-violet, până la brună-închis; dorsal şi lateral prezintă 5 dungi
longitudinale, iar spaţiile dintre dungi sunt colorate mai deschis. Fiecare segment al corpului
prezintă câte 4 negi de culoare mai deschisă, dispuşi în formă de trapez.
Ciclul biologic. Prezintă 2-3 generaţii pe an. Iernează ca pupă în sol, la 7-25 cm adâncime.
Zborul fluturilor se înregistrează la sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Depunerea ouălor
începe la 3-6 zile după apariţie şi sunt depuse pe frunze, tulpini sau inflorescenţe. O femelă depune
de la 300 până la 3000 ouă. Incubaţia durează 3-10 zile. Dezvoltarea larvei durează 13-21 zile,
năpârlind de 5 ori. La completa dezvoltare larva pătrunde în sol, la 3-8 cm adâncime şi se
transformă în pupă, într-un cocon din grăunciori de pământ. Acest stadiu durează 10-20 zile, iar
dezvoltarea generaţiei, de la ou până la insecta adultă, durează 35-40 zile. Larvele din ultima
generaţie se transformă în pupe în octombrie şi hibernează.
Combatere. Arătura adâncă de toamnă pentru distrugerea pupelor hibernante; însămânţarea
timpurie a unor plante - capcană din cele preferate (porumb, borceag, năut, in) pe care se
concentraeză fluturii pentru depunerea ouălor. La apariţia omizilor aceste culturi se tratează cu
insecticide în doze crescute. Aplicarea de îngrăşăminte pentru a grăbi dezvoltarea plantelor.
Diastrugerea buruienilor care servesc drept gazde-intermediare. Combaterea larvelor cu
biopreparate (Biotrol, Bactospain, Dipel, Turingin-2 kg/ha). Înstalarea de curse cu feromoni
specifici AtraArm, pentru stabilirea nivelului populaţiei sau pentru combaterea directă a fluturilor.
Aplicarea de tratamente cu produse organofosforice (Onefon 90 PU - 0.15 %; Carbetox 37
CE - 0.3 %; Sinoratox 35 CE - 0.15 %). Epoca optimă de aplicare a tratamentelor este depunerea în
masă a ouălor şi apariţia larvelor.

MUSCA VERZEI - Delia radicum L.

(DIPTERA, ANTHOMYIIDAE)
Insecta este răspândită în ţările din Europa Centrală şi de Vest; la noi, în toate zonele ţării.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta infestează plantele tinere de brasicacee, atât în
răsadniþe, cât şi în câmp. La aparţie larvele se hrănesc cu rădăcinile de la pivotul principal, apoi
pătrund în interiorul rădăcinei, rozând galerii. In cazul unui atac puternic , când la o plantă se
găsesc mai multe larve, acestea rod galerii ascendente până la tulpină, ajungâng uneori la inserţia
frunzelor. Plantele atacate se ofilesc, îngălbenesc şi se usucă. Trase, se smulg uşor, deoarece
sistemul radicular este distrus.
Morfologie. Adultul are corpul de 6-7 mm lungime, asemănător muştei de casă. Masculul
are culoarea cenuşie-închis, iar femela cenuşie-gălbuie. Ochii mari, partea dorsală a toracelului cu 3
benzi longitudinale negre, iar a abdomenului cu o singură bandă longitudinală neagră. Larva, apodă
şi acefală, la completa dezvoltare are până la 7-9 mm lungime, corp cilindric, anterior mai subţire şi
de culoare albă-gălbuie. In cavitatea bucală se găsesc două croşete chitinoase (mandibule), de
culoare închisă. Partea posterioară a abdomenului este truncheată-oblic, sub forma unui disc, în
centrul căruia se găsesc două stigme respiratorii, iar pe marginea discului 12 formaţiuni digitiforme,
membranoase
Ciclul biologic. Iernează stadiul de pupă în sol, la 2-15 cm adâncime, în cotoarele plantelor
rămase după recoltare etc. In primăvară are loc transformarea pupelor în insecte adulte, apariţia lor
pe diferite plante spontane, apoi în răsadniţe şi în câmp. La câteva zile de la apariţie are loc
copulaţia, iar după 8-10 zile depunerea ouălor, infestând plantele din culturile timpurii, când acestea
au 3-6 frunze. Femela depune ouăle, izolat sau în grupe mici, pe sol, la baza plantelor şi în
apropierea coletului. O femelă depune 30-100 ouă. Dezvoltarea stadiului de larvă durează 15-20
zile. La completa dezvoltare, prin iunie, larvele părăsesc rădăcinile plantelor atacate şi, în
apropierea acestora, se transformă în pupe, stadiu care durează 10-12 zile. Adulţii din noua
generaţie apar în iunie şi depun ouăle, infestând culturile de varză de toamnă, cele semincere de
varză şi conopidă. Completa dezvoltare a larvelor din a doua generaţie intervine în august când,
părăsind plantele atacate, se tranformă în pupe şi hibernează ca atare. In condiţii favorabile poate
apărea şi a treia generaţie, parţială, importanţa acesteia fiind nesemnificativă.
Combatere. Sortarea răsadurilor, îndepărtându-le pe cele infestate şi în general cu
dezvoltare slabă. Plantarea timpurie a răsadului. Aplicarea de îngrăşăminte pentru fortificarea şi
dezvoltarea viguroasă a plantelor. Diastrugerea buruenilor din familia brasicacee.
Aplicarea de tratamente la plante, utilizând produse granulate: Sinoratox 5 G - 25 kg/ha şi
stropirea plantelor în primele fenofaze de creştere, utilizând produse piretroide: Decis 2.5 CE,
Chinmix 2.5 CE - 0.250 l/ha. Distrugerea resturilor vegetale după recoltare. Arătura adâncă de
toamnă pentru distrugerea pupelor hibernante.
 MUSCA CEPEI - Delia antiqua Meig.
(DIPTERA, ANTHOMYIIDAE)

Specie răspândită în ţările din Europa,. În ţara noastră musca este răspândită în Câmpia
Dunării, Bucovina, Moldova, Transilvania.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta infestează plantele de ceapă, praz, usturoi şi alte
liliacee. Larvele din prima generaţie se hrănesc cu bulbii în formare, fiind capabile să migreze de la
o plantă la alta; larvele din generaţia a doua se hrănesc pe seama bulbilor dezvoltaţi, galeriile săpate
în bulbi constituind în acelaşi timp căi de pătrundere a unor microorganisme care concură la
putrezirea lor. Plantele atacate stagnează în dezvoltare, frunzele se îngălbenesc şi cu timpul se
usucă.
Morfologie. Adultul are 6-7 mm lungime, de culoare cenuşie-gălbuie. Fruntea la mascul,
între ochi este îngustă şi destul de largă la femelă. Pronotul este galben şi median prezintă o bandă
longitudinală de culoare închisă. Aripile sunt membranoase, de culoare gălbuie-cenuşie. Larva este
apodă şi acefală, la completa dezvoltare are corpul de 6-8 mm lungime, de culoare albicioasă.
Extremitatea posterioară a corpului este oblic trunchiată, iar bordura acesteia prezintă 12 lobi
membranoşi, de formă conică.
Ciclul biologic. Evoluează 2-3 generaţii pe an. Iernează stadiul de pupă în sol, la 10-20 cm
adâncime. Transformarea în adulţi şi zborul muştelor are loc la sfârşitul lunii aprilie - începutul
lunii mai. După o perioadă de hrănire de maturaţie sexuală de 8-10 zile muştele zboară pe culturile
de ceapă, unde au loc copulaţia şi ponta. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici, pe sol, în
apropierea plantelor sau la baza frunzelor acestora. O femelă depune 80-120 ouă. Incubaţia durează
3-8 zile. Dezvoltarea stadiului larvar este de 15-25 zile. La completa dezvoltare larvele părăsesc
plantele de hrană, se retrag în sol şi, în apropierea acestora, se împupează. Stadiul de pupă durează
8-14 zile. Adulţii din noua generaţie apar în prima jumătate a lunii iunie. Femelele acestei generaţii
depun ouăle pe plantele din culturile târzii de ceapă. Larvele se dezvoltă în cursul lunilor iulie-
august, iar pupele acestei generaţii nibernează.
Dintre speciile parazite, importanţă practică prezintă ciuperca Empusa muscae, musca
Caenosia tigrina, a cărei larve se comportă prădătoare de larve şi calcidoidul Spalangia
rugosicollis, care parazitează stadiul pupal al muştei.
Combatere. Cultivarea cepei şi usturoiului pe soluri mai grele, cu pH-ul ridicat, întrucât pe
astfel de soluri muştele nu depun ouă. Evitarea îngrăşării cu mulci pentru că acesta favorizează
atragerea şi înmulţirea insectei. Cultivarea de soiuri rezistente care să nu conţină uleiuri eterice,
deoarece acestea atrag insectele şi stimulează depunerea ouălor. Însămânţarea şi plantarea
arpagicului la date timpurii, în terenuri fertilizate sau la date târzii, după ce a avut loc zborul în
masă a muştelor. Distrugerea buruienilor pe seama cărora insectele se hrănesc pentru maturaţie
sexuală. Adunarea şi distrugerea prin ardere a resturilor de plante după recoltare. Arătura adâncă de
toamnă pentru îngroparea resturilor de plante.
Aplicarea de tratamente chimice la sol cu Basudin 5 G-30kg/ha, tratarea seminţelor,
mocirlirea răsadurilor, stropirea plantelor în timpul vegetaţiei; se practică tratarea seminţelor cu
Sinolintox PP - 20 g/1 kg sămânţă. Pentru mărirea aderenţei substanţelor la sămânţă, la arpagic, este
bine ca acestea să fie umectate înainte de a fi pudrate. Stropirea solului şi plantelor, după plantare,
cu emulsie de Diazinon, Onefon, Malathion, Thiodan şi altele; se aplică 2-3 stropiri, repetate la un
interval de 6-8 zile, în perioada de zbor a muştelor.
 MUSCULIŢA ALBĂ DE SERĂ - Trialeurodes vapororiorum Westw.
(HOMOPTERA, ALEURODIDAE)
Este răspândită pe toate continetele. În ţară se întâlneşte în toate regiunile, în spaţii închise
şi, temporar, vara , în câmp deschis.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, dăunând numeroase plante cultivate şi
spontane, preferând tomatele, ardeii, castraveţii, vinete, muşcate, gerbera. Insectele adulte şi larvele
înţeapă şi sug celular din frunze. Plantele atacate se îngălbenesc, se ofilesc şi se ususcă, fiind
inundate şi de roua de miere. Pagubele cauzate pot fi considerabile, culturile ajungând să fie
compromise, dacă nu se întreprind măsuri corespunzătoare de combatere.
Morfologie. Adultul are corpul de 1,1-1,3 mm lungime, de culoare albă, acoperit de o
secreţie ceroasă, tot albă. Ochii, tibiile, tarsele şi ultimul segment abdominal sunt brune. Antenele
sunt formate din 7 articule, aripile sunt albe. Ouăle la depunere sunt albicioase, iar în preajma
eclozării se închid la culoare. Ouăle sunt depuse mai ales pe dosul frunzelor. Larva are corpul turtit
doso-ventral, de 0,7-1,0 mm lungime şi de culoare galbenă-deschis. Lateral prezintă o serie de spini
scurţi, iar dorsal 15-20 filamente lungi, albe.
Ciclul biologic. In condiţii de seră musculiţa se înmulţeşte fără întrerupere, putând evolua
3-4 generaþii pe an în seră şi 1-2 în câmp. Adulţii stau pe dosul frunzelor unde se hrănesc,
copulează şi depun ouă. Ouăle sunt depuse pe faţa inferioară a frunzelor tinere, înşirate în formă de
semicerc. O femelă depune până la 500 ouă. Incubaţia durează 10-12 zile. La apariţie larvele sunt
imobile, dar după câteva ore devin mobile, se răspândesc şi se hrănesc aproximativ 3-4 zile, după
care se fixează pe partea inferioară a frunzelor, în special a celor tinere. Aici ele devin apode şi
rămân până la transformarea lor în adulţi. Dezvoltarea larvei durează 30-40 zile, după care se
transformă în nimfă, stadiu imobil, cu o durată de 15-20 zile. Dezvoltarea unei generaþii durează
55-75 zile. Larvele musculiþei de seră sunt parazitate de himenopterele afelinid Encarsia formosa şi
Trichoporus parthenopeus, ultima specie parazitând până la 36% din larve.
Combatere. Controlul atent al plantelor ce urmează a fi întroduse în sere şi dezinfestarea
plantelor infestate. Distrugerea, din jurul serelor, a buruienilor pe care insecta se înmulţşte în timpul
verii. Gazarea serelor cu bioxid de sulf sau acid cianhidric, în perioada de repaus, înainte de
însămânţare, pentru dezinfestarea spaţiilor împotriva acarienilor şi insectelor.
Împotriva musculiţei albe de seră se practică stropirea în toamnă a plantelor cu Thiodan 35
CE - 0.1-0.15%, repetând tratamentul la 10-15 zile. În câmp deschis se efectuează 1-2 stropiri, până
la 3-4 săptămâni înainte de recoltarea fructelor. În combatere se mai pot utiliza şi alte produse cum
sunt: Actelic 50 CE -1 l/ha; Aplaud 25 WP - 0.1 %; Pegasus 50 SC - 0.1 %; Mospilan 20 SP - 0.02
%; Sumicidin 20 CE - 0.05 %; Lannate 90 PU - 0.05 %; Diazinon, Malathion, Rogor.

TRIPSUL CALIFORNIAN - Frankliniella occidentalis Pergam.

(THYSANOPTERA, THRIPIDAE)

Insecta, de origine americană, a fost semnalată în ţara noastră în 1980, în serele din zona
Mureş, în serele din Iernut, în 1996, iar apoi şi în alte complexe de sere; figurează pe lista
dăunătorilor de carnatină.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, hrănindu-se pe seama a 244 specii de
plante ierboase (fasole, mazăre, lucernă, sfeclă, ceapă, morcov, castraveþi, tomate, crizanteme,
gerbera) şi lemnoase (prun, cais, piersic, trandafir). Se comportă ca dăunător direct, dăunând florile
şi frunzele fragede ale plantelor floricole şi legumicole.
Adulţii şi larvele înţeapă şi sug sucul celular, dar consumă şi polenul şi nectarul din flori. In
primele două vârste larvele se hrănesc inens, în timp ce în ultimele două, ele nu mai consumă
nimic. Frunzele infestate prezintă mici pete de culoare închisă, delimitate de o bordură mai
deschisă, petele căpătând astfel o nunanþă argintie. Paralel, frunzele se deformează, încreţindu-se;
florile atacate nu mai fructifică, grăunciorii de polen se scutură pe frunze, fructele rămânând mici şi
deformate. Culturile atacate şi netratate pot fi compormise, cele mai mari pagube înregistrându-se la
castraveþi, crizanteme şi gerbera.
Morfologie. Adultul are corpul de până la 1,5 mm lungime şi de culoare galbenă-cenuşie.
La mascul abdomenul este rotunjit la extremitate, iar la femelă ascuþit şi de culoare mai închisă.
Larva este asemănătoare cu insecta adultă, dar mai mică şi lipsită de aripi.
Ciclul biologic. In serele cu proces de producþie continuu, insecta se înmulţeşte fără
întrerupere, putând evolua 14-15 generaţii pe an, care se suprapun. O femelă depune 20-40 ouă.
Ouăle sunt inserate sub epiderma frunzelor. Incubaţia variază între 4-13 zile. Larva de vârsta a doua
evoluează în nimfă, care poate avea loc în sol, fie în flori. In vârsta a patra, nimfa se transformă în
insecta adultă. După 72 de ore femelele încep depunerea ouălor şi, timp de 40-45 zile, depun câte
1-2 ouă pe zi. In condiþii climatice nefavorabile rămân în diapauză stadiile de larvă, nimfă sau
adult.
Combatere. Controlul riguros al materialului de plantat (mai ales a celui provenit din
import) pentru evitarea contaminării serelor. Instalarea în sere a unor capcane colorate în galben
pentru capturarea insectelor, punerea lor astfel în evidenţă.Tratarea preventivă a materialului din
import, înainte de a fi întrodus în sere, se soldează cu rezultate parţiale, întrucât ouăle şi larvele pot
supravieţui în locuri incacsebile soluţiilor de tratat. La semnalarea prezenţei insectei în sere este
obligatorie aplicarea de tratamente chimice cu insecticide sistemice (Sinoratox 35 CE - 0.15%;
Confidor 200 CE - 0.04%; Mospilan 200 SC -0.02%) sau de contact (Onefon 90 PU - 0.1%;
Marshal 48 CE - 0.1%; Regent şi altele); de asemenea rezultate bune se obţin şi cu produse
piretroide (Fastac 10 CE; Fury 10 CE; Supersect 10 CE - 0.025%). Alternarea produselor utilizate
pentru evitarea apariţiei fenomenului de rezistenţă la pesticide.

PĂIANJENUL ROSU COMUN-Tetranychus urticae Koch.

(ACARI, TARSONEMIDAE)

Este răspândit pe toate continentele. La noi în ţară se întâlneşte pretutindeni, mai frecvent în
podgoriile şi livezile din Moldova, Muntenia, Dobrogea şi Transilvania.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Acarianul este o specie polifagă. Atacă numeroase
plante cultivate şi spontane din familii foarte diferite: CUCURBITACEAE, MALVACEAE, MORACEAE,
FABACEAE, CARIOPHYLLACEAE, ROSACEAE, VITACEAE, CANNABACEAE, gladiolele, garoafele, hortensia.
Adulţii şi larvele colonizează partea inferioară a frunzelor; în urma înţepăturii şi sugerii sucului
celular din acestea, celulele ţesuturilor se dezagregă şi se golesc de conţinut, iar în interiorul lor
pătrunde aer. Frunzele atacate prezintă pete caracteristice, de culoare cenuşie-lucitoare sau roşietică
şi sunt uşor curbate. La atacuri puternice, acestea se usucă treptat şî cad, iar plantele nu mai
fructifică normal şi dau recolte scăzute. Soiurile de viţă cele mai sensibile la atac sunt cele cu
pilozitate puternică şi mijlocie ca: Traminer, Aligote, Pinot-gris, Bakator, Riesling etc., iar ca soiuri
mai puţin atacate se citează: Muscat de Hamburg, Afuz-Ali ş.a. Produce pagube mari şi în sere, la
culturile forţate de castraveţi, tomate, ardei, vinete etc., în câmp deschis la hamei, bumbac, etc.,
Unele soiuri de garoafe ca Jury şi Martin sunt rezitente la atacul acarianului.
Morfologie. Femela are corpul elipsoidal, de 0.36 - 0.53 mm lungime, de culoare variabilă,
de la galben-închis până la roz-închis. Masculul are corpul piriform, de 0.22 - 0.35 mm lungime,
mai deschis la culoare. Oul este sferic, la depunere de culoare gălbuie, iar ulterior rozie. Larva are
corpul de formă elipsoidală, de culoare galbenă-palid sau verde-gălbui, cu ochii roşii.
Biologie. Prezintă 6 - 10 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult, mai ales ca femele
(masculii fiind în general rari), sub scoarţa uscată a butucilor şi coardelor de viţă, pe sub frunzele
sau buruienile uscate din câmp, etc. Femelele hibernante apar primăvara devreme, în unii ani
începând din luna aprilie, odată cu pornirea vegetaţiei. La început, migrează pe diferite plante
spontane, iar de pe acestea trec pe viţa de vie, plante legumicole, pomi fructiferi, reproducându-se
pe cale sexuată şi partenogenetică. Femelele depun ouăle într-un păinjeniş din fire mătăsoase,
obişnuit pe partea inferioară a frunzelor diferitelor specii de plante cultivate, mai ales de-a lungul
nervurilor. O femelă depune până la 117 ouă, de obicei câte 10 - 12 ouă pe zi. Incubaţia variară
între 4 şi 18 zile, în funcţie de condiţiile climatice. Astfel, la o temperatură de 14 - 15°C ea durează
16 - 18 zile, iar la 24 - 28°C între 4 - 5 zile. Evoluţia unei generaţii are loc în 15 - 28 zile.
Înmulţirea acarianului este stopată în mod semnificativ de coccinelidul Stethorus
punctillum.
Prevenire şi combatere. Se recomandă aratul şi săpatul solului în toamnă pentru a se
distruge un număr cât mai mare de adulţi hibernanţi. În cursul perioadei de vegetaţie terenul se
prăşeşte (mecanic sau manual) de mai multe ori cu scopul de o distruge buruienile pe care se
înmulţeşte acest acarian. Creşterea şî răspândirea în culturile infestate a prădătorului acarifag
Phytoseiulus persimile: asigurarea unui raport între prădător şi fitofag de 1:5 - 1:10.
La semnalarea atacului se aplică stropiri cu unul din următoarele produse acaricide:
Kelthane 20 CE, Mitac 20 CE, Sinoratox 25 CE - 0.2%. Dicofol 18 CE - 0.2%, Omite 30 PU -
0.1%, Tedion V - 18 CE - 0.2%, Mitigan 18.5 CE - 0.2% etc. Se pot folosi şi insecticide - acaricide
organofosforice ca: Zolone 35 CE - 0.2 %; Ekalux 24 CE - 0.1%, Sinoratox 35 CE-0.15 % etc.
Tratamentele se execută mai ales pe partea inferioară a frunzelor, unde se localizează păianjenii, iar
la atacuri puternice se repetă după 6 -10 zile. La invazii mari se recomandă efectuarea de tratamente
şi în primăvară, înainte de desfacerea mugurilor, cu zeamă sulfocalcică, în concentraţie de 20% sau
polisulfură de bariu, în concentraţie de 6%. Odată cu butucii de viţă se trataeză aracii sau spalierii
din vie, precum şi drumurile înierbate, locurile de hibernare ale acarienilor.
După apariţia fenomenului de rezistenţă a acarienilor la acţiunea toxică a pesticidelor de
sinteză, mulţi autori recomandă revenirea la utilizarea produselor pe bază de sulfură de calciu
(zeamă sulfocalcică), care se pretează la practicarea unui program de protecţie integrată a
plantaţiilor.

PĂIANJENUL LAT - Hemitarsonemus latus Banks.

(ACARI, TARSONEMIIDAE)

Acarianul este răspândit în ţările cu climat tropical, dar şi în cele cu climat temperat, aici
însă doar în condiţii de sere. În ţara noastră a fost semnalat în serele din judeţul Ilfov, dar şi în alte
zone ale ţării.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă. În condiţii de seră infestează plantele
din culturile de ardei, tomate, crizanteme, solanacee, gerbera, begonia, petunia, zinia ş.a. Adulţii şi
larvele se localizaeză pe partea inferioară a frunzelor, lăstari, boboci florali şi fructe. Acarienii
înţeapă şi sug sucul celular şi ca urmare determină depigmentarea organelor infestate şi debilitarea
plantelor; frunzele rămân mici, au marginile îndoite spre epiderma inferioară, cu tendinţă de
brunificare şi suberificare. Perii foliari sunt anormal dezvoltaţi, având baza lor în formă de negi. La
un atac puternic producţia de fructe de ardei este compromisă, ca urmare a uscării pedunculilor
florali şi suberificării fructelor. Produce pagube însemnate îndeosebi la culturile de ardei gras,
tomate şi plante ornamentale, dintre acestea preferă gerbera. Soiurile Famea şi Veronica sunt
rezitente la atacul acarianului.
Morfologie. Adultul (femela) are corpul oval, de 0.16 mm lungime şi 0.9 mm lăţime, de
culoare alb-gălbuie. Gnatosoma este lăţită, piesele bucale sunt dispuse mult în afară. Setele caudale
I şi II sunt lungi. Tibiotarsul I prezintă o gheară în formă de cioc, ghearele picioarelor II şi III sunt
reduse. Masculul are corpul subţire, de 0.17 mm lungime şi 0.09 mm lăţime, grosimea maximă este
în regiunea mediană. Tarsul I este prevăzut cu pulvili rotunzi. Picioarele II sunt mai lungi ca
picioarele I şi poartă gheare normale; picioarele posterioare sunt lungi şi au ghearele întoarse.
Tibiotarsul IV este subţire şi foarte lung. Oul este oval, de 0.10 mm lungime, corionul prevăzut cu
rânduri longitudinale de bulbi.
Biologie. Specie polivoltină, putând evolua 18-20 generaţii pe an în zona tropicală. În
condiţii de seră din zona temperată numărul generaţiilor variază în funcţie de numărul ciclurilor de
producţie realizate. În condiţii de temperatură şi umeditate ridicată (28°C şi 80% H) durata unei
generaţii este de 5 - 8 zile. O femelă depune până la 45 ouă.
Prevenire şi combatere. Controlul sistematic al culturilor pentru a preveni înmulţirea în
masă şi infestarea puternică a plantelor. La semnalarea primelor colonii se aplică tratamente cu
Dicofol 20 CE 0.3 - 0.4%; Kelthane 20 CE - 0.2%. Ouăle acarianului sunt foarte rezistente la
acţiunea pesticidelor, tratamentele trebuind să se repete de 2 - 3 ori, după fiecare 5 - 8 zile.

NEMATODUL MICELIOFAG - Dythilenchus myceliophagus Goodey.

(NEMATODA, TYLENCHIDAE)

Specie răspândită în majoritatea ţărilor Europene (CSI.), Franţa, Germania, Polonia,

Bulgaria,; În ţara noastră nu a fost semnalat dar existenţa sa este posibilă.
Planta-gazdă şi aspectul dăunării. Nematodul în diferite stadii de dezvoltare, se hrăneşte
cu miceliul ciupercilor din culturile forţate, dar şi pe ciuperci din flora spontană; Agaricus spp,
Alternaria spp, Bothrytis spp, Candida spp, Fusarium spp, Rhyzoctonia spp, Pythium spp,
Verticilium spp.; pe rădăcinile arbuştilor de căpşun, agriş, zmeur. Nematozii consumă miceliul cu
ajutorul stiletului orientat de obicei în poziţie perpendiculară pe filamentul micelian. După
perforarea membranei miceliului, nematodul aspiră rapid (30 secunde) o mare cantitate de
citoplasmă. Perforarea miceliului se realizează pe acelaşi filament, la o distanţă de 30 microni de la
o înţepătură la alta. După golirea unui filament nematodul migrează în căutarea altuia.
Morfologie. Adultul este foarte asemănător nematodului tuberculilor de cartofi D.
destructor, se deosebeşte de acesta prin coada ceva mai scurtă şi mai lată, spicul median mai lăţit şi
uterul dispus posterior. S-a stabilit şi o variaţie morfologică a indivizilor pornind de la populaţii
diferite. Adulţii au corpul de 0.5 - 1.1 mm lungime, femela fiind mai mare.
Biologie. În spaţii închise, unde se practică, cultura ciupercilor, nematodul se înmulţeşte
non-stop, putând dezvolta mai multe generaţii. Dezvoltarea nematozilor are loc la temperaturi
cuprinse între 13 - 25ºC. La temperaturi variabile se înregistrează o evoluţie diferită, cât şi o
variaţie a dimensiunilor corpului nematodului. În condiţii optime, o populaţie de 50 de indivizi, în
timp de o lună poate ajunge la un efectiv de o sută mii exemplare. În condiţii de uscâciune populaţia
nematodului poate supravieţui 1 - 2 ani, dacă aceasta nu este bruscă şi poate pieri dacă este rapidă şi
prelungită. La infestări puternce, în ciupercării, se pot forma cordoane, a căror efectiv poate migra,
prin particulele de pământ desprinse, de la o lădiţă la alta sau de la un etaj la altul (pe rafturi),
îndeosebi prin căderea substratului de compost de la un nivel superior la altul inferior.
Prevenire şi combatere. Respectarea tehnologiei de preparare a compostului: lopătarea
gunoiului să se facă atent, întrucât în procesul de fermentaţie (prin încălzirea excesivă a acestuia) se
distrug în mare parte nematozii saprofagi.
Dezinfectarea riguroasă a uneltelor, lădiţelor şi stilajelor, distrugerea resturilor vegetale
conduce la diminuarea efectivului de nematozi.
Combaterea pe cale chimică, prin utilizarea nematocidelor, în general este riscantă în
ciupercării. Singurul produs cu efecte bune şi împotriva altor nematozi din compost este
Nemafosul, produs organofosforic, sistemic; acesta, în conc. de 0,002% şi bine încorporat în
compost înainte de însămânţare, poate fi utilizat fără restricţie, obţinându-se rezultate foarte bune în
combaterea nematodului. După un astfel de tratament rezidiile de nematocid în compost se reduc la
0,6%, după două săptămâni de la tratament.
 NEMATODUL TULPINILOR - Ditylenchus dipsaci Kuhn.
(TYLENCHIDA, TYLENCHIDAE)

Specie larg răspândită în ţările din Europa. În ţara noastră are un areal relativ redus,
dăunând în unii ani culturile de cartof, ceapă şi usturoi din Banat, Crişana şi Transilvania. Specia
prezintă peste 20 rase fiziologice, ceea ce expică şi multitudinea de sinonimii acordate.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Nematodul este polifag infestând numeroase plante
cultivate şi spontane din familiile graminee (grâu), leguminoase (trifoi, lucernă, bob, mazăre),
rozacee (fragi, căpşuni), liliacee (ceapă, usturoi, praz), cariofilacee (garoafe), orhidacee, moracee,
crucifere, poligonacee, chenopodiacee (sfecla), umbelifere. După TACCONI (1969) nematodul atacă
peste 400 specii de plante şi cuprinde multe rase biologice, nediferenţiate din punct de vedere
morfologic şi încă insuficient studiate. Infestarea plantelor se realizează atât prin nematozii din sol,
cât şi prin sămânţă sau bulbi. Cele peste 20 de rase biologice cunoscute, infestează în primul rănd
orzul, trifoiul, lucerna, bobul, mazărea, sfecla, cartoful, ceapa, tutunul şi unele plante ornamentale
ca: laleaua, zambila, garoafa etc.
După date mai recente, nematodul infestează puternic seminţele, îndeosebi de leguminoase
(bob, trifoi, lucernă) şi liliaceae (ceapă, usturoi). S-a stabilit că 14% din probele de seminţe de
lucernă şi 31% din cele de trifoi sunt infestate de acest nematod. În zonele de S - E ale Franţei,
acest procent ajunge la 40%, fiind răspândit pe suprafeţe întinse. Infestează deasemenea, bulbii de
usturoi, ceapă, narcise, lalele şi zambile. Rasa gigantică a acestui nematod infestează în primul rând
seminţele de bob (Vicia faba); pe ele apar pete necrotice. Când atacă cerealele, nematodul cauzează
înfrăţirea şi umflarea uşoară la bază a plantulelor. În mod curent o sămânţă de Vicia sp. conţine
pănă la 19 780 de nematozi, o sămânţă de Vicia faba conţine 10 000 de nematozi; un gram de
sămânţă de trifoi conţine 75 de nematozi iar un gram de sămânţă de lucernă, conţine pănă la 5
nematozi. Larvele de vărsta IV, pot supravieţui în seminţe pănă la 23 ani.
S-a stabilit că există o corelaţie directă între densitatea populaţiei nematodului şi valoarea
pierderilor totale înregistrate pe durata păstrării bulbilor de ceapă. Pierderile înregistate la bulbii
infestaţi şi păstraţi timp de 150 zile în depozite cu ventilaţie naturală, se ridică la 24,3%, depăşind
normele admise în vigoare.
Morfologie. Adultul are corpul filiform, de 0,9 - 1,8 mm lungime de culoare albă. Cuticula
este striată transversal, cu excepţia regiunii cefalice şi celei caudale. Cavitatea bucală este
înconjurată de 6 lobi, stiletul este conic şi trilobat la bază. Larva este asemănătoare cu nematodul
adult având dimensiunile corporale mai reduse, în funcţie de vârstă.
Biologie. Specie polivoltină, în cursul unei perioade de vegetaţie putând evolua 5-6
generaţii. Iernează în toate stadiile de dezvoltare, în tulpinile şi bulbii de plante cultivate şi
spontane. In primăvară larvele migrează în sol şi pătrund în rădăcinile sau bulbii plantelor tinere;
pătrunderea lor în aceste organe are loc prin orificii naturale sau prin răni, nematozii fiind capabili
să dizolve pereţii celulelor cu ajutorul unor secreţii ale tubului digestiv. Dezvoltarea larvelor
durează 20 - 25 de zile, în care timp năpârlesc de câteva ori, devenind nematozi adulţi, de ambele
sexe. După copulaţie femela depune ouăle în ţesuturile plantelor în care s-au dezvoltat. Incubaţia
durează 7 - 8 zile. Ouăle şi larvele nematodului sunt rezistente la acţiunea temperaturilor scăzute.
Răspândirea nematodului se face atât prin materialul infestat, cât şi prin sol. Experienţele
întreprinse de VIK (1968) au demonstrat transmiterea nematodului prin seminţele de ceapă. HUSSEY
(1968), infestând plantele de mazăre din soiul Alaska 14, a depistat prezenţa nematozilor în
ţesuturile din frunzele cotiledonale după 6 ore, iar după 72 de ore de la infestare, nematozii au
distrus o mare parte din ţesutul mezofil al frunzelor embrionare. Din frunze nematozii pătrund în
tulpini, cauzând necrozarea ţesuturilor. Plantele la care nu apar celule gigantice la locul de infestare
sau în care celulele infestate nu se necrozează sunt rezistente la atacul nematodului; cele atacate
conţin o citoplasmă densă, granulară, plasmolizată şi nuclei deformaţi. GRIFFITH (1968), infestând
plantele de lucernă a stabilit că nematodul atacă plantele în mod normal la temperaturi cuprinse
între 5 - 30ºC şi că temperatura afectează în mai mică măsură pătrunderea nematodului în plantă
decăt umiditatea solului sau alţi factori.
Prevenire şi combatere. Introducerea unui asolament care să nu permită, pe aceleaşi
terenuri, culturi de leguminoase sau alte culturi sensibile la acest nematod decât după trecerea unei
perioade de 4 - 5 ani. În această perioadă terenul se cultivă cu porumb, mazăre, tomate, varză,
salată, care sunt rezistente la atacul nematodului. Această măsură este cu atât mai importantă cu cât
practic se întâlnesc mai multe rase specializate pentru anumite grupe de plante gazdă.
Administrarea gunoiului de grajd la culturile de mazăre şi fasole, plante sensibile la atacul
nematodului, stimuleză dezvoltarea florei microbiene, formarea nodozităţilor pe sistemul radicular
al plantelor şi ca urmare acestea au o creştere normală, iar producţia lor creşte cu 45 - 60 % faţă de
martor. Gunoiul de grajd stimulează activitatea microbiologică din sol, iar aceasta împiedică
răspândirea nematozilo. După observaţiile lui TACCONI (1969) culturile de usturoi de primăvară sunt
mai puţin atacate decât cele de toamnă. Utilizarea de soiuri rezistente. Soiurile: Timpuriu de
Cioplani şi Islaniţa nu sunt preferate.
Curăţirea riguroasă a seminţei; folosirea unui material sănătos (sămânţă, arpagic) obţinut din
terenuri şi culturi neinfestate; controlul periodic al culturilor, eliminarea şi distrugerea prin ardere a
plantelor infestate. Aceste măsuri se aplică şi cu ocazia diferitelor lucrări de întreţinere a culturilor.
- Păstrarea seminţelor cu o umiditate de peste 12%.
- Tratarea pe cale termică a seminţelor infestate. Seminţele se ţin în apă la o temperatură de
18 - 20ºC timp de o oră, după care se trec la o temperatură de 49 - 50ºC timp de 5 - 10 minute.
Această metodă uneori poate afecta germinaţia seminţelor. Aplicarea de tratamente chimice la sol
cu produse nematocide (Wapam, Nemagon, Miral, Nemafos 10 G, Basamid 10 G, etc.).: Nemafos
CE 0,1 - 0,2 % (ROMASCU, 1979). Tratarea seminţelor cu Polisulfură de calciu în conc. de 14% sau
Polisulfură de bariu în concentraţie de 20%.
- Gazarea seminţelor cu Bromură de metil sau produse organofosforice sistemice. Gazarea
seminţelor de trifoliene cu bromură de metil se realizează în condiţii optime după procedeul "sub
vid parţial", la temperatura de 15ºC şi "sub presiune", la aceeaşi temperatură fără riscul de a
influenţa negativ facultatea geminativă a seminţelor. În ambele cazuri tratamentul se execută în
înstalaţii speciale, procedeele în sine trebuind să fie foarte bine cunoscute, cu respectarea celor mai
severe norme de protecţie a muncii. Cea mai recomandabilă este metoda "sub vid parţial", întrucât
eradicarea nematodului se obţine la o concentraţie a produsului de 50 - 100 g/m3 şi la 16 -20 ore
expunere, la temperatura de 15ºC.
- Gazarea materialului semincer de usturoi (bulbi) prin metode "vacuum-infiltraţie", la 25
torri, timp de 15 minute, folosind produsele: Nemafos 46 în conc. de 0,05 %, Fundan 350 în conc.
de 0,50 şi 0,75%, Vydate 25 în conc. de 0,2% şi Hostathion 40 CE în conc. de 0,05%. Printr-un
astfel de tratament numărul de nematozi se reduce cu 90 - 99%. Nemafosul se poate utiliza numai
la culturile semincere.
- Tratarea bulbilor, înainte de plantare, cu Polisulfură de calciu în concentraţie de 8%,
Polisulfură de bariu în concentraţie de 4 %, Phostoxin în doză de 1,5 g/m3 sau 10 g/t. de sămânţă şi
Bromură de metil - 40 g/m3.
- Bulbii de ceapă proveniţi din culturi infestate şi netratate pot fi păstraţi economic numai în
condiţii frigorifice, la temperatura de -1,5ºC şi umiditatea relativă a aerului de 70 - 75%.

NEMATODUL GALICOL AL RĂDĂCINILOR - Meloidogyne hapla Chtwd.

( TYLENCHYDA, HETERODERIDAE)
 Nematodul este răspândit pe toate continentele. Dintre toate speciile genului Meloidogyne,
aceasta este singura care rezistă condiţiilor climatice de cămp deschis. În ţara noastră nematodul a
fost semnalat pentru prima dată în 1954, la culturile de morcov şi pătrunjel, în condiţii de câmp, în
jurul municipiului Cluj-Napoca, sub denumirea de Heterodera marioni şi apoi, a fost semnalat ca
dăunător la culturile de căpşuni, în judeţul Satu Mare.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Se cunosc 350 specii de plante gazdă, aparţinând la
diferite familii botanice. În condiţiile Europei Centrale, unde acest nematod este întâlnit în mod
curent în câmp deschis şi seră, preferă culturile de morcov, pătrunjel, păstârnac, sfeclă, cartof, bob
furajer, trifoi, lucernă, lupin, mazăre, salată, roşii varza, gulii, in, floarea soarelui, căpşun. Diferitele
soiuri ale plantelor gazdă amintite se comportă diferit la atacul nematodului. Astfel, unele soiuri de
căpşun manifestă sensibilitate la atacul nematodului, iar altele sunt relativ rezistente, ca de exemplu
soiurile: Cambridge, Favorite, Regina, ş. a. Nu sunt atacate, însă cerealele şi diferite graminee
spontane, ca şi culturile de castraveţi, sparanghel etc.
Morfologie. Între sexe se remarcă un pronunţat dimorfism sexual, ca la toate
heteroderidele. Femela are corpul piriform, 0,5 - 1,0 mm lungime şi 0,4 - 0,5 mm grosime, de
culoare albă, transpareantă. Masculul are corpul filiform, de 1,0 - 1,4 mm lungime. Larvele în
primele două vârste sunt filiforme (viermiforme), iar din vârsta a treia începe diferenţierea pe sexe
şi inclusiv modificarea formei corpului la larvele femele. Raportul de diferenţiere pe sexe este
puternic influenţat de factorii ecologici.
Biologie. Prezintă 2 - 3 generaţii pe an. În condiţiile din ţara noastră nematodul iernează atât
în stadiul de femelă ajunsă la completa dezvoltare, cât şi în stadiul de ou. În anii cu climat mai rece,
toate ouăle rezistă, însă femelele hibernante pier, evoluţia dăunătorului putând fi reluată în
primăvară de la stadiul de ou. Dezvoltarea enbrionului are loc, când temperatura solului depăşeşte
20ºC. După o perioadă de incubaţie de câteva zile, larvele părăsesc ouăle, ajungând astfel în sol. În
acest mediu umed, ele se pot deplasa atât pe verticală, cât şi pe orizontală, parcurgând distanţe
apreciabile. La contactul cu rădăcinile larvele pătrund în acestea prin zona de creştere sau prin
vârful lor, iar apoi se hrănesc sugând cu stiletele sucul celular. După 2 - 3 săptămâni de hrănire,
larvele încep să năpârlească apoi, până la cea de a patra năpârlire, dezvoltarea are loc fără să se
hrănească, năpârlirile succedându-se rapid, în timp de câteva zile. După a patra şi ultima năpârlire
larvele se dezvoltâ rapid, cele din care vor evolua femele îşi modifică forma, corpul lor devenind ca
al unei butelii, apoi ca o pară; larvele din care se dezvoltă masculi evoluează spre forma tipică de
nematozi filiformi. În timp ce femelele rămân în ţesuturile rădăcinilor, masculii, după fecundarea
femelelor, migrează în sol. Se crede însă că, deşi există masculi, reproducerea nematodului are loc
mai mult pe cale partenogenetică.
Femelele ajunse la naturitate depun o substanţă mucilaginoasă în care sunt depuse ouăle.
Această formaţiune mucilaginoasă de forma unui sac, numită sac oviger, care se găseşte dispusă la
extremitarea posterioară a corpului femelei, conţine 3000 - 5000 de ouă. Oul este alungit oval,
rotunjit la extremităţi. Ouăle provenite de la femelele din ultima generaţie, aflate fie în ţesutul
vegetal al rădăcinilor, fie în sol, rămân să ierneze, rezistând temperaturilor scăzute, în timp ce
adulţii de obicei pier. Nematodul este mult mai sensibil la umiditate decât la temperatură.
Prevenire şi combatere. Respectarea unei rotaţii raţionale, în sensul că revenirea unor
culturi pe aceleaşi terenuri să fie permisă la intervale de 3 - 4 ani. Plantarea unui material biologic
sănătos, liber de nematozi. Fertilizarea echilibrată a terenului, pentru a realiza o dezvoltare mai
viguroasă a plantelor, acestea fiind capabile să tolereze prezenţa dăunătorilor într-o densitate
numerică redusă. Un rol important revine controlului fitosanitar al culturilor, depistării la timp a
plantelor infestate de nematozi, eliminării şi distrugerii acestora prin ardere.
Dehelmintizarea chimică a solului după desfiinţarea culturilor atacate de nematod este cu
atât mai necesară cu cât nematodul infestează un număr considerabil de plante cultivate şi spontane,
putându-se astfel menţine o rezervă biologică importantă. Dehelmintizarea solului se realizează prin
încorporarea unei cantităţi de 400 kg/ha Nemagon 20 G sau Di - Trapex 47 - 500-700 litrii la ha.

2. DĂUNĂTORI PLANTELOR FLORICOLE

NEMATODUL CRIZANTEMELOR - Aphelenchoides ritzema-bosi Achwartz

(TYLENCHOIDA, APHELENCHOIDIDAE)

Nematodul se întălneşte foarte frecvent în ţările din Europa, America de Nord, Asia. În ţara
noastră a fost pus în evidenţă în judeţul Ilfov.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, infestănd peste 160 specii de plante
cultivate şi spontane, ierboase şi lemnoase, din cele mai diverse familii botanice. Sunt preferate însă
plantele de crizanteme (Chrysanthemum spp.). Pe aceste plante gazdă nematodul se comportă
ectoparazit sau endoparazit (numai în cazuri de umiditate excesivă) - pătrunzând prin stomate în
spaţiile intercelulare din mezofil. În zona de atac celulele sunt distruse, ţesuturile capătă un aspect
mozaicat, format din pete necrotice între nervuri. Într-o plantă se pot dezvolta din ouăle unei
femele, până la 270 nematozi în timp de 19 zile, 724 exemplare după 31 zile şi 3500 după 38 zile.
Ploile favorizează răspândirea nematodului. Frunzele şi tulpinile uscate, butaşii, constituie
principalele surse de infestare a solului şi plantelor.
Morfologie. Adultul are corpul filamentos, de 0.7 - 1.2 mm lungime. La această specie
există un uşor dimorfism sexual, care se referă doar la aspecte dimensionale, în sensul că femela are
dimensiuni mai mari decât masculul. Capul este separat de conturul general al corpului, fiind mai
lat. Câmpurile laterale cu 4 incizii. Nodulii bazali ai stiletului sunt distincţi. Coada se îngustează
treptat, iar în vârful acesteia se găsesc 3 - 4 spini. Larvele au deasemenea corpul viermiform.
Biologie. Specie polivoltină, putându-se succeda 4 - 5 generaţii pe an. Femelele din prima
generaţie depun în medie câte 22 ouă. Incubaţia ouălor durează 4 - 5 zile, iar ciclul biologic 11 - 12
zile, la temperatura de 13 - 18ºC. Nematodul poate supravieţui în frunzele uscate până la 6 luni,
fiind foarte rezistent la secetă; el poate să rămână în diapauză 1 - 2 ani.
Prevenire şi combatere. Respectarea rotaţiei culturilor. Utilizarea unui material de plantare
sănătos. Adunarea şi distrugerea, prin ardere a frunzelor şi tulpinilor uscate, după recoltare, acestea
constituind surse de infestare. Dezinfestarea cu soluţie de formalină în conc. de 3% a pereţilor
construncţiilor, uneltelor, etc. În combaterea pe cale chimică rezultate bune se obţin prin utilizarea
produselor: Tiofos (Metil-paration) în conc. de 0,01 - 0,25 %.

NEMATODUL GALICOL AL RĂDĂCINILOR - Meloidogyne incognita Chitw.

(TYLENCHIDA, HETERODERIDAE)

În ţara noastră, se întâlneşte numai în condiţii de seră, der în spaţiile protejate în care s-a
instalat sau în care este adus cu materialul de înmulţire produce pagube economice deosebit de mari
şi de aceea dăunătorul este trecut pe lista organismelor de carantină fitosanitară.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, infestând un număr extrem de mare de
plante aparţinănd la 40 familii botanice, preferănd cyclamenul. Plantele infestate prezintă gale pe
rădăcini, forma şi numărul acestora variind în funcţie de planta gazdă, efectivul populaţiei
nematodului şi condiţiile de mediu. La un atac puternic, întreg ţesutul radicular al plantei este
transformat într-o masă de gale, de unde denumirea de "boală galigenă". Plantele atacate se ofilesc,
se usucă şi pier. Pagubele cauzate de acest nematod, îndeosebi la culturile forţate de tomate şi
castraveţi, variază între 30-40%. Frecvent atacul nematodului este asociat cu diferiţi agenţi patogeni
(Alternaria sp., Pythium sp., Verticillium sp.).
Morfologie. Femela are corpul rotund sau piriform, de 37 - 53 microni lungime şi 280 -
400 microni lăţime, cu gâtul scurt. Stiletul este scurt. Bulbul median al esofagului este puţin
dezvoltat şi cu musculatură evidentă. Masculul are corpul viermiform, acoperit de o cuticulă inelată.
Coada este rotunjită, scurtă şi lipsită de bursă, cu un spicul bifurcat. Larva are corpul filamentos,
stiletul, bulbul median şi orificiul anal sunt slab diferenţiate.
Biologie. Specie polivoltină. În condiţii de temperatură scăzută stadiul de ou rămâne în
diapauză. Ouăle sunt depuse într-o masă mucilaginoasă aflată la partea posterioară a corpului
femelelor care se găsesc în galele de pe rădăcini. Acolo o femelă depune 300 - 1000 ouă. Larvele
clozate se deplasează pe orizontală, printre particulele de sol, în căutarea radicelelor plantelor-
gazdă, şi pe verticală, parcurgând distanţe apreciabile. La contactul cu rădăcinile plantelor, larvele
pătrund în ţesuturi până în zona vârfului de creştere. După 2 - 3 săptămâni de hrănire larvele suferă
4 năpârliri rapide. Pe parcursul năpârlirilor larvele îşi schimbă forma corpului, în funcţie de sex: la
masculi, după cea de a treia şi a patra năpârlire, larvele rămân viermiforme, în timp ce la femele se
continuă îngroşarea corpului până ce capătă forma caracteristică de pară. Durata ciclului biologic şi
numărul de genaraţii depind de mai mulţi factori: temperatura umiditatea solului, cantitatea şi
calitatea hranei etc. În condiţiile climatului temperat, ca în ţara noastră, nematodul nu se poate
dezvolta în câmp deschis, ci doar în spaţii protejate, unde durata unei generaţii se eşalonează pe 45
de zile.
Prevenire şi combatere. Crearea şi cultivarea de soiuri, hibrizi şi varietăţi de tomate,
castraveţi şi alte plante rezistente sau tolerante la atacul nematodului: Ronita, Rasol (cu fructe mici),
Pierniţa şi Piersol (tardive), Monita şi Motabo (fructe rotunde), Oltbrid, soi autohton rezistent la
nematod, fusarioză şi verticilioză. Soiul de tomate Nemarex este imun la infestarea nematodului.
Dehelmintizarea solului prin mijloace termice, prin realizarea temperaturii de 100ºC,
uniform repartizată pe toată suprafaţa, până la adâncimea de 30 cm. Sterilizarea solului pe cale
chimică, prin utilizarea de nematocide fumigante (derivaţi ai bromului) care acţionează prin contact
direct asupra nematozilor liberi din sol, ca: Nemagon, Nemabrom, Fumazone, Triazone, Metil-
bromid sau combinaţii cu Furadan, Vapam sau azocianaţi ca: Di - Trapex. Unele din nematocide au
acţiune complexă, fiind nematocide de bază (Basamid, Di - Trapex); altele au şi efecte secundare de
fungicid, bactericid, acaricid, insecticid, ierbicid, iar altele sunt insecticide şi cu efect nematocid, ca:
Bromura de metil, Furadan, Padan, Miral, Lannate ş.a. În ultimul timp au fost sintetizate şi produse
cu acţiune sistemică, cu proprietăţi endoterapice cum sunt: Basamid, Vydate, Temik s. a.
Eficacitatea acestora, comparativ cu a celor care au acţine de contact. Testarea produselor Di -
Trapex, Bromură de metil a demonstat că aceste produse au acţiune nematocidă puternică şi de
stimulare şi creştere a plantelor, reflectată prin sporuri de producţie. Rezultate bune se obţin prin
tratamente cu nematocide la sol, fie prin încorporarea celor granulate (Mocap 10 G - 5 ppm), fie
prin udarea solului sau a plantelor cu Vydate 24 CE - 1200 ppm/ha. Atunci când se aplică un singur
tratament cu nematocidul Vidate 24 CE în combinaţie cu azot se înregistrează o eficacitate de 100
% în combaterea nematodului.

NEMATODUL PLANTELOR ORNAMENTALE - Meloidogyne arenaria Neal.

(TYLENCHIDA, HETERODERIDAE)

Specia este răspândită în ţările din Europa, America, Asia. În ţara noastră a fost identificată
în serele din Plieşti, Bucureşti, Satu-Mare.
 Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă; infestează numeroase plante cultivate
şi spontane, plante legumicole (tomate, vinete) şi floricole preferând însă culturile de cale (Calla
aethiopica). Pe rădăcinile acestei plante nu formează gale, ci determină deformarea lor şi putrezirea
ţesuturilor. Secţionând o rădăcină infestată, la periferia rizomului se observă o zonă de culoare
brună, apoi neagră, sub formă de caverne, invadată secundar de ciuperci şi nematozi saprofiţi. Pe
rădăcinile subţiri şi laterale de tomate nematozii produc gale mai reduse ca cele cauzate de specia
M. incognita. La unele plante infestate, determină formarea unor gale mici, dispuse în şiraguri de
"mărgele", pe rădăcinile laterale mai subţiri.
Morfologie. Femela are corpul rotund sau oval, de 0.25 - 0.5 mm lungime, masculul fiind
mai mic, cu capul şi gâtul sub forma unui apendice proeminent. Stiletul are 14-16 microni lungime
şi cu nodulii bazali rotunjiţi. Zona perineală este sferică, striurile cuticulare sunt uşor ondulate,
având aspectul unor cercuri concentrice. Fasmidele sunt punctiforme şi evidente. Orificiul anal are
contur triunghiular. Masculul are corpul filamentos, partea anterioară fiind ascuţită iar cea
posterioară mai rotunjită. Stiletul are 20 - 40 microni lungime. Fasmidele sunt preanale sau latero-
ovale, drepte sau îndoite.
Biologie. În climatul temperat nematodul se dezvoltă numai în sere, biologia fiind
asemănătoare cu a speciei M. incognita. Specia este polivoltină, dezvoltă mai multe generaţii pe an,
care în perioada de vegetaţie a plantelor se suprapun. În condiţiile din ţara noastră nematodul se
dezvoltă numai în sere.
Prevenire şi combatere. Combaterea este asemănătoare speciei M. incognita.

ACARIANUL BULBILOR - Rhizoglyphus equinopus Fum.

(ACARI, ACARIDAE)

Acarianul este răspândit pe tot globul; în ţara noastră se întâlneşte în toate regiunile, atât în
magazii, depozite, pivniţe, cât şi în câmp.
Produse dăunate şi aspectul dăunării. Specie polifagă, putând infesta atât plantele în cămp,
îndeosebi bulbifere şi tuberculifere (ceapă, usturoi, gladiole, dalii, crin, zambile, narcise, cartof) cât
şi în depozite. Atacă bulbi sănătoşi, dar mai ales cei atacaţi, de alţi dăunători sau boli pe care se
instalează şi rod galerii. Frecvent bulbii dăunaţi sunt compromişi şi de cele mai multe ori infectaţi
de microorganisme care cauzează putrezirea lor. Daune mari se înregistrează la plantele medicinale
(droguri) dintre cele mai diverse.
Morfologie. Adultul are corpul oval - alungit, de 0,5-0,7 mm lungime, de culoare albicioasă
şi extremităţile galbene - castanii. Suprafaţa corpului la masculi este netedă şi strălucitoare, scutul
protoracic de formă trapezoidală. Orificiul genital este situat la nivelul coxei IV. Orificiul anal este
posterior, flancat de două ventuze. Femela are corpul de 0,5-1,1 mm lungime; orificiul genital este
situat între picioarele III şi IV, iar deschiderea anală este înconjurată de 4 sete anale, setele
exterioare fiind mai lungi. Larva este asemănătoare cu adultul şi hexapodă.
Biologie. Specie polivoltină, generaţiile succedându-se în funcţie de temperatură. O generaţie
se dezvoltă în 13-100 zile. Se înmulţeşte atât în câmp, cât şi în magazie. În condiţii nefavorabile
apare stadiul de hipopus, având corpul oval, de 0,25,0,35 mm lungime, cuticula fiind acoperită cu
uşoare concavităţi; picioarele sunt scurte şi groase.

ACARIANUL PLANTELOR ORNAMENTALE - Brevipalpus inoratus Banks.

(ACARI, BREVIPALIPIDAE)

Specie răspândită în ţările din America de Sud, Africa, Australia şi Europa (Italia, Franţa,
Olanda), în ţara noastră a fost semnalată în Bucureşti.
 Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Acarianul infestează diferite specii de plante
ornamentale, cultivate în sere şi apartamente: azalee, gloxinii, Saint Paulia. Adulţii şi larvele se
instalează pe partea inferioară a frunzelor cu pubescenţă deasă. Frunzele infestate se depigmentează,
florile avortează, plantele stagnează în creştere, şi sunt de calitate inferioară.
Morfologie. Adultul (femela) are corpul oval, turtit dorso-ventral, de 0.28 mm lungime şi
0.17 mm lăţime, de culoare roşie-vişinie. Palpii maxilari sunt constituiţi din 4 articule. Striaţiile
dorsale ale corpului sunt reticulare. Pe corp sunt 12 perechi de peri: humeral 2 perechi, lateral 7
perechi şi ventral 3 perechi. Coxele I şi II cu câte 2 peri, iar coxele III şi IV cu câte un păr.
Ambulacrele au formă de gheară.
Biologie. Specia se reproduce partenogenetic, masculii fiind foarte rari. În condiţii
favorabile de dezvoltare acarianul se înmulţeşte continuu, generaţiile suprapunându-se.
Prevenire şi combatere. În combaterea pe cale chimică a formelor active ale acarianului se
obţin rezultate bune cu majoritatea pesticidelor, exceptând produsul: Sintox.

VIESPEA SFREDELITOARE A TRANDAFIRULUI - Ardis bipunctata Klung.

(HYMENOPTERA, TENTHREDINIDAE)

În ţara noastră este semnalată în zona sudică (Caraş-Severin, Câmpia Română) şi Moldova.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specia dăunează trandafirul cultivat şi sălbatic. Atacul
a fost observat însă şi pe lăstarii de măr. Dăunează larvele, care rod o galerie descendentă lungă de
3-4 cm, pornind din mugurele terminal al lăstarilor. Aceştia se îndoaie, se veştejesc şi atârnă, fiind
uşor de recunoscut. În caz de atac puternic este compromisă formarea de noi ramuri şi nu se produc
flori. Materialul dedrologic din pepiniere este de proastă calitate şi este respins la comercializare.
Morfologie. Adultul are corpul zvelt, de 5,5-6,5 mm lungime, complet negru, cu o
pubescenţă fină, cenuşie. Capul, îngustat posterior, prezintă foseta supraantenală mare şi adâncă, iar
la partea exterioară a ochilor un lanţ de puncte adânci. Antenele, formate din 9 articule, sunt mai
scurte ca abdomenul, articulul al treilea cu o treime mai lung ca al patrulea. Toracele, cu mezonotul
aproape neted şi lucios, fin punctat, are unghiurile externe ale pronotului albicioase, iar tegulele
albicioase, uneori roşiatice. Picioarele sunt negre, cu partea distală a femurelor, tibiile şi uneori şi
tarsele anterioare, albicioase. Alteori tibiile pot fi pătate cu brun pe faţa externă. Ghearele sunt
bifide. Teaca ovipozitorului prezintă un dinte apical proeminent.Oul este eliptic-alungit, de 0,6-0,7
mm lungime. Larva, omidă falsă, este prevăzută cu 8 perechi de picioare abdominale, iar la
completa dezvoltare are corpul de 10-12 mm lungime. Capul este galben-brun, cu pete brune-negre
pe partea superioară, iar ochii sunt negri. Corpul este îndesat, alb-crem, cu stigmele respiratorii
brune-roşcate, uneori cu marginea cenuşie. Ghearele picioarelor toracice sunt albe.
Biologie. Specia dezvoltă o generaţie pe an. Iernează ca larvă complet dezvoltată în sol, la
adâncimea de 10 cm, într-o lojă, în interiorul unui cocon mătăsos, brun sau ca pupă. Adulţii apar
primăvara, în aprilie. După împerechere, femela depune ouăle, câte unul în vârfurile fragede ale
lăstarilor sau pe faţa inferioară a frunzelor terminale care sunt foarte tinere. Larvele pătrund în
lăstari prin mugurele terminal şi rod în zona medulară o galerie descendentă, dreaptă, de 3-4 cm
lungime. După 32-42 zile, în luna iulie, când larvele ajung la completa dezvoltare, rod un orificiu
lateral, prin care ies din lăstari şi coboară în sol la adâncimea de 10 cm, unde îşi construiesc loje, în
care ţes coconi mătăsoşi, în interiorul cărora intră în diapauză şi iernează. După literatura mai nouă,
la noi în ţară, mai ales în zonele sudice şi în anii mai călduroşi, specia dezvoltă două generaţii pe an,
adulţii zburând în lunile aprilie şi august.
Prevenire şi combatere. Se recomandă tăierea şi distrugerea în timp util a lăstarilor
infestaţi. Rezultate bune se obţin prin aplicarea de tratamente chimice cu substanţe organofosforice,
carbamice sau pietroizi de contact, înainte de depunerea ouălor. Ulterior, se aplică tratamente cu
substanţe sistematice pe bază de systox. Dintre insecticidele utilizate în combaterea acestui dăunător
s-au obţinut ceva rezultate cu: Dimilin 25 WP–0,1%, Alsystin 25 WP-05%, Actara 25 WG–0,02%,
Calypso 480 SC–0,02%, Confidor 200 SL–0,02%, Reldan 40 CE–0,15%, Mospilan 20 SP-0,03%.

VIESPEA SUCITOARE A TRANDAFIRULUI - Blennocampa pusilla Klug.

(HYMENOPTERA, TENTHREDINIDAE)
Viespea sucitoare a trandafirului este răspândită în toată Europa, Caucaz, Siberia până în
Kamceatka. Specia a fost semnalată şi la noi în ţară, mai ales în Transilvania, Crişana, Banat,
Muntenia şi Moldova, fiind frecventă în zona de câmpie şi în zona colinară, unde depreciază
culturile de trandafir.
Descriere. Adultul are corpul negru, de 3-5 mm lungime. Capul este negru, neted şi lucios,
cu o pubescenţă fină. Labrul este brun, palpii galbeni, mandibulele negre cu vârfurile roşii.
Antenele sunt mai scurte decât capul şi toracele luate împreună, formate din 9 articule. Al treilea
articul este o dată şi jumătate mai lung ca al patrulea. Toracele este negru, neted şi lucios, cu o
pubescenţă fină, albă. Aripile sunt uşor fumurii, cu nervaţiunea caracteristică, foarte evidentă şi cu
pterostigma neagră. Picioarele sunt negre, cu partea distală a tibiilor şi tarsele brune, iar ghearele
sunt simple. Abdomenul este negru. Femela prezintă un ovipozitor (tip terebră) cu ajutorul căruia
îşi depune ponta în substratul vegetal. Larva, omidă falsă, are 8 perechi de picioare abdominale,
situate pe segmentele 2-8 şi 10. La ecloziune corpul este alb, semitransparent, iar la completa
dezvoltare devine verde-deschis, granulos. Larva de ultimă vârstă are lungimea corpului de 8-9
mm. Capul este mic, rotund, brun-închis, cu ochii negri. Partea inferioară a feţei şi antenele,
formate din 5 articule, sunt albicioase. Picioarele toracice sunt lungi. Dorsal, fiecare segment
abdominal prezintă 4 pliuri transversale, al doilea şi al treilea cu câte 3 negi, purtând în vârf spini
albicioşi. Spinul median de pe pliul al treilea este simplu, ceilalţi sunt scurţi şi bifurcaţi.
Biologie. Dezvoltă o generaţie pe an, iernând ca larvă complet dezvoltată în sol, într-un
cocon mătăsos, negru. După unii autori, iernează în stadiul de pupă. Împuparea are loc primăvara,
iar adulţii zboară începând din aprilie, până în iunie. Femelele depun câte 1-3 ouă în marginea
frunzelor de trandafir. Incubaţia durează 5-7 zile, apoi apar larvele, care rod şi răsucesc marginile
limbului sub formă de ţigară. Ajunse la completa dezvoltare, începând de la sfârşitul lunii iunie sau
începutul lunii iulie, până la începutul lunii august, larva se retrage în sol, unde, la adâncimea de
câţiva centimetri, construieşte o lojă căptuşită cu un cocon mătăsos negru, rotund, prevăzut la
capătul superior cu un căpăcel plat, în care intră în diapauză şi iernează. După unii autori, larvele se
împupează în cursul lunii iulie, iar pupele intră în diapauză şi iernează.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Este dăunat trandafirul, atacuri mai severe semnalându-
se pe formele mai înalte şi urcătoare. După datele din literatură, dăunează larvele, care după
ecloziune rod epiderma inferioară şi mezofilul foliolelor, începând de la margine şi determină
răsucirea limbului spre partea inferioară. După alţi autori, răsucirea foliolelor începe imediat după
depunerea ouălor, ele fiind răsucite în momentul eclozării larvelor. Pe măsură ce atacul
progresează, limbul este răsucit sub forma a două ţigări paralele cu nervura centrală, până în
apropierea acesteia. De obicei, o frunză este dăunată de la ambele margini laterale. Dacă frunza este
consumată în întregime, larvele pot migra pe alta, pe care o dăunează în acelaşi mod. În caz de
invazii, plantele, având suprafaţa asimilatoare redusă sever, îşi pierd aspectul decorativ, tânjesc în
dezvoltare, intrând sub incidenţa altor dăunători sau agenţi patogeni.
Prevenire şi combatere. Se recomandă îndepărtarea şi distrugerea frunzelor răsucite.
Înainte de depunerea ouălor, respectiv înainte ca frunzele să fie răsucite, se aplică tratamente cu
substanţe de ingestie sau de contact, iar după răsucire substanţe sistemice. La apariţia larvelor din
fiecare generaţie se aplică tratamente prin stropire cu produse de contact Basudin 600 EC–0,2%,
Carbetox 37 EC–0,4%, Diazinon 60 EC–0,15%, Diazol 60 EC–0,15%, Forexan 25 CS–3,5 l/ha,
Padan 50 DP–0,1%, Oltitox 50 PU–0,25%, Cymbush 10 EC–0,03%, Fastac 10 EC–0,02%, Katate
ULV–1 l/ha, Ripcord 40 EC–0,02% sau Dimilin 25 WP–0,1 kg/ha.
 VIESPEA GALBENĂ A TRANDAFIRULUI - Arge ochropus Knw.
(HYMENOPTERA, ARGIDAE)
Specia este răspândită în Europa, în Asia Mică, Caucaz, Asia Centrală şi Siberia. În
România este prezentă în zonele de stepă, silvostepă şi a pădurilor de foioase, producând pagube
însemnate trandafirilor spontani şi celor de cultură.
Descriere. Adultul are corpul de 7-10 mm lungime. Capul, negru şi lucios, este evident lăţit
înapoia ochilor la femelă şi mai puţin lăţit la masculi. Occipitalul este de două ori mai lat decât
lung. Mandibulele sunt roşcate în zona mediană, iar palpii galbeni. Zona de deasupra clipeului este
bombată, dar nu prezintă nici o creastă. Antenele sunt negre, formate din trei articule, al treilea
foarte lung, uneori cu nuanţe roşcate. Toracele este galben-roşcat, cu mezonotul, mezosternul şi
scutelul mezonotului negre. Aripile sunt transparente, cu nuanţă gălbuie. Nervurile sunt galbene.
Baza aripii, nervura costală, nervura subcostală, spaţiul intercostal şi pteroastigma sunt negre.
Nervaţiunea aripilor este caracteristică şi foarte evidentă. Picioarele sunt galbene, cu partea distală a
tibiilor şi tarsele negre. Abdomenul este galben-roşcat, lucios, la femelă cu vârful ovipozitorului,
care are forma unui fierăstrău, de culoare negră. Oul este oval, galben-albicios, cu lungimea de
1,35-1,39 mm şi lăţimea de 0,47-0,50 mm. Larva, omidă falsă, la completa dezvoltare are lungimea
corpului de 18-20 mm. În prima vârstă are corpul negru, apoi portocaliu, cu aria frontală brună-
închisă, prevăzută cu 22 peri, cu dungi brune-roşcate pe laturile occipitalului şi puncte roşcate şi
peri negri, mici, pe partea posterioară. Corpul este verde-gălbui, cu negi mici, negri, prevăzuţi cu
sete scurte, negre. Lobul supraanal, rotunjit în partea posterioară, este negru. Coxele picioarelor
toracice sunt negre, restul articulelor fiind brune. Prezintă 6 perechi de picioare abdominale, fiecare
cu câte 22-25 de croşete. Pupa, de tip libera, este roşcat-albicioasă, de 8-10 mm lungime, protejată
într-un cocon pergamentos, galben-roşcat, de 9-10 mm lungime.
Biologie. Specia dezvoltă două generaţii pe an şi iernează în sol ca larvă complet dezvoltată,
la adâncimea de 10-15 cm, protejată de un cocon pergamentos, mătăsos. Împuparea are loc în
cursul lunii aprilie, iar după 12-16 zile apar şi zboară adulţii, începând de la sfârşitul lunii mai sau
începutul lunii iunie. Zborul durează 15-20 de zile, timp în care adulţii pot fi întâlniţi pe florile de
trandafiri sau ale unor plante umbelifere. După câteva zile de la apariţie are loc copulaţia şi începe
ponta. Pentru depunerea ouălor, cu ajutorul ovipozitorului, femelele fac incizii de 15-20 mm,
dispuse longitudinal în coaja lăstarilor tineri şi în fiecare incizie depun câte 15-20 de ouă, ca un şir
de mărgele. O dată cu ouăle, în incizii femela întroduce şi o substanţă aglutinantă cu acţiune
vezicantă, care protejează oul şi împiedică cicatrizarea. Această substanţă se înnegreşte, provoacă
dilatarea rănii şi apariţia unor cicatrice caracteristice. Perioada ovipozitară durează 15-25 de zile, iar
incubaţia 8-14 zile. Larvele neonate migrează pe frunze şi rod epiderma superioară şi mezofilul
limbului, lăsând intactă epiderma inferioară. Pe măsură ce se dezvoltă, larvele încep să roadă limbul
de la margine, larvele încălecând frunza pe care o atacă. Dezvoltarea larvară durează 25-35 de zile.
Ajunse la completa dezvoltare, în prima jumătate a lunii iulie, larvele se retrag în sol unde, la
adâncimea de 8-15 cm, îşi construiesc coconi pergamentoşi, în interiorul cărora are loc ultima
năpârlire şi împuparea. După 8-12 zile apar adulţii primei generaţii, care rod învelişul coconului la
polul superior şi ies din sol. Adulţii primei generaţii pun bazele generaţiei a doua, care se dezvoltă
similar primei, începând de la sfârşitul lunii iulie, cu deosebirea că durata stadiilor de dezvoltare
este mai redusă. La completa dezvoltare, în a doua jumătate a lunii septembrie, larvele se retrag în
sol, unde la 10-15 cm adâncime îşi construiesc coconii pergamentoşi, năpârlesc pentru ultima dată
şi rămân în diapauză hiemală.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specia este monofagă, hrănindu-se pe trandafirul
sălbatic şi pe cel cultivat. Se produc pagube prin activitatea de pontă a femelelor pe lăstari şi prin
activitatea de hrănire a larvelor. Lăstarii în care au fost depuse ouăle suferă în urma modificării
ţesuturilor învecinate acestora, se curbează şi de obicei se usucă. Chiar dacă supravieţuiesc, sunt
deformaţi, florile nu se dezvoltă sau se dezvoltă anormal. Lăstarii atacaţi de femelele generaţiei de
vară nu se lignifică şi îngheaţă cu uşurinţă iarna. Larvele rod limbul foliolelor, în anii de invazie
distrug complet frunzişul. Atacul generaţiei a doua este mai periculos. Ca urmare, plantele
stagnează, produc flori puţine sau nu produc flori, slăbesc şi îşi pierd valoarea decorativă.
Prevenire şi combatere. Lucrările solului, toamna şi în timpul sezonului cald, determină
distrugerea unui număr mare de larve diapauzante, respectiv, de larve retrase pentru împupare.
Rezerva biologică poate fi drastic diminuată prin tăierea şi arderea lăstarilor în care au fost depuse
ouă. La apariţia larvelor din fiecare generaţie se aplică tratamente prin stropire cu produse de
contact Basudin 600 EC–0,2%, Carbetox 37 EC–0,4%, Diazinon 60 EC–0,15%, Diazol 60 EC–
0,15%, Forexan 25 CS–3,5 l/ha, Padan 50 DP–0,1%, Oltitox 50 PU–0,25%, Cymbush 10 EC–
0,03%, Fastac 10 EC–0,02%, Katate ULV–1 l/ha, Ripcord 40 EC–0,02% sau Dimilin 25 WP–0,1
kg/ha.

VIESPEA GALIGENĂ A TRANDAFIRULUI - Diplolepis rosae Linnaeus

(HYMENOPTERA, CYNIPIDAE)
Răspândită în Europa, vestul Asiei şi America de Nord. La noi se găseşte pretutindeni.
Produce gale pe speciile genului Rosa, atât pe trandafirul cultivat cât mai ales pe măcieş.
Descriere. Lungimea corpului este de 3,7-4,3 mm la femelă şi de 2,4-3,1 mm la mascul.
Femela are fruntea lucitoare, cu aspect coriaceu şi sculptură grosieră. La mascul sculptura este mai
fină. Antenele sunt alcătuite din 15 articule. Articulul 3 al antenei este de două ori mai lung decât
articulul patru. La mascul, articulul 3 este mai scurt, arcuit şi uşor scobit. Mezonotul are o sculptură
grosieră şi este lipsit de luciu. Discul scutelului este comprimat între gropiţe. Aripa are o nervaţiune
mai simplă, cu un număr mai mic de celule. Nervura subcostală lipseşte. Partea proximală a
nervurii radiale este arcuită sau în unghi. Celula radială este triunghiulară. Culoarea fundamentală a
corpului este neagră. Celula radială şi cubitală 3 sunt puţin brunificate la femelă, iar la mascul mai
puţin brunificate sau deloc. Picioarele sunt galbene-roşii. Abdomenul este roşu-galben la bază la
femelă, iar la mascul numai pe partea dorsală este galben-roşu la bază. Abdomanul este scurt şi uşor
turtit lateral. Femela prezintă un ovipozitor puternic, bine dezvoltat. Larva este apodă şi eucefală, de
culoare albicioasă cu lungimea corpului de 2-4 mm. În glandele salivare ale larvelor se găsesc nişte
substanţe chimice din grupa auxinelor, care eliminate la locul de hrănire a larvei determină
modificări metabolice în planta gazdă şi care duc la apariţia şi creşterea în volum a galelor. Pupa
este de tip libera.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Galele sunt produse de generaţia sexuată. Galele au
mărimi diferite, de la mărimea unui bob de mazăre până la dimensiunea unui pumn (cu diametrul
de până la 7-8 cm). Sunt globuloase şi prezintă filamente încâlcite, verzi, galbene sau verzui-
roşcate-gălbui. În mod obişnuit, gala este formată din mai multe gale mici, sferice reunite la un loc,
strâns lipite între ele şi înconjurate de o pâslă. Pereţii galelor sunt tari. Fiecere gală are în interior o
celulă în care se dezvoltă larva. Galele se formează pe toate speciile de Rosa, pe muguri, pe fructe
sau pe frunze. Pe frunze au o singură cameră larvară, rar 2 sau 3. Gala devine matură vara. Adulţii
apar în lunile mai-iunie ale anului următor.
Prevenire şi combatere. Combaterea acestei specii se realizează greu, deoarece galele
protejează larvele, pupele şi adulţii pe care îi conţin. Pentru a preveni răspândirea şi înmulţirea se
recomandă combaterea mecanică. Se impune colectarea galelor şi distrugerea lor înainte de a se
realiza apariţia adulţilor. Combaterea chimică se poate aplica mai greu. Totuşi dacă se intervine
exact în perioada de depunere a ouălor şi se aplică unele insecticide sistemice, se poate diminua
populaţia dăunătorului. Dintre insecticidele utilizate în combaterea acestui dăunător s-au obţinut
ceva rezultate cu: Dimilin 25 WP–0,1%, Alsystin 25 WP-05%, Actara 25 WG–0,02%, Calypso 480
SC–0,02%, Confidor 200 SL–0,02%, Reldan 40 CE–0,15%, Mospilan 20 SP-0,03%.
 3. DĂUNĂTORI PLANTAŢIILOR POMICOLE

PĂDUCHELE DIN SAN-JOSÉ - Quadraspidiotus perniciosus Comst.

(HOMOPTERA, DIASPIDIDAE)
Specie răspândită în America de Nord şi de Sud, Europa, Africa, Australia, Japonia. În ţara
noastră se întâlneşte în toate regiunile, figurând pe lista dăunătorilor de carantină.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, întâlninudu-se pe un număr de peste
200 specii plante -gazdă: pomi şi arbuşti fructiferi şi ornamentali, esenţe silvice sau plante ierboase.
Preferă speciile sămânţoase de pomi şi arbuşti fructiferi: măr, păr, apoi prun, piersic, cais, cireş,
vişin, coacăz, agriş. Insectele se răspândesc pe tulpini, ramuri, frunze şi fructe. Se localizează mai
ales pe scoarţa tulpinilor şi a lăstarilor, în depresiunile caliciului şi ale pedunculului fructelor. Se
disting uşor carapacele insectelor fixate de substrat, în jurul lor apărând pete roşcat-violete. La un
atac intens carapacele se suprapun, formând un strat de crustă. Pomii atacaţi stagnează în
dezvoltare, se usucă începând de la vârf; producţia de fructe scade, fructele sunt mici, pătate şi au o
valoare comercială scăzută.
Morfologie. Adultul (femela), are corpul cordiform, de 0,8-1,0 mm lungime şi de culoare
galbenă, cu pigidiul portocaliu. Pigidiul este triunghiular, prevăzut cu două perechi de lobi şi cu trei
grupe de palete. Lobii mediani sunt bine dezvoltaţi şi au marginile interne drepte, iar cele exterioare
prezintă câte o scobitură. Lobii laterali sunt la fel ca cei mediani, dar sunt mai mici. Între lobii
mediani şi cel laterali se află două palete dinţate, iar după lobii laterali sunt trei palete laterale
dinţate. De o parte şi de alta a paletelor laterale mai sunt câte trei palete sub formă de spini laţi,
scurţi şi dinţaţi la vârf. Pe partea dorsală a pigidiului sunt trei grupe de glande tubulare lungi şi
subţiri, care secretă substanţa necesară confecţionării scutului protector. Aparatul bucal, conformat
pentru înţepat şi supt este subţire şi de 2,5 ori mai lung decât corpul. Aripile, ochii şi picioarele
lipsesc, iar antenele sunt rudimentare. Scutul ce protejează corpul are forma unui disc circular, slab
convex, de 1,6-2,3 mm în diametru şi este de culoare brun-cenuşie. Masculul are corpul de 0,8-0,9
mm lungime, de aceaşi culoare, dar are antene păroase, formate din 10 articule, ochi, picioare şi o
pereche de aripi membranoase albe. La extremitatea abdomenului prezintă o apofiză alungită.
Carapacea protectoare este alungită, de 1,2-1,5 mm lungime şi tot de culoare brun-cenuşie. La
mascul aparatul bucal este rudimentar (el nu se hrăneşte). Larva, în primele 24-30 ore este mobilă,
are corpul oval, de 0,2-0,3 mm lungime, de culoare galbenă-portocalie. Larva neonată are ochi,
antene, picioare şi două sete anale alungite. După fixarea de substrat, apendicii se atrofiază şi îşi
construieşte discul protector, caracteristic.
Ciclul biologic. Prezintă 1-3 generaţii pe an. Iernează în stadiul de larvă de vârsta a doua,
pe scoarţa tulpinilor, ramurilor şi lăstarilor. In primăvară larvele îşi reiau activitatea de hrănire,
năpârlesc şi se transformă în insecte adulte, de ambele sexe. Prima generaţie, de primăvară,
evoluează de la sfârşitul lunii iunie, când femelele încep expulzarea larvelor, aceasta prelungindu-se
pe 40-60 zile. O femelă expulzează 70-450 larve, câte 8-10 pe zi. Larvele migrează pe tulpini şi
lăstari. După 48 ore ele se fixează cu rostrul de substratul alimentar şi, la adăpostul scutului
protector în formare, se hrănesc sugând sucul celular. După 3 săptămâni larvele devin larve
secundare, scutul devine mai gros, rezistent, iar după încă 3 săptămâni când, năpârlesc se
diferenţiază pe sexe. Copulaţia are loc imediat după apariţie, femela însă este capabilă de o nouă
progenitură numai după 25-35 zile, respectiv sfârşitul lunii iulie - începutul lunii august.
Dezvoltarea unei generaţii durează 65-70 zile.
Cea de a doua generaţie, de vară, se dezvoltă de la începutul lunii august şi durează 50-55
zile. La sfârşitul lunii septembrie larvele ajung la completa dezvoltare, năpârlesc pentru a doua oară
şi se diferenţiază pe sexe. Generaţia a treia, de toamnă sau hibernantă, se dezvoltă din septembrie -
octombrie şi până în anul următor.
Populaţia acestui dăunător este decimată de numeroase specii entomofage. Printre speciile
prădătoare, cea mai mare eficacitate o au: acarianul Allotrombium fuliginosum, nitidulidul
Cybocephalus politus, coccinelidele Chilicorus bipustulatus, C. renipustulatus şi Exochomus
quadripustulatus, iar din cele parazitoide calcidoidele Aphitis proclia, A.aonidiae şi Prospaltella
perniciosi.
Combatere. Plantarea de soiuri rezistente. Combaterea pe cale biologică, cu ajutorul viespii
parazitoide Prospaltella perniciosi. Instalarea de capcane cu feromoni specifici AtraPern. La
această dată există şi feromonul specific autohton, putându-se procura de la Institutul de Chimie din
Cluj-Napoca.
Aplicarea de tratamente chimice de iarnă şi de vară, la avertizare şi cu produse selective,
întrucât eficienţa lor se anulează prin utilizarea produselor neselective.
Tratamentele din perioada de repaus vegetativ se efectuează când temperatura aerului
depăşeşte 4°C şi se realizeză prin stropire a pomilor cu US 1 90 -3 l/ha; Oleocarbetox 12.5 CE -
3%, Oleoekalux 3 CE - 1.5 %. Tratamentele de vară se aplică la apariţia în masă a lervelor din
fiecare generaţie şi se utilizaeză produsele: Carbetox 37 CE - 0.4%; Dursban 48 CE - 0.1%; Pyrinex
48 CE - 0.2%; Nurelle D 50/500 - 0.075%; Demitan 40 CE - 0.15%; Mitac 20 CE - 0.2%; Basudin
special 0.2%.

PĂDUCHELE ŢESTOS AL PRUNULUI

Parthenolecanuim corni Buché.
(HOMOPTERA, LECANIDAE)

Insecta este răspândită în toate ţările din Europa şi toate zonele din ţara noastră, dar mai ales
în cele deluroase.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Păduchele ţestos este un dăunător polifag, atacând
numeroase specii lemnoase ca: salcâmul, stejarul, ulmul, plopul, alunul, cornul, trandafirul, precum
şi la unii arbuşti ornamentali (Oleander) etc. În pomicultură cele mai mari pagube le produce în
plantaţiile de prun, piersic, nuc, agriş etc., mai ales în cele amplasate în apropierea pădurilor. Dintre
plantele ierboase cel mai adesea se întâlneşte pe sfeclă, troscot, pătlagină, mentă, păpădie etc. În
anii foarte favorabilii înmulţirii acestui dăunător carapacele apar ca nişte şiruri de mărgele, care
acoperă toată scoarţa ramurilor tinere. Scoarţa şi lemnul lujerilor înţepaţi se necrozează, de aceea în
secţiune apare o pată brună. Frunzele şi lujerii atacaţi, în majoritatea cazurilor, se usucă. În timpul
creşterii lor, larvele secretă materii lipicioase (roua de miere), bogate în glucide, care acoperă
frunzele şi ramurile arborelui atacat. Pe aceste excremente se dezvoltă ciuperci saprofite din genul
Capnodium, care acoperă frunzele cu un strat negru, împiedicând astfel procesul de asimilaţie.
Morfologie. Femela are ţeasta uşor lucioasă, de formă ovală-eliptică, alungită, lăţită la bază,
puternic bombată dorsal şi de culoare brun-roşcată sau brun-gălbuie. Forma şi mărimea ţestei
variază în funcţie de planta gazdă. Părţile laterale prezintă numeroase striuri transversale, iar dorsal
prezintă o carenă mediană evidentă. Lungimea corpului la femelă este de 3-6 mm, iar lăţimea de 2-
4 mm. Este lipsită de aripi şi picioare, iar antenele sunt alcătuite din 6-7 articule. Cuticula dorsală
este prevăzută cu glande filiere, iar ventral, cu numeroase glande tubulare. Masculii au lungimea
corpului de 1,5-2 mm, de culoare brun-închis spre negru, sunt aripaţi (aripile sunt hialine, albe, cu
vârfurile roşcate), au picioare şi au antenele formate din 10 articule. Aparatul bucal la masculi este
rudimentar, ei nu se hrănesc. Oul este oval, de culoare galben-închis şi cu lungimea de 0,2 mm.
Larvele neonate au lungimea corpului de 0,5 mm, alungit, turtit dorso-ventral şi sunt de culoare
galbenă-roşiatică. Larva de primă vârstă este foarte mobilă. Larva secundară, care este gălbuie vara
şi castanie toamna şi iarna, prezintă glande ceriere ventrale şi glande stigmatice. Lateral prezintă
nişte spini stigmatici, cei mediani fiind mai lungi şi curbaţi. Antenele sunt alcătuite din şapte
articule, al treilea şi al cincilea fiind mai lungi şi păroşi.
Biologie. Dăunătorul dezvoltă o generaţie pe an şi iernează în stadiul de larvă secundară. În
zona de stepă, în anii călduroşi poate dezvolta şi două generaţii, dacă dăunătorul evoluează pe
salcâm. Larva hibernantă are corpul acoperit cu un strat subţire de ceară, care o apără de intemperii.
Primăvara, începând din luna martie, când temperatura medie zilnică depăşeşte 7ºC, sub acţiunea
razelor solare stratul de ceară se topeşte, iar larvele părăsesc locurile de iernare, începând o migrare
de jos în sus spre vărful plantei gazdă, şi se fixează definitiv pe lujerii subţiri, unde sug seva. După
o perioadă de hrănire intensă care durează până pe la sfărşitul lunii aprilie, are loc diferenţierea pe
cele două sexe. Masculii au o evoluţie mai lungă, având în plus încă două vârste (acestea fiind
stadiul de prenimfă şi nimfă). Masculii zboară prin luna mai. După împerechere sau mai ales pe
cale partenogenetică femela depune ouăle (1 600-3 800 de bucăţi, separate între ele prin fire
ceroase, albe) sub corpul său, femelele fiind fixate pe ramurile tinere, muguri, frunze etc., de pe
diferiţi arbori. După depunerea pontei femelele mor, corpul lor devenind un scut protector pentru
pontă. Incubaţia durează 20-30 de zile. Apariţia larvelor are loc începând cu luna iunie, iar larvele
migrează pe partea inferioară a frunzelor, unde se fixează, mai ales de-a lungul nervurii principale.
Larvele se hrănesc prin sugerea sucului celular din frunze până în luna septembrie, apoi când ritmul
circulaţiei sevei încetineşte, ele se retrag pe ramuri şi tulpini (la baza mugurilor şi în crăpăturile
scoarţei) unde năpârlesc şi apoi, se pregătesc pentru iernare. Răspândirea acestui dăunător se face
prin migraţia larvelor cu ajutorul păsărilor sau prin frunzele luate de vânt. Adesea în plantaţiile nou
înfinţate specia este adusă cu materialul de plantat, acesta fiind infestat încă din pepinieră.
Combatere. Cele mai bune rezultate se obţin prin aplicarea tratamentelor de iarnă cu
Oleocarbetox CE–3%, Oleoecalux-1,5% sau US1-1,5%. Stropirile se fac fie toamna, după căderea
frunzelor, fie primăvara până înainte de desfacerea mugurilor vegetativi. Se poate utiliza şi
Polisulfura de bariu–6%. Rezultate bune se obţin atunci când stropirile se execută în perioada
migrării larvelor (în luna martie). În timpul perioadei de vegetaţie la efectuarea tratamentelor
chimice se poate folosi: Sinoratox 35 EC–0,15%, Carbetox 37 EC–0,4%, Diazinon 60 EC–0,15%,
Ekalux 25 EC–0,1%, Reldan 40 EC-0,1%, Ripcord 40 EC-0,02%, Applaud 40 EC-0,1%, Imidan
50 WP–0,2% etc.

PĂDUCHELE LÂNOS-Eriosoma lanigerum Haussm.

(HOMOPTERA, ERIOSOMATIDAE)
Originar din America de Nord, păduchele lânos s-a răspândit în toată Europa. În ţara noastră
se întâlneşte în toate zonele pomicole ale ţării.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestând principalele specii de pomi
fructiferi şi arbuşti fructiferi: măr, păr, gutui etc. Trăieşte în colonii pe rădăcini, tulpini, ramuri,
lăstari şi pedunculii fructelor, înţeapă şi suge sucul celular din aceste organe. Ţesuturile atacate se
hipertrofiază, apărând tumori sau nodozităţi, care cu timpul crapă, căpătând aspectul unor răni
canceroase. La nivelul rănilor se observă o secreţie albă filamentoasă, ceea ce indică prezenţa
insectelor. Circulaţia substanţelor hrănitoare la acest nivel este împiedicată.
Morfologie. Adultul (femela apteră) are coprul oviform, de 1,7-2,5 mm lungime, de culoare
roşie-brunie, acoperit cu o secreţie ceroasă, filamentoasă, de culoare albă. Corniculele sunt reduse.
Segmentul anal rotunjit. Femela aripată are corpul de 1,6-2,2 mm lunigme, de culoare brună.
Aripile sunt mai lungi decât corpul. Dacă se striveşte corpul păduchelui se scurge un lichid roşu ca
sângele, de unde şi denumirea de "păduchele de sânge".
Ciclul biologic. Specie polivoltină, putând evolua 8-12 gneraţii pe an. In ţara noastră, ca şi
în alte ţări europene, acest păduche, are un ciclu evolutiv incomplet, fiind nemigrator, întreg ciclul
biologic desfăşurându-se numai pe măr. Iernează ca larvă de prima şi a doua vârstă, în rănile
canceroase de pe rădăcini, ramuri ori tulpini. La pornirea vegetaţiei în primăvară, larvele încep să se
hrănească, migrând de la rădăcini spre tulpini şi ramuri. După 1-2 săptămâni larvele devin femele
mature şi se reproduc vivipar, pe cale partenogenetică. O femelă expulzează 50-130 larve, în timp
de 10-15 zile. Dezvoltarea unei generaţii durează 3-4 săptămâni. In cursul lunilor iunie-iulie apar şi
femele virginogene aripate, care zboară şi infestează alte livezi. La sfârşitul verii are loc o migrare
în sens invers: o parte din ele coboară la rădăcini, dând naştere formei radicicole, care hibernează.
Combatere. Se parctică tăierea şi arderea ramurilor şi lăstarilor atacaţi. Utilizarea de soiuri
rezistente, evitând pe cele sensibile, cum este Parmen Auriu. Favorizarea înmulţirii şi activităţii
parazitului Aphelinus mali, care este eficace în reducerea populaţiei afidului.
Aplicarea de tratamente chimice de iarnă, prin stropirea pomilor, cu aceleaşi produse
recomandate pentru combaterea păduchelui ţestos din San Jose. În perioada de vară tratamentele se
efectuează cu produsele: Diazol 60 CE - 0.15%; Ekalux 50 CE - 0.1%; Nurelle D 50/500 - 0.75%;
Sumi-Alpha 12 CE - 0.05-0.08%; Reldan 40 CE - 0.01-0.2%; Demitan 40 CE - 0.1%.
 PURICELE MELIFER AL PĂRULUI -Cacopsylla pyricola Forst.
(HOMOPTERA, PSYLIDAE )
Specia este răspândită în Europa şi America; în ţara noastră se întâlneşte în zonele de
stepă şi a pădurilor de fag şi stejar.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie monofagă, infestând livezile de păr. Adulţii
şi larvele înţeapă şi sug sucul celular din muguri, lăstari tineri şi frunze. Mugurii se usucă
şi cad; frunzele, inundate de dejecţii (roua de miere), se încreţesc pe margini, se răsucesc,
se înegresc din cauza fumaginii, care se instalează pe ele. Sunt atacate şi fructele, acestea
rămânând mici, pătate, deformate şi cad de timpuriu. Creşterile anuale adesea vor îngheţa
Morfologie. Adulţii hibernanţi au corpul de 2.9-3.0 mm lungime. Iniţial, capul şi
toracele sunt de culoare galbenă-deschis, cu pete portocalii, abdomenul verde, dorsal cu
dungi şi pete cafenii; cu timpul, capul, toracele, tergitele şi sternitele abdominale devin
galbene apoi de culoare brună-închis. Capul este lat, ochii mari. Toracele este bombat.
Picioarele sunt lungi şi puternice; picioarele posterioare adaptate pentru sărit. Abdomenul
femelelor este galben-portocaliu. Adulţii din generaţiile de vară au corpul de 2.1-2.9 mm
lungime, de culoare brună-verzuie, cu 6 benzi longitudinale portocalii. Capul lat, prezintă
lobi frontali, rotunjiţi. Ochii sunt roşii-brunii. Larva are corpul turtit dorso-ventral, de
0.1-0.4 mm lungime, de culoare galbenă-deschis, cu pete brune pe capsula cefalică şi pe
abdomen. Ochii sunt roşii. La larvele mai în vârstă partea dorsală a abdomenului prezintă
pete late, de culoare neagră.
Ciclul biologic. Prezintă 2-3 generaţii pe an: de primăvară, vară şi toamnă. Iernează
stadiul de adult sub ritidomul şi în crăpăturile scoarţei, în stratul de muşchi, de licheni
sau frunze căzute. În primăvară, după o scurtă perioadă de hrănire, au loc copulaţia şi
ponta, depunerea ouălelor prelungindu-se pe 60-70 zile. Ouăle sunt depuse izolat, pe
muguri şi pe lăstarii tineri. Larvele eclozate trăiesc asociate, concentrându-se în jurul
mugurilor, apoi răspândindu-se pe lăstari, frunze şi flori. Dezvoltarea stadiului larvar al
generaţiei de primăvară, durează 35-40 zile, după care se transformă în nimfe, iar după 6-
10 zile apar insectele adulte. După 7-8 zile are loc copulaţia şi apoi depunerea ouălor.
Ouăle sunt depuse pe dosul frunzelor, obişnuit în rânduri. O femelă depune până la 500
ouă. Adulţii din noua generaţie au o longivitate de 60-65 zile, iar ponta se eşalonează pe
25-30 zile. Următoarele generaţii evoluează asemănător, insectele adulte din ultima
generaţie retrăgându-se în diapauză hiemală.
Combatere. Unele soiuri de păr sunt tolerante la atacul puricelui melifer; aşa se
comportă soiul Haideea. Aplicarea de tratamente de iarnă: tratamentele aplicate în
combaterea păduchelui ţestos din San Jose rezolvă şi stadiul hibernant al puricelui
melifer. În primăvară, înainte de dezmugurire, se aplică tratamente cu Basudin 60 CE-
0.05-0.1 %; Carbetox 37 CE-0.3 %; Mitac 20 CE-0.2 %, pentru distrugerea larvelor. De
obicei se aplică câte 1-2 tratamente pentru fiecare generaţie.

CĂRĂBUŞUL DE MAI - Melolontha melolontha L.

(COLEOPTERA, SCARABEIDAE)

Este răspândit în aproape toate ţările din Europa. În ţara noastră se întâlneşte în regiunile
de antistepă, până în zona stejarului şi fagului.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă. Adulţii rod frunzele diferitelor specii de
arbori forestieri şi pomi fructiferi, preferând stejarul, ulmul, fagul, mesteacănul, carpenul, prunul,
cireşul, nucul; mai puţin atacaţi sunt: mărul, părul, viţa de vie şi diferiţi arbuşti, cum sunt:
trandafirul, păducelul, lemnul câinesc. La invazii puternice frunzele sunt complet distruse,
rămânând intacte nervurile principale. Larvele, rod rădăcinile plantelor ierboase sau lemnoase, în
unii ani producând daune mari în pepinierele viticole şi pomicole. Rădăcinile subţiri pot fi roase
complet, iar la cele lignificate rod ţesutul cortical, din care cauză plantele stagnează în creştere şi se
usucă. La tuberculi, rizomi şi bulbi, în galeriile roase de larve se intalează diferite microorganisme
şi acarieni, care produc putrezirea lor.
Morfologie. Adultul are corpul de 23-30 mm lungime, cu capul, pronotul şi scutelul de
culoare neagră, uneori cu uşoare reflexe verzui. Scutelul mezonotului este glabru. Antenele sunt
lamelete şi constitue un caracter de dimorfism sexual, femela prezintă şase lamele şi sunt mai mici,
pe când masculul are şapte lamele şi sunt mai mari. Elitrele sunt castanii-roşcate, cu 4 carene
longitudinale. Abdomenul este negru, pe părţile laterale cu câte şase pete albe, triunghiulare şi cu
pigidiul conic, ascuţit, cu o poziţie uşor oblică. Oul este alb-gălbui, suboval şi de mărimea unei
seminţe de cânepă, cu lungimea de 1,5-2 mm. Larva este oligopodă, popular numită vierme alb, are
corpul de 40-60 mm lungime, alb-gălbui, capul brun şi cu piesele bucale şi picioarele galbene.
Picioarele sunt inegal dezvoltate. Corpul este curbat, arcuit, cu tegumentul puternic cutat, prevăzut
cu peri şi stigme brune. Prima pereche de stigme este mult mai mare decât celelalte. Pe partea
ventrală a ultimului segment abdominal, care are forma unui fund de sac, se găsesc două şiruri
paralele de perişori, câte 25-30 în fiecare rând, care converg spre extremităţi, situaţi atât în câmpul
de perişori anali (peri puternici, încovoiaţi, de culoare bruă-închisă), cât şi într-o zonă glabră. Acest
element de chetotaxie facilitează identificarea larvelor de scarabeide. Pupa, de tip libera, este
galbenă-palid, cu doi spini scurţi la vârful abdomenului.
Biologie. Prezintă o generaţie la 3-4 ani. Iernează în stadiul de larvă şi în ultimul an ca
adult, în sol. Adulţii părăsesc locurile în care au iernat când temperatura medie a solului la
adâncimea de iernare ajunge la 10ºC. Adulţii apar în mai. Perioada de zbor durează 3-5 săptămâni.
Adulţii zboară la crepusculul de seară, în serile călduroase şi fără vânturi puternice, aproximativ o
jumătate de oră.
Zborul adulţilor prezintă mai multe etape: zborul de răspândire (prin acest zbor adulţii ajung
mai ales la liziera pădurilor), zborul de hrănire pentru maturaţie sexuală, zborul de împerechere şi
zborul pentru căutarea locurilor de depunere a pontei. Ziua stau adăpostiţi pe arbori sau arbuşti,
hrănindu-se cu frunze. Ouăle sunt depuse în sol, la 10-25 cm adâncime (în funcţie de textura şi
structura solului), în grupe de câte 20-40. Sunt preferate terenurile uşoare, bogate în substanţe
organice (humus), reavene, calde şi acoperite cu vegetaţie rară. Aceste terenuri sunt întâlnite în
pepinierele silvice şi pomicole, plantaţiile pomicole, poieni, lizierele pădurilor, diferite culturi
agricole etc. Depunerea ouălor se repetă de două-trei ori şi are loc după noi împerecheri. Perioada
ovipozitară durează 15-25 de zile, timp în care o femelă depune 90-120 ouă. Incubaţia durează 3-6
săptămâni, larvele apar în iulie sau august. La început larvele se hrănesc cu corionul ouălor din care
au eclozat şi apoi se răspândesc în sol şi rod resturi vegetale şi rădăcini fine. Prima hibernare are loc
în stadiul de larvă secundară. Evoluţia larvelor durează 2-3 ani, în funcţie de regiune. În toată
perioada de hrănire, care începe primăvara şi durează până în toamnă, larvele execută mişcări pe
verticală şi orizontală în funcţie de evoluţia factorilor ecologici (hrană, temperatură, umiditate).
Spre toamnă larvele se retrag în adâncime până la 40-80 cm, unde hibernează. Ajunse la completa
dezvoltare, în cel de al treilea an, la sfârşitul lunii iulie sau august, larva coboară la o adâncime mai
mare în sol, uneori până la 1 m, şi într-o cavitate ovală, cu pereţii netezi se transformă în pupă.
Acest stadiu durează 4-8 săptămâni, după care se formează insectele adulte, acestea rămânând în
diapauză, până în primăvara următoare. Zborurile în masă ale adulţilor au loc la un interval
predominat de patru ani. Se pot observa însă zboruri sporadice ale adulţilor şi în alţi ani, deoarece în
sol se găsesc în acelaşi timp larve de diferite vârste, dintre care una este predominantă, aceasta
prezentând importanţă în activitatea de prognoză şi avertizare. Gradaţiile cărăbuşului de mai şi a
cărăbuşului de pădure se dezvoltă cam după 7-9 generaţii. Progradaţia se eşalonează pe parcursul a
trei generaţii, erupţia durează o generaţia, retrogradaţia are loc pe parcursul unei generaţii, iar
latenţa durează aproximativ trei generaţii.
Combatere. Adulţii se pot combate în faza de hrănire, prin scuturarea şi adunarea
gândacilor pe prelate, dimineaţa, după care se distrug prin diferite mijloace. Pe cale chimică
cărăbuşii se combat prin tratamente cu produse organofosforice sau carbamice, frecvent prin
stropirea livezilor şi marginile pădurilor cu Supersect 10 EC–0,5%, Polytrin 200 EC–0,5%,
Applaud 40 SC–0,5% sau cu suspensie de Onefon 90 PU sau Dipterex 80 PU-1.5 kg/ha. Pentru
combaterea larvelor se recomandă efectuarea arăturilor adânci de toamnă şi discuirea repetată a
solului, urmărindu-se scoaterea şi expunerea acestora la intemperii sau la acţiunea prădătorilor. În
terenurile puternic infestate cu viermi albi şi umede se folosesc biopreparate pe bază de Beauveria
bassiana sau pe bază de bacterii - Bacillus turingiensis, care pot cauza epidemii în rândul larvelor.
Dezinfestarea solului înainte de plantare, mai recomandabil la planta premărgătoare, cu produse
granulate: Sinoratox 5 G–100 kg/ha, Sinolintox 10G–75 kg/ha, Basudin 10 G–100kg/ha, Dursban
10 %-75 kg/ha, Counter 5 G–75 kg/ha, Carbofuran 5 G, Vydate 10 G-75 kg/ha. Seminţele şi
rădăcinile puieţilor se vor trata chimic înainte de semănat, respectiv plantat, în vederea protejării
lor. În pepiniere numărul critic este de o larvă de ultimă vârstă/ m2.

GĂRGĂRIŢA FLORILOR DE MĂR-Anthonomus pomorum L.

(COLEOPTERA, CURCULIONIDAE)
Insecta este răspândită în Europa şi Nordul Africii. În ţara noastră se întălneşte în bazinele
pomicole din zonele de deal şi submontane.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Gărgăriţa are un regim alimentar monofag, rozând
mugurii florali şi florile de măr, mai rar pe cei de păr şi gutui. Intr-un boboc floral se dezvoltă o
singură larvă, bobocii florali dăunaţi devin ruginii, apoi se usucă, nu se mai deschid şi cu timpul cad
(cuişoare sau flori antonomate).
Morfologie. Adultul are corpul de 5-6 mm lungime şi de culoare brună-roşcată. Elitrele
sunt mai late posterior şi cu două benzi transversale oblice, de culoare mai închisă, care delimitează
o porţiune mai deschisă la culoare apărând sub forma literei "v". Larva, de tip curculionid, la
completa dezvoltare are corpul uşor îndoit, de 7-8 mm lunigme, de culoare alb-gălbuie, capsula
cefalică brună.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie pe an. Iernează ca insectă adultă, în crăpăturile scoarţei
trunchiului şi ramurilor groase ale pomilor. In primăvară insectele părăsesc locurile de iernare la
sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie. Timp de 8-10 zile, uneori şi o lună, insectele sunt
active, se hrănesc intens, în timpul nopţii retrăgându-se în locuri adăpostite. După copulaţie femela
roade un orificiu în corola bobocului floral, în care depune un ou, orificiul fiind apoi astupat cu o
secreţie care se întăreşte. Incubaţia durează 10-15 zile, femela depunând până la 100 ouă. Larvele
eclozează în ultima decadă a lunii aprilie - prima decadă a lunii mai. Dezvoltarea larvei se
eşalonează pe 2-4 săptămâni. La completa dezvoltare larva se transformă în pupă, în interiorul
bobocului floral, stadiu care durează 7-15 zile. Din a doua jumătate a lunii mai apar gărgăriţele din
noua generaţie care, după 12-25 zile de hrănire pe seama aparatului foliar, se retrag în diapauză de
estivaţie, care se continuă cu cea hiemală.
Combatere. Aplicarea, pe tulpini, a unor brâie - capcană din carton gofrat, în care insectele
se adăpostec în perioada de estivaţie. Brâiele se aplică în prima jumătate a lunii mai, la apariţia
gărgăriţelor din noua generaţie, şi se ard în iarnă sau primăvara devreme, înainte de reluarea
activităţii. Brâiele servesc pentru stabilirea curbei de zbor în avertizarea tratamentelor.
În combaterea gărgăriţei, aplicarea tratamentelor timpurii de primăvară cu uleiul US 1 90,
Oleoekaux 3 CE şi Oleocarbetox 12 CE, aplicate în combaterea păduchelui din San Jose şi
păduchelui lânos, sunt eficace şi în combaterea gărgăriţei bobocilor de măr.
 VIERMELE MERELOR - Cydia pomonella L.
(LEPIDOPTERA, TORTRICIDAE)
Insecta este răspândită pe toate continentele. În ţara noastră se întâlneşte în toate zonele.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta atacă fructele de măr, păr, gutui şi nuc. Larvele
rod galerii în pulpa fructelor, consumă seminţele, trecând dintr-un fruct în altul. Larvele din prima
generaţie dăunează fructele tinere, de mărimea unei nuci; cele din generaţia a doua, fructele ajunse
la coacere. Din galeriile roase se scurge un rumeguş, în amestec cu excremente, adesea aglomerate
cu fire mătăsoase. Fructele sunt depreciate calitativ, cad de timpuriu şi putrezesc, datorită infecţiei
cu ciuperci (Monilinia fructigena).
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor de 15-20 mm. Culoarea corpului şi aripilor este
cenuşie-brună. Aripile anterioare prezintă mai multe benzi transversale înguste, de culoare cenuşie-
închis; în regiunea apicală se găseşte o maculă semilunară brună, cu luciu metalic, delimitată de un
chenar roşcat. Aripile posterioare sunt brune şi cu reflexe arămii. In stare de repaus aripile stau în
formă de acoperiş de casă. Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 15-20 mm
lungime; capul şi pronotul sunt de culoare brună, restul corpului de culoare roz-deschis. Picioarele
abdominale cu numeroase croşete chitinoase.
Ciclul biologic. Evoluează 2 generaţii pe an. Iernează în stadiul de larvă ajunsă la completa
dezvoltare, într-un cocon mătăsos, situat sub scoarţa trunchiului şi în crăpăturile acestuia. In
primăvară, prin luna mai, larvele se transformă în pupe. Zborul fluturilor se înregistrează când
temperatura aerului depăşeşte 150 C. Copulaţia are loc în prima jumătate a lunii mai. Prima
generaţie, de primăvară, se dezvoltă din a doua jumătate a lunii mai. Ouăle sunt depuse izolat pe
frunze, fructe şi lăstari, când fructele au mărimea unei alune. O femelă depune 50-150 ouă.
Incubaţia durează 8-15 zile. Larvele apărute pătrund în fructe. Dezvoltarea stadiului larvar durează
20-30 zile. La completa dezvoltare larvele părăsesc fructele, migrează pe tulpini şi sub ritidomul
acesteia, în scorburi, îşi formează fiecare câte un cocon mătăsos şi se transformă în pupe. Stadiul
pupal durează 5-10 zile, după care zboară fluturii din prima generaţie. Cea de a doua generaţie, de
toamnă, se dezvoltă din a doua jumătate a lunii iulie şi până în spetembrie. Ouăle sunt depuse pe
fructe. Incubaţia durează 5-12 zile. Larvele apărute pătrund în fructe şi evoluează timp de 20-25
zile, după care se retrag în diapauză.
Combatere. Instalarea capcanelor cu feromon specific - AtraPom, pentru determinarea
nivelului populaţiei sau pentru combaterea directă prin captarea în masă a masculilor; în primul caz,
pentru avertizare, se instalează 3 capcane/ha, iar pentru combatere până la 40 capcane/ha,
avertizarea tratamentelor chimice se face la înregistrarea a 3-4 fluturi/capcană/săptămână. O
combatere mai eficace (dezorientarea masculilor) se realizaeză prin instalarea de evaporizatoare,
care realizează o atmosferă atractantă mai eficace şi uşor de aplicat. Adunarea fructelor căzute şi
utilizarea lor în fermentaţie sau în hrana animalelor.
Combaterea viermelui merelor se poate realiza şi pe cale biologică, îndeosebi prin lansarea
ovifagilor din genul Trichogramma; se contează pe o reducere semnificativă a populaţiilor la
lansarea, în câte două reprize pentru fiecare generaţie, a unui număr de 50-100 mii viespi/ha.
Aplicarea, pe trunchiul pomilor, a unor brâi-capcană din carton gofrat, sub care se retrage
larvele pentru împupare sau diapauză. Brâiele se distrug după retragerea larvelor din prima
generaţie şi în perioada de repaus vegetativ a celor cu larve diapauzante.
Combaterea pe cale chimică implică aplicarea de tratamente cu insecticide, la fiecare
generaţie cel puţin un tratament. În acest scop se utilizaeză produsele: Dimilin 25 WP - 0.04%;
Insegar 25 WP - 0.04%; Sonet 100 CE - 0.05%; Sumialpha 2.5 CE - 0.04%; Zolone 35 CE - 0.15-
0.2%; Sinoratox 35 CE - 0.1%; Polythrin 200 CE - 0.015%; Talstar 100 EC - 0.04%.

VIERMELE PRUNELOR - Cydia funebrana Tr.

(LEPIDOPTERA, TORTRICIDAE)
 Insecta este răspândită în Europa, America de Nord şi de Sud, Asia Mică şi Extremul
Orient. În ţara noastră se întâlneşte în zona de stepă şi a pădurilor de fag.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insecta atacă îndeosebi prunul şi corcoduşul. Larvele
din prima generaţie atacă fructele verzi, rozând galerii şi consumând pulpa crudă. O larvă infestează
2-5 fructe. Fructele atacate cad. Larvele din generaţia a doua dăunează fructele când acestea sunt în
faza de coacere în pârgă; ele rod galerii şi la fel consumă pulpa din jurul sâmburilor. Fructele
atacate cad sau putrezesc, ca urmare a infectării lor de către ciuperci (Monilinia spp.) Cele mai
sensibile soiuri la atacul viermelui prunelor sunt D'Agen şi Tuleu Gras.
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor de 14-16 mm. Aripile anterioare sunt brune-
închis, la vârf cu câte o pată ovală, lucitoare, brună-cenuşie sau plumburie. Aripile posterioare sunt
cenuşii şi cu franjuri scurte, albicioase. Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul
de 10-14 mm lungime şi de culoare roz. Capsula cefalică, plăcile toracice şi ultimul segment
abdominal de culoare neagră.
Ciclul biologic. Prezintă 1-2 generaţii pe an (rar poate prezenta şi a treia generaţie, care
însă este parţială). Iernează în stadiul de larvă ajunsă la completa dezvoltare, protejată de un cocon
mătăsos, sub ritidomul de la baza tulpinii, sub resturile vegetale. În cursul lunilor aprilie-mai larvele
se transformă în pupe, iar în prima jumătate a lunii mai are loc zborul fluturilor.
Prima generaţie, evoluează începând din prima jumătate a lunii mai şi până la sfârşitul lunii
iunie sau începutul lunii iulie. Copulaţia şi depunerea ouălor au loc la 2-3 zile de la apariţia
fluturilor. Ouăle sunt depuse pe partea inferioară a frunzelor şi pe fructe. O femelă depune 40-80
ouă. Incubaţia durează 6-8 zile. La apariţie, larvele rod galerii în pulpa fructelor. Evoluţia larvelor
durează 30-35 zile. La completa dezvoltare larvele părăsesc fructele, migrează pe tulpini, la nivelul
coletului unde îşi confecţionează coconi mătăsoşi şi se transformă în pupe. Stadiul pupal durează 8-
12 zile. La sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie zboară fluturii din prima generaţie.
Generaţia a doua, evoluează de la începutul lunii iulie şi până la sfârşitul lunii august (când
sunt 3 generaţii) şi până la începutul lunii mai din anul următor, când sunt două generaţii. La câteva
zile de la apariţie are loc copulaţia, iar femelele depun ouăle pe fructele ajunse în fenofaza de
coacere. Dezvoltarea stadiului de larvă durează 20-25 zile. Spre sfârşitul lunii august sau la
începutul lunii septembrie larvele, ajunse la completa dezvoltare, se retrag în diapauză.
Combatere. Adunarea fructelor viermănoase, înainte de a fi părăsite de larve. Aplicarea de
brâie-capcane, pe trunchiurile pomilor, în scopul atragerii larvelor pentru împupare sau diapauză.
Brâiele se aplică şi se distrug pentru fiecare generaţie în parte, înaintea părăsirii lor de către fluturi.
Capturarea fluturilor în cursele instalate în livezi, în perioada de zbor a acestora; instalarea de curse
cu feromon specific -AtraFun- foarte selectiv şi puternic atractant sexual pentru capturarea
masculilor, în scopul stabilirii nivelului populaţiei, avertizării tratamentelor sau combaterii directe
ori prin metoda dezorientării.
Aplicarea de tratamente chimice: când există 3 generaţii se aplică schema de tratemente:
2+2+1, utilizând produsele organofosforice (Sinoratox 35 CE - 0.15%; Zolone 35 CE - 0.2%;
Ecalux S 32 CE - 0.075%, Diazinon 20 CE - 0.15%), piretroide (Polythrin 200 CE - 0.015%,
Sumicidin 20 CE - 0.02 %) ori inhibitori de chitină (Insegar 25 WP - 0.04%; Dimilin 25 WP
-0.04%). Intrucât daunele primei generaţii sunt mai reduse şi este nevoie de protejarea faunei utile,
tratamentele chimice se aplică mai ales pentru generaţia a doua.
Se consideră că aplicarea brâielor - capcană şi adunarea fructelor căzute sunt măsuri
suficiente pentru evitarea aplicării de tratamente chimice împotriva primei generaţii şi crează în
acelaş timp condiţii favorabile pentru acumularea în livezi a entomofagilor. Dacă la aceste măsuri
preventive şi de combatere întreprinse prin mijloace nepoluante, se adaugă utilizarea curselor
feromonale, atunci populaţiile dăunătorului pot fi menţinute la un nivel în general redus sau chiar
sub PED. Eficacitatea controlului feromonal este mai ridicată, când se practică în livezile cu
populaţii reduse, situate în climatul umed şi lipsit de vânturi puternice.

OMIDA PĂROASĂ A STEJARULUI - Lymantria dispar L.

(LEPIDOPTERA, LYMANTRIIDAE)

Omida păroasă a dudului îşi are originea pe continentul american, de unde în anul 1866 a
fost adusă în Europa. Astăzi acest dăunător al speciilor lemnoase este de maximă importanţă
economică şi este cuprins pe multe liste de carantină fitosanitară internă şi externă. Este o specie
polifagă, atacând toate speciile pomicole, dar o continua rezervă bilogică se întâlneşte în sectorul
forestier, unde preferă formaţiunile de cvercinee, mai ales gârniţa, cerul, stejarul brumăriu, stejarul
pedunculat şi stejarul pufos. Cele mai mari suprafeţe de pădure atacate de acest dăunător sunt
situate în zonele cu un climat mai cald, unde ciclic dezvoltă gradaţii, aşa cum sunt fondurile
forestiere amplasate în Câmpia Română a Munteniei şi Olteniei, urmate de zona dealurilor
subcarpatice ale Munteniei şi Olteniei, de zona Dobrogei şi Banat. Cele mai slabe atacuri sunt în
Dobrogea, Moldova, Câmpia de Vest a Transilvaniei şi în podişul şi dealurile Transilvaniei.
Descriere. Adultul prezintă un dimorfism sexual foarte pronunţat. Femela are anvergura
aripilor de 55-75 mm. Aripile anterioare au un fond alb-gălbui cu benzi în zig-zag întunecate, puţin
evidenţiate, la fel ca şi petele de pe margini, iar aripile posterioare sunt mai deschise la culoare, fără
benzi sau aceste desene sunt întâlnite foarte rar. Antenele sunt filiforme sau uşor dublu serate şi de
culoare neagră. Abdomenul este bombat, greoi şi acoperit cu perişori deşi, bruni-gălbui. Masculul
este mai mic, cu abdomenul îngust şi cu anvergura aripilor de 35-45 mm. Capul şi toracele sunt
brune-cenuşi, iar abdomenul galben-cenuşiu. Aripile au culoarea cenuşie-închisă până la cefenie-
roşcat. Pe cele anterioare se găsesc 4-5 benzi transversale în zig-zag întrerupte, brune-închis ca şi
banda de la marginea externă. Aripile posterioare au o culoare mai deschisă, decât a celor anterioare
şi au o margine mai închisă şi cu franjuri de culoare mai deschisă. Antenele sunt dublu pectinate.
Oul sferic, cu diametrul de 0,8-1,2 mm, uşor turtit la poli, este la început gălbui iar după 2-3
săptămâni galben-cenuşiu. Femela depune ouăle pe trunchiul arborilor într-o grămadă de formă
ovală, cu dimensiunea de 2/4 cm şi acoperite cu perişori gălbui, proveniţi de pe abdomenul său.
Larva, omidă adevărată, la eclozare este de culoare neagră, iar corpul este acoperit cu
perişori foarte lungi, putând fi purtată foarte uşor de curenţii de aer. În timpul dezvoltării larvare,
larva năpârleşte de 4-5 ori (cinci vârste larvare pentru mascul şi şase vârste pentru femele). În
ultimele două vârste larvare, larva este de culoare brun-cenuşie, cu capul galben, prezentând două
benzi negre. Pe fiecare segment al corpului prezintă câte şase negi prevăzuţi cu smocuri de peri
lungi şi tari, de culoare castanie-negricioasă. Primele cinci perechi de negi dorsali sunt de culoare
albastră şi următoarele şase perechi sunt roşii. Dorsal, pe segmentele 9 şi 10 se găsesc câte o glandă
veninoasă, asemănătoare cu negii, de culoare roşie. Larva de ultimă vârstă atinge dimensiuni de 60-
75 mm (larvele femelelor) sau de 45-50 mm (larvele din care apar masculii).
Pupa, de tip obtecta, este brun-închisă, acoperită cu peri ruginii aşezaţi în smocuri pe negi
mici. Bazele tergitelor abdominale (la femelă numai segmentele 5-7) prezintă numeroase brazde
transversale ieşite în relief. Cremasterul este alungit, în formă de măciucă, cu numeroase cârlige.
Lungimea pupei este de până la 37 mm.
Biologie. Omida păroasă a stejarului este o insectă monovoltină, iernarea având loc în
stadiul de ou (acesta fiind rezistent la îngheţuri şi chiar la inundaţii). Eclozarea are loc primăvara,
devreme, de obicei în luna aprilie când temperatura medie a aerului se stabilizează la 6ºC şi se
eşalonează pe un interval de 8-15 zile. După eclozare larvele stau grupate câteva zile pe grămada de
ouă din care au ieşit sau lângă grămadă (fenomen cunoscut sub denumirea de “oglindă”), după care
se urcă în coroană şi încep să atace mugurii şi frunzele de-abia formate. În primele două vârste
omizile sunt uşoare şi pot fi transportate de vânt la distanţe foarte mari. În ultimele vârste larvare,
ele se răspândesc în toată coroana arborelui sau invadează şi copacii învecinaţi. Dezvoltarea larvară
durează 45-80 zile, omizile mascule trecând prin cinci vârste, iar cele femele prin şase vârste.
Împuparea începe la sfârşitul lunii iunie, între 2-3 frunze ţesute cu câteva fire de mătase, sau se
retrag în crăpăturile scoarţei, uneori şi în scorburi. În cazul înmulţirii în masă se pot împupa mai
multe larve la un loc. Stadiul de pupă durează 13-18 zile.
Zborul fluturilor are loc prin iulie-august, eşalonându-se pe o durată de circa 4 săptămâni.
Fluturii au activitate diurnă. Masculii sunt cei care zboară, aceştia fiind foarte vioi. Femela are un
zbor foarte greoi, cel mai adesea ea se urcă pe trunchi, iar după împerechere, care are loc pe tulpina
arborilor, depune ouăle într-o grămadă, obişnuit pe trunchi (mai ales pe partea sudică) până la 3-4
m înălţime, uneori şi la înălţimi mai mari sau pe crengi, iar în cazul atacurilor puternice şi pe cioate,
pietre sau pe litieră. Prolificitatea variază între limite foarte largi, de la 20-1800 ouă, dar numărul
mediu de ouă depus de o femelă este de 600-900. Ouăle sunt acoperite cu perişori gălbui, proveniţi
de pe abdomenul femelei, ponta semănând cu un burete, de unde şi numele de “spongios” sub care
este cunoscută această specie. Dezvoltarea embrionară are loc în primele 20-25 zile după depunerea
ouălor şi eclozarea se produce în anul următor. De regulă invaziile acestei specii sunt periodice,
repetându-se la un interval de 5-7 ani, fenomen determinat de fluctuaţia factorilor ecologici şi în
special de dinamica paraziţilor şi a prădătorilor naturali.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, atacă peste 270 specii lemnoase, în
primul rând pomii fructiferi, dar şi speciile de cvercineele, sălciile, plopii, carpenul, fagul, teiul,
acerineele şi salcâmul. Pe toată durata de dezvoltare, o larvă din care va apărea masculul consumă
până la 15 frunze, iar una din care va apărea o femelă consumă până la 52 de frunze. La arborii de
salcâm indiferent de gradul de infestare şi de faza gradaţiei, nu produce defolieri puternice. Este în
acelaşi timp şi un dăunător periculos al livezilor situate în apropierea pădurilor. Formează gradaţii
puternice mai ales în regiunile de stepă, în arborete de vârstă mijlocie şi bătrâne, rărite şi păşunate,
situate pe soluri nisipoase, argiloase şi uscate. O suprafaţă se consideră infestată atunci când se
găsesc mai mult de o pontă la 50 de arbori. Omizile tinere, în primele două vârste, scheletuiesc
frunzele iar apoi le rod în întregime. Produc defolieri puternice, uneori repetate căţiva ani la rând şi
datorită dezvoltării îndelungate distrug şi a două înfrunzire. În urma atacului are loc pierderea
parţială sau totală a creşterilor anuale, pierderea fructificaţiilor, uscarea ramurilor şi a vârfurilor, iar
arborii slăbiţi devin medii prielnice pentru dezvoltarea insectelor secundare (care atacă între scoarţă
şi lemn) şi în cele din urmă se usucă.
Combatere. Pentru prevenirea înmulţirii acestui dăunător, este necesară ocrotirea
duşmanilor naturali. Combaterea se execută în stadiul de ou şi de omidă. Pentru distrugerea ouălor
se face adunarea şi arderea pontelor sau îmbibarea lor cu soluţii ovicide. Adunarea pontelor se poate
face numai în arborete compuse din specii cu scoarţa netedă şi fără subarboret des. Izolarea
arboretelor atacate cu şanţuri adânci de 50-60 cm şi late de 30 cm împiedică migrarea larvelor spre
arboretele neatacate.
Larvele se combat prin prăfuiri sau stropiri cu insecticide de contact sau de ingestie,
începând cu momentul urcării lor în coroană şi cel târziu până când ajung în vârsta a III-a. Cele mai
recomandate produse sunt: CarbetoVUR 50–4,5 l/ha, Carbetox 37 EC–0,4%, Forexan 25 CS–3,5
l/ha, Onefon 30 VUR–3 l/ha, Sumithion L 100 VUR–0,75 l/ha, Decis VUR–2 l/ha, Decis 25
FLOW–0,025%, Fastac ULV–1 l/ha, Ecalux S–1%, Pallas 50 EC-0,2% sau Tridim 15 VUR–4 l/ha.
Dintre inhibitorii de chitină se recomandă: Atabrom 120 EC–0,1 l/ha, Alsystin 25 WP–0,1 kg/ha
sau Dimilin 25 WP–0,1 kg/ha. Recent a fost omologat produsul Rimon, care se utilizează în doză
de 200 ml/ha. Dau rezultate foarte bune şi biopreparatele bacteriene (Bactospeine HP WP-0,5
kg/ha, Dipel 8 L–1,5 l/ha, Dipel WP–1 kg/ha, Ecotech PRO–2 l/ha, Foray 1,5 l/ha sau Thuricide)
aplicate împotriva larvelor din primele două vârste. Tratamentele se fac în faza creşterii numerice
pentru întreruperea gradaţiei.
 FLUTURELE CU VÂRFUL ABDOMENULUI AURIU
- Euproctis chrysorrhoea L.
(LEPIDOPTERA, LYMANTRIIDAE)

Cele mai mari suprafeţe infestate de către acest dăunător sunt semnalate în plantaţiile
pomicole din Câmpia de Vest a Transilvaniei, în Podişul şi dealurile Transilvaniei. Atacuri mai
slabe produce şi în pădurile din Dobrogea şi în dealurile subcarpatice ale Munteniei şi Olteniei. Cu
totul izolat este semnalată şi în Câmpia Română şi Moldova.
Descriere. Adultul prezintă dimorfism sexual. Femela are aripile albe cu luciu mătăsos şi
anvergura de 30-40 mm. Abdomenul este bombat şi scurt, alb în partea anterioară şi brun-roşietic
spre partea posterioară, la vârf cu un smoc de peri aurii, iar antenele dublu-serate. Masculul are
anvergura de 26-32 mm, aripile de asemenea albe cu luciu mătăsos, uneori însă pe aripile anterioare
cu câteva puncte mici, negre. Antenele sunt dublu-penate. Corpul şi piciorele sunt albe. Oul este
sferic, uşor turtit la poli, cu diametrul de 0,4-0,5 mm, iniţial de culoare galbenă-verzuie, apoi
galben-cenuşie până la brună-gălbuie. Ouăle sunt depuse în grupe a câte 200-500, acoperite cu perii
de pe abdomenul femelei. Pontele au forma alungită, de 10-35 / 4-11 mm.
Larva, omidă adevărată, la eclozare este neagră, apoi devine cenuşie-neagră şi cu capul
negru. Corpul este acoperit cu peri deşi, lungi, galbeni sau bruni-gălbui şi foarte urticanţi. Dorsal
prezintă două dungi roşii şi cu câte un neg roşu-portocaliu pe segmentele 9 şi 10, iar lateral prezintă
benzi longitudinale albe, întrerupte la intersecţia dintre segmente. Larvele parcurg 6 vârste şi ating
35 mm lungime.
Pupa, brun-închisă până la negru, mată, pe suprafaţa corpului cu perişori, se îngustează
brusc spre extremitatea posterioară. Are dimensiunea de 15-17 mm lungime. Cremasterul prezintă
numeroşi peri în formă de cârlige. Împuparea se face într-un cocon transparent, din fire de mătase,
de culoare cenuşie.
Biologie. Specia este o insectă monovoltină. Iernează în stadiul de larvă de vârsta a III-a
(pot ierna şi un număr foarte redus de larve de vârsta a II-a sau a IV-a) în cuiburi de iernare.
Primăvara, larvele de vârsta a treia, când temperatura medie zilnică este de 8-10ºC, părăsesc
cuiburile de iernare şi încep să se hrănească cu mugurii şi cu frunzele mici, abia ieşite din muguri şi
care se află în apropierea cuibului de iernare. Noaptea sau pe timp nefavorabil larvele se retrag în
adăposturi. Larvele năpârlesc încă de 3 ori (larvele, în ultimele vârste, părăsesc cuiburile şi se
dispersează în toată coroana) şi la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, încep să se împupeze în
coroana arborilor, între frunze, într-un cocon transparent, cenuşiu-închis. Pupele se găsesc la
bifurcarea ramurilor, dar şi în scorburi sau alte adăposturi.
Zborul fluturilor are loc seara, în perioada iunie-iulie, putăndu-se prelungi până în prima
decadă a lunii august. Ziua, adulţii stau imobili pe frunze şi ramuri. După împerechere, femelele
depun de obicei toate ouăle într-o grămadă, pe dosul frunzelor de stejar (în cazuri excepţionale şi pe
alte specii), spre vârful ramurilor din coroana arboretului şi le acoperă cu perişori gălbui, proveniţi
de pe vârful abdomenului. Fecunditatea variază între 30-670 ouă, media fiind de 200-300.
Dezvoltarea embrionară durează 2-3 săptămâni. Eclozarea are loc în iulie şi se continuă până în
luna august. Larvele neonate se grupează spre vârful ramurilor, unde omizile tinere trăiesc
împreună şi scheletuiesc frunzele pe partea inferioară (larvele prind frunzele într-o ţesătură densă de
mătase, sub formă de cuib, în care stau noaptea, iar ziua ies pentru a se hrăni). După a doua
năpârlire îşi ţes nişte cuiburi din frunze uscate şi fire de mătase, fixate la vârful ramurilor, în care
omizile iernează mai multe la un loc (câte 200-2000 larve). Intrarea în diapauză se produce din a
doua decadă a lunii septembrie. Temperaturile scăzute, de peste -20ºC determină reducerea rezervei
biologice.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, întâlnită atât în arborete cât şi în livezi,
în zona de silvostepă şi stepă. Atacă în special pomii fructiferi, dar se întâlneşte şi pe stejar, carpen,
paltin, tei, ulm, fag, plop şi salcie. La noi în ţară formează gradaţii puternice, mai eles în centrul şi
vestul Transilvaniei. Nu prezintă importanţa practică atacul produs de larvele tinere, la sfârşitul
verii, înainte de diapauza hibernantă. În schimb, atacul produs primăvara, este foarte periculos,
larvele consumând iniţial mugurii şi apoi frunzele tinere pe care le rod, producând adesea defolieri
totale. Pomii îşi reduc creşterile, fructificaţia este compromisă, iar după defolieri repetate sunt
debilitaţi şi atacaţi de insectele din categoria dăunătorilor secundari, în cele din urmă uscându-se.
Defolierea este mai pronunţată la vârful coroanei.
Combatere. Pentru prevenirea înmulţirii acestui dăunător este importantă menţinerea unei
consistenţe ridicate a arboretelor, a unui subarboret bine dezvoltat, crearea arboretelor de amestec şi
protecţia organismelor folositoare, în special a păsărilor. În arboretele tinere, cu înălţimi reduse şi
pe suprafeţe mici, infestate slab, se poate face combaterea prin tăierea şi arderea cuiburilor de
iernare a larvelor. O combatere eficientă prin tratamente chimice se face în stadiul de larvă de
vârsta a treia, primăvara după ce acestea părăsesc cuibul de iernare. Se procedează la combatere
atunci când procentul probabil de defoliere (stabilit după numărul mediu de larve) depăşeşte 50%,
iar insectele se află în progradaţie. În cazul unei infestări puternice se poate practica şi o combatere
vara, în iulie-august, după eclozare, împotriva larvelor tinere, folosindu-se insecticide de contact.
Cele mai recomandate produse sunt: Decis 25 FLOW–0,2 l/ha, Decis 2,5 CE–0,025%, Dimilin 25
WP–0,1 kg/ha etc.Numărul critic variază între 660 de omizi pe arboretul de 10 ani şi 14650 de
omizi pe arboretul care are 100 de ani.

OMIDA CU SMOCURI DE PERI GALBENI - Orgyia antiqua L.

(LEPIDOPTERA, LYMANTRIIDAE)

Dăunătorul are un areal de dăunăre mai restrâns, fiind semnalat mai ales în plantaţiile
pomicole tinere şi în arboretele tinere de cvercinee din sudul ţării (Giurgiu – Bucureşti) şi în
răchităriile din zona Galaţi – Buzău. Pagube mari produce şi la speciile pomicole.
Descriere. Adultul prezintă un dimorfism sexual evident. Femela are numai rudimente de
aripi, este de 10-15 mm lungime, cu corpul greoi, foarte părosă şi de culoare cenuşie. Masculul are
anvergura aripilor de 23-30 mm, aripile galben-roşcate uneori până la brun-închis, pe cele
anterioare cu o dungă transversală lată, de culoare mai închisă decât fondul şi cu câte o pată albă
spre marginea posterioară. Oul este aproape sferic, cu diametrul de 0,9 mm, alb-cenuşiu şi turtit la
poli. Ouăle sunt depuse pe coconul din care a apărut femela.
Larva, omidă adevărată, este de culoare cenuşie-gălbenă, păroasă şi cu numeroşi negi roşii.
Capul este brun-negricios. Pe cap prezintă două smocuri de peri lungi, de culoare neagră, ca nişte
corniţe. Dorsal, pe segmentele 4-7 prezintă câte un smoc de peri galbeni sau albicioşi. Pe ultimul
segment abdominal se întâlneşte un smoc de peri negri, asemănători cu o coadă îndreptată în sus şi
lateral. Pe segmentele 1,4 şi 5, lateral prezintă câte un smoc de peri negri şi lungi. Larva de ultimă
vârstă atinge o lungime de 32-40 mm. Larvele, în funcţie de sex, parcurg 5-6 vârste larvare. Vârsta
larvelor se determină după lăţimea capsulei cefalice. Astfel, lăţimea capsulei este de 0,6 mm la L1;
0,7 mm la L2; 1,2 mm la L3; 1,9 mm la L4; 2,6 mm la L5 şi 3,4 mm la L6.
Pupa, la început este galben-brună, apoi cafenie-negricioasă, foarte lucitoare, acoperită cu
perişori scurţi de culoare galbenă. Lungimea pupei este de 12-18 mm. Ea este adăpostită într-un
cocon cenuşiu-albicios, aproape transparent.
Biologie. Specia dezvoltă una sau două generaţii pe an. Iernează în stadiul de ou. Primăvara
devreme apar larvele care se dezvoltă în circa 30-47 zile. Împuparea are loc în iunie, între frunze
sau în crăpăturile scoarţei, într-un cocon transparent. În cazul unei singure generaţii, fluturii zboară
în iunie-iulie. Masculii sunt foarte mobili, zboară activ la surse luminoase, pe când femelele sunt
greoaie, aproape că nu se deplasează, iar după împerechere depun ouăle imediat, chiar pe coconul
din care au ieşit. Prolificitatea medie este cuprinsă între 200-400 de ouă. În cazul când dezvoltă
două generaţii, mai ales în sudul ţării, din ouăle depuse în iunie-iulie după o incubaţie care durează
7-10 zile apar larvele. Acestea se dezvoltă până la sfârşitul lunii august, iar zborul adulţilor are loc
la începutul lunii septembrie.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Dăunătorul este o specie polifagă, atacând atât pomii
fructiferi cât şi pădurile de foioasele şi răşinoasele (stejar, carpen, plop, tei, răchită, salcie, molid,
pin). Preferă arboretele luminate şi de vârstă înaintată. Larvele de vârsta întâi scheletuiesc frunzele
pe suprafeţe mici, iar din vârsta a doua încep să roadă frunzele în întregime, adesea producând
defolieri. O larvă distruge între 3-9 frunze. Atacul începe de la vârful arborilor spre bază şi de la
exteriorul coroanei spre interior.
Combatere. Se combate numai în cazul atacurilor puternice, prin aplicarea de tratamente
chimice împotriva larvelor din primele trei vârste. Cele mai eficiente insecticide sunt: Sumithion 50
EC-1,2 l/ha; Sumi-alpha-1,5 l/ha; Onefon VUR-3 l/ha; Pallas 50 EC-2 l/ha; Decis VUR–2 l/ha,
Fastac 10 EC–0,02%, Katate ULV–1 l/ha, Ripcord 40 EC–0,02% sau Dimilin 25 WP–0,1 kg/ha. Se
recomandă şi utilizarea biopreparatelor bacteriene.
INELARUL - Malacosoma neustria L.
(LEPIDOPTERA, LASIOCAMPIDAE)

Specia este întâlnită în toată ţara, dar formează focare îndeosebi în silvostepă şi în zona
pădurilor de stejar. Înmulţirile în masă ale acestei specii au loc mai ales în livezile de pomi şi în
pădurile rărite de stejari şi alte foioase, îndeosebi în Câmpia Română şi Câmpia de Vest a
Transilvaniei.
Descriere. Adultul este un fluture cu aripile anterioare galben-roşcate sau brun-roşcate, cu
două benzi transversale slab ondulate, ce contrastează cu fondul aripii. Aripile posterioare sunt mai
deschise şi fără dungi. Femela are anvergura aripilor de 30-40 mm, antenele serate şi abdomenul
mare, greoi. Masculul are anvergura aripilor de 30-32 mm, de obicei este colorat mai deschis (o
culoare galbenă-ocru, atât la aripi cât şi la corp), antenele dublu-pectinate şi abdomenul mai zvelt.
Oul este cilindric, cu diametrul de 1-1,2 mm. La depunere este cenuşiu-închis, apoi devine cenuşiu-
albicios. Ouăle sunt depuse sub forma unui manşon, cu un inel, lipite între ele cu o secreţie cenuşie.
Larva, omidă adevărată, în prima vârstă este de culoare neagră, după prima năpârlire
primeşte o culoare cenuşiu-albăstruie, iar după a doua năpârlire capul devine albăstru cu două pete
negre mari. Larva de ultimă vârstă are aspectul dungat, evidenţiindu-se banda albă de pe linia
dorsală a corpului şi cele două benzi laterale, late, de culoare albastru-catifelat, mărginite în partea
superioară (către banda albă) de o linie roşie cu negru, iar cele două benzi albastre sunt delimitate
de către o linie galbenă. Partea ventrală a corpului este de culoare cenuşie. Corpul este acoperit cu
peri scurţi de culoare albă-gălbuie. Larva năpârleşte de 4-5 ori şi atinge lungimea de 45-50 mm.
Pupa este de tip obtecta, de culoare brună-albăstruie şi acoperită cu o pulbere albă. Vârful
cremasterului este rotund şi fără peri. Lungimea pupei este de până la 25 mm. Pupa este adăpostită
într-un cocon lunguieţ, de culoare albă.
Biologie. Inelarul este o specie monovoltină. Dăunătorul iernează în stadiul de ou.
Eclozarea are loc primăvara, prin lunile aprilie-mai, atunci când temperatura medie zilnică trece de
11ºC. Larvele tinere stau la început împreună în cuiburi de hrănire caracteristice, confecţionate din
fire mătăsoase, situate mai ales la bifurcarea ramurilor. Ziua, larvele stau în cuib, iar noaptea
pornesc în căutarea hranei, la început hrănindu-se cu mugurii foliacei şi floriferi pe care îi rod, iar
apoi cu frunze tinere. Năpârlirea larvelor are loc în afara cuibului. Pe măsură ce cresc, ele se
răspândesc în coroana arborilor. Gregarismul larvelor se atenuează când depăşesc lungimea de 10-
12 mm, trăind izolat în coroana arborilor. În cazul atacurilor puternice larvele părăsesc arborii
defoliaţi şi migrează în căutarea hranei. În acest timp sunt întâlnite traversând drumuri, căi ferate,
şanţuri etc. Dezvoltarea larvelor durează 40-50 zile. În acest interval o larvă poate consuma până la
20 de frunze. Împuparea are loc la începutul lunii iunie, într-un cocon situat între frunze sau în
crăpăturile scoarţei, pe trunchi. Stadiul de pupă durează 10-15 zile.
Zborul adulţilor are loc în iunie-iulie, în timpul serii (ziua adulţii stau ascunşi pe ramuri,
mai ales sub frunze). Adulţii, mai ales masculii, sunt atraşi de sursele luminoase. După împerechere
femela depune ouăle în spirală, în jurul ramurilor de 2-3 ani şi pe lujeri, de obicei în partea
superioară a coroanei, ouăle fiind lipite cu o secreţie şi au aspectul unui inel foarte caracteristic.
Femela depune în medie 300-400 ouă, câte 50-200 într-o pontă. Perioada ovipozitară este de circa 8
zile.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specia este polifagă, atacă aproape toate speciile
pomicole cât şi foioasele, în special stejarul, plopul, salcia, carpenul, ulmul, paltinul şi pomaceele.
Deşi este foarte răspândită, formează gradaţii numai în arboretele cu consistenţă redusă, mai în
vârstă, situate în regiunea de silvostepă. Larvele tinere, la început atacă mugurii foliari şi floriferi,
apoi scheletuiesc frunzele, iar cele mai dezvoltate produc defolieri.
Combatere. Prevenirea atacurilor se face prin protejarea entomofaunei utile, în special a
păsărilor insectivore. Tratamentele chimice, atunci când se impun, se aplică devreme, pentru
combaterea larvelor tinere, utilizându-se insecticide de contact. Se pot utiliza următoarele produse:
Basudin 600 EC–0,2%, Carbeto VUR 50–4,5 l/ha, Carbetox 37 EC–0,4%, Diazinon 60 EC–0,15%,
Diazol 60 EC–0,15%, Forexan 25 CS–3,5 l/ha, Padan 50 DP–0,1%, Oltitox 50 PU–0,25%,
Cymbush 10 EC–0,03%, Decis VUR–2 l/ha, Fastac 10 EC–0,02%, Katate ULV–1 l/ha, Ripcord 40
EC–0,02% sau Dimilin 25 WP–0,1 kg/ha. Dintre biopreparate produsele Dipel WP–1 kg/ha şi
Foray-1,5 l/ha au dat rezultate foarte bune. În culturile cu destinaţie specială (pepiniere, grădini,
plantaţii dendrologice, livezi) se poate face tăierea şi arderea ramurilor cu ponte, strivirea larvelor în
cuiburile de hrănire sau aplicarea de inele cu clei pe tulpini, pentru a limita urcarea şi răspândirea
larvelor în coroană.
MOLIA VERDE - Tortrix viridana L.
(LEPIDOPTERA, TORTRICIDAE)

Specia atacă mai ales arboretele de cvercinee din dealurile subcarpatice ale Munteniei şi
Olteniei, din Câmpia Română şi cele din dealurile şi Podişul Moldovei. Atacuri mai reduse produce
în arboretele din dealurile şi Podişul Transilvaniei, Dobrogea, Banat şi Câmpia de Vest a
Transilvaniei. Suprafeţele atacate au cunoscut o continuă extindere începând din 1954. Din totalul
suprafeţelor de plantaţii pomicole atacate de lepidoptere defoliatoare, cele atacate de molia verde a
stejerului reprezintă aproximativ 40%. Atacurile acestui defoliatar, adesea sunt combinate cu
atacurile geometridelor.
Descriere. Adultul este un fluture cu anvergura aripilor de 18-25 mm, toracele şi aripile
anterioare de un verde deschis, iar aripile posterioare şi abdomenul de culoare cenuşie-argintie. Oul
este mic, rotund, turtit dorso-ventral, la depunere fiind galben-deschis, apoi brun, cu diametrul de
0,7-0,8 mm. Ouăle sunt depuse de obicei câte două, parţial suprapuse şi acoperite cu o secreţie
cenuşie, care se întăreşte în contact cu aerul, formând o peliculă protectoare.
Larva, omidă adevărată, este de culoare verde-cenuşiu, cu capul negru, pe corp cu negi
mici şi negri, prevăzuţi cu peri rari şi subţiri, iar dorsal pe protorace prezintă două pete negre. Larva
năpârleşte de 3-4 ori. Larva de ultimă vârstă are lungimea corpului de 18 mm. Vârsta larvelor se
determină după lăţimea capsulei cefalice. Astfel, lăţimea capsulei este de 0,3 mm la L1; 0,5 mm la
L2; 0,7 mm la L3; 1,0 mm la L4 şi 1,7 mm la L 5. Pupa este neagră sau brun-deschis, cu vârful
abdomenului teşit, iar cremasterul prezintă patru dinţi rotunjiţi şi cu peri foarte mici. Pe segmentele
abdominale se pot observa nişte ghimpi. Lungimea pupei este de 10-13 mm.
Biologie. Specia este monovoltină. Dăunătorul iernează în stadiul de ou. Temperaturile
scăzute din timpul iernii, dar şi cele ridicate din timpul verii, mai ales într-o perioadă secetoasă,
distrug o mare parte din ouăle depuse. Primăvara, prin aprilie apar larvele (ele au mişcări rapide),
care pătrund în muguri, iar mai târziu se hrănesc cu frunze pe care le răsucesc şi se adăpostesc în
ele. Larva de ultimă vârstă este foarte vioaie, se deplasează foarte repede, iar când este deranjată se
svârcoleşte şi cade pe pământ, de unde apoi se urcă din nou în coroană. Dezvoltarea larvelor
durează până la 25 de zile, larvele evoluează până în luna mai sau la începutul lunii iunie, când
obişnuit se împupează la locul atacului, între frunzele răsucite şi mai rar în crăpăturile scoarţei, pe
tulpină sau pe ramuri. Stadiul pupal durează 2-3 săptămâni.
Zborul fluturilor are loc în luna iunie (uneori zborul se prelungeşte până la începutul lunii
iulie, acesta fiind dependent de evoluţia factorilor climatici –temperatură şi precipitaţii-, precum şi
de altitudinea şi expoziţia terenului), în timpul zilei, pe vreme caldă, în roiuri mici, pe deasupra
coroanei arborilor. Intensitatea maximă a zborului se realizează după 6-8 zile de la declanşare.
Adulţii, în timpul repausului, stau pe partea superioară a frunzelor. Noaptea sunt atraşi de lumină.
După împerechere femela depune în medie câte 60 de ouă, grupate căte două (mai rar câte trei) pe
lujerii de 1-3 ani, în crăpăturile scoarţei, la bifurcarea ramurilor subţiri, în locurile unde ramurile
prezintă adâncituri, lângă muguri, lângă cicatricea frunzelor. Majoritatea ouălor sunt depuse în
partea superioară a coroanei.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Molia verde a stejarului atacă toate speciile pomicole şi
de Quercus, la care determină defolieri puternice. Atacul este localizat de obicei în treimea
superioară a coroanei arborilor. În cazul gradaţiilor incipiente atacă mai ales stejarul şi gorunul, în
special în arboretele cu consistenţă redusă. În focare se înmulţesc concomitent şi alte specii din
familiile Tortricidae şi Geometridae. În perioada de maximă abundenţă atacă şi alte foiuoase, mai
ales carpenul, ulmul, mesteacănul şi teiul. Cele mai mari atacuri sunt semnalate în pădurile care
prezintă fenomene de uscare. Primăvara, larvele neonate atacă mugurii, într-un mugure intrând
până la 8-10 larve. Mai târziu atacă frunzele, atacul începând din partea superioară a coroanei.
Începând din vârsta a III-a fiecare larvă răsuceşte câte o frunză pe care o atacă şi în care se
adăposteşte. Înstalarea atacului se poate constata cu mare uşurinţă datorită modului specific de atac
şi se vede de la distanţă, sesizându-se după luminarea puternică a coroanei. În cazul atacurilor
puternice, arborii sunt complet defoliaţi. Atacul determină reducerea creşterilor anuale, afectează
fructificaţia, în timp debilitează arborii expunându-i atacului produs de dăunătorii secundari.
Combatere. Prevenirea înmulţirii acestei specii se face prin păstrarea unor masive cât mai
închise în care proporţia de arbori şi arbuşti mai puţin atacaţi să fie de 50-60%, interzicerea
păşunatului, evitarea stagnării apelor şi protejarea entomofaunei utile. Dacă se impune aplicarea
tratamentelor chimice, acestea se vor efectua pentru combaterea larvelor din primele două vârste,
perioadă care coincide cu fenofaza de crăpare a mugurilor şi de apariţie a frunzelor (până frunzele
ajung la 1/3 din mărimea normală). Cele mai recomandate produse sunt: Basudin 600 EC–0,2%,
Carbeto VUR 50–4,5 l/ha, Carbetox 37 EC–0,4%, Diazinon 60 EC–0,15%, Diazol 60 EC–0,15%,
Forexan 25 CS–3,5 l/ha, Onefon 30 VUR–3 l/ha, Sumithion L 100 VUR–0,75 l/ha, Decis VUR–2
l/ha, Decis 25 FLOW–0,025%, Fastac ULV–1 l/ha, Ecalux S–1%, Sumi-alpha ULV–3 l/ha sau
Tridim 15 VUR–4 l/ha, iar dintre inhibitorii de chitină se recomandă Alsystin 25 WP–0,1 kg/ha sau
Dimilin 25 WP–0,1 kg/ha. Biopreparatele, aşa cum sunt Bactospeine HP WP-0,5 kg/ha, Dipel 8 L–
1,5 l/ha, Dipel WP–1 kg/ha, Ecotech PRO–2 l/ha sau Thuricide, aplicate la larvele din primele trei
vârste por reduce considerabil nivelul pupulaţiei. Pentru monitorizarea dăunătorului se utilizează
feromonul atractant sexual Atravir. Capcanele feromonale se instalează de obicei la liziera pădurii,
pe marginile liniilor parcelare, a poienilor, a luminişurilor, în locurile unde s-au depistat defolieri în
anii precedenţi. Capcanele cu feromoni se amplasează în partea sudică a arborilor mai groşi, la care
tulpina nu este acoperită de subarboret şi la înălţimea de 1,2-1,5 m. La captarea a sub 50 de
exemplare/capcană se preconizează un atac care va produce o defoliere de 10-20%; la 51-75
fluturi/capcană se preconizează o defoliere de 21-25%, un număr de 76-120 exemplare/capcană
poate determina o defoliere de 26-35%, între 121-200 fluturi/capcană pot determina o defoliere de
36-60%, iar captarea a peste 200 fluturi/capcană indică posibilitatea unei defolieri de peste 70%.
 NĂLBARUL - Aporia crataegi L.
(LEPIDOPTERA, PIERIDAE)
Acest dăunător este semnalat în toată ţara, începând din stepă şi până în zona bradului, în
cele mai variate condiţii de climă şi relief.
Descriere. Adultul are anvergura aripilor de 40-60 mm. Aripile sunt albe cu nervuri negre
la masculi şi cafenii la femelă, nervurile sunt foarte proeminente. Corpul este negru, acoperit cu
perişori de culoare deschisă, alungiţi şi lipiţi de corp, cu ultimul segment la mascul şi ultimele patru
segmente la femelă de culoare albă. Antenele sunt măciucate, cu ultimele articule la femelă şi
ultimul articul la mascul, de culoare albă. Oul este de culoare galbenă-aurie, piriform-trunchiat,
puţin îngroşat spre bază şi lateral cu şapte striaţiuni longitudinale lungî şi şapte mai scurte.
Lungimea oului este de 0,9-1,2 mm. Larva, omidă adevărată, are capul, picioarele şi segmentul anal
de culoare neagră iar restul de culoare galbenă-cenuşie-închisă. Dorsal prezintă trei dungi
longitudinale de culoare neagră şi două dungi brune-portocalii, intercalate. Corpul este acoperit cu
peri negricioşi. Larva de ultimă vârstă atinge lungimea de 35-40 mm. Pupa este albă-murdar sau
galbenă, cu numeroase puncte negre, cu o formă caracteristică, colţuroasă şi cu o lungime de 24-28
mm.
Biologie. Este o specie monovoltină. Iernează ca larvă de vârsta a III-a, în cuiburi de
iernare. Primăvara devreme, în martie-aprilie, îşi reîncep atacul, rozând mai întâi mugurii vegetativi
şi floriferi, şi apoi frunzele tinere. Larvele sunt mai active ziua, pe vreme liniştită şi cu soare, iar
noaptea sau pe timp răcoros se retrag în cuiburi. Larvele din a patra şi a cincea vârstă se răspândesc
în toată coroana şi se hrănesc intens. În primăvară, durata de hrănire durează 20-30 de zile. În luna
mai se împupează pe ramuri, pe trunchi sau în cazul înmulţirilor în masă se împupează pe garduri
sau pereţii clădirilor. Pentru împupare larva se leagă de suport cu un cordon de mătase. Stadiul
pupal durează două, trei săptămâni. Zborul adulţilor are loc în perioada iunie-iulie, ziua, pe vreme
caldă şi însorită, zborul fiind uneori în roiuri. În această perioadă adulţii se hrănesc cu nectarul
florilor. După împerechere, femela depune ouăle pe partea superioară a frunzelor, în grupe a câte
30-150 bucăţi. O femelă depune 200-250 ouă. Încubaţia durează aproximativ două săptămâni. După
eclozare, larvele rămân grupate. Până toamna larvele cresc încet, năpârlesc de două ori (evoluţia
larvelor în această perioadă este de 20-25 zile), apoi cam prin luna august se grupează pentru
iernare, câte 3-6 la un loc, într-un cuib format din 2-3 frunze răsucite şi legate cu fire de mătase, în
care fiecare îşi confecţionează un înveliş propriu, de aproximativ 3-4 mm, din fire de mătase albă.
În perioada de gradaţie s-au semnalat câte 16-20 omizi într-un cuib. Cuiburile atârnă de ramuri şi
pot fi identificate cu uşurinţă.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specia este un dăunător specific plantaţiilor pomicole,
dar atacă frecvent şi speciile forestiere şi în special stejarul, alunul şi măcieşul. Larvele tinere rămân
grupate şi se hrănesc cu epiderma superioară şi parenchimul frunzelor, nervurile rămân neatacate.
Frunzele atacate se ofilesc, se brunifică şi se răsucesc în jurul nervurii principale. Atacul împortant
îl produc larvele hibernante, care primăvara atacă mai întâi mugurii şi apoi frunzele tinere,
producând uneori defolieri totale.
Combatere. În perioada de repaus vegetativ se procedează la combaterea mecanică a
dăunătorului, prin adunarea şi arderea cuiburilor cu omizi hibernante. Primăvara se pot efectua
tratamente chimice pentru combaterea larvelor. Se poate utiliza: Carbetox 37 EC, Ultracid 40 EC,
Decis 2,5 EC, Ambush 2,5 EC, Sumithion L 100 VUR–0,75 l/ha, Decis VUR–2 l/ha, Decis 25
FLOW–0,025%, iar dintre inhibitorii de chitină se recomandă Alsystin 25 WP–0,1 kg/ha sau
Dimilin 25 WP–0,1 kg/ha. etc. Rezultate deosebite s-au obţinut şi prin aplicarea biopreparatelor:
Turingin, Dipel şi Bactospeine.
OMIDA PĂROASĂ A DUDULUI - Hyphantria cunea L.
(LEPIDOPTERA, ARCTIIDAE)
 Insectă originară din America; în ţara noastră este răspândită în toate zonele, dar mai ales în
Transilvania.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, atacând 130 specii de plante
aparţinând la 56 de familii botanice, dintre acestea 104 specii sunt cultivate, preferând: dudul,
arţarul, prunul, mărul, gutuiul, caisul, vişinul, nucul, viţa de vie, porumbul, floarea soarelui.
Produce pagube prin defolieri totale sau parţiale.
Morfologie. Adultul are anvergura aripilor 28-38 mm, masculul fiind ceva mai mic decât
femela, de culoare albă; adeseori pe aripile anterioare se disting pete de culoare închisă. Aripile
anterioare sunt triunghiulare; aripile posterioare sunt lăţite, rotunjite şi de culoare albă. Larva,
omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 20-30 mm lungime, dorsal de culoare brună-
închis, iar ventral galbenă-brună-verzuie. Pe fiecare segment corporal se distring negi de culoare
neagră (dorsali) şi galbenă-deschis laterali. Negii sunt prevăzuţi cu smocuri de perişori lungi, de
culoare albă, brună sau neagră.
Ciclul biologic. Prezintă 2-3 generaţii pe an. Iernează stadiul de pupă în scorburile
copacilor, sub scoarţa exfoliată, sub frunzele căzute. În primăvară fluturii zboară la sfârşitul lunii
aprilie sau în cursul lunii mai. Prima generaţie evoluează de la sfârşitul lunii aprilie şi până la
sfârşitul lunii iulie. Femela depune ouăle pe dosul frunzelor, într-o singură grupă de 400-800 ouă.
Incubaţia durează 8-20 zile. Larvele apărute trăiesc grupate, migrează apoi la vârful unui lăstar,
înfăşoară frunzele cu fire mătăsoase, formează cuiburi şi se hrănesc. La completa dezvoltare, la
sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie larvele se retrag în locuri adăpostite (scorburi, scoarţă
exfoliată, etc.) şi, în coconi mătăsoşi cu ţesătură rară, se transformă în pupe. Stadiul de pupă
durează 7-12 zile. În a doua jumătate a lunii iulie-începutul lunii august zboară fluturii din prima
generaţie. Generaţia a doua se dezvoltă de la sfârşitul lunii iulie şi până în octombrie. La completa
dezvoltare larvele se retrag în locuri adăpostite şi se transformă în pupe, care apoi hibernează.
Combatere. Aplicarea de tratamente cu biopreparate pe bază de viruşi şi bacterii (Bacillus
thuringiensis) (Turingin, Thuricide, Bactospaine, Dipel-2 kg/ha), împotriva larvelor de diferite
vărste. Se recomandă omizitul, operaţie prin care se detaşează (cu foarfeca), cuiburile de omizi şi se
distrug apoi prin ardere.
Combaterea pe cale chimică se poate realiza prin aplicarea de tratamente cu produse
organofosforice (Sinoratox 35 CE, Crabetox 37 CE, Onefon 90 PU - 0.1%), carbamice (Mospilan
20 SP - 0.05%), piretroide (Decis 2.5 CE - 0.075%; Fastac - 0.03%) şi inhibitoare de chitină
(Dimilin 25 WP - 0.04 %). Se recomandă aplicarea a 1-2 tratamente pentru fiecare generaţie.

MINIERUL MARMORAT AL FRUNZELOR - Phyllonorycter blancardella F

(LEPIDOPTERA, GRACILLARIIDAE )

Insecta este răspândită în ţările din Europa, Asia, America de Nord, Japonia. În ţara noastră se
întâlneşte în toate regiunile pomicole.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, atacând frunzele a numeroase specii de
pomi şi arbuşti fructiferi: măr, păr, gutui. Larvele se hrănesc cu ţesutul vegetal, minând caracteristic
în mezofil, sub epiderma frunzelor. Mina apare pe suprafaţa frunzelor sub forma unor umflături
alungite, diseminate ca nişte pete mici de culoare deschisă, ansamblul lor formând o pată cu aspect
marmorat. Excrementele sunt reunite în partea centrală a minei, care aici are o culoare mai închisă.
Epiderma inferioară, corespunzătoare acestei zone, este uşor ridicată, plisată neregulat şi
brunificată. Daunele se remarcă prin transparenţă, pe faţa superioară a minei, sub formă de mici
plăci albicioase. Aspectul minelor este caracterul forte de recunoaştere a principalelor specii de
microlepidoptere miniere. La Leucoptera scitella Zell. mina este circulară cu diametrul de până la
8-9 mm. Celelalte două specii care prezintă importanţă economică, Stigmela malella Stt. şi
Lyonetia clerckella L, au mine sinuoase care pot afecta inclusiv nervura principală. In unii ani
plantaţiile pomicole pot fi desfrunzite începând cu sfârşitul lunii august, datorită atacului produs de
moliile miniere.
Morfologie. Adultul are corpul de 8 mm lungime, deschiderea aripilor de 6-8 mm lungime.
Aripile anterioare sunt galbene-argintii şi cu pete albe mărginite cu negru; aripile posterioare
cenuşii şi cu franjuri lungi. Larva eclozată este apodă, având corpul turtit dorso-ventral, de culoare
albă-gălbuie, capsula cefalică în formă de spatulă. La completa dezvoltare are corpul cilindric, de
3,5-5,0 mm lungime, cu picioarele toracice şi abdominale de culoarea galbenă.
Ciclul biologic. Specie polivotlină, evoluând 3-4 generaţii pe an. Iernează în stadiul de pupă,
în galeriile frunzelor dăunate şi căzute. La sfârşitul lunii aprilie zboară fluturii. Femela depune
ouăle izolat, pe faţa inferioară a frunzelor. Incubaţia durează 11-14 zile. Larvele evoluează în cursul
lunilor mai-septembrie, generaţiile suprapunându-se. Impuparea are loc în galeria de hrănire, într-
un cocon lax de fire mătăsoase. Stadiul pupal durează 12-24 zile. Fluturele străpunge epiderma
inferioară a frunzei, antrenând şi exuvia pupală şi zboară în natură. Maximul de zbor al fluturilor se
înregistrează în cursul lunilor aprilie-iunie şi iulie-septembrie.
Înmulţirea speciei este frânată de numeroase specii entomofage, printre care Apanteles
lautellus şi A.bicolor, cauzând un procent de parazitare de 80-90 %, şi endoparazitul Holcothorax
testaceipes.
Combatere. Adunarea şi distrugerea frunzelor după recoltare. Pentru combaterea fluturilor
din generaţia hibernantă, în cursul lunilor aprilie-mai, se aplică tratamente, la avertizare, înainte de
înflorirea pomilor, utilizând diferite insecticide: Supersect 10 CE - 0.2-0.25 l/ha; Demitan 40 CE -
0.1%; Cybolt 10 CE - 30 s. a. g/ha; Polytrin 20 CE - 0.15%; Insegar 25 WP - 0.6 kg/ha; Alsystin 25
WP; Tamaron 600 LC-0.03%; Confidor 200 SL - 0.03%; Sonet 100 CE - 0.5-0.1%; Cascade 5 CE
- 0.05%; Mospilan 20 SP - 0.02%; Reldan 40 CE - 0.1%; Andalin 25 DC – 0.06%; Bulldock 0.25
EC – 0.05%; Dimilin 25 WP – 0.05%; Talstar 10 EC – 0.04%.
Tratamentul se aplică şi după căderea petalelor (dacă e nevoie), când se utilizaeză produse
sistemice (Sinoratox 35 CE - 0.15%) sau piretroide (Fastac 10 CE, Sumicombi 20 CE - 0.05%). În
general tratamentele aplicate împotriva viermelui merelor (Cydia pomonella) ţin sub control şi
atacul moliilor miniere.
Stabilirea avertizării tratamentelor se realizaeză prin instalarea capcanelor cu feromon
specific AtraBlanc; maximul de capturi obţinute indică şi maximul pontei, respectiv momentul
optim de aplicare a tratamentelor. Combaterea acestui minier implică totodată şi combaterea
simultană a celorlalte molii miniere din genurile Phyllonorycter, Callisto, Lyonetia , Leucoptera şi
Stigmella.

COTARUL VERDE-Operophtera brumata L.

(LEPIDOPTERA, GEOMETRIDAE)

Insecta este răspândită în Europa, Asia Centrală şi Siberia. În ţara noastră se întâlneşte
frecvent în livezile învecinate pădurilor.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insectă polifagă, atacând speciile de foioase din păduri
şi livezile de pomi fructiferi. Dintre aceştea preferă, cireşul, vişinul, prunul. Larvele atacă frecvent
fructele, mai ales cele de cireş şi de vişin, imediat după formarea lor. În caz de invazie, pomii sunt
defoliaţi şi frecvent fructele în formare sunt parţial sau total roase.
Morfologie. Masculul este normal aripat, anvergura aripilor fiind de 25-30 mm. Aripile
anterioare sunt uşor rotunjite la vârf, de culoare brună-cenuşie şi cu dungi transversale ondulate de
culoare mai închisă. Aripile posterioare sunt mai închise şi fără dungi. Femela are aripile
rudimentare, scurte, ajungând până la jumătatea abdomenului, cele anterioare de culoare brună-
cenuşie şi cu două dungi transversale mai închise; cele posterioare cu o singură bandă transversală
mai închisă.
Larva, cotar adevărat, cu două perechi de picioare pe abdomen, la completa dezvoltare corpul
atingând 20-25 mm lungime, capul verde iar restul corpului verde-gălbui; dorsal şî median,
longitudinal prezintă o bandă de un verde mai închis, iar lateral acesteia câte trei benzi albe-gălbui.
Ciclul biologic. Prezintă o generaţie pe an. Iernează stadiul de ou, la baza mugurilor. În
cursul lunii aprilie eclozează larvele. Evoluţia larvelor durează 25-40 zile, ajungând la completa
dezvoltare la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie. La completa dezvoltare, pe fire mătăsoase
larvele coboară la sol, pătrund la 20-25 cm adâcime, îşi formează câte un cocon mătăsos impregnat
cu grăunciori de pământ şi se transformă în pupe, rămânând astfel în diapauză. La sfârşitul lunii
octombrie, apar insectele adulte. Masculii zboară, iar femelele urcă prin mers în coroana pomilor.
Femelele depun ouăle în crăpăturile scoarţei pomilor şi în jurul sau la baza mugurilor. O femelă
depune 200-300 ouă.
Combatere. Săparea solului de sub coroana pomilor, după retragerea larvelor şi
transformarea lor în pupe. Aplicarea de inele cu clei pe trunchiurile pomilor în toamnă, înainte de
apariţia fluturilor din sol. Prăfuirea terenului (cu Lindatox PP sau Sinolintox G) de sub coroana
pomilor, înainte de ieşirea adulţilor din sol. Aplicarea de tratamente chimice la avertizare, când se
înregistrează o rezervă biologică de 2-5 ouă pe un eşantion de ramuri, de 1-3 ani şi de 2 m lungime.
Acest control trebuie făcut înainte de umflarea mugurilor. Tratamentul se aplică obligatoriu când se
înregistrează atac la 8-10% din muguri. În tratamentele chimice se utilizaeză produse
organofosforice (Sinoratox 35 - 0.15 %; Carbetox 37 CE - 0.3%; Onefon 90 PU - 0.05%) sau
piretroide (Decis 2.5%, Fastac 10 CE, Polytrin 10 CE, Supersect 10 CE - 0.250 l/ha).

VIESPEA MERELOR - Hoplocampa testudinea Klug.

(HYMENOPTERA, TENTHREDINIDAE)
Viespea este răspândită în Europa, Asia, SUA, Canada. În ţara noastră se întâlneşte în
special în bazinele pomicole din Transilvania.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie monofagă, atacând fructele de măr. Larvele rod
galerii sub epidermă şi în pulpa fructelor. Această galerie se suberifică şi apare ca o bandă
suberificată pe suprafaţa fructului, care se deformează. Mai târziu larvele consumă seminţele,
fructele devenind găunoase. Uneori se înregistrează pagube de 10-80%.
Morfologie. Adultul are 6-7 mm lungime, capul, antenele şi picioarele gălbui, iar mezo- şi
metatoracele brune-negricioase. Abdomenul negru, cu regiunea pleurală galbenă. Aripile sunt
transparente, iar nervurile şi stigmele brune-negrii. Larva, omidă falsă, are corpul de 10-12 mm
lungime, de culoare albă-gălbuie. Capul şi ultimul segment abdominal brune. Strivită, miroase a
ploşniţă.
Ciclul biologic. Specie monovoltină. Iernează în stadiul de larvă ajunsă la completa
dezvoltare, în sol, la 5-15 cm adâncime, în interiorul unui cocon mătăsos brun-pământiu. In
primăvară larvele se transformă în pupe, iar în perioada de înflorire a soiurilor timpurii de măr,
zboară viespile. Femelele depun câte un ou, într-o incizie realizată cu ovipozitorul, la baza calciului
floral. O femelă depune 80-100 ouă. Incubaţia durează 10-15 zile. Apariţia larvelor are loc la
începutul lunii mai. După apariţie larvele se deplasează pe suprafaţa fructelor, rozând câte un
orificiu în coaja acestora, apoi, treptat pătrund în fructe şi consumă seminţele. Dezvoltarea stadiului
larvar durează 20-30 zile şi, la completa dezvoltare, la începutul lunii iunie, părăsesc fructele,
pătrund în sol, îşi construiesc câte un cocon mătăsos şi rămân în diapauză.
Combatere. Adunarea şi distrugerea fructelor căzute. Instalarea unor curse colorate galben-
ocru, cu substrat adeziv, pentru capturarea insectelor adulte.
 La depăşirea PED se aplică tratamente de combatere utilizând insecticidele: Carbetox 37 CE
- 0.3%; Onevos 35 CE - 0.1%; Diazinon 60 CE - 0.15%; Ecalux 25 CE - 0.075%; Padan 50 PS -
0.1%; Victenon 50 PE - 0.5%; Fastac 10 - 0.025%; Sumicombi 30 CE - 0.2%.

VIESPEA NEAGRĂ A PRUNELOR - Hoplocampa minuta Chris.

(HYMENOPTERA, TENTHREDINIDAE)

Viespea este răspândită în Europa, Asia Mică şi Orientul Mijlociu. În ţara noastră insecta se
întâlneşte mai ales în livezile de deal şi submontane.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Însecta atacă fructele de prun şi porumbar, acestea
constituind o rezervă permanentă de infestare a livezilor de prun. Larvele rod galerii de intrare în
fructele tinere şi consumă seminţele verzi, trecând dintr-un fruct în altul. La completa dezvoltare,
larva roade un orificiu de părăsire a fructului. Interiorul fructelor atacate este plin de excremente.
Până la completa dezvoltare o larvă consumă seminţele din 4-6 fructe. Fructele atacate cad. Sunt
preferate soiurile timpurii şi semitimpurii. Pagubele cauzate se cifrează la 5-80%.
Alături de specia descrisă se întâlneşte şi viespea galbenă a prunelor (H. flava Fab.), în
unele zone apărând într-un raport numeric superior viespei negre .
Morfologie. Adultul are corpul de 4-5 mm lungime, de culoare neagră; primele 2-4 articule
antenale sunt brune-negrii. Capul, toracele şi partea dorsală a abdomenului sunt de culoare neagră.
Picioarele sunt galbene-brunii. Aripile sunt transparente, cu baza fumurie şi stigma neagră. Larva,
omidă falsă, la completa dezvoltare are corpul de 6-10 mm lungime, capsula cefalică galbenă-
deschis, restul corpului alb-gălbui. Pe abdomen se distrng 6 perechi de picioare false. Strivit, corpul
larvei miroase a ploşniţă (benzaldehidă).
Ciclul biologic. Are o generaţie pe an. Iernează stadiul de larvă complet dezvoltată, în solul
de sub coroana pomilor, la 2-10 cm adâncime, într-un cocon mătăsos impregnat cu grăunciori de
pământ. Prin luna martie, larvele se transformă în pupe, stadiu care durează 15-20 zile. Apariţia
adulţilor se înregistrează din prima decadă a lunii aprilie, în zonele de câmpie şi, la sfârşitul lunii
mai, în zona deluroasă. La 3-4 zile de la apariţie are loc copulaţia şi după încă 2-3 zile ponta.
Perioada ovipozitară durează 6-15 zile, în care timp o femelă depune 80-100 ouă. În general intr-o
floare este depus un singur ou. Incubaţia durează 7-18 zile. Apariţia primelor larve se înregistrează
când 70 % din petale cad. Larvele apărute rod câte un orificiu în epiderma fruntelor abia formate,
pătrund în interiorul acestora şi se hrănesc. Dezvoltarea larvei durează 25-30 zile. Completa
dezvoltare a larvei intervine la sfârşitul lunii mai când, după căderea fructelor infestate, migrează în
sol, îşi confecţionează un cocon mătăsos şi rămâne în diapauză.
Larvele sunt parazitate de viespea Bracon maculiger şi musca Psyonella ruficornis.
Combatere. Se combate asemănător viespii cu ferestrău a merelor: adunarea fructelor
căzute; aplicarea de tratamente chimice la depăşirea PED = 7-8% fructe dăunate. Este suficient un
singur tratament dacă este aplicat la timp şi în bune condiţii tehnice. În acest scop se utilizaeză
aceleaşi produse menţionate în combaterea viespii merelor.

VIESPEA SMBUROASELOR - Eurytoma schreineri Sch.

(HYMENOPTERA, EURYTOMIDAE)

Insecta are un areal larg de răspândire. În ţară a fost semnalată dăunând în livezile de prun
din Moldova şi mai nou în Muntenia, iar în 1995 a fost semnalată şi în Transilvania.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insectă oligofagă, atacând fructele în formare ale unor
specii de sâmburoase, în primul rând de prun şi mai rar de cireş şi vişin. Larva consumă sămânţa.
Într-un fruct se dezvoltă o singură larvă. Fructele atacate se disting cu greu de cele sănătoase: după
căderea lor pe sol, cu timpul, se brunifică şi capătă un aspect de mumie, purtând un mamelon situat
lateral şi spre unul din cele două extremităţi ale fructului.
Morfologie. Adultul, (femela) are corpul de 4-6 mm lungime, de culoare neagră, capul şi
toracele acoperite de perişori albicioşi, rari. Antenele sunt formate din 13 articule, iar măciuca din 2
aricule; aripile anterioare sunt ceva mai întunecate. Abdomenul este scurt - pedunculat, în formă de
ou şi neted, ovipozitorul este gălbui. Masculul, ceva mai mic, are antenele mai lungi şi păroase.
Abdomenul rotunjit (PERJU, PEIU, NICORICI, 1980). Larva este apodă şi eucefală. La completa
dezvoltare are 6-7 mm lungime de culoare albă, capsula cefalică slab gălbuie şi mandibulele negre.
Ciclul biologic. Insectă monovoltină. Iernează larva complet dezvoltată în sâmburii
fructelor infestate. La sfârşitul lunii aprilie, larvele se transformă în pupe, stadiu care durează 15-20
zile, iar când temperatura depăşeşte 16°C, acestea se transformă în insecte adulte. Viespile rod, în
pereţii sâmburilor infestaţi, orificii circulare cu diametrul de 1.0-1.8 mm şi zboară în natură. Zborul
viespilor are loc în cursul lunii mai. Cu ajutorul ovipozitorului, perforând pulpa fructelor în
formare, femelele depun ouăle în seminţele crude din fructele care au 2.5/1.8 cm. Depunerea ouălor
durează 15-30 zile. Într-un fruct sunt depuse 1-2 ouă, o femelă depunând până la 130 ouă. Larvele
eclozează după câteva zile, fenomen care are loc la sfârşitul lunii mai. Dezvoltarea larvei se
eşalonează pe 2-3 săptămâni, până la jumătatea lunii iunie, iar fructele atacate cad, începând de la
sfârşitul lunii iunie şi până în august. La completa dezvoltare larvele intră în diapauza de estivaţie şi
apoi de hibernare, în fructele atacate, protejate de pereţii tari ai sâmburilor, până în primăvara
anului următor. În astfel de condiţii larvele pot rămâne în diapauză 2-3 ani.
Combatere. La depăsirea PED = 10-15 adulţi/capcană adezivă/săptămână, se aplică
tratamente, în fenofaza de formare a fructelor - (1 cm în diametru), utilizând produse
organofosforice (Sinoratox 35 CE - 0.15%; Onefon 90 PU - 0.15%), piretroide (Decis 2.5 CE,
Chinmix 5 CE, Karate 2.5 CE, Meothrin 20 CE sau Nurelle D 50/500 - 0.250-0.300 l/ha). Pe
suprafeţe mici se recomandă adunarea fructelor căzute şi distrugerea lor prin îngroparea acestora.
Igiena livezilor în perioada de după plantare, în ideea adunării tuturor resturilor, sâmburilor, pentru
distrugerea larvelor hibernante aflate în sâmburi. Pudrarea solului de sub coroana pomilor în
primăvară, înainte de zborul viespilor din sâmburi. În acest scop se utilizează produsul Lindatox 40
PP sau Sinolintox 10, în doză de 10-15 g/pom.

MUSCA CIREŞELOR-Rhagoletis cerasi L.

(DIPTERA, TEPHRITIDAE)

Specia este răspândită în Europa şi America de Nord; în ţara noastră se întâlneşte

pretutindeni.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, atacând fructele unor specii de pomi
fructiferi şi arbuşti ornamentali; preferă cireşul şi vişinul. Larvele consumă pulpa din jurul
sâmburilor, săpând în aceştia galerii şi caverne. La exterior fructele atacate prezintă zone mai
adâncite şi de culoare mai închisă; cu timpul fructele devin moi, se închid la culoare şi, datorită
infecţiei cu agenţi patogeni (Monilinia cinerea) ele putrezesc. Soiurile cu coacere târzie şi foarte
târzie sunt cele mai atacate; cireşele amare, precum şi soiurile de cireş cu fructele de culoare roşie
şi galbenă sunt infestate într-un procent de 45%.
Morfologie. Adultul are corpul de 4-6 mm lungime, de culoare brună negricioasă şi cu
luciu. Capsula cefalică, antenele şi scutelul sunt de culoare galbenă. Pronotul este de culoare
cenuşie, cu trei dungi longitudinale negre. Aripile sunt transparente şi cu 4 benzi transversale,
brune-cenuşii. Abdomenul femelei se termină cu un ovipozitor telescopic. Larva, apodă şi acefală,
la completa dezvoltare are corpul de 5-6 mm lungime, de culoare albă, slab-gălbuie; la partea
anterioară corpul este subţiat, iar la cea posterioară mai îngroşat şi truncheat oblic.
 Ciclul biologic. Specie monovoltină. Iernează stadiul de pupă în sol, la 2-18 cm adâncime,
sub coroana pomilor. În primăvară, de la faza de pupă cu ochi roz şi până la apariţia primilor adulţi
sunt necesare 14-16 zile. Apariţia primilor adulţi se înregistrează din a doua jumătate a lunii mai.
Zborul muştelor se eşalonează pe 40-50 zile, între 15 mai-15 iulie. Depunerea ouălor începe în
prima sau a doua jumătate a lunii iunie. Femela depune câte un ou, sub epiderma fructului sau în
pulpa acestuia. O femelă depune în medie 50 ouă. Eclozarea primelor larve se înregistrează din a
două jumăttae a lunii iunie. La completa dezvoltare larva părăseşte fructul, de obicei după ce acesta
a căzut, pătrunde în sol şi se împupează, stadiu care rămâne în diapauză estivală şi apoi de
hibernare.
Combatere. În stabilirea prognozei de vară a fost testată eficacitatea unor modele de
capcane vizuale colorate şi capcane cu feromoni sexuali. Capcanele vizuale autohtone (Cluj-
Napoca) şi străine (Elveţia şi Germania) şi-au dovedit eficacitatea în capturarea insectelor adulte, în
stabilirea zborului şi densitatea populaţiilor, în avertizarea momentelor optime de combatere.
Insecta reacţionează foarte sensibil la culoarea galben. De asemenea, feromonul specific AtraRag
determină atragerea masculilor în perioada de zbor a insectelor.
Aplicarea tratamentelor chimice se face la avertizare, respectiv când se capturaeză pe
capcană o insectă pe săptămână, la soiurile semitimpurii şi 0.5 capturi/săptămână la soiurile tardive
în capcanele cu feromon sau capcanele adezive galbene. Primul tratament se mai poate aplica la 6-7
zile de la apariţia primilor adulţi în cuştile de avertizare, iar al doilea la 6-8 zile de la primul. În
acest scop se utilizează biopreparatele (Turingin, Bactospaine, Dipel - 2 kg/ha), organofosforice
(Sinoratox 35 CE - 1.2 l/ha; Basudin 60 CE - 1.0 l/ha; Actelic 50 CE - 0.05%; Onefon 90 PU - 1.5
kg/ha), carbamice (Mospilan 20 SC - 0.04%) sau piretroide (Decis 2.5 CE, Fastac 10 CE, Fury 10
CE, Supersect 10 CE, Chinmix 5 CE - 0.0250 l/ha).

ACARIANUL ERIOFIID AL NUCULUI-Aceria erynaeus Nal.

(ACARI, ERIOPHYIDAE)

Acarianul este răspândit în ţările din Europa, America de Nord şi Australia. In ţara noastră
se întâlneşte pretutindeni.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie monofagă, infestând frunzele de nuc. Acarianul
prezintă doua forme: specia tipică şi subspecia tristriatus Nal. Indivizii din specia tipică, cauzează o
deformaţie pronunţată a frunzelor, sub forma unor gale (băşicare), avănd deschiderea largă pe faţa
inferioară şi cu suprafaţa convexă pe faţa superioară, numărul acestora fiind relativ redus. Galele
sunt dispuse mai adesea în apropierea nervurilor principale ale frunzelor. Indivizii din subspecia
tristriatus determină apariţia a numeroase gale mici, la infestări puternice fiind diseminate pe
întreaga suprafaţă inferioară a frunzelor (IACOB, 1978). În Centrul Transilvaniei această subspecie
este foarte răspândită şi produce daune considerabile, aparatul foliar al pomilor fiind complet
afectat de gale. Frunzele dăunate rămân mai mici, se deformează şi asimilează slab, ţesuturile
afectate se necrozează şi cu timpul cad. Pomii atacaţi fructifică slab iar fructele sunt de calitate
inferioară.
Morfologie. Adultul (femela) are corpul alungit, de 0.2 mm lungime şi transparent.
Numărul tergitelor şi al sternitelor este de 75. Tarsele poartă ambulacre dispuse pe 4 rânduri, cu
ramificaţii primare şi secundare.
Biologie. Specie polivoltină. Iernează ca femelă ajunsă la completa dezvoltare, sub solzii
mugurilor, în crăpăturile scoarţei ramurilor şi tulpinilor. În primăvară femelele hibernate, migrănd
pe faţa inferioară a frunzelor, se reproduc partenogenetic, succedându-se 4-5 generaţii, care se
suprapun. La sfărşitul verii femelele mature se retrag eşalonat în locurile de diapauză hiemală.
Prevenire şi combatere. Adunarea frunzelor căzute, după recoltarea fructelor şi arderea
acestora. La migrarea femelelor hibernate pe aparatul foliar se aplică tratamente - la avertizare - cu
produse acaricide: Dicofol 18 CE, Kelthanc 20 CC - 0,2%, Omitc 57 PU - 0,1%, Neoron 50 CC -
0,05%, Apollo 50 CC - 0,05%, Sinoratox 40 CC - 0,2%, Demitan 200 SC - 0.09%, Vermitec 1.8
CE - 0.1%, Torque 55 SC - 0.05%.

ACARIANUL FILOCOPTID AL PRUNULUI - Aculus fockeui Nal. et. Trat.

(ACARI, ERIOPHYIDAE)

Specie răspândită în Europa (Austria, Germania, Polonia şi Jugoslavia) şi America de

Nord; în ţara noastră a fost semnalată din 1971.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestând prunul, caisul şi vişinul,
preferând puieţii de cireş din pepiniere (câmpurile 2 şi 3) şi livezi tinere. În afară de prun sunt
atacate şi alte specii de sâmburoase. Dintre soiurile de prun mai sensibile la atac sunt: Vinete de
Italia, Vinete româneşti, Tuleu gras şi Tuleu timpuriu. Simptomele de atac se manifestă prin
încreţirea, îngroşarea şi pătarea frunzelor: suprafaţa foliară se răsuceşte în plan longitudinal, petele
capătă culoare galbenă-verzuie, formă circulară, de 1- 4 mm în diametru cu marginile neregulate în
formă de stea. Apare apoi scurtarea internodiilor la lăstarii în creştere, iar în vârful lor apar buchete
de lăstari secundari cu internodii scurte şi îngroşate. Pe aceşti lăstari apar pete mici clorotice, care
cu timpul duc la apariţia unor crăpături pe scoarţă. În final este afectată calitatea puieţilor prin
deformarea coroanei, reducerea înălţimii pomilor şi a suprafeţei lor foliare, pomii atacaţi fiind opriţi
din creştere, vârful lăstarilor se usucă, devenind improprii pentru comercializare.
Morfologie. Adultul (femela) are corpul fusiform, curbat şi îngroşat, de culoare galbenă
brunie, de 0,15 - O,18 mm lungime şi 0,07 - O,08 mm lăţime. Scutul prezintă un desen format din
linii, paralel-longitudinale. Numărul tergitelor este de 32, iar al sternitelor de 65, tergitele fiind mai
late ca sternitele. Primele 10 sternite sunt întrerupte de îngroşări ale tegumentului sub formă de
croşete. Seta l de pe coxa anterioară este evidentă iar tarsul prezintă 4 ramuri ambulacrare.
Biologie. Specie polivoltină, fiind posibilă evoluţia a 5 - 6 generaţii pe an. Iernează ca
femelă deutogină sub solzii mugurilor, mai rar în crăpăturile scoarţei ramurilor şi tulpinilor.
Primăvara femelele migrează pe lăstari şi frunze, în special pe partea inferioară a frunzelor, unde se
pot întâlni până la 400 exemplare pe o frunză. Acarianul se reproduce prin partenogeneză telitocă,
masculii apărând sporadic şi numai la generaţia prehibernantă. Coloniile de acarieni se observă din
aprilie şi până în octombrie, atât pe faţa inferioară, cât şi pe muguri.
Prevenire şi combatere. Aplicarea de tratamente în primăvară, după pornirea în vegetaţie a
pomilor, cu acaricide pe bază de clorfenamidină (Galecron 50 CE - O,1%, Fundal forte 75 CE -
0,075 sau pe bază de Clorfenil - tricloretanol ( Kelthane 20 CC - 0,2%)(Iacob şi col.,1977), apoi
dintre produsele mai noi: Mitac 20 CC - 0,2%, Sinoratox 40 CE - 0,3%, Omite 57 CE - 0,05%,
Thiovit -0,5%, Danirun CE-0.06%, Diazol 60 CE - 0.05%, Zolone 35 CE - 0.2%, Cascade 50 CE -
0.05%.

ACARIANUL FILOCOPTID AL POMILOR - Aculus schlechtendali Nal.

(ACARI, PHYLLOCOPTIDAE)

Specie răspândită în Federaţia Rusă, Ukraina şi ţările Baltice; în ţara noastră nu a fost
semnalată dar sunt probe ca există.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestănd mărul, părul, prunul,
vişinul, preferă însă părul. Acarienii se localizează pe frunze. Din cauza dăunărilor suferite frunzele
se îngălbenesc, apoi se brunifică şi cad, mai rar dăunează şi fructele, pe suprafaţa cărora apar pete
mici. Frunzele de păr infestate sunt apoi puternic infestate de făinare. Pagube mari se înregistrează
în pepiniere.
 Morfologie. Adultul are corpul alungit, fusiform, de 0,02 - 0,03 mm lungime şi de culoare
galbenă aurie. Scutul este semioval şi în partea mediană, prezintă 3 linii longitudinale: prima
pereche de negi poartă perişori, aceştia fiind înseraţi la marginea scutului; perişorii nu sunt mai
lungi decât scutul şi sunt orientaţi posterior. Histerosoma este inelată, lăţimea tergitelor este mai
mare ca a sternitelor. Dorsal se disting 28 de tergite, iar caudal două inele.
Biologie. Specie polivoltină, evoluând 3-4 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult sub
solzii mugurilor, în crăpăturile scoarţei tulpinilor şi ramurilor sau în stratul de frunzar căzut. În
perioada de înflorire a mărului acarienii migrează pe frunzele care apar, localizându-se pe faţa
inferioară a acestora, uneori cu zecile şi sutele pe o frunză. Curând după apariţie femelele depun
ouăle. Larvele din diferite generaţii evoluează pe faţa inferioară a frunzelor care, se deformează, iar
la sfârşitul lunii august, cele din ultima generaţie se retrag sub solzii mugurilor în diapază hiemală.
Prevenire şi combatere. La apariţia în masă a acarianului, când se înregistrează o densitate
de 40-50 indivizi pe o frunză, se aplică tratamente chimice cu produse acaricide: Kelthane 20 CC,
Mitac 20 CC - 0,2%, Danirun 11.5-0.06 %; Sanmite 50 WP-0.05 %; Omite 57 CC - 0,05%,
Demitan 200 SC - 0.05%, Zolone 35 CE - 0,15%, Talstar 10 CE-0.025 %; Rufast 15 CE - 0,03%,
Cybolt -0.025%, Nissorun 10 CE.

PĂIANJENUL GALICOL AL PRUNULUI - Eriophyes phleocoptes Nal.

(ACARI, ERIOPHYIDAE)

Semnalat încă din secolul trecut în Europa Centrală şi America de Nord frecvenţa apariţiei
şi importanţa acarianului a crescut în ultima perioadă (Schliesske). În ţara noastră a fost semnalat
mai întâi în judeţul Buzău, astăzi fiind întâlnit în livezile de prun în toată zona de silvostepă şi a
pădurilor de fag.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Acarianul produce pagube în pepiniere şi plantaţiile de
prun pe rod, uneori şi pe mirobolan. Mai puternic atacate sunt soiurile de prun Tuleu gras, Anna
Späth, Claude, Reine. Mugurii atacaţi de pe ramurile de un an, au la bază gale sub formă de
vezicule, dispuse în coroană, pe 1-2 rânduri, inelar. Din cauza atacului, când acesta este extins,
mugurii de rod pornesc în vegetaţie, înfloresc, dar avortează sau fructele abia legate se îngălbenesc
şi cad.
Morfologie. Păianjenul adult este de tip tetrapodil, viermiform, de 0,14-0,16 mm lungime,
de culoare albă-translucidă. Aparatul bucal este de tip sugător. Cele două perechi de picioare sunt
scurte. Metapodosoma şi opistosoma sunt unite şi prezintă 60-70 de striuri transversale inelare.
Lateral, corpul prezintă câte patru sete iar în partea caudală, două sete anale lungi.
Larva are corpul asemănător cu al acarianului adult, culoare albă translucidă, la eclozare de
0,05 - 0,06 mm lungime.
Biologie. Specie polivoltină. Iernează în stadiul de acarian adult (femelă), în galele
caracteristice, dispuse la baza mugurilor de pe lăstarii de un an sau la baza mugurilor fructiferi. Prin
luna aprilie acarienii hibernaţi revin la activitate, hrănindu-se cu sucul celular din pereţii galelor în
care se găsesc. Cu timpul, ţesuturile galelor se usucă, crapă şi putrezesc. În cursul lunii mai,
părăsind galele acarienii migrează pe lăstarii verzi şi la baza mugurilor acestora. În urma
înţepăturilor şi inoculării de enzime în ţesuturilr verzi are loc apariţia de noi gale.
Recent şi în ţara noastră au fost puse în evidenţă două biotipuri ale acestei specii,
diferenţiate ecologic: un biotip la care populaţia rămâne şi se înmulţeşte în aceeaşi gală timp de un
an şi un biotip la care populaţia rămâne în aceeaşi gală timp de doi ani. Astfel, acarienii care
migrează în cursul lunii mai pe lăstarii verzi provin atât din galele de doi ani, cât şi din cele de un
an. Acarienii care rămăn pe loc în galele de un an vor migra însă în totalitate, împreună cu
progenitura lor, în primăvara anului următor. Din galele eriofidului au fost izolate viespi parazitoide
din fam. TETRASTIHIDAE respectiv specia Myiomisa sajoi, care sunt factori de reglare a populaţiilor
acarianului.
Prevenire şi combatere. La înregistrarea unui atac intens, pentru combatere se aplică două
tratamente chimice: primul la începutul migrării femelelor din gale, iar al doilea la 10-15 zile după
primul, în funcţie de durata perioadei de migrare şi de remanenţa produselor folosite. Cele mai bune
rezultate se obţin folosind produsele acaricide ca: Dicofol 20 CE - 0,15 %, Tedion V 18 CE - 0,15
%, Omite 50 PU - 0,05 %, Neoron 50 CE - 0,05 % sau Nissorum 50 PU - 0,1%, pecum şi unele
insecticide organofosforice sistemice (Matasystox 50 CE, FAC 50 CE, Sinoratox 35 CE, Bi 58 CE,
în concentraţie de 0,1 % sau zeamă sulfocalcocă în concentraţie de 0,2 %).

ERINOZA PĂRULUI - Epiophyes pyri Pgst.

(ACARI, ERIOPHYIDAE)

Acarianul este răspândit în regiunile cu climat temperat, fiind importat din America; se
întâlneşte şi în Africa, Australia. În ţata noastră apare frecvent în toate zonele.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării, Specie monofagă, infestând doar părul cultivat şi
spontan - Pirus communis şi P. sylvestris. Dăunează adulţii şi larvele, comportându-se ca endofit:
înţeapă şi suge sucul celular din ţesutul frunzelor infestate. Ca urmare, ţesuturile atacate se
deformează (gofrează), apar nişte pustule (gale) galben roşietice care cu timpul se extind pe întreaga
suprafaţă a frunzei.
Morfologie. Adultul (femela) are corpul alungit, cilindric, fusiform, de 0,14-0,20 mm
lungime şi de culoare galbenă. Numărul tergitelor şi sternitelor este de 80. Ambulacrele de la tarse
sunt dispuse în câte patru rânduri.
Bioligie. Specie polivoltină, evoluând 3-4 generaţii pe an. Iernează femela, sub solzii
mugurilor, intr-un mugure putând ierna până la 500 indivizi. În primăvară, la pornirea vegetaţiei, în
martie-aprilie, femelele părăsesc locurile de iernare şi migrează, apoi se hrănesc pe dosul frunzelor.
Se reproduce partenogenetic şi gamogenetic; în general masculii sunt rari, ei apărând într-un
procent relativ redus, apoi numărul lor creşte în generaţiile 3-4. Prin epiderma inferioară femelele
pătrund în ţesuturile frunzelor unde are loc dezvoltarea şi înmulţirea populaţiei acarianului. La
sfârşitul lunii martie sunt depuse primele ouă. O femelă depune 20-30 ouă. După distrugerea
ţesuturilor în care s-au instalat, acarienii ies la suprafaţa frunzei în căutarea altor locuri, sănătoase pe
care le infestează şi astfel înmulţirea acarianului continuă. Primele gale apar în fenofaza de înflorire
a pomilor. Prima generaţie evoluează până la sfârşitul lunii mai; a doua şi a treia generaţie se
eşalonează până la sfârşitul lunii august, iar când timpul este favorabil poate evolua şi generaţia a
patra, până în cursul lunii septembrie. Incepând din iulie, parte din femele migrează sub solzii
mugurilor dorminzi şi rămân în diapauză. Nivelul cel mai ridicat al populaţiei se înregistrează în
cursul lunii iulie când, în fiecare pustulă (gală), se pot găsi câte 50-60 de indivizi.
Înmulţirea acarianului este frânată de activitatea prădătorilor din familiile Phytoseidae,
Tarsonemidae şi Tydeidae.
Prevenire şi combatere. La atacuri puternice se aplică 1-2 tratamente la avertizare cu:
zeamă sulfocalcică - 4%, Sinoratox 40 CE - 1%, Omite 57 CE - 0,05%, Dicofol 20 CE - 0,15%,
Mitac 20 CE - 0,2%, Ortus 5 SC - 0,05%, Sanmite 20 WP - 0,05% Kelthane 20 CE - 0,2%.

ACARIANUL ERIOFIID AL PRUNULUI - Eriophyes similis Nal.

(ACARI, ERIOPHYIDAE)

Acarianul este răspândit în ţările din Europa (Federaţia Ruasă, ţările Baltice); în ţara noastră
a fost semnalat în zona de nord şi centrală.
 Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă, infestând aparatul foliar al pomilor
fructiferi din grupa sâmburoaselor (prun, corcoduş, porumbar, cireş, vişin, cais). Acarienii se
localizează pe faţa inferioară a frunzelor. Corespunzător pe faţa superioară a lor apar gale care, la
început au culoarea verde, dar cu timpul se îngălbenesc, se brunifică; paralel frunzele se răsucesc şi
cu timpul se usucă şi cad. Deschiderea galelor se găseşte pe partea superioară a acestora, sub forma
unei fisuri de 1-3 mm lungime. Uneori galele se formează şi pe peţiolul frunzelor şi al fructelor.
Morfologie. Adultul (femela) are corpul alungit, fusiform, de 0,2 mm lungime şi 0,07 mm
lăţime. Ambulacrele se termină în ramuri bifurcate dispuse pe câte cinci ramuri Biologie.
Specie polivoltină. Larvele se dezvoltă în galele care se formează pe frunze. Într-o gală se găsesc
mai multe larve. După necrozarea ţesuturilor acarienii migrează pe noile frunze care se formează şi
astfel generaţiile se suprapun.
Prevenire şi combatere. Când populaţiile acestei specii sunt în creştere acarianul se
combate prin tratamentele care se aplică impotriva acarienilor tetranichizi.

PĂIANJENUL CĂPŞUNULUI- Tarsonemus pallidus Banks.

(ACARI, TARSONEMIDAE)

Acarian răspândit în zonele cu climat umed şi nu prea rece: Anglia, Finlanda, Suedia,
Danemarca, Olanda, Polonia, Ungaria şi unele regiuni din CSI. În ţara noastră figurează pe lista
dăunătorilor de carantină, fiind depistat în unele culturi de căpşuni şi plante ornamentale.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Acarianul infestează deopotrivă culturile de căpşun,
precum şi unele plante cultivate ornamentale (în deosebi ciclamenul) ori spontane. Adulţii şi larvele
înţeapă şi sug sucul celular din frunzele tinere. Ca urmare, frunzele şi lăstarii atacaţi se deformează,
se îndoaie şi se pigmentaeză; în caz de secetă frunzele centrale se ususcă, iar în caz de umiditate
putrezesc. Florile atacate avortează, iar fructele se zbârcesc. La un atac puternic producţia de fructe
scade cu 30-70 %.
Morfologie. Adultul are corpul de 0.15-0.20 mm lungime, la apariţie de culoare albă-
gălbuie, iar mai târziu galbenă-brunie. Masculii sunt mai mici ca femelele. Ambele sexe poartă 4
perechi de picioare. Larva are corpul mai mic, uşor alungit şi de culoare galbenă-deschis, cu 3
perechi de picioare.
Ciclul biologic. Specie polivoltină, putând prezenta 4-8 generaţii pe an. Iernează femela
fecundată şi mai rar indivizi masculi, pe rizomii plantelor. În primăvară la sfârşitul lunii martie-
începutul lunii aprilie, femelele hibernante îşi reiau activitatea. Ouăle sunt depuse pe frunzele
tinere. O femelă depunând 20-35 ouă, într-o perioadă de 4-5 săptămâni. Incubaţia durează 2-5 zile.
Dezvoltarea larvelor se eşalonează pe 9-11 zile. Femelele din ultima generaţie rămân în diapuaza
hiemală.
Prevenire şi combatere. Respectarea instrucţiunilor privind prevenirea răspândirii
acarianului în regiunile neinfestate; se interzice producerea de material săditor în plantaţiile
infestate. Tratarea stolonilor infestaţi prin scufundare, timp de 13-14 minute, în apă caldă la
temperatura de 45-46°C. Rezultate bune se obţin prin dezinfestarea materialului săditor prin tratarea
stolonilor, după recoltare, cu emulsii din produse acaricide (Dicofol 20 CE, Mitac 20 CE, Danerun
11 CE), după care se supun unei duble gazări cu Basudin, utilizând 2 ml la m3 spaţiu.
Aplicarea de tratamente la culturi, la intervale de 8-10 zile, în perioada de după recoltarea
fructelor cu produse acaricide: Thiodan 35 CE-0.1 %, Mitac 20 CE-0.2 %. Rezultate bune se obţin
deasemenea cu acaricidele Omite 57 CE-0.05 %; Nisorun 10 PU-0.1 %, aplicându-se un tratament
înainte de înflorire şi 2-3 tratamente după recoltarea fructelor.

PĂIANJENUL BRUN AL POMILOR - Bryobia rubioculus Scheut.

(ACARI, BRYOBRIIDAE)
 Păianjenul brun al pomilor are o răspândire foarte largă, fiind semnalat în majoritatea ţărilor
europene, ale Americii de Nord, din nordul Africii, din Asia Mică, Japonia, Australia, Noua
Zeelandă. În ţara noastră se întâlneşte atât în zonele de câmpie, cât şi în Podişul Transilvaniei şi
regiunile premontane.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă preferănd cireşul şi vişinul dar
infestează şi mărul, părul, prunul. Adulţii şi larvele trăiesc pe faţa inferioară a frunzelor, înţeapă şi
sug sucul celular. Fructele atacate se depigmentează, devenind albicioase, apoi se usucă şi cad. Ca
urmare a atacului mugurii nu se mai formează, fructele rămân mici sau cad.
Morfologie. Adultul are corpul oval, uşor turtit dorsoventral, de 0,6 - 0,8 mm lungime, de
culoare brună-cărămizie. Partea dorsală a corpului este aproape plană iar marginile puţin ridicate.
Ochii bine reliefaţi, roşii. Dintre cele patru perechi de picioare perechea anterioară este mai lungă
decât corpul şi se termină cu ambulacre. Partea dorsală a corpului prezintă mai multe rânduri de
cute transversale şi 16 perechi de peri scurţi şi laţi, în formă de evantai, repartizaţi pe 7 rânduri.
Oul de 0,16 mm diametru, este sferic, cu corionul neted şi de culoare roşie închisă, înainte
de eclozare devine albicios.
Larva are trei perechi de picioare, asemănătoare cu adultul, mai mică, la apariţie fiind de
culoare roşcată, iar mai târziu verzuie sau brună.
Biologie. Specie polivoltină, evoluând 5 - 6 generaţii pe an. Iernează în stadiul de ou pe
ramuri obişnuit în jurul mugurilor sau în crăpăturile scoarţei pomilor. Eclozarea larvelor din ouăle
hibernante are loc după realizarea pragului inferior de dezvoltare de 7ºC. Acarianul se înmulţeşte
partenogenetic şi ovipar, generaţiile eşalonându-se din martie şi până în octombrie.
Prima generaţie se dezvoltă în cursul lunilor martie-mai. Larvele apar la începutul
dezmuguritului, se răspândesc în coroana pomilor, se localizează pe ramuri, pe lăstari şi pe faţa
inferioară a frunzelor. Femela depune 10 - 30 ouă. Dezvoltarea stadiului larvar durează 10 - 25 zile.
La completa dezvoltare, larvele parcurg stadiile de protonimfă şi deutonimfă, apoi devin femele
adulte. Dezvoltarea unei generaţii durează 27 - 40 zile.
Generaţia a doua se dezvoltă în cursul lunilor mai şi iunie. Incubaţia ouălor variază între 8 -
15 zile. In cursul lunilor iunie-iulie se dezvoltă cea de a treia generaţie, în iulie generaţia a patra, în
august generaţia a cincea, iar în august-septembrie cea de a şasea generaţie, ouăle din cea de a şasea
generaţie rămânând să hiberneze.
Prevenire şi combatere. Aplicarea de tratamente chimice de iarnă cu emulsie de US 1 - 92,
1,5% sau Polisulfură de calciu - 20%; Oleocarbetox 12 CE - 9%; Oleoekalux 3 CE - 1,5%. În
perioada de vegetaţie tratamentele se fac cu produsele acaricide: Apollo 50-CE-0,01%; Demitan
200 CE - 0,02%: Cascade 50 CE - 0,05%; Insegar - 0,6 kg/ha; Mitac 20 CE - 0,2%; Actelic 50 CE
- 0,05%; Sanmite 20 PU - 0,004%; Sinoratox 35 CE - 0,2%.
Rezultate bune s-au obţinut şi cu produsele Torque 50 PU - 0,05%, Omite 57 CE -0,05%;
Plictran 60 F 0,05% şi altele.

PĂIANJENUL RO{U AL POMILOR - Panonychus ulmi Kock.

(ACARI, TETRANYCHIDAE)

Acarianul este răspândit în Europa, Anerica de Nord şi de Sud, Noua Zeelandă, Japonia,
C.S.I. (IACOB, 1978). În ţara noastră a fost semnalat în plantaţiile de vie şi livezile de măr şi prun din
zona stejarului şi fagului.
Plante-gazde şi aspectul dăunării. Acarianul este polifag, având preferinţe pentru prun şi
măr, coacăz şi specii forestiere. Adulţii şi larvele se răspândesc pe lăstari şi pe dosul frunzelor,
înţeapă şi sug sucul celular. Din cauza atacului frunzele se depigmentează, capacitatea de asimilaţie
a lor scade, cu timpul ele cad, pomii şi arbuşii fructiferi se debilitează, nu mai formează muguri şi
în cele din urmă se usucă. Depigmentarea frunzelor influenţează mărimea, greutatea şi calitatea
fructelor.
Morfologie. Femela are corpul oval, de 0,3 - 0,5 mm lungime şi 0,2 - 0,3 lăţime, la apariţie
de culoare brună, iar apoi roşie închisă. Pe partea dorsală prezintă un număr de 26 peri lungi,
înseraţi pe tuberculi albicioşi şi dispuşi în şapte rânduri perpendiculare. Masculul are corpul ascuţit
posterior şi alungit, de 0,3 - 0,4 mm lungime şi de 0,2 mm lăţime, de culoare roşcată-oranj. Oul este
sferic de 0,05 mm diametru, de culoare roşie şi cu un păr scurt central pe discul oului. Larva este
hexapodă, de 0,12 - 0,2 mm lungime, de culoare galbenă-portocalie la eclozare şi devine galbenă-
brunie mai tărziu.
Biologie. Prezintă 5 - 6 generaţii pe an. Iernează în stadiul de ou pe ramurile pomilor, în
jurul mugurilor sau în crăpăturile scoarţei. Eclozarea larvelor din ouăle hibernante are loc în
primele două decade ale lunii aprilie, când se depăşeşte pragul inferior de dezvoltare de 8ºC şi se
realizează o sumă de temperaturi efective de 20 - 50ºC. Apariţia primelor larve pe măr coincide cu
fenofaza de desfacere a inflorescenţelor la soiurile cu înflorire târzie. Eclozarea larvelor se
eşalonează pe o perioadă de 10 - 25 zile. La completa dezvoltare larvele se transformă în nimfe,
apoi în acarieni adulţi. Dezvoltarea stadiilor postembrionare - larvă şi nimfă - durează 7-17 zile, iar
dezvoltarea unei generaţii întregi este de 20 - 36 zile, constanta termică de dezvoltare a unei
generaţii variind între 250ºC şi 260ºC. Depunerea ouălor de iarnă începe în a doua decadă a lunii
iunie şi continuă până la căderea frunzelor, cel mai intens ritm înregistrându-se în cursul lunilor
august-septembrie.
Speciile de acarieni şi insecte prădătoare din genurile: Typhlodromus, Tydaeus, Chrysopa,
Stethorus etc., contribuie în mare măsură la menţinerea populaţiilor de acarieni sub densitatea
critică, periculoasă pentru plantaţii.
Prevenire şi combatere. Aplicarea de tratamente chimice de iarnă şi vară la avertizare, ele
vizând distrugerea ouălor hibernante, a ouălor de vară şi formelor mobile. Tratamentele de iarnă se
aplică cu US 1 92 CE - 1.5%, Zeamă sulfocalcică 20%, Oleocarbetox 12 CE 3% sau Oleoekalux
3CE - 1.5%. Tratamentele de vară se efectuează cu Dicofol 20 CE - 0,15%, Kelthane 18,5 CE,
DEF 25 CE, Phencapton 20 CE, Tedion V18 CE, Omite 50 PU - 0,05%, Neoron 50 CE - 0,05%,
Nissoron 10 CE - 0.06%. În tratamente complexe împotriva acarianului şi altor dăunători, ca
viespea merelor Hoplocampa testudineea, rezultate bune se obţin cu produsele: Matasystox 50 CE,
Sinoratox 35 CE - 0.1%, Gusathion 25 PU, Ultracid 40 PU, Dimecron 50 CE- 0,1%, Talstar 10 CE
- 0.03%, Cascade 50 CE - 0.05%, Cybolt differens CE - 0.025%, Danirun 11 CE - 0.06%,
Meothrin 20 CE - 0.025%, Pegasus 50 CE - 0.06%, Zolone 35 CE - 0.2%. Tratamentele se execută
la intervale de 7-12 zile şi se repetă în raport cu densitatea populaţiei de pe frunze. Prin utilizarea
judicioasă a insecticidelor, acaricidelor şi fungicidelor pot fi protejaţi acarienii prădători, aceştia
contribuind mai eficace la reducerea densităţii numeice a populaţiilor de acarieni fitofagi.

ACARIANUL ROŞU AL MĂRULUI - Tetranychus viennensis Zach.

(ACARI, TETRANYCHIDAE)

Acarianul este răspândit în Europa, în ţara noastră se întâlneşte în principalele bazine

pomicole.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie oligofagă infestând pomii din speciile de
sămburoase, cu deosebire livezile de măr şi păr, manifestând preferinţă faţă de păducel (Crataegus
spp.). Adulţii şi larvele populează faţa inferioară a frunzelor, frecvent la adăpostul unei ţesături din
fire mătăsoase (păienjeniş). Ca urmare a înţepării şi sugerii sucului celular, pe frunze apar pete mici,
care confluează şi a căror culoare verde se menţine şi după uscarea frunzelor.
Morfologie. Adultul (femela) apare sub două forme: de iarnă (hibernală) şi de vară
(estivală). Femela hibernantă are corpul mai mic, de 0,3 - 0,4 mm lungime şi de culoare roşie-
vişinie, cu peri albi dispuşi pe şapte rânduri transversale; femela de vară are corpul mai mare, de 0,5
- 0,7 mm lungime şi de culoare deschisă. Masculul, care se întâlneşte numai vara, are corpul de 0,4
mm lungime, posterior mai îngustat şi de culoare deschisă, adesea gălbui şi cu pete verzui-
negricioase, dispuse neregulat pe partea dorsală. (fig. 2.31). Oul este sferic, sesil, de 0,14 mm în
diametru, de culoare albicioasă sau gălbuie. Larva, asemănătoare cu adultul, la completa dezvoltare
are corpul de 0,2 mm lungime şi cu trei perechi de picioare. Protonimfa are patru perechi de
picioare şi dimensiunea corpului ajunge la 0,3 mm lungime.
Biologie. Specie polivoltină evoluând 4 - 5 generaţii. Iernează ca femelă, în crăpăturile
scoarţei tulpinilor şi ramurilor mai groase ale pomilor, fie în crăpaturile solului de sub coroana
pomilor (IACOB, 1978). Reproducerea are loc pe cale partenogenetică şi numai la sfârşitul verii, are
loc împerecherea, după care masculii dispar. În primăvară femelele hibernante ies şi încep
activitatea, când se înregistrază temperaturi de 9 -10ºC, migrând şi populând faţa inferioară a
frunzelor. Dezvoltarea optimă a acarianului are loc la temperaturi cuprinse între 25-28ºC. O femelă
depune 30-35 ouă pe faţa inferioară a frunzelor, iar dezvoltarea larvelor durează 20-23 zile. Intrarea
în diapauză a femelelor este determinată de scurtarea duratei zilei sub 13-14 ore, când migrează
spre locurile de hibernare.
Duşmanii naturali frânează într-o mare măsură înmulţirea acarianului, îndeosebi acarofagii
fitoseizi joacă un rol principal: Typhlodromus spp. şi coccinelidul prădător Stethorus punctillum. Se
recomandă utilizarea unor pesticide selective pentru aceşti acarieni acarofagi.
Prevenire şi combatere. La apariţia unor populaţii numeroase de acarieni se aplică
tratamente preflorale, după migrarea femelelor hibernante pe aparatul foliar şi tratamente
postflorale, când se înregistrază o densitate medie de peste 5 acarieni/frunză. Tratamentele aplicate
împotriva celorlalte specii de acarieni tetranichizi (T. urticae, Panonychus ulmi) sunt eficace şi
împotriva acestui acarian utilizând: Omite 57 PU, Galecron, Kelthane 20 CE, Sintox, Neoron, s. a.,
aplicând 1-2 tratamente.

ACARIANUL GALBEN AL MĂRULUI - Eotetranychus pomi Sepasg.

(ACARI, TETRANYCHIDAE)
.
Specie răspândită în ţările din Europa; în ţara noastră se întâlneşte în toate regiunile.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, infestând diferite specii de pomi
fructiferi, dintre care preferă mărul şi prunul. Acarienii adulţi şi larvele colonizează partea
inferioară a frunzelor unde îşi construiesc "păienjenişul" caracteristic, înţeapă şi sug sucul celular.
Frunzele infestate se deformează uşor, se decolorează, rămân mai mici şi asimilează nesatisfăcător.
La pomii atacaţi creşterea, dezvoltarea şi fructificarea lor este afectată, producţia de fructe este
redusă iar calitatea acesteia este inferioară.
Morfologie. Adultul are corpul oval de 0,38 - 0,40 mm lungime şi de culoare galbenă
verzuie vara şi galbenă-portocalie iarna. Peritrema în prima şi ultima treime are două curburi, iar
extremitatea posterioră este tricolţuroasă. Masculul este mai mic, de 0,3 mm lungime, iar
gnatosoma este mult îngustată.
Biologie. Se reproduce partenogenetic şi sexuat. Iernează în stadiul de adult. Prezintă 3-4
generaţii pe an. Generaţia de primăvară durează 25 - 27 zile, iar cele de vară 23 - 25 zile. O femelă
depune 250 - 300 ouă. Temperatura optimă de dezvoltare este de 27ºC. Diferite specii de acarieni
prădători - Phytoseydae stopează înmulţirea acarianului fitofag.
Prevenire şi combatere. Întrucăt se găseşte în asociaţie cu păianjenul roşu comun (T.
urticae) combaterea acarianului galben se realizează concomitent cu a celui comun şi prin aceleaşi
mijloace. Se recomandă aratul şi săpatul solului în toamnă pentru a se distruge un număr cât mai
mare de adulţi hibernanţi. În cursul perioadei de vegetaţie terenul se prăşeşte (mecanic sau manual)
de mai multe ori cu scopul de o distruge buruienile pe care se înmulţeşte acest acarian. Creşterea şî
răspândirea în culturile infestate a prădătorului acarifag Phytoseiulus persimile: asigurarea unui
raport între prădător şi fitofag de 1:5 - 1:10.
La semnalarea atacului se aplică stropiri cu unul din următoarele produse acaricide:
Kelthane 20 CE, Mitac 20 CE, Sinoratox 25 CE - 0.2%. Dicofol 18 CE - 0.2%, Omite 30 PU -
0.1%, Tedion V - 18 CE - 0.2%, Mitigan 18.5 CE - 0.2% etc. Se pot folosi şi insecticide - acaricide
organofosforice ca: Zolone 35 CE - 0.2 %; Ekalux 24 CE - 0.1%, Sinoratox 35 CE-0.15 % etc.
Tratamentele se execută mai ales pe partea inferioară a frunzelor, unde se localizează păianjenii, iar
la atacuri puternice se repetă după 6 -10 zile. La invazii mari se recomandă efectuarea de tratamente
şi în primăvară, înainte de desfacerea mugurilor, cu zeamă sulfocalcică, în concentraţie de 20% sau
polisulfură de bariu, în concentraţie de 6%. Odată cu butucii de viţă se trataeză aracii sau spalierii
din vie, precum şi drumurile înierbate, locurile de hibernare ale acarienilor.
După apariţia fenomenului de rezistenţă a acarienilor la acţiunea toxică a pesticidelor de
sinteză, mulţi autori recomandă revenirea la utilizarea produselor pe bază de sulfură de calciu
(zeamă sulfocalcică), care se pretează la practicarea unui program de protecţie integrată a
plantaţiilor.

4. DĂUNĂTORII PLANTAŢIILOR DE VIŢĂ DE VIE

FILOXERA VIŢEI DE VIE - Phylloxera vitifolii Fitsch.

(HOMOPTERA, PHYLLOXERIDAE)

Originară din SUA, insecta este răspândită în toate podgoriile din ţară.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Se dezvoltă pe seama diferitelor specii ale genului Vitis
(vinifera şi riparia). Forma galicicolă pe viţele hibride şi nobile - sensibile- produce gale
caracteristice pe frunze, acestea având forma unor urne. La o densitate mare a lor cauzează
reducerea semnificativă a capacităţii de asimilare a frunzelor. Forma radicicolă cauzează gale
caracteristice pe sistemul radicular, galele având forma ciocului de pasăre (pe rădăcinele gingaşe ale
plantelor), împiedicând nutriţia şi dezvoltarea normală a plantelor.
Morfologie. Forma galicolă este reprezentată prin fundatrix şi femele fundatrigene aptere, al
căror corp globulos, de 1.6-1.8 mm lungime, are culoarea galbenă-portocalie. Forma radicicolă este
reprezntată prin femele virginogene-aptere, al căror corp are aceleaşi dimensini, ca la forma
galicolă, culoarea variind de la galben-roşcată la brună-castanie. Dorsal cu 70 tuberculi mici, de
culoare închisă, dispuşi în rânduri longitudinale.
Ciclul biologic. Specie polivoltină. În funcţie de plantele pe care se dezvoltă, pe viţa
americană sau pe cea europeană, filoxera prezintă două cicluri biologice diferite: un ciclu complet şi
unul incomplet. Ciclul biologic incomplet are loc pe viţa europeană şi este redus la evoluţia formei
radicicole şi parţial al celei galicole. Hibernează larvele de diferite vârste, pe sistemul radicular al
plantelor. În primăvară se reia activitatea de hrănire a larvelor când temperatura solului este de
10°C. Se reproduce partenogenetic şi ovipar, o femelă depunând 40-100 ouă. Încubaţia durează 4-
12 zile, iar dezvoltarea larvei se eşalonează pe 3-4 săptămâni. În cursul perioadei de vegetaţie,
insecta dezvoltă 5-7 generaţii virginogene, larvele din ultima generaţie rămânând în diapauză
hiemală. Forma galicicolă, deşi frecvent apare pe hibrizi producători direcţi şi pe unele soiuri
nobile (Riesling, Chasselas ş.a.), nu are o evoluţie continuă şi în general este lipsită de importanţă.
Combatere. Plantarea viţei de vie nobilă pe rădăcini proprii numai în zone cu soluri
nisipoase; viţele nobile se plantează şi pe soluri mijlocii şi grele dar numai altoite pe portaltoi
americani. Utilizarea de soiuri rezistente la atacul filoxerei, respectiv altoite pe portaltoi
corespunzători. Soiul Precoce de Miniş este rezistent la ambele forme de filoxeră. La semnalarea
prezenţei formei galicole, care atacă aparatul foliar, mai ales pe parcelele de portaltoi, se aplică
tratamente cu insecticide sistemice, cum sunt produsele aficide: Alsystin, Mospilan ori Trigard.
Tratamentele se repetă în perioada de vegetaţie cât timp se semnalează prezenţa şi atacul insectei.
În combaterea formei radicicole sunt utilizate, pe cale de injectare în sol, sulfura de carbon,
bromura de meril, calculându-se doza de 30-40 g/m3 sol.

MOLIA BRUNĂ A VIŢEI DE VIE - Eupoecilia ambiguella Hb.

(LEPIDOPTERA, COCHYLIDAE)

Insecta este răspândită în Europa, Asia şi Nordul Africii. În ţara noastră se întâlneşte în
podgoriile de dealuri din Moldova, Muntenia şi Transilvania.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Specie polifagă, infestând peste 90 specii de plante,
preferând viţa de vie. Larvele din prima generaţie aglomerează cu fire mătăsoase ciorchinii în
formare şi rod bobocii florali, florile şi boabele tinere, iar cele din generaţia a doua rod galerii în
boabe, înainte şi după intrarea lor în pârgă, la soiurile timpurii sau cu boabele încă verzi, la soiurile
târzii. Atacul larvelor generaţiei a doua favorizează şi răspândirea putregaiului cenuşiu. Frecvent
insecta atacă şi unii arbuşti şi arbori fructiferi şi ornamentali: coacăz, lemn cânesc, lemn moale,
corcoduş, păducel.
Morfologie. Adultul are corpul de 8-9 mm, şi anvergura aripilor de 18-22 mm. Aripile sunt
albe - gălbui, cu o bandă transversală mediană brună, de formă trapezoidală, baza mare fiind situată
pe marginea costală. Aripile posterioare sunt uniform colorate, cenuşii la masculi, albe-gălbui la
femele. Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 12-14 mm lungime. Capul şi
pronotul sunt negre, restul corpului este brun, cu negi pe care se inseră peri fini.
Ciclul biologic. Specie bivoltină. Iernează stadiul de pupă, sub scoarţa butucilor şi coardelor
mai groase, în coconi mătăsoşi. Fluturii din generaţia hibernantă apar în a doua jumătate a lunii
mai. Zborul are loc la distanţe mici şi în general la joasă înălţime. Ponta începe imediat după
copulaţie. Ouăle sunt depuse pe bobocii florali sau pe frunze, o femelă depune 100-160 ouă.
Încubaţia durează 8-15 zile. Larvele apărute migrează în ciorchini şi se hrănesc. Completa
dezvoltare a larvelor intervine la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, evoluţia larvei durând
20-25 zile. La completa dezvoltare, la adăpostul unei frunze răsucite sau în interiorul ciorchinelui,
larva ţese un cocon mătăsos în care se transformă în pupă. Stadiul pupal durează 10-14 zile.
La începutul lunii august zboară fluturii aparţinând primei generaţii, zborul eşalonându-se pe
3-4 săptămâni. Femelele depun ouăle pe boabele verzi. Incubaţia durează 7-10 zile. La sfârşitul
lunii august sau prima jumătate a lunii septembrie larvele ajung la completa dezvoltare, părăsesc
locurile de hrănire şi se retrag sub scoarţă exfoliată a butucilor şi corzilor, se transformă în pupe şi
iernează ca atare. Omizile şi pupele sunt infectate de ciuperci din genurile Beauveria, Spicaria,
Verticillium şi Citromyces. Speciile de insecte, parazitoide pe diferite stadii ale cochilisului, sunt
foarte numeroase: 43 specii de himenoptere ihneumonide, 3 braconide, 10 calcidoide, precum şi 2
diptere tachinide. Gradul de parazitare a pupelor hibernante poate ajunge la 33% şi chiar 85%.
Organismele prădătoare, respectiv paianjeni, acarieni, neuroptere, heteroptere (MIRIDAE, NABIDAE,
ANTHOCORIDAE), coleoptere (COCCINELLIDAE), alături de unele păsări insectivore (Parus spp.) distrug
un mare procent de omizi ale cochilisului.
Combatere. Instalarea în plantaţii a curselor cu feromon specific, AtraAmbig pentru
stabilirea nivelului populaţional şi avertizarea tratamentelor de combatere. Cursele se instalează
în fenofaza de dezmugurire. Tratamentele chimice se justifică la depăşirea PED = 50 fluturi
/capcană/ săptămână. Aplicarea de tratamente cu biopreparate pe bază de Bacillus thuringiensis
(Turingin, Entomobacterin, Dipel), acestea cauzând moartea larvelor într-un procent de 20-75%.
Combaterea pe cale chimică se realizează prin tratamente cu produse organofosforice (Onefon
90 PU - 0.15%); Decis 2.5 CE - 0.025%), inhibitori de chitină (Andalin 25 DC – 0.06%; Insegar 25
WP – 0.3 kg/ha), Bulldock 025 EC – 0.3 l/ha; Total 60 CE – 1.5 l/ha sau cu produse din gama
piretroizilor de sinteză.

MOLIA VERDE A VIEŢEI DE VIE-Lobesia botrana Denn. Schiff.

(LEPIDOPTERA, TORTRICIDAE)

Specia se întâlneşte în ţările din Europa, Orientul Mijlociu şi Apropiat, Africa de Nord. În
ţara noastră insecta este răspândită mai ales în zona de sud.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Insectă polifagă, infestând florile şi boabele viţei de vie
(Vitis spp.), dar şi altor specii lemnoase (Cornus, Viburnum, Ribes), mai rar dăunează şi hameiul.
Larvele din prima generaţie rod bobocii florali, florile şi boabele verzi şi în pârgă, în mod
asemănător moliei roşii a viţei de vie (Eupoecilia ambiguella).
Morfologie. Adultul are corpul de 7-8 mm lungime, de culoare galbenă-verzuie. Anvergura
aripilor este de 18-22 mm. Aripile anterioare franjurate, prezintă pete şi dungi brune, în alternanţă
cu unele cenuşii-albăstrui. Aripile posterioare sunt cenuşii-deschis, cu marginile mai închise,
prevăzute cu franjuri lungi. Larva, omidă adevărată, la completa dezvoltare are corpul de 10-12 mm
lungime, de culoare verde-măslinie, cu capul şi pronotul brune-roşcat.
Ciclul biologic. Prezintă 3 generaţii pe an. Iernează stadiul de pupă, într-un cocon mătăsos,
de culoare albă, sub scoarţă exfoliată a butucilor şi a coardelor mai groase. Apariţia fluturilor se
înregistrează în prima decadă a lunii mai. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe, pe bobocii florali,
mai rar pe frunze sau lăstari. O femelă depune 30-80 ouă. Incubaţia durează 6-10 zile. Larvele apar
în prima decadă a lunii iunie. Dezvoltarea larvei durează 28-30 zile. La completa dezvoltare larvele
îşi confecţionează coconi mătăsoşi şi se transformă în pupe, în interiorul circhinilor sau sub scoarţa
butucilor, a coardelor mai groase şi în crăpăturile aracilor. Stadiul pupal durează 10-20 zile. La
sfârşitul lunii iulie zboară fluturii din prima generaţie. Femelele depun ouăle pe boabele verzi. La
completa dezvoltare larvele se transformă în pupe. La începutul lunii august apar fluturii din cea de-
a doua generaţie, care depun ouăle pe boabele deja formate sau aflate în faza de pârgă. Ajunse la
completa dezvoltare larvele se retrag sub scoarţa butucilor, se transformă în pupe şi rămân în
diapauză.
Combatere. Se realizează asemănător speciei precedente, ţinând cont că insecta apare în
populaţii mai dense şi evoluează în trei generaţii pe an. Pentru aprecierea nivelului populaţiei se
instalează curse cu feromonul său specific AtraBot, . În tratamentele pe cale chimică se utilizaeză
diferite produse, cu prioritate pentru insecticidul Victenon 50 WP-1 kg/ha.

ACARIANUL ERIOFIID AL VIŢEI-DE-VIE - Eriophyes vitis Nalc.

(ACARI, ERIOPHYIDAE),

Acarianul este răspândit în toate zonele viticole din lume, producând pagube importante. În
ţara noastră se întâlneşte în toate regiunile.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. În cazul unui atac puternic sunt atacaţi şi ciorchinii, în
cazul când aceştia se află în faza de înflorire, florile avortează şi pagubele sunt şi mai mari. S-au
semnalat două rase biologice, una care se localizează pe frunze şi lăstari cauzând băşicarea
caracteristică a limbului şi apariţia pâslei pe faţa inferioară, şi alta care se dezvoltă în muguri,
cauzând pipernicirea lor, ultima fiind şi mai periculoasă. La noi în ţară s-a observat că soiul
Fetească albă, Afuz Alli, Regina viilor, Aligoté, Semillon, sunt relativ rezistente la atacul
acarianului, sau chiar neatacate, în timp ce altele sunt mai sensibile. Printre cele mai sensibile soiuri
se numără Perla de Csaba, Chasselas dore, Muscat de Hamburg, Cabernet - Sauvignon, Risling
italian şi Cadarcă. Alte cercetări în acest domeniu au evidenţiat rezistenţa crescută a unor soiuri la
atacul acarienilor (Kişmiş - negru, Ceauş - roz, Coada vulpii şi Băbească), în timp ce altele sunt
sensibile (Slăviţă, Pirciu, Negru de Căuşani, Italia.
Morfologie. Acarianul are corpul virmiform, masculul de 0,10 mm iar femela de 0,14 mm
lungime, de culoare albă gălbuie sau roşcată, la exteriorul abdomenului putându-se număra
aproximativ 80 striuri chitinoase, dispuse transversal, sub forma unor inele. Aparatul bucal adaptat
pentru înţepat şi supt. La partea anterioară prezintă două perechi de picioare, al patrulea articul de la
picior fiind mai dezvoltat decât al cincelea. Abdomenul se termină cu două prelungiri filamentoase.
Biologie. Specie polivoltină, dezvoltând 5 - 7 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult
(femele deutogine) sub solzii exteriori şi mugurilor, în crăpăturile scoarţei butucilor, în stratul de
frunze căzute. În primăvară acarienii îşi fac apariţia la începutul lunii mai, în faza când încep să se
formeze primele frunzuliţe, localizându-se pe partea inferioară a limbului unde se hrănesc înţepând
ţesuturile şi sugând sucul celular. La locul hrănirii apare o pâslă de peri epidermici anormali, la
adăpostul căreia acarienii se hrănesc şi se înmulţesc apoi în toată perioada de vegetaţie a plantelor.
Când ţesuturile din zonele dăunate se necrozează, acarienii migrează pe alte frunze sau pe alte zone
neatacate ale aceleaşi frunze. În luna iunie apar deja colonii masive pe frunzele butucilor de viţă
nobilă. În biologia acarianului se remarcă evoluţia primului ciclu pe lăstarii de 2 - 3 cm şi primele
frunzuliţe; apoi a celui de al doilea ciclu pe lăstarii cu 7 - 8 frunze, după care densitatea populaţiilor
este maximă pe lăstarii cu 9 - 10 frunze. Femelele din aceste generaţii sunt mai mici şi se numesc
primogyne, iar cele ce migrează în diapauză sunt mai mari şi se numesc deutogyne.
Prevenire şi combatere. Adunarea şi arderea frunzelor căzute în toamnă, are ca urmare
distrugerea unui mare număr de adulţi hibernanţi, şi prin urmare reducerea rezervei biologice a
dăunătorului.
Aplicarea de tratamente chimice în perioada de repaus vegetativ, cu zeamă sulfocalcică în
concentraţie de 8 %.
În perioada de vegetaţie se aplică tratamente cu sulf muiabil, în concentraţie de 4 % sau cu
insecticido-acaricide organofosforice (Sinoratox 35 CE - 0,1%, Thionex 35 CE - 0,3%). Rezultate
bune se obţin prin tratamente cu Tedion V18 CE,Dicofol 18,5 CE, Torque 50 PU - 0,05-0,1%,
Omite 57 CE - 0,05%, Apollo 50 CE - 0,05% conform cercetărilor întreprinse de Abdel 1983. Cele
mai bune rezultate de combatere se obţin cu produsele: Ecalux, Mitac, şi Sumithion, în timp ce
produsele: Kelthane, Thiodan, Mitran şi Pentac nu s-au dovedit a fi eficace. În cazul când
tratamentul coincide cu un tratament împotriva manei, se va aplica complexat însă se va avea grijă
ca produsul acaricid să fie compatibil cu fungicidul recomandat.

ACARIANUL FILOCOPTID AL VIŢEI-DE-VIE - Calepitrimerus vitis Nal.

(ACARI, PHYLLOCOPTIDAE)

Specie răspândită în Europa (Elveţia, Franţa, România) şi America. În ţara noastră a fost
semnalată în podgoriile din în Buzău, Râmnic şi Vrancea.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Acarianul infestează doar plantele de viţă de vie în
diferite fenofaze de dezvoltare. Mai întâi sunt infestaţi mugurii, iar după formarea frunzelor
migrează pe lăstari, înţepând şi dislocând ţesuturile clorofiliene. Ca urmare a dăunărilor cauzate se
reduce numărul de frunze de 1,5 ori, suprafaţa foliară de 5 ori şi atrofierea lăstarilor in curs de
creştere de 3-4 ori, internodiile acestora rămân foarte scurte de unde şi fenomenul de "scurt-nodare
parazitară". In final se înregistrează o reducere cantitativă a producţiei şi calităţii strugurilor.
Morfologie. Adultul (femela) are capul fusiform, de 1,4 - 1,6 mm lungime şi 0,40 - 0,46
mm lăţime şi de culoare albă - gălbuie. Scutul cefalotoracic depăşeşte cu mult nivelul rostrului.
Setele dorsale sunt scurte, orientate în sus apropiate unele de altele. Rostrul este bine dezvoltat şi
orientat în jos. Pulvilii ambulacrelor sunt în formă de pană, prevăzuţi cu cinci perechi de ramuri. Pe
partea ventrală a corpului se observă 50 de inele foarte înguste. Setele laterale sunt ca cele ventrale
III. Setele caudale sunt scurte. Masculul nu este cunoscut.
Biologie. Specie polivoltină putând evolua 3 - 4 generaţii. Iernează ca femele în diferite
locuri, adăpostite sub scoarţa butucilor, în frunzar, sub solzii mugurilor de la baza coardelor. La
pornirea în vegetaţie a plantelor femelele se hrănesc şi apoi în aprilie-mai depun ouăle. Incubaţia
durează 9 - 10 zile, iar stadiul larvar 8 - 10 zile la generaţia de primăvară şi nimfa 6 - 7 zile, după
care apar adulţii din noua generaţie. Acarienii apăruţi migrează pe frunzele tinere din vârful
lăstarilor concentrându-se pe faţa inferioară a frunzelor şi interiorul mugurilor. Femelele din ultima
generaţie se retrag eşalonat în diapauză adăpostindu-se în mugurii de la baza coardelor. Au fost
identificaţi şi acarieni prădători, care contribuie la reducerea populaţilor acarianului filocoptid,
dintre aceştia remarcându-se Typhlodromus tiliac.
Prevenire şi combatere. Aplicarea de tratamente în perioada migrării stadiilor active pe
frunze, utilizănd produse acaricide ca Demetan - 0,1%, Dicofol 20 CC - 0,2%, Kelthane 20 CC -
0,2%, Mitac 20 CC - 0,2%, Meothrin 20 CC - 0,025%.

ACARIANUL ROŞU AL VIŢEI DE VIE - Brevipalpus lewisi McGregor.

(ACARI, BREVIPALPIDAE)

Acarianul este răspăndit în multe ţări din Europa (Bulgaria, Ungaria, Franţa), America,
Africa, Australia, Japonia. În ţara noastră a fost semnalat în plantaţiile de viţă de vie din Câmpia
Dunării.
Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Deşi polifag, acarianul infestează de preferinţă viţa de
vie. Localizându-se pe faţa inferioară a frunzelor, la baza lor şi de-a lungul nervurilor. Acarienii
înţeapă şi sug sucul celular. În urma dăunării se produce depigmentarea, îngălbenirea şi apoi
brunificarea şi uscarea frunzelor. Adesea acerienii infestează baza lăstarilor, nodurile acestora şi
ciorchinii. Unele soiuri de viţă de vie sunt mai sensibile la atacul dăunătorului, ca de exemplu
Cardinal.
Morfologie. Adultul (femela) are corpul oval, de 0,25 mm lungime şi 0,15 mm lăţime, şi de
culoare roşie. Rostrul ajunge până la mijlocul femurelor anterioare. Palpii sunt mai lungi decât
rostrul. Scutul median prezintă o pereche de lobi lungi, iar lateral două perechi de lobi scurţi. Dorsal
corpul este reticulat, setele dorsale sunt mai scurte. Masculul este mai mic, cu proterosoma puternic
dezvoltată. Histerosoma este prelungită posterior. Picioarele sunt mai îngroşate ca la femelă.
Biologie. Specie polivoltină, putând evolua patru generaţii pe an, fiind activ din iulie şi până
în octombrie. Iernează ca femelă, la baza butucilor, în crăpăturile scoarţei coardelor, obişnuit în
colonii de câte 500 - 600 indivizi. La pornirea în vegetaţie a plantelor, acarienii devin activi, se
răspândesc şi se hrănesc, înmulţindu-se până în toamnă. Abundenţa cea mai mare se înregistrează în
cursul lunilor august-septembrie. Înmulţirea acarianului este stopată de activitatea acarofagilor,
printre aceştea figurând specii de tripşi (Scolothrips sexmaculatus), coleoptere (Stethorus
punctillum) şi acarieni (Cheyletus spp.) (IACOB, 1978).
Prevenire şi combatere. La apariţia primelor colonii de acarieni pe frunze se recomandă
aplicarea de tratamente utilizând produse acaricide ca: Galecron - 0,1 %, Dicofol 20 CE - 0,2 %
(IACOB, 1978), Kelthane 20 CE - 0,2%, Omite 57 PU - 0,05%, Tedion V18 CE - 0,15%.

ACARIANUL GALBEN AL VIŢEI DE VIE - Eotetranychus carpini Oud.

(ACARI, TETRANYCHIDAE)

Acarianul este răspândit în ţările din Europa şi America. În ţara noastră apare frecvent în
principalele podgorii de viţă de vie în asociaţie cu păianjenul roşu comun (Tetranychus urticae).
 Plante-gazdă şi aspectul dăunării. Acarianul preferă viţa de vie, atacul cauzat
determinând "boala roşie a viţei de vie" ca urmare a înţepăturilor şi sugerii sucului celular, frunzele
prezintă pete mici de culoare galbenă sau roşie, care la început sunt dispuse în zona nervurilor iar
apoi cuprind întreg limbul foliar. Plantele infestate fructifică slab, producţia de struguri reducându-
se cu 10 - 15%, iar conţinutul de zahăr al mustului scade cu 2 - 2,1%.
Morfologie. Adultul (femela) are corpul de 0,30 - 3,35 mm lungime şi culoarea galbenă,
dorsal cu câteva pete mici mai închise. Forma de iarnă are culoarea galbenă portocalie, proterosoma
dreaptă, distal uşor umflată. Masculul este ceva mai mic având opistosoma ceva mai îngustată
posterior. Organul copulator este lung şi subţire, cu extremitatea distală în formă de pară. Oul este
sferic, neted şi incolor. Larva este hexapodă asemănătoare cu adultul.
Biologie. Specie polivoltină, evoluând 4 - 5 generaţii pe an. Iernează ca femelă în
crăpăturile scoarţei de la baza butucilor şi aracilor. În primăvară, femelele apar pe frunzele plantelor
spontane şi sunt active în zilele însorite şi călduroase; de pe aceste plante femelele migrează pe
frunzele butucilor de viţă de vie, instalându-se mai întâi pe partea superioară, apoi pe cea inferioară,
unde se hrănesc şi se înmulţesc. Ouăle sunt depuse izolat pe faţa inferioară a frunzelor, o femelă
depune între 30 - 40 ouă. Generaţiile se suprapun, iar în toamnă femelele se retrag în diapauză.
Dintre factorii biologici de reglare a densităţii populaţiilor dăunătorului un rol important îl au
acarofagii Typhlodromus aberrans Oud. T. soleiger Rib., T. tiliae Oud., coccinelidul prădător
Stethorus punctillum Weise şi unele specii de tripşi.
Prevenire şi combatere. La semnalarea atacului se aplică stropiri cu unul din următoarele
produse acaricide: Kelthane 20 CE, Mitac 20 CE, Sinoratox 25 CE - 0.2%. Dicofol 18 CE - 0.2%,
Omite 30 PU - 0.1%, Tedion V - 18 CE - 0.2%, Mitigan 18.5 CE - 0.2% etc. Se pot folosi şi
insecticide - acaricide organofosforice ca: Zolone 35 CE - 0.2 %; Ekalux 24 CE - 0.1%, Sinoratox
35 CE-0.15 % etc. Tratamentele se execută mai ales pe partea inferioară a frunzelor, unde se
localizează păianjenii, iar la atacuri puternice se repetă după 6 -10 zile. La invazii mari se
recomandă efectuarea de tratamente şi în primăvară, înainte de desfacerea mugurilor, cu zeamă
sulfocalcică, în concentraţie de 20% sau polisulfură de bariu, în concentraţie de 6%. Odată cu
butucii de viţă se trataeză aracii sau spalierii din vie, precum şi drumurile înierbate, locurile de
hibernare ale acarienilor.
După apariţia fenomenului de rezistenţă a acarienilor la acţiunea toxică a pesticidelor de
sinteză, mulţi autori recomandă revenirea la utilizarea produselor pe bază de sulfură de calciu
(zeamă sulfocalcică), care se pretează la practicarea unui program de protecţie integrată a
plantaţiilor.

BIBLIOGRAFIE

1. GHIZDAVU I., P. PAŞOL, I. MATEI, I. PĂLĂGEŞIU, T. GEORGESCU, B. BOBĂRNAC,

T. BAICU, C. FILIPESCU, AL. BĂRBULESCU, 1997, Entomologie agricolă, E.D.P.
Bucureşti, 435 p.
2. OLTEAN I., T.PERJU, ASEA TIMUŞ, 2001, Insecte fitofage dăunătoare ale plantelor
cultivate, Editura Poliam, 285 pagini.
3. OLTEAN I., MONICA PORCA, GHIZDAVU I., 2004, Entomologie generală, Editura Digital
Data, 430 pagini.
4. OROIAN I., I. OLTEAN, 2003, Protecţia integrată a plantelor de cultură, Programul PHARE
2000 (Coeziune economică şi socială), Centrul de pregătire multifuncţională pentru
diversificare rurală, Agenţia de dezvoltare regională Nord-Vest, Cod CAEN 0141, USAMV-
Cluj Napoca, Editura AcademicPres, 117 pagini.
5. PERJU T., I. OLTEAN, ASEA TIMUŞ, 2001, Acarieni şi nematozi dăunători ai plantelor
cultivate, Editura Poliam, 200 pagini.
PORCA MARIA MONICA, I. OLTEAN, 2004, Ghid practic pentru recunoaşterea şi combaterea
dăunătorilor plantelor de cultură, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării
Rurale, Agenţia Naţională de Consultanţă Agricolă, Editura TCM PRINT Bucureşti,
191 pagini.