MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI

SPORTULUI
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ISTORIE, RELAŢII INTERNAŢIONALE,
ŞTIINŢE POLITICE ŞI ŞTIINŢELE COMUNICĂRII
DEPARTAMENTUL DE ISTORIE
ŞCOALA DOCTORALĂ

Doctorand : Anca OLTEAN

TEZĂ DE DOCTORAT

Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. MIHAI DRECIN

ORADEA
2013
MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI
SPORTULUI
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE ISTORIE, RELAŢII INTERNAŢIONALE,
ŞTIINŢE POLITICE ŞI ŞTIINŢELE COMUNICĂRII
DEPARTAMENTUL DE ISTORIE
ŞCOALA DODTORALĂ

ISTORIA EVREILOR DIN ROMÂNIA ŞI

UNGARIA (1945 – 1953) ÎN ISTORIOGRAFIA
ROMÂNĂ ŞI MAGHIARĂ

Conducător ştiinţific :
prof. univ. dr. MIHAI DRECIN

Doctorand :
Anca OLTEAN

Oradea
2013
 Cuprins
Introducere............................................................................................................................3

Cap. I Istoriografia problemei. Surse documentare..............................................6

I.1 Colecții edite de documente……………………………………………………….7

I.2 Memorii edite……………………………………………………………………..23

I.3 Lucrări generale……………………………………………………………..……28

I.4 Lucrări speciale…………………………………………………………………...32

I.5 Date de istorie orală culese prin chestionare……………………………………..64

Cap. II. Repere în istoria evreilor din Europa Centrală și de Est (sec. XIX –
1945)………………………………………………………………………………………..72

Cap. III. Situația evreimii în URSS și statele satelite acesteia între 1945 –
1953
III.1 URSS, Cehoslovacia, Polonia…………………………………………………...85

III.2 România și Ungaria. Politica internă față de evrei................................................93

III.3 Emigrarea evreilor în Israel. Impedimente și finalitate.........................................96

III.4 Alya din România (studiu de caz). Evoluția relațiilor diplomatice cu statul Israel

III.4.1 Aspecte ale relațiilor diplomatice România – Israel în perioada 1945-1953...101

III.4.2 Reflecții ale alya din perioada comunistă…………………………………...109

Cap. IV Evreii din România și Ungaria în perioada 1945 – 1953…………..124

IV. 1 Evreii din România și Ungaria în fața comunismului………………………...128

IV.2 Organizații evreiești – rol și activitate…………………………………………146

IV.3 Studiu de caz: Comitetul Democratic Evreiesc. Aspecte din activitatea filialei
orădene a CDE (1945 – 1946)………………………………………………………150

Concluzii………………………………………………………………………………….155

Bibliografie……………………………………………………………………………….160

Anexe………………………………………………………………………………………170

1
Abrevieri

AVO = Comitetul pentru siguranța statului (în Ungaria)

CDE = Comitetul Democratic Evreiesc
CGE = Consiliul general evreiesc (în România)
DEGOB = Comitetul Național pentru îngrijirea deportaților (în Ungaria)
FUCE = Federația Uniunilor Comunității Evreiești
IKUF = Idische Kultur und Folclor (parte a CDE)
PCR = Partidul Comunist Român
PNL = Partidul Național Liberal
PNȚ = Partidul Național Țărănesc
RFG = Republica Federală Germană
UER = Uniunea Evreilor Români

2
 Introducere

Tema “Istoria evreilor din România și Ungaria (1945 – 1953) în istoriografia română
și maghiară” o considerăm o temă de actualitate, un subiect a cărui reinterpretare este
necesară. În istoriografia comunistă, rolul minorităților sau chiar existența și particularitățile
lor treceau neobservate. Comunitatea evreiască continuă să existe și în perioada comunistă și
evreii încearcă să își păstreze tradițiile sau aspirațiile (un exemplu fiind emigrarea lor masivă
în Israel, așa cum arată rabinul șef al României, Moses Rosen în cartea Primejdii, încercări,
miracole).
Acest lucru nu înseamnă că statul român comunist nu a încercat să asimileze
minoritățile, să ducă o politică de nivelare a diferențelor și particularismelor. Totuși, nu s-a
reușit distrugerea comunității evreiești, deși aceasta s-a redus astăzi aproape la câteva mii, prin
emigrare.
Spațiul transilvănean este unul aparte, în care comunitățile etnice își fac simțită
prezența. Comunitatea evreiască din Oradea era bine reprezentată în perioada interbelică până
astăzi, în comparație cu alte orașe din țară. Experiența ghetoizării pe care au trăit-o mulți evrei
la Oradea sub stăpânirea horthystă – maghiară i-a făcut pe mulți să emigreze, dar mica
comunitate evreiască desfășoară și astăzi o serie de activități la Oradea.
Această comunitate a jucat un rol important în modernizarea și evoluția orașului de pe
Criș. Cercetând istoria acestei comunități într-o perioadă dificilă ca anii 1945 – 1953, în care
mulți tind să afirme că aceasta practic nu mai exista, am găsit lucrări edite care confirmă
existența comunității, inclusiv un fond apreciabil de documente. Cred că am putut să relevez
problemele cu care s-a confruntat această comunitate în acei ani, încercările ei de a se integra
în cadrul națiunii române, respectiv de a se disimula alegând calea emigrării. Faptul confirmă
că varietatea etnică atât de bogată a spațiului transilvănean nu putea să dispară dintr-o dată,
printr-o trăsătură de condei (acordurile de la Teheran și Ialta).
Tema pe care am ales-o pentru cercetare a fost abordată în spiritul istoriografiei
europene a zilelor noastre. Am găsit peste 100 de lucrări (volume de documente, memorii și
lucrări speciale) care fac referire la situația evreilor din anii 1945-1953 în spațiul României și
Ungariei. Este o necesitate continuarea cercetărilor referitoare la istoria evreilor în perioada
1945 – 1953, inclusiv pe baza materialelor găsite în arhive. Există suficiente surse de arhivă,
mai ales în arhivele locale, rămase încă neexploatate, privind situația evreilor din România și

3
Ungaria în primii ani după război. Ar fi de dorit ca aceste surse să fie integrate în circuitul
științific.
Tema lucrării noastre ne-a îndemnat să încercăm să aprofundăm comparativ istoria
evreilor din România și Ungaria, să privim situația evreilor în perioada de după 1945 din
aceste țări în contextul mai larg al spațiului comunist, separat de lumea occidentală prin
Cortina de Fier. Spațiul public avea foarte puțin de oferit minoritarului, iar posibilitățile
acestuia de a-și manifesta propria cultură nu erau pe placul autorităților. Minoritarul era
acceptat a se integra în societatea comunistă tocmai prin renunțarea la specificul său, la
trăsăturile proprii etniei sale, prin integrarea în spațiul cultural și public al societății comuniste
românești.
Desigur, întotdeauna exista o sferă privată, mai puțin expusă vederii, în care tradițiile,
religia și cultura se perpetuau. Un asemenea cadru a fost familia și relațiile cu membrii
comunității a căror particularitate nu era la vedere, era oarecum mascată. Important este că
asemenea relații intercomunitare au existat. În cadrul familial, cultura specifică comunității s-a
perpetuat în multe cazuri pe baza tradițiilor.
În ciuda criticilor formulate la adresa regimului comunist privind integrarea forțată a
comunităților etnice din România, tendința de acceptare a culturii majorității le oferea evreilor
șansa de a se integra într-o nouă societate, după ce mai multe secole fuseseră priviți cu
suspiciune sau au constituit un corpus separatum în spațiul maghiar și românesc. Cunoașterea
insuficientă a comunității evreiești, invidia care s-a creat în legătură cu obștea evreiască
datorită puternicului său spirit întreprinzător, a condus la apariția a numeroase prejudecăți și
stereotipii privind imaginea evreului în mentalul colectivității noastre, așa cum arată și Andrei
Oișteanu în lucrarea Imaginea evreului în cultura română. După război, nevoia evreilor de a
se integra, de a fi priviți ca o parte constitutivă a poporului român, de a nu mai fi considerați
drept intruși, mai ales că trecuseră prin calvarul Holocaustului și erau puternic lezați fizic și
moral, era vizibilă atât în România, cât și în Ungaria. Evreii au încercat să se integreze în
societatea comunistă nou creată, mulți dintre ei la început au crezut cu adevărat în comunism.
În 1945, ei percepeau comunismul ca singura forță care se putea opune fascismului,
rasismului și xenofobiei. Curând însă și-au dat seama că noul sistem nu era unul democratic și
marea lor majoritate au emigrat. După război mai rămăseseră în România în jur de 420 000 de
evrei, așa cum arată Liviu Rotman. Dintre aceștia, aproape toți au emigrat în perioada
comunistă.
Prezenta lucrare are ca scop evaluarea critică a publicațiilor științifice care au cercetat
istoria evreilor din România și Ungaria în anii 1945 – 1953. Am inventariat în acest fel o
istoriografie a problemei care demonstrează că în acești ani evreii pot fi priviți ca un grup

4
etnic distinct și se poate vorbi de existența unei istorii a evreilor. În primii ani după război,
lucrurile tind să revină la normalitate și viața evreilor încearcă să se reconstruiască. Nu toți
evreii au fost comuniști, existau organizații evreiești care nu se integrau în peisajul comunist
și au fost, prin urmare, desființate. Au fost evrei care au devenit victime ale regimului
comunist, fiind deținuți în închisorile comuniste sau la canalul Dunăre – Marea Neagră.
Numărul evreilor comuniști nu era atât de mare precum s-a vorbit mai târziu, mai ales ca
pondere în totalul populației. Cum am expus mai sus, nu este greu de înțeles de ce unii evrei
au ales comunismul care îi salvase de la moarte, mulți fiind cei care percepeau astfel lucrurile.
Nu trebuie ignorat faptul că în epocă era un curent de mare anvergură în lumea evreiască,
sionismul, care milita pentru emigrarea evreilor în Israel. Un mare val de evrei a emigrat în
acești ani, legal sau ilegal, în Palestina (din 1948 Israel).
Lucrarea de față încearcă să explice relația evreilor cu comunismul și condiția evreului
sub comunism. Sperăm ca paginile care urmează să convingă că evreii sunt un grup etnic
particular, împărtășind tradiții străvechi valoroase, că nu au fost cei care au adus comunismul,
cel mult s-au acomodat sau au cooperat cu el, sperând că astfel vor contribui la așezarea unei
societăți egalitariste, ideale sau își vor facilita emigrarea în “țara lui Israel“.

5
 Capitolul I. Istoriografia problemei. Surse documentare

Important pentru cercetarea noastră este fondul Comitetul Democratic Evreiesc

descoperit la filiala orădeană a Arhivelor Naţionale, care cuprinde peste 60 de dosare din
activitatea Comitetului care a funcţionat în perioada 1945 – 1953 la nivel de ţară şi judeţ.
Activitatea acestuia este considerată de mulţi autori ca fiind controversată. Dar documentele
găsite în arhivele locale privind activitatea filialei orădene a Comitetului Democratic Evreiesc
ne arată că, în ciuda îndoctrinării comuniste treptate, comunitatea evreiască rămâne unită în
timpul anilor 1945 – 1946. Evreii încearcă să îşi recupereze proprietăţile pierdute în timpul
Holocaustului şi să se organizeze la nivel de judeţ și țară.
Aşa cum rezultă din dosarele existente în arhivele orădene, evreii orădeni au încercat
în primii ani după război să îşi recupereze locuinţele şi mobilele confiscate în timpul ocupaţiei
maghiare fasciste, să se sprijine şi să îşi ofere consiliere prin intermediul Comitetului, au
organizat activităţi culturale, au oferit evreilor necalificaţi şansa de a învăţa o meserie, s-a
încercat sprijinirea bolnavilor şi a orfanilor. La început, ei au realizat toate acestea cu ajutorul
unor instituţii proprii (sanitare, de învăţământ, cantine, orfelinate), care ulterior au intrat în
posesia statului român. Limbajul propagandistic transpare uneori în documentele filialei
orădene a Comitetului Democratic Evreiesc, dar grija evreilor pentru propria comunitate apare
ca fiind evidentă în primii ani după război. Comitetul Democratic Evreiesc a încercat să
adapteze comunitatea evreiască la realităţile autohtone, la sistemul comunist instaurat în etape
după 23 august 1944, şi nu a pregătit-o pentru alte acţiuni ca emigrarea în Israel.
Surse arhivistice despre evreii români şi maghiari în anii 1945-1953 se găsesc în mai
multe arhive locale. Putem doar menţiona materialele existente la Bucureşti, în cadrul
Arhivelor Naţionale ale României, şi anume fondul fostului C.C. al P.C.R. unde ne interesează
secţiunea fostului Comitet Democratic Evreiesc la nivel naţional care se întinde pe perioada
1945- 1953 şi cuprinde şi date privind raporturile C.D.E. cu filialele din ţară.
Pe lângă datele pe care le putem găsi în cadrul Arhivelor Naţionale, importante sunt
sursele din cadrul Arhivei Diplomatice a Ministerului de Externe, secţiunea Israel, care
cuprinde corespondenţa între oficiul diplomatic de la Tel Aviv şi Ministerul Afacerilor
Externe al României.
În cadrul filialei clujene a Arhivelor Naţionale, datele privind comunitatea evreiască
din Cluj nu erau încă sistematizate într-un fond comun, dar anumite date, ca cele legate de
procesul emigrării evreilor clujeni în Israel, puteau fi găsite în alte fonduri.
6
 Ziare şi reviste ca Viaţa evreiască, Mântuirea, Neamul evreiesc, Buletinul Hehaluţ,
Haoved Hazioni, Hanoar Hazioni, Răspântia, Unirea (Viaţă nouă) au fost tipărite în România
în perioada vizată de noi. Pentru a inventaria ziarele evreieşti care s-au publicat în decursul
perioadei 1945 – 1953, importantă este lucrarea Presa evreiască bucureşteană 1857 – 19941 a
lui Harry Culler, care evidențiază, în acelaşi timp, principalele idei dezbătute de presa
evreiască de după război. Această lucrare poate constitui un veritabil punct de plecare în
studiul asupra presei evreieşti.

I.1 Colecţii edite de documente

După Revoluţia din 1989, deschiderea Arhivelor Naţionale a fost întâmpinată cu

entuziasm de către istorici şi, într-un timp relativ scurt, s-a ajuns la publicarea a numeroase
colecţii de documente. Cele mai importante le amintim mai jos, insistând asupra documentelor
care relevă date despre istoria evreilor din România și Ungaria.
Ioan Scurtu (coordonator) publică volumul România - Viaţa politică în documente-
2
1945 care cuprinde documente publicate în presa anului 1945 sau valorificate din cadrul
Arhivelor Statului Bucureşti şi Arhiva Ministerului Apărării Naţionale. Volumul este
important nu doar pentru a constata care era starea evreimii în 1945, ci şi pentru a vedea, cu
ajutorul unor documente de epocă, situaţia generală a ţării în 1945, perioadă de început a
comunizării. Se încerca arestarea criminalilor de război, urmărirea şi pedepsirea celor vinovaţi
de dezastrul ţării. În această colecție de documente apare decretul lege din 12 ianuarie 1945
privind urmărirea şi pedepsirea criminalilor de război3, categorisiţi după infracţiunile comise.
În această categorie intrau: cei care au supus la un tratament inuman prizonierii şi ostaticii de
război, au săvârşit acte de cruzime sau de suprimare asupra populaţiilor din teritoriile care au
fost teatru de război, au înfiinţat ghetouri, lagăre de internare, au organizat deportări ale
categoriilor politice adversare din rațiuni rasiale; cei care au condus represiuni colective sau
individuale, precum şi dislocări de persoane cu scopul de a le extermina; au avut calitatea de
comandanţi, directori, supraveghetori, paznici de închisori, lagăre de prizonieri sau internaţi
politici, deportaţi sau deţinuţi politici, lagăre sau detaşamente de muncă obligatorie; au fost
ofiţeri de poliţie judiciară şi anchetatori, calitate în care au supus la cazne persoane pentru că
erau adversari ai războiului sau al regimului de dictatură; autorităţi care au întreţinut teroarea
şi violenţa; cei care au părăsit teritoriul ţării pentru a se pune în slujba Germaniei naziste şi au
atacat ţara prin scris. Nu se face nici o menţiune privind categoria particulară a evreilor. Se
1
Harry Kuller, Presa evreiască bucureşteană 1857 – 1994, Bucureşti, Editura Hasefer, 1996.
2
Ioan Scurtu, România – Viaţa politică în documente – 1945, Bucureşti, Arhivele Statului din România, 1994.
3
Ibidem. p. 238-243.
7
definesc profitorii de război ca fiind cei care au realizat averi ilicite, inclusiv prin măsuri cu
caracter hitlerist sau rasial.
Printre pedepsele stabilite criminalilor de război se amintesc următoarele, în funcţie de
gravitatea infracţunii: pedeapsa cu moartea, munca silnică pe viaţă, munca silnică pe timp de
5 – 20 ani, temniţa grea 3-15 ani, închisoare corecţională 5 – 10 ani.
Documentul arată că se vor constitui un număr de acuzatori publici, o instanţă cu totul
nouă, dintre magistraţi, jurişti, membrii ai corpurilor constitutive sau membrii ai organizaţiilor
profesionale. Articolul 6 al documentului arată că: „Acuzatorul public are dreptul de a face
orice investigaţiuni şi culege orice probe, uzând şi de toate drepturile şi puterile acordate de
codul de procedură penală Ministerului public şi judecătorului de instrucţie”4.
În acelaşi timp, se prevăd şi sancţiuni economice ale criminalilor de război. Astfel,
prin art. 9 se menţionează: „ Prin trimiterea în judecată toate bunurile învinuitului, ale soţiei şi
descendenţilor acestuia şi pe care aceştia le stăpânesc în condiţiile art.5, sunt lovite de
indisponibilitate”5. Prin urmare, averea acestora este confiscată.
Judecătorii sunt aleşi dintre membrii Partidului Naţional Liberal, Partidul Naţional
Ţărănesc, Frontul Naţional Democratic.
În continuare, la 20 ianuarie 1945 la Bucureşti se publică decretul-lege privind
urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării6. Se definesc categoriile de persoane
vinovate de dezastrul ţării, respectiv cei care au instaurat regimul de dictatură şi au pus în
primejdie securitatea statului prin alianţa cu Germania nazistă, au consimţit la cedarea
Transilvaniei de Nord, au servit propaganda germană.
Sunt prevăzute sancţiunile pentru aceste fapte: munca silnică pe viaţă, munca silnică
pe timp de 5 – 20 de ani; temniţă grea de 3 – 20 de ani; închisoare corecţională de la 5 la 10
ani. Odată cu pedeapsa pronunţată, instanţa va putea decide faţă de cel condamnat despăgubiri
în favoarea statului şi confiscarea totală sau parţială a averii acestuia. Se va constitui o
instanţă competentă să judece pe cei vinovaţi denumită Tribunalul special pentru cei vinovaţi
de dezastrul ţării, formată din judecători traşi la sorţi de Ministerul de Justiţie şi judecători
aleşi dintre cetăţenii români, membrii ai P.N.L., P.N.Ţ. şi F.N.D. Completul sau completele de
judecată urmau să funcţioneze în Bucureşti. Totodată celor vinovaţi de dezastrul ţării li se vor
confisca bunurile materiale: „Orice acte juridice de orice natură, relative la bunurile celor
condamnaţi pe baza prezentei legi, intervenite după 23 August 1944, sunt nule de drept; iar
bunurile ieşite din patrimoniul celui condamnat și sunt considerate ca făcând parte din

4
Ibidem, p. 239.
5
Ibidem, p. 240.
6
Ibidem, p. 67-69. 1945, ianuarie 20. Decret-lege privind urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul
ţării.
8
patrimoniul acestora le vor fi supuse confiscării pronunţate de instanţă. Bunurile sau drepturile
aparţinând soţiei şi descendenţilor condamnatului, dobândite după 1 ianuarie 1938, sunt
supuse aceloraşi dispoziţiuni, afară de bunurile dobândite de aceştia prin succesiune”7.
În aceeși perioadă, se fac pași pentru îmbunătățirea statutului minorităților între care
un rol important îl aveau evreii. Astfel, la 7 februarie 1945, a fost emis un decret-lege privind
statutul naţionalităţilor8 conform căruia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii. Articolul 1 al
decretului menţionează „Toţi cetăţenii români sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi
drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie”9. Dacă există
deosebiri de limbă, rasă sau naţionalitate, acestea nu vor împiedica accesul oricărui cetăţean
român la drepturi civile sau politice sau la exercitarea oricărei profesiuni. Toţi cetăţenii,
indiferent de limbă, rasă sau religie, vor fi egali în faţa legii. Nu vor fi privilegii pe temeiul
rasei, religiei sau naţionalităţii. Orice limbă poate fi întrebuinţată în relaţiile publice.
În autorităţile comunale şi judeţene unde cel puţin 30% din locuitori au altă limbă
maternă decât cea română se propune folosirea şi a acelei limbi în administraţie. Magistraţii şi
funcţionarii publici vor trebui să cunoască şi acea limbă. Funcţionarii publici din acele locuri
nu vor susţine nici un examen de limbă română.
Naţionalităţilor conlocuitoare le este asigurat, în același timp, și învăţământul gratuit.
Corpul didactic al acestor şcoli va fi recrutat cu precădere din rândurile naţionalităţii
respective. Dispoziţiile care se aplică şcolilor confesionale româneşti se aplică și şcolilor
confesionale străine. Şcolile confesionale ale naţionalităţilor primesc acelaşi sprijin din partea
statului ca şi şcolile confesionale româneşti. Legea interzice amestecul autorităţilor în
chestiunile cultelor.
Participarea minorităților la viața politică comunistă, arată un document al vremii,
venea ca o strategie a Partidului Comunist de a coopta toate păturile sociale în edificarea
statului socialist pentru a nu întâmpina nici o opoziție față de linia Moscovei. Astfel, într-un
raport din 5 noiembrie 194510 al reprezentantului politic american în România, Burton Y.
Berry, adresat Secretariatului de stat al S.U.A. privind politica P.C.R. de atragere a foştilor
legionari şi a minoritarilor maghiari se arată că P.C.R face o încercare de a coopta fosta Gardă
de Fier sau membrii mişcării legionare şi minoritatea maghiară din Nordul Transilvaniei.
Aceştia sunt ameninţaţi că, dacă nu vor susţine comunismul, vor suferi repercusiuni.

7
Ibidem, p. 69.
8
Ibidem, p. 121-123.
9
Ibidem, p.121.
10
Ibidem, p.388-391. 1945 noiembrie 5, Bucureşti. Raportul reprezentantului politic american în România,
Burton Y. Berry, adresat secretarului de stat al SUA, privind politica PCR de atragere a foştilor legionari şi a
minoritarilor maghiari.
9
Legionarii care s-au căit pentru comportamentul lor au primit binecuvântarea Ministerului
Propagandei şi s-au organizat într-o grupare numită „Socialiştii creştini”.
„Deşi, „Socialiştii Creştini” este o organizaţie a foştilor legionari care au părăsit ţara
după reprimarea mişcării de către Mareşalul Antonescu şi înglobează, poate mai mult
oportunişti decât entuziaşti ai mişcării, ştiri din ultima vreme susţin că la sfârşitul lui
octombrie, la o lună după înţelegerea despre care am vorbit, dl. Teohari Georgescu, ministrul
de interne, ca delegat al Partidului Comunist Român, a semnat un acord cu unii legionari care
se refugiaseră în Germania şi care sunt conduşi de un anume domn Pătrăşcanu, un locţiitor al
lui Horea Sima, şeful aşa-numitului „Guvern Naţional Român” din Germania format după
lovitura de stat de la 23 august 1944. Un raport al unei surse demne de încredere afirmă că
acest grup format de mai multe sute de oameni a fost luat prizonier de ruşi la Rostock şi a fost
adus în România. Se mai spune în continuare că aceşti oameni acceptaţi ca membrii ai
Partidului Comunist vor fi folosiţi pur şi simplu ca „trupe de şoc” sau terorişti care să ajute la
suprimarea oricărei rezistenţe politice faţă de programul comuniştilor”11. Vedem de aici că
nici Partidul Comunist nu era atât de inocent în raport cu trecutul, din moment ce permitea
intrarea unor foști legionari în rândurile sale.
În acelaşi mod, comuniştii încearcă să îi racoleze pe maghiari, accentuând faptul că se
vor lua măsuri represive împotriva lor, dacă se schimbă guvernul Groza. Maghiarii, temători
de o mişcare naţionalistă românească, au început să coopereze cu P.C.R.
Ioan Scurtu (coordonator), elaborează volumul România – Viaţa politică în
documente – 194712. Volumul este important pentru a vedea care era situaţia generală a
României în anul 1947, când, în urma înlăturării monarhiei, procesul de comunizare a
României încheie cucerirea definitivă a puterii politice de către P.C.R. În mod special,
reţinem documentul intitulat „Tratatul de pace între România şi Puterile Aliate şi asociate”,
care condamnă în mod deschis fascismul şi pe cei care au colaborat cu Germania nazistă.
După război s-a încercat constituirea unei baze legislative care să rupă statul comunist de
orice reminiscență a trecutului. Totuși, prevederile legale nu s-au respectat întotdeauna
întocmai, au fost și cazuri în care legea a fost eludată.
La 10 februarie 1947 s-a încheiat la Paris, Tratatul de pace între România şi Puterile
Aliate şi Asociate. Sub numele de „puteri aliate şi asociate” intrau următoarele state: URSS,
Marea Britanie, SUA, Australia, Republica Socialistă a Bielorusiei, Canada, Cehoslovacia,
India, Noua Zeelandă, Republica Socialistă Sovietică a Ucrainei şi Uniunea Sud-Africană.

11
Ibidem, p. 390-391.
12
Idem, România – Viaţa politică în documente – 1947, Bucureşti, Arhivele Statului din România, 1994.
10
 Documentul relevă faptul că României îi revine partea sa de responsabilitate pentru că a
luptat de partea Germaniei hitleriste şi, implicit, contra Aliaţilor. Avându-se în vedere că
România a încetat operaţiunile militare împotriva URSS şi a încheiat la 12 septembrie 1944
un armistiţiu cu Puterile Aliate, i se acordă şansa de a încheia acest Tratat de Pace,
sprijinindu-i-se aspiraţia de a deveni membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Frontiera cu
URSS rămâne cea stabilită în 1940. În acelaşi timp prin Tratatul de Pace „Hotărârile sentinţei
de la Viena din 30 august 1940 sunt declarate nule şi neavenite”.
În continuare, articolul 3 al Tratatului consacră ideea că cetăţenii români, indiferent de
rasă, sex, limbă sau religie se vor bucura de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului, între care şi libertatea cultului. Nu se va face nici o discriminare între cetăţenii români
în ceea ce priveşte persoana lor, bunurile, interesele comerciale, profesionale sau civile.
Această precizare este importantă avându-se în vedere că în urma deportării populaţia
evreiască fusese spoliată de bunurile sale mobile şi imobile.
Articolul recunoaşte că România a luat măsuri pentru dizolvarea organizaţiilor de tip
fascist. Persoanele care au comis crime împotriva păcii şi umanităţii vor fi judecate.
Documentul limitează armele terestre, navale, aeriene şi fortificaţiile la cerinţele cu caracter
intern şi în scopul apărării frontierelor. România nu va poseda arma atomică, nu va menţine
instalaţiuni pentru fabricarea materialelor de război, va lua măsuri împreună cu ceialalţi aliaţi
pentru a stăvili înarmarea Germaniei. Forţele militare ale aliaţilor vor fi retrase de pe teritoriul
României în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Tratatului, doar URSS urmând să
mai menţină unele forţe pentru a face legătura cu zonele de ocupaţie din Austria. România va
despăgubi URSS pentru pierderile cauzate acesteia.
Articolul 25 al tratatului consacră principiile: „1. România se obligă ca, în toate cazurile
în care, cu începere de la 1 Septembrie 1939, bunurile, drepturile sau interesele legale din
România aparţinând unor persoane de sub jurisdicţie română au făcut obiectul unor măsuri de
sechestru, de confiscare sau de control pe temeiul originii rasiale sau a religiei unor asemenea
persoane, bunurile, drepturile sau interesele legale menţionate să fie restituite împreună cu
accesoriile lor, sau, dacă restituirea este imposibilă, o despăgubire echitabilă să fie acordată.
Toate bunurile, drepturile şi interesele în România ale persoanelor, organizaţiilor sau
comunităţilor care, individual sau ca membri ai unor grupuri, au făcut obiectul unor măsuri de
persecuţie rasială, religioasă sau altor măsuri cu caracter fascist şi care rămân fără moştenitor
sau nereclamate timp de şase luni după intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, vor fi
transferate de guvernul român organizaţiunilor din România care reprezintă asemenea
persoane, organizaţiuni sau comunităţi. Bunurile transferate vor fi întrebuinţate de acele
organizaţiuni pentru scopuri de ajutorare şi refacere a membrilor supravieţuitori din astfel de

11
grupuri, organizaţiuni şi comunităţi din România. Acest transfer va fi efectuat în termen de
douăsprezece luni de la intrarea în vigoare a Tratatului şi va cuprinde bunurile, drepturile şi
interesele ce trebuie restituite potrivit paragrafului 1 al acestui articol”.
Acest articol repune pe evrei în drepturile lor materiale, iar bunurile celor dispăruţi în
Holocaust urmau să intre sub administrarea Comunităţii evreieşti din România. Dar nu
întotdeauna legea a fost aplicată întocmai și au fost și imobile care au aparținut înainte de
război evreilor și nu au fost restituite.
O altă lucrare pe care o reţinem este cea a lui Mihai Pelin (ed.), Cartea Albă a
Securităţii, vol. 1, 23 august 1944 – 194813. Volumul cuprinde mai multe documente privind
problema imigraţiei legale şi ilegale în Israel, activismul organizaţiilor sioniste şi situaţia
evreilor din această perioadă.
Volumul relevă un aspect pe care l-am semnalat înainte, și anume aderența unor foști
legionari la Partidul Comunist. Astfel, într-o notă din ianuarie 1945 se afirmă că în Divizia
Tudor Vladimirescu au fost încadraţi şi tineri legionari. Documentul confirmă că în rândurile
Partidului Comunist şi ale Apărării Patriotice au fost înscrişi şi legionari.14
Un document al volumului arată și așa zisa inocență a unor partizani ai fascismului
românesc care, sub pretextul că nu au executat decât niște ordine, au evitat să își asume
responsabilitatea pentru faptele lor. Astfel, într-un proces verbal din ziua de 11 mai 1945 din
colecţia Mihai Pelin (coord.)15 se confirmă că învinuitul Ioan Topor, cu reşedinţa în Bucureşti,
este acuzat încă din iulie 1941 că a dat ordin ca evreii din Basarabia să fie trecuţi peste Nistru,
a dat ordin de evacuare din lagărul Vertujeni, din Moghilev, a evreilor din Bucovina de Sud, a
condus deportările din Cernăuţi, a dat ordin de evacuare a evreilor din toată Basarabia, a
evacuat mai mulţi evrei din Piatra Neamţ la Târgu Jiu, a ordonat acte de cruzime şi suprimare.
Învinuitul se considera nevinovat, afirmă că nu a făcut decât să execute nişte ordine. Probabil
că învinuitul a avut o funcţie importantă în armată. Documentele nu menţionează funcţia
acuzatului, decât că la momentul redactării era pensionar.
Un alt aspect semnalat într-o notă din aceeaşi colecţie de documente, din 20 iulie
194516, era faptul că erau deja evrei interesaţi să emigreze: „La Oficiul de Emigrare
Palestinian, au sosit ordine pentru plecarea lotului care a obţinut ultimă cotă de 1028 de
certificate”17, dar până la momentul redactării documentului nu s-a obţinut viza bulgară.
Călătoria urma să se facă pe mare. În această perioadă au fost evrei care au trecut ilegal

13
Mihai Pelin (editor), Cartea Albă a Securităţii, vol. 1, 23 august 1944 – 1948, Serviciul Român de Informaţii,
Bucureşti, 1997
14
Ibidem, document 78, p. 205.
15
Ibidem,
16
Ibidem, notă din 20 iulie 1945, doc. 147, p. 220.
17
Ibidem.
12
graniţa în Bulgaria. Unul din vapoarele care a transportat evrei români spre Israel a fost vasul
Transilvania. Era vorba de un lot de evrei care se compunea „din copii orfani din Transnistria
şi refugiaţi unguri, cehoslovaci şi polonezi, care au fost eliberaţi din lagărele de la
Auschwitz”18.
Tot în legătură cu problema emigrărilor, în colecţia coordonată de Mihai Pelin apare
un document din 20 iunie 1946 care se intitulează Evreii. Înşelăciuni pe tema emigrărilor19,
unde se afirmă că exista un lot de evrei în zona Arad care doreau sau chiar emigraseră
clandestin în Palestina via Ungaria şi Italia. Astfel 3 grupuri de evrei au fost capturate în
dreptul comunei Șiclău la 6 km de frontieră. 34 de evrei cu precădere din Bucureşti au fost
prinşi astfel. Documentul precizează şi numele evreilor care au organizat plecarea „Saul,
Nusem, Solomon Slobin zis Solo şi Marcel Mayer zis Creţu, toţi din Bucureşti”. Documentul
afirmă că organizatorii au pretins sume între 300 000 şi 400 000 de lei/persoană în scopul
emigrării.
Mihai Pelin publică documentul „Emigrări și treceri frauduloase ale frontierei în
vederea emigrărilor”20. Astfel la data redactării documentului (1 noiembrie 1947), chestiunea
emigrării evreilor români devenise deosebit de problematică pentru statul român: „Frecvenţa,
diversitatea modalităţilor şi motivele invocate, precum şi intensitatea semnalată în lunile
august – septembrie în special, au făcut din emigrări o problemă. Pentru a-şi pune în aplicare
planurile lor, emigranţii clandestini au utilizat toate căile posibile: treceri frauduloase de
frontieră pe uscat, calea mării, cu mijloace normale şi improvizate, calea aerului (evaziuni
aeriene)”21. Cele mai numeroase cazuri de părăsire a ţării s-au realizat nu prin URSS, Bulgaria
şi Iugoslavia, ci prin Ungaria. Spre vest emigrează ungurii, germanii, evreii, românii: „Evreii,
emigraţi fraudulos, aleg cu predilecţie pentru trecere frontiera ungară. Ajunşi la Budapesta, ei
se îndreaptă spre Palestina sau America. Faţă de celelalte naţionalităţi, evreii oferă cel mai
ridicat procent de emigranţi. Cazurile determinante ale curentului de emigranţi evrei sunt:
teama că preocuparea lor de căpetenie, comerţul, nu va mai fi remuneratorie, situaţia
internaţională încordată, antisemitismul, care, după părerea lor, este în creştere în estul
Europei; sprijinul pe care doresc a-l da evreilor din Palestina şi deci constituirii statului
evreiesc”22. După 15 septembrie numărul cazurilor de trecere a frontierei a crescut. Pe mare se
pleacă cu vapoare din portul Constanţa, inclusiv cu formaţiuni improvizate. Se aminteşte în
document vasul Transilvania, despre care se ştie că a transportat evrei spre Israel. Documentul

18
Ibidem.
19
Ibidem, document 223, p. 304-305.
20
Ibidem, document 321, p .393-394.
21
Ibidem.
22
Ibidem.
13
concluzionează că emigranţii vor folosi toate căile posibile (uscat, aer, mare) pentru punerea
în aplicare a planurilor lor. Se propun măsuri de pază pentru a împiedica emigrările.
Nicolae Baciu, în lucrarea Agonia României 1944 – 1948. Dosarele secrete acuză23, ne
ilustrează cu ajutorul documentelor situaţia României, în context internaţional, în perioada
1939 – 1953, 1953 fiind anul morţii lui Stalin. Nicolae Baciu arată cum România a fost trădată
de Aliaţi şi lăsată pe mâna lui Stalin. El demonstrează, totodată, cum oponenţii comuniştilor,
liberalii şi ţărăniştii, au fost acuzaţi pe nedrept de fascism, pentru a fi mai uşor eliminaţi.
Dumitru Hîncu, prin lucrarea Un licăr în beznă. Acţiuni necunoscute ale diplomaţiei
române24, aduce în circuitul ştiinţific documente inedite cu privire la încercările unor
diplomaţi români aflaţi în Occident, de a-i proteja pe evreii români în perioada Holocaustului.
Se oferă un element de legătură între trecut şi prezent. Autorul precizează sursele din care
culege documentele: „Un prim grup de documente – prevăzute în josul lor cu iniţialele
numelui celui care le-a redactat, anume Dumitru Metta secretar al Legaţiei române din Vichy
în anii 1942-1944, provin dintr-un dosar adus în ţară la moartea diplomatului de fratele
acestuia d.ing. Emil Metta”25. Un al doilea grup de documente, arată autorul, „a fost apoi
depistat de noi în Arhiva Ministerului de Externe din Bucureşti; ele pot fi uşor deosebite de
cele dintâi întrucât poartă, conform uzanţelor unanim admise, indicaţia fondurilor şi dosarelor
din care au fost preluate. Se referă şi ele la acelaşi câmp de acţiune al diplomaţiei române –
rămas nestudiat până acum – şi pun într-o lumină mai puternică eforturile ei în această
direcţie”26. Documentele conţin corespondenţa între reprezentanţii Ministerului de Afaceri
Externe român şi Legaţia română de la Vichy în scopul îmbunătăţirii situaţiei în Franța a
evreilor care erau cetăţeni români. Documentele relevă inclusiv acţiuni de salvare de către
diplomaţia română a unor evrei români aflaţi în Franţa. Titlul simbolic „Un licăr ascuns în
beznă” relevă bunele intenţii ale unor diplomaţi români, dar şi imposibilitatea acestora de a
salva de la moarte un număr considerabil de evrei români.
În colecţia de documente Daniela Bleoancă, Nicolae Alexandru – Nicolescu, Cristina
Păiuşan, Dumitru Preda, „România – Israel. 50 de ani de relații diplomatice“, apar mai multe
documente importante privind emigrarea evreilor români în Israel. Astfel, Ana Pauker, prin
telegrama din 11 iunie 1948, afirma ministrului Afacerilor Externe al Guvernului Provizoriu
al statului Israel, Moshe Sharett, că „Salutând proclamarea noului stat, guvernul român îşi
exprimă cele mai calde urări legate de dezvoltarea sa democratică şi independentă şi speră ca

23
Nicolae Baciu, Agonia României 1944- 1948. Dosarele secrete acuză, Bucureşti, Editura Saeculum şi Editura
Vestala, 1997.
24
Dumitru Hîncu, Un licăr în beznă. Acţiuni necunoscute ale diplomaţiei române, Bucureşti, Hasefer, 1997.
25
Ibidem, p.7.
26
Ibidem, p.9.
14
relaţiile amicale să se dezvolte între Republica Populară Română şi statul Israel” 27. Printr-o
telegramă din 9 iunie 1948, guvernul român fusese înştiinţat de la Tel Aviv de solicitarea
statului israelian de a fi recunoscut de autorităţile române. Telegrama anunţa autorităţile
române de faptul că Consiliul Naţional Evreiesc a proclamat suveranitatea statului israelian.
Printre obiectivele noului stat era acela de a încuraja pe evreii din diaspora să emigreze. Toate
statele învecinate sunt invitate să colaboreze cu statul israelian pentru atingerea binelui comun
pentru a integra Israelul în familia de naţiuni ale lumii.
Într-o telegramă din 3 iulie 1948 adresată de Ana Pauker lui Moshe Sharett28, guvernul
român se declară de acord cu stabilirea unei legaţii a statului Israel la Bucureşti. În continuare,
printr-o telegramă adresată de Ana Pauker lui Moshe Sharett s-a acordat ministrului Reuven
Rubin acceptul Bucureștilor de a fi numit trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar în
România.
Din scrisoarea lui Moshe Sharett, publicată în colecţia Relaţii diplomatice România –
Israel29, rezultă că poporul israelian a primit cu bucurie recunoaşterea naşterii statului Israel
de către autorităţile române la 11 iunie 1948. Autorităţile române nu trimiseră până la acea
dată un reprezentant la Hakyria. Problema care preocupă autorităţile israeliene este cea a
emigrării evreilor români în Israel. Autorităţile române autorizaseră plecarea în Israel a mai
multor mii de evrei români, autorităţile israeliene fiind, în consecință, profund recunoscătoare.
Israelul a motivat nevoia de emigranţi prin necesitatea de a-şi întări armata antrenată în lupta
contra agresorilor externi. Situaţia militară nu reprezenta, însă, decât un aspect. Un alt factor
care a determinat procesul de emigrare al evreilor români era voinţa Israelului de a se dezvolta
din punct de vedere economic.
Într-o telegramă a lui Nicolae Cioroiu30 (trimis extraordinar și ministru plenipotențiar
la Tel Aviv) din aceeaşi colecţie de documente menţionată mai sus, datată 9 noiembrie 1949,
este citat ministrul Sharett care a spus „Crearea şi existenţa Israelului sunt opera sionismului.
Imigrarea este axa politică a guvernului Israel. Evreii din România sunt factor determinant în
Israel. R.P.R., duşmanul sionismului şi guvernului refuză discuţii, n-a răspuns scrisorii, ne
atacă, arestează sionişti, nu ţine promisiunea asupra emigrării dată lui Namir, Agami, Eliasiv
neprimit în mod oficial, toate reflectă poziţia guvernului R.P.R. întrutotul opusă unor relaţiuni
diplomatice. Nu se pot concepe relaţii diplomatice între cele două state cu puncte de vedere cu
totul opuse, în special în problema emigrării, după cum s-a arătat lui Rubin”31.

27
Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda, România – Israel. 50 de
ani de relaţii diplomatice, vol.1, 1948-1969 , Victor Boştinaru (coord.), Editura Sylvi, Bucureşti, 2000, p.3-4.
28
Ibidem, p. 4-5.
29
Ibidem, p.6-10.
30
Ibidem, p.32.
31
Ibidem.
15
 Aspecte ale politicii interne a Israelului sunt relevate și într-o telegramă a lui Nicolae
Cioroiu adresată ministrului de Externe al R.P.Române la 21 nov. 1949. Aici se arată că
Rubin şi Agami vor fi înlocuiţi, fapt ce va duce la tensionarea relaţiilor cu URSS şi blocul
răsăritean: „Rechemarea se produce în zile de încordare grea între Bucureşti – Tel Aviv şi este
expresia relaţiilor încordate între [cele] două ţări”32. Relațiile diplomatice dintre România și
Israel au cunoscut și perioade de tensiune.
Într-un alt raport a lui Nicolae Cioroiu33 adresat Anei Pauker, privind discuţia cu
Moshe Sharett din 30 nov 1949 se face referire la opinia lui Sharett faţă de emigrarea evreilor
români. Sharett recunoaşte rolul mişcării sioniste în crearea statului Israel, dând exemplul
altor democraţii populare care au permis plecarea evreilor, în timp ce în România sioniştii se
confruntau cu probleme. Momentul redactării acestor concluzii ale ministrului Sharett
coincide cu începutul campaniei anti-sioniste în România. Se recunoaşte aportul vasului
Transilvania și importanța emigrării evreilor români: „Emigrarea este punctul cardinal în
politica statului Israel şi nu se pot concepe raporturi diplomatice între cele două ţări cu puncte
de vedere care sunt cu totul opuse în această problemă. Ce importanţă au raporturile
diplomatice dacă România se menţine pe această poziţie?”34. Se mai constată rolul negativ al
CDE în privinţa emigrării şi propaganda anti-sionistă inclusivi prin oameni ai cultului (rabini).
Reprezentantul român afirmă că autorităţile române nu au criticat Israelul, în timp ce Ben
Gurion „a atacat” regimul de democraţie populară din România, iar creaţia statului Israel nu
este opera sionismului, ci a geopoliticii postbelice.
Relațiile româno – israeliene se dovedesc adesea tensionate. Astfel, într-un raport al
Legaţiei române de la Tel Aviv35 adresat Anei Pauker, privind aniversarea zilei Republicii în
Israel, se afirmă că nu există presă independentă în Israel şi că doar presa partidului Mapam
poate fi considerată prietenă. În general, presa care este prietenă României este reprezentată
de ziarele „Kol Haam”, „Al Itiahad”, „Glasul poporului”, „Kol Hapoel”, „Kol Hanovar”.
Această presă nu a luat poziţie în chestiunea emigrărilor, n-a dezbătut problema naţională, n-a
spus un cuvânt împotriva atitudinii României faţă de sionism.
Pentru a face propagandă în favoarea R.P.R., legaţia română organizează prezentări de
filme româneşti ca manifestarea din 29 XII 1949. Au fost invitate oficialităţile: din corpul
diplomatic, guvern, funcţionari din M.A.E., autorităţi locale, deputaţi, partide, ziarişti.
Autoritățile române încearcă să dezmintă suspiciunea că în România, evreii ar fi
persecutați. Astfel, într-o telegramă a ministrului Afacerilor Externe al R.P.Române către

32
Ibidem, p.33
33
Ibidem, p. 36-39.
34
Ibidem,
35
Ibidem, p.49.
16
Legaţia Română din Tel Aviv36, din 7 aprilie 1950, privind situaţia naţionalităţilor
conlocuitoare din România se afirmă că nu se poate vorbi despre persecuţii ale
„naţionalităţilor conlocuitoare” în România. Această afirmaţie are loc în contextul în care, la
13 martie 1950, ziarul New York Times afirma privitor la evreii din România că „Viaţa
comunităţii evreieşti este pe calea distrugerii fizice şi materiale”.
Într-un raport37 al Legaţiei Române la Tel Aviv adresat Anei Pauker, ministru al
Afacerilor Externe al R.P. Române, la 9 septembrie 1950, privind emigrarea evreilor din
România, se descrie situaţia dificilă existentă în Israel sub raportul condiţiilor materiale,
agitaţiile politice, faptul că partidele de stânga sunt şovăielnice, atitudinea partidului comunist
şi grevele muncitorilor israelieni, creşterea şomajului în Israel. În aceste condiţii, arată
raportul, primul ministru Ben Gurion, a făcut un apel disperat la evreimea americană, invitând
45 de bogătaşi evrei la o conferinţă în vederea contractării de împrumuturi: „În această situaţie
economică grea, fiecare emigrant nou care vine este o nouă îngreunare a situaţiei. Peste 100
000 de oameni din lagăre nu au cazare, nu au unde munci, trăiesc fără vreo perspectivă. Dar
numărul acestora creşte mereu”38.
Conform relatărilor diplomaţilor români, Israelul nu scapă nici o ocazie de a critica
atitudinea guvernului român faţă de emigrare: „Pe de altă parte, orice ar putea înlătura masele
de la cunoaşterea situaţiei reale din Israel este binevenit. Pierzând un mare subiect de atac în
contra noastră, numărul mic de oameni care plecau de la noi, ei folosesc orice ca subiect al
atacului lor. Astfel: cuantumul de kilograme permise a fi scoase din ţară, purtarea vameşilor la
Constanţa, înghesuiala de pe <<Transilvania>>, totul este bun pentru atacarea R.P.R.
Dar principalele atacuri contra nostră s-au dat pe două chestiuni: propaganda din ţară
contra plecărilor şi arestarea unor şefi sionişti. V-am comunicat telegrafic atacurile contra
noastră”39.
Diplomaţii români consideră că ostilitatea israelienilor vine pe fondul apropierii lor de
puterea americană.
Andreea Andreescu, Lucian Năstasă, Andreea Varga (ed.), au elaborat volumul Evreii
din România, Mărturii documentare (1945 – 1965)40. Apărut ca urmare a iniţiativei Centrului
de Resurse pentru Diversitate Culturală din Cluj-Napoca pentru a cerceta situaţia minorităţilor
din România în perioada comunistă, volumul cuprinde documente importante pentru situaţia
evreilor din această perioadă, bazându-se pe materiale din arhivele române şi maghiare.

36
Ibidem, p.62.
37
Ibidem, p. 70-75.
38
Ibidem..
39
Ibidem.
40
Andreea, Andreescu; Lucian, Năstasă; Andreea, Varga (ed.), Evreii din România, Mărturii documentare
(1945 – 1965), Cluj-Napoca, Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, 2002.
17
Făcându-se referire la factorii care au influenţat dinamica societăţii evreieşti în perioada
postbelică, autorii afirmă:
„După părerea noastră, trei au fost factorii care au influenţat dinamica societăţii
evreieşti, în perioada postbelică:
a). În primul rând trauma trecutului imediat, adică tragedia populaţiei evreieşti în perioada
dictaturii fasciste, sau ceea ce numim <<capitolul românesc al Holocaustului>>. Această
tragedie a avut un impact deosebit asupra colectivităţii evreo-române. Șocul suferit va fi
determinant pentru supravieţuitorii acestei perioade, le va influenţa deciziile fundamentale, le
va schimba radical modul de a gândi.
Evreii din România, ca şi din celelalte ţări, se prezentau, după căderea fascismului ca
un grup uman ce a supravieţuit, deci ieşit din tiparele normalităţii, atât la nivelul individului,
cât şi al colectivismului. Scos cu forţa de pe făgaşul său, întoarcerea va fi dificilă, dureroasă
şi, mai ales, doar parţială.
b). A doua coordonată avea să fie proclamarea statului Israel, în mai 1948, ce materializa o
milenară năzuinţă a poporului evreu spre un cămin naţional. Apariţia acestui stat avea să
sensibilizeze conştiinţa întregii evreimi, indiferent de decizia de a pleca sau nu spre noul stat.
De acum înainte, în faţa evreilor din România se impune un nou plan, de interes fundamental,
cel legat de statul Israel. Interesul pentru Ţara cea nouă – veche va fi o permanenţă nu numai
pentru cei ce au decis să plece, ci şi pentru cei care, din diverse motive, au refuzat opţiunea
emigrării. Impactul acestui eveniment a fost cu atât mai puternic, dat fiind momentul în care s-
a petrecut, imediat după Holocaust.
c). A treia coordonată a fost marcată de schimbările sociale din România, instaurarea
regimului comunist, care prin măsurile sale, în special cele legate de regimul proprietăţii, dar
nu numai, va influenţa soarta populaţiei evreieşti, şi pe cea a populaţiei majoritare. Şocaţi şi
lipsiţi de speranţă datorită trecutului, speriaţi de desfăşurările prezentului, evreimea din
România îşi va organiza trăirea istorică pe două planuri, cel al realităţii româneşti şi cel
israelian. Un raport al Serviciilor de Siguranţă surprinde destul de bine această existenţă pe
mai multe planuri a populaţiei evreieşti: „Evreii [...] sunt îngrijoraţi din cauza evenimentelor
din Palestina. Pe plan intern se observă o rezervă în legătură cu naţionalizarea industriei şi
trecerea comerţului << en gros>> în mâinile statului`’.41
Aceeaşi colecţie de documente reflectă anumite atitudini antisemite existente în
societatea românească de după război care relevă percepţia ne-evreilor asupra evreilor,
ostilitate care s-a perpetuat şi după anii Holocaustului: “Evreii, care credeau că vor putea prin
diferite manevre să tergiverseze încorporarea lor (în armată – n.n.) până la sfârşitul

41
Ibidem, p.7-8.
18
războiului, se văd astăzi în faţa faptului împlinit şi deci a neplăcerilor pe care le prezintă
faptele. Ei caută şi astăzi să poată obţine o nouă amânare, cel puţin până în martie, fiindcă
încorporarea făcută în mijlocul iernii le-ar aduce multe neplăceri şi suferinţe”42.
Apar şi documente care relevă intenţia evreilor de a părăsi ţara sau de a emigra în
Israel. Astfel se vorbeşte despre măsuri privind arestarea unor evrei: „Toţi posedă adeverinţe
că au efectuat munca la detaşamentul Cimişlia – Cetatea Albă, de unde li s-a dat drumul la
data de 18 mai 1944. Susnumiţii au încasat de la Prefectura judeţului Buzău drepturile pentru
a fi repatriaţi, după care au dispărut. Din informaţii, aceştia ar intenţiona să procedeze astfel şi
în alte localităţi”43.
Tot aspecte antisemite sunt relatate şi într-o notă emisă din Turda, la 19 ianuarie 1945,
de către Serviciul Secret de Informaţii Cluj – Turda: „Îndată după eliberarea ţării de vechea
situaţie şi abolirea legilor de protecţie a elementului străin, ungurii şi jidovii se consideră
iarăşi stăpâni şi încearcă pe toate căile suprimarea elementului românesc, subminează statul şi
formează fel de fel de asociaţii şi societăţi zise democratice sau de stânga, cu un singur scop:
distrugerea ordinii sociale la noi şi înfrângerea elementului autohton pentru a stăpâni ei, cum
vor, acest popor”44.
Un document emis de prefectura Poliţiei Capitalei la 24 ianuarie 1945 face referire la
convertirea unor evrei la catolicism în perioada Holocaustului, respectiv dorinţa lor de a
reveni la religia mozaică după război, acest lucru fiind considerat ca o dovadă a nesincerităţii
lor: „Aceşti transfugi care şi-au apărat pielea îmbrăţişând o religie străină, nu merită acum să
fie absolviţi de acest păcat şi tocmai de sfatul rabinic, care are menirea să vegheze la
executarea preceptelor religiei. Aceşti evrei care au făcut o afacere trecând la catolicism, să fie
lăsaţi acolo, neadmiţându-se traficul cu lucrurile sfinte pentru care evreii suferă de aproape
6000 de ani”45. Relatările sunt luate din cercurile evreilor.
Un document eliberat de către Chestura Poliţiei Municipiului Alba Iulia din februarie
1945 arată refuzul evreilor de a se înrola în armată după începerea ofensivei antinaziste:
„Direcţiunea Generală a Poliţiei este informată că evreii urmând a fi înrolaţi, în rândurile
evreilor există o puternică reacţiune, mai cu seamă că printre aceştia se vorbeşte că de data
aceasta ar fi intervenit pentru încorporarea lor însuşi Comandamentul Sovietic.
Evreii au început să facă demersuri pe lângă acelaşi Comandament, să aprobe ca tinerii
evrei din România să fie înrolaţi în cadrele Armatei Sovietice pentru diferite servicii militare

42
Ibidem, p.90.
43
Ibidem, p.91.
44
Ibidem.
45
Ibidem, p. 92.
19
auxiliare, oferindu-se pentru asemenea servicii şi în special pentru Crucea Roşie femeilor
evreice”46.
Anumite obiceiuri evreieşti s-au perpetuat şi în perioada comunistă, cum ar fi tăierea
rituală a cărnii: „Conform ordinului Dir. Gen. a Pol.nr. 8133-S din 17 februarie 1945 şi
motivat de ordinul Ministrului Afacerilor Interne, Dir. Adm. De Stat nr. 27 032 din 16
februarie 1945, am onoare a vă face cunoscut că în urma cererii Uniunii Comunităţii Evreieşti
din Vechiul Regat [1], Ministerul Cultelor şi Artelor a dat aviz favorabil pentru ca tăierea
rituală de animale şi păsări să fie făcute exclusiv de către comunităţile evreieşti sau de către
autorizaţii speciali ai comunităţilor, rugându-vă să binevoiţi a lua măsuri prin organele în
subordine pentru respectarea acestei dispoziţiuni“47.
În mai multe ocazii evreii îşi arată determinarea de a emigra în Palestina - mai târziu
Israel, în ciuda dificultăţilor pe care le presupunea procesul de integrare: „Urmare notelor
noastre anterioare, prin care semnalăm preocuparea cercurilor conducătoare evreieşti de a
organiza o manifestaţie publică, pentru a se protesta împotriva restricţiunilor impuse de
guvernul britanic imigrărilor în Palestina; prin care semnalăm fixarea datei acestei manifestaţii
publice pentru duminică, 8 aprilie 1945; prin care semnalăm interzicerea acesteia de către
autorităţile administrative de resort şi ţinerea ei totuşi într-un cadru mai restrâns la aceeaşi
dată în Templul Unirea Sfântă; prin care semnalăm fixarea unei noi date pentru ţinerea acestei
manifestaţii la 15 aprilie 1945, revocarea ei etc, etc.“48. Totodată se constată necesitatea
continuării luptei împotriva fascismului şi hitlerismului.
În colecţia de documente publicată de Katona Csaba, Olmosi Zoltán, Oross András, Soós
László, P. Szigetvári Eva, Szabó Dóra, Varga Katalin, Emlékezz! Válogatott levéltári források a
magyarországi zsidóság üldöztetésének történetéhez, 1938-1945, Magyar Országos Levéltár apar mai
multe documente importante pentru soarta evreilor maghiari din perioada Holocaustului şi
după război. Într-un document de arhivă relatând hotărârea subprefectului judeţului Şopron
din 15 mai 194549, se vorbeşte despre luarea în evidenţă a mormintelor comune. Documentul
cere comunelor să se informeze unde se găsesc morminte comune, cu precizarea numărului
acestora şi a numelui deportaţilor înhumaţi în acele morminte.
Și alte documente fac referire la victimele nazismului din Ungaria. Astfel, în raportul
notarului din Agfalva,50 la apelul subprefectului judeţului Şopron, se afirmă că în comuna

46
Ibidem, p. 96.
47
Ibidem, p.97. Document emis de chestura Politiei Municipiului Alba, nr. 22.089 – S din 8.III.1945.
48
Ibidem, p. 107. Notă a corpului detectivilor.
49
Katona Csaba, Olmosi Zoltán, Oross András, Soós László, P. Szigetvári Eva, Szabó Dóra, Varga Katalin,
Emlékezz! Válogatott levéltári források a magyarországi zsidóság üldöztetésének történetéhez, 1938-1945
(Adu-ți aminte! Surse de arhive selectate despre istoria prigonirii evreilor din Ungaria, 1938-1945), Magyar
Országos Levéltár, Budapest, 2004, p. 201.
50
Ibidem, p. 202.
20
Agfalva au decedat 591 deportaţi în timpul muncii forţate, aceştia fiind supravegheaţi de
nemţi. Doar 138 de persoane au fost înregistrate la oficiul stării civile, iar 36 nu au putut fi
identificaţi.
În raportul notarului din Nagycenk, la apelul subprefectului judeţului Şopron51, se
arată că în această comună se află un mormânt comun al deportaţilor. 850 de deportaţi au fost
înregistraţi la starea civilă până la 24 februarie 1945, iar 450 nu au fost înregistraţi. Se
relatează că chiar înainte de intrarea ruşilor, nemţii au împuşcat 244 de deportaţi în incinta
Fabricii de zahăr din Nagycenk.
În raportul medicului de sănătate publică, referitor la deportaţii înmormântaţi şi
exhumaţi pe teritoriul judeţului Şopron52, se arată numărul deportaţilor înmormântaţi la
marginea comunei, respectiv a celor rămaşi înmormântaţi în mai multe comune din Ungaria.
În aceeaşi colecţie de documente este prezentată prima lege evreiască (Legea XV din
1938)53 despre asigurarea echilibrului vieţii sociale şi economice din Ungaria. Legea prevede
formarea unei camere de presă, a unei camere de artă, teatrală şi cinematografică unde doar
20% din numărul total de membrii pot fi evrei și angajaţi permanent.
Camera medicilor, inginerilor şi baroul de avocaţi pot înregistra membrii evrei până la
20% din numărul total de membrii. În vigoarea legii XXI din 1937, în întreprinderile (firmele)
cu un număr mai mare de 10 angajaţi intelectuali, doar 20% pot fi evrei, iar câştigurile lor
anuale nu pot depăşi 20% din totalul veniturilor angajaţilor din domeniul intelectual al firmei.
A doua lege evreiască (Legea IV din 1939)54 publicată în aceeaşi colecţie de
documente, preciza că poate fi considerat evreu acea persoană care are cel puţin unul dintre
părinţi sau unul dintre bunici membrii ai cultului mozaic. Legea defineşte categoriile de
persoane care nu pot fi consideraţi creştini.
Evreii nu vor fi aleşi în Senat, cu excepţia preoţilor care reprezintă comunitatea
evreiască. Au drept de vot sau pot fi aleși în funcţia de parlamentari dacă ei şi părinţii lor s-au
născut pe teritoriul Ungariei. Evreii care plătesc impozite mari nu pot fi membrii ai Consiliilor
comunale, nu vor fi angajaţi ca funcţionari în cadrul întreprinderilor, corporaţiilor de stat,
judecătoreşti sau comunale.
Profesorii evrei din licee și şcoli profesionale, învăţătorii și judecătorii evrei vor fi
disponibilizaţi sau pensionaţi. Angajaţii unităţilor confesiunii evreieşti nu intră sub incidenţa
legilor de mai sus. Evreii nu pot fi notari, translatori sau să aibă alte funcţii judecătoreşti.

51
Ibidem, p. 202-203.
52
Ibidem, p. 203.
53
Ibidem, p. 7-11.
54
Ibidem, p. 12-30.
21
Studenţii evrei admişi în Universităţi nu pot depăşi 6% din numărul total al studenţilor. Acest
procent propus nu se aplică facultăţilor de teologie.
În Baroul de avocaţi, la Camera ingierilor, medicilor, presă, arte teatrale şi film
numărul evreilor nu poate depăşi 6%. Cu excepţia publicaţiilor evreieşti, un evreu nu poate
îndeplini funcţia de redactor- responsabil, redactor- şef, editor, director de teatru, secretari
culturali, etc.
Evreilor li se permite, conform legii a II-a evreieşti, implicarea în transportul în
comun. „Transportul în comun va fi adjudecat evreilor doar în cazul în care toate sumele
alocate transportului în comun din bugetul instituţiilor, autorităţilor, etc să nu depăşească 20%
în anii 1939-1940, 10% între 1941-1942 şi 6% din 1943 din suma totală alocată transportului
în comun. În cazul acestui paragraf sunt permise abateri doar dacă la licitaţie nu participă
decât evrei sau celelalte oferte sunt mult mai nefavorabile”. Legea antievreiască practic
anulează proprietatea agricolă evreiască „Imobilele agricole care sunt proprietăţi evreieşti pot
fi oricând confiscate sau luate în chirie”.
Persoanele care angajează evrei încălcând prezenta lege pot fi pedepsite cu maximum
2 luni închisoare. După atenţionarea autorităţilor, persoanele care încalcă legea angajând evrei
sunt pedepsite cu până la 1 an de închisoare.
În colecţia de documente a lui Mihnea Dobrincu, Dorin Dobrincu, Armand Goşu (Ed),
Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu Dej (1945-
1965) se găseşte un document Sinteză asupra problemei evreeşti55, în fapt un raport asupra
problemei sioniste din R.P.R. Se face o evidenţă a populaţiei evreieşti din România „În R.P.R,
există 350 000 evrei, repartizaţi astfel: în Bucureşti 132 000, în Moldova 118 000, în
56
Transilvania 62 000, În Bucovina de Sud 22 000 şi în Muntenia şi Dobrogea 16 000” . Un
număr destul de mare de evrei erau şomeri (51 000).
În lumea evreiască acționa pe de o parte C.D.E., iar pe de altă parte un număr destul de
mare de organizaţii sioniste. Se recunoaşte natura comunistă a CDE prin prezenţa membrilor
PMR în rândul conducerii C.D.E, dar se recunoaşte că, iniţial, în cadrul C.D.E erau şi membrii
sionişti care au subminat scopurile CDE de apropiere de evrei, în sensul de a-i face să accepte
partidul şi statul comunist. Rolul sioniştilor este perceput ca negativ şi „anti-democratic”: „În
sens invers acţionează sioniştii, cel de a instrui organizaţiile sioniste”. Se amintesc organizaţii
de extremă „dreaptă” sioniste „Bethar”, „Menorah” şi „Haiarden”, iar „Irgun” este considerată
organizaţie teroristă.

55
Mihnea Dobrincu, Dorin Dobrincu, Armand Goşu (Eds) (Comisia prezidenţială pentru analiza dictaturii
comuniste din România), Istoria comunismului din România. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu – Dej
(1945-1965), Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p.98-102.
56
Ibidem, p.98.
22
 Se propune dizolvarea organizaţiilor sioniste cu caracter naţionalist ca şi Klal-sioniştii,
Renaşterea şi Mizrachi, încetarea activităţii Partidului Ichud, tolerarea partidelor sioniste
„Mişmar” şi „Poale Sion”.
În documentul „Proces verbal”57, încheiat la 2 martie 1949/Bucureşti, este prezentată
problema organizaţiilor sioniste dezbătută de către Tov. General Locotenent Pintilie
Gheorghe, Tov. General Maior Nicolsky Alexandru, Tov. General Maior Mazuru Vladimir şi
Tov. Colonel Birtaş Gavril. Portretul acestor organizaţii nu este unul favorabil: „Analizând
scopul şi tendinţele acestor organizaţii şi mai ales urmărind elementele care le sprijină şi care
le folosesc în scopuri diversioniste, putem să ne dăm seama că nu există nici o deosebire între
scopurile [pe] care le urmăreşte [sic!] organizaţiile sioniste şi scopurile pe care le urmăreşte
orice altă organizaţie fascistă”. Organizaţiile sioniste sunt percepute ca fiind unelte ale
imperialismului. Se au în vedere măsuri ca dizolvarea organizaţiilor sioniste, urmărirea
activităţii lor, pedepsirea elementelor care intră în ţară ca să le susţină.
Tot în colecţia a lui Mihnea Dobrincu, Dorin Dobrincu, Armand Goşu apare un
document care relatează situaţia statistică a membrilor de partid din punct de vedere social,
etnic, pe sexe, al ocupaţiei părinţilor58. Cea mai mare pondere pe categorii sociale o au
muncitorii calificaţi (28,50%), respectiv necalificaţi (18,44%). Între membrii PCR evreii sunt
în proporţie destul de mică 3,55%, adică 25.171, un procent cu mult mai mic decât al
românilor (81,50%), respectiv al ungurilor (11,48%). Situaţia este raportată la data de 5
ianuarie 1951.
În concluzie, culegerile de documente publicate sunt o sursă importantă pentru
înțelegerea situației din interiorul evreimii din România și Ungaria imediat după al doilea
război mondial. Orientarea unei părți a evreimii spre comunism, a altei părți spre emigrație în
noul stat Israel, arată o anume derută între tradiție și un viitor liniștit, egalitarist.

I.2 Memorii edite

O categorie importantă de lucrări care prezintă de la „sursă”, pe baza propriei

experiențe, o stare de fapt petrecută într-o anumită conjunctură istorică locală sau
internațională, memoriile sunt o sursă importantă de informații. Desigur, ele pot avea o doză
de subiectivism datorită momentelor excepționale prin care a trecut autorul, fie ele fericite sau
grave. Completate cu alte surse de informații: documente de arhivă originale, lucrări de

57
Ibidem, p. 128-129.
58
Ibidem, p. 98-102.
23
specialitate redactate de istorici specialiști, date de istorie orală etc. – memoriile contribuie la
aprofundarea adevărului istoric, dând o notă particulară înțelegerii acestuia.
Moses Rosen, în lucrarea Primejdii, încercări, miracole. Povestea vieţii şef-rabinului
Dr. Moses Rosen59, îşi descrie propria viaţă. Moses Rosen a fost șef rabinul României în
perioada comunistă. Jurnalul acoperă şi perioada care ne interesează, 1945 – 1953. În
memoriile sale, el detaliază lupta sa de mediator între puterea comunistă şi masele largi de
evrei în vederea facilitării emigrării în Israel. Rabinul dispune de o putere deosebită de
persuasiune în faţa comuniştilor, convingându-i că emigrarea evreilor în Israel este o
necesitate. Joacă un rol periculos, riscându-şi în fiecare moment libertatea. Rabinul încearcă
să îi împiedice pe liderii evrei locali care deserveau cultul iudaic să plece din țară pentru a
rămâne acasă şi a asigura serviciul religios celor care nu doreau să plece.
Tereza Mozeş îşi publică jurnalul intitulat Decalog însângerat60. Memoriile prezintă o
viziune personală asupra Holocaustului a unei evreice deportate din Oradea, care şi-a pierdut
mai mulţi membrii ai familiei în Holocaust, care a găsit resursele interioare ca, după
reîntoarcere, să îşi continue studiile în istoria artei şi etnografie şi să îşi întemeieze o familie,
să înceapă o viaţă nouă, alegând să rămână în statul comunist român.
Tereza Mozes descrie anii petrecuţi în perioada ascensiunii Germaniei naziste, din
timpul detenţiei în ghettoul din Oradea, respectiv perioada detenţiei în lagărele germane.
Provenită dintr-o familie de comercianţi, absolventă a unui liceu teoretic, profilul real, lucrând
ca şi croitoreasă în perioada legislaţiei antisemite, suportând calvarul ghetoizării maghiare la
Oradea cu toate privaţiunile şi lipsurile la care evreii orădeni au fost supuşi, trecând prin mai
multe lagăre germane, între care şi Auschwitz, eliberarea de către soldaţii ruşi şi drumul spre
casă, sunt doar câteva etape prin care a trecut autoarea. Caracterul dramatic al memoriilor este
dat de faptul că autoarea a fost subiectul persecuţiilor horthyste şi martoră la dramatismul
acelor vremuri, dar şi datorită faptului că în vâltoarea Holocaustului autoarea a pierdut
numeroși membrii ai familiei. Autoarea reuşeşte să redea evenimentele prin care a trecut,
implicîndu-se personal în firul memoriilor influenţate de experienţa trăită.
Carol Buium Beniamini, în lucrarea Un sionist în vremea lui Antonescu şi după
aceea61, îşi descrie activitatea ca sionist. Autorul şi-a desfăşurat activitatea în perioada cea
mai tensionată pentru evreime, înainte şi după al doilea război mondial în cadrul organizaţiei
sioniste Haşomer Hazair. O parte a evreimii a dat crezare, cu naivitate, ideilor comuniste, în

59
Moses Rosen, Primejdii, încercări, miracole. Povestea şef-rabinului Dr. Moses Rosen, Bucureşti, Editura
Hasefer, 1991.
60
Tereza Mozes, Decalog însângerat, Bucureşti, Editura Ara, 1995.
61
Carol Buium Beniamini, Un sionist în vremea lui Antonescu şi după aceea, Bucureşti, Hasefer, 1999.
24
timp ce majoritatea a încercat să emigreze în patria lor istorică, Israel, făcând alya. Haşomer
Hazair era una din nenumăratele mişcări sioniste apărute după război.
Memoriile lui Carol Buium Beniamini sunt prefaţate de prof.univ.dr. Solomon
Vaimberg, care descrie conjunctura în care îl cunoaște pe autor după război, după reînfiinţarea
organizaţiei Haşomer Haţair. Totodată, dr. Solomon Vaimberg face un portret al situaţiei
evreilor din România posbelică, care aspirau, în ciuda dificultăţilor existente, să emigreze în
Israel: „Pentru regim, evreii deveniseră o minoritate greu asimilabilă, care nu se încadra nici
prin origine socială între categoriile privilegiate ale noii orânduiri. Cei ce se încumetau să facă
cerere de alya erau sever sancţionaţi prin pierderea locului de muncă, eliminarea din şcoli şi
facultăţi, excluderea din viaţa politică şi obştească în genere. Discriminaţi disimulat – ca
„sionişti”sau nedisimulat în cadrul măsurilor numite cinic de „îmbunătăţire” a compoziţiei
naţionale, marginalizaţi ca „mic-burghezi”, împinşi spre statutul unor cetăţeni de mâna a doua,
evreii s-au văzut frustraţi până şi de perspectiva promovării în domeniile lor specifice de
activitate”62. Solomon Vaimberg consideră că evreii nu s-au numărat printre favorizaţii
regimului comunist, ci printre cei nedreptăţiţi de acest regim. În ceea ce-l priveşte pe Carol
Buium Beniamini, acesta a fost deţinut împreună cu alţi sionişti din mişcarea Haşomer Haţair
în închisorile Malmaison, Jilava şi Văcăreşti în perioada regimului antonescian (14 martie
1942 – august 1944). Conducătorii mişcării sioniste, odată eliberaţi, au contribuit la refacerea
organizaţiilor sioniste după război: Haşomer Haţair, Bnei Avoda şi Mişmar. Într-o perioadă
când mişcarea de rezistenţă împotriva fascismului era redusă în România, organizaţia
Haşomer Haţair a jucat un rol important. Autorul era membru al organizaţiei Haşomer Hazair
încă de la 13 ani.
Carol Buium Beniamini înfăţişează principalele direcţii de acţiune ale tineretului
organizaţiei, prin descrierea experienţei sale personale:”Ca mulţi alţi tineri, fete şi băieţi, la
vârsta pubertăţii, ceea ce ne-a reţinut ca membri ai organizaţiei de tineret a fost prietenia
sinceră, voioşia vieţii, cântecele, dansurile şi excursiile; ambianţa tinerească; discuţiile despre
<<iubirea platonică>> şi respectarea celor zece porunci ale mişcării Haşomer Hazair. În
acelaşi timp, am ascultat conferinţe, sihot în jargonul nostru, despre Freud şi Adler, care au
încercat să pătrundă în secretele conştientului şi subconştientului, secretele sufletului
omenesc. Am discutat şi comentat problemele evoluţiei şi ale revoluţiilor care au fost baza
dezvoltării dialectice a societăţii şi a istoriei – de la Revoluţia franceză şi până în zilele
noastre. Am încercat să pătrundem în profunzimea filosofiei şi a determinismului istoric,
discutând cu pasiune despre rolul personalităţii în istorie. Am făcut un efort imens să explicăm
şi să interpretăm existenţa şi dezvoltarea poporului evreu de-a lungul celor două mii de ani de

62
Ibidem, p. 14.
25
istorie a diasporei [...]. Am creat şi sinteza dintre sionism şi socialism, al cărei punct
culminant trebuia să fie realizarea unei societăţi bazate pe egalitate şi fraternitate, lipsită de
exploatarea omului de către om: această societate ideală era pentru noi chibuţul, construit de
noi, în ţara poporului nostru, Israel”63.
În Memoriile sale, Carol Buium Beniamini furnizează şi câteva documente care acuză
de orientare comunistă pe membrii mişcării Haşomer Haţair. Mişcarea Haşomer Haţair a
organizat mai multe tabere de vară în perioada postbelică cu scopul instruirii tineretului sionist
în vederea emigrării: „Tabăra de vară în anul 1945 a fost la Tazlău, în judeţul Neamţ; o serie
de cabane de lemn – care serviseră sau fuseseră construite să servească armatei germane – ne-
au folosit de adăpost. Războiul se încheiase înainte de terminarea construcţiei cabanelor. În
anul 1946, tabăra de vară a avut loc pe lângă Reghin, în Transilvania, într-unul dintre palatele,
aproape în paragină, ale unui grof ungur, proprietarul unei ferme imense. Casa era construită
în mijlocul unui parc frumos, îndeajuns de spaţios pentru a adăposti câteva sute de tineri
şomrim.
În anul 1947, mişcarea de tineret Haşomer Haţair, împreună cu mişcările surori – Bnei
Avoda şi Mişmar – au cunoscut o dezvoltare impresionantă. În luna mai 1947, am prevăzut
participarea a peste o mie de tineri şi adulţi. Trebuia deci să găsim un loc suficient de mare şi
îndeajuns de spaţios ca să-i cuprindă pe toţi.”64 În final, autorul a emigrat ilegal în Israel.
Serge Moscovici, în Cronica anilor risipiţi65, îşi descrie propria viaţă. Evreu de origine,
Serge Moscovici este un personaj interesant care a suferit înainte de război consecinţele
legilor anti-evreieşti, fiind martor al pogromului de la Bucureşti din 1941, acţionând totodată
ca şi comunist ilegalist înainte de 23 august 1944. Dezamăgit de comunişti, după instaurarea
acestora la putere, a ajutat dizidenţii sionişti să treacă graniţa ilegal. Pentru activitatea sa el a
fost implicat în 1947 într-un proces şi ulterior a emigrat clandestin în Franţa.
Șlomo Șitnovitzer, în scrierea sa Documentul autentic sau amintiri din închisorile
comuniste din România66, descrie anii petrecuţi ca deţinut sionist în inchisorile comuniste din
România „la Jilava, la Malmaison, la Piteşti, la Caransebeş, la Rahova”.67 Arestarea sa se
produce în 1950, în timpul unei excursii la Buşteni, când nişte vlăjgani ai Securităţii îl duc la
Bucureşti pentru a face nişte verificări. Întemniţat el descrie atmosfera din închisoare
afirmând că scopul anchetelor „era să-l silească, cu orice preţ, pe cel anchetat să recunoască
ceea ce i se impută, adică faptul că a activat împotriva ordinii de stat şi în plus a făcut spionaj
[...]“. În cursul anchetei, ofiţerul încerca şi o presiune psihologică de înfricoşare, dându-i de
63
Ibidem, p. 20.
64
Ibidem, p. 129.
65
Serge Moscovici, Cronica anilor risipiţi, Iaşi, Polirom, 1999.
66
Şlomo Şitnovitzer, Documentul autentic sau amintiri din închisorile comuniste din România, Tel Aviv, 2003.
67
Ibidem, p. 10.
26
înţeles că nu era un deţinut oarecare, ci „marele şef al puternicei organizaţii Bethar care avea o
severă disciplină militară fiind destul ca eu, şeful autoritar şi atotputernic al acestei mişcări, să
apăs pe un buton, ca miile de betharişti să pornească o <<revoluţie împotriva ordinii de
stat>>68. Despre anchetele Securităţii autorul afirmă că forma lor extremă era trimiterea
acuzatului în beciurile Securităţii, veritabile sălaşuri ale groazei. În fapt, romanul, un jurnal al
anilor petrecuţi în inchisoare, relatează că: „Erau perioade când ancheta „nu înainta”, cum
spuneau anchetatorii, când nu reuşeau să scoată din tine nu numai tot ce ar fi vrut, dar nici
măcar o parte; şi asta după o perioadă de luni şi luni de zile. Atunci te trimiteau jos, în
beciurile Securităţii, cu lozinca „ai să stai acolo până ai să putrezeşti”. Şi te lăsau acolo un
timp oarecare cu speranţa (anchetatorului) că trecând timpul vei obosi şi până la urmă te vei
hotărî să vorbeşti. Era un fel de pedeapsă din partea anchetatorilor, deoarece în mod normal
fiecare vroia să termine acest chin, să fie judecat şi trimis la închisoare unde viaţa era totuşi un
pic mai suportabilă”.69 Dar nu toate zilele erau atât de groaznice. Închisoarea era şi un bun
prilej de socializare şi de discuţii cu colegii de celulă.
În lucrarea Speranțe în întuneric. Memorii, se arată că lui Valentin Saxone (evreu) i se
ridică dreptul de a-şi exercita profesiunea de avocat la 20 aprilie 1948, fapt pe care autorul îl
explică prin „motivul că se urmărea suprimarea dreptului pentru elementele fasciste de a mai
exercita această profesie – au fost îndepărtaţi de la exerciţiul ei toţi acei care nu erau doriţi de
regimul comunist, toţi acei care nu s-au înregimentat, sau nu lucrau – cum am spus – sub
haina <<tovarăşului de drum>>ʺ70. Ulterior a aflat că fusese urmărit de o membră a
Securităţii, care s-a apropiat de familia sa în acest scop. A fost suspendat din profesiune timp
de 10 ani. Autorul dedică un capitol activităţii sale după 23 august 1944. Regele Mihai
abrogase măsurile discriminatorii existente în timpul regimului antonescian. Autorul este unul
din iniţiatorii Cenaclului „Ideea”, care grupa mai mulţi intelectuali care doreau pe această cale
să se apropie de populaţia creştină şi să combată fascismul şi antisemitismul. Dar activitatea
Cenaclului a fost de scurtă durată, pentru că la sfârşitul anului 1947 Partidul Comunist a
interzis activitatea organizaţiilor politice cu caracter cultural. Un alt capitol este dedicat
Partidului Popular Românesc şi alegerilor din 1946, când, împreună cu un prieten, Petre
Ghiaţă, „am pornit în anul 1944 la înfiinţarea Partidului Popular Ţărănesc, denumire
schimbată mai târziu în „Partidul Popular Românesc”, ca să nu se confunde cu „Partidul
Social Ţărănesc” condus de prof.univ. Mihail Ralea, sau cu „Partidul Naţional Ţărănesc”
condus de Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, partid mare, istoric, de care – însă – ţineam să ne

68
Ibidem, p. 18-19.
69
Ibidem, p. 43.
70
Valentin Saxone, Speranțe în întuneric. Memorii (text îngrijit de Liana Saxone – Horodi), Editura Viitorul
românesc, Bucureşti, 2004, p.13-14.
27
deosebim”71. Printre principiile partidului pe baza cărora au candidat la alegerile din 1946, era
şi „Devotamentul neclintit faţă de Coroană”. Nu o dată s-au făcut aluzii la „originea sa
burgheză”, iar din 1962 este deţinut la Jilava sub acuzaţia de contrarevoluţionar şi spion.

I. 3. Lucrări generale

Vom semnala succint, câteva din sintezele de bază dedicate istoriei evreilor pentru
perioada contemporană, publicate în România, dar și în străinătate. Ele ne oferă o perspectivă
universală, respectiv regională asupra evoluției comunităților evreiești din Europa Centrală.
Din lucrările cu caracter general vom prelua date cu privire la organizarea si consolidarea
sistemelor comuniste din cele doua țări, România şi Ungaria, în perioada 1945-1953, precum
şi referitoare la politica partidelor comuniste faţă de minorităţi. Vom avea în vedere zona
situată în spatele Cortinei de Fier, a cărei politică faţă de evrei a fost dictată de Moscova,
pentru a face posibilă comparaţia între situaţia comunităţii evreieşti din România şi Ungaria
atât sub raportul uneia cu cealaltă, cât şi prin comparaţia cu alte ţări ale spaţiului comunist.
În studiul A history of the contemporary Jews from 1900 to the present72, Solomon
Grayzel dedică un capitol reajustărilor teritoriale, ideologice și politice după al doilea război
mondial, aspecte care privesc reabilitarea comunităţii evreieşti. Germania şi-a recunoscut vina
pentru oprimarea evreilor în timpul perioadei naziste. S-a pus problema unei compensări
materiale din partea Germaniei pentru evreii care au suferit sau au murit în lagărele naziste.
Această compensare s-a realizat, Germania de Vest plătind 715,000,000 $ în bunuri şi
107,000,000 $ în bani Israelului. Şi Austria a plătit compensări materiale. Autorul arată că „În
mod clar, anti-semitismul în Europa în 1950 nu foloseşte tonurile stridente pe care le-a folosit
în decadele anterioare, dar nu a dispărut”73. Se descrie situaţia evreilor şi în spaţiul comunist,
unde cea mai importantă ţară U.R.S.S.-ul dicta politica faţă de minorităţi şi în statele satelite.
Procesul doctorilor a deschis calea unei campanii antisemite care s-a încheiat odată cu
moartea lui Stalin. Şi Soljeniţîn descrie mai multe măsuri represive luate contra evreilor în
Rusia Sovietică. Situaţia statelor dominate de comunişti a fost influenţată de cea din Rusia:
„Celelalte state dominate de comunişti din Europa de Est nu au avut nici cel mai mic interes în
absorbţia populaţiei evreieşti. Dacă nu erau obiecţiile ruseşti, aceste state probabil ar fi
încurajat pe locuitorii lor evrei să emigreze în Israel. Din moment ce trebuiau, pentru moment,
să urmeze dictatele Moscovei, aceste state i-au reţinut pe evrei, deşi în mai multe situaţii ele

71
Ibidem, p. 47.
72
Solomon Grayzel, A history of the contemporary Jews from 1900 to the present, Atheneum, New York, 1977.
73
Ibidem, p. 153.
28
au permis vieţii evreieşti religioase şi comunale să continue. Aceste guverne au descurajat
manifestările anti-semite, deşi în câte o ocazie guvernele însăşi nu au fost departe de a vorbi în
termeni antisemiţi”.74
Istoria evreilor din România în perioada 1945 – 1953 este strâns legată de istoria ţării
în perioada comunistă. După 23 august 1944, comuniştii se impun treptat în viaţa politică a
ţării. Poziţia lor s-a consolidat prin instalarea guvernului Groza la 6 martie 1945. Odată cu
abdicarea forţată a regelui Mihai, la 30 decembrie 1947, victoria comunismului în România a
fost definitiv consolidată.
Compendiumul Istoria României75, editat de Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith
Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, conţine două părţi care ne interesează:
Desăvârşirea naţiunii române scrisă de Keith Hitchins şi un capitol despre perioada de
tranziţie 1944 – 1947, şi a doua, elaborată de Dennis Deletant, intitulată România sub regimul
communist (decembrie 1947 – decembrie 1989), care oferă o viziune de ansamblu asupra
comunismului românesc şi conține un capitol care ne interesează direct: Dominaţia sovietică
şi dictatura comunistă (1947-1955). Deletant arată că ascensiunea lui Dej, care era fidel lui
Stalin, a însemnat îndepărtarea grupului comuniştilor români refugiaţi la Moscova în perioada
interbelică condus de evreica Ana Pauker, iar ca membrii pe ungurul Vasile Luca, şi, din nou,
evreii Leonte Răutu si Valter Roman.
Compendiumul Istoria României 76, apărut sub coordonarea lui Ioan - Aurel Pop şi Ioan
Bolovan, conţine două lucrări utile pentru aprofundarea istoriei României anilor 1945 – 1953
şi anume România între 1919 şi 1947 şi Regimul comunist din România (1948 – 1989). În
primul capitol amintit, Marcela Sălăgean abordează problema statutului minorităţilor etnice,
amintindu-i pe evrei care, în ciuda reformelor realizate după primul război mondial, au avut
încă de înfruntat un “naţionalism cu nuanţă antisemită”77, o parte a elitei culturale şi politice
româneşti fiind antisemită. Autoarea vorbeşte şi despre instaurarea regimului comunist din
România şi atmosfera de represiune din anii 1945 – 1947. În al doilea studiu, Cosmin Popa
vorbeşte despre ataşamentul comunismului românesc la valorile stalinismului. El scrie despre
lupta dusă între “grupul naţional” şi grupul de filiaţie străină al comuniştilor aflaţi la putere în
România. Acesta din urmă era reprezentat de evreica Ana Pauker, Teohari Georgescu şi

74
Ibidem, p. 155.
75
Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor (coord), Istoria
României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 468-481, 489-510.
76
Ioan – Aurel Pop, Ioan Bolovan (coord.), Istoria României, Institutul Cultural Român, Centrul de Studii
Transilvane, Cluj – Napoca, 2004.
77
Ibidem, p. 599.
29
Vasile Luca şi a fost înlăturat de la putere datorită contextului impus de “campania
anticosmopolită” 78 din URSS, care s-a repercutat şi asupra evreilor.
În studiul Magyarorszag – története. A XX Században (Istoria Ungariei în secolul XX),
Romsics Ignác79 face o periodizare a comunismului maghiar. Astfel, perioada 1944 – 1949 a
fost caracterizată prin sovietizare, perioada 1949 – 1956 a fost “era lui Rákosi”, anul 1956
anul revoluţiei, iar perioada 1956 – 1988 “era lui Kadar”. Politica sovietică în Ungaria a fost
la început de sovietizare graduală spre deosebire de alte state ca Polonia, România, Bulgaria,
unde comunismul s-a impus mai repede. Autorul explică adeziunea evreilor la partidul
communist maghiar prin aceea că în timpul războiului evreii au trăit ani înfiorători, au avut
parte de oprimare din partea societăţii maghiare, pentru ei Armata Roşie şi comuniştii ruşi
fiind veritabili eliberatori80. Era firesc ca sfârşitul războiului să îi găsească pe evrei angrenaţi
în refacerea economică, politică şi socială a Ungariei.
Lucrarea lui Dennis Deletant, România sub regimul comunist81, foarte bine concepută,
ne oferă informaţii cu privire la instaurarea treptată a comunismului în România în primii ani
după război, respectiv despre situaţia României în perioada când Dej se afla la conducerea
ţării în calitate de prim-secretar al C.C. al Partidului Muncitoresc Român. Găsim detalii cu
privire la metodele de represiune folosite de comunişti pentru a-şi elimina adversarii şi a
deţine controlul asupra României. Autorul descrie viaţa Anei Pauker din perioada de
ilegalitate a Partidului Comunist din România până la eliminarea ei din viaţa politică, în urma
ostracizării grupului “deviaţioniştilor de dreapta”, în 1952. Deletant atrage atenţia că atacul
împotriva Anei Pauker nu era o consecinţă a antisemitismului. Dej s-a folosit de pretextul
epurării sioniştilor în URSS pentru a o elimina nu doar pe Pauker, ci şi pe ungurul Vasile
Luca82, adversari pentru poziţia de lider în partid şi stat.
Lucrarea lui Stelian Tănase, Elite şi societate: guvernarea Gheorghiu – Dej: 1948 –
196583, descrie situaţia regimului comunist din România în perioada guvernării lui Gheorghiu
Dej. El vede sistemul comunist din România ca fiind importat integral din afară şi instalat în
lipsa suportului interior: „Cazul românesc este definit de impunerea din afară a <<procesului
revoluţionar>> şi de minimul suport dat de societate la începuturile procesului” 84. Autorul
subscrie la ideea că mulţi cetăţeni români de alte etnii, inclusiv evrei, au fost atraşi de
comunism: “Două grupuri principale au fost atrase de comunism în România din motive

78
Ibidem, p. 619.
79
Romsics Ignác, Magyarorszag – története. A XX Szazadban (Istoria Ungariei în secolul XX), Osiris Kiadó,
Budapest, 2005.
80
Ibidem, p. 279.
81
Dennis Deletant, România sub regimul comunist, Bucureşti, Editura Fundaţiei Academia Civică, 2006. .
82
Ibidem, p. 130.
83
Stelian Tănase, Elite şi societate: guveranarea Gheorghiu Dej: 1948 – 1965, Humanitas, Bucureşti, 2006.
84
Ibidem, p. 28.
30
etnice: unul a fost acela al <<popoarelor respinse>>, fără o bază teritorială sau o clară
identitate etnică (în România, evreii erau principalul grup din această categorie); al doilea
grup era alcătuit din iredentiştii statelor limitrofe, care erau nemulţumiţi de a fi incluşi în
România şi de tratamentul lor de acolo. Pentru evrei, ideologia universală a comunismului
promitea o nouă identitate ce depăşea atât etnicul, cât şi naţionalul” 85. Stelian Tănase descrie
grupările existente din cadrul PCR: “În 1944, exista un grup important la Moscova sub
influenţa Anei Pauker, din care mai făceau parte Vasile Luca, Dumitru Petrescu, Leonte
Răutu, C-tin Doncea, Walter Roman ş.a. Un alt grup de militanţi se afla în închisori (după
1943, şi în lagăre) dirijat de Gheorghe Gheorghiu – Dej, în jurul căruia se aflau Iosif
Chişinevski, Teohari Georgescu, Gh. Apostol, Miron Constantinescu, Al. Drăghici, N.
Ceauşescu ş.a. Alt grup se afla în ţară, trăind în clandestinitate: Ştefan Foriş, Remus Koffler,
Lucreţiu Pătrăşcanu, Iosif Rangheţ, C. Pîrvulescu, Emil Bodnăraş, I. Gh. Maurer ş.a. Alţi
comunişti se aflau fie în mişcări de rezistenţă în Europa ocupată de forţele Axei, fie în
lagăre”86. Remarcăm şi comunişti evrei între liderii mai sus menţionaţi.
Alain Besançon în cartea sa Nenorocirea secolului: Despre communism, Nazism şi
unicitatea “soah”-ului87, ne oferă o privire asupra a două sisteme totalitare, comunismul şi
nazismul, încercând să le compare, consideră că martiriul evreilor europeni în lagărele fasciste
este un fapt unic. Această unicitate a “soah”-ului, negată de o parte a istoriografiei post –
1989 din România, este relevată şi de Michael Shafir care afirmă că ar fi o “trivializare prin
comparaţie”, orice comparaţie a crimelor Holocaustului în raport cu orice alte fapte succedate
de-a lungul istoriei.
În continuare, Alain Besançon constată teribilele masacre care au avut loc în secolul
XX, cu alte cuvinte „remarcabila amploare a masacrării oamenilor de către alţi oameni, care a
fost posibilă doar prin preluarea puterii de către comunismul de tip leninist şi de către
nazismul de tip hitlerist”88. Constatând asemănările şi deosebirile dintre cele două regimuri
totalitare, autorul constată că au fost evrei care s-au implicat în construcţia comunismului, dar,
cu siguranţă, acesta nu este o creaţie evreiască: „Comunismul nu e o invenţie evreiască. Este
mai uşor să-i găsim originile în creştinism decât în iudaism, care n-a făcut, în această privinţă,
decât să îi calce pe urme. Dar numeroşi evrei i s-au raliat încă de la naşterea sa, la mijlocul
secolului al XIX-lea, asociîndu-i-se ulterior cu acelaşi zel şi aceeaşi convingere nezdruncinată,
abandonându-şi astfel comunitatea, istoria şi credinţa, la fel cum creştinii şi le-au abandonat

85
Ibidem, p. 35.
86
Ibidem, p. 37.
87
Alain Besançon, Nenorocirea secolului: despre communism, nazism şi unicitatea “Şoah” – ului, Bucureşti,
Humanitas, 2007.
88
Ibidem, p.7.
31
pe ale lor”89. Autorul afirmă, în final, că nu se poate face o comparaţie între comunism şi
nazism, întrucât suferinţa umană nu este cuantificabilă: „Creştinii dispun deci de o schemă
teologică coerentă a Şoah-ului, care face în acelaşi timp dreptate sentimentului evreiesc al
diferenţei şi popoarelor, creştine sau nu, care au trecut prin încercări comparabile, chiar
asemănătoare. Între ele nu poate exista o <<concurenţă a victimelor>>. Fără să se confunde şi
fără să se separe, ele se distribuie pe rânduri egale în inima suferinzilor inocenţi, uniţi într-o
solidaritate de ordin teologic care rămâne în întregime de definit”90.

I.4 Lucrări speciale

Dintre cele mai importante lucrări legate de istoria evreilor din România şi Ungaria din
perioada 1945 – 1953, redactate de specialiști istorici, sociologi, politologi, juriști, ne vom
opri asupra celor pe care le considerăm mai importante, atât din punct de vedere al
documentării cât și al interpretării.
91
Roberto Bachi în studiul La population juive de l’Etat d’Israel dedică un amplu
capitol emigraţiei evreieşti în Israel sub toate etapele, trasând mai apoi principalele
caracteristici sociale şi demografice ale acestei populaţii. Astfel, el analizează imigraţia antică
în Israel, imigraţia din ultima fază a administraţiei turce (1882-1914), din timpul
administraţiei britanice, în timpul primilor ani ai independenţei israeliene şi dezvoltarea
populaţiei evreieşti în Israel.
Proclamarea statului israelian a fost urmată de o imigraţie masivă de 684 000 de evrei în
perioada 15 mai 1948 şi 31 decembrie 195192. Fenomenul s-a datorat mai multor cauze:
evacuarea taberelor de refugiaţi, imigraţia organizată a evreilor rămaşi în Balcani şi Europa de
Est şi imigraţia a 330 000 de evrei din Asia sau Africa în Israel.
Autorul, într-un tabel privind populaţia Israelului după ţara de origine, oferă următoarele
date: 17, 7 % de imigranţi evrei în Israel în perioada 15. 05. 1948 – 1951, iar pentru Ungaria
în aceleași perioade procentul de 2,2% din totalul populaţiei Israelului93.
În lucrarea The Jews in the Soviet Satellites, autorii Peter Meyer, Bernard Weinryb,
Eugene Duschinsky, Nicolas Sylvain94 abordează problema restituţiei proprietăţii evreieşti în

89
Ibidem, p. 114.
90
Ibidem, p. 138.
91
Roberto Bachi, “La population juive de l’etat d’Israel”, in Population, 7 e année, nr. 3, 1952, pp. 405-452 în
http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/pop 0032-4663 1952 num 73 2757, consultat la 18
ianuarie 2012.
92
Ibidem, p.411.
93
Ibidem, p. 412.
94
Peter Meyer, Bernard D. Weinryb, Eugene Duschinsky, Nicolas Sylvain, The Jews in the Soviet Satellites,
Syracuse University Press, 1953.
32
Ungaria şi România. În Ungaria, evreii reîntorşi din lagărele de concentrare şi-au găsit
locuinţele ocupate de favorizaţii regimului nazist, proprietatea distrusă, magazinele jefuite95.
În ciuda situaţiei precare, cei mai mulţi evrei din Ungaria nu erau sionişti şi au decis să
rămână în Ungaria, mai ales că, imediat după război, guvernul comunist promitea să menţină
proprietatea privată. Moşiile nu au fost retrocedate proprietarilor evrei, doar proprietăţile mai
mici de 100 de pogoane. Lozinca comunistă era că pământul este al celui ce-l lucrează şi se
considera că evreii nu s-au implicat niciodată în munca pământului96. Evreii au întâmpinat în
Ungaria dificultăţi şi în privinţa restituirii apartamentelor din oraşe care au fost ocupate de
fasciştii maghiari pe care noul regim încerca să îi atragă de partea sa. În România, evreii au
primit înapoi drepturile lor civile. Legile rasiale au fost abolite. Dar, ca şi în Ungaria, au
întâmpinat dificultăţi în retrocedarea proprietăţilor. Deşi un decret din decembrie 1944
prevedea restituirea către evrei a proprietăţilor, în locaţiile unde funcţionau şcoli, magazine,
fabrici, evreii se puteau reinstala numai dacă locuiseră înainte în acele locaţii97. Deşi puteau
practica orice meserie, în realitate în primii ani după război evreii au acceptat slujbe prost
plătite sau lucrau pe piaţa neagră în Bucureşti, mai ales în prăvăliile şi atelierele de pe strada
Lipscani98. În lipsa implicării statului, comunitatea evreiască a fost asistată după război de
Joint Distribution Committee.
În lucrarea Anti-semitism without Jews. Communist Eastern Europe99, Paul Lendvai
face o descriere a situaţiei evreilor din spaţiul comunist. În Ungaria, autorul explică că Rakosi
a fost cel mai interesat lider comunist din tot spaţiul comunist în a distruge organizaţiile
sioniste100, deși el însuși era evreu. Autorul arată că şi evreii au avut victimele lor. În 1951,
când guvernul Rakosi a început să epureze pe capitalişti şi clasa de mijloc şi să îi deporteze, s-
a estimat că evreii au reprezentat o treime din zecile de mii de deportaţi 101. În România, evreii
au fost suporterii regimului comunist. În 1921, la crearea sa, PCR era dominat de evrei,
unguri, bulgari, ucrainieni. Cea mai reprezentativă evreică aflată la putere a fost Ana Pauker,
înlăturată în 1952 ca o consecinţă a românizării comunismului românesc102.
În studiul său „ A zsidókérdés a mai magyar társadalomban” („Problema evreiască în
societatea maghiară de azi”)103, Kovács András arată că în publicistica anilor 1945 – 1948,

95
Ibidem, p. 402.
96
Ibidem, p. 404.
97
Ibidem, p. 518.
98
Ibidem, p. 519.
99
Paul Lendvai, Anti-semitism without Jews,New York, Doubleday & Company, Inc., Garden City, 1971.
100
Ibidem, p.309.
101
Ibidem, p. 309.
102
Ibidem, p. 335.
103
Kovács András, „Zsidó Magyarország (1867 – 1997)” (Ungaria evreiască (1867-1997)), in vol. Zsidóság az
1945 utáni Magyarországon (Evreimea în Ungaria după 1945), A Magyar Füzetek Kiadása,Paris, 1984, p. 3-14.
33
problema evreiască şi persecutarea evreilor era un subiect frecvent104. Dar din 1948 nu s-a mai
vorbit despre evrei. Odată cu desfiinţarea proprietăţii private, majoritatea evreimii şi-a pierdut
mijloacele de trai. Evreimea maghiară a ales asimilarea şi şi-a găsit un loc în organele politice,
de guvernare sau în administraţia de stat. Pentru evrei, prezenţa Armatei Roşii în Ungaria a
fost un motiv de bucurie, nu de teamă105. Ei erau străini, explică autorul. Şi nu înţelegeau
primejdia în care se afla de fapt Ungaria106. Prezenţa masivă la conducerea Ungariei a
evreimii se explică, consideră autorul, pentru că erau oameni pricepuţi, specializaţi şi
necompromişi.
În articolul „Szociológiai kisérlet a magyar zsidóság 1945 és 1956 kőzőtti helyzetének
elemzésére” (Experiment sociologic asupra analizării situaţiei evreimii maghiare din anii 1945
– 1946), publicat în volumul Zsidóság az 1945 utáni Magyarországon, Viktor Karády107 arată
că istoriografia problemei evreieşti a fost întotdeauna influenţată de o cenzură oficială sau
benevolă. Datele pe care le furnizează Karády sunt provizorii şi se referă la teritoriul Ungariei
din timpul monarhiei și în perioada interbelică. Datele de după al doilea război mondial nu
sunt complete pentru că, după deportare, nu toţi evreii au venit acasă, unii au emigrat în
Europa de Vest sau America, prin urmare nu se ştie câţi au rămas în viaţă. În 1949, în Ungaria
mişcarea sionistă s-a desfiinţat şi toţi conducătorii sionişti sunt arestaţi.
George H. Hodos în lucrarea Show Trials: Stalinist Purges in Eastern Europe, 1948-
108
1954 descrie Procesul Slanski. Intitulat „Trial of the Leadership of the Anti-State
Conspirational Center” acesta a început pe 20 noiembrie şi s-a încheiat pe 27 noiembrie 1952.
Era vorba de 14 condamnaţi, toţi activişti de frunte ai partidului comunist. S-a stabilit o
legătură între inamicul troţchist-titoist şi evrei: ”Antisemitismul a ocupat un loc central în
procesul Slanski; manifestaţiile sale au apărut în fiecare segment al condamnării. De exemplu,
unul dintre martori a depus mărturie asupra contactelor lui Slanski cu un cetăţean al U.S.
numit Granville, etichetat în termeni caracteristici „notoriosul spion american Geiringer-
Granville, un reprezentant al sionismului internaţional după cum urmează: Granville a spus că
sursa sa de informaţii era Slansky, pilonul solid al acestei reţele de spioni, cel mai inteligent
evreu pe care el (Granville) l-a cunoscut”. Alt martor a declarat <<Slanski este fiul unei

104
Ibidem, p.3-4.
105
Ibidem, p. 7.
106
Ibidem.
107
Viktor Karádi, „Szociológiai kisérlet a magyar zsidóság 1945 és 1956 kőzőtti helyzetének elemzésére”
(Experiment sociologic asupra analizării situației evreimii maghiare din anii 1945-1946), in vol. Zsidoság az
1945 utani Magyarországon (Evreimea în Ungaria după 1945), A Magyar Füzetek, Kiadása, Paris, 1984.
108
George Hodos, Show Trials: Stalinist Purges in Eastern Europe, 1948-1954, Praeger Publishers, New York,
1987.
34
 109
familii evreieşti bogate, marea speranţă a tuturor evreilor din partidul communist>>”. Din
cei 14 acuzaţi, 13 erau evrei.
Victor Karády în studiul „Le renouveau des travaux socio-historiques sur les juifs du
Centre – Est européen”110 face o analiză a principalelor scrieri istorice privind istoria evreilor
în spaţiul central european în epoca modernă şi contemporană. În opinia autorului, în Europa
centrală, „Manipularea antisemitismului de către puterile zonei [...] în anii 1950- 1960 – sau
forţa continuă a sentimentelor anti-evreieşti în rândul populaţiilor (în Austria în mod notabil)
au intensificat procesul de integrare a supravieţuitorilor. Fapt încă şi mai important, regimurile
socialiste au practicat uniform, - după unele oscilaţii în anii 1945-1948, o politică de asimilare
forţată şi de eliminare a tuturor particularismelor”111. Ca rezultat al acestei uniformizări,
autorul dă exemplul manualelor şcolare care vorbeau despre victimele facismului, încercându-
se eliminarea cuvântului evreu şi, eventual, folosirea acestuia doar cu sensul de „inamic
sionist” sau „duşman de clasă”112. În acelaşi timp, arată autorul, cadrele comuniste de origine
evreiască încercau să îşi ascundă ascendenţa pentru a preveni resurgenţa antisemitismului.
În lucrarea Second exodus/ The Full Story of Jewish Illegal Immigration to Palestine,
1945 – 1948113, Ze’ev Venia Hadari arată că în Germania de la sfârşitul războiului erau un
număr mare de străini dintre care mulţi evrei şi se punea problema reîntoarcerii lor acasă114.
Autorul arată că evreii originari din România şi Ungaria au emigrat datorită noilor procese
economice impuse de comunism şi discriminărilor la care au fost supuşi115.
Victor Karady în studiul Antisémitisme et stratégies d’intégration. Juifs et non-Juifs
dans la Hongrie contemporaine116 face un tablou al societăţii maghiare la sfârşitul războiului,
încercând să creioneze perspectivele de integrare pe care le aveau evreii în această societate.
Comunismul însemna pentru evrei începutul unei ere noi, în timp ce pentru maghiari însemna
debutul unui regim totalitar. Era vorba de o eliberare „ambiguă” care putea da naştere
interpretărilor. Poziţia Partidului Comunist era singulară. Iniţial fiind o mişcare
nesemnificativă cu câteva sute de membri, ca şi în România, şi acest partid este în căutarea
unei baze sociale în care se pot regăsi şi evreii. Comuniştii nu au mai recunoscut unicitatea
109
Ibidem.
110
Victor Karady, “Le renouveau des travaux socio-historiques sur les juifs du Centre-Est européen”, în Actes
de la recherche en sciences sociales, vol.83, jan. 1990, p. 73-77 Vezi:
http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/arss-0335-1990-num83-1-2943, accesat în 18 ianuarie
2012.
111
Ibidem, p.73.
112
Ibidem, p. 73.
113
Ze’ev Venia, Hadari, Second exodus/ The Full Story of Jewish Illegal Immigration to Palestine, 1945 – 1948,
Vallentine Mitchell, UK, London, 1991.
114
Ibidem, p. 9. „Numai în Germania, erau mai mult de zece milioane de non – germani la acea dată, o mare
parte dintre ei prizonieri de război, împreună cu prizonieri ai lagărelor de muncă şi ai lagărelor de concentrare”.
115
Ibidem, p. 13.
116
Victor Karady, „Antisémitisme et stratégies d’intégration. Juifs et non – Juifs dans la Hongrie contemporaine,
in Annales, ECS, mars-avril 1993, no. 2, p. 239-264.Vezi: http://www.persee.fr, accesat în 18 ianuarie, 2012.
35
suferinţelor evreilor, ci au considerat că tot poporul muncitor a suferit. Evreii, aceşti
„antifascişti naturali”, puteau constitui o bază importantă de recrutare pentru comunişti. Un
fapt relevat şi de alţi autori, este acela că în anii care au urmat războiului comunismul nu a
rezolvat problema evreiască, dimpotrivă au existat agitaţii anti evreieşti, sub motivația
atacurilor împotriva „paraziţilor” şi „profitorilor” acelor vremuri de penurie generală,
îndreptate împotriva comercianţilor evrei ce activau pe piaţa neagră.
În lucrarea Hungarian Jewry during the Holocaust and after liberation, Tamás
Stark117 arată că Comitetul Naţional de eliberare a deportaţilor a furnizat cifra de 74. 657 de
oameni care s-au reîntors acasă până în septembrie 1945118. Astfel, arată autorul, numărul
total al evreilor persecutați în perioada facsistă în Ungaria veche și teritoriile anexate era
apreciat la 800. 000119.
Arieh Kochavi în studiul British Diplomats and the Jews in Poland, Romania and
Hungary during the Communist Takeovers120 arată că la sfârşitul războiului mai rămăseseră
comunităţi importante de evrei în ţări ca România, Polonia şi Ungaria. Diplomaţii britanici
încercau să stavilească emigraţia evreiască spre Palestina după război şi în acest sens au făcut
mai multe rapoarte despre evreii din aceste ţări, acestea fiind baza studiului de faţă.
Rapoartele privind starea populaţiei evreieşti din România se axează pe două coordonate : (1)
– evreii români care au fost deportaţi din ţară şi care au supravieţuit şi (2) – evreii non-locali
care au intrat în ţară după eliberarea din taberele de concentrare din Polonia, Ungaria, Austria.
Primul grup era într-o situaţie mai bună decât al doilea. Aceste categorii de evrei îşi doreau cu
ardoare să emigreze din România. Din cauza opoziţiei sovietice, a mai durat timp până când
emigrarea a fost permisă din România. Conform rapoartelor, mişcarea sionistă era activă în
România în 1945. În Ungaria rapoartele identifică organizaţia evreiască non – sionistă
Agudath Jisrael. Evreilor reîntorşi din deportare le-a fost imposibil să îşi reorganizeze viaţa
comunitară şi religioasă. Şi în Ungaria era activă mişcarea sionistă. Mai multi evrei maghiari
aveau poziţii cheie în leadershipul comunist: Rakosi Matyas, lider important al Partidului
Comunist, Gerö Erno, ministru al Transporturilor, Revai Josef, un jurnalist prestigios, Zoltan
Vas, primar al Budapestei.

117
Tamás Stark, Hungarian Jewry during the Holocaust and after liberation, in Eleventh World Congress of
Jewish Studies, Division B, The History of the Jewish People, World Union of Jewish Studies, Jerusalem, 1994,
p. 243-247.
118
Ibidem, p. 245,
119
Ibidem, p. 243. Victor Karady arată că: „Conform datelor bazate pe censul din 1941 şi luând în considerare
cele mai recente analize făcute de Biroul de Statistică , Budapesta, numărul total al celor persecutaţi, incluzându-
i pe cei convertiţi la creştinism, poate fi estimat la 800 000 (480 000 în teritoriile prezente ale Ungariei, şi 320
000 în Erdély / Transilvania de Nord/, Felvidék/ părţi ale prezentei Cehoslovacii/ Kárpátalja/ Sub-Carphatia/ şi
Délvidék/prezenta Voivodină)”.
120
Arieh Kochavi, “British Diplomats and the Jews in Poland, Romania and Hungary during the Communist
Takeovers”, in East European Quaterly, vol.29, 1995, www.questia.com,aaccesat in Februarie, 2008.
36
 Bernard Wasserstein, în studiul său Vanishing Diaspora. The Jews in Europe since
1945121, arată că populaţia evreiască din Ungaria în 1946 era de 145.000, iar în România în
aceeaşi perioadă era de 420 000122. El descrie ultimele victime ale lui Stalin din perioada
1945-1953 când în ultimii săi ani politica antievreiască s-a repercutat în tot spaţiul comunist.
În această perioadă în Ungaria este suspendată predarea limbii ebraice în 1949, în timp ce în
România 122 de şcoli evreieşti au fost confiscate de stat în 1948123.
Bernard Wasserstein are un capitol intitulat Ultimele victime ale lui Stalin, 1945-1953.
Aici el face un tablou al societăţii evreieşti după război: „În întreaga Europă populaţia
evreiască care a supravieţuit la sfârşitul războiului trăia în condiţii de mare sărăcie, boală,
teamă şi mizerie”124. Rata femeilor care au supravieţuit Holocaustului a fost mai mare decât a
bărbaţilor, de 1500 la 1000. Organizaţia internaţională Joint a furnizat mîncare prin cantinele
publice ale organizaţiei, precum şi medicamente evreilor în nevoie. Autorul arată că deşi
acestor organizaţii li s-a permis să existe în spaţiul comunist, plana mereu suspiciunea asupra
lor venită din partea autorităţilor sovietice125. Viaţa comunitară a evreilor maghiari a fost
foarte greu de reconstituit după război, afirmă autorul, relatând plângerile organizaţiilor
ortodoxe evreieşti maghiare. În acelaşi timp, în URSS a început o campanie împotriva
cosmopolitismului, al cărei lider era Jdanov, care îi viza pe evrei ce constituiau o mare parte a
intelighenţiei: „Cei denunţaţi ca şi cosmopoliţi şi-au pierdut slujbele, au fost incapabili să
publice, au fost eliminaţi din partidul comunist şi înlăturaţi din poziţii influente” 126. Ziarele
evreieşti, şcolile, teatrele, sinagogile principale au fost închise. Autorul explică aceste măsuri
represive prin faptul că Uniunea Sovietică a realizat că nu are şanse să schimbe sistemul
politic din Israel. A început atunci să îi susţină pe arabii din zonă. În alte state comuniste, cum
a fost şi Cehoslovacia, arată autorul, au continuat măsurile represive împotriva evreilor. Aici
Rudolf Slanski, un evreu care avea funcţia de Secretar general al Partidului Comunist a intrat
sub suspiciunea ruşilor, a fost acuzat ca proamerican împreună cu alţi 13 membrii ai înaltei
nomenclaturi comuniste, dintre cei 14, 11 fiind evrei127. Slanski şi alţi 10 colegi au fost
condamnaţi la moarte şi executaţi în decembrie 1952128. Revenind din nou la spaţiul Rusiei
comuniste, autorul arată antisemitismul existent în ultimii ani de viaţă ai lui Stalin: „În iulie
1952 un grup de 110 intelectuali sovietici proeminenţi, printre care scriitorii Itzig Feffer,

121
Bernard Wasserstein, Vanishing Diaspora. The Jews in Europe since 1945, Hamish Hamilton Ltd, London,
1996,p. 1-158..
122
Ibidem, p. VIII.
123
Ibidem, p. 50.
124
Ibidem, p. 36.
125
Ibidem, p.37.
126
Ibidem, p. 51.
127
Ibidem, p.53.
128
Ibidem, p.54.
37
David Bergelson şi Peretz Markish, au fost acuzaţi într-un proces secret de spionaj, „activitate
burghezo-naţionalistă” şi insurecţie armată cu scopul de a despărți Crimeea de Uniunea
Sovietică şi de a stabili aici o republică evreiască şi sionistă care să servească ca bază pentru
imperialismul american”129. S-au închis şcolile cu predare în idiş şi nu s-au mai publicat cărţi
în idiş până în 1958. Procesul împotriva doctorilor evrei care a avut loc în URSS în 1953 a
fost ultima zvâcnire a antisemitismului stalinist. Ei au fost acuzaţi că l-au omorât pe Jdanov şi
pe încă un lider comunist. Plana asupra lor suspiciunea că vor să omoare şi alţi lideri
comunişti. Doar moartea lui Stalin a pus capăt acestor campanii. Un alt capitol este Impactul
Israelului. În timp ce emigraţia evreiască postbelică în Israel este restrânsă în Europa de Vest,
deoarece aici condiţiile materiale erau mai bune decât în Israel, din Europa de Est, aflată sub
control stalinist, mai multe zeci de mii de evrei au emigrat pentru că trebuiau să trăiască într-
un mediu social şi politic pe care nu îl agreau: „Reacţia evreilor în URSS şi în Europa de Est
faţă de crearea statului Israel a fost diferită. Chiar faptul că stabilirea statului Israel părea să
ofere evreilor o şansă – şi o potenţială rută de plecare din mizeria vieţii staliniste – a produs
printre mulţi un sentiment de bucurie pentru că aceste idei au fost interzise de restricţiile
regimului comunist. Libera exprimare a simpatiilor sioniste era dificilă, dacă nu imposibilă în
primii ani de la instalarea comunismului. Atâta vreme cât Uniunea Sovietică sprijinea Israelul,
asemenea manifestări au fost permise cu limite, deşi bucuria cu care evreii au perceput crearea
statului evreu i-a disturbat pe conducătorii comunişti.”130 În opinia autorului, politica faţă de
evrei a statelor comuniste a urmat strict linia Moscovei, dar recunoaşte existenţa a două
excepţii Iugoslavia şi România. Într-adevăr mult mai mulţi evrei români au emigrat în Israel în
perioada comunistă decât evrei maghiari şi în România emigrarea a fost permisă în aproape
toate etapele ei.
Harry Kuller publică Presa evreiască bucureşteană 1857 – 1994, Editura Hasefer,
Bucureşti, 1996. Lucrarea cuprinde şi date referitoare la presa evreiască din perioada 1945 –
1953. După 23 august 1944, presa evreiască din România a reflectat situaţia evreilor din
timpul războiului, mai ales a celor din Transnistria, jafurile şi asasinatele comise de hitlerişti
şi legionari, legislaţia antievreiască. Problema sionismului a fost dezbătută în presă. Se
surprinde rolul pozitiv al evreilor, cât şi dificultăţile pe care au trebuit să le îndure aceștia ca şi
creatori de presă: „Gazetarii evrei din presa română, dar şi cei din presa evreiască – câteva
sute, dintre care <<vârfuri>> câteva zeci – se impuseseră întru atât în peisajul mediilor de
informare (mass media) din ţară, încât adeseori <<puterea>> lor reală, sau doar presupusă,

129
Ibidem, p. 55.
130
Ibidem, p. 93.
38
devenise un cal de bătaie pentru presa antisemită – pusă pe <<demascarea>> şi pe denigrarea
a ceea ce denumea <<a cincea putere în stat>> sau <<noii mentori ai poporului român >>[...]
Roşi de ambiţia parvenirii, gazetarii mărunţi din presa antisemită a deceniilor 2-4 (a
sec. XX – n.n) înţelegeau să-şi <<concureze>> confraţii evrei prin meschinăria
<<decodificării pseudonimelor>> şi denunţarea <<trădătorilor>> ascunşi după aceste
pseudonime şi care nu erau alţii decât marii gazetari”131. După 23 august 1944, presa
evreiască a abordat teme importante atunci pentru evreime. Astfel, Harry Kuller descrie
succint temele abordate de gazetarii evrei după terminarea războiului: „Numeroase alte teme –
general evreieşti, confesionale, etnice, culturale, ca şi de politică internă şi externă-, mai ales
în relaţie cu chestiunea Palestinei şi sionismului, sunt comune tuturor gazetelor evreieşti: ivite
imediat după august 1944, ele îşi exprimau, astfel, calitatea lor de organe de presă de interes
general evreiesc şi, mai rar, o orientare expresă de partid (organizaţie etc.).”132
Ziare care au funcţionat după război au fost: Curierul israelit, Renaşterea noastră,
Neamul evreiesc, Mântuirea, Viaţa evreiască, Buletinul Hehaluţ, Haoved Hazioni, Hanoar
Hazioni, Unirea (Viaţă Nouă).
Raphael Patai, în lucrarea The Jews of Hungary. History, culture, psychology133, arată
că în timp ce evreii au văzut în sosirea Armatei Roşii o salvare, maghiarii au văzut o
înfrângere. Era foarte greu ca evreii să colaboreze împreună cu creştinii după ce, înainte de
război şi în perioada Holocaustului, antisemitismul fusese încurajat. Stalin nu a impus
comunizarea imediată a Ungariei. Antisemitismul a continuat să existe, evreii au fost
consideraţi diferiţi şi în epoca comunistă, în ciuda eforturilor pe care le-au făcut ca să se
asimileze naţiunii maghiare.
Tamás Stark, în articolul Hungarian Jewry at the time of the Holocaust and after the
war134, furnizează date privind numărul de evrei estimat în Ungaria anului 1945 (incluzând
teritoriile din 1940-1944, regiunea subcarpatică, Transilvania de Nord, teritoriile din Slovacia
şi sudul Ungariei). Se estimează 365. 000 de evrei dintre care 224 000 eliberaţi şi 141 000
reîntorşi135. Autorul afirmă că mai multe lucrări ce s-au scris în Ungaria cuantifică pierderile
evreimii maghiare în Holocaust: „Comun tuturor acestor lucrări este cum determină ele
pierderile. Toţi autorii au scăzut numărul evreilor locuind în Ungaria după război din cel de
dinainte de război. Faptul că rezultatele variază este datorat diferitelor căi de socotire a

131
Ibidem, p. 9.
132
Ibidem, p. 134.
133
Raphael Patai, The Jews of Hungary. History, culture, psychology, Wayne State University Press, Detroit,
1996, p. 596-659.
134
Tamás, Stark, „Hungarian Jewry at the time of the Holocaust and after the war”, in vol. Nationale Frage und
Vertreibung in der Tschechoslowakei und Ungar, 1938 – 1948, Verlag der Ősterreichischen Akademie der
Wissenschaften, Wien, 1997, p. 71 – 79.
135
Ibidem, p. 78.
39
populaţiei dinainte de război cu cea de după război. Avem doar o aproximare a numărului de
oameni afectaţi de legile antievreieşti şi nu sunt date valabile despre numărul
supravieţuitorilor Holocaustului. Bazat pe censul din 1941 şi luând în considerare cele mai
recente analize, numărul total al celor care sunt subiecţi ai persecuţiei, incluzând evreii
botezaţi, poate ajunge la 800 000. Acesta scade la 480 000 în teritoriile prezente ale Ungariei
şi la un total de 320 000 de evrei din Transilvania de Nord, teritoriile din Nord (acum parte a
Slovaciei) şi Sub-Carpatia (acum în Ucraina) şi teritoriile din Sud (acum în Iugoslavia)”.136
Cifrele furnizate sunt obiective, ele fiind confirmate și de alte surse.
Tamás Stark, în studiul său A Magyar zsidósag vesztesége a vészkorszakban137
(Pierderile evreimii maghiare în timpul persecuțiilor), oferă date statistice cu privire la
pierderile umane suferite de evrei în perioada Holocaustului. Datele sunt aproximative, dar
deosebit de utile.
Stephen J. Roth, în studiul Indemnification of Hungarian victims of Nazism: An
Overview138 scrie despre măsurile care au fost adoptate în Ungaria în perioada 1945 – 1948 în
vederea compensării evreilor maghiari care au suferit în timpul Holocaustului pierderi umane
şi materiale. Aceste măsuri nu au conferit compensări pentru persoane, ci doar i-au restaurat
pe evrei în drepturile lor materiale139. În urma unui decret din 1945, evreilor le-au fost
recunoscute drepturile de proprietate, mai puţin în domeniul proprietăţii agricole şi
horticole140. Autorul subliniază că bunurile mobile, echipamentele, stocurile fabricilor
evreieşti nu au fost înapoiate niciodată, iar depozitele de bani şi-au pierdut valoarea în urma
inflaţiei141. Autorul arată că evreii au fost compensaţi şi în alt fel nu ca indivizi, ci ca şi
comunitate prin constituirea Fondului Naţional Evreiesc de Reabilitare, creat la 15 noiembrie
1946, care oferea asistenţă evreilor victime sau instituţiilor care îi deserveau. Acest fond
devenea beneficiarul proprietăţii evreilor maghiari dispăruţi. Tratatul de Pace de la Paris
promitea acordarea de compensaţii pentru victimele persecuţiilor religioase şi rasiale şi, în
acelaşi timp, proprietăţile victimelor urmau să fie transferate reprezentanţilor acelor
comunităţi142.

136
Ibidem, p. 71.
137
Tamás, Stark, “A Magyar zsidósag veszesége a vészkorszakban” (Pierderile evreimii maghiare în timpul
persecuțiilor) in vol. Randolh L. Braham and Attila Pók (Ed), The Holocaust in Hungary fifty years later,
Columbia University Press, 1997, p. 521-531.
138
Stephen J. Roth, „Indemnification of Hungarian Victims of Nazism:An Overview”, in vol. Randolph L.
Braham and Attila Pók (Ed), The Holocaust in Hungary. Fifty years later, Columbia University Press, 1997, p.
733-757.
139
Ibidem, p. 741.
140
Ibidem.
141
Ibidem, p. 742.
142
Ibidem, p. 742 – 743.
40
 Carol Bines, în Din istoria imigrărilor în Israel 1882 – 1995, Editura Hasefer a
F.C.E.R., Bucureşti, 1998, vorbeşte despre „alia”, mişcarea de emigrare a evreilor în
Palestina, Israelul de mai târziu. Autorul afirmă că anii 1948 – 1951 au fost anii emigrării în
masă în Israel, când România a sporit numărul populaţiei evreieşti cu 18%.
Ránki Vera, în studiul The politics of inclusion and exclusion. Jews and nationalism
in Hungary143, arată că 600.000 de evrei, adică peste două treimi din numărul evreilor
maghiari, au murit în timpul Holocaustului144. Evreii s-au confruntat după război cu două
probleme:(1)-spre deosebire de maghiari, au văzut în venirea Armatei Roşii în 1945, un act de
eliberare, suferinţa lor terminându-se odată cu înfrângerea germană. (2)-un număr mare de
evrei au aderat la partidul comunist, înţelegând că noul sistem aducea abolirea inegalităţilor
sociale, a opresiunii, dar şi a antisemitismului145. De aici acuzele ulterioare, că ei au adus
comunismul în Ungaria.
Ránki Vera arată că supravieţuitorii evrei au fost asimilaţi de comunitatea Budapestei.
Evreii care s-au reîntors şi-au regăsit proprietatea confiscată. Una dintre părerile controversate
au fost reflecţiile asupra a cum evreii şi maghiarii au perceput eliberarea. Evreii au văzut
armata sovietică ca eliberatoare, în timp ce maghiarii s-au considerat ocupaţi. Există evidenţe
că mulţi evrei reîntorşi din deportare au fost duşi la muncă forţată în URSS 146. Mulţi maghiari
i-au considerat responsabili pe evrei de instaurarea comunismului. După război,
antisemitismul maghiar nu a fost depăşit. Evreii au oscilat între disimilare (emigrarea în
Israel) şi asimilare prin integrarea în societatea maghiară şi acceptarea utopiei comuniste147. În
perioada 1945 – 1948, Ungaria a devenit membră a blocului sovietic si, în consecinţă, evreii
fie au emigrat în Palestina, arată autoarea, fie s-au integrat în rândurile social democraţilor şi
ale comuniştilor148.
Theodor Wexler în studiul „Procesele sioniştilor”, publicat de Romulus Rusan (ed.) în
volumul Anii 1954 – 1960: Fluxurile şi refluxurile stalinismului, Fundaţia Academia Civică,
Bucureşti, 2000, descrie situaţia existentă în anii 1952 -1953 când comuniştii români
hotărăsc să rezolve odată pentru totdeauna problema sioniştilor. Până în 1959, au fost
arestaţi şi anchetaţi în jur de 250 de sionişti.

143
Ranki Vera, The politics of inclusion and exclusion. Jews and nationalism in Hungary, Holmes&Meier, New
York&London, 1999, p. 189-220.
144
Ibidem, l.cit.
145
Ibidem, p. 192.
146
Ibidem, p. 190.
147
Ibidem, p. 191. Ranki Vera arată că „Ideologia marxistă a promis dispariţia antisemitismului. Platforma
specială a partidului comunist a promis totala rupere de idealurile şi valorile regimului lui Horthy. Şi cu asta
ajungem la un alt conflict între evrei şi maghiari’’.
148
Ibidem, p. 192.
41
 Teodor Wexler vorbeşte despre mai multe măsuri represive luate de liderii comunişti
din România împotriva evreilor. Astfel, în 1945 este arestat liderul evreu Wilhelm Filderman
care pleacă în exil şi este interzis ziarul „Curierul israelit”. Încă din 1948, liderii sionişti
sunt urmăriţi de Securitate. Chiar ziare evreieşti, ca Unirea, ziarul Comitetului Democratic
Evreiesc, condamnau sionismul. Autorul relevă suferințele prin care au trecut sioniștii:
„După data de 1 martie 1952 ancheta a luat forme violente, inculpaţii fiind obligaţi să
suporte întregul arsenal al terorii. La 31 martie 1954, Tribunalul Militar Bucureşti a judecat
primul lot al sioniştilor”. Istoricul Simon Avny, citat de autor, arată că singura „vină” a
sioniştilor care s-a dovedit adevărată a fost trimiterea de ajutoare în bani, medicamente şi
alimente pentru familiile deţinuţilor sionişti. Sioniştii, arată autorul, au fost pedepsiţi cu
închisoare între 6 şi 25 de ani.
Stark Tamás, în lucrarea The Hungarian Jews during the Holocaust and after the
second world war, 1939 – 1945: A statistical review149, arată că nu poate fi făcută o
comparaţie între Gulag şi Holocaust, mai ales nu în termeni și în cifre. El se referă atât la
situaţia evreimii maghiare din timpul Holocaustului, cât şi după război. Scrie despre
emigrarea evreilor după război, furnizând, în acest sens, tabele ilustrative. Numărul cel mai
mare al evreilor aflaţi în afara ţării de origine era în Germania, apoi în Austria şi în Franţa. Un
alt tabel furnizează numărul total al emigranţilor în Palestina, în perioada 1945 – 1948. Astfel
pentru anii 1946 – 1948, avem un număr total de 61 023150 de imigranţi. Un alt tabel
furnizează date despre numărul imigranţilor în Palestina, atât din Ungaria, cât şi din România
între anii 1919-1961, anual. În perioada 1946 – 1955 au ajuns în Israel 17 000 de persoane din
Ungaria şi 124 500 din România151.
În lucrarea Magyarság, zsidóság152 , Fejtő Ferenc spune că în Ungaria de după război
condiţia de evreu nu a mai fost dezavantajoasă, în schimb cea de burghez da. Evreii reîntorşi
din deportare erau cei mai interesaţi în defascizare şi în democratizare. Pentru ei comunismul
reprezenta şansa unei vieţi noi. Evreii erau mai culţi decât proletarii maghiari care se
pregăteau să intre în posturi superioare şi au avut un avantaj153 în acest sens. Autorul face un
portret al conducătorului maghiar de origine evreu, prim secretar al partidului comunist,
Rákosi Mátyás, format în Rusia în spirit bolşevic. El a preluat modelul lui Stalin. În opoziţie,
întâlnim figura lui Nagy Imre, un menşevic, de orientare democrată, care a jucat un rol
important în reforma agrară din 1945.

149
Stark Tamás, Hungarian Jews during the Holocaust and after 1939-1949: A statistical review, East European
Monographs, Boulder, distributed by Columbia University Press, 2000, p. 1-174.
150
Ibidem, p. 158.
151
Ibidem, p. 160.
152
Fejtő Ferenc, Magyarság, zsidóság (Maghiarime, evreime), Budapest, 2000.
153
Ibidem, p. 284.
42
 Kende Peter, în lucrarea Zsidó Magyarország (1867 – 1997)154/ Ungaria evreiască
(1867-1997), subliniază că, datorită celor întâmplate în anii 1941 – 1945, mulţi evrei au
părăsit Ungaria. Dar o bună parte au rămas în Ungaria ca să se răzbune pe maghiari. Pe de altă
parte legătura evreilor în plan politic şi cultural cu Ungaria era strânsă. Autorul consideră că a
spune că evreii au fost potenţaţii comunismului este fals, pentru că atât evreii, cât şi neevreii
şi-au dat concursul pentru implementarea noului sistem.
Robert Levy în lucrarea Gloria şi decăderea Anei Pauker, Polirom, Iaşi, 2002 afirmă
că în istoriografia evreiască cazul Anei Pauker este ignorat, deoarece aceasta este considerată
aidoma non-evreilor care s-au despărţit de comunitate pentru a fi comunişti. Interesant este
faptul că ea rămâne în tabăra comunistă şi după lichidarea soţului ei de către aceştia. Autorul
descrie rolul jucat de Ana Pauker în perioada 1947 – 1952 când a funcţionat ca ministru de
Externe, precum şi epurarea ei în 1952, uşurată de boala pe care o avea.
Harry Kuller în Evreii în România anilor 1944 – 1949, Editura Hasefer, Bucureşti,
2002 atrage atenţia că nu toţi evreii au fost atraşi de comunism. Unii au optat pentru noul
regim ca să se pună la adăpost. Doar un număr relativ mic au devenit militanţi comunişti
activi, care s-au despărţit de religia şi tradiţiile lor şi veneau în „uliţa evreiască” doar pentru a
face propagandă şi a spori numărul de adepţi comunişti. Autorul optează pentru o abordare
integrală a istoriei evreilor din România care să cuprindă aspecte materiale, mentale,
economice şi politice, pentru o istorie unitară sau/şi paralelă : „Dar, cum arătam, conturarea
unei istorii de grup social-etnic, în cazul nostru a evreilor din România anilor 1944 – 1949, nu
se poate limita doar la relevarea unor aspecte „paralele” sau/şi particulare, precum cele
menţionate, ci reclamă şi raportarea lor la întreaga fenomenologie istorică locală din acel
răstimp şi în conexiune cu spaţii zonale şi arii temporare mult mai largi. Căci rezultanta
interacţiunii dintre grupul evreo-român şi majoritatea locală sau cu celelalte minorităţi, ca şi
impactul reciproc în toate sectoarele vieţii social-economice, politice şi culturale sunt
deopotrivă probleme de istorie a României. Aşadar, ceea ce urmează a fi demonstrat (logic şi
ontologic) într-un demers de istorie specială – ca şi cel de faţă – este că: evreii din România
au întrunit toate caracteristicile unui grup etnic şi după 23 august 1944: ieşirea din anii
prigoanei – 1940 – 1944 – nu a produs, drept recul la acea vreme, un asimilism dizolvant sub
raport etnic, aşa cum pronosticau unii lideri <<de stânga>>, inclusiv evrei”155. Autorul afirmă
că cercetarea istoriei evreilor din România este una complexă.

154
Kende Péter, „Zsidó Magyarország (1867 – 1997) “/ „Ungaria evreiască (1867-1997)” in vol. 1100 Ėves
Együttélés (Viaţa laolaltă de 1100 de ani), Kiadja a Magyarországi Holocaust Emlékalapitvány, Budapest, 2001,
155
Hary Kuller, Evreii în România anilor 1944 – 1949, Editura Hasefer, Bucureşti, 2002, p. 16.
43
 Ladislau Gyemant în lucrarea The Romanian Jewry: Historical Destiny, Tolerance,
Integration, Marginalisation156 descrie istoria evreilor în spaţiul românesc de-a lungul
secolelor. În secolul al XIX-lea s-a pus problema emancipării evreilor atât în Transilvania, cât
şi în Ţara Românească şi Moldova. Dieta din Ungaria, din anul 1840, arată autorul, le-a dat
dreptul evreilor să se stabilească în oraşe mai puţin în zonele miniere, să construiacă fabrici şi
să practice comerţul. După 1848, evreii au primit şi drepturi civile, dar în perioada 1849-1860
drepturile lor au fost din nou restricţionate. Doar începând cu 1867, ideea emancipării s-a
realizat. În acelaşi timp, în Ţara Românească şi Moldova evreii s-au emancipat după 1848.
Emanciparea evreilor a continuat şi în timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Măsurile anti-evreieşti
s-au luat odată cu Constituţia din 1866 cara garanta cetăţenia română doar locuitorilor creştini.
La sfârşitul Războiului de independenţă, marile puteri au cerut statului român garantarea
cetăţeniei române indiferent de religie. În perioada 1878-1913, numărul de evrei naturalizaţi a
fost mic, el nu a depăşit 529. Evreii au primit dreptul la cetăţenia română doar după primul
război mondial. După persecuţiile îndurate în perioada Holocaustului, populaţia evreiască s-a
redus la 412 312 evrei în 1947. O mare parte a evreilor a emigrat în perioada comunistă, o altă
parte s-a integrat în noua ordine socială care s-a dovedit o dictatură.
Matei Cazacu în studiul „La disparition des Juifs de Roumanie”157, face un tablou al
situaţiei evreilor în istoria României. Un capitol îl dedică vieţii evreilor români în anii
postbelici. Astfel, după ocuparea ţării de către Armata Roşie, legislaţia rasială a fost abolită.
Comunitatea evreiască şi-a regăsit mai vechile sale structuri, Federaţia Uniunilor Evreieşti
fiind formată din Uniunea evreilor români, Partidul Evreiesc a lui Abraham Zissu,
Organizaţiile sioniste, Comitetul Democratic Evreiesc. Puţin timp după instaurarea
comunismului, mişcarea sionistă a fost dezavuată şi Wilhelm Filderman a fost înlocuit în 1949
de la preşedenţia Federaţiei. Uniunea Evreilor Români şi Partidul Evreiesc au fost suprimate
în 1947. Autorul consideră că un număr important de membrii ai elitelor comuniste proveneau
din rândul evreimii şi dintre aceştia îi aminteşte pe Ana Pauker, Iosif Kişinevschi şi Leonte
Răutu, deasemenea un număr important dintre membrii Securităţii. În 1947, arată autorul, s-a
restituit proprietatea evreiască confiscată în timpul războiului. Tot în 1947, rabinul Şafran şi
Wilhelm Fildermann părăsesc ţara. Sub patronajul rabinului Moses Rosen, comunitatea
evreiască îşi începe emigrarea spre Israel. Împotriva emigrărilor ilegale a fost elaborată în
1947 o lege care prevedea pierderea cetăţeniei române pentru cei care emigrau ilegal.

156
Ladislau Gyemant, „The Romanian Jewry: Historical Destiny, Tolerance, Integration, Marginalisation”, in
Journal for the Study of Religions and Ideologies, (Cluj-Napoca), year 2002, vol/issue 3, pages 85-98.
157
Matei Cazacu, „La disparition de Juifs de Roumanie”, in vol. Matériaux pour l’histoire de notre temps, nr.
71, juillet – septembre 2003, p. 49-61.
44
Organiziţiile sioniste au fost suprimate în 1949. În 1952, Ana Pauker e epurată din conducerea
partidului comunist.
În studiul lui Victor Karady, The Jews of Europe in the Modern Era. A Socio-
historical outline158, se descrie, dintr-o perspectivă sociologică, situaţia evreimii europene
după 1945. Un loc aparte îl ocupă evreimea din spaţiul comunist. Spre deosebire de alţi autori
care au abordat problema restituţiei proprietăţii evreieşti, autorul consideră că aceasta a fost
prea puţin retrocedată evreilor, în realitate mulţi non-evrei rămânând proprietarii bunurilor
evreieşti159. Prea puţin se poate vorbi de o colaborare între naţionalii ţărilor comuniste şi
evreii comunişti, consideră autorul. După război comuniştii au minimalizat Holocaustul şi
suferinţa evreilor160.
Liviu Rotman, în lucrarea Evreii din România în perioada comunistă: 1944 –
1965161, furnizează date demografice cu privire la comunitatea evreiască înainte şi după
Holocaust. El face o descriere a activităţii Comitetului Democratic Evreiesc. Surprinde două
evenimente de importanţă majoră pentru istoria evreilor din spaţiul comunist: „procesul
Slansky”, în urma căruia secretarul general al Partidului Comunist Cehoslovac, Rudolf
Slanski, este arestat împreună cu alţi 13 acuzaţi, din care doar 3 erau neevrei, şi a căror cauză
principală de acuzare era sionismul, şi „afacerea halatelor albe” din URSS, în urma căreia mai
mulţi medici evrei din URSS sunt acuzaţi de moartea unor lideri sovietici.
Andrei Oişteanu în volumul Imaginea evreului în cultura română surprinde
prejudecăţile care au existat în spaţiul românesc cu privire la evrei. El depistează în literatura
populară românească şi în cea cultă, etichetări negative cu privire la evrei, criticaţi pentru
imaginea, alteritatea şi tradiţiile lor. Concluzia care se desprinde este că toleranţa proverbială
românească poate fi pusă sub semnul întrebării162.
Din lucrarea lui Alexandr Soljeniţîn, Două secole împreună. Evreii şi ruşii în epoca
sovietică (1917 – 1972) ne interesează cu precădere anii epocii Stalin, pentru că ceea ce se
petrecea la Moscova nu putea rămâne fără urmări în Europa răsăriteană. Politica Uniunii
Sovietice faţă de evrei s-a repercutat în tot spaţiul comunist. Ultimii ani ai vieţii lui Stalin au
fost marcaţi de campania împotriva cosmopoliţilor evrei, scoaterea lor din sfera publică
rusească şi desfiinţarea Comitetului antifascist evreiesc163.

158
Victor Karady, The Jews of Europe in the modern era. A socio-historical outline, CEU Press, Budapest, New
York, 2004, p. 1-452.
159
Ibidem, p. 393.
160
Ibidem, p. 395.
161
Liviu Rotman, Evreii din România în perioada comunistă:1944-1965, Polirom, Iaşi, 2004.
162
Andrei Oişteanu, Imaginea evreului în cultura română, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004.
163
Alexandr Soljeniţîn, Două secole împreună. Evreii şi ruşii în epoca sovietică (1917-1972), Ed. Univers,
Bucureşti, 2004.
45
 În lucrarea Lyei Benjamin, Populaţia evreiască din România în cifre şi date (până în
1948)164 ni se furnizează tabele cu privire la situaţia evreilor din România până în 1942, dar
există şi câteva date despre perioada care a urmat. Astfel, în perioada 1948 – 1988 au plecat
din ţară cca. 95% din numărul total al evreilor165. Emigrarea s-a produs în valuri, astfel încât
între 1948 – 1953 a emigrat o treime, în 1954 – 1964 o altă treime, iar după 1965 ultima
treime din totalul evreilor. Pentru comparaţie, putem spune că dacă în România în 1947 mai
trăiau 428 312 evrei, în urma recensământului din 7 ianuarie 1992, mai rămăseseră 9000 de
evrei166.
În cartea sa, Evreii din Transilvania, Ladislau Gyemant167 face un tablou asupra
situaţiei evreilor din spaţiul românesc începând din perioada Antichităţii până în epoca
contemporană. Autorul dedică un capitol epocii Holocaustului, când în vara anului 1940,
statul român pierde Basarabia şi Bucovina de Nord în favoarea Uniunii Sovietice şi Nordul
Transilvaniei în favoarea Ungariei prin Dictatul de la Viena. Evreii din Transilvania au suferit
efectele legislaţiei antisemite maghiare. Începând cu 1941, toți bărbații evrei între 20 și 48 de
ani s-au confruntat cu munca obligatorie. Evreii din Transilvania se confruntă cu acapararea
proprietăţii evreieşti de către maghiari, se restrânge numărul comunităţilor. Din 1941 se
introduce semnul stelei galbene ca semn distinctiv pentru evrei. Autorul arată că în perioada
războiului, emigrarea evreilor prin porturile Constanţa, Brăila şi Galaţi era încă posibilă. În
Transilvania de Sud, comunităţile se luptă să supravieţuiască, să asigure serviciile comunitare,
să îşi păstreze obiceiurile. Un capitol autorul îl dedică perioadei postbelice. Situaţia evreilor se
îmbunătăţeşte considerabil prin legile reparatorii: „Legile reparatorii sunt menite să creeze
cadrul juridic în acest sens prin abrogarea legislaţiei rasiale, retrocedarea bunurilor imobiliare
expropriate ale comunităţilor, restituirea sumelor de bani şi a obiectelor de îmbrăcăminte
extorcate evreilor de către dictatura anterioară. Evreii sunt reintegraţi în funcţiile din care
fuseseră concediaţi anterior, sunt anulate restricţiile privind accesul la profesiunile liberale,
personalul didactic evreiesc îşi reia locul în şcoli”168. În acelaşi timp, evreii din România
încearcă să îşi reconstruiască instituţiile. Se constituie o vastă reţea de organizaţii sioniste. În
primii ani după război se reconstruiesc instituţiile comunitare (ex. Sinagoga neologă din Cluj
aruncată în aer în 1944), se înfiinţează cantine publice, se redeschid spitalele evreieşti, se
reorganizează învăţământul evreiesc169. În iunie 1945, ia fiinţă Comitetul Democratic Evreiesc

164
Lya Benjamin, „Populaţia evreiască din România în cifre şi date (până în 1948)”, în Acad. Nicolae Cajal, Dr.
Harry Kuller (coord.), Contribuţia evreilor din România la cultură şi civilizaţie, ediţia a II-a, Editura Hasefer,
Bucureşti, 2004.
165
Ibidem, p. 147.
166
Ibidem.
167
Ladislau Gyemant, Evreii din Transilvania, Institutul Cultural Român, Cluj-Napoca, 2004.
168
Ibidem, p. 135.
169
Ibidem, p.136.
46
de orientare comunistă, care tinde să substituie celelalte organizaţii evreieşti. După alegerile
falsificate din 1946, comunitatea evreiască îşi pierde din ce în ce mai mult autonomia, iar
organizaţiei internaţionale de ajutorarea a evreilor - Joint îi este restrânsă activitatea.
Învăţământul privat şi confesional este naţionalizat, cu puţine excepţii, la fel şi spitalele
evreieşti. Crește numărul persoanelor de origine evreiască care emigrează în Israel, iar în 1953
Comitetul Democratic Evreiesc este desființat, după ce cu un an înainte fusese înlăturată din
conducerea superioară de partid Ana Pauker170. Autorul continuă descrierea istoriei evreilor
din România şi după 1953, oferind detalii interesante prin întregul său studiu, fiind un foarte
bun istoric al istoriei evreilor din România şi, în particular, din Transilvania.
În studiul lui Harry Kuller, Evreii în anii tranziţiei spre comunism (1944-1948), se
arată, că în primii ani de după război evreimea oscila între integrare şi imigrare. Autorul face
un tablou foarte plastic al anilor postbelici, explicând oscilația evreilor între emigrare și
integrare în relație cu situația politică postbelică: „Anii 1945 – 1949 au fost aşadar, ai
aşteptărilor şi confruntărilor – între organisme şi organizaţii, între liderii acestora, secondaţi
de grupuri mai mari sau mai mici. Era un câmp deschis pentru poziţii şi opoziţii, pentru soluţii
diverse şi adversităţi benigne. O stare de democraţie, ar spune unii, în mod paradoxal, curentul
social-politic general al ţării nu ducea însă spre democraţie. La orizont se profila un socialism
de tip sovietic, au fost evrei care l-au dorit, alţii care şi-au propus să-l evite, făcându-se chiar
veri cu dracul până la trecerea punţii, până la emigrare; în sfârşit nu puţini au hotărât să
rămână pe locul unde s-au născut – <<de-o fi bine, de-o fi rău>>. Nici una din categoriile de
mai sus n-au <<adus>> socialismul în România. Dar nici nu i-a împiedicat venirea, deoarece
ar fi fost peste puteri”171.
În studiul Dr. Victor Neumann, Evreii în anii regimului comunist172 ni se precizează
că în 1947 populaţia evreiască din România era de 428 312 persoane din care 150 000 era
activă173. Autorul descrie condiţia evreilor sub comunism, pe care îi analizează ca şi
comunitate: „Reevaluarea condiţiei evreului sub comunism presupune cunoaşterea
stratificărilor sociale şi intelectuale, precum şi a motivaţiilor care au stat la baza opţiunilor
ideatice. Sionismul politic şi cultural de pretutindeni (cu o bună şi îndelungată activitate în
România modernă) a avut un impact ieşit din comun asupra evreilor de aici. Propaganda şi
organizaţiile sioniste erau interzise – mulţi dintre lideri fiind închişi”174. Autorul arată că

170
Ibidem, p.146.
171
Hary Kuller, „Evreii în anii tranziţiei spre comunism (1944-1948)”, în vol. Nicolae Cajal, Harry Kuller
(coord.), op. cit., p. 155.
172
Victor Neumann, “Evreii în anii regimului comunist”, în vol. Nicolae Cajal, Harry Kuller (coord.), op. cit., p.
174 – 180.
173
Ibidem, p. 174.
174
Ibidem, p. 176.
47
evreii au continuat să aspire să emigreze în Israel în perioada comunistă şi au respins
egalitarismul comunist.
Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu (ed), în Raport final175 îşi propun a
stabili gradul de vinovăţie al României faţă de evreii ei în perioada Holocaustului. Avem şi un
capitol în care se arată că, în perioada postbelică, în România Holocaustul a fost distorsionat,
negat şi minimalizat. Din atitudinea faţă de Holocaust, se poate observa şi atitudinea statului
român faţă de evreii săi în perioada comunistă.
Volumul Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate pînă în zilele
noastre176 a fost publicat în primă ediţie la Toulouse sub titlul „Les mythes fondateurs de
l’antisemitisme. De l’Antichité a nos jours”. Cartea aduce în lumină rădăcinile şi cauzele
antisemitismului, ura față de o colectivitate care nu a avut altă vină decât că a vrut să îşi
menţină comunitatea şi religia. Autorul îşi începe analiza asupra antisemitismului începând cu
Antichitatea, continuând cu timpurile medievale, apoi cu epoca modernă şi contemporană. În
calitate de evreu, încearcă să îşi apere comunitatea cu argumente raţionale şi etice.
Autorul descrie istoria iudaismului în epoca egipteană, greacă şi romană. Pledează
pentru ideea că anti-semitismul nu este un fenomen etern pentru că există comunităţi care nu
au cunoscut niciodată antisemitismul.
Anti-semitismul este de găsit în retorica creştină şi islamică. Dar originile lui le găsim
înaintea culturilor greacă şi romană. Autorul subliniază, citându-l pe Marcel Simon, că anti-
iudaismul promovat de Biserică a făcut diferenţa între anti-iudaismul păgân şi anti-iudaismul
promovat de creştini.
Carol Iancu subliniază că foarte devreme creştinii au dezvoltat un discurs menit să îi
distingă şi separe de iudaism. După instaurarea creștinismului în Imperiul Roman, starea
poporului evreu s-a deteriorat. Conform Sfântului Augustin, citat de autor, evreii s-au născut
pentru a fi sclavii creştinilor.
În epoca medievală rolul evreilor a fost mai degrabă economic, fiind implicaţi în
comerţ şi afaceri bancare. Rolul lor în comerțul cu bani a crescut începând cu secolul XIII,
după ce această îndeletnicire a fost considerată nepotrivită pentru creştini. Evreii erau
consideraţi de către neevrei ca fiind creditori fără milă, ceea ce nu era un fapt real.
Carol Iancu prezintă de asemenea situaţia evreilor din Ţările Române. În timpurile
medievale, în Ţările Române evreii primeau privilegii dacă treceau la creştinism. Începând cu

175
Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu (ed) , Raport final, Comisia Internaţională pentru Studierea
Holocaustului în România, Iaşi, Polirom, 2005.
176
Carol Iancu, Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre, Bucureşti,
Hasefer, 2005.
48
secolul XVIII evreii au fost victima acuzației că practică omorul ritual în toată Europa.
Scrierile acelor vremuri relevă aspecte antisemite în teritoriile române, consideră autorul.
În epoca modernă situaţia evreilor în România şi Rusia era departe de a fi bună. În
România articolul 7 al Constituţiei din 1866 menţiona că cetăţenia română va fi acordată doar
locuitorilor creştini. Sub presiunea Congresului de la Berlin, a fost adoptat un nou articol,
care nu a schimbat lucrurile prea mult. Conform noii legislaţii, evreii au fost naturalizaţi
individual, astfel că doar evreii care au luptat în Războiul de independenţă au primit cetăţenia.
Până la primul război mondial, evreii au continuat să facă faţă la destule discriminări. Ei nu au
putut fi activi în toate profesiunile au putut studia în şcolile româneşti doar plătind taxe
ridicate.
În Rusia ţaristă, atitudinile antisemite au continuat să existe în timpurile moderne. În
timpul Ecaterinei a II-a, evreii au fost mutaţi într-o zonă de rezidenţă de la Marea Baltică până
la Marea Neagră. Au fost fortaţi să facă 25 de ani serviciu militar în timpul ţarului Nicolae I
sau au fost subiectul pogromurilor după asasinarea ţarului Alexandru II. În Rusia, acuzaţiile
de omor ritual puse asupra evreilor au fost frecvente.
Autorul descrie crimele comise de nazişti în timpul celui de- al doilea război mondial
prin Holocaust (Shoah). Carol Iancu subliniază că după identificarea existenţei taberelor de
concentrare unde mii de evrei au fost omorîţi, atitudini de negare a Holocaustului persistă în
state ca Germania, Marea Britanie, Canada, Italia, Franţa, Statele Unite.
Crearea statului Israel a însemnat un refugiu dorit pentru supravieţuitorii evrei ai
războiului. Mulţi evrei au emigrat în Israel chiar din statele comuniste, dar au trebuit să facă
faţă politicilor anti-sioniste ale statelor plasate sub influenţa sovietică. Nu în cele din urmă,
sunt multe voci care îi condamnă pe evrei de instaurarea comunismului în Rusia, dar autorul
subliniază că majoritatea populaţiei evreieşti nu s-a implicat în Revoluţia rusă.
Lucrarea ne relevă un aspect important al istoriei iudaice, istoria antisemitismului fiind
o parte a istoriei poporului evreu. Carol Iancu prezintă această istorie arătându-ne pe o scală
largă în timp şi spaţiu seria de dificultăţi pe care poporul evreu a trebuit să le îndure. Studiul
său este binevenit într-o lume care continuă să ne releve aspecte ale intoleranţei.
Radu Ioanid în lucrarea Răscumpărarea evreilor: Istoria acordurilor secrete dintre
România şi Israel177, descrie mişcarea de emigrare a evreilor spre pământurile sfinte, Israel,
care s-a produs de la sfârşitul secolului XIX până la sfârşitul preşedinţiei lui Ceauşescu.
Poziţia României faţă de emigrarea în Israel s-a raliat poziţiei URSS care, din 1946, susţine
emigrarea evreilor în Palestina. Autorul semnalează rolul important avut în emigrarea şi

177
Radu Ioanid, Răscumpărarea evreilor: Istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel, Polirom, Iaşi,
2005.
49
continuitatea comunităţii evreieşti în România de către şef rabinul al României, Moses Rosen.
El atrage atenţia asupra unui fapt ruşinos petrecut în România comunistă, vânzarea evreilor
către statul Israel realizată cu girul autorităţilor comuniste.
Ablonczy Balázs, în lucrarea La fin d’une monde? Les élites hongroises face à
l’installation du règime communiste178, arată că marea burghezie maghiară, care făcea parte
din elitele interbelice, era adesea de origine evreiască. Această burghezie a fost epurată, iar
mulţi evrei i-au considerat pe comunişti mai răi ca pe Hitler179. Elitele din perioada interbelică
au fost deportate, indiferent de originea lor etnică.
Árpád von Klimó, în articolul Détruire la source symbolique du pouvoire: la
stalinisation de la culture historique des élites hongroises180, arată care a fost condiţia culturii
elitelor maghiare în epoca lui Stalin. Constituţia maghiară, arată autorul, consimţea
dependenţa Ungariei de Uniunea Sovietică, iar libertatea in Ungaria era şi ea înţeleasă după
modelul sovietic181. În epoca stalinistă cultura istorică a elitelor maghiare a oferit legitimitate
regimului impus de Rakosi, preluând modelul cultural stalinist care se axa pe opoziţia între
bine şi rău182.
Victor Karady, în studiul Les Juifs, la modernité et la tentation communiste. Esquisse
d’une problématique d’histoire sociale183, încearcă să explice de ce evreii au optat pentru
comunism după război. Autorul motivează această adeziune prin caracterul său de
modernitate, prin dorința evreilor de a se desprinde de trecut, de a se îndepărta de iudaismul
moştenit. Laicitatea, ateismul ştiinţific al comunismului, colectivismul au fost alte elemente
de atracţie pentru evrei184. Cu alte cuvinte, comunismul oferea evreilor şansa unei vieţi noi.
Catherine Horel, în studiul 1989 en Europe Centrale, une restauration des élites
juives185, explică faptul că evreii au adoptat după 1945 calea asimilării, apropiindu-se de
curentul politic dominant, comunismul186. În încercarea de a se apropia de comunism, evreii
şi-au renegat adesea identitatea. Autoarea arată că o mare parte din nomenklatura comunistă
era formată din evrei, în anii 1950 principalii conducători maghiari fiind evrei: Rákósi

178
Ablonczy, Balázs, “La fin d’une monde? Les élites hongroises face à l’installation du règime communiste” in
vol. Nicolas Bauquet et François Bocholier (dir), Le communisme et les élites en Europe Centrale, Presses
Universitaires de France, Paris, 2006, p. 57 –71.
179
Ibidem, p. 63.
180 Arpád von Klimó, „Détruire la source symbolique du pouvoire: la stalinisation de la culture historique des
élites hongroises”, in vol. Nicolas Bauquet et François Bocholier (dir), op. cit, p. 73 – 84.
181
Ibidem, p. 81.
182
Ibidem, p. 93.
183
Victor, Karady, „Les Juifs, la modernité et la tentation communiste. Esquisse d’une problématique d’histoire
sociale”, in vol. Nicolas Bauquet et François Bocholier (dir), op. cit, p. 85 – 105.
184
Ibidem, p. 104-105.
185
Catherine Horel, „1989 en Europe centrale: une restauration des élites juives” in vol. Nicolas Bauquet et
François Bocholier (dir), op. cit., p. 335-351.
186
Ibidem, p. 336.
50
 187
Mátyás, Gerő Ernő, Farkas Mihály, Révai József , Vas Zóltán şi Péter Gábor . În acelaşi
timp, mulţi evrei făceau parte din poliţia politică.
Dan Danieli, în studiul Interviews with Survivors of the Hungarian Forced Labor
Service: An Evaluation188, se bazează pe interviuri cu supravieţuitorii lagărelor de muncă
maghiare. El subliniază nevoia reconstituirii istoriei unităţilor lagărelor de muncă. Caracterul
informaţiilor nu este unitar, datorită suferinţelor intervievaţilor care generează
inconsencvenţă.
Totuși autorul arată că interviurile luate supravieţuritorilor din lagărele de muncă forţată
au fost subiectul unui studiu extins: „Această lucrare este bazată pe studiile Shoah Visual
History Foundation (de aici înainte „Fundaţia”) şi pe 180 de interviuri, unele cu
supravieţuitori ai sistemului de muncă forţată din Ungaria, făcute de aceeaşi organizaţie. Sute
de interviuri luate cu cameră video în maghiară, engleză, ebraică, germană şi franceză au fost
audiate pentru a clarifica validitatea afirmaţiilor din povestea supravieţuitorului şi a indica
locaţiile geografice cu numele lor corecte (când erau pronunţate greşit, silabisite fonetic). Sute
de chestionare scrise de mână au fost luate înaintea interviurilor pentru a asigura acurateţea
istorică şi geografică. În final, un mic procentaj de interviuri cu oamenii de serviciu din lagăr
au fost selectate pentru a forma baza statistică a acestei lucrări” 189. Autorul afirmă că numărul
total de intervievaţi a fost de 51752, iar interviurile au identificat clar locul lor de origine
(Austro-Ungaria, Ungaria, Cehoslovacia, România, Iugoslavia). Pe altă parte, se identifica
dacă intervievatul a fost membru al batalionului de muncă forţată maghiar. Intervievaţii nu au
fost aleşi, ci au fost voluntari. Autorul dedică un capitol percepţiei supravieţuitorilor față de
sistemul lagărelor. Se afirmă că există o legătură între geografie şi suferinţele evreilor, cei din
Slovacia de Sud (Felvidék), Transilvania de Nord, Slovacia de Nord-Est (Kárpátalja) şi
Iugoslavia de Nord (Délvidék) suferind cel mai mult, intenţia autorităţilor fiind, în opinia
autorului, de a-i extermina. O altă particularitate observată de autor a fost că cei ce vorbeau
maghiara au povestit despre ghetoizare în termeni mai favorabili, decât cei care nu vorbeau
maghiara. În acelaşi timp, conform mărturiilor, nu toţi angajaţii lagărelor erau rău-voitori:
„Existenţa unor ofiţeri buni şi a personalului angajat rezultă din mărturiile supravieţuitorilor şi
din arhivele din Yad Vashem împreună cu detalii din memorii pertinente şi publicaţii
ştiinţifice. În acelaşi timp cruzimea şi intenţiile ucigaşe ai altor membrii ai personalului militar

187
Ibidem.
188
Dan Danieli, „Interviews with Survivors of the Hungarian Forced Labor Service:An Evaluation”, in vol.
Randolph L. Braham and Brewster S. Chamberlin (eds), The Holocaust in Hungary: Sixty Years Later,
Comumbia University Press, Washington, 2006., p. 63-75.
189
Ibidem, p.63.
51
este la fel de evident în interviuri şi intr-un mare număr de documente”190. Părerile au fost
împărţite din acest punct de vedere.
Kádár Gábor şi Vági Zoltán, în cercetarea The Economic Annihilation of the
Hungarian Jews, 1944-1945 191, subliniază că nu doar fasciştii germani au susţinut în Ungaria
legislaţia antievreiască, ci şi mulţi maghiari care visau la proprietatea evreiască192. În mai
1944, în Ungaria, ministrul Justiţiei de atunci a dat o lege care urmărea să anihileze prezenţa
evreilor în viaţa economică maghiară. În schimbul averii lor, evreilor le era asigurată existenţa
în ghettouri, autorul numind această politică “self-financing genocide”193. Pe de altă parte,
deportarea evreilor maghiari a durat 8-9 luni, prin urmare a fost imposibil pentru statul
maghiar să încorporeze toată averea evreiască. Cum o parte a bunurilor a fost lăsată în grija
administraţiei locale, oficialii satelor, poliţia locală şi jandarmii s-au dedat la însuşirea unor
bunuri evreieşti. Guvernul a redistribuit o mică parte a averii evreieşti. După război, restituirea
nu s-a produs imediat, datorită tensiunilor apărute între proprietarii vechi şi noi194.
Autorii descriu condiţiile în care proprietatea evreiască a fost confiscată195. Astfel, în
Ungaria, după instaurarea legislaţiei anti-evreieşti, „mulţi cetăţeni maghiari şi o parte
semnificativă a inteligenţiei maghiare au aprobat măsurile luate pe socoteala proprietăţii
evreieşti”196. O parte din cheltuielile de război a fost susţinută chiar cu aceşti bani.
Regenerarea avuţiei naţionale urma să se facă şi pe seama proprietăţii evreieşti, pentru că
prezenţa evreilor în viaţa publică şi economică urma să fie anihilată. În timp ce în Germania,
preluarea proprietăţii evreieşti a durat ani, în Ungaria acest proces a durat doar câteva luni.
Jefuirea averii evreieşti nu a putut ţine pasul cu ghetoizarea evreilor. Un prim decret
1600/1944 cerea ca evreii să raporteze statului toate bunurile lor mobile şi imobile, pe care
statul urma să le sechestreze197. După 15 Mai, 437. 000 de oameni din Provincie au fost
deportaţi la Auschwitz – Birkenau198. După primul decret, s-au făcut inventarii şi depozitări
ale bunurilor evreieşti. Un al doilea decret a lichidat total averea evreiască. Doar cele mai
valoroase bunuri au fost confiscate, celelalte fiind lăsate sub supravegherea autorităţilor
administrative locale199. Mulţi jandarmi s-au dedat la jefuirea bunurilor evreieşti. O parte a
bunurilor expropriate au fost însuşite de germani.

190
Ibidem, p. 71.
191
Gábor Kádár and Zoltán Vági, „The Economic annihilation of the Hungarian Jews, 1944-1945”, in vol.
Randolph L. Braham and Brewster S, Chamberlin (eds), op. cit., p. 77-87.
192
Ibidem, p. 77.
193
Ibidem, p. 78.
194
Ibidem, p. 86.
195
Ibidem.
196
Ibidem, p.77.
197
Ibidem, p.80.
198
Ibidem.
199
Ibidem, p. 82.
52
 În studiul Ordinary deaths in times of Genocide and Forced Assimilation: Patterns of
Jewish Mortality in Budapest (1937-1960), Victor Karády descrie „”cvasi – normalitatea”
structurilor mortalităţii evreieşti până în 1944 şi după, ruptura tragică din timpul Partidului
Crucilor cu Săgeţi, „distorsiunea agravată” determinată de tendinţele emigrării post-Shoah şi
presiunea pe care programul de asimilare al Partidului Comunist îl făcea”200. Autorul
furnizează un tabel cu numărul decedaților pe religii în Budapesta anilor 1935-1960. Nu apar
date pentru cei din Budapesta în 1944, doar pentru anul 1945, când se pare că au decedat
8.305 de evrei. Dintre aceştia sunt înregistraţi de Chevra Kadisha doar 6,440. Pentru anul
1947 avem înregistraţi în Chevra Kadisha 1481 evrei decedați în Budapesta, pentru anul 1948
-1.457, pentru anii 1949-55, 1. 709 de evrei care au murit înregistraţi în Chevra Kadisha201.
Autorul îşi formulează clar opinia: „Din 1947 mai departe doar înregistrările sistematice ale
sistemului de date Chevra Kadisha înregistrează mortalitatea evreiască din capitală, în timp ce
socoteala totală a tuturor morţilor, indiferent de religie, continuă să fie publicată. Acum aceste
cifre pentru evrei apar să fie surprinzător de mari, deci trebuie să interpretăm continuitatea lor
remarcabilă”202. Tabelul al III-lea furnizat de autor ne arată caracteristicile socio-demografice
ale mortalităţii evreieşti în Budapesta (1937-1960). Astfel, în anul 1946 au murit în Budapesta
26.7% de evrei cu nume de familie maghiare, în 1943- 42,4% de evrei cu nume de familie
maghiare. În ceea ce priveşte distribuţia mortalităţii evreieşti pe sexe, autorul constată că: „Un
număr de alte trăsături socio-demografice ale celor înregistraţi în cartea Chevra Kadisha sunt
demne de notat. Distribuţia pe sexe a morţilor înregistraţi s-a schimbat de la o majoritate
masculină la o majoritate feminină. Asta nu poate fi explicată doar ca preponderenţă a unui
anumit sex, a fost o mică majoritate feminină înainte de război (109 de femei la 100 de bărbaţi
în 1930 şi 1941), deşi această nonconcordanţă a crescut după Shoah. În 1949 erau în populaţia
evreiască a Budapestei 146 de femei decedate la 100 de bărbaţi decedați. Dar majoritatea
feminină între decedaţi poate fi conectată cu tendinţa obişnuită de vârste diferite” 203, în sensul
că femeile trăiesc tot mai mult, o tendinţă valabilă pentru toţi.
În studiul Christian Help provided to Jews of Northern Transylvania during World
War II: As revealed by the Jewish Weekly Egyseg (May 1946- August 1947)204, Daniel A.
Lowy arată că operaţiuni de salvare a evreilor în Transilvania de Nord venite din partea
diplomaţilor au fost mai rar întâlnite. Acestea s-au întâmplat în Budapesta unde funcționau
mai multe legaţii străine. În acelaşi timp, autorul constată că au existat câţiva oficiali ai
200
Ibidem, p. 89.
201
Ibidem, p. 103.
202
Ibidem, p. 92.
203
Ibidem, p. 99.
204
Daniel A. Lowy, “Christian Help provided to Jews of Northern Transylvania during World War II: As
revealed by the Jewish Weekly Egyseg (May 1946- August 1947)”, in vol. Randolph L. Braham and Brewster S.
Chamberlin (eds.), op.cit. , p. 113-135.
53
bisericii care s-au implicat în operaţiunea de salvare a evreilor: „Un număr mare de rapoarte
subliniază rolul jucat de liderii Bisericii creştine, incluzând câţiva transilvăneni: Episcopul
Aron Márton, şef al Bisericii Romano-Catolice în Alba Iulia” [..] şi ministrul protestant Andor
Járosi din Kolozsvár”205. Participarea Crucii Roşii Internaţionale în salvarea evreilor este
recunoscută. În acelaşi timp sunt cunoscuţi şi salvatori anonimi care au avut curajul să lupte
contra arbitrariului regulii naziste, atât intelectuali, cât şi oameni simpli. Autorul se axează pe
descrierea salvării evreilor aşa cum au fost acestea relatate de către periodicul „Egység”, ziar
publicat în perioada Mai 1946 – Martie 1949 în Cluj. După 1948, ziarul a devenit de orientare
comunistă, însă tot al evreilor. Au fost relatate povestiri adevărate ale ajutorului oferit evreilor
de către ne-evrei. Astfel au fost mai mulţi oameni care au salvat copii evrei: Ilona Jagamos,
Lakatos Károlyné, (Elsie) Németi Lasylóné, János Treibner şi Boczánczy Geröne, József
Tóth şi mulți ţărani români. Au fost mai mulţi oameni care au ascuns evrei sau familii întregi
ca Irma Juhos, István Czikora, István Herkel, Dr. Denö Klimkó, Dr. Denö Miskolczi şi Dr.
Wilhelm Prach, Tivadar Müller, Marioara Olpreteanu, Lajos Péter, Ştefan Pop-Silaghi, Péter
Rebreanu, Sándor Reinfeld, Gyula Sulyai – Sulyánszky, Rózsi Morányi. Alţi oameni i-au
hrănit pe evrei după ce ghettourile au fost constituite, au fost oameni care au protejat
proprietatea evreiască sau au intervenit de partea evreilor. Ziarul care a succedat lui “Egység”,
săptămânalul „Új Ut”, a manifestat o puternică influenţă comunistă în conţinut. Devenind
comunist, treptat motivele politice au determinat despre care salvatori să se scrie sau nu.
Aristocraţii nu au mai fost recunoscuţi ca salvatori ai evreilor206. Totuşi, în ciuda comunizării
treptate, constată autorul, ziarul „Egység” este considerat o sursă de primă mână în studiul
privind istoria Holocaustului.
În studiul Gendarmes before the People’s Court207, Molnár Judit relatează afirmaţiile
jandarmului căpitan Kövendy Károly care vorbeşte despre rolul pe care l-a avut jandarmeria
în deportarea evreilor: “evreii din Ungaria au trăit <<nemolestaţi până în Mai 1944>> şi
guvernul a însărcinat 22.000 de jandarmi cu ghetoizarea şi deportarea spunând că <<dacă
jandarmeria trebuie să îndeplinească această sarcină crudă, nici un fir de păr al evreilor nu
trebuie să se clintească.>>”208. În 1945, jandarmeria s-a dizolvat. Pentru că nu există surse,
afirmă autorul, este imposibil să se ştie câţi jandarmi erau în 1944 şi câţi au participat la
deportarea evreilor209. Autorul il aminteşte pe superintendentul jandarmeriei, care la procesul
ce a avut loc după război a afirmat că jandarmeria a jucat un rol important în deportarea

205
Ibidem, p.115.
206
Ibidem, p. 128.
207
Judit Molnár, “Gendarmes before the People’s Court”, in vol. Randolph L. Braham and Brewster S.
Chamberlin (ed.), op.cit., p. 137-152
208
Ibidem, p.137.
209
Ibidem, p. 138.
54
evreilor. Autorul concluzionează că au fost destul de mulţi jandarmi găsiţi vinovaţi pentru
deportarea evreilor: „Conform stadiului prezent de cercetare, până în 1951, Tribunalul
poporului a găsit 2473 de jandarmi vinovaţi într-un fel sau în altul, ceea ce reprezintă 9% din
deciziile Tribunalului poporului”210.
Jean Ancel, în studiul The She’erit ha-Pletah: Holocaust Survivors in Northern
Transylvania, menţionează momentul când supravieţuitorii s-au întors acasă: „Până la sfârşitul
lui 1944, mulţi supravieţuitori ai lagărelor de muncă, incluzând tineri şi supravieţuitori ai
Holocaustului din regiunile şi ţările apropiate au atins Transilvania de Nord” 211. În primele
luni după reîntoarcere, arată autorul, deportaţii şi-au căutat rudele care au supravieţuit
deportării. Mulţi au ales să emigreze. Autorul oferă cifre ale evreilor reîntorşi: „Numărul
estimat al evreilor reîntorşi din Transilvania de Nord variază. Supravieţuitorii Holocaustului
care s-au reîntors din taberele morţii din Polonia via Germania (în jur de 20 000) şi cei din
batalioanele de muncă forţată maghiare (15.000) au numărat între 30.000 şi 35. 000. Rata de
supravieţuire a fost de aproximativ 20%. La 1 Septembrie 1945, autorităţile române au
declarat că un număr estimat de 29 405 evrei au supravieţuit, bazându-se pe relatările celor
care au intrat în ţară”212. Au fost şi evrei din regiunile apropiate care s-au refugiat în România
sperând că astfel vor putea emigra în Palestina. După estimările Crucii Roşii, în 1945 60 000
de evrei au venit în România din Ungaria, deşi, în opinia autorului, numărul total de refugiaţi
este dificil de estimat213. După revenirea la Cluj, evreii au pus bazele Grupării Democratice
Evreieşti: „Asociaţia oferea mâncare şi îmbrăcăminte pentru supravieţuitori, să restaureze
proprietatea evreiască supravieţuitorilor de drept, şi să reprezinte evreii în faţa autorităţilor.
Asociaţia s-a bucurat de sprijinul organizaţiilor evreieşti internaţionale, la fel ca guvernul
local. La sfârşitul lui 1944, au fost făcute pregătiri pentru reorganizarea comunităţilor, şi până
la sfârşitul lui 1945, 56 de comunităţi evreieşti au funcţionat în oraşele Transilvaniei de Nord,
cei mai mulţi în afara ţinutului secuiesc”214. Autorul constată persistenţa antisemitismului în
România, datorită temerii că supravieţuitorii refugiaţi din Polonia, Cehoslovacia şi Rusia se
vor stabili în România. Asimilarea evreilor a fost un fenomen întâlnit în România, ea s-a
realizat inclusiv prin căsătorii mixte. Autorul remarcă constituirea Comitetului Democratic
Evreiesc, o organizaţie dominată de comunişti, care urmărea separarea evreilor de sionism.
Comuniştii îi vedeau pe evrei ca pe o forţă de care puteau să se folosească, nu ca pe nişte
oameni cărora trebuiau să le restituie proprietatea. Evreii au oscilat între integrare şi emigrare.

210
Ibidem, p. 149.
211
Jean Ancel, „The She’erit ha-Pletah: Holocaust Survivors in Northern Transylvania”, in vol. Randolph L.
Braham and Brewster S. Chamberlin, op. cit., p. 155 -165.
212
Ibidem, p. 156.
213
Ibidem, p. 157.
214
Ibidem, p. 157.
55
În opinia autorului, evreii reîntorşi din deportare nu au reuşit să depășească niciodată trauma
suferită: „Cei mai mulţi evrei din Transilvania de Nord au reuşit să îşi construiască noi vieţi,
ei s-au căsătorit şi au crescut copii, şi au dus vieţi aparent normale. Dar nu au făcut faţă
consecinţelor tragediilor lor şi coşmarele sunt parte a vieţii lor.”215
Alice Freifeld, în lucrarea Identity on the move: Hungarian Jewry between Budapest
and DP Camps, 1945 – 1948216, explică faptul că în drumul spre taberele de evrei dizlocaţi
după al doilea război mondial Budapesta era o staţie şi că cei mai mulţi din aceste tabere erau
evreii maghiari. Ungaria a avut în jur de 80 000 de evrei la sfârşitul războiului217. Soldaţii
sovietici au jucat un rol important în salvarea evreilor maghiari care nu fuseseră încă
deportaţi. Acest lucru a făcut ca evreii să privească Armata Roşie ca pe o forţă eliberatoare, în
timp ce etnicii maghiari au considerat că sosirea sovieticilor în 1945 a fost o înfrângere şi o
calamitate218.
Ungaria şi Polonia au fost două ţări unde populaţia evreiască a fost aproape total
lichidată. După estimările autoarei, după Holocaust au mai rămas în Ungaria 80 000 de evrei,
cifră care ni se pare mult prea mică. Antisemitismul nu a dispărut imediat după război în
Ungaria. Evreii au fost recunoscători Armatei Sovietice pentru că i-a eliberat. Noul
antisemitism reapărut după război a fost continuarea unui refren mai vechi: „Când decretele
subsecvente nu au diferenţiat între proprietatea confiscată evreilor în timpul războiului şi
proprietatea abandonată de cei care au fugit de Armata rusă, evreii s-au simţit de două ori
spoliaţi, pentru că ei se aşteptau să fie priviţi cu o atenţie specială”219. Autoarea arată că după
război evreii s-au confruntat cu probleme ca pogromurile, refuzul restituţiilor, prezenţa
stalinismului în Europa de Est, dar Budapesta a rămas un refugiu unde evreii se simţeau
protejaţi. În final, Alice Freifeld face o descriere a situaţiei evreimii în perioada postbelică:
„Căutarea unei identităţi post – fasciste care imita Moscova în rândul evreimii din Budapesta
urmărea o evadare de la normele burgheze. Anii tranzitorii ai fluxurilor şi identităţilor trecute
au rămas în trecut, pentru că aceşti trei ani de extraordinară mişcare a popoarelor a fost urmată
de 43 de ani de imobilitate, cu o întrerupere în 1956. Deja, identitatea a fost mai puţin
rezolvată decât stilizată, îngheţată”220.

215
Ibidem, p164.
216
Alice Freifeld, “Identity on the move: Hungarian Jewry between Budapest and DP Camps, 1945-1948”, in
vol. Randolph Braham and Brewster S. Chamberlain (eds), op.cit., p. 177-199.
217
Ibidem, p. 177.
218
Ibidem, p. 179.
219
Ibidem, p. 190.
220
Ibidem, p.197.
56
 În studiul lui Paul Hanebrink, The Christian Churches and Memory of the Holocaust
in Hungary, 1945 – 1948221, autorul porneşte de la afirmaţia rabinului maghiar Henrik Fisch
care considera că Biserica Catolică şi Protestantă maghiară au susţinut legile antievreieşti şi,
indirect, Holocaustul. Discursul anti-evreiesc de după primul război mondial al Bisericii
Catolice a condus, susţine autorul, la naşterea “chestiunii evreieşti”222. După război, în noul
context politic creat, bisericile creştine şi, în particular, Biserica Catolică, au fost obstacole în
calea instaurării comunismului. Ele au fost acuzate de opinia publică că au încurajat valorile
anti-democratice223. Biserica Catolică a respins orice asociere cu antisemitismul. Bisericile
creştine, pe de altă parte, după război, nu au avut nici o posibilitate să îşi afirme
responsabilitatea, datorită venirii comuniştilor la putere224.
În același studiu Paul Hanebrink afirmă că” „a fost o relaţie cauzală între Auschwitz
şi discursurile antisemite ale celor mai proeminenţi episcopi ai Ungariei”225. Biserica a
susţinut înainte de război „chestiunea evreiască”. În opinia autorului, Biserica Catolică şi cea
Reformată nu recunoaşte acest lucru deși cele două biserici au contribuit la reducerea
„influenţei evreieşti” în cultură şi în societate. În acelaşi timp, Biserica Catolică a fost
percepută de către comunişti ca principala forţă care împiedica comunizarea ţării. Liderii
catolici resping orice afiliere la antisemitism, arată autorul: „Desigur, Partidul Comunist a pus
capăt oricărei posibilităţi de auto-criticism deschis, zdrobind independenţa Bisericilor creştine
în Ungaria, prin amabilități în cazul Protestanţilor, prin forţă în cazul Bisericii catolice”226.
În articolul lui Liviu Rotman, Spaţiul paralel – un pericol pentru puterea
comunistă227, se arată că în spaţiul românesc antisemitismul era un fenomen adesea întâlnit228.
În acelaşi timp autorul explică că puterea comunistă din România a încercat să îi asimileze pe
evrei, dar nu i-a înţeles niciodată: „Trebuie arătat că noua putere comunistă nu a înţeles
niciodată complexitatea problematicii evreieşti, fie că e vorba de mişcarea sionistă, fie de
dorinţa clară a majorităţii populaţiei evreieşti de a emigra în Israel, după cum nu a înţeles
importanţa în viaţa socială evreiască a Comunităţii, ca instituţie de bază a acesteia, nici
problemele specifice ale memoriei istorice evreieşti”229. În perioada comunistă, instituţiile

221
Paul Hanebrink, „The Christian Churches and Memory of the Holocaust in Hungary, 1945-1948”, in vol.
Randolph L. Braham and Brewster S, Chamberlain (Ed), op.cit., p. 201-209.
222
Ibidem, p. 201.
223
Ibidem, p. 202.
224
Ibidem, p. 209.
225
Ibidem.
226
Ibidem, p. 209.
227
Liviu Rotman, „Spaţiul paralel – un pericol pentru puterea comunistă”, în vol. Ladislau Gyémánt şi Maria
Ghitta (coord.), Dilemele convieţuirii. Evrei şi neevrei în Europa Central-Răsăriteană înainte şi după Shoah/
Dilemmes de la cohabitation. Juifs et non- Juifs en Europe Centrale – Orientale avant et après la Shoah,
Institutul Cultural Român , Centrul de Studii Transilvane, Cluj – Napoca, 2006.
228
Ibidem, p. 173.
229
Ibidem, p. 174.
57
care au aparţinut înainte evreilor, sanitare, de învăţământ, cantine, orfelinate au intrat în
proprietatea statului.
Maria Ghitta, în articolul „Problema evreiască” în România ieri şi azi. Câteva
consideraţii230, descrie succint câteva caracteristici ale istoriografiei comuniste: „Manualele
şcolare, istoriografia, mass-media cultivau de zor chipul unei istorii a românilor în cadrul
căreia aceştia nu atacaseră vreodată alte neamuri, fiind siliţi, însă, în numeroase rânduri, să se
apere de valuri de cotropitori străini. Poporul român (întreg şi abstract) era (atunci) şi fusese
mereu, tolerant, ospitalier, dar ferm în a-şi apăra <<nevoile şi neamul>>, după cum suna
expresia celebră a poetului naţional, Mihai Eminescu”231. Scrisul istoric a fost îngreunat şi
după 1989 datorită unor teme vehiculate în ultimii ani că “evreii au adus comunismul”,
“inocentarea legionarilor”, “reabilitarea lui Antonescu”, “negarea/minimalizarea
Holocaustului”232.
În studiul The status of minorities in Romania in the early post- war years. 1944 –
1947, Mioara Anton233 spune că statutul minorităţilor din România a fost îmbunătăţit datorită
eliminării legislaţiei rasiale şi restrângerilor drepturilor minorităţilor. Un rol important a
revenit minorităţii maghiare care era legată de Transilvania şi minorităţii evreieşti căreia îi
revine un rol important în politică. Optica comunistă a fost de armonizare a diferenţelor, de
asimilare a minorităţilor. Comunismul, consideră autoarea, a fost aplicat în egală măsură atât
majorităţii, cât şi minorităţii234.
După al doilea război mondial, arată Kocsis Károly în studiul Spatial and temporal
changes in the relationship between church and state in Hungary, arată că migraţiile dintre
anii 1945-1948 au cauzat schimbări în structura socială în Ungaria şi statele învecinate.
Aceste schimbări se reflectă şi în datele statistice ale recensămânutului din 1949.235 Prin
reforma agrară care a avut loc în Ungaria în 1945, bisericile şi-au pierdut pământul şi au fost
în continuare susţinute de stat. Prin actul 33/ 1948 s-au naţionalizat şcolile ecleziastice care
erau în Ungaria în număr destul de mare (6.505) şi au trecut sub controlul statului236. Autorul
concluzionează: „Pentru a sumariza, în timpul erei comuniste [...] statul a declarat război
religiei şi ordinelor bisericeşti pentru a menţine monopolul ideologic al societăţii. La început,
statul a încercat să jefuiască bisericile şi să le facă neatractive (cu scopul ultim de a le

230
Maria Ghitta, „Problema”evreiască” în România ieri şi azi. Câteva consideraţii”, în vol. Ladislau Gyémánt şi
Maria Ghitta, op. cit.
231
Ibidem, p. 185.
232
Ibidem, p. 190.
233
Mioara Anton, „The status of minorities in Romania in the early post-war years. 1944- 1947”, in Revue
Roumaine d’ histoire (Bucarest), tome XLV, Janvier - Decembre, 2006, p. 237 – 243.
234
Ibidem, p. 243.
235
Károly Kocsis, „Spatial and temporal changes in the relationship between church and state in Hungary”, în
Geo Journal (2006), 67: 365/ DOI 10.1007/5 10708 – 007-9059-y.
236
Ibidem, p. 365.
58
elimina). Totuşi, statul a fost mai târziu forţat să admită că avea nevoie de sprijinul bisericii
pentru a rezolva problemele sociale şi a stabili consensul naţional”237.
Randolph Braham, în studiul Romanian Nationalists and the Holocaust: The Drive to
Refurbish the Past238, arată că mulţi intelectuali români au exploatat Holocaustul în scopuri
politice. Astfel, în opinia acestora, în perioada războiului România a dat dovadă de
umanitarism în comparaţie cu barbarismul maghiar. La baza acestei explicaţii este faptul că
majoritatea evreilor transilvăneni au fost exterminaţi de maghiari şi fascişti. Naţionaliştii
români tind să considere că suferinţele provocate de maghiari românilor au fost chiar mai mari
decât cele ale evreilor. Naţionaliştii români, arată autorul, tind să reabiliteze rolul lui
Antonescu, văzându-l ca pe un patriot care voia să facă să renască România Mare, încearca să
dobândească Basarabia şi Bucovina de Nord de la ruşi şi lupta să redobândească Transilvania
de Nord de la maghiari. El este privit aproape ca salvatorul evreilor. Această campanie de
reabilitare a lui Antonescu, începe cu precădere după 1990. Mareşalulului i-au fost dedicate
mai multe statui, chiar şi filme, şi mai multe personalităţi din România au încercat să-l apere
ca Iosif Constantin Drăgan, Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Buzatu, Radu Theodoru, etc.
Profesorul Ladislau Gyemant face un studiu asupra Comunităţii evreieşti din Alba
Iulia în anii 1940-1950. Astfel, Alba Iulia a reprezentat prima comunitate legal constituită în
Marele Principat al Transilvaniei şi a reunit un număr considerabil de evrei (98,7% în anii
1785-1786 şi 88, 6% în 1813 şi 42, 5% în perioada revoluţiei de la 1848. Autorul face un
tablou al Comunităţii Evreieşti din Alba Iulia în anii 1945-1947: „Activitatea Comunităţii se
concentrează şi în perioada 1945-1947 asupra asistenţei sociale şi a bunei funcţionări a
instituţiilor comunitare. Se asigură ajutorarea evreilor reveniţi din detaşamentele de muncă, a
refugiaţilor din Transilvania de Nord din perioada operaţiunilor militare desfăşurate acolo, a
foştilor deţinuţi politici, a deportaţilor repatriaţi. Se adună fonduri pentru caravanele Crucii
Roşii care îşi propun găsirea evreilor deportaţi din Transilvania de Nord. Se fac colecte pentru
evreii din Budapesta şi se organizează cazarea şi întreţinerea unui grup de copii orfani din
Transilvania de Nord şi Budapesta”. Se continuă ajutorarea săracilor şi a copiilor de şcoală
nevoiaşi din propria Comunitate. Cantina populară asigură în mai 1946 hrană gratuită unui
număr de 185 persoane”239. Comunitatea evreiască din Alba Iulia încearcă să se reorganizeze
după război prin refacerea structurilor comunitare, dar se constată şi comunizarea ei treptată.

237
Ibidem, p. 366.
238
Randolph Braham, „Romanian Nationalists and the Holocaust: The Drive to Refurbish the Past”, în
www.ceu.hu, accesat în Februarie, 2008.
239
Ladislau Gyémánt, Sub patru dictaturi. Zece ani din viaţa unei comunităţi evreieşti din Transilvania. Alba
Iulia 1940-1950/ Under Four Dictatorships. Ten years in the life of a Jews Community in Transylvania. Alba
Iulia 1940-1950, in vol. Antonio Faur şi Ladislau Gyémánt (coord), Situaţia evreilor din Europa Centrală la
sfârşitul celui de-al doilea război mondial (1944-1945), Editura Universităţii din Oradea, Oradea, 2011, p. 50.
59
 Inflaţia galopantă şi reforma monetară din 1947 (august) afectează profund finanţele
comunităţii prin blocarea la Banca Naţională a peste 212 milioane lei, care nu mai pot fi
niciodată recuperate240. Emigrarea unui număr de evrei în străinătate a determinat faptul că în
1947 comunitatea evreilor din Alba Iulia rămâne fără prim – rabin, haham şi învăţător
religios241. Autorul descrie comunizarea treptată a Comunităţii evreieşti, inclusiv prin
constituirea Comitetului Democratic Evreiesc care devine „o rotiţă depersonalizată a
mecanismului centralizator şi uniformizator al regimului comunist, care-şi pune amprenta
nefastă asupra evoluţiilor din următoarea jumătate de secol”242.
În studiul lui Corneliu Crăciun, Consideraţii cu privire la situaţia evreilor din
România în primii ani postbelici, se arată consecinţele nefaste ale ocupaţiei Ardealului de
Nord de către autorităţile maghiare: „După încheierea ostilităţilor militare, evreii din România
se prezentau micşoraţi din punct de vedere numeric, ajungând aproape la jumătate din cât
fuseseră anterior războiului şi afectaţi drastic din punct de vedere social, economic, cultural şi
al stării de sănătate”243.
Autorul arată că mai vechile comunităţi puternice anterior războiului se regăseau acum
reduse numeric şi confruntându-se cu probleme materiale. Una din problemele timpului a fost
readucerea persoanelor deportate supravieţuitoare în localităţile de origine: „Prima situaţie
dificilă care-şi cerea rezolvarea a fost aceea a persoanelor deportate, plasate forţat în
detaşamente de muncă, aflate în situaţia complicată a revenirii acasă sau cât mai aproape de
casă şi rătăcind pe drumurile Europei. Pentru ajutorarea acestora ca să ajungă în ţările de
origine şi pentru ca, ajunse acolo, viaţa să le fie cât de cât uşurată, s-au angajat instituţii
comunitare şi guverne ale ţărilor respective”244.
Cu sprijinul guvernului român, se încerca aducerea acasă a celor deportaţi. Autorul
foloseşte ca şi sursă mai multe numere din 1945 din ziarul „Viaţă Nouă”, precum şi fonduri
arhivistice locale (între care şi evidenţe ale filialei locale a CDE). Se descriu iniţiativele
autorităţilor de a aduce acasă mai multe grupuri de deportaţi şi a organizaţiilor militante de a
le asigura deportaţilor un ajutor minim: „La acţiunea de identificare şi întoarcere a
deportaţilor, DEFAB a trebuit să înscrie în programul său de acţiune încă două obiective:
ajutorarea materială şi cazarea celor reîntorşi. Până la mijlocul lunii aprilie 1945, au fost
asistaţi peste 600 de persoane care au trecut prin oraş, precum şi 150 de localnici, cărora li s-

240
Ibidem, p. 51.
241
Ibidem, p. 52.
242
Ibidem, p.56.
243
Corneliu Crăciun, Consideraţii cu privire la situaţia evreilor din România în primii ani postbelici /
Considerations concerning the Jews Issues from Romania in the First Post-War Years, in vol. Antonio Faur and
Ladislau Gyémánt, op. cit., p. 85.
244
Ibidem, p. 86.
60
au asigurat locuinţă şi hrană”245. Autorul arată că „În 1948, Comitetul Democrat Evreesc din
Bihor a solicitat unor membrii ai săi să redacteze autobiografii, materiale sugestive şi
reprezentatitive atât pentru destinul unei comunităţi, cât şi pentru destine individuale”246.
Acest lucru confirmă interesul autorităţilor de a afla cât mai mult despre soarta deportaţilor şi
încercarea de a restitui istoriei cele întâmplate. Autorul relatează câteva crâmpeie din viaţa
unor evrei deportaţi. Aceștia încearcă cu concursul autorităţilor să îşi recupereze bunuri
nerestituite de către localnici. În opinia autorului, faptul că cei mai mulţi evrei din România au
emigrat este „un act doveditor al neaderenţei lor la comunism”247.
Carol Iancu, în studiul Câteva aspecte ale activităţii şef – rabinului Alexandru Şafran
în 1944 şi 1945, arată că după 23 August 1944 principalele obiective ale şef rabinului
Alexandru Şafran au fost restabilirea drepturilor supravieţuitorilor Şoahului, reconstrucţia
iudaismului român şi dialogul iudeo-creştin248. Autorul surprinde rolul important jucat de
Regina – mamă în ajutorarea evreilor trimişi în Transnistria. Safran a ajutat la salvarea celor
5000 de copii orfani deportaţi în Transnistria249. Având o relaţie privilegiată cu nunţiul
apostolic Andrea Cassulo, reușește să intervină în favoarea Comunităţii sale. În 1945, Şafran a
mulţumit Crucii Roşii Internaţionale din Bucureşti pentru ajutorarea evreilor din Transnistria.
Autorul arată că Alexandru Şafran era un sionist convins, participând la Congresele sioniste
mondiale de la Zurich (1937) şi Geneva (1939). Atât înainte de 23 August 1944, cât şi după,
Alexandru Şafran s-a implicat în lupta pentru emigrarea evreilor români şi în lupta pentru
restabilirea drepturilor supravieţuitorilor Soahului.
Haraszti György250 în studiul Situaţia evreilor vorbitori de limbă maghiară din
Europa Centrală şi de Est la sfârşitul celui de-al doilea război mondial până la preluarea
comunistă (1945-1948-49) arată că în Ungaria Mare din cei 825 000 – 850 000 de cetăţeni de
etnie evreiască au pierit mai mult de 40% din evreii de la Budapesta şi 75 % dintre evreii de la
sate. Dintre evreii salvaţi de aliaţi, aproximativ 25 000 – 40 000 s-au întors în nordul
Transilvaniei, în România251. În Ungaria, arată autorul, 96.537 dintre evreii supravieţuitori
locuiau la Budapesta252. Situaţia evreilor care au supravieţuit în Ungaria după război avea să

245
Ibidem, p. 88.
246
Ibidem, p. 90.
247
Ibidem, p. 96.
248
Carol Iancu, „Câteva aspecte ale activităţii şef rabinului Alexandru Şafran în 1944 şi 1945/ A few aspects
regarding the activity of the Head Rabi Alexandru Şafran in 1944 and 1945”, in vol. Antonio Faur and Ladislau
Gyémánt (coord), op.cit., p. 111.
249
Ibidem, p. 112.
250
Haraszti György, “Situaţia evreilor de limbă maghiară din Europa Centrală şi de Est la sfârşitul celui de-al
doilea război mondial până la preluarea comunistă (1945-1948- 1949)”/”Situation of Hungarian speaking Jewry
in Central – East Europe at the End of World War II and after (1945-1948- 49”), in vol. Antonio Faur and
Ladislau Gyémánt, op. cit. , p. 142.
251
Ibidem, p. 143.
252
Ibidem.
61
se schimbe total în Ungaria postbelică: „Evreimea tradiţionalistă, religioasă, care formase un
segment important al evreimii maghiare din Ungaria înainte de război, a fost anihilată aproape
complet, iar cei care au supravieţuit au părăsit treptat ţara”253. În Ungaria numărul evreilor
care au emigrat a fost mai mic decât în România. Autorul arată şi alte aspecte inedite existente
în Ungaria după război ca rolul mişcării sioniste sau existenţa şcolilor evreieşti: „Evreii
maghiari au intrat într-o nouă eră de activităţi publice după eliberarea ţării. Mişcarea sionistă,
inclusiv subdiviziunile sale variate şi mişcările de tineret, a fost foarte mult întărită şi a
devenit foarte activă în domeniul educaţiei. A înfiinţat o reţea de şcoli, în care ebraica a fost
mediu de instruire, precum şi alte instituţii de tineret. American Jewish Joint Distribution
Committee a jucat un rol important în reabilitarea comunităţii sărăcite, cheltuind până la 52
milioane dolari pe produse alimentare, asistenţă socială şi educaţie în perioada 1946 –
1952”254. Alte surse arată persecuţia mişcării sioniste atât în Ungaria, cât şi în România.
Michael Shafir, în Rădăcinile negaţionismului românesc. Procesul Ion Antonescu,
arată că există mai multe forme de negare a Holocaustului. Astfel „În vreme ce negarea
integrală se reduce la susţinerea cum că Holocaustul ar fi o invenţie a evreilor profitori din
raţiuni economice şi politice, negaţionismul, care include negarea ca atare, se străduieşte şi
adeseori chiar realizează relativizarea Holocaustului prin compararea acestuia cu alte cazuri
de exterminare în masă din istoria omenirii. Negaţionismul alunecă astfel înspre trivializare,
deşi raţiunile pentru o astfel de deplasare de accent nu sunt identice în toate cazurile” 255. Ca
un exemplu al negaţionismului autorul dă exemplul lui Ion Antonescu care „a susţinut că
deportarea avusese drept scop salvarea evreilor presupuși a fi fost pro-comunişti de furia
populaţiei şi că <<pot să afirm cu certitudine că dacă nu-i duceam în Transnistria, nu mai era
niciunul în viaţă astăzi”256. Antonescu a deportat 150 000-170 000 de evrei257 în Transnistria.
Liviu Rotman, în studiul Normalitatea care nu a mai venit258, arată că anii care au
urmat războiului nu au fost ani ai comunismului pentru evreii supravieţuitori ai Holocaustului
din România, ci ani în care ei au încercat să revină la normalitate. Au fost anii în care
Comunitatea evreiască din România s-a reconstruit şi a încercat să găsească soluţii pentru
viitor: „Perioada care a urmat prăbuşirii dictaturii antonesciene are o complexitate istorică
deosebită. Avem de-a face cu caracteristile greu de descifrat şi uneori dificil de sesizat ale
unei <<pauze>> între două regimuri de tip totalitar.

253
Ibidem, p. 145.
254
Ibidem, p. 145-146.
255
Michael Shafir, „Rădăcinile negaţionismului românesc: Procesul Ion Antonescu”/ „In Search of Romanian
Negationism: Ion Antonescu’s Trial”, in vol.Antonio Faur si Ladislau Gyémánt, op.cit., p. 169.
256
Ibidem, p. 174.
257
Ibidem, p. 173.
258
Liviu Rotman, „Normalitatea care nu a mai venit/ The normality that never came”, in vol. Antonio Faur and
Ladislau Gyémánt (ed.). op. cit, p. 237.
62
 Mulţi cercetători o „asociază” greşit perioadei comuniste. Este o interpretare simplistă,
căci, deşi în aceşti ani comuniştii îşi măresc permanent influenţa – în primul rând datorită
prezenţei ocupantului sovietic -, încă se mai păstrează elemente de pluralism politic, economie
de piaţă, etc.
Nu se poate ignora că pentru societatea românească – inclusiv cea evreo-română,
perioada imediat următoare a fost şi una de mari speranţe în revenirea la normalitatea
democratică, întreruptă brutal de şiruri de dictaturi din anii 1938-1944. Actul regal din 1944
de reinstaurare a prevederilor Constituţiei din 1923 era un semn că această normalizare ar fi
posibilă. Evoluţiile ulterioare vor contrazice aceste speranţe, dar, în epocă, ele au existat”259.
Autorul afirmă că perioada 1944-1949 poate fi considerată perioadă de tranziţie, în care se
întâlnesc elemente contradictorii: „Pe de-o parte, renaşterea vieţii evreieşti după ani de
teroare (şi, legat de aceasta, o teribilă efervescenţă politică, organizatorică, culturală), pe de
altă parte, apar elementele care anunţau <<îngheţul>> total din perioada următoare”260.
În lucrarea lui Gido Attila, Ancheta Congresului Mondial Evreiesc din 1946. O nouă
sursă documentară privind situaţia evreilor din Transilvania de Nord după Holocaust261 se
face o analiză a chestionarelor Congresului Mondial Evreiesc, organizaţie ce a condus în 1946
o anchetă în rândul evreiilor supravieţuitori ai Holocaustului. În acele vremuri, arată autorul,
“Scopul anchetei a fost evaluarea pierderilor umane şi materiale şi înregistrarea plângerilor
suferite de populaţia ce a supravieţuit. Dar pe lângă realizarea acestor date statistice s-a
intenţionat ca această anchetă să servească ca bază în negocierile de pace de la sfârşitul celui
de-al doilea război mondial şi în scopuri compensatorii”262. Autorul arată că ancheta a fost
condusă de Congresul Mondial Evreiesc, o organizaţie având scopuri politice, şi că a fost
destinată atât populaţiei evreieşti din Vechiul Regat al României, cât şi populaţiei evreieşti din
Nordul Transilvaniei care a fost cedată Ungariei în perioada Holocaustului. Chestionarele
aveau în jur de 20 de pagini şi 10 întrebări cu câteva subsecţiuni: „Respondenţilor li se cerea
să ofere informaţii personale cu privire la nume, vârstă, loc de naştere, rezidenţă, statut
marital, educaţie şi ocupaţie şi să descrie discriminarea antisemită şi pierderile pe care le-au
suferit de-a lungul deportărilor. Li se cerea, de asemenea, să ofere detalii privind proprietăţile
expropriate şi pierderile materiale, şi să ofere informaţii despre condiţiile de viaţă şi veniturile
dinaintea deportării. O baterie separată de întrebări se referea la serviciul de muncă
obligatorie, ghetoizare şi deportări. Respondenţilor li se cerea să ofere nume ale membrilor de
259
Ibidem, p. 237.
260
Ibidem, p. 245.
261
Gidó Attila, “Ancheta Congresului Mondial Evreiesc din 1946. O nouă sursă documentară privind situaţia
evreilor din Transilvania de Nord de după Holocaust”/ „The investigation of Hebrew World Congress from
1946. A new documentary source regarding the situation of the Jews of Northern Transylvania after the
Holocaust”, in vol. Antonio Faur şi Ladislau Gyemant (ed), op. cit., 2011, p. 264-292.
262
Ibidem, p. 264.
63
familie şi cunoştinţe care au murit dar, de asemenea, şi rudelor care au supravieţuit. La
sfârşitul chestionarelor, un spaţiu era lăsat liber pentru respondenţii care doreau să decrie în
detaliu ororile prin care au trecut”263. În anii comunismului, arată autorul, materialul original a
fost păstrat la subsolul sediului Revistei cultului mozaic, unde o parte s-a distrus şi s-a păstrat
parţial264. Autorul arată că un număr considerabil de evrei şi-au pierdut cetăţenia română ca o
consecinţă a unui decret impus de Octavian Goga în timpul guvernării din 1937 – 1938.

I.5 Date de istorie orală culese prin chestionare

Am reuşit să chestionez asupra problematicii vieţii evreieşti postbelice câţiva evrei,

supravieţuitori ai Holocaustului, care au fost deportaţi sau care au scăpat de arestare fiind
adăpostiţi de persoane cu simţ umanitar, toţi originari din NV Transilvaniei.
Chestionarul pe care l-am realizat a ținut cont de câteva lucrări clasice, scrise de
cercetători avizați, care au fost realizate pe baza unor investigații prin chestionare. Gidó Attila
şi Sólyom Zsuzsa, în studiul The surviving Jewish Inhabitants of Cluj, Carei and Oradea.
The survey of World Jewish Congress in 1946265, creionează prin intermediul analizei
chestionarelor un tablou al societăţii evreieşti în timpul războiului şi în lunile care au urmat
eliberării. Autorii descriu situaţia existentă în România în perioada interbelică prin
menţionarea faptului că mai mulţi evrei români au fost privaţi de cetăţenie atât în 1924, cât şi
în timpul guvernării lui Octavian Goga în 1938, făcând o comparaţie cu Ungaria unde a doua
lege anti-evreiască a adus restricţii în sensul că evreii străini nu puteau obţine cetăţenia în nici
un fel. Pe baza chestionarelor, autorii completează acest tablou cu o descriere a situaţiei
existente în Cluj, Carei şi Oradea în perioada administraţiei maghiare. Astfel, în primele luni
de ocupaţie Transilvania a fost organizată de o administraţie militară, înlocuită apoi cu una
civilă. S-au luat primele măsuri împotriva evreimii prin interzicerea publicaţiilor evreieşti, a
cluburilor sportive şi asociaţiilor non-religioase. Începând cu 1940 insultele, evacuările,
arestările şi expulzările evreilor au devenit frecvente.
Autorii alocă un capitol separat legislaţiei antievreieşti existente în Nordul Transilvaniei
aflat sub ocupația Ungariei. Astfel prima lege anti-evreiască (Legea XV- 1938) a redus
numărul intelectualilor evrei sau liber profesionişti la 20% din numărul total de cetăţeni evrei.

263
Ibidem, p. 266.
264
Ibidem, p. 267.
265
Gido Attila, Solyom Zsuzsa, The surviving Jewish inhabitants of Cluj,Carei and Oradea. The survey of World
Jewish Congress in 1946, Cluj-Napoca, ISPMN Working Papers, nr. 35/2010,
http://www.ispmn.gov.ro/uploads/35%20pt%20web%20final.pdf, accesat in Februarie 2011.

64
 A doua lege anti-evreiască din 5 mai 1939, în timpul guvernării contelui Teleki Pál,
considera drept evrei pe cei care erau membrii ai comunităţii religioase evreieşti şi dacă unul
din părinţi sau doi bunici erau evrei. Proporţia de 20% de intelectuali evrei sau liber
profesionişti a fost restrânsă la 6%. Legea a introdus mai multe măsuri anti-evreieşti între care
şi legea numerus clausus care limita numărul de studenţi evrei la 6%. Limita de 6% evrei a
fost introdusă şi în camerele de avocaţi, ingineri şi doctori, pentru Camera de Presă şi Camera
de actori. Legea limita dreptul evreilor de a achiziţiona proprietăţi agricole şi forestiere şi a
făcut posibilă exproprierea proprietăţilor evreieşti. Mai mulţi evrei şi-au pierdut slujbele şi
mai multe magazine evreieşti au fost închise. În practică numărul magazinelor evreieşti
închise și mărfurile acestora expropriate a fost mult mai numeros decât cel recunoscut prin
lege.
A treia lege anti – evreiască (Legea nr. XV/1941) şi prevederile sale s-au aplicat şi
asupra Transilvaniei de Nord. Legea a interzis căsătoria între evrei şi ne-evrei şi a impus
penalități pentru evreii care aveau relaţii sexuale cu femei ne-evreice.
O altă lege anti – evreiască a fost legea XV/1942 prin care evreii au pierdut dreptul de a
mai cumpăra proprietăţi.
Pe baza chestionarelor întocmite de World Jewish Congress în 1946, autorii oferă
informaţii şi despre munca forţată. Instituită de mai multe decrete, munca forţată a intrat în
vigoare la 1 iulie 1939 şi a rămas valabilă până în aprilie 1941. Evreilor care făceau muncă
forţată nu li se mai cerea să satisfacă serviciul militar. Cei ce făceau muncă forţată nu puteau
purta arme. Evreii au trebuit să facă în schimb o muncă fizică grea, să îndure pedepse crude şi
un tratament inuman, inclusiv raţii de mâncare insuficiente.
Chestionarele au oferit şi informaţii despre deportare care a început după 19 Martie
1944. La sfârşitul lui martie 1944, germanii au ajuns în Transilvania de Nord, iar din 5
aprilie, evreii au fost obligaţi să poarte o stea galbenă ca semn distinctiv al originii lor.
Bunurile evreilor au fost blocate. Întâi autorităţile au sechestrat copiii şi populaţia în vârstă
precum şi pe cei tineri care nu au fost recrutaţi pentru muncă forţată. Au existat ghetouri în
oraşele: Cluj, Gherla, Dej, Şimleul Silvaniei, Satu Mare, Baia Mare, Bistriţa – Năsăud,
Oradea, Târgu Mureş, Reghin, Sfântu Gheorghe. Cei mai mulţi deportaţi au fost trimişi în
lagărele de concentrare de la Bergen-Belsen, Buchenwald, Dachau, Grossrosen, Günskirchen,
Mathausen, Neungamme or Ravensbrück.
În 1946, 7, 200 de evrei mai locuiau în Transilvania de Nord, dintre care 200 de evrei în
Bihor, 1500 în Cluj, 800 în Maramureş, 700 în Satu Mare, 650 în județul Someş, 500 în Sălaj
şi Năsăud.
Autorii precizează temele şi problemele la care s-au referit chestionarele:

65
 Astfel respondenţii au fost întrebaţi despre statutul legal şi financiar şi despre atrocităţile
suferite. Li s-a cerut să scrie despre consecinţele prevederilor şi amendamentelor legate de
căsătorie. Chestionarele au constat din întrebări privind cele petrecute sub administraţie
maghiară. Respondenţii au putut să facă precizări cu privire la orice lezare suferită, să
raporteze pierderile materiale suferite ca exproprierea întreprinderilor particulare, restricţiile
impuse în lumea afacerilor, obiectele confiscate, condiţiile de viaţă, veniturile. Pe lângă aceste
date chestionarele au pus întrebări despre deportare cu menţionarea datei deportării, locului şi
a lagărelor de concentrare prin care au trecut.
Robert Eaglestone în cartea sa The Holocaust and the Postmodern266 relatează o
afirmaţie a lui Maurice Blanchot267 care scrie că supravieţuitorii Holocaustului nu sunt citiţi ca
şi alte cărţi obişnuite. Elie Wiesel268 consideră că un nou tip de literatură s-a inventat odată cu
Holocaustul, acela al mărturiei orale în care sunt relatate experienţe personale. Experienţa
Holocaustului presupune relatări subiective din partea supravieţuitorilor: „Deja mărturia
supravieţuitorului pune o problemă. Cine vine după Holocaust şi ştie despre el doar prin
reprezentări este un caz frecvent şi cu un ton autoritar, asta e de neînţeles. Totuşi,
reprezentările ţin să ne spună exact ce trebuie făcut pentru a înţelege, a capta experienţele sau
a imagina suferinţa prin identificarea cu aceia care au suferit. Şi cititorii şi audienţa se
identifică puternic cu aceste mărturii”269.
La o scală mult mai mică, am chestionat câteva persoane de la Comunitatea evreiască
din Oradea care erau supravieţuitoare ale Holocaustului, fie că urmașii lor au completat
chestionarele în numele părinţilor deja dispăruți din viață. Chestionarele au cerut date legate
de:
1. Numele şi prenumele:
2. Data naşterii:
3. Locul naşterii:
4. Localitatea de rezidenţă:
5. Ocupaţia:
6. Naţionalitatea:
7. Aţi fost deportat în perioada Holocaustului?
8. Cum au fost evreii primiţi după reîntoarcerea din deportare? Dar dumneavoastră
personal?

266
Robert Eaglestone, The Holocaust and the postmodern, Oxford University Press, 2004.
267
Ibidem, p15.
268
Ibidem, p. 15.
269
Ibidem, p. 19.
66
 9. Când v-aţi întors aţi reuşit să vă recuperaţi vechile proprietăţi (mobile şi imobile)?
Dacă da, în ce măsură?
10. Aţi participat la viaţa comunităţii evreieşti în perioada 1945-1953 şi în ce măsură?
11. Aţi primit ajutoare destinate în mod special evreilor în perioada 1945-1953?
12. Aţi fost membru al unor organizaţii evreieşti după război? Puteţi să precizaţi în
care organizaţie?
13. Nu v-aţi gândit să emigraţi în Israel sau în alte state ale lumii libere?
14. Aţi fost membru PCR? Care a fost motivul pentru care aţi intrat în partid? Aţi
crezut într-adevăr în idealurile egalitarismului?
15. Aţi avut rude în străinătate? În ce măsură aţi reuşit să ţineţi legătura?
16. Se putea vorbi deschis despre emigrare în anii 1945-1953?
17. Aţi avut legături cu mişcarea sionistă? Ştiaţi de existenţa organizaţiilor sioniste?
18. Care au fost motivele pentru care unii evrei au emigrat în Israel (persecuţii politice,
etc.)?
19. Cum motivaţi faptul că nu aţi emigrat?

Astfel, Hommonai Maria, născută la 30 XI 1947 în Oradea, este evreică şi,

actualmente, pensionară. A completat chestionarele în numele părinţilor Schwartz Iosif şi
Schwartz Ileana (născută Krausz) care au fost deportaţi, tatăl la muncă silnică în Rusia, iar
mama în lagărele din Auschwitz – Birkenau. La întrebarea cum au fost primiţi evreii după
reîntoarcerea din deportare? Dar părinţii ei personal?, fiica Hommonai Maria a răspuns: ”Nu
am cunoştinţe despre primirea lor din partea organelor oficiale, decât de către vecini sau rude
care s-au reîntors mai repede sau prin diferite împrejurări au scăpat de deportare. Au fost
primiţi cu prietenie şi sentimente de păreri de rău”. Proprietatea lor a avut mult de suferit în
timpul cât ei au fost deportaţi: „Tata şi-a găsit casa, unde actualmente eu domiciliez cu
familia, care a fost răvăşită cumplit şi funcţiona drept grajd pentru trupele sovietice ce
stăpâneau oraşul, casa tatălui meu era adăpost pentru cai. Mama la întoarcere din Suedia, unde
a ajuns după eliberarea sa de Crucea Roşie daneză, şi-a găsit lucruri personale la o familie de
prieteni, care au dat de ştire că au reuşit să intre în posesia bunurilor sale, după ce a fost dusă
la Ghetoul din Oradea”. În perioada 1945-1953, Schwartz Iosif şi Schwartz Ileana nu au
participat la viaţa comunităţii evreieşti, nu au primit ajutoare destinate în mod deosebit
evreilor, nu au fost membrii ai organizaţiilor sioniste după război, nu au emigrat, ei fiind la a
doua casătorie şi fiind epuizaţi fizic şi sufleteşte după deportare. Nu au fost membrii PCR şi
nu au avut rude în străinătate. Schwartz Iosif şi Schwartz Ileana nu au avut legături cu
mişcarea sionistă. Hommonai Maria, fiica lor, crede că evreii care au emigrat în Israel vroiau

67
ca istoria să nu se mai repete. Părinţii ei nu au emigrat pentru că „Nu au avut puterea şi tăria
necesare începerii unui nou drum în viaţă, au fost preocupaţi de refacerea vieţii normale în
condiţiile cunoscute anterior deportării lor”.
Braun Vioara s-a născut la 30.09.1926 la Marghita. Actualmente este pensionară.
Supravieţuitoare a Holocaustului, a fost deportată cu părinţii şi doi fraţi care au murit la
Auschwitz. La întrebarea cum au fost evreii primiţi după întoarcerea din Holocaust şi în mod
particular dânsa, Braun Vioara a răspuns: „În mod diferit. Unii cu curiozitate, cu duşmănie
ascunsă, cu neîncredere, cu simpatie, etc. Eu am ajuns acasă în septembrie 1945 când a fost
formată o comunitate de evrei din supravieţuitori cari au ajuns mai repede acasă şi de la cari
am primit ajutor”. Nu a reuşit să îşi recupereze proprietatea, menţionează că a găsit casa
goală, a participat la viaţa comunităţii evreieşti în perioada 1945 – 1953 prin spectacole, în
cadrul tineretului. A fost membră a Grupării Democratice a Evreilor din Marghita, nu s-a
gândit să emigreze. A crezut în idealurile comunismului din dorinţa că nu se vor mai repeta
lucrurile prin care a trecut. A avut un frate mai mare care a emigrat în SUA, s-a întors mai
târziu să o vadă şi pe care şi dânsa l-a vizitat. Nu a avut legături cu mişcarea sionistă. Printre
motivele pe care le-au avut evreii să emigreze în Israel ea aminteşte neîncrederea, nesiguranţa
şi „speranţa că vor fi trataţi ca cetăţeni egali în ţara lor”. Nu a emigrat din cauza faptului că a
născut doi copii şi a fost bolnăvicioasă.
B. Zs. s-a născut la Oradea, la 20.04.1944. Este pensionară şi de etnie maghiară.
Vorbeşte în numele cunoscuţilor evrei care au fost deportaţi. În ceea ce o priveşte
menţionează: „Eu am fost refugiată la Arad (România). Cunoştinţele mele s-au bucurat de
sosirea celor scăpaţi din deportare. Fosta noastră femeie de serviciu a cazat, îmbrăcat,
dezinfectat, a hrănit pe cei la nevoie”. Dânsa a auzit doar de pierderea lucrurilor, a imobilelor
evreieşti. Nu a participat la viaţa comunităţii evreieşti în perioada 1945-1953, nu a primit
ajutoare destinate în mod special evreilor, nu a fost membră a vreunei organizaţii evreieşti
după război, a avut un frate care a emigrat, dar pentru ea a fost prea târziu. Nu a fost membră
PCR, a avut rude în Israel cu care a ţinut legătura. În opinia dânsei nu se putea vorbi deschis
despre emigrare, nu a avut legături cu mişcarea sionistă. Motivele pentru care unii evrei au
emigrat în Israel s-au legat de faptul că „Au crezut într-o ţară a lor, unde puteau să fie evrei
fără persecuţii”. Motivează faptul că nu a emigrat prin aceea că a fost loială statului care i-a
oferit un trai liniştit pentru ea şi copilul ei.
Steier Elisabeta s-a născut la 24.10. 1917 la Boiu (Bihor), după care a locuit în
Oradea. Este pensionară de origine evreiască. Menţionează doar că după 23 august 1944 au
fost eliberaţi. Parţial a reuşit să îşi recupereze proprietăţile. În perioada 1945-1953 a efectuat
activităţi de muncă voluntară în favoarea comunităţii evreieşti, a primit ajutoare destinate

68
evreilor (îmbrăcăminte), nu a fost membră a unor organizaţii evreieşti după război, nu s-a
gândit să emigreze în Israel sau în alte state ale lumii libere. A fost membru PCR şi, ca şi alţi
simpatizanţi, a crezut în idealurile egalitarismului. A avut rude în străinătate cu care a ţinut
legătura prin poştă și prin vizite. Soţul ei a avut legături cu mişcarea sionistă. Motivaţia
faptului că unii evrei au emigrat în Israel au fost persecuţiile politice. Nu a emigrat din motive
medicale.
Bone Gabriela s-a născut la 28 III martie 1928, la Târgu Mureş şi a locuit la Oradea.
A fost deportată în perioada Holocaustului, este pensionară şi evreică. La întrebarea cum au
fost primiţi evreii la reîntoarcerea din Holocaust, în special dânsa, Gabriela Bone relatează:
„Din deportare - din lagărul Bergen Belsen am sosit acasă în Târgu Mureş, str. Octavian
Goga 18 – am fost primiţi de către Comunitatea Evreiască cu multă căldură, ne-am instalat
într-un fost spital, am primit haine, o cameră înzestrată cu toate cele necesare”. Proprietăţile
le-au fost naţionalizate şi prin procese au fost recuperate în mare parte. În perioada 1945-
1953, a fost membră a Comunităţii Evreieşti în Târgu Mureş şi Reghin, a primit ajutoare
destinate în mod deosebit evreilor. A fost membră a unei organizaţii evreieşti după război,
organizaţia (Ha)somer Haţair. Nu s-a gândit să emigreze pentru că s-a căsătorit. A fost
membru PCR şi s-a gândit că va fi mai bine după instalarea comunismului. Nu a avut rude în
străinătate şi îşi aminteşte că se putea vorbi deschis despre emigrare în anii 1945-1953. Nu a
avut legături cu mişcarea sionistă. Emigrarea în Israel o vede ca un ideal apărut după
Holocaust pentru ca evreii să aibă o ţară care să îi apere şi să nu mai existe un Auschwitz. Nu
a emigrat pentru că s-a căsătorit.
Kincses Ecaterina s-a născut la 11.05.1940 în localitatea Cluj-Napoca şi apoi a locuit
la Oradea. Este pensionară şi de naţionalitate evreiască. A completat acest chestionar în
numele mamei care a fost deportată. Numele bunicii deportate era Diamantstein Yolanda.
Ecaterina şi mama ei au scăpat de deportare pentru că mama a fost căsătorită cu un etnic
german. Totuşi în perioada Holocaustului, au stat mai mult ascunse. Fratele mamei a fost şi el
deportat, Diamantstein Ivan. El şi bunica lor au fost deportaţi la Auschwitz. In afară de
unchiul Ivan, nimeni din familie nu s-a mai reîntors din deportare. Au avut doar bunuri
mobile, nu imobile. După eliberare au recuperat ceva din ele. Nu-şi aminteşte ca părinţii să se
fi implicat în Comunitatea evreiască imediat după război. Au fost ajutaţi, dar foarte puţin. În
anii 1945 – 1953 au primit ajutoare destinate în mod special evreilor sub formă de haine şi
conserve. Nu a fost membru al unor organizaţii evreieşti după război. Nu s-au gândit să
emigreze în Israel, mama era contrariată că alţi evrei se gândesc să emigreze. Doamna
Kincses a crezut în idealurile comuniste. Motivează că mama, tata şi tatăl vitreg au crezut în
idealurile comuniste. „Mama a plâns la moartea lui Stalin şi nu ştia cum va fi mai departe”. În

69
perioada 1945-1953 nu au avut rude în străinătate. În 1978 a emigrat o mătuşă cu care au
reuşit să ţină legătura prin telefon și pachete. Cum au ajuns pachetele a fost ceva groaznic,
desfăcute, aruncate. Părinţii, mama şi tatăl vitreg nu au vrut să emigreze. Familia ei nu a avut
legătură cu mişcarea sionistă. Motivele pentru care unii evrei au ales să emigreze au fost
persecuţiile politice, consideră doamna Kincses. Ea motivează faptul că nu a emigrat prin
aceea că „Eu nu pot să-mi închipui în altă parte viaţa. În Israel sunt probleme cu arabii”.
Varadi Iudith s-a născut la 09.01.1926 în Cluj-Napoca, apoi a locuit la Oradea. Este
pensionară de etnie evreiască. A fost deportată în perioada Holocaustului, menţionând locurile
prin care a trecut: „Între 1944, 3 mai, în ghetou la Dej, Auschwitz, lagărele C,
B,....Buchenwald Comando „Taucha”, Marşul Morţii până la 5-6 mai 1945, la întoarcere la
spitale sanatorii – repatriere 1946 martie”. La întrebarea cum au fost evreii primiţi după
reîntoarcerea din deportare, dar dânsa personal, Varadi Iudith răspunde: „Rămasă singură în
viaţă, eu personal nu m-am întors la localitatea din care am fost deportată, ci la Timişoara, la
un unchi din partea mamei mele – care a pierit în Holocaust, împreună cu fratele meu. În timp
scurt m-am angajat şi am început o calificare”. Casa în care a locuit înainte de Holocaust a
fost demolată. A participat la viaţa Comunităţii evreieşti după revenirea la Oradea în anul
1948 şi a fost membră cotizantă a Comunităţii evreieşti împreună cu soţul. Nu a primit
ajutoare destinate în mod deosebit evreilor, nu a fost membră a unor organizaţii evreieşti, nu
s-a gândit să emigreze în Israel sau în altă parte. A fost membră PCR şi a crezut în idealurile
egalitarismului. A avut rude în străinătate cu care a corespondat şi a ţinut legătura. În perioada
comunistă se putea emigra numai cu greutate, consideră Varadi Iudith: „Erau campanii pentru
renunţarea la emigrare apoi un timp nici nu se putea emigra, după mulţi ani de solicitare
majoritatea nu au primit aviz favorabil, s-a deschis o nouă posibilitate după 1970”. Nu a avut
legături cu mişcarea sionistă. În opinia ei, evreii au emigrat pentru că nu erau promovaţi la
locurile de muncă şi pentru că auzeau chemarea Israelului.
Nu a emigrat pentru că s-a întors bolnavă din Holocaust şi pentru că nu a mai găsit
resurse fizice și psihice să îşi înceapă o nouă viaţă într-o altă ţară.
Somogyi Livia a completat chestionarul în numele tatălui decedat, Somogyi László,
născut în 1892 la Beiuş, de profesie farmacist, a locuit mai târziu la Oradea. La întrebarea
cum au fost evreii primiţi la întoarcerea din deportare, Somogyi Livia relatează că s-a întors în
speranţa că îşi va găsi familia şi îşi va reprimi imobilele pe care le-a avut. Din păcate, nu a
primit înapoi nici bunurile mobile, nici imobile. Somogyi László a participat la sărbătorile
religioase la sinagogă şi a condus corul comunităţii. Nu a primit ajutoare destinate în mod
special evreilor, nu a fost membru al unor organizaţii evreieşti după război, nu s-a gândit să
emigreze în Israel, motivând că era prea bătrân să înceapă totul de la 0. Au avut rude în

70
străinătate, schimbând scrisori. A fost membru PCR, crezând în idealurile propagate de
comunişti. În opinia lui Somogyi Livia nu se putea vorbi deschis despre emigrare decât cu
riscul de te a trezi fără servici. Nu au avut legături cu mişcarea sionistă. Unii evrei au emigrat
în Israel pentru a „fi evrei în ţara lor şi pentru o viaţă mai uşoară”.
Din constatarea bibliografiei edite pe care am pus-o la baza prezentului studiu, rezultă
că dispunem de o apreciabilă literatură dedicată fenomenului evreiesc după al doilea război
mondial, apărută în România și Ungaria. Scrisă de istorici români şi unguri, unii chiar de
origine evreiască, bibliografia edită ne relevă o serie de particularităţi ale evoluţiei comunităţii
evreieşti în perioada comunistă în Europa Centrală.
Sursele de istorie orală ne permit să dăm noi tuşe asupra unei comunităţi în luptă
pentru ieşirea din tragedia Holocaustului, adaptarea la noile realităţi politico-economice din
zonă, dar şi pentru păstrarea identităţii.

71
 Capitolul II. Repere în istoria evreilor din
Europa Centrală și de Est (sec. XIX-1945)

La sfârşitul secolului XIX, în Imperiul ţarist exista cea mai numeroasă populaţie
evreiască, mai mult de 5 000 000 de evrei270. În timpul ţarilor Alexandru I şi Nicolae I s-a
încercat creştinarea şi rusificarea evreilor. Nicolae I le-a impus evreilor un serviciu militar de
25 de ani. Încă în 1840 s-a lichidat autonomia evreiască şi s-au înfiinţat şcolile laice şi de stat.
S-au lichidat şcolile confesionale care se numeau Heder. În ultima parte a secolului al XIX-
lea, politica ţaristă a sprijinit pogromurile şi emigrarea evreilor spre alte ţări. În Rusia, evreii
au coexistat cu autohtonii ca o lume separată caracterizată de tradiţionalism şi misticism. În
această perioadă se dezvoltă iluminismul evreiesc care are în vedere învăţarea limbii ruse şi
asimilarea culturii ruseşti.
Se poate afirma că în Rusia a existat un antisemitism de stat care s-a manifestat în
timpul pogromurilor. Drept consecinţă, a urmat un val de pogromuri în perioada 1881-1884 la
Kiev, Odessa, în Rusia Albă, Lituania. În 1881 apare ideea de numerus clausus în Rusia prin
care se limita numărul de studenţi evrei în universităţile ruseşti. În 1891, aproape 20 000 de
evrei au fost evacuaţi din Moscova. Nicolae al II-lea (1894-1917) a fost deosebit de ostil
evreilor. Este perioada în care este publicată în Rusia lucrarea Protocolul Înţelepţilor Sionului,
o scriere antisemită care afirma că evreii urmăresc dominaţia mondială.
Tot în secolul 19 se dezvoltă ideile sioniste, naţionalismul laic evreiesc. El s-a
manifestat cu precădere în Austro-Ungaria şi în Rusia. În Rusia, sionismul a fost promovat de
scriitorul Leo Pinsker, iar în Austro-Ungaria de Theodor Herzl. Locul care l-a preconizat
Herzl pentru noul stat evreiesc a fost Palestina sau Argentina. Treptat s-a impus ideea că noul
stat evreiesc ar trebui să fie amenajat pe baza regulilor din Tora. Un alt teritoriu vehiculat
propus de englezi a fost Uganda.
Prepuk Anikό subliniază că evreimea s-a angrenat în Europa în două mişcări: radical
burgheză şi socialistă271. Prima mişcare a atras evreimea care aparţinea burgheziei, cu un nivel
economic superior. Cei săraci au fost atraşi de ideile socialiste, au fost animaţi de idealul unei
societăţi mai bune ceea ce presupunea desfiinţarea societăţii organizate pe baze capitaliste. În
Rusia s-a trecut direct de la societatea agrară la cea comunistă, fără a mai trece prin faza de

270
Prepuk Aniko, A zsidóság közép és kelet – Európában (Evreimea în Estul Europei) , Történelmi kézikönyvtár,
Csokonai Kiadó, 1997. p. 84
271
Ibidem, p. 128
72
industrializare. Marxismul, bolşevismul deşi au angrenat un număr mare de evrei nu trebuie
identificate cu întreaga comunitate evreiască272.
Este mai cunoscut rolul evreimii în propagarea ideilor socialiste şi comuniste, dar,
evreii au jucat şi un alt rol. În Europa Centrală şi de Est, bunăoară au jucat un rol cheie în
industrie şi sistemul bancar, dar şi în viaţa culturală. În Germania, evreimea s-a implicat în
construcţia de căi ferate, în ramurile economiei legate de prelucrarea şi exploatarea fierului şi
cărbunelui.
În Ungaria evreimea s-a angrenat în agricultură, apoi în industrie şi bănci. Implicarea
în economie a fost motivaţia asimilării evreilor în Ungaria şi în Europa Centrală şi de Est. În
ciuda căsătoriilor mixte şi a trecerii unora la biserica creştină, asimilarea nu a fost totală din
cauza ostilităţii din motive religioase care a fost promovată împotriva evreilor. În Ungaria
erau mai mulţi etnicii maghiari ostili evreimii. În schimbul asimilării, după 1867, evreimea a
primit drepturi politice egale cu ale etnicilor maghiari. Treptat evreimea maghiară s-a
maghiarizat în obiceiuri şi şi-a schimbat numele. Este evidentă maghiarizarea culturală prin
apariţia unor ziare evreieşti în limba maghiară.
În Ungaria, în 1919, puterea a fost luată de bolşevicii lui Kun Bela. În urma înfrângerii
revoluţiei ţapi ispăşitori au fost evreii, nu doar cei bolşevici fiind pedepsiţi, ci şi cei liberali.
Prin Tratatul de la Trianon, Ungaria istorică s-a destrămat şi 48% din totalul evreimii s-a
risipit în statele succesoare fostei Austro - Ungarii. Legea numerus clausus prin care se limita
numărul studenţilor evrei în universităţi, datează în Ungaria din 1920. Legea a fost
condamnată de Societatea Naţiunilor. În timpul guvernului lui Gömbös Gyula, conducătorul
partidului de ocrotire rasială maghiar, s-au pus bazele fascismului maghiar. El urmărea
reducerea influenţei economice şi politice a evreimii. În mai 1938 s-au elaborat legile anti-
evreieşti, care au definit pe evrei după rasă. Ele şi-au propus să reducă rolul pe care îl avea
evreimea în spaţiul public şi economic. Evreii din armată puteau fi folosiţi numai la munca
forţată. Cu toții au fost izolaţi în mod instituţionalizat. Politica anti-evreiască a fost stimulată
de serviciile pe care Ungaria trebuia să le facă lui Hitler în schimbul nordului Transilvaniei.
În statele din Europa Centrală şi de Est, în perioada modernă, evreimea a preluat limba
naţională, au împrumutat elemente specifice culturilor naţionale în statele în care trăiau şi a
contribuit la crearea unui mediu de afaceri sănătos.
În perioada interbelică, antisemitismul s-a accentuat în Europa Centrală şi de Est.
Naţionalismul şi xenofobia au fost întotdeauna alimentate de criza economică şi morală a
societăţilor. În toată Europa Centrală şi de Est era penurie de alimente, iar evreii au jucat un

272
Ibidem, p. 129.
73
rol important în aprovizionare273. Ca urmare, au fost consideraţi ţapi ispăşitori pentru situaţia
precară în care se găseau societăţile în care trăiau. Pe de altă parte, o altă cauză a
antisemitismului era adeziunea evreilor la mişcările revoluţionare de stânga şi impunerea unor
lideri politici de origine evreiască în fruntea Rusiei și Ungariei bolșevice. În Ungaria
conducătorul revoluţiei bolşevice era Kun Bela, evreu. În România, pe parcursul perioadei
interbelice, au fost evrei care devin lideri în clandestinitate ai Partidului Comunist ca Ana şi
Marcel Pauker, care au colaborat cu Moscova.
În anii ‘30, are loc apariţia mişcărilor de dreapta în Europa Centrală şi de Est care au
exacerbat naţionalismul popoarelor şi ura împotriva evreilor.
La sfârşitul primului război mondial, populaţia evreiască din aceste ţări şi-a prezentat
revendicările în statele naţionale solicitând drepturi egale cu autohtonii. În dezbaterile legate
de Tratatul de la Paris, evreii au luptat pentru protecţia drepturilor minorităţilor naţionale.
Erau anii în care emigrarea în Palestina era permisă, Declaraţia Balfour menţionând că aici va
fi posibilă înființarea unui „cămin naţional evreiesc”. Declaraţia Balfour deschidea poarta
evreilor spre a-i întemeia un stat propriu în Palestina, fără a-i discrimina pe cei de altă
religie274.
În Polonia, în 1921 evreii erau în număr foarte mare, 2. 850.000 adică 10, 5% din
populaţie275. După primul război mondial, Polonia s-a refăcut ca stat național, cu rol de
tampon între Rusia şi Germania. Ortodocşii s-au grupat în jurul organizaţiei Agudat Israel, în
timp ce laicii au susţinut mişcări de stânga ca BUND-ul care a reprezentat interesele
muncitorimii evreieşti. Sioniştii evrei din Polonia s-au grupat în jurul mişcării Poalei Zion de
orientare socialistă de stânga şi Mizrachi, de orientare ortodoxă. În perioada interbelică, în
Polonia mişcarea sionistă era foarte populară, dezvoltată pe fondul antisemitismului şi
naţionalismului polonez. În anii 30, în Polonia s-au impus legi antievreieşti. Ca urmare, în
perioada 1930-1936 au emigrat 80 000 de evrei în Palestina276. Polonia a fost una din ţările
cele mai afectate de cel de-al doilea război mondial. Cea mai mare parte a evreimii poloneze a

273
Ibidem, p. 133
274
Cităm aici textul declaraţiei, document emis prin Foreign Office la 2 Noiembrie 1917 de către Arthur James
Balfour: „His Majesty’s Government view with favour the establishment in Palestine of a national home for
Jewish people, and will use their best endeavours to facilitate the achievement of this object, it being clearly
understood that nothing shall be done which may prejudice the civil and religiuos rights of existing non-Jewish
communities in Palestine, or the rights and political status enjoyed by Jews in any other country.
I should be greatful if you would bring this declaration to the knowledge of the Zionist Federation”.
(Opinia Guvernului Majestăţii Sale va favoriza construirea în Palestina a unui cămin naţional pentru
poporul evreu, şi se va strădui să faciliteze realizarea acestui obiectiv, înţelegându-se clar că nimic din ce ar
putea prejudicia drepturile civilice şi religioase ale comunităţilor non-evreieşti din Palestina sau privind
drepturile evreilor din orice altă ţară nu se va realiza. Aş fi recunoscător dacă aţi face cunoscută această
declaraţie Federaţiei Sioniste”), Vezi, (wikipedia): http://en.wikipedia.org/wiki/Balfour_Declaration_of_1917 ,
accesat la 1 octombrie 2009.
275
Prepuk, op.cit., p.141.
276
Ibidem, p.145
74
murit în Holocaust. Percepţia istoricilor din ţările foste comuniste asupra Holocaustului a fost
fie de a da vina doar pe nemţi, fie de a minimiza contribuţia ţărilor lor la epurarea evreilor.
Jean-Charles Szurek în articolul Juifs et Polonais (1918-1939) arată că în spaţiul polonez au
existat două istoriografii paralele, una a naţionalilor polonezi şi una a minorităţilor şi a
evreilor în particular. El încearcă să traseze caracteristicile istoriografiei poloneze şi a celei
evreieşti pentru perioada 1918-1939. În timp ce evreii văd în Polonia un loc al genocidului şi
prin urmare al comemorării, istoricii polonezi nu sunt încă conştienţi de acest lucru277: „Pentru
tabăra <<poloneză>>, această perioadă este înainte de toate cea a independenţei regăsite, după
douăzeci şi cinci de ani de partaje, un regim parţial democratic, un loc mai mult sau mai puţin
important în Europa, o relativă toleranţă pentru minorităţile naţionale. Trebuie semnalat aici
că perioada dintre cele două războaie a fost adesea idealizată în Polonia de oponenţii politici
din anii 70 şi 80: se compara atunci, în detrimentul regimului comunist, un tip de regim
autoritar cu un altul. Apelul la istoricul „independent” trebuia să constituie un răspuns la
istoria „oficială”. Trebuie notat că, după căderea regimului comunist, Polonia din perioada
interbelică este văzută într-o manieră mai critică.
[…] Erau aşadar două istorii care se înfruntau. O analiză echidistantă nu a fost încă
realizată, atât pentru perioada 1918-1939, cât şi pentru cea a ocupaţiei germane şi chiar pentru
perioada postbelică. În general, memoria evreiască identifică cuvântul Polonia fizic ca loc
simbolic al Genocidului. Este simbolul morţii, al Poloniei reale, care nu a fost înţeles decât
târziu şi, din nou, graţie acţiunii de „rememorare” al unei mâini de intelectuali catolici.
Afacerea Auschwitz a demonstrat distanţa care a separat cele două memorii”278.
În Austria, după primul război mondial, populaţia evreiască era mult redusă şi
concentrată, cu precădere, în Viena. Şi aici, foametea şi penuria de după război au exacerbat
antisemitismul. Mulţi evrei s-au ocupat cu specula pe fondul penuriei generale, ceea ce a
stârnit nemulţumirea austriecilor. În viaţa politică au jucat un rol important două partide
antisemite: Partidul Socialist Creştin şi Partidul Popular Germania Mare. Cel mai antisemit a
fost Partidul Naţionalist Creştin, naziştii. După ocupaţia nazistă, antisemitismul a crescut. S-a
introdus legislaţia antievreiască şi studenţii evrei au fost excluşi din universităţi.
În Cehoslovacia, în perioada interbelică, situaţia evreimii a fost mult mai bună în
comparaţie cu a evreilor din alte state din Europa Centrală şi de Est. Comunităţile evreieşti din
Cehoslovacia se bucurau de aceleaşi drepturi cu autohtonii. Cea mai numeroasă era evreimea
de la oraşe, mai apropiată de cultura germană, în comparaţie cu evreimea de la ţară care a
preluat limba cehă. Evreimea din Slovacia a fost loială statului maghiar, ceea ce a stârnit

277
Jean-Charles Szurek, Juifs et Polonais (1918-1939), in Les cahiers de la Shoah, n. 1, 1994, Vezi
http://www.anti-rev.org/textes/Szurek94a/body.html, accesat la 1 octombrie 2008.
278
Ibidem.
75
nemulţumirea slovacilor. Mişcarea naţională cehă a avut sprijinul evreimii în lupta cu
separatismul slovac şi german. În Cehoslovacia, ideea sionistă a avut puţini adepţi în perioada
interbelică, foarte puţini evrei de aici dorind să emigreze. Condiţia evreimii a rămas bună în
Cehoslovacia până la sfârşitul anilor 30. În 29 septembrie 1938, când s-a semnat Acordul de la
München, guvernul ceh s-a raliat politicii de dreapta. Intelectualii şi studenţii evrei au fost
excluşi din universităţi.
Perioada interbelică se deschide în România sub auspiciile democraţiei şi a drepturilor
acordate minorităţilor. Noua Românie, mai extinsă, includea şi Transilvania, Basarabia şi
Bucovina. Un rol important în noul stat revenea evreilor care se vedeau puşi în faţa unei
legislaţii care nu îi mai discrimina, ci le garanta drepturi egale cu ale etnicilor români. Un
document al epocii, relevând un spirit democrat, este şi Tratatul privind minorităţile semnat de
Romania la Paris, la 8 decembrie 1919279. Astfel, prin articolul 2 al tratatului guvernul român
se angaja să protejeze viaţa şi libertatea locuitorilor României indiferent de limbă, rasă sau
religie, fiind de asemenea garantată şi libertatea religioasă. România se obliga să acorde
cetăţenie evreilor născuţi în România sau locuind în România conform articolului 7 şi să
garanteze aceleaşi drepturi civile, politice şi accesul liber la funcţiile publice conform
articolului 8. Printr-un decret- lege din 28 mai 1919, România acorda drepturi cetăţeneşti
evreilor născuţi în ţară, dar şi pentru cei care au luptat în primul război mondial, împreună cu
familiile lor, chiar dacă nu au fost născuţi în ţară280. Mai târziu, în 1933, când deja țara era mai
bulversată de naţionalisme, vedem că Programul Partidului Evreiesc din România era de
natură democrată şi fidelitatea faţă de naţiunea română era consacrată prin acest program281.
Printre principiile călăuzitoare ale acestui partid, remarcăm „Identificarea sufletească cu
Naţiunea Română pe tărâmul devotamentului către tron, dragoste de Patrie şi credinţa către
ideea de stat”. Se mai milita pentru emanciparea minorităţilor etnice şi credinţa în democraţie.
În anii 1940, când situaţia internaţională devenise tensionată, este emis un Decret-lege privitor
la starea juridică a locuitorilor evrei din România282. Documentul definea ca evrei şi pe cei de
religie mozaică şi pe evreii de sânge. Evreii nu mai puteau să fie aleşi „în consiliile şi
comitetele conducătoare ale îndeletnicirilor şi profesiunilor libere”. În schimbul serviciului

279
Tratatul privind minorităţile, în Ioan Scurtu, Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu, Istoria
Românilor între anii 1918-1940,Vezi: http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-1940/10-3.htm, accesat la 1
iulie 2008.
280
Decret – lege pentru acordarea drepturilor cetăţeneşti evreilor născuţi în ţară, în Ioan Scurtu, Theodora
Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu, op.cit., Internet: http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-
1940/10-1.htm, accesat la 1 iulie 2008.
281
Programul Partidului Evreiesc din România, în Ioan Scurtu, Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta
Scurtu, Istoria Românilor între anii 1918-1940, op.cit., Internet: http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-
1940/10-8.htm, accesat la 1 iulie 2008.
282
Ibidem. Decret-lege privitor la starea juridică a locuitorilor evrei din România, ,Vezi:
http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-1940/10-13.htm, accesat la 1 iulie 2008.
76
militar erau obligaţi la plăţi fiscale sau la muncă de interes obştesc. Tot conform acestui
decret, evreii nu puteau dobândi proprietăţi rurale.
În timpul regimului autoritar a lui Carol al II-lea şi al regimului antonescian drepturile
evreilor au fost mult restrânse. Radu Ioanid descrie alte privaţiuni impuse evreilor. Astfel, nu
puteau vinde produse care constituiau monopolul statului, nu puteau practica orice fel de
slujbă, erau excluşi din Asociaţiile profesionale ca Asociaţia Doctorilor, Uniunea Scriitorilor,
Societatea Arhitecţilor. În 1940, s-a interzis prin lege posibilitatea ca evreii să fie profesori
sau studenţi. Munca forţată devine obligatorie. În timpul guvernării lui Ion Antonescu, o parte
a populaţiei evreieşti din Basarabia, Bucovina a fost deportată în Transnistria. Ghetouri şi
lagăre de concentrare au existat în Basarabia, Bucovina şi Transnistria. Evreii din Transilvania
de NV, aflaţi sub ocupaţia hortystă, au fost deportaţi în taberele de concentrare germane283.
În Transilvania de nord – vest, acaparată de Ungaria prin Dictatul de la Viena din 30
august 1940, noul stăpân a pus noi accente grave asupra existenței zilnice a evreilor din
teritoriu: „Politica oficială a Ungariei în problema evreiască, în perioada dintre cele două
războaie, pornea de la acele concepte rasiale fondate pe baze economice şi sociale
contradictorii existente atunci. Politica faţă de evreii care au fost preluaţi de la statul român, în
urma Dictatului de la Viena, la început a urmărit restrângerea prin lege a activităţii şi
influenţei evreilor în domeniile economic şi social, după care au urmat măsuri de lichidare a
problemei evreieşti. Ea s-a fundat în primul rând pe motivaţii de natură politică şi ideologică,
scontând pe obţinerea de beneficii economice în folosul statului ungar. În viziunea
politicienilor maghiari naţionalişti şi revizionişti, evreimea din acest teritoriu era considerată
ca un adversar politic al statului ungar şi al regimului instaurat după 1940. Forţe politice de
dreapta, radicale, până la cele fasciste, au calificat evreimea din acest spaţiu geografic ca
duşman declarat, iar existenţa ei incompatibilă cu viaţa de stat şi socială statornicită în
Ungaria. Prin urmare, nu mai avea loc în Ungaria şi cu atât mai puţin în teritoriul românesc
ocupat”284. Dacă atitudinea era critică faţă de politica Ungariei faţă de evreii ei în perioada
Holocaustului, mulți istorici români sunt foarte precauţi şi nu îndrăznesc să critice România
pentru soarta evreilor din Vechiul Regat care au fost supuşi uneori pogromurilor locale,
legislaţiei antisemite antonesciene şi chiar, unii dintre ei, deportării în Transnistria. Faptul se
poate explica prin criza identitară a românilor după Revoluţie. Critica adresată politicii
antisemite maghiare şi descrierea condiţiilor vitrege pe care le-au îndurat evreii din NV
Transilvaniei şi cei maghiari sunt foarte bine realizate şi redate cu mult simţ critic în lucrarea

283
Radu Ioanid, Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România și Israel, Polirom, 2005,
p.19-80.
284
Vasile T. Ciubăncan, Maria I. Ganea, Ion V. Ranca, Drumul Holocaustului. Calvarul evreilor din nord-vestul
Transilvaniei sub ocupația Ungariei 5 IX 1940 – 25 X 1944, Editura Ciubăncan, Cluj – Napoca, 1995, p.15.
77
Vasile T. Ciubăncan, Maria I. Ganea, Ion V. Ranca, Drumul Holocaustului. Calvarul evreilor
din nord-vestul Transilvaniei sub ocupația Ungariei 5 IX 1940 – 25 X 1944. Autorii recunosc
rolul negativ al Ungariei în deportarea evreimii, nu dau dovadă de negaţionism, acuzându-i
doar pe nemţi de Holocaust. În opinia lor, Ungaria nu putea să ierte evreimii că a fost solidară
cu actul Unirii de la 1918 a Transilvaniei cu România şi că, deşi maghiarizată aproape
complet, şi-a afirmat identitatea etnică în noul stat.
Analiza politicii Ungariei faţă de evrei în perioada războiului este văzută în cadrul mai
larg al politicii maghiare a naţionalităţilor, care s-a repercutat cu ostilitate asupra tuturor non-
maghiarilor din noua Ungarie.
Redăm două tabele redactate de Vasile T. Ciubăncan, Maria I. Ganea, Ion V. Ranca pe
baza cercetărilor proprii. Este vorba de un tabel care redă populaţia probabilă după criteriul
naţionalităţii, înainte şi după deportarea evreilor şi schimbările produse, respectiv un alt tabel
care redă modificările produse prin deportarea evreilor în mai – iunie 1944. Constatăm în NV
Transilvaniei, aşa cum rezultă din primul tabel, o mare varietate de etnii (români, maghiari,
germani, evrei, ruşi, ruteni, ţigani, ucrainieni, alţii).
Tabelul 1285. Populaţia probabilă după criteriul naţionalităţii, înainte şi după deportarea
evreilor şi schimbările produse în Transilvania de nord – vest:
Data Totalul Români Maghiari Germani Evrei Ruşi, Tigani Altii
inregistra populatiei ruteni,
rii ucrainieni
31.VII. 2.630.443 1.322.768 975.275 71.513 149.392 31.559 49272 33.969
1940
Procente 100 % 50.28 % 37.07 % 2.71 % 5.68 % 1.19 % 1.87 % 1.29 %
1.V. 2.764.128 1.100.768 1.385.000 23.900 156.228 33000 51000 21.300
1944
Procente 100 % 39.82 % 50.10 % 0.50 % 5.65 % 1.19 % 1.80 % 0.77 %
(+,-) +133.685 -222.000 +409.725 - 47 000 +6.836 +255 +1.728 - 12.669
Procente +4.83 % - 8.03 % +14.82 % -2.04 % +0.74 % +0.52 % +0.62 % -4.58 %

285
Tabelul a fost detailat în Ciubăncan et al, op.cit, p. 28.
78
 Tabelul 2. Modificările produse prin deportarea evreilor din Transilvania de nord –
vest în mai – iunie 1944286

Data Totalul Români Maghiari Germani Evrei Rusi, Tigani Altii

înregistrării Populației ruteni,
ucrainieni
30.VI.1944 2.607.900 1.100.768 1.385.000 23.900 0 33.000 51.000 21.300
Procente 100 % 42.20 % 53.10 % 0.90 % 0% 1.26 % 1.95 % 0.80 %
(+, -) -156.228 -156.228

Observăm că prin deportarea evreilor din mai – iunie 1944, 156. 228 de evrei au
dispărut.
Autorii fac o descriere a măsurilor anti-evreieşti luate de guvernele maghiare care s-au
succedat în Ungaria după ocuparea NV Transilvaniei. Prin decretul de lege 1750/ 1942 M.E.
s-au pus sub sechestru bunurile agricole si forestiere evreiești. Prin legea din septembrie 1942
privind bunurile agricole și forestiere ale evreilor “s-a interzis evreilor dreptul de a mai
dobândi bunuri agricole şi forestiere sau dreptul de folosinţă asupra unor bunuri imobiliare,
atât pe calea tranzacţiilor juridice, cât şi prin licitaţie, iar la sate şi comune nici asupra altor
bunuri imobiliare”287.
La 22 III 1944, guvernul lui Kállay Miklós a fost înlocuit de cel al lui Sztójay Döme,
fost ambasador al Ungariei la Berlin, în timpul căruia s-au adoptat legile antievreiești. Prin
decretul lege nr. 1240/1944 s-a impus steaua galbenă ca semn distinctiv, care trebuia purtată
de fiecare evreu mai mare de șase ani. Demn de reținut este Articolul I al acestei legi: „O dată
cu intrarea în vigoare a prezentului decret, fiecare persoană evreiască care a împlinit vârsta de
6 ani – fără deosebire de sex – este obligată să poarte în afara casei, pe partea superioară a
îmbrăcămintei, în stânga şi la vedere, o stea de culoare galbenă în format de 10X10 cm ”,
confecţionată din materiale precum stofă, mătase sau catifea”. 288
Limitarea activităţii evreilor a avut loc şi în planul vieţii spirituale maghiare. Astfel
prin „Decretul lege 10800 / 1944 ME“ se consemnau următoarele: „Este interzisă
multiplicarea, publicarea, ori punerea în circulaţie a operelor literare ale autorilor evrei o dată
cu intrarea în vigoare a prezentului decret, în mod special se pot multiplica ori pune în
circulaţie lucrări cu caracter ştiinţific, numai cu aprobarea Ministerului Cultelor şi

286
Ibidem, p. 28.
287
Ibidem, p. 30.
288
Ibidem, p. 34.
79
Instrucţiunii Publice, după înţelegerea prealabilă cu preşedintele Consiliului de Miniştri Regal
Ungar”289.
Decretul nr. 108 500/1944 reglementa aprovizionarea evreilor. În realitate alimentele
(zahăr, grăsime, carne, lapte) pentru evrei erau limitate la minimum. 290
Autorii relatează dramele unor victime ale Holocaustului, între care amintim și pe
fetița Eva Heymann, provenită dintr-o familie de evrei de condiție materială și intelectuală
medie care reușește să țină un jurnal: „Micul meu jurnal, de aici încolo voi purta legată de
acest lănțișor cheița cu care te închid, ca nimeni, niciodată să nu-mi afle secretele“291. Eva ar
fi vrut să trăiască într-o lume în care să nu se știe că este evreică. Eva ar fost înspăimântată de
povestea Martei, prietena ei, deportată în Polonia împreună cu familia. Ea consemnează în
jurnal un episod când jandarmii îi rechiziționează bicicleta, ceea ce o intristează profund: „M-
am trântit la pământ şi, întinsă pe spate, am cuprins cu braţele roata din spate a bicicletei şi am
strigat la poliţişti tot ce mi-a ieşit pe gură: Să vă fie ruşine! Luaţi bicicleta unui copil. Asta-i
furt curat. Unul din poliţişti a fost foarte furios. A spus că numai asta le mai lipseşte, ca un
copil de evreu nenorocit să le facă o asemenea comedie pentru că i se ia bicicleta. Nici un
copil evreu nu mai are dreptul să aibă bicicletă şi nici pâine, căci evreii mănâncă pâinea de la
gura soldaţilor. Iţi închipui, micul meu jurnal, ce am simţit eu când toate acestea mi-au fost
aruncate în faţă [....]“292. Jurnalul continuă cu imagini din ghetoul orădean. Eva Heymann a
fost deportată la Auschwitz unde a murit la 17 octombrie 1944.
Carol Iancu critică sever participarea României la Holocaust 293. Autorul nu iartă nimic
din politica antisemită a mareşalului Ion Antonescu şi a colaboratorilor săi în România anilor
1940 – 1944. În România Mare, evreii reprezentau a treia minoritate ca număr, după
comunitatea maghiară şi cea germană, însumând în total, 728.115 de oameni după cum s-a
stabilit prin recensământul din 1930294. Autorul califică drept un paroxism politica antisemită
a României. El atrage atenţia că, deşi Holocaustul românesc nu este recunoscut şi condamnat
în România, exista între anii 1940-1944 o legislaţie antisemită care viza: “interzicerea
căsătoriilor mixte, a obţinerii unor nume româneşti şi a convertirii la creştinism, eliminarea
din toate sectoarele vieţii publice, iar în unele regiuni obligaţia de a purta steau galbenă – li s-
au adăugat acţiunile poliţiei legionare care au debutat prin jefuirea bunurilor evreilor” 295. Au
avut loc pogromuri la Bucureşti şi Iaşi care s-au soldat cu numeroase victime. În consecință,
se afirmă că politica rasială a României nu a avut în vedere doar legislaţia antievreiască, ci
289
Ibidem, p. 35.
290
Ibidem, p. 34.
291
Ibidem, p. 131.
292
Ibidem, p.133.
293
Carol Iancu, Shoah în România. Evreii în timpul regimului Antonescu (1940-1944), Polirom, 2001.
294
Ibidem, p.13.
295
Ibidem, p. 23.
80
chiar expulzarea evreilor din regiunile de frontieră: “În paralel cu persecuţiile legislative,
guvernul Antonescu a trecut la expulzarea a zeci de mii de evrei din regiunile de frontieră
(“evacuaţii” de la oraşe şi sate pierzându-şi toate bunurile, jefuiţi, de cele mai multe ori, de
către vecinii lor creştini înainte de a fi ridicaţi), în ajunul atacului împotriva URSS la care va
296
participa şi România” . Mai mult decât atât, evreii din Basarabia şi Bucovina au fost
deportaţi după data de 14 septembrie 1941297. Guvernatorul Transnistriei, Gheorghe Alexianu,
s-a remarcat prin cruzimea sa: “Ordonanţa din 11 noiembrie 1941 a guvernatorului
Transnistriei, Gheorghe Alexianu, arată că deportaţii au fost instalaţi în colonii anume
organizate, îngrămădiţi laolaltă în ghetouri, lagăre de concentrare şi de muncă forţată: regimul
impus era unul groaznic. Obligaţi să muncească până la epuizare, înfometaţi, ei cădeau pradă
bolilor contagioase şi, supuşi unor tratamente brutale, împuşcaţi pentru orice nesupunere la
ordin, au murit cu zecile de mii. Evacuările în Transnistria au fost oprite în ianuarie 1942 şi
reluate în vara aceluiaşi an: 4650 de evrei (4 200 din Cernăuţi şi 450 din Dorohoi în iulie şi
august, 2388 în septembrie şi octombrie”298. Printre puţinii binevoitori care au intervenit în
favoarea evreilor s-a numărat Nicolae Bălan, mitropolitul Bisericii Ortodoxe Române din
Transilvania şi monseniorul Andrea Cassulo. Carol Iancu îl contrazice pe Raul Hilberg care
vorbeşte în termeni categorici despre Holocaustul românesc, afirmând că în nici o ţară ocupată
de Axă numărul supravieţuitorilor nu a fost atât de ridicat (355.972)299 şi că din 1942 s-au
oprit masacrele, dar nu şi măsurile antisemite.
Interviurile cu evrei din România antonesciană care au fost deportați în Transnistria300
oferă un contact direct cu supraviețuitorii, fiind relatate într-o manieră personală. Printre
intervievați se află și oameni simpli, ajunși în vâltoarea evenimentelor. Remarcăm dintre
aceștia intervievați pe Erica Antal, născută la Putna, crescută în Cernăuți al cărei tată era
avocat, iar mama casnică. Dintre locurile unde a fost deportată își amintește cariera de piatră
Cetvertinovca de lângă Bug. Ea relatează că: „Atunci ne-au luat şi am plecat la cariera de
piatră de la Cetvertinovca. Am stat împreună cu vitele, câteva săptămâni, cam două luni, şi
iarăşi ne-au luat şi am plecat de la Cetvertinovca la Obodovca. Acolo ne-au băgat la ucrainieni
în case. Opt persoane am stat într-o cămăruţă mică – eu dormeam sus pe cuptor, îmi aduc
aminte. Am stat multă vreme, nu mai ştiu cât. Ucrainienii erau oameni foarte de treabă: se
purtau tare frumos cu noi, ne dădeau şi de mâncare – au tăiat porci şi ne-au dat slănina aşa,

296
Ibidem, p.25.
297
Ibidem, p. 27.
298
Ibidem, p. 28.
299
Ibidem, p. 31.
300
***, Holocaustul evreilor români. Din mărturiile supraviețuitorilor (prefață de Andrei Pippidi), Editura
Polirom, 2004.
81
cum era tăiată de la porc”301. Ultima stație prin care au trecut a fost Tătărovca: „În Tatarovca,
să zic aşa, ne-a mers foarte bine. Ucrainienii s-au purtat bine, ne duceau la muncă la câmp, ne
dădeau şi de mâncare...Dar din când în când veneau românii. Şi ne ascundeam ca să nu ne ia
de acolo”302. Erica Antal consideră că scrierile supravieţuitorilor Holocaustului sunt adevărate
şi redau exact suferinţele prin care au trecut. Aceste scrieri ne oferă prin intermediul mărturiei
orale sau scrise posibilitatea de a reconstitui trecutul: „- Nu s-a scris absolut nimic neadevărat.
Degeaba se spune că Antonescu n-a deportat. El ne-a deportat, el a spus să ne deporteze. Să
ştiţi, noi am fost ultima grupă deportată – am avut aşa un ghinion, să fim chiar în grupa
aceea....”.303 Tatăl ei a fost cu greu convins să nu rămână la ruşi, dar la insistenţele mamei, în
1946 au emigrat.
Un alt interviu relatat în aceeaşi carte este cel al lui Carol Magulies. Astfel la
întrebarea când a simţit pentru prima dată efectele deportării, Carol Magulies răspunde: „În
urma pactului Ribbentrop – Molotov ei au ocupat Bucovina. Şi Basarabia, şi Bucovina. Au
venit ruşii, dar ei n-aveau treabă cu evreii. Tatăl meu, fiind funcţionar de stat, ar fi trebuit să
se refugieze. Dar necazurile au început din iunie, mi se pare 21 iunie, când au intrat nemţii şi
românii. După câteva zile noi am fost deportaţi. Din ce cauză? Pentru că aveam o vecină care
era nemțoaică. Ea stătea lângă noi, într-o casă cu mulți proprietari, într-o cameră, și avea
nevoie de o casă mai nouă. Imediat s-a dus la Ambasada Germană, Casa Germană, așa se
numea, și a aranjat să ne evacueze pe noi și s-o pună pe ea în locul nostru. Ne-au dat două ore
ca să părăsim casa: „Puteţi lua orice doriţi, dar numai cât puteţi duce. Altceva n-aveţi voie să
luaţi”304. În perioada deportării, a staţionat în localităţile Atachi şi Moghilev. Desi tatăl ei era
fost funcţionar si s-a hotărât că funcţionarii de stat nu trebuie deportaţi, până la urmă cei deja
evacuați, au rămas evacuați. Un exemplu al experienţelor trăite în perioada deportării este
relatat în fragmentul privind şederea la Moghilev. „În fiecare zi ne duceam la lucru. Erau
jandarmii. La Moghilev am stat două luni, iar dimineaţa trebuia să mergem la lucru la
jandarmi. Încărcam vagoane, descărcam vagoane...Dimineaţa trebuia să fim prezenţi acolo.
Nu primeam absolut nimic – nici mâncare, nici bani, absolut nimic. Seara ne duceam acasă.
Cum am supravieţuit? Norocul nostru era că ucrainienii erau săraci lipiți pământului. N-aveau
nimic. Dacă aveau vacă – vaca era împărțită în patru anotimpuri: vara la ăsta, toamna la ăsta,
iarna la ăsta și primăvara la ăsta. Așa era (râde)“305.
Conform hotărârii din 31 august 1944, se decide că „Drepturile românilor sunt cele
recunoscute de Constituţia din 1866, cu modificările ce ulterior i-au fost aduse şi de
301
Ibidem, p. 22.
302
Ibidem.
303
Ibidem, p. 23.
304
Ibidem, p. 27.
305
Ibidem, p. 28.
82
Constituţia din 29 martie 1923”306. Prin legea nr. 442, din 1 septembrie 1944, se desfiinţează
lagărele de internare în care erau închiși evreii. Astfel în articolul unic al legii se menţionează
: „Pe data prezentului decret – lege, se desfiinţează pe întreg teritoriu al ţării toate lagărele de
internare, create prin orice dispoziţie legală sau administrativă. Toţi internaţii vor fi puşi în
libertate imediat, fără nici o altă formalitate prealabilă. Totodată, se suspendă, cu efect
imediat, toate dispoziţiunile administrative privitoare la fixarea obligativităţii domiciului”307.
Într-un document din 19 decembrie 1944 se abrogă toate îngrădirile la care au fost supuşi
evreii sau proprietatea lor: „Prin alăturatul proiect de decret-lege, se abrogă toate îngrădirile
privind atât persoanele, cât şi bunurile evreieşti, îngrădiri care au constituit, sub regimurile
dictatoriale trecute, obiectul unor dispoziţiuni legislative, administrative sau judecătoreşti. Ca
efect al acestui decret – lege, sunt şi rămân desfiinţate toate măsurile discriminatorii luate din
motive rasiale”308. Totodată prin acelaşi proiect de lege sunt restituite imobilele şi bunurile
mobile ale evreilor: „Imobilele reintră astfel în patrimoniul titularului evreu, libere de orice
sarcini constituite ulterior deposedării evreului, iar bunurile mobile vor fi reluate de
proprietarul deposedat de la deţinătorii cu orice titlu. Reintrarea în dreptul de folosinţă a
foştilor proprietari şi chiriaşi evrei în imobilele din care au fost evacuaţi este imediată, prin
efectul prezentei legi. Pentru o categorie de chiriaşi ai fostului Centru Naţional de
Românizare, introducând aici un criteriu social, am fixat termenul de evacuare la 23 aprilie
1945. Astfel, funcţionarii publici şi pensionarii publici, lucrătorii, precum şi micii meseriaşi
cu un venit lunar până la 30 000 lei inclusiv, invalizii, orfanii minori şi văduvele necăsătorite
se bucură de această păsuire, ţinând seama de posibilităţile schimbării unui domiciliu pentru
toate aceste categorii în plină iarnă”309. Prin legea pentru abrogarea măsurilor legislative
antievreieşti sunt abrogate toate dispoziţiunile discriminatorii privitoare la evrei.
Bulgaria a nutrit speranţa de a recupera teritoriile pierdute în urma primului război
mondial: Dobrogea de sud care a fost cedată României, Tracia care a fost cedată Greciei şi
Macedonia Serbiei. Regimul politic instaurat în perioada interbelică poate fi considerat
autoritar, însă nu fascist310. Dobrogea de sud (Cadrilaterul) a fost cedată de către România
Bulgariei. Şi în Bulgaria s-au impus legi antievreieşti. Astfel evreilor li s-au impus restricţii în
stabilirea rezidenţei, în privinta dreptului la proprietate şi li s-a restrâns dreptul de a practica
anumite profesiuni. Bulgaria s-a alăturat Axei din 1941. Printr-o lege s-a decretat că toţi cei
care au fost înainte supuşi iugoslavi şi greci să primească cetăţenie bulgară, mai puţin evreii,
306
Lya Benjamin, Evreii din România între anii 1940-1944, vol.1. Legislaţia antievreiască, Editura Hasefer,
Bucureşti, 1993.
307
Ibidem, p. 372.
308
Ibidem, p. 376.
309
Ibidem, p. 377.
310
Tzvetan Todorov, The fragility of goodness. Why Bulgaria’s Jews Survived the Holocaust, ediţia a II-a,
London, Weidenfeld&Nicolson, 2001, p. 4.
83
cu excepţia femeilor evreice căsătorite cu neevrei311. La 22 februarie, s-a decis ca 20 000 de
evrei să fie deportaţi. În 18 si 19 martie, evreii din Tracia au fost deportaţi, iar cei din
Macedonia au fost deportaţi la Auschwitz312. În total, 11, 343 de evrei au fost deportaţi313 .
.

311
Ibidem, p. 6.
312
Ibidem, p. 9.
313
Ibidem,
84
 Capitolul III. Situaţia evreimii în URSS şi statele satelite ale
acesteia între 1945 - 1953

III.1 URSS, Cehoslovacia, Polonia

Terminarea celui de-al doilea război mondial şi consecinţele acordurilor de la Teheran

şi Yalta, au adus statele din Europa Centrală şi de Est în zona de influenţă sovietică. Protestele
formale ale celorlalţi aliaţi, Marea Britanie şi Statele Unite, împotriva arbitrariului şi dictaturii
impuse de Stalin, nu au putut împiedica comunizarea acestei zone. Situaţia acestui spaţiu,
care fusese afectat de război, era deosebit de gravă. Astfel, în urma războiului, în Polonia au
murit 6 milioane de oameni, în Iugoslavia 1.7 milioane, în România peste 500 0001. În acelaşi
timp, în acest spaţiu au avut loc modificări teritoriale. Statul polonez s-a extins cu 150 de mile
spre vest în detrimentul Germaniei de Est ca o recompensă pentru teritoriile pierdute de
Polonia în favoarea URSS. Sovieticii au anexat Basarabia şi nordul Bucovinei de la România
şi Carpato - Rutenia de la Cehoslovacia2. În aceste state comunismul a cunoscut o expansiune
fulgerătoare. În numai câţiva ani de la terminarea războiului, comuniştii deţineau deja
pârghiile puterii în statele aflate în zona de influenţă sovietică. De la un număr infim de
membrii, partidele comuniste au crescut la sute de mii de membrii. Mulţi cetăţeni au devenit
membrii ai partidelor comuniste şi din oportunism. Alții sperau că fiind fideli noului regim,
vor obţine avantaje. Şi în România, de la 1000 de membrii ai partidului comunist în 1944 s-a
ajuns în timp foarte scurt la sute de mii de comunişti3. S-a speculat că foarte mulţi membrii ai
Partidului Comunist din România au fost evrei. Adevărul este că numărul de evrei comunişti
era mare ca reprezentare a procentului din totalul populaţiei evreieşti, nu ca număr de oameni
în sine, aşa cum arată şi Liviu Rotman4. Cei mai mulţi evrei nu s-au identificat cu statul
comunist. Până în 1989 în jur de 400. 000 de evrei români emigraseră în Israel.
La sfârşitul războiului, comunităţile evreieşti din Europa de Est erau serios afectate.
Evrei din state ca România (NV Transilvaniei), Ungaria, Polonia sau Cehoslovacia au fost
deportaţi în lagărele de concentrare germane. Odată războiul terminat, supravieţuitorii s-au
întors în mare măsură acasă. Totuşi unii au plecat în Europa de Vest, SUA sau Israel. Acesta a

1
Robin Okey, Eastern Europe, 1740-1985: Feudalism to Communism, London, Routledge, 1992, p. 191
2
Ibidem, l.cit.
3
Ibidem, l.cit.
4
Liviu Rotman, Evreii din România în perioada comunistă. 1944-1965, Iaşi, Polirom, 2004.
85
fost şi cazul lui Elie Wiesel, evreu din Transilvania, mai târziu laureat al premiului Nobel,
care s-a oprit iniţial în Franţa5.
La sfârşitul războiului, populaţia evreiască trăia în condiţii de sărăcie, teamă şi
mizerie. Ei nu aveau hrană și adăposturi suficiente. Numărul copiilor evrei după Holocaust a
fost foarte mic, afectați și ei de lipsa alimentelor şi îmbrăcămintei. În Ungaria, numărul
copiilor evrei sub 14 ani era de doar 7.7126. Organizaţia internaţională Joint a venit în
întâmpinarea nevoilor de mâncare şi medicamente a evreilor din statele comuniste. Spre
exemplu, Joint a cheltuit peste 10 milioane de dolari în Ungaria într-un singur an. Au fost
ajutaţi de către Joint peste 200 000 de evrei în România, 120 000 în Ungaria, 65 000 în
Polonia şi 42 000 în Austria7.
În statele din Europa Centrală şi de Est în care comunismul a fost instaurat, evreii au
fost o bază socială importantă pentru recrutarea de membrii și lideri marcanți ai partidelor
comuniste. Această realitate era o consecinţă a faptului că evreii aveau motive particulare de a
adera la comunism: „Este adevărat, desigur, că din punctul de vedere evreiesc, statistici care
arată că mulţi lideri comunişti au avut origine evreiască sunt irelevante, din moment ce aceşti
lideri au părăsit comunitatea sau s-au întors împotriva ei. Dar, dintr-un punct de vedere
sociologic, nu este irelevantă afirmaţia lui Péter Kende <<oamenii de origine evrei... se puteau
identifica uşor cu noul regim>>. Acest lucru înseamnă că evreii sau oamenii cu origine
evreiască care au acceptat idealurile comuniste şi au intrat în Partidul comunist sau aceia care
nu au respins regimul comunist ar fi putut să aibă motive speciale de a face acest lucru pe care
ceilalţi nu le aveau”8. Aceste motive s-ar putea explica prin consecinţele experienţelor avute
în istorie în spaţiul central şi est-european. Spre exemplu, ştim că în Rusia au avut loc
pogromuri. Sau, în cazul României, aşa cum arată Andrei Oişteanu în cartea sa „Imaginea
evreului în cultura română”9, conştientizăm existenţa clişeelor antisemite în literatura populară
şi cea cultă care au fost expresia unei stări de fapt. Analizând starea evreimii în urma
experienţelor mai recente aşa cum a fost şi Holocaustul, care i-a pus pe evrei în situaţia de a fi
exterminaţi ca şi grup etnic, apare mai uşor de înţeles nevoia evreilor de securitate, aspiraţia
lor de a pune capăt acestor discriminări şi soluţia pe care unii dintre ei au ales-o, comunismul,
ca o alternativă la condiţia lor de până atunci.

5
Elie Wiesel, Toate fluviile curg în mare, Bucureşti, Editura Hasefer, 2000.
6
Bernard Wasserstein, Vanishing Diaspora. The Jews in Europe since 1945, Hamish Hamilton Ltd, Great
Britain, 1996, p. 36.
7
Ibidem.
8
András Kovacs, Jewish assimilation and Jewish politics in Modern Hungary, Yearbook of Jewish Studies
Department of Central European University (Public Lectures, 1996-1999), Internet:
http://web.ceu.hu/jewishstudies/yearbook01.htm
9
Andrei Oişteanu, Imaginea evreului în cultura română, (ediţia a II-a), Bucureşti, Editura Humanitas, 2004, p.
9-425.
86
 Problema antisemitismului s-a încercat a fi rezolvată după război. În spaţiul vest
european, în RFG, la 10 Septembrie 1952 s-a semnat un acord între statul german şi
reprezentanţii evreimii prin care Germania de Vest s-a angajat la plata unor reparaţii de război
substanţiale. În Austria, într-o măsură mult mai mică, în anii 1960 s-a restituit cam 5% din
pierderile materiale suferite de evrei. Oricum, curentul era acela de pacificare, de eliminare a
antisemitismului promovat în epoca nazistă.
În mod neaşteptat, accente antisemite încep să apară în Rusia Sovietică şi Europa de
Est care proclamaseră anterior asanarea tuturor diferenţelor sociale și naționale, de orice
natură. O radiografie a situaţiei evreimii din spaţiul comunist de-a lungul anilor 1950 ai
secolului trecut face Solomon Grayzel, în lucrarea A history of the contemporary Jews from
1900 to the present: „Deşi Uniunea Sovietică a continuat să se mândrească cu faptul de a fi
declarat antisemitismul ilegal, dovezi că acesta mai exista au apărut. În timpul ultimilor ani ai
vieţii lui Stalin, el s-a arătat tot mai intolerant faţă de evrei şi cultura evreiască. Frecvenţa cu
care apare acuzaţia de <<cosmopolitanism fără rădăcini>>, orice ar fi însemnat această frază
împotriva oamenilor care aveau nume evreieşti, nu putea fi accidentală. În 1948 practic toţi
scriitorii evrei au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia. Aşa numitul <<complot al doctorilor>>
în 1952, în urma căruia s-a stabilit că mai mulţi doctori de prestigiu – cei mai mulţi evrei – au
plănuit să omoare lideri marcanţi ai Uniunii Sovietice, deschidea calea demodatei campanii
antisemite. Moartea lui Stalin, în martie 1953, eclipsarea personalităţii lui şi execuţia lui
Lavrenti Beria au pus capăt campaniei împotriva evreilor. Unii dintre scriitorii deportaţi s-au
reîntors din exilul siberian; ici şi colo câte unui teatru în idiş i s-a permis să existe. Dar o presă
în idiş demnă de acest nume nu a mai existat, şcolile cu predare în idiş au rămas închise”10.
Referindu-se la statele existente în spatele Cortinei de Fier, Solomon Grayzel afirmă că în
acestea nu exista dorinţa de a absorbi populaţia evreiască şi că emigrarea în Israel ar fi fost
posibilă în toate etapele dacă nu ar fi existat opoziţia sovietică. Viaţa comunitară evreiască,
prin urmare, s-a păstrat în acest spaţiu11.
Proprietatea individuală evreiască a fost retrocedată numai parţial şi cu greutate. Mai
mulţi ne-evrei au devenit proprietarii averilor evreieşti şi nu au vrut să le cedeze când evreii s-
au reîntors din Holocaust. Comuniştii îi considerau pe evrei, în bună parte, drept proprietari ai
unor averi considerabile în trecut. În virtutea acestui fapt s-au opus reîntoarcerii averilor
evreieşti la vechii proprietari.
Evreii au fost de asemenea afectaţi de politicile economice ale statelor comuniste. Cei
care s-au reîntors şi-au găsit proprietatea devastată, locuinţele distruse. Au reintrat în posesia

10
Solomon Grayzel, A history of the contemporary Jews from 1900 to the Present, Atheneum, New York, 1977,
p. 154
11
Ibidem, p. 155
87
proprietăţilor lor cu dificultate, întâmpinând opoziţia naţionalilor din aceste ţări. Nu se poate
vorbi de o restituire integrală a proprietăţii evreieşti, locuinţele evreilor au fost jefuite în
perioada fascistă, acţiunile şi banii şi-au pierdut valoarea. Ei au fost supuşi aceloraşi legi de
naţionalizare ca şi naţionalii ţărilor comuniste. Prin urmare fabricile, magazinele, pământul au
fost confiscate. În România şi Ungaria bunurile celor care nu s-au reîntors din Holocaust şi
care nu au fost obiectul procesului de naţionalizare au continuat să fie administrate de către
Comunităţile evreieşti din aceste state.
Dintre cei reîntorşi din lagărele naziste o bună parte au încercat să contribuie la
refacerea ţărilor lor, aflate acum sub „umbrela” Uniunii Sovietice. Trebuie spus, de la bun
început, că, iniţial, evreii nu s-au temut de comunism, dimpotrivă l-au văzut ca singura forţă
capabilă de a opri nazismul. Pentru ei, sosirea Armateii Roşii a fost o eliberare, ea punând
capăt plecării trenurilor morţii în lagărele de concentrare germane. Curând a devenit evident
că și comunismul era o orânduire impusă cu forţa, care a trimis în închisori elitele lumii
interbelice din statele satelite ale Uniunii Sovietice. A devenit evident că Stalin era un tiran
care făcea numeroase victime. O parte dintre evrei, mergând pe calea iniţiată la sfârşitul
secolului al XIX-lea de Theodor Herzl, şi-au dorit crearea unui stat propriu, Israelul, în care
au emigrat în număr mare atunci când condiţiile impuse de Uniunea Sovietică o permiteau.
Până în 1948, Palestina era sub mandat britanic şi britanicii s-au opus emigrării evreilor în
Palestina. Dar aceste emigrări s-au produs şi ilegal. O parte mare a emigraţilor veneau din
statele comuniste.
Deşi mulţi evrei din statele satelite ale Uniunii Sovietice au emigrat în Israel pe
parcursul perioadei comuniste, o parte au ales să se integreze în statele comuniste, să devină
membrii de partid sau chiar reprezentanţi ai nomenclaturii comuniste. Orientarea spre ideile
comuniste este veche. Nu poate fi contestată participarea evreilor la Revoluţia din 1917 şi
implicarea lor în primii ani ai comunismului rusesc. Dar, există şi explicaţii. În timpul
guvernării ţarilor ruşi, evreii au fost subiectul multor discriminări: li s-a fixat o zonă de
rezidenţă separată, au fost consideraţi adesea ca ţapi ispăşitori pentru greşelile guvernărilor
ţariste. Sentimente antisemite existau, exprimate în epoca modernă şi la începutul secolului al
XIX-lea, prin numeroase pogromuri ale căror victime au fost evreii. În timpul războiului,
Stalin s-a străduit să ducă o politică mai puţin antisemită faţă de evreii din Uniunea Sovietică.
El a creat, în acest sens, un Comitet Anti-Fascist Evreiesc. După crearea statului Israel, pentru
puţin timp, el a încurajat sionismul12.
În comparaţie cu anii războiului, trebuie să recunoaştem că sistemul comunist a fost
mai tolerant, oferind aceleaşi avantaje evreilor ca şi celorlalţi cetăţeni. Acum ei au putut să

12
Paul Johnson, A history of the Jews, London, Phoenix Press, 2001.
88
studieze la toate nivelele în şcolile şi universităţile naţionale, au putut să obţină un loc de
muncă chiar de nivel superior, au avut condiţii de muncă şi viaţă mult mai bune decât în
lagărele de concentrare sau de muncă. Dar pe de altă parte, în acţiunea de purificare socială,
de eliminare a elitelor economice şi culturale ale perioadei interbelice, comuniştii i-au lovit şi
pe industriaşii sau burghezii evrei care au fost întemniţaţi şi eliminaţi.
În URSS a început în 1948 o campanie „anti-cosmopolită” în plan cultural al cărei
conducător a fost Jdanov. Evreii au fost consideraţi drept „cosmopoliți fără rădăcini”. Cei care
au activat în cultură au rămas fără slujbe, alţii au fost epuraţi din sferele ştiinţei, artei, presei.
Ziarele evreieşti şi şcolile, teatrele şi celelalte instituţii evreieşti, multe sinagogi au fost
închise. În paralel, sionismul este acum condamnat oficial. Evreii au fost încurajaţi să rămână
în URSS, nu să emigreze în Israel. S-a încetăţenit ideea că evreii nu sunt o naţiune particulară
şi că sunt înrudiţi cu alte popoare cu care au o origine comună. Sovieticii s-au apropiat de
arabi şi nu au susţinut emigrarea în Israel. Această campanie împotriva evreilor a culminat în
1953 cu „afacerea halatelor albe”, iniţiată de Stalin însuşi, o campanie împotriva medicilor
evrei acuzaţi că ar fi contribuit la moartea unor lideri sovietici. Această campanie nu era ceva
cu totul nou, doar sentimentele lui Stalin faţă de evrei au fost cu totul noi.
Un organism important a fost Comitetul Antifascist Evreiesc al cărui rol a crescut în
timp13. Acesta avea 70 de membri permanenţi, un ziar, o editură. A jucat un dublu rol, avea să
fie reprezentanţa evreilor în Occident şi în faţa Comitetului Central. În septembrie 1946 a fost
desfiinţat, fiind considerat un organism sionist şi reacţionar. Dezmembrarea CAE s-a produs
pe etape. Personalităţi importante ale acestuia, ca Fefer şi Zaskin, au fost arestate14.
Pe fondul rusificării culturii Uniunii Sovietice, intelectualii evrei au fost înlăturaţi din
sfera culturii ruse: ”De la denunţarea <<cosmopoliţilor>> s-a ajuns mai apoi la glorificarea
imbecilă şi rizibilă a <<superiorităţii>> ruseşti în toate domeniile ştiinţei, tehnicii şi culturii”.
Evreii au fost epuraţi, aşa cum arată Alexandr Soljeniţîn, din Institutul de Filozofie, Academia
de Ştiinţe, Institutul de Ştiinţe Juridice15. Instituţiile culturale evreieşti au fost închise.
În 12 august 1952, 13 dintre cei mai proeminenţi scriitori de limbă idiş au fost ucişi
din ordinul lui Stalin. Aşa au murit Peretz Markish, Leib Kvitko, David Hofstein, Itzik Feffer
şi David Bergelson.
Antisemitismul lui Stalin a început să se contureze cu precădere din 1948. În ianuarie
1948 actorul evreu-rus Solomon Mikhoels a fost ucis. Acest eveniment pare a fi fost

13
Ibidem, p. 419
14
Ibidem, p. 421
15
Ibidem, p. 422
89
începutul fazei antisemite în viaţa lui Stalin. Schimbarea spre antisionism a necesitat mai mult
timp, dar a devenit decisivă în toamna 194816.
În anii 1952-1953 un adevărat coşmar s-a abătut asupra evreilor sovietici. În lucrarea
sa Anti-Semitism without Jews. Communist Eastern Europe, scrisă de Paul Lendvai, este arătat
caracterul discriminatoriu faţă de evrei al politicii lui Stalin în acei ani: „Încăpâţînarea cu care
propaganda sovietică continuă să îşi spună minciunile despre Joint, finanţele evreieşti şi
complotul sionist mondial care înainte au fost repudiate de acelaşi regim ca <<fabricaţii>> ne
obligă să reafirmăm mai vechile afirmaţii despre “anii întunecaţi” ai evreimii sovietice şi
despre caracterul temporal sau incidental al antisemitismului ca armă politică”17.
Evreii din Bulgaria nu au fost deportati cu exceptia celor din Tracia ocupată. O bună
parte a evreilor bulgari şi–au pierdut proprietatea. Ei au avut condiții de viață improprii și
după război.
În studiul lui Arieh J. Kochavi, British Diplomats and the Jews in Poland, Romania
and Hungary during the communist takeovers, se arată că la sfârşitul celui de-al doilea război
mondial, cu excepţia URSS, mai existau comunităţi importante de evrei şi în alte state ale
blocului sovietic ca România, Polonia şi Ungaria18. Articolul lui Kochavi descrie situaţia
evreilor din cele trei ţări între anii 1945-1947 reflectată în rapoartele unor diplomaţi britanici,
Marea Britanie încercând să stăvilească un posibil val emigraţionist venit din aceste ţări. În
1945, mai mult de 100 000 de evrei se înregistraseră la Bucureşti cu intenţia de a emigra în
Palestina, aceştia fiind încurajaţi şi de Crucea Roşie19. În Ungaria, evreilor care s-au reîntors
din taberele de concentrare le-a fost imposibil să îşi reorganizeze viaţa comunitară şi
religioasă. Acest lucru i-a motivat pe sionişti să încerce să emigreze în Palestina20. Mai mulţi
evrei se regăseau în viaţa politică maghiară: Rákosi Mátyás, important lider al Partidului
Comunist, Gerő Ernő, ministru al Transporturilor, Révai Jȯzsef, un jurnalist prestigios, Vas
Zoltán, primar al Budapestei21.
În Cehoslovacia, comuniştii au reuşit să obţină controlul de abia în 1948.
Antisemitismul se manifesta mai slab decât în alte părţi. Ucraina Subcarpatică a fost anexată
de URSS ca preţ al eliberării ţării. De teama antisemitismului sovietic, mulţi evrei s-au
declarat cehi şi slovaci. O parte a evreilor cehoslovaci s-a refugiat în zona americană de
ocupație a Germaniei.

16
Johnson, op.cit, , p. 526.
17
Paul Lendvai, Anti-Semitism without Jews. Communist Eastern Europe, Doubleday&Company, Inc., Garden
City, New York, 1971, p. 17.
18
Arieh J. Kochavi, „British Diplomats and the Jews in Poland, Romania and Hungary during the Communist
Takeovers”,in East European Quaterly, vol. 29, 1995
19
Ibidem.
20
Ibidem.
21
Ibidem.
90
 În Cehoslovacia, în urma unei legi, averile fără moştenitori reveneau statului, deci şi o
mare parte din proprietatea evreiască. În Cehoslovacia are loc procesul Slanski, inculpaţii
fiind în majoritate evrei.
Procesul Slanski a început în noiembrie 20 şi s-a încheiat în 27 noiembrie 1952. Din
14 inculpaţi, 13 erau evrei. Acuzaţii au fost siliţi să recunoască că au activat ca spioni
imperialişti, informatori de poliţie, trădători troţkişti şi agenţi ai complotului titoist-burghez-
naţionalist22. Au fost acuzaţi că au complotat să îl răstoarne pe conducătorul statului, Klement
Gottwald. A existat o latură antisemită a procesului. Astfel Slansky a fost acuzat că întreţine
contacte cu Granville, un reprezentant al sionismului internaţional23. În urma procesului
Slansky, Geminder, Frejka, Frank, Clementis, Reicin, Sva, Margolius, Fischl, Sling, Simone
au fost condamnaţi la moarte şi executaţi la 5 decembrie. Restul inculpaţilor au fost
condamnaţi la închisoare pe viaţă.
Arieh Kochavi arată că cea mai rea era situaţia evreilor din Polonia, unde în august
1945 mai erau 50 000 de evrei24. Iniţial guvernul polonez nu i-a împiedicat pe evrei să plece.
Cam 300 de evrei au fost omorîţi în Polonia din 1945 ca rezultat al antisemitismului.
În Polonia, antisemitismul a cunoscut forme exagerate, inclusiv pogromuri.
Persecuţiile antievreieşti venite din partea polonezilor au continuat să se manifeste atât în
timpul războiului, cât şi după instaurarea comunismului. Mulţi polonezi au fost antisemiţi
datorită faptului că un număr mare de evrei era prezent în rândurile Partidului Comunist
Polonez. Ca urmare, victimele persecuţiilor antievreieşti după 1945 au variat între 600 şi 3000
de persoane25.
Antisemitismul polonez a luat chiar forma pogromurilor al căror victime au fost evreii.
Aşa au fost pogromul de la Kielce şi Przeborze. Bozena Szaynok, în studiul său The Role of
Antisemitism in Postwar Polish-Jewish Relations consideră că uciderea evreilor a devenit
un fapt cotidian26.
În acelaşi timp, un motiv al uciderii evreilor atât în timpul războiului cât şi după război
a fost dorinţa de acaparare sau de menţinere a proprietăţii evreieşti de către etnicii polonezi.
O idee încetăţenită în statele aflate în sfera de influenţă sovietică cu privire la evrei, inclusiv
în Polonia, a fost că evreii au adus comunismul. Ei au întâlnit astfel opoziţia naţionalilor

22
George H. Hodos, Stalinist Purges in Eastern Europe, 1948-1954, New York, Praeger Publishers, 1987.
23
Ibidem. „Granville said that his main source of information was Slansky, the solid pillar of his spy net, the
most intelligent Jew that he (Granville) ever knew”. (Granville a spus că sursa sa principală de informaţii a fost
Slanski, pilonul solid al acestei reţele de spioni, cel mai inteligent evreu pe care el (Granville) l-a cunoscut
vreodată”.
24
Kochavi, op.cit.
25
Bozena Szaynok, „The Role of Antisemitism in Postwar Polish – Jewish Relations” in vol. Robert Blobaum
(ed), Antisemitism and its opponents in Modern Poland, Ithaca and London, Cornell University Press, 2005, p.
265-283
26
Ibidem.
91
 acestor ţări, care, în majoritate, au respins comunismul, acesta fiind impus din afară de
Uniunea Sovietică cu acordul tacit al celorlalţi aliaţi.
Se poate afirma că și printre evrei au fost victime ale comuniştilor. Aceasta pentru că,
înainte de război, ei au fost, în mare parte, exponenţii unor pături sociale materialicește
superioare, care, au căzut în dizgraţie odată cu instaurarea comunismului. Au existat şi
pretexte, justificări, cel mai adesea fabricate, pe care polonezii le-au folosit pentru a justifica
acţiunile lor antisemite. Astfel de acuzaţii au fost omorul ritual, cazuri de coerciţie cu
intenţia de a-i alunga pe evrei sau a le lua proprietatea, crime în urma jafurilor armate, alte
atacuri îndreptate împotriva evreilor27. In 1946, un număr de 125 000 de evrei au sosit din
URSS. În urma unor incidente care au avut loc la Cracovia, 5 evrei au fost omorîţi. Începând
cu anul 1946, numărul evreilor care au emigrat în Palestina a crescut. În perioada stalinistă,
partidele sioniste au fost lichidate şi dizolvate. Evreii s-au angrenat în Securitatea statului
polonez.
În anii 1948-1953, consemnăm numeroase activităţi antisemite. Astfel la 27 mai 1945
la Przborze a avut loc un veritabil pogrom. Nevoia de securitate a evreilor, în aceste condiţii,
era evidentă. Danuta Blus-Wegrowska, într-un articol despre situaţia evreilor în Polonia după
1945, a definit atmosfera care exista în acei ani ca „pogromlike”28, adică specifică
pogromului. La Kielce a avut de asemenea loc un pogrom în care s-a pornit de la acuzaţia de
omor ritual. Probabil că numărul victimelor acestui pogrom a fost de 4229.
Intelectualitatea poloneză, în urma acestor pogromuri, a denunţat antisemitismul, dar
ei reprezentau doar vocea elitelor. Comunitatea poloneză şi cea evreiască au cunoscut o
autodistanţare. Pe fondul schimbării politicii URSS faţă de Israel, statul polonez şi-a schimbat
şi el atitudinea. Comunitatea evreiască a fost supusă controlului forţelor politice şi de
Securitate. Un oficial israelian a fost arestat în Varşovia, la fel ca şi fostul şef al Comitetului
evreiesc din Silezia de Jos30. Atitudinea Poloniei a rămas ostilă evreilor în perioada stalinistă.
Revelatoare este atitudinea comuniştilor faţă de evrei în Polonia, pe care o putem
sesiza în spaţiul comunist. Studiul lui Alix Langrebe, Polish national identity and deformed
memory from 1945 to the present: Mythologizing the Polish Role in the Holocaust 31, descrie
percepţia Holocaustului şi a evreilor în societatea poloneză comunistă. Astfel despre
Holocaust se putea discuta numai în şoaptă, puţine cărţi au fost scrise pe această temă. Eroii
celui de-al doilea război mondial erau numai polonezii, minorităţilor nu li se permitea să îşi

27
Ibidem, p. 71.
28
Danuta Blus-Wegrowska, „Atmosfera pogromowa” . Apud Bozena Szaynok, op. cit., p. 271.
29
Ibidem, p. 272.
30
Ibidem, p. 281.
31
Alix Landgrebe, „Polish National Identity and deformed memory from 1945 to the present: Mythologizing the
Polish Role in the Holocaust”, in RFE/RL East European Perspectives, 17 March 2004, Volume 6, Number 6
92
dezvolte propria lor cultură, victimele Holocaustului erau cetăţenii polonezi în general şi nu
evreii (antifascist (Polish) citizens), Auschwitz devenise un simbol al martiriului antifascist.
Autorul adaugă că în Polonia comunistă, doar evreii asimilaţi de cultura şi societatea poloneză
aveau posibilitate de afirmare.
În partidele comuniste ale statelor membre ale lagărului socialist, evreii au jucat un rol
important. În Polonia avem evrei membrii marcanti ai partidului comunist Roman
Zambrowski, Hilary Minc, Jakub Berman. În România, ministru de Externe a fost Ana
Pauker.
În cartea lui Jay Howard Geller, Jews in Post-Holocaust Germany, 1945-195332, se
descrie situaţia evreimii din RFG şi RDG în epoca postbelică. O bună parte a cărţii se referă la
viaţa evreiască în Germania de Est. Liderii evrei încercau să facă cunoscută suferinţa evreilor,
în timp ce comuniştii i-au considerat pe evrei egalii naţionalilor germani. În Germania de Est
problema reparaţiilor nu a fost pusă. În schimb, în Germania de Vest în urma Acordului de la
Luxembourg, s-a decis plata reparaţiilor către Israel. Politica comunistă a fost ostilă Israelului.
Ca şi în alte state comuniste şi în Germania de Est au fost anchetaţi lideri politici evrei aflaţi
în poziţii cheie în fruntea statului.

III. 2 România și Ungaria. Politica internă față de evrei

În România, încă din 1948 evreii sunt urmăriţi în condiţiile în care în această perioadă
apare statul Israel, destinaţia favorită a evreilor. Dar în 1953, antisemitismul comunist atinge
un punct maximal, lucru relevat şi de opinia lui Iosif Chişinevschi care afirmă într-un discurs
din 14 ianuarie 1953: „Comunităţile evreieşti în tot timpul au fost un cuib de jefuitori, de
spioni. Comunităţile au avut întotdeauna pe un Filderman şi de la exploatarea şi jefuirea
oamenilor săraci şi până la acte criminale de spionaj, acestea au fost în programul lor. De
aceea cred că trebuie să mergem ferm. Să-i ia dracu, dar până la urmă vor amuţi, altfel ne vor
dăuna, nu numai nouă, dar şi întregului lagăr al păcii”33 .
Tot în 1953, Gheorghe Gheorghiu – Dej declara: „Sunt câteva procese de agenturi
imperialiste care urmează să fie terminate. Ancheta este gata, s-au terminat lucrările şi
urmează să aibă loc procesul. E vorba de agenţii ale serviciului de spionaj francez, englez,
austriac, ai Vaticanului şi francmasoni.

32
Lynn Rapaport: „Jay Howard Keller, Jews in Post-Holocaust Germany, 1945-1953”, in German politics and
society, volume 23, issue 2, 2005, p. 110
33
Teodor Wexler, „Procesul sioniştilor”, în Memoria. Revista gândirii arestate,,
http://www.revista.memoria.ro/?location=view_article&id=419, accesat la 1 octombrie 2007.
93
 Mai sunt şi unii agenţi ai Israelului, care desfăşoară activitate de spionaj, în favoarea
americanilor şi Intelligence Service-ului, care vor fi judecaţi în calitate de agenţi ai acestor
servicii de spionaj, pentru a nu se spune că am avea ceva cu serviciile sioniste sau cu elemente
aparţinând acestor organizaţii. N-au decât să se desolidarizeze sioniştii de aceşti oameni care
au făcut spionaj”34.
Acestea sunt doar două declaraţii care ne arată că evreimea era în prim planul atenției
politicii comuniste în anul 1953, anul morţii lui Stalin, perioadă în care în toate statele satelite
ale URSS evreii erau dezavuaţi şi prost priviţi. Tot în această perioadă, are loc procesul
sioniştilor care erau urmăriţi încă din 1948. În perioada 1949-1959 cam 250 de sionişti au fost
arestaţi şi anchetaţi. De fapt, ceea ce se întâmpla la Moscova nu putea rămâne fără urmări în
România. Dacă observăm atent scenariile politicii comuniste est europene, vom vedea că sunt
elemente definitorii comune în problema evreiască.
În 1948, Stalin a început campania împotriva titoiştilor, iar din 1952 a extins-o şi
împotriva evreilor35. Victimele campaniei din 1952 în România au fost evreica Ana Pauker şi
ungurul Vasile Luca. Dej a reuşit să ia aceste măsuri, fiind sprijinit de ruşi. Intenţia lui era de
a-i înlătura pe Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu. Ana Pauker a fost făcută
responsabilă pentru că a contribuit la creşterea numărului de membrii ai PCR. Campania
împotriva evreilor a demarat încă din 1949 când o duzină de membrii ai CDE au fost arestaţi,
inclusiv rude ale Anei Pauker36.
Totuși, paralel cu structurile comuniste, aşa cum aminteşte şef rabinul României,
Moses Rosen37, se desfăşura viaţa comunitară. Cu sinagoga, cu sărbătorile evreieşti, cu
mâncarea specifică evreiască, cu oameni angrenaţi în deservirea cultului iudaic. Acest spaţiu
paralel nu se potrivea cu politica oficială a statului, care încerca să îi îndepărteze pe oameni de
religie, să asimileze minorităţile naţionale şi să creeze un model al „bunului” cetăţean al
statului român. Viaţa comunitară evreiască, deşi mult restrânsă faţă de anii interbelici, a fost
urmărită de Securitate. Nu puţini au fost evreii care şi-au renegat iudaitatea, pe care au văzut-o
ca o cauză a oprimării lor în perioada Holocaustului. Mulţi nu au mai vrut să recunoască că
sunt evrei sau au ţinut ascuns acest lucru, au încercat să se bucure de avantajele oferite
celorlalţi cetăţeni, de viaţa nouă oferită de comunism. Foarte mulţi au fost pentru toată viaţa
traumatizaţi de ororile Holocaustului, unii chiar s-au angrenat în Securitate, devenind ei înşişi
stăpânii istoriei.

34
Ibidem.
35
Ibidem.
36
Ibidem.
37
Moses Rosen, Primejdii, încercări, miracole, Bucureşti, Hasefer, 1991.
94
 În România, în perioada 1945-1953, mai multe organizaţii evreieşti constituite au
dispărut în timp, locul lor fiind preluat de Comitetul Democratic Evreiesc, o instituţie
controlată de comunişti, care au vrut să supravegheze îndeaproape activitatea Comunităţii
Evreieşti. După cum rezultă din dosarele existente la filiala Arhivelor Naţionale de la Oradea,
evreii din Oradea, ca cei din întreaga Românie, au încercat în primii ani după război să îşi
recupereze casele şi mobilierul confiscate în timpul ocupaţiei germane, să îi sprijine pe
semenii lor în nevoie şi să le ofere consiliere prin intermediul acestui comitet.
Evreii din România au încercat să organizeze activităţi culturale, au oferit semenilor
fără nici o calificare profesională şansa să înveţe o meserie, au încercat să îi sprijine pe copii
şi pe bolnavi. La început, ei au realizat toate aceste lucruri cu sprijinul unor instituţii proprii
(sanitare, educaţionale, orfelinate) care au intrat ulterior în posesia statului român. Un număr
de evrei au devenit comunişti şi şi-au negat originile, dar cei mai mulţi au emigrat în Palestina
(Israel din 1948). În timpul mandatului britanic în Palestina, comuniştii au sprijinit emigrarea
evreilor în patria ancestrală ca o contra reacţie faţă de puterea britanică. Ei nu au abandonat
ideea de a-şi răspândi sistemul comunist în Israel şi s-a încercat pregătirea politică a
emigranţilor, lucru care nu a avut succesul scontat. În acelaşi timp, sionismul a fost
condamnat de Partidul Comunist Român, mai mulţi sionişti fiind interogaţi. Radu Ioanid
argumentează că pentru fiecare evreu român emigrat în Israel, statul evreu a plătit bani statului
român, un lucru ruşinos ţinut şi astăzi sub tăcere38.
În Ungaria avem evrei situaţi în eşaloanele superioare ale partidului. Modelul lui
Rakosi, liderul comunist de origine evreiască, a fost Iosif Stalin pe care l-a servit întotdeauna
cu fidelitate. De la Stalin a împrumutat modelul de a conduce cu mână de fier. Pentru Rakosi
partidul însemna totul, partidul şi liderul fiind înţeleşi ca o unitate indestructibilă39. Nu a
deviat niciodată de la politica impusă de Stalin. Pentru a deveni un lider totalitar, Rakosi s-a
debarasat de orice sentimente sau scrupule40. Era un foarte bun vorbitor. În politica sa de
represiune a fost sprijinit de Gabor Peter, şeful Securităţii maghiare. Un alt evreu, Ernő Gerő a
fost un birocrat format în spirit cominternist. Modelul sau a fost Kaganovich, eminenţa
cenuşie a Kremlinului41.
Fejtő Ferenc arată că în Ungaria din anii stalinismului condiţia de evreu nu a mai fost
dezavantajoasă, doar cea de burghez42. Evreii reîntorşi sau care nu fuseseră deportaţi erau cei
mai interesaţi în democratizare şi defascizare. Ei au avut o cultură generală mai ridicată decât

38
Radu Ioanid, Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel, Iaşi, Polirom,
2005, p. 95-117.
39
Francois Fejto, Behind the rape of Hungary, New York, 1957, p. 24.
40
Ibidem, l.cit.
41
Ibidem, l.cit.
42
Ferenc Fejto, Magyarság, zsidόság, Budapest, 2000, p. 284.
95
majoritatea maghiarimii şi au putut astfel să ocupe posturi superioare. Unii evrei comunişti au
devenit deosebit de răzbunători. Aceştia nu reprezentau decât o minoritate, masele largi ale
evreimii nefiind în timpul comunismului un pericol pentru maghiarime. Cu toate acestea, în
sloganurile partidului comunist maghiar au existat clişee antisemite. Un alt aspect au fost
pogromurile care s-au întâmplat în aceşti ani în localităţile Kunmadaras şi Miskolc43.
Evreii maghiari au devenit mai conştienţi că sunt mai altfel în urma experienţei
Holocaustului, dar şi a dificultăţilor pe care le-au întâlnit în încercarea de a-şi recupera
proprietatea, casele, magazinele, locuinţele.
În Ungaria, evreii care s-au reîntors din lagărele de concentrare şi-au găsit locuinţele
ocupate de către favorizaţii regimului nazist, proprietatea distrusă, magazinele jefuite 44. Cei
mai mulţi evrei din Ungaria au decis să rămână în Ungaria, să nu emigreze, mai ales că,
imediat după război, guvernul comunist promitea să menţină proprietatea privată. Pământul nu
a fost retrocedat în întregime proprietarilor evrei, doar proprietăţile mai mici de 100 de
pogoane. Lozinca comunistă era că pământul este al celui ce-l lucrează şi se considera că
evreii nu s-au implicat niciodată în munca pământului45. Pe de altă parte, evreii au întâmpinat
în Ungaria dificultăţi şi cu restituirea apartamentelor din oraşe care fuseseră înainte ocupate de
fasciştii maghiari şi pe care noul regim încerca să îi atragă de partea sa.
Din nevoia de securitate evreii maghiari s-au arătat fideli noului regim. Intelectualii
evrei supravieţuitori, în majoritate, au rămas fideli Ungariei şi culturii maghiare46.

III. 3 Emigrarea evreilor în Israel. Impedimente și finalitate

La sfârşitul secolului al XIX-lea numeroase erau sentimentele şi acţiunile antisemite

erau la modă. Pogromurile din Rusia sau afacerea Dreyfus sunt doar câteva manifestări
antisemite de amploare, discutate în mass – media vremii. În 1897, primar al Vienei devine
Karl Lueger, cu un program profund antisemit. În România, majoritatea evreilor au devenit
cetăţeni români şi au primit aceleaşi drepturi cu cetăţenii români de - abia în urma Constituţiei
din 1923.
Acestea erau condiţiile în care a apărut sionismul politic, o mişcare laică evreiască
care viza constituirea unui stat propriu pentru evrei în Israel. Sionismul a fost dezavuat de
unele cercuri religioase evreieşti, pentru că, conform religiei iudaice, revenirea evreilor în

43
Ibidem, p. 285.
44
Peter Meyer, Bernard D. Weinryb, Eugene Duschinsky, Nicolas Sylvain, The Jews in the Soviet Satellites,
Syracuse University Press, 1953 , p. 402
45
Ibidem, p. 404
46
Ferenc Fejto, op.cit, p. 285.
96
Israel trebuia să se petreacă în epoca mesianică. Această epocă nu venise încă pentru evrei,
considerau cercurile religioase. Herzl a avertizat asupra consecinţelor dramatice pe care le
putea avea antisemitismul. El şi-a exprimat temerile în lucrarea Der Judenstaat, apărută în
189647. Refuzul liderilor europeni de a lua în considerare propunerea evreilor i-a determinat
pe evrei să ia în calcul şi alte teritorii în care să îşi întemeieze un stat propriu ca Uganda,
Sinai, El Arish, Cipru sau Argentina. După finalul primului război mondial, odată cu cucerirea
Palestinei, englezii emit Declaraţia Balfour, care încuraja întemeierea în Palestina a unei vetre
naţionale evreieşti. Măsurile viitoare au mers de la încurajarea locuirii de către evrei doar a
unei părţi din Palestina, până la stabilirea unei proporţionalităţi între evrei şi arabi, chiar la
limitarea emigrării evreilor în Palestina48. De abia catastrofa Holocaustului a făcut evidentă
necesitatea constituirii unui stat propriu evreiesc în 1948. Dar după ce Israelul şi-a făcut
cunoscută orientarea pro-occidentală, URSS s-a delimitat de noul stat şi i-a susţinut pe arabii
din zonă.
Din tabelul de mai jos, furnizat de Victor Karády, vedem care a fost evoluţia numerică
a populaţiei evreieşti în lume (1780-1967). Astfel, evreii sunt atestaţi de timpuriu în Ungaria
în procentaj destul de mare, 0,9 %, adică 81.000 la 1780. În aceeaşi perioadă în Europa
Centrală şi de Est ei mai sunt atestaţi în Boemia şi în Galiţia. Ceva, mai târziu, la 1820, erau
atestaţi şi pe teritoriul țărilor române în procent de 2,4%, adică 80 000 de persoane. În aceeaşi
perioadă ei trăiau în număr mare în Rusia, Polonia, Galiţia şi Moravia. Numărul este în
creştere atât în Ungaria, cât şi în România. În preajma celui de-al doilea război mondial
numărul lor scade brusc probabil prin emigrare şi mai târziu prin deportări. Evreii din NV
Transilvaniei şi Ungaria au fost deportaţi în lagărele de concentrare germane. Evreii din
Vechiul Regat al României au fost deportaţi în Transnistria. Un număr de evrei din aceste ţări
au reuşit să se salveze plecând în alte zone mai sigure. După război, din cauza morţii cauzate
de deportări şi a emigrării, ei se regăsesc în aceste ţări în număr mult mai mic. În Ungaria au
mai rămas 174 000, adică 1.9% din totalul populaţiei, în timp ce în România, conform
tabelului, au mai rămas 110.000 adică 0.6 %. Această cifră ni se pare mult prea mică.
Conform lui Liviu Rotman, numărul evreilor rămaşi în România în 1945 era mult mai mare:
„Potrivit statisticilor, în România anului 1945, populaţia evreiască număra 375 000 de oameni,
pentru ca în 1946 numărul lor să crească, datorită unui aflux de foşti evrei deportaţi din
diverse ţări, stabiliți în teritoriul românesc, la 420 000”49.

47
Claude Klein, Israel. Statul evreilor, Timişoara, BIC ALL, 2003, p. 10
48
Ibidem, p. 15.
49
Liviu Rotman, Evreii din România în perioada comunistă:1944-1965, Iaşi. Polirom, 2004, p. 27.
97
 Tabelul 1. Evoluţia numerică a populaţiei evreieşti în lume (1780-1967)50

Ţară 1780 1820 1860 1900 1939 1948 1967

Austria 180 191(2.8) 31 (0.4) 13 (0.1)
Belgia 2 (0.1) 20 (0.3) 70 (0.9) 45 (0.6) 40 (0.6)
Bulgaria 50 (0.7) 45 (0.6) 6 (0.4)
Cehoslovacia 357 (2.4) 42 (0.3) 15 (0.1)
Boemia 39 60 90 93 76 (1.2)
Moravia 28 43 44 41 (1.2)
Slovacia 137 (4.1)
Ruthenia 103(14.1)
Estonia 5 (0.5)
Franţa 40 (0.2) 50 (0.2) 70 (0.2) 80 260 (0.5) 235 (0.6) 540 (1.0)
Galiţia 151 240 450 (9.7) 811(11.1)
Germania 223(0.9) 450(1.0) 587(1.0) 240(0.3) 153(0.4) 30(0.05)
Marea 20(0.1) 60(0.2) 200 (0.5) 340 (0.7) 345(0.7) 450(0.8)
Britanie
Grecia 10 73(1.2) 9(0.1) 7(0.1)
Ungaria 81(0.9) 150(1.5) 450(3.3) 850(5.0) 445(5.0) 174(1.9) 80(0.8)
Italia 25 25(0.1) 35(0.1) 48(0.1) 53(0.1) 35(0.1)
Letonia 32 78 (5.5) 95(4.9) 50(2.0)
Lituania 155(7.6) 25(0.1)
Ţară 1780 1820 1860 1900 1939 1948 1967
Olanda 45(1.8) 104(2.0) 112(1.4) 28(0.3) 30(0.3)
Polonia 3,250(10.0) 88 21
România 80(2.4) 267(4.5) 850(4.7) 380(2.3) 110(0.6)
Rusia 1,600(3.5) 5,190(4.9) 2,825(2.1) 2,600(1.1) 2,600(1.1)
Suedia 2 7(0.1) 15(0.2) 13(0.2)
Elveţia 2(0.1) 13(0.4) 18(0.5) 35(0.8) 25(0.4)
Turcia 50(4.0) 80(0.4) 40(3.3)
Iugoslavia 68(0.5) 10(0.08) 7(0.05)
Serbia 2 6
Croaţia 9 18 20
Bosnia 1,5 8 14 1,3

50
Tabelul este redat de Victor Karady, The Jews of Europe in the Modern Era. A Socio-historical outline,
Budapest, New York, Central European University Press, 2004, p. 44-45; adaptare după Encyclopedia Judaica.
Cifrele din tabel trebuie înmulţite cu 1000.
98
Europa 2,730 8, 690 9,870 4,360 4,070
America de 5 8(0.15) 1,016(1.3) 5,115(3.6) 5,180(3.5) 6,150(2.8)
Nord
America de 5 34(0.09) 331(0.5) 567(0.5) 781(0.3)
Sud
Asia 420 1,047 1,030 2,544
Palestina 45 78(12.0) 475(32.4) 750(75) 2,436(86)
(Israel)
Nordul 298(1.1) 452(1.1) 563(1.5) 63(0.1)
Africii
W. şi S 40(3.9) 91(0.9) 154(0.7) 132(0.3)
Africii
Oceania 1 17(0.3) 32(0.3) 41(0.4) 75(0.4)
Total 3,280 10,600 16,940 11, 900 13,840

Analizând emigrarea evreilor în Israel, pe baza tabelului de mai jos, observăm că segmentul
care ne interesează cel mai mult, perioada 1948-53 este marcat de o emigrare dinamică spre Israel. În
aceşti ani, din România emigrează în Israel în perioada 1948-1951, 117,950 de evrei, cel mai dinamic
segment al emigrării din întreaga perioadă. În Ungaria la fel, segmentul cel mai dinamic al emigrării
datează tot din aceşti ani, mai exact 14,324 de evrei maghiari. Şi în alte ţări din spaţiul comunist
Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia cel mai mare număr de emigranţi în Israel provine din aceşti ani. Şi
perioada următoare 1952-1966 cunoaşte o mobilitate crescută în cazul României şi al Ungariei.
Trebuie să ţinem seama că numărul evreilor maghiari după Holocaust era mult mai mic decât cel al
evreilor români. Numărul mare de evrei care a emigrat în Israel în anii 1948-1951 relevă entuziasmul
lor faţă de crearea statului Israel şi permisivitatea regimurilor comuniste pentru care Israelul nu era
încă un duşman.

99
 Tabelul 2. Imigrarea în Israel din Europa, 1948-94
Perioada de imigrare şi ţara de naştere51

1948-1951 1952-1966 1967-1979 1980-1989 1990-1994 TOTAL

Austria 2,632 1,011 1,215 356 168 5,382
Belgia 291 747 1,606 788 408 3,840
Marea 1,907 3,233 10,847 7,098 2,547 25, 632
Britanie
Bulgaria 37,260 2,336 256 180 2,489 42,521
Cehoslovacia 18,788 2,317 2,108 462 268 23,943
Franţa 3,050 3,386 11,725 7,538 4,298 29,997
Germania 8,210 2,579 4,062 1,759 1,068 17,678
Grecia 2,131 916 600 147 65 3,859
Ungaria 14,324 11,447 2,073 1,005 1,180 30,029
Italia 1,305 714 1,353 510 279 4,161
Olanda 1,077 1,139 2,147 1,239 510 6,112
Ţările 85 349 1,571 1,178 638 3,821
Nordice
Polonia 106, 414 46, 531 14, 011 2,807 1,708 171,471
România 117,950 108,478 28,586 14,607 3,904 273, 525
Spania 80 427 475 321 109 1,412
Elveţia 131 536 1,237 706 443 3,053
Turcia 34,547 13,281 10,801 2,088 524 61,241
USSR/CIS 8,163 22,283 157,970 29,754 530,767 748,937
Iugoslavia 7,661 481 287 140 1,447 10,016
Alte state 1,343 340 415 303 461 2,862
Total 367,349 232,531 253,345 72,986 553,281 1,469,492
Procentaj din 53.4 38.8 60.4 47.4 90.8 60.1
emigrarea
totală în Israel

51
Tabelul este preluat din Bernard Wasserstein, Vanishing Diaspora. The Jews in Europe since 1945, Hamish
Hamilton, London, 1996 (tabel preluat de la Israel Central Bureau of Statistics), p. 92.
100
 III.4. Alya din România (studiu de caz).
Evoluția relațiilor diplomatice cu statul Israel

III. 4.1. Aspecte ale relațiilor diplomatice România – Israel în perioada 1945 – 1953

Evreii din România au trebuit să suporte timpuri dificile în România comunistă. Statul
a încercat să asimileze minorităţile, să şteargă diferenţele. Emigraţia a fost posibilă după al II-
lea război mondial, dar evreii care au cerut emigrarea în Israel şi-au pierdut slujbele și
proprietățile când au decis să plece din România. Relaţiile diplomatice România – Israel au
fost influenţate de problema emigrării evreilor români. Persecuţia liderilor sionişti în România
şi perioadele când emigraţia s-a oprit au constituit momente de tensiune în relaţiile româno-
israeliene. Adesea, diplomaţii israelieni le-au reamintit omologilor lor români că procesul
emigrării trebuie să continue. Procesul emigrării evreilor români depindea de dezvoltarea
relaţiilor economice româno-israeliene. Aproape toţi evreii români au emigrat în perioada
comunistă.
În harta de mai jos, putem să vedem care a fost situaţia imigranţilor de origine
evreiască din Europa Orientală care au emigrat în Israel în anii 1948-1950. Chiar după crearea
statului Israel, comuniştii români au stabilit relaţii diplomatice cu statul israelian. Perioada
care a urmat este considerată una de cea mai mare importanţă pentru evreii români. Vedem pe
harta de mai jos că o bună parte a emigranţilor evrei care veneau din Europa Orientală, erau
originari din România, aproximativ 85000 de evrei între anii 1948-1950. În ciuda propagandei
oficiale împotriva sionismului a condițiilor de viață din Israel, evreii din România au
continuat să emigreze. Chiar rabinii au fost sfătuiţi să predice împotriva emigrării, dar
populaţia evreiască din România a continuat să emigreze. După al doilea război mondial şi
până la Revoluţia din 1989, în jur de 400 000 de evrei români au emigrat în Israel.

101
Emigrația evreiască în statul Israel 1948 - 195052

Evoluţia raporturilor diplomatice România – Israel se poate reconstitui din

documentele publicate în colecţia România – Israel. Documente diplomatice 1948-198953.
Telegramei din 9 iunie 1948 ministrul Afacerilor Externe al statului Israel
răspunde cerând statului român să recunoască statul Israelului. De la început statul Israel își
arată deschiderea faţă de ideea emigrării evreilor români. Deci, prin această telegramă sunt
anunţate deciziile Consiliului Naţional Evreiesc: “Conseil a declare que Etat israélien sera
ouvert [á l] immigration tous les juifs, se consacrera [au] développement du pays au profit de
52
Vezi:
http://www.google.ro/imgres?imgurl=http://www.ushmm.org/lcmedia/map/lc/image/isr78020.
gif&imgrefurl=http://www.ushmm.org/wlc/en/media_nm.php%3FModuleId%3D10005139%
26MediaId%3D392&usg=__D4h-Abq-
W5O1a8FR9dXUuYPiaoI=&h=420&w=640&sz=54&hl=ro&start=0&zoom=1&tbnid=GeNx
Fjk5vYftSM:&tbnh=102&tbnw=155&ei=VVGDTYbNB4TqOdi_0NAI&prev=/images%3Fq
%3DIsrael%2Bemigration%2Bmap%2B1950%26um%3D1%26hl%3Dro%26sa%3DG%26bi
w%3D1024%26bih%3D574%26tbs%3Disch:1&um=1&itbs=1&iact=rc&dur=1379&oei=VV
GDTYbNB4TqOdi_0NAI&page=1&ndsp=20&ved=1t:429,r:2,s:0&tx=55&ty=72

53
Daniela Bleoancă et al., România – Israel. Documente diplomatice 1948-1989, coordonată de Victor Boștinaru
București, Editura Sylvi, 2000.
102
tous ses habitants, sera base sur les principles [de] liberté, justice et paix, maintendra égalité
sociale et politique, tous citoyens sans distinction de race, religion ou sexe, garantiera entire
liberté de conscience, education, langue sauvegardera saintété et inviolabilité de sanctuaries et
54
lieux saints toutes religions, se dovouera [aux] principles Charte Nations Unies” . După o
telegramă adresată de Ana Pauker ministrului Afacerilor Externe al guvernului provizoriu al
statului Israel, guvernul român se declară de acord cu stabilirea unei legaţii a statului român în
Israel55 . Reuven Rubin a fost numit ministru extraordinar al Israelului la Bucuresti.
Problema emigrării evreilor români apare ca o temă constantă de negociere între
diplomaţii români şi cei israelieni. Într-o telegramă din 11 martie 1949, se arată că guvernul
israelian este îngrijorat de evoluția emigrărilor evreilor din Europa Orientală. Israelienii îşi
arată gratitudinea că guvernul român a autorizat plecarea în Israel a mai multe mii de evrei
români56 .
Statul Israel motivează nevoia de emigranţi atât datorită situaţiei sale militare (este
încercuit de vecini ostili), dar și nevoii de angajaţi pentru dezvoltarea economică. Aceste
obiective cereau o creştere a populaţiei Israelului şi o calitate profesională a populaţiei sale.
Telegrama precizează că în trecut primele grupuri de imigranți în Israel au venit în mare
măsură din Europa Orientală. În mai multe ocazii, reprezentanţii Israelului cer garanţii de la
guvernul român că emigrarea va continua. Atitudinea agresivă a statului român faţă de
mişcarea sionistă şi campaniile antisioniste din presa românească au provocat îngrijorarea
statului evreu pentru care lucrau sioniştii. S-a cerut emigrarea în Palestina a 5000 de membrii
ai mişcării Halutz pentru care emigrarea era cel mai important scop în viaţă.57
În acelaşi timp, legaţia română stabilită la Tel Aviv trimite rapoarte periodice
ministrului Afacerilor Externe din ţară, Ana Pauker. În rapoarte sunt relatate fapte zilnice,
cum ar fi aceea că diplomații români nu aveau destui bani cu ei, că nu au primit bani de la
israelieni, că erau nemulţumiţi cu hotelul pe care israelienii l-au ales pentru ei. În dialogurile
cu reprezentanţii israelieni, diplomaţii români s-au referit la evreii români mai mult în termeni
de naţionalităţi conlocuitoare decât de minorităţi etnice58. Diplomaţii români reprezentau una
din primele legaţii stabilite în Israel după cea sovietică, americană, engleză şi franceză.
Sioniştii nu au fost persecutaţi doar de comuniştii români, ci și de cei din alte state
din Europa de Est. Într-o discuţie între diplomaţii români şi cei sovietici, cu toții au opinat că
sioniştii sunt burghezi naţionalişti59. În acelaşi timp, documentele relatează fragmente din

54
Ibidem, p 4.
55
Ibidem, p. 4-5.
56
Ibidem, p. 6-10.
57
Ibidem, p. 10.
58
Ibidem, p. 13.
59
Ibidem, p. 14.
103
viaţa legaţiei române la Tel Aviv. Astfel, membrii legaţiei au întâmpinat dificultăţi la Tel
Aviv pentru că nu stăpâneau limba engleză şi ebraică, ceea ce i-a obligat să angajeze un
profesor de limbă engleză şi un tânăr care făcea traduceri din ebraică 60. Nu aveau nici un
dactilograf, nu aveau o mașină, sufereau de absenţa familiiilor lor. Lipsa experienței în munca
diplomatică era un alt mare handicap.
Documentele descriu diferite situaţii concrete din evoluția relaţiilor româno-
israeliene. Astfel, Ana Pauker s-a bucurat de un prestigiu deosebit în Israel. Ministrul israelian
al Afacerilor Externe, Moshe Sharett, a numit-o „femeie excepţională”. Era tot timpul
informată de evoluţia relaţiilor româno-israeliene în timpul perioadei când a fost ministru al
Afacerilor Externe. Preşedintele ad-interim Sprintzak a recunoscut în faţa diplomaţilor români
rolul deosebit pe care evreii români l-au avut la construirea Israelului. Documentele descriu
aspecte din activitatea legaţiei române la Tel Aviv. Legaţia avea relaţii cu autorităţile, viaţa
politică, reprezentanţii vieţii economice şi încerca să se implice în viaţa culturală.61
Reprezentanţii legaţiei şi-au împărţit responsabilităţile zilnice. Astfel, au fost implicaţi în
probleme consulare, plăţi zilnice, atribuţii economice şi culturale, relaţii cu presa. Au primit
materiale ideologice de la ministerul Afacerilor Externe al României pe care trebuiau să le
citească.
Totuși, au apărut aspecte controversate ale relaţiilor româno – israeliene care s-au
axat pe problema emigrării evreilor români. Astfel, într-o discuţie cu reprezentanţii români, în
1949, ministrul Ben Gurion afirmă: „Sunt îngrijorat de soarta evreilor care voind să vină în
Israel nu au permisiunea guvernului român. Israelul nu se poate întări şi dezvolta numai cu
evreii de aici şi are nevoie de evreii de peste graniţă. Dezvoltarea relaţiilor dintre cele două
țări depinde de raporturile economice şi de emigrarea evreilor care ar vrea să plece din
România. Vă rog să transmiteţi aceasta guvernului român”62. Ambasadorul român a promis că
statul român va da vize cetăţenilor israelieni. Într-o altă discuţie, din 19 octombrie 1949,
ministrul Afacerilor Externe al Israelului atrage atenţia asupra problemei emigrării, din cauza
faptului că Republica Populară Română va emite vize cetăţenilor israelieni. Într-o altă
discuţie, din 19 octombrie 1949, atrage atenţia asupra problemei emigrării, datorită faptului că
Republica Populară Română a oprit emigrările care au început în 1948, continuând să emită
vize doar pentru 100-200 de persoane63. Cetăţenii evrei ai României nu au putut călători cu
vaporul „Eylath” care era în port şi pentru care aveau bilete. Autorităţile române le-au impus
să călătorească cu vaporul „Transilvania”, deşi era avariat. Discuţiile au continuat în jurul

60
Ibidem, p. 17-19.
61
Ibidem, p.24.
62
Ibidem, p. 26.
63
Ibidem, p. 27.
104
acestei probleme. În acelaşi timp, s-a interzis evreilor români să emigreze în grup. Consecinţă
a cererilor repetate ale oficialilor israelieni de a accelera emigrarea evreilor români,
reprezentantul direcţiei ministerului Afacerilor Externe al României a formulat următoarea
concluzie: “Am subliniat să le fie clar că problema evreilor cetăţeni români, care ar dori să
plece în Israel, este o problemă care privește exclusiv autorităţile din R.P.R. şi nu poate să se
amestece nimeni”64. Mai mult, au avut loc proteste ale reprezentanţilor israelieni împotriva
arestării liderilor mişcării sioniste iniţiate de statul român. Ministrul Sharett a spus că nu pot
exista relaţii diplomatice România – Israel, dacă nu se atinge un consens în privinţa emigrării
evreilor români65. În acest sens, ca un semn de protest, Israelul îşi retrage reprezentanţii
diplomatici din România, Rubin şi Agami, scrie ministrul de la Tel Aviv, Nicolae Cioroiu, în
21 noiembrie 1949. Relaţiile dintre Israel şi România depindeau de atitudinea Uniunii
Sovietice: „Sharett va trebui să se folosească de prezenţa la O.N.U. pentru lămurirea cu
Ministrul Afacerilor Externe al URSS în problema relaţiilor cu blocul răsăritean” 66.
Legaţia română de la Tel Aviv avea un rol propagandistic, diseminând
personalităţilor şi instituţiilor israeliene presa din România, ziare ca „Scânteia”, „Roumanie
nouvelle” şi ziarul „Unirea”. Legaţia avea conexiuni cu partidul comunist israelian, furnizând
materiale în limba română despre situaţia din Republica Populară Română. Legaţia a trimis
ziare din Israel în România.67 Emigrarea evreilor români a fost o problemă deosebit de
importantă pentru statul Israel, pentru că Republica Populară Română avea cel mai mare
număr de evrei din ţările Europei Orientale, un aspect recunoscut de ministrul israelian de
Afaceri Externe, Sharett68 . Sharett descrie atitudinea ostilă a presei române faţă de statul
Israel ca un impediment în evoluția relaţiilor româno-israeliene.
În corespondenţa dintre diplomaţii români şi Ministerul Afacerilor Externe al
României apare problema creării unui consulat român în Ierusalim, în situația în care se punea
problema stabilirii unei capitale a Israelului aici69.
După rechemarea ministrului – diplomat Rubin la Tel Aviv de către statul
israelian, ziarele au scris că dacă guvernul Uniunii Sovietice nu îşi va schimba atitudinea
ostilă faţă de sionism şi Israel, locul lui Rubin va rămâne neocupat70.
Mai mult, diplomaţii români au remarcat atitudinea ostilă a presei israeliene faţă de
România. Doar presa Partidului Comunist Israelian nu era ostilă Partidului Comunist Român.
Ea este reprezentată de ziarele „Kol – Haam”, „Al Itiahad”, „Glasul Poporului”, „Kol
64
Ibidem, p.31.
65
Ibidem, p.33.
66
Ibidem, p.33.
67
Ibidem, p.35.
68
Ibidem, p. 37.
69
Ibidem, p. 48.
70
Ibidem, p.49.
105
Hapoel”, „Kol-Hanovar” care nu au luat niciodată atitudine împotriva emigrării evreilor din
România, nu au discutat problema sionismului71. Între activităţile legaţiei române se remarcă
organizarea unei expoziţii cu picturi româneşti, cărţi, reviste şi ziare româneşti. Au fost
prezentate filme româneşti, dintre care amintim Congresul intelectualilor, Cupa Tineretului,
Orașul nu doarme şi 23 August72.
Presa israeliană a protestat împotriva interzicerii emigrării evreilor din Europa
Orientală în Israel. Astfel, ziarul “Haţofe” a publicat două articole despre emigrare în care a
condamnat politica Uniunii Sovietice, Republica Populară Română şi Ungaria: „Ceea ce a
scăpat de cuptoare este nimicit prin asimilare. Emigrarea din Europa Răsăriteană este o
problemă de viaţă pentru noi şi trebuie să stea mereu la ordinea zilei. Dacă Israelul nu va reuşi
să obţină emigrarea, ne aflăm în faţa unei catastrofe naţionale”73.
Într-o telegramă a Legaţiei române de la Tel Aviv către Ministerul Afacerilor Externe
al Republicii Populare Române, din 18 ianuarie 1950, se arată că Israelul a decis numirea unui
nou ministru la Bucureşti, dar nu s-a decis încă cine anume74. Într-un alt document se face o
descriere a reprezentanţilor legaţiei Statelor Unite, arătându-se „infiltrarea” Statelor Unite în
Israel75. Ministrul plenipotenţiar la Bucureşti, numit de statul Israel, a fost Ehud Avriel,
ministru plenipotenţiar la Praga şi Budapesta.
Au apărut incidente care au pus în primejdie relaţiile româno-israeliene. Astfel, la 23
februarie 1950 s-a anunţat că locaţia legaţiei române în Israel a fost spartă şi au dispărut
bunuri ale acesteia76. S-a cerut obţinerea unei noi locaţii pentru personalul legațíei. Alte
aspecte tensionate sunt frecvente. Astfel, ziarul „Palestine Post” a publicat un articol
tendenţios – în opinia legaţiei române la Tel Aviv – privind situaţia Republicii Populare
Române şi a diplomaţilor din Israel în România77. Ben Gurion, într-un interviu, a vorbit
despre persecuţiile împotriva naţionalităţilor conlocuitoare în România.
La 28 aprilie 1950, o telegramă a legaţiei române la Tel Aviv către ministrul Relaţiilor
Externe a Republicii Populare Române afirmă că în presă a apărut un comunicat al Republicii
Populare Române conform căruia începând cu 3 mai s-au uşurat formalităţile de emigrare în
Israel78 . Documentele arată că întreaga presă israeliană a scris despre numirea lui Avriel ca
ministru în Republica Populară Română. În locul lui Avriel, în Budapesta şi în Praga a fost

71
Ibidem, p.50.
72
Ibidem, p. 51.
73
Ibidem, p. 53.
74
Ibidem, p. 53.
75
Ibidem, p. 55.
76
Ibidem, p. 60.
77
.Ibidem, p.62.
78
Ibidem, p. 63.
106
propus dr. Eliasiv, director al secţiei „Europa de Est” din Ministerul Afacerilor Externe. În
locul lui Eliasiv, va fi numit un consilier israelian la Moscova79 .
Documentele arată diferite forme de manifestare ale crizei economice din Israel,
considerat tot mai dependent de politica americană80. Sunt făcute descrieri ale situaţiei din
Israel. Astfel, sioniştii au fost împotriva Partidului Comunist Israelian, muncitorii din Israel
cereau creşterea salariilor, israelianii sufereau de foame. Ben Gurion a cerut un împrumut de
35 de milioane de dolari de la americani şi sprijinul evreimii americane. El a organizat o
conferinţă la Ierusalim unde a invitat 45 de americani bogați81. Informația este una complexă
şi probabil voit exagerată: „În această grea situaţie economică, fiecare emigrant nou care vine
este o nouă îngreunare a situaţiei. Peste 100 000 de oameni din lagăre nu au cazare, nu au
unde munci, trăiesc fără vreo perspectivă. Dar numărul acestora creşte mereu”82. Evreii din
Israel critică adesea guvernul român: „Dar principalele atacuri contra noastră s-au dat pe două
chestiuni: propaganda din ţară contra plecărilor şi arestarea unor şefi sionişti. V-am comunicat
telegrafic atacurile contra noastră”83. Este explicat faptul că atitudinea ostilă a Republicii
Populare Române este cauzată de legăturile profunde pe care statul Israel le are cu americanii.
În taberele de emigranţi unde erau ţinuţi la început evreii români sunt organizate conferinţe,
cursuri în ebraică84.
Momente de tensiune în relaţiile româno-israeliene au continuat să se manifeste.
Astfel, ziarul israelian „Iedioth Ahronot” (Ultimele ştiri) şi „Heruth” au scris că delegaţia
Israelului la Naţiunile Unite va vota propunerea puterilor vestice de a acuza România pentru
nerespectarea condiţiilor de armistiţiu şi anihilarea drepturilor individuale. Ziarul afirmă că va
acuza România de represiuni antisioniste, interzicerea emigrării în Israel şi arestarea liderilor
mişcării sioniste, se afirmă într-o telegramă a Legaţiei române la Tel Aviv către Ministerul
Afacerilor Externe al Republicii Populare Române, în 21 Septembrie, 195085.
O temă constantă de interes pentru partidele israeliene este problema emigrării
evreieşti din Europa Occidentală. Astfel, partidele sioniste au făcut din emigrarea evreilor în
Israel baza programului lor. Paul Davidovici, unul dintre reprezentanţii Legaţiei române la Tel
Aviv, afirmă că sunt indivizi în aceste partide care consideră că emigrarea în Israel trebuie
oprită sau limitată86.

79
Ibidem, p. 68.
80
Ibidem, p. 70.
81
Ibidem, p. 71.
82
Ibidem, p. 72.
83
Ibidem, p. 72.
84
Ibidem, p. 73.
85
Ibidem, p. 75.
86
Ibidem, p. 77.
107
 Arestările sioniştilor români sunt o temă de conflict cu Israelul. În mai multe
documente diplomatice publicate în colecţia Boştinaru sunt formulate proteste ale
reprezentanţilor israelieni cu privire la aceste arestări, care au încălcat drepturile omului.
Atacurile Israelului împotriva statului român sunt considerate de diplomaţii români ca
manifestări ale imperialismului american. Se afirmă că, conform legii repatrierii elaborate de
guvernul Ben Gurion, orice evreu poate emigra în Israel.
Apar reflecţii ale unor subiecte economice între Romania şi Israel. Astfel, doamna
Weizmann, soţia preşedintelui statului Israel, a cerut diplomaţilor români ca Republica
Populară Română să vândă petrol Israelului87. În documentele relaţiilor româno-israeliene,
este reflectat detaliul că la 11 februarie 1953 guvernul sovietic a vrut să rupă relaţiile
diplomatice cu Israelul ca urmare a faptului că la 9 Februarie a explodat o bombă la sediul
legaţiei Uniunii Sovietice la Tel Aviv, în ciuda faptului că preşedintele Israelului a condamnat
acest act terorist şi şi-a cerut scuze autorităţilor de la Kremlin. Relaţiile ruso-israeliene au fost
restaurate la 20 iunie 195388.
Plecările în Israel ale evreilor din statele socialiste, depăşesc rata lunară de 1200 de
oameni. Într-un stil propagandistic, scrisorile legaţiei române la Tel Aviv arată că mii de
emigranţi din România regretă că au emigrat în Israel şi au cerut să se întoarcă acasă.
La 7 decembrie 1953, Moshe Sharett l-a succedat pe Ben Gurion ca prim ministru.
Diplomatul Virgil Huţanu, unul dintre reprezentanţii Legaţiei române din Tel Aviv, arată că
demisia lui Ben Gurion s-a datorat propriului său leadership: „În perioada care a precedat
confirmării tendinţei lui B.Gurion de a-şi da demisia şi până la prezentarea acesteia, presa
burgheză s-a străduit în fel şi chip să-l înfăţişeze pe B.Gurion populaţiei ca pe un om curat, ca
pe un adevărat conducător al poporului, care nu ar avea nimic comun cu situaţia proastă
internă şi externă în care se află statul Israel. În articole, pe pagini întregi, ziarele căutau să
arate că populaţia regretă profund că B. Gurion pleacă din fruntea statului şi că ar fi o mare
pierdere pentru popor.
Din presa de partid, cât şi din discuţiile avute cu prietenii locali, reiese că adevăratul
motiv al demisiei nu este oboseala, ci proastele urmări ale guvernării sale, atât pe plan politic
şi în special economic intern, cât şi pe plan politic extern”89.
Ca o concluzie a analizei raporturilor diplomatice România – Israel, acestea apar pline
de dificultăţi, în special pe linia emigrării evreilor români, dar și a persecutării liderilor
sionişti care a urmat după 1949.

87
Ibidem, p. 90.
88
Ibidem, p. 91.
89
Ibidem, p. 95
108
 III. 4. 2. Reflecții ale alya din perioada comunistă

Harry Kuller defineşte în felul următor mişcarea de emigrare a evreilor din România:
„Alia – ua postbelică din România, începută modest cu primele vapoare de emigranţi, care au
transportat în 1944-1945 mai ales refugiaţi şi repatriaţi, continuată apoi cu emigrarea ilegală,
din anii 1945-1947 şi cu cea legală – de după proclamarea statului evreu şi până „la zi” –
reprezintă un capitol pe cât de inedit, pe atât de amplu în istoria evreilor de pe aceste
meleaguri. Când circa 95% din populaţia evreiască a ţării se transplantează – fie şi în ţara ei
„Veche-Nouă”, dar nu numai – respectivul proces migraţionist depăşeşte „clasicul” său
contur, dovedindu-se aproape fără precedent”90. Unii lideri comunişti ca Ana Pauker sau Emil
Bodnăraş s-au implicat în procesul de emigrare al evreilor români, contribuind la accelerarea
emigrării.
Deşi unii autori au considerat Comitetul Democratic Evreiesc ca o organizaţie
procomunistă, Harry Kuller afirmă că, cel puţin la început, acesta nu se opunea emigrării: „La
finele lui 1947 şi încă în 1948 activitatea sioniştilor continua nestingherită, iar spre finele
acestui ultim an o emigrare, de circa 4000 oameni, avea loc chiar sub auspiciile C.D.E. –
cunoscut organism de partid cu însărcinări pentru lumea evreiască”91 .
România a fost o ţară în care emigrarea în Israel a fost posibilă în aproape toate etapele
într-o perioadă când în URSS existau mult mai multe obstacole în calea emigrării:”Partidele
sioniste, organizaţiile sioniste de tineret, centrele sioniste de restratificare, literatura sionistă şi
gazetele înregimentate acestui curent de gândire şi acţiune sunt tot atâtea realităţi ale vremii
cu adresabilitate în largi cercuri evreieşti, mai cu seamă tineret. Ceea ce ne apare astăzi
surprinzător este faptul că, deşi sionismul şi sioniştii se aflau în dizgraţie ori erau chiar
reprimaţi în U.R.S.S, în România de după „Eliberarea ţării” de către sovietici – şi cam până în
1949 – a fost îngăduită o revigorare şi diversificare deosebită a activităţii sioniste”92. Această
continuitate a emigrării în România se putea explica prin faptul că, comuniştii români, doreau
în acest fel să menţină o punte de legătură cu Vestul şi cu Statul Israel.
Datorită unor factori ca antisemitismul, identificarea comunismului cu iudaismul şi a
eşecului integrării evreilor în economia şi statul socialist, arată Harry Kuller93, emigrarea în
Israel a fost revigorată după 1950.

90
Harry Kuller, Evreii în România anilor 1944-1949. Evenimente, documente, comentarii, Editura Hasefer,
București, 2002, p.69.
91
Ibidem, p.69.
92
Ibidem, p.70.
93
Ibidem, p.71.
109
 După 1949 Comitetul Democratic Evreiesc a început o campanie antisionistă şi
împotriva emigrărilor. Statul român prin autorităţile sale represive încearcă să îi convingă pe
evrei de inutilitatea emigrării :”Evreii sunt vizitaţi acasă şi îndemnaţi să-şi retragă <<actele>>,
dar ei invocă motive dintre cele mai diverse pentru menţinerea hotărârii lor de a <<pleca>>:
refacerea familiei, loc de muncă, găsirea unui partener evreu de viaţă (soţ, soţie), neadaptarea
la tendinţele de aconfesionalizare şi dezetnicizare” (prin restrângerea învăţământului religios,
a numărului deservenţilor de cult ş.a.). Din prudenţă, nimeni nu invocă motivul esenţial –
refuzul de a mai trăi sub un regim totalitar”94.

Tabelul 3. ALIA-UA din România95

Anul de alia Cifre Anul de alia Cifre Anul de alia Cifre

absolute absolute absolute
0 1 2 3 4 5
Total general 313.396 1943 186 1968 215
1919-1995
Total 1919- 41.105 1944 3.856 1969 1.394
4.05.1948
Total 272.291 1945 1.348 1970 5.265
15.05.1948-
1995
1919 - Aliaua 1.334 1971 1.651
clandestină
1939-1945
1920 331 1946 4.353 1972 2.627
1921 424 1947 4.727 1973 3.617
1922 285 1.01.1948- 7.102 1974 3.231
14.05.1948
1923 364 15.05.1948- 17.678 1975 2007
31.12.1948
1924 431 1949 13.602 1976 1.996
1925 1.764 1950 46.171 1977 1.380
1926 728 1951 39.046 1978 1.172
1927 168 1952 3.759 1979 996
1928 98 1953 92 1980 1.093
1929 326 1954 70 1981 1001

94
Ibidem.
95
Ibidem, p. 72-73.
110
 1930 313 1955 253 1982 1 551
1931 235 1956 729 1983 1310
1932 487 1957 665 1984 1996
1933 1425 1958 8785 1985 1358
1934 2056 1959 9670 1986 1327
1935 4111 1960 9262 1987 1.671
1936 1.542 1961 20.800 1988 1.436
1937 348 1962 9149 1989 1517
1938 615 1963 11 437 1990 1201
1939 632 1964 24.244 1991 520
1940 701 1965 9817 1992 472
1941 748 1966 3044 1993 393
1942 94 1967 731 1994-1995 344

Cristina Păiuşan Nuică face o analiză a relaţiilor româno-israeliene din anii 1948-
1953. Ea consideră că relaţiile româno-israeliene s-au desfăşurat sub tutela Moscovei:
„Politica externă a României şi implicit cea din Orientul Apropiat a fost concepută la nivelul
Biroului Politic al C.C. al P.M.R., axată pe direcţiile Moscovei, fiind aplicată întocmai de
către reprezentanţii români la Tel Aviv”96. Principalele prerogative ale relaţiilor româno-
israeliene au fost dezvoltarea unor contacte pozitive şi susţinerea propagandei comuniste în
străinătate. Relaţiile româno-israeliene au fost influenţate de războiul rece şi de conflictele din
Orientul Mijlociu şi Apropiat. La baza lor au stat acordurile comerciale dintre cele două ţări97.
Statul român era considerat un satelit al puternicei Uniuni Sovietice, iar cel israelian un satelit
al SUA. Totuși un rol important în relaţiile româno-israeliene o avea diseminarea culturii şi
realizărilor româneşti: „Principalele linii ale propagandei externe româneşti au evoluat de la
început în direcţia popularizării culturii şi realizărilor României. Din 1950, Legaţia română a
publicat după model sovietic un Buletin Trimestrial care era trimis tuturor ministerelor,
ziarelor, legaţiilor din Tel Aviv şi unor personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice”.
De asemenea un rol important l-a jucat de Liga de prietenie Israel – România în consolidarea
relațiilor bilaterale.
Sunt surprinse cu acurateţe cadrul în care s-au desfăşurat relaţiile diplomatice: „
Legaţia română a fost printre primele zece legaţii din noul stat evreu, iar contactele cu
ministerele statului aflat în formare erau în anul 1949 sporadice, treptat acestea devenind

96
Cristina Păiuşan – Nuică, Relaţiile româno-israeliene 1948-1978, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, p.25.
97
Ibidem, p.25.
111
periodice. În acest prim an, diplomaţii români au avut mai multe contacte cu diplomaţii
sovietici trimişi la Tel Aviv, decât cu cei israelieni, întrucât structurile diplomatice evreieşti
erau incipiente iar sovieticii sosiseră printre primii în Israel şi instauraseră o tutelă a
diplomaţilor proveniţi din sfera sovietică. Dar şi după definitivarea structurii Legaţiei române,
aceasta primea <<sfatul>> sovieticilor în orice acţiune pe care dorea s-o întreprindă”98 .
Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au prins contur prin schimburi de note diplomatice
şi întrevederi directe între reprezentanţi. Documentele diplomatice ale vremii care reflectau
situaţia relaţiilor româno-israeliene se refereau cu precădere la accelerarea emigrării, la
creşterea numărului persoanelor care doreau să îşi reîntregească familiile sau erau proteste ale
diplomaţiei israeliene atunci când partea română încerca să stăvilească emigrările.
Viziunea evreilor cu privire la emigrare în primii ani ai comunismului a spart barierele
unor opţiuni de natură etnică şi politică, devenind un ideal al tuturor evreilor care după o
lungă suferinţă plecau să lupte şi să muncească în propriul său stat. Din această cauză relaţiile
diplomatice româno-israeliene au fost strâns legate de procesul emigrării, care a reprezentat
pentru Statul Israel un factor esenţial, legat de securitatea naţională. Diplomaţii israelieni au
înţeles că doar prin sporirea numărului propriilor cetăţeni se va ajunge la asigurarea propriei
existenţe statale, existenţa Israelului ca stat independent fiind legată de ideologia sionistă a
refacerii leagănului evreiesc”99. Liderii comunităților de origine evreiască erau adesea
criticaţi de statul Israel şi de opinia publică israeliană. Presa israeliană ducea o puternică
campanie anticomunistă. În ciuda conflictelor care au apărut în relaţiile România-Israel,
acestea au fost continue şi neîntrerupte. Critica pe care o făcea Israelul faţă de dificultăţile
evreimii române de a emigra avea ca scop sensibilizarea opiniei publice americane şi
obţinerea de bani americani100. Israelul avea nevoie la începuturile sale de ajutor american
pentru a se dezvolta, dar motivaţia emigrării evreilor în Israel era mult mai profundă după
Holocaust. Este vorba de o mare solidaritate şi dorinţa de a avea un stat propriu în care să se
simtă protejaţi. Israelul acuza autorităţile de la Bucureşti de încălcarea drepturilor omului.
Ştim bine că pentru a emigra evreii trebuiau să înfrunte o sumă de vicisitudini de la pierderea
imediată a locului de muncă, la cozi interminabile în faţa autorităţilor române în aşteptarea
paşapoartelor, călătoria spre Israel uneori cu ambarcaţiuni improprii, arestarea liderilor
sionişti, pierderea locuinţelor şi a majorităţii bunurilor cu excepţia unui bagaj minim, etc.
Legaţia română din Israel avea contacte privilegiate cu diplomaţii sovietici din Israel,
fapt confirmat şi de documentele din colecţia Boştinaru. Astfel diplomaţii sovietici erau

98
Ibidem, p.26.
99
Ibidem, p.29.
100
Ibidem, p.30.
112
consideraţi de către cei români „prietenii cei mai buni“101. Politica sovietică faţă de evrei s-a
repercutat şi în România. Astfel procesele show conduse în URSS împotriva intelectualilor
evrei sau „afacerea halatelor albe” împotriva medicilor evrei din U.R.S.S. au avut repercusiuni
şi în sfera publică românească, întreţinând o atmosferă antisemită. Astfel, în opinia Cristinei
Păiuşan Nuică, „Diplomaţia română a continuat să activeze între 1951 şi 1954 sub auspiciile
celei sovietice, perioada 1952-1953, până la moartea lui Stalin, fiind extrem de tensionată
datorită desfăşurării în URSS a două procese antisemite de anvergură: cel al intelectualilor
evrei consideraţi spioni şi trădători, în decembrie 1952, şi apoi cel al halatelor albe, în
februarie 1953. Această linie antisemită şi-a făcut simţit ecoul şi în România, dar nici pe
departe cu vehemenţa clamată de către propaganda israeliană, care continua campania de
acuze preluate din publicaţiile anticomuniste ale diasporei româneşti“102.
Cristina Păiuşan Nuică aminteşte pe ministra afacerilor externe ale României în
perioada 1948-1952, Ana Pauker şi pe locţiitoarea acesteia Ana Toma, pe care Ana Pauker o
deleagă ca reprezentant la toate convorbirile privind politica românească faţă de statul Israel,
fapt confirmat şi de documentele privind relaţiile româno-israeliene din colecţia coordonată de
Victor Boştinaru, în majoritate adresate acestor două personaje ale diplomaţiei româneşti.
Republica Populară Română cultivă strânse legături de prietenie cu Partidul Comunist
Israelian. Aceste partide erau conduse de către Kremlin103. Lideri importanţi ai Partidului
Comunist Israelian au fost invitaţi la specializare în ţara noastră încă din 1949.
Autoarea aminteşte de un fapt confirmat de documentele de epocă din volumul
coordonat de Victor Boştinaru şi anume că Partidul Comunist Român avea o strânsă
colaborare cu Partidul Comunist Israelian care era minoritar în Israel104 . Acesta din urmă era
singurul partid din Israel care nu critica politica comunistă românească. Sprijinul acordat
Partidului Comunist Israelian au fost un motiv de dispută în relaţiile româno-israeliene105 .
Liderii Partidului Comunist Israelian speraseră să îşi mărească influenţa în Israel prin
emigrarea unor elemente progresiste de origine evreiască din România106..

101
Ibidem, l.cit.
102
Ibidem, p.33.
103
Ibidem, p.50. Autoarea arată că „Partidul Comunist Israelian s-a format la iniţiativa liderilor sovietici, care au
aprobat emigrarea unor evrei comunişti trimişi pentru a construi un partid comunist puternic în Israel. Dar acest
partid şi-a dovedit încă de la început lipsa de viabilitate, strategia sovietică impunându-i blamarea sionismului,
venind astfel în contradicţie cu toate partidele israeliene şi cu tradiţia făuririi statului naţional cu aportul major al
organizaţiilor sioniste”.
104
Ibidem, p.31.
105
Ibidem, p. 51. Autoarea arată că: „Ajutorarea PCI a dus la tensionarea relaţiilor dintre Legaţia română şi
guvernul israelian încă din 1949, autorităţile israeliene declarând că legislaţia israeliană prevedea că partidele
politice din Israel puteau fi finanţate doar cu bani din interior, nu proveniţi de la o ţară străină, act perceput ca un
amestec direct şi brutal în politica sa internă”.
106
Ibidem.
113
 Un fapt confirmat şi de documentele din colecţia lui Victor Boştinaru arată că existau
contacte continue şi fructuoase între Legaţia română din Tel Aviv şi Partidul Comunist
Israelian. Legaţia română îi difuza Partidului Comunist Israelian materiale culturale şi
documentare din România, precum şi informaţii din politica românească107. În opinia noastră
Partidul Comunist Israelian nu era o formaţiune politică reprezentativă în Israel, iar adeziunea
sinceră la idealurile comunismului nu pot fi atribuite decât cel mult unei minorităţi din Israel.
Spre deosebire de organizaţiile sioniste din care s-a format CDE, ca şi Uniunea
Mondială Haşomer Haţair, Partidul „Mişmar“, Partidul Muncitoresc Sionist Socialist “Ichud”,
Partidul Socialist Sionist “Leachdut Haavoda”, “Poalei Zion” care militau pentru emigrarea
evreilor români în Palestina, CDE a militat împotriva sionismului, fapt afirmat şi de alţi
autori: “Comitetul Democrat Evreiesc a debutat în forţă în Campania antisionistă în noiembrie
1948, făcând un plan detaliat al acţiunilor sale. Pașii anihilării oricărei activităţi sioniste avea
ca primă etapă refuzul colaborării cu sioniştii prin începerea unei campanii de presă
antisioniste în toate publicaţiile centrale şi locale, dar şi în cele evreieşti controlate de evreii
comunişti”108. În cadrul C.D.E. în localităţi din oraşe şi sate aveau loc întruniri în care era
criticat sionismul. Treptat, sioniştii au fost excluşi din structurile componente ale Comitetului
Democratic Evreiesc. În faza finală, după excluderea sionştilor din C.D.E., a urmat lichidarea
grupărilor sioniste din ţară.
Cristina Păiuşan – Nuică a descris atitudinea Anei Pauker care era ostilă C.D.E.,
susţinând sionismul şi contribuind la emigrarea evreilor români. Documente din anii 1945-
1953 ne-o înfăţişează ca jucând un rol central în procesul de emigrare a evreilor români,
israelienii considerând-o ca jucând un rol excepţional în politica externă românească: „Ana
Pauker nu a agreat modul în care activa CDE, zelul antisionist şi antiemigrare al unor evrei
aşezaţi în fruntea unei comunităţi numeroase şi sărăcite, insistând în 1949 ca emigrarea să
continue, sub forma „edificării comunismului în Israel”. Paradoxal, dar relaţia ei cu liderii
CDE nu a fost niciodată prea bună, îi considera pe aceştia demagogi şi renegaţi, aşa cum ea nu
s-a simţit niciodată. Un grup restrâns de evrei, manipulaţi de acei comunişti ce nu aprobau
emigrările, pusese stăpânire pe destinele unei minorităţi şi se foloseau de această putere în
beneficiul personal, fiind totodată obedienţi celor care-i aşezaseră în fruntea comitetului şi

107
Ibidem, p.52. Cristina Păiușan – Nuică arată că: „În perioada 1949-1956, liderii PCI au dorit controlarea
activităţii Legaţiei române, trimiţând pe linie de partid informări cu privire la viaţa şi activitatea membrilor
români ai Legaţiei, criticându-le sau aprobându-le acţiunile şi comportamentul. Acelaşi tip de informare despre
activitatea legaţiei române o trimiteau şi celei sovietice, pentru a-şi demonstra utilitatea şi a primi mari sume de
bani care să le asigure activităţile şi traiul. Dacă în anii 1949-1953, diplomaţii români se consultau cu liderii PCI,
existând o clară manipulare a acestora în ceea ce priveau realităţile israeliene, după 1954 rolul acestor consultări
a scăzut treptat, iar de la începutul anilor ’60, PCI şi liderii săi erau priviţi drept profitori ai prieteniei în numele
comunismului”.
108
Ibidem, p.59.
114
neţinând cont nici o clipă de nevoile oamenilor pe care prin abuz îi conducea” 109 . Am adăuga
că evreii erau totuşi o minoritate în România mult redusă după război şi că evreii fanatici
susţinători ai comunismului s-au despărţit de comunitatea evreiască şi de religia iudaică
militând pentru idealurile lor comuniste. Comunitatea evreiască la rândul ei respinge şi astăzi
orice posibilă afiliere a ei la aceşti evrei.
Carol Bines analizează în ansamblu activitatea alialei din România în ansamblul său,
cu începuturile din secolul XIX. Astfel, „Dacă am încerca să definim aliaua din România de la
începuturile ei şi până în zilele noastre se poate afirma că principala ei caracteristică constă în
curgerea ei neîntreruptă, în continuitatea ei, în permanenţa ei. Fluviul alialei din România nu
s-a oprit niciodată. El a curs când în valuri tumultuoase, când în valuri mai domoale. Numai
stavile exterioare, artificiale l-au putut întrerupe pentru un timp scurt – aşa cum s-a întâmplat
în anii 1953 - 1957, când regimul comunist a închis aproape ermetic porţile alialei – dar el a
reizbucnit apoi cu forţe noi“110. Evreii au încercat atât legal cât şi clandestin, în funcţie de
permisibilitatea regimurilor politice ale timpurilor, să ajungă în România, salvându-și viața în
fața pogromurilor rusești și a exterminărilor naziste. Începuturile alialei din România, arată
Carol Bines111, datează încă înainte de Congresul de la Basel când Herzl a pus bazele
sionismului. În Moldova, se constituie încă din secolul XIX organizaţii care aveau ca scop
colonizarea Israelului. Astfel, încă din 1882, 30 de familii de evrei din Moineşti şi 20 de
familii din Galaţi şi Bârlad, călătoresc cu vaporul Tetis spre Israel.
Carol Bines precizează că şi în perioada în care România era aliata Germaniei naziste,
au fost evrei din România care au reuşit să emigreze în Israel: „În perioada mandatului
britanic, între anii 1919 şi 14 mai 1948, au intrat în Ereţ Israel 41 000 olimi originari din
România, aliaua din România reprezentând în această epocă 10% din totalul alialei, după cea
din Polonia cu 172 de mii olimi (40% din alia) şi din Germania de după venirea lui Hitler la
putere, cu 52 de mii de olimi (14% din alia)”112.
Tabelul de mai jos arată care era evoluţia emigrării în Israel în perioada 1919 -1948,
realizată în mai multe valuri de emigrare.

109
Ibidem, p.60.
110
Carol Bines, Din istoria emigrărilor în Israel, Editura Hasefer, București, 1998, p. 86.
111
Ibidem, p. 87.
112
Ibidem, p.90.
115
 Tabelul 4. Olimi care au fost înregistraţi de la începutul mandatului britanic şi
până la crearea Statului Israel după ţara de origine şi perioada de alia (1919-14.05.1948)
(cifre absolute şi procente)113.

Ţara de origine Total perioada Aliaua a III-a Aliaua a IV-a Aliaua a cincea Aliaua a şasea
mandatului 1919-1948 1924- 1931 1932 - 1938 1939- 1945
britanic 1919-
1948
Toate ţările: 482 857 35.183 81.613 216.528 149.533
Dintre acestea:
Polonia
Germania
171.942 9.158 38.605 91.122 33.057
România
52.036 469 997 34.768 15.808
Uniunea
41.105 1.404 4.063 10.538 25.100
Sovietică
34.784 13.363 14.911 5.491 1.019

Procente toate 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0

ţările
Din acestea:
Polonia
Germania 40,0 30,6 48,9 47,1 24,6
România 13,9 3,2 1,8 20,2 11,4
Uniunea 9,6 4,7 5,2 5,5 18,2
Sovietică 8,1 44,6 18,9 2,8 0,7

Carol Bines arată că perioada 1948-1951 este considerată a fi perioada alialei în masă
când România a sporit numărul populaţiei evreieşti din Israel cu 18%, în timp ce în anul 1952
emigrările se întrerup aproape complet, iar în anii 1953-1957 emigrarea a fost interzisă, iar
liderii sionişti anchetaţi114.
În tabelul de mai jos se poate observa emigraţia română în Israel în perioada 1948-
1995. Astfel, în perioada 1948-1951 au emigrat cei mai mulţi evrei români în Israel. A fost o
perioadă, chiar după crearea statului Israel când politica faţă de emigrare a fost mai permisivă.

113
Ibidem, p. 91.
114
Ibidem, p.92.
116
 Tabelul 5. Perioadele alialei din România 15.05.1948-1995115

Perioade Aliaua din România Media anuală a alialei Procentul alialei din
România din totalul
Cifre Procente
alialei în fiecare perioadă
absolute
Total
15.5.1948-1995 272.300 100,0
15.5.1948-1951 116.500 42,8 29,100 17,2
1952 3.800 1,3 3,800 14,9
1953-1957 1.800 0,7 360 1,1
1958-1966 106.200 39,1 11 800 29,2
1967-1968 1000 0,4 500 3,2
1969-1974 17.800 6,5 3000 7,5
1975-1989 21.800 8,0 1450 8,1
1990-1995 3.400 1,2 550 0,5

Pentru primii ani de după război, Carol Bines arată că o mare parte din populaţia
evreiască provenea din România: „În decurs de trei ani şi jumătate – de la crearea statului şi
până la sfârşitul anului 1951 au intrat în Israel 688.000 de olimi, care au dublat populaţia
evreiască a Statului Israel. Printre ei au intrat 117 mii de olimi din România, acesta fiind cel
mai mare număr de olimi dintr-o ţară europeană. Ei au constituit 17% din totalul alialei din
acei ani116.
Oamenii care dobândiseră o profesiune în România s-au putut integra fără greutate în
Israel. Înainte de plecare, evreii se bucurau de locuri de muncă bune, pe care ne-evreii rămaşi
erau fericiţi să le ocupe. Tabelul de mai jos arată care era structura profesională a emigranţilor
evrei din România care au plecat în perioada alialei în masă şi a îngheţului emigrărilor:

115
Ibidem, p. 94.
116
Ibidem, p.95.
117
Tabelul 6. Structura profesională a olimilor din România în anii alialei în masă – 1948-
1952 – şi a populaţiei evreieşti a Israelului în 1955117
Profesiuni Olimi din România 1948- Populaţia evreiască a
1952 (%) Israelului – 1955 (%)
Total 100,0 100,0
Liber – profesionişti şi 7,1% 10,9%
tehnicieni
Funcţionari 18,6% 16,8%
Comercianţi şi vânzători 16,7% 11,7%
Agricultori 4,2% 14,4%
Muncitori în industrie 32,9% 29,1%
Alte ocupaţii 20,5% 17,1%

Cercetarea pe care o face Carol Bines este una sociologică, urmărind pentru perioada
care ne interesează pe noi, 1948-1953, compoziţia după sex a evreilor emigraţi din România,
structura profesională a acestei populaţii, răspândirea ei geografică, structura pe vârste,
studiile evreilor plecaţi, integrarea în muncă, însuşirea limbii ebraice, contactele lor sociale
(cu evrei din România, cu evrei din Israel şi din afara Israelului), etc. Studiul realizat este unul
complex sub raportul analizei structurii sociale a evreilor plecaţi, neavând conexiuni cu
domeniul istoric şi al relaţiilor internaţionale, dar interesant pentru analiza integrării populaţiei
evreieşti din România emigrate în Israel.
Aliya (emigrarea evreiască în Israel) a început în România cu mult timp în urmă, a
continuat apoi după crearea statului israelian, în 1948. Astfel Liviu Rotman subliniază că
câţiva evrei din Moineşti şi Bârlad au emigrat în Israel încă în 1882118. Emigrarea evreiască în
Palestina a evreilor venind din România a continuat în perioada comunistă.
Autorul analizează emigrarea evreiască în Israel atât din perspectiva populaţiei
evreieşti, cât şi a partidului comunist119. În 1945, la Tecuci populaţia evreiască militează
pentru emigrare. Emigranţii evrei au avut dificultăţi în încercarea lor de a emigra în timpul
anilor 1945-1948, când politica britanică a fost împotriva emigrării evreilor din Europa
Orientală în Israel. Totuși aceste emigraţii s-au produs şi ilegal. Deci, aşa cum arată Rotman,
în 1945 vaporul „Transilvania” a transportat în Palestina evrei din Ungaria, Polonia şi
România120.

117
Ibidem, p.94-95.
118
Liviu Rotman, Evreii din România în perioada comunistă, Polirom, Bucureşti, 2004, p. 89.
119
Ibidem, p. 89.
120
Ibidem, p. 90.
118
 Nu toate încercările evreilor de a emigra au fost pline de succes. Astfel, 53 000 de
evrei, dintre care 23 000 din România, s-au oprit în Cipru când au încercat să sosească în
Palestina121.
În opinia lui Liviu Rotman, puterea comunistă nu a încurajat emigrarea, dar nu a
luat măsurile necesare să o oprească. Astfel emigrarea a fost posibilă.
După crearea statului israelian, evreii au emigrat în mare măsură în Israel şi dorinţa
lor de a emigra a crescut. În acelaşi timp, Israelul a început să preseze autorităţile române să
accelereze emigrarea. A fost o strategie interesantă a statului român de a permite emigrarea,
concomitent cu declararea unei campanii împotriva ei. Astfel, multe zvonuri ale timpului s-au
referit la condiţiile dificile de viaţă din Israel. În opinia lui Rotman, procesul emigrării
evreilor români a fost subordonat intereselor economice şi politice. Procesul a fost coordonat
122
exclusiv de autorităţile române care au încercat să elimine influenţa ambasadei israeliene.
O organizaţie dominată şi creată de comunişti, Comitetul Democratic Evreiesc, a militat
împotriva emigrării evreilor în Israel.
Rotman subliniază că birocraţia agregată în acest proces lucra greu şi nu avea
sensibilitate pentru problemele evreieşti. Autorităţile române datorită acestei imigraţii masive
au trebuit să admită eşecul lor de a-i integra pe evrei în România comunistă123.
Au fost comunităţi întregi de evrei care au vrut să emigreze ca şi cele de la Ocna
Mureş (350 evrei), Adjud (249 evrei), Târnăveni (403 evrei), subliniază autorul124. Se
subliniază manifestarea care a avut loc la Iaşi la 13 martie 1953 unde 600-700 de protestatari
au demonstrat împotriva Comitetului Democratic Evreiesc125.
Într-o sinteză a rapoartelor politice care se referea la cele mai importante cauze ale
procesului de emigrare se precizează: insuficienţa salariului, primejdia antisemitismului,
faptul că fetele se puteau mărita uşor în Israel, ideea că evreii pleacă, necesitatea de a fi
aproape de rude126.
În problema emigrării evreilor în Israel, partidul comunist are o atitudine ambiguă.
Astfel Vasile Luca şi Gheorghiu Dej erau împotriva emigrării. În acest sens, Vasile Luca a
spus: „nu îi poţi aduna [pe evrei – L.R.] din toate ţările pentru a face un stat artificial, pe
socoteala altor popoare. Nu vezi ce se întâmplă acum în Palestina?“ Şi conchidea: „Singura
cale pentru populaţia evreiască este [ca] în fiecare ţară de a se încadra în aspiraţiile poporului

121
Ibidem, p. 92.
122
Ibidem, p. 95.
123
Ibidem, p. 96.
124
Ibidem, p.97.
125
Ibidem, p. 98.
126
Ibidem, p. 98.
119
respectiv, în viaţa economică, politica socială a poporului respectiv, cu care trăieşte
împreună”127.
Propaganda împotriva Israelului a fost reflectată în “Scânteia”, ziar central
communist, care va începe o campanile descriind condiţiile dificile din Israel. Totuși această
campanile nu va avea succesul scontat.
Emigrarea evreilor din România a fost posibilă pentru că existau motive materiale
care au determinat autorităţile române să permită plecarea evreilor în Israel. Emigrând, evreii
lăsau la o parte slujbe şi apartamente care vor putea fi folosite de populaţia românească.128
Unitatea familiilor a fost primejduită de aceste plecări. Uneori soţia pleca în Israel şi soţul
rămânea acasă, altă dată părinţii plecau şi copiii rămâneau acasă, dar în final toţi au emigrat.
Statisticile arată că în România existau cel puţin 1 194 de cazuri de părinţi despărţiţi de copiii
lor129.
Emigrarea va fi un proces continuu, până în 1952, când tendinţa partidului
comunist a fost să o oprească: „Dacă în 1950-1951 ritmul plecărilor este ridicat, în jur de 30
000 de evrei anual – drept care se va vorbi de o „aliya de masă” -, în 1952 valul va scădea la 3
800, pentru ca în 1953, din cauza „îngheţului general”, să scadă la 360, ritm ce se va menţine
până în 1958.”130.
Rotman oferă o abordare interesantă a problemei emigrării în relaţiile de stat
România – Israel, similară cu concluziile pe care cineva le-ar putea trage din colecţia
coordonată de Boştinaru.
Deci, în 1948 România a fost unul din primele state care recunoaște statul Israel.
Politica externă a României fiind dependentă de politica Uniunii Sovietice, România a
acționat în consecință. Statul Israel mereu pune problema emigrării în relațiile cu
reprezentanții români. Procesul emigrării este subordonat intereselor economice, statul Israel
promițând reprezentanților români că accelerând emigrarea, relațiile economice România –
Israel se vor dezvolta.
Rotman subliniază importanţa numirii pictorului Reuven Rubin ca ministru
plenipotenţiar al Israelului în România. Originar din Botoşani, vorbea perfect româna.
Sumarizând evoluţia relaţiilor româno-israeliene în problema emigrării putem spune că:
„Dacă poziţia Israelului era de a reaminti cu orice ocazie problema emigraţiei evreilor, partea
română va nega în permanenţă că există „emigrare” din România”131. Politicienii români au
perceput populaţia evreiască ca aparţinând naţiunii române, bucurându-se de toate drepturile
127
Ibidem, p.100.
128
Ibidem, p. 102.
129
Ibidem, p. 103.
130
Ibidem, p. 104.
131
Ibidem, p.109.
120
şi libertăţile în România, fiind egali cu cetăţenii ţării, şi a fost dificil să recunoască eşecul
politicii comuniste în problema evreiască132.
Subiectul emigraţiei evreieşti este abordat și de Radu Ioanid133. El arată că, în
timpul anilor 1947 şi 1948 nici un evreu român nu a emigrat în Palestina. La 11 iunie 1948,
România a recunoscut noul stat. În câteva luni, Reuven Rubin a devenit ministru
plenipotenţiar al Israelului în România. După crearea consulatelor Statelor Unite, Uniunii
Sovietice, Franţei şi Marii Britanii, România şi-a deschis consulat la Tel Aviv.
Ioanid arată că politica externă românească faţă de statul Israel depindea de
politica Uniunii Sovietice care a încurajat acţiunile împotriva Marii Britanii, dar care a dus
concomitent o politică anti-sionistă. În 1948, Stalin a furnizat muniţia de care Israelul avea
nevoie pentru ca Israelul să învingă războiul împotriva Ligii Arabe.
Curând, Stalin va începe o campanie anti-evreiască. Astfel, el a dizolvat Comitetul
Antifascist Evreiesc. Reflecţii ale acestei campanii antisemite au apărut în presa sovietică.
Astfel au fost arestaţi mai mulţi intelectuali evrei şi s-au interzis ziarele în idiş. În
Cehoslovacia, a avut loc procesul Slanski. În 1952, în Uniunea Sovietică are loc procesul
doctorilor împotriva unor medici evrei acuzaţi că ar fi contribuit la moartea unor lideri
sovietici, o acuzaţie fără o bază reală.
Statele satelite ale Uniunii Sovietice au fost la început încurajate să permită
emigraţia şi să încurajeze evreii comunişti din Israel, arată Ioanid. În România, American
Jewish Joint Distribution Committee și-a încetat activitatea şi şcolile evreieşti şi spitalele au
fost închise. Comuniştii au încercat să distrugă organizaţiile evreieşti şi spitalele au fost
închise. Comuniştii au încercat să distrugă organizaţiile evreieşti, ca Uniunea Evreiască din
România.
Astfel, s-a creat Comitetul Evreiesc Antifascist care a încercat să subordoneze
comunitatea evreiască din România partidului comunist.
Autorul arată, că era o idee falsă să se considere că evreii au adus comunismul în
România. Astfel, în tabelul următor, el arată reprezentarea populaţiei evreieşti în Structurile de
Securitate. Putem observa că numărul de evrei nu era mare.

132
Ibidem, p. 109-110.
133
Radu Ioanid, Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România și Israel
( București:Polirom, 2005).
121
 Tabelul 7. Numărul de membrii agregaţi în Securitate grupaţi pe etnie134
Etnie Numărul de membrii Procentaj în Structurile de
agregaţi in Securitate Securitate
Români 3 334 83,9%
Evrei 338 8,5%
Maghiari 247 6,2%
Ruşi 24 0,6%
Iugoslavi 13 0,3%
Alţii 17 0,4%
Total 3973

În 1949, o campanie brutală împotriva sionismului a început în România.

Aproximativ 250 de lideri evrei sionişti au fost arestaţi.
Radu Ioanid arată ambivalenţa politicii României faţă de Israel: „În August 1949,
secretariatul Partidului Comunist Român a ajuns la un consens privind emigrarea evreilor.
Partidul va permite emigrarea, dar, în acelaşi timp, va intensifica propaganda împotriva
acesteia, publicând scrisori din Palestina care descriau „condiţiile mizere” de acolo”135.
Radu Ioanid arată că, un raport al Comitetului Democratic Evreiesc din 1950 a
menţionat următoarele cifre privind emigrarea evreilor.
Tabelul 8. Numărul de evrei care au emigrat în 1950136
Lună Număr de evrei emigraţi
Januarie 1500
Februarie 2000
Martie 3000
Aprilie 3000
Mai 4000
Iunie 5000
Iulie 7000
August 7000
Septembrie 7000
Octombrie 4000
Decembrie 3000

134
This table was furnished by Radu Ioanid, op.cit, p. 76.
135
Ibidem, 83.
136
Cifrele au fost furnizate de Radu Ioanid în cartea sa Răscumpărarea evreilor, p. 87.
122
 Deci, vedem principalele direcţii de acţiune ale statului comunist român faţă de
evreii români şi relaţiile sale cu statul israelian în primii ani după război. Diplomaţii români
au avut destul de câştigat din experienţa lor în Israel. Relaţiile diplomatice între cele două
state au fost adesea tensionate datorită persecuţiilor liderilor sionişti în România şi datorită
faptului că au fost perioade când emigraţia a fost interzisă. Diplomaţii israelieni au fost
îngrijoraţi de emigrarea evreilor români, un proces care, în opinia lor, ar trebui să continue.
Într-adevăr, în anii comunişti, aproape toţi evreii din România au emigrat, dar au îndurat
multe dificultăţi. Astfel ei şi-au pierdut toată proprietatea şi şi-au pierdut slujbele când s-au
decis să emigreze.

123
 Capitolul IV. Evreii din România şi Ungaria în perioada
1945 – 1953

Karl Marx şi-a expus punctul de vedere asupra chestiunii evreieşti considerând că
emanciparea evreilor în societatea modernă însemna despărţirea de iudaism1. În concepţia lui
a fi evreu însemna a accepta religia banilor, iar emanciparea umană urma să se realizeze după
moartea acestei religii2. Marx era conştient că procesul de emancipare al evreimii se va
împlini în cadrul societăţii capitaliste pe care o considera guvernată de proprietatea privată şi
de egoismul primar. În mai multe ocazii, Marx îşi manifestă critic opinia faţă de evrei. Ei
deveneau un subiect interesant doar prin renunţarea la evreitatea lor.
Robert S. Wistricht ne arată că aplecarea evreimii spre ideile radicale, spre socialism
datează după 1870. Ca argument se dă exemplul evreimii germane care s-a implicat în
mişcarea muncitorească germană de orientare de stânga şi în Partidul Social Democrat (SPD).
Mulţi dintre evreii care s-au alăturat SPD nu erau de orientare marxistă, dar s-au apropiat de
social democraţi din considerente umanitare faţă de categoriile sociale oprimate şi din
idealismul lor de a construi o societate mai bună. Ceea ce era interesant 3 la evreii de stânga
era că ei înşişi respingeau filo-semitismul, aşa cum o făcuse şi Marx. Implicarea evreilor în
mişcările de stânga este subliniată şi de alţi autori.4
Comunismul a permis o nouă emancipare a evreimii în măsura în care aceasta era
dispusă să renunţe la religia şi valorile tradiţionale, la calitatea de membru al comunităţii
evreieşti. Comunismul a permis afirmarea unor evrei, dar soarta comunităţii evreieşti în
ansamblul ei a fost în pericol5. Ceea ce încercăm să facem este să atribuim partea de
responsabilitate ce le revine evreilor care s-au implicat în construirea comunismului, fără a-i

1
Robert S. Wistricht, Socialism and the Jews. The dillemmas of assimilation in Germany and Austria-Hungary,
CEU Press, 1982, p. 25
2
Ibidem, p. 26
3
Ibidem, p.75
4
Stanislaw Krajewski, Jews, communism, and the Jewish Communists,
http://web.ceu.hu/jewishstudies/yearbook01.htm, p.3: „Cei mai mulţi evrei care au părăsit închisele
comunităţi tradiţionale au tins să sprijine radicalismul politic. Dacă nu au ales sionismul, ei au sprijinit stânga
revoluţionară. Câteodată pe amândouă. Seculara cultură idiş a fost predominant de stânga. Ceea ce este chiar mai
relevant, evreii au fost membrii importanţi în mişcările comuniste. Au fost lideri revoluţionari importanţi atât
înainte cât şi după preluarea puterii de către comunişti”. De asemenea Raphael Patai în lucrarea The Jews of
Hungary. History, culture, psychology, Wayne State University Press, Detroit, 1996, p. 605, afirmă că erau mai
mulţi social democraţi şi comunişti între evrei decât în cadrul restului populaţiei. Evreii, consideră acelaşi autor,
erau mai receptivi la idei şi mişcări care aduceau schimbarea în ordinea socială.
5
În perioada comunistă, comunitatea evreiască a continuat să existe, dar a fost mult restrânsă faţă de anii
interbelici. Un număr de evrei, mai puţini, continuau să meargă la sinagogă, dar „uliţa evreiască” era împinzită
de microfoanele Securităţii, aşa cum arată şi rabinul şef al României, Moses Rosen, în cartea sa Primejdii,
încercări, miracole. Povestea şef-rabinului Dr. Moses Rosen, Bucureşti, Editura Hasefer, 1991, p.73.
124
culpabiliza în mod excesiv. Aşa cum arată şi Stanislaw Krajewski6, antisemiţii au exagerat
implicarea evreilor în comunism şi l-au considerat o creaţie evreiască implementată şi
importată exclusiv de evrei. Poate că acest antisemitism de care unii români dau dovadă în
interpretarea faptelor istorice este o consecinţă a divergenţelor trecute, mai ales în planul vieţii
economice şi a luptei pentru afirmare în domeniul profesiunilor liberale (medic, avocat,
ziarist) sau a unei proaste culturi perpetuate în perioada comunistă, când ceea ce nu era
veritabil românesc era supus îndoielii. Examinarea rolului jucat de evreii comunişti, ne
îndeamnă să ducem demersul mai departe şi să vedem şi partea noastră de responsabilitate.
Pentru că au fost şi destui români care au profitat de pe urma guvernărilor comuniste, aşa cum
au fost şi victime atât de partea noastră, cât şi a evreilor, printre deţinuţii sau prizonierii
politici care au lucrat la canalul Dunăre Marea Neagră sau în închisori comuniste de
exterminare.
Holocaustul a afectat total evreimea europeană. În jur de 6.000.000 de evrei au pierit
în acei ani. Au fost mulţi oameni dezrădăcinaţi după război, mai ales dintre evrei, mulţi şi-au
pierdut membrii importanţi ai familiilor, chiar familii întregi de evrei au dispărut.
Comunismul avea nevoie de aceşti oameni care îşi pierduseră rădăcinile, să îi formeze în stilul
său propriu şi să îi folosească. În recrutarea de noi membrii, „uliţa evreiască” era un loc care
trebuia cucerit7. Pe de altă parte, în timp ce pentru majoritatea populaţiei româneşti şi
maghiare prezenţa ruşilor era un motiv de teamă, pentru evrei aceasta a fost o eliberare,
datorită faptului că Hitler şi Stalin se aflau în tabere opuse. Politica antievreiască a lui Stalin,
care debutează prin eliminarea concurenţilor săi politici evrei (Troţki, Buharin, Kamenev,
Zinoviev), apoi prin persecuția evreilor din profesiunile liberale (procesul medicilor), era mai
puţin cunoscută în anii 1930-1950. Mulţi dintre evreii care au devenit membrii comunişti în
anii 1950 au crezut într-o însănătoşire morală a societăţilor din aceste două ţări, România şi
Ungaria, prin adoptarea comunismului. Într-un interviu dat revistei Observator cultural,
profesorul Ion Ianoşi afirmă entuziasmul pe care îl avea în acei ani faţă de ideologiile de
stânga:”Am avut speranţa, după 1944, într-o însănătoşire a climatului istoric şi social. Chiar
şi pentru minoritari. Eu eram un dublu minoritar. Eram evreu, iar acasă vorbeam ungureşte.
După aceea am devenit intelectual român prin proprie decizie”8.
Referitor la întrebarea căreia încercăm să-i găsim un răspuns şi anume la contribuţia
evreiască la construcţia comunismului, considerăm că profesorul Ianoşi dă un răspuns
moderat şi apropiat de realitate: ”Evreilor li se va pune în cârcă-fie concomitent, fie alternativ
6
Krajewski, op.cit.
7
Faptul că evreii care îşi pierduseră legăturile familiale erau o ţintă pentru comunişti îl arată şi Stanislaw
Krajewski, op.cit. , p.1-13.
8
“Evreii şi comunismul. O discuţie cu profesorul Ion Ianoşi”, în Costel Safirman şi Leon Volovici, Noi întâlniri
la Ierusalim, Institutul cultural român, Bucureşti, 2007, p.163
125
– atât capitalismul, cât şi socialismul. Ei ar fi întemeiat capitalismul hrăpăreţ, totodată ar fi
dominat socialismele radicale. Ambele aserţiuni sunt până la un punct adevărate (parţial şi
complex), iar, prin absolutizări-false”9. Pe de altă parte, trebuie amintiţi şi evreii care au căzut
victime ale regimului comunist, nu puţini, lucru pe care îl afirmă şi Leon Volovici:
”Paradoxal, atunci când, în perioada comunistă, evreii din România scapă de spaima
Holocaustului, când au un stat al lor, evreii intră <<cu drepturi egale>> în noua societate, la
toate nivelele de la ierarhia superioară de partid şi în structurile represive, în Securitate, în
Miliţie ş.a.m.d., tot atunci, evreii dau un număr mare de deţinuţi politici, fie ca sionişti, fie ca
reprezentanţi ai duşmanului de clasă, fie ca foşti comunişti şi <<nomenclaturişti>> căzuţi în
dizgraţie ca <<deviaţionişti>> sau <<sabotori>>. Alţii sunt <<agenţi imperialişti>>, acuzaţi
de simpatii liberale sau naţional-ţărăniste sau chiar, unii dintre ei, de colaborare cu
Antonescu”10. Şi alţi autori descriu situaţia dificilă în care s-au aflat elitele evreieşti din statele
comuniste din Europa de Est.11
Trebuie să amintim că anii care au urmat războiului au fost perioada în care statul
român a încercat să facă dreptate evreilor prin procesele criminalilor de război desfăşurate în
cadrul tribunalelor de la Iaşi şi Bucureşti. Au existat şi imperfecţiuni ale acestei încercări de a
face justiţie, destul de mulţi vinovaţi au reuşit să scape necondamnaţi, alţii au fost condamnaţi
şi reabilitaţi mai pe urmă şi chiar încadraţi în cadrul PCR12. Totuşi, s-a reuşit pedepsirea
criminalilor de război din statul român, iar acest lucru crea evreilor un cadru propice de a se
integra în societatea pe care comuniştii vroiau să o creeze13. Antisemitismul s-a încercat să fie

9
Ibidem, p. 169.
10
“Experienţa închisorilor comuniste. O dezbatere despre memorialistica de detenţie”, în Costel Safirman şi
Leon Volovici, op.cit., p. 104
11
Nicholas Bauquet et François Bocholier (dir), Le communisme et des élites en Europe Centrale, Presses
Universitaires de France, 2006, p. 30 arată condiţia nefastă pe care au avut-o elitele evreieşti din Europa
Centrală în timpul dominaţiei comuniste: „În primul rînd, tragediile celui de-al doilea război mondial au iniţiat
procesul de distrugere socială şi fizică a categorii întregi de elite locale:exterminarea elitelor evreieşti care a
privat aceste societăţi de o parte notabilă a elitelor lor economice şi culturale; politici sistematice de represiune,
vezi de lichidare a elitelor susceptibile de a constitui coloana vertebrală a unei rezistenţe naţionale, ca în Polonia
supusă dublei dominaţii staliniste şi hitlerieste; expulzări masive ale germanilor din Polonia şi Cehoslovacia în
1945. Aici, mai mult decât în altă parte, violenţele stalinizării nu au făcut decât să prelungească un lung ciclu de
violenţe şi de represiune dintre care masacrul de la Katyn constituie unul din episoadele cele mai sângeroase”.
12
Tuvia Friling, Radu Ioanid, Mihail E. Ionescu (ed.), Raport Final, Iaşi, Polirom, 2005, 321.
13
În ansamblu, lucrarea Raport final elaborată de Comisia Internaţională pentru studierea Holocaustului în
România arată aspectele pozitive ale încheierii proceselor criminalilor de război: „Dincolo de posibile stângăcii,
de unele erori în derularea proceselor, de unele înclinaţii spre politizare, mai cu seamă în cazul lotului
Antonescu, procesele criminalilor de război s-au desfăşurat în baza unui temei legal. Acesta nu poate fi astăzi
desconsiderat, aşa cum îşi propun cei care încearcă să reabiliteze persoane acuzate în aceste procese, pe
considerentul că au fost procese comandate sau făcute de comunişti. Procesele s-au înscris într-un context politic
şi o logică post război coerentă şi au avut un temei juridic asemănător procesului de la Nürnberg. Acest temei
instituţional a fost inspirat pe de o parte, de legislaţia internaţională în vigoare privind războiul şi de situaţiile de
război, precum şi de adeziunea învingătorilor la valori şi principii specifice păcii şi umanismului.
Un element deosebit ce trebuie subliniat în acest context este faptul că procesele au analizat culpabilităţi
individuale, trăsătură definitorie oricărui stat de drept, şi nu a recurs la culpabilizarea colectivă. Ceea ce a adus
nou aceste procese este faptul că au demonstrat că nu numai cel care apasă pe trăgaci este vinovat de crimă, ci şi
126
eliminat în anii care au urmat războiului în ţările care au căzut sub dominaţie sovietică, dar a
reapărut în viaţa publică datorită luptei lui Stalin împotriva cosmopolitismului şi a sionismului
manifestată în ultimii ani ai vieţii sale. Această politică se repercutează în tot blocul comunist.
Tema Holocaustului a fost obnubilată de istoriografia din perioada comunistă datorită logicii
etnocentrice a acestuia şi nealocării nici unui rol al istoriei minorităţilor în cadrul istoriei
naţionale14.
Sunt şi opinii conform cărora comunitatea evreiască din România a fost favorizată în
anii care au urmat celui de-al doilea război mondial. Astfel, Mioara Anton afirmă: ”Pe de altă
parte, minorităţile maghiară şi evreiască au evoluat de la poziţia de victime ale războiului la
acea de mari beneficiari”15. Tot ea consideră că evreii şi maghiarii au îngroşat rândurile
partidului comunist român şi că “unitatea clasei muncitoare, fără deosebire de naţionalitate,
reprezintă antiteza naţionalismului”16. Considerăm că această unitate nu era veritabilă, având
în vedere modul în care comunismul fusese impus, cel puţin în primii ani după război. Puteau
fi elemente de unitate care rezidau în originea socială modestă sau în educaţia mai slabă.
Printre evrei au fost mulţi oameni care au adus progresul societăţilor în care au trăit şi cu
siguranţă aceştia nu puteau fi satisfăcuţi de universul restrâns al statului comunist. Atunci
când li s-a oferit ocazia ei au emigrat în majoritate covârşitoare în Israel, unde nu numai că nu
au construit socialismul aşa cum ar fi dorit unii lideri comunişti, ci au contribuit la construirea
statului lor democratic. Dorinţa lor de a pleca a fost aşa de mare, încât au renunţat la locurile
lor de muncă cel mai adesea de nivel superior şi bine remunerate, chiar la locuinţele lor,
ulterior confiscate de stat, doar pentru a ajunge în Israel.
În Ungaria, Raphael Patai17 consideră că evreii nu aveau încredere în maghiari, nu
credeau că maghiarii au renunţat la antisemitism. În plus, realitatea vremii arată că au rămas
mulţi maghiari antisemiţi şi după război. Evreii maghiari au fost mai bine educaţi decât
neevreii, ceea ce le-a creat premisele de a ocupa posturi importante. Atât în România, cât şi în
Ungaria, au existat fricţiuni între proprietarii de drept evrei şi ne-evreii care au dorit să
păstreze locuinţele dobândite în perioada fascistă. Dovezi că şi după război s-a perpetuat
antisemitismul există. În Ungaria manifestările antisemite au ajuns până la nivelul de pogrom.
În timp, după război, evreii din România şi Ungaria s-au asimilat, apropiindu-se de cultura

acele persoane care pregătesc politic şi instituţional terenul pentru ca discriminarea şi crima în masă, pe criterii
etnice, politice, rasiale etc., să devină realitate”. (Raport Final, p. 337).
14
Ibidem, p.345
15
Mioara Anton, „The status of minorities in Romania in the early post-war years, 1944-1947” , in Revue
Roumaine d’histoire, (Bucarest), Tome XLV, Janvier-Decembre, 2006, p. 237
16
Ibidem, p. 238.
17
Raphael Patai, op.cit., p. 578-600.
127
română, respectiv maghiară18, implicându-se în politică sau interacţionând cu populaţia
majoritară. Se poate spune că atât în România, cât şi în Ungaria19 evreii au nutrit dorinţa de a
fi ca şi majoritarii şi de aici dorinţa lor de asimilare. Asimilarea s-a realizat prin schimbarea
numelui, căsătorii mixte sau creştinare. Harry Kuller descrie foarte bine această oscilaţie a
evreilor între integrare şi emigrare, aşteptări sau reticenţe pe care evreii români le-au resimţit
faţă de comunism20.

IV.1 Evreii din Ungaria şi România în faţa comunismului

În articolul lui Miklós Konrád21 se afirmă că, odată cu emanciparea din 1867, evreii
din Ungaria au încetat să existe ca entitate de sine stătătoare. Au acceptat asimilarea în
societatea maghiară din dorinţa de a nu mai suferi pentru faptul că sunt evrei. În opinia
autorului este cunoscut faptul că evreii din Ungaria au jucat un rol important în economie, iar
naţionalismul maghiar din perioada dualismului nu putea fi de nuanţă antisemită22. Au avut
loc câteva incidente minore, dar în general rolul evreilor era considerat ca fiind pozitiv.
Totodată autorul afirmă că era vorba de un interes al evreimii de a se integra în noul stat. Pe
de altă parte, evreii nu aveau nici un interes să apară ca un corpus separatum datorită
tendinţelor integraţioniste ale statului maghiar care îi avantaja. Emanciparea le-a oferit

18
În perioada comunistă, evreii români şi maghiari nu au putut să îşi cultive propria cultură, astfel încât aceştia s-
au apropiat de culturile română şi maghiară. În România şi Ungaria, după instalarea comunismului, şcolile
evreieşti au fost desfiinţate ca de altfel toate şcolile confesionale. Pe de altă parte, pe lângă tendinţa statului
român şi maghiar de a controla minorităţile, a existat şi dorinţa unei părţi a populaţiei evreieşti de a se asimila,
de a fi la fel ca autohtonii.
19
Ibidem, p.604. Raphael Patai consideră că evreii maghiari au avut dorinţa de a fi la fel ca şi populaţia maghiară
şi ca o consecinţă este dorinţa lor de a se integra după război. Considerăm că acestă afirmaţie este valabilă şi în
cazul României, dar asimilarea la cultura si societatea românească nu a împiedicat procesul de emigrare al
evreilor români.
20
Harry Kuller în lucrarea „Evreii în anii tranziţiei spre comunism (1944-1948)”, în Acad. Nicolae Cajal, Dr.
Harry Kuller (coord), Contribuţia evreilor din România la cultură şi civilizaţie, Ediţia a II-a revăzută, Ed.
Hasefer, Buc, 2004, p. 155 descrie starea sufletească şi morală a evreimii române de după război:”După 23
august 1944, marea burghezie evreiască a nutrit şi ea, un timp, iluzia că „vin americanii”. Comuniştii evrei, la
antipod, s-au abandonat –cei mai creduli dintre ei - idealului comunist – intelectualist. Americanii nu au venit
însă atunci când au fost aşteptaţi, iar comunismul nu s-a înfăptuit nici el în România, sau altundeva –pe măsura
aşteptărilor. Majoritatea evreimii din România, care era alcătuită dintr-o pătură largă, copleşită de grijile zilei-
numeroase şi împovărătoare - oscila între integrare şi emigrare (...)
Anii 1945-1949 au fost, aşadar, ai aşteptărilor şi confruntărilor – între organisme şi organizaţii, între
liderii acestora, secondaţi de grupuri mai mari sau mai mici. O stare de democraţie, ar spune unii; în mod
paradoxal, curentul social-politic general al ţării nu ducea, însă spre democraţie. La orizont se profila un
socialism de tip sovietic; au fost evrei care l-au dorit, alţii care şi-au propus să îl evite, făcându-se chiar veri cu
dracul până la trecerea punţii, până la emigrare; în sfârşit nu puţini au hotărât să rămână pe locul unde s-au
născut „de-o fi bine, de-o fi rău”. Nici una din categoriile de mai sus nu au „adus” socialismul în România. Dar
nici nu i-au împiedicat venirea, deoarece ar fi fost peste puteri”.
21
Miklós Konrád, „Jews and politics in Hungary in the dualist era, 1867-1914”, în East European
Jewish Affairs, 39:2, 167-186, http://dx.doi.org./10.1080/135016 70903016282, accesat la 09/07/2010.
22
Ibidem, p. 167.
128
drepturi egale cu cele ale maghiarilor, singura deosebire fiind cea de religie 23. Totuși şi sub
raport religios existau diferenţe între evreii ortodocşi şi cei neologi. Cei ortodocşi au respins
asimilarea la societatea maghiară. Ei îşi cultivau tradiţiile fără a se implica în viaţa politică şi
astfel nu au constituit o primejdie pentru statul maghiar: „Administraţia a tolerat faptul că
evreii ortodocşi au refuzat să urmeze legi şi decrete. În ciuda legii care stabilea obligativitatea
educaţiei primare, mulţi evrei ultra-ortodocşi din judeţele de nord – est au preferat să-şi trimită
copiii la şcoli primare ilegale evreieşti, hederurile, în care, în contrast cu cele recunoscute, se
predau în parte și materii laice. Deşi unii supraveghetori ar fi închis unele din aceste şcoli, nu
au făcut eforturi reale în acest sens. În cele din urmă, în ciuda unui decret din 1884 care cerea
ca rabinii să fie cetăţeni maghiari, iar legea din 1895 preciza că educaţia trebuie să se producă
în Ungaria, un număr de rabini ortodocşi nu întruneau aceste condiții. Totuși autorităţile
politice nu făceau nimic să introducă aceste regulamente”24.
În studiul lui Leonard Mars25, se afirmă că astăzi sunt cam 100 000 de evrei în
Ungaria, cei mai mulţi aşezaţi în capitală26. După sfârşitul regimului comunist, viaţa evreilor
din Ungaria a revenit la normalitate, cunoscând o mare efervescenţă.
În tabelul de mai jos, autorul redă etapele evoluției evreilor în Ungaria, pe epoci
istorice, subliniând caracteristicile ei în funcţie de tipul de regim existent:

Tabelul. 1. Evreii şi statul maghiar 1867 – 200027

Regim Habsburg 1867 - Horthy – Nazismul Comunismul Post – comunismul

1919 1990 -
1920- 1945 1920 - 1945

Statul naţional şi Evreii ca şi o religie Evreii ca străini De-iudaizarea şi Diversitatea

evreii suprimarea evreiască,
particularismelor religioasă, etnică,
culturală

Dimensiunea Drepturi civile în Antisemitism oficial Universalism Pluralism

politicii guvernului schimbul
maghiarizării Particularism
culturale maghiar

- contractul social

Efecte asupra Incluziune Excluziune Un nou start pt Incluziune şi alegeri

evreilor supravieţuitori, dar
izolarea de trecutul
evreiesc, de Israel şi
de lumea din afară

23
Ibidem, p. 168.
24
Ibidem, p. 171.
25
Leonard Mars, „Is there a Religious Revival among Hungarian Jews today?“ in Journal of Contemporary
Religion, 16:2, 227-238, http://dx.doi.org/10.1080/13537900120040681, accesat la 9 iulie 2010.
26
Ibidem, p. 227.
27
Tabelul a fost detailat în Leonard Mars, op.cit., p. 229.
129
 Pentru evreii maghiari şi pentru cei din NV Transilvaniei, sosirea Armatei Roşii a fost
un moment al eliberării care a pus capăt deportărilor. În România şi în Ungaria, localnicii se
temeau de ocupaţia sovietică. Percepţia diferită a ocupantului sovietic a determinat faptul că
evreii nu au resimţit comunismul ca un jug, cel puţin la început28. Raphael Patai arată că, în
contrast cu genocidul nazist, optica comunistă cu privire la evrei era mult mai permisivă şi
non-violentă. Comuniştii unguri au încercat să îi asimileze pe evrei, să îi facă supuşi fideli ai
statului maghiar, să renunţe la evreitatea lor, la acele elemente particulare care îi deosebeau pe
evrei de maghiari. Dacă evreii au suferit totuși mai mult în perioada comunistă, se explică prin
faptul că între aceştia erau mai multe elemente burgheze înstărite decât în rândul
maghiarilor29. Viaţa evreiască aproape că nu a supravieţuit în Ungaria după război. Evreii
maghiari au fost uneori discriminaţi, cei rebeli sau elitele economice şi culturale au fost
deportate30, li s-a interzis emigrarea sau li s-a distrus viaţa comunitară şi religioasă31. In optica
comunistă, chestiunea evreiască era un produs al capitalismului şi nu îşi avea rostul în
societatea comunistă. Comunismul a încercat să asaneze diferenţele culturale, să asimileze
minorităţile naţionale.
Pe de altă parte, spiritul cosmopolit al evreilor şi dorinţa de a întreţine legătura cu alţi
evrei din Israel şi ţări ale lumii libere au fost interzise. Crearea Israelului a fost percepută cu
destulă reticenţă de către comuniştii maghiari, iar situaţia a devenit şi mai ostilă odată cu
exacerbarea antisemitismului stalinist în Europa de Est. Ca şi în România 32, şi în Ungaria
liderii sionişti au fost persecutaţi.

28
Raphael Patai, op.cit., p. 617
29
Ibidem, p. 618
30
Nicholas Bauquet et François Bocholier (dir), Le communisme et des élites en Europe Centrale, Presses
Univesitaires de France, 2006, p.25 arată condiţia elitelor interbelice în timpul comunismului şi persecuţiile ale
căror victime au fost:”Elitele sociale, politice şi intelectuale ale naţiunilor din Europa Centrală au fost ţintele
privilegiate ale noilor puteri comuniste şi lucrările cele mai recente aduc la ordinea zilei incredibila violenţă cu
care au fost tratate. Chiar dacă această violenţă şi-a schimbat natura la sfârşitul erai staliniste, teama, şantajul şi
manipularea au rămas armele unei puteri dificil de calificat, pentru că a fost mai mult decât autoritară, încetând în
majoritatea cazurilor să fie totalitară. În acelaşi timp, studiul elitelor permite punerea în evidenţă a rezistenţelor
sociale opuse voluntarismelor politice, modalităţile de adaptare, de conversie a grupurilor sau a indivizilor la
complexitatea parcursurilor individuale care s-au manifestat la fel la instalarea comunismului ca şi la căderea
regimului”. [trad. A.O]
31
Raphael Patai arată că numărul evreilor maghiari după Holocaust a fost de 100 000. Gyurgyák János, A
zsidókérdés Magyarországon (Problema evreiască în Ungaria), Osiris Kiadó, Budapest, 2001, p. 581 arată că
după recensământul din 1946, numărul evreilor de pe teritoriul Ungariei a fost de 165.330 de evrei, dar consideră
că datele nu sunt complete pentru că mulţi evrei nu s-au declarat astfel, mai ales în Provincie. Acelaşi autor ne
transmite datele recensământului din 1949 care a înregistrat 133,862 de cetăţeni maghiari de religie israelită
dintre care, spune autorul, 101.259 trăiau la Budapesta.
32
Şitnovitzer Şlomo descrie în memoriile sale, Documentul autentic sau amintiri din închisorile comuniste din
România, Tel Aviv, 2003, suferinţele prin care a trecut când la sfârşitul anilor stalinişti este întemniţat şi deţinut
ca sionist în inchisorile din România. Chiar dacă evreilor li s-a permis emigrarea în Israel, liderii sionişti care au
luptat pentru aceasta au fost întemniţaţi. La fel a fost situaţia şi în Ungaria.
130
 În studiul lui John Kosa33 se afirmă că a existat un număr mare de refugiați evrei după
război, iar după 1950 comuniștii s-au opus oricărei emigrări. După revoluția din 1956,
granițele s-au deschis numai pentru scurt timp. În perioada 1950 – 1956, oamenii își riscau
viața ca să emigreze: „ Războiul era de abia terminat când puterile aliate şi-au asumat grija
refugiaţilor europeni. Agenţiile internaţionale de scală – mare au fost stabilite ceea ce a dat
refugiaţilor asistenţă financiară şi legală în găsirea de noi cămine. Cu un asemenea ajutor cea
mai mare parte a maghiarilor au fost capabili să se restabilească într-o ţară. Australia şi
Israelul au primit cel mai mare număr de refugiaţi de origine maghiară; patru ţări americane
(Statele Unite, Canada, Argentina, Brazilia) au preluat o parte apreciabilă; restul refugiaţilor
s-a devenit dispersat de-a lungul a 40 de ţări pe 5 continente”34.
Evreii maghiari care s-au reîntors din deportare au fost în jur de 160 000- 190 00035.
Reproducem un tabel cu privire la numărul de deportaţi reîntorşi înregistrat de Comitetul
Naţional pentru Îngrijirea Deportaţilor din Ungaria. Cei reîntorşi au ales asimilarea în noul
stat maghiar36. Ei au suferit traume mai profunde decât evreii din România. Au fost atraşi de
universalismul, mesianismul şi solidaritatea proletară, promovată de comunişti. Este greu de
înţeles de ce evreii maghiari au decis să colaboreze cu maghiarii la edificarea statului socialist,
de ce au ales să se asimileze când au suferit atât de mult37. Poate pentru că instalarea
comunismului era pentru ei despărţirea de un trecut mai vechi în care evreii fuseseră prigoniţi.

33
John Kosa, „A century of Hungarian Emigration, 1850- 1950”, în American Slavic and East European Review,
vol. 16, No.4 (dec. 1957), pp. 501-514, published by The American Association for the Advancement of Slavic
Studies, http:// www.jstor.org/stable/ 3000 776, accesat în 09/07/ 2010,
34
Ibidem, p.514.
35
Fejto Ferenc, Magyarság, zsidóság (Maghiarime, evreime), Budapest, 2000. p. 282
36
Romcsics Ignác, op.cit, arată că aderenţa evreilor la Partidul Comunist se datora experienţei înfiorătoare pe
care o trăiseră când, în perioada Holocaustului, întreaga societate maghiară se mobilizase împotriva lor. Pentru
evreii maghiari, arată Romcsics Ignác, Armata Roşie şi URSS au fost eliberatoare şi au resimţit faţă de acestea
recunoştinţă. Ei au simţit că în comunism identitatea lor era protejată. Astfel, evreii au sporit rândurile Partidului
Comunist.
37
Asimilarea a avut ca finalitate şi apropierea de cultura maghiară. Au fost mai mulţi scriitori de origine
evreiască care au devenit nume importante în cultura maghiară. Astfel amintim pe Kertész Imre, Konrád György,
Nádas Péter. În perioada comunistă, majoritatea evreilor maghiari au avut tendinţa să-şi ascundă originea
evreiască, au vrut să fie consideraţi la fel ca şi maghiarii, să nu mai existe nici un motiv de discriminare sau de
deosebire de natură etnică.
131
 Tabelul 2. Deportaţi reîntorşi înregistraţi de Comitetul Naţional pentru Îngrijirea
Deportaţilor din Ungaria38
Timp Număr de evrei reîntorşi
Înainte de 30 Aprilie, 1945 9000
May 12 758
Iunie 25 678
Iulie 14 759
August 9909
Septembrie 5550
Octombrie 2859
Noiembrie 1131
Decembrie 500
Total pentru 1945 82 144
Ianuarie. 1946 166
Februarie 108
Martie 102
Aprilie 84
Mai 116
Iunie 161
Iulie 201
August 93
Septembrie 156
Total pentru 1946 1187
Total combinat pentru 1946 şi 1945 83 331

Stephen J. Roth39 arată că în Ungaria, după război, s-a încercat compensarea materială
a evreilor care au suferit de pe urma Holocaustului. Baza legislativă, arată Roth, a fost
decretul 200/1945 M.E. din 17 martie 1945 care a înscris că confiscările din perioada fascistă
au fost discriminatorii şi a declarat nule deprivările de drepturi. Totuşi, proprietatea agricolă şi
horticolă nu a fost restituită dacă ea intra sub incidenţa reformei agrare şi a naţionalizării

38
Tabelul este preluat din Arhivele Evreieşti Maghiare. Documente ale Comitetului Naţional pentru Grija
Deportaţilor, L. 4-6. Moştenirea lui Jozsef Pásztor/documents by J.P.Pasztor, raport p. 8 în Tamás Stark,
Hungarian Jews during the Holocaust and after the second world war, 1939-1949: A statistical review, East
European Monographs, Boulder, distributed by Columbia University Press, New York, 2000, p. 79.
39
Stephen J. Roth, „Indemnification of Hungarian Victims of Nazism:An Overview”, in Randolph L. Braham
and Attila Pók (Ed), The Holocaust in Hungary. Fifty years later, Columbia University Press, 1997, p. 733-753

132
pământului. (Decretul 600/1945 din 15 martie 1945, Legea VI din 1945). Dar şi alte bunuri nu
au mai putut fi recuperate, ca cele mobile, echipamentele, stocurile fabricilor evreieşti şi
magazinele distruse, depozitele în bani şi-au pierdut valoarea în urma inflaţiei, iar bunurile
confiscate de către nazişti nu au fost returnate niciodată. La 15 noiembrie 1946 a fost creat un
Fond Naţional de Reabilitare Evreiesc care moştenea averile evreilor morţi în Holocaust care
nu intrau sub incidenţa legilor menţionate mai sus40.
În Ungaria după război, elementele evreieşti care au supravieţuit, împreună cu
comuniştii care au ieşit din ilegalitate, au pus bazele noului regim politic. Iniţial numărul
comuniştilor maghiari era infim 2000-2500 de membrii41. Partidul comunist a trebuit să
împartă puterea cu celelalte partide politice (Social-democraţii, Partidul Ţărănesc-aripa
intelectualilor). Ocupaţia sovietică a avut consecinţe nefaste şi a fost cu atât mai dură cu cât
sovieticii au avut numeroase victime în lupta cu ungurii care au fost aliaţii germanilor până la
sfârşitul războiului. În faţa naţionalizării industriei sau a reformei agrare, nimeni nu a
protestat42. Noua orânduire avea nevoie de cadre noi, pregătite sub raportul educaţiei. Evreii
erau mai culţi decât ungurii şi au corespuns slujbelor din administraţia de stat43. Mai mult
decât atât, ei erau elemente necompromise de regimul fascist şi au corespuns şi din acest
punct de vedere44. Evreii erau cei mai interesaţi în defascizare şi democratizare. Perspectiva
antrenării în comunism i-a pus la adăpost pe evrei de şocul suferit în urma desfiinţării
proprietăţii private. Evreimea maghiară a făcut parte mai mult decât autohtonii din organele
administraţiei şi de guvernare ale comuniştilor45.
Evreii bogaţi au avut în aceeaşi măsură de suferit ca şi burghezia maghiară 46. Ei au
fost deportaţi, averile confiscate, mulţi au suferit în închisorile politice, şi-au pierdut drepturile
civile pentru o perioadă de timp, etc. De aceea când tindem să evaluăm rolul pe care l-au avut
evreii în orânduirea comunistă nu trebuie să scăpăm din vedere şi pe evreii care au fost
oprimaţi de comunişti. Pentru a se asimila mulţi evrei s-au creştinat.

40
Surse de la Comunitatea Evreiască din Oradea ne-au informat că şi în România a fost creat un Fond al
Proprietăţii Evreieşti administrat de Comunitatea Evreiască din România. Spre exemplu, o mare parte a
locuinţelor celor dispăruţi reveneau în administrarea acestui fond, dar au existat şi excepţii.
41
Fejto Ferenc, op.cit., p. 276
42
Idem, Behind the rape of Hungary, David McKay, New York, 1957, p.7
43
Ibidem. Se arată că mulţi evrei care au supravieţuit Holocaustului şi au fost integraţi în Serviciile de Siguranţă
au devenit cei mai mari tirani şi opresori loiali ai guvernării comuniste, ceea ce i-a făcut pe unii contemporani să
considere că eravorba de o răzbunare a evreilor împotriva ne-evreilor.
44
Ibidem, p. 283
45
Ibidem.
46
Kovács András, „Zsidóság az 1945. A zsidókérdés a mai magyar társadalomban” (”Evreimea în 1945.
Problema evreiască şi prietenia maghiară de astăzi”,, în vol. 1100 Ėves Együttélés (1100 de an de viaţă
împreună), 2001, p. 14, arată că în cadrul populaţiei din Ungaria, trimisă în Gulag, evreii au reprezentat 30%.
133
 Tabelul 3. Evrei din Budapesta care şi-au schimbat religia47
Numărul evreilor care şi-au schimbat religia conform
An Bisericilor care i-au primit Biroului de statistică din Comunităţilor Evreieşti
Budapesta
1934 352 732 -
1935 363 890 775
1936 454 1141 1128
1937 377 1058 1088
1938 2211 6127 3956
1939 1495 3558 1626
1940 936 1866 2533
1941 643 1607 1733
1942 926 2052 2173
1943 674 1061 1060*
1944 5521 - 3385*
1945 388 - 261
1946 326 - 282
1947 247 - -
1948 167 - -
1949 61 - -
1950/1955 32 - -
1956 42 - -
1957 101 - -

Cei care au ales să nu se asimileze au fost puţini. Forma cea mai pregnantă a refuzului
integrării în societatea comunistă a fost sionismul. Totuşi, numărul celor care au ales
emigrarea, a fost mult mai mic în Ungaria decât în România48. Emigrarea a fost posibilă cu
precădere după 1945 şi pentru scurt timp. Tot pentru puţin timp mişcarea sionistă s-a bucurat
de liberă acţiune. În 1949 s-a produs o schimbare radicală a statului maghiar faţă de sionism şi
organizaţiile sioniste au fost silite să se dizolve. Conducătorii sionişti au fost arestaţi.

47
Tabelul este preluat din Karády Viktor, „Traumahatás és menekülés” („Efectul traumei şi al evadării”), în
Múlt és Jövö 1994/2 de Tamás Stark, Hungarian Jews during the Holocaust and after the second world war,
1939-1949: A statistical review, East European Monographs, Boulder, distributed by Columbia University Press,
New York, 2000, p.84. Tamás Stark arată că la acest capitol sunt incluse doar datele care se referă la
Comunitatea reformată a Budapestei. Statistica se bazează pe raportul prezidiumului Comunităţii Evreieşti din
Pesta despre funcţionarea sa în 1943, 1944, 1945 şi 1946. Budapesta, 1947, p. 30.
48
Mişcarea sionistă a activat în Ungaria şi în timpul Holocaustului când s-a reuşit salvarea unor evrei. Fejtő
Ferenc,op.cit, p. 287, afirmă că în perioada 1945-1947 au părăsit Ungaria, 28 103 evrei. Când s-a desfiinţat (13
III, 1949), comuniştii i-au considerat pe membrii ei ca şi pe fasciştii lui Szalasi şi i-au arestat.( Kovács András,
Viata laolalta de 1100 de ani, p. 15). Şi în Ungaria, ca şi în România, au avut loc procese anti-sioniste. Raphael
Patai, op.cit. arată că între 1945-1947 au părăsit Ungaria între o treime şi un sfert din evreii maghiari care au
supravieţuit în Ungaria, 28 000 în Israel şi împreuna cu cei emigraţi în Europa de vest şi peste mări, în total 56
000 de evrei. Gyurgyák János, op. cit, p. 586 arată că între anii 1945 şi 1957 aproximativ 60. 000 de evrei au ales
calea emigrării.
134
Sionismul a fost condamnat în urma unei campanii de presă49. Aceste evenimente veneau pe
fondul unei schimbări în atitudinea URSS faţă de evrei care s-a repercutat în tot spaţiul
comunist. Astfel, în 1948, când s-a constituit statul Israel, Uniunea Sovietică a fost primul stat
care l-a recunoscut. Dar când a devenit evidentă atitudinea pro-occidentală a Israelului, URSS
si-a schimbat politica. Începând cu 1948, manifestări antisioniste au loc în Polonia şi
România. În Ungaria, propaganda antisionistă a fost susţinută de presă. Procesul Slanski din
Cehoslovacia şi afacerea halatelor albe din URSS, a marcat în blocul comunist apogeul
politicilor antisemite.
Cei care s-au asimilat au sperat că partidul comunist putea să asaneze discriminările la
care au fost supuşi în epocile anterioare şi în timpul Holocaustului. Evreii au realizat mai
târziu greşeala pactizării cu stalinismul. Ei au încercat amalgamarea în masa restului
populaţiei şi nu şi-au mai declarat originea evreiască. Gyurgyák János numeşte acest fenomen
asimilare negativă. Copiilor de evrei nu li s-a vorbit despre originea lor. O parte a evreimii
începuse să abandoneze stalinismul, ceea ce explică că în 1956 găsim evrei de ambele părţi
ale baricadei50.
În perioada 1944-1949, în Ungaria s-a produs sovietizarea51. Stalin a reuşit să facă din
Ungaria, România, Polonia, Cehoslovacia sau Bulgaria nişte state vasale. În Ungaria,
sovietizarea a fost introdusă gradual. Mulţi evrei au avut funcţii importante în Partidul
comunist (Gerő Ernő, Révai Jószef, Farkas Mihály, Rákosi Mátyás).
La 2 Decembrie 1944 s-a constituit Frontul de Eliberare Naţională format din: Partidul
Micilor Proprietari Agrari, Partidul Social Democrat, Partidul Burghez-Democratic şi Partidul
Comunist Maghiar. Adunarea Naţională Provizorie a împuternicit Consiliul Provizoriu cu
semnarea Armistiţiului la 20 Ianuarie 1945. În această perioadă se iau primele măsuri
împotriva politicienilor fascişti şi a organizaţiilor de extremă dreaptă. S-au anulat legile
antievreieşti. S-a creat Poliţia Politică (AVO) cu rol represiv, condusă de un evreu, Péter
Gábor52. La Pécs, populaţia locală a invadat sediul Comunităţii evreieşti pe care a considerat-o
responsabilă de comunizarea ţării. În 1945 au avut loc alegeri în Ungaria care au fost câştigate
de Partidul Micilor Proprietari Agrari. Acest partid reprezenta interesele clasei de mijloc şi ale
ţăranilor. Până la alegerile următoare, în 1949, partidele de opoziţie au fost înlăturate de pe
scena politică. Comuniştii au încurajat crearea partidelor de opoziţie, pentru a diviza scena
politică şi a submina, astfel, Partidul Micilor Proprietari care se bucura de cea mai mare
49
Gyurgyák, op. cit, p. 588. Şi în România sioniştii au fost prigoniţi de statul comunist începând cu anul 1949. În
tot blocul comunist se repercuta politica antisemită a lui Stalin din ultimii ani ai vieţii sale.
50
Ibidem, p. 590.
51
Romcsics Ignác, Magyarország története. A XX Században (Istoria Ungariei.Secolul XX), Osiris Kiadó,
Budapest, 2005, .p.273.
52
Ibidem, p. 281, arată că între anii 1945-1950 aproape 60. 000 de oameni au ajuns în faţa instanţelor de
judecată.
135
simpatie populară. In 1948, partidele muncitoreşti au fuzionat, dând astfel câştig de cauză
Partidului Comunist Maghiar. Comunismul a fost introdus în Ungaria iniţial prin concesii
făcute clasei alegătorilor (dovadă este reforma agrară din 194553). Acest lucru a generat
simpatia occidentalilor faţă de regimul comunist maghiar. Dar, după 1948, Stalin intervine în
Ungaria aservind-o intereselor sale. Odată cu afirmarea lui Tito, a început şi în Ungaria
campania împotriva oponenţilor politici ai lui Rakosi cărora li s-a reproşat adeziunea la
titoism. Un astfel de proces a fost cel al lui László Rajk54. Ulterior, pe fondul presiunii venite
din URSS, Ungaria a abrogat tratatul de asistenţă cu Iugoslavia. Campania împotriva
titoismului a fost susţinută de presă şi de radio.
În scurt timp comuniştii au acaparat puterea. Prim secretar al Partidului Comunist a
devenit Rákosi Mátyás, un evreu instruit după modelul lui Stalin la Moscova. În 1949, s-a
creat Frontul Popular de Eliberare Maghiară al cărui preşedinte a fost la început Rákosi. În
vara anului 1949 comuniştii au preluat puterea.
În urma Tratatului de pace de la Paris, Ungaria şi-a redobândit suveranitatea, dar pe
teritoriul Ungariei au rămas 50 000 de soldaţi sovietici. Sovietizarea Ungariei a fost
accelerată. Dezorganizarea existentă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial a determinat
ca producţia economică să scadă sub nivelul de dinaintea primului război mondial. Inflaţia
anului 1946 din Ungaria a dus la sărăcirea populaţiei.
Comercianţii evrei care au activat pe piaţa neagră a Budapestei, au salvat populaţia
Budapestei de foame55. Totuşi, antisemitismul a sporit pe fondul penuriei generale. Astfel, în
1946 în localităţile Kunmadaras şi Miskolc au avut loc manifestări antisemite56. Vinovaţii au
fost arestaţi. Odată cu îmbunătăţirea situaţiei economice, nu au mai fost manifestări
antisemite, dar antisemitismul a rămas în mentalul ungurilor.
În perioada 1948-1949, fabricile au fost naţionalizate în Ungaria. Proprietăţile deţinute
de evrei nu au făcut excepţie. În 1948, guvernul ia hotărârea colectivizării agriculturii. Treptat,

53
Arhitectul reformei agrare din 1945 a fost Nagy Imre, personaj important al Revoluţiei din 1956. Reforma
agrară din 1945 i-a avantajat pe micii proprietari, de aceasta beneficiind 400 000 de ţărani fără pământ şi s-a
îmbunătăţit existenţa materială a 200 000 de ţărani care au primit pământ în plus. Această reformă venea din
tactica Partidului comunist de a nu îi îndepărta pe ţărani. Dar, începând cu anul 1948, arată Ferenc Fejto,
Behind..., p. 14, agricultorii au fost încurajaţi să se angreneze în cooperative agricole de producţie.
54
Francois Fejto oferă detalii despre procesul lui Laszlo Rajk. Acesta a durat doar câteva zile şi s-a înscris pe
linia proceselor show din Rusia anilor 1930. Procesul s-a deschis la 16 septembrie 1949. În sala de judecată erau
mai mulţi muncitori. Rajk a recunoscut toate acuzaţiile care i se aduceau, inclusiv acuzatia de titoism. El si inca
trei persoane au fost condamnati la moarte. Ulterior, Laszlo Rajk si restul acuzaţilor vor fi reabilitaţi. Printre
metodele de intimidare s-a numărat şi tortura fizică. Lui Rajk i s-a spus că dacă nu recunoaşte acuzaţiile ce i se
aduc sotia si copilul de cateva luni ii vor fi omorâţi.
55
Romcsics Ignác, op.cit, p. 308
56
Raphael Patai,op. cit, arată că în mai 1946 a avut loc o acţiune antisemită în localitatea Kunmadaras. Evreii au
fost acuzaţi de omor ritual. Doi evrei au fost ucişi, iar 18 răniţi. La Miskolc a avut loc o altă acţiune antisemită
unde liderul comunist Mátyás Rákosi a cerut moartea comercianţilor evrei care activau pe piaţa neagră.
136
religia a fost exclusă din educaţia şcolară. Şcolile izraelite au intrat în proprietatea statului.
După 1950, izraeliţii mai aveau un singur liceu în toată Ungaria57.
În timpul dictaturii lui Rákosi, dependenţa Ungariei de URSS a fost totală. Pe fondul
declanşării Războiului Rece, şi în Ungaria s-a dezvoltat industria grea care producea
armament sau echipamente pentru armată. Acest lucru a dus la sărăcirea populaţiei.
Pluralismul politic a fost restrâns şi treptat desfiinţat. În vârful ierarhiei de partid a fost Rákosi
Mátyás, prim secretar al partidului. Organ politic important, Comitetul Politic era condus în
1950 de o troikă formată din evrei (Rákosi, Gero, Farkas). Rakosi a acceptat la sfârşitul anilor
1940 cultul personalităţii în cea mai pură manieră stalinistă.
Pedepsirea rivalilor politici s-a realizat cu ajutorul AVO (Comitetul pentru Siguranţa
Statului), un organism represiv, care depindea de Ministerul de Interne. Iniţial AVO a avut ca
scop pedepsirea vinovaţilor de război, dar apoi i-a avut în vedere pe duşmanii sovietizării.
S-a trecut la economia planificată cu stimularea ”întrecerii în producţie”, între
muncitori, care punea accent mai mult pe cantitate şi nu pe calitate. În perioada 1950-1954
s-a aplicat primul cincinal. În agricultură obiectivul principal era încheierea procesului de
colectivizare. Cooperativele agricole nu au adus rezultatele aşteptate, datorită lipsei
specialiştilor şi slabei mecanizări a lucrărilor.
În plan cultural s-a trecut la monopolul partidului unic. Presa politică care aparţinea
celorlalte formaţiuni politice a fost lichidată până în 1949. Şcolile, editurile, cinematografele
şi celelalte instituţii culturale au fost naţionalizate. Activitatea bisericii a fost mult restrânsă.
Religia a fost mai întâi facultativă, apoi a fost scoasă din învăţământ58. Presa, radioul,
editurile, cinematograful au primit sarcini propagandistice, contribuind la edificarea statului
socialist. Au fost astfel eliminate şi ultimele rămăşiţe evreieşti din cultură.
După moartea lui Stalin, în martie 1953, a început o luptă între urmaşii politici (Beria,
Molotov, Malenkov, Bulganin şi Hruşciov). După o aspră confruntare între Malenkov şi
Hruşciov, ultimul a preluat puterea. Rakosi a fost criticat la Moscova pentru că nu s-a aliniat
noii direcţii politice lansate de conducerea sovietică. A fost acuzat de industrializare excesivă,
sporirea armatei, colectivizarea forţată, scăderea nivelului de trai, procesele fabricate
adversarilor politici, faptul că şi-a confecţionat un cult al personalităţii59 de tip stalinist. A fost
criticat pentru că menţinea în posturile de conducere prea mulţi evrei60.

57
Romcsics Ignác, op.cit, p.327
58
Ibidem, p. 359
59
Ibidem, p. 377.
60
Aceste reproşuri veneau în continuarea politicii antisemite promovate de Stalin în ultimii ani ai vieţii sale. În
URSS avusese loc „afacerea halatelor albe”, iar în Cehoslovacia procesul Slanski. Ambele evenimente au avut ca
protagonişti evreii. In Ungaria, conducătorul AVO, Péter Gábor, de origine evreu, a fost arestat.
137
 Henry Gleitman și Joseph J. Greenbaum61 afirmă că scopul studiului lor este analiza
răspunsurilor emigranţilor de origine maghiară în SUA cu privire la Revoluţia din 1956. Un
punct al chestionarelor viza în ce măsură chestionaţii dau dovadă de atitudini etnocentrice, ca
de exemplu anti-semitismul, având în vedere istoria recentă a Ungariei. Intervievaţii trebuiau
să se pronunţe asupra câtorva afirmaţii: „Cred că aproape toţi evreii au luptat de partea
revoluţiei”, „ Condamn în mod categoric comportamentul celor mai mulţi evrei în perioada
1945-1948”, „Condamn în mod categoric comportamentul celor mai mulţi evrei maghiari în
perioada 1948 – 1956”, „Mulţi evrei au fost împotriva comunismului ca aproape toţi ceielalţi”.
Conform sondajelor, încrederea etnicilor maghiari emigraţi în SUA în evrei a fost ridicată, de
+80. Cei mai mulţi refugiaţi maghiari au depăşit problema antisemitismului.
William A. Bomberger şi Gail E. Makinen62 vorbesc despre perioada de după război
când inflaţia era foarte mare în Ungaria. În cercetarea sa, autorul a fost ajutat de profesorul
Zrinyi de la Georgetown University, Aladar Szegedy – Maszak (ministrul maghiar în SUA
între anii 1945-1946) şi profesorul William Fellner. Perioada de hiperinflatie in Ungaria a fost
cuprinsă între iulie 1945 şi august 1946 când preţurile au crescut cu un factor de 3x10 25. Criza
economică prin care a trecut Ungaria după război s-a datorat şi faptului că Ungaria fusese o
zonă deosebit de avariată în timpul războiului. Exista o mare penurie materială şi de alimente.
Evreilor le-a revenit un rol important în aprovizionare, ceea ce a generat noi valuri de
antisemitism care s-a terminat uneori chiar sub forma pogromurilor.
63
Un important istoric maghiar, Raphael Patai , reflectă principalele coordonate ale
existenţei evreilor în Ungaria. El dedică un spaţiu şi istoriei postbelice a evreilor în Ungaria în
care trasează principalele linii directoare ale activităţii lor în perioada comunistă.
Astfel, pentru perioada care a urmat sfârşitului războiului, Patai abordează problema
emigraţiei evreieşti din Ungaria. Această problemă era una importantă, întrucât evreii
maghiari au avut foarte mult de suferit în urma fascismului şi a colaborării Ungariei cu Axa.
În ciuda acestei probleme, Patai subliniază că numărul emigranţilor evrei din Ungaria a rămas
mic în comparaţie cu emigraţia evreiască din ţările învecinate64.

61
Henry Gleitman and Joseph J. Greenbaum, „Attitudes and personality patterns of Hungarian Refugees” in The
public opinion quaterly, vol. 25, no.3 (autumn, 1961), pp. 351-365, published by Oxford University Press on
behalf of the American Association for Public Opinion Research; http://www.jstor.org/stable/2746364, accessed
on 09/07/2010.
62
William A. Bomberger and Gail E. Makinen, „The Hungarian Hyperinflation and Stabilisation of 1945 –
1946” , in The Journal of Political Economy, vol. 91, No.5 (oct, 1983), p. 801-824,
http;//www.jstor.org/stable/1837370 , accessed 09/07/2010
63
Raphael Patai, The Jews of Hungary. History, culture, psychology, Wayne State University Press., Detroit,
1996.
64
Ibidem, p.613.
138
 Patai estimează că populaţia evreiască din Ungaria era între 150 000 şi 200 000 în
1945. Dintre aceştia, consideră el, 56 000 de evrei au emigrat în anii 1945-194765. Două treimi
din evreii care au supravieţuit războiului au decis să rămână în Ungaria.
Un alt aspect important subliniat de Patai este că, după 1950, emigrarea a fost oprită de
dictatura comunistă. Crearea statului Israel a fost ignorată de comuniştii maghiari.
O altă problemă existentă în Ungaria în anii 1945 sunt discuţiile care au existat în
Ungaria în jurul problemei evreieşti şi a Holocaustului, respectiv declararea publică a
suferinţelor evreieşti şi asumarea responsabilităţii maghiare. Între anii 1945 şi 1948, problema
evreiască şi a genocidului îndreptat împotriva evreilor a fost subiectul dezbaterii publice în
Ungaria, dezbatere reflectată de articolele, pamfletele şi cărţile publicate pe această temă. În
perioada 1948-1958, guvernul maghiar a împiedicat publicarea de cărţi pe această temă66. Mai
mult decât atât comuniştii nu au mai recunoscut că Holocaustul a fost îndreptat împotriva
grupului particular al evreilor, ci au considerat că era vorba de o persecuţia a fasciştilor
împotriva anti-fasciştilor. Acest lucru este reflectat şi în optica comuniştilor români.
Şi în Ungaria, ca şi în România, au existat lideri sionişti care au militat pentru
emigrarea în Israel.
În ambele ţări, aceştia au fost persecutaţi şi întemniţaţi. Patai menţionează procesul
Rajk care a determinat şi multe victime din partea evreilor şi care a fost urmat de persecuţia
liderilor sionişti67. Tot în acei ani, evreilor maghiari li s-a interzis menţinerea legăturilor cu
evreii din afară.
Patai încearcă să explice care au fost motivele aderării evreilor la communism. Astfel
el dă o explicaţie pe care mulţi autori o consideră importantă, şi anume că evreii i-au primit pe
sovietici ca pe nişte eliberatori nu ca pe nişte duşmani ca şi etnicii maghiari68.
Deşi aveau sentimentul că sunt diferiţi, evreii nu au respins asimilarea de către
societatea maghiară. Mulţi supravieţuitori evrei s-au orientat către communism. O altă
motivaţie a aderării evreilor la communism, subliniată de Patai, este faptul că aceştia
(comuniştii) considerau depăşită problema evreiască şi a antisemitismului. Mai mult,
considerau că regimul communist era incompatibil cu antisemitismul, în timp ce capitalismul
favoriza proliferarea acestuia69.

65
Ibidem.
66
Ibidem, p. 615.
67
Ibidem, p. 616.
68
Ibidem, p. 624.
69
Ibidem, p. 625.
139
 Mai mult decât creştinii, arată autorul, ei au ocupat posturile noi create. Persecuţia
burgheziei, nu i-a exclus însă pe burghezii evrei care au fost în număr destul de mare şi au fost
şi ei deportaţi70.
În acelaşi timp, în primii ani după război, antisemitismul maghiar şi-a găsit noi
posibilităţi de exprimare. Au existat probleme cu restituţia locuinţelor evreieşti, ocupate de
către maghiari, în perioada fascistă, şi care nu mai doreau să le restituie.
S-a dus o campanie împotriva comercianţilor evrei de pe piaţa neagră care, arată Patai,
au culminat cu manifestări anti-evreiești ca cele îndreptate împotriva comercianţilor evrei de
la Miskolc. Manifestări anti-semite au avut loc şi la Diósgyor unde minerii au fost antrenaţi în
manifestaţii împotriva comercianţilor de pe piaţa neagră, cu precădere evrei“71.
Antisemitismul a fost sporit de faptul că au existat lideri importanţi ai Partidului
Comunist de origine, chiar imediat după sfârşitul războiului ca şi: Mátyás Rákosi, Erno Gero,
Josef Revai, Zoltan Vass.
Autorul Raphael Patai se remarcă prin obiectivitatea sa şi prin înţelegerea motivaţiilor
psihologice şi sociale ale evreimii de a se integra şi de a accepta comunismul. Tabloul
societăţii evreieşti de după război realizat de Patai este unul complex, detaliat şi care trece în
revistă toate ideile importante care s-au vehiculat în domeniu privind soarta evreimii de după
război. Este un bun psiholog şi un bun cunoscător al lumii evreieşti.
În ceea ce privește situația din România72 dictatura comunistă nu a salvat România de
criza economică din anii 30, ci dimpotrivă a continuat relele practici existente înainte: „ S-a
afirmat de către oameni de ştiinţă, atât din România, cât şi din afară, că dictatura comunistă a
<<salvat>> România de criza economică care a existat în 1930. O analiză atentă relevă, totuși,
că realizările economice ale regimului sunt comparabile cu cele care s-au petrecut oriunde în
Europa sub diferite sisteme politice. Se argumentează că poziția relativă a României între
naţiunile industriale a rămas aceeaşi ca în perioada pre-socialistă. Mai mult, sunt mai multe
dovezi, că perioada socialistă reprezintă mai puţin o ruptură cu vechiul regim decât pretind
liderii comunişti”73. Totodată a rămas ostilă atitudinea comuniştilor români faţă de comuniştii
de origine străină, ca şi Ana Paulker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, campanie dezlănţuită
în 1952 – 1953: „În 1951-1952 efortul de colectivizare a fost oprit şi Pauker, Luca şi
Georgescu au fost anchetaţi, probabil cu aprobarea lui Stalin. Ei au fost acuzaţi pentru toate
problemele şi pentru prima dată elementul „Românesc” al partidului, condus de Gheorghiu –
Dej a avut întâietate asupra „Moscoviţilor” şi străinilor. Antisemitismul înnăscut al lui Stalin
70
Ibidem, p. 626.
71
Ibidem.
72
Vezi articolul lui Daniel Chirot, Social Change in Communist Romania, Social Forces, vol.57, No.2, Special
Issue (Dec, 1978), p. 457-499, http://www.jstor.org/stable/ 25 77 678
73
Ibidem, p. 457.
140
putea fi responsabilul pentru căderea lui Pauker […]. Stalin plănuia noi anchete el însuşi şi nu
este clar ce s-a întâmplat […]. Scopul Sovietic a fost să menţină situația în conformitate cu
politica lor, să nu provoace anarhie, şi este prea puţină îndoială că poziţiile extreme ale
moscoviţilor au condus la un declin, nu la un progres. În orice împrejurare, în perioada 1952-
1953 a văzut începutul unei reale şi indigene societăţi comuniste în România”.
În România, după lovitura de stat de la 23 august 1944, comuniştii câştigă din ce în ce
mai mult teren. Până la abdicarea regelui Mihai, în decembrie 1947, noul regim comunist era
deja instaurat. Membrii importanţi ai partidelor istorice au fost acuzaţi drept colaboraţionişti şi
fascişti, de multe ori cu argumente neîntemeiate. Deasemenea, nu de puţine ori, foşti
colaboratori ai regimului condus de Ion Antonescu au fost cooptaţi în guvernul comunist74.
Aşa cum arătam în partea introductivă, procesele criminalilor de război de la Iaşi şi Bucureşti,
au fost începuturi de drum, dar au scăpat şi vinovaţi necondamnaţi. În anii care ne interesează,
perioada 1945-1953, dependenţa de URSS a fost totală, ca o consecinţă a acordurilor semnate
de aliaţi la Teheran si Yalta, care stabileau influenţa sovietică în România în proporţie de
90%. Un fapt important, deşi anii respectivi au fost anii comunismului importat şi nu ai celui
naţional, prea puţine voci au condamnat dependenţa de URSS şi sacrificarea valorilor politicii
naţionale. În anii 60, situaţia s-a schimbat în mod simţitor, şi, pe fondul reformelor iniţiate de
Nichita Hruşciov, România şi-a putut proiecta o politică naţională proprie. În perioada
stalinistă, PCR şi–a recrutat un număr important de membrii din cadrul minorităţilor
naţionale, care nu fuseseră suficient integrate în epocile anterioare sau în perioada interbelică,
şi nu se putuseră, în consecinţă, afirma pe scena politică. Comunismul cu pretenţiile sale de
egalitarism le oferea acum această şansă:” PCR s-a plasat dincolo de limita comunităţii
naţionale şi politice oficiale, în zonele neintegrate ale societăţii româneşti, unde şi-a stabilit
baza de asalt.(...)Păturile şi grupurile marginale, categoriile declasate, minorităţile etnice etc.
au fost mediul privilegiat de unde comuniştii şi-au recrutat aderenţii. (...) În a doua jumătate a
anilor ’40, categoriile neintegrate în comunitatea politică anterioară vor fi mobilizate de elita
comunistă pentru atingerea obiectivelor lor politice. Majoritatea aderenţilor constau din
oameni care nu mai apăruseră niciodată până atunci pe scena politică”75. Între minorităţile
etnice atrase de comunism un rol important îl aveau evreii care nu reuşiseră să se integreze,
decât parţial în epocile anterioare în politică, fiind constrânşi să joace un rol marginal în
societate: ”Două grupuri principale au fost atrase de comunism în România din motive etnice:
74
Stelian Tănase, Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej 1948-1965, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006,
p55 arată că Partidul Comunist Român a primit în rândurile sale, inclusiv foşti legionari:”Unii dintre cei trecuţi
de la fascism la comunism erau sincer convertiţi: ei urmaseră fascismul fiindcă crezuseră în vagile sale
promisiuni de revoluţie socială, iar acum vedeau că perspectivele sunt mai bune de partea comunismului. Alţii
erau foşti fascişti cărora le plăcea să se încaiere sau să-şi bată concetăţenii: ei bătuseră pe <<stângişti>> când
erau de partea fasciştilor, iar acum erau gata să-I bată pe <<reacţionari>> în numele comuniştilor”.
75
Ibidem, p.31.
141
unul a fost acela al <<popoarelor respinse>>, fără o bază teritorială sau o clară identitate
etnică (în România, evreii erau principalul grup din această categorie); al doilea grup era
alcătuit din iredentiştii statelor limitrofe, care erau nemulţumiţi de a fi incluşi în România şi
de tratamentul de acolo. Pentru evrei, ideologia universală a comunismului promitea o nouă
identitate ce depăşea atât etnicul, cât şi naţionalul”76.
După semnarea Tratatului de Pace de la Paris, la 10 februarie 1947, adversarii politici
ai comuniştilor au continuat să fie încriminaţi ca fascişti, indiferent dacă realitatea era alta:
„Clauzele politice erau atât de deficitare sub raportul definiţiei, încât Ministerul de Interne
reuşea să interpreteze oricât de arbitrar dorea sintagmele <<organizaţie de tip fascist>> şi
<<criminal de război>>. Aşa cum a subliniat un observator britanic, „nu se face nici o
menţiune despre un organ judecătoresc care să judece procesele intentate acestor organizaţii şi
criminalii de război, iar acest lucru i-a permis guvernului Groza să pornească război împotriva
naţional-ţărăniştilor şi naţional-liberalilor ca <<fascişti>> şi <<criminali de război>>77.
Cărţile primejdioase pentru noul regim au fost scoase din circuit, iar învăţământul a
fost şi el, subiectul reformei prin legea învăţământului din august 1948. Astfel s-au închis
şcolile străine, inclusiv cele administrate de culte. În acest sens, şcolile care aparţinuseră mai
înainte comunităţii evreieşti au fost eliminate. Predarea religiei în şcoli a fost interzisă. În timp
ce Biserica Greco-Catolică este desfiinţată, Bisericii Catolice i se permite să existe. La 4
august 1948 s-a semnat Legea cultelor religioase prin care Ministerul Cultelor putea să
intervină în probleme legate de organizare şi funcţionare a cultelor. Prin această lege „religia
practicată era în armonie cu Constituţia, securitatea internă, ordinea publică şi moralitatea
generală”78.
Rabinul Şef al României, Moses Rosen, confirmă existenţa vieţii comunitare şi
religioase pe întreg parcursul perioadei comuniste79. Deşi activitatea sinagogilor şi a
comunităţii evreieşti nu a mai fost la fel de intensă ca înainte de război, acestea au continuat
să existe, inclusiv oameni implicaţi în deservirea cultului iudaic, pe care, la un moment dat,
rabinul îi opreşte să emigreze pentru că era nevoie de ei în ţară. Existau mulţi credincioşi care
continuau să meargă la sinagogă, deşi Securitatea îşi infiltrase şi aici sursele sale de
informare, pentru că”uliţa evreiască” trebuia cucerită.
O practică curentă a puterii comuniste era recurgerea la munca forţată. În lagărele de
muncă din întreaga ţară se aflau 80 000 de persoane la începutul anilor ’50, dintre care 40 000
au fost exploataţi pentru construcţia canalului Dunăre-Marea Neagră: „Indiferent de scopul

76
Apud Stelian Tănase, op.cit, p.35
77
Ibidem, p.77.
78
Dennis Deletant, op.cit., p. 94
79
Moses Rosen, op. cit. , p.16 – 340.
142
său, proiectul necesita cea mai mare mobilizare a forţelor din lagărele de muncă din ţară, în
care erau concentraţi deţinuţii din toate straturile societăţii. Oamenii cu studii superioare
lucrau cot la cot cu ţăranii deposedaţi de pământ, preoţi ortodocşi şi uniţi cu conducători
sionişti, sârbi din Banat cu saşi din Transilvania, cu toţii fiind victime ale încălcării drepturilor
omului, care însoţea programul regimului român de revoluţie politică şi economică”80. La
Canal au lucrat şi conducătorii sionişti, în timp ce evrei suspectaţi de sionism care erau în
libertate au fost urmăriţi, anchetaţi şi persecutaţi.

Tabelul 4
Tabelul de mai jos ne arată numărul populaţiei evreieşti din România înainte şi după
război81.
Regiunea 1939 1941 1942 1947
România
Graniţele prezente 478,042 466,128 427,296 428,312
Oltenia 3,523 2,841 2,484 3,406
Muntenia 94,216 114, 470 108, 761 163,144
Moldova 160,330 135,730 121,131 150,651
Dobrogea (fără 3,185 2,885 2,239 3,279
Dobrogea de Sud)
Bucovina de Sud 23,844 18,140 179 17.388
Transilvania (fără 18,929 15,720 15,122 15,847
Nordul
Transilvaniei)
Nordul 148, 294 151,125 152,228 44,706
Transilvaniei
Banat 14,043 14,626 14,009 15,963
Crişana 11, 678 10,591 10,497 13, 928

După actul politic de la 23 august 1944 evreimea a sperat la restaurarea drepturilor

civile, restituirea proprietăţilor pe care le-au avut înainte de război şi posibilitatea de a accede
la profesiunile pe care nu le-au mai putut practica în perioada regimului autoritar carlist și
antonescian: „Un decret oficial din 14 decembrie 1944 a abolit << legile rasiale>> adoptate
anterior. Dar decretul restaurând cetăţenia deplină evreilor români a eşuat în stabilirea statutul
evreilor refugiaţi din teritoriile anexate. Doar după multe amânări şi negocieri prelungite un
acord a fost realizat la sfârşitul lui 1946, între Ministrul român al justiţiei (atunci secretar al

80
Ibidem, p.115.
81
Tabelul este preluat din Peter Meyer, Bernard D. Weinryb, Eugene Duschinsky, Nicolas Sylvain, The Jews in
the Soviet Satellites, Syracuse University Press, 1953, p. 516.
143
Partidului comunist, Lucreţiu Pătrăşcanu) şi liderii comunităţii evreieşti pentru garantarea
cetăţeniei refugiaţilor care în 1938 nu au avut hârtiile necesare calificării pentru aceasta”82.
Deasemenea, repunerea evreilor în posesia averilor s-a realizat greu şi nu a fost realizată
integral83. În acelaşi timp, evreii au reintrat în posesia slujbelor din sectorul public şi privat.
Doar deportaţii şi refugiaţii au trebuit să accepte slujbe modeste.
Radu Ioanid arată că este greşit a se considera că numărul evreilor comunişti în
România era mare, arătând că în 1933, dintr-un total de 1655 de membrii comunişti, doar 364
erau evrei ceea ce reprezenta 22,6%84. Tot Ioanid arată că în februarie 1946, evreii
reprezentau doar 5,3% dintre membrii de partid85.
Ca şi în Ungaria, evreii aveau motive particulare de a adera la comunism. În 1945
opţiunea pentru comunism, însemna o atitudine tranşantă împotriva fascismului, de care se
temeau cel mai mult. Cei mai mulţi dintre ei nu puteau să simtă animozitate faţă de armata
sovietică sau de ruşi, pentru că aceştia erau factorii care îi eliberaseră de sub regimul
antonescian. Mulţi evrei, traumatizaţi de ororile Holocaustului, au devenit personalităţi
importante ale partidului comunist, sau, mai mult, angrenându-se în Securitatea românească
vor teroriza ei înşişi oponenţii politici ai comunismului.

82
Peter Meyer, Bernard D. Weinryb, Eugene Duschinsky, Nicolas Sylvain, op.cit., p. 518
83
Ibidem, op. cit, p. 518. arată că un decret din 14 decembrie 1944 stabilea următoarele: „Toată proprietatea care
înainte aparţinea evreilor, care este acum deţinută de către stat sau în posesia oricărui cumpărător, este privită ca
aparţinând proprietarului titular care a fost mai înainte privat de averea sa şi se reîntoarce la el fără nici o
procedură legală adiţională. Arenda asupra proprietăţii evreieşti este automat anulată la promulgarea acestui
decret”. Autorul citează însă un alt paragraf al legii care introduce deja limitări ale proprietăţii evreieşti:”Evreii
nu se pot reîntoarce în clădirile deţinute de ei până în aprilie, 1945, dacă clădirile sunt acum ocupate de fabrici,
şcoli, magazine de artizanat chiar dacă proprietarii evrei au trăit acolo înaintea deportării sau transferului forţat
în altă parte. Următoarelor categorii de persoane nu li se va solicita să îşi părăsească proprietatea aparţinând
evreilor înainte de 23 august 1945, dacă nu există un acord special: muncitori şi artizani cu un venit lunar de mai
puţin de 30 000 de lei, văduve de război recăsătorite, invalizi, orfani, angajaţi ai statului şi instituţii care lucrează
în beneficiul societăţii”.
84
Radu Ioanid, Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România şi Israel, Editura Polirom,
2005, p. 75
85
Ibidem, p.76.
144
 Tabelul 5
Tabelul de mai jos arată numărul de oameni angrenaţi în serviciul Securităţii la
înfiinţarea acesteia, în 1948, grupaţi pe etnii86:

Etnie Număr/procent de oameni angrenaţi în Securitate

Români 3.334 (83,9%)
Evrei 338 (8,5%)
Maghiari 247 (6,2%)
Ruşi 24 (0,6%)
Iugoslavi 13 (0,3%)
Alţii 17 (0,4%)
Total 3.973

În 1949, comuniştii români au început o campanie brutală împotriva liderilor sionişti.

Ceea ce era interesant era faptul că deşi în perioada pe care o studiem un număr mare de evrei
au emigrat în Israel, liderii sionişti care încercau să convingă populaţia evreiască în vederea
emigrării şi să accelereze ritmul emigrării, erau închişi, anchetaţi şi torturaţi începând cu anul
194987. Din 1949 până în 1959 au fost anchetaţi şi judecaţi în jur de 250 de persoane.
Campania este reluată în 1954, deşi Stalin a murit în 1953. Radu Ioanid ilustrează foarte bine
această tendinţa a PCR de a permite emigrarea, dar şi de a se opune sionismului:”În august
1949, secretariatul Partidului Comunist Român a ajuns la un consens privind emigrarea
evreilor. Partidul va permite emigrarea, dar, în acelaşi timp, va intensifica propaganda
împotriva acesteia, publicând scrisori din Palestina care descriau <<condiţiile mizere>> de
acolo”88. Istoricul israelian Avny, el însuşi anchetat şi judecat în procesele sioniste, descrie
condiţiile în care sioniştii au fost anchetaţi: “Anchetatorul era de obicei un ofiţer de rang
inferior, sublocotenent sau locotenent. În spatele lui, într-un birou oarecare, se afla cel ce
conducea ancheta. Anchetatorul venea cu întrebări pregătite, gata formulate. El venea şi cu
răspunsul pe care trebuia să îl obţină. Deoarece cel anchetat, simţind ce i se pregăteşte, nu
accepta răspunsul, şi atunci era împroşcat cu venin, ameninţat, i se vorbea de rolul său de
slugă a imperialismului, de lichea, de conducător la “latrinele sioniste”, dacă anchetatorul
86
Tabelul este preluat din Radu Ioanid, Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România şi
Israel, Editura Polirom, 2005, p. 76.
87
Teodor Wexler,”Procesele sioniştilor”, în Romulus Rusan (ed), Anii 1954-1960. Fluxurile şi refluxurile
stalinismului, p. 380 arată că măsurile antisioniste au început din 1948:”De fapt, fruntaşii sionişti erau urmăriţi
de “securitatea poporului” încă din 1948, iar Ambasada Israelului era împânzită din prima zi de activitate cu zeci
de microfoane. Mai mult, încă din anul 1947, nu numai Scânteia, dar şi ziarul Unirea, organ al C.D.E.-ului, de
fapt secţia evreiască a P.C.R., scria de agentura “imperialist-sionistă” (…) Aşadar, Gheorghiu –Dej încerca doar
să se spele pe mâini, minţind că sioniştii nu erau anchetaţi sau judecaţi pentru faptul de a fi fost sionişti. După
data de 1 martie 1952, ancheta a luat forme violente, inculpaţii fiind obligaţi să suporte întregul arsenal al terorii.
La 31 martie 1954 Tribunalul Militar Bucureşti a judecat primul lot al sioniştilor”.
88
Radu Ioanid, op.cit., p. 83
145
simţea că, în felul acesta, va obţine rezultate bune. Ancheta dura până la 8 ore (în afara
cazurilor când survenea vreo surpriză, ceva neprevăzut. Atunci se stopa ancheta şi era reluată,
după o zi –două, sau când erau interesaţi de relatări naive, din care formulau acuzaţiile. Între o
declaraţie şi alta urmau, de obicei, zile de pauză. Fie pentru a da acuzatului ocazia <<să fiarbă
în propria lui zeamă>>, cum se exprima anchetatorul, fie pentru a-l învăţa minte să simtă că l-
a supărat pe domnul anchetator şi urmează a fi pedepsit”89.
Soarta evreilor români și maghiari a fost departe de a fi bună. Cu excepția unei
minorități, ei au fost mai degrabă victime ale comunismului decât beneficiari. Cei proveniți
din România au emigrat în mai mare măsură, în timp ce în Ungaria s-au asimilat mai mulți.
Putem concluziona că, în România, regimul comunist a fost mai permisiv cu evreii.

IV.2 Organizaţii evreieşti –rol şi activitate

După război, în Ungaria soarta evreilor reîntorşi acasă a fost precară. Au dispărut
comunităţi din provincie, iar cei reîntorşi şi-au găsit locuinţele ocupate. Deasemenea averile
mobile au fost aproape imposibil de recuperat. Ei se confruntau cu numeroase boli fizice şi
psihice în urma traumelor suferite în timpul Holocaustului90. Cei care nu s-au despărţit de
iudaism au reorganizat comunităţile. În 1947, Joint Distribution Committee a înregistrat 263
de comunităţi evreieşti în Ungaria, care până în 1980 s-au restâns la 75 de comunităţi.91
Conducătorii comunităţii şi rabinii care au rămas în viaţă au mers prin ţară şi au ajutat la
organizarea comunităţilor. Un obiectiv important al comunităţilor a fost ajutorarea copiilor
orfani92.
În Ungaria au existat mai multe organizaţii sioniste dintre care amintim Aguda şi
pentru tineret Pirche Agudat Jiszraél, apoi o organizaţie cu un caracter mai puţin religios
Mizrachi şi pentru tineret Bné Akiva93.
După război, în subordinea Ministerului Economiei s-a creat la 1 iulie 1946 un
departament pentru integrarea socială a refugiaţilor, deportaţilor, soldaţilor răniţi şi

89
Teodor Wexler, op.cit, p. 383.
90
Gyurgyák János, op. cit, p. 581.
91
Ibidem, p. 586.
92
Orbán Ferenc, Istoria evreimii ortodoxe din Ungaria, Editura Makkabi, Budapesta, 2006, p. 78 arată că după
război s-au reînnoit 150 de comunităţi religioase. S-au constituit mai multe cămine pentru copiii orfani în
localităţile Mezökovácsháza, Csorna, Debrecen, Deszk şi Budapesta. Organizaţiile pentru adulţi şi tineret au fost
reorganizate.
93
Orbán Ferenc, op.cit, p. 80 îl citează pe Groszberg Slomo, conducătorul organizaţiei Pirche Agudat Jiszrael.
Acesta descrie în Memoriile sale câteva din activităţile care se desfăşurau în cadrul acestei organizaţii. Astfel,
exista un cămin pentru băieţi cu sală de lectură şi o grădiniţă pentru copiii mai mici. Cu ajutorul Jointului, se
organizau vacanţe pentru copii. S-a reorganizat şi o şcoală pentru copii şi căminul de zi al copiilor a fost
transferat la Csorna. Cu ocazia zilelor tineretul Agudist în 1946, s-au organizat manifestări sioniste la Debrecen,
Huvosvolgy şi în 1950 la Mako.
146
prizonierilor de război. Tamas Stark arată că până atunci repatriaţii care veneau din Germania
şi Polonia nu erau primiţi în mod organizat:”Recepţia şi înregistrarea evreilor care soseau din
Germania şi Polonia în lunile care au urmat sfârşitului războiului în Ungaria s-a produs într-o
manieră dezorganizată, aşa cum s-a întâmplat cu restul participanţilor în migraţiile cauzate de
război”94. Tamás Stark face un portret al peisajului organizaţional evreiesc de după război.
Existau foarte multe organizaţii, dar era dificil de discutat eficienţa lor, respectiv a face o bună
selecţie:
„În multe oraşe din sudul şi estul Ungariei, evreii reîntorşi şi-au format propriile lor
organizaţii deja la sfârşitul anului 1944 şi începutul anului 1945. În 3 decembrie 1944, s-a
fondat Alianţa evreilor din Debreţin şi la 26 ianuarie ziarul din Debreţin, Néplap [Ziarul
poporului], a anunţat crearea unei Comisii Culturale evreieşti. În ianuarie un Consiliu evreiesc
s-a organizat la Pécs, iar Consiliul Economic Evreiesc în districtul Siklós a fost înfiinţat în 8
Februarie. Imediat după ce războiul s-a terminat, în Februarie 1945, prima organizaţie de
eliberare masivă Crucea Roşie Internaţională, Departamentul „A” însărcinată cu colectarea de
date statistice a început să opereze. (...)
Consiliul Comunităţii evreieşti din Pesta împreună cu Alianţa Sionistă, „Ezra” Sionistă
şi Congregaţia Ortodoxă au stabilit în martie 1945 Comisia pentru Îngrijirea şi Eliberarea
Repatriaţilor, în mod deosebit pentru a primii evrei reîntorşi. Avea cartierul în clădirea
Societăţii Benevole a Evreilor Maghiari în Piaţa Bethlen. Organizaţia a devenit cunoscută
între supravieţuitori sub numele de „Comitetul Naţional pentru Îngrijirea Deportaţilor” sau
„DEGOB”, cum este cunoscută în literatură. A fost supravegheată de „Comitetul de Ajutor
Naţional Evreiesc” creat de variate organizaţii în iunie 1945 şi prezidat de Frigyes Görög.
Altă organizaţie a fost”Comisia pentru Ajutorarea celor luaţi prizonieri de către
fascişti”, care a fost înfiinţată de „Ajutorul Naţional şi Departamentul de Politică Socială al
Primarului Budapestei”. În spatele nenumăratelor organizaţii umanitare stătea o mare
instituţie, „American Joint Distribution Committee” care acţiona în operaţiunile de salvare,
furnizând suport financiar considerabil şi păstrându-i pe evreii fără resurse în viaţă”95.
Liviu Rotman face un tablou al societăţii româneşti de după război în care
naţionalismul juca un rol important. Minorităţile naţionale nu îşi aveau locul în statul român,
deşi comunismul avea la bază internaţionalismul proletar96. Autorul consideră că există o

94
Tamás Stark, op.cit., p. 70
95
Ibidem, p.70-71.
96
Liviu Rotman,”Spaţiul paralel – un pericol pentru puterea comunistă”, în vol. Dilemele convieţuirii. Evrei şi
neevrei în Europa Central-Răsăriteană înainte şi după Shoah, Cluj- Napoca, Institutul Cultural Român, Centrul
de Studii Transilvane, 2006, p. 172 arată importanţa problemei naţionale în România comunistă:”Problema
naţională avea să fie una din cele mai complicate pentru puterea comunistă, datorită gradului său ridicat de
complexitate, a dificultăţii de a fi introdusă în schemele simplificatoare. De aici o anumită repulsie faţă de aceste
147
similitudine între situaţia evreilor şi a saşilor. La ambele etnii sesizăm o bună organizare în
comunităţi care aveau legături cu exteriorul, cu RFG-ul, respectiv cu Israelul. Rotman
consideră că PCR nu a înţeles niciodată importanţa comunităţii pentru evrei, de aici eşecul pe
termen lung de a integra pe evrei în cadrul statului şi al societăţii comuniste româneşti97.
Harry Kuller98 face un tablou al organizaţiilor evreieşti care existau în timpul
războiului şi în perioada instalării comunismului. Şi în România existau mai multe organizaţii
evreieşti. Astfel, încă din 1941, s-a creat „Centrala Evreilor din România”. După 23 august
1944 ea nu a mai funcţionat, deşi, formal, a continuat să existe până în 1994. Această
organizaţie reprezenta în anii războiului comunitatea evreiască din ţară. În perioada 1942-
1944 în România funcţiona ilegal un Consiliu evreiesc, în timp ce alte organizaţii evreieşti ca
Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti şi Uniunea Comunităţilor Evreieşti fuseseră
desfiinţate. După 23 august 1944, s-a constituit un Consiliu General Evreiesc. În cadrul
acestui consiliu,activau lideri de stânga şi lideri ai grupărilor democrate99. În acelaşi timp,
Harry Kuller descrie şi rolul jucat de CGE: ”Drept urmare, la sfârşitul acelor ani, evreii
români care supravieţuiseră fizic îşi găseau exprimate prin memoriile C.G.E., starea în care se
află şi principalele lor deziderate, de astă dată faţă de un stat de drept, cel reinstaurat la 23
august 1944”100. Repunerea în drepturi a evreilor întâlnea opoziţia unor români care
beneficiaseră material în urma deportărilor şi care nu puteau fi de acord cu o „restitutio in
integrum”. Problemele evreilor, fie că a fost vorba de repunerea în drepturi sau de
redobândirea bunurilor confiscate de nazişti, nu au fost o prioritate pentru guvernanţi.
Comuniştii evrei din cadrul Consiliului General Evreiesc încercau să transforme organizaţia în
una comunistă. Comitetul General Evreiesc s-a dizolvat după numai trei luni. Liderii
tradiţionali ai evreimii nu au vrut să se ralieze la politica Partidului Comunist. Comuniştii
români au păstrat însă ideea de a constitui o organizaţie prin intermediul căreia să controleze
comunitatea evreiască.
O altă organizaţie evreiască din România a fost „Partidul Evreiesc” cu rădăcini în
Partidul Evreiesc din Vechiul Regat, creat în 1930, transformat în 1931 în Partidul Evreiesc
din România, care milita încă din perioada interbelică pentru drepturile politice ale evreilor.
Dispărut de pe scena politică datorită valului de antisemitism existent în preajma celui de-al

teme, ce se va „traduce” într-o antipatie faţă de „diferenţele naţionale”. Antipatie care, alimentată de diverse
prejudecăţi, va duce la naţionalismul unui partid ce se prezenta ca...internaţionalist”.
97
Ibidem, p. 174. „Trebuie arătat că noua putere comunistă nu a înţeles niciodată complexitatea problematicii
evreieşti, fie că e vorba de mişcarea sionistă, fie de dorinţa clară a majorităţii populaţiei evreieşti de a emigra în
Israel, după cum nu a înţeles importanţa în viaţa socială evreiască a Comunităţii, ca instituţie de bază a acesteia,
nici problemele specifice ale memoriei istorice evreieşti”.
98
Harry Kuller, Evreii în România anilor 1944-1949. Evenimente, documente, comentarii, Editura Hasefer,
Bucureşti, 2002.
99
Ibidem, p. 95
100
Ibidem.
148
doilea război mondial, Partidul Evreiesc îşi reia activitatea la 23 august 1944 şi s-a dizolvat în
1947. După război, preşedinte a fost A.L.Zissu, iar vicepreşedinte M. Benvenisti. Liderii
Partidului Evreiesc au urmărit refacerea comunităţilor şi acordarea de asistenţă evreilor
reîntorşi din deportare, „restratificarea” evreilor reîntorşi. În acelaşi timp, partidul a sprijinit
dezideratele sioniste. Guvernanţii au tergiversat rezolvarea chestiunilor evreieşti.
„Uniunea Evreilor Români” (U.E.R), creată în 1923 îşi avea originea în Organizaţia
Evreilor Români. Ea urmărea integrarea evreilor din România în societatea evreiască. Îşi
continuă activitatea până în 1944. Pentru o scurtă perioadă de timp îşi încetează existenţa,
pentru a funcţiona, din nou, după 23 august 1944. S-a autodizolvat în 1947. Liderul U.E.R. a
fost W. Filderman, membru în mai multe organizaţii evreieşti, care va părăsi ţara în 1948.
U.E.R. va milita pentru repunerea în drepturi a evreimii în anii care au urmat războiului. În
urma atacurilor venite din partea stângii, U.E.R. se va autodizolva la sfârşitul lui 1947.
La 5.11.1944 „Uniunea Comunităţilor Evreieşti din Vechiul Regat” (U.C.E.)
cuprindea reprezentanţi ai P.N.L., P.N.Ţ., F.U., U.E.R. şi ai Paridului Evreiesc101. Comitetul
Democratic Evreiesc, organizaţie a evreilor constituită cu sprijinul comuniştilor, ar fi dorit o
comunizare şi politizare a U.C.E. şi a F.U.C.E (Federaţia Uniunilor Comunităţilor Evreieşti),
ultima apărută în februarie 1945. Organizaţiile evreieşti, vor ajunge treptat dominate de
comunişti.
„Comitetul Democratic Evreiesc”, organizaţie pe care Harry Kuller o denumeşte „neo-
integraţionistă”102, a fost înfiinţat în 1945 şi s-a dizolvat în 1953103: „...Din iniţiativa P.C.R. a
fost creat (la 22 iunie 1945), Comitetul Democrat Evreiesc, ca o necesitate pentru reorientarea
politică a populaţiei evreieşti în scopul democratizării ei şi a instituţiilor sale şi pentru a ajuta
regimul la rezolvarea problemelor ce se puneau democratizării şi reconstrucţiei ţării”104.
C.D.E. a sprijinit lupta P.C.R. împotriva fasciştilor, reacţionarilor şi antisemiţilor, totuşi nu a
reuşit să obţină adeziunea „uliţei evreieşti”. Începând cu anul 1949, C.D.E. manifestă o
intransigenţă deosebită faţă de sionişti şi burghezia evreiască.105 I.K-U.F. (Idische Kultur unde
Folclor), parte integrantă a C.D.E., avea ca scop promovarea culturii idiş.

101
Ibidem, p.120
102
Ibidem, p. 139
103
Harry Kuller şi Liviu Rotman consideră că C.D.E. a fost un organism creat să integreze Comunitatea
evreiască în statul comunist român
104
Harry Kuller, op.cit., p. 140.
105
Ibidem, p. 141 arată că platforma de activitate a C.D.E. conţinea în 1945 următoarele deziderate: stabilirea
unităţii democratice evreieşti; sprijinirea prin forţa unită a populaţiei evreieşti, împreună cu întreg poporul
român, acțiunea de democratizare şi reconstrucţie a ţării; activitatea pentru desăvârşirea integrării populaţiei
evreieşti în viaţa politică, economică, socială şi culturală a ţării; ferirea populaţiei evreieşti de încercările
diversioniste ale „reacţiunii” care, de oriunde ar veni, „tind să slăbească forţa de luptă împotriva fascismului,
făcând astfel jocul reacţionismului antisemit”.
149
 Liviu Rotman sumarizează abuzurile şi concesiile pe care le-a făcut statul român în
relaţia cu minorităţile sale etnice. Astfel, universul acestor comunităţi a fost mult restrâns,
chiar existenţa lor a fost pusă în pericol106.

IV.3 Studiu de caz: Comitetul Democratic Evreiesc. Aspecte din

activitatea filialei orădene a CDE (1945-1946)

În cartea sa Evreii din România în perioada comunistă 1944-1965, Liviu Rotman pune
în discuţie activitatea Comitetului Democratic Evreiesc din România în tot ansamblul său, pe
parcursul întregii existenţe cuprinse între 1945 si 1953. În opinia lui Rotman, acest Comitet a
luat naştere după terminarea războiului într-o perioadă în care Partidul Comunist îşi manifesta
“tendinţa de a controla toate segmentele societăţii”107 . Această tendinţă se repercutează şi
asupra minorităţilor cărora li s-a permis să îşi constituie organizaţii proprii. Rotman consideră
crearea CDE ca venind în continuarea politicii naţionale a Partidului Comunist care dorea să
controleze îndeaproape activitatea tuturor minorităţilor naţionale108.
Rotman afirmă că dacă într-o primă fază obiectivele CDE vizau atingerea unităţii
etnice, mai târziu se va pune accentul pe combaterea reacţiunii şi lupta de clasă109. În acelaşi
timp CDE va combate sionismul. Rolul CDE se restrânge datorită naţionalizării instituţiilor
evreieşti de învăţământ, sanitare, sociale, rămânându-i un rol cultural, încercând să
reconvertească structura socioprofesională a cetăţenilor evrei. În plan propagandistic, CDE ia
atitudine împotriva emigrării evreilor în Israel sau alte zone ale lumii libere.
Cercetarea câtorva dosare ale Comitetului Democratic Evreiesc din Oradea ne
îndeamnă să remarcăm faptul că în primii ani după război comunitatea evreiască a rămas unită
încercând recuperarea bunurilor pierdute în urma deportării (mobile, pianine, locuinţe),
militând pentru drepturi şi facilităţi minime (ex: scutirea de taxe şcolare pentru studenţii
evrei). Limbajul propagandistic transpare uneori, dar se observă că evreii încercau să se
reconstituie ca și comunitate.
Evreii încearcă într-o primă fază să îşi recupereze mai vechile proprietăţi şi bunuri
confiscate în timpul războiului. Astfel într-un raport al Grupării Democratice a Evreilor din
Oradea şi judeţul Bihor se spunea că: “Este de asemenea de dorit a se reglementa situaţia
106
Liviu Rotman în Dilemele convieţuirii.., p.173: „Reţelele şcolare, confesionale sau laice, ale diverselor
naţionalităţi, sunt desfiinţate, căci ele loveau într-un alt principiu sacrosanct al comunismului:monopolul
educaţiei”. Autorul arată că statul român a făcut şi unele concesii minorităţilor permiţând existenţa unor teatre de
stat în maghiară, germană, idiş, a unor biblioteci sau cluburi care aveau rolul de instrumente propagandiste ale
partidului.
107
Idem, Evreii din România în perioada comunistă 1944-1965, Polirom, Bucuresti, 2004, p. 113.
108
Ibidem.
109
Ibidem, p. 114.
150
juridică a averilor acelora cari nu s-au întors încă. Ar fi de dorit ca acestea să fie puse sub
supravegherea Grupărilor democratice din locurile respective”110 . Evreii încearcă să îşi
recupereze şi alte bunuri. Spre exemplu, într-un memoriu adresat Comisiei Interaliate de
control din Bucureşti, filiala bihoreană a Comitetului Democratic Evreiesc milita pentru
recuperarea mobilelor din locuinţele evreieşti ocupate de fascişti pe care, ulterior, autorităţile
militare sovietice le-au depozitat în edificiile catedralei Romano-Catolice şi în clădirea fostei
cazarme de premilitari de pe strada Armatei Roşii ca pe nişte capturi de proveniență fascistă.
Conform cercetărilor noastre o parte a mobilelor a ajuns în magaziile Comisiei Aliate de
Control din Oradea căreia i se cerea să le elibereze111.
Într-o adresă a Comitetului Democratic Evreiesc din judeţul Bihor se vorbeşte despre o
conferinţă extraordinară la Oradea a comitetelor democratice evreieşti din Ardealul de nord.
Obiectivele sunt de natură organizatorică, militantă urmărind propria contribuţie la întărirea
democraţiei în ţară. Se doreşte apariţia unui organ de presă evreiesc în limbile română şi
maghiară pentru nordul Transilvaniei, se militează pentru aducerea evreilor aflaţi încă în
lagărele de prizonieri din URSS, se cere reintegrarea evreimii în drepturi şi acordarea
cetăţeniei celor reîntorşi din deportare, indiferent dacă erau sau nu cetăţeni ai ţării înainte de
război112. Aceeaşi încercare de a readuce pe evreii deportaţi în lagărele din URSS înapoi în
ţară se regăseşte într-o altă adresă a CDE din Oradea către Comisia interaliată de control din
martie 1946: “vă rugăm a interveni la forurile competente pentru trimiterea la vatră a
prizonierilor aflaţi în prezent în lagărele de prizonieri din URSS, cetăţeni români de origină
evrei, cari au fost ridicaţi de autorităţile fasciste germane şi maghiare la lucru obligatoriu”113.
Într-o circulară a Comitetului Democratic Evreiesc din Oradea, evreii îşi arată, o dată
în plus, hotărârea de a lupta pentru drepturile lor:”Conform rezoluţiilor conferinţei Ardealului
de Nord, ţinută la Oradea pe data de 8-10 martie, comitetul nostru a păşit pe drumul politicii
combatante. Suntem ferm hotărâţi să nu cedăm nimic din drepturile noastre căci suntem
convinşi că vom putea obţine numai atâtea drepturi pe care le vom stoarce printr-o atitudine
unitară demnă”114 .
Într-o altă circulară se afirmă că s-a hotărât aducerea a 1000 de copii înfometaţi de la
Budapesta. Bihorului îi revin în grijă 200 de copii. Asemenea gesturi demonstrează activismul
social al CDE. În aceeaşi circulară se militează din nou, pe alt plan, pentru preluarea averilor
evreilor decedaţi de către comunitatea evreiască: „Bunurile evreilor absenţi să treacă la

110
A.N.-D.J. Bihor (Serviciul S), Fond Comitetul Judeţean al Comunităţii Democratice Evreieşti, dosar1, p.1.
111
Ibidem, dosar 2, p.6.
112
Ibidem, p.50.
113
Ibidem, p. 51.
114
Ibidem, p. 67.
151
administrarea obştei evreieşti servind ca fond pentru redresarea economică şi morală a
evreilor reîntorşi şi actualmente fără posibilităţi de trai”115.
În arhivele orădene există rapoarte de activitate ale Comitetului Democratic Evreiesc
din Oradea din care rezultă principalele direcţii de acţiune ale acestuia. Un astfel de raport
este cel întocmit pentru conferinţa pe ţară din iunie 1946 a tuturor secţiunilor Comitetului
Democratic Evreiesc. Iniţial, afirmă raportul, prioritatea era de a acorda ajutor celor reîntorşi
din lagărele de exterminare. Ulterior, se recunoaşte că există persoane interesate să
emigreze:”Sunt persoane care consideră ca capăt al suferinţelor debarcarea în orientul în
reclădire pe pământul străbun al Eretzului”116. Până în 1946, CDE a organizat 38 de
117
conferinţe, arată raportul , unde s-au dezbătut probleme evreieşti, actuale, literatura şi artele
evreieşti. În cadrul CDE exista o Secţie culturală, o Secţiune feminină care se ocupa cu
alimentarea a 20 de bolnavi T.B.C., cheltuind 15. 000. 000 de lei. Tot secţiunea feminină
susţinea un cămin de fete cu 20 de persoane. De asemenea, exista o secţie de tineret, o secţie
juridică care includea toţi juriştii evrei din Oradea care dădeau sfaturi gratuite membrilor
grupării.
Într-un raport de activitate al CDE Bihor din perioada 30 mai – 20 iunie 1946118, se
afirma că numărul evreilor din Oradea este de aproximativ 8000. Se punea problema
recuperării mobilelor pentru cei reîntorşi din deportare, lucru aproape imposibil de realizat. Se
vorbea de Secţiunea juridică a Comitetului, de cea feminină care avea ca sarcină şi îngrijirea
bolnavilor de tuberculoză, Secţiunea de tineret, mai puţin activă, Secţiunea culturală foarte
activă care organizează mai multe Garden Party-uri, Secţiunea socială care acorda ajutoare
celor nevoiaşi şi celor reîntorşi recent din deportare.
În acelaşi timp, CDE din Oradea îşi manifestă intenţia de a lua în evidenţă pianele şi
pianinele existente pe teritoriul Oradiei119, având în vedere faptul că în urma deportării
acestea au fost înstrăinate. S-a propus delegarea unei comisii formate din reprezentanţi ai
Primăriei şi ai organizaţiilor politice interesate, urmând să se împartă formulare prin care
locuitorii să fie obligaţi să anunţe dacă posedă sau nu piane sau pianine a căror provenienţă
se va dovedi cu acte sau cu cel puţin trei martori că aparţine titularului.
Tot într-o adresă a CDE Oradea se vorbeşte despre atitudini antisemite a unor
elemente „care nu s-au putut încadra în sistemul democratic”: „Evreimea conştientă de faptul

115
Ibidem, p. 78.
116
Ibidem, p. 109.
117
Ibidem, p. 110.
118
Ibidem, p. 142.
119
Ibidem, p. 148.
152
că aceste aţâţări sunt totodată atacuri menite să slăbească forţa de acţiune a democraţiei şi a
forţelor progresiste”120.
Într-o adresă a CDE din Oradea adresată guvernului121 se aduc în discuţie probleme
importante ca chestiunea deportaţilor şi prizonierilor de război nereîntorşi din URSS,
chestiunea CASBI prin care această instituţie a primit dispoziţii pentru a prelua averea
evreilor deportaţi, iar prin reîntoarcerea lor acasă nu mai pot intra în posesia vechilor
proprietăţi, recuperarea mobilelor evreilor deportaţi. Se mai cere înfiinţarea unei cooperative
cu peste 500 de membrii care să îi ajute pe evreii reîntorşi să înveţe o meserie.
Într-un raport despre atmosfera politică în rândul populaţiei evreieşti din Oradea, se
constată că exista în preajma alegerilor o atmosferă bună deoarece evreii, altă dată atât de
nedreptăţiţi politic, au primit drept de vot. Constatăm primele reflecţii ale luptei de clasă în
documentele evreilor: „În zilele acestea s-a putut constata că duşmanul de clasă a căutat să
creeze o atmosferă nesănătoasă în rândul populaţiei evreieşti, căutând să dovedească că unele
măsuri politice şi administrative luate de partid şi de guvern sunt luate contra evreilor, adică
duşmanul de clasă caută să dovedească în unele organe sau persoane politice că aceşti ar avea
atitudini antisemite”122.
Într-o adresă a CDE din Oradea apărea intenţia organizaţiei locale de a organiza o
universitate populară de vară „pentru redresarea morală şi ridicarea nivelului cultural al
tineretului întors din deportare”123 . Universitatea populară urma să aibă loc în perioada 10
august – 2 septembrie 1946, cu participarea mai multor tineri cărora urma să li se asigure
întreţinerea. Urmau să se audieze cursuri cu caracter cultural, politic, social, economic,
educativ. Pentru a se asigura succesul manifestării s-a făcut apel la personalităţi din viaţa
culturală şi politică ale căror prelegeri urmau să fie audiate de către participanţi. S-a cerut
trimiterea artiştilor Petre Ştefănescu-Goangă, Dinu Bădescu, Lucia Bercescu, N.
Alexandrescu, Silvya Feller124 în calitate de conferențiari. Pentru întreţinerea tinerilor
participanţi s-a făcut apel la sprijinul Ministrului Aprovizionării pentru trimiterea de
alimente125. Ministerului Informaţiilor i s-a cerut o subvenţie de 5 milioane lei126. Subvenţii
în valoare de 5.000.000 de lei s-au cerut şi ministrului Naţionalităţilor, ministrului Educaţiei
Naţionale, o subvenţie în valoare de 15 milioane lei s-a cerut Preşedintelui Consiliului de
Miniştri127.

120
Ibidem, p. 149.
121
Ibidem, p. 150.
122
Ibidem, p. 162.
123
Ibidem, dosar 3, p. 111.
124
Ibidem, p. 113.
125
Ibidem, p. 114.
126
Ibidem, p. 277-278.
127
Ibidem, p. 261-282.
153
 Universitatea populară de vară s-a desfăşurat la Oradea în prezenţa reprezentantului
Academiei Române, care a participat la deschiderea festivă din 10 august 1946. Dintre invitaţi
remarcăm pe Leopold Filderman din cadrul Ministerului Producţiei de Război, cu
conferinţele „Carl Marx-Viaţa şi opera” şi „Marxism şi naţionalitate”, M.S. Sărăţeanu cu tema
„Permanenţe evreieşti” şi „Momente istorice hotărâtoare în viaţa evreiască”128 , L.Straisfeld
(secretar general adjunct al Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România) cu
două conferinţe „Politica muncii” şi „Restratificare”129 , avocatul D. Rosenkranz cu temele,
„Regimul juridic de ieri şi de astăzi al populaţiei evreieşti din România” şi „Orientarea
politică a populaţiei evreieşti”130. Alte prelegeri priveau următoarele teme: Rasă şi rasism,
Reconstrucţia şi productivizarea populaţiei evreieşti, Medicină şi igienă socială131. În acelaşi
timp, Partidul Social Democrat a delegat pentru a participa la conferinţă pe ministrul
Educaţiei Naţionale, Ştefan Voitec, pe tovarăşii Rădăceanu, Tudor Ionescu, Leopold
Fildermann, S. Emil, B. Solomon, Paul Teodorescu şi George Silviu132. Profesorul Miron
Niculescu a fost invitat să ţină o prelegere intitulată „Apariţia omului pe pământ/ De la Omul
primitiv la Homo sapiens”. O comisie tehnică a stabilit că numărul participanţilor la şcoala de
vară să fie de 150 şi că la 50% dintre participanţi li se vor plăti cheltuielile de cazare şi
întreţinere133.
În acelaşi timp, în cadrul CDE din judeţul Bihor au loc critici la adresa unor membrii
ai comunităţii evreieşti, bănuiţi de infidelitate faţă de noul regim. Un asemenea caz apare în
cadrul CDE din Beiuş într-o notă din 21 iunie 1946: „ Ne ţinem datoria să vă comunicăm că la
adunarea de protest care a avut loc la 20 crt i s-au adus acuzaţii domnului Dr. Weisz Andor
originar din Beiuş pentru purtarea sa antidemocratică în trecut. La fel i s-au adus acuzaţii şi
tatălui său domiciliat actual în Beiuş că militează pentru Maniu şi distribuie manifesturi
maniste”134.
În concluzie putem spune că activitatea CDE din Oradea în primii ani ai existenţei sale
este caracterizată prin unitate, aspiraţia comună a evreilor de a reintra în drepturile lor şi în
posesia averilor. Parte din ei s-au raliat la viaţa politică a timpului orientată spre comunizare,
dar cei mai mulţi dintre ei au continuat să rămână o comunitate în primii ani după război,
respectiv să-şi apere tradiţiile şi libertatea de opinie.

128
Ibidem, p. 292.
129
Ibidem, p. P. 293.
130
Ibidem, p. 294.
131
Ibidem, p. 302.
132
Ibidem, p. 304.
133
Ibidem, p. 317.
134
Ibidem, p. 181.
154
 Concluzii

Prezenta lucrare are ca obiectiv evaluarea critică a studiilor și volumelor publicate

privind istoria evreilor din România și Ungaria în perioada 1945 – 1953, o descriere a
cadrului istoric în care își desfășoară activitatea această comunitate după al doilea război
mondial, când era mult redusă numeric, distrusă din punct de vedere al stării de sănătate și în
plan material, încercând să se reconstruiască și să găsească soluțiile supraviețuirii pentru
viitor.
Capitolul I, Istoriografia problemei. Surse documentare, are ca scop prezentarea
surselor utilizate, în principal bibliografia edită (colecții de documente, memorii edite, lucrări
generale și lucrări speciale). În plus se valorifică date oferite de câteva chestionare realizate și
aplicate de autor în cadrul Comunității Evreiești din Oradea, unde 8 evrei au fost solicitați să
răspundă în calitate de supraviețuitori ai Holocaustului, privind situația lor la sfârșitul
războiului mondial.
În ceea ce privește colecțiile edite de documente, am identificat mai multe colecții care
tratează integral sau parțial problema condiției evreilor după al doilea război mondial. Dintre
acestea amintim două mai importante și anume Daniela Bleoancă, Nicolae Alexandru –
Nicolescu, Cristina Păiușan, Dumitru Preda, România – Israel. 50 de ani de relații
diplomatice, vol. I 1948-1969, Victor Boștinaru (coord.), Editura Sylvi, București,
2000;.Andreea Andreescu, Lucian Năstasă, Andreea Varga (ed.), Evreii din România,
Mărturii documentare (1945-1965), Cluj – Napoca, Centrul pentru Universitate Etnoculturală,
2002, o inițiativă a Centrului de Resurse pentru Diversitate Culturală din Cluj – Napoca.
Primul volum ne pune în legătură directă cu evoluția relațiilor diplomatice româno-israeliene
în perioada care ne interesează (1945-1953). Prin intermediul documentelor, putem analiza
legătura Legației române în Israel cu autoritățile de la București, relațiile diplomației
israeliene cu autoritățile de la București și cu diplomații români din Israel.
Cea mai importantă problemă a timpului a fost emigrarea evreilor români în Israel și
negocierile care s-au purtat în vederea atingerii acestui obiectiv. Al doilea volum aduce la
lumină aspecte din viața evreilor români care oscilau între emigrarea în Israel și existența în
România sau erau în așteptarea emigrării. Din volum rezultă că evreii au fost mai degrabă
victime ale comunismului decât beneficiari, așa cum s-a considerat adesea.
O a doua categorie de surse sunt memoriile edite. Intervievații au suferit de pe urma
oprimării naziste, experiențele lor fiind relatate prin urmare de o manieră subiectivă, dar plină
de învățăminte. Astfel de memorii sunt cele scrise de: Moses Rosen, Tereza Mozeș, Carol
Buium Beniamini, Serge Moscovici, Șlomo Șitnovitzer, Valentin Saxone.

155
 Lista lucrărilor generale cercetate nu este exhaustivă, deși ele există din abundență
atât în România, cât și în Ungaria. Atenția ne-a fost atrasă de lucrările speciale redactate în
limbile română, maghiară sau în limbi de circulație internațională ca engleza sau franceza.
Autori români, maghiari, evrei ne-au conturat o listă apreciabilă de lucrări, dintre care
amintim: Paul Lendvai, Kovács András, Victor Karádi, George Hodos, Tamás Stark, Arieh
Kochavi, Bernard Wasserstein, Harry Kuller, Raphael Patai, Ladislau Gyemant, Stephen
Roth, Antonio Faur, Ranki Vera, Theodor Wexler, Fejtő Ferenz, Kende Peter, Liviu Rotman,
Andrei Oișteanu, Matei Cazacu, Lya Benjamin, Radu Florian, Victor Neumann, Carol Iancu,
Radu Ioanid, Ablonczy Balázs, Arpád von Klimó, Kádár Gábor și Vágy Zoltan, Daniel Lowy,
Molnár Judit, Jean Ancel, Maria Ghitta, Kocsis Karoly, Randolph Braham, Corneliu Crăciun,
Haraszti Győrgy, Michael Shafir, Gido Attila, etc.
Chestionarele pe care le-am luat unor evrei stabiliți în Oradea, supraviețuitori ai
Holocaustului sau rude ale acestora, relevă momente importante din viața lor. Au fost
chestionați Hommonai Maria care a completat chestionarele în numele părinților deportați
Schwartz Iosif și Schwartz Ileana, Braun Vioara (supraviețuitoare a Holocaustului), B. Zs.
(refugiată), Steier Elisabeta, Bone Gabriela (deportată), Kincses Ecaterina (a avut mai multe
rude deportate), Varady Iudith (deportată), Somogyi Livia (a completat chestionarul în numele
tatălui deportat). Aceștia fac parte din categoria evreilor care după război nu au emigrat în
Israel, ci au rămas acasă. Privind relațiile cu etnicii români, la finalul războiului, părerile sunt
împărțite. Unii consideră că au fost primiți cu răceală, alții cu prietenie. Proprietățile lor le-au
recuperat doar în mică măsură.
În capitolul al II-lea, Repere în istoria evreilor din Europa Centrală și de Est ( sec.
XIX – 1945), am făcut o descriere a istoriei evreilor din acest spațiu geografic. Antisemitismul
s-a manifestat nu doar în Ungaria, Polonia, Austria, Cehoslovacia, România, Bulgaria ci și în
Rusia (URSS) unde au existat numeroase pogromuri și s-a încetățenit pentru prima dată legea
numerus clausus de limitare a studenților evrei în universități. În Rusia, spre exemplu, a
existat un antisemitism de stat promovat de politica mai multor țari ruși, care a condus la un
număr ridicat de pogromuri. Tot în Rusia apare cea mai antisemită lucrare cu caracter ostil la
adresa evreilor Protocolul înțelepților Sionului.
Evreimea a fost în Europa Centrală și de Est de mai multe categorii. Au fost și evrei
foarte săraci atrași de ideile de stânga și evrei bogați, persoane influente. Evreimea din statele
Europei Răsăritene a început să se asimileze națiunilor dominante în spațiul cărora locuiau
încă din secolul XIX. Ei au preluat culturile naționale ale statelor în care trăiau și au încercat
să se integreze în viața economică, contribuind la cristalizarea unui mediu de afaceri sănătos.
Lucrarea continuă cu conturarea politicilor antisemite ale statelor din Europa Centrală și de

156
Est din anii premergători războiului și în perioada acestuia. Un accent deosebit este pus pe
Holocaustul din Transilvania de NV din timpul administrației maghiare și deportarea evreilor
din Vechiul Regat al României.
Am utilizat lucrări ale unor autori ca și Vasile T. Ciubăncan, Maria I. Ganea, Ion
Ranca care au scris un volum despre calvarul evreimii din Nord-vestul Transilvaniei sub
ocupația Ungariei, apoi lucrarea lui Carol Iancu Shoah în România. Evreii în timpul regimului
Antonescu (1940-1944) , care critică sever participarea României în al doilea război mondial
de partea Axei, și implicit la Holocaust și lucrarea prefațată de Andrei Pippidi, în fapt o
colecție de interviuri cu evreii deportați în Transnistria. (Holocaustul evreilor români. Din
mărturiile supraviețuitorilor).
În capitolul al III-lea, Situația evreimii în URSS și statele satelite ale acesteia între
1945 – 1953, am urmărit să arăt care era situația evreimii în URSS și în statele satelite după
cel de-al doilea război mondial. Din situația generală, pe care am încercat să o conturez se
desprinde penuria materială, disperarea, incertitudinea, bolile numeroase ale acestei etnii atât
de expuse terorii din lagărele de exterminare. Unii s-au orientat spre partidul comunist, alții au
ales să emigreze atât cât permisivitatea regimurilor comuniste le-a permis. În România, am
subliniat faptul că deși li s-a permis evreilor să emigreze, sioniștii erau persecutați, a avut loc
o dură campanie antisionistă ceea ce a determinat că în perioada 1949 – 1959, 250 de sioniști
să fie anchetați și arestați. În Ungaria am subliniat existența unor comuniști evrei în structurile
cele mai înalte de partid: Rakosi Matyas (lider al Partidului Comunist Maghiar), Gerő Ernő
(ministru al Transporturilor), Revai Josef (un jurnalist prestigios), Vas Zoltan, primar al
Budapestei.
Tot în acest capitol am dedicat un spațiu evreilor români și maghiari, noțiuni
introductive despre care am discutat mai pe larg în capitolul IV. De o tratare mai exhaustivă se
bucură studiul de caz despre emigrarea evreilor români în Israel în perioada 1945 – 1953. În
conturarea acestei problematici m-am bazat și pe volumul de documente Daniela Bleoancă et
al., România – Israel. Documente diplomatice, 1948- 1989 coordonat de Victor Boștinaru,
București, Editura Sylvi, 2000. Din studiul documentelor și al bibliografiei edite rezultă
determinarea majorității covârșitoare a evreilor români de a avea statul lor, eforturile pe care
le-au depus în acest sens fiind ajutați de mișcarea sionistă și de diplomații israelieni, respectiv
lezările la care au fost supuși neputând duce nimic cu ei din România, cu excepția unui bagaj
minim, călătorind cu ambarcațiuni uneori improprii sau stând la coadă zile și nopți în
așteptarea formalităților de plecare.
În capitolul al IV-lea, Evreii din România și Ungaria în perioada 1945-1953 am
descris mai pe larg principalele aspecte din viața evreilor români și maghiari în primii ani

157
după război. Am subliniat faptul că în România și Ungaria, evreii au fost mai degrabă victime
ale comunismului decât beneficiari. Ceea ce este important este faptul că pentru a se integra în
noul sistem, cel mai adesea au renunțat la calitatea de membru al comunității evreiești și la
religia lor. Ei nu au mai putut să-și manifeste propriile tradiții, decât în familie și într-un foarte
restrâns cadru comunitar. Paradoxal, comunitatea evreiască continuă să existe în acești ani,
dar activitatea ei este mult restrânsă și desfășurată sub ochii Securității.
Pe de altă parte, am vrut să subliniez importanța acestor ani postbelici atât pentru
evreii români, cât și pentru evreii maghiari. Sunt anii în care ei încearcă să își așeze viețile pe
un nou val, să se reconstituie ca indivizi și comunitate după șocul Holocaustului. În acest
context curentul sionist (de emigrare a evreilor în statul Israel) se manifestă pregnant, atât în
România, cât și în Ungaria. Partidele comuniste român și maghiar nu l-au văzut cu ochi buni,
percepându-l ca pe un curent cosmopolit care se opunea izolării proprii statului comunist.
Dacă i-au permis existența, mai mult în România decât în Ungaria, a fost și din motive
economice și de context politic. Evreii plecați lăsau în urma lor locuințe și locuri de muncă
bine plătite care puteau fi ocupate de favorizații regimului comunist. Ei nu aveau voie să ducă
aproape nimic cu ei, cu excepția unui bagaj minim. Pe de altă parte, exista și un curent
internațional de pacificare, de ajutorare a evreilor, de sprijin pentru statul Israel, peste care
statele comuniste nu au putut să treacă.
De asemenea, evreii nu au fost ostili sovieticilor deoarece pentru ei alianța cu URSS-
ul a fost salvatoare, ei văzând în Armata Roșie forța eliberatoare de sub ocupația nazistă și
exploatarea regimurilor politice pronaziste. Totuși, nu au fost atât de naivi încât să dea
crezare idealurilor comuniste decât poate la început. Din România, pe întreg parcursul
perioadei comuniste, au emigrat în jur de 400 000 de evrei.
În România, arată Radu Ioanid, dintre membrii Securității în 1948 doar 8, 5 % erau
evrei. Prin urmare nu este adevărată ideea că evreii au adus și consolidat comunismul în
România.
Am subliniat că atât în România, cât și în Ungaria s-au creat după război mai multe
organizații evreiești ceea ce demonstrează efervescența vieții publice evreiești după mai mulți
ani de tăcere. În România, Comitetul Democratic Evreiesc a înlocuit celelalte organizații
evreiești. Un subcapitol este dedicat studiului unor materiale din fondurile de arhivă privind
activitatea filialei orădene în anii 1945-1946. Studierea acestor materiale m-a convins că
evreii nu au uitat că sunt evrei nici atunci când încercau să fie comuniști.
Contribuția tezei rezidă în încercarea de a sistematiza lucrările dedicate istoriei
evreilor din România și Ungaria, cu un accent deosebit pus pe anii 1945 – 1953, de a rezuma
critic principalele idei expuse în aceste lucrări, dar și de a da o interpretare proprie existenței

158
acestei comunități, autoarea fiind familiarizată cu Comunitatea Evreiască din Oradea și
activitățile acesteia și având o viziune proprie asupra comunității evreiești din România. Prin
urmare, ca și alte etnii ale societății românești, evreii au fost și ei victime ale comunismului.
Singurul lucru bun care s-a întâmplat pentru ei în această perioadă a fost faptul că, în timpul
regimului comunist, s-au putut emancipa și nu au mai existat persecuții și discriminări pe
criterii etnice. Un alt aspect pe care l-am remarcat a fost faptul că evreii pot fi considerați un
corp etnic distinct în ciuda tendințelor nivelatoare ale statului comunist. Ei au fost o minoritate
separată care a militat pentru drepturile lor, pentru emanciparea lor, pentru integrarea în
societatea românească sau emigrarea în Israel atunci când li s-a oferit ocazia.
Putem concluziona, că ne-am străduit să conturăm cadrul unui subiect dificil, mai
abordat în cercetări decât credeam inițial, că am reușit să găsim surse care identifică varietatea
de etnii din România și Ungaria, într-o perioadă în care propaganda comunistă nu mai vorbea
în termeni de minorități, ci căuta să obțină în unanimitate legitimitatea regimului instaurat.
Personal, prin intermediul lecturilor și al colaborării cu Comunitatea evreiască orădeană, am
reușit să-i cunosc pe evrei, vecinii noștri, care vin cu cultura și tradițiile lor să îmbogățească
varietatea culturală a spațiului transilvănean.

159
 BIBLIOGRAFIE:

A).SURSE ARHIVISTICE:

Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Bihor- fondul Comitetul Democratic Evreiesc,

dosarele 1-7.

B) LUCRĂRI GENERALE:

1) Ablonczy, Balázs, „La fin d’une monde? Les élites hongroises face à l’installation
du règime communiste” in Nicolas Bauquet et François Bocholier (dir), Le
communisme et les élites en Europe Centrale, Presses Universitaires de France,
Paris, 2006
2) Anton, Mioara „The status of minorities in Romania in the early post-war years,
1944-1947”, in Revue Roumaine d’histoire, Tome XLV, Janvier-Decembre, 2006
3) Deletant, Dennis, România sub regimul comunist, Fundaţia Academia Civică,
Bucureşti, 2006
4) Bărbulescu, Mihai; Deletant, Dennis; Hitchins, Keith; Papacostea, Șerban;
Teodor, Pompiliu (coord), Istoria României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998.
5) Besançon, Alain, Nenorocirea secolului: despre communism, nazism şi unicitatea
“Şoah” – ului, Bucureşti, Humanitas, 2007.
6) Deletant, Dennis, România sub regimul comunist, Bucureşti, Editura Fundaţiei
Academia Civică, 2006
7) Fejto, François, Behind the rape of Hungary, David McKay, New York, 1957
8) Georgescu, Titu, România în istoria Europei secolului XX 1945 – 1990, Editura
Hyperion XXI, 1992.
9) Pop, Ioan- Aurel; Bolovan, Ioan (coord.), Istoria României, Institutul Cultural
Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj – Napoca, 2004
10) Romsics, Ignác, Magyarorszag – története. A XX Szazadban (Istoria Ungariei în
secolul XX), Osiris Kiadó, Budapest, 2005.
11) Tănase, Stelian, Elite şi societate: guveranarea Gheorghiu Dej: 1948 – 1965,
Humanitas, Bucureşti, 2006.
12) Soulet, Jean – Francois, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în
zilele noastre, Polirom, 1995.

160
C. COLECŢII DE DOCUMENTE:

13) Andreea, Andreescu; Lucian, Năstasă; Andreea, Varga (ed.), Evreii din România,
Mărturii documentare (1945 – 1965), Cluj-Napoca, Centrul de Resurse pentru
Diversitate Etnoculturală, 2002.
14) Nicolae Baciu, Agonia României 1944- 1948. Dosarele secrete acuză, Bucureşti,
Editura Saeculum şi Editura Vestala, 1997
15) Dinu C., Giurescu , Guvernarea Nicolae Rădescu, Bucureşti, Editura All, 1996
16) Dumitru Hîncu, Un licăr în beznă. Acţiuni necunoscute ale diplomaţiei române,
Bucureşti, Hasefer, 1997
17) Pelin, Mihai (editor), Cartea Albă a Securităţii, vol. 1, 23 august 1944 – 1948,
Serviciul Român de Informaţii, Bucureşti, 1997
18) Dumitru, Preda (coord.), Relaţii diplomatice România – Israel, 1948 – 1969,
Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2000
19) Ioan Scurtu, România – Viaţa politică în documente – 1945, Bucureşti, Arhivele
Statului din România, 1994
20) Ioan Scurtu, România – Viaţa politică în documente – 1947, Bucureşti, Arhivele
Statului din România, 1994

D. MEMORII

21).Carol Buium Beniamini, Un sionist în vremea lui Antonescu şi după aceea, Bucureşti,
Hasefer, 1999
22).Serge Moscovici, Cronica anilor risipiţi, Iaşi, Polirom, 1999.
23) .Tereza Mozes, Decalog însângerat, Bucureşti, Editura Ara, 1995.4.Moses Rosen,
Primejdii, încercări, miracole. Povestea şef-rabinului Dr. Moses Rosen, Bucureşti,
Editura Hasefer, 1991
24).Valentin Saxone, Speranţe în întuneric. Memorii (text îngrijit de Liana Saxone-
Horodi), Editura Viitorul Românesc, Bucureşti, 2004.
25). Mihail Sebastian, Jurnal. 1935-1944, text îngrijit de Gabriela Omăt, prefaţă şi note de
Leon Volovici, Humanitas, Bucureşti, 1996
26). Slomo Sitnovitzer, Documentul authentic sau amintiri din închisorile comuniste din
România, Tel Aviv, 2003.

161
E. LUCRĂRI SPECIALE:

21) ***, Holocaustul evreilor români. Din mărturiile supravieţuitorilor, Polirom, 2004.
22) Ablonczy, Balázs, La fin d’une monde? Les élites hongroises face à l’installation du
règime communiste in Nicolas Bauquet et François Bocholier (dir), Le communisme
et les élites en Europe Centrale, Presses Universitaires de France, Paris, 2006, p. 57
–71.
23) Ancel, Jean „The She’erit ha-Pletah: Holocaust Survivors in Northern Transylvania”
in Randolph L. Braham and Brewster S. Chamberlain (eds), The Holocaust in
Hungary:Sixty Years Later, Columbia University Press, Washington, 2006, p. 155-
165.
24) Anton, Mioara, The status of minorities in Romania in the early post-war years.
1944- 1947 in Revue Roumaine d’ histoire, tome XLV, Janvier - Decembre, 2006, p.
237 – 243.
25) Bachi, Roberto “La population juive de l’etat d’Israel” in Population, 7 e année, nr.
3, 1952, pp. 405-452 în http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/pop
0032-4663 1952 num 73 2757, consultat la 18 ianuarie 2012.
26) Benjamin, Lya Populaţia evreiască din România în cifre şi date (până în 1948) în
Acad. Nicolae Cajal, Dr. Harry Kuller (coord.), Contribuţia evreilor din România la
cultură şi civilizaţie, ediţia a II-a, Editura Hasefer, Bucureşti, 2004.
27) Benjamin, Lya (coord. Sergiu Stanciu), Evreii din România între anii 1940 – 1944,
vol.I. Legislaţia antievreiască, Bucureşti, Editura Hasefer, 1993.
28) Bines, Carol, Din istoria imigrărilor în Israel, Editura Hasefer, Bucureşti, 1998.

29) Bomberger, William A. and Makinen, Gail E. „The Hungarian Hyperinflation and
Stabilisation of 1945 – 1946” in The Journal of Political Economy, vol. 91, No.5
(oct, 1983), p. 801-824, http;//www.jstor.org/stable/1837370, accessed 09/07/2010

30) Braham, Randolph, „Romanian Nationalists and the Holocaust: The Drive to
Refurbish the Past”, www.ceu.hu, accesat în Februarie, 2008.
31) Cazacu, Matei, „La disparition de Juifs de Roumanie”, in Matériaux pour l’histoire
de notre temps, nr. 71, juillet – septembre 2003, pp. 49-61.
32) Daniel Chirot, Social Change in Communist Romania, Social Forces, vol.57, No.2,
Special Issue (Dec, 1978), p. 457-499, http://www.jstor.org/stable/ 25 77 678

162
33) Ciubăncan, Vasile T.; Ganea, Maria I; Ranca, Ion. V., Drumul Holocaustului.
Calvarul evreilor din nord – vestul Transilvaniei sub ocupația Ungariei 5 IX 1940 –
25 X 1944, Editura Ciubăncan, Cluj-Napoca, 1995.
34) Crăciun, Corneliu, Consideraţii cu privire la situaţia evreilor din România în primii
ani postbelici / Considerations concerning the Jews Issues from Romania in the
First Post-War Years, in Antonio Faur and Ladislau Gyémánt, op. cit.
35) Danieli, Dan „Interviews with Survivors of the Hungarian Forced Labor Service:An
Evaluation”, in Randolph L. Braham and Brewster S. Chamberlin (eds), The
Holocaust in Hungary: Sixty Years Later, Columbia University Press, Washington,
2006., p. 63-75.
36) Eaglestone, Robert, The Holocaust and the postmodern, Oxford University Press,
2004.
37) Florian, Radu, Resurging Anti-Semitism in Romania, in Society-November/December
1997
38) Fejtő, Ferenc, Magyarság, zsidóság, Budapest, 2000.
39) Fejto, François, Behind the rape of Hungary, New York, 1957.
40) Freifeld, Alice “Identity on the move: Hungarian Jewry between Budapest and DP
Camps, 1945-1948”, in Randolph Braham and Brewster S. Chamberlain (eds), The
Holocaust in Hungary: Sixty Years Later, Columbia University Press, Washington,
2006., p. 177-199.
41) Friling, Tuvia; Ioanid, Radu; Ionescu, Mihail E. (ed.), Raport Final, Iaşi, Polirom,
2005
42) Hadari, Ze’ev Venia, Second exodus/ The Full Story of Jewish Illegal Immigration
to Palestine, 1945 – 1948, Vallentine Mitchell, 1991
43) Hodos, George H., Stalinist Purges in Eastern Europe, New York, Praeger
Publishers, 1987.
44) Ghitta, Maria, Problema”evreiască” în România ieri şi azi. Câteva consideraţii, în
op. cit.
45) Henry Gleitman , H, Henry and Joseph J., Greenbaum „Attitudes and personality
patterns of Hungarian Refugees” in The public opinion quaterly, vol. 25, no.3
(autumn, 1961), pp. 351-365, published by Oxford University Press on behalf of the
American Association for Public Opinion Research;
http://www.jstor.org/stable/2746364, accessed on 09/07/2010.

163
46) Ladislau Gyemant, „The Romanian Jewry: Historical Destiny, Tolerance,
Integration, Marginalisation” in Journal for the Study of Religions and Ideologies,
year 2002, vol/issue 3, pages 85-98
47) Gyemant, Ladislau, Evreii din Transilvania, Institutul Cultural Român, Cluj-
Napoca, 2004
48) Gyémánt, Ladislau, Sub patru dictaturi. Zece ani din viaţa unei comunităţi evreieşti
din Transilvania. Alba Iulia 1940-1950/ Under Four Dictatorships. Ten years in the
life of a Jews Community in Transylvania. Alba Iulia 1940-1950, in Antonio Faur şi
Ladislau Gyémánt (coord), Situaţia evreilor din Europa Centrală la sfârşitul celui
de-al doilea război mondial (1944-1945), Editura Universităţii din Oradea, Oradea,
2011.
49) Gyurgyák János, A zsidókérdés Magyarországon (Ungaria evreiască), Osiris Kiadó,
Budapest, 2001.
50) Hanebrink, Paul, „The Christian Churches and Memory of the Holocaust in
Hungary, 1945-1948” in Randolph L. Braham and Brewster S, Chamberlain (Ed),
The Holocaust in Hungary: Sixty Years Later, Columbia University Press,
Washington, 2006., p. 201-209.
51) Gido Attila, Solyom Zsuzsa, The surviving Jewish inhabitants of Cluj,Carei and
Oradea. The survey of World Jewish Congress in 1946, Cluj-Napoca, ISPMN
Working Papers, nr. 35/2010,
http://www.ispmn.gov.ro/uploads/35%20pt%20web%20final.pdf, accesat in
Februarie 2011.
52) Gidó Attila, Ancheta Congresului Mondial Evreiesc din 1946. O nouă sursă
documentară privind situaţia evreilor din Transilvania de Nord de după Holocaust/
The investigation of Hebrew World Congress from 1946. A new documentary source
regarding the situation of the Jews of Northern Transylvania after the Holocaust, in
Antonio Faur şi Ladislau Gyemant (ed), op. cit, 2011.
53) Grayzel, Solomon, A history of the contemporary Jews from 1900 to the Present,
Atheneum, New York, 1977.
54) Gyurgyák János, A zsidókérdés Magyarországon (Ungaria evreiască), Osiris Kiadó,
Budapest, 2001
55) Haraszti György, Situaţia evreilor de limbă maghiară din Europa Centrală şi de Est
la sfârşitul celui de-al doilea război mondial până la preluarea comunistă (1945-
1948- 1949)/Situation of Hungarian speaking Jewry in Central – East Europe at the

164
 End of World War II and after (1945-1948- 49), in Antonio Faur and Ladislau
Gyémánt, op. cit. .
56) Horel, Catherine, „1989 en Europe centrale: une restauration des élites juives” in
Nicolas Bauquet et François Bocholier (dir.), Le communisme et les élites en Europe
Centrale, Presses Universitaire de Frances, Paris, 2006, p. 335-351.
57) Iancu, Carol, Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele
noastre, Bucureşti, Hasefer, 2005.
58) Iancu, Carol, „Câteva aspecte ale activităţii şef rabinului Alexandru Şafran în 1944 şi
1945/ A few aspects regarding the activity of the Head Rabi Alexandru Şafran in
1944 and 1945” in Antonio Faur and Ladislau Gyémánt (coord), op.cit, p. 111
59) Iancu Carol, Shoah în România. Evreii în timpul regimului Antonescu [ 1940 –
1944], Polirom, 2001.
60) Ianoşi, Ion, „Evreii şi comunismul. O discuţie cu profesorul Ion Ianoşi” în vol.
Costel Safirman şi Leon Volovici, Noi întâlniri la Ierusalim, Institutul cultural
român Bucureşti, 2007)
61) Ioanid, Radu, Răscumpărarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre România
şi Israel, Eeditura Polirom, 2005
62) Johnson, Paul , A history of the Jews, London, Phoenix Press, 2001.
63) Kádár, Gábor and Vági, Zoltán „The economic annihilation of the Hungarian Jews,
1944-1945”, in Randolph L. Braham and Brewster S, Chamberlin (eds), The
Holocaust in Hungary: Sixty Years Later, Columbia University Press, Washington,
2006., p. 77-87.
64) Karádi, Viktor, „Szociológiai kisérlet a magyar zsidóság 1945 és 1956 kőzőtti
helyzetének elemzésére” in Zsidoság az 1945 utani Magyarországon, A Magyar
Füzetek, Kiadása, Paris, 1984.
65) Karady, Victor, “Le renouveau des travaux socio-historiques sur les juifs du Centre-
Est européen” în Actes de la recherche en sciences sociales, vol.83, jan. 1990, p. 73-
77 in http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/arss-0335-1990-
num83-1-2943, accesat în 18 ianuarie 2012.
66) Karady, Victor, „Antisémitisme et stratégies d’intégration. Juifs et non – Juifs dans
la Hongrie contemporaine”, in Annales, ECS, mars-avril 1993, no. 2, p. 239-264.
67) Karady, Victor, The Jews of Europe in the modern era. A socio-historical outline,
CEU Press, Budapest, New York, 2004, p. 1-452.
68) Karady, Victor, „Les Juifs, la modernité et la tentation communiste. Esquisse d’une
problématique d’histoire sociale” in Nicolas Bauquet et François Bocholier (dir), Le

165
 communisme et les élites en Europe Centrale, Presses Universitaires de France,
Paris, 2006, p. 85 – 105.
69) Karádi, Victor, „Ordinary deaths in times of Genocide and Forced Assimilation:
Patterns of Jewish Mortality in Budapest (1937-1960” in Randoph L. Braham and
Brewster S. Chamberlain (eds), The Holocaust in Hungary: Sixty Years Later,
Columbia University Press, Washington, 2006, p.89-111.
70) Kende, Péter, „Zsidó Magyarország (1867 – 1997)” in 1100 Ėves Együttélés (Viaţa
laolaltă de 1100 de ani), Kiadja a Magyarországi Holocaust Emlékalapitvány,
Budapest, 2001,
71) Kocsis, Károly, „Spatial and temporal changes in the relationship between church
and state in Hungary”, Geo Journal (2006), 67: 365/ DOI 10.1007/5 10708 – 007-
9059-y.
72) Klein, Claude, Israel. Statul evreilor, Timişoara, BIC ALL, 2003.
73) Kochavi, Arieh J., „British Diplomats and the Jews in Poland, Romania and
Hungary during the Communist takeovers” in East European Quaterly, vol. 29,
1995.
74) Konrád, .Miklós, „Jews and politics in Hungary in the dualist era, 1867-1914”, East
European Jewish Affairs, 39:2, 167-186, http://dx.doi.org./10.1080/135016
70903016282, accesat la 09/07/2010.

75) John Kosa, „A century of Hungarian Emigration, 1850- 1950”, American Slavic and
East European Review, vol. 16, No.4 (dec. 1957), pp. 501-514, published by The
American Association for the Advancement of Slavic Studies, http://
www.jstor.org/stable/ 3000 776, accesat în 09/07/ 2010,
76) Kovács, András, „Zsidó Magyarország (1867 – 1997)” /Ungaria evreiască (1867-
1997), in Zsidóság az 1945 utáni Magyarországon (Evreimea în Ungaria după
1945), A Magyar Füzetek, p. 3-14.
77) Kovacs, András, Jewish assimilation and Jewish Politics in Modern Hungary in
Yearbook of Jewish Studies Department of Central European University (Public
Lectures, 1996-1999), Internet: http://web.ceu.hu/jewishstudies/yearbook01.htm,
accesat în 01.02.2009.
78) Kovács, András, „Zsidosag az 1945. A zsidókérdés a mai magyar társadalomban”, în
vol. 1100 Evés Együttélés (Viaţa laolaltă de 1100 ani), 2001.

79) Krajewski, Stanislaw, Jews, Communism, and The Jewish Communists,

http://web.ceu.hu/jewishstudies/yearbook01.htm, accesat în 01.02.2009

166
80) Kuller, Hary, Evreii în România anilor 1944 – 1949, Editura Hasefer, Bucureşti,
2002.
81) Kuller, Hary, Evreii în anii tranziţiei spre comunism (1944-1948), în Nicolae Cajal,
Harry Kuller (coord.), Contribuţia evreilor din România la cultură şi civilizaţie,
ediţia a II-a, Editura Hasefer, Bucureşti, 2004.
82) Langrebe, Alix, „Polish National Identity and deformed memory from 1945 to the
present: Mythologizing the Polish Role in the Holocaust” in RFE/RL East European
perspectives, http://www.rferl.org/reports/aspfiles/printonly.asp?po=y, accesat la 12
martie 2007.
83) Lowy, Daniel A., „Christian Help provided to Jews of Northern Transylvania during
World War II: as revealed by the Jewish Weekly Egység (May 1946-August 1947)”
in Randolph L. Braham and Brewster S. Chamberlin (eds), The Holocaust in
Hungary: Sixty Years Later, Columbia University Press, Washington, 2006, p. 113-
135.
84) Lendvai, Paul, Anti-semitism without Jews, New York, Doubleday & Company, Inc.,
Garden City, 1971
85) Leonard Mars, „Is there a Religious Revival among Hungarian Jews today?“ in
Journal of Contemporary Religion, 16:2, 227-238,
http://dx.doi.org/10.1080/13537900120040681, accesat la 9 iulie 2010.
86) Peter Meyer, Peter; Weinryb, Bernard D.; Duschinsky, Eugene; Sylvain, Nicolas,
The Jews in the Soviet Satellites, Syracuse University Press, 1953.
87) 89).Murashko, Galina P. and Noskova, Albina F. Stalin and the National –
Teritorial Controversies in Eastern Europe 1945 – 1947 (Part One), Cold War
History, 1:3, p. 161 – 172, http://dx.doi.org.10.1080/ 713 9999 33
88) Neumann, Victor, Evreii în anii regimului comunist, în Nicolae Cajal, Harry Kuller
(coord.), Contribuţia evreilor din România la cultură şi civilizaţie, ediţia a II-a,
Editura Hasefer, Bucureşti, 2004, p. 174 – 180.
89) Okey, Robin, Eastern Europe, 1740-1985: Feudalism to communism, London,
Routledge, 1992.
90) Oişteanu, Andrei, Imaginea evreului în cultura română, ediţia a II-a, Bucureşti,
Editura Humanitas, 2004
91) Orbán Ferenc, Istoria evreimii ortodoxe din Ungaria, editura Makkabi, Budapesta,
2006
92) Raphael Patai, The Jews of Hungary. History, culture, psychology, Wayne State
University Press, Detroit, 1996, p. 596-659.

167
93) Prepuk, Aniko, A zsidόság középés kelet – Eurόpában, Történelmi kézikönyvtár,
Csokonai Kiadό, 1997.
94) Ranki, Vera, The politics of inclusion and exclusion. Jews and nationalism in
Hungary, Holmes&Meier, New York&London, 1999.
95) Shafir, Michael, Rădăcinile negaţionismului românesc: Procesul Ion Antonescu/ In
Search of Romanian Negationism: Ion Antonescu’s Trial in Antonio Faur si Ladislau
Gyémánt, op.cit., p. 169.
96) Rapaport, Lynn: Jay Howard Keller, Jews in Post-Holocaust Germany, 1945-1953,
in German Politics and Society , volume 23, issue 2, 2005.
97) Roth, Stephen J., „Indemnification of Hungarian Victims of Nazism:An Overview”
in Braham, Randolph L. and Pók, Attila (Ed), The Holocaust in Hungary. Fifty
years later, Columbia University Press, 1997, p. 733-757.
98) Rotman, Liviu, Evreii din România în perioada comunistă:1944-1965, Polirom, Iaşi,
2004.
99) Rotman, Liviu, Spaţiul paralel – un pericol pentru puterea comunistă, în Ladislau
Gyémánt şi Maria Ghitta (coord.), Dilemele convieţuirii. Evrei şi neevrei în Europa
Central-Răsăriteană înainte şi după Shoah/ Dilemmes de la cohabitation. Juifs et
non- Juifs en Europe Centrale – Orientale avant et après la Shoah, Institutul
Cultural Român , Centrul de Studii Transilvane, Cluj – Napoca, 2006.
100) Rotman, Liviu, „Normalitatea care nu a mai venit/ The normality that never
came” in Antonio Faur and Ladislau Gyémánt (ed.). op. cit.
101) Stark, Tamás, Hungarian Jewry during the Holocaust and after liberation, in
Eleventh World Congress of Jewish Studies, Division B, The History of the Jewish
People, World Union of Jewish Studies, Jerusalem, 1994, p. 243-247.
102) Stark, Tamás, Tamás Hungarian Jewry at the time of the Holocaust and after
the war, in Nationale Frage und Vertreibung in der Tschechoslowakei und Ungar,
1938 – 1948, Verlag der Ősterreichischen Akademie der Wissenschaften, Wien,
1997, p. 71 – 79.
103) Stark, Tamás, “A Magyar zsidósag veszesége a vészkorszakban” in Randolh
L. Braham and Attila Pók (Ed), The Holocaust in Hungary fifty years later,
Columbia University Press, 1997, p. 521-531.
104) Stark, Tamás, Hungarian Jews during the Holocaust and after 1939-1949: A
statistical review, East European Monographs, Boulder, distributed by Columbia
University Press, 2000, p. 1-174.

168
105) Szaynok, Bozena, „The Role of Antisemitism in Postwar Polish-Jewish
Relations” in Robert Blombaum (ed), Antisemitism and its opponents in Modern
Poland, Ithaca and London, Cornell University Press, 2005.
106) Ungvári, Tamás, The “Jewish question” in Europe. The case of Hungary,
Columbia University Press, New York, 2000.
107) Volovici, Leon, „Experienţa închisorilor comuniste. O dezbatere despre
memorialistica de detenţie”, în vol. Costel Safirman şi Leon Volovici, Noi întâlniri
la Ierusalim.
108) Wasserstein, Bernard, Vanishing Diaspora. The Jews in Europe since 1945,
Hamish Hamilton Ltd, London, 1996, p. 1-158.
109) Wexler, Teodor, “Procesul sioniştilor” în Memoria. Revista gândirii arestate,
http://www.revista.memoria.ro/?location=view_article&id=419
110) Wistricht, Robert S., Socialism and the Jews. The dillemmas of assimilation in
Germany and Austria-Hungary, CEU Press, 1982.

169
 ANEXE

Lista documentelor

1. Prima lege evreiască din 1938. Legea XV din 1938 despre asigurarea echiliobrului
vieții sociale și economice.
2. A doua lege evreiască. Legea IV din 1939 cu privire la limitarea implicării (ocupării
“spațiului“ ) evreilor în viața publică și economie).
3. Notă din ianuarie, 1945
4. Proces verbal din 11 mai 1945.
5. Ordinul subprefectului județului Șopron referitor la luarea în evidență a mormintelor
comune, Șopron, 15 mai 1945
6. Raportul notarului din Agfalva la apelul subprefectului județului Șopron.
7. Raportul notarului din Nagycenk la apelul subprefectului județului Șopron.
8. Raportul medicului de sănătate publică referitor la deputații înmormântați și exhumați
pe teritoriul județului Șopron.
9. Telegramă adresată de Ana Pauker, ministru al Afacerilor externe al R.P. Române lui
Moshe Sharett, ministru al Afacerilor Externe al Guvernului Provizoriu al statului
Israel, prin care acesta este recunoscut oficial de guvernul român.
10. Telegramă adresată de Ana Pauker, Ministru al Afacerilor Externe al R.P. Române lui
Moshe Sharett, ministru al Afacerilor Externe al Guvernului Provizoriu al statului
Israel, privind stabilirea reprezentanțelor diplomatice în cele două țări.
11. Telegramă adresată de Ana Pauker, Ministru al Afacerilor Externe al R.P.Române lui
Moshe Sharett ministru al Afacerilor Externe al guvernului provizoriu al statului Israel
privind acordarea acreditării primului reprezentant al acestuia la București.
12. 8 decembrie 1948. Raport asupra problemei sioniste în R.P.R. Sunt propuse măsuri de
interzicere a unor organizații și a unor partide politice sioniste, precum și înfiltrarea cu
membrii PMR a unor partide de stânga.
13. 2 martie 1949, București. Ședința conducerii MAI în care este discutată problema
sionistă. S-a decis ca organizațiile sioniste urmăresc „scopuri fasciste“ și s-au propus
măsuri de dizolvare a acestora, urmărirea membrilor lor, pedepsirea instructorilor care
veneau din străinătate.
14. Scrisoare a lui Moshe Sharett, ministru al Afacerilor Externe al statului Israel, adresată
Anei Pauker, ministru al Afacerilor Externe al R.P.Române, privind emigrarea
populației evreiești.
170
15. Telegramă a lui Nicolae Cioroiu, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Tel
Aviv, către Ministrul Afacerilor Externe al R.P.Române privind încordarea intervenită
în relațiile bilaterale.
16. Raport al lui Nicolae Cioroiu, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Tel
Aviv, adresat Anei Pauker, ministru al Afacerilor Externe al statului Israel, în
problema emigrării și repercursiunile ei în relațiile bilaterale.
17. Raport al legației române de la Tel Aviv adresat Anei Pauker, vice – președinte al
Consiliului de Miniștri și Ministru al Afacerilor Externe al R.P.Române privind
aniversarea zilei Republicii în Israel.
18. Telegramă a ministrului Afacerilor Externe al R.P.Române către Legația Română la
Tel Aviv privind poziția guvernului de la București față de afirmațiile premierului
israelian, în legătură cu situația naționalităților conlocuitoare în România.
19. Raport al Legației Române la Tel Aviv adresat Anei Pauker, ministru al Afacerilor
Externe al R.P.Române privind emigrarea evreilor din România.
20. 5 ianuarie, 1951, București. Situația statistică a membrilor de partid din punct de
vedere social, etnic, pe sexe, al ocupației părinților. Documentul conține informații
despre numărul membrilor unei organizații de masă (sindicate, UTM, Frontul
Plugarilor, URM, UFDR).
21. Telegramă a Ministerului Afacerilor Externe al R.P.Române către Legația Română la
Tel Aviv privind probleme ale relațiilor bilaterale.
22. Telegramă a Legației Române la Tel Aviv către Ministrul Afacerilor Externe al
R.P.Române privind reluarea relațiilor diplomatice sovieto – israeliene.
23. Certificat al pacientului ISSLER ARON, internat la spitalul ECKSBERG,
supraviețuitor al lagărelor Auschwitz, Dachau, Mettenheim
24. Adeverință de repatriere a domnului ISSLER ARON
25. Carnet de membru al Uniunii Evreilor Democrați din Oradea, aparținând domnului
ISSLER ARON.
26. Certificat de membru al Grupării Democratice a Evreilor, oficiul deportaților,
aparținând lui ISSLER ARON.
27. Carnet de membru al Uniunii Evreilor Democrați.
28. Carnet de membru al Comitetului Democratic Evreiesc aparținând lui ISSLER ARON
29. Chestionar completat de Hommonai Maria.
30. Chestionar completat de Braun Vioara.
31. Chestionar completat de B. Sz.
32. Chestionar completat de Steier Elisabeta.

171
33. Chestionar completat de Bone Gabriela.
34. Chestionar completat de Kincses Ecaterina.
35. Chestionar completat de Varadi Iudith.
36. Chestionar completat de Somogyi Livia.

172
 1.
1938.XV.tc. a társadalmi és a gazdagsági élet egyensúlyának hatályosabb
biztositásáról

(Az első “zsidótörvény”)

1938
(…) 2.§ Utasittatik a m. kir. minisztérium, hogy:

a). akár időszaki, akár nem időszaki lap kiadója, szerkesztője, vagy a lapnak állandó
munkaviszonyban álló munkatársai részére sajtókamara;

b). szinművészek, filmszinészek, szinházi és filmrendezők, úgyszintén szinművészeti és

filmművészeti ügyvezetők és ügykezelők, valamint szinházaknál és a filmiparban alkalmazott
művészi segédszemélyzet (karsszemélyzet) részére szinművészeti és filmművészeti kamara
felálitásáról gondoskodjék.

4. § A sajtókamara, úgyszintén a szinművészeti és filmművészeti kamara tagjaiul zsidók csak

olyan arányban vehetők fel, hogy számuk, a kamara összes tagjai számára húsz százalékát ne
haladja meg. Ebbe a húsz százalékba nem lehet beleszámitani:

a). a hadirokkantat, a tűzharcost, továbbá hősi halált halt szülőnek gyemekét éa a

hadiözsvegyet;

b). azt, aki 1919. évi augusztus hó 1. napja előtt tért át valamely más bevett felekezetbe és
megszakitás nélkül ugyanenek a felekezetnek a tagja;

c). a b) pont alá eső szülőnek olyan leszármazóját, aki nem az izraelita felekezet tagja.

5. Akár időszaki, akár nem időszaki lapnál állandó munkaviszonyban álló munkatársul a 4. §
első bekezdése alá eső személyeket csak olyan arányban szabad alkalmazni, hogy számuk az
állandó munkaviszonyban álló munkatársak számának husz százalékát ne haladja meg;
bármely cimen kifizetett illetményük evi összege pedig nem haladhatja meg az ilyen
munkaviszonyban álló összes munkatársak bármely cimen járó illetményei évi össegének
húsz százalékát. Ezeket a rendelkezéseket a munkaadó az 1939. Évi december hó 31, napjáig
köteles végrehajtani. A m. kir. miniszterelnök a végrehajtás módjára utasitásokat adhat, és
közérdekből indokolt esetben a jelen § rendelkezései alól kivételt tehet.

Akár időszaki, akár nem időszaki lapnál a kiadóhivatali személyzet, úgyszintén a

szerkesztőségi segédszemélyzet tagjaként alkalmazottakra a 8. § rendelkezései irányadók. A
4. § második bekezdését a jelen § rendelkezései irányadók. A 4. § második bekezdését a
jelen § rendelkezései irányadók. A 4. § második bekezdését a jelen § rendelkezései
irányadók. A 4. második bekezdését a jelen § rendelkezései tegintetében is megfelelően
alkalmazni kell.

A jelen § rendelkezéseit nem lehet alkalmazni azokra a lapokra, amelyek kizárólag

hitéleti kérdésekkel és a felekezet ügyeivel foglalkoznak.

173
6. A vallás – és közoktatásügyi miniszter állapitja meg, hogy az egyes szinházaknál,
úgyszintén a mozgófényképet előállitó és kölcsönzés útján vagy másként forgalomba hozó
egyes vállatoknál milyen arányszámban lehet a 4. § első bekezdése alá eső személyeket a 2.
első bekezdésének b). pontjában meghatározott munkakörben alkalmazni.

7. Ügyvédi, mérnöki, orvosi kamarák tagjaiul a 4.§ első bekezdése alá eső személyeket csak
olyan arányban lehet felvenni, hogy számuk az öszszes tagok számának húsz százalékát ne
haladja meg. Mindaddig, amig az egyéb kamarai tagok arányszáma az összes tagok számának
nyolcvan szálékát el nem éri, a 4 első bekezdése alá eső személyt a kamara csupán az újonnan
felvett tagok öt százaléka erejéig vehet fel. Az illetékes miniszter a kamara felterjesztésére
indokolt esetben közérdekből kivételt tehet. A 4. § második bekezdését a jelen § esetében is
meglehetősen alkalmazni kell.

8. Az 1937. XXI. törvénycikk hatálya alá eső olyan vállalatnál, amelynél a tisztviselői,
kereskedősegédi vagy más értelmiségi munkakörben foglalkoztatottak száma tiz vagy ennél
több, a 4 § első bekezdése alá eső személyeket csak olyan arányban szabad alkalmazni, hogy
számuk a vállalatnál értelmiségi munkakörben foglalkoztatottak számának husz százalékát ne
haladja meg; bármi cimen kifizetett illeményük évi összege pedig nem haladhatja meg az
értelmiségi munkakörben alkalmazottak bármi cimen járó illetményei évi összegének húsz
százalékát.

Az a vállalat, amelynél az értelmiségi munkakörben foglalkoztatottak számában a 4. §

első bekezdése alá eső személyek száma az előző bekezdésben meghatározott arányszámnál
nagyobb, a 4. § első bekezdése alá eső személyt értelmiségi munkakörben csupán az újonnan
felvett tagok öt százaléka erejéig vehet fel mindaddig, amig a 4. § első bekezdése alá eső
személyek száma az értelmiségi munkakörben az előző bekezdésben meghatározott
arányszámot meghaladja. (…)

Az 1937. XXI. torvénycikk hatalya alá eső olyan vállalatnál, amelynél a tisztviselői,
kereskedősegédi vagy más értelmiségi munkakörben foglalkoztattottak száma tiznel kevesebb,
a 4 első bekezdése alá eső alkalmazottaknak a többi alkalmazottakkal szemben az 1938. évi
március hó 1. napjáig fennállott arányszámát a 4. § első bekezdése alá eső alkalmazottaknak a
többi alkalmazottakkal szemben az 1938. évi március hó 1. Napjaig fennállott arányszámát a
4. § első bekezdése alá eső személyek javára megváltoztatni nem szabad. Az 1938. Évi
március hó 1. napja után keletkezett vállalatokra az első bekezdés rendelkezése irányadó.

A 4. Második bekezdését a jelen § esetében is megfelelően alkalmazni kell.

Apud Katona Csaba, Ȯlmosi Zoltán, Oross András, Soós László, P. Szigetváry Eva, Szabó
Dóra, Varga Katalin, Emlékezz! Válogatott levéltári források a magyarországi zsidóság
üldöztetésének történetéhez, 1938-1945, Magyar Országos Levéltár, Budapest, 2004, p. 7-11.

174
 2.

1939. IV.tc. a zsidók közéleti és gazdagsági térfoglalásának korlátozásáról

(A második “Zsidótörvény“) 1939
1. A jelen törvény alkalmazása szempontjából zsidónak kell tekinteni azt, aki ő maga
vagy akinek legalább egyik szűlője, vagy akinek nagyszülői közül legalább kettő a
jelen törvény hatálybalépésekor az izraelita hitfelekezet tagja, vagy a jelen törvény
hatálybalépése előtt az izraelita hitfelelekezet tagja volt úgyszintén a felsoroltaknak a
jelen törvény hatálybalépése után szűletett ivadékait.

Az előző bekezdésben meghatározott személyek kőzül nem lehet zsidónak tekinteni

azt, aki az 1939. évi január hó 1. Napja előtt kötött házasságból származik, ha szűlői
közűl csak az egyik és nagyszülői közül is legfeljebb kettő volt az izraelita hitfelkezet
tagja és, ha

1. mindkét szülője már a házasságkötéskor valamely keresztény hitfelekezet tagja

volt, és azontúl is keresztény hitfelkezet taja maradt, vagy

2. szűlőinek házasságuk megkötése előtt a törvényben meghatározott módon kötött

megegyezése értelmében a keresztény szülő vallását követi, és a házasság
megkötésekor izraelita vallású szülő az 1939. évi január hó 1. napját előtt valamely
keresztény hitfelekezetre tért át, és azontúl is keresztény hitfelekezet tagja maradt,
vagy

3. születésétől kezdve keresztény hitfelekezet tagja volt, vagy élete hettedik évének
betöltése előtt keresztény hitfelekezet tagjává lett, izraelita vallású szülője az 1939.
Évi januar hó 1. Napját megelőzően vált valamely keresztény hitfelekezet tagja
maradt.

Az első bekezdésben meghatározott közul nem lehet zsidónak tekinteni azt sem, aki

a). az 1919. Évi augusztus hó 1. napja előtt lett keresztény hitfelekezet tagjává, és azontúl is
keresztény hitfelekezet tagjává, és azontúl is keresztény hitfelekezet tagja maradt, ha zsidó
szülői illetőleg zsidó szülője – amennyben pedig szülői az 1948. évi december hó 31. napja
után születtek, ezek zsidó felmenői – az 1849. évi január hó 1.napja előtt Magyarország
területén születtek;

b). a jelen törvény értelmében zsidónak nem tekintendő személlyel az 1939. évi január hó 1.
napja előtt kötőtt házasságot, ha ebből a házasságból született vagy születendő gyermekei
kőzül egyiket sem kell a jelen tőrvény értelmében zsidónak tekinteni;

c). a jelen § értelmében zsidónak nem tekintendő ivadéka;

d). legkésőbb az 1939. Évi január hó 1. Napja óta valamely keresztény hitfelekezet kötelékébe
tartozó és egyébként az a) pontban meghatározott személyi kellékeknek megfelelö szülőknek
olyan ivadéka, aki születétől kezdve keresztény hitfelekezet tagja.

A második és a harmadik bekezdés rendelkezései nem terjednek ki arra, aki a jelen törvény
hatálybalépése után a jelen § értelmében zsidónak tekintendő személlyel höt házasságot.
175
A jelen § rendelkezéseit a házasságon kivül született gyermekekre is megfelelően alkalmazni
kell.

A harmadik bezekdés a), valamint d) pontjában meghatározott személyekre és ivadékaikra az

5. § első bekezdésében a 6, 7, 10, 15, 16 § okban és a 19. § 2. bekezdésében a megállapitott
korlátozó rendelkezéseket akalmazni kell.

2. § Amennyiben a jelen törvény másképp nem rendelkezik, rendelkezéseit nem lehet

alkalmazni.

4. arra, aki a jelen törvénzy hatálybalépésekor legalább ötven százalékban

hadirokkant, továbbá annak feleségére és gyermekeire, aki a jelen törvény
hatálybalépésekor hetvenöt vagy száz százalékban hadirokkant;

5. arra, aki az 1914-1918. Évi háborúban hősi halált halt személy özvegye vagy
gyermeke;

(…)

8. arra, aki keresztény hitfelekezetnek tényleges vagy nyugdijas lelkipásztora;

9. arra, aki a nemzetközi olimpiai bizottságot szerzett.

(…)

3. § Honositás, házasságkőtés vagy tőrvényesités által zsidó magyar állampolgárságot nem

szerezhet.

Felhatalmaztatik a belügyminiszter, hogy hatálytalanitsa a honositás (vissahonositas) útján az

1914. évi július hó 1. napja után magyar állampolgárrá let annak a zsidónak honositását
(visszahonositását), akit életviszonyai nem utalnak arra, hogy az ország területén maradjon.
Hatálytalanitani kell a honositást (vissahonositást), ha a honositásnak (visszahonositásnak) a
tőrvényben meghatározott előfeltétei nem állottak fenn, vagy ha a magyar állampolgárságnak
honositás (visszahonositás) útján való megserzése érdekében büncselekményt vagy fegyelmi
vétséget követtek el vagy a hatóságot megtévesztették.

A honositás (visszahonositás) hatálytalanitása kiterjed a honositott (visszahonositott)

személynek vele együtt élő feleségére és atyai hatalma alatt álló kiskorú gyermekeire is, ha a
határozat eltérően nem rendelkezik.

A honositás (visszahonositás) hatálytalanitásával együtt a névváltoztatás engedélyzését is

hatálytalanitani kell.

4.§ Zsidót nem lehet az országgyülés felsőházának tagjává megválasztani, kivéve az izraelita
hitfelekezet képviseletére hivatott lelkészeket.

Zsidónak csak akkor van orsággyülési, törvenyhatósági és községi választójoga, és zsidót csak
akkor lehet országgyülési képviselőnek, törvényhatósági bizottsági és községi
képviselötestületi tagnak megválasztani, ha ő maga és szülői- amennyiben szülői az 1867. év

176
december hó 31. Napja után születtek, ezeknek szülői is – Magyarországon születtek, és a
törvényben meghatározott egyéb előfeltételeken felül hitelt érdemlően igazolja azt is, hogy
szülői vagy – amennyiben szülői az 1867. Évi december hó 31. Napja után születtek – ezek
felmenői azt 1867. évi december hó 31. napja óta állandóan Magyarország területén laktak.

Zsidó csak az össez választók közül választás, továbbá a vallásfelekezetek képviselete

jogcimén lehet a törvényhatósági bizottság tagja. Zsidó mint legtöbb adófizető nem lehet a
községi képviselőtestület tagja. Zsidót a törvényhatósági és a községi legtöbb adófizetök
névjegyzékébe nem lehet felvenni.

Az, akit az országgyúlési képviselőválasztók névjegyzékébe felvettek,ha őt a jelen tőrvény

értelmében zsidónak kell tekinteni, kőteles ezt bejelenteni. Zsidó csak akkor gyakorolhat
választójogot, ha igazolja, hogy őt ez o jog a második bekezdés értelmében megylleti.
Egyébkent a zsidók választójogára vonatkozó részletes szabályokat a minisztérium
rendeletben állapitja meg. (…)

5. § Tisztviselőként vagy egyéb alkamazottként zsidó nem léphet az állam, tőrvényhatóság,

község, úgyszintén bármely más köztestület, közintézet vagy közüzem szolgálatába. Ez a
rendelkezés á társadalombiztositó intézetek szerződött és ideiglenesen megbizott orvosaira is
irányadó. A biztositó intézet elnöke az intézet zsidó szerzödött orvosainak szerzödéses
jogviszonyát egy évi felmondással megszüntetheti.

A közép-, a középfokú és a szakiskolákban oktatást végzö zsidó tanárokat, a

népistolákban oktatást végző zsidó tanitókat, továbbá a zsidó községi jegyzőket
(Körjegyzőket) az 1943. Évi január hó 1. napjától, a zsidó kir. Itélőbirákat és a kir.
Ügyészségek zsidó tagjait az 1940. Évi január hó 1. Napjától, a zsidó kir. Itélőbirákat és a kir.
Űgyészégek zsidó tagjait az 1940. Évi január hó 1. napjával nyugdijazni kell, illetőleg az erre
irányado szabályok szerint a szolgálatból végkielégitéssel el kell bocsátani. Nem terjed ki ez a
rendelkezés arra, aki az előbb meghatározott időpont eltelte előtt a közszolgálat máságában
nyer alkalmazást.

A jelen §rendelkezéseit a 2. §első bekezdésében meghatározott személyekre is

alkalmazni kell.

Az izraelita hitfelekezeti vallástanárokra (Vallástanitókra) és az izraelita hitfelekezet

szervezeteinek, intézményeinek és intézeinek alkalmazottaira a jelen § rendelkezései nem
terjednek ki.

Felhatalmaztatik a vallás- és közoktatásügyi miniszter, hogy rendelettel szabályozza az

izraelita hittanitó iskolák és tanfolyamok számát, szervezetét, müködését es felügyeletét,
valamint általában az úgynevezett héber tantárgyak oktatását.

6.§ Zsidót kir. Közjegyzőnek, hites tolmácsnak, állandó birósági vagy más hivatalos
szakértőnek (becsüsnek) kinevezni, közjegyzői helyettesnek kirendelni, zsidónak szabadalmi
ügyvivői jogositványt adni nem lehet. Ezt a rendelkezést a 2 § első bekezdésében
meghatározott személyekre is alkalmazni kell.

177
 Hites kőnyvviszgálatra képesitő viszgára zsidót mindaddig nem lehet bocsátani, amig
a zsidó hites kőnyvviszgálók száma az őssezes hites kőnyvviszgálók számának hat százalékát
kitevő szám alá nem csökken.

7.§ Az egyetemek és a föiskolálk első évfolymára zsidót csak olyan arányban lehet felvenni,
hogy a zsidó hallgatók (növendékek) száma az egyetem vagy a főiskola illető karára
(osztályára) felvett összes hallgatók (nővendékek) számának hat százalékát, a József Nádor
Müszaki és Gazdaságtudományi Egyetem közgazdasági karának közgazdasági és
kereskedelmi osztályán a hallgatók számának százalékát ne haladja meg. Ez a rendelkezés
nem terjed ki az egyetemek hittudományi karának és a hittudományi föiskoláknak a
hallgatóira (növendékeire).

8.§ A társadalombiztositó intézetek önkormányzati szerveinek választásánál érvényesen csak

olyan lajstromot lehet ajánlani, amelyen a jelöltek hat százalékánál tőbb zsidó nem szerepel.
Az egyes ajánló csoportok lajstromára jutott tagsági helyeknek legfeljebb 6%-a tőlhető be
zsidóval. Ennél fogva az egyes lajstromokra jutott tagsági helyek – a hat százalék kimeritése
után – a lajstrom sorrendjében esetleg következő zsidóknak figyelmen kivül hagyásával, a
sorrendben következő nemzsidó jelölteket illetik.

Nem lajstromos választás esetében, ha az egyes választócsoportok csak egy rendes

tagot választanak zsidót megválasztani nem lehet.

9.§ Ügyvédi, mérnöki, orvosi kamarában, sajtókamarába, úgyszintén szinművészeti és

filmművészeti kamarába zsidót tagul csak olyan arányban lehet felvenni, hogy a zsidó tagok
száma az illető kamara össezes tagjai, ha pedig a kamara szakosztályokra vagy foglalkozási
csoportokra tagozódik, az egyes szakosztályok, illetőleg foglalkozási csoportok tagjai
számának hat százalékát ne haladja meg. Mindaddig, amig a zsidó kamarai tagok száma az
illető kamara összes tagjai számának hat százalékát kitevő szám alá nem csökken, zsidót
kamarai tagul felvenni nem lehet.

10§. Akár időszaki, akár nem időszaki lap szerkesztőségében állandó munkaviszonyban álló
munkatársul zsidókat csak az értelmségi munkakörben foglalkoztattokra megállapitott
szabályoknak (17. §) megfelelően lehet alkalmazni.

Zsidó nem lehet időszaki lap felelős szerkesztője, kiadója, főszerkesztője, vagy
bármily névvelmegjelölt olyanmunkatársa,aki alap szellemi irányát megszabja, vagy a
lapszekesztésébenegyébként iránytó megjelölt személyekre is alkalmazni kell.

Az előző bekezdések rendelkezéseit nem lehet alkalmazni azokra az időszaki lapokra,

amelyek kizárólasogan izraelita hitfelekezeti, zsidó művelődési, gazdasági vagy más zsidó
társadalmi célokat szolgálnak, és ezt a jellegüket a lap cimében (alcimében) határozottan
feltüntetik.

11.§ Zsidó nem lehet szinház igazgatója, művészeti titkára, dramaturgja vagy bármily névvel
megjelölt olyan alkalmazottja, aki a szinház szellemi vagy művészeti irányát megszabja, a
szinház művészi személyzetének alkalmazásában vagy a szinház művészeti ügyvitelében
egyébként iránytó befolyást gyakorol.

178
 Az előző bekezdés rendelkezéseit megfelelően alkalmazni kell a mozgófényképet
előállitó, forgalomba hozó vagy előadó vállalatok igazgatóira és az igazgatóira tennivalókat
ellátó művészi űgyvezetoire (…)

Mozgófényképet előadó vállalatnál alkamazott igazgató, vagy igazgatási tennivalókat

ellátó ügyvezető csak az lehet, aki a szinművészeti és filmművészeti kamara tagja.

Szinházi előadások üzletszerű rendezésére (tartására) zsidó vagy jogi személy

hatóságiengedélyt nemkaphat.

A jelen §rendelkezéseit a 2. §elsőbekezdésébenmegjelölt személyekre is alkalmazni

kell.

12.§ Állami egyedáruság alá eső cikkel árusitására engedélyt, úgyszintén hatósági engedélytől
függő hasznot hajtó olyan egyéb jogositványt (…), zsidónak nem lehet adni. A jelen törvény
hatálybalépése előtt zsidóknak kiadott (zsidók által megszerzett) ilyen engedélyeket
(jogositványokat) a törvény hatálybalépésétől számitott öt év alatt, dohánynagyárudai és
dohánykisárudai engedélyt, saját termésű bornak kismértékben eladására jogositó engedélyt,
továbbá megyei városban, úgyszintén nagy – és kisközségben fennálló italmérési és italedási
engedélyt, a törvény hatálybalépésétől számitott kév év alatt, gyógyszertári jogot a törvény
hatálybalépésétől számitott három év eltelte után kezdődő öt év alatt meg kell vonni.

13.§ Közsállitást (1931.XXI.tc.21) zsidóknak csak annyiban lehet odaitélni, hogy a zsidóknak
odatélt közsállitások vállalati össege együttvéve a hatóság, hivatal, intézet, vállalat, üzem
vagy más intézmény évi költségvetésébe, úgyszintén megállapitott, beruházási tervébe
(munkatervébe) a közszállitások fedezésére felvett egész összegnek az 1939. és az 1940
években husz, az 1941 és az 1942 években tiz, az 1943.évtől kezdve pedig hat százalékát meg
ne haladja. Ettől a szabálytól csak abban az esetben lehet eltérni, ha a közsállitásra más nem
jelentkezik, vagy ajánlata lényegesen kedvezőtlenebb.

14. Ipar gyarkorlására zsidónak iparigazolváyt illetőleg iparengedélyt mindaddig nem lehet
kiállitani, amig az illető községben a zsidóknak kiadott iparigazolványok és iparengedélyek
együttes száma a községben fennálló összes iparigazolványok és iparengedélyek számának
hat százaléka alá nem csökken. A kereskedelem – és közlekedésügyi, illtőleg az iparügyi
miniszter közérdekből kivételt tehet.

16. § Zsidót az egyébként fennálló korlátozásokra tekintet nélkül lehet összes mezőgazdagsági
ingatlanának tulajdonul vagy kishaszonbérletek céljára átengedésre kötelezni.

A jelen § értelmében megüresedő helyekre külföldi állampolgárt csak az illetékes miniszter

előzetes hozzájárulásával lehet alkalmazni. (…)

20.§ A 12-16 –ban a zsidókra megállapitott rendelkezéseket megfelelően kell alkalmazni jogi
személyekre és a társasági jogviszony körében azon az alapon, hogy a vezetők többsége, az
igazgatóság vagy a felügyelő bizottság tagjainak többsége, illetőleg a tulajdonostársak
többsége zsidó.

(...)

179
25.§ Amennyiben a cselekmény súlyosabb büntető rendelkezés alá nem esik, kihágást követ el
és két hónapig terjedhető elzárással büntentendő:

1. aki a jelen törvény alapján elrendelt bejelentési, adatszolgáltatási vagy jelentkezési

kötelességének nem tesz eleget vagy a hatóság ellenőrzését másképp akadályozza;

2. aki zsidót a jelen törvény 10 § – ának első bekezdése, 17. vagy a 19. §– a rendelkezésének
megszegével alkalmaz, alkalmazásban megtart vagy zsidó alkalmazottainak juttatott
illeményekkel a törvényben megengedett mértékét túllépi;

3. aki külföldi állampolgárt a 17. § rendelkezésének megszegésével alkalmaz.

26.§ Vétséget követ el és egy évig terjedhető fogházzal büntentendő:

1. aki a 25 §– ban meghatározott cselekményt annak ellenére követte el, hogy kötelességére a
hatóság figyelmeztette;

2. aki a 25 – § ban meghatározott cselekményt elköveti, ha ilyen kihágás miatt már

megbüntették és büntetésének kiállása óta két év még nem telt el;

(...)

4. aki a 10 § rendelkezésének megszgésével időszaki lap felelős szerkesztőjének, kiadójának,

főszerkesztőjének, a lap szellemi irányát megszabó vagy a lap szerkesztésében irányitó
befolyást gyakorló munkatársának zsidót alkalmaz, úgyszintén az a zsidó, aki az ilyen
alkalmazást elfogadja;

5. aki a 11. § rendelkezésének megszegésével szinház igazgatójának, művészeti tikárnak,

dramaturgjának, a szinház szellemi vagy művészeti irányát megszabó vagy a szinház
művészeti űgyvitelében egyébként iráyitó befolyást gyakorló alkalmazottjának,
mozgófényképet előallitó, forgalomba hozó vagy előadó vállalat igazgatójának, illetőleg a 11
& második bekezdésében emlitett irányitó befolyást gyakorló alkamazottjának zsidót
alkalmaz, úgyszintén az a zsidó, aki az ilyen alkamazást elfogadja;

6. az a nemzsidó, aki a maga neve alatt zsidó részére, vagy az a zsidó, aki nemzsidó neve alatt
a maga részere az állami egyedáruság alá eső cikkek árusitására engedélyt vagy hatósági
engedélytől függő egyéb jogositványt a törvény rendelkezésének kijátszásával megserez, vagy
ilyen engedély vagy egyéb jogositványt a törvény rendelkezésének kijátszával
megszerez,vagy ilyen engedély vagy egyébjogositvány megszerez, vagy ilyen engedély vagy
egyébjogositvány megszerzését a törvény rendelkezésének kijászásávalmegkisérli.

28.§ A 26. és 27.§ - ban meghatározott bűncselekmény miatt való elitélése esetében el kell
rendelni az itéletnek az elitélt költségére hirlapban közzétételét. (...)

Apud Katona Csaba, Ȯlmosi Zoltán, Oross András, Soós László, P. Szigetváry Eva, Szabó
Dóra, Varga Katalin,op. cit. , p. 7-29.

180
Traducere:

1. Prima lege evreiasca 1938

Legea XV din 1938 despre asigurarea echilibrului vietii sociale si economice
(…..)

2. § Ministerul regal maghiar primeste urmatorul ordin:

a. sa se formeze camera (uniunea?) de presa pentru editorii, redactorii si colaboratorii
angajati ai publicatiilor periodice si neperiodice
b. sa se formeze camerele de arta teatrala si cinematografica pentru administratori,
directori de teatru si cinematografie, respectiv pentru personalul auxiliar din aceste domenii

(…)
4.§ Camera (uniunea?) de presa, de arta teatrala si de arta cinematografica poate inregistra
membri evrei in procent de maxim 20% din numarul total de membri. In acest 20% nu pot fi
inclusi:
a. mutilatii de razboi, luptatorii de front, copiii si vaduvele decedatilor in razboi
b. persoanele care au trecut la o alta religie inainte de 01.august 1919, si de atunci au
ramas membrii acelui cult
c. copiii persoanelor de la pct. b. care nu apartin cultului mozaic

5.§ La editurile publicatiilor eriodice si neperiodice persoanele de la 4.§ alin.1 (=evreii) vor fi
angajate permanent (permanent, adica pe termen nelimitat) astfel, ca numarul lor sa nu
depaseasca procentul de 20% din numarul total al angajatilor, si toate retributiile anuale
cuvenite sa nu depaseasca 20% din retributiile anuale ale tuturor angajatilor. Angajatorii
trebuie sa aplice acest ordin pana la 31 dec.1939. Prim-ministrul are dreptul sa emita ordine
referitoare la aplicarea acestei legi, si in cazuri justificate, din interes public poate sa faca
exceptii la acest paragraf. La personalul administrativ si auxiliar din edituri se va aplica 8.§.
Acest paragraf nu se aplica la publicatiile care se ocupa exclusiv cu viata religioasa si
problemele de cult.

6.§Ministrul cultelor si invatamantului va stabili procentul in care se pot angaja persoanele de

la 4.§ alin.1 pe posturile definite la 2.§ alin.1 pct.b) la unele teatre, unitati de producerea si
inchirierea sau comercializarea filmelor.

181
7.§Camera medicilor, inginerilor si baroul de avocati pot inregistra ca mambri persoane de la
4.§alin.1 pana-n procent de 20% din numarul total de membri. Pana cand procentul celorlalti
membri (=neevrei) nu ajunge la 80, inregistrarea noilor membri care apartin de 4.§ alin.1 se va
face in procent de 5% din numarul total de membri noi. Ministrul competent poate face
exceptii din motive de interes public. 4.§alin.2 se va aplica si la acest paragraf.

8.§ La intreprinderile (firmele) din vigoarea legii XXI din 1937 cu un numar mai mare de 10
angajati functionari, comercianti (ajutatori? asistenti? kereskedősegéd) sau alti angajati
intelectuali, persoanele de la 4.§alin.1 vor fi angajati intr-un procent de maxim 20% din
numarul total al persoanelor angajate la firma in domeniu intelectual, iar castigurile totale
anuale nu vor depasi 20% din castigul total anual al tuturor angajatilor in domeniu intelectual
ai firmei. Acele firme care depasesc procentul de 20%, vor angaja persoane definite la
4.§alin.1 in procent de 5% din numarul total de angajati noi, pana cand procentul numarului
acestor persoane trece de 20%. (…)
La acele intreprinderi unde numarul angajatilor functionari, comercianti (ajutatori? asistenti?
kereskedősegéd) sau alti angajati intelectuali este mai mic de 10, procentul nr. persoanelor de
la 4.§alin.1 existent la data de 01 martie 1938 nu se va schimba in favoarea persoanelor de la
4.§alin.1. Pentru firmele infiintate dupa 01.03.1938 se va lua in considerare alin.1. La acest
paragraf se va aplica si 4.§alin.2

2. A doua lege evreiasca

Legea IV din 1939 cu privire la limitarea implicarii (ocuparii „spatiului”)evreilor in viata

publica si economie

1.§Din punctul de vedere al acestei legi, va fi considerat evreu aceea persoana, care in
momentul sau inaintea intrarii in vigoare ale acestei legi el insusi, sau cel putin unul dintre
parinti sau doi dintre bunici sunt membri ai cultului mozaic, respectiv copiii acestora care s-au
nascut dupa intrarea in vigoare a legii.

Nu vor fi considerati evrei persoanele definite la alin.1 care s-au nascut din casatoriile
dinaintea datei de 1 ianuarie 1939 si daca unul dintre parinti sau cel mult doi dintre bunici au
fost evrei si:
1. ambii parinti au fost crestini in momentul casatoriei si au ramas membrii unui cult
crestin

182
 2. in urma intelegerii prenuptiale ale parintilor, conform legii, va urma religia
parintelui crestin, iar parintele evreu s-a convertit la crestinism inainte de 01
ianuarie 1939 si a ramas de religie crestina
3. din momentul nasterii sau pana la implinirea varstei de 7 ani a fost crestin,
parintele evreu s-a convertit la crestinism inainte de 01 ianuarie 1939 si amandoi
au ramas ccrestini

Nu vor fi considerati evrei nici acele persoane definite la alin.1 care:

a. s-au convertit la crestinism inainte de 01 august 1919, si au ramas crestini, daca
parintele sau parintii, respectiv bunicii evrei s-au nascut pe teritoriul Ungariei
inainte de 01.ianuarie 1849
b. inainte de 01 ianuarie 1939 s-a casatorit cu o persoana care conform acestei legi
nu se considera evreu si daca copiii rezultati din aceasta casatorie nu sunt
considerati evrei
c. descendentii persoanelor care nu sunt considerati evrei conform acestui paragraf
d. descendentii persoanelor care apartin de un cult crestin incepand din cel tarziu 1
ian 1939 si corespunde pct. a), si care din momentul nasterii sunt membrii unui cult
crestin

Dispozitiile din alin.2 si 3 nu sunt valabile pentru persoanele care, dupa intrarea in vigoare a
legii se casatoresc cu persoane care conform acestui paragraf se considera evrei.
Acest paragraf se aplica si pentru copiii nascuti ina fara casatoriei.

persoanele si descendentii de la alin.3 pct. a) si d) se vor aplica restrictiile descrise la §5

alin.1, la paragrafele 6,7, 10, 15, 16 si 19.alin.2.(…)

La §2 descrie categoriile de persoane pt care nu se aplica aceasta lege: eroi, veterani de razboi,
vaduvele si orfanii de razboi, campioni olimpici, preoti crestini, etc.
Descendentii acestora nu sunt scutiti de la aplicarea prezentei legi.

3.§ Evreii nu pot obtine cetatenie maghiara prin patriere, casatorie sau prin legalizare
(törvényesités??).
Se autorizeaza ministrul de interne sa anuleze patrierea sau repatrierea acelor evrei,
care dupa 01 iulie 1914 au obtinut cetatenia maghiara prin patriere sau repatriere, si din
punctul de vedere al circumstantelor (conditiilor) de viata nu este necesar sa ramana pe

183
teritoriul Ungariei. Se va anula patrierea sau repatrierea daca nu au existat premisele
(conditiile de baza) stabilite prin lege necesare patrierii/repatrierii sau daca pentru obtinerea
cetateniei prin patriere/repatriere s-a decurs la infractiiune, abatere disciplinara sau inselarea
autoritatilor. Anularea patrierii sau depatrierii se aplica si la sotiile persoanelor
patriate/repatriate, respectiv la copiii minori aflati sub tutela acestora. Cu anularea
patrierii/repatrierii se va anula si permisiunea schimbarii numelui.

4.§ Evreii nu vor fi alesi in Senat, exceptie preotii care reprezinta comunitatea evreiasca.
Evreii au drept de vot sau pot fi votati in functie de parlamentari, membri ai comisiei
de instanta sau consiliilor locale numai daca si ei, si parintii lor (daca parintii s-au nascut dupa
31 dec.1867, atunci si bunicii lor) s-au nascut pe teritoriul Ungariei si pe langa conditiile de
baza stabilite in lege, pot dovedi (autentic-hitelt érdemlő) ca au locuit permanent (continuu)
pe teritoriul Ungariei din 31 dec.1867
Evreii pot fi membri ai comisiilor de instanta doar (??? összes választók közül
választás) in calitate de reprezentant al cultului. Evreii in calitatea lor de platitori de impozit
maxim (cel mai mare impozit???) nu pot fi membrii consiliilor comunale. Evreii nu vor fi
inscrisi pe listele de membri ale comisiilor de instanta sau a platitorilor de impozit maxim,
Persoanele inregistrate pe listele de alegeri sunt obligate sa raporteze daca sunt
considerati evrei prin prezenta lege. Evreii isi pot exercita dreptul la vot numai daca se
justifica acest drept cf. alin.2.(….)
5. § Evreii nu vor fi angajati ca functionari sau pe alte posturi in cadrul institutiilor,
intreprinderilor, corporatiilor de stat, judecatoresti sau comunale. Acest ordin se va aplica si in
cazul medicilor angajati permanent sau temporar de catre institutiile de asigurari
sociale.Presedintele institutului de asigurari are dreptul de a desface contractul medicilor evrei
cu un preaviz de un an.
Profesorii evrei din licee, scoli medii si profesionale, invatatorii evrei din scolile
populare, notarii comunali evrei din data de 01.01.1943, judecatorii evrei si membrii evrei ai
procuraturii regale incepand cu data de 01.01.1940 vor fi pensionati sau disponibilizati cu
acordarea compensatiei finale (? végkielégités) conform normelor in vigoare. Acest ordin nu
se aplica in cazul persoanelor care inainte de datele de mai sus se angajeaza in alt domeniu
public.
Prezentul § se aplica si persoanelor de la §2 alin.1
Prezentul § nu se aplica profesorilor de religie mozaica, angajatilor organizatiilor,
unitatilor si institutiilor confesiunii evreiesti.

184
 Ministrul educatiei si cultelor este autorizat sa reglementeze numarul scolilor si
cursurilor de confesiune mozaica, organizarea, functionarea si controlul acestora , si in
general, predarea materiilor ebraice.

6.§ Evreii nu pot fi numiti in functie de notar public regal, translator autorizat sau in alta
functie judecatoreasca permanenta de expert oficial, notar adjunct, nu vor primi permis de
(szabadalmi ügyvivő????). Acest paragraf se aplica si persoanelor de la §2 alin.1.
Contabilii evrei nu vor se vor prezenta la examenul de expert contabil pana cand
numarul expertilor contabili evrei va scade sub 6% din numarul total de experti contabili.

7.§ In cadrul universitatilor si scolilor superioare numarul studentilor evrei admisi in anul I nu
va depasi 6% din numarul total de student admisi la aceeasi facultate sau clasa, iar in cazul
Universitatii Politehnice si de Stiinte Economice József Nádor numarul lor nu va depasi 12%.
Acest ordin nu se aplica studentilor si elevilor facultatilor si institutelor de teologie.

8.§ In cazul alegerilor administrative din cadrul institutiilor de asigurari sociale se vor
propune liste de alegeri in care numarul candidatilor evrei nu depaseste 6% din numarul total
al candidatilor. Locurile vacante care urmeaza a fi completate prin alegeri vor fi ocupate in
procent de max.6% de evrei. Dupa epuizarea celor 6% din locuri celelalte locuri vacante vor fi
completate in ordinea listei, excluzand evreii .
In cazul votului uninominal cand va fi ales doar un singur membru, acesta nu va fi
evreu.
9.§ In Baroul de avocati, Camera de Ingineri, medici, de presa, arte teatrale si de film numarul
membrilor evrei nu poate depasi 6%, si nu se vor admite membri evrei pana cand procentul
numarul membrilor evrei nu ajunge sub 6%. (vezi si legea I a evreilor) (….)
10.§ In redactiile publicatiilor periodice si neperiodice evreii vor fi angajati doar conform
regulilor de la §17.
Un evreu nu poate indeplini functia de redactor responsabil, redactor sef, editor, sau
orice functie care defineste curentul spiritual al publicatiei sau are orice fel de influenta in
conducerea editurii. Acest aliniat se aplica si persoanelor de la §2 alin.1
Acest paragraf nu se aplica publicatiilor periodice cu caracter evreiesc (…)

11.§ Evreii nu pot indeplini functii de director de teatru, secretar cultural sau orice functie care
defineste curentul spiritual al teatrului, sau are influenta in angajarea personalului teatrului,
sau in conducerea teatrului.

185
Acest aliniat se aplica si directorilor si persoanelor influente din conducerea institutiilor care
produc, comercializeaza sau prezinta filme.
In institutiile producatoare de film numai persoanele membre din cadrul Camerei de
Film si Arte Teatrale (Cinema) pot indeplini functii de director sau alte functii de conducere.
(…)
Evreii – personae fizice si juridice- nu pot optine licenta pt organizarea cu character
commercial a spectacolelor de teatru.
Acest paragraf se aplica si persoanelor de la §2 alin.1

12.§ Evreii nu vor primi licenta pt vanzarea marfurilor care sunt considerate ??? monopol
national???

Licentele obtinute inaintea intrarii in vigoare a prezentei legi vor fi retrase in termen de 5 ani
de la intrarea in vigoare a legii, licentele pt. tutungeriile en-gros si en-detail, licentele pt
vanzarea vinului de productie proprie, licentele pt vanzarea bauturilor alcoolice in orase si
commune se vor retrage in termen de 2 ani, licentele farmaciilor se vor retrage in termen de 5
ani, dup ace au trecut 3 ani de la intrarea in vigoare a prezentei legi. (…..)

13.§ Transportul in comun va fi adjudecat evreilor doar in cazul in care toate sumele alocate
transportului in comun din bugetul institutiilor, autoritatilor, etc sa nu depaseasca 20% in anii
1939-1940, 10% intre 1941-1942 si 6% din 1943 din suma totala alocata transportului in
comun.
In cazul acestui paragraf sunt premise abateri doar in cazul in care la licitatie nu participa
decat evrei sau celelalte oferte sunt mult mai nefavorabile.

14.§ Brevetele de meserie nu se vor elibera evreilor pana cand procentul acestora va fi sub 6%
din numarul total de brevete eliberate in localitatea (comuna) respectiva. Ministrul comertului,
transportului si industriei poate face exceptii din interes public.(…)

(….)

16.§ Imobilele agricole care sunt proprietati evreiesti, pot fi oricand confiscate sau luate in
chirie. (…)

186
20.§ paragrafele 12-16 se aplica si in cazul persoanelor juridice unde majoritatea
proprietarilor asociatilor sau membrilor conducerii sunt evrei.

(…)

25.§ Se considera abatere si se pedepseste cu max. 2 luni inchisoare:

1. persoanele care nu raspund obligatiilor de furnizare a datelor, declaratiilor sau
impiedica activitatea de control a autoritatilor
2. persoanele care angajeaza sau pastreaza angajatii evrei incalcand prezenta lege, sau
care depasesc valoarea retributiilor si onorariilor platite evreilor stabilite prin lege
3. persoanele care angajeaza cetateni straini, incalcand §17 (evreii intelectuali vor fi
disponibilizati sau pensionati daca numarul lor depaseste un anumit procent din nr
total de angajati, pe locurile ramase vacante pot fi angajati si cetateni straini dar
numai cu aprobarea prealabila a ministrului competent.)
26.§ Se consodera infractiune si se pedepseste cu pana la 1 an inchisoare:
1. persoana care desavarseste actul mentionat la §25 dupa atentionarea autoritatilor
2. persoana care desavarseste actul de la 25§ si pentru abateri asemanatoare a mai fost
pedepsita la o perioada mai scurta de 2 ani
(…..)

- persoana care angajeaza evrei in functiile mentionate la §10 si 11, respective

evreii care accepta angajarea in astfel de functii
- persoanele neevrei care in propriul nume pt un evreu, sau persoanale evrei care
in numele unui neevreu pt ei insusi obtin licenta pt vanzarea marfurilor care
intra in monopolul statului, sau obtin licenta de transport, prin inducerea in
eroare a autoritatilor.
(….)

28.§ Sentintele aduse pt infractiunile si abaterile determinate la § 25 si 26 se vor publica in

presa pe cheltuiala condamnatului.
(…)

187
 3.

Ianuarie, 1945

Notă

Pe teritoriul rural al judeţului Dolj, se observă prezenţa unor persoane din Partidul
Comunist şi organizaţia Apărarea Patriotică, care recrutează şi înscriu în tabele persoane sub
30 de ani şi în special legionari, cărora le spun că vor faceparte din Divizia Tudor
Vladimirescu şi că vor urma o şcoală timp de trei luni. În cazul în care nu va mai fi nevoie ca
tinerii ce au urmat această şcoală să încadreze această divizie, vor fi utilizaţi la măsurile de
menţinere a ordinei în comunele lor de ordinei în comunele lor de origine.

Astfel, în ziua de 10 decembrie 1944, delegatul organizaţiei Apărarea Patriotică din

Craiova, anume Niculescu, a făcut înscrieri în comuna Cernele, judeţul Dolj, însciind şi
legionari. În oraşul Craiova, un număr de circa 200 tineri între 18-19 ani, care au fost înscrişi
în formaţiunile de luptă ale Apărării Patriotice, au plecat individual spre Braşov, unde ar avea
loc şcoala pentru pregătirea acestora. În comuna Moţăţei, s-au înscris 25 locuitori, de la 19 ani
în sus, care urmează să plece la Braşov; în comuna Lascăr Catargiu trei şi în comuna
Româneşti unul.

În ziua de 11 ianuarie a.c., au sosit la Craiova un număr de 30-40 tineri sub 24 ani,
care au mers la sediul Apărării Patriotice, pentru a se înscrie pe lista celor care urmează a
pleca la Braşov, pentru şcoală. De asemenea, s-au mai înscris în comuna Cornu 10 tineri, în
comuna Orodel 7 şi în comuna Verbiţa 9. Cu înscrierea tinerilor din comunele Cornu, Orodel
şi Verbiţa a fost însărcinat locuitorul Constantin Magdalena, din comuna Orodel, care a avut
asupra sa suma de 300 000 lei, pe care i-a primit de la şeful organizaţiei judeţene Gheorghe
Jianu, pentru a plăti transportul acestor tineri la Craiova, dându-le la fiecare câte 1 000 lei.
Aceşti tineri au fost îmbrăcaţi de organizaţia Apărarea Patriotică din Craiova.

În legătură cu aceste înscrieri, circulă următoarele versiuni: unii soun că tinerii fac o
şcoală de ofiţeri de poliţie, timp de 3 luni, după care vor fi aduşi în comitetele lor de origină,
pentru menţinerea ordinei interne, adică pentru înlocuirea jandarmilor; alţii spun că, după
terminarea şcolii, aceşti tineri vor fi înrolaţi în Divizia Tudor Vladimirescu, ca ofiţeri şi
subofiţeri, plătindu-li-se salarii bune.

Apud Mihai Pelin (coordonator ), Cartea Albă a Securității, volumul I, 1997,

document 78, p. 164-165.

188
 4.

Ministerul Justiţiei Tribunalul Poporului

Proces- verbal

Din ziua de 11 mai 1945

Numele învinuitului general Ioan Topor, etatea 62 ani, religia ortodoxă, locul naşterii
comuna Tudor Vladimirescu, judeţul Brăila, locuinţa Bucureşti, str. Olimpului nr. 21,
cetăţenia română, ocupaţia pensionar, starea civilă căsătorit.

Sunteţi acuzat de următoarele fapte:

1. Încă din iulie 1941, aţi dat ordin ca evreii din Basarabia să fie trecuţi peste Nistru.
Răspund: Am procedat conform ordinului Marelui Cartier, care prevedea ca toţi evreii
să fie trecuţi la Est de Nistru. Era vorba de evreii duşi la marile unităţi peste Nistru şi împinşi
înapoi.
2. Aţi dat ordin de evacuare evreilor din lagărul Vertujeni.
Răspund: Am dat acest ordin conform ordinului Marelui Cartier, ca toţi evreii din
Basarabia să fie trecuţi de Nistru.
3. Aţi dat ordin să fie evacuaţi evreii din Moghilev.
Răspund: În 21 noiembrie 1941, nu mai eram Mare Pretor. Nota care mi se arată e
scrisă de generalul Tobescu, după cum se vede din scris. Ordinul nu este iscălit de mine.
4. Aţi datordin de evacuare a evreilor din Bucovina de Sud, în absenţa guvernatorului, şi fără
ordin scris în acest sens, aţi organizat şi condus deportările din Cernăuţi, cu generalul
Calotescu şi colonelul Petrescu, ocupându-vă chiar de amănunte.
Răspund: Nu am făcut altceva decât am transmis ordinul de evacuare conţinut în
telegrama primită de colonelul Petrescu. Am venit la Cernăuţi numai pentru a da directive
jandarmilor, care trebuiau să efectueze evacuarea. La Cernăuţi, am văzut pentru prima
dată telegrama colonelului Petrescu şi atunci am transmis ordinul de evacuare, cu ocazia
convocării de la Prefectură. Nu am condus şi nu am organizat deportările. Când mi s-a
raportat de şeful de jandarmi din gara Cernăuţi că nişte tineri evrei au încercat să plece
spre Bucureşti, pe baza unei autorizaţii eliberate de Pavelescu.

189
5. Aţi dat, împreună cu guvernatorul Basarabiei, ordin de evacuare a evreilor din toată
Basarabia. Instrucţiunile semnalate de colonelul Meculescu au fost făcute pe baza unei
note a dv. Aţi condus efectiv evacuările.
Răspund: N-am făcut decât să execut ordinul Marelui Cartier. Acest ordin mi-a fost
transmis întâi de mareşal, în cursul convorbirii despre care vorbesc în memoriul meu
depus la dosar, apoi de generalul Tătăranu şi, în sfârşit, mi-a fost confirmat prin telegrama
primită de colonelul Petrescu.
6. Aţi evacuat mai mulţi evrei din Piatra Neamţ la Târgu Jiu.
Răspund: N-am avut nici un amestec în această trimitere şi, dacă am dat afară evreii, era
ca să scap de ei.
7. Aţi ordonat acte de cruzime şi exterminare.
Răspund: Nu am dat nici un ordin de suprimare. Ordinul de facerea gropilor din 10 în 10
km şi de executarea evreilor nu a fost dat de mine şi aud pentru prima oară de el.

Acuzator public,
Al. Sidorovici

Apud Mihai Pelin (coordonator ) , op. cit., document 127, p.205

190
 5.

Sopron vármegye alispánjának körrendelete a tömegsirok számbavételéröl

Sopron, 1945, május 15

Sopron vármegye alispánjától

453/1945 szám

Igen sürgős !

Tárgy: Tömegsirok számbavétele

A járások főszolgabiráinak!

A soproni járás valamenny jegyzőjének!

Állapitsák meg és e rendeletem kézhezvételét követő 3 napon belül jelentsék, mely községben
(utca és közelebbi hely-megjelöléssel) van a deportáltak tömegsirja és abban, amennyiben
ismeretes, név szerint felsorolva, hány deportált van vagy volt eltemetve, illetve elfödelve.

A jelentésben a tömegsirra vonatkozó adatokat és körülménueket résztelesen tüntessék fel.

Jelentésüket ( a soproni járás jegyzői közvetlenül hozzám) soron kivül terjesszék be.

Vaskó Kálmán s.k. alispán

A kiadvány hiteléül: vitéz Budai Péter kiadó

Győr – Moson – Sopron Megye Soproni Levéltára V. B. 33. 1945-103.

Traducere :

Ordinul subprefectului judetului Sopron referitor la luarea in evidenta a mormantelor comune

Sopron, 15 mai 1945

Din partea subprefectului judetului Sopron

nr. 453/1945
Foarte urgent!
Tema (: Luarea in evidenta a mormantelor comune

In atentia judecatorilor! (járás)

Tuturor notarilor din judetul Sopron!

Sa se constate si in termen de 3 zile de la inmanarea acestui ordin sa se raporteze in care

comuna (cu indicarea cat mai exacta a strazii si a locului) exista mormante comune, numarul
si daca se cunoaste, si numele deportatilor inmormantati si inhumati in acele morminte. In
raport sa fie trecute amanuntit toate datele si imprejurarile.
Rapoartele se vor inregistra in regim de urgenta (soron kívül)(notarii din judetul Sopron isi
vor inregistra rapoartele direct la mine).

191
Vaskó Kálmán subprefect

Autenticitatea publicatiei: vitéz Budai Péter editor

Apud Katona Csaba, Ȯlmosi Zoltán, Oross András, Soós László, P. Szigetváry Eva, Szabó
Dóra, Varga Katalin, op. cit., p.201.

192
 6.

Ágfalva körjegyzőjének jelentése a soproni alispán felhivására

Ágfalva, 1945, május 18

453/ 1945

Alispán Úrnak

Sopron

Hivatkozással a fenti számú és tárgyú rendeletre jelentem, hogy ezen községben összesen 591
közmunka-szolgálatos halt meg, ezek a németországi német part politikai megbizottainak
felügyelete alatt állottak. Közülük 138 személy lett anyakönyvezve, kiknek névsorát
mellékelem. Az összes elhalt közül ismeretlen 36, kiknek neveit megállapitani nem tudjuk,
ezen személyek 35 db tömegsirban vannak eltemetve. A sirok az ágfalvai temető ás a Sopron
felé vezető vasútvonal mentén vannak helyettes jegyző.

Győr-Moson-Sopron Megye Soproni Levéltára V.B.2. 1945-453

Traducere :

Raportul notarului din Ágfalva la apelul subprefectului judetului Sopron

453/1945

Referitor la ordinul cu nr. de mai sus raportez ca in comuna Ágfalva au decedat 591 deportati
la munca fortata, acestia fiind sub supravegherea reprezentantilor politici ai partidului german
din Germania. Dintre acestia 138 de persoane au fost inregistrate la Oficiul Starii Civile, am
atasat lista acestora. Dintre toti decedatii 36 sunt necunoscuti, nu am putut sa-i identificam, ei
fiind inmormantati in 35 de mormante comune. Mormantele se gasesc in cimitirul din
Ágfalva, respectiv pe langa calea ferata dinspre Sopron.

notar adjunct

Apud Katona Csaba, Ȯlmosi Zoltán, Oross András, Soós László, P. Szigetváry Eva, Szabó
Dóra, Varga Katalin, op. cit., p.202.

193
 7.

Nagycenk körjegyzőjének jelentése a soproni alispán felhivására

Nagycenk, 1945 május 20

Nagycenki körjegyzőségtől 103/1945 szám

V.i. sz. 453/1945

Tárgy: Tömegsirok számbavétele

Alispán Úr!

Sopron

Jelentem, hogy Nagycenk községben van a deportáltaknak tömegsirja. A tömegsirok két

helyen vannak, éspedig az egyik a községtől mintegy 1,5 km-re a Farkasverem – dűlőben a
község tulajdonát képező gyártelepen. A bejelentett halottak közül anyakönyvezve van
mintegy 850 deportált 1945.

évi február hó 24-ig, mig a többi mintegy 450-en anyakönyvezne nincsenek. Az oroszok
bevonulása előtti napon a németek 244 deportáltat lőttek agyon a Nagycenki Cukorgyárban,
rosszul elföldelve.Oroszok kiásatták s új sirba rendesen eltemették.

A tudomásomra jutott adatok szerint a Cukorgyári sirban kb. 800-900 deportáltnak a teteme,
mig a községi szántón 300-350 deportált van eltemetve.

A deportaltak névszerinti felsorolására halasztást kérek, mert jelenleg még egyedül vagyok a
községben, amint munkaerőt kapok, azonnal lemásoltatom, s pótlólag beterjesztem.

Helyettes körjegyző

Győr-Moson-Sopron Megye Soproni Levéltára V. B.33. 1945-103

Traducere :

Raportul notarului din Nagycenk la apelul subprefectului judetului Sopron

de la Notariatul Nagycenk, nr.103/1945

453/1945
Tema: luarea in evidenta a mormantelor comune
Domnule subprefect!
Sopron

Raportez ca in comuna Nagycenk se afla mormantul comun al deportatilor. Mormantele se

gasesc in doua locuri, respectiv unul dintre ei se afla la 1,5 km de comuna, la ogorul (dűlő)
Farkasverem, in zona industriala a comunei. Dintre decedatii declarati circa 850 de deportati
au fost inregistrati la starea civila pana la data de 24 februarie 1945, ceilalti 450 nefiind
inregistrati.

194
Cu o zi inainte de intrarea rusilor, nemtii au impuscat 244 de deportati in Fabrica de Zahar din
Nagycenk, si i-ai inmormantat necorespunzator. Rusii au dat ordin sa fie exhumati, si
inmormantati intr-un mormant nou.
Conform datelor aflate de mine, in mormantul de la Fabrica de Zahar se afla trupul a 800-900
de persoane, iar pe aratura (ogorul) comunei au fost inmormantate 300-350 de persoane.
Va rog sa-mi acordati amanare pt intocmirea listelor cu numele deportatilor, deoarece
momentan sunt inca singur in comuna, si in momentul in care voi avea colegi (forta de
munca), ii rog sa copieze listele si le voi atasa ulterior.

notar adjunct

Apud Katona Csaba, Ȯlmosi Zoltán, Oross András, Soós László, P. Szigetváry Eva, Szabó
Dóra, Varga Katalin, op. cit., p.202- 203.

195
 8.

A soproni jarás tisytiorvosának jelentése

A járás területén eltemetett és exhumált munkasyogálatosokról

Sopron, 1946, augusztus 25.

Soproni járas főjegyzőjétől

2079/1946. szám

Alispán úr!

Sopron

Felterjesztem:

Sopron, 1946. Augusztus 28.

Dr. Baditz Imre s.k. helyettes járási főjegyző

Kimutatás

Az 5428/1946. alispáni rendelet szerint a járás területén eltemetett és exhumált

munkaszolgálatosokról.

Sorszám Község neve A Község Folyó év VIII. 1. Még

határában Meghalt és megmaradt
eltemetett volt elszállitott eltemetett
munkaszolgálatosok munkaszolgálatosok munkaszolgál
száma atosok száma

1. Ágfalva 591 Még nem volt 591

2. Fertőrákos 125 -//- 125

3. Hegykő - - -

4. Hidegség 1120 2 1118

5. Fertőtoboz - - -

6. Fertőhomok - - -

7. Kópháza 28 1 27

8. Balf ? 181 ?

9. Harka ? 1 ?

10. Lövö és - - -

196
 Nemeskér

11. Nagycenk 103 - 103

12. Pereszteg - - -

13. Sopronsszécsény 3 - 3

14. Nagylózs - - -

15. Pinnye - - -

16. Röjtökmuszaj - - -

17. Ebergőc - - -

18. Sopronbánfalva 194 4 190

19. Összesen 2164 189 2157

Dr. Machatsek Aladár s.k. magyar állami tisztiorvos

Győr- Moson- Sopron Megye Soproni Levéltára XXI.21.a.2079/1946

Traducere :

Raportul medicului de sanatate publica (???) referitor la deportații înmormantați si exhumați

pe teritoriul judetului Sopron

de la notarul sef (notar principal?) al judetului Sopron

nr.2079/1946

Domnule subprefect!
va transmit:
Sopron, 28 august 1946
Dr. Baditz Imre, notar principal județean adjunct

Raport
cu privire la deportații inmormantați si exhumați pe teritoriul județului, conform ordinului nr.
5428/1946 al subprefectului
nr.curent comuna nr.deportaților nr.deportaților nr deportaților
înhumați la decedați si transportați ramași,
marginea la data de 1 august înmormantați
comunei anul curent
1 Ágfalva 591 nu a existat 591…..
19 total

dr. Machatsek Aladár medic sănătate publica

Apud Katona Csaba, Ȯlmosi Zoltán, Oross András, Soós László, P. Szigetváry Eva, Szabó Dóra, Varga Katalin,
op. cit., p.203-204.

197
 9.

Telegramă adresată de Ana Pauker, ministru al Afacerilor externe al

R.P. Române, lui Moshe Sharett, ministru al Afacerilor Externe al
Guvernului Provizoriu al statului Israel, prin care acesta este recunoscut
oficial de guvernul român

[11] iunie 1948, Bucuresti

J’ai l’honneur d’accuser la reception du télégramme du 9 juin [1948] [Anexa 1] par

laquelle vous notifiez la proclamation de l’etat d’Israel et sollicitiez la reconnaissance de l’etat
d’Israel et de son gouvernement provisoire par la République Populaire Roumaine.

Prenant acte de votre notification, le gouvernement de la République Populaire

Roumaine a decide de reconaître officiellement l’etat d’Israel et son gouvernement provisoire.

Saluant la proclamation du nouvel Etat, le gouvernement roumaine exprime ses

meilleurs souhaits pour son developpement démocratique et indépendant et espère que les
relations amicales se développeront entre la République Populaire Roumaine et l’etat d’Israel.
Au nom du gouvernement de la République Populaire Roumaine.

Anexa 1

La 9 iunie 1948, guvernul român a primit de laTel Aviv următoarea telegramă:

„Au nom de l’etat israélien et de son gouvernement provisoire, j’ai l’honneur de

solliciter le gouvernement roumain de reconnaître officiellement l’etat israélien et son
gouvernement. Stop. J’ose espèrer que le gouvernement roumain et son peuple ne resteront
pas indifferent évênement historique que représente l’etablissement de notre etat et en
tirerons les consequences internationales de la proclamation [de l’] Etat Israel par [le]
Conseil National Juif. Stop. Vous prie bien vouloir prendre note et communiqué à votre
gouvernement la declaration suivante:

“Conseil National Juif, compose [par] members organes representatifs élus en

Palestine, s’est réuni le 14 mai, jour expiration mandate britannique, et se basant sur le droit
national [du] peuple juif à l’indépendance et souveraineté dans son pays ancestral et sur [la]
Résolution Générale de l’ONU du 19 novembre 1947, a proclamé établissement de l’etat juif
souverain, appelé Etat israélien. Stop. Conseil a decide que jusqu’ à formation d’organs
d’état dument élus conformement à la Constitution qui sera élaborée par Assemble

198
Constituante au plus tard premier octobre 1948, il agira autant que Conseil d’Etat provisoire,
son organe executif constituant [le] gouvernement provisoire de l’Etat israelien. Stop.
Conseil a declare que Etat israélien sera ouvert [á l’] immigration tous les juifs, se
consacrera [au] development du pays au profit de tous ses habitants, sera base sur les
principles [de] liberté, justice et paix, maintiendra égalité sociale et politique, tous citoyens
sans distinction de race, religion ou sexe, garantira entire liberté conscience, education,
langue, sauvegardera sainteté et inviolabilité sancuaires et lieux saintes toutes religions, se
dovouera [ aux]principles Charte Nations Unies. Stop. Conseil également declare que Etat
israélien est prêt cooperér avec organes et représentants [ des] Nations Unies et quant a
l’execution Résolution Assemblée du 29 novembre 1947 et fera necéssaire pour rendre
efficace union économique Palestine. Stop. Conseil a lance appel à tous habitants arabes [ de
l’] Etat israélien à fin que reprennent vie de paix et que participant ainsi [au] développement
Etat, tenir tête sur tous fronts contre l’aggresseur. Gouvernement provisoire a réussi mettre
sur pied son appareil administrative, organizer ses services essentiels et maintenir la paix
intérieure sur totalité étendue de son territoire. Stop. Sommes confiants que votre
reconnaissance [de l’] Etat israélien, ne faisant que renforcer liens amicaux existant entre
nos deux pays, se fare prochainement. Stop. Conseil a assure habitants arabes de ces Etat
jouissance droit citoyenneté égal et integral et representation démocratique dans ses organes
gouvernamentaux, aussi bien provisoires que permanents. Stop. Tous Etats voisins et leurs
peoples [sont] invites à collaborer avec [l’] Etat israélien pour bien commun, depuis tout en
fournissant effort necéssaire et contribuera à l’accueil d’Israel dans [la] famille des nations.

Au nom du gouvernement provisoire israélien.

Ss Moshe Shertok, ministre des Affaires Etrangères

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda,
România – Israel. 50 de ani de relaţii diplomatice, vol.1, 1948-1969 în Victor Boştinaru
(coord.), Editura Sylvi, Bucureşti, 2000, p.3-4

199
 10.

Telegramă adresată de Ana Pauker, Ministru al Afacerilor Externe al R.P.

Române, lui Moshe Sharett, ministru al Afacerilor Externe al Guvernului
Provizoriu al statului Israel, privind stabilirea reprezentanţelor diplomatice
în cele două ţări

Nr. 35 711 3 iulie 1948, Bucureşti

Confirmons télégramme numéro 32 du 21 juin. Gouvernement roumain est d’accord

pour l’établissement de la Légation de l’Etat d’Israel à Bucarest, comprenant ministre et
consul general, de meme que Légation roumaine à Tel Aviv. Stop. Prions envoyer Curriculum
Vitae de la personne indiquée au post de ministre pour confirmer agreement. Stop. Accorde
visa monsieur Mordechai Namir transmis Ambassade roumaine Prague, idem Alexandrowicz.

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda,
op. cit, p. 4-5.

200
 11.

Telegramă adresată de Ana Pauker, ministru al Afacerilor Externe al R.P.

Române, lui Moshe Sharett, ministru al Afacerilor Externe al guvernului
provizoriu al statului Israel, privind acordarea acreditării primului
reprezentant al acestuia la Bucureşti

Nr. 62 051 13 noiembrie 1948, Bucureşti

J’ai l’honneur de porter à votre connaissance que le Président du Présidium de la

Grande Assemblée Nationale de la République Populaire Roumaine [acad. Constantin I.
Parhon – n.n.] a accordé agreement pour Monsieur Reuven Rubin, designé par le
Gouvernement Israel en qualité d’envoyé extraordinaire et ministre plénipotentiaire.

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda,
op. cit, p. 5.

201
 12.

1948 decembrie 8, Bucuresti. Raport asupra problemei sioniste în RPR.

Sunt propuse măsuri de interzicere a unor organizaţii şi a unor partide
politice sioniste, precum şi infiltrarea cu membrii PMR a unor partide de
stânga

SINTEZA

asupra problemei evreeşti

În RPR, există 350 000 evrei, repartizaţi astfel: În Bucureşti: 132 000; în Moldova:
118 000; în Transilvania: 62 000; în Bucovina de Sud: 22 000 şi în Muntenia şi Dobrogea: 16
000. Din această cifră, aproximativ 51 000 evrei sunt şomeri declaraţi.

Se disting două feluri de organizaţii în sântul naţionalităţii evreeşti:

1. Organizaţia Comitetului Democrat Evreesc, cu sediul central în Bucureşti şi

filiale în toate localităţile din ţară, unde există evrei în număr mai important.
2. Organizaţiile sioniste, care sunt foarte numeroase şi de diferite „nuanţe
politice”. (Se anexează o notă care arată organizaţiile sioniste).
Comitetul Democrat Evreesc are un prezidiu, în fruntea căruia se află membri PMR,
care aduc linia partidului în activitatea desfăşurată de către CDE. În prezidiu mai intrau şi
reprezentanţi ai organizaţiilor sioniste, care însă dela început, direct sau indirect, au căutat să
contracareze acţiunea dusă de CDE, pentru lămurirea maselor evreeşti, în sensul integrării în
munca de reconstrucţie a regimului nostru democrat.
Datorită amestecului nefiresc din conducerea CDE, sionişti (deci naţionalişti) şi
membri PMR, acesta nu a putut să-şi îndeplinească până în prezent cu succes rostul pentru
care a fost creat, adică atragerea şi lămurirea maselor evreieşti pe linia de colaborare reală şi
desrădăcinarea concepţiilor din trecut, cum că evreii se pot oricând aştepta la prigoniri, idei
care astăzi nu-şi mai au rostul, când ei trăesc într-un regim de democraţie populară, care
merge spre socialism şi care le asigură pentru totdeauna posibilităţi de liberă desvoltare şi
drepturi egale.
În sens invers acţionează sioniştii. Linia lor este aceea de a menţine în rândurile
evreilor frica de o eventuală schimbare a situaţiei internaţionale, care ar provoca schimbări şi
la noi şi ca o consecinţă a acesteia, ar urma noui persecuţii împotriva evreilor, propagând în

202
acelaşi timp ideia că poporul român ureşte pe evrei şi că abia aşteaptă prilejul ca să treacă la
acţiuni împotriva acestora.
Această stare de spirit dorită şi imprimată de sionişti este potrivită intereselor lor, căci
dacă situaţia se prezintă aşa cum ei o arată, atunci singura soluţie de salvare este emigrarea în
Statul Evreesc.
Ideea în sine a sionismului nu a prins rădăcini puternice în masele evreieşti, existând
doar un număr limitat de tineri, care activau în diferitele organizaţii sioniste, dar frica de noui
persecuţii alimentată de cei de mai sus, precum şi de către unii clerici evrei a prins consistenţă
şi tocmai aici au speculat sioniştii pentru a îndepărta pe evrei de CDE. Şi astăzi, realitatea este
că CDE, în forma sa actuală, nu se bucură de simpatia maselor evreieşti.
Un alt factor care a contribuit la lipsa de priză în mase a CDE este faptul că, în sânul
naţionalităţii evreeşti, nu există un procent însemnat de muncitori, pe care CDE ar fi putut să
se bazeze, specificul evreilor fiind că majoritatea o constituie oameni de origine mic-
burgheză, care, deşi astăzi mulţi sunt săraci, au păstrat încă concepţiile mic-burgheze.
Principala frământare care s-a constatat în sânul naţionalităţii evreeşti o constituie
problema emigrărilor, indiferent unde, care în ultimul timp însă, prin excluderea posibilităţilor
de emigrare înspre ţările din Apus, s-a îndreptat înspre emigrare în Statul Israel.
Când au început să se facă înscrieri la Comunităţile Evreeşti în vederea emigrărilor în
Statul Israel, s-a constatat o mare afluenţă la înscrieri. Cu toată campania dusă de toate
organizaţiile sioniste, pentru ca sioniştii să se abţină dela aceste înscrieri, cu toare svonurile
lansate de aceştia că nu se va pleca în Israel, ci în Grecia, în Birobidjan etc, ei nu au reuşit să
oprească nici chiar pe simplii sionişti să se înscrie. Sioniştii doreau ca ei să patroneze orice
emigrare, altfel neputându-şi dovedi rostul existenţei lor.
În ultimul timp s-a produs o puternică frământare între sionişti pe tema liniei mai
hotărâte adoptată de CDE, linie de luptă deschisă împotriva sioniştilor pentru demascarea
acestora, ca fiind duşmani ai regimului nostru democrat.
Campania CDE a fost pornită în toată ţara şi, ca o consecinţă a acesteia, unele
organizaţii locale sioniste s-au auto-disolvat.
În general, organizaţiile sioniste au adoptat o atitudine de rezistenţă împotriva
campaniei CDE, conducătorii lor lăsând să se înţeleagă că nu se vor auto-dizolva, dar că dacă
ar exista o dispoziţiune legală în acest sens, ei se vor supune (bineînţeles formal, urmând să-şi
continue pe ascuns activitatea lor).
Faţă de auto-dizolvare sioniştii doreau o măsură legală împotriva lor, pentru ca apoi să
pozeze în victime şi să „dovedească” evreilor din ţară şi din strănătate că guvernul nostru
democrat „persecută pe evrei” şi „se contrazice în politica sa”, întrucât pe de o parte

203
recunoaşte Statul Israel, iar pe de altă parte persecută pe aceia cari vor să plece în Statul Israel,
sioniştii căutând să folosească o asemenea măsură în scopul de a antrena masele evreeşti de
partea lor, prin crearea de noui confuzii, căci în realitate recunoaşterea Statului Israel
reprezintă un act politic de recunoaştere a dreptului la libertate a popoarelor şi de eliberare de
sub tutela colonială, iar pe de altă parte, într-un regim de democraţie populară care avansează
spre socialism, nu se poate tolera existenţa unor organizaţii naţionaliste cu puternice legături
cu puterile imperialiste. (Ajutoarele primite prin organizaţia americană JOINT, spre exemplu.)
Rezistenţa sioniştilor s-a dovedit prin fapte cu ocazia ocupării unor sedii sioniste de
către CDE, când în unele locuri sioniştii s-au opus cu forţa, reuşind chiar să reocupe temporar
unele sedii ale lor. Cu această ocazie, s-au iscat bătăi între CDE-işti şi sionişti, ceea ce a
provocat o impresie rea şi o stare de spirit ostilă CDE-ului.
În prezent, organizaţiile sioniste care n-au fost preluate de CDE au instituit un fel de
pază proprie a sediilor lor. Aceiaşi rezistenţă s-a semnalat în toată ţara.
Svonul despre „luptele” dintre CDE şi sionişti a pătruns în masele evreeşti, mulţi
privind defavorabil această acţiune din lipsa lămuririlor necesare. Ziariştii străini s-au
prezentat la sediul CDR, interesându-se de „numărul morţilor” şi alarmând străinătatea cu tot
felul de ştiri tendenţioase.
Măsura ocupării sediilor sioniste, odată începută – după părerea noastră – trebuia
continuată şi terminată în cel mai scurt timp, pentru că oricum s-a creat starea de spirit arătată
mai sus şi aceasta fără măcar a se ajunge la atingerea scopului pentru care a fost începută
această măsură.
În cadrul tuturor organizaţiilor sioniste funcţionează aşa numitele snifuri şi hahşara –
le [hachsara]. Sniful este un cămin aflat în oraşe, în care locuesc în comun tinere şi tineri
sionişti. Aceştia îşi împart câştigurile obţinute în urma diverselor munci prestate în oraşul
respectiv. Hahşara este un centru agricol unde trăesc laolaltă tinere şi tineri sionişti, prestând
munca agricolă şi făcând în felul acesta practică agricolă în vederea emigrării în Israel. Snifuri
şi hahşara – le se află împrăştiate pe întreg teritoriul ţării.
În adăpostul snifurilor şi centrelor agricole se ascund o serie de indivizi veniţi
clandestin în ţară, unii veniţi special din Statul Israel; ei sunt aşanumiţii instructori, cari au
misiunea de a instrui pe sionişti în vederea plecării în Israel.
Instructorii folosesc nume conspirative, numele lor adevărat nefiind cunoscut nici de
cei mai intimi colaboratori ai lor.
Astfel, la sediul din str. Sf. Ştefan Nr.9, din Bucureşti se ascund instructorii DAVID,
DUDZ, ADAM şi RICU.
Instructorul cunoscut sub numele de LEON doarme când la un snif, când la altul.

204
 Instructoarea SARA, venită pentru a instrui organizaţiile „Gordonia”, se ascunde în
acelaşi fel. Ea are legături politice cu numitul WERTMAN VLADIMIR, din str. Alexandru
Sahia Nr.50 (sediul unui snif al org. „GORDONIA”), şi cu HERSCU IOSIF, din str. 30
Decembrie Nr. 69 (sediul altui snif al org. „Gordonia”).
Aceşti instructori cari îşi duc activitatea la adăpostul organizaţiilor sioniste sunt
periculoşi, atât pentru educaţia militaristă, pe care o fac tineretului sionist, ei fiind şi foarte
suspecţi, întrucât au venit clandestin în ţară şi este probabil ca ei să aibă şi alte misiuni decât
cele de a instrui organizaţiile sioniste.
Organizaţiile sioniste de extremă dreaptă „Bethar”, „Menorah” şi „Haiarden” s-au
auto-dizolvat încă în cursul anului trecut; membrii acestor organizaţii s-au infiltrat însă în
celelalte organizaţii sioniste. Foarte mulţi Bethar-işti, fără a-şi arăta această calitate sunt
amestecaţi cu ceielalţi sionişti dela diversele centre agricole sau şcoli de agricultură. Din
rândurile lor se recrutează elemente teroriste pentru organizaţia „Irgun”.
La adăpostul centrelor agricole elementele pregătite pentru „Irgun” se întrunesc
conspirativ în grupuri mici de câte 3, ţinând legătura cu alte grupuri numai printr-o persoană,
astfel, ca un Irgunist să nu cunoască mai mult decât 2-3 Irgun-işti.
Manifestări Irgun-iste au avut loc şi în ultimul timp, semnalându-ni-se chiar în cursul
lunii Noembrie a.c. scrisori de ameninţare trimise la adresa unor conducători, membri de
partid din CDE.
Deasemeni, chiar la începutul lunii Decembrie a.c., a fost lipit pe un ziar de stradă din
Bucuresti, din faţa cinematografului „Tomis”, un bileţel, purtând inscripţia în limba ebraică
„Către CDE – răzbunare de sânge”.
Centre de activitate Irgunistă, cari au fost identificate, sunt în Bucureşti, în Jud. Arad
şi în oraşul Arad, la Huşi, Iaşi, Bacău, Fălticeni, Braşov, Constanţa, Baia-Mare, Dorohoiu şi
Săveni-Dorohoiu.
Persoane identificate a face parte din „Irgun” sunt: Abramovici Haim, din Bucureşti;
Reitich David, din Arad; Reitich Norbert, fiul lui Reitch David; Grunberg Fredi din Focşani;
Lebensohn Saul din Focşani; Meyer Iancu din Dorohoiu; Rottenberg Samuel din Bacău;
Fristag Mauriciu din Braşov; Scharf Libi din Dorohoiu; Iancu Strul din Fălticeni; Bercovici
Erlica din Huşi; Coter Leon zis LICA din Dorohoi; Smilovici Marcu-Saier din Dorohoi;
Smilovici Janeta din Dorohoi; Leizerovici Leizer din Dorohoiu; Cohn Marcel din Dorohoiu;
Moscovici Marcu din Dorohoiu; Aizic Iulius din Dorohoiu; Rotaru Haim din Dorohoiu;
Leizerovici Blima din Dorohoiu; Barbalata Zisla din Dorohoiu; Ciubotaru Carol din
Dorohoiu; Hahamu Simion din Dorohoiu; Cojocaru Rifca zis Marghevici din Dorohoiu;
AIZIC BETTY din Dorohoiu; Nahman Silvia din Dorohoiu; Stoleru Sloim din Săveni-

205
Dorohoiu; Segal Leizer – din Săveni – Dorohoiu; Cojocaru Suli din Saveni Dorohoiu;
Schechter Pascu din Bucuresti; Schitnovitzer din Bucuresti. Toate aceste persoane sunt în curs
de verificare, pentru a se vedea care din ei au dispărut între timp.

Propuneri:
Faţă de cele arătate mai sus, propunem:
1. Disolvarea organizaţiilor sioniste cu program naţionalist reacţionar şi anume:
„Klal-si-onistii”, „Renasterea” şi „Mizrachi” şi luarea măsurilor în consecinţă
împotriva conducătorilor acestor partide;
2. Desfiinţarea tuturor snifurilor şi centrelor agricole indiferent carei organizaţii
sioniste aparţin ele, luându-se din timp măsuri ca CDE să organizeze cazarea
tinerilor din aceste snifuri şi centre agricole, în şcolile sale de reeducare, urmând ca
apoi să fie încadraţi în câmpul muncii (anexăm o listă a tuturor snifurilor şi
centrelor agricole sioniste din ţară);
3. În ce priveşte partidul sionist „Ichud”, social-democrat de dreapta, corespunzător
partidului care în statul Israel are majoritatea în Guvern, propunem să se abţină
prin mijloace de convingere hotărâtă încetarea activităţii sale în RPR;
4. Să se tolereze deocamdată, numai funcţionarea partidelor sioniste „Mişmar” şi
„Poale Sion”, partide intitulate socialiste; aceste partide în statul Israel au ajuns la
o platformă de înţelegere cu Partidul Comunist Palestinian.
În interiorul acestor două partide din urmă să se introducă evrei, membri ai PMR,
pregătiţi bine din punct de vedere ideologic, cari dinăuntru să combată devierile
dela marxism ale partidelor „Mişmar” şi „Poale Sion” şi care prin munca lor să
determine trecerea membrilor acestor partide de partea CDE;
5. Toţi instructorii identificaţi până în prezent, să fie arestaţi, judecaţi pentru trecerea
clandestină a frontierei, după executarea pedepsei să fie expulzaţi.
6. Să se ia măsuri împotriva membrilor „Irguni-işti” identificaţi.

Apud Mihnea Dobrincu, Dorin Dobrincu, Armand Goşu (Eds) (Comisia prezidenţială pentru
analiza dictaturii comuniste din România), Istoria comunismului din România. Documente.
Perioada Gheorghe Gheorghiu – Dej (1945-1965), Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p.98-
102

206
 13.
1949 martie 2, Bucuresti: Şedinţa conducerii MAI în care este discutată
problema sionistă. S-a decis că organizaţiile sioniste urmăresc „scopuri
fasciste” şi s-a propus măsuri de dizolvare a acestora, urmărirea membrilor
lor, pedepsirea instructorilor care veneau din străinătate etc.

PROCES – VERBAL

Astăzi, 2 Martie 1949, a avut loc o şedinţă convocată de Tov. Ministru Teohari
Georgescu la care au luat parte următorii: Tov. General Locotenent Pintilie Gheorghe, Tov.
General Maior Nicolsky Alexandru, Tov. General Maior Mazuru Vladimir şi Tov. Colonel
Birtaş Gavril.
La ordinea de zi a fost discutată problema sionistă.
Cu această ocazie, Tov. Ministru Teohari Georgescu arată că această problemă ne-
a scăpat oarecum din obiectiv; aceasta din cauză că am considerat organizaţiile sioniste ca
fiind mai puţin periculoase decât celelalte.
Analizând scopul şi tendinţele acestor organizaţii şi mai ales urmărind elementele
care le sprijină şi care le folosesc în scopuri diversioniste, putem să ne dăm seama că nu există
nici o deosebire între scopurile [pe] care le urmăreşte [sic!] organizaţiile sioniste şi scopurile
pe care le urmăreşte orice altă organizaţie fascistă.
Organizaţiile sioniste sunt instrumente în mâna imperialiştilor pe care ei le
subvenţionează şi le foloseşte [sic!] ca instrumente de diversiune.
Ca atare în perioada de dictatură proletariatului nu este permis a se mai tolera
existenţa acestor organizaţii şi ca urmare vor trebui luate următoarele măsuri:
1. Dizolvarea tuturor organizaţiilor sioniste şi anexele lor.
2. Urmărirea activităţii elementelor sioniste, care activează sub orice formă.
3. Pedepsirea tuturor elementelor care intră în ţară cu scopul de a duce activitate
sionistă (instructori).
4. Se vor lua măsuri pentru dizolvarea chibuţurilor, iar tineretul să fie repartizat la
muncile corespunzătoare pregătirii lor, ca toţi ceilalţi cetăţeni ai Republicii
Populare Române.
În aplicarea acestor măsuri se va proceda cu foarte mare atenţie şi tact în aşa fel ca
măsurile luate să nu dea duşmanului nici un element pe care l-ar putea folosi în scopul de
defăimare a regimului, prezentând aceste măsuri, ca măsuri antisemite.

207
 Va trebui să se aibă grijă de căminele de bătrâni şi copii. Îngrijirea acestora să fie
preluată de Stat, iar în fruntea lor să fie puse la conducere elemente democrate care să nu dea
posibilitatea propagării pe viitor a ideilor sioniste.

Pentru conformitate
GENERAL MAIOR DE SECURITATE
V.MAZURU

Apud Mihnea Dobrincu, Dorin Dobrincu, Armand Goşu (Eds) (Comisia prezidenţială pentru
analiza dictaturii comuniste din România), op.cit., p.128 - 129

208
 14.

Scrisoare a lui Moshe Sharett, ministru al Afacerilor Externe al statului

Israel, adresată Anei Pauker, ministru al Afacerilor Externe al
R.P.Române, privind emigrarea populaţiei evreieşti

Nr. 4155 – A 11 martie 1949, Hakirya

Excellence,

J’ai l’honneur de Vous addresser la communication suivante au sujet des relations

entre Israel et la République Populaire de Roumanie, en exprimant l’espoir que les différentes
considerations exposées ci – après recevront toute votre bienveillante attention.

Notre peuple a été très heureux d’apprendre en date du 11 Juin 1948 que la R.P.R.
avait reconnu l’Etat d’Israel et qu’elle était dispose à entretenir des relations diplomatiques
avec lui. C’est avec une très grande satisfaction que la population de ce pays a pris
connaissance de l’etablissement d’une Légation israélienne à Bucarest en décembre dernier.
Le fait que le Gouvernement roumain n’ais pas encore pris de mesure analoque en envoyant
un ministre à Hakirya, quoique vivement regretted par mon Gouvernement, ne doit en rier
affecter l’amitié de nos relations réciproques, d’autant plus que ce retard peut être impute à
des difficulties provisoires, qui, nous l’espérons, pourront bientôt être surmontées.

Mais une problem qui cause une inquietude bien plus grave à mon Gouverement, c’est
celui de l’evolution du problem de l’émigration des Juifs roumains en Israel. Votre Excellence
n’est certes pas sans connaître l’importance que le Gouvernement et le peuple d’Israel
attachment à l’immigration en general et à celle provenant despays de l’Europe Orientale en
particulier. C’est pourquoi nous étions profondément reconnaissants à Votre Gouvernement
d’avoir autorisé le depart vers Israelde plusieurs milliers de Juifs, qui sont venus s’établir dans
ce pays et participer à sa defense et à son development. Néanmoins, dernièrement, cette
emigration a été entravée, et une incertitude semble régner si, quand, et dans quelle mesure
elle pourra être reprise.

Il se pourrait qu’il existe un certain malentendu quant à la valeur réelle de

l’immigration pour Israel; si c’était le cas, il serait important d’éclaircir ce point. En effet,
l’impression pourrait prévaloir que nous nous trouvions avoir un becoin urgent d’immigrants

209
d’un certain âge en vue de renforcer notre armée, et uniquement pour la periode où nous
étions engages dans la lutte contre les agresseurs; et qu’en consequence, dès que les combats
eurent pris fin, le besoin de ces immigrants – et de l’immigration en general – ait disparu. Si
une impression pareille subsistait, elle serait basée sur une méconnaissance totale de notre
situation réelle et nos besoins les plus essentiels.

Israel este aujourd’hui une petite nation ayant à faire face à des pays voisins dominés
pour l’instant par des forces et des interest hostiles à son existence et à son développement.
Même si nous avons réussi jusqu’a present à repousser l’invasion, nous ne saurions considerer
notre situation comme militairement assure tant que notre potential de guerre ne sera pas
considérablement accru, et en tout premier lieu en effectifs.

La situation militaire, aussi importante qu’elle soit, ne présente que l’un des aspects du
problem de notre avenir. Un autre facteur, don’t l’importance este prépondérente, en est le
développement économique. Israel ne saurait croître en force et prospérer, il ne saurait être
fidèle à sa destine ni remplir sa mission dans cette partie du monde, sans exploiter jusqu’à
l’extrême limite les possibilités de sa croissance et de son progrès économique. Ses régions
désertiques et peu développées doivent être soumis à une culture intensive et peuplées d’une
manière productive; ses possibilités industrielles doivent être pleinement réalisées. Ce n’est
qu’ainsi qu’il pourra faire surgir un système social et économique vigoureux et indépendant,
capable de tenir tête à ses voisins, si ceux-ci préfèrent lui rester hostiles, et de former un vrai
bastion de démocracie et d’indépendance parmi un monde encore plongé dans la féodalité et
pourri par des intrigues impérialistes.

L’accomplissement de cette tâche immense exige non seulement une augmentation

considérable de la population, mais demande aussi un matériel humain d’une certaine qualité.
Ce qu’il faut, c’est l’introduction d’un élément de pionniers dont la foi, le courage et l’elan
permettraient de surmonter les difficultés qui se présenteront, afin de mener à une réussite le
grand effort de developpement et de construction nationale. Dans le passé, ce sont surtout des
éléments pareil qui formèrent la base de la classe ouvrière juive en Israel, et c’est en grand
partie grâce à leur zèle et à leur endurance que l’effort de reconstruction juif s’est développé
en la structure d’un Etat indépendant capable de triompher de destins contraires.

Le réservoir principal de ces éléments pionniers a toujours été constitué – et l’est

encore aujour’hui - par les pays de l’Europe Orientale.

Du point de vue historique, le mouvement qui a abouti à la création de la Palestine

juive moderne fut le retour des Juifs de tous les pays du monde vers le pays qui fut le berceau
210
de leur people. Ce rassemblement des exilés n’a nullement pris fin avec la réalisation de
l’indépendance. Au contraire, pour le peuple juif, le but principal de l’etablissement de son
Etat en Palestine fut d’accélérer le rythme et d’étendre la portée du Retour. Deux conditions
essentielles s’imposent pour atteindre ce but: d’abord, le libre exercise par Israel de son droit
souverain d’admettre dans son territoire tous les Juifs désirant y retourner et ensuite l’accord
des Gouvernements intéressés pour que les Juifs voulant s’établir dans leur patrie historique
puissent quitter leur pays de résidence. La première de ces conditions a été réalisée et sera
fermement maintenue par le Gouvernement d’Israel. La seconde dépend des autres
Gouvernements.

Le Gouvernement et le peuple d’Israel étaient persuadés que les puissance qui ont
contribué à la création de l’Etat Juif, qui ont été parmi les premières à le reconaître dès son
établissement et qui n’ont cessé de faire preuve d’une attitude amicale à son égard, ont suivi
cette ligne de conduite en pleine conscience de la justice et de la nécessité historique
inhérentes au développement ayant donné naissance à Israel. Ils espéraient également que
l’aide efficace de ces Puissances leur serait acquise à l’avenir afin d’assurer la continuité de ce
mouvement, qui seule peut sauvegarder l’indépendance d’Israel, réaliséa au prix de si lourds
sacrifices et apportant une contribution aussi importante à l’indépendance ultime du Moyen-
Orient. Ils seraient amèrement désappointés si cette attente, qui leur semble si légitime, devait
être déçue.

Les sentiments d’inquiétude régnant en Israel à l’égard du sort de l’émigration des

Juifs de Votre pays sont considérablement aggravéa par les nouvelles de la liquidation
administrative du mouvement sioniste dans la R.P.R., accompagnée d’une campagne
violemment hostile au sionisme dans la presse roumaine. Il pourrait s’agir là d’un problème
intérieur de la vie politique de Votre pays, où un Gouvernement étranger n’aurait aucunement
à intervenir. Néanmois, il a des effets directs sur l’opinion publique en Israe`l, et sa portée sur
l’attitude du Gouvernement d’Israel ne saurait être évitée. Une partie considérable de ce qui a
été réalisé par les Juifs en Palestine, de ce qui a abouti à la création de l’Etat d’Israel, et en
conséquence de ce qui a été pleinement reconnu comme présentant une valeur positive
incontestable par un grand nombre de gouvernements amis, dont le Vôtre, a été dû au soutien
actif et à la participation directe des Sionistes roumains. L’Etat d’ Israel dans son ensemble
n’est rien d’autre que le résultat de la volonté nationale du peuple juif dans le monde entier,
exprimé et traduit en action par l’organisation sioniste. Pour le peuple juif, le mouvement
sioniste est l’expression la plus libre et la plus pure de l’independance de sa pensée et de son
action politique. Les sionistes sont fiers, à juste titre, de ce que dès ses débuts leur mouvement

211
fut réellement démocratique dans son organisation et dans son esprit, et qu’il a réussi à créer
en Palestine une société avancée, créatrice et dynamique, qui a su élever la classe ouvrière à
un niveau de prédominance politique et de dignité sociale sans précédent dans la vie du peuple
juif et sans exemple dans tout l’Orient. C’est porquoi le people d’Israel en généeal et sa classe
ouvrière en particulier ne peuvent rester indifférents quand le sionisme est stigmatisé comme
„l’arme èmpoisonnée de l’imperialisme” et comme une force réactionnaire et fasciste. Le
ressentiment qu’une campagne pareille soulève dans les coeurs des vastes multitudes en Israel
et parmi le peuple juif dans le monde entier ne peut que causer les plus graves soucis à ceux
qui sont vivement intéressés à préserver et à développer l’amitié entre Israel et la R.P.R., tout
comme entre Israel et les autres pays de l’Europe Orientale.

Ce problème est aggravé encore du fait de l’anxiété éprouvée pour les milliers de
jeunes hommes et femmes organisés au sein du mouvement Halutz (Pionniers). Ils ont
consacré en effet des années de leur vie à l’entraînement et à la préparation, en vue de sţetablir
en Palestine, imbus du désir ardent de rejoindre les bâtisseurs du nouvel Israel et de trouver
l’occasion de traduire leur idéalisme socialiste en action constructive sur le sol de leurs
ancêtres. Pour ceux – là, ne pas immigrer en Israel équivaudrait à la ruine de leur jeune
existence. La valeur d’une jeune main d’oeuvre pour la tâche de reconstruction économique
en R.P.R. elle- même est incontestable. Mais qu’il nous soit permis, de notre côté, de
souligner l’énorme disproportion existant entre la perte subie par Votre pays –
proportionnellement à sa population – du fait de l’émigration de chaque Juif vers Israel, et le
gain dont en bénéficierait ce pays. De plus, il este infiniment plus facile de rendre les masses
juives productives en Palestine, où elles sont portées par une vague d’enthousiasme national,
que dans aucun autre pays du monde. Il serait indiqué – dans la mesure où l’on accepte le
principe des intérêts progressifs de l’humanité – d’insister sur la leçon de l’expérience, en ce
sens que la capacité créatrice de chaque groupe de Juifs se trouve décuplée et centuplée leur
transfert en Palestine, car c’est là seulement que leurs énergies latentes répondent à l’appel de
la responsabilité, tant nationale que sociale.

Un autre problème que je me vois obligé de soulever dans cette lettre, c’est celui des
sept émissaires de Palestine, tous citoyens d’Israel, qui, selon la pratique établie depuis
plusieurs années, ont exercé leur activité au sein des mouvements de jeunesse juive en qualité
d’instructeurs. J’ai appris qu’ils ont été arrêtés sous prétexte d’avoir organisé des
manifestations publiques et d’être intervenus de quelque autre manière dans la vie politique
intérieure du pays. Autant que je le sache, ces accusations ne sont pas fondées. En effet, parmi
ces sept jeunes gens, il en est quelques uns qui étaient arrêtés plusieurs semaines avant que

212
ces manifestations aient eu lieu. Mon Gouvernement regrette tout particulièrement que la
requête de notre Ministre, visant à la libération de ces citoyens israéliens afin qu’ils puissent
rentrer chez eux, n’ait pas encore été exaucée.

Mon Gouvernement espère sincèrement que le présent exposé bénéficiera de Votre

attention sympathique et amicale. Il en appelle à Votre Excellence – et par Son entremise à
Votre Gouvernement – afin de réexaminer tout le problème de l’émigration juive vers Israel.
Il serait particulièrement heureux que les quelque cinq milles membres du mouvement Halutz
soient autorisés à se rendre en Israel aussi rapidement que possible. Il insiste sur la libération
immédiate des sept citoyens israéliens en vue de leur rapatriement. Il exprime le souhait que
l’attitude de l’administration et de la presse à l’égard du mouvement sioniste soit passée en
revue. Il espère qu’en conséquence, une politique sera adoptée qui soit en accord et non pas en
contradiction avec l’amitié de la République Populaire de Roumanie envers Israel.

Au nom de mon Gouvernement, je tiens à vous assurer de notre sincère désir de

conserver les relations les plus amicales avec le Gouvernement de la R.P.R. et de nos voeux
les plus chaleureux pour une nouvelle Roumanie croissante en puissance et en prospérité.
Nous demeurons fermement convaincus qu’une attitude semblable de la part du
Gouvernement roumain à l’égard d’Israel – attitude basée sur un exeamen compréhensiv des
problèmes d’Israel – ouvrirait la voie à un mode d’action, qui, sans aucunement gêner la
structure politique actuelle de Votre pays, permettrait de donner satisfaction aux intérêts
légitimes du peuple juif et aux besoins vitaux de l’Etat d’Israel.

Je Vous serais reconnaissant de vouloir bien remettre une réponse à cette lettre par
l’entremise de notre Ministre à Bucarest.

Veuillez, croire, Excellence, à l’assurance de ma très haute considération.

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda,
op. cit., p. 6-10.

213
 15.

Telegramă a lui Nicolae Cioroiu, trimis extraordinar şi ministru

plenipotenţiar la Tel Aviv, către Ministerul Afacerilor Externe al
R.P.Române privind încordarea intervenită în relaţiile bilaterale

Nr. 236 21 noiembrie 1949, Tel

Aviv, ora 21

Am onoarea a vă aduce la cunoştiinţa dvs. Următoarele, referitor la rechemarea lui

Rubin şi Agami:

De două zile întreaga presă comentează că aceasta se datoreşte refuzului R.P.R. de a

discuta imigrarea şi anume „intervenţiile energice ale lui Rubin, scrisoarea lui Sharett,
comunicările Primului Ministru şi Ministerului Afacerilor Externe, intervenţiile pe lângă
guvernul sovietic, etc. nu au dus la schimbarea atitudinii R.P.R. Cei doi nu vor fi înlocuiţi. Se
vorbeşte că Legaţia Israel se va transforma în Consulat General (ceea ce nu ar constitui
discordie...în legăturile Israelului cu ţările din Est). Sharett va trebui să se folosească de
prezenţa la O.N.U. pentru lămurirea cu Ministerul Afacerilor Externe al U.R.S.S. în problema
relaţiilor cu blocul răsăritean.

Rechemarea se produce în zilele de grea încordare între Bucureşti – Tel Aviv şi sunt
expresia relaţiilor încordate intre [cele] două ţări.

Guvernul Israelului mai de mult avea intenţia să facă un gest demonstrativ care să
depăşească relaţiile diplomatice, dar, după precizările cu ocazia protestelor guvernului român,
s-a copt ideea, ajungându-se la rechemarea ministrului şi consilierului. Guvernul Israelului nu
şi-a modificat hotărârea de rechemare nici în urma sosirilor şi anunţării de noi imigranţi din
România. Guvernul R.P.R. ar putea rechema ministrul şi poate că nu din cauză că ea [legaţia-
n.n.] a fost aleasă de Cominform să conducă Partidul Comunist din Israel, mai ales prin
consilierul evreu Davidovici, scriu ziarele.Ziarele repetă învinuirile aduse României.

Faţă de gălăgia şi aluziile lor, desfiinţarea legaţiei din Bucureşti, la rechemarea sau nu a mea,
vă rog să analizaţi situaţiunea şi să vedeţi dacă nu ar fi cazul să răspundem prin rechemări
similare.

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda,
op. cit, p. 33.

214
 16.

Raport al lui Nicolae Cioroiu, trimis extraordinar şi ministru

plenipotenţiar la Tel Aviv, adresat Anei Pauker, ministru al Afacerilor
Externe al R.P.Române, privind discuţia avută cu Moshe Sharett, ministru
al Afacerilor Externe al Statului Israel, în problema imigrării şi
repercursiunile ei în relaţiile bilaterale

Nr.347 30 noiembrie 1949, Tel Aviv

Confidenţial

Ca urmare la telegrama Dvs. Nr. 4258 din 12 noiembrie a.c., am onoarea de a vă da

amănunte asupra discuţiei pe care am avut-o cu ministrul de Externe al Israelului, Moshe
Sharett, în ziua de 8 noiembrie a.c.

În ziua de 3 noiembrie a.c. s-a telefonat de la Externe, că ministrul Sharett mă invită

pentru ziua de 7 noiembrie, la orele 10 jumătate, pentru a-mi face comunicări. În aceeaşi zi,
revine asupra orei din cauza deschiderii sesiunii parlamentare şi roagă să amânăm
întrevederea în după-amiaza aceleiaşi zile.

După primirea comunicării Dvs. Că ziua de 7 noiembrie este sărbătoare legală, am

înştiinţat Externele în acest sens, fixând întrevederea de comun acord pentru ziua de 8
noiembrie.

Discuţia a durat de la orele 5 jumate la 6,45 minute.

De faţă la această convorbire au fost directorul Eliasiv şi un tălmaciu, care îndeplinea

şi funcţia de stenograf. Tot ceea ce mi-a comunicat Sharett, acesta a stenografiat.

Sharett a vorbit în limba franceză, iar eu în limba română. Tot timpul Sharett a vorbit
pe un ton ferm şi păstrând o atitudine rece. A început prin a-mi aminti că, încă de la prima
întâlnire, mi-a spus că vrea să discute problema imigrărilor.

„Statul Israel –începu Sharett- s-a născut în urma luptei continue dusă de mişcarea
sionistă înainte, în timpul şi după cel de-al doilea război mondial. Fără sionişti nu ar fi
existat Statul Israel, guvernul şi nici reprezentanţii diplomatici. Fără sionism şi sionişti,
Israel ar rămâne o colonie fără importanţă, neluată în seamă şi la cheremul fiecăruia.
215
Tineretul haluţian, pregătit în ţările lui de origine, a creat statul prin munca şi sacrificiul
său.Ei şi-au părăsit casele, părinţii şi au venit aici. Din neînţelegerea unor guverne, aceşti
tineri sunt puşi în situaţia de a nu-şi putea realiza idealul pentru care s-au pregătit şi de a
lupta pentru consolidarea statului. R.P.Română are în graniţele sale cei mai mulţi evrei,
dintre ţările din Răsăritul Europei. Fără evreii din democraţiile populare, Israelul nu poate
exista, nu se poate întări.

Celelalte democraţii populare au permis plecarea evreilor. Discuţiile au fost duse cu

Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Polonia şi România. Iugoslavia, când făcea parte din
tabăra dvs., de asemenea, a permis plecarea evreilor. Din toate aceste ţări emigrarea a fost
rezolvată mulţumitor; Ungaria a admis la început, ca apoi să împiedice emigrările, dar azi se
duc din nou discuţii şi sperăm într-o rezolvare favorabilă. Singură România, cu care emisarii
noştri speciali Namir şi Agami au purtat discuţii şi au căzut de acord asupra unei emigrări de
5 000 evrei, nu a permis decât la 3 – 4000 tineri să plece în Israel.

Vaporul <<Transilvania>> aduce evrei din România şi suntem recunoscători pentru

aceasta. Dar aceasta este departe a se numi emigrare. Noi dorim emigrare din România în
masă.

Emigrarea este punctul cardinal în politica Statului Israel şi nu se pot concepe

raporturi diplomatice între cele două ţări cu puncte de vedere care sunt cu totul opuse în
această problemă. Ce importanţă au raporturile diplomatice dacă România se menţine pe
această poziţie?

S-au întâmplat lucruri de neconceput. De exemplu: atacurile din presa C.D.E., presa
în general nu poate avea această atitudine fără încuviinţarea guvernului. În presa dvs. apar
articole pline de duşmănie faţă de statul şi guvernul Israel. Ben Gurion este caricaturizat şi
ministrul Remetz atacat şi arătat ca hitlerist. Aceiaşi atitudine şi faţă de sinism. Rabinii sunt
instruiţi să predice în sinagogi împotriva sionismului, iar şefii sionişti sunt arestaţi. În Israel
închisorile nu sunt pline cu adversari politici. Eliasiv, care era în inspecţie prin „raionul”
său, fără a avea o misiune specială, a fost primit în celelalte ţări pe care le-a vizitat de
autorităţile respective. A fost primit chiar de D-l Gromîko. În România, nu a fost primit la
Externe şi nu a reuşit să cunoască pe nimeni. Acesta este singurul eşec al D-lui Eliasiv.
Această atitudine a autorităţilor româneşti reflectă politica guvernului român faţă de Israel.

Cu toate deosebirile dintre mine şi Doamna Ana Pauker, am căutat totuşi un limbaj
comun şi i-am adresat o scrisoare personală. Această scrisoare, deşi predată prin Rubin, a
rămas fără vreun răspuns. Acest procedeu este inimaginabil.
216
 La fel şi în cazul vaporului israelian <<Eylath>> se reflectă linia guvernului român.
Atitudinea unor cetăţeni din Israel faţă de R.P.R. se explică prin politica guvernului R.P.R.
faţă de emigrarea evreilor în Israel.

Presa din Israel n-a atacat guvernul român.

Rubin a fost chemat la Ministerul de Externe şi i s-a expus punctul de vedere al

guvernului român: nu se acceptă discuţii în problema emigrării evreilor. Orice încercare de
discuţii pe această temă a fost respinsă.

Aceste respingeri din partea guvernului R.P.R. fac ca guvernul Israelului să se

gândească la relaţiile diplomatice dintre Israel şi R.P.R.

Iată, D-le Ministru, ce vă rog să transmiteţi guvernului dvs. „Am comunicat şi D-lui
Rubin să transmită acelaşi lucru guvernului dvs.” – a încheiat Sharett.

La acestea am răspuns: „Voi aduce la cunoştinţa guvernului R.P.R. punctul Dvs. De

vedere. Personal, însă, ţin să vă răspund la unele chestiuni ridicate de Dvs. Nu discut
problema sionismului, dar punctul meu de vedere este că Statul Israel a luat naştere în urma
luptei maselor de aici şi a condiţiunilor internaţionale de după cel de-al doilea război mondial.

Pentru că aţi vorbit de acte de inamiciţie şi aţi dat şi exemple, permiteţi-mi să vă aduc
eu exemple de acte de inamiciţie din partea guvernului dvs. Nu cunosc cazul că Primul
Ministru al R.P.R. să fi atacat Israelul sau un ministru al guvernului Israelului, în timp ce D-l
Ben Gurion, la 28 octombrie a.c., a atacat regimul de democraţie populară, guvernul şi
Ministerul nostru de Externe. Aceasta este realitatea, indiferent dacă D-l Ben Gurion s-a axat
pe problemă, numită de dvs. Centrală, a imigraţiei. Guvernul R.P.R. nu a organizat
manifestaţii ostile contra Statului Israel, dar împotriva Legaţiei R.P.R. la Tel Aviv a fost
organizată o manifestaţie ostilă, axând-o pe aceiaşi chestiune a imigraţiei.

Problemele pe care mi le-aţi adus Dvs. la cunoştiinţă în mod oficial acum îmi sunt
cunoscute cu mult înainte de atmosfera creată prin presă şi de pe stradă.

Dvs. vreţi să construiţi statul dvs, cu elemente din afara graniţelor dvs. Noi construim
socialismul în ţara noastră numai cu elemente din înăuntrul graniţelor noastre, fără să facem
vreo deosebire de naţionalitate, religie etc.

Ştiu că aţi adresat o scrisoare Doamnei Ana Pauker. La o scrisoare personală se poate
răspunde sau nu.

217
 Resping afirmaţia Dvs, că rabinii din R.P.R. ar fi primit instrucţiuni să vorbească într-
un anumit sens. Ei au vorbit aşa cum gândesc şi constrângere ar fi fost dacă oamenii ar fi fost
opriţi să vorbească ceea ce gândesc.

S-a pornit o campanie de atac şi defăimare contra R.P.R. Cunoaştem sursa acestei
campanii. Ca şi în trecut, ea nu a avut şi nici nu va avea succes.

De altfel, când guvernul Israelului a cerut să fie recunoscut de guvernul R.P.R., n-a
pus condiţia emigrării, iar R.P.R. a acordat recunoaşterea fără să se gândească la aceasta”.

Sharett răspunde: „Manifestaţia nu a fost organizată nici de guvern şi nici de vreun

grup constituit. Ea este cu totul justificată de starea sufletească a acelora care sunt despărţiţi
de familiile lor”.

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda,
op. cit, p. 36-39.

218
 17.

Raport al legaţiei române de la Tel Aviv adresat Anei Pauker,

vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi Ministru al Afacerilor Exerne al
R.P. Române, privind aniversarea zilei Republicii în Israel

Nr. 60 5 ianuarie 1950, Tel Aviv

Tovarăşă Ministru,

Am onoarea a referi asupra felului cum am sărbătorit aniversarea a doi ani de la

proclamarea Republicii Populare Române.

Mobilizarea presei

După cum vă este cunoscut, în Israel presa este în mâna reacţiunii. Nu există o presă
aşa numită independentă. Presa partidului Mapam, în frunte cu „Al Hamişmar”, nu poate fi
numită prietenă.

Numai presa Partidului Comunist poate fi mobilizată pentru a publica despre R.P.R.
Dar aceasta nu este prea răspândită şi se limitează la următoarele: „Kol – Haam” [Glasul
poporului] – ziar zilnic al C.C., apare în limba ebraică la Tel Aviv; „Al Itiahad” săptămânal,
apare în în limba arabă la Haifa; „Glasul poporului” – ziar săptămânal, în limba română, apare
la Tel Aviv; „Kol –Hapoel” (Glasul muncitorului) – ziar săptămânal al secţiei sindicale a
P.C.R.; „Kol – Hanovar (Glasul tineretului) – ziar săptămânal.

Dar şi presa Partidului Comunist scrie cu teamă despre R.P.R.; scrie în aşa fel încât să
nu li se spună că nu scriu, dar nici să nu se supere anumite cercuri în Israel. Presa P.C.I. n-a
luat o poziţie în chestiunea emigrărilor din R.P.R; n-a dezbătut problema naţională, atât de
importantă în Israel; n-a spus un cuvânt despre cum este socotit sionismul în R.P.R. Ba mai
mult, a scos din materialul dat de noi partea referitoare la sionism.

Noi le-am dat chiar articole, dar au scos părţile la care ţineam mai mult să apară.
Totuşi, cu ocazia lui 23 August au publicat câteva articole, de care n-am semnalat la timp.

Cu ocazia lui 30 Decembrie 1949, am cules din articolele trimise de M.A.E. şi am

întocmit următorul material:

- Realizări în cei doi ani 1948, 1949;

- Despre planul de stat pe 1949;

219
 - Despre planul de perspectivă;

- Despre viaţa culturală;

- Despre problema naţională;

- Despre edilitare, etc.

Din tot acest material, s-au publicat în „Kol – Haam” – trei articole (pe care le
anexăm), în „Glasul Poporului” o pagină – foarte slabă – (pe care-l anexăm) şi în „Al Itihad”
– un articol.

În restul presei nu s-a publicat nimic, cu toate încercările noastre. Trebuie să

recunoaştem că am fi putut da ceva la „Al Hamişmar”. Noi răspândim la „Roumanie
Nouvelle” şi celelalte publicaţiuni, dar ne-am lăsat numai pe aceasta.

După ce am dat filmele, „Le Journal de Jérusalem” a avut o critică, iar ziarul „Hadar”
o critică mai mult la adresa P.C.I., care n-a suflat un cuvânt despre filmele româneşti, cu toate
că a fost prezentă întreaga conducere.

„Kol – Haam”, în ziua de 31 decembrie 1949, a dat ştirea că o delegaţie a P.C.I.

(Wilner şi Tufic Tubi) a prezentat felicitări Legaţiei.

Reprezentaţie de filme din ziua de 29 decembrie 1949 am organizat-o într-o sală, cu o

capacitate de cca 150 pesoane. Sala este despărţită prin coloane de o teasă, unde am organizat
o expoziţie. Invitaţii vizitau mai întâi expoziţia şi dup aceea intrau în sala de filme. De
asemenea, după film, treceau tot prin expoziţie, aşa încât expoziţia s-a bucurat de o atenţie
deosebită.

Expoziţia. Din fotografiile trimise de M.A.E. am făcut 9 tablouri frumos înrămate,

având textele în limbile română şi engleză. Tablourile îmbrăcau pereţii sale. La intrare un
stand cu cărţi, reviste şi ziare româneşti. Cărţile au fost luate de vizitatori. În fundul sălii un
panou din pânză roşie cu fotografia profesorului C.I. Parhon şi o lozincă în limbile română şi
engleză. „Trăiască cea de-a doua aniversare a Proclamării Republicii Populare Române”.

Cele patru filme – Congresul Intelectualilor. Cupa Tineretului, Oraşul nu doarme şi

23 August – necesitau prea mult timp şi atunci am procedat astfel: Am început cu Congresul
Intelectualilor, tăind din el (finalul) to ce era după votarea moţiunii. A urmat apoi din Cupa
Tineretului (finalul), tăind începutul (pregătirile) şi am dat numai demonstraţiile sportive. A

220
urmat Oraşul nu doarme în întregime şi s-a terminat şa 23 August. În total reprezentaţia a
ţinut 110 minute.

Explicaţia filmelor (textul) s-a făcut de un speaker în limba engleză, care se încurca cu
sonorizarea şi vorbirea în limba română.

În timpul pauzelor, ca şi la începutul şi sfârşitul galei de filme, am dat muzică

românească la patefon.

Filmele au fost urmărite cu mult interes şi atenţie, până la sfârşit.

S-a discutat foarte mult în cercurile culturale şi ziaristice despre reprezentaţie.

Ministrul sovietic a cerut să-i dăm filmele, să le ruleze în legaţie pentru tot personalul.

Din partea românilor, de asemeni au fost cerute, dar într-o sală mai încăpătoare.

A plăcut în special demonstraţia de mase din ziua de 23 August şi Cupa Tineretului.

Cât priveşte Oraşul nu doarme, n-a fost înţeles decât de foarte puţini şi de muncitori.

Invitaţii

Am invitat oficialităţi – Corpul Diplomatic, Guvernul, funcţionari dinM.A.E.,

autorităţi locale, deputaţi, organizaţii de masă, partide, din viaţa culturală şi artistică, ziarişti,
prieteni, români, etc.

Din partea Guvernului n-a venit nimeni. De la M.A.E. au venit directorul Eliasiv,
adjunctul său, şeful Protocolului şi adjunctul, din Direcţia Presei din M.A.E. Apoi prefectul
judeţului, din partea autorităţilor locale. De la Mapam a venit Moshe Sné. De la P.C.I. a venit
C.C., în frunte cu cei trei secretari, activişti, muncitori.

Din corpul diplomatic, toţi invitaţii Legaţiei U.R.S.S., cosulii Poloniei, Cehoslovaciei,
un trimis din partea ambasadei americane şi engleze.

Au venit ziarişti, scriitori de toate nuanţele.

Din cca 230 de invitaţi, au fost prezenţi 120 – 130 persoane.

Şi în această manifestare s-au reflectat raporturile dintre noi şi Israel. Dacă ar fi lipsit
şi protocolul Externelor, s-ar fi zis că Legaţia nu este acreditată pe lângă guvern.

Cocktail. Din cauza lipsei unui local al legaţiei, precum şi imposibilitatea pentru
găsirea unei săli potrivite pentru a fi în limitele „de intimitate”, conform telegramei M.A.E.,

221
nu am dat nimic de 30 decembrie. Mobila am închiriat-o pentru două zile. S-au servit
sandwichiuri şi băuturi.

Felicitări au prezentat prietenii, nimeni din partea guvernului.

În concluzie

Prima manifestare a noastră poate fi considerată ca reuşită. Filmele bine alese. Interes
deosebit. Expoziţia bine şi frumos prezentată. Versiunea dacă ar fi fost şi în altă limbă decât
românească, ar fi fost mult mai bine. Ostilitate din partea guvernului. Ostilitate din partea
Mapai. Abţinere din partea Mapam. Prietenie din partea Legaţiei U.R.S.S. şi consulatelor
prietene. Prietenie din partea P.C.I. Românii se interesează în mod deosebit de R.P.R. S-a mai
spus că trebuie să se fi rostit un cuvânt de deschidere şi că ar fi trebuit să se servească o
gustare.

Presa n-a fost suficient mobilizată.

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda, op.
cit., p. 49-52.

222
 18.

Telegramă a ministerului Afacerilor Externe al R.P.Române către

Legaţia Română la Tel Aviv privind poziţia guvernului de la Bucureşti faţă
de afirmaţiile premierului israelian în legătură cu situaţia naţionalităţilor
conlocuitoare în România

Nr. 1 206 7 aprilie 1950, Bucureşti, ora 14.20

Strict pentru informarea dvs.:

Însărcinatul cu afaceri al Israelului a fost chemat la Minister şi i s-a comunicat

atitudinea noastră faţă de interviul dat de Ben Gurion. După ce i s-a arătat că nu poate fi vorba
despre „persecuţii” contra naţionalităţilor conlocuitoare într-un stat ca al nostru, i s-a afirmat
că asemenea interviuri, fără a impresiona în R.P.R., dovedesc că este cineva care are interesul
să aţâţe guvernul Israelului contra Republicii Populare Române.

Halevi s-a aşezat pe poziţia că Ben Gurion nu s-a referit la România, ci la Irak.

Dacă sunteţi chemat la Ministerul de Externe pentru a vi se răspunde, nu acceptaţi teza

lui Halevi, arătând că Ben Gurion a spus pe ocolite ceea ce chiar în acelaşi timp presa
americană spune direct. La 13 martie, ziarul „New York Times” reproduce din raportul lui
Jacob Pat, secretarul Comitetului Muncitoresc Evreiesc. Pat, la congresul acestui comitet, ar fi
afirmat despre România (citat din ziarul „New York Times”): „Viaţa comunităţii evreieşti este
pe calea distrugerii fizice şi materiale”.

(SS) Toma

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda,
op.cit, p. 62.

223
 19.

Raport al Legaţiei Române la Tel Aviv adresat Anei Pauker,

ministru al Afacerilor Externe al R.P.Române, privind emigrarea evreilor
din România

Nr. 684 9 septembrie 1950, Tel Aviv

Confidenţial

Am onoarea a Vă raporta următoarele cu privire la emigrarea evreilor şi situaţia

evreilor veniţi în ultimul timp din R.P.R.

Situaţia actuală din Israel se caracterizează printr-o gravă adâncire a crizei economice,
ceea ce duce guvernu Ben Gurion la înfeudare completă la politica de război americană.
Atitudinea Israelului în chestiunea Coreei, atitudinea faţă de evreii din America, cererile
disperate de ajutor economic arată aceasta. Lipsa hranei, lipsa obiectelor de îmbrăcăminte,
urcarea preţurilor fac tot mai grea viaţa cetăţenilor israelieni şi cresc nemulţumirile masei.

Exploatând situaţia creată de politica lui Ben Gurion şi a coaliţiei, partidele de dreapta
(Klal Sioniştii şi Heruth) au început o agitaţie cerând plecarea guvernului, urmăresc crearea
unei noi coaliţii în frunte cu ei pentru preluarea puterii. Promit schimbarea politicii
economice, limitarea puterii economice a Histadrutului. Prima lor acţiune a fost în timpul
raţionalizării textilelor şi a încălţămintei, când au mobilizat pe negustori contra guvernului.
Agită şi organizează mica burghezie.

În coaliţia guvernamentală, Mizrachi, din blocul religios, cere schimbarea politicii

economice a guvernului prin întărirea iniţiativei private, comerţ liber cu aurul. Ei cer şi
schimbarea ministrului Raţionalizării.

Acţiunea partidelor de stânga nu apare aşa de energică şi cu obiectiv precis ca a celor

de dreapta. Mapam e în permanenţă şovăielnic. În unele chestiuni merge, dar până la un punct,
împreună cu P.C.I., atacă guvernul pe politica sa economică, pe chestiunea Coreei, a atitudinii
faţă de F.S.M., dar propun front comun cu Partidul Mapai.

P.C.I. duce munca de lămurire şi este în fruntea muncitorimii în luptele de revendicări.

Încercările de a antrena Mapam-ul într-o luptă susţinută contra guvernului şi pentru situarea

224
Israelului se lovesc de rezistenţa acestui partid prin conducerea sa de dreapta care este
puternică. În lupta contra Partidului Comunist există o atitudine unică la toţi sioniştii, de la
Herut la Mapam.

Se apropie alegerile comuniste (în noiembrie) şi, în împrejurările de azi, opoziţia are
şanse mari.

Muncitorii sunt în permanentă agitaţie şi cer mărirea salariilor prin greve (ultima a
lucrătorilor şlefuitori de diamante), în timp ce guvernul prepară noi sarcini pentru muncitori.
Israelienii suferă de foame. În lagărele de emigranţi şi în cele de transfer nemulţumirile devin
tot mai mari şi incidentele, ciocnirile cu conducerea lagărului tot mai dese.

Lipsa de lucru se accentuează tot mai mult, şomajul a crescut în urma raţionalizării.
Iarna se apropie cu noi greutăţi.

În această situaţie, Ben Gurion s-a adresat americanilor, prin cererea de nou împrumut
de 35 milioane de dolari la Banca de Export şi mai ales bogătaşilor evrei din America,
oamenii lui Truman, ca să-l salveze prin aducerea unui miliard de dolari în timp de trei ani.

Ben Gurion a făcut un disperat apel la evreimea americană, şi nu este primul, a făcut
unul în iunie, când a cerut 252 milioane de la colectă şi nu a reuşit. Foarte spectaculos
organizată, Conferinţa de la Ierusalim, cu cei 45 bogătaşi evrei invitaţi, sionişti şi nesionişti,
nu poate duce la rezultate practice. După părerea mea, americanii nu au interes ca aceste
acţiuni să reuşească. Din cele 3 puncte ale rezoluţiei prin care trebuie, aplicându-le, să se
adune un miliard în America, 2 (colecta şi investiţiile de capital) au fost deja experimentate şi
nu au dat rezultate. Al treilea, împrumutul, nu cred să se poată realiza, dacă tot aceiaşi oameni,
care nu mai dau la colectă, sunt chemaţi să dea şi la colectă şi la împrumut. Ceea ce a ieşit
limpede de la conferinţă este noua sarcină pusă de guvern pe grumazul poporului din Israel de
a se găsi al treilea miliard din ţară. Deci, noi scăderi de salarii, noi impozite, noi austerităţi.

Drumul lui Ben Gurion este cel arătat de Morghenthau în ianuarie şi de Blaustein în
august 1950, traumatizarea completă. La aceasta se ajunge sau pe calea împrumuturilor la
Banca de Export sau prin aplicarea deschisă a ajutorului ţărilor înapoiate acordat prin art. 4.

În această situaţie grea economică, fiecare emigrant nou care vine este o nouă
îngreunare a situaţiei. Peste 100 000 de oameni din lagăre nu au cazare, nu au unde munci,
trăiesc fără vreo perspectivă. Dar numărul acestora creşte mereu.

225
 Emigranţii care vin din R.P.R. sunt dar o grea sarcina pentru guvernul Ben Gurion.
Neputând obţine „o reglementare” (încă înainte de plecarea lui Avriel ziarele anunţau că
reglementarea imigrării din R.P.R. este prima sarcină – telegrama nr. 281 din 24 martie 1950),
ei fac totul acum şi ne atacă aşa cum ne atacă pentru a obţine astfel oprirea emigraţiei. Ziarul
„Al – Hamişmar” din 31 august relevă atitudinea burgheziei şi Mapaiului, care atacă R.P.R.
acum când vin imigranţii, acuzându-i că vor să lovească în emigrare. Oprirea emigrării din
R.P.R. acum, de către statul român, ar fi o mare uşurare pentru guvernul Ben Gurion şi
bineînţeles un nou prilej de atacuri la adresa ţării noastre, atât din partea sioniştilor, cât şi din
partea guvernului. Guvernul ar scăpa de sarcina noilor braţe şi guri şi le-ar da material de a
ataca din nou blocul păcii, noi argumente de apropiere de America faţă de poporul israelian.
Ei şi anunţă mereu limitarea emigrării, oprirea emigrărilor din R.P.R. Eu constat aceasta şi o
semnaley ca una din explicările marilor şi masivelor atacuri în contra noastră.

Pe de altă parte, orice ar putea înlătura masele de la cunoaşterea situaţiei reale din
Israel este binevenit. Pierzând un mare subiect de atac în contra noastră, numărul mic de
oameni care plecau de la noi, ei folosesc orice ca obiect al atacului lor. Astfel: cuantumul de
kilograme permise a fi scoase din ţară, purtarea vameşilor la Constanţa, înghesuiala de pe
„Transilvania”, totul este bun pentru atacarea R.P.R..

Dar principalele atacuri contra noastră s-au dat pe două chestiuni: propaganda din ţară
contra plecărilor şi arestarea unor şefi sionişti. V-am comunicat telegrafic atacurile contra
noastră.

Acum trec la forme mai puternice de atac în contra noastră, mobilizând pe foştii
„paraşutişti” care au fost în România în timpul războiului şi organizaţiile evreilor sosiţi din
ţara noastră, în special „Uniunea Evreilor din România”, prezidată de Mizrachi. (Vă alătur
referatul făcut de tovarăşul Dianu asupra discuţiei între el şi acesta).

Nu am putut afla mai mult asupra celor ce pregătesc decât v-am comunicat cu
telegramele nr. 673 şi 678. Am întrebat pe prietenii noştri de aici, dar ei nu ştiu absolut nimic.

Atacul în contra R.P.R. cred că este şi din cauza adâncirii tot mai mari a legăturilor lor
cu americanii. Împingând să atace U.R.S.S. şi ţările de democraţie populară, americanii tind să
izoleze cât mai mult Israelul de aceste ţări, pentru ca, rămânând izolat, să devie o pradă mau
uşoară pentru urzelile de războaie ale lor.

Sioniştii dau o deosebită atenţie noilor sosiţi din R.P.R.

226
 Mapam a creat o secţie românească, în partid, sub conducerea lui Aron Cohn, originar
din România, prietenul lui Mişa Levin. Au scos la Haifa un buletin în limba română. La acest
buletin lucrează Leon Heimsohn, sosit aici de câteva luni, fost într-o vreme delegatul
partidului sionist Mismar în comitetul Bucuresti al C.D.E. Vă trimit alăturat un exemplar al
acestui buletin.

Mapai a scos de asemenea un ziar săptămânal, „Viaţa noastră”, ziar care tinde să devie
„îndrumătorul întregii emigraţii evreieşti din România” şi în coloanele căruia îşi găseşte loc
agitaţia „Uniunii Evreilor din România”.

La conferinţa Partidului Mapai din august 1950 a fost primită o delegaţie de români.
Mapai va crea şi el, după cum am auzit, o „Secţie românească”.

„Uniunea Evreilor din România” (Hitahdut Ole Romania) este foarte activă. Ea
formează secţiuni locale în lagărele de emigranţi. Se ţin conferinţe acolo. Se organizează
cursuri de limba ebraică. Această organiyaţie este susţinută de guvern şi două partide
guvernamentale, Mapai şi Progresişti, caută să atragă pe români cu ajutorul ei. Mulţi din
membrii Uniunii sunt membri ai Heruthului.

Guvernul a creat o oră specială la radio, în limba română, miercuri, sâmbătă şi

duminică, şi se cere de „Renaşterea” ca emisiunea să se facă zilnic.

Ziarul „Renaşterea” şi redactorii săi sunt folosiţi la radio, conferenţiari în lagăre,

scriitori de articole de „lămurire” a românilor veniţi aici şi de atac în contra noastră.

P.C.I. începe şi el să se intereseze de români. Urmează să se creeze o comisie care să

se ocupe special de această chestiune.

Între măsurile la care se gândeşte P.C.I. este prefacerea ziarului „Glasul Poporului” în
ziar [sic!] yilnic. Ei au început să împartă ziarul emigranţilor la sosirea vaporului, duminica.

În timp ce Mapam şi Mapai au început să facă secţiuni de partid înăuntrul lagărelor,

P.C.I. nu poate pătrunde decât cu mare greutate, din cauza opoziţiei administraţiei mapaiste de
aici.

Masa de oameni care soseşte zilnic ne este în general ostilă.

Sioniştii care vin intră în partidele respective, după politica sionistă făcută în R.P.R.

Câţiva tineri s-au înscris la U.T. C.I.Unii sunt trimişi în kibuţuri. Dintre maturi nu am
aflat ca vreunul să fi plecat în kibuţ.
227
 Sunt însă şi dintre acei care încep să se dezmeticească. Au început să vie la Legaţie
oameni care au sosit aici de câteva săptămâni, în august, şi ne+au înaintat memorii cerând
repatrierea.

V-am trimis 15 din aceste memorii cu curierul trecut . Vă trimit încă 25 memorii ale
celor sosiţi aici în 1950.

În cazul începerii repatrierii unora, este sigur că vom avea o mare afluenţă de cereri,
atât din partea celor mai vechi, cât şi dinpartea celor noi sosiţi.

Am avut de câteva ori ocazia să constat că sunt oameni noi veniţi care nu ne sunt
ostili. Astfel, acum câteva zile m-am întâlnit pe stradă cu un necunoscut. El s-a apropiat de
mine, m-a salutat pe româneşte şi mi-a adus aminte că am fost împreună la o conferinţă la
Arad. A spus că vrea să vorbească cu mine, că-i merge foarte rău. I-am spus când poate veni
la legaţie, în zilele de primire.

Într-un magazin mă adresez, în nemţeşte, unui tânăr vânzător.

El îmi răspunde în limba română. Îmi spune că a fost utemist în R.P.R., că a venit aici
adus de părinţi. E nemulţumit şi îi este dor după viaţa de acasă. I-am dat, la cererea lui, reviste
şi ziare româneşti.

Nu pot să scriu câţi sunt aceştia. Dar dacă sunt puţini, numărul lor creşte aici.

Ca să ne putem ocupa mai de aproape de românii care ar vrea să păstreze legătura cu

noi, şi pentru a nu-i lăsa să cadă în braţele sioniştilor, cred că am putea folosi forma de
asociaţie de prietenie Israel – R.P.R. Cu toată atitudinea duşmănoasă a guvernului şi a
sioniştilor, cred că acum e momentul să pornim la realizarea acestei asociaţii. Vom putea găsi
câteva personalităţi şi mulţi activişti, oameni de masă. Să creăm nu un comitet formal, ca cel
polonez sau ceh, ci o organizaţie activă.

Şi tot acum să începem şi organizarea „coloniei româneşti” cu oameni cărora li se va

recunoaşte calitatea de cetăţeni români.

Pentru aceste chestiuni vă rog să-mi daţi instrucţiunile Dvs.

Primiţi, vă rog, Tovarăşă Ministru, asigurarea respectului.

(ss) Paul Davidovici

P.S.

228
Vă alătur: discursul lui Sharett şi discursurile de închidere al lui B. Gurion şi al lui Aronovitz,
şi rezoluţiile Congresului Mapai, total 51 file, precum şi diferite articole şi informaţii de la
conferinţă cu cei 45 americani şi Conferinţa Histadrutului (1-8 septembrie), 22 file.

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda,
op. cit., p. 70-75.

229
 20.

1951. Ianuarie 5, Bucureşti. Situaţia statistică a membrilor de partid din

punct de vedere social, etnic, pe sexe, al ocupaţiei părinţilor. Documentul
conţine informaţii despre numărul membrilor unor organizaţii de masă
(sindicate, UTM, Frontul Plugarilor, UPM, UFDR)

SITUAŢIA STATISTICĂ
A MEMBRILOR DE PARTID DUPĂ VERIFICARE

EXPLICAŢIUNI DE PARTID TOTAL MEMBRI %

Total general membri de Partid 709 476
după verificare împărţiţi pe:

PE CATEGORII SOCIALE:
Muncitori:
- Muncitori calificaţi 159 607 22,50%
- Muncitori necalificaţi 130 851 18,44%
- Total muncitori 290 458 40,94%
- Salariaţi agricoli 10 745 1,52%
TOTAL GENERAL 301 203 42,46%

Ţărani:
-Ţărani săraci 199 606 28,13%
-Ţărani Mijlocaşi 38 375 5,41%
Total ţărani 237 981 33,54%
Alte categorii:
- Funcţionari 92 924 13,10%
- Intelectuali 26 590 3,75%
- Mici meseriaşi 13 801 1,94%
- Negustori 1229 0,17%
- Femei casnice 33 682 4,75%
- Militari 2066 0,29%

230
TOTAL
OCUPAŢIA PĂRINŢILOR:

Muncitori 173 359 24,43%

Ţărani săraci 364 725 51,41%
Ţărani mijlocaşi 89 873 12,67%
Chiaburi 6761 0,95%
Funcţionari 37 469 5,28%
Intelectuali 7 545 1,06%
Meseriaşi 17 466 2,47%
Negustori 12 278 1,73%

Pe naţionalităţi:
- Români 578 197 81,50%
- Unguri 81 461 11,48%
- Evrei 25 171 3,55%
- Slavi 14 683 2,07%
- Alţii 9 964 1,40%
Pe sexe:
- Bărbaţi 573 223 80,80%
- Femei 136 253 19,20%

Bucureşti, 5 Ianuarie 1951

Nr. Membrilor organizaţi în Sindicate:
2 331 031
Nr. Membrilor organizaţi în UTM:
- cca 750 000 – din aceştia
- cca 50 000 - sunt candidati
Nr. Membrilor organizaţi în Frontul Plugarilor:
1 297 013 – din care
788 744 – ţărani săraci
474 184 – ţărani mijlocaşi şi
34 082 – intelectuali
Nr. membrilor organizaţi în UPM:
- 353 124

231
 Nr. membrilor organizate în UFDR:
- 2 000 000

Apud Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, op.cit., p.294-298.

232
 21.
Telegramă a Ministerului Afacerilor Externe al R.P.Române către Legaţia
Română la Tel Aviv privind probleme ale relaţiilor bilaterale

Nr. 939 6 martie 1952, Tel Aviv,

ora 3.00

Spre informarea dvs. vă comunicăm:

Guvernul israelian, prin intermediul legaţiei sale din Bucureşti, cât şi prin Legaţia
Olandei, a cerut în repetate rânduri acordul guvernului roman pentru aderarea Israelului la
Convenţia de procedură civilă de la Haga din 1905.
Azi, 6 martie, Baruch a fost invitat la M.A.E., unde I s-a comunicat că, în timp ce
Israelul insistă atât de mult în această chestiune, lasă nerezolvate o serie de problem ce privesc
statul roman: cazul marinarului Dăianu, sumele româneşti blocate în băncile israeliene etc.
S-a lăsat să se înţeleagă că se aşteaptă o manifestare din partea guvernului israelian
pentru rezolvarea acestei chestiuni pendinte.

(ss) Preoteasa.

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda, op.
cit., p. 88

233
 22.
Telegramă a Legaţiei Române la Tel Aviv către Ministerul Afacerilor
Externe al R.P. Române privind reluarea relaţiilor diplomatice sovieto-
israeliene

Nr. 5 172 22 iulie 1953, Tel Aviv, ora 14.12

1. Vestea reluării relaţiilor diplomatice cu U.R.S.S. a fost primită cu bucurie şi satisfacţie

de masele largi şi a creat o atmosferă favorabilă lagărului păcii. Toată presa comentează
favorabil reluarea relaţiilor. Presa de dreapta scrie că Legaţia sovietică se va instala la
Ierusalim şi leagă reluarea relaţiilor de reînceperea emigrării din ţările lagărului păcii.
2. Tineretul sionist mi-a spus că Federaţia răspunzând cererii lor, U.S.E. (Uniunea
Studenţilor Evrei) a aranjat călătoria gratuită prin R.P. Bulgaria spre festival. Vasul “Sulina”
nu poate lua delegaţia U.T.C.I., care (se află) în imposibilitatea de a pleca la festival. Astăzi
eliberez paşapoartele cu viza aplicată pentru sionişti.

(ss) Huţanu

D.G.P.

Apud Daniela Bleoancă, Nicolae – Alexandru Nicolescu, Cristina Păiuşan, Dumitru Preda,
op.cit., p. 91

234
 23.
Certificat al pacientului ISSLER ARON, internat la Spitalul ECKSBERG,
supraviețuitor al lagărelor Auswitz, Dachau, Mettenheim

Apud Elena Galidescu, Erna Gorondi, László Somogyi, Livia Somogyi, Der verlorene
Schlüssel, Publish Pool, Wien, 2006.

235
 24.

Adeverința de repatriere

a domnului ISSLER ARON

Apud Elena Galidescu, Erna Gorondi, László Somogyi, Livia Somogyi, op.cit.

236
 25.
Carnet de membru al Uniunii Evreilor Democrați din Oradea,
aparținând domnului ISSLER ARON

Apud Elena Galidescu, Erna Gorondi, László Somogyi, Livia Somogyi, op. cit.

237
 26.
Certificat de membru al Grupării Democratice a Evreilor, Oficiul
Deportaților, aparținând lui ISSLER ARON

Apud Elena Galidescu, Erna Gorondi, László Somogyi, Livia Somogyi, op.cit.

238
 27.
Carnet de membru al Uniunii Evreilor Democrați

Apud Elena Galidescu, Erna Gorondi, László Somogyi, Livia Somogyi, op.cit.

239
 28.

Carnet de membru al Comitetului Democratic Evreiesc din România

Apud Elena Galidescu, Erna Gorondi, László Somogyi, Livia Somogyi, op.cit.

240
241
242
243
244
245
246
247
248
249
250
251
252
253
254
255
256
257
258
259
260
261
262
263
264
265
266
267
268
269
270
271
272
273