,,Hanu Ancuţei”

,,Istorisirea Zahariei fântânarul”

Mihail Sadoveanu

Înainte de a-şi termina povestirea orbul, leiţa Salomia nu mai avea răbdare şi
începuse să-şi roadă unghiile şi să se muşte de buze. Ancuţa fiind bună la suflet, i-a dat de
mâncare, iar leiţa ajunse la pragul supărăcii, deoarece ea socotea că asemea oameni ca orbul
nu trebuie luaţi prea mult în considerare. A ceasta ştia o poveste mul mai bună, mai
frumoasă. A lui Zaharia fântânarul; l-a chemat şi astfel şi-a început istorisirea.
În vreamea tinereţilor acestuia, ujn anume boier i-a dat sarcina de a ridica o
fântână, în poiaia lui Vlădica Sas, deoarece în acea toamnă avea să poposească o mare
vânătoare domnească şi aveau nevoie urgentă de apă.
Văzând leiţa că bărbatul tace şi nu mai continuă a început a săune că acolo unde
acesta a pus piciorul, acolo s-a zidit fântâna, acest lucru fiind aprobat de Zaharia. Imediat
după aceasta, i-a cerut boierului să-i aducă oameni care să-l ajute, hârleţe, piatră şi tot ceea
ce îi trebuia. Au venit şiganii la treabă şi s-au pus pe săpat, în timp ce Zaharia stăatea la
umbra copacului, privea cu ulciorul de rachiu în mână, dându-le indicaţii.
După ce a isprăvit lucrarea, fiind în curte, află despre necazurile fiicei boierului.
Aceasta era îndrăgostită de fiul uni mazil, Ilieş Ursachi pe care părinţii fetei nu-l acceptau.
La venirea lui Vodă, toţi se pregăteau de marea zi de vânătoare. În acea zi, bădia o
vede pe copilă, cu palmele la ochi de atâta plâns şi îi spune că vrea să-şi ia viaţa, pentru că ea
nu poate trăi fără Ilieş al ei.
Atunci Zaharia şi-a dat seama de gravitatea situaţiei şi face în aşa fel încât, să-i
vadă Vodă, împreuna pe cei doi, şi poate că atunci inimile părinţilor li se vor îmbuna. Toate
s-au petrecut întocmai după plan.
Vodă a intrat în colibă, i-a văzut pe cei doi îngenunchiaţi, cu capetele plecate.
Văzându-i, le acordă permisiunea de a-şi uni destinele pentru totdeauna. Nunta a avut loc la
Iaşi avându-i ca naşi, chiar pe Măria Sa şi Doamna, iar prima horă a fost jucată, aici, la
Hanu – Ancuţei.
Terminând istorisirea, liţei Salomia i se arăta parcă un duh rău care bătea locurile pe
acolo. Atunci şi-a scuipat în spuză de trei ori, iar apele păreau că se mai liniştiseră, iar duhul
plecase departe de acel loc. Imediat fiecare încerca să-şi găsească un loc potrivit pentru a se
odihni.