Pe1

- Sînt cinci felii de baligă uscată, să vă faceţi botniţă din ele. - Dacă nici acum nu ne-am ars, să ştii că
putem să trecem prin fcc şi pîrjol fără frică. Băieţaşule, tu îţi baţi joc de noi .O să ajungi papă . - Aşa cred
şi eu. Dumneata o să fii papălapte, iar acest papagal frumos o să se facă paparudă. - Auzi, auzi! s-a mirat
artelnicul. - Ia să-mi spui, dacă ştii, cîte găurele sînt la cămaşa mamei. - Şaisprezece, a răspuns artelnicul.
- Mai e şi una pe dinapoi, a spus Gargantua. Nu le-ai numărat bine. - Cînd le-am numărat? - Cînd ţi-ai
făcut nasul cană, să tragi baliga din butoi, iar gîtul pîlnie, ca s-o treci în alt vas, fiindcă butoiului i se
stricase fundul. - Mă, să fie al naibii! a înjurat stolnicul. Am dat peste unul, căruia nu i-a tors maică-sa pe
limbă. Domnule Gurăslobodă, să te ţie Dumnezeu, că ai stupit la furcă! Coborînd treptele cîte patru, au
lăsat să cadă sub bolta scării bîrna cu care îi încărcase Gargantua. Iar el le-a strigat: - Sînteţi nişte călăreţi
nepricepuţi! Nu ştiţi să stăpîniţi calul. De-aţi avea de mers de-aici pînă-n Cahusac, ce-aţi alege: să călăriţi
pe un boboc de gîscă, sau să mînaţi o scroafă înhămată? - Am vrea să bem ! a răspuns artelnicul.
Spunînd vorbele acestea, au intrat amîndoi în odaia de jos, unde se aflau ceilalţi prieteni ai lor, care
auzind cele întîmplate au rîs cu poftă, ţinîndu-se cu mîinile de burtă. CAPITOLUL XIII Cum şi-a dat seama
Grandgousier despre isteţimea fiului său, aflînd despre ştergătoarea pe care o născocise Către sfîrşitul
celui de-al cincilea an de la naşterea lui Gargantua, întorcîndu-se Grandgousier din războiul norocos pe
care-l purtase împotriva canarienilor, a făcut un popas ca să-şi vadă băiatul. Mult s-a bucurat, ca orice
bun părinte, în faţa unei asemenea odrasle. Sărutîndu-l şi îmbrăţişîn-du-l, i-a pus o sumedenie de
întrebări potrivite cu mintea unui copil; apoi, zăbovind puţin să bea cu el şi cu îngrijitoarele lui, le-a luat
la rost pe acestea, dacă l-au spălat şi l-au primenit la vreme. Gargantua a răspuns, că din partea lui şi-a
dat toată silinţa şi a izbutit să fie flăcăul cel mai curat din ţara întreagă. - Cum aşa? s-a mirat
Grandgousier. Gargantua a spus: - În urma multor încercări ce-am făcut, am găsit un mijloc de-a mă
şterge la fund, cel mai domnesc, mai plăcut şi mai grabnic din cîte s-au pomenit vreodată. - Care? a
întrebat Grandgousier. - Îţi voi spune. Am folosit într-o zi masca de catifea a unei domnişoare, şi pot să
spun că mi-a plăcut. Apoi am încercat o glugă, tot de-a domnişoarei aceleia, rămînînd la fel de mulţumit.
Am luat altă dată o năframă de-a ei; pe urmă o scufiţă de mătase roşie, dar firele de argint cu care era
ţesută mi-au julit pielea. Focul sfîntului Antonie să-i ardă maţele giuvaergiului care a lucrato, şi
domnişoarei cu scufiţa, de asemeni. Nu mi s-au alinat durerile, pînă n-am mîngîiat locul cu pana de la
pălăria unui paj elveţian. Pe cînd mă aflam o dată în dosul unui stufiş, am pus mîna pe un pui de jder, dar
mi-a zgîriat cu ghearele tot perineul. M-am tămăduit a doua zi, folosind mănuşile, cu miros de apoponax,
ale mamei.