Ap6

Fratele Ioan le-a dat poruncă să-i înjunghie pe toţi cîţi zăceau la pămînt. Atunci, agăţînduşi comanacele
pe bolta viţei, fraţii s-au năpustit asupra celor doborîţi şi i-au trimis pe lumea cealaltă, tăindu-le
beregata. Ştiţi cu ce? Cu nişte cosoare, asemeni cuţitaşelor cu care copiii din partea locului curăţă nuci.
Învîrtind buzduganul lui cu cruce, fratele Ioan a trecut mai departe pe pîrtia ce-o deschisese în rîndul
duşmanilor. Călugăraşii au pus mîna pe steaguri şi şi-au făcut din ele obiele. Unii din tîlharii spovediţi au
încercat să scape pe la spatele fratelui Ioan; dar acesta, cum prindea de veste, îi pocnea în moalele
capului, zicîndu-le: „V-aţi spovedit şi v-aţi pocăit; sînteţi spălaţi de păcate şi vrednici să porniţi pe drumul
cel mai scurt, spre împărăţia cerului". Aşa s-a făcut că, mulţumită vredniciei fratelui Ioan, au fost răpuşi
toţi tîlharii care pătrunseseră în vie, adică treisprezece mii şase sute douăzeci şi doi, fără să socotim,
bineînţeles, pe femei şi pe copii. Nici pustnicul vrăjitor Maugis n-a luptat mai vitejeşte cu toiagul lui
împotriva Sarazinilor (după cum scrie în Povestea celor patru fii ai lui Aimon), decît călugărul nostru cu
prăjina crucii împotriva plăcintarilor jefuitori de struguri.