Pe 4

CAPITOLUL XVI Cum a fost trimis Gargantua la Paris, purtat de o iapă uriaşă, şi cum această iapă a stărpit
bondarii din pădurea Beauce Cam în aceeaşi vreme, Fayol al IV-lea, regele Numidiei, i-a trimis lui
Grandgousier o iapă uriaşă, cum nu se mai pomenise vreodată; după cum prea bine ştiţi, lucrurile
nemaivăzute la noi, din Africa vin totdeauna. Iapa, o namilă cît şapte elefanţi, avea copita despicată în
două ca armăsarul lui Iuliu Cezar, urechile pleoştite ca ale caprelor din Languedoc, şi un corn sub coadă.
Părul îi era roib-aprins, rotat cu pete sure. Dar ceea ce avea mai grozav era coada: o coadă groasă, ca
turnul în patru colţuri al bisericii sfîntului Marcu din Langeais. Mai vrednici de mirare nu fuseseră decît
berbecii din Sciţia de-odinioară, a căror coadă cîntărea mai bine de treizeci de ocale; sau cei din Siria,
care dacă Tenaud nu minte, îşi purtau coada pe-un căruţ, atît era de lungă şi de grea. (Măcar de-aţi
avea-o şi voi la fel, desfrînaţilor!) Iapa a fost adusă pe mare, în trei corăbii şi-un caic, pînă la ţărmul
Olonei, în Thalmondois. Văzînd-o,Grandgousier a spus: - Aceasta e iapa de care aveam nevoie ca să-mi
poarte băiatul la Paris. Slavă Domnului, toate merg cum se cuvine, şi fiul meu, în scurtă vreme, va ajunge
un mare învăţat. Dacă n-ar fi pe lume dumnealor învăţaţi, am trăi cu toţii ca nişte dobitoace ! A doua zi,
după ce au băut zdravăn, cum lesne vă puteţi închipui, Gargantua a pornit la drum, însoţit de dascălul
său Ponocrat şi de ceilalţi, printre care Eudemon, pajul cel tînăr. Fiind vremea frumoasă şi cerul senin,
tatăl său i-a dat să poarte nişte încălţări uşoare din piele de căprioară, cărora cizmarul meu Babin le
spune botfori. Pînă dincolo de Orleans, călătoria a fost plăcută şi mîncarea gustoasă. Tot glumind şi
ospătîndu-se, au ajuns la o pădure mare, lungă de vreo treizeci şi cinci de leghe şi lată de vreo
şaptesprezece, nespus de frumoasă, dar plină de muşte şi de bondari. Bieţii cai, catîrii şi măgarii de
asemenea, sufereau cumplit din pricina lor. Atunci iapa lui Gargantua, văzînd cu mîhnire chinurile pe
care le îndurau fraţii şi surorile ei, i-a răzbunat cu vîrf şi îndesat, printr-o ispravă cu totul neaşteptată. De
cum a intrat în pădure, bondarii s-au năpustit asupra ei, dar iapa a scos coada din teacă, şi-a învîrtit-o cu
atîta putere asupra gîngăniilor vrăjmaşe, încît a doborît în jurul ei, de-a lungul şi de-a latul, în sus şi în jos,
la dreapta şi la stînga, ici şi colea, toţi copacii din pădure, la fel cum coseşte cosaşul iarba cîmpului, cu
coasa. Aşa se face, că de-atunci şi pînă azi, pe locurile acelea n-a mai rămas ţipenie de bondari, dar nici
copaci, numai şes cît vezi cu ochii şi cîmpie netedă ca în palmă. Gargantua s-a arătat foarte mulţumit de
această ispravă, şi fără să-şi aducă sieşi vreo laudă a spus: - Bună treabă a făcut iepşoara mea! Mă bucur,
că de-acu înainte, nu va mai bîzîi pe meleagurile acestea nici un bondar scîrbos. Bos ! a repetat ecoul, şi
Beauce a rămas pînă în zilele noastre numele acelui ţinut. S-au aşezat apoi la ospăţ şi au aşteptat cu
răbdare să se rumeneasă fripturile. În amintirea acelui popas, cavalerii din Beauce se hrănesc şi astăzi cu
răbdări prăjite. În cele din urmă au ajuns cu bine la Paris. Aici au stat să odihnească vreo două-trei zile,
căutînd să ştiricească mai întîi care erau învăţaţii cei mai de seamă şi ce fel de vinuri se găseau în oraş.