Sunteți pe pagina 1din 1

F2

gantua aţipea vreo două-trei ceasuri, fără gînduri urîte şi fără vorbe rele. Cînd se trezea îşi freca oleacă
urechile şi cerea vin rece, din care bea mai mult ca în restul zilei. Zadarnic a încercat Ponocrat să-i spună
că nu-i sănătos să bei cum te deştepţi din somn. - Aceasta-i adevărata viaţă a părinţilor noştri, răspundea
Gargantua. Eu de felul meu dorm somn sărat şi pe mine somnul mă îngraşă. Pe urmă se apuca să mai
citească puţin în cărţi şi să-şi rostească rugăciunile ; iar ca să meargă mai repede încăleca pe un catîr
bătrîn, care slujise sub nouă regi. Bolborosea din buze şi clătina din cap, mergînd să vadă dacă nu s-au
prins ceva iepuri în capcană. La întoarcere dădea o raită pe la bucătărie, întrebînd ce fel de cărnuri s-au
pus în frigare. Pot să vă spun cu mîna pe inimă că se ospăta zdravăn, poftind la masă totdeauna cîţiva
băutori de soi, prieteni de-ai lui mai vechi sau mai noi. Slujitorii săi cei mai de-aproape erau seniorii de
Nebunar, de Godac, de Mestecat şi de Marigny. După cină jucau şah, zaruri şi dame, sau porneau pe la
fetele din împrejurimi, în cinstea cărora se întindeau alte mese cu prelungire; apoi se culca şi dormea cu
pumnii strînşi, pînă a doua zi de dimineaţă la opt. CAPITOLUL XXIIICum l-a îndrumat Ponocrat pe
Gargantua, învăţîndu-l să nu piardă nici un ceas din zi Văzînd Ponocrat felul cu totul necugetat în care îşi
petrecea ziua Gargantua, a hotărît să-i dea de-aici încolo o altă îndrumare. Socotind însă, că firea omului
nu se lasă întoarsă de la o zi la alta decît cu mare silnicie, s-a arătat la început mai îngăduitor. Aşadar,
pentru a porni mai departe cu chibzuială, a rugat pe un doftor învăţat din acea vreme, meşterul Teodor,
să caute un leac, cu ajutorul căruia să-l readucă pe Gargantua pe calea cea dreaptă. Meşterul Teodor,
după toată rînduiala canoanelor doftoriceşti, i-a dat un clistir cu fiertură de spînz, iarba-nebunilor,
curăţindu-i creierii de stricăciune şi de toate deprinderile rele. Folosind aceeaşi curăţenie, Ponocrat l-a
făcut să uite tot ce învăţase de la foştii lui dascăli, aşa cum îi lecuia şi Timotei pe învăţăceii lui, ce-şi
începuseră ucenicia pe la alţi cîntăreţi.

S-ar putea să vă placă și

  • Ap 8
    Ap 8
    Document1 pagină
    Ap 8
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • F5
    F5
    Document1 pagină
    F5
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • Ap 7
    Ap 7
    Document1 pagină
    Ap 7
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • Ap 2
    Ap 2
    Document1 pagină
    Ap 2
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • Gast 1
    Gast 1
    Document1 pagină
    Gast 1
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • Ap 4
    Ap 4
    Document1 pagină
    Ap 4
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • Ap 6
    Ap 6
    Document1 pagină
    Ap 6
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • F51
    F51
    Document1 pagină
    F51
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • ST 3
    ST 3
    Document1 pagină
    ST 3
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • F1
    F1
    Document1 pagină
    F1
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • F4
    F4
    Document1 pagină
    F4
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • F3
    F3
    Document1 pagină
    F3
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • ST 1
    ST 1
    Document1 pagină
    ST 1
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • ST 4
    ST 4
    Document1 pagină
    ST 4
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • Pe 2
    Pe 2
    Document1 pagină
    Pe 2
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • Pe 1
    Pe 1
    Document1 pagină
    Pe 1
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • Pe 3
    Pe 3
    Document1 pagină
    Pe 3
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • ST 5
    ST 5
    Document1 pagină
    ST 5
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • ST 1
    ST 1
    Document1 pagină
    ST 1
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • Pe 5
    Pe 5
    Document1 pagină
    Pe 5
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • CAPITOLUL X Despre Ceea Ce Arată Culorile Alb Si Albastru
    CAPITOLUL X Despre Ceea Ce Arată Culorile Alb Si Albastru
    Document2 pagini
    CAPITOLUL X Despre Ceea Ce Arată Culorile Alb Si Albastru
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • Pe 4
    Pe 4
    Document1 pagină
    Pe 4
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • CAPITOLUL XI Copilăria Lui Gargantua
    CAPITOLUL XI Copilăria Lui Gargantua
    Document1 pagină
    CAPITOLUL XI Copilăria Lui Gargantua
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • CAPITOLUL VIII Ce Fel de Veşminte Purta Gargantua
    CAPITOLUL VIII Ce Fel de Veşminte Purta Gargantua
    Document2 pagini
    CAPITOLUL VIII Ce Fel de Veşminte Purta Gargantua
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • PR 3
    PR 3
    Document1 pagină
    PR 3
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • CAPITOLUL XII Caii de Lemn Ai Lui Gargantua
    CAPITOLUL XII Caii de Lemn Ai Lui Gargantua
    Document1 pagină
    CAPITOLUL XII Caii de Lemn Ai Lui Gargantua
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • CAPITOLUL IX Despre Culorile Vesmintelor Lui Gargantua
    CAPITOLUL IX Despre Culorile Vesmintelor Lui Gargantua
    Document1 pagină
    CAPITOLUL IX Despre Culorile Vesmintelor Lui Gargantua
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • PR 3
    PR 3
    Document1 pagină
    PR 3
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări
  • PR 3
    PR 3
    Document1 pagină
    PR 3
    Victor Navin
    Încă nu există evaluări