ACADEMIA NAȚIONALĂ DE INFORMAȚII ,,MIHAI VITEAZUL”

FACULTATEA DE INFORMAȚII

,,MANAGEMENTUL INFORMAȚIILOR DE SECURITATE NAȚIONALĂ”

DIMENSIUNI ȘI PERSPECTIVE ALE JUSTIȚIEI

CONSTITUȚIONALE ÎN CONTEXTUL VERIFICĂRII DE
CONFORMITATE A LEGISLAȚIEI PENALE

Coordonator ștințific:

Masterand: Bogdan-Marius Năvîrcă

BUCUREȘTI
 RAPORTUL DINTRE SISTEMUL JURIDIC ȘI SISTEMUL DE SECURITATE NAȚIONALĂ

Pornind de la terminologia conceptelor, putem defini în sens larg un sistem ca fiind un

ansamblu de componente care interacționează între ele, dar și cu mediul extern sau ambiant.
Conceptul de sistem oferă posibilitatea explicării mult mai precise a complexității realității
decât ar fi putut-o face teoriile de tip cauzp-efect.
Domeniile cele mai importante de aplicabilitate a teoriei sistemelor sunt științele umaniste, cu
preponderență psihologia și sociologia.
Sistemul juridic poate fi definit ca ”totalitatea normelor juridice, a instituțiilor juridice și a
ramurilor de drept”1, cu mențiunea că în doctrină nu este folosită sintagma ”sistem juridic”, ci sintagma
sistem de dreptul.
Astfel, făcând referire la sistemul dreptului, profesorul Nicolae Popa precizează: „Dreptul nu
există prin simpla alăturare (printr-o accidentală coexistență) a unui număr mai mare sau mic de
norme juridice. El există ca un sistem. O analiză structurală a dreptului conduce la concluzia că
structura sa implică o rețea de relații a căror organizare și ierarhizare constituie, până la urmă, un
sistem. În această lumină sistemul dreptului apare ca un ansamblu organizat și logic, care implică
relația întreg-parte”2.
Sistemul de drept este strâns legat tradiția și dezvoltarea evolutivă și istorică a națiunii.
Spre exemplu, România are un sistem de drept continental, bazat pe principiile dreptului
romano-german, în timp ce Anglia și S.U.A. au un sistem de drept diferit, întemeiat pe conceptele de
equity și common law.
Preferința doctrinară pentru noțiunea de sistem de drept în defavoarea noțiunii de sistem juridic,
este dată de necesitatea delimitării de noțiunea de „sistem judiciar”, care referă totalitatea organelor
care contribuie la realizarea actului de justiție.
Referitor la cel de-al doilea concept, acela de sistem de sec.națională putem preciza că acesta
este configurat de definiția securității naționale, așa cum este aceasta formulată de C. Petrache:
”securitatea națională reprezintă starea, concepția generală a statului român în temeiul căreia sunt
definite, proiectate, promovate și apărate interesele naționale prin intermediul instituțiilor abilitate
constituțional acestui scop, angajând vectorial, în modalități specifice fiecăruia dintre ele, integralitatea
resurselor disponibile la un moment dat, spre a asigura prezentarea intereselor naționale în condițiile
înfruntării oricărui tip de agresiune, pericol, amenințare, risc sau provocare”3.
Această definiție se abate oarecum de la definiția dată de art. 1 din Legea nr. 51/1991 privind
securitatea națională a României4, republicată, cu completările ulterioare: „Prin securitate națională se
înțelege starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară

1
Simona Frolu, Revista Pro Lege, București, 2017, vol II, p. 40
2
N. Popa, Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, București 1993, p. 248-249
3
C. Petrache, Apărarea și securitatea națională în paradigma integrării europene și euroatlantice, în ”Apărare și securitate
națională”, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București, 2006, p.14
4
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 marti 2014
existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil,
menținerii ordinii de drept, precum și climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și
îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite
prin Constituție”.
Articolul 2 din Legea nr. 51/1991 delimitează sfera relațiilor sociale la care se referă conceptul
de securitate națională: ”suveranitatea, independența, unitatea și indivizibilitatea statului român,
apărarea secretului de stat, asigurarea bunei funcționări a instituțiilor statului, capacitatea de apărare a
țării, viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcții importante de stat,
interesele economice strategice ale României”. Cu alte cuvinte, toate acele valori care fac obiectul
titlului X al Părții speciale a Codului penal, <<Infracțiuni contra securității statului>>.
Astfel, doctrina definește securitatea statului ca fiind ”cea mai importantă valoare socială,
apărată de cadrul legal penal, și care prezumă dreptul absolut al statului la existență suverană,
independentă, unitară, indivizibilă”5.
Problematica balanței dintre cele două sisteme impune un studiu aprofundat și atent, având în
vedere că Securitatea națională, europeană și mondială constituie un subiect de interes deosebit la
nivelul cel mai înalt, frecvent discutat în cancelariile guvernelor și în birourile analiștilor politici.
Cu toate acestea, nu consider că există o intercondiționare directă între sistemul de drept și
sistemul securității naționale, între acestea existând ca relație doar raporturi de la întreg la parte. Astfel,
sistemul de drept poate avea influențe asupra sistemulu sec.naționale, în timp ce acesta din urmă nu
poate să influențeze sistemul de drept, care este mărginit de legea fundamentală a statului, astfel cum
am dezbătut pe larg și în capitolele anterioare din prezenta lucrare.
Tot în acese sens putem identifica raporturile constituționale dintre sistemul juridic și
sistemul sec.naționale, raporturi ce presupun pentru început, definirea conceptuală a celor două noțiuni
pentru a putea identifica ulterior, prin abordarea lor conceptuală, legătura de cauzalitate dintre ele ca
servicii publice ale statului.
Se impune o atare reprezentare întrucât ambele sisteme sunt, rezultatele instituționale și
operaționale ale statului.
Serviciul juridic și cel al sec.naționale, sunt două dintre cele mai importante servicii publice
atribuite autorității statale, de ele depinzând, sănătatea socială a națiunii pe de o parte și, pe de altă
parte, confirmarea intereselor naționale esențiale, ca expresie asumată politic a voinței sociale generale.
Serviciul juridic, se prezumă, în fapt, la serviciul public de legiferare6, apărut ca un răspuns al
necesității sociale, de angajare a exigențelor diferite ale unei componente a societății, relevate prin
„ansamblul normelor juridice care reglementează relațiile sociale dintr-un anumit domeniu al vieții
sociale, în baza unei metode specifice de reglementare și a unor principii comune”7.
Astfel, diferența de ordin operațional a serviciului juridic este angajată de tipul de norme
juridice sub a căror incidență se află relațiile sociale din respectivul domeniu.
Atributul de serviciu public oferit constituțional sistemului juridic, se poate rezuma la
următoarea definiție: ,,sistemul normelor de conduită, cu caracter general sau impresonal, elaborate

5
G. Antoniu, C. Bulai, Dicționar de drept pena și procedură penală, Editura Hamangiu, București 2011, p.848
6
V.I. Prisecaru, Tratatat de drept administativ român, Ed. All, București 1996, p. 131
7
N. Popa, Teoria generală a dreptului, ediția a III-a, Ed. C.h. Beck, București 2008, p. 65
sau recunoscute de puterea de stat, în scopul asigurării celor mai importante valori sociale și care, la
nevoie, poate fi asigurată de forța coercitivă a statului”8.
Această definire exprimă realitatea conform căreia sistemul juridic, îndeplinește ab initio
condițiile esențiale pentru o activitate socială strategică.
Mai precis sistemul juridic, aflat în slujba serviciul public statal devine un organism de reglare
constructivă a relațiilor inter-sociale, precum și de aliniere a faptelor și acțiunilor sociale în lumina și
spiritul prevederile legale în vigoare.
Securitatea națională, în expresia ei sistemică, este relevată de importanța principalelor sale
misiuni și responsabilități ce converg exclusiv spre protejarea intereselor naționale fundamentale.
Sarcinile sistemului de sec.națională, ca serviciu public, cuprinse și Strategia Națională de
Apărare a Țării pentru perioada 2015-2019, sunt stabilite specific și angrenate concret prin raportare la
nivelul de manifestare a cumulului de amenințări, riscuri și vulnerabilități cu care se confruntă.
Caracteristica imperios necesară a sec.naționale, ca filosofie și practică socială, este
reprezentată de schimbarea într-un ritm alert a fenomenelor din realitatea economică și socială a țării,
de dinamica ce se produce în spațiul internațional, situație în care trebuie acționat proactiv, și eficient,
în așa fel încât să se acorde un plus de credibilitate și încurajare sistemului național de securitate.
În plus, odată cu stabilirea atribuțiilor sale, se poate observa că sistemul de sec.națională este
capabil să reacționeze, deopotrivă, aât la nevoia de securitate internă a României, cât și la cea externă.
și necesității securității externe a României.
Viziunea conceptuală a celor expuse anterior pot contura ideea că sistemul sec.naționale este
de fapt expresia nevoii corpului social național, de a se simți în siguranță în mod permanent, sub toate
aspectele și tot ceea ce implică această siguranță.
Reprezentarea sistemică a sec.naționale conturează, la nivel conceptual, nevoia conturării unei
definiții a sistemului sec.naționale, sens în care, se apreciază în doctrină ca fiind suma tuturor
resurselor, a reglementării cadru și a instituțiilor pe care le are statul român, specifice protejării și
consolidării neîntrerupte a intereselor naționale cele mai importante, ce pot fi angrenate potențial,
pentru îndeplinirea acestui rol.
În ceea ce privește sistemul sec.naționale, autoritatea care îi manageriază scopul constituțional,
ca serviciu statal, are o particularitate, în sensul că aceasta operează în sens comun și nu ca entitate
distinctă, având atribuții clar stabilite în acest sens.
Aceasta, întrucât prin importanța sa socială, prin aria instituțională, prin specificul extrem de
compact al sarcinlor și răspunderilor cu care este învestit sistemul sec.naționale, nu poate exista
perpetuu ca organism statal care să ducă la îndeplinire această comandă socială.
Din cele expuse anterior se mai poate trage următoarea concluzie și anume că afirmația
conform căreia relația dintre sistemul juridic și sistemul sec.naționale este redată atât de natura socială
comună a implicațiilor care le provoacă și le alimentează existența, cât și de rezultatele funcționale ale
celor două sisteme, acestea fiind, de altfel, profund sociale, condiționările juridice ale sec.naționale
reprezentând de fapt imaginea unui sistem cursiv de norme, acte și prescripții cu caracter specific, care
asigură desfășurarea unitară a ansamblului de activități subsumate regimului sistemic al sec.naționale,
în strict acord cu prevederile sistemului juridic național.

8
C. Voicu – Teoria generală a dreptului, Editura Universul Juridic, București, 2011, p 98
 Totodată, având în vedere prevederile Constituției României, republicată, mai cu seamă art. 1
alin. (5), este fără putință de tăgadă că sistemul dreptului este cel ce guvernează întreaga societate și
nicio doctrină, organ sau teorie, nu-i poate contesta autoritatea.
Astfel spus, este imperios necesar ca toate sistemele sociale să se supună normelor de drept.
Securitatea națională nu poate face excepție și nici nu poate avea o poziție supraordonată sistemului
dreptului pentru că dacă s-ar accepta, ipotetic, acest lucru, atunci am revenit în urmă cu 27 de ani, când
România se confrunta cu un autoritarism ieșit din comun și imposibil de imaginat în prezent.
Echilibrul puterilor statului – legislativă, executivă, judecătorească – trebuie respectat cu
strictețe, pentru a se asigura funcționarea unui stat de drept și democratic. Nici legislativul, nici
executivul, nici puterea judecătorească nu pot fi subordonate ,,securității naționale”, oricare ar fi
idealul ce ne animă.
Sistemul dreptului poate fi definit ca fiind ansamblul normelor juridice care au ca scop
reglementarea tuturor relațiilor sociale, inclusiv pe cele care privesc securitatea națională.
Constituția este santinela normelor juridice și este obligatorie pentru toți cetățenii României,
respectiv pentru cele trei puteri ale statului.